Sunteți pe pagina 1din 208

MIHAI CONSTANTINESCU

MARIUS AMZULESCU

DREPT PARLAMENTAR
2
Profesor univ. dr. MIHAI CONSTANTINESCU
Lector univ. dr. MARIUS AMZULESCU

DREPT PARLAMENTAR

2004

3
CUPRINS

CAPITOLUL I. DEFINIŢII ŞI PRINCIPII ………………………


1.1. Definirea Dreptului Parlamentar …………………………..
1.2. Izvoarele Dreptului Parlamentar ………………………….
1.3. Principiile Dreptului Parlamentar …………………………
1.3.1. Principiul specializării ………………………………
1.3.2. Principiul majoritatea decide, opoziţia se exprimă …...
1.3.3. Principiul transparenţei ……………………………...

CAPITOLUL II. DREPTUL PARLAMENTAR INSTITUŢIONAL


Introducere (aspecte generale) …………………………..
2.1. Principiul bicameralismului ……………………………...
2.1.1. Avantajele bicameralismului faţă de sistemul parlamentului unicameral
2.1.2. Avantajele bicameralismului funcţional faţă de cel integral
2.2. Organizarea internă a Camerelor ………………………….
2.2.1. Plenul Camerei …………………………………….
2.2.2. Biroul Permanent al Camerei………………………………
2.2.3. Componenţa Biroului Permanent al Camerei ……………………….
2.2.4. Structurile de aprobare a ordinii de zi şi a programului de activitate ……………
2.2.5. Comisiile parlamentare …………………………….
2.3. Structura politică a Camerelor - grupurile parlamentare ……
2.4. Alte structuri constituite pe principiul constituţional al autonomiei
parlamentare……………………

CAPITOLUL III. MANDATUL PARLAMENTAR ………………...


3.1. Noţiunea de mandat parlamentar ……………………….…
3.2. Deosebirile faţă de mandatul civil …………………………
3.3. Natura juridică a mandatului parlamentar …………………
3.4. Trăsăturile mandatului parlamentar ……………………….
3.5. Dobândirea mandatului parlamentar ………………………
3.6. Durata mandatului parlamentar …………………………...
3.7. Încetarea mandatului ……………………………………..
3.8. Supleanţii şi vacanţa circumscripţiei electorale ……………
3.9. Conţinutul mandatului parlamentar ……………………….
3.10. Obligaţiile parlamentarului ……………………………...
3.11. Sancţiuni ………………………………………………...
3.12. Protecţia mandatului parlamentar ………………………

CAPITOLUL IV. INTRODUCERE IN DREPTUL PARLAMENTAR


AL PROCEDURII PARLAMENTARE …………..
4.1. Premise constituţionale …………………………………...
4.1.1. Competenţa Parlamentului …………………………..
4.1.2. Funcţiile Parlamentului ……………………………...
4.1.3. Actele Parlamentului ………………………………...

CAPITOLUL V. PROCEDURA PARLAMENTARĂ ……………


5.1. Introducere …………………………..……………………
5.2. Premisele procedurii parlamentare……………………………………………..

4
5.2.1. Legislatura………………………………
5.2.2. Sesiunea …………………………………………….
5.2.3. Şedinţa ……………………………………………...

CAPITOLUL VI. PROCEDURILE PARLAMENTARE


GENERALE
6.1. Sesizarea …………………………..……………………..
6.2. Procedura de pregătire a lucrărilor Camerelor ……………
6.2.1. Procedura „ordinii de zi” …………………………..
6.2.2. Examinarea şi avizarea în comisii …………………..
6.3. Procedura dezbaterilor …………………………………….
6.4. Procedura de vot ………………………………………….

CAPITOLUL VII. PROCEDURILE PARLAMENTARE


SPECIALE
7.1. Procedura legislativă pentru adoptarea legilor ordinare şi a legilor organic……………………..
7.1.1. Conceptul de lege …………………………………..
7.1.2. Procedura de legiferare (faza parlamentară a procedurii legislative) ………………………

7.2. Procedura parlamentară de ratificare a tratatelor sau altor acorduri internaţionale


7.3. Procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei
7.4. Proceduri de control ……………………………………...
7.4.1. Întrebarea …………………………………………..
7.4.2. Interpelarea …………………………………………
7.4.3. Ancheta parlamentară ………………………………
7.4.3. Moţiunea simplă
7.4.4. Ancheta parlamentară
7.4.5. Audierea şi dezbaterea unor declaraţii politice sau rapoarte ale unor autorităţi
7.4.6. Moţiunea de cenzură ………………………………..
7.4.7. Admiterea cererii de percheziţionare, reţinere sau arestare a parlamentarilor………………
7.4.8. Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României …..
7.4.9. Punerea sub acuzare a Preşedintelui României

7.5. Proceduri de numiri ……..………………………………...


7.6. Procedura de validări ……………………………………...
7.7. Procedura depunerii jurământului de către Preşedintele României …………………………………
7.8. Alte proceduri …………………………………………….

LEGISLAŢIE
Constituţia României – extras …………………………………...
Regulamentul Camerei Deputaţilor ……………………………...
Hotărârea nr. de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor
Regulamentul Senatului ………………………………………...
Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor
şi Senatului …………………………………………………...
Hotărârea nr. de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor

5
Bibliografie ……………………………………………………...

6
Capitolul I

DEFINIŢII ŞI PRINCIPII

1.1. Definirea Dreptului parlamentar

Originea Dreptului parlamentar se consideră că este „Manualul” lui T.Jeferson,


elaborat de acesta ca preşedinte al Senatului SUA, în care a reunit practicile consacrate
în activitatea adunării.
După unii autori (prof.I.Deleanu), originile Dreptului parlamentar se regăsesc în
regulile ce configurau activitatea diferitelor adunări reprezentative, începând cu
Senatul roman, continuând cu Parlamentul englez medieval, cu Dieta poloneză, cu
Parlamentul francez înainte de Revoluţia franceză etc.
În realitate, Dreptul parlamentar este consecinţa formării Parlamentelor în sensul
modern al termenului, adică atunci când acestea:
- au căpătat un rol prioritar în cadrul regimului politic, în dauna monarhiei (ce s-a
transformat în monarhie constituţională) sau în cadrul regimului republican, devenind
sediul suveranităţii (aşa numita suveranitate parlamentară, dominantă în secolul XIX
în numeroase ţări);
- Guvernul (cabinetul) a apărut ca o nouă autoritate în cadrul puterii executive,
separată de şeful statului, iar răspunderea sa politică faţă de Parlament, indiferent de
faptul că este numit exclusiv de Parlament sau doar de şeful statului, pe baza unei
prezumţii de încredere, a fost decisivă pentru formarea şi caracterizarea regimului
parlamentar;
- s-a constituit sistemul reprezentativ şi, în cadrul acestuia, pluralismul politic,
Parlamentul devenind locul de înfruntare şi agregare a intereselor şi reprezentărilor ce
îşi dispută întâietatea în societate, prin intermediul opiniei publice şi a celor care o
formează în cadrul mass-media.

7
Evoluţia parlamentarismului a fost de la suveranitatea parlamentară la
Parlamentul raţionalizat, îndeosebi după al doilea război mondial. Unul din aspectele
definitorii în acest sens este evoluţia de la fetişismul legii, când aceasta era
incontrolabilă şi incontestabilă, un ecran opac între Parlament şi societate, la controlul
constituţionalităţii legii, când aceasta devine transparentă, controlabilă în ce priveşte
legitimitatea sa constituţională şi, deci, în mod legitim contestabilă.

Locul Dreptului parlamentar în sistemul de drept românesc


Dreptul constituţional reglementează locul şi rolul Parlamentului în regimul
politic constituţional, precum şi relaţiile sale cu celelalte autorităţi publice
(bicameralismul, caracterul de autoritate suprem reprezentativă a Parlamentului şi de
unică autoritate legiuitoare etc.), pe când Dreptul parlamentar reglementează
activitatea parlamentarilor în cadrul Parlamentului, ca şi funcţionarea internă a
acestuia, adică modul de executare în Parlament a mandatului parlamentar. De aceea,
dreptul parlamentar este o subramură a dreptului constituţional, cum sunt şi dreptul
electoral sau justiţia constituţională.
Dreptul constituţional, în cadrul doctrinei profesorului Louis Favorieu privind
conţinutul acestuia, este format din dreptul constituţional substanţial, cuprinzând
drepturile şi libertăţile fundamentale, esenţiale în definirea statutului cetăţeanului şi a
relaţiei sale cu statul, dreptul constituţional instituţional, definind autorităţile (organele)
statului, şi dreptul constituţional normativ, privind sistemul juridic.
Din acest punct de vedere, dreptul parlamentar este o subramură a dreptului
constituţional instituţional şi normativ. Faţă de dreptul constituţional substanţial el
constituie numai o garanţie instituţionalizată a respectării de către Parlament a
drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Structura Dreptului parlamentar

8
Ca rezultat al specializării sale, Dreptul parlamentar este format din trei
componente:
1.Drept parlamentar instituţional, care se referă la organele de lucru ale
Parlamentului – preşedinte, birou permanent, comisie parlamentară şi altele - şi la
organizarea, funcţionarea, compoziţia lor politică şi rolul pe care îl au în funcţionarea
Camerelor.
2. Drept parlamentar al mandatului reprezentativ, care se referă la statutul
parlamentarilor potrivit mandatului lor (dobândire, încetare, drepturi şi obligaţii,
mijloace de protecţie).
3.Drept parlamentar al procedurilor parlamentare, care cuprinde regulile
specifice procesului de legiferare, de control al executivului şi de realizare a celorlalte
competenţe constituţionale şi legale ale Parlamentului.

1.2. Izvoarele Dreptului parlamentar

Izvoarele de drept sunt formele de exprimare a normelor juridice. În Dreptul


parlamentar românesc sunt recunoscute următoarele izvoare de drept: Constituţia,
legea, regulamentele Camerelor şi cutuma..

a. Constituţia
Este principalul izvor al dreptului parlamentar nu numai pentru că cuprinde
regulile de bază în definirea acestuia, dar şi, îndeosebi, datorită supremaţiei
Constituţiei în cadrul sistemului juridic. În acest sens, Constituţia, instituind principiul
fundamental al autonomiei parlamentare, reglementează, în sfera obiectului specific
dreptului parlamentar, aspectele esenţiale privind organizarea şi funcţionarea internă a
Parlamentului în funcţie de structura sa bicamerală, mandatul reprezentativ, procedura
parlamentară pentru adoptarea legii în forma aprobată de Camera decizională,
controlul executivului, competenţa Parlamentului în materie de numiri etc. De
asemenea, alte reguli fundamentale ale procedurii parlamentare reglementate de
Constituţie privesc învestirea Guvernului, relaţiile dintre Parlament şi Guvern

9
(moţiunea de cenzură, remanierea Guvernului în anumite condiţii, angajarea
răspunderii Guvernului, delegarea legislativă etc.), informarea Parlamentului,
depunerea jurământului de către Preşedintele României, relaţiile dintre acesta şi
Parlament, suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, raporturile cu
Parlamentul European şi alte autorităţi ale Uniunii Europene ce adoptă legislaţia
comunitară etc.

b. Legea
Organică sau ordinară, legea este izvor al dreptului parlamentar numai în cazurile
şi în limitele prevăzute de Constituţie. Altminteri, ea ar impieta asupra autonomiei
parlamentare. Până în prezent, prin lege s-au reglementat, mai ales, indemnizaţia şi alte
drepturi care se cuvin parlamentarilor, competenţa legală (nu cea prevăzută de
Constituţie) în materie de numiri sau cu privire la exercitarea controlului parlamentar
asupra unor autorităţi publice, unele reguli de procedură parlamentară în prelungirea
unor prevederi constituţionale şi pentru situaţii specifice, cum ar fi în ce priveşte
Curtea Constituţională (alegerea judecătorilor, sesizarea Curţii de către parlamentari).

c. Regulamentele Camerelor
Constituie izvorul privilegiat al dreptului parlamentar, deoarece obiectul lor este
de a reglementa organizarea şi funcţionarea internă a fiecărei Camere a Parlamentului,
procedurile de urmat în deliberările lor şi disciplina membrilor. Fiecare Cameră are un
regulament propriu, potrivit principiului autonomiei parlamentare. De asemenea,
există şi un regulament al şedinţelor comune ale celor două Camere.
Regulamentele trebuie să fie în strictă conformitate cu Constituţia, ele fiind
adoptate, cu votul majorităţii membrilor Camerei, direct pe temeiul Constituţiei, ca şi
legea, de care se deosebesc, însă, prin aceea că nu sunt supuse promulgării.
În mare măsură, prevederile regulamentare constituie norme pentru concretizarea
şi în prelungirea (dezvoltarea) principiilor şi regulilor constituţionale. De aceea, ele
sunt caracterizate ca „legea internă a Camerelor” şi sunt supuse controlului

10
constituţionalităţii legii, potrivit art. 146 lit b) din Constituţie.
Regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului au o structură similară,
cuprinzând reguli prealabile constituirii organelor de lucru ale Camerelor şi privesc
detalierea procedurii parlamentare de adoptare a legii în forma aprobată de Camera
decizională, raporturile dintre acestea, norme referitoare la grupurile parlamentare,
regimul desfăşurării lucrărilor, aspectele legate de controlul parlamentar asupra
activităţii executivului, statutul parlamentarilor şi serviciile Camerelor. Regulamentul
şedinţelor comune cuprinde numai reguli de desfăşurare a lucrărilor, pentru celelalte
regulamentele Camerelor, după caz.

d. Cutuma
În anumite limite, cutuma este recunoscută ca izvor de drept pe plan
constituţional. Rezervele faţă de cutumă ca izvor de drept constituţional rezultă din
faptul că relaţiile sociale care privesc puterea politică în amplitudinea dimensiunilor
sale (cucerire, instaurare, exerciţiu, trăsături), reglementarea acestora este preferabil a
fi făcută prin reguli juridice scrise, clar definite.
În dreptul parlamentar însă, - deşi subramură a dreptului constituţional - cutuma
este mai larg acceptată, întrucât corespunde dinamicii inerente practicii parlamentare.
Pentru ca practica parlamentară să genereze o cutumă, este necesar ca repetarea ei să
fie îndeajuns de consecventă spre a fi receptată şi a genera reprezentarea că a devenit
obligatorie. De aceea, unele precedente ar putea genera cutume. Cu titlu de exemplu,
menţionăm prezentarea de către Preşedintele României, după depunerea jurământului,
a unui mesaj în faţa Camerelor reunite în şedinţă comună, audierea candidaţilor la
funcţiile de ambasadori sau consuli ai României de către comisiile pentru politică
externă reunite, constatarea de către birourile reunite ale celor două Camere că nu s-a
depus o moţiune de cenzură în cazul angajării răspunderii Guvernului, interdicţia
împrumutării parlamentarilor unui grup parlamentar pentru ca parlamentarii altui
partid să poată forma un grup distinct, interdicţia reprezentării în Parlament a unui
partid ce nu a fost votat la alegeri (cum a fost Alianţa pentru România, ca urmare a

11
sciziunii sale din fostul Partid al Democraţiei Sociale din România etc.).
Pentru a fi acceptabilă, cutuma nu poate fi contra legem. De aceea, practica
boicotului parlamentar sau a grevei parlamentare nu poate genera cutume.

1.3. Principiile Dreptului parlamentar

! Principiile reprezintă spiritul reglementării. În sensul juridic al termenului,


principiile exprimă soluţii juridice cu o mare generalitate de aplicabilitate, în pofida
diversităţii cazurilor concrete.
! Premisa principiilor dreptului parlamentar este principiul constituţional al
autonomiei parlamentare, care este una dintre consecinţele esenţiale ale separaţiei
puterii între autorităţile publice, în scopul asigurării echilibrului şi colaborării între
acestea. În Parlament, separaţia puterii se concretizează într-o triplă autonomie:
regulamentară, instituţională şi financiară.
• Autonomia regulamentară rezultă din faptul că fiecare Cameră îşi adoptă propriul
regulament de organizare şi funcţionare.
• Autonomia instituţională rezultă din faptul că structurile interne ale Camerelor,
precizate în art.64 din Constituţie, se constituie exclusiv ca acelea ale lor, iar
fiecare Cameră îşi poate constitui şi alte structuri cum sunt, de exemplu, grupurile
de prietenie, delegaţiile parlamentare la Adunările Parlamentare europene (OSCE,
Consiliul Europei, Pactul Atlanticului de Nord) etc.
• Autonomia financiară este dată de faptul că fiecare Cameră îşi aprobă resursele
financiare necesare în cadrul unui buget propriu, parte integrantă a bugetului de
stat.
! În literatura de specialitate există diferite opinii privind principiile Dreptului
parlamentar, în funcţie de subiectivitatea interpretării date de autori. Considerăm că
aceste principii sunt următoarele:

- specializarea dreptului parlamentar;

12
- majoritatea decide, opoziţia se exprimă;
- transparenţa.

1.3.1. Principiul specializării

Dreptul parlamentar este un drept special şi specializat ca urmare a incidenţei


principiului constituţional al autonomiei parlamentare. Parlamentul (Camerele
acestuia) fiind autonom, nici un alt principiu, specific altei ramuri sau subramuri de
drept, nu-i poate fi aplicabil întrucât i-ar nega, sub aspect juridic, această autonomie.
Faptul că reprezintă o subramură a dreptului constituţional nu duce la o altă concluzie,
deoarece, în limitele autonomiei sale, regulile dreptului constituţional îi sunt aplicabile
(ceea ce justifică verificarea de către Curtea Constituţională a legitimităţii sale
constituţionale) ca şi faţă de oricare altă ramură, subramură sau instituţie de drept.
Dreptul parlamentar este aplicabil fiecărei Camere în parte şi Camerelor reunite în
şedinţă comună. Pe cale de consecinţă, regulile dintr-o Cameră fiind expresia voinţei
exclusive a parlamentarilor acelei Camere, nu sunt aplicabile în afara acesteia, adică
parlamentarilor celeilalte Camere sau altor autorităţi publice. Datorită bazei elective a
desemnării lor şi ca o consecinţă a principiului specializării, parlamentarii pot să-şi
exercite mandatul numai în Camera în care au fost aleşi, cu excepţia iniţiativei
legislative parlamentare ce se exercită succesiv în ambele Camere, începând cu
Camera prima sesizată şi sfârşind cu cea decizională, indiferent de calitatea
iniţiatorilor: deputat sau senatori.
Ca urmare a modificării Constituţiei din anul 2003, principiul specializării se
defineşte şi prin specializarea Camerelor Parlamentului în Cameră primă sesizată şi
Cameră decizională astfel încât, prin diferenţierea atribuţiilor, să se asigure optimizarea
procesului decizional în Parlament, păstrându-se, în acelaşi timp, egalitatea funcţională
a Camerelor.
Specializarea competenţei Camerelor presupune şi specializarea şi
profesionalizarea parlamentarilor, ceea ce va obliga partidele politice, care doresc să
acceadă în Parlament, să realizeze o selecţie mult mai drastică în desemnarea

13
candidaţilor pentru fotoliile parlamentare, fapt ce va atrage creşterea calităţii activităţii
Parlamentului.

1.3.2. Principiul majoritatea decide, opoziţia se exprimă

Acest principiu este consecinţa naturii elective a mandatului reprezentativ şi a


caracterului pluralist al Camerelor Parlamentului.
Majoritatea, întrucât exprimă opţiunea majoritară a corpului electoral, este
legitimată să decidă asupra măsurilor necesare îndeplinirii programului său politic,
fiind cea care a învins în alegeri.
Minoritatea, în egală măsură, reprezintă opţiunea unui segment semnificativ al
corpului electoral, fiind astfel legitimată să se exprime. Prin însăşi opunerea sa, se
asigură latura critică a procesului de Guvernare. Astfel, luarea unei măsuri numai după
cumpănirea tezelor adverse, în general prin negocieri politice, face posibilă
satisfacerea unui spectru mai larg de interese şi valori. De aceea, binomul majoritate-
opoziţie este fundamental pentru dinamica luptei politice din Parlament, indiferent de
faptul că majoritatea, respectiv opoziţia sunt alcătuite din unul ori mai multe partide.
Majoritatea şi opoziţia sunt adversari asociaţi, influenţa opoziţiei regăsindu-se în
măsurile adoptate de Guvernanţi prin influenţa pe care aceasta o are în dezbaterea şi
adoptarea acestor măsuri.
Din punct de vedere politic, „legea este politica care a învins”; de aceea, ea
reflectă şi este un produs al relaţiei dintre majoritate şi opoziţie. În ultimă analiză,
principiul la care ne referim legitimează Guvernarea ca un proces democratic, pe de o
parte, şi asigură condiţiile pentru realizarea alternanţei politice, pe de altă parte, fiind
totodată esenţial pentru caracterizarea Parlamentului ca o putere deliberativă.
În fond, specificul activităţii unei Camere a Parlamentului, cât şi a acestuia în
întregul său este de a adopta o rezoluţie colectivă, luată cu majoritate de voturi, după o
dezbatere publică, în care opoziţia s-a putut exprima. Este scopul principal al
conceperii şi aplicării procedurii parlamentare, indiferent de obiectul său.
Sub aspect tehnic, conceptul de majoritate este proporţional cu importanţa

14
deciziei ce urmează a fi luată. De aceea, majoritatea poate fi calificată, absolută şi
simplă, implicând de fiecare dată o adeziune mai mare sau mai restrânsă a spectrului
politic. Majoritatea Guvernamentală este aceea ce a învestit Guvernul. Răsturnarea ei
se face prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, ca urmare a formării unei majorităţi
adverse.
Principiul majoritatea decide, opoziţia se exprimă presupune un sistem de
protecţie a minorităţilor politice. In acest scop, în sistemul nostru constituţional
principalele mijloace de protecţie sunt:
- organele colective de lucru ale Camerelor se formează în funcţie de ponderea
reprezentativităţii grupurilor parlamentare (birou permanent, comisii parlamentare
etc.);
- liberul acces al tuturor parlamentarilor la procedura parlamentară;
- sesizarea Curţii Constituţionale pentru constatarea neconstituţionalităţii unor
prevederi ale legii adoptate, care asigură opoziţiei posibilitatea continuării disputei sale
cu majoritatea pe tărâmul constituţionalităţii legii.

1.3.3. Principiul transparenţei

Transparenţa este o consecinţă a democraţiei, întrucât influenţează decisiv


participarea grupurilor sociale la Guvernare. Deci, fiind o caracteristică generală a unui
regim politic democratic, în dreptul parlamentar principiul transparenţei are un
conţinut specific şi anume:
- ca regulă, activitatea Parlamentului are un caracter public; totuşi, principiul
transparenţei nu exclude ca, în anumite condiţii, activitatea parlamentară să nu fie
publică, cum este, de regulă, în faza pregătitoare a lucrărilor în plen, din comisiile
parlamentare, în cadrul negocierilor dintre grupurile parlamentare, când plenul a decis
ca şedinţa să fie secretă etc.;
- transparenţa nu este un scop în sine, ci un principiu necesar pentru realizarea
dialogului social. Transparenţa asigură un contact permanent între Parlament şi opinia
publică, controlul lor reciproc; de aceea, ea implică contactul cu mass-media, cu

15
grupurile de presiune, activitatea parlamentarilor în teritoriu (contactul cu alegătorii),
obligaţia parlamentarilor privind declaraţia de avere, evitarea conflictelor de interese
etc.

16
Capitolul II

DREPTUL PARLAMENTAR INSTITUŢIONAL

Introducere (aspecte generale)

Procedura parlamentară, ca şi statutul parlamentarilor sunt indisolubil legate de


structura Parlamentului. Acestea vor fi diferite în funcţie de tipul de Parlament:
unicameral sau bicameral. Structura Parlamentului rezultă din prevederile art. 61 alin.
2 din Constituţie, în care se arată expres că „Parlamentul este alcătuit din Camera
Deputaţilor şi Senat”.
Un aspect prealabil îl constituie premisa instituţională de ordin constituţional pe
care o reprezintă bicameralismul. Detaliile de natură organizatorică şi funcţională ale
fiecărei Camere sunt reglementate în regulamentele acestora, iar cele privind Camerele
reunite în şedinţă comună, în regulamentul şedinţelor comune. Organele de lucru sunt
definite de aceste regulamente şi de unele prevederi constituţionale ce intră în sfera
Dreptului parlamentar.

2.1. Principiul bicameralismului

Bicameralismul a existat în ţara noastră sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923
şi 1938 şi îşi află rădăcinile în Regulamentele organice – Comisia de la Focşani. În
perioada regimului comunist, a existat o reprezentanţă naţională unicamerală numită
Marea Adunare Naţională.
În statele federale, bicameralismul se justifică prin însăşi structura statului: una
din Camere reprezintă interesele fiecărui stat, iar cealaltă Cameră, corpul electoral al
federaţiei în ansamblul ei.
Într-un stat unitar, cum este România, temeiurile bicameralismului sunt date de
necesitatea evitării concentrării puterii politice în Parlament şi de asigurarea în cadrul
procedurii legislative parlamentare a aprobării legii de către Camera decizională după
dezbaterea şi votarea ei de către Camera de reflecţie.

17
Bicameralismul minimalizează riscul dominaţiei majorităţii şi favorizează
dialogul între grupurile parlamentare ce constituie opoziţia.

2.1.1. Avantajele bicameralismului faţă de sistemul Parlamentului unicameral,


chiar într-un stat unitar, sunt următoarele:

- cele două Camere se vor împiedica reciproc să devină despotice, evitându-se


astfel o dictatură colectivă prin dedublarea grupurilor parlamentare ale majorităţii şi
opoziţiei;
- evitarea practicii multiplei lecturi (cel puţin 3), care are loc în Parlamentele
unicamerale, pentru evitarea adoptării unei legi fără o analiză şi dezbatere suficientă;
- creşterea controlului asupra executivului, realizat de fiecare Cameră în parte;
- asigurarea unui cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri de
legiuitori diferiţi. Procesul de legiferare nu este mai complicat, dar mai profund,
deoarece reluarea procedurii cu ocazia fiecărei lecturi, cum este în sistemul
parlamentar unicameral, îngreunează, câteodată artificial, procedura, evitându-se o
simplitate dăunătoare intereselor generale.

2.1.2. Ca urmare a revizuirii Constituţiei din anul 2003, Adunarea Constituantă


derivată a optat pentru un sistem bicameral funcţional, ce prezintă următoarele
avantaje faţă de sistemul anterior al unui bicameralism integral (egalitar):

- Camerele au atribuţii diferenţiate, ceea ce presupune o specializare a acestora şi,


implicit, o profesionalizare a comunităţii parlamentarilor; astfel, Camera Deputaţilor
are rolul de Cameră decizională de drept comun, adică în toate cazurile în care
competenţa decizională nu aparţine Senatului, iar Senatul este competent să decidă
definitiv în probleme ce ţin de ratificarea tratatelor şi altor acorduri internaţionale, ca şi
pentru măsurile legislative ce rezultă din aplicarea acestora, precum şi în domeniul
unor legi organice care privesc exclusiv organizarea şi funcţionarea statului;
- procedura legislativă nu este conflictuală, deoarece prima Cameră sesizată este de
reflecţie, realizând o primă lectură a legii, în timp ce competenţa decizională revine

18
celei de a doua Camere;
- procedura este mult mai accelerată, Camera prima sesizată fiind obligată să se
pronunţe în termen de 45 de zile, iar pentru legile de complexitate deosebită, în termen
de 60 de zile; dacă aceste termene au fost depăşite, s-a introdus instituţia juridică a
adoptării tacite, considerându-se că prima Cameră sesizată a fost de acord cu
propunerea legislativă, respectiv proiectul lege, în forma depusă de iniţiator.

2.2. Organizarea internă a Camerelor

Camerele Parlamentului îşi constituie structurile, care, potrivit art. 64 din


Constituţie, reprezintă organele de lucru ale acestora, şi anume: biroul permanent,
preşedintele Camerei, comisiile parlamentare permanente; organele de lucru nu se
confundă cu aparatul funcţional, care este alcătuit din funcţionari parlamentari.
Birourile permanente şi comisiile parlamentare, permanente sau de avizare, se
alcătuiesc în funcţie de configuraţia politică a fiecărei Camere.
Nu trebuie confundate Camerele cu structurile lor interne, care au un rol ajutător,
întrucât le revin unele împuterniciri proprii, fără însă ca ele să poată hotărî în locul
Camerelor (plenului). Plenul va putea astfel decide în cunoştinţă de cauză, în mod
ordonat şi eficient.
Organele de lucru se constituie de către plenul Camerei şi îşi desfăşoară
activitatea sub controlul plenului pe baza mandatului acordat de către acesta, care îl
poate oricând modifica sau retrage. Atribuţiile organelor de lucru ale Parlamentului
sunt prevăzute de regulamente sau reprezintă însărcinări date de plen, cu excepţia unor
atribuţii prevăzute de Constituţie, ca, de exemplu, dreptul preşedinţilor Camerelor de a
sesiza Curtea Constituţională cu controlul constituţionalităţii legii sau a regulamentelor
parlamentare, sau de a fi consultaţi de Preşedintele României la dizolvarea
Parlamentului, de a participa la depunerea jurământului unor persoane etc.

2.2.1. Plenul Camerei

19
Plenul Camerei este alcătuit, după caz, din totalitatea deputaţilor sau a senatorilor,
confundându-se cu însăşi Camera.
Pentru a se asigura caracterul deliberativ al şedinţelor Camerelor, mai multe
reguli trebuie avute în vedere:
• cvorumul, care reprezintă numărul minim de parlamentari în prezenţa cărora
Camera se poate întruni şi lucra legal; pentru dezbaterea pe articole a unui proiect de
lege sau a unei propuneri legislative (cvorumul de şedinţă de lucru), atât la Camera
Deputaţilor, cât şi la Senat, nu este necesară prezenţa unui anumit număr de membri;
cvorumul trebuie asigurat în cadrul şedinţelor de vot, când în sală trebuie să fie
prezenţi minim jumătate plus unu dintre parlamentarii Camerei respective, pentru
adoptarea de legi organice sau ordinare sau pentru adoptarea de moţiuni, hotărâri etc.;
pentru adoptarea legilor constituţionale, cvorumul este de minim două treimi din
parlamentarii fiecărei Camere;
• conducerea lucrărilor de către preşedintele Camerei, ajutat de secretari sau, în
lipsa acestuia, de către un vicepreşedinte (la Senat, vicepreşedintele ce urmează să
îndeplinească această însărcinare este stabilit de plen);
• aşezarea parlamentarilor în sala de şedinţă pe grupuri parlamentare (cutumă)
spre a se putea urmări comportamentul, mai ales la vot, al fiecărui parlamentar;
• ţinerea lucrărilor în hemiciclu, în timpul sesiunii ordinare sau extraordinare
potrivit ordinii de zi.

2.2.2. Biroul Permanent al Camerei

! Caracterizare generală:
- este un organ colegial, ales de Cameră, alcătuit din preşedintele Camerei, ajutat
de vicepreşedinţi, secretari şi chestori;
- prin modul de alegere a membrilor, este un organ reprezentativ al opţiunilor
politice din Parlament, fiind alcătuit potrivit configuraţiei politice a Camerei;
- durata mandatului membrilor biroului este diferită: preşedintele este ales pe

20
durata unei legislaturi, iar ceilalţi membri pe durata unei sesiuni.
! Principalele trăsături ale Biroului Permanent:
- activitatea sa este sub controlul Camerei, membrii acestuia putând fi revocaţi
înainte de expirarea mandatului, la cererea grupului parlamentar pe care îl reprezintă,
prin votul majorităţii senatorilor, respectiv, la Camera Deputaţilor, la cererea grupului
parlamentar care i-a propus sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor
provenind din minimum trei grupuri parlamentare; revocarea poate fi atât cu titlu de
sancţiune disciplinară, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce le revin în cadrul Biroului
Permanent sau a celor legate de sarcinile proprii, cât şi ca urmare a retragerii spijinului
grupurilor parlamentare care au propus candidatura;
- activitate sa este permanentă, adică şi în perioada dintre sesiuni;
- asigură conducerea lucrărilor Camerei, beneficiind de o competenţă delegată de
regulamentul Camerei. Astfel, Biroul permanent are următoarele atribuţii principale:
# propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunii parlamentare;
# exercită iniţiativa regulamentară, fiind garantul autonomiei regulamentare a
Camerelor în care sens supune aprobării plenului regulamentul Camerei, şi, după
caz, propunerile de modificare ale acestuia;
# poate cere întrunirea Parlamentului în sesiune extraordinară (convocarea se face de
preşedinte);
# răspunde de pregătirea lucrărilor pentru desfăşurarea procedurii parlamentare în
plenul adunării (întocmeşte proiectul ordinii de zi, primeşte proiectele cu care este
sesizată Camera, realizează un control asupra sesizării în raport cu competenţa
Camerei şi asigură trimiterea către cealaltă Cameră în cazul în care iniţiatorul a
depus în mod greşit sesizarea, aducându-le la cunoştinţa plenului; asigură difuzarea
fiecărei sesizări parlamentarilor; sesizează comisiile pentru examinarea acestor
proiecte, soluţionând şi eventualele conflicte de competenţă, pozitive sau negative,
dintre comisii etc.);
# asigură constituirea comisiilor parlamentare şi aprobă regulamentele de funcţionare
ale fiecărei comisii parlamentare;

21
# asigură respectarea regimului de protecţie a mandatului parlamentar;
# asigură conducerea serviciilor adunării şi aprobă statul de funcţii şi regulamentul
serviciilor Camerei;
# aprobă regulamentul privind paza, accesul şi serviciul de permanenţă în sediul
Camerei;
# prezintă Camerei spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de închidere
al exerciţiului bugetar;
# organizează relaţiile Camerei cu Parlamentele altor state şi cu organizaţiile
parlamentare internaţionale, stabileşte componenţa nominală a delegaţiilor;
# poate îndeplini şi alte atribuţii stabilite prin lege (stabileşte timpii de antenă pentru
alegeri sau poate organiza consultări politice cu grupurile parlamentare etc.).
În exercitarea împuternicirilor proprii, membrii Biroului permanent nu angajează
răspunderea acestuia, ci propria răspundere.

2.2.3. Componenţa Biroului Permanent

Preşedintele Camerei

! Caracterizare generală:
- este lider politic, din care cauză e dublat de o altă structură politică, biroul
permanent;
- în modelul opus (modelul englez) preşedintele (speaker) nu e lider politic şi are
prerogative mult mai mari, nefiind ajutat de un birou permanent, ci de o structură de
funcţionari parlamentari;
! Principalele trăsături:
- este ales de plen, pe durata legislaturii (preşedinte de legislatură);
- principalele atribuţii ale preşedintelui au un caracter neutru din punct de vedere
politic, din care cele mai importante sunt: convoacă Camera în sesiuni ordinare sau
extraordinare, prezidează lucrările în plen, fiind garantul libertăţii tribunei

22
Parlamentului, acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse
dezbaterii, asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea
regulamentului, proclamă rezultatul votului, reprezintă Camera şi interesele ei, inclusiv
pe plan internaţional, supune spre aprobare plenului proiectul ordinii de zi şi a
programului de activitate, prezidează lucrările Biroului permanent, conduce organele
de ordine;
- are şi unele atribuţii de ordin constituţional sau legal, care au coloratură politică;
astfel, preşedinţii Camerelor sunt consultaţi, împreună cu liderii grupurilor
parlamentare, de către Preşedintele României la dizolvarea Parlamentului, pot sesiza
Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute de art.146 lit. a), b) şi c) din Constituţie;
participă la consultările politice organizate de Preşedintele României, primesc sau
participă la depunerea jurământului unor persoane etc.;
- poate fi revocat de plen, fiind în exerciţiul unui mandat încredinţat de acesta;
- în ordine, preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor asigură
interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform art.98 din Constituţie;
- Preşedintele Senatului, respectiv preşedintele Camerei Deputaţilor pot fi
înlocuiţi în exercitarea unor atribuţii de vicepreşedinţi (la Senat, înlocuirea, în caz că
preşedintele lipseşte, se aprobă de plen) şi sunt ajutaţi în îndeplinirea sarcinilor ce le
revin de parlamentari având următoarele funcţii:

Vicepreşedinţii Camerei
- îl ajută pe Preşedintele Camerei în realizarea sarcinilor sale;
- îndeplinesc sarcini încredinţate de preşedinte sau de Biroul permanent;
- conduc activitatea Biroului Permanent sau a Camerei la solicitarea Preşedintelui
Camerei.

Chestorii
- verifică modul de gestionare a patrimoniului Camerei, funcţionarea şi calitatea
serviciilor acesteia şi fac propuneri corespunzătoare Biroului permanent;

23
- exercită controlul financiar asupra cheltuielilor;
- prezintă Biroului permanent proiectul de buget şi execuţia bugetară;
- la sfârşitul fiecărei sesiuni, prezintă Camerei un raport cu privire la rezultatele
controalelor efectuate;
- asigură menţinerea ordinii în şedinţele plenului.

Secretarii
- întocmesc lista înscrierilor la cuvânt;
- prezintă propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări adresate adunării;
- efectuează apelul nominal şi ţin evidenţa prezenţei la lucrări;
- numără voturile;
- ţin evidenţa hotărârilor adoptate şi a situaţiei proiectelor de legi şi propunerilor
legislative înregistrate la Cameră;
- veghează la întocmirea stenogramei şedinţei şi verifică transmiterea ei spre
publicare în Monitorul Oficial, Partea a II-a;
- îl asistă pe preşedinte la realizarea atribuţiilor ce îi revin în conducerea lucrărilor
plenului şi îndeplinesc orice alte sarcini primite de la acesta sau de la Biroul
permanent.

2.2.4. Structurile de aprobare a ordinii de zi şi programului de activitate

! Rolul ordinii de zi este de a asigura ordinea dezbaterilor de pe agenda săptămânală


a Camerei.
! Diferenţa dintre Camera Deputaţilor şi Senat
• Comitetul ordinii de zi funcţionează numai la Camera Deputaţilor şi este alcătuit
din liderii grupurilor parlamentare sau din locţiitorii acestora, fiecare cu dreptul de
vot al grupului în totalitatea membrilor Camerei; preşedintele Camerei prezidează,
dar fără drept de vot;
- Comitetul ordinii de zi aprobă săptămânal ordinea de zi şi programul de activitate
la propunerea Biroului permanent şi aprobă repartiţia timpilor alocaţi în cazul

24
şedinţelor organizate (şedinţe pe o durată limitată, cu împărţirea acesteia prin alocarea
unor durate limite fiecărui grup parlamentar).
• la Senat, ordinea de zi şi programul de activitate sunt aprobate de plenul Camerei la
propunerea Biroului permanent lărgit cu participarea preşedinţilor de comisii şi a
celor de la grupurile parlamentare; repartiţia timpilor alocaţi în cazul şedinţelor
organizate se face de către Biroul permanent lărgit;

2.2.5. Comisiile parlamentare

! Rolul comisiilor parlamentare este pregătirea tehnică a lucrărilor în plen.

2.2.5.1. Principalele trăsături:


- se constituie dintr-un număr restrâns de senatori sau deputaţi, după caz, potrivit
configuraţiei politice a Camerei;
- au o structură organizatorică proprie, iar componenţa lor este stabilită prin
acordul liderilor grupurilor parlamentare şi se aprobă de plen;
- membrii pot fi revocaţi de grupul parlamentar care i-a propus (răspundere
politică) sau pot fi consideraţi demişi de drept în caz de absenţă nejustificată o durată
mai îndelungată.;
- comisiile sunt conduse de birouri formate din un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi
2 secretari, cu excepţia comisiei pentru regulament, care este formată dintr-un
preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, la Camera Deputaţilor, şi un preşedinte, 1-
2 vicepreşedinţi şi 1-2 secretari, la Senat.

2.2.5.2. Organele de lucru ale comisiei sunt:


a) Biroul comisiei, care, după caz, stabileşte sau propune:
- ordinea de zi a fiecărei şedinţe;
- sarcinile ce revin fiecărui senator în cadrul comisiei;
- constituirea de subcomisii, cu votul majorităţii membrilor comisiei, stabilindu-le
componenţa şi sarcinile;

25
- alte măsuri ce interesează bunul mers al activităţilor comisiei.
b) Preşedintele comisiei are următoarele atribuţii:
- asigură reprezentarea acesteia în raporturile cu Biroul permanent şi cu celelalte
comisii;
- conduce şedinţele comisiei;
- are acces sau poate desemna un alt reprezentant al comisiei la şedinţele altor
comisii care examinează lucrări ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o
conduce îndeosebi, dacă, potrivit regulamentului, comisia a emis un aviz;
- îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de regulamentul propriu de organizare şi
funcţionare.
c) Vicepreşedintele comisiei îl ajută pe preşedinte, iar, în lipsa sau la cererea
preşedintelui, îndeplineşte atribuţiile acestuia.
d) Secretarul comisiei are următoarele atribuţii:
- îl ajută pe preşedinte în realizarea atribuţiilor acestuia;
- ţine evidenta prezenţei senatorilor sau deputaţilor la şedinţele comisiei;
- asigură redactarea tuturor actelor comisiei, ţine evidenţa amendamentelor
depuse în scris, eliberând o dovadă în acest sens;
- numără voturile exprimate în şedinţele comisiei;
- urmăreşte întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor comisiei;
- îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunului mers al activităţilor comisiei.
e) Raportorul este preşedintele comisiei sau alt membru desemnat de comisie să
întocmească raportul comisiei; după votarea raportului, el îl prezinte şi îl susţine la
lucrările plenului.

2.2.5.3. Caracteristici generale ale procedurii în comisie


− comisiile sunt organe interne de lucru ale Camerelor a căror activitate are
caracter pregătitor pentru a oferi Camerei toate elementele necesare luării deciziei; ele
emit în acest scop rapoarte sau avize;

26
− nu au putere decizională, decizia fiind luată de plen, dar, fiind „laboratoarele de
lucru ale Camerei”, prefigurează clivajul politic şi decizia plenului (de regulă, ceea ce
comisia propune va fi adoptat de plen); de aceea, dacă apare o problemă nouă în cursul
dezbaterilor în plen, ea se supune, pentru adoptarea deciziei, analizei prealabile a
comisiei de specialitate;
− şedinţele nu sunt publice, dacă însăşi comisia nu hotărăşte altfel; de asemenea,
preşedintele poate invita, din proprie iniţiativă sau la solicitarea membrilor comisiei, să
participe la lucrările comisiei persoane din afara ei, dacă interesele analizei efectuate o
cer, inclusiv presa; autorii amendamentelor, ca şi reprezentanţii comisiilor de avizare
au acces la lucrările şedinţelor, fără drept de vot; reprezentanţii Guvernului sunt
obligaţi să se prezinte dacă li se cere aceasta de către comisie; ei pot participa din
proprie iniţiativă;
− toate autorităţile sunt obligate să pună la dispoziţia comisiei informaţiile
necesare pentru desfăşurarea activităţii acesteia;
− comisiile îşi elaborează regulamente proprii care se aprobă de către Biroul
permanent şi care precizează domeniile lor de activitate;
− cvorumul pentru desfăşurarea legală a lucrărilor comisiei este majoritatea
absolută, iar hotărârile se iau cu majoritatea membrilor prezenţi, votul fiind, de regulă,
deschis;
− comisiile lucrează în paralel cu plenul, dacă în programul de activitate nu se
prevede altfel, precum şi în perioada dintre sesiuni, cu aprobarea Biroului permanent.

2.2.5.4. Tipologia comisiilor


a.Comisiile permanente
! Rol: se constituie obligatoriu pe domenii specializate în cadrul cărora
desfăşoară o activitate neîntreruptă pe toată durata legislaturii.
! Caracteristici generale:

27
• parlamentarii sunt obligaţi să facă parte din comisii permanente, fiindu-le
interzis să facă parte din mai mult de o comisie la Camera Deputaţilor şi de două
comisii la Senat;
• la Camera Deputaţilor, preşedintele, vicepreşedinţii şi parlamentarii care sunt şi
membri ai Guvernului nu pot face parte dintr-o comisie permanentă, în timp ce la
Senat, personale care ocupă funcţiile susmeţionate pot face parte dintr-o comisie
permanentă;
• participarea membrilor comisiei la lucrări este obligatorie.
• există unele comisii permanente care sunt comune ambelor Camere, cum sunt
comisia Parlamentului României pentru integrare europeană şi comisia pentru
exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii
(membrii lor nu pot face parte din alte comisii).

! Competenţa comisiilor permanente


Rol: dezbat proiectele de acte normative cu care au fost sesizate de Biroul
permanent; dacă nu le consideră a fi de competenţa lor, ci, dimpotrivă, consideră că în
mod greşit a fost sesizată o altă comisie, se adresează Biroului permanent, iar
împotriva deciziei acestuia, plenului.
Atribuţii:
− se pronunţă motivat, în calitate de comisie sesizată în fond, asupra
amendamentelor formulate, prin acceptarea sau respingerea lor, în vederea pregătirii
dezbaterii în plenul adunării prin raportul prezentat; în acelaşi scop se pronunţă şi
asupra amendamentelor sau altor probleme trimise de plen spre examinare; astfel, ele
prefigurează decizia Camerei, asigurându-i fundamentarea;
− în raportul comisiei sesizate în fond se face referire motivată la avizele
celorlalte comisii care au examinat proiectul, la avizul Consiliului Legislativ, al
Consiliului Economic şi Social, ori al altor instituţii sau organisme care, potrivit legii,
sunt competente să avizeze un proiect sau o propunere legislativă, precum şi la toate

28
amendamentele din avizele primite, inclusiv cele prevăzute în punctul de vedere al
Guvernului;
− cu acordul Camerei, pot efectua anchete în domeniul lor de activitate.
• Exemple de comisii permanente: economică; juridică, de disciplină şi imunităţi;
pentru politică externă; pentru buget şi finanţe; pentru agricultură, silvicultură,
industrie alimentară; pentru drepturile omului; pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii;
etc.

b. Comisiile temporare
! Rol: pentru pregătirea lucrărilor Camerei într-o problemă anume
! Caracteristici generale:
• pot fi alese pentru orice domeniu sau pentru orice problemă concretă;
• atunci când sunt înfiinţate, li se stabilesc nu numai competenţa, ci şi structura,
termenul de prezentare a raportului, în limita mandatului şi alte aspecte, dacă e cazul;
• există până când şi-au terminat misiunea pentru care au fost înfiinţate în cadrul
mandatului stabilit (îndeosebi al termenului);
• membrii comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membri ai comisiilor
permanente;
• exemple de comisii temporare: de mediere, de anchetă, speciale pentru avizarea
sau elaborarea unui proiect (avantajul este că proiectul nu se mai supune altor comisii).

! Comisiile de mediere
− funcţionează numai pentru concilierea divergenţelor dintre Camere apărute în
procesul de revizuire a Constituţiei, fiind alcătuite din 7 senatori şi 7 deputaţi (comisie
paritară);
− conducerea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un deputat sau un
senator, stabilit de comisie, iar hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii
membrilor acesteia; în caz de egalitate la 7 voturi, votul preşedintelui este decisiv;

29
− activitatea comisiei încetează o dată cu depunerea raportului ori în cazul în care
membrii săi nu ajung la un acord în termenul stabilit.

! Comisiile de anchetă
− au ca scop obţinerea de informaţii asupra unui subiect determinat, în orice
domeniu de activitate economico-socială, pentru realizarea controlului parlamentar;
− dacă ancheta se efectuează cu aprobarea plenului de o comisie permanentă, ea
poate avea loc doar în domeniul de activitate al comisiei;
− prezintă concluzii plenului adunării care le-a înfiinţat;
− mijloacele de investigaţie sunt, de regulă, audierile; de asemenea, pot fi
cercetate documente şi alte mijloace de probă; se aplică, prin analogie, regulile
probatorii din procedura civilă;
− singura limită a unei anchete parlamentare este începerea acţiunii penale;
− comisia îşi încetează activitatea o dată cu dezbaterea raportului prezentat în
plenul Camerei, indiferent de faptul că aceasta a adoptat sau nu un act în urma acestei
dezbateri.

! Alte comisii speciale pot avea ca scop avizarea unui proiect de act normativ, în
vederea pregătirii dezbaterilor în plen sau elaborării unei propuneri legislative,
efectuării unui studiu pentru documentarea Parlamentului etc.
− Există unele comisii speciale comune ambelor Camere, cum ar fi Comisia

parlamentară pentru elaborarea Proiectului de hotărâre privind modificarea şi


completarea Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

2.3. Structura politică a Camerelor - grupurile parlamentare

! Rol: grupurile parlamentare reprezintă structura organizatorică a Camerei pe bază


de afinitate politică;
! Constituire:

30
− grupurile parlamentare sunt formaţiuni interne rezultate din reunirea senatorilor
sau deputaţilor având aceeaşi concepţie politică sau concepţii politice înrudite (pe bază
de afinitate politică); dacă sunt alcătuite pe bază partinică, ele reprezintă partidele în
Parlament;
− organizarea grupurilor parlamentare rezultă din următoarele reguli: numărul
minim de membri este de 10 deputaţi sau 7 senatori de pe listele unui partid;
parlamentarii care nu întrunesc numărul necesar pentru a constitui un grup, precum şi
deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte sau se pot afilia
grupurilor parlamentare constituite; este interzis ca membrii unui grup să fie
împrumutaţi la asemenea grupuri mixte (cutumă parlamentară);
− deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale, altele decât minoritatea maghiară, pot constitui un singur grup parlamentar;
formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma
alegerilor este interzisă; un parlamentar nu poate face parte din mai multe grupuri
parlamentare, deoarece nimeni nu poate face parte din mai multe partide;
− crearea grupurilor reprezintă o facultate, nu o obligaţie;
− sub aspect exclusiv juridic nu există nici un raport între grup şi partidul politic,
întrucât ţin de ordini juridice diferite, una politică şi cealaltă constituţională, rezultând
din teoria mandatului reprezentativ şi nulitatea celui imperativ;
− deputaţii, respectiv senatorii unui partid sau ai unei formaţiuni politice nu pot
alcătui decât un singur grup parlamentar la Camera Deputaţilor, respectiv la Senat;
− în regulamentul Senatului se interzice trecerea de la un grup parlamentar la
altul, iar senatorii care părăsesc un grup parlamentar nu se pot afilia altui grup
parlamentar şi nu pot reprezenta partide sau formaţiuni politice care nu au obţinut
mandate în Senat în urma alegerilor sau nu au participat la aceste alegeri; aceleaşi
reguli sunt şi la Camera Deputaţilor, unde au, însă, un caracter cutumiar;

31
− parlamentarii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea
grupurilor parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup
parlamentar;
− dacă are loc o sciziune se poate forma un nou grup, cu condiţia întrunirii
numărului minim, ceea ce va atrage în sesiunea următoare modificare
compoziţiei politice a organelor de lucru (birou permanent, comisii etc.);
- grupul parlamentar se bucură de unele facilităţi (spaţiu, telefoane, faxuri, personal de
secretariat şi de specialitate, automobile etc.) care să le asigure logistica necesară
îndeplinirii atribuţiilor.
− orice modificare intervenită în componenţa unui grup parlamentar se aduce la
cunoştinţă, în scris, preşedintelui Camerei;
− grupurile parlamentare, în funcţie de mărimea lor, îşi constituie un secretariat
tehnic a cărui structură se stabileşte de Biroul permanent.

! Organele de lucru ale grupului parlamentar sunt:


- grupurile parlamentare îşi aleg un lider, unul sau doi vicelideri şi un secretar;
a) Liderul grupului, cu următoarele atribuţii:
• propune plenului reprezentanţii grupului în comisia de validare;
• prezintă plenului componenţa nominală a grupului parlamentar;
• reprezintă grupul în negocierile pentru compunerea Biroului permanent,
a comisiilor permanente şi a altor comisii sau delegaţii parlamentare;
• propune candidaţii grupului pentru funcţiile din Biroul permanent;
• participă la şedinţele Biroului permanent ori de câte ori este invitat;
• poate cere încheierea dezbaterilor în plen;
• poate cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor
birourilor comisiilor permanente propuşi de grupul pe care îl reprezintă;
• informează membrii grupului asupra activităţilor plenului şi ale
comisiilor parlamentare;
• reprezintă grupul ori de câte ori este nevoie în activitatea plenului;

32
• dă mandat unuia dintre vicepreşedinţi pentru înlocuirea sa.
Viceliderul grupului îl înlocuieşte pe lider în lipsa acestuia sau ori de câte ori este
nevoie, în baza mandatului privind alegerea sa de către membrii grupului;
b) Secretarul grupului ţine evidenţa prezenţei şi asigură redactarea proceselor-
verbale.

! Caracteristici generale ale grupurilor parlamentare

• grupurile parlamentare reprezintă structuri organizatorice restrânse, întrucât nu


cuprind decât o parte din membrii Camerei, precum şi închise, întrucât reuniunile lor
nu sunt de regulă publice; ele nu sunt expresia unui drept de asociere, ci structuri
rezultate din baza electivă a Parlamentului;
! Rolul grupurilor parlamentare rezultă din următoarele aspecte:
• grupurile fac propuneri pentru alegerea preşedintelui Camerei, a membrilor
Biroului permanent, pentru numirea comisiilor parlamentare permanente sau
temporare şi a altor structuri, cum sunt delegaţiile parlamentare;
• propunerile se fac în cadrul numărului de locuri ce revine grupurilor, în raport
cu ponderea lor în Cameră (algoritm);
• grupurile pot prezenta amendamente prin intermediul şi în numele membrilor;
• liderii grupurilor de la Camera Deputaţilor participă la lucrările Comitetului
ordinii de zi;
• grupurile îşi pot desemna un reprezentant care să exprime în plen poziţia
întregului grup (mai ales la şedinţele organizate);
• liderul grupului poate cere verificarea cvorumului;
• grupul poate sesiza Curtea Constituţională cu verificarea constituţionalităţii
regulamentului Camerei.

33
2.4. Alte structuri constituite pe principiul constituţional al autonomiei
parlamentare
Înfiinţarea structurilor analizate, menţionate de art. 64 din Constituţie, este
obligatorie; Camerele, însă, pe temeiul autonomiei parlamentare, pot constitui şi alte
structuri cum sunt:

• delegaţiile parlamentare, ce se constituie cu respectarea configuraţiei


politice a Camerei;
• grupurile de prietenie cu alte popoare şi state, în constituirea cărora nu
intervine, în nici un fel, apartenenţa politică.
În alte Parlamente există şi grupuri de presiune, alcătuite nu pe criteriul
apartenenţei politice, ci în funcţie de aderenţa parlamentarilor la o idee, cum ar fi
egalitatea sexelor, sau grupuri de studiu, pentru informarea parlamentarilor asupra
unor aspecte de interes deosebit etc.

34
Capitolul III

MANDATUL PARLAMENTAR

3.1. Noţiunea de mandat parlamentar

Mandatul parlamentar defineşte o demnitate publică obţinută prin alegerea


parlamentarului de către electorat, în vederea reprezentării acestuia în realizarea
competenţelor Parlamentului, demnitate din care rezultă că mandatul parlamentar este
reprezentativ, în sensul că, deşi ales de un segment al corpului electoral, alcătuit din
alegătorii dintr-o circumscripţie, fiecare parlamentar reprezintă întreg corpul electoral
(circumscripţia constituie numai un mod de desemnare practicat datorită dimensiunii
corpului electoral).
Conţinutul mandatului parlamentar este prestabilit, prin Constituţie, lege,
regulamentele parlamentare sau pe cale cutumiară, fiind dedus din exercitarea
prerogativelor ce alcătuiesc competenţa Parlamentului.

3.2. Deosebirile mandatului parlamentar faţă de mandatul civil

Potrivit art. 1532 din Codul Civil, mandatul este un contract în puterea căruia o
persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama altei persoane de la care a primit
însărcinarea.
• mandatul civil este de drept privat, cu un conţinut rezultat din acordul de voinţă
expres sau prezumat al părţilor şi cu caracter imperativ, raportat numai la voinţa
mandantului, pe când mandatul parlamentar este un mandat de drept public, cu un
conţinut prestabilit şi cu caracter reprezentativ al întreg corpului electoral (popor);
• mandatul civil rezultă din acordul de voinţă expres sau presupus dintre mandant
şi mandatar (cum ar fi în cazul gestiunii de afaceri), pe când mandatul parlamentar este
rezultatul alegerilor parlamentare (baza electivă), care reprezintă un act - condiţie

35
pentru dobândirea lui (cu un conţinut prestabilit, cum este actul alegerii şi condiţia
reprezentativităţii rezultate din adiţionarea voturilor pentru fiecare candidat),
• mandatul civil este imperativ, în sensul obligativităţii împuternicirii
mandantului, pe când mandatul parlamentar este reprezentativ, definind o demnitate
publică, al cărei conţinut este stabilit prin Constituţie, prin regulamentele
Parlamentului sau prin lege, ori pe cale cutumiară; de aceea mandatul civil implică
acceptarea de către mandant a actelor mandatarului făcute în virtutea împuternicirii
acordate, pe când cel parlamentar este general şi nu implică ratificarea de către
electorat a actelor îndeplinite;
• mandatul civil poate fi şi implicit, pe când mandatul parlamentar este
întotdeauna expres, alegătorii trebuind să voteze pentru o listă sau un candidat, în
funcţie de tipul de scrutin;
• mandatul civil este esenţialmente revocabil, pe când mandatul parlamentar nu
poate fi revocat;
• mandatul civil implică aducerea la îndeplinire de către mandatar a
împuternicirii acordate de mandant, pe când mandatul parlamentar nu presupune o
relaţie juridică între alegători şi aleşi ori între partid şi parlamentari, potrivit art. 69 alin.
(2) din Constituţie, orice mandat imperativ fiind nul.

