Etapa 3 ITFPS

UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA ENERGETICĂ
T
FONDAT 1996
CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI
- CERTIFICAT SR EN ISO 9001:2008/ed.4 -
Splaiul Independenţei nr.313, Sector 6, Bucureşti, Cod 060042; Tel.: 021.316.96.43; Fax: 021.316.96.45
TM: 0722.40.25.39; E-mail: secretariat @fluid-power.pub.ro; http://www.fluid-power.pub.ro/CCEPM.html
Cod Fiscal 4183199179; Cont nr. RO38TREZ706502509X005114, Trez. Sectorului 6
PROGRAMUL
PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE
AUTORITATEA CONTRACTANTĂ:
Centrul Naţional de Management de Programe
Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008
SISTEM INFORMATIC DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN DOMENIUL

SISTEMELOR DE ACŢIONARE HIDRAULICE ŞI PNEUMATICE
Etapa III
Crearea bazei de cunoştinţe aplicative specifice domeniului SAHP
PREŞEDINTE, DIRECTOR DE PROIECT,
Prof.dr.ing. Adrian BADEA Prof.dr.ing. Nicolae VASILIU
Bucureşti
Octombrie 2010
Contractul de finanţare nr. 12-104, Etapa III
ACTIVITĂŢI REALIZATE ÎN ETAPA III
Prefaţa
Partea I
II.1.b Crearea bazei de cunoştinţe specifice domeniului SAHP
II.2.b Crearea bazei de cunoştinţe tehnice generale conexe domeniului SAHP
II.3.b Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice proiectării asistate de
calculator a SAHP
II.4.b Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice modelării matematice şi
simulării numerice a SAHP
II.5.b Crearea bazei de cunoştinţe teoretice specifice analizei SAHP cu metoda
elementului finit – MEF
Partea II
III.1 Crearea bazei de cunoştinţe aplicative destinată analizei dinamice liniare a
elementelor și SAHP
III.2 Crearea bazei de cunoştinţe aplicative destinată concepției parametrizate a
SAHP
III.3 Crearea bazei de cunoştinţe aplicative destinate modelării matematice și
analizei numerice a SAHP
III.4 Crearea bazei de cunoştinţe aplicative destinată analizei cu MEF a SAHP
III.5 Diseminarea pe scară largă a informațiilor rezultate în urma realizării etapei
Concluzii
Bibliografie
UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

Laboratorul de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice
C -1
Contractul de finanţare nr. 12104, Etapa III
ACTIVITATEA II.1.b
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE SPECIFICE DOMENIULUI SAHP
- Cuprins -
Introducere 3
1. Structura și semnificația simbolurilor hidraulice 1
1.1. Distribuitoare 1
1.1.1. Mecanisme de comandă 1
1.1.2. Distribuitoare de comandă direcţionale 2
1.1.3. Aparate de comandă a presiunii- Supape 3
1.1.4. Aparate de comandă a debitului-Drosele şi regulatoare de debit 4
1.1.5. Clapete anti-retur (Supape de sens) şi selectoare de circuit 5
1.1.6. Distribuitoare proporţionale cu comandă directă 5
1.1.7. Distribuitoare proporţionale de comandă a presiunii (Supape 6
proporţionale)
1.1.8. Distribuitoare proporţionale pentru comanda debitului 7
1.1.9. Distribuitoare tip cartuş cu două orificii 7
1.2. Pompe şi motoare 12
1.3. Cilindri 15
1.4. Accesorii 16
1.4.1 Conexiuni şi racorduri 16
1.4.2 Echipament electric 16
1.4.3 Aparate de măsură şi indicatoare 17
1.4.4 Filtre şi separatoare 18
1.4.5 Schimbătoare de căldură 20
1.4.6 Acumulatoare de energie (rezervoare sub presiune, butelii cu gaz) 20
1.4.7 Puncte de ungere 21
2. Exemple de aplicaţii pneumatice 21
2.1.1. Mecanisme de comandă 21
2.1.2. Distribuitoare de comandă direcţionale 22
2.1.3. Distribuitoare de comandă a presiunii (Supape) 25
2.1.4. Distribuitoare de comandă a debitului 25
2.1.5. Clapete anti-retur (supape de sens) şi selectoare de circuit 26
2.1.6. Distribuitoare proporţionale cu comandă directă 26
2.1.7. Distribuitoare proporţionale de comandă a presiunii (Supape 26
proporţionale)
2.1.8. Distribuitoare proporţionale de comandă a debitului 27
2.2. Compresoare şi motoare 27
2.3. Cilindri 28
2.4. Accesorii 29
2.4.1. Conexiuni şi racorduri 29
2.4.2. Echipament electric 30
1
2.4.3. Aparate de măsură şi indicatoare 30

2.4.4. Filtre şi separatoare 31
2.4.5. Acumulatoare de energie (rezervoare sub presiune, butelii de gaz) 34
2.4.6. Generatoare de vid 34
2.4.7. Ventuze 34
3. Simboluri de bază 35
3.1. Linii 35
3.2. Conexiuni şi racorduri 35
3.3. Căi de curgere şi indicatoare de sens 36
3.4. Elemente mecanice de bază 39
3.5. Elemente de mecanisme de comandă 46
3.6. Elemente de reglare 50
3.7. Accesorii 51
4. Reglaje aplicate 57
4.1. Simboluri generale 57
4.3. Distribuitoare tip cartuş cu capac cu două orificii 62
4.4. Pompe şi motoare 63
4.5. Cilindri 64
4.6. Accesorii 65
4.6.1. Conexiuni şi racorduri 65
4.6.2. Echipament electric 66
4.6.3. Aparate de măsură şi indicatoare 66
4.6.4. Surse de energie 67
Anexa A Recomandări pentru crearea simbolurilor de CAO 67
A.1. Nomenclator pentru articole de CAO 67
A.2. Articole de CAO pentru elemente, în simboluri 67
A.3. Articole de CAO pentru elemente în afara simbolurilor 68
A.4. Exemple de articole de CAO pentru elemente în simboluri 69
A.5. Particularităţi ale articolelor de CAO în simboluri 70
B. Bibliografie 71
2
Introducere
In sistemele de transmisii hidraulice şi pneumatice, energia este transmisă şi comandată

prin intermediul unui fluid (lichid sau gaz) sub presiune, care circulă într-un circuit.
Simbolurile grafice servesc atât la reprezentarea componentelor pentru transmisiile
hidraulice şi pneumatice, cât şi la reprezentarea funcţionării lor. Ele se figurează pe
schemele de circuit, în identificarea plăcilor de circuite, în cataloagele şi descrierile de
produse. NORMA INTERNAŢIONALĂ ISO 1219-1
1.Domeniul de aplicare
Prezenta parte a lui ISO 1219 defineşte elementele de bază ale simbolurilor. Ea
stabileşte regurile de formare ale simbolurilor transmisiilor hidraulice şi pneumatice
utilizate în componente şi scheme de circuit.
Prezenta parte a lui ISO 1219 reprezintă o aplicaţie colectivă a seriei de norme ISO
14617. În prezenta parte a lui ISO 1219, simbolurile sunt desenate cu dimensiuni fixe
pentru a fi direct utilizate în sistemele de prelucrare a datelor, care pot avea în
consecinţă diferite variante.
2.Referinţe normative
Pentru aplicarea prezentului document sunt necesare documentele de referinţă

menţionate mai jos. Pentru referinţele datate, se aplică singura ediţie citată. Pentru
referinţele nedatate, se aplică ultima ediţie a documentului de referinţă (care conţine şi
eventualele amendamente)
ISO 128 (toate părţile), Desene tehnice - Principii generale de reprezentare
ISO 3098-5, Documentaţie tehnică de produse- Scriere- Partea 5: Scrierea, în concepţie

asistată de calculator, a alfabetului latin, cifrelor şi semnelor
ISO 5598, Transmisii hidraulice şi pneumatice- Vocabular
ISO 14617 (toate părţile), Simboluri grafice pentru scheme

ISO 81714-1, Crearea simbolurilor grafice utililate în documentaţia tehnică a produselor-
Partea 1: Reguli fundamentale
ISO 81714-2, Crearea simbolurilor grafice utilizabile în documentaţia tehnică a

produselor- Partea 2: Specificaţie pentru simboluri grafice sub forma adaptată
calculatorului, care cuprinde simboluri pentru bibliotecile de referinţă şi prescrierile
relative ale schimbărilor lor
3.Termeni şi definiţii
Pentru nevoile prezentului document se aplică termenii şi definiţiile date în ISO 5598.
3
4. Fraza de identificare
Pentru a semnala conformitatea prezentei părţi a lui ISO 1219, fraza de identificare
utilizată în rapoartele de încercări, cataloage şi documente comerciale este următoarea:
„Simbolurile grafice sunt conform cu ISO 1219-1/2006, Transmisii hidraulice şi
pneumatice- Simboluri grafice şi scheme de circuit- Partea 1: Simboluri grafice în
utilizare convenţională şi informatizată”
5.Reguli generale
5.1. Simbolurile pentru componente sunt create utilizând simbolurile de bază

specificate în prezenta parte a lui ISO 1219 şi ţinând cont de regurile date pentru
creaţie.
5.2. Majoritatea simbolurilor reprezintă componente şi aparate cu funcţiuni diferite.

Totodată anumite simboluri reprezintă în mod egal funcţiuni sau procedee de
comandă.
5.3. Simbolurile nu vizează o reprezentare reală a unei componente.
5.4. Simbolurile componentelor prezintă componentele în poziţia de rapaus.

Simbolurile componentelor care nu au o poziţie de repaus clar definită trebuie să
fie create după regurile specifice ale acestor componente stabilite în prezenta
parte a lui ISO 1219.
Notă: Regurile aplicabile schemelor de circuit sunt date în ISO 1219-2.
5.5. Simbolurile componentelor trebuie să fie reprezentate cu toate conexiunile

prevăzute.
5.6. Simbolurile trebuie să cuprindă toate casetele libere necesare pentru a indica
denumirea orificiului / racordului şi variabilelor, cum ar fi presiunea, debitul,
racordările electrice, etc. sau reglajele aparatelor.
5.7. În conformitate cu ISO 81714-1, elementele de bază pot să fie rotite sau
inversate pentru a crea simboluri grafice.
5.8. Simbolurile sunt reprezentate în poziţia originală, cum sunt definite în prezenta
parte a lui ISO 1219 şi în ISO 81714-1. Simbolurile pot fi inversate sau rotite cu
pas de 900 , fără influenţă asupra semnificaţiei lor.
4
5.9. Atunci când un simbol de transmisie hidraulică şi pneumatică reprezintă o

componentă prevăzută cu mai multe funcţiuni principale interconectate, simbolul
este înconjurat de un cadru cu linie continuă.
Notă 1: Comanda distribuitoarelor sau indicarea colmatării filtrelor nu sunt

considerate funcţiuni principale.
Notă 2: Acest punct constituie un amendament în raport cu ISO 1219-1:1991, în

care tratarea era mixtă. Raţiunea schimbării este ameliorarea clarităţii.
5.10. Dacă o unitate reuneşte două sau mai multe componente, simbolurile lor sunt
înconjurate de un cadru cu linie mixtă.
5.11. Linia punctată utilizată în prezenta parte a lui ISO 1219 serveşte la reprezentarea
elementelor de bază sau componentelor adiacente. Ea nu este utilizată în
simbolurile grafice.
5.12. Simbolurile grafice conţinute în prezenta parte a lui ISO 1219 sunt desenate
conform lui ISO 14617 (toate părţile) şi regulilor după ISO 81714-1 şi după CEI
81714-2. Simbolurile grafice după ISO 14617 (toate părţile) sunt desenate cu
M=2,5 mm şi o grosime de linie de 0,25 mm. Pentru a reduce talia simbolurilor,
simbolurile grafice în prezenta parte a lui ISO 1219 sunt desenate cu M=2,0 mm
şi o grosime de linie de 0,2 mm. Pentru cele două module înălţimea scrisului este
de 2,5 mm şi grosimea de linie 0,25 mm. Este posibil să se facă apel la multiplii
necesari pentru plăci de circuite sau cataloage.
5.13. Se convine ca mărimea literelor şi denumirea orificiilor să fie conform lui ISO
3098-5, forma de literă CB.
5.14. Fiecare simbol grafic al prezentei părţi a lui ISO1219 este asociată unui număr de
înregistrare unic, în conformitate cu ISO 14617 (toate părţile). Variantele sunt
identificate prin V1, V2, V3, etc. după numărul de înregistrare.
Un număr de înregistrare provizoriu, specific prin “F” pentru elementele de bază

şi “RF” pentru reglarea transmisiilor hidraulice şi pneumatice, indică tot numărul
de înregistrare care nu este încă definit în ISO 14617 (toate părţile).
Exemplele de simboluri sunt caracterizate printr-un “X”, domeniului transmisiilor

hidraulice şi pneumatice fiindu-i rezervat plaja de numere între X10000 şi
X39999.
5
1. Structura și semnificația simbolurilor hidraulice

1.1. Distribuitoare
1.1.1. Mecanisme de comandă
Nr. crt. Grafic Descriere
1.1.1.1 Comandă prin mâner detaşabil, cu
X10010 dispozitiv de reţinere a poziţiei
1.1.1.2 Împingere cu limitare de cursă variabilă
X10020
1.1.1.3 Comandă prin împingere şi mecanism de

X10030 reţinere
1.1.1.4 Dispozitiv de comandă manuală auxiliară
X10040 cu reţinere
1.1.1.5 Comandă prin înşurubare cu 5 poziţii de
X10050 reţinere (indexare)
1.1.1.6 Pârghie cu rolă pentru comandă într-un

X10060 sens de deplasare
1.1.1.7 Comandă prin motor pas cu pas
X10070
1.1.1.8 Bobina de electromagnet cu o înfăşurare,
X10110 acţionând către componentă
1.1.1.9 Bobina de electromagnet cu o înfăşurare,
X10120 acţionând de la elementul de reglare
1.1.1.10 Dispozitiv de comandă electrică cu două
X10130 înfăşurări, acţionând către componentă şi
de la componentă
1.1.1.11 Bobină de electromagnet cu o înfăşurare,
X10140 acţionând către componentă, reglabilă în
permanenţă
1.1.1.12 Bobină de electromagnet cu o înfăşurare,
X10150 acţionând de la componentă, reglabilă în
permanenţă
1.1.1.13 Bobină de electromagnet cu două
X10160 înfăşurări, acţionând către componentă şi
de la componentă, reglabilă în
permanenţă
1.1.1.14 Comandă electrohidraulică de pilotare cu
X10180 alimentarea externă a pilotului
6
1.1.4.4 Regulator de debit cu două căi, cu reglaj

X10660 fix, pentru un sens de curgere, puţin
sensibil la vâscozitate şi la presiune
diferenţială, reglabil, cu clapetă anti-retur
de ocolire
1.1.4.5 Regulator de debit cu trei căi, reglabil, care
X10670 împarte debitul de intrare într-un debit
constant şi un debit rezidual
1.1.4.6 Divizor de debit care împarte debitul de

X10680 intrare în două debite de ieşire
1.1.4.7 Sumator de debit, care menţine două

X10690 debite de intrare la o valoare constantă a
unuia în raport cu celălalt
1.1.1. Clapete anti-retur (Supape de sens) şi selectoare de circuit
1.1.5.1 Clapetă anti-retur, curgere posibilă într-un
X10700 singur sens, normal închisă
1.1.5.2 Clapetă anti-retur cu arc, curgere posibilă

X10710 într-un singur sens, normal închisă
1.1.5.3 Clapetă anti-retur cu deblocare, cu resort,

X10720 în care curgerea este posibilă în ambele
sensuri prin presiunea de pilotare (de
comandă)
1.1.5.4 Clapetă anti-retur dublă, deblocabilă
X10730
1.1.5.5 Selector de circuit (funcţia SAU), în care

X10740 întrarea asupra căreia se aplică presiunea
cea mai înaltă este conectată automat la
ieşire
1.1.2. Distribuitoare proporţionale cu comandă directă
1.1.6.1 Distribuitor proporţional cu comandă
X10760 directă
7
1.1.6.2 Distribuitor proporţional cu

X10770 comandă directă
1.1.6.3 Distribuitor proporţional, pilotat, cu

X10780 reglarea poziţiei etajului principal
şi etajului de pilotare, cu
electronică integrată
1.1.6.4 Servodistribuitor pilotat cu

X10790 comandă în buclă închisă, cu
reglarea poziţiei etajului principal
şi etajului de pilotare, cu
1.1.6.5 Servodistribuitor pilotat, etajul de
X10800 pilotare cu dispozitiv electric de
comandă cu două înfăşurări active
în permanenţă în ambele sensuri,
cu revenirea mecanică în poziţie a
sertarului valvei etajului de
pilotare, cu electronică integrată
1.1.6.6 Acţionare electrohidraulică liniară,
X10810 compusă dintr-un cilindru şi un
servodistribuitor cu motor pas cu
pas, cu reacţie mecanică a poziţiei
cilindrului
1.1.6.7 Servodistribuitor cu poziţie

X10820 preferenţială în caz de pană de
curent, cu reacţie electrică, cu
1.1.1. Distribuitoare proporţionale de comandă a presiunii (Supape

proporţionale)
1.1.7.1 Limitator de presiune proporţional,
X10830 cu comandă directă,
electromagnetul acţionând asupra
resortului supapei
X10840 cu comandă directă,
electromanetul acţionând asupra
ventilului supapei, cu electronică
integrată
8

X10850 cu comandă directă, cu comanda
poziţiei electromagnetului şi cu

X10860 pilotat, cu comanda poziţiei
electromagnetului, cu drenaj extern
al pilotului
1.1.7.5 Reductor de presiune proporţional
X10870 cu trei căi, pilotat, cu comanda
poziţiei electromagnetului şi cu
X10880 pilotat, cu electronică integrată şi
etaj de pilotare suplimentar pentru
reglarea manuală a presiunii sau
limitarea presiunii maxime de
siguranţă, cu drenaj extern al
pilotării
1.1.1. Distribuitoare proporţionale pentru comanda debitului
X10900 comandă directă, cu reglarea
poziţiei electromagnetului, cu
1.1.8.3 Distribuitor proporţional, pilotat, cu
X10910 reglarea poziţiei etajului principal şi
etajului de pilotare, cu electronică
integrată
1.1.8.4 Vană de reglare a debitului, cu
X10920 reglare prin electromagnet pentru
compensarea variaţiilor de
vâscozitate
1.1.2. Distribuitoare tip cartuş cu două orificii
1.1.9.1 Element tip cartuş, funcţiuni de
X10930 presiune şi de distribuţie,
construcţie cu ventil, raportul de
suprefeţe 1:1
9
1.1.9.2 Element tip cartuş, funcţiuni de

X10940 presiune şi de distribuţie,
construcţie cu ventil, normal
deschis, raportul de suprefeţe 1:1
1.1.9.3 Element tip cartuş, funcţiune de
X10950 distribuţie, construcţie cu ventil, cu
funcţie de gâtuire, raportul de
suprefeţe ≤0,7
1.1.9.4 Element tip cartuş, funcţiune de
X10960 distribuţie, construcţie cu ventil, cu
funcţie de gâtuire, raportul de
suprefeţe ≥0,7
1.1.9.5 Element tip cartuş, construcţie cu

X10970 ventil, raportul de suprefeţe ≤0,7
1.1.9.6 Element tip cartuş, construcţie cu

X10980 ventil, raportul de suprefeţe ≥0,7
1.1.9.7 Control activ, element cartuş,

X10990 construcţie cu ventil, deschidere
prin presiune de pilotare
1.1.9.8 Control activ, fără diferenţe de

X11000 suprafaţă la cota B
1.1.9.9 Element tip cartuş, funcţiune anti-

X11010 retur, construcţie cu ventil,
alimentare internă cu ulei de
pilotare, cu ungător interschimbabil
1.1.9.10 Element tip cartuş pentru
X11020 funcţiunea de descărcare şi
limitare, construcţie cu sertar,
normal închis
1.1.9.11 Element tip cartuş reductor de
X11030 presiune, construcţie cu sertar,
normal închis, cu supapă de sens
(clapetă anti-retur) integrată
10
1.1.9.12 Element tip cartuş reductor de

X11040 presiune, construcţie cu sertar,
normal deschis, cu supapă de
sens (clapetă anti-retur) integrată
1.1.9.13 Capac de comandă fără orificii
X11050
1.1.9.14 Capac de comandă cu orificiu de
X11060 pilotare
1.1.9.15 Capac de comandă cu orificiu de

X11070 pilotare, cu limitarea cursei şi
orificiu de comandă la distanţă
1.1.9.16 Capac de comandă pentru

X11080 montajul elementelor
suplimentare
1.1.9.17 Capac de comandă cu selector

X11090 de circuit de comandă hidraulică

X11100 de circuit

X11110 de circuit pentru montajul
elementelor suplimentare
11

X11120 funcţiunea de limitare a presiunii

şi descărcare hidraulică

cu regulator de debit pentru a
limita debitul de pilotare
1.1.9.23 Element tip cartuş cu două căi,

X11150 cu limitarea cursei

X11160 cu distribuitor încorporat
12

X11170 control activ, cu distribuitor
încorporat

X11180 cu funcţiunea de limitare a
presiunii
1.1.9.27 Element tip cartuş cu două căi, cu

şi posibilitatea de a selecţiona un
al doilea etaj de presiune
13
1.1.9.28 Element tip cartuş cu două căi, cu

X11200 reglaj proporţional al presiunii şi
reglarea manuală a presiunii
maxime
1.1.9.29 Element tip cartuş cu funcţiunea

X11210 de reducere a presiunii şi supapă
de debit, comandată prin
presiune înaltă
1.1.9.30 Element tip cartuş cu funcţiunea

X11220 de reducere a presiunii,
comandat prin presiune joasă
1.1. Pompe şi motoare

1.2.1 Pompă cu cilindree variabilă
X11230
14
1.2.2 Pompă cu cilindree variabilă, cu

X11240 două sensuri de curgere, drenaj
extern şi un singur sens de rotaţie
1.2.3 Grup moto-pompă reversibil, cu

X11250 două sensuri de curgere şi
cilindree variabilă, drenaj extern
şi două sensuri de rotaţie
1.2.4 Grup moto-pompă cu cilindree
X11260 fixă şi un sens de rotaţie
1.2.5 Pompă cu unghi de pivotare

X11270 limitat, comandat prin pârghie
1.2.6 Acţionare cu unghi de pivotare

X11280 limitat şi două sensuri de curgere
1.2.7 Acţionare cu simplu efect cu

X11290 unghi de pivotare limitat
1.2.8 Popmpă cu cilindree variabilă, cu

X11300 regulator de presiune, pilotat, cu
un sens de antrenare şi drenaj
extern
15
1.2.9 Popmpă cu cilindree variabilă, cu

X11310 regulator combinat de
presiune/debit,
(tip cu detecţie de sarcină) cu un
sens de antrenare şi drenaj
extern
1.2.10 Pompă hidraulică cu cilindree

X11320 variabilă, cu reglaj hidromecanic,
cu un sens de antrenare şi drenaj
extern
1.2.11 Pompă hidraulică cu cilindree

X11330 variabilă, cu reglaj
electrohidraulic, cu un sens de
antrenare şi drenaj extern

X11340 regulator de putere, cu un sens
de antrenare şi drenaj extern
16

X11350 două etaje de comandă
presiune/debit, cu pilotare internă,
extern

X11360 regulator de presiune/debit cu
două poziţii, cu comutare electrică,
extern
1.2.15 Transmisie hidrostatică

X11370 (reprezentare simplificată), modul
de antrenare compus dintr-o
pompă cu cilindree variabilă cu un
sens de antrenare în rotaţie, şi
motor cu cilindree fixă cu două
sensuri de rotaţie la ieşire
1.2.16 Pompă cu cilindree variabilă cu

X11380 descriptiv al organului de comandă
şi reglare. Săgeţile, reprezentând
reglajul, pot fi prelungite, iar
acţionările şi elementele de
comandă pot fi ataşate la una din
extremităţile săgeţii
1.2.17 Multiplicator de presiune, cu efect

X11430 continu, care serveşte la conversia
unei presiuni pneumatice p1 într-o
presiune hidraulică superioară p2
1.1. Cilindri
17

1.3.1 Cilindru cu simplu efect, cu tijă
X11440 simplă, revenire prin arc, cu
drenarea scurgerilor din camera
resortului
1.3.2 Cilindru cu dublu efect, cu tijă
X11450 simplă

X11460 dublă, de diametre diferite, cu
amortizare la capătul de cursă al
celor două extremităţi
1.3.4 Cilindru cu diafragmă, dublu efect
X11470 cu limitator de cursă
1.3.5 Cilindru cu diafragmă, simplu

X11480 efect, cu amortizare la capătul
cursei reglabilă pe partea
pistonului, purjare aerului fără
posibilitate de conectare
1.3.6 Cilindru cu piston cu simplu efect,
X11490 cilindru plunjer
1.3.7 Cilindru telescopic, cu simplu efect

X11500
1.3.8 Cilindru telescopic, cu dublu efect
X11510
1.3.9 Cilindru cu dublu efect, fără tijă,

X11520 panglică de etanşare, cu
1.3.10 Cilindru fără tijă cu dublu efect, cu
X11530 panglică/cablu de amortizare la
capăt de cursă reglabil la cele
două extremităţi
1.3.11 Cilindru cu dublu efect, fără tijă, cu
X11540 comandă magnetică şi comutare
de poziţie numai la extremitatea
dreaptă
1.3.12 Cilindru cu dublu efect, cu
X11550 dispozitiv de menţinere în poziţie
la cele două extremităţi ale cursei
18

X11560 întrerupător de capăt de cursă la
partea stângă, cu comandă
mecanică internă, întrerupător de
capăt de cursă extern la partea
dreaptă, acţionat de tijă
1.3.14 Schimbător de presiune cu simplu

X11580 efect, care serveşte la conversia
unei presiuni pneumatice în
presiune hidraulică de aceeaşi
valoare, sau invers
1.3.15 Multiplicator de presiune, simplu
unei presiuni pneumatice p1 în
presiune hidraulică p2 de valoare
superioară
1.1. Accesorii
1.1.1. Conexiuni şi racorduri
1.4.1.1 Conductă flexibilă
X11670
1.4.1.2 Conexiune rotativă cu trei căi
X11680
1.4.1.3 Racord rapid fără supapă de sens,

X11690 decuplat
1.4.1.4 Racord rapid cu supapă de sens,

X11700 decuplat
1.4.1.5 Racord rapid cu două supape de

X11710 sens, decuplat
1.4.1.6 Racord rapid fără supapă de sens,

X11720 cuplat

X11730 cuplat

X11740 sens, cuplat
19
1.1.2. Echipament electric

1.4.2.1 Presostat, electromagnetic, reglabil
X11750
1.4.2.2 Presostat, reglabil electronic,

X11760 comutarea semnalului de ieşire
1.4.2.3 Captor de presiune, semnal de

X11770 ieşire analogic
1.1.3. Aparate de măsură şi indicatoare

1.4.3.1 Indicator optic
X11790
1.4.3.2 Afişaj numeric
X11800
1.4.3.3 Indicatoe acustic
X11810
1.4.3.4 Manometru
X11820
1.4.3.5 Manometru diferenţial

X11830
1.4.3.6 Manometru cu selector

X11840
1.4.3.7 Termometru
X11850
1.4.3.8 Termometru cu contacte deschise

X11860 electrice reglabile (termometru cu
contact)
20
1.4.3.9 Indicator de nivel al fluidului

X11870 (indicator de sticlă)
1.4.3.10 Indicator de nivel al fluidului cu

X11880 patru contacte deschise
1.4.3.11 Control electric al nivelului fluidului

X11890 cu semnal de ieşire analogic şi
afişaj numeric
1.4.3.12 Indicator de debit

X11900
1.4.3.13 Debitmetru
X11910
1.4.3.14 Debitmetru cu afişaj numeric

X11920
1.4.3.15 Tahometru
X11930
1.4.3.16 Măsurător de cuplu

X11940
1.4.3.17 Aparat de comandă a măsurării

X11950 timpului cu comutator
1.4.3.18 Contor
X11960
1.4.3.19 Contor de particule

X11970
21
1.1.4. Filtre şi separatoare

1.4.4.1 Filtru
X11980
1.4.4.2 Filtru de aerisire a rezervorului

X11990
1.4.4.3 Filtru cu element magnetic

X12000 complementar
1.4.4.4 Filtru cu indicator de colmatare

X12010 optic
1.4.4.5 Filtru cu manometru

X12020
1.4.4.6 Filtru cu by-pass

X12030
1.4.4.7 Filtru cu supapă de ocolire

X12040
1.4.4.8 Filtru cu supapă de ocolire şi

X12050 indicator numeric
22
1.4.4.9 Filtru cu supapă de ocolire,

X12060 indicator optic de colmatare şi
contact electric
1.4.4.10 Filtru cu indicator optic de

X12070 colmatare bazat pe presiune
diferenţială
1.4.4.11 Filtru cu manometru cu contact

X12080 electric
1.4.4.12 Separator centrifugal

X12090
1.4.4.13 Filtru dublu cu comutare manuală

X12170
1.1.5. Schimbătoare de căldură

1.4.5.1 Răcitor, fără indicarea conductelor
X12260 pentru sensul de curgere al fluidului
de răcire
1.4.5.2 Răcitor cu fluid de răcire

X12270
1.4.5.3 Răcitor cu ventilator comandat

X12280 electric
23
1.4.5.4 Încălzitor
X12290
1.4.5.5 Regulator de temperatură

X12300
1.1.6. Acumulatoare de energie (rezervoare sub presiune, butelii cu gaz)

1.4.6.1 Acumulator hidropneumatic în care
X12320 fluidele sunt separate de o
membrană (acumulator cu
membrană)

X12330 fluidele sunt separate printr-un
balon (acumulator cu balon)

X12340 fluidele sunt separate printr-un
piston (acumulator cu piston)
1.4.6.4 Butelie cu gaz

X12350
1.4.6.5 Acumulator cu piston şi butelie de

X12360 gaz dispusă în aval
24
1.1.1. Puncte de ungere

1.4.7.1 Punct de ungere
X12440
2. Exemple de aplicaţii pneumatice
2.1. Distribuitoare
2.1.1. Mecanisme de comandă
2.1.1.1 Comandă prin mâner detaşabil, cu
X10010 dispozitiv de reţinere a poziţiei
2.1.1.2 Împingere cu limitare de cursă
X10020 variabilă
2.1.1.3 Comandă prin împingere şi
X10030 mecanism de reţinere
2.1.1.4 Dispozitiv de comandă manuală
X10040 auxiliară cu reţinere
2.1.1.5 Comandă prin înşurubare cu 5
X10050 poziţii de reţinere (indexare)
2.1.1.6 Pârghie cu rolă pentru comandă

X10060 într-un sens de deplasare
2.1.1.7 Comandă prin motor pas cu pas
X10070
2.1.1.8 Resort pneumatic, alimentare
X10080 internă prin orificiul racordului de
intrare
2.1.1.9 Resort pneumatic, alimentare
X10090 internă prin orificiul racordului
auxiliar de pilotare
2.1.1.10 Resort pneumatic, alimentare prin
X101100 orificiu de racordare extern
2.1.1.11 Bobina de electromagnet cu o

X101110 înfăşurare, acţionând către
componentă
2.1.1.12 Bobina de electromagnet cu o
X101120 înfăşurare, acţionând de la
elementul de reglare
2.1.1.13 Dispozitiv de comandă electrică cu
X101130 două înfăşurări, acţionând către
componentă şi de la componentă
25
2.1.1.14 Bobină de electromagnet cu o

X101140 înfăşurare, acţionând către
componentă, reglabilă în
permanenţă
2.1.1.15 Bobină de electromagnet cu o
X101150 înfăşurare, acţionând de la
componentă, reglabilă în
permanenţă
2.1.1.16 Bobină de electromagnet cu două
X101160 înfăşurări, acţionând către
componentă şi de la componentă,
reglabilă în permanenţă
2.1.1.17 Comandă electropneumatică de
X101170 pilotare
2.1.2. Distribuitoare de comandă direcţionale
2.1.2.1 Distribuitor 2/2, două orificii, două
X10210 poziţii de comutare distincte pentru
două sensuri de curgere, comandă
prin împingere, revenire prin arc
2.1.2.2 Distribuitor 2/2, două orificii, două

X10220 poziţii de comutare, normal
deschis, comandă prin
electromagnet, revenire prin arc
2.1.2.3 Distribuitor 4/2 cu comandă prin
X10230 electromagnet, revenire prin arc
2.1.2.4 Supapă pneumatică cu demaraj

X10240 progresiv, comandată electric, cu
alimentare prin pilot intern
2.1.2.5 Supapă pneumatică cu demaraj
X10250 progresiv, prevăzută la ieşirea unui
sistem, care permite intrarea
fluidului la un debit redus până la
nivelul de presiune prereglată şi
deschiderea la debitul maxim.
2.1.2.6 Distribuitor 3/2 cu comandă

X10260 blocabilă cu lacăt
26
2.1.2.7 Distribuitor 3/2, comandă prin

X10270 pârghie cu rolă, revenire prin arc
2.1.2.8 Distribuitor 3/2, cu trei orificii şi

X10280 două pozişii de comutare, normal
închis, comandă prin
electromagnet, revenire prin arc
2.1.2.9 Distribuitor 3/2 cu un
X10290 electromagnet, comandă directă,
revenire prin arc şi comandă
auxiliară manuală prin dispozitiv de
menţinere în poziţie
2.1.2.10 Contor de impulsuri cu semnal de
X10300 ieşire pneumatic
2.1.2.11 Distribuitor 3/3, pilotaj diferenţial

X10310
2.1.2.12 Distribuitor 4/2 cu comandă directă

X10320 prin electromagnet, revenire prin
arc, comandă auxiliară manuală
prin dispozitiv de menţinere în
poziţie

X10330 electrică prin doi electromagneţi,
cu dispozitiv de menţinere în
poziţie (distribuitor de impuls)
2.1.2.14 Distribuitor 3/2 cu trei orificii de
X10340 racordare, două poziţii de
comutare, comandă prin pilotare
pneumatică şi bară de torsiune,
revenire prin arc

X10370 directă prin doi electromagneţi,
centrare prin resort a poziţiei
mediene
27
2.1.2.16 Distribuitor 5/2, cu comandă prin

X10400 pedală cu dublu efect în cele
două direcţii
2.1.2.17 Distribuitor pneumatic 5/2 cu

X10410 pilotarea comandată
piezoelectric, revenire prin resort
pneumatic
2.1.2.18 Distribuitor 5/3, comandat prin

X10420 pârghie în toate poziţiile de
comutare, cu dispozitiv de
2.1.2.19 Distribuitor pneumatic5/2,
X10430 comandat electric prin pilot
extern, revenire prin resort
mecanic, comandă auxiliară
manuală
2.1.2.20 Distribuitor pneumatic 5/2 cu cinci
X10440 orificii de racordare şi două poziţii
X10441 de comutare, comandă prin
X10442 electromagnet şi pilotare
pneumatică, alimentare externă
de aer a pilotului, revenire prin
resort pneumatic, comandă
manuală auxiliară. Sunt
reprezentate diferite posibilităţi de
alimentare în presiune a
resoartelor pneumatice:
- internă prin orificiu de
alimentare;
- internă prin orificiu de aer de
pilotaj auxiliar;
-prin orificiu extern
2.1.2.21 Distribuitor pneumatic 5/3, normal
X10450 închis, cinci orificii de racordare,
trei poziţii de comutare, comandă
prin electromagnet în ambele
sensuri, cu o bobină şi pilotare
pneumatică. Poziţia mediană
centrată prin rewsort, comandă
manuală auxiliară în ambele
sensuri, fără reţinere
28
2.1.2.22 Distribuitor pneumatic 5/2, cu

X10460 comandă directă, revenire prin
resort mecanic şi resort
pneumatic
2.1.2.23 Distribuitor pneumatic 5/3, cu
X10470 comandă directă, centrare prin
resort, deschis în poziţia mediană
1.1.1. Distribuitoare de comandă a presiunii (Supape)

2.1.3.1 Lilitator de presiune cu acţiune
X10500 directă, presiunea de deschidere
fiind reglabilă prin resort
2.1.3.2 Supapă de prioritate cu comandă
X10530 externă
2.1.3.3 Reductor de presiune cu curgere

X10540 internă reversibilă
2.1.3.4 Regulator de presiune, comandă

X10570 la distanţă, curgere într-un sens
2.1.3.5 Distribuitor cu două presiuni

X10620 (funcţia ŞI), în care este emis un
semnal de ieşire atunci când cele
două orificii de intrare sunt
supuse la presiune. Semnalul cel
mai mic apare la ieşire
1.1.2. Distribuitoare de comandă a debitului
2.1.4.1 Rezistenţă reglabilă
X10630
2.1.4.2 Rezistenţă cu supapă, reglabilă,
X10640 curgere liberă ţntr-un sens
2.1.4.3 Limitator de debit reglabil,

X10650 comandă mecanică prin rolă,
revenire prin arc
1.1.3. Clapete anti-retur (supape de sens) şi selectoare de circuit
2.1.5.1 Clapetă anti-retur, curgere
X10700 posibilă într-un singur sens,
normal închisă
29
2.1.5.2 Clapetă anti-retur cu arc, curgere

X10710 posibilă într-un singur sens,
normal închisă
2.1.5.3 Clapetă anti-retur cu deblocare,

X10720 cu resort, în care curgerea este
posibilă în ambele sensuri prin
presiunea de pilotare (de
comandă)
2.1.5.4 Clapetă anti-retur dublă,
X10730 deblocabilă
2.1.5.5 Selector de circuit (funcţia SAU),

X10740 în care întrarea asupra căreia se
aplică presiunea cea mai înaltă
este conectată automat la ieşire
2.1.5.6 Supapă de eşapare rapidă
X10750
1.1.4. Distribuitoare proporţionale cu comandă directă

2.1.6.1 Distribuitor proporţional, cu
1.1.5. Distribuitoare proporţionale de comandă a presiunii (Supape

proporţionale)
2.1.7.1 Limitator de presiune
X10830 proporţional, cu comandă directă,
în care electromagnetul
acţionează asupra resortului
ventilului supapei
X10740 proporţional, cu comandă directă,
electromagnetul acţionând
asupra ventilului supapei, cu
X10750 proporţional, pilotat cu comandă
directă, cu comanda poziţiei
electromagnetului şi cu
30
1.1.6. Distribuitoare proporţionale de comandă a debitului

2.1.8.1 Vană de debit proporţională cu
2.1.8.2 Vană de debit proporţională cu

X10900 comandă directă, cu reglarea
poziţiei electromagnetului şi
1.2. Compresoare şi motoare
2.2.1 Acţionare cu unghi de pivotare
X11280 limitat şi două sensuri de curgere
2.2.2 Acţionare cu simplu efect cu

X11290 unghi de pivotare limitat
2.2.3 Motor
X11390
2.2.4 Compresor
X11400
2.2.5 Motor cu sensuri de curgere

X11410 alternante, cilindree fixă şi două
sensuri de rotaţie
2.2.6 Pompă de vid

X11420
2.2.7 Multiplicator de presiune, cu efect

X11430 continu, care serveşte la
convertirea unei presiuni
pneumatice p1 într-o presiune
hidraulică p2 de valoare
31
superioară
1.1. Cilindri
2.3.1 Cilindru cu simplu efect, cu tijă
X11440 simplă, revenire prin arc, cu
drenarea scurgerilor din camera
resortului
X11450 simplă

X11460 dublă, de diametre diferite, cu
2.3.4 Cilindru cu diafragmă, dublu efect
X11470 cu limitator de cursă
2.3.5 Cilindru cu diafragmă, simplu

X11480 efect, cu amortizare la capătul
cursei reglabilă pe partea
pistonului, purjare aerului fără
posibilitate de conectare
X11520 panglică de etanşare, cu
2.3.7 Cilindru fără tijă cu dublu efect, cu
X11530 panglică/cablu de amortizare la
capăt de cursă reglabil la cele
două extremităţi
X11540 cu comandă magnetică şi
comutare de poziţie numai la
extremitatea dreaptă
X11550 dispozitiv de menţinere în poziţie
la cele două extremităţi ale cursei
X11560 întrerupător de capăt de cursă la
partea stângă, cu comandă
mecanică internă, întrerupător de
capăt de cursă extern la partea
dreaptă, acţionat de tijă
32
2.3.11 Cilindru cu dublu efect, blocarea

X11570 şi deblocarea pistonului prin
aplicarea presiunii
2.3.12 Schimbător de presiune cu simplu

unei presiuni pneumatice în
presiune hidraulică de aceeaşi
valoare, sau invers
2.3.13 Multiplicator de presiune, simplu
unei presiuni pneumatice p1 în
presiune hidraulică p2 de valoare
superioară
2.3.14 Acţionare cu burdufuri
X11600
2.3.15 Cilindru flexibil

X11610
2.3.16 Acţionare liniară pivotantă, cu

X11620 dublu efect, cu magnet permanent
pe piston
2.3.17 Gheară în poziţie deschisă, cu

pe piston
2.3.18 Gheară în poziţie închisă, cu
pe piston
2.3.19 Gheară în poziţie deschisă, cu
X11650 simplu efect, cu magnet
permanent pe piston
2.3.20 Gheară în poziţie închisă, cu
X11660 simplu efect, cu magnet
permanent pe piston
1.2. Accesorii
2.4.1.1 Conductă flexibilă
X11670
33
2.4.1.2 Conexiune rotativă cu trei căi

X11680
2.4.1.3 Racord rapid fără supapă de


X11700 decuplat

2.4.1.6 Racord rapid fără supapă de

X11720 sens, cuplat

X11730 cuplat

X11740 sens, cuplat

2.4.2.1 Presostat, electromagnetic,
X11750 reglabil
2.4.2.2 Presostat, reglabil electronic,

X11760 comutarea semnalului de ieşire
2.4.2.3 Captor de presiune, semnal de

X11770 ieşire analogic
2.4.2.4 Dispozitiv de comandă

X11780 piezoelectric

2.4.3.1 Indicator optic
X11790
34
2.4.3.2 Afişaj numeric

X11800
2.4.3.3 Indicatoe acustic
X11810
2.4.3.4 Manometru
X11820
2.4.3.5 Manometru diferenţial

X11830
2.4.3.6 Manometru cu selector

X11840
2.4.3.7 Aparat de comandă a măsurării

X11950 timpului cu comutator
2.4.3.8 Contor
X11960
1.2.4. Filtre şi separatoare

2.4.4.1 Filtru
X11980
2.4.4.2 Filtru cu indicator de colmatare

X12010 optic
2.4.4.3 Filtru cu manometru

X12020
35
2.4.4.4 Filtru cu by-pass

X12030
2.4.4.5 Filtru cu supapă de ocolire

X12040
2.4.4.6 Filtru cu supapă de ocolire şi

X12050 indicator numeric
2.4.4.7 Filtru cu supapă de ocolire,

X12060 indicator optic de colmatare şi
contact electric
2.4.4.8 Filtru cu indicator optic de

X12070 colmatare bazat pe presiune
diferenţială
2.4.4.9 Filtru cu manometru cu contact

X12080 electric
2.4.4.10 Separator centrifugal

X12090
2.4.4.11 Filtru de traseu cu purjare

X12100 automată
2.4.4.12 Filtru de traseu, purjare manuală

X12110 şi indicator de colmatare
36
2.4.4.13 Separator de două faze

X12120
2.4.4.14 Separator de vid

X12130
2.4.4.15 Separator electrostatic

X12140
2.4.4.16 Filtru cu purjare manuală şi

X12150 reductor de presiune reglabil
2.4.4.17 Unitate de tratare a aerului

X12160 comprimat (unitate FRU), formată
dintr-un filtru cu purjare manuală,
un regulator de presiune cu reglaj
manual, un manometru şi un
ungător.
Reprezentare detaliată-sus;
Reprezentare simplificată-jos.
2.4.4.18 Filtru dublu cu comutare manuală

X12170
2.4.4.19 Separator de fluid, purjare

X12180 manuală
37
2.4.4.20 Filtru cu separator şi purjare

X12190 manuală
2.4.4.21 Separator de fluid cu purjare

X12200 automată
2.4.4.22 Filtru cu adsorbţie

X12210
2.4.4.23 Separator cu ceaţă de ulei

X12220
2.4.4.24 Uscător de aer

X12230
2.4.4.25 Ungător
X12240
2.4.4.26 Ungător cu purjare manuală

X12250
2.4.4.27 Absorbant cu purjare manuală

X12310
1.2.5. Acumulatoare de energie (rezervoare sub presiune, butelii de gaz)

2.4.5.1 Rezervor de aer
X12370
1.2.6. Generatoare de vid

2.4.6.1 Generator de vid
X12380
38
2.4.6.2 Generator de vid cu simplu etaj cu

X12390 supapă de sens integrată
2.4.6.3 Generator de vid în triplu etaj cu

X12400 supape de sens (clapete anti-
retur) integrate
2.4.6.4 Generator de vid cu simplu etaj,

X12410 cu vană de evacuare
1.2.7. Ventuze
2.4.7.1 Ventuză
X12420
2.4.7.2 Ventuză cu tijă cu resort şi

X12430 supapă de sens
2. Simboluri de bază
2.1. Linii
3.1.1 Conductă de alimentare, conductă
401V1 de retur. Incadrarea componentei
şi încadrarea simbolului (vezi ISO
128)
3.1.2 Conductă de pilotare (comandă)
422V1 internă şi externă, conductă de
drenare a scurgerilor, conductă de
purjare (vezi ISO 128)
3.1.3 Cadru pentru mai multe

F001V1 componente (vezi ISO 128)
39
2.2. Conexiuni şi racorduri

3.2.1 Punct de racordare pentru
501V1 circuitele fluidelor
3.2.2 Punct de racordare pentru

501V2 circuitele fluidelor (în interiorul
unui simbol)
3.2.3 Orificiu de racordare

401V2
3.2.4 Orificiu de racordare cu conductă

F035V1 de pilotare sau de drenaj
3.2.5 Conductă de pilotare în interiorul

422V2 unui limitator de presiune

422V3 unui reductor de presiune
40

422V4 unui reductor de presiune cu trei
căi
3.2.8 Conductă flexibilă

452V1
3.2.9 Cale cu orificiu de racordare

2172V1 închis
3.2.10 Dop în interiorul unei conducte de

F038V1 fluid
3.2.11 Racord rotativ

F036V1
3.2.12 Robinet cu trei căi

F037V1
2.3. Căi de curgere şi indicatoare de sens

3.3.1 Cale şi sens de curgere la
F026V1 traversarea unui distribuitor

41

3.3.5 Cale de curgere în interiorul unui

F030V1 distribuitor

F031V1 distribuitor

F032V1 distribuitor

F033V1 distribuitor

F034V1 distribuitor
3.3.10 Sensul debitului

242V1
3.3.11 Direcţie de utilizare a energiei

243V2 hidraulice

243V1 hidraulice
42

244V2 pneumatice

244V1 pneumatice
3.3.15 Mişcare rectilinie în sensul săgeţii

241V1
3.3.16 Deplasare liniară bidirecţională
245V1
3.3.17 Săgeată de sens de rotaţie în

255V1 sensul acelor unui ceas

255V2 sensul invers al acelor unui ceas

256V1 ambele sensuri
3.3.20 Săgeată pentru indicatoare de

148V1 presiune
3.3.21 Indicator de cuplu

F024V1
3.3.22 Indicator de viteză de rotaţie

F025V1
43
2.4. Elemente mecanice de bază

3.4.1 Partea mobilă a unei supape de
2163V2 sens de talie mică
3.4.2 Partea mobilă a unei supape de

2163V1 sens de talie mare
3.4.3 Cadru pentru instrument de

F002V1 măsură
3.4.4 Cadru pentru unitate de

2065V1 transformare a energiei (pompă,
compresor, motor)
3.4.5 Cadru pentru motor sau pompă cu

F003V1 unghi de rotaţie limitat (antrenare
prin pivotare)
3.4.6 Cadru pentru mod de comandă

101V21 (versiune simplificată),
contragreutate într-un acumulator
3.4.7 Cadru pentru comutator,

101V5 convertizor şi alte aparate
3.4.8 Unitate funcţională pentru

101V7 distribuitoare cu maxim patru
orificii principale de racordare
3.4.9 Cadru pentru modul de antrenare

101V12 (motor cu explozie)
3.4.10 Contur pentru aparat de preparare

101V15 (filtru, separator, ungător,
schimbător de căldură)
44

101V2 (versiune standard)

101V3 (versiune lungă)
3.4.13 Cadru pentru indicator

101V6
3.4.14 Unitate funcţională pentru

101V8 distribuitor cu cinci orificii
principale de racordare
3.4.15 Unitate funcţională pentru un

101V16 distribuitor cu două presiuni
(funcţia ŞI)
3.4.16 Căruciorul unui cilindru fără tijă

101V20
3.4.17 Unitate funcţională

101V1
3.4.18 Contur de gheară

101V17
3.4.19 Tijă de piston pentru cilindru

101V18 plunjer
45
3.4.20 Conturul unui cilindru

101V13
3.4.21 Cadru pentru cilindru telescopic

101V22
3.4.22 Tijă de piston

F004V1
3.4.23 Tijă de piston de diametru mare

F004V2

F004V3 telescopic

F005V1 telescopic cu dublu efect

F005V2 telescopic cu dublu efect
3.4.27 Dispozitiv de agăţare, deblocarea

661V1 se face printr-un organ de
comandă independent
3.4.28 Magnet permanent

326V1
46
3.4.29 Piston cu diafragmă tip membrană

F006V1
3.4.30 Carcasa amplificatorului de

F007V1 presiune
3.4.31 Pistonul amplificatorului de

F008V1 presiune
3.4.32 Element de agăţare, din exterior

F009V1
3.4.33 Element de agăţare, din interior

F009V2
3.4.34 Ieşire de aer fără posibilitate de

2174V1 conexiune
3.4.35 Amortizarea interioară a unui

101V19 cilindru
47
3.4.36 Pistonul unui cilindru

101V14
3.4.37 Pistonul pentru un distribuitor

101V9 cartuş cu flanşă
3.4.38 Spaţiu de montaj pentru

101V10 distribuitorul tip cartuş cu flanşă,
construcţie cu sertar
3.4.39 Pistonul pentru distribuitorul tip

101V11 cartuş cu flanşă, construcţie cu
sertar

F010V1 distribuitorul tip cartuş cu flanşă

F011V1 cartuş cu flanşă, construcţie cu
supapă

F012V1 cartuş cu flanşă, construcţie cu
supapă

F013V1 distribuitorul tip cartuş cu flanşă,
cartuşul cu flanşă de tip activ
48
3.4.44 Piston pentru distribuitorul tip

F014V1 cartuş cu flanţă, cartuşul cu flanşă
de tip activ
3.4.45 Piston pentru distribuitorul tip

F015V1 cartuş cu flanţă, cartuşul cu flanşă
de tip activ
3.4.46 Buclă de pilotare fără orificii

F016V1
3.4.47 Legătură mecanică (arbore,

402V1 pârghie, reacţie mecanică)

F017V1 pârghie)

402V5 pârghie, reacţie mecanică)
3.4.50 Cuplaj de arbore

F018V1
49
3.4.51 M pentru desenarea unui motor în

F019V2 combinaţie cu simbolul 2065V1
3.4.52 Element al pompei de vid

F023V1
3.4.53 Scaunul unei supape de sens,

2162V2 talie mică
3.4.54 Scaunul unei supape de sens,

2162V1 talie mare
3.4.55 Limitator de cursă mecanic

F020V1
3.4.56 Drosel (rezistenţă), talie mică

2031V21
3.4.57 Drosel, porţiunea de curgere în

2031V1 lungime, funcţie de vâscozitate
3.4.58 Diafragmă, talie mică

F021V1
50
3.4.59 Diafragmă, porţiune de curgere

F022V1 puţin sensibilă la vâscozitate
3.4.60 Resort pentru cartuşuri

2002V2
3.4.61 Resort pentru gheară

2002V4
3.4.62 Resort pentru cilindru

2002V3
2.5. Elemente de mecanisme de comandă

3.5.1 Element pentru blocarea
F039V1 reglajelor (lacăt)
3.5.2 Conexiune mecanică, arbore,

402V2 pârghie

402V3 pârghie
51

402V4 pârghie
3.5.5 Conexiune mecanică pentru un

F040V1 distribuitor cu două nivele de
presiune
3.5.6 Dispozitiv de menţinere în poziţie

655V1
3.5.7 Deblocarea dispozitivului de

F041V1 menţinere în poziţie
3.5.8 Reprezentarea unei poziţii de

658V1 comutare fără posibilitatea de
3.5.9 Element de comandă auxiliară

681V2 manuală
3.5.10 Element de comandă prin

682V1 împingere
3.5.11 Element de comandă prin tragere

683V1
52

684V1 împingere şi tragere

685V1 înşurubare
3.5.14 Element de comandă: cheie

686V1 detaşabilă
3.5.15 Element de comandă: cheie

687V1
3.5.16 Element de comandă: pârghie

688V1
53
3.5.17 Element de comandă: pedală

689V1
3.5.18 Element de comandă: basculă

690V1
3.5.19 Dispozitiv pentru acces limitat la

692V1 acţionare
3.5.20 Element de comandă: împingător

711V1
3.5.21 Racordare articulată pentru

2005V1 elemente de comandă
54
3.5.22 Element de comandă: camă

712V1
3.5.23 Element de comandă: resort

2002V1
3.5.24 Element de comandă: mecanism

F042V1 de pilotare cu resort
3.5.25 Comandă cu acţiune directă

2177V1 pentru suprafeţe de comandă
opuse, de mărimi diferite
3.5.26 Simbol pentru posibilitatea de

211V1 reglare graduală
3.5.27 M pentru desenarea unui motor

F019V2 raportat la simbolul F002V1
3.5.28 Comandă cu acţiune directă prin

F043V1 aplicarea presiunii hidraulice
(pentru distribuitoare de comandă
direcţionale)
55
3.5.29 Comandă cu acţiune directă prin

F044V1 aplicarea presiunii pneumatice
(pentru distribuitoare de comandă
direcţionale)
3.5.30 Element de comandă: bobină,

212V1 acţionând
contra elementului distribuitorului
(electromagnet, motor de cuplu,
motor liniar)
3.5.31 Element de comandă: bobină,
212V2 acţionând
dinspre elementul distribuitorului
motor liniar)
3.5.32 Element de comandă: două bobine
212V4 acţionând în sens contrar
motor liniar)
1.1. Elemente de reglare

3.6.1 Reglaj, de exemplu limitare de
201V1 cursă
3.6.2 Prereglaj, de exemplu limitare de

203V1 cursă
3.6.3 Posibilitate de reglaj la un resort

201V2 sau electromagnet proporţional
3.6.4 Posibilitate de reglaj a unei

201V3 diafragme
56
3.6.5 Prereglaj, diafragmă

203V2
3.6.6 Posibilitate de reglaj a unui drosel

201V4

201V7 amortizări de capăt de cursă

201V5 pompe/motor
1.1. Accesorii
3.7.1 Convertizor de semnal, în general
753V1 senzor de măsură
3.7.2 Convertizor de semnal, în general

753V2 senzor de măsură
3.7.3 *= semnal de intrare

F045V1 **= semnal de ieşire
3.7.4 F= debit volumetric Semnal de intrare

F046V1 G= măsura deplasării sau poziţiei
L= nivel
P= presiune sau vid
S= viteză sau frecvenţă
T= temperatură
W= sarcină sau forţă
57
3.7.5 Mecanism de comandă

F047V1 piezoelectric
3.7.6 Simbolul unui cablu electric

435V1
3.7.7 Comutarea electrică a semnalului

F048V1 de ieşire
3.7.8 Semnal de ieşire electric analogic

234V1
3.7.9 Semnal de ieşire electric numeric

235V1
3.7.10 Contact electric, contact de

F049V1 deschidere
58
3.7.11 Contact electric, contact de

F050V1 închidere
3.7.12 Contact electric, contact în

F051V1 două direcţii
3.7.13 Electronică integrată

F052V1
3.7.14 Indicator pentru nivelul

1103V1 fluidului
3.7.15 Simbol pentru sumator

F053V1
3.7.16 Indicator de debit

F054V1
59
3.7.17 Indicator de temperatură

F055V1
3.7.18 Element de indicator optic

F056V1
3.7.19 Element pentru semnal

F057V1 acustic
3.7.20 Element pentru contactor de

F058V1 nivel
3.7.21 Element pentru aparat de

F059V1 comandă temporizat
3.7.22 Element pentru contor

F060V1
3.7.23 Robinet de izolare

2101V1
3.7.24 Element filtrant

F061V1
60
3.7.25 Element filtrant fin al unui

F062V1 filtru
3.7.26 Element de vacum (vid) al

F063V1 unui filtru
3.7.27 Element pentru separator de

F064V1 fluid cu scurgere manuală
3.7.28 Element pentru separator

F074V1
3.7.29 Element pentru separator de

F065V1 fluid automat
3.7.30 Element centrifugal al unui

F066V1 filtru
3.7.31 Element de schimbător de

F067V1 căldură
3.7.32 Rezervor cu capac

F068V1
61
3.7.33 Retur la rezervor

2061V1
3.7.34 Anexa A rezervor de aer

F069V1 comprimat, acumulator
Element pentru:
- rezervor sub presiune,
- rezervor de aer
comprimat,
acumulator,
- butelie de gaz,
(acţionare pentru
burdufuri, cilindru
flexibil)
3.7.35 Sursă de energie
F070V1 pneumatică
3.7.36 Sursă de energie hidraulică

F071V1
3.7.37 Amortizor zgomot

2033V1
3.7.38 Ventilator
F072V1
62
3.7.39 Ventuză
F073V1
2. Reglaje aplicate
2.1. Simboluri generale
4.1.1 Dimensiunea unei unităţi
RF001 funcţionale poate să fie
schimbată dacă este necesar
4.1.2 Este reprezentată evacuarea

RF002 aerului fără posibilitate de
racordare, în cazul în care în
timpul funcţionării există
compresie
4.1.3 Elementele trebuie să fie

RF003 centrate la un spaţiu de 1
mm de simbol
2.2. Distribuitoare
4.2.1 Organele de comandă sunt
RF004 desenate centrate pe o axă
poziţionată la o distanţă de 1
mm faţă de marginea
inferioară a dreptunghiului /
pătratului.
Celelalte elemente de
acţionare paralele sunt
desenate la o distanţă de 2
mm faţă de axă.
4.2.2 O acţionare unilaterală are
RF005 totdeauna ca efect
comutarea din poziţia neutră
în poziţia următoare de
comutare funcţie de
63
dispozitivul de comandă.
O acţionare bilaterală
simultană a unui distribuitor
cu patru poziţii are ca efect
comutarea din poziţia neutră,
două poziţii mai departe.
4.2.3 Blocarea dispozitivului de
RF006 menţinere în poziţie trebuie
să fie centrată sau
poziţionată la 0,5 mm
dreapta sau stânga
crestăturii şi la o distanţă de
0,5 mm deasupra arborelui
4.2.4 Dispozitivele de menţinere în
RF007 poziţie sunt poziţionate
simetric faţă de legătura
mecanică.
Dacă numărul de crestături
este superior lui trei, este
posibil să se indice numărul
de poziţii printr-o cifră
deasupra elementului cu
crestături la o distanţă de 0,5
mm.
4.2.5 Reprezentarea , dacă este

RF008 necesar, a unei poziţii fără
posibilitate de reţinere

RF009 desenate direct pe
dreptunghiul / pătratul
corespunzător

RF010 reprezentate sub faţa dreaptă
a pătratului / dreptunghiului,
dacă ele nu există pe ambele
64
feţe
4.2.8 Dacă faţa unui simbol nu
RF011 este suficientă pentru
poziţionarea unui organ de
comandă, trageţi o linie
verticală de legătură,
eventual de o parte şi de alta
a organului de comandă
4.2.9 Organele de comandă cu
RF012 acţiune paralelă şi
convertizoarele de semnale
sunt dispozitive de bază în
ordinea următoare în top:
- hidraulic / pneumatic,
- electromagnet,
- comandă manuală,
- convertizor.
4.2.10 Organele de comandă cu
RF013 acţiune în serie sunt
reprezentate prin analogie în
ordinea în care au loc
comenzile.
4.2.11 Simbolul unui lacăt, care
RF014 reprezintă un reglaj blocabil,
trebuie să fie poziţionat la o
distanţă de 1 mm faţă de
dispozitivul de blocare
4.2.12 În conceperea unui simbol se
RF015 are în vedere ca punctele din
extremitatea orificiilor să fie
amplasate pe o scală
(nx2mm, mx2mm)
65
4.2.13 Bobina unui electromagnet

RF016 proporţional cu o înfăşurare
4.2.14 Posibilitatea de reglare a

RF017 unui resort
4.2.15 Simbolurile pentru

RF018 distribuitoare sunt compuse
din elemente de comandă,
fiecare reprezentând o
poziţie de comutare şi
acoperind diverse funcţiuni
4.2.16 Orificiile de lucru sunt

RF019 desenate pe elementul de
comandă care reprezintă
poziţia neutră
4.2.17 Orificiile de racordare ale

RF020 unui simbol se găsesc pe
un modul (multiplu de 2
mm).
Distanţa între două
recorduri trebuie să fie de 2
mm, pentru a dispune de
spaţiu necesar desenării
racordului.
4.2.18 Funcţia: închis fără
RF021 scurgere, supapă de sens
(clapetă hidraulică)
66
4.2.19 Funcţia: închis prin reglaj

RF022 (de la acoperire nulă la
acoperire negativă)
4.2.20 Poziţia de origine a unei
RF023 supape de presiune este
determinată de sensul de
curgere. Orificiul de
racordare al conductei de
alimentare figurează
totdeauna în jos.
4.2.21 Reprezentarea poziţiei
RF024 mediane a distribuitoarelor
proporţionale şi
servodistribuitoarelor cu
acoperire nulă sau
pozitivă
4.2.22 Reprezentarea poziţiei
RF025 mediane a distribuitoarelor
proporţionale şi
servodistribuitoarelor cu
acoperire nulă sau
negativă (până la 3%)
4.2.23 Poziţia preferenţială privind
RF026 pierderile de alimentăre cu
energie electrică este
reprezentată în afara
poziţiei câmpului de
comandă
4.2.24 Elementul care reprezintă
RF027 posibilitatea de reglaj
trebuie să fie plasat în
mijlocul droselului sau
diafragmei
67
4.2.25 Distribuitoarele cu cel puţin

RF028 două poziţii de utilizare şi
un anumit număr de poziţii
intermediare, având efecte
de droselizare diferite, sunt
reprezentate prin două linii
paralele în lungul
simbolului
1.1. Distribuitoare tip cartuş cu capac cu două orificii

4.3.1 Simbolul distribuitorului tip
RF029 cartuş cu două căi este
format din două elemente,
capacul de pilotare şi
cartuşul. Cartuşul şi / sau
capacul de pilotare pot
conţine alte elemente sau
simboluri de bază
4.3.2 Orificiile de racordare ale

RF030 capacului de pilotare se
găsesc pe punctele
cadrului de încadrare a
capacului. Poziţia lor este
exact definită.
68
4.3.3 Plasarea orificiilor de

RF031 racordare externă pe feţe
4.3.4 Orificiile de racordare a

RF032 receptorilor sunt desenate
în jos şi pe feţe.
Orificiul A este reprezentat
în jos, orificiul B poate să
fie reprezentat pe suprafaţa
A, pe suprafaţa B sau pe
ambele suprafeţe.
4.3.5 Presiunea de deschidere

RF033 este reprezentată alături de
simbol (**)
4.3.6 Dacă o duză este

RF034 înlocuibilă, ea trebuie
înscrisă într-un cerc
4.3.7 Piston pentru distribuitor

RF035 cartuş cu capac, tip
supapă, cu raportul
suprafeţelor:
AA/AX ≤0,7
4.3.8 Piston pentru distribuitor
RF036 cartuş cu capac, tip
supapă, cu raportul
suprafeţelor:
4.3.9 Pentru undistribuitor cartuş

RF037 cu flanşă, cu două orificii cu
funcţie de droselizare
(strangulare), elementele
sertarului trebuie să fie
complete
69
1.2. Pompe şi motoare

4.4.1 Arborele unei pompe este
RF038 indicat în stânga (de
preferat) sau către dreapta
şi poate să fie prelungit pe
distanţe de 2 mm
4.4.2 Arborele unui motor este
RF039 indicat către dreapta (de
preferinţă) sau către stânga
4.4.3 Săgeata reglajului de debit

RF040 este plasată în centrul
simbolului. Dacă este
necesar, ea
4.4.4 O săgeată în sensul acelor

RF041 de ceasornic reprezintă o
rotaţie către dreapta a
arborelui de antrenare al
pompei şi este
reprezentată pe partea
opusă arborelui. Sensul de
rotaţie este totdeauna dat
de vederea extremităţii
arborelui.
Atenţie: În caz de imagine
inversată a aparatului,
trebuie să se inverseze
săgeata
4.4.5 O săgeată în sensul invers
RF042 acelor de ceasornic
reprezintă o rotaţie către
stânga a arborelui de
antrenare al pompei şi este
reprezentată pe partea
opusă arborelui. Sensul de
rotaţie este totdeauna dat
de vederea extremităţii
arborelui.
Atenţie: În caz de imagine
inversată a aparatului,
70
trebuie să se inverseze
săgeata
4.4.6 Conducta de scurgere a
RF043 unei pompe sau un motor
este reprezentată la un
unghi inferior lui 45o , în jos
dreapta, între axa cilindreei
şi axa de antrenare
1.3. Cilindri
4.5.1 Pistonul este reprezentat la
RF044 o distanţă de 1 mm de
fundul cilindrului (corpului).
Orificiul de racordare al
conductei se găseşte la o
distanţă de 0.5 mm de
extremitatea corpului
cilindrului.
4.5.2 Conturul cilindrului trebuie
RF045 să fie deschis în dreptul tijei
cilindrului
4.5.3 Limitatorul de cursă este

RF046 reprezentat pe faţa opusă
tijei pistonului
4.5.4 Limitările mecanice sunt

RF047 reprezentate în dispoziţie
simetrică
71
4.5.5 Posibilitatea reglajului

RF048 trebuie să fie reprezentată
printr-o săgeată
traversând elementul de
reglare. O posibilitate de
reglaj de două elemente
este reprezentată în
mijloc, între două
elemente de reglare.
1.1. Accesorii
4.6.1.1 Racordurile unei treceri
RF049 care rulează, cu căi
multiple, sunt reprezentate
la un interval de 2 mm de
o parte şi de alta a
conexiunii. Numărul lor
este indiferent. Denumirea
orificiilor figurează
deasupra racordurilor.
4.6.1.2 Conexiunea a două
RF050 conducte este
reprezentată printr-un
punct de conexiune
4.6.1.3 Trecerea a două conducte
RF051 fără punct de conexiune
indică faptul că nu există
conexiune
4.6.1.4 Toate orificiile de
RF052 racordare trebuie să fie
desenate
72
4.6.1.5 Exemple de desenare a

RF053 orificiilor:
A orificiu
B orificiu
P pompă
T rezervor
X alimentare de pilotare
Y retur de pilotare
3,5 orificii de eşapare
2,4 orificii de ieşire
1 orificiu de alimentare
14 orificiu de pilotaj
4.6.2.1 Contact electromagnetic
RF054 de capăt de cursă, de
exemplu, poziţia sertarului
4.6.2.2 Detector de proximitate

RF055 electronic, cu semnal de
ieşire prin comutare, de
exemplu controlul poziţiei
de comutare asupra unui
distribuitor de comandă
4.6.2.3 Captor (traductor) de
RF056 deplasare, cu semnal de
ieşire analogic
4.6.2.4 În acelaşi cadru pot să fie
RF057 desenate mai multe
contacte. Ele pot avea
efecte diferite (contact de
deschidere, de închidere,
inversoare).
Dacă numărul lor este
superior lui trei, acel
număr poate să fie indicat
printr-o cifră, deasupra
contactului, la o distanţă
de 0,5 mm în interiorul
cadrului.
73
4.6.3.1 Poziţia săgeţii şi

RF058 asteriscului pentru indicaţii
*
Spaţiu destinat detaliilor
mai ample
1.1.4. Surse de energie

4.6.4.1 Sursă de energie
RF059 pneumatică
4.6.4.2 Sursă de energie

RF060 hidraulică
Anexa A (informativă)
Recomandări pentru crearea simbolurilor de CAO
A.1. Nomenclator pentru articole de CAO
A.1.1 Segment 1 definirea
originii articolului
Segment 2 conţine o suită
de trei caractere (blocuri
de trei litere separate)
derivate din primele litere
ale termenului din engleză
a articolului
Exemplu:
LINE=LIN TEXT=TEX
Segment 3 conţine alte
caracteristici ale
articolului, formate pornind
de la elementele
individuale. El se poate
compune din mai multe
blocuri de trei litere,
separate printr-o linie
îngroşată
74
A.1.2 Punctele de inserare se

găsesc întotdeauna pe
conducta de alimentare a
fluidului
A.2. Articole de CAO pentru elemente, în simboluri

A.2.1 Numele liniei
ISO_LIN_UNI
Culoarea galbenă
Refrinţa 50
Tipul liniei solid linie
Descriere linie universală
pentru un simbol
A.2.2 Numele liniei
ISO_LIN_FLU
Culoarea verde
Refrinţa 70
Tipul liniei solid linie
Descriere elemente
traversate de un fluid
A.2.3 Numele liniei
ISO_LIN_HAT
Culoarea gri
Culoarea nr. 9
Tipul liniei linie solidă
Descriere haşuri
A.2.4 Numele liniei
ISO_LIN_ASS
Culoarea magenta
Refrinţa 6
Tipul liniei linie mixtă
Descriere linie de
asamblare
A.2.5 Numele liniei
ISO_TEX_IDE
Culoarea verde
Refrinţa 70
Descriere text de
identificare a racordului
75
A.2.6 Numele liniei

ISO_TEX_POS
Culoarea cyan
Refrinţa 4
Descriere numărul de
poziţie
A.2.6 Numele liniei
ISO_TEX_DES
Culoarea galbenă
Refrinţa 50
Descriere texte de
descriere
A.3. Articole de CAO pentru elemente în afara simbolurilor
A.3.1 Numele liniei
ISO_LIN_PRE
Culoarea oranj
Refrinţa 30
Descriere conducte sub
presiune
A.3.2 Numele liniei
ISO_LIN_RES
Culoarea albastru
Refrinţa 140
Descriere conducta
rezervorului
A.3.3 Numele liniei
ISO_LIN_CON
Culoarea oranj
Refrinţa 30
Tipul liniei linie întreruptă
lungă
Descriere conducta
rezervorului
A.3.4 Numele liniei
ISO_LIN_DRA
Culoarea albastră
Refrinţa 140
Tipul liniei linie întreruptă
scurtă
Descriere scurgere
76
A.3.5 Numele liniei

ISO_LIN_WOR
Culoarea verde
Refrinţa 70
(plină)
Descriere linie de lucru
A.3.6 Numele liniei
ISO_TEX_DES_025
Culoarea verde
Refrinţa 70
(plină)
Descriere texte descriere
2,5mm
A.3.7 Numele liniei
ISO_TEX_DES_035
Culoarea oranj
Refrinţa 30
(plină)
3,5mm
A.3.8 Numele liniei
ISO_TEX_DES_050
Culoarea galbenă
Refrinţa 50
(plină)
5 mm
A.4 Exemple de articole de CAO pentru elemente în simboluri
A.4.1 Numele liniei
ISO_LIN_UNI
A.4.2 Numele liniei

ISO_LIN_FLU
A.4.3 Numele liniei

ISO_LIN_HAT
77
A.4.4 Numele liniei

ISO_LIN_POS
A.4.5 Numele liniei

ISO_LIN_IDE
A.4.6 Numele liniei

ISO_TEX_DES
A.5. Particularităţi ale articolelor de CAO în simboluri

A.5.1 Punct de inserţie (IP) a
orificiului racordului unui
cilindru, pe partea
pistonului

orificiului de intrare într-o
pompă

orificiului de intrare într-o
supapă de sens

orificiului de intrare într-un
regulator de debit
78

orificiului de intrare într-un
distribuitor direcţional

orificiului de intrare
(pompă) într-o supapă de
comandă a presiunii
A.5.7 Punctul de inserţie (IP) al

unui capac de pilotare
este în centrul ariei
inferioare a capacului de
pilotare.
Bibliografie
ISO 1219-2, Transmisii hidrostatice şi pneumatice- Simboluri grafice şi scheme de

circuit- Partea 2: Scheme de circuit
ISO 3511-2, Funcţii şi instrumentaţie pentru măsurarea şi reglarea proceselor

industriale- Reprezentare simbolică- Partea 2: Extensia principiiloe de bază
ISO 3511-3, Funcţii şi instrumentaţie pentru măsurarea şi reglarea proceselor

industriale- Reprezentare simbolică- Partea 3: Simboluri detaliate pentru diagramele de
interconexiune a instrumentelor
ISO 9461, Transmisii hidraulice- Identificarea orificiilor aparatelor, oglinzilor, organelor

de comandă şi bobinelor
ISO 11727, Transmisii pneumatice- Identificarea orificiilor şi mecanismelor de comandă

a distribuitoarelor de comandă şi a altor componente
79
ACTIVITATEA II.2.b
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE TEHNICE GENERALE

CONEXE DOMENIULUI SAHP
- Cuprins -
Introducere
1. Denumirea produsului
2. Destinația produsului
3. Caracteristici tehnice principale
4. Descrierea generală a produsului
5. Amplasare și montare
6. Prescripții de montaj, reglare si rodaj la beneficiar
7. Instrucțiuni de punere in funcțiune și intreținere
8. Respectarea regulilor de protecția muncii
9. Respectarea regulilor de prevenire, paza și stingerea incendiilor
ANEXE: Schemele hidraulice modernizate ale preselor hidraulice de 800 tf
1
Introducere
În cadrul bazei de cunoștințe tehnice generale ale domeniului acționărilor

hidraulice și pneumatice, un loc central îl ocupă presele hidraulice. Acestea sunt
prezente practic în toate domeniile de activitate umană. Mărirea esențială a fiabilității
calculatoarelor industriale și a amplificatoarelor electrohidraulice a produs o creștere
esențială a nivelului tehnic al acestor mașini unelte speciale. Se prezintă ca exemplu
caracteristicile tehnice ale uneia dintre cele mai moderne prese de îndoit tablă CNC, cu
4 axe, realizată cu servopompe electrohidraulice, condusă cu un controller de mare
capacitate.
Presa hidraulică de îndoit tabla cu CNC 4 axe ServBend CNC speed
(www.masiniunelte.eu) este caracterizată de o fiabilitate ridicată și de simplitate în
utilizare, precum și de avantajul controlului complet CNC pe 4 axe în același timp cu
obținerea unor viteze de lucru deosebit de mari grație utilizării unor aparate hidraulice
speciale. Construcția sa rigidă și echilibrarea electrohidraulică a traversei permite
îndoiri precise chiar la lungimi mari. Dotarea standard, preum și gama de opționale
asigură o productivitate ridicată. Sunt disponibile o gamă foarte diversificată de
poansoane și matrițe, astfel încât orice îndoire este posibilă. Mașina este realizată
conform normelor CE de siguranță. Dotarea standard este:
- 4 axe Y1,Y2, X și R controlate de controllerul CNC DELEM DA-66W 2D sau
CYBELEC ModEva 10S 2D;
- 2 axe controlate manual - Z1și Z2;
- sistem de protecție laser Laser Dual-Beam, categoria 4;
- garduri spate pentru protecție categoria 4;
- paralelismul traversei este asigurat electrohidraulic prin utilizarea
supapelor proporționale;
- precizie ridicată de poziționare a traversei - 0,01 mm asigurată de encodere
liniare;
- posibilitatea de a executa îndoiri conice;
- posibilitatea de a defini biblioteci de poansoane și matrițe;
- mecanism de compensare a bombajului inclus în sistemul de prindere a
poansoanelor;
- calibrare automată a celor 4 axe la pornirea mașinii;
- acționare cu motor de c.c. a limitatorului de tablă cu o precizie de poziționare
de 0,1 mm;
- reglare automată a capacității de îndoire și a cursei traversei;
- vitezele ridicate de coborâre, îndoire și ridicare a traversei care asigură o
productivitate mare;
- sistem tip Amada-Promecam de prindere a poansoanelor;
- poansoane și matriță calite și rectificate;
- pedală de acționare cu buton pentru oprirea de urgență;
- console sprijin față care se pot deplasa;
- șuruburi cu bile pentru axele limitatorului de tablă;
- cilindrii hidraulici honuiți și cromați pentru durabilitate maximă;
- mod de lucru manual, semiautomat și automat;
- deplasare automată a traversei și a limitatorului de tablă după fiecare îndoire;
2
- sistem de răcire a uleiului;

- tabloul electric este echipat conform normelor CE;
- dispozitiv motorizat de bombare în masă Willa.
În continuare sunt prezentate elementele de modernizare și performanțele unei

prese hidraulice de ambutisat de 800tf, larg utilizată în industria de autovehicule rutiere.
Informațiile sunt grupate pe categorii de probleme practice întâlnite în exploatare, care
trebuie eliminate prin concepție și execuție.
1. Denumirea produsului:
Modernizarea instalaţiei hidraulice a presei de 800 tf
2. Destinaţia produsului
Instalaţia hidraulică este destinată echipării presei hidraulice de 800 tf, în scopul
realizării funcţiilor mecanismelor cu acționare hidraulică.
3. Caracteristici tehnice principale:
- fluidul de lucru . . . . . . . . . . . .. . .. . .. . ulei hidraulic H36;

- presiunea de lucru . .. . . . . . . . . . . . . max. 200 bar;
- temperatura de lucru a uleiului . . .. . . . 40°- 60°C;
4. Descrierea generala a produsului
Schema hidraulica a presei de 800tf, prezentată în anexă, evidențiaza

modernizarile introduse la mecanismele de acționare hidraulică. Functionarea diverselor
mecanisme ale presei sunt evidentiate in ciclograma prezentata mai jos.
Instalaţia hidraulică destinată echipării presei hidraulice de 800 tf se compune din

urmatoarele subansamble:
- grup hidraulic principal - 2 buc ( nr. desen 1953 – 1.0); cele două grupuri sunt
montate, prin intermediul a câte unui support, pe bazinul hidraulic existent şi sunt
formate din câte un motor electric cu talpă şi flanşă de 30 kw la 1500 rot/min, cuplaj
elasic şi pompă cu pistoane axiale cod PV140R1K1T1NSLB furnizate de PARKER
HANNIFIN (SUA) ;
- grup hidraulic auxiliar - 1 buc ( nr. desen 1953 – 2.0); este montat, de asemenea
prin intermediul unui support, pe bazinul hidraulic existent şi este format dintr-un motor
electric cu talpă şi flanşă de 2,2 kw la 1500 rot/min, cuplaj elasic şi pompă cu roţi dinţate
cod 3309111052, fiind furnizat de PARKER HANNIFIN (SUA) ;
- bloc hidraulic principal BH1 - 1 buc ( nr. desen 1953 – 3.0); este montat pe un
support special şi primeşte uleiul sub presiune, de la cele două grupuri hidraulice
principale. Pe blocul hidraulic principal BH1 se află montată aparatura hidraulică de
3
reglare a presiunii şi aparatura hidraulică de comandă pentru coborârea, ridicarea şi

presarea efectivă, cu un singur berbec sau cu amândoi berbecii, utilizând un singur
grup de pompare principal sau ambele grupuri;
- bloc hidraulic auxiliar BH2 - 1 buc ( nr. desen 1953 – 4.0); este montat prin
intermediul unui support pe bazinul hidraulic existent şi primeşte uleiul sub presiune de
la grupul hidraulic auxiliar. Pe blocul hidraulic auxiliar BH2 se află montată aparatura
hidraulică de reglare a presiunii şi aparatura hidraulică de comandă pentru acţionarea
celor două macarale montate pe cele două părți laterale ale presei. De asemenea, tot
prin intermediul lui BH2 este asigurat nivelul de ulei în rezervoarelele de umplere,
situate în capul cilindrilor de presare;
- bloc hidraulic de comandă pentru pompe BH3 - 1 buc ( nr. desen 1953 – 5.0); este
montat prin intermediul unui support pe partea laterală a presei, la o înălţime de 1,5 m
de la sol. Pe acest bloc hidraulic este montat regulatorul de presiune PVAC1PCMNS35
într-o schemă utilizabilă pentru reglarea ambelor pompe PV140.
- elemente de execuţie : cilindrii de presare (1 buc/berbec = 2 buc), cilindrii de

coborâre-ridicare berbec (2 buc/berbec = 4 buc), cilindrul pentru presare laterală (1 buc),
cilindru extractor (1 buc), cilindrii pentru acţionarea macaralelor laterale(2 buc);
- traseele de conducte şi racorduri flexibile; legăturile dintre grupurile hidraulice şi

blocurile hidraulice sunt flexibile, fiind realizate cu furtunuri de înaltă presiune (Dn32
pentru grupurile hidraulice principale şi Dn10 pentru grupul hidraulic auxiliar) ; legăturile
de la blocurile hidraulice BH1 ŞI BH2 la cilindrii hidraulici sunt realizate prin conducte
metalice de înaltă presiune (Dn32 şi Dn15), de provenienţă PARKER.
Pentru relizarea funcţiunilor necesare, instalaţia hidraulică are ataşata o instalatie

electrica şi de automatizare care alimenteaza consumatorii cu energie electrică si
gestioneaza regimurile de lucru , inclusiv realizarea intercondiţionărilor şi a comenzilor
aparatelor hidraulice.
5. Amplasare si montare
Instalatia hidraulica de basculare BCA se monteaza pe grinda transversala

inferioara a podului rulant.
Grupul hidraulic se monteaza pe partea superioara a grinzii orizontale, pe vechea

locatie, dar rotit în raport cu axa centrala vericala cu 180°.
Traseele de conducte se monteaza pe fata verticala a grinzii transversale care

sustine grupul hidraulic si anume - pe cea care susține cilindrul de basculare.
4
6. Prescriptii de montaj, reglare si rodaj la beneficiar
Instalatia hidraulica se transporta la beneficiar in doua colete principale, unul

reprezentand grupul hidraulic format din rezervorul de ulei, pompa si blocul de distributie
cu toate legaturile hidraulice deja facute, iar al doilea colet contine toate tevile,
furtunurile si fitingurile necesare pentru realizarea traseelor hidraulice.
La beneficiar se monteaza grupul hidraulic pe grinda podului, dupa care se

monteaza conductele hidraulice dintre grupul hidraulic si cilindri hidraulici.
Dupa realizarea montajului, se verifica sau se refac dupa caz, anumite reglaje ale
supapelor de presiune, ale presostatelor, ale termometrelor cu contacte electrice,
cursele ventilelor si ale mecanismelor etc.
Supapa de presiune a grupului electropompa se va deschide, la inceput, la o

presiune minima inferioara celei necesare realizarii actionarii hidraulice, iar dupa
realizarea tuturor miscarilor de proba se va regla presiunea la valoarea indicată în
schema hidraulica de 70 – 100 bar.
Pentru controlul vitezelor de basculare la cap de cursa, este necesara reglarea

debitelor de retur cu ajutorul droselelor de cale care sunt montate intre blocul hidraulic si
conductele hidraulice pentru comanda cilindrului de basculare.
In timpul probelor de functionare, este necesar sa se regleze corect pozitia

limitatorilor de cursa (traductorii de proximitate) care dau semnalele necesare in
instalatia de automatizare pentru trecerea de la vitezele de regim la vitezele de franare,
necesare la cap de cursa.
Daca instalatia contine si alte elemente care necesita reglaje, acestea se vor face
la punerea in functiune: reglajele de temperature la termometrele cu contacte electrice,
reglarea presostatelor, relarea debitului pompelor sau ale regulatoarelor de debit, a
curselor de droselizare a ventilelor de tip cartus, prevazute cu asemenea tije de reglaj
etc., precum si unele curse macanice ale unor mecanisme.
Dupa efectuarea tuturor reglajelor necesare pentru buna functionare a instalatiei,

se vor realize un numar de comenzi suficient de mare pentru fiecare functie in parte,
fara sarcina utila, in scopul realizarii unui rodaj in gol si a observarii atente a functionarii
instalatiei. In final se va reliza un numar de ore de rodaj in sarcina, cand se va urmarii
comportarea instalatiei in functionare cu sarcina normala.
7. Instructiuni de punere in functiune si intretinere
Pentru garantarea functionarii corecte si de lunga durata a instalatiei hidraulice

este necesară respectarea unor instructiuni adecvate atat la punerea in functiune cat si
5
la exploatarea presei. Întreţinerea corectă va prelungi esențial durata de utilizare a

tuturor elementelor hidraulice.
7.1. Instructiuni generale privind siguranta, transportul, depozitarea si montarea
7.1.1. Siguranţa funcţionării
Instalaţia hidraulică a fost proiectată astfel încât personalul operant să nu fie pus
în pericol de posibilele defecţiuni. Acest lucru presupune ca funcţionarea să se facă
numai în limitele admise ale presiunii de lucru, conform cu valorile date in schema
hidraulica. Un controlul electric adecvat face ca orice posibilă defecţiune a instalaţiei sa
fie redusă la minim, in conditii de siguranta.
Pentru instalatiile care au acumulatoare hidropneumatice, camerele elastice ale

acestora trebuie umplute numai cu nitrogen. Documentaţia privind încercările
acumulatorilor şi ale supapelor de siguranţă este inclusă în pachetul livrat şi trebuie
păstrată separat. Această documentaţie trebuie prezentată inspectorilor pentru
siguranţă dacă este nevoie. Supapele de siguranţă sigilate nu trebuie deschise.
Acumulatorii cu presiunea mai mică de 200 bar trebuie să fie oficial acceptaţi de
autoritatea competentă, iar peste 200 - de o autoritate expert (TÜV).Orice instrucţiune
de punere în funcţiune care este livrată de producătorul acumulatorului capătă prioritate
faţă de aceste instrucţiuni. Acumulatorii hidraulici cu volumul nominal mai mare de 1 litru
pot fi umpluţi pentru transport la o presiune de maxim 10 bar.
Orice suduri ulterioare efectuate pe rezervoarele de fluid hidraulic trebuie

realizate numai de experţi şi pe propria lor responsabilitate. Uleiul conţinut şi capacul
gurii de vizitare trebuie întotdeauna îndepărtat.
Alte măsuri ulterioare trebuie luate în conformitate cu zonele în care va funcţiona

instalaţia; de exemplu, în zonele în care trebuie protejată pânza de apă freatică trebuie
livrată şi o scurgere pentru uleiul hidraulic; în cazul unui risc crescut de foc trebuie
folosite fluide neinflamabile din familia fosfatesterilor sau poliglicoolilor.
7.1.2. Transportul
Unitatea hidraulică şi blocurile de control ataşate sunt ambalate şi livrate pentru

transport conform proiectului de transport și montaj. În cazul apariţiei unor defecte,
trebuie contactat producătorul sau transportatorul pentru rezolvarea litigiilor inerente.
7.1.3. Depozitarea
Instalaţia hidraulică şi blocurile aferente trebuie verificate şi reglate la valorile

specificate pe diagramele circuitelor din documentaţia producătorului. Dacă se vor
6
depozita înainte de folosire, ele trebuie protejate împotriva contaminărilor, a avariilor

mecanice şi a efectelor meteorologice.
7.1.4. Asamblarea
Racordurile ţevilor sunt numerotate în conformitate cu proiectul hidraulic şi

trebuie conectate la dispozitivele externe şi la blocurile de control ale instalației.
Se va acorda o atenţie specială următoarelor aspecte:
Se vor folosi numai ţevi din oţel laminate la rece, singura excepţie fiind cele cu
diametrul interior >50mm.
Se va verifica secţiunea transversală a ţevilor pe toată lungimea şi presiunea de
operare permisă.
Se vor îndepărta dopurile de plastic pentru protecţie doar înaintea conectări
ţevilor. Se va folosi o roşă adecvată pentru a realiza îndoirea ţevilor. Secţiunea
transversală a ţevilor nu trebuie micşorată în timpul îndoirii.
Ţevile trebuie tăiate exact la lungime, debavurate şi curăţate.
Se vor folosi racorduri pentru ţevi corespunzătoare presiunii şi condiţiilor de
mediu ale instalaţiei, conform instrucţiunilor de asamblare ale producătorului.
Traseele de ţevi trebuie asigurate cu suporţi fără pretensionare.
Ţevile care au fost supuse unui tratament termic trebuie curăţate mecanic şi
detartrate (acest tratament se aplică şi pentru suduri).
Conductele de drenaj trebuie pozate pentru a ajunge în rezervor deasupra
nivelului uleiului, acolo unde acest lucru este posibil, pentru a avea o cădere (diferenţă
de nivel) potrivită şi a nu prezenta rezistenţe de curgere.
Dacă se folosesc furtunuri, tipul folosit trebuie să corespundă presiunii de lucru şi
condiţiilor de mediu ale instalaţiei.
Pentru prevenirea vibraţiilor trebuie folosit un număr potrivit de suporţi elastici a
căror rigiditate trebuie verificată prin sondaj.
Dacă diferenţa de înălţime dintre conducte este relativ mare, se recomandă să
se prevadă câte un racord de aerisire în punctul cel mai înalt al fiecărei conducte.
7.1.5. Fluidul hidraulic
Fluidul hidraulic utilizat in instalatie trebuie să fie cel recomandat de catre

proiectant; acesta va fi consultat in cazul utilizării unui lichid echivalent. Fluidul hidraulic
trebuie sa fie de buna calitate, curat, limpede și a aibe vascozitatea de 4 – 5,5 ° Engler
(25 – 40 cSt), punct de congelare scazut (-20° .. .. -30° C) și punct de inflamabilitate
ridicat (peste 175° C). Uleiul hidraulic se va introduce in rezervor numai dupa curatirea
perfecta a acestuia, suflarea cu aer si spalarea cu petrol. Este interzisa vopsirea la
interior a rezervorului de ulei. Rezervorul curat se umple cu ulei pana la nivelul maxim
indicat de nivele externă. Uleiul destinat umplerii se va filtra in momentul transvăzarii din
butoaie sau cisternă. Finetea maxima admisa este de 25 mm, iar umpleea se va face
numai prin gura de umplere-aerisire prevazuta în proiect.
7
7.1.6. Garanţii
Remedierea gratuită a defecţiunilor este posibilă numai în limitele garanţiei oferite

prin contract si are in vedere exploatarea utilajului in conditii normale, conform
documentatiei..
7.2. Punerea in functiune
Punerea în funcţiune trebuie realizată numai de personal calificat. Este necesar

să fie urmărite unele instrucţiuni speciale ale furnizorului produsului. De asemenea este
nevoie şi de planul de amplasare , lista de echipamente şi schema hidraulica de
functionare. Setările planificate ale presiunii sunt prevăzute în schema hidraulică pentru
toate supapele de presiune. La fel pentru temperaturile de functionare.
7.2.1. Umplerea cu lichid
Înainte de a umple rezervorul, acesta trebuie verificat şi dacă e nevoie, curăţat în

interior. Întotdeauna umpleţi rezervorul printr-un filtru fin pentru a obţine clasa de
puritate necesară a fluidului hidraulic de la început.Dispozitivele speciale de umplere
sau echipamentul deja livrat în instalaţie – de exemplu filtrul de retur , sunt ideale pentru
umplere. Categoria de ulei este precizată in instalatia hidraulica.
7.2.2. Conexiunile electrice
Trebuie verificat daca este disponibil curentul (intensitatea) şi voltajul cerute in

instalatie si daca conexiunile electrice de racordare sunt corecte,inclusive realizarea
impamantarii corecte.
Motorul de antrenare
Se verifica daca tensiunea de alimentare a motorului de antrenare de pe placa

motorului corespunde documentatiei si daca sensul de rotire al acestuia este in
concordanta cu cel necesar la pompa.
Solenoizii
Se verifica daca este corect tipul de curent (~ sau =) şi voltajul pentru actionarea
bobinelor distribuitoarelor hidraulice. Se verifica plăcuţele de pe echipamente cu
proiectul de execuție.
7.2.3. Pompele şi echipamentele electrohidraulice
Se acorda o atentie deosebita instalarii pompelor, elementelor electrohidraulice şi

echipamentele electrice, pentru care exista si instructiuni speciale. În cele ce urmează
sunt prezentate doar cele mai importante instrucţiuni.
8
Pompele necesita verificarea sensului de rotire in raport cu cel necesar şi

reglarea presiunii la o valoare mai scăzută când se pornesc pompele prima dată. În
cazul pompelor cu capacitate variabilă, regulatorul (compensatorul) de presiune este
reglat la 15-20 bar, iar în cazul pompelor cu capacitate fixă, supapa de reglare a
presiunii trebuie reglată la această valoare. Excepţie fac valvele de siguranţă omologate
şi presetate ale acumulatorilor, daca exista.
Supapele de presiune
Se porneşte instalatia cu presiunea reglată la minim, în funcţie de necesitaţile

maşinii şi in final se regleza supapele la presiunile indicate in schemele hidraulice..
Supapele de control al debitului
Se regleaza fiecare element de antrenare (cilindru etc.) la viteza dorită sau

frecvenţa dorită în etape folosind supape de control al debitului
Distribuitoarele
În cazul distribuitoarelr acţionate electric, se selectează direcţia (sensul) de

acţioneare, mai înt-I manual, apoi direct cu ajutorul comenzilor electrice. Acţionaţi direct
manual asupra solenoizilor numai cu scule potrivite.
Supape proporţionale
Supapele proporţionale de presiune, debit sau sens trebuie acţionate iniţial la un

punct de reglare (o setare) electric jos. Pentru sistemul de amplificare se consultă
instrucţiunile suplimentare.
Acumulatoarele
Cand instalaţia conţine şi acumulatori, aceştia trebuie verificaţi dacă presiunea

gazului este cea corectă, conform schemei hidraulice şi umplut dacă este cazul.. Pentru
aceste operaţii (încărcare şi verificare) este necesar un echipament potrivit.
Din motive de siguranţă acumulatorii trebuie umpluţi numai cu azot. Presiunea de

încărcare este precizată în schema hidraulică şi determină în presiunea corectă de
lucru. În general sunt valabile următoarele :presiunea de încărcare a gazului: + 0,9x
presiunea de lucru (minim). După încărcare sau umplere, acumulatorul poate fi racordat
la instalaţie prin intermediul unei robinet de închidere.
7.2.4. Reglarea presiunii la descărcarea supapelor
Pentru a menţine la minim căldura provenită de la pompele fixe, orice livrare

necerută este schimbată în depresurizarea circulaţiei prin descărcarea valvelor.
9
Reglarea corectă a unei astfel de operaţii de descărcare a supapelor în concordanţă cu

presiunile indicate în schema hidraulică trebuie desfăşurate după cum urmează. Se
roteşte supapa de descărcare complet stânga, apoi se reglaează supapa de control al
presiunii pompei la presiunea de descărcare dorită. Apoi se roteşte supapa (robinetul)
de descărcare în sens orar până când supapa presurizează alimentarea. Se reglează
supapa de descărcare a presiunii de pe pompă cu aproximativ 8..10 bar mai sus. Se
verifică dacă presiunea la alimentare s-a redus măsurând presiunea la punctul de
control al supapei de descărcare. Dacă presiunea măsurată este mai mare de 3 bar, se
reglează supapa de descărcare uşor mai sus.
7.2.5. Pornirea
Motorul de antrenare trebuie acţionat iniţial în modul „jog-skip” pentru a determina

sensul corect de rotaţie. Direcţia corectă de rotaţie este indicată de o săgeată pe
carcasa pompei. Dacă este nevoie, se schimbă fazeleîntre ele pe motorul electric. Se
porneăte pompa prin jogging (şocuri) repetate. Presiunea de lucru poate fi reglată la
valoarea nominală după aproximativ un minut de funcţionare. Instrucţiunile de
funcţionare ale producătorului pompei au prioritate faţă de aceste instrucţiuni.
7.2.6. Aerisirea instalaţiei
Aerul din instalaţiile hidraulice afectează comportamentul la control şi deci e de

nedorit. Instalaţia trebuie aerisită cu grijă în timpul punerii în funcţiune iniţiale, după
schimbarea uleiului şi după deschiderea supapelor sau conductelor. Toate funcţiile
trebuie executate în succesiune, concomitent cu cursa maximă a cilindrului fără
încărcare, menţinând presiunea la minimul posibil. Instalaţia trebuie aerisită pe la
punctul cel mai înalt al reţelei de conducte. Se slăbeşte puţin racordul astfel încât aerul
să poată ieşi odată cu puţin ulei . Atunci când fluidul care se scurge nu mai prezintă bule
de aer, strângeţi la loc racordul. Dacă cilindrul hidraulic are un şurub pentru aerisire,
acesta trebuie folosit. Totuşi trebuie avut grijă ca pistonul să fie deplasat de câteva ori
pe întreaga cursă. La cilindrii montaţi orizontal, şurubul (aerisirea) trebuie să fie în
partea de sus. După umplerea cilindrului se verifică nivelul uleiului din rezervor şi se
completează dacă este cazul.
7.2.7. Filtrele
Funcţionarea şi durata de viaţă a pompelor şi echipamentelor hidraulice depinde

în mare măsură de puritatea fluidului hidraulic. Contaminarea uleiului este cel mai mare
inamic al instalaţiilor hidraulice. Sunt trei surse principale de contaminare :
Contaminarea produsă în timpul asamblării – contaminare de asamblare;
Contaminarea produsă în timpul operării (funcţionării) – contaminare de funcţionare;
Contaminarea datorată mediului de lucru.
Filtrul care trebuie folosit, va fi cel stabilit în proiect şi depinde de clasa de
puritate cerută. În funcţie de cerinţe se foloseşte un filtru de presiune sau de retur. În
10
cazul instalaţiilor fără probleme (necritice) este folosit în general un filtru de retur cu
β ≥ 75 (filtru de 25µm). Aceasta va preveni contaminarea rezervorului , iar pompa va
aspira numai ulei curat. În cazul instalaţiilor cu cerinţe înalte (de exemplu debite foarte
mici - Q< 200 cm3/min, sau presiune constantă înaltă pe supapele de presiune) se va
folosi un filtru de presiune (pe tur). Aceste filtre vor fi în general de 10µm sau 5µm.
Filtrele vor funcţiona corect numai dacă sunt folosite cartuşe de filtrare curate şi
care sunt schimbate la timp, mai ales la începutul funcţionării. Gradul de contaminare al
filtrării poate fi determinat folosind indicatori mecanici sau electrici în timpul funcţionării..
7.2.8. Spălarea
Conductele lungi, mai ales la staţiile mari de ulei sub presiune, trebuie spălate
prin scurt – circuitarea (legarea directă?) a conductelor de presiune şi de retur. Aceasta
previne contaminarea de asamblare să ajungă la valvele de control (foarte important
mai ales în cazul valvelor servo sau proporţionale) şi la elementele de antrenare
(cilindrii, motorul hidraulic, etc.). Diverse măsurători trebuie prevăzute în proiectarea
acestui circuit.
7.3. Întreţinere şi service
Întreţinerea trebuie efectuată numai de personal calificat. Acest lucru presupune

o bună cunoaştere a funcţionării instalaţiei la pornire şi oprire şi a măsurătorilor de
siguranţă.
7.3.1. Întreţinerea de rutină
Instalaţiile hidraulice trebuie supuse la intervale regulate de timp, scurte, la

verificări simple. Un sistem de monitorizare automat electric e posibil să fie livrat pentru
diverse verificări. In asemenea cazuri, acestea includ :
-nivelul de ulei din rezervor;
-temperatura de lucru. Aceasta nu trebuie să depăşească max. 60o C;
-starea fluidului hidraulic (controlul vizual al culorii şi mirosului uleiului);
-verificarea presiunii de lucru;
-verificarea presiunii de încărcare a gazului din acumulator;
-scurgeri la pompe, valve şi conducte;
-verificarea purităţii (curăţeniei) elementelor de filtrare;
-verificarea furtunelor.
7.3.2. Schimbarea uleiului
Frecvenţa cu care trebuie schimbat uleiul depinde de siguranţa funcţionării, tipul

fluidului hidraulic (îmbătrânire), finețea de filtrare, condiţiile de funcţionare şi de mediu
(temperatura de funcţionare). Perioadele (intervalele) de schimbare a uleiului sunt
variabile. Instalaţiile care funcţionează continuu timp de un număr de ture (schimburi)
trebuie să includă filtre care să garanteze clasa de puritate cerută a fluidului hidraulic.
11
Clasa de puritate depinde de folosirea (uzarea) componentelor hidraulice. Aceasta

presupune o anumită planificare a filtrării şi o verificare periodică a fluidului hidraulic
pentru a garanta durata de viaţă dorită a pompelor şi echipamentelor hidraulice. În
aceste condiţii, schimbul uleiului poate fi semnificativ întârziat sau chiar eliminat după
teste de laborator de evaluare completă.
7.3.3. Piese de schimb
Pentru reparaţii trebuie folosite numai piese de schimb originale.
7.4. Identificarea rapidă a defectelor
7.4.1. Zgomot excesiv în instalaţie
7.4.1.1. Cavitaţia pompei
- Motiv (M) : filtrul de aspirație înfundat
Remediu (R) : curăţare sau înlocuire
- M : diametrul interior al conductei de aspiraţie este prea mic sau conducta conţine corpuri
străine.
R : Alegeţi ţevi cu diametrul mai mare.
- M: prea multe coturi pe conducta de aspiraţie
R : alegeţi ţevi cu diametrul intern mai mare sau aşezaţi-le optim pe cele vechi.
- M: restricţii locale pe conducta de aspiraţie, de ex. : valve parţial închise, rezistenţă prea mare
a supapei de refulare, ţeavă deteriorată sau furtun îndoit.
R: deschideţi supapele, schimbaţi ţevile, reparaţi sau înlocuiţi furtunele.
- M: fluidul hidraulic e prea rece
R: amplasaţi un încălzitor electric pentru a încălzi fluidul până la temperatura recomandată.
- M: vâscozitatea fluidului hidraulic prea mare
R: verificaţi buletinul furnizorului de fluid
- M: apariţia vaporilor
R: reduceţi temperatura de funcţionare la nivelul corect: realimentaţi cu fluid hidraulic sau

înlocuiţi cu fluidul adecvat (necesar).
- M: căderea (stricarea) șorțului
R: reparaţi sau înlocuiţi șorțul

12
- M : pompa funcționează la o viteză prea mare
R : verificaţi viteza motorului de antrenare (de asemenea verificaţi datele din schema
hidraulică)
- M: rezervor închis (aerisire înfundată etc.)
R : amplasaţi un filtru de aer pe capacul rezervorului.
7.4.1.2. Fluidul hidraulic spumează sau conţine aer
- M : nivelul de fluid în rezervor este prea scăzut
R : alimentaţi cu ulei . În instalaţiile în care nivelul fluctuează foarte mult , alimentaţi numai
până când nivelul ajunge între nivelul minim şi cel maxim.
- M : amplasarea greşită a rezervorului
R : refaceţi proiectul
- M: conductele de refulare se termină mai sus decât nivelul uleiului din rezervor
R : coborâți conductele sub nivelul uleiului.
- M : fluid necorespunzător (altul decât cel prevăzut)
R : înlocuiţi cu fluidul adecvat şi consultaţi firma care livrează instalaţia dacă este necesar
- M : Pătrunde aer pe la etanşarea arborelui pompei.
R: înlocuiţi etanşarea
- M: pătrunde aer pe la racordurile conductei de alimentare
R: strângeţi sau înlocuiţi racordurile.
- M: furtunul de alimentare este poros
R: înlocuiţi furtunul
- M : aerisirea este incorectă
R : aeraţi instalaţia
7.4.1.3. Vibraţii mecanice
- M : cuplajele sunt aliniate incorect sau slăbite
R : realiniaţi sau strângeţi
- M : vibraţia conductelor
13
R : strângeţi sau îmbunătăţiţi colierele ţevilor
- M: pompa este defectă
R : reparaţi sau înlocuiţi pompa
- M : tip nepotrivit de pompă
R : înlocuiţi pompa cu tipul corect
- M: axul de antrenare defect
R : reparaţi sau înlocuiţi
- M : tip nepotrivit de ax
R : înlocuiţi
- M : supapă de presiune instabilă (vibrează)
R : reglaţi corect sau înlocuiţi cu o supapă potrivita.
7.4.2. Lipsă de presiune sau presiune insuficientă
7.4.2.1. Aspirație incorectă a pompei
- M: aerul pătrunde în conducta de alimentare
R: vezi capitolul 4.1.2
7.4.2.2. Temperatură mare a pompei
- M: pompă uzată sau defectă
R: înlocuiţi sau reparaţi
- M: viscozitate prea mică a fluidului
R : vezi capitolul 4.1.1
- M: răcirea insuficientă sau incorect reglată
R: îmbunătăţiţi sau ajustaţi traseul de răcire. Asiguraţi debitul de apă de răcire necesar.
7.4.2.3. Viteză prea mică a pompei sau putere de antrenare insuficientă
-M: cuplajele sau curelele slăbite sau motorul de antrenare defect
R: înlocuiți cuplajul sau cureaua
- M: motor de antrenare prea mic
14
R: folosiţi tipul de motor potrivit
7.4.2.4. Scurgeri de la refulare
- M: presiunea supapelor de siguranță incorect reglată
R : reglaţi corect pretensionarea resoartelor
- M: supapele de siguranţă nu închid din cauza contaminării sau a altor defecţiuni
R: curăţaţi, găsiţi defecţiunea, reparaţi sau înlocuiţi
- M: valvele de control direcţional sau alte valve se deschid prematur din cauza contaminărilor
sau a altor defecţiuni de natură electrică
R: găsiţi echipamentul deteriorat (defect), reglaţi, curăţaţi, înlocuiţi sau reparaţi
- M: alezajul cilindrului, tija pistonului sau etanşările pistonului sunt deteriorate
R : reparaţi sau înlocuiţi componentele deteriorate
- M: etanşările nu sunt eficiente din cauza folosirii unor materiale incompatibile cu fluidul folosit
R: înlocuiţi cu etanşări compatibile
7.4.2.5. Alimentarea pompei nu funcţionează (numai la pompele cu piston)
- M : pompa defectă, ax deteriorat, viscozitate sau fluid nepotrivite
R : vezi capitolul 4.1.3
7.4.3. Fluctuaţii de presiune sau de debit
4.3.1. Cavitaţie în pompă
- vezi capitolul 7.4.1.1
7.4.3.2. Spumă sau bule de aer în fluid
- vezi capitolul 7.4.1.2
7.4..3.3. Vibraţii mecanice
- vezi capitolul 4.1.3
7.4.3.4. Valva de descărcare a presiunii sau cea de siguranţă vibrează
- M: R: vezi capitolul 4.1.3
- M: scaunul supapei deteriorat
15
R: reparaţi sau înlocuiţi
- M: supapa nu are garnituri sau acestea nu etanșează
R : înlocuiţi sau montaţi garnituri adecvate
7.4.3.5. Supapele se gripează
- M: contaminarea fluidului
R: goliţi instalaţia, curăţaţi-o şi umpleţi-o cu lichid curat
- M: defectă sau instabilă
R: înlocuiţi dispozitivul, eliminaţi motivul impreciziei
7.4.3.6. Alimentarea neuniformă a pompei
- M: tipul pompei este nepotrivit sau aceasta este proiectată incorect
R : înlocuiţi pompa cu tipul corect după consultarea cu producătorul sau instalatorul pompei
7.4.3.7. Bule de aer în instalaţie care duc la o mişcare neuniformă sau de tip alunecare –
blocare
- M : instalaţia nu e complet aerată
R : aeraţi
- M : defecţiune a sistemului electric, de exemplu valvele se închid şi de deschid continuu
R : găsiţi şi remediaţi defectul
7.4.4. Alimentare insuficientă sau inexistentă
7.4.4.3. Cavitaţie în pompă – cap. 4.1.1
7.4.4.2. Spumă sau bule de aer – cap. 4.1.2
7.4.4.3. Pompă defectă – cap. 4.1.2
7.4.4.4. Viteza pompei prea mică sau putere de antrenare insuficientă - cap. 4.2.3
7.4.4.5. Scurgeri de la partea de presiune la traseul de refulare – cap. 4.2.4
7.4.4.6. Direcţie de rotaţie incorectă a pompei
- M: direcţie de rotaţie incorectă
R : schimbaţi fazele de la conexiunea electrică
16
7.4.5. Temperatura fluidului prea mare
7.4.5.1. Scurgeri (pierderi) de by-pass
- M : presiunea de refulare a pompei este prea mare sau prea redusă
R : corectaţi setările de presiune
- M: uleiul se scurge din blocul de siguranţă al acumulatorului
R: închideţi supapa de drenare a acumulatorului de pe blocul de siguranţă al acestuia
7.4.5.2. Scurgeri de pe retur
- M: funcţionare incorectă a supapei sau neetanşare
R: vezi 4.2.4
- M: viscozitate prea mică a fluidului
R: goliţi instalaţia şi reumpleţi cu fluid având vâscozitatea cerută
7.4.5.3. Fluidul hidraulic curge sub presiune prin supapa de reducere a presiunii sau de
de siguranţă în rezervor, deşi nu e necesar
- M: control incorect al instalaţiei
R: asiguraţi controlul adecvat, trecând temporat pe circulaţie fără presiune
- M: aerare incorectă din cauza contaminării
R : curăţaţi sau reparaţi
7.4.5.4. Răcire insuficientă
- M: lipsa alimentării cu apă pentru răcire sau oprirea ventilatorului
R: remediaţi defectul
- M: sedimentări pe traseul de răcire
R : curăţaţi
7.4.5.5. Eliminare insuficientă a căldurii
- M: instalaţia are suprafeţe insuficiente prin care să se elimine căldura generată
R: amplasaţi un sistem de răcire şi/sau măriţi suprafaţa rezervorului
- M: creşterea puterii maşinii fără corespondent în creşterea randamentului răcirii
17
R: îmbunătăţiţi sistemul de răcire şi măriţi rezervorul şi suprafaţa lui
7.4.5.6. Pompă supraîncălzită
- M: pompa uzată
R: reparaţi sau înlocuiţi
- M: folosirea fluidului hidraulic cu viscozitate insuficientă
R: vezi 4.5.2
7.4.5.7. Viteză de recirculare a fluidului hidraulic excesivă
- M: volum insuficient de lichid
R: măriţi rezervorul
- M : nivelul fluidului în instalaţie este prea scăzut
R: umpleţi până la nivelul recomandat
7.4.5.8. Fricţiuni excesive ale fluidului
- M: secţiunile transversale ale conductelor şi supapelor sunt prea mici
R : măriţi la secţiunea potrivită
8. REGULI DE PROTECȚIA MUNCII
Pentru garantarea securitatii muncii si a personalului de exploatare si intretinere

se vor avea in vedere urmatoarele reguli.
8.1. Se vor respecta normele generale de protectie a munci in vigoare, iar

personalul de exploatare si intretinere sa fie instruit specisl pentru lucru cu instalatii de
hidraulice d inalta presiune;
8.2. Inainte de inceperea oricarei etale de functionare a instalatiei hidraulice se

vor verifica cu atentie:
- daca fixarile , ansmblarile si racordarile sunt in buna functiune si stransa

sufficient;
- daca supapele de siguranta, presostatele si termometrele cu contacte electrice

sunt bine reglate, conform schemei hidraulice;
- daca sunt efectuate si mentinute inn buna stare legaturile la masa si

impamantarile instalatiei electrice aferente instalatiei hidraulice.
18
8.3. Nu este permisa nici un fel de de demontare in instalatia hidraulica aflata sub
presiune, a capacelor, dopurilor, suruburilor de fixare. racordurilor etc.
9. RESPECTAREA REGULILOR DE PREVENIRE, PAZA SI STINGEREA

INCENDIILOR.
Pentru prevenirea, paza si stingerea incendiilor se vor avea in vedere

urmatoarele masuri:
- respectarea normelor in vigoare privind prevenirea, paza si stingerea incendiilor;
- se vor efectua controale periodice(6 luni) pentru constatarea starii de cablurilor

electrice de la instalatia electrica de forta;
- se interzice sudarea de tevi, racorduri etc., pe instalatie hidraulica in care se afla

ulei hydraulic;
- scurgerile de ulei din instalatia hidraulica se vor indeparta imediat, ele fiind un
pericol, atat pentru securitatea personalului, cat si ca sursa de incendiu;
- personalul de deservire va fi instruit si organizat in privinta pazei si stingerii

incendiilor.
Bibliografie
1. Tabară V., Tureac I. – Mașini pentru prelucrări prin deformare - Editura

Tehnică - Bucureşti, 2005.
2. Sergiu T. Chiriacescu – Dinamica mașinilor unelte - Editura Tehnică -

Bucureşti, 2004.
3. Henry Robinson - Hydraulic Power and Hydraulic Machinery. Editura Kosta

Press, Merseyside, United Kingdom, 2009.
4. Society of Manufacturing Engineers, Fabricators & Manufacturers Association,

International - Hydraulic presses. SME 1999.
5. Brad F. Kuvin - Faster, More Precise Hydraulic Presses Winning Popularity

Contests. Metalforming / January 2007, http://archive.metalformingmagazine.com/
6. Henry E. Theis - Handbook of metalforming processes. Editura Marcel Dekker,

1999
7. David A. Smith – Fundamentals of press working. SME, 1994.

19
8. G. Croydon Marks - Hydraulic Power Engineering. The Darien Press,

Edinburough, 2008.
9. http://www.hydraulicsindia.com/hydraulic-press.html
10. http://www.wabashmpi.com/literature.asp
11. www.laeis-gmbh.com
12. http://www.masiniunelte.eu/
20
ACTIVITATEA II.3.b
CREAREA BAZEI DE CUNOȘTINȚE TEORETICE SPECIFICE

PROIECTĂRII ASISTATE DE CALCULATOR A S.A.H.P.
- Cuprins –
1. Proiectarea parametrizată ................................................................................ 2
1.1. Introducere ................................................................................................. 2

1.2. CAD pentru elemente de acționări hidro-pneumatice ................................ 3
1.3. CAM în producția de elemente hidraulice ................................................ 12
2. Introducere în proiectarea parametrizată cu SolidWorks ............................... 13
2.1. Interfața programului și principalele comenzi .......................................... 14

2.2. De la schiță la piesă solidă ....................................................................... 16
2.3. Ansamble de piese ................................................................................... 33
2.4. De la solid la planșa de desen ................................................................. 56
3. Exemplu de proiectare a blocurilor hidraulice cu SOLIDWORKS ................... 63
3.1. Prezentarea problemei rezolvate ............................................................. 64

3.2. Concepția blocului hidraulic...................................................................... 65

1
1. Proiectarea parametrizată
1.1. Introducere
În prezent, concepţia într-un mediu virtual este orientarea necesară pentru
supraviețuirea oricărei entităţi care se ocupă de proiectare, producție, reparații etc. în
domeniul ingineriei. În cazul ingineriei mecanice există numeroase programe de
proiectare dintre care cele mai cunoscute sunt Autocad, Pro/E, SolidWorks, Catia şi
Solid Edge.
Geneza programelor de CAD („Computer-Aided Design”) datează din 1957, când
a apărut primul sistem de concepţie digitală disponibil comercial denumit PRONTO. În
1960 a fost lansat SKETCHPAD, care a integrat principiile de bază ale desenului tehnic
în sistemul de calcul.
Fig. 1. Consola programului de desen SKETCHPAD

pe un calculator TX-2 (1962)
Primele programe de CAD înlocuiau planșetele de desen. Se desena în 2D

folosind entități simple (linie, arc de cerc, etc). Deși productivitatea a crescut, mulți au
considerat folosirea lor prea dificilă. Pentru un simplu desen tehnic inginerii trebuiau să
2
învețe și utilizarea calculatoarelor și a programelor de CAD. În scurt timp, aceste

programe au evoluat, devenind mai prietenoase, prin interfețe mai intuitive, dar și mai
ieftine.
În anii ’60 au fost realizate primele programe care operau cu entități spaţiale
(3D). Astfel, în 1969 apărut Syntha Vision, primul program capabil să modeleze
elemente solide. Pas cu pas, modelarea solidelor a devenit posibilă prin lărgirea
capabilitățile softurilor de CAD, iar unele programe au implementat modulul 3D pentru
proiectarea tuturor obiectelor.
În 1989 firma T-FLEX și ulterior firma Parametric Technology Corporation au
elaborat programul de concepţie parametrizată numit Pro/ENGINEER. Acesta a fost un
pas important în evoluția programelor de desen, deoarece noile programele foloseau
definirea parametrizată a modelelor. Astfel, orice schimbare a unui parametru duce la
schimbarea întregii geometrii a modelului și invers.
Ulterior, Compania MCAD a introdus conceptul de „restricții”, care permite definirea
relațiilor între diferite liniile sau chiar elementele unui ansamblu.
Sistemele de CAD / CAE / CAM (Computer - Aided Design / Computer-Aided
Engineering / Computer - Aided Manufacturing) sunt acum acceptate într-o gamă foarte
largă de activităţi: de la programele de navigație GPS (hărți 3D), modelarea clădirilor şi
a grădinilor, modelarea automobilelor, analizarea structurală prin metoda elementelor
finite, simularea curgerilor şi până la optimizarea modelului proiectat din punct de
vedere al durabilității, masei, aspectului sau chiar al costurilor.
Sistemele de CAM sunt folosite pentru simularea și optimizarea procesului de
fabricație, deoarece permit generarea codul numeric (programului în limbaj maşină)
utilizat automat în mașinilor C.N.C. (Computed Numerically Controlled).
1.2. CAD pentru elemente și sistemede acționări hidro-pneumatice

Proiectarea cu ajutorul calculatoarelor digitale are o importanță din ce în ce mai
mare în sistemele de acționări hidraulice. Prin acesta nu se înțelege numai desenarea
elementelor hidraulice ci, începând de la schiță, modelarea 3D, simularea curgerilor
fluidelor, analiza cu elemente finite a structurilor componetelor şi ajungând la simularea
mișcării elementelor acționate hidraulic sau pneumatic.
3
Proiectarea unei piese începe cu o schiță 2D (într-un plan) după care se trece la
modelarea în trei dimensiuni. Modelul virtual este utilizat pentru simularea comportării
statice, cinematice, dinamice etc., permiţând realizarea corecțiilor necesare şi
elaborarea desenelor de execuție.
Utilizând un program parametric precum SolidWorks sau Pro/E, orice modificare
asupra geometriei piesei devine o acțiune simplă cu efecte globale asupra proiectului.
De fapt, avantajul esenţial al concepţiei parametrizate poate fi definit astfel: în orice
stadiu al proiectării se poate modifica orice cotă astfel încât dimensiunile și geometria
piesei să se schimbe automat în fiecare ansamblu în care este utilizat.
În continuare se prezintă interfața de lucru pentru cele trei programe menţionate
mai sus într-un caz concret comun. Alegerea făcută se justifică prin popularitatea lor în
sălile de grafică ale facultăților şi întreprinderilor de profile foarte diferite. Piesa a fost
realizată în SolidWorks, după care a fost importată în fiecare program.
Fig. 2. Dassault Systèmes - SolidWorks 2009
4
Fig. 3. PTC - Pro/ENGINEER v.4
Fig. 4. – Autodesk - Autocad 2009
5
În continuare se prezintă etapele de realizare a unui bloc hidraulic care include

două supape de sens și două supape de limitare a presiunii. Blocul a fost conceput
având ca referință numai fișele de catalog ale elementelor hidraulice de reglare
menţionate. Scopul prezentării este de a dovedi utilitatea unui program parametric,
precum SolidWorks sau Pro/E, în realizarea unor piese mai complicate, din câțiva pași
simplii.
a) b) c) d)
e) f) g) h)
i) j) k) l)
m) n) o) p)
6
q) r) s) t)
Fig. 5. Desenarea unui bloc hidraulic în 3D cu SolidWorks
Posibilitatea de a lucra în trei dimensiuni reprezintă un avantajul major.

Desenele de execuție pentru blocul hidraulic, prezentate în continuare, relevă faptul că
dacă proiectarea s-ar fi efectuat în 2D, timpul necesar ar fi fost mult mai mare,
implicând şi costuri mai mari. În plus, fără un desen tridimensional sau piesa reală ca
model, proiectarea unui astfel de bloc în plan este dificilă, necesitând multă experiență.
Principala problemă care trebuie rezolvată rămâne eliminarea conflictelor dintre
diferitele găuri şi canale.
Avantajul tehnologiei parametrice este dovedit de companiile care folosesc în
proiectare numeroase elemente comune (chiar şi de dimensiuni diferite). De exemplu,
dacă o companie produce aceeași tipuri de cilindri hidraulici, de gabarite diferite, se
execută proiectul complet al unui singur cilindru. După verificarea și validarea
modelului, fiecare element al ansamblului cilindrului se poate refolosi, schimbând numai
gabaritul. Dacă cotele sunt date în așa fel încât între ele să existe o relaţie
dimensională, avantajul este și mai mare: este suficientă schimbarea unui număr minim
de cote care, la rândul lor, conduc la modificarea celor cu care sunt în corelate. În afară
de schimbarea dimensiunilor, ceilalți parametri (proprietățile materialelor, aspectul
elementelor) rămân neschimbați.
7
a)
b) c) d)
8
e) f)
Fig. 6. Desenele de execuție ale blocului hidraulic
Fig. 7. Cilindru hidraulic: ansamblu și componente
9
Fig. 8. Pistonul din cilindrul hidraulic (cu elementele de etanșare compuse)
În figura 9 se prezintă modelul și desenul de execuție al pistonului cilindrului

hidraulic din figura 7. Desenul din dreapta are la bază modelul tridimensional alăturat.
Mai jos, în figura 10, se prezintă o piesă asemănătoare. Avantajul tehnologiei
parametrice este dovedit şi aici: de fapt, au fost modificate câteva cote de la primul
piston. Datorită folosirii dimensiunilor parametrizate, modelul 3D s-a regenerat în mod
automat. Mai mult, s-a modificat și desenul de execuție, unde nu s-a schimbat numai
desenul piesei ci și cotele marcate automa
Această metodă se folosește frecvent în activitatea de proiectare și evidențiază
avantajul remarcabil al proiectării parametrizate. Piesele se pot modifica atât de ușor,
încât se recomandă ca modelele să nu fie șterse, oricât de nefolositoare ar fi ele în
momentul elaborării. Un detaliu important este numele și locul în care este salvat fişierul
piesei modificate, pentru a nu încurca piesele „vechi” cu cele „noi”.
10
Fig. 9. Piston
Fig. 10. Piston modificat
11
Fig. 11. Elemente de acționări hidraulice proiectate în SolidWorks
În figura 11 sunt prezentate câteva elemente folosite în acționări hidraulice,

modelate în SolidWorks. Fără afișarea dimensiunilor, acestea au numai rol informativ
însă cotarea şi desenele de execuție se pot realiza în câteva minute.
1.3. CAM în producția de elemente hidraulice
Avantajul absolut în industria de astăzi au companiile care proiectează

parametric și folosesc mașini C.N.C. pentru prelucrare. Pentru a eficientiza producția,
s-au realizat softurile CAM, care nu numai transcriu desenele în limbajul de „cod G” al
mașinii, dar realizează și simularea procesului de fabricație. Astfel, se poate optimiza
piesa și procesul de fabricație în funcție de dotările și capabilitățile fiecărui atelier.
Există numeroase softuri CAM, pentru mașini de diferite tipuri și dimensiuni.
Dintre programele amintite mai sus, Pro/Engineer este perfect compatibil cu
Pro/Toolmaker, realizat tot de firma mamă PTC. SolidWorks are mai mulți colaboratori,
(Gold Partners), cum ar fi de exemplu SolidCAM.
12
În acționările hidraulice avantajul acestor programe apare mai ales la fabricarea

elementelor cu precizie ridicată (pompe, motoare hidraulice) sau geometrie complicată
(blocuri hidraulice, pale).
2. Introducere în proiectarea parametrizată cu SOLIDWORKS
SolidWorks oferă capabilități multiple în domeniul ingineriei. Interfața intuitivă,

ușor de utilizat îl menține în fruntea topului programelor de proiectare 3D.
Fiind un program secundar și mai tânăr (decât Catia) din gama firmei Dassault
Systèmes, SolidWorks este în continuă proces de îmbunătățire și maturizare. Toate
schimbările se fac „user oriented”.
Flexibilitatea programului oferă compatibilitate cu alte programe inginerești, cum
ar fi AutoCad, ProE, Catia, NI Labview, Ansys, etc.
Modulele opționale cresc complexitatea programelor, și oferă soliții de simulare
(pentru mișcări, curgeri, rezistență), realizarea circuitelor hidraulice și electrice,
utilizarea opțiunii Toolbox pentru diferite elemente mecanice.
Avantajele utilizării programului SolidWorks în proiectare sunt următoarele:
implementarea pe platforme PC;
a. reducerea ciclului de fabricație al produselor prin eliminarea erorilor de proiectare
utilizând simularea și verificarea coliziunilor și interferențelor între piese;
b. proiectarea pieselor 3D în contextul ansamblului, cu referințe ale modelului față
de piesele deja existente,
c. posibilitatea modificării cotelor in desenul de execuție cu actualizarea acestora în
modelul 3D;
d. managementul ansamblelor mari;
e. funcții inteligente;
f. analiza cu element finit și simulare inclusă în pachetul programului;
g. continua îmbunătățire a programului și încercarea de a satisfacerea nevoile
utilizatorului de CAD;
h. existența materialelor didactice și tutorialelor într-un număr foarte mare;
i. posibilitatea de a combina programul cu alte softuri pentru realizarea unui proiect
complex; etc.
13
2.1 Interfața programului și principalele comenzi
Interfața programului SolidWorks este tipică pentru programele construite pentru

sistemul Windows.
În aceste lecții s-a lucrat cu SolidWorks 2009 și 2010, Education Edition. Vizual,
acesta nu diferă de celelalte ediții ale perioadei respective. Față de versiunile anterioare
sunt schimbări destul de importante însă, structura este intactă și fiecare are o
arhitectură ergonomică pentru utilizator.
Datorită interfeței prietenoase, există și posibilitatea de a configura ferestrele
după preferințele fiecărui utilizator de la meniul View.
În continuare este prezentată fereastra programului în care s-a realizat un model
tridimensional (sursa: SolidWorks 2010 Help):
Pentru o mai ușoară utilizare a îndrumarului și a programului, majoritatea

expresiilor folosite sunt în engleză.
14
Căsuța Search Assistant și Help flyout menu conțin majoritatea

răspunsurilor la orice întrebare, tutoriale, noutăți, etc.
Fereastra Help este una dinamică (la existența conexiunii de internet) deoarece
folosește o bază de date foarte mare ce se regăsește pe internet. Dacă calculatorul nu
este conectat la internet, programul va folosi o bază de date locală evident, inferioară
primei. În orice caz, se recomandă o atenție deosebită celor descrise în fișierele de
ajutor, mai ales la folosirea comenzilor din Command Manager.
La folosirea comenzilor se recomandă o acordare de atenție icon-ul care
însoțește textul. Aceste pictograme sunt foarte intuitive și, de cele mai multe ori se
înțelege mai ușor rolul comenzii.
Se vor prezenta comenzile grupului Sketch și Features din bara Command
Manager, deoarece acestea sigur sunt utilizate în orice proiect.
În afară de Spline și Blocks (care au propria lor bară), grupul Sketch conține
toate comenzile care se pot folosi la o schiță:
15
Elementele de tipul Features sunt folosite la realizarea modelului

tridimensional care de fapt. are la bază o schiță:
16
Explicațiile celor mai uzuale comenzi vor fi discutate mai pe larg la exemple și
aplicații.
17
2.2. De la schiță la piesă solidă
Proiectarea oricărei piese în programele CAD începe cu o schiță. În SolidWorks,

după deschiderea programului sau apăsarea butonului (file) primul pas este selectarea
tipului de document folosit:
- part – piesă (cu extensia *.SLDPRT)
- assem – ansamblul a mai multor piese (*.SLDASM)
- draw – planșă de desen tehnic (*.SLDDRW)
Obs.:
- Dacă se șterge modelul, acesta nu va apărea nici în ansamblul de piese, nici în desen.
- Orice modificare a piesei într-un fișier de tip part va duce la modificare și în ansamblu,
și in desen. Din această cauză necesită o atenție deosebită salvarea, redenumirea,
modificarea și ștergerea fișierelor.
Conceperea unei piese solide începe cu o schiță, pe un document tip part, cu
activarea comenzii SolidWorks → Insert → Sketch sau apăsarea butonului Sketch

din bara Command Manager.
Există trei planuri predefinite: - Front (XOY)
- Top (ZOX)
- Right (ZOY)
18
Fiecare plan este inițial verde, schimbându-se în portocaliu când cursorul trece
peste el. Selectarea celui dorit se face cu un click în perimetrul portocaliu. După
alegerea planului, se rotesc axele triad-ului și sub acesta va fi afișat planul ales.
În exemplul de față, după selectarea planului frontal, apare
pictograma cu axele X și Y cu precizarea planului activat: „*Front”:
Apare și punctul de origine care este de fapt, intersecția celor

trei planuri.
Acest punct, simbolizat cu intersecția a două săgeți roșii, este pentru a ajuta la
așezarea schiței în plan. Este deci, un punct de referință. Fiecare schiță are propriul
punct de origine, care la rândul lui devine invizibil automat la terminarea schiței
respective.
Având deja selectată opțiunea pentru schițare în planul frontal, se desenează un
patrulater oarecare (asemănător cu cel din figura de mai jos).
Se alege ca modelul să fie construit din linii succesive:
 Command Manager → Sketch → Line.
19
 Pentru terminarea schiței se va apăsa Exit Sketch.

Liniile sunt desenate prin puncte. Acestea se pun succesiv prin apăsarea
butonului stâng al mouse-ului. Prin apăsarea butonului Esc de pe tastatură sau prin
apăsarea butonului Enter de două ori se termină folosirea uneltei selectate. Opțiunea de
schițare rămâne selectată deci, se pot utiliza alte instrumente cum ar fi: cercul ,
dreptunghiul , elipsa , arcul de cerc , etc.
Orice schiță se poate transforma într-un solid. Pentru acesta însă modul de
schițare trebuie închis.
 Se selectează schița care se dorește a fi transformat într-un solid prin alegerea ei
din Feature Manager sau, prin simpla ei selectare cu un click din spațiul de lucru.
 Se alege din bara de instrumente Features → Extruded Boss/Base.
20
Schița va căpăta o grosime oarecare, în sensul săgeții. În Feature Manager se

setează direcția și valoarea grosimii.
21
 Sensul aplicării grosimii nu este relevant când avem un corp simplu fără legături
cu alte schițe, corpuri. Direcția se schimbă apăsând butonul Direction.
 Valoarea grosimii se va introduce la Depth → 40 mm.
 Se confirmă alegerea cu cu care se închide instrumentul Extruded

Boss/Base.
După parcurgerea etapelor de mai sus s-a creat un solid cu forma oarecare, cu
dimensiuni (încă) nespecificate.
 Se salvează modelul cu denumirea „Solid 01” prin apăsarea tastelor Ctrl + S sau
SolidWorks → File → Save ori prin apăsarea butonului . Fiind o simplă piesă (part)
acesta va avea extensia *.sldprt (SolidWorks Part).
În acest tutorial se lucrează în unitățile de măsură MMGS (milimetru, gram,

secundă). Unitățile de măsură se pot seta individual pentru fiecare document la
SolidWorks → Tools → Options → Document Properties → Units. Chiar dacă sistemul
de unități este setat de exemplu pe MMGS, este posibilă introducerea valorilor în
centimetri sau metri, adăugând după valoare unitatea de măsură.
De exemplu, dacă setarea folosită este MMGS, se poate introduce în căsuță 14 cm,
care se schimbă automat în 140 mm.
Orice schimbare în Document Properties → Units duce la schimbarea valorilor
dimensiunilor. Dacă MMGS se schimbă în MKS (metru, kilogram, secundă) și după
aceea în IPS (inch, pound, secundă), dimensiunile se schimbă automat:
22
14 (mm) → 0,014 (m) → 0,55 (inch).

În continuare se va desena o piesă nouă, repetând primii pași pentru crearea
unui document nou: File → New → Part.
Se face schița pe planul frontal (Front) desenând două cercuri, ambele având
aceeași punct de origine : Sketch → Circle .

 Primul click va fi centrul cercului, al doilea va fi raza, care se pune arbitrar.
 După al doilea click, se introduce raza de 25:
 Property Manager → Parameters → .
 Acțiunea se finalizează cu apăsarea tastei Enter sau butonului .
Modificarea unor dimensiuni se poate face oricând, datorită tehnologiei

parametrizate. Acesta este avantajul absolut al programelor parametrice față de cele
tradiționale. Folosirea instrumentului Sketch → Smart Dimension este posibilă în

orice schiță, chiar și atunci când acesta stă la baza unui solid. În acest caz însă, se va
schimba și modelul solid.
23
 Se desenează al doilea cerc, având aceeași origine, cu o rază oarecare, mai

mică decât cercul anterior.
 Se alege punctul de vedere pentru vizualizarea schiței, paralel cu planul

cercurilor.
Planurile inițiale coincid cu fețele albastre

de pe cub: - Front – fața frontală
- Top – fața de sus
- Right – fața din dreapta
Se măsoară dimensiunea cercului exterior cu instrumentul Sketch → Smart

Dimension.
 Acesta ar trebui să arate 50 mm deoarece la schițarea acestuia s-a introdus
raza de 25 mm.
Se modifică diametrul cercului mic, urmând următorii pași:
 Verificarea diametrului actual: Sketch → Smart Dimension → click pe cercul
interior.
24
 Introducerea noii valori de 10 mm pentru diametru și confirmarea alegerii prin
apăsarea butonului din fereastra Modify.
 Dimensionarea se încheie cu butonul în Property Manager.
În timp ce aplicația Sketch este activă, sunt afișate toate cotele folosite în
schița respectivă. (La terminarea schiței, cotele devin inactive).
25
În continuare se va prezenta o altă variantă de dimensionare a cercului exterior:

acesta va coincide cu capătul unei drepte cu dimensiunea definită. Celălalt capăt va fi în
centru cercului deci, dreapta poate fi considerată raza cercului.
 Se alege Sketch → Line. Primul punct se pune în centrul cercului, în origine.

Al doilea punct se va pune orizontal, pe partea dreaptă a primului și se apasă Esc.
Punctele se pun unul după celălalt. Pentru a termina trasarea liniilor se va apăsa
tasta Esc sau de două ori Enter.
Punctele se pot pune în așa fel încât dreapta alcătuită sa fie orizontală (Horizontal -
paralelă cu axa OX) sau verticală (Vertical - paralelă cu OY). Dacă acesta se realizează
mai greu, se face o linie într-o poziție nedefinită.
 Se selectează linia și se aplică următoarele în Property Manager:
- condiția de orizontalitate: Add relations → Horizontal;
- se bifează: Options → For construction;
- se va introduce dimensiunea dreptei la Parameters: 14 mm.
- se acceptă datele introduse prin apăsarea butonului .
26
Opțiunea For construction se folosește pentru liniile care nu vor face parte efectiv
din geometria piesei 3D. Aceste linii nu se extrudează, nu împart arii. Se folosesc ca și
linii ajutătoare pentru construcția geometriei de bază.
Deși s-a introdus lungimea de 14 mm pentru linie, acesta nu se păstrează dacă
se trage de capătul nefixat a dreptei.
Pentru fixarea dimensiunii se va cota dreapta: Sketch → Smart Dimension.
Acesta va afișa valoarea introdusă anterior. Se confirmă dimensiunea prin apăsarea
butonului .
27
Pe dreaptă s-au aplicat următoarele constrângeri pentru a evita posibilitatea

oricărei deplasări:
- poziție fixată în poziție orizontală;
- un capăt fixat în origine;
- celălalt capăt fixat la distanța de 14 mm față de origine.
Se va schimba dimensiunea cercului exterior de la 50 la R14, adică cercul va trece
prin punctul de capăt al dreptei.

