LUCRĂRI DE LABORATOR

TERMOTEHNICA
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.1

DESCRIEREA STANDULUI GENERAL

1. DENUMIRE STAND:
STAND TERMOTEHNICĂ EA CM 179
2. DESCRIEREA STANDULUI
Instalaţia pe ansamblu este destinată efectuării lucrărilor de laborator, destinate
studentilor din cadrul universităţii. La execuţia instalaţiei s-au avut în vedere:
- îmbinarea cunoştinţelor teoretice dobândite în timp de către studenti cu nevoia de
realizare a unor lucrări practice de laborator care să conducă la o mai bună aprofundare
a lor;
- aplicarea unor tehnologii corelate cu dezvoltarea tehnică internaţională;
- facilitatea dezvoltării în timp a instalaţiei în vederea unor noi aplicaţii astfel încât costurile
de invesţie să fie minime;
- costurile cu mentenanţa instalaţiei să fie minime;
- respectarea normelor de protecţie a muncii (NPM), precum şi a normelor de protecţie
împotriva incendiilor (PSI) să nu constitue o problemă, ţinând cont de mediul de lucru (gradul de
protecţie al echipamentelor fiind ales unul ridicat).
Instalaţia este compusă dintr-o sursă de căldură, o pompă de circulaţie în trei trepte, un
regulator de debit şi schimbătoare de căldură tubulare care pot fi folosite în instalaţie în funcţie
de aplicaţia dorită (vezi fig. nr.1 Schema de principiu a instalaţiei).
Ca elemente de comandă şi control s-au folosit o serie de aparate cum ar fi debitmetre,
electrovalve, armături (robinete de trecere cu 2 căi, ventil automat de aerisire, etc).
Mergând pe ideea dispecerizării, precum şi digitalizării mărimilor de stare, pentru
măsurarea temperaturilor s-au folosit termorezistenţe care au rezistenţa din platină (domeniul
de măsură fiind -220-/-500 º C)( vezi fig. nr. 2).
Deasemeni pentru măsurarea debitelor au fost folosite debitmetre electromagnetice-
aparate care nu necesită cheltuieli de montaj mari şi care pe lângă afişajul debitului la nivel
local, transmite semnal analogic către unitatea centrală de comandă şi control.(fig. nr.4)
Măsurarea presiunilor se face numai la intrarea şi la ieşirile regulatorului de debit cu trei
cai, cu ajutorul unor senzori de presiune moderni.(fig. nr. 5)
Sursa de căldură este de fapt o sursă clasică (centrala murală pe gaz). Putera centralei
fiind aleasă în funcţie de puterea schimbătoarelor de căldură tubulare.
Centrala termică conţine şi pompa de circulaţie în trei trepte de viteză. Treptele de viteză
pe care le are pompa, determină viteze de scurgere uzuale în practica instalaţiilor termice
moderne. (fig. nr. 3)
Schimbătoarele de căldură sunt realizate din materiale diferite, frecvent folosite în
instalaţiile termice şi tehnico-sanitare, precum polipropilena reticulată, oţel zincat şi cupru.
La realizarea schimbătoarelor de căldură s-a avut în vedere ca pe acelaşi traseu să fie
folosite ţevi din acelaşi material înseriate astfel încât pe acelaşi schimbător de căldură să avem
secţiuni diferite, deci viteze de scurgere diferite. ( fig. nr.1)

2
3
 TRADUCTORI DE TEMPERATURĂ PE STAND

Traductoarele de temperatură cu termorezistenţă sunt realizate din metale a căror

rezistenţă creşte cu temperatura. Pentru o variaţie mică de temperatură rezistivitatea creşte
liniar cu temperatura:

t = - 0[1+a(t-t0)]

unde: - t este rezistivitatea la temperatura t;

- 0 = rezistivitatea la temperatura t0;
a = coeficient de temperatura al termorezistenţei (°C-1).
Măsurarea temperaturii este esenţială în industrie. Această sarcină revine traductoarelor
de temperatură cu termorezistente care sunt disponibile în configuraţii variate, atât în medii
normale (de laborator), cât si în medii cu pericol ridicat de explozie.
Pentru fabricarea termorezistentelor se foloseşte ca suport izolant textolitul, mica sau
ceramica. Pe suportul respectiv se bobinează neinductiv un fir metalic.
Metalele utilizate permit prelucrarea la un diametru foarte mic şi o bună stabilitate în timp sub
influenţa temperaturii ridicate şi agentilor chimici.
Teaca de protecţie este destinată pentru a proteja elementul sensibil şi firele
conductoare de legătură de acţiunea daunătoare a mediului. Se poate executa din diferite
materiale.
În instalaţia noastră sunt folosite termorezistenţe din platină.

2.SPECIFICATII TEHNICE:

 lungime de imersie (U): 50 –

3000 mm
 diametru element sensibil: 3…8
mm
 diametru teacă: 9…14 mm
 construcţia tecii poate fi cu
extensie
 domeniul de măsură: -200…+300
0C
 clasa A
 grad de protecţie: IP 56
Domeniul de temperatură ambiantă
permise pentru echipament este -
40°C to +80°C.

Figura 2. Termorezistenţa PT

4
 SURSA DE CĂLDURĂ A STANDULUI
Sursa de căldură este de fapt o sursă clasică, microcentrala VISION DUAL în
condensaţie de 24 kw.
Specificaţii tehnice:
BRAND Hermann
PUTEREA TERMICĂ UTILĂ MINIMĂ 60/80grd [kW] 9.8
PUTEREA TERMICĂ UTILĂ MAXIMĂ 60/80grd[kW] 24.9
PUTEREA TERMIĂ UTILĂ MINIMĂ LA FUNCŢIONARE ÎN CONDENSARE30/50
9.9
grd[kW]
PUTEREA TERMICĂ UTILĂ MAXIMĂ LA FUNCŢIONARE ÎN CONDENSARE
26.9
30/50grd[kW]
RANDAMENT MAXIM [%] 97.4
RANDAMENT MAXIM LA FUNCŢIONARE ÎN CONDENSARE [%] 104.9
CAPACITATE VAS DE EXPANSIUNE [l] 8
CONSUM MAXIM GAZ METAN [Nm3/h] 2.71
TEMPERATURA MAXIMĂ ACM [grd C] 55
CAMERA DE ARDERE ÎNCHISĂ/DESCHISĂ INCHISA
TIRAJ NATURAL/FORŢAT FORTAT
RACORD BOILER EXTERIOR – TUR [toli] 1/2"
TEMPERATURA MAXIĂA AGENT TERMIC – TUR [grd C] 78
RACORD GAZE ARSE [mm] 100/60
DEBIT ACM LA DT=25 GRADE [l/min] 14.07
CONSUM MINIM GAZ METAN [Nm3/h] 1.11
TEMPERATURA MINIMĂ ACM [grd C] 30
CONSUM MAXIM COMBUSTIBIL 1 [kg/h] 1.98
PUTERE ELECTRICĂ ABSORBITĂ [W] 145
REGLAJ ARZĂTOR MODULARE
RACORD CIRCUIT PRIMAR RETUR [toli] 3/4"
TEMPERATURA MINIMĂ AGENT TERMIC – TUR [grd C] 35
RACORD COMBUSTIBIL [toli] 3/4"
PRESIUNE MINIMĂ AGENT TERMIC IN CIRCUITUL PRIMAR [bar] 0.5
PRESIUNE NOMINALĂ COMBUSTIBIL 1:GPL [mbar] 37
PRESIUNE MAXIMĂ ACM [bar] 6
CONSUM MINIM COMBUSTIBIL 1 [kg/h] 0.81
ALIMENTARE ELECTRICĂ [V/Hz] 230/50
COMBUSTIBIL 1 GPL
RACORD CIRCUIT PRIMAR TUR [toli] 3/4"
RACORD BOILER EXTERIOR – RETUR [toli] 1/2"
PRESIUNE MAXIMĂ AGENT TERMIC ÎN CIRCUITUL PRIMAR [bar] 3
PRESIUNE NOMINALĂ GAZ METAN [mbar] 20

5
MICROCENTRALA TERMICĂ VISION DUAL

Figura 3. Sursa de caldură

6
 MĂSURAREA DEBITULUI PE STAND

Debitmetrele electromagnetice pot

fi folosite în aproape toate branşele
industriale pentru măsurarea lichidelor (cu
sau fără paţti solide) pulpe, paste şi alte
fluide, dar care au o coductivitate electrică
specificată cât de miăa.
Sunt superioare electronic (dau
rezultate superioare) şi de asemenea sunt
realizabile şi repetabile chiar şi în procese cu
condţtii de dificultate ridicată. Aceste
debitmetre electromagnetice au fost
calibrate direct prin metoda comparării în
volume, fiind metoda de calibrare cu cea mai
mare acurateţe dintre toate metodele.
Comparată cu alte metode de
măsurare, măsurarea electromagnetică oferă
urmatoarele avantaje particulare: Figura. nr.4 Debitmetru

Măsurarea este independentă de alte mărimi de

stare(presiune,densitate, temperature si viscozitate
Legăturile de intrare şi ieşire scurte
Fără secţionarea ţevilor
Fără pierderi de presiune adiţionale
Fără părţi în mişcare
Aplicabile în orice locaţie
Acurateţe peste ± 0.2 %

Echipamentele pot fi utilizate cu succes oriunde este necesarã automatizarea unui

proces industrial.

TABLOUL DE COMANDĂ A STANDULUI

7
 Particularitatea acestor echipamente este aceea că oferă o soluţie completă şi
compacă de automatizare, prin introducerea conceptului de OPLC (Operator Panel &
Programmable Logic Controller).
OPLC = PLC + HMI
Echipamentul de control (PLC-ul) şi
panoul operator de interfaţă om-maşină (HMI)
sunt părţi integrante ale aceluişsi dispozitiv.
Avantajele implementării unei astfel de
soluţii de automatizare sunt următoarele:
 reducerea timpului de programare
 utilizarea unui singur mediu de
programare, atât pentru PLC, cât şi pentru
aplicaţia HMI
 mai puţine fire de tras
 mai puţin spaţiu necesar
 economisirea punctelor IO
 reducerea echipamentelor hardware
 sistemul de comunicaţie panou HMI - PLC
este integrat deja. Figura nr. 5 Stand termotehnica
Misiunea la alegerea instalaţiei a fost aceea de a eficientiza şi de a simplifica
implementarea sistemelor de automatizare, prin realizarea de echipamente fiabile, uşor de
instalat, uşor de programat şi cu un raport preţ/calitate foarte bun.
PLC este de tip evoluat cu panou operator color, cu touchscreen integrat şi canale I/O
extensibile până la 512 I/O.
Display alfanumeric
Meniu de control cu ajutorul tastelor sau cu ajutorul PC-ului
Standul se porneşte simplu din buton de alimentare generală
de pe panoul frontal, mutând poziţia acestuia pe poziţia ON.
Odată alimentat standul există posibilitatea lucrului direct de
pe displayul touchscreen-ului sau de pe PC-ul ataşat standului.
Datele citite sunt memorate cu ajutorul unui software
specializat în memoria PC-ului sub forma unor fişiere tip Excell.
Deasemeni tot cu ajutorul standului se pot comanda
electrovanele, precum şi regulatorul de debit. Figura 6. Buton alimentare

Figura 7. Touch screen stand

Figura 8. Monitor LCD - PC

8
 POMPA DE CIRCULAŢIE A STANDULUI

Pompele Grundfos UPbasic sunt de tip rotor

umed, adică pompa şi motorul formează o unitate
completă fără etanşare la arbore cu doar două
garnituri speciale de etanşare. Rulmenţii sunt
lubrifiaţi de către lichidul pompă.
Pompa se caracterizeaăa prin:
 Arbore ceramic şi rulmenţi radiali;
 Lagăr axial de carbon;
 Rotor din oţel inox şi lagăr de forma aplatizată;
 Rotor din material rezistent la coroziune;
 Carcasă pompă din fontă;
Model: Producator Grundfos

Figura nr. 9 Pompa circulatie

Debit nominal = 1.4 mc/h
Înălţime de pompare nominal = 6 m
Material pompa = Fonta  
Material rotor =Compozit,
PES = Presiune maximă de operare 10
bar
Dimensiune racord = G1 1/2
Lungimea între racorduri =180 mm
Gama de temperatură a lichidului = 2-
110 °C
Figura 10. Cote
pompă
Grad de protecţie = X4D IP
Putere max imă = 75 W
Clasa de izolare = F  
Greutate = 3.1 kg

ELECTROVALVE ALE STANDULUI

1. DESCRIERE

Pentru realizarea lucrărilor de laborator pe stand sunt utilizate 6 electrovalve.