3.3. Natura juridică a mandatului parlamentar

Aşa cum rezultă din cele arătate:

• mandatul parlamentar este o categorie a dreptului public, deoarece


Constituţia, legea sau eventual cutuma sunt cele care îi stabilesc conţinutul şi îi
determină limitele;
• mandatul parlamentar nu presupune o relaţie juridică între parlamentar şi
alegători, sau partid, ci doar o relaţie politică sancţionată prin aceea că nu va mai fi
ales, iar pe parcursul exercitării, pierderea sprijinului politic, chiar eliminarea din
grupul parlamentar etc.; ca demnitate publică mandatul parlamentar presupune

36
împuternicirea dată de alegători ca parlamentarul să fie în serviciul întregului corp
electoral (popor) şi nu numai al unei părţi din aceasta (alegătorii circumscripţiei
electorale sau ai partidului din care parlamentarul face parte), exercitând astfel un
mandat reprezentativ.

3.4. Trăsăturile mandatului parlamentar

! Trăsăturile mandatului reies din natura sa şi anume:

• împuternicirea pe care o cuprinde are caracter general;


• în exercitarea sa, parlamentarul este independent;
• mandatul său este irevocabil;
• conferă parlamentarului un regim special de protecţie.

a) Generalitatea mandatului parlamentar


- o dată ales, parlamentarul devine reprezentantul întregului popor, iar conţinutul
mandatului său este determinat de interesele acestuia, pe care îl reprezintă, şi nu numai
ale celor care l-au votat; în definirea acestor interese, opţiunea parlamentarului este
liberă, chiar dacă el face parte dintr-un partid pe care îl reprezintă în Parlament; chiar
faţă de partid opţiunea sa rezultă exclusiv din propria convingere;
- mandatul parlamentar exprimă relaţia parlamentarului cu întregul popor, în
serviciul căruia este, nu numai cu alegătorii circumscripţiei care l-au votat, deşi aceştia
beneficiază de prezenţa sa în virtutea obligaţiei parlamentarului de a ţine legătura cu
alegătorii.

b) Independenţa mandatului parlamentar


- în exercitarea mandatului, parlamentarul se supune numai Constituţiei, legilor şi
este ţinut să adopte atitudini care, potrivit conştiinţei sale, servesc binelui public;
- independenţa parlamentarului nu este contrară obligaţiei depunerii jurământului
care se referă tocmai la îndatorirea de a respecta conţinutul politic al mandatului;
- libertatea de acţiune a parlamentarului rezultă din prevederile art. 69 alin. 2 din
Constituţie, potrivit căruia „mandatul imperativ este nul”.

37
c) Irevocabilitatea mandatului parlamentar
- mandatul imperativ fiind nul, potrivit art. 69 alin. 2 din Constituţie, pe cale de
consecinţă mandatul parlamentar nu poate fi revocat, fiind reprezentativ;
irevocabilitatea este garanţia independenţei care, la rândul său, asigură generalitatea
mandatului;
- irevocabilitatea nu este afectată de obligaţia depunerii jurământului datorită
conţinutului acestuia.
d) Protecţia mandatului parlamentar este îndeosebi de natură constituţională şi
datorită importanţei ei o vom trata separat.

! Legătura politică dintre parlamentar şi societate

e) Alte explicaţii privind trăsăturile mandatului parlamentar


- faptul că mandatul parlamentar are caracter reprezentativ nu înseamnă că, o
dată ce alegerea a avut loc, orice legătură dintre parlamentar şi alegători dispare;
- parlamentarul este supus permanent şi difuz influenţei opiniei publice, pe care,
la rândul său, o influenţează; independenţa mandatului nu înseamnă că parlamentarii
se pot dezinteresa de aspiraţiile de ansamblu ale poporului, deoarece, altminteri,
principiul reprezentării ar fi o simplă ficţiune; Parlamentul îşi desfăşoară activitatea
sub control electiv, întrucât electoratul, la următoarele alegeri, poate să nu îl mai
aleagă;
- pentru evitarea riscului unei rupturi între Parlament şi electorat, un rol important îl
au formele de îmbinare a democraţiei reprezentative cu democraţia semi-directă:
referendumul (constituţional sau consultativ) şi iniţiativa populară; aceluiaşi scop îi
sunt subordonate şi posibilitatea dizolvării Parlamentului, în caz de criză
guvernamentală (art. 89 din Constituţie), şi durata mandatului parlamentar de 4 ani,
care temperează tendinţa parlamentarilor de a se transforma într-o oligarhie politică;
- prin intermediul parlamentarilor, cu excepţia celor independenţi, partidele
politice sunt reprezentate în Parlament; este o reprezentativitate care nu e antinomică
cu mandatul de parlamentar, deoarece corespunde conţinutului său politic; apartenenţa

38
politică a parlamentarilor are un rol important în asigurarea legăturii lor cu mediul
social datorită rolului partidelor politice de intermediari între societate şi stat şi de
mediatori în confruntarea intereselor şi concepţiilor specifice diferitelor grupe sociale;
- alegerea parlamentarilor prin vot universal şi direct asigură, prin presiunea
perspectivei scrutinului, un contact permanent între aceştia şi mediul social; astfel,
parlamentarul este în serviciul poporului, având mandat de la corpul electoral, nu de la
partid, deşi acesta l-a propus şi susţinut în alegeri; într-o societate democratică,
promovarea politicii partidului este o chestiune de convingere, onestitate şi moralitate,
trăsături ce nu sunt de conceput fără independenţa de opinie şi decizie a
parlamentarului în exercitarea mandatului său;
- independenţa parlamentarului constă în aceea că partidul de care aparţine nu îi
poate impune, sub aspect juridic, cum să voteze, cum să-şi exercite dreptul la cuvânt
ori să nu părăsească partidul sau grupul parlamentar din care face parte; pe plan politic,
însă, nerespectarea promisiunilor, angajamentelor, a disciplinei de partid etc. poate
avea consecinţe care pot marca definitiv cariera de politician a parlamentarului;
- posibilitatea parlamentarilor de a sesiza Curtea Constituţională înainte de
promulgarea legii, ca şi pentru controlul constituţionalităţii tratatelor şi acordurilor
internaţionale înainte de ratificare, îi transformă în garanţi ai respectării Constituţiei.

3.5. Dobândirea mandatului parlamentar

a) Dobândirea mandatului parlamentar prin alegeri


Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat potrivit sistemului electoral instituit prin legile electorale; de aceea,
parlamentarul dobândeşte mandatul la data la care a fost ales.

b) Dobândirea mandatului parlamentar prin desemnare


Art. 62 alin. 2 din Constituţie permite reprezentarea distinctă în Camera
Deputaţilor a organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au
obţinut nici măcar un mandat prin scrutin, dar au participat la alegeri pe liste proprii şi

39
au obţinut un anumit scor electoral, în funcţie de norma de reprezentare specifică; este
o discriminare pozitivă, în favoarea acestor minorităţi.

c) Procesul intrării în exerciţiul mandatului parlamentar


- biroul electoral de circumscripţie eliberează certificatul doveditor al alegerii în
termen de 24 de ore de la încheierea operaţiunii de atribuire a mandatelor;
- o dată cu eliberarea certificatului, cel ales intră în posesia mandatului său, ceea ce
conferă imunitate şi anumite drepturi patrimoniale, cum ar fi decontarea cheltuielilor
de transport dinspre localitatea unde îşi are domiciliul spre Bucureşti, în vederea
începerii exercitării mandatului;
- parlamentarul intră, însă, în exerciţiul mandatului de la data întrunirii legale a
Camerei din care face parte, sub condiţiile validării şi a depunerii jurământului;
totodată, se naşte şi obligaţia de a da curs convocării Camerelor de către Preşedintele
României, iar încălcarea voită a acestor obligaţii are semnificaţia refuzului de a-şi
exercita mandatul;
- Parlamentul nou ales se întruneşte la convocarea Preşedintelui României în cel
mult 20 de zile de la alegeri; de la această dată încetează calitatea de parlamentar a
membrilor Parlamentului anterior şi se declanşează procedura preliminară constituirii
organelor de lucru ale noului Parlament; în perioada preliminară, alesul intră în
exerciţiul mandatului, care însă, prin scopul urmărit, este limitat la problematica
validării mandatelor rezultate din alegeri;
- o dată cu validarea a cel puţin două treimi din mandate, potrivit regulamentelor
celor două Camere, acestea sunt legal constituite, întrucât îşi pot exercita în întregime
prerogativele (să adopte orice lege, inclusiv constituţională, să învestească Guvernul,
să-şi aleagă organele de lucru etc.), iar parlamentarii, după depunerea individuală a
jurământului în faţa plenului Camerei, intră pe deplin în exerciţiul mandatului lor
(nedepunerea jurământului are ca efect pierderea mandatului);
- din cele arătate, rezultă că între momentul eliberării de către birourile electorale de
circumscripţie a certificatelor doveditoare a câştigării alegerilor şi până la data
depunerii jurământului, există, în parlalel, două corpuri legiuitoare:

40
* primul, care îşi continuă mandatul, dar un mandat limitat din punct de
vedere al competenţelor;
* al doilea, care încă nu şi-a început activitatea.
În acest mod se asigură continuitatea autorităţii legislative, neexistând nici un
moment vid de putere legislativă.

3.6. Durata mandatului parlamentar

- coincide cu aceea a Camerei, de patru ani, deoarece mandatul se exercită


individual, dar se realizează colectiv la nivelul Camerei;
- această durată se prelungeşte de drept în următoarele situaţii:
! până la întrunirea noului Parlament, potrivit art. 63 alin. 3 din Constituţie, pentru a
se asigura permanenţa funcţiei Parlamentului; potrivit art. 63 alin. 4 din Constituţie
competenţa Parlamentului în această perioadă este însă limitată întrucât nu poate
adopta, modifica sau abroga legi organice sau revizui legea fundamentală;
! pe durata stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea
acestora.
Durata mandatelor celor două Camere este egală; ea poate fi mai mică de 4 ani în
cazul dizolvării Parlamentului; potrivit art. 89 din Constituţie, Preşedintele
României, după consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor
grupurilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat
votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la
prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de
investitură. Constituţia permite o singură dizolvare a Parlamentului într-un an de
zile. Deci, dizolvarea este condiţionată de existenţa unei crize guvernamentale, a
cărei soluţionare reclamă arbitrajul electoratului, dar ea nu poate avea loc în
ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de
mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă.

3.7. Încetarea mandatului poate fi:

41
a) colectivă, ca urmare a încetării mandatului Camerei la expirarea duratei
acestuia sau a dizolvării Parlamentului de către Preşedintele României.
b) individuală, pentru nedepunerea jurământului, deces, demisie, incompatibilitate
sau pierderea drepturilor electorale.

3.8. Supleanţii şi vacanţa circumscripţiei electorale

Supleanţii sunt candidaţii înscrişi pe listă care la alegeri nu au obţinut un loc în


Parlament; se pot deosebi două situaţii:
- vacanţa locului de parlamentar, când titularul de pe lista care a câştigat
mandatul pierde această calitate, locul său urmând a fi luat de candidatul imediat
următor, cu condiţia ca acesta să nu-şi fi schimbat încadrarea politică;
- vacanţa circumscripţiei electorale, când dacă nu există supleanţi, precum şi în
cazul încetării mandatului unui candidat independent, se organizează alegeri parţiale
pentru mandatul respectiv, cu excepţia ultimelor 12 luni anterioare expirării
mandatului Camerei;
- mandatul deputatului sau senatorului ocupat prin sistemul supleanţilor sau al
alegerii parţiale durează până la expirarea normală a mandatului Camerei din care
parlamentarul face parte (cu excepţia prelungirii acestui mandat în condiţiile art. 63 alin.
1 sau a dizolvării Parlamentului în condiţiile art. 89 din Constituţie).

3.9. Conţinutul mandatului parlamentar reprezintă totalitatea drepturilor şi


obligaţiilor pe care le presupune.

Drepturile parlamentarilor pot fi clasificate în drepturi politice şi drepturi


patrimoniale.

$ Drepturile politice sunt cele prin exercitarea cărora parlamentarii realizează


conţinutul politic al mandatului lor şi anume:
a) Iniţiativa parlamentară ce se poate manifesta sub modalitatea dreptului de
iniţiativă legislativă, prin propuneri legislative sau amendamente, depunerea de

42
moţiuni sau proiecte, hotărâri ori prin declaraţii, dreptul de a participa la iniţiative
colective, cum sunt pentru suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, moţiunea
de cenzură pentru demiterea Guvernului, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la
neconstituţionalitatea legii înainte de promulgare sau a tratatelor sau altor acorduri
internaţionale înainte de adoptarea legii de ratificare, cererea de întrunire a Camerelor în
sesiune extraordinară etc.
b) Libertatea de exprimare, specifică parlamentarilor prin dreptul la cuvânt şi
dreptul la vot.
c) Drepturi legate de activitatea de control a executivului prin chestionarea
Guvernului sau a membrilor săi pe calea întrebărilor sau interpelărilor, participarea la
iniţierea de moţiuni simple sau de cenzură, anchete, solicitarea de informaţii; Guvernul
este obligat să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camere.
d) Drepturi legate de organizarea şi funcţionarea Camerelor care se referă la
dreptul de a alege şi a fi ales în organele de lucru ale acestora, la dreptul de a se
organiza în structuri politice, la dreptul de a face parte din alte formaţiuni ad-hoc sau
permanente ale Camerei cum sunt grupurile de prietenie cu alte ţări sau delegaţiile
parlamentare, dreptul de a demisiona.

$ Drepturile patrimoniale se referă la consecinţele patrimoniale ale mandatului


reprezentativ; demnitatea de parlamentar rezultă dintr-un raport de drept public în
cadrul căruia drepturile patrimoniale reprezintă contraprestaţia serviciului realizat;
- fac parte dintre măsurile de protecţie a mandatului parlamentar, întrucât sunt
destinate să asigure independenţa patrimonială a parlamentarilor (au apărut ca urmare
a generalizării votului universal, ce a permis accesul în Parlament al unor persoane fără
avere, spre deosebire de votul cenzitar, ce asigura selectarea doar a celor ce plăteau un
anumit nivel de impozit reprezentând censul de avere);
- sunt consecinţa faptului că funcţia de parlamentar, constituind o demnitate publică,
ca şi orice altă demnitate, cum este aceea de ministru, judecător etc., implică plata unei
remuneraţii a serviciului prestat (indemnizaţia lunară sau acordarea unor facilităţi în
lipsa cărora serviciul nu s-ar putea presta – transportul, cazarea, plata cheltuielilor pe

43
plan local, pentru legătura cu alegătorii etc.).

$ Indemnizaţiile şi alte drepturi patrimoniale


- cuantumul indemnizaţiei lunare se stabileşte prin lege organică;
- indemnizaţia cuprinde o parte fixă şi una variabilă, legată de participarea la
şedinţe (diurna de şedinţă);
- indemnizaţia este de ordine publică, deci nu se poate renunţa la ea;
- alte drepturi pecuniare se referă la decontarea cheltuielilor de transport şi
cazare, îndeosebi pentru parlamentarii din provincie, la suma acordată pentru
reprezentativitatea pe plan local, cum este biroul senatorial etc.

3.10. Obligaţiile parlamentarului

Corelativ drepturilor, parlamentarul are următoarele obligaţii:

- participarea la lucrările comisiilor şi a plenului;


- încadrarea într-o comisie permanentă;
- respectarea jurământului depus, a procedurii parlamentare şi a regulamentelor;
- declararea averii înainte de validare şi la sfârşitul mandatului;
- evitarea conflictului de interese;
- asigurarea unui contact permanent cu alegătorii din circumscripţia electorală.

3.11. Sancţiuni

Pentru încălcarea obligaţilor, sancţiunile pot fi disciplinare, pecuniare şi politice.

a) Sancţiuni disciplinare
Constituie abateri disciplinare săvârşite de parlamentari următoarele fapte, dacă,
potrivit legii, nu constituie infracţiuni:
a) încălcarea dispoziţiilor privind îndatoririle parlamentarului prevăzute de
Constituţie şi de legea statutului deputatului şi senatorului;
b) încălcarea jurământului de credinţă;
c) nerespectarea prevederilor Regulamentului Camerei;

44
d) exercitarea abuzivă a mandatului parlamentar;

e) comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui


demnitar în şedinţele de plen, de comisii sau de birou sau în afara acestora, dar cu
privire la exercitarea mandatului de parlamentar.
- Sancţiunile disciplinare aplicate de preşedintele Camerei sunt: atenţionarea,
chemarea la ordine, retragerea cuvântului, avertismentul scris, eliminarea din sală;
- Sancţiunile disciplinare aplicate de Cameră sunt: interzicerea participării la
lucrări pentru o perioadă de timp, excluderea temporară de la un număr de maxim 30
de şedinţe. Excluderea temporară are ca efect suspendarea indemnizaţiei lunare pe
timpul excluderii şi a drepturilor ce ţin de calitatea de parlamentar, cu excepţia
imunităţii, interzicerea participării la lucrările Camerei şi ale comisiilor, ca urmare a
interzicerii accesului în incinta Camerei; excluderea se execută de către chestor şi, în
caz de opunere, cu ajutorul forţei publice puse la dispoziţia Camerei;
- de regulă, sancţiunile se aplică gradual, însă în cazul unei fapte mai grave se
aplică o sancţiune mai gravă.

b) Sancţiuni pecuniare
Constituie sancţiuni pecuniare următoarele consecinţe ale unei sancţiuni
disciplinare:
- reducerea indemnizaţiei, neacordarea diurnei de şedinţă; ele sunt specifice
pentru combaterea absenteismului;
- sancţiunea pecuniară complementară a pierderii dreptului de premiere anuală.

c) Sancţiuni politice
Constituie sancţiuni politice cele aplicate pentru încălcarea de către parlamentari a
disciplinei de partid, fără a implica consecinţe juridice.
- ele sunt specifice parlamentarilor din structurile de conducere care pot fi
revocaţi fie ca urmare a unor fapte imputabile, fie a pierderii sprijinului politic;
- sancţiunea maximă ca urmare a pierderii sprijinului politic al partidului sau a
sancţionării de către alegători a comportamentului său sau al partidului din care face

45
parte, este aceea că parlamentarul respectiv nu va mai fi ales.

3.12. Protecţia mandatului parlamentar

Categorii de măsuri cu rol de protecţie:

- împotriva presiunilor alegătorilor şi ale partidului cu sprijinul căruia a intrat în


Parlament, mandatul parlamentar este apărat de dispoziţiile art. 69 alin. 2 care interzic
mandatul imperativ; interdicţia mandatului imperativ este un mijloc de protecţie a
libertăţii şi independenţei parlamentarilor; de aceea, programul politic pe baza căruia
parlamentarul a fost ales nu are semnificaţia unui mandat imperativ; realizarea
programului poate antrena răspunderea politică a parlamentarului faţă de partidul politic
pe care îl reprezintă, care îl poate exclude sau îi poate retrage sprijinul acordat, cât şi în
faţa electoratului, sub acest aspect alegerile constituind un mijloc de verificare a modului
în care parlamentarii şi-au adus la îndeplinire mandatul;
- faţă de presiunile ce ar putea fi exercitate de Guvern sau de grupuri de interese,
protecţia mandatului este asigurată prin incompatibilităţi, evitarea conflictului de
interese, imunitate parlamentară şi drepturile patrimoniale la care ne-am referit.

a) Incompatibilităţile reprezintă interdicţia unei persoane ce ocupă demnitatea de


parlamentar de a îndeplini o altă funcţie care, potrivit legii, este incompatibilă cu
aceasta. Incompatibilitatea protejează independenţa parlamentarului. Ea implică
opţiunea acestuia între mandat şi o altă funcţie publică sau privată. Deputatul va
demisiona din funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat, în termenul
legal de la data apariţiei cazului de incompatibilitate, iar senatorul va demisiona din
funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de senator, în termenul prevăzut de lege.
După expirarea acestui termen, parlamentarul care continuă să se afle într-un caz de
incompatibilitate este considerat demisionat din funcţia de parlamentar. Schimbările
intervenite în activitatea parlamentarului pe durata exercitării mandatului se aduc
neîntârziat la cunoştinţa Biroului permanent.
$ Categorii de incompatibilităţi

46
- incompatibilitatea cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de
membru al Guvernului; scopul este evitarea subordonării faţă de executiv;.
- respectarea bicameralismului duce la interdicţia de a ocupa în acelaşi timp
funcţia de deputat şi cea de senator; de altfel, este o cauză de iligibilitate;
- alte incompatibilităţi sunt stabilite prin Legea organică privind statutul deputaţilor
şi senatorilor, cum sunt, de exemplu, cu funcţia de primar, consilier local, secretar al
Consiliului local etc.
- evitarea conflictului de interese are ca scop asigurarea, de asemenea, a
independenţei parlamentarilor; de aceea, sunt aplicabile asemănător regulile de la
incompatbilităţi.

$ Notă: Distincţia între neeligibilităţi (iligibilităţi) şi incompatibilităţi


- neeligibilităţile sunt mijloace de protecţie a corpului electoral, reprezentând
cauze care împiedică o persoană să fie aleasă;
- neeligibilităţile sunt prevăzute în art. 71 alin.1 din Constituţie şi au caracter absolut,
împiedicând pe cineva să candideze sau, dacă a obţinut mandatul, atrag nulitatea
acestuia.
$ Reguli de procedură
- incompatibilităţile şi conflictul de interese interzic cumulul funcţiei de
parlamentar cu funcţia incompatibilă sau în conflict de interese; ele nu atrag nulitatea
mandatului, ci doar opţiunea parlamentarilor, într-un anumit termen, la epuizarea
căruia se prezumă că parlamentarul a renunţat la mandatul său.

b) Imunitatea parlamentară este un mijloc de protecţie a mandatului


parlamentar faţă de eventualele presiuni sau abuzuri care s-ar comite împotriva
persoanei sale; ea are scopul de a garanta libertatea de exprimare a parlamentarului şi
protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatorii.
Imunitatea protejează mandatul în sine, având caracter obiectiv şi imperativ; de
aceea, ea nu constituie un drept subiectiv, la care parlamentarul ar putea renunţa, nici
un privilegiu, contrar egalităţii cetăţenilor în faţa legii fiind consecinţa unui imperativ

47
al statutului constituţional al parlamentarului şi Camerei din care face parte, precum şi
al principiului potrivit căruia parlamentarii sunt în serviciul poporului.
Imunitatea parlamentară cunoaşte două modalităţi: lipsa răspunderii juridice şi
inviolabilitatea.

$ Lipsa răspunderii juridice


- este pentru voturile şi opiniile exprimate în exerciţiul mandatului, apărând două
drepturi de bază ale parlamentarului: dreptul de vot şi libertatea cuvântului;
- este absolută, în sensul că nu poate fi ridicată şi se referă la orice fel de
răspundere, penală, contravenţională sau civilă;
- este perpetuă, apărând pe parlamentar şi după terminarea mandatului;
- este o imunitate de fond, întrucât priveşte actele intrinseci mandatului, cum sunt
votul, amendamentele, luările de cuvânt, întrebările, interpelările, rapoartele şi avizele
prezentate din partea comisiei din care face parte etc.;
- lipsa răspunderii juridice pentru votul sau opiniile exprimate nu exclude
răspunderea disciplinară pentru încălcarea regulamentelor, răspunderea penală sau
civilă pentru săvârşirea unor fapte străine mandatului pe care parlamentarul îl exercită;
- ea nu apără pe parlamentar pentru faptele săvârşite în afara mandatului (articole,
manifestaţii, declaraţii la televiziune sau radio etc. sau pentru proferarea de injurii,
chiar la tribuna Parlamentului);
- este o imunitate funcţională, întrucât priveşte exerciţiul mandatului.

$ Inviolabilitatea
- se referă numai la interdicţia arestării, reţinerii, percheziţionării parlamentarului
fără încuviinţarea Camerei din care face parte, după ascultarea lor; urmărirea şi
trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa de judecată aparţine tot acestei Curţi;
- este o imunitate de procedură, întrucât poate împiedica actele de procedură

48
susmenţionate doar pe durata mandatului; după încetarea acestuia, parlamentarul nu
mai este apărat, iar pe perioada imunităţii termenul de prescripţie este suspendat;
- se referă exclusiv la răspunderea penală, în limitele discutate anterior nu şi la cea
civilă, contravenţională sau de altă natură (ca în cazul lipsei de răspundere), precum şi
la fapte străine de exerciţiul mandatului;
- în caz de infracţiune flagrantă, parlamentarul poate fi reţinut şi supus percheziţiei,
dar ministrul justiţiei va informa de îndată Camera din care acesta face parte, care va
decide, prin vot secret, cu majoritate absolută, cu privire la menţinerea sau revocarea
măsurii;
- inviolabilitatea, în limitele menţionate, are ca scop să împiedice ca un parlamentar
să fie privat de posibilitatea de a-şi exercita funcţia din cauza urmăririi represive şi
arbitrare, inspirate din motive politice;
- inviolabilitatea nu suprimă represiunea, ci întârzie declanşarea procedurii arestării,
reţinerii sau percheziţionării parlamentarului;
- cererea motivată de reţinere, arestare sau percheziţie se adresează preşedintelui
Camerei de către ministrul justiţiei şi se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi; săvârşirea
sau descoperirea ulterioară a unor noi fapte penale determină introducerea unei noi
cereri de reţinere, arestare sau percheziţie;
- cererea ministrului justiţiei va fi înaintată comisiei juridice, de disciplină şi de
imunităţi, care va stabili prin raportul său dacă există motive temeinice pentru
aprobarea cererii sau ea este inspirată doar din motive politice, iar soluţionarea este de
competenţa plenului Camerei; este, deci, o modalitate de control al executivului, care
este autorul cererii, prin ministrul justiţiei şi care trebuie să o motiveze şi să o
dovedească;
- fiecare Cameră hotărăşte asupra cererii de ridicare a imunităţii, în modalitatea
inviolabilităţii, după ascultarea celui în cauză, prin votul secret cu bile al majorităţii
membrilor săi.
Încuviinţând sau respingând cererea, Camerele Parlamentului nu se transformă
într-un organ de jurisdicţie; de aceea, aprobarea cererii ministrului justiţiei nu are nici o

49
semnificaţie în ce priveşte calificarea juridică a faptei, care este un atribut exclusiv al
instanţei de judecată.
În sens larg, tot o măsură de protecţie este şi competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie de a judeca faptele parlamentarilor după ridicarea imunităţii.

50
Capitolul IV

INTRODUCERE ÎN DREPTUL PARLAMENTAR


AL PROCEDURII PARLAMENTARE

4.1. Premise constituţionale

4.1.1. Competenţa Parlamentului este:

! generală, de a delibera asupra problemelor naţiunii, esenţială fiind calitatea sa de

unic organ legiuitor;


! specială, îndeosebi în materie de control, numiri etc.

Fiind dată de Constituţie, competenţa Parlamentului nu poate fi nici extinsă şi nici


restrânsă printr-un alt act decât legea constituţională.

Limitele competenţei Parlamentului:


a) supremaţia Constituţiei, care constrânge Parlamentul să nu încalce prevederile
acesteia;
b) principiul separaţiei puterilor , care implică echilibru şi colaborarea între
puterile statului, împiedicând Parlamentul să se substituie altei autorităţi
(Guvernului, judecătorului, Preşedintelui României);
c) partajarea competenţei, în anumite domenii şi anume.
• cu Guvernul, ce are monopolul iniţiativei în materie de buget şi ca efect
al prezumţiei de delegare legislativă ce justifică ordonanţa de urgenţă;
• cu Preşedintele României, în ce priveşte tratatele internaţionale semnate
în numele României, pe care numai preşedintele le poate trimite Parlamentului spre
ratificare, instituirea măsurilor excepţionale (starea de asediu sau de urgenţă) sau
mobilizarea forţelor armate, ce pot fi luate doar de Preşedintele României cu

51
aprobarea prealabilă sau posterioară a Parlamentului, numirea la propunerea
Preşedintelui a directorilor serviciilor speciale;
• cu corpul electoral, în ce priveşte revizuirea Constituţiei.

4.1.2. Funcţiile Parlamentului

a) Funcţia de legiferare
- există anumite limitări care definesc întinderea legitimităţii constituţionale a
funcţiei de legiferare:
* încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale este sancţionată cu
neconstituţionalitatea legii;
* nucleul dur al Constituţiei (limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din
Constituţie);
* respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor (Parlamentul nu se
poate substitui Guvernului sau altor organe publice);
- calitatea Parlamentului de unică autoritate legiuitoare nu exclude intervenţia altor
autorităţi în procesul de legiferare, cum sunt:
• cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României, ce determină o nouă
lectură;
• sesizarea pentru neconstituţionalitate anterioară promulgării admisă printr-o
decizie a Curţii Constituţionale, ce obligă Parlamentul, în cadrul procedurii
complementare a reexaminării, să pună de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei;
• sesizarea, admisă de Curta Constituţională, anterioară ratificării, cu
neconstituţionalitatea unui tratat sau acord internaţional;

b) Funcţia de control
- se exercită în principal asupra executivului, dar poate privi orice alt domeniu de
activitate;

52
- se realizează prin rapoarte şi programe prezentate Parlamentului, prin întrebări,
interpelări sau anchete parlamentare, prin rezolvarea petiţiilor adresate Camerelor, prin
moţiuni simple sau de cenzură;
- deşi necesar şi deplin, controlul parlamentar nu este totuşi nelimitat, exercitându-
se în cadrul general al competenţei constituţionale a Parlamentului, deci cu respectarea
regimului de separaţie a autorităţilor publice în exercitarea statală a puterii. De aceea,
Parlamentul nu se poate substitui controlului exercitat de diferite autorităţi ale
administraţiei publice şi nici nu se poate pronunţa asupra responsabilităţii civile, penale,
contravenţionale etc. a unei persoane, adică nu se poate substitui atribuţiilor unei instanţe
judecătoreşti.

c) Funcţia de reprezentare
- a fost esenţială în configurarea democraţiei reprezentative şi a regimului
parlamentar, îndeosebi în perioada iniţială a conflictului dintre Parlament şi monarhie
(care astfel a devenit constituţională);
- asigură agregarea intereselor şi valorilor ce îşi dispută întâietatea în societate în
procesul de adoptare a unei măsuri, indiferent de natura ei exclusiv politică sau şi
legislativă etc.;
- în societatea modernă, funcţia de reprezentare a Parlamentului este concurată de
noi centre de reprezentativitate în dezbaterea unor probleme politice, îndeosebi mass-
media (presa scrisă şi, mai ales, televiziunea şi radioul), Guvernul, Preşedintele
României, grupurile de presiune (sindicate, organizaţii patronale, biserica, partidele,
mai ales extraparlamentare, ONG-uri, fundaţii etc.);
- pentru îndeplinirea funcţiei de reprezentare, limitată prin însăşi compoziţia politică
a Parlamentului, important este aportul Consiliului Economic şi Social, ce asigură
reprezentativitatea pe criterii profesionale (nu politice), contactul cu structurile
administraţiei publice, îndeosebi centrale, ca şi cu grupurile de presiune, în principal la
nivelul dezbaterilor şi analizei în comisiile parlamentare, ca şi asigurarea transparenţei
întregii activităţi.

53
d) Funcţia externă
- ratificarea şi denunţarea tratatelor internaţionale;
- declararea stării de război sau încetarea ostilităţilor militare;
- participarea la structurile parlamentare internaţionale (ale Consiliului Europei,
ale OSCE, ale Pactului Nord Atlantic).

e) Competenţa de numiri
- învestirea Guvernului sau retragerea încrederii acordate acestuia prin moţiunea
de cenzură;
- numirea Avocatului Poporului de către Camerele reunite ale Parlamentului;
- numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor
speciale;
- numirea de către fiecare Cameră a trei judecători ai Curţii Constituţionale (din
cei 9 ce alcătuiesc Curtea);
- numirea în condiţiile legii a unor membrii ai Consiliului Superior al
Magistraturii;
- numirea unor membri în Consiliul Naţional al Audiovizualului;
- propunerea, de către comisiile de specialitate, a membrilor Consiliului Concurenţei
etc.

f) Funcţia de organizare internă


- este o consecinţă a principiului constituţional al autonomiei
parlamentare.
- Camerele validează alegerea parlamentarilor şi au o structură politică proprie,
alcătuită din grupurile parlamentare;
-de asemenea, Camerele îşi adoptă regulamente proprii şi îşi aleg organele de
lucru pe care pot să le revoce.

54
4.1.3. Actele Parlamentului

! Definire: reprezintă manifestarea de voinţă a uneia din Camere sau a Camerelor

reunite în şedinţă comună rezultată din desfăşurarea procedurii parlamentare şi


obiectivată într-un înscris; deci, în definirea actului, forma determină conţinutul
acestuia;
! Categorii: acte juridice şi acte exclusiv politice; ceea ce le uneşte este faptul că

aceste categorii de acte exprimă întotdeauna o opţiune politică.


• acte exclusiv politice prin care Parlamentul îşi exprimă atitudinea cu scopul de a
influenţa o anumită activitate, cum ar fi: declaraţia, apelul, mesajul, chemarea,
proclamaţia etc. Actele exclusiv politice sunt numerus apertus, nefiind definite
constituţional, iar respectarea lor nu poate fi impusă de forţa coercitivă a statului;
moţiunea simplă reprezintă singurul act politic definit prin Constituţie;
• actele juridice reprezintă manifestări de voinţă în scopul de a produce efecte
juridice; de aceea, încălcarea lor este sancţionată juridic prin forţa coercitivă a
statului şi sunt numerus clausus, fiind prevăzute de către Constituţie şi anume:
legile, hotărârile şi regulamentele Camerelor; actele juridice sunt normative, dacă
instituie reguli juridice sau individuale (cum ar fi o parte din hotărâri); moţiunea de
cenzură este un tip de moţiune care, dacă este adoptată cu respectarea procedurii
constituţionale, are ca efect juridic demiterea Guvernului.

a) Legea
- reprezintă actul adoptat de Camerele Parlamentului în forma aprobată de
Camera decizională, promulgat de Preşedinte, şi publicat în Monitorul Oficial al
României;
- poate fi ordinară, organică şi constituţională, potrivit art. 73 din Constituţie;
- legea constituţională nu se promulgă, fiind supusă aprobării prin referendum de
către corpul electoral, pe când legea ordinară sau organică sunt supuse promulgării.

b) Hotărârea

55
- reprezintă actul Camerei sau Camerelor reunite privitor la activitatea acestora,
cum ar fi aprobarea regulamentului parlamentar, validarea mandatelor, alegerea
organelor interne ale Parlamentului, aprobarea cererii de arestare, reţinere sau
percheziţionare a unui parlamentar de către Cameră etc.;
- reprezintă un act specific autonomiei regulamentare a Camerelor;
- ca regulă, hotărârea are efecte juridice cu caracter intern; aceste efecte pot fi şi
externe, cum ar fi o hotărâre de aprobare a cererii de arestare, reţinere sau
percheziţionare a unui parlamentar de către Cameră, care, chiar dacă priveşte
nemijlocit exercitarea în Parlament a mandatului de către deputat sau senator, după
caz, reprezintă şi autorizarea aplicării împotriva parlamentarului a unor măsuri
specifice procedurii penale, ceea ce este un efect extern.
Fiecare Cameră îşi adoptă propriul regulament, iar Camerele reunite adoptă
regulamentul şedinţelor comune ale Camerelor. Regulamentul este o „rezoluţie” sau o
varietate de hotărâre prin care se fixează principiile activităţii parlamentare.
Regulamentul parlamentar este un act normativ, fiind supus obligaţiei de publicare în
Monitorul Oficial, dar sub semnătura preşedintelui Camerei.
Există câteva deosebiri esenţiale ale regulamentului parlamentar faţă de lege.
Astfel:
- legile organice au un domeniu rezervat (art.73 din Constituţie);
- legile sunt rezultatul deciziei succesive a ambelor Camere; pentru adoptarea
legilor – indiferent de natura lor – au loc dezbaterea şi votarea lor separată (inclusiv pe
articolele ce fac obiectul unor amendamente) în fiecare dintre cele două Camere,
urmând ca legile, cu excepţia celor constituţionale să fie adoptate în forma aprobată în
Camera decizională (chiar dacă nu are loc o dezbatere, prima Cameră sesizată îşi
exprimă voinţa, în sensul acceptării iniţiativei legislative, în forma cu care a fost
sesizată, prin adoptarea tacită a legii în termenul constituţional prevăzut în art. 75);
- legile, cu excepţia celor constituţionale, supuse aprobării prin referendum, se
înaintează promulgării de către Preşedintele României;
- regulamentele se adoptă de fiecare Cameră în parte cu votul majorităţii absolute

56
a parlamentarilor; această majoritate nu transformă regulamentul în lege, ci urmăreşte
asigurarea unei reprezentări cât mai largi a voinţelor parlamentarilor în adoptarea
actului normativ ce concretizează autonomia regulamentară a Parlamentului;
- regulamentele parlamentare reprezintă „o prelungire a Constituţiei” în ce
priveşte organizarea şi funcţionarea Parlamentului; prin aceste regulamente nu se pot
institui reguli pentru persoane din afara Parlamentului sau de către o Cameră pentru
cealaltă.

c) Moţiunea
- poate fi simplă sau de cenzură;
- moţiunile reprezintă actele prin care o Cameră sau Camerele reunite îşi exprimă
atitudinea într-o anumită problemă;
- moţiunea de cenzură adoptată are efecte juridice, în timp ce moţiunea simplă este
exclusiv un act politic;
- de regulă, nu este obligatoriu ca moţiunea să se concretizeze într-un înscris, putând
rezulta numai din vot (cum ar fi respingerea unei legi).

Actele interne ale Parlamentului


- nu au fost cuprinse între „Actele Parlamentului” datorită faptului că au caracter
intern şi efectele lor interesează exclusiv procedura parlamentară;
- ele provin de la organele de lucru ale Camerelor;
- exemple: actul de convocare a Camerelor, raportul comisiei sesizate în fond, de
mediere, avizul unei comisii, trimiterea legii adoptate de o Cameră spre dezbatere
celeilalte Camere, ordinea de zi etc.

57
Capitolul V

PROCEDURA PARLAMENTARĂ

5.1. Introducere

Conţinut: procedura parlamentară cuprinde reguli ce ordonează activitatea


Parlamentului în scopul exercitării competenţei sale constituţionale şi legale; ele
rezultă din Constituţie şi din regulamentele parlamentare.
Forma: forma scrisă este esenţială, dar există şi reguli cutumiare sau precedente
cu caracter complementar, care însă devin obligatorii în sens normativ doar după
receptarea lor cu titlu de cutumă; valoarea precedentului este aceea a unei soluţii ce nu
are caracter obligatoriu, similar cu precedentul judecătoresc.
Funcţionalitatea: procedura trebuie să asigure participarea opoziţiei în
funcţionarea Camerelor şi în structurile organizatorice ale acestora, pentru a se
valorifica pluralismul politic.
Diferenţiere: procedurile parlamentare generale cuprind reguli de aplicaţie generală
şi reguli speciale (distincţie exclusiv metodologică); singura distincţie ştiinţifică este,
însă, aceea dintre regulile procedurale de natură constituţională, întrucât de respectarea
lor depinde constituţionalitatea externă a legii (cum sunt majoritatea necesară adoptării
legii, specializarea sesizării etc.), şi celelalte reguli de procedură, a căror respectare este o
problemă exclusiv de competenţa Parlamentului.

5.2. Premisele procedurii parlamentare


5.2.1. Legislatura

- activitatea parlamentară se dimensionează în timp;


- legislatura desemnează durata mandatului colectiv al Parlamentului, implicit al
fiecărei Camere;

58
- ca regulă, legislatura este de 4 ani, având în vedere explicaţiile date atunci când
s-a tratat durata mandatului, prorogarea acesteia sau dizolvarea Parlamentului;
- efectele expirării legislaturii: perimă toate lucrările nefinalizate, cu excepţia
proiectelor de lege sau propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi a unei Camere
(art. 63 din Constituţie).

5.2.2. Sesiunea
- este perioada în care o adunare parlamentară îşi exercită în deplinătate
competenţa sa constituţională sau, sub aspect funcţional, perioada în care plenul se
poate întruni în şedinţe;
- în afara sesiunii, parlamentarii nu pot adopta acte de competenţa plenului;
- încheierea sesiunii nu are efecte asupra activităţii Biroului permanent şi nici, cu
aprobarea acestuia, asupra activităţii comisiilor parlamentare;
- în dreptul parlamentar sunt două soluţii, a sesiunii continue, cum a fost în cazul
lucrărilor Adunării Constituante, şi a sesiunii ordinare, cu posibilitatea convocării în
afara acesteia a sesiunii extraordinare, care este sistemul constituţional actual;
- convocarea în sesiuni ordinare sau extraordinare se face de către preşedinţii
Camerelor, înlăturând-se astfel orice imixtiune a autorităţilor executive în
funcţionarea Parlamentului.
Două sunt principiile specifice sesiunii, ca expresie a bicameralismului:
* principiul simultaneităţii, potrivit căruia nu poate fi convocată în sesiune numai
o Cameră şi nu poate fi dizolvată numai una din Camere, iar alegerile sunt simultane;
în ce priveşte exclusiv convocarea, ca excepţie, în mod justificat poate fi convocată
doar una din Camere, cum ar fi pentru dezbaterea propriului regulament, alegerea
preşedintelui Camerei, locul devenind vacant, dezbaterea în Camera decizională
pentru aprobarea legii adoptate anterior de către Camera prima sesizată etc.;
* principiul continuităţii, potrivit căruia sesiunea nu poate fi întreruptă sau
suspendată;
! Categorii de sesiuni:

59
a. Sesiunea ordinară
- sunt două sesiuni ordinare pe an: februarie-iunie şi septembrie-decembrie,
totalizând una din cele mai lungi perioade din Europa;
- pe perioada sesiunii ordinare, Parlamentul îşi poate exercita oricare din funcţiile
sale;
- deschiderea sesiunii are două efecte specifice: încetarea mandatului membrilor
Biroului permanent, cu excepţia preşedintelui, al cărui mandat este pe durata
legislaturii, şi alegerea unui nou birou permanent.

b. Sesiunea extraordinară
- este pentru o ordine de zi determinată, fiind justificată de cerinţa îndeplinirii unei
sarcini neobişnuite, de un eveniment neprevăzut sau de situaţiile în care întrunirea în
sesiune extraordinară este de drept (adică nu la cerere); fiind limitată la rezolvarea
problemei înscrise pe ordinea de zi, parlamentarii pot, prin neadoptarea ordinii de zi, să
evite ţinerea sesiunii; deci, în realitate, sesiunea are loc numai cu acordul lor (prin
votarea ordinii de zi); durata sesiunii nu poate depăşi termenul maxim până la care
preşedintele Camerei, potrivit Constituţiei, convoacă sesiunea ordinară;
- Camerele se întrunesc în sesiuni extraordinare la cererea Preşedintelui
României, a Biroului permanent sau a cel puţin o treime din numărul deputaţilor
sau al senatorilor; data este cea stabilită de preşedintele Camerei prin actul
convocării parlamentarilor;
- întrunirea de drept în sesiune extraordinară se face în condiţiile expres prevăzute
de Constituţie: în caz de agresiune armată împotriva ţării, de instituire a stării de
urgenţă sau de asediu, în ipoteza depunerii după închiderea sesiunii ordinare a unei
ordonanţe de urgenţă de către Guvern.

5.2.3. Şedinţa
- reprezintă forma de constituire a Camerei în reuniune plenară;
- şedinţele se desfăşoară pe parcursul a patru zile din săptămână, cea de a cincea
fiind rezervată activităţii în circumscripţiile electorale;

60
- şedinţele sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea preşedintelui sau a cel
puţin 20 de senatori, respectiv a unui grup parlamentar la Camera Deputaţilor, se
hotărăşte, cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi, ca acestea să fie secrete; la
şedinţele publice ale Camerelor pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului
şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei semnate de
secretarul general al Camerei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent; cetăţenii pot
asista pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către
cei interesaţi, în limita locurilor disponibile şi a spaţiului destinat publicului.;
parlamentarii, ca iniţiatori ai propunerilor legislative aflate pe ordinea de zi a celeilalte
Camere, au acces la lucrările parlamentare ale Camerei din care nu fac parte; membrii
Guvernului sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să participe la lucrările
Parlamentului atunci când sunt solicitaţi în acest sens; parlamentarii Camerei sunt
obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei, prezenţa fiind urmărită de un secretar
(parlamentarul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa
va anunţa biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe
deoarece altminteri, poate fi sancţionat şi pierde drepturile corespunzătoare din
indemnizaţie).

61
Capitolul VI

PROCEDURILE PARLAMENTARE GENERALE

Definire: Procedurile parlamentare generale cuprind acele reguli aplicabile


indiferent de procedura specifică problemei ce face obiectul deliberării, precum şi
anumite reguli ale procedurii parlamentare speciale de care depinde constituţionalitatea
externă (formală) a actului adoptat; unele dintre ele au fost legiferate, îndeosebi în
materie de numiri, iar restul sunt prevăzute exhaustiv în regulamentele parlamentare
sau pot fi cutumiare.
Scop: procedura parlamentară valorifică nu numai dimensiunile juridico-statale,
ci şi cele politice ale Parlamentului; astfel, procedura parlamentară înlesneşte
dezbaterea liberă şi contradictorie a problemelor de pe agenda de lucru a
Parlamentului, transparenţa vieţii parlamentare, permiţând receptarea şi cunoaşterea sa,
precum şi controlul opiniei publice.
Categorii: principalele proceduri parlamentare generale privesc sesizarea,
pregătirea lucrărilor, procedura dezbaterilor şi procedura de vot.

6.1. Sesizarea

- Parlamentul poate acţiona şi din oficiu, adică din iniţiativa sa, dar regula
este sesizarea; în fond, procedura este un ansamblu de reguli pentru soluţionarea
sesizării;
- sesizarea, asigurând declanşarea unei proceduri, este expresia unui drept
sau a unei atribuţii căreia îi corespunde obligativitatea punerii în mişcare a
competenţei organului sesizat; ca urmare, competenţa Parlamentului fiind
constituţională sau legală, numai actele prin care, potrivit Constituţiei sau legii, se

62
pune în mişcare această competenţă, constituie o sesizare. De aceea, o petiţie sau o
cerere, cum a fost cea a minerilor când au pătruns cu forţa în incinta Camerei
Deputaţilor, neavând asemenea efect, nu constituie o sesizare.
- Există mai multe tipuri de sesizări ale Parlamentului; principalele sunt
următoarele:
• sesizări prin care se pune în mişcare competenţa Parlamentului ca unic organ
legiuitor, şi anume dreptul de iniţiativă legislativă: proiecte de legi, dacă iniţiativa este
guvernamentală, sau propuneri de lege, dacă iniţiativa este parlamentară, provenind
de la cel puţin un deputat sau senator, ori populară (cel puţin 100.000 de cetăţeni cu
drept de vot din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau
în municipiul Bucureşti să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături);
• sesizarea se adresează diferit în funcţie de obiectul proiectului de lege sau
propunerii legislative, deoarece, potrivit art. 75 din Constituţie, competenţa Camerelor
este diferită; astfel, sesizarea se adresează mai întâi Camerei prime sesizate, urmând ca
ulterior să decidă definitiv cea de a doua Cameră;
♦iniţiativa guvernamentală şi cea populară trebuie să fie conforme Legii de
organizare şi funcţionare a Guvernului şi, respectiv, Legii privind iniţiativa populară;
♦iniţiativa revizuirii Constituţiei se exercită, potrivit art. 150 din legea
fundamentală, de Preşedintele României, la propunerea Guvernului, de cel puţin un
sfert din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de
cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării,
iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel
puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative;
• sesizări care declanşează procedurile complementare de reexaminare a
legii adoptate (cerere de reexaminare formulată de Preşedintele României sau
decizia Curţii Constituţionale de admitere a sesizării privind neconstituţionalitatea
unei prevederi legale înainte de promulgare sau de constatare a
neconstituţionalităţii unei prevederi regulamentare);

63
• sesizarea pentru săvârşirea unor acte cu caracter solemn (prestarea
jurământului de către Preşedintele României, şedinţe omagiale etc.);
• sesizarea pentru dezbaterea unor probleme politice ale naţiunii de
competenţa Parlamentului, cum sunt mesajele Preşedintelui României sau
declaraţiile politice ale primului-ministru;
• sesizarea pentru exercitarea de către Parlament a competenţei sale de
numiri, cum este cererea pentru acordarea votului de încredere în vederea formării
Guvernului;
• sesizări prin care se pune în mişcare competenţa de control a
Parlamentului: moţiunea de cenzură, rapoartele comisiilor de anchetă, rapoartele
Avocatului Poporului, ale Curţii de Conturi etc.
- sesizările pot fi interne (parlamentari, grupuri, organe de lucru) sau
externe (Guvern, Preşedintele României, cetăţeni); la cerere (ceea ce este regulă)
sau din oficiu (cum ar fi trimiterea legii spre dezbatere celeilalte Camere);
- sesizarea este, de regulă, facultativă, cu unele excepţii: supunerea spre
aprobare de către Parlament a măsurilor excepţionale luate de Preşedintele
României în baza art. 92, 93 din Constituţie; prezentarea rapoartelor comisiilor de
anchetă, supunerea spre dezbatere a rapoartelor unor autorităţi publice (Avocatul
Poporului, SRI, Curtea de Conturi etc.).
Desesizarea are ca efect încheierea procedurii de soluţionare a sesizării; de
aceea, ea este ireversibilă.

6.2. Procedura de pregătire a lucrărilor Camerelor

Eficienţa activităţii parlamentare depinde de pregătirea lucrărilor, spre a evita


desfăşurarea lor în mod dezordonat şi fără o fundamentare prealabilă. Metodele
utilizate sunt: programarea dezbaterilor sub forma ordinii de zi, aprobarea programului
de activitate şi analiza prealabilă în cadrul comisiilor parlamentare.

64
6.2.1. Procedura „ordinii de zi”

Principiu: Camera este stăpâna ordinii de zi.


Ordinea de zi şi programul de activitate:
- sunt o garanţie împotriva improvizaţiei şi surprizei şi, deşi sub aspect
juridic reglementează ordinea dezbaterilor, au un caracter esenţialmente politic;
- conţinutul proiectului ordinii de zi şi al programului de activitate este
reglementat de regulamentele Camerelor, precum şi de regulamentul şedinţelor
comune;
- ordinea de zi şi programul de activitate ale Senatului se aprobă de plenul
Senatului, la propunerea Biroului permanent lărgit, cu participarea preşedinţilor de
comisii şi a liderilor grupurilor parlamentare;
- la Camera Deputaţilor, proiectul ordinii de zi şi al programului de
activitate se întocmesc de Biroul permanent, cu consultarea grupurilor
parlamentare, şi se aprobă de Comitetul ordinii de zi, prezidat de preşedintele
Camerei, fără drept de vot, ce aparţine numai liderilor grupurilor parlamentare,
fiecare cu puterea de vot a grupului în plenul Camerei; la elaborarea şi aprobarea
ordinii de zi este invitat şi reprezentantul Guvernului, pentru a fi consultat;
- proiectul ordinii de zi cuprinde, în succesiunea determinată de
importanţă, proiecte de lege, propuneri legislative, rapoarte, informări şi alte acte
prevăzute de lege pentru a fi dezbătute de Camere, precum şi, după caz, întrebări,
interpelări, declaraţii sau alte probleme propuse de Guvern, de Biroul permanent
ori de parlamentari;
- la întocmirea şi aprobarea ordinii de zi se asigură prioritate dezbaterii:
# ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului;
# proiectelor de legi şi propunerilor legislative în procedură de urgenţă, celor pentru
care Camera respectivă are rolul de Cameră primă sesizată, precum şi celor
referitoare la armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene şi a
Consiliului Europei;
# proiectelor de legi pentru ratificarea tratatelor internaţionale

65
# rapoartelor întocmite de comisiile de mediere cu privire la soluţionarea
divergenţelor între Camere în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei;
# rapoartelor sau declaraţiilor primului-ministru cu privire la politica Guvernului;
- proiectul ordinii de zi pentru săptămâna următoare este supus spre
aprobare Senatului şi se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, în
ultima zi de activitate în plen a săptămânii; la Camera Deputaţilor proiectul
se aprobă de Comitetul ordinii de zi până la sfârşitul fiecărei săptămâni de
lucru a Camerei;
- la Camera Deputaţilor modificarea ordinii de zi sau a programului
de lucru se aprobă, în cazuri excepţionale, de Comitetul ordinii de zi, la
cererea Biroului permanent, iar la Senat, ordinea de zi poate fi modificată,
pentru motive bine întemeiate şi urgente, de către plen, numai la cererea
Biroului permanent, a unui grup parlamentar, a unei comisii a Senatului sau a
Guvernului;
- importanţa politică a ordinii de zi: exprimă politica legislativă a
Camerei;
- ordinea de zi este săptămânală, cu excepţia şedinţelor comune, când se
referă la problemele pentru care a fost convocată şedinţa comună;
- pentru sesiunile extraordinare, ordinea de zi se aprobă, la fiecare dintre
Camere, de către plenul acesteia; neaprobarea ordinii de zi de către Cameră
împiedică ţinerea sesiunii extraordinare;
- înscrierea unui proiect pe ordinea de zi este un act ireversibil, întrucât el
nu mai poate fi retras de iniţiator la finele legislaturii şi se transmite noului
Parlament.

6.2.2. Examinarea şi avizarea în comisii

- în comisii se examinează proiectele de legi, propunerile legislative şi


amendamentele, precum şi alte acte sau probleme cu care comisia este sesizată de
Biroul permanent sau de plenul Camerei;

66
- comisia permanentă sesizată în fond primeşte şi analizează avizele
celorlalte comisii care examinează proiectul de lege sau propunerea legislativă în
termenul stabilit de Biroul permanent; la şedinţele comisiei sesizate în fond, alături
de membrii acesteia pot participa, fără drept de vot, şi iniţiatorii propunerilor
legislative sau, în cazul în care comisia consideră necesar, autorii unor
amendamente la proiecte de legi sau propuneri legislative aflate pe ordinea de zi a
comisiei, reprezentanţii comisiilor sesizate pentru avizare, precum şi alţi invitaţi
care ar putea ajuta la înţelegerea unor probleme de specialitate, în vederea
întocmirii de către comisie a raportului;
- este o fază prealabilă, pregătitoare, în care se asigură fundamentarea
soluţiilor;
- analiza prealabilă în comisii este un mijloc de protecţie a plenului
împotriva surprizelor şi improvizaţiei şi de asigurare a fundamentării soluţiilor, din
care cauză ea prefigurează decizia plenului sub aspect juridic şi politic (reflectă
adevăratul rol al opoziţiei parlamentare, deci clivajul politic concret faţă de
problema dezbătută); neajunsul soluţiei îl constituie posibila întârziere a lucrărilor
(comisia sesizată în fond de la Camera decizională poate fi groparul unor iniţiative
faţă de care grupurile parlamentare nu manifestă voinţa politică de a le supune
dezbaterii plenului);
- procedura de avizare în comisii este diferită, în funcţie de obiectul
dezbaterii şi de competenţa constituţională a Parlamentului; astfel sunt sesizări care
nu fac obiectul dezbaterii în comisie: moţiunea de cenzură, mesajul Preşedintelui
României, declaraţiile primului-ministru etc.

6.3. Procedura dezbaterilor

- dezbaterea şi dreptul la cuvânt sunt de esenţa parlamentarismului,


deoarece în acest fel se exprimă diversitatea de opinii; dreptul la cuvânt poate fi
utilizat într-o manieră obstrucţionistă, spre a împiedica sau întârzia luarea unei
decizii; de asemenea, este esenţial ca opoziţia să se poată exprima; de aceea,

67
procedura dezbaterilor trebuie să fie contradictorie şi să evite pe cât posibil
practicile obstrucţioniste;
- şedinţa este deschisă de preşedinte sau, în lipsa sa, de un vicepreşedinte;
- parlamentarii iau cuvântul în ordinea înscrierii la cuvânt pe o listă
prestabilită dacă preşedintele nu hotărăşte altfel; sunt exceptaţi parlamentarii care
au dreptul să ia cuvântul, în afara listei, în probleme ce implică persoana lor, cum ar
fi o imputaţie incorectă sau în chestiuni procedurale;
- cuvântul se acordă de preşedinte şi se rosteşte de la tribuna Camerei, spre
a se încuraja elocinţa; în practică, luarea de cuvânt este şi din sală, ceea ce
încurajează caracterul viu al dezbaterilor;
- de regulă, luarea de cuvânt este limitată la o intervenţie de cel mult 5
minute;
- vorbitorii sunt obligaţi să se refere exclusiv la chestiunea pentru
discutarea căreia s-au înscris la cuvânt, intervenţie care să asigure
contradictorialitatea (o intervenţie contra şi apoi alta pentru soluţia prezentată de
iniţiator);
- Camera poate decide sistarea dezbaterilor;
- dacă dezbaterea este organizată, cum ar fi, de exemplu, la moţiunea de
cenzură sau la dezbaterile generale privind un proiect de lege, se exprimă
reprezentanţii grupurilor parlamentare în durata de timp alocată; organizarea
dezbaterilor se aprobă, la Camera Deputaţilor, de către Comitetul ordinii de zi;
- sunt interzise dialogul între cel de la tribună şi persoanele din sală,
proferarea de injurii, calomnii sau tulburarea dezbaterilor;
- de regulă, în plen, dezbaterile sunt publice;
- în comisii, dezbaterile nu sunt publice dacă comisia nu decide altfel;
- la dezbateri pot participa parlamentarii ce au făcut amendamente,
raportorii comisiilor, membrii Guvernului, diverşi invitaţi; în comisii pot participa,
fără drept de vot, şi diverşi invitaţi, cei ce au făcut amendamente etc.;

68
- dezbaterile se caracterizează prin oralitate, fiind interzisă citirea
cuvântului rostit, şi prin contradictorialitate.

