VI.

CROIREA TRATAMENTULUI

IMPACTUL CULTURII

Un terapeut care dorește să croiască un tratament pentru a întâmpina nevoile specifice

unei familii trebuie ia în calcul toate variabilele care apar în complexitatea vieții de familie.
Având în vedere diversitatea familiilor cu care colaborăm, cultura este cu siguranță printre cele
mai importante variabile. De fapt, ͈ incapacitatea de a vedea problemele care provin din
contextul cultural neagă și îi oprimă pe cei care încearcă să ajute" (Ivey & Ivey, 2001, p.221).

Cum putem face față provocării de a dezvolta planuri de consiliere care să țină cont de
factorul cultural? Lee (2001) a subliniat faptul că a lucra într-o ͈paradigmă etnică "presupune
încorporarea unor abordări diferite, care poate, nici nu fac parte din ͈trusa" unui terapeut. De
exemplu, un terapeut bun este conștient de influența rudelor și chiar poate găsi căi pentru a folosi
relațiile de rudenie în procesul de consiliere" (p.586). De asemeni, consilierul etnic ține cont de
rolul central pe care limba îl are, rolurile de sex în procesul de socializare, influența spiritual-
religioasă, și de atitudinea de a căuta ajutorul sau comportamentele acceptate printre membrii
unui grup.

Răspunsul cultural poate fi un concept mai restrâns decât răspunsul etnic. Considerând
următoarea definiție a culturii: ͈Cultura este suma comportamentelor învățate, credințe, norme, și
valori care sunt conservate de un grup de persoane și transmise de către membrii mai în vârstă
către cei tineri" (Hays, 1996, p.333). Dacă acceptăm această definiție putem observa că etnia este
un factor important în cultură dar nu este singurul. Moștenirea culturală familială poate fi
comparată cu o construcție de blocuri. Împreună cu rasa și etnia, cultura unei familii poate fi
influențată de vârstă, limbă, clasă socială, venit, locația geografică, educație, religie, gen,
orientare sexuală, și mulți alți factori. Membrii familiei pot, de asemeni, avea valori și concepte
despre lume care pot diferi radical de cele ale terapeutului. Mai mult, diferențele culturale, pot
exista chiar și între membrii unei familii. Cheia spre o perspectivă multiculturală o reprezintă
îmbrățișarea diversității realității culturale, recunoscând impactul culturii în viața de familie și
faptul de a lucra cu clienții noștri în concordanță cu înțelesurile lor culturale.
 Perspectiva multiculturală are repercursiuni în special în terapia de familie deoarece
cultura afectează cele mai profunde înțelesuri ale vieții de familie pentru fiecare individ.
Eficacitatea terapeuților depinde de abilitatea de a înțelege cum familiile sunt influențate de
valorile care subliniază propriile noțiuni ale vieții de familie, experiențele lor de asuprire și de
conflictele inerente în aculturație.

Valorile care stau la baza vieții de familie

Pășind pe drumul spre multiculturalism, tot mai mulți terapuți de cuplu și familie
realizează că trebuie să-și reevalueze propriile ipoteze despre ceea ce conceptul familie
reprezintă. Presupunerile că acest concept este unul universal se dovedește, la o examinare mai
atentă, a fi dependent de cultură.

Individualitate și unitate familială

Definițiile de bază ale vieții de familie diferă de la o cultură la alta. Considerați, de

exemplu, cât de grea este găsirea echilibrului între individuație și unitate familială. Ceea ce un
terapeut de cuplu și familie percepe ca unitate în cadrul unei familii sau ceea ce un consilier
poate interpreta ca o tendință spe codependență, poate fi, de fapt, o reflecție a unor diferențe
culturale care trebuie onorate. Inclan și Hernandez (1992) a adus în discuție acest termen –
codependență – întrucât afectează terapia familiilor hispanice. Aceștia susțin că, desi separarea,
individualizarea și anumite limite sunt considerate scopuri pozitive de atins în terapie, aceste
concepte nu sunt universal acceptate în fiecare cultură. Intervențiile terapeutice construite pentru
a crește autonomia individuală pot defini ͈involuntar refacerea și normalitatea întrucât abilitățile
de încorporare a comportamentului, credințelor și valorilor sunt mai congruente cu cele ale
culturii engleze decât propria cultură" (p.247).

Dacă un terapeut nu este conștient de importanța pe care familiile hispanice o acordă

loialității familiale, conservării tradițiilor, interdependența între membrii familiei, subordonarea
nevoilor individuale a celor a întregii familii, terapia poate în mod inadecvat elimina valorile
culturale importante. Mai rău chiar, un terapeut poate interpreta comportamente normale drept
patologice.

Inclan și Hernandez au atras atenția împotriva abordării terapeutice care merg pe ideea de
detașare și independență:

Această abordare terapeutică este specific societății engleze din vest care valorizează
foarte mult individualismul, acțiunea, măiestria și egalitatea… Atribuirea de scopuri și metode
terapeutice unei astfel de societăți este în contradicție cu valorile familiilor hispanice și
contraproductive pentru eficacitatea tratamentului (1992, p.251).

Cu siguranță, această preocupare nu este doar pentru familiile hispanice. De fapt, Sue și
Sue (1990) a sugerat că, în comparație cu culturile dominante din Statele Unite ͈ aproape toate
grupurile minoritare acordă o valoare foarte mare familiilor, descendenței (respectul față de
strămoși), interdependența între membrii familiei și renunțarea la sine pentru binele familiei"
(p.123). Faptul că cultura dominantă pune accent pe individualism înseamnă că persoanele a
căror cultură de origine are o dimensiune relațională mai puternică pot fi subiecții unei presiuni
de adaptare ͈când viziunea psihologică euro-americană este folosită pentru a diferenția
normalitatea de anormalitate atunci valorile culturale ale minorităților pot părea patologice (Sue
et al., 1998, p.22).

