FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

SPECIALIZAREA ASISTENȚĂ SOCIALĂ-ID

ANUL III

2020-2021

CONSILIERE INDIVIDUALA SI DE GRUP

Conf .dr.Elena Iulia Mardare

Analiza unui caz in cadrul procesului consilierii unei familii multistresate 

1
 Dar ce se înţelege prin stresul familiei? Uneori, semnalele stresului vieţii de zi cu zi apar,
iniţial, la un membru al familiei şi acestea pot servi ca avertizare timpurie că ceva se întâmplă în
familie. Plecând de la cercetări medicale, sociologice sau psihologice, stresul familial a fost
definit ca fiind o presiune sau o tensiune în sistemul familial, o disfuncţie în starea obişnuită a
familiei (Boss, 2002, p.16), o schimbare, uneori moderată, alteori dramatică în echilibrul
familiei. O altă definire a stresului familiei face referire la dezechilibrul (real sau imaginar) între
solicitările cu care se confruntă o familie şi abilitatea familiei de a se adapta la acele solicitări
(McCubbin et al.,1983).

William Madsen, un celebru psihoterapeut şi cercetător în domeniul stresului familiei, a

introdus termenul de familie stresată. Astfel, el propune o alternativă la descrierea tradiţională a
familiilor cu probleme, sugerând specialiştilor să vadă membrii unei familii ca fiind separaţi de
problemele din viaţa lor, să le descopere resursele, existente dincolo de aceste probleme.
Explicaţia acestei propuneri vine din faptul că, deseori, clienţii serviciilor sociale sunt descrişi,
apelându-se la adjective precum dezorganizat, la risc înalt, foarte rezistent, involuntar,
noncompliant, disfuncţional, haotic sau cu multiple probleme. Madsen spune că aceste etichete
organizează modul în care specialiştii percep familiile şi intenţiile acestora cu privire la ce 22
urmează să facă în interacţiunile cu clienţii lor. El a observat că aceste etichete au tendinţa să
devină profeţii autoîmplinite şi afirmă că, atunci când vedem familiile doar prin astfel de etichete
peiorative, renunţăm la a mai vedea ceea ce ei fac bine în vieţile lor şi renunţăm la integritatea
muncii noastre. Aşadar, Madsen afirmă că noţiunea de familie stresată este o etichetă mai
potrivită, pentru că ea surprinde mai bine stresorii şi presiunile ce afectează familiile, noţiunea
stresată definind realitatea dificilă a vieţilor lor, dar, în acelaşi timp, orientând către capacităţile,
abilităţile şi resursele pe care familiile le pot accesa pentru a face faţă acestor presiuni sau
stresori (Madsen, 2007).

PREZENTAREA CAZULUI

Doamna N.D în vârstă de 32 de ani este căsătorită cu dl. N. C în vârstă de 35 de ani din
anul 2007, locuiesc în județul Giurgiu, comuna O. într-un imobil proprietate personală

2
achiziționat în anul 2007 care este compus din 4 camere, baie, bucătărie + dependințe. Imobilul
este racordat la electricitate, apă potabilă, este corespunzator dotat și mobilat.
Împreună au doi copii minori, băiețelul N.A în vârstă de 10 ani elev în clasa a V a din
comuna O , care frecventează cu regularitate cursurile gimnaziale și are rezultate deosebite la
învățătură și fetița N.O. în vârstă de 4 ani care de curând a fost diagnosticată cu autism.
Veniturile familiei sunt compuse din salariul Tatăl dl. N.C care este angajat la o
benzinarie din județul Giurgiu și din alocațiile de stat, conform legii nr.61/1993 ale celor doi
minori. Doamna N.D. se ocupă de creșterea și educarea copiilor. Diagnosticul copilului a
determinat modificarea stilului de viață al întregii familii, consecința cea mai importantă fiind
cea legată de reducerea timpului alocat activităților cu caracter de relaxare.
Primăria comunei O. a facut o sesizare către DGASPC G. în această sesizare au fost
menționate informații generale (diagnosticul minorei N.O, depresia mamei, situația financiară
care nu le permite terapia specifică)
Din anchetea socială cu nr 0000/07.01.2019 s-a constatat că relațiile familiale sunt
construite pe respect reciproc, membrii familiei au manifestat gesturi de atașament și susținere
reciprocă. Scopul comun al familiei este reabilitarea mezinei. Vecinii familiei au relatat că sunt
oamni gospodari și niciodată nu au creeat probleme. Directorul școlii a declarant verbal că Dna.
N.D. se interesează de situația școlară a fiului N.A. și participă la fiecare ședință.
Medicul de familie a declarant că în afară de boala psihică minorei N.O. membrii familiei
nu au avut probleme medicale grave/cronicizate. Nu există un document medical în ceea ce
privește depresia mamei.
În urma ședințelor de consiliere psihologică a reieșit faptl că D-na N.D. nu suferă de
depresie, minora N.O. este dependentă de scutec absorbant, vocabularul nu este adecvat vârstei,
nu se autoservește, a fost inclusă într-un program de terapie corespunzătoare pentru ameliorarea
simptomelor specific diagnosticului menționat.