6.4. Procedura de vot

Definire: votul reprezintă manifestarea de voinţă care exprimă acordul sau


dezacordul parlamentarilor unei Camere sau ai Camerelor reunite pentru a lua decizii
referitoare la măsuri de ordin legislativ, politic, procedural, electiv ori de altă natură, ce
au făcut obiectul dezbaterii; abţinerile, absenţii, ca şi cei prezenţi care nu votează au
semnificaţia unui vot „contra”, deoarece împiedică formarea majorităţii necesare
adoptării măsurii supuse votului;
- Decizia este expresia voinţei majoritare, obiectivizată prin însumarea voturilor
individuale în rezultatul votării, după ce minoritatea ce s-a opus adoptării măsurii s-a
putut exprima;
- Votul este un drept – funcţie, în serviciul poporului şi nu al parlamentarului care
îl exercită; de aceea, parlamentarii nu pot renunţa la dreptul de vot şi nu îl pot
tranzacţiona în interes personal.
Caracteristicile votului în Parlament:
- votul este universal în cadrul comunităţii parlamentarilor, egal, direct, public, cu
excepţia celui secret, dar nu este liber exprimat, datorită obligaţiei parlamentarilor de a
se prezenta la şedinţa de vot;
- votul constituie punctul culminant al dezbaterii, finalizarea acesteia; în cursul
votării nu se acordă dreptul la cuvânt.

Modalităţile de vot
a) deschis (public), când se poate şti votul fiecărui parlamentar; modalităţile sale
sunt votul prin ridicare de mâini sau în picioare, prin apel nominal (fiecare parlamentar
este chemat la tribună şi se pronunţă „contra” sau „pentru”), prin vot electronic cu
listing;

69
b) secret, cum sunt: votul cu bile - fiecare parlamentar introduce o bilă albă sau
neagră în urnă (bilele introduse în urnele de aceeaşi culoare sunt vot „pentru”, iar cele
în urne de culori diferite, vot „contra”), cu buletine de vot pentru numiri individuale
sau votul electronic fără listing;
Reguli procedurale privind exprimarea votului:
- preşedintele votează ultimul;
- repetarea votului se poate face pentru vicii de procedură sau vicii în derularea
votării sau în caz de paritate de voturi; dacă şi a doua oară paritatea se menţine, votul
este „contra”; retractarea votului nu este admisibilă (votul odată exprimat este
dobândit).

Cvorumul anterior votării


- Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi organice sau ordinare, hotărâri,
moţiuni şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii parlamentarilor Camerei
respective; pentru adoptarea de legi constituţionale, cvorumul este de minim două
treimi din parlamentarii fiecărei Camere; în orice altă situaţie, cvorumul a fost
desfiinţat.
- în cadrul procedurii legislative, condiţia cvorumului se aplică numai la votul
pentru adoptarea legii în ansamblul ei, precum şi atunci când, potrivit prevederilor
regulamentului, se supune la vot respingerea proiectului de lege sau a propunerii
legislative la propunerea comisiei sesizate în fond, după dezbaterile generale, deci
înainte de dezbaterea pe articole; verificarea întrunirii cvorumului se poate dispune
numai la şedinţele de vot final imediat înaintea votării, de către preşedinte, din proprie
iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar; în cazul în care cvorumul nu
este întrunit, şedinţa se suspendă, iar preşedintele va arăta data când se reiau lucrările;
amânarea votării are loc şi atunci când nu este întrunită cel puţin majoritatea de două
treimi necesară adoptării unei legi constituţionale;
- preşedintele Camerei amână votarea dacă nu este întrunit cvorumul; în practica
parlamentară, amânarea votului s-a făcut şi în ipoteza în care o măsură, neputând fi
luată decât cu o majoritate calificată, s-a constatat că prezenţa este inferioară acelei

70
majorităţi; în această ipoteză, rezultatul votului ar fi fost cunoscut înainte de a fi
exprimat, aşa încât supunerea la vot ar fi fost inutilă; dacă situaţia se repetă, votul are
loc chiar dacă numărul celor prezenţi este în continuare inferior celui necesar pentru
adoptarea măsurii;
- în stabilirea rezultatului votului, esenţial este numărul minim de voturi necesar
pentru ca decizia referitoare la măsura ce a făcut obiectul votului să poată fi luată;
această majoritate poate fi simplă, absolută sau calificată; există majorităţi de
conjunctură, în care parlamentarii majorităţii votează cu opoziţia şi invers;
- proclamarea rezultatelor votului se face de către preşedinte;
- publicarea votului se asigură o dată cu procesul verbal al şedinţei;
- votul se exercită numai în sală; astfel, unii parlamentari pot fi excluşi de la vot
ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare privind interzicerea participării la lucrările
Camerei pentru o perioadă de timp;
- votul este personal şi nu se poate delega; de aceea, parlamentarii absenţi sunt
excluşi de la vot, indiferent de motivul care a stat la baza absenţei lor (cum ar fi
îndeplinirea unei însărcinări date de Cameră); totuşi, în mod excepţional, pentru situaţii
strict determinate, s-a permis în domeniul revizuirii Constituţiei, votul prin
corespondenţă.

71
Capitolul VII

PROCEDURILE PARLAMENTARE SPECIALE

Procedurile parlamentare speciale sunt cele specifice unor domenii de activitate.


În cele ce urmează, ne vom opri asupra principalelor proceduri privind legiferarea,
controlul executivului, numirile etc.

7.1. Procedura legislativă pentru adoptarea legilor ordinare şi a legilor


organice

În toată această secţiune, ne vom referi la procedura de adoptare a legilor ordinare


şi a celor organice, urmând ca procedura referitoare la adoptarea legilor de revizuire a
Constituţiei să o tratăm într-o secţiune distinctă.
Privită în ansamblul său, procedura legislativă cuprinde regulile de la conturarea
ideii de lege până la publicarea ei. Procedura cuprinde trei faze:
$ prima fază, prealabilă sesizării Parlamentului, cu caracter administrativ;
$ a doua fază, parlamentară;
$ a treia fază, promulgarea şi publicarea legii în Monitorul Oficial al României.

7.1.1. Conceptul de lege

În sens material: totalitatea actelor normative care alcătuiesc legislaţia în


ansamblul ei.
În sens formal: actul adoptat cu acest titlu de către Camerele Parlamentului, în
forma aprobată de Camera decizională, promulgat de către Preşedintele României şi
publicat în Monitorul Oficial.

7.1.2. Procedura de legiferare (faza parlamentară a procedurii legislative)

72
Reprezintă totalitatea regulilor pentru pregătirea dezbaterilor, dezbaterea şi
votarea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în fiecare Cameră sau, ca
excepţie, în Camerele reunite în şedinţă comună, în situaţiile expres prevăzute de
Constituţie, referitoare la adoptarea bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale
de stat, precum şi la adoptarea legii de revizuire a Constituţiei, atunci când, ca urmare a
medierii dintre cele două Camere, mai există divergenţe.
Procedura legislativă parlamentară cuprinde succesiv:
- etapa de pregătire a lucrărilor;
- etapa deliberativă.
Prima etapă priveşte în principal: înregistrarea şi difuzarea proiectului
parlamentarilor şi comisiilor parlamentare; analiza în comisii şi înscrierea pe ordinea de
zi.
A doua etapă priveşte dezbaterea şi votarea proiectului în plenul Camerei. Întrucât
procedura parlamentară pentru proiectele de lege sau propunerile legislative este aceeaşi,
în continuare ne vom referi doar la proiecte, pentru ambele categorii.

Trăsăturile procedurii de legiferare


a) contradictorialitatea, în cadrul binomului majoritate – opoziţie;
b) rolul hotărâtor al grupurilor parlamentare în desfăşurarea procedurii;
c) caracterul repetitiv al procedurii, nu numai ca efect al bicameralismului,
dar şi al faptului că orice întoarcere a procedurii, cum ar fi în cazul procedurilor
complementare de reexaminare a legii, înseamnă repetarea ei;
d) oficialitatea în desfăşurarea procedurii, în sensul că procedura
parlamentară, o dată declanşată, se desfăşoară în temeiul obligaţiilor constituţionale
şi regulamentare ce revin organelor de lucru ale Parlamentului, cu unele excepţii,
cum ar fi posibilitatea retragerii proiectului, prezentarea amendamentelor etc.;
e) drepturile ce se exercită în cadrul procedurii parlamentare – de iniţiativă
legislativă, de vot, de a cere reexaminarea legii etc. – prin natura lor, privesc un
interes public;
f) caracterul public al procedurii;

73
g) structura procedurii în mai multe faze succesive (prealabile la dezbaterea
în plen şi faza deliberării plenului Camerei);
h) competenţa decizională diferită a Camerelor;
i) caracterul imperativ şi de decădere a termenelor în cadrul procedurii
parlamentare;
j) publicitatea şedinţelor în plen şi lipsa publicităţii la şedinţele comisiilor;
k) caracterul scris al procedurii parlamentare, cu excepţia dreptului la
cuvânt.

A. Etapa pregătitoare
Sesizarea Camerei este diferită în funcţie de conţinutul proiectului, cu respectarea
articolului 75 din Constituţie. În acest sens, sesizarea este diferită după cum:
a)Camera decizională este Senatul, în care caz, proiectele sunt înaintate spre
dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată; ele sunt pentru
ratificarea tratatelor sau altor acorduri internaţionale şi stabilirea măsurilor legislative
ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi adoptarea definitivă a
legilor organice ce privesc organizarea şi funcţionarea statului.
b) Cameră decizională este Camera Deputaţilor în toate cazurile ce nu fac parte
din enumerarea de la litera a); în această ipoteză, proiectele se înaintează la prima
Cameră sesizată care este Senatul.

Competenţa celor două Camere ale Parlamentului, în calitate de Camere prime


sesizate, este redată în tabelul următor:

Camera Deputaţilor Senat


proiectele de legi şi propunerile legislative pentru toate proiectele de legi şi propunerile legislative
ratificarea tratatelor sau a altor acorduri de nivelul legilor ordinare
internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă

74
din aplicarea acestor tratate sau acorduri
proiectele legilor organice prevăzute în Constituţie la:
art.31 Dreptul la informaţie art. 3 Teritoriul
alin.(5) alin. (2)
art.40 Dreptul de asociere art. 5 Cetăţenia
alin.(3) alin. (1)
art.55 Apărarea ţării art. 5 Simboluri naţionale
alin.(2) şi alin. (1)
(3)
art.58 Avocatului Poporului – Numirea şi art. 16 Egalitatea în drepturi
alin.(3) rolul alin. (4)
art. 73 organizarea Guvernului şi a art. 44 Dreptul de proprietate privată
alin. (3) Consiliului Suprem de Apărare a alin. (2)
lit e) Ţării
art. 73 contenciosul administrativ art. 52 Dreptul persoanei vătămate de o
alin. (3) alin. (2) autoritate publică
lit k)
art. 73 organizarea şi funcţionarea art. 55 Apărarea ţării - incorporarea
alin. (3) Consiliului Superior al Magistraturii, alin. (3)
lit l) a instanţelor judecătoreşti, a
Ministerului Public şi a Curţii de
Conturi
art. 73 organizarea generală a art. 73 sistemul electoral, organizarea şi
alin. (3) învăţământului alin. (3) funcţionarea Autorităţii Electorale
lit n) lit a) Permanente
art. 73 organizarea administraţiei publice art. 73 organizarea, funcţionarea şi finanţarea
alin. (3) locale, a teritoriului, precum şi alin. (3) partidelor politice
lit o) regimul general privind autonomia lit b)
locală
art.79 Consiliul Legislativ art. 73 organizarea şi desfăşurarea
alin.(2) alin. (3) referendumului
lit d)
art.102 Guvernul – Rolul şi structura art. 73 regimul stării de mobilizare parţială
alin.(3) alin. (3) sau totală a forţelor armate şi al stării
lit f) de război
art.105 Guvernul – Incompatibilităţi art. 73 regimul stării de asediu şi al stării de
alin.(2) alin. (3) urgenţă
lit g)
art.117 Înfiinţarea de autorităţi art. 73 infracţiunile, pedepsele şi regimul
alin.(3) administrative autonome alin. (3) executării acestora
lit h)
art.118 Sistemul de apărare art. 73 acordarea amnistiei sau a graţierii
alin.(2) şi alin. (3) colective
(3) lit i)
art.120 Administraţia publică locală – art. 73 statutul funcţionarilor publici
alin.(2) Principii de bază alin. (3)
lit j)
art.123 Prefectul art. 73 regimul juridic general al proprietăţii
alin.(3) alin. (3) şi al moştenirii
lit m)
art.125 Statutul judecătorilor art. 73 regimul general privind raporturile de
alin.(2) alin. (3) muncă, sindicatele, patronatele şi
lit p) protecţia socială
art.126 Instanţele judecătoreşti art. 73 statutul minorităţilor naţionale din

75
alin.(4) şi alin. (3) România
(5) lit r)
art.128 Folosirea limbii materne şi a art. 73 regimul general al cultelor
alin.(2) interpretului în justiţie alin. (3)
lit s)
art. 140 Curtea de Conturi art. 83 Preşedintele României - prelungirea
alin.(1) alin. (3) mandatului
art.142 Curtea Constituţională – Structura art. 136 Proprietatea
alin. (5) alin. (3),
(4) si (5)
art. 141 Consiliul Economic şi Social

În toate cazurile arătate în tabelul de mai sus în care Camera Deputaţilor este
Cameră primă sesizată, Senatul este Cameră decizională, reciproca fiind valabilă.

Aspecte de ordin procedural


• proiectele se înregistrează în ordinea prezentării lor la Biroul permanent al
Camerei la care au fost depuse; ele trebuie să fie însoţite de o expunere de motive, iar
propunerile legislative trebuie redactate în forma cerută pentru proiectele de legi;
Biroul permanent este cel care verifică dacă sesizarea a fost depusă cu respectarea
articolului 75 din Constituţie şi va trimite celeilalte Camere proiectul de lege sau
propunerea legislativă respectivă în cazul în care această din urmă Cameră era
competentă a-l adopta în primă lectură;
• dacă nu sunt însoţite de avizul Consiliului Legislativ şi, când este cazul, de cel
al Consiliului Economic şi Social, proiectele de legi sau propunerile legislative, după
caz, se trimit acestora, avizul urmând să fie emis în termenul prevăzut de lege;
• în cazul propunerilor legislative iniţiate de către cetăţeni, preşedintele Camerei
prime sesizate, înainte de comunicarea iniţiativei către parlamentarii Camerei
respective, va solicita Curţii Constituţionale verificarea îndeplinirii condiţiilor
constituţionale pentru exercitarea iniţiativei legislative;
• proiectele de legi se înregistrează numai la Camera competentă a fi prima
sesizată, în conformitate cu art. 75 din Constituţie şi nu trebuie să fie lovite de vicii de
inadmisibilitate; Biroul permanent are competenţa de a constata existenţa cauzelor de
inadmisibilitate şi de a decide dacă Camera unde a fost depus proiectul este

76
competentă, potrivit art. 75 din Constituţie, să-l dezbată în calitate de Cameră primă
sesizată;
• parlamentarii pot sesiza oricare dintre Camerele Parlamentului, în funcţie de
domeniul de specializare a competenţei Camerei prima sesizată din care face parte
propunerea legislativă respectivă;
• după înregistrare la Biroul permanent al Camerei, proiectele, avizul Consiliului
Legislativ, al Consiliului Economic şi Social şi a altor instituţii ori organisme care,
potrivit legii, au competenţa de avizare, precum şi dacă este cazul, decizia Curţii
Constituţionale, punctul de vedere al Guvernului în situaţiile prevăzute de Constituţie
şi alte materiale supuse Camerei spre dezbatere şi aprobare se distribuie
parlamentarilor şi comisiilor parlamentare (comisia sesizată în fond şi cele pentru
avizare, după caz);
• proiectele se înregistrează în ordinea prezentării lor la Biroul permanent;
• proiectele sunt aduse la cunoştinţă Camerei de către preşedintele acesteia, prin
anunţarea titlului, a iniţiatorului, a comisiei sesizate în fond şi celor pentru avizare şi a
termenului pentru depunerea amendamentelor de către parlamentarii Camerei
respective, sub sancţiunea decăderii;
• termenele procedurale ale procesului legislativ curg pe zile lucrătoare, atât în
plen, cât şi în comisii, dacă nu se prevede altfel (de exemplu, termenele de protecţie a
dreptului parlamentarilor de a sesiza Curtea Constituţională sunt pe zile calendaristice
sau la Senat, termenele stabilite de Biroul permanent pentru depunerea raportului de
către comisia sesizată în fond nu pot fi mai scurte de 5 zile calendaristice pentru
procedura ordinară şi de 3 zile calendaristice pentru procedura de urgenţă;
• Biroul permanent rezolvă conflictele de competenţă care pot să apară între
comisii: conflict pozitiv, în cazul în care două sau mai multe comisii se declară
competente, sau negativ, atunci când o comisie îşi declină competenţa în
favoarea altei comisii, care şi ea refuză; în cazul când comisia ce a declanşat
conflictul nu este de acord cu soluţia Biroului permanent, ea se poate adresa
plenului, care va decide prin votul majorităţii parlamentarilor prezenţi;

77
• comisia sesizată în fond este aceea care va întocmi un raport asupra
proiectului de lege sau propunerii legislative cu care a fost sesizată cuprinzând
propuneri motivate pentru admitere fără modificări, respingere sau admitere cu
modificări, ca şi motivele neacceptării unor amendamente ori avize;
• pentru avizarea proiectului pot fi sesizate una sau mai multe comisii; avizul se
trimite comisiei sesizate în fond, ca şi amendamentele parlamentarilor; dacă un
amendament sau o propunere legislativă (iniţiativă parlamentară sau populară) are
implicaţii bugetare, este obligatoriu să se solicite punctul de vedere al Guvernului;
• proiectele elaborate de o comisie specială nu se mai supun examinării într-o altă
comisie;
• raportul comisiei sesizate în fond se transmite Biroului permanent în
termenul stabilit de către acest Birou, care îl va difuza parlamentarilor, Guvernului
şi iniţiatorului; modificarea termenului poate fi aprobată de către Biroul permanent la
cererea motivată a comisiei sesizate în fond;
• în sens strict juridic, această etapă nu constituie o fază decizională, dar are rolul
de a pregăti, fundamenta şi chiar de a prefigura dezbaterile şi rezultatul votului din
Cameră;
• procedura în comisie este, în esenţă, aceeaşi cu cea din plen, dar mai puţin
formalistă; dezbaterea are caracter viu şi nu există nici o normă cu privire la limitarea
numărului de intervenţii sau a duratei lor; votul este, de regulă, deschis, prin ridicare de
mâini, iar în caz excepţional, secret;
• principala deosebire dintre procedura în comisie şi procedura din plen este
că, de regulă, în comisie, dezbaterile nu sunt publice, la lucrările ei participă,
fără drept de vot, reprezentanţii iniţiatorilor, parlamentari din alte comisii, care
au formulat amendamente, spre a le susţine, invitaţii chemaţi de comisie, cum
sunt experţi sau reprezentanţi ai autorităţilor publice; dacă se cere prezenţa
reprezentanţilor Guvernului, aceasta este obligatorie; şedinţele comisiilor pot fi
concomitente cu cele ale plenului; în acest caz, la chemarea preşedintelui ce
prezidează lucrările în plen, parlamentarii sunt obligaţi să întrerupă şedinţa

78
comisiei spre a se prezenta la plenul Camerei;
• termenele pentru depunerea raportului de către comisia sesizată în fond,
stabilite de Biroul permanent, după consultarea preşedintelui comisiei sesizate în
fond, în cazul în care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, nu pot fi, de
regulă, mai mici de 7 zile sau mai mari de 15 zile, iar în cazul în care este Cameră
decizională, aceste termene nu pot fi, de regulă, mai mici de 14 zile sau mai mari de 60
de zile;
• la întocmirea ordinii de zi se va acorda prioritate sesizărilor cu privire la
problematica expusă la secţiunea 6.2.1. din prezentul curs;
• la oricare dintre cele două Camere, proiectele de legi şi propunerile legislative
se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen de cel mult 5 zile de la primirea de către
Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond, în cazul în care Camera este
prima sesizată;
• diferenţierea apare în cazul în care Camera este decizională; astfel, proiectele
de legi şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen de cel
mult 7 zile pentru cele în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională şi în cel
mult 10 zile pentru cele în care Senatul este Cameră decizională;
• iniţiatorul proiectului de lege sau a propunerii legislative poate să-şi
retragă iniţiativa, să o modifice ori să o rectifice până la data înscrierii acesteia
pe ordinea de zi;
• Biroul permanent întocmeşte proiectul ordinii de zi, ce se aprobă la Camera
Deputaţilor de către Comitetul ordinii de zi, iar la Senat de către plen (a se vedea
secţiunea 6.2.1. ce cuprinde prevederi generale în legătură cu aprobarea ordinii de zi).

Regimul amendamentelor
Definire: constituie o modificare de formă ce poate avea şi semnificaţia unei
modificări de fond aduse unui text supus deliberării
Semnificaţia amendamentului.

79
- este o modalitate de perfecţionare a legii în cadrul procedurii parlamentare; dacă
cele mai multe şi importante iniţiative sunt guvernamentale, în ce priveşte
amendamentele, situaţia este inversă, reechilibrându-se astfel relaţia dintre Guvern şi
Parlament;
- dreptul de a propune amendamente derivă din dreptul de iniţiativă legislativă şi
din dreptul de vot (dacă parlamentarul este cel ce adoptă legea, este firesc ca el să poată
arăta şi cum înţelege să o aprobe); de aceea, dreptul de a formula amendamente revine
numai celor care participă la procesul legislativ (parlamentarii individual sau din partea
grupului parlamentar şi Guvernul), amendamentul constituind principala contribuţie a
parlamentarilor la elaborarea legii în Parlament;
- amendamentul este un drept procedural, care este conferit numai de
regulamente; de aceea, unii titulari ai dreptului de iniţiativă legislativă – cetăţenii, în
cadrul iniţiativei populare, şi Preşedintele României, în cadrul iniţiativei constituţionale
– nu se bucură de dreptul de a formula amendamente;
- amendamentele sunt supuse votului, ele fiind, în final, chiar dacă aparţin
opoziţiei, expresia activităţii normative a majorităţii, fără votul căreia ele nu ar putea fi
acceptate;
- opoziţia poate adopta două poziţii: obstrucţionistă, prin amendamente
inacceptabile pentru majoritate, având deci un scop exclusiv dilatoriu sau constructivă,
reprezentând o contribuţie pentru îmbunătăţirea reglementării sau care rezultă dintr-o
negociere politică prealabilă; pentru evitarea amendamentelor obstrucţioniste,
regulamentele au instituit un regim specific al amendamentelor.

Trăsături ale disciplinei amendamentelor


• sub aspect formal, amendamentul se prezintă în scris, cu excepţia
amendamentelor orale care privesc probleme de redactare sau de mică însemnătate şi
care pot fi prezentate şi direct în şedinţa Camerei; membrii comisiilor pot prezenta
amendamente orale în cursul şedinţelor de analiză şi dezbateri în comisie;
• amendamentul se prezintă motivat şi sub semnătura iniţiatorului, cu precizarea,

80
dacă este cazul, a grupului parlamentar din care acesta face parte;
• amendamentele se supun deliberării organului unde au fost depuse (la comisia
sesizată în fond sau cele orale în plen); data amendamentului este data înregistrării sale
la comisie care ţine o evidenţă specială a tuturor amendamentelor primite şi, la cerere,
eliberează autorului o dovadă că a primit amendamentul;
• la Camera Deputaţilor, parlamentarii, grupurile parlamentare sau Guvernul au
dreptul de a prezenta amendamente la comisia sesizată în fond, până la împlinirea unui
termen de 5 zile înainte de data stabilită pentru depunerea raportului; la Senat,
termenul este de 5 zile pentru procedura ordinară, respectiv 3 zile pentru procedura de
urgenţă de la difuzarea proiectului;
• pentru propunerile legislative elaborate de o comisie parlamentară,
amendamentele se depun la acea comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plenul
Camerei Deputaţilor când propunerea legislativă se comunică Guvernului; comisia este
obligată să întocmească în următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor; numai
după împlinirea acestui termen, propunerea legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi
şi, dacă este cazul, comunicată, în forma sa definitivă, deputaţilor şi Guvernului; la Senat
nu există o procedură specială;
• amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al
Guvernului;
• comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă asupra
tuturor amendamentelor înregistrate; numai în cazul în care consideră necesar, comisia
respectivă va solicita şi avizul unei alte comisii;
• pentru a se putea pronunţa, comisia sesizată în fond va transmite Guvernului
amendamentele care implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor
sociale de stat, potrivit art. 111 din Constituţie. Amendamentele la care, în termen de 5
zile de la primire, Guvernul nu prezintă un punct de vedere, se consideră acceptate;
• este interzis preşedintelui Camerei să supună dezbaterii sau votului un
amendament asupra căruia comisia nu s-a pronunţat; pentru amendamentele orale,
prezentate în plen, de redactare etc., comisia se pronunţă prin raportor;

81
• amendamentele de fond direct în plen nu sunt permise, cu excepţia
subamendamentelor (propunere de modificare a unui amendament acceptat), a celor ce
privesc modificările intervenite în urma examinării şi definitivării textului în comisii
sau a celor de mică însemnătate sau de redactare (de corelare tehnico-legislativă,
gramaticale sau lingvistice); în mod excepţional, dacă plenul aprobă prezentarea unui
amendament de fond sau dacă acceptă un amendament respins de comisie şi un
subamendament cu consecinţe importante asupra proiectului, preşedintele întrerupe
dezbaterile şi trimite textul spre reexaminare comisiei sesizate în fond;
• când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra
proiectului, preşedintele Camerei poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în
fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere. În acest caz, prin
amendamente, dezbaterea şi votul se specializează în sensul concentrării lor asupra
problematicii unui articol.

B. Etapa deliberativă

a) Dezbaterea în plen
- are loc în succesiunea stabilită de ordinea de zi;
- începe cu aducerea la cunoştinţa parlamentarilor a ordinii de zi şi are loc în
şedinţa Camerei, potrivit programului de activitate aprobat; poate avea loc în paralel cu
şedinţele comisiilor parlamentare (la chemarea preşedintelui, şedinţa în comisii se
întrerupe de drept, iar parlamentarii au obligaţia să participe la şedinţa plenului);
- cuprinde trei etape:
• dezbaterea generală;
• dezbaterea pe articole;
• votul final.

a.1. Dezbaterea generală


- începe cu prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la

82
promovarea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz; la Senat,
Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un membru al său;
- urmează aducerea la cunoştinţă a raportului comisiei sesizate în fond;
- pentru dezbaterea generală, preşedintele Camerei dă cuvântul unui
reprezentant al fiecărui grup parlamentar în ordinea înscrierii;
- iniţiatorul are din nou dreptul la cuvânt înaintea încheierii dezbaterii generale;
- în cazul în care în raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea
proiectului de lege sau a propunerii legislative, după caz, preşedintele va
supune votului plenului această propunere ce poate fi acceptată cu majoritate
simplă, chiar dacă legea are caracter organic; dacă plenul primei Camere
sesizate aprobă raportul comisiei prin care se propunea respingerea iniţiativei
legislative, aceasta se trimite Camerei decizionale, care întotdeauna este cea de
a doua Cameră, pentru a decide definitiv; dacă, însă, plenul Camerei
decizionale aprobă raportul comisiei sesizate în fond de respingere a
proiectului de lege sau a propunerii legislative, decizia acestuia este definitivă.

a.2. Dezbaterea pe articole


- dezbaterea pe articole se face în ordinea lor din proiectul de lege şi numai a
celor la care s-au formulat amendamente, admise sau respinse în raportul comisiei
sesizate în fond; de aceea, dacă nu există amendamente, după dezbaterile generale se
trece direct la vot;
- discutarea articolelor începe cu amendamentele prin care se propune
suprimarea unui text, apoi urmează cele care privesc modificarea sau completarea
acestuia; Camera se pronunţă prin vot asupra fiecărui amendament;
- în cursul dezbaterilor, parlamentarii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot
pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau
amendamentele depuse la comisie, dar care nu figurează în raportul acesteia;
- în cazul când există mai multe amendamente care nu se exclud, ele se supun la vot
în ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele cuprinse în raportul comisiei

83
sesizate în fond; dimpotrivă, dacă amendamentele se exclud, se începe cu cel nefavorabil
pentru iniţiatori, care dacă este acceptat, exclude celelalte amendamente, continuându-se
astfel până la epuizarea lor, spre a se evita soluţii contradictorii (de exemplu, printr-un
amendament se propune ca un termen să fie de 5 zile, printr-un alt amendament, de 10
zile, iar printr-un altul de 3 zile);
- în plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond, însă se pot formula
subamendamente (care privesc un amendament adoptat) sau amendamente orale de
corelare tehnico-legislativă, gramaticale ori lingvistice;
- fiecare parlamentar îşi poate exprima punctul de vedere personal sau al grupului
din care face parte;
- când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra
proiectului de lege sau propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate
suspenda lucrările şi trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea
termenului de prezentare a punctului de vedere. La Senat, plenul este cel care va
decide suspendarea lucrărilor şi trimiterea unor texte pentru a fi repuse în discuţia
comisiei sesizate în fond. În acest caz, autorii amendamentelor au dreptul să fie
ascultaţi în cadrul comisiei; acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului. Comisia
sesizată în fond va întocmi un raport suplimentar;
- în finalul dezbaterilor fiecărui articol, iniţiatorul poate lua cuvântul;
- articolul amendat se supune la vot; majoritatea cerută este cea simplă, indiferent
de natura legii respective.

a.3. Votul final


- se realizează în fiecare Cameră, cu excepţia legii bugetului, care se adoptă
în şedinţă comună;
- votul final acoperă cerinţa constituţională a majorităţii necesare în funcţie de
tipul de lege şi anume: legile organice se adoptă cu majoritate absolută, iar cele
ordinare cu majoritate simplă;
- în cursul votării nu se poate acorda cuvântul;

84
- înainte de votare, preşedintele Camerei poate cere verificarea cvorumului prin
apel nominal sau prin numărare de către secretari; parlamentarii care nu îşi exercită
dreptul de vot, dar care au fost prezenţi în sala de şedinţă intră în numărul
regulamentar de stabilire a cvorumului. Dacă în sala de şedinţă nu se află majoritatea
senatorilor, respectiv deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea
cvorumului legal;
- votul final priveşte ansamblul reglementării. Camera poate hotărî, la propunerea
preşedintelui, ca votul final să privească părţi din ansamblul reglementării, în măsura
în care fiecare parte constituie o reglementare unitară; în acest caz este obligatoriu ca
toate părţile astfel separate să fie supuse succesiv la vot, în aceeaşi şedinţă, iar partea
care nu a fost adoptată se elimină din cuprinsul reglementării;
- semnificaţia votului final este expresia atitudinii, îndeosebi politice, a fiecărui
parlamentar în parte faţă de proiect (deci, în principal, a grupurilor parlamentare);
- votul final poate avea loc la încheierea dezbaterii pe articole sau într-o şedinţă
consacrată acestui scop (şedinţă de vot), în ordinea definitivării proiectelor, ca urmare
a dezbaterii pe articole; în cazul în care până la data şedinţei de vot, stabilită prin
ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept;
şedinţele consacrate exclusiv votului final, prevăzute în ordinea de zi, se aduc din timp
la cunoştinţa Camerei de către preşedintele acesteia, care va preciza data şi ora când
vor avea loc;
- proiectul la care nu s-au făcut amendamente până la data şedinţei de vot se
supune direct votului final, după prezentarea de către iniţiator a expunerii de
motive şi de către comisia sesizată în fond a raportului, precum şi după
audierea punctelor de vedere ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

a.4. Principiile ordonării procedurii între Camere


- ordinea procedurii parlamentare în relaţiile dintre Camere este univocă şi
rigidă, de la Camera prima sesizată la Camera decizională;

85
- caracterul rigid este accentuat de existenţa unor termene constituţionale la
împlinirea cărora intervine prezumţia absolută de acceptare;
- Camera decizională este întotdeauna specializată; aceasta justifică
competenţa ei de a decide definitiv;
- prima Cameră sesizată este întotdeauna o Cameră de reflecţie din care cauză,
proiectul de lege sau propunerea legislativă, după ce au fost adoptate sau
respinse de către această Cameră, este înaintat Camerei decizionale;
- dacă Camera decizională respinge proiectul sau propunerea legislativă,
această decizie este definitivă, iar iniţiativă legislativă respectivă nu va mai
putea fi introdusă pe ordinea de zi în sesiunea în curs;
- dacă proiectul, în afara obiectului principal al reglementării cuprinde şi unele
prevederi pentru care decizională este cealaltă Cameră, în considerarea lor şi
numai a lor, se trimite proiectul la Camera competentă să decidă definitiv;
- în cazul în care, prevederile adiacente obiectului principal al reglementării s-
au stabilit de Camera decizională, doar ele se trimit la prima Cameră sesizată
(de reflecţie) care, dacă şi le însuşeşte, soluţia este definitivă; dacă nu este de
acord, se vor retrimite Camerei decizionale aceste prevederi spre a se
pronunţa definitiv;
Precizare:
Principiile susmenţionate nu se aplică procedurii parlamentare de
revizuire a Constituţiei ce face obiectul unei analize separate.

b) Adoptarea legii de către Camera prima sesizată


- Camera prima sesizată (Camera de reflecţie) este obligată prin art. 75 din
Constituţie să se pronunţe asupra proiectelor în termen de 45 de zile; ca excepţie,
pentru coduri sau legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile; în
cazul depăşiri acestor termene, se consideră că proiectul de lege sau propunerea
legislativă au fost adoptate (prezumţia constituţională absolută a unui acord tacit
rezultând din neorganizarea lucrărilor, în comisii şi plen, astfel încât votul final să

86
aibă loc fără depăşirea termenului constituţional);
- Constituţia nu stabileşte data de la care curge termenul de 45 de zile, respectiv cel
de 60 de zile; regulamentele parlamentare, astfel cum au fost modificate, pentru a fi
puse de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei, au adoptat soluţii diferite cu
privire la data de la care încep să curgă termenele susmenţionate; astfel:
! Regulamentul Camerei Deputaţilor stabileşte că aceste termen curg de la data
prezentării proiectului de lege sau a propunerii legislative în Biroul permanent
! Regulamentul Senatului stabileşte că aceste termene curg de la data primirii tuturor
avizelor legale (de la Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social, alte avize
cerute de lege) pentru propunerile legislative şi de la data prezentării în Biroul
permanent, pentru proiectele de lege;
- pentru adoptarea legii de aprobare sau de respingere a unei ordonanţe de urgenţă,
potrivit art. 115 alin. 4 din Constituţie, dacă Camera prima sesizată nu se pronunţă
în termen de 30 de zile de la depunere la Biroul permanent, proiectul de lege se
consideră adoptat şi se trimite spre dezbatere Camerei decizionale;
- proiectele de legi şi propunerile legislative respinse de Camera decizională, nu pot
fi readuse în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni.

d) Adoptarea legii de către cea de a doua Cameră.


- cea de a doua Cameră este întotdeauna decizională.
- în cadrul dezbaterii, în Camera primă sesizată, s-ar putea ca aceasta să adopte
măsuri de competenţa sa decizională, cum ar fi de exemplu, stabilirea unei
infracţiuni (ce intră în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor) în legea de
ratificare a unui tratat internaţional (ce intră în competenţa decizională a Senatului);
în acest caz, sunt trei ipoteze posibile:
! dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera decizională este de acord
cu măsura adoptată de Camera de reflecţie, prima sesizată, ea este
definitivă, deoarece, deşi ordinea este inversă faţă de cea obişnuită, în final
s-a respectat competenţa fiecăreia din cele două Camere;
! pentru acelaşi motiv, dacă în cadrul celei de a doua dezbateri, Camera

87
decizională nu este de acord cu măsura respectivă sau o modifică, legea se
întoarce, dar numai în legătură cu prevederea în cauză, la Camera ce o
adoptase iniţial, care, în virtutea competenţei sale decizionale, va decide
definitiv;
! aceeaşi este soluţia şi în cazul în care Camera decizională, în cadrul celei de
a doua dezbateri, adoptă o măsură de competenţa decizională a Camerei ce
adoptase legea anterior, situaţie în care legea se întoarce, tot în ce priveşte
prevederea respectivă, la Camera prima sesizată, care va decide definitiv.

Modul de calcul al termenelor procedurale în cadrul procedurii legislative este


reglementat diferit în regulamentele celor două Camere. Astfel, dacă la Camera
Deputaţilor se aplică regula potrivit căreia termenele se calculează pe zile
calendaristice, la Senat termenele procedurale de legiferare curg pe zile lucrătoare atât
în plen, cât şi în comisii.

88
Legea adoptată de prima Cameră sesizată

Legea adoptată de Camera decizională


Etapa pregătitoare

Birou permanent

r
a
p
o
r
t
Difuzare
Comisia de
fiecărui
avizare
parlamentar

Comisia
sesizată în
Amendament fond Avize

Ordinea de zi

Etapa deliberativă

Plenul Camerei

Dezbateri generale

Dezbateri pe articole

Votul final

Semnarea legii de preşedinte

Adoptarea în forma aprobată de Adoptarea în forma aprobată de Camera


Camera decizională decizională
Procedura prealabilă
promulgării, dacă
legea a fost votată de La Camera primă
ambele Camere sesizată cu competentă
Spre promulgare
decizională pentru pentru
anumite prevederi

d. Trimiterea legii ordinare sau organice spre promulgare şi publicare


- Legea adoptată de ambele Camere, în forma aprobată de Camera decizională, este
semnată de preşedinţii acestora, cu menţiunea tipului de lege, ordinară sau
organică, după care urmează procedura prealabilă trimiterii spre promulgare, şi
anume, legea este depusă spre consultarea parlamentarilor la secretarii generali ai
Camerelor şi se trimite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Avocatului Poporului şi
Guvernului; de la data depunerii, sesizarea de neconstituţionalitate poate fi invocată

89
până la promulgare; după împlinirea unui termen de 5 zile, în cazul legilor adoptate
în procedura obişnuită, şi de 2 zile, în cazul celor adoptate în procedură de urgenţă;
după împlinirea acestor termene, legea se trimite spre promulgare Preşedintelui
României; termenele menţionate sunt de protecţie, având ca scop evitarea unei
promulgări precipitate, în aşa fel încât să nu se mai poată invoca o sesizare de
neconstituţionalitate;
- după promulgare, legea se trimite spre publicare de către preşedintele Camerei
Deputaţilor;
- Camera Deputaţilor asigură evidenţa şi păstrarea originalelor tuturor proiectelor de
legi adoptate, a celor promulgate şi a formelor iniţiale ale acestora, cu care a fost
sesizat Parlamentul, şi numerotarea legilor adoptate de Parlament, în ordinea
promulgării lor, trimiţându-le spre publicare în Monitorul Oficial al României,
Partea I.

e. Procedura de urgenţă
Are caracter excepţional şi reprezintă o procedură accelerată de adoptare a legilor
ordinare şi organice, nefiind aplicabilă legilor constituţionale; procedura se desfăşoară
cu aprobarea Camerei sau de drept.
Procedura pe baza aprobării Camerei
- la Camera Deputaţilor, la cererea Guvernului sau la propunerea Biroului
permanent, grupurilor parlamentare ori comisiilor permanente, procedura de urgenţă
se aprobă de Comitetul ordinii de zi, iar la Senat se analizează de către Biroul
permanent şi, dacă este cazul, se supune aprobării plenului; aprobarea se solicită
concomitent cu anunţarea în plen a proiectului, întrucât ea priveşte şi etapa prealabilă
de pregătire a dezbaterilor, cât şi pe cea a deliberării.
e.1. Conţinutul procedurii
La Camera Deputaţilor
• deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot prezenta amendamente, care se

90
depun la comisia sesizată în fond în maxim 48 de ore de la aprobarea procedurii de
urgenţă; în acelaşi termen, Consiliul Legislativ, Consiliul Economic şi Social sau
alte autorităţi care, potrivit legii, au competenţe de avizare, vor trimite avizul
comisiei sesizate în fond;
• comisia sesizată în fond va întocmi raportul în termen de 3 zile de la sesizare;
• proiectul se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi;
• la dezbateri participă reprezentanţii grupurilor parlamentare, fără a putea depune
amendamente sau subamendamente în plen decât cu privire la chestiuni legate de
formă;
• dezbaterea în plen a proiectului nu poate depăşi durata de timp aprobată de
Cameră, la propunerea Biroului comisiei sesizate în fond; în situaţia în care acest
timp s-a epuizat, dezbaterea se încheie, iar preşedintele Camerei supune votului
fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond, după care va
proceda la votul final al reglementării în ansamblul său.
La Senat
• există o procedură similară, deosebirea fiind doar că termenele susmenţionate se
aprobă de Biroul permanent.

Procedura de urgenţă se desfăşoară de drept în următoarele situaţii:


- pentru adoptarea proiectelor de lege pentru armonizarea legislaţiei naţionale cu cea
a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei;
- pentru adoptarea legilor privind aprobarea sau respingerea ordonanţele de urgenţă;
- pentru situaţia în care Camera prima sesizată a adoptat o prevedere din proiectul de
lege care intră în competenţa sa decizională, neînsuşită de cealaltă Cameră şi
retrimisă pentru o nouă dezbatere primei Camere sesizate;
- pentru situaţia în care Camera decizională a adoptat, într-un proiect de lege, o
prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere sesizate.

91
Procedura de legiferare
(faza parlamentară a procedurii legislative)

Iniţiativa legislativă
(Guvern, parlamentari, iniţiativa populară)

Etapa pregătitoare
Birou permanent

r Curtea
Consiliul legislativ a Constituţională
pentru proiectele p pentru verificarea
neavizate o legalităţiiin iţiativei
r populare
t
Difuzare
Comisia de
fiecărui
avizare
parlamentar

Comisia
sesizată în
Amendament fond Avize

Ordinea de zi

Etapa deliberativă
Plenul Camerei

Dezbateri generale

Dezbateri pe articole

Votul final

Semnarea legii de preşedinte

Trimiterea legii la Trimiterea legii


cealaltă Cameră spre promulgare
Procedura prealabilă
Repetarea procedurii promulgării, dacă
de legiferare la legea a fost votată de
cealaltă Cameră ambele Camere

Adoptarea în forma
aprobată de Camera
decizională

92
e.2. Alte proceduri care au ca efect urgentarea aprobării propunerii
e.2.1. Angajarea răspunderii Guvernului
Este o procedură mixtă, de legiferare şi control, întrucât dacă majoritatea nu e
răsturnată prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, care constituie o procedură de
control, proiectul se consideră aprobat, ceea ce constituie efectul unei proceduri de
legiferare; raţiunea: dacă Guvernul îşi angajează soarta, parlamentarii trebuie să-şi
asume răspunderea fie de a-l demite, fie de a adopta proiectul fără de care Guvernul
consideră că nu nai poate funcţiona.
Conţinutul procedurii
- poate avea ca obiect un proiect de lege, o declaraţie publică sau un program;
- proiectul de lege se consideră adoptat sau, după caz, declaraţia politică ori
programul aprobate dacă în 3 zile de la angajarea răspunderii nu se depune o
moţiune de cenzură sau aceasta a fost respinsă;
- parlamentarii pot amenda prin propuneri de modificare sau de completare proiectul
de lege ce constituie obiectul angajării răspunderii Guvernului, însă, aceste
amendamente trebuie să fie acceptate de către Guvern;
- angajarea se face în faţa Camerelor reunite în şedinţă comună;
- dacă birourile permanente reunite constată că nu s-a depus moţiunea, legea este
adoptată, ori declaraţia sau programul acceptate; în cazul legii urmează procedura
prealabilă trimiterii la promulgare ( 5 zile în cazul legilor adoptate în procedură
obişnuită şi 2 zile în cazul celor adoptate în procedură de urgenţă pentru sesizarea
de către parlamentari a Curţii Constituţionale) şi apoi trimiterea legii spre
promulgare;
- dacă s-a depus moţiunea de cenzură, se aplică procedura specifică acesteia, iar în
cazul în care Guvernul este demis, proiectul de lege, declaraţia politică sau
programul se consideră respinse.
e.2.2. Dezbaterea legii bugetului direct în şedinţa celor două Camere reunite,
întrucât astfel se evită repetarea deliberării în fiecare Cameră;
e.2.3. Ratificarea tratatelor sau altor acorduri internaţionale, întrucât la aceste

93
convenţii internaţionale nu se pot face amendamente, conţinutul lor fiind expresia
acordului de voinţă a părţilor, ci numai rezerve, dacă tratatele sau acordurile
internaţionale respective permit acest lucru.

f) Procedurile complementare
Constau în repetarea, în anumite limite, a procedurii parlamentare încheiate prin
adoptarea legii, ca urmare a reexaminării acesteia la cererea Preşedintelui României
sau în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost acceptată o sesizare de
neconstituţionalitate anterioară promulgării legii de către preşedintele României.
f.1. Reexaminarea legii la cererea Preşedintelui României
- Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare, o singură dată,
reexaminarea legii pentru motive de constituţionalitate, oportunitate, de impact
internaţional etc.;
- discutarea se face începând cu Camera prima sesizată; dacă legea a fost
adoptată de Camerele reunite în şedinţă comună, cererea se adresează acestora;
Parlamentul nu este ţinut de un termen în care să ia în discuţie cererea de
reexaminare a Preşedintelui României;
- Camerele pot accepta sau respinge cererea Preşedintelui, ce se dezbate, pe rând,
în fiecare Cameră, iar dacă modifică legea, aceasta se va face cu respectarea regulilor
procedurii obişnuite;
- practic, în limitele cererii Preşedintelui, reexaminarea are semnificaţia unei noi
lecturi a legii, astfel încât, cererea întârziind definitivarea, are semnificaţia unui vot
suspensiv;
- cererea se soluţionează cu aceeaşi majoritate cu care a fost adoptată legea, fapt
pentru care unii autori nu o consideră ca fiind un veto suspensiv;
- după reexaminare, legea retrimisă preşedintelui se promulgă în termen de 10 zile.

f.2. Reexaminarea în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost


acceptată o sesizare de neconstituţionalitate anterioară promulgării legii de către

94
Preşedintele României.
- controlul poate fi declanşat la sesizarea a 50 de deputaţi sau 25 de senatori, a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a Guvernului, a unuia dintre
preşedinţii celor două Camere sau la sesizarea Preşedintelui României; dacă Curtea
Constituţională va constata că legea sau o prevedere a ei, ce face obiectul sesizării,
sunt neconstituţionale, legea se trimite spre reexaminare Camerei prime sesizate,
procedura parlamentară urmându-şi cursul obişnuit;
- Parlamentul este obligat să pună de acord prevederile neconstituţionale cu
dispoziţiile Constituţiei, însă nu există un termen în care trebuie adoptată
legea declarată neconstituţională;
- Parlamentul poate să nu mai dezbată legea respectivă, însă, dacă o adoptă, trebuie
să o facă cu respectarea deciziei Curţii Constituţionale.

f.2. Reexaminarea în urma deciziei Curţii Constituţionale prin care a fost


acceptată o excepţie de neconstituţionalitate a legii
- de la data publicării în Monitorul Oficial, deciziile Curţii sunt obligatorii
pentru viitor şi opozabile “erga omnes” (nu doar inter partes litigantes);
Prin Legea de revizuire a Constituţiei din 2003 s-a introdus instituţia
suspendării de drept pe o perioadă de 45 de zile de la data publicării
deciziei a dispoziţiilor declarate ca fiind neconstituţionale;
- acest termen creează o obligaţie pentru legiuitor de a pune de acord
prevederea declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei; faţă de
terţi, termenul de 45 de zile nu are nici un efect juridic, deoarece
sancţiunea inaplicabilităţii intervine de la data deciziei Curţii şi nu de la
data împlinirii termenului;
- punerea de acord a dispoziţiilor neconstituţionale cu legea fundamentală
se va face, în conformitate cu art. 65 alin. 2 lit. k) coroborat cu art. 147
alin. 1, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului, la sesizarea unei
comisii parlamentare comune;

95
- în situaţia în care Parlamentul nu ia în dezbatere prevederile
neconstituţionale până la împlinirea termenului de 45 de zile, se
consideră, că şi-a exprimat tacit voinţa a dispoziţiile respective să nu se
mai aplice.

7.2. Procedura parlamentară de ratificare a tratatelor sau altor acorduri


internaţionale

a. Categorii de tratate sau de acorduri internaţionale


- tratate sau acorduri internaţionale semnate, în numele României, de către
Preşedintele României;
- tratate aprobate de către Guvern, potrivit Legii nr. 590/2003 privind tratatele.

b. Particularităţi ale procedurii de ratificare


b.1. Procedura de ratificare a tratatelor prin legi organice sau ordinare se
suspendă dacă unul dintre preşedinţii celor două Camere, 50 de deputaţi sau 25 de
senatori sesizează Curtea Constituţională printr-o acţiune directă privind
neconstituţionalitatea unor prevederi ale acestor tratate sau acorduri internaţionale.
Dacă Curtea respinge sesizarea, procedura îşi reia cursul de la faza în care se afla la
data sesizării.
Dacă, însă, Curtea Constituţională admite sesizarea, tratatul nu poate fi ratificat
decât cu îndeplinirea uneia dintre următoarele condiţii:
- revizuirea Constituţiei, după care tratatul să fie supus din nou ratificării,
- renegocierea şi modificarea tratatului, pentru punerea sa de acord cu
prevederea constituţională încălcată;
- nu se pot formula amendamente la ratificarea sau aprobarea unor documente
internaţionale şi, de aceea, o soluţie ar fi formularea unor rezerve, pentru evitarea
aplicării dispoziţiei neconstituţionale, desigur, în această din urmă situaţie,
dacă prevederile tratatului respectiv o permit.

96
b.2. Pentru aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, tratatele se adoptă
în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului cu o majoritate de două treimi din
numărul parlamentarilor, care este majoritatea necesară şi pentru revizuirea
Constituţiei; această regulă se aplică şi pentru eventualele acte ulterioare de modificare
a tratatelor constitutive ale celor două organizaţii internaţionale susmenţionate.
Cele arătate se completează cu cele arătate la punctul 7.1. din prezentul curs.

7.3. Procedura parlamentară de revizuire a Constituţiei

Subiecţii care pot iniţia revizuirea Constituţiei, potrivit art. 150 din
Constituţie sunt:
- Preşedintele României, la propunerea Guvernului;
- cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor;
- 500.000 de cetăţeni cu drept de vot, care trebuie să provină din cel puţin
jumătate din judeţele ţări, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul
Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul
acestei iniţiative.

Revizuirea Constituţiei din anul 2003 a fost de sorginte parlamentară.


Particularitatea procesului de revizuire a Constituţiei din 2003 constă în
faptul că, pe baza acordului politic prealabil şi a unei hotărâri a Camerelor
reunite, s-a înfiinţat o Comisie specială însărcinată să redacteze propunerea
legislativă de revizuire a Constituţiei şi să o prezinte Camerelor Parlamentului,
similar Comisiei înfiinţate, în 1990, de către Adunarea Constituantă originară,
pentru elaborarea Constituţiei
Comisia a fost formată din 18 parlamentari ai ambelor Camere, cu drept de
vot, şi din câte un reprezentant, fără drept de vot, din partea instituţiilor
Preşedintelui României, Guvernului şi Avocatului Poporului.

97
Propunerea legislativă a parlamentarilor nu poate fi decât colectivă şi
distinctă, după cum sunt senatori sau deputaţi; deci nu este posibilă o iniţiativă
făcută împreună, condiţia de număr urmând a fi stabilită separat, pentru fiecare
dintre ei. Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei din anul 2003 a fost
iniţiată de parlamentarii fiecărei Camere, urmând să fie dezbătută, pe temeiul
hotărârii susmenţionate, mai întâi în Camera Deputaţilor şi apoi în Senat.
Formula adoptată dovedeşte însuşirea propunerii legislative de către un număr
suficient de parlamentari din fiecare Cameră pentru ca iniţiativa să fie în acord
cu procedura de revizuire prevăzută în Constituţie. Ordonarea adoptării
iniţiativei mai întâi în una din Camere s-a făcut în conformitate cu procedura
legislativă parlamentară prevăzută de Constituţie, fiind totodată justificată de
necesitatea evitării unor dezbateri paralele care ar fi fost de natură să creeze
contradicţii şi confuzii.
După ce propunerea legislativă a fost votată în comisie, ea a fost transmisă
Curţii Constituţionale şi Consiliului Legislativ. După pronunţarea acestor două
instituţii, comisia a pus de acord textul propunerii legislative de revizuire cu
decizia Curţii, respectiv cu avizul Consiliului.

Aspecte procedurale:
În cadrul procedurii privind revizuirea Constituţiei, Camerele
Parlamentului au atribuţii identice, neexistând o specializare după competenţă,
cum este în cazul procedurii legislative obişnuite. Prin urmare, proiectul legii de
revizuire (atunci când iniţiativa aparţine Preşedintelui României, la propunerea
Guvernului) sau propunerea legislativă a parlamentarilor – ca în 2003 – sau a
cetăţenilor se depune în oricare dintre Camere, în funcţie de opţiunea subiectului
de sezină parlamentarii pot depune iniţiativa legislativă de revizuire a
Constituţiei numai în Camera din care fac parte.
Regulamentele parlamentare nu stabilesc competenţe în domeniul
revizuirii Constituţiei pentru nici una dintre comisiile permanente. De aceea,

98
plenul celor două Camere reunite va decide cărei dintre comisiile permanente îi
revine analizarea în fond a iniţiativei de revizuire a Constituţiei sau poate decide
înfiinţarea unei comisii speciale care să analizeze această problemă (în cadrul
procedurii de revizuire din 2003, rolul unei asemenea comisii l-a avut Comisia
ce a redactat iniţial proiectul).
Iniţiativa de revizuire este supusă unui control prealabil, general şi
abstract exercitat de Curtea Constituţională înainte de sesizarea Parlamentului
(controlul priveşte limitele revizuirii şi din acest punct de vedere, consecinţele
sale sunt obligatorii, precum se poate referi şi la alte aspecte care, însă, nu sunt
obligatorii nici pentru iniţiator, nici pentru Parlament).
Aspectele procedurale referitoare la regimul amendamentelor, dezbaterea
generală, dezbaterea pe articole sunt comune cu cele existente în cadrul
procedurii legislative obişnuite.
Specificitatea procesului de revizuire a Constituţiei constă însă în
următoarele elemente:
- aşa cum am arătat mai sus, pe lângă subiecţii specifici care pot iniţia
revizuirea Constituţiei, Camerele sunt identice din punctul de vedere al
competenţei neexistând Cameră de reflecţie şi Cameră decizională;
- cvorumul de lucru atât la şedinţele fiecăreia dintre Camere este de două
treimi din numărul parlamentarilor Camerei respective;
- la votul final în Camere, majoritatea necesară pentru ca legea
constituţională să fie adoptată, este majoritatea calificată de două treimi
din numărul parlamentarilor Camerei respective;
- procedura legislativă în cele două Camere este identică;
- textul adoptat în prima Cameră sesizată se transmite celei de a doua
Camere; dacă proiectul legii sau propunerea legislativă de revizuire a
Constituţiei sunt adoptate de ambele Camere, în aceeaşi formă, ele se supun
spre ratificare votului popular în cadrul unui referendum pentru revizuirea
Constituţiei;

99
- dacă în urma votului final în cele două Camere, textele sunt diferite,
divergenţele se vor soluţiona după următoarea procedură specifică
revizuirii Constituţiei:
! medierea dezacordului prin intermediul unei comisii paritare de mediere;
! soluţionarea divergenţelor neconciliate prin mediere, în cadrul şedinţei
comune a Camerelor reunite.

Comisia de mediere
* este paritară, fiind formată din 7 deputaţi şi 7 senatori desemnaţi de fiecare
Cameră, cu respectarea principiului reflectării configuraţiei politice;
* după întrunire, comisia îşi alege un birou şi îşi stabileşte regulile de lucru,
inclusiv termenul în care urmează să prezinte raportul;
* lucrările sunt conduse prin rotaţie de un deputat şi de un senator;
* votul este deschis, în cazul când comisia nu hotărăşte altfel;
* comisia poate adopta una din prevederile textelor în divergenţă, sau un text
comun, cu votul majorităţii simple a membrilor; în caz de paritate, votul preşedintelui
care conduce şedinţa în acea zi este decisiv;
* raportul comisiei se supune spre aprobare Camerelor, atât cu privire la fiecare
prevedere în parte, cu majoritate simplă, cât şi în ansamblul său, cu majoritatea
calificată de două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere; dacă ambele Camere
aprobă raportul, divergenţa este stinsă;
* dacă, însă, comisia nu poate să aplaneze divergenţele, reprezentanţii Camerelor
situându-se pe poziţii rigide, sau Camerele ori una din ele nu aprobă, total sau parţial,
raportul comisiei, se declanşează, din oficiu, procedura de stingere a divergenţelor în
şedinţa comună a Camerelor;
* activitatea comisiei încetează o dată cu depunerea raportului, precum şi în cazul
în care comisia nu a ajuns la un acord asupra raportului în termenul stabilit;
• în ceea ce priveşte competenţa comisiei de mediere, pot apărea situaţii în care
adoptarea unor soluţii să aibă efecte prin ricoşeu asupra unor texte adoptate în

100
aceeaşi formă de cele două Camere; în acest caz, competenţa este implicită, pentru
a se evita adoptarea unor reglementări necorelate sau contradictorii.

