UNIVERSITATEA “PETRE ANDREI” DIN IAŞI

Facultatea de DREPT
Specializarea DREPT
Anul III

Referat la disciplina

DREPT PENAL SPECIAL

INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI

RESPONSABIL DISCIPLINĂ:

CUPRINS

1. Trăsăturile infracțiunii
 2. Infracțiunile comise de militari

3. Elemente de procedură

4. Concluzie

5. Bibliografie

INFRACȚIUNI SĂVÂRȘITE DE MILITARI

Pe parcursul prezentului referat ne propunem să trasăm cadrul legal general și special

aplicabil infracțiunilor comise de militari. Pentru atingerea acestor obiective vom face o scurtă
trecere în revistă a trăsăturilor pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a putea fi considerată

2
infracțiune, a sediului materiei ce reglementează infracțiunile comise de militari, urmând ca în ultima
parte a studiului să ne referim la faptele ce constituie infracțiuni, la sancțiunilor aplicabile și la
procedura de urmat în cazul în care se constată săvârșirea unei fapte cu caracter infracțional.

I. Trăsăturile infracțiunii

Legiuitorul român a ales să ofere o definiție conceptului de infracțiune în cuprinsul art. 15 alin.
(1) din Codul penal. Astfel, se arată că infracțiunea este ,,fapta prevăzută de legea penală, săvârșită
cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.”
Pornind de la definiția legală, putem identifica cele patru trăsături generale ale infracțiunii,
trăsături care permit delimitarea infracțiunii de alte forme ale ilicitului. În concret, este vorba despre:
a. Prevederea faptei de către legea penală, acestă trăsătură decurgând din principiul legalității
incriminării și pedepsei, principiu conform căruia nicio faptă nu poate fi considerată
infracțiune dacă nu există o lege care să prevadă acest lucru și nicio sancțiune penală nu
poate fi aplicată dacă ea nu era pevăzută de lege pentru fapta comisă.
b. Vinovăție, aceasta având în vedere elementul subiectiv din conținutul normei de
incriminare, putând avea, în concret, ca forme intenția directă, , intenția depășită, culpa cu
prevedere și, nu în ultimul rând, culpa fără prevedere).
c. Caracterul nejustificat, având în vedere că nu orice faptă prevăzută de legea penală
reprezintă prin ea însăși o infracțiune. Caracterul nejustificat este exclus de cauzele
justificative, comiterea faptei fiind permisă de lege: legitima apărare, starea de necesitate,
exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații, consimțământul persoanei vătămate.
d. Imputabilitate, întrucât pentru a putea angaja răspunderea penală a unei persoane este
necesar a se dovedi faptul că aceasta avea reprezentarea faptei sale și ar fi putut avea o
conduită legală. În concret, cauzele care exclud imputabilitatea sunt: constrângerea fizică,
constrângerea morală, excesul neimputabil de legitimă apărare sau stare de necesitate,
minoritatea, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea și cazul fortuit.

Fără a intra în alte detalii, arătăm faptul că pentru tragerea la răspundere a unei persoane, fie
că este vorba despre un civil sau despre un militar, este necesară întrunirea tuturor condițiilor
precizate în cele ce preced.
Cu titlu preliminar arătăm faptul că, la modul general, aproape toate infracțiunile pot fi
comise și de militari. Cu toate acestea, există și infracțiuni care pot fi comise doar de către militari în
calitate de autori, desigur cu posibila participare a civililor, însă în calitate de instigatori sau complici.

3
 Având în vedere că obiectul prezentului studiu constă în infracțiunile specifice militarilor, ne
vom concentra atenția asupra Titlului XI - Capitolul 1 (Infracțiuni săvârșite de militari) din Partea
specială a Codului penal. Este vorba despre art. 413 – art. 431 C. pen. De asemenea, facem trimitere
la prevederile Codului de procedură penală care conține câteva norme ce reglementează competența
organelor de cercetare penală, respectiv a instanțelor în cazul infracțiunilor săvârșite de militari.

II. Infracțiunile comise de militari

Pentru început menționăm că în cuprinsul Titlului XI – Capitolul I din Partea specială a
Codului regăsim următoarele infracțiuni:
- absența nejustificată,
- dezertarea,
- încălcarea consemnului ,
- părăsirea postului sau comenzii,
- insubordonarea,
- constrângerea superiorului,
- abuzul de autoritate,
- lovirea superiorului ori a inferiorului,
- capitularea,
- părăsirea câmpului de luptă,
- zborul neautorizat,
- părăsirea navei,
- părăsirea comenzii,
- neluarea măsurilor necesare în operațiunile navale,
- coborârea pavilionului,
- coliziunea.

