Sunteți pe pagina 1din 9

Salut, noi suntem NN!

Existăm pe piață de mai bine de 175 de ani și avem o misiune


clară: venim cu soluții concrete pentru neprevăzut. Suntem încrezători că prin produsele
financiare pe care le construim ajutăm clienții să privească spre viitor cu mai mult curaj
și mai multă încredere. De aceea, căutăm mereu alternative financiare în fața
incertitudinii, de la asigurări de viață și sănătate, la produse de economisire și investiții
pentru viitor și pentru vârsta pensionării.
Pentru noi, NN e un alt mod de a spune prietenie, sănătate, acasă, pasiune, grijă
pentru ceilalți și dragoste de sine, curiozitate pentru lumea înconjurătoare și
lumea de mâine, curaj, determinare. Viață.
Valorile în care credem
Mai mult decât cuvinte bune de pus în ramă, valorile sunt busola noastră spre
viitor.

Ne pasă
Ne pasă de cei din jur. De la clienți la angajați, de la parteneri la colaboratori, ștergem
linia dintre „alții“ și „noi“ pentru că știm că fiecare contează și fiecare merită tot ce e mai
bun.
Suntem transparenți
Știm că încrederea se pierde la mijlocul frazelor complicate. De aceea, vorbim fără „dar“
și „poate“ despre produse și servicii financiare, oferind sfaturi bune și încredere.

Ne dedicăm
Punem suflet în ce facem și ne asumăm responsabilitatea promisiunilor. Pentru noi
contează rezultatele pe termen lung, înaintea câștigurilor imediate.
PreviousNext
Istoria grupului NN
Cu ani în urmă am fost prima companie internațională care a intrat pe piața asigurărilor
de viață în România. Dar istoria noastră pornește cu mult mai devreme. Hai să-ți
povestim cum am ajuns aici.

Descarcă istoric NN Group

1845
Începuturile din Zutphen, Olanda
Geritt Jan Dercksen și nepotul său Christiaan Marianus Henny deschid o companie de
asigurare împotriva incendiilor.

1888
Extinderea la nivel național

Compania crește asimilând mai multe firme de asigurări olandeze și devine cunoscută
sub numele „De Nederlanden van 1845“.

1903
De la asigurări de incendiu la cele de viață

De Nederlanden își diversifică portofoliul și începe să ofere clienților săi asigurări de


viață.

1962
Nationale și De Nederlanden decid să lucreze împreună
Concurenți până atunci, companiile De Nederlanden și Nationale aleg să fuzioneze,
devenind unul dintre cei mai mari asiguratori olandezi.

1991
Apariția grupului ING

Nationale-Nederlanden fuzionează cu NMB Postbank Groep formând o companie de


servicii financiare integrate - ING Group.

1997
Intrarea pe piața din România

NN devine prima companie internațională prezentă pe piața asigurărilor de viață din


România. În scurt timp, ING Insurance (așa cum ne numeam pe atunci) atinge 280 de
agenți.

1999
Lideri de piață în România

Atingem pragul de 100.000 de clienți în România și devenim lideri pe piața asigurărilor


de viață.

2007
Deschiderea piaței de pensii private
Începem să oferim pensii privat, odată cu reforma sistemului de pensii din România.

2014
De la ING la NN Group

Diviziile ING de asigurări, pensii private și management al investițiilor devin NN Group.


Așa ne căpătăm numele NN și pe piața din România.

2016
Extinderea portofoliului cu asigurări de sănătate

Extinderea portofoliului cu asigurări de sănătate

2020
Devenim asigurator general

După mulți ani ca lideri în categoria asigurărilor de viață și a pensiilor private, intrăm pe
piața asigurărilor generale cu primul nostru produs: asigurarea de locuință.
PreviousNext
Portofoliul nostru
Credem că oricine are nevoie de alternative în fața neprevăzutului. Te invităm
să descoperi portofoliul nostru de soluții financiare.

Asigurări de viață și sănătate


Oferim numeroase tipuri de produse de asigurare, de la ajutor financiar în cazul unor
afecțiuni grave, la asigurări cu componentă de economisire sau investiții de viitor.

Asigurări de locuință
Protejăm locuințele clienților noștri cu o alternativă de asigurare care răspunde celor
mai frecvente 24 evenimente neplăcute.

Pensii private
Produse financiare care îi ajută pe oameni să se bucure de viață, călătorii, pasiuni,
familie cu un venit stabil chiar și după pensionare.

Investiții
Ne angajăm să găsim cele mai bune soluții de investiții și să le oferim clienților noștri o
gamă largă de oportunități financiare din care să aleagă.
PreviousNext
NN în cifre
2,2 mil
clienți unici
1500
De consultanți în toată țara
450
De angajați în sediul central
Cote de piață
30%
Asigurări de viață
52,2%
Pensii facultative
35,83%
Pensii obligatorii
*Conform rapoartelor Autorității de Supraveghere Financiară
Structura companiilor

Organigrama NN Asigurări de Viaţă

Organigrama NN Pensii SAFPAP

Organigrama NN Asigurări

Componenta structurii de conducere

Descarcă aplicația NN Direct


Cu NN Direct afli ce vrei să știi despre asigurarea sau pensia ta, așa că aici poți
descărca aplicația direct pe telefonul tău.
..

 NN România

Despre NNNN în comunitateNewsroomCariereHartă site

 Asistență Clienți

DocumenteAsistență produseEvoluţie fonduriRapoarte financiareCe este CRSCe este


FATCACe este SFDR

 Termeni și date

Termeni și condițiiPrelucrare date

 Folosirea asigurării

Asigurare sănătateAsigurare casăAsigurare viață

 Contact

Hartă sucursale și reprezentanțiSugestii și reclamațiiContactează-ne

Social media
 
Facebook LinkedinYoutube
NN Direct app
Google play app   Iphone app

S-ar putea să vă placă și