Se șterge cota 50 pentru a permite
modificarea diametrului.
 Ținând apăsată tasta Ctrl de pe tastatură se
selectează punctul de la capătul dreptei și cercul.
Se verifică cele selectate:
 Property Manager → Selected Entities: Arc;
Point.
 Se precizează că elementele sunt coincidente:
Property Manager → Coincident.
28
 Se finalizează comanda cu .
După finalizarea schiței se va realiza un cilindru având la bază cele două cercuri.
 Se extrudează suprafața delimitată de cercuri cu unealta Features →

Extruded Boss/Base;
 Direcția extrudării nu se modifică;
 Pentru adâncime se va pune 75 mm;
 Datele introduse se validează cu .
29
Se pune un capac de 5 mm grosime pe

un capăt al cilindrului și se precizează că ceea
ce se desenează acum se va contopi cu
cilindrul, astfel vom avea o singură piesă.
 Se selectează schița care stă la baza
extrudării făcute anterior și i se schimbă
vizibilitatea pentru a putea lucra mai ușor cu
acesta: Property Manager → Extrude1 →
Sketch1 → (click dreapta) → Show.
 Se rotește cilindrul cu butonul de mijloc al
mouse-ului până când partea care conține
schița să fie într-o poziție cât mai convenabilă
pentru vizualizarea.
 Se extrudează schița pe direcția contrară celei anterioare: Features →
Extruded Boss/Base → ( Direction1 apăsat) → Depth: 5 mm.
30
 Se alege aria cercului mare, inclusiv a cercului mic, făcând click pe conturul
cercurilor, până ce toată suprafața își schimbă culoarea în roz: → Selected Contours:
Sketch1-Region<1>; Sketch1-Region<2>;
 Introducerea datelor se finalizează cu .
Verificarea modelului se poate face făcând

secțiunea prin piesă.
 Se orientează modelul în așa fel încât
secțiunea să fie paralelă cu planul planșei de
lucru.
 Se selectează comanda Section View.
 Din Property Manager → Section1 se selectează planul de secțiune în
așa fel încât acesta să fie cel dorit, și direcția de secționare să fie afișat corect.
31
 Secționarea piesei se încheie cu butonul , după care acesta se poate mișca
32
și roti după preferințe. Se poate ieși oricând din modul de vizualizare a secțiunii, cu
apăsarea butonului .
 Salvarea piesei se face sub denumirea Solid 02.SLDPRT cu butonul .

Este recomandat salvarea pieselor mai des, după fiecare operație majoră. Se
poate utiliza și comanda Save as pentru a salva fișierul pe etape. În așa fel, chiar dacă
piesa este terminată, se poate relua proiectarea acestuia de la o anumită etapă, sau se
poate folosi etapa respectivă la crearea unei noi elemente.
Se poate seta programul în așa fel încât să facă „salvări de rezervă” sau backup
la un anumit interval de timp. Fiecare document va avea un număr precizat de salvări,
într-o locație precizată de utilizator. Este bine ca această mapă să fie într-o locație
diferită de mapa de lucru din motive de siguranță în cazul unei ștergeri din greșeală.
33
2.3. Ansamble de piese

În fiecare proiect complex se proiectează un ansamblu de mai multe piese.
Aceste piese, sunt create pentru proiectul respectiv (cum s-a făcut anterior) ori
importate din alte proiecte (de exemplu: lagăre, organe de asamblare, etc.) sau din alte
surse, cum ar fi modelele CAD de pe internet.
Asamblarea pieselor se face în fișierul tip assem și va avea extensia *.SLDASM.
Dacă avem fișierul part deschis, fișierul se poate transforma direct într-unul pentru
asamblări cu comanda SolidWorks → File → Make Assembly from Part.
 Se creează un fișier nou, tip Assembly: →
 În Feature Manager → Part/Assembly to Insert apare o listă cu documentele

SolidWorks deschise. Se selectează Solid 01, se poziționează modelul în spațiul de
lucru. Cu apăsarea butonului , inserarea se termină automat.
34
 După așezarea primei piese, se pot insera oricând și altele din bara Command
manager → Assembly → Insert Components.

 Apare aceeași fereastră în Property Manager → Insert Components.
 Se alege piesa Solid 02 și se așează în spațiul de lucru, cum se vede mai jos.
35
 Fișierul va fi salvat cu denumirea Ansamblu 01.SLDASM.

În momentul de față avem un ansamblu cu două piese.
Când se lucrează cu fișiere tip *.SLDPRT care fac parte dintr-un ansamblu este
important cum se fac modificările ulterioare la piese. Orice schimbare are impact asupra
ansamblului de piese din care fac parte cele schimbate.
În continuare se va schimba geometria

primei piese deși acesta face parte din
Ansamblu 01.SLDASM. Pentru operație nu trebuie
închis nici un fișier.
 Se va naviga între ferestrele deschise cu
combinația de taste Ctrl+Tab până când se va afișa
Solid 01.SLDPRT.
36
 Din Feature Manager se schimbă unghiul

de vizualizarea a piesei care va fi normală pe
suprafața schiței: Extrude1 → Sketch1 → Click
dreapta → Normal to.

 Se editează schița: Extrude1 → Sketch1 →
Click dreapta → Edit Sketch.
Deoarece nu există linii puncte sau unghiuri

blocate, geometria piesei se poate modifica fără
restricții pur și simplu trăgând cu mouse-ul de
puncte sau linii.
1
 Se va modifica poziția punctului 1, mutându-l în origine prin operația „drag &
drop”.
Punctele mutate pe altele deja existente vor fi coincidente. Relația se poate șterge prin
selectarea acestuia din Feature Manager → Existing relations → Coincident și
apăsarea tastei Del.
37
 Pentru ca dreapta 1-2 să fie verticală, se va folosi relația Vertical: Property

Manager → Add Relations → Vertical.
Punctul 1 este fixat în origine deci, singurul care se poate mișca este 2. După
comanda de verticalitate, acesta se poate deplasa numai pe direcție verticală. Dacă se
dorește fixarea punctului, se va alege: Property Manager → Add Relations → Fix.
38
3
2
 2-3 se așează orizontal: Property Manager → Add Relations → Horizontal.

 Se va bloca deplasarea acestuia: Property Manager → Add Relations → Fix.
39
 Dreptele modificate vor avea dimensiunea 35 (pe verticală) respectiv, 30 (pe

orizontală).
 După dimensionare se va realiza un dreptunghi prin utilizarea relațiilor de

paralelism și egalitate. Se selectează două drepte care sunt față în față (prin apăsarea
simultană a tastei Ctrl de pe tastatură și selectarea liniei cu mouse-ul: Property
Manager → Add relations → Parallel.
40
Un dreptunghi cu două laturi paralele devine un dreptunghi echilateral dacă celelalte

două laturi sunt paralele sau egale.
 Pentru cel din urmă se utilizează comanda de egalitate: Property Manager →
Add relations → Equal.
 Se termină procedura de schițare cu apăsarea butonului .

Odată cu închiderea modului de schițare, modelul se regenerează automat. Dacă acest
lucru nu s-a întâmplat, se va realiza regenerarea manuală:
 Se apasă: (SolidWorks → Edit → Rebuild) sau combinația de taste Ctrl + B

(pentru modificările făcute de la ultima regenerare) sau Ctrl + Q (regenerează modelul
întreg).
41
După realizarea modelului solid, se

orientează modelul pentru a avea o
vizualizare cât mai convenabilă.
 Se folosește orientarea izometrică:
View Orientation → Isometric.
Se vor afișa dimensiunile

modelului:
 Feature Manager →
Annotations → (Click dreapta) →
Annotation Properties.
 Se bifează căsuța de la
Feature dimensions și se închide
fereastra cu butoanele Apply și
OK.
42
Deși modelul tridimensional complet, dimensiunile acestuia se pot schimba foarte ușor.
 Dublu click pe cota de 30, se introduce valoarea de 40, și se salvează cu .
După realizarea cubului de dimensiunea 40x40x35, se alege o față, pe care se

realizează un model negativ.
 Se alege o față a cubului → (Click dreapta) → Sketch sau Command
Manager → Sketch → Line.
43
 Cu „vârful creionului” se dă click pe punctul de la jumătatea liniei, după care se

va duce „vârful” pe o latură verticală, selectând punctul din mijlocul laturii (fără click).
 Se duce creionul în stânga în așa fel să apară simultan relațiile de verticalitate și

orizontalitate. Cu un click se selectează centrul pătratului.
Cum pentru fiecare operație prezentată în această lucrare există cel puțin încă o
alternativă, se etapa anterioară se poate realiza și în alte moduri cum ar fi:
- intersecția diagonalelor;
- intersecția liniilor de înjumătățire a laturilor;
- prin folosirea unui punct, ulterior așezat la locul potrivit cu folosirea metodei Smart
Dimensions;
- etc.
44
După ce s-a poziționat punctul, se va realiza negativul unui cilindru, prin desenarea a
două cercuri cu originea comună, în punctul respectiv.
 Command Manager → Sketch → Circle pentru cele două cercuri;

 Cu Smart Dimension se dimensionează cercurile la Ø10 și Ø28.
45
 Se confirmă cu și se închide comanda de schițare cu Exit Sketch.

Având schița de bază, se realizează modelul tridimensional. În cazul de față, în
loc de a adăuga pe baza schiței, se va extrage material din model. De fapt opozitul
operației Extruded Boss/Base este Extruded Cut.
 Pe schița recent făcută se selectează cele două cercuri cu ajutorul tastei Ctrl
 Se apasă Extruded Cut. Se va îndepărta material pe o adâncime de 25 mm:
Feature manager → Direction 1 → Depth: 25 → .
După realizarea extrudării negative se va prelungi cilindrul din centru. Se va adăuga

material cu comanda Extrude.
 Se selectează cilindrul care se dorește a fi prelungit și se schițează un cerc
identic cu diametrul cilindrului: Command Manager → Sketch → Circle.

 După terminarea operației, se va extruda noua schița pe o lungime de 25 mm cu
comanda Extruded Cut cu bifarea opțiunii Merge result.
46
 Se termină operația prin apăsarea butonului . Se salvează modelul cu .
După modificarea modelului Solid 01.SLDPRT se vor asambla piesele.

 Se activează fereastra Ansamblu 01.SLDASM cu ajutorul tastelor Ctrl + TAB.
 În cazul în care fereastra a fost închisă, se va deschide din nou fișierul.
 Se va regenera ansamblul cu sau Ctrl + Q.
47
În fișierele tip *.SLDASM componentele se pot poziționa după anumite criterii

unul față de celălalt, față de cele trei planuri inițiale sau față de punctul de origine.
Pentru această operație se va folosi funcția Mate.

Câteva dintre cele mai importante tipuri sunt următoarele:
- Coincident - Tangent - Distanță - Simetrie
- Paralel - Concentric - Unghi - Blocare
Cilindrul se va așeza concentric în locașul din cub, parcurgând următorii pași:

 Se selectează cilindrul și cu Rotate Component, de la opțiunea Move
Component, se rotește în așa fel încât gaura să fie „în spate”.
Rotirea se face cu butonul stâng al mouse-ului. Cu butonul din mijloc se rotesc toate
elementele simultan.
48
49
 Se selectează simultan cilindrul și locașul acestuia din cub (Ctrl + Click pe
cilindru + Click în interiorul cubului) și se apasă butonul Mate.

 La Property Manager apar cele două fețe selectate. Se va alege opțiunea
 Concentric și se confirmă alegerea cu .
Se observă că după închiderea aplicației, cele două modele își schimbă poziția, cele
două fețe cilindrice devin concentrice.
Prin restricția impusă s-au limitat gradele de libertate ale cilindrului. În
continuarea acesta se poate apropria sau îndepărta de cub, dar numai pe axa cilindrului
cubului și se poate roti în jurul acestui ax.
50
În Property Manager, în fața componentelor, se

observă în paranteză litera „f” sau simbolul „-”.
Prima arată că piesa este fixată iar „-”
înseamnă că modelul mai are grade de libertate.
În cazul în care datorită condițiilor Mates nu există
nici un grad de libertate, paranteza și simbolul
dispare.
Modelul se poate fixa sau elibera oricând (Property
Manager → Click dreapta pe piesă → Fix / Float).
După relația de concentricitate se va împinge cilindrul până la capătul adânciturii.

 Se selectează fața cu ajutaj a cilindrului împreună cu fața interioară a cubului.
În timpul selectării, modelul se poate roti cu butonul de mijloc a mouse-ului și se pot
folosi comenzile Pan și Zoom.
 Se va utiliza comanda Mates → Coincident.
51
După această restricție, singurul grad de

libertate al cilindrului va fi mișcarea de rotație de
a lungul axei.
Chiar dacă piesele sunt deja asamblate și sunt
puse și restricțiile de tipul Mate, elementele se
pot modifica (în fișierul tip Assembly) cu ajutorul
comenzii Edit Component. La activarea acestuia
elementele neutilizate devin transparente.
 Cu cilindrul selectat, se folosește comanda: Command Manager → Sketch →

Edit component.
 Se selectează fața liberă a cilindrului pe care se va realiza un hexagon prin
îndepărtare de material: Command Manager → Sketch → Polygon. Centrul

acestuia va coincide cu centrul de pe fața cilindrului iar vârfurile vor fi pe cercul exterior.
După terminarea procedurii, se îndepărtează materialul din jurul schiței pe o

adâncime de 15 mm:
52
 Command Manager → Features → Extruded cut → Depth: 15 mm → Flip
side to cut → .
Prin opțiunea Flip side to cut se selectează dacă materialul îndepărtat va fi în
afara sau în interiorul conturului schiței.
De remarcat este faptul că operațiile de tipul Extrude (Boss/Base și Cut) se pot realiza
numai pe schițe cu conturul închis.
 Se închide opțiunea Edit Component.

Se blochează și ultimul grad de libertate (rotirea cilindrului) prin aplicarea
condiției de paralelism între cub și hexagon.
 Selectând o față de pe hexagon și cub, se folosește Property Manager → Mates
→ Parallel → .
Cu această comandă se încheie modelarea pieselor.
53
Pentru a adăuga caracteristici vizuale modelelor

se poate folosi comanda Appearances, fără a modifica
însă proprietățile fizice.
Modificarea estetică se aplică prin selectarea piesei și
folosind comanda Click dreapta → Appearances.

La aplicarea acestei comenzi, se ține cont de
următoarea ierarhie:
 component
 face
 feature
 body
 part
Exemplu de folosire a proprietăților Appearances:
54
În fișierul numit „Ansamblu 01.SLDASM” se va modifica

culoarea pieselor:
 Se selectează cubul „Solid 01”, din Feature Manager →
Click dreapta → Appearances → Solid 01-1@Ansamblu 01 și
de la Color se selectează culoarea dorită → .

 Se procedează la fel cu cealaltă piesă, selectând o culoare
diferită de prima.
Schimbările făcute mai devreme afectează numai

elementele din fișierul de tip Assembly. La deschiderea oricărui
element, se observă ca acesta nu și-a schimbat culoarea. Pentru
ca schimbările să aibă efect și asupra componentelor individuale,
se selectează: Appearances → Solid 01. Aceeași

componente pot avea înfățișări diferite în documente de tipuri
diferite. Se recomandă o culoare comună, pentru o mai ușoară
utilizare a elementelor.
55
În continuare vom folosi metoda

Four View de la comanda View
orientation pentru a afișa ansamblul în
următoarele proiecții: Top, Front, Right,
Trimetric.
56
2.4. De la solid la planșa de desen

Din orice model se poate realiza un desen, din care să rezulte desenul de
execuție. Se folosește următoarea procedură (în fișierul desenului de ansamblu):
 SolidWorks → File → Make

Drawing from Assembly → Draw.
 Se va selecta formatul paginii:
Browse → a4 - landscape.slddrt
În urma deschiderii documentului, se trage desenul *Right (cu proiecția din

dreapta) cu drag & drop din bara View Palette.
57
După așezarea desenului pe pagină, acesta se proiectează automat în direcția

indicată de cursor. Proiecția se așează prin apăsare butonului stâng de la mouse.
 Se vor așeza proiecțiile în modul prezentat în poza de mai jos.
Se creează o secțiune prin centrul prin centrul pieselor. Se parcurg următorii pași:
 Se schițează o orizontală pe desen:
Sketch → Line. Acesta va fi folosită ca

axa de secțiune.
Pentru ca secțiunea să fie completă, linia
schițată trebuie să „taie” în totalitate
desenul.
 Se poziționează axa în mijlocul
desenului.
Pentru a afla centrul piesei, se măsoară
cubul cu Smart Dimension, din care rezultă
35 mm.
58
Deoarece nu avem nevoie de această dimensiune, se șterge cu tasta Del de pe

tastatură.
 Cu Smart Dimension se setează distanța de 35/2 mm de la margine. În urma

acestuia se va găsi axa de mijloc.
 Se secționează piesa cu Section View și se așează sub cel secționat.
Se observă incorectitudinea hașurii pe secțiunea

A-A. Acesta se întâmplă deoarece cele două piese nu au
proprietăți fizice.
Nu s-a selectat material pentru ele ci s-au aplicat numai
transformări la partea de aparență.
În cazul în care se selectează materialul pentru piesă, în funcție de proprietățile
acestuia, variază și hașura. Chiar și așa, proprietățile acestuia se pot modifica în felul
următor:
 Se selectează hașura care se dorește a fi schimbată.
 În Property Manager se va modifica unghiul hașurii ( Hatch Pattern Angle) la
90 deg → .
59
La opțiunea Properties se poate selecta dacă se dorește ca aria să fie hașurată,

umplută sau solidă.
Pentru hașură se selectează materialul piesei, conform căreia se schimbă și
șablonul.
Activarea căsuței Material crosshatch permite aplicarea proprietăților de material
alese pentru modelul tridimensional.
Oricărui proiecții de pe planșă pot fi schimbate mai multe proprietăți vizuale cum
ar fi exemplul de mai jos:
 Se selectează proiecția dorită → Display Style → Shaded with Edges.
Oricare proiecție se poate roti, mișca, mări sau se poate folosi o scară diferită.
60
În acest moment, acest exercițiu poate fi considerat terminat. S-au parcurs

principalele etape de schițare, modelare, desenare. Cu aceste cunoștințe, meniul intuitiv
și ajutorul fișierelor Help se poate realiza orice model mai complicat.
Nu s-a discutat în detaliu despre desene, transformarea acestuia în desen de
execuție, deoarece acesta se va prezenta la o aplicație reală, unde toleranțele și
abaterile au o importanță majoră.
Până acum s-au făcut două modele, din care s-a realizat un ansamblu. Acest
ansamblu a fost transpus într-un desen 2D, care poate avea și proiecții tridimensionale.
Mai jos se găsesc trei desene, realizate pentru cele mai utilizate programe:
 SolidWorks;
 fișier tip *.pdf;
 Autocad.
61
Orice desen în SolidWorks poate fi salvat în diferite formate. Cel mai des utilizat
este cel de tipul pdf, deoarece se poate deschide pe orice calculator. Dezavantajul
acestuia este lipsa modalității de măsurare. Pe de altă parte, Autocad este cel mai
răspândit program CAD care, în 2D, echivalează programul SolidWorks.
Pentru a salva desenele ca poze, se poate folosi formatul *.JPG sau *.TIFF. Se
recomandă folosirea celui din urmă pentru a păstra cât mai bine calitatea imaginii.
62
63
3. Exemplu de proiectare a blocurilor hidraulice cu SOLIDWORKS
În capitolele anterioare s-a prezentat pe scurt programul SolidWorks și câteva

tehnici de bază folosite în proiectare. Utilizând și îmbogățind aceste cunoștințe se va
prezenta ca aplicație prorie proiectarea unor blocuri hidraulice cu cilindri folosite pentru
acționarea supapelor chiulasei de la motoare mari.
Se recomandă parcurgerea exercițiilor anterioare, deoarece în continuare
explicațiile vor fi mai rare scopul fiind familiarizarea cu mediul CAD, încercarea de a
găsi comenzile potrivite pentru a atinge scopul propus.
Se propune folosirea Help-ului în paralel cu realizarea elementelor pentru o mai bună
înțelegere a comenzilor și a stilului de lucru.
Cele prezentate în continuare prezintă o soluție, dar nu și unica soluție. Fiind un
program foarte flexibil, ceea ce se prezintă aici se poate realiza în nenumărate moduri.
Soluția prezentată nu este nici cea mai simplă, nici cea mai practică. Este o soluție. Cu
avansarea în domeniul proiectării cu ajutorul programului de CAD, utilizatorul va avea
64
propriul stil de lucru, care, cu timpul se poate îmbunătății în așa fel încât să aibă un
avantaj foarte mare în fața celorlalți proiectanți.
3.1. Prezentarea problemei rezolvate

Pentru orice proiect făcut în CAD este necesar cunoașterea problemei în sine,
din punct de vedere ingineresc:
- Ce se dorește a fi proiectat;
- Unde va fi folosit;
- În ce condiții se va utiliza;
- Scopul, utilitatea piesei;
- Suma de bani alocați;
- etc.
Proiectul prezentat a fost elaborat în cadrul Laboratorului de Acționări Hidraulice
și Pneumatice, pentru a studia și controla mișcarea supapelor unei chiulase cu
acționare electrohidraulică (VVT).
Primul pas este realizarea blocului hidraulic, după care se construiește întreg
ansamblul. Scopul este de a arăta necesitatea, simplitatea, rapiditatea și eficiența
folosirii unui program de CAD în proiectarea reală, pentru scopuri industriale.
Informațiile prezentate constituie părți ale unei cereri de brevet de invenție
referitoare la sistemele de distribuție electrohidraulice. Ansamblul general al blocului
hidraulic echipat cu senzori, traductoare, actuatoare și servovalva electrohidraulică este
prezentat în figura 12.
65
Fig. 12. Ansamblul sistemului de distribuție electrohidraulic (vedere parțială)
3.2. Concepția blocului hidraulic
În domeniul acționărilor hidraulice și pneumatice, avantajul cel mai important al

unui program CAD 3D parametric precum SolidWorks constă la proiectarea blocurilor
hidraulice. Înainte de apariția acestei generații de programe 3D, aceste piese erau o
provocare pentru mulți proiectanți. Provocarea era majoră deoarece nefiind posibilă
verificarea găurilor în spațiu, de multe ori acestea se executau greșit, ca poziție sau
adâncime. Astăzi totul se realizează mult mai simplu, verificarea găurilor fiind nu numai
posibilă, ci și foarte ușoară. Blocul hidraulic prezentat în acest exercițiu este o piesă de
dimensiuni reduse și grad de dificultate mediu (fig. 13).
66
Fig. 13. Vedere spațială a blocului hidraulic

Într-o primă fază, considerăm că dispunem numai de desenul de execuție al blocului,
sub formă de desen de execuție clasic (fig.14 și 15). După acest model se va realiza
proiectul tridimensional și se vor genera automat desenele de execuție.
67
Fig.14. Desen de execuție clasic pentru blocul hidraulic (a)

68
69
Realizarea modelului se face urmând următorii pași:

 Se deschide un document nou, tip Part.
 Se folosește planul Top pentru schițarea unui patrulater, cu centrul pe OZ, 7,5
mm față de origine - Center Rectangle.
70
Se realizează o gaură filetată M5, pe adâncimea de 12,4 mm, filetul pe 10 mm:

 Se selectează fața (Top) → Features → Hole Wizard → se introduc parametrii
→ .
71
 Se așează gaura în poziția dorită la Feature Manager → M5 Tapped Hole1 →

Sketch (primul din listă) → Click dreapta → Edit Sketch.
 Se așează punctul (centrul găurii) în locul dorit cu Sketch → Smart Dimension.
Se cotează distanța intre origine și punct, respectiv intre muchie și punctul respectiv.
 Se vor realiza celelalte trei găuri, toate cu adâncimea 10/12,4, respectând cotele:
72
73
 Pe aceeași față se realizează o schiță simetrică față de OZ, cu 3-3 găuri.
 Se găurește în totalitate blocul cu Extruded Cut (selectând interiorul găurilor

schițate).
Se va crea un plan de simetrie, la jumătatea blocului. Acesta va ajuta la
realizarea condițiilor de simetrie în ceea ce urmează în continuare:
 Features Toolbar → Reference Geometry → Plane → Distanța față de suprafața
superioară a blocului: jumătatea grosimii blocului: 70/2=35 mm.
74
 În Feature Manager acest plan (Plane2) se va

redenumi: Se selectează textul → se va apăsa tasta
F2 de pe tastatura sau click dreapta → Properties →
Name → midplane.
Acest procedeu se poate utiliza la fiecare
element din Feature Manager. Marele avantaj este
când avem o dimensiune, care trebuie modificată mai
des. Pentru a nu-l căuta între toate elementele, se
poate evidenția.
 După creare, planul se ascunde pentru a nu îngreuna desenul: Se selectează
planul de pe desen → Hide.
Acesta se poate „arăta” întotdeauna din Feature Manager → Click dreapta → Show.
75
 Se repetă procedura de creare unui plan nou (Plane3), la distanța de 16 mm de

suprafața superioară (folosită și anterior).
 Selectând planul 3 se schițează un cerc Ø40, cu originea în centrul găurii de
Ø34.
 Se folosește opțiunea Section View pentru a secționa blocul la jumătatea

găurii (-47 mm de la origine).
 Se selectează ultima schiță făcută și se extrudează pe direcția axei OY, pe o

grosime de 8 mm.
 După aplicație, se ascunde planul.
76
Deoarece mai avem o gaură, în care avem

un canal simetric față de cel realizat
anterior, se va folosi comanda de oglindă.
Știind că planul drept trece prin
origine, care conține și axa de simetrie,
facem concluzia ca acest plan este planul
de simetrie al blocului.
 Se selectează planul Right din
Feature Manager împreună cu canalul
realizat. Selecțiile se fac împreună cu
apăsarea tastei Ctrl.
 Se selectează din Features Toolbar → Mirror.
Se precizează că multe trăsături (Feature) au fost colorate pentru o vizualizare mai
ușoară. Momentan această proprietate nu se ia în considerare, deși ele apar pe poze.
77
În continuare se vor realiza cele 14 găuri de Ø8 mm,

conform desenului de execuție. Se execută următorii pași:
 Se selectează fața pe care urmează să fie pusă gaura.
 Se selectează opțiunea Feature Manager → Hole

Wizard → Hole type → Hole.
 Se setează dimensiunea burghiului: Ø8,0 și adâncimea.
 Din Feature Manager se editează prima schiță și se
așează gaura la cotele cerute.
Se observă că dacă se fac găurile succesiv, va trebui
schimbată numai adâncimea, celelalte proprietăți fiind
constante.
78
 Se salvează documentul cu denumirea „Bloc hidraulic”.

 Față de Plane3 se va realiza încă un plan, la distanța de 39 mm.
 Pe acesta se realizează ca schiță un cerc de Ø40 mm.
 Cercul se extrudează pe o adâncime de 8 mm.
 Cu comanda Mirror se copiază pe cealaltă gaură.
În timpul dimensionării blocului s-a
făcut o greșeală: dimensiunea porțiunii
dintre alezaj și fața blocului este prea
subțire.
Pentru a remedia problema ar exista mai
multe variante. Cea mai „simplă” ar fi
refacerea schiței care stă la baza blocului hidraulic. În acest caz însă, găurile s-ar
deplasa deoarece poziția lor depinde și de cotele de gabarit.
O variantă mai simplă dar nu la fel de elegantă ar fi completarea blocului cu
grosimea necesară cu Extruded Boss/Base. Important este activarea căsuței Merge
79
result pentru ca partea adăugată să facă aibă aceeași proprietăți de material ca și

blocul. Astfel, blocul nou va fi considerat omogen.
 Pe fața blocului care se dorește extinderea se realizează o schiță care să fie

baza extrudării.
 Se vor schița cercuri în jurul găurilor existente și se extrudează suprafața dintre
aceștia cu 5 mm. Astfel, după extrudare nu s-au astupat găurile realizate anterior.
 Se șanfrenează la 2x20° muchiile selectate în poza de
mai jos cu comanda: Features Toolbar → Chamfer → Click pe
muchie .
 Atenție cu direcția șanfrenului. La unele muchii, trebuie
activată opțiunea Flip direction.
80
Se realizează 7 găuri filetate M20x1,5, adâncime 14,5 mm,

adâncime filet 10mm. pentru dopuri și racorduri. Aceștia vor
avea centrul exact în centrul găurii canalului.
 Se va utiliza comanda Feature Manager → Hole

Wizard.
 După realizarea găurii filetate pe fața dorită a cubului,
se editează prima schiță din componența elementului
M20x1.5 Tapped Hole și se trage pe perimetrul găurii. Cu
butonul stâng al mouse-ului încă activat, după câteva clipe
apare schița cercului, și punctul se poate trage în mijlocul
găurii.
81
 Muchia celor patru găuri M5 se va teși la 0,5x45°

 Se vor șanfrena muchiile celor patru alezaje de prindere a blocului la 1x45°.
 Se șanfrenează muchia canalului albastru, roșu și galben la 1x45°.
 Pe fața inferioară a blocului se realizează schița de mai jos:
 În Feature Manager se setează vizibilitatea schiței: Show.
82
 Se realizează 4 găuri filetate M6, 20/23 mm și se plasează pe cerc conform celor

de mai jos:
 Cele patru găuri filetate se vor copia și pe fața superioară, planul de simetrie fiind
planul midplane.
 Selectând ultimul element din Feature Manager (Mirror) se vor copia cele opt
găuri pe partea stângă, planul de simetrie fiind planul Right.
 Se selectează schița pe baza căruia s-au făcut cele patru găuri filetate și se
ascunde cu comanda Hide.
 Se realizează șanfrenul celor 16 găuri filetate (0,5x45°).
 Se salvează modelul.
În continuare se va folosi desenul de mai jos pentru crearea locașului unui drosel
de tip cartuș furnizat de corporația Parker Hannifin.
83
Locația droselului va fi canalul verde, pe lateralul blocului hidraulic. Deși acolo s-

a creat deja o gaură filetată pentru un dop, acesta nu se va șterge.
 După selectarea găurii filetate, se va folosi comanda Suppress.
Acesta este o opțiune de a „scăpa” de elementele nedorite fără a le șterge. Dacă
oricând va fi nevoie de ele, se pot aduce înapoi cu comanda Unsuppress.
În încheierea proiectului se recomandă ca elementele care au fost „șterse” prin
acest procedeu să fie șterse în totalitate pentru a nu îngreuna desenul sau utilizarea
acestuia de către un alt beneficiar.
Pentru a crea locașul necesar droselului, conform desenului de mai sus, primul
pas este setarea planului de referință care, în cazul de față este cu 0,79 mm (Max.) mai
adânc decât fața paralelipipedului. Toate celelalte dimensiuni vor fi corelate cu această
suprafață. Desenul final arată ca în figura de mai jos.
84
85
ACTIVITATEA II.4.b
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE TEORETICE

SPECIFICE MODELĂRII MATEMATICE ŞI SIMULĂRII
NUMERICE A SAHP
- CUPRINS -
1. Definire şi clasificare ............................................................................. 2

2. Probleme de studiu şi metode de rezolvare ............................................ 7
3. Modelarea matematică, analiza liniarizată, simularea
numerică şi optimizarea dinamicii servomecanismelor
hidraulice instalate în condiţii ideale ................................................ 7
3.1. Formularea problemei ................................................................. 8
3.2. Modelarea matematică ................................................................ 8
3.3. Analiza liniarizată ....................................................................... 20
3.4. Metode de mărire a stabilităţii servomecanismelor
mecanohidraulice .................................................................... 31
Aplicaţia 1. Metodă de liniarizare a caracteristicii
distribuitoarelor cu centrul închis critic..................................................... 41
4. Neliniarităţi specifice servomecanismelor ............................................. 50
4.1. Distribuitor cu acoperire pozitivă ................................................ 59
4.2. Distribuitor cu limitarea cursei .................................................... 60
4.3. Jocuri în lanţul de comandă şi în lanţul de execuţie .................... 60
5. Modelarea matematică, analiza liniarizată şi simularea
numerică a dinamicii servomecanismelor mecanohidraulice
instalate în condiţii reale ................................................................... 63
5.1. Formularea problemei ................................................................. 63
5.2. Modelarea matematică a sistemului ............................................ 64
5.3. Stabilirea funcţiei de transfer a sistemului .................................. 66
5.4. Studiul numeric al stabilităţii sistemului prin
criteriul algebric ..................................................................... 71
5.5. Simularea numerică ..................................................................... 76
1
1. DEFINIRE ŞI CLASIFICARE
Servomecanismele sunt sisteme automate de reglare a poziţiei. Aceeaşi

denumire este utilizată în practică şi pentru sistemele de reglare automată a forţei
sau momentului.
Servomecanismele hidraulice şi pneumatice utilizează elemente de
execuţie hidraulice, respectiv pneumatice. Ele sunt larg utilizate în practică pentru
amplificarea forţei sau momentului, având ca principală caracteristică proporţio-
nalitatea dintre mărimea de intrare (poziţie sau tensiune) şi mărimea de ieşire
(poziţie, forţă sau moment) în regim staţionar.
Principalele avantaje oferite de aceste sisteme sunt:
- amplificare mare în putere;
- comportare dinamică excelentă;
- putere specifică superioară tuturor celorlalte tipuri de servomecanisme.
Ca urmare, aplicaţiile servomecanismelor hidraulice şi pneumatice sunt
extrem de diverse, ele fiind încorporate în:
- sistemele de direcţie ale autovehiculelor şi utilajelor mobile de toate
tipurile, ale submarinelor, navelor, aeronavelor, rachetelor şi
vehiculelor spaţiale;
- regulatoarele de turaţie şi putere ale tuturor maşinilor de forţă
moderne;
- sistemele de prelucrare prin copiere ale maşinilor-unelte;
- dispozitivele de reglare ale transmisiilor hidrostatice şi hidrodinamice;
- simulatoarele de solicitări dinamice performante;
- sistemele de reglare automată a grosimii laminatelor;
- sistemele de frânare ale tuturor tipurilor de autovehicule şi utilaje
mobile, grele sau rapide şi materialului rulant;
- suspensiile active şi stabilizatoarele anti-ruliu şi anti-tangaj ale auto-
vehiculelor;
- sistemele de conducere automată a tirului pieselor de artilerie, a
staţiilor de radiolocaţie şi a altor echipamente militare;
- sistemele tehnologice ale tractoarelor şi maşinilor agricole etc.
Principalul dezavantaj al servomecanismelor hidraulice şi pneumatice îl
constituie cerinţele tehnologice relativ înalte.
Un servomecanism conţine cel puţin o legătură de reacţie, corespunzătoare
mărimii reglate. În practică se întâlnesc şi alte legături de reacţie numite
"adiţionale", necesare pentru mărirea stabilităţii sau preciziei, sau pentru realizarea
unor funcţii secundare. De exemplu, servomecanismele direcţiei autovehiculelor
conţin o reacţie principală de poziţie şi o reacţie internă care conferă
conducătorului "senzaţia de drum" şi asigură revenirea automată a roţilor la poziţia
normală după viraje.
2
Cel mai important criteriu de clasificare a servomecanismelor hidraulice şi

pneumatice este tipul legăturii de reacţie principale utilizate. Din acest punct de
vedere, există două mari categorii de servomecanisme:
a) cu reacţie mecanică;
b) cu reacţie electrică.
Reacţia mecanică poate fi:
- rigidă, realizată prin pârghii, angrenaje, cabluri, came, lanţuri etc.;
- elastică, realizată prin resoarte elicoidale, lamelare, discoidale,
tubulare, spiralate etc.;
- hidromecanică, realizată prin motor hidraulic volumic rotativ.
Reacţia electrică poate fi de poziţie, de forţă sau de moment, analogică sau
numerică.
Structura servomecanismelor hidraulice cu reacţie mecanică este
exemplificată în figurile 1...6. Se prezintă în paralel schemele hidraulice
echivalente şi schemele bloc informaţionale.
Fig. 1. Schema de principiu a unui servomecanism mecanohidraulic

cu reacţie mecanică rigidă realizată printr-o pârghie.
Fig. 2. Schema bloc a unui servomecanism cu reacţie mecanică

rigidă realizată printr-o pârghie.
3
Fig. 3. Schema de principiu a unui servomecanism cu reacţie de forţă.
Fig. 4. Schema bloc a unui servomecanism cu reacţie de forţă.
Fig. 5. Schema de principiu a unui servomecanism cu reacţie hidromecanică.
4
Fig. 6. Schema bloc a unui servomecanism cu reacţie hidromecanică.
Clasificarea structurală a servomecanismelor mecanohidraulice cu intrare

mecanică se face din punctul de vedere al modului în care se realizează legătura de
reacţie şi compararea semnalului de intrare cu cel de ieşire.
Intrarea mecanică poate fi de poziţie sau de forţă. Precizia deosebită
specifică anumitor aplicaţii (de exemplu, servocomenzilor de zbor) exclude, în
principiu, utilizarea servomecanismelor cu intrare de forţă şi reacţie elastică.
Totuşi, reacţia elastică este utilizată la unele servomecanisme speciale cu intrare
dublă (de poziţie şi de forţă).
Din punct de vedere cinematic, servomecanismele cu intrare mecanică de
poziţie se clasifică în două categorii: cu corp fix; cu corp mobil.
a) Servomecanismele cu corp fix sunt caracterizate prin faptul că bucşa
distribuitorului este solidară cu corpul cilindrului hidraulic, care este fix sau
oscilant. Măsurarea continuă a poziţiei pistonului motorului hidraulic şi
compararea acesteia cu semnalul de intrare se realizează uzual printr-un sistem de
pârghii. Cea mai simplă structură de acest tip este indicată schematic în figura 14.7.
Sistemul prezintă avantajul utilizării unor racorduri flexibile puţin
solicitate cinematic, deoarece eventualele oscilaţii ale corpului au o amplitudine
redusă. În acelaşi timp, masa părţii mobile a servomecanismului este neglijabilă în
raport cu masa acţionată.
Principalele dezavantaje ale acestui sistem sunt gabaritul mare şi precizia
de execuţie deosebită a sistemului de pârghii.
Sistemul analizat este folosit într-o măsură mai mare decât cel cu corp
mobil. Un exemplu tipic de aplicaţie se întâlneşte la servomecanismele SAMM
7111A ce echipează elicopterul IAR - 330 produs de I.C.A. Braşov.
Există posibilitatea de a solidariza bucşa distribuitorului cu pistonul
motorului hidraulic. Această soluţie este larg răspândită în construcţia
servomecanismelor pentru reglarea capacităţii pompelor cu pistoane axiale datorită
simplităţii aparente, dar prezintă următoarele dezavantaje: acces dificil la
distribuitor; complexitate constructivă excesivă a dispozitivelor care realizează
funcţiile secundare ale servomecanismului. Racordurile motorului fiind amplasate
în tija pistonului acestuia, întreg sistemul este relativ complicat. Un exemplu tipic îl
constituie servomecanismul BU 1 A, utilizat pe unele avioane din seria MIG.
5
b) Servomecanismele cu corp mobil au bucşa distribuitorului solidară cu

corpul cilindrului hidraulic (fig. 8), reacţia de poziţie rigidă fiind asigurată implicit.
Mişcarea de urmărire a sertarului de către bucşă se realizează prin deplasarea relati-
vă a celor două piese. Astfel nu mai este necesar un sistem de pârghii complicat şi
costisitor, dar există următoarele dezavantaje:
- racordarea generatorului hidraulic fix la corpul mobil trebuie realizată
prin tuburi flexibile de lungime relativ mare, pentru a evita solicitarea lor la
oboseală, corespunzătoare cursei corpului servomecanismului; este posibilă
înlocuirea tuburilor flexibile prin racorduri telescopice şi orientabile, dar soluţia
este relativ rigidă;
- masa corpului mobil nu poate fi neglijabilă faţă de cea a sarcinii.
Aceste dezavantaje nu limitează totuşi utilizarea servomecanismelor cu
corp mobil în diferite domenii ale aeronauticii, utilajelor mobile, navelor etc.
Fig. 7. Servomecanism mecanohidraulic cu corp fix.
6
Fig. 8. Servomecanism mecanohidraulic cu corp mobil.
2. PROBLEME DE STUDIU ŞI METODE DE REZOLVARE
Ca orice sistem automat, servomecanismele trebuie studiate din punctul de

vedere al stabilităţii şi preciziei. Rezolvarea acestor probleme se face pornind de la
modelarea matematică realistă, cu metodele teoriei sistemelor automate,
considerând atât modelele liniarizate cât şi modelele neliniare.
În acest capitol, tratarea neliniarităţilor se face prin procedeul simulării
numerice cu limbaje specializate.
Validarea modelelor matematice propuse a fost efectuată prin confruntarea
rezultatelor simulărilor numerice cu cele experimentale, obţinute în condiţii tehnice
deosebite.
Lucrarea conţine atât metodologia de validare experimentală a rezultatelor
teoretice, cât şi metode de sinteză (proiectare) specifice, bazate pe utilizarea
calculatoarelor numerice.
3. MODELAREA MATEMATICĂ, ANALIZA

LINIARIZATĂ, SIMULAREA NUMERICĂ ŞI
OPTIMIZAREA DINAMICII SERVOMECANISMELOR
HIDRAULICE INSTALATE ÎN CONDIŢII IDEALE
3.1. Formularea problemei
Elaborarea unei metodologii de proiectare sistemică a servomecanismelor

hidraulice necesită, pe de o parte, caracterizarea dinamică a servomecanismelor
instalate în condiţii ideale şi, pe de altă parte, cercetarea influenţei condiţiilor reale
de instalare.
7
Acest capitol este consacrat studierii detaliate a comportării dinamice a

servomecanismelor hidraulice instalate în condiţii ideale. Principalul obiectiv al
studiului este determinarea teoretică a influenţei cantitative a parametrilor
constructivi asupra preciziei şi stabilităţii.
Concluziile practice rezultate din această analiză sunt suficiente pentru
proiectarea servomecanismelor destinate aplicaţiilor în care influenţa rigidităţilor
de ancorare şi de comandă este neglijabilă.
În cadrul modelării matematice s-a pornit de la studiul fenomenelor
nepermanente asociate curgerii lichidelor prin elementele servomecanismelor. În
acest scop a fost definită ecuaţia continuităţii în forma specifică sistemelor de
acţionare hidraulică. Relaţia obţinută a fost aplicată subsistemului format dintr-un
distribuitor şi un motor hidraulic liniar. În continuare, au fost studiate ecuaţia de
mişcare a pistoanelor motoarelor hidraulice liniare şi ecuaţia comparatoarelor
mecanice.
S-au constituit astfel două sisteme de ecuaţii care descriu comportarea
dinamică a unui servomecanism instalat in condiţii ideale: unul liniar şi celălalt
neliniar, principala neliniaritate fiind inclusă în caracteristica distribuitorului.
A doua parte a acestui capitol a fost rezervată determinării funcţiei de
transfer şi a condiţiilor de stabilitate, precum şi studiului prin simulare numerică a
răspunsului servomecanismelor la semnale standard.
În continuare s-a studiat influenţa unor neliniarităţi tipice asupra stabilităţii
şi preciziei servomecanismelor, utilizând procedeul simulării numerice.
Ultima parte a acestui capitol tratează influenţa condiţiilor reale de
instalare asupra comportării dinamice a servomecanismelor mecanohidraulice.
3.2. Modelarea matematică
a) Ecuaţia de continuitate corespunzătoare mişcărilor nepermanente

din sistemele hidraulice de acţionare
Se consideră un sistem de acţionare hidraulică elementar (fig. 14.9) format
dintr-o pompă volumică liniară şi un motor volumic liniar. Caracteristica
fundamentală a lichidului utilizat pentru transmiterea puterii este compresibilitatea.
Datorită acesteia răspunsul motorului la un semnal oarecare aplicat pompei nu este
instantaneu, întârzierea fiind necesară pentru variaţia presiunii în volumul de lichid
V delimitat de cele două pistoane şi de cei doi cilindri.
8
Fig. 9. Schema unui sistem de acţionare hidraulică elementar.
Pentru a determina legea de variaţie a presiunii în spaţiul menţionat în

cursul unui regim tranzitoriu, se admite că în intervalul de timp infinit mic t,

pistonul pompei parcurge distanţa x1 în sensul pozitiv al axei Ox cu viteza v 1 ,
producând variaţia volumului V cu
V1  V t   V 0   x 1  A1   v 1t  A1  Q1t  0 (1)

Deplasarea pistonului motorului în sensul pozitiv al axei Ox cu viteza v 2
produce în acelaşi interval de timp variaţia volumului V cu
V2  Vt   V0   x 2 A 2  v 2 t  A 2  Q 2 t  0 (2)
Dacă se consideră simultan efectele pompei şi motorului, variaţia totală a
volumului V în intervalul de timp t este:
V  V1  V2  Q 2  Q1   t (3)
În condiţii izoterme, variaţia presiunii, p  pt   p0  , provocată de

variaţia de volum V, este proporţională cu modulul de elasticitate (izoterm) al
lichidului, :
V
p    (4)
V
Din ultimele două relaţii rezultă:
p 
  Q 2  Q1  (5)
t V
Când t  0 se obţine:
9
dp 
 Q1  Q 2  (6)
dt V
Aceasta este ecuaţia de continuitate scrisă în forma adecvată sistemelor de
acţionare hidraulică în care nu se consideră influenţa undelor de presiune. În
interpretarea şi utilizarea acestei ecuaţii sunt utile următoarele observaţii:
a) presiunea de refulare a pompei este o mărime derivată, depinzând de
diferenţa dintre debitul refulat de pompă şi cel admis în motor;
b) derivata presiunii în raport cu timpul este proporţională cu raportul
dintre modulul de elasticitate al lichidului şi volumul de lichid supus variaţiilor de
presiune între pompă şi motor;
c) modulul de elasticitate efectiv al lichidelor utilizate în sistemele de
acţionare hidraulică variază între 4000 şi 7000 bar, în funcţie de conţinutul de aer şi
de rigiditatea racordului dintre pompă şi motor.
Volumul de lichid supus variaţiilor de presiune variază în limite largi;
pentru o valoare uzuală de 0,4 - 0,7 l, raportul  / V  este de ordinul 10 N/m . Ca
12 5
urmare, diferenţe mici între debitul pompei şi debitul motorului conduc la valori
mari ale derivatei presiunii în raport cu timpul, conferind sistemelor de acţionare
hidraulică o viteză de răspuns superioară altor tipuri de sisteme de acţionare,
îndeosebi în domeniul sarcinilor inerţiale mari.
b) Rigiditatea hidraulică
Raportul  / V care intervine în ecuaţia continuităţii are o semnificaţie
majoră în dinamica sistemelor de acţionare hidraulică, deoarece poate fi asociat cu
rigiditatea mecanică a coloanelor de lichid supuse unor variaţii importante de
presiune.
Se consideră un cilindru hidraulic cu simplu efect format dintr-un cilindru
de rigiditate practic infinită şi un piston a cărui etanşare faţă de cilindru este practic
perfectă. Lichidul din cilindru este omogen şi se află la presiunea p0 impusă de o
forţă F0 exercitată asupra pistonului de arie Ap (fig. 10). O forţă suplimentară F
aplicată pistonului provoacă deplasarea acestuia pe distanţa z care depinde de
elasticitatea lichidului; aceasta poate fi exprimată prin mărimea
p
 (7)
V
V
numită "modul de elasticitate izoterm". În condiţiile menţionate,
F
p  (8)
Ap
şi
10
V   A p z (9)
astfel că expresia modulului de elasticitate devine:

VF
 (10)
A 2p z
Fig. 10. Schemă de calcul a rigidităţii Fig. 11. Cilindru hidraulic cu dublu efect şi
hidraulice. tijă bilaterală.
Prin definiţie, "rigiditatea hidraulică" a lichidului dintr-un cilindru

hidraulic cu simplu efect este raportul
F  2
Rh   Ap (11)
z V
În cazul unui cilindru hidraulic cu dublu efect şi tijă bilaterală, comandat
printr-un distribuitor cu 4 căi şi centrul închis critic, având orificiile împerecheate
şi simetrice (fig. 11), dacă sertarul se află în poziţie neutră (x = 0), presiunile în
camerele de volum variabil ale cilindrului sunt practic egale cu jumătate din
presiunea de alimentare. Cele două coloane cilindrice de lichid pot fi asimilate cu
două resoarte ale căror rigidităţi se calculează cu relaţia (11):
 2
R h1  Ap (12)
V1
 2
R h2  Ap (13)
V2
O forţă suplimentară F aplicată uneia dintre tijele cilindrului provoacă
comprimarea suplimentară a lichidului dintr-o cameră şi destinderea parţială a
lichidului din cealaltă cameră:
11
F  F1  F2  R h1  z  R h 2  z  z R h1  R h 2  (14)

Prin definiţie, "rigiditatea hidraulică totală echivalentă a cilindrului
hidraulic" este raportul:
F   2  1 1 
Rh   R h1  R h 2  A 2p  A p    A 2p    (15)
z V1 V2  V1 V2 
Volumele camerelor pot fi calculate în funcţie de poziţia pistonului în
raport cu originea sistemului de referinţă, aleasă la jumătatea cursei, zmax:
V1  ( z max  z )  A p (16)
V2  ( z max  z )  A p (17)
Expresia rigidităţii hidraulice totale a cilindrului hidraulic devine:

 1 1 
R h    A 2p    (18)
 A p z max  z  A p z max  z  
Se constată că rigiditatea hidraulică totală depinde de poziţia pistonului în
cilindru. Derivata rigidităţii hidraulice,
R h  1 1  2z  z max
   Ap   2
   Ap (19)
z  z max  z  z max  z   z max  z 2 z max  z 2
2
se anulează pentru z = 0, punct în care a doua derivată este pozitivă. Rezultă că

rigiditatea hidraulică totală este minimă când pistonul se află în poziţia neutră,
volumele celor două camere fiind egale :
V1  V2  V0  A p  z max (20)
Expresia rigidităţii hidraulice totale capătă forma finală:

 2
Rh  2 Ap (21)
V0
Pentru a evidenţia cantitativ influenţa poziţiei pistonului asupra mărimii
rigidităţii hidraulice, se consideră o expresie adimensională a acesteia obţinută prin
împărţirea relaţiilor (10) şi (21):
1 1 1  1
Rh     (22)
2 1 z 1 z  1 z2
12
S-a notat cu z deplasarea relativă a pistonului, z /zmax. Variaţia acestei

mărimi în funcţie de cursa adimensională a pistonului este reprezentată în figura
12. Se constată că în jurul poziţiei neutre a pistonului variaţia rigidităţii hidraulice
adimensionale este foarte mică. De exemplu, pentru z = 0,2 rezultă Rh = 1,04.
Fig 12. Variaţia deplasării relative a pistonului în funcţie de

cursa adimensională a acestuia.
Dacă se adaugă la volumele camerelor cilindrului hidraulic volumele

racordurilor distribuitorului, această variaţie este şi mai mică. Ca urmare, în studiul
stabilităţii unui servomecanism mecanohidraulic, ale cărui oscilaţii se produc în
jurul poziţiei neutre a pistonului, rigiditatea hidraulică poate fi considerată practic
constantă.
Rigiditatea hidraulică este o mărime fundamentală în dinamica sistemelor
de acţionare hidraulică deoarece influenţează direct pulsaţia naturală şi factorul de
amortizare ale acestora.
c) Ecuaţia de continuitate pentru subsistemul distribuitor - motor
hidraulic liniar
Se consideră subsistemul format dintr-un distribuitor cu patru căi şi centrul
închis critic şi un motor hidraulic liniar real (cu pierderi hidraulice şi mecanice), cu
tijă bilaterală şi camere egale (fig. 13).
Se aplică ecuaţia de continuitate sub forma stabilită anterior celor două
spaţii de volum variabil realizate între motor, distribuitor şi racordurile dintre ele.
Se admite că sarcina motorului este pozitivă, deci se asociază sensul
pozitiv al diferenţei de presiune dintre camerele motorului cu o forţă rezistentă
orientată în sens contrar mişcării pistonului. Debitul furnizat motorului de
distribuitor, Q1, provoacă mişcarea pistonului prin comprimarea lichidului din
camera activă acoperind scurgerile interne şi externe ale motorului:
dz V1 dp1
Q1  c ip p1  p 2   c ep p1  A p   (23)
dt  e dt
unde: cip este coeficientul de scurgeri interne ale motorului; cep - coeficientul de
scurgeri externe ale motorului; p1 - presiunea din camera de admisie a motorului;
p2 - presiunea din camera de evacuare a motorului; Ap - aria utilă a pistonului; z -
13
poziţia pistonului în raport cu originea sistemului de referinţă ataşat motorului; V1 -

volumul de lichid al camerei de admisie a motorului şi racordului corespunzător;
e - modulul de elasticitate echivalent al lichidului.
Fig. 13. Subsistemul format dintr-un distribuitor cu patru căi şi

centrul închis critic şi un motor hidraulic liniar real.
S-a admis că scurgerile interne şi externe se produc în regim laminar, deci

sunt proporţionale cu diferenţele de presiune care le produc.
În cazul camerei de evacuare a motorului,
dz V dp
Ap  c ip p1  p 2   Q 2  c ep  p 2  2  2 (24)
dt  e dt
unde Q2 este debitul evacuat prin distribuitor, iar V2 este volumul camerei de
evacuare a motorului şi al racordului corespunzător.
Volumele celor două camere variază liniar şi în opoziţie:
V1 t   V01  A p  z (25)
V2 t   V02  A p  z (26)
În aceste relaţii, V01 şi V02 reprezintă volumele iniţiale ale camerelor (la
momentul t = 0).
Din punctul de vedere al comportării dinamice a motorului, poziţia iniţială
cea mai dezavantajoasă a pistonului corespunde egalităţii celor două volume
variabile:
14
V01  V02  V0  Vt / 2 (27)
unde Vt este volumul total de lichid supus variaţiilor de presiune în motor şi în

racordurile acestuia.
În scopul micşorării numărului variabilelor se însumează cele două ecuaţii
de continuitate rezultând:
dz V1 dp1 V2 dp 2
Q1  Q 2  2c ip p1  p 2   c ep p1  p 2   2A p     (28)
dt  e dt  e dt
În calculul ultimilor doi termeni se utilizează relaţiile (14.25) şi (14.26):
V1 dp1 V01 dp1 A p z dp1
     (29)
 e dt  e dt  e dt
V2 dp 2 V02 dp 2 A p z dp 2
     (30)
 e dt  e dt e dt
Rezultă:
V1 dp1 V2 dp 2 V0 d Apz d
     p1  p 2    p1  p 2  (31)
 e dt  e dt  e dt  e dt
Dacă distribuitorul este simetric (cazul uzual) căderile de presiune pe cele
două drosele realizate între umerii sertarului şi bucşă sunt practic egale,
ps  p1  p 2  pT  p 2 (32)
deci
ps  p1  p 2  ct. (33)
Ca urmare, ultimul termen din relaţia (31) se anulează şi ecuaţia de

continuitate echivalentă a distribuitorului şi motorului devine:
dz V0 d
Q1  Q 2  2c ip p1  p 2   c ep p1  p 2   2A p   p1  p 2  (34)
dt  e dt
Se introduce "debitul mediu al racordurilor",
Q1  Q 2
Q (35)
2
se notează cu
P  p1  p 2 (36)
15
căderea de presiune pe motor şi se introduce mărimea

c tp  c ip  c ep / 2 (37)
care reprezintă coeficientul total de scurgeri al motorului.

Ecuaţia de continuitate devine:
dz V0 dp
Q  c tp  P  A p    (38)
dt 2 e dt
Ţinând seama de expresia rigidităţii hidraulice a motorului, rezultă forma
finală a ecuaţiei de continuitate a subsistemului distribuitor - motor :
A 2p dp
Q  c tp  P  A p  z   (39)
R h dt
Dacă între racordurile motorului se amplasează un drosel pentru mărirea
stabilităţii servomecanismului, ecuaţia de continuitate trebuie să includă debitul
acestuia. În cazul regimului laminar,
Qd  K d P (40)
coeficientul droselului Kd fiind determinat obligatoriu pe cale experimentală.

Ecuaţia de continuitate devine:
A 2p 
Q  K l P  A p z  P (41)
Rh
unde
K l  c tp  K d (42)
este coeficientul de scurgeri al subsistemului distribuitor - motor - drosel de
amortizare.
d) Ecuaţia de mişcare a pistonului motorului hidraulic liniar
Forţa utilă dezvoltată de un motor hidraulic liniar asigură accelerarea şi
decelerarea elementelor mecanismului acţionat şi învingerea forţei tehnologice pe
care o opune acesta. Ecuaţia de mişcare a părţii mobile a motorului (pistonul sau
corpul) este
z 
1
Fp  Ff  Fr  (43)
m
în care: m este masa ansamblului mobil redusă la tija pistonului sau la corp; Fp -
forţa de presiune dezvoltată de motor; Ff - forţa de frecare a motorului; Fr - forţa
rezistentă a mecanismului acţionat; z - poziţia părţii mobile a motorului hidraulic
faţă de un reper fix.
16
Forţa teoretică dezvoltată de un motor simetric este

Fp  A p  P (44)
unde Ap este aria utilă a pistonului.

Forţa de frecare a motorului este o mărime incertă, depinzând de numeroşi
factori: forţele care solicită lateral tija sau corpul, precizia de execuţie, presiunile
din camere etc.
J.F. Blackburn a calculat forţele laterale în anumite condiţii, caracterizate
prin absenţa contactului dintre piston şi camaşă. Cunoscând curgerea dintre aceste
piese este posibil să se determine prin calcul forţa de frecare. În cazul contactului
dintre cele două piese forţa de frecare este mult mai mare decât cea
corespunzătoare absenţei acestuia. Frecarea de contact apare practic întotdeauna şi
depinde de jocul dintre piston şi camaşă, căderea de presiune pe motor, viteza
pistonului etc.
Măsurarea directă a forţei de frecare este dificilă. Cercetările sistematice
întreprinse de T.J. Viersma au indicat influenţa majoră a preciziei de execuţie, a
calităţii suprafeţelor în mişcare relativă şi a valorilor presiunii în camerele de
volum variabil ale motorului. În absenţa acestor presiuni, frecarea este mult mai
mică decât în timpul funcţionării motorului. Chiar şi în cazul unei execuţii foarte
îngrijite, forţele de frecare sunt cuprinse uzual între 100 şi 500 N.
În prezent, singura soluţie de evitare practic totală a frecării este oferită de
lagărele hidrostatice realizate prin execuţia conică a pistonului şi bucşelor de
ghidare, ultimele fiind permanent alimentate cu ulei la presiune constantă. Această
soluţie necesită o tehnologie complexă şi tinde să fie evitată prin teflonarea
pistonului şi a bucşelor de ghidare a tijei.
În absenţa unor informaţii certe, teoretice sau experimentale, asupra forţei
de frecare care depinde de viteza pistonului Ffv , se admite că aceasta este compusă
dintr-o forţă de frecare uscată (Coulombiană), al cărei semn depinde de sensul de
mişcare al pistonului, şi dintr-o forţă de frecare vâscoasă proporţională cu viteza
pistonului (fig. 14):
Ffv  Ffu  Fff (45)
Dacă motorul este blocat, prima componentă (uscată) a forţei de frecare

poate lua orice valoare cuprinsă între valoarea maximă Ffu0 şi opusul acesteia,
 Ffu0. În general,
Ffu  z   Ffu 0 (46)
unde  = 1 pentru z  0 ,  = 1 pentru z  0 şi   1, 1 pentru z  0 .

Forţa de frecare vâscoasă (fluidă), Fff poate fi scrisă sub forma:
Fff  K ff  z (47)
17
constanta Kff fiind determinată experimental.
Fig. 14. Componentele forţei de frecare.
Dacă elementele de etanşare ale pistonului şi tijei se deformează sub

acţiunea forţelor de presiune, forţele de frecare variază odată cu diferenţele de
presiune care solicită aceste elemente. De exemplu, cercetările întreprinse de P.L.
d'Ancona asupra manşetelor elastomerice au indicat proporţionalitatea forţelor de
frecare cu diferenţa de presiune până la o valoare de circa 70 bar. În acest caz, se
introduce în relaţia (45) componenta
Ffp  K fp  P (48)
în care constanta Kfp trebuie determinată experimental.

Evaluarea forţei rezistente a mecanismului acţionat, Fr , este o operaţie laborioasă.
De exemplu, în cazul aeronavelor majoritatea forţelor rezistente sunt de natură
aerodinamică şi depind neliniar de poziţia suprafeţelor de comandă. În calcule
practice se aproximează frecvent forţa rezistentă cu o forţă de natură elastică:
Fe  K e  z (49)
în care constanta Ke se determină experimental. De asemenea, numeroase

servomecanisme au o sarcină esenţial elastică.
Elementele de amortizare vâscoasă introduc forţa
Fa  K a  z (50)
în care constanta Ka trebuie determinată experimental.

Forma completă a ecuaţiei de mişcare a pistonului motorului hidraulic şi
sarcinii este
18
z 
1
Fp  Ffv  Ffp  Fe  Fa  Fr  (51)
m
e) Ecuaţia comparatorului mecanic
Comparatorul mecanic realizează dependenţa funcţională dintre mărimea
de intrare y, mărimea de ieşire, z şi mărimea de comandă a distribuitorului, x.
În cazul servomecanismelor cu corp mobil, comparaţia dintre mărimea de
intrare şi de ieşire se face direct (fig. 8):
x  yz (52)
Servomecanismele cu corp fix realizează comparaţia printr-o pârghie cu
trei articulaţii (fig. 8). În cazul semnalelor de comandă a căror amplitudine este
comparabilă cu deschiderea maximă a distribuitorului, se poate admite că
deplasările articulaţiilor se produc în direcţii perpendiculare pe axa pârghiei,
considerată în poziţia de nul (fig. 15).
a) b) c)
Fig. 15. Schema comparatorului mecanic.
Efectul x  al unui semnal de comandă y (fig. 15,a) se determină din

asemănarea triunghiurilor CAA' şi CBB':
b
x  y (53)
ab
Efectul x  al unei deplasări z a pistonului motorului hidraulic rezultă din
asemănarea triunghiurilor BAA" şi BCC":
a
x    z (54)
ab
19
Dacă se admite principiul suprapunerii efectelor, rezultă următoarea

ecuaţie a comparatorului mecanic,
b a
x  x   x   y z (55)
ab ab
care poate fi scrisă sub forma
x y, z   y y  z z (55')
unde
b
y  (56)
ab
este factorul de amplificare cinematică a mărimii de comandă, iar
a
z  (57)
ab
este factorul de amplificare cinematică a mărimii de reacţie.
În numeroase cazuri practice, pârghia este simetrică (a = b) deci
y  z   (57')
şi
x y, z   y  z      (58)
S-a notat cu  factorul de amplificare cinematică a erorii de urmărire,
  yz (59)
Servomecanismele mecanohidraulice cu intrare multiplă utilizează sisteme
de pârghii caracterizate prin egalitatea (57) dar   0,5. Se poate demonstra că
această inegalitate este favorabilă din punctul de vedere al stabilităţii.
3.3. Analiza liniarizată
a) Stabilirea funcţiei de transfer

Se consideră un servomecanism mecanohidraulic cu corp fix (fig.14)
instalat în condiţii ideale.
Analiza liniarizată necesită utilizarea tuturor ecuaţiilor care constituie
modelul matematic sub o formă liniarizată:
- ecuaţia comparatorului mecanic,
x   y  z  (60)
20
- caracteristica liniarizată a distribuitorului,

Q  K Qx  x  K QP  P (61)
- ecuaţia de mişcare a pistonului,
z 
1
Fp  Fa  Fe  Fr  (62)
m
- ecuaţia de continuitate corespunzătoare subsistemului distribuitor - motor
hidraulic liniar,
A 2p 
Q  A p z  K l P  P (63)
Rh
- legea de variaţie a poziţiei articulaţiei de comandă în raport cu timpul,
considerată cunoscută,
y  y t  (64)
În ecuaţia de mişcare a pistonului s-a introdus o forţă rezistentă de tip
elastic,
Fe  K e  z (65)
ca o parte componentă dominantă a sarcinii; s-a considerat, de asemenea, o forţă

rezistentă adiţională, Fr , care poate fi de natură aerodinamică, gravitaţională etc.,
având caracter de mărime perturbatoare pentru sistemul de reglare automată a
poziţiei. Coeficientul de scurgeri, Kl , introdus în ecuaţia de continuitate, include
atât scurgerile interne şi externe, cât şi scurgerile prin droselul de amortizare dispus
în paralel cu racordurile motorului. Acest drosel constituie cel mai simplu
dispozitiv de mărire a stabilităţii servomecanismelor mecanohidraulice.
Se poate demonstra că efectul unei forţe de amortizare vâscoasă,
Fa  K a  z (66)
este echivalent cu efectul droselului. În acelaşi timp, cercetări experimentale

sistematice au evidenţiat valori foarte mici pentru coeficientul de amortizare, Ka , în
absenţa unor dispozitive speciale de stabilizare.
Funcţia de transfer a servomecanismului reprezintă transformata Laplace a
mărimii de ieşire, z şi transformata Laplace a mărimii de intrare, y:
z s 
H 0 s   (67)
ys 
Din ecuaţiile (61) şi (63) rezultă
21
A 2p 
K Qx x  K QP P  A p z  K l P  P (68)
Rh
sau
2
Ap
P  K Qx x  A p z  P  K QP  K l  (69)
Rh
Se notează cu
K P  K QP  K l (70)
coeficientul de influenţă a căderii de presiune pe motor.

Ultima ecuaţie devine
P  h2 K Qx  x  A p  z  P  K P 
R
(71)
Ap
Se aplică acestei ecuaţii transformata Laplace, în condiţii iniţiale nule,
sP 
Rh
K Qx x  s  z  A p  P  K P  (72)
A 2p
şi se ţine seama de expresia deschiderii distribuitorului conform ecuaţiei (14.60),
rezultând transformata Laplace a căderii de presiune pe motor:
  y  K Qx  z    K Qx  s  A p 
Ps   (73)
s  A 2p
KP 
Rh
Se explicitează în ecuaţia de mişcare expresiile forţelor,
z 
1
P  A p  K a  z  K e  z  Fr  (74)
m
şi se aplică ecuaţiei obţinute transformata Laplace în condiţii iniţiale nule,
rezultând:
s2  z 
1
P  A p  s  K a  z  K e  z  Fr  (75)
m
Se introduce în această ecuaţie expresia mărimii P(s), rezultând o relaţie
între mărimea de intrare, y(s), mărimea de ieşire, z(s) şi mărimea perturbatoare,
Fr(s):
22
 A2 
Ap  KQx    y  Fr  s p  KP 
zs   Rh 
mA 2
 K A 2
  K A 2

s3 p
 s2  mKP  a p   s A2p  e p  Ka KP   Ap KQx  Ke KP
Rh  Rh   Rh 
(76)
Dacă forţa perturbatoare este nulă, rezultă funcţia de transfer a
servomecanismului în raport cu mărimea de intrare:
z s  A p  K Qx   (77)
H 0 s   
ys  mA 2
 KA 2
  2 KeA 2

s3 p
 s 2  mK P  a p
  s A p 
   K a  K P   A p K Qx  K e K P
p
Rh  Rh   R h 
care poate fi scrisă şi sub forma

R h K Qx 
mA p
H 0 s  
K R K  R K R K K  R K  R K K
s 3   P 2 h  a s 2   h  e  h a 2 P s  h Qx  h e 2 P
 A m   m m mA p  mA p mA p
 p 
(78)
Pentru a studia influenţa forţei perturbatoare în relaţia (76) se consideră
intrarea blocată (y = 0), rezultând funcţia de transfer a servomecanismului în raport
cu mărimea perturbatoare,
A 2p
s  KP
z s  Rh (79)

Fr s  mA 2p  K a A 2p   2 K e A 2p 
s 3
 s  mK P 
2
  s A p   Ka KP 
Rh  R h   Rh 
 
care mai poate fi scrisă sub forma:
KPR h
s
z s  1 A 2p
 
Fr s  m K R K  R K R K K  R K  R KK
s3  P 2 h  a s2   h e  h a 2 P s  h Qx  h e 2 P
 Ap m   m mA p  mA p mA p
 
(80)
Mărimea z(s)/Fr(s) se numeşte "elasticitatea dinamică" a servomeca-
nismului.
23
Cel mai important caz particular de funcţionare este caracterizat prin

următoarele ipoteze:
- sarcina servomecanismului este exclusiv inerţială (Fe = 0 şi Fr = 0);
- forţa de amortizare vâscoasă a motorului şi sarcinii este nulă (Fa = 0).
Aceste ipoteze corespund funcţionării servomecanismului în jurul nulului,
cu sarcina aerodinamică nulă şi amortizare vâscoasă neglijabilă, caz tipic în
practică. Astfel, amortizarea oscilaţiilor depinde numai de doi factori: coeficientul
debit - presiune al distribuitorului şi coeficientul de scurgeri al droselului de
stabilizare; aceştia intervin cu pondere egală în coeficientul Kp. Funcţia de transfer
(78) capătă forma simplă
K Qx R h
z s  mA p
H 0 s    (81)
ys  K R R K R
s3  s 2 P 2 h  s h  Qx h
Ap m mA p
iar funcţia de transfer (14.80) devine
KPR h
s
z s  1 A 2p
  (82)
Fr s  m 3 KPR h 2 R h K R
s  2
s  s  Qx h
Ap m mA p
Studiul stabilităţii prin criteriul lui Nyquist necesită determinarea funcţiei
de transfer a căii directe,
z s 
H s   (83)
s 
Ecuaţia (14.71) poate fi scrisă sub forma
P  h2 K Qx   A p z  PK P 
R
(84)
Ap
Se aplică acestei ecuaţii transformata Laplace,
sP 
Rh
K Qx  sA p z  PK P  (85)
A 2p
se explicitează transformata Laplace a căderii de presiune pe motor,
24
K Qx   sA p z
Ps   (86)
A2
KP  s p
Rh
şi se introduce în ecuaţia (75), scrisă sub forma simplă
Ap
s2z  P (87)
m
rezultând funcţia de transfer a căii directe:
K Qx

z s  Ap
 (88)
s   m 2 mK P 
s s  2 s  1
 Rh Ap 
Se introduc următoarele notaţii:
- pulsaţia naturală hidraulică,
Rh
h  (89)
m
- factorul de amortizare,
KP
 mR h (90)
2A 2p
- factorul de amplificare în viteză,
K Qx
Kv  (91)
Ap
Funcţia de transfer a căii directe devine
z Kv
H s    (92)
yz s 2
2 
s 2  s  1
 h h 
Funcţia de transfer a servomecanismului (81) poate fi scrisă sub forma
z s  K v 2h
H 0 s    3 (93)
ys  s  22h s 2  2h s  K v 2h
25
Utilizarea în funcţiile de transfer a pulsaţiei naturale hidraulice, factorului

de amortizare şi factorului de amplificare în viteză permite reducerea la trei faţă de
şase a numărului parametrilor de care depinde dinamica unui servomecanism
mecanohidraulic.
b) Studiul analitic al stabilităţii
Criteriul algebric
Pentru un sistem dinamic descris de o funcţie de transfer al cărui numitor
este de gradul al treilea, având coeficienţii a3, a2, a1 şi a0, criteriul Routh - Hurwitz
stabileşte următoarele condiţii necesare şi suficiente de stabilitate:
a 0  0; a 1  0; a 2  0; a 3  0 (94)
a1  a 2  a 3  a 0 (95)
Primul set de condiţii este îndeplinit de toate funcţiile de transfer stabilite.

Pentru funcţia de transfer (78) ultima condiţie furnizează inegalitatea
 K P R h K a  R h K e R h K a K P  R h K Qx R h K e K P
     >  (96)
 A2 m  m m mA 2  mA p mA 2p
 p  p 
În cazul particular descris prin funcţia de transfer (14.93) rezultă
inegalitatea
K v < 2h (97)
a cărei semnificaţie fizică este evidentă: factorul de amplificare în viteză trebuie

limitat la o valoare proporţională cu produsul dintre factorul de amortizare şi
pulsaţia naturală hidraulică. Ţinând seama de relaţiile (89), (90) şi (91), condiţia de
stabilitate devine
K Qx A p
Rd  < Rh (98)
KP
Mărimea
K Qx
R d  A p (99)
KP
se numeşte rigiditatea distribuitorului. Servomecanismul este stabil dacă rigiditatea
distribuitorului este mai mică decât cea hidraulică.
În practică, raportul Rd / Rh este cuprins între 0,2 şi 0,4, valorile inferioare
corespunzând servomecanismelor "confortabile" din punctul de vedere al
stabilităţii iar cele superioare – servomecanismelor rapide, aflate practic la limita
de stabilitate.
26
Criteriul Nyquist
Criteriul de stabilitate algebric utilizat mai sus oferă doar o condiţie de
stabilitate, nepermiţând dimensionarea optimă a componentelor servomecanismului
din punctul de vedere al performanţelor. Această problemă poate fi rezolvată cu
ajutorul criteriului Nyquist, completat cu informaţii sistematice furnizate de
practică.
Se consideră funcţia de transfer a căii directe sub forma (88) în care se
introduce expresia rigidităţii distribuitorului (99):
z s  Kv
 (100)
s   m 2 K v m 
s s  s  1
 Rh Rd 
Pentru a trasa locul de transfer se face substituţia s  j , corespunzătoare
excitării servomecanismului în frecvenţă:
z Kv
 j  (101)
  m 2 Kvm 
j1    j
 Rh Rd 
Defazajul dintre mărimea de intrare şi eroarea de urmărire este
m 3
 
Rh
tg  (102)
mK v
 2
Rd
Dacă servomecanismul este excitat la pulsaţia naturală h , numărătorul
acestei relaţii devine:
m 3  m 3
h  h  h 1  h   0 (103)
Rh  Rh 
deci   1800 , corespunzător rezonanţei.
În acest regim, raportul amplitudinilor semnalului de intrare şi erorii este:
z max Kv R
  d (104)
 max 2
 mK v 2   m 3
2 Rh
 h    h  h 
 Rd   Rh 
27
Locul de transfer are aspectul din figura 16.
Fig. 16. Locul de transfer al servomecanismului.

Marginea de amplificare a sistemului este
Rd
Ma  1  (105)
Rh
Acest rezultat este în concordanţă cu cel oferit de criteriul Routh - Hurwitz
care indică destabilizarea sistemului pentru Rh = Rd. Pentru a obţine un răspuns
tranzitoriu optim, marginea de amplificare trebuie să fie aproximativ 0,75 deci
 Rd 
   0,25 (106)
 R h  opt
Această relaţie nu poate fi întodeauna satisfăcută în practică, fiind necesare
dispozitive de stabilizare adiţionale.
c) Prevenirea fenomenului de cavitaţie
Analiza liniarizată a dinamicii servomecanismelor mecanohidraulice
studiază funcţionarea acestor sisteme în absenţa fenomenului de cavitaţie. Practica
a dovedit că această ipoteză nu este întotdeauna adevărată.
Decelerarea unei sarcini inerţiale mari poate genera o suprapresiune
importantă în camera activă a cilindrului hidraulic şi simultan o depresiune majoră
în camera pasivă a acestuia, deoarece în cursul închiderii, distribuitorul cu
acoperire practic nulă nu poate furniza motorului un debit suficient pentru a evita
formarea bulelor cavitaţionale. Sarcina depăşeşte poziţia prescrisă, închizând
orificiile distribuitorului un timp suficient de îndelungat pentru a genera simultan
efectele menţionate.
Şocurile de presiune distrug motorul prin oboseală, iar implozia bulelor de
vapori şi gaze provoacă îndeosebi eroziunea cavitaţională a muchiilor active ale
sertarului.
28
Acoperirea pozitivă, utilizată uneori pentru reducerea gradientului de debit

în jurul originii şi pentru limitarea scurgerilor, sau rezultată din erori tehnologice,
poate genera suprapresiuni de patru ori mai mari decât presiunea de alimentare
când sertarul este centrat în cursul decelerării sarcinii. Lichidul închis în camera
activă absoarbe energia cinetică a acestuia, mărindu-şi presiunea, iar lichidul închis
în camera pasivă este decomprimat până la vaporizare.
Pentru a determina condiţiile de apariţie a cavitaţiei se consideră modelul
matematic al servomecanismului format din ecuaţiile (60) ... (64) şi se admit
următoarele ipoteze simplificatoare, care nu afectează generalitatea concluziilor:
- sarcina servomecanismului este pur inerţială, stabilitatea fiind asigurată
de caracteristica distribuitorului şi de scurgerile printr-un drosel dispus în paralel
cu motorul;
- factorul de amplificare cinematică a erorii este unitar,  = 1;
- servomecanismul este excitat în frecvenţă la intrare, deci şi legea de
mişcare a sertarului este sinusoidală, cu amplitudinea xM şi pulsaţia .
Modelul matematic al servomecanismului este format din următoarele
ecuaţii:
P  h2 xK Qx  z A p  PK P 
R
(107)
Ap
z Kv
 (108)
x  m 2 mK P 
s s  2 s  1
 Rh Ap 
Se aplică transformata Laplace în condiţii iniţiale nule primei ecuaţii,
sP 
Rh
xK Qx  szA p  PK P  (109)
A 2p
şi se explicitează transformata Laplace a căderii de presiune pe motor:
xK Qx  szA p
Ps   (110)
A2
KP  s p
Rh
Se introduce în această ecuaţie transformata Laplace a poziţiei pistonului şi
se ţine seama de relaţia (91), rezultând transformata Laplace a căderii de presiune
pe motor în funcţie de transformata Laplace a deplasării sertarului:
29
mK Qx s
Ps    x s  (111)
A 2
m mK
p s2  s 2P 1
Rh Ap
În cazul excitării în frecvenţă
x t   x M sin t (112)
şi
Pt   PM sint    (113)
unde PM este căderea maximă de presiune pe motor.
Pentru s  j ,
mK P  2 
 j1  2 
P
 j 
mK Qx

A 2p  h  (114)
2
x A 2p  mK P   2 
2
    1  
 A 2   2 
 p   h 
Se poate calcula în continuare raportul

PM mK Qx 1
A     (115)
xM A 2p 2 2
    mK P 
2
1  2    
  A2 
 h   p 
La rezonanţă   h şi
K Qx
Ah   (116)
K QP  K l
În absenţa droselului de stabilizare ( K l  0 )
K Qx
Ah   0  K Px 0 (117)
K QP
Pentru un distribuitor ideal, sensibilitatea în presiune în origine este
infinită, deci cavitaţia se produce pentru orice amplitudine a excitaţiei. În cazul
distribuitorului real, sensibilitatea în presiune are valori foarte mari, astfel că
excitarea servomecanismului la frecvenţa de rezonanţă provoacă apariţia cavitaţiei
30
chiar la amplitudini relativ mici ale oscilaţiei sertarului. Cavitaţia apare când
căderea de presiune pe motor atinge presiunea sursei,
P  ps (118)
Din relaţia (14.117) rezultă

ps
 K Px 0 (119)
xM
deci amplitudinea maximă a oscilaţiei sertarului care nu provoacă apariţia cavitaţiei
este
ps
x Mc  (120)
K Px
Presiunea uzuală de alimentare a servomecanismelor aeronavelor este ps =
210 bar. Din relaţia (47) rezultă:
K Px 0  1,17  108 210  105  5,36  1011 N/m 3 (121)
deci
x Mc  40 m
Se constată că în absenţa droselului de amortizare amplitudinea maximă

admisibilă a oscilaţiei sertarului este foarte mică, putând fi uşor realizată pe
aeronave şi utilaje mobile datorită elasticităţii acestora.
Scurgerile între racordurile motorului, elementele de amortizare vâscoasă
şi acoperirea negativă reduc pericolul de apariţie a cavitaţiei.
În cursul proiectării unui servomecanism este obligatorie verificarea
valorilor minime ale presiunii.
Dinamica reală nu poate fi studiată decât prin simulare numerică sau
analogică, mai ales în cazul condiţiilor de utilizare ce nu pot fi considerate ideale.
3.4. Metode de mărire a stabilităţii servomecanismelor

mecanohidraulice
În prezent se utilizează frecvent următoarele procedee de mărire a

stabilităţii sistemelor automate mecanohidraulice de reglare a poziţiei:
- disiparea hidraulică a energiei fluidului furnizat de sursa motorului prin
distribuitor, în cursul oscilaţiilor;
- reducerea factorului de amplificare al distribuitorului în jurul nulului
hidraulic;
31
- mărirea zonei de insensibilitate a distribuitorului;

- compensarea acţiunii fluidului destabilizator prin reacţii adiţionale.
a) Amplasarea unei rezistenţe hidraulice în paralel cu cilindrul hidraulic
Analiza liniarizată evidenţiază prin relaţiile (90) rolul stabilizator al
scurgerilor dintre racordurile motorului unui servomecanism mecanohidraulic. În
acelaşi timp, utilizarea unei rezistenţe hidraulice calibrate ca amortizor de oscilaţii
implică un consum permanent de fluid sub presiune, proporţional cu forţa utilă
dezvoltată de motor şi, în consecinţă, o eroare statică. Explicaţia apariţiei acesteia
este simplă: pentru a crea o forţă utilă sau a rejecta o forţă perturbatoare, este
necesară o cădere de presiune pe motor căreia îi corespunde un debit prin rezistenţa
hidraulică; astfel, distribuitorul trebuie să rămână permanent deschis, chiar dacă
mărimea de intrare este nulă. În practică, rezistenţa stabilizatoare este relativ mare,
astfel că eroarea statică şi pierderea de energie au valori acceptabile.
Acest procedeu de stabilizare ridică următoarele probleme: alegerea tipului
de rezistenţă hidraulică şi dimensionarea sa pentru a asigura rezerva de stabilitate
impusă.
Din punctul de vedere al facilităţii de calcul, o rezistenţă de tip capilar este
cea mai convenabilă, dar comportarea ei statică este puternic influenţată de
temperatură, care în numeroase cazuri variază în limite foarte largi. Ca urmare,
sunt preferate orificiile scurte cu muchie ascuţită sau orificiile lungi, mai puţin
sensibile la variaţiile temperaturii fluidului, datorită caracterului turbulent al
curgerii la numere Re relativ mici.
Ţinând seama de faptul că la acelaşi diametru orificiile lungi pot reprezenta
rezistenţe hidraulice mult mai mari decât orificiile cu muchie ascuţită, primele sunt
mai răspândite.
Analiza liniarizată necesită caracterizarea globală, prin coeficientul Kl , a
rezistenţei de stabilizare. În practică se utilizează liniarizarea prin metoda tangentei
sau prin metoda coardei; ambele conduc la rezultate neunivoce, deci incerte,
verificarea experimentală fiind obligatorie.
Coeficientul de debit al unui orificiu lung având diametrul dd şi lungimea ld
variază relativ lent în raport cu numărul Reynolds echivalent,
dd
Re e  Re (122)
ld
În jurul originii, pentru Ree < 5, coeficientul de debit al unui astfel de
drosel poate fi calculat cu relaţia
c d  0,125 Re e (123)
sau
32
d d 4Q d
c dd  0,125  (124)
l d d d
Caracteristica de regim staţionar a droselului poate fi scrisă sub forma
d d2 2 d d4
Q d  c dd P P (125)
4  128l d
deci
d d4 d 3d d d
Kl    (126)
128l d 128 l d
În cazul unui orificiu cu muchie ascuţită de acelaşi diametru, la numere Re
mici, caracteristica de regim staţionar are forma stabilită de Wuest
d 3d
Qd  P (127)
50,4
deci
d 3d
Kl  (128)
50,4
Prin compararea relaţiilor (126) şi (128) se deduce utilitatea orificiilor
lungi: pentru acelaşi coeficient de scurgeri diametrul acestora este mai mare,
micşorând pericolul obliterării şi simplificând tehnologia de fabricaţie.
O altă soluţie de introducere a unei scurgeri cu efect stabilizator constă în
utilizarea unui distribuitor cu acoperire negativă. Dezavantajul major al acestui
procedeu constă în faptul că scurgerile sunt maxime la sarcină nulă, care poate fi
relativ frecventă.
b) Amplasarea unor rezistenţe hidraulice în serie cu motorul hidraulic
Compensarea acţiunii debitului excesiv (destabilizator) furnizat de
distribuitor motorului necesită consumarea parţială a acestuia în fază cu mişcarea
pistonului. În consecinţă, dispozitivele de stabilizare bazate pe detecţia vitezei sunt
ineficiente deoarece defazajul debitului corespunzător este de /2. Mărimea de
reacţie cea mai eficientă este acceleraţia pistonului, deoarece oferă avantajul de a
nu introduce o eroare statică, dar detecţia mecanică a acceleraţiei şi utilizarea ei
este mult mai dificilă decât cea electrică, motiv pentru care este puţin folosită. În
schimb, servomecanismele electrohidraulice beneficiază esenţial de această reacţie.
O altă mărime care evoluează practic în fază cu poziţia pistonului este
căderea de presiune pe motorul hidraulic. Aceasta poate fi aplicată asupra unui
piston centrat cu resoarte foarte rigide, care acţionează adiţional comparatorul
33
servomecanismului. Şi acest tip de reacţie introduce o eroare statică, a cărei elimi-

nare se face în practică cu dispozitive analogice filtrelor electronice. Un exemplu
tipic este prezentat în figura 17. Între racordurile motorului hidraulic se amplasează
un circuit format dintr-un orificiu calibrat şi un piston uşor, centrat cu resoarte
rigide, care se comportă ca un condensator electric, adică permite transmiterea
debitelor alternative de mare frecvenţă, atenuează debitele alternative de joasă
frecvenţă şi anulează debitele continue deoarece pentru o cădere de presiune
constantă pe motor pistonul se află în echilibru.
Fig. 17. Servomecanism cu reacţie tranzitorie de presiune.
Dacă sistemul este dimensionat judicios, pistonul poate fi "transparent" în

vecinătatea pulsaţiei naturale a sevomecanismului, suprimând în acelaşi timp
scurgerile permanente, deci şi eroarea statică. Dispozitivul este numit "filtru trece-
sus" şi constituie un etaj obligatoriu în toate sistemele de eliminare a erorii statice.
Studiul comportării sale dinamice depăşeşte cadrul acestei lucrări.
Sistemele de comandă hidraulice proporţionale pot fi acordate cu cerinţele
sistemelor comandate prin intermediul unor rezistenţe hidraulice amplasate în serie
cu motorul hidraulic.
La prima vedere, o astfel de soluţie ar putea contribui la mărirea stabilităţii
unui servomecanism mecanohidraulic fără a introduce o eroare statică. Modelul
matematic corespunzător introducerii unui orificiu cu muchie ascuţită, având
diametrul dd, pe fiecare racord al cilindrului hidraulic, include în ecuaţia de
mişcare,
Ap
z  P  Pd  (129)
m
căderea de presiune pe drosele,
Pd  2 K d  Q 2 (130)
corespunzătoare debitului mediu al racordurilor.
34
Dacă scugerile corespunzătoare rezistenţei hidraulice amplasate în paralel

cu cilindrul hidraulic se menţin la valoarea optimă, orificiile relativ mari (dd 
2 mm) nu au o influenţă semnificativă asupra răspunsului la un semnal treaptă
aplicat la intrare (fig.18).
Reducerea semnificativă (de trei ori) a scurgerilor stabilizatoare transformă
răspunsul aperiodic al servomecanismului într-unul oscilant, tipic pentru sistemele
automate descrise prin funcţii de transfer de ordinul al treilea, conservând în medie
răspunsul aperiodic (fig. 19).
Reducerea excesivă a diametrului droselelor amplasate în serie cu cilindrul
hidraulic (fig. 20) accentuează această transformare defavorabilă. Astfel se explică
faptul că servomecanismele uzuale nu includ astfel de rezistenţe hidraulice.
c) Amplasarea unei rezistenţe hidraulice între pompă şi servomecanism
Introducerea unei rezistenţe hidraulice între o sursă de alimentare la
presiune constantă, p0, şi un servomecanism mecanohidraulic, provoacă scăderea
presiunii de alimentare a distribuitorului la creşterea vitezei pistonului, ceea ce
echivalează practic cu o reacţie tranzitorie. În acest caz, caracteristica
distribuitorului poate fi scrisă sub forma
Q  K Qx x p s  Psignx (131)
în care
cd b
KQx  (132)

şi
p s  p 0  K ds  Q 2 (133)
Aici, Kds este constanta droselului de arie Ads , considerat în regim

turbulent. Din ecuaţia de continuitate şi din caracteristica distribuitorului rezultă:
x  K 'Qx P
Qx, P    1 signx (134)
1  K ids  x 2 p0
35
Fig. 18. Răspunsul la semnal treaptă al unui servomecanism prevăzut cu drosele amplasate
în serie cu cilindrul hidraulic.
Fig. 19. Influenţa reducerii diametrului droselului amplasat

în paralel cu cilindrul hidraulic.
36
Fig. 20. Influenţa reducerii diametrului droselelor amplasate în serie cu

cilindrul hidraulic.
37
Fig. 21. Influenţa unui drosel amplasat în serie cu servomecanismul.
unde
2
K ds  K 'Qx
K ids  (135)
p0
este coeficientul de influenţă tranzitorie a droselului.
În figura 21 se prezintă comparativ răspunsul servomecanismului studiat în
acest capitol şi răspunsul aceluiaşi servomecanism prevăzut cu un drosel de 0,5
mm pe racordul de alimentare. Se constată că scurgerile pot fi micşorate
semnificativ (de la 6,13710-12 m5/Ns, la 1,23510-12 m5/Ns), dar timpul de răspuns
creşte, iar răspunsul la un semnal treaptă devine oscilant.
În cursul unui semnal uzual de tip rampă, viteza pe care o poate dezvolta
pistonul este limitată prin reducerea tranzitorie a presiunii de alimentare. Această
caracteristică este utilizată în practică pentru a "detara" un servomecanism în
scopul utilizării sale, fără nici o modificare constructivă, în diverse aplicaţii mai
puţin performante. Un exemplu tipic se întâlneşte în domeniul servomecanismelor
regulatoarelor de turaţie ale turbinelor hidraulice, unde realizarea unui
servomecanism pentru fiecare amenajare nu este rentabilă, preferându-se
introducerea unui drosel în amonte de distribuitor.
d) Reducerea factorului de amplificare al distribuitorului în jurul
nulului hidraulic
38
Acest procedeu poate fi utilizat în cazul servomecanismelor a căror sarcină

inerţială este relativ mică în raport cu cea de natură aerodinamică şi constă în
reducerea lăţimii ferestrelor de distribuţie spre poziţia de nul a sertarului (fig. 22).
Uzual, ferestrele sunt trapezoidale, iar la limită pot ajunge triunghiulare.
Fig. 22. Fereastră de distribuţie trapezoidală.
Efectul stabilizator al acestui procedeu poate fi evidenţiat considerând ca

referinţă un distribuitor cu ferestre dreptunghiulare având aceeaşi arie totală,
asigurând deci aceeaşi viteză maximă de ieşire a servomecanismului.
În cazul de referinţă, A(x) = bx, b fiind lăţimea ferestrei, iar x – deplasarea
sertarului din poziţia neutră. Forma unei ferestre trapezoidale poate fi definită prin
unghiul flancurilor cu axa de simetrie,
b1  b 2
  arctg (136)
2l
unde: b1 este baza mică a trapezului; b2 – baza mare; l – lungimea fantelor. Variaţia
ariei fantei în funcţie de cursa sertarului se deduce pornind de la ecuaţiile
b1  b 2  2b (137)
b1  b 2  2  l  tg . (138)
Rezolvând acest sistem în raport cu lungimile bazelor trapezului rezultă
b1  b  l  tg (139)
b 2  b  l  tg (140)
39
Aria fantei se calculează cu relaţia

Ax   x b 2    (141)
unde
b1  b 2
 x  x tg  0 (142)
2l
deci
Ax   x b 2  x tg (143)
Ţinând seama de relaţia (14.139) rezultă o expresie a ariei,

Ax   x b  tg1  x  (144)
care conţine un singur parametru: unghiul . Valoarea maximă a acestuia

corespunde fantei triunghiulare (b2 = 0):
 max  arctg b / l (145)
În acest caz, caracteristica distribuitorului are forma:
x b  tg1  x  1  signx

cd P
Q (146)
 ps
Utilizarea fantelor trapezoidale măreşte rezerva de stabilitate a
servomecanismului, dar şi constanta sa de timp. La această concluzie se ajunge prin
simulare numerică, studiind comportarea sistemului de ecuaţii diferenţiale
corespunzător unei sarcini pur inerţiale pentru semnale treaptă aplicată la intrare.
Experimentele de simulare numerică au fost efectuate pentru o lăţime echivalentă
constantă a ferestrei, variind unghiul  pentru a evidenţia cantitativ efectul
micşorării factorului de amplificare în jurul nulului (fig. 23, 24, 25). Calculele
efectuate indică mărirea rezervei de stabilitate simultan cu mărirea timpului de
răspuns, în condiţiile reducerii semnificative a scurgerilor.
În absenţa scurgerilor, este posibilă stabilizarea servomecanismului prin
ferestre de distribuţie trapezoidale numai la mase echivalente relativ mici şi ţinând
seama de frecări. Această concluzie este validată de servomecanismele utilizate
pentru comanda suprafeţelor servoasistate ale avioanelor subsonice.
În cazul servomecanismelor aferente servopompelor industriale echipate cu
regulatoare de presiune, sunt preferate ferestrele piriforme. Dacă primează criteriul
simplităţii tehnologice, se utilizează întotdeauna ferestre rotunde, obţinute prin
găurirea precisă a bucşelor, urmată de rectificarea acestora.
În cazul utilizării unor ferestrelor de distribuţie rotunde, având diametrul d,
aria fantelor generate prin deplasarea x a sertarului este:
40
A( x )  A o arccos(1  2x / d )  2(1  2 x / d ) x / d  ( x / d ) 
2
(147)
 
În figura 26 se prezintă comparativ răspunsul servomecanismului cu
ferestre dreptunghiulare studiat în acest capitol şi răspunsul unui servomecanism
similar, realizat cu ferestre circulare de aceeaşi arie maximă. Răspunsul rămâne
aperiodic, dar este mai lent. Timpul de răspuns poate fi micşorat semnificativ prin
mărirea diametrului ferestrelor, dar răspunsul tinde să devină oscilant (fig. 27).
e) Mărirea zonei de insensibilitate a distribuitorului
Folosirea unui distribuitor cu grad de acoperire pozitiv are efect similar
procedeului descris anterior, dar ridică o problema delicată: pericolul apariţiei
fenomenului de cavitaţie, corespunzător închiderii camerei pasive de volum
variabil a cilindrului hidraulic la trecerea sertarului prin zona de etanşare.
Caracteristica statică a distribuitorului prezintă o zonă moartă hidraulică mai
îngustă decât cea geometrică şi are tangenta continuă datorită scurgerilor.
Procedeul este aplicabil îndeosebi dacă zona de insensibilitate admisibilă a
servocomenzii nu este prea îngustă, iar sarcina este preponderent de tip elastic,
efectul masei sale echivalente fiind relativ mic. Aceste condiţii sunt îndeplinite, de
exemplu, de eleroanele aeronavelor uşoare.
Aplicaţia 1. Metodă de liniarizare a caracteristicii distribuitoarelor cu

centrul închis critic
Chiar în condiţiile tehnicii de calcul actuale, integrarea servomecanismelor

mecanohidraulice în sisteme automate complexe necesită descrierea compor-
tamentală sintetică a acestora prin intermediul funcţiilor de transfer sau al
variabilelor de stare.
41
Fig. 23. Influenţa scurgerilor în cazul ferestrelor dreptunghiulare.
Fig. 24. Influenţa unghiului caracteristic al ferestrelor trapezoidale
42
pentru scurgeri normale.
Fig. 25. Influenţa unghiului caracteristic al ferestrelor trapezoidale

pentru scurgeri foarte mici.
43
Fig. 26. Influenţa ferestrelor de distribuţie rotunde de

arie egală cu ferestrele dreptunghiulare.
Fig. 27. Influenţa ariei totale a ferestrelor de distribuţie rotunde.
44
Problema centrală a liniarizării modelului matematic al unui servo-

mecanism mecanohidraulic este determinarea pe baze obiective a unei valori
acceptabile pentru scopuri practice a coeficientului debit - presiune. În cursul
fenomenelor tranzitorii normale în care este implicat un servomecanism, valoarea
acestui coeficient variază continuu. Astfel, problema stabilirii unei valori unice
pentru coeficientul KQP constituie de fapt o problemă de identificare ce poate fi
rezolvată prin mai multe procedee. Dintre strategiile dezvoltate în ultimele două
decenii, cea mai evoluată din punct de vedere formal este cea în care identificarea
se realizează utilizând semnale de excitaţie pseudoaleatoare de tip "zgomot alb", cu
lăţime de bandă limitată. Metoda oferă rezultate corecte din punct de vedere formal
şi apropiate de valorile determinate pe cale experimentală, dar necesită o prelucrare
matematică neadecvată pentru scopuri practice.
Soluţia propusă în această lucrare porneşte de la observaţia că excitarea
unui servomecanism cu semnale dreptunghiulare constituie cel mai sever regim de
utilizare, iar spectrul de frecvenţe aferent este infinit. Ca urmare, s-a ales ca
procedeu practic de stabilire a valorii a coeficientului KQP , identificarea
răspunsurilor la semnale treaptă oferite de modelul neliniar şi de modelul liniarizat.
Calculele au fost întreprinse sistematic pe baza liniarizării caracteristicii
distribuitorului în punctul de transfer maxim de putere, definit prin următoarele
coordonate:
x  x max (1.1)
2
P ps (1.2)
3
Pentru identificare, s-a adoptat criteriul identităţii timpului de răspuns, care
pentru servomecanismele "confortabile" conduce practic la aceleaşi rezultate ca şi
criteriul duratei regimului tranzitoriu.
Cel mai simplu model neliniar, corespunzător răspunsului unui servo-
mecanism la semnal treaptă, este format din următoarele patru ecuaţii:
x  y   z  (1.3)
Ap
z  P (1.4)
m
A 2p 
Q  A p z  K l P  P (1.5)
Rh
45
P
Q  K Qx x 1  signx (1.6)
ps
S-a notat cu y treapta de poziţie aplicată la intrarea servomecanismului. În
acest sistem au fost neglijate în mod deliberat toate forţele de frecare, astfel că
amortizarea oscilaţiilor este asigurată numai prin panta negativă a caracteristicii
distribuitorului şi prin droselul de amortizare dispus în paralel cu cilindrul
hidraulic. În vederea simulării numerice cu limbajul SIMULINK - MATLAB, din
ultimele două ecuaţii ale modelului, se explicitează derivata căderii de presiune pe
cilindrul hidraulic:
P  h2 Q  A p z  K l P 
R
(1.7)
Ap
Schemele de simulare numerică corespunzătoare modelului liniarizat şi
celui neliniar sunt prezentate în figurile A1-1, respectiv A1-2.
În cazul modelului liniarizat, ultima ecuaţie se înlocuieşte prin ecuaţia
diferenţială
P  2h K Qx x  A p z  PK P 
R
(1.8)
Ap
Calculele numerice au fost efectuate pentru un servomecanism performant,
identificat pe cale experimentală în Laboratorul de Acţionări Hidraulice şi
Pneumatice al Catedrei de Hidraulică şi Maşini Hidraulice a Universităţii
"POLITEHNICA" din Bucureşti. Metoda de liniarizare propusă a fost verificată
sistematic pentru servomecanismele realizate în ţară sub licenţă, sau în concepţie
proprie.
Într-o primă etapă, s-a studiat influenţa neliniarităţii esenţiale a
distribuitorului asupra răspunsului la semnal treaptă. În toate calculele a fost
considerat semnalul tipic y = 1 mm, corespunzător lungimii uzuale a ferestrelor de
distribuţie. Rezultatele simulărilor numerice simultane sunt prezentate în figurile
A1-3 ... A1-6, care permit o comparaţie directă între cele două modele studiate. Din
punct de vedere practic, toate seturile de curbe evidenţiază o diferenţă neglijabilă
între cele două modele. Aceste calcule validează modelul liniarizat, permiţând
integrarea sa în modelele corespunzătoare instalării servomecanismelor în condiţii
reale. Utilizând în continuare modelul liniar, a fost studiată sistematic
influenţa următoarelor mărimi: masa redusă la tija pistonului (fig. A1-7); constanta
scurgerilor de stabilizare (fig. A1-8); lăţimea ferestrelor de distribuţie (fig. A1-9);
aria pistonului (fig. A1-10); presiunea de alimentare (fig. A1-11); modulul de
elasticitate al lichidului (fig.A1-12).
Concluzia globală oferită de aceste experimente de simulare este că factorii
determinanţi ai dinamicii servomecanismului sunt lăţimea ferestrelor de distribuţie
46
şi constanta scurgerilor. În consecinţă, pentru a mări precizia calculelor, s-a studiat

influenţa acestor parametri utilizând modelul neliniar. Rezultatele sunt prezentate
în figurile A1-13 şi A1-14.
Fig. A1. Reţeaua de simulare numerică corespunzătoare celui

mai simplu model liniar.
47
Fig. A2. Reţeaua de simulare numerică corespunzătoare celui

mai simplu model neliniar.
48
Se constată că modelul neliniar este puternic influenţat de coeficientul de

scurgeri. Dacă scurgerile sunt nule, pentru datele considerate sistemul este instabil,
în timp ce modelul liniar duce la o concluzie mult diferită. Explicaţia constă în
ignorarea forţelor de frecare, al căror efect a fost echivalat printr-un coeficient
debit - presiune relativ mare, rezultat din experimentări.
Dacă între racordurile motorului există scurgeri acceptabile, mărirea în
limite rezonabile a factorului de amplificare în debit (lăţimea ferestrelor de
distribuţie) nu afectează grav stabilitatea servomecanismului.
Se constată că studiul răspunsului la semnale treaptă permite elaborarea
unei imagini sintetice privind influenţa diferiţilor parametri geometrici, hidraulici,
cinematici şi dinamici asupra rezervei de stabilitate. Această metodă, aplicată
iniţial de echipa franceză condusă de M.Guillon pentru sinteza servocomenzilor de
zbor ale aeronavei CONCORDE, a fost ulterior dezvoltată de şcoala engleză
condusă de C.Burrows la Universitatea din BATH.
Concluzia finală a acestui set de simulări numerice este că modelul liniar
poate fi utilizat cu încredere numai după un studiu aprofundat asupra influenţei
elementelor stabilizatoare. În principiu, informaţiile furnizate de răspunsul
servomecanismului la semnale treaptă aplicate la intrare sunt suficiente pentru
aprecierea stabilităţii şi preciziei acestuia. Din punct de vedere practic, este la fel
de important să se determine răspunsul servomecanismului la variaţia bruscă a
mărimii perturbatoare. În cazul analizat, aceasta este forţa rezistentă aplicată tijei
pistonului, intrarea fiind considerată blocată (y = 0).
Cel mai simplu sistem liniar de ecuaţii ce descrie acest tip de regim
tranzitoriu este constituit din următoarele ecuaţii:
x  z (1.9)
z 
1
PA p  F  (1.10)
m
P  h2 K Qx x  A p z  PK P 
R
(1.11)
Ap
Q  K Qx x  K QP P (1.12)
În acest sistem, mărimea independentă este forţa F, pentru care s-a

considerat o variaţie în treaptă, F , de amplitudine redusă, pentru a fi posibilă
liniarizarea caracteristicii distribuitorului hidraulic.
Modelul neliniar are următoarea structură:
x  z (1.13)
49
z 
1
PA p  F  (1.14)
m
P  h2 Q  A p z  PK l 
R
(1.15)
Ap
P
Q  K Qx x 1  sign x (1.16)
ps
Raportul dintre mărimea forţei perturbatoare, F şi deplasarea remanentă a

pistonului, z  se numeşte rigiditate statică,
R s  F / z  (1.17)
şi are valori suficient de mari datorită diametrului relativ mic al droselului de

stabilizare.
Forţele de mică amplitudine provoacă regimuri tranzitorii calculabile cu
ambele tipuri de modele, în timp ce perturbaţiile ample nu pot fi studiate decât cu
modelul neliniar.
Valorile obţinute pentru rigiditatea statică (fig. A1-16) sunt în bună
concordanţă cu cele determinate experimental pe servomecanisme similare celui
studiat.
În acelaşi timp, experimentele de simulare efectuate confirmă rezerva de
stabilitate evidenţiată de experimentele de simulare corespunzătoare semnalelor
treaptă aplicate la intrare.
4. NELINIARITĂŢI SPECIFICE
SERVOMECANISMELOR
Neliniaritatea esenţială din modelul matematic al unui servomecanism este

inclusă în caracteristica distribuitorului. Simulările numerice şi experimentările
sistematice întreprinse asupra dinamicii servomecanismelor mecanohidraulice au
condus la concluzia că dacă efectul frecărilor este minimizat prin măsuri structurale
şi constructive, iar erorile tehnologice sunt neglijabile, comportarea dinamică a
acestora poate fi considerată liniară într-un domeniu larg de frecvenţe. Pentru a
ilustra această constatare, în figura 28 se prezintă un răspuns tipic la un semnal
sinusoidal de amplitudine comparabilă cu deschiderea maximă a distribuitorului,
ferestrele acestuia fiind dreptunghiulare, iar acoperirea - nulă.
Diagrama lui Bode (fig. 29 a,b) indică faptul că servomecanimul poate fi
încadrat în categoria celor "confortabile", deoarece la rezonanţă are o atenuare de
circa 12 dB. Aceasta confirmă şi aspectul aperiodic al răspunsului la semnal treaptă.
50
Erorile de concepţie sau de fabricaţie, precum şi restricţiile tehnologice,

pot conduce la o comportare neliniară a servomecanismelor. Cele mai importante
neliniarităţi specifice acestora sunt: acoperirea pozitivă, limitarea cursei
distribuitorului şi jocurile din lanţul de comandă.
Fig. A3. Evoluţia poziţiei pistonului corespunzătoare unui semnal

treaptă aplicat la intrare.
51
Fig. A4. Evoluţia deschiderii distribuitorului corespunzătoare unui

semnal treaptă aplicat la intrare.
Fig. A5. Evoluţia debitului corespunzătoare unui semnal treaptă

aplicat la intrare.
52
Fig. A6. Evoluţia căderii de presiune pe cilindrul hidraulic corespunzătoare unui semnal
treaptă aplicat la intrare.
Fig. A7. Influenţa masei reduse la tija pistonului.
53
Fig. A8. Influenţa constantei scurgerilor de stabilizare.
Fig. A9. Influenţa lăţimii ferestrelor de distribuţie.
54
Fig. A10. Influenţa ariei pistonului.
Fig. A11. Influenţa presiunii de alimentare a servomecanismului.
55
Fig. A12. Influenţa modulului de elasticitate al lichidului.
Fig. A13. Influenţa lăţimii ferestrelor de distribuţie (model neliniar).
56
Fig. A14. Influenţa scurgerilor (model neliniar).
Fig. A15. Răspunsul servomecanismului la o perturbaţie

(treaptă de forţă rezistentă).
57
Fig.16. Alunecarea servomecanismului sub sarcină variabilă.
Fig. 28. Răspunsul în frecvenţă al unui servomecanism tipic.
58
Fig. 29. Diagrama lui Bode.
4.1. Distribuitor cu acoperire pozitivă
Utilizarea unui distribuitor cu acoperire pozitivă are practic un efect

echivalent ferestrelor de distribuţie triunghiulare, dar ridică şi mai pregnant o
problemă delicată: pericolul apariţiei fenomenului de cavitaţie, corespunzător
închiderii camerei pasive de volum variabil a cilindrului hidraulic, la trecerea
sertarului prin zona de etanşare. Caracteristica statică a distribuitorului prezintă o
zonă moartă hidraulică mult mai îngustă decât cea geometrică, şi datorită
scurgerilor are tangentă continuă. Sensibilitatea în presiune variază continuu în
zonă moartă, dar cu un gradient mult mai mic decât cel corespunzător acoperirii
nule. Pentru a ilustra această afirmaţie, în figura 30 se prezintă curba de
sensibilitate în presiune a unui distribuitor cu acoperire pozitivă totală de circa
0,18 mm. În figura 31 se prezintă răspunsul în frecvenţă la semnale de mică
amplitudine pentru un servomecanism tipic cu acoperire pozitivă relativ mică. Se
constată o distorsiune majoră a semnalului de excitaţie, deci o capacitate de
urmărire redusă.
59
Procedeul analizat este aplicabil îndeosebi dacă zona de insensibilitate

admisibilă a servomecanismului nu este prea îngustă, sarcina dominantă este de tip
elastic, iar efectul masei sale echivalente este relativ mic. Aceste condiţii sunt
satisfăcute de exemplu de servomecanismele servopompelor industriale.
4.2. Distribuitor cu limitarea cursei
Servomecanismele uzuale sunt întotdeauna prevăzute cu dispozitive de

reglare a nulului hidraulic şi de limitare a cursei sertarului distribuitorului. Aceste
facilităţi permit utilizarea aceluiaşi servomecanism în diferite aplicaţii ce diferă
prin viteza maximă sau prin alţi parametri specifici. Distorsiunea introdusă prin
limitarea cursei sertarului este semnificativă, deoarece măreşte sensibil atenuarea
la frecvenţe joase. În figura 32 se prezintă un exemplu tipic în acest sens.
4.3. Jocuri în lanţul de comandă şi în lanţul de execuţie
Experienţa acumulată în domeniul servopompelor industriale a demonstrat

că în absenţa rulmenţilor capsulaţi, articulaţiile lanţului de comandă al
distribuitorului capătă rapid jocuri ce afectează precizia statică a reglării, mai ales
la semnale de mică amplitudine. Un exemplu tipic de acest gen este prezentat în
figura 33. Un joc cumulat de 0,2 mm între pârghia de comandă a unui
servomecanism tipic şi sertarul acestuia provoacă o atenuare de circa 16 dB la o
frecvenţă de excitaţie de numai 10 Hz. Astfel se explică interesul major pentru
limitarea jocurilor din toate articulaţiile unui servomecanism, prin rulmenţi de mare
precizie, şi utilizarea rotulelor sferice teflonate, cu prestrângere, pentru ancorare şi
acţionare. Costul acestora este compensat de precizia obţinută.
60
Fig. 30. Curba de sensibilitate în presiune a unui distribuitor

cu acoperire pozitivă.
61
Fig. 31. Influenţa acoperirii pozitive asupra răspunsului în frecvenţă.
Fig. 32. Influenţa limitării cursei sertarului asupra răspunsului în frecvenţă.
62
Fig. 33. Influenţa jocurilor asupra răspunsului în frecvenţă.
5. MODELAREA MATEMATICĂ, ANALIZA

LINIARIZATĂ ŞI SIMULAREA NUMERICĂ A
DINAMICII SERVOMECANISMELOR
MECANOHIDRAULICE INSTALATE ÎN CONDIŢII
REALE
5.1. Formularea problemei
Diferenţa fundamentală dintre comportarea dinamică a unui servo-

mecanism instalat în condiţii ideale şi cea a unuia instalat în condiţii reale provine
din valorile finite ale rigidităţii elementelor mecanice adiacente: prinderea la
structura şi la mecanismul acţionat se face uzual prin intermediul unor elemente
suficient de elastice pentru a afecta stabilitatea şi precizia servomecanismului. În
acelaşi timp, aceste elemente trebuie caracterizate realist din punct de vedere
dinamic, considerând şi amortizările pe care le introduc.
Siguranţa sistemelor tehnice complexe moderne nu poate fi asigurată prin
servomecanisme simple. Principala pană posibilă în cursul funcţionării normale
este întreruperea alimentării cu lichid sub presiune. Ca urmare,
servomecanismelele moderne sunt sisteme complexe, formate în esenţă din două
sau trei servomecanisme simple comandate simultan, dar alimentate independent
din sisteme distincte. Ca orice sistem redundant, un astfel de sistem ridică
numeroase probleme privind însumarea forţelor furnizate de subsisteme, izolarea
automată a unui subsistem avariat etc., dar aceste probleme depăşesc cadrul lucrării
de faţă. Prezentul capitol este consacrat cercetării sistematice a influenţei
elementelor mecanice adiacente servomecanismelor asupra preciziei şi stabilităţii
acestora. Investigaţia este realizată cu mijloacele teoriei sistemelor automate liniare
şi prin simulare numerică. Premiza fundamentală a raţionamentelor propuse este
63
validarea, în capitolul anterior, a posibilităţii utilizării modelului matematic

liniarizat pentru sistemul de distribuţie. Toate calculele numerice utilizează date
coerente, corespunzătoare unor servomecanisme reale.
5.2. Modelarea matematică a sistemului
Se consideră sistemul din figura 34, format din două servomecanisme care
funcţionează în paralel, alimentate de surse independente la presiune constantă, ps.
Sarcina este acţionată de pistoanele celor două motoare care sunt solidare, iar
prinderea la structură se face prin corpul comun al celor două motoare.
Distribuitoarele sunt comandate simultan în acelaşi sens de o pârghie care
îndeplineşte rolul de comparator, deoarece este supusă simultan acţiunii comenzii
(y) şi reacţiei (z), ponderile acestora depinzând de geometria întregului sistem de
pârghii.
Modelul matematic al sistemului considerat este format din şapte ecuaţii
algebrice şi diferenţiale.
Fig. 34. Schema de principiu a unui servomecanism mecanohidraulic

instalat în condiţii ideale.
Dacă factorul de amplificare cinematic are aceeaşi valoare pe calea de

comandă şi pe cea de reacţie, u, ecuaţia comparatorului mecanic are forma
x   y  z   u (148)
în care u este deplasarea corpului comun al celor două servomecanisme. Se
constată că existenţa unei rigidităţi finite de ancorare la structură, Ra, permite
deplasarea bucşelor distribuitoarelor în acelaşi sens cu cel corespunzător deplasării
pistonului, deci sistemul are în ansamblu două reacţii.
A doua ecuaţie este caracteristica de regim staţionar a distribuitoarelor sub
forma liniarizată:
64
Q  K Qx x  K QP P (149)
Forţele de presiune dezvoltate pe cele două pistoane se însumează:

F  2 PA p (150)
Dacă sarcina sistemului de acţionare este pur inerţială (cazul cel mai dezavantajos)
ecuaţia de mişcare a suprafeţei de comandă are forma elementară:
F  mv (151)
Forţele de presiune dezvoltate de fluid asupra capacelor celor două
motoare hidraulice solicită corpul acestora şi implicit structura maşinii, care poate
fi caracterizată din punct de vedere dinamic prin rigiditatea de ancorare, Ra, şi
factorul de amortizare al structurii, Da:
F  R a u  D a u (152)
Forţele de presiune dezvoltate pe cele două pistoane se transmit maşinii

acţionate printr-un mecanism care poate fi caracterizat global din punct de vedere
dinamic prin rigiditatea de comandă, Rc, şi factorul de amortizare al sistemului de
comandă (timoneriei), Dc:
F  R c z  v   D c z  v  (153)
Ecuaţia de continuitate corespunzătoare subsistemelor formate dintr-un

distribuitor hidraulic, un motor hidraulic liniar ancorat elastic şi un drosel de
amortizare,
Ap
Q  A p z  A p u  K l P  (1)

d
2PA p  (154)
2R h dt
include efectul deplasării corpurilor motoarelor sub acţiunea forţelor de presiune pe
capacele acestora şi dublarea rigidităţii hidraulice aparente a sistemului,
R (h2 )  R h , faţă de cea a unui servomecanism simplu, R (h1) . În calculele ce
urmează se va utiliza rigiditatea hidraulică a ansamblului celor două motoare
hidraulice
R (h2 )  R h  2 R (h1) (155)
În cazul excitării sistemului la intrare prin semnale y(t) date, sistemul
format de ecuaţiile (148)...(154) are ca necunoscute următoarele mărimi: x, z, u, v,
Q, P şi F. Condiţiile iniţiale asociate ecuaţiilor diferenţiale ale sistemului sunt
considerate toate nule, sistemul fiind iniţial în repaus.
Parametrii sistemului sunt: m, KQx, KQP, Ap, m, Ra, Da, Rc, Dc, Kl şi Rh.
65
5.3 Stabilirea funcţiei de transfer a sistemului
Comportarea dinamică a sistemului analizat poate fi complet definită prin

funcia de transfer
z s 
H s  
ys 
Pentru determinarea acesteia se aplică transformata Laplace în condţtii
iniţiale nule sistemului format din ecuaţiile (148)...(154), rezultând:
x   y  z   u (156)
Q  K Qx x  K QP P (157)
F  2 PA p (158)
F  ms2 v (159)
F  u R a  D d s  (160)
F  z  v R c  D cs  (161)
Ap
Q  A psz  A psu  sF  K l P (162)
Rh
În vederea integrării numerice a acestui sistem se introduce variabila
auxiliară
wzv (163)
Ecuaţia (14.161) capătă forma
F  w R c  D c s  (164)
iar mărimea de ieşire a sistemului urmează a fi calculată numeric cu relaţia

zvw (165)
Într-o primă etapă se explicitează transformatele Laplace ale mărimilor v,
P, u şi w în funcţie de transformata Laplace a forţei F:
F
v (166)
ms2
66
F
P (167)
2A p
F
u (168)
R a  Das
F
w zv  (169)
R c  Dcs
Din ecuaţiile (166) şi (169) rezultă o relaţie între transformatele Laplace
ale mărimilor F şi z:
ms2 R c  D cs 
Fz (170)
ms2  D cs  R c
Prin egalarea celor două expresii ale debitului, (157) şi (162), se obţine o
relaţie care include numai variabilele y, z şi F,
K Qx F F As
K Qx y  K Qx z  F K P  A psz  A ps  p F,
R a  Das 2A p R a  Da s R h
(171)
în care s-a introdus notaţia
K P  K QP  K l (172)
reprezentând coeficientul de influenţă a căderii de presiune pe motor. Se constată

că efectul coeficientului debit-presiune al distribuitorului este identic cu cel al
coeficientului de scurgeri al droselului de amortizare amplasat între racordurile
motorului.
Relaţia (171) poate fi scrisă sub o formă care conţine numai variabilele y, z
şi F:
 K Qx A ps A s
K Qxy  K Qx  A ps z  F
K
 P   p  (173)
 R  D s 2A R a  Da s R h 
 a a p
Se elimină variabila F între relaţiile (170) şi (173), rezultând următoarea expresie

pentru funcţia de transfer a servomecanismului:
67
z K Qx ms 2  D c s  R c 

y  K Qx A ps A s
K   A p s ms 2  D cs  R c   ms2 R c  D c s 
K
 P   p 
Qx  R  D s 2A R a  D a s R h 
 a a p
(174)
După efectuarea calculelor se obţine expresia finală a funcţiei de transfer
căutate:
z s  b s3  b s2  b1s  b0
 5 3 4 2 3 (175)
ys  a 5s  a 4s  a 3s  a 2s 2  a1s  a 0
în care
b 3  mD a (176)
b 2  mR a  D a D c (177)
b1  D c R a  D a R c (178)
b0  R a R c (179)
mA p D a D c
a5  (180)
K Qx R h
mA p D a  D c  mK P D a D c mA p D c R a  R c D a 
a4    (181)
K Qx 2A p K Qx K Qx R h
mD c mA p R a  R c  A p D a D c
a 3  mD a    
 K Qx K Qx
(182)
mK P D c R a  R c D a  mA p R a R c
 
2A p K Qx K Qx R h
A p R a D c  R c D a  mR c mK P R a R c
a 2  mR a  D a D c    (183)
K Qx  2A p K Qx
68
ApR a R c
a1  R a Dc  Da R c  (184)
K Qx
a0  RaRc (185)
Funcţia de transfer a căii directe poate fi determinată din funcţia de transfer

a sistemului, sau direct, după cum urmează. În ecuaţia (171) scrisă sub forma:
 F  F F F
K Qx y  z     KP  A psz  A ps  A ps
 R a  Das  2A p R a  Das Rh
(186)
se introduce expresia forţei F furnizată de ecuaţia (170), rezultând

z K  ms 2  D c s  R c
 Qx 
yz
ms2  Dcs  R c   ms2 R c  Dcs A sRK Qx D s  2KAP2s  R 1 D s  R1 
A ps
 p a a p a a h 
(187)
După efectuarea calculelor şi ordonarea termenilor se obţine funcţia de
transfer completă a căii directe:
z 1 K

  Qx 2A 2p R h mDa s 3  mR a  D a D c s 2  R a D c  R c D a s 
y  z s Ap

 R a R c  2mA 2p D a D cs 4  s 3 2 mA 2p R h D a  D c   mR h K P D a D c 
 2mA 2p R a D c  R c D a   s 2A R mR
2 2
p h a  D a D c   2mA p R h K Qx D c 
 
 R h K P mR a D c  R c D a   2 mA 2p R c R h  R a   s 2 A 2p R h D c R a 
 R c D a   2 mA p K Qx R h R c  mK P R a R c   2 A 2p R h R a R c 
(188)
Datorită prezenţei coeficienţilor de amortizare, Da şi Dc în coeficienţii
termenilor de ordinul 3 şi 4, aceştia pot fi neglijaţi. Practic, funcţia de transfer a căii
directe poate fi utilizată sub forma aproximativă:
z K  c 2s 2  c1s  c 0
H 0 s     (189)
 s d 2s 2  d1s  d 0
unde:
69
K Qx 
K  (190)
Ap
mR a  D a D c
c2  (191)
RaRc
R a Dc  R c Da
c1  (192)
RaRc
c0  1 (193)
 1 1 1  D a D c mK Qx D c mK P D D 
d 2  m       2
  c  a 
 R c R a R h  R a R c A p R a R c 2A p  Rc Ra 
(194)
D c D a mK Qx mK P
d1     (195)
R c R a A p R a 2A 2p
d0  1 (196)
Se poate deduce în final şi o expresie aproximativă pentru funcţia de

transfer a sistemului pornind de la relaţia
H a s 
H 0a s   (197)
1  H a s 
şi ţinând seama de relaţia (14.189), rezultă o funcţie de transfer de ordinul al
treilea, utilizabilă în proiectare
s 2c 2  sc1  1
H 0a s   K  (198)
s 3d 2  s 2 d1  K c 2   s1  K  c1   K 
Dacă se neglijează compresibilitatea lichidului, elasticitatea şi amortizarea
structurii şi timoneriei, precum şi inerţia sarcinii, servocomanda se comportă ca un
element de întârziere de ordinul întâi
70
1
H 0a s   (199)
s
1
K
a cărui constantă de timp este
1 Ap
T  (200)
K  K Qx
5.4. Studiul numeric al stabilităţii sistemului prin criteriul

algebric
Numitorul funcţiei de transfer a sistemului este de ordinul 5 astfel că

studiul direct al stabilităţii prin criteriul algebric este dificil. Cu toate acestea este
posibilă stabilirea unei condiţii de stabilitate după o evaluare a coeficienţilor
funcţiei de transfer, urmată de o reducere a gradului acesteia. Se consideră
servomecanisme identice cu cel studiat în capitolul 2, definite prin următorii
parametri:
  0,4375; m  500 kg; A p  1,046  10 3 m 2 ; K Qx  8,256  10 2 m 2 / s;
K l  6,177  1012 m5 / Ns; K QP  3,323  1012 m5 / Ns; K P  9,5  1012 m 5 / Ns;
R h  2  3,648  107 N/m.
Pentru condiţiile de instalare se consideră următoarele valori practice

uzuale, determinate experimental:
R a  2,145  107 N/m; R c  2,231  107 N/m; D a  3678 Ns/m; D c  4188 Ns/m.
Se calculează în continuare coeficienţii funcţiei de transfer, separând
influenţa fiecărui termen:
mA p D a D c
a5   3,056 kg  s (201)
K Qx R h
mA p D a  D c 
a 41   1,139  105 kg 2 (202)
K Qx 
71
mK P D a D c
a 42   9,682  102 kg 2 (203)
2A p K Qx 
mA p D c R a  R c D a 
a 43   3,41  10 4 kg 2 (204)
K Qx R h
a 4  a 41  a 42  a 43  1,489 105 kg 2 (205)
a 31  mDa  1,839  106 kg 2 / s (206)
mDc
a 32   4,786  106 kg 2 / s (207)

mA p R a  R c 
a 33   6,336 108 kg 2 / s (208)
K Qx
Ap Da Dc
a34   4, 46  105 kg 2 / s (209)
KQx
mK P D c R a  R c D a 
a 35   1,08  107 kg 2 / s (210)
2A pK Qx
mA p R a R c
a 36   0,95  108 kg 2 /s (211)
K Qx R h
a 3  a 31  a 32  a 33  a 34  a 35  a 36  7,464  108 kg 2 /s (212)
a 21  mR a  1,072  1010 kg 2 /s 2 (213)
a 22  Da Dc  1,54  107 kg 2 /s2 (214)
A p R a D c  R c D a 
a 23   4,977  109 kg 2 /s 2 (215)
K Qx
72
mR c
a 24   2,549  1010 kg 2 /s 2 (216)

mK P R a R c
a 25   3,000  1010 kg 2 /s 2 (217)

a 2  a 21  a 22  a 23  a 24  a 25  7,120  1010 kg 2 /s 2 (218)
a 11  R a D c  8,983  1010 kg 2 /s3 (219)
a12  D a R c  8,205  1010 kg 2 /s3 (220)
ApR a R c
a13   1,385  1013 kg 2 /s3 (221)
K Qx
a1  a11  a12  a13  1,402  1013 kg 2 /s3 (222)
a 0  R a R c  4,785  1014 kg 2 /s 4 (223)
b 3  mDa  1,839  106 kg 2 /s (224)
b 2  mR a  D a Dc  1,074  1010 kg 2 /s 2 (225)
b1  D c R a  D a R c  1,718  1011 kg 2 /s3 (226)
b 0  R a R c  4,785  1014 kg 2 /s 4 (227)
Funcţia de transfer (220) devine
z 1,839  106  s 3  1,074  1010  s 2  1,718  1011  s  4,785  1014


y 3,056  s 5  1,489  105  s 4  7,464  108  s 3  7,120  1010  s 2  1,402  1013  s  4,785  1014
Se constată atât direct, cât şi prin simulare numerică că ponderea

termenilor de ordin superior este neglijabilă, astfel încât funcţia de transfer poate fi
utilizată sub forma aproximativă:
73
z 1,839  s3  1,074  104  s 2  1,718  105  s  4,785  108

 (228)
y 7,464  102  s3  7,120  104  s 2  1,402  107  s  4,785  108
Toţi coeficienţii numitorului funcţiei de transfer fiind pozitivi, singura
condiţie care mai trebuie îndeplinită este inegalitatea
a1  a 2  a 3  a 0 (229)
Ţinând seama de relaţiile (212), (218), (222) şi (223) rezultă

a 1  a 2  9,982  10 23 kg 4 /s5
(230)
a 3  a 0  3,571  10 23 kg 4 /s 5
Se constată îndeplinirea condiţiei de stabilitate furnizată de criteriul
algebric. Din păcate acest criteriu nu furnizează informaţii asupra rezervei de
stabilitate a sistemului.
Condiţia de stabilitate poate fi utilizată pentru determinarea limitei unei
singure mărimi necunoscute. Cei mai importanţi parametri ai sistemului sunt:
factorul de amplificare în debit, KQx şi coeficientul droselului de amortizare, Kd.
Condiţia de stabilitate este uzual folosită fie pentru determinarea valorii limită a
mărimii KQx pentru o valoare normală a mărimii Kd, fie în scopul determinării
coeficientului Kd necesar asigurării stabilităţii pentru o valoare practică a mărimii
KQx, care influenţează direct timpul de răspuns al servocomenzii.
Se examinează în continuare ultima problemă scriind condiţia de stabilitate
(229) sub forma
a3  a0
 < 1 (231)
a1  a 2
în care valorile practice normale ale coeficientului  sunt cuprinse între 0,2 şi 0,4.
Se înlocuiesc în această relaţie expresiile coeficienţilor numitorului funcţiei de
transfer şi se explicitează factorul de influenţă al căderii de presiune pe motor:
m1  m 2  m 3  m 4  m 5  m 6   m 7  m8  m 9  m10 
KP  (232)
n1 1     n 2 
unde
m1  mR a R a D c  R c D a  (233)
m 2  D a D c R a D c  R c D a  (234)
74
3A p R a R c D a D c  A p R a2 D c2  D a2 R c2   mA p R a2 R c
m3  (235)
K Qx 
mR c R a D c  R c D a 
m4  (236)

A 2p R a R c R a D c  R c D a 
m5  (237)
2
K Qx 2
mA p R a R c2
m6  (238)
K Qx  2
m 7  mDa R a R c (239)
mDc R a R c
m8  (240)

A p R a R c mR a  R c   D a D c 
m9  (241)
K Qx 
mA p R a2 R c2
m10  (242)
K Qx R h
mR a R c R a D c  R c D a 
n1  (243)
2A p K Qx 
mR a2 R c2
n2  (244)
2
2 K Qx 2
Verificarea acestor relaţii se poate face imediat pentru datele considerate
anterior. Dacă   0,358 , rezultă
m1  1,843  1021 ; m 2  2,647  1018 ; m 3  1,497  1023 ; m 4  4,383  1021 ;
m5  6,898  1022 ; m 6  3,533  1023 ; m 7  8,800  1020 ; m8  2,290  1021 ;
75
m 9  3,034  1023 ; m10  4,544  1022 ; n1  5,443  1032 ; n 2  4,388  1034 ;
deci K P  9,5  1012 m 5 /Ns .
Dacă K QP  3,3  10 12 m 5 /Ns se obţine K l  6,2  1012 m 5 /Ns .
Astfel relaţia (232) este direct utilizabilă în proiectare.
5.5 Simularea numerică
Modelele matematice aferente servomecanismului instalat în structuri reale

au fost transpuse în programe de simulare numerică având următoarele obiective:
a) determinarea evoluţiei variabilelor geometrice, hidraulice şi mecanice în
cursul unui proces tranzitoriu tipic, generat de aplicarea unui semnal treaptă la
intrarea servomecanismului;
b) studiul sistematic al influenţei principalilor parametri geometrici,
hidraulici şi mecanici asupra răspunsului servomecanismului la semnale treaptă
aplicate la intrare;
c) compararea rezultatelor integrărilor numerice efectuate pe baza
ecuaţiilor modelului matematic şi pe baza funcţiei de transfer complete a
sistemului;
d) validarea funcţiei de transfer aproximative;
e) studiul sistematic al principalilor parametri constructivi asupra
răspunsului în frecvenţă, generat de un semnal sinusoidal aplicat la intrare.
Calculele au fost efectuate cu datele numerice considerate pentru stabilirea
funcţiei de transfer complete a sistemului.
Experimentele de simulare numerică cu semnale treaptă aplicate la intrare
(fig. 35) evidenţiază următoarele concluzii:
- variaţiile mărimilor x, z şi Q sunt similare celor corespunzătoare
condiţiilor de instalare ideale, fiind marcate de influenţa unor componente de
amplitudine mică şi frecvenţă mare;
- mărimile u şi w variază periodic amortizat cu amplitudini de ordinul
sutimilor de milimetru, neinfluenţând semnificativ variaţia mărimii de interes
practic v, dar schimbând complet variaţia căderii de presiune pe motor în raport cu
instalarea în condiţii ideale.
Funcţia de transfer completă şi cea simplificată furnizează răspunsuri la
semnal treaptă identice, justificând astfel utilizarea celei din urmă în proiectare
(fig. 36).
Mărirea masei acţionate reduce promptitudinea răspunsului ca şi în cazul
servomecanismului instalat în condiţii ideale (fig. 37).
Datorită valorii relativ mari, adoptată pe bază experimentală pentru
coeficientul KQP, influenţa droselului de amortizare asupra răspunsului la semnal
76
treaptă nu este hotărâtoare pentru asigurarea stabilităţii servomecanismului (fig.