Articolul 413 incriminează absența nejustificată și prevede faptul că ,,Absența nejustificată

a oricărui militar de la unitate sau de la serviciu, care a depășit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore,
în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închisoare de
la unu la 3 ani sau cu amendă.”
Articolul 414 incriminează dezertarea și prevede faptul că ,,(1)  Absența nejustificată de la
unitate sau de la serviciu, care depășește 3 zile, a oricărui militar se pedepsește cu închisoare de la
unu la 5 ani sau cu amendă.(2) Dezertarea săvârșită în următoarele împrejurări: a)  de doi sau mai

4
mulți militari împreună; b)  având asupra sa o armă militară; c)  în timpul misiunilor la care
participă în afara teritoriului statului român, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani. (3)  În
timp de război sau pe un teritoriu pe care a fost proclamată starea de asediu sau de urgență,
dezertarea oricărui militar de la unitate sau serviciu care a depășit 24 de ore se pedepsește cu
închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Articolul 415 incriminează încălcarea consemnului și prevede faptul că ,,(1) Încălcarea
regulilor serviciului de pază, intervenție, însoțire sau de securitate se pedepsește cu închisoare de la
3 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Încălcarea consemnului de către santinela aflată în post la
depozitele de armament, muniții sau alte materiale explozive ori în alte posturi de un deosebit interes
militar sau de stat se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.(3)  Faptele prevăzute în alin.
(1) și  alin. (2) săvârșite în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se
pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Articolul 416 incriminează părăsirea postului sau comenzii și prevede faptul că ,,
(1) Părăsirea de către militar a postului, a serviciului sau a oricărui alt loc în care acesta trebuia să
se afle se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la un an.(2)  Părăsirea comenzii sau a serviciului de
permanență de către orice militar se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.(3) Faptele
prevăzute la alin. (1) și (2) săvârșite pe durata stării de asediu sau a stării de urgență se pedepsesc
cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar dacă au fost săvârșite în timp de război, se pedepsesc cu
închisoare de la 3 la 10 ani.”

Articolul 417 incriminează insubordonarea și prevede faptul că ,,(1) Refuzul de a executa

un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu
amendă.(2) În timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, pedeapsa pentru
fapta prevăzută în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani.”
Articolul 418 incriminează constrângerea superiorului și prevede faptul că ,,
(1) Constrângerea, prin orice mijloace, a superiorului de către inferior sau a șefului de către
subordonat, la încălcarea îndatoririlor de serviciu se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.
(2) Fapta prevăzută în alin. (1)  săvârșită de 2 sau mai mulți militari împreună ori în fața trupei
adunate sau prin folosirea unei arme se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.(3) În timp de
război fapta prevăzută în alin. (1) se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar fapta prevăzută
în  alin. (2)  se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani.”
Articolul 419 incriminează abuzul de autoritate și prevede faptul că ,,Fapta superiorului
sau a șefului care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, cauzează o vătămare gravă a intereselor

5
legale ale inferiorului sau subordonatului ori îl obligă să încalce îndatoririle de serviciu se
pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.”
Articolul 420 incriminează lovirea superiorului ori a inferiorului și prevede faptul că ,,
(1) Lovirea superiorului de către inferior sau a șefului de către subordonat, atunci când superiorul
sau șeful se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori pentru acte îndeplinite în legătură cu
aceste atribuții, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeași
pedeapsă se sancționează și lovirea săvârșită de către superior sau șef împotriva inferiorului sau a
subordonatului, atunci când inferiorul sau subordonatul se află în exercitarea atribuțiilor de serviciu
ori pentru acte îndeplinite în legătură cu aceste atribuții.(3) Când faptele prevăzute în alin.
(1) și  alin. (2)  au fost comise în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență,
limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.”
Articolul 421 incriminează capitularea și prevede faptul că ,,Predarea în mâinile inamicului
de către comandant a forțelor armate pe care le comandă, lăsarea în mâinile inamicului, distrugerea
sau aducerea în stare de neîntrebuințare de către comandant a mijloacelor de luptă sau a altor
mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca vreuna dintre acestea să fi fost determinată de
condițiile de luptă, se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și
interzicerea exercitării unor drepturi.”

Articolul 422 incriminează părăsirea câmpului de luptă și prevede faptul că ,,Părăsirea

câmpului de luptă sau refuzul de a acționa, săvârșite în timpul luptei, ori predarea în captivitate sau
săvârșirea altor asemenea fapte de natură a servi cauzei inamicului se pedepsește cu detențiune pe
viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Articolul 423 incriminează zborul neautorizat și prevede faptul că ,,(1) Zborul cu o
aeronavă aparținând forțelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum și
nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spațiul
aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu camendă.(2) Dacă
fapta a avut ca urmare distrugerea sau degradarea aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la
10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este
închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Articolul 424 incriminează părăsirea navei și prevede faptul că ,,(1) Părăsirea unei nave
militare în caz de naufragiu de către comandant, înainte de a-și fi exercitat până la capăt
îndatoririle de serviciu, precum și de către orice alte persoane ce fac parte din echipajul navei, fără