Femeile, ca un grup cultural, sunt de asemeni subiectul unei presiuni de conformare față
de ceea ce constituie un comportament sănătos. Accentul pe relație care era cândva considerat
corespunzător pentru o femeie, astăzi este subiect de critică întrucât este considerat nepotrivit sau
codependent. Așa cum a remarcat Walters (1993) de la o femeie se așteaptă să își schimbe
atenția de la a avea grijă de ceilalți și să se concentreze mai mult pe îndeplinirea noilor nevoi.
Uneori, această nouă normă o plasează pe femeie într-o poziție de nesuportat.

Creează încă o tipologie dublă: în rolul de mama bună, se așteaptă de la femeie să-i
îngrijească pe ceilalți, să fie responsabilă de comportamentul copiilor, să protejeze, să fie mereu
disponibilă și să se sacrifice pentru familia ei. Dar acest tip de comportament poate aduce
necazuri…(Walters, 1993, p.64).
 Din păcate, câteva dintre aceste necazuri pot reprezenta o tijă pentru terapia de familie
dacă terapeutul eșuează în a recunoaște impactul pe care îl are asupra procesului de socializare
care își are rădăcinile în societate.

Familia extinsă

Pe lângă explorarea diferențelor culturale în ceea ce privește individuația, Sue și Sue au

evidențiat accentele contrastante europene vs americane despre familia nucleară și conceptul de
familie extinsă. Aceștia susțin că ͈americanii albi consideră familia unită ca fiind nucleară
(soț/soție și copiii înrudiți prin sânge) în timp ce majoritatea minorităților definesc familia ca
familia lărgită" (p.120). Ho (1987) precizează faptul că familia nucleară este de multe ori un
termen înțeles greșit pentru americanii nativi a căror structură familială este caracterizată de
rețele extinse care includ gospodăria și sistemul de rudenie. Boyd-Franklin (1989, p.15) afrimă
că ͈multe familii de negri au devenit familii extinse prin absorția unei varietăți de legături de
sânge alcătuind astfel o rețea de suport emoțional și economic". Familile hispanice descrise de
Inclan și Hernandez (1992) sunt definite nu doar în termini de unități nucleare, ci ca un sistem de
rudenie lărgit care poate include nașii, finii, copiii, menit să ofere suport la nevoie.

Definițiile bazate pe cultură ale familiei au implicații importante pentru procesul

terapeutic. Cu siguranță, terapeuții trebuie să înțeleagă cum definesc membrii familei conceptul
familie înainte de face referire la stabilirea anumitor granițe.
 VIZIUNEA ASUPRA VIETII DE FAMILIE DIN PERSPECTIVA CULTURALA

IMPACTUL TERAPIEI DE FAMILIE

Familia se definește ținaând cont de contextul cultural. Contextul este luat în considerare
atunci când terapeutul evaluează sistemul familial și selectează intervenția. De altfel, procesele
familiale care sunt normale într-o anumită cultură, pot fi patologice în altă cultură.

Ina (1994) ne oferă un exemplu prin care demonstrează câte dificultăți pot apărea când
terapeutul nu este conștient de normale culturale ale familiei. Ea a descris un tânăr student
japonez-american care a fost trimis de către un ministru Budist. Tânărul bărbat se afla într-o stare
profund depresivă ca urmare a intervențiilor terapeutului anterior. El căuta inițial consiliere,
deoarece tatal său, un fermier din zona rurală din California, anunțase că va părăsi terenul fiului
său mai mare. Clientul, cel de-al doilea fiu, a încercat să câștige dragostea tatălui sau și se simțea
respins.

După realizarea unei genograme, consilierul anterior a diagnosticat familia ca fiind

disfunctională, spunând că familia este caracterizată de bărbați autoritari, retrași (izolați) și
nedisponibili emoțional și femei pasive și cu tulburări de personalitate. Limitele dintre părinți și
frați sunt văzute ca difuze, neclare. Modelul de comunicare a fost evaluat ca fiind triangulat
deoarece exită o probabilitate mai mare ca un membru al familiei să transmită indirect un mesaj
unui alt membru prin intermediul unei terțe părți.

Astfel, dinamica familială, care reflectă de fapt valorile tradiționale ale familiilor
japonezo-americane în această zonă rurală au fost diagnosticate de un consilier neinformat în
legatură cu cultura. Tânărul bărbat a fost consiliat să-și susțină îngrijorările într-o confruntare
publică directă cu tatal sau. Când acestă confruntare a avut loc, părintele umilit a răspuns cu o
tăcere adâncă, refuzând să vorbească cu fiul său. Clientul, după ce a fost exclus din familie a
căzut într-o dispoziție aproape suicidală.

Lucrând dintr-o perspectivă cultural sensibiliă, Ina și-a ajutat clientul să înțeleagă
credințele clturale din spatele comportamentului tatălui său. Tiparul de comunicare indirectă a
familiei, departe de a fi considerat patologic, a fost văzut ca un instrument de adaptare culturală
și a fost folosit pentru a dizolva acest conflict. Sora mai învârstă a clientului s-a comportat ca un
element de mediere, purtând un mesaj de conciliere către tatăl ei. Fiul a fost reintegrat în familie
prin intermediul acestui mecanism, evitându-se un dezastru în alfabetizarea culturală.

Falicov (1994) a prezentat un alt exemplu de problemă de acest gen care poate apărea
când terapeuții nu sunt atenți la normale culturale. Ea a descris o situație în care un copil din
Puerto Rico a fost spitalizat cu o afecțiune ce îi amenința viața. O doamnă mai în vârstă, care era
bunica copilului, a petrecut un numar mare de ore lângă acesta rugându-se, îngrijindu-l și
supraveghindu-i tratamentul. Reprezentanții serviciilor medicale, exasperați de interferențele
constante ale bunicii și intrigați de faptul că aceasta era prezentă mai mult decât părinții, au cerut
un consult psihiatric. Psihiatrul, care nu cunoștea cultura latină, a interpretat comportamentul
bunicii ca o reacție construită pe obligația de a petrece timp la spital în locul mamei acestuia.
Personalul spitalului a continuat să descurajeze participarea acesteia.

