Syllabus Curs de Baza 2017

Horn-Ţovaru Syllabus curs de bază 2017
CUPRINS
I. INTRODUCERE 2
II. SCURT ISTORIC 3
III. ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL 7
IV. ANALIZA ECHILIBRULUI FACIAL 8
V. CEFALOMETRIA 10
VI. ANALIZA CRANIOFACIALĂ 22
VII. ANALIZA SPAŢIULUI TOTAL 26
VIII. STRATEGIILE DE TRATAMENT- DECIZIILE 38
IX. APARATURA EDGEWISE 46
CURBURILE DE ORDINUL 1 47
FORŢELE AUXILIARE 76
SUDURA 79
ÎNĂLŢIMEA ATAŞELOR 82
BIBLIOGRAFIE 83
LISTA DE INSTRUMENTE ŞI MATERIALE 87
EXERCIŢII 89
1
Acum 20 ani, datorită celei care a fost

Doamna Profesor Mihaela Câmpeanu de
la Cluj, cu concursul unor renumiţi
practicieni americani şi francezi, tehnica
Tweed-Merrifield începea să fie difuzată
în România.
Şi mulţumită lui Dumnezeu, printre primii
care au venit atunci a fost Doctorul André
Horn, unul dintre cei mai remarcabili
tweed-işti din lume. Datorită vastei sale
experienţie clinice de peste 40 de ani, a
ingeniozităţii şi a rigorii sale intelectuale,
el este unul dintre cei care au avut un rol
important în evoluţia acestei tehnici. În
calitate de membru fondator al
prestigioasei reviste "International
Orthodontic Journal", de preşedinte al
Fundaţiei Tweed, al Societăţii Franceze
de Ortopedie Dentofacială, al Colegiului Într-o epocă în care facilitatea, goana
European de Ortodonţie, de organizator a după profit şi lipsa de responsabilitate
numeroase congrese şi cursuri sunt într-o creştere vertiginoasă, acest
ortodontice internaţionale, André Horn a lucru poate fi înţeles şi într-o anumită
contribuit şi contribuie în continuare la măsură chiar acceptat de către unii dintre
difuzarea acestei tehnici în toată lumea. noi… Aici o mare răspundere o au nu atât
ortodonţii celebri, interesaţi de
Prezentul syllabus, actualmente la valorificarea inovaţiilor lor (în treacăt fie
a treisprezecea apariţie, este în mare spus aceştia sunt profesionişti cu multă
parte rodul vastei sale experienţe, precum experienţă, care stăpânesc foarte bine
şi al membrilor EPGET (Europeean Post tehnica edgewise de bază), ci mai ales
Graduated Course in Edgewise Therapy) fabricanţii, societăţile comerciale şi,
şi ai CEO (Collége Européean marketing-ul agresiv practicat de acestea.
d’Orthodontie), două organisme care au
avut o contribuţie esenţială la difuzarea Un curs de bază este abecedarul
tehnicii edgewise în Europa .Organizarea ortodontic, care permite acumularea
anuală al cursurilor edgewise este noţiunilor fundamentale de propedeutică
datorată colaborării sale cu cei mai şi clinică ortodontică fixă : analiza,
importanţi ortodonţi români, în primul rând diagnosticul, planul de tratament,
Prof. Dr. Dragoş Stanciu Prof.Dr. Alin confecţionarea arcurilor şi al elementelor
Şerbănescu, Dr.Lidia Boboc şi deasemeni active. După care ar trebuie să urmeze
al entuziasmului cu care numeroşi tineri cel puţin pentru început, o fază de
ortodonţi au participat la cursurile antrenament individual, de repetare a
organizate începând din 2003 la Bucureşti celor învăţate, combinată cu aplicarea lor
şi Cluj. în practică sub îndrumarea unui practician
Învăţarea tehnicilor de ortodonţie cu experienţă. Structura teoretică şi
fixă este un proces îndelungat, exigent şi practică a cursului de bază nu permite
dificil, care necesită multă tenacitate, decât dobândirea noţiunilor elementare,
răbdare şi un efort constant, până a după care este necesară urmarea altor
dobândi reflexele şi automatismele cursuri, pentru a învăţa diferitele scheme
necesare unei practici corecte. Este de tratament edgewise. Astfel vom putea
regretabil că mulţi practicieni tineri sunt practică o ortodonţie modernă şi eficace,
tentaţi de aplicarea fără o bază în beneficiul pacienţilor, fără experimente
ortodontică solidă, a unor tehnici inutile sau periculoase.
moderne , în aparenţă mai simple şi care
nu necesită decât un efort financiar. Dr.Tudor Ţovaru
2
II. SCURT ISTORIC

Tehnica edgewise apărută în anii 1920, este opera lui Edward Hartley Angle
(1855-1930), părintele ortodonţiei moderne (primele braketuri ortodontice
fuseseră deja inventate de J.M.Farrar în secolul XIX). Personalitate
puternică, Angle a marcat ortodonţia prin invenţiile şi filozofia sa. În 1891 a
pus la punct "expansion arch" (E.arch), un arc agregat pe două tuburi
molare, cu ajutorul căruia dinţii erau aliniaţi progresiv.
Profesor la Universitatea din Minnesota - 1896 şi începând din 1897 la
Northwestern University - Chicago, Angle infiinţează în 1900 American
Association of Orthodontics, iar în 1901 la Saint Louis propriul său curs, care
mai târziu va fi mutată la Passadena - California.
Condiţiile pentru a fi acceptat erau foarte severe, examenele durau
saptămâni întregi, iar subiectele nu erau numai din domeniul dentar ci şi din
cultura generală, literatură, artă, filozofie.
În 1905 Angle a descris cele trei clase dentare, care în pofida simplificării
descriptive, constituie până astăzi baza diagnosticului dentar al anomaliilor.
Considerând că poziţia primului molar definitiv este cheia ocluziei, Angle
clasifică astfel anomaliile :
Clasa I a : molarii maxilari sunt în disto-poziţie faţă de cei mandibulari, vârful

cuspidului mezio vestibular în contact cu şanţul central al molarului I
mandibular.
3
Clasa a II a : molarii maxilari sunt în raport mezializat faţă de cei mandibulari.

În funcţie de poziţia incisivilor maxilari, această clasă se împarte în :
-clasa a II a diviziunea I (II/1) când incisivii maxilari sunt în vestibulopoziţie,
-clasa a II a diviziunea II (II/2) când incisivii maxilari sunt în retropoziţie.
Clasa a II a unilaterală se numeşte clasa a II a subdiviziune și este produsǎ

fie de o mezializare unilateralǎ a unui sector maxilar, fie de erupƫia distalǎ a
unui molar mandibular, fie de o anomalie bazalǎ.
4
Clasa a III a : molarii I maxilari sunt în raport distalizat cu molarii

mandibulari.
În 1911 Angle inventează "Pin and tube ", cu 6 inele pe dinţii frontali.
Arcul rotund confecţionat din aur, era deformat progresiv până la forma
ideală. Acest sistem stă la baza tehnicii Begg.
În 1913 pune la punct "Ribbon Arch ", un arc rectangular suplu, preformat şi
curbat pe partea lată, a cărui elasticitate permitea corectarea anomaliilor în
sens transversal şi sagital.
Angle era convins de posibilitatea expansiunii ca mijloc de stimulare al
creşterii : odată ce dinţii sunt aşezaţi într-o situaţie ideală, creşterea se va
adapta situaţiei nou-create. Apare astfel noţiunea de ocluzie. Toată viaţa sa
el s-a opus extracţiei ca mijloc suplimentar pentru corijarea anomaliilor,
preconizată deja de Calvin Case, un alt mare ortodontist de la sfârşitul
secolului XIX (primul care a folosit elasticele în ortodonţie).
În 1925 Angle începe să lucreze la ceea ce va deveni "the last and the best ",
arcul edgewise (edgewise: eng.= pe cant, pe muchie).
Braketul simplu este creaţia lui Angle, primul model a fost făcut de el prin
pilire, după 30 de ore de lucru !
În 1926 Alan Brodie, proaspăt absolvent al şcolii din Passadena, tratează
sub îndrumarea lui Angle primul pacient cu ceea ce se numea deocamdată
"The New Mechanism". În 1927 Charles Tweed (1895-1970) urmează
cursurile şcolii şi este ales de către Angle pentru a pune în practică tehnica
edgewise. Între bătrânul profesor şi tânărul elev se creează o relaţie filială,
mai ales că Angle nu avea copii. Corespondenţa dintre ei este o mărturie a
atenţiei cu care Angle urmărea atât punerea în practică a ideilor sale cât şi
evoluţia elevului său.
Dar după 6 ani de practică (la Phoenix-Arizona), deşi urmase toate principiile
lui Angle, Tweed era profund nemulţumit de aspectul biprotruziv al majoritătii
5
pacienţilor trataţi prin expansiune şi al instabilităţii cazurilor, se pare chiar că

ar fi vrut să renunţe la ortodonţie : "... dacă aşi fi împins dinţii până în gât, tot
nu aşi fi obţinut un aspect facial armonios", va scrie el mai târziu.
De aceea începând din 1934 reia 26 de cazuri şi le retratează gratuit, după
extracţia premolarilor 1.
Trebuie menţionat că nu Tweed a fost inventatorul extracţiei ortodontice, el a
adăugat-o doar tehnicii edgewise : George Grieve din Toronto publicase în
1924 un articol în care preconiza extracţia primilor 4 premolari în cazurile de
protruzie importantă şi repoziţionarea caninilor şi a incisivilor în spaţiul astfel
obţinut.
În 1941 la congresul Societăţii Angle, Tweed prezintă o sută de cazuri tratate
după extracţii de premolari. Rezultatele terapeutice erau excelente, dar faptul
de a fi încălcat recomandările lui Angle a produs o indignare quasi unanimă
printre participanţi, ceea ce a dus la izolarea şi la marginalizarea sa în
special de către unele medii universitare americane. În 1946 el înfiinţează la
Tucson cel mai important curs post universitar din lume, până în prezent
peste 8000 de ortodonţi au urmat acest curs, printre ei numărându-se cele
mai importante nume ale ortodonţiei moderne : Downs, Steiner, Nance,
Ricketts, Roth, Andrews, Alexander etc.
Personalitate puternică, Tweed a creeat o şcoală care a influenţat ortodonţia
fixă, îndepărtând însă din jurul său pe toţi cei care aveau opinii diferite.
În acelaşi timp el a făcut un lobbing intens pentru ca practica ortodonţiei să
fie rezervată numai specialiştilor : în 1932 obţine prima licenţă de ortodonţie,
devenind astfel primul ortodont recunoscut legal în lume. Ulterior prin lobbing
reuşeşte ca în statul Arizona dentiştii generalişti să nu mai aibă dreptul de a
practica ortodonţia ceea ce i-a creat evident conflicte cu colegii săi şi l-a
obligat să-şi mute cabinetul de la Phoenix la Tucson.
În 1970 după moartea lui Tweed, Levern Merrifield (1921-2004) ameliorează
şi simplifică tehnica : astfel în loc de 15 perechi de arcuri pentru a trata un
caz, la ora actuală 3-4 perechi sunt suficiente.
Între timp o serie de alţii ortodonţi ca Holdaway, Jarabak, Ricketts, Andrews,
au început să preconizeze trecerea informaţiei din arc la braketuri, ceea ce a
dus la apariţia tehnicilor preinformate.
La ora actuală în tehnica edgewise există două mari familii, care au în comun
principiile de analiză, dar care diferă pe plan mecanic :
-Edgewise-ul clasic dinaintea anilor ’80 nu mai există.
-Edgewise-ul californian, edgewise-ul descris de Steiner, de Broussard
precum şi cel al lui Tweed dinainte de 1975, au evoluat fie spre edgewise-ul
preinformat (Straight Wire®), fie spre edgewise-ul standard modern.
Edgewise-ul modern este o evoluţie a tehnicii Tweed, dezvoltată între anii
1975-1985 prin modificările aduse de Merrifield ; sunt folosite în continuare
ataşurile fără informaţie, iar arcurile sunt din oţel rezilient. Informaţiile
transmise dinţilor provin din modificările individualizate ale formei arcului,
precum şi din aplicarea forţelor auxiliare (elastice, forţe extra-orale).
Noutatea nu rezidă atât în forma bracketului, cât în strategia tratamentului.
Celelalte familii edgewise folosesc ataşuri preinformate şi arcuri cu memorie
de formă, plane, fără nici o informaţie (Straight Wire®).
André Horn şi câţiva alţi practicieni au început la începutul anilor 2000 ,
folosirea arcurilor supraelastice (NITI) în primele faze de tratament pentru a
6
facilita alinierea braketurilor prin acţiunea forţelor uşoare. Acestea pot fi

potenţate cu ajutorul elasticelor lejere în scopul dezincluziei arcadelor în timpul
alinierii, nivelării şi al controlului rotaţiilor. Personal de aproape 5 ani, folosesc
aceste elemente, împreună cu altele povenind din tehnica Damon (elastice
precoce lejere, cale de supraînălţare pe incisivi, etc.), pe aproape toată durata
tratamentului, arcurile de oţel intervin doar în faza de finisare şi pot spune că
sunt foarte muţumit de reuşită. Fără îndoială ca braketul fără informaţie, pe
care suntem printre puţinii care încă îl mai folosim, contribuie la reuşita acestei
tehnici, datorită libertăţii de mişcare a arcului în braket : astfel marea
majoritate a cazurilor, în jur de 80%, este tratată fără extracţii de premolari.
În continuare vom descrie edgewise-ul standard, tehnica de bază în ortodonţia

fixă, predată la Fundaţia Tweed, precum şi în majoritatea facultăţilor dentare
din lume, care au un program de calificare ortodontică.
III. ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL
Analiza unui caz reprezintă un ansamblu de criterii obiective şi subiective

divizat în trei părţi :
Examenul clinic dinamic al feţei : se observă expresia, surâsul,

participarea incisivilor la surâs, poziţia mentonului în raport cu buzele şi nasul,
cu masivul cranio-facial, proporţia etajelor feţei. Se remarcă armonia generală
a feţei. Examenul endobucal se referă la ocluzia dentară statică şi dinamică,
anomaliile de aliniere şi coordonare ale arcadelor. Este completat prin
examenul funcţiilor şi parafuncţiilor (fonaţie, deglutiţie, respiraţie, masticaţie).
Toţi aceşti parametri sunt studiaţi la prima consultaţie.
Examenul radiografic : completează analiza cazului.

Radiografia panoramică permite controlul formulei dentare, tratamentele
efectuate. Teleradiografia de profil, în ocluzie, este suportul principal al
analizei Tweed-Merrifield. Se trasează puncte, linii şi planuri în funcţie de
diferitele structuri scheletice, cutanate şi dentare, care vor permite măsurile
milimetrice şi angulare pentru a situa anomalia pacientului într-un cadru de
referinţă. Prin această analiză se caută o situaţie cunoscută, confruntându-se
cazul studiat cu alte cazuri deja tratate.
Examenul modelelor : permite apreciarea anomaliilor şi măsurarea

incongruenţei arcadei mandibulare, în funcţie de analiza spaţiului total.
Modelele în ocluzie permit cuantificarea raporturilor interarcade şi a
supraocluziei. Merrifield, elevul lui Tweed a pus la punct analiza spaţiului total,
care stabileşte deficitele fiecărei zone mandibulare, respectând poziţia optimă
a incisivului mandibular (formula lui Tweed), apoi analiza craniofacială care
reuneşte anumite măsuri cefalometrice şi ocluzale, în funcţie de tipologia
facială. Rezultatul este completat cu indicele de dificultate al tratamentului.
7
Din această analiză rezultă o conduită terapeutică, baza de decizie pentru

alegerea conduitei de tratament, în funcţie de patologia ocluzală şi de armonia
facială.
În urma acestor examene suntem deja în măsură să stabilim diagnosticul

cazului ortodontic, care cuprinde în ordinea importanţei :
 Diagnosticul facial
 Diagnosticul scheletic
 Diagnosticul dentar
De remarcat că în tehnica Tweed-Merrifield analiza şi diagnosticul se fac

concomitent şi sunt sintetizate în fişa de diagnostic (pag.42).
IV. ANALIZA ECHILIBRULUI FACIAL
FOTOGRAFIA
Este un element important de evaluare constituind un document de apreciere

al tratamentului, sau necesar activităţii stiinţifice, ca şi un element medico-
legal. Aparatele numerice cu obiectiv fix necesită un tratament al imaginilor
destul de important, deoarece flash-ul aparatului creează zone de umbră în
cazul fotografiilor de aproape. De aceea este preferabil un aparat de tip reflex
numeric, cu un obiectiv având o focală între 80-130mm, iar pentru fotografiile
intraorale este necesar în plus un flash circular. Imaginile numerice obţinute
pot fi prelucrate pe computer cu ajutorul unui logiciel de tratament de imagine
de tip Adobe Photoshop® sau Corel® .
Fotografiile feţei
Sunt necesare cel puţin trei fotografii : faţă, profil şi surâs/semiprofil.
Cadrajul poate fi orizontal (norma CEO) sau vertical (norma ABO americană).
Se recomandă pacientului să aibă o atitudine relaxată.

