1.2.2.drept Constitutional Si Institutii Politice II

CUPRINS
INTRODUCERE
Unitatea de învăţare 1
Elementele constitutive ale statului de român
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Naţiunea
1.3.2. Teritoriul
1.3.3. Autoritatea politică exclusivă sau suverană
1.4. Îndrumător pentru autoverificare
Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale omului
2.1. Introducere
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
2.3.1. Principiile reglementării drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
2.3.2. Clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
2.3.3. Îndatoririle fundamentale
2.3.4. Exemple de drepturi şi libertăţi ale persoanei
1
Atributele statului român
3.1. Introducere.
3.3.1. România stat suveran şi independent
3.3.2. România stat unitar şi indivizibil
3.3.3. România stat republican
3.3.4. România stat de drept.
3.3.5. România stat social
3.3.7. România stat democratic
Sistemul instituţional al puterii
4.1. Introducere
4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
4.3.1. Clasificarea autorităţilor publice
4.3.2. Formele de exercitare a suveranităţii
4.3.2.1. Votul şi elegibilitatea
4.3.2.2 Referendumul
Statutul şi protecţia mandatului parlamentar
5.1. Introducere.
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat.
5.3.1. Statutul parlamentarilor
5.3.2. Protecţia mandatului parlamentar
5.3.2.1 Incompatibilităţile
5.3.2.2 Imunităţile
5.3.2.3 Indemnităţile
5.3.2.4 Regimul disciplinar propriu
Structura şi funcţionarea Parlamentului
6.1. Introducere
6.3.1. Structura Parlamentului României
6.3.2. Organizarea Parlamentului României
6.3.3. Funcţionarea Parlamentului României
Funcţiile Parlamentului : reprezentarea, recrutarea, judiciară, direcţionare a
politicii externe, informare
7.1 Introducere
7.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat
7.3 Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Funcţia de reprezentare
7.3.2. Funcţia de recrutare
7.3.3. Funcţia judiciară
7.3.4. Funcţia de direcţionare a politicii externe
7.3.5. Funcţia de informare
Funcţiile Parlamentului : funcţia de controlul şi sancţiunile sale
8.1. Introducere
8.3.1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni politice
sau juridice
8.3.2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se asociază sancţiuni politice
sau juridice, după caz
8.3.2.1.Interpelarea
8.3.2.2Învestirea Guvernului
8.3.2.3 Moţiunea de cenzură
8.3.2.4 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
8.3.2.5 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
8.3.2.6 Punerea sub acuzare a Preşedintelui României
8.3.2.7 Urmărirea penală a membrilor Guvernului
Funcţiile Parlamentului : funcţia deliberativă
9.1. Introducere
9.3.1. Actele juridice ale Parlamentului României
9.3.2. Acte exclusiv politice
Legea – principalul act juridic al Parlamentului
10.1 Introducere
10.3.1. Noţiune şi caracteristici
10.3.2. Clasificarea legilor
10.3.2.1 Legi constituţionale
10.3.2.2 Legi organice
10.3.2.3 Legi ordinare
10.3.3. Deosebiri dintre legi şi hotărâri ale Parlamentului respectiv dintre legi şi
hotărâri ale Guvernului
Procedura legislativă ordinară
11.1 Introducere
11.3.1. Faza preparlamentară
11.3.2. Faza parlamentar
11.3.3. Faza postparlamentară
Proceduri legislative speciale
12.1. Introducere
12.3.1. Procedura de urgenţă
12.3.2. Legile constituţionale
12.3.3. Legile financiare
12.3.4. Legile de ratificare a tratatelor internaţionale
12.3.5. Delegarea legislativă
Președintele României
13.1. Introducere
13.3.1. Funcţiile Preşedintelui
13.3.2. Mandatul Preşedinţial
13.3.3. Statutul mandatului de preşedinte şi al funcţiei de Preşedinte
13.3.4 Atribuţiile Preşedintelui României
13.3.5 Actele Preşedintelui României
Curtea Constituţională a României
14.1. Introducere
14.3.1. Structura şi organizarea Curţii Constituţionale
14.3.2. Atribuţiile Curţii Constituţionale
14.3.3. Actele Curţii Constituţionale
INTRODUCERE
Sistemul politic românesc, ca şi orice alt sistem politic, are la bază diverse
instituţii politice stabile şi permanente formate din colectivităţi de indivizi
precum, instituţia Parlamentului, a Presedinţiei, Guvern, etc. care acţionează
după reguli prestabilite, reprezentând în fapt cureaua de transmisie dintre stat şi
societate. Disciplina aici studiată încearcă să surprindă principalele
caracteristici, atribuţii şi responsabilităţi ale diverşilor participanţi la exercitarea
puterii în România. Scopul primordial al constituirii instituţiilor politice este
acela al exercitării legitime şi legale a puterii publice în condiţiile şi formele
reglementate atât prin Constituţie dar şi prin diverse legi, deopotrivă organice şi
ordinare, precum şi regulamente ale forului legislativ. Am inclus în studiul
instituţiilor politice şi analiza Curţii Constituţionale deoarece este tot mai vizibil
faptul că dintr-o instituţie eminamente juridică aceasta se transformă, nu numai
prin prisma modului de desemnare a judecătorilor de către factori exclusiv
politici, într-o instituţie cu puternice conotaţii politice în special atunci când
aceasta este chemată să se pronunţe asupra unor aspecte ce vizează şi
interferează în special cu viaţa politică. Cum instituţiile politice sunt
inseparabile de stat, în context, ne vom referi şi la elementele constitutive ale
statului român precum şi la drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale
cetăţenilor.
Obiectivele cursului
Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi

practice privind instituţiile politice din România plecând de la dispoziţiile
Constituţiei României completată cu legislaţia aferentă. De asemenea sunt
abordate o serie de aspecte legate de particularităţile dreptului constituţional
românesc în context european şi nu numai. Parcurgând această disciplină
studenţii îşi vor putea însuşi modul în care funcţioneaza sistemul politic
românesc prin analiza principalelor autorităţi publice cum ar fi Parlamentul,
Preşedinţia, Curtea Constituţională precum şi a intercondiţionalităţilor dintre
acestea. Punctul central al cursului îl constituie analiza dreptului parlamentar
românesc şi în special a Parlamentului României ca organ reprezentativ suprem
al poporului român.
Competenţe specifice acumulate
Competenţe profesionale
C1 Utilizarea adecvată a conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi
metodologiilor din domeniul juridic.- 2credite
1 Descrierea conceptelor, teoriilor, paradigmelor şi metodologiilor utilizate în
domeniul dreptului public.
2 Utilizarea limbajului juridic specific dreptului constitutional, scris și oral, a
instrumentelor de logică juridică pentru explicarea şi interpretarea conceptelor şi
teoriilor specifice domeniului dreptului constitutional cu aplicabilitate asupra
institutiilor politice
3 Utilizarea limbajului juridic de specialitate şi a unor instrumente de logică
juridică, în elaborarea unor argumentări specifice domeniului, în scris şi oral.
4 Utilizarea limbajului juridic de specialitate pentru evaluarea conceptelor,
teoriilor şi metodelor consacrate în domeniul dreptului constitutional cu privire
la institutiile politice
5 Folosirea limbajului juridic de specialitate în elaborarea proiectelor
profesionale.
C2 Aplicarea tehnicilor şi instrumentelor specifice domeniului dreptului
constitutional si a institutiilor politice - 2credite
1 Definirea şi clasificarea teoriilor, paradigmelor şi principiilor utilizate în
studiul dreptului constitutional si al institutiilor politice
2 Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul juridic, pentru explicarea şi
interpretarea textelor constitutionale, textelor de lege (normelor juridice)
naţionale, europene şi internaţionale.
3 Aplicarea teoriilor, a principiilor și a conceptelor într-un context
determinat.
4 Analiza datelor preliminare, interpretarea acestora, realizarea de
clasificări şi a unor delimitări conceptual.
5 Elaborarea unor proiecte profesionale cu utilizarea teoriilor, principiilor
şi metodelor specifice dreptului constitutional cu aplicabilitate in domeniul
institutiilor politice.
Competenţe transversale
CT1 Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu
respectarea regulilor deontologice specifice domeniului dreptului constitutional
si institutiilor politice - 1 credit
1. Sistematizarea informaţiilor referitoare la o tema şi prezentarea ei la
sesiuni de comunicări ştiinţifice studenţeşti.
2. Capacitatea de a comunica prin schimb de informaţii şi răspunsuri la
întrebări, susţinerea punctului de vedere într-o polemică academic
Resurse şi mijloace de lucru
1. Cursul dispune de suport electronic la Biblioteca virtuala din cadrul

facultatii, supus studiului individual al studenţilor, diverse cursuri
universitare în special a renumiţilor constituţionalişti, Prof. univ. Dr. Ion
Deleanu şi Prof. univ. dr. Tudor Drăganu, precum şi de material publicat
pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz,
aplicaţii, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul
studiat.
Structura cursului
Cursul este compus din 14 unităţi de învăţare:
Unitatea de învăţare 1. 1. Elementele constitutive ale statului roman

Unitatea de învăţare 2. 2. Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale
omului
Unitatea de învăţare 3. 3. Atributele statului roman
Unitatea de învăţare 4. 4. Sistemul institutional al puterii
Unitatea de învăţare 5. 5. Statutul si protectia mandatului parlamentar
Unitatea de învăţare 6. 6. Structura si functionarea Parlamentului
Unitatea de învăţare 7. 7.Functiile Parlamentului : reprezentarea, recrutarea, judiciara,
directionare a politicii externe, informare
Unitatea de învăţare 8. 8. Functiile Parlamentului : functia de controlul si sanctiunile
sale
Unitatea de învăţare 9. 9. Functiile Parlamentului : functia deliberativa
Unitatea de învăţare 10. 10. Legea – principalul act juridic al Parlamentului
Unitatea de învăţare 11 11. Procedura legislativa ordinara
Unitatea de învăţare 12 12. Proceduri legislative speciale
Unitatea de învăţare 13 13. Președintele României
Unitatea de învăţare 14 14. Curtea constitutionala a Romaniei
Teme de control (TC)
Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului

disciplinei şi acestea vor conține subiecte din Unitățile de învățare
Bibliografie obligatorie:
1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român

şi comparat -, Editura ,,C.H. Beck”, Bucureşti, 2006.
2. Deleanu Ion, Justiţia constituţională, Editura ,,Lumina Lex”, Bucureşti,
1995
3. Drăganu Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în
România, Editura ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 1991
4. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura
,,Lumina Lex”, Bucureşti, vol. I-II,1998
5. Boboş, Gheorghe, Teoria generală a dreptului, Editura ,,Dacia”, Cluj-
Napoca, 1996
Metoda de evaluare:
Examenul final se susţine sub formă scrisă, pe bază de grile ţinându-se cont
de participarea la activităţile tutoriale şi rezultatul la cele 2 teme de control ale
studentului.
Elementele constitutive ale statului român
1.1. Introducere
1.3.1. Naţiunea
1.3.2. Teritoriul
1.3.3. Autoritatea exclusivă politică sau suverană
1.1. Introducere
Statul este o persoană publică, morală, titular de

prerogative şi responsabilităţi limitate în condiţiile
legii, o entitate juridică distinctă, permanentă şi
stabilă. Aşa fiind elementele constitutive ale statului
român sunt: naţiunea, teritoriul şi autoritatea politică
exclusivă sau suverană.
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

învăţare
Obiectivele unităţii de învăţare:
– cunoașterea elementelor constitutive

ale statului român;
– definirea termenilor de naţiune, cetăţenie,
teritoriu și autoritate politică exclusivă sau suverană;
– cunoaşterea principiilor care stau la baza
reglementării cetăţeniei române;
– cunoașterea modurilor de dobândire şi pierdere
a cetăţeniei române.
– cunoaşterea elementelor teritoriului
Competenţele unităţii de învăţare:

– studenţii vor putea să definească termeni
precum naţiune, cetăţenie, teritoriu, organizare
administrativ-teritorială;
– studenţii vor putea să diferențieze noţiunea de
naţiune de cea de cetăţenie, precum şi
sentimentul naţional de şovinism
– studenţii vor putea să descrie principiile
reglementării cetăţeniei române;
– studenţii vor putea să identifice modurile de
dobândire şi de pierdere a cetăţeniei române;
– studenții vor cunoaște și identifica
drepturile şi obligaţiile condiţiei de cetăţean
român
Timpul alocat unităţii de învățare:
Pentru unitatea de învățare

Elementele constitutive ale statului român, timpul
alocat este de 2 ore.
1.3.1 Naţiunea
Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un
stat de unde rezultă că populaţia este una dintre
dimensiunile inerente ale oricărui stat. Populaţia este
totdeauna fluctuantă, eterogenă, fiind formată atât
din cetăţeni români, cât şi din cetăţeni străini sau
apatrizi. Ceea ce asigură distinctibilitate şi
permanenţă statului român este naţiunea considerată
cartea de identitate a poporului şi statului român.
Naţiunea nu trebuie privită ca un fenomen exclusiv
etnic sau biologic, ci ea reprezintă, în fapt, o realitate
mult mai complexă având la bază comunitatea de
origine etnică, de limbă, de cultură, de religie, de
factură psihică şi, în special, un trecut istoric şi
voinţa de a fi împreună a celor ce au dăinuit pe un
anumit teritoriu. România, precizează Constituţia
României la art. 1, este un stat naţiune, România
fiind un stat naţional. Naţiunea este un concept mai
restrâns în comparaţie cu populaţia şi nu se confundă
cu naţionalitatea, cetăţenia sau poporul deoarece
primele două exprimă, din punct de vedere juridic,
apartenenţa unei persoane fizice la un anumit stat, în
timp ce poporul reprezintă totalitatea indivizilor ce
constituie suportul demografic al statului. Populaţia
îşi găseşte reflectarea în ştiinţa dreptului
constituţional sub aspectul cetăţeniei.
Definirea cetăţeniei: Cetăţenia este o situaţie
juridică care rezultă din acele raporturi juridice ce
intervin între o persoană fizică şi statul român,
situaţie caracterizată prin plenitudinea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce între persoana fizică şi statul
roman, drepturi şi obligaţii stabilite prin Constituţie
şi celelalte legi.
Principiile care stau la baza reglementării
cetăţeniei:
 Egalitatea între cetăţeni;
 Cetăţenia română se dobândeşte, de regulă, ca
efect al legăturii de sânge;
 Nicio discriminare nu este admisă între părinţi
cu privire la stabilirea cetăţeniei copilului lor
pe baza legăturii de sânge;
 În raport cu statul român cetăţenia nu poate fi
decat cea română;
 Cetăţenia română nu se dobândeşte şi nu se
pierde prin căsătorie;
 Pierderea sau dobândirea ceăţeniei de către
unul dintre soţi nu produce efecte juridice
asupra cetăţeniei celuilalt soţ sau a copiilor
lor;
 Sunt şi rămân cetăţeni români toţi cei care au
dobândit şi păstrat cetăţenia română conform
legislaţiei anterioare;
 Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia
care au dobândit-o prin naştere;
 În anumite situaţii, cetăţenia copilului minor
poate fi stabilită şi prin acordul părinţilor, în
condiţiile legii;
 Parlamentul României, la propunerea
Guvernului, poate acorda unor străini, în
conditiile legii, cetăţenia română de onoare.
Moduri de dobândire a cetăţeniei:

1. De drept (naşterea);
2. Prin efectul unui act juridic( prin adopţie, la
cerere, prin efectul schimbării cetăţeniei părinţilor,
prin hotărâre a Parlamentului României)
Moduri de pierdere a cetăţeniei:
a) Retragerea cetăţeniei române

b) Renunţarea la cetăţenia română
c) Pierderea cetăţeniei române prin adoptie
d)Pierderea cetăţeniei române prin încredinţarea
copilului prin hotărâre judecatorească irevocabilă
e) Stabilirea filiaţiei faţă de părinţi în condiţiile
în care aceştia sunt străini
Drepturi şi obligaţii specifice condiţiei de
cetăţean român
1. Drepturi:
a) Dreptul de a alege şi de a fi ales în organele
reprezentative ale statului precum și în
Parlamentul European
b) Dreptul de a nu fi extrădat sau expulzat
c) Dreptul la protecţie diplomatică
d) Dreptul de a fi admis în orice funcţii
publice, civile sau militare
e) Dreptul de a avea acces la orice informaţie
de interes public
f) Dreptul de a avea cetăţenia română şi
dreptul de a păstra această cetăţenie
2. Obligaţii:
a) Fidelitatea faţă de ţară
b) Apărarea ţării
1.3.2. Teritoriul
Este partea din globul pământesc care cuprinde
solul, subsolul, apele şi coloana de aer de deasupra
solului şi a apelor asupra cărora statul îşi exercită
suveranitatea sa exclusivă şi deplină. Cele mai
importante funcţii ale teritoriului pot fi considerate
următoarele:
a) Teritoriul permite situarea statului în
spaţiu, delimitarea lui de alte state
b) Teritoriul este simbolul şi factorul de
protecţie a ideii naţionale
c) Teritoriul determină întinderea şi
prerogativele puterii publice, suveranitatea şi
independenţa acesteia.
1. Elementele constitutive ale teritoriului
a) Solul, este principalul element al teritoriului
fiind alcătuit din uscatul aflat sub suveranitatea
statului
b) Subsolul, este alcătuit din stratul care se
află imediat dedesuptul solului sau spaţiului acvatic,
statul având drept de a dispune de el deplin şi
exclusiv
c) Spatiul acvatic este format din apele
râurilor, lacurilor, canalelor, apelor porturilor precum
şi porţiunea maritimă de o anumită lăţime (12 mile)
care se întinde de-a lungul ţărmului denumită mare
teritorială.
d) Platoul continental este alcătuit din solul şi
subsolul mării adiacente coastelor, dar situate
dincolo de marea teritorială, până la o adâncime de
cel mult 200 de metri.
e) Zona contiguă este spaţiul maritim adiacent
mării teritoriale având o lăţime de 12 mile marine
calculată de la limita exterioară a mării teritoriale
f) Spaţiul aerian reprezintă coloana de aer de
deasupra teritoriului terestru şi a celui acvatic, şi se
întinde până la limita inferioară a spaţiului cosmic
2. Delimitarea teritoriului
Delimitarea teritoriului se face prin frontiere,
care sunt linii reale sau imaginare trasate între
diferite puncte din globul pământesc pentru a
delimita teritoriul unui stat. Ele sunt terestre,
fluviale, maritime, aeriene. Frontierele pot fi:
a) Orografice, cele trasate cu ajutorul formelor
de relif
b) Geometrice, cele trasate prin linii drepte
între anumite puncte
c) Astronomice, cele trasate cu ajutorul unor
meridiane sau paralele geografice
Frontiera de stat a României este reglementată
prin OUG nr. 105/2001.
3. Organizarea administrativă a teritoriului