Reunirea Camerelor în şedinţă comună


* în şedinţa comună se supun dezbaterii numai textele care nu au fost adoptate în
aceeaşi formă de către Camere;
* dacă nici una dintre Camere nu a adoptat textul comisiei de mediere, se supune
la vot, mai întâi, textul adoptat de prima Cameră şi, dacă nu a fost adoptat, cel votat de
a doua Cameră;
* nu se pot formula amendamente de şedinţă: la deliberarea raportului comisiei de
mediere cu privire la soluţionarea divergenţelor dintre Camere cu ocazia adoptării unei
legi de revizuire a Constituţiei;
* dacă una din Camere a adoptat textul comisiei de mediere, acesta se supune
primul la vot şi numai în cazul în care el nu este adoptat, se supune textul din Camera
care nu a votat textul propus de comisia de mediere;
* în cazul în care nici unul dintre aceste texte nu a întrunit majoritatea calificată
necesară de trei pătrimi din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, ele se elimină din
forma finală a legii.
O altă particularitate a procedurii legii de revizuire a Constituţiei constă în faptul
că, după adoptarea ei de către Camere, aceasta nu se poate supune unui control
preventiv la Curtea Constituţională.
De asemenea, legea adoptată nu se mai supune promulgării de către Preşedintele
României, ci aprobării prin referendum.
Justificare:
Dacă corpul electoral aprobă legea, aceasta are şi un efect similar
promulgării ce rezultă din confirmarea de către corpul electoral a operei
legiuitorului constituant, ceea ce justifică faptul că ea va fi publicată pe temeiul
hotărârii Curţii Constituţionale de constatare a rezultatului aprobativ al
referendumului; din cele arătate, rezultă că spre diferenţă de procesul legislativ

101
obişnuit, privind legile ordinare sau organice, când, în condiţiile prevăzute de
Constituţie, procesul legislativ se încheie prin promulgarea legii în virtutea unei
obligaţii constituţionale a Preşedintelui României şi, ca urmare, prin publicarea
ei, în cazul legii de revizuire a Constituţiei, întrucât procesul legislativ se încheie
prin referendum, efectul similar promulgării este numai în cazul referendumului
aprobativ, întrucât corpul electoral nu este şi nu poate fi obligat să aprobe legea
de revizuire adoptată de Parlament, pe care, de aceea, o poate confirma sau
infirma în calitatea sa de putere originară (în cazul în care rezultatul nu este
aprobativ, legea adoptată de Parlament este desfiinţată, întrucât opera
reprezentanţilor poporului, ce alcătuiesc Parlamentul, a fost infirmată de corpul
electoral).

Comparaţie între procedura legislativă obişnuită


şi procedura de revizuire a Constituţiei

Aspecte Procedura legislativă obişnuită Procedura de revizuire a


procedurale Constituţiei
Subiecţii care pot - Guvernul; - Preşedintele României la
avea iniţiativa propunerea Guvernului;
legislativă - minim un parlamentar; - un sfert din numărul deputaţilor
sau al senatorilor;

- 100.000 cetăţeni cu drept de - 500.000 cetăţeni cu drept de vot


vot din cel puţin un sfert din din cel puţin jumătate din
judeţele ţării, câte cel puţin judeţele ţării, câte cel puţin
5.000 din fiecare judeţ sau din 20.000 din fiecare judeţ sau din
municipiul Bucureşti; municipiul Bucureşti

- numai Guvernul pentru legile


bugetului de stat şi bugetului
asigurărilor sociale de stat
Aspecte - obţinerea avizului Consiliului - obţinerea avizului Consiliului
anterioare Legislativ în toate cazurile; Legislativ;
procedurii
parlamentare - decizia Curţii Constituţionale - decizia Curţii Constituţionale cu
cu privire la iniţiativele privire la iniţiativele legislativă
legislative populare; de revizuire a Constituţiei,
indiferent de autor (Curtea
Constituţională se autosesizează

102
- obţinerea avizului Consiliului şi realizează un control prealabil,
Economic şi Social în unele general şi abstract înainte de
situaţii; sesizarea Parlamentului cu
privire la limitele revizuirii şi la
alte aspecte).
Camerele - au o competenţă decizională - sunt identice din punct de vedere al
Parlamentului specializată competenţei decizionale
Sesizarea - este specializată, în funcţie de - iniţiativa se depune la oricare
competenţa Camerelor (iniţiativa dintre Camerele Parlamentului
se depune mai întâi la Camera de atunci când aparţine
reflecţie) Preşedintelui României, la
propunerea Guvernului, sau
corpului electoral;
- iniţiativa parlamentară se
depune numai la Camera din care
subiecţii de sezină fac parte
Procedura - Camerele sunt egale şi - Camerele sunt egale; nici una
legislativă specializate funcţional; dintre Camere nu este
parlamentară - Camera prima sesizată este decizională în cazul existenţei
Cameră de reflecţie, iar cea de unor divergenţe între textele
a doua Cameră este decizională votate în cele două Camere
- Camera de reflecţie trebuie să - prima Cameră sesizată nu are un
adopte legea în termen de 45 termen în care să adopte legea de
de zile de la sesizare (pentru revizuire a Constituţiei;
coduri sau legi de complexitate - textul votat în prima Cameră
deosebită termenul este de 60 este dezbătut în cea de a doua
de zile); la Camera decizională Cameră;
se trimite textul adoptat de
prima Cameră în termenele
susmenţionate;
- dacă acest termen este depăşit,
legea este consideră adoptată
tacit de prima Cameră şi se
trimite la Camera decizională

Respingerea legii - dacă Camera de reflecţie - proiectele de legi sau


respinge iniţiativa legislativă, propunerile legislative adoptate
aceasta se trimite la cea de a de una din Camere se trimit
doua Cameră, care va decide celeilalte Camere a
definitiv; Parlamentului;
- dacă Camera decizională - dacă aceasta din urmă respinge
respinge proiectul de lege cu proiectul de legea sau
care a fost sesizată, respingerea propunerea legislativă, ele se
este definitivă. trimit, pentru o nouă dezbatere,
Camerei care le-a adoptat;
- o nouă respingere este
definitivă.
Soluţionarea - ca regulă, cea de a doua - în cazul în care textele votate de
divergenţelor Cameră sesizată este cele două Camere sunt diferite,
decizională; se declanşează procedura de

103
- în cazul în care prima Cameră mediere de către o comisie
sesizată adoptă o prevedere paritară formată din 7 deputaţi şi
care intră în competenţa sa 7 senatori;
decizională, prevederea este - raportul prin care comisia de
definitiv adoptată dacă şi cea mediere a soluţionat divergenţele
de a doua Cameră este de dintre Camere se supune votului
acord; în caz contrar, numai în fiecare dintre camere;
pentru prevederea respectivă, - dacă comisia de mediere nu a
legea se întoarce la prima reuşit soluţionarea tuturor
Cameră sesizată, care va divergenţelor sau dacă una dintre
decide definitiv Camere nu a adoptat unele dintre
- soluţia susmenţionată se aplică soluţiile propuse de comisia de
în mod corespunzător şi în mediere, textele respective se
cazul în care Camera supun dezbaterii Camerelor
decizională adoptă o prevedere reunite ale Parlamentului, care
pentru care competenţa vor decide astfel definitiv
decizională aparţine primei
Camere
Cvorumul şi - pentru adoptarea de legi - pentru adoptarea legilor
majoritatea de organice sau ordinare, constituţionale cvorumul îl
vot cvorumul îl reprezintă reprezintă minim două treimi din
majoritatea absolută a parlamentarii fiecărei Camere,
parlamentarilor fiecărei iar pentru soluţionarea
Camere; eventualelor divergenţe apărute
- legile ordinare se adoptă cu o în urma procedurii de mediere,
majoritate simplă; cvorumul este de trei pătrimi din
- legile organice se adoptă cu o numărul total al parlamentarilor
majoritate absolută celor două Camere reunite;
- majorităţile pentru adoptarea
legilor constituţionale sunt
identice cu cvorumul precizat în
cazurile susmenţionate
Adoptarea - la momentul obţinerii majorităţii - după confirmarea de către corpul
definitivă a legii cerută de Constituţie, în funcţie de electoral prin referendum a soluţiei
tipul de lege, ca urmare a votului legislative de revizuire a Constituţiei
final în Camera decizională adoptată de Parlament
Etapa finală a - legile organice şi ordinare se - legilor constituţionale nu li se
procedurii supun promulgării de către aplică procedura promulgării de
legislative Preşedintele României; către Preşedintele României,
- după promulgare, legile fiind supuse spre adoptare
organice şi ordinare se publică corpului electoral, în calitate de
în Monitorul Oficial al putere originară;
României - după adoptarea prin referendum,
legile constituţionale se publică
în Monitorul Oficial al
României, iar ulterior se va
publica şi Constituţia revizuită
Caracterizare - procedura este aceea rezultată - procedura este conformă cu
generală din îmbunătăţirile aduse de procedura parlamentară de
Legea de revizuire din 2003 adoptare a Constituţiei din 1991

104
7.4. Proceduri de control

- controlul parlamentar este prin excelenţă posterior; în sens larg; controlul


parlamentar se referă la toate domeniile de activitate, fiind o consecinţă a principiului
reprezentării;
- tot în sens larg, deliberarea unei legi are semnificaţia unui control asupra
fundamentării sesizărilor;
- sub aspect tehnic, controlul parlamentar se realizează după anumite proceduri
prevăzute de Constituţie şi de regulamentele parlamentare, care au efecte diferite,
după cum urmează:
- efecte politice: întrebarea, interpelarea, moţiunea simplă, ancheta parlamentară,
audierea urmată de declaraţii politice şi rapoartele unor autorităţi;
- efecte precumpănitor juridice: moţiunea de cenzură, admiterea cererii de reţinere,
arestare sau percheziţie a parlamentarilor, suspendarea din funcţie a Preşedintelui
României, punerea sub acuzare a Preşedintelui României.

A. Proceduri de control care au numai efecte politice

7.4.1. Întrebarea
Constă într-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o
informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice înţeleg
să comunice Camerei informaţiile şi documentele cerute de Cameră sau de comisiile
permanente ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinată.
Disciplina procedurii întrebărilor
• prin natura lor, întrebările sunt un mijloc de informare a parlamentarilor,
îndeosebi cu privire la probleme rezultate din activitatea lor în teritoriu, şi care
obligă astfel, un membru al Guvernului sau un organ al administraţiei publice să se
justifice;

105
• fiecare parlamentar poate adresa întrebări miniştrilor sau altor
conducători ai organelor administraţiei publice pentru obţinerea unei informaţii
concrete;
• Preşedintele Camerei are dreptul să nu admită întrebările care:
- privesc probleme de interes personal sau particular;
- urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice;
- se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pot afecta
soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată;
- privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice;
• în principiu, ministrul răspunde pe loc;
• durata întrebării şi răspunsului este limitată şi nu este urmată de
dezbateri;
• la întrebările orale şi la întrebările scrise, membrii Guvernului nu răspund
dacă acela care a adresat întrebarea nu se află în sala de şedinţe; în cazuri temeinic
justificate, dacă acela care a adresat întrebarea nu poate fi prezent în sala de şedinţe
în ziua în care se prezintă răspunsul, el poate cere amânarea răspunsului o singură
dată; cererea deputatului de amânare a răspunsului se depune la secretarul desemnat
al Camerei şi se comunică ministrului pentru relaţia cu Parlamentul; în cazul când
deputatul care a adresat întrebarea nu este prezent în sală, după constatare, acest fapt
se anunţă în plen de către preşedintele de şedinţă, iar ministrul vizat prezintă
răspunsul la întrebarea adresată;
• întrebările la care nu s-a răspuns se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea a II-a, la sfârşitul fiecărei sesiuni ordinare;
• obiectul întrebărilor orale se notifică în scris şi se depune la secretarul
desemnat al Camerei, care îl informează pe ministrul pentru relaţia cu Parlamentul
asupra întrebărilor orale la care membrii Guvernului urmează să răspundă în cursul
şedinţei consacrate acestora;
• întrebarea orală este expusă sumar, într-un interval de timp de cel mult un

106
minut, iar ministrul competent răspunde la întrebarea ce i-a fost adresată în cel mult 3
minute; autorul întrebării, după audierea răspunsului, poate interveni cu precizări şi
cu comentarii, fără a depăşi două minute, iar ministrul poate exercita dreptul la
replică în acelaşi interval de timp fără ca o altă intervenţie pe marginea întrebării
respective să mai poată avea loc;
• în situaţia în care membrul Guvernului, căruia îi este adresată întrebarea,
nu este prezent, răspunsul va fi dat în şedinţa din săptămâna următoare în timpul
consacrat întrebărilor orale; Preşedintele Camerei îl informează pe primul-ministru
asupra răspunsurilor amânate;
• parlamentarii care adresează întrebări scrise vor preciza dacă doresc un
răspuns în scris sau oral de la tribuna Camerei;
• întrebările scrise se transmit membrilor Guvernului şi celorlalte autorităţi
publice de către secretarul desemnat al Camerei, iar răspunsurile la întrebările
scrise se transmit în cel mult 15 zile;
• întrebările la care se solicită un răspuns oral de la tribuna Camerei se
înscriu pe ordinea de zi a şedinţei în succesiunea primirii răspunsurilor, dar nu mai
târziu de 15 zile de la data înregistrării acestora; răspunsurile la aceste întrebări se
dau în cele 30 de minute care urmează timpului afectat întrebărilor orale fără a
putea depăşi 5 minute; timpul pentru replică este de cel mult 3 minute;
• nici un deputat nu poate adresa mai mult de două întrebări în aceeaşi
şedinţă.

7.4.2. Interpelarea
Constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau mai
mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme
importante ale activităţii sale interne sau externe.
Disciplina interpelării
• interpelarea se face în scris, arătându-se obiectul acesteia, fără nici o

107
dezvoltare, şi priveşte un aspect politic al activităţii Guvernului;
• Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la
interpelări în cel mult două săptămâni, iar pentru motive temeinice, Camera poate
acorda un nou termen;
• în timpul stabilit, prin ordinea de zi, din şedinţa consacrată dezbaterii
interpelărilor, un grup parlamentar nu poate prezenta mai mult de o interpelare; în
cazul în care timpul consacrat interpelărilor permite, un grup parlamentar poate
dezvolta şi o a doua interpelare; ordinea luării de cuvânt: mai întâi interpelatorul şi
apoi reprezentantul primului-ministru sau ministrul interpelat;
• interpelările primului-ministru se pot face din două în două săptămâni şi
trebuie să vizeze politica Guvernului în probleme importante ale activităţii sale
interne sau externe;
• fiecare interpelare se expune într-un interval de timp de cel mult două
minute, iar primul ministru sau ministrul interpelat răspunde la interpelare în cel
mult 3 minute; autorul interpelării, după audierea răspunsului, poate interveni cu
întrebări suplimentare şi cu comentarii, fără a depăşi două minute, iar cel interpelat
are la dispoziţie două minute pentru replică, fără nici o altă intervenţie;
• Camera poate adopta o moţiune simplă ca urmare a răspunsului
Guvernului la interpelare spre a-şi exprima poziţia cu privire la problema ce a făcut
obiectul interpelării.

7.4.3. Moţiunea simplă

Este un act politic care exprimă poziţia Camerei într-o anumită problemă de
politică internă sau externă; dacă este iniţiată de opoziţie, fundamentarea poziţiei constă
în critica politicii Guvernului; face parte din procedeele controlului fără sancţiune, în
plină dezvoltare în parlamentarismul modern.
Caracteristicile esenţiale ale procedurii
• moţiunea simplă poate fi iniţiată de 50 deputaţi sau 1/4 din senatori;

108
• trebuie motivată, nu poate viza finalităţi specifice moţiunii de cenzură;
cei ce au semnat-o nu mai pot semna o altă moţiune privind aceeaşi problemă şi
nici nu se pot dezice după ce a fost înscrisă pe ordinea de zi;
• se depune la preşedintele Camerei, în cursul şedinţei, se comunică
Guvernului, se aduce la cunoştinţa Camerei şi se afişează, după care se dezbate în
cel mult 6 zile; dacă priveşte probleme de politică externă, trebuie însoţită de avizul
Comisiei de politică externă, cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe;
• amendamentele nu sunt admisibile;
• după începerea dezbaterii moţiunii simple, semnatarii nu-şi pot retrage
adeziunea la moţiune;
• până la încheierea dezbaterii unei moţiuni simple, semnatarii nu mai pot
promova o altă moţiune în aceeaşi problemă;
• poate fi adoptată cu votul majorităţii membrilor Camerei (majoritate
absolută); moţiunile simple care au obţinut majoritatea absolută a voturilor sunt
obligatorii pentru Guvern, pentru membrii săi şi pentru celelalte persoane vizate;
• moţiunile se publică în Monitorul Oficial al României, partea I.

7.4.4. Ancheta parlamentară

Reprezintă investigarea de către parlamentari a unei situaţii şi informarea Camerei


asupra celor constatate.
Caracteristicile esenţiale ale procedurii
• se efectuează prin intermediul unei comisii ad-hoc, instituită în acest
scop, sau al unei comisii permanente, abilitate de plen în mod expres, cu precizarea
datei când se va prezenta raportul;
• dacă ancheta se face printr-o comisie ad-hoc, Camera stabileşte obiectul
anchetei, componenţa ţinând cont de configurarea politică a Camerei, conducerea
comisiei, precum şi data când trebuie prezentat raportul; dacă ancheta se efectuează
printr-o comisie permanentă, Camera stabileşte doar obiectul şi data prezentării

109
raportului;
• regulile de lucru ale unei comisii de anchetă sunt similare celor privind
comisiile permanente;
• comisia de anchetă nu se poate substitui organelor de justiţie; orice
autoritate este obligată să răspundă anchetei comisiei;
• de regulă, se fac audieri, aplicându-se prin analogie regulile de procedură
privind citarea martorilor, dar se cercetează şi documente; au fost cazuri când s-au
prezentat şi rapoarte paralele;
• ancheta se finalizează cu un raport; după dezbaterea raportului, misiunea
comisiei încetează, anchetele nefinalizate la finele legislaturii devin caduce;
• Camera poate adopta o moţiune simplă în care să-şi exprime poziţia faţă
de obiectul anchetei.

7.4.5. Audierea şi dezbaterea unor declaraţii politice sau rapoarte ale unor
autorităţi (Curtea de Conturi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Avocatul
Poporului, serviciile de informaţii, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii etc.).
Reprezintă proceduri de informare, dar şi de control, întrucât obligă autoritatea să
se justifice; fac parte, ca şi moţiunea simplă, din sfera controlului fără sancţiune, în
plină dezvoltare în parlamentarismul modern.
Caracteristici specifice ale procedurii
• procedura implică fie competenţa fiecărei Camere (regula), fie a
Camerelor reunite în şedinţă comună (de exemplu: mesajul prezidenţial, raportul
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, raportul Avocatului Poporului, rapoartele
serviciilor de informaţii etc.);
• cu excepţia declaraţiei politice, comisia de specialitate analizează
raportul şi prezintă, după raportul autorităţii, propriul său raport; după dezbateri,
Camera sau Camerele reunite, după caz, pot adopta o moţiune simplă exprimând
atitudinea faţă de cele prezentate sau se pot rezuma la simpla audiere, însoţită sau

110
nu de dezbateri.

B. Proceduri de control care au efecte precumpănitor juridice

7.4.6. Moţiunea de cenzură

Este expresia răspunderii politice a Guvernului şi urmăreşte două scopuri


conjugate:
− angajarea unei dezbateri publice în Camerele reunite în şedinţa comună asupra
politicii de ansamblu a Guvernului;
− demiterea Guvernului.
Caracteristicile esenţiale ale procedurii
• ca regulă, moţiunea de cenzură este iniţiată de opoziţie, dar poate fi
iniţiată şi de majoritate atunci când a pierdut încrederea în Guvern şi urmăreşte
formarea unui nou Guvern; ea poate fi iniţiată de cel puţin 1/4 din numărul total al
deputaţilor şi senatorilor;
• parlamentarii care au iniţiat o moţiune de cenzură într-o sesiune, care a
fost respinsă, nu o mai pot reitera în aceeaşi sesiune, afară de cazul când Guvernul
şi-a angajat răspunderea, deoarece în această situaţie moţiunea este provocată de
însuşi Guvernul;
• moţiunea de cenzură se dezbate şi se supune la vot în şedinţa comună a
Camerelor;
• de la depunerea moţiunii la Biroul permanent, după un interval de
maxim 5 zile, moţiunea se prezintă de reprezentantul iniţiatorilor în plen şi se
dezbate în 3 zile (termen fix) de la această prezentare;
• dezbaterea este precedată de prezentarea moţiunii de către iniţiator,
urmată de cuvântul primului-ministru sau al altui reprezentant al său;
• luările de cuvânt sunt, potrivit regulilor şedinţelor, organizate (în timpul
alocat şi într-o alternanţă care să asigure contradictorialitatea între susţinătorii

111
Guvernului şi aceia care au cerut demiterea lui);
• moţiunea de cenzură se adoptă cu majoritate absolută şi are drept
consecinţă demiterea Guvernului.

7.4.7. Admiterea cererii de percheziţionare, reţinere sau arestare a


parlamentarilor

Reprezintă condiţia pentru ca un parlamentar să poată fi percheziţionat, reţinut, sau


arestat.

Caracteristicile esenţiale ale procedurii


• cererea de percheziţionare, reţinere sau arestare a parlamentarilor se
face de către ministrul justiţiei; este o procedură de control asupra justificărilor
prezentate de executiv, supuse examinării comisiei juridice;
• cererea şi raportul comisiei se dezbat în plen cu prioritate;
• încuviinţarea percheziţionării, reţinerii sau arestării parlamentarilor se
face cu votul majorităţii absolute a parlamentarilor Camerei;
• competenţa de judecată a parlamentarilor pentru faptele care nu au
legătură cu voturile sau opiniile exprimate în exercitarea mandatului aparţine
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar urmărirea şi trimiterea în judecată penală se
pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

7.4.8. Suspendarea din funcţie a Preşedintelui României

Este o procedură, prealabilă referendumului, pentru demiterea Preşedintelui în


cazul încălcării grave de către acesta a prevederilor Constituţiei.
Aspecte esenţiale ale procedurii
• cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui României poate fi
iniţiată de cel puţin o treime din numărul total al parlamentarilor (deputaţi şi
senatori); se aduce la cunoştinţa parlamentarilor, după care aceştia constituie o
comisie de anchetă;

112
• după primirea raportului comisiei şi a avizului Curţii Constituţionale
(căreia i se trimite cererea după înregistrare), dezbaterea are loc cu prioritate, cu
participarea Preşedintelui, dacă acesta doreşte;
• cererea se supune votului secret cu bile şi poate fi admisă cu majoritatea
absolută a parlamentarilor, după care în 30 de zile are loc referendumul pentru
demiterea Preşedintelui; între timp, funcţia Preşedintelui se aduce la îndeplinire de
preşedintele interimar (în ordine, preşedintele Senatului, şi dacă nici acesta nu
poate îndeplini funcţia, cel al Camerei Deputaţilor).

7.4.9. Punerea sub acuzare a Preşedintelui României

Este o procedură, prealabilă referendumului, pentru demiterea Preşedintelui în


cazul săvârşirii unor fapte de înaltă trădare.
Aspecte esenţiale ale procedurii
• cererea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României poate fi
iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă
Preşedintelui României, pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se
impută;
• cererea se supune votului secret cu bile şi poate fi admisă cu majoritatea
calificată a cel puţin două treimi din numărul parlamentarilor;
• competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
• de la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii, funcţia
Preşedintelui se aduce la îndeplinire de preşedintele interimar (în ordine,
preşedintele Senatului, şi dacă nici acesta nu poate îndeplini funcţia, cel al Camerei
Deputaţilor);
• Preşedintele este demis de drept de la data rămânerii definitive a hotărârii
de condamnare.

7.5. Proceduri de numiri

113
7.5.1. Cea mai importantă procedură se referă la învestirea Guvernului, care
cuprinde patru etape succesive: desemnarea de către Preşedintele României a
candidatului la funcţia de prim-ministru; stabilirea de către acesta a listei Guvernului şi a
programului de guvernare; solicitarea de către candidat a votului de învestitură (faza
parlamentară); numirea Guvernului de Preşedintele României şi primirea jurământului
de credinţă.

Caracteristicile fazei parlamentare


• candidatul desemnat de către Preşedinte este obligat ca, în termen de 10 zile de
la desemnare, să ceară Parlamentului acordarea votului de încredere asupra
programului şi listei Guvernului;
• competenţa de deliberare aparţine Camerelor în şedinţă comună;
• candidatul la funcţia de premier înaintează lista cu membrii Guvernului
împreună cu programul de guvernare la birourile permanente reunite ale Camerelor;
• până la şedinţa de învestire, fiecare candidat la funcţia de ministru va fi audiat
de comisiile de specialitate ale celor două Camere în şedinţă comună;
• în urma audierii se prezintă premierului un aviz consultativ motivat;
• se creează astfel posibilitatea înlocuirii pe listă a celor care nu au trecut testul
comisiei, pentru a se evita respingerea de către plen a listei Guvernului în ansamblu
(lista este blocată, fiind supusă la vot în întregime, nu fiecare membru în parte);
• în ziua învestirii, după prezentarea programului şi a listei, iau cuvântul
reprezentanţii grupurilor parlamentare, şedinţa fiind organizată (fiecare grup poate
utiliza doar timpul alocat, iar ordinea asigură alternanţa dintre cei ce sprijină Guvernul
şi cei ce i se opun);
• apoi se votează prin modalitatea votului secret cu bile;
• învestitura Guvernului este, aşadar, colectivă şi nu individuală.

7.5.2. În legătură cu remanierea Guvernului, dacă prin propunerea de


remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului,

114
Preşedintele României va putea revoca sau numi pe noii membri, la propunerea
primului-ministru, numai pe baza votului de încredere acordat de Parlament, în
cadrul unei proceduri similare cu cea de învestitură a Guvernului în ansamblul
său .

7.5.3. Alte proceduri de numiri: pentru directorii serviciilor speciale, la


propunerea Preşedintelui României (competenţă partajată cu Preşedintele României);
pentru alegerea a trei judecători ai Curţii Constituţionale de către Senat şi a trei
judecători de către Camera Deputaţilor; pentru alegerea consilierilor Curţii de Conturi;
pentru alegerea sau desemnarea, după caz a membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii etc.; în general, alegerea în plen este precedată de o analiză şi propunere
a comisiei permanente de specialitate.

7.6. Procedura de validări

Reprezintă procedura pentru atestarea legală a alegerii parlamentarului.


Caracteristici esenţiale ale procedurii
• alegerea, după întrunirea Parlamentului nou ales, a unei comisii de
validare; la Camera Deputaţilor, ea este pe întreaga legislatură, iar la Senat,
atribuţiile sale se exercită de comisia juridică;
• comisia de validări constituie grupe de lucru ce examinează dosarele
alegerilor, soluţionează contestaţiile nerezolvate şi întocmeşte un raport cuprinzând
lista parlamentarilor ce se propune a fi validată şi parlamentarii al căror mandat se
propune a fi invalidat; pe parcursul legislaturii, propune validarea individuală a
supleanţilor dacă întrunesc condiţiile legii (să nu-şi fi schimbat opţiunea politică şi
să ocupe pe listă locul imediat următor);
• lista se supune în bloc votului; invalidarea se supune individual; votul este
cu majoritatea relativă (majoritatea parlamentarilor prezenţi);
• înlocuirea parlamentarului prin supleant presupune validarea acestuia, dar
numai individual, nu în bloc; la Camera Deputaţilor validarea se face de comisia

115
iniţială, iar la Senat se realizează de către Comisia juridică, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări.

7.7. Procedura depunerii jurământului de către Preşedintele României


• de la data jurământului, preşedintele ales începe să-şi exercite mandatul şi
încetează mandatul preşedintelui anterior.
• Camerele reunite în şedinţă comună primesc jurământul, după
prezentarea hotărârii de validare a alegerii noului preşedinte de către Curtea
Constituţională; şedinţa este prezidată de către preşedinţii celor două Camere.
• După jurământ, preşedintele rosteşte un discurs, iar Camerele reunite
adoptă o declaraţie de constatare a îndeplinirii procedurii.

7.8. Alte proceduri


Sunt instituite pe temeiul autonomiei parlamentare.
Exemplu: pentru aniversarea unor evenimente (ziua naţională, Revoluţia română
din 1989 etc.); procedura se stabileşte îndeosebi pe temeiul precedentelor.

116
LEGISLAŢIE

117
Constituţia României modificată prin Legea de revizuire nr. 429 din 23 octombrie 2003
extras

TITLUL III
Autorităţile
publice

CAPITOLUL I
Parlamentul

SECŢIUNEA 1
Organizare şi
funcţionare

ARTICOLUL 61
Rolul şi (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi
structura unica autoritate legiuitoare a ţării.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.

ARTICOLUL 62
Alegerea (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal,
Camerelor direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu


întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în
Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii
electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de
o singură organizaţie.

(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabileşte prin legea electorală,


în raport cu populaţia ţării.

ARTICOLUL 63
Durata (1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani,
mandatului care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau
de urgenţă, până la încetarea acestora.

(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în


cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea
Parlamentului.

(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui

118
României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului


Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi
adoptate, modificate sau abrogate legi organice.

(5) Proiectele de legi sau propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a


Parlamentului precedent îşi continuă procedura în noul Parlament.

ARTICOLUL 64
Organizarea (1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin
internă regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în
bugetele aprobate de acestea.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei


Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului
Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul
fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de
expirarea mandatului.

(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit


regulamentului fiecărei Camere.

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui


comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui
comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit


configuraţiei politice a fiecărei Camere.

ARTICOLUL 65
Şedinţele (1) Camera Deputaţilor şi Senatul lucrează în şedinţe separate.
Camerelor
(2) Camerele îşi desfăşoară lucrările şi în şedinţe comune, potrivit unui
regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru:
a) primirea mesajului Preşedintelui României;
b) aprobarea bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) declararea mobilizării totale sau parţiale;
d) declararea stării de război;
e) suspendarea sau încetarea ostilităţilor militare;
f) aprobarea strategiei naţionale de apărare a ţării;
g) examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
h) numirea, la propunerea Preşedintelui României, a directorilor serviciilor
de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestor servicii;
i) numirea Avocatului Poporului;
j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei
şi a celorlalte drepturi ale acestora;
k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului,

119
se exercită în şedinţă comună.

ARTICOLUL 66
Sesiuni (1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe
an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii
iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul
lunii decembrie.

(2) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc şi în sesiuni extraordinare,


la cererea Preşedintelui României, a biroului permanent al fiecărei Camere
ori a cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor.

(3) Convocarea Camerelor se face de preşedinţii acestora.

ARTICOLUL 67
Actele juridice Camera Deputaţilor şi Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni, în prezenţa
şi cvorumul legal majorităţii membrilor.

ARTICOLUL 68
Caracterul (1) Şedinţele celor două Camere sunt publice.
public
al şedinţelor (2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.

SECŢIUNEA a 2-a
Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69
Mandatul (1) În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul
reprezentativ poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.

ARTICOLUL 70
Mandatul (1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii
deputaţilor legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a
şi al senatorilor depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică.

(2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a


Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor
electorale, de incompatibilitate ori de deces.

ARTICOLUL 71
Incompatibilităţi (1) Nimeni nu poate fi, în acelaşi timp, deputat şi senator.

(2) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea


oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al
Guvernului.

120
(3) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

ARTICOLUL 72
Imunitatea (1) Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru
parlamentară voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

(2) Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru


fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi
fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor.
Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de
judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi


supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe
preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care
Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune
imediat revocarea acestei măsuri.

SECŢIUNEA a 3-a
Legiferarea

ARTICOLUL 73
Categorii (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
de legi
(2) Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei.

(3) Prin lege organică se reglementează:


a) sistemul electoral; organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale
Permanente;
b) organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a
celorlalte drepturi ale acestora;
d) organizarea şi desfăşurarea referendumului;
e) organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării;
f) regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al
stării de război;
g) regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
h) infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
i) acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
j) statutul funcţionarilor publici;
k) contenciosul administrativ;
l) organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a
instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
m) regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
n) organizarea generală a învăţământului;
o) organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi
regimul general privind autonomia locală;

121
p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială;
r) statutul minorităţilor naţionale din România;
s) regimul general al cultelor;
t) celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi
organice.

ARTICOLUL 74
Iniţiativa (1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor,
legislativă senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de
vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să
provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste
judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel
puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele


fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

(3) Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului


de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată.

(4) Deputaţii, senatorii şi cetăţenii care exercită dreptul la iniţiativă


legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru
proiectele de legi.

(5) Propunerile legislative se supun dezbaterii mai întâi Camerei


competente să le adopte, ca primă Cameră sesizată.

ARTICOLUL 75
Sesizarea (1) Se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă
Camerelor Cameră sesizată, proiectele de legi şi propunerile legislative pentru
ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor
legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum şi
proiectele legilor organice prevăzute la articolul 31 alineatul (5), articolul
40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3),
articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2),
articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117
alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) şi (3), articolul 120 alineatul (2),
articolul 126 alineatele (4) şi (5) şi articolul 142 alineatul (5). Celelalte
proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii şi adoptării,
ca primă Cameră sesizată, Senatului.

(2) Prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru


coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În
cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau
propunerile legislative au fost adoptate.

(3) După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul
sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide

122
definitiv.

(4) În cazul în care prima Cameră sesizată adoptă o prevedere care, potrivit
alineatului (1), intră în competenţa sa decizională, prevederea este definitiv
adoptată dacă şi cea de-a doua Cameră este de acord. În caz contrar, numai
pentru prevederea respectivă, legea se întoarce la prima Cameră sesizată,
care va decide definitiv în procedură de urgenţă.

(5) Dispoziţiile alineatului (4) referitoare la întoarcerea legii se aplică în


mod corespunzător şi în cazul în care Camera decizională adoptă o
prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere.

ARTICOLUL 76
Adoptarea (1) Legile organice şi hotărârile privind regulamentele Camerelor se
legilor adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere.
şi a hotărârilor
(2) Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor
prezenţi din fiecare Cameră.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate


adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă,
stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.

ARTICOLUL 77
Promulgarea (1) Legea se trimite, spre promulgare, Preşedintelui României.
legii Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire.

(2) Înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură


dată, reexaminarea legii.

(3) Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut
verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea legii se face în cel mult 10
zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea
deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat
constituţionalitatea.

ARTICOLUL 78
Intrarea în Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3
vigoare a legii zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei.

CAPITOLUL IV
Raporturile
Parlamentului cu
Guvernul

ARTICOLUL 111

123
Informarea (1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul
Parlamentului controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte
informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau
de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În
cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor
bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este obligatorie.

(2) Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se


solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie.

ARTICOLUL 112
Întrebări, (1) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi au obligaţia să răspundă la
interpelări întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, în
şi moţiuni simple condiţiile prevăzute de regulamentele celor două Camere ale
Parlamentului.

(2) Camera Deputaţilor sau Senatul poate adopta o moţiune simplă prin
care să-şi exprime poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau
externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei
interpelări.

ARTICOLUL 113
Moţiunea de (1) Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage
cenzură încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură,
cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din


numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la
data depunerii.

(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost


prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

(4) Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care


au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de
cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea
potrivit articolului 114.

ARTICOLUL 114
Angajarea (1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi
răspunderii a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de
Guvernului politică generală sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de


3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală
sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113.

(3) Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de

124
lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente
acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau
a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

(4) În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii


adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa
comună a celor două Camere.

ARTICOLUL 115
Delegarea (1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului
legislativă pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor
organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data


până la care se pot emite ordonanţe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării


Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea
termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea
efectelor ordonanţei.

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii


extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia
de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(5) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre


dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată
şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă
nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la
depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de
zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei,
aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care
decide de asemenea în procedură de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă
cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea
prevăzută la articolul 76 alineatul (1).

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor


constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale
statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie,
drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri
în proprietate publică.

(7) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se


resping printr-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror
efecte au încetat potrivit alineatului (3).

(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este
cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe
perioada de aplicare a ordonanţei.

125
TITLUL VII
Revizuirea
Constituţiei

ARTICOLUL
150
Iniţiativa (1) Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la
revizuirii propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau
al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

(2) Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel
puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în
municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături
în sprijinul acestei iniţiative.

ARTICOLUL 151
Procedura de (1) Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera
revizuire Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul
membrilor fiecărei Camere.

(2) Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera


Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei
pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

(3) Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat


în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de
revizuire.

ARTICOLUL 152
Limitele (1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional,
revizuirii independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de
guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul
politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat


suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a
garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de


urgenţă şi nici în timp de război.

126
REGULAMENTUL CAMEREI DEPUTAŢILOR

CAPITOLUL I
Organizarea Camerei Deputaţilor
Secţiunea 1
Constituirea Camerei Deputaţilor
Art. 1. - Camera Deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de
convocare emis de Preşedintele României, în conformitate cu prevederile Constituţiei.
Art. 2. - Până la alegerea Biroului permanent lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de
cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de 4 secretari desemnaţi
din rândul celor mai tineri deputaţi.
Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul ori mai
mulţi secretari prevăzuţi la alin. 1 atrage de drept înlocuirea acestora cu deputatul cel mai în
vârstă sau, după caz, cu cei mai tineri deputaţi din rândul celor prezenţi.
În intervalul de timp prevăzut la alin. 1 nu pot avea loc dezbateri parlamentare, cu excepţia
celor care privesc validarea mandatelor de deputat.
Art. 3. - Pentru validarea mandatelor Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie
compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei, aşa cum
aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.
Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor.
Art. 4. - Numărul deputaţilor care vor fi desemnaţi în comisia de validare de către fiecare
grup parlamentar este în funcţie de proporţia membrilor săi în numărul total al deputaţilor.
Propunerile pentru stabilirea numărului de deputaţi care revine fiecărui grup parlamentar se
fac de către liderii acestor grupuri şi se transmit secretarilor.
Preşedintele de vârstă prezintă Camerei aceste propuneri în ordinea mărimii grupurilor
parlamentare, iar Camera Deputaţilor hotărăşte asupra lor cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi.
Propunerile pentru componenţa nominală a comisiei se fac de către grupurile parlamentare
în limita numărului de locuri aprobat.
Componenţa comisiei este aprobată de Cameră cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Art. 5. - Comisia de validare îşi alege un preşedinte şI 2 vicepreşedinţi, care alcătuiesc biroul
comisiei, şi se organizează în 9 grupe de lucru, compuse din câte 3 membri, cu respectarea
pe cât posibil a proporţiei prevăzute la art. 4 alin. 1.
Art. 6. - Biroul comisiei repartizează grupelor de lucru dosarele referitoare la alegerea
deputaţilor, primite de la Biroul Electoral Central, cu excepţia celor privind membrii grupelor
de lucru.
Verificarea legalităţii alegerii deputaţilor care compun grupele de lucru se face de către biroul
comisiei de validare.
Biroul comisiei de validare şi grupele de lucru sunt obligate să prezinte comisiei propunerile
privind validarea sau invalidarea mandatelor de deputat, în scris, în termen de cel mult 3 zile
de la constituirea comisiei. Aceste propuneri se adoptă cu votul majorităţii membrilor biroului
sau ai grupelor de lucru.
După expirarea termenului de 3 zile discutarea dosarelor nesoluţionate se face în plenul
comisiei.
Comisia de validare se pronunţă asupra contestaţiilor nesoluţionate şi asupra acelora a căror
soluţionare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de soluţionare.
Art. 7. - Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui deputat în cazurile în
care constată că alegerea acestuia s-a făcut prin încălcarea legii, inclusiv prin fraudă
electorală.
Art. 8. - Comisia, în cel mult 4 zile de la constituire, întocmeşte un raport în care vor fi
precizaţi deputaţii pentru care se propune validarea, invalidarea sau, după caz, amânarea
validării mandatelor, cu motivarea pe scurt a propunerilor de invalidare sau de amânare.

127
Art. 9. - Raportul este aprobat de comisie cu votul majorităţii membrilor acesteia; în caz de
paritate votul preşedintelui este hotărâtor.
Art. 10. - Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă, de drept, în a 5-a zi de la constituirea
comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia.
Raportul comisiei de validare se prezintă Camerei Deputaţilor de către preşedintele acesteia.
Art. 11. - În cazul deputaţilor pentru care nu există motive de invalidare potrivit art. 7 se
întocmeşte, pe circumscripţii electorale, o listă cu numele şi prenumele acestora, asupra
căreia Camera se pronunţă printr-un singur vot. În cazul deputaţilor la care a fost propusă
invalidarea mandatului Camera dezbate şi se pronunţă prin vot pentru fiecare caz.
Validarea sau invalidarea mandatelor de deputat se face cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi.
Art. 12. - Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din
mandatele de deputat.
Secţiunea a 2-a
Grupurile parlamentare
Art. 13. - Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui
din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale
aceleiaşi formaţiuni politice.
Deputaţii unui partid sau ai unei formaţiuni politice nu pot constitui decât un singur grup
parlamentar.
Deputaţii care au candidat pe listele unei coaliţii electorale şi fac parte din partide sau
formaţiuni politice diferite pot constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor sau
formaţiunilor din care fac parte.
Deputaţii unor partide sau formaţiuni politice care nu întrunesc numărul necesar pentru a
forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri
parlamentare mixte sau se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. 1.
Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele
decât minoritatea maghiară, pot constitui un singur grup parlamentar.
Art. 14. - În prima sa şedinţă fiecare grup parlamentar procedează la desemnarea
conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi locţiitori.
Art. 15. - Liderul grupului prezintă Camerei denumirea acestuia, precum şi componenţa lui
numerică şi nominală.
Succesiunea prezentărilor se stabileşte de către preşedintele de vârstă al Camerei, în ordinea
mărimii grupurilor parlamentare.
Art. 16. - Grupurile parlamentare, în funcţie de ponderea lor în Camera Deputaţilor, au la
dispoziţie logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii, autoturisme, personal de
secretariat şi de specialitate, potrivit hotărârii Biroului permanent.
Art. 17. - Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu liderii grupurilor parlamentare
repartizează locurile în sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar.
Art. 18. - Formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în
urma alegerilor este interzisă.
Art. 19. - Orice modificare intervenită în componenţa unui grup parlamentar se aduce la
cunoştinţă preşedintelui Camerei Deputaţilor sub semnătura liderului grupului şi, după caz, a
deputatului.
Preşedintele Camerei informează deputaţii, în şedinţă publică, asupra modificărilor intervenite
în componenţa grupurilor parlamentare.
Secţiunea a 3-a
Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului
permanent
Art. 20. - După constituirea legală a Camerei Deputaţilor se aleg preşedintele Camerei
Deputaţilor şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent al acesteia.

128
Preşedintele Camerei Deputaţilor este şi preşedintele Biroului permanent, din care mai fac
parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.
Biroul permanent se alcătuieşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare,
respectându-se configuraţia politică a Camerei, aşa cum rezultă din constituirea grupurilor
parlamentare.
Art. 21. - Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot
secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise numele şi prenumele tuturor candidaţilor
propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură
propunere.
Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul
majorităţii deputaţilor.
Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se
organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat preşedinte al Camerei
Deputaţilor candidatul care a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile
întrunirii cvorumului prevăzut la art. 64 din Constituţie.
Art. 22. - O dată cu alegerea preşedintelui Camerei activitatea preşedintelui de vârstă
încetează.
Art. 23. - Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul
permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare.
În vederea depunerii propunerilor Camera Deputaţilor stabileşte numărul de locuri din Biroul
permanent, care revine, pe funcţii, grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a
Camerei.
Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. 1 se fac de către liderii grupurilor
parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit potrivit alin. 2. Lista candidaţilor propuşi
pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu
majoritatea voturilor deputaţilor. Dacă nu se realizează această majoritate, se organizează un
nou tur de scrutin, în care lista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.
Votul este secret şi se exprimă prin bile.
Art. 24. - Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni
ordinare.
Art. 25. - Oricărui membru al Biroului permanent i se poate revoca mandatul înainte de
expirarea acestuia, la cererea motivată a grupului parlamentar care l-a propus sau a cel puţin
unei treimi din numărul deputaţilor provenind din minimum trei grupuri parlamentare. Votul
este secret şi se exprimă prin bile pentru fiecare caz, în cel mult 15 zile de la data
înregistrării cererii de revocare.
Art. 26. - Funcţiile din Biroul permanent devenite vacante în timpul sesiunii se ocupă la
propunerea grupului parlamentar căruia i-a fost repartizată funcţia respectivă, în condiţiile
prevăzute la art. 23.
Art. 27. - O dată cu alegerea Biroului permanent, activitatea secretarilor desemnaţi în
condiţiile art. 2 alin. 1 încetează.
Art. 28. - Hotărârile prevăzute la art. 1-27 se adoptă prin vot deschis, în afară de cazurile în
care se prevede altfel.
Secţiunea a 4-a
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul ordinii de zi
Art. 29. - Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii:
a. propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor parlamentare;
b. solicită preşedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare;
c. supune aprobării Camerei Deputaţilor regulamentul acesteia, precum şi propunerile
de modificare;
d. prezintă Camerei Deputaţilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar;
e. pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Camerei Deputaţilor;

129
f. primeşte şi distribuie proiectele de legi, propunerile legislative şi rapoartele comisiilor
parlamentare, în ordinea depunerii acestora la registratura Camerei Deputaţilor, dacă
plenul Camerei nu stabileşte altfel;
g. întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei şi programul de lucru al
acesteia;
h. organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile
parlamentare pe baza consultării, în funcţie de natura acţiunilor avute în vedere, a
Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, a grupurilor
parlamentare, a Comisiei de politică externă şi a altor comisii permanente, informând
Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenţa
nominală a delegaţiilor;
i. supune spre aprobare Camerei Deputaţilor componenţa delegaţiilor permanente la
organizaţiile parlamentare mondiale sau regionale, pe baza consultării grupurilor
parlamentare şi cu respectarea configuraţiei politice a Camerei;
j. aprobă statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei Deputaţilor; supune
aprobării Camerei structura serviciilor acesteia;
k. conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor;
l. aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor în sediul Camerei
Deputaţilor;
m. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, alte dispoziţii
legale sau însărcinări date de Camera Deputaţilor.
Dezbaterile din Biroul permanent se consemnează în procese-verbale sau în stenograme.
Deputaţii pot consulta stenogramele sau pot obţine o copie de pe acestea, cu excepţia celor
declarate confidenţiale de către Biroul permanent, care pot fi numai consultate.
Art. 30. - Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau la
cererea a cel puţin 4 membri ai săi.
Art. 31. - Preşedintele Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii:
a. convoacă deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare;
b. conduce lucrările Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, şi asigură
menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea regulamentului;
c. acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele puse în dezbatere,
stabileşte ordinea votării, precizează semnificaţia votului şi anunţă rezultatul acestuia;
d. conduce lucrările şedinţelor Biroului permanent;
e. convoacă Comitetul ordinii de zi, prezidează lucrările acestuia şi îi supune spre
aprobare proiectele ordinii de zi şi programului de lucru ale Camerei;
f. sesizează Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute la art. 144 lit. a) şi b) din
Constituţie;
g. asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de lege adoptate
sau respinse de Cameră, sau, după caz, Preşedintelui României, spre promulgare, a
legilor votate, în termenele stabilite de lege;
h. reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe;
i. îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, precum şi
însărcinările date de Camera Deputaţilor.
Art. 32. - Vicepreşedinţii îndeplinesc, prin rotaţie, atribuţiile preşedintelui, la cererea sa sau
în caz de indisponibilitate a acestuia, precum şi alte sarcini încredinţate de Biroul permanent.
Art. 33. - Secretarii întocmesc lista înscrierilor la cuvânt, pe baza solicitărilor deputaţilor, în
ordinea în care au fost făcute; prezintă propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări
adresate Camerei, efectuează apelul nominal, consemnează rezultatul votului, ţin evidenţa
hotărârilor adoptate, veghează la întocmirea stenogramelor, îl asistă pe preşedinte în
realizarea atribuţiilor ce îi revin şi îndeplinesc orice alte sarcini primite de la acesta sau de la
Biroul permanent.

130
Art. 34. - Chestorii verifică modul de gestionare a patrimoniului, funcţionarea şi calitatea
serviciilor Camerei Deputaţilor şi fac propuneri corespunzătoare Biroului permanent. Exercită
controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Biroului permanent proiectul de
buget al Camerei şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar anual, asigură menţinerea
ordinii în localul Camerei Deputaţilor şi îndeplinesc alte atribuţii, în conformitate cu dispoziţiile
preşedintelui acesteia sau ale Biroului permanent.
În exercitarea atribuţiilor de control financiar-contabil chestorii sunt sprijiniţi de un corp de
control compus din 2 experţi contabili şi sunt subordonaţi numai plenului Camerei
Deputaţilor.
La sfârşitul fiecărei sesiuni chestorii prezintă Camerei Deputaţilor un raport cu privire la
rezultatele controalelor efectuate.
Art. 35. - Comitetul ordinii de zi este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare sau din
locţiitorii acestora şi are următoarele atribuţii:
a. aprobă ordinea de zi a şedinţelor Camerei şi programul de lucru al acesteia, precum şi
modificările sau completările aduse ordinii de zi sau programului aprobat;
b. organizează dezbaterile prin alocarea pentru fiecare grup parlamentar, în funcţie de
ponderea sa în numărul total al deputaţilor, a timpului afectat pentru luările de
cuvânt în şedinţa Camerei; alocarea timpului afectat dezbaterilor este obligatorie la
dezbaterile politice şi facultativă la dezbaterile generale asupra unui proiect de lege
sau unei propuneri legislative;
c. poate include în ordinea de zi dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri
legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depăşit.
Art. 36. - Comitetul ordinii de zi hotărăşte cu majoritatea rezultată din ponderea votului
fiecărui membru prezent. Ponderea este dată de proporţia grupului parlamentar reprezentat
de lider în numărul total al deputaţilor. Preşedintele Camerei nu are drept de vot.
La lucrările Comitetului ordinii de zi participă ca invitat reprezentantul Guvernului şi, dacă
este cazul, preşedintele comisiei parlamentare care a depăşit termenul de depunere a
raportului.
Comitetul ordinii de zi se întruneşte, de regulă, miercurea şi lucrează în mod regulamentar în
prezenţa a cel puţin jumătate din numărul liderilor grupurilor parlamentare.
Secţiunea a 5-a
Comisiile Camerei Deputaţilor
1. Dispoziţii comune
Art. 37. - Comisiile sunt organe de lucru ale Camerei Deputaţilor, înfiinţate cu scopul de a
îndeplini însărcinările care le sunt încredinţate în vederea pregătirii lucrărilor Camerei.
Art. 38. - Camera Deputaţilor constituie comisii permanente şi poate institui comisii de
anchetă sau alte comisii speciale.
Camera Deputaţilor constituie, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii comune cu
Senatul.
Comisiile permanente sunt formate dintr-un număr de 13-40 de deputaţi, cu excepţia
Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup
parlamentar. Numărul membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz, de
Camera Deputaţilor. Numărul membrilor şi componenţa nominală a comisiilor de anchetă sau
speciale se aprobă o dată cu constituirea acestora.
Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă dintre cele
prevăzute la art. 58, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament şi ai Comisiei pentru
tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, care pot face parte şi dintr-o altă comisie
permanentă.
Art. 39. - Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei
politice a Camerei.

131
Pentru fiecare comisie numărul de locuri care revine fiecărui grup parlamentar sau
deputaţilor independenţi se stabileşte de Camera Deputaţilor, la propunerea Biroului
permanent.
Art. 40. - Propunerile de membri ai comisiilor se vor face, în termenul stabilit de
preşedintele Camerei Deputaţilor, de către grupurile parlamentare, în limita locurilor stabilite
potrivit art. 39 alin. 2.
Art. 41. - Membrii comisiilor sunt desemnaţi prin acordul liderilor grupurilor parlamentare,
cu respectarea configuraţiei politice a Camerei.
În cazul în care nu există dezacord asupra desemnării membrilor în comisii potrivit alin. 1,
Camera va aproba componenţa comisiilor cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.
Art. 42. - Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau
mai multor comisii, Biroul permanent propune şi Camera hotărăşte, cu votul majorităţii
membrilor prezenţi, asupra candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare,
respectându-se configuraţia politică a Camerei.
Art. 43. - În prima lor şedinţă, convocată de preşedintele Camerei, comisiile permanente îşi
aleg birourile, compuse din câte un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 2 secretari, cu excepţia
Comisiei pentru regulament, al cărei birou este compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi
un secretar. Funcţiile din biroul Comisiei pentru regulament sunt ocupate în ordinea mărimii
grupurilor parlamentare. Biroul Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este
format din preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi 2 secretari.
Componenţa biroului comisiei se stabileşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare,
respectându-se, pe cât posibil, configuraţia politică a Camerei, aşa cum rezultă din
constituirea grupurilor parlamentare.
Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. 1 se fac de către liderii grupurilor
parlamentare, în cadrul numărului de locuri stabilit potrivit alin. 2.
Lista candidaţilor pentru biroul comisiei se supune în întregime votului membrilor acesteia şi
se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.
Revocarea unui membru din biroul comisiei se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor din
comisie, la cererea grupului parlamentar care l-a propus sau a unei treimi din numărul
membrilor comisiei.
Art. 44. - Biroul fiecărei comisii:
a. propune ordinea de zi a şedinţelor, prezentând comisiei lista cuprinzând toate
iniţiativele legislative şi celelalte probleme de competenţa acesteia;
b. propune proiectul regulamentului de funcţionare a comisiei;
c. stabileşte sarcinile ce revin deputaţilor din comisie;
d. adoptă hotărâri în chestiuni care interesează bunul mers al activităţii comisiei;
e. constituie, dacă este necesar, subcomisii, desemnându-le misiunea, componenţa şi
conducerea.
Art. 45. - Preşedintele comisiei:
a. conduce şedinţele comisiei;
b. poate propune ca la lucrările comisiei, în scopul realizării lor în bune condiţii, să ia
parte şi alte persoane;
c. asigură reprezentarea comisiei în raporturile cu Guvernul, cu Biroul permanent al
Camerei şi cu celelalte comisii;
d. îndeplineşte alte atribuţii cerute de desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor comisiei.
Art. 46. - Vicepreşedinţii comisiilor îndeplinesc pe rând, în lipsa preşedintelui, atribuţiile
acestuia.
Art. 47. - Secretarii comisiilor:
a. ţin evidenţa prezenţei membrilor comisiei la şedinţele acesteia;
b. asigură redactarea tuturor actelor comisiei;
c. numără voturile exprimate în şedinţele comisiei;
d. urmăresc întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor comisiei;

132
e. îndeplinesc orice alte atribuţii necesare bunului mers al activităţii comisiei, ca urmare
a dispoziţiilor biroului sau ale preşedintelui acesteia.
Art. 48. - Convocarea şedinţelor comisiei se face cu cel puţin 24 de ore înainte de către
preşedintele acesteia sau, în lipsa lui, de un vicepreşedinte care îl înlocuieşte.
Participarea deputaţilor la şedinţele comisiilor este obligatorie.
În caz de absenţă nejustificată de la lucrările comisiei se aplică prevederile art. 131 alin. 3.
Deputatul care absentează de la lucrările comisiei poate fi înlocuit de un alt deputat din
acelaşi grup, pe baza împuternicirii scrise a liderului grupului parlamentar.
Art. 49. - În timpul sesiunii şedinţele comisiilor parlamentare pot avea loc în acelaşi timp cu
cele ale plenului Camerei, pe baza aprobării date de Comitetul ordinii de zi.
Prin excepţie de la prevederile alin. 1 este interzisă ţinerea de şedinţe în comisii concomitent
cu şedinţa de vot organizată în acest scop, potrivit ordinii de zi. De asemenea, lucrările
comisiei se suspendă de drept în cazul în care preşedintele Camerei solicită prezenţa
deputaţilor la lucrările în plen.
Art. 50. - Şedinţele comisiilor nu sunt publice.
În mod excepţional comisiile pot hotărî invitarea la dezbateri a reprezentanţilor presei,
precum şi condiţiile în care lucrările pot fi transmise la radio sau televiziune, dacă acest lucru
nu aduce atingere unor interese de stat care recomandă păstrarea secretului acestor
dezbateri.
Art. 51. - Miniştrii au acces la lucrările comisiilor. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor
devine obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat, prin preşedintele Camerei, de data la care au
loc şedinţele acestora.
Art. 52. - La şedinţele comisiilor au dreptul să participe deputaţii care au făcut propuneri
care stau la baza lucrărilor acestora (autori de propuneri legislative, de amendamente etc.),
precum şi, la cererea preşedintelui comisiei, specialişti ai Consiliului Legislativ.
Comisiile pot invita să participe la şedinţe persoane interesate, reprezentanţi ai unor
organizaţii neguvernamentale şi specialişti din partea unor autorităţi publice sau a altor
instituţii specializate.
Persoanele interesate şi reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale pot solicita
participarea la lucrările comisiei printr-o cerere care se aprobă de membrii acesteia.
Persoanele prevăzute în prezentul articol pot fi ascultate în şedinţa comisiei, dar nu pot
participa la vot.
Comisia poate hotărî, la propunerea biroului comisiei, a preşedintelui sau a unui deputat,
limitarea duratei luărilor de cuvânt. Deputaţii şi invitaţii sunt obligaţi să se refere exclusiv la
chestiunea supusă dezbaterii. În caz contrar preşedintele poate retrage cuvântul. Nimeni nu
poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de preşedinte.
Art. 53. - Pentru ca şedinţele comisiilor să aibă loc în mod legal este necesară participarea
majorităţii membrilor care le compun.
Hotărârile comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 54. - Preşedinţii comisiilor permanente, în acord cu preşedintele Camerei, vor urmări ca,
pe timpul desfăşurării sesiunilor, o zi pe săptămână să fie consacrată exclusiv activităţii în
comisii.
Art. 55. - La începerea dezbaterii unei lucrări aflate pe ordinea de zi comisia desemnează, la
propunerea preşedintelui, unul sau mai mulţi raportori dintre membrii săi.
Aceştia vor asigura redactarea raportului sau a avizului comisiei, care va fi supus aprobării
acesteia.
Rapoartele şi avizele vor cuprinde, în mod obligatoriu, pe lângă opinia majorităţii membrilor
comisiei, şi părerea contrară motivată a celorlalţi deputaţi din comisie.
Art. 56. - Votul în comisie este, de regulă, deschis.
În anumite situaţii, hotărâte prin vot de membrii acesteia, se poate recurge şi la vot secret.
Art. 57. - Cu privire la desfăşurarea şedinţelor comisiilor se încheie procese-verbale, care
pot fi consultate de deputaţi.