Întrucât familia reprezintă un actor important în domeniul psiho-social, aceasta are la

rândul ei nevoi, la fel de importante ca nevoile speciale ale unui membru deficient. Iar nevoile
lor vorbesc de participarea la servicii de suport psihologic şi social, sprijinire şi orientare către
consiliere şi psihoterapie pentru familiile aflate în dificultate, participarea la cercuri de discuţii în
care să-şi poată împărtăşi unii altora din experienţele şi dificultăţile trăite de-a lungul timpului.
Vocea familiei în care este prezentă persoana cu nevoi speciale/dizabilităţi (fie copil, fie adult)

3
trebuie ascultată cu mare atenţie astfel încat întreaga societate să beneficieze şi să valorizeze
experienţa de viaţă a unei familii îndurerate. Vocea familiei aflate în durere are nevoie să fie
ascultată (nu doar auzită) aşa încât să putem schimba mentalităţi, atitudini şi comportamente.
Puşi faţă în faţă cu o situaţie de stres major în care e necesar să înfrunte diagnosticul pe care îl
are copilul cu nevoi speciale, părinţii reusesc de multe ori să se mobilizeze, să-şi folosească toată
energia şi toate eforturile şi resursele de care dispun pentru a depăşi astfel de situaţii, până la un
punct în care părinţii încep să devină din ce în ce mai vulnerabili.
Obiectivele principale în consilierea familiilor cu copii diagosticaţi cu autism:
 facilitarea adaptării la diagnostic,
 normalizarea așteptărilor privind evoluția copilului,
 ajustarea reacțiilor emoționale la diagnostic și prognostic

Consilierea prezintă anumite particularităţi şi note specifice precum:

 este o relaţie de colaborare consilier-consiliat;
 este focalizată pe problemă;
 este orientată atât către dimensiunile şi comportamentele problematice ale clientului, dar şi
spre îmbunătăţirea unor aspecte din viaţa clientului (ex. comunicarea, abilităţile de învăţare,
de luare de decizii, etc.) şi mai puţin spre schimbarea personalităţii în ansamblu;
 este eclectică (integrează şi aplică principii şi strategii specifice mai multor orientări
teoretice, în funcţie de problema şi stilul clientului);
 este formativă (vizează nu doar intervenţii “curative” dar mai ales prevenţiaunor
comportamente neadaptative şi învăţarea acelor strategii care vor facilita o adaptare mai
eficientă situaţiilor de viaţă);
 este informativă, furnizând clientului datele necesare pentru a lua decizii informate şi
responsabile;
 este suportivă, oferind clientului cadrul adecvat pentru a-şi exprima emoţiile,conflictele,
dilemele legate de sine, lume, trecut, prezent sau viitor;
 este focalizată pe situaţiile prezente, trecutul fiind abordat sporadic, doar pentru a înţelege
mai bine situaţiile din prezent;
 este un proces ce facilitează identificarea resurselor proprii de adaptare la mediu şi de
soluţionare a situaţiilor problematice;
4
 este un proces ce potenţiază validarea resurselor persoanei în lumea reală;
 este o intervenţie de durată scurtă şi medie.
Procesul de consiliere poate fi împărţit în mai multe etape:
1. Stabilirea relaţiei şi cadrului în care are loc consilierea - presupune crearea unei
atmosfere de acceptanţă, deschidere, empatie, securitate emotională care invita persoana
consiliată să se deschidă şi să comunice. Este importantă identificarea expectanţelor persoanei
faţă de consiliere şi consilier, familiarizarea cu procesul şi strategiile de consiliere şi motivarea
pentru a-şi asuma un rol activ în schimbare. Discutarea contractului include aspecte legate de
timp, spaţiu, definirea rolului consilierului, stabilirea unor scopuri iniţiale, deontologie
profesională (confidenţialitate) şi aspecte financiare.
2. Culegerea de informatii, definirea problemei – în etapele iniţiale ale unui proces de
consiliere se impune un demers de evaluare a persoanei consiliate si situaţiei sale in scopul
clarificarii dificultatilor cu care se confrunta. Evaluarea se poate realiza prin metode diferite: fie
pe bază de convorbire, anamneza, interviu, observatie care furnizează informaţiile necesare
clarificării problemelor, fie pot fi adăugate probe de evaluare psihologică a personalităţii
persoanei consiliate.
3. Definirea obiectivelor consilierii, a rezultatelor dorite – se bazează pe informaţiile şi
rezultatele evaluării, întrucât clarificarea problemelor ajută la clarificarea scopurilor. Stabilirea
scopurilor consilierii trebuie făcută în termeni specifici, concreţi şi realişti.Identificarea
problemelor şi a ierarhiei în abordarea lor structurează procesul consilierii şi a şedinţelor care
urmează şi ajută la alegerea strategiilor de lucru în consiliere.
4. Intervenţia propriu-zisă – constă în demersul de consiliere şi strategiile folosite care
trebuie adaptate persoanei consiliate (ex. vârstei, tipului de deficienţă / nevoi speciale, tipului de
personalitate) şi rezultatelor urmarite (ex. depăşirea unei crizei existenţiale, creşterea stimei de
sine etc.). Intervenţia urmăreşte şi modificarea factorilor care au predispus, declanşat sau
menţinut problema (ex. stil cognitiv, stil de viaţă dezadaptativ, stil de coping, relaţii
interpersonale conflictuale, predispoziţii biologice, etc.)
5. Monitorizarea evoluţiei persoanei, evaluări intermediare şi redefinirea scopurilor –
monitorizarea este un proces continuu de raportare a evoluţiei persoanei şi procesului consilierii
la scopurile şi obiectivele iniţial formulate. Informaţiile noi, reieşite pe parcurs, permit