6
ordinul comandantului, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.(2) Dacă fapta este săvârșită
în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se pedepsește cu închisoarea de
la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Articolul 425 incriminează părăsirea comenzii și prevede faptul că ,,(1) Părăsirea comenzii
de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, în situații care ar fi
putut periclita nava militară sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepsește cu închisoarea
de la 2 la 7 ani.(2) În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârșit în timpul luptei, de către
comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este închisoarea de
la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Articolul 426 incriminează neluarea măsurilor necesare în operațiunile navale și prevede
faptul că ,,Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care, fără a fi fost
oprit prin vreun ordin sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea:a)  nu ia
măsurile necesare să atace, să lupte împotriva inamicului, să ajute o navă a statului român sau a
unei țări aliate, urmărită de inamic ori angajată în luptă;b)  nu ia măsurile necesare pentru a
distruge un convoi inamic;c)  nu urmărește navele de război sau comerciale ale inamicului se
pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”
Articolul 427 incriminează coborârea pavilionului și prevede faptul că ,,Coborârea
pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza inamicului, săvârșită de către comandantul
unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum și de către orice altă persoană
ambarcată, se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor
drepturi.”
Articolul 428 incriminează coliziunea și prevede faptul că ,,(1) Fapta comandantului unei
nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, care a produs o coliziune sau punerea
pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea gravă a acesteia, se pedepsește cu
închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.(2) În cazul în care fapta
prevăzută în alin. (1)  a fost săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
(3) Fapta prevăzută
în  alin. (1) săvârșită în timp de război, pe durata stării de asediu sau a stării de urgență, se
pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.”

7
 III. Elemente de procedură

Privitor la aspectele de țin de procedură, înțelegem să facem trimitere, în primul rând, la

prevederile art. 431 din Codul penal. Astfel, se prevede faptul că pentru infracțiunile
prevăzute de art. 413 – 417, acțiunea penală se pune în mișcare doar la sesizarea
comandantului. În concret, este vorba despre infracțiunile de absență nejustificată, dezertare,
încălcare a consemnului, părăsire a postului sau comenzii și insubordonare.
Întrebarea care se naște este ce se întâmplă în cazul în care aceată sesizare nu există.
Considerăm că ne-am afla în cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură
penală. Neputând fi pusă în mișcare acțiunea penală, față de militar nu se poate lua nicio
măsură preventivă, cu excepția reținerii pentru 24 de ore. Mai mult decât atât, acesta nu va
putea fi trimis în judecată, iar soluția pe care o pot da organele de urmărire penală este
clasarea, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală.
Un alt element de procedură important privește compența organelor de urmărire
penală. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (4) din Codul de procedură penală
,,Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod
obligatoriu, de procurorul militar”. De asemenea, în alineatul imediat următor se arată că
,,Procurorii militari din cadrul parchetelor militare sau secțiilor militare ale parchetelor
efectuează urmărirea penală potrivit competenței parchetului din care fac parte, față de toți
participanții la săvârșirea infracțiunilor comise de militari, urmând a fi sesizată instanța
competentă potrivit art. 44.”Nu în ultimul rând, art. 44 alin. (4) prevede că ,,Dacă dintre
instanțe una este civilă, iar alta este militară, competența revine instanței civile.”

CONCLUZIE

Analizând textele legale invocate în cele ce preced, vom concluziona că în cazul în

care o infracțiune este săvârșită de un militar, monopolul competenței desfășurării urmăririi
penale aparține procurorului militar. Aceeași soluție este aplicabilă și în cazul în care
infracțiunea a fost comisă de un militar împreună cu un civil. Soluția este, însă, diametral
opusă pentru faza de judecată. Dacă infracțiunea este comisă doar de militar, în mod firesc,
competența de judecată aparține instanței militare, însă, în ipoteza participării la faptă a unui
civil, competența va aparține instanței civile.
Nu în ultimul rând, menționăm faptul că, la nivelul României, instanțele militare sunt

8
Tribunalul Militar, respectiv Curtea militară de apel. Potrivit art. 37 din Codul de procedură
penală ,,Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari
până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor
instanțe”. Mergând mai departe, portivit art. 39 din Codul de procedură penală, ,,(1) Curtea
militară de apel judecă în primă instanță: infracțiunile prevăzute de Codul penal la art. 394-
397, 399-412 și 438-445, săvârșite de militari; infracțiunile privind securitatea națională a
României, prevăzute în legi speciale, săvârșite de militari; infracțiunile săvârșite de
judecătorii tribunalelor militare și de procurorii militari de la parchetele militare care
funcționează pe lângă aceste instanțe; infracțiunile săvârșite de generali, mareșali și
amirali; cererile de strămutare. (2) Curtea militară de apel judecă apelurile împotriva
hotărârilor penale pronunțate de tribunalele militare.”

BIBLIOGRAFIE

1. STRETEANU, Florin, NIȚU, Daniel, Drept penal – Partea generală, Editura

Universul Juridic, București, 2014;
2. LEFTERACHE, Lavinia Valeria, Drept penal – Partea Generală, Editura
Universul Juridic, București, 2014;
3. BOGDAN, Sergiu, ȘERBAN, Dorin Alina, ZLATI, George, Noul Cod penal –
Partea specială. Perspectiva clujeană, Editura Universul Juridic, București, 2014;
4. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510
din 24 iulie 2009;
5. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul
Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010;