Teritoriul României, precizează Constituţia
României, sub aspect administrativ este organizat în
comune, oraşe şi judeţe. Prin organizarea
administrativă a teritoriului se înţelege delimitarea
acestuia în unităţi administrativ teritoriale în scopul
situării autorităţilor administraţiei publice locale şi
judeţene, precum şi a instanţelor judecătoreşti, ca şi
în scopul aplicării principiilor autonomiei locale, al
descentralizării şi deconcentrării serviciilor publice.
1.3.3 Autoritatea politică exclusivă sau suverană
Autoritatea politică exclusivă sau suverană, este o
formă superioară de organizare socială, care alături
de naţiune şi teritoriu, concură la alcătuirea statului.
Autoritatea politică este instituţionalizată,
impersonalizată, atribute care asigură statului
permanenţă în sensul că o eventuală schimbare a
autorităţii politice nu afectează indentitatea şi
continuitatea statului.
1.4. Îndrumar pentru autoverificare
Sinteza unităţii de învăţare 1
Elementele constitutive ale statului sunt:

 Naţiunea
 Teritoriul
 Autoritatea politică exclusivă sau
suverană Moduri de dobândire a cetăţeniei:
1. De drept - naşterea
2. Ca urmare a efectelor unui act juridic
a) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie
b) Dobândirea cetăţeniei române la cerere
c) Dobândirea cetăţeniei române prin efectul schimbării cetăţeniei
părinţilor
d) Dobândirea cetăţeniei române prin hotărâre a Parlamentului României
la propunerea Guvernului
Moduri de pierdere a cetăţeniei:
a) Retragerea cetăţeniei române

b) Renunţarea la cetăţenia română
c) Pierderea cetăţeniei române prin adoptie
d) Pierderea cetăţeniei române prin încredinţarea copilului prin hotărâre
judecatorească irevocabilă
e) Stabilirea filiaţiei faţă de părinţi în condiţiile în care aceştia sunt străini
Elementele constitutive ale teritoriului

a) Solul
b) Subsolul
c) Spatiul acvatic
d) Platoul continental
e) Zona contiguă
f) Spaţiul aerian
Concepte şi termeni de reţinut
 naţiune
 cetăţenie;
 teritoriul;
 organizare administrativ teritoriala;
.
Întrebări de control şi teme de dezbatere
1. Care sunt principiile care stau la baza reglementării cetăţeniei române?
2. Prezentați modurile de dobândire a cetăţeniei române.
3. Ce este cetăţenia?
4. Ce este teritoriul?
5. Care sunt drepturile specifice condiţiei de cetăţean român?
Teste de evaluare/autoevaluare
1. Care dintre următoarele variante nu reprezintă o modalitate de dobândire a

cetăţeniei române;
a) Prin adopţie
b) Prin căsătorie
c) Prin trecerea unei perioade de 10 ani de la data stabilirii domiciliului în
România
2. Care dintre următoarele elemente aparţin teritoriului României

a) solul;
b) spaţiul acvatic;
c) apele maritime internaţionale;
d) platoul continental
3. Pierderea cetăţeniei române se realizează

a) de drept
b) prin efectele unui act juridic
4. Printre drepturile specifice cetăţenilor români se numără:

a) dreptul la muncă;
b) dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative ale puterii;
c) dreptul la cultură
d) dreptul de proprietatea asupra imobilelor de locuit
e) dreptul de a dobândi în proprietate terenuri
Bibliografie obligatorie
1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul

român şi comparat -, Editura ,,C.H. Beck”, Bucureşti, 2006.
2. Deleanu Ion, Justiţia constituţională, Editura ,,Lumina Lex”,
Bucureşti, 1995
3. Drăganu Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului
parlamentar în România, Editura ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 1991
Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale omului
2.1. Introducere
2.3.1. Principiile reglementării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale
2.3.2. Clasificarea drepturilor şi a libertăţilor
2.1. Introducere
După cum se cunoaşte deja, statul de drept, şi
România este un stat de drept, presupune organizarea
lui în baza principiului separaţiei puterilor în stat, o
justiţie independentă precum şi un sistem de drepturi
si libertăţi fundamentale ale omului consacrate prin
legislaţia statului respectiv. Constituţia României
consacră drepturile şi libertăţile fundamentale în
Capitolul II art. 22-54, iar îndatoririle fundamentale la
Capitolul III, art. 54-57.

învăţare
– cunoașterea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale prevăzute de legiuitorul român;
– cunoaşterea principiilor ce stau la baza
reglementării drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale;
– cunoaşterea îndatoririlor fundamentale ale
cetăţenilor;

– studenţii vor putea să clasifice drepturile şi
libertăţile cetăţeneşti;
– studenţii vor putea să diferențieze drepturi,
libertăţi şi îndatoriri fundamentale specifice
cetăţenilor români de cele ale cetăţenilor în
general
Pentru unitatea de învățare Drepturile, libertăţile

şi îndatoririle fundamentale , timpul alocat este de 2
ore.
2.3.1. Principiile reglementării drepturilor

şi libertăţilor fundamentale
 Cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile
consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi
au obligaţiile prevăzute de acestea.
 Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor
publice fără privilegii şi fără discriminări, ceea
ce poate fi tradus prin următoarele: situaţiilor
egale trebuie să le corespundă un tratament
juridic egal, iar la situaţii diferite, tratamentul
juridic nu poate fi decât diferit.
 Nimeni nu este mai presus de lege, adică
subordonarea tuturor subiecţilor de drept faţă
de lege, indiferent de calitatea lor, în contextul
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea
obligaţiilor trebuie realizate în ambianţa
statului de drept.
 Dispoziţiile constituţionale privitoare la
drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi
interpretate şi aplicate în concordanţă cu
declaraţia universală a drepturilor omului, cu
pactele şi tratatele la care România este parte.
 Accesul liber la justiţie este un drept
fundamental al oricărei persoane, care nu
poate fi îngradit prin nicio lege, căruia
corelativ îi corespunde obligaţia instanţei ca,
în condiţiile legii, să se pronunţe asupra cererii
adresate.
 Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi
poate fi restrâns numai prin lege şi numai
pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii,
a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor
şi a libertăţilor cetăţenilor, pe perioada
desfăşurării instrucţiei penale, pentru
prevenirea consecinţelor unei calamităţi
naturale, ale unui dezastru deosebit de grav ori
ale unui sinistru deosebit de grav. Măsura
restrângerii poate fi luată în prezenţa
următoarelor condiţii:
o dacă este necesară într-o societate
democratică
o trebuie să fie proporţională cu situaţia
care a determinat-o
o să fie nediscriminatorie
o să nu aducă atingere existenţei dreptului
sau libertăţii
 Cetăţenii români, străini şi apatrizi trebuie să-
şi exercite drepturile şi libertăţile
constituţionale cu bună credinţă fără să încalce
drepturile şi libertăţile altora
 Drepturile şi libertăţile sunt prerogative
stabilite şi garantate constituţional.
 Există principii care vizează direct domeniul
răspunderii penale: prezumţia de nevinovăţie,
respectarea demnităţii individuale etc.
Cetăţenii români se bucură în străinătate de
protecţia statului român fiind consacrat astfel
dreptul la protecţie.
 Cetăţenii străini şi apatrizii se bucură de
aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii
romaâni, cu excepţia celor ce sunt specifice
condiţiei de cetăţean român.
2.3.2. Clasificarea drepturilor şi a libertăţilor

A. Drepturi şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca
entitate biologică:
1. Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la
integritate fizică şi psihică
2. Dreptul individului de a dispune de el
însuşi, precum şi dreptul acestuia la protecţia vieţii
lui intime, familiale şi private
3. Dreptul fiinţei umane de a-şi întemeia o
familie
B. Drepturi care ocrotesc persoana şi viaţa ei

socială
1. Drepturi ale persoanei atât sub aspectul
apartenenţei acesteia la statul român cât şi sub
aspectul apartenenţei acesteia la societate, indiferent
dacă persoana are sau nu calitatea de cetăţean
2. Drepturi ale colectivităţilor de persoane în
speţă libertatea întrunirilor şi dreptul de asociere

a) Fidelitatea faţă de ţară este declarată sacră
b) Apărarea ţării
c) Respectarea constituţiei, a supremaţiei sale şi a
celorlalte legi
d) Contribuţia la cheltuielile publice prin taxe şi
impozite care se fac venituri la bugetul statului

a) Liberatea individuală şi siguranţa persoanei
b) Dreptul la apărare
c) Secretul corespondenţei
d) Inviolabilitatea domiciliului
e) Libertatea conştiinţei
Drepturi şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca entitate biologică:

1. Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică
2. Dreptul individului de a dispune de el însuşi, precum şi dreptul
acestuia la protecţia vieţii lui intime, familiale şi private
3. Dreptul fiinţei umane de a-şi întemeia o familie
Drepturi care ocrotesc persoana şi viaţa ei socială:

1. Drepturi ale persoanei
a) drepturi ale persoanei sub aspectul apartenenţei acesteia la statul
român
b) drepturi şi libertăţi ale persoanei sub aspectul apartenenţei acesteia la
societate, indiferent dacă persoana are sau nu calitatea de cetăţean
2. Drepturi ale colectivităţilor de persoane
a) libertatea întrunirilor
b) dreptul de asociere
Îndatoririle fundamentale
1. Fidelitatea faţă de ţară este declarată sacră
2. Apărarea ţării
3. Respectarea constituţiei, a supremaţiei sale şi a celorlalte legi
4. Contribuţia la cheltuielile publice prin taxe şi impozite care se fac
venituri la bugetul statului.
 drepturi fundamentale
 prezumţia de nevinovăţie;
 dreptul la viaţă;
 liberatea întrunirilor
 dreptul de asociere;
.
1. Care sunt drepturile şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca

entitate biologică?
2. Enumeraţi drepturile şi libertăţile persoanei sub aspectul
apartenenţei acesteia la societate, indiferent dacă persoana are
sau nu calitatea de cetăţean
3. Garanţii ale siguranţei persoanei
1. Enumeraţi cinci principii care stau la baza reglementării drepturilor şi

libertăţilor fundamentale
2. Reţinerea unei persoane este permisă:

a) numai dacă infracţiunea s-a produs noaptea
b) numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege
c) atât de procurori cât şi de instanţa de judecată
3. Îndatoriri specifice cetăţenilor români:

a) Apărarea ţării
b) Respectarea constituţiei, a supremaţiei sale şi a celorlalte legi
4.Situaţii în care se poate deroga de la principiul inviolabilităţii domiciliului:

1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale –
în dreptul român şi comparat -, Editura ,,C.H. Beck”,
Bucureşti, 2006.
2. Deleanu Ion, Justiţia constituţională, Editura ,,Lumina
Lex”, Bucureşti, 1995
parlamentar în România, Editura ,,Dacia”, Cluj-
Napoca, 1991
4. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii
politice, Editura ,,Lumina Lex”, Bucureşti, vol. I-
II,1998
Atributele statului roman
3.1. Introducere
3.3. Conţinutul unităţii de învăţare.
3.3.3. România stat republican
3.3.4. România stat de drept.
3.3.7. România stat democratic
3.1. Introducere
Constituţia României relevă care sunt elementele

sale definitorii, acestea fiind: stat suveran şi
independent, stat unitar şi indivizibil, stat republican,
stat de drept, stat social, stat pluralist, stat de drept.

învăţare

– cunoașterea atributelor statului român;
– cunoaşterea corectivelor unei administrări
centralizate;
– cunoaşterea caracteristicilor regimului politic
mixt românesc;
– studenţii vor putea să indice ce presupune
faptul că România este un stat naţional
suveran şi independent;
– studenţii vor putea să facă distincţia dintre
autonomie locală şi independenţă
– studenţii vor putea preciza care sunt
exigenţele unui stat de drept precum şi
garanţiile pentru satisfacerea acestor exigenţe
– studenţii vor putea să indice care sunt
prerogativele sociale ale statului român
Pentru unitatea de învățare Atributele statului

român , timpul alocat este de 2 ore.

Există două concepţii asupra suveranităţii
democratice: suveranitatea populară şi suveranitatea
naţională, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale.
Receptând avantajele celor două sisteme, Constituţia
României prevede în art. 1 că acesta este un stat
naţional suveran şi independent:
a) Titularul suveranităţii este poporul român
b) Suveranitatea este inalienabilă, indivizibilă
şi imprescriptibilă
c) Este limitată sau relatiăa prin însăşi legea
fundamentală
d) Poporul îşi exercită suveranitatea prin toate
organele sale reprezentative constituite prin
alegeri libere, periodice şi corecte, şi prin
referendum
e) Mandatul parlamentarilor este reprezentativ
adică nu pot fi revocaţi de către cei care i-
au ales

România, se arată în art. 1 alin. 1 din
Constituţie, este un stat unitar şi indivizibil. Este un
stat unitar, adică este un ansamblu unic de instituţii
cu putere de decizie politică şi juridică (un singur
organ legiuitor, un singur executiv, o singură
autoritate judecătorească). România este şi un stat
indivizibil adică el nu poate fi divizat, total sau
partial, sau altfel spus nu poate fi segmentat. Fiind
un stat unitar, există o singură Constituţie, un singur
drept public şi privat. Populaţia este omogenă.
Subdiviziunile administrativ teritoriale nu constituie
state, ele având numai rol administrativ. Faptul că
România este un stat unitar nu înseamnă că
centralizarea puterii este absolută. Corectivele
administrării centralizate sunt: deconcentrarea şi
descentralizarea.
3.3.3. România republican

Regimul politic românesc contopind trăsături
specifice ale diverselor regimuri politice clasice este
este considerat un regim mixt apropiat regimului
parlamentar fără însă a se identifica cu acesta, unde
Parlamentul are un loc de frunte în arhitectura
politică statală. Argumente în favoarea ideii unui
regim politic mixt românesc ne sunt oferite prin chiar
dispoziţiile Constituţiei, dintre care reţinem:
a) Parlamentul şi Preşedintele României se
aleg prin vot universal, secret, egal, direct,
şi liber exprimat
b) În condiţiile legii fundamentale,
Preşedintele poate dizolva Parlamentul
c) Preşedintele desemnează un candidat
pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte
Guvernul
d) Preşedintele poate cere poporului să-şi
exprime voinţa prin referendum cu privire
la problemele de interes naţional
e) Preşedintele nu are drept de iniţiativă
legislativă însă, poate, izolat, să emită acte
juridice cu caracter normativ
f) Preşedintele poate institui stare de asediu
sau stare de urgenţă
g) Preşedintele poate declara mobilizarea
generală sau parţială
3.3.4. România stat de drept

Prin stat de drept, ca fundament al societăţilor
politice şi civile, se înţelege, într-o formulare
condensată, subordonarea statului faţă de drept. Aşa
cum precizează Constituţia în art. 16 alin. 2, nimeni
nu poate fi mai presus de lege. Garanţiile prevăzute
de Constituţia României pentru satisfacerea
exigenţelor unui stat de drept sunt:
1. Revizuirea Constituţiei se poate face numai
în condiţiile şi limitele stabilite de aceasta,
adică să existe o adunare abilitată expres în
acest sens şi o procedură specifică de
revizuire
2. Existeţa unui sistem de control al
constituţionalităţii legilor şi a celorlalte
acte normative
3. Respectarea ierarhiei actelor juridice
normative, adică conformitatea lor cu
actele având o forţă juridică superioară
4. Restrângerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului se poate realiza
numai în situaţii exceţtionale şi cu caracter
temporar
5. Justiţia trebuie să fie independentă şi
imparţială
6. Accesul liber la justiţie nu poate fi îngrădit

prerogativele sociale ale statului român,
acestea sunt clar stabilite prin art. 135 din
Constituţie. Aşadar, statul trebuie să asigure:
a) Libertatea comerţului, protecţia
concurenţei loiale, creearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de producţie
b) Protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică financiară şi valutară
c) Stimularea cercetării ştiinţifice naţionale
d) Exploatarea resurselor naţionale în
concordanţă cu interesul naţional
e) Refacerea şi ocrotirea mediului
înconjurător, meţtinerea echilibrului
ecologic
f) Crearea condiţiilor necesare pentru
creşterea calităţii vieţii
g) Aplicarea politicii de dezoltare regională în
concordanţă cu obiectivele Uniunii
Europene
Obligaţiile constituţionale în materie sunt obligaţii de
mijloace ale statului şi nu obligaţii de rezultat.
3.3.6. România stat pluralist