Fotografiile feţei permit studiul : simetriei faciale, proporţiei etajelor, ţesuturilor
cutanate, profilului, formei şi mărimii nasului, poziţiei gurii faţă de etajul
inferior, grosimii şi competenţei buzelor.
8
Fotografiile intraorale
Se folosesc departătoare transparente, care să permită o vizibilitate până la
molarul I. Sunt necesare trei fotografii cu arcadele în ocluzie : faţă, profil drept,
profil stâng. Fotografiile ocluzale sunt mai dificil de efectuat, ele pot fi înlocuite
de fotografiile modelelor.
Este important ca pe parcursul tratamentului să se facă şi fotografii intraorale
de etapă, pentru a putea urmări evoluţia tratamentului.
SPAŢIUL MANDIBULAR
A fost descris de Dr.André Horn (1997). Este spaţiul cuprins între Planul
Dreyfus (perpendicular din Nasion pe Planul de Frankfurt) şi Planul Simon
(perpendicular din Orbitale pe Planul de Frankfurt).
Dacă mentonul se află în acest spaţiu, putem conta pe un răspuns mandibular

la tratamentul ortodontic, iar linia de profil poate fi folosită ca element de
decizie. În caz contrar prognosticul este rezervat, extracţiile sau chiar opţiunea
chirurgicală nu trebuie excluse.
ANALIZA SURÂSULUI
Permite aprecierea gradului de vizibilitate al dinţilor, care amintim că trebuie

să fie la 2-3mm deasupra nivelului buzei inferioare.
9
Un alt element de analizat este gradul de vizibilitate al proceselor alveolare

maxilare, surâsul gingival fiind un element care trebuie corijat prin mecanica
ortodontică. El poate fi rezultatul unui tratament incorect prin bascularea
planului de ocluzie şi coborârea incisivilor maxilari, (rabbiting) sau expresia
unei creşteri verticale importante (rotaţie posterioară).
V. CEFALOMETRIA
A fost introdusă în ortodonţie în 1930 de Broadbent (SUA) şi Hofrath
(Germania), iar mai târziu toţi marii ortodontişti au contribuit la dezvoltarea
diferitelor analize craniofaciale existente astăzi (Brodie, Margolis, Downs,
Schwartz, Steiner, Riedel, Wylie, Tweed, Holdaway, Ricketts).
Lui Broadbent îi revine meritul de a fi efectuat în cadrul Fundaţiei Bolton-Brush
din Cleveland, primul şi cel mai mare studiu de creştere logitudinal efectuat
până în prezent : peste 6000 de cazuri studiate, din copilărie până la vârsta
adultă.
Analiza lui Tweed apărută în 1954, a fost mult dezvoltată de succesorii săi
(Merrifield, Gramling, Noffel, Horn), ea constituind actualmente un element
simplu şi precis, care poate fi folosit în orice tehnică de ortodonţie fixă.
Principalele structuri craniofaciale ale acestei analize sunt :
- şeaua turcească (selle)

- clivusul sfenoidal, sutura sfeno-occipitală (vizibilă până la 10-12 ani),
apofiza bazală a occipitalului
- oasele nazale, corticala externă frontală, sutura nazo-frontală
- marginea orbitală postero-inferioară
- conductul auditiv extern
- fanta pterigo-maxilară
- palatul dur, apofiza palatină a maxilarului, apofiza maxilară a palatinului
- marginea posterioară a ramurei verticale mandibulare, unghiul goniac,
marginea inferioară a corpului mandibular, simfiza mentonieră
- primii molari maxilari şi mandibulari
- incisivii maxilari şi mandibulari
- profilul cutanat de la frontal până la zona mentonieră inferioară
10
Pe aceste structuri anatomice se folosesc următoarele puncte existente sau

construite :
PUNCTUL S (Selle) Centrul şeii NASION (N) Punctul antero-superior

turceşti, este un punct construit. al suturii nazo-frontale.
ORBITALE (Or)
PORION (Pr) Punctul superior Punctul inferior al rebordului orbitar,
al conductului auditiv extern. în caz de dedublare a imaginii se
În cazul în care nu este vizibil, alege un punct mediu.
se construieşte un punct la 4,5 mm
deasupra centrului olivei auriculare
a cefalostatului.
11
PUNCTUL A PUNCTUL B (Downs)

Descris de Downs, este punctul Este punctul cel mai profund al feţei
cel mai profund al feţei externe externe a simfizei mentoniere,
a apofizei alveolare maxilare, capul fiind orientat cu planul de
capul fiind orientat cu planul Frankfurt orizontal.
de Frankfurt orizontal.
ARTICULARE (Ar) MENTON (Me)

Este situat la intersecţia feţei Punctul inferior al simfizei
exocraniene a apofizei bazilare a mentoniere.
occipitalului cu marginea
posterioară a ramurei verticale
mandibulare.
Punctele sus-amintite determină următoarele planuri şi unghiuri :
12
AXUL INCISIVULUI INFERIOR (i)

PLANUL ORIZONTAL DE Al doilea element al triunghiului
FRANKFURT (PF) Tweed este prelungit în sus până la
Este un plan orizontal între porion şi intersecţia cu planul de Frankfurt şi
orbitale prelungit anterior pâna la în jos pâna la intersecţia cu planul
intersecţia cu axul incisivului mandibular.
mandibular. Planul de Frankfurt este
planul orizontal de referinţă pentru
orientarea teleradiografiei şi un
element al triunghiului Tweed.
PLANUL MANDIBULAR (PM)

Este tangent la marginea inferioară a unghiului goniac şi la punctul menton. În
cazul unei imagini duble se ia un punct mediu.
Este diferit de planul mandibular folosit în analiza Steiner (Go-Gn).
Aceste trei planuri formează triunghiul lui Tweed .

În concepţia autorului, poziţia incisivului mandibular pe baza osoasă (ideal
90°) era cheia succesului unui tratament ortodontic.
13
Plecând de la acest considerent el a construit mai întâi unghiul format de axul

incisivului mandibular şi planul mandibular (idee preluată de la Margolis), la
care a adăugat planul de Frankfurt şi ulterior planul mandibular.
Triunghiul Tweed şi unghiul ANB au fost iniţial singurele elemente ale analizei.
Pentru un caz considerat armonios din punct de vedere facial valorile celor trei
unghiuri sunt :
FMA (Frankfurt Mandibular plan Angle) 22°-28°
FMIA (Frankfurt Mandibular Incisor Angle) 64°-70°
IMPA (Incisor Mandibular Plan Angle) 88°-92°
Actualmente triunghiul lui Tweed şi-a pierdut importanţa, sunt prioritare

armonia facială şi poziţia incisivului maxilar.
SELLE - NASION - PUNCT A (SNA) SELLE-NASION-PUNCT B (SNB)

Indică poziţia maxilarului faţă de Indică poziţia mandibulei faţă de
baza craniului, valoarea sa normală baza craniului, valoarea sa normală
este de 82°. este de 80°.
14
Trebuie remarcat faptul ca analiza Tweed a fost elaborată pentru persoane de

tip anglo-saxon : în cazul unui alt tip de populaţie valorile unghiurilor SNA şi
SNB trebuie modulate (Horn).
UNGHIUL PUNCT A - NASION - PLANUL OCLUZAL (PO)

PUNCT B (ANB) Uneşte cuspidul vestibular al
Este diferenţa dintre SNA şi SNB, molarului 1 maxilar cu jumătatea
valoarea sa medie este de 2°. supraacoperirii incisive.
AO-BO (WITS-Jacobson 1975)

Diferenţa în milimetri între perpendiculara din A şi din B pe
planul ocluzal.
Această măsură indică raportul scheletic antero-posterior dintre maxilar şi
mandibulă.
Când A est înaintea lui B se notează cu + , când B este înaintea lui A cu -
Valoarea sa normală este cuprinsă între 0 şi +4 mm.
15
UNGHIUL INCISIV MAXILAR- UNGHIUL INTERINCISIV (I/i)

SELLE-NASION (I/SN) Unghiul Apreciază poziţia sagitală a
posterior exprimă poziţia incisivului incinsivilor şi este de 135 +/-2°.
maxilar în plan sagital şi reprezintă Ca şi I/SN provine din analiza
o alternativă mai bună faţă de IMPA. Steiner.
Valoarea ideală este de 102 +/-2°.
UNGHIUL PLAN OCLUZAL - PLAN PLANUL PALATIN (PP)

FRANKFURT (PO) Între spina nazală anterioară şi
Planul de ocluzie cefalometric trece posterioară.
prin vârful cuspidului mezial al
molarului 1 maxilar şi prin ½
distanţei dintre marginile incisivilor.
Valoarea unghiului este de 10°.
16
ÎNĂLŢIMEA FACIALĂ ÎNĂLŢIMEA FACIALĂ

POSTERIOARĂ (PFH) ANTERIOARĂ (AFH)
Distanţa în milimetri măsurată Distanţa în milimetri măsurată
tangent la marginea posterioară a perpendicular pe planul palatin,
ramurei ascendente mandibulare, până la menton.
de la articulare la planul mandibular.
Valorile absolute ale înalţimilor faciale sunt mai puţin importante, deoarece
ele diferă în funcţie de vârstă, ceea ce contează este raportul lor.
INDICELE FACIAL (IF) – Facial Heights Index (FHI)

Descris în 1992 de către Dr.Horn, este raportul dintre înălţimea facială
posterioară şi cea anterioară.
Pentru un caz normal valoarea este cuprinsă între 0,65-0,80.
Este un element esenţial de analiză şi de prognostic (pag.23).
17
LINIA Z (linia estetică, linia de profil-Noffel)

Este tangenta la mentonul cutanat şi la buza cea mai proeminentă.
Formează cu planul de Frankfurt unghiul Z (Merrifield) a cărei valoare medie
este de 70°.
De remarcat că linia Z este un element de decizie terapeutică mai important
decât unghiul IMPA.
În cazul unui profil armonios, ea intersectează piramida nazală la jumătate.
.
UPPER LIP (UL)

Distanţa în milimetri între faţa vestibulară a incisivului maxilar şi porţiunea cea
mai vestibulară a buzei superioare.
TOTAL CHIN (TC)
Distanţa în milimetri dintre prelungirea liniei Nazion-punct B şi Pogonionul
cutanat.
18
Pe calcul trasat, se marchează elementele de identitate (iniţialele pacientului,

vârsta, sexul, data clişeului) şi principalele valori cefalometrice.
Toate variabilele cefalometrice descrise mai sus constituie elementele de

bază ale diagnosticului diferenţial scheletic şi facial al cazului. Ele sunt incluse
într-un tabel, ca parte componentă a fişei de diagnostic (pag. 38).
Valorile înregistrate înaintea, în cursul, sau după tratament sunt marcate în
coloana corespunzătoare.
Atragem atenţia asupra necesităţii de a avea cel puţin o teleradiografie la

începutul şi una la sfârşitul tratamentului ortodontic.
În acest fel se poate controla calitatea tratamentului şi se pot detecta
eventualele erori comise în diagnostic sau în aplicarea mecanicii ortodontice.
SUPERPOZIŢIILE TELERADIOGRAFICE
GENERALE
Sunt elementele necesare pentru aprecierea modificărilor structurilor faciale

pe parcursul tratamentului. În general se suprapun traseele efectuate la
început, la terminarea fazei active şi la terminarea contenţiei.
Dacă se foloseşte creionul negru, pentru traseul iniţial se foloseşte o linie

continuă, iar pentru următoarele o linie întreruptă.
Dacă se folosesc culorile codificarea internaţională este :

traseul iniţial - negru
traseul din cursul tratamentului - albastru
traseul de la sfârşitul tratamentului activ - roşu
traseul de la sfârşitul contenţiei - verde
traseul post contenţie – maro
19
Identificarea superpoziţiilor se face prin indicarea iniţialelor pacientului şi a

datei examenului.
În tehnica clasică superpoziţiile se fac pe linia Selle-Nasion, facând să
coincidă punctul Selle.
Acest tip de superpoziţie evidenţiază reducerea decalajului bazal, direcţia şi

intensitatea creşterii, eventualele mişcări parazite produse de o mecanică
inadecvată (deschiderea unghiului FMA sau a planului de ocluzie), însă nu
ţine seama de creşterea diferită a elementelor craniene.
Există tehnici mai precise de superpoziţie (Bjork, Dibbets, Lautrou), dar studiul
lor nu face parte din obiectivele prezentului curs.
LOCALE
Se practică la nivelul maxilarului, a mandibulei şi al profilului cutanat, pentru a

pune în evidenţă deplasarea arcadelor dentare faţă de suportul osos şi
modificările profilului în cursul tratamentului.
La maxilar ele se fac pe planul palatin şi spina nazală anterioară.

La mandibulă se fac pe planul mandibular şi marginea posterioară a simfizei
mentoniere.
20
La nivelul profilului cutanat superpoziţiile se fac pe planul Frankfurt şi Porion.