Ce mesaje primim de la cele două exemple? Consilierul descris de Ina nu cunoștea

riscurile ce apar prin încurajarea unui client să exprime un tip de individualism care nu era
acceptat de familia sa tradițională. Reprezentanții sistemului de sănătate, descriși de Falicov, nu
au înțeles că definiția de familie a pacientului era diferită de a lor. Conform lui Falicov, valorile
culturale ale familiei cu obligațiuni foarte puternice, împărțirea responsabilităților tutelare și
implicarea a trei generații, au fost interpretate greșit de persoane ale căror valori culturale
promovau timpul liber, autonomia și libertatea în raport cu obligațiile tutelare la vârste înaintate.
Falicov susținea că acest eveniment care a avut loc cu câțiva ani înainte ar avea șanse mai mici să
se întâmple azi.

Deși am spera că acest etnocentrism exagerat este un element al trecutului mulți terapeuți
încă eșuează în a recunoaște gradul în care sunt asumate diferențele de natură familială la nivelul
familiilor și printre culturi. Terapeuții de familie care au grijă la factorii culturali nu își folosesc
cunoștințele pentru a face presupuneri generalizate despre diferite grupuri etnice ci pentru a
încuraja explorarea punctului de vedere al fiecărei familii.
 EXPERIENTA OPRESIUNII

La fel cum terapeuții de familie trebuie să fie sensibili la diferențele culturale în viața de
familie, trebuie, de asemenea, să fie conștienți de diferențele legate de experientele de opresiune.
Opresiunea poate fi definită ca "acea stare sau condiție într-o societate ordonată unde unui
segment al societății îi este limitat diferențiat și involuntar accesul la toate oportunitățile
disponibile, resursele și beneficiile acelei societăți particulare "(Wilson, 1987, p. 19). Grupurile
sunt vizate pentru opresiune pe baza unor caracteristici ca statutul etnic și rasial, genul și
preferința religioasă.

Procesul de asuprire este insidios, deoarece oamenii vizați trebuie să se confrunte cu o

combinație letală de intoleranță, discriminare sub acoperire, și un proces de socializare care
încurajează internalizarea negativă din cauza autoperceptiei.

Cum ar putea acest proces să nu afecteze dinamica interacțiunilor familiale?

Luați în considerare, de exemplu, impactul rasismului asupra vieții de familie.

Afro-americanii

Experiența de a fi negru în această țară este procesul aproape zilnic de scoatere a săgeților
pe care rasismul le aruncă asupra noastră.

Sarcina suplimentară pe care trebuie să o aibă familiile și cuplurile afro-americane este de

a crea o atmosferă emoțională în care săgețile pot fi scoase. Din păcate, multe dintre grupurile
familiale afro-americane pe care le tratăm în familie sau în terapia cuplurilor redirecționează
aceste săgeți zilnice unul la celălalt. Nu putem începe să lucrăm la problema furiei și durerii
acestor familii până nu suntem pregătiți să acceptam că există rasism în societatea și domeniul
nostru. (Boyd-Franklin, 1993, p.55)

Pentru a fi eficienți ca terapeuți de familie, atunci trebuie să fim activi în încurajarea

explorarii intense a impactului rasismului.
 Abordarea directă a rasismului

Boyd-Franklin scoate în evidență clienții afro-americani, care uneori evita să vorbească

despre experiențele lor de rasism chiar și atunci când aceste probleme sunt primele în mintea lor.
"Ei știu că mulți terapeuți vor încerca prin cuvinte să îi convingă că ceea ce simt nu este adevărat
deoarece ei nu înțeleg nevoia persoanelor fizice și a familiilor afro-americane de a-și elibera furia
despre situațiile în care există un curent subteran de rasism "(Boyd-Franklin, 1993, p. 56). Când
terapeuții sunt reticenți în abordarea rasismului în mod direct, ele împiedică procesul terapeutic.
Așa cum spune Frank J. Franklin, odată ce impactul general al rasismului este recunoscut ca o
forță in experiența unei familii negre, familia poate să se confrunte cu alte probleme. Dar dacă
impactul rasismului este ignorat, este puțin probabil că terapia va merge oricum. (Franklin, 1993,
p. 36)

Sănătos

Rasismul și alte opresiuni sunt, de asemenea, relevante pentru terapia familială datorita
influenței lor asupra dorinței de participare a familiei. Oamenii care au avut de a face cu o viață
de rasism și de discriminare au multe motive pentru a fi suspiciosi față de terapeuți și terapie
(Boyd-Franklin, 1989; Willis, 1988). Aceștia pot percepe povestirea istoriei lor de viata ca o
invazie a intimității, concepută pentru a plasa etichete distructive asupra lor. Experiențele
negative cu sistemul de asistență socială și alte agenții sociale și guvernamentale poate să fi
generat neîncredere într-un răspuns adecvat. Clienții nu au un mijloc de a fi siguri că agenția care
oferă consiliere familială este diferită și că confidențialitatea va fi menținută. Membrii familiei
au fost educați de mici să nu aibă încredere în persoanele care pun întrebări despre informații
personale.

Recomandarea pentru terapie poate să vină de la tribunale sau din alte sisteme care au
agende care merg dincolo de bunăstarea familiei. Grier și Cobbs (1968) au inventat termenul
"paranoia culturală sănătoasă" pentru a descrie suspiciunea intensă care poate fi singura cale spre
supraviețuire în contextul rasismului. În fața acestei realități, nu ar trebui să fim surprinși de
faptul ca membrii minoritari care caută ajutor se îndreaptă mai degrabă către terapeuți de familie
care, în general vorbesc aceeași limbă, sunt din clasa de mijloc și etnocentrici în diagnosticarea și
tratarea problemelor de familie "(Ho,1987, p. 14).

Opresiunea: Impactul asupra terapiei familiale

Wilson a declarat că "împuternicirea este antidotul oprimării" (1987,p. 20). Terapia poate
duce la împuternicire atunci când terapeutul expune o credință în capacitatea potențială a
clientului de a face față problemelor; când problemele sunt percepute ca provenind dintr-un
context politic, social și economic; când clienții învață să înțeleagă și să lucreze cu dinamica
puterii; și când terapeutul folosește strategii de construire a competențelor pentru a ajuta clienții
să obțină control asupra mediului înconjurător (McWhirter,1991).