Electrovalvele pot fi folosite în automatizarea sistemelor care controlează circuite de apă
fierbinte sau rece, vapori saturaţi, petrol sau alte produse petroliere, aer şi alte gaze, etc.
Produsul este de fapt o valvă care urmăreşte “totul sau nimic”cu două căi şi două poziţii.
Versiunea normal-închisă nu laăa să treacă fluidul dacă bobină electrovalvei nu primeşte
comanda electrică.. La comanda electrică, electrovalva se va deschide şi va lasă să treacă
fluidul la debitul maxim. Versiunea normal-deschisă lasă să treacă fluidul dacă bobina
electrovalvei nu primeşte comanda electrică. La comanda electrică, electrovalva se va închide
şi nu va lasă să treacă fluidul.

9
 2. PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE

Produsul este o valvă de control care acţionează cu forţă

asupra unei membrane astfel încât diferenţa de presiune dintre
intrarea şi ieşirea fluidului nu depăşeşte 0.2 bari.
Figura 11.
Electrovalva

Normal- închis Normal - deschis

3. SPECIFICATII TEHNICE

Diametre nominale uzuale DN :

12; 16; 20; 25; 32; 40; 50 – pentru varianta cu filet
25; 32; 40; 50 – pentru varianta cu flanse
Presiunea nominala PN :
Presiunea nominala 25...55 bari depinde de DN pentru varianta cu filet
6; 10; 16; 25; 40 bar; 150 Class (20bar) – pentru varianta cu flanse.
Caderea de presiune intre intrare si iesire :0.2 bari
Temperatura maxima a mediului : +55° C
Temperatura minima a mediului : Sub -25° C
Tipul electromagnetului depinde de mediul in care va fi folosit si de presiunea nominala
Variatia tensiunii de alimentare : 0,85-1,1Un

Traductoare de presiune industriale PMP & PTX

1. GENERALITĂŢI

Gamele de traductoare de presiune PMP/PTX au fost proiectate pentru utilizare cu

medii agresive, care pot fi identificate în multe dintre aplicaţile ndustriale.
Toate aceste traductoare sunt realizate cu oţel inoxidabil ce oferă o clasă de protecţie
IP65 şi sunt compatibile cu medii ostile. PMP – 3 fire, domeniul de ieşire de la 0 la 5V
proporţional cu presiunea aplicată, iar PTX – domeniul de ieşire de la 4 la 20mA proporţional cu
presiunea aplicată.

2. CARACTERISTICI TEHNICE

- Suprapresiune 1 bar pentru gamele de 100 şi 250 mbar.

- Tensiunea de alimentare de la 9 la 30V d.c.
- Protecţie la vârfuri de tensiune
- Rezistă la 600V conform ENV 50142
- Stabilitate pe termen lung ±0,2%
-Neliniaritate combinată histerezis şi repetabilitate ±0,15% tipic, ±0,25% max.

10
- Temperatura de operare de la -40°C la +80°C - Masa 200g
- Conectare la presiune Mam_ G ¼

Figura 12. Senzor presiune Figura 13. Senzor presiune

UTILIZAREA REGULATORUL DE DEBIT PE STAND

1. UTILIZARE

Regulatorul de debit este un dispozitiv cu trei căi,

care indiferent de variaţia de presiune menţine un debit
constant la ieşire.
Debitul de ieşire poate fi controlat prin comandă
electrică transmisă de standul de termotehnică. Acesta de
fapt comandă deschiderea vanei de control încorporată,
acţionând direct asupra unui servomotor.
Datorită calităţilor sale regulatorul este utilizat în
industria petroliera, unde condiţiile impuse vânzării acestor
produse impun un debit constant a fluidului.

Figura 14. Regulator debit

2. SPECIFICATII TEHNICE

- Presunea nominală Pn=16 bari

- Diametrul nominal Dn= 20 mm
- Grad de protecţie – IP 65

Figura 15. Touch screen – regulator debit

11
 LUCRAREA DE LABORATOR NR.2

PRELUCRAREA STATISTICĂ A DATELOR EXPERIMENTALE

1.1 Măsurări în instalaţii termice

Mărimile măsurate în instalaţiile termice caracterizează performanţele instalaţiei
respective. În acest scop, se fac măsurări atât ale mărimilor de stare ale agentului termic
(presiunea, volumul, temperatura), cât şi ale mărimilor ce caracterizează funcţionarea celorlalte
subsisteme componente ale instalaţiei termice.
Procesul de măsurare are 2 componente: unitatea de măsură şi măsurarea. Expresia
matematică a procesului de măsurare este:

unde:
- valoarea măsurătorii
- un număr
- unitatea de măsură
Notăm:
- valoarea adevărată a unei mărimi m
- rezultatul măsurătorii i efectuată asupra mărimii m.
Vom avea relaţia:

unde:
- eroarea de măsură.
Eroarea grosolană este eroarea de măsură ce determină o diferenţă esenţială a
rezultatului unei măsuri de celelalte, şi deci neproductibilitatea sa.
Eroarea sistematică este component a erorii de măsură ce afectează rezultatul
măsurării de fiecare dată când se repetă condiţiile de măsură.
Corecţia este valoarea cu care trebuie modificat rezultatul unei măsurători pentru a
obţine valoarea adevărată.

Curba de corecţie este mulţimea corecţiilor individuale

sau
Eroarea aleatoare este component a erorii de măsurare ce afectează rezultatul
măsurării, apărând fără legătură cu rezultatul măsurării.

1.2. Prelucrarea statistică a datelor experimentale

1.2.1. Generalităţi
Prelucrarea statistic a datelor provenite din măsurători se face conform STAS 7122/2-86.
12
Ipoteze:
- măsurătorile s-au făcut practice în aceleaşi condiţii;
- măsurătorile s-au efectuat cu aparate verificate metrologic, citirile au fost făcute correct,
determinările nu sunt afectate de erori sistematice sau grosolane;

- abaterile valorilor faţă de valoarea reală

sunt datorate unui număr mare de factori aleatori independenţi;

- numărul N de date ce se prelucrează este suficient de mare.
Etapele prelucrării statistice sunt:
 Determinarea parametrilor statistici.
 Eliminarea erorilor grosolane.
 Verificarea caracterului aleator al erorilor.
 Verificarea normalităţii repartiţiei.
 Estimarea valorii adevărate a mărimii măsurate şi a preciziei măsurării.

1.2.2 Principalii parametrii statistici ai unui şir de N date x

- Valoarea medie a variabilei aleatoare:

unde: N- numărul total de măsurători

- valoarea mărimii associate

- frecvenţa absolută (egală cu numărul de cazuri în care s-a

obţinut aceeaşi valoare pentru variabila aleatoare ).

- Abaterea medie pătratică:

- Coeficientul de variaţie:

Această mărime relativă caracterizează gradul de împrăştiere a valorii variabilei în jurul valorii
medii.
- Momentul centrat de ordinal 4:

- Coeficientul de boltire:

Coeficientul de boltire al repartiţiei normale este egal cu 3. Pentru a compara o repartiţie

cu distribuţia normal se calculează excesul.
- Excesul:

Dacă excesul este pozitiv, valorile variabile sunt mai concentrate în jurul valorii medii
decât la repartiţia normal. Valori negative ale excesului induc distribuţii aplatizate.
- Momentul centrat de ordinal trei:

- Coeficientul de asimetrie:

13
 La repartiţiile având valorile dispuse simetric în raport cu valoarea medie coeficientul de
asimetrie este nul.

1.2.3. Eliminarea erorilor grosolane. Recalcularea noilor parametri statici.

- se ordonează şirul de date;
- valorile de la capătul şirului pot fi afectate de erori grosolane, şi de aceea se vor testa folosind
unul din testele consacrate. Se testează necesitatea eliminării cu testul Chouvenet.

în care: xt – valoarea testate

Condiţia de eliminare este:
Z > Zcr

Valorile lui Zcr, se vor lua din tabelul 1.1. pentru un anumit nivel de încredere p şi un
anumit număr de date N. Se calculează noii parametri statici ai şirului obţinut după eliminare.

1.2.4. Verificare caracterului aleator al şirului de date (testul Young)

pentru cele N date s-a calculate δ - media patratică a diferenţelor successive.

- valoarea testului

Se compară M cu valorile critice inferioară şi superioară V.C.I. şi V.C.S. din tabelui 1.2.
Şirul are carater aleator dacă:
V.C.I. < M < V.C.S.
1.2.5. Verificarea normalităţii repartiţiei
- se ordonează valorile xi ale celor N măsurători;
- se împart într-un număr de “k” clase:
k = 1 + 3.322lgN, N≤ 25;
k = 10, N>25;
- se calculează pentru fiecare clasă “i” valoarea;

unde: – valoarea maxima din clasa “i”.

- se calculează probabilitatea fiecărei clase cu relaţia:

Pi = Φ(ti) – Φ(ti-1), considerând limitele şirului -∞ şi +∞
unde :

Valorile funcţiei se găsesc în tabelul 1.3. şi se ţine cont că:

Φ (+∞) = 0.5 si Φ(-t) = - Φ(t)
- se calculează suma:

unde: Ni – numărul de măsurători din clasa “i”;

N – numărul totatal de măsurători;
- se compară valoarea calculată cu din tabelul 1.4.
14
- şirul are repartiţie normală dacă suma obţinută este inferioară sumei critice:

1.2.6. Estimarea valorii adevarate şi a preciziei măsurării

- valoarea adevarată p se obţine potrivit formulei:

unde: tp – este factorul în funcţie de nivelul de încredere p dorit şi de numărul de măsurători N şi

care se obţine uşor din tabelul 1.5.
Creşterea nivelului de încredere duce, prin creştrea valorii lui tp, la creşterea erorilor
limită ale măsurătorilor singulare sau ale mediei aritmetice. Creşterea preciziei măsurării trebuie
făcută utilizând metode şi mijloace de măsurare care să ducă la reducerea lui.
S – abaterea medie patratică de sondaj.
Atunci când se teremină dispersia unei variabile pe baza unui eşantion de mărime N,
prelevat după anumite reguli, se utilizează dispersia de sondaj:

Abaterea medie patratică se obţine extragând rădăcina patratică din dispersie.

- pentru atingerea unui interval de încredere sunt necesare un

număr minim de măsurători conform tabelului 1.6.

- estimarea abaterii medie patratice a distribuţiei este cu un interval de încredere -
pentru un număr mic de măsurători, - pentru un număr mare de măsurători, unde:
z1, z2, p – sunt factorii dependenţi de numărul de măsurători şi de nivelul de încredere dorit;
a – amplitudinea clasei, dată de diferenţa dintre limitele inferioare a două clase învecinate.

