RASPUNDEREA PENALA A CADRELOR MILITARE

IN RAPORT DE CALITATEA SPECIALA

Intr-o societate democratica si intr-un stat de drept fortele armate ocupa o pozitie deosebit
de importanta in virtutea rolului pe care il au in ceea ce priveste apararea celor mai importante
valori de care depide insasi fiinta statala. Astfel, suveranitatea, independenta, indivizibilitatea si
integritatea teritoriala a statului, democratia precum si alte valori esentiale depind in mare masura
de preexistenta unei armate puternice care sa garanteze inalienabilitatea elemetelor enumerate.
Puterea armatei se masoara atat prin capacitatile de lupta (cuantificabila la randul sau prin dotarile
tehnice de care beneficiaza, numarul militarilor activi si a celor trecuti in rezerva, logistica, etc.)
cat si prin gradul de incredere si respect cuvenite de care trebuie sa se bucure o armata intr-o
societate democratica. Pentru beneficiul discutiei facem precizarea ca forma de guvrnamant aflata
la conducerea statului se afla intr-o relatie de dependenta fata de sprijinul pe care numai fortele
militare sunt in masura sa il ofere, sprijin ce poate sa se manifeste atat pe plan intern cat si pe plan
extern si este orientat catre aducerea la indeplinire a politicilor publice. Aceasta sustinere de care
facem vorbire isi rasfrange efectele, printre altele, si in sentimentul de securitate al natiunii
respective si totodata prin aceasta se contureaza si o anumita stabilitate a factorului politic aflat la
putere.
In afara obiectului de activitate specific armatei, adesea aceasta si-a adus aportul si pe
planul altor domenii de activitate, atunci cand interventia sa a fost imperioasa. Spre exemplu in
cazul unei inundatii sau a unui cutremur puternic, atunci cand fortele Ministerului de Interne nu
pot raspunde indeajuns nevoilor presupuse de circumstantele produse de respectivul dezastru
natural, fortele armate au contribuit in vederea redresarii situatiei.
In baza acestei meniri a fortelor militare, pe planul dreptului material au fost create norme
de incriminare cu subiect activ circumstantiat (un militar), iar sub aspect procesual exista o serie
de reguli specifice tocmai in baza calitatii subiectului activ al infractiunii (competenta diferita,
citarea obligatorie a militarilor la fiecare termen). De asemena cu implicatii atat pentru dreptul
substantial cat si cel formal este si institutia sesizarii comandantului ce se infatiseaza ca o conditie
de pedepsibilitate si procedibilitate
Prezenta lucrare nu isi propune sa trateze din perspectiva comparata si in amanunt aspectele
supuse analizei ci se limiteaza la o descriere generala a lor astfel incat in cele ce urmeaza vom
cerceta in ansamblu specificul acelor norme de incriminare cu subiect activ calificat in persoana
unui militar si vom incerca sa identificam argumente pro si contra sistemului jurisdictiei separate
a militarilor. Temele supuse dezbatrii vor trece prin filtrul principiilor care stau la baza unei
societati democratice si ale unui stat de drept, principii specifice natiunilor civilizate, iar cadrul
legislativ suport va fi centrat in deosebi pe sistemul din Romania si pe cel din Republica Moldova.
 CHESTIUNI DE ANSAMBLU CU PRIVIRE LA PERSPECTIVA DE VIITOR A
JURISDICTIILOR SPECIALE IN CAZUL MILITARILOR

Sub aspectul competentei organelor judiciare si al organizarii judiciare se poate observa cum
atat specificului activitatilor desfasurate de catre fortele armate, cat si statutul special de care se
bucura cadrele militare au constituit temeiuri justificate care au condus in unele state catre aparitia
unui sistem diferentiat de organizare a organelor judiciare bazat pe delimitarea competentei in
raport de calitatea persoanelor care alcatuiesc corpul cadrelor militare, indiferent de gradul
acestora. S-a plecat de la prezumtia ca numai un alt militar ar putea fi capabil sa inteleaga pe deplin
gravitatea faptele unui alt militar si periculozitatea acestuia, consideradu-se deci ca suma
principiilor care guverneaza aceasta onorata profesie nu este accesibila oricui. De asemenea
structura ierahizata a armatei a constituit un alt argument pentru acest sistem diferentiat pentru
anchetarea si judecarea separata a militarilor de civili.