38).
În schimb, factorul de amplificare din debit modifică radical constanta de
timp a servomecanismului ca şi în cazul condiţtiilor de instalare ideale (fig. 39).
Variaţia în limite relativ largi a rigidităţilor Ra, Rc şi Rh nu afectează grav
stabilitatea servomecanismului (fig. 40, 41 şi 42) dar reduce sensibil frecvenţa
proprie a sistemului în ansamblul său.
Influenţa droselului de amortizare asupra răspunsului în frecvenţă este
tipică: atenuarea şi defazajul (fig 43) variază în acelaşi sens cu diametrul
droselului.
În ansamblu, experimentele de simulare numerică efectuate cu semnale
treaptă şi sinusoidale pentru cazul condiţiilor reale de instalare conduc la concluzia
că servomecanismul este descris fidel din punct de vedere dinamic prin funcţia de
transfer simplificată, fiind însă necesară precizarea că toate calculele se bazează pe
o valoare obţinută experimental pentru coeficientul debit-presiune al
distribuitorului. În absenţa valorilor experimentale certe ale acestui coeficient este
necesară considerarea modelului neliniar pentru caracteristica distribuitorului, dar
rezerva de stabilitate în acest caz este prea mică faţă de cea reală. Această diferenţă
este determinată de neglijarea efectului de amortizare al frecărilor din sistemele de
etanşare dinamică ale amplificatorului hidraulic.
Utilizarea modelelor de simulare numerică elaborate pentru condiţiile de
instalare reale este obligatorie dacă rigidităţile de ancorare şi de comandă sunt
comparabile cu cea hidraulică.
Amortizările structurale Da şi Dc contribuie la mărirea rezervei de
stabilitate a servomecanismului, dar efectul lor poate fi înglobat în influenţa
droselului de amortizare.
a)
Figura 35.Variaţia parametrilor funcţionali ai servomecanismului
77
în cursul unui proces trsnzitoriu generat de un semnal treaptă.
b)
c)
d)
în cursul unui proces trsnzitoriu generat de un semnal treaptă (continuare).
78
e)
f)
g)
în cursul unui proces trsnzitoriu generat de un semnal treaptă (continuare).
79
Fig. 36. Răspunsul servomecanismului la semnal treaptă - comparaţie între soluţia liniară
completă şi cea aproximativă.
Fig. 37. Influenţa masei asupra răspunsului la semnal treaptă al unui
80
servomecanism mecanohidraulic instalat în condiţii reale.
Fig. 38. Influenţa scurgerilor asupra răspunsului la semnal treaptă al unui

servomecanism mecanohidraulic instalat în condiţii reale.
Fig. 39. Influenţa lăţimii ferestrelor de distribuţie asupra răspunsului
81
la semnal treaptă al unui servomecanism mecanohidraulic

instalat în condiţii reale.
Fig. 40. Influenţa rigidităţii de ancorare asupra răspunsului la semnal treaptă

al unui servomecanism mecanohidraulic instalat în condiţii reale.
Fig. 41. Influenţa rigidităţii de comandă asupra răspunsului la semnal

treaptă al unui servomecanism mecanohidraulic instalat în condiţii reale.
82
Fig. 42. Influenţa rigidităţii hidraulice asupra răspunsului la semnal

treaptă al unui servomecanism mecanohidraulic instalat în condiţii reale.
a)
83
b)
Fig. 43. Influenţa scurgerilor asupra răspunsului în frecvenţă: a) atenuarea; b) faza
84
ACTIVITATEA II.5.b
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE TEORETICE SPECIFICE ANALIZEI

SAHP CU METODA ELEMENTULUI FINIT (MEF) (PARTEA II)
- Cuprins -
1. Capabilitãţile oferite de mediul ANSYS 2

2. Proceduri pentru analiza cu programul ANSYS 3
2.1. Analiza staticã liniarã 3
2.2. Faza de Pre-procesare 3
2.2.1. Definirea materialelor 3
2.2.2. Definirea geometriilor (generarea modelului) 7
2.2.3. Generarea discretizării 9
2.2.4. Definirea sarcinilor 13
2.3. Determinarea soluţiilor 14
2.4. Post-procesare 15
3. Prezentarea meniurilor programului ANSYS 18
3.1. Introducere 18
3.2. Meniul utilitar 19
3.3. Meniul Principal 20
3.4. ToolBar 21
3.5. Input Window 22
3.6. Graphic Window 22
3.7. Output Window 23
1
1. Capabilitãţile oferite de mediul ANSYS
Produsele ANSYS analizate în această scurtă prezentare sunt marcate după cum urmează:
Cod Produs Cod Produs Cod Produs
Mp ANSYS/Multiphysics Th ANSYS/Thermal PP ANSYS/PrePost
Me ANSYS/Mechanical FL ANSYS/FLOTRAN ED ANSYS/ED
St ANSYS/Structural E3 ANSYS/Emag 3-D Dy ANSYS/LS-DYNA
LP ANSYS/Linear-Plus E2 ANSYS/Emag-2D DP ANSYS/LS-DYNA PrePost
Capabilităţile Codurile produselor ANSYS

Mp Me St LP Th Fl E3 E2 PP ED Dy DP
Tensiuni liniare Y Y Y Y - - - - - Y - -
Neliniarităţi structurale
Geometrice Y Y Y Y - - - - - Y Y -
Material Y Y Y - - - - - - Y Y -
Elemente Y Y Y Y - - - - - Y Y -
Analiză dinamică
Modală Y Y Y Y - - - - - Y - -
Spectrală Y Y Y Y - - - - - Y - -
Armonică Y Y Y Y - - - - - Y - -
Vibraţii întâmplătoare Y Y Y - - - - - - Y - -
Structural Tranzitoriu
Flambaj
Liniar Y Y Y Y - - - - - Y - -
Neliniar Y Y Y - - - - - - Y Y -
Substructurare Y Y Y - - - - - - Y - -
Termic
Staţionar Y Y - - Y Y - - - Y - -
Tranzitoriu Y Y - - Y Y - - - Y - -
Conducţie Y Y - - Y Y - - - Y - -
Convecţie Y Y - - Y Y - - - Y - -
Radiaţie Y Y - - Y Y - - - Y - -
Schimbări de fază Y Y - - Y - - - - Y - -
Dinamica convenţională a
fluidelor
Electromagnetică
Probleme de câmp cuplate
Acustică Y Y - - - - - - - Y - -
Acustic-Structural Y Y - - - - - - - Y - -
Electric-Magnetic Y - - - - - Y Y - Y - -
Fluid-Structural Y - - - - - - - - Y - -
Fluid-Termic Y - - - - Y - - - Y - -
Magnetic-Fluid Y - - - - - - - - Y - -
Magnetic-Structural Y - - - - - - - - Y - -
Magnetic-Termic Y - - - - - - - - Y - -
Piezoelectric Y Y - - - - - - - Y - -
Termic-Electric Y Y - - Y - - - - Y - -
Termic-Structural Y Y - - - - - - - Y - -
Electro-Magnetic- Y Y - - - - - - - Y - -
TermicStructural
Submodelare Y Y Y Y Y Y Y Y Y Y - -
Optimizare Y Y Y Y Y Y Y Y - Y Y -
Limbaj Parametric de Y Y Y Y Y Y Y Y Y Y Y Y
Proiectare (APDL)
2
2. Proceduri pentru analiza cu programul ANSYS

2.1. Analiza staticã liniarã
Analiza statică liniarã este utilizată pentru a determina deplasările, tensiunile, deformaţiile
şi forţele din structură sau componenete ale acesteia, datorate sarcinilor care nu induc
efecte semnificative de inerţie sau accelerare (şocuri ). Încărcarea şi condiţiile de răspuns
sunt presupuse a fi staţionare. Tipul de încărcare care poate fi aplicat în analiza statică
include forţe şi presiuni exterioare aplicate, forţe de inerţie în stare staţionară ca de
exemplu gravitaţia sau viteza de rotaţie care impun deplasări ( nenule ), temperaturi (
pentru deformaţii termoce).
O analiză statică poate fi atât liniară cât şi neliniară. În acest capitol se prezintă doar
analiza statică liniară.
Aceasta implică trei faze
- Faza de Pre-procesare
- Faza de determinare a soluţiilor
- Faza de Post-procesare.
În tabelul de mai jos sunt descrise pe scurt fazele.
Faza de Pre-procesare Faza de determinare a soluţiilor Faza de Post-procesare

Definirea geometriilor Formularea elementelor matricei Operaţii de post-procesare
Generarea discretizării Triunghiularizarea matricei Printarea datelor
(pentru rapoarte )
Definirea materialelor Definirea frontului matricei Vizualizarea datelor
obţinute
Definirea Deplasări, tensiuni, etc.
constrângerilor
Definirea sarcinilor Calcule
Vizualizarea modelului
2.2. Faza de pre-procesare

Pre-procesorul a fost dezvoltat astfel încât acelaşi program este disponibil pe sisteme de
calculatoare micro, mini, super-mini şi reţea. Este uşor de transferat modelele de la un
sistem la altul.
Pre-procesorul este un constructor interactiv de modele pentru a pregăti datele de intrare
şi modele de FE ( element finit). Faza de determinare a soluţiilor utilizează datele iniţiale
dezvoltate în pre-procesor, si dau soluţia în acord cu definirea problemei. Se vizualizează
deplasările, tensiunile, temperaturile, etc., pe ecran sub forma de contururi. Următoarele
secţiuni descriu diferitele capabilităţi şi posibilităţi ale pre-procesorului.
În acestă etapă, se specifică numele lucrării, titlul analizei, apoi se utilizeazã pre-
procesorul PREP7 pentru a defini tipurile de elemente, constantele reale ale elementelor,
proprietăţile materialelor şi tipul de model geometric al elementelor, fiind permise atât
elemente structurale liniare cât şi neliniare.
2.2.1. Definirea materialelor

Proprietăţile materialelor – modulul lui Young (EX) trebuie să fie definit pentru analize
statice. Dacă dorim să aplicăm sarcini inerţiale (de exemplu greutatea) vom defini
proprietăţile de masă ca de exemplu densitatea (DENS). În mod similar dacă dorim să
aplicăm sarcini termice (temperaturi) vom defini coeficientul de deformare termică
(ALPX).
3
Toate elementele sunt definite de noduri, care au numai locaţia definită. În cazul plăcilor
şi al elementelor de înveliş nu există indicaţii privind grosimea. Grosimea poate fi dată ca
o proprietate a elementului. Tabelele proprietăţilor pentru o proprietete particulară
definită de un set ID trebuie introdusă. Diferite tipuri de elemente au diferite proprietăţi,
de exemplu
- Bare Aria secţiunii transversale, momentul de inerţie, etc.
- Arcuri Rigiditatea
- Învelişuri Grosimea
- Solide Fără.
Utilizatorul are nevoie de asemenea să definească proprietăţile materiale ale elementelor.
Pentru analiza liniar statică, modulul de elasticitate şi coeficientul lui Poisson trebuie
furnizate. Pentru transfer termic, sunt necesare coeficientul de deformaţie termică,
densitatea, etc. Ele pot fi date elementelor prin setul de proprietăţi de material ID.
4
5
6
2.2.2. Definirea geometriilor (generarea modelului)

Sunt patru entităţi geometrice diferite în pre-procesor şi anume puncte cheie, linii, arii, şi
volume. Aceste entităţi pot fi utilizate pentru a obţine o reprezentare geometrică a
structurii. Toate aceste entităţi sunt independente unele de celelalte şi au o etichetare de
identificare unică.
Puncte cheie punctul cheie (KP) este un punct în spaţiul 3D. Un KP este o entitate de
bază şi uzual este prima entitate care se crează. KP pot fi create prin mai multe metode:
prin definiţie individuală, prin transportul unor KP-uri deja existente şi din alte entităţi,
adică prin intersecţia a două linii, KP la colţuri, etc.
Linia o linie este în general o curbă 3D definită prin utilizarea unei ecuaţii parametrice
cubice. Liniile pot fi generate printr-un număr de grile.
Aria o arie este o suprafaţă 3D definită prin utilizarea unei ecuaţii parametrice cubice.
Ariile pot fi generate utilizând metoda celor 4 KP sau 4 linii, depinzând de geometrie.
Unele arii închise, ca de exemplu cercuri, dreptunghiuri, poligoane pot fi create direct la
dimensiunea cerută, prin facilitãţile oferite de pre-procesor.
Volumul volumul este o regiune solidã generalã, 3D, definitã prin utilizarea unei ecuaţii
parametrice. Similar ariilor, volumele au de asemenea direcţii parametrice. Utilizând două
sau 4 arii aceste volume se pot genera. Rotind o arie faţă de o axă se poate genera de
asemenea un volum (volume de revoluţie). Volume ca de exemplu cilindrii, tori, prisme,
sfere pot fi direct create la dimensiunile cerute prin facilitãţile oferite de pre-procesor.
Două metode diferite sunt utilizate pentru a genera modelul, şi anume, generarea directă
şi modelarea solidă.
Cu modelarea solidă putem descrie graniţele geometrice ale modelului, stabilind un
control peste dimensiunile şi formele dorite ale elementelor şi se dau instrucţiunile
programului ANSYS de a genera toate nodurile şi elementele în mod automat. Prin
contrast, cu metoda de generare directã, determinăm locaţia fiecărui nod şi dimensiunea,
forma şi geometria fiecărui element înainte de a defini aceste entităţi în modelul ANSYS.
Totuşi, unele generări de date în mod automat sunt posibile ( prin utilizarea comenzilor de
gen FILL, NGEN, EGEN, etc. ), metoda de generare este esenţial o metodă manuală, care
necesită păstrarea traseului tuturor numerelor de noduri aşa cum se dezvoltă disctretizarea
elementelor finite. Această listă detaliată poate deveni dificilă pentru modele mari, dând
posibilitatea de apariţie a erorilor. Modelarea solidă este în mod uzual mai puternică şi
7
mai versatilă decât generarea directă şi este în general o metodă mai preferată în
generarea modelului.
Pentru a aprecia care metodă este relativ mai avantajoasă de a fi utilizată sunt prezentate
mai jos avantajele şi dezavantajele fiecărei metode 
a) Modelarea solidă
- Este în general mai potrivită pentru modele mari şi complexe, în special pentru
modele 3D cu volume solide
- Ne permite să lucrăm cu un număr relativ mic de date care descriu modelul
- Suportă utilizarea “primitivelor de arii şi volume” ( ca de exemplu volume poligonale
şi cilindrice ) şi operaţii Booleane ( intersecţii, scăderi, etc.) pentru construcţia
modelului
- Permite utilizarea facilităţilor de proiectare optimizată din programul ANSYS
- Este cerutã de discretizarea cu dimensiuni variabile de elemente finite în diverse
locuri
- Permite modificarea rapidă a geometriei
- Facilitează să fie făcute modificãri în distribuţia elementelor şi nu limitată la un model
de nanaliză
- Necesită uneori timpi îndelungaţi de rulare
- Pentru modele simple şi mici este uneori mai complicată decât generarea directă
- Programul nu poate să fie capabil să genereze discretizarea automatã a elementelor
finite în anumite circumstanţe.
b) Generarea directă
- În general este consumatoare de timp pentru modelele complicate şi de asemenea
volumele de date cu care se lucrează pot fi copleşitoare
- Nu se poate utiliza în discretizarea cu dimensiuni variabile de elemente finite în
diverse locuri
- Proiectarea optimizată devine în mod uzual mai puţin convenabilă când generarea
directă este utilizată
- Poate deveni plictisitoare, necesitând mai multă atenţie la fiecare detaliu al
discretizării. Aceasta poate să conducă la erori datoritã introducerii de date.
Volume Areas
Lines &
Keypoint
8
2.2.3. Generarea discretizării

În analiza cu elemente finite conceptul de bază este analiza structurii, care este un
ansamblu de piese discrete numite elemente. Aceste elemente sunt conectate împreună
printr-un număr finit de puncte numite noduri. Condiţiile de solicitare sunt apoi aplicate la
aceste elemente şi noduri. Operaţia de creare a unei reţele de astfel de elemente este
cunoscută ca discretizare.
a) Generarea elementelor finite
Cantitatea cea mai mare de timp, într-o analiză cu elemente finite, este utilizată pentru
generarea elementelor şi a datelor pentru noduri. Pre-procesorul permite utilizatorului sã
genereze noduri şi elemente în mod automat şi de asemenea permite un control privind
mărimea şi numărul elementelor. Există numeroase tipuri de elemente care pot fi trasate
sau generate pentru diferite entităţi geometrice.
Elementele dezvoltate prin diferitele capabilităţi de generare automată a elementelor de
către pre-procesor pot fi controlate de caracteristicile elementelor care trebuie controlate
înainte de analiza cu elemente finite pentru conectivitate, distorsiuni, etc.
În mod general, capabilităţile de generare automată a discretizării ale pre-procesorului
sunt utilizate, mai mult decât definirea individuală a nodurilor. Dacă este cerut, nodurile
pot fi definite uşor definind locaţia sau prin translatarea unui nod existent. De asemenea
se pot tipării, şterge sau căuta noduri. Unele din facilităţile nodurilor sunt date în
continuare.
b) Fuziunea nodurilor
Pre-procesorul generează automat noduri pe fiecare entitate geometrică discretizată.
Aceasta conduce la noduri coincidente ( adică două sau mai multe noduri la un anumit loc
cu o anumită toleranţă de poziţie ) la laturile sau feţele comune ale entităţilor. Fuzionarea
nodurilor este o opţiune care va păstra unul dintre nodurile coincidente şi va şterge toate
celelalte noduri coincidente.
c) Manipularea nodurilor
În pre-procesor numerele nodurilor pot fi rearanjate cu un număr iniţial definit de
utilizator. Utilizatorul poate de asemenea şterge noduri ( ataşate oricărui element ) prin
utilizarea numai a unei comenzi.
d) Condiţii de graniţă şi solicitări
După completarea modelului cu elemente finite trebuie definite constrângerile şi aplicate
sarcinile modelului. Utilizatorii pot defini constrângeri şi sarcini pe diferite căi. Toate
9
constrângerile şi sarcinile sunt etichetate ca un set ID. Aceasta ajută să se păstreze urma
cazurilor de încărcare.
e) Vizualizarea modelului
În timpul stadiului de construcţie şi verifiacare a modelului, este necesar să se vizualizeze
acesta din diferite unghiuri. Pre-procesorul oferă această capabilitate. Prin facilitatea de
fereastră pre-procesorul permite de asemenea de a mării o arie specifică a modelului
pentru clarificare şi detalii. De asemenea dispune de facilităţi ca netezirea, scalarea,
regionalizarea, activarea unor seturi, etc pentru vizualizarea şi editarea eficientă a
modelului.
f) Setarea parametrilor
Există mai mulţi parametrii care pot fi modificaţi în timpul oricărei etape de modelare.
Parametrii include culoarea, etichetarea diferitelor entităţi, raze, noduri, numărul
segmentelor utilizate pentru a reprezenta liniile şi aşa mai departe. În timpul construcţiei
modelelor complexe este mai convenabil să se introducă o anumită parte a modelului într-
un sistem de coordonate altul decât sistemul de coordonate global.
meshing
Solid model FEA model
10
11
12
2.2.4. Definirea sarcinilor

Termenul de sarcini, în termonologia programului ANSYS include condiţiile de graniţã şi
pe cele aplicate atât intern cât şi extern. Exemple de sarcini pentru diferite discipline sunt:
Structural: deplasãri, forţe, presiuni, temperaturi ( pentru deformaţii termice), greutatea;
Termic: temperaturi, fluxul termic, convecţie, generarea cãldurii interne, etc.;
Magnetic: potenţial magnetic, flux magnetic, densitatea sursei de curent, etc.;
Electricitatea: potenţialul electric, sarcina electricã, densitatea de sarcinã, etc.;
Fluide: viteza, presiunea, etc:;
Sarcinile sunt divizate în 6 categorii:
- grade de libertate constrânse;
- forţe ( sarcini concentrate );
- sarcini de suprafaţã;
- greutatea proprie;
- forţe de inerţie;
- sarcini de câmp cuplate ( cupalarea a douâ sau mai multe tipuri de categorii în care
rezultatele dintr-o analizã este utilizatã ca sarcinã pentru altã analizã)
13
2.3. Determinarea soluţiilor

Faza de determinare a soluţiilor conduce la determinarea soluţiilor în conformitate cu
definirea problemei. Toate activităţile plicticoase de formare şi asamblare a matricilor
sunt făcute de calculator, şi în final valorile deplasărilor şi tensiunilor sunt date ca un
rezultat. Unele capabilităţi ale programului ANSYS au fost prezentate anterior.
Formulate element
matrices
Assemble .full
global matrix file
Solve matrix .rst

equation /.rth
fil
14
2.4. Post-procesarea
Programul de post-procesare este un program puternic şi prietenos. Utilizând grafice
colorate interactive, are facilităţi deosebite de imprimare a rezultatelor vizualizate
rezultatele obţinute din analiza cu elemente finite. Un desen al rezultatelor analizei ( adică
rezultatele în formă vizuală ) poate fi obţinut uşor în câteva secunde. O astfel de analizã
ar fi luat ore de lucru unui inginer pentru a o evalua prin metode numerice. Utilizând
capabilităţile programului, sunt posibile vizualizările următoare
- conturul tensiunilor, al deplasărilor, temperaturilor, etc
- trasarea geometriei deformate
- trasarea istoriei în funcţie de timp a diferitelor mãrimi calculate
- secţionări prin solide
- trasarea liniilor ascunse
- trasarea umbrelor de la o sursă de lumină
- trasarea liniilor de graniță.
15
16
17
3. Prezentarea meniurilor programului ANSYS
3.1. Introducere
Utility Menu [A] – Conţine funcţii utilitare care sunt disponibile în tot timpul sesiunii de
lucru al programului ANSYS, ca de exemplu controlul fişierelor, selectări, controlul
afişajelor grafice şi al parametrilor. Se poate ieşii din sesiunea ANSYS prin acest meniu.
Input Window [B] – Arată promterul de mesaje şi permite ca să se tipărească direct
comenzile. Toate comenzile tipărite anterior apar pentru un acces mai uşor şi pentru
referinţă.
Main Menu [C] – Conţine funcţii primare ANSYS, organizate pe tipul de procesoare
(preprocesor, rezolvare, postprocesor general, optimizator de proiectare, etc.).
Output Window [D] – Prezintă textele transmise de către program. Fereastra este în
general poziţionată în spatele celorlalte ferestre dar poate fi adusă în faţă atunci când este
necesar să citim mesajele transmise de program.
Toolbar [E] – Conţine butoane activabile prin apăsare care execută comenzile şi funcţiile
comune ale programului ANSYS. Se pot adăuga butoane suplimentare prin definirea
abrevierilor.
Graphic Window [F] – O fereastră în care sunt desenate informaţiile grafice.
Cele 6 ferestre principale ale GUI se pot rearanja prin mutare sau redimensionare . Se pot
de asemeni închide una sau mai multe dintre ele ( cu excepţia Output Window ) utilizând
meniul rulant din Utility Menu -> MenuCtrls .
Utility Menu
Icon Toolbar Menu Input Line Raise/Hidden Icon
Output Contact Manager

Window
Command Window Icon
Abbreviation Toolbar Menu

Model Control
Toolbar
Main Menu
Graphics Area
User Prompt Info

Current Settings
18
3.2. Meniul utilitar

Fiecare meniu din Utility Menu dă naştere la o nouă subtopică de meniu care conduce la
un submeniu în cascadă (indicată prin > ) sau execută o acţiune. Acţiunea poate fi
- imediată prin executarea unei funcţii
- prin deschiderea unei căsuţe de dialog ( indicată prin … )
- prin deschiderea unui meniu de selectare prin apăsare cu mouse-ul ( indicată prin + )
Se poate utiliza butonul din stânga mouse-ului de a desface un meniu din Utility Menu.
Apăsând şi trăgând butonul mouse-ului se poate sã se mişte în mod rapid către subtopicul
dorit. Relaxând butonul mouse-ului în timp ce este într-o subtopică de “acţiune” impune
programului ANSYS sã execute această acţiune. Tastând butonul din stânga mouse-ului
se păstrează meniurile în cascadă deschise. Meniurile dispar atunci când se tastează pe o
subtopică care execută o acţiune sau oriunde în GUI.
Lista de comenzi din Utility Menu conţine 10 meniuri rulante. Acestea sunt
File – conţine fişierele şi bazele de date legate de funcţii, ca de exemplu ştergerea bazei
de date, salvarea acesteia într-un fişier şi accesarea acesteia dintr-un fişier. Unele dintre
funcţiile din meniul File sunt utilizabile numai la nivelul de început (iniţial). Dacă se
alege o astfel de funcţie când nu ne găsim la nivelul de început, vom vedea o căsuţă de
dialog executând o mişcare la nivelul de început şi executând funcţia sau oprind
executarea funcţiei.
Select – include funcţii care permit selectarea subseturilor de date şi să se creeze
componente.
List – face posibilă listarea virtuală a oricărui număr de date stocate în baza de date a
programului ANSYS. Se pot obţine de asemenea informaţii privind stadiul diferitelor
secvenţe de program şi se listează conţinutul fişierelor rezidente în sistem.
Plot – Se pot trasa punctele cheie, liniile, ariile, volumele, nodurile, elementele şi alte
date care pot fi vizualizate grafic.
PlotCtrls – Include funcţii care controlează afişarea, stilul şi alte caracteristici ale
prezentării gafice. Funcţia Hard Copy permite obţinerea copiilor la imprimantă ( pe
suport hârtie ) a întregului ecran sau doar a ferestrei grafice ( Graphics Window ).
WorkPlane – face posibilă prezentarea sau ascunderea planului de lucru, mişcarea, rotirea
şi executarea de alte manevre cu planul de lucru. Se pot de asemenea crea, şterge defini
coordonatele de sistem prin utilizarea acestui meniu.
Parameters – include funcţii care definesc, editează şi şterg parametrii numerici sau
matriciali.
Macro – Permite execuţia macrourilor ( mini secvenţe de comenzi ) sau a blocurilor de
date. Se pot de asemenea crea, edita şi şterge abrevieri, care apar ca butoane care
funcţionează la apăsarea cu mouse-ul în meniul Toolbar.
19
MenuCtrls - Permite să se stabilească modul de funcţionare ( activ sau inactiv ), în modul

GUI de lucru al fiecărei ferestre. Se pot de asemenea crea, edita sau şterge abrevierile din
meniul Toolbar. Funcţia Save Menu Layout permite să se adauge macheta meniului
curent GUI la fişierul de resurse X creat de utilizator.
Help – face posibilă consultarea documentaţiei puse la
dispoziţie de către programul ANSYS.
3.3. Meniul Principal

Main Menu conţine principalele funcţii ale
programului ANSYS ca de exemplu preprocesarea,
rezolvarea şi postprocesarea. Toate funcţiile din meniul
principal sunt “legate” una în raport cu cealaltă, adică,
trebuie completată o funcţie înainte de a începe
următoarea. De exemplu, dacă se crează puncte cheie în
planul de lucru trebuie imediat să se creeze şi linii sau
volume care sã fie discretizate. Totuşi, se pot defini sau
edita parametrii scalari în timpul creerii punctelor cheie
deoarece funcţiile parametrice sunt funcţii fără mod din
Utility Menu.
Fiecare meniu topic din Main Menu deschide un
submeniu ( indicat prin > ) sau execută o acţiune,
similar ca şi în Utility Menu. Simbolurile sunt similare,
şi anume
- imediată prin executarea unei funcţii
- prin deschiderea unei căsuţe de dialog ( indicată
prin … )
- prin deschiderea unui meniu de selectare prin
apăsare cu mouse-ul ( indicată prin + )
Submeniurile din Main Menu stau pe loc ( active ) până se alege un meniu topic superior
în ierarhie. Dacă meniul topic este ascuns de un submeniu, se poate aduce în faţă tastând
oriunde în bara de titlu sau pe graniţele sale.
Se utilizează butonul din stânga mouse-ului pentru a selecta o topică din Main Menu.
Utilizatorul poate schimba conform nevoilor ierarhia in Main Menu, prin utilizarea User
Interface Design Language. Conţinutul meniului principal ( Main Menu ) aşa cum este
livrat în programul ANSYS.
Preferance – aceasta deschide o căsuţă de dialog, denumită Preference for GUI
Filtering, care permite să se controleze filtrarea opţiunilor din meniu.
Preprocessor – se intră în preprocesare ( prin executarea comenzii /PREP7 ) şi se aduce
în primplan submeniul conţinând funcţiile PREP7 ca de exemplu modelare, discretizare
şi definirea încărcărilor.
Solution – se intră în faza de rezolvare ( prin executarea comenzii /SOLU ) şi se aduce în
prim plan submeniul care conţine aceste funcţii ca de exemplu tipul analizei şi opţiunile
aferente, sarcinile, opţiunile privind paşii de încărcare şi executarea rezolvării.
General postproc – se intră în faza de postprocesare generală ( prin executarea comenzii
/POST1) şi deschiderea submeniului care conţine funcţiile POST1 ca de exemplu
desenarea şi listarea rezultatelor.
20
TimeHist Postpro – se intră în faza de postprocesare timp-istorie ( prin executarea

comenzii /POST26 ) şi deschiderea submaniului care conţine funcţiile POST26 ca de
exemplu definirea, listarea şi desenarea variabilelor.
Design Opt – se intră in faza de proiectare optimizată ( prin executarea comenzii /OPT )
şi aducerea în prim plan a submeniului care conţine funcţiile OPT ca de exemplu
variabilele care definesc optimizarea, începerea sesiunii de lucru de optimizare şi
revederea rezultatelor seturilor proiectate.
Radiaţion Matrix – se intră în matricea generatoare rezolvãrii problemelor legate de
radiaţie ( prin executarea comenzii /AUX12 ) şi aducerea în prim plan a submeniului care
conţine funcţiile AUX12 ca de exemplu cele care definesc emisivitatea şi alte setări şi
scrie matricea de radiaţie.
Run-Time Stats – se intră în modulul de statistici privind rularea/timpul ( prin executarea
comenzii /RUNSTAT ) şi se deschide submeniul conţinând funcţiile RUNSTAT care
listează statistici şi pun la dispoziţie setările sistemului.
Finish – se iese din procesorul curent şi se ajunge în nivelul de început prin executarea
comenzii FINISH.
3.4. ToolBar
Toolbar ( bara de unelte ) este un set de butoane care prin apăsare execută o serie de
funcţii utilizate în mod obişnuit de programul ANSYS. Unele dintre butoane (de exemplu
SAVE_DB, RESUM_DB ) sunt predefinite, dar se pot defini şi altele, până la 100 de
butoane.
Adăugarea de butoane în toolbar

Pentru a adăuga butoane în Toolbar este nevoie să se creeze o abreviere. O abreviere este
o simplă denumire ( cu până la 8 caractere ) pentru o comandă completă din programul
ANSYS sau un nume de funcţie GUI. Se poate adăuga un macro în Toolbar prin definirea
unei abrevieri care execută acel macro dorit.
Crearea abrevierii
Pentru a crea o abreviere se alege Utility Menu-> MenuCTRLS-.> Edit Toolbar sau
Macro-> Edit Abbreviations . Ambele meniuri deschid căsuţa de dialog Edit
Toolbar/abbreviation.
Ordinea în care se definesc abrevierile determină locul unde este plasat butonul în
Toolbar.
21
3.5. Input Window

Input Window este fereastra de la care se pot introduce comenzile programului ANSYS
prin scriere directă.
3.6. Graphic Window

Graphic Window este fereastra în care toate reprezentările grafice sunt desenate şi toate
selectările ( prin tastare cu mouse-ul ) sunt făcute. Este în mod uzual cea mai mare
fereastră în modul GUI de lucru. Dacă se măreşte această fereastră este recomandat să se
menţină raportul dintre lăţime şi înălţime de 43.
Vizualizarea grafică este desenată în fereastra grafică când se cere o plotare ( utilizând
atât comanda Plot din meniu cât şi o altă comandă de plotare ). Pe lângă aceasta, se poate
vedea o vizualizare grafică care este generată prin modul imedial ( immediate mode ) sau
modul XOR.
Modul imediat ( Immediate Mode )
Modul imediat este acela în care se desenează automat când se crează, mişcă, reflectează
sau se manipulează în alt mod modelul. Este un numai un mod de vizualizare grafică
temporară destinat să dea un feedback imediat asupra funcţiei care tocmai a fost
executate. Ca un rezultat, un mod imediat de plotare are două răspunsuri:
1. Acesta va fi distrus dacă se aduce în prim plan un meniu sau o căsuţă de dialog, atunci
când se restaurează conţinutul ferestrei grafice
2. Scalarea sa este bazată pe scalarea de la ultima plotare cerută, astfel că dacă noile
entităţi se leagă în exteriorul graniţelor unei imagini scalate, acestea nu vor apărea în
fereastra grafică. Pentru a vizualiza noua entitate se cere simplu o nouă plotare.
Numerele şi simbolurile desenate în mod imediat au un răspuns similar  ele vor dispare
atunci când se cere o plotare în afară de cazul în care sunt setate explicit on în funcţia
potrivită din meniul PlotCtrls. Se poate închide modul imediat utilizând Immediate
Display din funcţia Utility Menu->PlotCtrls->Erase Options 
Dacă se cere o plotare în mod manual ( utilizând meniul Plot sau o comandă de plotare ),
programul calculează scara graficului astfel încât figura afişată să umple în mod optim
fereastra grafică.
Modul XOR
Programul ANSYS utilizează acest mod atunci când este necesar să se deseneze ceva sau
să se şteargă în mod rapid fără a se distruge orice este în mod curent afişat ăn fereastra
grafică. De exemplu, modul XOR are efect în timpul selectării grafice pentru a lumina sau
întuneca articolul care este selectat (întunecat sau luminat) . Este de asemenea utilizat
pentru a trasa planele de lucru.
Avantajul modului de utilizare XOR este că produce o afişare instantanee fără a afecta
desenele vizualizate pe ecran.
Facilitatea de capturare a unei imagini

O facilitate utilă care permite crearea de instantanee din fereastra grafică este funcţia
Capture Image ( din Utility Menu-> PlotCtrls-> Capture Image  ). După ce o imagine
22
este capturată (atunci când instantaneul este obţinut ) acesta se poate salva şi apoi restaura
în orice sesiune a programului ANSYS. Capturarea imaginilor este utilă pentru
compararea diferitelor vederi, seturi de rezultate sau orice alte imagini semnificative
simultane pe ecran.
3.7. Output Window

Output Window este o fereastră în care sunt afişate toate mesajele emise program sau
răspunsul la comenzi, note, atenţionări, erori şi orice alt mesaj.
23
ACTIVITATEA III.1
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE APLICATIVE DESTINATĂ

ANALIZEI DINAMICE LINIARE A ELEMENTELOR ȘI SAHP
- Cuprins -
Introducere
1. Extragerea forţelor in domeniul frecvenţă pentru analiza acustică 2
2. Determinarea vibraţiilor de suprafaţă pe carcasa turbosuflantei 12
3. Crearea modelului acustic bazat pe CAD 18
4. Configurarea şi efectuarea analizei acustice FEM PML 25
Introducere
Scopul acestei activități este dobandirea de cunostinte aplicative pentru realizarea

următoarelor tipuri de calcule ingineresti în domeniul mașinilor cu fluide sub presiune utilizate în
sistemele de acționare:
1. Simularea deformărilor şi vibraţiilor unui ansamblu turbosuflanta în domeniul temporal,
folosind simularea multicorp cu corpuri flexibile;
2. Deducerea frecvenţei forţelor de contact pentru carcasa turbosuflantei, forţe obţinute din
simularea cu corpuri flexibile în LMS Virtual.Lab Motion;
3. Aplicarea forţelor pentru a calcula vibraţiile pe suprafaţa exterioară a carcasei;
4. Utilizarea vibraţiilor suprafeţei ca o condiţie de limita într-o analiză a răspunsului acustic.
Pentru analiza acustică trebuie creată o reţea (mesh) FEM (metoda elementului finit). Acest lucru va fi
realizat prin acoperirea cu reţea pe baza datelor CAD existente sau de creat.
Premisele software ale studiului aplicativ sunt următoarele:
- Programele LMS Virtual.Lab și CATIA V5R19 SP3
- Fişierul zip: Turbocharger_FEM_PML.zip
Activitatea a fost realizată de colectivul de specialitate al SC LMS ROMANIA SRL în
colaborare cu Universitatea POLITEHNICA din București, Centrul de Cercetări Energetice și de
Protecția Mediului, Laboratorul de Acționări Hidraulice și Pneumatice.
1/36
1. Extragerea forţelor în domeniul de frecvenţă pentru analiza acustică

Extrageţi fişierul zip „Turbocharger_FEM_PML.zip”, apoi mergeţi la dosarul „01 – Motion” şi
extrageţi fişierul zip „Motion_model_light.zip”. Veţi vedea următoarele fişiere:
 Porniţi LMS Virtual.Lab şi mergeţi la: File  Open  turbo_FLEX_start.CATAnalysis
 Asiguraţi-vă că vă aflaţi în spaţiul de lucru pentru designul mecanismului în mişcare:

 Start  Motion  Mechanism Design
Ecranul dumneavoastră ar trebui să arate precum în imaginea de mai jos
2/36
 Puteţi utiliza „View  Depth Effect” (efect de adâncime) pentru a privi ansamblul CATProduct cu
mai multe detalii. Mergând la „Links Manager  Product1_Root” puteţi vedea conţinutul
mecanismului asamblat:
 părţi CAT rigide pentru componentele cu lame
 corpul flexibil pentru axul turbosuflantei: CATIA Solution (moduri stocate în „Mode Set.2”)
 corpul flexibil pentru carcasă: Nastran Craig Bampton Solution (moduri stocate în setul de
moduri „Craig Bampton Solution”)
Descrierea creşterii substanţiale într-un timp scurt a curbei de viteză este definită în documentul
principal Motion în „Data  Spline Curve.3”.
3/36
În această aplicație vom utiliza o lege de variatie in care panta turatiei (RPM) nu este constantă.
În această parte a seminarului vom configura o simulare multicorp în vederea obţinerii de date realiste
de încărcare din domeniul temporal, în vederea transformării ulterioare a acestora în date pentru
analiza domeniului de frecvenţă.
 Mai întâi, actualizaţi Motion Solution. Mergeţi la „AnalysisCase.1” din documentul principal Motion
şi faceţi dublu clic pe „Solution Set”. Acolo, în cadrul primei file „System” (sistem), schimbaţi
directorul de lucru cu cel în care aţi dezarhivat fişierul zip Motion_model_light.zip
 De asemenea, asiguraţi-vă că:
 Starting time (Timp pornire) = 0 s
 Ending time (Timp final) = 0.5 s
 Print interval (Interval imprimare) = 2e-4 s
4/36
 Părăsiţi caseta de dialog Solution Set  faceţi clic pe Solution Set  Compute. Acest
proces trebuie să dureze nu mai mult de 2 sau 3 minute.
 Atunci când este rezolvat, ştergeţi imaginea de sub Flexible Animation.1 şi creaţi o imagine
nouă:
 Faceţi clic dreapta pe Flexible Animation.1 şi alegeţi Iso Deformation.
 Acum, faceţi dublu clic pe imaginea creată şi mergeţi la fila Selections.
 Extindeţi Links manager.
 Adăugaţi Nodes and Elements (noduri şi elemente) pentru Part.4  Axul flexibil al
turbosuflantei.
 Adăugaţi setul de grup Visu Group pentru Part5  Carcasa.
 Faceţi clic pe OK pentru a părăsi caseta de dialog de editare a imaginii.
5/36
 Faceţi clic dreapta pe Solution Set şi alegeţi Animation  Player:

 Utilizaţi glisorul pentru a stabili timpul la 0,1 secunde şi faceţi clic pe play (redare) pentru a
anima soluţia.
 Părăsiţi animaţia, făcând clic pe butonul de oprire sau apasati Esc.
 Extindeţi Functions Displays sub AnalysisCase.1 şi faceţi dublu clic pe unul dintre graficele
elementului bucşă. Ar trebui să vedeţi rezultatele pentru intervalul complet
6/36
 Deschideţi Motion Results Set de sub Solution Set . Această caracteristică poate fi utilizată
pentru a filtra rezultatele funcţiei temporale a mişcării. Puteţi observa că sunt selectate mai
multe elemente tip bucşă (Bushing), care reprezintă forţele de contact ale carcasei
turbosuflantei la ax şi „pământ”. Pentru a vedea unde sunt poziţionate acestea, puteţi dezvălui
Forces în modelul principal Motion.
 Vom transforma acum rezultatele aflate sub Motion Results Set (set de rezultate ale
mişcării) în graficul tip cascadă a spectrului de frecvenţă pentru a începe analiza acustică.
 Închideţi Motion Results Set şi faceţi clic dublu pe Solution în MathData Processing Case
(Cazul de prelucrare a datelor matematice). Deoarece rezultatele Motion sunt stocate în
întregime în funcţii ce acoperă durata completă de timp şi intervalul RPM ale simulării mişcării,
va trebui, mai întâi, să tăiaţi fiecare funcţie de forţă în părţi mai mici şi să le atribuiţi unor RPM
diferite. Acest lucru este realizat în cazul procesorului datelor matematice: convertirea datelor
de timp într-o cascadă de date temporale.
7/36
 În Select Functions, funcţiile de interes (forţele de pe partea 1 în X Y Z) sunt deja

preselectate, la fel ca şi viteza unghiulară a axului turbosuflantei. Stabiliţi setările aşa cum
este ilustrat în imaginea de mai jos.
8/36
Dimensiunea cadrului poate fi aleasă în mod liber. Luaţi în considerare că alegând dimensiuni
mari de cadre, există şansa ca acestea să se suprapună; eşantioane de date temporale pot fi
partajate între diferitele funcţii create în diagrama cascada de date temporale. Alegând un interval
în jurul fiecărei RPM necesare de 0.2 secunde pe o axă a timpului global de 0.5 secunde, va
rezulta o suprapunere. Conţinutul de frecvenţă a două RPM consecutive vor ajunge, prin urmare,
să aibă o parte „comună”. Pe de altă parte, alegând o dimensiune de cadru mică înseamnă că
fiecare funcţie temporală va conţine numai o cantitate mică de eşantioane. Acest lucru va avea ca
rezultat o rezoluţie slabă a frecvenţei, mai târziu. Prin urmare, alegerea parametrilor reprezintă un
compromis.
 Părăsiţi parametrii soluţiei, faceţi clic pe Solution din Math Data Processing Case şi
actualizaţi soluţia cu Update.
 După aceea, actualizaţi Load Function Set Time Results Forces din nivelul principal al
arborelui de specificaţii. Creaţi un grafic bazat pe soluţia gasită.
 In continuare continuăm activitatea de conversie în domeniul de frecvenţă. Mergeţi la Insert

 Data Processing  DSP Case. Alegeţi:
 Load Function Set Time
 Mergeţi la Time Results Force
 Stabiliţi ca ieşire: Load Function Set of Phase-referenced Frequency Spectra
 Faceţi dublu clic pe DSP - Phase-referenced Frequency Spectra Solution.1. Acceptaţi
setările implicite aşa cum sunt indicate mai jos
9/36
 Faceţi clic dreapta pe soluţie şi alegeţi Compute (calcul).

 Acum, legaţi rezultatul din Load Function Set Waterfall of Freq Spectra Forces la nivelul
principal al arborelui de specificaţii,
 Faceţi clic dreapta pe sursele de date ale încărcării setului de funcţii şi alegeţi add a
solution or data feature (adaugă o soluţie sau caracteristică de date) şi mergeţi la DSP -
Phase-referenced Frequency Spectra Solution.1 . Dezactivaţi toate opţiunile pentru a
crea sau îndepărta puncte de intrare/ieşire (IOPoints).
 Creaţi o reprezentare 2D a soluţiei.
10/36
Aceste funcţii pot fi exportate şi utilizate ca intrări pentru analiza acustică. Un asemenea set de
funcţii a fost deja creat la început, utilizând acelaşi document, dar o durată de timp mai mare
pentru accelerare, un conţinut mai flexibil (mai multe moduri) pentru carcasă şi un pas de
imprimare mai fin. In acest caz analiza mişcării durează aproximativ 10 minute, astfel că versiunea
light este mai potrivită pentru scopul acestui seminar.
 Salvaţi şi închideţi documentul de analiză a mişcării
11/36
2. Determinarea vibraţiilor de suprafaţă pe carcasa turbosuflantei
Următorul pas este calcularea vibraţiilor de suprafaţă ale carcasei turbosuflantei.

 În dosarul 02 – Acoustics, dezarhivaţi fişierul zip Turbocharger_Acoustics.zip. După
dezarhivare ar trebui să vedeţi trei dosare:
 După ce aţi închis documentul Motion, mergeţi la Start  Noise and Vibration  System
Analysis pentru a începe un nou document Noise and Vibration (zgomote şi vibraţii).
 Mergeţi la: Links Manager.1  clic dreapta  Import şi importaţi fişierul
turbo_housing_c_10khz_sol103out.op2 din dosarul 02 – Acoustics/ 01 – Meshes and
Modes. Acest fişier conţine modurile Craig Bampton pe care le-am utilizat în analiza corpului
flexibil. În fereastra de importare:
 Dezactivaţi căsuţele corespunzătoare importării de Wireframe (cadru tip sârmă),
Restraints (constrângeri) şi „Create Analysis Case” (creare caz de analiză).
 Importaţi în unităţile: milimetru-Tona-secunda
 Redenumiţi Mode Set cu „Structural Modes”. Deschideţi Modal Editing. Selectaţi toate
modurile şi faceţi clic pe Edit pentru a modifica amortizarea vâscoasă la 3%.
12/36
 Introduceţi un Group Set: Insert  Mesh Grouping  Group Set. Daţi-i un nume precum
Wetted Surface – Struct Side (suprafaţă udă - structură laterală) sau Exterior Housing
(carcasă exterioară). Faceţi clic dreapta pe Group Set şi alegeţi Mesh Grouping  Auto-
update Group (grupare reţea - grup cu actualizare automată). Alegeţi Feature Angle
(caracteristică unghi).
 În fila Type Specific (tip specific), alegeţi Faces (feţe) şi unghiul de 30 de grade. Acum,
selectaţi feţele de pe exteriorul carcasei pentru a capta toată suprafaţa. Rezultatul final ar
trebui să arate precum în imaginea de mai jos
 Mergeţi la: Links Manager.1  clic dreapta  Import şi importaţi fişierul

housing_forces_500Hz_10kHz_v3.unv din dosarul 02 – Acoustics/ 02 – Loads.
 Activaţi importarea funcţiilor de încărcare în interiorul fişierului universal. Alegeţi setările de
importare aşa cum sunt indicate în imaginea de mai jos.
13/36
 Mergeţi la: Links Manager.1  clic dreapta  Import şi importaţi fişierul Loading
Points.iop din dosarul 02 – Acoustics/ 02 – Loads.
 Acum, faceţi dublu clic pe Input locations [Force] de sub Load Function Set şi, după aceea,
faceţi clic pe IOSet Loading Points pentru a merge la punctele IO.
 Verificaţi validitatea definirii setului funcţiilor de încărcare. Faceţi clic dreapta pe Load Function
Set şi clic pe Load Function Set Status (starea setului de funcţii de încărcare)
 Creaţi o reprezentare pe baza setului de funcţii de încărcare. Faceţi clic pe Load Function Set
 New Function Display  Colormap Display  Finish. Selectaţi, din fereastra Select
Data care apare, DOF Standard Bushing.1_b1:+Z.
Ar trebui să vedeţi primul ordin de frecvente în harta de culori
14/36
 Închideţi reprezentarea.
 Deschideţi acum Load Conditions (condiţii de încărcare) ale setului de funcţii de solicitare şi
dezactivaţi-le pe toate cu excepţia RPM 140000.
 Mergeţi la: Insert  Forced Response  Modal Based Forced Response şi completaţi
opţiunea pentru cazul de răspuns forţat aşa cum este indicat în imaginea de mai jos. Am
predefinit deja tot ceea ce ne este necesar, aşa încât putem doar realiza conectarea la
caracteristicile din arborele de specificaţii.
15/36
 Faceţi clic pe OK pentru a introduce Modal Based Forced Response Case (cazul de răspuns
forţat bazat pe modul setat).
 Deschideţi caracteristica Forced Response Solution (soluţie de răspuns forţat) şi
 Setaţi formatul pentru vibraţii la displacement (deplasare)
 Activaţi opţiunea Use Axis of First function…
 Limitaţi intervalul de la 1000 la 10 000 Hz.
 Creaţi un punct fictiv de intrare/ieşire (IO Point) în IOSet Output Points (puncte de ieşire).
16/36
 Actualizaţi soluţia
Răspunsul pe toată suprafaţa nu este calculat încă. Pentru a face asta, puteţi transfera modurile
structurale, mai târziu, în reţeaua acustică şi puteţi aplica factorii de participare modali pe care
tocmai i-aţi calculat ca încărcare. În acest fel, doar 25 de forme de moduri trebuie transferate, în
loc de 232 forme operaţionale de deviaţie. Pentru analiza acustică de mai târziu, selectaţi totuşi
numai o porţiune a axei de frecvenţă.
 Dacă doriţi să vă uitaţi acum la vibraţiile suprafeţei pe reţeaua structurală, puteţi introduce
acelaşi caz Modal Based Forced Response, dar, de această dată, creaţi cazul pentru tipul de
soluţie (Solution Type): ieşire vector.
 Sub setul de intrări/ieşiri Output Points, creaţi un IOPoint multiplu, cu DOF XYZ activat, şi
mergeţi la setul de grup pe care abia l-aţi creat.
 Completaţi parametrii soluţiei ca mai înainte, dar limitaţi intervalul de la 8000 la 10 000 Hz
şi soluţionaţi. Mai jos este ilustrată o hartă a frecvenţei vibraţiei.
17/36
 Salvaţi documentul ca „Forced Response” şi închideţi fisierul.
3. Crearea modelului acustic bazat pe CAD
 Mergeţi la: File  Open şi selectaţi fişierul Turbo_Housing.CATPart din dosarul 02 –

Acoustics/ 03 – Meshing.
 Această CATPart conţine următoarele suprafeţe:
 SUPRAFAŢA CARCASEI pentru reţeaua BEM / SUPRAFAŢA UDĂ Reţea FEM aceasta
este suprafaţa exterioară a carcasei turbosuflantei
 GRANIŢA EXTERIOARĂ FEM / GRANIŢA INTERIOARĂ PML
 Dimensionare - GRANIŢA EXTERIOARĂ PML
Mai întâi, trebuie să acoperiţi cu reţea suprafaţa albă şi suprafaţa albastră pentru a crea apoi o reţea
FEM între cele două suprafeţe. După aceea, trebuie creată şi o reţea FEM între suprafeţele albastră şi
verde. Acesta va fi stratul PML. Pentru a accelera apoi calculul este important ca modelul FEM să
conţină cât mai puţine elemente posibil. Deoarece veţi utiliza FEM PML, stratul PML care va acoperi
prima reţea FEM trebuie să fie convex. Acest lucru este necesar pentru a absorbi undele radiate şi a
asigura respectarea condiţiei de radiaţie la infinit.
18/36
Scopul este, prin urmare, de a crea o suprafaţă convexă în jurul obiectului radiant, cât mai aproape
posibil de suprafaţa radiantă, pentru a avea cât mai puţine elemente posibil pentru modelul acustic.
Acest lucru este deja realizat pentru dumneavoastră: suprafaţa albastră. Puteţi, apoi, dimensiona uşor
prima suprafaţă convexă pentru a obţine suprafaţa PML exterioară.
Scopul este de a realiza, pe baza acestor date CAD, un model FE precum cel ilustrat în imaginea de
mai jos.
Un proces posibil de determinare a factorului de dimensionare:

 max_ freq
- dimensiunea elementului în reţeaua FEM va fi definită de
6
- pentru o absorbţie corectă, numărul de substraturi din stratul PML, mergând de la graniţa PML
interioară până la graniţa PML exterioară, trebuie să fie de minimum 4 până la 5 elemente
2
- aceasta ne aduce la o grosime a stratului PML de t   max_ freq , atunci când se utilizează 4
3
substraturi
Intervalul de frecvenţă valabil pentru un model generat în acest fel:
1
- grosimea stratului PML complet trebuie să fie, de asemenea, mai mare decât t   min_ freq
15
min_ freq f min
- ~ 10 sau ~ 0.1 . Aşadar, un model FEM-PML generat în acest fel va fi valabil
max_ freq f max
între 0.1 * f_max şi f_max. Totuşi, este posibil să nu doriţi întotdeauna să folosiţi 1 model
pentru a ajunge atât de jos precum 0.1 * f_max. Poate fi benefică utilizarea a două modele
FEM-PML, unul pentru frecvenţele mai mari (0.5 frecv. max  frecv. max) şi unul pentru
frecvenţele mai mici:
o Noul model va fi un FEM grosier; numărul de noduri şi, prin urmare, timpul de calcul,
vor fi reduse.
o Reversul este că o nouă reţea trebuie creată, dar odată ce o reţea de acoperire sau o
reţea de suprafaţă a obiectului radiant este disponibilă, precum şi o suprafaţă CAD
convexă în jurul acestuia, crearea modelului FEM PML este, de fapt, simplă.
Singurele aspecte de modificat pentru fiecare interval de frecvenţă sunt:
 suprafaţa obiectului rămâne aceeaşi, se schimbă suprafaţa obiectului radiant
a dimensiunii reţelei
19/36
 suprafaţa interioară PML rămâne aceeaşi, numai dimensiunea reţelei se

schimbă pentru intervalele de frecvenţă diferite
 suprafaţa exterioară PML se schimbă, dar puteţi aplica uşor un factor de
dimensionare; in plus o nouă dimensiune de reţea poate fi aleasă pentru
suprafaţa exterioară a reţelei
Puteţi crea, mai târziu, propria suprafaţă în jurul părţii radiante a reţelei. Operaţiile pentru a ajunge
la suprafeţe sunt stocate în Turbo_Housing.CATPart, astfel încât puteţi afla cum au fost create
suprafeţele. Cel mai uşor este să creaţi câteva schiţe convexe în jurul obiectului radiant din diferite
puncte de vedere. Apoi, extrageţi schiţele şi luaţi numai părţile diferitelor suprafeţe extrudate ce
crează o acoperire convexă în jurul obiectului radiant.
 Mergeţi la: Start  Meshing  CAD Meshing şi alegeţi analiza statică. Puteţi şterge cazul
static, nu avem nevoie de acesta.
 Selectaţi instrumentul de acoperire cu reţea a suprafeţei, făcând clic pe simbolul reţelei suprafeţei.
Este bara de instrumente Meshing Methods pentru metodele de acoperire cu reţea. Dacă
aceasta nu este vizibilă, puteţi sa o activaţi făcând clic dreapta pe zona gri a barei de instrumente
şi selectând Meshing Methods
 Selectaţi HOUSING SURFACE (suprafaţă carcasă) din documentul CATPart şi completaţi

parametrii aşa cum este indicat în imaginea de mai jos. Dimensiunea reţelei este de 5 mm.
Faceţi clic pe OK şi apoi pe Mesh the Part (acoperă partea cu reţea) şi apoi părăsiţi
instrumentul de acoperire cu reţea.
20/36
Reţeaua dumneavoastră ar trebui să arate aşa cum este ilustrat în imaginea de mai jos.
Luaţi în considerare că mai există o gaură identificată. Vom adăuga manual două elemente
triunghiulare ale învelişului pentru a închide reţeaua suprafeţei.
 Mergeţi la Start  Structures Finite Element Analysis Pre/Post  Nodes and Elements.
 Apoi, mergeţi la: Tools  Elements  Edit Element.
 Ascundeţi Links Manager.1 pentru a vedea numai reţeaua. Alegeţi, acum, Create Shell (creează
înveliş) şi selectaţi pentru a crea elementele triunghiulare. Creaţi doua triunghiuri pentru a închide
reţeaua suprafeţei carcasei.
21/36
 Întoarceţi-vă la spaţiul de lucru Meshing şi repetaţi procesul pentru prima suprafaţă convexă (cea
mai mică). Utilizaţi următorii parametri de reţea: dimensiunea acoperirii cu reţea este acum de 5.5
mm, iar deformarea concavă a constrângerii (în fila Geometry) s-a schimbat.
Reţeaua suprafeţei ar trebui să arate astfel:
22/36
 Repetaţi aceleaşi operaţii de acoperire cu reţea pentru suprafaţa PML exterioară = suprafaţă
convexă dimensionată. Utilizaţi aceiaşi parametri de acoperire cu reţea.
 Acum aveţi disponibile reţelele suprafeţei cu care puteţi crea o reţea FEM.
 Pentru a face acest lucru, alegeţi Tetrahedron Filler (umplere tetraedru), din bara de instrumente
Meshing Methods şi selectaţi Inner FEM şi graniţa dintre FEM şi stratul PML.
 Alegeţi tipul de element liniar (Linear) şi Size progression = 1.
 Redenumiţi modelul FEM creat cu numele „FEM”, de exemplu (faceţi clic dreapta pe reţea şi
alegeţi Properties pentru a face acest lucru).
 Repetaţi, dar acum pentru stratul PML.
23/36
 Faceţi clic acum pe PML şi mergeţi la Properties  fila Graphic şi schimbaţi culoarea într-o altă
culoare decât albastru. După aceea, creaţi un plan de tăiere, cutting plane:
Rezultatul dumneavoastră ar trebui să arate aşa cum este ilustrat în imaginea de mai jos
24/36
Puteţi verifica dacă aveţi, într-adevăr, un strat PML cu o grosime de aproximativ 4 până la 5
elemente.
 Mergeţi la Start  Structures  Finite Element Analysis Pre/Post  Nodes and Elements.
Acum, puteţi exporta reţelele FEM separat într-un fişier Nastran bdf:
 Selectaţi reţeaua FEM şi mergeţi la File  Export to External file -> FEM
 Selectaţi reţeaua PML şi mergeţi la File  Export to External file -> PML
Puteţi salva în dosarul 01 - Meshes and Modes. Există deja reţele pregătite în acel dosar, de
asemenea. Inner FEM.bdf şi PML_Layer.bdf
Luaţi în considerare că puteţi exporta, de asemenea, prima reţea de înveliş pentru carcasă în
vederea calculului BEM ulterior; acum ne vom limita la FEM.
 Salvaţi documentul dumneavoastră şi închideţi CATAnalysis şi documentele CATPart.
Acest pas încheie partea de acoperire cu reţea.
4. Configurarea şi efectuarea analizei acustice FEM PML
 Mergeţi la Start  Structures Finite Element Analysis Pre/Post  Nodes and Elements.
 Importaţi următoarele fişiere din dosarul 01 - Meshes and Modes:
 Inner_FEM.bdf
 PML_Layer.bdf
Puteţi realiza o selecţie multiplă. Acceptaţi setările implicite de import, dar asiguraţi-vă că importaţi
în format milimetru-Tona-secunda.
 Mergeţi la Tools  Nodes  Merge Coincident Nodes (combinarea nodurilor coincidente)

Setaţi opţiunile aşa cum este indicat în figura de mai jos şi apăsaţi butonul apply. Confirmaţi in
cazul in care apare vreun mesaj
25/36
 Mergeţi la Start  Acoustics  Acoustic Harmonic FEM.

 Pentru ambele reţele: Clic dreapta  Set Mesh Part Type  Set as Acoustical Mesh Part.
 În arborele de caracteristici  Mergeţi la: Properties  New Properties  Perfectly Matched
Layer Property si selectati partea PML a reţelei.
 Importaţi fişierul FPM_Box_Half.bdf şi setaţi tipul ca fiind Field Point Mesh:

 Importaţi Unităţi mm-T-s
 Clic dreapta pe partea de reţea  Set as Field Point Mesh Part
 Mergeţi la: Insert  Acoustic Mesh Preprocessing Set şi selectaţi atât PML, cât şi reţeaua
FEM normala.
26/36
 Actualizaţi Acoustic Mesh Preprocessing Set.1

 Creaţi un Group Set. Introduceţi un grup actualizat automat, Auto Update Group, de tipul
Feature angle. În fila Common, selectaţi Acoustic Envelope.1. De asemenea, cel mai bine este
să ascundeţi reţelele PML şi FEM.
 În fila Type Specific, setaţi Feature Angle la 70 de grade şi selectaţi partea de înveliş care se
potriveşte cu suprafaţa udă pe care am definit-o mai devreme pe partea reţelei structurale. Cel
mai bine este să utilizaţi View  Depth Effect pentru a vedea în interiorul învelişului exterior si a
putea selecta elementele ce ating carcasa.
 După ce aţi terminat, daţi grupului un nume potrivit, de exemplu „wetted surface – aco side” şi
ascundeţi invelişul acustic. Rezultatul ar trebui să arate aşa cum este ilustrat în imaginea de mai
jos.
 Mergeţi la: Links Manager.1  Import şi setaţi tipul de fişier la V5 Anlaysis. Acum, importaţi
analiza Forced Response.CATAnalysis pe care aţi creat-o mai înainte pentru răspunsul
structural forţat.
27/36
 Transferul formelor Modurilor proprii: Mergeţi la: Insert  Other Analysis Cases  Data
Transfer Analysis Case şi selectaţi Structural Modes modul setat din documentul răspunsului
structural forţat pentru a fi transferat
 Dezvăluiţi Data Transfer Analysis Case şi, de asemenea, Mesh Mapping Feature de sub acesta.
Acum:
 Faceţi dublu clic pe Source Set şi mergeţi la Group Set pentru Wetted Surface Struct Side
 Faceţi dublu clic pe Target Set şi mergeţi la Group pentru Wetted Surface Aco Side
 Setările pentru cartare: distanţa maximă, 3 noduri de influenţare, 10 mm distanţă maximă
 Actualizaţi Data Transfer Solution Set.1

 Creaţi un nou Mode Set: Insert  Vector and Function Sets  Mode Set. Daţi-i un nume
adecvat, de exemplu „Structural Modes on Acoustic Mesh”
 Acum, faceţi clic dreapta pe sursele datelor setului de moduri şi adăugaţi un set de soluţii
sau o caracteristică de date. Mergeţi la Data Transfer Solution.
28/36
 Comutaţi în spaţiul de lucru Noise and Vibration: Start  Noise and Vibration  System
Analysis şi mergeţi la Insert  Forced Response  Modal Based Forced Response.
 Configuraţi cazul cu parametrii definiţi în imaginea de mai jos
 După introducerea cazului, creaţi un Punct de intrare/ieşire multiplu sub Output Points al
Modal based Forced Response Case: XYZ în raport cu Wetted surface – Aco Side.
 Schimbaţi formatul pentru vibraţii în displacement (deplasare). După aceea, actualizaţi

soluţia
29/36
 Introduceţi un nou Load Vector Set: mergeţi la Insert  Vector Sets  Load Vector Set şi
specificaţi opţiunile aşa cum este indicat în imaginea de mai jos
 Adăugaţi Forced Response Vector Solution.1 la Load Vector Set’s Data Sources şi
generaţi o imagine
30/36
 Comutaţi înapoi la spaţiul de lucru Acoustic Harmonic FEM.
 Mergeţi la: Insert  FEM Analysis Case  Acoustic Response Analysis case
 Alegeţi pentru Load Vector Set Operational Panel Displacements ca şi condiţie de
limitare, Boundary Condition. Păstraţi celelalte opţiuni.
 Faceţi clic pe Boundary Condition Set pentru a modifica tipul de date, Data Type, în Waterfall
of Frequency Spectra.
 Faceţi dublu clic pe caracteristica Locations / Faces pentru a merge la grupul lateral Wetted
Surface Aco
31/36
 Realizaţi o verificare a condiţiilor de limitare: faceţi clic dreapta pe setarea condiţiei de limitare
şi alegeţi Check Consistency of Boundary Conditions. Această operaţie nu ar trebui să
dea erori.
 Cât despre setările soluţiei, faceţi dublu clic pe Acoustic Response Analysis şi completaţi
parametrii aşa cum este indicat în imaginea de mai jos:
 Limitaţi intervalul de frecvenţă de la 9800 Hz la 10 000 Hz.
 Salvaţi rezultatele ca vectori.
32/36
 Pentru parametrii de rezolvare, alegeţi Iterative Solver
 În fila „Job and resources”, alegeţi memoria fizică (Physical Memory) de 1024 MB
 Părăsiţi setările soluţiei şi actualizaţi / calculaţi cazul. Acest proces ar trebui să dureze
aproximativ 4 minute.
 Atunci când soluţia este încheiată, generaţi o imagine: Amplitudinea presiunii.db
 Introduceţi o analiză a planului tăiat, Cut Plane Analysis: Tools  2/3D images  Cut
Plane Analysis
33/36
Puteţi observa cum stratul PML absoarbe, într-adevăr, undele de presiune acustică din graniţa
PML – reţeaua FEM normală până la graniţa PML exterioară. Potenţialurile la graniţa FEM-PML
sunt utilizate pentru a calcula rezultatele din punctele câmpului.
Această parte încheie seminarul despre FEM PML iterativ.
Pentru informarea dumneavoastră

- Comparând metoda parcursa până acum cu Boundary Element Method BEM rezultat îo bună
corelaţie între cele două rezultate, dar FEM PML este remarcabil mai rapidă.
34/36
- Avantajul în timp nu se află numai în abordarea PML, care permite modele FEM mai mici, ci şi în
utilizarea instrumentului de rezolvare iterativă îmbunătăţit.
- Abordarea iterativă FEM PML va avea un impact mare în cazul în care obiectul radiant poate fi
încapsulat uşor şi strâns cu o reţea convexă / un strat PML. Totuşi, dacă obiectul radiant însuşi nu
este convex, numeroase elemente intră în părţile concave. Gândiţi-vă la spaţiul dintre cele două
părţi ale blocului motor al unui motor cu configuraţia în V, de exemplu.
Sau la un motor pe care s-a montat turbosuflanta, cu toate ţevile de conectare.
35/36
36/36
ACTIVITATEA III.2
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE APLICATIVE DESTINATĂ

CONCEPȚIEI PARAMETRIZATE A SAHP
C-1
PREFAŢĂ
În ultimele trei decenii sistemele hidraulice de acţionare, comandă şi reglare automată s-au extins
la majoritatea maşinilor, echipamentelor şi instalaţiilor industriale, având un rol decisiv în definirea
caracteristicilor şi performanţelor acestora, în strânsă legătură cu progresul sistemelor de calcul numerice
şi hibride. În acest context, sinteza parametrizată a sistemelor hidraulice constituie o temă de mare interes
teoretic şi practic, fiind abordată implicit sau explicit de producătorii de echipamente hidraulice, de
furnizorii de instrumente hardware şi software de concepţie parametrizată şi de cercetătorii din institutele
de profil şi universităţi.
Abordarea problemelor specifice sintezei parametrizate a sistemelor de acţionare hidraulice
necesită cunoştiinţe complexe din domeniul mecanicii fluidelor, mecanicii, electrotehnicii, electronicii,
teoriei sistemelor, tehnologiei informaţiei, modelării şi simulării numerice a componentelor şi sistemelor
hidraulice etc. Sinteza sistematică a sistemelor de acţionare hidraulice implică parametrizarea geometrică
(a formei) şi funcţională (în cadrul modelării matematice şi simulării numerice) prin prisma unei funcţii
obiectiv de una sau mai multe variabile. Pe plan mondial, în domeniul sintezei parametrizate coexistă
două direcţii de elaborare a mijloacelor necesare concepţiei:
a) realizarea de instrumente computerizate universale:
- programe de calcul şi simulare numerică: MATLAB, SIMULINK, MATHEMATICA, MATHCAD
etc.;
- programe de analiză cu elemente finite: NASTRAN, ANSYS, COSMOS, FLOTRAN etc.;
- programe de modelare geometrică şi proiectare parametrizată: AutoCAD, MECHANICAL
DESKTOP, INVENTOR, PRO ENGINEER, SOLID WORKS, IDEAS, EUCLID, CATIA etc.;
- medii de programare: Visual Studio 7.0, Visual C++, Visual Basic, ORACLE, VISUAL FOX PRO,
DB2 etc.
b) realizarea de instrumente computerizate specializate:
- programe de simulare numerică cu biblioteci dedicate: AMESim,VISIM etc.;
- cataloage electronice de firmă;
- baze de date rezervate componentelor hidraulice etc.
Firmele producătoare de software sunt angrenate împreună cu universităţile şi institutele
specializate în programe de cercetare pentru realizarea de instrumente computerizate care să
implementeze modul natural de concepţie a echipamentelor tehnice noi, pe baza ultimilor realizări
ştiinţifice. Pe această cale, sinteza parametrizată a sistemelor hidraulice tinde să permită o abordare
profundă a proceselor intime care au loc la nivelul fluidelor de lucru.
Compusă din opt capitole distincte, prezenta secțiune abordează câteva probleme de interes
general sau specializate ale sintezei parametrizate a sistemelor de acţionare hidraulică, având ca obiectiv
central electromagnetul proporţional - componentă fundamentală a întregii hidraulici proporţionale.
Primul capitol al lucrării cuprinde o analiză a principalelor realizări şi cercetări din domeniul
sintezei parametrizate a sistemelor hidraulice, modul de abordare şi de rezolvare a problemelor studiate
în cadrul tezei.
În capitol al doilea este prezentat un studiu privind parametrizarea geometrică şi reprezentarea
funcţională a sistemelor hidraulice, care se finalizează cu o metodă de reprezentare funcţională a
schemelor electrohidraulice.
Al treilea capitol este dedicat studiului modului de utilizare a bazelor de date pentru sinteza
parametrizată a sistemelor hidraulice şi include ca aplicaţie prezentarea unei bănci de date cu
componente hidraulice româneşti parametrizate care oferă facilitatea de inserare a acestora în
documentaţia de execuţie electronică a sistemelor hidraulice.
În capitolul patru se analizează corelaţiile dintre structura şi performanţele aparatelor hidraulice
proporţionale realizate cu electromagneţi proporţionali.
Utilizând metoda schemei magnetice echivalente şi metoda de analiză cu elemente finite, în
cadrul capitolului cinci se realizează sinteza parametrizată a electromagneţilor proporţionali de forţă în
vederea optimizării constructive şi funcţionale a acestora.
Cercetările experimentale referitoare la comportarea statică şi dinamică a electromagneţilor
proporţionali studiaţi sunt prezentate în capitolul şase.
In capitolul şapte se analizează comportarea dinamică a unui distribuitor hidraulic proporţional,
elaborându-se modelul matematic şi programul de simulare numerică funcţională parametrizată în mediul
de programare MATHCAD.
Capitolul opt conţine sinteza contribuţiilor autorilor şi concluziile lucrării.
C-2
CUPRINS
1. Formularea problemelor studiate 1
1.1. Stadiul actual şi tendinţe în sinteza parametrizată a sistemelor de
acţionare electrohidraulice ………………………..……………..………........ 1
1.2. Evoluţia implementării ingineriei computerizate în concepţia şi execuţia
sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice ...…..…………………....... 4
1.2.1. Concepţia parametrizată geometrică cu ajutorul programului
Autodesk INVENTOR ………………………………………….…................. 6
1.2.2. Sinteza mecanică parametrizată cu programul Mechanical Desktop...... 10
1.2.3. Simularea numerică funcţională parametrizată – programul AMESim 11
1.2.4. Utilizarea programelor de analiză structurală (FEM) ……………......... 16
1.3. Perspectivele simulării pe calculator a sistemelor de acţionare hidraulice 16
şi pneumatice ……............................................................................................
1.4. Etapele sintezei parametrizate a sistemelor electrohidraulice……..…….. 19
1.5 Probleme abordate în lucrare şi metode de rezolvare ……..…………….. 23
1.6. Concluzii ………………………………………………………………… 24
2. Cercetări privind parametrizarea geometrică şi reprezentarea
funcţională a sistemelor electrohidraulice 26
2.1. Introducere ……………………………………………….……………… 26
2.2. Parametrizare geometrică ……………………………………………….. 26
2.3. Elementele parametrizării geometrice …………………………………... 27
2.3.1. Primitive grafice …………………………………………...………...... 27
2.3.2. Generarea primitivelor grafice ……………………………………........ 28
2.3.3. Reprezentări de puncte şi transformări …………………..…………........ 33
2.3.3.1. Utilizarea coordonatelor omogene …………………………................. 34
2.3.4. Tehnici de reprezentare grafică ……………………………………......... 35
2.3.4.1. Folosirea ferestrei şi decuparea……………………………................... 35
2.3.5. Transformări în spaţii bi-dimensionale …………………………….......... 38
2.3.6. Vizualizarea obiectelor tridimensionale ……………………………........ 39
2.3.6.1. Proiecţii şi transformări în spaţii tri-dimensionale ………….................. 39
2.4. Crearea formelor parametrice …………………………………...……… 42
2.4.1. Etapele definirii formelor parametrice …………….………...………...... 43
2.4.2. Utilizarea constrângerilor geometrice ………………………………....... 44
2.5. Reprezentarea funcţională ………………………………………………… 48
2.5.1. Crearea simbolurilor hidraulice în AutoCAD ………………………....... 49
2.5.2. Definirea fişierelor pentru simbolurile aferente schemelor funcţionale ale
sistemelor electrohidraulice …………………………......................................... 50
2.6. Concluzii ………………………………………………………………….. 54
3. Cercetări prvind utilizarea băncilor de date la sinteza parametrizată
a sistemelor electrohidraulice …………........................................................ 57
3.1. Structura bazelor de date ……………………………………………… 57
3.2. Sisteme de gestiune a bazelor de date …………………………………… 58
3.3. Realizări pe plan mondial ………………..……………………………… 59
C-3
3.4. Bancă de date cu componente electrohidraulice ………….……………... 62

3.4.1.Tehnici utilizate în manipularea informaţiilor referitoare la
componentele electrohidraulice ………………….………………................... 62
3.4.1.1.Facilităţi oferite de sistemele de operare pentru manipularea
informaţiilor grafice şi alfanumerice …….…................................................... 62
3.4.1.1.1. Transferul de informaţii între aplicaţii – metoda Clipboard ............. 62
3.4.1.1.2. Transferul de informaţii utilizând tehnica OLE …............................ 63
3.4.1.2. Facilităţile oferite de programele de reprezentare grafică pentru
manipularea informaţiilor grafice şi alfanumerice ........................................... 65
3.4.1.2.1. Adaptarea meniurilor ……………...……………............................. 65
3.4.1.2.2. Programarea casetelor de dialog …………….…….......................... 73
3.4.1.2.3. Realizarea fişierelor de tip “HELP” ……..………........................... 77
3.4.2. Aplicaţie privind băncile de date cu componente electrohidraulice 78
3.4.2.1. Caracteristici tehnice ………………………………………............... 78
3.4.2.2. Mod de utilizare ……………..……………………………................. 78
3.4.2.3. Structura şi conţinutul bazei de date cu componente electrohidraulice 81
3.4.2.4. Prezentarea fişierului sursă al meniului de gestiune a băncii de date
cu componente electrohidraulice ………………….......................................... 91
3.4.2.5. Prezentarea fişierului sursă al casetelor de dialog aferente băncii de
date cu componente electrohidraulice ………….............................................. 92
3.4.2.5.1. Prezentarea fişierului sursă al programelor AUTOLISP asociate
casetelor de dialog ………................................................................................ 96
3.5. Concluzii ………………………………………………………………… 98
4. Analiza corelaţiilor dintre structura şi performanţele sistemelor
electrohidraulice proporţionale……………………...................................... 101
4.1. Tehnica proporţională în hidraulică ……………………………………... 101
4.2. Structura şi performanţele servovalvelor ………………………………... 106
4.2.1. Structuri tipice de servovalve electrohidraulice …………………......... 108
4.3. Structura şi performanţele electromagneţilor proporţionali …………….. 111
4.3.1. Electromagneţi proporţionali de forţă ……………………………......... 115
4.3.2. Electromagneţi de reglare prin deplasare (de poziţie) ……………........ 118
4.4. Supape proporţionale ……………………………………………………. 120
4.4.1. Supape de presiune ………………………………………………......... 122
4.4.1.1. Supape pilotate …………………………………………..................... 123
4.4.1.2. Supape de limitare a presiunii …………………………….................. 123
4.4.1.2.1.Supapă de limitare a presiunii proporţionale pilotată......................... 125
4.4.1.3. Supapă de reducţie a presiunii proporţionale, pilotat Tip DRE 10,25.. 128
4.4.1.4. Supapă de reducţie a presiunii proporţionale pilotată TIP DRE 30...... 130
4.4.2. Supape de debit …………………………………………………........... 131
4.4.2.1. Supapă de debit proporţională cu 2 căi cu balanţă de presiune (DN 6) 131
4.4.2.2. Supapă de strangulare proporţională cu 2 căi (supapă încorporată)..... 133
4.5. Distribuitoare proporţionale …………………..…………………………. 134
4.5.1. Distribuitor proporţional direct comandat ………...………………....... 135
C-4
4.5.1.1. Structura şi modul de funcţionare ……………………….................... 136

4.5.1.2. Caracteristicile pistonului de comandă ………………….................... 137
4.5.2. Distribuitor proporţional pilotat ………………………………...…....... 138
4.5.2.1. Descriere ………………………………………………….................. 138
4.5.2.2. Structura şi modul de funcţionare ……………………….................... 140
4.5.3. Analiza comparativă a diverselor tipuri de distribuitoare proporţionale 141
4.5.4. Caracteristicile distribuitoarelor ………………………………..…....... 142
4.6. Concluzii ………………………………………………………………… 143
5. Contribuţii teoretice la sinteza parametrizată a electromagneţilor
proporţionali 141
5.1. Structura electromagnetului proporţional analizat ………………………... 144
5.1.1. Construcţia electromagnetului proporţional ……………………….......... 146
5.2. Algoritm de calcul al regimului static al electromagnetului proporţional
pe baza schemei magnetice echivalente …………………………………....... 148
5.2.1. Premize teoretice privind analiza clasică a electromagneţilor
proporţionali …..…………………………………………………….................. 148
5.2.1.1. Relaţii energetice …………...……………………………..................... 148
5.2.1.2. Teoremele forţelor generalizate în câmp magnetic ………..................... 149
5.2.1.3. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului cilindric …….................... 151
5.2.1.4. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului între două suprafeţe
tronconice ...………………………………...……............................................... 151
5.2.1.5. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului între două suprafeţe 152
conice......................................................................................................................
5.2.1.6. Metoda Roters pentru evaluarea permeanţelor în aer ...…................... 153
5.2.1.7. Metoda Lehmann pentru evaluarea permeanţelor în aer ...….................. 155
5.2.1.8. Evaluarea permeanţei redusă de dispersie …………...……................. 156
5.2.1.9. Determinarea punctului de funcţionare pe curba de magnetizare..... .. 158
5.2.2. Stabilirea circuitului magnetic şi a schemei echivalente …………........ 160
5.2.3. Evaluarea caracteristicii statice a electromagnetului proporţional …......... 162
5.2.4. Interpretarea rezultatelor. Concluzii ………………………………........ 166
folosind metoda elementului finit ………………………………………. 169
5.3.1. Premize teoretice privind analiza cu elemente finite a
electromagneţilor proporţionali …..………………………............. 169
5.3.1.1. MEF (Metoda elementelor finite) ………………................................... 169
5.3.1.2. Ecuaţiile lui MAXWELL …………………………………................ 171
5.3.1.3. Teorema de unicitate a câmpului electromagnetic ……….................. 172
5.3.1.4. Moduri de rezolvare folosind de programe MEF. Metoda
potenţialului magnetic ……………………………………............................. 173
5.3.2. Analiza cu elemente finite a electromagnetului proporţional ……......... 177
5.3.2.1. Materiale utilizate ……………………………………….................... 178
5.3.2.2. Elementele finite utilizate ……………………………….................... 179
5.3.2.3. Ecuaţiile de câmp magnetic pentru elemente axial simetrice........... ... 180
C-5
5.3.2.4. Etapele analizei ……………………………………………................ 182

5.3.2.5. Modelarea cu elemente finite a electromagnetului ……….................. 183
5.3.3. Concluzii …………………………………………………………......... 188
5.4 Analiza regimului dinamic al electromagnetului proporţional …………….. 189
5.4.1 Premize teoretice privind analiza regimului dinamic al
electromagnetului proporţional …………………...…………………................ 189
5.4.2. Simularea regimului dinamic al electromagnetului proporţional …......... 190
5.5. Concluzii ………………………………………………………………… 193
6. Cercetări experimentale privind analiza statică şi dinamică a
electromagnetului proporţional...................................................................... 194
6.1. Metodologia de experimentare generală ………………………………… 194
6.2. Condiţii de încercare …………………………………………………….. 195
6.2.1 Caracteristicile componentelor testate …………….………………........ 195
6.2.2. Caracteristicile echipamentelor de măsură ………………………......... 195
6.3. Determinarea experimentală a caracteristicii statice a electromagnetului
proporţional ……………………………………………………………... 197
6.4. Determinarea experimentală a caracteristicii dinamice a
electromagnetului proporţional …………………………………………. 216
6.5. Concluzii ………………………………………………………………… 223
7. SINTEZA SISTEMICĂ A UNUI DISTRIBUITOR
ELECTROHIDRAULIC FOLOSIND SIMULAREA NUMERICĂ ……...... 224
7.1. Structura distribuitorului proporţional cu 4 căi …………………………. 224
7.2. Modelarea distribuitorului ……………………………...…….…………. 225
7.2.1. Subsistemul electric ……………….………………………………....... 226
7.2.2. Subsistemul mecanic .….………………….………………………....... 226
7.2.3. Subsistemul hidraulic .…………………….………………………........ 228
7.3. Funcţiile hidrodinamice …………………………………………………. 230
7.4. Rezultate şi concluzii ……………………………………………………. 232
CONCLUZII GENERALE …………………………………………………... 234
BIBLIOGRAFIE................................................................................................ 238
C-6
CAPITOLUL I
FORMULAREA PROBLEMELOR STUDIATE
1.1. Stadiul actual şi tendinţe în sinteza parametrizată a sistemelor de

acţionare electrohidraulice
Sistemele de reglare automată electrohidraulice au pătruns în numeroase

domenii ale tehnicii: în construcţii de maşini, automobile, material rulant, aviaţie,
tehnică navală, industrie uşoară, maşini şi instalaţii destinate agriculturii şi
industriei alimentare, s-au extins sistemele hidraulice de comenzi, acţionări şi
automatizări etc. Într-o activitate industrială modernă, utilizarea sistemelor
electrohidraulice în componenţa maşinilor şi instalaţiilor menţionate anterior se
face pe baza unor proiecte de execuţie complexe, elaborate de colective
interdisciplinare. Corelarea activităţii diverselor secţii specializate este realizată de
şeful de proiect, care stabileşte structura generală a proiectului, defalcând
realizarea acestuia pe părţi componente prin elaborarea unor teme de proiectare
specifice. Proiectantul care trebuie să conceapă un subansamblu nu trebuie
neapărat să cunoască funcţionarea altor subansamble decât în măsura în care
acestea trebuie corelate cu partea sa.
Între două generaţii de maşini, la realizarea proiectelor sau la modernizarea
celor vechi se utilizează într-o proporţie variabilă părţi (subansamble) din maşini
gata proiectate.
Necesitatea de a răspunde cât mai rapid cerinţelor pieţei de maşini şi utilaje
tehnologice impune realizarea unui sistem de proiectare flexibil şi eficient. Acest
sistem de proiectare nu poate să răspundă rapid cerinţelor pieţii decât dacă este
computerizat.
Dacă proiectarea maşinii se realizează pe calculator, se pune problema
refolosirii, adaptării, modernizării sau modificării proiectelor vechi care au mai
fost realizate pe calculator, sau a unor părţi ale acestora. Prin proiecte înţelegem de
fapt sistemul desenelor tehnice, de la desenele de execuţie la desenele de
ansamblu, care de fapt în există calculator sub forma unor fişiere - desen (cu
extensia DWG dacă în proiectarea asistată s-a folosit programul AutoCAD) sau cu
alte extensii în funcţie de programul de proiectare utilizat. Analiza părţilor care se
pot reutiliza din proiectele vechi este mult uşurată dacă se utilizează un sistem de
gestiune electronică a proiectelor (bază de date) care permite vizualizarea şi
accesarea directă a fişierelor.
Scopul principal al unei baze de date constă în stocarea datelor în vederea
satisfacerii facile a cerinţelor de regăsire a informaţiilor, utilizând tehnica de
calcul.
O bancă de date permite operaţii specifice unui sistem de gestiune: căutare
de articole după diverse criterii, adăugarea de noi articole, modificarea unui articol,
etc. Utilizarea unei bănci de date cu proiecte vechi, bănci de date cu organe de
maşini, bănci de date cu sisteme electrohidraulice, electrice, electronice etc.
permite proiectarea şi realizarea mai rapidă, mai precisă şi mai eficientă a unui
1
produs nou, fiind singura cale care permite o adaptare şi o focalizare către cerinţele
pieţii cu un răspuns rapid.
Realizarea unui sistem de gestionare a componentelor elementelor
electrohidraulice şi constituirea acestora într-o bancă de date este un deziderat
imperios necesar în lumea tehnicii de azi. Bazele de date cu diverse organe şi
componente hidraulice constituie părţi ale acestui sistem.
Problema sintezei parametrizate a sistemelor electrohidraulice este o
problemă complexă care presupune utilizarea tehnicilor informatice diverse,
pornind de la sisteme de gestiune a bazelor de date şi ajungând până la programe
de proiectare asistată de calculator, simulare numerică, analiză cu elemente finite şi
suport INTERNET.
Locul şi rolul acestora se regăseşte în sistemul de management informatic al
unei instituţii, aşa cum se prezintă în organigrama următoare.
Aşa cum se observă din organigramă, modulul care participă la sinteza
parametrizată a componentelor hidraulice este sistemul informatic pentru concepţie
şi dezvoltare de produs, care poate avea incluse programe specifice.
Funcţiile acestuia pot fi:
- asigură integrarea cu celelalte module;
- asigură gestiunea dezvoltării unui produs de la faza de
cercetare/proiectare/dezvoltare, până la faza de introducere în fabricaţia
de serie;
- asigură urmărirea tuturor modificărilor şi actualizărilor ce apar în
dezvoltarea unui produs nou sau modernizat;
- se conectează direct cu:
a) aplicaţii de proiectare asistată de calculator:
- AutoCAD, Catia, ProEngineering, Solid Works, Mechanical Desktop,
etc.;
b) aplicaţii de analiză structurală:
- ANSYS, NASTRAN, COSMOS, etc.;
c) aplicaţii de modelare matematică şi simulare numerică:
- MATHLAB, MATHEMATICA, MATHCAD, AMESim, etc.;
d) baze de date cu componente electronice, electrice, hidraulice, mecanice,
etc.
În ultimul timp se constată că utilizarea calculatoarelor numerice şi
dezvoltarea unor programe de calcul specifice pentru cercetarea şi proiectarea
sistemelor de acţionare cu fluide sunt teme tot mai frecvent întâlnite la
manifestările tehnico-ştiinţifice şi în publicaţiile de specialitate. Aceste preocupări
au devenit de mare actualitate datorită creşterii enorme a performanţelor
calculatoarelor numerice, care a determinat şi o intensificare a activiţăţii pe piaţa
produselor program.
Proiectarea asistată de calculator a componentelor şi sistemelor tehnice este
accesibilă azi pentru marea majoritate a întreprinderilor producătoare de elemente
şi sisteme hidraulice de acţionare şi automatizare, datorită ofertei mari de programe
performante.
2
SISTEM DE MANAGEMENT INFORMATIC
INTERNET
SISTEM INFORMATIC SISTEM INFORMATIC
MANAGEMENT PENTRU MANAGEMENTUL
GENERAL PROIECTELOR MARI
INTRANE
T
MODUL
SISTEM INFORMATIC SISTEM INFORMATIC INTERNET
PENTRU CONCEPŢIE-DEZVOLTARE
MANAGEMENTUL PRODUS (CAD, CAE)
CALITĂŢII TOTALE
SISTEM SISTEM
INFORMATIC INFORMATIC
FINANCIAR TRANSPORTURI
SISTEM SISTEM
INFORMATIC INFORMATIC
COMERCIAL ŞI SISTEM SERVICE
MARKETING INFORMATIC
PRODUCŢIE (CAM)
3
1.2. Evoluţia implementării ingineriei computerizate în concepţia şi execuţia

sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice
Pentru proiectarea comenzilor şi acţionărilor hidraulice în regim de

funcţionare staţionar este necesară efectuarea de calcule cu mărimi mecanice,
electrice şi hidraulice. Este necesară determinarea unor mărimi de tipul: presiuni,
viteze de curgere, debite volumice, arii active şi curse de lucru, capacităţi
geometrice ale maşinilor volumice, coeficienţi de debit şi rezistenţe hidraulice,
pierderi volumice şi coeficienţi de frecare, puteri absorbite şi disipate, randamente,
temperaturi ale mediului de lucru, dimensiunile caracteristice ale componentelor
principale şi auxiliare, etc.
Mulţi producători de componente hidraulice şi pneumatice oferă azi pachete
de programe pentru efectuarea calculelor de proiectare în regim staţionar, cu
posibilitatea de a utiliza direct datele din cataloagele de produse oferite pe
CD-ROM. Rezultatele calculelor pot fi reprezentate grafic şi chiar evidenţiate prin
tehnici de animaţie. Din activitatea unor centre de cercetare au rezultat programe
preluate şi dezvoltate sau particularizate de firmele producătoare, care oferă
proiectantului diverse facilităţi de întocmire rapidă a unor documentaţii pentru
oferte, cu posibilitatea de a anticipa parametrii şi performanţele sistemelor de
acţionare în regim staţionar.
La proiectarea majorităţii aparatelor şi sistemelor hidraulice şi pneumatice
nu este însă suficientă o tratare pur statică, întrucât mediul fluid compresibil
formează împreună cu sarcinile în mişcare sisteme generatoare de oscilaţii.
Prin apariţia calculatoarelor analogice în anii ‘50, a apărut pentru prima dată
posibilitatea simulării proceselor dinamice. Principala piedică în utilizarea
intensivă a acestor calculatoare pornea de la multitudinea de neliniarităţi şi
discontinuităţi. Totuşi, pentru elaborarea unor sisteme complexe de reglare şi
automatizare, calculatoarele analogice au constituit un instrument util.
Dezavantajul principal era că pentru fiecare sistem nou conceput trebuiau
reconfigurate conexiunile între blocurile cu funcţiile de descriere, ceea ce însemna
un efort laborios.
Calculatoarele digitale au oferit noi posibilităţi în anii '60. La început, ele
erau programate după principii similare cu cele analogice, prin interconectarea
după schemă a blocurilor matematice care descriau funcţionarea componentelor.
La începutul anilor '70 au apăut primele programe de simulare elaborate în
instituţii de învăţămât superior sau în compartimentele de cercetare ale unor unităţi
industriale. Aceste programe se disting prin capacitatea de a oferi utilizatorului
posibilitatea interconectării uşoare şi rapide a unor blocuri funcţionale, în diverse
sisteme şi prin posibilitatea modelării dorite a parametrilor funcţionali ai fiecărui
bloc. Principala verigă slabă, chiar şi în prezent, în utilizarea acestor programe este
tocmai identificarea şi selecţia parametrilor relevanţi pentru simulare. Aceşti
parametri trebuie determinaţi experimental şi ar trebui să fie oferiţi în cataloagele
sau fişele tehnice ale producătorilor de componente cu precizarea domeniului
inevitabil de imprecizie. Din păcate, în majoritatea fişelor tehnice aceste date nu
4
sunt oferite, aşa încât utilizatorul de programe trebuie să analizeze şi să evalueze

după propria experienţă natura şi mărimea parametrilor introduşi. Probleme
speciale se ridică în aprecierea parametrilor ce caracterizeză curgerea prin
rezistenţele hidraulice locale, forţele hidrodinamice şi frecările de diverse tipuri.
Majoritatea programelor s-au concentrat iniţial pe sisteme hidraulice şi
electrohidraulice, dar în ultimii ani s-au elaborat şi programe pentru sisteme
pneumatice. Într-o instalaţie, un sistem de acţionare electrohidraulic sau pneumatic
conlucrează întotdeauna cu un sistem mecanic, având ca efect realizarea de mărimi
mecanice, precum: forţe, momente, viteze etc. Pornind de la acest aspect, în ultimii
ani se bucură de mare interes combinarea programelor de simulare pentru
componentele hidraulice cu programele ce permit simularea sistemelor multicorp,
care descriu sistemul mecanic cu o combinaţie de mase, elemente electrice şi
elemente de amortizare.
Programul cel mai utilizat pentru simularea sistemelor multicorp este
ADAMS şi din această cauză multe programe de proiectare asistată (AutoCAD,
Mechanical Desktop), programe de element finit (NASTRAN, ANSYS,
COSMOS) şi programe de simulare numerică (de ex. AMESim) şi-au dezvoltat
interfeţe bidirecţionale care permit transferul datelor către acesta şi reciproc.
Programele de simulare sunt utile în special la concepţia şi dezvoltarea de
componente şi sisteme. Calculatorul îşi dovedeşte însă utilitatea în proiectare şi la:
raţionalizarea schemelor, întocmirea listelor de componente, construcţia blocurilor
hidraulice. Aici sunt incluse şi interfeţele de CAM, prin care datele cu geometria
componentelor pot fi transmise direct de calculator la interfaţa maşinilor de
prelucrare cu comandă numerică.
În sensul acestor orientări, în prezenta lucrare s-a abordat problema realizării
unei bănci de date cu cu componente electrohidraulice româneşti, care să permită
integrarea acestora într-un program de proiectare asistată de calculator
(AutoCAD).
1.2.1. Concepţia parametrizată geometrică cu ajutorul programului Autodesk

INVENTOR
Autodesk INVENTOR este considerat deja platforma de proiectare

mecanică a mileniului III şi reprezintă prima versiune a unui nou program 3D de
modelare a solidelor. Programul este construit pe o arhitectură adaptabilă, care
conţine un sistem de proiectare adaptabil la nevoile utilizatorului. De altfel,
proiectarea adaptabilă este un nou concept introdus de Autodesk şi se referă la
capacitatea programului de a anticipa intenţiile de proiectare ale utilizatorului.
Autodesk INVENTOR este destinat ansamblurilor foarte mari, aceasta fiind
principala diferenţă faţă de programe precum Mechanical Desktop şi nu rulează pe
platforma AutoCAD.
Inventor are capacitatea de a exercita asupra proiectanţilor mecanici acelaşi
impact pe care l-a avut AutoCAD-ul asupra lumii proiectării. Acest fapt se
datorează motorului bazei de date (Adaptive Data Engine) dezvoltate pe o
5
structură, evident, adaptabilă. Baza de date este construită pentru a servi scopurilor
modelării 3D. “Adaptive Data Engine” oferă capacităţi fără precedent de încărcare,
vizualizare, editare sau salvare a reperelor sau ansamblurilor. Fiecare operaţie a
fost optimizată ca timp de reacţie şi de răspuns pentru ca proiectanţii să poată lucra
în contextul întregului desen, nu numai al unei părţi a acestuia.
Autodesk INVENTOR este proiectat pentru a manipula ansambluri mai mari
de 10.000 de componente, cu un timp de reacţie de la 2 până la 10 ori mai mic
decât orice alt software de proiectare mecanică.
Tehnologia adaptabilă, performanţele net superioare în modelarea
ansamburilor foarte mari şi productivitatea sporită fac ca Autodesk Inventor să se
adreseze unei game mult mai extinse de utilizatori decât programele 3D de
modelare solidă existente astăzi.
Proiectarea adaptabilă pe care o propune Autodesk INVENTOR se bazează
pe trei tehnologii de bază, prezentate în continuare:
 Machete adaptabile (Adaptive Layout): proiectanţii pot folosi schiţe
(machete) pentru a rezolva probleme complexe de proiectare sau pentru a
crea concepte iniţiale, înainte de a începe modelarea 3D. Realizarea schiţelor
se face interactiv şi se pot aplica diverse constrângeri pe care programul le
intuieşte (apropierea unui arc de o dreaptă oferă posibilitatea de tangenţă a
arcului la acea dreaptă). În acest mod schiţele suportă constrângeri
geometrice care pot fi editate şi eventual păstrate, în continuare, la realizarea
modelului 3D.
 Ansambluri adaptabile (Adaptive Assemblies): aceasta este facilitatea prin
care utilizatorii pot relaţiona repere şi ansambluri prin specificarea formei şi
a poziţiei, fără a mai recurge la ecuaţii şi parametrii complicaţi. Aceasta
înseamnă că un întreg ansamblu 3D poate fi proiectat fără specificarea unor
relaţii parametrice. Un reper relaţionat cu un ansamblu va determina ca orice
modificare făcută ansamblului să se reflecte automat prin modificarea
geometriei reperului. Modelele 3D sunt mult mai flexibile şi mai uşor de
asamblat, ceea ce conduce la o uşurinţă deosebită în utilizare şi la creşterea
productivităţii.
 Proiectarea componentelor (Design Elements): la soft-urile de modelare 3D
de până acum, capitalul de inteligenţă al proiectantului nu putea fi refolosit.
Design Elements este facilitatea prin care proiectanţii îşi transpun ideile şi
munca în modele 3D. Printr-o interfaţă simplă, proiectantul poate specifica
dimensiunile ce pot fi modificate la un reper, care valori sunt valide sau ce
valori pot fi modificate. Astfel, ideile proiectantului nu se pierd, ci pot fi
reutilizate în proiecte ulterioare. Această facilitate are implicaţii enorme în
procesul de folosire ulterioară a softului, pentru că oferă soluţii de rezolvare
rapidă a unor probleme, contribuind astfel, la reducerea timpului de
proiectare.
6
Fig. 1.1. Mediul de lucru INVENTOR.
Utilizatorii celorlalte sisteme de modelare 3D se vor ataşa foarte uşor şi

ireversibil de Inventor. Conceptele de bază sunt aceleaşi: se porneşte de la o schiţă
care se cotează, se aplică constrângerile şi urmează a fi transformată într-un solid.
Se pot crea operaţii adiţionale pentru a obţine repere complexe, după care se
generează în mod automat desene 2D. Se pot combina reperele în cadrul
ansamblurilor constrânse parametric din care, de asemenea, se pot produce automat
desenele 2D şi tabelele de componenţă cu materialele aferente.
În mod virtual toate comenzile sunt date din câteva meniuri desfăşurabile
vertical şi o serie de bare de instrumente configurabile în funcţie de context, ca de
altfel şi o serie de meniuri în funcţie de context obţinute prin apăsarea unui buton
de mouse.
Fig. 1.2. Ansamblu în Inventor.
Inventor produce desenele 2D din repere sau ansambluri 3D. Stabil in acest
domeniu, Inventor-ul nu este atât de sofisticat precum Mechanical Desktop, dar ca
noutate, păstrând filosofia separării tipurilor de date, desenele 2D sunt create în
7
fişiere separate spre deosebire de alte programe care le includ într-un

“paperspace”. Astfel fişierele individuale sunt mai mici şi mai "rapide". Se poate
deschide fişierul 2D separat de model. Se pot modifica notiţele, titlurile din
indicator, obiectele 2D ale desenului. Pentru a modifica vederile, modelul trebuie
deschis şi el, chiar dacă asupra sa nu se efectueză modificări de nici un fel.
Generarea desenelor 2D se face foarte rapid. Odată creată vederea de bază,
cu o singură comandă se fac toate celelalte proiecţii inclusiv vederile auxiliare şi
vederile de detaliu. De asemenea, se pot include vederi predefinite în fişiere
"şablon" (“template”) astfel încât desenele 2D se generează automat. Desenele 2D
şi modelele sunt asociative, astfel încât modificările efectuate în model se reflectă
şi în desenul 2D. Între cele două tipuri de fişiere se menţine o asociativitate în
ambele sensuri. Se pot genera şi vederi explodate din ansamblu.
Fig. 1.3. Repere explodate. Fig.1.4. Desene 2D din repere

sau ansamblu.
Modelarea parametrică permite realizarea unui prototip al produsului cu

ajutorul unui PC, modificarea unui întreg ansamblu prin schimbarea unei singure
dimensiuni şi generarea automată a planşelor 2D dintr-un model 3D, toate acestea
ducând la reducerea ciclurilor de producţie şi pătrunderea pe piaţă mai rapid cu
produse ce implică costuri diminuate.
Inventor include funcţii incipiente de management de documente de
proiectare ca de ex. urmărirea proiectelor “Design Tracking” (fig. 1.5).
Această funcţie permite adăugarea
informaţiilor, cum ar fi: număr reper, nume,
proiectant, proiect, client, material şi dată de
fabricare. În acest mod, în funcţie de datele
specifice, fişierul corespunzător va fi găsit mai
uşor cu Windows Explorer. Noutatea cu care
vine în acest domeniu programul Inventor este
“Engineer’s Notebook”, care se dovedeşte a fi
foarte util. Cu el se pot adăuga cantităţi mari
Fig. 1.5. de informaţii de tip text în proiect. Se pot
adăuga orice fel de informaţii, calcule,
8
explicaţii, justificări sau demonstraţii, precum şi întrebări cu sau fără răspuns către
alţi proiectanţi care vor prelua proiectul, fără ca textele respective să apară listate
pe hârtie. Inventor este un program extrem de util pentru o întreprindere în care o
echipă întreagă lucrează la un proiect.
Autodesk Inventor este primul produs revoluţionar de modelare parametrică
3D, cu cele mai multe elemente de noutate la acest moment, destinate
calculatoarelor cu sisteme de operare Windows 98/NT.
1.2.2. Sinteza mecanică parametrizată cu programul Mechanical Desktop
Mechanical Desktop este un produs foarte performant pentru modelare

parametrizată de piese solide, suprafeţe şi ansambluri, pentru proiectare în
domeniul mecanic şi desenare. Programul promovează conceptul „Uniting 2D and
3D", ce se referă la asociativitatea bidirecţională model-desen, îmbină lucrul 2D cu
cel 3D şi asigură astfel premisele parcurgerii etapelor de proiectare de la idee la
produs într-o concepţie bazată pe modificarea interactivă a parametrilor geometrici
de formă şi poziţie a elementelor proiectelor mecanice.
Fig. 1.6. Mediu de proiectare multidocument.
Fig. 1.7. "Generator" de arbori în MDT 4 Fig. 1.8. Ansamblu de pompă.
9
Power Pack.
1.2.3. Simularea numerică funcţională parametrizată cu programul AMESim
Dintre programele de simulare numerică, cel mai utilizat este MATLAB.

Acesta oferă prin intermediul modulului SIMULINK facilităţi deosebite în ceea ce
priveşte simularea numerică a sistemelor de orice natură. Acest program se bucură
de o utilizare largă în mediul academic şi universităţi şi este foarte cunoscut şi în
România.
Un alt program care rezolvă probleme de simulare numerică atât cu modulul
de bază, care permite rezolvarea simbolică sau numerică a modelelor matematice,
precum şi cu modulul MATHCONNEX, care permite o rezolvare similară cu
SIMULINK folosind o tehnică de reprezentare vizuală a blocurilor (definite ca
obiecte) este programul MATHCAD.
Cele două programe amintite anterior nu sunt specializate pentru
componente electrohidraulice. Există o serie de programe specializate, dintre care
se detaşează programul AMESim.
Pachetul de programe AMESim înmagazinează o experienţă de peste 150
ani x om în simularea sistemelor electrohidraulice. Experienţa a fost acumulată
prin mai mult de 300 de proiecte de colaborare între compania IMAGINE (autorul
programelor) şi industria constructoare de maşini din domeniile: automobile,
aeronautică, robotică şi hidraulică industrială.
Pentru a realiza aceste studii, au fost utilizate diferite pachete de programe,
dar nici unul nu a oferit întreaga gamă de facilităţi necesare; astfel, unele programe
au prezentat deficienţe la calculele numerice, altele la interfaţa grafică şi altele în
conceptele de modelare.
În consecinţă, compania IMAGINE şi-a dezvoltat propriul pachet de
programe (AMESim).
Analiza comportării statice şi dinamice a unui sistem conduce la un model
matematic pentru studiul parametric al acestuia. Modelul este alcătuit în principal
din ecuaţii algebrice, ecuaţii diferenţiale ordinare şi cu derivate parţiale. Mai
recent, pentru modelarea sistemelor sunt utilizate ecuaţiile algebrice diferenţiale.
Rolul programelor de simulare este de a furniza un mediu în care aceste modele
pot fi rezolvate eficient.
Pentru modele cu număr mare de ecuaţii cu derivate parţiale există pachete
specializate, cum ar fi acelea pentru studiul dinamicii fluidelor (FLUENT,
FLOTRAN). Un astfel de program este utilizat pentru analize detaliate ale
componentelor individuale ale unui sistem. Cu toate acestea, adesea este necesar să
se simuleze un întreg sistem sau a un subsistem al acestuia.
Conceptul de prototip virtual, în care prototipurile fizice sunt înlocuite cu
modele matematice computerizate, este vital pentru simularea acestora. În acest
caz, este normal să se reducă unele ecuaţiile cu derivate parţiale la ecuaţii
10
diferenţiale ordinare. Pentru rezolvarea acestor sisteme de ecuaţii sunt disponibile

multe pachetele de programe generale şi specializate.
Modelările rezultate din studiul sistemelor fizice variază în funcţie de tipul
lor. Astfel, ecuaţiile modelului pot fi: liniare, neliniare, continue sau discontinue.
În mod normal, utilizatorului de programe de simulare îi este prezentat un

meniu ce conţine mai multe metode de rezolvare din care se face o alegere.
Selectarea greşită a metodei poate conduce la eşec sau la un timp lung de rulare,
inutil. Chiar şi matematicienii specialişti în metode numerice consideră o astfel de
alegere foarte dificilă. Situaţia se complică atunci când se schimbă caracteristicile
ecuaţiilor în timpul simulării. Nu este rezonabil ca utilizatorul să aştepte să se
oprească simularea la punctul unde caracteristicile se modifică şi apoi se restarteze
cu un integrator diferit.
AMESim încearcă să automatizeze procesul de comutare între metode.
Politica AMESim este de a actualiza permanent metodele de rezolvare numerică cu
cele mai recente cercetări din domeniu.
Sunt prezente facilităţi grafice deosebite pentru construirea modelelor. La
proiectarea interfeţei grafice s-au folosit două principii:
Fig. 1.9. Sistem de concepţie ce utilizează simboluri standard.
1) Pictogramele pentru componente se bazează pe simbolurile standard

recunoscute internaţional. Figura 1.10 prezintă un exemplu tipic. Acolo
unde nu sunt asemenea simboluri standard, pictogramele sunt “naturale” şi
sugestive şi pot fi recunoscute uşor de către inginerii care lucrează în
11
domeniu. Figura 1.10 prezintă un sistem de injecţie de combustibil folosind

acest tip de pictograme.
Fig. 1.10. Sistem ce utilizează simboluri “naturale”.
2) Parametrii fiecarui subsistem sau componentă a modelului pot fi modificaţi

printr-o simplă apăsare pe butonul mouse-ului aşa cum este prezentat în
figura 1.11. De asemenea, tot printr-o simplă apăsare de buton se deschide
un meniu care permite tipărirea unei diagrame în orice punct al modelului.
12
Fig 1.11. Meniuri ale interfeţei grafice.
AMESim a fost proiectat pentru utilizare în toate domeniile industriale.

Fiecare domeniu industrial are o varietate de sisteme la care poate fi folosită
simularea. Sistemul fizic este alcătuit din componente care sunt asamblate.
AMESim urmăreşte cu precizie aceeaşi strategie. Ficare componentă fizică este
reprezentată printr-o pictogramă sugestivă asociată cu unul sau mai multe
submodele. Pictogramele şi submodelele asociate sunt asamblate pentru a forma
modelul complet. AMESim verifică din punct de vedere structural modelele pentru
a preveni conexiunile eronate. De exemplu, un resort nu poate fi conectat la
orificiul de admisie al unei pompe hidraulice.
Conceptul de prototip virtual implică simularea sistemelor mari care conţin
subsisteme pentru domenii particulare. Atfel, un model complet al unei maşini
poate conţine subsisteme mecanice (corp multiplu), hidraulice, pneumatice,
electrice şi termice. Pentru aceste domenii particulare au fost dezvoltate programe
specializate. În acest mod pot fi realizate simulări valoroase cu software specific
unui anumit domeniu. Cu toate acestea, este posibil să existe interacţuni complexe
între subsistemele din diferite domenii. Aceste interacţiuni nu pot fi întotdeauna
ignorate; aceasta conduce la conceptul simulărilor multidomeniu sau mecatronice.
AMESim rezolvă această problemă pentru sistemele din alte domenii care
sunt relativ simple. În general, această problemă este complicată deoarece
programele specializate au incorporate cunoştiinţe specifice domeniului.
Programele pentru simularea corpurilor multiple (de ex. ADAMS) au
următoarele caracteristici:
- reprezentarea corpurilor este geometrică, având lungimile şi unghiurile "la
scară";
- reprezentarea corpurilor este tri-dimensională şi se afişează sistemul de
coordonate;
- axele pot fi rotite şi sistemul se afişează din diverse poziţii;
13
- animaţia este extrem de importantă şi este adesea calea principală de

afişare a rezultatelor.
Interfaţa software hidraulică foloseşte alte principii de reprezentare:
- descrierea sistemului este schematică, iar lungimile şi unghiurile nu sunt
reprezentate la scară;
- sistemul fizic este tridimensional dar este mapat schematic în două
dimensiuni;
- nu este semnificativă afişarea axelor de coordonate;
- nu este utilizată rotirea schemei şi vizaulizarea din diverse poziţii;
- animaţia nu este importantă şi nu este disponibilă;
- calea principală pentru afişarea rezultatelor sunt prin graficele simple, dar
sugestive.
Aceste diferenţe au impus elaborarea de interfeţe către alte programe (ex.
ADAMS) care permit transferul datelor în ambele sensuri şi simulări pentru
domenii multiple. În figura 1.12 este prezentată o simulare de sistem multicorp
prin intermediul interfeţei către ADAMS.
Fig. 1.12. Partea “multi-corp” a unui sistem de conducere modelat

cu programul ADAMS.
De asemenea, este disponibilă o interfaţă între AMEsim şi

MATLAB/SIMULINK. Aceasta oferă utilizatorului de AMEsim facilităţile
programului MATLAB/SIMULINK şi reciproc. Astfel, modelele din AMEsim pot
fi importate în MATLAB/SIMULINK ca funcţii "S".
1.2.4. Utilizarea programelor de analiză structurală (FEM)
14
Prin oferta de programe FEM (Finite Element Method) accesibile oricărui

utilizator, se deschid şi în tehnica fluidelor posibilităţi de calcul a unor piese şi
componente din punct de vedere al rezistenţei mecanice, al deformaţiilor unor
materiale elastice şi vâscoelastice. Aceasta contribuie la o mai bună exploatare a
caracteristicilor materialelor pe de o parte şi pe de altă parte la evitarea apariţiei
unor eforturi unitare sau deformaţii peste valorile admisibile.
Deşi au apărut cu destulă întârziere, azi există şi programe de calcul pentru
studiul caracteristicilor curgerii în componentele sistemelor hidraulice. În anii
anteriori hidraulicienii se orientau mai mult după motto-ul "fluidul sub presiune îşi
va găsi singur calea". S-a dovedit însă că printr-o geometrie adecvată a traseelor de
curgere pot fi diminuate pierderile hidraulice, pot fi evitate fenomene de curgere
nedorite (de exemplu cavitaţie, desprinderi etc.).
După ce programele de calcul pentru determinarea zgomotului şi vibraţiilor
au fost dezvoltate mai întâi pentru motoarele termice ale autovehiculelor, aceste
programe îşi găsesc treptat utilitatea şi în tehnica acţionărilor cu fluide. Este vorba
de analiza zgomotelor generate de oscilaţiile unor componente din maşinile
hidraulice volumice sau produse de către alte structuri combinate, generatoare de
vibraţii şi emise prin radiaţie în mediul înconjurător.
Prin creşterea rapidă în ultimul timp a performanţelor şi capacităţii
calculatoarelor se tinde pe cât posibil ca programele de analiză structurală oferite
să poată fi utilizate de majoritatea inginerilor. Astfel, majoritatea programelor de
CAD (AutoCAD, PROENGINEER, etc.) au incluse module de FEM (Finite
Element Method).
Rezolvarea unor probleme mai complexe, care implică un volum mare de
date, memorii de capacitate foarte mare şi viteze de procesare mari, cum ar fi
programe de CAD-CAM, programe de FEM, programe pentru studiul câmpurilor
hidrodinamice sau a spectrelor de zgomote şi vibraţii se pot rula acum şi pe
calculatoare PENTIUM III sau PENTIUM IV, configurate corespunzător.
1.3. Perspectivele simulării pe calculator a sistemelor de acţionare hidraulice

şi pneumatice.
De regulă, componentele hidraulice din sistemele tehnice asigură

îndeplinirea unor sarcini pretenţioase ale transferului şi transformării energiei. Ele
reprezintă astfel o componentă esenţială a ansamblului sistemului. Cu toate
acestea, în majoritatea cazurilor, nu se poate realiza o apreciere globală
satisfăcătoare, relevantă pentru funcţionarea în ansamblu, în special pentru
comportarea dinamică a sistemului, bazată numai pe analiza comportării
elementelor hidraulice. Acţionarea electrică sau cu motoare termice a pompelor
volumice, pe de o parte, şi dispozitivelor mecanice de poziţionare şi deplasare, pe
de altă parte, influenţează apreciabil calitatea funcţiunilor utilitare ale sistemului.
Se pot da ca exemplu pentru relevanţa utilizării componentelor hidraulice trei
domenii de aplicare cu pondere mare: maşinile unelte (controlul continuu al
forţelor şi deplasărilor, echilibrarea maselor), maşinile de ridicat şi de transportat
15
(cilindri telescopici ai unor braţe articulate), autovehicule grele (transmisii

hidrostatice, roţi motoare, servofrâne şi ABS, sisteme de amortizare etc.).
Caracterul aplicaţiilor amintite, parametrii şi dependinţele de stare neliniare
şi existenţa unor structuri în buclă închisă motivează necesitatea simulării la
aplicaţiile de acţionare hidraulică. Interacţiunea dinamică a subsistemelor
mecanice, hidraulice de acţionare şi reglare conduce la un grad de complexitate
care face imperioasă o analiză şi o apreciere globală a comportării sistemului în
ansamblu. Legat de aceste necesităţi, inginerilor de concepţie, cât şi ofertanţilor de
programe, li se formulează noi solicitări privind metodele de lucru.
Odată cu răspândirea şi creşterea performanţelor tehnicii de calcul, în
domeniile de specialitate: mecanică, tehnica reglării, precum şi în domeniul
acţionărilor hidraulice, s-au dezvoltat instrumente de calcul şi simulare
performante. Descrierea sistemelor orientată pe scheme bloc funcţionale îşi are
originea în tehnica reglării şi automatizării. Pentru simulare în
electrotehnică/electronică şi hidraulică se utilizează scheme funcţionale bazate pe
conexiuni între componente şi aparate. În tehnica acţionărilor, transmisiilor şi
structurilor mobile se construiesc modele bazate pe grupe constructive şi elemente
funcţionale. În fine, sistemele complexe (multicorp) lucrează cu descrieri orientate
geometric-funcţional asupra legăturilor cinematice corp-articulaţie.
La începutul anilor '90 creşterea foarte puternică a performanţelor
calculatoarelor a permis trecerea de la o utilizare alfanumerică a calculatoarelor, la
o introducere grafică a datelor. Construirea unui model de calcul decurge acum pas
cu pas pe monitor, prin alegerea fiecărei componente dintr-o bibliotecă, atribuirea
de valori parametrilor caracteristici şi stabilirea conexiunilor cu celelalte
componente, aşa cum s-a prezentat anterior. Documentaţia rezultată din simulare
este afişată pe ecran şi poate fi tipărită la imprimantă, putând fi înţeleasă şi de
persoane care ştiu să citescă o schemă hidraulică, dar nu sunt specialiste în
simulare. Un calculator cu performanţele necesare ale prezentării grafice poate fi
azi procurat cu costuri relativ reduse în raport cu maşinile utilizate în trecut care
aveau performanţe sensibil mai slabe. În multe cazuri însă nu s-a simplificat
construirea şi adăugarea de modele suplimentare proprii la biblioteca de modele.
La programarea sistemelor de simulare se utilizează frecvent limbajul Visual C++,
care trebuie apoi folosit şi la construirea de modele noi.
În ultimii ani, pe lângă programele elaborate în universităţi, au fost
dezvoltate şi date în exploatare programe ale firmelor de produse hidraulice. Este
vorba pe de o parte de programe concepute pentru proiectarea anumitor tipuri de
acţionări, ca de exemplu o acţionare a unei axe de rotaţie comandată de un
distribuitor. Structura sistemului este impusă rigid, iar utilizatorul are doar
posibilitatea introducerii parametrilor funcţionali. Acest aspect este valabil şi
pentru programele de simulare destinate şcolarizării şi înţelegerii modului de
funcţionare a acţionărilor hidraulice.
Programele dezvoltate în ultimul timp caută să înlăture deficienţele multor
programe specializate, însă numai în domeniul strict al fiecărei specialităţi, fără a
permite o modelare şi simulare a întregii instalaţii. Se lucrează în continuare la
16
programe pentru simularea de sisteme complexe cu componente mecanice şi

hidraulice.
Multe probleme pot fi însă rezolvate şi cu programele de simulare
universale. De când a devenit posibilă descrierea grafică a modelelor, producătorii
de programe generale de simulare oferă biblioteci de componente specifice
acţionărilor hidraulice, uşor de interconectat cu alte tipuri de componente, ceea ce
pune în umbră marele avantaj al programelor specializate numai pentru acţionări
hidraulice.
În legătură cu utilizarea tehnicii de calcul şi a programelor oferite în prezemt
pe piaţă pentru simularea sistemelor hidraulice şi pneumatice se pot evidenţia
câteva probleme ridicate de diferiţi utilizatori, prezente atât în articole din reviste
de specialitate, cât şi în relatările de la diferite manifestări cu caracter ştiinţific,
industrial sau comercial.
Aprecierea în ceea ce priveşte accesibilitatea de procurare şi uşurinţa de
utilizare este în general pozitivă, dar cerinţele faţă de performanţele programelor
sunt în continuă creştere şi diferă după natura preocupărilor utilizatorului. Decizia
de a cumpăra şi de a utiliza un program de simulare trebuie să aducă un câştig şi să
ofere avantaje prin reducerea timpului de elaborare a soluţiilor şi prin reducerea
riscurilor de eroare.
Proiectanţii au nevoie de programe uşor de manipulat, accesibile pentru
personal neiniţiat în probleme de programare. Cel mai important pas în dezvoltarea
programelor în direcţia acesibilităţii a fost adoptarea unei interfeţe grafice pentru
utilizator, utilă în special inginerilor care gândesc orientat după scheme şi
funcţiuni. Achiziţionarea şi utilizarea unui program de simulare din ultima
generaţie pentru sisteme hidraulice permite acomodarea rapidă a inginerilor, care
trebuie să fie în primul rând buni hidraulicieni. Investiţia necesară pentru
cumpărarea unui astfel de program este deocamdată costisitoare.
Firmele producătoare de componente şi echipamente hidraulice au strategii
diferite în privinţa procurării de programe de simulare. În perioada premergătoare,
primele programe de simulare pentru sisteme hidraulice proveneau din cercetările
efectuate în universităţi, care au pus bazele ştiinţifice ale simulării. Cerinţele
impuse azi programelor pentru simularea unor sisteme complexe industriale
depăşesc cu mult acest stadiu. Pornind pe calea deschisă de aceste programe, unele
firme producătoare mari şi-au creat programe proprii de simulare, adecvate
profilului de producţie, investind mult timp şi mijloace materiale şi asigurând cu
personalul propriu dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a acestora. Alte fime,
care la început au elaborat programe proprii, au renunţat pe parcurs, în favoarea
procurării lor de la firme specializate. Numai în cazul unor aplicaţii de
complexitate deosebită se mai fac modelări cu sprijinul unor experţi din instituţiile
de învăţământ superior.
Un program de simulare de calitate trebuie să ofere posibilitatea de a
construi propriile modele. O bibliotecă de componente cât mai cuprinzătoare este o
premiză de bază pentru calitatea unui program şi care trebuie astfel concepută,
încât utilizatorul să poată edita componentele existente în conformitate cu
17
necesităţile sale. A compune scheme înlocuitoare din componente standard măreşte

atât riscul de eroare, cât şi durata de lucru prin numărul mare de parametri care
trebuie precizaţi. Se permite în principiu utilizatorilor să construiască variante pe
marginea modelelor individuale disponibile. Pentru componente care prezintă
deosebiri fundamentale faţă de cele din baza de date, se utilizează suportul oferit
de producătorul programului. Aceste completări au dat rezultate şi au permis să fie
rezolvate probleme în intervale de timp care s-au încadrat în graficul de proiectare.
Avantajul este că se obţin elemente de model funcţionale care sunt integrate şi
acceptate atât de structura de calcul a programului, cât şi de platforma grafică.
Dacă cineva nu doreşte să aprofundeze structura programului în vederea construirii
de noi modele de componente, trebuie să solicite acest serviciu producătorului de
programe, a cărui ofertă trebuie să includă şi acest gen de servicii.
1.4. Etapele sintezei parametrizate a sistemelor electrohidraulice
Proiectantului de sisteme electrohidraulice nu îi este suficient să ştie că

instalaţia deplasează sarcina dintr-o poziţie staţionară xst1 în alta xst2 ci şi cum
realizează aceasta (aspectul răspunsului: monoton, nemonoton); pe ce durată (trr);
cu ce eroare staţionară εst , pentru situaţiile în care interesează precizia poziţionării
şi cu ce eroare dinamică εd, pentru sistemele dinamice. În acest scop, trebuie
apreciate atît stările staţionare cît şi aspectul şi durata răspunsului tranzitoriu. În
plus, proiectantul trebuie să ştie dacă răspunsul este stabil, instabil sau prea stabil.
Analiza dinamică a unei instalaţii este:
- corectivă: dacă un sistem nu satisface unul sau mai multe din
dezideratele de mai sus, trebuie aflată care este cauza funcţionării
necorespunzătoare şi ce măsuri simple pot fi reluate pentru remediere;
- sintetică: obiectivul acesteia este de a lua aceste măsuri constructiv –
dimensionale de gradienţi şi/sau compensatorii care să asigure sistemelor
electrohidraulice o bună comportare înaintea realizării sale fizice.
Cercetarea experimentală vine să confirme sau să infirme rezultatele
cercetărilor teoretice. Corecţiile aplicate modelului teoretic pot ridica precizia de
descriere pînă la un nivel acceptabil, care să-l transforme într-o bază credibilă în
vederea trecerii la sinteză pe cale teoretică, anterior realizării fizice a
echipamentului.
Cercetarea experimentală a sistemelor electrohidraulice este de două feluri:
- cercetarea în regim staţionar al cărui obiectiv este să determine gradienţii,
de diferite naturi, ce caracterizează structura dinamică; uneori este necesar să se
determine şi unele mărimi geometrice care nu rezultă integral din desenele
contructive al echipamentelor, randamente, aspecte energetice, etc.. Rezultatele
cercetării în regim staţionar se implementează în mod direct în modelul matematic
al echipamentului şi în modelele matematice ale altor echipamente similare sau cu
proprietăţi (pe secţiuni fenomenologice) similare;
- cercetarea în regim dinamic are două direcţii: prima se referă la studiul
comportării în regim tranzitoriu, la diferite legi de variaţie ale intrării şi
18
perturbaţiilor; a doua se referă la studiul comportării (staţionare) la excitaţia în

frecvenţă şi/sau cu zgomot alb care furnizează date asupra stabilităţii şi a
caracteristicii de filtrare a sistemului.
Figura 1.13 ilustrează etapele urmărite în cadrul analizei şi sintezei teoretice
a sistemelor hidraulice şi electrohidraulice de acţionare. Etapa de propunere a unei
structuri reprezintă prima legătură tehnologică, întrucât se referă la alegerea unui
sistem fizic ce se propune a fi folosit. În acest cadru se au în vedere: experienţa
anterioară; presiunea maximă admisibilă; puterea staţionară şi consideraţiile
cinematice; echipamentele fizic disponibile; costul echipamentelor. Etapele de
comparare şi de apreciere a calitaţii răspunsului realizează compararea dintre
răspunsul dorit şi răspunsul efectiv realizat şi evaluează discrepanţa dintre acestea.
Pe baza acesteia din urmă se ia o decizie asupra gradului de abatere a performanţei
şi, corespunzător, asupra etapelor de executat.
Problema centrală rămâne modelul matematic şi rezolvarea lui. Din acest punct de vedere, de
un real folos în operaţia de modelare matematică este descompunerea proceselor complexe
hidromecanice în fenomene tip, care pot fi separat comparate şi îmbunătăţite din punct de vedere
matematic. Apoi, se asociază aceste fenomene în grupuri tot mai mari pînă la nivelul de element.
Acest nivel în analiza structurală este nivelul de bază în modelarea matematică a sistemelor. Pe
de altă parte, odată modelul matematic întocmit, rezolvarea lui se obţine cel mai
comod şi mai adecvat sistemelor hidraulice cu ajutorul calculatoarelor numerice
prin simularea numerică. Utilizînd acest model de rezolvare utilizatorul poate
modifica unul sau mai mulţi din parametrii modelului pentru a căuta forma dorită a
răspunsului sistemului. Acest mod de optimizare a răspunsului, prin simulări
repetitive, este una din soluţiile de sinteză în domeniul sistemelor neliniare.
19
START
1 Se specifica
obiectivele
2 Se definesc performantele dorite a se realiza
Intrare  Iesire
U
U tr
t1 t2 t t1 t
3 Se propune o HARDWARE
structura initiala FIZIC
de sistem
4 Studiul teoretic
Model matematic
HARDWARE
12 Se modifica
11 Se modifica mai MATEMATIC 14 Se modifica usor
complet sistemul 5 Se rezolva
multi parametrii un parametru
sau se introduc Modelul matematic
de structura de structura
compensatori
6 Raspuns
Nu Da
Prima
Raspuns 7 Se compara Raspuns
bucla
realizat raspunsurile dorit
10
8
13 Raspuns 9 Calitate 13 13 Raspuns
descurajant raspuns promitator
15 Raspuns
acceptabil
16 Finalizeaza
proiectul
17 Date iesire
STOP
Fig. 1.13. Etapele sintezei parametrizate funcţionale.
20
START
1 SET DE DATE
- traiectorie
- program
- putere
- cinematica
- dinamica
- economice
- - fiabilitate, etc.
EXPERIMENTALA TEORETICA
2 TIPUL CERCETARII
SISTEM 5 Raspunsul
FIZIC dorit
(primar) 33 SISTEM
FIZIC
bf t
4 MARIMI de INTERES MODEL
MATEMATIC
Metode experimentale
Raspuns
Date functionale
dorit
11 Se ajusteaza un 19 Metoda
6 Se compara raspunsurile de rezolvare
Raspuns parametru functional
12 Se schimba
elementul de executie realizat
20 IESIRILE
7 Modelului
8 Raspuns 8 Calitate 10 10 Raspuns matematic
descurajant raspuns promitator
17 Se opereaza
ajustari
9 Raspuns
acceptabil
Raspun Se compara Raspun
13
fizic raspunsurile teoretic
14
15 Buna Calitate 16 Necorespunzatoare
raspuns
17 Sistemul
complet
identificat
18 Se optimizeaza
Se finalizeaza
proiectul
19 DATE IESIRE
structura
STOP
Fig. 1.14. Etapele concepţiei unui sistem hidraulic bazat pe analiză şi sinteză
teoretică şi experimentală.
O altă soluţie este de identificare dinamică a sistemelor.

După cum a reieşit din cele arătate anterior, studiul cu ajutorul calculatorului
al unei instalaţii, indiferent de gradul ei de complexitate, necesită, în situaţiile mai
evoluate, următoarele:
(I) o metodă de modelare matematică specifică operaţiei de proiectare
asistată;
(II) un model matematic cît mai exact posibil, care să descrie corelaţia
dintre funcţional şi analitic a instalaţiei;
(III) o metodă, un program sau un limbaj de implementare pe calculator, de
preferinţă înzestrat cu posibilităţi multiple de trasare grafică;
21
(IV) un set de date numerice constructiv – dimensionale şi de gradienţi,

necesare efectuării calculelor;
(V) un set de date necesare execuţiei cu privire la: pas de integrare şi de
tipărire, formatul graficelor etc.;
(VI) o bază de date;
(VII) un algoritm de optimizare/sinteză după unul sau mai multe criterii;
(VIII) un program de dirijare a operaţiilor/sarcinilor pe care trebuie să le
realizeze calculatorul;
(IX) un program de depanare automată, specific proiectării asistate
(complet asistată) dintr-o generaţie viitoare cu un grad sporit de
inteligenţă.
Etapa (I) este relativ complet rezolvată prin modelarea structurată, etapa (II)
este evident, subordonată primei; cât priveşte etapa (III), se folosesc în prezent pe
scară largă limbaje şi programe cu caracter general cât şi programe specializate;
etapele (IV) şi (V) se depăşesc relativ uşor pe baza rezultatelor experimentate şi a
experienţei de operare; algoritmul de optimizare reprezintă de fapt, un ansamblu de
algoritmi specifici performanţei care se urmăreşte a fi obţinută. Realizarea
algoritmilor ridică numeroase dificultăţi datorate caracterului neliniar al modelelor
matematice cu care se operează în analiza şi sinteza sistemelor electrohidraulice.
1.5 Probleme abordate în lucrare şi metode de rezolvare
Aşa cum rezultă din studiul prezentat anterior, problema sintezei

parametrizate a componentelor electrohidraulice este deosebit de complexă. În
lucrare se abordează o serie de probleme de utilitate generală (metoda de
reprezentare a simbolurilor hidraulice aplicabilă şi la alte simboluri) cât şi
probleme specifice (studiul şi optimizarea electromagneţilor proporţionali; bancă
de date cu componente hidraulice)
De fapt, se încercă să se pună în evidenţă două tendinţe referitoare la sinteza
parametrizată a componentelor electrohidraulice:
1) Realizarea de instrumente computerizate generalizate (MATLAB,
SIMULINK, INVENTOR, ANSYS, etc);
2) Realizarea de instrumente computerizate specializate (AMESim,
cataloage de firmă, baze de date cu componente electrohidraulice etc.).
Cercetările se orientează pe studii teoretice finalizate în proporţie foarte
mare cu aplicaţii practice.
O problemă propusă a se studia este parametrizarea geometrică şi
reprezentarea funcţională a sistemelor electrohidraulice. Pentru început, au fost
studiate elementele de bază ale parametrizării geometrice. Pe baza elementelor
studiate s-a elaborat o metodă de construire parametrică a schemelor funcţionale
aferente sistemelor electrohidraulice folosind facilităţile programului AutoCAD.
De asemenea, a fost elaborată o bancă de date cu componente
electrohidraulice reprezentate parametrizat, pentru a fi folosită la realizarea
desenelor de execuţie a sistemelor electrohidraulice, cât şi la documentare,
22
simulare şi alte scopuri, folosind tehnici specifice AutoCAD (meniuri adaptabile,

casete de dialog, programare LISP), transferul de informaţii între aplicaţii în
mediul de operare WINDOWS, facilităţile programului EXCEL de stocare a
datelor alfanumerice
O altă problemă abordată a fost studiul echipamentelor hidraulice
proporţionale; aceasta a fost finalizată cu metode de optimizare parametrizată a
electromagnetului proporţional, utilizând un algoritm de calcul sau analiza cu
elemente finite, precum şi studiul şi simularea regimului tranzitoriu al acestuia.
Pentru verificarea rezultatelor teoretice s-a realizat un stand pe care au fost
încercate diverse tipuri de electromagneţi în regim static şi dinamic.
1.6. Concluzii
Potenţialul oferit de utilizarea programelor de simulare pentru accelerarea

concepţiei, proiectării şi execuţiei de componente şi sisteme de acţionare cu fluide
este în continuă creştere. Paşii mari în implementarea acestor metode sunt nu
numai la îndemâna marilor firme ci şi universităţiilor datorită facilităţilor oferite de
mediile de operare, mediilor de calcul şi limbajelor de programare orientate pe
obiecte din clasa “Visual”. Valoarea rezultatelor şi tipurile de aplicaţii obţinute
până în prezent prin utilizarea acestora sunt semnificative.
Interesele utilizatorilor sunt diferite, după cum este vorba de producătorii de
componente sau ofertanţii de sisteme. Producătorul de componente are dorinţa să
ţină seama pe cât se poate de toate efectele şi să aibă rezultate individuale cât mai
exacte şi complete pentru fiecare aparat, pe când ofertantul este interesat de
siguranţa oferită de o schemă şi de posibilităţile de a influenţa comportarea
sistemului.
De aici rezultă şi cerinţe diferite în ceea ce priveşte utilizarea programelor
oferite pe piaţă. Proiectantul de sisteme care vrea să pătrundă cât mai adânc în
problemele calculelor tehnice pune bază în primul rând pe un suport tehnic bun
furnizat de ofertantul de programe. Aceasta înseamnă să poată concepe şi adăuga
în baza de date modelele suplimentare de componente noi, care nu există în
biblioteca de bază.
Producătorii de componente îşi exprimă dorinţa ca pe lângă posibilitatea de
construire a unor modele de componente noi, programele să ofere şi micromodele.
Pe baza acestora, utilizatorul poate să-şi construiască singur propriile modele de
componente. Acest mod de lucru poate conduce în cazuri concrete la modele mai
scumpe decât modelele complete ale unor componente oferite de producătorul de
software.
O altă cerinţă este orientată spre posibilitatea de a introduce în scheme
componente sub foma unor "cutii negre" (black box) cărora să li se poată atribui
caracteristici funcţionale corespunzătoare unor anumite funcţiuni tehnice. Aceste
"cutii" sunt utile în cazurile în care caracteristicile componentelor nu pot fi descrise
matematic exact.
23
CAPITOLUL II
CERCETĂRI PRIVIND PARAMETRIZAREA GEOMETRICĂ ŞI

REPREZENTAREA FUNCŢIONALĂ A SISTEMELOR
ELECTROHIDRAULICE
2.1. Introducere
Reprezentarea obiectelor geometrice cu ajutorul calculatorului se face cu

ajutorul unor programe de grafică vectorială sau raster.
Grafica vectorială este folosită atunci când se doreşte o reprezentare exactă a
acestora, iar grafica raster se foloseşte atunci când se doreşte o reprezentare
aproximativă a obiectului.
Reprezentările obiectelor pot fi plane sau spaţiale (3D).
Reprezentările 3D sunt folosite din ce în ce mai mult datoriltă creşterii
performanţelor calculatoarelor cât şi a programelor de reprezentare.
Programele de reprezentare grafică 2D sau 3D vectorială folosesc o metodă
procedurală de reprezentare a obiectelor cu ajutorul entităţilor primitive care pot fi
punctul, linia, arcul, etc..
Cu ajutorul primitivelor se construiesc entităţi geometrice complexe precum
sfera, conul, piramida, prisma, cubul care sunt supuse operaţiilor booleene precum
intersecţia, reuniunea, etc.
Reprezentarea parametrizată are la bază reprezentarea geometrică vectorială
obişnuită la care se adaugă constrângerile care pot să definească suficient un corp
geometric. Constrângerile reprezintă condiţii geometrice care trebuie impuse
obiectului de reprezentat pentru ca acesta să îşi păstreze forma iniţială pentru
diverse valori ale parametrilor, mai precis a dimensiunilor acestuia.
Constrângerile impuse variabilelor vor fi constrângeri geometrice de variaţia
parametrilor în anumite dimensiuni sau globale (perpendicularitate, paralelism,
coincidenţă, etc.)
2.2. Parametrizare geometrică
Un element de bază în reprezentarea de orice natură este parametrizarea care

constă în atribuirea unei forme, variabile dimensionale cu posibilitatea multiplicării
în numeroase variante pentru diverse valori ale variabilelor.
Parametrizarea geometrică a obiectelor în spaţiu bidimensional sau
tridimensional este o tehnică curentă în reprezentarea acestora cu ajutorul tehnicii de
calcul. Reprezentarea obiectelor, în speţă a elementelor hidraulice, poate fi făcută
funcţional atunci când se proiectează schemele de funcţionare ale instalaţiilor
hidraulice şi de asemenea poate fi făcută bi sau tridimensional atunci când se
realizează amplasarea acestora şi se ţine cont de gabarit, formă, spaţiu, constrângeri
impuse de elementele pe care se amplasează, sau se asamblează
24
În general reprezentarea parametrizată geometric se poate realiza pe mai multe

căi în funcţie de programele cu ajutorul cărora se face reprezentarea grafică.
O reprezentare grafică tridimensională în calculator poate fi o reprezentare
pseudo-realistică în sensul că în general obiectul este reprezentat în două dimensiuni,
a treia dimensiune neexistând practic, fiind doar una de efect prin diverse mijloace,
precum reprezentarea în perspectivă din desenul tehnic sau artistic.
O asemenea tehnică este nerecomandată în tehnică, ea utilizându-se extrem de
rar, numai atunci când este necesară prezentarea unui produs şi se dispune de resurse
foarte mici (practic inexistentă în prezent).
Reprezentarea tridimensională este cea mai utilizată, iar în ultima vreme a luat
un avânt deosebit din următoarele motive:
- creşterea vitezei calculatoarelor uzuale (IBM PC);
- creşterea vitezei de vizualizare (creşterea performanţelor interfeţelor grafice).
Reprezentarea tridimensională necesită un volum foarte mare de date şi o
viteză foarte mare de regăsire a informaţiei grafice, prelucrare a acesteia şi afişare pe
ecran.
Dacă unei reprezentări tridimensionale i se adaugă atribute (proprietăţi) legate
de culoare, iluminare, textură, material, etc., reprezentarea devine fotorealistică,
adică, obiectul este reprezentat la fel ca în realitate.
Baza de date geometrică ataşată unei reprezentări şi în special formatul
acesteia, reprezintă un factor important într-o reprezentare de performanţă.
Programele de grafică din prezent din domeniul CAD dispun de elemente
specifice reprezentării tridimensionale, de baze de date bine organizate şi în
majoritate lucrează cu primitive aşa cum se întâmplă şi la reprezentările în 2 D. În
fapt, pornind de la primitivele din 2D, punctul linia, cercul, arcul, etc., sunt
constituite entităţi 3D precum prisma, sfera, piramida, conul, care pot fi solide sau nu
şi sunt mărginite de suprafeţe care la rândul lor sunt alte entităţi, care pot fi de mai
multe feluri în funcţie de modul care sunt generate (riglate, spline, etc.). Cu ajutorul
entităţilor se pot crea corpurile sau obiectele 3D pe baza operaţiilor booleane.
În general suprafeţele mărginesc corpuri care pot fi solidificate sau nu.
Operaţiile booleane cele mai utilizate sunt cele clasice (intersecţia, reuniunea,
decuparea, etc).
De asemenea se folosesc metode de generare de corpuri prin extrudare pornind
de la o formă în plan şi extrudarea acesteia până la o anumită înălţime, precum şi
tehnica revoluţiei (rotirea unei forme în jurul unei axe).
2.3. Elementele parametrizării geometrice
2.3.1. Primitive grafice
Parametrizarea geometrică se realizează cu ajutorul primitivelor grafice.