5
redefinirea scopurilor iniţiale în acord cu schimbările, transformările care au avut loc până la
momentul re-evaluarii situaţiei.
6. Generalizarea şi transferul învăţării. Evaluarea finală şi încheierea. Şedinţele de
încheiere urmăresc evaluarea eficacităţii intervenţiei şi pregătirea terminării relaţiei terapeutice.
Monitorizarea continuă ne indică momentul la care sunt atinse obiectivele propuse în consiliere
şi /sau este indicată încheierea consilierii. Încheierea relaţiei de consiliere este un moment
important care are nevoie de o atenţie şi focalizare specială, ca o ultimă etapă a consilierii în care
se „dizolvă” transferurile, are loc separarea şi individualizarea persoanei consiliate.
Mai sus, am putut observa cum se desfăşoară procesul de consiliere în general. Însă în
cazul persoanelor cu autism, lucrurile se schimbă. Feltham şi Horton (1996) precizează că puţini
dintre cei care au trăit dintotdeauna cu o dizabilitate apelează la servicii de consiliere sau
psihoterapie. Motivele par a fi multiple: fie pentru că au fost văzuţi deja de foarte mulţi
specialişti (medici, psihologi etc.) de-a lungul vieţii lor, fie pentru că nu au acces la astfel de
servicii, fie pentru că nu îşi doresc acest lucru . Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi care
apelează la consiliere sau psihoterapie sunt cei care au dobândit recent deficienţa / dizabilitatea.
Dificultatea lor psihologică principală este accea de a învăţa să trăiască cu dizabilitatea, cu noua
identitate; au nevoie de ajutor în a explora emoţiile şi sentimentele lor, pentru a face faţă traumei,
accidentului sau bolii şi a prelua din nou controlul asupra propriei vieţi. Dacă profesioniştii au
adesea ca obiectiv când lucrează cu astfel de persoane „acceptarea” dizabilităţii, depăşirea
traumei, aceste expectanţe pot fi prea mari şi pun o presiune ridicată asupra familiei şi copilului
cu autism pentru care se poate ca fiecare zi să fie o luptă cu dizabilitatea.
Există trei tipuri de consiliere psihologică:
1. consilierea în criză- de exemplu, pentru persoanele recent diagnosticate cu boli cronice (HIV,
cancer, diabet insulino-dependent, boli cardiovasculare etc) și pentru familiile acestora.
2. consilierea în precriză- exemple: consilierea oferită înaintea efectuării analizelor care urmează
să confirme sau să infirme o boală cronică, consilierea premaritală, servicii de planificare
familială, consilierea gravidei și a familiei acestia etc.
3. consilierea postcriză- după stadiul acut al unei crize, în vederea adaptării la o nouă situaţie de
viaţă (de exp. adaptarea la condiţia de bolnav cronic, adaptarea la etapa ciclului vieții familiei cu
copii mici etc.).
În cazul prezentat este necesară consilierea postcriză.