Pentru inceput trebuie precizat ca urmarirea/judecarea separata a militarilor are loc in cazul
tuturor infractiunilor (si nu doar a celor in care legea cere ca autorul sa aiba calitatea de militar),
dar doar in ipoteza in care suspect/inculpat este cadrul militar (nu si cand acesta are calitatea de
persoana vatamata de savarsirea infractiunii).
Prin jurisdictie urmand a se intelege puterea unei autoritati de a judeca si decide in cazul
unui conflict de drept (cognitio) precum si forta executorie cu care este inzestrata hotararea luata.
Jurisdictia mai poate fi privita si ca aplicare a legii asupra unui litigiu concret, dar cum o dezbatere
asupra notiunii de jurisdictie nu face obiectul prezentei lucrari ne vom opri aici, in continuare
limitandu-ne doar la dezvoltarea conceptului de jurisdictie speciala. Astfel, cand se vorbeste despre
o jurisdictie speciala se are in vedere acel organ cu activitate jurisdictionala care are o competenta
stabilita de a judeca doar anumite fapte, acte sau persoane.
CEDO a statuat in jurisprudenta sa ca un civil nu poate fi judecat de catre o instanta militara,
astfel incat in procesul penal intervine o prorogare de competenta in favoarea instantelor civile de
ajudeca si un militar daca in respectiva cauza este trimis in judecata alaturi de militar si un civil,
indiferet de forma participatii penale daca este cazul si indiferent de gradul instantei militare in
raport de instata civila. In acest ultim caz, comepetenta de judecare a tuturor iculpatilor si a tuturor
faptelor revine instantei civile egale in grad instantei militare.
Militarii beneficiaza de o procedura usor diferita in anumite situati bazata pe specificul
activitatii lor. Astfel art. 353 alin II teza finala prevede ca militarii se citeaza la fiecare termen,
chiar si daca au solicitat judecata in lipsa. De asmeena si locul citatiei si executarea mandatului de
aducere in cazul militarilor difera, acestia fiind citati la unitatea din care fac parteprin mijlocirea
comandantului, iar exceutarea mandatului de aducere are loc prin intermediului comandantului
unitatii militare sau a politiei militare. Tot din categoria procedurilor ce tin seama de statutul de
militar al acuzatului este si dispozitia legala conform careia judecatorul militar si procurorul militar
(de ancheta sau de sedinta) trebuie sa aiba gradul militar cel putin egal cu al acuzatuli. Scopul
acestei prevederi este clar si anume acela de a da eficienta principiului independentei justitiei care
trebuie sa se manifeste nu numai fata de celelalte puteri ale statului dar si fata de partile din dosar.
Surprinzand esenta situatiei supuse dezbatrii precizam ca se naste nevoia de a sti daca judecarea
unor cauze cu militari poate fi efectuta de orice judecator. Fara indoiala ca fiecare judecator
beneficiaza de prezumtia ca prezinta suficiente garantii care sa asigure aplicarea corecta a legii,
doar ca infaptuirea justitiei in asemena cauze nu se margineste la aplicarea legii ci transcede
aceasta, trebuind sa tina seama si de spiritul activitatii militare, mai ales de disciplina si ordinea
atat de indispensabile activitatii militare. Or se poate sustie in mod rezonabil prezumtia conform
careia numai judecatorii militari pot fi capabili sa inteleaga specificul activitatii militarilor?
Noi credem ca nu se poate argumenta dincolo de critici o astfel de pozitie intrucat instantele militar
nu judeca doar acele fapte specifice activitatii militare (unde cu adevarat s-ar justifica un regim
special) ci orice fapte penale savarsite de militari, fiind vorba despre o comepetenta dupa calitatea
persoanei. Apoi, ar fi suficient pentru asigurarea acestei nevoi a unor complete specializate la nivell
instatelor care sa judece asemena cauze. Alte argumente ce mai pot fi luate in calcul sunt activitatea
extem de redusa a instantelor militare in comparatie cu instantele civile, si deci costuri inutile
alocate de la bugetul de stat. Poate fi luata in calcul si cariera militara a judecatorilor si procurorilor
militari care este in mainile Ministerului Apararii, afectandu-se in mod vizibil cel putin aparenta
de impartialitate.
De altfel, si in Roomania s-a simtit si inca se simte un curent de desfiintare totatala a instantelor
militare, CSM ianitand chiar o propunere in acest sens. Majortatea statelor europene nu au
incorporat in sistemele lor instante militare, obsrvandu-se un trend de diminuare a practicii de a
judeca separat militarii de civili la nivel global.