133
La sfârşitul fiecărei şedinţe, prin grija biroului comisiei se redactează un comunicat de presă.
Sinteza lucrărilor fiecărei comisii se publică săptămânal în Monitorul Oficial al României,
Partea a II-a. Sinteza cuprinde problemele dezbătute, rezultatul votului asupra articolelor şi
proiectelor de lege, numele şi prenumele celor absenţi.
Comisia, în cazuri justificate, va putea hotărî stenografierea dezbaterilor acesteia.
2. Comisiile permanente
Art. 58. - Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Denumirile şi
domeniile de activitate ale comisiilor permanente sunt următoarele:
1. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare
• restructurarea economiei la nivel macroeconomic şi la nivel sectorial; programe de
reconstrucţie şi dezvoltare; prognoză economică; mijloace şi instituţii specifice ale
economiei de piaţă; problemele preţurilor şi concurenţei; libera iniţiativă; privatizarea;
activitatea economică a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor
Statului şi a societăţilor de investiţii financiare, a regiilor autonome şi a societăţilor
comerciale cu capital integral de stat sau mixt; importul şi exportul de capital;
• alte probleme privind strategia dezvoltării economice şi politica reformei.

2. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci


• bugetul de stat şi execuţia bugetară; bugetul asigurărilor sociale de stat şi execuţia
acestuia; politica financiară; sistemul de impozite şi taxe, asigurări şi reasigurări;
echilibrul monetar, circulaţia bănească, credite şi sisteme de credite, dobânzi, scont;
bursa de valori şi efecte; împrumuturi externe ale statului sau garantate de stat;
investiţii realizate din credite bugetare.

3. Comisia pentru industrii şi servicii


• industria şi ramurile ei; transporturi, telecomunicaţii, comerţ (interior şi exterior),
turism; protecţia consumatorilor; strategii de dezvoltare a industriilor şi a serviciilor;
asigurarea resurselor de materii prime şi energie pentru economia naţională;
dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în industrie şi în servicii; probleme specifice
ale privatizării în industrie şi servicii, ale dezvoltării sectorului privat în aceste ramuri;
bursele de mărfuri industriale şi servicii; strategii de investiţii; calitatea produselor
industriale şi a serviciilor; standarde şi mărci; protecţia investiţiilor şi a mărcilor;
progresul tehnic şi dezvoltarea tehnologică; eficienţa şi capacitatea concurenţială a
produselor şi serviciilor pe piaţa internă şi externă.

4. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice


• programe în domeniul agriculturii, horticulturii, zootehniei, pisciculturii, silviculturii,
fondului cinegetic; probleme specifice ale privatizării în agricultură; libera iniţiativă,
forme de proprietate, de asociere, creditare, arendare; gospodărirea fondului funciar;
activitatea societăţilor şi regiilor cu capital de stat sau mixt din agricultură, silvicultură
şi alimentaţie; servicii pentru agricultură, îmbunătăţiri funciare, industrie alimentară şi
silvicultură.

5. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale


• drepturile omului şi ale cetăţeanului; problemele minorităţilor; libertatea de
conştiinţă; problemele cultelor religioase; libertatea de exprimare prin alte mijloace
decât prin presă.

6. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic


• autonomia locală; reforme administrative; organizarea administrativ-teritorială;
statutul funcţionarului public; sisteme urbane; reţele urbane şi rurale; finanţele
publice locale; sisteme ecologice şi echilibru ecologic; calitatea aerului, apei, solului;

134
protecţia florei, faunei şi aşezărilor umane; recuperarea zonelor deteriorate;
tehnologii pentru controlul şi eliminarea emisiilor poluante; gospodărirea apelor;
amenajarea teritoriului; construcţii.

7. Comisia pentru muncă şi protecţie socială


• raporturile individuale de muncă (contractul individual de muncă, timpul de lucru,
concediile, protecţia muncii, sistemul de salarizare, jurisdicţia muncii, statutul juridic
al femeii salariate); raporturile colective de muncă (negocierea colectivă, contractul
colectiv de muncă, jurisdicţia conflictelor colective de muncă); statutul juridic al
sindicatelor şi al organizaţiilor patronale; sistemul asigurărilor sociale (pensii,
indemnizaţii, ajutor de şomaj, alocaţie de stat); asistenţa socială (ajutoare materiale,
gratuităţi); ajutoare materiale pentru persoane defavorizate: bătrâni, persoane cu
handicap, minori şi altele; problematica ocupării forţei de muncă.

8. Comisia pentru sănătate şi familie


• ocrotirea sănătăţii populaţiei; asistenţă sanitară; forme de organizare a reţelei
sanitare; problemele sociale ale familiei, mamei şi copilului, bătrânilor şi persoanelor
cu handicap; probleme demografice.

9. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport


• învăţământul de toate formele şi gradele; cercetarea ştiinţifică; activitatea sportivă;
problemele tineretului; protecţia proprietăţii intelectuale.

10. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă


• instituţii de artă şi cultură; protecţia patrimoniului cultural naţional; activitatea presei
şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

11. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi


• constituţionalitatea proiectelor de lege şi a propunerilor legislative; reglementări în
domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală,
administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu caracter
precumpănitor juridic; probleme de disciplină parlamentară, incompatibilităţi şi
imunităţi.

12. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională


• probleme privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională.

13. Comisia pentru politică externă


• probleme şi programe de politică externă a României; dialogul bilateral cu comisiile
similare ale parlamentelor altor state şi ale organismelor parlamentare internaţionale;
avizarea tratatelor, convenţiilor şi altor instrumente internaţionale la care aderă
România; audierea persoanelor propuse să fie numite în funcţia de ambasador al
României în străinătate, în urma căreia dă un aviz consultativ.

14. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii


• examinarea petiţiilor primite şi cercetarea abuzurilor semnalate prin aceste petiţii;
efectuarea unei anchete asupra abuzurilor sesizate în cazurile în care Camera dispune
aceasta ca urmare a prezentării, potrivit regulamentului, a unei cereri în faţa Camerei.

15. Comisia pentru regulament


• interpretarea regulamentului; evidenţa şi regularitatea cutumelor parlamentare;
elaborarea şi prezentarea de propuneri Biroului permanent pentru modificarea

135
regulamentului; studierea şi informarea operativă a Camerei şi a Biroului permanent
despre procedurile parlamentare din alte state sau din adunări parlamentare
paneuropene; analizarea sesizărilor trimise de Cameră, de Biroul permanent sau de
preşedintele Camerei cu privire la actele de aplicare a regulamentului şi prezentarea
punctului de vedere în Camera Deputaţilor.

16. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor


• tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, tehnologii avansate specifice domeniului,
alinierea la reglementările, respectiv la standardele internaţionale, şi proprietatea
intelectuală în domeniu.
Art. 59. - Schimbarea unui membru al unei comisii se face la propunerea grupului său
parlamentar şi cu aprobarea Camerei Deputaţilor.
În cazul în care un grup parlamentar îşi modifică componenţa sau îşi încetează existenţa,
Camera Deputaţilor poate hotărî asupra rămânerii în comisii a reprezentanţilor grupului
iniţial.
Art. 60. - Comisiile permanente examinează proiecte de lege, propuneri legislative şi
amendamente, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor; dezbat şi hotărăsc asupra altor
probleme trimise de Biroul permanent; pot efectua anchete parlamentare în condiţiile art. 70.
Art. 61. - Biroul permanent trimite, spre examinare şi în vederea elaborării rapoartelor,
proiectele de lege, propunerile legislative şi amendamentele comisiei permanente sesizate în
fond, în competenţa căreia intră materia reglementată prin proiectul sau propunerea
respectivă. El poate sesiza şi alte comisii pentru a-şi da avizul cu privire la lucrarea
respectivă.
Art. 62. - Orice comisie permanentă care se consideră competentă pentru a-şi da avizul
asupra unui proiect de lege, unei propuneri legislative sau unui amendament trimis de Biroul
permanent altei comisii îl informează pe preşedintele acestuia că doreşte să îşi dea avizul.
În caz de refuz din partea Biroului permanent Camera hotărăşte prin vot.
Art. 63. - Dacă o comisie permanentă consideră că un proiect de lege sau o propunere
legislativă este de competenţa în fond a altei comisii, ea poate cere Biroului permanent, în
termen de cel mult 10 zile de la anunţarea în plen a proiectului de lege sau a propunerii
legislative, trimiterea lor către acea comisie.
În caz de refuz din partea acestuia se va proceda potrivit art. 62 alin. 2.
Biroul permanent soluţionează conflictele de competenţă în termen de cel mult 7 zile.
Prevederile art. 62 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Art. 64. - Comisia permanentă sesizată în fond va putea stabili un termen în care să îi fie
remise avizul sau avizele celorlalte comisii care examinează proiectul sau propunerea
legislativă, consultându-se cu acestea şi ţinând seama de termenul de predare a raportului.
În caz de nerespectare a acestui termen comisia sesizată în fond îşi va putea redacta
raportul fără a mai aştepta avizul sau avizele respective.
Art. 65. - La şedinţele comisiei sesizate în fond pot participa la dezbateri raportorii comisiilor
sesizate pentru avize.
Art. 66. - În raportul comisiilor sesizate în fond se va face referire la toate avizele celorlalte
comisii care au examinat proiectul sau propunerea respectivă, la toate amendamentele
primite şi la avizul Consiliului Legislativ.
Raportul va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat,
respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi se înaintează Biroului permanent.
În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de lege şi propuneri
legislative care au acelaşi obiect de reglementare se întocmeşte un singur raport, cu
respectarea prevederilor alin. 1 şi 2.
Art. 67. - Biroul permanent, după consultarea preşedintelui comisiei sesizate în fond,
stabileşte un termen înăuntrul căruia comisia trebuie să îşi depună raportul; modificarea

136
acestui termen poate fi aprobată numai de Cameră. Termenele stabilite de Biroul permanent
nu pot fi, de regulă, mai mici de 14 zile sau mai mari de 60 de zile.
Raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 8 zile înainte de data stabilită
pentru dezbaterea proiectului sau propunerii legislative în plenul Camerei.
Art. 68. - Dacă în urma dezbaterilor în plen intervin modificări importante pentru conţinutul
proiectului, el se trimite spre reexaminare comisiei sesizate în fond. Asupra acestei măsuri
Camera Deputaţilor se pronunţă prin vot, la propunerea preşedintelui Camerei sau a unui
grup parlamentar.
Art. 69. - Comisiile permanente pot ţine şedinţe comune cu aprobarea Biroului permanent
care va stabili cu acest prilej în ce mod se va asigura conducerea lucrărilor. În asemenea
situaţii comisiile elaborează un raport sau aviz comun.
Art. 70. - Orice comisie permanentă poate porni o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu
încuviinţarea Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de
administraţia publică.
Pentru a obţine încuviinţarea comisia va prezenta o cerere scrisă, adoptată cu votul
majorităţii membrilor săi, în care vor fi enunţate materiile ce formează obiectul anchetei,
scopul ei, mijloacele necesare şi termenul până la care raportul comisiei urmează să fie
prezentat Camerei Deputaţilor.
3. Comisii speciale
Art. 71. - Camera Deputaţilor poate constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte
legislative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri,
indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei. Propunerile legislative astfel elaborate nu se
mai supun examinării altor comisii.
Prin aceeaşi hotărâre se vor desemna deputaţii care compun comisia şi biroul acesteia, la
propunerea Biroului permanent al Camerei, şi se va stabili termenul până la care raportul său
va fi depus.
Comisiile speciale constituite potrivit alin. 1 au acelaşi statut ca şi comisiile permanente.
Membrii comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membru al comisiilor permanente.
Celelalte probleme legate de organizarea şi funcţionarea comisiei vor fi reglementate de
biroul acesteia, în măsura în care prevederile art. 37-57 nu sunt îndestulătoare.
4. Comisii de anchetă
Art. 72. - La cererea unei treimi din numărul membrilor săi Camera Deputaţilor va putea
hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă, prevederile art. 37-57 şi ale art. 71 alin. 2-5 fiind
aplicabile.
Art. 73. - Comisia de anchetă poate invita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre
o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care
formează obiectul activităţii comisiei.
La cererea comisiei de anchetă orice persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări în
legătură cu obiectul cercetării sau care deţine un mijloc de probă este obligată să le aducă la
cunoştinţă sau să le înfăţişeze. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să
răspundă la solicitările comisiei de anchetă în termenul stabilit de aceasta.
Când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, sunt
necesare cunoştinţele unor experţi, comisia de anchetă dispune efectuarea de expertize.
Dispoziţiile legii referitoare la invitarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele
privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se
aplică în mod corespunzător.
Preşedintele comisiei atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul,
de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage
răspunderea legală.
Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul comisiilor permanente care desfăşoară
anchete potrivit art. 70.
5. Comisii de mediere

137
Art. 74. - Dacă una dintre Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă
într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, preşedintele Camerei
Deputaţilor şi preşedintele Senatului vor iniţia procedura de mediere.
În acest scop Biroul permanent va propune Camerei Deputaţilor, după consultarea grupurilor
parlamentare, un număr de 7 deputaţi care vor face parte din comisia de mediere,
urmărindu-se respectarea configuraţiei politice a Camerei.
Deputaţii aprobaţi de Camera Deputaţilor, împreună cu 7 senatori desemnaţi de Senat,
formează comisia de mediere.
Art. 75. - Comisia de mediere se reuneşte la sediul uneia dintre Camere la convocarea
preşedintelui comisiei sesizate în fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul şi
stabileşte regulile după care îşi va desfăşura activitatea, inclusiv termenul în care urmează să
prezinte raportul.
Conducerea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un deputat sau un senator, stabilit
de comisie.
Art. 76. - Hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii membrilor acesteia. În caz de
egalitate la 7 voturi decide votul preşedintelui care conduce şedinţa comisiei în momentul
votării.
Art. 77. - Activitatea comisiei încetează o dată cu depunerea raportului, a cărui aprobare are
loc în condiţiile art. 76, precum şi în cazul în care comisia nu ajunge la un acord asupra
raportului în termenul stabilit.
În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la textele aflate în
divergenţă, în termenul stabilit potrivit art. 75 alin. 1, sau dacă una dintre Camere nu aprobă
raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii în şedinţa
comună a celor două Camere, potrivit regulamentului acestor şedinţe.
CAPITOLUL II
Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor
Secţiunea 1
Sesiunile şi actele Camerei Deputaţilor
Art. 78. - Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea în două sesiuni ordinare pe an. Prima
sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe
în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui
României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.
Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde ordinea de
zi, precum şi perioada de desfăşurare a sesiunii. Neaprobarea de către Cameră a ordinii de zi
solicitate împiedică ţinerea sesiunii extraordinare.
Convocarea Camerei Deputaţilor se face de către preşedintele acesteia. Preşedintele nu va
lua în considerare cererile pentru convocarea unei sesiuni extraordinare care nu îndeplinesc
condiţiile prevăzute la alin. 2 şi 3.
În timpul sesiunilor Camera Deputaţilor lucrează în şedinţe în plen, pe comisii şi în grupuri
parlamentare.
Art. 79. - Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. De asemenea, Camera
Deputaţilor poate adopta mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice.
Secţiunea a 2-a
Ordinea de zi şi programul de lucru
Art. 80. - Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru ale Camerei Deputaţilor
pentru săptămâna următoare se întocmesc de Biroul permanent.
Biroul permanent poate include în proiectul ordinii de zi dezbaterea unui proiect de lege sau
a unei propuneri legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depăşit.
Art. 81. - Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor cuprinde toate problemele care se supun
dezbaterii şi adoptării Camerei.

138
Proiectele de lege şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen de
cel mult 7 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond.
La întocmirea şi adoptarea ordinii de zi în domeniul legislativ se va asigura prioritate cererilor
adresate de birourile comisiilor permanente, dezbaterilor în procedură de urgenţă, cererilor
pentru adoptarea unei asemenea proceduri şi dezbaterii rapoartelor întocmite de comisiile de
mediere.
Alte propuneri sau documente decât cele din domeniul legislativ se transmit Biroului
permanent, pentru a fi incluse în proiectul ordinii de zi, cu cel puţin două zile înainte de
şedinţa Comitetului ordinii de zi, dacă prin lege, prin prezentul regulament sau prin hotărâre
a Camerei nu se prevede un termen mai scurt.
Cererile Preşedintelui României, rapoartele şi declaraţiile primului-ministru se înscriu cu
prioritate pe ordinea de zi.
Art. 82. - Programul de lucru al Camerei Deputaţilor se stabileşte în concordanţă cu ordinea
de zi şi poate cuprinde măsuri pentru organizarea dezbaterilor Camerei.
Art. 83. - Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru sunt săptămânale şi se
aprobă de Comitetul ordinii de zi până la sfârşitul fiecărei săptămâni de lucru a Camerei.
Art. 84. - Modificarea ordinii de zi sau a programului de lucru se aprobă de Comitetul ordinii
de zi, la cererea Biroului permanent, în cazuri excepţionale.
Art. 85. - Ordinea de zi şi programul de lucru aprobate se transmit deputaţilor şi grupurilor
parlamentare până în ultima zi de lucru a Camerei.
Prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi în caz de modificare sau de completare
a ordinii de zi ori a programului de lucru.
În prima şedinţă a Camerei, după votul din Comitetul ordinii de zi liderii grupurilor
parlamentare au dreptul să prezinte Camerei poziţia grupului faţă de ordinea de zi şi
programul de lucru.
Secţiunea a 3-a
Procedura legislativă
Art. 86. - În exerciţiul dreptului de iniţiativă legislativă Guvernul înaintează Camerei proiecte
de legi. Deputaţii şi cetăţenii prevăzuţi la art. 73 din Constituţie pot prezenta Camerei
Deputaţilor propuneri legislative. Ele trebuie să fie însoţite de o expunere de motive şi
redactate în forma cerută pentru proiectele de lege. Propunerile legislative formulate de
deputaţi, care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului
asigurărilor sociale de stat, trebuie să se fundamenteze pe informarea cerută în mod
obligatoriu Guvernului, în condiţiile art. 110 din Constituţie.
Proiectele de lege se înaintează Camerei Deputaţilor însoţite de avizul Consiliului Legislativ.
În cazul propunerilor legislative iniţiate de cetăţeni preşedintele Camerei, înainte de
distribuirea lor la deputaţi şi de sesizarea în fond a comisiei permanente competente, va
solicita Curţii Constituţionale verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru
exercitarea iniţiativei legislative.
Art. 87. - Toate proiectele şi propunerile legislative se înregistrează în ordinea prezentării
lor. Ele se imprimă şi se distribuie deputaţilor de îndată.
Art. 88. - Proiectele de lege sau propunerile legislative sunt aduse la cunoştinţă Camerei de
către preşedintele acesteia, prin anunţarea titlului, a iniţiatorului, a comisiilor sesizate în fond
şi pentru avizare, precum şi a termenului de depunere a raportului.
Art. 89. - Proiectele şi propunerile legislative se trimit de îndată de către Biroul permanent
spre dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente.
Art. 90. - Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau
propunerea până la înscrierea sa pe ordinea de zi.
Art. 91. - După examinarea proiectului sau a propunerii legislative comisia permanentă
sesizată în fond întocmeşte un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea sau,
după caz, modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.

139
Raportul se transmite Biroului permanent, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia
Guvernului, deputaţilor şi iniţiatorilor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 67 alin.2.
Art. 92. - Proiectele şi propunerile legislative avizate potrivit art. 89-91 se supun dezbaterii
Camerei în succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată de Comitetul ordinii de zi.
Art. 93. - Deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta
amendamente la comisia sesizată în fond, până la împlinirea unui termen de 5 zile înainte de
data stabilită pentru depunerea raportului. Dacă termenul de depunere a fost redus la 5 zile,
termenul de depunere a amendamentelor este de 3 zile.
Pentru propunerile legislative elaborate de o comisie parlamentară amendamentele se depun
la acea comisie în termen de 5 zile de la anunţarea în plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi
zi propunerea legislativă se comunică Guvernului. Comisia este obligată să întocmească în
următoarele 5 zile un raport asupra amendamentelor. Numai după împlinirea acestui termen
propunerea legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi şi, dacă este cazul, comunicată, în
forma sa definitivă, deputaţilor şi Guvernului.
Amendamentele se depun în scris, motivat şi sub semnătura iniţiatorului, cu precizarea, dacă
este cazul, a grupului parlamentar din care face parte.
Amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al Guvernului.
Data amendamentului este data înregistrării sale la comisie. Aceasta va ţine o evidenţă
specială a tuturor amendamentelor primite şi, la cerere, va elibera autorului o dovadă că a
primit amendamentul.
Comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă asupra tuturor
amendamentelor înregistrate, cu respectarea termenului prevăzut la alin. 1 sau 2. Numai în
cazul în care consideră necesar comisia va solicita şi avizul unei alte comisii.
Pentru a se putea pronunţa comisia va transmite Guvernului amendamentele care implică
modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 110 din
Constituţie. Amendamentele la care, în termen de 5 zile de la primire, Guvernul nu se opune
se consideră acceptate. Răspunsul Guvernului poate fi dat numai sub semnătura unui
membru al acestuia.
Pentru amendamentele orale, prezentate în plen, cu respectarea art. 101 alin. 3, avizul
comisiei se dă tot oral de către raportor, la solicitarea preşedintelui Camerei.
Este interzis preşedintelui Camerei să supună dezbaterii sau votului un amendament asupra
căruia comisia nu s-a pronunţat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 35 lit. c).
Art. 94. - Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este
precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea
proiectului, precum şi a raportului comisiei permanente de către preşedintele acesteia sau de
un raportor desemnat de comisie.
Art. 95. - Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative fiecare grup
parlamentar poate să desemneze un singur reprezentant. Preşedintele Camerei dă cuvântul
reprezentanţilor grupurilor parlamentare în ordinea înscrierii. El poate propune Camerei
limitarea timpului destinat dezbaterii generale.
Art. 96. - Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative are dreptul să ia cuvântul înainte
de încheierea dezbaterii generale.
Art. 97. - În faza dezbaterii generale a proiectului sau a propunerii legislative nu pot fi
propuse amendamente.
Art. 98. - Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului sau
a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale preşedintele cere Camerei să se
pronunţe prin vot.
Art. 99. - Camera Deputaţilor trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii
legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente
admise sau respinse.

140
Art. 100. - La discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente deputaţii pot lua
cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere. De asemenea, pot lua cuvântul
reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei sesizate în fond.
Luarea de cuvânt a unui deputat cu privire la un text ce urmează să fie supus votului
Camerei Deputaţilor are, de regulă, durata de 5 minute. La începutul dezbaterii proiectului de
lege sau a propunerii legislative se poate stabili şi altă durată a intervenţiei.
La înscrierea pentru a lua cuvântul în scopul dezbaterii unui proiect de lege, unei propuneri
legislative sau altui act deputaţii vor preciza dacă sunt pentru sau contra amendamentului
sau prevederilor textului supus dezbaterii. Autorii amendamentelor sau subamendamentelor
se consideră a fi contra textului iniţial. După luări de cuvânt din partea grupurilor
parlamentare care vor să intervină pot lua cuvântul iniţiatorul proiectului şi raportorul
comisiei sesizate în fond. Fiecare grup parlamentar poate interveni printr-un singur
reprezentant.
Preşedintele Camerei poate supune spre aprobare sistarea discuţiilor la articolul dezbătut.
Art. 101. - Discutarea articolelor începe cu amendamentele.
În cursul dezbaterilor deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie
amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie,
în conformitate cu prevederile prezentului regulament, dar care nu figurează în raportul
acesteia.
În plenul Camerei se pot formula amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale
sau lingvistice.
În plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond.
Art. 102. - Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra
proiectului sau propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate trimite textele
în discuţie comisiei sesizate în fond. În acest caz autorii amendamentelor au dreptul să fie
ascultaţi în cadrul comisiei. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului.
Art. 103. - Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea
unora dintre textele cuprinse în articolul supus dezbaterii şi continuă cu cele privind
modificarea sau completarea acestuia. În cazul în care există mai multe amendamente de
acelaşi fel, ele se supun la vot în ordinea în care au fost prezentate, începând cu cele
cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond.
Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în
care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte.
Se supun dezbaterii şi votului Camerei numai articolele la care s-au făcut amendamente.
Textele articolelor şi amendamentelor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Art. 104. - Proiectul de lege sau propunerea legislativă, în forma rezultată din dezbaterea pe
articole, se supune Camerei spre adoptare.
Votul final priveşte ansamblul reglementării. Camera poate hotărî, la propunerea
preşedintelui, ca votul final să privească părţi din ansamblul reglementării, în măsura în care
fiecare parte constituie o reglementare unitară. În acest caz este obligatoriu ca toate părţile
astfel separate să fie supuse succesiv la vot, în aceeaşi şedinţă. Partea care nu a fost
adoptată se elimină din cuprinsul reglementării.
Votul final poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop, în ordinea definitivării
proiectelor de lege sau a propunerilor legislative, ca urmare a dezbaterii pe articole. În cazul
în care până la data şedinţei de vot, stabilită prin ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a
încheiat, votul final se amână de drept.
Proiectul de lege sau propunerea legislativă la care nu s-au făcut amendamente până la data
şedinţei de vot se supune direct votului final, după prezentarea de către iniţiator a expunerii
de motive şi de către comisia sesizată în fond a raportului, precum şi după audierea
punctelor de vedere ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

141
Şedinţele consacrate exclusiv votului final, prevăzute în ordinea de zi, se aduc din timp la
cunoştinţă Camerei de către preşedintele acesteia, care va preciza data şi ora când vor avea
loc.
Art. 105. - În cazul prevăzut la art. 35 lit. c) dezbaterea se face potrivit procedurii legislative
obişnuite, luându-se în discuţie toate amendamentele depuse la comisie în termenul prevăzut
de prezentul regulament.
Art. 106. - Dispoziţiile art. 87-103 sunt aplicabile şi pentru proiectele sau propunerile
legislative primite din partea Senatului.
Secţiunea a 4-a
Procedura de urgenţă
Art. 107. - La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă Camera Deputaţilor poate adopta
proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă.
Cererile Guvernului şi propunerile Biroului permanent, ale grupurilor parlamentare sau ale
comisiilor permanente se supun aprobării Comitetului ordinii de zi.
Proiectele de lege referitoare la armonizarea legislaţiei României cu cea a Uniunii Europene şi
a Consiliului Europei şi ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 114 alin. (4) din
Constituţie se supun de drept aprobării Camerei Deputaţilor în procedură de urgenţă.
Art. 108. - Deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot prezenta amendamente în
scris, motivate, care se trimit comisiei sesizate, în termen de cel mult 48 de ore de la
aprobarea procedurii de urgenţă. În acelaşi interval de timp avizul Consiliului Legislativ se va
trimite comisiei sesizate în fond.
Comisia sesizată în fond este obligată să depună raportul în cel mult 3 zile de la sesizare.
Art. 109. - Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, înscrie cu
prioritate în proiectul ordinii de zi proiectul de lege sau propunerea legislativă.
Art. 110. - La discutarea fiecărui articol la care s-au făcut amendamente se aplică
prevederile art. 100. În timpul dezbaterilor nu pot fi prezentate amendamente.
Art. 111. - Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de
urgenţă nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la propunerea preşedintelui
acesteia, după consultarea biroului comisiei sesizate în fond.
În situaţia în care timpul prevăzut la alin. 1 s-a epuizat dezbaterea se încheie şi preşedintele
Camerei supune votului fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi
fiecare articol amendat, după care se va proceda la votarea finală a proiectului de lege sau a
propunerii legislative.
Secţiunea a 5-a
Procedura de vot
Art. 112. - Legile, hotărârile şi moţiunile se adoptă de Camera Deputaţilor prin vot. Legile
adoptate de Camera Deputaţilor pot fi legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.
Art. 113. - Orice amendament, alt text legislativ sau cerere ce urmează să fie aprobată se
consideră adoptată dacă, la solicitarea preşedintelui Camerei, nu există obiecţie.
Art. 114. - Votul deputatului este personal. El poate fi deschis sau secret.
Votul deschis se exprimă prin ridicarea mâinii, prin ridicare în picioare, prin apel nominal sau
prin mijloace electronice.
Votul prin ridicarea mâinii sau prin ridicare în picioare are următoarele semnificaţii: pentru,
contra sau abţin ere.
Votul secret se exprimă prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace electronice.
Camera hotărăşte, la propunerea preşedintelui sau a unui grup parlamentar, ce modalitate
de vot va folosi, în afară de cazul în care prin regulament se stabileşte o anumită procedură
de vot.
Art. 115. - Votul prin apel nominal se desfăşoară astfel: preşedintele explică obiectul votării
şi sensul cuvintelor: "pentru" şi "contra"; unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui
deputaţilor; fiecare deputat răspunde: "pentru" sau "contra".
După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor care nu au răspuns.

142
Art. 116. - Votul prin bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui Camerei Deputaţilor se
aşază o urnă albă şi una neagră. Deputaţii vin pe rând la urne, după ce primesc de la
secretari câte două bile, una albă şi una neagră, pe care le introduc în cele două urne. Bila
albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru", iar
bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot
"contra".
Constatarea rezultatului votului, la încheierea scrutinului, se va face în prezenţa membrilor
Biroului permanent.
Art. 117. - Votul prin mijloace electronice se realizează prin conectarea unuia dintre
contactele care reprezintă "Vot pentru", "Vot împotrivă" sau "Abţinere". Rezultatul votului
electronic se afişează prin dispoziţia preşedintelui Camerei. În cazul în care preşedintele
Camerei, asistat de cei 2 secretari, constată existenţa unor defecţiuni în conectarea
circuitelor, el poate cere repetarea votului electronic sau înlocuirea acestuia cu altă
procedură de vot.
Dispozitivul care permite deputatului accesul la mijloacele electronice de vot este personal.
Utilizarea acestuia de către un alt deputat este interzisă. Nerespectarea interdicţiei atrage
aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 202 alin. 1 lit. e).
Art. 118. - În cazul votului cu buletine de vot, pe buletin se trec numele şi prenumele
candidatului, funcţia pentru care acesta candidează şi, după caz, grupul parlamentar din care
face parte.
Exprimarea votului pentru numiri se face prin intermediul buletinelor de vot, cu excepţia
cazurilor în care prin lege sau prin regulament se prevede o altă procedură de vot.
Deputatul votează "pentru", lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele
persoanei propuse; el votează "contra", ştergând numele şi prenumele persoanei propuse.
Buletinele de vot se introduc în urne.
Sunt nule buletinele de vot care nu corespund modelului prezentat, cele care nu poartă
ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost şterse
depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea.
Art. 119. - Legile constituţionale se adoptă cu votul unei majorităţi de cel puţin două treimi
din numărul deputaţilor.
Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Camerei se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor.
Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi.
În cazurile în care Constituţia sau regulamentul prevede o majoritate de voturi de cel puţin
două treimi şi preşedintele constată în prealabil imposibilitatea întrunirii majorităţii prevăzute,
amână votul, stabilind ziua şi ora desfăşurării acestuia. O nouă amânare a votului nu poate
depăşi 30 de zile.
În măsura în care prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Camerei
Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Înainte de votare preşedintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal sau prin
numărare de către secretari. Deputaţii care nu îşi exercită dreptul de vot, dar care au fost
prezenţi în sala de şedinţe, intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului.
Dacă în sala de şedinţe nu se află majoritatea deputaţilor, preşedintele amână votarea până
la întrunirea cvorumului legal.
Art. 120. - În caz de paritate de voturi votul se repetă. Preşedintele Camerei îşi exprimă
votul după cel al deputaţilor prezenţi.
Art. 121. - În cursul votării nu se poate acorda deputaţilor dreptul de a lua cuvântul.
Art. 122. - Proiectele de lege şi propunerile legislative respinse de Cameră nu pot fi readuse
în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni.

143
Art. 123. - Proiectele de lege şi propunerile legislative adoptate de Camera Deputaţilor se
semnează de preşedintele acesteia şi se înaintează Senatului în vederea dezbaterii şi
adoptării. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta.
Proiectele de lege sau propunerile legislative adoptate de Camera Deputaţilor şi respinse de
Senat se supun unei noi dezbateri în Camera Deputaţilor, după care se trimit Senatului în
vederea unei noi dezbateri. O nouă respingere este definitivă.
În cazul în care Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege sau o propunere legislativă
în redactarea aprobată de Senat, acesta, după ce a fost semnat de preşedintele Camerei
Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, cu 5 zile înainte de a fi trimis spre promulgare, se
comunică Guvernului şi Curţii Supreme de Justiţie şi se depune la secretarul general al
Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de
sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este aprobată cu procedură de urgenţă,
termenul este de două zile.
Data la care legea a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se aduce la
cunoştinţă în plenul Camerei, în termen de 24 de ore de la depunere. Depunerea şi
comunicarea se fac numai în zilele în care Camerele Parlamentului lucrează în plen.
După împlinirea termenelor prevăzute la alin. 3 legea se trimite, sub semnătura preşedintelui
Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării.
Art. 124. - În cazurile de neconstituţionalitate, constatate potrivit art. 144 lit. a) din
Constituţie, Camera Deputaţilor dezbate, pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplină şi
imunităţi, obiecţia de neconstituţionalitate.
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va cuprinde aprecieri cu privire la
conţinutul deciziei Curţii Constituţionale şi va recomanda Camerei admiterea sau respingerea
obiecţiei de neconstituţionalitate. În raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi în
timpul dezbaterii obiecţiei de neconstituţionalitate nu pot fi făcute amendamente.
În urma dezbaterii legea declarată în întregime neconstituţională sau ansamblul prevederilor
declarate neconstituţionale se supune unui singur vot.
Obiecţia de neconstituţionalitate a Curţii este înlăturată numai în cazul în care atât Camera
Deputaţilor, cât şi Senatul au adoptat legea, în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin
două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
În cazul în care în una dintre Camere nu se obţine majoritatea de două treimi, cerută de art.
145 alin. (1) din Constituţie, prevederile declarate neconstituţionale prin decizia Curţii
Constituţionale se înlătură din lege, operându-se, cu aprobarea Camerei, corelările tehnico-
legislative necesare. Dacă legea în ansamblul său este declarată neconstituţională, ea nu se
mai trimite Preşedintelui României spre promulgare.
În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 144 lit. b) din Constituţie,
dispoziţiile declarate neconstituţionale nu se mai aplică. În vederea înlocuirii acestor dispoziţii
Camera va reexamina textele declarate neconstituţionale pe baza raportului Comisiei juridice,
de disciplină şi imunităţi.
Art. 125. - Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, în urma cererii făcute de
Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie, va avea loc în cel mult 30
de zile de la primirea cererii.
Cererea Preşedintelui României privind reexaminarea unei legi va fi examinată de comisia
permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă; aceasta va
întocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecţiile formulate în cererea de
reexaminare.
Raportul comisiei împreună cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei
Deputaţilor după regulile procedurii legislative.
Art. 126. - În cazul în care Camera Deputaţilor adoptă un proiect de lege sau o propunere
legislativă într-o redactare diferită de cea aprobată de Senat, preşedintele Camerei
Deputaţilor, de acord cu preşedintele Senatului, va iniţia procedura de mediere.

144
Procedura de mediere va fi iniţiată şi în situaţia în care Senatul adoptă un proiect de lege sau
o propunere legislativă într-o altă redactare sau cu unele texte diferite faţă de proiectul votat
de Camera Deputaţilor.
Această activitate se va desfăşura prin intermediul unei comisii paritare, care va lucra potrivit
normelor cuprinse în art. 59-69 şi 74-77.
Raportul comisiei de mediere va fi înscris pe ordinea de zi a Camerei, urmându-se procedura
prevăzută la art. 80-103.
Art. 127. - Raportul comisiei de mediere se dezbate în fiecare Cameră.
Se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere pe articole a legii, numai soluţiile propuse
de comisia de mediere care sunt diferite de cele adoptate iniţial de Cameră. În toate cazurile
raportul comisiei de mediere se aprobă cu majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea
legii în forma finală. Rapoartele comisiilor de mediere se aprobă în şedinţele consacrate
votului final asupra proiectelor de lege.
Dacă deputaţii şi senatorii îşi însuşesc textul legii în forma propusă de comisia de mediere, se
va proceda conform art. 123 alin. 3.
Art. 128. - În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la
problemele aflate în divergenţă sau dacă una dintre Camere nu aprobă raportul comisiei de
mediere, în tot sau în parte, se aplică prevederile art. 77.
Secţiunea a 6-a
Desfăşurarea şedinţelor Camerei Deputaţilor
Art. 129. - Şedinţele Camerei Deputaţilor sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea
preşedintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor
prezenţi, ca anumite şedinţe să fie secrete.
Art. 130. - La şedinţele publice ale Camerei Deputaţilor pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai
presei, radioului şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei
semnate de secretarul general al Camerei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent.
Cetăţenii pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la cerere,
în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în lojele destinate
publicului.
Membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările Camerei. Dacă li se
solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie.
Persoanele care asistă la şedinţă trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice
manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar fiind eliminate din sală de către
forţa publică pusă la dispoziţia preşedintelui.
La cererea unui deputat sau din proprie iniţiativă, după consultarea Camerei, preşedintele
atrage atenţia mijloacelor de informare în masă asupra informaţiilor vădit inexacte (inclusiv
omisiuni, deformări etc.) privind lucrările Camerei sau asupra comentariilor care aduc
atingere instituţiei parlamentare.
Direcţia pentru presă şi imaginea Camerei Deputaţilor va prezenta zilnic o revistă a presei
membrilor Biroului permanent, liderilor grupurilor parlamentare şi preşedinţilor comisiilor
permanente.
Art. 131. - Deputaţii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei şi să se înscrie pe lista
de prezenţă, ţinută de unul dintre secretari.
Deputatul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa va trebui
să anunţe din timp Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.
Deputatului care nu îşi poate motiva absenţa i se reţine din indemnizaţia lunară, pentru
fiecare zi de absenţă, o sumă de bani ce reprezintă a 21-a parte din indemnizaţia lunară, la
care se adaugă diurna de deplasare.
Art. 132. - Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea în plen, în comisii şi în grupurile
parlamentare, pe parcursul a 4 sau 5 zile consecutive din săptămână, potrivit programului
stabilit de Comitetul ordinii de zi. De regulă, a 5-a zi din săptămână este rezervată activităţii
în circumscripţiile electorale în care deputaţii au fost aleşi.

145
Cu aprobarea Comitetului ordinii de zi se vor putea ţine şedinţe şi după un alt program de
lucru.
Art. 133. - Şedinţa Camerei Deputaţilor este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele
care îl înlocuieşte.
Preşedintele este asistat obligatoriu de 2 secretari.
Art. 134. - Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni în prezenţa majorităţii
deputaţilor.
În cadrul procedurii legislative prevederile alin. 1 se aplică numai la votul pentru adoptarea
legii în ansamblul ei, precum şi atunci când, potrivit prevederilor prezentului regulament, se
supune la vot respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative.
Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la şedinţele de vot final de către
preşedinte, imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup
parlamentar.
În cazul în care cvorumul nu este întrunit, şedinţa se suspendă, iar preşedintele va arăta
când se reiau lucrările. Reluarea lucrărilor se face şi prin derogare de la ordinea de zi
aprobată, cu respectarea succesiunii stabilite prin aceasta.
Preşedintele Camerei Deputaţilor poate dispune ca toţi deputaţii aflaţi în sediul Camerei să se
prezinte la dezbatere sau la vot, sub sancţiunea considerării lor ca absenţi, cu toate
consecinţele ce decurg din aceasta.
Art. 135. - Preşedintele Camerei sau vicepreşedintele care îl înlocuieşte conduce dezbaterile,
asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului.
Art. 136. - Secretarii întocmesc liste cu deputaţii care se înscriu la cuvânt.
Deputaţii vor lua cuvântul în ordinea înscrierii pe listă, cu încuviinţarea preşedintelui Camerei.
Miniştrilor prezenţi în Cameră li se poate da cuvântul în orice fază a dezbaterilor şi ori de câte
ori solicită acest lucru.
Art. 137. - Nimeni nu poate lua cuvântul decât dacă este dat de preşedinte. Persoanele care
iau cuvântul în Cameră vorbesc de la tribuna acesteia.
Art. 138. - La propunerea preşedintelui Camera are dreptul să limiteze durata luărilor de
cuvânt în funcţie de obiectul dezbaterilor.
Deputaţii şi celelalte persoane care iau cuvântul sunt obligate să se refere exclusiv la
chestiunea pentru discutarea căreia s-au înscris la cuvânt. În caz contrar preşedintele le
atrage atenţia şi, dacă nu se conformează, le retrage cuvântul.
Art. 139. - Preşedintele Camerei va da cuvântul oricând unui deputat pentru a răspunde
într-o chestiune de ordin personal, limitând timpul acordat în acest scop.
Prevederile alin. 1 se aplică şi în cazul în care se cere cuvântul în probleme privitoare la
regulament.
Art. 140. - Preşedintele Camerei sau un grup parlamentar poate cere încheierea dezbaterii
unei probleme puse în discuţia Camerei. Propunerea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu
votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Art. 141. - Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Camerei, cât şi
din sala de şedinţe.
Se interzice dialogul între vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate în sală.
Art. 142. - Preşedintele Camerei cheamă la ordine pe deputaţii care tulbură dezbaterile sau
creează agitaţie. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate dispune
eliminarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a
lucrărilor.
Art. 143. - Dezbaterile din şedinţele Camerei se înregistrează pe bandă magnetică şi se
stenografiază.
Stenogramele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, în cel mult 10 zile, cu
excepţia celor privitoare la şedinţele secrete.
Deputaţii au dreptul de a verifica exactitatea stenogramei, prin confruntarea ei cu banda
magnetică, în cel mult 3 zile de la data şedinţei.

146
Până la apariţia Monitorului Oficial al României deputaţii au dreptul de a obţine o copie de pe
aceasta.
Secţiunea a 7-a
Procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului
Art. 144. - Camera Deputaţilor are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului.
Art. 145. - Dezbaterea cererii se efectuează pe baza raportului întocmit fie de o comisie
permanentă, ca urmare a unei anchete desfăşurate în condiţiile art. 70, fie de o comisie
specială de anchetă constituită în acest scop. Dacă ministrul are şi calitatea de deputat,
cererea se trimite spre examinare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care va elabora
un raport pe care îl înaintează Camerei.
Rapoartele prevăzute la alin. 1 se înscriu cu prioritate în proiectul ordinii de zi.
Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor.
Art. 146. - În cazul în care Camera Deputaţilor decide să ceară urmărirea penală,
preşedintele Camerei va adresa ministrului justiţiei o cerere pentru începerea urmăririi
penale, potrivit legii. De asemenea, el îl va înştiinţa pe Preşedintele României pentru
eventuala suspendare din funcţie a membrului Guvernului a cărui urmărire penală a fost
cerută.
Art. 147. - Dispoziţiile art. 114-143 se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL III
Moţiuni, întrebări, interpelări, informarea deputaţilor, petiţii şi diverse intervenţii
1. Moţiuni
Art. 148. - Moţiunea exprimă poziţia Camerei Deputaţilor într-o anumită problemă de
politică internă sau externă.
Moţiunea poate fi iniţiată de cel puţin 50 de deputaţi.
Preşedintele Camerei nu va lua în considerare moţiunile care nu îndeplinesc cerinţele
prevăzute la alin. 1 şi 2 şi nici pe cele care vizează finalităţi specifice moţiunii de cenzură.
Iniţierea moţiunilor de cenzură are loc în condiţiile prevăzute la art. 78 din Regulamentul
şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Art. 149. - Până la încheierea dezbaterii unei moţiuni un deputat care a semnat-o nu mai
poate semna alte moţiuni în aceeaşi problemă.
Moţiunile trebuie să fie motivate şi se depun la preşedintele Camerei în cursul şedinţelor
publice.
După primirea moţiunii preşedintele Camerei o comunică de îndată Guvernului şi o aduce la
cunoştinţă Camerei, după care dispune afişarea ei la sediul Camerei Deputaţilor.
Art. 150. - Preşedintele Camerei stabileşte data dezbaterii moţiunii, care nu poate depăşi 6
zile de la înregistrarea acesteia, înştiinţând Guvernul în acest sens.
Moţiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoţite de avizul
Comisiei pentru politică externă şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe.
Art. 151. - Dezbaterea moţiunii se face cu respectarea dispoziţiilor cuprinse în art. 129-143
şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Art. 152. - După începerea discutării moţiunii deputaţii nu îşi pot retrage adeziunea la
moţiune, dezbaterea urmând a se încheia prin supunerea la vot a moţiunii de către
preşedintele Camerei.
Art. 153. - La moţiunile prezentate nu pot fi propuse amendamente.
2. Întrebări
a) Dispoziţii comune
Art. 154. - Fiecare deputat poate adresa întrebări Guvernului, miniştrilor sau altor
conducători ai organelor administraţiei publice.

147
Întrebarea constă într-o simplă cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o
informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice înţeleg să
comunice Camerei informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor sau de comisiile
permanente ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o hotărâre într-o problemă determinată.
Art. 155. - Preşedintele Camerei are dreptul să nu admită întrebările care:
n. privesc probleme de interes personal sau particular;
o. urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice;
p. se referă la procese aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pot afecta
soluţionarea unor cauze aflate în curs de judecată;
q. privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.
La întrebările orale şi la întrebările scrise membrii Guvernului nu răspund dacă cel care a
adresat întrebarea nu se află în sala de şedinţe.
În cazuri temeinic justificate, dacă cel care a adresat întrebarea nu poate fi prezent în sala
de şedinţe în ziua în care se prezintă răspunsul, el poate cere amânarea răspunsului o
singură dată. Cererea deputatului de amânare a răspunsului se depune la secretarul
desemnat al Camerei şi se comunică ministrului pentru relaţia cu Parlamentul. În cazul în
care deputatul care a adresat întrebarea nu este prezent în sală, după constatare acest fapt
se anunţă în plen de către preşedintele de şedinţă, iar ministrul vizat prezintă răspunsul la
întrebarea adresată.
Întrebările la care nu s-a răspuns se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, la
sfârşitul fiecărei sesiuni ordinare.
b) Întrebări orale
Art. 156. - Din două în două săptămâni, în ziua de luni, între orele 18,30-19,30, deputaţii
pot adresa întrebări orale membrilor Guvernului. Întrebările orale se adresează de către
deputat membrului vizat al Guvernului în domeniul respectiv.
Obiectul întrebărilor orale se notifică în scris şi se depune la secretarul desemnat al Camerei
Deputaţilor cel mai târziu până la ora 14,00 a zilei de miercuri din săptămâna premergătoare
celei în care urmează să fie pusă întrebarea. Secretarul Camerei Deputaţilor îl informează pe
ministrul pentru relaţia cu Parlamentul asupra întrebărilor orale la care membrii Guvernului
urmează să răspundă în cursul şedinţei consacrate acestora.
Art. 157. - Întrebarea orală este expusă sumar, într-un interval de timp de cel mult un
minut. Ministrul competent răspunde la întrebarea ce i-a fost adresată în cel mult 3 minute.
Autorul întrebării, după audierea răspunsului, poate interveni cu precizări şi cu comentarii,
fără a depăşi două minute. Ministrul poate exercita dreptul la replică în acelaşi interval de
timp. Nici o altă intervenţie pe marginea întrebării respective nu mai poate avea loc.
Membrul Guvernului poate amâna răspunsul la întrebarea orală pentru săptămâna următoare
numai în cazuri temeinic justificate.
În situaţia în care membrul Guvernului, căruia îi este adresată întrebarea, nu este prezent,
răspunsul va fi dat în şedinţa din săptămâna următoare, consacrată întrebărilor orale.
Preşedintele Camerei Deputaţilor îl informează pe primul-ministru asupra răspunsurilor
amânate.
c) Întrebări scrise
Art. 158. - Fiecare deputat are dreptul să adreseze Guvernului, membrilor săi sau altor
conducători ai organelor administraţiei publice întrebări scrise care se depun la secretarul
desemnat al Camerei Deputaţilor.
Deputaţii care adresează întrebări scrise vor preciza dacă doresc un răspuns în scris sau oral
de la tribuna Camerei Deputaţilor.
Întrebările scrise se transmit membrilor Guvernului şi celorlalte autorităţi publice de către
secretarul desemnat al Camerei Deputaţilor.
Art. 159. - Răspunsurile la întrebările scrise se transmit deputatului în cel mult 15 zile.

148
Întrebările la care se solicită un răspuns oral de la tribuna Camerei Deputaţilor se înscriu pe
ordinea de zi a şedinţei în succesiunea primirii răspunsurilor, dar nu mai târziu de 15 zile de
la data înregistrării acestora.
Răspunsurile la întrebările prevăzute la alin. 2 se dau în cele 30 de minute care urmează
timpului afectat întrebărilor orale. Un răspuns nu poate depăşi 5 minute. Dacă răspunsul la o
întrebare dă naştere unei replici a celui care a adresat întrebarea, timpul pentru replică este
de cel mult 3 minute.
Art. 160. - Dacă timpul afectat răspunsurilor la întrebări nu este suficient, răspunsurile care
nu au fost prezentate vor fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţei din lunea următoare.
Art. 161. - Nici un deputat nu poate adresa mai mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă.
3. Interpelări
Art. 162. - Interpelările se fac în scris, arătându-se obiectul acestora, fără nici o dezvoltare.
Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar, de unul sau
mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme
importante ale activităţii sale interne sau externe. Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt
obligaţi să răspundă la interpelări în cel mult două săptămâni. Pentru motive temeinice
Camera poate acorda un nou termen.
Ele se citesc în şedinţa publică din ziua de luni, consacrată întrebărilor, între orele 19,30-
20,00, după care se prezintă preşedintelui Camerei spre a fi transmise primului-ministru.
Art. 163. - Interpelările se înscriu, în ordinea prezentării, într-un registru special şi se
afişează la sediul Camerei.
Dezvoltarea interpelărilor are loc în şedinţa din ziua de luni, alternativ cu şedinţele
consacrate întrebărilor. În ziua de luni, consacrată răspunsurilor la interpelări, dezvoltarea
acestora se face între orele 18,30-19,30. Durata dezvoltării interpelării nu poate depăşi 3
minute.
În şedinţa consacrată dezbaterii interpelărilor un grup parlamentar nu poate prezenta mai
mult de o interpelare. În cazul în care timpul consacrat interpelărilor permite, un grup
parlamentar poate dezvolta şi o a doua interpelare.
Art. 164. - În şedinţa consacrată dezvoltării interpelării se dă cuvântul interpelatorului şi
apoi reprezentantului primului-ministru.
Art. 165. - Camera Deputaţilor poate adopta o moţiune prin care să îşi exprime poziţia cu
privire la problema ce a făcut obiectul interpelării.
4. Interpelări pentru primul-ministru
Art. 166. - Din două în două săptămâni, în ziua de luni, consacrată răspunsurilor la
interpelări, între orele 18,00-18,30, deputaţii îl pot interpela pe primul-ministru. Interpelările
trebuie să vizeze politica Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau
externe.
Interpelările ce urmează să fie adresate primului-ministru se depun la secretarul desemnat al
Camerei Deputaţilor până în ziua de miercuri, ora 14,00, din săptămâna care precedă
răspunsurile primului-ministru.
Art. 167. - Interpelările vor fi adresate în ordinea depunerii lor la secretarul desemnat al
Camerei Deputaţilor. Fiecare interpelare se expune într-un interval de timp de cel mult două
minute. Primul-ministru răspunde la interpelare în cel mult 3 minute. Autorul interpelării,
după audierea răspunsului, poate interveni cu întrebări suplimentare şi cu comentarii, fără a
depăşi două minute. Primul-ministru are la dispoziţie două minute pentru exercitarea
dreptului la replică. După aceasta, în legătură cu interpelarea respectivă nu mai poate avea
loc nici o altă intervenţie.
Art. 168. - În situaţii justificate interpelarea primului-ministru poate fi amânată cel mult o
săptămână.
5. Informarea Camerei Deputaţilor şi a deputaţilor
Art. 169. - Camera Deputaţilor şi deputaţii au dreptul să obţină informaţiile necesare în
vederea desfăşurării activităţii lor din partea organelor administraţiei publice.

149
Art. 170. - Camera Deputaţilor şi comisiile sale pot cere Guvernului şi celorlalte organe ale
administraţiei publice informaţii şi documente în cadrul controlului parlamentar al activităţii
acestora.
În cazul în care informaţiile sau documentele solicitate privesc, potrivit legii, secrete de stat,
Guvernul informează Camera Deputaţilor despre aceasta, iar Camera decide în şedinţă
secretă.
Documentele se restituie după consultare.
Art. 171. - Deputatul poate solicita de la organele administraţiei publice centrale, printr-o
cerere adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor sau preşedintelui comisiei permanente din
care face parte, orice informaţii sau documente, în copie certificată, utile pentru desfăşurarea
activităţii sale. Cererea poate fi refuzată în cazul în care aceasta priveşte secrete de stat de
importanţă deosebită. Refuzul se aduce la cunoştinţă Camerei Deputaţilor care va decide în
şedinţă secretă.
6. Petiţii
Art. 172. - Oricine are dreptul de a se adresa cu petiţii Camerei Deputaţilor.
Petiţiile vor fi prezentate în scris şi semnate, precizându-se domiciliul petiţionarului sau al
unuia dintre petiţionari.
Art. 173. - Petiţiile se înscriu într-un registru, în ordinea primirii, consemnându-se numărul
de înregistrare, numele, prenumele, domiciliul petiţionarului şi obiectul cererii.
Art. 174. - Petiţiile înregistrate se transmit Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi
pentru petiţii şi altor comisii permanente, spre dezbatere şi soluţionare.
Oricare membru al Camerei poate lua cunoştinţă de conţinutul unei petiţii, adresându-se în
acest sens preşedintelui comisiei sesizate.
Art. 175. - Comisia va decide, în termen de cel mult 10 zile, dacă va trimite petiţia unei
autorităţi publice competente ori o va clasa sau, în cazuri deosebite, dacă o va prezenta
Camerei.
Petiţionarului i se aduce la cunoştinţă soluţia adoptată.
Art. 176. - Trimestrial Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
prezintă Biroului permanent şi, la începutul fiecărei sesiuni, Camerei un raport asupra
petiţiilor primite şi asupra modului de soluţionare a acestora.
În raport se vor face menţiuni cu privire la soluţiile date de autorităţile publice la petiţiile care
le-au fost trimise spre soluţionare.
Autorităţile publice care au primit petiţii spre soluţionare sunt obligate să transmită comisiei
soluţiile adoptate în termen de cel mult o l ună de la primirea petiţiei.
7. Diverse intervenţii
Art. 177. - În fiecare zi de marţi primele 50 de minute ale şedinţei vor fi rezervate pentru
diverse intervenţii ale deputaţilor.
Împărţirea celor 50 de minute se va face pe grupuri parlamentare ale majorităţii, opoziţiei şi
pe deputaţi care nu fac parte din acestea. În cazul în care timpul afectat nu se epuizează
preşedintele de şedinţă este abilitat să acorde cuvântul în continuare, respectându-se aceeaşi
regulă.
Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă, din săptămână în săptămână, şi se va face pe
grupuri parlamentare.
Durata intervenţiei nu poate depăşi 3 minute.
Art. 178. - Înscrierile pentru diverse intervenţii asupra unor probleme de actualitate se fac
în ziua de luni, între orele 19,00-20,00, la secretarul desemnat al Camerei Deputaţilor, cu
excepţia cazurilor neprevăzute.
Înscrierile pentru diverse intervenţii consacrate unor aniversări, comemorări etc. se vor face
cu o săptămână înainte, tot în ziua de luni, între orele 19,00-20,00, la secretarul desemnat în
acest scop.

150
Art. 179. - În cazul în care tematica şi conţinutul intervenţiei vizează activitatea şi politica
Guvernului, extrasul respectiv din stenogramă va fi transmis ministrului pentru relaţia cu
Parlamentul.