1.3. Caracteristici metrologice

Se referă numai la rezultate ale măsurătorilor. Principalele caracteristici metrologice

sunt:
Caracteristica de măsurare – reprezintă dependenţa dintre mărimea măsurată şi
mărimea ieşită din mijlocul de măsurare. Caracteristicile de măsurare pot fi statice sau
dinamice.
Caracteristica statică y=f(x) reprezintă această dependenţă atunci când mărimile de
intrare şi de ieşire nu variază în timp. În domeniul măsurătorilor hidraulice aparatele au atât
caracteristici liniare, cât şi neliniare.
Sensibilitatea – este caracteristica unui mijloc de măsurare care exprimă raportul dintre
variaţia mărimii de ieşire şi variaţia mărimii de intrare care o produce.
Matematic, sensibilitatea se exprimă sub forma: .
Aparatele cu caracteristici liniare au sensibilitate constantă. Cea mai mică valoare a
mărimii de ieşire se numeşte rezoluţie sau prag de sensibilitate.
Caracteristicile dinamice – descriu funcţionarea aparatului atunci când mărimile de
intrare şi ieşire variază în timp. Aceste caracteristici prezintă o importanţă deosebită în cazul
traductoarelor funcţionând în sistemele de reglare a proceselor rapide.
O serie de caracteristici se referă la exactitatea efectuării măsurătorilor:
Eroarea instrumentală – reprezintă ansamblul măsurărilor datorate mijloacelor de
măsurare care efectuează rezultatul unei măsurări. În funcţie de modul de variaţie a mărimii
măsurate, erorile instrumentale pot fi statice sau dinamice.

15
 Eroarea de bază – reprezintă eroarea instrumentala determinată în condiţii admise
(condiţii de referinţă) pentru mărimile care pot influenţa funcţionarea unui mijloc de măsurare.
Eroarea suplimentară – este eroarea datorată funcţionării aparatului în condiţii diferite
de cele de referinţă.
Eroarea tolerată (Et) – este eroarea limită, prevazută de reglementări oficiale pentru
aprobarea folosirii unui mijloc de măsurare.
Clasa de precizie – este un indice numeric convenţional în funcţie de eroarea tolerată,
prin care se caracterizează o clasă de mijloace de măsurare cu caracteristici metrologice
identice.
Justeţea – reprezintă calitatea unui aparat de măsurat de a da indicaţii apropiate de
valoarea efectivă a mărimii măsurate. Eroarea de justeţe se datorează în principiu erorilor
sistematice ale aparatului.
Fidelitatea – este caracteristica unui aparat de măsurat de a da aceeaşi valoare pentru
o mărime constantă care se măsoară în mod repetat, ori de cate ori ea este determinată de
aceleaşi condiţii. Eroarea de fideliatate are caracterul unei erori întamplătoare.
Eroarea de zero – este indicaţia unui mijloc de măsurare pentru valoarea zero a mărimii
măsurate.
Eroarea de calibrare – reprezintă eroarea sistematică datorată abaterilor scării de
repere atribuită prin calibrarea mijlocului de măsurare faţă de scara reală.
Eroarea de discreţie – este eroarea datorată convertirii analog – digitale a semnalului
purtător al informaţiei de măsurare.

LUCRAREA DE LABORATOR NR.3

MĂSURAREA TEMPERATURILOR
STUDIUL TEMPERATURILOR PE UN SCHIMBĂTOR DE
CALDURĂ TUBULAR CÂND TEMPERATURA ŞI DEBITUL DE
LA INTRARE RĂMÂN CONSTANTE
16
  GENERALITĂŢI

Temperatură este definită ca o mărime fizică de stare locală a sistemelor, ce caracterizează

gradul de încălzire a materiei, deci măsoară intensitatea agitatiei termice a particulelor
componente. Mai precis, temperatura termodinamică, este una dintre cele şapte mărimi
fundamentale pe care se bazează Sistemul Internaţional de Unităţi (SI). Unitatea temperaturii
termodinamice este kelvinul, simbol K, definit ca fracţiunea 1/ 273,16 din temperatura
termodinamică a punctului triplu al apei.
Măsurarea temperaturii în conformitate cu definiţia scării fundamentale necesită, însă,
proceduri şi termometre care sunt greu de realizat, iar rezultatele ce se obţin nu sunt suficient
de exacte şi de reproductibile.
O scară de temperatură standardizată este scara stabilită în mod empiric, în 1736 de
Andres Celsius. Punctele de bază alese de Celsius au fost:
- punctul de vaporizare a apei: 0;
- punctul de solidificare a apei: 100.
Carl von Linne a inversat scara, astfel că temperatura de topire a gheţii a devenit 0 grade,
iar temperatura de vaporizare a devenit 100 grade. Această scară păstrează numele lui Celsius,
temperatura se dă în oC.
Gradul celsius, oC, este diviziunea scării de temperatură cu acelaşi nume, care atribuie
valoare zero punctului de topire a gheţii şi valoare 100, punctului de fierbere al apei, ambele la
presiunea de 1 Atm.
Alte scări de temperatura utilizate şi relaţiile de calul dintre acestea sunt prezentate în tabelul 1.:
Tabelul 1. Formule pentru transformarea temperaturii exprimată în grade Celsius
Convertire din în Formulă

Fahrenhei
Celsius °F = °C × 1,8 + 32
t

Fahrenheit Celsius °C = (°F – 32) / 1,8

Celsius Kelvin K = °C + 273,15

kelvin Celsius °C = K – 273,15

Pentru măsurarea temperaturii se recurge la un corp termometric ale cărui proprietăţi fizice
variază cu temperatură. Indicarea temperaturii se obţine prin stabilirea echilibrului termodinamic
între corpul al cărui temperatură se doreşte a fi stabilită şi corpul termometric, stare în care,
transferul de căldură dintre acestea se anulează.
Metodele şi aparatele folosite pentru măsurarea temperaturii se clasifică în funcţie de
proprietatea fizică a corpului termometric utilizată în acest scop. În general, se foloseşte variaţia
următoarelor proprietăţi fizice ale materialelor sau corpurilor termometrice funcţie de
temperatură:
- Variaţia dimensiunilor liniare ale unor corpuri solide cu temperatură (termometre cu tub şi
tija, termometre cu lama bimetalică);
- Variaţia volumului funcţie de temperatură a unor lichide în tuburi capilare (termometre cu
lichid);
- Variaţia presiunii funcţie de temperatură a unor vapori, gaze sau lichide aflate într-un
volum închis (termometre manometrice);
- Variaţia funcţie de temperatură a rezistenţei electrice a unor conductoare
(termorezistenţe) şi semiconductoare (termistoare) (traductoare termorezistive);
17
 - Apariţia unei tensiuni termoelectromotoare (t.T.e.m.) la capetele libere a două
conductoare diferite, sudate între ele, când sudura se află la temperatura de măsurat iar
capetele libere la o temperatură cunoscută şi constantă (termocupluri);
- Acţiunea termică şi distribuţia spectrală a energiei radiate de un corp încălzit (pirometre
optice cu radiaţie totală, pirometre optice cu benzi de radiaţie, pirometre spectrale şi pirometre
cu dispersie sau de culoare);
- Alte metode bazate pe variaţia proprietăţilor fizice şi chimice ale corpurilor.
În funcţie de principiul fizic care stă la baza funcţionării lor termometrele se clasifică în:
- Termometre cu variaţie de volum: termometrele de sticlă cu lichid, termometrul cu
gaz, etc.
- Termometre cu variaţie de presiune: termometrele manometrice.
- Termometre cu variaţie a rezistenţei electrice: termometre cu rezistenţă electrică sau
cu termistori.
- Termometre cu variaţie a tensiunii electromotoare: termometrele cu termocuplu.
- Termometre cu variaţie a energiei radiante: pirometre cu radiaţie.
În general, aparatele care servesc pentru măsurarea temperaturilor sub 660 oC - se numesc
termometre, iar peste 660oC.- Pirometre. Domeniul de utilizare a principalelor aparate folosite
pentru măsurarea temperaturii sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2. Domeniile de utilizare ale unor aparate de măsurat temperatură

Domeniul de măsură
Materiale Aparat de măsurat
[oC]

Mercur
Mercur şi atmosfera de
- 30... + 30
azot
- 30... + 500
La 10 bar
- 30... + 600
Idem la 20 bar
- 30... + 750
Idem la 70 bar Termometre cu lichid
Până la + 1000
Umplutură de galiu
- 60... + 100
Aliaj de mercur cu taliu
- 70... + 110
Umplutură de toluen
- 200... + 30
Umplutură de pentan
tehnic

Umplutură de gaz
până la + 100 Termometre cu
lampant
Până la + 350 Presiune de lichid
Umplutură de mercur

- 70... + 30 Bioxid de carbon

+ 50... + 180 Eter Termometre cu presiune de
- 30... + 400 Hidrocarburi vapori
+ 350... + 650 Mercur

Invar cu conţinut de 36% Termometre cu

+ 20... + 600
Ni Dilatarea metalelor

până la + 150 Fier

- 60... + 150 Nichel

18
 - 50... + 150 Cupru Termorezistenţe

până la + 400 Wolfram

- 220... + 500 Platină

până la + 100 Bismut-platina Termoelemente

până la + 600 Cupru-constantan

până la + 600 Argint-constantan

până la + 700 Fier-constantan

până la + 900 Manganina-constantan Termoelemente

până la + 1000 Nichelcrom-constantan

până la + 1300 Nichel-nichelcrom

până la + 1600 Platina-platinarodiu

+ 700... + 1400
(Cu diafragmă) Pirometre de radiaţie totală
+ 700... + 2000

+ 600... + 1600 Pirometre de radiaţie

+ 600... + 3000 (Cu filtru fumuriu) monocromatică

+ 600... + 2000 Con Seger

Descrierea aparatelor

· Termometre de sticlă cu lichid (figura 1.)

Măsurarea temperaturii cu ajutorul termometrelor de sticlă cu lichid se bazează pe variaţia
volumului unui lichid (mercur, toluen, alcool etilic, eter de petrol, pentan) închis într-un tub
capilar de sticlă.

Fig. 1. Termometre de sticlă cu mercur:

a- cu contacte fixe

19
 b- cu contacte mobile.

Intervalele de temperatură în care pot fi folosite termometrele de sticlă cu lichid sunt:

Corpul termometric Intervalul dede la temperaturăpână la
Mercur -30°C +700°C
Toluen -90°C +100°C
Alcool etilic -100°C +75°C
Eter de petrol -130°C +25°C
Pentan -190°C +20°C

Cele mai utilizate termometre sunt cele cu mercur (- 38 oC... + 700oC). Dezavantajul
acestora constă în faptul că au inerţie termică mare nefiind adecvate măsurării temperaturii în
regim variabil.
Termometrele cu lichid se folosesc în diverse domenii: în industrie, în laboratoare, în
medicină etc. Forma şi aspectul lor diferă în funcţie de destinaţia de utilizare, dar toate prezintă
anumite elmente constructive comune:
- Rezervorul cu lichid, de formă cilindrică sau sferică, ce conţine lichidul termometric
(mercur, toluen, alcool etilic sau alt corp termometric);
- Tubul capilar, aflat în continuarea rezervorului şi confecţionat din aceeaşi sticlă ca şi
acesta;
- Scala gradată, confecţionată din sticlă mată şi fixată în dreptul capilarului;
- Învelişul de sticlă ce protejează atât capilarul, cât şi scala.

· Termometre electrice cu rezistenţa

Funcţionarea acestor termometre se bazează pe variaţia rezistenţei electrice a metalelor
cu temperatura. În figură 2 se prezintă variaţia rezistenţei electrice cu temperatura pentru
câteva materiale mai des utilizate.