Ele permit aprecierea modificărilor estetice produse în urma tratamentului.
21
VI. ANALIZA CRANIOFACIALĂ (SCHELETICĂ)

Analiza craniofacială pune în evidenţă semnalele de alarmă ale patologiei
scheletice înainte de analiza spaţiului total, care evidenţiază doar patologia
ocluzală.
Aceste semnale de alarmă sunt şase variabile semnificative din analiza
cefalometrică, reţinute pentru a caracteriza patologia facială (Gramling).
Ele ghidează decizia terapeutică şi permit stabilirea unui diagnostic scheletic,
al unui coeficient de dificultate al cazului şi al unui prognostic de tratament.
Valoare medie diferenţă coeficient dificultate

FMA 22°-28° 5
Indicele Facial 0,65-0,75 3
Plan de ocluzie 8°-12° 3
ANB 1°-5° 15
SNB 78°-82° 5
Unghiul Z 70°-80° 2
Dificultatea cranio-facială
Cele şase variabile sunt :

- FMA , Indicele Facial, Planul ocluzal - pentru sensul vertical.
- ANB, SNB - pentru sensul orizontal.
- Unghiul Z - interacţiunea dintre sensul vertical şi orizontal.
Fiecăruia dintre aceste variabile îi corespunde un coeficient în funcţie de

dificultatea corectării valorilor anormale (Probability Index-Gramling 1988).
1. Unghiul FMA
Exprimă tipul facial al pacientului, direcţia de creştere, relaţia dintre sensul

vertical şi orizontal. Valoarea sa este cuprinsă între 22° şi 28°.
Pentru stabilirea dificultăţii tratamentului datorită sensului vertical, fiecare grad
peste 28° sau sub 22°, are un coeficient de 5.
De exemplu : dacă FMA este de 35°, dificultatea datorată acestei variabile va
fi :7 x 5 =35.
În funcţie de mărimea unghiului FMA există trei tipuri faciale :
Normodivergent FMA între 22° şi 28°
Hiperdivergent FMA mai mare de 28°
Hipodivergent FMA mai mic de 22°.
22
2. Indicele Facial (FHI - facial height index - Horn 1992)
Este raportul dintre înălţimea

facială posterioară (PFH) şi
anterioară (AFH).
Variaţia lui este mai sensibilă
decât cea a unghiului FMA.
- când Indicele Facial creşte,

creşterea ramusului mandibular
este mai rapidă dacât creşterea
verticală anterioară a etajului
facial inferior (rotaţie matriceală
pozitivă), tendinţa este spre închiderea compasului mandibular.
- când Indicele Facial scade, rotaţia este negativă, creşterea verticală

anterioară este mai rapidă decât creşterea ramusului, tendinţa este spre
deschiderea sensului vertical..
Dacă valoarea sa este între 0,60-0,80, sensul vertical poate fi controlat
ortodontic.
În afara acestor valori cazul trebuie considerat chirurgical (open bite, deep
bite).
Tabelul 1.
Distribuţia IF la 30 de pacienţi cu un unghi FMA de 25°(Horn 1988).
Cazurile cu un index facial în afara valorilor normale vor fi mai dificil de tratat .
Pe parcursul tratamentului indicele poate scădea dacă controlul sensului

vertical este insuficient : nivelare fără control vertical în zona frontală
mandibulară la un hiperdivergent, mecanică de clasa a II a fără prepararea
ancorajului, extracţii necorespunzătoare sau dimpotrivă tratarea unui
hiperdivergent fără extracţii şi cu o mecanică intensă (preparare de ancoraj şi
mecanică de clasa a II a ). Dacă însă deficitele au fost rezolvate corect, cu un
control bun al sensului vertical, după terminarea tratamentului se observă o
creştere a indicelui (închidere a unghiului FMA) şi o participare mai bună a
mentonului la armonia facială.
Indicele Facial trebuie comparat sistematic cu FMA-ul, aşă cum ANB-ul
trebuie coroborat cu Ao-Bo. El permite diferenţierea în cadrul cazurilor
normodivergente (FMA 22°- 28°) a unor cazuri care se comportă fie ca
hipodivergente, fie ca hiperdivergente (tabelul 1).
23
Indicele Facial permite un diagnostic mai sensibil al sensului vertical. El

constituie un semnal de alarmă faţă de riscul de agravare al deschiderii
sensului vertical în momentul punerii în funcţiune al mecanicii ortodontice, sau
dimpotrivă un semnal pozitiv în cazul controlului corect al forţelor.
În ultimă instanţă, Indicele Facial confirmă prognosticul unui caz : de exemplu
un caz cu FMA 28° şi IF 0,60, va avea tendinţă la deschidere a sensului
vertical şi o dificultate de tratament suplimentară.
În cadrul analizei, fiecare punct sub 0,65 sau peste 0,80 are coeficientul 3.
3. Unghiul plan ocluzal-plan de Frankfurt (Ocl.)
Este a treia "cheie" a indicelui de dificultate al sensului vertical în cazurile de

clasa a IIa.
Acest unghi este determinant pentru exprimarea forţelor de-a lungul planului
occluzal.
El exprimă dificultatea mecanicii de nivelare şi de clasa a IIa.
Fiecare punct în afara limitelor sale (8°-12°) are coeficientul 3.
Patologia ortodontică şi dificultatea tratamentului acestor cazuri, sunt
condiţionate de către sensul vertical. Există o relaţie evidentă între activitatea
muşchilor masticatori şi schema facială.
Fără a simplifica putem spune că activitatea muşchilor masticatori este invers
proporţională cu deschiderea compasului mandibular.
Această constatare este confirmată întotdeauna clinic.
- La normodivergenţi la care există un echilibru neuromuscular corect şi o
creştere facială armonioasă, analiza spaţiului total este valabilă pentru cea
mai mare parte a deciziilor.
- La hiperdivergenţi tentativele mecanice de diminuare a FMA-ului sunt
anulate, datorită tendinţei la deschidere a acestui unghi.
Forţele ocluzale sunt slabe, orientarea planului ocluzal în jos şi înainte este
defavorabilă controlului vertical al mişcărilor dentare.
În această schemă facială orice forţă ortodontică este egresivă, ceea ce
implică adeseori necesitatea extracţiilor şi un control foarte atent al mişcărilor
verticale.
- La hipodivergenţi musculatura este puternică, deci forţele exercitate pe
planul ocluzal vor fi puternice. Tentativele de deschidere a FMA-ului sunt
rareori durabile. În aceste cazuri strategia de tratament este fără extracţie, cel
puţin la arcada mandibulară.
4. Unghiul ANB
Determină decalajul maxilo-mandibular în raport cu linia Selle-Nasion,

permiţând clasificarea anomaliilor în sens orizontal (clasele scheletice ale lui
Ballard).
Acest unghi trebuie să fie interpretat şi în legătură cu sensul vertical, deoarece
diminuarea unghiului SNB este legată direct de închiderea FMA-ului.
Studiul cazurilor tratate arată că în situaţiile cu ANB mai mare de 6° riscul de
eşec creşte.
Prognosticul unui tratament de clasa a II a este legat direct de decalajul
bazelor osoase.
Fiecare grad peste 6° are coeficientul 15.
24
5. Unghiul SNB
Este o valoare importantă într-un tratament ortodontic fiindcă evidenţiază

relaţia mandibulo-craniană. Practic valoarea sa nu se modifică pe parcursul
tratamentului, creşterea sa se datorează diminuării sensului vertical.
Fiecare grad sub 80° are coeficientul 5.
6. Unghiul Z
Format de linia Z şi planul Frankfurt, este în corelaţie cu sensul vertical şi

orizontal : adeseori deficitul său rezultă din combinarea acestor două sensuri,
Ceea ce este important pentru a orienta decizia terapeutică şi tratamentul nu
este atât valoarea sa globală, ci componenta sa verticală sau orizontală.
Astfel ameliorarea unghiului Z este în funcţie de participarea factorilor verticali
(FMA, FHI, Ocl.) şi orizontali (ANB, SNB ).
La hiperdivergenţi (unghiul FMA mare) se caută reducerea FMA prin
contracţia spaţiului dentoalveolar, adică reducerea materialului dentar prin
extracţie.
La hipodivergenţi (unghiul FMA mic) se caută menţinerea dimensiunii
verticale, deci tratamentul va fi condus fără extracţii la mandibulă.
Fiecare grad sub 70° are coeficientul 3.
Toate aceste valori cefalometrice luate în parte nu sunt destul de

semnificative pentru a stabili o decizie şi un prognostic.
Dacă însă sunt luate împreună, variaţia lor faţă de medie este
interpretabilă.
Obiectivul unui tratament ortodontic este elaborarea unei strategii care să

contribuie la ameliorarea schemei faciale şi reducerea anomaliei dentare.
Se estimează că pentru a rezolva corect un caz de clasa a II a, o schemă
facială trebuie să prezinte pentru elementele studiate valorile următoare :
 FMA sub 29°

 Indicele Facial mai mare de 0,65
 ANB cel mult 6°
 SNB în jur de 80°
 Planul ocluzal mai mare de 8°
 Unghiul Z în jur de 70°
Astfel cazurile care se îndepărtează de aceste valori sunt "a priori" dificile şi
prezintă un handicap scheletic care poate fi evaluat.
Cu alte cuvinte :
Sensul vertical răspunde la întrebarea : "Trebuie sau nu extraşi premolari
mandibulari ? "
Sensul orizontal : "Care dinţi trebuie extraşi la maxilar ? "
Acest prim considerent trebuie completat cu examenul şi analiza modelelor,
care pune în evidenţă dizarmonia dento-alveolară şi relaţiile ocluzale statice.
25
VII. ANALIZA SPAŢIULUI TOTAL

Permite evaluarea spaţiului necesar alinierii dinţilor pe arcade, deci conduita
terapeutică : cu sau fără extracţie
Ea se bazează pe conceptul de limită a arcadelor dentare introdus de
Merrifield şi reprezintă studiul patologiei ocluzale la arcada mandibulară.
Scopul oricărui tratament ortodontic este de a reduce înghesuirile (deficitul
dinţi-arcade) şi corectarea dizarmoniilor interarcade :
-în sens antero posterior (clasa a II a, clasa a III a)
-în sens vertical (ocluzia deschisă, supraocluzia)
-în sens transversal (endo sau exoalveoliile)
Expansiunea arcadei mandibulare în cele trei sensuri este limitată, corectarea
înghesuirilor prin expansiune fiind adeseori urmată de o recidivă mai mult sau
mai puţin importantă. Trebuie admisă existenţa limitelor în deplasările dentare,
acestea facându-se într-un cadru circumscris de formaţiuni musculare.
Orice deplasare care intră în opoziţie cu aceste elemente va fi urmată de
recidivă.
Nu trebuie uitat nici faptul ca prin îmbătrânire dimensiunile arcadei se reduc şi
incongruenţa dentară creşte, ceea ce necesită prudenţă în expansiune.
Analiza spaţiului total are rolul de a situa şi de a pune în evidenţă elementele
constitutive ale anomaliei dento-alveolare, de a indica obiectivele de tratament
şi strategia necesară realizării lor. Ea ţine seama de contextul scheletic
precum şi de evoluţia ulterioară a dentiţiei pacientului.
Soluţiile terapeutice pe care le oferă sunt numai sugestii şi nu obligaţii.
Decizia finală revine practicianului, care în afara simţului clinic şi a experienţei,
se poate baza pe acest element, rezultat a peste 80 de ani de experienţă
clinică.
Scopul analizei este de a cuantifica şi a localiza deficitele, pentru a se decide
extracţia, sau tratamentul fără extracţie.
Alegerea de a extrage poate fi motivată de două raţiuni :
 necesitatea de a diminua materialul dentar al fiecărei arcade, pentru a
permite alinierea, respectându-se limitele arcadelor,
 necesitatea de a deplasa sectoare de arcadă, pentru reducerea
dizarmoniilor interarcade.
În cea mai mare parte a anomaliilor şi în special în cele de clasa a II a,
necesitatea extracţiei răspunde acestor două imperative.
Analiza spaţiului total regrupează deficitele arcadei mandibulare divizată în trei
zone :
Zona anterioară (incisivii şi caninii)
Zona medie (premolarii şi molarul I)
Zona posterioară (molarii II şi III)
26
În fiecare dintre aceste zone sunt reperate şi cuantificate diverse elemente,

dintre care unele vor consuma spaţiu (deficit) în timp ce altele vor elibera
spaţiu (surplus). Totalul acestor trei zone va fi un surplus sau un deficit care va
trebui gestionat pentru a obţine echilibrul arcadelor dentare pe baza osoasă.
A) ZONA ANTERIOARĂ :
În această zonă se studiază spaţiul necesar rezolvării incongruenţei, în funcţie

de limita anterioară a arcadelor (regula lui Tweed).
Elementele necesare analizei zonei anterioare sunt :
- incongruenţa dentară
- corecţia cefalometrică
- ţesuturile moi
1.INCONGRUENŢA DENTARĂ
Este diferenţa dintre spaţiul necesar şi spaţiul disponibil. În caz de dizarmonie
dento-alveolară cu înghesuire vom avea un deficit, în cazul dizarmoniei dento-
alveolare cu spaţiere, un surplus.
Spaţiul necesar : este suma dimensiunilor meziodistale ale incisivilor şi
caninilor. Pentru a-l obţine se măsoară fiecare dinte în parte la nivelul
punctelor de contact.
O altă metodă constă în a măsura cu un şubler diametrul dinţilor doi câte doi,
fără a ţine seama de înghesuiri sau rotaţii.
27
Spaţiul disponibil : se determină cu ajutorul unui fir de sârma plasat pe linia

punctelor de contact, deasupra mijlocului arcadei alveolare.
Lungimea firului exprimă necesarul de spaţiu.
2.CORECŢIA CEFALOMETRICĂ
Permite aprecierea poziţiei arcadei mandibulare, respectiv a incisivilor pe baza
osoasă cu ajutorul unghiului IMPA.
Acesta a fost multă vreme elementul decizional al analizei Tweed şi obiectivul
unui incisiv situat la 90° pe planul mandibular a dus la o serie de erori
terapeutice - extracţia primilor premolari practicată excesiv.
Cu timpul IMPA-ul şi-a pierdut din importanţă în favoarea factorului estetic,
care actualmente este considerat primordial.
Repoziţionarea consumă spaţiu în cazul distalizării incisivilor mandibulari, sau

eliberează spaţiu în cazul vestibularizării lor.
Relaţia arcade-bază ososă exprimată de IMPA trebuie situată în contextul

facial, un incisiv vestibularizat fiind adeseori expresia unei compensări în caz
de decalaj al bazelor osoase, cum este cazul în anomaliile de clasa II/1.
De aceea modificarea arcadei dentare trebuie să ţină seama de viitorul clasei
a IIa sub acţiunea terapeuticii, a contextului facial şi a creşterii.
În concluzie : corecţia cefalometrică este condiţionată şi ponderată de

schema facială.
28
Normodivergenţă
Pentru un unghi FMA între 22°-28° unghiul de referinţă este FMIA care trebuie
să fie 67°+/- 2°.
De exemplu în cazul unui FMIA de 55° repoziţionarea necesară a incisivului

mandibular va fi de 12°. Exprimarea valorii angulare în milimetri se face
înmulţind 12° cu o constantă de 0,8.
Deci pentru repoziţionarea incisivilor vor fi necesari 9,6mm la arcada
mandibulară.
Când contextul facial este diferit din cauza sensului vertical, se procedează
diferit.
Hiperdivergenţă
Dacă FMA este mai mare de 28°, se acceptă o valoare FMIA de 65°+/-2°.
Decalajul scheletic este adeseori important, iar creşterea predominent
verticală are tendinţa să accentueze acest decalaj (rotaţie posterioară).
Sunt cazuri care necesită o repoziţionare importantă a incisivilor, extracţiile
fiind în general inevitabile.
29
Hipodivergenţă
Dacă FMA este mai mic de 22°, repoziţionarea incisivului mandibular nu mai
este o necesitate, iar unghiul de referinţă va fi IMPA a cărui valoare cu unele
excepţii nu trebuie sa depăşească 92°+/-2°.
Decalajul scheletic este în general minim, sau va fi compensat prin creşterea
predominent anterioară (rotaţie anterioară).
Deficitul datorat incongruenţei este un deficit strict, în timp ce deficitul care

rezultă din repoziţionarea incisivilor est un deficit teoretic, fiind expresia unor
fenomene compensatorii.
El trebuie comparat şi modificat în funcţie de analiza estetică, de unghiul Z
elementul estetic fiind factorul decisiv.
În clasele a II a cu un unghi ANB mare, această repoziţionare trebuie
modulată, deoarece orice repoziţionare a incisivilor mandibulari măreşte
cantitatea necesară de distalizare la arcada maxilară, cu consecinţe asupra
profilului.
30
Dacă însă pentru asemenea cazuri se decide un tratament chirurgical,

incisivul va fi repoziţionat după regula Tweed şi astfel deficitul virtual devine un
deficit real.
Deci acelaşi deficit anterior poate avea aspecte strategice diferite, în funcţie
de componentele sale : deficit strict sau virtual.
În ultimă instanţă echilibrul facial este cel care trebuie să decidă conduita.
Cu alte cuvinte într-o anomalie de clasa a IIa fără înghesuire mandibulară,
dacă unghiul Z este normal (60°-70°) şi profilul drept, repoziţionarea incisivului
nu mai constituie un criteriu de decizie.
În aceste cazuri se va alege pentru corectarea ocluzală a clasei a II a
extracţia premolarilor 2, în afară de cazurile hipodivergente, unde se evită
extracţia de premolari.
Aceste trei situaţii clinice sunt sintetizate în regula lui Tweed :
FMA < 22° IMPA = 92°+/- 2°