Sistematic spus pluralismul într-o democraţie
constituţională ca opus al unanimismului semnifică
diversitatea ideilor, părerilor, opiniilor, aspiraţiilor
etc). Trebuie însă îndeplinite două condiţii:
a) Opiniile, concepţiile, atitudinile să fie licite
b) Să se respecte regula majorităţii în
adoptarea deciziilor ceea ce nu ar trebui să însemne
că principiul majorităţii este absolut. Majoritatea ar
trebui să manifeste respect şi toleranţă faţă de
opiniile minorităţii în sens contrar, existând pericolul
unei dictaturi a majorităţii care ar anula sensul
pluralismului.
Libertatea de exprimare, expresie a statului
pluralist, este inviolabilă. Ea nu poate prejudicia
demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi nici dreptul
la propria imagine. Sunt interzise defăimarea ţării, a
naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura
naţională şi rasială, manifestările obscene contrare
bunelor moravuri etc. Cenzura de orice fel este
interzisă.
Promotoare ale pluralismului în societatea
românească sunt considerate partidele politice,
sindicatele care îşi desfăşoară activitatea în raport cu
statutele lor conform legii contribuind la apărarea
drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale,
economice şi sociale ale salariaţilor, precum şi
societatea civilă.
3.3.7 România stat democratic

Constituţia României proclamă la art. 1 că
România este un stat democratic. Următoarele
dispoziţii constituţionale sunt grăitoare în acest sens:
a) Suveranitatea naţională aparţine poporului
român
b) Exercitarea suveranităţii se realizează
indirect prin organele sale reprezentative, precum şi
direct prin referendum
c) Autorităţile publice centrale, (Parlament,
Guvern, şi autoritatea judecătorească) sunt
organizate şi funcţionează relativ independent şi
interdependent în cadrul aceluiaşi sistem
d) Pluralismul în societatea românească este o
condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale
e) Constituţia consacră exhaustiv drepturile şi
libertăţile fundamentale ale omului
Constituţia este supremă în arhitectura juridică a
societăţii

Constituţia României relevă care sunt elementele sale definitorii, acestea fiind:
stat suveran şi independent, stat unitar şi indivizibil, stat republican, stat de drept,
stat social, stat pluralist, stat de drept.
 Suveranitate naţională şi populară

 Autonomia locală;
 Republica;
 Pluralism
.
1. Distincţia dintre suveranitatea populară şi cea naţională?

2. Care sunt corectivele administrării centralizate
3. Exigenţele specifice ale unui stat de drept
1. Argumente în favoarea ideii unui regim politic mixt românesc

2. Garanţiile prevăzute de Constituţia României pentru satisfacerea exigenţelor
unui stat de drept
3. Ce presupune autonimia locală?
4. Ce presupune în general democraţia?

Bucureşti, 1995
Sistemul instituţional al puterii
4.1. Introducere
4.1. Introducere
Autorităţile publice nu sunt altceva decât acele

forme instituţionalizate prin intermediul cărora se
exercită puterea în România. Ele sunt independente
şi interdependente în cadrul aceluiaşi sistem
învăţare
– cunoașterea diferitelor tipuri de autorităţi

publice;
– definirea termenilor de corp electoral, vot,
referendum.
– cunoaşterea atributelor votului;
– cunoașterea tipurilor de referendum

precum popor, vot, eligibilitate, referendum;
naţiune de cea de cetăţenie, precum şi
sentimentul naţional de şovinism
– studenţii vor putea să descrie care sunt
atributele votului;
– studenţii vor putea să identifice condiţiile
pentru dobândirea şi exercitarea dreptului de
vot;
Pentru unitatea de învățare, Sistemul instituţional

al puterii, timpul alocat este de 2 ore.

1. În raport cu sursa autorităţilor publice, acestea pot
fi:
a) Reprezentative sau direct reprezentative.
Fac parte din această categorie, spre exemplu,
Parlamentul, Preşedintele Republicii, consilierii
locali şi judeţeni, primarii
b) Derivate sau indirect reprezentative.
Alcătuiesc această categorie de autorităţi publice toţi
cei care sunt învestiţi, desemnaţi sau numiţi fie de
către organele reprezentative, fie de către autorităţile
administrative ierarhic superioare
2. Potrivit cu funcţia ce revine fiecărei
autorităţi publice distingem:
a) Autoritatea deliberativă
b) Autoritatea preşedinţială
c) Autoritatea guvernamentală
d) Autoritatea de jurisdicţie constituţională
e) Autoritatea judecatorească
f) Autoritatea constituită în Avocatul
Poporului
3. În funcţie de nivelul la care
funcţionează autorităţile publice pot fi:
a) Centrale sau naţionale (Parlament,

Guvern)
b) Locale (Consilii locale, judeţene,
primării)
Votul este instrumentul juridic pentru
învestirea cu prerogative legale a celor ce alcătuiesc
unele dintre autorităţile publice. (Parlament,
Preşedinte, Consilii locale, judeţene)
Atributele votului:
a) Universal
b) Egal, aceeaşi forţă juridică este ataşată
fiecărui buletin de vot
c) Direct, voinţa exprimându-se direct nu prin
intermediari
d) Secret, votul fiind decis în deplină
liberatate şi intimitate
e) Liber exprimat sau facultativ, ceea ce
înseamnă că titularul votului poate să-l exercite sau
nu.
Condiţii pentru dobândirea şi exercitarea
dreptului de vot:
a)Titularul să aibă calitatea de cetăţean român

deoarece numai cetăţenii români pot participa la
exercitarea puterii în România
b) Să fie major adică să aibă cel puţin 18 ani
împliniţi inclusiv până în ziua alegerilor. Altfel spus,
persoana trebuie să aibă capacitate electorală sau
capacitate politică ori vârstă electorală cu alte
cuvinte să aibă discernământul necesar pentru a
aprecia semnificaţia manifestării de voinţă prin
sufragiu.
c) Să nu fi fost condamnată prin hotărâre
judecătorească irevocabilă la pierderea drepturilor
electorale adică să aibă aptitudine morală.
Eligibilitatea sau dreptul de a fi ales, se
realizează, în principiu ca şi dreptul de a alege,
stabilindu-se câteva condiţii suplimentare :
a) Candidatului să nu-i fi fost interzisă

asocierea în partide politice
b) Candidatul să aibă domiciliul în ţară
c) Candidatul să aibă vârsta de cel puţin 23

de ani pentru a fi ales în Camera Deputaţilor,
respectiv cel putin 33 de ani pentru a fi ales în Senat
şi 35 ani pentru funcţia de Preşedinte al României
Referendumul este definit de legislaţia română
(Legea nr. 3/2000) ca fiind formă şi mijloc de
consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane
a poporului român.
Tipuri de referendum:
I. Referendum naţional
1. Referendum pentru revizuirea Constituţiei
2. Referendum privind demiterea Preşedintelui
României
3. Refendum cu privire la probleme de interes
naţional.
II. Referendumul local
a) referendum cu privire la problemele de interes
deosebit din unităţile administrativ-teritoriale şi
subdiviziunile administrativ-teritoriale
b) referendum pentru modificarea limitelor teritoriale

ale comunelor, oraşelor şi judeţelor,
c) referendum pentru demiterea primarului
d) referendum pentru dizolvarea consiliului local sau

a consiliului judeţean.

Autorităţile publice, ca forme instituţionalizate prin care se exercită

puterea, se pot clasifica astfel :
1. În raport cu sursa autorităţilor publice, acestea pot fi:
a) Reprezentative sau direct reprezentative. Fac parte din această categorie, spre
exemplu, Parlamentul, Preşedintele Republicii, consilierii locali şi judeţeni,
primarii.
b) Derivate sau indirect reprezentative
2. Potrivit cu funcţia ce revine fiecărei autorităţi publice distingem: Autoritatea
deliberativă, Autoritatea preşedinţială, Autoritatea guvernamentală, Autoritatea
de jurisdicţie constituţională, Autoritatea judecatorească, Autoritatea constituită
în Avocatul Poporului
3. În funcţie de nivelul la care funcţionează autorităţile publice pot fi: Centrale

sau naţionale (Parlament, Guvern); Locale (Consilii locale, judeţene, primării)
Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin

organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte
precum şi prin referendum. Prin popor, în sensul prevederilor constituţionale, nu
se înţelege totalitatea locuitorilor României ci, colectivitatea indivizilor care au
calitatea de cetăţeni români, şi participă în condiţiile legii la exprimarea voinţei
naţionale. Formele de exercitare a suveranităţii sunt, pe de o parte, votul şi
eligibilitatea şi pe de altă parte, referendumul.
 Votul
 eligibilitate;
 referendum;
 corp electoral;
.
1. Care sunt autorităţile publice raportat la nivelul la care

funcţionează?
2. Definiţi corpul electoral.
3. Atributele votului
4. Care sunt tipurile de referendum obligatoriu la nivel naţional?
1. Nu pot face obiectul referendumului:

a) Sistemul de învăţământ
b) Integritatea teritoriului
c) Aderarea la tratate internaţionale
d) Independenţa justiţiei
2. Condiţii pentru dobândirea şi exercitarea dreptului de vot:
3. Data şi obiectul referendumului naţional se stabilesc prin următoarele acte

juridice:
a) prin lege
b) prin ordin al ministrului justiţiei
c) prin hotărâre a Curţii Constituţionale

Bucureşti, 1995
Statutul şi protecţia mandatului parlamentar
5.1. Introducere.
5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare – timp alocat.
5.3.2. Protecţia mandatului parlamentar
5.3.2.4 Regimul disciplinar propriu
5.1. Introducere
Dreptul parlamentar este acea instituţie

juridică aparţinătoare dreptului constituţional, un
subsistem al acestuia, cuprinzând norme juridice care
au ca obiect de reglementare structura, organizarea şi
funcţionarea Parlamentului, conţinutul şi exercitarea
mandatului parlamentar precum şi procedura
legislativă. Sursele dreptului parlamentar sunt de
două tipuri: cutumiare şi scrise. Intră în ceastă ultimă
categorie, Constituţia, legile organice, ordinare şi
hotărâri ale Parlamentului (regulamentele
parlamentare)

învăţare
– cunoașterea noţiunii de drept parlamentar;

– definirea termenilor de mandat parlamentar,
imunitate, incompatibilitate, inviolabilitate;
– cunoaşterea caracteristicilor mandatului
parlamentar;
– cunoașterea sancţiunilor disciplinare aplicabile
parlamentarilor

precum drept parlamentar, mandat
parlamentar, imunitate, incompatibilitate,
iresponsabilitate juridică, inviolabilitate;
incompatibilitate de ineligibilitate
– studenţii vor putea să descrie caracteristicile
mandatului parlamentar;
– studenţii vor putea să identifice modurile de
dobândire şi de pierdere a mandatului
parlamentar;
Pentru unitatea de învățare Statutul şi

protecţia mandatului parlamentar, timpul alocat este
de 2 ore.

Este acea demnitate publică rezultată în urma
alegerii de către electorat în vederea exercitării prin
reprezentare a suveranităţii naţionale şi care conţine
împuterniciri stabilite prin Constituţie şi legi.
Mandatul parlamentar are următoarele caracteristici:
a) Este un mandat reprezentativ,
b) Este un mandat de drept constituţional,
c) Mandatul parlamentar este general,
d) Este independent deoarece nu mai răspunde

juridic de angajamentele luate.
e) Mandatul parlamentar este limitat la 4 ani
Parlamentarii intră în exerciţiul mandatului la

data întrunirii legale a camerelor Parlamentului, sub
condiţia validării şi a depunerii jurământului.
Alegeriile pentru un nou Parlament se organizează în
cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la
dizolvarea Parlamentului.
Mandatul parlamentar se prelungeşte de drept
în caz de război, mobilizare, stare de asediu sau de
urgenă, până la încetarea acestora. De asemenea,
mandatul parlamentar se prelungeşte până la
întrunirea legală a noului Parlament, perioadă în care
nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi
modificate, abrogate sau suspendante legi organice.
Mandatul parlamentar încetează fie printr-o
formă colectivă (prin dizolvarea Parlamentului sau
odată cu expirarea legislaturii), fie printr-o formă
individuală (deces, demisie, de drept ca efect al
incompatibilităţii sau pierderea drepturiilor
electorale)
5.3.2 Protecţia mandatului parlamentar
Dintre măsurile de protecţie necesare
exercitării în bune condiţii a mandatului parlamentar
se enumeră incompatibilităţile, imunităţile,
indemnităţiile şi regimul disciplinar propriu.
Incompatibilităţiile sunt acele reguli juridice
care au drept scop protecţia şi indepenendenţa
parlamentarului în exercitarea mandatului. Acestea
presupun o alegere între mandatul parlamentar şi o
funcţie ori activitate publică sau privată
incompatibilă cu mandatul.
Imunităţiile sunt acele reguli juridice care au
drept scop asigurarea independenţei parlamentarului
în exercitarea mandatului său şi punerea lui sub
protecţie faţă de acte sau fapte abuzive ale
autorităţilor administrative, judiciare ori a
persoanelor fizice. Potrivit obiectului lor imunităţile
se împart în:
 iresponsabilitatea juridică
 inviolabilitatea
Deoarece dreptul de muncă al parlamentarului
se suspendă pe timpul exercitării mandatului acesta
are dreptul la suplinirea veniturilor. Indemnizaţiile
principale constau într-o sumă lunară fixă, diurnă pe
perioada cât parlamentarul este prezent la lucrările în
plen şi în comisii, cazare gratuită sau indemnizaţia
de cazare pe durata desfăşurării sesiunilor. De
asemenea, parlamentarul mai are dreptul la diurne de
deplasare, gratuitatea transportului pe căile ferate,
auto, aeriane, navale, rambursarea taxelor de poştă şi
telecomunicaţii interne, pentru activităţile legate de
exercitarea mandatului.
5.3.2.4.Regimul disciplinar propriu
Legea nr. 96/2006, art. 52, stabileşte
sancţiunile disciplinare aplicabile parlamentarilor:
a) atenţionarea verbală
b) chemarea la ordine
c) retragerea cuvântului
d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei
e) avertismentul scris
Dreptul parlamentar are ca obiect de rglemenare:

 Organizarea internă şi funcţionarea Parlamentului
 Conţinutul şi exercitarea mandatului parlamentar
 Procedura parlamentară
Caracteristicile mandatului parlamentar:
 Este un mandat reprezentativ,
 Este un mandat de drept constituţional,
 Mandatul parlamentar este general,
 Este independent ,
 Mandatul parlamentar este limitat la 4 ani
Măsuri de protecţie a mandatului parlamentar: incompatibilităţile,

imunităţile, indemnităţiile şi regimul disciplinar propriu.
 Drept parlamentar;
 Mandat parlamentar;
 Incompatibilitate
 Imunitate;
.
a) Care sunt caracteristicile mandatului parlamentar?

b) Prezentați distincţia dintre incompatibilitate şi ineligibilitate.
c) Ce este mandatul parlamentar
d) Care sunt sancţiunile aplicabile parlamentarilor?
1. În ce situaţii poate prelungit mandatul parlamentar?

2. Care sunt caracteristicile hotărârii de ridicare a imunităţii
parlamentare?
3. Care este efectul incompatibilităţii?

Bucureşti, 1995
Structura şi funcţionarea Parlamentului
6.1. Introducere
6.1. Introducere
În general, prin Parlament se înţelege acel ,,organ
colegial desemnat într-o manieră principial-
democratică, cu caracter reprezentativ, asociat la
producerea de norme generale şi abstracte şi abilitat să
controleze alte organe”. Parlamentul României,
precizează onstituţia României, este organul
reprezentativ suprem al poporului român şi unica
autoritate legiuitoare, fiind alcătuit din două camere,
Camera Deputaţilor şi Senat.

învăţare

– cunoașterea structurii parlamentului României;
– definirea termenilor în care se prelungeşte
mandatul camerelor parlamentare;
– cunoaşterea organelor directoare ale camerelor
parlamentare;
– cunoașterea tipurilor de sesiuni parlamentare

precum Parlament, comisie parlamentară,
sesiune parlamentară, legislatură, ordine de zi;
– studenţii vor putea să precizeze atribuţiile
Presedintelui camerei parlamentare
– studenţii vor putea să identifice situaţiile în
camerele parlamentare se întrunesc în şedinţe
comune;
– studenţii vor putea să cunoască condiţiile în
care Parlamentul se întruneşte în sesiuni
ordinare, extraordinare şi de plin drept;
Pentru unitatea de învățare Structura şi

funcţionarea Parlamentului, timpul alocat este de 2
ore.