Fig.2. Variaţia rezistenţei electrice a metalelor în

funcţie de temperatură.

Aceste termometre se folosesc pe scară largă în industrie având un domeniu larg de

temperaturi, - 120oC... + 850oC.
Materialele din care se confecţionează termorezistenţele trebuie să satisfacă
următoarele condiţii: să nu-şi schimbe proprietăţile fizice şi chimice, coeficientul de variaţie a
rezistenţei electrice cu temperatura să fie mare, variaţia rezistenţei electrice cu temperatura să
fie cât mai liniară iar proprietăţile materialului să poată fi uşor reproduse.

20
 Intervalele de temperatură în care pot fi folosite termometrele cu rezistenţă sunt:
Corpul termometric Intervalul dede la temperaturăpână la
Platină pură +200°C 1100°C
Nichel pur -100°C +200°C
Cupru pur -20°C +100°C

În figură 3 se prezintă schema de înfăşurare a unui termometru cu rezistenţa din platină

(a) precum şi aspectul exterior al termometrului (b).

Fig.3. Schema de infasurare si aspectul

exterior al unui termometru cu
rezistenta din platina.
Măsurarea rezistenţei electrice a termometrului aflat la diferite temperaturi se
realizează prin intermediul unei punţi electrice (punte Wheastone), în care firul
termometrului este chiar una din ramurile punţii. Măsurarea rezistenţei cu ajutorul
punţilor electrice are o mare precizie, de aceea şi precizia termometrului cu rezistenţă
este mare (0,001°C).
· Pirometre termoelectrice
Termocuplul reprezintă un mijloc de măsurare a temperaturii cu o largă răspândire
datorită avantajelor pe care le oferă faţă de alte mijloace de măsurare a temperaturii şi anume:
are o construcţie simplă, preţ de cost redus, interval mare de măsură (-200oC... + 3000oC),
poate fi conectat la diferite indicatoare, înregistratoare, semnalizare şi comandă.
Termocuplul împreună cu aparatul electric de măsurat, poartă denumirea de pirometru
termoelectric. Măsurarea temperaturii cu ajutorul termocuplurilor se bazează pe legile
fenomenelor termoelectrice. Tensiunea termoelectromotoare (t.T.e.m.), care apare în circuitul
celor doi conductori omogeni care compun termocuplul, este rezultatul acţiunii concomitente a
efectului Thomson şi a efectului Seebeck.
Aplicaţiile practice se bazează pe trei legi de bază empirice şi anume:
- Legea metalelor omogene. Într-un circuit termoelectric format dintr-un singur metal
omogen, nu poate apărea un curent termoelectric prin încălzirea acestuia;
- Legea metalelor intermediare. Suma algebrică a t.t.e.m. într-un circuit compus dintr-un
număr oarecare de materiale diferite este zero, dacă întreg circuitul se află la aceeaşi
temperatură;
- Legea temperaturilor succesive sau intermediare. Dacă două metale omogene, de
natură diferită, produc o t.t.e.m. E1, când joncţiunile sunt la temperaturile T 1 şi T2 şi o t.t.e.m. E2
când joncţiunile sunt la temperaturile T2 şi T3, t.t.e.m. generată când joncţiunile sunt la
temperaturile T1 şi T3 va fi E1 + E2.
Din aceste legi rezultă că dacă între joncţiunile 1 şi 2’ (fig.8) se introduce un conductor
de prelungire, circuitul se comportă ca şi cum nici nu ar exista cel de al treilea material.
21
  
Fig.7. Schema de principiu a unui termocuplu

Fig.8. Circuit termoelectric elementar

Dacă una din temperaturi, de exemplu T 2, se menţine constantă, t.t.e.m. rezultată

depinde numai de temperatură T1, adică:
E ab(T1, T2) =f (T1). (1.1)
Circuitele termoelectrice utilizate pentru măsurarea temperaturii (fig.8), se compun din
termocuplul format din două materiale de natură diferită a şi b sudate la joncţiunea 1 (sudură
caldă), cablurile de prelungire CP confecţionate din acelaşi material ca şi conductorii
termocuplului, care au rolul de a deplasa joncţiunea de referinţă 2 (cu fluctuaţii mari de
temperatură) în zona 2’, unde temperatura poate fi menţinută constantă, şi aparatul pentru
măsurarea t.t.e.m. 3 (care de obicei este un milivoltmetru) conectat la joncţiunea de referinţă
prin conductori de cupru.
Etalonarea milivoltmetrelor pentru termocupluri se face în general la temperatura de 0 oC
sau 20oC a sudurii reci. Dacă, în condiţiile de măsurare temperatura sudurii reci variază în
raport cu temperatura de etalonare se efectuează corecţia acesteia după relaţia:

Treal =tind + k× (t1 - to) (oC), (1.2)

unde:
Treal este temperatura reală, în oC;
Tind - temperatura indicată de aparat, în oC;
To - temperatura sudurii reci la etalonare (to t=0oC, în cadrul lucrării), în oC;
T1 - temperatura sudurii reci în timpul măsurării, în oC;
K - coeficient care depinde de tipul termocuplului şi de intervalul de temperatură.
În tabelul 3 se dau valorile coeficientului k pentru cele mai uzuale termocupluri.

Tabelul 3. Valorile coeficientului k

TERMOCUPLUL

Cromel- Fier- Fier- Cupru- Cupru- Cromel- Nichel- Platină

copel copel Constantan Copel Constantan Alumel Crom- Rodiu-
nichel platină

0,067 0,056 0,053 0,046 0,040 0,040 0,040 0,006

22
 Compensarea influenţei variaţiei temperaturii sudurii reci se poate face automat prin
folosirea unor dispozitive numite punţi compensatoare (fig.9) alimentate la curent continuu,
constant şi alcătuite din două rezistenţe (R1, R2) independente de temperatură (din manganina
sau constantan) şi două rezistenţe (Rt1, Rt2) dependente de temperatură (Cu, Ni). Puntea este
alimentată în curent continuu de la sursa S prin rezistenţa adiţională R a necesară reglării
curentului în punte. Când are loc modificarea temperaturii joncţiunii de referinţă faţă de
temperatură de etalonare, se dezechilibrează puntea iar diferenţa de potenţial, proporţională cu
variaţia temperaturii care apare în diagonală CD, compensează t.t.e.m. dezvoltată de
termocuplu.
În tabelul 4 sunt prezentate termocuplurile cele mai uzuale şi caracteristicile lor, iar în
fig.10, ansamblul unui termocuplu pentru măsurarea temperaturii în spaţii închise.

Fig.9. Compensarea automată a variaţiei de temperatură.

Fig.10. Termocuplu:
1-termoelectrozi; 2- teacă de protecţie; 3- cutia de conexiuni; 4- placa de borne.

Tabelul 4. Termocupluri şi caracteristicile lor

Limita de utilizare (oC) T.t.e.m.

Termocuplul Simbol Polaritatea Minima Maxima maxima

continuu intermitent (mV)

Fier-Constantan J Fe + -200 600 760 42,922

Const -

Cupru- T Cu + -270 400 400 20,869

Constantan Const -

Cromel- E Cromel+ -270 600 1000 76,358

Constantan Const -

23
 Cromel-Alu- K Cromel+ -270 1000 1370 54,807
Mel(NiCr-Ni) Alumel -

Cupru-Copel - Cu + -200 100 100 4,721

Copel -

Cromel-Copel - Cromel+ 0 600 800 66,470

Copel -

PtRh(lo%) S PtRh(l0)+ 0 1400 1760 18,612

-Pt Pt -

PtRh(13%)- R PtRh(13)+ 0 1400 1760 21,006

Pt Pt -

PtRh(30%)- B PtRh(30)+ 0 1700 1820 13,814

PtRh(6%) PtRh(6) -
(PtRh-18)

PtRh(20%)- - PtRh(20)+ 0 1700 1790 12,509

PtRh(5%) PtRh(5) -

IrRh(40%)-Ir - IrRh(40) + 0 2000 2150 11,612

Ir -

IrRh(5o%) –Ir - IrRh(50) + 0 2000 2140 12,224

Ir -

IrRh(60%) - - IrRh(60) + 0 2000 2100 11,654

Ir Ir -

WRo(5%) - - WRo(5) + 0 2300 2500 33,636

WRo(25%) WRo(25) -

WRo(3%) - - WRo(3) + 0 2300 2400 40,678

WRo(25%) WRo(25) -

Cromel - - Cromel + -273 - 0 52,629

FeAu(0,07) FeAu(0,07)-

· Termometru Digital
Tensiunea termoelectromotare care apare în circuit poate fi măsurată şi cu un
termometru digital. Senzorul de temperatura este un termocuplu.
Acest aparat permite citirea temperaturii direct 0C, 0F sau K.
Domeniul de măsurare pentru termocuplul digital este 200-1800 0C (depinde de tipul
termocuplului) iar domeniul de tensiuni de la –10-75 mV.

24
 Fig.11. Termometru Digital
 
· Pirometre cu radiaţie
Legile care stabilesc legătura dintre energia radiată şi temperatura sunt legile
radiaţiei emise de Stefan-Boltzmann şi Plank. Aceste legi arată ca un corp radiază energie
termică la orice temperatură şi că o creştere a temperaturii provoacă o creştere a energiei
radiate.
După principiul lor de funcţionare pirometrele cu radiaţie se împart în: pirometre cu
radiaţie totală având la baza legea Stefan-Boltzmann, pirometre optice cu dispariţia filamentului
(cu radiaţie parţială) bazate pe legea lui Plank şi pirometre fotoelectrice.
Pirometrele optice monocromatice cu dispariţia filamentului sunt larg răspândite în
practică industrială deoarece sunt simple, suficient de robuste şi uşor de manevrat. Schema de
principiu a unui pirometru optic cu dispariţia filamentului este prezentată în figură 1.12. El se
compune dintr-o parte optică şi una electrică. Partea optică se compune din: obiectivul 1,
ocularul 2, filtrul 3, sticlă absorbantă 4 şi diafragma 5. Partea electrică este formată din lampa
pirometrică 6, reostatul 7, aparatul de măsura 8, becul 9 pentru iluminarea scalei aparatului de
măsură, scala 10, releul 11, bateriile uscate (de 1,5V) 12, butonul 13 pentru închiderea
circuitului electric al aparatului de măsură şi butonul 14 pentru alimentarea becului. Măsurarea
temperaturii se face prin compararea intensităţii radiaţiei emise de corpul cercetat cu
intensitatea radiaţiei filamentului lămpii pirometrice a cărei incandescentă se reglează cu
ajutorul reostatului. Citirea temperaturii se efectuează pe scală superioară a aparatului până la
temperatura de 1400oC. Peste această valoare este necesar a se introduce între obiectiv şi
lampa pirometrică sticlă absorbantă 4 pentru evitarea volatilizării filamentului. În felul acesta se
pot măsura temperaturi până la 2000oC. Temperatura unui corp care nu este negru, măsurată
cu pirometrul optic monocromatic, este totdeauna mai mică decât temperatura reală a corpului.
Corecţiile de temperatură ce se impun în asemenea cazuri se efectuează cu relaţia:

Treal =tind + D t [oC], (1.3)

unde: D t este corecţia de temperatură determinată din nomograma din figura 1.13, în care e
reprezintă coeficientul de absorbţie al corpului a cărui temperatura se măsoară şi care se obţine
din tabelul 4.