FMA 22°- 28° FMIA = 67 +/- 2°
FMA > 28° FMIA = 65 +/- 2°
Subliniem că această regulă defineşte doar obiective, în nici un caz

valori obligatorii şi că actualmente ea se aplică numai cazurilor
normodivergente (Horn).
3.ŢESUTURILE MOI
Reamenajarea arcadelor dentare produce modificări şi la nivelul ţesuturilor
moi, de care trebuie ţinut seama în momentul analizei cazului.
De aceea în analiza spaţiului total au fost introduse două variabile care
măsoară grosimea buzei superioare - Upper Lip (UL) şi grosimea mentonului
osteo-cutanat : Total Chin (TC).
Echilibrul acestor două elemente contribuie la echilibrul facial, ceea ce
impune evaluarea lor.
Dacă buza superioară este mai subţire decât mentonul cutanat (UL<TC), cum
este cazul în inocluzia sagitală din clasele a II a, retrudarea incisivilor maxilari
va produce o îngroşare a buzei şi deci o ameliorare a raportului UL/TC. În
acest caz nu există nici o modificare în analiza spaţiului total.
Dacă mentonul cutanat este mai subţire decât grosimea buzei superioare
(UL>TC) ca în biproalveolii, repoziţionarea incisivului inferior va produce o
relaxare a muşchilor mentonieri şi o creştere a TC.
În acest caz diferenţa UL-TC este luată în consideraţie deoarece ea
corespunde cantităţii de distalizare a incisivilor necesară ameliorării estetice.
Necesarul de spaţiu pe arcadă va fi diferenţa între UL şi TC, înmulţită cu 2.
Dar deoarece într-un caz de repoziţionare al incisivului mandibular corecţia
cefalometrică a fost deja luată în consideraţie, diferenţa este inclusă în analiză
numai în cazul în care mărimea modificării cutanate este mai mare decât
corecţia cefalometrică. Ea reprezintă cantitatea de repoziţionare suplimentară
necesară pentru a obţine o ameliorare a ţesuturilor cutanate.
Sintetizând putem spune :
UL<TC Modificarea cutanată = 0
UL>TC Modificarea cutanată = (UL-TC) x2
31
B) ZONA MEDIE : Zona medie este zona de decizie în strategia de tratament

a clasei a II a. Elementele analizate în această zona sunt :
- curba Spee
- clasa a II a (eventual)
Incongruenţa şi nivelarea curbei Spee sunt deficite stricte.
Ca şi în zona anterioară primul element îl constituie spaţiul necesar alinierii

premolarilor şi primilor molari.
Spaţiul necesar : este suma dimensiunilor meziodistale ale premolarilor şi
molarilor I. Pentru a-l obţine se măsoară fiecare dinte în parte la nivelul
punctelor de contact.
Spaţiul disponibil : este distanţa de la faţa distală a caninilor până la faţa
mezială a molarilor II, la ambele hemiarcade.
2.CURBA SPEE
Element de contact al celor două arcade dentare, ea se formează datorită

cinematicii mandibulare.
Nivelarea sa este un element fundamental pentru deblocarea şi repoziţionarea
arcadelor sau pentru a permite răspunsul mandibular în anomaliile de clasa
a II a.
În cazul anomaliior arcadelor dentare, curba Spee este direct legată de
malocluzie.
Adesea este neuniformă, rotaţiile şi diferenţele de înălţime dentară provoacă
întreruperi şi diferenţe de înălţime ale crestelor marginale şi ale punctelor de
contact dentare.
De aici rezultă necesitatea obligatorie a aplatizării ei.
După terminarea tratamentului curba se reface în general în câteva luni.
Nivelarea curbei Spee transformă o curbă într-o linie dreaptă, ceea ce
provoacă o alungire a extremităţilor acestui segment.
Din punct de vedere clinic nivelarea produce o vestibulo-înclinare a incisivilor
mandibulari şi consumă o parte din spaţiul existent pe arcadă .
Pentru a măsura spaţiul necesar nivelării se procedează astfel :
32
Se măsoară profunzimea maximă a curbei Spee la ambele hemiarcade între

cel mai jos punct de contact dentar şi un plan tangent care uneşte cuspizii
molari cei mai înalţi cu marginea incizală a incisivului cel mai înalt.
Suma celor două valori se împarte la 2, iar la rezultat se adaugă 0,5mm.

Această formulă constituie indicele Baldridge :
(C.Spee dreapta + C.Spee stânga / 2 + 0,5
3.CLASA a IIa
Pentru a transforma o relaţie molară de clasa a IIa "cap la cap" într-o relaţie
de clasa I a, sunt necesari 3mm, iar pentru una completă ("full"), 5mm la
fiecare hemiarcadă.
- În cazurile de clasa a IIa la un pacient în creştere, o parte a acestui decalaj
(2-3mm) se rezolvă prin avansarea mandibulei în urma nivelării, a pregătirii
ancorajului şi a mecanicii de clasa a IIa. Uneori în aceste cazuri este necesară
germectomia sau extracţia molarilor III, încă de la începutul tratamentului.
- Mezializarea molarilor I mandibulari (după extracţia premolarilor I sau II) este
o altă modalitate de a rezolva clasa a II a.
- În absenţa creşterii (pacienţi adulţi sau adolescenţi care au terminat
creşterea), rezolvarea clasei a II a se face prin chirurgie.
În anomaliile de clasa a IIa, aducerea în clasa I a molară este un deficit virtual,
măsurat de fiecare parte la nivelul molar, dar care devine un deficit strict, dacă
clasa a IIa este rezolvată prin mezializarea molarilor I mandibulari.
Ne dăm astfel seama cât de strâns sunt legate analiza şi strategia de

tratament. Şi aici în alegerea extracţiilor (premolarii I sau II) trebuie să se ţină
cont de armonia facială.
33
C) ZONA POSTERIOARĂ : În această zonă se determină spaţiul necesar

erupţiei molarilor II şi III.
Este o zonă importantă de analizat şi evaluat, deoarece suntem responsabili
până la evoluţia completă a arcadelor dentare reamenajate, adică până la
erupţia molarilor de minte.
Spaţiul disponibil este diferit în funcţie de mai mulţi parametri :

- migrarea normală sau terapeutică a molarului I, care poate atinge 8mm.
- rezorbţia marginii anterioare a ramurei ascendente, în medie 2mm pe an,
- durata mezializării molarilor I,
- durata fenomenelor de rezorbţie ale marginii anterioare a ramusului.
Elementele analizate în zona posterioară sunt :

- creşterea reziduală
Spaţiul disponibil : este inclus între faţa distală a molarilor I şi marginea

anterioară a ramusului, care poate fi considerată limita posterioară a
arcadelor.
Valoarea spaţiului disponibil se înmulţeşte cu doi.
Spaţiul necesar : Dacă molarii II sunt erupţi la vârsta la care se efectuează

tratamentul, măsurarea lor nu pune nici o problemă. Dacă nu, se procedează
ca pentru molarii III.
Pentru măsurarea dimensiunii molarilor III se face o regulă de trei simple, pe

radiografia panoramică sau se ia dimensiunea lor de pe teleradiografie, din
care se scade 1mm.
34
Dacă nici molarii II nici molarii III nu sunt erupţi, se măsoară dimensiunea lor
pe teleradiografie.
2.CREŞTEREA REZIDUALĂ
Remodelajul ramurei ascendente mandibulare crează un spaţiu suplimentar,
care se înscrie ca un plus în analiza spaţiului total.
În măsura în care nu putem evalua cu precizie acest spaţiu, se foloseşte o
estimare de 2mm/an şi pe hemiarcadă :
 până la 15 ani la fete

 până la 17 ani la baieţi.
Analiza acestei zone este mai puţin precisă decât a celorlalte două zone, aici
simţul clinic al practicianului are un rol important, în măsura în care echilibrul
zonei posterioare este important pentru diagnostic, strategia tratamentului şi
terapeutică.
Toate elementele analizei spaţiului total sunt trecute în tabelul corespunzător,

iar suma lor se marchează fie ca surplus (+), fie ca deficit (-).
Suma totală indică spaţiul total, al treilea element al fişei de diagnostic.
35
Odată terminată această analiză putem deja avea un răspuns în privinţa

diagnosticului şi a terapeuticii :
- Tratament conservator, fără extracţii.

- Recuperarea unui spaţiu posterior suficient pentru rezolvarea deficitului
anterior sau mediu.
- Extracţii de premolari.
- Sediul extracţiilor.
- Extracţia molarilor de minte.
- Momentul extracţiilor.
- Gestiunea spaţiilor de extracţie.
- Eventualitatea unui compromis de rezultat sau al chirurgiei.
- Tipul şi importanţa deplasărilor dentare.
- Mecanica de efectuat.
- Previziunea modificărilor estetice.
- Prognosticul ocluzal.
- Contenţia.
Ca şi celelalte elemente ale analizei Tweed-Merrifield, nici analiza

spaţiului total nu trebuie luată ca ceva absolut, ea este unul dintre
elementele procesului de diagnostic şi de decizie, în care estetica,
situaţia clinică şi experienţa au ultimul cuvânt.
În scop didactic pentru asimilarea tuturor elementelor analizei spaţiului total se

pot folosi tabelul şi fişa de diagnostic, inspirate de modelele Fundaţiei Tweed
şi ale Colegiului European de Ortodonţie.
36
ANALIZA SPAŢIULUI TOTAL
Zona anterioară
Spaţiul necesar ______

3 2 1 1 2 3
Spaţiul disponibil ______
Incongruenţa
Corecţia cefalometrică ______
Modificarea ţesuturilor moi ______
Deficit____Surplus_____
Zona medie
Spaţiul necesar ______

6 5 4 4 5 6
Spaţiul disponibil ______
Incongurenţa ______
Curba Spee ______
Deficit_____Surplus____
Zona posterioară
Spaţiul necesar _____

8 7 7 8
Spaţiul disponibil _____
Incongruenţa _____
Creştere _____
Deficit_______Surplus______
Total dentar Deficit_______Surplus______
FMA < 22° IMPA = 92°+/- 2°

FMA 22°- 28° FMIA = 67 +/- 2°
FMA > 28° FMIA = 65 +/- 2°
Corecţia cefalometrică : diferenţa FMIA X 0,8
Indicele Baldridge : curba Spee dreapta + curba Spee stânga / 2 + 0,5 mm
Creşterea posterioară : 2 mm/an până la 15 ani la fete, până la 17 ani la băieţi

37
FIŞA DE DIAGNOSTIC
Pacient : Data naşterii :
Cefalometrie obiective început contenţie final

FMIA 67°± 3
FMA 25°± 3
IMPA 88° ± 3
SNA 82°
SNB 80°
ANB 2° ± 2
Ao-Bo 2mm ± 2
Plan ocluzal 10°
Unghi Z 75° ± 5
Upper Lip /
Total Chin /
Înălţimea fac. post.(PFH) 45 mm
Înălţimea fac. ant. (AFH) 69 mm
Index facial 0,69
Raport de evoluţie 2/1
Medie Diferenţă Coeficient Dificultate
FMA 22°-28° 5
Analiza I.F. 0,65-6,75 3
Pl.Occl 8°-12° 3
cranio- ANB 1°-5° 15
facială SNB 78°-82° 5
Unghi Z 70°-80° 2
Dificultatea cranio-facială :
Incongruenţa 1,5
Zona Corecţie cef. 1
frontală Ţesuturi moi 0,5
Total :
Analiza Zona Incongruenţa 1
laterală
spaţiului Curba Spee
Total :
1
total Clasa a II a 2
Zona Incongruenţa 0,5
posterioară Creştere reziduală
Total :
Total dentar : Dificultatea dentară :
Indicele de dificultate Dificultatea cranio-facială

Dificultatea dentară
DIFICULTATEA TOTALĂ :
Dificultatea cazului : 0-40 uşor, 41-80 mediu, 81-120 dificil, peste 120 foarte dificil.
38
VIII. STRATEGIILE DE TRATAMENT- DECIZIILE

În tehnica edgewise clasică iar într-unele tehnici straight wire® chiar şi în zilele
noastre, corectarea unei anomalii ocluzale este programată după ce a avut loc
corectarea arcadei mandibulare şi repoziţonarea incisivului mandibular.
Decalajul dintre arcade este tratat mecanic : mecanica intermaxilară de clasa a II a
după prepararea anorajului mandibular.
Această strategie de tratament este bazată pe mecanica "en masse" descrisă de
Tweed.
Abordarea strategică preconizată de Merrifield este mai subtilă, deoarece se

bazează pe echilibrul facial, localizarea deficitelor şi gradul de dificultate al
tratamentului.
Analiza permite definirea unei strategii în spaţiu şi timp. Este un instrument de
organizare pentru gestiunea tratamentului în funcţie de rezultatele scontate.
Strategia în spaţiu înseamnă alegerea sediului extracţiilor, ea rezultă din analiza
cranio-facială şi din modul de folosire al spaţiului astfel obţinut.
Strategia în timp (timing) este alegerea momentului extracţiilor şi al fazelor
de tratament activ.
Actualmente putem considera că 80% din anomalii sunt tratate fără extracţii,
dacă nu considerăm molarii de minte, care în tratamentele fără extracţie de
premolari sunt extraşi cvasi sistematic.
- Dintre cazurile cu extracţii, 40% sunt cazuri de clasa I a ( DDM, biprotruzie

sau o combinaţie a acestor două anomalii), tratate cu extracţia premolarilor I
(4/4).
- Restul cazurilor sunt tratate fie cu extracţia primilor premolari maxilari şi
premolarilor II mandibulari I (4/5), fie în anumite cazuri (DDM cu profil plat) prin
extracţia celor patru premolari II (5/5).
- Pentru clasele a II a (60% dintre cazurile de extracţii de premolari), numai
biproalveoliile cu DDM sunt tratate prin extracţia celor patru primi premolari,
(4/4) asociată cu o mecanică intensivă de clasa a II a, care necesită adeseori
şi extracţia molarilor de minte (8/8) pentru a putea folosi spaţiul distal.
- Cea mai mare parte a cazurilor de clasa a II a normo şi hiperdivergente,
reacţionează favorabil la tratamentul cu extracţia primilor premolari maxilari şi
premolarilor II mandibulari I (4/5).
- Se vor evita extracţiile premolarilor mandibulari la hipodivergenţi, din cauza
arcadei mandibulare deficitare.
- Protruzia maxilară se tratează cu extracţii monomaxilare : 14-24 (4/-), 15-25 (5/-)
sau 17-27 (7/-).
Un aspect important pentru stabilirea unei strategii este pe de o parte

posibilitatea tehnică a tratamentului şi pe de altă parte eficacitatea strategiei
decise în funcţie de analiză şi de pacient.
39
Deciziile terapeutice în funcţie de echilibrul facial
1) Spaţiul mandibular (Horn)
- Dacă la începutul tratamentului mentonul se află în interiorul spaţiului

mandibular, (delimitat de planurile Dreyfus şi Simon) poziţia sa este corectă şi
linia Z are o valoare semnificativă.
- Dacă mentonul este înapoia acestui spaţiu - menton retruziv- redresarea linei
Z nu trebuie făcută prin retrudarea buzei superioare ci obiectivul esenţial va fi
răspunsul mandibular prin terapie funcţională, extracţia premolarilor II
mandibulari (în anomaliile de clasa a II a), sau chirurgie de avansare
mandibulară.
Multe analize folosesc mentonul ca referinţă cutanată pentru a trasa linia
estetică. Trebuie însă ca această referinţă să fie corectă. De exemplu atunci
când linia Z (Merrifield) este oblică, adică profilul este convex, trebuie să ştim
dacă aceasta provine de la o buză superioară protruzivă sau de la un menton
retruziv. Dacă mentonul este înapoia planului Simon, retrognaţia mandibulară
este clară şi în acest caz analiza, diagnosticul şi strategia nu se mai pot baza
pe poziţia incisivului mandibular.
Semnificaţia spaţiului mandibular înainte, după tratament şi pe termen lung.
Se observă progresiunea mentonului în spaţiul mandibular, ceea ce pune în

evidenţă răspunsul mentonului la tratament şi la creştere.
40
2) Linia Z
Linia de profil pozitivă ("Z line in")