Parlamentul României este, aşa cum arată art.
61 alin. 2 din Constituţie, format din Camera
Deputaţilor şi Senat, alese pentru un mandat de 4 ani
prin vot universal, egal, secret, direct şi liber
exprimat. Camera Deputaţilor este mai numeroasă,
iar vârsta minimă pentru a fi ales este de 23 de ani în
timp ce pentru Senat vârsta minimă este de 33 ani.
De regulă, cele două camere lucrează în şedinţe
separate dar, în situaţii expres arătate, lucrează în
şedinte comune. Mandatele Camerei Deputaţilor şi
Senatului se prelungesc de drept în stare de razboi,
de asediu sau de urgenţă, mobilizare, până la
încetarea acestora precum şi până la întrunirea legală
a noului Parlament.
1. Organele directoare ale camerelor parlamentare
Camerele parlamentare sunt legal constituite după
validarea a cel puţin două treimi din mandatele celor
ce le alcătuiesc. Organele directoare sunt
următoarele:
a) Preşedintele Camerei Deputaţilor sau al
Senatului
b) Vicepreşedinţii Camerelor
c) Secretarii Camerelor
d) Chestorii
e) Biroul permanent al Camerei
Biroul permanent al Camerei ste un organ de stat, un
organ intern al Camerei, îndeplinind atribuţii
prevăzute de Constituţie, legi şi regulamente
parlamentare. Se constituie într-un organ colectiv,
format din Preşedintele Camerei, vicepreşedinţii,
secretarii şi chestorii. Membrii Birourilor
permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni
parlamenatre şi pot fi revocaţi înainte de expirarea
mandatului. Biroul asigură organizarea muncii
parlamentare şi condiţiile materiale necesare acestei
activităţi.
2. Structuri ale şedintelor comune
Birourile permanente ale camerelor elaborează
împreună proiectul ordinei de zi a şedinţei comune,
stabilesc locul şi data desfăşurării acesteia. Lucrările
sunt conduse alternativ de către preşedinţii
camerelor, asistaţi de doi secretari, câte unul din
partea fiecarei camere
3. Comisiile parlamentare
4. Grupurile parlamentare

1. Legislatura, desemnează durata mandatului
colectiv al Parlamentului, implicit al fiecărei camere,
care este de patru ani.
2. Sesiunea parlamentară, a fost definită în doctrină
ca acea ,,formă organizatorică de lucru a
Parlamentului, perioada stabilită pe parcursul unui an
calendaristic când Parlamentul se reuneşte valabil
pentru a delibera în şedinţe plenare”. Există trei
tipuri de sesiuni parlamentare:
 Ordinare
 Extraordinare
 De plin drept
3. Ordinea de zi, reprezintă programul după care se
desfăşoaraă dezbaterile la Camere. Ordinea de zi
poate curpinde proiecte de legi, propuneri legislative,
întrebări, interpelări, petiţii sau alte probleme
propuse de către Guvern, Biroul permanent, sau
parlamentari
4. Şedinta şi dezbaterile
Şedinţa este subdiviziunea temporaă a sesiunii
şi reprezintă forma de întrunire efectivă a membrilor
camerei pentru a delibera asupra problemelor
înscrise pe ordinea de zi.
5. Votul
Votul în cadrul Parlamentului este universal,
egal, de regulă public, direct. Acesta nu este însă şi
liber exprimat exprimat sau facultativ doarece
parlamentarii au obligaţia să fie prezenţi la lucrările
Parlamentului şi să voteze.
Parlamentul României este, format din Camera Deputaţilor şi Senat, alese pentru
un mandat de 4 ani prin vot universal, egal, secret, direct şi liber exprimat.
Organele directoare sunt următoarele:
 Preşedintele Camerei Deputaţilor sau al Senatului
 Vicepreşedinţii Camerelor
 Secretarii Camerelor
 Chestorii
 Biroul permanent al Camerei
Există trei tipuri de sesiuni parlamentare:
 Ordinare
 Extraordinare
 De plin drept
Parlamentul îşi desfăşoară activitatea în timp concretizat în legislatură,
sesiuni şi şedinţe.
 Legislatura, desemnează durata mandatului colectiv al Parlamentului,
implicit al fiecărei camere
 Sesiunea parlamentară este form organizatorică de lucru a Parlamentului,
adică perioada stabilită pe parcursul unui an calendaristic când
Parlamentul se reuneşte valabil pentru a delibera în şedinţe plenare
 Şedinţa este subdiviziunea temporaă a sesiunii şi reprezintă forma de
întrunire efectivă a membrilor camerei pentru a delibera asupra
problemelor înscrise pe ordinea de zi.
 Bicameralism;
 Comisie parlamentară;
 Sesiune parlamentară
 Legislatură;
.
1. În ce situaţii se prelungeşte mandatul camerelor parlamentare?

2. Precizaţi cinci situaţii în care Parlamentul se întruneşte în şedinţe comune
3. Grupurile parlamentare
4. Comisiile parlamentare
1. Care sunt Atribuţiile Presedintelui Camerei?

2. În ce situaţii se convoacă Parlamentul în sesiune de plin drept?
3. Ce cuprinde ordinea de zi?
1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi

comparat -, Editura ,,C.H. Beck”, Bucureşti, 2006.
1995
4. Drăganu Tudor, Drept constituţional şi instituţii politice, Editura ,,Lumina
Lex”, Bucureşti, vol. I-II,1998
Funcţiile Parlamentului : reprezentarea, recrutarea, judiciară, direcţionare a
politicii externe, informare
7.1 Introducere
7.3.1. Funcţia de reprezentare
7.3.2. Funcţia de recrutare
7.3.3. Funcţia judiciară
7.3.5. Funcţia de informare
7.1. Introducere
Funcţiile Parlamentului României sunt :
1. Funcţia de reprezentare
2. Funcţia de recrutare
3. Funcţia de direcţionare a politicii externe
4. Funcţia judiciară
5. Funcţia de informare
6. Funcţia de control şi sancţiunile controlului
7. Funcţia deliberativă

învăţare

– cunoașterea funcţiilor Parlamentului României;
– definirea diferiţilor termeni precum: drept de
petiţionare, întrebarea;
– cunoaşterea procedeelor de informare;

– studenţii vor putea să cunoască funcţiile
Parlamentului României
– studenţii vor putea defini termeni precum
drept de petiţionare sau întrebarea;
– studenţii vor putea să precizeze procedeelor
de informare
Pentru unitatea de învățare Funcţiile

Parlamentului : reprezentarea, recrutarea,
judiciară, direcţionare a politicii externe, informare
timpul alocat este de 2 ore.
7.3.1. Funcţia de reprezentare derivă din chiar

dispoziţiile constituţionale care statuează că
,,Suveranitatea naţionaăa aparţine poporului român,
care o exercită prin organele sale reprezentative”
(art. 2 alin. 1) proclamând Parlamentul ca fiind
,,organul reprezentativ suprem al poporului
român…” (art. 61 alin. 1)
7.3.2. Funcţia de recrutare a unora dintre funcţionarii
publici şi a altor persoane învestite cu prerogative
publice. Exemple: Cele două camere ale
Parlamentului, în şedinţă comună, numesc Avocatul
poporului, învestesc membrii Guvernului, Camera
deputaţilor şi Senatul aleg fiecare câte 3 judecători la
Curtea Constituţională, etc.
concretizataă prin faptul că Parlamentul, ratifică
unele din tratatele internaţionale şi îşi constituie o
comisie parlamentară de politică externă.
7.3.4. Funcţia judiciară, rezidă în câteva prerogative
printre care: Parlamentul în şedinţă comună pune
sub
acuzare pe Preşedintele României pentru înaltă
trădare (art. 96), fiecare dintre camerele parlamentare
încuviinţează reţinerea, percheziţionarea sau
arestarea unui parlamentar (art. 72) sau, conform art.
109. alin. 2, solicită urmărirea penală a membrilor
Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul
funcţiei lor.
7.3.5 Funcţia de informare
Funcţia de informare, ce presupune un
continuu şi eficient flux informaţional în special între
Executiv şi Legislativ, se poate dimensiona practic,
în lumina actualelor dispoziţii constituţionale, prin
urmatoarele procedee:
A. Informarea la iniţiativa cetăţenilor -
petiţiile
B. Informarea la inţiativa parlamentarilor
C. Informarea la iniţiativa Camerelor şi a
organelor ei interne
D. Informarea Parlamentului la initiţtiva
Guvernului
A. Informarea la iniţiativa cetăţenilor -
petiţiile
După cum precizează Constituţia României,
,,Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor
publice prin petţtii formulate numai în numele
semnatarilor” (art. 51 alin. 1). În virtutea acestui
drept fundamental al omului, orice cetăţean are
dreptul să se adreseze prin petiţii oricăror autorităţi
publice ori institţtii publice centrale sau locale, deci
şi Parlamentului, dar numai în numele semnatarilor.
Caracteristicile dreptului de petiţionare:
a) dreptul de petiţionare poate fi exercitat
individual sau colectiv;
b) petiţiile trebuie semnate;
c) petiţiile trebuie să îmbrace forma scrisă
sau trimise prin e-mail;
d) prin petiţie se înţelege orice reclamaţie,
sesizare, propunere, cerere, etc.
e) fiind vorba de un drept fundamental
al omului, este lipsit de orice taxă.
f) autorităţile publice centrale sau locale au
obligaţia de răspuns la petiţia ce le este
adresată în termen de 30 de zile de la data
înregistrării acesteia.
B. Informarea la iniţiativa parlamentarilor

Există aici două procedee de informare:
1) Solicitarea de informaţii;
2) Întrebările.
1) Solicitarea de informaţii.
Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei
publice, au obligţia să prezinte toate informţiile şi
documentele cerute de Camera deputaţilor, Senat sau
de comisiile parlamentare prin intermediul
preşedinţilor acestora (art. 111 din Constituţie).
2) Întrebările.
Întrebarea poate fi definită, ca fiind procedeul
tehnic parlamentar prin care un membru al
Parlamentului solicită informaţii sau explicţii asupra
unui fapt determinat din partea Guvernului sau din
partea altor conducători ai administraţiei publice.
Caracteristicile întrebării:
a) este un act procedural individual;
b) vizează un fapt determinat şi se adresează
unui anume subiect precizat prin întrebarea
respectivă;
c) dacă întrebarea vizează politica generală a
Guvernului ea se adresează direct primului
ministru;
d) întrebarea atrage obligaţia de răspuns din
partea celui chestionat, dar şi dreptul la
replică faţă de răspunsul primit;
e) nu atrage o sancţiune politică imediată.
f) poate fi orală sau scrisă, simplă sau urmată
de dezbateri;
C) Informarea la iniţiativa Camerelor şi a

organelor ei interne
Acest tip de informare poate îmbraca
următoarele forme :
1. Solicitarea de informaţii
Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei
publice, au obligaţia să prezinte toate informţtiile şi
documentele cerute de Camera Deputaţilor, Senat
sau de comisiile parlamentare prin intermediul
preşedinţilor acestora (art. 111 din Constituţie).
2. Declaraţiile guvernamentale
Pot fi făcute la iniţiativa Parlamentului dar şi a
Guvernului, şi pot avea ca obiect prezentarea
anumitor situaţii de interes general, eventual
atitudinea Guvernului faţă de un anumit eveniment
important, măsurile adoptate sau preconizate a fi
luate în diverse domenii, etc.
3. Informarea Parlamentului prin comisiile
sale
În vederea realizării scopului pentru care au
fost constituite, comisiile parlamentare, indiferent de
tipul lor, pot solicita informaţii sau explicaţii, pot
iniţia anchete ce ar avea ca obiect activitatea
Guvernului, au dreptul de a invita la şedinţele lor
specialişti în anumite domenii sau orice alte persoane
interesate, etc.
4. Informarea Parlamentului de către Curtea de
Conturi a României
Curtea de Conturi a României în exercitarea
prerogativelor constituţionale prezintă anual
Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune
ale bugetului public naţional fiind astfel un vector
informaţional de o utilitate incontestabilă în materie
financiară.
D. Informarea Parlamentului la iniţiativa
Guvernului
Acest procedeu de informare îl putem regăsi
sub urmatoarele tipuri:
a. Declaraţii guvernamentale la initiaţiva
Guvernului în condiţiile unei aprobări prealabile a
Parlamentului.
b. O eficientizare sporită a acestui procedeu
de informare ar putea rezulta şi din compatibilitatea
recunoscută constituţional între calitatea de
parlamentar şi cea de membru al guvernului;
c. Informarea Parlamentului se poate
concretiza şi prin exercitarea de către Guvern a
dreptului de iniţiativă legislativă.
Funcţiile Parlamentului României sunt :

2. Funcţia de recrutare
3. Funcţia de direcţionare a politicii externe
4. Funcţia judiciară
5. Funcţia de informare
6. Funcţia de control şi sancţiunile controlului
7. Funcţia deliberativă
Există mai multe procedee de informare:
 Informarea la iniţiativa cetăţenilor – petiţiile
Caracteristicile dreptului de petiţionare:
 dreptul de petiţionare poate fi exercitat individual sau colectiv;
 petiţiile trebuie semnate;
 petiţiile trebuie să îmbrace forma scrisă sau trimise prin e-mail;
 prin petiţie se înţelege orice reclamaţie, sesizare, propunere,
cerere, etc.
 fiind vorba de un drept fundamental al omului, este lipsit de
orice taxă.
 autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de răspuns
la petiţia ce le este adresată în termen de 30 de zile de la data
înregistrării acesteia.
 Informarea la inţiativa parlamentarilor

 Solicitarea de informaţii;
 Întrebările.
 Informarea la iniţiativa Camerelor şi a organelor ei interne

 Solicitarea de informaţii
 Declaraţiile guvernamentale
 Informarea Parlamentului la iniţiativa Guvernului

 Dreptul de petiţionare;
 Solicitarea de informaţii;
 Întrebare
.
1. Caracteristicile dreptului de petiţionare

2. Funcţiile parlamentului (enumerare)
3. Caracteristicile întrebării
1. Care sunt procedeele de informare?

2. Prin ce se concretizează funcţia judiciară
3. Definiţi întrebarea

Bucureşti, 1995
Funcţiile Parlamentului : funcţia de controlul şi sancţiunile sale
8.1. Introducere
8.3.1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni politice
sau juridice
8.3.2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se asociază sancţiuni politice
sau juridice, după caz
8.3.2.1.Interpelarea
8.3.2.2 Învestirea Guvernului
8.3.2.3 Moţiunea de cenzură
8.3.2.4 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
8.3.2.5 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
8.3.2.6 Punerea sub acuzare a Preşedintelui României
8.3.2.7 Urmărirea penală a membrilor Guvernului
8.1. Introducere
Funcţia de control a Parlamentului României se
realizează printr-o serie de mijloace de control,
constituţional prevăzute, carora li se pot asocia sau
nu sancţiuni, după caz, politice ori juridice. Concret
studiul se va realiza pe două paliere:
1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se
asociază sancţiuni politice sau juridice
2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se
asociază sancţiuni politice sau juridice, după caz
învăţare

– cunoașterea procedurilor de control aflate la
îndemâna Parlamentului;
– definirea diferiţilor termeni precum:
interpelare, moţiune de cenzură, aprobare;
– cunoaşterea etapelor fiecărei proceduri de
control;

– studenţii vor putea să cunoască procedeele
prin care se realizează funcţia de control a
Parlamentului României
– studenţii vor putea defini termeni precum
aprobare, interpelare, moţiune de cenzură
– studenţii vor putea să facă distincţie între
proceduri de control finalizate sau nu prin
sancţinu politice sau juridice, după caz