Acestea pot fi puncte de dreaptă, caractere, dreptunghiuri, conice de tip "spline",
simboluri specifice. Cu ajutorul primitivelor grafice se realizează obiectele grafice
care pot fi definite parametrizat prin intermediul constrângerilor geometrice pentru
25
menţinerea formei. Transformările geometrice aplicate obiectelor sau primitivelor pot

fi efectuate cu ajutorul programelor sau cu ajutorul interfeţelor grafice (implementate
hard). Ultima soluţie este mai rapidă şi conduce la economisirea resurselor
calculatoarelor şi se foloseseşte pe scară largă. De aici rezultă necesitatatea utilizării
în proiectarea asistată de calculator a interfeţelor grafice performante.
2.3.2. Generarea primitivelor grafice
- Generarea segmentelor de dreaptă

Pentru desenarea unui segment de dreaptă cu extremităţile de coordonate
A(xA, yA) şi B(xB, yB) se caută o relaţie de forma
x k = x k -1 +  x k
y k = y k -1 +  y k , k = 1,......n
unde x0 = xA , y0 = yA, xn = xB, yn = yB, astfel încât punctele (x, y) să fie adresabile de
echipamentul grafic şi cât mai aproapiate de dreapta determinată de punctele
A(xA yA) şi B(xB, yB).
- Generarea caracterelor
Pentru echipamentele de vizualizare cu tub catodic, caracterele sunt în general
desenate folosindu-se o matrice de puncte. În fig.2.1 este prezentat un exemplu în
care litera A este reprezentată cu ajutorul unei matrice de 5 X 7 puncte.
Fig. 2.1. Caracterul A reprezentat Fig.2.2. Generarea caracterelor prin

pe o matrice cu 5 x 7 puncte. segmente:
a)-reprezentarea caracterului D prin
segmente;
b)- direcţiile elementare.
26
Caracterele generate prin vectori sunt considerate a fi de o calitate mai bună. În

acest caz, o codificare economică prevede folosirea a opt direcţii elementare notate
de la 0 la 7, lungimea 0 indicând sfârşitul listei. Un cod suplimentar este necesar
pentru a marca poziţionarea (0) sau linie continuă (1). În fig. 2.2 este prezentat
caracterul D descris de lista de vectori: 126, 102, 171, 163, 151, 142, 000.
Metoda de generare prezentată este folosită de majoritatea programelor de
proiectare asistată de calculator pentru generarea simbolurilor. Această metodă se va
folosi şi se va explicita la finalul capitolului, pentru generarea simbolurilor în
reprezentarea semnelor convenţionale utilizate în realizarea schemelor de funcţionare
ale instalaţiilor hidraulice.
Această metodă este simplă şi permite stocarea informaţiei grafice într-un
format compact, uşor de aplicat şi rapid de desenat.
- Generarea cercurilor
Reprezentarea parametrică a unui cerc cu centrul în origine este dată de
relaţiile
x = r cos 
(2.1)
y = r sin 
unde r este raza cercului, iar  este parametrul. Dând parametrului θ valori de forma
k=2kπ/n unde k = 0,1, ....n-1 se obţine o bună aproximare a cercului prin segmente
de dreaptă de lungimi egale. Dezavantajul acestei metode derivă din faptul că
funcţiile trigonometrice cos şi sin sunt calculate repetitiv.
Cercul poate fi reprezentat parametric şi fără a fi necesar calculul de funcţii
trigonometrice la fiecare pas. Pentru aceasta se folosesc formulele:
cos( + d) = cos  cos d - sin  sin d

(2.2)
sin ( + d) = cos  sin d + cos d sin 
Coordonatele punctelor care dau aproximarea cercului sunt:
x n +1 = r cos n +1 = r cos(n + d)

yn +1 = r sin n +1 = r sin (n + d)
Folosind relaţiile (2.1) şi (2.2) obţinem:
x n +1 = x n cos d - yn sin d
(2.3)
yn +1 = x n sin d + yn cos d
în cazul în care centrul cercului este punctul (xc, yc) atunci recurenţa este dată de
relaţiile:
27
x n +1 = x c + ( x n - x c) cos d - ( y n - y c) sin d
(2.4)
y n +1 = y c + ( x n - x c) sin d + ( y n - y c) cos d
Deoarece dθ este constant, valorile sin dθ şi cos dθ se calculează o singură

dată.
Folosirea ecuaţiei implicite a cercului
x2 + y2 = r 2
nu conduce la o reprezentare eficientă a cercului prin segmente de dreaptă. Pentru o

valoare dată a abscisei, ordonata se calculează după formula
y =  r2 - x2
3 a) 4 b)
Fig. 2.3. Generarea cercurilor:
a)- segmente egale rezultate din folosirea reprezentării parametrice;
b)- segmente inegale rezultate din rezolvarea ecuaţiei implicite
În acest caz, o relaţie de tipul

x n+1 = x n + dx
între abscise nu duce la segmente de dreaptă de lungimi egale. Figura 2.3 ilustrează
generarea cercului folosindu-se reprezentarea parametrică şi rezolvarea ecuaţiei
implicite.
Pentru valori mici ale argumentului α se pot face aproximaţiile
sin   a
cos   1 - a 2 /2  1
Dacă în formulele (2.3) punem dθ = 1/r obţinem
x n +1 = x n - yn /r
(2.5)
yn +1 = yn - x n /r
28
Formulele (2.5) se folosesc în principiu pentru desenarea aproximativă a

cercurilor pe dispozitive grafice de afişare cu tub catodic. Pentru echipamente grafice
mai precise, cum este cazul plotterelor, se folosesc formulele de tipul (2.3).
Similar metodei prezentate se generează elipsele, hiperbolele, parabolele şi alte
conice.
2.3.3. Reprezentări de puncte şi transformări
În plan, un punct este unic determinat de coordonatele sale. Reprezentarea

folosită pentru un punct din plan este un vector coloană cu două elemente:
x
 
 y
 
Anumite transformări din plan se pot reprezenta ca matrici pătrate 2 x 2. De
exemplu aplicarea unei scalări cu factorul a se poate scrie astfel:
 x   a 0   x 
  =     
 y 
  0 a   y
Analog o rotaţie de unghi α în jurul originii se poate scrie
 x   cos  - sin    x 
  =     
 y 
   sin  cos    y 
2.3.3.1. Utilizarea coordonatelor omogene
Anumite ttransformări liniare din plan nu se pot reprezenta ca matrici pătrate

2 x 2. Un astfel de caz este translaţia. O transformare liniară în forma generală se
scrie:
x' = ax + by + c
(2.6)
y '= dx + ey + f
Utilizarea coordonatelor omogene permite reprezentarea tuturor

transformărilor liniare ca matrici pătrate 3 x 3. Un punct de coordonate (u,v) din
spaţiul cu două dimensiuni va fi reprezentat în coordonate omogene prin vectorul
(x, y, w), cu relaţiile
u = x/w
v = y/w
În practică, cel mai adesea, factorul w este 1. El este folosit doar pentru a da o
formă convenabilă operaţiilor matriciale corespunzătoare transformărilor liniare.
Relaţia (2.6) se scrie în coordonate omogene
29
 x   a b c   x 
     
 y  =  d e f    y  (2.7)
     
 1  0 0 1  1
Forma (2.7) permite inversarea matricei de transformare şi aflarea unui punct
când se cunoaşte punctul transformat.
Un alt avantaj al utilizării coordonatelor omogene îl constituie faptul că
punctele la infinit nu mai constituie cazuri particulare, deoarece sunt reprezentate cu
componenta w = 0. De exemplu, intersecţia a două drepte de ecuaţii:
a1x + b1y + c1w = 0
a2x + b2y + c3w = 0
este punctul (b2c1 - b1c2, a1c2 - a2c1 , a2b1 - a1b2), formulă generală care include şi
cazul în care dreptele sunt paralele.
2.3.4. Tehnici de reprezentare grafică
Pentru reprezentarea obiectelor grafice în spaţiul limitat al display-ului se

foloseşte fereastra "windowing" şi tehnica decupării.
Desenul iniţial este definit într-un sistem de coordonate. Porţiunea din desen
care trebuie afişată, numită fereastră este în general dreptunghiulară şi este definită
prin coordonatele colţurilor dreptunghiului. Afişarea se face într-o zonă
dreptunghiualră de pe ecran numită vizor.
Se presupune în plus că cele două dreptunghiuri sunt asemenea şi că au laturile
paralele cu axele de coordonate.
desenul initial
D C
fereastra
0
A B
D’ C’
vizor
0’
A’ B’
ecran
Fig.2.4. Relaţiile între fereastră şi vizor.
30
Dacă O (x0, y0) şi O'(x'0, y'0) sunt centrele dreptunghiurilor ABCD şi A'B'C'D'
şi notăm s = A'B'/AB atunci transformarea care aduce porţiunea ABCD din desenul
iniţial în vizorul A'B'C'D' de pe ecran este :
 x    s 0 x 0 - s x 0   x  
   
  
 y  = 0 s y 0 - s y 0   y 
     
 

 1  0 0 1  1
Decuparea (eliminarea segmentelor invizibile) se realizează după diverşi

algoritmi. În continuare se prezintă modul de decupare al segmentelor de dreaptă.
Se dă o fereastră dreptunghiulară ABCD având laturile paralele cu axele de
coordonate şi un segment de dreaptă MN. Se propune să se afle porţiunea din
segmentul MN care se găseşte în fereastră. Pentru aceasta, se prelungesc laturile
dreptunghiului astfel încât planul se împarte în nouă regiuni. Un cod binar de 4
poziţii este alocat fiecărei regiuni. Fiecare poziţie binară reflectă poziţia regiunii faţă
de o latură a dreptunghiului şi ia valoarea 0 dacă regiunea este de aceeaşi parte a
dreptei cu interiorul ferestrei şi valoarea 1 în caz contrar. Evident, interiorul ferestrei
este notat 0000.
Fig. 2.5. Împărţirea planului în regiuni pentru decupare.
Pentru a afla porţiunea din segmentul MN care se găseşte în fereastră se aplică

următorul algoritm:
1. Se asociează extremităţilor segmentului codurile corespunzătoare regiunilor
în care se găsesc notate c1 şi c2.
2. Dacă c1 = 0000 şi c2 = 0000 segmentul MN este vizibil în întregime.
3. Se calculează intersecţia logică a codurilor binare c1 şi c2; dacă rezultatul
intersecţiei este nenul, segmentul este în întregime în afara fer0estrei, deci invizibil.
4. Dacă rezultatul intersecţiei este nul, se împarte segmentul în două părţi şi se
aplică fiecărei părţi algoritmul până la descoperirea unui segment cu ambele coduri
ale extremităţilor egale cu 0000.
31
Împărţirea segmentului curent se poate face calculând intersecţia cu o latură a

ferestrei. În cazul în care algoritmul este cablat, împărţirea este dată de mijlocul
segmentului.
2.3.5. Vizualizarea obiectelor tridimensionale
Echipamentele grafice permit numai reprezentări plane, deci bi-dimensionale.

O serie de aplicaţii însă lucrează asupra unor obiecte din spaţiul cu trei dimensiuni.
Pentru aceste obiecte se pune problema proiecţiei în spaţiu cu două dimensiuni, astfel
încât pierderea de informaţie să fie minimă. Metodele folosite în desenul tehnic ca
utilizarea mai multor vederi sau proiecţie perspectivă, se pot folosi şi pentru desenul
pe echipamente grafice. Eliminarea liniilor ascunse, umbrirea suprafeţelor sau
generarea vederilor stereoscopice necesită utilizarea unor algoritmi.
Pentru a se genera mai multe vederi ale unui obiect tri-dimensional se folosesc
în general proiecţii ortogonale pe planele x0y, y0z, z0x. Formulele de transformare
sunt respectiv
 x   1 0 0 0  x 
     
 y  0 1 0 0   y 
 =   (2.8)

z   0 0 0 0   z
     
 1  0 1 0 1  1
 x  0 0 0 0  x 
     
 y   0 1 0 0   y 
 =    (2.9)
 z  0 0 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
 x  1 0 0 0  x 
     
 y   0 0 0 0  y
 =   (2.10)
 z  0 0 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
Pentru proiecţia perspectivă pe planul x0y presupunem că centrul proiecţiei se

găseşte în punctul c(0, 0, k). Cu notaţiile fig.2.6 avem relaţiile:
32
* k
x = x
k -1
* k
y = y (2.11)
k -1
*
z =0
Forma matricială a proiecţiei perspective este
1 0 0 0
 x   x
  0 1 0 0  
 y     y
  = 0 0 0 0   
 z    z
  0 0 1 1  1
 w'  - 
 k 
deci (2.12)
x = x
y = y
z = 0
z
w = - + 1
k
Fig.2.6. Transformarea perspectivă.
Coordonatele în plan rezultă din împărţirea cu w' relaţiile (2.13)
* x x k
x = = = x
w z k-z
1-
k
* y y k
y = = = y
w z k-z (2.13)
1-
k
*
z =0
Cele mai folosite transformări liniare în spaţiile tri-dimensionale sunt

transformările asemenea. Forma matricială pentru câteva transformări liniare
importante:
33
Scalarea
 x   a 0 0 0  x 
     
 y  0 a 0 0  y
 =   (2.14)
 z  0 0 a 0  z
     
 1  0 0 0 1  1
Rotaţii de unghi α, respectiv în jurul axelor 0x, 0y, 0z
 x    cos  - sin  0 0  x 
     
 y    sin  cos  0 0  y
 =   (2.15)
 z  0 0 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
 x   cos  0 sin  0   x 
     
 y   0 1 0 0  y
 =   (2.16)
 z   - sin  0 cos  0   z 
     
 1  0 0 0 1  1
 x   1 0 0 0  x 
     
 y   0 cos  - sin  0  y
 =   (2.17)
 z   0 sin  cos  0  z
     
 1  0 0 0 1  1
Translaţia
 x   1 0 0 a x
     
 y  0 1 0 b  y
 =   (2.18)
 z  0 0 1 c  z
     
 1  0 0 0 1  1
Transformări prin simetrie, respectiv faţă de planele z0y, x0z, x0y
 x  - 1 0 0 0  x 
     
 y   0 1 0 0  y
 =   (2.19)
 z  0 0 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
34
 x   1 0 0 0  x 
     
 y  0 1 0 0  y
 =   (2.20)
 z  0 0 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
 x  1 0 0 0  x 
     
 y   0 1 0 0  y
 =   (2.21)
 z  0 0 - 1 0  z 
     
 1  0 0 0 1  1
2.4. Crearea formelor parametrice
Realizarea formelor parametrice se poate realiza pe diverse căi în funcţie

de mijloacele tehnice avute la dispoziţie (în special software).
La îndemâna specialiştilor sunt limbajele de nivel înalt (C++, Pascal, Basic,
etc.) în variantele cele mai moderne din categoria "Vizual". Cu ajutorul acestora
având la dispoziţie clase de obiecte referitoare la elementele geometrice de bază
(primitive) se pot construi forme parametrizate folosindu-se elemente de geometrie
euclidiană în 2D sau 3D. Există firme specializate care oferă nuclee grafice pentru
reprezentări tridimensionale (de ex. Spatial Technologies din SUA) care sunt folosite
de marile companii din lume producătoare de programe CAD.
Pentru nespecialişti există în diverse programe facilităţi care permit construirea
formelor parametrizate în mod direct cu ajutorul comenzilor pe care le oferă
programele.
Crearea formelor parametrice poate fi realizată pe mai multe căi:
- o descriere procedurală printr-un limbaj de nivel înalt, care are o bibliotecă
de rutine grafice sau este înglobat într-un sistem de reprezentare grafică;
- o desenare geometrică cu ajutorul variabilelor şi constrângerilor într-un
sistem de reprezentare grafică care permite acest lucru;
- o reprezentare parametrică totală în sistemele de reprezentare parametrică
care lucrează numai parametrizat.
Parametrizarea geometrică înseamnă în general:
- elementele geometrice sunt cotate utilizînd variabile;
- valorile pentru variabile sunt conţinute în tabele pentru variabile;
- editorul permite adăugarea, ştergerea sau modificarea de valori în tabelul
de valori.
35
2.4.1. Etapele definirii formelor parametrice
Fig. 2.7. Fazele creerii formei parametrizate.
În faza preparatorie, se defineşte cadrul parametric şi punctul de inserţie al

formei parametrizate.
Fiecare desen formă parametrizată poate avea cadre multiple. Fiecare cadru
poate fi folosit, de exemplu, la definirea diferitelor vederi şi necesită un punct de
bază.
Se proiectează construcţiile geometrice cu cotele aferente, se editează
constrângerile şi apoi se verifică. Se pot şterge sau adăuga cote, în funcţie de situaţie,
verificând încă o dată. Când verificarea este bună (în regulă) se poate trece la
verificarea formei parametrizate actualizate. Se introduc valorile pentru variabilele pe
care forma parametrizată le conţine.Dacă rezultatul nu este încă cel dorit, va trebui să
se editeze geometria şi constrângerile din nou. Se poate executa direct această fază
36
până când constrângerile devin corecte (sunt în regulă) şi forma parametrizată este
cea cerută.
Când geometria şi comportarea formei parametrizate este corectă, tot ceea ce
este nevoie este stocat în baza de date. Se poate defini pentru această formă un tabel
de valori în baza de date.
2.4.2. Utilizarea constrângerilor geometrice
În ordinea generării unei variante de formă, aceasta trebuie să fie definită şi

cotată exact. Toate elementele care nu sunt cotate, păstrează mărimea prestabilită,
care poate fi sau nu cea dorită.
Elementele sunt întotdeauna egale, paralele, perpendiculare sau simetrice, se
pot păstra aceste caracteristici în varianta generată.
Constrângerile aplicate la formele parametrizate sunt stabilite în unul sau două
moduri:
- convertirea lor dintr-un grup, sau;
- generarea lor din nou pentru cadrul desenului
Constrângerile sunt condiţii geometrice care sunt aplicate la două sau mai
multe elemente de desen pentru a modifica geometria.
De exemplu, între două linii drepte poate fi stabilită restricţia
"perpendicularitate". În toate variantele generate din această formă, aceste linii rămân
în unghi drept una faţă de cealaltă.
Tipuri de constrângeri
În continuare sunt prezentate câteva tipuri de constrângeri.
Restricţie Scop/Exemplu
Coincidenţă Un punct ocupă în acelaşi spaţiu ca un
alt element geometric, de exemplu se
află de-a lungul unei linii
Raze egale Două sau mai multe cercuri sau arce
au raze egale
Paralelism Două sau mai multe linii sunt paralele
una faţă de celaltă
Perpendicularitate Două sau mai multe linii sunt
perpendiculare una faţă de celaltă
Simetrie Două linii, arce sau cercuri sunt
simetrice una faţă de cealaltă
Tangenţă Un arc sau un cerc este tangent la alt
arc, cerc sau linie
37
Constrângerile pot fi aplicate primitivelor la nivelul programatorului şi tuturor

entităţilor la nivelul utilizatorului.
Terminologia constrângerii:
Termen Definiţie
Subelemente: Sunt părţile de bază care devin un
element activ
Restricţie activă: O condiţie care a fost definită şi
aplicată la geometria de bază
Restricţie inactivă O condiţie care a fost definită, dar nu
are efect.
Fixare: Un element ce este fixat nu are grade
de libertate, şi nu i se poate schimba
poziţia sau mărimea.
Corect definite Aceasta se referă la un element care
este definit complet de restricţii. Nu
are grade de libertate.
Subdefinite Aceasta se referă la un element care
încă are grade de libertate.
Supradefinite Aceasta se referă la un element care
are stabilite restricţii în exces sau
restricţii contradictorii.
Constrângere de coincidenţă
Dacă punctul de final al unei linii se află, de exemplu, pe un cerc, aceasta se
numeşte coincidenţă. Acest punct este întotdeauna păstrat pe cerc.
Fig. 2.8. Coincidenţă pe o dreaptă.
38
Desenul geometric de mai sus ilustrează acest tip. Două linii ce pornesc din
puncte diferite se intersectează totdeauna pe dreapta înclinată. Dacă se schimbă
unghiul W, cele două linii trebuie să se mute cu intersecţia tot pe dreaptă datorită
coincidenţei ce a fost definită pe linia înclinată.
Constrângerea de raze egale

Arcele şi cercurile desenate cu raze egale sunt de asemenea reprezentate ca
entităţi de aceeaşi mărime pe parcursul generării. Din punct de vedere al cotării
practice aceasta înseamnă că numai unul din două sau mai multe cercuri sau arce
desenate cu raze egale permit cotarea. Astfel, geometria va fi supradefinită. Pe de altă
parte, una dintre raze trebuie să fie cotată, astfel geometria va fi subdefinită.
Fig. 2.9. Constrângere de raze egale.
Cercurile din stânga jos şi dreapta sus au fost desenate cu raze egale. Numai
unul din aceste două cercuri trebuie să fie cotate pentru ca ambele să fie definite
geometric.
Constrângeri de paralelism
Două sau mai multe segmente de dreaptă poate fi constrânse să rămână
paralele atunci când sunt modificate ca în figura 2.10
39
Fig. 2.10. Constrângere de paralelism.
Diagonala din stânga a fost definită astfel: un punct de final aflat pe punctul de
bază şi un alt punct de final este cotat pe direcţiile X şi Y. Diagonala din dreapta a
fost definită doar prin cotarea primului punct de bază ca B1. Al doilea punct de final
este cunoscut deoarece restricţia de paralelism a fost aplicată, iar coincidenţa cu linia
verticală a fost definită.
Constrângerea de perpendicularitate
Liniile care sunt perpendiculare una pe cealaltă sunt recunoscute în acelaşi fel
ca liniile paralele.
Constrângerea de simetrie
Construcţiile geometrice simetrice au nevoie de dimensionare numai pe o
singură parte.
H
Fig. 2.11. Constrângere de simetrie.
Figura 2.11 prezintă modul de dimensionare pentru părţi simetrice, cel din
stânga fiind cel correct.
Constrângerea de tangenţă
O linie este desenată exact tangentă la un cerc sau arc poate fi memorată ca o
constrângere de tangenţă.
40
Fig. 2.12. Constrângere de tangenţă.
Cele două linii înclinate au fost desenate tangent la cercuri. Orice schimbare la
oricare dintre raze face ca liniile să fie mutate automat fără să fie necesară o cotare
adiţională.
Linii verticale şi orizontale
Liniile desenate vertical şi orizontal pot fi constrânse să rămână întotdeauna
verticale sau orizontale.
Puncte de contact
Punctele de contact sunt de mare ajutor în realizarea contrângerilor, in special
la realizarea ansamblelor. Prin intermediul lor se poate stabili poziţia unei piese în
ansamblu.
Fig. 2.13. Forme parametrice.
2.5. Reprezentarea funcţională
Funcţionarea instalaţiilor şi sistemelor hidraulice este descrisă cu ajutorul

schemelor funcţionale. Acestea folosesc o serie întreagă de semne convenţionale,
care sunt standardizate în desenul tehnic.
41
Datorită faptului că fiecare element sau subsistem hidraulic are ataşat un semn
convenţional unic, reprezentarea funcţională se poate automatiza relativ uşor, prin
crearea unor baze de date sau biblioteci grafice cu semnele convenţionale.
Aceste pot deveni astfel obiecte grafice într-un program CAD şi pot fi inserate
după dorinţă acolo unde este necesar. Din punct de vedere geometric fiecare obiect
va avea elemente de conexiune în desen, punctul de inserţie şi punctele de cuplare în
schemă.
Într-o concepţie funcţională totală fiecare obiect va trebui să posede intrări şi
ieşiri respectiv funcţiile care descriu dependenţa intrare-ieşire care poate fi analitică
(expresie matematică) sau numerică (reprezentarea caracteristicii sau a funcţiei de
transfer prin puncte).
2.5.1. Crearea simbolurilor hidraulice în AutoCAD
Simbolurile hidraulice se pot realiza cu ajutorul fişierelor de tip "shp", sau

folosind o variantă combinată "shp + dwg". Simbolurile, sunt mult mai eficiente
pentru AutoCAD, pentru stocare şi desen.
Simbolurile sunt entităţi speciale pe care le putem defini utilizînd linii, arce şi
cercuri.
O parte din simbolurile hidraulice care sunt mai complicate şi ar necesita un
timp mai îndelugat de realizare cu ajutorul fişierelor simbol, se pot desena obişnuit în
AutoCAD, obţinându-se fişiere cu extensia .dwg.
Simbolurile cu extensia .dwg pot fi inserate folosind proprietăţile blocurilor
din AutoCAD.
O altă metodă prin care aceste semne convenţionale au fost realizate a fost şi
cea a "completării" fişierelor de tip simbol cu elemente (linii, arce, cercuri) ca într-un
desen obişnuit în AutoCAD, din nou fişierul ce conţine semnul convenţional realizat
astfel poartă extensia .dwg.
Simbolurile cu extensia .dwg pot fi înserate folosind proprietăţile blocurilor
din AutoCAD.
Simbolurile sunt descrise utilizând formate text speciale într-un fişier disk cu o
extensie .shp. Pentru a crea un asemenea fişier, se utilizează un editor de text sau
procesor de text care permite salvarea în ASCII.
După definirea fişierului .shp este necesară compilarea acestuia.
Compilarea fişierelor simbol le converteşte într-un format acceptat de
comanda LOAD sau STYLE din AutoCAD.
După compilarea simbolurilor se obţine un fişier cu extensia “.SHX”
(comanda COMPILE din AutoCAD).
Fiecare linie într-un fişier descriere simbol SHX trebuie să conţină nu mai
mult de 128 de caractere.
Înainte de a utiliza un set de simboluri, acestea trebuie încărcate în desen cu o
comandă de încărcare (“LOAD” în AUTOCAD).
După ce fişierele simbol au fost încărcate, se poate insera un simbol în desen
cu o comandă specifică (comanda “SHAPE” în AutoCAD).
42
În momentul inserării simbolului într-un desen, acesta poate fi scalat şi rotit

pentru a fi poziţionat la locul dorit şi la dimensiunea dorită.
Orice simbol într-un fişier simbol particular trebuie să aibă un număr unic între
1 şi 255. Fiecare definiţie simbol are o linie header sub forma:
*număr_simbol, numar_octeti, nume_fisier
urmată de una sau mai multe linii ce conţin specificaţia în octeţi, separator de
comenzi şi încheiată de un 0.
2.5.2. Definirea fişierelor pentru simbolurile aferente schemelor funcţionale ale

sistemelor electrohidraulice
Pentru desenarea vectorilor aferenţi simbolurilor, sunt definite câteva coduri

speciale. Acestea sunt:
000 - finalul "definiţiei formei"
001 - activează modul de desenare (peniţa coborâtă)
002 - dezactivează modul de desenare (peniţa ridicată)
003 - împarte lungimea vectorului la următorul octet
004 - multiplică lungimea vectorului cu următorul octet
005 - mută locaţia curentă în stivă
006 - reface locaţia curentă dintr-o stivă
007 - desenează un subsimbol cu numărul dat de următorul octet
008 - deplasare X-Y dată de următorii doi octeţi
009 - multiple X-Y deplasări încheiate de (0,0)
00A - arc octant definit de următorii doi octeţi
00B - arc fracţionar definit de următorii cinci octeţi
00C - arc definit de deplasarea X-Y şi curbură
00D - multiple arcuri specificate
00E - pregătirea comenzii următoare numai pentru text vertical
Codificarea direcţiilor de desenare a vectorilor aferenţi într-un simbol este
prezentată în figura următoare:
3 2 1
4 0
5 6 7
43
Fig. 2.14. Direcţii de desenare a vectorilor.
Aceasta este asemnănătoare cu modul de codificare vertical al caracterelor.
Codul 0: Finalul simbolului

Acest cod marchează simplu sfîrşitul simbolului.
Codurile 1 şi 2: Controlul modului de desenare

Aceste moduri controlează modul de desenare. Când modul de desenare este
activat (modul 1) se pot desena linii, iar când modul de desenare este dezactivat se
poate poziţiona cursorul într-un punct (se deplasează fără a desena – cu peniţa sus)
pentru a începe o nouă linie.
Codurile 3 şi 4: Controlul mărimii (dimensiunii)

Codurile 3 şi 4 controlează dimensiunile relative pentru fiecare vector.
Codurile 3 şi 4 sunt urmate de un octet conţinând un factor de scală (1 la 255).
Codurile 5 şi 6:
Codurile 5 şi 6 salvează şi respectiv restabileşte coordonata curentă în timp ce
se desenează un simbol, deci este posibilă întorcerea la un punct anterior în simbol.
Codul 7: Subsimbol
Cu ajutorul codului 7 se pot introduce subsimboluri.
Codurile 8 şi 9. Deplasări X-Y

Vectorii normali se desenează în cele 16 direcţii predefinite anterior. Cu
ajutorul codurilor 8 şi 9 se pot desena vectorii şi în alte direcţii folosind deplaasarea
după orice direcţie prin atribuirea lui x şi y de valori diverse.
Cu ajutorul codului 8 se poate desena un singur vector nestandard, iar cu
ajutorul codului 9 o secvenţă de vectori prestandard care trebuie închiată cu perechea
(0, 0) care să arate revenirea la desenarea vectorilor normali
8,X-deplasare,Y-deplasare
Deplasările pe X şi Y se pot înşirui de la -128 la +127. Semnul cu plus este

opţional, şi parantezele pot fi utilizate la îmbunătăţirea citirii.
Codul 00A: Arcul octant

Codul special 00A (10) utilizează următorii 2 octeţi pentru a defini un arc.
Acest tip de arc se numeşte arc octant pentru că începutul şi sfârşitul arcului începe şi
se termină pe frontiera unui octant
Specificaţia arcului este:
10,raza,(-)0SC.
44
unde raza poate avea orice valoare de la 1 la 255. Al doilea octet indică direcţia
arcului (trigonometric dacă este pozitiv, în sensul acelor de ceasornic dacă este
negativ), octantul de început 11 (S, o valoare de la 0 la 7), şi numărul de octanţi ce se
traversează (C).
Modul de numerotare al octanţilor este prezentat în figura următoare:
6 5 4 3 2
7 1
8 0
9 F
A B C D E
Fig. 2.15. Modul de numerotare al octanţilor.

Codul 00B: Arc fracţional
Codul special 00B (11) este folosit la desenarea unui arc care să pornească şi
să se termine pe o frontieră octant. Definiţia utilizează 5 octeţi:
11,start-offset,end-offset,high-radius,low-radius,(-)0SC
start-offset – distanţa de la frontiera unui octant la punctul de început

exprimată în fracţiuni de grade (se face diferenţa în grade, se multiplică cu 256 şi se
împarte la 45).
Analog se defineşte şi end-offset.
High-radius şi low-radius definesc raza arcului exprimată în 2 octeti, primul
având partea cea mai semnificativă, iar următorul partea mai puţin semnificativă.
Codurile 00C şi 00D: Arcuri având curbură specificată

Codurile speciale 00C şi 00D (12 şi 13) furnizează alt mecanism pentru
includerea segmentelor de arc în definirea simbolului. Ele sunt similare cu codurile 8
şi 9, în care se permite specificarea deplasărilor X - Y.
Codul 00E: Comanda de text vertical

Codul special 00E (14) este utilizat numai în dubla orientare a textului, unde
literele sunt folosite în ambele direcţii: orizontal şi vertical.
45
Exemple de fişiere "shp"

Folosind metoda prezentată anterior se poate realiza reprezentarea semnelor
convenţionale pentru instalaţiile hidraulice.
1. Fişierul F521.SHP - reprezintă "Decantor manual"
- Conţinutul fişierului:
521,14,F521
010,042,04E,010,2,018,1,04A,046,2,02E,1,040,0
- Reprezentarea formei:
2. Fişierul F522.SHP - reprezintă "Decantor automat"

552,19,F522
010,032,03E,010,2,018,1,03A,036,2,01E,1,040,2,018,1,01A,016,0
- Reprezentarea formei:
3. Fişierul F54.SHP - reprezintă "Uscător"

54,19,F54
010,042,04E,010,2,018,1,04A,046,2,02E,1,040,2,022,026,1,048,0
- Reprezentarea formei
4. Fişierul F55.SHP - reprezintă "Ungător"

55,14,F55
010,032,03E,010,2,018,1,03A,036,2,032,1,01C,0
46
5. Fişierul F171.SHP - reprezintă "Distribuitoare - orificii şi căi - patru/cinci orificii

blocate (poziţie cu centru închis)"
171,41,F171
070,034,078,03C,2,020,1,014,018,2,010,1,010,2,010,1,020,2,018,1,01C,
2,020,034,028,1,01C,018,2,010,1,010,2,038,1,028,2,010,1,014,0
Din punct de vedere geometric fiecare simbol se poate transforma într-un

obiect căruia i se atribuie proprietăţi şi poate avea ca elemente de conexiune în desen,
punctul de inserţie şi punctele de cuplare în schemă.
Într-o concepţie funcţională totală fiecare obiect-simbol va trebui să posede
intrări şi ieşiri respectiv funcţiile care descriu dependenţa intrare-ieşire care poate fi
analitică (expresie matematică) sau numerică (reprezentarea caracteristicii sau a
funcţiei de transfer prin puncte).
Pentru validarea conexiunilor se stochează într-o bază de date relaţională
structurată arborescent informaţii despre fiecare obiect-simbol şi despre matricea
conexiunilor valide. Astfel se poate realiza automatizarea completă a realizării
schemelor funcţionale hidraulice.
2.6. Concluzii
Proiectarea asistată de calculator a sistemelor electrohidraulice de la maşinile

şi instalaţiile tehnologice este o necesitate în lumea tehnicii de azi.
Nivelul performanţelor calculatoarelor şi al programelor de proiectare asistată
de calculator, precum şi preţul acestora fac posibilă o asemenea abordare.
Realizarea desenelor de execuţie şi a schemelor funcţionale ale instalaţiilor
hidraulice se poate automatiza. Din punct de vedere geometric, parametrizarea este o
soluţie care datorită gradului înalt de tipizare oferă avantaje deosebite.
În acest capitol sunt descrise metode de parametrizare geometrică şi
parametrizare funcţională care reprezintă primii paşi în abordarea proiectării asistate
de calculator a sistemelor electrohidraulice. Metodele prezentate sunt cele mai simple
şi la îndemâna unui cerc larg de proiectanţi din domeniul hidraulicii sau din diverse
domenii.
Studiul prezentat dovedeşte posibilitatea aplicării tehnicilor şi metodelor noi în
domeniul construcţiei de maşini, cât şi în alte domenii.
În proiectarea sistemelor hidraulice se utilizează componentele hidraulice ale
diverşilor producători.
Proiectul unui sistem hidraulic cuprinde printre altele schemele de funcţionare
şi desenele de execuţie ale componentelor hidraulice în contextul furnizat de
amplasarea pe o maşină şi legăturile aferente.
47
Documentaţia tehnică a proiectului poate fi realizată asistat de calculator

folosind conceptul de parametrizare.
Parametrizarea este dimensionarea geometrică şi funcţională a unui obiect cu
ajutorul variabilelor.
Particularizarea variabilelor înseamnă obţinerea unei forme particulare (piston,
supapă, etc.) care poate fi folosită într-o geometrie dată (un spaţiu tridimensional cu
anumite restricţii) şi anumite condiţii de funcţionare.
Sunt prezentate elementele grafice componente începând cu primitive de
grafice care stau la baza unei reprezentări grafice.
Reprezentarea primitivelor grafice poate fi făcut hard şi soft sau combinat.
Majoritatea echipamentelor grafice includ un generator hardware pentru
segmente de dreaptă şi caractere.
Metoda de generare a caracterelor de tip vectorial poate fi extinsă în
reprezentarea schemelor convenţionale utilizate la sistemele hidraulice.
Reprezentarea elementelor hidraulice în speţă (3D) este absolut necesară
pentru poziţionarea lor corectă la maşinile şi instalaţiile tehnologice şi pentru
utilizarea eficientă a spaţiilor (realizarea unor maşini compacte).
Reprezentarea tridimensională are la bază reprezentarea în diverse sisteme de
coordonate.
Pentru vizualizare se folosesc proiecţiile, cele mai utilizate fiind proiecţiile în
planurile XOY, YOZ, ZOX.
Utilizând reprezentarea matriceală, formulele de transformare pentru proiecţii
devin foarte simple.
De asemenea, forma matriceală a proiecţiei perspective ia o formă simplă.
Manipularea obiectelor în spaţiul tridimensional se face cu ajutorul
transformărilor asemenea care sunt transformări liniare, cele mai utilizate fiind:
scalarea, rotaţia, translaţia, etc.
Atât parametrizarea geometrică pentru desenul tehnic de execuţie sau pentru
reprezentarea obiectelor în 3D fotorealistic sau nu, cât şi cea funcţională, vor fi
concepute astfel încât să poată lua informaţia geometrică din baza de date asociată
grupurilor de elemente care includ caracteristicile tehnice, condiţii speciale de
proiectare, încărcări, eforturi etc.
Baza de date va fi concepută aşa fel încât să dea posibilitatea proiectantului
să-şi aleagă elementul hidraulic criterial, în funcţie de cerinţele proiectului.
Realizarea formelor parametrice se poate realiza pe diverse căi în funcţie
de mijloacele tehnice avute la dispoziţie (în special software). La îndemâna
specialiştilor sunt limbajele de nivel înalt (C++, Pascal, Basic, etc) în variantele cele
mai moderne din categoria "Vizual". Cu ajutorul acestora având la dispoziţie clase de
obiecte referitoare la elementele geometrice de bază (primitive) se pot construi forme
parametrizate folosindu-se elemente de geometrie euclidiană în 2D sau 3D.
Pentru nespecialişti există în diverse programe facilităţi care permit construirea
formelor parametrizate în mod direct cu ajutorul comenzilor pe care le oferă
programele.
Crearea formelor parametrice poate fi realizată pe mai multe căi:
48
- o desenare procedurală printr-un limbaj de nivel înalt, care are o bibliotecă

de rutine grafice sau este înglobat într-un sistem de reprezentare grafică;
- o desenare geometrică cu ajutorul variabilelor şi constrângerilor într-un
sistem de reprezentare grafică care permite acest lucru;
- o reprezentare parametrică totală în sistemele de reprezentare parametrică
care lucrează numai parametrizat.
Constrângerile geometrice sunt elemente importante ale modului de descriere
a formelor parametrice. Acestea sunt condiţii geometrice care sunt aplicate formelor
cu ajutorul cărora se manipulează. Cele mai utilizate constrângeri sunt cele de:
coincidenţă, raze egale, paralelism, perpendicularitate, simetrie, tangenţă, etc.
Aplicarea constrângerilor poate determina o parametrizare de mai multe feluri:
corect definită (numărul de constrângeri este necesar şi suficient), subdefinită (există
elemente care au grade de libertate), supradefinită (există elemente care au stabilite
restricţii în exces).
Aceste pot deveni astfel obiecte grafice într-un program CAD şi pot fi înserate
după dorinţă acolo unde este necesar şi la orice scară. Din punct de vedere geometric
fiecare obiect va avea elemente de conexiune în desen, punctul de inserţie şi punctele
de cuplare în schemă.
Într-o concepţie funcţională totală fiecare obiect va trebui să posede intrări şi
ieşiri respectiv funcţiile care descriu dependenţa intrare-ieşire care poate fi analitică
(expresie matematică) sau numerică (reprezentarea caracteristicii sau a funcţiei de
transfer prin puncte).
Reprezentarea geometrică parametrizată poate fi folosită în domeniul
construcţiilor de maşini sau alte domenii, prin crearea băncilor de date şi a
bibliotecilor cu componente tipizate, standardizate, etc.
Studiul prezentat în acest capitol cât şi metoda referitoare la reprezentarea
funcţională conţine premisele abordării sintezei parametrizate a sistemelor
electrohidraulice de la maşinile şi instalaţiile tehnologice din diverse domenii de
activitate.
49
CAPITOLUL III
CONTRIBUŢII PRIVIND UTILIZAREA BĂNCILOR DE DATE LA

SINTEZA PARAMETRIZATĂ A SISTEMELOR ELECTROHIDRAULICE
3.1. Structura bazelor de date
Accesul la o bază de date se face în principal folosind arhitectura

client-server care are la bază reţeaua de calculatoare. Bazele de date distribuite se
utilizează atunci când dimensiunile lor sau condiţiile de răspândire geografică
impun acest lucru. În acest mod o bază de date poate exista pe mai multe
calculatoare (staţii de lucru) sau servere, ce pot fi răspândite geografic.
Deoarece o bază de date facilitează accesul la informaţie, iar astăzi un suport
important de distribuire a informaţiei este Internetul, are loc o dezvoltare
exponenţială a bazelor de date accesibile pe Internet.
Într-un sistem de proiectare asistată de calculator, arhitectura cea mai
potrivită şi uşor de implementat este arhitectura client-server.
Aceasta presupune existenţa unei reţele locale de calculatoare, iar acolo
unde nu există, se poate instala baza de date pe fiecare staţie de lucru, consumurile
de resurse modificându-se corespunzător.
SGBD
UTILIZATOR
FINALI BAZA DE DATE PROGRAME
(BD) APLICATI
c3
c1 P1
P2
c4
c2
c5 Pi
cj
Fig. 3.1.Conexiunea bazei de date cu utilizatorii şi programele de aplicaţie.
În figura 3.1. este prezentată o viziune simplificată a unei baze de date,

notaţiile având următoarea semnificaţie:
- Pi - program de aplicaţie;
- cj - colecţia de date;
- BD - baza de date propriu-zisă;
- SGBD - sistem de gestiune a bazei de date;
50
Privită într-un sens larg, baza de date implică patru componente: date,
hardware, software şi utilizatori.
Datele sunt memorate pe suporturi magnetice sau magneto-optice de
informaţii. O colecţie de date formează o bancă de date.
Hardware-ul se compune din volum de memorie externă pe care este stocată
baza de date (discuri magnetice, benzi magnetice, etc) şi din unităţi asociate
(unităţi de discuri, etc).
Software-ul asociat bazei de date este numit şi sistem de gestiune a bazei de
date (SGBD).
Utilizatorii bazei de date pot fi grupaţi în trei mari categorii:
- utilizatorii finali, care interacţionează cu baza de date prin intermediul unui
limbaj de interogare, sau apelează programe scrise de programatorii de aplicaţii;
- programatorii de aplicaţii, care realizează programele de aplicaţii ale bazei
de date utilizând limbajul de manipulare a datelor;
- administratorul sau administratorii bazei de date, care efectuează controlul
general al sistemului de baze de date.
Utilizând noţiunea de date experimentale se poate da următoarea definiţie
bazei de date: o bază de date este o colecţie de date operaţionale memorate,
utilizată de sistemele de aplicaţii ale unei componente oarecare.
Într-o reţea de calculatoare, în procesul de proiectare asistată de calculator,
poate să existe o bază de date aferentă maşinilor proiectate pe fiecare calculator şi
o bază de date care reprezintă suma tuturor bazelor de date de pe toate
calculatoarele legate în reţea, stocate pe server-ul reţelei de calculatoare, care poate
fi numit MASTER.
Conform structurii generale a unei baze de date, funcţiunile acesteia
referitoare la utilizatorul final pot fi generate pe mai multe căi. Soluţia cea mai
simplă este utilizarea unui sistem de gestiune a bazelor de date performant pentru
păstrarea datelor, în special un sistem de gestiune a bazelor de date care să poată
manipula şi date grafice, în speţă desene stocate în fişiere .dwg. Această problemă
pare foarte simplă la prima vedere şi se poate utiliza orice sistem de gestiune la
îndemână care respectă cerinţa impusă. Totuşi, este foarte importantă facilitatea de
transfer a datelor grafice, în principal a desenelor către sistemul CAD, care poate fi
AutoCAD.
Şi această problemă poate fi rezolvată în final, deoarece cu ajutorul
programării, aproape totul este posibil, dar este foarte importantă investiţia
financiară şi de inteligenţă.
3.2. Sisteme de gestiune a bazelor de date
Unul dintre cele mai utilizate sisteme de gestiune a bazelor de date este
programul ACCES, care oferă facilităţi deosebite şi posibilitatea de a defini cazuri
în care se pot insera obiecte din alte programe, respectiv desene din AutoCAD.
Tipurile de date pe care le suportă sistemul de gestiune a bazelor de date
ACCES sunt:
51
- text;
- memo;
- numeric;
- data/oră;
- logic;
- OLE object;
- hyperlink;
OLE object este tipul de dată care permite introducerea datelor grafice, în
principal a desenelor.
Un alt sistem de gestiune a bazelor de date este programul VISUAL
FOXPRO. Acest sistem de gestiune suportă aceleaşi tipuri de date ca şi programul
ACCESS, interfaţa utilizator poate fi proiectată uşor folosind un limbaj de
programare cunoscut, compatibil DBASE şi dispune de programare orientată
obiect.
De asemenea, datele de tip grafic pot fi introduse ca obiecte încapsulate şi
accesate cu ajutorul programelor care au fost create.
Programul EXCEL este un alt sistem de gestiune a bazelor de date care este
mai puţin orientat către gestiunea directă a datelor, dar are avantajul utilizării
generalizate în activitatea de birou, pentru crearea foilor de calcul şi a graficelor de
uz general. De asemenea, dispune de un modul puternic de analiză a datelor
experimentale (analiză stohastică, analiză statistică, analiză Fourier, etc.). Modul
direct de introducere a datelor, cât şi uşurinţa de vizualizare a acestora a determinat
producătorul programelor AutoCAD să-i acorde o atenţie deosebită. În acest sens,
transferul informaţiei din EXCEL în AutoCAD se face direct prin intermediul
atributelor. Dacă fiecărui bloc dintr-un fişier .dwg i se alocă diverse atribute,
acestea pot fi modificate şi păstrate într-o bază de date din EXCEL. Importul
pentru transferul informaţiei este realizat prin intermediul produsului ACTIVE X
din mediul de programare Visual Basic.
Utilizarea oricărui sistem de gestiune a bazelor de date este posibilă şi
asemănătoare, dar accesul direct către EXCEL constituie un factor important în
luarea unei decizii. În acest sens, o caracteristică deosebită constă în
compatibilitatea celor trei sisteme analizate.
3.3. Realizări pe plan mondial
Firmele mari producătoare de componente hidraulice îşi prezintă produsele

în ultima perioadă (ultimii 2-3 ani) cu ajutorul cataloagelor electronice care sunt
variante ale cataloagelor tipărite ce folosesc avantajele oferite de organizarea şi
gestionarea electronică a informaţiei.
Acestea au la bază în general facilităţi de căutare a unei componente după
criterii diverse, în general după o cheie sau după codul produsului. Informaţia este
prezentată arborescent folosind avantajele informaţiilor grafice şi prin navigare se
poate ajunge la componenta dorită, unde sunt prezentate într-o formă grafică,
52
caracteristicile componentei şi eventual o imagine grafică a acesteia, pentru o mai

uşoară recunoaştere.
De asemenea, la o familie de componente se pot selecta anumite
caracteristici pentru a găsi un membru al familiei.
Deşi pot exista elemente care ajută la alegerea corectă a unei componente,
nu există facilităţi de conexiune a sistemului de gestiune a bazei de date cu alte
sisteme, în principal cu un sistem CAD, deoarece băncile de date au asociate numai
imagini scanate ale componentelor fotografiate şi nu desene în format vectorial
care să le repezinte forma şi să poată fi introduse în documentaţia de execuţie.
În fig. 3.1, 3.2, 3.3 şi 3.5 este prezentat modul de desfăşurare a dialogului cu
utilizatorul în cazul navigării printr-un catalog electronic al firmei BOSCH,
respectiv al firmei FESTO.
Fig. 3.2. Imagine generală catalog electronic BOSCH.
În figurile 3.2 şi 3.3 este prezentată atât structura arborescentă a bazei de

date, cât şi caseta de dialog ce prezintă componentele unei familii de componente
electrohidraulice.
53
Fig. 3.3. Imagine detaliu cilindru pneumatic BOSCH.
Firma FESTO prezintă o structură arborescentă într-o listă de derulare care

are asociat un program de selecţie a componentelor, pe baza parametrilor necesari
proiectării (fig. 3.4).
Fig. 3.4. Imagine generală catalog electronic FESTO - cilindru.
54
Fig. 3.5. Imagine detaliu cilindru FESTO.
Marile universităţi din lume au dezvoltat programe complexe şi performante

pentru simularea şi proiectarea sistemelor electrohidraulice (chiar limbaje
specializate în acest sens), care se utilizează în domenii de vârf unde fiabilitatea şi
gradul de utilizare a sistemelor electrohidraulice este foarte ridicat (industria aero-
spaţială, industria navală, etc.), preţul lor fiind foarte mare.
3.4. Bancă de date cu componente electrohidraulice
3.4.1. Tehnici utilizate în manipularea informaţiilor referitoare la

componentele electrohidraulice
3.4.1.1. Facilităţi oferite de sistemele de operare pentru manipularea

informaţiilor grafice şi alfanumerice
Integrarea aplicaţiilor a fost şi rămâne o problemă importantă atât pentru

utilizatorul final, cât şi pentru cei care dezvoltă aplicaţii. Principalele metode
oferite de sistemele de operare sunt:
- metoda CLIPBOARD (o zonă temporară de memorie este utilizată pentru
stocarea informaţiilor şi pentru transferul între aplicaţii);
- metoda care foloseşte tehnica OLE (legarea şi încapsularea obiectelor).
3.4.1.1.1. Transferul de informaţii între aplicaţii - metoda Clipboard
Pentru transferul de informaţii între aplicaţii se foloseşte metoda cunoscută

sub denumirea Clipboard (Cut-Copy-Paste). Această metodă constă în decuparea
55
(cut) sau copierea (copy) informaţiilor dintr-o aplicaţie sursă în Clipboard, urmată
de lipirea (paste) acestei informaţii din Clipboard, în aplicaţia destinaţie.
Există trei tipuri de transfer:
- a unor informaţii selectate în aplicaţia sursă;
- a întregului ecran;
- a unei singure ferestre, pentru orice aplicaţie care se poate rula într-o
fereastră.
Pentru fiecare din aceste trei tipuri de transfer există o metodă distinctă de
copiere a informaţiilor în Clipboard, lipirea lor în aplicaţia destinaţie făcându-se la
fel în toate cazurile.
Integrarea informaţiilor copiate în Clipboard, într-o anumită aplicaţie se
poate face în orice moment, ştiind că acestea rămân în Clipboard atâta timp cât nu
intervine o ştergere, o ieşire din WINDOWS sau nu sunt modificate explicit.
Cu ajutorul aplicaţiei Clipboard Viewer se poate verifica şi modifica
informaţia conţinută în Clipboard.
O facilitate deosebită a aplicaţiei Clipboard Viewer este stocarea pe termen
lung a unor informaţii care se doresc a fi mutate, salvate sau protejate.
Zona Clipboard acceptă, pentru informaţiile copiate, diferite formate de text
sau grafică. Informaţiile stocate în Clipboard vor putea fi acceptate în oricare din
aceste formate.
Metoda prezentată are dezavantaje majore care se referă la transferul datelor
dintr-un sistem de gestiune a bazelor de date într-un sistem CAD, datorită faptului
că informaţiile care se manipulează sunt de tipul text sau grafică şi nu grafică
vectorială care este baza sistemelor CAD (AutoCAD).
În acest sens, dacă am inserat un obiect AutoCAD în ACCES şi dorim să-l
transformăm în AutoCAD prin Clipboard, vom obţine în AutoCAD doar o imagine
a acestui obiect reprezentată la nivel de pixel (o imagine raster) şi nu entităţile din
desen.
În consecinţă această metodă este utilă atunci când vrem să transferăm o
informaţie dintr-o bază de date în grafică raster.
3.4.1.1.2. Transferul de informaţii utilizând tehnica OLE
Elementele utilizate de către tehnica OLE sunt:

- Obiectul, care reprezintă o combinaţie de date eterogene (text, grafică,
video, sunet) sau funcţionale şi care permit crearea şi utilizarea acestora;
- Documentul – sursă, reprezintă documentul din care provine obiectul;
- Documentul-destinaţi este documentul în care se va lega sau încorpora
obiectul;
- Server-ele sunt aplicaţii ale căror obiecte pot fi încorporate sau legate în
alte documente;
- Containerele sunt aplicaţii care acceptă obiecte legate sau încorporate în
elemente create de ele.
O metodă posibilă de transfer prin mecanismul OLE este editarea vizuală.
56
Această metodă se foloseşte atunci când cele două aplicaţii oferă suport
complet pentru OLE şi constă în deschiderea aplicaţiei container (cea în care se
stochează obiectele) şi selectarea opţiunii Insert/Object. Se deschide astfel fereastra
de dialog care permite selectarea obiectului de inserat (fig. 3.6).
Fig. 3.6. Caseta de dialog Insert/Object din AutoCAD.
Se selectează tipul de obiect dorit şi apoi obiectul (fişierul) respectiv.

În timpul acestei editări, aplicaţia container gestionează aplicaţia SERVER.
Obiectul este introdus în fişierul container, afişându-se în zona de lucru a fişierului
o pictogramă. În momentul în care se execută un dublu-clic pe această pictogramă
se poate edita obiectul. El este menţinut în fişier şi poate fi listat în combinaţie cu
documentul original.
Prin inserarea unui obiect OLE într-un fişier al unei aplicaţii container, acest
fişier devine un document compus. Un fişier AutoCAD (.dwg) care conţine un
obiect OLE (o tabelă Excel) sau o imagine fundal creată cu o aplicaţie grafică, este
un document compus. Aplicaţia container nu trebuie să cunoască multe detalii
despre obiectul OLE conţinut, motorul OLE comunicându-i aplicaţiei container
locul în care este memorat obiectul. Mai mult, aplicaţia container nici măcar nu
trebuie să conţină informaţii despre cum se afişează obiectul inclus, acest mod
fiind descris printr-un set de instrucţiuni cuprinse într-un fişier de tip metafile.
Când un server OLE creează un obiect OLE el creează şi fişierul de tip
metafile pentru imaginea obiectului respectiv. Aplicaţia container va include astfel
pe lângă date şi fişiere corespunzătoare de tip metafile. Tot ce mai trebuie să
memoreze aplicaţia container sunt informaţiile despre server-ul OLE, păstrate în
registre şi necesare pentru apelare în cazul editării vizuale.
Un obiect inclus în acest mod într-un document se numeşte obiect
încorporat. Operaţia de încorporare a obiectelor are avantajul că obiectele
încorporate pot fi distribuite împreună cu documentele compuse fără a fi necesară
şi distribuirea serverelor de obiecte. Astfel, o altă persoană care va primi un
57
document compus îl va putea vizualiza sau lista, deoarece va folosi pentru aceasta
doar fişierul metafile şi nu serverul OLE care a creat obiectele încorporate.
Dezavantajele acestei metode sunt următoarele: dimensionarea
documentelor compuse poate creşte semnificativ; obiectele încorporate nu pot fi
editate decât dacă este disponibil un server OLE corespunzător.
Pentru a edita un obiect încorporat nu este neapărat nevoie să se utilizeze
aplicaţia server care a creat obiectul. Folosind facilităţile OLE în procesul de
convertire a datelor, un server de obiecte poate să le convertească în formatul
propriu. Acest lucru este posibil în cazul obiectelor compatibile dar nu în cazul
obiectelor diferite: desen - bază de date.
O parte din dezavantajele încorporării obiectelor poate fi eliminată dacă se
utilizează varianta înlănţuirii obiectelor, care presupune selecţia opţiunii Create
from file din caseta de dialog “Insert/Object” şi bifarea casetei “Link to file”.
Pentru un obiect înlănţuit se vor memora în fişier doar informaţiile din
registru, fişierul de tip metafile şi un pointer care indică zona de date efective care
sunt stocate într-un fişier separat pe disc. Această metodă are avantajul că
documentul compus creşte doar cu câteva sute de octeţi pentru fiecare obiect
înlănţuit. De asemenea, deoarece datele care compun obiectul sunt stocate separat
într-un fişier, se poate modifica obiectul şi folosind un alt server OLE adecvat.
Acest mod este foarte avantajos pentru lucrul în echipă.
Utilizarea mecanismului OLE la un nivel rezonabil de performanţă necesită
resurse mai puternice din parte calculatorului utilizat şi în special mai multă
memorie. Cerinţele de memorie pentru o bună funcţionare a aplicaţiilor OLE sunt
minim 12Mb RAM pentru WINDOWS ‘95 şi minim 20Mb RAM pentru
WINDOWS NT.
3.4.1.2. Facilităţile oferite de programele de reprezentare grafică pentru

manipularea informaţiilor grafice şi alfanumerice
Una din tehnicile utilizate cu mare succes în utilizarea unor bilioteci şi bănci
de date se bazează pe facilităţile de adaptare (customization) pe care firma
Autodesk le pune la dispoziţia utilizatorilor prin intermediul instrumentelor de
lucru din AutoCAD.
Programul AutoCAD are trei posibilităţi de adaptare la necesităţi: încărcarea
unui meniu parţial; adaptarea unei bare de instrumente şi utilizarea macrourilor
pentru automatizare.
3.4.1.2.1. Adaptarea meniurilor
Structura meniului din AutoCAD furnizează o metodă eficientă şi

productivă pentru executarea comenzilor AutoCAD. De asemenea, se pot crea
meniuri adaptate aplicaţiilor specifice care sunt executate sistematic. Aceste
meniuri sunt portabile, putând fi mutate pe orice platformă .
58
Structura meniului AutoCAD
AutoCAD utilizează fişierele meniu de tip .mnu, .mnc, .mnr, şi .mns.

Funcţiile acestor fişiere sunt descrise în tabelul 3.1:
Tabelul nr. 3.1.

Tipul Descriere
fişierului
.mnu Fişier meniu şablon în format ASCII.
.mnc Un meniu compilat în format binar, care conţine şiruri de

comenzi în sintaxa meniului.
.mnr Fişier resursă meniu în format binar, care conţine alocări la nivel
de bit, utilizate de meniu.
.mns Fişier sursă meniu în format ASCII care este creat cu ajutorul
fişierului .mnc, atunci când fişierul .mnu este compilat.
.mnl Fişier meniu AutoLISP care este încărcat în memorie, odată cu

fişierul meniu, având acelaşi nume.
Pentru a încărca un meniu se utilizează comanda MENU, care se lansează

din linia de comandă AutoCAD sau dintr-un program LISP respectiv C, folosind
sintaxa corespunzătoare de lansare a unei comenzi.
Comanda MENU permite selecţia unui fişier meniu adaptat sau reîncărcarea
meniul implicit acad.mnu. La începutul unei noi sesiuni AutoCAD, este realizată o
secvenţă specifică pentru încărcarea fişierului meniu. Această secvenţă este
aplicată şi la încărcarea unui meniu nou, utilizând comanda MENU.
Secvenţa pentru încărcarea fişierelor meniu este următoarea:
a) Programul AutoCAD caută un fişier meniu sursă cu extensia .mns, pe
baza numelui acestuia, stocat în registrul sistemului de operare.
b) Dacă programul AutoCAD nu găseşte fişierul .mns, atunci caută un fişier
meniu compilat, cu extensia .mnc. Acest fişier trebuie să aibă acelaşi
nume şi aceeaşi dată şi oră. Dacă fişierul este găsit, atunci acesta este
încărcat.
c) Dacă fişierul .mnc nu este găsit, atunci fişierul .mns este compilat şi se
crează un fişier nou .mnc, în acelaşi director.
d) Dacă fişierul .mns nu a fost găsit la pasul a) atunci programul AutoCAD
caută un fişier .mnc, urmând procedura de căutare în bibliotecă şi îl
încarcă dacă îl găseşte
59
e) Dacă fişierul .mns sau .mnc nu a fost găsit, programul AutoCAD caută în
bibliotecă un fişier meniu şablon .mnu. Dacă acest fişier este găsit, este
compilat în fişierele .mnc şi .mns. Fişierul .mnc este încărcat
f) Când fişierul meniu este încărcat, AutoCAD-ul caută în bibliotecă fişierul
cu extensia .mnl. Acesta este fişierul meniu AutoLISP. Când fişierul este
găsit, este încărcat şi expresiile AutoLISP sunt evaluate.
Dacă fişierul meniu nu este găsit, un mesaj de eroare este afişat şi se cere alt
nume de fişier meniu.
Poziţiile iniţiale ale barei de instrumente sunt definite în fişierul .mnu sau
.mns. Schimbările viitoare sunt înregistrate în registru. Odată ce fişierul .mns este
creat, acesta este utilizat ca fişier sursă pentru viitoarele fişiere .mnc şi .mnr. Dacă
se modifică fişierul .mnu, după ce a fost creat fişierul .mns, trebuie utilizată
comanda MENU pentru a încărca fişierul .mnu, astfel încât AutoCAD-ul să
genereaze noi fişiere meniu cu modificările efectuate.
Încărcarea parţială a meniului

Procedura de încărcare a meniului prezentată în secţiunea anterioră încarcă o
structură completă de meniu. Se pot încărca meniuri parţiale în meniurile existente,
folosind comanda MENULOAD.
Fig. 3.7. Caseta de dialog Menu Customization.
Fila Menu Groups (fig. 3.7) listează fişierele meniu curente. Se poate încărca
un fişier meniu nou sau descărca fişierul marcat din secţiunea Menu Groups.
Fila Menu Bar listează toate grupurile de meniuri în liste desfăşurate vertical
afişate în fereastra de aplicaţie AutoCAD (fig. 3.8). Structura de meniuri implicită
va fi afişată ca în figura următoare:
60
Fig. 3.8. Structura Menu bar.
Crearea barelor de instrumente adaptate

Se pot crea bare de instrumente adaptate prin trecerea unei pictograme
existente într-o nouă bară de instrumente, prin crearea propriei pictograme
utilizând butonul Editor şi prin definirea propriilor macrouri pentru bara de
instrumente. Comanda TOOLBAR este utilizată pentru a afişa, a ascunde sau a
adapta bara de instrumente.
Se poate alege o pictogramă cu butonul drept al mouse-ului pentru a afişa
caseta de dialog Toolbars (fig. 3.9).
61
Fig.3.9. Caseta de dialog Toolbars.
Butonul New deschide caseta de dialog New Toolbar (fig. 3.10).
Fig.3.10. Caseta de dialog New Toolbar.
Se poate introduce un nume şi specifica un grup de meniuri pentru noua bară

de instrumente (fig. 3.11).
Fig.3.11. Introducerea unui nume în caseta de dialog New Toolbar.
La selecţia butonului OK, este afişată pe ecran o bară de instrumente mică,

fără pictograme. Numele noii bare de instrumente este listat în caseta de dialog
Toolbar. Se alege Customize din meniul Toolbars pentru a adăuga pictograme în
noua bară de instrumente. Este deschisă caseta de dialog Customize Toolbars
(Fig. 3.12).
62
Fig. 3.12. Caseta de dialog Customize Toolbars.
Alegând categoria adecvată din lista desfăşurată vertical Categories, se pot

selecta instrumentele dorite din noua bară de instrumente. Adăugarea acestora se
face prin trecerea lor în noua bară de instrumente. O apăsare a butonului din
dreapta a mouse-ului, poziţionat pe un instrument din bara instrumente, afişează
caseta de dialog Button Properties (fig. 3.13).
Fig.3.13. Caseta de dialog Button Properties.
Numele din caseta Name input este afişat atunci când se mută cursorul peste
pictograma instrumentului, devenind un artificiu util.
Când se deplasează cursorul peste pictograma instrumentului, este afişat în
colţul din stânga al barei de stare un şir de caractere introdus în caseta de dialog
Help input.
Şirurile de caractere introduse în caseta Macro input determină o comandă
sau un set de comenzi care sunt asociate pictogramei instrumentului.
Secţiunea Button Icon indică pictograma asociată instrumentului. Se poate
modifica pictograma prin selecţia butonului Edit care afişează caseta de dialog
Button Editor (fig. 3.14).
63
Fig. 3.14. Caseta de dialog Button Editor.

Cu ajutorul acestei casete de dialog se poate modifica butonul existent sau
crea un buton nou.
Pentru a completa procesul, se trec prin tragere toate instrumentele de
modificat şi se adăugă la noua bară de instrumente. După aceasta, noua bară de
instrumente este disponibilă pentru selecţie în caseta de dialog.
Sintaxa macrourilor
Sintaxa conţinută în secţiunea Macro a casetei de dialog Button Properties
permite definirea unei comanzi sau a unei serii de comenzi. Crearea propriilor
macrouri este o metodă simplă de adaptare a programului AutoCAD folosită la
proiectarea meniurilor necesare băncii de date cu componente electrohidraulice.
Sintaxa de bază este listată în tabelul nr.3.2.
Tabelul nr. 3.2

Caracter Descriere
; Emite ENTER
^M Emite ENTER
Î Emite TAB
SPACEBAR Introduce un spaţiu; spaţiul între secvenţele de comenzi dintr-un

articol meniu, este echivalent cu apăsarea tastelor SPACEBAR
sau ENTER
\ Pauză pentru o introducere de către utilizator
_ Interpretează comenzile AutoCAD şi cuvintele cheie care
64
Caracter Descriere
urmeză
+ Continuă meniul macro pe următoarea linie (dacă este ultimul

caracter)
=* Afişează nivelul curent din partea de sus a imaginii, meniul

cursor sau desfăşurabil vertical
* ^C^C Prefix pentru un articol repetat
65
Caracter Descriere
$ Cod caracter special care încarcă o secţiune de meniu sau
introduce o expresie macro condiţională DIESEL ($M=)
^B Comută on sau off modul Snap ( CTRL+B )
^C Anulează comanda ( ESC)
^D Comută on sau off modul Coords ( CTRL+D )
Ê Setează următorul plan izometric ( CTRL+E )
^G Comută on sau off modul Grid ( CTRL+G )
^H Emite “backspace”
Ô Comută on sau off modul Ortho ( CTRL+O )
^P Comută on sau off variabila MENUECHO
^Q Trimite şi la imprimantă toate cererile, listele de stare şi

introducerile ( CTRL+Q )
^T Comută on sau off digitizorul ( CTRL+T)
^V Modifică fereastra de vizualizare curentă ( CTRL+V )
^Z Caracter nul care suprimă adăugarea automată a spaţiului

(SPACEBAR) la sfârşitul unui articol de meniu.
Crearea unui macro simplu

Când se crează un macro meniu trebuie cunoscute apăsărilor de taste
necesare pentru a realizarea scopului. Macroul este salvat într-un fişier text ASCII.
Macro meniul poate fi relativ simplu sau compus dintr-o combinaţie complexă de
comenzi, care pot include codurile de programare AutoLISP sau DIESEL.
Crearea macrourilor care includ comenzi pot fi realizate prin execuţia
acestora la prompterul Command şi notarea cu atenţie a fiecărei intrări cerute.
Încărcarea meniurilor parţiale

Execuţia unei aplicaţii în mediul AutoCAD este de preferat să se desfaşoare
în prezenţa meniului STANDARD AUTOCAD pentru a oferi toate facilităţile
acestuia. Acest lucru este posibil, de o manieră mai simplă, începând cu versiunea
AutoCAD 13 C3.
66
Începând cu această versiune nu mai este necesară copierea meniului sursă

AutoCAD şi adăugarea propriilor linii de meniu, deoarece se utilizează tehnica de
încărcare parţială a meniului.
În acest sens se construieşte un meniu obişnuit căruia i se adaugă meniurile
desfăşurabile vertical din meniul bară şi i se atribuie un nume de grup de meniuri,
cu ajutorul directivei MENU GROUP.
În exemplul următor este ilustrat acest lucru:
MENUGROUP=hidro
***POP1
[BANCA DE DATE CU COMPONENTE HIDRAULICE]
[MOTOARE]^^C $i=mot $I=*
[POMPE]^^C $i=pompe $I=*
***icon
**mot
[Motoare]
[mot(mot-1)^C^Cinsert;strcatfile$$”mot-1”)
[mot(mot2-2)^C^Cinsert; strcat file”mot-2”)
...
...
***POP7
Pentru a încărca meniul desfăşurabil vertical POP1 din meniul hidro, se
încarcă cu ajutorul comenzii MENULOAP meniul HIDRO şi se specifică cu
ajutorul comenzii menucmd numele meniului desfăşurabil vertical ce se vrea
înlocuit sau adăugat.
În exemplul următor, folosind limbajul AutoLisp, din linia de comandă se
adaugă meniului AUTOCAD standard, meniul desfăşurabil vertical POP11 care
reprezintă meniul POP1 din fişierul sursă meniu hidro.mnu.
- linia 1: (setvar “filedia” 0)
- linia 2: (command ”menuload “ “hidro”)
- linia 3: (command “menucmd “ “P11=++hidro.pop1”)
Numele hidro din linia 2 reprezintă numele fişierului sursă, iar numele hidro
din linia 3 reprezintă numele din directiva MENUGROUP.
În mod dinamic, meniul încărcat se poate descarca cu ajutorul comenzii:
menucmd “P11=-”.
Toate aceste comenzi pot fi introduse în cadrul aplicaţiei şi încărcate odată
cu aceasta pentru a fi transparente utilizatorului.
3.4.1.2.2. Programarea casetelor de dialog
Una din metodele cele mai avantajoase şi rapide în realizarea unei biblioteci
de elemente electrohidraulice o reprezintă mediul AutoCAD, prin intermediul
casetelor de dialog programabile.
67
Acestea oferă posibilitatea dialogului interactiv cu utilizatorul, bazat pe o

interfaţă grafică puternică ce utilizează elemente gen butoane spaţiale, butoane
imagine, liste derulatoare, meniuri desfăşurabile vertical, derulatoare, comutatoare,
etc., în general toate elementele specifice unei interfeţe grafice de ultimă generaţie
AutoCAD suportă casetele de dialog programabile independente de
platformă (PDB- programmable dialog bases).
Fiecare casetă de dialog programabilă are asociată o aplicaţie (un program).
Funcţionalitatea şi aspectul defineşte modul de apariţie a unei casete de dialog
programabile depinde de interfaţa grafică a fiecărei platforme (sistem de calcul +
sistem de operare). În general diferenţele apar datorită driver-elor de display.
Casetele de dialog sunt definite prin fişiere ASCII scrise în limbajul DCL
(Data Control Language).
Dezavantajul elementelor în caseta de dialog programabilă este determinat
de ordinea din fişierul sursă.
Dimensiunea şi funcţionalitatea fiecărui element sunt determinate de
atributele specifice.
Limbajele AutoLISP şi ADS se utilizeză pentru controlul casetelor de
dialog.
Componentele unei casete de dialog
O casetă de dialog se compune din caseta propriu-zisă şi componentele sau

elementele din interiorul ei.
Fiecare element poate fi grupat în subansamble prin gruparea acestora pe
rânduri sau coloane.
Elementele dintr-un subansamblu se numesc copii. Fişierele tip DCL sunt la
rândul lor organizate arborescent.
Aşezarea, aspectul şi funcţionalitatea unui element sau subansamblu sunt
specificate cu ajutorul atributelor.
DCL prezintă crearea elementelor prototipuri care nu sunt asociate unei
casete de dialog. Acestea sunt utile în cazul utilizării aceloraşi elemente în mai
multe casete de dialog.
Structura arborescentă a unei casete de dialog prezintă o ierarhie a
elementelor din cadrul casetei de dialog (fig. 3.15).
68
Dialog
Comutator
Coloană de casete
Casetă de editare
Casetă de editare
Rând
Buton
Buton
Text
Fig. 3.15. Structura arborescentă a unei casete de dialog.
Pentru a proiecta o casetă de dialog nu trebuiesc luate în calcul numai

aspectele practice ci şi cele estetice, ergonomia utilizării ei şi standardele de grafică
interactivă de pe platformele pe care se va utiliza aplicaţia.
În general, facilităţile casetei de dialog programabile (PDB) sunt
independente de platformă. Formatul general valabil ASCII al fişierelor asociate
casetei de dialog permite acesteia să fie utilizabilă peste tot. Totuşi, standardele
vizuale diferă de la o platformă la alta. Fiecare platformă are facilităţi care nu pot fi
utilizate prin facilităţile PDB. Pentru aceasta este necesară folosirea limbajelor de
programare în scopul utilizării unor astfel de facilităţi, dar devine inaccesibilă
portabilitatea.
69
Aspectul şi ergonomia casetei de dialog este foarte importantă. Vizibilitatea

elementelor casetei de dialog uşurează munca utilizatorului şi îi măreşte
productivitatea. O serie de elemente ale casetei de dialog plasate ergonomic face
agreabilă selecţia lor şi măreşte gradul de integrare în aplicaţiile consacrate
(AutoCAD, etc.). Se va lua în considerare faptul că elementele cel mai des utilizate
să fie proeminente şi scoase în evidenţă.
Interfaţa utilizată a unei aplicaţii trebuie să fie compatibilă cu alte aplicaţii.
Pe cât posibil aceasta trebuie să arate la fel cu design-ul interfeţei grafice
WINDOWS ’95 care se bucură de un succes deosebit (vezi puterea acestuia în
WINDOWS ’NT şi WINDOWS ’98). De exemplu, butoanele OK, Cancel sau Help
vor fi plasate în partea de jos a casetei de dialog, aşa cum sunt toate casetele de
dialog din WINDOWS’95.
În acest sens este utilă standardizarea în plasarea elementelor şi alegerea
componentelor.
De asemenea, limbajul de definire a casetei de dialog trebuie să fie clar şi
structurat pe cât posibil pe structura vizuală a casetei de dialog.
Etichetarea casetei de dialog, denumirea sugestivă a butoanelor, mesajele
sugestive şi elementele grafice de selecţie, precum şi butoanele cu imagini,
constituie elemente esenţiale în proiectarea casetei de dialog.
Controlul asupra casetei de dialog trebuie să fie cât mai mult în mâna
utilizatorului şi nu a calculatorului.
Unul din avantajele esenţiale ale casetei de dialog faţă de introducerea
datelor din linia de comandă este faptul că utilizatorul nu trebuie să introducă
datele secvenţial, ci are posibilitatea să le introducă după propria dorinţă, putând să
revină întotdeauna asupra lor, dacă a greşit.
Există cazuri în care apar constrângeri în ordinea de introducere a datelor,
mai ales atunci când acestea sunt dependente. În acest caz se pot folosi
posibilităţile de limbaj şi de validare a datelor oferite de caseta de dialog.
Alte elemente importante în proiectarea casetelor de dialog sunt mesajele de
avertizare şi facilităţile Help.
În momentul creerii casetelor de dialog se pot apela elemente definite în alte
casete de dialog şi se pot crea structuri arborescente de casete de dialog (fig. 3.16).
base.dcl
acad.dcl utilizator1.dcl utilizator2.dcl
utilizator3.dcl include utilizator1.dcl
70
Fig. 3.16. Structura arborescentă de casete de dialog.
În figura. 3.16, fişierele utilizator1.dcl şi utilizator2.dcl sunt independente,

dar fişierul utilizator3.dcl conţine elemente definite în fişierul utilizator1.dcl.
Concluzii
Casetele de dialog programabile oferă o cale relativ rapidă pentru
dezvoltarea aplicaţiilor care necesită comunicaţie interactivă cu calculatorul. În
această categorie intră atât interogarea bazelor de date cât şi afişarea rezultatelor
interogării pe ecran.
De asemenea, pot fi folosite în selectarea elementelor grafice (diverse vederi
ale componentelor electrohidraulice) în scopul introducerii acestora în desenele de
execuţie.
Un avantaj deosebit al acestora constă în faptul că sunt independente de
platforma utilizată, sunt relativ uşor de programat şi sunt foarte flexibile.
Dezavantajul lor principal constă în faptul că timpul de răspuns în cazul
informaţiei grafice este puţin mărit faţă de o programare cât mai apropiată de
nivelul maşinii de bază.
Un alt dezavantaj constă în existenţa unor posibilităţile reduse de depanare.
3.4.1.2.3. Realizarea fişierelor de tip “HELP”
Realizarea unei bănci de date şi conectarea acesteia la programul AutoCAD

este recomandat să conţină facilităţi de autodocumentare şi în general facilităţi de
tip HELP. Cu ajutorul fişierelor de tip HELP pot fi prezentate chiar detalii despre o
componentă electrohidraulică.
În acest sens programul AutoCAD oferă facilitatea de a construi propriile
fişiere de tip help, care pot fi folosite cu diverse aplicaţii.
Pe lângă fişierul acad.hlp care nu poate fi modificat, pot fi create fişiere
proprii cu extensia .ahp care conţin un text ASCII precedat sau urmat de diverse
directive privind organizarea textului şi modul de afişare.
Pe toate platformele, cu excepţia sistemului de operare Windows, programul
AutoCAD foloseşte propriile subrutine de vizualizare a fişierelor help (.ahp). În
cazul utilizării unuia din sistemele de operare Windows se foloseşte tehnologia
“help“ din Windows, care nu foloseste fişiere ahp.
Fişierele .ahp pot fi apelate cu ajutorul funcţiilor specifice AutoLISP sau
ADS din diverse aplicaţii.
În AutoLISP funcţia utilizată este help în sintaxa:
(help[fişier help[subiect[comanda]]])
Utilizarea acestei funcţii poate genera afişarea unui fişier întreg help, a unui
subiect sau a unei comenzi.
Pentru a putea fi încărcat un fişier .ahp, acesta trebuie să se termine cu \E.
71
3.4.2. Aplicaţie privind băncile de date cu componente electrohidraulice
Banca de date cu componente electro-didraulice este alcătuită din

componente electro-hidraulice de producţie românească :
-unităţi nereglabile (pompa/motor) G1
-unităţi nereglabile (pompa/motor) F1
- unităţi reglabile (capsulate şi necapsulate) F2
- pompe cu roţi dinţate simple PRD2, PRD3
- pompe cu roţi dinţate duble PRD32, PRD33
- motoare cu roţi dinţate MRD2, MRD3
- distribuitoare cu comandă hidraulică DH
- distribuitoare cu comandă electrohidraulică DEH
- distribuitoare cu comandă pneumohidraulică DPH
La realizarea acesteia au fost utilizate tehnicile prezentate anterior
(transferul de informaţii între aplicaţii, tehnica meniurilor adaptabile din AutoCAD
şi posibilitatea de încărcare parţială a acestora, casetele de dialog programabile
AutoCAD, programarea AutoLisp, folosirea programului EXCEL ca sistem de
gestiune a bazelor de date şi limbajul DCL aferent casetelor de dialog).
3.4.2.1. Caracteristici tehnice
Caracteristicile tehnice ale băncii de date sunt:

- meniu de selecţie din AutoCAD;
- informaţie grafică cu desenele componentelor în cel puţin trei vederi,
stocată în fişiere .dwg;
- informaţie alfanumerică cu parametrii geometrici şi funcţionali, stocată în
fişiere EXCEL;
-peste 160 componente;
-dimensiune stocare 106 Mocteţi.
3.4.2.2. Mod de utilizare
Se apelează meniul "hidro" din AutoCAD cu comanda MENU. Pe ecran în

mediul AutoCAD apar, în funcţie de acţiunea mouse-ului, meniuri desfăşurabile
vertical, aşa cum se prezintă în figura 3.17.
Se selectează cu ajutorul mouse-ului tipul de componentă dorit şi apar pe
ecran vederile disponibile (fig. 3.18).
72
Fig. 3.17. Meniuri desfăşurabile vertical ale băncii de date.
73
Fig. 3.18. Vederile disponibile ale unei componente.
Se selectează vederea dorită şi folosind facilităţile de inserare a unui bloc se

inserează vederea în desen (fig. 3.19).
74
Fig.3.19. Inserarea componentei în AutoCAD.
Modul de structurare a datelor, atât în format alfanumeric, cât şi în format

grafic vectorial, permite realizarea unei legături între băncile de date şi programele
de CAD.
În perspectivă se pot elabora programele necesare proiectării asistate de
calculator care vor integra informaţiile din banca de date cu informaţiile referitoare
la metodologia de proiectare a unui sistem electrohidraulic.
Rezultatele cercetării se pot aplica la agenţii economici care utilizează în
produsele lor sisteme electrohidraulice şi la producătorii de echipamente
electrohidraulice, ca referinţă în elaborarea cataloagelor electronice.
75
3.4.2.3. Structura şi conţinutul bazei de date cu componente electrohidraulice
În tabelele 3.3 – 3.12 şi în figurile 3.17 – 3.22 se prezintă structura şi conţinutul bazei de date aferente unor componente
electrohidraulice.
DATE ALFA NUMERICE HIDRAULICE - TIPOSERIA PRD 33
Tabelul nr. 3.3
Execuţia Cilindreea Masa Sens de antrenare DREAPTA Sens de antrenare STANGA
geom. (circa)
3
cm /rot kg cod catalog cod fabric. cod catalog cod fabric.
Arbore de antrenare cu con 22.5 + 22.5 18 PRD33-22/22-11N- PRD33- PRD33-22/22-11N- PRD33-1111S
1:5. Flansa dreptunghi 1ND 1111D 1NS
RFG 32 + 32 18,8 PRD33-32/32-11N- PRD33- PRD33-32/32-11N- PRD33-1133S
1ND 1133D 1NS
45 + 45 19,8 PRD33-45/45-11N- PRD33- PRD33-45/45-11N- PRD33-1155S
1ND 1155D 1NS
Arbore de antrenare cu con 22.5 + 22.5 18 PRD33-22/22-22N- PRD33- PRD33-22/22-22N- PRD33-2111S

1:8. Flansa dreptunghi 1ND 2111D 1NS
Anglia 45 + 28 PRD33-45/28-22N- PRD33- PRD33-45/28-22N- PRD33-2152S
1ND 2152D 1NS
Arbore de antrenare cu 22.5 + 22.5 18 PRD33-22/22-61N- PRD33- PRD33-22/22-61N- PRD33-3111S

caneluri DIN. Flansa 1ND 3111D 1NS
dreptunghi RFG
Arbore de antrenare cu 32 + 28 PRD33-32/28-75N- PRD33- PRD33-32/28-75N- PRD33-4132S
caneluri SAE J 16/32 DP. 2ND 4132D 2NS
Flansa patrata SAE C 32 + 32 18,8 PRD33-32/32-75N- PRD33- PRD33-32/32-75N- PRD33-4133S
2ND 4133D 2NS
45 + 45 19,8 PRD33-45/45-75N- PRD33- PRD33-45/45-75N- PRD33-4155S
2ND 4155D 2NS
76
CARACTERISTICI FUNCŢIONALE ALE POMPELOR DUBLE PRD33
Tabelul nr. 3.4
GENERALE
1 Tipul constructiv pompa dubla cu roti dintate
2 Modul de fixare cu flansa si suruburi
3 Racordarea hidraulica cu flansa
4 Sensul de rotatie dreapta sau stanga (conform comenzii)
5 Pozitia de montaj indiferenta
6 Temperatura mediului ambiant intre -15o si + 60o
7 Nivel de zgomot dB max 85
HIDRAULICE
TREPTELE I si II ALE POMPEI
8 Cilindreea geometrica Vg cm3/rot 225 28 32 38 45
9 Presiunea nominala p1 bar 180 180 180 180 180
10 Presiunea maxima intermitenta p2 bar 210 210 210 210 210
11 Presiunea maxima de varf (la bar 230 230 230 230 230
comutari) p3
12 Turatia maxima n1 la presiunea rot/min 2500 2500 2300 2300 2100
nominala p1
13 Turatia maxima p2 la presiunea rot/min 3000 3000 2800 2800 2600
intermitenta p2
14 Turatia nominala nn rot/min 1500 1500 1500 1500 1500
15 Turatia minima la presiunea (bar) rot/min 500 500 500 500 500
100
Turatia minima la presiunea (bar) rot/min 600 600 600 600 600
150
Turatia minima la presiunea (bar) rot/min 800 800 800 800 800
210
16 Domeniul presiunii intermitente, min.0.7 bar (absolut) ... max 30 bar (absolut)
intrare
17 Domeniul de temperaturi ale -150C până la + 800C
mediului hidraulic
18 Domeniul vascozitatilor mediului hidraulic 12 ....700 mm2/sec., recomandat 20
...100 mm2/sec.
19 Finetea de filtrare 25 .30 mm dimensiunea medie a
porilor
20 Gama presiunilor de deschidere a bar Valori nominale:
supapei de siguranta Pd
ANTRENAREA
21 Modurile de antrenare Prin cuplaj compensator: ghiara de
cuplare ; manson canelat
77
DATE GRAFICE VECTORIALE PRD 33
Fig. 3.20.
DATE ALFANUMERICE PRD 33

Tabelul nr. 3.5
Cod fabricatie Cod catalog Sens Cilindreea A B C
antrenare geometrica cm3/rot
PRD33 – 1111S PRD33-22/22-11N-1NS stanga 22.5 + 22.5 61 194 262
PRD33 – 1111D PRD33-22/22-11N-1ND dreapta
PRD33 – 1133S PRD33-32/32-11N-1NS stanga 64,5 64,5 206 279
PRD33 – 1155S PRD33-45/45-11N-1NS stanga 45 + 45 69,5 223 303
78
Fig. 3.21.

Tabelul nr.3.6.
antrenare geometrica
cm3/rot
PRD33 - 2111S PRD33-22/22-22N-1NS stanga 22.5 + 22.5 61 193,7 261,4
PRD33 - 2111D PRD33-22/22-22N-1ND dreapta 22.5 + 22.5
PRD33 - 2152S PRD33-45/28-22N-1NS stanga 45 + 28 69,5 216,2 287
PRD33 - 2152D PRD33-45/28-22N-1ND dreapta 45 + 28
79
Fig. 3.22.
Tabelul nr. 3.7.

cm3/rot
PRD33 - 3111S PRD33-22/22-61N-1NS stanga 22.5 + 22.5 61 194 262
PRD33 - 3111D PRD33-22/22-61N-1ND dreapta
80
Fig. 3.23.

Tabelul 3.8.
cm3/rot
PRD33 - 4132S PRD33-32/28-75N-2NS stanga 32 + 28 96 236 306,4
PRD33 - 4133S PRD33-32/32-75N-2NS stanga 32 + 32 96 237,2 310
PRD33 - 4155S PRD33-45/45-75N-2NS stanga 45 + 45 101 254,2 334
81
DATE ALFANUMERICE - TIPOSERIA MRD 2
Tabelul 3.9.
Executia Cilindreea Masa Sens antrenare DREAPTA Sens antrenare STANGA
cm3/rot (circa) kg
Cod catalog Cod fabricatie Cod catalog Cod fabricatie
Arbore de 8 2,9 MRD2 - 8 - 11N - 1ND MRD2-113D MRD2 - 8 - 11N - 1NS MRD2-113S
antrenare cu con 11 3 MRD2 - 11 - 11N - 1ND MRD2-114D MRD2 - 11 - 11N - 1NS MRD2-114S
1:5. Flansa
dreptunghi.RFG 16 3,5 MRD2 - 16 - 11N - 1ND MRD2-116D MRD2 - 16 - 11N - 1NS MRD2-116S
22,5 3,9 MRD2 - 22 - 11N - 1ND MRD2-118D MRD2 - 22 - 11N - 1NS MRD2-118S
Arbore de 8 2,5 MRD2 - 8 - 99N - 1ND MRD2-613D MRD2 - 8 - 99N - 1NS MRD2-613S
antrenare cu ghiara 11 2,6 MRD2 - 11 - 99N - 1ND MRD2-114D MRD2 - 11 - 99N - 1NS MRD2-614S
de cuplare
(DEUTZ) 16 3 MRD2 - 16 - 99N - 1ND MRD2-616D MRD2 - 16 - 99N - 1NS MRD2-616S
19 3,2 MRD2 - 19 - 99N - 1ND MRD2-617D MRD2 - 19 - 99N - 1NS MRD2-616S
22,5 3,4 MRD2 - 22 - 99N - 1ND MRD2-618D MRD2 - 22 - 99N - 1NS MRD2-618S
82
CARACTERISTICILE FUNCŢIONALE ALE MOTOARELOR MRD 2
Tabelul nr. 3.10.

GENERALE
1 Tipul constructiv motor cu roti dintate
2 Modul de fixare cu flansa si suruburi de fixare
3 Racordarea hidraulica cu flansa
4 Sensul de rotatie dreapta sau stanga (conform comenzii)
5 Pozitia de montaj indiferenta
6 Temperatura mediului ambiant intre -15oC si +60oC
7 Nivelul de zgomot dB maxim 85
HIDRAULICE
8 Cilindreea geometrica Vg cm3/rot 8 11 16 22,5
9 Presiunea nominala p1 bar 210 180
10 Presiunea maxima bar 250 210
intermitenta p2
11 Presiunea maxima de varf p3 bar 270 230
12 Turatia nominala nn rot/min 1500
13 Turatia maxima nmax bar 4000 3500 3000
14 Turatia minima nmin rot/min 500
0 0
15 Domeniul de temperaturi ale -15 C până la -50 C
mediului hidraulic
16 Domeniul vascozitatii mediului 12 ... 700 mm2/sec., recomandat 20 ...
hidraulic 100 mm2/sec.
17 Finetea de filtrare 25 .. 30mm dimensiunea medie a porilor
83
DATE GRAFICE VECTORIALE MRD 2
Fig. 3.24.
DATE ALFANUMERICE MRD 2

Tabelul nr. 3.11
Cod fabricatie Cod catalog Sens Cilindreea geom. A L
antrenare cm3/rot
MRD2-118S MRD 2-22-11N-1NS stanga 22,5 61 127,6
MRD2-118D MRD 2-22-11N-1ND dreapta 22,5 61 127,6
MRD2-116S MRD 2-16-11N-1NS stanga 16 47 96,8
MRD2-116D MRD 2-16-11N-1ND dreapta 16 47 96,8
84
DATE GRAFICE VECTORIALE MRD 2
Fig. 3.25.
DATE ALFANUMERICE MRD 2

Tabelul nr. 3.12
Cod fabricatie Cod catalog Sens Cilindreea geom. A L
antrenare cm3/rot
MRD2-618S MRD 2-22-99N-1NS stanga 22,5 52,6 104,3
MRD2-618D MRD 2-22-99N-1ND dreapta 22,5 52,6 104,3
MRD2-117S MRD 2-19-99N-1NS stanga 19 45 99
MRD2-117D MRD 2-19-99N-1ND dreapta 19 45 99
MRD2-116S MRD 2-16-99N-1NS stanga 16 45 94
MRD2-116D MRD 2-16-99N-1ND dreapta 16 45 94
MRD2-614S MRD2-11-99N-1NS stanga 11 44,5 85,5

MRD2-614D MRD2-11-99N-1ND dreapta 11 44,5 85,5
MRD2-113S MRD2-8-99N-1NS stanga 8 40,75 80,5
MRD2-113D MRD2-8-99N-1ND dreapta 8 40,75 80,5
85
3.4.2.4 Prezentarea fişierului sursă al meniului de gestiune a băncii de date cu
componente electrohidraulice
***MENUGROUP=hidro
***POP1
[COMPONENTE ELECTRO-HIDRAULICE]
[->POMPE ROTI DINTATE PRD]
[->SIMPLE]
[->PRD 2]
[ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT.RFG]^C^C $I=PRD2-5
$I=*
[ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA DREPT. ANGLIA]^C^C
$I=PRD2-8 $I=*
[ARB.ANTR. CU CANELURI FLANSA DREPT. RFG]^C^C
$I=PRD2CRFG $I=*
[ARB.ANTR. CU GHIARA DE CUPLARE DEUTZ]^C^C
$I=PRD2GDEU $I=*
[ARB.ANTR. CU CON 1:8 FLANSA DREPT.ANGLIA SI SUP.
SIG.]^C^C $I=PRD- 8ASS $I=*
[<-ARB.ANTR.CU CON 1:8 FL.DREPT.ANGLIA CU
SUP.SIG.REG.]^C^C $I=PRD- 8ARDR $I=*
[->PRD 3]
[ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT. RFG]^C^C $I=PRD3-5
$I=*
[ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA DREPT. ANGLIA]^C^C
$I=PRD3-8 $I=*
[ARB.ANTR CU CANELURI FLANSA DREPT. RFG]^C^C
$I=PRD3CRFG $I=*
[ARB.ANTR CU GHIARA CUPLARE DEUTZ] ]^C^C $I=PRD3GDEU
$I=*
[ARB.ANTR CU CON 1:5 LAGAR INTARIT INCLUS]^C^C
$I=PRD3-5L $I=*
[ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32 DP. FLANSA PATRATA
SAE C]^C^C $I=PRD3FPSAE $I=*
[ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32DP. FLANSA OVALA
SAE B]^C^C $I= PRD3FOSAE $I=*
[ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32DP. FLANSA P.SAE C
SUP. SIG. SI REG. DEBIT]^C^C $I=PRD3CSAERD $I=*
[<-<-ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32 DP. FL. O.SAE B
SUP. SIG.REG.DEBIT]^C^C $I=PRD3CSAEFO $I=*
[->DUBLE]
86
[->PRD 33]
[ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA RFG]^C^C $I=PRD33-5 $I=*
[ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA ANGLIA]^C^C $I=PRD33-8 $I=*
[ARB.ANTR CU CANELURI DIN FLANSA RFG]^C^C
$I=PRD33CRFG $I=*
[<-ARB.ANTR CU CANELURI SAE J16/32 DP FLANSA PATRATA
SAE C]^C^C $I= PRD33FSAE $I=*
[->PRD 32]
[ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT. RFG]^C^C $I=PRD32-5
$I=*
[<-<-ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA DREPT. ANGLIA]^C^C
$I=PRD32-8 $I=*
[<---]
[->MOTOARE CU ROTI DINTATE MRD]
[->MRD 2]
[ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT. RFG]^C^C $I=MRD2-5
$I=*
[<-ARB.ANTR CU GHIARA DE CUPLARE DEUTZ] ^C^C $I=
MRD2GDEU $I=*
3.4.2.5 Prezentarea fişierului sursă al casetelor de dialog aferente băncii de

date cu componente electrohidraulice
CASETE DE DIALOG ÎN LIMBAJ DCL

ªI PROGRAMELE AUTOLISP ASOCIATE
hidro: dialog {
label = "Banca de date cu componente electro - hidraulice";
:row {
:column {
: image_button { key ="prd2-5";

aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = "ARB. ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT.RFG ";}
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA DREPT. ANGLIA ";}
: image_button { key ="prdcrfg";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR. CU CANELURI FLANSA DREPT. RFG ";}
: image_button { key ="prd2gdeu";
aspect_ratio=true;
87
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR. CU GHIARA DE CUPLARE DEUTZ ";}
: image_button { key ="prd2-8ass";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR. CU CON 1:8 FLANSA DREPT.ANGLIA SI
SUP. SIG ";}
: image_button { key ="prd2-8ardr";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR.CU CON 1:8 FL.DREPT.ANGLIA CU SUP.
SIG. REG. DEBIT REZID.EXT ";}
}
:column {
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA RFG ";}
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CON 1:8 FLANSA ANGLIA ";}
: image_button { key ="prd33crfg";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI DIN FLANSA RFG ";}
: image_button { key ="prd33fsae";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI SAE J16/32 DP FLANSA
PATRATA SAE C ";}
}
:column {
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CON 1:5 FLANSA DREPT. RFG ";}
aspect_ratio=true;
height=5; }
: image_button { key ="prd3-crfg";
aspect_ratio=true;
88
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI FLANSA DREPT. RFG ";}
: image_button { key ="prd3gdeu";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU GHIARA CUPLARE DEUTZ ";}
: image_button { key ="prd3-5l";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CON 1:5 LAGAR INTARIT INCLUS ";}
: image_button { key ="prd3fpsae";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32 DP.
FLANSA PATRATA SAE C ";}
: image_button { key ="prd3fosae";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32DP. FLANSA
OVALA SAE B ";}
: image_button { key ="prd3csaerd";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32DP. FLANSA
P.SAE C SUP. SIG. SI REG. DEBIT ";}
: image_button { key ="prd3csaefo";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU CANELURI SAE 13T 16/32 DP.
FLANSA O.SAE B SUP. SIG. SI REG. DEBIT ";}
}
:column {
aspect_ratio=true;
height=5; }

aspect_ratio=true;
height=5; }
}
:column {
89
: image_button { key ="mrd2-5";
aspect_ratio=true;
height=5; }
: image_button { key ="mrd2gdeu";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " ARB.ANTR CU GHIARA DE CUPLARE DEUTZ ";}
}
:column {
: image_button { key ="mrd3-5";
aspect_ratio=true;
height=5; }
}
:column {
: image_button { key ="f1ufpm";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " UNITATI FIXE POMPA-MOTOR CU PISTOANE
AXIALE F1";}
}
:column {
: image_button { key ="f2pvpa";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " POMPE VARIAB.CU PISTOANE AXIALE F2
(CAPSULATE SI NECAPSULATE ";}
}
:column {
: image_button { key ="g1unpm";
aspect_ratio=true;
height=5; }
:text { label = " UNITATI NEREG.POMPA/MOTOR ";}
}
}
: button {
key="ttt";
label="OK";
}
ok_only;
90
3.4.2.5.1 Prezentarea fişierului sursă al programelor AUTOLISP asociate
casetelor de dialog
(defun C:hidro( / dcl_id )

(setq dcl_id (load_dialog "hidromain.dcl"))
(if (not (new_dialog "hidro" dcl_id))
(exit)
)
(setq x (dimx_tile "prd2-5")
y (dimy_tile "prd2-5"))
(start_image "prd2-5")
(slide_image 0 0 x y "prd2-5")
(end_image)

(end_image)
(setq x (dimx_tile "prdcrfg")

y (dimy_tile "prdcrfg"))
(start_image "prdcrfg")
(slide_image 0 0 x y "prdcrfg")
(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd2gdeu")

y (dimy_tile "prd2gdeu"))
(start_image "prd2gdeu")
(slide_image 0 0 x y "prd2gdeu")
(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd2-8ass")

y (dimy_tile "prd2-8ass"))
(start_image "prd2-8ass")
(slide_image 0 0 x y "prd2-8ass")
(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd2-8ardr")

y (dimy_tile "prd2-8ardr"))
(start_image "prd2-8ardr")
(slide_image 0 0 x y "prd2-8ardr")
(end_image)
91
(end_image)

(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd33crfg")

y (dimy_tile "prd33crfg"))
(start_image "prd33crfg")
(slide_image 0 0 x y "prd33crfg")
(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd33fsae")

y (dimy_tile "prd33fsae"))
(start_image "prd33fsae")
(slide_image 0 0 x y "prd33fsae")
(end_image)

(end_image)

(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd3-crfg")

y (dimy_tile "prd3-crfg"))
(start_image "prd3-crfg")
(slide_image 0 0 x y "prd3-crfg")
(end_image)
(setq x (dimx_tile "prd3gdeu")

y (dimy_tile "prd3gdeu"))
(start_image "prd3gdeu")
92
(slide_image 0 0 x y "prd3gdeu")
(end_image)
3.5. Concluzii
Referitor la tendinţele pe plan mondial, s-au analizat 2 cataloage electronice

de la firmele BOSCH şi FESTO.
Ambele cataloage au posibilitatea de selecţie a componentelor
(semiautomată sau manuală) şi de tipărire a acestora într-un fişier sau la
imprimantă pentru a fi folosite ulterior, neexistând posibilitatea de transfer a
informaţiei către un sistem CAD.
Pe lângă cataloagele prezentate care au fost dezvoltate folosind un limbaj de
programare de nivel înalt (C++, Vizual Basic, Visual C, etc) există cataloage sau
bănci de date care sunt realizate cu ajutorul sistemelor de gestiune de uz general
(FoxPro, Oracle, Vizual FoxPro, ACCESS, etc).
Se observă tendinţa de a se utiliza un limbaj de nivel înalt, pentru a realiza
bănci de date sau cataloage fără nici o restricţie şi cu o mare flexibilitate.
Această tendinţă se datorează pe de o parte facilităţilor oferite de limbajele
moderne, iar pe de altă parte faptului că nu este necesară includerea în preţul bazei
de date a licenţei de utilizare a sistemului de gestiune care trebuie achiziţionat.
Cercetările realizate au făcut o analiză a posibilităţilor oferite de programele
existente pe piaţă în domeniul gestiunii băncilor de date (FOXPRO, ACCES,
EXCEL) şi a posibilităţilor de integrare a acestora în mediul AutoCAD, având ca
suport de comunicaţie tehnica OLE (Object Linking Embeding) precum şi
facilităţile de adaptare a programelor AutoCAD. Prin tehnica meniurilor, a casetelor
de dialog şi a programării în limbajul LISP şi C++ s-a studiat şi realizat o alternativă
de gestionare a informaţiei grafice şi alfanumerice aferente elementelor electro-
hidraulice.
Adaptarea meniurilor, a barelor de instrumente, tehnica macrourilor şi
limbajul DCL (specific casetelor de dialog) permit realizarea unor interfeţe grafice
performante, utilizate în vizualizarea şi prelucrarea informaţiei conţinută în băncile
de date.
Referitor la adaptarea meniurilor s-a concluzionat:
a) Meniurile adaptate furnizează o metodă de creştere a productivităţii.
b) Meniurile pot fi parţial încărcate într-un meniu existent utilizând comanda
MENULOAD. Ele pot fi scoase din structura meniului, utilizând comanda
MENUUNLOAD. Aceste comenzi permit transportarea meniurilor adaptate la
orice staţie de lucru.
c) Meniurile bară de instrumente pot fi create uşor, utilizând pictogramele
existente, sau prin crearea propriilor pictograme şi macrourilor linie de comandă.
d) AutoCAD furnizează o nouă interfaţă de programare, numită ActiveX

Automation. Aceasta permite dezvoltarea scenariilor, macrourilor şi terţelor
aplicaţii, utilizând medii de programare automate, ca de exemplu Visual Basic.
93
e) AutoLISP reprezintă o implementare a limbajului de programare LISP şi este o
parte integrantă a pachetului AutoCAD. AutoLISP permite scrierea de programe
macro şi de funcţii într-un puternic limbaj de nivel înalt, adecvat aplicaţiilor
grafice.
f) Visual LISP este ultima versiune a programului LISP, având facilităţi deosebite
în ceea ce priveşte programarea, depanarea şi protecţia codului sursă.
g) Toate aceste instrumente se pot constitui în elementele de bază pentru
dezvoltarea unor biblioteci de componente electro-hidraulice, cu facilităţi deosebite
privind manipularea datelor geometrice.
Casetele de dialog programabile oferă o cale relativ rapidă pentru
dezvoltarea aplicaţiilor care necesită comunicaţie interactivă cu calculatorul. În
această categorie intră atât integrarea bazelor de date cât şi afişarea rezultatelor
integrării pe ecran.
De asemenea pot fi folosite în selectarea elementelor grafice (diverse vederi
ale componentelor electro-hidraulice) în scopul introducerii acestora în desenele de
execuţie.
Un avantaj deosebit al acestora constă în faptul că sunt independente de
platforma utilizată, sunt relativ uşor de programat şi sunt foarte flexibile.
Dezavantajul lor principal constă în faptul că timpul de răspuns în cazul
informaţiei grafice este puţin mărit faţă de o programare cât mai apropiată de
nivelul maşinii de bază.
Un alt dezavantaj constă în posibilităţii reduse de depanare
Tehnicile şi facilităţile de transfer a informaţiei între aplicaţii, utilizând
mediul WINDOWS '95, constituie un factor important în realizarea de legături între
o bancă de date şi programe CAD.
Cercetările s-au concretizat şi printr-o bancă de date cu elemente electro-
hidraulice (unităţi nereglabile pompă/motor, pompe cu roţi dinţate simple, pompe cu
roţi dinţate duble, motoare cu roţi dinţate, distribuitoare electro-hidraulice, etc.).
Caracteristicile principale ale băncii de date sunt:
- conţine peste 160 de elemente electro-hidraulice;
- pentru fiecare element sunt stocate informaţii referitoare la parametrii
geometrici, funcţionali şi condiţii tehnice;
- fiecare element este reprezentat în banca de date şi prin desene tehnice ale
vederilor sale la scara 1:1, cu cotele aferente (minim 3 vederi);
- fiecare vedere poate fi vizualizată, analizată din punct de vedere dimensional
(al gabaritului) şi poate fi introdusă într-un desen de execuţie în timpul unei sesiuni
AutoCAD.
Modul de structurare a datelor atât în format alfanumeric, cât şi în format grafic
vectorial, permit realizarea unei legături între băncile de date şi programele de CAD.
94
4. ANALIZA CORELAŢIILOR DINTRE STRUCTURA ŞI

PERFORMANŢELE AMPLIFICATOARELOR ELECTROHIDRAULICE
4.1. Definire şi clasificare
Un amplificator electrohidraulic este un subsistem complex care realizează

transformarea unui semnal de natură electrică (tensiune sau curent) într-un semnal
de natură hidraulică (debit sau presiune). În versiunea industrială actuală, un astfel
de element este compus dintr-un convertor electromecanic şi un element
mecanohidraulic de reglare a debitului sau presiunii.
Din punctul de vedere al teoriei sistemelor, aceste elemente sunt
amplificatoare, deoarece raportul dintre puterea hidraulică comandată şi puterea
electrică de comandă este mult mai mare ca 1, valorile uzuale fiind cuprinse între
103 şi 106. În ansamblu, amplificatoarele electrohidraulice pot fi utilizate la
reglarea debitului şi presiunii sau la reglarea indirectă a altor mărimi în cadrul unei
transmisii hidraulice: moment, forţă, turaţie, viteză, poziţie, unghi etc.
Conversia electrohidraulică a semnalelor se realizează în prezent prin mai
multe tipuri de dispozitive care utilizează interacţiunea câmp electric - câmp
magnetic. Dintre acestea, în industrie se utilizează pe scară largă numai trei tipuri:
a) convertorul cu magnet permanent şi bobină mobilă;
b) convertorul cu magneţi permanenţi şi bobine fixe ("motorul de cuplu");
c) electromagnetul proporţional.
Acest capitol este consacrat numai analizei corelaţiei dintre structura şi
performanţele amplificatoarelor electrohidraulice bazate pe convertoarele
menţionate. Datorită caracterului interdisciplinar, celelalte aspecte specifice fac
obiectul unei lucrări ulterioare. Performanţele statice şi dinamice ale
amplificatoarelor electrohidraulice sunt examinate în maniera necesară
utilizatorilor industriali.
4.2. Amplificatoare electrohidraulice cu bobină mobilă
Un convertor cu magnet permanent şi bobină mobilă (fig. 4.1) este format

dintr-un magnet permanent cilindric, o armătură fixă cu simetrie axială şi o bobină
mobilă amplasată pe un suport diamagnetic (aluminiu) în întrefierul circuitului
magnetic. În întrefier liniile de câmp magnetic sunt radiale. Dacă bobina este
parcursă de un curent, asupra ei se exercită o forţă axială al cărei sens se stabileşte
cu regula mâinii drepte. Mărimea forţei se calculează cu relaţia
F  K  B U (4.1)
în care B este inducţia magnetică; U - tensiunea aplicată bobinei; K - constanta
amplificatorului. Caracteristica de regim staţionar a convertorului este strict liniară
şi nu este afectată de histerezis datorită lipsei fenomenului de autoinducţie. În
95
acelaşi timp puterea sa specifică (kW/kg) este relativ mică; în plus, convertorul
este sensibil la accelerări în direcţia axială. Uzual, pentru B1T şi Umax 10V, F
100N. Din punct de vedere dinamic, convertorul cu bobină mobilă poate fi
caracterizat printr-o funcţie de transfer de ordinul I, cu o constantă de timp de
ordinul milisecundelor.
Fig. 4.1. Convertor electromecanic cu bobină mobilă.
Convertorul cu bobină mobilă este larg utilizat în structura amplificatoarelor

electrohidraulice monoetajate sau bietajate, precum şi a regulatoarelor de turaţie
electrohidraulice. Cel mai simplu amplificator electrohidraulic monoetajat este
"potenţiometrul electrohidraulic" produs de firma DOWTY (Anglia).
Amplificatorul electrohidraulic monoetajat produs de firma NEYRPIC (Franţa)
utilizează un convertor cu magnet permanent şi bobină mobilă pentru comanda
sertarului unui distribuitor cu trei căi şi trei poziţii. Acest tip de amplificator este
larg utilizat ca prim etaj de amplificare a erorii în regulatoarele de turaţie
electrohidraulice ale turbinelor hidraulice şi cu abur. Pentru reducerea zonei de
insensibilitate a convertorului, distribuitorul este prevăzut cu o microturbină
hidraulică ce roteşte continuu bucşa de distribuţie.
Funcţia de transfer a unui astfel de amplificator este practic de ordinul I:
Qs  K QU
 (4.2)
U s  T  s  1
Valorile tipice ale celor două mărimi definitorii sunt: KQU  510-5 m3/sV şi
T  5 ms. Amplificatoarele electrohidraulice bietajate cu bobină mobilă sunt
utilizate pe scară largă în industria metalurgică (de ex., cele produse de firma AEG
în Germania).
4.3. Amplificatoare electrohidraulice cu motoare de cuplu
Un motor de cuplu este format din doi magneţi permanenţi, două armături
fixe, o armătură mobilă susţinută de un element elastic şi două bobine conectate în
serie sau paralel. Elementul mobil este o bară solidară cu armătura mobilă. Prin
alimentarea unei bobine într-un sens, armătura mobilă se transformă într-un
96
magnet temporar care este supus acţiunii magneţilor permanenţi prin intermediul
armăturilor fixe.
Momentul de natură magnetică încovoaie tubul flexibil, provocând rotirea
barei solidare cu armătura mobilă. La dispariţia semnalului, armătura mobilă
revine în poziţia iniţială datorită tubului flexibil. Inversarea sensului curentului în
bobină are ca efect rotirea armăturii mobile şi a barei în sens contrar.
Dacă forţa rezistentă aplicată barei este nulă (F = 0), deplasarea acesteia este
proporţională cu intensitatea curentului care parcurge bobina, dar caracteristica de
regim staţionar este marcată de un histerezis inevitabil. Acesta este uzual cuprins
între 0,25% şi 2,5% din curentul nominal, iN .
Din punct de vedere dinamic, motoarele de cuplu se comportă ca elemente
de întârziere de ordinul II, cu un factor de amortizare foarte mic (tipic - 0,05) şi cu
o frecvenţă de rezonanţă ridicată (tipic - 1000 Hz).
Motorul de cuplu are o putere specifică ridicată şi nu este sensibil la
acceleraţii după direcţia axei barei; este simetric în raport cu semnalul de comandă
şi revine în poziţie de nul la dispariţia acestuia.
Motorul de cuplu poate fi utilizat pentru comanda directă a sertarelor
distribuitoarelor de reglare al căror debit nominal nu depăşeşte 15 l/min, dar cea
mai importantă aplicaţie a sa este comanda preamplificatorului cu ajutaje şi paletă,
utilizat pentru comanda hidraulică a distribuitoarelor de reglare ale căror debite pot
atinge 150 l/min.
Asimetria punţii hidraulice formată din două rezistenţe fixe şi două
rezistenţe variabile generează o diferenţă de presiune de comandă care se aplică pe
suprafeţele de capăt ale sertarului distribuitorului. Proporţionalitatea dintre curentul
de comandă şi deplasarea sertarului poate fi asigurată prin trei procedee:
- prin centrarea sertarului cu resoarte amplasate în camerele de comandă
(fig. 4.2);
- printr-o reacţie de forţă realizată între sertar şi pârghia (paleta) motorului
de cuplu;
- printr-o reacţie electrică de poziţie realizată cu un traductor inductiv al
cărui miez este solidar cu sertarul;
- prin reacţie de poziţie directă.
Pentru a micşora insensibilitatea sertarului şi implicit histerezisul
amplificatorului, peste semnalul de comandă se aplică un semnal alternativ de
înaltă frecvenţă, triunghiular sau sinusoidal numit "Dither". Acesta provoacă
oscilaţia axială ciclică a sertarului, eliminând frecarea statică dintre acesta şi bucşă.
La debite mari se utilizează amplificatoare cu trei etaje.
Caracteristica de regim staţionar a unui amplificator cu motor de cuplu este
suficient de liniară pentru scopuri practice, dar este marcată de histerezis şi
saturaţie. Pentru o cădere de presiune nulă pe motorul hidraulic (pm = 0), debitul
variază practic liniar cu semnalul de comandă I; debitul scade parabolic cu sarcina
motorului comandat. Sensibilitatea amplificatorului, care reprezintă diferenţa de
presiune între racordurile energetice obturate este suficient de mare pentru a
asigura o precizie de reglare mare în buclă închisă. Performanţele dinamice ale
97
amplificatoarelor electrohidraulice cu motor de cuplu sunt foarte bune, dar

cerinţele de filtrare sunt neadecvate pentru scopuri industriale.
Fig. 4.2. Servovalvă cu motor de cuplu şi centrare elastică a sertarului.
4.4. Amplificatoare electrohidraulice cu electromagneţi proporţionali
Aplicaţiile industriale ale sistemelor de acţionare hidraulică nu permit

filtrarea fină a lichidelor funcţionale cu eforturi rezonabile, dar nici nu necesită
performanţe dinamice deosebite. Ca urmare, amplificatoarele electrohidraulice
industriale utilizează electromagneţi proporţionali de forţă sau de cursă pentru
comanda directă a sertarelor şi ventilelor elementelor de reglare hidraulice.
a) Un electromagnet proporţional de forţă este un electromagnet de curent
continuu al cărui circuit magnetic este conceput pentru a asigura proporţionalitatea
dintre curentul care parcurge bobina şi forţa furnizată de plunjer.
Circuitul magnetic conţine două bariere magnetice realizate din materiale
diamagnetice (alamă sau aluminiu), care obligă liniile de flux magnetic să parcurgă
axial plunjerul, limitând disipaţiile magnetice.
Soluţia constructivă tipică este prezentată în figura 4.3. Poziţia şi forma
barierei magnetice interioare determină esenţial comportarea în regim staţionar.
Lagărele plunjerului sunt realizate din bronz sinterizat şi teflonat sau din
materiale compozite pe bază de teflon şi sunt imersate în ulei.
98
Forţa electromagnetică tinde să atragă plunjerul în bobină indiferent de

sensul curentului în aceasta. Caracteristica de regim staţionar a unui astfel de
electromagnet (fig.4.4) evidenţiază două aspecte specifice:
Fig. 4.3. Electromagnet proporţional de forţă.
- forţa furnizată de electromagnet este proporţională cu intensitatea

curentului de comandă, relaţia forţă - curent fiind marcată de un prag şi de un
histerezis de ordinul a 4%;
- forţa furnizată de electromagnet este independentă de poziţia plunjerului,
pentru o cursă s a acestuia de ordinul a 1,5 mm. Dacă alimentarea bobinei se face
la 12 V, curentul maxim de comandă este cuprins între 1,6 şi 2,8 A; forţa maximă
furnizată este cuprinsă între 80 şi 170 N, iar curentul de premagnetizare, care
corespunde pragului caracteristicii, este cuprins între 15% şi 20% din valoarea
nominală a curentului.
Electromagneţii proporţionali de forţă pot fi utilizaţi pentru comanda
supapelor normal-închise, a supapelor normal-deschise şi pentru comanda
distribuitoarelor electrohidraulice monoetajate sau bietajate.
99
Electromagnetul proporţional poate înlocui resortul unei supape normal-

închise cu ventil conic (fig. 4.5); ventilul este ghidat de alezaj, evacuarea lichidului
la rezervor realizându-se prin crestături longitudinale.
800 mA
600 mA
Forţa F (N)
400 mA
200 mA
cca. 1,5 mm
cursa s (mm)
Fig.4.4. Caracteristica de regim staţionar a unui

electromagnet proporţional de forţă (REXROTH).
Caracteristica de regim staţionar a unei astfel de supape este practic liniară

(fig. 4.6,a), dar are un prag de 15% ... 20% din curentul nominal şi un histerezis de
5 – 6 %. Caracteristica corespunde alimentării supapei la debit constant cu o
pompă de mică capacitate.
Fig. 4.5. Supapă proporţională normal-închisă.
Această supapă se produce uzual pentru o presiune cuprinsă între 200 şi 320
bar şi un debit nominal de cca 6 l/min. Ea poate fi utilizată atât independent, cât şi
ca pilot în cadrul supapelor pilotate, în paralel cu un pilot mecanohidraulic.
Simbolul unei supape normal-închise proporţionale este prezentat în figura 4.6,b.
100
a) b)
Fig. 4.6. Caracteristica de regim staţionar şi simbolul unei supape
proporţionale normal-închise.
Electromagnetul proporţional de forţă poate înlocui resortul unei supape
normal-deschise (fig. 4.7). De fapt, o astfel de supapă este un distribuitor cu trei
racorduri (P, A, T) şi trei poziţii, cu reacţie de presiune din racordul în care se
reglează presiunea.
În regim staţionar, forţa furnizată de electromagnet este echilibrată de forţa
de presiune pe suprafaţa sertarului corespunzătoare racordului în care se reglează
presiunea. La aplicarea unui curent de comandă, plunjerul împinge sertarul în
sensul realizării legăturii PA. Lichidul furnizat de o sursă de presiune constantă
curge spre motorul hidraulic alimentat de supapă.
Dacă motorul este un cilindru hidraulic cu simplu efect şi revenire elastică,
presiunea din racordul A creşte pe măsura deplasării pistonului. Forţa de presiune
pe sertar împinge sertarul împotriva electromagnetului până când întrerupe
conexiunea PA.
Fig. 4.7. Supapă proporţională normal-deschisă.
La scăderea curentului de comandă, forţa de presiune pe sertar provoacă

mişcarea acestuia împotriva electromagnetului, realizând conexiunea AT până la
atingerea unui nou echilibru. Astfel, se obţine proporţionalitatea dintre curentul de
101
comandă şi presiunea în racordul A (fig. 4.8). Histerezisul caracteristicii electro-

magnetului se transferă şi asupra caracteristicii supapei în ansamblu.
În figura 4.9 se prezintă simbolul detaliat şi simbolul simplificat al supapei
analizate. Supapele proporţionale normal-deschise pot fi utilizate pentru comanda
motoarelor hidraulice liniare cu revenire elastică. O aplicaţie tipică de acest gen
este reglarea capacităţii pompelor cu pistoane axiale, cu pistoane radiale şi cu
palete culisante. Cea mai importantă aplicaţie a acestor supape rămâne însă
comanda hidraulică a distribuitoarelor de reglare, având diametrul nominal al
orificiilor cuprins între 10 şi 32 mm. În acest scop se utilizează supape duble
(fig. 4.10), iar sertarele distribuitoarelor sunt prevăzute cu crestături triunghiulare
pentru reglarea progresivă a debitului (fig. 4.11). Caracteristicile acestor
distribuitoare sunt neliniare, dar posibilitatea reglării continue a debitului este de
mare utilitate practică.
Fig. 4.8. Caracteristica de regim staţionar a unei supape

proporţionale normal-deschise.
Fig. 4.9. Simbolizarea supapelor proporţionale normal-deschise:

a) completă; b) simplificată.
Electromagneţii proporţionali de forţă uzuali pot comanda direct

sertarele prevăzute cu crestături profilate ale distribuitoarelor proporţionale
neliniare monoetajate (fig. 4.12) destinate debitelor mici ( 50 l/min).
102
Fig. 4.10. Supapă proporţională normal-deschisă dublă (REXROTH):

1, 2 - bobine; 3 - corp; 4 – sertar; 5, 6 - pistoane de reacţie.
Fig. 4.11. Distribuitor proporţional bietajat (REXROTH):

1, 2 - electromagnet proporţional de forţă; 3 - corpul pilotului; 4 - sertarul pilotului;
7 - corpul etajului de putere; 8 - sertarul etajului de putere; 9 - resort; 10 - camera
de comandă; 11 - buton de comandă manuală (deblocare).
103
Fig. 4.12. Distribuitor proporţional monoetajat.
b) Electromagnetul proporţional de cursă este format dintr-un electromagnet

proporţional de forţă, un traductor de poziţie inductiv şi un servomotor. Miezul
traductorului de poziţie este solidar cu plunjerul electromagnetului (fig. 4.13).
Fig. 4.13. Electromagnet proporţional de cursă (BOSCH).
104
Servocontrolerul include o sursă stabilizată de curent continuu (12 sau 24

V), o punte tensometrică inductivă, un convertor tensiune-curent şi un generator de
semnal “Dither”. Reacţia de poziţie permite reglarea cursei plunjerului cu o
precizie suficient de mare pentru sistemele automate industriale, histerezisul
caracteristicii statice fiind de ordinul a 0,2%. Forţa disponibilă pentru comanda
elementelor mecano-hidraulice depinde de poziţia plunjerului, atingând 160 N la
dimensiuni relativ mici, adecvate amplificatoarelor electrohidraulice proporţionale
din gama DN6 – DN10. Cursa disponibilă pentru comandă este cuprinsă între 3 şi
5 mm, în funcţie de dimensiunea caracteristică a plunjerului. Electromagneţii
proporţionali de cursă sunt utilizaţi îndeosebi pentru comanda distribuitoarelor cu
patru căi. Dacă acoperirea sertarelor este pozitivă şi frecvenţa de lucru este relativ
mică, se utilizează pentru comanda sertarelor cu crestături profilate un
electromagnet proporţional de forţă şi un electromagnet proporţional de cursă.
Caracteristica statică are un prag suficient de mare pentru a limita scurgerile
interne la o valoare acceptabilă.
Dacă dinamica procesului reglat este rapidă se utilizează sertare cu acoperire
critică, comandate de un electromagnet proporţional de forţă a cărui principală
sarcină este un resort elicoidal (fig.4.15, 4.16). Subansamblul sertar-bucşă este
practic identic cu cel utilizat la servovalvele cu motor de cuplu, asigurând o
caracteristică statică practic liniară (fig.4.14).
Fig. 4.14. Caracteristica statică a unui distribuitor proporţional rapid.
105
Fig. 4.15. Distribuitor proporţional rapid (BOSCH).
Fig. 4.16. Distribuitor proporţional rapid cu servocontroler incorporat (BOSCH).
Prin modificarea cu 5 … 50 m a acoperirii distribuitorului se pot obţine

caracteristici statice adecvate oricărei aplicaţii industriale. Variaţia debitului de
106
scurgeri interne în poziţia centrală în funcţie de tensiunea de comandă, este

influenţată foarte mult de mărimea şi semnul acoperirii. Sensibilitatea în presiune a
acestor distribuitoare este similară servovalvelor.
Comportarea dinamică situează distribuitoarele proporţionale rapide în
domeniul servovalvelor industriale (fig. 4.18).
La debite mari, distribuitoarele proporţionale au mai multe etaje, fiecare etaj
fiind prevăzut cu traductor de poziţie inductiv (fig. 4.19).
Fig. 4.17. Sensibilitatea în presiune a distribuitoarelor de reglare BOSCH.
Fig. 4.18. Răspunsul în frecvenţă al distribuitoarelor proporţionale rapide BOSCH.
107
Distribuitoarele proporţionale rapide moderne (fig.4.20) înglobează interfaţa

şi electronica compatibilă cu echipamentele de comandă numerică (automate
programabile sau calculatoare industriale).
Electromagneţii proporţionali de cursă sunt utilizaţi şi în structura supapelor
normal – închise (fig. 4.21), simple sau pilotate.
În cazul debitelor nominale mari, specifice preselor hidraulice de mare
capacitate, distribuitoarele proporţionale rapide monoetajate sunt utilizate pentru
comanda cartuşelor proporţionale (fig.4.22).
Echipamentele de comandă moderne ale distribuitoarelor proporţionale cu
reacţie de poziţie permit realizarea unor funcţii adecvate sistemelor automate
uzuale şi acordarea parametrilor funcţionali conform performanţelor impuse (fig.
4.23).
4.5. Concluzii
Din analiza întreprinsă rezultă că datorită performanţelor ridicate şi

sensibilităţii reduse la contaminanţi, în aplicaţiile industriale amplificatoarele
electrohidraulice proporţionale vor înlocui complet servovalvele cu bobină mobilă
sau cu motor de cuplu.
Din punctul de vedere al concepţiei parametrizate a sistemelor
electrohidraulice, se impune cercetarea detaliată, teoretică şi experimentală, a
comportării statice şi dinamice a electromagneţilor proporţionali.
Fig. 4.19. Distribuitor proporţional rapid bietajat (BOSCH): 1- etaj de comandă; 2-

traductorul de poziţie al etajului de comandă; 3 - etaj de putere;
108
4 - traductorul de poziţie al etajului de putere.
Fig. 4.20. Distribuitor proporţional rapid bietajat cu servocontroler incorporat

(BOSCH): 1- etaj de comandă; 2 - traductorul de poziţie al etajului de comandă;
3 - etaj de putere; 4 - traductorul de poziţie al etajului de putere; 5 - servocontroler.
Fig. 4.21. Supapă proporţională normal-închisă comandată cu

electromagnet proporţional de forţă.
109
Fig.4.22. Cartuş proporţional rapid (BOSCH).
Fig. 4.23. Schema de principiu a servocontrolerelor aferente distribuitoarelor

proporţionale BOSCH
110
CAPITOLUL V
CONTRIBUŢII TEORETICE LA SINTEZA PARAMETRIZATĂ A

ELECTROMAGNEŢILOR PROPORŢIONALI
5.1. Structura electromagnetului proporţional analizat
O serie importantă de aparate hidraulice conţin ca organ principal sau

auxiliar un sistem electromagnetic în care funcţia de acţionare este îndeplinită de
electromagneţi.
Spre deosebire de un magnet permanent, care este un corp cu magnetizare
naturală sau artificială, obţinută printr-un procedeu tehnic de magnetizare,
electromagnetul este un dispozitiv compus dintr-un circuit magnetic cuplat cu un
circuit electric în care polarizarea magnetică a materialului circuitului magnetic (de
mare permeabilitate magnetică) este produsă de curenţii electrici (de conducţie),
care parcurg bobina circuitului electric.
Fluxul magnetic realizat de curentul electric care parcurge o bobină cuprinde
un spaţiu foarte întins, iar corpurile şi mediile străbătute de majoritatea liniilor de
câmp magnetic constituie circuitul magnetic. Circuitul magnetic este alcătuit din
medii polarizate magnetic (comparabile cu dielectricii) pe când circuitul electric
este constituit din corpuri conductoare, parcurse de curentul electric. Astfel,
analogia celor două circuite înlănţuite (magnetic şi electric) este numai formală,
deoarece fenomenele sunt fundamental diferite.
Funcţionarea mecanismului electromagnetic, alcătuit dintr-o armătură
mobilă şi un electromagnet, se bazează pe existenţa forţelor electromagnetice ca
rezultat al procesului de transformare a energiei electromagnetice a semnalului de
intrare (de scurtă durată, de întrerupere repetată sau de durată) în energie mecanică
furnizată organului de execuţie. Spre deosebire de maşinile electrice rotative,
această transformare energetică la nivelul întrefierului este intermitentă, cu
deplasări mecanice limitate.
Un electromagnet conectat la reţea, chiar când nu produce lucru mecanic
(prin armătura mobilă), consumă o anumită energie de la sursă, deoarece pentru
menţinerea stării de magnetizare respective se produc pierderi, localizate în
principal în circuitul său electric şi magnetic, care încălzesc materialele active.
Circuitul magnetic al unui electromagnet este alcătuit din două părţi: partea fixă,
alcătuită din nucleu (pe care se află bobina) şi jug, denumită armătură fixă şi partea
mobilă, denumită armătură mobilă sau plunjer. Domeniul de aer dintre armătura
fixă şi cea mobilă se numeşte întrefier de lucru. Forţa de tracţiune
corespunzătoare întrefierului maxim este denumită forţa de atracţie iniţială, iar
forţa corespunzătoare întrefierului minim – forţa de atracţie finală, denumită
curent şi forţa portantă. Aceasta este forţa maximă pe care o poate exercita
electromagnetul şi este egală cu forţa necesară desprinderii armăturii mobile.
Electromagneţii se execută în mărimi foarte variate: electromagneţi
miniaturali de masă foarte redusă (câteva fracţiuni de mg), utilizaţi în medicină,
111
relee miniaturale etc., până la electromagneţii giganţi, de mii de kg, folosiţi curent
la prese, acceleratoare de particule etc..
Electromagneţii se pot clasifica după:
1. Modul de funcţionare – de tracţiune, concepuţi pentru a deplasa armătura
lor proprie sau o altă piesă, efectuând astfel un lucru mecanic; purtători
(elevatori), destinaţi pentru a ridica şi purta un material magnetic cu care
sunt puşi în contact; pentru producerea de câmpuri intense, cu un anumit
spectru (la acceleratoare de particule);
2. Felul curentului de alimentare – electromagneţi de curent continuu
(neutri şi polarizaţi) şi de curent alternativ (monofazaţi sau trifazaţi);
3. Modul de conectare în circuit – cu înfăşurarea conectată în serie cu alte
elemente de circuit şi conectată în derivaţie (paralel) direct la bornele
sursei de alimentare; în primul caz bobinele sunt de curent iar în al doilea
caz - de tensiune;
4. Regimul de funcţionare – de durată, intermitent şi de scurtă durată;
Fig. 5.1. Principalele tipuri constructive de electromagneţi

de curent continuu şi alternativ.
În figura 5.1 se prezintă pricipalele tipuri constructive de electromagneţi:

a) circuit magnetic deschis (solenoidal cu plunjer); b) circuit magnetic închis cu
armăturile în formă de e şi i (solenoidal în manta); c) cu clapetă; d) armătura fixă şi
cea mobilă în formă de u; e) armăturile în formă de i şi u; f) armătura fixă de tip
potcoavă; g) armăturile în formă de e; h) armăturile în formă de e şi i; i)
electromagnet trifazat cu armăturile în formă de e; j) circuit magnetic inelar; k)
tipul "disc" caracteristic electromagneţilor elevatori (purtători); l) cuplă
electromagnetică (ambreiaj); m) solicitarea termică la electromagneţii de curent
continuu; n) solicitarea termică la electromagneţii de curent alternativ.
Electromagneţii de tracţiune, de tipul solenoid se utilizează la frâne
magnetice, dispozitivele de acţionare hidraulice, etc.; cei de tipul U - pentru
aparatele telegrafice, ceasuri electrice etc.; cei de tipul clapetă - pentru diferite
construcţii de relee electromagnetice. Electromagneţii elevatori se utilizează la
macarale, iar electromagneţii purtători - la cuplaje magnetice, separatoare
magnetice, etc.
112
Electromagnetul proporţional face parte din clasa convertoarelor cu reluctanţă,

fiind caracterizat printr-o forţă de natură electromagnetică, rezultând din variaţia
inductantei proprii a uneia (sau mai multor) bobine fixe asociate unui circuit
magnetic deformabil. El reprezintă, de fapt, un electromagnet de curent continuu , cu
armătura cilindrică culisantă şi circuit magnetic cu geometrie foarte studiată a
întrefierurilor şi cu zone feromagnetice de saturaţie provocată. Printr-o asemenea
structură magnetică particulară se urmăreşte ajustarea caracteristicii statice, astfel
încât, spre deosebire de electromagneţii convenţionali, forţa dezvoltată de
electromagnetul proporţional să fie:
- constantă în raport cu poziţia armăturii mobile, corespunzătoare domeniului
de lucru al întrefierului (axial) principal;
- proporţională cu intensitatea curentului continuu ce parcurge bobina de
excitaţie;
- de valoare cât mai mare într-un volum limitat.
Aceste caracteristici sunt foarte utile în sistemele de reglare electrohidraulice
industriale (fig. 5.2).
D
A
•
AC/AC
• • •
Fig. 5.2. Sistem de reglare electrohidraulic industrial.
5.1.1. Construcţia electromagnetului proporţional
Figura 5.3 prezintă secţiunea plan-meridiană printr-un electromagnet

proporţional, cu o singură bobină de excitaţie. Circuitul magnetic cu simetrie
cilindrică este constituit din carcasă (jugul exterior), armatură fixă (opritorul) 1,
113
bucşa de ghidare 2 şi armătura mobilă 3, toate confecţionate din material

feromagnetic. Fluxul magnetic prin acest circuit cu permeabilitate ridicată este
generat de solenaţia bobinei de excitaţie 4.
1 4 2 3
5 6 7
Fig. 5.3. Electromagnet proporţional de forţă.
Mişcarea armăturii culisante este transmisă prin tija nemagnetică, care se poate
deplasa în interiorul unui canal cilindric practicat în axul armăturii fixe. Întrefierul
principal (axial) 5 dintre suprafeţele frontale ale celor două armături cilindrice şi
şaiba din material nemagnetic, delimitează cursa utilă a armăturii culisante. Între
bucşa de ghidare şi armatura culisantă coaxială există intrefierul tehnologic (radial) 7,
de grosime redusă.
Pentru ajustarea convenabilă a caracteristicii de forţă a electromagnetului
proporţional se intervine simultan asupra geometriei de detaliu şi a nivelului de
saturaţie ale circuitului magnetic. Astfel, inelul nemagnetic (de alamă) 6, montat
într-un alezaj conic al bucşei de ghidare, asigură, pe de o parte, distribuţia
permanenţelor în întrefier, iar pe de altă parte – independenţa gradului de saturaţie a
zonelor feromagnetice adiacente, de secţiune variabilă, de poziţia armăturii mobile
ale bucşei de ghidare. Influenţa unei asemenea structuri magnetice particulare a
electromagnetului proporţional asupra formei caracteristicii sale statice este foarte
importantă. Deşi, aparent, ajustarea caracteristicii statice a electromagnetului
proporţional poate fi efectuată între limite largi, totuşi, trebuie remarcat că pentru
dimensiuni reduse, toleranţele de fabricaţie (relative îndeosebi la bucşa de ghidare) şi
caracteristicile materialului magnetic pot provoca o dispersie considerabilă a
caracteristicilor funcţionale.
O ameliorare a liniarităţii electromagneţilor proporţionali se poate obţine si
prin reglajul automat al poziţiei armăturii mobile 3.
5.2. Algoritm de calcul al regimului static al electromagnetului proporţional pe

baza schemei magnetice echivalente
114
5.2.1. Premize teoretice pentru analiza clasică a electromagneţilor proporţionali

În structura aparaturii hidraulice proporţionale, la nivelul echipamentului de
interfaţă între partea electronică de comandă şi reglare şi partea de acţionare
hidraulică, este necesar un convertor electromecanic. Acesta trebuie să realizeze
simultan două funcţiuni de bază: să transforme mărimea electrică de comandă
(curent) de la intrarea sa într-o mărime mecanică de comandă (deplasare, respectiv
forţă) la ieşire şi să asigure proporţionalitatea între aceste două mărimi de
comandă.
Dintre convertoarele electromecanice aferente tehnicii hidraulice proporţionale,
cele mai utilizate sunt cele având, ca mediu de stocare şi vehiculare a energiei,
câmpul magnetic. Acestea evidenţiază trei subsisteme structurale: electric,
magnetic şi mecanic, subsistemul magnetic având rol de cuplaj între celelalte două.
O clasă remarcabilă de convertoare electromecanice cu câmp magnetic o
reprezintă convertoarele cu reluctanţă, la care forţa de origine electromagnetică
este creată prin variaţia inductanţei proprii a unei bobine fixe, asociate unui circuit
feromagnetic parţial deformabil, caracterizat printr-o geometrie deosebit de
complexă, cu zone de saturaţie magnetică provocată. Tipul reprezentativ al acestei
clase este electromagnetul proporţional.
Etapă primară a calculului electromagnetului proporţional urmăreşte
predeterminarea caracteristicii statice a acestuia şi a parametrilor de forţă generaţi
prin interacţiunea elementelor sale constitutive (bobină şi circuit feromagnetic). În
acest sens este necesară cunoaşterea detaliată a stării magnetice a
electromagnetului proporţional în funcţie de poziţia armăturii mobile şi de
solenaţia elementului activ (bobina de excitaţie). Se recurge astfel la reprezentarea
simplificată globală a electromagnetului printr-o schemă magnetică echivalentă,
rezolvabilă prin metodele specifice circuitelor electrice. Saturaţia intenţionată a
unor zone din circuitul magnetic este echivalată prin elemente neliniare de circuit.
În final, caracteristica statică a electromagnetului proporţional se determină prin
metoda derivatei energiei magnetice.
5.2.1.1. Relaţii energetice
Pentru a stabili forţa şi lucrul mecanic dezvoltat de un electromagnet este

necesar să se cunoască energia câmpului electromagnetic, sau inductivitatea
electromagnetului. Din studiul generalizat al forţelor se cunoaşte expresia energiei
magnetice acumulată într-o reţea electromagnetică:
n L i i
n
i k k n
Wm    
kj j k
(5.1)
k 1 2 k 1 j1 2
Sub o formă mai generală energia magnetică cuprinsă în volumul V este:
115
BH
Wm  V 2
dV (5.2)
Expresia (5.2) reprezintă localizarea energiei în câmp şi este valabilă şi în

regim nestaţionar, iar expresia (5.1) reprezintă energia întregului câmp, adică:
n
i k k BH
Wm     dV (5.3)
k 1 2 V 2
În cazul electromagnetului care are un singur circuit de excitaţie, energia

magnetică se poate exprima direct cu ajutorul inductivităţii L:
 1 2
Wm   Li (5.4)
2 2
Pentru a calcula forţa dezvoltată de electromagnet se poate folosi şi expresia forţei

lui Laplace:
dF = idl x B (5.5)
5.2.1.2. Teoremele forţelor generalizate în câmp magnetic
Pentru a determina forţa exercitată în întrefier după direcţia δ de deplasare a

armăturii mobile a electromagnetului se folosesc relaţiile:
 Wm 
F    (5.6)
   ct
 Wm 
F  (5.7)
   i ct
Pentru întrefierul existent între două piese polare delimitate de două

suprafeţe paralele de arie A, ca în figura 5.4, în ipoteza unui câmp magnetic
constant după direcţia întrefierului δ, relaţia (5.3) devine:
B H
Wm  A (5.8)
2
Rezultă forţa electromagnetică,

d  BH 
F  A  (5.9)
d  2 
116
din care rezultă relaţiile lui Maxwell:
B2  A 2
F  (5.10)
2 0 2 0 A
Variaţia forţei este de sens contrar variaţiei întrefierului. Ca vector forţa se

poate scrie sub forma:
B2  A 2
Fn n (5.11)
2 0 2 0 A
unde versorul n este orientat perpendicular pe suprafaţa polară, de la această

suprafaţă către întrefier.
Prin înlocuirea în relaţia (5.9) a expresiilor BA = Φ şi Hδ = Um (fig. 5.4)
rezultă expresia forţei electromagnetice în funcţie de tensiunea magnetică Um;
1 dU
F  m (5.12)
2 d
A
n
Fig. 5.4. Intrefier axial.
Deoarece tensiunea magnetică este produsul fluxului magnetic cu reluctanţa

magnetică, rezultă:
Φ
U m  ΦR  (5.13)
Λ
Se obţine, pentru Ф = constant, forţa dezvoltată de electromagnet în funcţie

de tensiunea magnetică Um şi de permeanţa  :
1 dΛ
F  U 2m (5.14)
2 dδ
117
5.2.1.3. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului cilindric
Permeanţa între doi cilindri de diametre apropiate (figura 5.5) rezultă din
tabelul 5.1:
 
2 0  r1 + 
d  2
=
dl 
iar forţa, conform relaţiei (5.14) este:

 
 0  r1   U 2m
 2
F= (5.15)

La deducerea relaţiei forţei s-a neglijat fluxul de umflături.
5.2.1.4. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului între două suprafeţe

tronconice
În fig. 5.6 se prezintă schematic un astfel de caz, unde rm este raza medie a
trunchiului de con al plunjerului. Permeanţa, derivata acesteia şi forţa sunt:
2 r m 0  m 
=  - x sin  
x cos   sin  
d 2 r m m  0
=- (5.16)
dx sin  cos   x 2
0  r m m
F = - U 2m
x sin   cos 
2
Semnul minus în faţa expresiei (5.16) are semnificaţia creşterii forţei la

diminuarea lui x.
118
Fig. 5.5. Plunjer cilindric. Fig. 5.6. Plunjer tronconic.
Forţa se mai poate exprima şi în funcţie de inducţia B1 existentă în partea

cilindrică a plunjerului. Astfel,
2π r m μ 0 Um m
Φ= U m Λ= ( -x sin α)
x cos α sin α
Φ 2 r m μ0 Um m
B1 = = ( -x sin α)
π r12 r12 x cos α sin α
de unde:
B1 r1 x cos 
2
Um =
m
2 0 r m ( - x sin )
sin 
(5.17)
 B r m cos 
2 4
1 1
F=- 2
m
4 0 r m sin ( - x sin )
sin 
Şi în acest caz s-a neglijat fluxul de umflături.
5.2.1.5. Forţa electromagnetică în cazul întrefierului între două suprafeţe conice
Figura 5.7 este un caz particular al intrefierului între doua suprafeţe

tronconice. Relaţia forţei derivă din relaţia (5.17), unde m = r1 tg α, iar rm = r1/2:
 B12 r12 cos2 
F=- 2 (5.18)
 x 
2 0 1 - sin  cos  
 r1 
Dacă în relaţia (5.18) α = 0, suprafaţa plunjerului este dreaptă şi se obţine:
119
2
 2
F = - B r1 (5.19)
2 0
adică formula lui Maxwell aplicată la o suprafaţă circulară. În relaţiile (5.18) şi (5.19)
nu s-a ţinut seama de fluxul de umflături.
Fig. 5.7. Plunjer conic.