Terapia familială orientată spre împuternicire este construită pe presupunerea că clienții

care recunosc rolul opresiunii în viața lor sunt cel mai probabil să treacă de la sentimentul de
auto-învinovățire la terenul solid de auto-gestionare. Desigur, explorarea experienței oprimării nu
este o alternativă la asumarea responsabilității personale. În schimb, acesta pune baza care face
posibile alte sarcini terapeutice. Luați în considerare, de exemplu, o familie afro-americană
descrisă de Franklin (1993). Familia a ajuns în terapie în primul rând din cauza problemelor de
comportament în școală ale fiului adolescent. Tatăl a fost supărat din cauza profesorului și a
psihologului școlii care păreau a fi reticenți în a vorbi cu tatăl. El a fost, de asemenea
înspăimântat de tratamentul fiului său în școală, pe care îl considera rasist.

Unele dintre problemele fiului erau, totuși, datorită propriului său comportament însă
rasismul experimentat atât de tată, cât și de fiu a fost foarte real. Ca terapeut, Franklin știa că nu
poate diminua observarea exactă a familiei în ceea ce privește rasismul instituționalizat. El a
acordat timp membrilor familiei, în special tatălui, pentru a-și exprima sentimentul că rasismul a
fost problemă centrală în această situație. Odată ce problema rasismului a fost explorată, familia
era pregătită să meargă mai departe și să ajute adolescentul să-si asume mai multă
responsabilitate pentru acțiunile sale. După cum a spus Franklin, "Terapia a oferit o oportunitate
de a explora răscrucea unde dinamica familiei și rasismul s-au întâlnit "(1993, p. 36).
 Sustinerea anti-opresiunii

Sanders (2000) a spus că nu este suficient doar să schimbăm modalitatile prin care
serviciile de terapie sunt oferite. Trebuie să ne uităm dincolo de cabinetul de terapie in lumea de
afara și să participam la eforturile de a influența sistemele de opresiune. Luați în considerare, de
exemplu, lista Sanders a modalităților de a face sistemele să lucreze mai eficient pentru poporul
afro-american (pp. 18-22).

Conștientizarea culturală, este primul pas.

• Încurajați autoapărarea

• Formarea profesională responsabilă a profesioniștilor

• Utilizarea resurselor în cadrul comunităților, cum ar fi bisericile și liderii civici pentru a ajuta la
răspândirea mesajului

• Dezvoltarea materialelor despre sănătatea mintală adecvate din punct de vedere cultural

• Ieșiți din birourile dvs. (care reprezintă adesea instituții de opresiune) și intrati în comunitățile
afro-americane

• Contestati studiile si scrierile stiintifice

• Creșteți gradul de conștientizare atunci când participați la supervizarea în grup și individuală în

practicile dvs. private și publice

• Încurajați profesioniștii din domeniul educației să includă în istoria Americii informații despre
imensele eforturi depuse de oamenii de culoare si de către femei.

• Demistificați stigmatul asociat discuțiilor de rasă prin încurajarea de dezbateri și dialog

• Asociați-vă cu grupurile femeilor afro-americane, cu grupuri sociale feminine și cu cluburile

sociale în general

• Susțineti acțiunile afirmative și a altor legislații antidiscriminare

• Căutați mai multe fonduri pentru a realiza cercetări empirice ale tuturor nivelelor aspectelor
socio-economice din cadrul comunității afro-americane pentru a oferi
o imagine mai adecvată a eterogenității

• Deveniți un participant activ la numeroasele site-uri care lupa pentru justitie

• Încurajați și promovați angajarea și promovarea de educatori afro-americani, personal de sprijin

și admiterea de afro-americani în programe de masterat și de doctorat

• Curriculum educațional provocator

• Standarde de provocare care continuă să perpetueze etnocentrismul

• Combaterea instituțiilor care discriminează afro-americanii

După cum a subliniat Lee, etiologia problemelor adesea nu este în rândul clienților, ci
mai degrabă în intoleranță sau medii restrictive. Singurul mod în care clienții vor fi capabili să
rezolve problemele sau să ia decizii este de a eradica aceste impedimente sistemice. Consilierii
etnici responsabili, de multe ori trebuie să-și asume rolul de agenți de schimbare sistemică și de
ajutor pentru ca clienții să conteste astfel de impedimente. (2001, p. 587)

VALORILE CULTURALE ȘI CONFLICTUL

Conceptul de viziune asupra lumii este o temă importantă care trece prin literatura actuală
privind consilierea multiculturală (Carter, 1991; Ho, 1987; Lewis, 1994; Sue & Sue, 1990).
Diversitatea culturală creează diferențe în valorile atât de importante încât să constituie o viziune
asupra lumii alternativă. De exemplu, Carter (1991), care extinde lucrarea lui Kluckhohn și
Strodtbeck (1961), explică faptul că culturile variază în funcție de orientările lor față de următorii
factori: natura umană, persoană și natură, sensul timpului, activitatea și relațiile sociale. În ceea
ce privește natura umană, culturile variază foarte mult, unele învățând că oamenii se nasc cu
înclinații malefice care trebuie controlate și alții inculpând în membrii lor convingerea că
oamenii sunt în esență buni. Diferențele dintre culturi sunt și mai evidente atunci când luăm în
considerare relația dintre persoană și natură. Unele culturi cred în subjugarea oamenilor la natură
și sugerează că oamenii nu se pot aștepta să controleze forțele naturale. Alte culturi, dimpotrivă,
se bazează pe presupunerea că omenirea poate dobândi o stăpânire asupra naturii. O viziune
alternativă asupra lumii sugerează că oamenii pot realiza parteneriat și armonie cu natura. Sensul
timpului este de asemenea central pentru viziunile culturale ale lumii, unele culturi valorificând
tradițiile din trecut și altele concentrându-se pe planificarea viitorului. Clar asociat cu sensul de
timp este orientarea către activitate. Culturi care se concentrează asupra evidențierii auto-
exprimării spontane, în timp ce acelea care se concentrează pe acțiuni scot în evidență realizări
care sunt măsurabile prin criterii externe. În cele din urmă, orientările spre relațiile sociale se
desfășoară într-o acceptare a liniilor de autoritate clare, accentul fiind pus pe luarea deciziilor
colective, la presupunerea că individualitatea și autonomia sunt mai importante decât obiectivele
grupului. Pe baza unei analize a numeroaselor studii, Carter (1991) a subliniat că "în general,
acești cercetători au descoperit diferențe semnificative între orientarea dominantă a valorii a
clasei de mijloc și cele ale grupurilor culturale și etnice cu care au fost comparate" (p. 167).
Sistemul de valori al americanilor albi de clasă de mijloc este caracterizat "de o credință în
stăpânirea asupra naturii, a timpului viitor, a activității orientate spre lucru și a relațiilor
individuale" (p.165). Studiile culturilor latine, culturile native americane, culturile asiatice,
culturile africane și culturile mediteraneene au evidențiat diferențe majore de valoare în toate
aceste categorii. Faptul că opiniile lumii sunt atât de diverse are implicații importante pentru
consilierea interculturală a familiei prin faptul că terapeuții trebuie să-și vadă propriile valori în
perspectivă. Din nou și din nou, se vor confrunta cu situații în care valorile proprii și cele ale
familiilor pe care le tratează diferă atât de mult încât obiectivele, ipotezele și procesele de terapie
vor fi afectate:

Terapeuții de clasă mijlocie, indiferent de originea lor etnică, au fost socializați în termeni
de valori de masă. Terapeutul va fi orientat spre viitor, așteptând ca clienții să fie motivați și să
respecte programările cu strictețe. De asemenea, se va aștepta ca familiile să fie dispuse să
lucreze la sarcini terapeutice (A face), pe perioade rezonabile de timp (Viitor), cu perspectiva cu
perspectiva schimbării înaintea lor (Stăpînire-asupra-Natură) ... Și se așteaptă ca clienții să se
separe de structura familială și să dezvolte o autonomie sporită (individuală). (Spiegel, 1982,
p.46)
Fiecare terapeut va trebui să răspundă cu deschidere, aderând la propriul său sistem de valori, dar
recunoscând că este o alegere printre mulți. "Credințele terapeutului, ca și cele ale familiei, sunt
doar un "comentariu asupra" contextului cultural în care au fost învățați, mai degrabă decât
adevărul" (Schwartzman, 1983, p.144). Răspunsul la aceste diferențe culturale profunde este
deosebit de complex, deoarece terapeutul nu poate presupune niciodată că sistemul de valori al
unui client coincide în mod necesar cu fondul său etnic. Adăugând la această complexitate este
faptul că multe sisteme familiale sunt caracterizate de conflicte interne cauzate de diferențele de
aculturație între membrii familiei.

Controversa viziunii asupra lumii

Fiecare individ și fiecare familie sunt afectate de mai multe contexte culturale. În Statele
Unite, oamenii pot fi influențați atât de valorile tradiționale ale familiilor lor originale, cât și de
normele culturii dominante. De exemplu, Garrett și Pichette (2000, p. 6) au rezumat aculturația la
americanii nativi, care includea următoarele niveluri:

• Tradițional (deținând valori și credințe tradiționale, urmând practicile tradiționale și vorbind

limba maternă)

• Marginal (nu acceptă pe deplin practicile tradiționale și nici valorile culturale de masă)

• Bicultural (acceptând atât societatea dominantă, cât și societatea tribală; cunosc și acceptă
ambele valori tradiționale și de masă)

• Asimilat (acceptând societatea dominantă și cuprinzând doar valorile culturale de masă)

• Pantradițională (asimilând, dar făcând o alegere conștientă de a reveni la valorile și practicile

culturale tradiționale)

Într-o familie, toate aceste niveluri de aculturație pot exista în același timp, în funcție de
diferențele din experiențele de viață ale fiecărui membru. În mod similar, în discuțiile lor despre
spaniolii din Statele Unite, Szapocznik, Scopetta, Ceballos și Santisteban (1994) au afirmat că o
mare parte din literatura despre acest grup este preocupată de înțelegerea culturii de origine, în
timp ce, de fapt, nici un individ nu este pur și simplu un produs al acestei culturi de origine
idealizată:
 O familie hispanică din America, chiar într-o regiune foarte hispanică, cum ar fi Little
Havana, este expusă unui melanj complex de influențe culturale care include cultura de origine
care există în amintirile vii, în valorile și comportamentele membrilor mai în vârstă ai familiei...
Acest melanj cultural include și cultura hibridă în care copiii sunt afundați atât în școală, cât și cu
colegii aculturați (1994, p.23)

Acest mediu pluralist din punct de vedere cultural duce adesea la un conflict generational
intensificat în cadrul familiilor, tinerii devenind aculturați în masă, în timp ce părinții încearcă să
mențină valorile tradiționale. Uneori acest lucru culminează într-o luptă în care adolescenții se
străduiesc pentru autonomie, în timp ce bătrânii caută o conexiune familială. Szapocznik și
Kurtines (1993) au descris conflictele pe care le-au văzut în observațiile clinice ale familiilor
refugiaților cubanezi în anii 1970:

Impactul unui mediu divers din punct de vedere cultural asupra acestor familii a dus la
apariția unor diferențe aculturaționale intergeneraționale în care părinții și tinerii au dezvoltat
alianțe culturale diferite (respectiv hispanici și americani). Aceste diferențe culturale între
generații au fost adăugate la conflictele intergeneraționale obișnuite care apar în familiile cu
adolescenți pentru a produce un conflict mult mai complicat și exacerbat între generații și
intercultură. Drept urmare, părinții au devenit incapabili să gestioneze în mod adecvat tinerii care
au formulat pretenții puternice de autonomie și care nu mai acceptă căile cubaneze tradiționale
ale părinților lor (1993, p.403)

Szapocznik și Kurtines au dezvoltat un training pentru eficiența biculturală, pentru a

lucra cu aceste familii. Această strategie a implicat plasarea conflictului cultural în sine în rolul
pacientului identificat și ajutarea familiei să dezvolte o perspectivă transculturală. "Părinții sunt
încurajați să accepte și să înțeleagă valoarea anumitor aspecte ale culturii americane reprezentată
de copilul lor, iar adolescenții sunt încurajați să accepte și să înțeleagă valoarea anumitor aspecte
ale culturii hispanice reprezentate de părinții lor "(Szapocznik & Kurtines, 1993, p.404).