Argumentele si concluziile prezentate mai sus pentru instantele militare sunt valabile in mod
corespunzator si parchetelor militare.

ASPECTE GENERALE CU PRIVIRE LA INFRACTIUNILE CONTRA

CAPACITATII DE LUPTA A FORTELOR ARMATE

Cu privire la incriminarile care au ca subiect activ un militar, legea penala romana ofera un
capitol distinct in Titlul XI al Partii Speciale a codului penal intitulat “infractiuni savarsite de
militari”. In acest Capitol sunt descrise un numar de 14 infractiuni, iar in alte 3 articole se instituie
regula sanctionarii tentativei, conditia de pedepsibilitate si procedibilitate a sesizarii
comandantului si de asemenea se arata ce alte infractiuni se pot fi comise in mod corespunzator pe
aronave militare. In Capitolul II al aceluiasi Titlu XI sunt incriminate 6 fapte care pot fi savarsite
atat de militari cat si de catre civili, fapte ce se afla in stransa legatura cu cele comise de militari
intrucat afecteaza direct capacitatea de lupta a fortelor armate. Chiar legiuitorul stabileste linia de
demarcatie intre cele doua grupe de infractiuni prin calitatea oferita subiectului activ al infractiunii.
In anul 2004 Romania a devenit membru NATO, ocazie cu care au avut loc o serie de reforme
ale armatei care au generat trecerea de la o armata de masa la una profesionalizata. Una dintre
aceste masuri a fost luata prin Legea 395/2005 si a vizat suspendarea serviciului militar obligatoriu
pe timp de pace, creandu-se o armata alcatuita doar din profesionisti. Legea penala nu putea
ramane in afara acestei reforme si astfel a trebuit si ea sa fie restructurata si pusa in acord cu noua
viziune despre armata, Noul Cod Penal constituind cel mai pun prilej pentru aceasta. In noua
legiuire unele infractiuni nu se mai gasesc fiind trecute in legi speciale(spre exemplu infractiunea
de sustragere de la rechizitii militare prevazuta de art. 352 di Vechiul Cod Penal, dar o fapta de
acelasi gen din Legea 132/1997 in art.34 alin (1) coroborat cu art. 33 alin (1) lit. a) este prevazuta
ca infractiune) iar altele au fost dezincriminate.
Schimbarea denumirii titlului XI in “infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate”
din “infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei” din Titlul X al vechiului Cod penal nu
este intamplatoare ci se datoreaza reconsiderarii valorii sociale protejate, reflecatnd in acelasi timp
si o schimbare de optica in dmeniul politicii de securitate externa si interna. “Principiul suficientei
rezonabile pentru aparare” aplicabil si Romaniei prin prisma calitatii de membru fondator al
Pactului de la Varsovia a incetat in anul 1989 odata cu parasirea aliantei, astfel incat redenumirea
acestui Titlului pare o consecinta fireasca a modificarilor realitatilor din acest domeniu. “Pe fondul
unor schimbari de paradigma la nivel global” a aparut “Strategiia nationala pentru o Romanie
puternica in Europa si in lume” pe perioada 2015-2019 ce s-a fundamenat pe cateva evolutii de
care trebuie sa se tina cont cum ar fi faptul ca “Romania se afla inrt-o regiune in care a fost mult
timp caracterizata de prezenta unor conflicte inghetate. Astazi regiunea este marcata de conflicte
active si de o deteriorare a relatiilor dintre NATO si Federatia Rusa. Prezenta zonelor de conflict
in regiune ridica in mod direct si problema securitatii cetatenilor romani in zoana”. Legea 203/2015
stabileste clar ca pentru implementarea strategiei de aparare se vor avea in vedere cerintele si
recomandarile NATO care isi au izvorul in: a) procesul de planificare a apararii in NATO, b)
Conceptul strategic al NATO, c) Directiva politica a NATO, d) Strategia de Securitate a Uniunii
Europene, e) alte documente NATO si UE de planificare in domeniul apararii si f) scenariile
strategice si documentele de planificare a operatiiloor. La nivel national principalele documente
care inglobeaza planificarea apararii sunt strategia nationala de aparare a tarii si programul de
guvernare in timp ce Carta alba a apararii, Strategia militara, Directiva de planificare a apararii,
programele majore si planurile anuale constituie documente suport la nivel departamental.