5.2.1.6. Metoda Roters pentru evaluarea permeanţelor în aer
Pentru a calcula forţa dezvoltată de un electromagnet este necesar ca, în

prealabil să se calculeze permeanţele în aer.
Cu ajutorul acestei metode se asimilează zone ale întrefierului cu volume
geometrice regulate, cum sunt cilindrul, sfera, paralelipipedul. În multe cazuri este
mai uşor a se calcula reluctanţa şi apoi inversul ei - permeanţa. Astfel, în cazul
cilindrilor concentrici rezultă:
dr 1
ln r 2
r2
R= =
r1  2 rl 2 0 l r1
0
respectiv:
1 2  0 l
= = (5.20)
R
ln r 2
r1
unde r1 si r2 sunt razele cilindrilor concentrici de lungime l.

În tabelul 5.1 sunt prezentate permeanţele în aer pentru diverse zone de
separaţie între corpuri feromagnetice.
Tabelul 5.1
Nr. Corpul geometric Expresia permeanţei
1. 2 0 l
 , în general
ln r2 / r1
2 0 l  
  r1  
  2
Cilindrii concentrici r2 apropiat de r1
δ = r2 - r 1
120

2.
  0,25  0 l
Semicilindru, între generatoare

3.
  0,52  0 l
Sfert de cilindru
4.
 0 l r2
 ln
 r1
Coajă de semicilindru
5.
2 0 l r2
 ln
 r1
Coajă de sfert de cilindru

6.
 0 l r2
 ln
 r1
Segment de tor
7.
  0,077 0 d
Sfert de sferă
121

8.
  0,154  0 d
Optimă de sferă
9.
20 r12
  4 0 r1

Întrefier între suprafaţa frontală
a unui cilindru şi un plan
10.
2 0 r12
  2 0 r1

Întrefier între două suprafeţe

frontale de cilindru
11.
 2m 
  2 0 r1 ln l  
  
Tor semiinelar
5.2.1.7. Metoda Lehmann pentru evaluarea permeanţelor în aer
Aceasta metoda oferă un grad mare de exactitate, dar este mai laborioasă decât
metoda Roters, întrucât evaluarea permeanţelor se bazează pe evaluarea tuburilor de
flux magnetic constant şi a suprafeţelor exponenţiale.
122
Fig. 5.8. Configuraţie plan-paralelă: b/a = const.
Pentru configuraţii plan-paralele, de lungime l, permeanţa unui tub de flux

constant este:
0 A
1 = (5.21)
a
unde A = b l, a fiind lungimea unui tub iar b este lăţimea lui (fig. 5.8).
Permeanţa reală este:
m
= 1 (5.22)
q
unde m este numărul tuburilor de flux constant în paralel şi q este numărul tuburilor
în serie. Condiţia care trebuie îndeplinită la trasarea tuburilor de flux constant este
raportul
b/a = const. (5.23)
În cazul configuraţiilor cu simetrie axială, spre exemplu la electromagneţii de

tip plunjer ca în figura 5.9, condiţia care trebuie îndeplinită la reprezentarea tuburilor
de flux constant este:
b
r  const. (5.24)
a
Pentru determinarea permeanţei unui tub şi a permeanţelor totale se aplică

relaţiile (5.21) şi (5.22)
5.2.1.8. Evaluarea permeanţei redusă de dispersie
La elaborarea schemelor magnetice echivalente este necesar să se evalueze

fluxul de dispersie transversal care se închide între coloanele electromagnetului (la
electromagneţii de tip U şi E) sau între miezul central şi carcasă (la electromagneţii
de tip plunjer). Corespunzător acestui flux de dispersie, pe schema echivalentă
apare o reluctanţă echivalentă care se numeşte şi reluctanţa redusă de dispersie.
123
În fig. 5.10 se prezintă schematic un electromagnet de tip U bobinat pe o

coloană. Între punctele m şi n, pe distanţa dx fluxul elementar de dispersie este:
x dx
d   U m d   Ni   (5.25)
l l
unde:
x
Um  Ni - tensiunea magnetică ;
l
dx
d   - permeanţa elementară;
l
 - permeanţa totală între coloanele electromagnetului.
Din relaţia (5.1) rezultă fluxul total de dispersie:
NI 1 
  2
   xdx  Ni   Ni r (5.26)
l 0 2
Permeanţa

 r  (5.27)
2
poartă denumirea de permeanţă redusă de dispersie.
Fig. 5.9. Simetrie axială (rb/a = constant) Fig. 5.10. Flux de dispersie
124
5.2.1.9. Determinarea punctului de funcţionare pe curba de magnetizare
Dacă se neglijează fluxurile de dispersie transversale şi se apreciază, din punct

de vedere al permeanţelor, un întrefier echivalent δe si o lungime echivalenta lfe a
miezului feromagnetic, se poate scrie legea circuitului magnetic sub forma:
B
NI = e + Hfe lfe (5.28)
0
Pentru o solenaţie NI = const, ecuaţia (5.28) reprezintă o dreaptă în sistemul de

coordonate B, Hfe. Această dreapta intersectează axa ordonatelor (Hfe = 0) în punctul
Bδ = μ0NI/δe şi axa absciselor (B = 0) în punctul Hfe = NI/lfe. Pentru diferite valori
ale întrefierului δ se obţin drepte cu inclinaţii diferite ca in fig. 5.11, a, în care s-a
trasat şi curba de magnetizare B = f(Hfe) a materialului feromagnetic. Intersecţia
curbei de magnetizare cu dreptele de solenaţie constantă determină valorile
inducţiilor magnetice în intrefier pentru valori diferite ale acestuia.
Pentru valori ale intrefierului δ = const şi solenaţie variabilă discret, se obţin
drepte B = f(Hfe) paralele între ele, ca in fig. 5.11, b.
Inducţia magnetică optimă se obţine prin maximalizarea energiei acumulate în
întrefier. Expresia acestei energii este:
 
2
Wm = (5.29)
2 0 A
şi are valoarea maximă pentru:
d d
(  2  ) = 2  +  2 =0 (5.30)
d d
sau:
d 2
=- (5.31)
d 
125
Fig. 5.11. Puncte de funcţionare pe curba de magnetizare:

a - pentru δ = const; b - pentru NI = const.
Maximul energiei magnetice este legat de acceptarea unei solenaţii constante,

adică:
Φ δe
+ U mfe =const. (5.32)
A μ0
unde δe este intrefierul echivalent, iar Umfe este tensiunea magnetică în miezul
feromagnetic. Prin derivare se obţine:
d U mfe δ Φ dδ
=   =0 (5.33)
dΦ μ 0 A μ 0 A dΦ
sau, ţinând seama de relatia (5.31):
dΦ μ0 A Φ
= = Λδ = (5.34)
d U mfe δ Umδ
Relaţia (5.34) arată că punctul optim de funcţionare se obţine dacă derivata

fluxului in raport cu tensiunea magnetică in fier este egală cu permeanţa Λ a
intrefierului. Aceasta observaţie permite să se obţină prin încercări punctul optim de
funcţionare, ca în fig. 5.12 Se trasează curba Φ = f(Umfe). Se reprezintă segmentele
OB  U mfe si BC  U m Dacă punctul de funcţionare M este bine ales se obţine:
 d
tg = = (5.35)
U m dU mfe
adica tocmai condiţia (5.34).
126
Fig. 5.12. Inducţia magnetică optimă.
5.2.2. Stabilirea circuitului magnetic şi a schemei echivalente
Electromagnetul proporţional reprezintă un electromagnet de curent

continuu cu simetrie axială, având o geometrie specifică pentru armătura mobilă
şi circuitul magnetic. Prin bariera magnetică (inelul de alamă) se urmăreşte
obţinerea unei caracteristici de forţă Fem() cvasi – constante, neinfluenţată de
modificarea întrefierului axial  între anumite limite min şi max. Pe de altă parte, se
asigură proporţionalitatea dintre forţa Fem dezvoltată de electromagnet şi valoarea
curentului continuu ce parcurge înfăşurarea bobinei de excitaţie.
Penru determinarea schemei magnetice echivalente, se stabilesc traseele
posibile de flux magnetic reprezentate schematic cu linie întreruptă în figura 5.13.
Astfel, liniile de flux se închid prin armătura fixă (opritor), prin porţiunile bucşei
cilindrice de ghidare adiacente inelului nemagnetic (de alamă) cu secţiune
variabilă, prin întrefierul axial (principal)  dintre armături şi cel radial ’ dintre
bucşa de ghidare şi armătura mobilă (plunjer), prin plunjerul cilindric şi prin cele
trei porţiuni omogene ale jugului feromagnetic. Bucşa de ghidare are forma unei
coji cilindrice, având secţiunea transversală în continuarea celei a opritorului
cilindric, pe care-l continuă axial şi constituie un sistem magnetic saturabil pe
traseul liniilor de cîmp avînd ca efect esenţial aplatizarea caracteristicii statice a
electromagnetului proporţional. Mai mult, secţiunea axial – meridiană de formă
trapezoidală a inelului de alamă de pe bucşa de ghidare delimitează prin materialul
feromagnetic al bucşei o secţiune variabilă în calea liniilor de flux, determinând
creşterea saturaţiei zonelor magnetice adiacente.
127
a1
a3 a2
a5
a6 a8
a9 a7
'
 a4
5
d4
d3
d2
d1
1
354 6 7
2
Fig. 5.13. Traseele fluxurilor magnetice în electromagnetul proporţional

(secţiune axială).
Caracteristica de tip "saturaţie" (fig.5.14) se aproximează pe intervalul de

inducţii (0; 2,3 T) printr-o funcţie spline cubică de interpolare, a cărei restricţie pe
fiecare segment [Bk,Bk+1], k  1, k  1 , al intervalului este:
3
H (B)   a jk (B  B k ) i , k  1, k  1 (5.36)
i0
unde coeficienţii aik se determină din condiţiile specifice de interpolare şi la limită.

Pentru B > 2,3 T se consideră funcţia funcţia de extrapolare:
H(B) = 90000 + 4000000(B – 2.26) (5.37)
Din punct de vedere valoric, deşi fluxul de dispersie inundă întreg spaţiul
nemagnetic din jurul miezului, la mică distanţă de suprafaţa fierului câmpul de
dispersie scade foarte mult ca intensitate. Când armătura mobilă este îndepărtată,
fluxurile de dispersie sunt mai mari decât atunci când armătura se află în
apropierea polilor. Imaginea liniilor de câmp de dispersie şi valoarea acestui câmp
se modifică pe măsură ce întrefierul de lucru îşi schimbă mărimea prin deplasarea
armăturii mobile. Această variaţie influenţează valorii inductivităţii bobinei cu
miez de fier.
128
Pe baza circuitelor magnetice şi imaginilor de câmp magnetic se pot calcula

permeanţele întrefierurilor de lucru (şi parazite) şi a drumului de trecere al
fluxurilor de dispersie, necesare pentru determinarea geometriei electromagneţilor
şi caracteristicilor de funcţionare.
5
1 10
4
8 10
4
6 10
H[A/m]
4
4 10
4
2 10
0
0 0.5 1 1.5 2 2.5
B[T]
Fig. 5.14. Caracteristica H-B a oţelului electrotehnic pentru stabilirea
punctului de funcţionare.
5.2.3. Evaluarea caracteristicii statice a electromagnetului proporţional
Geometria complexă şi saturaţia parţială ale circuitului magnetic complică

modelarea matematică electromagnetului proporţional în scopul predeterminării
caracteristicii sale statice. Soluţiile publicate nu sunt explicite şi nu abordează această
problemă pornind de la conceptul de parametrizare.
Forţa dezvoltată de electromagnetul proporţional de forţă se poate calcula cu
ajutorul schemei magnetice echivalente pe baza relaţiei generale:
1 n 2  Λ j () (5.38)
Fem =  U m,j
2 j 
unde Λj() sunt permeanţele porţiunilor de circuit magnetic ce depind de întrefierul

axial (principal)  iar Umj sunt tensiunile magnetice corespunzătoare acestor porţiuni.
La rândul lor, mărimile magnetice Λj() si Um,j se evaluează cu ajutorul schemei
magnetice echivalente, obţinută după stabilirea traseelor de flux magnetic. Conform
129
traseelor de flux magnetic din figura 5.13 rezultă schema magnetică echivalentă
asociată din fig. 5.15, pentru care s-au adoptat următoarele ipoteze simplificatoare:
- circuitul magnetic este nelinear, datorită porţiunilor feromagnetice omogene
(opritorul, armătura mobilă, cele două zone ale bucşei de ghidare de o parte şi de alta
a inelului de alamă şi cele trei porţiuni ale jugului exterior), având caracteristică unică
de magnetizare de tip "saturaţie", aproximabilă analitic sau numeric;
- liniile de flux magnetic nu traversează inelul de alamă al bucşei de ghidare,
iar distribuţia lor în întrefier nu este influenţată de gradul de saturaţie a circuitului
feromagnetic;
- fluxurile magnetice de dispersie transversală şi longitudinală sunt neglijabile.
Φg
1/ Λ1
Umfe6
. Φg
.
Φg .
Φg 1/Λ5
Umfe5
Umfe7 θb
Φg
Umfe4 Φg Φg

Φg
1/ Λ6
Umfe3 Umfe2 Umfe1
1/Λ79
Fig. 5.15. Schema magnetică echivalentă.
În schema magnetică echivalentă din fig. 5.15, permeanţele parţiale în

întrefier, Λj corespunzatoare porţiunilor elementare (evidenţiate în fig. 5.13) de
descompunere a întrefierurilor axial şi radial, se calculează cu metoda Roters sau cu
metoda aproximării liniilor de flux prin arce de cerc şi segmente de dreaptă. Astfel se
obţin:
- permanenţa întrefierului axial (principal) dintre suprafeţele frontale ale celor
două armături cilindrice (cu observaţia că nu există flux de umflări, deoarece  /2 >
’ ),
 d 4 2 2 d5 2
 l = 0 [( - ) -( ) ] (5.39)
 2  2
130
- o permeanţă între suprafaţa frontală a armăturii mobile dinspre opritor şi

suprafaţa interioară a bucşei de ghidare pe porţiunea situată până la inelul de alamă,
cele două suprafeţe fiind ortogonale şi făcând parte dintr-un tor secţionat radial
(fig. 5.13),
0 l d 4 /2 d
2 = ln = 2 0 (d4 - (2' d4) ln 4
/2 ' 2' (5.40)
cu l = (d4 - 2' d4)
- trei permeanţe ale unor sferturi de cilindru cu aceeaşi lungime medie,

m = π(d4 - '),
3 = 5 =  6 = 0,52 0 m = 0,52 0 (d 4 - ' )
- două permeanţe corespunzatoare întrefierului radial dintre suprafeţele

cilindrice coaxiale ale armăturii mobile şi ale porţiunilor bucşei de ghidare situate de
o parte şi de alta a inelului nemagnetic,
Λ 4 = μ0 π(d4 - δ)(a 6 + a8 - δ)/δ

(5.41)
Λ7 = μ0 π(d4 - δ)(a 4 - a 6 - a 7 - a8 + δ)/δ
Pentru permeanţele echivalente în întrefier rezultă expresiile:
5 7
e    j,
'
  j
''
e (5.42)
j1 j6
Aplicând teorema a doua a lui Kirchhoff bucşei de circuit magnetic neliniar a

schemei echivalente din fig. 5.15 se determină fluxul magnetic util în baza
aproximărilor succesive:
7
b -  H(n)
k lk
(n +1) k =1
 =
1 1 (5.43)
+ ''
e e
'
unde fluxul Φ(n+1) corespunde iteraţiei de calcul (n+1), b reprezintă solenaţia

cunoscută a bobinei de excitaţie, iar U -(n)
m,k = H k l k , k = 1,7 - tensiunea magnetică la
(n)
iteraţia n în cele şapte porţiuni omogene de circuit feromagnetic de lungimi medii lk,
k = 1,7. Intensitatile de câmp magnetic Hk(n) se determină din curba de magnetizare
aproximată analitic sau numeric în funcţie de inducţiile Bk(n) la aceeaşi iteraţie n,
131
calculate la rândul lor, prin raportarea lui Φ(n) la ariile medii Sk, k = 1,7
corespunzătoare porţiunilor feromagnetice de circuit. Procedeul iterativ de calcul a
lui Φ se iniţializează cu Φ(0) = 10-5 [Wb] şi se încheie când
| (n +1) - (n) |<  = 10-8[Wb]
START
CITESTE VALORILE
, ai6, Φg(0)
θb, g,
g = gmax
n=0
1
Bk  Φ (n)
g k = 1,7
Sk
CALCULEAZA
H k  f(B k ) k = 1,7
(n) (n)
g = g - 0.5 CALCULEAZA
n=n+1
Λ'e , Λ'e'
CALCULEAZA
1)
Φ(n
g
(n  1)
 Φ(n) NU
Φg g  εΦ
(n  1)
ΦΦ (ng 1)  ΦΦg 
CALCULEAZA
Fem
TRASEAZA
NU g = gmin DA
CARACTERISTICA STOP
STATICA
f(g)
Fem = f()
Fig. 5.16. Algoritmul de calcul al forţei electromagnetice.
O dată determinat fluxul magnetic util Φ , se poate calcula forţa dezvoltată de

electromagnetul proporţional prin explicitarea relaţiei generale (5.38) cu ajutorul
expresiilor (5.38) …(5.42):
2 2
1     e   "
Fem = [( ) + (  ) e ] =
2  e   e " 
 d 4 2
2
d5
2

 ( - ) - ( ) (5.44)
4 d 4 2 
2 2 2
- 0  2 d 4 -  1 1 1 2  2
  [( ) - '' ]  ' [
( ) ( ) + ( - )]
2   'e e e 
2
 2  
 
132
Pentru valori succesive , min    max, ale întrefierului axial se calculează,

prin aproximări succesive, Φ cu (5.43) şi se determină valoarea forţei
corespunzătoare Fem cu (5.44). Întregul proces iterativ de calcul al caracteristicii
statice Fem() calculată conform procedeului iterativ de mai sus, pentru
electromagnetul proporţional este prezentat sintetic în organigrama din fig. 5.16.
În domeniul cursei utile a armăturii mobile, caracteristica statică a
electromagnetului proporţional se poate lineariza, obţinându-se expresia:
Fem = K I (I - IA ) + K g  (5.45)
unde s-a notat cu IA valoarea curentului electric numit "de premagnetizare" iar
gradientul
 Fem
KI =
I
depinde de particularitaţile constructive ale circuitului magnetic, de numărul spirelor
bobinei de excitaţie şi de raportul reluctanţelor căilor de închidere a fluxurilor
magnetice de dispersie şi total. Gradientul
 Fem
Kg =

depinde esenţial de rigiditatea arcului de revenire (dacă acesta există).
5.2.4. Interpretarea rezultatelor
Pe baza algoritmului prezentat anterior a fost elaborate programe de

calculator în diverse medii de programare (MathCAD, Matlab, Basic, etc.)
obţinându-se caracteristicile prezentate în figurile 5.17 – 5.18.
133
Fig. 5.17. Variaţia forţei electromagnetică în funcţie de întrefierul axial

pentru diferite valori ale curentului.



Fig. 5.18. Variaţia forţei electromagnetice în funcţie de curent pentru

diverse valori ale întrefierului axial.
Se remarcă faptul că forţa este practic constantă în raport cu poziţia plunjerului

(fig. 5.17) şi variază aproximativ liniar în funcţie de curent (fig. 5.18).
Din calculele efectuate s-a constatat că geometria intimă a circuitului magnetic
are o influenţă esenţială asupra formei caracteristicii statice, mărimile dominante
fiind poziţia inelului de alamă pe bucşa de ghidare şi grosimea ' a întrefierului radial
dintre armătura mobilă şi bucşa coaxială de ghidare (limitat inferior tehnologic).
De asemenea, natura materialului feromagnetic şi valoarea solenaţiei de
excitaţie modifică proporţional mărimea forţei dezvoltate şi influentează liniaritatea
caracteristicii statice prin gradul de saturaţie al circuitului magnetic. Corelarea optimă
a tuturor acestor parametri a condus la caracteristicile statice din fig. 5.17 care
evidenţiază concordanţa satisfăcătoare dintre rezultatele calculelor autorului şi cele
experimentale, prezentate în literatura de specialitate.
Parametrizarea geometriei electromagnetului proporţional a permis o analiză
mai rapidă a comportării acestuia. Abordarea parametrizată permite continuarea
cercetărilor în scopul optimizării rapide prin elaborarea unor programe care să
permită modelarea geometriei în mod interactiv şi studiul complex în spaţiul
parametrilor geometrici. În acest mod va fi posibilă determinarea geometriei
electromagnetului necesară obţinerii caracteristicii liniare sau neliniare dorite.
134

folosind metoda elementului finit
5.3.1. Premize teoretice privind analiza cu elemente finite a electromagneţilor

proporţionali
5.3.1.1. Principiul MEF (Metoda Elementelor Finite)
Dacă rezolvarea numerică a modelului matematic diferenţial de câmp

electromagnetic constă, în esenţă, în aproximarea operatorială a derivatelor parţiale
din ecuaţiile câmpului prin relaţii corespunzătoare în diferenţe finite, rezolvarea
numerică a modelului matematic variaţional de câmp este calitativ diferită, vizând
aproximarea funcţională a soluţiei de potenţial ce staţionarizează acţiunea de tip
lagrangean F(Ψ) în condiţiile de unicitate asociate.
O asemenea aproximare se poate realiza conform metodei Rayleigh-Ritz,
pentru care este facilă stabilirea unor criterii riguroase de convergenţă. Ideea de bază
a acestei tehnici numerice rezidă în transformarea problemei variaţionale iniţiale
într-o problemă de extrem pentru funcţii de mai multe variabile, rezolvabilă prin
metodele analizei clasice. Se consideră, astfel, în domeniul de definiţie al funcţionalei
energetice F(Ψ), un sistem complet de n funcţii liniar independente {φi} i = 1, n,
numite funcţii coordonate sau triale. Soluţia de potenţial Ψ, care realizează valoarea
stationară a lui F(Ψ), se aproximeazaă printr-o combinaţie liniară a funcţiilor
coordonate:
n
 =  i i (5.46)
i =1
unde αi, i = 1, n reprezintă coeficienţii de pondere necunoscuţi, ce urmează a fi

determinaţi ca parametri variaţionali. Pentru ca relaţia (5.46) să aibă loc, este necesar
ca funcţiile triale să satisfacă anumite condiţii de admisibilitate, în speţă, condiţii de
netezime şi la limită.
Cu Ψ aproximat prin (5.46), funcţionala energetică F(Ψ) devine o funcţie de
parametrii αi, i = 1,n iar staţionarizarea ei conduce la sistemul de ecuaţii:
F
= 0, i = 1, n (5.47)
 i
a cărui rezolvare furnizează valorile αi, i = 1 … n ce determină soluţia aproximativă

de potenţial (5.46).
135
Precizia metodei Rayleigh-Ritz depinde atât de modul de alegere a funcţiilor

triale i cât şi de numărul acestora. Alegerea funcţiilor i ca polinoame pe porţiuni
este cea mai convenabilă din punct de vedere calculatoriu şi caracterizează metoda
elementelor finite (MEF).
Principiul MEF constă în partiţionarea (sau discretizarea) domeniului de câmp
electromagnetic în subdomenii distincte (de dimensiuni finite), numite elemente finite
şi în specificarea funcţiilor triale pe fiecare element finit în parte.
Discretizarea domeniului de câmp (într-un număr total de m elemente finite)
permite înlocuirea funcţionalei energetice F(Ψ) cu suma contribuţiilor Fe(Ψ-e) ale
fiecărui element finit:
m
F() =  Fe (e) (5.48)
e =1
Aproximarea soluţiei de potenţial la nivelul fiecărui element finit e revine la

adoptarea funcţiilor triale ca polinoame de interpolare (Lagrange, Hermite, etc.) de
grad relativ mic, denumite funcţii de formă (sau de interpolare) şi notate cu Nei iar a
parametrilor variaţionali, ca mărimi de semnificaţie fizică, reprezentând valorile
discrete Ψei, i = 1,p ale soluţiei de potenţial într-un număr p de puncte caracteristice
ale elementului finit e, numite noduri (sau puncte nodale). Rezultă modelul de
aproximare:
p
 =  Nie i
e e
(5.49)
i =1
Cu Ψe exprimat conform relaţiei (5.49), funcţionala energetică elementară

~
Fe(Ψe) devine o funcţie F e de valorile nodale Ψei, i = 1 … p ale potenţialului iar
funcţionala globală F(Ψ) pe întregul domeniu de câmp este aproximată printr-o
~
funcţie F de valorile discrete Ψi,i = 1 … n ale soluţiei de potenţial în cele n noduri
~
ale reţelei de discretizare. În final, staţionarizarea funcţionalei F, în aproximarea F
conduce la sistemul de ecuaţii:
~F =
mi
~ e
F = 0, i = 1...n
 i
e  e (5.50)
i
mi
unde sumarea  se efectuează numai asupra celor mi<m elemente finite e, care au
e
nodul i comun, celelalte avînd contribuţii independente de Ψi = Ψie. Prin rezolvarea

sistemului (5.50) se obţin valorile nodale necunoscute Ψi,i = 1…n ale soluţiei
aproximative de potenţial pentru problema de câmp electromagnetic formulată
variaţional.
În scopul asigurării convergenţei soluţiei aproximative spre soluţia reală a
problemei de câmp, pe masură ce se micşorează talia elementelor finite şi se măreşte
136
numărul lor în domeniul de câmp, funcţiile de interpolare trebuie să îndeplinească

următoarele doua condiţii:
a) la frontiera comună a doua elemente vecine, funcţia de potenţial Ψ şi toate
derivatele sale parţiale până la cea cu un ordin mai mic decât ordinul maxim al
derivatelor din funcţionala energetică globală F(Ψ) trebuie să fie continue (condiţia
de compatibilitate).
b) în interiorul fiecărui element funcţia de potenţial Ψ şi derivatele sale până la
cel mai mare ordin de derivată ce apare în F(Ψ) trebuie să fie, de asemenea, continue
(condiţia de completitudine).
Rezumând, la principiul MEF ca metodă numerică de rezolvare a modelului
matematic variaţional de câmp electromagnetic, se pot evidenţia trei etape
principale. Prima etapa comportă partiţionarea domeniului de câmp în elemente
finite, interconectate exclusiv în nodurile reţelei de discretizare. În etapa a doua,
problema de câmp este studiată la nivelul fiecărui element, adoptându-se, în prealabil
polinomul de interpolare a funcţiei de potenţial elementare Ψe, ca o consecinţă a
partiţiei efectuate. În etapa finală, se asamblează din elemente domeniul iniţial în
baza condiţiei de staţionarizare a funcţionalei F(Ψ) şi se rezolva sistemul de ecuaţii
rezultat, a cărui soluţie reprezintă valorile aproximantei funcţiei de potenţial în
nodurile reţelei de discretizare.
Cele trei etape ale MEF vor fi analizate corespunzător claselor mai importante
de elemente finite şi regimurilor particulare ale câmpului electromagnetic. Prin
element finit se va intelege, cvadrupletul de obiecte format din: elementul de
discretizare propriu-zis, funcţia de interpolare locală, mulţimea punctelor şi a
variabilelor nodale caracteristice elementului.
După formă, elementele finite pot fi plane (triunghiulare, rectangulare,
izoparametrice, etc.) respectiv spaţiale (tetraedrice, pentaedrice, hexaedrice etc.), iar
după gradul polinomului de interpolare a lui ψe, pot fi de ordinul I, II, III. În general,
în analiza cu elemente finite se folosesc elementele finite (plane şi spaţiale) înzestrate
cu funcţii polinomiale de interpolare ce satisfac condiţia de compatibilitate în clasa c0
de continuitate, adică asigură la frontierele dintre elemente numai continuitatea
funcţiei de potenţial electromagnetic, nu şi a derivatelor acesteia.
5.3.1.2. Ecuaţiile lui MAXWELL
Analiza cu elemente finite a câmpului electromagnetic are la bază ecuaţiile lui

Maxwel, care pentru medii izotrope şi in repaus au următoarea formă:
D
x H = J + (5.51)
t
x E = - B/ t (5.52)
B = 0 (5.53)
137
  D = v (5.54)
unde: H = intensitatea câmpului magnetic

E = intensitatea câmpului electric
B = inducţia magnetică
D = inducţia electrică
ρv = densitatea de volum a sarcinii electrice
J = densitatea curentului electric de conducţie,
J = F (5.55)
D = E (5.56)
B = (B)(H + Hc) (5.57)

în care
σ = conductivitatea electrică
μ = permeabilitatea magnetică
ε = permitivitatea electrică
Hc = câmpul magnetic coercitiv
5.3.1.3. Teorema de unicitate a câmpului electromagnetic
Teorema de unicitate a câmpului electromagnetic afirmă că legile câmpului

electromagnetic determină în mod univoc starea câmpului electromagnetic, în
fiecare punct al unui domeniu VΣ şi în fiecare moment de timp t > t0 dacă sunt
precizate:
1) condiţiile iniţiale - starea câmpului magnetic din domeniul VΣ, la momentul
initial t0:
E(r, t 0) si H(r, t 0)
pentru orice punct  VΣ ;
2) condiţiile de frontieră - distribuţia pe frontiera Σ a domeniul VΣ, în fiecare
moment t > t0 a componentelor tangenţiale ale intensităţii câmpului magnetic
adică:
E t (r, t) sau H t ((r, t)
pentru punctele   la t > t0 ;
3) proprietăţile de material şi starea câmpurilor din domeniul considerat,
caracterizate prin:
 = ( r );  =  ( r );  = ( r )si P p = P p ( r , t); M p = M p ( r , t); Ei = Ei ( r , t)
138
unde Pp este polarizarea permanentă iar Mp - magnetizarea permanentă. Se

presupune mediul izotrop şi în repaus, deci ε, μ, σ sunt constante în timp.
5.3.1.4. Moduri de rezolvare folosind de programe MEF. Metoda potenţialului

magnetic
Metoda de potenţial scalar este implementată în diverse programe MEF. În

cazul regimului staţionar, ecuaţiile lui Maxwell pentru câmpurile magnetice se
reduc la:
  {H}  {J S } (5.58)
  {B}  0 (5.59)
În cazul problemelor legate de materialele saturate fără magneţi permanenţi,

relaţia constitutivă matricială pentru câmpurile magnetice este:
{B} = [μ] · {H} (5.60)
unde [μ] este matricea de permeabilitate magnetică, în general o funcţie de {H}.

Matricea de permeabilitate magnetică [μ] poate fi introdusă fie ca o funcţie de
temperatură, fie de câmp.
Dacă [μ] este numai o funcţie de temperatură,
 rx 0 0 
   0  ry 0  (5.61)
 0 0  rz 
unde:
μ0 = permeabilitatea vidului (aerului)
μrx = permeabilitatea relativă pe direcţia x.
Dacă [μ] este numai o funcţie de câmp,
1 0 0

   h 0  0  ry 0  (5.62)
0 0  h 
unde μh este permeabilitatea obţinută din introducerea curbei B în funcţie de H cu

ajutorul comenzilor specifice fiecărui program MEF. De asemenea, este permisă
utilizarea combinată:
139
 h 0 0
  h  0 0 ry 0  (5.63)
 0 0  h 
Când sunt luaţi în considerare magneţii permanenţi, relaţia constitutivă devine:
{B} = [μ] · {H} + μ0 · {M0} (5.64)
unde {M0} este vectorul de magnetizare remanentă intrinsecă.

Rescriind ecuaţia constitutivă generală în termenii reluctanţei, aceasta devine:
1
{H }  [v]{B}  [v]{M 0 } (5.65)
v0
unde:
ν = matricea reluctanţă = [μ]-1
1
ν 0 = reluctanţa vidului
0
Relaţiile constitutive pentru câmpurile electrice sunt:
{J} = [σ] {E} (5.66)
{D} = [ε] {E} (5.67)

unde matricea conductivităţii electrice este
 xx 0 0
[σ]   0  yy 0 
 0 0 zz 
iar matricea permitivităţii este

 xx 0 0
 0 
[ε]   0  yy
 0 0  zz 
unde σxx = conductivitatea pe direcţia x şi εxx = permitivitatea pe direcţia x.

În general, soluţia problemelor de câmp magnetic este obţinută utilizând
funcţiile de potenţial. Cele două tipuri de funcţii de potenţial - potenţialul vector
magnetic şi potenţialul magnetic scalar - sunt folosite în funcţie de problema ce
urmează a fi rezolvată.
Factorii ce afectează modificările de potenţial sunt: dinamica câmpului,
dimensiunile câmplui, configuraţia sursei de curent, mărimea domeniului, etc..
Combinaţiile de zone electromagnetice ce se pot rezolva cu MEF sunt
prezentate în fig. 5.19. unde:
140
Ω0 = zonă spaţiu liber

Ω1 = zonă permeabilă neconducătoare
Ω2 = zonă conducătoare
μ = permeabilitatea fierului
μ0 = permeabilitatea aerului
M0 = magneţi permanenţi
St = conturul regiunii Ω1
zona
nepermeabilia μ0
Ω0 Js
zona
conducatoare S1
Zona necond
Ω2
σ, μ Js Ω1
μ, M0
σ = conductivitatea
Ω = Ω1 + Ω2 + Ω0
Fig. 5.19. Zone electromagnetice MEF.
În domeniul Ω0 şi Ω1 a problemei de câmp magnetostatic (Ω2 nu este luată în

considerare în magnetostatică) o soluţie satisface ecuaţiile principale ale lui
Maxwell (5.58) şi (5.59) şi relaţia constitutivă (5.68) în următoarele forme:
{H}  {H g }   g (5.68)
  []  g    []{H g }     0 {M 0 }  {0} (5.69)

unde:
{Hg} = câmpul magnetic preliminar sau "gazdă"

φg = potenţial generalizat.
Câmpului magnetic preliminar {Hg} variază în funcţie de problemă şi de
formulare. Important este ca {Hg} să satisfacă legea lui Ampere (5.58) în aşa fel
încât partea rămasă a câmpului să poată fi derivată ca gradient al potenţialului
scalar generalizat Φg. Aceasta asigură că Φg este evaluat separat. Suplimentar,
141
valoarea absolută a {Hg} trebuie să fie mai mare decât valoarea lui  g . Cu alte
cuvinte, {Hg} trebuie să fie o bună aproximarea a câmpului total.
Acest mod de lucru permite o varietate de formulări de potenţial scalar ce
vor fi utilizate. Formularea convenabilă depinde de caracteristicile problemei ce
urmează a fi rezolvată.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, alegerea lui {Hg} este esenţială pentru
dezvoltarea următoarelor variante de potenţial scalar. {Hg} conţine {HS} (câmpul
Biot - Savart) care satisface legea lui Ampere şi este o funcţie de sursa de curent
{Js}. {Hs} este obţinut prin evaluarea integralei:
1 {J S }x{r}
{H S }   {r} 3 d(volc)
4 vol
(5.70)
unde:
{JS} = vectorul densităţii sursei de curent în elementul de volum d(volc)
{r} = vectorul de poziţie din sursa de current în punctul indicat
volc = volumul sursei de curent.
Integrala de volum de mai sus poate fi redusă la următoarea integrală de
suprafaţă:
1 {J S }
{H S )   {r} x d (surfc )
4  sup
(5.71)
unde surfc = suprafaţa sursei de curent.

În funcţie de configuraţia sursei de curent, integrala (5.71) este rezolvată
printr-o metodă numerică.
5.3.2. Analiza cu elemente finite a electromagnetului proporţional de forţă
În continuare se prezintă o analiză cu elemente finite pentru electromagnetul

proporţional de forţă utilizat la comanda distribuitoarelor hidraulice de reglare.
Analiza a fost făcută utilizând un model parametric pentru geometria
electromagnetului şi pentru curent. Principalele rezultate constau în evaluarea
distribuţiei câmpului magnetic în interiorul electromagnetului şi a forţei
electromagnetice dezvoltate.
Utilizând un model parametric s-au studiat: relaţia dintre forţa
electromagnetică şi întrefier, relaţia dintre forţa electromagnetică şi curent etc.
Câmpul magnetic apare în prezenţa corpurilor electrizate în mişcare şi a
corpurilor aflate în stare electrocinetică sau în stare de magnetizare. Câmpul
magnetic exercită acţiuni ponderomotoare asupra corpurilor aflate în una din aceste
stări. Studiul câmpului magnetic independent de câmpul electric este posibil numai
în regim staţionar. În regim nestaţionar, câmpul electric şi câmpul magnetic apar
numai ca aspecte ale unui sistem unic - câmpul electromagnetic - care poate exista
independent de corpuri.
142
Regimul staţionar este caracterizat de invarianţa mărimilor în timp, existând

in schimb fluxuri termodinamice care pot determina transformări energetice.
Analiza electromagnetului proporţional din punctul de vedere al determinării
forţei dezvoltate de aceasta asupra plunjerului este o analiza de regim cvasistaţionar
a câmpului magnetic generat de curentul care circulă prin bobină.
5.3.2.1. Materiale utilizate
Materialele feromagnetice au o magnetizare ridicată care depinde de câmpul

magnetic după o curbă de histerezis. Iniţial, magnetizarea evoluează după curba OP1
(fig. 5.20). După ce atinge valoarea de saturaţie, magnetizarea nu mai creşte,
indiferent de valoarea câmpului magnetic. La scăderea câmpului magnetic, revenirea
se face după curba P1BrP2 (fig. 5.20) astfel încât la anularea câmpului magnetic
materialul rămâne magnetizat cu o magnetizaţie remanentă Br. Pentru anularea
magnetizării trebuie aplicat un câmp magnetic de semn contrar şi de valoare Hc -
câmpul magnetic coercitiv.
Materialele feromagnetice moi trebuie să aibă Hc foarte mic, aşa încât
histerezisul să fie foarte mic şi evoluţia se desfăşoară după curba iniţială de
magnetizare OP1 .
Fig. 5.20 Caracteristica de magnetizaare a materialelor feromagnetice
Materialele utilizate pentru construcţia electromagnetului proporţional pot fi

grupate în 2 categorii, din punct de vedere al interacţiunii acestora cu câmpul
magnetic.
1) Materialele magnetice moi, cu magnetizare remanentă şi câmp coercitiv
mic sunt materialele din care sunt construite plunjerul şi carcasa electromagnetului,
ce permit închiderea fluxurilor magnetice.
2) Materiale nemagnetice: inelul de alamă, care modifică substanţial
comportarea electromagnetului şi aerul. De asemenea, alama mai este folosită pentru
capacele electromagnetului.
Din punct de vedere al permeabilităţii magnetice, aerul şi alama au o
comportare aproape identică. Acest lucru permite ca analiza să se desfăşoare pentru
aer şi alamă în acelaşi mod şi în modelul considerat să se folosească acelaşi material
(aceeaşi permeabiltate magnetică).
143
5.3.2.2. Elementele finite utilizate
Datorită simetriei cilindrice a electromagneţilor proporţionali şi

posibilităţilor oferite de programele de analiză structurală de a putea rezolva
probleme tridimensionale cu simetrie axială cu ajutorul echivalării acestora în plan,
problema reprezentării şi analizei parametrizate a electromagnetului proporţional
se simplifică considerabil.
În acest mod se poate reprezenta parametrizat jumătate de electromagnet în
secţiune axială 2D şi se pot parametriza toate dimensiunile (cotele acestuia)
atribuindu-se fiecăruia câte o variabilă în aşa fel încît acestea să descrie necesar şi
suficient reprezentarea axială 2D.
În familiile elementelor bidimensionale, un interes practic deosebit îl
reprezintă elementele finite axial simetrice. Acestea se pot folosi în cazul corpurilor
care prezintă simetrie geometrică şi fizică de încărcare faţă de o axa longitudinală,
respectiv axa de simetrie. Ca exemple de astfel de corpuri pot fi date: vasele
cilindrice, conice şi sferice cu pereţi subţiri, turnurile de răcire, pistoanele,
supapele, scuturile vehiculelor spaţiale pentru protecţie termică la reintrarea în
atmosfera şi, desigur, electromagneţii de forma cilindrică sau aproximativ
cilindrică.
Tipurile de încărcare simetrică a corpurilor axial simetrice sunt indicate în
fig. 5.21:
Fig. 5.21. Tipuri de incărcare axial simetrică.
În figura 5.21c se poate vedea încărcarea specifică electromagneţilor,

respectiv curentul prin bobină.
Materialul corpurilor axial-simetrice trebuie să fie izotrop, cazurile de
anizotropie generală neputând fi încadrate în categoria corpurilor axial-simetrice.
5.3.2.3. Ecuaţiile de câmp magnetic pentru elemente axial simetrice
Inducţia magnetică poate fi exprimată ca funcţie de un potenţial magnetic

vectorial A (câmp vectorial) astfel:
B =x A
care satisface condiţia de unicitate
 A = 0
144
Astfel, fie în planul zOr domeniul de câmp magnetic staţionar plan-meridian D

limitat de curba de frontieră  corespunzător jumătăţii secţiunii electromagnetului
proporţional cu simetrie cilindrică.
Fig. 5.22. Secţiune axial simetrică prin electromagnet.
Mediul de câmp magnetic din D se consideră izotrop, neomogen si neliniar

(datorită porţiunilor feromagnetice 3, 4, 5, 6, 10, 8, 11 şi plunjerului 14).
Caracteristica neliniară de material a acestor regiuni feromagnetice se admite
univocă, de tip saturaţie (fără histerezis magnetic). Celelalte subdomenii de câmp din
D, corespunzatoare bobinei de excitaţie 9, inelului de alamă 7 de pe bucşa de ghidare,
interfierului axial 15 şi radial 13 se presupun ca având reluctivitatea 0 a vidului.
Câmpul magnetic staţionar din secţiunea electromagnetului proporţional fiind
considerat plan-meridian, vectorii săi în stare locală H si B au componente numai în
planul z-r, în timp ce potenţialul magnetic vector A şi J ex (densitatea curentului de
excitaţie) posedă numai componente după coordonata unghiulara  a sistemului de
coordonate cilindrice circulare (z, r, ). Prin definiţie, în acest caz, între inducţia
magnetică şi potenţialul magnetic vector există relaţia:
1 (r A)  A
B(z, r) = Bz u z + Br u r = rot A = rot(A u ) = uz - u (5.72)
r r z r
unde uz, ur, u definesc versorii anexelor sistemului de coordonate cilindrice.

Introducând variabila auxiliară U = rA denumită "potenţial magnetic
modificat" şi definită ca momentul potenţialului magnetic vector în raport cu axa de
simetrie z, ecuaţia diferenţială scalară a câmpului magnetic plan-meridian din D
capătă forma simplă:
 (B) U  (B) U
( )+ ( ) = - J ex, (5.73)
z r z r r r
unde (B) reprezintă caracteristica experimentală a reluctivităţii intrinseci,

nelinearităţii de tip saturaţie a regiunilor feromagnetice din domeniul de câmp D iar
Jex, semnifică densitatea de curent electric a carei valoare (nenulă in D sau in zona 9
a bobinei de excitaţie) se determină apriori prin raportarea solenaţiei cunoscute la aria
145
secţiunii bobinei de excitaţie. Condiţiile la limită asociate ecuaţiilor reprezentate de

condiţiile Dirichlet omogene de frontieră sunt
U (z,r) = 0, (z,r)   (5.74)
întrucât pe axa r = 0, U se anulează conform definiţiei, axa z = 0 defineşte o axă de

simetrie a câmpului magnetic, iar in exteriorul conturului carcasei electromagnetului
proporţional câmpul magnetic se consideră neglijabil.
Conform calculului variaţional, rezolvarea ecuaţiei diferenţiale de câmp
magnetic plan-meridian este echivalentă cu staţionarizarea, în raport cu potenţialul
magnetic modificat, a funcţionalei energetice globale
- B
F(U) = 2  [(  r(B)BdB) - Jex, U]dzdr (5.75)
D 0
Condiţia Dirichlet omogenă (U = 0) pe frontiera  devine o condiţie la limită

esentială, adică soluţia de potenţial U(z,r) care realizează valoarea staţionară a
funcţionalei (5.75) trebuie căutată în clasa de funcţii ce verifică relaţia (5.74).
5.3.2.4. Etapele analizei
În formularea variaţională anterioară, problema de calcul al câmpului

magnetic staţionar plan-meridian din secţiunea electromagnetului proporţional se
rezolvă numeric prin MEF în cadrul a trei etape principale.
În prima etapă se discretizează domeniul de câmp D în elemente finite
dreptunghiulare de ordinul 1, astfel încât:
- orice element finit e să reprezinte un dreptunghi închis şi nedegenerat,
definit prin vârfurile sale indexate local cu i, j, k, l;
- fiecare latură a dreptunghiului e să coincidă cu latura unui dreptunghi
adiacent al discretizării, sau să aparţină frontierei ;
- suprafeţele de separaţie ale subdomeniilor cu proprietăţi electromagnetice
diferite din D să coincidă cu frontierele dintre elemente.
Calculul prin MEF al câmpului magnetic staţionar plan-meridian din
secţiunea electromagnetului proporţional se efectuează pentru fiecare poziţie
succesivă de descompunere a cursei utile a armăturii mobile (pe o reţea de
discretizare modificată corespunzător).
În etapa a doua, după efectuarea discretizării se trece la determinarea
potenţialului magnetic în fiecare nod al modelului, iar ultima etapă se determină
inducţia magnetică în fiecare nod.
În final se calculează forţa în următorii paşi:
- se alege conturul de integrare  din D U , astfel încât să treacă prin
întrefier şi să includă în interiorul său regiunea din D U  corespunzătoare
armăturii mobile. Dată fiind aproximarea locală adoptată în cadrul MEF,
conturul Σ optim trebuie să fie o curbă medie pentru dreptunghiurile reţelei
de discretizare ale intrefierului. Este raţională alegerea conturului de
146
integrare Σ ca reuniune a liniilor mijlocii din dreptunghiurile de

discretizare a intrefierului axial şi radial, dreptunghiuri aparţinând fâşiei
din imediata vecinătate a armăturii mobile;
- se identifică cele N1, respectiv N2 elemente finite dreptunghiulare ale reţelei
de discretizare a întrefierului axial, respectiv radial, traversate de conturul
de integare  în lungul liniilor mijlocii şi se determină componentele
scalare Bez, Ber ale inducţiei magnetice şi lungimea lme a liniei mijlocii
aparţinând conturului de integrare ;
- se identifică cele N1, respectiv N2 elemente finite dreptunghiulare ale
reţelei de discretizare a intrefierului axial, respectiv radial, traversate de
conturul de integare Σ în lungul liniilor mijlocii.
Valoarea forţei dezvoltate de electromagnetul proporţional, se calculează
corespunzător unei anumite poziţii a armăturii mobile, prin particularizarea relaţiilor
generale,
1
T mn =  0 ( B  n  ) B -  0 B n 
2
(5.76)
2
Fem =  Tmn d (5.77)


obţinându-se în final
e
Fem = Fem =
1 
 | (Bez ) - (Ber ) | ((lem) + 2 r em l2m) + (dp + )  BeZ Ber l2m)
2 2 2
Fem, + Fem, =  0 (
e e
2 eN1 2 eN 2
(5.78)
unde rme defineşte coordonata radială a capătului proxim faţă de axa z al liniei
mijlocii de lungime lme din dreptunghiul generic e al reţelei de discretizare a
întrefierului axial (din ambele părţi frontale ale armăturii mobile) iar Fem,e, Fem,'e
semnifică termenii corespunzători întrefierului axial , respectiv radial ' ai forţei
Feme dezvoltate de electromagnet (forţa radială Feme fiind nulă datorită simetriei de
rotaţie) iar dp este diametrul plunjerului.
5.3.2.5. Modelarea cu elemente finite a electromagnetului
Biblioteca de elemente a programului COSMOS conţine, pentru analiza

plană, tipul de element MAG 2D, care este un element de tip patrulater şi are două
proprietăţi importante: poate fi axial simetric sau plan şi poate fi element fix sau în
mişcare.
De asemenea, programul ANSYS conţine în bibliotecă un element similar
numit PLANE 53.
147
Ţinând cont de caracteristicile geometrice ale electromagneţilor proporţionali

care permit modelarea plană printr-o secţiune în lungul acestora şi care să treacă prin
centrul lor, s-a realizat un model plan axial simetric.
Executarea modelării MEF presupune mai întâi elaborarea geometriei din
figura 5.23.
Fig. 5.23. Discretizarea cu elemente finite.
Modul de realizare a discretizarii a fost manual, specificându-se pentru fiecare

suprafaţă numărul de elemente, aşa fel încât acesta să fie adaptatela dimensiunea
stabilită. Se poate realiza şi o discretizare automată dar aceasta ar fi fost făcută cu
elemente de dimensiuni diferite şi forme diferite (patrulatere şi triunghiuri); în plus,
ar fi apărut şi elemente cu vârfuri ascuţite care sunt contraindicate la o astfel de
analiză. Datorită faptului că geometria trebuie să asigure calculul pentru diverse
valori ale întrefierului, pentru a demonstra invarianţa forţei în raport cu întrefierul,
s-a generat o geometrie parametrică în sensul că suprafeţele care îşi schimbă
dimensiunile şi discretizarea lor au fost concepute parametrizat:suprafaţa
întrefierului axial dintre plunjer şi partea fixă pe direcţia axială - 15 şi suprafaţa
întrefierului radial dintre plunjer şi partea fixă pe direcţia radială –13, precum şi
suprafaţa din spatele plunjerului – 16 (fig. 5.22).
O altă etapă importantă în MEF este utilizarea proprietăţilor de material.
În modelul realizat s-au luat în considerare numai elementele ce asigură
funcţionarea electromagnetului şi generarea forţei electromagnetice necesare. În
acest sens s-a renunţat la o parte din capacul lateral construit din alamă, care este un
material cu proprietăţi magnetice slabe, comparabile cu ale aerului.
Modelul conţine 3 materiale cărora li se atribuie următoarele proprietăţi:
1. Material feromagnetic moale (RFe60) - oţel electrotehnic;
2. Material nemagnetic (alamă) din care este executat inelul care asigură
liniarizarea caracteristicii la variaţia întrefierului;
3. Aerul.
Pentru oţelul electrotehnic s-a utilizat caracteristica de magnetizare din fig.
5.24, inclusă în programele utilizate; câmpul coercitiv şi inducţia remanentă au
valori foarte mici, astfel că în calcule au fost considerate nule.
148
Flux dens
Field_int
Fig. 5.24. Caracteristica de magnetizare a oţelului electrotehnic
Pentru inelul nemagnetic s-a introdus ca proprietate de material

permeabilitatea magnetică la valoarea 5 x μaer ; s-au făcut diverse simulări cu valori
de la μaer la 5 x μaer şi nu s-a constatat nici o diferenţă, deci inelul poate fi modelat ca
şi aerul, care are permeabilitatea de 4π x10-7 H/m.
După introducerea proprietăţilor de material s-au introdus încărcările, care
sunt: intensitatea curentului din bobină; condiţiile la limită, respectiv potenţialul
magnetic pe liniile de contur exterior al modelului trebuie să fie nule pentru a
asigura cerinţele teoremei de unicitate a câmpului electromagnetic.
Intensitatea curentului din bobină a fost introdusă ca densitate de curent pe
elementele suprafeţei aferente zonei bobinei. Această densitate s-a calculat cu
relaţia:
J = Ibobina x N/A [A/m2]
unde:
Ibobina = curentul prin bobină;
N = numărul de spire al bobinei;
A = suprafaţă secţiune radială zonă bobină.
După introducerea încărcărilor s-a trecut la efectuarea analizei pentru diverse
valori ale intrefierului şi curentului; s-au obţinut rezultatele tipice prezentate în
figurile 5.25 … 5.30.
Distribuţia liniilor de flux magnetic confirmă alegerea corectă a traseelor de
flux magnetic pentru metoda schemei magnetice echivalente (fig. 5.25), iar
distribuţia inducţiei magnetice indică existenţa unor zone saturate magnetic în
vecinătatea bariei magnetice (fig. 5.26)
În graficul din fig. 5.27 se remarcă invarianţa forţei în raport cu poziţia
plunjerului iar din fig. 5.28 rezultă dependenţa aproximativ liniară a forţei de curent.
Din fig. 5.29 şi fig. 5.30 rezultă scăderea performanţelor electromagnetului odată cu
creşterea întrefierului radial sau datorită execuţiei necorespunzătoare (dependenţa
forţei de întrefierul radial după o curbă de pantă negativă).
149
Toate rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu cele prezentate în literatura

de specialitate.
.
1 ANSYS 5.6.2
JUN 11 2001
10:03:52
NODAL SOLUTION
STEP=2
SUB =1
TIME=2
R*AZ
RSYS=0
SMN =-.298E-09
SMX =.558E-04
.103E-05
.310E-05
.517E-05
.931E-05
.114E-04
.155E-04
.176E-04
.217E-04
.238E-04
.279E-04
.300E-04
.321E-04
.362E-04
.383E-04
.424E-04
.445E-04
.486E-04
.507E-04
.548E-04
Fig. 5.25. Configuraţia liniilor de flux magnetic – secţiune axial simetrică
1 MN
ANSYS 5.6.2
JUN 11 2001
10:13:28
NODAL SOLUTION
STEP=2
SUB =1
TIME=2
BSUM (AVG)
RSYS=0
PowerGraphics
EFACET=1
AVRES=Mat
SMN =.134E-05
SMX =2.348
.459E-05
.260838
.521676
.782514
1.043
1.304
1.565
1.826
2.087
2.348
Y
Z X
Fig. 5.26. Distribuţia câmplului magnetric (inducţia magnetică)
150
– secţiune axial simetrică.
F[ N ]
90
I=0.8 A
80
70
0.7
60
50 0.6
40
0.5
30
0.4
20
10
0
0 0,25 0,5 0,75 1 1,25 1,5  [ mm ]
Fig. 5.27. Forţa electromagnetică în funcţie de întrefier pentru diverse valori ale
intensităţii curentului
F[N]
90
80
70
60
50
40  = 0 mm
 =1 mm
30
 =1.5 mm
20
10
0
0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 I[A]
151
Fig. 5.28 Forţa electromagnetică în funcţie de curent pentru

diverse valori ale întrefierului axial.
F [N]
120
' = 0.2 mm
110
' = 0.25 mm
100
90
' = 0.3 mm
80
' = 0.35 mm
70
' = 0.4 mm
60 ' = 0.45 mm
' = 0.5 mm
50 ' = 0.55 mm
' = 0.6 mm
40
0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5
 [mm]
Fig. 5.29. Forţa electromagnetică în funcţie de întrefierul axial

pentru diverse valori ale întrefierului radial.
F [N]
120
110
100
90
80
70
60
50
= 0
= 0.5
 = 1.0
40  = 1.5
0,2 0,25 0,3 0,35 0,4 0,45 0,5 0,55 0,6
' [m]
Fig. 5.30. Forţa electromagnetică în funcţie de întrefierul

radial pentru diverse valori ale întrefierului axial.
152
5.4. Analiza regimului dinamic al electromagnetului proporţional
5.4.1 Premize teoretice privind analiza regimului dinamic al electromagnetului

proporţional
Pentru determinarea curentului în bobina de comandă a electromagnetului s-a

aplicat legea a doua a lui Kirckoff în ochiul de circuit format din inductanţa bobinei
legată în serie cu rezistenţa electrică a acesteia (fig. 5.37)
UL UR
UL R
u
Fig.5.31. Circuitul electric al electromagnetului.
u = UL + UR (5.79)
unde:
UL - căderea de tensiune pe inductanţa bobinei;
UR - căderea de tensiune pe rezistenţa bobinei;
Tensiunea pe inductanţa bobinei se calculează cu relaţia:
di
UL  L  (5.80)
dt
iar pe rezistenţa acesteia cu relaţia:
UR  R i (5.81)
Prin înlocuirea relaţiilor (5.80) şi (5.81) în relaţia (5.79) rezultă ecuaţia

diferenţială:
di
uL   R i (5.82)
dt
5.4.2. Simularea regimului dinamic al electromagnetului proporţional
153
Pe baza relaţiei (5.82) s-a simulat în Matlab regimul tranzitoriu pentru curent
şi pentru forţă în cazul aplicării la intrarea simulatorului a unei treapte de tensiune
(fig. 5.38).
Grafic treapta tensiune Grafic curent
1
i
s
Integrator Curentul
Treapta tensiune
U/L
Sum
1/0.090
1/L
Grafic forta
3
R R/L (R/L)i depasare
plunjer
37.5 f
K KI Forta
Fig. 5.32. Reţeaua de simulare a regimului tranzitoriu.
4.5
4
Tensiunea
3.5
2.5
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3 0.35 0.4
Timpul [s]
154
Fig. 5.33. Treapta de tensiune aplicată la intrarea simulatorului.
1.4
1.2
1
Curentul [A]
0.8
0.6
0.4
0.2
0
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3 0.35 0.4
Timpul [s]
Fig. 5.34. Curentul rezultat în urma simulării.
Forţa [N]
45
40
35
30
25
20
15
10
0
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3 0.35 0.4
Timpul [s]
Fig. 5.35. Forţa rezultată în urma simulării.
155
1.3 Io 1.5
1
In
0.63 Io
Io
it  t n
0.5
0 0
0 100 200 300 400 500
0  nn00  0.75  nmaxn00  0.75
Curentul masurat
63 % din curentul nominal
Curentul nominal
Curentul determinat teoretic
Fig. 5.36. Regimul tranzitoriu al curentului pentru

Io = 1.165 A, T = 30 ms,  = 2.3 mm.
În fig. 5.36 este prezentat curentul măsurat în regim tranzitoriu prin
aplicarea unei trepte de tensiune unui electromagnet Bosch. Valoarea nominală a
curentului este de 1.165 A, obţinându-se o constantă a circuitului LR, de
T = 30 ms. De asemenea, este reprezentat curentul nominal pentru a se vedea
valoarea stabilită după regimul tranzitoriu şi curentul determinat teoretic, prin
rezolvarea analitică a ecuaţiei (5.82). Se observă o corelaţie foarte bună între curentul
teoretic şi cel măsurat din fig. 5.36, precum şi o corelare foarte bună cu valorile
simulate prezentate în fig. 5.35 şi fig. 5.36.
Grafic tensiune Grafic curent

tens
1
tensiunea i
s
Integrator Curentul
u
U/L
Sum
1/0.090
1/L
3
R R/L
(R/L)i
Fig. 5.37. Simularea regimului tranzitoriu al curentului prin aplicarea unei

tensiuni modulată în impulsuri.
De asemenea, pe baza relaţiei (5.82) s-a simulat regimul tranzitoriu prin
aplicarea unei tensiuni modulată în impulsuri cu factorul de umplere ½ şi durata
impulsului de 2,5 ms (fig. 5.37), utilizată în practică. Semnalul aplicat şi rezultatele
simulării sunt prezentate în fig. 5.38, respectiv 5.39.
156
Tensiunea [V]
Timpul [s]
Fig. 5.38. Tensiune modulată în impulsuri
1.4
1.2
1
Curentul [A]
0.8
0.6
0.4
0.2
0
0 0.05 0.1 0.15 0.2 0.25 0.3 0.35 0.4
Timpul [s]
5.39. Răspunsul în curent la aplicarea unei tensiuni modulată în impulsuri.
5.5. Concluzii
Caracteristica statică a electromagnetului proporţional poate fi evaluată

prin:metoda schemei magnetice echivalente şi a algoritmului de stabilire a fluxului
magnetic în întrefier. metoda elementului finit. Ambele metode oferă o bună
apreciere a caracteristicii statice şi oferă posibilităţi de optimizare folosind
parametrizarea geometrică şi funcţională (parametrizarea curentului şi a numărului de
spire ale bobinei – solenaţia).
157
CAPITOLUL VI
CERCETĂRI EXPERIMENTALE ASUPRA COMPORTĂRII STATICE ŞI

DINAMICE A ELECTROMAGNEŢILOR PROPORŢIONALI
6.1. Metodologia de experimentare generală
Pentru determinarea comportării statice şi dinamice a electromagneţilor

proporţionali s-au utilizat un stand de încercări original, conceput şi realizat de
autor în cadrul Laboratorului de Acţionări Hidraulice şi Pneumatice al Catedrei de
Hidraulică şi Maşini Hidraulice din U.P.B. În fig.6.1 se prezintă schema de
principiu a standului iar în fig. 6.2 – o vedere caracteristică a standului.
7 6
2
8
7 3 4 5
1
Fig. 6.1. Schema de principiu pentru încercarea electromagneţilor

proporţionali: 1 - traductor de poziţie; 2 – suport; 3 - electromagnet; 4 - traductor
de forţă; 5 - micrometru; 6 - sistem de achiziţie PC/DAP 2400; 7 – amplificator;
8 – multimetru electronic şi sursă de tensiune/curent.
Standul permite deplasarea plunjerului în ambele direcţii, asigură alinierea

precisă a electromagnetului probat cu traductorul de forţă, în scopul reducerii
forţelor de frecare şi este foarte rigid, permiţând studierea precisă a regimului
tranzitoriu. Execuţia părţii mecanice a fost asigurată de AEROTEH S.A.
6.2. Condiţii de încercare
Încercările s-au efectuat în condiţii de laborator care din punct de vedere

climateric respectă condiţiile de funcţionare a electromagneţilor testaţi.
Componentele încercate au fost supuse unor regimuri normale de lucru, nefiind
194
studiate regimuri nenominale. În aceste condiţii s-au testat două modele similare de
electromagneţi: un electromagent BOSCH şi un electromagnet REXROTH,
ambele utilizate pentru comanda elementelor hidraulice proporţionale.
Fig.6.2. Vedere caracteristică a standului de încercare.
Pentru fiecare electromagnet testat s-a determinat comportarea în regim

staţionar şi tranzitoriu, stabilindu-se cel puţin variaţia forţei electromagnetice în
raport cu poziţia plunjerului în carcasă şi cu intensitatea curentului de comandă.
6.2.1. Caracteristicile componentelor testate
1) Electromagent BOSCH:
Tensiune de alimentare : max. 9V
Curent : max 2,5 A
Forţa dezvoltată : max 120 N
2) Electromagent REXROTH:
Tensiune de alimentare : max. 24 V;
Curent : max 1,2 A;
Forţa dezvoltată : max 120 N.
6.2.2. Caracteristicile echipamentelor de măsură
1) Traductor de poziţie HOTTINGER W10TK

- Domeniul de măsurare:  10 mm;
195
- Eroarea de calibrare:  0,1%;

- Liniaritatea:  1%.
2) Traductor de forţă tensometric TIC 500
- Domeniul de măsurare: 0…500 N;
- Eroare de calibrare:  0,1 %;
- Liniaritatea:  1.5 %.
[N] 50
40
ETALON
ETALON 30
INTERPOLARE
LINIARĂ
ETALON
20
REGRESIE LINIARĂ
10
0
4 4 4 4 4 4
2.69  10 2.695  10 2.7  10 2.705  10 2.71  10 2.715  10
Valoare absolută măsurată
Fig. 6.3. Caracteristica de etalonare a traductorului de forţă.
Pentru ridicarea caracteristicii de etalonare a traductorului de forţă s-au

folosit mase etalon verificate metrologic. În fig. 6.3. sunt prezentate 3 curbe
caracteristice:
- curba etalon, care corespunde maselor etalon folosite pentru etalonarea
traductorului;
- curba de interpolare liniară, care reprezintă curba valorilor etalon, având
valorile intermediare obţinute prin interpolare liniară a punctelor învecinate
măsurate şi care aproximează o dreaptă;
- curba de regresie liniară, care reprezintă curba valorilor etalon intermediare
obţinute prin regresia liniară a tuturor valorilor măsurate pentru masele etalon.
196
Ultima curbă (coeficienţii de regresie) a fost folosită pentru prelucrarea

datelor experimentale.
3) Amplificatori tensometrici: HOTTINGER – ME 50 pentru deplasare
(linearitate:  0,05%) şi HOTTINGER – ME 10 pentru forţă (linearitate: 
0,01%).
4) Interfaţă pentru achiziţia semnalelor măsurate
- Tip: DAP 2400;
- Rezoluţie: 12 biţi;
- Frecvenţă de eşantionare:  156000 eşantioane/sec
- Număr canale intrare analogică: 16
- Număr canale ieşire: 16
5) Calculator pentru achiziţia datelor experimentale

- Tip: Pentium II 350 MHz Laptop;
- RAM: 64 Mb;
- HDD: 2.1 Gb;
- Mediul de operare: Windows 95.
6) Software pentru achiziţia şi prelucrarea datelor experimentale

- Programe DAP pentru stabilirea parametrilor achiziţiei;
- Programul Nsoft pentru prelucrarea primară a semnalelor.
7) Software pentru prelucrarea şi vizualizarea datelor experimentale

- Programul MATLAB 5.1;
- Programul MATHCAD 2000;
- Programul EXCEL 2000;
- Mediul de operare Windows 98, Windows Me.
6.3. Metodologia de determinare experimentală a caracteristicii statice a

electromagneţilor proporţionali de forţă
Măsurătorile experimentale în regim static au fost efectuate prin aplicarea

unuei tesiuni corespunzătoare unui anumit curent şi deplasarea plunjerului pe un
traseu dus-întors în cadrul cursei maxime. S-a pornit de la valoarea 0 a cursei,
corespunzătoare întrefierului minim, şi s-a permis deplasarea plunjerului până la
întrefierul maxim. În acest mod s-au testat ambele tipuri de electromagneţi studiaţi
(BOSCH şi REXROTH). Analiza măsurătorilor efectuate la curent constant pune
în evidenţă existenţa unui histerezis al caracteristicii forţă-poziţie care se datorează
forţelor de frecare şi mai puţin histerezisului magnetic, deoarece nu au loc variaţii
de curent. Schema forţelor măsurate este indicată în fig. 6.4.
spre întrefier maxim spre întrefier minim
Fem Fmăsurat1
Fe Fem Fmăsurat2 Fe
PLUNJER PLUNJER
197
Ff Ff
a) b)
Fig. 6.4. Configuraţia forţelor aplicate plunjerului

a) deplasarea spre întrefier maxim; b) deplasarea spre întrefier minim.
La deplasarea din poziţia "întrefier minim" către o "poziţie" x avem relaţia:
Fmăsurat1 = Fem + Ffr – Fe (6.1)
La deplasarea în sens invers al plunjerului avem relaţia:
Fmăsurat2 = Fem – Ffr - Fe (6.2)
unde Fem = forţa generată de electromagnet; Ffr = forţa de frecare; Fe = forţa
elastică de readucere a arcului. Prin însumarea relaţiei (6.1) şi (6.2) se obţine:
F F
Fem  masurat1 masurat 2  Fe (6.3)
2
Se menţionează că în cazul electromagnetului Rexroth forţa elastică
acţionează pe toată cursa de 1,5 mm iar în cazul electromagnetului Bosch forţa
elastică acţionează de la 2.5 mm la 6 mm în sens opus celei din fig. 6.4.
În acest mod se poate determina forţa de frecare care corespunde
defecţiunilor de aliniere a bucşelor de ghidare a axului plunjerului. Forţa de frecare
reprezintă aproximativ jumătate din diferenţa celor 2 valori ale forţei măsurate la
dus şi la întors.
Pe acest principiu se poate realiza un set de teste care să pună în evidenţă
forţa de frecare, deci să permită verificarea preciziei de execuţie mecanică a
electromagneţilor proporţionali.
În figurile 6.5 - 6.26 se prezintă rezultatele experimentale obţinute pentru un
electromagnet BOSCH destinat comenzii distribuitoarelor proporţionale DN6.
[mm]
6
Poziţii 3
00 50 100 150 200 250 300 350

Eşantion
Fig. 6.5. Valorile eşantioanelor poziţiei electromagnetului proporţional
198
pentru I = 0,20 A.
[N] 100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
Fig. 6.6. Forţa electromagnetică în funcţie de poziţie pentru I = 0,20 A.
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450
Eşantion
199
pentru I = 0,39 A.
[N] 50
40
30
Forţa
20
10
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]

[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600
Eşantion

pentru I = 0,61 A.
200
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600
Eşantion

pentru I = 0,80 A.
201
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600
Eşantion

pentru I = 1,01 A.
202
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700
Eşantion
Fig. 615. Valorile eşantioanelor poziţiei electromagnetului proporţional

pentru I = 1,20 A.
203
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700
Eşantion
Fig. 617. Valorile eşantioanelor poziţiei electromagnetului proporţional

pentru I = 1,39 A.
204
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
[mm]
Poziţia
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700
Eşantion

pentru I = 1,60 A.
205
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
Eşantion

pentru I = 1,79 A.
206
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
Poziţia [mm]
Fig. 622. Forţa electromagnetică în funcţie de poziţie pentru I = 1,79 A.
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
Eşantion

pentru I = 2,01 A.
207
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
[mm]
Poziţia
[mm]
6
Poziţia 3
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
Eşantion

pentru I = 2,21 A.
208
[N]
100
80
60
Forţa
40
20
0
0 1 2 3 4 5 6
[mm]
Poziţia
În fig. 6.27 se prezintă graficele de variaţie a forţei electromagnetice în

funcţie de poziţie, pentru diverse valori ale curentului, iar în fig. 6.28 şi fig. 6.29 -
variaţia forţei în funcţie de curent pentru diverse poziţii ale plunjerului.
120
120
Fi039 n 100
Fi061 n
Fi080 n
80
Fi101 n
Fi120 n
[N]
60
Fi139 n
Fi160 n
Fi179 n 40
Fi201 n
Fi221 n
20
0 0
0 1 2 3 4 5 6
0 gn 6
[mm]
Fig. 6.27. Forţa electromagnetică în funcţie de poziţie, pentru diverse valori ale
curentului (0,2 A  2,21 A).
209
100
100
80
Fg06 0  k
Fg10 0  k
60
Fg14 0  k
[N]
Fg18 0  k
Fg22 0  k 40
Fg26 0  k
20
0 0
0 0.5 1 1.5 2
0 ik 2.2
[A]
Fig. 6.28. Forţa electromagnetică în funcţie de curent

pentru diverse poziţii (0,6 A  2,6 mm).
100
100
80
Fg30 0  k
Fg34 0  k
Fg38 0  k
60
Fg42 0  k
[N]
Fg46 0  k
Fg50 0  k 40
Fg54 0  k
Fg58 0  k
20
0 0
0 0.5 1 1.5 2
0 ik 2.2
[A]
Fig. 6.29. Forţa electromagnetică în funcţie de curent pentru poziţii

(3,0  5,8 mm).
În figura 6.29 se observă că valoarea forţei are pante diferite datorate

prezenţei arcului şi situării plunjerului în afara zonei de lucru. Următoarele
210
diagrame corespund unui electromagnet REXROTH utilizat pentru comanda

supapelor proporţionale duble normal-deschise.
[N]
120
100
v040
v050
80
v060
v070
60
v080
Forta
v090
40
v100
v110
20
0
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4
Pozitia
[m m ]
Fig. 6.30. Forţei electromagnetică în funcţie de poziţie, pentru diverse valori ale
curentului 0,4 A  1,1 A (electromagnet Rexroth).
120
120
100
F g 0 2 5 00  k
F g 0 3 7 50  k
F g 0 5 0 00  80
k
F g 0 6 2 50  k
[N ] F g 0 7 5 0
0 k 60
F g 0 8 7 50  k
F g 1 0 0 00  k
40
F g 1 1 2 50 k
Fg 1250 
20
0 0
0 .5 0 .6 0 .7 0 .8 0 .9 1
ik 1 .1
[A ]
Fig. 6.31. Forţa electromagnetică în funcţie de curent pentru diverse poziţii

(electromagnet Rexroth) (0,25  1,25 mm).
211
În fig. 6.30 şi fig. 6.31 se observă influenţa arcului (pantă pozitivă şi

repectiv caracteristici paralele). În figurile 6.32. – 6.36. se prezintă diverse vederi
ale caracteristicii tridimensionale forţă-curent-poziţie pentru electromagnetul
BOSCH.
[N]
80
FORŢA
60
40
20
0
2
2.2
INTREFIE 4 1.4 1.8
1.0 [A]
[mm] 6 0.2 0.6 CURENT
Fig. 6.32. Caracteristica tridimensională forţă-curent-pozitie (vedere generală).
212
[N]
80
60
FORŢA
40
[A]
2.2
20 2.0
CURENT
1.4
1.0
0.6
0.2
0 2 4 6
[mm]
INTREFIER
Fig. 6.33. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie (vedere fontală).

[N]
80
60
[mm] FORŢA
INTREFIER 40
20
00
2
4
6 0.2 0.6 1.0 1.4 1.8 2.2
CURENT [A]
Fig. 6.34. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie (vedere laterală).
213
[N]
80 0.2
60 0.6
FORŢA CURENT
1.0
40
1.4
20
1.8
2.2 [A]
6 4 2 0
[mm] INTREFIER
Fig. 6.35. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie

(vedere sub un unghi egal cu unghiul caracteristicii forţă-curent).
INTREFIER [mm]
4 2
6
[N] 2.2
1.8
80
1.4
1.0
60
0.6
0.2
FORŢA 40
CURENT
20
[A]
[A]
Fig. 6.36. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie (vedere de jos).
214
În figurile 6.37. – 6.39. se prezintă diverse vederi ale caracteristicii

tridimensionale forţă-curent-poziţie pentru electromagnetul REXROTH.
[N]
100
80
FORŢA
60
40
0
0 1.1 [A]
1
0.8
0.7 0.6
INTREFIER CURENT
1.4 0.4
1.5
[mm]
Fig. 6.37. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie (vedere generală).
[N]
100
80 CURENT
FORŢA
60
1.1
40 1
0.8
0.6
0.4 [A]
0 0.7 1.4 1.5
[mm] INTREFIER
Fig. 6.38. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie (vedere frontală).
215
[N] 0.4
100 0.6
80 0.8 CURENT
FORŢA
60 1
40
1.1
1.4 0.7 0 [A]

[mm] INTREFIER
Fig. 6.39. Caracteristica tridimensională forţă-curent-poziţie

(vedere sub un unghi egal cu unghiul caracteristicii forţă-curent).
6.4. Determinarea experimentală a comportării dinamice a electromagneţilor

proporţionali
Datele experimentale achiziţionate pentru regimul tranzitoriu au fost

prelucrate experimental cu ajutorul programului MATHCAD. Pentru analiza
regimului tranzitoriu s-a folosit curba de etalonare a traductorului de forţă din fig.
6.3, curentul măsurându-se cu ajutorul unui divizor rezistiv montat în paralel pe
electromagnet, după următoarea schemă,
IE
A Umax Spre sistem
R1 de achiziţie
U RL
R2
L
Fig. 6.40. Schema electrică a montajului pentru testări dinamice.
216
unde:
U - tensiunea de alimentare;
R1 şi R2 - rezistenţe etalonate;
RL - rezistenţa bobinei electromagnetului;
L - inductivitatea bobinei electromagnetului;
Umax - tensiunea măsurată transformată în curent echivalent, IE.
Folosind un ampermetru electronic s-a etalonat direct sistemul de achiziţie
pentru a indica valorile tensiunii măsurate, care sunt proporţionale cu valorile
curentului ce străbate bobina electromagnetului în [A].
S-a aşezat traductorul de forţă la o poziţie prestabilită şi s-a aplicat o treaptă
de tensiune asupra electromagnetului. Aceasta a generat o treaptă de curent şi o
treaptă de forţă care au fost măsurate prin achiziţia datelor cu o valoare a timpului
de eşantionare de 0,75 ms. Achiziţia s-a efectuat pe trei canale:
1) Pe primul canal s-au achiziţionat valorile date de traductorul de poziţie
etalonat direct în mm.
2) Pe al doilea când au fost achiziţionate valorile curentului etalonat direct
în [A].
3) Pe al treilea canal au fost achiziţionate valorile furnizate de traductorul de
forţă care au fost calculate ulterior pe baza curbei de etalonare, obţinută
prin măsurători cu greutăţi etalon. Datorită construcţiei traductorului de
forţă, la măsurătorile pe verticală cu greutăţi etalonate s-a eliminat
valoarea în gol a acestuia, care diferă de valoarea în gol pe orizontală a
traductorului (în poziţie normală de măsură).
Valorile măsurate au fost stocate în fişiere de tip text pe trei coloane
conţinând valorile măsurate pentru cele trei canale.
Numele fişierului a fost codificat astfel încât să rezulte imediat poziţia de
măsură şi valoarea curentului.
Deoarece înregistrarea valorilor nu a putut fi sincronizată cu aplicarea treptei
de tensiune, experimentul a fost declanşat înainte de aplicarea saltului de tensiune
şi a fost oprit în momentul în care valoarea măsurată a curentului (citită pe un
ampermetru electronic digital) s-a stabilizat.
Pentru determinarea constantei de timp a răspunsului (T), a fost necesară
elaborarea unor rutine care să determine:
1) momentul în care valoarea curentului şi a forţei încep să crească;
2) valoarea finală a forţei şi a curentului (valoare nominală);
3) momentul în care curentul sau forţa atinge 63% din valoarea nominală
corespunzătoare constantei de timp a electromagnetului, mai précis
valorii 1    I 0 pentru curent sau 1    F0 pentru forţă.
1 1
 e  e
S-au efectuat măsurători pentru studiul comportării dinamice a ambilor
electromagneţi (BOSCH şi REXROTH).
În figura 6.41 – 6.48 se prezintă rezultatele obţinute pentru diverse condiţii
de testare ale electromagnetului BOSCH.
S-a constatat că răspunsul în regim tranzitoriu este al unui circuit serie RL.
217
2
2
1.5
Imn
0.63  Io
1
Io
it tn
0.5
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
0 n  0.75 nmaxn00 0.75
Curentul masurat
Curentul nominal
Fig 6.41. Regimul tranzitoriu al curentului pentru Io = 1,554 A, T = 41,25 ms,

poziţia = 2,3 mm.
1.3  Fo
60
Fmn
0.63  Fo
40
Fo
Ft tn
20
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350
0 n  0.75  nmaxn00  0.75
Forta
63 % din forta nominala
Forta nominala
Forta teoretica
Fig 6.42. Regimul tranzitoriu al forţei pentru Fo = 58,645 N, T = 41,25 ms,

Io = 1,554 A, poziţia = 2,3 mm.
218
  
2
2
1.5
In
Cu
ren 0.63 Io
tul 1
[A] Io
itt n 
0.5
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450
0 nn00 0.75 nmaxn00 0.75
Timpul [ms]
Curentul
63 % din curentul
Curentul
Curentul determinat
Fig 6.43. Regimul tranzitoriu al curentului pentru Io = 1,56 A, T = 42 ms,

poziţia = 3,47mm.
  
1.3 Fo
60
Fn
Forta [N]
0.63 Fo
40
Fo
Ft  t n
20
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
0  nn00  0.75  nmaxn00  0.75
Timpul [ms]
Forta
Forta nominala
Forta teoretica

Io = 1,56 A, poziţia = 3,47 mm.
219
1.3  Io 1.5
1
In
0.63  Io
Io
it  t n
0.5
0 0
0 100 200 300 400 500
0  n n0 0  0.75  nmax n0 0  0.75
Curentul masurat
Curentul nominal
Fig 6.45. Regimul tranzitoriu al curentului pentru Io = 1,165 A,

T = 30 ms, poziţia = 2,3 mm.
  
1.3 Fo
50
40
Fn
0.63 Fo 30
Fo
Ft  t n
20
10
0 0
0 50 100 150 200 250 300 350 400 450 500
0  nn00  0.75  nmaxn00  0.75
Forta
Forta nominala
Forta teoretica
Fig 6.46. Regimul tranzitoriu al forţei pentru Fo = 41,35 N, T = 33,75 ms ,

Io = 1,165 A, poziţia = 2,3 mm.
220
  
2
2
1.5
In
Curentul [A]
0.63  Io
1
Io
it  t n 
0.5
0 0
0 100 200 300 400 500 600
0  n  n0 0   0.75  nmax  n0 0   0.75
Timpul [ms]
Curentul masurat
Curentul nominal
Fig 6.47. Regimul tranzitoriu al curentului pentru Io = 1,97 A, T = 54 ms,

poziţia = 2,34 mm.
  
1.3  Fo
80
Fn 60
Forta [N]
0.63  Fo
Fo
Ft  t n  40
20
0 0
0 100 200 300 400 500
0  n n0 0  0.75  nmax n0 0  0.75
Timpul [ms]
Forta
Forta nominala
Forta teoretica
Fig 6.48. Regimul tranzitoriu al forţei pentru Fo = 75,67 A, T = 56,25 ms,

Io = 1,97 A, poziţia = 2,34 mm.
În figurile 6.50 şi 6.51 se prezintă rezultatele obţinute pentru diverse condiţii

de testare ale electromagnetului REXROTH.
221
1.1  Io
0.8
0.6
In
Curentul [A]
0.63  Io
Io
0.4
it  t n 
0.2
0 0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
0  n  n0 0  0.75  nmax  n0 0  0.75
Timpul [ms]
Curentul masurat
Curentul nominal
Fig 6.50. Regimul tranzitoriu al curentului pentru Io = 0,8 A,

T = 104 ms, poziţia = 0,71 mm.
1.3 Fo 100
80
Fn
60
Forta [N]
0.63 Fo
Fo
Ft  t n 40
20
0 0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
0  nn00  0.75  nmaxn00  0.75
Timpul [ms]
Forta
Forta nominala
Forta teoretica

Io = 0,8 A, poziţia = 1,71 mm.
222
6.5. Concluzii
Din cercetările experimentale rezultă o bună corelaţie între rezultatele

experimentale şi cele teoretice.
Din punctul de vedere al comportării dinamice a electromagnetului
proporţional, răspunsul acestuia la semnal treaptă este echivalent cu răspunsul unui
circuit electric format dintr-o bobină şi o rezistenţă în serie în care atât
inductivitatea bobinei cât şi rezistenţa acesteia au variaţii datorate fenomenelor
fizice care apar, astfel:
- rezistenţa îşi modifică valoarea datorită încălzirii electromagnetului;
- inductivitatea îşi modifică valoarea datorită modificării întrefierului şi
implicit a fluxului magnetic, precum şi datorită pierderilor magnetice ce apar.
Pentru toate valorile măsurate, aşa cum rezultă şi din diagramele prezentate,
regimul tranzitoriu este similar unui circuit RL.
Măsurătorile efectuate în regim static demonstrează o bună corelaţie cu cele
teoretice, existând diferenţe de până la 2%, datorită forţelor de frecare care au fost
neglijate în modelele teoretice şi datorită aproximărilor care au fost făcute în cadrul
modelului prin neglijarea fluxurilor de dispersie. O altă sursă de eroare este
calitatea mecanică a electromagneţilor studiaţi.
223
7. SINTEZA SISTEMICĂ A UNUI DISTRIBUITOR

ELECTROHIDRAULIC FOLOSIND SIMULAREA NUMERICĂ
7.1. Structura distribuitorului proporţional cu 4 căi
Distribuitorul proporţional este un distribuitor special care face parte din

categoria elementelor de reglare a debitului. Acestea din urmă pot fi clasificate în
elemente care reglează mărimea debitului şi elemente care controlează direcţia
debitului (curgerii).
Prin utilizarea unui distribuitor de reglare este posibil ca ambele funcţii să
fie îndeplinite de un singur distribuitor. Acesta poate fi servovalvă sau distribuitor
proporţional. Funcţia acestor distribuitoare este aceeaşi, existând diferenţe numai
în comportarea dinamică şi în precizia statică.
În modelul detaliat dezvoltat în acest capitol este prezentat un distribuitor
proporţional cu 4 căi. Principiul de bază al distribuitorului este acela de a controla
mărimea şi direcţia debitului prin intermediul unor rezistenţe variabile continue.
Distribuitorul cu 4 căi are 4 racorduri prin care fluidul poate să intre sau să
iasă. Un racord, şi anume cel de alimentare primeşte fluidul ca mărime de intrare
de la sursa de lichid sub presiune. Uzual, un alt racord este conectat la rezervor.
Celelalte două racorduri (de control) sunt în general conectate la racordurile
elementului de execuţie hidraulic, de exemplu - motor liniar sau rotativ.
Rezistenţele variabile sunt realizate printr-un sertar mobil axial (obturatorul
distribuitorului). Poziţia sertarului determină aria orificiilor de curgere formate
între sertar şi corpul distribuitorului şi implicit - debitul. Descentrarea sertarului
este produsă de unul sau doi electromagneţi proporţionali.
În fig. 7.1.a se prezintă un distribuitor proporţional cu 4 căi comandat direct,
iar în figura 7.1.b - reprezentarea sa simbolică.
a)
224
b)
Fig. 7.1. Distribuitor proporţional: a) secţiune; b) simbol.
În principiu, distribuitorul este alcătuit dintr-un corp, doi electromagneţi

proporţionali, resoartele de centrare ale sertarului şi resoartele de contact ale
electromagneţilor.
Un semnal de intrare aplicat electromagnetului A va comprima resortul
lateral corespunzător şi va deschide un set de orificii formate între sertar şi corp.
Coeficientul de debit al unui orificiu depinde de aria orificiului şi de căderea
de presiune de-a lungul acestuia.
Distribuitorul analizat aici este cu centrul închis, adică dacă distribuitorul se
află în poziţia neutră, toate cele patru orificii sunt închise şi separate între ele.
Un orificiu care conectează două racorduri ale distribuitorului se numeşte
orificiu de laminare. Caracteristica distribuitorului şi relaţia specială între debit şi
geometria orificiilor va fi analizată în paragraful următor. Direcţia curgerii poate fi
controlată prin alimentarea electromagnetului A sau B (fig.7.1).
7.2. Modelarea distribuitorului
Acesta rezultă din descompunerea sistemului în subsisteme cuplate, ca

în figura 7.2. [21].
forţa hidrodinamică
tensiune poziţie
sistem forţă debit
sistem sistem
electric mecanic hidraulic
frontiera sistemului
temperatură presiune
Fig. 7.2. Cuplarea subsistemelor distribuitorului.
225
7.2.1. Subsistemul electric
În conformitate cu cercetările prezentate în capitolele anterioare ale

prezentei lucrări, sistemul electronic şi convertorul electromecanic de semnal pot fi
descrise printr-un sistem de întârziere de ordinul întâi:
dI( t ) 1
T  I( t )  U ( t ) (7.1)
dt R
unde
I(t) - curentul;
U(t) - tensiunea;
T=L/R - constanta de timp, care depinde de inductanţa L şi rezistenţa R.
În cele mai multe cazuri practice, această ecuaţie liniară aproximează
suficient de bine relaţiile neliniare specifice electromagnetului proporţional.
Semnalul de ieşire al subsistemului electric este forţa magnetică F. Aceasta
este considerată aproximativ proporţională cu intensitatea curentului I conform
calculelor anterioare:
FA,B (t)  k F I A,B (t) (7.2)
Datorită construcţiei electromagnetului proporţional, forţa magnetică este
practic independentă de poziţia armăturii în domeniul de utilizare.
7.2.2. Subsistemul mecanic
Mărimea de intrare a sistemului mecanic este forţa magnetică, iar mărimea

de ieşire este poziţia sertarului.
Ecuaţia de mişcare a echipajului mobil rezultă din utilizarea legii a-II-a a lui
Newton pentru corpuri rigide, bazată pe reprezentarea simplificată a
distribuitorului din fig. 7.3 unde x reprezintă poziţia sertarului, mS, mA şi mB -
masele sertarului şi respectiv ale celor două armături A şi B, iar Ffr este forţa de
frecare. Aceasta constă dintr-o componentă statică neliniară şi o componentă de
 
frecare coulombiană (FS ( x ), Fc ( x ))
x C3
C2
C4
C1
II V
FA m5 FB
mA mB
Ffr
Fig. 7.3. Sistemul masă-resort al distribuitorului.
226
În continuare se iau în consideraţie: componenta liniară de frecare vâscoasă,

d x , influenţa neliniară a resoartelor precomprimate C2, C3 (forţa FC) şi forţa
hidrodinamică Ffld corespunzătoare curgerii fluidului în interiorul distribuitorului.
Dinamica subsistemului mecanic este descrisă de următoarea ecuaţie:
  
m x Ffr (x)  d x cx  FA (IA )  FB (IB )  FC (x)  Fn (x, p ) (7.3)
în care:
m = mS + mA + mB
C = C1 + C2 + C4
deoarece
C2 = C3 (7.4)

Discontinuitatea forţei de frecare statice, Ffr pentru x  0 şi a forţei coulombiene,

FC pentru x = 0 determină o relaţie neunivocă între mărimile x, x şi Ffr şi Fc (fig.
7.4), adică Ffr şi FC nu pot fi calculate pentru aceste condiţii particulare ale
sistemului.
1
Ffr
Ffr0
2
FS0
3
FC0
4
x
Fig. 7.4. Componentele forţei de frecare: 1 - frecarea totală; 2 - frecarea vâscoasă;

3 - frecarea coulombiană; 4 - frecarea statică.
Componenta FS din fig.7.4 (frecarea statică) poate fi scrisă sub forma:

   
FS ( x )  FS 0 exp(  b | x | ) sign ( x ) x  0 (7.5)
constanta b fiind pozitivă. Îndeplinirea condiţiei de echilibru a forţelor pentru


starea x  0 şi x = 0 este posibilă cu următoarea aproximaţie pentru forţele din
ecuaţia (7.3):
227
  
FC ( x )  Ffr ( x )  Fe ( x )  FS ( x )  FC ( x )  FCo sign( x ) 
 
   (7.6)
F
 C  | FS ( x ) | sign ( x )  F *
( F , FCo , Ffr , x , x)
Aici Ffro este forţa maximă de frecare pentru repaus (fig. 7.4),
Ffro = FC + FSO (7.7)
iar F este suma tuturor forţelor din ecuaţia (7.3) care pot fi calculate în mod univoc
  
F  FA (I A )  FB (I B )  d x cx  Fn (x,  p )  FCOsign(x)  (FC  | FS (x) | ) sign(x) (7.8)
Se introduce forţa F*, definită de ecuaţia (7.9):
 
sign (F ),  | F |  F sn (x)  F sn (x )
F
 COsn ( x )  Ffrosn ( x )   CO fro
F*   (7.9)
 
 F  ,  | F |  FCO sn ( x )  Ffrosn ( x )
în care
1, y  0
 1, y  0
sign ( y)  0, y  0 şi sn ( y)   (7.10)
 1, y  0 0, y  0

În prezenţa forţei auxiliare (F*), este posibil ca acceleraţia să fie nulă dacă
forţele externe nu sunt mai mari decât suma forţelor de frecare statică şi
coulombiană şi a forţei elastice a resoartelor.
Combinând ecuaţiile (7.3) şi (7.6) rezultă pentru subsistemul mecanic o
ecuaţie diferenţială neliniară de ordinul doi.
 
 
  
m x d x cx  FA (I A )  FB (I B )  Fn (x, p)  FC  | FS (x) | sign(x)  F * (F , FCO , x, x)
 
(7.11)
7.2.3. Subsistemul hidraulic
Mărimea de intrare în sistemul hidraulic este poziţia sertarului, iar cea de

ieşire este debitul Q. Curgerea depinde de presiunile din racordurile A,B, P şi T.
Pentru studiul sistemului este util să se utilizeze o schemă hidraulică echivalentă.
Figura 7.5 prezintă o secţiune prin distribuitor, în care orificiile de curgere
sunt reprezentate ca orificii cu acoperire variabilă.
228
ρ T
4 3 2 1
x Δ x0
A B
Fig. 7.5. Descrierea schematică a sistemului.
Debitul sistemului de acţionare este funcţie de starea sistemului şi de

căderea de presiune pe distribuitor.
Cele patru muchii de laminare sunt numerotate de la 1 la 4. În comparaţie cu
o servovalvă, orificiile (muchiile) de laminare ale sertarului unui distribuitor
proporţional sunt profilate în formă de V. Această formă specială a orificiilor
determină o caracteristică statică parabolică (fig. 7.11).
Debitul unui orificiu poate fi calculat cu ajutorul ecuaţiei (7.12) obţinută din
relaţia lui BERNOULLI:
Q  c d A 2 p /  (7.12)
În această relaţie, Δp este căderea de presiune pe orificiu, ρ este densitatea

iar cd - coeficientul de debit.
Pentru a calcula aria totală a orificiului de laminare se utilizează schema din
figura 7.6.
Av1 α Av3
x
Av4
Δx Av2
0 x0
axa totală
Fig. 7.6. Desfăşurătoarea sertarului pentru calculul ariei totale a orificiului
Aria laterală a orificiului constă din 4 arii triunghiulare AVI.

Ţinând seama de acoperirea pozitivă x0, de deplasarea relativă a perechilor
de arii, Δx şi de unghiul α al crescăturilor, aria totală a orificiului de laminare poate
fi scrisă sub forma:
229
A 1 ( x )  A 3 ( x )  2 [sg 2 ( x  x 0 )  sg 2 ( x  x 0  x )] tan  / 2 (7.13)
A 2 ( x )  A 4 ( x )  2 [sg 2 ( x  x 0 )  sg 2 ( x  x 0  x )] tan  / 2 (7.14)
unde funcţia sg are următoarea formă:
y, pt. y  0
sg( y)   (7.15)
0, pt. y  0
Debitele celor două orificii ale distribuitorului, QA şi QB pot fi determinate

ţinând seama de relaţiile (7.13) şi (7.14), conform figurii 7.5:
Q A  cd
2


A 4 ( x ) sign (p A  p T ) | p A  p T |  A 3 ( x ) sign (p 0  p A ) | p 0  p A | 
QB  cd
2


A1 ( x ) sign (p B  p T )  | p B  p T |  A 2 ( x ) sign (p 0  p B ) | p0  p B | 
(7.16)
7.3. Forţele hidrodinamice
In curgerea fluidelor incompresibile, forţele pot fi determinate cu ajutorul

teoremei impulsului. Forţele hidrodinamice rezultă din schimbarea direcţiei şi
accelerării fluidului şi au o componentă statică şi una dinamică.
Forţa hidrodinamică de regim staţionar este dată de:
 Ffls  A PBv 2 cos  PB (7.17)

unde:
APB - aria orificiului de laminare care conectează racordurile B şi P;
v - viteza de curgere a fluidului în secţiunea transversală;
εPB - unghiul dintre jetul de fluid şi aria sertarului (fig.7.7).
η0
Vi Va
ηi
εi
Controlul volumului
Fig. 7.7. Volumul de control pentru aplicarea teoremei impulsului.
230
Ecuaţia (7.18) indică faptul că direcţia forţei hidrodinamice de regim
staţionar este independentă de direcţia curgerii; această forţă acţionează în sensul
închiderii distribuitorului.
Componenta tranzitorie a forţei hidrodinamice este dată de:
dl
 Ffld  l (7.18)
dt
unde l - lunginea volumului de control (fig.7.7). În contrast cu componenta de
regim staţionar, Ffld depinde de direcţia curgerii.
Ecuaţia (7.18) indică faptul că această ultimă forţă acţionează asupra
sertarului astfel încât măreşte (micşorează) deschiderea atunci când acceleraţia
fluidului este negativă (pozitivă).
În acest model este posibil să se neglijeze componenta tranzitorie deoarece
este foarte mică (şi este compensată prin construcţia simetrică a distribuitorului).
Ecuaţia (7.18) este neadecvată calculului forţei hidrodinamice de regim staţionar
deoarece v, A şi ε sunt necunoscute.
Pentru ε - unghiul jeturilor cu axa sertarului se poate considera o valoare
aproximativă de 690.
Viteza poate fi scrisă în funcţie de debitul Q, în conformitate cu ecuaţia de
continuitate. Considerând contracţia jetului prin c - coeficientul de contracţie şi
C
diferitele forţe corespunzătoare celor patru orificii de laminare, rezultă următoarele

ecuaţii:
2cd 2
Fn 24  [A 2 ( x ) | p 0  p B | cos  PB  A 4 ( x) | p A  p T | cos  AT ] (7.19)
cC
2c d2
Fn13  [A 3 ( x ) | p 0  p A | cos  pA  A 1 ( x ) | p B  p T | cos  BT ] (7.20)
cC
Indicii se referă la orificiile de laminare. Forţa hidrodinamică de regim

staţionar rezultă din suprapunerea acestor două forţe:
Fn (x,Δp) = Fn24 + Fn13 (7.21)
7.4. Rezultatele simulării numerice
În scopul sintezei parametrizate a distribuitorului s-a elaborat un program în

de simulare numerică a distribuitorului în mediul MATHCAD 9.
Au fost parametrizate mărimile de intrare în subsistemul electric, mecanic şi
hidraulic. Pentru mărimile de intrare au fost consideraţi următorii parametrii:
- treaptă de tensiune ce generează un curent nominal de 0,8 A în
electromagneţii proporţionali;
- constanta de timp a circuitului RL: T = 0,035 s;
- constantele resoartelor: C1 = 5000 N/m, C2 = 20000 N/m,
231
C3 = 20000 N/m, C4 = 5000 N/m;
- densitatea uleiului:  = 900 kg/m3;
- curentul de premagnetizare: I0 = 0,2 A;
- unghiul jeturilor:  = PA = PB = AT = BT = 690;
- coeficientul de contracţie cc = 0,98;
- coeficientul de debit: cd = 0,6;
- masa sertarului: ms = 0,04 kg;
- masa plunjerului mA = mB = 0,08 kg;
- constanta forţei electromagnetice: kF = 100 N/A;
- coeficientul de amortizare vîscoasă: d = 140 Ns/m;
- coeficientul de frecare statică: b = 0,25 s/m;
- p0 = 200000 Pa; pA = 1000000 Pa; pB = 1000000 Pa, pT = 0;
-  = 900;
- x = 0,00025 m şi x0 = 0,0005 m;
- Fc = 1 N şi FS0 = 3 N;
- condiţii iniţiale: sertarul se află în repaus.
În aceste condiţii s-au obţinut rezultatele prezentate în fig. 7.8 …7.11.
0.003
0.002
X[m]
0.001
0
0 0.02 0.04 0.06 0.08 0.1 0.12
t[s]
Fig. 7.8. Evoluţia poziţiei sertarului distribuitorului.
0.15
0.1
V[m/s]
0.05
0
0 0.02 0.04 0.06 0.08 0.1 0.12
t[s]
Fig. 7.9. Evoluţia vitezei sertarului distribuitorului.
232
0.12
0.1
0.08
V[m/s] 0.06
0.04
0.02
0
4
0 5  10 0.001 0.0015 0.002 0.0025
X[m]
Fig. 7.10. Caracteristica viteză – spaţiu a sertarului distribitorului.
l/min 25
20
15
Q ( x)
10
0
4
0 5  10 0.001 0.0015 0.002 0.0025
x [mm]
Fig. 7.11. Caracteristica de debit a distribuitorului.
7.5. Concluzii
În cazul concret studiat se constată că evoluţia poziţiei, debitului şi vitezei în

raport cu timpul corespunde informaţiilor sintetice oferite în cataloage de
producătorii reputaţi de distribuitoare proporţionale.
Se observă prezenţa unei întârzieri în deplasarea sertarului, datorată pe de o
parte forţelor de frecare (timpul necesar electromagnetului pentru a depăşi forţa de
frecare şi forţele datorate resoartelor) şi pe de altă parte forţei electromagnetice
datorită curentului necesar pentru premagnetizare, I0.
Sinteza sistemică parametrizată a distribuitorului cu ajutorul programului
elaborat în MATHCAD permite modificarea parametrilor funcţionali şi geometrici,
pentru a optimiza comportarea distribuitorului. Folosind o metodă euristică de
modificare a parametrilor distribuitorului se poate stabili o soluţie optimă pentru
unul sau mai multe criterii (debit, viteză de reacţie, cursa maximă, etc.).
233
8. CONCLUZII GENERALE
8.1. Rolul concepției parametrizate a SAHP
1. Industria recunoaşte potenţialul oferit de utilizarea programelor de

simulare pentru accelerarea concepţiei, proiectării şi execuţiei de componente şi
sisteme de acţionare cu fluide. Tipurile de aplicaţii şi valoarea rezultatelor obţinute
până în prezent prin utilizarea diverselor programe sunt semnificative.
A fost parcursă o mare parte a drumului, care conturează principiile şi să
definesc clar modul de implementare al simulării numerice în domeniul acţionării
hidraulice şi electrohidraulice.
2. Concepţia asistată de calculator a sistemelor electrohidraulice ale maşinilor

şi instalaţiilor tehnologice este o necesitate în lumea tehnicii de azi.
Nivelul performanţelor calculatoarelor şi al programelor de proiectare asistată
de calculator, precum şi preţul acestora, fac posibilă o asemenea abordare.
3. Realizarea desenelor de execuţie şi a schemelor funcţionale ale instalaţiilor

hidraulice se poate automatiza. Din punct de vedere geometric, parametrizarea este o
soluţie care oferă avantaje deosebite datorită gradului înalt de tipizare.
Lucrarea a descris metode de parametrizare geometrică şi parametrizare
funcţională care reprezintă primii paşi în abordarea sintezei parametrizate a
sistemelor hidraulice. Metodele prezentate sunt cele mai simple şi la îndemâna unui
cerc larg de proiectanţi din domeniul amintit sau din diverse alte domenii.
Formele parametrice se pot realiza pe diverse căi, în funcţie de mijloacele
tehnice disponibile (în special software). La îndemâna specialiştilor sunt limbajele
de nivel înalt (C++, Pascal, Basic, etc) în variantele cele mai moderne din categoria
"Vizual". Cu ajutorul acestora, având la dispoziţie clase de obiecte referitoare la
elementele geometrice de bază (primitive) se pot construi forme parametrizate
folosindu-se elemente de geometrie euclidiană în 2D sau 3D.
Pentru nespecialişti există facilităţi în diverse programe care permit construirea
formelor parametrizate în mod direct, cu ajutorul comenzilor pe care le oferă
programele.
Constrângerile geometrice sunt elemente importante ale modului de descriere
a formelor parametrice. Cele mai utilizate constrângeri sunt cele de: coincidenţă, raze
egale, paralelism, perpendicularitate, simetrie, tangenţă etc.
Metoda de generare a caracterelor de tip vectorial poate fi extinsă în
reprezentarea schemelor convenţionale utilizate la sistemele hidraulice.
234
4. Adaptarea meniurilor, a barelor de instrumente, tehnica macrourilor şi

limbajul DCL (specific casetelor de dialog) permit realizarea unor interfeţe grafice
performante, utilizate în vizualizarea şi prelucrarea informaţiei conţinută în băncile
de date, în mediul AutoCAD.
Cercetările referitoare la băncile de date cu componenete hidraulice absolut
necesare în sinteza parametrizată s-au concretizat şi printr-o bancă de date cu
elemente electrohidraulice (unităţi nereglabile pompă/motor, pompe cu roţi dinţate
simple, pompe cu roţi dinţate duble, motoare cu roţi dinţate, distribuitoare electro-
hidraulice etc.).
Caracteristicile principale ale băncii de date realizate sunt:
- conţine peste 160 de elemente electrohidraulice;
- pentru fiecare element sunt stocate informaţii referitoare la parametrii
geometrici, funcţionali şi condiţii tehnice;
- fiecare element este reprezentat în banca de date şi prin desene tehnice ale
vederilor sale la scara 1:1, cu cotele aferente (minim 3 vederi);
- fiecare vedere poate fi vizualizată, analizată din punct de vedere dimensional
(al gabaritului) şi poate fi introdusă într-un desen de execuţie în timpul unei sesiuni
AutoCAD.
Modul de structurare a datelor atât în format alfanumeric, cât şi în format
grafic vectorial, permite realizarea unei legături între băncile de date şi programele
de CAD.
5. Cu excepţia servovalvelor, toate sistemele electrohidraulice proporţionale

conţin electromagneţi proporţionali care pot fi utilizaţi în mod direct pentru
furnizarea mărimilor proporţionale sau cu ajutorul unui traductor inclus într-un
sistem de reglare automată; mărimile proporţionale sunt furnizate cu mare precizie.
Electromagnetul proporţional face parte din clasa convertoarelor cu
reluctanţă. Printr-o structură magnetică particulară se urmăreşte ajustarea
caracteristicii statice, astfel încât, spre deosebire de electromagneţii convenţionali,
forţa dezvoltată de electromagnetul proporţional să fie:
- constantă la variaţia poziţiei armăturii mobile, corespunzătoare domeniului
de lucru al intrefierului (axial) principal;
- proporţională cu intensitatea curentului continuu ce parcurge bobina de
excitaţie;
- de valoare cât mai mare într-un volum limitat
Caracteristica statică a electromagnetului proporţional a fost evaluată prin:
a) Metoda schemei magnetice echivalente şi a algoritmului de stabilire a
fluxului magnetic în întrefier.
b) Metoda elementului finit.
Ambele metode oferă o bună aproximare a caracteristicii statice şi oferă
posibilităţi de optimizare folosind parametrizarea geometrică (dimensiuni fizice) şi
235
funcţională (parametrizarea curentului şi a numărului de spire ale bobinei –
solenaţia).
Prima metodă este mai simplă şi implică resurse de calcul mai reduse, dar
oferă o precizie mai mică şi nu furnizează structura câmpului magnetic.
A doua metodă este mai precisă şi prezintă structura câmpului magnetic, cu
posibilitatea evidenţierii unor fenomene invizibile cu prima metodă (zone în care
câmpul magnetic este puternic saturat). În acest mod se pot înţelege diverse
fenomene şi se poate optimiza soluţia constructivă.
Pentru analiza cu elemente finite s-au utilizat 2 programe diferite: ANSYS
şi COSMOS, cu ajutorul cărora s-au obţinut rezultate practic identice.
Această tehnică de analiză cu cel puţin 2 programe cu elemente finite
diferite este larg utilizată pentru verificarea rezultatelor obţinute.
6. Cercetările experimentale au demonstrat corectitudinea modelelor şi

metodelor abordate. Din punctul de vedere al comportării dinamice a
electromagnetului proporţional în cazul regimului tranzitoriu, răspunsul acestuia
este echivalent cu răspunsul unui circuit electric format dintr-o bobină şi o
rezistenţă în serie în care atât inductivitatea bobinei cât şi rezistenţa acesteia au
variaţii datorate fenomenelor fizice care apar, astfel:
- rezistenţa îşi modifică valoarea datorită încălzirii electromagnetului;
- inductivitatea îşi modifică valoarea datorită modificării întrefierului şi
implicit a fluxului magnetic precum şi datorită pierderilor magnetice ce apar.
Măsurătorile efectuate în regim static demonstrează o bună corelaţie cu cele
teoretice, existând diferenţe de până la 2%, datorită forţelor de frecare care au fost
neglijate în modelele teoretice, cât şi datorită aproximărilor care au fost făcute
asupra modelului prin neglijarea fluxurilor de dispersie, precum şi datorită calităţii
electromagneţilor măsuraţi.
8.2. Contribuţii originale ale cercetării
Principalele contribuţii originale ale cercetării întreprinse în cadrul contractului

sunt:
1. Studiul privind stadiul actual al sintezei parametrizate a sistemelor hidraulice.
2. Metoda privind realizarea simbolurilor aferente schemelor funcţionale cu
sisteme hidraulice.
3. Metoda şi programele de aplicaţie pentru realizarea băncilor de date cu sisteme
hidraulice având posibilitatea transferului de informaţie către sisteme CAD cu
utilizare directă la realizarea cataloagelor electronice.
4. Sinteza parametrizată şi optimizarea electromagnetului proporţional de forţă
folosind schema magnetică echivalentă şi algoritmul pentru stabilirea fluxului
magnetic optim.
5. Sinteza parametrizată şi optimizarea electromagnetului proporţional de forţă
folosind metoda elementelor finite.
6. Standul de încercare şi metodele pentru determinarea caracteristicii statice şi
dinamice a electromagneţilor proporţionali.
236
7. Programele de calculator pentru prelucrarea datelor experimentale şi pentru

analiza statică a electromagneţilor proporţionali.
8. Modelarea matematică şi sinteza sistemică a unui distribuitor proporţional.
237
BIBLIOGRAFIE
1. Ahrendts, J., Hüte. "Manualul inginerului. Fundamente". Editura Tehnică,

Bucureşti, 1995.
2. Artobolevski. I. „Les mecanismes dans la technique moderne”. Editions Mir,
Moscou, 1975.
3. Baltac. V., Davidoviciu. A. "Cercetarea şi proiectarea asistată de calculator
în industria construcţiilor de maşini, electrotehnică şi electronică". Editura
Academiei, Bucureşti, 1987.
4. Blumenfeld, M. FEM. "An Introduction". Technical Publishing House,
Bucharest, 1995.
5. Bosch Automation. “Electrohydraulic Proportional and Control Systems”.
OMEGON Fachliteratur, Ditzingen, Germany, 1999.
6. Buzdugan. Gh. „Rezistenţa materialelor”. Editura Tehnică, Bucureşti, 1970.
7. Catană, I. "Reglarea şi automatizarea sistemelor hidraulice". I.P.B, 1981.
8. Catană I., Vasiliu. D., Vasiliu. N. „Acţionări hidraulice şi electrohidraulice.
Aplicaţii” (litografiat). U.P.B., Bucureşti, 1992.
9. Catană. I., Vasiliu. D., Vasiliu. N. „Servomecanisme electrohidraulice.
Construcţie, funcţionare, modelare, simulare şi proiectare asistată de
calculator”. Editura Universităţii "Politehnica" din Bucureşti, 1995 (190
pagini).
10. Călinoiu. C., Vasiliu. N., Vasiliu. D., Catană. I. „Modelarea, simularea şi
identificarea experimentală a servomecanismelor hidraulice”. Editura
Tehnică Bucureşti, 1998 (220 pagini).
11. Călinoiu. C., Vasiliu. N. „Identificarea experimentală a servomecanismelor
electrohidraulice cu semnale de probă multifrecvenţiale”. Buletinul Ştiinţific
al Universităţii "POLITEHNICA" din Timişoara, Tom 44(58), Seria
MECANICĂ, 1999.
12. Cheşa I. ş.a. „Alegerea şi utilizarea oţelurilor”. Editura Tehnică, Bucureşti,
1984.
13. Deacu, L., Banabic, D., Radulescu, M.M., Ratiu, C. "Tehnica hidraulicii
proporţionale". Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1989.
14. Drumea. P., Vasiliu. N., Svasta. P., Catană. I., Alexandrescu. N.
„Contribuţii româneşti la modernizarea elementelor şi sistemelor de reglare
electrohidraulice” . Conferinţa “Hidroenergetica 2000”.
15. Filipoiu D. ş.a. „Organe de maşini. Îndrumar de proiectare” (litografiat).
Institutul Politehnic Bucureşti, 1988.
16. Florea S., Catană I. ”Analiza şi sinteza circuitelor hidraulice şi
electrohidraulice” (litografiat). Institutul Politehnic Bucureşti, 1980.
17. Hortopan, Gh. "Aparate electrice". Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
18. Ionescu, D.G. "Introducere în hidraulică". Editura Tehnică, 1970.
238
19. Ionescu, D.G. "Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice". Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1983.
20. Ionescu, I., Mareş, C. "Servovalve electrohidraulice". Editura Lux Libris,
Braşov, 1996.
21. Lausch. H. “Modelling and simulation of hydraulic valves”, Proceedings of
the IMACS Congress, Paris, 1988.
22. Landau, I.D. „System Identification and Control Design”. Prentice-Hall,
1990.
23. Marin V., Moscovici R. şi Teneslav D. „Sisteme hidraulice de acţionare şi
reglare automată. Probleme practice. Proiectare, execuţie, exploatare”.
Editura Tehnică, Bucureşti, 1981.
24. Mazilu, I., Marin. V. "Sisteme hidraulice automate". Editura Academiei,
Bucureşti, 1982.
25. Marin, V., Marin, Al. "Sisteme hidraulice automate-construcţie reglare
exploatare". Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.
26. Muraru. V.M., Vasiliu. N., Mărgărit. L. „Modeling and Optimization of the
Proportional Solenoids for Control Systems”. 12th Conference on Control
Systems and Computer Science (CSCS 12), Bucharest, 1999.
27. Muraru V.M., Vasiliu N., Vasiliu. D. „Structural Analysis of the
Proportional Solenoids for Control Systems using ANSYS Software”. World
ANSYS Conference 2000, Pitsburgh, pp. 28-30 august 2000.
28. Necula A.M. şi Kalisz E. „Simularea sistemelor continue” (litografiat).
Institutul Politehnic Bucureşti, 1984.
29. Oprean. A., Marin. V., Dorin. A. "Acţionări hidraulice". Editura Tehnică,
Bucureşti.
30. Oprean, A., Ispas. C., Ciobanu, E., Dorin. Al., Nedar. S., Olaru. A.,
Prodan. D. "Acţionări şi automatizări hidraulice. Modelare. Simulare.
Încercare". Editura Tehnică, Bucureşti, 1989.
31. Palade, D.D. „Traductoare şi senzori” (litografiat). Universitatea
"Politehnica" din Bucureşti, 1995.
32. Postelnicu, V., Coatu, S. "Mica enciclopedie matematică" (traducere). Editura
Tehnică, Bucureşti, 1980.
33. Preda, M., Cristea, P., Spinei, F. "Bazele electrotehnicii. Electrodinamica".
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980.
34. Rabinovici. I. ş.a. „Rulmenţi”. Editura Tehnică, Bucureşti, 1977.
35. Roman, P., Isbasoiu, E. C., Bălan, C. "Probleme speciale de hidromecanică".
Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.
36. Soderstrom, T., Stoica, P., "System Identification", Prentice Hall International
New York.
37. Structural Research and Analysis Corporation (SRAC), "COSMOS/M USER
GUIDE".
38. Suciu, I. "Electromagneţi". Editura Tehnică, 1994.
239
39. Tchouprakov.Y. „Commande hydraulique et automatismes hydrauliques”.

Editions Mir, Moscou, 1979.
40. Uzina Mecanică Plopeni „Catalog de produse hidraulice”, 1990.
41. Vasiliu. N. „Metodologie de proiectare asistată de calculator pentru rotorul
diagonal reglabil”. Lucrările Conferinţei Naţionale de Energetică, Secţia 42,
p.72-88, Bucureşti, 1983.
42. Vasiliu. N. „Performanţele energetice şi cavitaţionale ale unor rotoare
Francis proiectate cu ajutorul calculatorului electronic”. Lucrările
Conferinţei Naţionale de Energetică, Secţia 42, pp.19- 42, Bucureşti, 1983.
43. Vasiliu. N., I. Catană. ”Electrohydraulic converter for water turbines
governors. Proceedings of the Second Symposium IAHR on Fluid Motion
Stability in Hydraulic Systems With Automatic Regulators”, Bucharest, 1984.
44. Vasiliu. N., Theodorescu. C., Kalisz. E. „Studiul dinamicii
servomecanismelor mecanohidraulice ale aeronavelor prin simulare
numerică”. Lucrările Conferinţei de Maşini hidraulice şi hidrodinamice,
Vol. 6, pp.31-36, Timişoara, 1985.
45. Vasiliu. N., Vasiliu. D. „Studiul comportării dinamice a convertoarelor
electrohidraulice cu bobina mobilă”. Lucrările Conferinţei de Energetică,
Secţia 6, pp.46-54, Bucureşti, 1986.
46. Vasiliu. N., Drumea P., Kalisz. E., Catana. I., Vasiliu. D. „Numerical
simulation and experiment for a pressure control valve”. Proceedings of the
7- th International Conference on control Systems and Computer Science,
CSCS 7, Bucureşti, p. 53-57, 1987.
47. Vasiliu. N., Kalisz. E., Drumea. P., Chelaru. C., Vasiliu D. „Numerical
simulation and experiment for a pressure valve”. Proceedings of the IMACS
Congress, Paris, 1988.
48. Vasiliu. N., Catana. I. "Transmisii hidraulice şi electrohidraulice". Vol. I -
(Maşini hidraulice volumice). Editura Tehnică, Bucureşti, 1988.
49. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Manea. I. „CAD for a power governor of a bent axis
pump”. Proceedings of the American Conference on Fluid Power, Cleveland,
Ohio, S.U.A., p. 291-305, 1990.
50. Vasiliu. N., Vasiliu. D. „Numerical simulation for the dynamics of an
aircraft servomechanism”. Proceedings of the 1991 European Simulation
Symposium on Intelligent Process Control and Scheduling, Ghent,
Belgium, p.63-68, 1991.
51. Vasiliu, N., Vasiliu. D., Catana. I., Theodorescu, C. "Servomecanisme
hidraulice şi pneumatice. Vol. 1" (litografiat). Universitatea "Politehnica" din
Bucureşti, 1992.
52. Vasiliu. N., Vasiliu. D., J. Ch. Mare. „Using SIMULINK and ACSL for the
simulation of a hydraulic power system”. Proceedings of the European
Simulation Multiconference, Lyon , France, p.1185-189, 1993.
240
53. Vasiliu. N., Catană. I., Vasiliu. D. „Theoretical and Experimental

Investigations into the Electrohydraulic Servopumps”. Proceedings of the
9-th International Conference on Control Systems and Computer Science
(CSC 9), Bucharest, p.367 - 372, 1993.
54. Vasiliu, N., Vasiliu, D., Kalisz, E. „Proiectarea asistată de calculator a
sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice. vol.I - Simularea numerică
a dinamicii sistemelor de acţionare hidraulică” (litografiat). Universitatea
"Politehnica" din Bucureşti, 1993.
55. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Kalisz. E. "Proiectarea asistată de calculator a
sistemelor de acţionare hidraulice şi pneumatice. Vol. II - Simularea numerică
a dinamicii sistemelor de acţionare hidraulică cu limbajul SIMULINK-
MATLAB" (litografiat). Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, 1996.
56. Vasiliu. N., Vasiliu. D. „Dinamica servopompelor electrohidraulice
rapide”. Revista Hidraulica nr. 2/1997.
57. Vasiliu. N., Muraru. V., Blumenfeld. M., Drumea. P. “Cercetări privind
analiza cu elemente finite a electromagnetului proporţional”. Al VI-lea
Simpozion Internaţional de "Tehnologii, Instalaţii şi Echipamente pentru
îmbunătăţirea calităţii mediului", 1997.
58. Vasiliu. N., Marin. Al. „Identificarea experimentală a unui amplificator
electrohidraulic proporţional”. Al VI-lea Simpozion Internaţional de
"Tehnologii, Instalaţii şi Echipamente pentru îmbunătăţirea calităţii
mediului", 1997.
59. Vasiliu. N., Muraru. V., Blumenfeld. M., Drumea P. “Cercetări privind
analiza cu elemente finite a electromagnetului proporţional”. Al VI-lea
Simpozion Internaţional de "Tehnologii, Instalaţii şi Echipamente pentru
îmbunătăţirea calităţii mediului", 1997.
60. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Catană, I., "Transmisii hidraulice şi
electrohidraulice, Vol. II - Reglarea maşinilor hidraulice volumice". Editura
Tehnică, Bucureşti, 1997.
61. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Călinoiu. C., Muraru. V.M. "Researches on
Aerospace Hydraulics in Romania". International Conference on Recent
Advances in Aerospace Hydraulics, november 24 - 26 1998, Toulouse, France.
62. Vasiliu. N., Călinoiu. C., Antonescu. I., Vasiliu. D. „Using Direct Drive
Valves for Governing Hydraulic Turbines”. World Conference
“HYDROPOWER INTO THE NEXT CENTURY – III”, 18-20 October
1999, Gmunden, AUSTRIA, pp.
63. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Seteanu, Rădulescu. V. „Mecanica fluidelor şi
sisteme hidraulice. Fundamente şi Aplicaţii”. Vol. 2. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999 (800 pagini).
64. Vasiliu. N., Vasiliu. D. „Acţionări şi comenzi hidropneumatice. Îndrumar de
proiectare”. Editura Bren, Bucureşti, 1999.
241
65. Vasiliu. N., Vasiliu. D., Seteanu. I., Rădulescu. V. “Mecanica fluidelor şi
sisteme hidraulice. Fundamente şi aplicaţii – Vol. II”. Editura Tehnică,
Bucureşti, 1999.
66. Vasiliu. N., Muraru. V., Muraru. C., Gângu. V. "Optimisation of the
proportional solenoids for electrohydraulic control systems” - „1st FPNI –
PhD Symposium”, Hamburg, 20-22 septembrie 2000.
67. Vasiliu. N., Roşu. C., Sorohan. Şt. „Structural analysis of a high pressure
hydraulic pump by ANSYS”. Conferinţa “Hidroenergetica 2000”.
68. Vasiliu. D., Vasiliu. N., "Acţionări şi comenzi hidropneumatice în energetică"
(litografiat). Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, 1993.
69. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Catană. I. „Validating the transfer function of a
hydraulic servomechanism by numerical simulation”. Buletinul U.P.B., seria
C, Vol.56, Nr.1-4/1994, p.69 - 75.
70. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Catană. I. „Modelling and simulation of a pressure -
controlled servopump”. 10th International Conference on Control Systems
and Computer Science (CSCS 10), Bucharest, 1995. Vol.I, p.135 - 144.
71. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Catană. I. „Dynamic Behaviour of a Low Speed
Electrohydraulic Servomechanism”. 11th International Conference on
Control Systems and Computer Science (CSCS 11), Bucharest,Vol.I, p.195 -
202, 1996.
72. Vasiliu. D., Vasiliu. N. „Simularea numerică a dinamicii sistemelor
automate hidraulice cu programul SIMULINK-MATLAB”. PC Report,
nr. 49/1996, p. 34 - 36.
73. Vasiliu, D. „Cercetări teoretice şi experimentale asupra fenomenelor
tranzitorii din servopompele şi servomotoarele transmisiilor hidrostatice”.
Teză de doctorat, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, 1997.
74. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Catană. I. „Proiectarea asistată de calculator a
sistemelor de acţionări hidraulice şi pneumatice”. Vol. II. Utilizarea
programului Simulink-Matlab. Editura Universităţii "Politehnica" din
Bucureşti, 1998 (120 pagini).
75. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Muraru. C., Muraru. V. „AutoCAD R14 Manual -
Level I”. Autodesk/ZDESK, Zagreb, 1998 (860 pagini).
76. Vasiliu. D., Vasiliu. N., Muraru. C., Muraru. V. „AutoCAD R14 Manual -
Level II”. Autodesk/ZDESK, Zagreb, 1998 (850 pagini).
77. Vasiliu, D., Vasiliu, N. „Simularea numerică a dinamicii sistemelor
automate hidraulice cu programul SIMULINK-MATLAB”. PC Report,
nr. 49/1996, p. 34 - 36.
78. Vasiliu. D., Călinoiu. C., Vasiliu. N. „Using servo solenoid valves for
governing hydraulic turbines”. Conferinţa “Hidroenergetica 2000”.
79. Viersma, T.J. Ham, A.A. "Hydraulic line dynamic". Delft University of
Technology, 1979.
242
80. Viersma, T.J. "Analysis, Synthesis and Design of Hydraulic Servosystems

and Pipelines". Eisevier Scientific Publishing Company, Amsterdam-
Oxford-New York, 1980.
81. Wylie, B.E. Streeter, V.I. "Fluid Transients". FEB Press, Michigan, 1984.
82. Yeaple, F.D. "Hydraulic and Pneumatic Power and Control". Mc. Graw Hill
Book Company, New York, 1994.
83. *** - "AutoCAD Reference Manual", Autodesk Inc., 1998.
84. *** - “AutoCAD 2000i User' Guide” Autodesk Inc.
85. *** - "ACSL, for Windows - User' Guide". Mitchel & Gauthier, Concorde,
MA, 1994.
86. *** - "Arx Developer's Guide", Autodesk Inc., 1998.
87. *** - "DAS - 1600/1400 Series - User' Guide". Keithley Metrabyte Division,
Taunton, MA, 1994.
88. *** - "Matlab 3.5 - User' Guide". MathWorks, Natick, MA, 1992.
89. *** - "Simulink 1.2 - User' Guide". MathWorks, Natick, MA, 1992.
90. *** - "TestPoint for Windows - User' Guide". Capital Equipment
Corporation, Burlington, MA, 1994.
91. *** - "The Hydraulic Trainer". Vol. I-VI, Mannesman Rexroth, Lohr am
Main, 1996.
92. *** - "Visual Lisp on-line", Autodesk Internet Site.
243
ACTIVITATEA III.3
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE APLICATIVE
DESTINATE MODELĂRII MATEMATICE ȘI ANALIZEI
NUMERICE A SAHP
- Cuprins -
1. Formularea problemei ............................................................................ 3
1.1. Date caracteristice ....................................................................... 3
1.2. Obiective caracteristice ............................................................... 3
2. Stabilirea schemei hidraulice a transmisiei hidrostatice ........................ 4
3 Dimensionarea principalelor componente ale sistemului ....................... 7
3.1. Dimensionarea motoarelor hidraulice ......................................... 7
3.2. Dimensionarea pompei principale ............................................... 12
4. Justificarea soluţiilor de principiu şi constructive adoptate ................... 13
4.1. Justificarea soluţiilor de principiu şi constructive 13
adoptate pentru pompa principală ..........................................
adoptate pentru motoarele hidraulice .....................................
adoptate pentru dispozitivul de reglare a capacităţii
pompei principale ...................................................................
1
Aplicaţie. Proiectul pompei principale a unei 20

transmisii hidrostatice ................................................................................
1. Etapele concepţiei pompei principale .................................................... 20
2. Calculul subansamblului rotitor ............................................................. 20
2.1. Calculul diametrului discului de antrenare .................................. 20
2.2. Calculul diametrului blocului cilindrilor ..................................... 21
2.3. Calculul unghiului de oscilaţie al bielelor în pistoane ................ 21
2.4. Calculul coeficientului de neuniformitate a debitului ................. 21
2.5. Calculul frecvenţei impulsurilor de debit .................................... 21
2.6. Exemplu de calcul pentru pompa F 220 K2 ................................ 22
3. Calculul sistemului de distribuţie ........................................................... 23
3.1. Stabilirea soluţiei de principiu pentru sistemul de distribuţie ..... 23
3.2. Calculul unghiurilor de acoperire a distribuţiei ........................... 25
3.3. Calculul dimensiunilor fantelor şi ferestrelor de distribuţie ........ 25
3.4. Calculul resortului din blocul cilindrilor ..................................... 29
4. Calculul de rezistenţă al arborelui pompei ............................................. 33
4.1. Calculul unghiurilor de dispunere a pistoanelor .......................... 33
4.2. Calculul componentelor forţelor de presiune .............................. 34
4.3. Calculul reacţiunilor .................................................................... 36
4.5. Calculul eforturilor în secţiunile caracteristice ale arborelui ...... 37
5. Calculul lagărelor principale .................................................................. 40
5.1. Calculul durabilităţii rulmenţilor ................................................. 40
5.2. Calculul capacităţii de încărcare dinamică de bază ..................... 40
6. Calculul lagărelor carcasei basculante ................................................... 46
7. Calculul dispozitivului de reglare a capacităţii pompei principale ........ 49
7.1. Dimensionarea dispozitivului de reglare a capacităţii pompei 49
principale .....................................................................................
7.2. Exemplu de calcul pentru pompa F 220 ...................................... 51
7.3. Studiul comportării dinamice a dispozitivului de reglare a 56
capacităţii pompei principale .......................................................
Anexe 58
2
1. FORMULAREA PROBLEMEI
În această secțiune se parcurg sistematic principalele etape ale concepţiei

unei transmisii hidrostatice a unui utilaj mobil, ca o aplicaţie de sinteză a întregii
lucrări. Principalul obiectiv al aplicaţiei este evidenţierea corelaţiilor obiective
dintre cerinţele practice şi opţiunile proiectantului.
1.1 Date caracteristice
1. Domeniul de utilizare: transmisia principală a unui utilaj mobil

(motocar, motostivuitor, încărcător frontal, automacara, autobetonieră, combină
agricolă, etc).
2. Domeniul de reglare a vitezei utilajului în regim staţionar:  (0,125 ...
1,0) vmax.
3. Tipul maşinilor volumice disponibile: cu pistoane axiale, cu bloc
înclinat.
4. Tipul comenzii transmisiei: electrohidraulică, de la distanţă.
5. Tipul motorului de antrenare al pompei: Diesel, echipat cu pompă de
injecţie rotativă, cu regulator de turaţie universal.
6. Masa maximă a utilajului: mu (se specifică în funcţie de tipul şi mărimea
utilajului).
7. Rampa maximă care trebuie să fie urcată de utilaj cu viteza minimă
stabilă: max = 300;
8. Viteza maximă în rampă maximă: vmax (max) = 4,5 km/h.
9. Presiunea nominală a sistemului: pn = 320 bar.
10. Viteza maximă a utilajului: vmax = 30 km/h.
11. Raza dinamică a roţilor motoare: rd = 0,3 m.
12. Raportul de transmisie al reductoarelor planetare din jantele roţilor
motoare: i = 6.
13. Turaţia de moment maxim a motorului Diesel: nD (MDmax) = 1800
rot/min.
1.2 Obiective caracteristice
Concepţia unei transmisii hidrostatice poate fi tratată gradual, de la simpla

alegere a unui sistem complet dintr-un catalog de specialitate, pe baza unor date
preliminare, la calculul complet, hidraulic, termic şi organologic al tuturor
componentelor, conform umătoarei scheme.
Etapa 1. Activităţi preliminare.
3
1.1. Elaborarea schemei hidraulice a transmisiei.

1.2. Dimensionarea principalelor componente ale transmisiei.
1.3. Alegerea componentelor tipizate din cataloagele disponibile.
Etapa 2. Concepţia pompei principale

2.1. Calculul hidraulic, termic şi organologic al pompei principale.
2.2. Calculul hidraulic, termic şi organologic al dispozitivului de comandă
al pompei principale.
2.3. Elaborarea documentaţiei de execuţie a pompei principale.
2.4. Elaborarea documentaţiei de execuţie a dispozitivului de comandă al
pompei principale.
Etapa 3. Concepţia blocului de împrospătare şi protecţie.

3.1. Stabilirea soluţiei de principiu pentru componentele hidraulice.
3.2. Stabilirea soluţiei constructive.
3.3. Calculul supapelor de limitare a presiunii.
3.3.1. Modelarea matematică.
3.3.2. Verificarea performanţelor dinamice prin simulare numerică.
3.4. Calculul distribuitorului de împrospătare.
3.5. Calculul supapelor de sens.
3.6. Elaborarea documentaţiei de execuţie a blocului de împrospătare şi
protecţie.
Dintre aceste etape, în prezenta secțiune sunt parcurse numai cele necesare
ilustrării fazelor caracteristice ale activităţii de concepţie industrială.
2. STABILIREA SCHEMEI HIDRAULICE A

TRANSMISIEI HIDROSTATICE
1. Utilajul pentru care se proiectează transmisia hidrostatică este mobil,

deci se recomandă utilizarea unei scheme de conexiuni a pompei şi motorului
(motoarelor hidraulice) în circuit închis. Racordurile maşinilor trebuie să fie
conectate pe trasee cât mai scurte, cu tuburi rigide sau flexibile, în funcţie de
condiţiile cinematice specifice aplicaţiei.
2. Utilajul fiind utilizat pe distanţe scurte şi cu sarcini mari, se recomandă
evitarea diferenţialului mecanic şi utilizarea a două motoare hidraulice, amplasate
în jantele roţilor (fig. 1). Soluţia cu "patru roţi motoare" este specifică vehiculelor
pentru terenuri accidentate.
3. Motoarele hidraulice disponibile fiind rapide (capacităţi mici şi turaţii
mari), este necesară intercalarea unor reductoare de turaţie între motoare şi jante.
4. Spaţiul de amplasare al reductoarelor fiind relativ mic, se recomandă
utilizarea reductoarelor planetare cu o treaptă, inversate (cu carcasă rotativă).
4
Pentru aceste reductoare, raportul de transmisie uzual este i  6 , soluţia

constructivă fiind specifică acestui gen de aplicaţii.
5. La puteri mici (45...65 CP) se recomandă utilizarea unei singure pompe
în transmisie. La puteri mari se poate considera şi varianta cu pompă dublă (două
pompe în aceeaşi carcasă) sau cu două până la patru pompe independente,
antrenate de motorul termic printr-o "cutie de distribuţie".
6. Transmisiile hidrostatice cu reglaj primar (pompă reglabilă)
funcţionează cu randamente acceptabile în domeniul:
v stabil  0,25...1,0v max
Prin temă, s-a stabilit ca limită inferioară a domeniului de reglare a vitezei
utilajului valoarea 0,125 vmax , deci se impune utilizarea reglajului mixt (pompă
reglabilă şi motoare reglabile).
7. Maşinile volumice disponibile fiind cu bloc înclinat, este raţională
utilizarea unei pompe reglabile bidirecţionale şi a două motoare cu reglare
unidirecţională frontală (TRIMOT).
8. Comanda optimă a capacităţii pompei şi motoarelor este secvenţială
(fig.2).
În cursul demarajului, capacitatea motoarelor este menţinută constantă la
valoarea maximă şi se măreşte progresiv capacitatea pompei de la zero la valoarea
maximă. Dacă este necesară creşterea ulterioară a vitezei utilajului, se menţine
pompa la capacitatea maximă şi se reduce progresiv capacitatea motorului.
În cursul frânării, manevrele sunt efectuate în ordine inversă.
Comanda hidraulică a motorului trebuie să intre în funcţiune numai după
realizarea cursei dispozitivului de reglare a capacităţii pompei. Acest algoritm de
reglare a transmisiei permite realizarea unor randamente ridicate la viteze mici ale
utilajului.
9. Utilizarea circuitului închis implică răcirea uleiului, filtrarea acestuia,
protecţia împotriva cavitaţiei şi protecţia împotriva suprapresiunii.
10. Compensarea scurgerilor din circuitul principal necesită o pompă
auxiliară independentă de pompa principală.
11. Comanda hidraulică necesită o altă pompă antrenată de motorul Diesel.
12. Ambele pompe auxiliare trebuie protejate împotriva suprapresiunilor.
13. Presiunea de comandă a capacităţii pompei şi motoarelor poate fi
realizată cu supape normal-închise, supape normal-deschise sau drosele. Se
recomandă soluţia cu supapă normal-deschisă dublă, care permite evitarea utilizării
unui distribuitor hidraulic direcţional. Fiecare supapă corespunde unui sens de
deplasare a utilajului.
14. Capacitatea motorului se reglează numai pentru mersul înainte.
Presiunea de comandă a capacităţii motoarelor cu reglare frontală este aceeaşi ca
pentru pompă, dar este activă numai după atingerea capacităţii maxime a pompei.
5
Fig. 1. Structura unei transmisii hidrostatice cu reglaj mixt
Fig. 2. Variaţia capacităţilor maşinilor reglabile în funcţie de viteza relativă a utilajului.
Fig. 3. Caracteristica unui motor Diesel echipat cu pompă de injecţie cu regulator de turaţie
universal.
6
15. Motorul Diesel este echipat cu pompă de injecţie prevăzută cu

regulator de turaţie universal. Caracteristica moment - turaţie a acestuia (fig. 3) este
practic o familie de drepte paralele, cu panta foarte mare. Este posibilă corelarea
poziţiei pârghiei (pedalei) de comandă a vitezei utilajului cu prescrierea turaţiei
regulatorului pompei de injecţie.
Uzual, turaţia motorului termic este menţinută constantă la valoarea
corespunzătoare momentului maxim pentru a realiza demarajul cel mai rapid
posibil al vehiculului.
Din aceste condiţii rezultă schema hidraulică a transmisiei hidrostatice din
figura 29.4, în care s-au utilizat următoarele notaţii:
PR - pompa principală a transmisiei (unitate cu pistoane axiale

reglabilă);
MD - motor Diesel;
PD - pompă dublă;
P1 - secţiune pentru alimentarea sistemului de comandă;
P2 - secţiune pentru alimentarea sistemului de compensare a
scurgerilor din circuitul principal;
F1 - filtru de aspiraţie cu supapă de ocolire;
SLP1 - supapă de limitare a presiunii de alimentare a dispozitivului de
comandă;
SLP2 - supapă de limitare a presiunii de compensare a scurgerilor;
SNDD - supapă normal-deschisă dublă electrohidraulică;
CHDERE - cilindrul hidraulic cu dublu efect şi revenire elastică al
dispozitivului de comandă al pompei principale;
BICP - bloc de împrospătare, compensare şi protecţie împotriva
suprapresiunii din circuitul principal;
SS1...SS4 - supape de sens;
SLP3, SLP4 - supape de limitare a presiunii din circuitul principal;
DHCH 3/3 - distribuitor hidraulic comandat hidraulic, cu trei căi şi trei poziţii;
SLIP - supapă de limitare inferioară a presiunii de compensare;
RU - răcitor de ulei;
MHVRF - motor hidraulic volumic cu reglare frontală;
RT - reductor de turaţie planetar;
CHDED - cilindru hidraulic cu dublu efect, diferenţial.
3. DIMENSIONAREA PRINCIPALELOR COMPONENTE

ALE TRANSMISIEI
3.1. Dimensionarea motoarelor hidraulice
Motoarele hidraulice trebuie să asigure propulsia utilajului în rampă

maximă (fig. 5).
7
Fig. 4. Schema hidraulică a transmisiei.
8
Fig. 5. Schemă de calcul a forţei de tracţiune.
Fig. 6. Schemă de calcul a momentului de tracţiune.
În acest caz, forţele caracteristice care intervin în dinamica vehiculului sunt: Fg -

forţa de greutate; Ft - forţa de tracţiune; Fgt - componenta tangenţială a forţei de
greutate a utilajului încărcat.
Momentul necesar unei roţi este Mr = Ft rd / 2 (fig. 6).
Neglijând într-o primă aproximaţie rezistenţa aerodinamică şi rezistenţa de
rulare, forţa de tracţiune necesară în acest caz este:
Ft max  Fg sin  max  mg sin  max (1)
Cele două motoare hidraulice dezvoltă forţa de tracţiune:

M m max i
Ft max  2 (2)
rd
Momentul furnizat de un motor hidraulic este:
M m max  M tm max mm Pmax  (3)
unde
9
Vm max Pmax
M tm max  (4)
2
este momentul teoretic maxim dezvoltat de un motor sub căderea de presiune
maximă, capacitatea sa fiind maximă, iar mm Pmax  este randamentul mecanic
corespunzător acestui regim de funcţionare. Se admite mm  Pmax   0,95 .
Introducând relaţiile (29.3) şi (29.4) în relaţia (29.2), se obţine:
2iVm max Pmax
Ft max  mm Pmax  (5)
rd 2 
Din relaţiile (29.1) şi (29.5) rezultă:
iPmax
mg sin  max  mm Pmax Vm max (6)
rd
Relaţia de dimensionare a motoarelor hidraulice (de calcul a capacităţii
maxime necesare) este:
rd mg sin  max
Vm max necesar  (7)
ip max max Pmax 
Din ANEXA 1 se aleg motoarele care îndeplinesc condiţia de capacitate
maximă şi cădere de presiune maximă.
Observaţie. În cataloage sunt indicate trei presiuni caracteristice pentru
maşinile volumice:
a) presiunea maximă de funcţionare continuă;
b) presiunea nominală;
c) presiunea maximă de funcţionare intermitentă.
Presiunea maximă de funcţionare continuă corespunde în general
randamentului total maxim ( t max ) al maşinii şi unei durate de funcţionare cel
puţin egală cu viaţa celui mai perisabil element din utilaj. Soluţia ideală de
echipare a unui utilaj corespunde unei durate de viaţă unică pentru toate
componentele importante (motor, transmisie hidraulică, direcţie, suspensie,
instalaţie tehnologică).
Pentru ilustrarea calculelor se consideră un motocar uzinal, având masa
mu= 2200 kg.
Cu ajutorul relaţiei (7) se calculează capacitatea maximă, Vmax = 55 cm3/
rot.
Se alege acoperitor un motor din seria F6, fabricat de Uzina Mecanică
Plopeni, codificat conform anexei 1 astfel:
F 6 - 20 - HC
a b c d
10
Semnificaţia codurilor este următoarea:

a) F - unitate cu pistoane axiale modernizată cu placă de distribuţie
sferică, cu bloc înclinat (maşină reversibilă);
b) 6 - maşină de capacitate variabilă cu reglare frontală (fără carcasă
basculantă);
c) 20 - diametrul pistoanelor în mm (z = 7 pistoane);
d) HC - comandă hidraulică (servomecanism mecanohidraulic cu reacţie
de forţă comandat în presiune).
Principalele caracteristici ale acestor motoare sunt:
d = 20 mm;
Vmax = 63 cm3/rot;
nmax = 3000 rot/min.
Unghiul minim de basculare a blocului cilindrilor este reglabil printr-un
dispozitiv mecanic, valoarea minimă absolută fiind de cca 7o. Capacitatea acestor
motoare se calculează cu relaţia:
d 2
Vm  z 2 R sin   K v sin  (8)
4
în care: z este numărul pistoanelor; d - diametrul pistoanelor; R - raza discului de
antrenare;  - unghiul de basculare; KV - constanta capacităţii.
Raportul capacităţilor extreme este:
Vm max K v sin  max sin 250
C max     3,51 (9)
Vm min K v sin  min sin 7 0
Unghiul minim de basculare este limitat de turaţia maximă admisibilă. Se
admite că motoarele îşi pot reduce capacitatea la 50% din cea maximă. Din această
ipoteză rezultă
 min  12,2 0
şi
Vm min  63 / 2  31,5 cm 3 /rot .
Această alegere corespunde domeniului de reglare impus prin temă pentru
regimul staţionar:
- capacitatea pompei se reglează între 1/4 şi 1/1 din capacitatea maximă,
Vmax , cu max acceptabil la capacitatea minimă şi presiunea de refulare maximă;
- capacitatea motoarelor se reglează între 1/1 şi 1/2 din capacitatea
maximă, fără a depăşi turaţia maximă admisă de producător. În ansamblu, rezultă o
gamă de reglare cuprinsă între 1/8 şi 1/1 din viteza maximă a utilajului, gamă
impusă prin tema de proiectare.
11
3.2. Dimensionarea pompei principale
Determinarea capacităţii maxime a pompei se face din condiţia asigurării

vitezei maxime impuse utilajului:
v max  rd  max  rd 2n r max  rd 2n m max / i (10)
În această relaţie, n r max reprezintă turaţia maximă a roţilor. Rezultă:
v max i
n m max  (11)
2rd
Debitul necesar motoarelor hidraulice în acest regim este:
Q m max  2n m max Vm min / vm  n m max  (12)
unde vm(nmmax) este randamentul volumic al motoarelor la turaţia maximă şi

capacitatea minimă. Se admite vm(nm max) = 0,97. Pompa furnizează debitul
maxim

Q p max  n D  M D max Vp max vp Q p max  (13)
unde nD(MDmax) este turaţia de moment maxim a motorului Diesel.