Dacă la începutul tratamentului linia Z este aproape de vârful nasului sau îl
întretaie, deficitul facial exprimat de către unghiul Z este foarte mic sau nul.
Aceasta înseamnă că toate deciziile bazate pe deficitul arcadelor pot fi
discutate. În funcţie de deficitul orizontal sau vertical, strategia tratamentului
se va adapta condiţiilor cazului, respectând acest tip de profil, care prezintă
riscul înrăutăţirii în cazul extracţiilor de premolari.
1. Deficit vertical : sunt cazuri hipodivergente, la care extracţiile de

premolari sunt contraindicate. Incisivul este adeseori bine situat, uneori
lingualizat (clasa II/2), sau vestibularizat (cl II/1), dar fără efect asupra buzelor.
Chiar în prezenţa unei incongruenţe (până la 5mm), nu trebuie extraşi
premolari mandibulari, ci se încearcă obţinerea spaţiului prin expansiune
transversală şi verticală.
La arcurile mandibulare torque-ul va fi cu tendinţă corono-vestibulară.
2. Deficit orizontal : în clasa a II a diviziunea 2 (ocluzie adâncă), dacă

incisivul mandibular este bine situat, se poate încerca terapia funcţională în
dentiţia mixtă.
În dentiţia definitivă, după nivelarea arcadei mandibulare (clasa II/1, clasa II/2),
se pot extrage 17-27.
Dacă mentonul este bine situat în spaţiul mandibular sau aproape, se pot
extrage 15-25 sau 14-24.
Dacă deficitul orizontal este sever şi mentonul foarte retruziv, cazul trebuie
tratat chirurgical.
41
Linia de profil negativă ("Z line out")

Dacă la începutul tratamentului linia Z se află la distanţă de piramida nazală,
profilul este convex, mentonul în jos şi înapoi, necesitatea repoziţionării
incisivilor este evidentă.
Deficitul provocat de valoarea mică a unghiului Z poate fi important, mai ales
în clasele II biprotruzive, hiperdivergente. Alegerea terapiei este limitată de
importanţa handicapurilor verticale, orizontale sau combinate.
1. Deficit vertical : tendinţa este spre hiperdivergenţă, alegerea

extracţiei va depinde de deficitul arcadelor.
În cazurile biprotruzive se extrag premolarii I.
În clasa I DDM se extrag premolarii II.
Dacă mentonul este situat înapoia spaţiului mandibular din cauza excesului
vertical, se poate face o genioplastie.
2. Deficit orizontal : în clasa a II a hiperdivergentă se extrag mai ales

premolarii doi mandibulari.
Dacă deficitul este mai important, dar mentonul se află în spaţiul mandibular,
se vor extrage primii premolari ştiind că vom folosi o mecanică de clasa a IIa.
Dacă mentonul este foarte înapoia spaţiului mandibular şi buza superioară
este tangentă la planul Dreyfus, trebuie luată în considerare chirurgia
orthognatică (bimaxilară cu genioplastie), după corectarea ortodontică a
deficitelor ocluzale.
Interesul acestor direcţii terapeutice în funcţie de echilibrul facial, este de a

pune în evidenţă conduita care trebuie urmată încă dinainte de a analiza
anomalia. La un pacient cu "faţă fără extracţie", se va lua în consideraţie
incongruenţa sau repoziţionarea teoretică a incisivului mandibular şi dacă
42
totuşi sunt necesare extracţiile, ele vor fi făcute în zona posterioară pentru a
menaja profilul.
În concluzie :
 Dacă profilul este drept sau concav, extracţiile trebuie evitate.

 Dacă profilul este convex se pot face extracţii.
 Alegerea sediului extracţiilor depinde de deficitele cuantificate în
Analiza Craniofacială şi în Analiza Spaţiului Total.
43
3) Liniile Ghid (Merrifield)
Liniile ghid sunt "verdictul" procesului de analiză şi diagnostic parcurs de la

înregistrarea punctelor cefalometrice până la stabilirea deficitului dentar total.
Ele sunt determinate de studiul modelelor, după terminarea celorlalte
elemente ale analizei şi sunt obligatoriu coroborate cu analiza craniofacială.
Determinarea soluţiilor terapeutice, a necesităţii sau nu a extracţiilor, a

sediului şi a momentului lor, este rezultatul analizei cefalometrice, al analizei
cranio-faciale şi al analizei spaţiului total.
Odată cu popularizarea tratamentelor ortodontice fixe cu extracţie de

premolari de către şcoala lui Tweed, au apărut şi excesele acestei soluţii
terapeutice, iar mai târziu nevoia de a le corija.
Astfel dacă iniţial în cazurile care necesitau extracţii, se extrăgeau mai ales
primii premolari la ambele arcade, începând din anii ‫׳‬80 o serie de practicieni
au recurs la alte sedii de extracţie, pentru cazurile în care impactul facial al
extracţiilor premolarilor I ar fi fost prea mare.
De mai mult de 30 ani, în urma studiilor efectuate de Noffel, Duncan, Dale,
Horn, conduita terapeutică a şcolii lui Tweed a evoluat .
Actualmente se consideră că atunci când există mai multe soluţii terapeutice,
este de preferat aceea care nu riscă să înrautăţească profilul.
Liniile ghid încearcă să adapteze sediul extracţiilor în funcţie de

anomalia dento-alveolară şi facială, dar soluţiile propuse duc adeseori
sistematic, la un tratament cu extracţie.
Ca şi restul elementelor analizei spaţiului total, ele constituie doar
sugestii şi nicidecum reguli, fiind chiar în concepţia autorului lor "one’s
man opinion".
Trebuie repetat că analizele cranio-faciale americane au fost făcute pe medii

de populaţii relativ restrânse şi de tipuri morfologice diferite, iar percepţia
estetică a feţei nu este aceiaşi în Europa ca în America.
Pentru populaţia europeana actuală se impun adeseori alte soluţii, mai ales
că tendinţa la modă este o morfologie facială post-terapeutică de tip
biproalvolie, de aici rezultând numeroase tratamente fără extracţie de
premolari, dar uneori cu o expansiune excesivă.
În România existenţa multor clase I a scheletice biretruzive, sau clase a III a

cu retruzie maxilară, la care se adaugă frecventele pierderi precoce ale
primilor molari definitivi, impune o conduită terapeutică particulară şi o
tehnică diferită de schemele clasice de tratament.
44
45
IX. APARATURA EDGEWISE
Edward Angle a stabilit regulile şi conceptul mecanicii edgewise, acordând

prioritate mecanicii asupra diagnosticului diferenţial. Tehnicile multiataş au fost
inventate în primul rând pentru a alinia dinţii fiecărei arcade, iar mecanica
intermaxilară pentru a coordona arcadele între ele.
Charles Tweed a fost maestrul cuplului "preparare de ancoraj - mecanică de
clasa a II a".
Levern Merrifield a făcut să evolueze acest sistem, acordând mai multă
importanţă gestiunii analitice şi strategice ale anomaliilor, precum şi utilizării
unui concept secvenţial şi direcţional al deplasării dentare pe arcuri continue.
Este Sistemul Secvenţial al Forţelor Direcţionale. Astfel pe un arc vor exista
sectoare inactive - de ancoraj şi sectoare active : sistemul 10/2 (Ten Two
System), sau 12/2 (Twelve Two System), după cum tratamentul se face cu
sau fără extracţie de premolari.
Merrifield ca şi Tweed a păstrat braketul fără informaţie, dar acţiunea asupra
arcului devine mult mai complexă deoarece arcul este construit pasiv faţă de
lumina braketurilor în toate cele trei ordine.
Este vorba de un concept sectorial pe un arc continuu, singura dificultate fiind
realizarea arcului rectangular.
Fiecare mişcare este efectuată progresiv şi individualizat spre o situaţie ideală
de sfârşit de tratament, situaţie în raport cu ocluzia şi cu schema facială a
pacientului.
Braketul este o zonă de control a dintelui, interfaţa dintre dinte şi arcul care
conţine informaţiile. Zona de arc dintre două braketuri este zona de lucru.
Dacă braketul este extra larg sau dublu, controlul dintelui este maxim, dar
deplasarea lui minimă. Această alegere implică mişcări "en masse" ale unei
arcade în ancoraj, contra alteia în mişcare. Invers, dacă braketurile sunt
simple şi înguste, deplasarea în spaţiul dintre braketuri este maximă, dar
controlul dentar este uneori insuficient. În tehnica Tweed-Merrifield s-a făcut
un compromis prin alegerea braketurilor simple (medii sau largi).
Slot-ul braketului este de secţiune rectangulară .022x.028 orientată
perpendicular pe bază (informaţie 0°).
Aceasta implică o noţiune de echilibru la nivelul informaţiilor arcurilor şi o
prioritate în mişcări : este conceptul de "secvenţe".
Informaţia braketului trece în planul doi, faţă de necesitatea de a individualiza
informaţiile arcului.
CONTROLUL ARCULUI EDGEWISE

Arcul edgewise este prin definiţie un arc rectangular continuu, care poate fi
introdus în ataşe pe partea îngustă. Firele sunt din oţel rezilient pentru a
permite incorporarea îndoiturilor pe arc şi dacă este necesar, reajustarea de
mai multe ori, în funcţie de etapa de tratament. Slotul braketului fiind de
secţiune .022x.028, dimensiunile arcurilor care pot fi folosite sunt foarte
diferite, privilegiindu-se fie deplasarea dinţilor, fie controlul lor maximum.
Particularitatea arcului edgewise este controlul lungimii arcadei.
Pentru aceasta, el comportă două bucle în fomă de omega, situate mezial de
tubul molarului terminal, în contact sau la distanţă de acesta, în funcţie de faza
de tratament.
46
Principiile generale ale construcţiei arcurilor sunt aceleaşi pentru toate

anomaliile, există diferite variante în funcţie de alegerea extracţiilor.
CONSTRUCŢIA ARCULUI EDGEWISE

Activitatea biomecanică a unui arc depinde de raportul arc/ataş.
Dacă introducerea arcului în ataş se face fără fricţiune, nu va exista nici o forţă
transmisă dintelui, arcul este atunci pasiv.
Dacă introducerea arcului se face exercitând o anumită forţă arcul este activ.
Pentru adaptarea arcului la morfologia arcadei sau pentru a imprima anumite
mişcări dinţilor sunt necesare anumite deformaţii, numite curburi.
Aceste curburi sunt situate în trei planuri :

 orizontal (ordinul 1),
 vertical (ordinul 2)
 frontal şi sagital (ordinul 3)
Învăţarea controlului mişcărilor dentare prin stăpânirea informaţiilor, trece prin
capacitatea de a construi un arc pasiv într-o situaţie precisă.
Pentru un anumit pacient, într-o anumită fază de tratament, nu exista decât un
singur arc pasiv.
Informaţia transmisă unui dinte sau grup de dinţi este suma a două tipuri de
curburi :
 pasive - legate de anatomia individuală şi care nu generează mişcări,
 active - care evoluează în cursul diverselor faze de tratament şi sunt
motorul acţiunii arcului.
CURBURILE DE ORDINUL 1
Arcada pacientului (modelul) constituie ghidul construcţiei şi al controlului

arcurilor prin construirea chartei individuale. Linia ghid a chartei individuale (pe
diametrul transversal al arcadei mandibulare la nivelul premolarilor 2), este
construită respectând divergenţa sectoarelor laterale. Charta serveşte în
principal pentru controlul formei arcadei şi al simetriei.
În cazurile de tratament fără extracţie, arcada pacientului impune forma sa, iar
curburile de ordinul 1 se adaptează pur şi simplu la anatomia feţelor
vestibulare ale dinţilor.
În cazurile cu extracţie unde scopul tratamentului est construirea unei noi
arcade, fiecare element va suferi modificări variabile ca amplitudine, iar
curburile de ordinul 1 vor fi evolutive şi individualizate.
Pentru a putea construi un arc edgewise cu informaţii în cele trei planuri, este
necesară mai întâi pregătirea unui blank de arc, forma de bază a arcului.
Blankul este diferit de la un caz la altul în funcţie de dimensiunea transversală
a arcadelor şi de unghiul de divergenţă al sectoarelor laterale.
În acest scop se foloseşte tureta, un instrument compus din doi cilindrii mobili,
care imprimă sârmei de oţel curbura anterioară a arcului.
Există numeroase modele de turete, cu diametrul cilindrului diferit, ceea ce va
produce o curbură variabilă a blankului în zona frontală. Pe cilindrul central
sunt gravate 5-6 şanţuri care corespund diferitelor secţiuni ale firului.
Pentru a putea imprima arcului o informaţie de ordinul trei, au apărut aşa
numitele turete cu informaţie, dar pentru început este preferabil să se
folosească o turetă fără informaţie.
47
CONSTRUCŢIA CHARTEI INDIVIDUALE
1. Se măsoară diametrul interpremolari II 2. Această măsură constituie

la nivelul braketurilor. diametrul unui cerc.
3.Se măsoară cu un compas unghiul de 4.Se suprapune unghiul peste cerc,

divergenţă al sectoarelor laterale. făcând să coincidă vârful cu axa
verticală şi laturile cu diametrul.
48
5.Arcul de cerc anterior şi laturile unghiului 6.Blankul de arc respectă

de divergenţă constituie traseul unui unghiul de divergnţă şi forma
blank de arc. arcadei
Pe blankurile astfel confecţionate se introduc curburile de ordinul 1.

Se măsoară cu compasul distanţa dintre linia mediană şi diferitele puncte de
contact interdentare şi se marchează pe blank.
Notarea pe charta individuală se face la exterior pentru mandibulă şi la
interior pentru maxilar.
Distanţele se iau simetric, în caz de asimetrie se foloseşte partea mai
simetrică.
Mandibulă :
Linia mediană- punctul de contact incisiv lateral- canin.
Linia mediană- punctul de contact canin-premolar. I
Linia mediană- punctul de contact premolar II-molar I.
Maxilar :
Linia mediană- punctul de contact incisiv central-incisiv lateral.
Linia mediană- punctul de contact incisiv lateral- canin.
Linia mediană- punctul de contact premolar II-molar I.
Apar astfel mai multe zone care corespund curburilor orizontale ale
arcadelor :
Mandibulă : Maxilar :
Offset canin Inset incisiv lateral
Offset premolar Bosa canină
Offset molar I Offset molar I
Toe in molar II Toe in molar II
Offset-ul - este o curbură de 1mm spre exterior.