CAPITOLUL IV
Statutul deputatului
Secţiunea 1
Imunitate parlamentară
Art. 180. - Deputaţii se bucură de imunitate parlamentară de la data eliberării certificatului
doveditor al alegerii, sub condiţia validării.
Art. 181. - Deputatul nu poate fi tras la răspundere juridică, sub nici o formă, pentru
voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Art. 182. - Nici un deputat nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată
penală ori contravenţională fără încuviinţarea prealabilă a Camerei Deputaţilor şi după
ascultarea sa.
Cererea de reţinere, arestare, percheziţie sau privind posibilitatea trimiterii în judecată penală
ori contravenţională se adresează preşedintelui Camerei de către ministrul justiţiei.
Săvârşirea sau descoperirea ulterioară a unor noi fapte penale sau contravenţionale
determină introducerea unei noi cereri de reţinere, arestare, percheziţie sau de trimitere în
judecată penală ori contravenţională.
În cererea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor ministrul justiţiei va preciza şi va
motiva pentru care dintre măsurile prevăzute la art. 69 din Constituţie solicită încuviinţarea.
Preşedintele Camerei aduce la cunoştinţă deputaţilor cererea, în şedinţă publică, după care o
trimite de îndată Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi spre examinare, care va stabili
prin raportul său dacă există sau nu există motive temeinice pentru aprobarea cererii.
Hotărârea comisiei se adoptă, în cel mult 30 de zile de la sesizare, prin votul majorităţii
membrilor comisiei. Votul este secret.
Ministrul justiţiei va înainta Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi toate documentele pe
care aceasta le solicită; în caz de refuz comisia se va adresa Camerei Deputaţilor, prin
intermediul Biroului permanent, pentru a hotărî cu privire la acest refuz.
Cererea prevăzută la alin. 2, împreună cu raportul comisiei, se înaintează grupului
parlamentar din care face parte deputatul în cauză. Grupul îşi va exprima punctul de vedere
cu privire la cerere într-un raport scris, în termen de 30 de zile de la data sesizării grupului.
În cazul deputaţilor care nu fac parte din nici un grup parlamentar aceştia pot să depună la
Biroul permanent punctul de vedere cu privire la cerere.
Raportul comisiei, împreună cu raportul grupului parlamentar, se înaintează Biroului
permanent şi se supun dezbaterii şi aprobării Camerei Deputaţilor. Camera Deputaţilor se va
pronunţa separat asupra fiecărei măsuri a cărei încuviinţare se cere de către ministrul
justiţiei, potrivit art. 69 din Constituţie.
Camera Deputaţilor hotărăşte asupra cererii în cel mult 3 luni de la sesizare, cu votul
majorităţii membrilor săi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.
Art. 183. - Numai în caz de infracţiune flagrantă deputatul poate fi reţinut şi supus
percheziţiei fără încuviinţarea prealabilă a Camerei Deputaţilor. Ministrul justiţiei îl va informa
neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi percheziţiei. Preşedintele Camerei
poate fi informat şi pe altă cale.
În cazul în care Camera Deputaţilor constată că nu există temei pentru reţinere, se va
dispune imediat revocarea acestei măsuri. În situaţia în care Camera Deputaţilor nu este
întrunită în şedinţă, această competenţă revine Biroului permanent.
Dispoziţia de revocare a reţinerii se execută de îndată prin ministrul justiţiei.
Art. 184. - Toate cererile privind ridicarea imunităţii parlamentare se înscriu cu prioritate pe
ordinea de zi.

151
Secţiunea a 2-a
Incompatibilităţi
Art. 185. - Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei
funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte
funcţii stabilite prin lege.
Art. 186. - Calitatea de deputat este incompatibilă cu funcţia de Preşedinte al României şi
cu cea de senator.
Art. 187. - Mandatul de deputat este incompatibil cu statutul persoanelor care, potrivit legii,
nu pot face parte din partidele politice.
Art. 188. - Se interzice utilizarea numelui însoţit de calitatea de deputat în orice acţiune
publicitară privitoare la o activitate care aduce profit.
Art. 189. - Deputatul care se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute la art. 185-188
va demisiona din funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de deputat în termen de 10
zile de la data apariţiei cazului de incompatibilitate.
După expirarea termenului prevăzut la alin. 1 deputatul care continuă să se afle într-un caz
de incompatibilitate este considerat demisionat din funcţia de deputat. Demisia se aduce la
cunoştinţă Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 190. - Locul vacant va fi ocupat de către supleantul imediat următor de pe lista
partidului, formaţiunii politice ori coaliţiei acestora, dacă până la data validării mandatului
partidul sau formaţiunea politică pentru care a candidat confirmă în scris că aparţine
acesteia. Asupra legalităţii alegerii supleantului comisia de validare va prezenta Camerei
Deputaţilor un raport.
Art. 191. - În cursul termenului prevăzut la art. 189 deputatul trebuie să declare în scris la
Biroul permanent orice activitate pe care va continua să o desfăşoare în viitor, care se
încadrează în incompatibilităţile prevăzute de lege.
Art. 192. - Schimbările intervenite în activitatea deputatului pe durata exercitării mandatului
se aduc la cunoştinţă Biroului permanent, în scris, în cel mult 10 zile de la data apariţiei
acestora.
Art. 193. - Cazurile de incompatibilitate vor fi trimise spre examinare Comisiei juridice, de
disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, care va întocmi un raport. Propunerile comisiei
se aprobă de Cameră cu votul majorităţii membrilor săi.
Dacă deputatul a făcut să înceteze cauza de incompatibilitate, după sesizarea comisiei, se va
lua act despre aceasta în procesul-verbal al şedinţei; asemenea cazuri nu se trec în raportul
comisiei.
Secţiunea a 3-a
Exercitarea mandatului de deputat
Art. 194. - Deputaţii, reprezentanţi ai poporului, îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc
îndatoririle pe toată durata legislaturii pentru care au fost aleşi.
Art. 195. - Deputaţii intră în exerciţiul mandatului, pe baza certificatului doveditor al
alegerii, la data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor, sub condiţia validării.
Art. 196. - După validarea mandatelor, deputaţilor li se eliberează legitimaţia de membru al
Camerei Deputaţilor, semnată de preşedintele acesteia.
Deputaţii primesc un însemn distinctiv al calităţii lor de reprezentant al poporului, cu dreptul
de a-l purta pe toată durata mandatului.
Modelul însemnului se stabileşte de Biroul permanent, iar cheltuielile pentru confecţionarea
acestuia se suportă din bugetul Camerei Deputaţilor.
Art. 197. - Calitatea de deputat încetează la data întrunirii legale a Camerei nou-alese sau în
caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Art. 198. - Deputaţii pot demisiona prin cerere scrisă, adresată preşedintelui Camerei.
Acesta, în şedinţă publică, îl întreabă pe deputatul respectiv dacă stăruie în demisie, iar dacă
răspunde afirmativ sau nu se prezintă în Cameră pentru a răspunde, cu toate că a fost
înştiinţat, preşedintele declară locul vacant.

152
Art. 199. - Deputaţii care sunt membri ai Guvernului vor primi indemnizaţia şi diurna de
deplasare de la autorităţile la care îşi desfăşoară activitatea.
Art. 200. - Reţinerile din indemnizaţia lunară a deputatului în temeiul art. 48, 131 şi 207 se
aprobă de Biroul permanent pe baza examinării lunare a situaţiei prezenţei deputaţilor la
lucrările Camerei.
Secţiunea a 4-a
Absenţe şi concedii
Art. 201. - Nici un deputat nu poate lipsi de la şedinţele Camerei sau comisiei din care face
parte decât în cazul în care a obţinut aprobarea unui concediu.
Deputaţii, cu aprobarea Camerei sau a Biroului permanent, pot participa la desfăşurarea altor
acţiuni parlamentare, situaţie în care nu sunt consideraţi absenţi.
Prevederile alin. 2 se aplică şi deputaţilor care sunt membri ai Guvernului, în cazul în care
absenţa acestora a fost determinată de exercitarea atribuţiilor funcţiei pe care o îndeplinesc.
Prezenţa deputaţilor, membri ai Guvernului, la lucrările în plen ale Camerei Deputaţilor este
obligatorie la deschiderea şi încheierea sesiunilor, la dezbatere a şi adoptarea proiectelor de
legi şi a propunerilor legislative din sfera lor de competenţă, la desfăşurarea orei ministeriale
consacrate întrebărilor şi răspunsurilor la întrebări, la dezbaterea interpelărilor privind politica
ministerului de care răspund, la prezentarea rapoartelor şi declaraţiilor politice ale primului-
ministru.
Secţiunea a 5-a
Sancţiuni
Art. 202. - Abaterile de la regulament atrag următoarele sancţiuni:
r. avertismentul;
s. chemarea la ordine;
t. retragerea cuvântului;
u. eliminarea din sala de şedinţe;
v. interzicerea participării la lucrările Camerei pe timp de maximum 15 zile;
w. excluderea temporară.
Sancţiunile prevăzute la lit. a), b), c) şi d) se aplică de către preşedintele Camerei, iar cele
prevăzute la lit. e) şi f), de către Cameră, la propunerea preşedintelui.
Pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute la lit. e) şi f) cazul se va trimite Comisiei juridice, de
disciplină şi imunităţi, care va prezenta un raport asupra cercetării efectuate.
Art. 203. - La prima abatere de la regulament preşedintele Camerei îl avertizează pe
deputatul în culpă şi îl invită să respecte regulamentul.
Art. 204. - Deputaţii care vor nesocoti avertismentul şi invitaţia preşedintelui şi vor continua
să se abată de la regulament, precum şi cei care, chiar pentru prima dată, încalcă în mod
grav dispoziţiile regulamentului vor fi chemaţi la ordine.
Chemarea la ordine se înscrie în stenograma şedinţei.
Art. 205. - Înainte de a chema la ordine un deputat preşedintele Camerei îl invită să îşi
retragă sau să explice cuvântul care a generat incidente şi care ar da loc la aplicarea
sancţiunii.
Dacă expresia întrebuinţată a fost retrasă sau regretată ori dacă explicaţiile date sunt
apreciate de preşedinte ca satisfăcătoare, sancţiunea nu se mai aplică.
Art. 206. - În cazul în care, după chemarea la ordine, un deputat continuă să se abată de la
regulament, preşedintele Camerei îi va retrage cuvântul, iar dacă persistă, îl va elimina din
sală.
Art. 207. - În cazul unor abateri grave, săvârşite de deputat în mod repetat, sau al unor
abateri deosebit de grave Camera poate aplica sancţiunea interzicerii participării deputatului
la lucrările ei pe o perioadă de maximum 15 zile sau poate hotărî, la propunerea
preşedintelui, excluderea temporară a deputatului în culpă.
Gravitatea abaterilor va fi stabilită de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi în cel mult 4
zile.

153
Art. 208. - Excluderea temporară poate varia de la o şedinţă până la maximum 30 de
şedinţe din aceeaşi sesiune.
Aplicarea excluderii temporare are următoarele consecinţe:
j. suspendarea indemnizaţiei lunare pe timpul excluderii;
k. suspendarea drepturilor ce ţin de calitatea de deputat, cu excepţia imunităţii;
l. interzicerea participării la lucrările Camerei şi ale comisiilor;
m. interzicerea accesului în localul Camerei Deputaţilor.
Art. 209. - Excluderea se execută de către chestor şi, în caz de opunere, cu ajutorul forţei
publice puse la dispoziţia preşedintelui Camerei.
Art. 210. - Pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor preşedinţii acestora au aceleaşi
drepturi ca şi preşedintele Camerei şi pot aplica sancţiunile prevăzute la art. 202 alin. 1 lit.
a), b) şi c).
În cazul în care un deputat săvârşeşte abateri deosebit de grave, preşedintele comisiei va
suspenda şedinţa şi va aduce cazul la cunoştinţă preşedintelui Camerei, care îl va supune
Camerei Deputaţilor în vederea aplicării sancţiunilor prevăzute de regulament.

CAPITOLUL V
Serviciile Camerei Deputaţilor
Art. 211. - Personalul din serviciile Camerei Deputaţilor este condus de secretarul general al
Camerei Deputaţilor.
Secretarul general şi secretarul general adjunct sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către
Camera Deputaţilor, la propunerea preşedintelui acesteia.
Secretarul general este ordonator principal de credite. În îndeplinirea atribuţiilor sale
secretarul general emite ordine.
Art. 212. - Camera Deputaţilor aprobă bugetul propriu înaintea dezbaterii bugetului de stat
şi îl înaintează Guvernului în vederea includerii lui în bugetul de stat.
Includerea cheltuielilor de capital în bugetul propriu se face cu consultarea Guvernului.

CAPITOLUL VI
Dispoziţii finale
Art. 213. - Proiectele de lege şi propunerile legislative înscrise pe ordinea de zi a Camerei
Deputaţilor şi a Senatului al căror mandat a expirat îşi continuă procedura în Camera
Deputaţilor nou-aleasă.
Art. 214. - Camera Deputaţilor adoptă hotărâri potrivit procedurii prevăzute la art. 80-143.
Art. 215. - Dispoziţiile prezentului regulament pot fi modificate potrivit procedurii de
elaborare şi adoptare a legilor, prevăzută la art. 80-143, cu votul majorităţii deputaţilor.

Republicat în temeiul art. IV din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 5 din 12 ianuarie 2001,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 15 ianuarie 2001, dându-se
articolelor o nouă numerotare.
Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24
februarie 1994, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 25 februarie
1994, a mai fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 2 iunie 1995
şi nr. 53 din 14 martie 1996.
Prezentul text republicat include şi modificările şi completările aduse regulamentului, după
ultima republicare, prin hotărârile Camerei Deputaţilor nr. 33 din 30 septembrie 1996,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 2 octombrie 1996, nr. 41 din
25 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 26
noiembrie 1998, nr. 39 din 17 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 515 din 19 octombrie 2000, nr. 48 din 21 decembrie 2000, publicată în

154
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 27 decembrie 2000, şi nr. 5 din 12
ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 15 ianuarie
2001

HOTARÂRE nr. 23 din 11 noiembrie 2003


privind modificarea si completarea Regulamentului Camerei Deputatilor,
aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994
EMITENT: ADUNAREA (CAMERA) DEPUTAeILOR
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 12 noiembrie 2003

In temeiul art. 64 alin. (1) din Constitutia Romaniei*),

__________
*) Constitutia Romaniei a fost republicata an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 767 din 31 octombrie 2003.

Camera Deputatilor adopta prezenta hotarare.

ART. I
Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.
8/1994, republicat an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 31 ianuarie 2001, se
modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. Litera f) a articolului 29 va avea urmatorul cuprins:
"f) primeste si distribuie proiectele de legi, propunerile legislative si rapoartele
comisiilor parlamentare, an ordinea depunerii acestora, si hotaraste, an cazul initiativelor
legislative, retinerea lor spre dezbatere si adoptare ca prima Camera sesizata sau trimiterea
la Senat a celor pentru care Camera Deputatilor este Camera decizionala;"
2. Litera f) a articolului 31 va avea urmatorul cuprins:
"f) sesizeaza Curtea Constitutionala an conditiile prevazute la art. 146 lit. a), b), c) si
e) din Constitutie;"
3. Alineatele 1 si 5 ale articolului 52 vor avea urmatorul cuprins:
"La sedintele comisiilor au dreptul sa participe deputatii si senatorii care au facut
propuneri care stau la baza lucrarilor acestora (autori de propuneri legislative, de
amendamente etc.), precum si, la cererea presedintelui comisiei, specialisti ai Consiliului
Legislativ.
..............................................................
Comisia poate hotara, la propunerea biroului comisiei, a presedintelui sau a unui
deputat, limitarea duratei luarilor de cuvant. Deputatii, senatorii si invitatii sunt obligati sa se
refere exclusiv la chestiunea supusa dezbaterii. In caz contrar presedintele poate retrage
cuvantul. Nimeni nu poate lua cuvantul decat daca ai este dat de presedinte."
4. Articolul 63 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 63. - Daca o comisie permanenta considera ca un proiect de lege sau o
propunere legislativa este de competenta an fond a altei comisii, ea poate cere Biroului
permanent, an cel mult 3 zile de la sesizarea ei, trimiterea lor catre acea comisie.
In caz de refuz din partea acestuia se va proceda potrivit art. 62 alin. 2."
5. Articolul 67 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 67. - Biroul permanent, dupa consultarea presedintelui comisiei sesizate an fond,
stabileste un termen anauntrul caruia comisia trebuie sa depuna raportul; modificarea
acestui termen poate fi aprobata la cererea motivata a comisiei sesizate an fond. Termenele
stabilite de Biroul permanent, an cazul an care Camera Deputatilor este prima Camera

155
sesizata, nu pot fi, de regula, mai mici de 7 zile sau mai mari de 15 zile. In cazul an care
Camera Deputatilor este Camera decizionala, aceste termene nu pot fi, de regula, mai mici
de 14 zile sau mai mari de 60 de zile.
Raportul va fi imprimat si difuzat deputatilor cu cel putin 3 zile anainte de data
stabilita pentru dezbaterea proiectului sau a propunerii legislative an plenul Camerei, an
cazul proiectelor de legi si propunerilor legislative an care Camera Deputatilor este prima
Camera sesizata, si cu cel putin 5 zile an cazul celor pentru care Camera Deputatilor este
Camera decizionala."
6. Articolul 79 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 79. - Camera Deputatilor adopta legi, hotarari si motiuni simple. De asemenea,
Camera Deputatilor poate adopta mesaje, declaratii, rezolutii si alte acte politice."
7. Alineatele 2 si 3 ale articolului 81 vor avea urmatorul cuprins:
"Proiectele de legi si propunerile legislative se anscriu an proiectul ordinii de zi an
termen de cel mult 5 zile de la primirea de catre Biroul permanent a raportului comisiei
sesizate an fond, an cazul an care Camera Deputatilor a fost sesizata ca prima Camera, si an
termen de cel mult 7 zile pentru cele an care este Camera decizionala.
La antocmirea si adoptarea ordinii de zi an domeniul legislativ se va asigura prioritate
cererilor adresate de birourile comisiilor permanente, dezbaterilor an procedura de urgenta,
cererilor pentru adoptarea unei asemenea proceduri, proiectelor de legi si propunerilor
legislative pentru care Camera Deputatilor este prima Camera sesizata si dezbaterii
rapoartelor antocmite de comisiile de mediere."
8. Articolul 86 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 86. - In exercitiul dreptului de initiativa legislativa Guvernul anainteaza Camerei
proiecte de legi. Deputatii, senatorii si cetatenii prevazuti la art. 74 din Constitutie pot
prezenta Camerei Deputatilor propuneri legislative. Acestea trebuie sa fie ansotite de o
expunere de motive si redactate an forma ceruta pentru proiectele de legi. Propunerile
legislative formulate de deputati si senatori, care implica modificarea prevederilor bugetului
de stat sau ale bugetului asigurarilor sociale de stat, trebuie sa se fundamenteze pe
informarea ceruta an mod obligatoriu Guvernului, an conditiile art. 111 din Constitutie.
Potrivit art. 75 din Constitutie, se supun spre dezbatere si adoptare Camerei
Deputatilor, ca prima Camera sesizata:
1. proiectele de legi si propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internationale si a masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate sau
acorduri;
2. proiectele legilor organice prevazute an Constitutie la:
a) art. 31 alin. (5) - Dreptul la informatie;
b) art. 40 alin. (3) - Dreptul de asociere;
c) art. 52 alin. (2) - Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica;
d) art. 55 alin.(2) si (3) - Apararea tarii;
e) art. 58 alin. (3) - Avocatul Poporului - Numirea si rolul;
f) art. 73 alin. (3) - Categorii de legi:
- lit. e) - organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
- lit. k) - contenciosul administrativ;
- lit. l) - organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor
judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi;
- lit. n) - organizarea generala a anvatamantului;
- lit. o) - organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul
general privind autonomia locala;
g) art. 79 alin. (2) - Consiliul Legislativ;
h) art. 102 alin. (3) - Guvernul - Rolul si structura;
i) art. 105 alin. (2) - Guvernul - Incompatibilitati;
j) art. 117 alin. (3) - Infiintarea de autoritati administrative autonome;

156
k) art. 118 alin. (2) si (3) - Sistemul de aparare;
l) art. 120 alin. (2) - Administratia publica locala - Principii de baza;
m) art. 123 alin. (3) - Prefectul;
n) art. 125 alin. (2) - Statutul judecatorilor;
o) art. 126 alin. (4) si (5) - Instantele judecatoresti;
p) art. 128 alin. (2) - Folosirea limbii materne si a interpretului an justitie;
r) art. 140 alin. (1) - Curtea de Conturi;
s) art. 142 alin. (5) - Curtea Constitutionala - Structura.
Potrivit art. 75 din Constitutie, se supun spre dezbatere si adoptare Camerei
Deputatilor, an calitate de Camera decizionala:
1. toate proiectele de legi si propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;
2. proiectele legilor organice prevazute an Constitutie la:
a) art. 3 alin. (2) - Teritoriul;
b) art. 5 alin. (1) - Cetatenia;
c) art. 12 alin. (4) - Simboluri nationale;
d) art. 16 alin. (4) - Egalitatea an drepturi;
e) art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privata;
f) art. 73 alin. (3) - Categorii de legi:
- lit. a) - sistemul electoral, organizarea si functionarea Autoritatii Electorale
Permanente;
- lit. b) - organizarea, functionarea si finantarea partidelor politice;
- lit. d) - organizarea si desfasurarea referendumului;
- lit. f) - regimul starii de mobilizare partiala sau totala a fortelor armate si al starii de
razboi;
- lit. g) - regimul starii de asediu si al starii de urgenta;
- lit. h) - infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora;
- lit. i) - acordarea amnistiei sau a gratierii colective;
- lit. j) - statutul functionarilor publici;
- lit. m) - regimul juridic general al proprietatii si al mostenirii;
- lit. p) - regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si
protectia sociala;
- lit. r) - statutul minoritatilor nationale din Romania;
- lit. s) - regimul general al cultelor;
g) art. 136 alin. (3) si (4) - Proprietatea;
h) art. 141 - Consiliul Economic si Social.
Proiectele de legi se anainteaza Camerei Deputatilor ansotite de avizul Consiliului
Legislativ.
In cazul propunerilor legislative initiate de cetateni, presedintele Camerei, anainte de
comunicarea lor catre deputati si de sesizarea an fond a comisiei permanente competente,
va solicita Curtii Constitutionale verificarea andeplinirii conditiilor constitutionale pentru
exercitarea initiativei legislative."
9. Articolul 87 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 87. - Proiectele de legi si propunerile legislative se anregistreaza an ordinea
prezentarii lor. Acestea se distribuie deputatilor dupa prezentarea lor la Biroul permanent."
10. Articolul 89 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 89. - Proiectele de legi si propunerile legislative prevazute la art. 88 se trimit, de
andata, de catre Biroul permanent spre dezbatere si avizare comisiilor permanente
competente."
11. Alineatul 1 al articolului 91 va avea urmatorul cuprins:
"Dupa examinarea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanenta
sesizata an fond antocmeste un raport care va cuprinde propuneri cu privire la adoptarea,
adoptarea cu modificari ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate, cu

157
precizarea articolelor care intra an competenta decizionala a Camerei Deputatilor, respectiv a
Senatului an cazul an care Camera Deputatilor este Camera decizionala."
12. Alineatele 1 si 7 ale articolului 93 vor avea urmatorul cuprins:
"Deputatii, grupurile parlamentare sau Guvernul au dreptul de a prezenta
amendamente la comisia sesizata an fond, pana la amplinirea unui termen de 5 zile anainte
de data stabilita pentru depunerea raportului.
..............................................................
Pentru a se putea pronunta, comisia va transmite Guvernului amendamentele care
implica modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, potrivit art.
111 din Constitutie. Amendamentele la care, an termen de 5 zile de la primire, Guvernul nu
prezinta un punct de vedere se considera acceptate. Raspunsul Guvernului poate fi dat
numai sub semnatura unui membru al acestuia."
13. Articolul 102 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 102. - Cand dezbaterea amendamentelor releva consecinte importante asupra
proiectului de lege sau a propunerii legislative, presedintele Camerei Deputatilor poate
trimite textele an discutie comisiei sesizate an fond, cu stabilirea termenului de prezentare a
punctului de vedere. In acest caz autorii amendamentelor au dreptul sa fie ascultati an
cadrul comisiei. Acelasi drept al au si reprezentantii Guvernului."
14. Dupa articolul 105 se introduce articolul 105^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 105^1. - In temeiul art. 75 alin. (1) si (2) din Constitutie, Camera Deputatilor, ca
prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative an
termen de 45 de zile de la data prezentarii la Biroul permanent. Fac exceptie codurile si legile
de complexitate deosebita, asupra carora se pronunta an termen de 60 de zile de la data
prezentarii la Biroul permanent si ordonantele de urgenta, pentru care termenul este de 30
de zile de la data depunerii acestora la Camera Deputatilor.
La data expirarii termenelor prevazute la alin. 1 proiectele de legi sau propunerile
legislative se considera adoptate de Camera Deputatilor si se trimit Senatului sub semnatura
presedintelui Camerei Deputatilor."
15. Articolul 106 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 106. - Dispozitiile art. 87-105 sunt aplicabile si pentru proiectele de legi primite
din partea Senatului, cand acesta este prima Camera sesizata, Camera Deputatilor fiind
Camera decizionala."
16. Articolul 107 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 107. - La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Camera Deputatilor poate
adopta proiecte de legi sau propuneri legislative an procedura de urgenta.
Cererile Guvernului si propunerile Biroului permanent, ale grupurilor parlamentare sau
ale comisiilor permanente se supun aprobarii Comitetului ordinii de zi.
Proiectele de legi referitoare la armonizarea legislatiei Romaniei cu cea a Uniunii
Europene si a Consiliului Europei si cele privind aprobarea sau respingerea ordonantelor de
urgenta se supun de drept dezbaterii si adoptarii Camerei Deputatilor an procedura de
urgenta.
Procedura de urgenta se aplica si an cazul an care Camera Deputatilor a adoptat, ca
prima Camera sesizata, o prevedere din proiectul de lege care intra an competenta sa
decizionala, neinsusita de Senat si retrimisa pentru o noua dezbatere, precum si an cazul an
care Senatul, an calitate de Camera decizionala, a adoptat, antr-un proiect de lege, o
prevedere pentru care competenta decizionala apartine Camerei Deputatilor. Decizia Camerei
Deputatilor este definitiva."
17. Articolul 112 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 112. - Legile, hotararile si motiunile simple se adopta de Camera Deputatilor prin
vot. Legile adoptate de Camera Deputatilor pot fi legi constitutionale, legi organice si legi
ordinare."
18. Articolul 122 va avea urmatorul cuprins:

158
"Art. 122. - Proiectele de legi si propunerile legislative respinse de Camera Deputatilor
an calitate de Camera decizionala nu pot fi readuse an discutia acesteia an cursul aceleiasi
sesiuni."
19. Alineatele 1, 2 si 3 ale articolului 123 vor avea urmatorul cuprins:
"Proiectele de legi si propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera
Deputatilor ca prima Camera sesizata se semneaza de presedintele acesteia.
Proiectele de legi si propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera
Deputatilor ca prima Camera sesizata se anainteaza Senatului, an calitate de Camera
decizionala. Guvernul va fi anstiintat despre aceasta.
Legea adoptata de Camera Deputatilor cu privire la care Senatul s-a pronuntat ca
prima Camera sesizata ori, dupa caz, an calitate de Camera decizionala pentru unele
prevederi, semnata de presedintele Camerei Deputatilor si de presedintele Senatului, se
comunica, cu 5 zile anainte de a fi trimisa spre promulgare, Guvernului, Inaltei Curti de
Casatie si Justitie, precum si Avocatului Poporului si se depune la secretarul general al
Camerei Deputatilor si la secretarul general al Senatului, an vederea exercitarii dreptului de
sesizare a Curtii Constitutionale. Daca legea este adoptata an procedura de urgenta,
termenul este de doua zile."
20. Articolul 124 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 124. - In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din
Constitutie, Camera Deputatilor reexamineaza prevederile respective pentru punerea lor de
acord cu decizia Curtii Constitutionale, pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplina si
imunitati.
Raportul Comisiei juridice, de disciplina si imunitati va cuprinde propuneri pentru
eliminarea sau modificarea prevederilor declarate neconstitutionale prin decizia Curtii
Constitutionale. Raportul comisiei se dezbate conform prevederilor art. 93-105. Cu prilejul
reexaminarii Camera Deputatilor va efectua corelarile tehnico-legislative necesare.
In cazul sesizarii neconstitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale
depuse la Parlament pentru ratificare, potrivit art. 146 lit. b) din Constitutie, procedura
parlamentara se antrerupe si se reia dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale.
In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constitutie,
Camera Deputatilor nu poate ratifica tratatul sau acordul international declarat ca fiind
neconstitutional.
In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constitutie,
dispozitiile declarate neconstitutionale din legi, din regulamente si din ordonantele aprobate
prin lege asi anceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii
Constitutionale, termen pe durata caruia aceste dispozitii sunt suspendate de drept. In
vederea punerii de acord a acestor prevederi cu dispozitiile Constitutiei, Camera va
reexamina textele declarate neconstitutionale pe baza raportului Comisiei juridice, de
disciplina si imunitati.
Reexaminarea textelor declarate neconstitutionale se face mai antai de prima Camera
sesizata."
21. Alineatul 1 al articolului 125 va avea urmatorul cuprins:
"Reexaminarea legii de catre Camera Deputatilor, an urma cererii facute de
Presedintele Romaniei an temeiul art. 77 alin. (2) din Constitutie, va avea loc an cel mult 30
de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectueaza mai antai de Camera
Deputatilor daca aceasta a fost prima Camera sesizata."
22. Articolul 148 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 148. - Motiunea simpla exprima pozitia Camerei Deputatilor antr-o anumita
problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema care a facut
obiectul unei interpelari.
Motiunea simpla poate fi initiata de cel putin 50 de deputati.

159
Presedintele Camerei nu va lua an considerare motiunile simple care nu andeplinesc
cerintele prevazute la alin. 1 si 2 si nici pe cele care vizeaza finalitati specifice motiunii de
cenzura.
Initierea motiunilor de cenzura are loc an conditiile prevazute la art. 78 din
Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului."
23. Articolul 181 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 181. - Potrivit art. 72 din Constitutie, deputatii nu pot fi trasi la raspundere
juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate an exercitarea mandatului."
24. Articolul 182 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 182. - In temeiul art. 72 din Constitutie, deputatii pot fi urmariti si trimisi an
judecata penala pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice
exprimate an exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara
ancuviintarea Camerei Deputatilor, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea an judecata
penala se pot face numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cererea de retinere, arestare sau perchezitie se adreseaza presedintelui Camerei
Deputatilor de catre ministrul justitiei. Savarsirea sau descoperirea ulterioara a unor noi fapte
penale determina introducerea unei noi cereri de retinere, arestare sau perchezitie.
Presedintele Camerei aduce la cunostinta deputatilor cererea, an sedinta publica, dupa
care o trimite de andata Comisiei juridice, de disciplina si imunitati spre examinare, care va
stabili prin raportul sau daca exista sau nu exista motive temeinice pentru aprobarea cererii.
Hotararea comisiei se adopta, an cel mult 5 zile de la sesizare, prin votul majoritatii
membrilor acesteia. Votul este secret.
Ministrul justitiei va inainta Comisiei juridice, de disciplina si imunitati toate
documentele pe care aceasta le solicita; an caz de refuz comisia se va adresa Camerei
Deputatilor, prin intermediul Biroului permanent, pentru a hotara cu privire la acest refuz.
Cererea prevazuta la alin. 2, ampreuna cu raportul comisiei, se anainteaza grupului
parlamentar din care face parte deputatul an cauza. Grupul asi va exprima punctul de vedere
cu privire la cerere antr-un raport scris, an termen de 5 zile de la data sesizarii grupului.
In cazul deputatilor care nu fac parte din nici un grup parlamentar, acestia pot sa
depuna la Biroul permanent punctul de vedere cu privire la cerere.
Raportul comisiei ampreuna cu raportul grupului parlamentar se anainteaza Biroului
permanent si se supun dezbaterii si aprobarii Camerei Deputatilor.
Camera Deputatilor se va pronunta asupra masurii an cel mult 20 de zile de la
sesizare, cu votul majoritatii membrilor prezenti."
25. Articolul 183 va avea urmatorul cuprins:
"Art. 183. - In caz de infractiune flagranta, deputatii pot fi retinuti si supusi
perchezitiei. Ministrul justitiei al va informa neantarziat pe presedintele Camerei Deputatilor
asupra retinerii si a perchezitiei. In cazul an care Camera constata ca nu exista temei pentru
retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri.
Dispozitia de revocare a retinerii se executa de andata prin ministrul justitiei."
26. Dupa articolul 213 se introduce articolul 213^1 cu urmatorul cuprins:
"Art. 213^1. - Prevederile privind medierea, respectiv art. 74-77 si art. 126-128, se
aplica numai an cazul legilor constitutionale."
27. La articolele 149-153 termenul "motiune" se anlocuieste cu "motiune simpla".
ART. II
Proiectele de legi si propunerile legislative anregistrate pana la data intrarii an vigoare
a Legii de revizuire a Constitutiei se dezbat si se adopta potrivit prevederilor Regulamentului
Camerei Deputatilor anterioare intrarii an vigoare a prezentei hotarari.
ART. III
Regulamentul Camerei Deputatilor aprobat prin Hotararea Camerei Deputatilor nr.
8/1994, republicat an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 31 ianuarie 2001, cu

160
modificarile si completarile aduse prin prezenta hotarare, va fi republicata an Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Aceasta hotarare a fost adoptata de Camera Deputatilor an sedinta din 11 noiembrie


2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR


VALER DORNEANU

Bucuresti, 11 noiembrie 2003.


Nr. 23.

ÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄÄ

REGULAMENTUL SENATULUI

REGULAMENT Nr. FARA Emitor: SENAT Dată act: 30/06/1993 Dată republicare: 02/02/2001
Publicaţie: Monitorul Oficial Nr. 58 Data apariţiei: 02/02/2001
REGULAMENTUL SENATULUI*)

*) Republicat în temeiul art. II din Hotărârea Senatului nr. 5 din 17 ianuarie 2001, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 25 ianuarie 2001, dându- se textelor o
nouă numerotare.
Regulamentul Senatului a fost aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 16 din 30 iunie 1993,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 178 din 27 iulie 1993, şi modificat
prin:
- Hotărârea Senatului nr. 11 din 29 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 87 din 4 aprilie 1994;
- Hotărârea Senatului nr. 18 din 28 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 136 din 28 iunie 1996;
- Hotărârea Senatului nr. 4 din 13 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 29 din 21 februarie 1997;
- Hotărârea Senatului nr. 6 din 16 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 113 din 19 martie 1999;
- Hotărârea Senatului nr. 5 din 17 ianuarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 43 din 25 ianuarie 2001.

Capitolul I
Organizarea Senatului

Sectiunea 1
Constituirea Senatului

Articolul 1
Senatul nou- ales se întruneşte, potrivit Constituţiei României, la convocarea Preşedintelui
României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
Articolul 2

161
(1) Până la alegerea Biroului permanent lucrările Senatului sunt conduse de cel mai în vârstă
senator, asistat de 4 secretari desemnaţi dintre cei mai tineri senatori.
(2) Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul ori
mai mulţi secretari atrage de drept înlocuirea acestora cu următorii senatori, potrivit aceloraşi
criterii.
(3) Până la alegerea Biroului permanent pot avea loc dezbateri numai cu privire la validarea
mandatelor de senator.
Articolul 3
(1) Pentru validarea mandatelor Senatul alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 12
senatori, care să reflecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri.
(2) Nu pot face parte din comisia de validare senatori împotriva cărora au fost înregistrate
sesizări de invalidare a mandatului, anterior constituirii comisiei.
Articolul 4
(1) Numărul senatorilor care vor fi propuşi în comisia de validare de către fiecare partid sau
formaţiune politică este în funcţie de numărul senatorilor acestora.
(2) Propunerile pentru stabilirea numărului de senatori ce revine fiecărui partid sau
formaţiune politică se fac de reprezentanţii acestora şi se transmit secretarilor. Preşedintele
de vârstă prezintă Senatului aceste propuneri, în ordinea numărului de senatori ai fiecărui
partid sau ai fiecărei formaţiuni politice Senatul hotărăşte asupra propunerilor cu votul
majorităţii senatorilor prezenţi.
(3) Componenţa comisiei se aprobă de Senat cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Articolul 5
Comisia de validare îşi începe de îndată activitatea, îşi alege un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi,
care alcătuiesc biroul comisiei, şi se organizează în 3 grupe de lucru cuprinzând câte 3
membri. Alegerea se face prin vot deschis.
Articolul 6
(1) Biroul comisiei de validare repartizează grupelor de lucru dosarele complete primite de la
Biroul Electoral Central pentru alegerea senatorilor, cu excepţia celor referitoare la membrii
comisiei.
(2) Verificarea legalităţii alegerii senatorilor care compun grupele de lucru se face de biroul
comisiei de validare, iar a membrilor biroului, de cei 9 membri ai grupelor de lucru.
(3) Biroul comisiei de validare şi grupele de lucru sunt obligate să prezinte comisiei
propunerile privind validarea sau invalidarea mandatelor de senator, în scris, în termen de cel
mult 3 zile de la constituirea acesteia. Propunerile se adoptă cu votul majorităţii membrilor
comisiei.
(4) După expirarea termenului de 3 zile discutarea dosarelor nesoluţionate se face în plenul
comisiei.
(5) Comisia de validare se pronunţă şi asupra contestaţiilor depuse la această comisie, în
termen de 3 zile de la constituirea sa.
(6) Contestaţiile pot fi depuse, sub sancţiunea decăderii, până la adoptarea prin vot a
raportului de către comisia de validare. Contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu
drept de vot şi de persoanele juridice române interesate.
Articolul 7
Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator numai în cazul în care
constată existenţa, în legătură cu alegerea acestuia, a unor încălcări ale legii ce nu au făcut
obiectul contestaţiilor soluţionate definitiv, în conformitate cu dispoziţiile legii electorale.
Articolul 8
Comisia de validare, în cel mult 4 zile de la constituire, întocmeşte un raport în care
nominalizează senatorii pentru care se propune validarea sau invalidarea mandatelor, cu
motivarea propunerilor de invalidare.
Articolul 9

162
Raportul este aprobat de comisie cu votul majorităţii membrilor acesteia; în caz de paritate
votul preşedintelui este hotărâtor. Opiniile diferite se consemnează şi fac, parte din raport.
Articolul 10
Senatul se întruneşte în a 5- a zi de la constituirea comisiei de validare pentru dezbaterea
raportului prezentat de preşedintele comisiei.
Articolul 11
(1) Senatul se pronunţă printr- un singur vot asupra listei cuprinzând numele şi prenumele
senatorilor propuşi pentru validare. Senatul dezbate, şi se pronunţă prin vot cu privire la
fiecare senator propus pentru invalidarea mandatului.
(2) Validarea sau invalidarea mandatelor de senator se face cu votul majorităţii senatorilor
prezenţi.
Articolul 12
Senatul este legal constituit după validarea a două treimi din mandatele de senator.
Articolul 13
După validare senatorii depun jurământul în condiţiile legii.
Articolul 14
După încheierea activităţii comisiei de validare competenţele acesteia revin Comisiei juridice,
de numiri, disciplină, imunităţi şi validări.

Sectiunea 2
Grupurile parlamentare

Articolul 15
(1) După validare senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare.
(2) Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona pe toată durata legislaturii
dintr- un număr de cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid sau ale
aceleiaşi formaţiuni politice.
(3) Senatorii care au candidat pe listele unei coaliţii electorale şi care fac parte din partide
sau formaţiuni politice diferite se pot constitui în grupuri parlamentare proprii ale partidelor
sau formaţiunilor respective, în condiţiile alin. (2).
(4) Un senator poate face parte dintr- un singur grup parlamentar.
Articolul 16
(1) Senatorii aleşi ca independenţi se pot afilia unuia dintre grupurile parlamentare
constituite potrivit art. 15 alin. (1) şi (2).
(2) Trecerea de la un grup parlamentar la altul, precum şi constituirea de grupuri
parlamentare ale unui partid sau unei formaţiuni politice care nu a participat la alegeri sau
care nu a obţinut locuri în Senat în urma alegerilor sunt interzise.
(3) Senatorii care părăsesc un grup parlamentar constituit potrivit art. 15 alin. (1) şi (2) nu
se pot afilia altui grup parlamentar şi nu pot reprezenta partide sau formaţiuni politice care
nu au obţinut mandate în Senat în urma alegerilor sau nu au participat la aceste alegeri.
(4) Senatorii aleşi ca independenţi sau deveniţi independenţi prin părăsirea grupurilor
parlamentare nu se pot asocia între ei pentru constituirea unui grup parlamentar.
Articolul 17
Grupurile parlamentare îşi aleg un preşedinte, unul sau 2 vicepreşedinţi şi un secretar înainte
de şedinţa de constituire a Senatului nou- ales.
Articolul 18
(1) Preşedintele grupului are următoarele atribuţii:
a) propune Senatului reprezentanţii grupului în comisia de validare;
b) prezintă Senatului componenţa nominală a grupului parlamentar;
c) reprezintă grupul în negocierile pentru compunerea Biroului permanent, pentru
compunerea birourilor comisiilor permanente, precum şi pentru compunerea comisiilor
Senatului;

163
d) propune candidaţii grupului pentru funcţiile din Biroul permanent;
e) participă la şedinţele Biroului permanent ori de câte ori este invitat;
f) poate cere încheierea dezbaterilor în Senat;
g) poate cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor comisiilor
permanente propuşi de grupul pe care îl reprezintă;
h) informează membrii grupului asupra activităţilor Senatului şi ale comisiilor Senatului;
i) reprezintă grupul ori de câte ori este nevoie în activitatea Senatului;
j) dă mandat unuia dintre vicepreşedinţi pentru înlocuirea sa;
(2) Vicepreşedintele grupului îl înlocuieşte pe preşedinte în lipsa acestuia sau ori de câte ori
este nevoie, în baza mandatului.
(3) Secretarul grupului ţine evidenţa prezenţei şi asigură redactarea proceselor- verbale.
Articolul 19
(1) Preşedintele grupului prezintă Senatului denumirea acestuia, precum şi componenţa lui
numerică şi nominală.
(2) Succesiunea prezentărilor se stabileşte de preşedintele de vârstă al Senatului, în ordinea
mărimii grupurilor parlamentare.
Articolul 20
(1) Orice modificare intervenită în componenţa unui grup parlamentar se aduce la cunoştinţă
în scris preşedintelui Senatului.
(2) Preşedintele Senatului informează senatorii în şedinţă publică asupra modificărilor
intervenite în componenţa grupurilor parlamentare.
Articolul 21
(1) Grupurile parlamentare, în funcţie de mărimea lor, îşi constituie un secretariat tehnic a
cărui structură se stabileşte de Biroul permanent. Numirea şi salarizarea membrilor acestuia
se fac prin ordin al secretarului general al Senatului, cu contract de muncă pe durată
determinată, corespunzătoare legislaturii. Numirea în şi revocarea din funcţie se fac la
propunerea grupului parlamentar respectiv.
(2) Grupurile parlamentare dispun, de asemenea, de logistica necesară în vederea
desfăşurării activităţii, precum şi de mijloacele de transport, stabilite de Biroul permanent în
funcţie de mărimea grupurilor.

Sectiunea 3
Biroul permanent al Senatului

Articolul 22
(1) După constituirea legală a Senatului se aleg preşedintele Senatului şi ceilalţi membri ai
Biroului permanent al acestuia.
(2) Biroul permanent al Senatului se compune din: preşedintele Senatului, 4 vicepreşedinţi, 4
secretari şi 2 chestori. Preşedintele Senatului este şi preşedintele Biroului permanent.
(3) Repartizarea funcţiilor în Biroul permanent se stabileşte prin negocieri între reprezentanţii
grupurilor parlamentare, respectându- se configuraţia politică a Senatului aşa cum rezultă din
constituirea iniţială a grupurilor parlamentare. În cazul în care nu se ajunge la un acord,
problema se supune votului Senatului.
Articolul 23
(1) Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise
numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup
parlamentar poate face o singură propunere.
(2) Este declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care a întrunit la primul tur de
scrutin votul majorităţii senatorilor.
(3) Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al
doilea tur de scrutin, la care participă primii 2 candidaţi care au obţinut cel mai mare număr
de voturi sau, după caz, primul clasat şi candidaţii care s- au clasat pe locul al doilea cu un

164
număr egal de voturi; va fi declarat preşedinte al Senatului candidatul care a obţinut cel mai
mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate.
(4) În caz de egalitate de voturi se organizează un nou tur de scrutin.
Articolul 24
Preşedintele Senatului este ales pe durata mandatului acestei Camere a Parlamentului.
Articolul 25
O dată cu alegerea preşedintelui Senatului activitatea preşedintelui de vârstă încetează.
Articolul 26
(1) Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor care compun Biroul permanent se
face la propunerea grupurilor parlamentare.
(2) În vederea depunerii propunerilor Senatul stabileşte numărul de locuri din Biroul
permanent câre revine fiecărui grup parlamentar în condiţiile art. 22 alin. (3). Propunerile se
transmit preşedintelui Senatului.
(3) Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) şi repartizate conform alin. (2)
se fac de preşedinţii grupurilor parlamentare. Propunerile se înaintează preşedintelui
Senatului, care le va supune votului. Alegerea se face prin vot secret cu buletine.
(4) Le primul tur de scrutin este declarat ales candidatul care a obţinut votul majorităţii
senatorilor.
(5) Dacă un candidat nu a obţinut numărul de voturi necesar, se organizează un al doilea tur
de scrutin, candidatul urmând să fie declarat ales dacă a obţinut votul majorităţii senatorilor
prezenţi.
(6) În cazul în care un candidat nu a obţinut nici după cel de- al doilea tur de scrutin
numărul necesar de voturi, grupul parlamentar în cauză va face o altă propunere, care se
supune aceleiaşi proceduri de, vot. Procedura se repetă până la alegerea unui reprezentant
al acelui grup parlamentar în funcţia stabilită în Biroul permanent al Senatului.
Articolul 27
Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare a
Senatului.
Articolul 28
Pentru constatarea rezultatelor votului şi încheierea procesului- verbal se alege o comisie
formată din câte un reprezentant al grupurilor parlamentare din Senat.
Articolul 29
(1) Membrii Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea
grupului parlamentar pe care îl reprezintă; prin votul majorităţii senatorilor. Votul este secret
şi se exprimă prin bile.
(2) Cererea de revocare se supune aprobării Senatului după 3 zile de la înregistrare, dar nu
mai târziu de 10 zile.
Articolul 30
O dată cu alegerea Biroului permanent activitatea secretarilor desemnaţi în condiţiile art. 2
încetează.
Articolul 31
Funcţiile din Biroul permanent, devenite vacante în timpul sesiunii, se ocupă la propunerea
grupului parlamentar căruia i- a fost repartizată funcţia respectivă, în condiţiile prevăzute la
art. 26.
Articolul 32
(1) Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuţii:
a) propune Senatului datele de începere şi de terminare ale fiecărei sesiuni a Senatului,
conform art. 63 din Constituţie;
b) solicită preşedintelui Senatului convocarea în sesiune extraordinară;
c) supune aprobării plenului Regulamentul Senatului, precum şi propunerile de modificare a
acestuia;
d) pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor. Seriatului;

165
e) primeşte proiectele de lege şi propunerile legislative şi sesizează comisiile permanente în
vederea întocmirii rapoartelor şi a elaborării avizelor, dispune difuzarea proiectelor de lege, a
propunerilor legislative şi a rapoartelor tuturor senatorilor;
f) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Senatului şi programul de activitate, cu
participarea preşedinţilor grupurilor parlamentare, a preşedinţilor comisiilor permanente şi cu
consultarea reprezentantului Guvernului pentru relaţia cu Parlamentul;
g) organizează relaţiile Senatului cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare,
stabileşte componenţa nominală a delegaţiilor;
h) analizează şi supune dezbaterii Senatului propunerile Comisiei de politică externă privind
orientările generale ale politicii externe a României sau programele de politică externă;
i) supune spre aprobare Senatului componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile
parlamentare mondiale, europene sau regionale, pe baza consultării grupurilor parlamentare;
j) prezintă Senatului proiectul de buget al acestuia şi contul de încheiere a exerciţiului
bugetar;
k) exercită controlul financiar- contabil şi ia hotărârile ce se impun în acest domeniu;
l) supune aprobării Senatului structura serviciilor acestuia;
m) propune Senatului numirea secretarului general;
n) aprobă statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor Senatului,
la propunerea secretarului general, precum şi regulamente privind desfăşurarea activităţii
serviciilor Senatului;
o) controlează serviciile Senatului;
p) aprobă regulamentul privind paza, accesul şi serviciul de permanenţă în sediul Senatului;
r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, de prezentul regulament sau însărcinări
date de Senat.
(2) Dezbaterile Biroului permanent al Senatului se consemnează în procese- verbale şi în
stenograme.
Articolul 33
Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Senatului sau la cererea a cel puţin 4
membri ai săi.
Articolul 34
Biroul permanent va invita la lucrările sale preşedinţii grupurilor parlamentare şi preşedinţii
comisiilor parlamentare ori de câte ori consideră necesar.
Articolul 35
(1) Preşedintele Senatului are următoarele atribuţii:
a) convoacă Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare;
b) conduce lucrările Senatului, asistat de 2 secretari;
c) acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii,
stabileşte ordinea votării, anunţă rezultatul acesteia şi proclamă rezultatul votului;
d) asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului;
e) conduce lucrările Biroului permanent;
f) reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, Camera Deputaţilor, Guvernul şi
Curtea Constituţională;
g) reprezintă Senatul în relaţiile interne şi externe;
h) poate sesiza Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute la art. 144 lit. a) şi b) din
Constituţie;
i) dispune de fondul preşedintelui, conform legii şi în limitele prevederilor bugetare;
j) aprobă decontarea cheltuielilor pentru deplasările în străinătate pe care le- a dispus;
k) aprobă indemnizaţiile persoanelor utilizate în cadrul Senatului în calitate de colaborator,
precum şi decontarea cheltuielilor suportate de persoanele invitate pentru audieri la Senat;
l) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări date de
Senat.

166
(2) Preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României, conform
art. 97 din Constituţie.
Articolul 36
(1) Vicepreşedinţii îndeplinesc, în ordinea stabilită de Biroul permanent, atribuţii ale
preşedintelui, la solicitarea sau în absenţa acestuia.
(2) În perioada în care preşedintele Senatului asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al
României atribuţiile preşedintelui Senatului se exercită de unul dintre vicepreşedinţi, ales prin
vot secret, cu majoritatea voturilor senatorilor.
Articolul 37
Secretarii întocmesc lista cuprinzând înscrierile la cuvânt în ordinea în care au fost făcute,
prezintă preşedintelui propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări adresate
Senatului, efectuează apelul nominal, consemnează, rezultatul votului, răspund de evidenţa
hotărârilor adoptate, veghează la întocmirea stenogramelor, îl asistă pe preşedinte în
realizarea atribuţiilor ce îi revin, în ordinea stabilită de Biroul permanent, şi îndeplinesc orice
alte sarcini care le sunt încredinţate de acesta sau de Biroul permanent.
Articolul 38
(1) Chestorii verifică modul de gestionare a patrimoniului Senatului, exercită controlul
financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Senatului proiectul de buget şi încheierea
exerciţiului bugetar anual, asigură menţinerea ordinii în sediul Senatului şi îndeplinesc orice
alte sarcini, în conformitate cu dispoziţiile preşedintelui Senatului şi ale Biroului permanent.
(2) La sfârşitul fiecărei sesiuni chestorii prezintă Senatului un raport cu privire la rezultatele
controalelor efectuate.

Sectiunea 4
Comisiile Senatului

1. Dispoziţii comune

Articolul 39
Comisiile sunt organe de lucru ale Senatului, constituite pentru pregătirea activităţii de
legiferate, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar.
Articolul 40
(1) Senatul îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte
comisii speciale.
(2) Senatul constituie, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Camera
Deputaţilor.
(3) Numărul, denumirea şi competenţa fiecărei comisii, precum şi numărul membrilor
acestora se hotărăsc de către Senat, la propunerea Biroului permanent.
Articolul 41
(1) Componenţa comisiilor se stabileşte potrivit configuraţiei politice a Senatului rezultate din
constituirea iniţială a grupurilor parlamentare sau prin negocieri între reprezentanţii
grupurilor parlamentare.
(2) Opţiunile senatorilor se prezintă de grupurile parlamentare în termenul stabilit de Biroul
permanent. Propunerile de membri ai comisiilor se fac de, preşedinţii grupurilor
parlamentare, cu respectarea prevederilor alin. (1) în cazul în care nu se ajunge la un acord
Senatul hotărăşte prin vot deschis.
(3) Senatul aprobă componenta nominală a fiecărei comisii cu votul deschis al majorităţii
senatorilor prezenţi.
(4) În aceleaşi condiţii se aprobă şi revocarea unor membri ai comisiei, la solicitarea
grupurilor parlamentare care i- au propus iniţial.
Articolul 42

167
(1) În prima lor şedinţă, convocată de preşedintele Senatului, comisiile îşi aleg birourile,
compuse dintr- un preşedinte, 1- 2 vicepreşedinţi şi 1- 2 secretari. În componenţa de
ansamblu a birourilor se va urmări pe cât posibil respectarea configuraţiei politice a
Senatului.
(2) Membrii birourilor comisiilor pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, la cererea
grupului parlamentar pe care îl reprezintă, prin votul majorităţii membrilor comisiei. Grupul
parlamentar care a cerut revocarea poate solicita înlocuirea senatorului revocat din funcţie cu
un alt membru al grupului parlamentar care face parte din comisie.
Articolul 43
Comisiile adoptă propriul regulament de organizare şi funcţionare, care se supune aprobării
Biroului permanent.
Articolul 44
Biroul fiecare comisii propune:
a) ordinea de zi a fiecărei şedinţe;
b) sarcinile ce revin fiecărui senator în cadrul comisiei;
c) constituirea de subcomisii, cu votul majorităţii membrilor comisiei, stabilindu- le
componenta şi sarcinile;
d) alte măsuri ce interesează bunul mers al activităţilor comisiei.
Articolul 45
Presedintele comisiei are următoarele atribuţii:
a) asigură reprezentarea acesteia în raporturile cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii;
b) conduce şedinţele comisiei;
c) invită, din proprie iniţiativă sau la solicitarea membrilor comisiei, să participe la lucrările
comisiei şi persoane din afara ei, dacă interesele lucrărilor respective o cer;
d) are acces sau poate desemna un alt reprezentant al comisiei la şedinţele altor comisii care
examinează lucrări ce prezintă importanţă pentru comisia pe care o conduce;
e) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
Articolul 46
Vicepreşedintele îndeplineşte, în lipsa sau la cererea preşedintelui, atribuţiile acestuia.
Articolul 47
Secretarul comisiei are următoarele atribuţii:
a) ţine evidenta prezenţei senatorilor la şedinţele comisiei;
b) asigură redactarea tuturor actelor comisiei;
c) numără voturile exprimate în şedinţele comisiei;
d) urmăreşte întocmirea proceselor- verbale ale şedinţelor comisiei;
e) îndeplineşte orice alte atribuţii necesare bunului mers al activităţilor comisiei.
Articolul 48
(1) Convocarea şedinţelor comisiei se face de preşedintele acesteia sau, în lipsa sa, de un
vicepreşedinte care îl înlocuieşte, potrivit programului de lucru al Senatului.
(2) În timpul sesiunii şedinţele comisiilor pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului, cu
încuviinţarea acestuia.
(3) În afara programului de lucru, în cadrul sesiunii, comisiile pot fi convocate şi pot ţine
şedinţe cu aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent.
Articolul 49
(1) Şedinţele comisiilor nu sunt publice.
(2) În interesul desfăşurării lucrărilor comisiile pot invita să participe la dezbateri specialişti
sau reprezentanţi ai autorităţilor publice şi ai unor organizaţii neguvernamentale.
(3) Condiţiile în care reprezentanţii mijloacelor de informare în masă au acces la lucrările
comisiilor se stabilesc de plenul acestora.
Articolul 50
(1) Reprezentanţii Guvernului au acces la lucrările comisiilor. Comisiile pot solicita
participarea la lucrările lor a unor membri ai Guvernului sau a conducătorilor unor instituţii

168
publice, situaţie în care prezenţa acestora este obligatorie, data la care are loc şedinţa
comisiei va fi adusă la cunoştinţă invitaţilor cu cel puţin 3 zile înainte.
(2) La şedinţele comisiilor pot participa şi senatori din alte comisii, fără a avea drept de vot.
(3) Biroul comisiei hotărăşte condiţiile şi limitele participării personalului de specialitate al
Senatului la şedinţele comisiilor.
Articolul 51
La propunerea preşedintelui, a biroului comisiei sau a unui senator comisia poate hotărî
limitarea duratei luărilor de cuvânt.
Articolul 52
(1) Comisiile lucrează legal în prezenţa majorităţii membrilor lor.
(2) Hotărârile comisiilor se adoptă cu Votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de paritate
votul preşedintelui sau, după caz, al înlocuitorului acestuia este hotărâtor.
Articolul 53
(1) După încheierea dezbaterilor sau a efectuării lucrării aflate în examinare comisia
desemnează dintre membrii săi, la propunerea preşedintelui, unul sau mai mulţi raportori.
(2) Raportorii se vor îngriji de întocmirea raportului sau avizului comisiei, care va fi supus
aprobării acesteia prin vot.
(3) Rapoartele şi avizele vor cuprinde, pe lângă opinia majorităţii membrilor comisiei, şi
părerile contrare, motivate, ale celorlalţi senatori din comisie, la cererea expresă a acestora.
Articolul 54
Votul în comisie este deschis. Comisia poate decide ca anumite hotărâri să fie luate prin vot
secret.
Articolul 55
(1) Lucrările comisiilor se consemnează în procese- verbale şi pot fi stenografiate.
(2) Senatorii care nu sunt membri ai comisiei pot consulta la sediul comisiei actele şi
documentele acesteia, cu încuviinţarea biroului comisiei, fără strămutarea lor şi fără ca
lucrările comisiei să fie stânjenite.
(3) Acte şi documente ale comisiilor pot fi consultate şi de alte persoane interesate decât
membrii Senatului, numai cu aprobarea biroului comisiei.
(4) Toate actele şi documentele emise de comisie vor fi semnate de preşedinte şi de
secretar.
(5) Secretarul comisiei supraveghează evidenţa şi păstrarea tuturor actelor şi documentelor
comisiei de personalul de specialitate al acesteia.