Parlamentului : funcţia de controlul şi sancţiunile
sale timpul alocat este de 2 ore.
8.3.1. Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se

asociază sancţiuni politice sau juridice. Aceste
proceduri pot fi grupate astfel :
a) Aducerea neîntarziată la cunoştinţa Parlamentului
de către Preşedintele României, printr-un mesaj, a
măsurii pentru respingerea unei agresiuni armate
îndreptată împotriva ţării.
b) Preşedintele României are obligaţia de a consulta
Parlamentul în trei situaţii:
- Când Preşedintele României desemnează un
candidat pentru funcţia de prim ministru
- Când decide dizolvarea Parlamentului
- Când Preşedintele României cere poporului să-
şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la
probleme de interes naţional
c) Aprobarea Parlamentului este uneori necesară
pentru a se valida o anumită acţiune sau un anumit
act. Aceasta poate fi prealabilă, ulterioară dar,
uneori, ea trebuie să intervină atât anterior cât şi
posterior emiterii actului.
8.3.2. Proceduri şi mijloace de control cărora li se

asociază sancţiuni politice sau juridice, după caz.
Dintre procedurile şi mijloacele constituţionale ce
pot avea ca finalitate un anumit tip de sancţiune,
politică ori juridică, enumerăm :
a) Interpelarea
b) Învestirea Guvernului
c) Moţiunea de cenzură
d) Angajarea răspunderii Guvernului la
iniţiativa sa
e) Suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României
f) Punerea sub acuzare a Preşedintelui
României
g) Urmărirea penală a membrilor
Guvernului
8.3.2.1. Interpelarea. Interpelarea poate fi
definită ca procedeul de control parlamentar prin
care unul sau mai mulţi parlamentari ori un grup
parlamentar solicită explicaţii asupra politicii
trecute a Guvernului sau asupra atitudinii pe care
acesta înţelege să o adopte într-o problemă
actuală sau viitoare.
8.3.2.2 Învestirea Guvernului. Este
procedura constituţională susceptibilă de
finalizare prin acceptarea programului de
guvernare şi a listei Guvernului ca urmare a unui
vot de încredere al Parlamentului.
8.3.2.3 Moţiunea de cenzură. Poate fi
definită ca fiind procedura constituţională prin
care Camera deputaţilor şi Senatul, în şedinţă
comună, pun în cauză răspunderea politică a
Guvernului printr-un blam la adresa acestuia şi a
activităţii lui.
8.3.2.4 Angajarea răspunderii Guvernului la

iniţiativa sa. Este procedura constituţională prin care
Guvernul pune Parlamentul în situaţia de a-i accepta
opinia sau demitere. Angajarea răspunderii politice
este o prerogativă exclusivă a Guvernului ce va
aprecia asupra oportunitatii şi a conţinutului acestei
iniţiative. Reglementarea constituţională a acestei
proceduri o regăsim în art. 114 din Constituţie, de
unde deducem că Guvernul îşi poate anagaja
răspunderea politică asupra:
 Unui program
 A unei declaraţii de politică generală
 Unui proiect de lege
8.3.2.5 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României. Este o procedură constituţională
prealabilă şi obligatorie în vederea demiterii
Preşedintelui României. Suspendarea din funcţie are
loc în condiţiile în care se consideră ca Preşedintele a
încălcat grav prevederile constituţionale. Curtea
Constituţională transmite Parlamentului un aviz
consultativ pentru propunerea de suspendare din
funcţie. Suspendarea are loc în şedinţă comună a
celor două camere cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor la iniţiativa a cel puţin o treime din
numărul parlamentarilor
8.3.2.6. Punerea sub acuzare a Preşedintelui
României. Punerea sub acuzare a Preşedintelui
României pentru înalta trădare are loc în şedinţă
comună a celor două camere cu votul majorităţii
calificate a parlamentarilor, la iniţiativa majorităţii
deputaţiilor şi senatorilor. Da la data punerii sub
acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este
suspendat de drept.
8.3.2.7. Urmărirea penală a membrilor
Guvernului. Răspunderea penală este o răspundere
individuală şi pentru fapta proprie. Subiectele care
pot cere urmărirea penală a membrilor Guvernului
pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiei lor sunt
expres şi limitativ arătate: Camera Deputaţilor,
Senatul ori Preşedintele României. Solicitarea de
urmărire penală nu înlătură prezumţia de
nevinovăţie. Suspendarea din funcţie a ministrului
este facultativă până la trimiterea lui în judecată şi de
drept ulterior acestui moment. Dacă un membru al
Guvernului este condamnat printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă acesta este demis din
funcţie de Preşedintele României la propunerea
primului ministru.
Proceduri şi mijloace de control cărora nu li se asociază sancţiuni politice

sau juridice. Aceste proceduri pot fi grupate astfel :
a) Aducerea neîntarziată la cunoştinţa Parlamentului de către Preşedintele României,
printr-un mesaj, a măsurii pentru respingerea unei agresiuni armate îndreptată
împotriva ţării.
b) Preşedintele României are obligaţia de a consulta Parlamentul în trei situaţii:
- Când Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim
ministru
- Când decide dizolvarea Parlamentului
- Când Preşedintele României cere poporului să-şi exprime, prin referendum,
voinţa cu privire la probleme de interes naţional
c) Aprobarea Parlamentului este uneori necesară pentru a se valida o anumită acţiune
sau un anumit act. Aceasta poate fi prealabilă, ulterioară dar, uneori, ea trebuie să
intervină atât anterior cât şi posterior emiterii actului.
Proceduri şi mijloace de control cărora li se asociază sancţiuni politice sau
juridice, după caz. Dintre procedurile şi mijloacele constituţionale ce pot avea ca
finalitate un anumit tip de sancţiune, politică ori juridică, enumerăm :
 Interpelarea
 Învestirea Guvernului
 Moţiunea de cenzură
 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
 Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
 Punerea sub acuzare a Preşedintelui României
 Urmărirea penală a membrilor Guvernului
 Interpelarea;
 Distincţia dintre interpelare şi întrebare;
 Moţiune de cenzură
 Angajarea răspunderii Guvernului la iniţiativa sa
.
1. Proceduri de control cărora nu li se asociază sancţiuni

2. Etapele învestirii Guvernului
3. Procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui României
1. Caracteristicile moţiunii de cenzură

2. Angajarea răspunderii Guvernului pe un proiect de lege
3. Distincţia dintre întrebare şi interpelare
4. Situaţii în care Preşedintele României este obligat să consulte Parlamentul

2. Deleanu Ion, Justiţia constituţională, Editura ,,Lumina Lex”, Bucureşti, 1995
Funcţiile Parlamentului : funcţia deliberativă
9.1. Introducere
9.4 Îndrumător pentru autoverificare
9.1. Introducere
Parlamentul României adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, de unde concluzia că manifestarea de voinţă
a Parlamentului se concretizează prin adoptarea
acestor tipuri de acte juridice, ce presupune în
prealabil un proces deliberativ. Deliberarea, ca
atribut al Parlamentului, presupune o operaţiune ce
se finalizează printr-un vot, precedat de dezbateri,
confruntări publice adeseori contradictorii între
opiniile membrilor acestuia.

învăţare

– cunoașterea actelor, juridice sau politice
adoptate de Parlamentul României;
– definirea diferiţilor termeni precum: lege,
hotărâre, moţiune;
– cunoaşterea caracteristicilor actelor juridice ale
Parlamentului;

– studenţii vor putea să cunoască actele juridice
ale Parlamentului
– studenţii vor putea face deosebiri între
diferitele acte ale Parlamentuli
– studenţii vor putea să facă distincţie între
deliberare şi legiferare

Parlamentului : funcţia deliberativă timpul alocat
este de 2 ore.

Prin Parlament se înţelege acel ,,organ colegial
desemnat într-o manieră principial-democratică, cu
caracter reprezentativ, asociat la producerea de norme
generale şi abstracte şi abilitat să controleze alte
organe”. Sunt acte ale Parlamentului acele manifestări
de voinţă politică ce nasc reguli de drept sau atitudini
exclusiv politice şi care sunt adoptate ca urmare a
aplicării diverselor proceduri parlamentare. Trebuie să
subliniem că nu toate manifestările de voinţă ale
Parlamentului îmbracă forma unor acte ale acestuia,
ci doar acelea care pot fi ,,exteriorizate, materializate
şi obiectivate, ca expresie a voinţei organului
emitent”. În lumina actualelor dispoziţii
constituţionale, actele care pot fi adoptate de
Parlamentul României potrivit funcţiei sale
deliberative sunt: acte juridice şi acte exclusiv politice.
Aşa cum prevede articolul 67 alin. (1) din Constituţie,
Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi
moţiuni, în prezenţa majorităţii membrilor. Aceste trei
tipuri de acte evidenţiate de Constituţie reprezintă
manifestări de voinţă realizate în scopul producerii de
efecte juridice a căror încălcare atrage intervenţia
statului prin forţa sa de constrângere.
a) Legea este actul juridic normativ rezultat al
deliberării organului legiuitor constituit în urma unor
alegeri libere, periodice şi corecte, fiind adoptată
după o anumită tehnică şi procedură dinainte
stabilite, ulterior promulgată şi publicată oficial şi
care formulează reguli de conduită generale,
impersonale, repetitive şi obligatorii, având cea mai
mare forţă juridică şi a căror încălcare atrage
sancţiunea specifică din partea puterii publice.
b) Hotărârile Camerelor sau ale Parlamentului
sunt acele acte juridice, manifestări unilaterale de
voinţă, adoptate cu votul majorităţii parlamentarilor
prezenţi, după o procedură simplă, având caracter
normativ sau nenormativ, şi vizează, în principal,
activitatea parlamentară;

Parlamentul adoptă şi acte cu caracter exclusiv politic,
despre care, cu excepţia moţiunilor simple, Constituţia
nu face vorbire. Actele cu caracter exclusiv politic, s-
a spus în literatura de specialitate, sunt ,,numerus
apertus” ca expresie a libertăţii politice ce implică şi
pe aceea a formelor sale de exprimare”. Enumerarea
actelor politice, care admitem că nu poate fi
limitativă, o regăsim în regulamentele parlamentare.
Astfel, Camera Deputaţilor poate adopta moţiuni
simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte
politice, Senatul poate adopta mesaje, declaraţii şi
alte acte cu caracter politic, în şedinţă comună se pot
adopta declaraţii, mesaje sau alte acte cu caracter
exclusiv politic
Moţiunile reprezintă de fapt o varietate a
hotărârilor Parlamentului, rezultat al dezbaterilor şi
deliberării Camerelor asupra unui text determinat, ce
poate avea fie consecinţe juridico-politice, fie numai
politice.
 Sunt acte ale Parlamentului acele manifestări de voinţă politică ce nasc reguli de
drept sau atitudini exclusiv politice şi care sunt adoptate ca urmare a aplicării
diverselor proceduri parlamentare. Trebuie să subliniem că nu toate
manifestările de voinţă ale Parlamentului îmbracă forma unor acte ale acestuia,
ci doar acelea care pot fi ,,exteriorizate, materializate şi obiectivate, ca expresie
a voinţei organului emitent”. În lumina actualelor dispoziţii constituţionale,
actele care pot fi adoptate de Parlamentul României potrivit funcţiei sale
deliberative sunt: acte juridice şi acte exclusiv politice.
 Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
majorităţii membrilor. Aceste trei tipuri de acte evidenţiate de Constituţie
reprezintă manifestări de voinţă realizate în scopul producerii de efecte juridice a
căror încălcare atrage intervenţia statului prin forţa sa de constrângere
 Parlamentul adoptă şi acte cu caracter exclusiv politic. Astfel, Camera
Deputaţilor poate adopta moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte
acte politice, Senatul poate adopta mesaje, declaraţii şi alte acte cu caracter
politic, în şedinţă comună se pot adopta declaraţii, mesaje sau alte acte cu
caracter exclusiv politic
 Lege;
 Hotarâre;
 Moţiuni
.
1. Care sunt actele juridice ale Parlamentului?

2. Ce este legea?
3. Definiţi moţiunea
1. Ce înţelegeţi prin acte ale Parlamentului României

2. Enumeraţi actele cu caracter exclusiv politic ale Parlamentului României
3. Ce sunt hotărârile Parlamentului?

1995
Legea – principalul act juridic al Parlamentului
10.1 Introducere
10.3.2. Clasificarea legilor
10.3.2.1 Legi constituţionale
10.3.2.2 Legi organice
10.3.2.3 Legi ordinare
10.3.3. Deosebiri dintre legi şi hotărâri ale Parlamentului respectiv dintre legi şi
hotărâri ale Guvernului
10.1. Introducere
Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare,
adoptă în cadrul procesului de legiferare legi, fie ele
constituţionale, organice sau ordinare. Ţinând cont
că legea este actul juridic suprem în arhitectura
juridică statală şi, pe cale de consecinţă, că toate
celelalte acte juridice trebuie să-i fie subordonate,
deducem că legiferarea este ,,împuternicirea
primordială a Parlamentului”.
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii

de învăţare

– cunoașterea noţiunii de lege şi a caracteristicilor
sale;
– cunoaşterea clasificării legilor;
– cunoaşterea distincţiei dintre legi şi hotărâri ale
Parlamentului şi respectiv dintre legi şi hotărâri ale
Guvernului;

– studenţii vor putea să cunoască noţiunea de
lege şi săi precizeze caracteristicile
– studenţii vor putea face deosebiri între
diferitele acte ale Parlamentului şi legi
Pentru unitatea de învățare Legea –

principalul act juridic al Parlamentului timpul alocat
este de 2 ore.

Legea este actul juridic normativ rezultat al
deliberării organului legiuitor constituit în urma unor
alegeri libere, periodice şi corecte, fiind adoptată
după o anumită tehnică şi procedură dinainte
stabilite, ulterior promulgată şi publicată oficial şi
care formulează reguli de conduită generale,
impersonale, repetitive şi obligatorii, având cea mai
mare forţă juridică şi a căror încălcare atrage
sancţiunea specifică din partea puterii publice.
Termenul de lege, în sensul atribuit de noi, este o
încercare, pe lângă multe altele, de a surprinde toate
aspectele ce le incumbă noţiunea în sine. Se constată,
încă de la prima lecturare a conceptului, că s-a realizat
o îngemănare, o întrepătrundere între două criterii:
a) Unul formal, ce pleacă de la ideea că legea
nu este altceva decât actul juridic normativ, adoptat de
Parlament conform unor reguli procedurale
prestabilite.
b) Unul material, ce defineşte legea prin
conţinutul său sau, altfel spus, cu referire la sfera
relaţiilor sociale ce urmează a fi reglementate.
În ceea ce priveşte caracteristicile legii,
acestea ar putea fi considerate următoarele:
 Legea, deşi legislaţia în vigoare nu o defineşte,
este un act normativ, o manifestare unilaterală
de voinţă a Parlamentului, ce are drept scop
producerea unor efecte juridice.
 Legile se poziţionează în vârful piramidei
actelor normative ale diverselor autorităţi ale
statului, competente a adopta acte juridice cu
caracter obligator
 Domeniul legii nu este, în general, determinat
în sistemul nostru constituţional, el fiind, pe
cale de consecinţă, nelimitat, Parlamentul fiind
în măsură de a reglementa prin lege orice
domeniu al vieţii sociale, economice sau
politice
 Normele prevăzute de legi sunt generale şi
impersonale, ele se aplică, după caz, tuturor
persoanelor sau anumitor categorii ori
colectivităţi de persoane, nu unor cazuri
individualizate, fiind, din acest punct de vedere,
de aplicaţie repetată pentru totalitatea situaţiilor
,,de fapt şi de drept avute în vedere, ce se vor
produce în viitor”
 Legile se adoptă după o anumită tehnică numită
tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000)
 Procedura de adoptare a legilor este una
specifică, potrivită cu conţinutul viitoarei
reglementări, fiind deosebită de cea de adoptare
a celorlalte acte juridice şi presupune
parcurgerea mai multor etape obligatorii
 Legile în mod obligator se promulgă de
Preşedintele României şi se publică în
Monitorul Oficial al României
 Fiind obligatorii, nerespectarea normelor
stabilite de legi, atrage răspunderea juridică a
celui care le-a nesocotit, prin intermediul forţei
de constrângere a statului.
10.3.2. Clasificarea legilor. Principala menire a

Parlamentului este aceea de a elabora şi adopta legi.
Majoritatea sistemelor constituţionale clasifică legile
în constituţionale şi ordinare. Sunt însă sisteme
constituţionale care clasifică legile în trei mari
categorii: legi constituţionale, legi organice şi legi
ordinare. Indiferent de faptul că există două sau trei
categorii de legi, în funcţie de prevederile
constituţionale ale diferitelor state, caracteristica lor
comună este aceea că ele sunt emanaţia aceleiaşi
autorităţi, Parlamentul, şi se adoptă în consonanţă cu
textele constituţionale şi, subsidiar, în conformitate cu
regulamentele parlamentare.
10.3.2.1 Legi constituţionale. Textul din
Constituţie prevede că ,,legile constituţionale sunt cele
de revizuire a Constituţiei”. Dacă abrogarea,
modificarea sau completarea Constituţiei se face prin
lege, atunci greutatea unui asemenea moment, raportat
la obiectul revizuirii, nu poate fi marcat decât printr-o
procedură specială, specifică, care se abate de la
regulile comune de adoptare a celorlalte tipuri de legi,
ea fiind prevăzută expres în chiar corpul Constituţiei1,
fiind caracterizată ca şi ,,criteriul distinctiv cel mai
1
Titlul VII, art. 150 -152.
palpabil, mai uşor sesizabil”. Legile constituţionale se
adoptă cu majoritate calificată.
10.3.2.2 Legi organice. Dacă ne raportăm la
actuala Constituţie, spre deosebire de legi în general,
cărora nu li s-a rezervat un anume domeniu de relaţii
sociale ce ar urma să fie reglementat prin astfel de
acte, legile organice beneficiază, în schimb, de un
asemenea tratament. Legile organice se adoptă cu
majoritate absolută. Sediul materiei este art. 73 alin.
(3) din Constituţie, unde se precizează că prin lege
organică se reglementează:
a) Sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Electorale Permanente;
b) Organizarea, funcţionarea şi finanţarea
partidelor politice;
c) Statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea
indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale
acestora;
d) Organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) Organizarea Guvernului şi a Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării;
f) Regimul stării de mobilizare parţială sau totală
a forţelor armate şi al stării de război;
g) Regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) Infracţiunile, pedepsele şi regimul executării
acestora;
i) Acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) Statutul funcţionarilor publici;
k) Contenciosul administrativ;
l) Organizarea şi funcţionarea Consiliului
Superior al Magistraturii, a instanţelor
judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii
de Conturi;
m) Regimul juridic general al proprietăţii şi al
moştenirii;
n) Organizarea generală a învăţământului;
o) Organizarea administraţiei publice locale, a
teritoriului, precum şi regimul general privind
autonomia locală;
p) Regimul general privind raporturile de muncă,
sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
r) Statutul minorităţilor naţionale din România;
s) Regimul general al cultelor;
t) Celelalte domenii pentru care în Constituţie se
prevede adoptarea de legi organice (ex.:
frontierele ţării, cetăţenia, stema ţării şi sigiliul
statului, organizarea şi funcţionarea
Avocatului Poporului, Consiliul Legislativ,
organizarea şi funcţionarea Guvernului,
Consiliul Economic şi Social, Curtea
Constituţională etc.)
10.3.2.3 Legi ordinare. Formal, legile ordinare

se adoptă de către Parlament, după o procedură
legislativă obişnuită, în urma votului majorităţii
parlamentarilor prezenţi în condiţiile existenţei
cvorumului legal. Dacă pentru legile constituţionale şi
legile organice, aşa cum s-a prezentat mai sus,
Constituţia stabileşte expres care anume sunt
domeniile de reglementare, în schimb, legile ordinare
nu beneficiază, în principiu, de acelaşi tratament, ele
corespunzând, în opinia Curţii Constituţionale, unei
,,competenţe reziduale de drept comun a legiuitorului,
după deducerea domeniilor rezervate legii organice
enumerate în art. 72 alin. (3) şi în alte prevederi
constituţionale”, precum şi a legii constituţionale2. Se
lasă astfel la latitudinea organului legiuitor să
circumscrie sfera relaţiilor sociale ce urmează a fi
reglementate prin legi ordinare, aceasta numai în
condiţiile în care legea fundamentală nu face trimitere
la o astfel de lege.
10.3.3. Deosebiri dintre legi şi hotărâri ale