25
 Fig.12. Schema unui pirometru cu radiatie partiala.

2. SCOPUL LUCRĂRII

 să identifice elementele componente ale unei termorezistente din platina;

 să identifice elementele componente ale standului;
 să verifice corectitudinea înregistrării temperaturii de termorezistente;
 să verifice corectitudinea functionarii standului;
 să măsoare studieze variatia temperaturilor pe schimbator;
 să utilizeze relaţiile de transformare dintre unităţile de măsură a
temperaturilor;
 sa respecte normele de protecţia muncii în timpul efectuarii lucrării de
laborator;

3. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Fig. 13 Stand termotehnica Fig . 14 Monitor cu LCD

26
 Fig.15 Termorezistenta Pt Fig.16 Debitmetru Fig. 17 Centrala

4. SCHEMA DE LUCRU

27
 Schema de lucru-elemente componente

5. MODUL DE LUCRU

Pentru ca verificarea să fie corectă, este necesară urmarirea modului de lucru,

astfel încât rezultatul măsurărilor efectuate să corespundă realităţii.

5.1. Măsurarea temperaturilor

Pentru aceasta este necesar să se verifice ca robinetele şi electrovanele ăa fie în

poziţiile de lucru ca în următorul tabel:
Tabel nr. 5
Elemente de comanda
Pozitia R1 R2 R3 R4 R5 R6 Ev1 Ev2 Ev3 Ev4 Ev5 Ev6
Inchis x x x x
Deschi x x x x x x x x
s
ATENTIE! Dacă nu se află în starea din tabel, se vor aduce manual, în cazul
robinetelor, sau comandate din stand, în cazul electrovalvelor

După ce s-au adus elementele de control în stările menţionate în tabelul mai de sus
se vor parcurge următoarele etape:

28
  Se alimentează standul prin punerea butonului pe poziţia ON.
 Se trece standul pe poziţia “SINOPTIC TEMPERATURI”
 Se pornşste centrala termică;
 Se verifică încărcarea instalaţiei cu apă prin citirea presiunii din poziţia P1
(ATENŢIE ! -SĂ NU DEPĂŞIŢI PRESIUNEA DE 1.5 BARI);
 Se verifică dacă nu există scurgeri în instalaţie;
 Se porneşte pompa de circulaţie a centralei pentru aerisirea instalaţiei,
timp de un minut;
 Se verifică din nou presiunea în instalaţie citind de pe panoul standului;
 Se opreşte pompa de circulaţie;
 Se citesc temperaturile indicate de termorezistenţele T10-T20;
 Se porneşte centrala termică astfel ca pompa de circulaţie să fie pe prima
treapta de circulaţie;
 Se repetă citirile din minut în minut până se ajunge la temperatura de 80
grd.C la intrarea în regulatorul de debit;
 Se salvează datele citite în fişiere pentru a putea fii analizate ulterior.;
 Se trasează graficele Te=f(Ti, ∆ℓ,Qv=ct)
 Se analizează datele din fişierele salvate;
 Se repetă măsurătorile şi pentru alte debite, modificând debitul prin
mărirea treptei de viteză a pompei de circulaţie;

Datele înregistrate se trec în tabelul nr. 6.

Tabelul nr.6

U.M. 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
Db1 l/h
Db2 l/h
°C
T10 °K
°F
°C
T11 °K
°F
°C
T12 °K
°F
°C
T13 °K
°F
°C
T14 °K
°F
°C
T15 °K
°F
°C
T16 °K
°F
29
 °C
T17 °K
°F
°C
T18 °K
°F
°C
T19 °K
°F
°C
T20 °K
°F

Observaţii

6. INTERPRETAREA REZULTATELOR

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 4

30
 MĂSURAREA TEMPERATURILOR ŞI CALIBRAREA
TERMOREZISTENŢELOR

MĂSURAREA PRIN METODA COMPARAŢIEI

1. GENERALITĂŢI

Traductoarele de temperatură cu termorezistenţă sunt realizate din metale

a căror rezistenâă creşte cu temperatura.
Pentru o variaţie mică de temperatură,
rezistivitatea cresşte liniar cu temperatura:
- t=- 0[1+a(t-t0)]
unde - t = rezistivitatea la temperatura t;
- 0 = rezistivitatea la temperatura t0;
a = coeficient de temperatura al
termorezistenţei (°C-1).
Măsurarea temperaturii este esenţială în
industrie. Aceasta sarcină revine traductoarelor de
temperatură cu termorezistenţe care sunt disponibile
în configuraţii variate, atât în medii normale (de
laborator), cât şi în medii cu pericol ridicat de explozie.
Figura 1 Termorezistenta PT

Pentru fabricarea termorezistenţelor se foloseşte ca suport izolant textolitul, mica

sau ceramica. Pe suportul respectiv se bobinează neinductiv un fir metalic.
Metalele utilizate permit prelucrarea la un
diametru foarte micşi o bună stabilitate în timp sub
influenţa temperaturii ridicate şi agenţilor chimici.
Teaca de protecţie este destinată pentru a
proteja elementul sensibil şi firele conductoare de
legatură de acţiunea dăunătoare a mediului. Se
poate executa din diferite materiale.
În instalaţia noastră sunt folosite
termorezistenţe din platină.
Figura 2 Termorezistenţa PT

SPECIFICAŢII TEHNICE:

- lungime de imersie (U): 50 – 3000 mm

- diametru element sensibil: 3…8 mm
- diametru teacă: 9…14 mm
31
- construcţia tecii poate fi cu extensie
- domeniul de măsură: -200…+300 0C
- clasa A
- grad de protecţie: IP 56
Domeniul de temperatură ambiantă permise pentru echipament este de la -40°C la
+80°C.

Termometru cu alcool

Un lichid organic este conţinut într-un bulb de sticlă, care este conectat
la o capilară din acelaşi pahar şi sfârşitul este protejat cu un bec de
expansiune. Spaţiul de mai sus este un amestec de azot şi de vapori de
lichid. Cu creşterea temperaturii, volumul de lichid se extinde şi se mută
meniscul sus in capilare. Poziţia meniscului arată temperatura pe o scară
înscrise.
Gama de utilitate a termometrului este stabilită de către punctul de
fierbere a lichidului folosit. În caz de este umplut termometru cu etanol, limita
superioară de măsurare este de 78 ° C, ceea ce îl face util pentru măsurarea
temperaturii. Versiunea etanol este cea mai utilizata pe scară largă, datorită
costurilor scăzute şi de pericol relativ scăzut, reprezentat de lichid în cazul
spargerii.

2. SCOPUL LUCRĂRII

- să identifice elementele componente ale unei termorezistente din platina;

- să identifice elementele componente ale standului;
- să verifice corectitudinea înregistrării temperaturii de termorezistente;
- să verifice corectitudinea functionarii standului;
- să măsoare temperatura cu ajutorul unui termometru alcool;
- să utilizeze relaţiile de transformare dintre unităţile de măsură a
temperaturilor;
- sa respecte normele de protecţia muncii în timpul efectuarii lucrării de
laborator;

3. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Fig. 3 Stand
termotehnica Fig . 4 Monitor cu LCD

32
 Fig. 5 Aparat de incalzit apa 500 W Fig. 6 Vas termos

4. SCHEMA DE LUCRU

Schema de lucru-elemente componente

33
5. MODUL DE LUCRU

Pentru ca verificarea să fie corectă, este necesară urmarirea modului de lucru,

astfel încât rezultatul măsurărilor efectuate să corespundă realităţii.
V.1. Verificarea debitmetrelor electromagnetice
Pentru aceasta este necesar sa se verifice ca robinetele si electrovanele sa fie in
pozitiile de lucru ca in urmatorul tabel:

Tabel nr 1
Elemente de comanda
Pozitia R1 R2 R3 R4 R5 R6 Ev1 Ev2 Ev3 Ev4 Ev5 Ev
6
Inchis x x
Deschi x x x x x x x x x x
s
ATENTIE! Daca nu se afla in starea din tabel se vor aduce manual in cazul robinetelor
sau comandate din stand in cazul electrovalvelor

Dupa ce s-au adus elementele de control in starile mentionate in tabelul mai de

sus se vor parcurge urmatoarele etape:

4. se alimenteaza standul prin punerea butonului pe pozitia ON.

5. Se trece standul pe pozitia “SINOPTIC TEMPERATURI”
6. Se porneste centrala termica;
7. se verifica incarcarea instalatiei cu apa prin citirea presiunii din pozitia P1
(ATENTIE ! -SA NU DEPASITI PRESIUNEA DE 1.5 BARI);
8. Se verifica daca nu exista scurgeri in instalatie;
9. Se porneste pompa de circulatie a centralei pentru aerisirea instalatiei, timp
de un minut;
10. Se verifica din nou presiunea in instalatie citind de pe panoul standului;
11. Se opreste pompa de circulatie;
12. Se citesc temperaturile indicate de termorezistente ;
13. Se repeta citirile din 5 in 5 minute pana se ajunge la temperatura de 60
grd.C;
14. Se salveaza datele citite in fisiere pentru a putea fii analizate ulterior.;
15. Se analizeaza datele din fisierele salvate;

V.2 CALIBRAREA TERMOREZISTENTELOR

16. Se stabilesc termorezistentele ce urmeaza a fii calibrate;

17. Se demonteaza termorezistentele ce urmeaza a fi calibrate;
18. Se introduc pe rand doua cate doua in vasul termos impreuna cu
termometrul cu alcool;
19. Se fac inregistreaza simultan cele 3 temperaturi masurate;

34
 20. se repetă determinarea pentru 3 temperaturi diferite ale apei din vasul
termos;

Observaţie: Apa din vasul termos se va incalzi cu ajutorul aparatului de incalzit apa
respectand indicatiile de mai jos..
Datele înregistrate se trec în tabelul nr.2.

Tabelul nr. 2
Temper Temper Temperatu
Temper a-tura a-tura ra termore- Temperatu Temperatu
a-tura termore termo- zistentei ra termore- ra Se
Nr.dete termore- - metru Nr. zistentei termome- calculează
r/ zistentei zistente Nr. trului
timp i
Nr. Nr. Nr.
(Grd.C ) (Grd.C (Grd.C )
)
1
2
3

Se poate calcula eroarea absolută şi relativă folosind datele din tabelul nr.2.

6. INTERPRETAREA REZULTATELOR

ATENTIE!

2 Cufunda în apă dispozitiv de încălzire în apă ca în figură, apoi

conectaţi în energie electrică.
3 Deconectaţi aparatul de încălzire înainte de a scoate din apă.
4 Nu manipula scufunda in apa pentru a preveni şocuri electrice.
5 A nu se depăşi nivelul de apă aşa cum se arată în imagine.

35
 LUCRAREA DE LABORATOR NR. 5

DETERMINAREA TEMPERATURII DE TOPIRE

ŞI CALIBRAREA TERMOREZISTENŢELOR

1. GENERALITATI

Considerăm un corp cristalin cu masa m care, la momentul τ = 0 când se află la

temperatura t1, începe să fie încălzit astfel încât primeşte căldura Q’ în unitatea de timp
( ). Pe baza ecuaţiei calorimetrice putem scrie:

mcs ( t – t1 ) = Q’ τ ; (1)
unde cs este căldura specifică a substanţei în faza
solidă.
Din relaţia (1) rezultă că temperatura solidului
cristalin ar trebui să depindă liniar de timpul τ. Se
constată însă că această dependenţă liniară este
valabilă numai până când se ajunge la o temperatură t t
numită temperatură de topire.
Fig III.2 Termorezistenta cu Pt

Din momentul τ1 ( figură ) când cristalul ajunge la temperatura de topire t t în

starea B, acesta continuă să primească căldură Q’ în unitatea de timp, însă temperatura
lui rămâne constantă egală cu tt. Pe porţiunea BC are loc transformarea de fază solid-
lichid care se face succesiv astfel încât în B avem fază solidă la temperatura de topire t t,
iar în C avem faza lichidă la temperatura de topire.
Procesul de trecere din faza solidă în faza lichidă care are loc discontinuu la o
temperatură determinată şi cu absorbţie de căldură se numeşte topire.
Definim deci fenomenul de topire ca fiind trecerea unui corp din stare solidă în
stare lichidă. Căldura necesară unităţii de masă dintr-un solid pentru a se topi se
numeşte căldură latentă specifică de topire.

