Sunteți pe pagina 1din 2

Măsuri de securitate şi sănătate în muncă la executarea lucrărilor la

înălţime specifice instalaţiilor electrice

Persoanele care organizează lucrări la înălţime specifice instalaţiilor electrice, conform


obligaţiilor prevăzute în instrucţiunile proprii privind lucrul la înălţime, vor ţine seama de
specificul instalaţiei electrice la care se va lucra, de tehnologia ce urmează a se aplica şi
de utilajele, respectiv dispozitivele specifice, ce urmează a fi folosite.

Împotriva căderii de la înălţime pe durata urcării şi coborârii executantul:


 se va echipa cu o centură complexă de al cărei element de prindere destinat opririi căderii (inel
dorsal sau frontal) este cuplat un opritor de cădere cu alunecare;
 va ancora de la sol, cu ajutorul unei prăjini speciale, suportul de ancorare flexibil la un punct
rezistent mecanic situat la înălţime şi va cupla opritorul de cădere cu alunecare la acesta;
 va urca prin metoda celor trei puncte (două mâini şi un picior sau două picioare şi o mână),
folosind pentru acces buloanele sau zăbrelele stâlpilor metalici zăbreliţi, alveolele stâlpilor din
beton precomprimat, scările clădite ori tampoane din cauciuc;
 se va asigura împotriva căderii cu ajutorul unui mijloc de legătură pentru poziţionare (frânghie
cu dispozitiv de reglare a lungimii sau cu lungime fixă), înainte de a întreprinde orice acţiune
care ar conduce la utilizarea mâinilor în alt scop decât cel de urcare-coborâre (amplasarea unui
opritor de cădere retractabil, mutarea cârligului aferent suportului de ancorare flexibil sau
executarea unei lucrări);
 în cazul utilizării unei scări simple sau culisante (extensibile) sprijinite de la sol, executantul va
asigura mai întâi scara împotriva răsturnării sau alunecării şi va urca sau va coborî pe aceasta
după ce, în prealabil, a ancorat suportul de ancorare flexibil, pe care şi-a cuplat opritorul de
cădere cu alunecare al propriei centuri complexe.

Util
Lungimea mijlocului de legătură pentru poziţionare cu/fără dispozitiv de reglare trebuie astfel
aleasă încât înălţimea de cădere în gol să nu fie mai mare de 0,5 m.
A doua persoană care urcă în scopul participării la lucrare va utiliza un opritor propriu de cădere
cu alunecare pe care îl cuplează la acelaşi suport de ancorare flexibil.
---

Pentru deplasarea pe orizontală la înălţime:


1. când există un punct de ancorare rezistent mecanic situat deasupra locului de muncă,
executantul:
 va ancora de acest punct, cu ajutorul unei piese de legătură, un opritor de cădere retractabil;
 va cupla capătul opritorului inelului dorsal sau frontal al propriei centuri.

2. când nu există un punct de ancorare rezistent mecanic situat deasupra locului de muncă,
executantul va utiliza, după caz, una dintre metodele:
 asigurarea împotriva căderii de pe consola unui stâlp prin trecerea peste unul dintre tiranţii
acesteia a unui mijloc de legătură (frânghie) cu lungime fixă/reglabilă cuplat de cele două inele
laterale ale centurii de poziţionare, parte componentă a centurii complexe;

 fixarea suportului de ancorare flexibil, cu ajutorul unei prăjini speciale, la un punct rezistent
mecanic, situat în vârful consolei; montarea unui opritor de cădere cu alunecare pe suportul de
ancorare, astfel încât acesta să se blocheze la tragerea, către baza consolei, a ochiului la un
punct de ancorare, rezistent mecanic, situat la baza consolei şi tensionarea suportului de
ancorare flexibil prin tragerea de capătul liber al acestuia.

1
Se trece peste acest suport de ancorare un mijloc de legătură cu lungime fixă/reglabilă cuplat la
cele două inele laterale ale centurii de poziţionare.

 folosirea a două mijloace de legatură (frânghii) cu lungime fixă/reglabilă cuplate la unul dintre
inelele laterale ale centurii de poziţionare pe care executantul le trece succesiv şi alternativ
peste (printre) zăbrelele consolei, riglei etc. pe măsură ce se efectuează deplasarea spre locul
de muncă (utilizarea a două frânghii fixe ca la trecerea peste obstacole).

În alternativă, utilizând metoda alpinismului utilitar, în cazul stâlpilor metalici zăbreliţi,


executantul:
 va realiza la unul dintre picioarele stâlpului (altul decât piciorul pe care urmează să urce) un
punct de asigurare (capul de coardă) utilizând un mijloc de legătură, carabinieră şi o frână
dinamică prin care se trece suportul de ancorare flexibil (coarda dinamică);
 va cupla carabiniera de la capătul suportului de ancorare flexibil (coarda dinamică) de inelul
frontal al propriei centuri complexe;
 va crea din bucle de asigurare (cordiţe cu carabiniere) la ficare 2 m, pe măsură ce urcă,
puncte de asigurare intermediară trecând prin carabinierele respective suportul de ancorare
flexibil; în acelaşi timp secundul trebuie să asigure suportul de ancorare prin frâna dinamică;
 se va asigura împotriva căderii cu mijlocul de legătură (frânghia) de poziţionare de îndată ce a
ajuns la nivelul (cota) locului de muncă;
 va fixa carabiniera de la capătul suportului de ancorare pe care îl desprinde de inelul frontal, la
un punct rezistent mecanic situat deasupra locului de muncă;
 va cupla, în vederea executării lucrării, opritorul de cădere cu alunecarea la suportul de
ancorare şi inelul frontal al centurii complexe.

S-ar putea să vă placă și