2. Comisiile permanente

Articolul 56
(1) Comisiile permanente sunt alese pe toată durata mandatului Senatului.
(2) Comisiile permanente sunt următoarele:
I. Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări;
II. Comisia economică;
III. Comisia pentru privatizare;
IV. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci;
V. Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi silvicultură;
VI. Comisia pentru politică externă;
VII. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională;
VIII. Comisia pentru drepturile omului şi minorităţi;
IX. Comisia pentru muncă şi protecţie socială;
X. Comisia pentru învăţământ şi ştiinţă;
XI. Comisia pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă;
XII. Comisia pentru administraţia publică şi organizarea teritoriului;
XIII. Comisia pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii;

169
XIV. Comisia pentru sănătate, ecologie, tineret şi sport.
(3) În termen de 30 de zile*) de la, data intrării în vigoare a prezentului regulament comisiile
permanente îşi elaborează regulamente proprii, care se aprobă de Biroul permanent al
Senatului. Acestea vor preciza şi domeniile lor de activitate.
Articolul 57
(1) Fiecare senator este obligat să facă parte dintr- o singură comisie permanentă. Acelaşi
senator poate face parte dintr- o a doua comisie permanentă. Pe durata mandatului orice
senator îşi poate schimba opţiunea.
(2) Preşedintele Senatului şi senatorii, membri ai Guvernului, nu fac parte din comisiile
permanente pe durata exercitării acestor funcţii.
(3) Calitatea de membru al comisiei poate înceta la propunerea grupului parlamentar din
care face parte senatorul. În acest caz acelaşi grup parlamentar poate propune un alt
senator pentru a fi ales membru al comisiei.

*) Termenul curge începând cu data intrării în vigoare a Hotărârii Senatului nr. 5/2001.

Articolul 58
Comisiile permanente au următoarele atribuţii:
a) examinează proiecte şi propuneri legislative, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor;
b) solicită rapoarte, informaţii şi documente de la autorităţile publice;
c) efectuează anchete parlamentare, atunci când consideră necesar, şi prezintă rapoarte
Biroului permanent;
d) controlează modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice
îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament în domeniile lor specifice de
activitate;
e) dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme transmise de Biroul permanent;
f) rezolvă şi alte sarcini potrivit regulamentului propriu.
Articolul 59
Biroul permanent trimite proiectele de lege, propunerile legislative şi amendamentele
comisiilor în competenţa cărora intră materia reglementată prin acestea, spre dezbaterea şi
elaborarea rapoartelor sau avizelor:
Articolul 60
(1) Orice comisie permanentă care se consideră competentă cu privire la un proiect de lege,
o propunere legislativă sau un amendament, trimise de Biroul permanent altei comisii, poate
solicita Biroului permanent să îi fie transmise spre avizare.
(2) În caz de refuz din partea Biroului permanent Senatul hotărăşte asupra solicitării comisiei
prin votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Articolul 61
(1) Dacă o comisie permanentă consideră că un proiect de lege sau o propunere legislativă
este de competenţa în fond a altei comisii, poate cere Biroului permanent transmiterea lor
către acea comisie, în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare.
(2) În caz de refuz din partea acestuia se procedează potrivit art. 60 alin. (2).
(3) La fel se procedează şi în caz de conflict de competenţă între comisii.
Articolul 62
(1) Comisia permanentă sesizată în fond comunică în scris celorlalte comisii care examinează
proiectul sau propunerea legislativă termenul în care să îi fie remise avizele acestora.
(2) În cazul nerespectării acestui termen comisia sesizată în fond poate redacta raportul fără
să mai aştepte avizul sau avizele respective.
Articolul 63
La şedinţele comisiei sesizate în fond pot participa la dezbateri raportorii comisiilor sesizate
pentru avize.
Articolul 64

170
(1) În raportul comisiilor sesizate în fond se fac referiri la avizele celorlalte comisii care au
examinat proiectul, la avizul Consiliului Legislativ şi la toate amendamentele primite. În cazul
propunerilor respinse se menţionează motivele avute în vedere.
(2) Raportul cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului
examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi se înaintează Biroului
permanent.
Articolul 65
Raportul comisiei sesizate în fond se depune la Biroul permanent în termenul stabilit de
acesta. Termenul poate fi modificat la cererea motivată a comisiei.
Articolul 66
(1) Avizarea amendamentelor scrise, depuse de senatori, se face de către comisia sesizată în
fond şi, numai dacă aceasta consideră necesar, şi de o altă comisie.
(2) Pentru observaţiile formulate în plen cu privire la probleme de redactare avizarea se face
oral de către raportorul comisiei sesizate în fond.
(3) Data amendamentului este data înregistrării sale la comisie, care va ţine o evidenţă
specială a tuturor amendamentelor depuse.
Articolul 67
Dacă în urma dezbaterilor în plen sunt necesare modificări importante ale conţinutului
proiectului sau propunerii legislative, preşedintele Senatului, la cererea oricărui senator sau a
unui grup parlamentar, supune votului Senatului suspendarea dezbaterilor şi trimiterea
proiectului spre reexaminare comisiei sesizate în fond.
Articolul 68
Comisiile permanente pot ţine şedinţe comune. În asemenea situaţii comisiile pot conveni ca
raportul sau avizul lor să fie comun.
Articolul 69
(1) Orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor
sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate
publică.
(2) Pentru a obţine încuviinţarea comisia permanentă va prezenta o cerere scrisă, temeinic
motivată, adoptată cu votul majorităţii membrilor săi, în care vor fi enunţate obiectivele şi
scopul anchetei, mijloacele necesare de realizare şi termenul de depunere a raportului.
(3) Biroul permanent al Senatului va decide asupra cererii, precum şi dacă raportul se
supune dezbaterii şi aprobării Senatului.
(4) Persoanele invitate pentru audiere vor fi înştiinţate despre aceasta cu cel puţin 5 zile
înainte. Cheltuielile de deplasare si, eventual, de cazare vor fi suportate din bugetul
Senatului.
(5) Prezenţa la audieri este obligatorie.
(6) Procedura audierii este cea prevăzută în regulamentul comisiei permanente.

3. Comisii speciale

Articolul 70
(1) La propunerea Biroului permanent Senatul poate constitui, prin hotărâre, comisii speciale
pentru avizarea unor proiecte de lege complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative
sau pentru alte scopuri, indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei. Proiectele de lege astfel
avizate şi propunerile legislative elaborate de comisie nu vor mai fi supuse examinării altor
comisii.
(2) Prin aceeaşi hotărâre se vor preciza senatorii care compun comisia şi biroul acesteia, la
propunerea Biroului permanent, precum şi termenul în care va fi depus raportul comisiei.
(3) Membrii comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membri ai comisiilor permanente.
(4) Celelalte probleme legate de organizarea şi funcţionarea comisiei vor fi reglementate de
biroul acesteia, în măsura în care prevederile art. 39- 55 nu sunt îndestulătoare.

171
4. Comisii de anchetă

Articolul 71
(1) La cererea unei treimi din numărul membrilor săi Senatul va putea hotărî înfiinţarea unei
comisii de anchetă, fiind aplicabile prevederile art. 39- 55, 69 şi ale art. 70 alin. (2) şi (4).
(2) La cererea motivată a comisiei Senatul poate aproba prelungirea termenului stabilit
pentru depunerea raportului. În acest caz comisia este obligată să prezinte un raport
preliminar.
(3) Raportul comisiei este depus la Biroul permanent, care va asigura includerea lui în
proiectul ordinii de zi, în termen de cel mult 15 zile de la data depunerii.
(4) După dezbaterea raportului Senatul adoptă o hotărâre cu privire la acesta.

5. Comisii de mediere

Articolul 72
(1) Dacă una dintre Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă într- o
redactare diferită de cea adoptată de cealaltă Cameră, preşedintele Senatului, împreună cu
preşedintele Camerei Deputaţilor, prin intermediul unei comisii paritare, iniţiază procedura de
mediere.
(2) În acest scop Biroul permanent va propune Senatului un număr de 7 senatori,
urmărindu- se respectarea principiilor prevăzute la art. 41.
(3) Senatorii stabiliţi de Senat prin votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi, împreună
cu cei 7 deputaţi desemnaţi de Camera Deputaţilor, formează comisia de mediere.
(4) Cvorumul regulamentar al şedinţei este asigurat de prezenţa a cel puţin 4 senatori dintre
membrii comisiei de mediere a Senatului.
Articolul 73
(1) Comisia de mediere se reuneşte la sediul uneia dintre Camere, la convocarea
preşedintelui comisiei sesizate în fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul, şi
stabileşte regulile după care îşi va desfăşura activitatea, inclusiv termenul în care urmează să
prezinte raportul.
(2) Reprezentanţii Senatului în comisia de mediere au competenţa de a examina şi de a
hotărî, împreună cu cei ai Camerei Deputaţilor, numai asupra redactărilor diferite adoptate
de Camera Deputaţilor la textele adoptate de Senat şi se vor pronunţa, în aceste limite,
asupra redactărilor diferite, putând adopta fie una, fie cealaltă dintre redactări sau un text
comun.
(3) Conducerea lucrărilor comisiei se realizează prin rotaţie de către un senator şi un
deputat, stabiliţi de comisie.
Articolul 74
Hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii membrilor acesteia. În caz de egalitate la 7
voturi, decide votul preşedintelui care conduce şedinţa comisiei în momentul votării.
Articolul 75
(1) Activitatea comisiei încetează o dată cu depunerea raportului.
(2) În cazul în care comisia de mediere nu ajunge, în termenul stabilit potrivit art. 73 alin.
(1), la un acord cu privire la textele aflate în divergenţă sau dacă una dintre Camere nu
aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii în
şedinţa comună a celor două Camere, potrivit regulamentului acestor şedinţe.
Capitolul II
Desfăşurarea lucrărilor Senatului
Sectiunea 1
Sesiunile şi actele Senatului
Articolul 76

172
Senatul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie
şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate
depăşi sfârşitul lunii decembrie.
Articolul 77
(1) Senatul se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a
Biroului permanent ori a cel puţin o treime din numărul senatorilor.
(2) Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde motivul
şi durata sesiunii.
(3) Convocarea Senatului se face de preşedintele acestuia.
(4) Respingerea de către Senat a ordinii de zi solicitate împiedică ţinerea sesiunii
extraordinare.
Articolul 78
(1) În timpul sesiunilor Senetul lucrează în şedinţe în plen, în comisii şi în grupuri
parlamentare.
(2) În afara sesiunilor Senatul lucrează prin Biroul permanent, în grupuri parlamentare şi, cu
aprobarea sau din dispoziţia Biroului permanent, în comisii parlamentare.
Articolul 79
(1) Senatul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni.
(2) De asemenea, Senatul poate adopta mesaje, declaraţii şi alte acte cu caracter politic.
Sectiunea 2
Ordinea de zi şi programul de activitate
Articolul 80
(1) Ordinea de zi şi programul de activitate ale Senatului se aprobă de plenul Senatului, la
propunerea Biroului permanent.
(2) Materialele care se supun dezbaterii Senatului se transmit Biroului permanent pentru a se
întocmi proiectul ordinii de zi şi al programului de activitate ale Senatului.
(3) Propunerile legislative se comunică Guvernului în termen de 3 zile de la înregistrare,
pentru a se pronunţa şi în ceea ce priveşte aplicarea art. 110 din Constituţie.
Articolul 81
(1) Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de lege, propuneri legislative, rapoarte, informări
şi alte acte prevăzute de lege pentru a fi dezbătute de Senat, precum şi, după caz, întrebări,
interpelări, declaraţii sau alte probleme propuse de Guvern, de Biroul permanent ori de
senatori.
(2) La întocmirea şi aprobarea ordinii de zi în domeniul legislativ se va asigura prioritate
dezbaterii proiectelor de lege în procedură de urgenţă, dezbaterii ordonanţelor de urgenţă şi
a rapoartelor întocmite de comisiile de mediere.
(3) Alte propuneri sau documente decât cele din domeniul legislativ se transmit Biroului
permanent pentru a fi incluse în proiectul ordinii de zi, cu cel puţin două zile înainte de
şedinţa Biroului permanent, dacă prin lege, prin prezentul regulament sau prin hotărârea
Senatului nu se prevede un termen mai scurt.
Articolul 82
(1) Proiectul ordinii de zi pentru săptămâna următoare este supus spre aprobare Senatului şi
se adoptă, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, în ultima zi de activitate în plen a
săptămânii.
(2) Ordinea de zi şi programul de activitate, aprobate pentru săptămâna următoare, se
distribuie senatorilor şi se afişează la sediul Senatului.
(3) Ordinea de zi se difinitivează şi se adoptă zilnic.
Articolul 83
Decretele Preşedintelui României pentru ratificarea tratatelor internaţionale, precum şi
rapoartele sau declaraţiile primului- ministru cu privire la politica Guvernului se înscriu în
proiectul ordinii de zi şi se dezbat cu prioritate.
Articolul 84

173
(1) Ordinea de zi poate fi modificată numai la cererea Biroului permanent, a unui grup
parlamentar, a unei comisii a Senatului sau a Guvernului pentru motive bine întemeiate şi
urgente.
(2) Motivarea cererii de modificare a ordinii de zi se face printr- o singură luare de cuvânt,
limitată în timp. În cazul în care există opoziţia, se va da cuvântul unui singur vorbitor pentru
fiecare grup parlamentar, după care se va trece la vot.
Sectiunea 3
Procedura legislativă
Articolul 85
(1) Iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, senatorilor şi unui număr de cel puţin 250.000
de cetăţeni cu drept de vot, în conformitate cu art. 73 din Constituţie. Senatul dezbate şi
proiectele de lege sau propunerile legislative transmise de Camera Deputaţilor.
(2) În exercitarea dreptului de iniţiativă legislativă Guvernul înaintează Senatului proiecte de
lege, iar senatorii şi cetăţenii, propuneri legislative. Acestea trebuie să fie însoţite de
expunere de motive şi redactate în forma proprie unui act normativ, pe articole şi, după caz,
pe capitole şi secţiuni.
(3) Legile constituţionale pot fi iniţiate în condiţiile art. 146 şi 147 din Constituţie.
(4) Propunerile legislative formulate de senatori, care implică modificarea bugetului de stat
sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, trebuie să fie însoţite de dovada solicitării
informării Guvernului, înaintată prin preşedintele Senatului, în conformitate cu dispoziţiile art.
110 din Constituţie.
(5) Proiectele de lege şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al Senatului,
care dispune:
a) sesizarea comisiilor permanente competente pentru întocmirea avizelor sau a raportului,
stabilind şi termenele de depunere a acestora;
b) solicitarea avizului Consiliului Legislativ, dacă acesta nu a fost dat;
c) distribuirea către senatori a proiectelor sau propunerilor legislative, a avizului Consiliului
Legislativ, a hotărârii Curţii Constituţionale, în cazurile prevăzute de Constituţie, şi a punctului
de vedere al Guvernului, în cazurile cerute de lege, pentru propunerile legislative, stabilind şi
termenul de depunere a amendamentelor de către senatori sub sancţiunea decăderii. Aceste
dispoziţii se aplică şi grupurilor parlamentare.
(6) Măsurile hotărâte de Biroul permanent se aduc la îndeplinire de secretarul general, prin
serviciile Senatului. Termenele prevăzute pentru toate operaţiunile reglementate în acest
articol se stabilesc de Biroul permanent în funcţie de procedura ordinară sau procedura de
urgenţă.
(7) Propunerile legislative făcute de cetăţeni se distribuie senatorilor şi sunt transmise
comisiilor permanente competente, împreună cu hotărârea Curţii Constituţionale privind
îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni.
(8) Termenele prevăzute în prezentul articol pentru avize, rapoarte şi amendamente nu pot
să fie mai scurte de 10 zile calendaristice pentru procedura ordinară şi de 5 zile
calendaristice pentru procedura de urgenţă:
Articolul 86
Toate proiectele şi propunerile legislative se înregistrează la Senat în ordinea primirii lor, se
distribuie senatorilor, dar nu pot fi înscrise pe ordinea de zi decât după trecerea unui termen
de cel puţin 5 zile.
Articolul 87
(1) Proiectele şi propunerile legislative se trimit, sub semnătura preşedintelui Senatului, spre
dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente.
(2) Examinarea proiectelor şi propunerilor legislative se poate face şi la cererea altei comisii
care se consideră competentă, în condiţiile art. 60.
Articolul 88

174
(1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau
propunerea până la începerea dezbaterilor generale, cu aprobarea plenului.
(2) În cazul în care proiectul sau propunerea legislativă a fost adoptată de Camera
Deputaţilor, retragerea nu mai poate fi făcută din momentul sesizării Senatului.
Articolul 89
(1) După examinarea proiectului sau a propunerii legislative comisia permanentă sesizată în
fond întocmeşte un raport, care va cuprinde propuneri motivate cu privire la adoptarea sau,
după caz, modificarea ori respingerea proiectului sau a propunerii legislative examinate.
(2) Raportul se transmite Biroului permanent, care dispune şi asigură, prin secretarul general
al Senatului, difuzarea acestuia senatorilor, Guvernului şi iniţiatorului, cu cel puţin 3 zile
lucrătoare înainte de data dezbaterii în plen.
Articolul 90
Proiectele şi propunerile legislative, avizate potrivit art. 87 şi 89, se supun dezbaterii
Senatului în succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată de acesta. Înscrierea pe
ordinea de zi a proiectelor de lege şi a propunerilor legislative se face în cel mult 30 de zile
de la depunerea raportului comisiei permanente sesizate în fond.
Articolul 91
(1) Amendamentele care implică modificarea bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor
sociale de stat se trimit de preşedintele comisiei sesizate în fond la Guvern, solicitându- se
punctul de vedere al acestuia. În cazul în care Guvernul nu transmite un punct de vedere
până la data stabilită de comisie, se consideră că amendamentul a fost acceptat.
(2) Concluziile examinării amendamentelor se includ în raportul comisiei, iar amendamentele
se anexează la acesta.
Articolul 92
(1) Dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative începe cu prezentarea, de
către iniţiator sau, după caz, de reprezentantul acestuia, a motivelor care au condus la
promovarea proiectului sau a propunerii. Guvernul este reprezentat în mod obligatoriu de un
membru al său.
(2) Dezbaterea continuă cu prezentarea raportului comisiei permanente sesizate în fond, de
preşedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie.
Articolul 93
(1) Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative fiecare grup
parlamentar poate să îşi desemneze un singur reprezentant.
(2) În cazuri justificate, la cererea oricărui senator, Senatul poate aproba, cu votul deschis al
majorităţii senatorilor prezenţi, să li se dea cuvântul la dezbaterile generale şi altor senatori
din cadrul aceloraşi grupuri parlamentare.
(3) Preşedintele Senatului dă cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare şi apoi
celorlalţi senatori, în ordinea înscrierii lor la cuvânt. Preşedintele poate propune Senatului
limitarea timpului destinat dezbaterilor generale, şi aceasta se hotărăşte de plen, conform
alin. (2).
Articolul 94
Iniţiatorul proiectului ori al propunerii legislative, sau, după caz, reprezentantul acestuia are
dreptul să ia cuvântul înainte de încheierea dezbaterii generale. Acelaşi drept îl are şi
raportorul comisiei sesizate în fond.
Articolul 95
În faza dezbaterii generale a proiectului sau a propunerii legislative nu pot fi propuse
amendamente.
Articolul 96
(1) Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului sau a
propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale preşedintele cere Senatului să se
pronunţe prin vot.

175
(2) Dacă prin raportul comisiei se propune dezbaterea şi adoptarea proiectului de lege, iar în
dezbaterile generale se cere respingerea proiectului de lege, după încheierea acestora
cererea de respingere se supune votului Senatului.
Articolul 97
(1) După dezbaterile generale, şi dacă proiectul de lege nu a fost respins şi se constată că
prin raportul comisiei sesizate în fond nu s- au operat modificări sau completări la textele
proiectului ori propunerii legislative, proiectul de lege se supune în întregime votului final.
(2) În cazurile în care comisia sesizată în fond a operat modificări sau completări la textele
proiectului sau propunerii legislative cuprinse în raportul acesteia, preşedintele consultă
Senatul dacă sunt observaţii la acestea şi dezbaterile pe texte continuă numai asupra acestor
observaţii, care se rezolvă prin vot. După terminarea dezbaterilor asupra modificărilor şi
completărilor operate de comisie raportul în întregime se supune votului şi după aceasta
proiectul de lege în întregime se supune votului final.
(3) În cazurile în care se constată că sunt şi amendamente respinse de comisie şi dacă se
cere susţinerea acestora în plen, se dezbat numai, acestea şi se rezolvă prin vot, apoi
raportul comisiei se supune în întregime votului, după care proiectul sau propunerea
legislativă se supune în întregime votului final.
Articolul 98
(1) La dezbaterile care au loc în condiţiile art. 97 senatorii pot lua cuvântul pentru a exprima
punctul de vedere al grupului parlamentar din care fac parte sau punctul lor de vedere.
(2) De asemenea, iau cuvântul şi reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului, precum şi
reprezentanţii comisiei sesizate în fond.
(3) Preşedintele Senatului poate supune spre aprobare sistarea discuţiilor la textele aflate în
dezbatere.
Articolul 99
În cursul dezbaterilor senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune în discuţie
amendamentele depuse în termen la comisie, în condiţiile procedurii prevăzute la art. 97.
Articolul 100
Dacă din dezbaterile desfăşurate în condiţiile art. 97 rezultă necesitatea reexaminării de către
comisia sesizată în fond a unor texte, plenul poate decide prin vot deschis, cu votul
majorităţii senatorilor prezenţi, suspendarea dezbaterilor şi trimiterea spre reexaminare a
textelor în discuţie, comisia pronunţându- se de urgentă prin raport suplimentar.
Articolul 101
(1) Discutarea textelor în condiţiile art. 97 începe cu cele prin care se propune eliminarea şi
continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestora. În cazul în care există mai
multe amendamente de acelasi fel, ele se supun la vot în ordinea în care au fost prezentate.
(2) Senatul se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în
care prin adoptarea unuia se exclude acceptarea celorlalte.
(3) Fiecare text se supune votului Senatului.

Sectiunea 4
Procedura de urgenţă

Articolul 102
(1) La cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă Senatul poate adopta proiecte de lege sau
propuneri legislative cu procedură de urgenţă.
(2) Cererea Guvernului şi propunerile Biroului permanent, ale grupurilor parlamentare sau ale
comisiilor permanente se supun aprobării Senatului în ziua în care au fost înregistrate sau,
dacă senatorii nu se află în plen, în prima şedinţă ce urmează zilei de înregistrare a acestora.
Aprobarea procedurii de urgenţă se face cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
(3) Ordonanţele emise de Guvern în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie se supun
aprobării Senatului în procedură de urgenţă.

176
Articolul 103
(1) Senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot prezenta amendamente în scris,
motivate, care se trimit comisiei sesizate în fond, în termenele stabilite de Biroul permanent.
În acelaşi interval de timp avizul Consiliului Legislativ se va trimite comisiei sesizate în fond.
(2) Comisia sesizată în fond este obligată să depună raportul în termenul stabilit de Biroul
permanent.
(3) Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, înscrie cu prioritate
în proiectul ordinii de zi proiectul de lege sau propunerea legislativă.
(4) Senatul va putea limita durata dezbaterilor generale, după care va trece la dezbaterea
proiectului în condiţiile art. 97.
(6) Dezbaterea proiectului se face în condiţiile prevăzute la art. 97.
Articolul 104
În cazul proiectelor de lege şi al propunerilor legislative primite de la Camera Deputaţilor,
dacă au fost operate modificări substanţiale faţă de proiectul iniţial, preşedintele comisiei
permanente sesizate în fond poate solicita avizul Consiliului Legislativ.

Sectiunea 5
Desfăşurarea şedinţelor Senatului

Articolul 105
Şedinţele Senatului sunt publice, în afara cazurilor în care, la cererea preşedintelui sau a cel
puţin 20 de senatori, se hotărăşte, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, ca acestea să fie
secrete.
Articolul 106
(1) Membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările Senatului. Dacă li se
solicită participarea, prezenţa lor este obligatorie.
(2) La şedinţele publice ale Senatului pot asista diplomaţi, reprezentanţe ai presei, radioului
şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei semnate de secretarul
general al Senatului, în condiţiile stabilite de Biroul permanent. Cetăţenii pot asista la
lucrările Senatului pe baze unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de
către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în spaţiul destinat publicului.
(3) Persoanele care asistă la şedinţă trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice
manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar putând fi evacuate din sală.
Articolul 107
(1) Senatorii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Senatului. Prezenta este urmărită de un
secretar al Biroului permanent al Senatului.
(2) Senatorul care nu poate lua parte la şedinţă din motive independente de voinţa sa va
anunţa Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.
Articolul 108
Senatul îşi desfăşoară activitatea în plen, pe comisii şi pe grupuri parlamentare, conform
programului de activitate propus de Biroul permanent şi aprobat de Senat.
Articolul 109
(1) Şedinţa Senatului este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele care îl înlocuieşte.
(2) Preşedintele este asistat de 2 secretari.
(3) Înainte de începerea dezbaterilor preşedintele de şedinţă anunţă dacă este întrunit
cvorumul, ordinea de zi şi programul de activitate.
Articolul 110
(1) Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa
majorităţii senatorilor. În orice altă situaţie cvorumul este de o treime din numărul
senatorilor.
(2) Înainte de votare preşedinţii grupurilor parlamentare pot cere preşedintelui Senatului
verificarea întrunirii cvorumului.

177
(3) În cazul în care cvorumul legal nu este întrunit, preşedintele Senatului suspendă şedinţa
şi anunţă ziua şi ora de reluare a lucrărilor.
Articolul 111
Preşedintele Senatului conduce dezbaterile, veghează la respectarea regulamentului şi la
menţinerea ordinii în sala de şedinţe.
Articolul 112
(1) Înainte de începerea dezbaterilor generale secretarii întocmesc lista cuprinzând senatorii
care se înscriu la cuvânt.
(2) Senatorii iau cuvântul în ordinea înscrierii în listă, cu încuviinţarea preşedintelui Senatului.
(3) Reprezentanţilor Guvernului li se poate da cuvântul în orice fază a dezbaterii şi ori de
câte ori solicită acest lucru. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii comisiilor sesizate pentru
raport de fond.
Articolul 113
Persoanele care iau cuvântul în Senat vorbesc numai de la tribuna acestuia sau de la
microfoanele special instalate, nici o persoană nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat
de preşedinte.
Articolul 114
Preşedintele are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt în funcţie de subiectul
dezbaterilor sau să propună Senatului sistarea discuţiilor.
Articolul 115
(1) Preşedintele Senatului va da cuvântul oricând unui senator pentru a răspunde într- o
chestiune de ordin personal, limitând timpul acordat în acest scop.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care se cere cuvântul în probleme privitoare la
regulament.
Articolul 116
(1) Preşedintele, un grup parlamentar sau cel puţin 20 de senatori pot cere încheierea
dezbaterii unei probleme puse în discuţia Senatului.
(2) Propunerea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
Articolul 117
(1) Senatorii şi celelalte persoane care iau cuvântul sunt obligate să se refere exclusiv la
chestiunea pentru care s- au înscris la cuvânt şi să respecte regulile deontologiei
parlamentare. În caz contrar preşedintele le atrage atenţia şi, dacă nu se conformează, le
retrage cuvântul.
(2) Nu se admite dialogul între vorbitori şi celelalte persoane aflate în sală.
Articolul 118
Preşedintele cheamă la ordine pe senatorii care tulbură dezbaterile. El poate întrerupe
şedinţa când tulburarea persistă şi poate dispune evacuarea din sală a persoanelor care
împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor Senatului.
Articolul 119
(1) Dezbaterile din şedinţele Senatului se înregistrează pe bandă magnetică şi se
stenografiază.
(2) Stenogramele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II - a, cu excepţia
celor privitoare la şedinţele secrete.
(3) Senatorii au dreptul să verifice exactitatea stenogramei prin confruntarea ei cu banda
magnetică, în cel mult 3 zile de la data şedinţei, înainte de publicarea stenogramei în
Monitorul Oficial al României:

Sectiunea 6
Procedura de vot

Articolul 120

178
(1) Legile, hotărârile, moţiunile, precum şi celelalte acte cu caracter politic se adoptă de către
Senat prin vot.
(2) Legile adoptate de Senat pot fi legi constituţionale, legi organice sau legi ordinare.
Articolul 121
(1) Votul senatorului este personal. EI poate fi deschis sau secret.
(2) Votul deschis se exprimă public prin ridicarea mâinii, apel nominal, ridicare în picioare sau
electronic.
(3) Votul prin ridicarea mâinii sau prin ridicare în picioare are următoarele semnificaţii:
pentru, contra sau abţinere. Constatarea rezultatelor se face de preşedinte. Dacă
preşedintele o cere sau dacă constatarea sa este contestată, de preşedintele unui grup
parlamentar, voturile se numără de secretar.
(4) Votul secret poate fi exprimat prin buletine de vot, pentru alegerea sau numirea în unele
funcţii, ori prin bile sau electronic, în cazul votării legilor, hotărârilor sau moţiunilor.
(5) În cazul în care prin regulament nu se stabileşte o anumită procedură de vot obligatorie,
aceasta se va hotărî de Senat, la propunerea preşedintelui.
Articolul 122
(1) Votarea prin apel nominal se desfăşoară astfel: preşedintele explică obiectul votării şi
sensul cuvintelor "pentru" şi "contra"; unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui
senatorilor; fiecare senator răspunde "pentru" sau "contra".
(2) După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele senatorilor care nu au răspuns.
Articolul 123
Votul prin bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui Senatului se aşează o urnă albă şi
alta neagră. Senatorii vin pe rând la urne, după ce primesc de la secretari câte două bile,
dintre care una albă şi una neagră, pe care le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă
în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru", iar bila neagră
introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot "contra".
Articolul 124
(1) Votul electronic se desfăşoară prin conectarea unuia dintre contactele care reprezintă vot
"pentru", vot "contra" sau "abţinere". Rezultatul votului electronic se afişează la comanda
preşedintelui Senatului. În cazul unei defecţiuni tehnice votul se repetă. Dacă defecţiunea
persistă, se recurge, după caz, la celelalte modalităţi de vot.
(2) Cartela de vot este netransmisibilă.
(3) Dacă votul este deschis, la solicitarea oricărui grup parlamentar se eliberează câte o listă
cuprinzând rezultatele votului.
Articolul 125
(1) În cazul votului cu buletine de vot, pe buletin se trec numărul de ordine, numele şi
prenumele candidatului, funcţia pentru care acesta candidează si, după caz, grupul
parlamentar din care face parte.
(2) Senatorul votează "pentru" lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele
persoanei propuse, el votează "contra" ştergând numele şi prenumele persoanei propuse.
(3) Buletinele de vot se introduc în urne.
(4) Sunt nule buletinele de vot care nu corespund modelului prezentat, cele care nu poartă
ştampila de control şi cele pe care au fost lăsate neatinse numele şi prenumele candidaţilor şi
care, în acest mod, depăşesc numărul funcţiilor pentru care se face alegerea sau numirea.
Articolul 126
(1) Dacă la alegerea sau numirea în anumite funcţii nu se obţine numărul necesar de voturi,
votul se reia conform reglementărilor specifice. În caz de paritate de voturi procedura de
votare se repetă.
(2) În situaţiile în care votul este deschis preşedintele votează numai după ce restul
senatorilor şi- au exprimat votul.
Articolul 127
În cursul votării nu se acordă dreptul de a lua cuvântul.

179
Articolul 128
Constatarea rezultatului în cazul votului cu bile sau cu buletine de vot se face prin proces-
verbal, încheiat în prezenţa membrilor Biroului permanent al Senatului.
Articolul 129
(1) Legile constituţionale se adoptă cu votul unei majorităţi de cel puţin două treimi din
numărul senatorilor.
(2) Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Senatului se adoptă cu votul majorităţii
senatorilor.
(3) Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii
senatorilor prezenţi.
(4) În cazul legilor constituţionale, când preşedintele constată în prealabil imposibilitatea
întrunirii majorităţii prevăzute, amână votul, stabilind ziua şi ora desfăşurării acestuia. O
nouă amânare a votului nu poate depăşi 30 de zile.
(5) Dacă prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Senatului sau măsurile
luate de acesta se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
(6) Înainte de votare preşedintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal sau,
prin numărare de către secretari. Senatorii care nu îşi exercită dreptul de vot, dar care au
fost prezenţi în sala de şedinţă intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului.
(7) Dacă în sala de şedinţă nu se află majoritatea senatorilor, preşedintele amână votarea
până la întrunirea cvorumului legal.
Articolul 130
(1) Votul final priveşte ansamblul reglementării.
(2) Votul final poate avea loc într- o şedinţă consacrată acestui scop, în ordinea definitivării
proiectului de lege sau a propunerii legislative.
Articolul 131
(1) Votul poate fi contestat numai de preşedintele unui grup parlamentar, imediat după
anunţarea rezultatului votului de preşedintele Senatului. Asupra contestaţiei Senatul se
pronunţă prin votul majorităţii senatorilor prezenţi. Contestaţia poate fi susţinută de un
singur vorbitor într- un interval de timp rezonabil şi, în caz de opoziţie, poate lua cuvântul
într- un interval de timp egal, de asemenea, un singur vorbitor din partea fiecărui grup
parlamentar.
(2) Admiterea contestaţiei are drept consecinţă repetarea votului.
Articolul 132
(1) Numirile, confirmările sau avizele pentru numiri în funcţii, care, potrivit legii, se fac de
către Senat, se supun dezbaterii Senatului pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri,
disciplină, imunităţi şi validări.
(2) În vederea întocmirii raportului comisia va examina propunerile de numiri, confirmări sau
avize, având dreptul de a chemea pentru audiere candidaţii.
(3) Candidaţii vor fi invitaţi si la dezbaterea în plen a raportului, iar Senatul poate hotărî
audierea lor şi în plen.

Sectiunea 7
Procedura pentru medierea, respingerea, reexaminarea şi promulgarea legii

Articolul 133
Proiectele de lege şi propunerile legislative examinate mai întâi de Senat se semnează, după
adoptare, de preşedintele Senatului şi se înaintează Camerei Deputaţilor, în vederea
dezbaterii şi adoptării. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta.
Articolul 134
(1) În cazul în care Senatul a adoptat fără modificări un proiect de lege sau o propunere
legislativă primită de la Camera Deputaţilor, aceasta va fi semnată de preşedintele Senatului,
va fi depusă la secretarul general al Senatului în vederea exercitării dreptului de sesizare a

180
Curţii Constituţionale şi va fi transmisă Camerei Deputaţilor pentru îndeplinirea formalităţilor
de promulgare.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi pentru legile adoptate de Senat în urma medierii
divergenţelor cu Camera Deputaţilor, când aceasta din urmă a fost prima sesizată.
(3) Depunerea legii la secretarul general al Senatului se face, numai în zilele în care Senatul
lucrează în plen şi se aduce la cunoştinţă senatorilor în aceeaşi zi. Senatorii îşi pot exercita
dreptul de sesizare a Curţii. Constituţionale, potrivit legii.
Articolul 135
(1) În cazul în care Senatul respinge un proiect de lege sau o propunere legislativă adoptată
anterior de Camera Deputaţilor, aceasta se trimite, pentru o nouă dezbatere, Camerei
Deputaţilor. Dacă proiectul de lege sau propunerea legislativă este respinsă de Senat şi a
doua oară, respingerea este definitivă.
(2) În cazul în care Camera Deputaţilor respinge un proiect de lege sau o propunere
legislativă adoptată anterior de Senat, Senatul procedează la o nouă dezbatere. O nouă
respingere de către Camera Deputaţilor este definitivă.
(3) În cazul în care Senatul respinge un proiect de lege sau o propunere legislativă, ca primă
Cameră sesizată, nu le mai înaintează Camerei Deputaţilor. Respingerea se comunică
iniţiatorului.
(4) De la, prevederile alin. (3) se exceptează proiectele de lege privind aprobarea
ordonanţelor adoptate de Guvern.
(5) Proiectele de lege sau propunerile legislative respinse de Senat nu pot fi readuse în
discuţia acestuia în cursul aceleiaşi sesiuni.
Articolul 136
(1) În caz de neconstituţionalitate, constatată potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie, Senatul
dezbate şi hotărăşte pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi
validări asupra obiecţiei de neconstituţionalitate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea
comunicării.
(2) În urma dezbaterii legea se supune unui singur vot, dacă aceasta a fost declarată în
întregime neconstituţională. În, celelalte cazuri se supun votului numai prevederile declarate
neconstituţionale sau textele propuse de comisie.
(3) Obiecţia de neconstituţionalitate este înlăturată numai în cazul în care atât Senatul, cât şi
Camera Deputaţilor au adoptat legea, în aceeaşi formă, cu o majoritate de cel puţin două
treimi din numărul membrilor fiecărei Camere.
(4) În cazul în care în una dintre Camere nu se obţine majoritatea de două treimi cerută de
art. 145 alin. (1) din Constituţie, prevederile declarate neconstituţionale prin decizie a Curţii
Constituţionale se înlătură din lege, iar dacă legea în ansamblul său este declarată
neconstituţională, ea nu se mâi trimite la promulgare Preşedintelui României.
(5) Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pe baza concluziilor reţinute
din examinarea conţinutului deciziei Curţii Constituţionale, recomandă Senatului prin raportul
ei admiterea sau respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate. Nu pot fi propuse
amendamente la textele considerate neconstituţionale. Comisia poate propune texte
corespunzătoare deciziei Curţii Constituţionale.
Articolul 137
(1) Dacă Senatul adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă într- o redactare
diferită de cea adoptată de Camera Deputaţilor, preşedintele Senatului, de acord cu
preşedintele Camerei Deputaţilor, iniţiază procedura de mediere. În acelaşi mod se
procedează şi în cazul în care Camera Deputaţilor adoptă un proiect de lege sau o propunere
legislativă într- o redactare diferită de cea adoptată de Senat.
(2) Această procedură se desfăşoară de o comisie de mediere, care lucrează potrivit
normelor cuprinse în art. 56- 68 şi 72- 75.
Articolul 138

181
(1) În procedura de adoptare a legilor medierea divergenţelor dintre Senat şi Camera
Deputaţilor se face prin intermediul unei comisii de mediere, potrivit art. 80- 104.
(2) Raportul comisiei de mediere se înscrie pe ordinea de zi a Senatului, urmându- se
procedura prevăzută la art. 80- 104, sau, după caz, pe ordinea de zi a şedinţelor comune ale
Camerelor Parlamentului, potrivit procedurii prevăzute în regulamentul şedinţelor comune.
(3) Se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere pe articole a legii, numai soluţiile
propuse de comisia de mediere diferite de cele adoptate iniţial de Senat. În toate cazurile
raportul comisiei, de mediere se aprobă potrivit procedurii şi cu majoritatea de voturi
necesară în vederea adoptării legii în forma finală.
Articolul 139
Dacă ambele Camere ale Parlamentului îşi însuşesc textul legii în forma propusă de comisia
de mediere, se va proceda conform art. 133.
Articolul 140
(1) În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord sau dacă una dintre Camere
nu aprobă, în tot sau în parte, raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se
supun dezbaterii Camerei Deputaţilor şi Senatului în şedinţă comună, potrivit regulamentului
acestor şedinţe.
(2) După finalizarea dezbaterilor în şedinţă comună se procedează, conform prevederilor art.
133.
Articolul 141
(1) În cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei
legi adoptate prima dată de Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în
proiectul ordinii de zi a Senatului.
(2) Reexaminarea legii pe baza cererii Preşedintelui României se face cu respectarea
procedurii legislative.
Articolul 142
Pentru legile adoptate, potrivit Constituţiei, în şedinţa comună a celor două Camere, noua
deliberare se face tot în şedinţă comună, conform Regulamentului şedinţelor comune ale
Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Articolul 143
(1) Evidenta şi păstrarea originalelor tuturor proiectelor de lege adoptate atât de Senat, cât
şi de Camera Deputaţilor, a legilor promulgate de Preşedintele României, precum şi a
formelor proiectelor de lege şi propunerilor legislative, în redactarea iniţială, cu care a fost
sesizat Parlamentul se fac de către Camera Deputaţilor.
(2) Camera Deputaţilor face, de asemenea, şi numerotarea legilor adoptate de Parlament, în
ordinea promulgării lor, trimiţându- le spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(3) În acelaşi mod se va proceda şi cu privire la celelalte acte adoptate de Parlament -
hotărâri, moţiuni, acte cu caracter politic.
Sectiunea 8
Procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului
Articolul 144
Senatul are dreptul să ceară punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului, potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
Articolul 145
(1) Dezbaterea are loc pe baza raportului întocmit fie de o comisie permanentă, ca urmare a
unei anchete desfăşurate în condiţiile art. 69, fie de o comisie de anchetă.
(2) Raportul comisiei se înscrie cu prioritate în proiectul ordinii de zi.
(3) Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii senatorilor.
Articolul 146
Dacă Senatul hotărăşte să ceară punerea sub urmărire penală a unui membru al Guvernului,
preşedintele Senatului va adresa ministrului justiţiei o cerere pentru începerea urmăririi

182
penale, potrivit legii. De asemenea, va înştiinţa Preşedintele României pentru eventuala
suspendare din funcţie a acestuia.
Articolul 147
Dispoziţiile art. 105- 129 se aplică în mod corespunzător.

Capitolul III
Moţiuni, întrebări, interpelări, informări, petiţii

Sectiunea I
Moţiuni

Articolul 148
(1) Moţiunea exprimă poziţia Senatului într- o anumită problemă de politică internă sau
externă.
(2) Moţiunile pot fi iniţiate de cel puţin o pătrime din numărul senatorilor.
(3) Moţiunile trebuie să fie întocmite corespunzător actelor juridice ale Senatului şi să
cuprindă motivarea şi dispozitivul. Moţiunile se depun la preşedinte, în plenul Senatului.
Articolul 149
(1) Până la închiderea dezbaterii unei moţiuni, semnatarii nu mai pot promova o altă moţiune
în aceeaşi problemă.
(2) După primirea moţiunilor care nu intră sub incidenţa art. 150 alin. (2) preşedintele
Senatului le comunică de îndată Guvernului şi le aduce la cunoştinţă plenului, după care
dispune afişarea lor la sediul Senatului şi distribuirea lor senatorilor.
Articolul 150
(1) Preşedintele Senatului stabileşte data dezbaterii moţiunii, care nu poate depăşi 6 zile de
la depunerea acesteia, înştiinţând Guvernul asupra datei stabilite.
(2) Preşedintele Senatului - nu va supune dezbaterii moţiunile care nu îndeplinesc cerinţele
prevăzute la art. 148 şi nici pe cele care vizează finalităţi specifice moţiunii de cenzură,
prezentând Senatului motivele deciziei sale.
(3) Moţiunile privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoţite de
avizul Comisiei pentru politică externă şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe.
Această condiţie trebuie îndeplinită în termen de 3 zile de la depunerea moţiunii.
Articolul 151
(1) După începerea dezbaterii moţiunii senatorii semnatari nu îşi pot retrage adeziunea la
moţiune.
(2) La moţiunile prezentate nu pot fi propuse amendamente.
(3) Dezbaterea se încheie prin supunerea la vot a moţiunii în plenul Senatului.
(4) Nici o moţiune nu poate fi supusă votului înainte de dezbaterea ei.
Articolul 152
(1) Dezbaterea moţiunii se face cu respectarea dispoziţiilor cuprinse la art. 105- 119 şi se
adoptă cu votul majorităţii senatorilor.
(2) Moţiunile adoptate de Senat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi sunt
obligatorii pentru Guvern şi membrii săi, precum şi pentru celelalte persoane vizate.
Sectiunea 2
Întrebări
Articolul 153
1) Fiecare senator poate adresa întrebări orale sau scrise Guvernului, membrilor acestuia sau
conducerii autorităţilor administrative autonome.
(2) Întrebarea constă în solicitarea de a se răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o
informaţie este exactă, dacă Guvernul înţelege să comunice Senatului documentele ori
informaţiile solicitate de senator sau dacă are intenţia de a lua o hotărâre într- o problemă
determinată.

183
(3) În plenul Senatului nu pot fi formulate întrebări care privesc probleme de interes personal
sau particular, care urmăresc în exclusivitate obţinerea unei consultaţii juridice ori care
privesc activitatea unor persoane care nu îndeplinesc funcţii publice.
(4) Cei întrebaţi, dacă sunt prezenţi, au obligaţia să răspundă imediat la fiecare întrebare sau
vor declara că prezintă răspunsul în zilele următoare, indicând data. Pentru cei care nu sunt
prezenţi Senatul va stabili data la care aceştia sunt obligaţi să răspundă întrebărilor, pe care
o va comunica celor în cauză.
(5) Membrul Guvernului poate amâna răspunsul la întrebarea orală pentru săptămâna
următoare numai în cazuri temeinic justificate.
(6) La prezentarea întrebării senatorul va preciza dacă doreşte să primească răspunsul în
scris sau oral în şedinţă publică.
Articolul 154
Dacă răspunsul la o întrebare dă naştere unei replici, durata afectată pentru aceasta este de
cel mult 3 minute. Răspunsul la replică va fi dat în aceleaşi condiţii în care s- a răspuns la
întrebare.
Articolul 155
(1) Nici un senator nu poate adresa mai mult de două întrebări în aceeaşi şedinţă. Durata
afectată întrebărilor şi răspunsurilor va fi stabilită de Biroul permanent.
(2) Întrebările care n- au putut fi prezentate şi răspunsurile care n- au putut fi date în timpul
stabilit vor fi reprogramate pentru şedinţa următoare, menţinându- se ordinea înscrierilor.
Articolul 156
Senatul stabileşte o zi din săptămână consacrată întrebărilor şi răspunsurilor la acestea.

Sectiunea 3
Interpelări

Articolul 157
(1) Interpelarea constă într- o cerere adresată Guvernului sau unui membru al acestuia de
către un senator sau de un grup parlamentar, prin care se solicită explicaţii asupra politicii
Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe.
(2) Interpelările se fac în scris, arătându- se obiectul şi motivarea acestora, şi se depun la
secretarul desemnat al Senatului.
Articolul 158
(1) Interpelările se înscriu, în ordinea prezentării, într- un registru special, se afişează la
sediul Senatului şi se comunică celui interpelat.
(2) Interpelările se prezintă în şedinţă publică de către autor.
(3) Biroul permanent stabileşte o zi din săptămână consacrată prezentării şi dezbaterii
interpelărilor.
(4) Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sunt obligaţi să răspundă la interpelări în cel mult
două săptămâni. Pentru motive temeinice Senatul poate acorda un nou termen.
Articolul 159
(1) În şedinţa consacrată dezbaterii interpelării se dă cuvântul autorului şi apoi celui
interpelat. Dacă răspunsul la interpelare dă naştere unei, replici, se dă cuvântul în aceeaşi
ordine. Preşedintele Senatului poate limita durata luărilor de cuvânt.
(2) Răspunsul la interpelările adresate Guvernului se prezintă de primul- ministru sau de
reprezentantul acestuia. Răspunsul la interpelările adresate membrilor Guvernului se prezintă
de ministru sau, după caz, de un secretar de stat.
Articolul 160
Senatul poate adopta o moţiune prin care să îşi exprime poziţia cu privire la problema ce a
făcut obiectul interpelării, cu respectarea condiţiilor prevăzute în secţiunea 1 din prezentul
capitol.

184
Sectiunea 4
Informarea Senatului şi a senatorilor

Articolul 161
(1) Preşedintele Senatului poate solicita Guvernului şi celorlalte organe ale administraţiei
publice, în cadrul controlului parlamentar asupra activităţii acestora, informaţiile şi
documentele necesare.
(2) Preşedinţii comisiilor permanente pot solicita de la organele prevăzute la alin. (1)
informaţiile şi documentele necesare referitoare la domeniul lor de activitate.
(3) Fiecare senator are dreptul de a cere informaţiile şi documentele menţionate prin
intermediul preşedintelui Senatului sau al preşedinţilor comisiilor.
(4) Solicitarea informării este obligatorie în cazul în care o iniţiativă legislativă implică
modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat.
(5) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să răspundă în termen de cel mult 10 zile.
În situaţii excepţionale în care răspunsul necesită date suplimentare, acestea au obligaţia de
a declara în scris că interesul public nu le permite să răspundă la timp şi de a cere un termen
suplimentar, care nu poate depăşi 30 de zile. În cazul în care autorităţile nu răspund în
termenele prevăzute senatorul interesat poate cere invitarea lor în plenul Senatului.
(6) Refuzul nejustificat de a răspunde la solicitările prevăzute în alineatele precedente
atrage, după caz, răspunderea juridică potrivit legii. Preşedintele Senatului poate sesiza
autorităţile competente, la solicitarea senatorului interesat.
Articolul 162
În cazul în care informaţiile sau documentele solicitate privesc, potrivit legii, secrete de stat,
Guvernul informează Senatul despre aceasta, iar Senatul decide în şedinţă secretă.
Articolul 163
Documentele primite se restituie organului respectiv după consultare.

Sectiunea 5
Petiţii

Articolul 164
Oricine are dreptul de a se adresa cu petiţii Senatului. Petiţiile vor fi prezentate în scris şi
semnate, precizându- se domiciliul petiţionarului sau al unuia dintre petiţionari.
Articolul 165
Petiţiile se înscriu în registrul general al Senatului, în ordinea primirii, consemnându- se
numărul de înregistrare, numele, prenumele, domiciliul petiţionarului şi obiectul cererii.
Articolul 166
(1) Petiţiile înregistrate se repartizează spre soluţionare de către unul dintre vicepreşedinţii
Senatului, desemnat de preşedinte, comisiei permanente competente, potrivit obiectului
petiţiei, ori senatorilor cărora le- au fost adresate personal.
(2) Orice membru al Senatului poate lua cunoştinţă de conţinutul unei petiţii, adresându- se
în acest scop preşedintelui comisiei căreia i- a fost repartizată.
(3) Senatorul căruia îi sunt adresate petiţii le va transmite spre soluţionare autorităţilor
publice competente.
Articolul 167
(1) Comisia va decide care sunt petiţiile a căror rezolvare nu suferă amânare, sesizând de
îndată autorităţile publice competente, în vederea soluţionării lor. Pentru celelalte petiţii
comisia va decide, în cel mult 10 zile de la înregistrarea lor, dacă le va trimite unei autorităţi
publice competente ori le va clasa. În cazuri deosebite problema ce face obiectul petiţiei se
prezintă Senatului.

185
(2) Autorităţile publice sesizate au obligaţia să informeze Senatul, în scris, în termen de cel
mult 30 de zile, despre soluţia adoptată.
(3) Petiţionarului i se aduce la cunoştinţă soluţia adoptată.

Sectiunea 6
Declaraţi politice

Articolul 168
(1) În fiecare săptămână Biroul permanent alocă o anumită perioadă de timp dintr- o zi de
şedinţă pentru declaraţii politice ale senatorilor.
(2) Declaraţiile politice se fac în nume propriu sau în numele grupului parlamentar.
(3) În raport cu conţinutul lor declaraţiile politice pot da dreptul la replică senatorilor,
grupurilor parlamentare şi autorităţilor vizate.

Capitolul IV
Statutul senatorului

Sectiunea 1
Imunitatea parlamentară

Articolul 169
(1) Senatorii se bucură de imunitate parlamentară.
(2) Imunitatea parlamentară are ca scop garantarea libertăţii de exprimare a senatorului şi
protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare represive, abuzive sau şicanatoare.
(3) Senatorul nu poate fi urmărit pe cale judiciară pentru opinii sau voturi exprimate în cursul
îndeplinirii mandatului.
(4) Nici un senator nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat sau trimis în judecată, penală
ori contravenţională, pentru fapte străine exercitării mandatului, fără încuviinţarea prealabilă
a Senatului şi numai după ascultarea sa.
(5) Cererea de autorizare a trimiterii în judecată, penală ori contravenţională, precum şi
cererea de reţinere, de arestare sau de percheziţie se adresează preşedintelui Senatului de
ministrul justiţiei.
(6) Preşedintele Senatului aduce cererea la cunoştinţă senatorilor în şedinţă publică, după
care o trimite de îndată Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări spre
examinare, care va stabili dacă a fost sau nu a fost făcută în scopul de a- l abate pe senator
de la exerciţiul funcţiei sale. Hotărârea comisiei se adoptă prin votul secret al majorităţii
membrilor acesteia.
(7) Biroul permanent al Senatului supune spre dezbatere şi aprobare plenului raportul
comisiei, temeinic motivat, în termen de 15 zile de la data depunerii lui.
(8) Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor Senatului.
Articolul 170
În caz de infracţiune flagrantă senatorul poate fi reţinut şi supus percheziţiei. Ministrul
justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Senatului asupra reţinerii şi percheziţiei în
cazul în care Senatul constată că nu există temei pentru reţinere va dispune de îndată
revocarea acestei măsuri cu votul secret al majorităţii membrilor săi. Dispoziţia de revocare a
reţinerii se execută de îndată, prin ministrul justiţiei.
Articolul 171
Cererile de reţinere, de arestare, de percheziţie sau autorizarea trimiterii în judecată, penală
ori contravenţională, se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

186
Sectiunea 2
Incompatibilităţi

Articolul 172
Calitatea de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu
excepţia celei de membru al Guvernului. Alte incompatibilităţi sunt cele stabilite prin lege
organică.
Articolul 173
Exercitarea unor funcţii conferite de un stat străin sau de către o organizaţie internaţională şi
salarizate de către acestea este incompatibilă cu mandatul de senator.
Articolul 174
(1) Senatorii cărora Guvernul le încredinţează o misiune temporară de cel mult 6 luni pot
acumula exercitarea acestei misiuni cu mandatul de senator o singură dată.
(2) Încredinţarea unei misiuni pe o perioadă mai mare de 6 luni este incompatibilă cu
calitatea de senator.
Articolul 175
(1) Senatorul care se află într- o incompatibilitate prevăzută la art. 172, 173 şi art. 174 alin.
(2 sau în legea organică prevăzută la art. 68 alin. (3) din Constituţie va demisiona din
funcţiile care sunt incompatibile cu mandatul de senator, în termen de 30 de zile de la data
validării mandatului.
(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1) senatorul care se află într- un caz de
incompatibilitate este declarat demisionat din funcţia de senator de către Senat, la cererea
Biroului permanent al acestuia, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină,
imunităţi şi validări.
(3) Locul vacant va fi ocupat de supleantul imediat următor de pe lista partidului sau
formaţiunii, politice pentru care a candidat, excluzându- se persoanele care nu mai fac parte
din partidul sau formaţiunea politică respectivă. Asupra legalităţii alegerii supleantului
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări va prezenta Senatului un raport.
Articolul 176
În cursul termenului prevăzut la art. 175 alin. (1) senatorul trebuie să declare la Biroul
permanent al Senatului orice activitate pe care va continua să o desfăşoare în viitor.
Articolul 177
Schimbările intervenite în activitatea senatorului, în timpul exercitării mandatului, se aduc la
cunoştinţă Biroului permanent în cel mult 10 zile de la data apariţiei acestora, fiind aplicabile
şi prevederile art. 175.
Articolul 178
Se interzice utilizarea numelui oricărui senator, însoţit de această calitate, în orice acţiune
publicitară privitoare la o întreprindere financiară, industrială sau comercială.

Sectiunea 3
Exercitarea mandatului de senator

Articolul 179
(1) Senatorii intră în exerciţiul mandatului la data întrunirii legale a Senatului, sub condiţia
validării.
(2) După constituirea legală a Senatului fiecare senator va depune în faţa plenului Senatului,
întrunit în şedinţă solemna, jurământul prevăzut la art. 82 alin. (2) din Constituţia României.
Articolul 180
(1) După validare, pe durata exercitării mandatului senatorilor li se eliberează legitimaţia de
membru al Senatului, semnată de preşedintele acestuia.

187
(2) De asemenea, senatorii vor avea un însemn distinctiv al calităţii lor de reprezentant al
poporului, cu dreptul de a- l purta pe toată durata exercitării mandatului. Modelul însemnului
se stabileşte de către Biroul permanent, iar cheltuielile pentru confecţionarea acestuia se
suportă din bugetul Senatului.
(3) Legitimaţia şi însemnul se pot păstra de senator după încetarea mandatului, cu titlu
evocativ.
Articolul 181
Pe durata exercitării mandatului senatorii beneficiază de paşaport diplomatic.
Articolul 182
Calitatea de senator încetează la data întrunirii legale a Senatului nou- ales, precum şi în caz
de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
Articolul 183
(1) Pentru exercitarea mandatului de senator, în circumscripţiile electorale se organizează,
pentru fiecare senator câte un birou senatorial, având ca personal încadrat un şef de birou
senatorial, un şofer şi o secretară- dactilografă, personal care face parte din aparatul
Senatului.
(2) Încadrarea personalului birourilor senatoriale se face cu contract de muncă pe durată
determinată, de secretarul general al Senatului, la propunerea senatorilor în cauză.
(3) Pe perioada în care îndeplineşte această activitate personalul angajat se consideră
detaşat sau, după caz, transferat în interesul serviciului, în condiţiile legislaţiei muncii.
(4) Contractul de muncă al personalului birourilor senatoriale încetează din dispoziţia
senatorului sau, în cazul în care titularului mandatului îi încetează calitatea de senator, la
data la care noul titular dispune aceasta.
Articolul 184
(1) Senatorii primesc drepturile băneşti potrivit Legii privind indemnizaţiile şi celelalte
drepturi ale senatorilor şi deputaţilor, precum şi salarizarea personalului din aparatul
Parlamentului României şi beneficiază de celelalte drepturi potrivit legii şi prezentului
regulament.
(2) Senatorii primesc indemnizaţia lunară şi celelalte drepturi începând cu data intrării în
exerciţiul mandatului şi până la încetarea acestuia.
Articolul 185
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări poate propune Biroului permanent
diminuarea indemnizaţiei lunare şi a diurnei de şedinţă, în funcţie de prezenţa senatorului la
lucrările Senatului.
Articolul 186
Pe durata exercitării mandatului de senator contractul de muncă al persoanei în cauză se
suspendă, cu excepţia cazurilor în care Biroul permanent decide altfel, la cererea Senatului şi
cu avizul unităţii.