36
 Această căldură este luată de corp de la o sursă de căldură sau de la un corp
mai cald.
Într-un calorimetru cu apă se introduce o bucată de gheaţă. Apa şi calorimetru
cedează cantitatea de căldură pe care gheaţa o absoarbe pentru a se topi, iar apa
rezultată din topire se va încălzi până la temperatura finală θ.
Ecuaţia calorimetrică este:
Qced = Qabs (2)
( m1c1 + m2c2 )( t1 – θ ) = mλ + mc2(θ- t0); t0= (mc2θ-( m1c1 + m2c2 )( t1 – θ )- mλ)/ mc2
( m1c1 + m2c2 )( t1 – θ ) = mλ + mc2(θ- t0); ( m1c1 + m2c2 ) t1 – ( m1c1 + m2c2 ) θ= mλ +
mc2(θ- t0)
θ = (( m1c1 + m2c2) t1 + mc2 t0– mλ)/ ( m1c1 + m2c2 + mc2);
Daca consideram caldura specifica a calorimetrului neglijabila, adica c 1=0, rezulta
m1c1=0
t0= (mc2θ-m2c2 ( t1 – θ )- mλ)/ mc2 (3)
θ = (m2c2 t1+ mc2 t0– mλ)/ (m2c2 + mc2); (4)
in care:
λ= 3,4·105J/Kg ; c2 = 4181 J/KgK; m1 şi m2 sunt masa apei şi a calorimetrului, c 1 şi c2
căldurile lor specifice, t1 – temperatura iniţială a apei şi calorimetrului, t 0 – temperatura
de topire a gheţii, θ- temperatura finală, iar m masa gheţii.

2. SCOPUL LUCRĂRII

În această lucrare vom determina temperatura de topire a gheţii (se va trasa

graficul functiei to=f(τ)) si variatia temperaturii apei in timpul procesului de racire cu
gheata.

3. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Calorimetru, vas de sticla cu gheaţă, termorezistente din platina, stand

termotehnica, hărtie de filtru, balanţă, aparat electric de incalzit apa.

Fig.1 Stand termotehnica

Fig .2 Monitor cu LCD

37
 Fig. 3 Aparat de incalzit apa 500 W Fig. 4 Vas termos

4. SCHEMA DE LUCRU

Schema de lucru-elemente componente

5. MOD DE LUCRU

Pentru ca verificarea să fie corectă, este necesară urmărirea modului de lucru,

astfel încât rezultatul măsurărilor efectuate să corespundă realităţii.

38
 Se vor parcurge următoarele etape:

5.1. Determinarea temperaturii de topire a gheţii

 Se alimentează standul prin punerea butonului de poziţia ON

 Se trece standul pe poziţia "SINOPTIC TEMPERATURI"
 Se stabilesc termorezistenţele ce urmează a fi calibrate;
 Se demontează termorezistenţele ce urmează a fi calibrate;
 Se cântăreşte vasul calorimetric şi se notează cu m 1 masa lui;
 Se cântăreşte vasul cu apă şi prin diferenţă se află masa m 2 a apei din calorimetru ;
 Se pune una din termorezistente în apă şi se aşteptă 1-2 minute apoi se citeşte
temperatura iniţială t1;
 Se introduce în vasul din inox o cantitate de gheaţă uscată de masa m, cu hărtia de
filtru
 Se introduce vasul de inox in calorimetru;
 Se pune alta termorezistenta în gheata şi se aşteptă 1-2 minute apoi se citeşte
temperatura iniţială t01;
 Se fac citiri din minut in minut pana la topirea totala a ghetii;
 Se citeşte temperatura apei si temperatura ghetii pana cand acestea devin egale si
staţionare;
 Se cântăreşte din nou vasul cu apă şi prin diferenţă aflăm masa apei rezultate din
topirea gheţii adică masa gheţii m;
 Experienţa se repetă cu altă cantitate de gheaţă si cu o alta temperatura a apei din
calorimetru
 Se trasează graficul funcţiei ;

5.2 Calibrarea termorezistenţelor

21. Se alege în urma analizei rezultatelor, masa de gheaţă m, pentru care valoarea
timpului este cea mai mare pe intervalul ;
22. Se pune apă la temperatura t1 în vasul calorimetric cu masa m2;
23. Se pune masa de gheaţă uscată m (aleasă);
24. Se introduce termorezistenţa de calibrat în vasul cu gheaţă;
25. Se introduce aceeaşi termorezistenţă în vasul calorimetric (vezi măsurătoarea
anterioară);
26. Se introduce vasul de sticlă în calorimetru;
27. Se cronometrează timpul până când ;
28. Se trece la calibrarea termorezistenţei.

6. PRELUCRAREA DATELOR

Rezultatele experimentale se trec în tabel :

Nr.det m1 m2 m c2 t1 t0 θ λ λ calc
.
39
 1
2

- se calculează căldura latentă specifică de topire cu relaţia:

Surse de erori

- imprecizie în citirea temperaturii;

- imprecizie în determinarea maselor;
- izolarea vasului calorimeritric nu este perfectă;
- s-a neglijat influenţa termorezistentelor , calorimetrului si vasului de sticla

Observaţie: Apa din vasul calorimetric se va încălzi cu ajutorul aparatului de încălzit apa
respectând indicaţiile de mai jos

Se poate calcula eroarea absolută şi relativă folosind datele din tabelul anterior.

7. INTERPRETAREA REZULTATELOR

ATENTIE!

 Cufundati în apă dispozitiv de încălzire în apă ca în figură, apoi

conectaţi în energie electrică.
 Deconectaţi aparatul de încălzire înainte de a scoate din apă.
 Nu manipula scufunda in apa pentru a preveni şocuri electrice.
 A nu se depăşi nivelul de apă aşa cum se arată în imagine.

Fig. III.5 Vas de sticla

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 6

40
 MĂSURAREA DEBITULUI

MĂSURAREA DEBITULUI CU AJUTORUL DEBITMETRELOR

ELECTROMAGNETICE

MĂSURAREA ÎN PARALEL PRIN METODA VOLUMETRICĂ

1. GENERALITĂŢI

Debitul se defineşte ca fiind cantitatea de substanţă solidă, lichidă sau gazoasă

care trece printr-o secţiune oarecare în unitate de timp. Măsurarea debitelor fluidelor se
poate realiza fie ca debite volumice Q v, măsurate în m3/s – volum de fluid scurs în
unitate de timp.[11]

l unde: v- volumul; t- timpul. -fie ca debite masice Qm, măsurate în Kg/s-masa de

fluid scurs în unitatea de timp. ; m-masa lichidului; t- timpul.

Între cele două tipuri de debite există relaţia: Qm = ρ∙Qv, ( ρ – densitatea fluidului).
În practică se mai utilizează m3/h; l/h; l/min, sau N/s, pentru debite de greutate.
Mijloace pentru măsurat debitul după metoda volumică:
a) contorul cu palete (contorul cu turbină, fig1) foloseşte rotaţia paletei cauzată
de forţa de apăsare a fluidului ce este orientat tangenţial de orificiile unei casete.
b) contorul Voltmann (contorul cu turbină, fig.2) se foloseşte pentru apă rece şi
caldă. Pentru sensibilităţi şi precizii mai mari se conectează la acesta un al doilea
contor, de exemplu unul cu cilindru inelar.

Fig.1 Contor cu palete Fig.2 Contorul Voltmann Fig.3 Contor cu tambur

c) contorul cu tambur (fig.3) are trei camere. După umplerea camerei I, fluidul
trece în camera II şi se schimbă centrul de greutate. Ca urmare se roteşte tamburul în
sens trigonometric şi lichidul trece în camera III. Rotirea tamburului este transmisă la un
numărător.

41
 Fig.4 Contor cu piston Fig.5 Contor cu cilindru inelar Fig.6 Contor cu roţi
dinţate

d) contorul cu piston (fig.4)se foloseşte pentru debite mari. Contoarele cu 2 şi cu

4 cilindri ocupă spaţiu mare, dar măsoară mai rapid. Ele sunt prevăzute şi cu
compensatoare de temperatură.
e) contorul cu cilindru inelar (fig.5)este construit din carcasa C, pistonul inelar Pi,
paleta P, camera de admisie A şi camera de evacuare E.
f) contorul cu roţi dinţate (fig.6)foloseşte un angrenaj de cilindri ovali danturaţi.
g) contorul cu cilindri rotativi (fig.7) foloseşte doi cilindri ovali comandaţi de două
roţi dinţate în angrenare pentru a evita frecarea între cilindri. Se foloseşte pentru debite
mari; căderea de presiune e mică (15...25 mm H 2O). Sunt contoare rapide (1500
rot/min).

Fig.7 Contor cu cilindri rotativi Fig.8 Cadrane pentru contoare (apometre)

În figura 8 sunt prezentate tipuri analogice de cadrane pentru apometre. Acestea

indică multiplii şi submultiplii metrului cub(m3) sau înregistrează numeric valoarea
debitului. Contoarele măsoară volumul de lichid sub presiune care trece printr-o
conductă, într-un interval de timp oarecare. Indicaţia numerică a contoarelor este o
indicaţie formată din cifre cu diferite ordine de mărime (mii, sute, zeci, unitaţi, zecimi)
citite, fiecare, pe un cadran sau dispozitiv de afişaj marcat corespunzător (x1000, x100,
x10, x1, x0,1). Pentru măsurarea volumului apei, se utilizează apometre.

Mijloace de măsurat debitul după metoda droselului

Principiul măsurării debitului după metoda droselului (strangulării) se vede în

figura 9 Ca dispozitive de strangulare se folosesc diafragme, ajutaje şi tuburi Venturi.

42
Diafragma din figura 10 a este cel mai des utilizată, reprezintă un disc cu o gaură
circulară cu centru pe axa conductei. Îngustarea curentului fluidului datorită diafragmei
începe înaintea acesteia şi are secţiunea minimă după diafragmă. Aşa cum reiese din
figura 9, după diafragmă presiunea fluidului nu se mai restabileşte complet. Această
pierdere de presiune Δp se datorează apariţiei unor zone de vârtejuri. Spre deosebire
de diafragmă ajutajele (fig.10 b,c) au o parte profilată, ceea ce permite reducerea
vârtejurilor.
Tubul Venturi, reprezentat în figura 10d, are o parte profilată analogă cu
ajutajele, după care urmează o parte divergentă numită difuzor. Datorită acestei forme,
tubul Venturi creează zone mici de vârtejuri şi căderea de presiune este mică. La
trecerea unui fluid prin conductă cu viteza V 1, în secţiunea (minimă) de strangulare
apare o diferenţă de presiune p = P1-P2 (fig.9),care se măsoară cu un manometru, iar
debitul se calculează cu relaţia: Q=k√∆p, unde: K—un coeficient ce depinde de natura
fluidului, de geometria strangulării.
Se mai întâlnesc:
 Debitmete electromagnetice;
 Debitmetre inductive;
 Debitmetre calorimetrice;
 Debitmetre anemometrice;
 Debitmetre de viteză cunoscute sub numele de contoare de viteză sau de debit
sunt aparate pentru măsurarea directă a vitezei (debitului) unui fluid cu indicare
locală.