Se admite că motorul termic funcţionează permanent la turaţia de moment
maxim, pentru a utiliza integral momentul de demaraj disponibil. Acest reglaj este
specific utilajelor mobile intens utilizate (de ex. motostivuitoarele portuare).
Din relaţiile (29.12) şi (29.13) se calculează capacitatea maximă necesară a
pompei:
2n m max Vm min
Vp max  (14)

n D  M D max vm  n m max vp Q p max 
Aceasta este relaţia de dimensionare a pompei principale a transmisiei.
Uzual, vp(Qp max) = 0,97 la o presiune de cca 100 bar, corespunzătoare în
medie capacităţii maxime a pompei, capacităţii minime a motoarelor şi rulării la
viteză maximă pe drum orizontal.
În cazul concret considerat, utilizând relaţia (11) se calculează mai întâi
turaţia maximă a celor două motoare hidraulice:
n m max  4591 rot / min  26,515 rot / s
12
Se calculează apoi capacitatea maximă a pompei principale a transmisiei

cu relaţia (29.14), rezultând valoarea:
Vp max  59,18  10 6 m 3 / rot  59,18 cm 3 / rot
Se admite acoperitor Vp max = 63 cm3/rot. Ţinând seama de structura
transmisiei, se alege capacitatea maximă a pompei principale egală cu cea a
motoarelor.
Viteza maximă pe care o poate realiza utilajul se poate calcula cu relaţia:
v max impus Vp calculat
 (15)
v max efectiv Vp ales
Rezultă:
v max efectiv  31,93 km / h
În ANEXA 2 sunt prezentate caracteristicile unităţilor cu pistoane axiale
din seria F2 produse de Uzina Mecanică Plopeni, codificate astfel:
F 2 20 - K 2
a b c d e
Semnificaţia acestor coduri este următoarea:
a) F - unitate cu pistoane axiale modernizată cu placă de distribuţie
sferică, cu bloc înclinat (maşină reversibilă);
b) 2 - unitate reglabilă cu carcasă basculantă;
c) 20 - diametrul pistoanelor, în mm (z = 7 pistoane);
d) K - unitate capsulată (cu carcasă proprie);
e) 2 - unitate pentru circuit închis.
4. JUSTIFICAREA SOLUŢIILOR DE PRINCIPIU ŞI

CONSTRUCTIVE ADOPTATE
4.1. Justificarea soluţiilor de principiu şi constructive

adoptate pentru pompa principală
1. În cadrul unui proiect de pompă cu pistoane axiale cu bloc înclinat

(fig. 7), prima problemă care trebuie soluţionată este de natură cinematică şi se
referă la modul de antrenare a blocului cilindrilor de către arbore. În prezent sunt
larg răspândite trei soluţii de antrenare:
a) prin arbore cardanic;
b) prin contactul lateral dintre pistoane şi biele;
c) printr-un angrenaj conic.
13
a) Prima soluţie este specifică transmisiilor de înaltă fiabilitate, deoarece

utilizarea arborelui cardanic exclude posibilitatea ruperii bielelor prin oboseală la
încovoiere, specifică soluţiei b). Arborele cardanic este solicitat de un cuplu mic, în
care predomină componenta inerţială ce se manifestă în cursul regimurilor
tranzitorii. Cu toate acestea, el complică esenţial construcţia, mărind gabaritul
radial al întregii maşini.
Menţinerea contactului dintre blocul cilindrilor şi placa de distribuţie
impune utilizarea unui resort amplasat la exteriorul capacului racordurilor.
Contactul dintre resort şi blocul cilindrilor necesită un rulment suplimentar axial.
Arborele cardanic trebuie să fie poziţionat axial printr-un resort care se
sprijină pe blocul cilindrilor şi pe una din extremităţile sale. În partea opusă,
arborele cardanic se sprijină pe blocul cilindrilor printr-o articulaţie sferică.
Această soluţie prezintă şi avantajul reglării din exterior a presiunii de
contact dintre blocul cilindrilor şi placa de distribuţie, permiţând un control sever al
scurgerilor. De asemenea, cuplul piston - bielă devine mult mai uşor, permiţând
mărirea turaţiei. Datorită acestor avantaje, antrenarea blocului cilindrilor prin
arbore cardanic tinde să se extindă de la domeniul aeronautic la domeniul
aplicaţiilor mobile industriale, îndeosebi în varianta reversibilă utilizată ca motor
pentru sarcini inerţiale mari. Dezavantajul esenţial al acestei soluţii îl reprezintă
costul ridicat.
b) Cea de-a doua soluţie oferă cel mai mic gabarit radial la o capacitate
dată. Prin utilizarea distribuitorului sferic se elimină necesitatea ghidării blocului
cilindrilor printr-un arbore sprijinit pe discul de antrenare al pistoanelor şi pe placa
de distribuţie. Rămâne însă obligatorie utilizarea unui arbore cilindro - sferic al
cărui rol este de a presa blocul cilindrilor pe placa de distribuţie, împotriva forţei
portante din lagărul complex format de cele două piese.
Principala precauţie care trebuie luată în utilizarea unei astfel de maşini ca
pompă este prescrierea unui cuplaj cât mai elastic pentru antrenarea de către
maşina de forţă. În prezent se utilizează în acest scop cuplaje din familia "Periflex",
al căror element elastic este încă în curs de ameliorare sub aspectul rigidităţii
torsionale.
c) A treia soluţie necesită o mare precizie de execuţie şi montare a
angrenajului conic. Reglarea jocului din angrenaj necesită o carcasă divizată,
formată din două semicarcase. Între acestea se prevede un distanţier a cărui lăţime
se stabileşte la montaj.
Soluţia este adecvată îndeosebi maşinilor reversibile utilizate ca motoare
pentru sarcini inerţiale deosebit de mari. Fiind compactă, este de asemenea utilizată
în transmisii al căror gabarit este important. Un exemplu tipic de aplicare îl consti-
tuie antrenarea pompelor submersibile portabile pentru epuismente.
Se adoptă pentru pompa principală a transmisiei varianta b), cu precauţii de
montare şi utilizare (se recomandă evitarea şocurilor care au loc în cursul
regimurilor tranzitorii rapide).
14
2. Prima opţiune discutată trebuie completată cu alte observaţii de natură

cinematică şi hidraulică.
Pentru a evita un consum permanent de energie prin utilizarea unui
distribuitor direcţional între pompă şi motoare se adoptă soluţia de pompă reglabilă
în ambele sensuri ( = -25o... 0 ... +25o). Astfel, se exclude pentru pompă soluţia
cu reglare frontală, al cărei gabarit este mult mai mic.
Pompele cu reglare frontală reduc mult greutatea grupurilor de pompare,
dar fiind unidirecţionale, în cazul transmisiilor care necesită inversarea sensului
motoarelor hidraulice trebuie însoţite de distribuitoare direcţionale.
Fig. 7. Secţiune caracteristică prin pompa principală.
15
Se adoptă deci soluţia tipică de pompă direcţională care este caracterizată

prin amplasarea blocului cilindrilor într-o carcasă basculantă formată din
următoarele componente:
- carcasă cilindrică prevazută cu racorduri în formă de L;
- capac de distribuţie prevăzut cu racorduri în formă de U;
- cepuri de basculare (arbori) coaxiali care conţin la interior canale de
distribuţie.
Un cep de basculare, de obicei cel superior, este prevăzut cu caneluri
pentru acţionarea carcasei basculante de către dispozitivul de reglare.
3. Carcasa basculantă trebuie ghidată şi susţinută. Este posibilă utilizarea a
doi rulmenţi radial - axiali cu role conice care permit şi reglarea poziţiei axiale a
carcasei, astfel încât centrul articulaţiei sferice dintre discul de antrenare şi arborele
de ghidare al blocului cilindrilor să fie situat la intersecţia axei blocului cilindrilor
cu axa arborelui. Această soluţie complică structura racordului rotitor (orientabil)
format între cepul de basculare şi carcasa fixă a maşinii.
În consecinţă, se adoptă soluţia ghidării cu rulmenţi radiali pentru care
cepurile de basculare constituie şi inele interioare, susţinând în acelaşi timp carcasa
basculantă cu un lagăr elementar format între cepul de basculare inferior şi capacul
racordului corespunzător; piesa de uzură este un inel distanţier dur, plan şi neted.
Grosimea acestuia este opţională, permiţând îndeplinirea condiţiei cinematice
fundamentale pentru maşinile reglabile.
4. Utilizarea unui racord orientabil format între cepurile de basculare şi
capacele carcasei necesită patru etanşări dinamice greu solicitate, deoarece
pulsaţiile presiunii se asociază cu mişcarea carcasei basculante. Uzual, aceste
etanşări sunt compuse, în sensul că ele conţin un inel de secţiune circulară sau
pătrată şi inele laterale antiextruziune.
5. Pentru a obţine un gabarit minim al lagărelor se adoptă soluţia cu trei
rulmenţi: 2 rulmenţi radial - axiali cu bile în tandem şi un rulment radial cu role
cilindrice.
6. Utilizarea unei etanşări mecanice scumpe între arbore şi carcasă poate fi
evitată dacă racordurile de drenare ale celor trei maşini din transmisie sunt
conectate direct la rezervor (nu trec prin schimbătorul de căldură şi prin filtrul de
retur). În acest caz, se poate utiliza o manşetă de rotaţie simplă sau dublă.
7. Ţinând seama de posibilitatea realizării sub forma unei singure piese a
corpului racordului superior şi a corpului dispozitivului de reglare, se adoptă pentru
cilindrul hidraulic al acestuia soluţia simetrică (2 cilindri hidraulici cu simplu efect
realizaţi între două capace şi un piston de tip plunjer).
În interiorul cilindrului se amplasează două seturi de câte două resoarte
precomprimate. Comprimarea suplimentară a acestora în cursul reglajului este
asigurată de o tijă centrală a cărei poziţie axială este ajustabilă din exterior.
Utilizarea acestei soluţii permite readucerea carcasei basculante în poziţia
neutră cu precizie foarte mare şi într-un timp reglabil cu ajutorul precomprimării
16
resoartelor. În acelaşi timp, caracteristica de comandă este afectată, în sensul că

reglarea capacităţii nu începe decât la o presiune de ordinul a câtorva bari.
În ansamblu, rezultă o caracteristică de reglare liniară cu prag (cuprins
uzual între 5 şi 10 bar pe sens), compatibilă cu presiunea minimă furnizată de
supapele normal-deschise comandate mecanic sau prin electromagneţi
proporţionali.
4.2. Justificarea soluţiei de principiu şi constructive adoptate

pentru motoarele hidraulice
Datorită posibilităţii schimbării sensului de rotaţie al arborilor motoarelor

prin schimbarea sensului circulaţiei lichidului în pompă, se pot utiliza motoare cu
reglare frontală prevăzute cu un dispozitiv de comandă hidraulică, a cărui presiune
de comandă este identică cu presiunea de comandă a capacităţii pompei pentru
mersul înainte al utilajului.
Subansamblul de antrenare al motorului diferă de subansamblul de
antrenare al pompei deoarece este necesară ghidarea blocului cilindrilor în cursul
reglajului prin intermediul plăcii de distribuţie.
Resortul de menţinere a contactului dintre blocul cilindrilor şi placa de
distribuţie este amplasat între un guler al arborelui de ghidare şi blocul cilindrilor.
Blocul cilindrilor şi arborele de ghidare se rotesc sincron, fiind solidarizate
printr-un ştift sau o pană de mici dimensiuni.
Capacitatea motoarelor cu bloc înclinat poate fi constantă sau variabilă,
intervalul uzual de reglare fiind cuprins între 1:1 şi 1:4. La variantele reglabile,
blocul cilindrilor este amplasat într-o carcasă basculantă sau este ghidat de un
arbore sprijinit pe flanşa de antrenare a pistoanelor şi ghidat de placa de distribuţie;
aceasta se deplasează pe o suprafaţă cilindrică sub acţiunea unui dispozitiv de
reglare mecanic, hidraulic, electrohidraulic sau combinat.
Unghiul de basculare variază între 70 şi 250, astfel că Vmax / Vmin = 3,47.
Un dispozitiv de comandă hidraulică este de fapt un servomecanism cu
reacţie de forţă, înglobând următoarele componente:
- un cilindru hidraulic cu dublu efect diferenţial, format din două pistoane
cu arii inegale şi doi cilindri practicaţi în corpul comenzii;
- un selector de cale, format dintr-un sertar cilindric comandat prin
diferenţa de presiune dintre racorduri;
- un distribuitor de reglare cu trei căi, comandat hidraulic;
- un resort de prescriere a presiunii de începere a reducerii capacităţii;
- un resort de reacţie elastică;
- o pârghie de reacţie, solidară cu tija cilindrului hidraulic, acţionând
sertarul distribuitorului prin cele două resoarte.
Funcţionarea dispozitivului de comandă este următoarea.
17
Camera de arie mică a cilindrului hidraulic şi racordul P al distribuitorului

sunt conectate la racordul de admisie al motorului printr-una din supapele de sens.
Racordul T al distribuitorului este conectat la drenajul motorului, iar
racordul A - la camera de arie mare a cilindrului hidraulic.
Dacă presiunea de comandă este inferioară valorii corespunzătoare
precomprimării resoartelor şi ariei pistonului de comandă, sertarul distribuitorului
asigură drenarea camerei de arie mare a cilindrului hidraulic, capacitatea motorului
fiind maximă, deci pentru un debit dat turaţia motorului este minimă.
La creşterea presiunii de comandă sertarul învinge forţa resoartelor şi
conectează camera de arie mare a cilindrului la racordul de admisie al motorului.
Datorită diferenţei de arii, tija pistonului se deplasează în sensul comprimării
resoartelor, micşorând unghiul dintre axa arborelui şi axa blocului cilindrilor;
capacitatea motorului scade, deci la debit constant turaţia sa creşte. Deplasarea tijei
încetează când forţa de comandă pe sertar este echilibrată de forţa de reacţie
(elastică). Rezultă o caracteristică presiune de comandă - capacitate practic liniară,
cu panta negativă.
Dacă presiunea de comandă variază între pc min şi pc max , capacitatea
motorului variază de la Vmax la Vmin.
4.3. Justificarea soluţiei de principiu şi constructive adoptate

pentru dispozitivul de reglare al capacităţii pompei
principale
Reglarea primară a turaţiei motoarelor hidraulice se face conform temei cu

un sistem electrohidraulic format în esenţă din:
- o pompă auxiliară de capacitate mică, prevăzută cu o supapă de reglare a
presiunii;
- o supapă electrohidraulică dublă normal-deschisă, comandată prin
potenţiometre (inductive) acţionate de pedale;
- un cilindru hidraulic cu dublu efect şi revenire elastică, amplasat pe
carcasa pompei în scopul reglării unghiului de basculare.
Frecările din sistemul de reglare, variaţia forţei de basculare în funcţie de
presiunea de refulare a pompei principale şi alţi factori perturbatori afectează
liniaritatea caracteristicii de comandă a transmisiei, care constituie relaţia dintre
poziţia uneia dintre pedalele de comandă şi viteza motoarelor hidraulice (capaci-
tatea pompei). Neliniaritatea caracteristicii de comandă nu este esenţială la
capacităţi medii şi mari. Cea mai importantă problemă a caracteristicii de comandă
este anularea capacităţii pompei la scăderea semnalului de comandă sub o anumită
valoare. Teoretic, revenirea elastică cu două resoarte amplasate de o parte şi de alta
a pistonului cilindrului hidraulic asigură o caracteristică liniară. Forţa de centrare
elastică este de forma:
Fel  2 K el y
18
în care Kel este rigiditatea resoartelor iar y este cursa pistonului cilindrului
hidraulic. În jurul nulului, frecările devin comparabile cu forţa de centrare elastică,
făcând practic imposibil controlul anulării capacităţii pompei.
Soluţia modernă a acestei probleme este legată de tipul sistemului de
comandă apreciat din punct de vedere informaţional:
a) dacă se utilizează un sistem cu reacţie de poziţie, centrarea se realizează
cu un singur resort precomprimat ("casetat") care acţionează asupra sertarului
distribuitorului;
b) dacă nu se utilizează o legătură de reacţie, forţa de readucere se obţine
cu două sau patru resoarte amplasate în piston, astfel încât acestea să fie
comprimate suplimentar indiferent de sensul de mişcare al pistonului.
Se adoptă soluţia firmei Hydromatik, caracterizată prin utilizarea unei tije
centrale prevăzută cu umeri multipli prin care se acţionează resoartele în ambele
sensuri de mişcare ale pistonului (fig. 8). În zona centrală, pistonul este prevăzut cu
o degajare perpendiculară pe axa sa prin care acţionează pârghia de basculare a
carcasei blocului cilindrilor. Cilindrul hidraulic se flanşează pe carcasa pompei,
încluzând corpul racordurilor.
Fig. 8. Dispozitiv de comandă electrohidraulică pentru pompa F220 K2
19
Aplicaţia 1. Concepţia pompei principale a unei transmisiei hidrostatice
1. Etapele concepţiei pompei principale

În concepţia pompei principale se parcurg următoarele etape:
a) calculul subansamblului rotativ, care include:
- calculul diametrului discului de antrenare a pistoanelor;
- calculul diametrului blocului cilindrilor;
- calculul coeficientului de neuniformitate a debitului şi a frecvenţei
impulsurilor de debit;
- calculul unghiului de oscilaţie a bielelor în pistoane.
b) calculul sistemului de distribuţie, care cuprinde:
- stabilirea soluţiei de principiu;
- calculul unghiurilor de acoperire a distribuţiei;
- calculul dimensiunilor fantelor şi ferestrelor de distribuţie;
c) calculul de rezistenţă al arborelui;
d) calculul lagărelor;
e) calculul dispozitivului de reglare a capacităţii.
2. Calculul subansamblului rotitor

În paragraful 3 au fost dimensionate principalele componente ale
transmisiei. Conform condiţiilor impuse prin tema de proiectare, pompa principală
are următoarele caracteristici:
- capacitatea maximă: Vp max ;
- numărul de pistoane: z = 7;
- diametrul pistoanelor: d;
- unghiul maxim dintre axa blocului cilindrilor şi axa arborelui de
antrenare:  max = 25o.
Valorile capacităţii maxime şi diametrului pistoanelor rezultă din calculul
de dimensionare prezentat în paragrafului 3, fiind specifice mărimii componentelor
alese pentru transmisie.
Numărul de pistoane (z = 7) este specific maşinilor fără arbore cardanic
deoarece oferă, pe de o parte, un grad maxim de utilizare al volumului blocului
cilindrilor cu cilindri şi, pe de altă parte, o pulsaţie acceptabilă a debitului.
Valoarea  max = 25o este specifică maşinilor hidraulice volumice cu
pistoane axiale şi bloc înclinat, la care pistoanele sunt sertizate cu bielele.
2.1. Calculul diametrului discului de antrenare (diametrul de dispunere a

sferelor mari ale bielelor)
Din expresia capacităţii maxime a pompei,
d 2
Vp max  z 2 R sin  max (1.1)
4
20
se obţine raza de dispunere a sferelor mari ale bielelor, R:

2Vp max
R (1.2)
zd 2 sin  max
Diametrul discului de antrenare este D DA  2 R .
2.2. Calculul diametrului blocului cilindrilor (diametrul de dispunere a

sferelor mici ale bielelor)
Înclinarea axei blocului cilindrilor faţă de axa arborelui determină oscilaţii
ale bielelor în jurul axelor cilindrilor. Diametrul bielelor este maxim dacă axele
acestora descriu conuri practic circulare în jurul axelor cilindrilor. Condiţia de
optim, respectiv condiţia de oscilaţie simetrică a bielelor în pistoane, este:
r 1  cos  max
   (1.3)
 R  opt 2
Din această relaţie se calculează raza r şi diametrul blocului cilindrilor,
D c  2r , pentru  max = 25o.
2.3. Calculul unghiului de oscilaţie al bielelor în pistoane

Acest unghi se calculează cu relaţia
R 
max  arctg  1  cos  max  (1.4)
 2l b 
Din ANEXA 3 se obţine valoarea raportului R/lb corespunzătoare
capacităţii unităţii cu pistoane axiale aleasă ca pompă principală a transmisiei.
Din expresia unghiului  max se calculează lungimea bielei. Acelaşi unghi
intervine în geometria bielei. Erorile de calcul sau de execuţie ale acestui unghi
conduc la ruperea prematură a bielelor datorită înlocuirii contactului liniar dintre
biele şi pistoane cu un contact punctiform.
2.4. Calculul coeficientului de neuniformitate a debitului

Pentru un număr impar de pistoane, coeficientul de neuniformitate a
debitului se calculează cu relaţia:
 
 Qimpar  tg   iQ (1.5)
2z 4z
2.5. Calculul frecvenţei impulsurilor de debit
21
Pentru un număr impar de pistoane, frecvenţa impulsurilor de debit se

determină cu relaţia:
f p  2n p z (1.6)
2.6. Exemplu de calcul pentru pompa F 220 K2

Din tema de proiectare se cunosc următorii parametri:
- capacitatea maximă a pompei: Vp max = 63 cm3/rot;
- numărul de pistoane: z = 7;
- diametrul pistoanelor: d = 20 mm;
- unghiul maxim de înclinare al blocului cilindrilor faţă de axa arborelui de
antrenare:  max = 25o.
Înlocuind aceste valori în expresia razei de dispunere a sferelor mari ale
bielelor, rezultă:
2  63
R  34,0mm
7    200  sin 250
deci
D DA  2 R  2  34  68 mm .
Din condiţia de optim,
r 1  cos  max 1  cos 25 0
     0,953
 R  opt 2 2
rezultă
r  34  0,953  32,4 mm
şi
D c  2 r  2  32,4  64,8 mm
Conform Anexei 3, valoarea optimă a raportului R/lb este:
R / l b  0,550
Rezultă
max  1,50
Dacă se admite max  1,50 se obţine
22
R 1  cos  max  34(1  cos 250 )

lb    60,82 mm
2 tgmax 2  tg1,50
Valoarea coeficientului de neuniformitate a debitului este:
   
 iQ  tg  tg  0,025
2z 4z 14 28
Frecvenţa impulsurilor de debit este:
f p  2n p z  420 Hz
deoarece
n p  1800 rot / min
z7
3. Calculul sistemului de distribuţie
3.1. Stabilirea soluţiei de principiu pentru sistemul de distribuţie

Componentele sistemului de distribuţie sunt blocul cilindrilor şi placa de
distribuţie. Rotirea blocului cilindrilor în faţa distribuitorului frontal permite
conectarea alternativă a cilindrilor la racordurile de aspiraţie şi refulare prin fante
practicate în cilindri şi ferestrele realizate în placa de distribuţie.
Fantele şi ferestrele de distribuţie se obţin cu freze cilindro - frontale;
forma lor uzuală este de segment de coroană circulară, având capetele rotunjite.
Placa de distribuţie trebuie să asigure închiderea ermetică a cilindrilor în
vecinătatea punctelor moarte ale pistoanelor, pentru a nu permite trecerea lichidului
din fereastra de refulare în cea de aspiraţie.
La pompele clasice placa de distribuţie este plană; la variantele moderne se
utilizează din ce în ce mai frecvent placa de distribuţie sferică.
Maşina fiind calculată ca pompă şi având un singur sens de rotaţie al
arborelui, este posibilă utilizarea unei distribuţii asimetrice, cu acoperire pozitivă
la începutul refulării şi la începutul aspiraţiei, celelalte două acoperiri (la sfârşitul
aspiraţiei şi la sfârşitul refulării) fiind nule. Astfel se asigură o reducere
semnificativă a zgomotului şi se evită cavitaţia corespunzătoare unei acoperiri
pozitive la sfârşitul aspiraţiei. Acoperirile menţionate, simetrice în raport cu axa de
rotaţie sunt echivalente cu rotirea parţială a plăcii de distribuţie în sensul rotaţiei
blocului cilindrilor, care se practică la cele mai evoluate maşini cu pistoane axiale.
Principalele caracteristici geometrice ale plăcii de distribuţie sferice a unei pompe
cu pistoane axiale sunt prezentate în fig. A-1.
23
Fig. A-1 Geometria plăcii de distribuţie
Datorită opţiunii pentru antrenarea blocului cilindrilor prin contactul lateral

dintre biele şi pistoane, nu mai este necesar ca în zona centrală a blocului
cilindrilor să se amplaseze un arbore de ghidare complet (cu 2 articulaţii) ci numai
un cep de ghidare şi de presare a blocului cilindrilor pe placa de distribuţie pentru a
realiza etanşeitatea de start a refulării.
Cilindrii pot fi dispuşi concentrat în jurul cepului şi distribuţia poate fi
sferică, astfel că diametrul mediu al ferestrelor poate fi mai mic decât diametrul
blocului cilindrilor.
Fantele de distribuţie sunt circulare şi practic perpendiculare pe suprafaţa
sferică a plăcii de distribuţie. Reducerea diametrului de distribuţie permite în
principiu realizarea unui produs presiune - viteză mai mare (viteza relativă se
măsoară pe cercul de diametru D0).
Forma şi dimensiunile fantelor de distribuţie trebuie să asigure curgerea
lichidului prin secţiunile caracteristice cu viteze moderate, pentru a evita pierderile
de sarcină exagerate. În acelaşi timp, este necesar să se asigure un joc optim între
blocul cilindrilor şi placa de distribuţie, care să permită trecerea particulelor solide
din lichid cu pierderi de debit minime.
Placa de distribuţie este caracterizată prin următoarele unghiuri:
-  f : unghiul fantei (unghiul sub care se vede fanta din axul de rotaţie);
-  d : unghiul de distribuţie, având două valori caracteristice:
  da  unghiul de distribuţie la aspiratie;
   unghiul de distribuţie la refulare;
 dr
-  d : unghiul de frezare a ferestrelor, având două valori caracteristice:
24
  da  unghiul de frezare la aspiraţie;

  '  unghiul de frezare la refulare;
 dr
-  e : unghiul de etanşare;
-  a : unghiul de acoperire avînd două valori caracteristice:
  aa  unghiul de acoperire la aspiraţie;
   unghiul de acoperire la refulare.
 ar
3.2 Calculul unghiurilor de acoperire a distribuţiei

Pentru determinarea unghiurilor de acoperire a distribuţiei se utilizează
relaţiile:
 4p  p1m   d 2 
 ar  arccos 1  2 2 m  V0  R sin  max  (1.7)
 d R sin  max
.
 2 
 4V p  p1m  
 aa  arccos 1  02 2 m  (1.8)
 d R sin  max 
.
în care:
-   4000…17000 bar este modulul de elasticitate echivalent al lichidului
din transmisie; valoarea inferioară corespunde prezenţei racordurilor elastice în
circuitul energetic, între pompă şi motor;
- Pm = p2m - p1m = 80…160 bar este căderea de presiune medie dintre
racordurile motorului; uzual, Pm = 0,25…0,5 p2max , corespunzător turaţie maxime
a motorului hidraulic, care apare în cursul deplasării utilajului în plan orizontal, cu
viteză maximă;
- V0 este volumul mort al cilindrului, calculat cu relaţia
d 2
V0  c 0 d (1.9)
4
unde c0  0,25…0,5 este un coeficient adimensional de formă.
3.3 Calculul dimensiunilor fantelor şi ferestrelor de distribuţie

a) Pentru a asigura un joc optim între blocul cilindrilor şi placa de
distribuţie trebuie să se asigure un raport optim între aria fantelor şi aria ferestrelor,
precum şi între aria fantelor şi aria secţiunii transversale a cilindrilor.
Pentru coeficientul de suprafaţă fantă - cilindru se consideră domeniul:
K fc  A f / A c  0,42...0,49 (1.10)
25
Valoarea tipică este A f / A c  0,49 .

b) Pentru evitarea cavitaţiei viteza lichidului prin fante trebuie limitată.
Între suprafaţa pistonului şi fanta corespunzătoare, ecuaţia continuităţii are forma
v pAc  v f Af (1.11)
Din această relaţie, se calculează viteza medie a lichidului prin fante, v f :
v f  A c v p   / A f (1.12)
unde  este unghiul de poziţionare al pistonului.

Viteza pistonului se calculează cu relaţia:
v p    R sin  sin  (1.13)
Aceasta devine maximă când unghiul  are valoarea    / 2 :
v p max  v p  / 2   R sin  (1.14)
Pentru a evita apariţia cavitaţiei se impune condiţia ca valoarea maximă a

vitezei lichidului prin fantă să nu depaşească 8 m/s:
v f max  A c v p max / A f  A c R sin  / A f  8 m / s (1.15)
Dacă valoarea obţinută în urma calculelor este prea mare, se impune

reducerea turaţiei pompei sau supraalimentarea acesteia.
c) În cazul distribuitoarelor plane ale pompelor cu disc înclinat, diametrul
mediu de amplasare a fantelor de distribuţie, D0, se calculează cu relaţia:
D 0  2r  D c (1.16)
unde Dc este diametrul cilindrului.

În cazul distribuitoarelor plane moderne, D0 < Dc datorită convergenţei
axelor fantelor spre axul de rotaţie.
În cazul distribuitoarelor sferice moderne,
D0  Dc  d (1.17)
soluţie care asigură performanţe maxime.

Unghiul sub care se vede fanta din axul de rotaţie este:
 f  d f / r0 , (1.18)
unde r0  D 0 / 2 este raza fantei de distribuţie.
d) Pentru calculul unghiurilor de etanşare se utilizează următoarele relaţii:
26
- unghiurile de etanşare la refulare:

 er   f / 2   ar PME 
 (1.19)
 er   f / 2 PMI 
- unghiurile de etanşare la aspiraţie:
 ea   f / 2   aa PMI 
 (1.20)
 ea   f / 2 PME 
e) Unghiurile de distribuţie se calculează cu relaţiile:
- unghiul de distribuţie la refulare:
 dr     er    er  er     f   ar (1.21)
- unghiul de distribuţie la aspiraţie:

 da     ea    ea  ea     f   aa (1.22)
Unghiurile de frezare ale ferestrelor de distribuţie se calculează ţinând

seama de faptul că fantele de amortizare necesare la începutul refulării şi la
începutul aspiraţiei se extind pe o lungime aproximativ egală cu raza fantei de
distribuţie.
 dr   dr  3rf / r0
 (1.23)
 da   da  3rf / r0
În acest caz, unghiul de frezare mediu este
 'dmediu    'dr   'da  / 2 (1.24)
f) Viteza medie în ferestrele de distribuţie se calculează cu ajutorul relaţiei:
v d  Q med / A d (1.25)
Valoarea obţinută nu trebuie să depăşească 4,5 m/s.

Mărimea A d care intervine în relaţia (29.1.25) reprezintă aria ferestrei de
distribuţie şi se calculează cu relaţia:
D0
A d   dmed   2 rf  rf2 (1.26)
2
g) Lăţimea gulerelor de etanşare rezultă din rezolvarea ecuaţiei de echilibru
a blocului cilindrilor în raport cu placa de distribuţie.
27
Forţa de presiune care tinde să lipească blocul cilindrilor de placa de

distribuţie este
z
Fbc  p2m A c (1.27)
2
iar forţa care tinde să îndepărteze blocul cilindrilor de placa de distribuţie se
calculează cu relaţia
p 2 m  D 0 
Fpd  p 2 m A d  
2  2
 2a  2 rf   A d  (1.28)

Se admite convenţional că forţa portantă ( Fpd ) este mai mică decât forţa
deportantă ( Fbc ), raportul lor fiind:
Fpd
   0,89...0,94 (1.29)
Fbc
Rezultă :
1
a
D 0
A c z  A d   rf (1.30)
Uzual a = 1...6 mm, în funcţie de capacitate (valorile mici corespund

capacităţilor mici).
Pentru calculul lăţimii gulerelor de etanşare se utilizează ipoteza că în orice
direcţie radială a jumătăţii plăcii de distribuţie corespunzătoare refulării presiunea
variază liniar, deci presiunea medie este egală cu jumătatea presiunii de refulare
nominale.
Verificarea lăţimii gulerelor de etanşare se face calculând o presiune de
contact echivalentă între cele două piese în mişcare relativă,
Fbc  Fpd
 (1.31)
A
unde A este aria de sprijin, calculabilă cu relaţia:
D0
A 2a  2rf   Ad (1.32)
2
Valoarea limită superioară admisă pentru  este
  15 105 N/m2.
Viteza relativă a celor două suprafeţe este limitată uzual la valoarea
28
v r  12 m/s.
Valoarea maximă admisă pentru produsul v r este de 1,6 107 N/ms.
3.4. Calculul resortului din blocul cilindrilor

Presiunea de contact furnizată de resortul amplasat în blocul cilindrilor se
calculează cu relaţia:
Fel
 el  (1.35)
A
în care
Fel  K el x 0el (1.36)
iar  el are valori cuprinse în intervalul 1,0...1,2  10 N/m . Spaţiul în care este
5 2
amplasat resortul are diametrul nominal egal cu cel al cilindrilor, iar lungimea
disponibilă pentru resort este de ordinul a două diametre de cilindru.
Dacă resortul este elicoidal, trebuie dimensionat la limita superioară de
rezistenţă (cazul modern). Se poate utiliza şi un pachet de arcuri disc, dar condiţia
rectificării muchiilor de sprijin este dificilă.
Se acceptă resortul elicoidal deoarece influenţa erorilor de execuţie este
mai redusă, deşi arcul este deosebit de rigid.

Unghiul de acoperire minim la refulare se calculează pentru următoarele
date :
 = 16000 bar;
  250 ;
P = p 2 m  p1m  80 bar;
c0  0,5 .
Volumul mort al cilindrului este:
V0  3141,6 mm3
Rezultă unghiul de acoperire la refulare:
4  80 π 20
ar  arccos[1  2 0
(V0  34  sin 250 )]  9255
π 20  16000  34  sin 25 2
Pentru valorile de mai sus, unghiul de acoperire la aspiraţie are valoarea:
29
 aa  40472
Se admite că
Af
 0,49 .
Ac
Se limitează viteza lichidului prin fantă la valoarea
v f max  8 m/s
Aria fantei este
A f  K fc A c  0,49  314  153,86 mm2
iar diametrul fantei
4A f 4  153,86
df    14 mm.
 
Rezultă rf  7 mm.
Viteza maximă a pistonului este
 
v p max   v p    R sin  max  2,7 m/s.
 2
În această relaţie:
2n D
  188,5 rad/s
60
Viteza maximă a lichidului prin fantă are valoarea
vfmax  5,51 m/s < 8 m/s
Turaţia maximă admisibilă la această maşină din punctul de vedere al
vitezei lichidului în fantă este:
v f max
n p max  n D  2613 rot/min.
v fcalculat
Diametrul mediu de amplasare a fantelor este
D 0  D c  d  45 mm
Pentru D c  65 mm şi d  20 mm rezultă r0  22,5 mm.
Unghiul sub care se vede fanta din axul de rotaţie va fi:
30
df 14
f    35031 12
r0 22,5
Unghiurile de etanşare au următoarele valori:
f
 er    ar  2701012
2
f
 er   17045 36
2
f
 ea    aa  2203224
2
f
 ea   17045 36
2
Unghiurile de distribuţie corespunzătoare sunt:
 dr     er      er   er   13503 43  1350
 da     ea    ea  ea   139 0 42
rf
 dr   dr  3  81031
r0
rf
 da   da  3  86014
r0
Rezultă unghiul de frezare mediu:
1
 dmediu 
2
 dr   da   8305230
  2
Pentru vp Q p max  0,97 , A d  615 mm şi debitul mediu
Q med  n p v p  n D M D max v p max vp Q p max   1833,3cm 3 / s  1833,3  10 3 mm 3 / s

rezultă
v med  2,98  103 mm / s  2,98 m / s  4,5 m / s
31
Se admite Fpd / Fbc  0,94 şi se calculează lăţimea umărului de etanşare

pentru următoarele date: D 0  45 mm ; A c  314 mm 2 ; z  7 ; A d  615 mm 2 ;
rf  7mm . Rezultă: a = 3,5 mm.
Verificarea lăţimii umerilor de etanşare se face calculând presiunea de
contact echivalentă. Aria de sprijin este
D 0
A 2a  2rf   A d  2099,4 mm2
2
Pentru presiunea de refulare medie p 2 m  160 bar rezultă forţa portantă
Fpd  16795,22 N . Forţa deportantă are valoarea Fbc=17584 N. În acest caz
presiunea de contact echivalentă va fi:
Fbc  Fpd 17584  16795,22
   3,757 105 N/m2
A 2099,4
deci   15 105 N / m 2 .
Viteza relativă a celor două suprafeţe aflate în contact este:
v r  12 m / s .
Produsul v r  3,757  105  12  0,45084  10 7 N / ms este mai mic decât

valoarea admisă de 1,6  10 7 N / ms .
Presiunea de contact elastică furnizată de resortul amplasat în blocul
cilindrilor este:
Fel
 el   1,0...1,2   105 N / m 2
A
unde Fel  K el x 0el şi A  2099,4  10 6 m 2 .
Arcul are următoarele caracteristici:
R = raza de înfăşurare = 8 mm;
d = diametrul spirei = 3 mm;
n = numărul de spire = 4;
G = rigiditatea arcului = 850 000 daN/cm2.
Se admite  el  1,2  105 N / m 2 (resort elicoidal).
Rezultă :
Fel   el A  252N  25,2 daN
Săgeata arcului va fi:
32
64 Fel R 3 n
f  4,8 mm
Gd 4
Efortul unitar maxim datorat răsucirii este:
16Fel R
1   3803 daN / cm 2
d 3
Pentru oţelul de arcuri  a  4000...6000 daN / cm 2 .

Constanta elastică a arcului are valoarea
Fel 252
K el    5,25  10 4 N / m .
x 0el 4,8  10 3
4. Calculul de rezistenţă al arborelui pompei
4.1 Calculul unghiurilor de dispunere a pistoanelor

Pistoanele care se află în faza de refulare pot fi reperate prin unghiurile:
 k  1   k  1   (1.37)
2
unde: k = 1, 2, ..., m şi   este pasul unghiular al pistoanelor pe disc
z

(fig.4.39). Deoarece pentru 1  , momentul teoretic corespunzător pistoanelor
4
care refulează este maxim, unghiurile de dispunere a pistoanelor aflate în faza de
refulare vor fi:
2 2
  (pentru z = 7 pistoane).
z 7
Rezultă:   51025 41 . Valorile unghiurilor  k sunt:
 
1    12051 25
4 14
5
 2  1     64017 8
14
9
 3  1  2   115042 51
14
33
13
 4  1  3   1670834
14
4.2 Calculul componentelor forţelor de presiune

Reglarea capacităţii pompei este echivalentă cu reglarea momentului de
antrenare. Dacă presiunea la aspiraţia pompei este neglijabilă faţă de presiunea de
refulare, momentul necesar pentru deplasarea unui piston poziţionat prin unghiul
 k (fig. A.29.1-2) se calculează considerând că forţa de presiune:
d 2
Fp  Pmax (1.38)
4
este formată dintr-o componentă Fxk  Fp cos  paralelă cu axa arborelui şi o forţă
Fzk  Fp sin  paralelă cu planul discului de antrenare.
Coordonatele centrelor sferelor mari ale bielelor celor patru pistoane aflate
în faza de refulare sunt:
y k  R  sin  k
(29.1.39)
z k  R  cos  k
Fig. A-2. Schema de calcul a solicitărilor arborelui.

În cazul concret studiat se obţine:
- pentru pistonul 1:

y1  0,034 sin  7,56 103 m
14
34

z1  0,034 cos , 103 m
 3315
14
5
y2  0,034 sin  30,63 103 m
14
5
z 2  0,034 cos  14,75  10 3 m
14
9
y 3  0,034 sin  30,63  10 3 m
14
9
z 3  0,034 cos  14,75  10 3 m
14
13
y 4  0,034 sin  7,56  10  3 m
14
13
z 4  0,034 cos  33,15  10  3 m
14
Se observă că z1  z4 şi z2  z3 , deci centrele sferelor mari ale

bielelor pistoanele sunt dispuse simetric în raport cu un plan orizontal care trece
prin axa arborelui
Pentru Pmax = 320 bar şi d = 20 mm, forţa de presiune are valoarea
  0,02 2
Fp  320  105  10053 N (1.40)
4
Pentru  = 250, componentele forţei de presiune corespunzătoare celor
patru pistoane aflate în faza de refulare sunt
Fxk  Fp  cos   9111,1 N
Fzk  Fp  sin   4248,6 N

Solicitările echivalente sunt:
35
Fx  4 Fxk  36444,4 N
Fz  4 Fzk  16994,4 N
Momentul teoretic corespunzător pistoanelor care refulează este:
m
d 2
Mt 
4 
Pmax R sin  sin  k ,
k 1
(1.41)
unde
m
m sin
2 sin   m    .
 sin  k 
 
1
2 z
(1.42)
k 1 sin
2
Efectuând calculele se obţine
m
 sin  k  2,246
k 1
deci
M t max  324,4 Nm
Momentul teoretic specific mediu are valoarea
z d 2
M tsm  Pmax R sin   320,7 Nm
 4
iar momentul mediu la arborele de antrenare este
VPmax
M tmed   320,8 Nm
2
deoarece V = 63 cm3/rot şi Pmax = 320 · 105 N/m2.
4.3. Calculul reacţiunilor

Ţinând seama de structura adoptată pentru lagăre se fac următoarele
recomandări:
a) Rulmenţii radiali cu role cilindrice fiind greu solicitaţi, se aleg din seria
grea, cu role cilindrice pe un singur rând.
b) În calculul solicitării rulmenţilor, reacţiunea corespunzătoare
rulmentului dublu va fi considerată la jumătatea acestuia.
c) Ungerea rulmenţilor se face cu ulei, astfel că gradul de încărcare
dinamică radială şi axială va fi considerat la limita superioară uzuală.
Adoptând aceste recomandări se obţin următoarele relaţii:
36
 Fx  0 Fx  N a  0
 
 Fz  0  VA  VB  Fz  0
 H  H  0
 Fy  0  B A
 M AV  0 Fz l OA  VBl AB  0
 
 M AH  0  H Bl AB  M z  0
 F y  y  y  y  M  0
 M 0 z  0  xk  1 2 3 4 t

Se consideră pentru pompa calculată următoarea geometrie:
l OB  46 mm

l AB  44 mm
l  90 mm
 OA
După efectuarea calculelor se obţine:
Fx  N a  36444,4 N
M a  324,4 mm
Fz l OA
VB   34761,3 N
l AB
VA  VB  Fz  17766,9 N
Mz
HA  HB   15812,7 N
l AB
M yB  VA  l AB  781,7 Nm
M zB  H B  l AB  695,7 Nm
M t  324,4 Nm
4.5. Calculul eforturilor în secţiunile caracteristice ale arborelui.
37
Arborele este fabricat dintr-un oţel aliat de nitrurare: 38 MoCA09, conform

STAS 791-80. Materialul ales are următoarele caracteristici mecanice:
- limita de curgere: Rco2 = 790 N/mm2;
- rezistenţa la tracţiune: Rm = 980 ... 1180 N/mm2;
- alungirea la rupere: 10%;
- rezilienţa (KCU/5): 39 J/cm2;
- duritatea Brinell: 229 HB.
a) Zona de diametru minim a semicuplajului.
Arborele are aici diametrul d1 = 35 mm. În această zonă arborele este
solicitat la torsiune. Modulul de rezistenţă polar este:
d 3 35  10  3 
3
Wp  1   8,418  10  6 m 3
16 16
Efortul tangenţial are valoarea:
Mt 324,4
   38,53  10 6 N / m 2  38,53 N / mm 2
Wp 8,418  10  6
b) Zona periculoasă din reazemul B.
În această secţiune diamterul arborelui are valoarea dB = 50 mm. După
efectuarea calculelor se obţin următoarele valori pentru mărimile caracteristice:
d 3 50  10  3 
3
Wp  B   2,454  10 5 m 3
16 16
d 3 50  10  3 
3
W B   1,227  10 5 m 3
32 32
Mt 324,4
   13,22  106  N / m 2  13,22 N / mm 2
Wp 2,454  10 5
Mz 695,7
z    56,7  10 6 N / m 2  56,7 N / mm 2
W 1,227  10 5
My 781,7
y    63,7  106 N / m 2  63,7 N / mm 2
W 1,227  10 5
N 36444,4
 ct    18,56  10 6 N / m 2  18,56 N / mm 2
A 19,63  10  4
38
d 2 50  10  3 
2
A B   19,63  10  4 m 2
4 4
        138,96 N/mm 2
 z y ct

  13,22 N/mm 2
Arborele fiind supus unei solicitări compuse, pentru determinarea efortului

unitar echivalent se utilizeză una dintre cele patru teorii:
-teoria I:
 ech 
1
2
 
   2  4 2   a (1.43)
-teoria a II-a:
 ech  0,35  0,65  2  4 2   a (1.44)
-teoria a III-a:
 ech   2  4 2   a (1.45)
-teoria a IV-a:
 ech   2  3 2   a (1.46)
Pentru cazul concret studiat se obţin următoarele rezultate:
-teoria I:
 ech 
1
2
 
138,96  138,96 2  4  13,232  140,21 N / mm 2
-teoria a II-a:
 ech  0,35  138,96  0,65 138,96 2  4  13,232  140,58 N / mm 2

-teoria a III-a:
 ech  138,96 2  4  13,232  141,45 N / mm 2

-teoria a IV-a:
 ech  138,96 2  3  13,232  140,83 N / mm 2
39
Se constată că eforturile unitare echivalente sunt relativ mici.
5. Calculul lagărelor principale
Pentru aceste calcule sunt utile următoarele sugestii:

a) Se recomandă utilizarea rulmenţilor radiali - axiali cu bile în tandem din
seria BDT, conform tabelului nr. 3, din anexa 3. Rulmenţii radiali cu role cilindrice
pe un singur rând din seria grea se aleg din tabelul nr. 1 al anexei 3.
b) Ungerea rulmenţilor se face cu ulei, astfel că gradul de încărcare
dinamică radială şi axială va fi considerat la limita superioară uzuală.
5.1. Calculul durabilităţii rulmenţilor

Durabilitatea (durata de funcţionare) a unui rulment reprezintă numărul de
rotaţii efectuate de acesta înaintea apariţiei semnelor de oboseală ale materialului,
la unul din inele sau la unul din corpurile de rulare. Durabilitatea se determină cu
relaţia:
p
 C
L10    (1.47)
 P
unde:
L10 = durabilitatea nominală [mil. rotaţii];
C = capacitatea de încărcare dinamică de bază a rulmentului [N];
P = sarcina dinamică echivalentă [N];
p = exponent care are următoarele valori: p = 3 în cazul contactului
punctiform (rulmenţi cu bile), respectiv p = 3,33 în cazul contactului liniar
(rulmenţi cu role).
5.2 Calculul capacităţii de încărcare dinamică de bază

Se pot defini următoarele noţiuni de bază:
- capacitatea radială (Cr - pentru un rulment radial) este sarcina radială de
valoare şi direcţie constantă care poate fi suportată teoretic pe durata nominală de
funcţionare de 106 rotaţii;
- capacitatea radială (Cr - pentru un rulment radial-axial cu bile sau role
conice pe un rând) este componenta radială a acelei sarcini care provoacă o
deplasare pur radială a inelelor unul faţă de celălalt şi care poate fi suportată pe
durata nominală de funcţionare de 106 rotaţii;
- capacitatea axială (Ca - pentru un rulment axial) este sarcina centrală
pur axială, de valoare constantă care poate fi suportată teoretic pe durata nominală
de funcţionare de 106 rotaţii; datorită dispersiei durabilităţii, capacitatea de
40
încărcare a unui rulment pe două rânduri nu este de două ori mai mare decât cea a
unui rulment pe un rând de construcţie identică;
- sarcina radială dinamică echivalentă (Pr) este sarcina radială, de valoare
şi direcţie constantă, sub a cărei acţiune durata de funcţionare nominală a
rulmentului radial ar fi aceeaşi ca în condiţiile de încărcare reale;
- sarcina axială dinamica echivalentă (Pa) este sarcina centrală pur axială,
de valoare constantă, sub a cărei acţiune durata de funcţionare nominală a
rulmentului axial ar fi aceeaşi ca în condiţiile de încărcare reale;
- sarcina radială dinamică echivalentă (Pr) a rulmenţilor radiali cu bile şi
radiali-axiali cu bile de tipuri curente, încărcaţi simultan cu o sarcină radială Fr şi
o sarcină axială Fa , se determină cu relaţia:
Pr  XFr  YFa (1.48)
în care: X este coeficientul de încărcare radială iar Y- coeficientul axial.

Fr F
Coeficienţii X şi Y se aleg în funcţie de valoarea raportului  e sau r > e.
Fa Fa
Pentru turaţii constante este mai comod să se utilizeze valoarea durabilităţii
nominale L10 h , exprimată în ore:
p
106  C 
L10 h    (1.49)
60n  P 
5.3. Exemplu de calcul pentru pompa F220 K2

1. Se aleg rulmenţi radiali cu role cilindrice pe un singur rând din seria
NJ 310 (STAS 3043 – 86) care au următoarele caracteristici:
- capacitatea de încărcare echivalentă dinamică: Cr = 85 kN = 85000 N
- capacitatea de încărcare echivalentă statică: C0r = 56 kN = 56000 N
- turaţia limită în cazul ungerii cu ulei: nmax = 6300 rot/min
- sarcina radială dinamică echivalentă:
Pr  XFr  YFa  Fr (1.50)
deoarece X = 1 şi Y = 0.
Durabilitatea nominală L10 se calculează cu relaţiile:
3,33
C 
L10   r  [mil. rotaţii] (1.51)
 Pr 
41
3,33
106  C r 
L10 h    [ore] (1.52)
60 n  Pr 
Pentru p = 320 bar:
Fr  H 2A  VA2  15812,7 2  17766,9 2  23784,5 N
Pr  23784,5 N
3,5
Frmed  Fr  20811,4 N
4
Prmed  20811,4 N
3, 33
 85000 
L10     3,5733,33  69,48 mil.rotaţii
 23784,5 
Durabilitatea nominală a rulmenţilor pentru presiunea de 320 bar este:
10 6  69,48
L10 h   643,3 ore
60  1800
3, 33
 85000 
 med  
L10   4,084 3,33  108,4 mil.rotaţii
 20811,4 
10 6  108,4
 hmed 
L10  1003,7 ore
60  1800
Pentru p = 160 bar,
1
Fr  Fr  11892,25 N
2
1
 
Frmed Frmed  10405,7 N
2
3, 33
 85000 
 
L10   698,8 mil.rotaţii
 11892,25 
42
10 6  698,8
h
L10  6470 ore
60  1800
3, 33
 85000 
 med  
L10   1090 mil.rotaţii
 10405,7 
106  1090
 hmed 
L10  10092,6 ore
60  1800
Pentru p = 80 bar,
1
Fr  Fr  5946,12 N
4
1
 
4
3, 33
 85000 
  
 5946,12 
106  7026,9
 h 
L10  65063,9 ore
60  1800
3, 33
 85000 
 med  
 5202,85 
106  10961,8
 hmed 
L10  101498 ore
60  1800
2. Rulmentul radial-axial cu bile cu simplu efect, dublu, este din seria 7310
BG sau B – NT conform STAS 7416/1/2 – 86. Acest tip de rulment are următoarele
caracteristici:
- capacitatea de încărcare echivalentă statică: C0r = 85000 N;
- capacitatea de încărcare echivalentă dinamică: Cr = 90000 N;
- turaţia limită în cazul ungerii cu ulei: nmax = 5000 rot/min;
- sarcina dinamică echivalentă:
Pr  XFr  YFa (1.53)
43
Fa F
Dacă  e , X = 1 şi Y = 0; dacă a > e, X = 0,35 şi Y = 0,57, pentru e = 1,14.
Fr Fr
Pentru
Fr  H 2B  VB2  15812,7 2  34761,32  38188,8 N
Fa  36444,4 N
Fa 36444,4
  0,954 < 114
,
Fr 38188,8
rezultă
Pr  Fr  38188,85 N
3,5
Prmed  Fr  33415,2 N
4
Durabilitatea nominală L10 va fi:
3
C 
L10   r  (1.54)
 Pr 
106  L10
L10 h  (1.55)
60  n
Pentru p = 320 bar,
3
 90000 
L10     13,089 mil.rotaţii
 38188,85 
106  13,089
L10 h   121,2 ore
60  1800
3
 90000 
L10 hmed     13,089 mil. rot.
 38188,85 
44
106  13,089
L10 hmed   121,2ore
60  1800
Pentru p = 160 bar,
1
Fr  Fr  19094,4 N
2
1
 
2
3
 90000 
 
L10   104,71 mil.rotatii
 19094,4 
106  104,71
h
L10  969,5 ore
60  1800
3
 90000 
 med  
L10   156,31mil. rotatii
 16707,6 
106  156,31
 hmed 
L10  1447,3 ore
60  1800
Pentru p = 80 bar,
1
Fr  Fr  9547,2 N
4
1
 
4
3
 90000 
  
 9547,2 
106  837,7
 h 
L10  7756,5 ore
60  1800
45
3
 90000 
 med
L10    1250,47 mil. rotatii
 8353,8 
106 1250,47
 hmed 
L10  11578,4ore
60 1800
6. Calculul lagărelor carcasei basculante.
În calculul lagărelor carcasei basculante se consideră că aceasta este

solicitată de o forţă centrică egală cu rezultanta forţelor de presiune pe placa de
distribuţie. Se calculează cele două reacţiuni din lagăre, R1  R 2 şi se verifică
rulmenţii considerând pentru aceştia o solicitare statică deoarece bascularea
carcasei se face relativ lent în raport cu turaţia nominală uzuală a rulmenţilor.
Sunt necesare următoarele verificări:
- solicitarea cepurilor basculante în secţiunea minimă, situată în dreptul
rulmenţilor radiali cu ace (role cilindrice); rulmenţii nu au inel interior, cepurile de
basculare constituind inele interioare;
- solicitarea la forfecare a şuruburilor de asamblare a cepului canelat de
acţionare a carcasei basculante cu corpul acesteia;
- solicitarea la tracţiune a şuruburilor de asamblare a capacului carcasei
basculante cu corpul acesteia.
a) Calculul reacţiunilor.
Neglijând asimetria repartiţiei presiunii pe placa de distribuţie rezultă:
Fpd 16795,22
R1  R 2    8397,61 N
2 2
b) Verificarea rulmenţilor.
Rulmenţii sunt radiali cu ace, din seria RNA 4913 conform STAS 7016/1 -
76 şi au următoarele caracteristici:
-d = 65 mm;
-D = 90 mm;
-b = 25 mm;
-Fw = 72 mm (diametrul interior al coliviei);
-n max vaselină = 4800 rot/min;
-n max ulei = 5600 rot/min.
-capacitatea de încărcare dinamică: Cr = 54000 N;
-capacitatea de încărcare dinamică: Cor = 60000 N.
c) Verificarea la forfecare a secţiunii minime a cepurilor de basculare.
46
Dimensiunile caracteristice ale acestei secţiuni sunt:

d e  72 h 5 0-0,013 


d i  65 H 7 +00,030 
Pentru aceste diametre rezultă:
 2
A
4
72  652   753,2 mm2
Ft 8397,61
 max    11,15 N/mm 2 «  a  300 N/mm 2 (neglijabil)
A 753,2
deoarece forţa tăietoare este
Ft  R 1  R 2  8397,61 N
d) Verificarea la forfecare a şuruburilor cepului de basculare canelat.

În cazul pompei F220, pentru asamblarea cepului de basculare canelat cu
corpul caracasei basculante se utilizează 4 şuruburi M8 x 25 din grupa 8.8 conform
STAS 5144-70; acestea au următoarele caracteristici:
d i  6 mm

d e  8 mm
 r  8000 daN / cm 2
 c  6400 daN / cm 2  640 N / mm 2

Se consideră acoperitor că momentul maxim de basculare,
M b 320 bar   86,4 N m
este preluat de un singur şurub. Forţa tăietoare are valoarea:
Mb 86,4
Ft    3456 N
rt 25 10 3
deoarece raza tăietoare este:
rt  25 mm
Efortul de forfecare este:
47
Ft 3456
f    122,25 106 N/ m 2  122,25 N/ mm 2
A ş 28,27 10 6
unde
d 2iş   62
Aş    28,27 mm 2  28,27 10 6 m 2
4 4
iar
 af  300 N/ mm 2 .
Cu aceste valori se verifică condiţia:
 f <  af .
Considerând toate cele 4 şuruburi existente rezultă:
Ft 3456
 f    30,56  106 N/ m 2  30,56 N/ mm 2
4 A ş 4  28,27  106
d) Verificarea şuruburilor capacului carcasei basculante

Aceste şuruburi sunt solicitate la întindere şi forfecare, prima solicitare
fiind dominantă. Ţinând seama de valoarea forţei de presiune pe placa de
distribuţie,
Fpd  16795,22 N
se efectuează în continuare următoarele calcule. Forţa de tracţiune ce poate fi
prelută de cele 4 şuruburi este
Ft º  4 Fº
unui şurub revenindu-i forţa maximă
d 2iş
Fş   as .
4
Considerând valorile eforturilor admisibile:
 r  8000 daN/ cm 2 ;
 c  6400 daN/ cm 2  640 N/ mm 2 ;
şi diametrul şuruburilor,
48
d iş  6 mm
rezultă:
  62
As   28,27 mm 2
4
Fadm  28,27  640  18092,8 N
Ftadm  4  18092,8  72371,2 N
Raportul dintre forţa admisibilă şi cea necesară este acoperitor (cca 4,3) dar
şuruburile trebuie pretensionate pentru a asigura etanşeitatea orificiilor dintre
carcasa basculantă şi capacul acesteia. Astfel se ajunge la o rezervă relativ mică de
rezistenţă, care impune controlul momentului de montaj.
7. Calculul dispozitivului de reglare a capacităţii pompei principale.
7.1. Dimensionarea dispozitivului de reglare a capacităţii pompei

principale.
Într-o primă etapă se face dimensionarea dispozitivului de comandă
electrohidraulic din considerente statice, urmând ca într-o etapă ulterioară să se
confirme dimensiunile şi celelalte caracteristici ale elementelor componente ale
comenzii hidraulice printr-un calcul dinamic care are ca principal obiectiv deter-
minarea răspunsului la un semnal treaptă tipic prin simulare numerică.
Din punct de vedere static este necesar să se stabilească constantele
elastice ale resoartelor de centrare, precomprimările acestora, diametrul cilindrului
hidraulic, precum şi nivelurile extreme de presiune pentru comandă. În acest scop
se utilizează ecuaţia de echilibru a pistonului comenzii hidraulice, completată cu
diferite restricţii de natură practică.
Ecuaţia de echilibru static a pistonului comenzii hidraulice este:
Fc  Fe  Fb (1.56)
În continuare se determină expresiile forţelor implicate, ţinând seama de
restricţiile impuse prin soluţia constructivă aleasă.
a) Forţa elastică
În cazul soluţiei clasice, precomprimarea resoartelor nu interesează în
calcule. Dacă resoartele sunt montate "în casetă", forţa elastică de centrare include
precomprimarea resoartelor, y0e. Forţa elastică se calculează cu relaţiile:
- pentru resoartele montate "în casetă":
49
Fe  2 K e1  K e 2  y  y0e  (1.57)
- pentru resoartele montate liber:

Fe  2 K e1  K e 2  y (1.58)
Se admite aceeaşi precomprimare pentru toate resoartele. Pentru a reduce

diametrul spaţiului în care se amplasează resoartele, se utilizează câte două resoarte
de fiecare parte a pistonului. Sensul de înfăşurare a spirelor acestora trebuie să fie
contrar, pentru a evita întrepătrunderea spirelor datorită unui eventual flambaj.
b) Forţa de comandă
Supapa proporţională dublă utilizată pentru comandă furnizează forţa:
d 2c
Fc  p c  pcA c (1.59)
4
c) Forţa de basculare
Forţa necesară pentru asigurarea basculării la orice unghi este
proporţională cu presiunea de refulare a pompei reglate:
Fb  K b p p (1.60)
Această forţă tinde întotdeauna să anuleze unghiul de basculare. Pentru calculul

constantei K b trebuie să se cunoască forţa de basculare corespunzătoare presiunii
nominale:
Kb 
 
Fb p pn
(1.61)
p pn
Această forţă acţionează la raza R b a pârghiei de basculare. Constanta elastică

totală este
K e  K e1  K e 2 (1.62)
urmând ca definitivarea constantelor să se facă după calculul de predimensionare a
resoartelor. Ecuaţia de echilibru static devine
A c p c  p pn K b  2 K e y  2 K e y0e (1.63)
deci
K e y 0e  0,5A c p c  p pn K b   K e y (1.64)
50
Se remarcă gruparea într-o singură necunoscută a constantei elastice

echivalente şi a precomprimării resoartelor. Ca urmare, sunt necesare câteva
iteraţii. Pentru y = 0 (pompa la capacitatea nulă),  = 0 deoarece
y  R b sin  (1.65)
La funcţionarea în gol, presiunea de comandă are uzual valoarea pc = 5 bar,
iar la presiunea nominală de refulare a pompei, ppn , presiunea de începere a reglării
capacităţii este pc = 10 ... 12 bar.
Rezultă:
2 K e y 0e  A c p c  p pn K b (1.66)
Pentru y = ymax ( = max), se impune presiunea de comandă

p c  p c max  25...50 bar
Rezultă:
p c max 
1
Ac
 
p pn K b  2K e  y max  y 0e  (1.67)
Se alege y0 e  0,2...0,3d , ţinându-se seama de faptul că precomprimarea

resoartelor este funcţie de capacitatea pompei. Din prima condiţie se calculează
constanta elastică totală, Ke , iar din a doua condiţie rezultă diferenţa de presiune
care trebuie să aibă valori cuprinse între 25 şi 50 bar. Se alege preliminar
K e1  K e 2 şi se dimensionează resoartele cu următoarele restricţii:
a) diametrul exterior al arcului trebuie să fie compatibil cu alezajul
cilindrului hidraulic;
b) la comprimarea maximă, resoartele trebuie să intre unul în celălalt cu un
joc suficient de mare.
7.2 Exemplu de calcul pentru pompa F 220.
1. Informaţii preliminare
a) Pentru resortul exterior:
- d e1  9 mm (diametrul exterior al sârmei)
- p e1  15 mm (pasul)
- L e1  127 mm (lungimea liberă)
51
- R e1  20,5 mm (raza de infăşurare)
b) Pentru resortul interior:
- d e2  5 mm
- p e 2  10 mm
- L e 2  112 mm
- R e 2  12 mm
-Diametrul cilindrului: d c  62 mm
-Raza manivelei: R m  47 mm
-Momentul de reglare: M b 320 bar   86,4 Nm
2. Calculul rigidităţii resoartelor

a) Se utilizează relaţia:
Fe Gd e4
Ke   (1.68)
y 64 R 3e n e
2
în care: G este modulul de elasticitate transversal (G = 810000 daN/cm pentru oţel
de arc); R - raza medie de dispunere a spirelor (de înfăşurare); de - diametrul
sîrmei; ne - numărul spirelor.
b) Din relaţia de calcul a rigidităţii resortului exterior,
Gd 4e1
K e1 
64R 3e1n e1
pentru
Le1 127
n e1    8,5 spire
p e1 15
rezultă
810000  0,94
K e1   113,395 daN/cm  113395 N/m
64  2,053  8,5
c) Din relaţia de calcul a rigidităţii resortului interior,
52
Gd e42
K e2 
64 R 3e 2 n e 2
pentru
L e 2 112
n e2    11,2 spire
pe2 10
se obţine
810000  0,54
K e2   40,871 daN / cm  40871 N / m
64  1,2 3  11,2
d) Rigiditatea totală a resoartelor este:
K e  K e1  K e 2  113395  40871  154266 N / m
3. Calculul forţei de basculare.

La presiunea nominală,
Mb 86,4
Fb 320 bar     1838,3 N
R m 0,047
4. Calculul pretensionării resoartelor.

Condiţiile specifice începerii reglării sunt:
- unghiul de basculare:  = 0;
- cursa pistonului cilindrului hidraulic: y = 0;
- presiunea de refulare a pompei: pn = 0;
- forţa de basculare: Fb = 0.
Se alege pentru presiunea de comandă care determină începerea reglajului
valoarea pc = 5 bar. În acest regim,
Fc  Fe ,
sau
p c A c  2K e y0e (1.69)
În această ecuaţie,
53
d c2   0,0622
Ac    30,19 10 4 m2
4 4
p c A c 5 105  30,19 104

y0e    4,9 103 m
2K e 2 154266
5. Calculul presiunii de începere a reglajului la presiunea de refulare

nominală.
Acest regim este definit prin următoarele condiţi:
- cursa pistonului cilindrului hidraulic este nulă: y = 0;
- presiunea de refulare a pompei are valoarea nominală: pn = 320 bar.
Din ecuaţia de echilibru a pistonului sub forma completă,
p c A c  2K e y0e  Fb 320 bar 
rezultă
2K e y0e  Fb 320 bar 
pc  (1.70)
Ac
sau
2  154266  4,9  10 3  1838,3
pc   11,09  105 N / m 2  11,1 bar
3,019  10  3
6. Calculul presiunii de reglare pentru capacitatea maximă.

În acest caz,
y max  R m sin 250

deci
y max  0,047  0,422  0,01983 m  19,83 mm
Din relaţia
2K e  y max  y0e   Fb
p c  max , p n   (1.71)
Ac
rezultă
54
2  154266  0,01983  0,0049   1838,3


p c 250 , 320 bar   3,019  10 3

 31,36  105 N / m 2  31,36 bar
7. Calculul presiunii de reglare pentru capacitatea maximă şi presiune

de refulare nulă.
Ecuaţia de echilibru static devine:
2K e  y max  y0e 
p c  max , p n   (1.72)
Ac
deci
2  15266  0,01983  0,0049 
p c 200 ,0 bar   
3,019  10 3
 25,27  105 N / m 2  25,27 bar
8. Calculul eforturilor tangenţiale din resoarte.

Efortul unitar tangenţial se calculează cu relaţia
16 Fe R e
 ef  (1.73)
d 3e
Pentru oţelul de arc uzual (55VCr11),
 a  4000...5000 daN / cm 2
Primul resort furnizează forţa
Fe1 max  K e1 y max  y0e 
sau
Fe1max  1133950,01983  0,0049   2804,2 N
Rezultă
16  2804,2  0,0205
1max   4  108 N / m 2  4000 daN / cm 2
  9  10 
3 3
Pentru al doilea resort,

Fe2 max  K e 2  y max  y0e 
55
sau
Fe 2 max  408710,01983  0,0049   1010,7 N
În acest caz
16  1010,7  0,012
 2 max   4,941  108 N / m 2  4941 daN / cm 2
5  10 
3 3
Caracteristica de reglare, pc (y, p) este un domeniu de tip “bandă” (fig.A-3).
Fig. A-3. Caracteristica statică a dispozitivului de comandă.
7.3. Studiul comportării dinamice a dispozitivului de reglare a capacităţii

pompei principale
Prin tema de proiectare s-a indicat tipul comenzii utilizate pentru reglarea
capacităţii pompei principale: comandă hidraulică proporţională. Ca element de
comandă s-a ales o supapă normal-deschisă dublă comandată prin pedale, care în
varianta electrohidraulică este echivalentă cu o supapă normal-deschisă dublă
proporţională. În practică, pe utilajele mobile se utilizează ambele comenzi, cea
mecanohidraulică fiind specifică utilajelor clasice.
Calculul dinamic al dispozitivului de comandă are ca scop predeterminarea
performanţelor dinamice (timpul de răspuns al comenzii), în condiţiile unei
aparaturi cu performanţe cunoscute şi a unor elemente complementare specifice
pompei date.
Modelul matematic al sistemului fiind neliniar, nu este posibilă
determinarea răspunsului comenzii la diferite semnale fără ajutorul simulării
numerice. Calculele corespunzătoare pompei F220 K2 sunt prezentate detaliat în
capitolul 24, consacrat analizei servopompelor electrohidraulice lente. Aceste
calcule sunt confirmate de experimentele întreprinse de primii doi autori. În figura
56
A-4 se prezintă ca exemplu răspunsul servopompei F220 K2 echipată cu dispozitiv

de comandă electrohidraulic la semnale treaptă alternative de amplitudine medie.
Fig. A-4. Răspunsul servopompei F220 K2 echipată cu dispozitiv de comandă

electrohidraulic la semnale treaptă alternative.
57
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
ACTIVITATEA III.4
CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE APLICATIVE
DESTINATĂ ANALIZEI CU M.E.F. A S.A.H.P.
- Cuprins -
Partea 1 1. Elemente metodice pentru analiza practică cu MEF a SAHP 2

1.1. Procedura de elaborare a aplicațiilor 2
1.2. Conţinutul lucrărilor de laborator 3
1.3. Descrierea programelor folosite în şedinţele de laborator 4
Partea 2 Aplicații
1. Noţiuni generale de modelare cu elemente finite şi elemente de 6
grafică pe calculator
2. Calculul unor caracteristici geometrice ale secţiunilor plane prin 37
discretizare
3. Analiza statică a sistemelor de bare articulate 2D 49
4. Sisteme de bare articulate în 3D 65
5. Sisteme de bare şi grinzi 2D 70
6. Sisteme de cadre în spaţiu 84
7. Modelarea plană a unor probleme de analiză statică structurală cu 102
elementul finit CST
8. Modelarea plană a unor probleme de analiză statică structurală cu 122
elementul finit QUAD4
9. Încovoierea plăcilor analizată cu un element finit triunghiular 143
10. Analiză termică staţionară cu elemente finite triunghiulare 168
11. Analiză termică tranzitorie cu elemente finite triunghiulare 184
12. Modelarea 2D a mişcarii fluidelor ideale în regim staţionar 194
13. Modelarea 3D a problemelor de analiză statică structurală cu 206
elementul BRICK8
14. Modelarea 3D a unor probleme de analiză statică structurală cu 233
elementul SHELL8
1
1. Elemente metodice pentru analiza practică cu MEF a SAHP

1.1. Procedura de elaborare a aplicațiilor
Piaţa de soft oferă numeroase programe de calcul cu elemente finite.
Abordarea unui anumit program de firmă, necesită pe lângă manualele de utilizare
care însoţesc programul, o cunoaştere temeinică a conceptelor şi noţiunilor de bază
ale MEF. Pentru început se consideră că folosirea unor programe cu elemente finite
dedicate unui singur tip de aplicaţii este mai eficientă în dobândirea cunoştinţelor
fundamentale. În opoziţie, programele de firmă sunt concepute într-un mod foarte
general şi studentul are tendinţa de a învăţa meniurile şi de a pierde din vedere
noţiunile de bază ale metodei.
Din cauza dificultăţii de elaborarea a unor aplicaţii cu elemente finite, generată
în special de dependenţa faţă de un program de calcul, aceste lecţii au fost conceput
şi dezvoltate pe baza unor programe dedicate, dezvoltate în limbajul de programare
FreePascal 2.2. Programele sunt concepute să lucreze cu câte un singur tip de
element finit, sunt testate, corectate şi perfecţionate timp de peste 12 ani şi s-au
dovedit foarte utile studenţilor studenţilor din cadrul Universităţii POLITHNICA din
Bucureşti. Mai mult, programele prezintă o interfaţă în limba română şi engleză, la
alegere. Folosirea interfeţei mixte permite învăţarea terminologiei de bază a metodei
elementelor finite în limba engleză necesară abordării programelor de firmă, care în
majoritatea cazurilor nu prezintă interfaţă în limba română.
Pentru asimilarea cât mai rapidă şi temeinică a conceptelor şi a tehnicilor de
modelare, fiecare lucrare de aplicaţii este însoţită de o descriere sumară a unelor
aspecte teoretice, de o serie de probleme rezolvate în detaliu, cu comentarii şi studii
comparative. Problemele propuse sunt în general inspirate din practica inginerească
şi au fost în principal preluate din domeniul SAHP.
Unul dintre aspectele cele mai importante în rezolvarea acceptabilă a
problemelor este “dezvoltarea” corectă a modelului de calcul. Lucrările de laborator
insistă foarte mult pe posibilităţile de modelare, reducere a dimensiunii modelului
folosind simetria geometrică şi cea de încărcare, ipotezele simplificatoare şi
interpretarea rezultatelor. Deoarece calculul numeric efectiv este efectuat de
calculator, sarcina utilizatorului se reduce la elaborarea modelului, la pregătirea şi
introducerea datelor de intrare, precum şi la interpretarea rezultatelor obţinute şi mai
apoi luarea unor decizii corespunzătoare.
O atenţie deosebită se acordă părţii grafice de vizualizare a modelului şi a
rezultatelor, se scot în evidenţă caracteristicile fundamentale ale reprezentărilor
grafice pe calculator. Una dintre lucrări este consacrată prezentării unor algoritmi de
bază folosiţi în grafica legată de elementele finite. Lipsa cunoştinţelor elementare de
reprezentare grafică pe calculator poate conduce la interpretări greşite ale
rezultatelor, fie ele şi corecte.
Prezentarea în detaliu a matricelor caracteristice şi a vectorilor de încărcare
pentru elementele finite folosite în programe, este o invitaţie la programare pentru cei
care doresc să implementeze mici programe cu elemente finite. Alături de limbajele
clasice, FORTRAN, BASIC, PASCAL, programul MATLAB s-a dovedit foarte eficient
pentru dezvoltarea de programe cu elemente finite în scop didactic şi chiar practic.
Programele, concepute să lucreze în mod interactiv dar şi “batch”, pot fi
abordate relativ uşoar de către studenţi. Discretizarea manuală cât şi introducerea
completă a datelor (fără generare), conduce la aprofundarea noţiunilor de bază ale
metodei. Echivalarea nodală a unor mărimi de către utilizator în cadrul unor
probleme, are scopul de a scoate în evidenţă încă o dată în plus, caracterul
aproximativ al metodei.
2
Din rezumatul noţiunilor teoretice care preced capitolele de aplicaţii, se pot

afla informaţii suplimentare, necesare utilizării unor programe de firmă mult mai
complete decât cele didactice prezentate în şedinţele de laborator. Elementele finite
prezentate sunt în general cele discutate în aspectele teoretice ale metodei
prezentată în etapa II a acestui contract.
Parcurgerea, în paralel, a cursurilor de MEF şi efectuarea laboratoarelor cu
cartea şi calculatorul în faţă, constituie un mod eficient de a face primul pas către
înţelegerea şi stăpânirea acestei metode care a devenit indispensabilă în zilele
noastre.
1.2. Conţinutul lucrărilor de laborator
Lab Activitate Laborator Program utilizat

1 Noţiuni generale de modelare cu elemente finite şi fişier info
elemente de grafică pe calculator
2 Calculul unor caracteristici geometrice ale secţiunilor MOMINw_re.exe

plane prin discretizare
3 Analiza statică a sistemelor de bare articulate 2D ARTPLw_re.exe
4 Sisteme de bare articulate în 3D ARTSPw_re.exe
5 Sisteme de bare şi grinzi 2D CADPLw_re.exe
6 Sisteme de cadre în spaţiu CADSPw_re.exe
7 Modelarea plană a unor probleme de analiză statică CSTPLw_re.exe

structurală cu elementul finit CST
8 Modelarea plană a unor probleme de analiză statică QUAD4PLw_re.exe

structurală cu elementul finit QUAD4
9 Încovoierea plăcilor analizată cu un element finit PLACA3w_re.exe

triunghiular
10 Analiză termică staţionară cu elemente finite TERMSTw_re.exe

triunghiulare
11 Analiză termică tranzitorie cu elemente finite TERMTRw_re.exe

triunghiulare
12 Modelarea 2D a mişcarii fluidelor ideale în regim CURGPLw_re.exe

staţionar
13 Modelarea 3D a problemelor de analiză statică structurală BRICK8w_re.exe

cu elementul BRICK8
14 Modelarea 3D a unor probleme de analiză statică SHELL8w_re.exe

structurală cu elementul SHELL8
3
1.3. Descrierea programelor folosite în şedinţele de laborator
Programele folosite în şedinţele de laborator se obţin din Laboratorul de

elemente finite (sala CA008) de la catedra de Rezistenţa materialelor, Facultatea
IMST, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti. Faţă de versiunea anterioară
programele au fost modificate pentru a rula sub Windows Vista sau 7 şi la alegere cu
interfaţa în limba română sau engleză.
MOMINw_re.EXE Program dedicat calculului caracteristicilor geometrice ale secţiunilor

plane prin discretizare cu elemente de tip patrulater cu opt noduri,
limitat la 1000 noduri, 2000 elemente
ARTPLw_re.EXE Program dedicat structurilor de bare articulate plane, solicitate static,

limitat la 1000 noduri, 2000 elemente, lătime de semibandă 500,
permite 200 materiale şi 200 secţiuni diferite
ARTSPw_re.EXE Program dedicat structurilor de bare articulate în spaţiu solicitate static,

limitat la 1000 noduri, 2000 elemente, lăţime de semibandă 400,
permite 200 materiale şi 200 secţiuni diferite
CADPLw_re.EXE Program dedicat structurilor de cadre plane, solicitate static, limitat la

1000 noduri, 1000 elemente, lătime de semibandă 500, permite 20
secţiuni şi 20 materiale diferite
CADSPw_re.EXE Program dedicat structurilor de cadre în spaţiu, solicitate static, limitat la

1000 noduri, 1000 elemente, lăţime de semibandă 400, permite 20
secţiuni şi 20 materiale diferite
CSTPLw_re.EXE Program dedicat structurilor plane (SPT, SPD) solicitate static, limitat la
1000 noduri, 2000 elemente, lăţime de semibandă 500, permite 2000
materiale şi 2000 de grosimi diferite
QUAD4PLw_re.EXE Program dedicat structurilor plane (SPT, SPD, SAS), solicitate static,
limitat la 1000 noduri, 1000 elemente, lăţime de semibandă 500,
permite 1000 materiale şi 1000 de grosimi diferite
PLACA3w_re.exe Program dedicat analizei plăcilor plane solicitate static, limitat la 1000
noduri, 2000 elemente, lăţime de semibandă 1000, permite 5 materiale
şi 5 proprietăţi de element diferite
TERMSTw_re.EXE Program dedicat modelelor plane (SP, SAS) de analiză termică

stationară, limitat la 1000 noduri, 2000 elemente, lăţime de semibandă
500 şi 20 materiale diferite
TERMTRw_re.EXE Program dedicat modelelor plane (SP, SAS) de analiză termică

tranzitorie, limitat la 1000 noduri, 2000 elemente, lăţime de semibandă
500, permite 20 materiale diferite şi 100 pasi de calcul
CURGPLw_re.EXE Program dedicat modelelor plane de curgere laminară a fluidelor ideale,

limitat la 1000 noduri, 2000 elemente şi lătime de semibandă 500
BRICK8w_re.EXE Program dedicat analizei corpurilor 3D solicitate static, limitat la 3000

noduri, 2500 elemente, lăţime de semibandă 2000, permite 10
4
materiale şi 10 proprietăţi de element diferite
SHELL8w_re.EXE Program dedicat analizei învelişurilor 3D solicitate static, limitat la 3000

noduri, 2500 elemente, lăţime de semibandă 2000, permite 10
materiale şi 10 proprietăţi de element diferite
5
Laboratorul 1.
Noţiuni generale de modelare cu elemente finite
şi elemente de grafică pe calculator
Scopul lucrării
Prezentarea notaţiilor folosite în programele cu elemente finite, folosirea

simetriei geometrice şi de încărcare pentru reducerea modelelor de calcul,
dezvoltarea modelelor de calcul funcţie de scopul analizei şi prezentarea elementelor
de grafică folosite în preprocesarea şi postprocesarea modelelor cu elemente finite.
1. Modelarea cu elemente finite
Notaţii generale
Folosirea unor programe de calcul cu elemente finite implică învăţarea

modului de lucru al programului, ipotezele în care acesta a fost dezvoltat, stăpânirea
noţiunilor de bază şi a notaţiilor folosite. Majoritatea programelor utilizează notaţii
consacrate care trebuie cunoscute.
Sisteme de axe
XOY -sistemul global de axe în plan

OXYZ -sistemul global de axe în spatiu
xoy -sistemul de axe al elementului în plan (2D)
oxyz -sistemul de axe al elementului în spatiu (3D)
l, m, n -cosinusurile directoare ale unei drepte în sistemul global de axe
XSim -simetrie faţă de un plan X=const
YSim -simetrie faţă de un plan Y=const
ZSim -simetrie faţă de un plan Z=const
XAsim -antisimetrie faţă de un plan X=const
YAsim -antisimetrie faţă de un plan Y=const
ZAsim -antisimetrie faţă de un plan Z=const
Date generale de control
NEC -numărul total de ecuaţii al sistemului de ecuaţii

LB -semilăţimea matricei (de rigiditate) globale reduse
NN -numărul total de noduri al discretizării
NE -numarul total de elemente al discretizării
NP -numarul de puncte de calcul
timp -timpul de calcul
TIPE -tipul elementului pentru programe care permit alegerea
tipului de element finit
-0 - axial simetric (SAS)
-1 - stare plană SP (de tensiune SPT)
-2 - stare plană de deformaţie (SPD)
-pentru elementul finit BRICK: 1 sau 2: se folosesc
8 sau 11 funcţii de formă pentru aproximare
6
Date despre noduri
GLN -numărul de grade de libertate pe nod

NI -numărul de identificare al unui nod oarecare
BX, BY, BZ -blocaje la translaţie pe direcţiile axelor X, Y, Z
BXX, BYY, BZZ -blocaje la rotire pe direcţiile axelor X, Y, Z
1-blocat
0-liber
X, Y, Z -coordonate nodale globale
ICON -condiţie de restricţie în temperatura nodală
1-temperatura nu variază, rămâne constantă - Ti
0-temperatura este necunoscută
FICON -condiţie de restricţie în potenţial nodal
1-potenţialul nu variază, rămâne constant - Fi
0-potentialul este necunoscut
Ti -temperatura impusă sau iniţială (funcţie de caz)
Fi -potenţialul impus
Date despre materiale
NMAT -numărul total de materiale diferite într-un model

MATI -numărul de identificare al materialului
MAT -numărul materialului ataşat elementului
E -modulul de elasticitate longitudinal al materialului [N/m2]
G -modulul de elasticitate transversal al materialului [N/m2]
niu, -coeficientul de contracţie transversală (Poisson)
DENS,ρ -densitatea materialului [Kg/m3]
ALFA, α -coeficient de dilatare termică [1/K]
c -căldura specifică masică [Ws/Kg/K]
LambdaX, λx -conductivitatea termică a materialului ortotrop pe
direcţia X [W/m/K]
LambdaY, λy -conductivitatea termică a materialului ortotrop pe
direcţia Y [W/m/K]
-conductivitatea termică a materialului izotrop [W/m/K]
g -accelaraţia gravitatională [m/s2]
Date legate de elementele finite
EI -numărul de identificare al unui element finit

I, J, K, L, ... -nodurile elementului finit EI
NSECT -numărul total de sectiuni diferite într-un model cu bare
SECTI -numărul de identificare al secţiunii
SECT -numărul secţiunii ataşat elementului EI
NPROP -numărul total de proprietăţi de element într-un model
PROPI -numărul de identificare al proprietăţii de element
PROP -numărul proprietăţii ataşat elementului EI
A -aria secţiunii unei bare sau aria unui element finit
triunghiular
Iy, Iy -momentul de inerţie al sectiunii faţă de axa principală y
7
Iz, Iz -momentul de inerţie al sectiunii faţă de axa principală z

It, It -momentul de inerţie convenţional la torsiune
Fiy, Φy; Fiz, Φz -coeficienţii de corecţie a efectului forţei tăietoare asupra
calcului deplasărilor pe cele două axe y şi z în modelul
barei Timoshenko
t -grosimea elementului finit plan (CST, QUAD, etc)
INT -ordinul de integrare Gauss-Legendre pentru calculul
matricelor caracteristice (de obicei 2 sau 3)
Date despre încărcari
NF -numărul total de noduri în care există încărcari cu forţe

concentrate (şi momente concentrate dacă e cazul)
NIF -numărul de identificare a unui nod încărcat cu forţe şi
momente concentrate
FX, FY, FZ -forţe nodale în sistemul global de axe
MX, MY, MZ -momente nodale în sistemul global de axe
M -fluxul termic volumic generat într-un element
NFLUX -numărul total de laturi ale elementelor modelului
discretizat pe care există flux termic impus
EIF -numarul de identificare al unui element pe care există flux
termic impus - q
LAT -numărul laturii elementului (1, 2 sau 3)
N1, N2 -nodurile care formează latura LAT
q -flux termic impus pe o latura [W/m2]
NCONV -numărul total de laturi ale elementelor modelului
discretizat pe care există transfer termic convectiv
EIC -numărul de identificare al unui element finit pe care există
flux termic convectiv
ALFA, -coeficientul de convecţie al suprafeţei unei laturi [W/m2/K]
TA, TA -temperatura mediului ambiant
NVIT -numărul total de laturi ale elementelor unei discretizări pe
care există viteză impusă de curgere V0
V0 -viteza de curgere cunoscută, perpendiculară pe latură
Rezultate
UX, UY, UZ sau

DX, DY, DZ -deplasările nodale în sistemul global de axe
RX, RY, RZ -rotirile nodale în sistemul global de axe
N, T, M -eforturile în bare din componenţa cadrelor plane
N, Ty, Tz, şi
Mt, My, Mz -eforturile în bare solicitate în 3D
SIGMA, σ -tensiunea normală în bară (în sistemul de referinţă al barei)
SX -tensiunea normală în direcţia X (a sistemului global de
referinţă)
SY -tensiunea normală în direcţia Y (a sistemului global de
referinţă)
SZ -tensiunea normală în direcţia Z (a sistemului global de
referinţă)
8
SXY -tensiunea tangentială în planul XOY (a sistemului global

de referinţă)
SYZ -tensiunea tangentială în planul YOZ (a sistemului global
de referinţă)
SXZ -tensiunea tangentială în planul XOZ (a sistemului global
de referinţă)
S1, S2, S3 -tensiunile principale
ALFA -unghiul direcţiei tensiunii principale S1 cu axa X pentru
SPT sau SPD
Sech -tensiunea echivalentă von Mises
TEMP, T -temperatura în noduri
Fi -potenţialul în noduri
VX, VX; VY, VY -vitezele de curgere în elementele finite de curgere, faţă de
sistemul de referinţă global
Vtot -viteza totală de curgere
Notaţii matriceale şi vectoriale
[M] -matricea de masă globală a structurii discretizate

[C] -matricea de amortizare globală a structurii discretizate
[G] -matricea giroscopică globală a structurii discretizate
[K] -matricea de rigiditate globală a structurii discretizate
K r  -matricea de rigiditate globală redusă a structurii
discretizate de dimensiune NEC  LB
[Ke] -matricea de rigiditate în coordonate globale a unui element
[ke] -matricea de rigiditate în coordonate locale a unui element
[T ] -matricea de transformare a coordonatelor din sistemul de
referinţă local la cel global
{U}, {T}, {Fi } -vectorul necunoscutelor nodale globale (deplasări,
temperaturi, potenţial)
Ur  , Tr  , Fir  -vectorul necunoscutelor nodale corespunzător matricei
globale reduse (deplasări, temperaturi, potenţial)
{F}, {Q} -vectorul încărcărilor globale
Fr  , Qr  -vectorul încărcărilor globale corespunzător matricei
globale reduse
  
U , T -vectorul derivatelor în raport cu timpul (al vitezelor
nodale)
U -vectorul derivatelor de ordinul doi în raport cu timpul
(al acceleraţiilor nodale)
[D] -matricea de rigiditate (elasticitate) a materialului
[B] -matricea derivatelor funcţiilor de formă
Alte notatii
δ -deplasare
σa -tensiune admisibilă a materialului
a, b, h -cotă, distanţă
9
d, D -diametre
L,  -lungime
F -forţă
M -moment al forţelor (cuplu de forţe)
Cunoştinţe necesare unui utilizator al MEF
Un utilizator este pus în situaţia rezolvǎrii unei anumite probleme, şi nu în a

implementa un program de MEF pentru rezolvarea ei, de aceea utilizatorul trebuie sǎ
afle dacǎ problema se preteazǎ rezolvǎrii cu MEF şi sǎ foloseascǎ un program adecvat
problemei respective.
Odatǎ stabilit programul de calcul este necesar a se face o informare asupra
posibilitaţii programului. Dacǎ performanţele programului ne convin trebuie sǎ ne
informǎm despre modul de lucru al programului şi sǎ pregǎtim problema pentru
rezolvare !
Se menţionează de la început cǎ programul de calcul folosit pentru analiza
problemei nu rezolvǎ structura reală, ci doar un MODEL al ei pe care în general îl
concepe utilizatorul. Rezultatele pot fi confirmate sau nu, funcţie de cum a fost ales
modelul de calcul. Modelarea este o activitate de simplificare a structurii prin încadrarea
diverselor porţiuni ale structurii în categoria barelor, plǎcilor, blocurilor, prin
considerarea încǎrcǎrilor şi a rezemǎrilor etc. Modelarea corectǎ (cât mai aproape de
realitate) este o problemǎ de experienţǎ, inspiraţie şi nu mai puţin de cunoaştere a
bazelor teoretice ale metodei.
Cunoştinţele necesare se dobândesc pe mǎsurǎ ce utilizatorul rezolvǎ diverse
probleme. Nu trebuie uitat faptul cǎ pentru a rezolva corect o problemǎ este absolut
necesarǎ (nu şi suficientă) livrarea tuturor datelor care caracterizeazǎ problema.
Programele concepute şi discutate în aceastǎ lucrare permit introducerea
datelor în mod interactiv (“calculatorul întreabǎ - utilizatorul rǎspunde”) dar şi direct în
mod fişier pentru reluarea unei probleme sau pentru cei care editeazǎ mai uşor un fişier
şi cunosc modul de introducere a datelor problemei.
Programele de firmǎ, ca şi cele consacrate, respectǎ anumite reguli generale de
introducere a datelor (notaţii unificate, ordonarea comenzilor de pregǎtire a datelor etc),
ceea ce faciliteazǎ lucrul la programe diferite pentru utilizatori experimentaţi. Pentru
începǎtori este indicat a se folosi un singur program de firmă sau o serie de programe
consacrate unor tipuri particulare de aplicaţii cum sunt cele prezentate în această
lucrare. MEF nu rezolvǎ problema iniţialǎ ci un model al ei, deci între structura de calcul
şi analiza cu MEF se aflǎ modelul:
STRUCTURA DE CALCUL  MODEL  ANALIZĂ cu MEF
Odatǎ stabilit modelul de calcul, se impune pregǎtirea datelor de intrare pentru

rezolvarea problemei. Fiecare program cu elemente finite prezintǎ particularitǎti care
trebuie învǎţate dar existǎ o serie de reguli de bazǎ ale metodei care odatǎ stǎpânite
permite abordarea oricǎrui program cu elemente finite.
În continuare se prezintǎ câteva aspecte comune tuturor programelor, urmând a
se reveni asupra noţiunilor de bazǎ pe care trebuie sǎ le stǎpâneascǎ un utilizator, în
urmǎtoarele trei capitole.
10
Unitaţi de mǎsurǎ
De obicei utilizatorul hotǎrǎşte cu ce unitǎţi de mǎsurǎ lucreazǎ dar trebuie avut

în vedere că orice abatere de la SI (Sistemul Internaţional al Unitǎţilor de Mǎsurǎ)
atrage o atenţie deosebitǎ asupra unitǎţilor de mǎsurǎ adoptate. În acest sens trebuie
respectate unitǎţile de mǎsurǎ iniţial stabilite pentru absolut toate datele de intrare ale
problemei. Rezultatele finale se vor regǎsi în unitǎţile stabilite de utilizator.
Pentru a evita eventualele probleme care pot apare la schimbarea tipului de
analiză se recomandǎ lucrul în SI. De exemplu dacă un model se analizează static într-
un sistem de măsură altul decât SI şi apoi urmează un calcul dinamic, sau termic, este
posibil ca unel mărimi cum ar fi frecvenţele proprii de vibraţie să nu aibă semnificaţia
reală, chiar dacă aparent unităţile de măsură sunt consistente.
Sisteme de axe
Menţionǎm cǎ toate programele cu elemente finite trateazǎ modelul într-un

sistem de axe global (OXYZ). Acest sistem de axe este un sistem cartezian drept şi în
general modelul se poziţioneazǎ în sistemul global de axe conform dorinţelor
utilizatorului. Existǎ şi excepţii, pentru probleme plane, când sistemul de axe este plan
(XOY), şi pentru probleme axial simetrice, care presupun alegerea axei de simetrie, de
regulă, drept axa OY. Pentru uşurarea introducerii coordonatelor se folosesc şi sisteme
de axe cilindrice, sferice sau sisteme de axe definite de utilizator, în final însǎ problema
este tratatǎ în sistemul de axe global.
Notaţii uzuale
Pe mǎsurǎ ce s-au dezvoltat noi programe cu elemente finite, au apǎrut noţiuni

noi de lucru dar o parte a denumirilor şi notaţiilor nu s-au modificat. Notaţiile utilizate în
aceastǎ lucrare sunt preluate dintr-o serie de programe de firmǎ utilizate în practică.
Astfel, anticipǎm câteva noţiuni şi notaţii care se întâlnesc în capitolele imediat
urmǎtoare, cum ar fi gradele de libertate nodale (GLN).
Pentru un model de structurǎ în spaţiu, un nod (zonă de dimensiune finită !) are
şase grade de libertate, adicǎ trei translaţii în lungul axelor X, Y, Z şi trei rotaţii în jurul
aceloraşi axe X, Y, Z. Gradele de libertate translaţii se noteazǎ de obicei cu UX, UY, UZ
iar gradele de libertate rotaţii se noteazǎ cu RX, RY, RZ. Dacǎ unele grade de libertate
se cunosc apriori ca fiind nule, atunci se denumesc blocaje. In aceastǎ situaţie pot
exista blocaje la translaţie pe cele trei direcţii: BX, BY, BZ şi blocaje la rotaţie: BXX,
BYY, BZZ. Convenţional se atribuie unui grad de libertate valoarea 0 dacǎ este “liber” şi
valoarea 1 dacǎ este “blocat”.
Ordonând gradele de libertate, adicǎ UX, UY, UZ, RX, RY, RZ, o referire la
blocaje se poate face cu un cod numeric, adicǎ 123456. Apariţia în cod a unei cifre de
la 1 la 6 precizeazǎ blocaj pe direcţia respectivǎ (exemplu 134 semnifică BX=1; BZ=1;
BXX=1).
Declararea elementelor se face notând nodurile cu: I, J, K, L, M, N, O, P,... ,
depinde de câte noduri are elementul.
Tensiunile în model se prezintǎ în general în sistemul global de axe, (nu
obligatoriu însǎ) şi componentele tensorului tensiune se noteazǎ: SX, SY, SZ, SXY,
SYZ, SZX, iar tensiunile principale se noteazǎ: S1, S2, S3, şi întotdeauna acestea se
ordonează în ordine descrescătoare, adică S1 ≥ S2 ≥ S3.
11
Tipuri de materiale
Din punct de vedere al proprietǎţilor pe diferite direcţii ale materialului materialele

uzuale se pot clasifica în: izotrope; ortotrope şi anizotrope. O categorie aparte o fac
materialele hiperelastice cum ar fi cauciucul.
Materialele izotrope se caracterizeazǎ prin trei constante de material E, G şi ν
între care existǎ o relaţie de legǎturǎ:
E
G . (1.1)
2(1  ν )
În general programele de calcul verificǎ relaţia (1.1) sau completeazǎ o
necunoscutǎ dacǎ se declarǎ douǎ dintre constantele de material. Unele programe
atribuie unor constante de material valori implicite, cum ar fi de exemplu ν =0,3. De
obicei în practică se declară E (modulul de elasticitate longitudinal) şi ν (coeficientul de
contracţie transversală).
Materialele ortotrope se caracterizeazǎ prin 12 constante de material
corespunzǎtor celor trei direcţii principale ale materialului, dintre care nouă sunt
independente. Acestea din urmă, se introduc drept date de intrare şi sunt: E1 , E2 ,
E3 , G12 , G23 , G13 , ν12 , ν23 , ν13 .
Materialele anizotrope se caracterizeazǎ prin 21 de constante de material
independente, iar pentru analize neliniare există legi de material proprii fiecărui tip de
material.
De obicei programele de firmă au implementate cel puţin câteva sute de legi de
material din care utilizatorul trebuie să aleagă modelul adecvat şi să introducă o serie
de constante de material. Aceste constante de material se obţin din încercări
experimentale, deci legile de material caracterizează materialul din punct de vedere
macroscopic, deci pentru analiza unor modele de dimensiuni foarte mici legile de
material trebuie reconsiderate. Considerente similare trebuie avute în vedere şi pentru
legile şi ecuaţiile matematice cu care se implementează fiecare tip de element finit.
Discretizarea
Este clar pentru oricine, cǎ o structurǎ

(un domeniu) poate fi împǎrţitǎ în diverse
moduri, cu mai multe sau mai puţine noduri şi
elemente. În figura 1.1 se prezintǎ împǎrţirea
domeniului patrulater a în triunghiuri b sau în
patrulatere c. Fig. 1.1: Moduri de discretizare în plan
MEF a dezvoltat o serie de tipuri de
elemente finite care pentru început pot fi
clasificate în (referire la elemente
structurale):
-elemente finite unidimensionale, reprezentând în general bare dar nu numai ...;
-elemente finite bidimensionale, reprezentând plǎci, învelişuri şi chiar volume !;
-elemente finite tridimensionale, reprezentând în general solidele, blocurile şi în
general orice componentă, fie ea bară, placă sau bloc.
Elementele finite sunt definite prin puncte care nu sunt altceva decât noduri ale
modelului de calcul. Sǎ nu uitǎm cǎ necunoscutele unei probleme sunt alese chiar în
12
nodurile elementelor finite, noduri mai multe pe element înseamnǎ în general precizie
mai bunǎ.
Unele elemente finite au noduri interioare (pe feţe sau în interiorul volumelor)
pentru a îmbunǎtǎţi precizia, dar utilizatorul nu lucreazǎ cu aceste noduri pentru cǎ ele
sunt generate şi apoi condensate în faza de calcul a matricilor de rigiditate ale
elementelor.
Operaţia de împǎrţire a unei structuri (domeniu) în elemente finite, prin punerea
în evidenţǎ a nodurilor şi a elementelor poartǎ denumirea de DISCRETIZARE.
Reamintim cǎ elementele nu au porţiuni comune între ele decât nodurile comune
(pentru elemente vecine). Reuniunea tuturor elementelor trebuie sǎ reproducǎ
domeniul iniţial.
Un exemplu sugestiv al discretizǎrii poate fi consideratǎ o oglindǎ spartǎ şi lipitǎ
cu bucǎţi mici de bandǎ adezivǎ la colţuri. Alt exemplu ilusrativ ar fi o hainǎ din petece
cusute doar la colţurile petecelor.
Reuniunea contururilor elementelor genereazǎ reţeaua discretizǎrii.
Referirea la noduri şi elemente se face prin numerotarea acestora. Operaţia de
discretizare include pe lângǎ împǎrţirea structurii în noduri şi elemente numerotarea
nodurilor de la 1 la NN (numǎrul total de noduri) şi a elementelor de la 1 la NE (numǎrul
total de elemente). Numerotarea nodurilor şi a elementelor poate sǎ nu înceapǎ de la
unu şi să nu fie neapărat în ordine pentru programe de firmǎ.
Operaţia de discretizare este de obicei dirijatǎ de utilizator chiar dacǎ
programele de firmǎ permit utilizarea discretizarii automate pe diverse domenii.
Stabilirea domeniului de analizǎ, a ipotezelor de lucru şi a condiţiilor la

limită
Domeniul de analizǎ reprezintǎ un model al corpului de studiat, sau numai al

unei regiuni semnificative aparţinând acestuia. El se obţine printr-un proces de
idealizare a geometriei corpului original şi uneori de selecţie a regiunii de analizǎ.
Idealizarea este necesarǎ pentru a reduce din complexitatea configuraţiei geometrice a
corpului original, pentru a micşora efortul de pregǎtire a datelor de intrare şi de calcul. În
acelaş scop se face şi selecţia unei regiuni de analizǎ, atunci când proprietǎţile de
simetrie şi omogenitate permit acest lucru. De asemenea, selecţia apare necesarǎ
atunci când se lucreazǎ cu corpuri de dimensiuni foarte mari, sau atunci când o
problemǎ tridimensionalǎ se transformǎ într-o problemǎ bidimensionalǎ sau
unidimensionalǎ.
În cazul în care domeniul de analizǎ reprezintǎ numai o parte din corpul original
de studiat, o atenţie deosebitǎ trebuie acordatǎ adaptǎrii condiţiilor la limitǎ, astfel încât
sǎ nu schimbǎm odatǎ cu geometria şi structura câmpului de variabile analizat.
Exemplul 1. Se consideră elementul de grindă, de secţiune variabilă în care

sunt aplicate două găuri circulare Fig. 1.2.a. Această grindă este parte componentă a
unei structuri mult mai mari şi preia o forţă în capătul liber, generată de contactul cu
altă componentă a unei alte structuri.
13
a. b.
Fig. 1.2: Grindă în consolă. a) Schema reală; b) Modelul idealizat
Să presupunem că pentru acest exemplu se cere să se determine săgeata din

secţiunea B precum şi tensiunea echivalentă maximă. Se presupune că sunt
cunoscute toate dimensiunile, valoarea şi poziţia forţei rezultante F precum şi
caracteristicile materialului.
Pentru această aparent simplă problemă apar o serie de întrebări, la care
analistul trebuie să ia deciziile cele mai adecvate pentru a obţine soluţia cu o precizie
cât mai mare. Unele dintre aceste întrebări sunt:
-a. este adecvat un model în plan sau în spaţiu, răspunsul în general depinde
de grosimea acestei grinzi, dacă grinda este înaltă (adică are grosime mică), un
model în 3D nu se justifică, deoarece efortul de calcul creşte considerabil fără a
obţine un rezultat mai precis;
-b. modelul trebuie să includă şi zonele din vecinătatea forţei aplicate şi
respectiv o zonă cât mai mare din structura de care această grindă este fixată,
răspunsul la această întrebare este greu de precizat în special din cauză că
deplasarea secţiunii B este produsă atât de deformaţia grinzii cât şi de deformaţia
structurii de care aceasta este fixată, tensiunea maximă însă este de aşteptat să
apară în zona slăbită a celor două găuri şi nu depinde esenţial de condiţiile de
modelare a structurii care susţine grinda în virtutea principiului Saint Vénant. Dacă
structura de fixare a grinzii se poate considera rigidă, atunci cel mai comod este să
se modeleze efectul acesteia asupra grinzii printr-o încastrare rigidă;
-c. cum se consideră aplicată forţa, având în vedere că de fapt se cunoaşte
rezultanta forţei distribuite şi punctul de aplicaţie al ei, aplicarea forţei într-un singur
nod poate conduce la obţinerea unor tensiuni "false" foarte mari în vecinătatea
acestui nod, dacă discretizarea din zona respectivă este foarte fină, apoi problema s-
a delimitat ca zonă de interes în secţiunea din punctul B şi în vecinătatea celor două
găuri. Din acest motiv, zona din dreapta punctului B poate să nu facă parte din
modelul de calcul, iar încărcarea se poate aplica în secţiunea B, prin impunerea
condiţiilor la limită în tensiuni, (obţinute din relaţiile Navier şi Juravski) sau pur şi
simplu se consideră torsorul echivalent din secţiunea B şi forţele se aplică concentrat
în noduri dacă discretizarea în această secţiune nu conţine multe noduri.
În condiţiile deciziilor de mai sus modelul de calcul se prezintă în Fig.1.2.b. El
urmează să fie discretizat cu elemente de tip solid plan: Q4, Q6, Q8, etc şi apoi
analizat.
Aspectele de modelare ar putea continua cu faza a doua, adică alegerea
tipului de element cel mai adecvat, modul de discretizare, etc. Nu trebuie pierdut din
vedere că rezultatele obţinute reflectă modelul de calcul şi nu structura reală şi
acestea trebuie interpretate cu mare atenţie.
Scopul şi tipul calcului poate influenţa alegerea domeniului de analizǎ, astfel
dacǎ intereseazǎ un efect local şi la distanţǎ se pot considera variaţia mǎrimilor
cunoscutǎ, domeniul de analizǎ se poate reduce la zona de interes. Aceastǎ reducere
14
nu este întotdeauna posibilǎ, exemplul de mai sus al concentratorului poate fi valabil

într-un calcul static dar nu şi în unul dinamic.
Stabilirea corectǎ a ipotezelor de lucru este factorul esenţial în obţinerea unor
rezultate apropiate de soluţia exactǎ. În acest sens se au în vedere:
-geometria corpului;
-proprietǎţile materialelor (liniar elastice, neliniare, plastice etc);
-domeniul de variaţie al principalelor mǎrimi de câmp investigate;
-regimul de funcţionare (static, dinamic etc);
-modul de aplicare al sarcinilor si felul reazemelor, etc.
Exemplul 2. Se consideră o grindă de secţiune variabilă (structura unui podeţ)

care sprijină prin aşezare pe trei stâlpi ca în Fig. 1.3.a. Structura trebuie să preia o
încărcare uniform distribuită dată de presiunea de valoare constantă p, şi accidental
sarcina axială distribuită liniar de valoare maximă a presiunii q. Se cere să se
precizeze valoarea maximă a reacţiunilor din reazeme şi tensiunea maximă din
grindă pentru trei cazuri de încărcare: a. numai forţa distribuită p; b. numai forţa
distribuită q; c. ambele forţe lucrează simultan. Se presupune că sunt cunoscute
geometria structurii, datele despre materiale şi încărcări.
În forma prezentată, problema de mai sus prezintă deja câteva caracteristici
de modelare primară incluse în enunţ, acestea ar putea proveni de la un beneficiar
care comandă un astfel de calcul. Este de presupus că încărcarea cu forţele
distribuite p modelează forţele utile de încărcare apărute în momentul solicitării grinzii
precum şi încărcarea generată de greutatea proprie. Forţele distribuite q ar putea
proveni dintr-o preluare ineficientă a dilatării termice. Nu se precizează nimic despre
o posibilă nealiniere a celor trei stâlpi de sprijin. Aceste aspecte ar putea fi omise
intenţionat sau nu de către beneficiar, şi în această situaţie interesează doar livrarea
unor rezultate corespunzătoare pentru modelul propus.
Fig. 1.3: Grindă static nedeterminată
Primele aspecte care se pot evidenţia sunt: simetria modelului şi a cazurilor de

încărcare; caracterul static nedeterminat al structurii din punct de vedere al
reacţiunilor din partea celor trei stâlpi.
Dacă dimensiunea d a diametrului celor trei stâlpi este relativ mică în
comparaţie cu dimensiunile grinzii, încărcarea necunoscută cu presiunea de contact
dintre stâlpi şi grindă se poate înlocui cu un reazem simplu într-un singur nod (sau
mai multe noduri funcţie de discretizare), dar aici apare o problemă esenţială şi
15
anume: reacţiunile sunt orientate în sus sau e posibil ca sensul lor să fie invers ?
Această incertitudine face problema neliniară, pentru că de exemplu reazemul din B
lucrează numai pe o direcţie. Problema însă se analizează în două etape: 1) se
presupune că reazemul lucrează sau nu lucrează şi 2) se face verificarea
rezultatelor.
Exemplul 3. Piesa din Fig. 1.4
trebuie analizată din punct de vedere
static pentru analiza stării de tensiune.
Din motive de simetrie şi analiza cu
atenţie a comportării piesei se poate
adopta modelul de calcul prezentat în Fig.
1.5. Se obervă că modelarea se face
numai pentru piesa de interes, iar efectul
celorlalte componente se “include” prin
condiţiile la limită în deplasări şi forţe
distribuite după anumite legi considerate
de analist. Fig. 1.4: Piesă de analizat fixată cu patru
şuruburi pe un bloc rigid
Fig. 1.5: Modelul de calcul pentru problema din figura 1.4
Factori de influenţǎ a discretizǎrii
Se poate face o distincţie netǎ între:

-1.discretizarea structurilor care au un suport fizic respectiv discretizarea în
elementele sale componente (structuri din bare);
-2.discretizarea corpurilor solide sau fluide care este un proces pur matematic,
arbitrar.
O serie de factori care condiţioneazǎ discretizarea sunt:
-tipul elementelor finite (se aleg funcţie de tipul problemei şi domeniul de analizǎ,
de precizia doritǎ, de variaţia mǎrimii necunoscute etc). Elementele parabolice sunt
preferate elementelor liniare, întrucât la acelaş numǎr de noduri soluţia discretizǎrii cu
elemente parabolice este mai precisǎ decât cea cu elemente liniare. Dacǎ existǎ mai
multe tipuri de elemente finite la graniţǎ dintre ele trebuie sǎ se asigure continuitatea;
16
-mǎrimea şi numǎrul elementelor

finite influenţeazǎ convergenţa soluţiei
(vezi Fig. 1.6). Se observǎ cǎ la un numǎr
mai mare de elemente rezultatul se
apropie cǎtre soluţia exactǎ dar creşterea
excesivǎ poate duce la un “colaps”
datoritǎ efectului erorii de maşinǎ la un Fig. 1.6: Influenţa numărului de elemente
volum mare de calcule; asupra preciziei
-poziţionarea nodurilor, care în general se face uniform în structurǎ.

Discontinuitaţi în geometrie (Fig. 1.7.a) sau în încǎrcare (Fig. 1.7.b) impun alegerea
unor noduri intermediare. Trecerea de la o zonǎ cu discretizare finǎ la una cu
discretizare grosieră se face progresv, nu brusc;
-gradul de uniformitate al reţelei de elemente finite (vezi Fig. 1.8). Se evitǎ
folosirea elementelor cu formǎ alungitǎ (triunghiuri foarte ascuţite, dreptunghiuri cu
raportul dimensiunilor mai mare de 3). Preferabil ar fi ca discretizarea cu triunghiuri sǎ
conţinǎ numai triunghiuri echilaterale, discretizarea cu patrulatere sǎ conţinǎ doar
pǎtrate iar cea spaţialǎ cu brickuri sǎ conţinǎ elemente cubice etc;
Fig.1.7: Discontinuitati în geometrie şi Fig. 1.8: Forme bidimensionale de elemente

încărcare distorsionate şi ideale
-stabilirea zonelor de frontierǎ, pentru introducerea corectǎ a condiţiilor la limitǎ;

-numǎrul maxim de noduri sau elemente permis de program;
-posibilitatea numerotǎrii optime a nodurilor sau a elementelor pentru reducerea
necesarului de memorie şi calcul dacă programul prezintă limitări de felul acesta.
Cum poate reduce simetria geometricǎ dimensiunea modelului de calcul?
Se poate arǎta, cu metoda eforturilor studiatǎ la rezistenţa materialelor, de

exemplu, cǎ structurile cu simetrie geometricǎ faţǎ de un plan (simetrie în oglindǎ sau
reflexivă), încǎrcate simetric (Sim) sau antisimetric (ASim) faţǎ de acelaşi plan de
simetrie pot reduce problema la tratarea pe jumǎtate pentru fiecare plan de simetrie
prin considerarea condiţiilor în deplasare din planul de simetrie geometricǎ (vezi Fig.
1.9).
În general se pun în evidenţǎ simetrii faţǎ de cele trei axe ale sistemului de
referinţă global. Dacǎ normala planului de simetrie coincide ca direcţie cu axa X se
spune cǎ simetria este faţǎ de planul X. Încǎrcǎrile faţǎ de acest plan pot fi simetrice
(XSim) sau antisimetrice (XASim).
17
Fig. 1.9: Reducerea modelului de calcul pentru structuri simetrice, cu încărcare simetrică şi
încărcare antisimetrică
În tabelul 1.1 se prezintǎ condiţiile la limitǎ în planul de simetrie pentru cele 6

posibilitǎţi de simetrie şi antisimetrie de încǎrcare pentru structuri cu simetrie faţǎ de
sistemul global de axe. Deci, nodurile care se află în planul de simetrie, trebuie să fie
“blocate” pe anumite direcţii la translaţii şi rotaţii dacă e cazul (se discută analiza
structurală, dar condiţii similare există si pentru alte tipuri de analize), astfel încât
deformatele structurilor să fie simetrice sau antisimetrice, funcţie de încărcare.
Tabelul 1.1:Condiţii la limită pentru gradele de libertate din planul de simetrie reflexivă
Încărcare BX BY BZ BXX BYY BZZ cod al
blocajelor
XSim 1 0 0 0 1 1 156
YSim 0 1 0 1 0 1 246
ZSim 0 0 1 1 1 0 345
XAntiSim 0 1 1 1 0 0 234
YAntiSim 1 0 1 0 1 0 135
ZAntiSim 1 1 0 0 0 1 126
Se menţionează că o structurǎ simetricǎ, încarcatǎ oarecum, pentru un calcul

liniar poate fi şi ea redusǎ la rezolvarea a douǎ probleme tratate pe jumǎtate şi
suprapunere de efecte conform cu figura 1.10.
Simetria “ciclică” poate reduce considerabil modelul de calcul (vezi Fig 1.11).
Hexagonul regulat încǎrcat cu o forţǎ centralǎ perpendicularǎ pe plan are un model de
bază triunghiular care poate fi tratat pentru o jumătate (deoarece există şi simetrie
reflexivă pentru fiecare triunghi echilateral care formează hexagonul). Forţa se împarte
egal pe cele douǎsprezece zone. Pentru a putea avea acces la asemenea artificii
programul trebuie sǎ permitǎ punerea condiţiilor la limită în deplasǎri pe orice direcţie
şi/sau să prezinte module separate de calcul pentru structuri cu simetrie ciclică.
18
Fig. 1.10: Reducerea problemei cu simetrie geometrica în doua probleme particulare

care se pot trata pe jumătate
Fig. 1.11: Simetrie “ciclică” Fig. 1.12: Simetrie axială
Structurile axial simetrice, cu geometria obţinutǎ prin rotirea unei figuri plane în
jurul unei axe, încǎrcate simetric dar nu neapǎrat, deşi sunt spaţiale, se pot trata în
plan, conform Fig. 1.12. Forţa echivalentǎ F reprezintǎ suma forţelor distribuite pe
întreaga circumferinţǎ sau suma forţelor pe arcul corespunzǎtor unui radian, depinde de
programul de lucru. Condiţiile la limitǎ în deplasǎri pe direcţia X apar doar dacǎ
geometria structurii conţine şi axa Y.
Pentru alte tipuri de probleme (cum ar fi analiza termicǎ pe structuri cu simetrie)
condiţiile la limitǎ se pun mai simplu.
Cele trei faze ale rezolvǎrii unui model cu MEF
Programele de firmǎ disting trei faze importante pentru analiza unei probleme cu
ajutorul MEF, şi anume:
-preprocesarea;
-procesarea;
-postprocesarea.
Preprocesarea este etapa de pregǎtire a datelor de intrare pentru rezolvarea
unei probleme (model al problemei) şi salvarea lor într-un fişier al datelor de intrare.
Fişierul cu date de intrare poate fi editat direct într-un editor text (Notepad, WordPad)
dacǎ se cunoaşte formatul exact al acestuia sau se editeazǎ într-un meniu al
programului de firmǎ.
Etapa de preprocesare constǎ în introducerea datelor despre materiale, despre
forma, tipul şi dimensiunile elementelor finite folosite, datele despre discretizare
(coordonatele nodale şi configuraţia elementelor), date despre încǎrcǎri şi blocaje
(condiţii la limitǎ). Discretizarea, operaţia cea mai laborioasǎ se poate face automat de
proceduri specializate, cu opţiuni specificate de către utilizator, sau direct de cǎtre
utizator prin specificarea tuturor coordonatelor nodale şi a elementelor finite.
Aceasta etapǎ, a preprocesǎrii este de obicei etapa cea mai dificilǎ şi cea mai
laborioasǎ. O detaliere a celor prezentate mai sus se prezintǎ în continuare.
19
Datele necesare pentru analiza unui model sunt:
1. Tipul analizei (static, dinamic, termic, stabilitate etc);

2. Date despre materiale. Funcţie de tipul problemei se precizeazǎ o serie de constante
de material cum ar fi: modulul de elasticitate longitudinal (E), sau transversal (G),
coeficientul contracţiei transversale (coeficientul lui Poisson  ), densitatea materialului
( ρ ), coeficientul de dilatare termicǎ ( α ), cǎldura specificǎ masicǎ (c), conductivitatea
materialului ( λ ) etc.
3. Date proprii elementelor folosite în discretizare, care depind de tipul elementului finit.
În categoria acestor date intrǎ:
-pentru bare: aria secţiunii transversale (A), momentele de inerţie geometricǎ ale
secţiunii (It, Iy, Iz), dimensiunile secţiunii pentru calculul tensiunilor, coeficienţii de
contribuţie a forţei tǎietoare la determinarea deplasǎrilor (Fiy, Fiz);
-pentru plǎci: grosimea plǎcii (t), ordinul de integrare Gauss-Legendre (INT), şi
alte mǎrimi dependente de teoria elementului de placǎ;
-pentru elemente spaţiale: ordinul de integrare şi eventual alţi parametrii
dependenţi de teoria de element.
4. Date despre discretizarea modelului:
a. Coordonatele nodale X, Y, Z;
b. Definirea elementelor (matricea de conectivitate, materialul elementului, şi
mǎrimile care caracterizeazǎ elementul). Reamintim cǎ nodurile elementului se noteazǎ
cu I, J, K, L, M, N,..., iar ordinea de declarare a nodurilor unui element nu este
întâmplǎtoare, cu excepţia câtorva cazuri (bare articulate spre exemplu).
În urma discretizǎrii rezultǎ caracteristicile generale ale discretizǎrii, cum ar fi
numǎrul total de noduri (NN) şi numǎrul total de elemente (NE).
5. Date despre condiţii la limitǎ. Acestea depind de tipul problemei. Pentru probleme de
analizǎ structuralǎ se pot pune în evidenţǎ:
a. Date despre rezemǎri (blocaje sau relaţii între gradele de libertate);
b. Date despre încǎrcǎri (forţe, deplasǎri impuse nenule, temperaturi în noduri
sau elemente, presiuni etc).
Rezolvarea unor probleme de MEF presupune rezolvarea unui sistem de ecuaţii
algebrice care dacǎ este singular nu permite rezolvarea problemei. În general aceste
situaţii se întâlnesc atunci când nu sunt aplicate suficiente condiţii la limitǎ (în restricţii
de deplasare pentru probleme de analizǎ structuralǎ staticǎ).
Se poate arǎta cǎ un model care permite mişcări de solid rigid (translaţie sau
rotatie), sau mişcări de mecanism, genereazǎ o matrice de rigiditate singularǎ, ceea ce
face imposibilǎ rezolvarea problemei de deformaţie în analiza statică. Justificarea
acestei situaţii se poate face din punct de vedere fizic: sub încǎrcarea cu forţe sistemul
se accelereazǎ; şi matematic: întrucât un sistem de ecuaţii singular nu are soluţie unicǎ.
Dacǎ modelul de calcul este în echilibru sub acţiunea forţelor care acţioneazǎ
asupra lui dar nu sunt prevǎzute suficiente legǎturi cu exteriorul (blocaje), utilizatorul
trebuie sǎ intervinǎ cu completarea unor blocaje care sǎ înlǎture mişcarea de corp rigid
dar care sǎ nu modifice definiţia iniţialǎ a problemei. Câteva exemple de acest gen se
gǎsesc în capitolele de aplicaţii care urmeazǎ.
În ultima vreme preprocesoarele sunt în măsură să preia o serie de date de
intrare din programe CAD în care modelele unor structuri au fost deja definite.
20
Procesarea constǎ în rezolvarea efectivǎ pe cale numericǎ a modelului

problemei. Datele deja pregǎtite (în preprocesor) sunt preluate din fişierul de date şi
“rulate” conform tipului de problemǎ şi cerinţelor specificate în preprocesor.
Rezultatele rulǎrii sunt stocate într-un fişier (sau mai multe) în vederea prelucrǎrii
lor ulterioare. Unele programe considerǎ fază a procesǎrii şi introducerea condiţiilor la
limitǎ. Aceastǎ fazǎ a procesǎrii este practic “miezul programului”, procedurile cele mai
complexe sunt încorporate în aceastǎ zonǎ.
Timpul de lucru efectiv depinde de tipul calculatorului, de felul calculului şi de
mǎrimea problemei (numǎr de elemente, numǎr de noduri, numǎrul gradelor de
libertate al nodului). Relativ la timpul petrecut în faza de preprocesare, faza procesǎrii
este scurtǎ (nu în toate cazurile însǎ).
Etape generale de calcul
1. Pentru fiecare element finit se calculeazǎ matricele de rigiditate, masă, amortizare

etc;
2. Se asambleazǎ matricele elementelor în matricele globale ale structurii precum şi
vectorii liberi în vectorul liber global;
3. Rezolvarea sistemului global ordinar de ecuaţii şi obţinerea necunoscutelor nodale
prin considerarea condiţiilor la limită. În cazul cel mai general pentru analiza structuralǎ,
sistemul de ecuaţii este:
[Mr ]{Ur }  [Cr  Gr ]{U r }  [K r ]{Ur }  {Fr } , (1.2)
în care semnificaţia mărimilor acestei ecuaţii matriceale se prezintă în paragraful
“Notaţii generale”. În general, pentru un pas de calcul, matricele Mr  , Cr  , Gr  , K r  şi
vectorul Fr  sunt constante.
4. Obţinerea mǎrimilor de interes (necunoscute elementale, de exemplu) funcţie de
rezultatele obţinute la pasul 3.
Observaţii
i. Unele programe care folosesc metoda frontalǎ de rezolvare a ecuaţiilor
problemei, parcurg paşii 2 şi 3 simultan.
ii. Pentru probleme neliniare o parte a etapelor de calcul se repetǎ de un numǎr
de ori.
Postprocesarea este faza de “examinare” a rezultatelor în formă tabelarǎ sau în

formǎ graficǎ. Aceastǎ fazǎ permite evaluarea şi comentarea rezultatelor. Folosirea
graficelor şi a reprezentǎrii în culori a mǎrimilor de interes simplificǎ foarte mult munca
utilizatorului (în trecut rezultatele se prezentau sub forma unor liste). Paragraful următor
prezintǎ o serie de facilitǎţi grafice foarte utile în postprocesare.
2. Noţiuni fundamentale de graficǎ pe calculator

Etapele de preprocesare şi postprocesare prezintǎ desene ale structurii,
discretizarea, numerotarea nodurilor şi a elementelor, grafice, distribuţii de mǎrimi de
interes etc.
Creatorul de programe trebuie sǎ foloseascǎ posibilitaţile grafice ale
calculatorului pentru a uşura munca de verificare a corectitudinii datelor introduse şi
pentru urmǎrirea cu uşurinţǎ a rezultatelor.
21
Utilizatorul de programe trebuie sǎ cunoascǎ semnificaţia graficǎ şi posibilitǎţile

de care dispune pentru a-şi uşura munca de elaborare şi rezolvare a unei anumite
probleme cu un program de calcul cu elemente finite. În continuare se prezintǎ o serie
de proceduri şi facilitǎţi grafice care trebuie bine înţelese pentru verificarea vizuală a
modelului şi interpretarea rezultatelor. Aceste proceduri au fost dezvoltate şi
implementate pentru programele consacrate folosite la activităţile de laborator a
disciplinei de elemente finite. În continuare se prezintǎ o serie de noţiuni simple de
algebrǎ liniarǎ şi grafică pe calculator capabile sǎ reproducǎ algoritmi “interesanţi”
prezenţi în programele consacrate unor tipuri particulare de aplicaţii dar şi în
programele ample de firmă.
Transformarea coordonatelor pentru desenare pe ecran
Pentru a reproduce o imagine plană (poligonul ABCDEFG din Fig. 1.13,a)

generată în sistemul global de axe XOY, în fereastra generată de punctele 1 si 2 ale
ecranului de monitor (Fig. 1.13,b) se pot folosi relaţiile de transformare a coordonatelor:
Fig. 1.13: Încadrarea unui desen într-o fereastră a ecranului de monitor
X F  X C  ( X  X r )K X ;
(1.3)
YF  X C  (Y  Yr )K Y .
în care:
XF, YF - coordonatele în fereastra de lucru (numere naturale);
XC = DXF /2, YC = DYF /2 - coordonatele centrului ferestrei;
X, Y - coordonatele unui punct oarecare din sistemul global de axe;
X  X min Y  Ymin
X r  max ; Yr  max - coordonatele centrului dreptunghiului în
2 2
care se înscrie imaginea plană;
KX, KY - factori de scalare a imaginii.
De obicei KX  KY, datorită faptului că pixelii sunt dreptunghiulari, nu pătraţi.
Factorii de scalare pot mări sau micşora imaginea reprodusă pe ecran, dar de obicei ei
se aleg iniţial astfel incât sa reproducă integral imaginea pe ecran. De exemplu, dacă
se doreşte reproducerea imaginii cu o rezervă de 10 %, se pot folosi relaţiile:
22
 DXF
K X  0,9 DX D
 DX dacă  AR XF ;
K  K A DY DYF
 Y X R
(1.4)
 DYF
KY  0,9 DX D
 DY dacă  AR XF .
K  K / A DY DYF
 X Y R
PixelX
unde: AR  , adică raportul dimensiunii unui pixel pentru modul curent de
PixelY
iniţializarea al ecranului.
Efectul de mărire/micşorare (“zoom”) al imaginii
Modificând factorii de scalare KX şi KY imaginea reprodusă pe ecran se poate

regla funcţie de dorinţă. Mărirea imaginii poate reproduce parţial figura, depăşind
fereastra iniţială de lucru dacă interesează zone din imaginea reprodusă pe ecran.
Înmulţind factorii de scală cu numere subunitare se obţine micşorarea imaginii în timp
ce înmulţirea cu numere supraunitare mareşte imaginea.
Mărirea imaginii cu 10 % de exemplu se poate face cu relaţiile:
KX = 1,1KX;
(1.5)
KY = 1,1KY.
Micşorarea imaginii cu 10 % se poate face folosind relaţiile:
KX = 0,9KX;
(1.6)
KY = 0,9KY.
Deplasarea imaginii pe ecran (“pan”)
Aşa cum au fost alese funcţiile de transformare a coordonatelor (vezi relaţiile

1.3) este clar că modificarea coordonatelor XC, YC produce deplasări ale imaginii pe
ecran.
Pentru deplasări de 10 % pe orizontală se foloseşte relaţia:
X C  X C  0,1DXF , (1.7)
în care se ia + pentru deplasări spre dreapta şi - pentru deplasări spre stânga.
Pentru deplasări de 10 % pe verticală se foloseşte relaţia:
YC  YC  0,1DYF , (1.8)
în care se ia - pentru deplasări în sus şi + pentru deplasări în jos.
Reprezentarea elementelor finite
De obicei reprezentarea fidelă a elementelor (în concordanţă cu geometria reală

a lor) este greoaie şi se recurge la reprezentări simplificate, sugestive. Astfel se pot
pune în evidenţă reprezentări ale elementelor funcţie de clasificarea lor după
dimensiuni:
23
A. Elemente unidimensionale (TRUSS, BEAM) - Se trasează o linie între

coordonatele nodurilor de capăt I si J (vezi Fig. 1.14,a). Dacă elementul este parabolic
(cu trei noduri, unul intermediar care defineşte bara curbă, se va trasa o porţiune de
parabolă sau un cerc între nodurile de capăt care trece prin nodul intermediar).
B. Elemente bidimensionale (CST, QUAD) - Se desenează un poligon închis cu
trei sau patru laturi (I J K L din Fig. 1.14,b). Dacă elementul este parabolic se pot folosi
reprezentări cu laturi curbe, similar elementelor unidimensionale parabolice.
Fig. 1.14: Reprezentarea elementelor finite
C. Elemente tridimensionale (BRICK) - Pentru elemente hexaedrice se

desenează şase patrulatere corespunzătoare celor şase feţe sau 12 linii
corespunzătoare celor 12 muchii (Fig. 1.14,c). Pentru elemente parabolice se poate
folosi reprezentarea cu linii curbe. Reprezentarea elementelor tetraedrice sau
pentaedrice se face similar.
Efectul “shrink“ de reprezentare a elementelor
O vizionare rapidă a reprezentării elementelor unei structuri nu poate pune în

evidenţă lipsa unor elemente sau declararea greşită a lor. Pentru înlaturarea acestui
neajuns se poate recurge la reprezentarea micşorată a elementelor (vezi Fig. 1.15).
Reprezentarea redusă sau micşorată a elementelor în plan se poate face printr-
o corecţie a coordonatelor nodale la fiecare element finit astfel
 X   X m  SK ( X m  X )
 , (1.9)
Y   Ym  SK (Ym  Y )
unde:
SK  (0,1] este un factor de "shrink" (reducere);
Xm şi Ym -coordonatele (fixe) nemodificabile la contracţie, de obicei centrul de
greutate al elementului.
Fig. 1.15: Reprezentarea cu “shrink” a elementelor finite
24
Structuri 3D - plan de proiecţie
O imagine plană este în esenţă reproducerea proiecţiei obiectului pe un plan.