Parlamentului respectiv dintre legi şi hotărâri ale
Guvernului
Hotărârile Parlamentului se deosebesc de legi
sub aspectul conţinutului lor, a forţei juridice şi a
procedurii de adoptare. Aşadar, hotărârile sunt emise
fie pentru aplicarea legilor, fie pentru detalierea lor,
au o forţă juridică inferioară legilor. Sub aspectul
procedurii de adoptare deosebirile se multiplică şi
constau în:
2
Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 18 iulie 1995, publicată în ,,Monitorul Oficial al României”,
Partea I, nr. 156 din 20 iulie 1995.
-hotărârile pot fi adoptate şi de o singură
cameră parlamentă
-hotărârile se adoptă, de regulă, cu majoritate
simplă
- regulile privitoare la iniţiativa legislativă nu
se aplică şi hotărârilor
-hotărârile nu pot face obiectul examinării în
comisile parlamentare permanente
- hotărârile nu se promulgă de Preşedintele
României
- hotărârile, de regulă, nu se publică în
Monitorul Oficial al României
Legile se deosebesc de hotărârile guvernului
prin următoarele:
- hotărârile se emit în vederea organizării
exercitării legilor
- legea trebuie să preexiste hotărârii, ceea ce
înseamnă că hotărârile de guvern sunt acte juridice
secundum lege
- domeniul hotărârilor este dependent de
domeniul legilor
- singura derogare de la principiul conform
căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare
este delegarea legislativă concretizată prin adoptarea
de către Guvern a ordonanţelor guvernamentele.
 Legea este actul juridic normativ rezultat al deliberării organului legiuitor

constituit în urma unor alegeri libere, periodice şi corecte, fiind adoptată
după o anumită tehnică şi procedură dinainte stabilite, ulterior promulgată
şi publicată oficial şi care formulează reguli de conduită generale,
impersonale, repetitive şi obligatorii, având cea mai mare forţă juridică şi
a căror încălcare atrage sancţiunea specifică din partea puterii publice.
 În ceea ce priveşte caracteristicile legii, acestea ar putea fi considerate
următoarele:
 Legea, deşi legislaţia în vigoare nu o defineşte, este un act normativ, o
manifestare unilaterală de voinţă a Parlamentului, ce are drept scop
producerea unor efecte juridice.
 Legile se poziţionează în vârful piramidei actelor normative ale diverselor
autorităţi ale statului, competente a adopta acte juridice cu caracter obligator
 Domeniul legii nu este, în general, determinat în sistemul nostru
constituţional, el fiind, pe cale de consecinţă, nelimitat, Parlamentul fiind în
măsură de a reglementa prin lege orice domeniu al vieţii sociale, economice
sau politice
 Normele prevăzute de legi sunt generale şi impersonale, ele se aplică, după
caz, tuturor persoanelor sau anumitor categorii ori colectivităţi de persoane,
nu unor cazuri individualizate, fiind, din acest punct de vedere, de aplicaţie
repetată pentru totalitatea situaţiilor ,,de fapt şi de drept avute în vedere, ce
se vor produce în viitor”
 Legile se adoptă după o anumită tehnică numită tehnică legislativă
 Procedura de adoptare a legilor este una specifică, potrivită cu conţinutul
viitoarei reglementări, fiind deosebită de cea de adoptare a celorlalte acte
juridice şi presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii
 Legile în mod obligator se promulgă de Preşedintele României şi se publică
în Monitorul Oficial al României
 Fiind obligatorii, nerespectarea normelor stabilite de legi, atrage
răspunderea juridică a celui care le-a nesocotit, prin intermediul forţei de
constrângere a statului.
 Legile adoptate de Parlamentul României sunt de trei tipuri: legi
constituţionale, legi organice şi legi ordinare
 Lege în general;
 Lege constituţională
 Lege organică;
 Lege ordinară
.
1. Care sunt caracteristicile legii?

2. Ce este legea?
3. Definiţi legea
1. Regulile stabilite prin legi pot viza:

a) un individ
b) o colectivitate de indivizi
c) o pluralitate de indivizi nedeterminaţi
2. Tehnica după care se adoptă legile este o:
a) tehnică politico-juridică
b) tehnică legislativă
c) tehnică juridică
3. Dati cinci exemple de materii reglementate prin lege organică?

Bucureşti, 1995
Procedura legislativă ordinară
11.1 Introducere
11.3.2. Faza parlamentară
11.3.3. Faza postparlamentară
11.1. Introducere
Intrarea în vigoare a unei legi ordinare,
este rezultatul unui lung şi complicat proces, ce
presupune, în opinia noastră, trei mari etape:
A. Prima fază, preparlamentară, de sorginte
guvernamentală, are ca finalitate adoptarea
într-o şedinţă de către Guvern a unui proiect
de lege;
B. Cea de-a doua fază, parlamentară, ce se
încheie prin adoptarea proiectului de lege de
către Parlament;
C. A treia fază, postparlamentară, definitivează
întregul proces şi implică promulgarea legii de
către Preşedintele României, precum şi
intrarea în vigoare a legii.

de învăţare

– cunoașterea fazelor procedurii legislative
ordinare;
– cunoaşterea fiecărei etape din cadrul fazelor
procedurii legislative
– cunoaşterea subiectelor de drept ce au iniţiativă
legislativă
– cunoaşterea cazurilor în care Preşedintele
României se implică în procedura legislativă;

– studenţii vor putea să cunoască fazele şi
etapele procedurii legislative ordinare
– studenţii vor putea face deosebire între
materiile în care cetăţenii au sau nu drept de
iniţiativă legislativă
– studenţii vor putea să cunoască termenii în
110
care Preşedintele României se implică în
procedura legislativă.
Pentru unitatea de învățare Procedura legislativă

ordinară timpul alocat este de 2 ore.

Aceasta se concretizează în iniţiativa şi
elaborarea proiectului legii de către Guvern. Sarcina
îi revine Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul
ce se organizează şi funcţionează potrivit cu
dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 22/2017. La
finele acestei etape, ce a presupus în prealabil şi
parcurgerea unui circuit de avizare, proiectul legii se
adoptă în şedinţă de Guvern şi se semnează de
primul-ministru.
111
11.3.2. Faza parlamentară
Reprezintă suma regulilor ce au ca scop pregătirea
dezbaterii, dezbaterea şi votarea unui proiect de lege
sau unei propuneri legislative în forul legislativ.
Procedura legislativă ordinară este etapizată
,,contradictorie şi repetitivă”.
Etapele procedurii de adoptare a unei legi pot fi
considerate următoarele:
1. Iniţiativa legislativă
Iniţiativa legislativă în sistemul nostru de
drept poate aparţine unor subiecte expres şi
limitativ arătate în Constituţie3: Guvernul,
deputaţii, senatorii, cetăţenii cu drept de vot şi cu
totul izolat Preşedintelui României. Cele mai
multe iniţiative provin de la Guvern. Cetăţenii
români cu drept de vot nu pot avea iniţiativă
legislativă în următoarele domenii :
 probleme fiscale
 probleme cu caracter internaţional
 amnistia
 graţierea colectivă
2. Sesizarea Camerelor
Materializarea dreptului de iniţiativă

legislativă se realizează prin sesizarea Parlamentului.
Potrivit Constituţiei României ,,se supun spre
dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă
Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile
legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce
rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri,
precum şi proiectele legilor organice prevăzute la
articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3),
articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o),
articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul
(3),
articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120
alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi
articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi
sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi
adoptării, ca primă Cameră sesizată, Senatului”.
3. Avizarea proiectului de lege
Deşi proiectul de lege a mai fost avizat de

Consiliul Legislativ în faza preparlamentară, o nouă
avizare este necesară şi în această fază parlamentară.
Avizarea se face în vederea sistematizării, verificării
şi coordonării întregii legislaţii. În unele situaţii
proiectul de lege trebuie vizat şi de Consiliul
Economic şi Social dar numai în condiţiile în care
proiectul de lege se referă la restructurarea şi
dezvoltarea economică, privatizare, relaţii de muncă,
protecţie socială, sănătate, învăţământ, cercetare
ştiinţifică.
4. Dezbaterea şi examinarea în comisia
parlamentară permanentă.
După înregistrarea proiectului de lege la

Biroul permanent al Senatului, acesta va decide, într-
o primă fază, dacă iniţiativa legislativă este realizată
în conformitate cu legislaţia în vigoare. În cazul unui
răspuns afirmativ, reţine proiectul şi sesizează
comisia parlamentară permanentă care va întocmi un
raport şi eventual şi alte comisii parlamentare pentru
întocmirea unor avize la proiectul de lege.
Raportul comisiei parlamentare sesizată în

fond va cuprinde propuneri motivate privind:
a) Admiterea fără modificări a proiectului

legii de abilitare;
b) Admiterea cu modificări şi/sau completări;
c) Respingerea acestuia
5. Prezentarea proiectului de lege de către

iniţiator
Prezentarea generală a proiectului de lege, precum şi

cu motivele care au stat la baza promovării lui, se
realizează de către Guvern sau de către alt iniţiator.
6. Prezentarea raportului comisiei permanente

sesizate în fond.
Se face de către preşedintele comisiei
permanente sesizate în fond sau de un raportor
desemnat de comisie
7. Dezbaterea generală şi pe articole a

proiectului de lege
În cadrul dezbaterii generale iau cuvântul

parlamentarii, câte unul din partea fiecarui grup. La
acest moment nu pot fi propuse amendamente.
Dezbaterile generale se pot finaliza şi prin vot.
Dezbaterea pe articole intervine doar atunci

când există amendamente la acestea. Ordinea de
dezbatere a amendamentelor este următoarea:
a) în primul rând se dezbat cele prin care se

propun suprimarea unor texte legislative
b) în al doilea rând se dezbat cele care privesc
modificarea sau completarea textelor
legislative
8. Votarea
Votarea se realizează distinct asupra fiecărui
amendament. După votarea amendamentelor se
votează articolele. Votarea în întregime a proiectului
legii are loc după votarea tuturor articolelor la care
au depuse amendamente. În cursul votării nu se dă
cuvântul.
9. Întoarcerea legii
Este prevăzută de art. 75 alin. (4) şi (5), şi
presupune:
 Adoptarea de către prima Cameră sesizată a
unei prevederi care intră în competenţa sa
decizională, ce poate avea două efecte:
- Adoptarea ei în aceeaşi formă de către
Camera decizională, prevederea fiind considerată
definitiv adoptată;
- Camera decizională nu o adoptă şi îi imprimă
o altă formă, consecinţa fiind întoarcerea legii la
prima Cameră sesizată, ,,care va decide definitiv în
procedură de urgenţă”;
 Camera decizională adoptă o prevedere ce ţine
de competenţa decizională a celeilalte Camere, ceea
ce presupune astfel întoarcerea legii la Camera
sesizată, care devine pentru acea prevedere Cameră
decizională.
11.3.3. Faza postparlamentară.

Incumbă două etape: promulgarea legii şi
intrarea ei în vigoare.
1. Promulgarea legii
Promulgarea se face de Preşedintele României

în termen de cel mult 20 de zile, ce curge de la
primirea legii4. Promulgarea este o operaţie de
verificare şi de autentificare a legii. Sesizarea Curţii
cu o obiecţie de neconstituţionalitate întrerupe
termenul de 20 de zile, blocând astfel promulgarea
legii. Termenele de 5 şi respectiv 2 zile nu sunt de
decădere, deoarece Curtea Constituţională mai poate
fi sesizată şi după împlinirea lor, cu condiţia ca
Preşedintele să nu fi promulgat legea. Având în
vedere că acesta este obligat să promulge legea într-
un termen de 20 de zile de la data comunicării,
teoretic termenele de 5 zile, respectiv 2 zile se pot
proroga cu până la maxim 20 de zile.
Primind legea spre promulgare, Preşedintele
României are 3 posibilităţi:
a) Să promulge legea în termenul de 20 de zile.

b) Să ceară Parlamentului, o singură dată,
reexaminarea legii
c) Să ceară Curţii Constituţionale să se pronunţe
asupra constituţionalităţii ei.
2. Intrarea în vigoare a legii
Legile se publică în Monitorul Oficial al
României şi intră în vigoare la 3 zile de la data
publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul
lor.
Intrarea în vigoare a unei legi ordinare, este rezultatul unui lung şi

complicat proces, ce presupune, în opinia noastră, trei mari etape:
A. Prima fază, preparlamentară, de sorginte guvernamentală,
are ca finalitate adoptarea într-o şedinţă de către Guvern a
unui proiect de lege;
B. Cea de-a doua fază, parlamentară, ce se încheie prin
adoptarea proiectului de lege de către Parlament;
C. A treia fază, postparlamentară, definitivează întregul
proces şi implică promulgarea legii de către Preşedintele
României, precum şi intrarea în vigoare a legii.
A. Faza preparlamentară
Aceasta se concretizează în iniţiativa şi elaborarea proiectului legii de către
Guvern. Sarcina îi revine Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul,
structură cu personalitate juridică în aparatul de lucru al Guvernului, ce se
organizează şi funcţionează potrivit cu dispoziţiile Hotărârii de Guvern nr. 177
din 9 martie 2005. La finele acestei etape, ce a presupus în prealabil şi
parcurgerea unui circuit de avizare, proiectul legii se adoptă în şedinţă de
Guvern şi se semnează de primul-ministru.
B. Faza parlamentară
Etapele procedurii de adoptare a unei legi pot fi considerate următoarele:
2. Sesizarea Camerelor
3. Avizarea proiectului de lege
4. Dezbaterea şi examinarea în comisia parlamentară permanentă.
5. Prezentarea proiectului de lege de către iniţiator
6. Prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond.

7. Dezbaterea generală şi pe articole a proiectului de lege
8. Votarea
9. Întoarcerea legii
C. Faza postparlamentară, incumbă două etape:

1. Promulgarea legii
2. Intrarea în vigoare a legii.
 Amendamentul;
 Promulgare;
 Publicare
.
1. Care sunt etapele procedurii legislative din faza parlamentară?

3. Care este ordinea de dezbatere a amendamentelor?
1. Care sunt fazele de adoptare a unei legi ordinare?

2. Ce trebuie să cuprindă raportul comisiei parlamentare sesizate în fond?
3. Care sunt efectele juridice ale împlinirii termenului de 20 de zile pentru
promulgare?

Bucureşti, 1995
120
Proceduri legislative speciale
12.1. Introducere
12.1. Introducere
Procedurile legislative speciale se caracterizează
prin faptul că ele se abat de la regulile procedurii legislative
obişnuite. Acestea ar fi următoarele: procedura de urgenţă,
legile constituţionale, legile financiare, legile de ratificare a
tratatelor internaţionale, delegarea legislativă
121

– cunoașterea procedurilor legislative speciale;
– cunoaşterea procedurii de revizuire constituţională;
– cunoaşterea caracteristicilor legilor financiare şi a legilor de
ratificare a tratatelor intenaţionale.
– cunoaşterea legislaţiei delegate

– studenţii vor putea să cunoască etapele procedurii de
revizuire constituţională
– studenţii vor putea face deosebiri între ordonanţele simple şi
cele de urgenţă, între legi şi ordonanţe
Pentru unitatea de învățare Proceduri legislative speciale

timpul alocat este de 2 ore.

Este o procedură accelerată de adoptare a legilor a cărei
iniţiativă poate aparţine Parlamentului sau Guvernului. Poate viza
atât proiectele de legi, cât şi propunerile legislative şi constă în
scurtarea termenelor şi comprimarea sau eliminarea unor etape din
procedura parlamentară obişnuită. Elementele procedurii de
urgenţă sunt stabilite prin regulamentul fiecarei Camere
parlamentare.