Sectiunea 4
Concedii, absenţe, demisii

Articolul 187
Nici un senator nu poate lipsi de la şedinţele Senatului sau ale comisiei din care face parte
decât în cazul în care i s- a aprobat aceasta.
Articolul 188
(1) Concediile se acordă pentru motive de boală sau interese personale.
(2) Concediile de boală se acordă pe baza certificatului medical.
(3) Pentru interese personale se pot acorda în timpul unei sesiuni cel mult 8 zile de concediu
cu plata indemnizaţiei, iar peste această durată, concedii fără plată, care se pot efectua

188
integral sau în mai multe tranşe. Concediile până la 4 zile se aprobă de preşedintele
Senatului, iar cele cu o durată mai mare de 4 zile, de către Biroul permanent.
(4) Fiecare cerere de concediu pentru interese personale va avea menţionat, de către unul
dintre secretarii Senatului, numărul zilelor de concediu efectuate de senatorul respectiv.
Articolul 189
(1) Senatorul care lipseşte de la 8 şedinţe consecutive fără a avea concediu sau peste
concediul acordat va fi invitat de preşedinte să justifice motivele absenţei.
(2) Dacă în termen de 20 de zile de la comunicarea invitaţiei senatorul nu se prezintă sau nu
trimite justificarea, pierde toate drepturile prevăzute la art. 184.
Articolul 190
(1) Senatorii pot demisiona prin cerere scrisă adresată preşedintelui.
(2) Preşedintele Senatului, în şedinţă publică, întreabă senatorul dacă stăruie în cererea de
demisie şi, dacă răspunsul este afirmativ ori dacă senatorul nu se prezintă pentru a
răspunde, declară locul vacant.

Sectiunea 5
Deontologia parlamentară; abateri şi sancţiuni

Articolul 191
Încălcarea dispoziţiilor obligatorii privind îndatoririle senatorului prevăzute în Constituţie şi în
prezentul regulament, exercitarea abuzivă a mandatului de senator, comportamentul injurios
sau calomniator la adresa unui parlamentar sau a altui demnitar în şedinţele de plen, de
comisii sau de birou ori în afara acestora, dar cu privire la exercitarea mandatului de senator,
constituie abatere de la deontologia parlamentară.
Articolul 192
Abaterile de la deontologia parlamentară se sancţionează cu:
a) avertisment;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) îndepărtarea din sală pe durata şedinţei;
e) interzicerea de a participa la lucrările Senatului pe o perioadă de maximum 30 de zile
calendaristice.
Articolul 193
Abaterile şi sancţiunile prevăzute la art. 191 şi la art. 192 lit. a)- d) se constată şi se aplică de
preşedintele de şedinţă sau, după caz, de preşedintele comisiei senatoriale.
Articolul 194
(1) Preşedintele Senatului poate, înainte de a chema la ordine un senator, să îl invite să îşi
retragă sau să explice cuvântul care a generat incidente şi care ar atrage aplicarea măsurii.
(2) Dacă expresia întrebuinţată a fost retrasă sau regretată ori dacă explicaţiile date sunt
apreciate de preşedinte sau de senatorul vizat ca satisfăcătoare, măsura nu se mai aplică.
Articolul 195
În cazul în care, după chemarea la ordine, senatorul continuă să se abată de la regulament,
preşedintele Senatului îi va putea retrage cuvântul, iar dacă persistă, îl va îndepărta din sală.
Articolul 196
(1) Pentru menţinerea ordinii în şedinţele comisiilor preşedinţii acestora au aceleaşi drepturi
ca şi preşedintele Senatului şi pot aplica măsurile prevăzute la art. 192 lit. a)- d).
(2) În cazul în care un senator săvârşeşte abateri deosebit de grave preşedintele comisiei va
suspenda şedinţa şi va aduce cazul la cunoştinţă preşedintelui Senatului, care îl va supune
Biroului permanent.
Articolul 197

189
(1) Abaterile grave sau repetate, care implică aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 192 lit.
e), se constată de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, la
sesizarea unui grup parlamentar din Senat sau din Camera Deputaţilor, a unui senator ori a
unui deputat. Sesizarea se adresează preşedintelui Senatului.
(2) Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări soluţionează sesizarea înaintată
de preşedintele Senatului în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la comisie.
Soluţia comisiei se ia cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
(3) Raportul comisiei se înaintează de îndată, împreună cu dosarul cauzei, Biroului
permanent al Senatului.
(4) Biroul permanent soluţionează cauza în termen de 7 zile de la data primirii raportului,
împreună cu dosarul cauzei.
(5) Împotriva hotărârii Biroului permanent al Senatului petiţionarul sau senatorul sancţionat
poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data comunicării acesteia.
(6) Contestaţia se soluţionează de către plenul Senatului în termen de 30 de zile de la
înregistrarea acesteia, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.
(7) Hotărârea plenului Senatului este definitivă şi executorie.
Articolul 198
În cazul aplicării sancţiunii prevăzute la ar. 192 lit. e) senatorului în cauză i se suspendă
toate drepturile băneşti şi materiale ce i s- ar cuveni pe durata interzicerii participării la
lucrările Senatului.
Articolul 199
Sancţiunile prevăzute la art. 192 se aplică pentru fiecare abatere şi se cumulează aritmetic.

Capitolul V
Serviciile Senatului

Articolul 200
(1) Serviciile Senatului sunt conduse de secretarul general al Senatului.
(2) Secretarul general este numit de către Senat, pe durata mandatului acestuia, la
propunerea preşedintelui.
(3) Secretarul general poate fi revocat la propunerea preşedintelui Senatului sau a cel puţin
20 de senatori. Propunerea de revocare poate fi formulată o singură dată în cursul aceleiaşi
sesiuni.
(4) Secretarul, general este ordonator principal de credite şi, în îndeplinirea atribuţiilor sale,
emite ordine.
Articolul 201
(1) Pe baza legii bugetului de stat Senatul aprobă bugetul anual, precum şi execuţia
acestuia, după verificarea de către chestorii Senatului.
(2) Dotarea Senatului cu mijloace de transport auto şi modul de utilizare a acestora, precum
şi cheltuielile de protocol se stabilesc prin norme aprobate de Biroul permanent, în limita
sumelor prevăzute în bugetul anual.
Articolul 202
(1) Structura organizatorică a serviciilor Senatului, precum şi numărul maxim de posturi se
aprobă de plenul Senatului, la propunerea Biroului permanent.
(2) Statul de funcţii se aprobă de Biroul permanent, la propunerea secretarului general al
Senatului.
Articolul 203
(1) Folosirea colaboratorilor pentru lucrările Senatului, ale comisiilor şi pentru unele activităţi
ale serviciilor Senatului se aprobă de Biroul permanent.
(2) Indemnizaţia colaboratorilor, în limitele stabilite de lege, se propune de beneficiarul
colaborării şi se ordonanţează de secretarul general al Senatului.

190
Capitolul VI
Dispoziţii finale

Articolul 204
Constituţionalitatea prezentului regulament poate fi verificată de Curtea Constituţională, la
cererea preşedintelui Senatului, a unui grup parlamentar sau a cel puţin 25 de senatori.
Articolul 205
Dispoziţiile prezentului regulament pot fi modificate cu votul majorităţii senatorilor.
Articolul 206
(1) Prevederile art. 183 referitoare la angajarea unei secretare- dactilografe şi a unui şofer,
precum şi la dotarea birourilor senatoriale cu câte un autoturism se vor aplica cel mai târziu
o dată cu adoptarea bugetului Senatului pe anul 1994.
(2) Până la punerea în aplicare a dispoziţiilor alineatului precedent, pentru exercitarea
mandatului de senator în circumscripţiile electorale, prin grija prefecturilor şi, după caz, a
consiliilor locale se va organiza, pentru fiecare senator, un birou senatorial.
(3) Pentru desfăşurarea activităţilor senatoriale prefecturile şi, după caz, consiliile locale vor
pune la dispoziţie senatorului un mijloc de transport şi o dactilografă.
(4) Biroul permanent al Senatului va face de îndată demersurile necesare la Guvernul
României, în vederea aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentului articol.

HOTARÂRE nr. 20 din 18 noiembrie 2003


privind modificarea si completarea Regulamentului Senatului, republicat
EMITENT: SENATUL
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL nr. 834 din 24 noiembrie 2003

Senatul adopta prezenta hotarare.

ART. I
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotararea Senatului nr. 16/1993, republicat an
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 58 din 2 februarie 2001, cu modificarile si
completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 17 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 17. - Grupurile parlamentare asi aleg un lider, unul sau 2 vicelideri si un
secretar."

2. La articolul 18 alineatul (1) partea introductiva va avea urmatorul cuprins:


"Art. 18. - (1) Liderul grupului are urmatoarele atributii:"

3. La articolul 18 alineatul (1), litera a) se abroga.

4. La articolul 18 alineatul (1), litera e) va avea urmatorul cuprins:


"e) participa la sedintele Biroului permanent, fara drept de vot;"

5. La articolul 18 alineatul (1), litera j) se abroga.

6. La articolul 18, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:


"(2) Viceliderul grupului al anlocuieste pe lider an lipsa acestuia sau ori de cate ori
este nevoie, an baza mandatului."

191
7. La articolul 19, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
"Art. 19. - (1) Liderul grupului prezinta Senatului denumirea acestuia, precum si
componenta lui numerica si nominala."

8. La articolul 26, alineatele (2) si (3) vor avea urmatorul cuprins:


"(2) In vederea depunerii propunerilor, Senatul stabileste numarul de locuri din Biroul
permanent care revine fiecarui grup parlamentar.
(3) Propunerile nominale pentru functiile prevazute la alin. (1) si repartizate conform
alin. (2) se fac de liderii grupurilor parlamentare. Propunerile se anainteaza presedintelui
Senatului, care le va supune votului. Alegerea se face prin vot secret cu buletine."

9. La articolul 32 alineatul (1), litera e) va avea urmatorul cuprins:


"e) primeste proiectele de legi si propunerile legislative si decide:
- retinerea proiectului si sesizarea comisiilor permanente competente an vederea
antocmirii rapoartelor sau avizelor an cazul an care Senatul este competent sa dezbata si sa
adopte ca prima Camera sesizata, precum si an cazul an care Senatul este sesizat de catre
Camera Deputatilor;
- transmiterea proiectelor de legi si a propunerilor legislative Camerei Deputatilor, an
cazul an care aceasta este competenta sa le dezbata si sa le adopte ca prima Camera
sesizata;"

10. La articolul 32 alineatul (1), dupa litera e) se introduce o litera noua, litera e^1),
care va avea urmatorul cuprins:
"e^1) dispune difuzarea proiectelor de legi, a propunerilor legislative si a rapoartelor
tuturor senatorilor, dupa andeplinirea cerintei prevazute la lit. e);"

11. La articolul 32 alineatul (1), litera f) va avea urmatorul cuprins:


"f) antocmeste proiectul ordinii de zi a sedintelor Senatului si programul de activitate,
cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, a presedintilor comisiilor permanente si cu
consultarea reprezentantului Guvernului pentru relatia cu Parlamentul;"

12. La articolul 32 alineatul (1), litera h) se abroga.

13. La articolul 32 alineatul (1), litera n) va avea urmatorul cuprins:


"n) aproba statul de functii si regulamente pentru buna desfasurare a activitatii
serviciilor Senatului, la propunerea secretarului general al Senatului."

14. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 34. - Biroul permanent va invita la lucrarile sale presedintii comisiilor
parlamentare ori de cate ori considera necesar."

15. La articolul 35 alineatul (1), litera h) va avea urmatorul cuprins:


"h) poate sesiza Curtea Constitutionala an conditiile prevazute la art. 146 lit. a), b), c)
si e) din Constitutie*);"

-----------
*) Constitutia Romaniei a fost republicata an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 767 din 31 octombrie 2003.

16. Articolul 36 va avea urmatorul cuprins:

192
"Art. 36. - (1) Vicepresedintii andeplinesc atributiile stabilite de Biroul permanent sau
ancredintate de presedintele Senatului si raspund, dupa caz, an fata acestora si de
activitatea desfasurata de comisiile permanente repartizate.
(2) Vicepresedintii conduc activitatea Biroului permanent si a Senatului, la solicitarea
presedintelui sau, an absenta acestuia, prin decizie.
(3) In perioada an care presedintele Senatului asigura interimatul functiei de
Presedinte al Romaniei, atributiile presedintelui Senatului se exercita de unul dintre
vicepresedinti, desemnat la propunerea presedintelui."

17. Articolul 37 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 37. - (1) Secretarii andeplinesc urmatoarele atributii, stabilite de Biroul
permanent sau de Senat:
a) participa la conducerea operativa a sedintelor an plen, alaturi de presedintele
Senatului, si antocmesc lista inscrierilor la cuvant an ordinea an care au fost facute; prezinta
presedintelui propunerile, amendamentele si orice alte comunicari adresate Senatului; tin
evidenta prezentei senatorilor la lucrari; verifica cvorumul de sedinta si efectueaza apelul
nominal din dispozitia presedintelui de sedinta; prezinta Senatului rezultatul votului atunci
cand acest lucru se impune;
b) raspund de evidenta hotararilor adoptate;
c) supravegheaza antocmirea stenogramelor si verifica transmiterea lor spre publicare
an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a;
d) tin evidenta situatiei proiectelor de legi si a propunerilor legislative anregistrate la
Senat;
e) tin evidenta avizelor necesare pentru propunerile legislative;
f) urmaresc evidenta proiectelor de legi si a propunerilor legislative retransmise de
Camera Deputatilor, pentru care Senatul decide an mod definitiv.
(2) Atributiile prevazute la alin. (1) lit. b)-f) se andeplinesc prin serviciile Senatului."

18. La capitolul I, dupa sectiunea a 3-a se introduce o sectiune noua, sectiunea a


3^1-a, cu urmatorul cuprins:
"SECeIUNEA a 3^1-a
Competenta Senatului
Art. 38^1. - Senatul, ca prima Camera sesizata, are an competenta spre dezbatere si
adoptare proiectele de legi si propunerile legislative, an domeniile stabilite de art. 75 din
Constitutie, dupa cum urmeaza:
1. toate proiectele de legi si propunerile legislative de nivelul legilor ordinare;
2. proiectele legilor organice prevazute la:
a) art. 3 alin. (2) - Teritoriul;
b) art. 5 alin. (1) - Cetatenia;
c) art. 12 alin. (4) - Simboluri nationale;
d) art. 16 alin. (4) - Egalitatea an drepturi;
e) art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privata;
f) art. 52 alin. (2) - Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica;
g) art. 55 alin. (3) - Apararea tarii - ancorporarea;
h) art. 73 alin. (3) - Categorii de legi - lit. a), b), d), f), g), h), i), j), m), p), r) si s);
i) art. 83 alin. (3) - Presedintele Romaniei - prelungirea mandatului;
j) art. 136 alin. (3), (4) si (5) - Proprietatea;
k) art. 141 - Consiliul Economic si Social.
Art. 38^2. - Senatul ia an dezbatere si adoptare, an calitate de Camera decizionala,
proiectele de legi si propunerile legislative adoptate de Camera Deputatilor, la sesizarea
acesteia, an domeniile stabilite la art. 75 din Constitutie, dupa cum urmeaza:

193
1. proiectele de legi si propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor
acorduri internationale si a masurilor legislative ce rezulta din aplicarea acestor tratate ori
acorduri;
2. proiectele legilor organice prevazute la:
a) art. 31 alin. (5) - Dreptul la informatie;
b) art. 40 alin. (3) - Dreptul de asociere;
c) art. 55 alin. (2) - Apararea tarii - andatoriri militare;
d) art. 58 alin. (3) - Avocatul Poporului - numirea si rolul;
e) art. 73 alin. (3) - Categorii de legi - lit. e), k), l), n) si o);
f) art. 79 alin. (2) - Consiliul Legislativ;
g) art. 102 alin. (3) - Guvernul - rolul si structura;
h) art. 105 alin. (2) - Guvernul - incompatibilitati;
i) art. 117 alin. (3) - Infiintarea de autoritati administrative autonome;
j) art. 118 alin. (2) si (3) - Sistemul de aparare;
k) art. 120 alin. (2) - Administratia publica locala - principii de baza;
l) art. 123 alin. (3) - Prefectul;
m) art. 125 alin. (2) - Statutul judecatorilor;
n) art. 126 alin. (4) si (5) - Instantele judecatoresti;
o) art. 128 alin. (2) - Folosirea limbii materne si a interpretului an justitie;
p) art. 134 alin. (2) si (4) - Consiliul Superior al Magistraturii - atributii;
r) art. 140 alin. (1) - Curtea de Conturi;
s) art. 142 alin. (5) - Curtea Constitutionala - structura.
Art. 38^3. - Senatul desfasoara lucrari ampreuna cu Camera Deputatilor, an sedinta
comuna, potrivit Regulamentului sedintelor comune, privind urmatoarele activitati ce sunt an
conformitate cu competentele prevazute de Constitutie:
a) primirea mesajului Presedintelui Romaniei; aprobarea bugetului de stat si a
bugetului asigurarilor sociale de stat; declararea mobilizarii totale sau partiale; declararea
starii de razboi; suspendarea sau ancetarea ostilitatilor militare; aprobarea strategiei
nationale de aparare a tarii; examinarea rapoartelor Consiliului Suprem de Aparare a Tarii;
numirea, la propunerea Presedintelui Romaniei, a directorilor serviciilor de informatii si
exercitarea controlului asupra activitatii acestor servicii; numirea Avocatului Poporului;
stabilirea statutului deputatilor si al senatorilor, stabilirea indemnizatiei si a celorlalte drepturi
ale acestora; andeplinirea altor atributii care se exercita an sedinta comuna - art. 65 alin. (2)
din Constitutie;
b) recunoasterea circulatiei si anlocuirea monedei nationale cu aceea a Uniunii
Europene - art. 137 alin. (2) din Constitutie;
c) innoirea cu o treime din consilierii de conturi numiti de Parlament - art. 140 alin. (5)
din Constitutie;
d) aderarea Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene - art. 148 alin. (1)
din Constitutie;
e) aderarea Romaniei la Tratatul Atlanticului de Nord - art. 149 din Constitutie."

19. La articolul 45, litera b) va avea urmatorul cuprins:


"b) conduce sedintele comisiei, conform normelor stabilite an Regulamentul Senatului
si an regulamentul comisiei;"

20. La articolul 53, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:


"(3) Rapoartele si avizele vor cuprinde, pe langa opinia majoritatii membrilor comisiei,
si parerile contrare, motivate, ale celorlalti senatori din comisie, la cererea expresa a
acestora, rezultatul votului si mentionarea amendamentelor admise sau respinse an anexe
separate."

194
21. La articolul 56 alineatul (2), punctele VII, VIII, IX, X, XI si XIV vor avea urmatorul
cuprins:
"VII. Comisia pentru aparare, ordine publica si securitate nationala;
VIII. Comisia pentru drepturile omului, culte si minoritati;
IX. Comisia pentru munca, familie si protectie sociala;
X. Comisia pentru anvatamant, stiinta si tineret;
XI. Comisia pentru cultura, arta si mijloace de informare an masa;
..................................................................
XIV. Comisia pentru sanatate, ecologie si sport."

22. La articolul 56, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:


"(3) Comisiile permanente elaboreaza regulamente proprii, care se aproba de Biroul
permanent. Acestea vor preciza si domeniile lor de activitate."

23. La articolul 57, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:


"(2) Presedintele Senatului si senatorii, membri ai Guvernului, pot face parte din
comisiile permanente pe durata exercitarii acestor functii."

24. La articolul 60, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 60. - (1) Orice comisie permanenta care se considera competenta cu privire la un
proiect de lege, o propunere legislativa sau un amendament, trimise de Biroul permanent
altei comisii, poate solicita Biroului permanent, cu cel putin 5 zile anainte de termenul stabilit
pentru depunerea raportului, sa-i fie transmise spre avizare."

25. La articolul 61, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 61. - (1) Daca o comisie permanenta considera ca un proiect de lege sau o
propunere legislativa este de competenta an fond a altei comisii, poate cere Biroului
permanent transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative catre acea comisie,
an termen de cel mult 5 zile de la anregistrarea la comisie."

26. La articolul 62, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 62. - (1) Comisia permanenta sesizata an fond primeste si analizeaza avizele
celorlalte comisii care examineaza proiectul de lege sau propunerea legislativa an termenul
stabilit de Biroul permanent."

27. Articolul 63 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 63. - (1) La sedintele comisiei, alaturi de membrii acesteia, au dreptul sa
participe senatorii si deputatii, an calitate de initiatori ai propunerilor legislative sau, an cazul
an care comisia considera necesar, si autorii unor amendamente la proiecte de legi sau
propuneri legislative aflate pe ordinea de zi a comisiei.
(2) La sedintele comisiei sesizate an fond pot participa la dezbateri atat reprezentantii
comisiilor sesizate pentru avize, cat si senatorii interesati.
(3) Numai membrii comisiilor permanente au drept de vot.
(4) Membrii Guvernului sau reprezentantii acestora au acces la lucrarile comisiilor.
Daca li se solicita participarea, prezenta este obligatorie. Presedintele comisiei va anstiinta
Guvernul, an termen util, despre data sedintei si ordinea de zi."

28. La articolul 64, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 64. - (1) In raportul comisiilor sesizate an fond se fac referiri motivate la avizele
celorlalte comisii care au examinat proiectul, la avizul Consiliului Legislativ, al Consiliului
Economic si Social ori al altor institutii sau organisme care, potrivit legii, sunt competente sa
avizeze un proiect sau o propunere legislativa, precum si la toate amendamentele din avizele

195
primite, inclusiv cele prevazute an punctul de vedere al Guvernului. In cazul propunerilor
respinse se mentioneaza motivele avute an vedere."

29. La articolul 64, dupa alineatul (2) se introduc 4 alineate noi, alineatele (3)-(6), cu
urmatorul cuprins:
"(3) In toate cazurile raportul va cuprinde, an anexe distincte, amendamentele admise
si cele respinse de comisie, cu motivarea corespunzatoare, precizand Camera decizionala
pentru fiecare amendament admis sau respins.
(4) In cazul an care o comisie examineaza an fond mai multe proiecte de legi si
propuneri legislative, care au acelasi obiect de reglementare, se antocmeste un singur raport
de admitere, cu respectarea prevederilor alin. (1)-(3).
(5) Pentru fiecare dintre celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se
antocmeste raport de respingere.
(6) Prevederile alineatelor precedente se aplica si ordonantelor Guvernului, cu
obligatia de a fi prevazute an raport si masurile necesare cu privire la efectele juridice
produse pe perioada de aplicare a ordonantelor solutionate."

30. Articolul 65 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 65. - Raportul comisiei sesizate an fond se depune la Biroul permanent an
termenul stabilit de acesta. Termenul poate fi modificat, la cererea motivata a comisiei, fara
a depasi 15 zile de la data sesizarii sale de catre Biroul permanent an cazul ordonantelor de
urgenta si an cazul an care Senatul este prima Camera sesizata."

31. Articolul 67 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 67. - (1) Daca an urma dezbaterilor an plen sunt necesare modificari importante
ale continutului proiectului sau propunerii legislative, presedintele Senatului, la cererea
oricarui senator sau a unui grup parlamentar, supune votului Senatului suspendarea
dezbaterilor si trimiterea proiectului spre reexaminare comisiei sesizate an fond, cu stabilirea
termenului an care Comisia urmeaza sa se pronunte si sa adopte raport suplimentar.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si an cazul an care Senatul dezbate prevederi ce intra
an competenta sa decizionala, an conditiile art. 75 alin. (4) si (5) din Constitutie."

32. Articolul 68 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 68. - (1) Comisiile permanente pot tine sedinte comune. In asemenea situatii
comisiile dezbat si adopta raport sau aviz comun.
(2) Biroul permanent poate stabili ca doua sau mai multe comisii sa dezbata si sa
adopte raport comun asupra unui proiect de lege ori unei propuneri legislative."

33. La articolul 69, alineatele (1) si (5) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 69. - (1) Orice comisie permanenta poate initia o ancheta parlamentara, an
limitele competentelor sale materiale, privitoare la activitatea desfasurata de un minister sau
de alta autoritate publica centrala ori institutii de sub autoritatea acestora.
.................................................................
(5) Prezenta la audieri este obligatorie. Persoanele care, cu rea-credinta, nu raspund
solicitarilor comisiilor Senatului vor fi sanctionate potrivit legii."

34. Articolul 78 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 78. - (1) In timpul sesiunilor senatorii lucreaza an sedinte an plen, an comisii si
an grupuri parlamentare, precum si an circumscriptiile electorale ori andeplinesc alte
activitati dispuse de Senat.

196
(2) In afara sesiunilor, senatorii asi pot desfasura activitatea, din dispozitia sau cu
aprobarea Biroului permanent, an comisii permanente ori speciale, an grupuri parlamentare,
an circumscriptiile electorale sau andeplinesc alte sarcini dispuse de Senat."

35. Articolul 81 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 81. - (1) Proiectul ordinii de zi cuprinde proiecte de legi, propuneri legislative,
rapoarte, informari si alte acte prevazute de lege pentru a fi dezbatute de Senat, precum si,
dupa caz, antrebari, interpelari, declaratii sau alte probleme propuse de Biroul permanent, de
senatori ori de Guvern.
(2) La antocmirea si aprobarea ordinii de zi an domeniul legislativ se va asigura
prioritate dezbaterii ordonantelor de urgenta ale Guvernului, proiectelor de legi si
propunerilor legislative an procedura de urgenta, proiectelor de legi si propunerilor legislative
care sunt an competenta Senatului, ca prima Camera sesizata, si rapoartelor antocmite de
comisiile de mediere."

36. La articolul 82, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:


"(3) Ordinea de zi si programul de lucru se definitiveaza si se adopta la anceputul
fiecarei sedinte, la propunerea Biroului permanent."

37. Articolul 83 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 83. - Proiectele de legi pentru ratificarea tratatelor internationale, precum si
rapoartele sau declaratiile primuluiministru cu privire la politica Guvernului se anscriu an
proiectul ordinii de zi si se dezbat cu prioritate."

38. La articolul 84, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 84. - (1) Ordinea de zi poate fi modificata la propunerea Biroului permanent, la
solicitarea unui grup parlamentar sau a unei comisii permanente, precum si la cererea
Guvernului pentru motive antemeiate si urgente."

39. La capitolul II, titlul sectiunii a 3-a va avea urmatorul cuprins:


"Procedura legislativa a Senatului"

40. Articolul 85 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 85. - (1) Initiativa legislativa apartine, dupa caz, Guvernului, deputatilor,
senatorilor sau unui numar de cel putin 100.000 de cetateni cu drept de vot, an conformitate
cu art. 74 din Constitutie.
(2) Proiectele de legi initiate de Guvern si propunerile legislative initiate de senatori,
de deputati si cetatenii care exercita dreptul la initiativa legislativa trebuie sa fie ansotite de
expunere de motive si trebuie sa fie redactate an forma proprie unui act normativ, pe
articole si, dupa caz, pe capitole si sectiuni.
(3) Guvernul asi exercita initiativa legislativa prin transmiterea catre Senat a
proiectului de lege ce intra an competenta sa de adoptare, ca prima Camera sesizata.
(4) Senatorii, deputatii si cetatenii asi exercita dreptul la initiativa legislativa prin
transmiterea catre Camera competenta a propunerii legislative, an scopul de a o dezbate si
adopta ca prima Camera sesizata.
(5) Legile constitutionale pot fi initiate an conditiile art. 150 si 151 din Constitutie.
(6) Propunerile legislative formulate de senatori si deputati, care implica modificarea
bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, trebuie sa fie ansotite de
dovada solicitarii informarii Guvernului, anaintata prin presedintele Senatului, an
conformitate cu dispozitiile art. 111 din Constitutie."

197
41. Dupa articolul 85 se introduc doua articole noi, articolele 85^1 si 85^2, care vor
avea urmatorul cuprins:
"Art. 85^1. - (1) Proiectele de legi si propunerile legislative se supun spre dezbatere si
adoptare Senatului, ca prima Camera sesizata, an conditiile prevazute la art. 75 din
Constitutie. In cazul propunerilor legislative care sunt depuse la Senat, ca prima Camera
sesizata, acestea se anregistreaza si se tin an evidenta. Acestea vor intra an procesul
legislativ numai dupa primirea avizelor legale de la: Consiliul Legislativ, Guvern, Consiliul
Economic si Social si Curtea Constitutionala.
(2) Pentru celelalte proiecte de legi si propuneri legislative care se dezbat si se adopta,
potrivit art. 75 alin. (1) din Constitutie, mai antai de Camera Deputatilor, ca prima Camera
sesizata, competenta decizionala apartine Senatului.
(3) Senatul, ca prima Camera sesizata, se pronunta asupra proiectelor de legi si
propunerilor legislative cu care este sesizat, an termen de 45 de zile de la data prezentarii
acestora an Biroul permanent. Pentru coduri si alte legi de complexitate deosebita, termenul
este de 60 de zile de la data prezentarii an Biroul permanent.
(4) Dupa adoptarea ori respingerea de catre Senat, ca prima Camera sesizata, a
proiectului de lege sau a propunerii legislative, acestea se trimit Camerei Deputatilor, care va
decide definitiv.
(5) In cazul depasirii termenelor prevazute la alin. (3), proiectul de lege sau
propunerea legislativa se considera ca a fost adoptata si se anainteaza Camerei Deputatilor,
care va decide definitiv.
Art. 85^2. - (1) In vederea ancadrarii an termenele prevazute la art. 85^1 alin. (3) si
la art. 103, 103^1 si 103^2, proiectele de legi si propunerile legislative se anainteaza
Biroului permanent al Senatului, care dispune:
a) sesizarea comisiilor permanente competente pentru antocmirea avizelor sau a
raportului, stabilind si termenele de depunere a acestora;
b) transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative Camerei Deputatilor, an
cazul an care o comisie permanenta apreciaza ca Senatul nu este competent sa dezbata si sa
adopte proiectul ca prima Camera sesizata. In aceste cazuri, avizul Comisiei juridice, de
numiri, disciplina, imunitati si validari este obligatoriu;
c) solicitarea avizului Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic si Social si al altor
institutii sau organisme care, potrivit legii, au competenta de avizare, daca acesta nu a fost
dat;
d) distribuirea catre senatori a proiectelor sau propunerilor legislative, a avizului
Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic si Social si al altor institutii ori organisme care,
potrivit legii, au competenta de avizare, a hotararii Curtii Constitutionale, an cazurile
prevazute de Constitutie, si a punctului de vedere al Guvernului, an cazurile cerute de lege,
pentru propunerile legislative, stabilind si termenul de depunere a amendamentelor de catre
senatori, sub sanctiunea decaderii.
(2) Conflictul negativ si conflictul pozitiv de competente antre Senat si Camera
Deputatilor, ca prima Camera sesizata, potrivit solutiilor date de birourile permanente ale
Camerelor, se rezolva an conformitate cu prevederile regulamentului sedintelor comune.
(3) Masurile hotarate de Biroul permanent se duc la andeplinire de secretarul general,
prin serviciile Senatului. Termenele prevazute pentru toate operatiunile reglementate an
acest articol se stabilesc de catre Biroul permanent, an functie de procedura ordinara sau
procedura de urgenta.
(4) In cazul an care Biroul permanent al Senatului constata ca este competent sa
dezbata, secretarul general al Senatului trimite propunerea legislativa prevazuta la alin. (2)
Curtii Constitutionale, pentru a proceda potrivit legii. Propunerile legislative facute de
cetateni se distribuie senatorilor si sunt transmise comisiilor permanente competente,
ampreuna cu hotararea Curtii Constitutionale privind andeplinirea conditiilor pentru
exercitarea initiativei legislative de catre cetateni. In cazul an care Biroul permanent al

198
Senatului hotaraste ca Senatul nu este competent sa o dezbata ca prima Camera sesizata,
propunerea legislativa respectiva este transmisa Camerei Deputatilor.
(5) Termenele prevazute la alin. (1)-(3), precum si cele prevazute la art. 85 si 85^1,
pentru avize, rapoarte si amendamente nu pot fi mai scurte de 5 zile calendaristice pentru
procedura ordinara si de 3 zile calendaristice pentru procedura de urgenta."

42. Dupa alineatul (1) al articolului 88 se introduce un alineat nou, alineatul (1^1),
care va avea urmatorul cuprins:
"(1^1) Initiatorul propunerii legislative poate sa renunte la aceasta pana la anscrierea
sa pe ordinea de zi a plenului Senatului. Biroul permanent ia act de renuntare."

43. Articolul 90 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 90. - Proiectele si propunerile legislative, avizate potrivit art. 87 si 89, se supun
dezbaterii Senatului an succesiunea prevazuta pe ordinea de zi aprobata de acesta.
Inscrierea pe ordinea de zi a proiectelor de legi si a propunerilor legislative se face an cel
mult 5 zile de la depunerea raportului comisiei permanente sesizate an fond, an cazul an
care Senatul este prima Camera sesizata, si an cel mult 10 zile, an celelalte situatii prevazute
la art. 75 din Constitutie."

44. Dupa articolul 101 se introduce, an cadrul sectiunii a 4-a a capitolului II, un articol
nou, articolul 101^1, care va avea urmatorul cuprins:
"Art. 101^1. - Proiectele de legi si propunerile legislative se dezbat si se adopta cu
procedura de urgenta, de drept, an urmatoarele situatii:
a) ordonante de urgenta;
b) Senatul a adoptat, ca prima Camera sesizata, o prevedere din proiectul de lege care
intra an competenta sa decizionala, neinsusita de Camera Deputatilor si intoarsa pentru o
noua dezbatere;
c) Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege, an calitate de Camera decizionala,
dar anumite prevederi din proiectul de lege adoptat sunt de competenta decizionala a
Senatului."

45. La articolul 102, alineatele (2) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"(2) Cererea pentru procedura de urgenta se analizeaza de Biroul permanent si, daca
este cazul, se supune aprobarii Senatului an prima sedinta de plen dupa anregistrarea
acesteia. Aprobarea procedurii de urgenta se face cu votul majoritatii senatorilor prezenti.
(3) Proiectele de legi referitoare la armonizarea legislatiei nationale cu cea a Uniunii
Europene si a Consiliului Europei se dezbat si se adopta de Senat an procedura de urgenta."

46. La articolul 103, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 103. - (1) Senatorii, grupurile parlamentare, comisiile permanente sau Guvernul
pot prezenta amendamente an scris, motivate, care se trimit comisiei sesizate an fond, an
termenele stabilite de Biroul permanent. In acelasi interval de timp, avizul Consiliului
Legislativ, al Consiliului Economic si Social sau al altor autoritati ori organisme care, potrivit
legii, au competente de avizare se va trimite comisiei sesizate an fond."

47. La articolul 103, alineatul (5) se abroga.

48. Dupa articolul 103 se introduc doua articole noi, articolele 103^1 si 103^2, care
vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 103^1. - Senatul se pronunta an termen de 30 de zile asupra proiectelor de legi
sau propunerilor legislative prevazute la art. 101^1 lit. a) si art. 102.

199
Art. 103^2. - In cazul ordonantei de urgenta, daca Senatul nu se pronunta an termen
de cel mult 30 de zile de la depunere, aceasta este considerata adoptata si se trimite
Camerei Deputatilor."

49. La capitolul II, dupa sectiunea a 4-a se introduce o sectiune noua, sectiunea a
4^1-a, cu urmatorul cuprins:
"SECeIUNEA a 4^1-a
Termene procedurale
Art. 104^1. - In perioadele de vacanta parlamentara a Senatului proiectele de legi si
propunerile legislative se anregistreaza la data depunerii lor, iar termenele procedurale de
legiferare ancep sa curga de la data reluarii activitatii Senatului.
Art. 104^2. - Pentru propunerile legislative termenele de legiferare curg de la data
anregistrarii acestora la Biroul permanent, ansotite de avizele necesare.
Art. 104^3. - Termenele procedurale ale procesului legislativ curg pe zile lucratoare an
plen si an comisiile permanente ale Senatului."

50. La articolul 106, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 106. - (1) Deputatii, an calitate de initiatori ai propunerilor legislative aflate pe
ordinea de zi, precum si membrii Guvernului sau reprezentantii acestora au acces la lucrarile
Senatului. Daca li se solicita participarea, prezenta membrilor Guvernului este obligatorie."

51. Dupa alineatul (2) al articolului 107, se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu
urmatorul cuprins:
"(3) Senatorilor absenti nemotivat de la activitatile Senatului li se vor retine din
indemnizatia lunara cota-parte corespunzatoare absentei, precum si diurna de deplasare
corespunzatoare zilelor de absente. Retinerea se va face pe baza evidentei antocmite de
departamentul de specialitate al serviciilor Senatului, avizata de secretarul Biroului
permanent, ansarcinat cu aceasta atributie."

52. Articolul 110 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 110. - (1) Senatul adopta legi, hotarari, motiuni simple si alte acte cu caracter
politic, an prezenta majoritatii senatorilor.
(2) Inainte de votare liderii grupurilor parlamentare pot cere presedintelui Senatului
verificarea antrunirii cvorumului de sedinta.
(3) In cazul an care cvorumul legal de sedinta nu este antrunit, presedintele Senatului
suspenda sedinta si anunta ziua si ora de reluare a lucrarilor."

53. La articolul 117, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 117. - (1) Senatorii si celelalte persoane care iau cuvantul sunt obligati sa se
refere exclusiv la chestiunea an dezbatere pentru care s-au anscris la cuvant si sa respecte
regulile deontologiei parlamentare. In caz contrar, presedintele le atrage atentia si, daca nu
se conformeaza, le retrage cuvantul."

54. La articolul 120, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:


"Art. 120. - (1) Legile, hotararile, motiunile simple, precum si celelalte acte cu caracter
politic se adopta de catre Senat prin vot."

55. La articolul 121, alineatul (5) va avea urmatorul cuprins:


"(5) In cazul an care prin regulament nu se stabileste o anumita procedura de vot
obligatorie, procedura de vot se va hotara de Senat, la propunerea presedintelui."

56. La articolul 122, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:

200
"(2) Dupa terminarea apelului se repeta numele si prenumele senatorilor care nu au
raspuns la primul apel."

57. Articolul 123 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 123. - Votul prin bile se desfasoara astfel: an fata presedintelui Senatului se
asaza o urna alba si alta neagra. Senatorii vin an ordinea apelului la urne, dupa ce primesc
de la secretari cate doua bile, dintre care una alba si una neagra, pe care le introduc an cele
doua urne. Bila alba introdusa an urna alba si bila neagra introdusa an urna neagra
anseamna ®vot pentru—, iar bila neagra introdusa an urna alba si bila alba introdusa an
urna neagra anseamna ®vot contra—."

58. La articolul 129, alineatul (4) va avea urmatorul cuprins:


"(4) In cazul legilor constitutionale si al legilor organice, cand presedintele constata,
anainte de vot, ca prezenta senatorilor nu este asiguratorie pentru cvorumul de vot, amana
votul, stabilind ziua si ora desfasurarii acestuia. O noua amanare a votului nu poate depasi
30 de zile."

59. Articolul 133 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 133. - Proiectele de legi si propunerile legislative adoptate sau respinse de Senat,
ca prima Camera sesizata, se semneaza de presedintele Senatului si se anainteaza Camerei
Deputatilor, Camera decizionala. Guvernul va fi anstiintat despre aceasta."

60. Dupa articolul 133 se introduce un articol nou, articolul 133^1, care va avea
urmatorul cuprins:
"Art. 133^1. - (1) Senatul se pronunta asupra proiectelor de legi si propunerilor
legislative ce intra an competenta sa, ca prima Camera sesizata, an termen de 45 de zile.
Pentru coduri sau alte legi de complexitate deosebita termenul este de 60 de zile. Asupra
ordonantelor de urgenta Senatul se pronunta an termen de 30 de zile de la depunere.
(2) In cazul depasirii termenelor prevazute la alin. (1) se considera ca proiectul de
lege sau propunerea legislativa a fost adoptata an forma anaintata de initiator. In acest caz,
adoptarea se anunta an plenul Senatului, iar proiectul de lege sau propunerea legislativa se
transmite, sub semnatura presedintelui Senatului, catre Camera Deputatilor, care va decide
definitiv.
(3) In cazurile prevazute la alin. (2), daca s-a adoptat raport si s-au dat avize ori
amendamente, acestea se anainteaza anexat proiectului de lege sau propunerii legislative, ca
material documentar."

61. La articolul 134, alineatele (1) si (3) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 134. - (1) In cazul an care Senatul, an calitate de Camera decizionala, a adoptat
fara modificari un proiect de lege sau o propunere legislativa primita de la Camera
Deputatilor, aceasta va fi semnata de presedintele Senatului, va fi depusa la secretarul
general al Senatului an vederea exercitarii dreptului de sesizare a Curtii Constitutionale si va
fi transmisa Camerei Deputatilor pentru andeplinirea formalitatilor de promulgare.
................................................................
(3) Depunerea legii la secretarul general al Senatului se face numai an zilele an care
Senatul lucreaza an plen si se aduce la cunostinta senatorilor an aceeasi zi, prin prezentare
an sedinta de plen si prin afisare datata si certificata la avizierul general de la sala de
sedinta. Senatorii asi pot exercita dreptul de sesizare a Curtii Constitutionale, potrivit legii."

62. Articolul 135 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 135. - (1) In cazul an care Senatul, ca prima Camera sesizata, adopta o
prevedere care, potrivit dispozitiilor Constitutiei, intra an competenta sa decizionala,

201
prevederea este definitiv adoptata daca si Camera Deputatilor este de acord. In caz contrar,
numai pentru prevederea respectiva legea se antoarce la Senat, care va decide definitiv, an
procedura de urgenta.
(2) Dispozitiile alin. (1) referitoare la antoarcerea legii se aplica an mod corespunzator
si an cazul an care Senatul, an calitate de Camera decizionala, adopta o prevedere pentru
care competenta decizionala apartine Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata."

63. Dupa articolul 135 se introduce un articol nou, articolul 135^1, care va avea
urmatorul cuprins:
"Art. 135^1. - In cazul an care Senatul respinge un proiect de lege sau o propunere
legislativa, respinsa anterior de Camera Deputatilor, respingerea este definitiva, iar proiectul
de lege sau propunerea legislativa nu mai poate fi readusa an discutia acestuia an cursul
aceleiasi sesiuni parlamentare."

64. Articolul 136 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 136. - (1) In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a)
din Constitutie, Senatul reexamineaza prevederile respective pentru punerea lor de acord cu
decizia Curtii Constitutionale. Senatul dezbate, pe baza raportului Comisiei juridice, de
numiri, disciplina, imunitati si validari, obiectia de neconstitutionalitate si hotaraste asupra
acesteia.
(2) Raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari va cuprinde
propuneri pentru punerea de acord a prevederilor declarate neconstitutionale cu decizia
Curtii Constitutionale. Raportul comisiei se dezbate conform prevederilor art. 97-101. Cu
aprobarea Senatului, an urma dezbaterii raportului, an cuprinsul legii se opereaza si corelarile
tehnico-legislative necesare.
(3) In cazul unei obiectii de neconstitutionalitate asupra tratatelor sau altor acorduri
internationale, invocate potrivit art. 146 lit. b) din Constitutie, procedura parlamentara se
suspenda si se reia dupa publicarea deciziei Curtii Constitutionale.

(4) In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din


Constitutie, Senatul nu poate ratifica tratatul sau acordul international declarat ca fiind
neconstitutional.
(5) In cazurile de neconstitutionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din
Constitutie, dispozitiile declarate neconstitutionale asi anceteaza efectele juridice la 45 de zile
de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, an acest interval, Parlamentul sau
Guvernul, dupa caz, nu pune de acord prevederile declarate neconstitutionale cu prevederile
Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt
suspendate de drept.
(6) Reexaminarea textelor declarate neconstitutionale se face antai de prima Camera
sesizata."

65. La articolul 143, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:


"(3) In acelasi mod se va proceda si cu privire la celelalte acte adoptate de Parlament
- hotarari, motiuni simple, acte cu caracter politic."

66. Dupa articolul 143 se introduc doua articole noi, articolele 143^1 si 143^2, care
vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 143^1. - Prevederile din aceasta sectiune, privitoare la procedura de mediere,
astfel cum sunt modificate si completate, sunt aplicabile numai proiectelor de legi si
propunerilor legislative aflate pe ordinea de zi a Parlamentului, pana la data intrarii an
vigoare a Legii de revizuire a Constitutiei - 29 octombrie 2003.

202
Art. 143^2. - Dispozitiile prevazute la art. 137-140 se aplica an mod corespunzator
procedurii de revizuire a Constitutiei."

67. Articolul 148 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 148. - (1) Motiunea simpla exprima pozitia Senatului antr-o anumita problema de
politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei
interpelari.
(2) Motiunile simple pot fi initiate de cel putin o patrime din numarul senatorilor.
(3) Motiunile simple trebuie sa fie antocmite corespunzator actelor juridice ale
Senatului si sa cuprinda motivarea si dispozitivul. Motiunile se depun la presedintele de
sedinta, an plenul Senatului."

68. Articolul 149 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 149. - (1) Pana la ancheierea dezbaterii unei motiuni simple semnatarii nu mai
pot promova o alta motiune an aceeasi problema.
(2) Dupa primirea motiunilor simple, care nu intra sub incidenta art. 150 alin. (2),
presedintele Senatului le comunica de andata Guvernului si le aduce la cunostinta plenului,
dupa care dispune afisarea la sediul Senatului si distribuirea acestora senatorilor."

69. Articolul 150 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 150. - (1) Presedintele Senatului stabileste data dezbaterii motiunii simple, care
nu poate depasi 6 zile de la depunerea acesteia, instiintand Guvernul asupra datei stabilite.
(2) Presedintele Senatului nu va supune dezbaterii motiunile simple care nu
andeplinesc cerintele prevazute la art. 148 si nici pe cele care vizeaza finalitati specifice
motiunii de cenzura, prezentand Senatului motivele deciziei sale.
(3) Motiunile simple privind probleme de politica externa se supun dezbaterii numai
ansotite de avizul Comisiei pentru politica externa si cu consultarea Ministerului Afacerilor
Externe. Aceasta conditie trebuie andeplinita an termen de 3 zile de la depunerea motiunii."

70. Articolul 151 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 151. - (1) Dupa anceperea dezbaterii motiunii simple senatorii semnatari nu asi
pot retrage adeziunea la motiune.
(2) La motiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente.
(3) Dezbaterea se ancheie prin supunerea la vot a motiunii simple an plenul Senatului.
(4) Nici o motiune simpla nu poate fi supusa votului anainte de dezbaterea ei."

71. Articolul 152 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 152. - (1) Dezbaterea motiunii simple se face cu respectarea dispozitiilor cuprinse
an art. 105-119 si se adopta cu votul majoritatii senatorilor.
(2) Motiunile simple adoptate de Senat se publica an Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, si sunt obligatorii pentru Guvern si membrii sai, precum si pentru celelalte persoane
vizate."

72. La articolul 153, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:


"(3) In plenul Senatului nu pot fi formulate antrebari care privesc probleme de interes
personal ori particular, care urmaresc an exclusivitate obtinerea unei consultatii juridice sau
tehnice ori care privesc activitatea unor persoane care nu andeplinesc functii publice."

73. Articolul 169 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 169. - Senatorii se bucura de imunitate parlamentara pe toata durata exercitarii
mandatului."

203
74. Dupa articolul 169 se introduc doua articole noi, articolele 169^1 si 169^2, care
vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 169^1. - Senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate an exercitarea mandatului.
Art. 169^2. - (1) Senatorii pot fi urmariti si trimisi an judecata penala pentru faptele
care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate an exercitarea mandatului,
dar nu pot fi perchezitionati, retinuti ori arestati fara ancuviintarea Camerei din care fac
parte, dupa ascultarea lor. Urmarirea si trimiterea an judecata penala se pot face numai de
catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Competenta de judecata
apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
(2) In caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi
perchezitiei. Ministrul justitiei al va informa neantarziat pe presedintele Senatului asupra
retinerii si a perchezitiei. In cazul an care Senatul constata ca nu exista temei pentru
retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri, cu votul secret al majoritatii
membrilor sai. Dispozitia de revocare a retinerii se executa de andata, prin ministrul justitiei.
(3) Cererea de retinere, arestare sau perchezitie se adreseaza presedintelui Senatului
de ministrul justitiei. Savarsirea ori descoperirea ulterioara a unor noi fapte penale determina
introducerea unei noi cereri de retinere, arestare sau perchezitie.

(4) Presedintele Senatului aduce cererea la cunostinta senatorilor an sedinta publica,


dupa care o trimite, de andata, Comisiei juridice, de numiri, disciplina, imunitati si validari
spre examinare si antocmirea raportului. Hotararea comisiei se adopta prin votul secret al
majoritatii membrilor acesteia.
(5) Biroul permanent al Senatului supune spre dezbatere si aprobare plenului raportul
comisiei, temeinic motivat, an termen de 15 zile de la data depunerii lui.
(6) Senatul hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor Senatului."

75. Articolul 170 se abroga.

76. Articolul 171 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 171. - Cererile de retinere, de arestare sau de perchezitie se anscriu cu prioritate
pe ordinea de zi."

77. La capitolul IV, sectiunea a 2-a - Incompatibilitati, precum si articolele 172-178 se


abroga.

78. Articolul 179 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 179. - (1) Senatorii intra an exercitiul mandatului la data antrunirii legale a
Senatului, sub conditia validarii si a depunerii juramantului.
(2) Dupa constituirea legala a Senatului, fiecare senator va depune, an fata plenului
Senatului antrunit an sedinta solemna, juramantul de credinta fata de tara si popor: ®Jur
credinta patriei mele, Romania.
Jur sa respect Constitutia si legile tarii.
Jur sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor,
suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei.
Jur sa-mi andeplinesc cu onoare si fidelitate mandatul ancredintat de popor.
Asa sa ma ajute Dumnezeu!—
(3) Juramantul de credinta se poate depune si fara formula religioasa, aceasta putand
fi anlocuita cu formula: ®Jur pe onoare si constiinta—, care prefateaza juramantul."

79. Articolul 181 va avea urmatorul cuprins:

204
"Art. 181. - Pe durata exercitarii mandatului, senatorii si membrii lor de familie
beneficiaza de pasaport diplomatic."

80. Articolul 185 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 185. - Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari, la sesizare,
propune Biroului permanent diminuarea indemnizatiei lunare si a diurnei de deplasare, an
functie de prezenta senatorului la activitatea Senatului."

81. Articolul 186 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 186. - Pe durata exercitarii mandatului de senator, contractul de munca al
persoanei an cauza se suspenda, cu exceptia cazurilor an care Biroul permanent decide
altfel, la cererea senatorului, cu avizul unitatii si al Comisiei juridice, de numiri, disciplina,
imunitati si validari a Senatului."

82. Articolul 187 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 187. - Nici un senator nu poate lipsi nemotivat de la sedintele Senatului sau ale
comisiei din care face parte si de la celelalte activitati specifice andeplinirii mandatului de
senator."

83. Articolul 189 se abroga.

84. Articolul 191 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 191. - Constituie abateri disciplinare savarsite de senatori urmatoarele fapte,
daca, potrivit legii, nu constituie infractiuni:
a) ancalcarea dispozitiilor privind andatoririle senatorului prevazute de Constitutie si de
legea statutului deputatilor si al senatorilor;
b) ancalcarea juramantului de credinta;
c) nerespectarea prevederilor Regulamentului Senatului;
d) exercitarea abuziva a mandatului de senator;
e) comportamentul injurios sau calomniator la adresa unui parlamentar ori a altui
demnitar an sedintele de plen, de comisii sau de birou ori an afara acestora, dar cu privire la
exercitarea mandatului de senator."

85. Articolul 192 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 192. - Abaterile de la deontologia parlamentara se sanctioneaza cu:
a) atentionare;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvantului;
d) andepartarea din sala pe durata sedintei;
e) avertisment public - scris;
f) interzicerea de a participa la lucrarile Senatului pe o perioada de cel mult 30 de zile
calendaristice."

86. La articolul 197, alineatele (1), (2), (4), (6) si (7) vor avea urmatorul cuprins:
"Art. 197. - (1) Abaterile grave sau repetate, care implica aplicarea sanctiunilor
prevazute la art. 192 lit. e) si f), se constata de Comisia juridica, de numiri, disciplina,
imunitati si validari a Senatului, la sesizarea unui grup parlamentar din Senat sau din Camera
Deputatilor, a unui senator ori a unui deputat. Sesizarea se adreseaza presedintelui
Senatului.
(2) Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari solutioneaza sesizarea
anaintata de presedintele Senatului an termen de 30 de zile de la data anregistrarii acesteia
la comisie. Solutia comisiei se ia cu votul majoritatii membrilor prezenti, an sedinta secreta.

205
.................................................................
(4) Biroul permanent solutioneaza cauza an termen de 7 zile de la data primirii
raportului, ampreuna cu dosarul cauzei. Hotararea Biroului permanent se prezinta an sedinta
publica a plenului Senatului.
.................................................................
(6) Contestatia se solutioneaza de catre plenul Senatului, an termen de 30 de zile de
la anregistrarea acesteia, cu votul majoritatii senatorilor prezenti, an sedinta secreta.
(7) Hotararea plenului Senatului, data asupra contestatiei, este definitiva si executorie
si se aduce la cunostinta publica an sedinta de plen."

87. Articolul 198 va avea urmatorul cuprins:


"Art. 198. - (1) In cazul aplicarii sanctiunii prevazute la art. 192 lit. f), senatorul an
cauza nu beneficiaza de drepturile banesti si materiale ce i s-ar cuveni pe durata interzicerii
participarii la lucrarile Senatului.
(2) Senatorul sanctionat disciplinar an baza prevederilor art. 192 lit. e) si f) nu poate
reprezenta Senatul an relatiile interne si externe ale acestuia, pe o perioada de 1 an de la
data ramanerii definitive a sanctiunii."

88. Titlul capitolului VI va avea urmatorul cuprins:


"Dispozitii tranzitorii si finale"

89. Dupa articolul 205 se introduce un articol nou, articolul 205^1, cu urmatorul
cuprins:
"Art. 205^1. - Prevederile articolelor privind medierea, precum si ale articolelor privind
dezbaterea an sedinta comuna a divergentelor existente antre Camere au caracter
tranzitoriu, fiind aplicabile pana la dezbaterea si adoptarea, respectiv respingerea proiectelor
de lege si a propunerilor legislative anscrise pe ordinea de zi a Senatului si Camerei
Deputatilor pana la data de 29 octombrie 2003, data intrarii an vigoare a Legii de revizuire a
Constitutiei, cu exceptia prevederilor art. 143^2."

90. Articolul 206 se abroga.

ART. II
In tot cuprinsul Regulamentului Senatului, sintagmele: "presedintele grupului
parlamentar", "vicepresedintele grupului parlamentar", precum si sintagma "motiune" se
anlocuiesc cu sintagmele: "liderul grupului parlamentar", "viceliderul grupului parlamentar" si
"motiune simpla".
ART. III
In termen de 30 de zile de la data intrarii an vigoare a prezentei hotarari, comisiile
permanente asi adapteaza regulamentele proprii, cu respectarea prevederilor art. 56 alin. (3)
din Regulamentul Senatului.
ART. IV
Regulamentul Senatului, republicat an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 58
din 2 februarie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin
prezenta hotarare, va fi republicat an Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se
textelor o noua numerotare.

Aceasta hotarare a fost adoptata de Senat an sedinta din 18 noiembrie 2003, cu


respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU

206
Bucuresti, 18 noiembrie 2003.
Nr. 20.

-------

207
BIBLIOGRAFIE

1. Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Drept parlamentar românesc, Editura


Actami, Bucureşti, 1999
2. Mihai constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan; Revizuirea
Constituţiei României – explicaţii şi comentarii - , Editura Rosetti, Bucureşti,
2003
3. Ioan Muraru, Mihai Constantinescu, Studii constituţionale, vol I, Editura
Actami, Bucureşti, 1995
4. Ioan Deleanu, Instituţii şi proceduri constituţionale, vol. II Editura Servo-Sat,
Arad, 1998
5. Tudor Drăganu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Tratat elementar,
vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
6. Ioan Muraru, Simina Tănăsescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
7. Cristian Ionescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, vol. II, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997
8. Maria Năstase Georgescu, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura
Sylvi, Bucureşti, 2001
9. Marian Enache, Controlul parlamentar, Editura Polirom, Iaşi, 1998
10.Ion Predescu, Bianca Predescu, Mandatul parlamentar şi imunitatea
parlamentară, Editura Scrisul românesc, Craiova, 2002
11.Cristian Ionescu, Principii ale democraţiei constituţionale, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 1997
12.Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu, Tratat de teorie
şi practică parlamentară, vol I şi II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
13.Cristian Ionescu, Dezvoltarea Constituţională a României – Acte şi
documente - , Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
14.Dan Claudiu Dănişor, Drept Constituţional şi Instituţii politice, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1997
15.Simina Tănăsescu, Ştefan Deaconu, Drept Constituţional şi Instituţii politice
– Caiet de seminarii - Editura All Beck, Bucureşti, 2001
16.Mihai Constantinescu, Marius Amzulescu, Drept contencios constituţional,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003

208