Fig. 9. Debitmetru cu diafragmă Fig.10. Tipuri de debitmetre

2. SCOPUL LUCRĂRII

- să identifice elementele componente ale unui debitmetru electromagnetic;

- să identifice elementele componente ale unui regulator de debit;
- să verifice corectitudinea înregistrării debitului de către debitmetru
electromagnetic;
- să verifice corectitudinea functionarii regulatorului de debit;
- să măsoare debitul cu ajutorul debitmetrului electromagnetic;
- să utilizeze relaţiile de transformare dintre unităţile de măsură a debitelor
- sa respecte normele de protecţia muncii în timpul efectuarii lucrării de laborator.

43
3. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Fig.III.1 Regulator de debit Fig III.2 Debitmetru electromagnetic

5. SCHEMA DE LUCRU

Schema de lucru-elemente componente

6. MODUL DE LUCRU

44
 Pentru ca verificarea să fie corectă, este necesară urmarirea modului de lucru,
astfel încât rezultatul măsurărilor efectuate să corespundă realităţii.

6.1. Verificarea debitmetrelor electromagnetice

Pentru aceasta este necesar să se verifice ca robinetele şi electrovanele să fie în

poziţiile de lucru, ca în următorul tabel:
Tabel nr.1
Elemente de comandă
Poziţia R1 R2 R3 R4 R5 R6 Ev1 Ev2 Ev3 Ev4 Ev5 Ev6
Închis x x x x x x x x
Deschi x x x x
s
ATENTIE! Dacă nu se află în starea din tabel se vor aduce manual, în cazul
robinetelo, sau comandate din stand, în cazul electrovalvelor

După ce s-au adus elementele de control în stările menţionate în tabelul mai de

sus se vor parcurge următoarele etape:

- Se alimenteaza standul prin punerea butonului pe pozitia ON.

- Se trece standul pe pozitia “SINOPTIC REGULATOR DEBIT”
- Se racordează instalaţia la reţeaua de apă prin deschiderea robinetului R3;
- Se verifica incarcarea instalatiei cu apa prin citirea presiunii din pozitia P1
(ATENTIE ! -SA NU DEPASITI PRESIUNEA DE 2.5 BARI);
- Se inchide robinetul R3 si se deschide robinetul R4;
- Se porneste pompa de circulatie a centralei pentru aerisirea instalatiei, timp de
un minut;
- Se verifica din nou presiunea in instalatie citind de pe panoul standului;
- Se opreste pompa de circulatie;
- Se deschide robinetul R3;
- Se verifica dupa cinci minute daca debitmetrele ajung la stationare adica debit
zero, citind de pe panoul sinoptic al standului;
- Se deschide robinetul R5 timp de 30 sec, colectându-se apa în vasul gradat.;
- Se fac citirile debitelor la inchiderea respectiv deschiderea lui R5;
- Se masoara volumul lichidului din vas şi se determină volumul apei în m 3;
- Se repetă determinarea pentru 60 sec şi 90 sec.
-
Observaţie: Citirile se vor face simultan cu închiderea, respectiv deschiderea robinetului
R4.

Datele înregistrate se trec în tabelul 2 şi se calculează Qv şi Qm pentru cele trei

determinări.

Tabelul nr. 2

45
 Presiun
e Citire Db2
Presiun Volumul Masa
la Se
Nr.dete e Citire Db1 apei din apei din
intrare calculează
r/ la iesire vas[m3] vas[kg]
regulat
timp regulat
or
or
Qini Qini Qfin Qv=V/t Qm=m/t
Qfin
1/30’’
2/60’’
3/90’’

Se poate calcula eroarea absolută şi relativă folosind datele din tabelul nr.2.

7. INTERPRETAREA REZULTATELOR

LUCRAREA DE LABORATOR NR.7

46
 MĂSURAREA DEBITELOR CU AJUTORUL DIAFRAGMELOR

1. GENERALITĂŢI

La baza determinării debitelor fluidelor care circulă prin conducte stă legea lui
D. Bernoulli, sub forma legăturii între presiune si viteza de scurgere a fluidului
respectiv.
Conform figurii 1 pentru cele două secţiuni notate se poate scrie:

Fig.1 Schema de funcţionare a disfragmei

Diafragma reduce secţiunea de scurgere a fluidului, producând o cădere de

presiune. Secţiunea cea mai contractată a vanei de fluid nu este în dreptul diafragmei ci
în secţiunea 2.
Folosind relaţia de continuitate şi notând:

şi se obţine:

şi deci:

Termenul reprezintă pierderea de energie unitară datorită frecărilor

în diafragmă.

47
 Debitul de fluid ce trece prin conductă poate fi determinat cu relaţia:
în care s-a notat:

sau:

Debitul masic va avea expresia:

Pentru fluidele compresibile, relaţiile de mai sus se amplifică cu un coeficient de

compresibilitate a cărui valoare depinde de natura gazului de

mărimea si de coeficientul .

Construcţia diafragmei permite să se măsoare presiuni şi în

imediata apropiere a ei.

Presiunile şi sunt măsurate prin intermediul unor camere de

egalizare, care înlătură eventualele erori, datorate montării neadecvate a prizei de

presiune.
Prin urmare debitele volumetrice şi masice vor avea următoarele expresii:

unde se consideră în secţiunea 1 iar coeficientul de debit are forma:

iar

48
 Fig.2. Diafragma circulară Fig.3. Prizele de presiune la diafragme

circulare
După înlocuirea constantelor, ecuaţiile debitelor volumetrice şi masice devin:

în care reprezintă diametrul diafragmei măsurat în la temperatura , temperatura

de referinţă fiind de C.
Pentru gaze uscate, considerate gaze perfecte, debitul raportat la condiţii fizice
normale de temperatură şi presiune, respectiv la şi ia
forma următoare:

în care:
- temperatura reală a gazului in ;
-diferenţa de presiune citită la manometru diferenţial in ;
-densitatea gazului în condiţii normale de presiune şi temperatură în
-diametrul conductei în .
Pentru gaze umede, densitatea poate fi calculată astfel:

în care:

- este densitatea gazului umed la şi în ;

- umiditatea relativă.

49
 Dacă se ţine seama de abaterile gazelor reale faţă de gazelle perfecte, se
introduce corecţia:
în care:
- volumul specific în ;
- Constanta caracteristică gazului, în ;
- temperatura gazului în K.

Fig. 4. Coeficientul de corecţie z pentru aer în funcţie

de temperatură şi presiunea absolută

Luând în consideraţie corecţia z se calculează densitatea cu relaţiile:

şi

Pentru experienţa de faţă nu se ţine seama de abaterile gazelor supuse

experimentării faţă de legile gazelor perfecte şi se ia .
Deobicei se întâlnesc următoarele tipuri de diafragme.
a. Diafragme circulare.
b. Diafragme segment.
c. Diafragme dreptunghiulare.
În cele ce urmează se va analiza fiecare tip de diafragmă, dându-se indicaţii
asupra determinării constantelor , şi corecţiilor de temperatură.
a. Diafragme circulare:
Pentru o diafragmă dată coeficientului depinde de criteriul Reynolds .

în care:
- este viteza fluidului prin conductă în ;

50
 - diametrul conductei în ;

- coeficientul de vâscozitate cinematică în .

Pentru diafragme circulare normale la rapoarte cuprinse între 0,01-0,91 şi

pentru materiale obişnuite, coeficientul de debit se poate determina din graficul de mai
jos, sau din tabelul cu valorile respective.

Fig.5. Dependenţa coeficientului de debit de criteriul Reynolds (ReD) şi de m

0.01 0.5960 0.43 0.6127 0.60 0.6486 0.77 0.7367

0.05 0.5961 0.44 0.6141 0.61 0.6520 0.78 0.7447
0.10 0.5962 0.45 0.6155 0.62 0.6555 0.79 0.7530
0.15 0.5966 0.46 0.6170 0.63 0.6591 0.80 0.7621
0.20 0.5974 0.47 0.6186 0.64 0.6630 0.81 0.7718
0.22 0.5979 0.48 0.6203 0.65 0.6670 0.82 0.7824
0.24 0.5984 0.49 0.6221 0.66 0.6712 0.83 0.7941
0.26 0.5992 0.50 0.6240 0.67 0.6757 0.84 0.8062
0.28 0.6000 0.51 0.6259 0.68 0.6806 0.85 0.8191
0.30 0.6010 0.52 0.6279 0.69 0.6856 0.86 0.8331
0.32 0.6023 0.53 0.6300 0.70 0.6909 0.87 0.8483
0.34 0.6037 0.54 0.6322 0.71 0.6965 0.88 0.8647
0.36 0.6053 0.55 0.6345 0.72 0.7023 0.89 0.8826
51
0.38 0.6072 0.56 0.6370 0.73 0.7085 0.90 0.9020
0.40 0.6092 0.57 0.6397 0.74 0.7151 0.91 0.9233
0.41 0.6103 0.58 0.6425 0.75 0.7219 - -
0.42 0.6115 0.59 0.6455 0.76 0.7292 - -

Din studiul diagramei se observă că există o valoare limită a

criteriului de la care coeficientul de debit iniţial nu mai depinde de . Aceste
valori sunt:
m 0,05 0,1 0,2 0,3 0,35 0,40 0,45 0,50 0,55 0,60 0,65 0,70
10-4 2,8 3,6 7,5 13,5 16,7 20 26,5 33 43 53 81,5 110

Valorile coeficienţilor de debit corespunzătoare valorilor mai mari decât

valorile limită se numesc coeficienţi de debit iniţiali. Valoarea coeficientului de debit
iniţial se corectează cu factorii de corecţie , , astfel:

în care:
- coeficient ce ţine seama de influenţa vâscozităţii fluidului care circulă prin
diagram.
- coeficient ce ţine seama de rugozitatea conductei.
- corecţie de prelucrare, ce ţine seama de gradul de prelucrare a muchiei de
atac a diafragmei.
Din diagramele reprezentate mai jos se pot determina valorile coeficienţilor ,
, :

Fig.6. Factorul de corecţie a1 al coeficientului iniţial de debit, măsurat la

diafragme normale

Fig.7. Factorul de corecţie a2 al coeficientului iniţial de debit, măsurat la

diafragme normale

52
 Fig.8. Factorul de corecţie a3 al coeficientului iniţial de debit, măsurat la
diafragme normale

Pentru diafragme ale căror muchii sunt bine ascuţite coeficientul de corecţie
se poate considera egal cu unitatea.
Coeficientul de compresibilitate se determină cu relaţia:

în care exponentul adiabatic

La determinarea debitului lichidelor se ia .

În tabelele de mai jos sunt date valorile coeficientului de compresibilitate
pentru gaze monoatomice, aer şi gaze biatomice, abur supraîncălzit şi gaze triatomice,
abur saturat şi gaze poliatomice.
Coeficientul pentru aer şi gaze biatomice.