CONFLICTUL CULTURAL ÎN CADRUL FAMILIEI: IMPACTUL TERAPIEI

Problemele individuale și problemele de familie devin uneori mai clare atunci când sunt
încadrate în termeni de conflict cultural. Luați în considerare, de exemplu, cazul Silviei, o femeie
de 22 de ani, care trăise pe cont propriu de la vârsta de 16 ani. A plecat acasă în mijlocul unui
conflict intens cu tatăl ei.

Silvia a fost o studentă de onoare în liceu și a vrut să-și continue studiile, dar părinții ei i-
au spus că nu ar putea să o trimită la facultate pentru că ar fi trebuit să-și salveze banii în cazul în
care fratele ei mai mare, Carlos, ar fi decis să plece. De fapt, Carlos nu ar fi manifestat nici un
interes în învățământul superior. Silvia a simțit că, indiferent de ce a făcut, nu a putut niciodată
să obțină aprobarea tatălui ei.

Tatăl Silviei, care s-a mutat la Chicago din Mexic fiind adolescent, s-a plâns că Silvia
încearcă să întoarcă spatele familiei și culturii ei. Deși a recunoscut că se descurcă bine în școală,
i-a criticat lipsa de fluență în limba spaniolă și interesul ei de a "pierde timpul" cu prietenii săi
seara.

Odată ce Silvia și-a dat seama că nu ar fi putut să meargă la facultate, a renunțat la școală
cu totul, mutându-se și petrecându-și timpul cu un grup de tineri care au reușit întotdeauna să-i
șocheze pe părinți. După 18 luni de viață singură, Silvia a obosit să se trezească în prea multe
locuri ciudate, fără să-și amintească ce droguri a ingerat cu o noapte înainte și a decis să se
întoarcă la viața de drept. Ea și-a terminat GED-ul și a obținut un post de cler. În curând a stabilit
o relație puternică cu Brent, un executiv în compania ei. Brent a rugat-o să se căsătorească cu el,
dar într-un fel Silvia nu a putut să-și asume acest angajament, deși era sigură că îl iubește. Ea a
spus că a fost atât de paralizată în depresia ei, încât nu a putut lua nicio decizie.

Principala sursă a depresiei a avut de-a face cu familia ei. A încercat să se reconecteze cu
familia ei, dar au spus că nu au putut-o ierta pentru tot prin ce i-au pus să treacă când a plecat de
acasă. Credea că mama ei ar fi putut să o ierte, dar tatăl ei nu i-ar permite. Silvia a reușit să
creeze legături cu mătușa, unchiul și verișorii ei, dar ea a spus că a fi cu ei a făcut-o să se simtă
cu atât mai singură pentru părinții ei.

O altă sursă a depresiei a fost că nu i-a dezvăluit lui Brent niciunul din lucrurile care i s-au
întâmplat în 18 luni de la plecarea de acasă. Se temea că o va părăsi și că va avea dreptate să facă
acest lucru. Nu a crezut că merită să aibă o relație fericită cu cineva ca Brent.

Mai târziu, Silvia s-a refugiat într-un vechi prieten din "zilele sălbatice" și a început să
experimenteze heroina. Era încă implicat în relația cu Brent, care nu putea înțelege schimbarea
cuplurilor consiliate cu el. A simțit că era pe marginea unui abis că această terapie a fost ultima
ei speranță.

Deși unii terapeuți ar putea să caute motivele pentru consumul de droguri, depresia sau
problemele în relația ei cu Brent, cei cu o perspectivă multiculturală ar recunoaște importanța
conflictului cultural în cadrul familiei sale de origine. Silvia încearcă să fie complet aculturată în
cultura dominantă angleză, a fugit de unilingualismul ei (numai limba engleză) la alegerea ei de
un partener non-hispanic. Chiar și consumul de droguri a fost un semn de aculturație.

Cu toate acestea, în ciuda aculturii sale, Silvia nu a putut să se conformeze unui stil de
viață pe care alții îl pot numi independent. Despărțirea de familia ei a fost o durere chiar în inima
ființei sale. În esență, atât ea, cât și tatăl ei erau ființe biculturale, fiecare încercând să mențină
una dintre culturile lor în detrimentul celeilalte. Terapeutul ei conștient din punct de vedere
cultural știa că Silvia și Brent nu puteau să-și continue viața până când nevoia ei de contectare cu
familia nu va fi aresată. Treptat, cu ajutorul altor membri ai familiei extinse, s-a ajuns la un
acord.

STRATEGII PENTRU TERAPIE DE FAMILIE PERSONALIZATĂ

După cum indică capitolul precedent, noţiunile de tratament "potrivit" și "personalizat"

sunt destul de diferite. Când vine vorba de multiculturalism, terapeuții de familie își doresc
uneori să poată folosi o strategie simplă adecvată: să înveţe despre diferite grupuri etnice și apoi
să potrivească tratamentul etnicităţii familiei. De fapt, multiculturalismul implică personalizare,
nu potrivire. Terapeutul trebuie să abordeze nevoile specifice ale familiei în timp ce ia în
considerare factorii culturali. Astfel, terapeutul trebuie să fie suficient de bine informat pentru a
se putea adapta la normele și valorile culturale, fără a presupune că orice generalizare se poate
aplica tuturor membrilor unui grup.

