CICLUL CARNOT

Nicolas Léonard Sadi Carnot (n. 1 iunie 1796, Paris, Prima Republică

Franceză – d. 24 august 1832, Paris, Île-de-France, Franța) a fost
un fizician și inginer militar francez care, în lucrarea lui din 1824, Reflecții
asupra puterii motrice a focului (Réflexions sur la puissance motrice du feu), a
dat prima descriere de succes a motoarelor termice, descriere cunoscută azi sub
numele de ciclul Carnot, punând astfel bazele pentru a doua lege a
termodinamicii.

În termodinamică, ciclul Carnot este un ciclu teoretic, propus în 1820 de

inginerul francez Nicolas Léonard Sadi Carnot, ciclu destinat comparării
randamentului termic al mașinilor termice. Este un ciclu reversibil efectuat de o
„mașină Carnot” legată la două surse de temperaturi diferite. Folosește ca
agent de lucru un gaz ideal prin transformările căruia se obține lucru mecanic.
Gazul este implicat într-o transformare ciclică, bitermă și reversibilă. Ciclul
Carnot este un construct teoretic sau idealizat sau experiment mental, nu un
exemplu care să funcționeze în realitate.
Pe baza acestui ciclu în contextul preocupărilor legate de creșterea
randamentului motoarelor termice s-a ajuns la formularea unui principiu
numit principiul al doilea al termodinamicii.
Ca orice ciclu termodinamic, și ciclul Carnot poate fi parcurs în sens orar,
fiind în acest caz un ciclu motor, sau în sens antiorar (trigonometric), fiind în
acest caz un ciclu generator. În cele ce urmează va fi descris ciclul Carnot
motor.
Este un ciclu în patru transformări:

1. Destindere izotermă reversibilă a gazului la temperatura sursei

calde, T (în fig. 1 T1, iar in fig. 2 TH). În această transformare (A-B în
diagrama T-s) destinderea gazului este determinată de absorbția de
căldură la temperatură constantă de la sursa caldă, iar gazul efectuează
lucru mecanic asupra mediului. Cantitatea de căldură absorbită de la
sursa caldă este notată în lucrările în limba română cu Q.
2. Destindere adiabatică reversibilă (izoentropică) a gazului. În această
transformare (B-C în diagrama T-s) gazul continuă să se destindă
efectuând lucru mecanic asupra mediului. Deoarece transformarea e
adiabatică (fără schimb de căldură), prin destindere gazul se răcește
până la temperatura sursei reci, T0 (în fig. 1 T2, iar in fig. 2 TC).
 3. Comprimare izotermă reversibilă a gazului la temperatura sursei reci, T0.
În această transformare (C-D în diagrama T-s) mediul efectuează lucru
mecanic asupra gazului, determinând evacuarea căldurii din gaz la
temperatura sursei reci. Cantitatea de căldură evacuată la sursa rece este
notată în lucrările în limba română cu Q0.

4. Comprimare adiabatică reversibilă (izoentropică) a gazului. În această

transformare (D-A în diagrama T-s) mediul continuă să efectueze lucru
mecanic asupra gazului. Deoarece transformarea e adiabatică (fără
schimb de căldură), prin comprimare gazul se încălzește până la
temperatura sursei calde.

Bibliografie:

 Răduleț, R. și colab. Lexiconul Tehnic Român, Editura Tehnică, București,

1957-1966.
 Kroemer, Herbert; Kittel, Charles (1980). Thermal Physics (ed. 2nd ed.). W.
H. Freeman Company. ISBN 0-7167-1088-9.
 V. Kirillin, V. Sîcev, A. Șeindlin, Termodinamica, Editura Științifică și
Enciclopedică, 1985, (traducere din limba rusă), op. cit, p. 378-380
 Șerban Țițeica: Termodinamica, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, București, 1982.
 George C. Moisil: Termodinamica, Editura Academiei RSR, București,
1988.
 Stoian Petrescu, Valeria Petrescu: Principiile termodinamicii - Evoluție,
fundamentări, aplicații, Editura Tehnică, București, 1983.
 Wikipedia