Astfel imaginea din Fig. 1.16,a, adică poligonul haşurat, este “proiecţia” în planul XOY a
unui corp 3D. Din punctul de vedere al unui observator aspectul proiecţiei depinde de
poziţia observatorului în spaţiu, de poziţia sursei de lumină, a planului de proiecţie etc.
Este clar că un corp în spaţiu la un moment dat nu poate fi “văzut” decât parţial
de către un singur observator fix. Pentru a putea avea acces la părţi nevăzute ale
obiectului supus atenţiei, între obiect şi observator trebuie să existe o mişcare relativă,
astfel cele mai simple două situaţii sunt:
1. Poziţia observatorului este fixă în timp ce obiectul se roteşte;
2. Obiectul stă pe loc, dar observatorul îşi schimbă poziţia şi direcţia de privire.
Pentru simplificarea noţiunilor, în continuare vom considera poziţia
observatorului şi a sursei de lumină în acelaşi punct, la distanţă foarte mare (infinit) de
obiectul supus atenţiei.
Fig. 1.16: Proiecţia pe un plan al unui obiect 3D
1.Rotaţia axelor obiectului. Să presupunem situaţia iniţială prezentată în Fig. 1.16 când
poziţia observatorului este la Z   . Zona accesibilă observaţiei este proiecţia în
planul XOY. Poziţia observatorului fiind fixă, la rotirea axelor (de care este fixat obiectul)
el va "vedea" proiecţia obiectului în planul iniţial XOY. Esenţial pentru construirea
imaginii la un moment dat este stăpânirea coordonatelor X si Y.
Dacă notăm cu { X Y Z }T noile coordonate ale unui punct {X Y Z}T supus unei
transformări de rotaţie se obţine:
 X  X 
   
Y    Y  . (1.10)
 Z  Z 
   
Matricele de transformare RX, RY, RZ corespunzătoare rotaţiei în jurul axei X cu
unghiul α , în jurul axei Y cu unghiul β şi în jurul axei Z cu unghiul γ au expresiile:
25
1 0 0 
R X  0 cos α  sin α  ;

0 sin α cos α 
cos β 0  sin β 
RY   0 1 0  ; (1.11)
 sin β 0 cos β 
cos γ  sin γ 0
RZ   sin γ cos γ 0 .
 0 0 1
Trebuie menţionat că rotaţia nu este o operaţie comutativă şi pentru a “vedea”

întreg corpul sunt suficiente două din cele trei transformări de rotaţie.
Dacă interesează poziţia corpului după aplicarea succesivă a trei rotaţii în jurul
axelor X, Y şi Z, matricea de transformare are expresia:
cos β cos γ  cos α sin γ  sin α sin β cos γ sin α sin γ  cos α sin β cos γ 
R XYZ   cos β sin γ cos α cos γ  sin α sin β sin γ  sin α cos γ  cos α sin β sin γ, (1.12)
 sin β sin α cos β cos α cos β 
unde: RXYZ=RXRYRZ.
De multe ori pentru a evita recentrarea figurii proiectate, rotaţiile se fac în jurul
axelor XC, YC, ZC care trec prin centrul paralelipipedului în care se înscrie obiectul şi
sunt paralele cu axele iniţiale X, Y, Z. Dacă notăm cu Xr , Yr , Zr coordonatele punctului
C în sistemul de axe OXYZ relaţiile de transformare prin rotaţie se modifică astfel:
 X   X r  X  Xr 
     
Y     Yr    Y  Yr  (1.13)
Z    Z  Z Z 
   r  r 
2.Direcţia de privire a obiectului. Dacă obiectul supus atenţiei se află într-un sistem de
referinţă fix OXYZ, poziţia observatorului (ca direcţie) se poate defini printr-un vector ce
trece prin originea sistemului de axe W(a,b,c), cum se poate observa în Fig. 1.17.
Distanţa observatorului faţă de obiect fiind foarte mare se poate considera ca
zona observată este proiecţia pe planul normal direcţiei de privire X OY  . Problema
care rămâne nerezolvată este poziţia de spin în jurul direcţiei de privire, astfel
observatorul are o infinitate de poziţii ale proiecţiei funcţie de unghiul de spin. De obicei
acest neajuns se rezolvă prin considerarea a câtorva poziţii particulare de proiectie a
celor trei axe pe ecranul de proiectie. Se pot alege situaţiile de proiecţie a axei OX
verticală în sus sau verticală în jos, similar se pot alege axele OY sau OZ, rezultând în
final şase poziţii distincte.
Din punct de vedere matematic se pune problema determinării matricei A(3  3)
care face legătura dintre cele două sisteme de axe OXYZ şi OX Y Z  la trecerea de la o
bază ortonormată {i j k} la o alta { i  j  k  }. Noile coordonate ale unui punct { X  Y  Z  } se
exprimă funcţie de cele vechi prin relaţia:
26
Fig. 1.17: Proiecţia obiectului pe un plan perpendicular direcţiei de privire
 X  a11 a12 a13   X 

    
Y    a21 a22 a23  Y  . (1.14)
 Z   a a33   Z 
   31 a32
Pentru a determina matricea [A] se pun condiţiile:
-planul X OY  este normal la vectorul W(a,b,c) al direcţiei de privire;
- OX Y Z  este sistemul de axe rotit faţă de sistemul OXYZ;
-o axă OX, OY sau OZ se proiectează ca axă  OY  sau  OY  .
În continuare se prezintă deducerea matricei [A] pentru cazul când axa OZ se
proiectează ca axa OY  .
Ecuaţia planului X OY  normal la direcţia de privire trece prin O(0, 0, 0) şi deci
ecuaţia care îl descrie este:
aX  bY  cZ  0 . (1.15)
Expresia versorului k  este:
1
k   (ai  bj  ck ) , (1.16)
r
în care r  a 2  b 2  c 2 .
Versorul k (axa OZ) şi w (sau k  ) determină un plan. Planul determinat de k
si k  are ecuaţia:
X Y Z
a b c  0  bX  aY  0 . (1.17)
0 0 1
Intersecţia planelor determinate de relaţiile (1.15) si (1.17) dă o dreaptă OY  de

parametrii directori:
b c c a a b
l  a  c; m  b  c; n  (a 2  b 2 ) . (1.18)
a 0 0 b b a
27
Deci, expresia versorului j  (axa OY  ) este:

1
j  ( aci   bcj   (a 2  b 2 )k ) , (1.19)
r1
unde: r1  (ac )2  (bc )2  (a 2  b 2 )2 .
Tabelul 1.2: Relaţiile de calcul pentru matricea de transformare a coordonatelor la proiecţia pe

un plan normal unei direcţii de privire
Poziţia axei
r, r1 Matricea de transformare [A]
verticale
 br 
cr
 0 
r  a b c
2 2 2 r1 
r1
 
 b2  c 2 ab ac 
X în sus    
r1  (ab )2  (ac )2  (b 2  c 2 )2  r1 r1 r1 
 a b c 
 
 r r r 
 cr br 
 0  
r  a2  b2  c 2 r1 r1
 2 
 b  c 2
ab ac 
X în jos  r1 r1 r1 
r1  (ab )2  (ac )2  (b 2  c 2 )2  a b c 
 
 r r r 
 cr ar 
 r 0 
r  a b c
2 2 2 r1 
 1 
 ab a2  c 2 bc 
Y în sus 
 r1 r1 r1 
r1  (ab )2  (bc )2  (a 2  c 2 )2  a b c 
 
 r r r 
 cr ar 
 r 0
r1 
r  a b c
2 2 2
 1 
 ab a2  c 2 bc 
Y în jos 
 r1 r1 r1 
r1  (ab )2  (bc )2  (a 2  c 2 )2  a b c 
 
 r r r 
 br ar 
 r r1
0 
r  a b c
2 2 2
 1 2
 ac cb a b 
2
Z în sus 
 r1 r1 r1 
r1  (ac )2  (bc )2  (a 2  b 2 )2  a b c 
 
 r r r 
 br ar 
r  0 
r  a b c
2 2 2 r1
 1 2
 ac cb a b 
2
Z în jos 
 r1 r1 r1 
r1  (ac )2  (bc )2  (a 2  b 2 )2 a b c 
 
 r r r 
28
Semnul minus la cosinusurile directoare s-a ales pentru a considera axa OY  în sus.
Versorul i  rezultă din condiţia ca j  şi k  sunt perpendiculare pe i  deci:
i j k
ac bc a2  b2 r
i   j  k       ( bi  a j ) . (1.20)
r1 r1 r1 r1
a b c
r r r
În final, matricea de transformare, ţinând cont de relaţiile (1.20), (1.15), (1.12) şi
(1.10), devine:
 br ar 
 r r1
0 
 1 2
a b 
2
A   ac 
bc
. (1.21)
r r1 r1 
 a1 b c 
 
 r r r 
În tabelul 1.2 se prezintă matricea de transformare pentru cele şase cazuri mai
sus menţionate. Relaţiile din tabel pot fi folosite pentru vizualizarea obiectului din orice
poziţie din spaţiu dar nu întotdeauna pot fi valabile opţiunile de poziţie a axei verticale,
spre exemplu dacă dorim să privim un obiect cu parametrii directori W(0,0,1), adică
poziţia observatorului este la infinit pe axa Z, nu se poate în acelaşi timp a se proiecta
axa Z a sistemului de coordonate verticală în sus sau în jos.
Mentionăm că parametrii directori asemenea (spre exemplu W1(1,2,3) şi
W2(2,4,6)) produc acelaşi efect.
Transformarea de vedere în perspectivǎ
Dacǎ se renunţǎ la ipoteza cǎ observatorul se aflǎ la infinit faţǎ de obiectul

studiat şi se acceptǎ ideea cǎ el priveşte de la o distanţǎ relativ micǎ, atunci putem
pune în evidenţǎ un unghi 2θ (vezi Fig. 1.18) de proiecţie care dǎ un efect special de
vedere în perspectivǎ.


Fig. 1.18: Proiecţie pentru vederea în perspectivă
29
Este evident că zonele mai apropiate de observator “se văd” mai mari faţă de
cele mai depărtate, de aceea transformarea funcţiei de unghiul de perspectivă 2θ ,
poate fi gândită ca o transformare de perspectivă piramidală sau conică. În continuare
ne vom referi la transformarea piramidală, care transformă coordonatele X  şi Y 
independent de relaţia dintre ele. Dacă se proiectează punctul P pe planul Zmin  din
relaţiile de asemănare ale triunghiurilor se obţine:
 SO  Zmin 
Ymin  Y . (1.22)
 P
SO  ZP
Relaţia (6.20) se modifică dacă se înlocuieşte SO conform cu notaţiile din Fig. 1.18:
YP  d  dim Z 
KP   , (1.23)
YP  d  Zmax  ZP 
dimY 
unde d  .
2tg
Se poate scrie deci:
 X   K P X 
 , (1.24)
Y   K PY 
C1
în care K P  , ( K P  1) este un factor de perspectivă iar C1, C2 - constante.
C2  Z 
Factorul de perspectivă trebuie reactualizat la fiecare transformare (1.24)
întrucât depinde de coordonata Z  .
Algoritm pentru desenarea muchiilor şi feţelor libere
Un domeniu plan discretizat cu elemente finite triunghiulare sau/şi patrulatere

complică reprezentarea grafică, dacă se doreşte doar reprezentarea conturului
domeniului se poate recurge la o procedură foarte simplă. Urmărind Fig. 1.19 se poate
trage concluzia că dacă o latură aparţine la două elemente atunci ea nu se desenează.
Procedura poate fi generalizată pentru
desenarea feţelor unui corp spaţial discretizat
în elemente de volum (brick-uri sau tetraedre
cum se poate observa în Fig. 1.20,a) dar se
desenează şi feţele care nu se văd (vezi Fig.
1.20,b), pentru a înlătura acest impediment
algoritmul trebuie combinat cu un algoritm de
Fig. 1.19: Eliminarea liniilor interioare
ascundere a liniilor.
Algoritm de ascundere a liniilor
Structurile discretizate, desenate complet (toate elementele) complică foarte

mult desenul dacă elementele finite sunt de tip SHELL sau BRICK, vezi Fig. 1.20,a.
Pentru a distinge parţi din structura desenată se recurge la desenarea liniilor care se
văd din reţeaua discretizării sau pur şi simplu se desenează elementele care se văd
(Fig. 1.20,c).
30
Fig. 1.20: Reprezentarea discretizării solidelor
Algoritmii de ascundere a liniilor sunt foarte complicaţi dar în MEF se folosesc

algoritmi simplificaţi care pentru structuri discretizate corect nu dau rateuri.
Se consideră un element de volum
(brick) într-o poziţie oarecare în spaţiu (vezi
Fig. 1.21). În poziţia desenată trei feţe sunt
vizibile şi trei feţe sunt ascunse. Pentru a
desena doar feţele vizibile se apelează la
următoarea observaţie: pentru ca o faţă să fie
vizibilă trebuie ca proiecţia versorului normalei
la suprafaţa feţei pe direcţia de privire să fie
pozitivă. Pot apare probleme dacă cele patru
noduri ale unei feţe nu sunt coplanare, dar se
poate recurge la o mediere a normalei. În
Fig. 1.21: Verificarea feţelor vizibile general condiţiile de precizie a elementului
brick impune existenţa unor abateri mici de la
planeitatea feţelor.
Dacă spre exemplu se doreşte verificarea vizibilităţii feţei I J K L, ne limităm la
verificarea vizibilităţii planului determinat de I J K şi eventual se verifică coplanaritatea
nodului L cu planul determinat de nodurile I J K. Cu cele trei noduri se pot construi doi
vectori între IJ şi JK. Normala comună la cei doi vectori este produsul vectorial al celor
doi vectori. Trebuie menţionat că înmulţirea vectorială nu este comutativă şi vectorii IJ şi
JK trebuie aleşi în concordanţă cu numerotarea elementului brick. Înmulţirea vectorială
se va face în sistemul de coordonate OX Y Z  al proiecţiei pe planul normal direcţiei de
privire. Conform regulii de îmulţire vectorială se obţine:
i j k
     
nIJK  X J  X I YJ  YI ZJ  ZI . (1.25)
     
X K  X J YK  YJ ZK  ZI
Proiecţia normalei la direcţia de privire este produsul scalar între nIJK şi k  ,

adică:
       
(nIJK , k )  ( X J  X I )(YK  YJ )  ( X K  X J )(YJ  YI ) . (1.26)
Din studiul semnului produsului scalar dat de relaţia (1.26) se poate deduce dacă faţa
determinată de nodurile I J K este vizibilă sau nu.
În concluzie, o structură formată din mai multe feţe libere (suprafeţe exterioare)
poate fi desenată cu liniile care nu se văd ascunse dacă:
31
-ordinea de desenare a feţelor este “din spate către în faţă”, adică nu în ordinea
numerotării elementelor ci în ordinea crescătoare a cotei Z  corespunzătoare centrelor
elementelor sau feţelor suprafeţelor libere;
-feţele se desenează pline, adică nu se vede prin faţă;
-pentru elementele de volum se desenează doar feţele care se văd.
Reprezentarea distribuţiilor unor mărimi pe suprafeţele elementelor
Fie modelul discretizat al unei structuri plane cel din Fig. 1.2,a. În urma rezolvării
problemei se obţin necunoscutele nodale şi mărimile de interes în nodurile elementelor,
să considerăm pentru acest exemplu tensiunile principale σ1 în nodurile modelului
discretizat.
Este destul de laborios să examinăm o listă a valorilor în toate nodurilor şi apoi
să tragem o concluzie. Pentru a evita această muncă de urmărire a rezultatelor de
multe ori se recurge la prezentarea rezultatelor sub forma unor reprezentări grafice,
topologice (curbe, suprafeţe de nivel constant) diferit colorate (sau haşurate), aşa cum
se poate urmări în Fig. 1.22,b.
a. b.
Fig. 1.22: Distribuţie pe model
Apare problema haşurării unui patrulater (poligon) cu un număr de haşuri diferite

rezultat din valorile globale ale suprafeţei şi valorile nodale ale patrulaterului în ipoteza
că întreaga suprafaţă constă în reprezentarea a Nh haşuri diferite.
Fig. 1.23: Reprezentarea unei distribuţii pe un element patrulater
Exemplu. Patrulaterul din Fig. 1.23,a are valorile nodale egale cu: VI = 5; VJ = 12; VK =
16; VL = 8. Stiind că patrulaterul face parte dintr-o structură în care valorile nodale limită
32
sunt Vmin = 0; Vmax = 20 şi reprezentarea este cu Nh = 10 haşuri diferite în Fig. 1.23,b

V  Vmin
se prezintă haşurile pe patrulater. Haşurile diferite au pasul max  2 ; ca urmare,
Nh
dacă se presupune variaţia mărimilor biliniară pe element şi dacă delimitarea zonelor se
face doar prin depistarea punctelor de trecere de la o zonă la alta de pe laturile
elementului, trebuie să se obţină distibuţia de mai sus.
Algoritmul care poate realiza haşurarea sau colorarea unui poligon (patrulater
sau triunghi) în concordanţă cu problema expusă mai sus poate fi rezumat în:
-pentru fiecare interval care corespunde unui tip de haşura (din cele Nh) “se
baleiază” laturile poligonului reţinându-se punctele care delimitează zonele de haşură
de pe fiecare latură (se includ şi vârfurile patrulaterului dacă e cazul); cu punctele
reţinute, (dacă există) se trasează un poligon haşurat corespunzător tipului de haşură
căutat.
Cu mici modificări algoritmul de mai sus poate fi adaptat şi la trasarea curbelor
de nivel constant. Astfel, dacă se revene la exemplul anterior, curbe de nivel constant
ar putea fi cele de 2, 4, 6, 8,...,20 (vezi Fig. 1.24,a). Reprezentarea unor mărimi de nivel
constant pentru exemplul din Fig. 1.22,a cu marcarea valorilor este prezentată în Fig.
1.24,b. De regulă reprezentarea curbelor de nivel constant se face cu linii diferit
colorate.
Algoritmul pentru trasarea curbelor de nivel constant poate fi rezumat în:
-pentru fiecare nivel constant se baleiază laturile poligonului reţinându-se
punctele corespunzătoare de pe fiecare latură; cu punctele reţinute, (dacă există) se
trasează un poligon corespunzător nivelului căutat.
a. b.
Fig. 1.24: Reprezentarea cu linii (curbe) de nivel constant
33
Reprezentarea convenţională a tensiunilor principale
O altă posibilitate de reprezentare a

mărimilor vectoriale, de obicei a tensiunilor
principale în centrul elementelor finite este
reprezentarea cu săgeţi. Valorile pozitive se
reprezintă cu sensul săgeţilor spre exterior
iar valorile negative cu sensul săgeţilor spre
interiorul punctului de reprezentare.
Direcţiile săgeţilor corespund direcţiilor
principale ale tensiunilor.
În Fig. 1.25 se prezintă
reprezentarea la scară a tensiunilor
Fig. 1.25: Reprezentare cu săgeţi a principale în centrul elementelor patrulatere
tensiunilor principale plane unde tensiunile principale nenule sunt
două (în spaţiu există trei tensiuni
principale).
Procedura de reprezentare cu săgeţi (duble sau simple) este relativ simplă şi
poate fi uşor reprodusă de către cei interesaţi prin folosirea elementelor grafice linii şi
scalarea corespunzătoare a mărimilor sageţilor.
Trasarea deformatei
Foarte utilă ca prima verificare după rezolvarea unei probleme cu MEF a

structurilor de rezistenţă este desenarea structurii deformate în urma încărcărilor. De
obicei pentru calcule reale deformata coincide practic cu structura nedeformată ca
urmare a deplasărilor foarte mici ale structurii.
Pentru vizualizarea structurii deformate (de multe ori suprapusă peste structura
nedeformată) se impune reprezentarea deformatei la scara marită a deplasărilor. Dacă
coordonatele iniţiale ale nodurilor sunt Xi, Yi, Zi, iar deplasările nodale sunt u, v, w atunci
coordonatele structurii deformate sunt:
 X f  X i  K Du

Yf  Yi  K Dv , (1.27)
Z  Z  K w
 f i D
unde: Xf , Yf , Zf sunt coordonatele deformatei în sistemul global de axe, iar KD este

factorul de scală al deplasărilor.
De obicei KD se alege astfel încât deformata
(deplasarea maximă a structurii reprezentate) să
reprezinte o fracţiune (10-20 %) din dimensiunea
maximă a structurii. Ca exemplu se poate urmări
Fig. 1.24 unde s-a ales un factor de scală de 10 %
din dimensiunea maximă a structurii, în cazul de
faţă L.
Fig. 1.26: Trasarea deformatei Dacă se notează cu MaxG dimensiunea
maximă a structurii şi cu MaxD deplasarea maximă
rezultată din calcul, KD de determina cu relaţia:
MaxG
K D  0,1 . (1.28)
MaxD
34
Trebuie menţionat că anumite elemente finite (de obicei grinzi şi plăci) au şi

grade de libertate rotiri alături de translaţii astfel că pentru a reprezenta corect
deformata ar trebui să se ţină seama şi de rotirile calculate. Introducerea rotirilor în
trasarea deformatei complică procedurile de scalare a factorului KD precum şi
procedurile de desenare a elementelor deformate şi de obicei se renunţă la
considerarea lor.
Din punct de vedere grafic reprezentarea deformatei fără considerarea rotirilor
este satisfăcătoare dacă numărul elementelor finite este relativ mare (cel putin 4-5
elemente de-a lungul unei bare sau 4-5 elemente shell pe fiecare din cele două
dimensiuni ale suprafeţei).
Animaţia imaginilor
Pentru vizualizarea unor fenomene ca moduri proprii de vibraţie, evoluţia

deformării în timp, modificarea stărilor de tensiune sub încărcare progresivă şi altele
este utilă reprezentarea secvenţială în timp a unor poziţii sau distribuţii. Aceste
proceduri se realizează prin reprezentarea succesivă a desenelor şi o scurtă pauză.
Viteza de animaţie depinde de puterea calculatorului şi complexitatea imaginii de
desenat. Dacă secvenţa de animaţie este periodică, tehnica de animaţie se poate
simplifica prin desenarea şi stocarea (în memorie sau pe hard) a imaginilor ce compun
animaţia; reâncărcarea imaginilor gata construite fiind mai rapidă decât reproducerea
lor.
Vizualizarea numerotării nodurilor şi a elementelor
Pentru localizarea unor noduri sau elemente sau dacă discretizarea unei
structuri este greşită şi se doreşte identificarea elementelor şi a nodurilor este foarte
utilă o procedură de notare a numărului nodurilor şi elementelor. De obicei numărul
nodului se aplică în imediata vecinătate a lui iar numărul elementului se figurează în
centrul elementului finit.
Fig. 1.27: Numerotare noduri şi elemente şi condiţii la limită
În Fig. 1.27 se poate urmări numerotarea nodurilor şi a elementelor, de unde se

poate trage concluzia că nodul 7 are coordonatele greşite iar elementul 11 este declarat
35
greşit. Procedurile de reprezentare a numerotării sunt foarte simple, necesitând

cunoştinţe de scriere în mod grafic.
Vizualizarea condiţiilor la limită
Declararea corectă a condiţiilor la limită pentru modelul unei aplicaţii este

esenţială pentru obţinerea unor rezultate corecte, din acest motiv şi aceste condiţii se
pot vizualiza în programele cu elemente finite. În Fig. 1.27 se poate urmării blocarea
nodurilor 1, 2 si 3, precum şi forţele de încărcare care acţionează în nodurile 11 şi 21 de
valoare 1000.
Observaţii şi concluzii
Aspectele prezentate în această introduce extinsă a şedinţelor de laborator,

trebuie bine înţelese, pentru că toate aplicaţiile cu elemente finite din continuare
folosesc mai mult sau mai puţin noţiunile de mai sus;
Deoarece volumul de cunoştinţe introdus este relativ mare, se recomandă ca
acest material să fie folosit ori de câte ori se face apel la cunoştinţe generale de
modelare, notaţii şi mai ales grafică pe calculator.
36
Laboratorul 10.
Analiză termică staţionară cu elemente finite triunghiulare
Scopul lucrării
Calculul distribuţiei de temperatură în modele 2D plane şi axial simetrice pentru

transfer de căldură conductiv şi convectiv. Identificarea modelelor optime şi a diferitelor
condiţii la limită de tip temperatură impusă, flux termic de suprafaţă şi/sau volum
cunoscut, flux termic convectiv. Evidenţierea modului în care se echivalează diverse
condiţii la limită. Interpretarea condiţiilor la limită şi a rezultatelor prezentate în mod
grafic.
Aspecte teoretice fundamentale
Temperatura este o masură a energiei interne a unui corp. Transmiterea căldurii

este procesul natural de transfer a energiei interne de la un corp cu temperatura mai
mare la cele cu temperatura mai mică, sau în interiorul corpului de la părti cu
temperatura mai ridicată la cele cu temperatura mai scazută.
În tehnică se consideră ca energia termică se transmite prin:
-conducţie, de la particulă la particulă în interiorul unui corp;
-convecţie, adică prin intermediul unui agent termic fluid, lichid sau gaz, în
general de la corpul solid spre exterior sau invers;
-radiaţie, adică prin unde electromagnetice, acest schimb de căldură este
important pentru corpurile cu temperatura foarte mare, de obicei pentru componentele
uzuale ale maşinilor se neglijează.
Fenomenele termice se pot descrie prin intermediul ecuaţiei matriceale a
elementelor finite:
 T 
[C ]  [K ] T   F  , (10.1)
t
în care:
[C] - matricea capacităţilor calorice;
[K] - matricea rigiditatilor termice (matricea caracteristică);
{T} - vectorul temperaturilor nodale;
{F} - vectorul încărcărilor termice (vectorul termenilor liberi);
t - variabila timp.
Elementul termic triunghiular cu trei noduri în analiza stationară
Prin regim staţionar, se înţelege acea situaţie de echilibru termic, în care

distribuţia temperaturii nu depinde de timp, cu alte cuvinte, energia internă a corpului se
conservă dar există schimb de căldură între diverse părti ale acestuia.
În regim staţionar ecuaţia (10.1) devine:
K T   F  , (10.2)
ecuaţie similară cu ecuaţia de echilibru din calculul static al structurilor.
A. Caracteristici principale ale elementului termic triunghiular (Fig. 10.1)
168
1. este generat de trei noduri I, J şi K care se declară în sensul rotirii axei X pesteY
pe drumul cel mai scurt. Laturile elementului se noteaza 1, 2, 3;
2. are un grad de libertate pe nod (GLN = 1), temperatura -T;
3. elementul suportă diverse încărcări termice:
-flux termic generat/consumat în interiorul elementului - M, de valoare
constantă, pozitiv dacă este generat [W/m3];
-flux termic impus pe laturile elementului - q, de valoare constantă, pozitiv
dacă intră în element [W/m2];
-flux termic convectiv pe laturile elementului de parametri  [W/m2/K] şi TA
[K].
Fig. 10.1: Elementul triunghiular termic
Vectorul încărcărilor termice pe element se calculează cu relaţia:

 
F e  fM   fq   f  (10.3)
în care:
1
hMA  
fM   1 rezultă din echivalarea fluxului termic interior elementului;
3 
1
2
h = 1 pentru elementul plan şi h =  X (I )  X (J )  X (K ) pentru elementul axial
3
simetric;
 1
hq  
fq   2 LIJ 1 rezultă din echivalarea fluxului impus pe latura 1;
0 
 
 1
hTA  
f   LIJ  1 rezultă din echivalarea fluxului de convecţie pe latura 1;
2 0 
 
h = 1 pentru elementul plan şi h =   X (I )  X (J )  pentru elementul axial simetric;
 X (I )  X (J )  Y (I )  Y (J )  lungimea laturii IJ;

2 2
LIJ 
0 
 
fq   hq
2
LJK  1 rezultă din echivalarea fluxului impus pe latura 2;
 1
 
169
0 
hTA  
f   LJK  1 rezultă din echivalarea fluxului de convecţie pe latura 2;
2  1
 
h = 1 pentru elementul plan şi h =   X (J )  X (K )  pentru elementul axial simetric;
 X ( J )  X (K )   Y (J )  Y (K )  lungimea laturii JK;

2 2
LJK 
 1
fq   2 LKI 0 rezultă din echivalarea fluxului impus pe latura 3;
hq
 1
 
 1
hTA  
f   LKI 0  rezultă din echivalarea fluxului de convecţie pe latura 3;
2  1
 
h = 1 pentru elementul plan şi h =   X (K )  X (I )  pentru elementul axial simetric;
 X (K )  X (I )  Y (K )  Y (I ) lungimea laturii KI;

2 2
LKI 
 - coeficientul de convecţie al schimbului de caldură între element şi exterior;
TA - temperatura mediului exterior;
4. elementul poate fi folosit pentru modelarea plană sau axial simetrica a
schimburilor de căldura prin conducţie şi convecţie;
5. matricea de rigiditate în coordonate globale este:
K e   K1   K 2  (10.4)
în care:
 x bi2  y ci2 x bi b j  y ci c j x bi bk  y ci ck 
K1   4 A  x b j bi  y c j ci x b2j  y c 2j x b j bk  y c j ck  ;
h 
x bk bi  y ck ci x bk b j  y ck c j x bk2  y ck2 

A - aria elementului (vezi relaţia 7.3);
X , Y - coeficienţii de conductivitate ai materialului pe cele două direcţii principale X şi Y
[W/m/K];
coeficienţii bi,...,ci ... se determină cu relaţia (7.4);
2
h = 1 pentru elementul plan şi h =  X (I )  X (J )  X (K ) pentru elementul axial
3
simetric;
2 1 0 
h
K 2   6 LIJ  1 2 0  pentru flux de convecţie pe latura 1;
0 0 0 
h=1 pentru elementul plan şi h=   X (I )  X (J )  pentru elementul axial simetric;
LIJ - lungimea laturii IJ;
0 0 0 
h
K 2   LJK 0 2 1 pentru flux de convectie pe latura 2;
6
0 1 2
h=1 pentru elementul plan şi h=   X (J )  X (K )  pentru elementul axial simetric;
170
LJK - lungimea laturii JK;

 2 0 1
h
K 2   LKI 0 0 0  pentru flux de convecţie pe latura 3;
6
 1 0 2
h=1 pentru elementul plan şi h=   X (K )  X (I )  pentru elementul axial simetric;
LKI - lungimea laturii KI;
B. Date legate de element

1. tipul elementului SP - stare plană sau SAS - stare axial simetrică;
C. Date despre materialul elementului

1. coeficienţii de conductivitate termică pentru material ortotrop X şi Y pentru
cele două direcţii principale X şi Y, pentru materialul izotrop se consideră x  y   .
D. Date despre încărcări

1. temperaturi impuse în noduri - Ti. Dacă în ecuaţia de echilibru a elementului finit
   
K e  T e  F e , există temperatură impusă în nodul I ecuaţia se modifică astfel:
1 0 0   T (I )   Ti (I ) 
0 K e (2,2) K e (2,3) T (J )   F e (2)  K e (2,1)T (I ) ,
    i 
0 K e (3,2) K e (3,3) T (K ) F e (3)  K e (3,1)Ti (I )
dacă mai există temperaturi impuse în nodurile J şi/sau K relaţia de mai sus se modifică în
continuare conform unor relaţii similare;
2. flux termic generat/consumat în element - M;
(3). flux termic generat/consumat în nodurile discretizării;
4. flux termic impus pe una sau două din laturile elementului - q;
5. flux termic convectiv pe una sau două laturi ale elementului, se declară prin
coeficientul de convecţie - ALFA şi temperatura exterioară elementului - TA (temperatura
mediului ambiant);
E. Rezultatele rezolvării
1. temperaturile nodale - TEMP;
F. Structura fişierului cu date de intrare

1. Date generale despre discretizare
NN NE TIPE
2. Date despre noduri
NI ICON X Y <Ti>
...
3. Date despre materiale
NMAT
MATI LambdaX LambdaY
...
4. Date despre elemente şi încărcări în elemente
EI I J K MAT M
...
171
5. Date despre încărcări cu flux impus pe laturile elementelor (de regulă pe conturul
exterior al modelului)
NFLUX
EIF LAT N1 N2 q
...
6. Date despre încărcări cu flux convectiv pe laturile elementelor (pe conturul
exterior al modelului)
NCONV
EIC LAT N1 N2 ALFA TA
...
Observaţie: Contururile nedeclarate nici la punctul 5 nici la punctul 6 se consideră izolate
adiabatic.
G. Programul de lucru
TERMSTw_re.EXE
Acest program a fost conceput să lucreze cu noţiunile (datele de intrare) de la punctele B-
E care nu sunt incluse între paranteze.
H. Schema logică a programului se prezintă în Fig. 10.2.
În Tabelul 10.1 se prezintă, cu aproximaţie, pentru temperatura de 20º C

constantele de material care intervin în calcule de analiză termică pentru câteva materiale
întâlnite în aplicaţiile care urmează.
Tabelul 10.1: Constante de material pentru analize termice

 W   Ws   Kg 
Materialul    c     3
m K   Kg  K  m 
Aer 0,025 916,6 1,293
Apă 0,6 4185,5 1000
Beton 0,3 - 1,0 780 2200 - 2500
Cărămidă 0,69 830 2500
Lemn 0,17 1760 700 - 900
Sticlă 0,34 - 1,0 780 2400 - 2800
Porţelan 0,7 837 2500
Oţel 45 - 50 460 - 710 7850
Aluminiu 238 900 2700
Cupru 394 385 8700
Argint 408 235 10500
În practică sunt utile şi relaţiile de transformare:

W cal cal J
1  2,39  103 ; 1  4,1855 .
mK cm  s  C C K
Aplicaţii rezolvate
TERMS1. Un corp paralelipipedic, de lungime foarte mare a cărei secţiune se

prezintă în Fig. 10.3 primeşte căldură prin două feţe adiacente în care pătrunde fluxul
termic qx = 2325 W/m2 şi qy = 930 W/m2. Pe celelalte laturi se cedează căldură prin
convecţie cu parametrii  x   y  23 W/m2/K, TA = 10º C. Corpul este ortotrop cu x  6
172
W/m/K şi y  12 W/m/K, iar dimensiunile în secţiune sunt a = 500 mm şi b = 400 mm. Să

se găsească distribuţia de temperatură în corp pentru regimul stationar.
Fig. 10.2: Schema logică a programului TERMSTw_re.EXE
, TA
Fig. 10.3: Problema TERMS1 Fig. 10.4: Discretizarea problemei TERMS1
Rezolvare
Deoarece lungimea corpului este foarte mare se poate neglija schimbul de căldura
pe la capetele corpului şi se poate presupune că nu există schimb de căldură pe lungimea
corpului, ceea ce permite rezolvarea unei probleme plane pentru schimbul de căldură.
173
Se adoptă discretizarea din Fig. 10.4 pentru care fişierul datelor de intrare
temps1.txt este:
12 12 1
1 0 0.000E+00 0.000E+00
2 0 0.000E+00 2.000E-01
3 0 0.000E+00 4.000E-01
4 0 1.700E-01 0.000E+00
5 0 1.700E-01 2.000E-01
6 0 1.700E-01 4.000E-01
7 0 3.300E-01 0.000E+00
8 0 3.300E-01 2.000E-01
9 0 3.300E-01 4.000E-01
10 0 5.000E-01 0.000E+00
11 0 5.000E-01 2.000E-01
12 0 5.000E-01 4.000E-01
1
1 6.00 12.00
1 1 4 5 1 0.0000000000E+00
2 1 5 2 1 0.0000000000E+00
3 2 5 6 1 0.0000000000E+00
4 2 6 3 1 0.0000000000E+00
5 4 7 8 1 0.0000000000E+00
6 4 8 5 1 0.0000000000E+00
7 5 8 9 1 0.0000000000E+00
8 5 9 6 1 0.0000000000E+00
9 7 10 11 1 0.0000000000E+00
10 7 11 8 1 0.0000000000E+00
11 8 11 12 1 0.0000000000E+00
12 8 12 9 1 0.0000000000E+00
5
2 3 2 1 2.3250000000E+03
4 3 3 2 2.3250000000E+03
4 2 6 3 9.3000000000E+02
8 2 9 6 9.3000000000E+02
12 2 12 9 9.3000000000E+02
5
1 1 1 4 2.3000000000E+01 1.0000000000E+01
5 1 4 7 2.3000000000E+01 1.0000000000E+01
9 1 7 10 2.3000000000E+01 1.0000000000E+01
9 2 10 11 2.3000000000E+01 1.0000000000E+01
11 2 11 12 2.3000000000E+01 1.0000000000E+01
Rulând programul pentru acest model se obţine listingul:
MODEL PLAN BIDIMENSIONAL
MAT LambdaX LambdaY

1 6.0000000E+00 1.2000000E+01
NOD ICON X Y Ti
1 0 0.00000E+00 0.00000E+00
2 0 0.00000E+00 2.00000E-01
3 0 0.00000E+00 4.00000E-01
4 0 1.70000E-01 0.00000E+00
5 0 1.70000E-01 2.00000E-01
6 0 1.70000E-01 4.00000E-01
174
7 0 3.30000E-01 0.00000E+00
8 0 3.30000E-01 2.00000E-01
9 0 3.30000E-01 4.00000E-01
10 0 5.00000E-01 0.00000E+00
11 0 5.00000E-01 2.00000E-01
12 0 5.00000E-01 4.00000E-01
ELEM I J K MAT M
1 1 4 5 1 0.00
2 1 5 2 1 0.00
3 2 5 6 1 0.00
4 2 6 3 1 0.00
5 4 7 8 1 0.00
6 4 8 5 1 0.00
7 5 8 9 1 0.00
8 5 9 6 1 0.00
9 7 10 11 1 0.00
10 7 11 8 1 0.00
11 8 11 12 1 0.00
12 8 12 9 1 0.00
ELEM LAT N1 N2 q
2 3 2 1 2325.00
4 3 3 2 2325.00
4 2 6 3 930.00
8 2 9 6 930.00
12 2 12 9 930.00
ELEM LAT N1 N2 ALFA TA

1 1 1 4 23.0000 10.0000
5 1 4 7 23.0000 10.0000
9 1 7 10 23.0000 10.0000
9 2 10 11 23.0000 10.0000
11 2 11 12 23.0000 10.0000
MATRICEA CARACTERISTICA ASAMBLATA ARE NEC = 12 ECUATII

SEMILATIMEA MATRICII ASAMBLATE ESTE LB = 5
TEMPERATURI NODALE
NOD TEMP
1 151.69947516
2 188.24403111
3 210.04376054
4 102.40575506
5 133.02216828
6 153.27186956
7 72.34919445
8 94.73271007
9 112.37871296
10 44.80713607
175
11 60.69452233
12 74.94927217
Distribuţia temperaturilor se poate urmări în Fig. 10.5 iar curbele de izotemperaturi

în Fig. 10.6.
Pentru a obţine o soluţie mai bună şi a netezi curbele de izotemperatură se impune
o discretizare mai fină a modelului de calcul. Se poate lucra şi în grade Kelvin, întrucât
T [K]=273,15+T [ºC].
Fig. 10.5: Distribuţia temperaturilor - TERMS1
Fig. 10.6: Reprezentarea liniilor de temperatură constantă - TERMS1
TERMS2. O bară de lungime foarte mare este în contact pe o faţă cu un corp a

carui temperatură se menţine constantă egală cu Ti = 100º C (Fig. 10.7). Ştiind că prin
interiorul barei circulă apă care produce un schimb convectiv de căldură de parametrii
 i  35 W/m2/K şi TAi  40º C, iar în exterior există schimb convectiv de căldură de
parametrii  e  20 W/m2/K şi TAe  20º C, să se determine distribuţia de temperatură în
secţiunea barei. Se cunosc: materialul barei este izotrop cu  = 30 W/m/K iar
dimensiunile barei se definesc prin a = 0,2 m.
176
i
T Ai
 e ,T Ae
Fig. 10.7: Problema TERMS2 Fig. 10.8: Discretizare - TERMS2
Rezolvare
Se adoptă discretizarea “grosieră” din Fig. 10.8 pentru care fişierul datelor de
intrare terms2.txt este:
16 16 1
1 1 0.000E+00 0.000E+00 1.00E+02
2 1 0.000E+00 1.000E-01 1.00E+02
3 1 0.000E+00 3.000E-01 1.00E+02
4 1 0.000E+00 4.000E-01 1.00E+02
5 0 2.000E-01 0.000E+00
6 0 2.000E-01 1.000E-01
7 0 2.000E-01 3.000E-01
8 0 2.000E-01 4.000E-01
9 0 4.000E-01 0.000E+00
10 0 4.000E-01 1.000E-01
11 0 4.000E-01 3.000E-01
12 0 4.000E-01 4.000E-01
13 0 6.000E-01 0.000E+00
14 0 6.000E-01 1.000E-01
15 0 6.000E-01 3.000E-01
16 0 6.000E-01 4.000E-01
1
1 30.00 30.00
1 1 5 6 1 0.00
2 1 6 2 1 0.00
3 2 6 7 1 0.00
4 2 7 3 1 0.00
5 3 7 8 1 0.00
6 3 8 4 1 0.00
7 5 9 10 1 0.00
8 5 10 6 1 0.00
9 7 11 12 1 0.00
10 7 12 8 1 0.00
11 9 13 14 1 0.00
12 9 14 10 1 0.00
13 10 14 15 1 0.00
14 10 15 11 1 0.00
15 11 15 16 1 0.00 Fig. 10.9: Distribuţia temperaturilor-TERMS2
16 11 16 12 1 0.00
0
13
1 1 1 5 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
3 2 6 7 3.5000000000E+01 4.0000000000E+01
6 2 8 4 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
177
7 1 5 9 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
8 2 10 6 3.5000000000E+01 4.0000000000E+01
9 1 7 11 3.5000000000E+01 4.0000000000E+01
10 2 12 8 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
11 1 9 13 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
11 2 13 14 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
13 2 14 15 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
14 3 11 10 3.5000000000E+01 4.0000000000E+01
15 2 15 16 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
16 2 16 12 2.0000000000E+01 2.0000000000E+01
Distribuţia de temperatură se prezintă în Fig. 10.9. Se observă că distribuţia

temperaturilor este simetrică faţă de axa de simetrie, iar temperatura minimă în bară este
superioară temperaturii mediului exterior atât în aer cât şi în contactul cu apa.
Temperatura barei rămâne constantă pe una din laturi, acest fapt este posibil dacă
acastă latură primeşte căldură de la corpul cu care vine în contact. Fluxul termic transferat
către corpul studiat nu intervine în calcul, prezintă interes faptul că acest flux menţine
constantă temperatura într-o anumită zonă cunoscută.
TEMĂ: Să se analizeze problema pe jumătate din secţiune, considerând simetria.
Probleme propuse
TERMS3. O bară de secţiune pătrată, foarte lungă este izolată adiabatic pe două
laturi adiacente ca în Fig. 10.10, şi se cunoaste temperatura pe celelalte două laturi TA =
50º C. Ştiind că a = 0,1 m;  = 300 W/m/K şi că în interiorul barei ia naştere un flux termic
M = 107 W/m3, să se determine distribuţia de temperatură în secţiunea barei.
Fig. 10.10: Problema TERMS3 Fig. 10.11: Distributia temperaturilor TERMS3
Raspuns: Datorită simetriei modelul plan se poate alege pe jumatate din secţiune ca în
Fig. 10.11 care prezintă şi distribuţia temperaturilor.
178
TERMS4. O bară dreaptă de secţiune

trapezoidală din oţel transmite căldură de la
baza mare către baza mică, vezi Fig.10.12. Pe
feţele laterale se pierde căldură prin convecţie.
Pentru  = 48 W/m/K; a = 12 mm; q1 = 1000
W/m2; q2 = 500 W/m2;  = 15 W/m2/K; TA = 20º
C, se cere
a) să se determine distribuţia de
temperatură în regim staţionar;
b) ce se întâmplă dacă q1 = 500 W/m2; şi
q2 = 1000 W/m2 ?
c) dar daca q1 = 100 W/m2; şi q2 = 1000 Fig. 10.12: Problema TERMS4
2
W/m ;
Răspuns: Pentru cazul a) distribuţia de temperatură se prezintă în Fig. 10.13 pe un model

dezvoltat pe jumătate din secţiunea barei datorită simetriei. În cazul b) nu mai există
schimb de căldură cu exteriorul întrucât căldură care pătrunde în bară este egală cu cea
care iese din bară. Cazul c) presupune absorbţia unei călduri din mediul înconjurător şi
pentru aceasta temperatura de echilibru a barei trebuie să fie sub temperatura mediului.
Fig. 10.13: Distribuţia temperaturii - TERMS4
TERMS5. Într-o bară din aluminiu de secţiune pătrată ca în Fig.10.14 ia naştere

un flux termic volumic M = 105 W/m3. Ştiind că bara se află în aer şi există un schimb de
căldură convectiv de parametri  = 30 W/m2/K şi TA = 0º C să se afle distribuţia de
temperatură în secţiunea barei pentru a = 0,2 m.
,TA
Fig. 10.14: Problema TERMS5 Fig. 10.15: Distribuţia temperaturii - TERMS5
179
Răspuns: Având în vedere cele patru axe de simetrie modelul problemei se poate
dezvolta pe o optime din secţiune pentru care distribuţia temperaturilor se prezintă în
Fig. 10.15.
TERMS6. În miezul coloanei circulare din ,T A

Fig.10.16 pe o zonă de rază cunoscuta r = 10 mm
ia naştere un flux termic volumic interior de
valoare constantă M = 5·106 W/m3. Ştiind că raza
exterioară a coloanei este R = 60 mm, materialul
este un aliaj pentru care  = 70 W/m/K; iar
schimbul de căldură convectiv cu exteriorul este
de parametrii  = 50 W/m2/K şi TA = 20º C, să se
găsească distribuţia de temperatură în secţiunea
coloanei. Fig. 10.16: Problema TERMS6
Indicaţie: Din motive de simetrie, modelul de calcul se poate dezvolta pe un sfert din
secţiune sau chiar pentru un sector de unghi oarecare sau se poate face o modelare cu
elemente axial simetrice pe o felie de grosime egală cu unitatea.
Răspuns: Pentru discretizarea pe un sector circular cu elemente plane se obţine
distribuţia de temperatură din Fig. 10.17,a, iar pentru discretizarea cu elemente axial
simetrice pe o felie de lungime oarecare distribuţia de temperatură se poate urmări în
Fig. 10.17,b.
Fig. 10.17: Distribuţia temperaturilor - TERMS6. a) model plan; b) model axial simetric
TERMS7. În Fig. 10.18 se prezintă secţiunea unei piese paralelipipedice formată

din două materiale diferite cu 1  45 W/m/K şi  2  12 W/m/K. Ştiind că în materialul 2
ia naştere un flux termic constant de valoare M = 105 W/m3, iar materialul 1 schimbă
180
căldură cu aerul din jur în condiţiile  = 45 W/m2/K şi TA = 20º C, să se calculeze

distribuţia de temperatură pentru a = 0,1 m.
 , TA
Raspuns: Pentru discretizarea pe sfert a secţiunii se obţine distribuţia de temperatură

din Fig. 10.19.
TERMS8. Fig. 10.20 prezintă o secţiune printr-un perete. Ştiind că la interior

temperatura peretelui se menţine constantă egală cu Ti = 30º C, iar în exterior există
schimb de căldură prin convecţie de parametrii  = 10 W/m2/K şi TA = -40º C, să se
găsească distribuţia de temperatură pentru a = 0,1 m.
,T A
Răspuns: Distribuţia temperaturii în secţiune se prezinta în Fig. 10.21.
TERMS9. Cilindrul unui compresor prezintă nervuri pentru răcire ca în Fig. 10.22.
Ştiind ca temperatura la interiorul cilindrului se menţine constantă, egală cu Ti = 70º C
iar la exterior nervurile sunt răcite prin intermediul unui ventilator ce asigură un schimb
convectiv de căldură de parametrii cunoscuţi  = 80 W/m2/K şi TA = 10º C, să se
calculeze distribuţia de temperatură în cilindrul compresorului care este din oţel cu  =
45 W/m/K.
Răspuns: Modelul problemei este axial simetric şi se poate rezolva pe jumătate din
secţiunea nervurii. Distribuţia de temperatură se poate urmări în Fig. 10.23.
181
Fig. 10.22: Problema Fig. 10.23: Distribuţia temperaturii - TERMS9

TERMS9
TERMS10. Roata unui vehicul de cale ferată are aproximativ dimensiunile din
Fig. 10.24. În regim de frânare prelungită în roată se introduce un flux termic de la
saboţii de frână q = 62000 W/m2. Ştiind că roata este dintr-un oţel care are  = 50
W/m/K, iar prin ventilaţie naturală se asigură un schimb convectiv de căldură cu
parametrii  = 50 W/m2/K şi TA = 25º C pe toată suprafaţa liberă mai puţin pe osie unde
temperatura se menţine constantă, egală cu temperatura mediului ambiant, să se
găsească distribuţia de temperatură în roată.
Răspuns: Pe modelul axial simetric discretizat cu 150 elemente se prezintă în Fig.

10.25 distribuţia de temperatură, iar în Fig. 10.26. câteva izoterme.
Fig.10.24: Problema TERMS10
182
Fig. 10.25: Distribuţia temperaturilor TERMS10
Fig. 10.26: Curbe de egală temperatură TERMS10
Observaţii şi concluzii:
-elementul termic triunghiular este obţinut din funcţii de formă liniare, elementul
este de tip conform, adică se asigură continuitatea temperaturilor pe laturile comune.
Ecuaţia globală de echilibru se obţine dintr-o relaţie de bilanţ energetic, adică în regim
staţionar de exemplu căldura introdusă în sistem este egală cu căldura cedată;
-condiţiile la limită de tip convectiv generează componente atât în matricea
caracteristică cât şi în vectorul încărcărilor termice;
-conturul exterior fără condiţii la limită impuse este izolat adiabatic, adică nu
schimbă căldură cu exteriorul;
-elementele se declară prin cele trei noduri în sensul rotirii axei X peste axa Y pe
drumul cel mai scurt, nu contează nodul de start ci numai sensul declarării elementului.
Fiecare latură este identificată printr-un număr pentru a simplifica impunerea condiţiilor
la limită;
-pentru modelări precise se impune folosirea unui număr foarte mare de
elemente finite în zonele cu gradienţi mari de temperatură;
-elementele distorsionate, adică cele care se abat mult faţă de un triunghi
echilateral, introduc erori suplimentare deoarece pe suprafaţa acestora temperatura
variază liniar, deci trebuie evitate.
183
Laboratorul 11.
Analiză termică tranzitorie cu elemente finite triunghiulare
Scopul lucrării
Calculul distribuţiei de temperatură în modele 2D plane şi axial simetrice pentru

transfer de căldură conductiv şi convectiv în regim tranzitoriu. Identificarea metodelor de
integrare numerică în timp a unei ecuaţii diferenţiale de ordinul unu. Evidenţierea
modului în care se echivalează diverse condiţii la limită variabile în timp. Interpretarea
rezultatelor prezentate în mod grafic la un anumit timp de calcul şi pentru tot intervalul
de timp analizat.
Prin regim tranzitoriu se înţelege în general faza de trecere a unui fenoen către
un regim nominal (staţionar) de funcţionare. Este clar că variabila timp nu poate fi
exclusă din analiza unui regim tranzitoriu. Studiul se face pentru o perioadă precizată cu
condiţia de a cunoaşte o serie de parametri la începutul intervalului de timp (care
implicit se consideră t = 0). Pentru analiza termică prezentată în continuare se
consideră variabilă doar temperatura în nodurile discretizării. În general, pentru o
analiză termică tranzitorie, se pot considera variabile de timp toate condiţiile la limită
inclusiv datele despre material dar un astfel de program necesită un volum mai mare de
date de intrare şi depăşeşte scopul acestei lucrări.
Toate noţiunile şi notaţiile prezentate la analiza termică stationară (Lab. 10)
rămân valabile şi sunt considerate cunoscute în continuare.
Ecuatia (10.1) se poate transforma utilizând metoda reziduurilor (numită şi
metoda Galerkin) în:
K t T i  f t , (11.1)
în care:
2t
K t  C i  K i ; (11.2)
3
t
f t   C i  K i  T i 1  t F i ; (11.3)
 3 
iar t  ti  ti 1 , este pasul de integrare, constant în acest program, prin indicele i se
inţelege mărimea la timpul i.
Deci, dacă se cunosc temperaturile iniţiale, se pot afla pas cu pas următoarele
temperaturi. În general proprietăţile de material depind de temperatură şi atunci
matricele C i , K i şi vectorul F i trebuie actualizate pentru fiecare pas, chiar dacă
pasul este constant. Programul conceput lucrează însă cu proprietăţi de material
constante, ceea ce simplifică modul de introducere al datelor şi respectiv calculul.
Ecuaţia (10.1) se poate transforma în forma (11.1) şi prin metoda diferenţelor
finite, dar expresiile K t şi f t se modifică astfel:
2
K t t
C i  K i , (10.8)
 2 
f t   C i  K i  T i 1  2 F i . (10.9)
 t 
184
Expresia matricei capacităţilor calorice este:

 2 1 1
c A 
C  
e
 1 2 1 pentru elementul plan;
12
 1 1 2
C11 C12 C13 
c A 
C  
e
 C21 C22 C23  pentru elementul axial simetric;
60
C31 C32 C33 
în care:
C11  6 X  I   2 X  J   2 X  K  ;
C12  2 X  I   2 X  J   X  K  ;
C13  2 X  I   X  J   2 X  K  ;
C21  C12 ;
C22  2 X  I   6 X  J   2 X  K  ;
C23  X  I   2 X  J   2 X  K  ;
C31  C13 ;
C32  C23 ;
C33  2 X  I   2 X  J   6 X  K  ;
c este căldura specifică masică a materialului iar  densitatea materialului.
Fată de cele prezentate în cadrul Lab. 10, modificări pentru calculul tranzitoriu
intervin la:

1. coeficienţii de conductivitate termică pentru materialul ortotrop x şi y pentru
cele două direcţii principale X şi Y, pentru materialul izotrop se consideră x  y   ;
2. căldura specifică masică a materialului - c;
3. densitatea materialului -  .
E. Rezultatele rezolvarii
1.temperaturile nodale la fiecare pas de calcul TEMP;
(2). cantitatea de caldura schimbată între model şi mediul exterior sau între diferite
părţi ale modelului;
(3). fluxurile termice pe laturile elementelor.
F. Structura fişierului cu date de intrare este:

1. Date generale despre discretizare şi timpul de calcul
NN NE TIPP NP timp
NI ICON X Y Ti (Dacă ICON = 0 atunci Ti - temperatura iniţială)
... (Dacă ICON = 1 atunci Ti - temperatura impusă)
NMAT
MATI LambdaX LambdaY c DENS
...
185
4. Date despre elemente şi încărcări în elemente

EI I J K MAT M
...
5. Date despre încărcări cu flux impus pe laturile elementelor (de regulă contururile
modelului)
NFLUX
EIF LAT N1 N2 q
...
6. Date despre încărcări cu flux convectiv pe laturile elementelor (de regulă pe
conturul exterior modelului)
NCONV
EIC LAT N1 N2 ALFA TA
...
Observaţie. Contururile nedeclarate nici la punctul 5 nici la punctul 6 se consideră implicit
izolate adiabatic.
TERMTRw_re.EXE
Acest program a fost conceput să lucreze cu noţiunile (datele de intrare) de la
programul TERMSTw_re.EXE completate cu elementele necesare unui calcul în regim
tranzitoriu.
Orice fişier pregătit pentru analiza termică staţionară poate fi completat cu uşurintă
pentru rulare în regim termic tranzitoriu. O aplicaţie tranzitorie conduce la o distribuţie de
temperaturi staţionară pentru un timp de analiză suficient de mare.
H. Schema logică a programului se prezintă în Fig. 11.1.

Programul este implementat atât cu metoda de integrare dedusă din metoda
Galerkin cât şi cu integrarea prin diferenţe finite. Metoda Galerkin este mai stabilă şi se
preferă celei cu diferenţe finite.
TERMT1. Într-un corp paralelipipedic complet izolat, din cupru cu secţiunea

prezentată în Fig. 11.2 ia naştere un flux termic interior M = 106 W/m3. Ştiind că
temperatura initială a corpului este 0º C să se calculeze temperatura corpului după timpul
t = 100 s. Comparaţi rezultatul obţinut cu MEF cu rezultatul analitic.
Fig. 11.2: Problema TERMT1 Fig. 11.3: Discretizare - TERMT1
186
Fig. 11.1: Schema logică a programului TERMTRw_re.EXE
Rezolvare
Mărimea corpului nu intervine în calcul dar se alege spre exemplu a = 0,04 m.

Fluxul termic volumic fiind constant, discretizarea domeniului se poate face în oricât de
multe elemente finite sau chiar cu un element. Pentru discretizarea cu 2 elemente finite
din Fig. 11.3. fişierul datelor de intrare termtr1.txt este:
4 2 1 3 1.0000000E+02
1 0 0.0E+00 0.0E+00 0.0E+00
2 0 4.0E-02 0.0E+00 0.0E+00
3 0 4.0E-02 4.0E-02 0.0E+00
4 0 0.0E+00 4.0E-02 0.0E+00
1
1 3.94E+02 3.94E+02 3.85E+02 8.7E+03
1 1 2 3 1 1.000E+06
2 1 3 4 1 1.000E+06
0
187
Constantele de material s-au preluat din Tabelul 10.1. Rezultatul rulării este:
MODEL PLAN
TIMPUL DE STUDIU t = 1.0000000E+02
PASI DE CALCUL NP = 3
MAT LambdaX LambdaY c DENS

1 3.9400E+02 3.9400E+02 3.850E+02 8.700E+03
NOD ICON X Y Ti
1 0 0.0000 0.0000 0.0000
2 0 0.0400 0.0000 0.0000
3 0 0.0400 0.0400 0.0000
4 0 0.0000 0.0400 0.0000
EL I J K MAT M
1 1 2 3 1 1.0000000E+06
2 1 3 4 1 1.0000000E+06
EL LAT N1 N2 q
EL LAT N1 N2 ALFA TA

PASUL 1 DE TIMP
NOD TEMP
1 9.95173409
2 9.95173409
3 9.95173409
4 9.95173409
PASUL 2 DE TIMP
NOD TEMP
1 19.90346818
2 19.90346818
3 19.90346818
4 19.90346818
PASUL 3 DE TIMP Fig. 11.4: Variaţia temperaturii în timp pentru TERMT1

NOD TEMP
1 29.85520227
2 29.85520227
3 29.85520227
4 29.85520227
Din punct de vedere analitic folosind echivalarea energiei produse MVt cu cea
Mt 106  100
preluată de metal  cV Tf  Ti  rezultă: Tf    29,855C .
 c 8700  385
188
Deci, se obţine o concordanţă perfectă a rezultatului teoretic cu cel analitic. Variaţia

temperaturii în timp se prezintă grafic în Fig. 11.4.
TERMT2. Placa de aluminiu din Fig. 11.5

iniţial la temperatura ambianta TA = 20º C este
izolată termic mai puţin pe două laturi (suprafeţe).
Pe suprafaţa din stânga se introduce un flux termic
constant q = 1000 W/m2, iar pe suprafaţa din
dreapta există schimb convectiv de căldură cu
parametrul  = 25 W/m2/K. Ştiind că a = 15 mm să
se găsească distribuţia de temperatură după t = 3 ,TA
ore. Cum variază temperatura în acest interval pe Fig. 11.5: Problema TERMT2
cele două feţe neizolate ? După cât timp începe
transferul de căldura prin fata din dreapta ?
Rezolvare
Se discretizează placa în elemente triunghiulare, se alege un număr de intervale de

calcul, pentru care se reproduce mai jos parţial fişierul cu date de intrare termt2.txt:
28 30 1 20 1.080000E+04
1 0 0.0000000E+00 0.0000000E+00 2.0000000E+01
2 0 1.5000000E-02 0.0000000E+00 2.0000000E+01
3 0 3.0000000E-02 0.0000000E+00 2.0000000E+01
...
1
1 2.380E+02 2.380E+02 9.00E+02 2.700E+03
1 1 2 5 1 0.0000000E+00
2 2 3 5 1 0.0000000E+00
3 1 5 4 1 0.0000000E+00
...
2 NUMARUL LATURILOR CU FLUX IMPUS
1 1 1 2 1.00E+03
2 1 2 3 1.00E+03
2 NUMARUL LATURILOR CU FLUX CONVECTIV
27 1 26 27 2.500E+01 2.00E+01
30 1 27 28 2.500E+01 2.00E+01
Fig. 11.6: Distribuţia de temperatură după 3 ore TERMT2
189
Fig. 11.7: Variaţia temperaturii pe faţa din dreapta - TERMT2
Distribuţia temperaturii după 3 ore de la începerea transferului termic se prezintă în

Fig. 11.7.
Dacă se urmăreşte variaţia temperaturilor pe feţele libere se observă că
temperaturile cresc continuu, dar datorită inerţiei termice transferul convectiv de caldură
începe după circa 6 secunde (vezi Fig. 11.7), timp în care căldura se propagă din partea
stangă în partea dreaptă.
TERMT3. Un motor electric cu rotorul în colivie (Fig. 11.8) iniţial la temperatura

mediului ambiant TA = 20º C, absoarbe la pornire un curent I = 7300 A timp de 10
secunde. Să se găsească distribuţia de temperatură în rotor după 10 s, ştiind că schimbul
de căldura cu exteriorul de face convectiv la exteriorul rotorului cu  = 6 W/m2/K.
Geometria rotorului în secţiune este definită de: De = 200 mm; Dm = 110 mm; R = 25 mm;
h = 12 mm; d = 20 mm; s = 1 mm; e = 3 mm.
Fig. 11.8: Problema TERMT3 Fig. 11.9: Discretizare - TERMT3
Rezolvare
Neglijând pierderile de căldură pe la capetele motorului, problema poate fi

considerată plană. Datorită simetriei ciclice problema se poate rezolva pe un model
geometric care reprezintă 1/16 din secţiune, aşa cum se poate observa în discretizarea
din Fig. 11.9.
190
Se discretizează domeniul în care se află oţelul, cuprul dar şi aerul. Este clar că
datorită efectului Joule la trecerea curentului electric prin bara de cupru, ia naştere un flux
termic volumic. Pentru determinarea acestui flux generat, se foloseşte relaţia de
echivalenţă:

RI 2
  I 2  I 2
M  S  2 ,
V S S
în care:
R - rezistenţa electrică a conductorului [  ];
ρ - rezistivitatea electrică la temperatura 20º C;
S - aria secţiunii conductorului.
Dacă rezistivitatea conductorului este    0,027.10-6  m, aria secţiunii se poate
determina aproximativ cu relatia:
 d 2  De Dm d 
S     eh ,
4  2 2 2 
şi rezultă M  2,94.10 W/m3.
6
Rulând programul pentru condiţiile precizate mai sus se obţine distribuţia de

temperatură prezentată în Fig. 11.10. Se observă că stratul de aer este un izolator foarte
bun care împiedică transferul termic spre masa de oţel a rotorului.
Fig. 11.10: Distribuţia temperaturii după 10 s - TERMT3
Probleme propuse
TERMT4. O bară din oţel, de secţiune pătrată, încălzită la Ti = 100º C este lăsată
să se răceasca liber în atmosferă (Fig. 11.11). Ştiind că a = 0,2 m;  = 50 W/m/K; c = 700
Ws/Kg/K;  = 30 W/m2/K şi că temperatura atmosferei este 20º C, să se determine
distribuţia de temperatură dupa 5 ore.
După cât timp temperatura barei scade sub 21º C ?
Dacă a = 0,02 m în cât timp se răceşte piesa sub 21º C ?
Indicaţie: Din motive de simetrie se poate aborda un model pe 1/8 din secţiunea barei.
191
Răspuns: Distribuţia temperaturii se prezintă în Fig. 11.12. Temperatura scade sub 21º C
după aproximativ 12 ore (calcul cu 20 de paşi, vezi Fig. 11.13). Pentru bara cu a = 0,02 m
temperatura scade sub 21º C după 1,16 ore.
 ,T A
Fig. 11.11: Problema TERMT4 Fig. 11.12: Distribuţia temperaturii după 5 ore de răcire -
TERMT4
TEMĂ: Modificaţi numărul paşilor de calcul şi analizaţi modelul în variantele de integrare

Galerkin şi diferenţe finite. Verificaţi stabilitatea mai bună a metodei Galerkin.
Fig. 11.13: Variaţia temperaturii în centrul modelului pentru aplicaţia TERMT4
TERMT5. Într-o farfurie din porţelan se pune supă fierbinte la 100º C într-un timp
foarte scurt, vezi Fig. 11.14. să se determine timpul în care farfuria poate fi transportată în
mâini fără să frigă (temperatura care se poate suporta 50º C).
Fig. 11.14: Problema TERMT5 Fig. 11.15: Discretizare TERMT5
192
Se cunoaşte: temperatura camerei TA = 20º C; h = 25 mm; h1 = 5 mm; h2 = 10 mm; s1 = 5

mm; s2 = 6 mm; Rf = 58 mm; Re = 98 mm. Coeficienţii de convecţie sunt: între supă şi aer
1  14 W/m2/K; între fundul farfuriei şi aer  2  20 W/m2/K, iar pe lateral  3  18 W/m2/K.
Se presupune pentru supă  = 0,6 W/m/K; c = 3000 Ws/Kg/K şi  = 900 Kg/m3. După
cât timp supa ajunge la 40º C ?
Răspuns: Dacă farfuria se ţine de marginea de sus, dar se neglijează efectul mâinii
asupra transferului termic, temperatura nu depaseste 40º C, dar lateral în nodul 40 (vezi
discretizarea SAS din Fig. 11.15) temperatura are o variaţie ca în Fig. 11.16, adică după
circa 13 s temperatura depăşeşte 50º C.
Deoarece abordarea teoretică din acest capitol a fost realizată pentru modele
solide, nu se ţine cont de mişcarea lichidului şi se observă că supa nu se răceşte uniform
ceea ce contrazice realitatea.
Fig. 11.16: Variaţia temperaturii la marginea farfuriei (în nodul 40) - TERMT5
-analiza termică tranzitorie se efectuează prin integrare în timp. Pentru fiecare

pas de calcul se rezolvă un sistem de ecuaţii liniar (o problemă stationară). Ecuaţia
globală de echilibru se obţine dintr-o relaţie de bilanţ energetic, adică în regim
tranzitoriu căldura introdusă în sistem este egală cu căldura cedată plus energia
înmagazinată în sistem;
-pentru o precizie ridicată, în special atunci când variaţiile de temperatură sunt
puternic neliniare, se impune creşterea numărului de paşi de integrare. Metodele de
integrare numerică introduc erori care trebuie controlate;
-pentru calcule precise se impun condiţii la limită variabile în timp, de exemplu
coeficientul de convecţie depinde esenţial de viteza de circulaţie a fluidului la interfaţa
cu solidul;
elemente finite în zonele cu gradienţi mari de temperatură;
echilateral, introduc erori suplimentare deoarece pe suprafaţa acestora temperatura
variază liniar, deci trebuie evitate.
193
Laboratorul 12.
Modelarea 2D a mişcarii fluidelor ideale în regim staţionar
Scopul lucrării
Calculul distribuţiei de viteze în modele 2D plane prin divizarea domeniului

studiat cu elemente triunghiulare în cazul curgerii potenţiale irotaţionale plane.
Evidenţierea modului în care se pot aplica condiţiile la limită pentru o formulare legată
de funcţia de potenţial. Interpretarea rezultatelor prezentate în mod grafic.
În acest capitol, prin fluid ideal se înţelege un mediu continuu, uşor deformabil
sub acţiunea forţelor exterioare, incompresibil şi fără frecare internă sau cu mediul solid
care îl mărgineste. În această categorie se pot încadra o serie de lichide.
În orice punct dintr-un fluid se pot defini mărimi medii unice ca: densitate,
presiune, viteză, etc. Pentru fluidul ideal unele dintre aceste mărimi nu au sens fizic.
Modelul de fluid trebuie să se supună legilor naturii de:
-conservare a masei;
-conservare a impulsului;
-conservarea energiei,
legi care generează ecuaţiile generale de mişcare. Studiul fluidelor s-a dezvoltat după
sistemul Lagrange care urmăreşte în mişcare analiza unei particule de fluid şi după
modelul lui Euler care studiază distribuţia mărimilor care caracterizează mişcarea
fluidului pe un domeniu fix, bine delimitat în spaţiu.
Tratarea generală a problemelor de curgere este foarte complicată. În cele ce
urmează se discută doar despre curgerea potenţială (irotaţională) plană, pentru care a
treia dimensiune este infinită. Exemple tipice ar fi curgerea în jurul unor obstacole, în
canale sau profile plane (vezi Fig. 12.1).

0
n

V
n

0
n
Fig. 12.1: Curgerea potenţială în jurul unui obstacol
Din ecuaţia de continuitate (conservarea masei) rezultă o relaţie între vitezele de

curgere:
194
VX VY
  0. (12.1)
X Y
Dacă se presupune că vitezele VX şi VY se pot obţine ca derivate ale unui
potential  atunci se poate scrie
 
VX   ; VY   , (12.2)
X Y
şi ecuaţia (12.1) se transcrie:
 2  2
  0. (12.3)
X 2 Y 2
Pentru un domeniu de analiză se pot scrie condiţii la limită, de tip Dirichlet pe
conturul C1:
  X ,Y   g  X ,Y  , (12.4,a)
adică se cunoaşte sau se impune potenţialul, şi condiţii de tip Newman pe conturul C2:

V* . (12.4,b)
n
Condiţii de tipul (12.4,a) nu se pot pune în general pentru că nu se cunoaşte
potenţialul , dar condiţii în viteze pe contur (12.4,b) se pot preciza cu uşurinţă pentru
diverse probleme întâlnite în practică.
Plecând de la ecuaţia (12.3), pentru un element finit se poate ajunge la ecuaţia
matriceală:
   
K e   e  Q e , (12.5)
 
în care: K  este matricea caracteristică a elementului finit;  e este vectorul
e
 
necunoscutelor nodale (potenţial) şi Q e este vectorul debitelor nodale echivalente.
Elementul triunghiular cu trei noduri în analiza curgerii potenţiale a

fluidelor ideale
A. Caracteristici principale ale elementului de curgere triunghiular (Fig. 12.2):

1. este generat de trei noduri I, J şi K care se declară în sensul rotirii axei X pesteY
pe drumul cel mai scurt. Laturile elementului se notează 1, 2, 3;
2. are un grad de libertate pe nod (GLN = 1), potenţialul Fi;
3. elementul suportă următoarele încărcări: viteză impusă constantă V0 pe una din
laturi, sau potenţial impus în noduri. Se consideră viteza pozitivă dacă intră în element şi
negativă dacă iese din element. Funcţie de latura pe care circulă fluidul în element,
 
expresia vectorului liber Q e este:
195
Fig. 12.2: Elementul triunghiular de curgere potenţială
 1
V0LIJ  
Q 
e
 QIJ    1 ;
2  
(12.6,a)
0 
0 
V0LJK  
Q 
e
 QJK  
2  
 1 ; (12.6,b)
 1
 1
V0LKI  
 e
Q  QKI  
2  
0  . (12.6,c)
 1
unde LIJ, LJK, LKI sunt lungimile laturilor 1, 2 şi 3;
4. elementul poate fi folosit pentru modelarea curgerii potenţiale a fluidelor ideale
pentru domenii în care a treia dimensiune (grosimea elementului) este foarte mare
(teoretic infinită);
5. matricea caracteristică în coordonate globale este:
 bi2  ci2 bi b j  ci c j bi bk  ci ck 
1  
K   4 A  b j bi  c j ci b 2j  c 2j b j bk  c j ck  , (12.7)
e
bk bi  ck ci bk b j  ck c j bk  ck 
2 2

în care A - aria elementului, vezi relaţia (7.3) din Lab. 7 iar coeficienţii bi,...,ci,... se
determină cu relaţia (7.4).
B. Date legate de element - nu există.
C. Date legate de tipul fluidului - pentru acest element fluidul este ideal.

1. potenţial impus în noduri Fi = const, deoarece matricea caracteristica a
domeniului de analiză [K], este singulară, se impune precizarea potenţialului în cel puţin
un nod al discretizării, de obicei se impune potenţialul zero într-un nod de pe contur unde
nu se cunoaşte viteza;
2. viteze constante pe una din laturile elementelor de pe contur;
E. Rezultatele analizei
1. potenţialul în nodurile discretizării;
2. vitezele în sistemul global de axe VX şi VY constante în elemente. Aceste viteze
se calculeaza cu relaţiile:
1
VX  
2A
 biI  b jJ  bkK  ; (12.8,a)
1
VY  
2A
 c i I  c j  J  c k  K  ; (12.8,b)
în care: I , J , K reprezintă potenţialul în nodurile elementului. Se poate calcula şi
viteza totală în element, folosind relaţia:
V  VX2  VY2 (12.9)
196
Vitezele se pot media la noduri cu relaţii similare relaţiilor (9.8,a) şi (9.8,b) pentru a
reprezenta grafic câmpul vitezelor în domeniul discretizat.
START
Citeste date de intrare

-din fisier sau
-de la tastatura (interactiv)
Afiseaza datele de intrare

-format listing si
-grafic (discretizare cu conditii la limita)
Determina dimensiunea matricei

caracteristice reduse
Calculeaza matr. caracteristice si vect.

debitelor nodale pentru elemente
Daca exista potential impus nenul se modifica

ecuatiile de echilibru ale elementelor
si apoi le asambleaza
Rezolva problema [K r]{Fi r}={Q r}

cu metoda Gauss
Reface si afiseaza vectorul initial

al potentialului nodal
Determina si afiseaza vitezele

in elemente
Determina vitezele nodale
Postprocesare grafica a rezultatelor
STOP
Fig. 12.3: Schema logică a programului CURGPLw_re.EXE

NN NE
NI FICON X Y <Fi>
...
3. Date despre elemente
EI I J K
...
4. Date despre încărcări cu viteză impusă pe laturile elementelor (conturul exterior
modelului)
NVIT
197
EIV LAT N1 N2 V0
...
Observaţii: 1. Contururile nedeclarate cu viteză impusă şi nici cu valorile nodale Fi

cunoscute se consideră că au vitezele normale pe laturile respective nule.
2. <Fi> se precizează doar pentru nodurile în care FICON = 1.
CURGPLw_re.EXE
Acest program, de uz didactic, a fost implementat folosind teoria prezentată mai
sus şi ca urmare nu poate fi folosit decât la modelarea unor fenomene simple de curgere,
care în realitate nu se întâlnesc prea des.
Un program performant de analiză a curgerii trebuie să includă în primul rând
influenţele date de presiune şi temperatură.
Teoriile dezvoltate în MEF pentru curgeri consideră elemente finite mixte cu grade
de libertate viteze, presiuni şi temperatură. Unele noduri pot avea grade de libertate viteze
iar alte noduri pot avea grade de libertate presiuni, de obicei se consideră elemente cu
noduri pe laturi, şi cu noduri interioare.
H. Schema logică a programului se prezintă în Fig. 12.3. Această schemă bloc coincide ca
etape principale cu schema prezentata în Fig.7.2. Se modifică însă denumirea mărimilor
cu care se lucrează.
CURG1. Să se găsească distribuţia de viteze pentru curgerea potenţială a unui

fluid ideal printr-un canal ca cel din Fig. 12.4. Se cunosc: a = 20 mm şi V0 = 10 mm/s.
Fig. 12.4: Problema CURG1 Fig.11.5: Discretizare CURG1
Rezolvare
Pentru discretizarea adoptată în Fig. 12.5 fişierul datelor de intrare curg1.txt este:
16 16
1 0 0.0E+00 0.0E+00
2 0 0.0E+00 2.0E+01
198
3 0 0.0E+00 4.0E+01
4 0 2.5E+01 0.0E+00
5 0 2.5E+01 2.0E+01
6 0 2.5E+01 4.0E+01
7 0 5.0E+01 0.0E+00
8 0 5.0E+01 2.0E+01
9 0 5.0E+01 4.0E+01
10 0 7.0E+01 0.0E+00
11 0 7.0E+01 2.0E+01
12 0 7.0E+01 4.0E+01
13 0 5.0E+01 5.5E+01
14 0 7.0E+01 5.5E+01
15 1 5.0E+01 7.0E+01 0.00
16 1 7.0E+01 7.0E+01 0.00
1 1 4 5
2 1 5 2
3 2 5 3
4 3 5 6
5 4 7 8
6 4 8 5
7 5 8 6
8 6 8 9
9 7 10 8
10 8 10 11
11 8 11 12
12 8 12 9
13 9 12 13
14 13 12 14
15 13 14 15
16 14 16 15
2
2 3 2 1 1.0000000000E+01 Fig. 10.6: Distribuţia vitezelor totale pentru problema
3 3 3 2 1.0000000000E+01 CURG1
Deoarece nu se cunoaşte viteza la ieşire în nodurile 15 şi 16 se impune potenţial

zero.
În urma rulării problemei se obţine listingul:
NOD FICON X Y Fi
1 0 0.0000 0.0000
2 0 0.0000 20.0000
3 0 0.0000 40.0000
4 0 25.0000 0.0000
5 0 25.0000 20.0000
6 0 25.0000 40.0000
7 0 50.0000 0.0000
8 0 50.0000 20.0000
9 0 50.0000 40.0000
10 0 70.0000 0.0000
11 0 70.0000 20.0000
12 0 70.0000 40.0000
13 0 50.0000 55.0000
14 0 70.0000 55.0000
15 1 50.0000 70.0000 0.00
16 1 70.0000 70.0000 0.00
199
ELEM I J K
1 1 4 5
2 1 5 2
3 2 5 3
4 3 5 6
5 4 7 8
6 4 8 5
7 5 8 6
8 6 8 9
9 7 10 8
10 8 10 11
11 8 11 12
12 8 12 9
13 9 12 13
14 13 12 14
15 13 14 15
16 14 16 15
ELEM LAT N1 N2 V0
2 3 2 1 10.0000
3 3 3 2 10.0000

POTENTIALELE NODALE
NOD Fi
1 1.2792718898E+03
2 1.2728041607E+03
3 1.2631669829E+03
4 1.0393777164E+03
5 1.0252802926E+03
6 9.9810889264E+02
7 8.4353799269E+02
8 7.9818451198E+02
9 6.4814017760E+02
10 7.8891154529E+02
11 7.3428509789E+02
12 5.5185982233E+02
13 3.1132710060E+02
14 2.8867289936E+02
15 0.0000000000E+00
16 0.0000000000E+00
Fig. 10.7: Reprezentarea vitezelor cu săgeţi CURG1
VITEZELE PE ELEMENTE
ELEM VX VY
1 9.5957669341E+00 7.0487119359E-01
2 9.9009547268E+00 3.2338645262E-01
3 9.9009547268E+00 4.8185888964E-01
200
4 1.0602323612E+01 1.3585699961E+00
5 7.8335889497E+00 2.2676740355E+00
6 9.0838312233E+00 7.0487119359E-01
7 9.0838312233E+00 1.3585699961E+00
8 1.3998748602E+01 7.5022167191E+00
9 2.7313223699E+00 2.2676740355E+00
10 3.1949707042E+00 2.7313223699E+00
11 3.1949707042E+00 9.1212637783E+00
12 4.8140177635E+00 7.5022167191E+00
13 4.8140177635E+00 2.2454205133E+01
14 1.1327100620E+00 1.7545794864E+01
15 1.1327100620E+00 2.0755140040E+01
16 0.0000000000E+00 1.9244859957E+01
Distribuţia vitezelor totale V se prezintă în Fig. 10.6. Dacă discretizarea se face cu
68 de elemente de dimensiuni egale, viteza se modifică între limitele 2,12 - 22,12 iar
reprezentarea vitezelor de curgere cu săgeţi în centrul elementelor finite se dă în Fig. 10.7.
CURG2. Să se găsească
distribuţia de viteze la curgerea
potenţială a unui fluid ideal printr-un
canal în care există un obstacol
cilindric, aşa cum se prezintă în Fig.
12.8.
Fig. 12.8: Problema CURG2

Rezolvare
Deoarece vitezele sunt constante pe elemente, pentru a obţine distribuţia vitezelor

cât mai precis se impune o discretizare cât mai fină a modelului de calcul. Pentru a reduce
efortul de discretizare şi de calcul se poate folosi simetria problemei şi analiza pe o
porţiune decupată ca în Fig. 12.8 (zona haşurată) pentru care se pot pune condiţiile la
limită în viteze, adică se poate presupune că la o distanţa 3a de centrul obstacolului viteza
este neperturbată.
Pentru modelare se alege o valoare oarecare pentru a (de exemplu a = 40 m).
Dacă se impune viteza la intrare şi la iesire V = 10 m/s, şi se atribuie unui nod arbitrar un
potenţial oarecare (zero, de exemplu), distribuţia de viteze pe direcţia X (orizontală) se
prezintă în Fig. 12.9, iar a vitezelor pe directia Y (verticală) în Fig. 12.10.
201
Fig. 12.9: Distribuţia vitezei VX pentru problema CURG2
Fig. 12.10: Distribuţia vitezei VY pentru problema CURG2
Datorită simetriei fenomenului, problema se poate reduce şi la analiza unui sfert din
zona cilindrului, dar condiţiile la limită se pun în viteze acolo unde se cunosc şi în potenţial
în zona în care nu se cunoaşte distribuţia vitezei. Distribuţia vitezei de curgere pe directia
X, pentru abordarea pe sfert se prezintă în Fig. 12.11, iar reprezentarea vitezelor cu săgeţi
în Fig.11.12. Se menţionează că în partea din stânga s-a impus viteza iar la ieşirea din
model (în dreapta) s-a impus potenţialul în toate nodurile axei de simetrie. Potenţialul
impus poate fi nul sau de orice valoare constantă, egal în nodurile precizate mai sus.
Fig. 12.11: Distribuţia vitezei VX CURG2 Fig. 12.12: Vitezele CURG2
Aplicaţii propuse
CURG3. Pentru canalul ramificat din Fig. 12.13 se cere să se studieze distribuţia
vitezelor la curgerea laminară a unui fluid ideal. Cum se poate pune condiţia la limită la
ieşirea din cele două braţe ?
Indicaţie. Problema poate fi rezolvată pe jumatate din motive de simetrie.
202
Fig. 12.13: Problema CURG3 Fig. 12.14: Distribuţia vitezelor - CURG3
Răspuns: Pentru rezolvarea pe întreg domeniul, distribuţia vitezelor totale se prezintă în

Fig. 12.14. Dacă pe laturile celor două braţe la ieşire se impune un potenţial diferit sus faţa
de jos distribuţia de viteze se modifică.
CURG4. Studiaţi distribuţia de viteze în bifurcaţia din canalul prezentat în Fig.

12.15. Verificaţi dacă vitezele la ieşire în cele două ramuri sunt diferite. Este corect ? De
ce ?
Fig. 12.15: Problema CURG4 Fig. 12.16: Distribuţia de viteze - CURG4
Răspuns: Distribuţia de viteze se prezintă în Fig. 12.16.
CURG5. Găsiţi distribuţia vitezelor de curgere potenţială a unui flui ideal în

domeniul de analiză prezentat în Fig. 12.17. Credeţi că există în realitate o astfel de
curgere ? În ce condiţii ? Cum credeţi că se poate îmbunătăţii regimul de curgere pentru o
deviere la unghi drept ?
Fig. 12.17: Problema CURG5 Fig. 12.18: Distribuţia vitezelor - CURG5
203
Răspuns: Reprezentarea cu săgeţi a distribuţiei de viteze se prezintă în Fig. 12.18. Se

observă că în partea din drepta vitezele de curgere sunt foarte mici, ceea ce conduce la
ideea de a renunţa la porţiunea aceasta care de altfel pentru curgeri la viteze mari este o
sursă de generare a curgerii turbionare. Regimul de curgere se poate îmbunătăţi prin
introducerea unor raze de racordare în zona cotului.
CURG6. Studiaţi distribuţia

vitezelor de curgere a fluidului care trece
prin racordul plan prezentat în Fig. 12.19.
Trasaţi graficul variaţiei vitezei în lungul
axei de simetrie a racordului.
Indicaţie: Problema se poate trata pe

jumătate.
Fig. 12.19: Problema CURG6
Răspuns: Distribuţia vitezelor de curgere pentru discretizarea pe jumatate se prezintă în

Fig. 12.20. Variaţia vitezei în lungul axei de simetrie se dă în Fig. 12.21.
Fig. 12.20: Distribuţia vitezelor totale - CURG6
Fig. 12.21: Variaţia vitezei VX în lungul axei de simetrie pentru aplicaţia CURG6
Observaţii şi concluzii
-problemele generale de curgere fac parte din categoria aplicaţiilor care

înglobează mai multe legi fizice şi constitutive şi sunt dificil de abordat din punct de
204
vedere teoretic. Totuşi, pentru cazuri particulare se pot imagina abordări simple care
conduc la rezultate acceptabile, cum este şi cazul aplicaţiilor prezentate mai sus
dezvoltate în abordarea “Euler”, adică se urmăreşte distribuţia de viteze pentru un
domeniu fix în spaţiu;
-elementele finite folosite pentru aproximare sunt dintre cele mai simple şi pentru
utilizarea eficientă a lor se respectă toate regulile definite până în prezent la elementul
triunghiular cu trei noduri;
-potenţialul care rezultă din rezolvarea problemei nu are o semnificaţie fizică
palpabilă, totuşi pentru evitarea singularităţii matricei caracteristice el trebuie precizat în
cel puţin un nod. Impunerea mai multor valori necontrolate poate fi asimilată cu
transformarea modelului iniţial, adică pentru conservarea masei trebuie intervenit din
exterior cu un nou debit.
elemente finite în zonele cu gradienţi mari de viteză;
echilateral, introduc erori suplimentare deoarece pe suprafaţa acestora vitezele rezultă
constante.
205
Laboratorul 13.
Modelarea 3D a problemelor de analiză statică structurală
cu elementul BRICK8
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor şi tensiunilor în modele 3D solicitate cu forţe concentrate şi

distribuite. Evidenţierea efortului de calcul mult mai mare pentru modele tridimensionale
precum şi a aproximărilor şi calităţii elementului funcţie de opţiunile de formulare şi
modul de calcul al tensiunilor. Evidenţierea volumului mare de rezultate şi necesitatea
utilizării modului de prezentare grafic al rezultatelor. Interpretarea rezultatelor, corecţia,
discuţia şi îmbunătăţirea modelelor.
A. Caracteristici principale ale elementului BRICK8 (Fig. 13.1):

1. este element izoparametric, definit de opt noduri I, J, K, L, M, N, O, P care
trebuie declarate în sensul precizat în Fig. 13.1,a;
2. are trei grade de libertate pe nod (GLN = 3), deplasări pe direcţiile X, Y şi Z (UX,
UY, UZ);
3. are forma unui hexaedru oarecare şi poate fi încărcat cu forţe la noduri şi/sau cu
presiuni pe cele şase feţe care se echivalează cu forţe aplicate în nodurile elementului;
a. b.
Fig. 13.1: Elementul BRICK8. a) Formă, notare, grade libertate;

b) tensiunile normale într-un punct
4. elementul se poate folosi pentru modelarea stării 3D de tensiune pentru

materiale izotrope şi orice domeniu de analiză, adică acest element poate fi considerat
unul dintre cele mai generale tipuri de elemente finite. Cu ajutorul acestui element finit se
pot analiza toate componentele unei structuri, fie ele bare, plăci sau blocuri. Totuşi, din
considerente ale dimensiunilor foarte mari ale modelelor cu elemente finite, acest element
finit se foloseşte cu precădere pentru modelarea stucturilor considerate blocuri (adică
prezintă cele trei dimensiuni geometrice comparabile);
5. matricea de rigiditate în coordonate globale se obţine din relaţia generală
K e    B  D B  dV ,
T
(13.1)
V
în care
206
B    N  ; (13.2)
este matricea derivatelor funcţiilor de formă, iar expresia matricei operatorului de derivare
este
  
 x 0 0 
 
  
 0 y 0 
 
  
 0 0
 z 
   


 (13.3)
 
 y  x 0 
 
   
 0 
 z y 
   
 0 
z x
Funcţiile de formă, în coordonate naturale, care aproximează geometria şi câmpul
deplasărilor fără corecţii suplimentare sunt:
1 1
N1  1  r 1  s 1  t  N5  1  r 1  s 1  t 
8 8
1 1
N2  1  r 1  s 1  t  N6  1  r 1  s 1  t 
8 8
. (13.4a)
1 1
N3  1  r 1  s 1  t  N7  1  r 1  s 1  t 
8 8
1 1
N4  1  r 1  s 1  t  N8  1  r 1  s 1  t 
8 8
Pentru îmbunătăţirea comportării, elementul poate conţine funcţii de formă
suplimentare definite prin:
N9  1  r 1  r 
N10  1  s 1  s  (13.4b)
N11  1  t 1  t 
matricea de rigiditate (elasticitate) a materialului [D] este
1     0 0 0 
 1   0 0 0 

 1 0 0 0 
 
 1
D  
E  0 0  (13.5)
1   1  2   2 

1
 Si me tric  0 
 2 
 1 
  
 2 
6. uzual elementul este denumit BRICK8, deoarece conţine opt noduri.
207

1. tipul elementului finit, adică pentru obţinerea matricei de rigiditate se pot folosi
funcţiile de formă (13.4a), sau, pentru creşterea preciziei, se pot folosi şi funcţiile de formă
(13.4b), caz în care înainte de asamblare matricea de rigiditate a elementului se
“condensează” la gradele de libertate corespunzătoare celor opt noduri;
2. ordinul de integrare al matricei de rigiditate al elementului, INT (se precizează că
pentru unele programe de firmă se alege automat de regulă 2 sau 3);

1. modulul de elasticitate longitudinal - E;
2. coeficientul lui Poisson - niu;
(3). coeficientul de dilatare termică -  ;
(4). densitatea materialului -DENS;
(5). acceleraţia gravitatională - g sau greutatea specifică -    g .

1. blocaje la translaţie în direcţia X – BX, în direcţia Y – BY şi în direcţia Z - BZ;
2. forţe la noduri în direcţia X – FX, Y - FY şi Z - FZ;
(3). deplasări impuse pe orice direcţie;
(4). temperaturi în noduri sau în elemente;
(5). forţe de inerţie generate de câmpul gravitaţional sau o mişcare accelerată
(pentru care sunt necesare ca date de intrare  , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau
generate de mişcarea de rotaţie uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi
viteza unghiulară  );
(6) presiuni distribuite liniar sau constante pe feţele elementului, care se identifică
prin numere de la 1 la 6 (vezi Fig. 13.1.a). Aceste presiuni (sau forţe distribuite liniar) se
echivalează la nodurile elementului cu forţe concentrate;
1. deplasările nodale - UX, UY şi UZ (notate şi DX, DY şi DZ);
2. tensiunile în sistemul global de axe - SX, SY, SZ, SXY SYZ, SXZ, adică tensorul
complet al tensiunilor la nodurile elementului, precum şi în centrul lui, tensiunile principale
S1, S2, S3 şi unghiurile corespunzătoare de orientare (vezi Fig. 13.1.b, în care s-au figurat
doar tensiunile normale).
Tensiunile într-un nod comun mai multor elemente nu rezultă egale. Pentru
corectarea rezultatelor, de obicei, se recurge la medierea tensiunilor în noduri folosind
diverse metode, cea mai simplă mediere fără a ţine seama de volumele elementelor
vecine este inclusă în programul de calcul (vezi relaţia 8.16,a).
Tensiunile dintr-un punct P al elementului se determină cu relaţia:
 SX 
 SY 
 
 SZ 
  
  D  BP  U .
e
(13.6)
SXY 
 SYZ 
 
 SXZ 
Se menţionează că pentru calculul tensiunilor în general se foloseşte altă tehnică:
tensiunile se determină în punctele Gauss 2  2  2 (unde se demonstrează că erorile de
208
calcul a tensiunilor sunt minime) şi apoi acestea se expandează la noduri folosind funcţiile
de formă 13.4,a. Pentru elemente hexaedrice puţin distorsionate, adică apropiate de un
cub, practic tensiunile determinate direct în noduri coincid cu cele expandate din punctele
Gauss. Diferenţe mai mari apar pentru elementele finite care folosesc funcţii de formă
suplimentare (13.4,b). Programul dispune de alegerea modului în care se calculează
tensiunile pe elemente.
Tensiunile principale în noduri se pot calcula odată cu calculul tensiunilor în
elemente sau tensiunile componente ale tensorului tensiune se pot media la noduri şi apoi
se pot calcula tensiunile principale S1 > S2 > S3 în noduri. Programul mediază tensiunile
componente şi apoi calculează tensiunile principale.
Tensiunea echivalenta, von Mises - Sech se determina cu relatia (8.18.)
(3). deformaţiile specifice din element, într-un punct P se calculeaza cu relaţia:
   BP U e  (13.7)
(4). reactiunile din legaturile cu exteriorul, adică din gradele de libertate blocate.

NN NE
NMAT
MATI E niu
...
3. Date despre proprietăţile elementelor
NPROP
PROPI TIPE INT
...
NI BX BY BZ X Y Z
...
EI I J K L M N O P MAT PROP
...
6. Date despre încărcări cu forţe în noduri
NF
NIF FX FY FZ
...
BRICK8w_re.EXE
Acest program a fost conceput să lucreze cu noţiunile (datele de intrare) definite la
punctele B-E neincluse între paranteze.
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2. Sistemul de

ecuaţii care se rezolva este stocat în memoria RAM a calculatorului în format matrice
bandă. Dimensiunea maximă a problemelor care pot fi rezolvate rezultă din numărul
necunoscutelor şi laţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni mai mari
pentru numerotări de noduri neadecvate unei lăţimi de bandă minime programul dispune
de o procedura de renumerotare a nodurilor. O parte a rezultatelor (în special tensiuni)
209
sunt stocate în fisiere text care se pot examina după fiecare rulare, astfel se pot urmări
fişierele: tens.elm pentru examinarea tensiunilor în elemente şi fişierul tens.nod în care
sunt stocate tensiunile mediate în toate nodurile discretizării.
SOLID1. Un corp de formă

paralelipipedică, din oţel (E= 2  10 MPa şi
5
  0,3), încastrat la un capăt (Fig. 13.2) este

solicitat în capătul liber. Cunoscând b = 15
mm; h = 30 mm; L = 100 mm şi F = 1000 N,
să se discretizeze structura cu 4 elemente
finite şi să se analizeze câmpul de deplasări şi
tensiuni în modelul de calcul.
Rezolvare
Corpul se discretizează cu patru
elemente finite ca în Fig. 13.3 şi rezultă 20 de Fig. 13.2: Problema SOLID1
noduri.
În Fig 12.4 se prezintă reprezentarea “expandată” a elementelor, utilă în verificările
grafice ale datelor de intrare, de asemenea în Fig. 13.5 se prezintă condiţiile la limită.
Fig. 13.3: Discretizare - SOLID1 Fig. 13.4: Reprezentarea “SHRINK” a

elementelor
a. b.
Fig. 13.5: Condiţiile la limită pentru aplicaţia SOLID1. a) Blocaje; b) Forţele aplicate
210
Fişierul cu date de intrare solid1.txt, obţinut interactiv din rularea programului

brick8w_re.exe este:
20 4
1
1 200000.0000 0.3000
1
1 2 2
1 0 0 0 100.0000 0.0000 0.0000
2 0 0 0 100.0000 0.0000 30.0000
3 0 0 0 100.0000 15.0000 30.0000
4 0 0 0 100.0000 15.0000 0.0000
5 0 0 0 75.0000 0.0000 0.0000
6 0 0 0 75.0000 0.0000 30.0000
7 0 0 0 75.0000 15.0000 30.0000
8 0 0 0 75.0000 15.0000 0.0000
9 0 0 0 50.0000 0.0000 0.0000
10 0 0 0 50.0000 0.0000 30.0000
11 0 0 0 50.0000 15.0000 30.0000
12 0 0 0 50.0000 15.0000 0.0000
13 0 0 0 25.0000 0.0000 0.0000
14 0 0 0 25.0000 0.0000 30.0000
15 0 0 0 25.0000 15.0000 30.0000
16 0 0 0 25.0000 15.0000 0.0000
17 1 1 1 0.0000 0.0000 0.0000
18 1 1 1 0.0000 0.0000 30.0000
19 1 1 1 0.0000 15.0000 30.0000
20 1 1 1 0.0000 15.0000 0.0000
1 1 2 3 4 5 6 7 8 1 1
2 5 6 7 8 9 10 11 12 1 1
3 9 10 11 12 13 14 15 16 1 1
4 13 14 15 16 17 18 19 20 1 1
2
2 4000.000000 0.000000 -2000.000000
4 0.000000 -1000.000000 0.000000
La rularea fişierului de mai sus, programul listeză următoarele date:
PROPRIETATI DE MATERIAL
MAT E niu
1 200000.0000 0.3000
ATRIBUTELE ELEMENTELOR
PROP TIPE INT
1 2 2
NOD BX BY BZ X Y Z
1 0 0 0 100.0000 0.0000 0.0000
2 0 0 0 100.0000 0.0000 30.0000
3 0 0 0 100.0000 15.0000 30.0000
4 0 0 0 100.0000 15.0000 0.0000
5 0 0 0 75.0000 0.0000 0.0000
6 0 0 0 75.0000 0.0000 30.0000
7 0 0 0 75.0000 15.0000 30.0000
8 0 0 0 75.0000 15.0000 0.0000
9 0 0 0 50.0000 0.0000 0.0000
211
10 0 0 0 50.0000 0.0000 30.0000

11 0 0 0 50.0000 15.0000 30.0000
12 0 0 0 50.0000 15.0000 0.0000
13 0 0 0 25.0000 0.0000 0.0000
14 0 0 0 25.0000 0.0000 30.0000
15 0 0 0 25.0000 15.0000 30.0000
16 0 0 0 25.0000 15.0000 0.0000
17 1 1 1 0.0000 0.0000 0.0000
18 1 1 1 0.0000 0.0000 30.0000
19 1 1 1 0.0000 15.0000 30.0000
20 1 1 1 0.0000 15.0000 0.0000
ELEM I J K L M N O P MAT PROP

1 1 2 3 4 5 6 7 8 1 1
2 5 6 7 8 9 10 11 12 1 1
3 9 10 11 12 13 14 15 16 1 1
4 13 14 15 16 17 18 19 20 1 1
NOD FX FY FZ
2 4000.0000 0.0000 -2000.0000
4 0.0000 -1000.0000 0.0000
MATRICEA DE RIGIDITATE ASAMBLATA ARE = 48 ECUATII

SEMILATIMEA MATRICII ASAMBLATE ESTE 24
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY UZ
1 -4.1050605E-02 -1.0650079E-01 -1.4165984E-01
2 3.3450330E-02 -1.0075491E-01 -1.4624384E-01
3 4.5604455E-02 -1.0128309E-01 -1.4455142E-01
4 -2.0061453E-02 -1.0629921E-01 -1.4578037E-01
5 -3.7727651E-02 -7.2174599E-02 -8.8188541E-02
6 2.3255118E-02 -7.1130960E-02 -8.8511773E-02
7 4.3906856E-02 -7.2491856E-02 -8.8768511E-02
8 -1.6575953E-02 -7.1240508E-02 -8.8961847E-02
9 -3.0305585E-02 -3.8245453E-02 -4.3017221E-02
10 1.5361396E-02 -3.6724889E-02 -4.2685138E-02
11 3.4690121E-02 -3.8436515E-02 -4.3372686E-02
12 -1.1132448E-02 -3.6900012E-02 -4.2115243E-02
13 -1.7540419E-02 -1.1900827E-02 -1.2468632E-02
14 7.4918796E-03 -9.3792206E-03 -1.1248481E-02
15 1.9531512E-02 -1.2147289E-02 -1.2973098E-02
16 -5.4722542E-03 -9.6412123E-03 -1.0784287E-02
17 0.0000000E+00 0.0000000E+00 0.0000000E+00
18 0.0000000E+00 0.0000000E+00 0.0000000E+00
19 0.0000000E+00 0.0000000E+00 0.0000000E+00
20 0.0000000E+00 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Fişierele cu tensiunile nodale în elemente şi la noduri (calculate în punctele

Gauss şi apoi expandate la noduri) sunt:
212
tens.elm:
Elem Nod SX SY SZ SXY SYZ SXZ
1 1 -4.3876E+01 -2.5254E+01 -3.9590E+01 1.3197E+01 -2.2205E-01 1.2032E+01

1 2 8.2580E+01 1.0528E+01 -1.4335E+01 -1.7641E+01 1.3358E+01 3.8837E+00
1 3 1.6773E+01 1.4795E+00 1.9602E+00 -1.5233E+01 1.5365E+01 -1.2772E+01
1 4 -1.9921E+01 4.1658E+00 1.5174E+01 1.0789E+01 1.7846E+00 -2.0920E+01
1 5 -2.7671E+01 1.7879E+00 1.7887E+00 -8.1744E+00 4.8861E+00 1.3461E+00
1 6 8.6745E+01 9.4774E+00 1.5003E+01 3.7300E+00 -8.6943E+00 -6.8021E+00
1 7 5.6782E-01 -1.9942E+01 -1.6232E+01 6.1380E+00 -1.0701E+01 -2.0867E+00
1 8 -2.4086E+01 1.0837E+01 9.0227E+00 -1.0582E+01 2.8794E+00 -1.0234E+01
1 0 8.8888E+00 -8.6499E-01 -3.4010E+00 -2.2222E+00 2.3320E+00 -4.4444E+00
2 5 -6.3033E+01 -5.8208E+00 -4.7632E+00 -2.0654E-01 -6.0960E+00 -1.2261E+00

2 6 6.3427E+01 2.8507E+00 -3.1932E-01 -4.2379E+00 -6.9582E-01 -4.4662E+00
2 7 7.7281E+01 5.3881E+00 8.0417E+00 -3.0654E+00 2.8120E-01 -4.4226E+00
2 8 -4.2119E+01 -2.5790E-01 6.6234E+00 -1.3789E+00 -5.1190E+00 -7.6627E+00
2 9 -5.6052E+01 4.6384E+00 4.8377E+00 -1.8874E+00 3.7180E+00 -2.0665E+00
2 10 6.4546E+01 -3.6831E-01 3.4194E+00 -2.5570E+00 -1.6822E+00 -5.3067E+00
2 11 7.0299E+01 -5.9313E+00 -7.1202E+00 -1.3845E+00 -2.6592E+00 -3.5821E+00
2 12 -4.3239E+01 2.1010E+00 -2.6764E+00 -3.0598E+00 2.7409E+00 -6.8223E+00
2 0 8.8888E+00 3.2498E-01 1.0054E+00 -2.2222E+00 -1.1890E+00 -4.4444E+00
3 9 -1.0726E+02 -7.9870E+00 -8.3800E+00 -1.0811E+00 -3.0664E+00 -3.4402E+00

3 10 6.3766E+01 4.7080E+00 -1.2256E+00 -3.3633E+00 1.5987E+00 -6.2394E+00
3 11 1.2603E+02 8.6318E+00 8.0351E+00 -3.3162E-01 4.1252E+00 -2.6494E+00
3 12 -4.6980E+01 -4.9130E+00 3.0949E-02 -4.1128E+00 -5.4001E-01 -5.4486E+00
3 13 -9.6187E+01 1.2107E+01 6.8921E+00 -6.0899E-01 3.5124E+00 -3.2042E+00
3 14 5.9686E+01 -1.0567E+01 -1.1120E+00 -3.8354E+00 -1.1527E+00 -6.0033E+00
3 15 1.1495E+02 -1.3641E+01 -8.1795E+00 -8.0373E-01 -3.6791E+00 -2.8855E+00
3 16 -4.2899E+01 8.1832E+00 -1.0251E+00 -3.6407E+00 9.8604E-01 -5.6846E+00
3 0 8.8888E+00 -4.3495E-01 -6.2052E-01 -2.2222E+00 2.2301E-01 -4.4444E+00
4 13 -1.3379E+02 1.0250E+01 6.7761E+00 -6.0284E+00 7.5099E+00 -6.9991E+00

4 14 5.5908E+01 -5.6548E+00 -1.2495E+01 1.5840E+00 -1.2309E+00 -1.7546E+00
4 15 1.5142E+02 -1.2276E+01 -8.5542E+00 -6.1508E+00 -7.6766E+00 -7.1342E+00
4 16 -3.7976E+01 3.7609E+00 1.0848E+01 1.7064E+00 1.0642E+00 -1.8897E+00
4 17 -1.5969E+02 -3.6635E+01 -2.3192E+01 -6.1016E+00 -7.5933E+00 -7.0357E+00
4 18 6.8689E+01 3.7699E+01 -3.7889E+00 1.6571E+00 1.1475E+00 -1.7911E+00
4 19 1.7731E+02 4.4188E+01 3.0745E+01 -6.0777E+00 7.5933E+00 -7.0977E+00
4 20 -5.0758E+01 -3.0014E+01 1.1473E+01 1.6332E+00 -1.1475E+00 -1.8531E+00
4 0 8.8888E+00 1.4148E+00 1.4766E+00 -2.2222E+00 -4.1675E-02 -4.4444E+00
tens.nod (prezentate în format zecimal):

Nod SX SY SZ SXY SYZ SXZ S1 S2 S3 SEQV
1 -43.88 -25.25 -39.59 13.20 -0.22 12.03 -16.93 -34.30 -57.49 35.25
2 82.58 10.53 -14.34 -17.64 13.36 3.88 86.67 13.40 -21.30 95.48
3 16.77 1.48 1.96 -15.23 15.37 -12.77 36.76 -2.70 -13.85 46.05
4 -19.92 4.17 15.17 10.79 1.78 -20.92 25.38 6.74 -32.70 51.37
5 -45.35 -2.02 -1.49 -4.19 -0.60 0.06 -0.94 -2.16 -45.75 44.22
6 75.09 6.16 7.34 -0.25 -4.70 -5.63 75.55 11.23 1.81 69.51
7 38.92 -7.28 -4.10 1.54 -5.21 -3.25 39.25 -0.55 -11.14 46.02
8 -33.10 5.29 7.82 -5.98 -1.12 -8.95 9.70 6.18 -35.87 43.92
9 -81.66 -1.67 -1.77 -1.48 0.33 -2.75 -1.28 -2.04 -81.78 80.12
10 64.16 2.17 1.10 -2.96 -0.04 -5.77 64.82 2.09 0.51 63.53
11 98.17 1.35 0.46 -0.86 0.73 -3.12 98.27 1.71 -0.01 97.44
12 -45.11 -1.41 -1.32 -3.59 1.10 -6.14 0.80 -2.42 -46.21 45.48
13 -114.99 11.18 6.83 -3.32 5.51 -5.10 15.17 3.13 -115.28 124.87
14 57.80 -8.11 -6.80 -1.13 -1.19 -3.88 58.05 -6.21 -8.95 65.67
15 133.19 -12.96 -8.37 -3.48 -5.68 -5.01 133.44 -4.57 -17.00 144.63
16 -40.44 5.97 4.91 -0.97 1.03 -3.79 6.77 4.44 -40.77 46.42
17 -159.69 -36.64 -23.19 -6.10 -7.59 -7.04 -19.66 -39.46 -160.39 131.95
18 68.69 37.70 -3.79 1.66 1.15 -1.79 68.82 37.65 -3.87 63.16
19 177.31 44.19 30.75 -6.08 7.59 -7.10 177.97 47.06 27.22 141.87
20 -50.76 -30.01 11.47 1.63 -1.15 -1.85 11.56 -29.93 -50.94 55.09
Rezultatele se pot examina mult mai uşor în prezentare grafică, ca în Fig. 13.6 –
13.22. Aceste reprezentări se pot face fie color, în nuanţe de gri sau cu haşuri diferite.
Din motive de prezentare (alb-negru) s-au introdus poze cu haşuri sau nuanţe de gri.
Tensiunile reprezentate s-au calculat în punctele Gauss şi apoi au fost expandate la
noduri.
213
Fig. 13.6: Deformata pentru aplicaţia SOLID1

(2 vederi, cu şi fără conturul structurii nedeformate)
Fig. 13.7: Câmpul deplasărilor UX Fig. 13.8: Câmpul deplasărilor UY
Fig. 13.9: Câmpul deplasărilor UZ Fig. 13.10: Câmpul deplasărilor totale
Fig. 13.11: Câmpul tensiunilor SX Fig. 13.12: Câmpul tensiunilor SY
214
Fig. 13.13: Câmpul tensiunilor SZ Fig. 13.14: Câmpul tensiunilor SXY
Fig. 13.15: Câmpul tensiunilor SYZ Fig. 13.16: Câmpul tensiunilor SXZ
Fig. 13.17: Câmpul tensiunilor S1 Fig. 13.18: Câmpul tensiunilor S2
Fig. 13.19: Câmpul tensiunilor S3 Fig. 13.20: Câmpul tensiunilor echivalente
215
Fig. 13.21: Câmpul tensiunilor SX (altă Fig. 13.22: Câmpul tensiunilor echivalente
vedere pentru vizualizare completă) (vedere “shrink” feţe exterioare)
Trebuie menţionat că dacă tensiunile se calculează direct în noduri, sau valorile

din punctele Gauss se copiază la noduri precum şi dacă se foloseşte formularea
elementului cu numai 8 funcţii de formă rezultatele de mai sus se modifică.
Probleme propuse
SOLID2. Bara în consolă din Fig.

13.23 este solicitată la încovoiere simplă. Să
se determine săgeata maximă şi distribuţia de
tensiuni în bară. Să se compare rezultatele
obţinute din analiza cu elemente finite cu
rezultatele analitice. Se cunosc: E = 2 105
MPa;   0,3; b = 20 mm; h = 10 mm; L = 80
mm şi F = 900 N. Sarcina F se consideră
distribuită în toate nodurile secţiunii în care
lucrează.
Fig. 13.23: Problema SOLID2
Răspuns: Pentru discretizarea prezentată în Fig. 13.24, şi folosirea elementului finit cu

11 funcţii de formă se obţin rezultatele prezentate grafic în Fig. 13.25-26. Rezultatele se
pot corecta dacă se folosesc discretizări mai fine ca cea prezentată în Fig. 13.27.
a. b.
Fig. 13.24: Discretizare pentru aplicaţia SOLID2. a) Numerotarea nodurilor; b) Numerotarea
elementelor
216
Fig. 13.25: Deformata SOLID2 (două vederi)
Fig. 13.26: Distribuţia SX şi Sech - SOLID2
Fig. 13.27: Discretizare uniformă cu 2000 elemente finite şi distribuţia Sech - SOLID2
Dacă se compară o serie de rezultate pentru cele două discretizări se pot scoate
în evidenţă limitările şi avantajele folosirii celor două formulări ale elementului finit
cunoscând şi soluţia analitică prezentată de rezistenţa materialelor. De exemplu pentru
deplasarea totală maximă şi tensiunea echivalentă maximă se obţine:
Discretizare Tip element Deplasarea totală Tensiunea echivalentă

maximă maximă
[mm] [MPa]
16 8 funcţii de formă 0,176 117,4
elemente
11 funcţii de formă 0,437 171,7
2000 8 funcţii de formă 0,450 198,2
elemente
217
Un exerciţiu foarte util este refacerea tabelului de mai sus pentru toate
componentele tensiunilor şi apoi considerarea materialului cu   0, precum şi
modificarea blocajelo în încastrare astfel încât contracţia transversală a barei să nu fie
împiedicată. Se menţionează că prin folosirea teoriei de bară la această aplicaţie nu
există decât tensiuni SX cu variaţie liniară în secţiune şi liniară pe lungime (maximă în
încastrare 216 MPa) şi tensiuni SXZ cu variaţie parabolică pe înălţimea secţiunii şi
constantă în lungul barei (maximă în linia de centru a secţiunii 6,75 MPa). Săgeata
maximă a grinzii în consolă (pentru axa barei) se obţine analitic 0,4608 mm.
SOLID3. Să se analizeze aplicaţia din Fig. 13.28 (care coincide cu CADS1 din
Lab. 6, Fig. 6.3, de unde se preiau datele problemei), folosind discretizarea din Fig.
13.29 – 12.30 cu elemente finite de tip BRICK. Să se compare rezultatele obţinute în
cele două abordări diferite. Pentru discretizarea cu elemente finite 3D să se calculeze
deplasările şi tensiunile pentru utilizarea a 8 şi 11 funcţii de formă.
Răspuns: Rezultatele se prezintă grafic în Fig. 13.31 – 12.35 pentru cazul utilizării
elementului finit cu 11 funcţii de formă şi în Fig. 13.37 distribuţia Sech pentru utilizarea a
8 funcţii de formă. Se observă o bună concordanţă pentru calculul deplasărilor,
tensiunile însă sunt prea mari sau prea mici, deoarece există un singur element finit
într-o secţiune oarecare a barei şi în plus există un efect de concentrare al tensiunilor în
zona încastrării. Rezultate mai bune se pot obţine dacă se utilizează o discretizare mai
fină. O discretizare foarte fină pune în evidenţă concentratorii de tensiune atât în zona
aplicării forţelor concentrate cât şi în zona racordărilor (îmbinărilor dintre tronsoane). Se
menţionează că tensiunile normale din fiecare tronson de bară se regăsesc pe una din
distribuţiile de tensiuni SX, SY sau SZ, de asemenea trebuie menţionat că estimarea
tensiunilor prin extrapolarea tensiunilor din punctele Gauss conduce la rezultate mai
corecte, decât cele obţinute prin calculul direct în noduri.
Fig. 13.28: Aplicaţia SOLID3 Fig. 13.29: Numerotarea nodurilor - SOLID3
218
Fig. 13.30: Condiţii la limită - SOLID3 Fig. 13.31: Deformata - SOLID3
Fig. 13.32: Deplasări totale pentru aplicaţia Fig. 13.33: Distribuţia tensiunilor SX pentru
SOLID3 aplicaţia SOLID3
Fig. 13.34: Distribuţia tensiunilor SY pentru Fig. 13.35: Distribuţia tensiunilor SZ pentru
aplicaţia SOLID3 aplicaţia SOLID3
219
Fig. 13.36: Tensiunile Sech pentru aplicaţia 12.37: Tensiunile Sech pentru aplicaţia
SOLID3 (11 funcţii de formă) SOLID3 (8 funcţii de formă)
SOLID4. O grindă din oţel (vezi Fig.

13.37), pentru care E = 2  105 MPa;   0,3,
şi L = 400 mm, este simplu rezemată la
capete şi este solicitată central cu o forţă F
= 20 kN. Să se determine săgeata maximă
şi distribuţia de tensiuni în grindă pentru
discretizarea unei jumătăţi de structură,
aşa cum se prezintă în Fig. 13.38 şi 12.39.
12.37: Aplicaţia SOLID4
12.38: Discretizare SOLID4 12.39: Numerotarea elementelor SOLID4
Răspuns: Deplasarea totală maximă este de 0,7337 mm pentru utilizarea a 11 funcţii

de formă pentru obţinerea matricelor de rigiditate a elementelor şi de 0,4595 mm pentru
utilizarea a 8 funcţii de formă. Forma deformatei se prezintă în Fig. 13.41, iar distribuţia
tensiunilor SX şi Sech în Fig. 13.42 şi 12.43 pentru utilizarea a 11 funcţii de formă.
220
Fig. 13.40: Diferite vederi pentru elementele Fig. 13.41: Deformata SOLID4
SOLID4 (utile la verificare)
Fig. 13.42: Tensiunile SX - SOLID4 Fig. 13.43: Tensiunile Sech - SOLID4
SOLID5. O bară de secţiune inelară

este solicitată la încovoiere. Să se compare
rezultatele analitice cu cele obţinute cu
programul brick8.exe. Se consideră: d = 20
mm; D = 40 mm; L = 120 mm; E = 2 105
MPa;   0,3 şi F = 2000 N.
Răspuns: Pentru discretizarea prezentată în

Fig. 13.45, cu condiţiile la limită din Fig.
13.46, se obţine distribuţia câmpului de
deplasări totale din Fig. 13.47. Se observă
efectul aplicării forţei concentrate într-un
Fig. 13.44: Problema SOLID5
singur punct.
Observaţie: Se poate aborda şi un sfert din bară, pentru care condiţiile la limită
se prezintă în Fig. 13.48.
Fig. 13.45: Discretizare SOLID5 (model Fig. 13.46: Condiţii la limită SOLID5
1/2 din bară) (model 1/2 din bară)
221
Fig. 13.47: Distribuţia deplasărilor totale Fig. 13.48: Condiţii la limită SOLID5
SOLID5 (model 1/4 din bară)
SOLID6. Să se dezvolte un model cu elemente finite brick pentru aplicaţia

QUAD3 (Fig. 8.10), adică un tub cu pereţi groşi solicitat la presiune interioară. Se
menţionează că echivalarea sarcinilor nodale se face similar modelului plan (vezi Fig.
8.12). Să se compare rezultatele şi să se evidenţieze avantajul modelării plane a
structurilor axial simetrice.
a. b.
Fig. 13.49: Model pe un sfert de felie de tub – SOLID6. a) Numerotare noduri;

b) Numerotare elemente
Răspuns: Modelul discretizat se prezintă în Fig. 13.49, iar condiţiile la limită în Fig.
13.50. Deformata (Fig. 13.51) arată corespunzător condiţiilor la limită, iar distribuţiile
deplasărilor (Fig. 13.52 şi 12.53) şi tensiunilor (Fig. 13.54) coincid practic cu cele
obţinute în modelul plan.
222
Fig. 13.50: Condiţii la limită - SOLID6 Fig. 13.51: Deformata - SOLID6
Fig. 13.52: Câmpul deplasărilor UX - SOLID6 Fig. 13.53: Câmpul deplasărilor totale -
SOLID6
Fig. 13.54: Distribuţia tensiunilor echivalente SOLID6
223
SOLID7. Bara curbă de secţiune dreptunghiulară bxh = 5x8 mm2 şi rază medie R
= 50 mm (Fig. 13.55,a) este încastrată la un capăt şi solicitată în capătul liber cu o forţă
F = 25 N. Să se determine deplasarea elastică totală maximă şi tensiunea echivalentă
maximă folosind modelarea cu elemente BRICK ştiind că materialul barei este oţel pentru
care E = 2 105 MPa şi   0,3. În Fig. 13.55,b se prezintă o posibilă discretizare, pentru
care se prezintă răspunsul.
Să se compare rezultatele obţinute cu cele obţinute pentru aceeaşi aplicaţie
modelată cu elemente finite de tip BEAM 3D (vezi aplicaţia CADS8). Folosiţi elementul
finit cu 8 şi cu 11 funcţii de formă şi comparaţi rezultatele obţinute.
a. b.
Fig. 13.55: Aplicaţia SOLID7. a)Modelul conceptual; b) Discretizare posibilă
Răspuns:
Tip element Deplasarea totală maximă Tensiunea echivalentă maximă
[mm] [MPa]
a. b.
Fig. 13.56: Aplicaţia SOLID8. a) Modelul conceptual; b) Discretizare posibilă
SOLID8. Bara curbă de secţiune dreptunghiulară variabilă (Fig. 13.56,a) este

încastrată la capătul de secţiune mai mare şi solicitată în capătul liber cu o forţă
verticală F = 100 N. Să se determine deplasarea elastică totală maximă şi tensiunea
echivalentă maximă folosind modelarea cu elemente BRICK ştiind că materialul barei este
224
oţel pentru care E = 2 105 MPa şi   0,3. În Fig. 13.56,b se prezintă o posibilă
discretizare, pentru care se prezintă răspunsul.
modelată cu elemente finite de tip BEAM 2D (vezi aplicaţia CADP8). Folosiţi elementul
Răspuns:
[mm] [MPa]
SOLID9. Bara cotită de secţiune circulară  100 (Fig. 13.57,a) are axele barelor
de-a lungul unui cub şi este solicitată “la întindere” pe direcţia diagonalei cu o forţă F =
35,445 kN. Să se determine deplasarea elastică totală maximă şi tensiunea echivalentă
maximă folosind modelarea cu elemente BRICK ştiind că materialul barei este oţel pentru
care E = 2,1 105 MPa şi   0,3. În Fig. 13.57,b se prezintă o posibilă discretizare, pentru
modelată cu elemente finite de tip BEAM 3D (vezi aplicaţia CADS9). Folosiţi elementul
a. b.
Răspuns:
[mm] [MPa]
SOLID10. Cadrul plan din Fig. 13.58,a este format din bare de secţiune pătrată şi
dreptunghiulară bxh. Cotele sunt precizate relativ la axele barelor. Cadrul este încastrat
225
la bază şi este solicitat cu două forţe Fx = 2 kN şi două momente Mz = 0,5 kNm,

considerate concentrate. În model se consideră că forţele concentrate se distribuie pe
nodurile secţiunii în care lucrează iar momentul concentrat se aplică ca perechi de forţe
(cupluri) care lucrează în zona colţurilor. Să se determine deplasarea elastică totală
maximă şi tensiunea echivalentă maximă folosind modelarea cu elemente BRICK ştiind că
materialul barei este oţel pentru care E = 2,1 105 MPa şi   0,3.
În Fig. 13.58,b se prezintă o posibilă discretizare pentru întreg modelul, pentru care
se prezintă răspunsul. Din considerente de simetrie/antisimetrie modelul cu elemente finite
se poate dezvolta doar pe un sfert din structură.
modelată cu elemente finite de tip BEAM 2D (vezi aplicaţia CADP12). Folosiţi elementul
a. b.
Răspuns:
[mm] [MPa]
SOLID11. Structurile din Fig. 13.59 sunt realizate din două, respectiv trei cercuri,
toate de rază medie R = 100 mm şi secţiune dreptunghiulară pentru care b  h = 24x6
mm2. Cercurile sunt sudate perpendiculare între ele şi sunt solicitate “la întindere” pe
direcţia unui diametru cu o forţă F = 1 kN. Să se determine deplasarea elastică maximă
între punctele de aplicaţie ale forţelor şi tensiunea echivalentă maximă folosind modelarea
cu elemente BRICK ştiind că materialul barei este oţel pentru care E = 2 105 MPa şi
  0,25. În Fig. 13.60 se prezintă posibile discretizări pe modelul complet (deşi din
considerente de simetrie se pot folosi modele dezvoltate chiar pe 1/8 din structură), pentru
Să se compare rezultatele obţinute pentru varianta a) cu cele obţinute pentru
aceeaşi aplicaţie modelată cu elemente finite de tip BEAM 3D (vezi aplicaţia CADS12).
Folosiţi elementul finit cu 8 şi cu 11 funcţii de formă şi comparaţi rezultatele obţinute.
226
a. b.
Fig. 13.59: Aplicaţia SOLID11
a. b.
Fig. 13.60: Discretizări posibile pentru aplicaţia SOLID11
Răspuns:
Varianta Tip element Deplasarea relativă Tensiunea echivalentă
[mm] maximă [MPa]
a) 8 funcţii de formă 0,4176 81,6
b) 8 funcţii de formă 0,06592 20,3
Observaţii: Dacă se folosesc discretizări cu un singur element pe grosimea barelor se

obţin diferenţe foarte mari între rezultatele obţinute cu cele două formulări ale
elementelor finite. Rezultatele din cele două formulări se apropie dacă discretizările sunt
foarte fine.
SOLID12. Placa circulară din Fig. 13.61,a este încastrată pe un inel rigid şi este
solicitată pe faţa superioară cu o presiune uniform distribuită de valoare p = 1 MPa. În
model se echivalează forţa de presiune prin distribuirea forţei totale la noduri. Să se
determine deplasarea elastică totală maximă şi tensiunea echivalentă maximă folosind
modelarea cu elemente BRICK ştiind că materialul barei este oţel pentru care E = 2 105
MPa şi   0,3.
227
Din considerente de simetrie modelul cu elemente finite se poate dezvolta doar pe

un sfert din structură. În Fig. 13.61,b se prezintă o posibilă discretizare pentru care se
prezintă răspunsul.
modelată cu elemente finite de tip QUAD4 (vezi aplicaţia CADP12). Folosiţi elementul
a. b.
Fig. 13.61: Aplicaţia SOLID12. a) Modelul conceptual; b) Discretizare posibilă pe ¼ din placă
Răspuns:
[mm] [MPa]
SOLID13. “Bara” de secţiune inelară (ţeava) de diametru exterior D = 100 mm,

diametru interior d = 80 mm şi lungime L = 180 mm (Fig. 13.62,a) este încastrată în
partea stângă şi are aplicată prin sudură o placă “rigidă” (cu modulul de elasticitate de
10 ori mai mare decât al tevii) în partea dreaptă pentru a putea fi încărcată cu diverse
configuraţii de forţe. Să se analizeze distribuţia deplasărilor (pentru E = 2  105 MPa şi
ν  0,3) şi a tensiunilor în ţeavă şi să se determine deplasările totale maxime şi
tensiunile echivalente maxime din model pentru solicitările:
a) de întindere cu o forţă N = 50 kN;
b) de încovoiere pură cu un moment Mi = 2 kNm;
c) de răsucire cu un moment Mt = 2 kNm;
d) de încovoiere în consolă (încovoiere simplă) cu o forţă F = 5 kN.
Să se compare rezultatele obţinute cu cele obţinute din aplicarea relaţiilor de
calcul din rezistenţa materialelor în ipoteza că ţeava este o bară, deşi lungimea ei este
prea mică pentru a fi încadrată în categoria barelor. Pentru a reduce efectul concentrării
tensiunilor din cauza aplicării forţelor concentrate, forţele se vor distribui în mai multe
noduri ca în Fig. 13.63 pentru discretizarea prezentată în Fig. 13.62,b. Folosiţi
elementul finit cu 8 şi cu 11 funcţii de formă şi comparaţi rezultatele obţinute. Analizaţi şi
explicaţi modificarea rezultatelor atunci când coeficientul lui Poisson devine   0,0.
228
a. b.
a) b) c) d)
Fig. 13.63: Aplicarea forţelor pentru cazurile de încărcare ale aplicaţiei SOLID13
Răspuns:
Varianta Tip element Deplasarea relativă Tensiunea echivalentă
[mm] maximă [MPa]
a) 8 funcţii de formă 0,01594 18,6
b) 8 funcţii de formă 0,1020 100,9
c) 8 funcţii de formă 0,09619 30,5
d) 8 funcţii de formă 0,03018 16,8
SOLID14. Să se determine tensiunea echivalentă maximă pentru îmbinarea

celor două ţevi din Fig. 13.64,a ştiind că 2F = 145 kN; E = 2 105 MPa şi   0,3.
Deoarece ţevile sunt groase se neglijează posibilele racordări dintre cilindri. Cele două
secţiuni de capăt ale ţevii  30x5 se consideră încastrate, iar forţa 2F se distribuie uniform
la nodurile secţiunii libere a ţevii  16x4.
În Fig. 13.64,b se prezintă o posibilă discretizare pentru 1/4 din model pentru care
se prezintă şi răspunsul.
Folosiţi elementul finit cu 8 şi cu 11 funcţii de formă şi comparaţi rezultatele
obţinute.
229
Răspuns:
[mm] [MPa]
a. b.
SOLID15. Piesa din Fig. 13.65,a se obţine prin găurirea centrală a calupului din
oţel (E = 2 105 MPa şi   0,3). Ştiind că diametrul celor două găuri este  20 să se
determine tensiunea echivalentă maximă obţinută prin comprimarea calupului pe cele
două feţe 60x40 cu o presiune p = 100 MPa. În Fig. 13.65,b se prezintă o posibilă
discretizare pentru 1/2 din model pentru care se prezintă răspunsul. Forţa totală rezultată
din presiunea aplicată se distribuie la nodurile de pe faţa 60x40. Din considerente de
simetrie modelul cu elemente finite se poate dezvolta şi pentru 1/8 din structură.
obţinute.
a. b.
Fig. 13.65: Aplicaţia SOLID15. a. Modelul conceptual; b. Discretizare posibilă
230
Răspuns:
[mm] [MPa]
SOLID16. Diamantul din Fig. 13.66,a este format din 6 feţe pătrate şi 12 feţe
hexagonale şi este solicitat la compresiune uniformă pe toate feţele pătrate cu o
presiune p = 100 MPa. Pentru a reduce numărul încărcărilor se consideră ipotetic
încărcarea cu presiune numai pe trei feţe şi rezemare simplă pe feţele opuse. Ştiind că
E = 10 105 MPa şi   0,07 să se determine tensiunea echivalentă maximă din diamant.
Pentru verificarea geometriei se precizează că laturile mici ale feţelor hexagonale au
lungimea 1,4061 mm. În Fig. 13.66,b se prezintă o posibilă discretizare pentru tot
modelul. Forţa totală rezultantă din presiunea aplicată pe fiecare faţă se distribuie la
nodurile feţei. Din considerente de simetrie modelul cu elemente finite se poate dezvolta şi
pentru 1/8 din structură.
obţinute.
a. b.
Răspuns:
[μm] [MPa]
Observaţii:
1. Din analiza deformatei rezultă că feţele încărcate cu presiune nu rămân plane,
ceea ce arată că rezemarea impusă pe feţele opuse nu este corectă. Modelul trebuie
încărcat cu forţe pe toate feţele pătrate şi pentru preluarea mişcării de corp rigid trebuie
blocate 6 grade de libertate;
2. Se observă că pentru această aplicaţie tensiunea echivalentă obţinută cu 11
funcţii de formă este mai mică decât cea obţinută cu 8 funcţii de formă.
231
-elementul BRICK8 este obţinut din funcţii de formă triliniare, elementul este de
tip conform dacă nu se folosesc funcţii de formă suplimentare, adică se asigură
continuitatea pe feţele comune, deci deplasările şi tensiunile obţinute într-un model sunt
mai mici decât cele exacte. Pentru formularea cu funcţii de formă suplimentare
elementul este neconform, dar rezultatele obţinute se îmbunătăţesc;
-deoarece starea de tensiune este variabilă pe volumul elementului finit, din
calcul rezultă tensiuni diferite în nodurile şi centrul elementului. La nodurile comune mai
multor elemente finite tensiunile nu sunt egale şi de regulă acestea se mediază. Se
poate considera că tensiunile din punctele Gauss 2x2x2 sunt cel mai corect estimate şi
din acest motiv ele sunt expandate la nodurile elementului. Ordinul de integrare folosit
de regulă este INT = 2, dar pentru elemente distorsionate se poate folosi şi INT = 3;
-elementele se declară prin cele opt noduri astfel: se declară cele patru noduri
ale unei feţe oarecare în sensul de înaintare către centrul elementului şi apoi se declară
cele patru noduri de pe faţa opusă în aceeaşi ordine, nu contează nodul sau faţa cu
care se începe ci doar regula menţionată anterior. Dacă nodurile celor două feţe opuse
nu sunt în corespondenţă elementul rezultă distorsionat;
elemente finite în zonele cu gradienţi mari de tensiune;
-elementele distorsionate, adică cele care se abat mult faţă de forma ideală de
cub, introduc erori suplimentare şi trebuie evitate;
-analiza listelor de rezultate este laborioasă şi de regulă se preferă prezentarea
rezultatelor în mod grafic. Toate aspectele de reprezentare grafică trebuie înţelese şi se
recomandă reparcurgerea aspectelor prezentate în Lab. 1.
232
Laboratorul 14.
Modelarea 3D a unor probleme de
analiză statică structurală cu elementul SHELL8
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor şi tensiunilor în modele de învelişuri 3D la solicitări cu forţe

concentrate şi distribuite. Evidenţierea aproximărilor şi a calităţii superioare faţă de tipul
de element triunghiular solicitat la încovoiere precum şi faţă de elementul QUAD4.
Necesitatea discretizărilor fine pentru obţinerea precisă a tensiunilor în zonele cu
gradienţi mari de tensiune. Evidenţierea modului în care se echivalează automat, adică
de către program, diverse încărcări distribuite. Interpretarea rezultatelor prezentate în
mod grafic.
A. Caracteristici principale ale elementului SHELL8 (Fig. 14.1):

1. este definit de opt noduri I, J, K, L, M, N, O, P care trebuie declarate conform
figurii 14.1 şi prezintă o formulare izoparametrică;
2. are şase grade de libertate pe nod (GLN = 6), deplasări pe direcţiile X, Y şi Z
(UX, UY, UZ) şi rotiri în jurul axelor X, Y, Z (RotX, RotY, RotZ) aşa cum se prezintă în Fig.
14.2;
3. are forma unui patrulater plan oarecare - conţinut în planul xy al sistemului de
referinţă local – legat de element, are grosimea constantă t, laturile pot fi drepte sau curbe.
Elementul poate fi încărcat cu forţe şi momente în noduri – raportate la sistemul de
referinţă global XYZ, precum şi cu presiuni normale pe cele şase feţe marcate cu 1-6.
Fig. 14.1: Elementul SHELL8
Fig. 14.2: Gradele de libertate şi încărcările nodale ale elementului SHELL8
233
Presiunile se consideră pozitive dacă “intră” în element. Formularea teoretică a

elementului consideră suprafaţa mediană (“Middle surface”) perfect plană, deci abaterile
de la planeitate introduc erori în formularea matricei de rigiditate. Faţa pozitivă (obţinută
prin regula şurubului drept aplicată numerotării I – J – K - L) poartă denumirea de faţă
superioară sau “Top” iar faţa negativă poartă denumirea de faţă inferioară sau “Bottom”;
4. elementul se poate folosi pentru modelarea învelişurilor şi plăcilor de grosime
constantă pe porţiuni, adică din componenţa unor structuri preponderent realizate din
table, considerate materiale izotrope;
5. matricea de rigiditate în coordonate locale se obţine prin suprapunerea matricei
de rigiditate de membrană cu matricea de rigiditate de placă (încovoiere) ca în figura 14.3.
Se menţionează că formularea matricei de rigiditate membrană nu conţine gradele de
libertate  z (“drilling” = de sfredelire) acestea fiind introduse într-un mod aproximativ prin
intermediul matricei [kt]. Matricea de rigiditate a elementului în coordonate locale se poate
scrie simbolic
 km  0  0    ui 
 1616 168 1624  
   vi 
 
k  u   8016  kt  0  zi  , (14.1)
88 824  w
 
48 48 481 i

  xi 

 0 0 k p    
 2416 2424   
yi
248
în care ui  u1 u2  u8 
T
ş.a.m.d. sunt gradele de libertate nodale în sistemul de
referinţă local xyz.
Element Membrană + Element Placă = Element Shell
Fig. 14.3: Formarea elementului plan SHELL8
Cele trei matrice nenule din (14.1) se obţin din relaţiile:
km   V Bm  Dm Bm  dV ,

T
(14.2)
234
1       
 1       

  1     
 
   1    
kt    EV  , (14.3)
    1   
 
     1  
      1 
 
        1 
T
 k p    Bp  Dp  Bp  dV , (14.4)
V
în care Bm şi Bp  se obţin prin derivarea funcţilor de formă, având în vedere
aproximaţiile câmpului deplasărilor. Dm  şi Dp  sunt matricele de rigiditate ale
materialului, prezentate mai jos, iar E este modulul de elasticitate longitudinal, V este
1
volumul elementului finit,    , iar coeficientul α s-a ales 0,003. Matricea  kt  a fost
7
aleasă astfel încât să înlăture singularitatea matricei  k  şi să poată reprezenta mişcările
de corp rigid relativ la gradele de libertate rotiri normale la elementul finit.
Funcţiile de formă sunt definite în coordonate naturale  şi :
1 1
N1  
4
1    1    1      ; N5 
2
1  2  1    ;
1 1
N2  
4
1    1    1      ; N6 
2

1    1   2 ; 
(14.5)
1 1
N3   1    1    1      ;
4

N7  1   2
2
 1    ;
1 1
N4  
4
1    1    1      ; N8 
2

1    1   2 . 
Matricele de rigiditate (elasticitate) ale materialului sunt:
 E E 0 0 0
 E E 0 0 0 
  
1  0  0 0 G 0 0
E  
Dm   2 
 1 0 ; Dp   
0 G
, (14.6)
1  0 0 0
1     
0 0  
 2  G
0 0 0 0 
 
E
în care G  este modulul de elasticitate transversal al materialului;  este
2 1   
 A 
coeficientul lui Poisson iar   max  1,2; 1  0,2 este un coeficient de corecţie
 25t 2 
235
pentru distribuţia parabolică a tensiunilor de forfecare care se consideră constantă pe

grosimea elementului; A este aria elementului finit.
Aproximarea câmpului deplasărilor în interiorul elementelor finite pentru
deplasările de membrană, respectiv placă se face cu relaţiile:
u  8  0 0 zNi  w i 
u  8 Ni 0  ui      
     ; v     0 zNi 0  xi  . (14.7)
v  i 1  0 Ni  v i    i 1 N
w   i 0 0  yi 
Deoarece funcţiile de formă sunt definite în coordonate naturale, derivarea în raport

cu coordonatele x şi y implică folosirea derivatelor funcţiilor compuse şi deci calculul
inversei Jacobianului [J]. Dacă se folosesc notaţiile
  Ni  Ni
 J11
 
 ai  J11   J12 
J12 
J       ;
1
 , (14.8)
 J21 J22  b  J  Ni  J  Ni
 i 21

22

atunci matricele derivatelor funcţiilor de formă rezultă din
 x  ai 0
  8  u 
 m     y     0 bi   i   Bm d m  ; (14.9,a)
v
  i 1 b ai   i 
316 161
 xy   i
 x  0 0 zai 
    zbi 0  w i 
 y  8  0  
 p    xy     0  zai zbi  xi   Bp  d p  ,

(14.9,b)
  i 1 b Ni 0  yi  524 241
 yz   i
 xz  ai 0 Ni 
în care d m  şi d p  sunt componentele vectorilor deplasare în coordonate locale.

Integralele (14.2) şi (14.4) se transformă în integrale de suprafaţă deoarece
integrarea pe direcţia z (grosimea plăcii) se face fără dificultăţi analitic. Totuşi integralele
de suprafaţă în coordonate naturale se efectuează numeric folosind integrarea Gauss-
Legendre în minim 2  2 puncte Gauss.
Odată cunoscută matricea de rigiditate în coordonate locale se poate determina
matricea de rigiditate a elementului în coordonate globale folosind relaţia de transformare
K e   T  k  T  ,
T
(14.10)
4848 4848 4848 4848
în care matricea de transformare T  este funcţie de matricea   a cosinusurilor

directoare dintre cele două sisteme de referinţă local-global
 l1 m1 n1 
T   diag   i 1,2,,16 ; [ ]  l 2 m2 n2  (14.11)
l 3 m3 n3 
236
6. în această lucrare elementul este denumit SHELL8 deşi în unele programe de

firmă formulările, respectiv denumirea poate fi alta.

