Tumorile benigne ale colonului

Tumorile benigne colo-rectale pot fi epiteliale (95%) și mezenchimale. Cele epiteliale se numesc polipi
(adenoame).
Polipii pot fi hiperplastici, hamartomatoși (polipii juvenili, polipii Peutz-Jeghers), inflamatori, limfoizi,
tubulari, viloși, tubulo-viloși. Dintre aceștia, cei cu potențial neoplazic sunt polipii tubulari, viloși și tubulo-
viloși.
Leziunile mezenchimale sunt lipoamele, hamartoamele, leiomioamele,, neurinoame/neurofibroame și
angioame. Leziunile mezenchimale pot suferi degenerare sarcomatoasă.
Alte leziuni sunt endometrioza și pneumatoza chistoidă intestinală.

Diagnostic clinic
 hemoragia – din cauza rănirii/ruperii tumorii benigne de către pasajul colic; este cu atât mai frecventă cu
cât polipul e situat mai distal (materiile fecale sunt mai compactate); de obicei e cronică, în cantitate
mică, rar e acută și importantă; se manifestă ca rectoragii (sau melenă dacă sângerarea vine de la colonul
proximal)
 obstructia – ca urmare a creșterii formațiunii tumorale, simptomatică doar când leziunile sunt pe colonul
stâng
 invaginarea colică – apare din cauza leziunilor pediculate voluminoase la nivelul segmentelor mobile ale
colonului (transvers & sigmoid); astfel, mișcările peristaltice angajează polipul împreună cu porțiunea
de perete colic de care este fixat, în lumen concomitent cu conținutul colonic. Apar dureri intense
colicative, situate de fiecare dată în aceeași zonă abdominală și tulburări de tranzit: scaune moi,
multiple, cu mucozități. Dacă este neglijată, se poate produce ocluzia intestinală sau perforația din cauza
ischemiei peretelui colonic invaginat.

Diagnostic paraclinic
 anemie feriprivă
 hipoproteinemie – malabsorbție în polipoza hamartomatoasă
 teste genice: gena APC (polipoza adenomatoasă familială)
 test hemocult
 colonoscopie cu biopsie
 ecoendoscopia – evaluează tumorile mezenchimale și invazivitatea polipilor în profunzimea peretelui
 irigografia simplă/dublu contrast
 colonoscopia prin CT (virtuală)
 capsula endoscopică
 CT abdominal cu substanță de contrast administrată oral și intravenos

Caracterizarea leziunilor
 polipii hiperplastici – nu se malignizează, sunt mici (< 5 mm), sunt întâlniți egal pe tot colonul; trebuie
excizați și trimiși la analiza histopatologică, deoarece doar așa se poate spune că sunt hiperplastici
 polipii juvenili – în general la băieții sub 10 ani; cuprinde polipi inflamatori sau hamartoame care nu
degenerează malign; excizia endoscopică este suficientă, iar controalele ulterioare nu sunt necesare;
identificarea concomitentă a 5 astfel de polipi → polipoza juvenilă
 sdr. de polipoză juvenilă – prezența a mai mult de 5 polipi concomitent și se asociază cu creșterea
incidenței cancerului colorectal la vârsta adultă; afectează întreg tubul digestiv; fiind o afecțiune
 genetică, se poate asocia cu alte malformații genetice; tratamentul variază de la polipectomia
colonoscopică până la rectocolectomii; urmează apoi urmărirea pacientului din cauza riscului de
malignizare
 sdr. Peutz-Jeghers – polipi hamartomatoși gastrointestinali + leziuni melanice muco-cutanate;
transmitere autozomal dominantă; deși polipii nu au în mod direct potențial de malignizare, totuși 85%
dintre pacienți dezvoltă la un moment dat cancer de tub digestiv; nu există tratament specific, rezecția
endoscopică sau chirurgicală fiind indicată în momentul apariției complicațiilor (hemoragii, ocluzii,
invaginări)
 polipii inflamatori – apar în bolile inflamatorii intestinale (boala Crohn, RCUH) – nu au potențail de
malignizare
 polipii limfoizi – sunt leziuni benigne care se dezvoltă din foliculii limfoizi ai mucoasei; trebuie
biopsiați pentru a se face diferența dintre ei și limfoamele cu localizare colonică
 adenoamele – au risc de malignizare:
˗ viloase – 30-70%
˗ tubulo-viloase – 15-17%
˗ tubulare – rar
 polipoza adenomatoasă familială – prezența > 100 polipi la nivel colo-rectal; afecțiunea se transmite
autozomal dominantă (gena APC – adenomatous polyposis colli); lăsată netratată, apare malignizarea în
100% din cazuri; se mai asociază cu chiste epidermoide, tumori desmoide, osteoame, glioame, medulo-
blastoame; tratamentul presupune efectuarea procto-colectomiei totale cu ileo-ano/recto anastomoză
 lipoamele – tumori benigne extramucoase, dezvoltate din țesutul adipos din peretele colonului (drept cel
mai frecvent); cel mai frecvent sunt asimptomatice, când cresc în dimensiuni pot determina invaginație
cu dureri colicative, sdr. subocluziv, HDI; se rezecă doar cele simptomatice
 leiomioamele, neuroamele, neurofibroamele aparțin subgrupului GIST (gastrointestinal stromal tumor) –
tendința la malignizare este variabilă (deloc până la sarcoame agresive). Caracterul de agresivitate este
apreciat prin rata de creștere, dimensiunea (cele > 2,5 cm au risc de degenerare malignă) și numărul de
mitoze la examenul histopatologic. Chiar daca sunt tumori cu dezvoltare extramucoasă, pot avea formă
sesilă sau pediculată. Simptomele sunt obstrucția (tumori pediculate mari) și hemoragia (ulcerarea
tumorilor).