Așa cum a subliniat Berg și Miller (1992), terapeutul trebuie să fie capabil să "echilibreze
analiza impactului culturii asupra perspectivei clienților asupra lumii cu felul în care clienții
privesc influențele etnice și culturale".
Hardy (1989) a contribuit la clarificarea problemei echilibrului, punându-l într-o perspectivă
istorică. În primul rând, terapeuții de familie au fost instruiți în funcție de mitul teoretic al
identității (TMOS), un sistem de credințe bazat pe presupunerea că toate familiile sunt aceleași și
că acest context ar putea fi ignorat fără probleme. O perspectivă mai contemporană se
concentrează asupra diferenței dintre familiile minoritare și non-minoritare, dar ignoră
diferențele din cadrul grupurilor:

Cu excepția cazului în care zonele tematice speciale acordă o atenție deosebită

diferențelor din cadrul oricărui grup, fie femeilor, homosexualilor sau lesbienelor, fie
minorităților etnice, consecința inevitabilă este perpetuarea erorilor epistemologice (TMOS) din
cadrul acestor zone care au fost concepute pentru a le rectifica. Poate exista un model de terapie
familială care să fie eficient pentru toți Hispanicii? Este posibil ca terapia familială feministă să
răspundă nevoilor tuturor femeilor, având în vedere numărul mare de permutări legate de gen,
care pot fi o funcție a interacțiunii dintre rasă, etnie, religie, clasă socială etc.? Putem presupune
că o tehnică dată sau un principiu terapeutic care se aplică acestei familii hispanice sau acestei
femei poate fi aplicată la nivel global tuturor Hispanicilor sau femeilor? (Hardy, 1989, p. 21)

Cunoștințele culturale ar trebui să servească drept "fundalul din care să apară figura" (Sue
& Sue, 1990, p. 48). Procesul de personalizare începe, bineînțeles, cu o evaluare adecvată.

Evaluarea familiei din punct de vedere cultural

McGoldrick (1982) a subliniat că "limba și obiceiurile unei culturi vor influența dacă un
simptom este sau nu etichetat drept o problemă" (p. 7). Solomon (1992) a subliniat, de asemenea,
diferențele culturale în exprimarea simptomatologiei și semnificaţiei diferitelor comportamente.
A dat ca exemplu o femeie din Ghana a cărei mamă murise recent. Femeia, care locuia în
America, nu a putut să se întoarcă în Ghana pentru înmormântare. Femeia a raportat că o vede pe
mama ei și că-i aude mereu vocea ei în cap, spunându-i ce să facă. Aceste simptome au condus la
un diagnostic de schizofrenie, declanșat de modificările traumatice ale vieții.

Solomon a remarcat că interviul de diagnostic nu a inclus nici o întrebare cu privire la

credințele spirituale ale clientului sau obiceiul de a ţine doliu în cultura ei, deși " în unele culturi
exista elemente pe care cultura occidentală le poate considera psihotice (de exemplu, văzând
morții și comunicând cu ei ca şi cum ar fi în viață sau transformaţi în păsări, animale sau spirite)
" (1992, p. 373). Dacă evaluarea ar fi luat în considerare şi cultura, problema ar fi fost văzută mai
degrabă în termeni de depresie sau doliu decât schizofrenie.

Necesitatea luării în considerare a culturii nu este aceia de a face generalizări stereotipice,

ci de a spori posibilitățile de înțelegere a familiei particulare. Unele dintre următoarele întrebări
ar putea fi puse:

- Dacă terapeutul are dificultăți în înțelegerea familiei, s-ar putea că ipotezele și

valorile proprii ale terapeutului să stea în cale?
- Există aspecte ale viziunii asupra lumii care ar putea ajuta la explicarea
comportamentelor individuale sau a dinamicii familiei?
- În ce măsură sunt membrii familiei integraţi într-o cultură tradițională sau aculturați
în societatea dominantă?
- Ce diferențe în ceea ce priveşte identitatea culturală există între membrii familiei?
- Cum îşi definesc limitele membrii familiei? Au o rețea extinsă sau
multigenerațională care constituie sistemul lor familial?
- Cum sunt influențate valorile și preocupările familiei de variabile culturale precum
genul, etnia, religia și clasa?
- Cum vede această familie echilibrul dintre prioritățile individuale și cele ale
familiei?
- În ce mod opresiunea joacă un rol în viața acestei familii?

Dacă luăm din nou în considerare cazul Silviei, putem vedea cât de important este într-
adevăr un astfel de proces de evaluare atentă din punct de vedere cultural. Dinamica familiei
Silviei are sens numai atunci când luăm în considerare cu atenție opiniile generale alternative
reprezentate de Silvia și părinții ei și când recunoaștem profunzimea diferențelor intra familiale
în identitatea culturală. Interacțiunea dintre etnie și rolurile de gen este, de asemenea, importantă
în acest caz, stereotipurile de gen jucând un rol important în limitarea percepției Silviei asupra
opțiunilor existente.
 Strategii de împuternicire

Ho (1987) a recunoscut că "rasismul și sărăcia domină viața multor minorități etnice" (p.
14). Se ia în considerare, de exemplu, impactul opresiunii asupra comunității afro-americane.
Din cauza istoriei rasismului virulent și a prevalenței "perspectivei deficitare" asupra familiilor
de culoare, Boyd-Franklin (1989) a subliniat că împuternicirea ar trebui privită ca cel mai
important obiectiv al terapiei familiale afro-americană. Două nevoi fundamentale sunt implicate
în interpretarea lui Boyd-Franklin asupra procesului de împuternicire şi anume: construirea unei
identități pozitive și mobilizarea capacității familiei de a interacționa eficient cu sistemele
externe.

Oamenii care au fost supuși opresiunii sunt adesea complet descurajaţi de acest proces. În
loc să recunoască contextul social, politic și economic al dificultăților lor, aceștia se pot afunda
în autoculpabilizare. În loc de autopreţuire și auto eficacitate, ei ar putea fi prinși într-un ciclu de
victimizare și neajutorare. Departe de a avea acces la sistemele de sprijin, se pot simți izolați și
singuri.