0,1 0,9684 0,9680 0,9667 0,9647 0,9619 0,9588 0,9555 0,9518

0,2 0,9366 0,9358 0,9334 0,9295 0,9245 0,9186 0,9122 0,9055
0,3 0,9046 0,9035 0,9001 0,8946 0,8876 0,8794 0,8704 0,8611
0,4 0,8723 0,8709 0,8666 0,8600 0,8512 0,8410 0,8299 0,8183
0,5 0,8398 0,8382 0,8332 0,8255 0,8155 0,8037 0,7909 0,7773

Coeficientul pentru abur saturat şi gaze poliatomice,

0,1 0,9634 0,9630 0,9617 0,9598 0,9572 0,9541 0,9509 0,9474

0,2 0,9266 0,9258 0,9235 0,9198 0,9149 0,9092 0,9031 0,8966
0,3 0,8896 0,8886 0,8852 0,8800 0,8732 0,8654 0,8566 0,8477
0,4 0,8523 0,8510 0,8469 0,8405 0,8321 0,8223 0,8117 0,8005
53
0,5 0,8149 0,8133 0,8085 0,8012 0,7916 0,7803 0,7681 0,7550

Coeficientul pentru abur supraîncălzit şi pentru gaze triatomice,

0,1 0,9667 0,9663 0,9650 0,9630 0,9603 0,9572 0,9539 0,9503

0,2 0,9332 0,9324 0,9300 0,9262 0,9212 0,9154 0,9091 0,9025
0,3 0,8995 0,8984 0,8950 0,8896 0,8827 0,8746 0,8657 0,8565
0,4 0,8655 0,8641 0,8599 0,8533 0,8447 0,8346 0,8237 0,8122
0,5 0,8313 0,8207 0,8248 0,8172 0,8073 0,7957 0,7831 0,7697

Coeficientul pentru gaze monoatomice,

0,1 0,9723 0,9718 0,9705 0,9684 0,9657 0,9624 0,9590 0,9552

0,2 0,9443 0,9435 0,9410 0,9370 0,9318 0,9258 0,9192 0,9119
0,3 0,9162 0,9147 0,9115 0,9058 0,8986 0,8902 0,8809 0,8713
0,4 0,8877 0,8862 0,8818 0,8749 0,8659 0,8554 0,8440 0,8320
0,5 0,8591 0,8574 0,8522 0,8443 0,8339 0,8216 0,8085 0,7944

În afară de coeficienţii amintiţi în cazul când temperatura gazului utilizat este

diferită de 293,15 K se ia în consideraţie influenţa temperaturii asupra debitului de gaz.
În calcularea secţiunii se va introduce diametrul
în care:
- diametrul diafragmei la temperatura de 293,15 K
- factor de corecţie ce ţine seama de influenţa temperaturii asupra debitului.

Fig 9. Factorul de corecţie kt

b. Diafragme segment
În cazul diafragmelor circulare secţiunea liberă de trecere a fluidului reprezintă
un segment de cerc. Aceste diafragme se utilizează în cazul fluidelor cu impurităţi şi la
care folosirea difragmelor normale ar duce la depozitarea impurităţilor în partea
inferioară a ei.

54
 Fig. 10. Diafragmă segment

Calculul debitului în cazul folosirii diafragmelor segment se face cu aceeaşi

relaţie ca în cazul diafragmelor circulare.
Pentru calcule tehnice se folosesc relaţiile:

în care fiecare mărime are aceeaşi semnificaţie ca în relaţiile de la diafragma circulară.

Coeficientul este acelaşi ca în cazul folosirii diafragmelor circulare normale,
iar pentru corecţia de temperatură se va folosi graficul din fig. 6.9.
Coeficientul de debit precum şi valorile limită inferioare pentru criteriul
Reynolds sa dau în tabelul de mai jos.

0,1196 0,615 5600

0,1908 0,620 14400
0,3185 0,633 40400
0,5005 0,679 100000
0,6765 0,746 183000
0,8252 0,838 272400
0,8930 0,910 318800

c. Diafragme dreptunghiulare:
Se folosesc acolo unde conducta de transport a fluidului are secţiunea dreptunghiulară.

Fig.11. Dtafragmă dreptunghiulară

55
 Similitudinea hidrodinamică pentru canale dreptunghiulare, va fi îndeplinită dacă
deschiderea dreptunghiulară a diafragmei respectă condiţia de proportionalitate

În cazul secţiunii dreptunghiulare a canalului, criteriul Reynolds se calculează cu

relaţia

în care diametrul echivalent este dat de relaţia:

P- fiind perimetrul si secţiunea.

Relaţiile de calcul pentru debit vor avea următoarea formă:

şi

Coeficientul se ia din tabelele indicate la diafragme circulare normale iar este dat
de relaţia:

Influenţa temeperaturii se introduce prin coeficientul

cu

Coeficientul de debit iniţial la diafragme dreptunghiulare, cu o eroare de este

dat în tabelul de mai jos, în care se indică şi valoarea limită inferioară a crieriului Reynolds.

0,05 0,598 15.000 0,40 0,660 120.000

0,10 0,602 30.000 0,45 0,676 135.000
0,15 0,608 45.000 0,50 0,695 150.000
0,20 0,625 60.000 0,55 0,716 165.000

56
 0,25 0,629 75.000 0,60 0,740 180.000
0,30 0,634 90.000 0,65 0,768 195.000
0,35 0,645 105.000 0,70 0,802 210.000
Calculul se efectuează la fel ca la celelalte tipuri de diafragme.
Criteriul Reynolds se determină măsurând viteza în secţiunea cu ajutorul lui
Pitot.

2. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Instalaţia cuprinde un ventilator centrifugal, un canal de formă circulară, mai

multe diafragme şi un micromanometru diferenţial de tip Askania.

Fig. 12. Dispozitiv experimental

3. DESCRIEREA STANDULUI
Unitatea de demonstratie G.U.N.T HM284 permite investigarea unor procese
diferite fiind potrivit pentru experimentele de laborator in institutiile tehnice si
universitatii.
Aceasta unitate de demonstatrie se compune din doua pompe centrifuge a caror
parametrii se doresc a fii urmariti, tubulatura propriu-zisa,rezervorul de apa senzorii
care transmit datele inregistrate la calculator un modulul de colectare a informatiilor ce
asigura tensiunea necesara senzorilor si care transmite semnalele masurate lacardul de
date din pc si indicatorul de puterii cedata sistemului.

Figura 13. Unitatea de demonstratie G.U.N.T Hm284

Cu acestea putem efectua diferite determinări:
- Măsurare debitului şi presiunii pompei centrifugale;
- Înregistrarea crubelor caracteristice;
- Interdependenţa diferenţelor debitului şi presiunii pompei centrifugale;
- Stabilirea curbei caracteristice a pompei;

57
 - Curbele caracteristice pentru conectarea în serie sau paralel a două pompe;
- Determinarea eficienţei pompei.

Circuitul de apă este compus din :

- Tanc transparent de alimetare de 15 litrii cu o vană de golire;
- Tubulatura de admisie cu supapele flutire de admisie, şi sensor de presiunea la
admisie;
- Pompe centrifuge ce funcţionează cu un motor alimetat la curent alternativ;
- Tubulatura de refulare cu senzorii de presiune la refulare, vană fluture de refulare
cu diafragmă de măsurare a debitului şi cu senzorii de presiune diferenţială;
- Tubulatură de legare în serie a celor două pompe;
- Două regulatoare de viteză/turaţie, ce ne premite să controlăm turaţiile pompelor
printru-un potentiometru
- Întrerupatoarele inductive ce înregistreaăa turaţiile n 1 si n2 ale rotorului;
- Casete de protecţie ce protejează echipamentele electrice de transmisie a
datelor la calculator;

Figura 14. Schema modulului experimental

4. MOD DE LUCRU
- Se dă drumul ventilatorului.
-Se citeşte diferenţa de presiune, înainte şi după diafragmă, cu ajutorul
micromanometrului
- Se măsoară viteza aerului în secţiunea s.
- Se măsoară temperatura aerului.
- Se măsoară presiunea .
Cu ajutorul datelor obţinute se extrag din tabelele anexate constantele
respective, la valoarea lui dată de construcţia diafragmei utilizate.

58
5. INTERPRETAREA REZULTATELOR
Se va determina debitul de aer refulat de un ventilator, cu ajutorul diafragmelor
circulare, segment şi dreptunghiulare, comparându-se rezultatele.
Debitele volumetrice se vor reporta la condiţiile normale fizice.
În calcule aerul va fi considerat ca un gaz umed a cărui umiditate relativă se va
determina cu ajutorul higrometrului.
Experienţa se va repeta pentru două valori ale debitului obţinute prin reglarea
turaţiei ventilatorului.

LUCRAREA DE LABORATOR NR. 8

DETERMINAREA INDICELUI ADIABATIC PRIN

METODA CLEMENT ŞI DESORMES

1. GENERALITĂŢI

Indicele adiabatic al gazului este raportul dintre căldura specifică a gazului la presiune
constantă şi căldura specifică a aceluiaşi gaz la volum constant.

Procesele adiabatice ale gazelor ascultă de legea lui Poisson:

constant

rezultă

constant,

constant.

Metoda Clement şi Desormes foloseşte o serie de transformări izoterme, adiabatice şi

izocore ale unui volum mare de gaz. Dispozitivul experimental este format dintr-un balon de
sticlă cu o capacitate de cel puţin 20l. Prin dopul de etanşare al balonului aerul din interior
comunică cu mediul ambiant printr-un robinet. Presiunea din interiorul balonului se citeşte la un
manometru diferenţial.
Iniţial se scoate o cantitate mică de aer din balon, manometrul indicând presiunea:

p fiind presiunea barometrică.

59
 Punînd balonul în legătură cu atmosfera pentru scurt timp, aerul din balon se comprimă
mărindu-şi presiunea de la la p. La sfârşitul compresiei adiabatice aerul va avea
temperatura:

T fiind temperatura absolută a mediului exterior.

Lăsând robinetul închis, aerul din balon efectuează un proces izocor, cedînd căldură aerului
exterior şi răcindu-se de la temperatura la temperatura T, presiunea scăzînd la valoarea:

Parametrii de stare ai aerului din balon, în cele trei stări, vor fi:
 Starea iniţială: ;
 Sfâşitul compresiei adiabatice:
 Sfârşitul răcirii izocore (starea finală):
Cu toate că în timpul acestor procese au loc şi variaţii de volum, ele se vor neglija fiind
mici în raport cu volumul total.
Procesul de compresie adiabatică a aerului de la starea I-a la starea a II-a ascultă de
legea:

(1)

Răcirea izocoră este oglindită de relaţia:

(2)

şi deci

(3)

Comparînd relaţiile (1) şi (3) rezultă:

(4)

Dezvoltând în serie Mac Laurin cu renunţarea la termenii cu puteri mai mari ca unu, se
obţine:

(5)

şi deci

(6)

Deoarece
60
 (7)

rezultă:

(8)

2. APARATE ŞI MATERIALE NECESARE

Aparatul pentru determinarea indicelui adiabatic este compus dintr-un balon B cu o

capacitate de 20l.
Dopul cu care se etanşează balonul este străbătut de tubul manometrului diferenţial M şi
de un alt tub prevăzut cu un robinrt R prin care se face legătura cu atmosfera.

Fig.1. Aparatul pentru determinarea indicelui adiabatic

- MOD DE LUCRU

3. a. Se scoate o cantitate de aer din balon astfel ca apa din tubul manometrului să se
ridice în ramura interioară cu 3/4 din înălţimea tubului.
4. b. Cînd nivelul apei din tubul manometrului rămîne constante se citeşte Fig.1.- Aparatul
pentru determinarea indicelui adiabatic cu ajutorul riglei înălţimea a coloanei de apă.
5. c. Se pune balonul în legătură cu atmosfera şi se închide rapid.La sfârşitul răcirii
izocore,cînd nivelul apei din tubul manometrului e staţionar, se citeşte înălţimea
corespunzătoare .
6. d. Se calculează indicele adiabatic cu relaţia (8).
7. e. Experienţa se repetă de mai multe ori şi se calculează valoarea medie a indicelui
adiabatic pe baza mediei aritmetice:

61
 INTERPRETAREA REZULTATELOR

Datele obţinute se trec într-un tabel de forma următoare:

Cazul: Data:
Experinţa 1 2 3 4 5

Experienţa se poate efectua şi pentru un alt gaz şi rezultatele se vor compara cu valorile
cunoscute şi menţionate în lucrările de specialitate.

62