Sunt legi de revizuire a Constituţiei prin care o putere
constituantă derivată sau instituită modifică, abrogă sau
completează dispoziţiile Constituţiei. Legile constituţionale nu se
promulgă de către Preşedintele României şi îşi produc efectele de
la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale care confirmă
rezultatele referendumului pentru revizuirea Constituţiei.
Procedura revizuirii Constitutiei presupune următoarele etape :
a) Initiaţiva revizuirii
b) Adoptarea proiectului sau a propunerii de revizuire
c) Limitele revizuirii
Au ca scop asigurarea echilibrului financiar în opera
guvernamentală şi pot fi anuale (legile bugetare), rectificative şi de
reglare. În contextul analiza noastră se va opri la caracteristicile
procedurii legislative de adoptare a legilor bugetare adică legea
bugetului de stat şi al asigurărilor de stat :
 Initiaţiva legislativă poate aparţine numai Guvernului,
fiind vorba de o iniţiativă legislativă exclusivă
 Orice iniţiativă legislativă de modificare a bugetului de
stat nu poate fi luată în discuţie decât în prezenţa unui
aviz consultativ de la Guvern şi dacă sunt indicate
sursele de finanţare
 Adoptarea legii trebuie realizată cu cel puţin trei zile
înainte de expirarea exerciţiului bugetar sub sancţiunea
aplicării în continuare a bugetului de stat anterior
 Legile bugetare nu pot face obiectul delegării legislative,
adică nu pot fi adoptate ordonanţe guvernamentale în
această materie
 Adoptarea bugetului se face în şedinţă comună a
Parlamentului cu votul majorităţii parlamentarilor.

Preşedintele României încheie tratatele internaţionale în
numele României, negociate de Guvern şi le supune spre ratificare
Parlamentului, într-un termen rezonabil. Procedura de ratificare
prin lege a tratatelor internaţionale presupune următoarele
caracteristici:
 Competenţa exclusivă a Parlamentului în materie de
ratificare
 Ratificarea unui angajament internaţional cu o clauză
contrară Constituţiei poate fi făcută numai după o
revizuire a acesteia
 Procedura ratificării unui acord internaţional cu o clauză
care ţine de domeniul unei legi organice se face cu aceaşi
procedură prin care se adoptă o legea organică
 Votarea vizează acea lege şi nu conţinutul ei, fiind vorba

de o lege de autorizare
 Nu se dezbat şi nu se votează articolele tratatului
 Tratatul trebuie supus ratificării într-un termen rezonabil
de la încheierea lui.

Adoptarea legilor este de competenţa exclusivă a
Parlamentului, dar, în anumite situaţii expres prevăzute de
Constituţie, şi Guvernul poate adopta acte normative cu putere de
lege, fără însă a fi denumite legi, ci ordonanţe de Guvern. Delegarea
legislativă reprezintă posibilitatea acordată Parlamentului de către
puterea constituantă originară sau derivată de a împuternici
Guvernul să participe la exerciţiul funcţiei legislative, în condiţiile
şi în limitele stabilite constituţional. Instituţia delegării presupune
o << împuternicire legislativă >> şi nu un << transfer legislativ
>>, cel puţin în actuala ambianţă constituţională. Împuternicirea
acordată Guvernului o putem considera de două feluri:
a) << primară >>, şi avem în vedere aici cea acordată direct
de corpul referendar, dar intermediată constituţional în baza căreia
se adoptă ordonanţe de urgenţă şi
b) << secundară >>, acordată de Parlament după ce a priori,
acestuia i-a fost delegată această competenţă de către corpul
referendar.
Actul juridic al Guvernului emis în baza delegării
legislative sau metaforic spus << fructul >> acesteia îl constituie
ordonanţa. Există două categorii de ordonanţe adoptate pe baza
delegării legislative:
a) Ordonanţe simple, adoptate de Guvern, în domenii care
nu fac obiectul legilor organice, pe baza unei legi speciale de
abilitare. Acestea au forţa juridică a unei legi ordinare. Legea de
abilitare sau de împuternicire trebuie să prevadă în mod
obligatoriu domeniul în care şi data până la care se pot adopta
ordonanţele. Ordonanţele simple pot fi afectate şi de un control
parlamentar ulterior, dacă există o precizare în acest sens în legea
de abilitare. Până în prezent nu au fost adoptate ordonanţe în
temeiul vreunei legi de abilitare care să fie sustrase aprobării
Parlamentului.
b) Ordonanţe de urgenţă, adoptate de Guvern în situaţii
extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în lipsa
unei legi speciale de abilitare, caz în care se presupune că acestea
se adoptă în virtutea unei delegări legislative constituţionale.
Guvernul este obligat să motiveze urgenţa în cuprinsul ordonanţei.
Ordonanţele de urgenţă au forţa juridică a unei legi ordinare sau
organice, după caz. Ordonanţele de urgenţă nu pot interveni cu
reglementări în următoarele domenii:
 Legi constituţionale
 Regimul juridic al instituţiilor fundamentale ale statului
 Drepturile, libertăţiile şi îndatoririle prevăzute în
Constituţie
 În domeniul drepturilor electorale
 Nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în
proprietate publică
Avantajele adoptării ordonaţelor guvernamentale

1. Ele refac unitatea procesului normativ scindat prin
existenţa unui domeniu legiferat şi a unui susceptibil de legiferare
2. Ele rezolvă operativ o reglementare scadentă
3. Ordonanţele sunt mai apropiate unei reglementări
accentuat tehnice nespecifice Parlamentului
4. Ordonanţele înlătură piedicile sau maşinaţiunilor
opoziţiei parlamentare
Dezavantajele adoptării ordonaţelor guvernamentale
Acestea se concretizează în compromiterea următoarelor
principii de drept:
1. Principiul legalităţii democratice,
2. Principiul separaţiei puterilor în stat,
3. Principiul monopolul legislativ al Parlamentului,
4. Principiul imposibilităţii delegării în dreptul public
Procedurile legislative speciale se caracterizează prin faptul că ele se abat de

la regulile procedurii legislative obişnuite. Acestea ar fi următoarele: procedura de
urgenţă, legile constituţionale, legile financiare, legile de ratificare a tratatelor
internaţionale, delegarea legislativă.
Procedura de urgenţă. Este o procedură accelerată de adoptare a legilor a
cărei iniţiativă poate aparţine Parlamentului sau Guvernului. Poate viza atât
proiectele de legi, cât şi propunerile legislative şi constă în scurtarea termenelor
şi comprimarea sau eliminarea unor etape din procedura parlamentară obişnuită.
Legile constituţionale. Sunt legi de revizuire a Constituţiei prin care o
putere constituantă derivată sau instituită modifică, abrogă sau completează
dispoziţiile Constituţiei. Legile constituţionale nu se promulgă de către
Preşedintele României şi îşi produc efectele de la data publicării hotărârii Curţii
Constituţionale care confirmă rezultatele referendumului pentru revizuirea
Constituţiei.
Legile financiare. Au ca scop asigurarea echilibrului financiar în opera
guvernamentală şi pot fi anuale (legile bugetare), rectificative şi de reglare.
Legile de ratificare a tratatelor internaţionale. Preşedintele României
încheie tratatele internaţionale în numele României, negociate de Guvern şi le
supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil.
Delegarea legislativă. Delegarea legislativă reprezintă posibilitatea
acordată Parlamentului de către puterea constituantă originară sau derivată de a
împuternici Guvernul să participe la exerciţiul funcţiei legislative, în condiţiile şi
în limitele stabilite constituţional. Ordoanţele adoptate în temeiul delegării sunt
de două tipuri: ordonanţe simple şi ordonanţe de urgenţă.
 Revizuire constituţională;
 Lege financiară
 Ordonanţe simple;
 Ordoananţe de urgenţă
.
1. Care sunt caracteristicile legilor financiare?

2. Care sunt caracteristicile legilor de ratificare
3. Legile de revizuire a Constituţiei
4. Definiţi delegarea legislativă
1. In ce situaţii nu poate fi revizută Constituţia României?

2. Avantajele adoptării ordonanţelor guvernamentale
3. Dezavantajele adoptării ordonanţelor guvernamentale
4. Legile constituţionale intră în vigoare:
a) la data promulgării
b) la data publicării in Monitorul Oficial
c) la data la data publicării hotărârii Curţii Constituţionale care confirmă
rezultatele referendumului pentru revizuirea Constituţiei.

Bucureşti, 1995
3. Drăganu Tudor, Începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar
în România, Editura ,,Dacia”, Cluj-Napoca, 1991
Preşedintele României
13.1. Introducere
13.3.1. Funcţiile Preşedintelui
13.3.2. Mandatul Preşedinţial
13.3.3. Statutul mandatului de preşedinte şi al funcţiei de Preşedinte
13.1. Introducere
Sistemul constituţional actual este caracterizat,

prin prisma puterii executive, ca fiind unul dualist,
specific regimurilor politice parlamentare, în care
funcţia executivă este încredinţată pe de o parte
Preşedintelui României şi, pe de altă parte,
Guvernului având fiecare atribuţii pe care le exercită
relativ autonom . Trebuie subliniat însă, că spre
deosebire de alte sisteme politice parlamentare,
Preşedintele României este ales prin vot universal,
130
130
egal, direct, secret şi liber exprimat.

de învăţare
– cunoașterea funcţiilor Preşedintelui României

– cunoaşterea atribuţiilor Preşedintelui deduse
din funcţiile sale
– cunoașterea condiţiilor pentru a candida la
funcţia preşedinţială.
– cunoaşterea termenilor în care se dobândeşte şi
se pierde mandatul preşedinţial
– cunoaşterea incompatibilităţilor, imunităţilor,
şi indemnizaţiilor ce incumbă funcţia preşedinţială

– studenţii vor putea să cunoască funcţiile
preşedinţiale;
– studenţii vor putea să cunoască noţiuni
precum contrasemnare sau demitere
– studenţii vor putea să descrie condiţiile de
formă şi fond pentru a putea candida la funcţia
de preşedinte al României;
131
– studenţii vor putea să identifice atribuţiile şi
actele Preşedintelui României;
Pentru unitatea de învățare

Preşedintele României, timpul alocat
este de 2 ore.
13.3.1 Funcţiile Preşedintelui

Constituţia României, în principal art. 80,
prefigurează trei funcţii preşedinţiale:
2. Funcţia de garant
3. Funcţia de mediere
1. Funcţia de reprezentare. Reprezentativitatea
Preşedintelui izvorăşte din voinţa nemijlocită a
corpului electoral, fiind consecinţa directă a modului
său de alegere, prin vot universal, egal, direct, secret
şi liber exprimat. Preşedintele României este
reprezentantul statului roman, atât în interiorul dar şi
în exteriorul statului român, împuternicitul acestuia
şi, pe cale de consecinţă, acţionează în numele lui.
Funcţia de reprezentare este îndeplinită în lumina
unui mandat legal care este un mandat de drept
constituţional. Funcţia de reprezentare se
concretizează printr-o sumă de prerogative pe plan
intern şi extern.
a) Atribuţii pe plan intern:
 Participarea la exercitarea suveranităţii
naţionale
 Asumarea răspunderii pentru independenţa,
unitatea şi integritatea naţională a ţării
b) Atribuţii pe plan extern:
 Încheie tratate în numele României,
negociate de Guvern
 Acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României, aprobă înfiinţarea,
defiinţarea sau schimbarea rangului
misiunilor diplomatice
 Reprezentanţii diplomatici ai altor state
sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele
României
Preşedintele României, în îndeplinirea funcţiei
de garant, se regăseşte într-o dublă ipostază, garant al
statului şi garant al Constituţiei.
Funcţia de garant al statului impune
Preşedintelui o serie de atribuţii:
 Preşedintele îşi asumă răspunderea pentru
independenţa, unitatea şi integritatea
naţională a ţării
 Preşedintele este comandantul forţelor
armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte
al Consiliului Suprem de apărare a Ţării.
 Declară mobilizarea generală sau parţială a
forţelor armate
 În caz de agresiune armată împotriva ţării,
el ia măsuri pentru respingerea agresiunii
 Instituie stare de asediu sau starea de
urgenţă în întreaga ţară sau în unele
localităţi
Funcţia de mediere atribuită constituţional
Preşedintelui îşi are sorgintea în principiul legitimării
larg şi autentic democratice a acestuia. Acesta
veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice,
înlesneşte colaborarea acestora, aplanează sau
prevede relaţiile tensionate dintre ele precum şi
dintre acestea şi societate.
13.3.2. Mandatul Preşedinţial. În general prin

mandat preşedinţial înţelegem împuternicirea pe
timp limitat a unei persoane, învestită prin alegeri
sau de o adunare reprezentativă, de a exercita
funcţiile Preşedintelui de Republică. Potrivit
legislaţiei în vigoare, teoretic, orice cetăţean poate
candida la funcţia de Preşedinte dacă îndeplineşte
câteva condiţii minime de fond şi formă.
Condiţii de fond:
1. Candidatul să beneficieze de dreptul de vot
2. Persoana care candidează să aibă cetăţenie
română, ceea ce nu exclude posibilitatea unei
candidaturi din partea unei persoane care, pe lângă
cetăţenia română, are şi altă cetăţenie
3. Să aibă domiciliul în ţară
4. Să fi împlinit până în ziua alegerilor,
inclusiv, vârsta de cel puţin 35 ani
5. Să nu fi îndeplinit deja de două ori funcţia
de Preşedinte
6. Să nu-i fie interzisă asocierea în partide
politice
Condiţii de formă:
1. Depunerea candidaturii de către un partid
sau de altă formaţiune politică înscrisă în alegeri
2. Declaraţia de acceptare a candidaturii
3. În cazul candidaţilor independenţi,
depunerea listei susţinătorilor având număr minim
prevazut de lege, listă autentificată de notariatul de
stat
Mandatul preşedinţial este de 5 ani şi se exercită de
la data depunerii jurământului prevăzut de
Constituţie, în şedinţa comună, a Camerei
Deputaţilor şi a Senatului.
Mandatul Preşedintelui poate fi prelungit,
prorogarea putând interveni şi în cazuri excepţionale
: în caz de război sau catastrofă, sub condiţia ca
Parlamentul să adopte o lege organică în acest sens.
Sfârşitul mandatului preşedinţial se produce de
regulă prin expirarea duratei acestuia. Alte cauze
care pot avea ca finalitate sfârşitul mandatului
preşedinţial creând aşa numita vacanţă a funcţiei pot
fi: demisia, demiterea din funcţie, imposibilitatea
definitivă de exercitare a atribuţiilor, decesul.
Împrejurările care determină încetarea
mandatului preşedinţial sunt de două feluri:
1. Naturale (imposibilitatea definitivă a
exercitării atribuţiilor, decesul) 2. Voluntare
(demiterea din funcţie şi demisia)
13.3.3. Statutul mandatului de preşedinte şi al

funcţiei de Preşedinte
Preşedintele României nu poate fi membru al
nici unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă
funcţie publică sau privată. Aceste incompatibilităţi
sunt considerate mijloace de protecţie a mandatului
preşedinţial menite să garanteze independenţa şi
probitatea Preşedintelui în exercitarea funcţiei. Tot
ca o componentă a protecţiei mandatului sunt
considerate imunităţile. Preşedintele României se
bucură de imunitate în sensul că, în principiu el nu
răspunde juridic pentru opiniile, actele sau faptele
săvârşite în exerciţiul mandatului, nici pe durata
acestuia, nici ulterior. Pentru actele sau faptele care
sunt exterioare funcţiei Preşedintele răspunde juridic,
potrivit regulilor de drept comun.
Indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale
Preşedintelui se stabilesc, transparent, prin lege.
Răspunderea Preşedintelui poate fi de natură
exclusiv politică sau de natură juridică. Formă de
răspundere politică este răspunderea de fapt şi
intervine atunci când Preşedintele, în ipoteza
candidaturii pentru un nou mandate, se expune veto-
ului corpului electoral. Formele de răspundere
prevăzute de Constituţie sunt :
a) Demiterea, ca răspundere politică
b) Punerea sub acuzare şi condamnarea pentru
înaltă trădare, ca răspundere juridică

Atribuţiile preşedintelui pot fi clasificate în:
A. Atribuţii pentru exercitarea cărora actele
sau faptele preşedintelui sunt supuse unor
condiţii exterioare
B. Atribuţii pentru exercitarea cărora actele
sau faptele preşedinţiale nu sunt supuse nici
unei condiţii exterioare
A. Actele preşedintelui comportă fie:

1. Aprobarea Parlamentului
2. Contrasemnarea
3. Alte condiţii extrinseci
B. Atribuţii pentru exercitarea cărora actele

sau faptele Preşedintelui nu sunt supuse nici unei
condiţii exterioare:
a) Preşedintele veghează la respectarea
Constituţiei
b) Preşedintele veghează la buna funcţionare a
autorităţilor publice
c) Preşedintele poate cere convocarea în
sesiune extraordinară a Camerei
Deputaţilor şi Senatului.
d) Preşedintele desemnează un prim-ministru
interimar până la formarea noului Guvern
e) Preşedintele adresează Parlamentului
mesaje cu privire la principalele probleme
politice ale naţiunii
f) Promulgă legile adoptate de Parlament
g) Preşedintele, înainte de promulgare, poate
cere Parlamentului o singură dată,
reexaminarea legii
h) Preşedintele sesizează Curtea
Constituţională înainte de promulgare
pentru a se pronunţa asupra
constituţionalităţii legilor
i) Preşedintele poate consulta Guvernul cu
privire la probleme urgente şi de
importanţă deosebită
j) Numeşte trei judecători la Curtea
Constituţională
k) Propune Parlamentului numirea directorilor
serviciilor de informaţii

Constituţia României se referă în art. 100
numai la actele juridice ale Preşedintelui nu şi la
actele cu caracter exclusiv politic (mesaje, declaraţii,
scrisori, communicate, etc). Actele juridice ale
Preşedintelui sunt decretele, normative sau
individuale caracterizate prin următoarele:
a) Sunt manifestări unilaterale de voinţă
facute în scopul de a produce efecte
juridice
b) Sunt emise în procesul exercitării
atribuţiilor prevăzute de Constituţie şi de
celelalte legi
c) Unele decrete se contrasemnează de
primul-ministru
d) Decretele trebuie publicate în Monitorul
Oficial
e) Decretele au caracter executoriu
f) Decretele preşedinţiale sunt acte de
autoritate, nesusceptibile de control pe
calea contenciosului administrativ.