Implicația practică a acestui lucru este că terapia cu familiile care fac parte din grupurile
minoritare oprimate ar trebui să se concentreze pe încurajare. Strategiile specifice de încurajare
includ problemele de reîncadrare pentru recunoașterea și concentrarea asupra punctelor forte ale
familiei; adresându-se direct rasismului, sexismului și altor opresiuni; și abilități de construire și
sprijin pentru navigarea în medii periculoase. Terapeutul trebuie să redefinească sensul teoriei
sistemelor, care "poate fi extinsă pentru a include societatea în general și probleme cum ar fi
prejudecățile, sărăcia, problemele de gen și minoritățile etnice" (Sue, 1994, p. 20).

Problemele familiale pot fi reconceptualizare dacă sunt adresate următoarele întrebări

privind împuternicirea:

- Cum pot fi redefinite problemele sau problemele familiei într-o manieră

încurajatoare? Ce puncte forte și competențe pot fi identificate și încurajate?
Valoarea acestor întrebări constă în necesitatea de a ajuta membrii familiei și familia ca întreg
să-și recunoască potențialul punctelor forte. Opresiunea este insidioasă deoarece discriminarea
externă este combinată cu procesele de socializare care provoacă opresiunea internalizată;
victimele învață să accepte opiniile negative despre ele însele, care au fost însușite de societatea
principală.

După cum am văzut în unele dintre exemplele prezentate mai devreme, caracteristicile
familiilor sunt deseori patologice atunci când diferă de cele ale culturii dominante. Abilitatea
terapeutului de a vedea familiile ca având puteri adaptive, mai degrabă decât ca fiind inerent
disfuncționale, face ca primul pas spre împuternicire să fie posibil.

- Cum a fost afectată această familie de opresiune?

Explorarea acestei probleme cu membrii familiei poate ajuta la stabilirea bazelor pentru
împuternicire, atât prin eliberarea de la auto-învinovăţire, cât și prin pregătirea familiei pentru a
se îndrepta spre examinarea schimbărilor necesare pentru asumarea responsabilității asupra vieții
lor. O problemă cheie aici este că terapeutul trebuie să recunoască impactul sistemelor mai largi
pentru a aborda subiectul cu familia.

- Ce strategii terapeutice pot fi utilizate pentru a depăși barierele opresive şi a se

îndrepta spre o funcționare sănătoasă?
Începând cu recunoașterea rolului opresiunii, se extinde gama de posibilități luate în
considerare de terapeut. În plus, această întrebare pune în prim-plan ideea că strategiile
terapeutice selectate trebuie să fie adaptate la viziunea asupra lumii a familiei clientului.
Terapeutul evită posibilitatea că terapia în sine să joace vreun rol în opresiunea existentă în
familie.

- Ce resurse pozitive de mediu ar putea fi disponibile pentru această familie?

Izolarea descurajării poate fi rezolvată ajutând familia să identifice potențialele surse de
sprijin într-un mediul mai larg. Mai mult, această întrebare conduce terapeutul către
recunoașterea rolului important al rețelei informale de ajutor disponibilă în multe comunități
minoritare.

Dacă ne întoarcem din nou la familia Silviei, putem vedea utilitatea de a aborda
întrebările privind împuternicirea. În primul rând, punctele forte ale Silviei și ale familiei sale vor
fi recunoscute. Ca individ, Silvia are multe puncte forte, inclusiv curaj, inteligență și dorința de a
se conecta cu ceilalți. Deși unii terapeuți s-ar putea concentra asupra problemelor din viața de
familie, un terapeut orientat spre împuternicire se va concentra în schimb pe grija profundă care a
făcut imposibilă despărțirea permanentă de familie.
O explorare clară a rolului opresiunii în acest caz ar putea, de asemenea, să deschidă noi
porți. Silvia să confruntat cu opresiunea ca femeie; un aspect al terapiei ar trebui să se
concentreze asupra a ceea ce ea și familia ei consideră că fiind sensul de a fi bărbat sau femeie în
culturile tradiționale și contemporane.

Izolarea opresiunii ar putea, de asemenea, să joace un rol în această situație. Este dorința
cea mai mare a Silviei de a fi complet aculturalizata pe baza unei presupuneri că cultura
dominantă este superioară? Ar putea sentimentul ei că nu merită "pe cineva ca Brent" să se refere
la conștiința ei despre diferențele de clasă? Pe măsură ce Silvia dezvoltă o identitate culturală
mai integrată, îşi va schimba atitudinea vis-a-vis de Brent și părinții ei? În mod clar, aceste
întrebări conduc terapia pe un drum care ar fi fost ocolit dacă ar fi fost luată în considerare o
abordare mai puțin contextuală.

REZUMAT

Cultura unei familii este influenţată de rasă, etnie, vârstă, limbă, clasă socială, venituri,
locație geografică, educație, religie, sex, orientare sexuală și multe alte variabile. Respectând
nevoile unei familii specifice, procesul de personalizare trebuie să țină cont de acești factori
culturali.

Atunci când terapeuții de familie se angajează în munca dificilă de a deveni conștienți de

importanța culturii, ei învață adesea că perspectiva lor în privinţa a ceea ce caracterizează o
familie sănătoasă nu este universală. Patrimoniul cultural afectează valori precum echilibrul dorit
între individualitate și unitate familială. Familiile din diferite culturi diferă și în ceea ce privește
definițiile unității familiale și a limitelor acesteia.

Experiența opresiunii trebuie, de asemenea, recunoscută ca o condiție cu un impact major

asupra vieții de familie. Este posibil ca rasismul și alte opresiuni să fie abordate direct înainte ca
membrii familiei să fie pregătiți să se ocupe de alte probleme.

De asemenea, terapeuții de familie învață că trebuie să fie explorate diferențele dintre

perspectivele asupra lumii, indiferent dacă sunt între familie și terapeut sau între membrii
familiei înșiși. De fapt, valorile culturale contradictorii pot fi găsite uneori în centrul conflictelor,
ceea ce pare incomprehensibil pentru oamenii care ignoră importanța culturii.
Fiecare dintre aceste aspecte are implicații asupra strategiilor terapeutice, evidențiind
necesitatea unei evaluări a familiei din punct de vedere cultural și a conceptualizărilor de caz
care vizează împuternicirea.