Inset-ul - este o curbură de 1mm spre interior.
Toe in-ul - este o îndoitură de aproximativ ½ de offset spre interior.
Bosa - este un offset dublu şi rotunjit.
49
Aceste curburi se efectuează în funcţie de charta individuală a pacientului, iar

precizia lor creşte odată cu creştera dimensiunilor arcului.
După ce curburile au fost efectuate, se verifică planeitatea arcului pe o placă
de sticlă, deoarece o poziţie greşită sau o strângere insuficientă a cleştelui
pot introduce componente verticale (ordinul II).
Odată arcurile verificate şi eventual rectificate se trece la coordonarea lor în

sens orizontal.
50
COORDONAREA ARCURILOR
Raporturile arcului mandibular Raporturile arcului maxilar cu

cu charta individuală : charta individuală :
sectorul incisiv 1mm intern sectorul incisiv central 1mm extern

sectorul canin tangent intern sectorul incisiv lateral tangent
sectorul molar I tangent extern extern
sectorul molar II paralel cu sectorul canin 1mm extern
verticala. sectorul premolar tangent extern
sectorul molar I 2mm extern
sectorul molar II paralel cu
verticala.
Cele două arcuri prezintă între ele raporturi asemănătoare unor arcade
ideale, adaptate cazului.
Toate curburile se efectuează numai dinspre mezial spre distal, deoarece o

informaţie modifică pe cele situate distal de ea.
51
Dacă sunt corect confecţionate ele se suprapun astfel :

- Liniile mediane coincid.
- Sectoarele incisive sunt la 2mm distanţă şi situate pe cercuri
concentrice.
- Sectorul incisiv lateral maxilar este în contact cu sectorul canin
mandibular.
- Sectorul canin maxilar este la 1mm de partea distală a sectorului
canin mandibular.
- Sectoarele premolar şi molar se îmbină perfect.
Aceasta este numai o coordonare ideală, făcută în scop de exerciţiu, arcurile

clinice sunt coordonate diferit : în zona laterală există un decalaj de 2 mm.
pentru adaptarea la decalajul transversal al arcadelor dentare.
52
Odată introdus ordinul 1 pe arc, se introduc curburile de ordinul 3, care

corespund torsiunii arcului în sensul lungimii. Torsiunea pe cant a arcului
rectangular generează pe un dinte sau un grup de dinţi, o forţă numită torque.
Trebuie remarcat că acest termen este incorect folosit în ortodonţie, deoarece

în tehnică, torque-ul este unitatea de măsură a forţei de torsiune (g/mm).
Atunci când arcul este paralel cu lumina braketului, el intră fără nici un efort în
slot. În acest caz ordinul trei este pasiv şi vorbim de torque pasiv, iar dintele
nu va efectua nici un fel de mişcare în plan frontal.
Când axul arcului este angulat faţă de slot, arcul intră forţat în braket.
În acest caz ordinul trei este activ şi vorbim de torque activ.
După direcţia angulaţiei există două posibilităţi în funcţie de direcţia pe care

torsiunea arcului o va imprima coroanei :
-Torque activ corono-vestibular, dintele se va înclina vestibular.
-Torque activ corono-lingual, dintele se va înclina lingual.
Direcţiia şi intensitatea informaţiilor de ordinul III, sunt controlate faţă de planul

sagital (incisivi) şi frontal (canini, premolari şi molari) care trece prin braketuri.
Introducerea torsiunii se face în raport cu planul median al cleştelui 442, ale cărui
fălci reprezintă slotul braketului.
53
Un segment de arc fără nici o informaţie de ordinul II (torque 0°), se află la o

distanţă egală faţă de mânerele cleştelui de torque.
Când un segment de arc este torsionat, el se deplasează spre unul dintre

mânerele cleştelui în funcţie de sensul torsiunii : 7mm de deplasare faţă de axul
median reprezintă aproximativ 5° de torque.
Activitatea torsiunii unei porţiuni de arc poate fi apreciată practic prin citirea
decalajului faţă de molari (pentru incisivi) sau a braketurilor de pe partea opusă
(pentru dinţii laterali).
Ca şi în cazul ordinului I, realizarea torque-ului pe blankurile de arc se face

întodeauna începând cu zona frontală, deoarece orice informaţie imprimată
arcului modifică toate informaţiile situate distal.
Pentru a construi un arc cu ordinul trei pasiv se procedează astfel :
54
Arcul mandibular
a. Zona anterioară
Se introduce arcul in braketurile incisivilor şi se observă zonele laterale.
Un arc fără torsiune trece gingival faţă de braketurile laterale. Ceea ce înseamnă
că un astfel de arc inserat în tuburile molare, va produce o mişcare de vestibulo-
înclinare a incisivilor.
Amplitudunea acestei mişcări poate fi măsurată la nivelul molarilor, un decalaj

de 7 mm corespunde la 5° de torsiune.
Pentru a suprima acest efect nedorit, este necesar să se imprime un torque

corono-lingual incisivilor mandibulari.
Arcul mandibular pasiv
55
 Se foloseşte cleştele 139 cu falca rotundă deasupra, sau cleştele 442.

 Se acţionează dinspre interiorul arcului.
 Arcul este ţinut între policele şi indexul mâinii stângi.
 Cleştele este plasat mezial de off-set-ul lui 43.
 Se roteşte uşor cleştele spre dreapta, şi în acelaşi timp indexul imprimă o
mişcare în sus care va produce ridicarea extremităţii stângi a arcului.
 Cleştele este deplasat din 2 în 2mm şi se repetă mişcarea, până când
toată zona frontală a fost torsionată (fig.1-4).
 Se observă că segmentul stâng al arcului este mai sus (fig.5).
 Se repune cleştele la nivelul off-set-ului 43 şi se ridică partea dreaptă a
arcului (fig.6).
 Se controlează din nou arcul prin introducerea în braketurile incisivilor.
 Dacă zonei frontale i s-a imprimat o torsiune suficientă arcul va trece mai
sus de tuburile molare, dacă nu se repetă operaţia până când arcul devine
pasiv.
 Se verifică dacă arcul este plat şi eventual se corectează.
Arcul prezintă un torque incisiv corono- lingual de cca. 5°.
56
b.Zona medie
Introducerea torque-ului este diferită, se lucrează cu doi cleşti 442.
Arcul este introdus în braketurile caninului şi premolarului I în partea dreaptă şi
controlul activităţii torque-ului se face în partea stângă.
 Mâna stângă ţine cleştele mobil la nivelul offsetului canin drept, la

exteriorul arcului, iar mâna dreaptă cleştele fix, la interiorul arcului.
 Cei doi cleşti sunt în contact, în acelaşi plan şi perpendiculari pe fir.
 Ţinând cleştele fix strâns, se imprimă o rotaţie cleştelui mobil de

apoximativ 12°, care va înclina spre interior zona laterală.
 Se controlează la nivelul mânerului cleştelui fix torsiunea imprimată.
 Se procedează la fel pentru partea opusă.
 Dacă zonei i s-a imprimat o torsiune suficientă arcul va trece în dreptul
braketurilor laterale, dacă nu, se repetă operaţia până când arcul devine
pasiv.
 Se repetă operaţia pentru partea opusă.
După ce torque-ul frontal a fost terminat se trece la zona posterioară.
57
c. Zona posterioară
 Se procedează la fel ca pentru zona medie, arcul fiind introdus în tubul
molarului II .
 Se imprimă arcului o torsiune de aproximativ 20°, care se verifică în

partea opusă.
 Se repetă operaţia în cealaltă parte.
Se observă cum torque-ul molar excesiv a fost redus, arcul este pasiv.
Pentru a obţine un arc pasiv, uneori în clinică poate fi necesară o torsiune mai
mare de 20° , deoarece molarii II mandibulari sunt adeseori foarte înclinaţi
lingual. În caz contrar ei vor fi deplasaţi spre vestibular, ceea ce poate produce
interferenţe ocluzale şi fenomene articulare.
După terminarea acestor mişcări se verifică încă odată arcul pe placa de sticlă şi
se corectează dacă este necesar.
În caz că se constată diferenţe la nivelul ordinului trei, se retuşează zonele
respective, ţinându-se cont de faptul că modificarea unei zone produce
modificarea zonelor situate distal de ea.
Torque-ul poate fi construit direct pe blank-ul de arc cu o turetă

preinformată, sau prin introducerea firului într-un şanţ de dimensiune
superioară al unei turete fără informaţie.
58
Arcul maxilar
Realizarea sa este asemănătoare arcului mandibular, cu singura diferenţă că

incisivii sunt înclinaţi corono-vestibular, în timp ce molarii sunt înclinaţi corono-
lingual. Introducerea unui arc fără informaţie de ordinul III va produce la nivelul
incisivilor o versiune corono-linguală şi o coborâre a marginei incizale (rabbiting).
a. Zona anterioară
Dacă un arc fără nici o informaţie de ordinul III este introdus în tuburile molare, el
va trece sub marginile incisale, sau dacă este introdus în braketurile incisivilor,
extremităţile sale vor trece ocluzal faţă de braketurile laterale.
Pentru a suprima acest efect nedorit, este necesar să se imprime un torque

corono-vestibular incisivilor maxilari.
Se foloseşte aceiaşi metodă ca în cazul incisivilor mandibulari.
 Cleştele 139 cu falca rotundă sau cleştele 442 este situat la interiorul
arcului, la nivelul off-set-ului 13.
 Policele stâng ridică extremitatea stângă a arcului, în timp ce cleştele se
deplasează din 2 în 2 mm. pe toată zona frontală.
 Se repune cleştele la 13 şi se ridică partea dreaptă a arcului .
 Arcul este repus în braketuri şi verificat :
 Dacă zonei frontale i s-a imprimat o torsiune suficientă arcul va trece în

dreptul tuburilor molare, dacă nu, se repetă operaţia până când arcul
devine pasiv.
59
După ce torque-ul frontal a fost terminat se trece la zona medie
b. Zona medie
Introducerea torque-ului este similară zonei medii mandibulare.
Arcul este introdus în braketurile caninului şi premolarului I în partea dreaptă şi
controlul activităţii torque-ului se face în partea stângă.
 Mâna stângă ţine cleştele mobil la nivelul offsetului canin drept, la

exteriorul arcului, iar mâna dreaptă cleştele fix, la interiorul arcului.
 Ţinând cleştele fix strâns, se imprimă o rotaţie cleştelui mobil de
apoximativ 7°, care va înclina spre interior zona laterală (torque corono
lingual).
 Se controlează la nivelul mânerului cleştelui fix torsiunea imprimată.
 Se procedează la fel pentru partea opusă.
 Se controlează din nou arcul prin introducerea în braketurile caninului şi
premolarului I.
 Când zonei i s-a imprimat o torsiune suficientă arcul va trece în dreptul

braketurilor laterale, dacă nu se repetă operaţia până când arcul este
pasiv.
După ce torque-ul în acestă zonă a fost terminat se trece la zona posterioară.
c. Zona posterioară
 Se procedează la fel ca pentru zona medie, arcul fiind introdus în tubul
molarului II din dreapta.
 Se imprimă arcului o torsiune de aproximativ 12°, care se verifică în
partea stângă.
 Se repetă operaţia în partea dreaptă.
Torque-ul molar insuficent de la nivelul lui 1.7 (foto 1), sau excesiv
(foto2), va produce rotaţia în plan frontal a molarului opus.
60
OBSERVAŢIE
Din cauza jocului liber al arcului în bracket, în tehnica standard ordinul 3 are mai
puţine consecinţe practice, decât în tehnicile pre-informate.
În cazul folosirii bracketurilor cu informaţie, jocul liber mai redus decât în tehnica
standard face să apară rapid o fricţiune importantă, iar dacă nu se ajunge până
în full arch (.0215x.0275) finisarea va fi incompletă şi dificilă.
Ca exemplu : un arc de .019x.025 într-un bracket de .022 fără informaţie,

prezintă un joc de 10,5°, în timp ce acelaşi arc într-un bracket de .022 cu 11° de
torque va avea 5° de joc, ceea ce va necesita o torsiune suplimentară de 6°,
pentru ca toată informaţia bracketului să poată fi transmisă arcului.
Tabelul de mai jos este adaptat după Thomas Creekmore
Dimensiuni arc Torque-ul efectiv pentru diferite angulaţii de bracket

0° 3° 7° 11° 17° 22°
.017x.022 22,3° 0 0 0 0 0
.017x.025 17,7° 0 0 0 0 4,3°
.018x.025 14,8° 0 0 0 2,2° 16,2°
.019x.025 10,5° 0 0 5° 6,5° 11,5°
.0215x.025 2,3° 7° 4,7° 8,7° 14,7° 19,7°
.0215x.028 2° 1° 5° 9° 15° 20°
Curburile de ordinul 2 sunt elementele cele mai evolutive pe parcursul

tratamentului, ele condiţionează celelalte ordine.
Din ordinul II fac parte :
- Buclele
- Curburile verticale ale arcului : tip back, tip forward, curburile estetice, stepurile
de compensaţie (step up, step down).
Buclele sunt elemente active care confera arcului elasticitate prin mărirea
lungimii şi permit menţinera unei forţe elastice constante şi prelungite.
Informaţiile de ordinul II sunt controlate în direcţie şi intensitate în raport cu planul

sagital care trece prin braketuri.
Înclinarea axială a fiecărui dinte poate fi citită prin "read out " (citirea la nivelul
incisivilor a modificărilor în sens vertical produse la nivelul molarilor), iar tip back-
ul (mişcarea de redresare corono-distală) este introdus în funcţie de acesta.
De exemplu la sfârşitul tratamentului molarii II mandibulari trebuie să fie înclinaţi
corono-distal circa 15° ; adeseori la începutul tratamentului ei sunt înclinaţi
10°corono mezial (datorită curbei Spee).
Mişcarea totală de redresare corono-distală va fi de 25°. Această mişcare trebuie
să fie progresivă şi controlată în sens anterior şi vertical, cu ajutorul read out-ului.
61
BUCLELE
În tehnica edgewise sunt folosite patru tipuri de bucle principale :
Bucla omega : este bucla de bază şi Bucla de închidere (bull loop) :

defineşte lungimea arcadei ; poziţia sa are între 6-7 mm de înălţime
este ajustată în raport cu tubul molar este folosită în arcurile de
terminal, în contact sau la distanţă în închidere a spaţiilor (retracţia
funcţie de faza de tratament. incisivilor, mezializarea molarilor).
Rolul său în afară de controlul
lungimii arcadei, este de a oferi
o anumită elasticitate pentru mişcarea
de redresare a molarilor terminali,
de a constitui o rezervă de lungime de fir
şi de a compensa lungimea arcului.
Bucla helix : serveşte la redresarea molarului înainte de mezializare sau poate

înlocui bucla omega, ea conţine o rezervă de fir mai importantă decât aceasta şi
în plus are avantajul de a putea fi deplasată prin rulare.
Poate fi combinată cu o buclă de închidere, pentru a forma bucla de distalizare a
molarilor, "helicoidal bulbous loop".
62
Interacţiunea dintre ordine
Un step de compensare vertical (ordinul 2) într-o zonă de ordinul 1(offset molar),

va diminua ordinul 3 în sectorul molar :
ORDINUL 1 + ORDINUL 2 = ORDINUL 3
Imprimarea torque-ului pe un arc care comportă curburi de ordinul I sau II, va

afecta ordinul deja prezent :
ORDINUL 3+ORDINUL 1 = ORDINUL 2

ORDINUL 3 + ORDINUL 2 = ORDINUL 1
În practică este necesar ca aceste forţe rezultante din interacţiunea a două

ordine să fie corectate.
CONFECŢIONAREA BUCLEI OMEGA
63
1.Se ia o porţiune de fir, cleştele 4.Indexul stâng imprimă o mişcare de

are falca scobită deasupra pentru rotaţie firului distal în jurul fălcii
o buclă maxilară şi dedesubt rotunde, după care cleştele se
pentru o buclă mandibulară. deplasează la verticală (ora12).
2. Cleştele strânge firul, care 5. Se continuă mişcarea de rotaţie

va forma un unghi de cca.45°. până când cele două picioare ale
buclei devin paralele.
Cleştele este deplasat la ora 3.
3.Mâna stângă ţine firul, iar mâna 6.Se închide bucla după care
dreaptă imprimă cleştelui o policele îndoie spre distal partea
mişcare de rotaţie de 120° spre verticală până când firul devine
mezial. orizontal. Odată terminată bucla, se
Cleştele este acum la ora 9. verifică dacă este perfect plană.
64
CONFECŢIONAREA BUCLEI DE ÎNCHIDERE
1.Se ia o porţiune de fir mai lungă 2. Mâna stângă ţine firul, iar dreapta
decât pentru bucla omega, cleştele imprimă cleştelui o mişcare de
având aceeaşi poziţie de început. rotaţie de 120° spre mezial.
3.Cleştele este deplasat 4-5mm în sus, 4.Indexul stâng roteşte firul în jurul
în funcţie de înălţimea necsară buclei : fălcii rotunde a cleştelui până când
4,5mm pentru o buclă de 7mm. porţiunea distală este paralelă cu cea
mezială.
5. Cleştele se deplasează la ora 12 6. Firul este deplasat spre interior

şi se închide bucla prin deplasarea si se termină închiderea buclei.
firului spre exterior.
65
7.Se întoarce bucla la 180°şi 8.Se poziţionează falca concavă

se fixează bucla pe unghia policelui. distal.
9.Mâna dreaptă roteşte 10. Miscarea va aduce porţiunea

cleştele la 90°. distală a firului la acelaşi nivel cu
porţiunea mezială
După terminare se verifică planeitatea şi aliniera buclelor.
66
BUCLA OMEGA
Se execută 6 bucle omega dintr-o ½ de lungime de fir. Se marchează

centrul şi se încep buclele de la centru, la o distanţă de 10 mm de o
parte şi de alta. Buclele au 2,5-3 mm de diametru, o marime cât mai
uniformă, trebuie să fie înclinate spre mijlocul firului şi aliniate în sens
orizontal şi vertical.
.018____________________________________________________________
.018x .025________________________________________________________
.018x .025________________________________________________________
.019x .025________________________________________________________
.0215x .028_______________________________________________________
67
BUCLA DE ÎNCHIDERE
Se execută 6 bucle de închidere dintr-o lungime de fir. Se marchează

centrul şi se încep buclele de la centru, la o distanţă de 15 mm de o
parte şi de alta. Buclele au 6,5-7mm înălţime, 3mm diametru exterior
şi o mărime cât mai uniformă.
Ele trebuie să fie perfect aliniate în sens orizontal şi vertical.
.018x .025________________________________________________________
.019x .025________________________________________________________
68
BUCLA HELIX
Se execută 4 bucle helix dintr-o ½ de lungime de fir.