Sistemul constituţional actual este caracterizat, prin prisma puterii
executive, ca fiind unul dualist, specific regimurilor politice parlamentare, în
care funcţia executivă este încredinţată pe de o parte Preşedintelui României şi,
pe de altă parte, Guvernului având fiecare atribuţii pe care le exercită relativ
autonom . Trebuie subliniat însă, că spre deosebire de alte sisteme politice
parlamentare, Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat.
Constituţia României, în principal art. 80, prefigurează trei funcţii
preşedinţiale:
Orice cetăţean poate candida la funcţia de Preşedinte dacă îndeplineşte
câteva condiţii minime de fond şi formă. Mandatul Preşedintelui este de 5 ani şi
poate fi prelungit, prorogarea putând interveni şi în cazuri excepţionale : în caz
de război sau catastrofă, sub condiţia ca Parlamentul să adopte o lege organică în
acest sens. Sfârşitul mandatului preşedinţial se produce de regulă prin expirarea
duratei acestuia. Alte cauze care pot avea ca finalitate sfârşitul mandatului
preşedinţial creând aşa numita vacanţă a funcţiei pot fi: demisia, demiterea din
funcţie, imposibilitatea definitivă de exercitare a atribuţiilor, decesul.
Preşedintele României nu poate fi membru al nici unui partid şi nu poate
îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Aceste incompatibilităţi sunt
140
considerate mijloace de protecţie a mandatului preşedinţial menite să garanteze
independenţa şi probitatea Preşedintelui în exercitarea funcţiei. Tot ca o
componentă a protecţiei mandatului sunt considerate imunităţile. Preşedintele
României se bucură de imunitate în sensul că, în principiu el nu răspunde juridic
pentru opiniile, actele sau faptele săvârşite în exerciţiul mandatului, nici pe
durata acestuia, nici ulterior. Pentru actele sau faptele care sunt exterioare
funcţiei Preşedintele răspunde juridic, potrivit regulilor de drept comun.
Indemnizaţiile şi celelalte drepturi ale Preşedintelui se stabilesc,
transparent, prin lege. Formele de răspundere prevăzute de Constituţie sunt :
a) Demiterea, ca răspundere politică
b) Punerea sub acuzare şi condamnarea pentru înaltă trădare, ca
răspundere juridică
Atribuţiile preşedintelui pot fi clasificate în:
A. Atribuţii pentru exercitarea cărora actele sau faptele preşedintelui sunt
supuse unor condiţii exterioare
B. Atribuţii pentru exercitarea cărora actele sau faptele preşedinţiale nu
sunt supuse nici unei condiţii exterioare
Referitor la actele Preşedintelui, Constituţia României se referă în art. 100
numai la actele juridice ale Preşedintelui nu şi la actele cu caracter exclusiv
politic (mesaje, declaraţii, scrisori, communicate, etc).
 Mandat preşedinţial
 contrasemnare;
.
1. Care sunt funcţiile preşedinţiale?

2. Mandatul preşedinţial.
141
3. Care sunt caracteristicile actelor juridice ale Preşedintelui?
4. Consecinţele contrasemnării:
1. Care sunt condiţiile de formă pentru a candida la funcţia de Preşedinte ale

României
2. Care sunt condiţiile de fond pentru a candida la funcţia de Preşedinte ale

României Care dintre următoarele elemente aparţin teritoriului României
3. Definiţi contrasemnarea
4. Preşedintele interimar nu poate exercita următoarele atribuţii:


Bucureşti, 1995
Curtea Constituţională a României
14.1. Introducere
14.3.1. Structura şi organizarea Curţii Constituţionale
14.1. Introducere
În urma alegerilor din 20 mai 1990, s-a

constituit Adunarea Constituantă, principalul
obiectiv al acesteia fiind cel de elaborare a unei noi
constituţii într-un termen ce nu putea depăşi 18 luni.
Dacă acest termen era depăşit, efectul imediat ar fi
fost autodizolvarea adunărilor şi organizarea de noi
alegeri. În acest sens s-a constituit o comisie de
redactare a proiectului de Constituţie a României.
Aceasta a luat naştere ca urmare a hotărârii Adunării
Constituante nr. 2 din 11 iulie 1990, fiind formată
din 12 deputaţi, 11 senatori şi 5 experţi.
Deşi comisia a propus iniţial denumirea de
Consiliu Constituţional instituţiei despre care facem
vorbire, într-un final, în urma dezbaterilor din
Adunarea Constituantă, această titulatură a fost
înlocuită cu cea de Curte Constituţională. Trebuie să
remarcăm însă că discuţiile pe această temă au fost,
nu de puţine ori, aprinse, contradictorii, mergându-se
până la propunerea eliminării titlului IV din ,,Tezele
pentru elaborarea proiectului de Constituţie a
României”, consacrat Consiliului Constituţional. A
triumfat, în cele din urmă, voinţa celor ce au înţeles
necesitatea acestei instituţii în sistemul constituţional
românesc, astfel încât Constituţia noastră a
consacrat-o iniţial în titlul V, art.140-145. În urma
revizuirii constituţionale, articolele consacrate
acestei instituţii juridice sunt obiectul art. 142-147.

de învăţare
– cunoașterea structurii şi organizării Curţii

Constituţionale;
– cunoaşterea atribuţiior Curţii Constituţionale;
– cunoașterea tipurilor de acte ale Curţii
Constituţionale
precum inamovibilitate, neconstituţionalitate;
– studenţii vor putea să diferențieze diferitele
tipuri de acte adopate de Curtea
Constituţională
– studenţii vor putea să descrie care sunt
atribuţiile Curţii Constituţionale
Pentru unitatea de învățare, Curtea

Constituţională a României, timpul alocat este de 2
ore.

14.3.1. Structura şi organizarea Curţii
Constituţionale
Curtea Constituţională este garantul
supremaţiei Constituţiei, fiind unica autoritate de
jurisdicţie constituţională în România. Este
independentă faţă de orice altă autoritate publică şi
se supune numai Constituţiei şi prezentei legi. Curtea
Constituţională exercită atribuţiile ce-i sunt conferite
prin Constituţie şi legea organică a Curţii. Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa
prevederile supuse controlului. Curtea
Constituţională se compune din 9 judecători numiţi
pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit
sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi de Camera
Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele
României. Curtea Constituţională se înnoieşte cu o
treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă
funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor
didactice din învăţământul superior juridic.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi
în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata
acestuia.
Curtea Constituţională îşi desfăşoară

activitatea în plen, iar actele Curţii se adoptă cu votul
majorităţii judecătorilor, dacă prin lege nu se prevede
altfel. Curtea Constituţională are un preşedinte ales
prin vot secret, pentru o perioadă de 3 ani, cu
majoritatea voturilor judecătorilor, în termen de 5
zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui
poate fi reînnoit.
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor,
înainte de promulgarea acestora, la sesizarea
Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii
celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25
de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor
de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor
sau altor acorduri internaţionale, la sesizarea unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr
de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii
regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului
Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului
şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite
ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre
preşedinţii celor două Camere, a unui grup
parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de
neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate
poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură
constituţională dintre autorităţile publice, la cererea
Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii
celor două Camere, a primului-ministru sau a
preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea
Preşedintelui României şi confirmă rezultatele
sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică
interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al
României şi comunică cele constatate Parlamentului
şi Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru
organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea
iniţiativei legislative de către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect
constituţionalitatea unui partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea
organică a Curţii.

În general, Curţile sau Tribunalele constituţionale
pronunţă următoarele tipuri de decizii:
a) Decizii prin care se constată
constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, numite
decizii simple sau extreme. Deciziile simple – sunt
cele prin care, după caz, dispoziţiile legale criticate
pentru neconstituţionalitate sunt declarate
constituţionale sau neconstituţionale. Curtea
Constituţională a adoptat astfel de decizii, înscriind
în dispozitivul acestora declaraţia ei pozitivă de
constituţionalitate, constaând că dispoziţiile atacate
sunt constituţionale, că sunt conforme cu Constituţia
sau că ele nu contravin Constituţiei. Dacă decizia are
ca obiect rezolvarea unei excepţii de
neconstituţionalitate, odată cu constatarea
constituţionalităţii se respinge şi excepţia.
b) Decizii prin care se constată
constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea, dar cu
anumite rezerve, numite decizii intermediare.
Acestea sunt decizii flexibile care se situează între
declaraţia pozitivă şi declaraţia negativă, căutându-se
soluţia mediană potrivită circumstanţelor
Tipuri de decizii intermediare :
 Deciziile interpretative sunt acelea prin care,
fără a se declara neconstituţionalitatea,
instanţa atribuie normelor criticate o anumită
semnificaţie, un sens care le-ar face
compatibile cu Constituţia, pe calea
interpretării acelor norme. Sunt decizii de
150
conformitate sub rezervă în contextual în care
pentru a fi eficiente ele trebuie să poată fi
aplicate
 Deciziile manipulative îşi propun să
transforme semnificaţia legii pentru a nu lasa
un vid juridic cu consecinţe păgubitoare.
Deciziile manipulative se pot clasifica astfel:
Clasificare:
 Decizii de admitere sau de respingere
parţială a obiecţiunii de
neconstituţionalitate
 admiterea sau respingerea poate fi
cantitativă privind neconstituţionalitatea
unor reglementări
 admiterea sau respingerea poate fi
calificativă întrucât vizează formularea
legii, conceptele cu care ea operează
 decizii aditive care sancţionează o
omisiune a legiuitorului
 decizii apelative sunt acelea prin care
instanţă constatând caracterul incomplet al
unei legi determinate ori faptul că o lege în
vigoare poate deveni neconstituţională,
indică organului legislativ ce trebuie să
facă sau îi solicită să abroge sau să
modifice reglementarea în vigoare
 decizii substituive sunt acelea prin care
instanţa indică norma ce trebuie să o
151
înlocuiască pe cea care a făcut obiectul
controlului, pentru ca principiul
constituţional încălcat să fie respectat
 decizii constructive sunt acelea prin care
odată cu soluţia pronunţată, instanţa
enumără şi unele principii care trebuie
avute în vedere pentru ca reglementarea să
fie conformă Constituţiei
 decizii complement se caracterizează prin
aceea că prin ele se deduc din Constituţie
norme care să completeze o lege ordinară
atacată pentru neconstituţionalitate, astfel
încât aceasta să devină constituţională
 decizii integrative, adiţionale sau
cumulative sunt cele prin care se extinde
aplicarea unor reglemenăari la situaţii
neavute în vedere de ele
În ceea ce priveşte Curtea Constituţională a

României, aceasta pronunţă decizii, hotărâri şi emite
avize, după cum urmează:
A. Decizii în cazurile în care: a) se pronunţă

asupra constituţionalităţii legilor, înainte de
promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui
României, a unuia dintre preşedinţii celor două
Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel
puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori,
precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire
a Constituţiei; b) se pronunţă asupra
constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, înainte de ratificarea acestora de
Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de
deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; c) se
pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor
Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii
celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel
puţin 25 de senatori; d) hotărăşte asupra excepţiilor
de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele,
ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de
arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct
de Avocatul Poporului; e) soluţionează conflictele
juridice de natură constituţională dintre autorităţile
publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia
dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-
ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii;f) hotărăşte asupra contestaţiilor care
au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.
B. Hotărâri, în cazurile în care: a) veghează la

respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui
României şi confirmă rezultatele sufragiului; b)
constată existenţa împrejurărilor care justifică
interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al
României şi comunică cele constatate Parlamentului
şi Guvernului; c) veghează la respectarea procedurii
pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi
confirmă rezultatele acestuia;d) verifică îndeplinirea
condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni.
C. Avize consultative pentru propunerea de

suspendare din funcţie a Preşedintelui României.
Deciziile şi hotărârile se pronunţă în numele legii.
Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt
general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei, fiind unica

autoritate de jurisdicţie constituţională în România. Este independentă faţă de
orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi.
Curtea Constituţională exercită atribuţiile ce-i sunt conferite prin Constituţie şi
legea organică a Curţii. Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica
sau completa prevederile supuse controlului.
Curtea Constituţională se compune din 9 judecători numiţi pentru un
mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Trei judecători sunt numiţi
de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României. Curtea
Constituţională se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată,
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior juridic. Judecătorii
Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi
inamovibili pe durata acestuia
Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:
a) se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea
acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor
două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului
Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de
senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;
b) se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri
internaţionale, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
c) se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a
hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a
hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea
unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui
număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
d) hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi
ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial;
excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul
Poporului;
e) soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile
publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două
Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al
Magistraturii;
f) veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi
confirmă rezultatele sufragiului;
g) constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi
Guvernului;
h) dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României;
i) veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea
referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;
j) verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de
către cetăţeni;
k) hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui
partid politic;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii.
Curtea Constituţională a României, aceasta pronunţă decizii, hotărâri şi
emite avize
 Curte Constituţională
 inamovibilitate;
 neconstituţionalitate intrinsecă şi extrinsecă;
.
1. Cum este organizată Curtea Constituţională?

2. Controlul constituţionalităţii legilor.
3. Tipuri de decizii ale Curţilor Constituţionale
1. Enumeraţi condiţiile pentru numirea judecătorilor la Curtea Constituţională

2. În exercitarea căror atribuţii Curtea Constituţională a României pronunţă
decizii?
3. Mandatul judecătorilor la Curtea Constituţională

Bucureşti, 1995

1.2.2.drept Constitutional Si Institutii Politice II

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1.2.2.drept Constitutional Si Institutii Politice II

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

4.4. Îndrumător pentru autoverificare

8.4. Îndrumător pentru autoverificare

Cursul îşi propune să prezinte studenţilor o serie de aspecte teoretice şi

Competenţe specifice acumulate

Resurse şi mijloace de lucru

1. Cursul dispune de suport electronic la Biblioteca virtuala din cadrul

Unitatea de învăţare 1. 1. Elementele constitutive ale statului roman

Teme de control (TC)

Desfăşurarea temelor de control se va derula conform calendarului

1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul român

Elementele constitutive ale statului român

Statul este o persoană publică, morală, titular de

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

– cunoașterea elementelor constitutive

Competenţele unităţii de învăţare:

Pentru unitatea de învățare

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Moduri de dobândire a cetăţeniei:

a) Retragerea cetăţeniei române

3. Organizarea administrativă a teritoriului

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Elementele constitutive ale statului sunt:

suverană Moduri de dobândire a cetăţeniei:

Moduri de pierdere a cetăţeniei:

a) Retragerea cetăţeniei române

Elementele constitutive ale teritoriului

Concepte şi termeni de reţinut

1. Care dintre următoarele variante nu reprezintă o modalitate de dobândire a

2. Care dintre următoarele elemente aparţin teritoriului României

3. Pierderea cetăţeniei române se realizează

4. Printre drepturile specifice cetăţenilor români se numără:

1. Deleanu Ion, Instituţii şi proceduri constituţionale – în dreptul

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

– cunoașterea drepturilor şi libertăţilor

Competenţele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Drepturile, libertăţile

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare

2.3.1. Principiile reglementării drepturilor

2.3.2. Clasificarea drepturilor şi a libertăţilor

B. Drepturi care ocrotesc persoana şi viaţa ei

2.3.3. Îndatoririle fundamentale

2.3.4. Exemple de drepturi şi libertăţi ale persoanei

2.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Drepturi şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca entitate biologică:

Drepturi care ocrotesc persoana şi viaţa ei socială:

Concepte şi termeni de reţinut

1. Care sunt drepturile şi libertăţi care ocrotesc fiinţa umană ca

1. Enumeraţi cinci principii care stau la baza reglementării drepturilor şi

2. Reţinerea unei persoane este permisă:

3. Îndatoriri specifice cetăţenilor români:

4.Situaţii în care se poate deroga de la principiul inviolabilităţii domiciliului:

Constituţia României relevă care sunt elementele

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de

Obiectivele unităţii de învăţare:

Timpul alocat unităţii de învățare:

Pentru unitatea de învățare Atributele statului

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. România stat suveran şi independent