Cu privire la intelesul notiunii de “capacitate de lupta” doctrina de specialitate a raspuns ca trebuie
sa se inteleaga capacitatea, posibilitatea unei forte in orice moment de a obtine rezultate in
dezvoltarea unei misiuni asupra unui anumit inamic, intr-un mediu specific de lupta (1). Fortele la
care se refera legiuitorul sunt: 1) fortele luptatoare, din a caror componenta fac parte unitatile
blindate si unitatile fara blindate; 2) fortele de sprijin de lupta alcatuite la randul lor din unitati de
artilerie, unitati de artilerie si rachete antiblindate, unitati de artilerie si rachete antiaeriene, de
geniu, de razboi electronic, de aparare nucleara, biologica si chimica –NBC, de cercetare, de
comunocatii si informatica , de politie militara; 3) forte de sprijin logistic compuse din unitati de
aprovizionare si transport, de mentenanta, medicale, sanitar-veterinare, de comendura si indrumare
a circulatiei, bancare de campanie;
Este lesne de constatat ca infractiunile contra capacitatii de lupta au numeroase puncte comune,
dar si aspecte care le diferentiaza, motiv pentru care in continuare ne propunem sa atingem doar
aspectele de esenta si comune ale infractiunilor savarsite de militari fara a detalia particularitatile
fiecarei infractiuni. De asemenea ne vom apleca cu atentie asupra art. 430 din C.P. in considerarea
efectelor produse din perspectiva angajarii raspunderii penale.
Astfel, obiectul juridic generic (de grup) al acestor infractiuni il constituie ansamblul relatiilor
sociale care privesc mentinerea capacitatii de lupta a formatiunilor militare care alcatuiesc fortele
armate. Caracteristicile specifice ale aceastei valoari sociale fac ca asigurarea ei sa fie efectiva
doar prin mijloace de protectie penala. Obiectul juridic special difera de la infractiune la infractiune
in functie de specificul acestei si poate consta spre exeplu in suma relatiilor sociale constituite in
jurul ordinii si disciplinei ce trebuie sa caracterizeze fiecare unitate militara, climat ce nu poate fi
realizat in absenta nejustificata a militarului de la unitate cum este cazul infractiunii de absenta
nejustificata, fapta prevazuta si pedepsita de art. 413 C.P.
De remarcat este ca putem identifica si infractiuni pluriofensive –care apara mai multe valori
sociale- spre exemplu in cazul infractiunii de lovire a superiorului sau a inferiorului pe langa
climatul normal de ordine si disciplina din unitatea militara apara si integritatea corporala a
superiorului sau a inferiorului, acesta din urma avand calitatea de subiect pasiv secundar.
In privinta obiectului material al acestor infractiuni apreciem ca marea majoritate sunt lipsite de
obiect material penru ca valoarea sociala proteguita de norma incriminatoare nu este susceptibila
de materializare, insa sunt infractiuni care prezinta obiect material (art. 418-constrangerea
superiorului, art. 420-lovirea superiorului ori a inferiorului) unde elementul material al infractiunii
se rasfrange direct asupra corpului subiectului pasiv adicent (secundar). In mod asemenator au
obiect material si coliziunea (art. 428) sau infractiunile prevazute de 430 si care este reprezentat
de nava militara sau aeronava militara ce au fost distrus, degradatte sau aduse in stare de
neintrebuintare.
Subiectul activ al infractiunii a determinat legiuitorul sa subdivida categoria infractiunilor contra
caacitatii de lupta a fortelor armate in “Infractiuni savarsite de militari” (Capitolul I) si Infractiuni
savarsite de militari sau civili” (Capitolul II). Insasi nevoia legiuitoruli de a specifica expres
diferenta de subiect activ si totodata de a delimita cele doua subgrupe de infractiuni, denota
importanta si atentia pe care le ofera acesta faptelor savarsite de catre militari in raport de civili.
Capitolul I fiind destinat doar infractiunilor comise de militari este de la sine inteles ca aceasta
conditie ca fapta descrisa sa fie comisa doar de un autor militar are natura juridica a unui element
constitutiv in lipsa careia fapta nu satisface exigentele de tipicitate.
