Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ion Antonescu
Ion Antonescu
La propunerea lui Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, a fost numit președinte al Consiliului de Miniștri
de către Carol al II-lea. În contextul pierderilor teritoriale din 1940, Ion Antonescu l-a constrâns pe rege
să abdice în favoarea foarte tânărului principe moștenitor Mihai (sub a cărui domnie nominală a
guvernat cu puteri dictatoriale). Partidele democrate au refuzat să colaboreze cu Statul Național-
Legionar, desființat ca urmare a Rebeliunii legionare din 21–23 ianuarie 1941. După acea dată,
Antonescu a girat singur exercitarea puterii de stat, făcându-se responsabil pentru atrocitățile comise
împotriva evreilor și romilor în România și în teritoriile controlate de statul român, fiind criminal de
război.
Ion Antonescu a decis intrarea României în Al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza
promisiunilor lui Adolf Hitler că teritoriile românești pierdute în 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena
și Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României. Politica sa externă profund falimentară s-a
dovedit, inițial, câștigătoare, România reușind să dobândească pentru scurt timp teritoriile cedate
Uniunii Sovietice și Transnistria.
Soarta războiului antisovietic fiind întoarsă la Stalingrad și teritoriile estice ocupate de Armata Roșie,
Antonescu a fost demis de la conducerea statului de către rege, prin lovitura de stat de la 23 august
1944, fiind arestat și predat spre pază comuniștilor, apoi deținut în Uniunea Sovietică. La 17 mai 1946 a
fost condamnat la moarte pentru crime de război de Tribunalul Poporului din București. La 1 iunie 1946 a
fost executat prin împușcare la închisoarea Jilava