6
Etapele consilierii de familie:
1. Primul telefon care a avut ca scop aflarea cat mai multor informaţii:
 Momentul diagnosticării, primele demersuri investigative au pornit la „doi ani și câteva luni”
și au avut ca punct de plecare consultarea unui medic neurolog pediatru, apoi a unui psihiatru
pediatru și a serviciilor oferite de CSM (Centrul de Sănătate Mintală) pentru copiii din oraşul
Bucureşti. Suspiciunile neurologului pediatru au fost confirmate de psihiatrul pediatru.
 Reacția părinților după momentul în care s-a comunicat diagnosticul de autism Chiar dacă
tatăl afirmă că reacționează „mediu la orice, nici să nu mă supăr prea tare, nici să nu mă
bucur prea tare”, momentul comunicării diagnosticului copilului a generat o reacție „de
descumpănire, așa, mi-a turnat așa plumb în tot, în picioare, în spinare”. Apoi a urmat o stare
de revoltă: „De ce? Cum de s-a întâmplat asta?”. Pentru familie, diagnosticul a însemnat
schimbarea planurilor de viitor, planuri ce includeau și conceperea unui nou copil. Reacțiile
emoționale au fost de frică, pesimism, dezamăgire, abandon, auto-devalorizare și chiar
disperare - ”ai momente când vrei să te descotorosești de toate, s-o iei pe câmpii, că nu mai
reușești să faci față problemelor”.
2. Primul interviu care are ca scop clădirea unei alianţe cu familia, dezvoltarea unei ipoteze
despre aspectele ce menţin problema curentă, stabilirea contactului cu membrii familiei,
prezentarea consilierului, explicarea condiţiilor de desfăşurare a şedinţei (durata şedinţei,
camera, scopul), repetarea pe scurt a ceea ce s-a aflat de la persoana care a telefonat,
solicitarea punctelor de vedere, acceptarea fiecărei poziţii. Ascultarea, pe rând, a propriilor
opinii ale membrilor familiei, echilibru între căldură şi profesionalism, realizarea unei
genograme, dezvoltarea unor ipoteze despre cum ar putea fi implicaţi membrii familiei în
problemă (cum au încercat s-o rezolve, observarea interacţiunilor), obţinerea unor informaţii
importante legate de soluţiile încercate, de cele care n-au reuşit, tranziţiile din ciclul de viaţă
la care familia nu s-a adaptat încă, centrarea pe punctele tari ale familiei, consilierul se
menţine curios şi plin de respect, explorează procesele de interacţiune familială (întrebări
circulare): ce o ţine blocată pe familie? În final, consilierul face o recomandare familiei.

7
 Genograma este un instrument prin care se realizează o proiecţie despre un anume sistem
familial şi care permite profesionistului să-şi eficientizeze munca şi să şi-o îmbunătăţească,
punând în echilibru atât resursele cât şi disfuncţiile familiale, astfel încât, procesul său de
intervenţie să fie cât mai bine adaptat specificului şi nevoilor familiei în cauză.
Subiecţii centrali ai consilierii sunt mezina familiei diagnosticată cu autism şi mama
acesteia care se ocupă în mod excusiv de îngrijirea sa care este în depresie şi nu poate
îndeplini acesată funcţie la capacitate optima.
Stabilirea obiectivelor:

 Îmbunătățirea dinamicii familiale pentru obținerea unui mediu familial – funcțional;

 înlesnirea interacțiunii dintre membrii familiei pentru crearea unui climat confortabil fiecărui
membru.

8
Prin intermediul consilierii familiei marcate de criză s-a urmărit învățarea
membrilor acestora să facă față eficient evenimentelor stresante ale existenței și nu să
minimizeze acțiunea acestora. Agenții stresanți perturbă echilibrul familiei sau
cuplului pentru că destructurează rutina zilnică și pune membrii acestora în fața
unor obstacole care trebuie depășite. După câteva luni de consiliere obiectivele au fost atinse.
Consilierul se asigură că membrii familiei au învăţat ceva despre felul în care să se descurce unii
cu alţii, fără ajutorul consilierului. Acest lucru se întâmplă atunci când problema pentru care au
solicitat sprijin s-a rezolvat, când familia simte că a câştigat ceea ce dorea. În această fază,
consilierul poate cere familiei să anticipeze unele schimbări viitoare sau recidivele unor
situaţii problematice, făcându-i conştienţi pe clienţi că viaţa este o succesiune de
probleme cu care trebuie să ne descurcăm. În final, după ce toţi cei implicate admit că relaţia lor
se încheie aici, consilierul îşi exprimă încrederea în abilităţile şi forţa familiei de a se descurca de
acum înainte.