Pentru o lege care sa indeplineasca cerintele de claritate si predictibilitate, legiuitorul a binevoit sa
stabileasca el continutul notiunii de militar in art. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor
militare unde se prevede ca prin cadre militare se au in vedere “cetatenii romani carora li s-a
acordat grad de ofiter, maistru militar sau subofiter in raport cu pregatirea lor militara si de
specialitate, in conditiile prevazute de lege”. Pe timp de razboi, Preseditele Romanii poate acorda
generalilor gradul de maresal care este cel mai inalt grad militar. In functie de ocuparea sau nu a
unei functii militare se poate face delimitare intre militarii in activitate, cei rezervisti si cei aflati
in retragere. In Capitolul II, faptele descrise nu au un subiect activ circumstantiat astfel incat, asa
cum precizeaza si denumira capitolului, aceste infratiuni pot avea in calitate de autor orice
persoana, atat militar cat si civil, aspect reliefat de primele doua articole din acest capitol (art. 432
si art. 433) care isi incep continutul legal cu expresia “fapta persoanei” ceea ce arata fara nicio
indoiala ca autor al infractiunii poate fi orice persoana. Participatia penala, de principiu este
posibila saub toate formele, nefiind necesar ca instigatorul sau complicele sa aiba calitatea ceruta
de lege pentru autor. In schib, coautoratul nu este posibil in cazul acelor infractiuni unde legea
prevede o obligatie ca caracter strict personal, cum este cazul infractiunii de absenta nejustificata
in care fiecare militar are obligatia de a fi prezent la unitate. Chiar si in ipoteza unei intelegeri
prealabile, infractiunea isi pastreaza caracterul de infractiune proprie.
Cu privire la subiectul pasiv se impune sa precizam ca pe statul este titular al valorii principale
prin unitatea militara din care face parte autorul infractiunii prin inregistrarea unei scaderi a
capacitatii de lupta. Adiacent la unele infractiuni apare si un subiect pasiv secundar a carui valori
sociale sunt si ele protejate de legea penala, dar in subsidiar in raport de cele amintite mai sus.
Se poate lesne observa ca la unele infractiuni, () este comuna situatia premisa care consta in
preexistenta unei stari de razboi sau de asediu ori a fost instituita starea de urgenta, alteori unele
infractiuni sunt conditionate de preexistenta unei obligatii cu caracter militar. In aceslasi timp
starea de razboi, asediu sau de urgenta reprezinta si o cerinta esentiala de timp pe lanaga elementul
material al laturii obiective, deci cu valoare de element constitutiv, alteori ea figureaza doar ca un
element circumstantial agravant.
Elementul material al acestor infractiuni este variat dar de principiu se comite prin comisiune
(actiune) si doar in mod eceptional se faptele sunt compatibile si cu omisiunea. Bineinteles ca pe
caz concret pot fi imaginate situatii cand fapta comisiva se poate savarsi si prin omisiune daca sunt
indeplinite si cerintele prevauzte de art. 17 C.P. Pe langa elementul material pot fi inregistrate
anumite crerinte esentiale cu valoarea unor elemente de tipicitate in lipsa carora fapta isi pierde
caracterul infractional, cum ar fi cerinte de mod ca in situatia infractiunii prevazuta de art. 413
unde absenta trebuie sa fie nejustificata. Urmarea imediata consta in cazul tuturor infractiunilor in
crearea unei strai de pericol pentru capacitatea de lupta a fortlelor armate. Si acest element al laturii
obiective poate preznta o particularitate in ipoteza acelor infractiuni cu obiect juridic secundar si
subiect pasiv adiacent cand se poate identifica si o urmare secundara care poate consta si intr-o
vatamare a unor valor sociale, fiind corespunzatoare valorii sociale aparate in secundar de legea
penala. Raportul de cauzalitate este prezumat de legiuitor si nu trebuie dovedit.
Sub aspectul laturii subiectise se pare ca acest gen de infractiuni se savrsesc doar cu intenti directa
sau indirecta. Mobilul si scopul nu sunt prevazute ca cerinte esentiale pe langa elementul subiectiv
astfel inca vor fi avute in vedere de instanta in procesul de individualzare judiciara a pedepsei sau
a modalitaii de excutare.
Actele de pregatire desi posibile nu sunt incriminate, iar tentativa este sanctionata doar in cazul
infractiunilor indicate de art. 429 (infractiunile din Capitolul II nu au prevazut un text de lege care
sa prevada sanctionarea tentativei). Consumarea infractiunii are loc odata cu savarsirea
elementului material, urmarea imediata producandu-se instantaneu, fiind vorba de infractiuni de
periol. In cadrul acestor infractiuni pot fi identificate pedepse dintre cele mai aspre cuprinse intre
15-25 ani de inchisoare sau detentiune pe viata ( parasirea campului de lupta - art. 422), dar si cu
un regim sanctionator mai bland cuprins intre 3 luni- 3 ani de inchisoare (dezertarea – art. 414).