Buclele au 2,5-3mm de diametru, o mărime cât mai uniformă şi sunt
aliniate în sens orizontal şi vertical.
.018____________________________________________________________
.018x .025________________________________________________________
.019x .025________________________________________________________
.0215x.0275______________________________________________________
69
BUCLA BULBOUS HELICOIDALĂ
Se execută 4 bucle dintr-o lungime de fir la o distanţă de 15mm.

Buclele au 6,5-7mm înălţime, 3mm diametrul exterior şi o mărime cât
mai uniformă. Ele trebuie să fie perfect aliniate în sens orizontal şi
vertical.
.017x .025________________________________________________________
.018x .025________________________________________________________
.019 .025________________________________________________________
70
BUCLA SHOE HORN
Se execută 4 bucle dintr-o lungime de fir la o distanţă de 15mm

începând cu prima buclă de închidere dinspre centru.
Buclele au 6,5 mm de înălţime, 2,5-3mm de diametru şi o mărime cât
mai uniformă. Bucla mică trebuie să fie cât mai aproape de bucla de
retracţie. Ele trebuie să fie aliniate în sens orizontal şi vertical.
.018x .025________________________________________________________
.019x.025________________________________________________________
71
CURBURILE ARCULUI
Au rolul de a produce inclinarea molarilor şi premolarilor în plan sagital (tip back),

de a compensa diferenţele de înălţime dintre dinţi, sau de a favoriza mişcarile de
ingresiune/egresiune.
Tip-Back-ul
Este o deformaţie a arcului cu rolul de a disto-înclina molarii (şi uneori
premolarii), în faza de pregătire a ancorajului. Dinţii astfel poziţionaţi se vor
opune mişcării de mezio-versiune care se produce în timpul mecanicii de clasa a
II a .
Tip-back-ul mandibular se introduce încă de la primul arc pentru a redresa

molarul II, deoarece acesta prezintă frecvent o mezio-înclinare între 7° şi 15°.
(tip back negativ). Importanţa şi distribuţia acestei deformări (numărul dinţilor
cărora li se imprimă tip-back-ul) este în funcţie de necesitatea nivelării arcadei
şi a intensităţii mecanicii de clasa a II a.
72
La maxilar tip-back-ul are rolul de a adapta arcul la poziţia de disto- versiune a

molarilor şi de a accentua curba Spee.
Tip forward-ul
Este o adaptare a arcului practicată, pentru a compensa poziţia mezio-înclinată
a unor dinţi, de exemplu caninul mandibular.
73
Stepurile de compensaţie
Au rolul de a adapta arcul la diferenţele de înălţime dintre dinţii, sau de a

favoriza mişcările în sens vertical.
După direcţia lor, stepurile pot fi înspre gingival (step down) sau înspre ocluzal
(step up).
Step down lateral efectuat în momentul includerii în mecanică a lui 46, cu rolul
de a preveni o egresiune brutală, care se poate produce din cauza diferenţei de
înalţime dintre acesta şi 45-47.
Step down frontal, pentru a păstra decalajul vertical dintre incisivii centrali şi laterali.
Curburile estetice (tip forward)

Sunt deformări în sens vertical ale arcului, efectuate la nivelul incisivilor maxilari,
uneori şi la nivelul caninilor, cu rolul de a paraleliza axele dentare în fazele de
retracţie a incisivilor şi de finisare.
74
Controlul curburilor de ordinul 2 se face cu joja de read-out, un segment de

raportor, care permite citirea determină valoarilor angulare a ordinului 2 faţă de
planul de ocluzie.
75
FORŢELE AUXILIARE
Pentru a permite exprimarea informaţiilor arcului ortodontic şi diminuarea

reacţiilor nefavorabile ale aparaturii edgewise, sau pentru a efectua mişcări
dentare, se folosesc forţele auxiliare de tip intra-oral sau extra-oral.
INTRA-ORALE :
elasticele intermaxilare, catena elastică, resorturi.
Elasticele intermaxilare
Sunt utilizate în controlul vertical, sagital sau transversal al anomaliilor. În funcţie
de punctul de aplicare şi de direcţie tracţiunea poate fi verticală sau oblică.
Pot fi disociate în controlul asimetriilor.
În sistemul “edegewise modern” (Horn), în care tratementul se începe cu arcuri
supraelastice rotunde (NiTi .014, .016), se folosesc elastice intermaxilare ușoare
(50g/parte), de clasa a II a sau a III a, pentru a favoriza deplasǎrile dentare.
Elastice de clasa a IIa şi elastice Elastice verticale de finisare
76
Elastice verticale anterioare. Elastice în triunghi.
Elastice precoce de clasa a II a. Elastice precoce de clasa a III a
Catenele
Permit controlul rotaţiilor şi închiderea spaţiilor prin deplasări dentare.
77
Resorturile
- Închise permit deplasări dentare, sau menţinerea unui spaţiu.
- Deschise permit recrearea unui spaţiu, sau deplasări dentare.
EXTRA-ORALE :
Forţele direcţionale sau ,,Head Gear" cu tracţiune oblică (high pull) sau
orizontală (straight pull), au fost introduse de Cross şi Merrifield.
Ele sunt compuse dintr-o capelină cu punct de sprijin cranian şi două croşete
numite J hooks sau barete Williams.
Punctul de aplicare variază în funcţie de faza de tratament :
 în contact mezial cu dintele - în faza de distalizare a caninilor,

 pe croşete sudate - pentru controlul întregii arcade.
Forţele direcţionale sunt o componentă importantă a tehnicii Tweed-Merrifield,

constituind elementul esenţial de control al forţelor intraorale.
78
Actualmente prin apariţia ortoimplantelor, folosirea lor a diminuat foarte mult în

faza de distalizarea a caninilor, dar ramân totuşi un element important în cazul
ridicării suparacoperirii incizale la nivelul frontalilor maxilari.
SUDURA
Aplicarea croşetelor pe arcuri se poate face prin sudarea unor fire de sârmă
de alamă de 0,6mm (.025) sau de 0,8 mm (.032) pe arcul edgewise .
Acestea servesc la aplicarea forţelor direcţionale şi a elasticelor intermaxilare.
Pentru a efectua sudura sunt necesare :

- lampa de sudură model Micro Torch sau echivalent, care trebuie să
producă o flacără de maximum 3-4cm,
- sudura de argint 40% (punct de topire în jur de 600°),
- decapant (borax),
- fir de sârmă de alamă,
- pensă pentru ţinut firul de alamă.
Se lucrează în zona punctiformă de la vârful flăcării albastre, unde puterea

calorică este maximă, mai jos temperatura nu este suficientă, iar mai sus
flacăra devine oxidantă din cauza amestecului gaz/aer.
79
Elementul dificil în sudură este încălzirea suficientă a arcului de oţel care să

permită sudura, fără a-l decăli sau a-l arde.
Pentru aceasta este important ca braţele să fie fixate pe masa de lucru, iar
mâinile să aibă un punct de sprijinîntre ele.
1. Se încarcă pe firul de alamă o 2. Se încarcă aproximativ acelaşi

cantitate de decapant de cca.2mm3 volum de sudură de argint.
şi se topeşte.
3. Se continuă topirea sudurii câteva 4. Se pune firul de alamă în contact

secunde, până se formează o bulă cu arcul, pentru ca alama să
uniform distribuită în jurul firului transmită căldura firului de oţel.
80
de alamă.
5. Se trece deasupra flăcării, la ½ firului 6. În momentul în care sudura

de alamă şi se încălzeşte firul, până s-a topit, se retrage firul de
când sudura începe să se topească. alamă şi se fixează perpendicular
pe arc.
7. Dacă este corect efectuată, sudura

formează un manşon în jurul arcului.
EXERCIŢII DE SUDURĂ
Se efectuează o serie de 9 suduri pe partea lată a unui fir de sârmă, folosind o

cantitate minimă de sudură
Croşetele trebuie să fie la egală distanţă şi de aceiaşi lungime.
După terminare croşetele sunt polisate
81
.019x.025______________________________________________________
.0215x.028_____________________________________________________
ÎNĂLŢIMEA ATAŞELOR
În cazul folosirii ataşelor fără informaţie, poziţionarea lor are o importanţă mai
mică decât în cazul folosirii ataşelor preinformate.
Există doar variaţii în funcţie de înălţimea coroanelor dentare.
Înălţimile indicate sunt medii şi se măsoară de la marginea incizală a
incisivilor sau din vârful cuspizilor pentru dinţii laterali.
Poziţionarea poate fi modificată în funcţie de înălţimea coroanei clinice cu
0,5mm. mai gingival în cazului unei coroane lungi, sau cu 0,5mm. mai incizal
dacă coroana clinică este mai scurtă.
Dacă unul dintre incisivi are marginea incizală fracturată se ia înalţimea celui
normal.
Un bun reper este şi punctul FA (Andrews), mijlocul coroanei clinice.
82
BIBLIOGRAFIE
1. Andreasen GF. Selection of the square and rectangular wires in clincal practice.
Angle Orth 1972;42:81-84.
2. Andrews LF. The six keys to normal occlusion. Am J Orth Dentofac Orthop
1972;62:296-309.
3. Andrews LF.The straight-wire appliance :explaind and compared.J Clin Orth
1976;10:174-95.
4. Asbell MB. A brief history of orthodontics. Am J Orth Dentofac Orthop
1990;98:206-13.
5. Beazley W. Assessement of mandibular arch length discrepancy utilizing an
individualized arch form. Angle Orth 1971;41:45-54.
6. Björk A, Skiller V. Facial developement and tooth eruption. An implant study at
the age of puberty. Am J Orth 1972;62:339-83.
7. Broadbent HB. A new X ray technique and its application to orthodontia. Angle
Orth 1931;1:45-66.
8. Brodie AG, Downs WB, Goldstein A, Myer E. Cephalometrics appraisal of
orthodontic results; a preliminary report. Angle Orth 1938 8:261-65.
9. Cash AC and all. An evaluation of slot size in orthodontic brackets-Are
standards as expected ? Angle Orth 2004;74:450-3.
10. Charles H Tweed International Foundation for Orthodontic Research.
Tucson, 2002;Sylabus.
11. Creekmore TD. The next torqued appliance. J Clin Orthod 1973;7:553-73.
12. Creekmore TD. Interview on torque.J Clin Orthod 1979;13:305–10.
13. Creekmore TD, Kunik RL.Straight wire:The next generation. Am J Orthod
1993;104:8–20.
14. Creekmore TD. Interview on Treatment Mechanics. J Clin Orthod 1996;30:631-
38.
15. Creekmore TD. Where teeth should be positioned in the face and jaws and how
to get them there. J Clin Orthod 1997;31:586-608.
16. Dale JG. Esthétique faciale et equilibre. J Edge 1981;2:46-67.
17. Dameron P, Horn-Pantaloni C. Les verrous d’occlusion et les traitements par
extraction de 14-24-35-45. J Edge 1991;23:61-78.
18. Decosse MH, Horn AJ. Contrôle de la dimension verticale, introduction aux
forces directionnelles de Tweed. Rev Orthop Dento Faciale 1978;12:123-45.
19. Decker A. Le traitement de classe II... sans extractions de prémolaires.
J Edge 1989;20:89-114.
20. Dellinger EL. A scientific assessement of the straight-wire appliance.
Am J Orthod 1978; 73:290-99.
21. Dewel BF. The Ribbon Arch. Its influence in the developement of orthodontic
appliances. Angle Orth 1981;51 :263-8.
22. Dibbets JMH. A method for structural mandibular superimpositioning. Am J Orth
Dentofac Orthop 1990;97:66-73.
23. Downs WB. Cephalometric appraisal of orthodontic management of class I
malocclusions. Angle Orth 1938;8:266–89.
24. Downs WB. Variation in facial relationships, their significance in treament and
prognosis. Am J Orthod 1948;34:812-40.
25. Downs WB. Variations in facial relationship: their significance in treatment and
prognosis. Angle Orth 1949;19:145-55.
26. Downs WB. Analysis of the dentofacial profile. Angle Orth 1956;26:191-212.
27. European Post Graduate cours in Edgewise Technique. Les Embiez,
1994;Sylabus cours de base.
28. Garcia R. Les forces directionnelles. Rev Orthop Dento Fac 1992;26 :151-64.
29. Gebeck TR. Analysis-Concepts and values-Part I. J Tweed 1989;17:19-48 .
83
30. Germane N, Bentley B, Isaacson RJ. Three biologic variables modifying

faciolingual tooth angulation by straight-wire appliances. Am J Orthod Dentofac
Orthop 1989;96:312-19.
31. Gramling JF.The probability index. J Tweed. 1989;17:81-93.
32. Grieve GW.The stability of the treated denture. Am J Orthod Oral Surg
1944;30:171-91.
33. Grieve GW. Anatomical and clinical problems involved where extraction is
indicated in orthodontic treatment. Am J Orthod Oral Surg 1944;30:437-43.
34. Holdaway RA. Bracket angulation as applied to the edgewise appliance. Angle
Orth 1941; 22:227-36.
35. Holdaway RA. Changes in relationships of points A and B during orthodontic
treatement. Am J Orthod 1956;42:176-93.
36. Horn AJ. Le contrôle de l'incisive inférieure par l'utilisation des forces
directionnelles. Orthod Fr 1977;48 :87-9,.
37. Horn AJ. La technique des forces directionnelles. Etudes sur 100 cas traités.
Thèse Doct.Sci.Odontol. Univ. Paris VII, 1981.
38. Horn AJ. Stratégies de traitement des malocclusions de classe II. J
Edge1982;3:27-69.
39. Horn AJ. Mécanique de mésialisation des secteurs postérieurs mandibulaires
pour les traitements de Classe II par extraction des 14-24,35-45 en technique de
Tweed. Orthod Fr 1984;55:495-502.
40. Horn AJ. La préparation de la denture. J Edge 1985;12:145-59.
41. Horn AJ. The good direction in orthodontics. J Tweed 1987;15:156-168.
42. Horn AJ. Edgewise Tweed-Merrifield. J Edge 1988;17:59-88.
43. Horn AJ. La forme d'arcade : charte individuelle. Orthod Fr 1987;58 :467-77.
44. Horn AJ. Facial height index. Am J Orthod 1992;102:180-6.
45. Horn AJ.Index vertical et réponse mandibulaire. J Edge 1993;28:121-36.
46. Horn AJ. Position des incisives dans le sourire, diagnostic vertical et
thérapeutique de l’ingression. Orthod Fr 1994;65:479-86.
47. Horn AJ. L’Analyse de Tweed revisitée. J Edge 1997;36:13-28.
48. Horn A.J, Horn C, Horn, D. Index vertical : Aide à la décision.Incidence du choix
d’extraction sur une population de 300 cas traités. Orthod Fr 1995;66:933-46.
49. Horn A.J, Jegou I. La forme d’arcade: charte individualisée. Orthod Fr
1987;58:467-77.
50. Horn A.J, Jegou I. The use of cranio facial analysis in differential diagnosis.
J Tweed 1995;19:31-9.
51. Horn AJ, Thiers-Jegou I. Les courbures de premier ordre leurs evolution en
fonction des phases de traitement. Orth Fr 1987;58:479-87.
52. Horn AJ, Thiers-Jegou I. La philosophie de Tweed aujourd'hui. Rev Orthop
Dento Faciale 1993;27:163-81.
53. Horn AJ, Thiers-Jegou I. Une nouvelle technique : l’Edgewise Tweed-Merrifield.
Rev Orthop Dento Faciale 1995;29:511-27.
54. Horn AJ, Thiers-Jegou I . Prévention et traitement après 10 ans dans un logique
Edgewise. Orthod Fr 2006 ;76:285-301.
55. Horn AJ, Tovaru T. Sylabus de tehnică edgewise. Bucureşti 2003-2013.
56. Isaacson RI and all. Extreme variations in vertical facial growth and associated
variations in skeletal and dental relations. Angle Orth 1971;41:219-29.
57. Isaacson RJ, Lindauer SJ, Rubenstein LK.Moments with the edgewise
appliance : Incisor torque control. Am J Orthod Dentofac Orthop 1993;103:428-38.
58. Jacobson A. The "Wits" appraisal of jaw disharmony. Am J Orthod 1975;67:125-
38.
59. Jarabak JR, Fizzel JA. Technique and treatment with light-wire edgewise
appliances. CV Mosby, St.Louis,1972.
84
60. Jegou I. Indications et limites du choix d’extractions 14-24,35-45 dans le

traitement de malocclusions de classe II d’Angle, par l’analyse de l’espace total de
Tweed-Merrifield. Orthod Fr 1984 ;55:485-94.
61. Jegou I. Smile...with Tweed technics. J Tweed 1986;14:97-110.
62. Klontz HA. "Readout". J Tweed 1983 ;11:53-64.
63. Klontz HA. Traitements par extractions des 14,24,35,45.J Edge 1989;20:151-60.
64. Knösel M, Kubein-Meesenburg D,Sadat-Konsari R. The third-order angle and
the maxillary incisor’s inclination to the NA line. Angle Orth 2007;77:82-7.
65. Langlade M. Diagnostique orthodontique. Maloine, Paris 1981:148-160.
66. Lautrou A. Les méthodes de superposition en céphalometrie orthodontique
sagitale. J Edge 1994 ;29:7-28.
67. Loreille J.P. Le torque în : Questions d’Orthopedie Dento-faciale. Julien Prélat,
Paris 1971 :125-39.
68. Meling TR, Ødegaard J. The effect of cross-sectional dimensional variations of
square and rectangular chrome-cobalt archwires on torsion. Angle Orth
1998;68:239-48.
69. Patnaik VVG, Single Rajan K, Bala S. Anatomy of ‘a beautiful face and smile’. J
Anat Soc India 2003;52:74-80.
70. Marcotte MR. Biomécanique en orthodontie. Ed.CDP, Paris 1995:15-21.
71. Margolis HI. The axial inclination of the mandibular incisors. Am J Orth Oral Surg
1943;29:571
72. Merrifield LL, Cross JJ. Directional forces Am J Orthod 1970;57 :435-64.
73. Merrifield LL. The profile line as an aid in critically evaluating facial esthetics.
Am J Orthod 1966;52:804-22.
74. Merrifield LL. Diferential diagnosis with total dentition space analysis.
J Tweed 1978;6:10-5.
75. Merrifield LL. Propos complémentaires sur le diagnostique différentel.
J Edge 1980 ;1 :41-5.
76. Merrifield LL.The systems of directional forces. J Tweed 1982;10:15-29.
77. Merrifield LL. Déficits et décisions J Edge 1985;12:78-80.
78. Merrifield LL. Sequential edgewise directional force technology .
J Tweed 1986;14:22-37.
79. Merrifield LL.Analysis-Concepts and values-Part II. J Tweed 1989;17:49-65.
80. Meyer M, Nelson G. Preadjusted edgewise appliances : Theory and practice.
Am J Orth 1978;73:485-98.
81. Nance HN. The limitations of orthodontic treatement II. Diagnosis and
treatement in the permanent dentition. Am J Orth Oral Surg. 1947;33:253-301.
82. Nanda R. Biomechanics in Clinical Orthodontics. W.B.Saunders Co,
Philadelphia 1997:3-5.
83. Nicolai RJ. Bioengineering Analysis of Orthodontic Mechanics. Lea & Fabiger,
Philadelphia 1985 :272-321.
84. Noffel ES. Danger signs of the occlusions face. J Tweed 1986;14:50-96.
85. Noffel ES.Mandibular incisor uprighting identification :Am J Orth Dentofac
Orthop 1995; 107:426-33.
86. O’Meyer RX. Le torque. J Edge 1981;3:43-48.
87. Ortial J.P. Les modifications faciales par l’orthodontie. J Edge 1989 ;20 :53-86.
88. Ortial J.P Choix d’extractions et stratégie de traitement. J Edge.1985;12:33-82.
89. Ortial J.P Les modifications faciales par l’orthodontie. J Edge 1989 ;20 :53-88.
90. Ortial J.P Le contrôle vertical dans la technique de TWEED. Orthod Fr
1989;60:225-39.
91. Ortial J.P Le sens vertical :évolution conceptuelle et pratique en technique de
Tweed-Merrifield. J Edge 1991;23:81-102.
92. Patti A, Perrier d’Arc G. Les traitements orthodontic précoces. Quintessence
International, Paris 2003.
93. Peck H, Peck S. A concept of facial esthetics. Angle Orth 1970;40 :284-318.
85
94. Planché P.L’edgewise nouveau est arrivé...(premier épisode).Rev Orthop Dento

Fac 1990 ;24 :311-27
95. Proffit WR. Contemporary Orthodontics. CV Mosby, St.Louis1993:342-76.
96. Radziminski G. Controle des plans horizontaux dans le traitements de classe II.
J Edge 1987;16:27-54.
97. Rauch ED. Torque and its application to orthodontics.
Am J Orth 1959;45:817-30.
98. Ricketts RM.The inffluence of orthodontic tratement on facial growth and
developement. Angle Orth 1960;30:103-33
99. Ricketts RM. A foundation for cephalometric communication.
Am J Orth.1960;41:330-57.
100. Ricketts RM. Cephalometric analysis and synthesis. Angle Orth 1961;3:141-
156.
101. Ricketts RM.Bioprogressive therapy as an answer to orthodontic needs.
Am J Orth Dentofac Orthop 1976;70:241-68.
102. Ross V, Isaacson RJ, Germane N, Rubenstein LK. Inffluence of vertical
growth pattern on faciolingual inclinations and treatement mechanics. Am J Orthod
Dentofac Orthop 1990;98:422-9.
103. Roth RR. The straight wire appliance 17 years latter.
J Clin Orth 1987;21:632-42.
104. Schrody DW. A Mechanical Evaluation of Buccal Segment Reaction to
Edgewise Torque. Angle Orth 1974;44:120-6.
105. Schudy FF. Vertical growth versus anteroposterior growth as related to
function and treatment. Angle Orth 1964;34:76-93.
106. Schudy FF. The rotation of mandible resulting from growth : its implications
in orthodontic treatement. Angle Orth 1965;35:36-50.
107. Schudy FF. The control of vertical overbite in clinical orthodontics.
Angle Orth 1968;38 : 19-39.
108. Steiner CC. Cephalometrics for you and me. Am J Orth 1953;39:729-55.
109. Steiner CC. Cephalometrics in clinical practice. Angle Orth 1981;29:8-29.
110. Strang RH. The philosophy of the edgewise arch appliance.
Am J Orth Oral Surg 1943;29:478.
111. Strang RH. Factors associated with succesfull orthodontic treatement.
Am J Orth 1952;38:792-800.
112. Strang RH. Highlights of sixty-four years in orthodontics.
Angle Orth 1974 ;44:101-12.
113. Ţovaru T, Georgescu, M, Georgescu A, Hâncu M. Fricţiunea, cauza a
pierderii de ancoraj în mecanica edgewise. Congresul ANRO Târgu Mureş, 2009.
114. Ţovaru T, Georgescu M, Duţa P, Moraru S. Classe II sousdivision, aspects
cliniques et thérapeutiques. 4e Rencontres Internationales des Orthodontistes
Francophones, Bucarest 2011.
115. Ţovaru T .Edgewise standard şi tehnica Damon. Comunicare, al 8-lea
Congres de Ortodonţie, Cluj 2017.
116. Thurow RC. Edgewise Orthodontics. CV Mosby, St.Louis,1994:159-180.
117. Tweed CH. The application principles of the edgewise arch in the treatement
of malocclusion. Angle Orth 1941;11:5-11,12-67.
118. Tweed CH. Indications for extraction of teeth in orthodontics. Am J Orth Oral
Surg 1944;30;405-28.
119. Tweed CH. A philosophy of orthodontic treatement.
Am J Orth Oral Surg 1945;31;74-103.
120. Tweed CH. The Francfort-Mandibular Incisor Angle FMIA in orthodontic
diagnosis, treatement planning and prognosis. Angle Orth 1954;24:121-69.
121. Tweed CH. Clinical Orthodontics. (2 vol.) Mosby Co. Saint Louis,1966.
86
122. Vaden JL, Harris EF, Sinclair PM. Clinical ramifications of posterior and
anterior facial height changes between treated and untreated Class II samples.
Am J Orthod Dentofacial Orthop. 1994;105:438-43.
123. Vaden JL, Dale JG, Klontz HA :The Tweed-Merrifield edgewise appliance
în :Graber TH, Vanarsdall RL, Orthodontics :current principles and techniques.
CV Mosby, St.Louis 1994 : 627-84.
124. Viazis AD. Atlas of orthodontics Principles and appliances. WB Saunders,
Philadelphia 1993:45-57.
125. Williams JK, Coock PA, Isaacson KG,Thom AR. Fixed orthodontic
appliances-principles and practice. Wright, Oxford 1995:4-20.
LISTĂ DE INSTRUMENTE ŞI MATERIALE

1. 1 Cleşte optic Merrifield sau Tweed
2. 1 Cleşte Adams (139)
3. 2 Cleşti de torque (442)
4. 1 Cleşte de tăiat firul
5. 1 Turetă pentru formarea arcurilor
6. 1 Creion Marker
7. 1 Linie milimetrică 10-15cm
8. 1 Compas
9. 1 Raportor
10. 1 Placă de sticlă
Firele de sârmă şi necesarul de sudură vor fi furnizate gratuit.
87
Câteva dintre exerciţiile date în anii trecuţi la proba practică de

admitere la rezidenţiatul francez de ortodonţie - CECSMO
(Certificat d’études cliniques spéciales mention orthodontie).
88
89
90
TURNUL EIFFEL
Fir de oţel rotund .018

Este compus din două profile,
solidarizate prin sârmă de alamă.
Punctele reprezintă sudurile.
Baza turnului formează un pătrat.
Terminaţi vârful cum vă place.
Exerciţiul a fost dat în 1995, dar de atunci nu s-a mai repetat, era mult prea
dificil pentru a fi executat în numai 2 ore… şi totuşi cei care au reuşit
examenul l-au terminat cu toţii, încercaţi şi voi !
91
92

Syllabus Curs de Baza 2017

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Syllabus Curs de Baza 2017

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Horn-Ţovaru Syllabus curs de bază 2017

II. SCURT ISTORIC 3

III. ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL 7

IV. ANALIZA ECHILIBRULUI FACIAL 8

VI. ANALIZA CRANIOFACIALĂ 22

VII. ANALIZA SPAŢIULUI TOTAL 26

VIII. STRATEGIILE DE TRATAMENT- DECIZIILE 38

IX. APARATURA EDGEWISE 46

LISTA DE INSTRUMENTE ŞI MATERIALE 87

Acum 20 ani, datorită celei care a fost

II. SCURT ISTORIC

Clasa I a : molarii maxilari sunt în disto-poziţie faţă de cei mandibulari, vârful

Clasa a II a : molarii maxilari sunt în raport mezializat faţă de cei mandibulari.

Clasa a II a unilaterală se numeşte clasa a II a subdiviziune și este produsǎ

Clasa a III a : molarii I maxilari sunt în raport distalizat cu molarii

pacienţilor trataţi prin expansiune şi al instabilităţii cazurilor, se pare chiar că

facilita alinierea braketurilor prin acţiunea forţelor uşoare. Acestea pot fi

În continuare vom descrie edgewise-ul standard, tehnica de bază în ortodonţia

III. ANALIZA ŞI DIAGNOSTICUL

Analiza unui caz reprezintă un ansamblu de criterii obiective şi subiective

Examenul clinic dinamic al feţei : se observă expresia, surâsul,

Examenul radiografic : completează analiza cazului.

Examenul modelelor : permite apreciarea anomaliilor şi măsurarea

Din această analiză rezultă o conduită terapeutică, baza de decizie pentru

În urma acestor examene suntem deja în măsură să stabilim diagnosticul

De remarcat că în tehnica Tweed-Merrifield analiza şi diagnosticul se fac

IV. ANALIZA ECHILIBRULUI FACIAL

Este un element important de evaluare constituind un document de apreciere

Se recomandă pacientului să aibă o atitudine relaxată.

Dacă mentonul se află în acest spaţiu, putem conta pe un răspuns mandibular

Permite aprecierea gradului de vizibilitate al dinţilor, care amintim că trebuie

Un alt element de analizat este gradul de vizibilitate al proceselor alveolare

Principalele structuri craniofaciale ale acestei analize sunt :

- şeaua turcească (selle)

Pe aceste structuri anatomice se folosesc următoarele puncte existente sau

PUNCTUL S (Selle) Centrul şeii NASION (N) Punctul antero-superior

PUNCTUL A PUNCTUL B (Downs)

ARTICULARE (Ar) MENTON (Me)

Punctele sus-amintite determină următoarele planuri şi unghiuri :

AXUL INCISIVULUI INFERIOR (i)

PLANUL MANDIBULAR (PM)

Aceste trei planuri formează triunghiul lui Tweed .

Plecând de la acest considerent el a construit mai întâi unghiul format de axul

Actualmente triunghiul lui Tweed şi-a pierdut importanţa, sunt prioritare

SELLE - NASION - PUNCT A (SNA) SELLE-NASION-PUNCT B (SNB)

Trebuie remarcat faptul ca analiza Tweed a fost elaborată pentru persoane de

UNGHIUL PUNCT A - NASION - PLANUL OCLUZAL (PO)

AO-BO (WITS-Jacobson 1975)

UNGHIUL INCISIV MAXILAR- UNGHIUL INTERINCISIV (I/i)

UNGHIUL PLAN OCLUZAL - PLAN PLANUL PALATIN (PP)

ÎNĂLŢIMEA FACIALĂ ÎNĂLŢIMEA FACIALĂ

INDICELE FACIAL (IF) – Facial Heights Index (FHI)

LINIA Z (linia estetică, linia de profil-Noffel)

UPPER LIP (UL)

Pe calcul trasat, se marchează elementele de identitate (iniţialele pacientului,

Toate variabilele cefalometrice descrise mai sus constituie elementele de

Atragem atenţia asupra necesităţii de a avea cel puţin o teleradiografie la

Sunt elementele necesare pentru aprecierea modificărilor structurilor faciale

Dacă se foloseşte creionul negru, pentru traseul iniţial se foloseşte o linie

Dacă se folosesc culorile codificarea internaţională este :

Identificarea superpoziţiilor se face prin indicarea iniţialelor pacientului şi a

Acest tip de superpoziţie evidenţiază reducerea decalajului bazal, direcţia şi

Se practică la nivelul maxilarului, a mandibulei şi al profilului cutanat, pentru a

La maxilar ele se fac pe planul palatin şi spina nazală anterioară.

Total dentar Deficit_Surplus