Art 331 atrage atentia prin reglementarea cauzei de procedibilitate si pedepsibilitate a sesizarii
comandantului unitatii militare in cazul infractiunilor de: absenta nejustificata, dezertare, incalcare
a consemnaului, parasire a postului sau a comenzii si de insubordonare.
Ratiunea de a fi legiferat un astfel de text poate fi gasita in aceea ca aceste infractiuni sunt
indreptate in contra ordinii si disciplinei militare, iar singurul chemat sa aprecieze asupra
oportunitatii angajarii raspunderii penale a militarului este doar comandantul unitatii militare. Ca
natura juridica aceasta institutie este asemanatoare plangerii prealabile, intrucat ambele sunt cauze
ce odata constate lipseste de obiect actiunea penala, cu toate ca in cazul sesizarii comandantului
nu putem vorbi despre un termen de introducere, iar sub aspect teoretic plangerea prealabila este
o cauza generala de inlaturare a raspunderii penale in timp ce sesizrea comandantului reprezinta o
cauza de impunitate, dar specificam din nou, efectele juridice produse sunt aceleasi.

ANALIZE SCURTE PRIVITOARE LA COMANDA AUTORITATII LEGITIME

De-a lungul mileniilor a fost nevoie de a sti daca cel care in temeiul unui ordin al unui superior
savrseste o infractune este pasibil de pedeaspa. Raspunsul a fost insa diferit in functie de conditiile
unei epoci ,de cultura unor popoare, de experienta lor, si de o multitudine alti factori. In perioada
contemporana in statele civilizate raspunsul la aceasta intrebare a fost dat in sensul in care trebuie
sa existe o raspundere penala pentru cel care savarseste fapta penala chiar si dintr-un ordin al unei
autoritati. Daca in cele ce au precedat am vorbit despre disciplina militara si supunerea fata de
superior acum se naste nevoia de a cunoaste limitele, acestei discipline, si anume care este granita
intr un ordin ce trebuie dus la indeplinire si cel care trebuie ignorat.
In acest context s-a dezvoltat teoria baionetelor inteligenta cunoscuta si ca teoria ordinului
(comenzii) autoritatii legitime ce se afla la polul opus teoriei baionetelor diligente. Insasi
denumirea teoriei sugereaza originile sale, in speta sorgintea de ordin militar a problemei. In
principal sustinatorii teoriei baionetelor inteligente sustin ca inferiorul se va supune doar acelor
ordine care nu sunt vadit ilegale in timp ce adeptii teoriei baionetelor diligente militeaza pentru
executarea fara rezerve a oricarui ordin a superiorului, acestuia din urma revenindu-I totodata si
unica raspundere in cazul in care prin ordinul dat se incalca drepturi si libertati ale persoanei sau
alte componente ale ordinii de drept.
Nu numai ca teoria baionetelor diligente este perfect incompatibila cu principiile statului de drept
care presupun in principal necesitatea ueni demarcatii clare intre puterea publica si drepturile si
libertatile individuale prin intermediul domniei legii, motiv petru care a fost si abanndonata, dar
in baza acelorasi ratiuni exprimate se impune si o nuantare a teoriei baionetelor inteligente in
sensul in care ordinul vadit ilegal la care face trimitere teoria trebuie extins la toate cazurile cand
se poate prevedea caracterul ilicit la faptei ordonate (nimeni nu se poate prevala de necunoasterea
legii) la care se adauga conditia obiectiva ca ordinul trebuie sa aiba legatura cu indeplinirea sau
neindeplinirea unui act ce intra in atributiile de serviciu ale celui ce primeste ordinul.
Un argument in favoarea tezei sanctionarii celui care s-a supus ordinului ilegal este si faptul ca
legea nu prevede consecinte defavorabile in sarcina celui care refuza sa execute un asmenea ordin.
De altfel, a admite o asemena scuza ar presupune sa paralizam infaptuirea justitiei si deopotriva
incurajarea comiterii de infractiuni, aspecte inadmisibile intr-un stat de drept.
In dreptul penal din Romania este prevazuta cauza justificativa a exercitarii unui drept sau a
indeplinirii unei obligatii (art. 21 lin (2) corespunzator art. 41 ind 1 din codul penal din Republica
Moldova)
Pe langa seria de conditii pe care trebuie sa le indeplineasca odinul si autoritatea de la care emana
el asupra carora nu vom insista, este de remarcat ca din econimia art. 41 ind 1 cod penal
modovenesc, eroarea de drept poate fi invocata in cazul ordinului vadit ilegal.