1. grosimea elementului finit t, pentru un element Shell în alte dezvoltări şi
implementări este posibil a defini grosimi diferite în cele patru noduri I, J, K, L;
2. ordinul de integrare pentru calculul numeric al matricei de rigiditate cu cele două
componente membrană şi placă, INTM şi INTP care de regulă se aleg 2, (pentru
programe de firmă se alege automat 2 sau 3 sau se recurge la tehnici speciale de
integrare);

(3). coeficientul de dilatare termică - ;
(5). acceleraţia gravitatională - g sau greutatea specifică -  = g.

1. deplasări şi rotiri impuse nule în sistemul global de coordonate (sau blocaje) la
translaţie BX, BY, BZ şi rotaţie BXX, BYY, BZZ;
2. forţe la noduri în direcţia X – FX, Y - FY şi Z – FZ precum şi momente în jurul
axelor X – MX, Y – MY, Z – MZ;
3. presiuni distribuite liniar (biliniar) sau constante pe feţele elementului, care se
identifică prin numere de la 1 la 6 (vezi Fig. 14.1). Aceste presiuni se echivalează numeric
la nodurile elementului cu forţe concentrate conform relaţiei
F    N  p dA .
T
e
(14.12)
A
Fig. 14.4: Echivalarea presiunilor pe un element SHELL8 dreptunghiular
Se menţionează că această echivalare (coerentă funcţiilor de formă) conduce la ditribuţii

de forţe nodale care aparent par “bizare”. Spre exemplu echivalarea unor presiuni
constante pe un element dreptunghiular se prezintă în Fig. 14.4;
237
(6). forţe de inerţie generate de mişcarea accelerată (sau câmpul gravitaţional g),
pentru care sunt necesare ca date de intrare , g direcţia şi sensul acceleraţiei, sau
generate de mişcarea de rotaţie uniformă, pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi
viteza unghiulară ;
1. deplasările nodale - UX, UY, UZ (notate uneori DX, DY şi DZ) şi rotirile RX, RY,
RZ (notate şi RotX, RotY, RotZ);
2. tensiunile în sistemul global de axe - SX, SY, SZ, SXY SYZ, SXZ, adică tensorul
complet al tensiunilor la nodurile elementului, precum şi în centrul lui pentru feţele Top,
Middle şi Bottom, tensiunile principale S1, S2, S3 şi unghiurile corespunzătoare de
orientare – cosinusurile directoare.
Tensiunile într-un nod comun mai multor elemente nu rezultă egale. Pentru
corectarea rezultatelor, de obicei, se recurge la medierea tensiunilor în noduri folosind
diverse metode, cea mai simplă mediere fără a ţine seama de volumele elementelor
vecine este inclusă în programul de calcul, vezi relaţia (8.6,a).
Tensiunile dintr-un punct oarecare (de coordonate  ,  şi z) al elementului se
determină mai întâi în sistemul de coordonate local pentru cele două componente de
membrană şi placă (vezi Fig. 14.5) cu relaţiile:
 m    x  y  xy   Dm   m  ;
T
(14.13,a)
          D    ,
T
p x y xy yz xz p p (14.13,a)
în care   şi   se determină cu relaţiile (14.9) în care vectorii deplasărilor nodale în

m p
coordonate locale d  şi d  se obţin prin transformarea deplasărilor globale (care sunt

m p
obţinute prin rezolvarea sistemului de ecuaţii) în deplasări locale u e   T  U e  . Vectorii

d m  şi d p  sunt componente ale vectorului u e  .
a. b.
Fig. 14.5: Componentele tensiunilor locale, adică în sistemul de referinţă al elementului, pentru
elementul SHELL8 obţinute conform formulării teoretice.
a) Tensiuni de membrană; b) Tensiuni de “placă”
Tensiunile totale în coordonate locale se obţin prin suprapunere de efecte, adică

    m    p  în care adunarea se face pe componente. De obicei tensiunile se
calculează într-un număr limitat de puncte (nodurile elementului şi centrul său) alese de pe
238
feţele “Top”, “Middle” şi “Bottom”. Se observă că din calcul tensiunile  z sunt nule, iar
pentru corecţie în faza de postprocesare programul atribuie  z   p pe faţa în care există
presiune aplicată cu variaţie liniară la zero pe faţa opusă dar numai pentru feţele 1 şi 2.
Tensiunile locale dintr-un punct sunt transformate în tensiuni globale (în sistemul de
referinţă global) folosind relaţia
T
 SX    21 m12 n12  1m1 m1n1 n1 1   x 
 SY   2 2 2   
   2 m 2 n 2  2 m2 m2 n2 n2  2   y
 SZ    23 m 2
n 2
 3 m3 m3 n3 n3  3   z 
   (14.14)
3 3
 
SXY   21 2 2m1m2 2n1n2 1m2   2 m1 m1n2  m2 n1 n1 2  n2 1   xy 
 SYZ  2 2 3 2m2 m3 2n2n3  2 m3   3 m2 m2 n3  m3 n2 n2  3  n3  2   yz 
     
 SXZ   2 3  1 2m3 m1 2n3 n1  3 m1   1m3 m3 n1  m1n3 n3 1  n1 3   xz 
Pentru creşterea preciziei tensiunile se determină de regulă în punctele Gauss

2  2 , unde valorile sunt cel mai bine estimate, şi apoi acestea se expandează la noduri
folosind funcţiile de formă (8.4), vezi Lab. 8. Programul dispune de alegerea modului în
care se calculează tensiunile pe elemente: direct în nodurile elementului sau în punctele
Gauss din care mai apoi tensiunile se expandează la noduri.
Tensiunile principale în noduri se pot calcula odată cu calculul tensiunilor în
elemente sau tensiunile componente ale tensorului tensiune se pot media la noduri şi apoi
se pot calcula tensiunile principale S1 > S2 > S3 în noduri. Programul mediază tensiunile
componente şi apoi calculează tensiunile principale.
Tensiunea echivalenta, von Mises - Sech se determina cu relatia (8.8.)
(3). deformaţiile specifice din element în coordonate locale, într-un punct oarecare
se calculeaza cu relaţiile (14.9) şi apoi se pot transforma similar tensiunilor, dar programul
sare această etapă pentru a reduce volumul rezultatelor.
(4). reactiunile din legaturile cu exteriorul.
F. Structura fişierului cu date de intrare este:

NN NE
NMAT
MATI E niu
...
3. Date despre proprietăţile elementelor
NPROP
PROPI t INTM INTP
...
NI BX BY BZ BXX BYY BZZ X Y Z
...
EI I J K L M N O P MAT PROP
...
NF
NIF FX FY FZ MX MY MZ
...
239
7. Date despre încărcări cu presiuni pe elemente

NEP
EIP FATA P1 P2 P3 P4
...
SHELL8w_re.EXE
Acest program a fost conceput să lucreze cu noţiunile (datele de intrare) definite la
punctele B-E şi neincluse între paranteze.
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2, din Lab. 3.
Sistemul de ecuaţii care se rezolva este stocat în memoria RAM a calculatorului în format
matrice bandă. Dimensiunea maximă a problemelor care pot fi rezolvate rezultă din
numărul necunoscutelor şi laţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni
mai mari pentru numerotări de noduri neadecvate unei lăţimi de bandă minime programul
dispune de o procedura de renumerotare a nodurilor. O parte a rezultatelor (în special
tensiuni) sunt stocate în fişiere text care se pot examina după fiecare rulare, astfel se pot
urmări fişierele: tens*.elm pentru examinarea tensiunilor în elemente şi fişierele tens*.nod
în care sunt stocate tensiunile mediate în toate nodurile discretizării.
SHELL1. Placa groasă (similară unei

bare) în consolă din figura 14. 6 (vezi problema
SOLID2) este solicitată la încovoiere simplă. Să
se determine săgeata maximă şi distribuţia de
tensiuni în bară, considerând un model cu
elemente finite SHELL8. Să se compare
rezultatele obţinute din analiza modelului cu
rezultatele analitice obţinute în ipoteza de grindă.
Se cunosc: E = 2  105 MPa; ν  0,3; b = 20 mm; h
= 10 mm; L = 80 mm şi F = 900 N. Sarcina F se
consideră distribuită în toate nodurile secţiunii în
care lucrează. Fig. 14.6: Problema SHELL1
Rezolvare
Deoarece grinda poate fi asimilată la limită cu o placă de arie b  L şi grosime t = h

se dezvoltă pentru început un model “didactic” cu numai două elemente finite pentru a
reduce volumul de rezultate obţinut şi a putea urmări cu uşurinţă rezultatele. În figura 14.7
se prezintă discretizarea utilizată cu numerotarea nodurilor şi a elementelor, sistemul
global de axe ales, precum şi condiţiile la limită reprezentate grafic în codul blocajelor şi al
forţelor aplicate – aşa cum permite programul.
240
a. b.
Fig. 14.7: Modelul cu elemente finite al aplicaţiei SHELL1. a) Discretizarea; b) Condiţiile la limită
Fişierul cu date de intrare shell1.txt, obţinut interactiv din rularea programului

shell8w_re.exe este:
13 2
1
1 2.000000E+05 3.000000E-01
1
1 1.0000E+01 2 2
1 1 1 1 1 1 1 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
2 1 1 1 1 1 1 0.00E+00 1.00E+01 0.00E+00
3 1 1 1 1 1 1 0.00E+00 2.00E+01 0.00E+00
4 0 0 0 0 0 0 2.00E+01 0.00E+00 0.00E+00
5 0 0 0 0 0 0 2.00E+01 2.00E+01 0.00E+00
6 0 0 0 0 0 0 4.00E+01 0.00E+00 0.00E+00
7 0 0 0 0 0 0 4.00E+01 1.00E+01 0.00E+00
8 0 0 0 0 0 0 4.00E+01 2.00E+01 0.00E+00
9 0 0 0 0 0 0 6.00E+01 0.00E+00 0.00E+00
10 0 0 0 0 0 0 6.00E+01 2.00E+01 0.00E+00
11 0 0 0 0 0 0 8.00E+01 0.00E+00 0.00E+00
12 0 0 0 0 0 0 8.00E+01 1.00E+01 0.00E+00
13 0 0 0 0 0 0 8.00E+01 2.00E+01 0.00E+00
1 1 6 8 3 4 7 5 2 1 1
2 6 11 13 8 9 12 10 7 1 1
3
11 0.00E+00 0.00E+00 -2.25E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
12 0.00E+00 0.00E+00 -4.50E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
13 0.00E+00 0.00E+00 -2.25E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
0
Programul listeză la consolă (display) următoarele date:
DATE GENERALE ALE DISCRETIZARII: NN = 13 NE = 2
DATE DESPRE MATERIALE

MAT E niu
1 2.000000E+005 3.000000E-001
ATRIBUTELE ELEMENTELOR
PROP t INTM INTP
1 1.00E+001 2 2
NOD BX BY BZ BXX BYY BZZ X Y Z
241
1 1 1 1 1 1 1 0.0000E+000 0.0000E+000 0.0000E+000

2 1 1 1 1 1 1 0.0000E+000 1.0000E+001 0.0000E+000
3 1 1 1 1 1 1 0.0000E+000 2.0000E+001 0.0000E+000
4 0 0 0 0 0 0 2.0000E+001 0.0000E+000 0.0000E+000
5 0 0 0 0 0 0 2.0000E+001 2.0000E+001 0.0000E+000
6 0 0 0 0 0 0 4.0000E+001 0.0000E+000 0.0000E+000
7 0 0 0 0 0 0 4.0000E+001 1.0000E+001 0.0000E+000
8 0 0 0 0 0 0 4.0000E+001 2.0000E+001 0.0000E+000
9 0 0 0 0 0 0 6.0000E+001 0.0000E+000 0.0000E+000
10 0 0 0 0 0 0 6.0000E+001 2.0000E+001 0.0000E+000
11 0 0 0 0 0 0 8.0000E+001 0.0000E+000 0.0000E+000
12 0 0 0 0 0 0 8.0000E+001 1.0000E+001 0.0000E+000
13 0 0 0 0 0 0 8.0000E+001 2.0000E+001 0.0000E+000
ELEM I J K L M N O P MAT PROP

1 1 6 8 3 4 7 5 2 1 1
2 6 11 13 8 9 12 10 7 1 1
NOD FX FY FZ MX MY MZ
11 0.00E+00 0.00E+00 -2.25E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
12 0.00E+00 0.00E+00 -4.50E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
13 0.00E+00 0.00E+00 -2.25E+02 0.00E+00 0.00E+00 0.00E+00
Elem Fata P1 P2 P3 P4
START PREPROCESARE...Esc pentru START SOLUTIONARE !
Verifica daca e necesara renumerotare nodurilor...OK

LB initiala = 24; LB finala = 24
Numbarul de ecuatii NEC = 60
Semilatimea de banda a matricei de rigiditate LB = 48
Calcul si asamblare element: 1,2
Rezolvare sistem de ecuatii in format banda...OK
Calculul deplasarilor nodale...OK
DEPLASARI ELASTICE NODALE

NOD UX UY UZ RX RY RZ
1 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000
2 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000
3 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000
4 0.000000 0.000000 -0.038196 -0.000464 0.003617 0.000000
5 0.000000 0.000000 -0.038196 0.000464 0.003617 0.000000
6 0.000000 0.000000 -0.139541 -0.000236 0.006322 0.000000
7 0.000000 0.000000 -0.142131 0.000000 0.006312 0.000000
8 0.000000 0.000000 -0.139541 0.000236 0.006322 0.000000
9 0.000000 0.000000 -0.286755 -0.000271 0.007917 0.000000
10 0.000000 0.000000 -0.286755 0.000271 0.007917 0.000000
11 0.000000 0.000000 -0.455748 0.000259 0.008381 0.000000
12 0.000000 0.000000 -0.455096 0.000000 0.008549 0.000000
13 0.000000 0.000000 -0.455748 -0.000259 0.008381 0.000000
242
Tensiunile in elemente se calculeaza:

<0> in punctele Gauss 2x2 si se Expandeaza la noduri - RECOMANDAT
<1> direct in noduri
Se alege varianta = 0
Calcul tensiuni in elemente...OK
Calcul tensiuni principale in centrul elementelor...OK
Calcul tensiuni mediate la noduri...OK
START POSTPROCESARE...Esc pentru STOP !
Fişierul cu tensiunile nodale în nodurile elementelor şi în centru (nod 0) (calculate

în punctele Gauss şi apoi expandate la noduri) este:
tens.elm:
Elem T/M/B Nod SX SY SZ SXY SYZ SXZ

1 T 1 216.00 41.75 0.00 15.57 14.78 -4.50
1 M 1 0.00 0.00 0.00 0.00 14.78 -4.50
1 B 1 -216.00 -41.75 0.00 -15.57 14.78 -4.50
1 T 6 108.00 -14.24 0.00 -11.80 -3.30 -4.50
1 M 6 0.00 0.00 0.00 0.00 -3.30 -4.50
1 B 6 -108.00 14.24 0.00 11.80 -3.30 -4.50
1 T 8 108.00 -14.24 0.00 11.80 3.30 -4.50
1 M 8 0.00 0.00 0.00 0.00 3.30 -4.50
1 B 8 -108.00 14.24 0.00 -11.80 3.30 -4.50
1 T 3 216.00 41.75 0.00 -15.57 -14.78 -4.50
1 M 3 0.00 0.00 0.00 0.00 -14.78 -4.50
1 B 3 -216.00 -41.75 0.00 15.57 -14.78 -4.50
1 T 4 162.00 14.75 0.00 1.89 5.74 -4.50
1 M 4 0.00 0.00 0.00 0.00 5.74 -4.50
1 B 4 -162.00 -14.75 0.00 -1.89 5.74 -4.50
1 T 7 108.00 -14.24 0.00 -0.00 0.00 -4.50
1 M 7 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.50
1 B 7 -108.00 14.24 0.00 0.00 0.00 -4.50
1 T 5 162.00 14.75 0.00 -1.89 -5.74 -4.50
1 M 5 0.00 0.00 0.00 0.00 -5.74 -4.50
1 B 5 -162.00 -14.75 0.00 1.89 -5.74 -4.50
1 T 2 216.00 41.75 0.00 -0.00 -0.00 -4.50
1 M 2 0.00 0.00 0.00 0.00 -0.00 -4.50
1 B 2 -216.00 -41.75 0.00 0.00 -0.00 -4.50
1 T 0 162.00 14.75 0.00 -0.00 -0.00 -4.50
1 M 0 0.00 0.00 0.00 0.00 -0.00 -4.50
1 B 0 -162.00 -14.75 0.00 0.00 -0.00 -4.50
2 T 6 108.00 -10.01 0.00 5.35 -6.01 -4.50

2 M 6 0.00 0.00 0.00 0.00 -6.01 -4.50
2 B 6 -108.00 10.01 0.00 -5.35 -6.01 -4.50
2 T 11 0.00 7.03 0.00 -2.67 3.85 -4.50
2 M 11 0.00 0.00 0.00 0.00 3.85 -4.50
2 B 11 -0.00 -7.03 0.00 2.67 3.85 -4.50
2 T 13 -0.00 7.03 0.00 2.67 -3.85 -4.50
2 M 13 0.00 0.00 0.00 0.00 -3.85 -4.50
2 B 13 0.00 -7.03 0.00 -2.67 -3.85 -4.50
2 T 8 108.00 -10.01 0.00 -5.35 6.01 -4.50
2 M 8 0.00 0.00 0.00 0.00 6.01 -4.50
2 B 8 -108.00 10.01 0.00 5.35 6.01 -4.50
2 T 9 54.00 -1.49 0.00 1.34 -1.08 -4.50
2 M 9 0.00 0.00 0.00 0.00 -1.08 -4.50
2 B 9 -54.00 1.49 0.00 -1.34 -1.08 -4.50
243
2 T 12 -0.00 7.03 0.00 0.00 0.00 -4.50

2 M 12 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.50
2 B 12 0.00 -7.03 0.00 -0.00 0.00 -4.50
2 T 10 54.00 -1.49 0.00 -1.34 1.08 -4.50
2 M 10 0.00 0.00 0.00 0.00 1.08 -4.50
2 B 10 -54.00 1.49 0.00 1.34 1.08 -4.50
2 T 7 108.00 -10.01 0.00 -0.00 -0.00 -4.50
2 M 7 0.00 0.00 0.00 0.00 -0.00 -4.50
2 B 7 -108.00 10.01 0.00 0.00 -0.00 -4.50
2 T 0 54.00 -1.49 0.00 0.00 -0.00 -4.50
2 M 0 0.00 0.00 0.00 0.00 -0.00 -4.50
2 B 0 -54.00 1.49 0.00 -0.00 -0.00 -4.50
Tensiunile mediate la noduri pe cele trei feţe (“layers”) sunt conţinute în trei
fişiere:
tensTop.nod (prezentate în format zecimal):
1 216.00 41.75 0.00 15.57 14.78 -4.50 217.43 45.40 -5.08 202.05
2 216.00 41.75 0.00 0.00 0.00 -4.50 216.09 41.75 -0.09 198.60
3 216.00 41.75 0.00 -15.57 -14.78 -4.50 217.43 45.40 -5.08 202.05
4 162.00 14.75 0.00 1.89 5.74 -4.50 162.15 15.83 -2.23 156.13
5 162.00 14.75 0.00 -1.89 -5.74 -4.50 162.15 15.83 -2.23 156.13
6 108.00 -12.12 0.00 -3.23 -4.65 -4.50 108.26 1.48 -14.87 115.23
7 108.00 -12.12 0.00 0.00 0.00 -4.50 108.19 -0.19 -12.12 114.81
8 108.00 -12.12 0.00 3.23 4.65 -4.50 108.26 1.48 -14.87 115.23
9 54.00 -1.49 0.00 1.34 -1.08 -4.50 54.41 0.18 -2.07 55.39
10 54.00 -1.49 0.00 -1.34 1.08 -4.50 54.41 0.18 -2.07 55.39
11 0.00 7.03 0.00 -2.67 3.85 -4.50 10.57 1.03 -4.58 14.27
12 0.00 7.03 0.00 0.00 0.00 -4.50 7.03 4.50 -4.50 10.50
13 0.00 7.03 0.00 2.67 -3.85 -4.50 10.57 1.03 -4.58 14.27
tensBot.nod (prezentate în format zecimal):

1 -216.00 -41.75 0.00 -15.57 14.78 -4.50 5.08 -45.40 -217.43 202.05
2 -216.00 -41.75 0.00 0.00 0.00 -4.50 -0.00 -41.75 -216.00 198.45
3 -216.00 -41.75 0.00 15.57 -14.78 -4.50 5.08 -45.40 -217.43 202.05
4 -162.00 -14.75 0.00 -1.89 5.74 -4.50 2.23 -15.83 -162.15 156.13
5 -162.00 -14.75 0.00 1.89 -5.74 -4.50 2.23 -15.83 -162.15 156.13
6 -108.00 12.12 0.00 3.23 -4.65 -4.50 14.87 -1.48 -108.26 115.23
7 -108.00 12.12 0.00 0.00 0.00 -4.50 12.12 0.19 -108.19 114.81
8 -108.00 12.12 0.00 -3.23 4.65 -4.50 14.87 -1.48 -108.26 115.23
9 -54.00 1.49 0.00 -1.34 -1.08 -4.50 2.07 -0.18 -54.41 55.39
10 -54.00 1.49 0.00 1.34 1.08 -4.50 2.07 -0.18 -54.41 55.39
11 0.00 -7.03 0.00 2.67 3.85 -4.50 4.58 -1.03 -10.57 14.27
12 0.00 -7.03 0.00 0.00 0.00 -4.50 4.50 -4.50 -7.03 10.50
13 0.00 -7.03 0.00 -2.67 -3.85 -4.50 4.58 -1.03 -10.57 14.27
tensMid.nod (prezentate în format zecimal):

1 0.00 0.00 0.00 0.00 14.78 -4.50 15.45 0.00 -15.45 26.76
2 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.50 4.50 0.00 -4.50 7.79
3 0.00 0.00 0.00 0.00 -14.78 -4.50 15.45 0.00 -15.45 26.76
4 0.00 0.00 0.00 0.00 5.74 -4.50 7.29 -0.00 -7.29 12.63
5 0.00 0.00 0.00 0.00 -5.74 -4.50 7.29 -0.00 -7.29 12.63
6 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.65 -4.50 6.47 0.00 -6.47 11.21
7 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.50 4.50 0.00 -4.50 7.79
8 0.00 0.00 0.00 0.00 4.65 -4.50 6.47 0.00 -6.47 11.21
9 0.00 0.00 0.00 0.00 -1.08 -4.50 4.63 0.00 -4.63 8.02
10 0.00 0.00 0.00 0.00 1.08 -4.50 4.63 0.00 -4.63 8.02
11 0.00 0.00 0.00 0.00 3.85 -4.50 5.92 0.00 -5.92 10.26
12 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 -4.50 4.50 0.00 -4.50 7.79
13 0.00 0.00 0.00 0.00 -3.85 -4.50 5.92 0.00 -5.92 10.26
Tensiunile principale (S1>S2>S3), precum şi direcţiile acestora, precizate prin

cosinusurile directoare (l, m, n) numai în centrul elementelor sunt conţinute în fişierul
tensP0.elm:
244
Elem Layer S1/S2/S3 l1/l2/l3 m1/m2/m3 n1/n2/n3

1 1 162.12 0.99962 0.00000 -0.02775
1 1 14.75 0.00000 1.00000 0.00000
1 1 -0.12 0.02775 0.00000 0.99962
1 2 4.50 0.70711 0.00000 -0.70711
1 2 0.00 0.00000 1.00000 0.00000
1 2 -4.50 0.70711 0.00000 0.70711
1 3 -0.00 0.00000 0.00000 -1.00000
1 3 -14.75 0.00000 1.00000 0.00000
1 3 -162.00 1.00000 0.00000 0.00000
2 1 54.37 0.99659 0.00000 -0.08248

2 1 -0.37 0.08248 0.00000 0.99659
2 1 -1.49 0.00000 -1.00000 0.00000
2 2 4.50 0.70711 0.00000 -0.70711
2 2 0.00 0.00000 1.00000 0.00000
2 2 -4.50 0.70711 0.00000 0.70711
2 3 1.49 0.00000 -1.00000 -0.00000
2 3 0.37 0.08248 0.00000 -0.99659
2 3 -54.37 0.99659 0.00000 0.08248
Rezultatele se pot examina mult mai uşor în prezentare grafică, ca în figurile 14.8
– 14.11. Aceste reprezentări se pot face fie color, fie în nuanţe de gri sau cu haşuri
diferite. Din motive de prezentare în carte (alb-negru) s-au introdus poze cu nuanţe de
gri. Tensiunile reprezentate s-au calculat în punctele Gauss şi apoi au fost expandate la
noduri.
Trebuie menţionat că dacă tensiunile se calculează direct în noduri, rezultatele
de mai sus se modifică.
Fig. 14.8: Conturul nedeformat şi Fig. 14.9: Distribuţia deplasărilor pe direcţia forţei
deformata modelului aplicate
a: Faţa “Top” b: Faţa “Bottom”
Fig. 14.10: Distribuţia tensiunilor mediate la noduri pe direcţia X
245
a) Deplasările nodale totale în noduri b) Tensiunile principale (întindere) în centrul

elementelor pe faţa “Top”
c) Tensiunile principale (compresiune) în d) Tensiunile principale (de forfecare) în centrul

centrul elementelor pe faţa “Bottom” elementelor pe faţa “Middle”
Fig. 14.11: Reprezentări vectoriale (cu săgeţi) ale deplasărilor rezultante
şi a tensiunilor principale
Dacă elementul 2 se declară în sens invers, adică faţa “Top” este pe partea
inferioară a grinzii, atunci rezultatele în tensiuni (vezi Fig. 14.12) pot pare “bizare” la
analiza grafică a rezultatelor, deci este recomandabil ca toate elementele de pe o
suprafaţă simplă să fie declarate în acelaşi sens.
Rezultate apropiate de cele prezentate se obţin şi pentru o discretizare mai fină
cu 16 elemente finite ca în Fig. 14.14. Dacă forţa F se distribuie diferit în nodurile
capătului liber atunci apar uşoare perturbaţii în rezultate cu precădere în zona forţelor.
Pentru distribuţia forţelor în trei noduri ca mai jos
2 0.000 0.000 -225.000 0.000 0.000 0.000
18 0.000 0.000 -225.000 0.000 0.000 0.000
20 0.000 0.000 -450.000 0.000 0.000 0.000
se obţin rezultatele prezentate în Fig. 14.14 – Fig. 14.19.
Fig. 14.12: Distribuţia tensiunilor SX în Fig. 14.13: Discretizare # 2 - cu 16 elemente

elemente pentru un model în care elementul 2 finite problema SHELL1
se declară în sens invers faţă de elementul 1
246
Fig. 14.14: Rotirile totale în noduri pentru Fig. 14.15: Distribuţia tensiunilor SX în
discretizarea # 2 elemente pentru discretizarea # 2
Fig. 14.16: Distribuţia tensiunilor SY în Fig. 14.17: Distribuţia tensiunilor SXY în

elemente pentru discretizarea # 2 elemente pentru discretizarea # 2
Fig. 14.18: Distribuţia tensiunilor SYZ în Fig. 14.19: Distribuţia tensiunilor SXZ în
elemente pentru discretizarea # 2 elemente pentru discretizarea # 2
În ipoteza de bară săgeata maximă (UZ) este de 0,4608 mm, rotirea maximă
(RotY) este 8,64·10-3 rad, iar tensiunea normală maximă (SX) este 216 MPa, deci
rezultatele obţinute sunt corecte chiar pentru o discretizare cu numai două elemente
finite.
Un exerciţiu util este considerarea materialului cu ν =0, precum şi modificarea
blocajelor în încastrare astfel încât contracţia transversală a barei să nu fie împiedicată.
Se menţionează că prin folosirea teoriei de bară la această aplicaţie nu există decât
tensiuni SX cu variaţie liniară în secţiune şi liniară pe lungime (maximă în încastrare 216
MPa) şi tensiuni SXZ cu variaţie parabolică pe înălţimea secţiunii şi constantă în lungul
barei (maximă în planul median al secţiunii 6,75 MPa). Tensiunea de forfecare SXZ
calculată de program corespunde valorii medii de 4,5 MPa.
SHELL2. Placa din oţel (E = 2·105 MPa şi  = 0,3) din figura 14.20 se consideră
încastrată pe o latură mică, are dimensiunile L = 100 mm; B = 50 mm şi t = 4 mm, este
încărcată pe faţa superioară cu o presiune constantă ps = 0,25 MPa, pe una din feţele
247
laterale cu o presiune pc = 10 MPa şi pe faţa frontală cu o presiune variabilă liniar

pentru care valorile presiunilor la capete sunt p1 = 5 MPa şi p2 = 10 MPa.
Să se dezvolte un model cu elemente finite folosind elementul SHELL8 şi apoi să
se extragă rezultatele: a) câmpul deplasărilor totale în planul median al plăcii; b)
distribuţia tensiunii normale în lungul plăcii pe faţa superioară; c) distribuţiile tensiunilor
echivalente pe faţa superioară şi cea inferioară; d) variaţia tensiunii normale în lungul
plăcii pe linia MN.
Să se analizeze placa atunci când lucrează pe rând numai presiunile ps, pc, şi
presiunea liniară de valori extreme p1 şi p2 şi să se precizeze care este încărcarea care
produce solicitarea maximă.
Fig. 14.20: Problema SHELL2 Fig. 14.21: Discretizare uniformă cu 6

elemente finite pentru aplicaţia SHELL2
Dacă se alege o discretizare cu numai 6 elemente finite şi se alege sistemul de

referinţă global şi numerotarea nodurilor şi a elementelor ca în figura 14.21, fişierul cu
date de intrare Shell2.txt este:
29 6
1
1 2e5 0.3
1
1 4.0 2 2
1 1 1 1 1 1 1 0.000 0.000 0.000
2 0 0 0 0 0 0 100.00 0.000 0.000
3 0 0 0 0 0 0 16.667 0.000 0.000
4 0 0 0 0 0 0 33.333 0.000 0.000
5 0 0 0 0 0 0 50.000 0.000 0.000
6 0 0 0 0 0 0 66.667 0.000 0.000
7 0 0 0 0 0 0 83.333 0.000 0.000
8 0 0 0 0 0 0 100.00 50.000 0.000
9 0 0 0 0 0 0 100.00 12.500 0.000
10 0 0 0 0 0 0 100.000 25.000 0.000
11 0 0 0 0 0 0 100.000 37.500 0.000
12 1 1 1 1 1 1 0.000 50.000 0.000
13 0 0 0 0 0 0 83.333 50.000 0.000
14 0 0 0 0 0 0 66.667 50.000 0.000
15 0 0 0 0 0 0 50.000 50.000 0.000
16 0 0 0 0 0 0 33.333 50.000 0.000
17 0 0 0 0 0 0 16.667 50.000 0.000
18 1 1 1 1 1 1 0.000 37.500 0.000
19 1 1 1 1 1 1 0.000 25.000 0.000
20 1 1 1 1 1 1 0.000 12.500 0.000
21 0 0 0 0 0 0 16.667 25.000 0.000
22 0 0 0 0 0 0 33.333 12.500 0.000
23 0 0 0 0 0 0 33.333 25.000 0.000
24 0 0 0 0 0 0 33.333 37.500 0.000
25 0 0 0 0 0 0 50.000 25.000 0.000
26 0 0 0 0 0 0 66.667 12.500 0.000
27 0 0 0 0 0 0 66.667 25.000 0.000
248
28 0 0 0 0 0 0 66.667 37.500 0.000

29 0 0 0 0 0 0 83.333 25.000 0.000
1 1 4 23 19 3 22 21 20 1 1
2 4 6 27 23 5 26 25 22 1 1
3 6 2 10 27 7 9 29 26 1 1
4 19 23 16 12 21 24 17 18 1 1
5 23 27 14 16 25 28 15 24 1 1
6 27 10 8 14 29 11 13 28 1 1
0
11
1 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
2 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
3 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
3 4 -5.000000 -7.500000 0.000000 0.000000
4 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
4 5 10.000000 10.000000 0.000000 0.000000
5 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
5 5 10.000000 10.000000 0.000000 0.000000
6 2 0.250000 0.250000 0.250000 0.250000
6 4 -7.500000 -10.000000 0.000000 0.000000
6 5 10.000000 10.000000 0.000000 0.000000
Se observă că elementele au fost numerotate astfel încât faţa TOP corespunde

feţei superioare a plăcii, tot din numerotarea elementelor a rezultat şi numărul de
identificare a feţelor elementelor pe care se aplică presiunile laterale.
Condiţiile la limită în reprezentare grafică (aşa cum poate să prezinte programul
la cerere) sunt date în figura 14.22.
a) Blocaje b) Presiuni aplicate pe suprafaţă – ps şi pe linii - pl

Fig. 14.22: Condiţi la limită pentru aplicaţia SHELL2
În urma rulării programului se pot extrage (în postprocesor) rezultatele cerute de

problemă, astfel în figura 14.23 se prezintă distribuţia deplasărilor totale, în figura 14.24
se prezintă distribuţia tensiunilor SX pe faţa superioară folosind tensiunile calculate în
element prin opţiunea “expandare din punctele Gauss”. Se observă că discontinuităţile
tensiunilor între elemente nu sunt foarte pronunţate. În figura 14.25 se prezintă
distribuţiile tensiunilor echivalente pe cele două feţe şi se observă că tensiunea cea mai
mare se obţine în punctul M. Figura 14.26 prezintă graficul variaţiei tensiunii SX (aşa
cum plotează programul la cerere) pe faţa superioară şi pe linia nodurilor
corespunzătoare dreptei MN.
249
Fig. 14.23: Distribuţia deplasărilor totale Fig. 14.24: Distribuţia tensiunilor SX în

elemente
a) faţa superioară b) faţa inferioară

Fig. 14.25: Distribuţia tensiunilor echivalente mediate la noduri
Fig. 14.26: Variaţia tensiunii normale în lungul plăcii pe linia MN
SHELL3. O placă pătrată din oţel cu E =

2,1·105 MPa şi  = 0,3 ca cea din figura 14.27,
este fixată de un cadru rigid. Placa are latura
de lungime a = 400 mm şi grosimea t = 20 mm
şi se consideră încastrată pe contur. Se
consideră că placa este încărcată central pe
faţa superioară cu o presiune distribuită pe o
zonă foarte mică în raport cu dimensiunile ei Fig. 14.27: Problema SHELL3
care are o rezultantă echivalentă F = 100 kN.
Să se dezvolte un model cu elemente finite folosind elementul SHELL8 şi apoi să
se extragă rezultatele: a) săgeata maximă a plăcii; b) distribuţiile tensiunilor echivalente
pe faţa superioară şi cea inferioară; c) să se precizeze de ce tensiunile echivalente din
planul median al plăcii nu sunt nule.
Dacă forţa concentrată provine dintr-o forţă uniform distribuită pe o suprafaţă de
32  32 mm2 sau o variaţie biliniară pe aceeaşi suprafaţă cu valoare maximă în centru
312,5 MPa (obţinută prin integrarea distribuţiei biliniare) şi zero pe exteriorul suprafeţei
32  32 să se recalculeze mărimile de mai sus şi să verifice că tensiunile echivalente
250
maxime în centrul plăcii sunt diferite pe cele două feţe superioară-inferioară deoarece
tensiunile SZ se corectează cu presiunea impusă pe faţa superioară.
Fig. 14.28: Discretizare uniformă cu 4 Fig. 14.29: Blocajele modelului ¼ pentru

elemente finite pentru ¼ din problema problema SHELL3
SHELL3
Din considerente de dublă simetrie reflexivă, modelul se poate dezvolta numai

pentru un sfert din placă.
Se alege o discretizare cu numai 4 elemente finite pentru care numerotarea
nodurilor şi a elementelor corespunde figurii 14.28 în care sistemul de referinţă global
are originea în nodul 1. Pentru impunerea blocajelor în planele de simetrie se poate
consulta tabelul 1.1 din Lab. 1, pentru simetrie de încărcare în raport cu planele X şi Y,
adică XSim şi YSim. În figura 14.29 se prezintă blocajele nodurilor, uneori este utilă şi
reprezentarea blocajelor în modul “cod blocaj”, deoarece reprezentarea grafică poate
creea confuzii în special în reprezentare alb-negru. Fişierul cu date de intrare Shell3.txt
este:
21 4
1
1 210000 0.3000
1
1 20 2 2
1 1 1 1 1 1 1 0.000 0.000 0.000
2 1 1 1 1 1 1 200.000 0.000 0.000
3 1 1 1 1 1 1 50.000 0.000 0.000
4 1 1 1 1 1 1 100.000 0.000 0.000
5 1 1 1 1 1 1 150.000 0.000 0.000
6 1 1 0 1 1 1 200.000 200.000 0.000
7 1 0 0 0 1 1 200.000 50.000 0.000
8 1 0 0 0 1 1 200.000 100.000 0.000
9 1 0 0 0 1 1 200.000 150.000 0.000
10 1 1 1 1 1 1 0.000 200.000 0.000
11 0 1 0 1 0 1 150.000 200.000 0.000
12 0 1 0 1 0 1 100.000 200.000 0.000
13 0 1 0 1 0 1 50.000 200.000 0.000
14 1 1 1 1 1 1 0.000 150.000 0.000
15 1 1 1 1 1 1 0.000 100.000 0.000
16 1 1 1 1 1 1 0.000 50.000 0.000
17 0 0 0 0 0 0 50.000 100.000 0.000
18 0 0 0 0 0 0 100.000 50.000 0.000
19 0 0 0 0 0 0 100.000 100.000 0.000
20 0 0 0 0 0 0 100.000 150.000 0.000
21 0 0 0 0 0 0 150.000 100.000 0.000
1 1 4 19 15 3 18 17 16 1 1
2 4 2 8 19 5 7 21 18 1 1
3 15 19 12 10 17 20 13 14 1 1
4 19 8 6 12 21 9 11 20 1 1
1
6 0.000 0.000 -25000.000 0.000 0.000 0.000
251
Practic este mult mai comod a examina rezultatele în mod grafic decât în format
listă. Deplasarea maximă pe direcţia Z (săgeata maximă) a plăcii corespunde punctului
de aplicare al forţei şi este 0,605 mm (Fig. 14.30), la fel ca deplasarea rezultantă,
pentru că deplasările orizontale sunt nule.
Fig. 14.30: Distribuţia deplasărilor totale - SHELL4
Distribuţia tensiunilor echivalente pe faţa superioară a plăcii se prezintă în figura

14.31, iar tensiunile echivalente în planul median sunt nenule din cauza prezenţei
tensiunilor de forfecare care în modelul plăcii Mindlin sunt diferite de zero şi în plus sunt
constante pe grosimea plăcii.
Fig. 14.31: Distribuţia tensiunilor echivalente mediate la noduri pe faţa superioară - SHELL4
Pentru o discretizare uniformă cu 25  25 elemente finite pe ¼ din structură şi

aplicarea încărcării prin: a) forţă concentrată într-un nod; b) presiune uniformă pe cele 4
elemente centrale (16  16 mm2) de valoare 97,65625 MPa; c) presiune variabilă
biliniară, conform ipotezei din enunţ se obţin rezultatele:
252
Model pe sfert cu 625 elemente finite încărcat Săgeata max Sech, max
cu [mm] [MPa]
a) forţă concentrată 0,6591 1360
b) presiune constantă pe 32x32 mm2 0,6074 386,1 (Bottom)
c) presiune biliniară pe 32x32 mm2 conform 0,6168 445,9 (Bottom)
enunţului
Probleme propuse
SHELL4. Placa circulară din oţel cu E = 2·105 MPa şi  = 0,3 din figura 14.32 se
consideră încastrată pe contur, are raza R = 100 mm şi grosimea t = 10 mm, este
încărcată pe faţa superioară cu o presiune uniform distribuită de valoare p = 1 MPa. Să
se dezvolte un model cu elemente finite folosind elementul SHELL8 şi să se extragă
rezultatele: a) săgeata maximă a plăcii; b) distribuţiile tensiunilor echivalente pe faţa
superioară; c) să se verifice că tensiunile principale sunt distribuite radial şi
circumferenţial, iar distribuţiile componentelor tensiunilor SX, SY, etc fiind în coordonate
globale nu prezintă simetrie axială. Pentru această placă există soluţie analitică în
coordonate cilindrice, pentru care
p 6p 6p
     
2
w R2  r 2 ;  r   2
1,3R 2  3,3r 2 ;  t   1,3R 2  1,9r 2 ,
64D 16t 16t 2
Et 3
în care D  este rigiditatea la încovoiere a plăcii, r este raza curentă, iar în

12 1   2 
epresiile tensiunilor s-a considerat   0,3 . Deci săgeata maximă se obţine pentru r = 0,
iar tensiunile maxime sunt cele radiale pe contur, adică în încastrare.
Fig. 14.32: Problema SHELL4 Fig. 14.33: Deformata modelului pentru SHELL4
Răspuns: Pentru discretizarea pe sfert (vezi Fig. 14.33) se obţin rezultatele din
figurile 14.33 – 14.36, adică: wmax = 0,08921 mm; σech,max,Top = 67,98 MPa; σx,max,Top =
 r ,max = 74,93 MPa în zona încastrării. Rezultatele analitice conduc la wmax = 0,08531
mm şi  r ,max = 75,00 MPa. Se menţionează că rezultatele analitice nu consideră în
calcul tensiunile de forfecare, deci săgeata analitică este subestimată.
253
Fig. 14.34: Distribuţia deplasărilor totale - SHELL4
Fig. 14.35: Distribuţia tensiunilor echivalente pe faţa superioară - SHELL4
a) Tensiunea SX b) Tensiunea SY
Fig. 14.36: Distribuţia tensiunilor normale în coordonate globale- SHELL4
254
SHELL5. Învelişul cilindric din figura 14.37

este din tablă de duraluminiu pentru care E =
7·104 MPa şi  = 0,33. Acesta este încastrat pe
două laturi şi are dimensiunile: raza medie R =
100 mm; lungimea L = 200 mm; deschiderea
unghiulară α = 80º şi grosimea t = 2 mm. Să se
determine deplasarea elastică maximă pe direcţie
verticală, rotirea totală maximă şi tensiunea
echivalentă maximă pe cele trei suprafeţe Top,
Midlle şi Bottom, precum şi distribuţia tensiunilor
principale pentru o încărcare cu o presiune Fig. 14.37: Problema SHELL5
uniform distribuită pe faţa superioară de valoare p
= 0,1 MPa.
Răspuns: Din considerente de simetrie se poate dezvolta un model pentru ¼ din

structură. Folosind o discretizare uniformă 4  4 se obţin rezultatele din figurile 14.38 –
14.45.
Fig. 14.38: Distribuţia deplasărilor verticale – Fig. 14.39: Distribuţia tensiunilor echivalente
SHELL5 pe faţa superioară – SHELL5
Fig. 14.40: Distribuţia tensiunilor echivalente Fig. 14.41: Distribuţia tensiunilor echivalente
pe suprafaţa mediană a învelişului – SHELL5 pe faţa inferioară – SHELL5
255
Fig. 14.42: Distribuţia rotirilor rezultante – Fig. 14.43: Distribuţia tensiunilor principale în
reprezentare cu săgeţi - SHELL5 centrul elementelor faţa superioară - SHELL5
Fig. 14.44: Distribuţia tensiunilor principale în Fig. 14.45: Distribuţia tensiunilor principale în
centrul elementelor suprafaţa mediană a centrul elementelor faţa inferioară - SHELL5
învelişului - SHELL5
SHELL6. Arcul parabolic din figura 14.46 (vezi şi aplicaţia CADP5) este fixat fest
în bolţuri la cele două capete şi este încărcat cu o forţă centrală F = 6 kN. Ştiind că L =
2 m; b = 100 mm; t = 20 mm şi h = 50 mm (înălţimea parabolei care defineşte planul
median al arcului) precum şi caracteristicile de material E = 2·105 MPa şi  = 0,3 să se
determine săgeata maximă şi tensiunea echivalentă maximă. Să se verifice că arcul
este solicitat axial de o forţă axială de compresiune şi să se precizeze valoarea
acesteia.
Fig. 14.46: Problema SHELL6
Răspuns: Pentru o discretizare pe sfert (din considerente de simetrie) cu 20 de

elemente finite (Fig. 14.47) se obţin rezultatele: săgeata maximă 3,567 mm; tensiunea
echivalentă maximă în centrul arcului pe faţa inferioară 130,29 MPa; forţa axială de
256
compresiune se poate calcula din distribuţia tensiunii SX sau S3 în suprafaţa medie a

arcului (Fig. 14.48), adică N = σA  23  2000 = 46000 N. Analitic se obţine N = 46,875
kN.
Fig. 14.47: Deformata pentru SHELL6 (model ¼ din arc)
Fig. 14.48: Distribuţia SX pentru SHELL6 (model ¼ din arc)
SHELL7. Lamela în consolă din figura 14.49 este slăbită de o gaură centrală şi
este solicitată pe rând la încovoiere simplă şi la întindere. Să se determine distribuţia de
tensiuni în lamelă pentru L = 100 mm; B = 20 mm; t = 2 mm; d = 5 mm şi F1 = 50 N; F2
= 2000 N. Se consideră lamela din oţel aliat pentru care E = 2,1·105 MPa şi  = 0,3.
Răspuns: Din considerente de simetrie, se poate dezvolta un model pe jumătate din

lamelă pentru primul caz de încărcare şi chiar pe sfert pentru al doilea caz de încărcare.
257
Dacă totuşi se dezvoltă un model pentru întreaga lamelă (Fig. 14.50) atunci distribuţiile
de tensiune se prezintă în figurile 14.51 şi 14.52. Se precizează că săgeata maximă în
primul caz rezultă 47,55 mm, iar deplasarea în lungul forţei F2 rezultă 0,0499 mm.
Fig. 14.50: Discretizare şi condiţii la limită pentru SHELL7
Fig. 14.51: Distribuţia tensiunilor SX pe faţa superioară pentru încovoiere - SHELL7
Fig. 14.52: Distribuţia tensiunilor SX pentru întindere - SHELL7
SHELL8. Să se verifice distribuţia de tensiuni tangenţiale şi echivalente precum

şi rotirea capătului liber pentru bara de secţiune inelară din figura 14.53 (vezi şi aplicaţia
SOLID13) solicitată la răsucire cu un moment Mt = 2,4 kNm. Bara se consideră din oţel
(E = 2·105 MPa şi  = 0,3). Pentru a defini momentul şi a înlătura efectul concentrărilor
de tensiune generate de aplicarea forţelor concentrate se introduc forţe pe flanşa din
capătul liber (considerată rigidă în raport cu porţiunea inelară, adică cu un modul de
elasticitate de 10…100 ori mai mare decât cel al barei).
Se menţionează că rotirea secţiunii de capăt se poate obţine folosind relaţia
Mt 
 iar distribuţia tensiunilor tangenţiale în coordonate cilindrice se obţin din
GI p
258
Mt
 r . Din considerente de simetrie geometrică şi antisimetrie de încărcare se poate
Ip
dezvolta un model cu elemente finite numai pentru ¼ din structură.
Fig. 14.53: Problema SHELL8 Fig. 14.54: Discretizare propusă şi încărcarea

echivalentă Mt - SHELL8
Fig. 14.55: Distribuţia rotirilor în lungul ţevii pentru aplicaţia SHELL8
Răspuns: Dacă discretizarea şi încărcarea structurii se face ca în figura 14.54, adică

complet, fără a ţine seama se simetrie, atunci distribuţia rotirilor în lungul ţevii se
prezintă în figura 14.55 iar tensiunile sunt:
Rotirea flanşei Tensiunile tangenţiale maxime în ţeavă (SXY şi

Metoda rigide RotX SXZ în modelul cu elemente finite sau
[rad] Sech / 3 ) [MPa]
Interior Mijloc Exterior
Analitic 1,021·10-3 16,56 18,63 20,70
Model Fig. 14.54 1,040·10-3 17,49 19,47 21,70
259
Valorile superioare pentru tensiunile din ţeavă provin din concentrarea acestora în
încastrare şi la îmbinarea cu flanşa rigidă. Echivalarea momentului Mt cu forţe FY este
impusă de faptul că aplicarea momentelor MX pe placa rigidă nu este corectă din cauza
gradelor de libertate  z care sunt introduse într-un mod fictiv.
SHELL9. Grinda în consolă de secţiune I din figura 14.56 se încarcă pe rând în

capătul liber cu
a) o forţă verticală de valoare F = 30 kN şi
b) un moment de răsucire Mt = 0,66 kNm.
Să se dezvolte un model cu elemente finite folosind modelarea cu elemente
SHELL8 din care să determine deplasările şi rotirile maxime precum şi distribuţia de
tensiuni, apoi să se compare rezultatele obţinute cu cele care se pot obţine folosind
relaţiile din rezistenţa materialelor. Se consideră grinda din oţel cu E = 2·105 MPa şi  =
0,3. Să se dezvolte modele cu elemente finite complete dar şi pentru ¼ din structură
având în vedere simetria geometrică şi simetria/antisimetria de încărcare.
Răspuns: Pentru discretizarea uniformă şi încărcările aplicate cu trei forţe egale

concentrate în cazul a) de încărcare şi cu presiuni laterale pentru cazul b) de încărcare
ca în Fig. 14.57 se obţin rezultatele:
a) săgeata maximă UZ = 2,165 mm şi tensiunea maximă SX în planul median
199,77 MPa (Fig. 14.58);
b) rotirea maximă RotX = 0,4167·10-3 rad şi tensiunea maximă SX în planul
median 184,06 MPa (Fig. 14.59);
Se menţionează că secţiunea grinzii se încadrează în categoria barelor cu pereţi
subţiri iar răsucirea este împiedicată din cauza încastrării şi astfel în grindă apar
tensiuni normale axiale suplimentare, aşa cum se prezintă în Fig. 14.59. Faţă de
calculul clasic al barelor pline, la barele cu pereţi subţiri ipoteza secţiunii plane poate fi
violată chiar şi în cazul încovoierii, mai ales în zonele apropiate de forţele aplicate.
Pentru cazul a) de încărcare analitic, fără efectul forţelor tăietoare, se obţine:
săgeata maximă 1,956 mm şi tensiunea normală maximă 195,65 MPa.
260
Fig. 14.57: Discretizare şi condiţii la limită pentru cazul de încărcare b) la aplicaţia SHELL9
Fig. 14.58: Distribuţia tensiunilor SX în planul median pentru cazul a) de încărcare (încovoiere)
– SHELL9
Fig. 14.59: Distribuţia tensiunilor SX în planul median pentru cazul b) de încărcare (răsucire) –
SHELL9
261
SHELL10. Grinda de secţiune U din figura 14.60 este încastrată în capătul din
dreapta şi are sudată o placă de grosime 5 mm în partea stângă pentru a putea fi
încărcată cu forţe verticale în diverse puncte relativ la poziţia centrului de greutate al
secţiunii. Să se discretizeze structura cu elemente finite SHELL8 astfel încât placa din
stânga să conţină noduri în centrul de greutate - G şi în centrul de încovoiere-răsucire -
CIR. Să se verifice apoi că aplicarea unei forţe verticale (de valoare arbitrară F =200 N,
de exemplu) în centrul de greutate produce încovoiere şi răsucire în timp ce aplicarea
forţei în CIR (sau echivalent a două forţe egale în puncte egal depărtate de CIR)
produce numai încovoiere.
Să se verifice distribuţia de tensiuni normale obţinută la răsucirea împiedicată (cu
Mt = 104 Nmm) atunci când placa de 5 mm se consideră rigidă (se măreşte valoarea
modulului de elasticitate longitudinal de 100 de ori). Se consideră atât pentru profilul U
cât şi pentru placa de capăt E = 2·105 MPa şi ν = 0,3. Comparaţi rezultatele obţinute cu
cele analitice, obţinute la calculul barelor cu pereţi subţiri.
Fig. 14. 60: Problema SHELL10
Răspuns: Pentru o discretizare uniformă cu 564 elemente finite, forma deformatelor în

cele două situaţii de încărcare se prezintă în figura 14.61 respectiv figura 14.62. De
remarcat este faptul că deşi forţa aplicată este aceeaşi, deplasarea totală în primul caz
este de circa 3,149/0,6646 = 4,74 ori mai mare decât în cazul al doilea. Dacă momentul
de răsucire se aplică în centrul de încovoiere-răsucire, atunci acest punct rămâne pe
loc, iar tensiunile normale SX rezultă mai mari (de circa 4 ori) decât tensiunile
tangenţiale. Pentru placa de capăt rigidă distribuţia tensiunilor SX se prezintă în figura
14.63.
262
Fig. 14. 61: Deformata pentru încărcarea în centrul de greutate - SHELL10
Fig. 14. 62: Deformata pentru încărcarea în centrul de încovoiere răsucire - SHELL10
Fig. 14.63: Distribuţia tensiunilor axiale la solicitarea de răsucire pură cu capetele încastrate
(placa de 5mm considerată cvasi-rigidă 100E) – SHELL10
SHELL11. Să se determine prin modelare cu elemente finite folosind elementul

finit SHELL8 de câte ori creşte rigiditatea şi de câte ori scad tensiunile normale maxime
pentru placa din Fig. 14.64 atunci când se introduc cele patru nervuri. Se consideră
placa din dural pentru care E = 7·104 MPa şi ν = 0,33 iar forţa se ia F = 100 N.
Răspuns: Pentru discretizarea cu 480 de elemente (vezi Fig. 14.65) corespunzătoare

unei jumătăţi de structură cu nervuri şi aceeaşi discretizare fără nervuri, raportul
săgeţilor este 9,479/1,102 = 8,60 iar raportul tensiunilor SX este 213,36/97,21 = 2,19.
Se menţionează că aportul real de material prin introducerea nervurilor este de circa
33,3% iar în model prin discretizarea planelor mediane acesta este uşor superior din
considerente de suprapunere în zona îmbinărilor.
263
Fig. 14. 64: Problema SHELL11
Fig. 14. 65: Distribuţia tensiunilor SX în modelul plăcii cu nervuri - SHELL11
SHELL12. Învelişul semi-sferic cu a gaură circulară din Fig. 14.66 este solicitat
cu patru forţe concentrate, fiecare de valoare F = 2 kN. Ştiind că raza medie a
învelişului este R = 250 mm, grosimea peretelui t = 10 mm şi unghiul care defineşte
gaura circulară  = 18º să se determine deplasarea relativă între perechile diametral
opuse ale punctelor de aplicaţie a forţelor precum şi tensiunile echivalente maxime
pentru o discretizare uniformă cu 8  8 elemente finite de tip SHELL8 pe un sfert de
structură care este din oţel cu E = 2·105 MPa şi  = 0,3.
a. b.
Fig. 14.66: Problema SHELL12. a) Geometria şi încărcarea;
b) Secţiune cu un plan vertical diametral
264
Răspuns: Pentru discretizarea precizată (Fig. 13/67) şi condiţii la limită de simetrie

deplasarea relativă între forţele diametral opuse este  2  1,36 mm iar tensiunea
echivalentă maximă se atinge pe interiorul învelişului în dreptul forţelor concentrate şi
este 143,3 MPa (Fig. 14.68).
Fig. 14.67: Discretizarea şi deformata Fig. 14.68: Distribuţia tensiunilor echivalente pe

pentru modelul ¼ - SHELL12 faţa interioară - SHELL12
SHELL14. Un înveliş perfect sferic de

rază interioară Ri = 100 mm şi rază exterioară
Re = 104 mm (Fig. 14.69) este încărcat cu o
presiune interioară p = 1 MPa. Să se analizeze
influenţa discretizărilor cu elemente finite de tip
SHELL8 asupra rezultatelor considerând un
model pentru o optime din înveliş. Se
consideră că structura este din oţel cu E =
2,1·105 MPa şi ν = 0,3.
Se poate considera că învelişul este
pR
subţire pentru care    1   2  şi
2t
1
R  R .
E Fig. 14.69: Problema SHELL13
Teoretic tensiunile principale S1 şi S2 sunt egale şi deci orientarea acestora este

arbitrară în planul învelişului, să se discute acest aspect relativ la discretizările
adoptate.
Răspuns: Pentru cele trei discretizări prezentate în figura 14.70 se obţin rezultatele din
suprafaţa mediană a învelişului sferic:
Mărimea Analitic Modelare cu elemente finite

Discretizarea 1 Discretizarea 2 Discretizarea 3
Dtot·10-3 [mm] 4,335 3,526  4,504 3,512  4,810 4,117  4,524
S1 [MPa] 12,75 11,816  13,122 12,540  13,638 12,598  13,038
265
Discretizarea 1 – NE=75 Discretizarea 2 – NE=303 Discretizarea 3 – NE=176

Fig. 14.70: Discretizări ale modelului aplicaţiei SHELL13
Se constată că abaterile de la sfericitate prin utilizarea elementelor finite SHELL8

– plane introduc discontinuităţi importante între tensiunile elementelor. Prin mediere
nodală, aceste discontinuităţi sunt reduse. Din punct de vedere practic se poate
considera că erorile introduse de discretizare sunt acceptabile (vezi Fig. 14.71). Abateri
mari în rezultate apar odată cu reducerea grosimii învelişului.
Fig. 14.71: Distribuţia tensiunilor echivalente în suprafaţa mediană a modelului aplicaţiei

SHELL13 pentru discretizarea 1
SHEL14. Tabla de grosime t = 1 mm din figura 14.72 are dimensiunile L = 100

mm şi B = 60 mm, este din oţel cu E = 2·105 MPa şi ν = 0,3 (vezi şi aplicaţia CST7b),
are două decupări semicirculare de diametru d = 20 mm şi este solicitată la încovoiere
pură cu două momente de încovoiere care produc la capete tensiuni cu variaţie liniară
de valoare maximă p = 100 MPa. Să se determine tensiunea normală maximă din zona
concetratorului folosind modelarea cu elementul SHELL8.
Fig. 14.72: Problema SHEL14 Fig. 14.73: Discretizare neuniformă şi

încărcarea pentru aplicaţia SHEL14
266
Indicaţii: Din considerente de simetrie/antisimetrie de încărcare se poate dezvolta un

model pentru ¼ din structură (Fig. 14.73). Deoarece deplasările active sunt numai cele
din planul modelului, gradele de libertate inactive pot fi blocate. Încărcarea se aplică cu
presiune distribuită liniar ca în figura 14.73, iar deformata se prezintă în figura 14.74, din
care se observă că nodul din colţul dreapta-jos a fost blocat pe verticală pentru
înlăturarea mişcării de corp rigid. Distribuţia tensiunilor SX (constante pe grosime) se
prezintă în figura 14.75 din care se extrage tensiunea maximă 358,8 MPa.
Fig. 14.74: Deformata modelului pentru aplicaţia SHEL14
Fig. 14.75: Distribuţia tensiunilor SX în modelul aplicaţiei - SHEL14
Fig. 14.77: Deformata pentru aplicaţia SHEL14 modificată (sistemul global de axe este în
poziţia iniţială nedeformată – în centrul plăcii)
267
Observaţie: Modelul creat poate fi folosit şi

pentru rezemarea şi încărcarea din Fig.
14.76 modificând blocajele şi încărcările
pentru noua aplicaţie.
Să se determine săgeata maximă şi
tensiunea echivalentă maximă pentru p =
0,01 MPa.
Forma deformatei se prezintă în
Fig. 14.77 iar distribuţia tensiunilor SX pe
faţa Top se prezintă în Fig. 14.78. Fig. 14.76: Problema SHEL14 modificată
Fig. 14.78: Distribuţia tensiunilor SX în modelul aplicaţiei SHEL14 modificată
Trebuie menţionat că cea de-a doua soluţie nu este corectă deoarece săgeata
maximă obţinută 2,476 mm depăşeşte cu mult grosimea tablei şi în afara tensiunilor de
încovoiere apar şi tensiuni de membrană care nu pot fi obţinute printr-un calcul liniar în
care ecuaţiile de echilibru sunt scrise în modelul nedeformat. Utilizarea unui program de
calcul neliniar conduce la o săgeată maximă de 1,23 mm şi tensiunile SX maxime se
ating tot în încastrare şi sunt 151,7 MPa în loc de 208,8 MPa, deci în cazul de faţă
analiza liniară supraestimează deplasările şi tensiunile.
SHELL15. Structura din figura 14.79 este realizată din două cercuri de rază
medie R = 100 mm şi secţiune dreptunghiulară b h = 24 6 mm2 sudate perpendicular
între ele. Această structură este solicitate “la întindere” pe direcţia unui diametru cu o
forţă F = 1 kN şi la răsucire cu un moment M = 10000 Nm (vezi şi aplicaţiile CADS12 şi
SOLID11).
268
Să se determine deplasarea/rotirea elastică maximă între punctele de aplicaţie ale

forţelor/momentelor şi tensiunea echivalentă maximă folosind modelarea cu elemente
SHELL8 ştiind că materialul structurii este oţel pentru care E = 2  105 MPa şi ν  0,25.
Indicaţii: În figura 14.80 se prezintă o posibilă discretizare pe un model dezvoltat pe 1/8 din
structură deoarece structura prezintă simetrie geometrică faţă de trei plane şi
simetrie/antisimetrie de încărcare. Condiţiile la limită sunt în acord cu simetria/antisimetria
de încărcare (vezi tabelul 4.1). Forţa aplicată pentru solicitarea de întindere reprezintă ¼
din forţa totală, iar momentul aplicat se transformă în forţe deoarece aplicarea unui
moment concentrat perpendicular pe înveliş, adică Mz în coordonate locale produce
rezultate false conform celor discutate la formularea matricei de rigiditate a elementului
SHELL8.
“Întindere” “Răsucire”
Fig. 14.80: Condiţiile la limită pentru aplicaţia SHELL15
Deformatele în cele două cazuri de încărcare se prezintă în Fig. 14.81,

deplasarea/rotirea cerută se citeşte din distribuţiile prezentate în Fig. 14.82 prin
dublarea valorilor maxime, adică deplasarea relativă între forţe este 0,7274 mm iar
rotirea între momente (în modelarea prezentată a încărcării) este 1,035·10-3 rad.
Distribuţia tensiunilor echivalente se prezintă în Fig. 14.83. Se menţionează că lipsa
unei racordări între îmbinările dintre cercuri generează un concentrator puternic de
tensiuni care este o sursă suplimentară de creare a unor singularităţi odată cu rafinarea
discretizării în zona respectivă.
Fig. 14.81: Deformata modelului pentru aplicaţia SHELL15
269
Fig. 14.82: Distribuţia depasării/rotirii în lungul/jurul axei X pentru aplicaţia SHELL15
Fig. 14.83: Distribuţia tensiunilor echivalente pe feţele cele mai solicitate pentru aplicaţia
SHELL15
SHELL16. Arcul spiral din figura 14.84 (vezi aplicaţia CADP7) este definit în
R
coordonate polare de ecuaţia r  în care R = 30 mm şi n =2. Ştiind că arcul este
2 n
din oţel cu E = 2  105 MPa şi ν  0,3 iar secţiunea este 20  1,2 mm2, se cere să se
determine rotirea axei de aplicare a momentului de valoare M0 = 1200 Nmm, distribuţia
deplasărilor totale şi tensiunea echivalentă maximă din arc.
270
Fig. 14.84: Problema SHELL16 Fig. 14.85: Discretizare pentru aplicaţia

SHELL16
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 14.85, cu pas constant pentru θ, rotirea axei de
aplicare a momentului se obţine 0,4344 rad iar distribuţia deplasărilor totale şi a
tensiunii echivalente maxime se prezintă în figurile 14.86 şi 14.87.
Fig. 14.86: Distribuţia deplasărilor totale Fig. 14.87: Distribuţia tensiunilor echivalente
pentru aplicaţia SHELL16 pentru aplicaţia SHELL16
SHELL17. Să se analizeze starea de

tensiuni şi deformaţii pentru ventilatorul din
figura 14.88 obţinut prin sudură, ştiind că acesta
este din oţel (E = 2,1·105 MPa şi  = 0,3) şi cele
12 palete sunt încărcate pe o singură faţă cu o
presiune de 0,1 MPa. Se consideră că prinderile
sunt rigide în zona celor şase suruburi de
prindere şi se neglijează efectul forţelor de
inerţie. Geometria componentelor ventilatorului
Răspuns: Pentru discretizarea întregului model (Fig. 14.90) se obţin rezultatele

din Fig. 14.91 şi Fig. 14.92. Din considerente de simetrie reflexivă se poate dezvolta un
model numai pe sfert ca în Fig. 14.93, cu condiţii le limită adecvate încărcărilor
271
antisimetrice (Fig. 14.94). Practic rezultatele din cele două modele sunt aceleaşi, dar
rezultă avantajul modelului pe sfert pentru că operează cu un volum mai mic de date.
Fig. 14.89: Elementele constructive ale ventilatorului din problema SHELL17
Fig. 14.90: Discretizare completă Fig. 14.91: Distribuţia deplasărilor rezultante pentru
pentru aplicaţia SHELL17 aplicaţia SHELL17
272
Fig. 14.92: Distribuţia tensiunilor echivalente pentru Fig. 14.93: Discretizare ¼ pentru
aplicaţia SHELL17 aplicaţia SHELL17
a) Blocaje b) Presiuni aplicate pe palete

Fig. 14.94: Condiţii la limită pentru modelul ¼ al aplicaţiei SHELL17
SHELL18. O poartă plană care

etanşează un orificiu într-un baraj (vezi
Fig. 14.95) este realizată constructiv, prin
sudură, numai din tablă de 12 mm
grosime. Aceasta este plasată la o
adâncime maximă de 4 m faţă de partea
de jos. Dimensiunile plăcilor şi
dispunerea acestora rezultă din Fig.
14.96. Să se determine câmpul de
tensiuni şi deformaţii în poartă ştiind că Fig. 14.95: Problema SHELL18
aceasta este din oţel cu E = 2·105 MPa şi
 = 0,3.
Se precizează că se neglijează greutatea proprie a porţii, iar presiunea apei se
aplică pe zona plană conform relaţiei p = ρgh în care ρ = 1000 kg/m3; g = 10 m/s2 iar
hmax = 4 m.
273
Fig. 14.96: Geometria, rezemarea şi încărcarea aplicaţiei SHELL18
Răspuns. Din considerente de simetrie, numai jumătate din poartă este inclusă
în modelul cu elemente finite, care este discretizat uniform cu elemente de dimensiune
medie 200 mm.
a) Blocajele b) Presiunea aplicată liniar pe înălţime
Fig. 14.97: Discretizarea şi condiţiile la limită
a) Deformata b) Câmpul deplasărilor rezultante [mm]

Fig. 14.98: Distribuţia deplasărilor totale
274
Fig. 14.99: Distribuţia tensiunilor axiale SX mediate în noduri pe faţa “Bottom” [MPa]
SHELL19. Piesa din Fig. 14.100

este realizată prin sudare şi prelucrare prin
aşchiere şi foloseşte la ridicarea unor
componente dintr-o structură. Aceasta
conţine o flanşă cu patru şuruburi care se
aplică pe piesa de ridicat. Ştiind că piesa
este din oţel (E = 2·105 MPa şi  = 0,3) şi
geometria completă a acesteia este
prezentată în Fig. 14.101 se cere analiza
statică pentru determinarea stării de
tensiune pentru o sarcină F = 16 kN şi Fig. 14.100: Problema SHELL19
modelarea piesei cu elemente SHELL8.
Din motive de simetrie se poate analiza numai o jumătate din piesă. Examinarea
atentă a comportării piesei poate conduce la modelul de calcul prezentat în Fig. 14.102.
Se obervă că modelarea se face numai pentru piesa de interes, iar efectul celorlalte
componente se “include” prin condiţiile la limită în deplasări şi forţe.
Modelul de calcul nu este unic, se pot adopta modele folosind elemente finite de tip
tridimensional (de exemplu SOLID8) sau bidimensional SHELL8. Anumite detalii
geometrice se pot neglija, dar motivele din care se fac trebuie justificate. Descrierea
condiţiilor la limită pentru această aplicaţie se prezintă şi în figura 4.6 în cadrul paragrafului
de stabilire a ipotezelor de lucru.
Distribuţia deplasării totale pentru modelul din figura 14.102 se prezintă în figura
14.103 iar distribuţia tensiunilor echivalente pe faţa cea mai solicitată se prezintă în figura
14.104. Se menţionează că pentru a obţine rezultate mai precise în special în zona
sudurilor se impune folosirea unui model discretizat cu elemente de tip Brick care poate
modela îmbinarea cu sudura aşa cum se prezintă în desenul din figura 14.101.
275
Fig. 14.101: Geometria şi încărcarea piesei din problema SHELL19
Fig. 14.102: Discretizare şi condiţii Fig. 14.103: Distribuţia deplasărilor rezultante – SHELL19
la limită - SHELL19
276
Fig. 14.104: Distribuţia tensiunilor echivalente – SHELL19
SHELL20. Un rezervor cilindric închis

din oţel (E = 2·105 MPa şi  = 0,3) cu funduri
sferice reazemă prin intermediul a patru
picioare şi este încărcat cu apă (Fig. 14.105).
Ştiind că rezervorul, inclusiv picioarele sunt
realizate prin sudură din tablă de grosime t =
8 mm se cere deplasarea elastică pe
verticală a rezervorului atunci când acesta
este umplut cu apă, precum şi tensiunea
echivalentă maximă şi locaţia acesteia.
Greutatea proprie a rezervorului se nelijează.
Geometria rezultă din figura 14.106. Fig. 14.105: Problema SHELL20
Răspuns: Din considerente de simetrie modelul se poate dezvolta pentru un sfert de

rezervor, impunând condiţii la limită adecvate (Fig. 14.107). Presiunea apei se aplică
variabil pe verticală conform relaţiei p = ρgh în care densitatea apei se ia ρ = 1000
kg/m3 şi acceleraţia gravitaţională g = 10 m/s2 iar hmax = 4,35 m aşa cum rezultă din
figura 14.106.
Pentru discretizarea prezentată în figura 14.107 şi detaliile din figura 14.108 se
obţine distribuţia câmpului de deplasări pe verticală în figura 14.109 şi distribuţia de
tensiuni echivalente în figura 14.110 din care se observă că locaţia tensiunilor maxime
este în zona îmbinării picioarelor cu fundul inferior.
277
Fig. 14.106: Geometria şi încărcarea aplicaţiei SHELL20
Fig. 14.107: Blocajele şi încărcarea cu presiune Fig. 14.108: Detalii de discretizare în

variabilă zona fundului cu reazeme
278
Fig. 14.109: Distribuţia deplasărilor verticale - Fig. 14.110: Distribuţia tensiunilor echivalente
SHELL20 - SHELL20
SHELL21. Sfera (mingea din plastic fără

presiune interioară) din Fig. 14.111 de diametru
mediu 200 mm şi grosimea învelişului 2 mm este
discretizată cu 384 de elemente finite de tip
SHELL8. Aceasta este solicitată la compresiune
pe cele trei diametre perpendiculare cu forţe de
420 N care sunt distribuite uniform pe nodurile a
câte patru elemente finite. Să se analizeze
modul de deformaţie elastică a sferei pentru un
material cu E = 200 MPa şi  = 0,3 precum şi
distribuţia tensiunilor echivalente maxime. Să se
discute modul de blocare al sferei pentru
preluarea mişcării de corp rigid şi influenţele
generate de alte distribuţii ale forţelor de Fig. 14.111: Problema SHELL21
compresiune în nodurile discretizării.
Răspuns: Deformata se prezintă în Fig. 14.112, iar distribuţia tensiunilor echivalente în

Fig. 14.114. Se menţionează că deplasarea maximă pe diametrele solicitate
(apropierea punctelor din centrul forţelor) este de 2  4,408 mm, adică cu mult mai mari
decât grosimea învelişului ceea ce arată că rezultatele obţinute în ipoteza deplasărilor
mici este afectată de erori mari şi pentru a obţine soluţia exactă se impune folosirea
unui program de calcul neliniar în ipoteza deplasărilor mari. În ipoteza deplasărilor mari,
rezultă că deplasările sunt mai mari decât cele calculate liniar, mai mult de atât prin
modificarea excesivă a formei mingea se încarcă şi cu o presiune interioară din cauza
aerului comprimat ceea ce complică şi mai mult problema, iar pentru o rezolvare
corectă trebuie apelat la o analiză multi-fizic, adică se impune şi modelarea aerului din
interiorul mingii care suferă o variaţie de presiune, eventual şi temperatură, deci ar fi
mult mai simplu a rezolva problema printr-o încercare experimentală.
279
Fig. 14.112: Deformata pentru aplicaţia Fig. 14.113: Distribuţia tensiunilor echivalente pentru
SHELL21 aplicaţia SHELL21
-elementul SHELL8 este obţinut în coordonate locale prin suprapunerea

elementului de membrană QUAD8 care are două grade de libertate pe nod, UX şi UY,
cu elementul de PLACA8 care are trei grade de libertate pe nod, UZ, RX şi RY. Rotirea
în jurul axei z, RZ este o mărime fictivă care se aproximativ. Din acest motiv, la o placă
plană se evită încărcările cu momente MZ. Deoarece formularea elementului se face
într-un plan care conţine cele opt noduri se spune că elementul este faţetat. Orice
abatere de coordonate necoplanare introduce erori de calcul.
-deoarece elementul este dezvoltat cu funcţii de formă definite în coordonate
naturale, elementul este de tip conform, adică se asigură continuitatea pe laturile
comune, deci deplasările şi tensiunile obţinute în punctele Gauss sunt mai mici decât
cele exacte;
-starea de tensiune este variabilă pe suprafaţa elementului şi din calcul nu
rezultă continuitatea tensiunilor nodale. La nodurile comune mai multor elemente finite
tensiunile se mediază. Se poate considera că tensiunile din punctele Gauss sunt cel
mai corect estimate;
-elementul se declară prin cele opt noduri într-un sens arbitrar care însă
defineşte sensul normalei şi deci cele două feţe “TOP” şi “BOTTOM”. De regulă, pentru
o suprafaţă dată, toate elementele se definesc cu normala în acelaşi sens. Nu contează
nodul de start ci numai sensul declarării elementului;
pătrat, introduc erori suplimentare şi trebuie evitate. Nodurile de mijloc, M, N, O şi P,
trebuie poziţionate cât mai aproape de centrul laturii;
-rezultatele prezentate în mod grafic trebuie atent analizate deoarece pot
produce confuzii privind valorile exacte ale deplasărilor şi tensiunilor, din acest motiv se
recomandă şi analiza listelor de rezultate. Totuşi, pentru modele de mari dimensiuni,
modul de prezentare grafic este util pentru a obţine rapid o imagine globală a
distribuţiilor de deplasări şi tensiuni.
280
Laboratorul nr. 2.
Calculul unor caracteristici geometrice ale
secţiunilor plane prin discretizare
Scopul lucrării
Folosirea noţiunii de discretizare şi aproximare numerică pentru calculul

suprafeţei unei secţiuni compuse, a poziţiei centrului de greutate şi a momentelor de
inerţie necesare în calculul de încovoiere a barelor.
Pentru o secţiune plană oarecare (Fig. 2.1), raportată la un sistem de axe

cartezian plan XOY se definesc:
Fig. 2.1: Elemente de bază pentru o secţiune plană oarecare
1. Suprafaţa totală a secţiunii

S   dA . (2.1)
A
2. Momentele statice de inerţie
Sx   A
y dA ; Sy   A
x dA . (2.2)
3. Poziţia centrului de greutate
Sy Sx
xG  ; yG  . (2.3)
S S
4. Momentele de inerţie axiale
I x   y 2 dA ; I y   x 2 dA . (2.4)
A A
5. Momentul de inerţie centrifugal
I xy   A
x y dA . (2.5)
Momentele de inerţie faţă de axele centrale XGGYG (care trec prin centrul de
greutate G) se pot obţine folosind relaţiile lui Steiner
36
I xG  I x  yG2 S ; I yG  I y  xG2 S ; I xyG  I xy  xG yGS . (2.6)

Momentele de inerţie principale (faţă de axele centrale rotite cu un unghi α
pentru care I12  0 ) se obţin din
I1,2  I xG  I yG   IxG  IyG 2  4 IxyG

1 1 2
; (2.7)
2 2
iar unghiul α rezultă din
1  2I xyG 
α  arctg  ;
 (2.8)
2  I yG  I xG 
De regulă se consideră I1  Imax  I2  Imin iar unghiul α este unghiul pe care îl
face direcţia principală 1 cu axa OX.
Din punct de vedere practic, calculul integralelor de mai sus se face
descompunând secţiunile în elemente de forme simple (triunghiuri, dreptunghiuri,
cercuri, etc), pentru care se poate face integrarea analitică. Dacă secţiunea de
analizat are o formă foarte complicată numărul elementelor în care se descompune
este mare şi integrarea analitică este laborioasă, preferându-se integrarea numerică.
Programul de faţă foloseşte un singur tip de element simplu: patrulaterul cu
opt noduri (Fig. 2.2), care eventual poate degenera în triunghi (Fig. 2.3).
K
O 3
L 7 3
7
4
6
8
N 4 6
P 8
1 5 2
I M J 5
1 2
Y
X
Fig. 2.2: Element patrulater cu opt noduri, cu laturi drepte sau curbe
K=L=O
K=L=O
P
P
I N
N
M
I J
J M
Fig. 2.3: Element patrulater cu şase noduri degenerat în triunghi
Elementul patrulater/triunghiular este definit în sistemul de referinţă global

XOY de nodurile I, J, K, L, M, N, O, P (notate în continuare pentru simplificarea
37
expunerii cu 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8). Elementul poate avea laturi drepte sau curbe, iar
nodurile de pe laturile elementului pot fi plasate la mijlocul lor, sau puţin deplasate.
Elementele patrulatere menţionate se definesc prin coordonatele celor opt
noduri. Dacă patrulaterele sunt cu laturi drepte atunci coordonatele nodurilor de
mijloc rezultă ca medie aritmetică a coordonatelor de capăt ale laturii.
Relaţiile de integrat (2.1) – (2.5) pentru un element patrulater sunt de forma
Int   φx, y  dx dy ;
A
(2.9)
pentru care este dificil a se obţine o relaţie analitică de calcul funcţie numai de
coordonatele celor opt noduri Xi şi Yi , i = 1…8. Din acest motiv se recurge la o
schimbare de coordonate care să simplifice evaluarea integralei (2.9).
Coordonatele carteziene x şi y ale unui punct oarecare pot fi exprimate funcţie
de coordonatele nodale cunoscute Xi şi Yi , i = 1…8 adoptând o relaţie de interpolare
de forma:
8
x ξ , η   Ni X i ; (2.10.a)
i 1 4 7 3
8 1
y ξ , η    Ni Yi , (2.10.b) 8 6
i 1 1
1 5 2
în care Ni sunt funcţii de două variabile (coordonate) 1 1
adimensionale ξ şi η care iau valori între -1 şi 1
(vezi Fig. 2.4). Fig. 2.4: Coordonate naturale
Funcţiile de interpolare sunt:
N1  
1
4
1  ξ  1  η 1  ξ  η ; N5 
1
2

1 ξ 2  1  η ;
1
N2   1  ξ  1  η  1  ξ  η  ;
4
1
N6  1  ξ 
2
1 η  ;
2
(2.11)
1
N3   1  ξ  1  η  1  ξ  η  ;
4
1

N7  1  ξ 2
2
 1  η ;
1
N 4   1  ξ  1  η  1  ξ  η  ;
4
1
N8  1  ξ 
2
1  η  ,
2
şi rezultă din alegerea unei funcţii polinomiale de interpolare şi impunerea condiţiilor

(2.10) în cele opt noduri.
Schimbarea de variabile (2.10) transformă integrala (2.9) în
 φξ, η det J dξ dη ,

1 1
Int   (2.12)
1 1
deoarece
dA  dx dy  det J dξ dη , (2.13)
în care matricea J ξ, η  poartă denumirea de jacobianul transformării, iar det([J])

este determinantul jacobianului, tot o funcţie de coordonatele adimensionale ξ şi η .
Jacobianul transformării rezultă din regulile de derivare a funcţiilor compuse
38
    x y      
 ξ   ξ  
ξ  x    x 
     x      J ξ , η    , (2.14)
y 
      
 η   η η   y   y 
deci
 x y 
 ξ 
J    xξ y 
. (2.15)

 η η 
Folosind (2.10) şi (2.15) rezultă
 X1 Y1 
X Y2 
 2
 N1 N2 N3 N 4 N5 N 6 N7 N8   X3 Y3 
  
ξ 
J    Nξ ξ ξ ξ ξ ξ ξ X4 Y4 
 , (2.16)
 1 N2 N3 N 4 N5 N 6 N7 N8   X5 Y5 
 η η η η η η η η   
X6 Y6 
X Y7 
 7 
 X 8 Y8 
J   
J11 J12 
; detJ   J11J 22  J12 J 21 . (2.17)
J 21 J 22 
Derivatele funcţiilor de interpolare rezultă considerând (2.11)
N1 1 N5
 1  η 2ξ  η  ;  ξ 1  η ;
ξ 4 ξ
N2 1
ξ
 1  η  2ξ  η  ;
4
N6 1
ξ
 1  η2 ;
2
 
(2.18)
N3 1 N7
 1  η  2ξ  η  ;  ξ 1  η ;
ξ 4 ξ
N4 1
ξ
 1  η  2ξ  η  ;
4
N8
ξ
1
  1  η2 ;
2
 
N1
η

1
4
1  ξ  ξ  2η ; N5
η

1
2

1 ξ 2 ; 
N2 1 N6
  1  ξ  ξ  2η  ;  1  ξ  η ;
η 4 η
(2.19)
N3
η
1
 1  ξ  ξ  2η  ;
4
N7
η
1

 1 ξ 2 ;
2

N4 1 N8
  1  ξ  ξ  2η  ;  1  ξ  η .
η 4 η
Dacă se notează φξ , μ  det J   Φξ , μ  atunci integrala (2.12) se poate
aproxima folosind integrarea Gauss-Legendre
39
Φξ , η  dξ dη   hi h j Φξi , η j  .
1 1 n n
Int   
1 1
i 1 j 1
(2.20)
Valoarea lui n se numeşte ordin de integrare, coeficienţii hi şi h j sunt factori

de pondere, iar ξ i , η j definesc poziţiile punctelor Gauss.
Dacă funcţia de integrat Φξ , η  este polinomială, se demonstrează că pentru
polinoame de grad 2n-1, integrarea este exactă, altfel integrarea este aproximativă şi
creşte în precizie odată cu creşterea ordinului de integrare. În tabelul 2.1 se prezintă
coordonatele punctelor Gauss şi ponderile corespunzătoare pentru primele patru
ordine de integrare.
Tabelul 2.1: Elementele definitorii pentru integrarea Gauss-Legendre

Poziţia punctelor Gauss Factori de pondere
n ξ i , ηi hi
1 0 2
2  1 3  0.5773502691 89626 1
 0.6  0.774596669241483 5 9  0.5555555555 55555

3
0 8 9  0.888888888888888
3  2 1 .2 1 1
  0.8611363115 94053   0.3478548451 37454
7 2 6 1 .2
4 1 1
3  2 1. 2   0.6521451548 62546
  0.3399810435 84856 2 6 1.2
7
Poziţia punctelor Gauss pentru integrarea de ordinul 2 şi 3 relativ la un

patrulater oarecare se prezintă în Fig. 2.5.
Fig. 2.5: Poziţia punctelor Gauss pentru ordinul 2 şi 3 de integrare
Dacă elementele patrulatere sunt declarate greşit sau forma acestora se

abate foarte mult de la forma ideală a unui pătrat cu nodurile intermediare fix la
mijlocul laturilor atunci rezultatul integrării numerice poate fi eronat. În figura 2.6 se
prezintă exemple de elemente patrulatere care conduc sau pot conduce la rezultate
eronate iar în figura 2.7 se prezintă elemente patrulatere acceptabile.
40
a. Laturi intersectate b. Unghi interior peste 180º c. Nod de mijloc foarte

depărtat de centrul laturii
d. Nod de colţ deplasat în e. Două noduri de mijloc f. Nodurile de mijloc

centrul elementului deplasate în centrul coincidente în centrul
elementului elementului
Fig. 2.6: Elemente patrulatere “greşit definite”. Zonele înegrite marchează zonele punctelor
Gauss 2x2. Axele care pleacă din centrul elementelor corespund axelor  şi  pentru
elementul de referinţă din figura 2.4
Se menţionează că laturile curbe sunt descrise de o funcţie parabolică, iar

pentru o aproximare corectă se impune folosirea mai multor elemente pe porţiunile
curbe ale unei secţiuni. Erori mari de calcul se obţin dacă nodurile de mjloc nu sunt
plasate chiar la mijlocul sau în imediata vecinătate a mijlocului laturilor, de exemplu
pentru pătratul din figura 2.8, în care nodul 5 se deplasează cu cantitatea u faţă de
mijlocul laturii, erorile cresc odată cu valoarea deplasării aşa cum se prezintă în
tabelul 2.2. Se menţionează că suprafaţa secţiunii S precum şi momentul de inerţie
IxG sunt totuşi corect calculate.
41
a. b. c.
d. e. f.
g. h. i.
Fig. 2.7: Elemente patrulatere “corect definite”. Zonele înegrite marchează zonele punctelor
Gauss 2x2. Axele care pleacă din centrul elementelor corespund axelor  şi  pentru
elementul de referinţă din figura 2.4
Fig. 2.8: Element patrulater cu un singur nod de mijloc deplasat faţă de mijlocul laturii
42
Tabelul 2.2: Erorile introduse de integrarea numerică de ordinul 2 la calculul unui moment
de inerţie pentru elementul din figura 2.8
u=0 u = 0,1 u = 0,2 u = 0,4 u = 0,5 u = 0,8
IyG [mm4] 1,3333 1,3274 1.3096 1,2385 1,1852 0,95407
Eroarea [%] 0 -0,44 -1,78 -7,11 -11,11 -28,44
Descrierea programului de calcul
Folosind aspectele prezentate anterior a fost implementat programul de calcul

cu facilităţi grafice MOMINw_re.exe în mediul de programare Free-Pascal. Datele de
intrare pot fi introduse atât în mod interactiv cât şi în format fişier. Odată introduse
datele se salvează într-un fişier pentru a putea fi corectate/modificate/rerulate.
Formatul fişierului cu date de intrare este structurat pe linii:
1. Date generale
NN NE
NI X Y
…
EI I J K L M N O P
…
Informaţii suplimentare legate de utilizarea programului se obţin chiar de la
lansarea în execuţie a acestuia. Se menţionează că nodurile de mijloc ale
elementelor pot fi atribuite nodului fictiv 0 dacă latura respectivă este dreaptă. În
această situaţie, programul introduce automat noduri suplimentare.
Programul este dezvoltat şi cu module de reprezentare grafică pre- şi
postprocesor pentru a permite verificarea/corectarea datelor de intrare şi apoi
vizualizarea rezultatelor. Direcţiile principale se figurează la cerere prin linii marcate
cu 1-1 şi 2-2.
SECT1. Să se determine caracteristicile geometrice ale secţiunii

dreptunghiulare din figura 2.9.a şi să se compare cu cele cunoscute de la cursul de
rezistenţa materialelor.
20
12
a. b. c.
Fig. 2.9: Problema SECT1. a:dimensiuni; b: numerotare noduri şi element; c: rezultate
Rezolvare
43
Se alege originea sistemului de coordonate în colţul din stânga jos, se

numerotează nodurile care definesc elementul ca în Fig. 2.9.b şi se creează
interactiv sau cu ajutorul unui editor fişierul sect1.txt al cărui conţinut este:
4 1
1 0.0000000E+00 0.0000000E+00
2 1.2000000E+01 0.0000000E+00
3 1.2000000E+01 2.0000000E+01
4 0.0000000E+00 2.0000000E+01
1 1 2 3 4 0 0 0 0
Prin rularea acestui fişier se obţin rezultatele prezentate grafic în Fig. 2.9.c,
sau se pot prelua din fisierul rezultat.txt:
CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE SECTIUNII ANALIZATE

S = 2.4000E+002 XG = 6.0000E+000 YG = 1.000E+001
IX = 3.2000E+004 IY = 1.1520E+004 IXY = 1.4400E+004
IXG = 8.0000E+003 IYG = 2.8800E+003 IXYG = 4.4906E-012
I1 = 8.0000E+003 I2 = 2.8800E+003 ALFA = 0.0000E+000
bh 3
Verificarea rezultatului este imediată, având în vedere formulele I xG  ;
12
hb 3
I yG  . Se observă că nodurile de mijloc nu au fost introduse explicit în fişierul de
12
date.
Prin rularea programului şi folosirea unei baze de date dintr-un fişier,
programul citeşte şi listează datele citite, apoi se lansează preprocesorul pentru a
vizualiza secţiunea. La părăsirea preprocesorului (activarea tastei Esc) se lansează
modulul de calcul al caracteristicilor geometrice, se listează rezultatele şi se lansează
postprocesorul pentru vizualizarea rezultatelor. Dacă datele se introduc interactiv
atunci modulul de citire din fişier este înlocuit de un modul de citire utilizator: datele
sunt cerute exact în ordinea formatului fişierului de intrare.
SECT2. Să se determine caracteristicile geometrice ale profilului din figura

2.10.a.
a. b. c.
Fig. 2.10: Problema SECT2. a:dimensiuni; b: sistemul global de axe, numerotare noduri şi
elemente; c: rezultate
Rezolvare
44
Se alege originea sistemului de coordonate în colţul din stânga jos, se

numerotează numai nodurile (1 - 13) care definesc secţiunea prin intermediul celor 4
elemente ca în Fig. 10.9.b şi se creează interactiv sau cu ajutorul unui editor fişierul
sect2.txt al cărui conţinut este:
13 4
1 0.0000 0.0000
2 10.000 0.0000
3 20.000 0.0000
4 18.535 3.5355
5 15.000 5.0000
6 10.000 5.0000
7 8.0866 5.3806
8 6.4644 6.4644
9 5.3806 8.0866
10 5.0000 10.000
11 5.0000 20.000
12 3.5355 23.535
13 0.0000 25.000
1 1 2 6 8 0 0 7 0
2 2 3 5 6 0 4 0 0
3 8 10 1 1 9 0 0 0
4 10 11 13 1 0 12 0 0
Prin rularea programului cu fişierul de mai sus se obţin rezultatele prezentate

grafic în Fig. 2.10.c, sau se pot prelua din fisierul salvat de program rezultat.txt:
CARACTERISTICI GEOMETRICE ALE SECTIUNII ANALIZATE

S = 1.9418E+002 XG = 5.9555E+000 YG = 8.3859E+000
IX = 2.3606E+004 IY = 1.2261E+004 IXY = 5.5326E+003
IXG = 9.9502E+003 IYG = 5.3736E+003 IXYG = -4.1654E+003
I1 = 1.2414E+004 I2 = 2.9093E+003 ALFA = 3.0609E+001
Se menţionează că s-au introdus explicit numai nodurile de mijloc ale

elementelor cu laturi curbe (arce de cerc). Pentru racordările de capăt s-au
considerat numai câte un element pe arcul de 90º iar pe racordarea centrală s-au
considerat voit două elemente pe arcul de 90º. Deoarece porţiunile circulare se
aproximează cu linii parabolice, geometria secţiunii nu este perfect reprodusă prin
discretizarea aleasă dar erorile sunt nesemnificative din punct de vedere ingineresc.
Probleme propuse
Să se determine caracteristicile geometrice ale secţiunilor din Fig. 2.11

folosind programul MOMINw_re.exe.
Sect3 Sect4 Sect5
45
Sect6 Sect7 Sect8
Sect9 Sect10 Sect11
Sect12 Sect13 Sect14
46
Fig. 2.11: Probleme propuse
Rezultatele problemelor propuse
Problema I1 [mm4] I2 [mm4] α [º]

Sect3 597,61 96,837 118,15
Sect4 125420 125420 -
Sect5 73629000 73629000 -
Sect6 713.68 38.408 45
Sect7 80532 8620.6 90
Sect8 23030 3515.1 90
Sect9 565430 48470 0
Sect10 431760 42500 27,4
Sect11 12829 12829 -
Sect12 419810 211670 0
Sect13 227720 58495 45
Sect14 63490 50003 90
Sect15 102060 24688 0
Sect16 233330 139580 90
Sect17 135010 58750 0
Sect18 120000 42292 45
Sect19 199180 114180 0
Sect20 108020 108020 -
Sect21 33384 9360.9 -21,96
Sect22 13674000 3491800 4.23
Sect23 11,86·106 2,388·106 0
-împărţirea secţiunii în elemente patrulatere şi eventual triunghiulare este un

proces arbitrar;
-descrierea elementelor trebuie să fie în sensul rotirii axei X către axa Y pentru
că altfel se obţin caracteristici geometrice cu semn schimbat, cum ar fi de exemplu
arii negative;
-într-o anumită poziţie pot exista două sau mai multe noduri cu numere
diferite;
47
-pentru calcul nu este obligatoriu ca elementele definite să fie “legate” în

noduri;
-elementele distorsionate pot afecta sensibil rezultatul integrării numerice.
48
Laboratorul 3.
Analiza statică a sistemelor de bare articulate 2D
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor, eforturilor axiale şi tensiunilor normale în modele plane de

structuri de bare articulate solicitate la forţe concentrate şi interpretarea soluţiilor în
modul de prezentare grafică.
A. Caracteristici principale ale elementului barǎ articulatǎ planǎ (Fig. 3.1):
Fig. 3.1: Elementul bară articulată în plan
1. este generatǎ de douǎ noduri I şi J;

2. are douǎ grade de libertate pe nod (GLN = 2), translaţii X şi Y (UX, UY);
3. este bară dreaptă, încărcată axial la capete (nu poate prelua încovoiere), cu
proprietăţi uniforme de la un capăt la celălalt;
4. elementul poate fi folosit pentru a modela bara articulată plană, arc în plan etc,
(funcţie de aplicaţie);
 l2 lm  l 2  lm 
 
EA  lm m 2  lm  m 2 
[K ] 
e
, (3.1)
L   l 2  lm l2 lm 
 
 lm  m
2
lm m 2 
în care: l = cos β şi m = sin β .
6. uzual elementul este denumit TRUSS, ROD sau LINK.

1. aria transversală a secţiunii barei - A.

(3). densitatea materialului -  ;
(4). acceleraţia gravitaţională - g sau greutatea specifică -    g .
49

1. blocaje în direcţia X - BX şi în direcţia Y - BY;
2. forţe la noduri în direcţia X - FX şi Y - FY;
(5). forţe de inerţie generate de câmpul gravitaţional (pentru care sunt necesare ca
date de intrare  , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generată de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară  ).
Fig. 3.2: Schema logică a programului ARTPLw_re.EXE
1. deplasările nodale - UX, UY;
2. eforturile şi tensiunile în bare: N, SIGMA;
(3). reacţiunile din legăturile cu exteriorul.

1. Date generale
NN NE
50

NI BX BY X Y
...
EI I J A E
...
4. Date despre încărcări cu forţe
NF
NIF FX FY
...
ARTPLw_re.EXE
Acest program a fost conceput astfel încât lucrează cu noţiunile (datele) de la punctele B-
E care nu sunt incluse între paranteze. Programul este de fapt implementarea metodei
deplasărilor (metoda de calcul exactă) pentru sisteme de bare articulate în plan.
H. Schema logică a programului se prezintă în Fig. 3.2. Sistemul de ecuaţii care se

rezolvă este stocat în memoria RAM a calculatorului sub formă de matrice bandă.
Dimensiunea maximă a problemelor ce pot fi rezolvate rezultă din numărul necunoscutelor
şi lăţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni mari se impune
reconsiderarea gestionării resurselor hard (memoria extinsă).
ARTP1. Un sistem de susţinere (vezi

Fig. 3.3) este format dintr-o sârmă de oţel
de diametru 6 şi o baretă de plastic de
secţiune dreptunghiulară 20  15 [mm2]
articulată în punctul A. Ştiind că sistemul
susţine o forţă verticală de 1 kN, modulul de
elasticitate al oţelului este EOL=2.105 MPa
iar al plasticului Eplastic=1.104 MPa, se cere
deplasarea punctului B şi tensiunile din cele
două elemente. Fig. 3.3: Problema ARTP1
Rezolvare
Deoarece legăturile din B şi C pot fi considerate articulaţii (sârma nu preia

încovoiere decât dacă este foarte groasă) putem încadra problema în categoria barelor
articulate plane.
Se alege sistemul global de axe cu originea în punctul A, unităţile de măsură
folosite se aleg [mm] pentru dimensiuni; [N] pentru forţe şi rezultă [mm2] pentru arie, [MPa]
pentru tensiuni.
Fişierul cu date de intrare artp1.txt construit interactiv este:
3 2
1 1 1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 1 1 0.0000000000E+00 3.5000000000E+02
3 0 0 5.0000000000E+02 3.5000000000E+02
1 2 3 2.8260000000E+01 2.0000000000E+05
2 1 3 3.0000000000E+02 1.0000000000E+04
51
1
3 0.0000000000E+00 -1.0000000000E+03
Fişierul nu trebuie să conţină linii goale nici la începutul fişierului nici între datele
intermediare. Pentru separarea datelor în cadrul liniei se foloseşte cel puţin un spaţiu
(blanc).
Discretizarea se poate urmări în Fig. 3.4 (imagine reprodusă de pe ecran).
Fig. 3.4: Discretizare ARTP1 Fig. 3.5: Deformata ARTP1
Rulând programul se obţine listingul:
NOD BX BY X Y
1 1 1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 1 1 0.0000000000E+00 3.5000000000E+02
3 0 0 5.0000000000E+02 3.5000000000E+02
ELEM I J A E
1 2 3 2.8260000000E+01 2.0000000000E+05
2 1 3 3.0000000000E+02 1.0000000000E+04
NOD FX FY
1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
3 0.0000000000E+00 -1.0000000000E+03
NUMAR DE ECUATII NEC= 2

SEMIBANDA MATRICII DE RIGIDITATE LB= 2
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY
1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
3 1.2637751491E -01 -7.9917086714E -01
EFORTURI SI TENSIUNI IN ELEMENTE
ELEM N SIGMA
1 1.4285714286E+03 5.0551005965E+01
2 -1.7437936594E+03 -5.8126455313E+00
52
Interpretarea rezultatelor
Rezultatele se pot citi din listă, nodul B este nodul numărul 3, deci deplasarea lui
este 0,126 mm pe orizontală spre dreapta şi 0,799 mm pe verticală în sus (invers sensului
axei Y întrucât valoarea este negativă). Tensiunea din bara de oţel, (elementul numărul 1)
este întindere de valoare 50,55 MPa iar în bara de plastic (elementul numarul 2) este de
compresiune cu 5,81 MPa. Valorile obţinute pentru deplasare sunt foarte mici, ceea ce
justifică calculul liniar. Tensiunile obţinute sunt acceptabile. Deformata structurii se
prezintă în Fig. 3.5.
Faza de interpretare a rezultatelor este importantă pentru o primă confirmare a
rezultatelor. Pentru aplicaţiile care urmează această fază cade în grija celui care rezolvă
problemele.
ARTP2. Pentru sistemul de bare articulate din Fig. 3.6 se cere să se determine
forţa capabilă Fcap şi deplasarea ei ştiind că toate barele sunt din oţel cu E=2,1·105 MPa;
A=100 mm2; a=0,1 m; σ a = 150 MPa (tensiunea admisibilă).
Fig. 3.6: Problema ARTP2 Fig. 3.7: Discretizare ARTP2
Rezolvare
Se observă ca problema prezintă simetrie geometrică şi de încărcare (întrucât
reacţiunile verticale din C şi D sunt egale iar reacţiunea orizontală din reazemul C este
nulă), deci putem adopta rezolvarea unui model pe jumătate din structură. Forţa F se
împarte egal pe cele două jumătăţi, ca şi aria barei din axa de simetrie. Stiind că relaţia
N
dintre tensiune şi efort este liniară (   ), şi eforturile din bare sunt funcţie de F, se
A
adoptă iniţial o valoare oarecare pentru F (spre exemplu F=1 N) şi din tensiunile maxime
corespunzătoare acestei forţe se poate determina forţa capabilă funcţie de tensiunea
admisibilă.
Discretizarea cu condiţiile la limită se poate urmări în Fig. 3.7 (sau pe ecranul
monitorului dacă se ruleaza fişierul artp2.txt).
Fişierul cu datele de intrare menţionat este:
3 3
1 1 0 0.00 100
2 1 0 0.00 200
3 0 1 200 0.00
1 1 2 100 2.1E5
2 2 3 100 2.1E5
3 1 3 100 2.1E5
1
1 0.00 -0.50
53
Rezultatele rulării sunt:
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY
1 0.0000000000E+00 -9.0018468776E-05
2 0.0000000000E+00 -8.5256564014E-05
3 5.8319162825E -05 0.0000000000E+00
EFORTURI şi TENSIUNI IN ELEMENTE
ELEM N SIGMA
1 1.0000000000E+00 1.0000000000E-02
2 -1.4142135624E+00 -1.4142135624E-02
3 1.1180339888E+00 1.1180339888E-02
Tensiunea maximă (în valoare absolută) se atinge în bara 2 şi este

 max|F 1  1,4142  10 2 MPa. Dacă forţa creşte tensiunea maximă în această bară poate
a 150
atinge  a , deci forţa capabilă poate creşte de ori, deci Fcap= =10607
 max|F 1 1,4142  10  2
N.
Deplasarea pe verticală a nodului 1 este -9,001846·10-5 mm pentru F=1, pentru
Fcap deplasarea va fi UY(1)·Fcap= -0,954 mm pe verticală şi UX(3)·Fcap= 0,618 mm pe
orizontală.
TEMĂ: Trataţi problema fără a ţine seama de simetrie pentru a verifica rezultatele de mai
sus.
ARTP3. Un cadru dreptunghiular cu

diagonale format din bare articulate este
solicitat ca în figura 3.8. Ştiind că barele
sunt din oţel cu E=2,1.105 MPa, şi toate au
arie A=200 mm2; a=0,5 m; σ a =100 MPa şi
F=13 kN, se cere să se facă verificarea
solicitării în bare şi să se determine
deplasarea relativă între punctele A şi C. Fig. 3.8: Problema ARTP3
Rezolvare
Aşa cum este dată problema, deşi în echilibru, structura are “mişcare de solid rigid”
şi nu poate fi rezolvată decât dacă se impun deplasări (de obicei blocaje) unor noduri ale
modelului. În plan numărul gradelor de libertate mecanică sunt trei (două translaţii şi o
rotaţie), prin urmare se impune blocarea a minim trei grade de libertate din model astfel
încât să nu se modifice problema iniţială. Unele modele posibile corecte dar şi greşite
(cele tăiate) pot arăta ca în Fig. 3.9.
54
Fig. 3.9: Modele pentru problema ARTP3
Modelele a, b, c introduc trei blocaje care asigură înlăturarea mişcării de solid rigid,
modificarea aparentă a încărcărilor b, c nu modifică problema întrucât calculând
reacţiunile din reazeme, acestea sunt egale cu forţele din încărcare. Modelul d, deşi are
trei blocaje conduce la matrice de rigiditate singulară întrucât poate avea mişcare de
rotaţie în jurul punctului D (vezi Fig. 3.8). Modelul e modifică problema întrucât impiedică
deplasarea relativă între A şi C. Modelul f modifică problema prin introducerea de
elemente suplimentare, dar dacă rigidităţile acestor elemente, sunt neglijabile faţă de cele
ale barelor reale atunci se poate obţine un rezultat foarte aproape de cel real. Aceasta
metodă (“a rigidităţilor adiţionale”) poate fi folosită şi pentru înlăturarea mişcării de
mecanism. Pentru problema de mai sus sunt suficiente trei sau chiar două bare în locul
celor patru din colţuri. Uneori modificarea rigidităţilor poate duce la obţinerea de rezultate
false, deoarece matricea de rigiditate rezultă slab condiţionată numeric.
Se menţionează că este posibil ca programul să ruleze şi fără condiţii la limită în
deplasări şi uneori se pot obţine rezultate acceptabile datorită faptului ca procedura de
rezolvare folosită în program (Gauss), nu face toate verificările necesare rezolvării corecte
a unui sistem de ecuaţii.
Dacă se adoptă pentru rezolvare modelul din Fig. 3.9.f, alegând pentru modulul de
elasticitate al elementelor suplimentare valoarea E = 1 MPa, iar pentru arie se păstrează
A=200 mm2 (se pot modifica E şi A în sensul scăderii valorilor şi L în sensul creşterii), cu
discretizarea din Fig. 3.10 fişierul datelor de intrare este:
8 10
1 0 0 0.00E+00 0.00E+00
2 0 0 1.00E+03 0.00E+00
3 0 0 1.00E+03 5.00E+02
4 0 0 0.00E+00 5.00E+02
5 1 1 -2.50E+02 -2.50E+02
6 1 1 1.25E+03 -2.50E+02
7 1 1 1.25E+03 7.50E+02
8 1 1 -2.50E+02 7.50E+02
1 1 2 2.00E+02 2.10E+05
2 2 3 2.00E+02 2.10E+05
3 3 4 2.00E+02 2.10E+05
4 4 1 2.00E+02 2.10E+05
5 1 3 2.00E+02 2.10E+05
6 2 4 2.00E+02 2.10E+05 Fig. 3.10: Discretizare ARTP3
7 5 1 2.00E+02 1.00E+00
8 6 2 2.00E+02 1.00E+00
9 7 3 2.00E+02 1.00E+00
55
10 8 4 2.00E+02 1.00E+00
4
1 0.00E+00 1.30E+04
2 2.60E+04 0.00E+00
3 0.00E+00 -1.30E+04
4 -2.60E+04 0.00E+00
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY
1 3.314931E-01 -3.80460E-01
2 5.336515E-01 4.84683E-01
3 -3.314931E-01 3.80460E-01
4 -5.336515E-01 -4.84683E-01
5 0.000000E+00 0.00000E+00
6 0.000000E+00 0.00000E+00
7 0.000000E+00 0.00000E+00
8 0.000000E+00 0.00000E+00
ELEM N SIGMA Fig. 3.11: Deformata ARTP3

1 8.490E+03 4.245E+01
2 -8.754E+03 -4.377E+01
3 8.490E+03 4.245E+01
4 -8.754E+03 -4.377E+01
5 -9.492E+03 -4.746E+01
6 1.957E+04 9.788E+01
7 -1.958E-02 -9.793E-05
8 -1.958E-02 -9.793E-05
9 -1.958E-02 -9.793E-05
10 - 1.958E-02 -9.793E-05
Deformata structurii se poate urmări în Fig. 3.11, iar reprezentarea tensiunilor pe

elemente în Fig. 3.12. Un anumit tip de linie precizează tensiune între valoarea imediat
superioară şi inferioară din legenda tensiunilor, spre exemplu bara 3 se încadrează între
tensiuni cuprinse între 39,74 şi 54,45 MPa, adică mai precis (din lista tensiunilor) 42,45
MPa. Cea mai mare tensiune în valoare absolută este în bară numărul 6 şi are valoare
97,88 MPa inferioară tensiunii admisibile.
Pentru a afla deplasarea relativă A - C se calculează lungirea barei 5 adică:
N5 L5 9492,85  10002  5002
 AC    0,252 mm sau se poate folosi relaţia de calcul a
EA 2,1 105  200
deplasării între două noduri:
δIJ = ( X I + UX I XJ UX J )2 + (YI + UYI YJ UYJ )2
( XI X J )2 + (YI YJ )2 , (3.2)
care dă acelaşi rezultat.
56
Fig. 3.12: Distribuţia tensiunilor ARTP3
ARTP4. O grindă cu zăbrele se

sprijină pe trei arcuri identice ca în Fig. 3.13.
Cunoscând forţa F = 5 kN, aria secţiunilor
barelor A = 500 mm2; E = 2.105 MPa; a =
0,3 m, iar pentru arcuri: raza spirei de
înfăşurare R = 40 mm; diametrul sârmei d =
10 mm; numărul spirelor i = 12; modulul de
elasticitate transversal G = 8,1.104 MPa se
cer tensiunile maxime în bare şi în arcuri
Fig. 3.13: Problema ARTP4
precum şi săgeata maximă a arcurilor.
Rezolvare
Arcurile spirale după cum se ştie lucrează în principal la răsucire, dar din punct de
vedere al rigidităţii cu care participă la structură poate fi considerat o bară. Dacă ţinem
seama de relaţia dintre săgeată şi forţa pentru un arc:
64R 3 i
farc  Farc , (3.3)
Gd 4
şi de relaţia dintre lungire şi forţă pentru o bară de lungime L:
L
ΔL  N, (3.4)
EA
rezultă că între rigidităţile longitudinale ale unui arc şi ale unei bare există relaţia:
EA Gd 4
 . (3.5)
L 64R 3 i
Dacă se alege pentru bara echivalentă arcului E=2·105 MPa şi L = a = 300 mm rezultă
pentru secţiunea barei echivalente care modelează arcul (din relaţia 3.5) aria:
Gd 4L 8,1  10 4  10 4  300
A   2,47192  10  2 mm2.
64ER i 64  2  10  40  12
3 5 3
57
Discretizarea se prezintă în Fig. 3.14.

Blocajul nodului 2 pe orizontală se
introduce pentru înlăturarea posibilităţii
de pendulare a cadrului (mişcare de
mecanism).
Fişierul cu date de intrare artp4.txt

este:
Fig. 3.14: Discretizare - ARTP4
11 16
1 1 1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 1 0 0.0000000000E+00 3.0000000000E+02
3 0 0 3.0000000000E+02 3.0000000000E+02
4 0 0 3.0000000000E+02 5.1000000000E+02
5 1 1 6.0000000000E+02 0.0000000000E+00
6 0 0 6.0000000000E+02 3.0000000000E+02
7 0 0 6.0000000000E+02 5.1000000000E+02
8 0 0 9.0000000000E+02 3.0000000000E+02
9 0 0 9.0000000000E+02 5.1000000000E+02
10 1 1 1.2000000000E+03 0.0000000000E+00
11 0 0 1.2000000000E+03 3.0000000000E+02
1 2 3 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
2 2 4 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
3 3 4 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
4 3 6 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
5 3 7 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
6 4 7 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
7 6 7 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
8 6 8 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
9 7 8 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
10 7 9 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
11 8 9 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
12 8 11 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
13 9 11 5.0000000000E+02 2.0000000000E+05
14 1 2 2.4719238000E-02 2.0000000000E+05
15 5 6 2.4719238000E-02 2.0000000000E+05
16 10 11 2.4719238000E-02 2.0000000000E+05
1
4 0.0000000000E+00 -5.0000000000E+03
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY
1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 0.0000000000E+00 -1.7697610689E+02
3 1.2499184595E-02 -1.3911275317E+02
4 -2.6524018051E+01 -1.3911712857E+02
5 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
6 1.6068982437E-02 -1.0115888525E+02
7 -2.6536517235E+01 -1.0116238605E+02
8 1.9638780288E-02 -6.3220382696E+01
9 -2.6538302134E+01 -6.3219508095E+01
10 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
11 2.1423679168E-02 -2.5272405030E+01
58
EFORTURI şi TENSIUNI IN ELEMENTE
ELEM N SIGMA
1 4.1663948650E+03 8.3327897300E+00
2 -5.0857329184E+03 -1.0171465837E+01
3 -2.0835234872E+03 -4.1670469745E+00
4 1.1899326140E+03 2.3798652279E+00
5 3.6332351749E+03 7.2664703499E+00
6 -4.1663947729E+03 -8.3327895457E+00
7 -1.6670470636E+03 -3.3340941272E+00
8 1.1899326171E+03 2.3798652342E+00
9 -7.2624892174E+02 -1.4524978435E+00
10 -5.9496625909E+02 -1.1899325182E+00
11 4.1647642363E+02 8.3295284726E-01
12 5.9496629309E+02 1.1899325862E+00
13 -7.2624890507E+02 -1.4524978101E+00
14 -2.9164763376E+03 -1.1798407126E+05
15 -1.6670470402E+03 -6.7439256834E+04
16 -4.1647639651E+02 -1.6848270020E+04
Tensiunea maximă în bare este -10,17 MPa în bara 2. Săgeata maximă a arcului
corespunde cu deplasarea pe verticală a nodului 2 şi este 176,97 mm. Tensiunile din
barele care modelează arcurile sunt false, pentru a afla tensiunea din arcuri folosim relaţia:
16Farc R
τ arc = . (3.6)
πd 3
Forţa din arcul 14 (modelat ca bară) este forţa maximă care încarcă un arc, deci tensiunea
16  2916  40
maximă în acest arc este: τ arc   594,1 MPa.
π  10 3
Probleme propuse
ARTP5. Să se dimensioneze cu
secţiune circulară barele structurii din Fig.
3.15, ştiind că: a = 1 m; E = 7.104 MPa;
F=100 kN; σ a = 200 MPa, şi să se calculeze
deplasarea totală a punctului de aplicaţie al
forţei F.
Indicaţie. Se alege iniţial A=1 mm2, Anec

σ
rezultă că trebuie să fie de max | A 1 ori mai
σa
mare.
Raspuns: A=161,7 mm2, deci Φ14,38 şi Φ20,29, dar în practică se aleg valori rotunjite
superior. δF = UX 2 + UY 2 = 3,586 2 + 4,285 2 = 5,588 mm.
ARTP6. Pentru grinda cu zăbrele, fixată în consolă, din Fig. 3.16 se cere distribuţia
tensiunilor în elementele structurii şi săgeata maximă a grinzii ştiind că: a = 0,4 m; F=6 kN;
toate barele sunt din oţel cu E=2.105 MPa şi au aceeaşi arie a secţiunii A=400 mm2.
Numerotaţi diferit nodurile şi constataţi care sunt modificările în rulare şi rezultate.
59
Răspuns:
vmax = -5,069 mm.
Pentru distribuţie vezi Fig. 3.17.
Fig.L3.17: Distribuţia de tensiuni - ARTP6
ARTP7. Grinda cu zăbrele din Fig.

3.18 este formată din bare de secţiune
circulară Φ60. Se cunosc E=2,1.105 MPa; a
=250 mm şi σ a = 150 MPa. Pentru
încărcarea din figură se cere forţa maximă
capabilă Fcap de încărcare a grinzii,
deplasarea pe orizontală a reazemului din
dreapta şi bara cea mai solicitată. Fig. 3.18: Problema ARTP7
Răspuns: Fcap = 159,042 kN; δu = -0,46875 mm.
ARTP8. Structura din Fig. 3.19 este formată din bare de oţel (E = 2,1.105 MPa) de
secţiune pătrată 20x20 mm2 fixate cu bolţuri la capete. Stiind că a = 0,4 m; F = 70 kN si
σ a = 150 MPa să se verifice barele.
Fig. 3.19: Problema ARTP8 Fig. 3.20: Problema ARTP9
60
Indicaţii: Modelul se poate face pe jumătate din structură, dar pentru înlăturarea mişcării
de mecanism (apărută prin tăierea barelor centrale) se mai adaugă două elemente cu
rigidităţi neglijabile. Este utilă tratarea în paralel a celor două modele, cu întreaga structură
şi pe jumătate.
Răspuns: σ max = 134 MPa.
ARTP9. Să se determine forţa capabilă la care rezistă structura din Fig. 3.20, şi
deplasarea relativă între punctele de aplicaţie ale forţelor (pentru forţa capabilă) ştiind că:
A = 250 mm2; E = 2,1·105 MPa; a = 0,2 m; σ a =100 MPa. Ce se întâmplă dacă lipsesc cele
două reazeme ?
Indicaţii: Modelul se poate alege pe un sfert de structură întrucât structura are două axe
(plane) de simetrie.
Răspuns: Fcap = 77936 N; δ = 0,7569 mm.
ARTP10. Pentru modelul podului din Fig. 3.21 se cunosc E=2,1·105 MPa; a = 1 m;
F=120 kN şi σ a =150 MPa. Să se dimensioneze barele podului ştiind că barele de la talpa
inferioară podului au aria de 4 ori mai mare decât barele care formează talpa superioară,
stâlpii din dreptul reazemelor au secţiunea de 6 ori mai mare decât barele tălpii
superioare, iar restul stâlpilor au aria jumătate din cea a stâpilor din dreptul reazemelor,
toate diagonalele au aria dublă tălpii superioare.
Să se studieze distribuţia de tensiuni şi să se precizeze dacă se poate neglija
greutatea proprie ( ρ = 7800 Kg/m3, g = 10 m/s2). Care este săgeata podului sub
încărcarea dată ?
Indicaţie: Se lucrează pe jumătate şi se alege iniţial un parametru A = 1 mm2 (aria tălpii

superioare).
Răspuns: A=1600 mm2. Greutatea unei bare de secţiune 4A din talpa inferioară este:
G  4 A  2a  ρ  g  4  1600  10 6  2  1  7800  10  998,4 N. Comparativ cu forţa F (de
încărcare într-un nod), forţa rezultată din greutatea proprie reprezintă 0,83%. Pentru
estimarea corectă ar trebui determinată greutatea întregului pod raportată la forţa totală de
încărcare, sau determinarea tensiunii şi deformaţiilor cu considerarea greutăţii proprii,
oricum pentru acest model greutatea proprie se poate neglija. Distribuţia de tensiuni este
prezentată în Fig. 3.22.
61
Fig. 3.22: Distribuţia de tensiuni - ARTP10
ARTP11. Stâlpul din Fig. 3.23 suportă în vârf o forţa orizontală F=20 kN. Stiind că
barele conţinute între cotele (0, 2a] au aria 300 mm2, cele între (2a, 5a] au aria 200 mm2,
iar cele două bare de vârf au aria 150 mm2; E=2.105 MPa şi a=0,5 m, să se afle tensiunea
maximă în bare şi deplasarea punctului din vârful stâlpului.
Fig. 3.23: Problema ARTP11 Fig. 3.24: Problema ARTP12
Indicaţie: Modelul problemei poate fi dezvoltat pe jumătate din structură, datorită simetriei
geometrice şi antisimetriei de încărcare.
Răspuns: σ max = 210,8 MPa, u = 15,25 mm; v = 0.
ARTP12. Să se determine tensiunea maximă pentru structura din figura 3.24. Se

cunosc E=2.105 MPa; a = 0,3 m; A=200 mm2; F=10 kN. Ce se intamplă dacă dispare
reazemul simplu ?
Răspuns: σ max = 106 MPa. Dacă dispare reazemul simplu problema nu se poate rezolva
întrucât devine neliniară (vezi problema ARTP15).
ARTP13. Structura cu bare şi arcuri din Fig. 3.25 este formată din bare de secţiune
A=25 mm2; modulul lui Young E = 2.105 MPa şi patru arcuri identice cu caracteristicile:
R=6 mm; d=2 mm; i = 15 spire; G=8,1.104 MPa.
62
Cunoscând a=20 mm si F=10 N să se calculeze deplasarea relativă între punctele

1 şi 2 precum şi tensiunea din arcuri.
Indicaţie: Arcurile se modelează ca bare (vezi problema ARTP4). Structura fiind repetitivă
modelul se poate dezvolta pe o porţiune de bară şi o jumătate de arc (1/16 din structura)
ca în Fig. 3.26. Lungimea barei care modelează arcul este cunoscută 3a, pentru modulul
de elasicitate longitudinal se poate alege valoarea E=2.105 MPa şi rezultă din relaţia (3.5)
A=1,875.10-2 mm2.
Fig. 3.25: Problema ARTP13 Fig. 3.26: Model - ARTP13
Răspuns: δ1 2 = 14,4 mm; τ arc = 57,3 MPa.
ARTP14. O structură tip macara ca

în Fig. 3.27, formată din bare de oţel
(E=2.105 MPa) de secţiuni egale A=4000
mm2, trebuie să reziste la solicitarea unei
forţe înclinate F. Ştiind că a = 1 m şi σ a =
150 MPa, să se afle forţa capabilă de
încărcare fără a se depăşi tensiunea
admisibilă şi să se calculeze deplasarea
totală a punctului unde este aplicată forţa.
Răspuns: Fcap = 161 kN.

δ  36,522  ( 59,78)2  70,05 mm.
ARTP15. Sistemul de două bare articulate

prezentat în Fig. 3.28, încărcat cu forţa F
perpendiculară pe bare nu poate fi rezolvat cu
acest program. Să se explice de ce? Dacă unghiul
dintre cele două bare este foarte mic (aproximativ
un grad) problema se poate rezolva ! Interpretaţi
rezultatul.
Răspuns: Calculul fiind liniar echilibrul nodului central trebuie să poată fi scris în poziţia
iniţială (nedeformată) ceea ce este imposibil. Problema este neliniară. Deşi pentru unghiuri
mici programul poate fi rulat, rezultatele sunt false (deplasare exagerată pentru o forţă F
relativ mică).
63
-pentru a putea analiza un model în analiză statică, aceasta trebuie să nu

prezinte mişcări de solid rigid şi mecanism;
-un element fizic de bară fixată la capete cu articulaţii cilindrice, adică prin bolţuri,
se discretizează cu un singur element finit de bară articulată. O eventuală discretizare
cu mai multe elemente finite poate conduce la transformarea modelului în mecanism;
-elementele se pot declara prin cele două noduri de capăt în orice ordine, de
exemplu elementul dintre nodurile I = 3 şi J = 7 este echivalent cu elementul dintre
nodurile I = 7 şi J =3;
-elementul de bară articulată poate fi folosit şi la modelări de fire, cabluri, arcuri
pentru a introduce rigidităţi echivalente în modelul analizat;
-este obligatoriu ca elementele definite să fie “legate” între ele în noduri, nu se
permit noduri coincidente care să aparţină la elemente finite diferite;
-rezultatele prezentate în mod grafic pot produce confuzii privind valorile exacte
ale tensiunilor în bare, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate, iar
modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a distribuţiei de tensiuni în
elementele finite.
64
Laboratorul 4.
Sisteme de bare articulate în 3D
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor, eforturilor axiale şi tensiunilor normale în modele 3D de

structuri din bare articulate solicitate la forţe concentrate şi interpretarea soluţiilor în
modul de prezentare grafică. Particularizarea unei probleme 3D pentru a obţine o
problemă 2D.
Problemele spaţiale ale barelor articulate diferă puţin faţă de cele plane. În
continuare se face o scurtă introducere pentru rezolvarea structurilor în trei dimensiuni
formate din bare articulate la capete. Din punct de vedere fizic articulaţiile sunt sferice,
cele ale barelor articulate în plan sunt cilindrice.
Faţă de cele enumerate la barele plane modificări apar la:
-GLN = 3 (UX, UY, UZ);
-matricea de rigiditate în coordonate globale este:
EA  k0  k0 
[K e ]  , (4.1)
L  k0 k0 
 l2 lm ln 
 
unde: k0  ml m2 mn  ; l, m, n -cosinusurile directoare ale axei barei;
 nl nm n 2 

-fişierul cu date de intrare se completează cu BZ, Z şi FZ;
-programul de lucru este ARTSPw_re.EXE.
ARTS1. Patru bare identice, din oţel

cu E=2.105 MPa, şi aria secţiunii A=100 mm2
sunt fixate ca în Fig.4.1. Ştiind că a =200 mm
si F=50 kN, să se afle tensiunile din bare şi
deplasarea punctului de aplicare al forţei.
Rezolvare
Alegând sistemul de axe ca cel din figură,

dacă modelul problemei include toată
structura, fişierul cu date de intrare arts1.txt
este: Fig.4.1: Problema ARTS1
5 4
1 1 1 1 200.0000 200.0000 0.0000
2 1 1 1 -200.0000 200.0000 0.0000
3 1 1 1 -200.0000 -200.0000 0.0000
4 1 1 1 200.0000 -200.0000 0.0000
5 0 0 0 0.0000 0.0000 300.0000
1 1 5 100.000000 200000.0000
65
2 2 5 100.000000 200000.0000
3 3 5 100.000000 200000.0000
4 4 5 100.000000 200000.0000
1
5 0.00 0.00 -50000.00
Discretizarea se poate urmări în Fig.4.2, iar deformata în Fig.4.3.
Fig.4.2: Discretizare ARTS1 Fig.4.3: Deformata ARTS1
Deoarece reprezentarea în spaţiu este mai dificilă, s-a adoptat pentru

reprezentarea blocajelor şi forţelor coduri numerice, astfel codul 123 pentru blocaje
semnifică blocaj la toate gradele de libertate (vezi Lab. 1); forţele de încărcare se listeză
pe desen ca valori rotunjite. Cele două desene de mai sus (discretizarea şi deformata)
sunt privite în spaţiu din puncte diferite.
Rulând programul se obţine lista datelor de intrare şi rezultatul rulării:
NOD BX BY BZ X Y Z
1 1 1 1 200.0000 200.0000 0.0000
2 1 1 1 -200.0000 200.0000 0.0000
3 1 1 1 -200.0000 -200.0000 0.0000
4 1 1 1 200.0000 -200.0000 0.0000
5 0 0 0 0.0000 0.0000 300.0000
ELEM I J A E
1 1 5 100.0000 200000.0000
2 2 5 100.0000 200000.0000
3 3 5 100.0000 200000.0000
4 4 5 100.0000 200000.0000
NOD FX FY FZ
1 0.0000 0.0000 0.0000
2 0.0000 0.0000 0.0000
3 0.0000 0.0000 0.0000
4 0.0000 0.0000 0.0000
5 0.0000 0.0000 -50000.0000
NUMARUL ECUATIILOR NEC = 3

SEMILATIMEA DE BANDA LB = 3
66
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY UZ
1 0.00000000 0.00000000 0.00000000
2 0.00000000 0.00000000 0.00000000
3 0.00000000 0.00000000 0.00000000
4 0.00000000 0.00000000 0.00000000
5 0.00000000 0.00000000 -0.48675553
ELEM N SIGMA
1 -17179.60677300 -171.79606773
2 -17179.60677300 -171.79606773
3 -17179.60677300 -171.79606773
4 -17179.60677300 -171.79606773
Deci tensiunile în bare sunt egale (de compresiune), iar deplasarea forţei datorită simetriei
este doar de-a lungul axei Z (-0,4867 mm).
TEMĂ: Să se trateze problema pe sfert folosind simetria.
ARTS2. Sistemul de şase bare identice din

Fig.4.4 este solicitat cu o forţa F a cărei
componente pe cele trei axe sunt: FX=4 kN;
FY=8kN; FZ=12 kN. Ştiind că aria secţiunii barelor
este A=300 mm2; modulul de elasticitate longitudinal
E=2·105 MPa; lungimea barelor L = 500 mm; să se
afle tensiunile din bare şi deplasarea punctului de
aplicaţie al forţei. Cum se poate folosi simetria
geometrică pentru reducerea modelului ?
Răspuns: Modelul poate fi redus dacă folosim
suprapunerea de efecte şi considerăm ca cele trei
Fig.4.4: Problema ARTS2
componente ale forţei F actionează pe rând.
Deplasările şi tensiunile sunt (pentru numerotarea
din figură):
NOD UX UY UZ
7 0.01666667 0.03333333 0.05000000
ELEM N SIGMA
1 -2000.00000000 -6.66666667
2 -4000.00000000 -13.33333333
3 2000.00000000 6.66666667
4 4000.00000000 13.33333333
5 6000.00000000 20.00000000
6 -6000.00000000 -20.00000000
Probleme propuse
67
ARTS3. Se consideră o grindă cu zăbrele din ţevi de oţel cu E=2·1011 Pa, simplu
rezemată (Fig.4.5.a), de deschidere totală 4L=3 m şi care susţine o sarcină verticală
centrală F=10 kN. Lăţimea maximă a grinzii este B=0,3 m, iar înălţimile sunt H1 =0,15 m,
H2 =0,25 m şi H3 =0,35 m. Pe fiecare faţă patrulateră a grinzii, se introduce câte o
diagonală, pentru rigidizarea structurii. Dacă nodurile de îmbinare fizică se consideră
articulaţii sferice, structura rezultă interior static determinată. Deoarece rezemarea
(Fig.4.5.b) în planul XOY este în cele patru puncte de colţ, rezultă că structura este
exterior odată static nedeterminată. Restul de blocaje au fost introduse pentru preluarea
mişcării de corp rigid. Modul în care se introduc diagonalele pe fiecare faţă, generează
un număr foarte mare de configuraţii geometrice. Se au în vedere patru configuraţii
particulare reprezentative (Fig.4.6). Cele 12 diagonale se dispun ca în tabelul 4.2 în
care s-a folosit numerotarea nodurilor fizice din Fig.4.6, în care s-au reprezentat cele
patru configuraţii.
Se cere să se precizeze care dintre variantele de montare a diagonalelor din
Fig.4.6 este mai eficientă din punctul de vedere al tensiunilor maxime în bare şi al
săgeţii maxime a grinzii. Se precizează că există cinci categorii (seturi) de ţevi de
diametrul D şi grosimea pereţilor t (vezi Fig.4.5.b) prezentate în Tabelul 4.1.
Fig.4.5.a: Parametri geometrici de gabarit (reprezentare fără diagonale) pentru problema

ARTS3
Fig.4.5.b: Seturile de proprietăţi ale secţiunilor, rezemarea şi încărcarea structurii (reprezentare

fără diagonale). Diagonalele se consideră din setul 5
Tabelul 4.1: Caracteristicile secţiunilor pentru problema ARTS3

Setul 1 2 3 4 5
D [mm] 20 30 32 35 25
68
t [mm] 2 2 2 2 2,5
a. Configuraţia 1 (diagonale paralele) b. Configuraţia 2 (diagonale în zig-zag)
c. Configuraţia 3 (diagonale dispuse simetric în d. Configuraţia 4 (diagonale dispuse simetric

Λ faţă de centrul grinzii) în V faţă de centrul grinzii )
Fig.4.6: Dispunerea diagonalelor în mai multe variante
Tabelul 4.2: Configuraţiile de aranjare a diagonalelor din Fig.4.6

Diagonala Configuraţia 1 Configuraţia 2 Configuraţia 3 Configuraţia 4
Nod I Nod J Nod I Nod J Nod I Nod J Nod I Nod J
1 2 3 2 3 2 3 2 3
2 4 5 3 6 3 6 3 6
3 6 7 6 7 6 7 6 7
4 8 9 7 10 7 10 7 10
5 1 12 1 12 1 12 3 11
6 3 13 12 5 3 13 5 12
7 5 14 5 14 7 13 5 14
8 7 15 14 9 9 14 7 15
9 4 11 4 11 2 12 4 11
10 6 12 13 4 13 4 6 12
11 8 13 8 13 8 13 6 14
12 10 14 15 8 10 14 8 15
Temă: Să se aleagă o aplicaţie 2D din cele propuse în Lab. 3 şi să se rezolve cu

programul ARTSPw_re.EXE.
69
-pentru a putea analiza un model 3D în analiză statică, aceasta trebuie să nu

prezinte mişcări de corp rigid şi mecanism. În spaţiu există şase mişcări de corp rigid:
trei translaţii şi trei rotaţii;
-elementul TRUSS3D modelează un element fizic de bară fixată la capete cu
articulaţii sferice şi se discretizează ca un singur element finit. O eventuală discretizare
cu mai multe elemente finite poate conduce la transformarea modelului în mecanism;
nodurile I = 5 şi J =3;
-elementul de bară articulată TRUSS3D poate fi folosit şi la modelări de fire,
cabluri, arcuri pentru a introduce rigidităţi echivalente în modelul analizat;
ale tensiunilor în bare, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate, iar
modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a distribuţiei de tensiuni în
elementele finite.
70
Laboratorul 5.
Sisteme de bare şi grinzi 2D
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor, eforturilor axiale, de forfecare şi încovoiere în modele de

cadre plane solicitate la forţe concentrate şi distribuite. Evidenţierea caracterului
aproximativ al metodei elementelor finite generat de echivalarea sarcinilor distribuite şi
interpretarea soluţiilor în modul de prezentare grafică.
A. Caracteristici principale ale elementului grindă plană 2D (Fig. 5.1):

1. este generat de două noduri I şi J;
2. are trei grade de libertate pe nod (GLN = 3), deplasări pe direcţia X şi Y (UX, UY)
şi rotire în jurul axei Z (RZ);
3. reprezintă o bară dreaptă, cu proprietăţi uniforme de la un capăt la celalalt, poate
fi încărcat cu forţe axiale, tăietoare şi momente încovoietoare la capete. Elementul nu
modelează corect barele cu pereţi subţiri iar secţiunea este simetrică faţă de axa y (sau
axele y şi z sunt axe principale);
 
Fig. 5.1: Elementul grindă plană (BEAM 2D)
4. elementul poate fi folosit pentru modelarea grinzilor plane, a barelor articulate

plane, arcuri lamelare etc;
[K e ]  [T ]T [k e ][T ] , (5.1)
în care:
 AL2 
 I 
 z 
 0 12 SIM 
EI  0 6L 4L 2 
[k e ]  3z  2 ;
L  AL AL2 
 0 0
 Iz Iz 
 0  12  6L 0 12 
 
 0 6L 2L 2
0  6L 4L2 
70
 l m 0
[ λ] 0 
[T ]   ; [ λ]   m l 0 ;

 0 [ λ ]  0 0 1
π 
şi l  cos β ; m  cos  β   sin β .
2 
6. uzual elementul este denumit BEAM2D.

1. aria transversală a secţiunii barei - A;
2. momentul de inerţie al secţiunii faţă de axa z a sistemului de axe local - Iz;
(3). înălţimea - H (sau H1 şi H2) pentru calculul tensiunilor;
(4). coeficientul Fiz al efectului forţei tăietoare asupra deplasării, dacă acesta nu se
neglijează.

(2). coeficientul de dilatare termică - α ;
(3). densitatea materialului - ρ ;
(4). acceleraţia gravitaţională g sau greutatea specifică - γ  ρg .

1. blocaje la translaţie în direcţia X - BX, Y - BY şi la rotire Z - BZZ;
2. forţe la noduri în direcţia X - FX, Y - FY şi moment pe direcţia Z - MZ;
(3). deplasări şi rotiri impuse pe orice direcţie;
(4). temperaturi în noduri sau pe elemente, se pot declara temperaturi diferite pe
feţele y = -H2 şi y = +H1;
date de intrare ρ , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generată de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară  ).
(6). presiuni pe element (declarate ca forţe distribuite liniar pe porţiuni din lungimea
barei). Aceste forţe de pe element se reduc la nodurile elementului prin forţe şi momente
“echivalente”. Două cazuri mai des întâlnite de reducere se prezintă în Fig. 5.2. Se
observă că forţa distribuită se reduce la noduri ca forţă concentrată dar şi ca moment
concentrat datorită echivalării în concordanţă cu principiile MEF.
1. deplasările nodale DX, DY şi rotirea RZ;
2. eforturile din bare: N, T, M, care sunt pozitive dacă semnul lor în nodul J (faţa
pozitivă) este plus sau minus în nodul I (faţa negativă);
Fig. 5.2: Echivalarea nodală a forţelor distibuite pe elementul BEAM 2D
71
(3). tensiunile în bare, calculate la noduri cu relaţiile:


σ max  σ N  σ i

 σ min  σ N  σ i ; (5.2)
 T
 τ
 A
şi  i  max  H1 , H2  ;
N M
unde: σ N 
A IZ

NN NE
NMAT
MATI E
...
3. Date despre proprietăţile secţiunilor
NSECT
SECTI A Iz
...
NI BX BY BZZ X Y
...
EI I J MAT SECT
...
6. Date despre încărcări cu forţe şi momente
NF
NIF FX FY MZ
...
CADPLw_re.EXE.
Acest program a fost conceput astfel încăt lucrează cu noţiunile (datele) de la
punctele B-E care nu sunt incluse între paranteze. Programul este de fapt implementarea
metodei deplasărilor (metodă de calcul exactă) pentru sisteme de cadre plane ale căror
bare sunt îmbinate rigid (sudate) între ele.
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2. Modificări apar
doar la calculul matricei de rigiditate, care se face conform relaţiei (5.1).
CADP1. Un stâlp din oţel cu E=2·105 MPa, de secţiune inelară cu diametrul exterior
D =100 mm şi cel interior d = 80 mm, este ancorat prin intermediul unei brăţări, cu o sârmă
de cupru (E=1,2·105 MPa) de diametru Φ10, cum se poate urmări în Fig. 5.3. Să se
72
determine tensiunile normale maxime, în stâlp şi sârmă, dacă F=2 kN, şi să se precizeze
cu cât se deplasează vârful stâlpului.
Fig. 5.3: Problema CADP1 Fig. 5.4: Discretizare - CADP1
Rezolvare
Problema se poate modela în plan cu bare legate rigid între ele chiar dacă sârma
de cupru se fixează de stâlp printr-un ochi şi lucrează numai la întindere (se poate
considera rigiditatea la încovoiere a sârmei nulă). Deoarece stâlpul şi sârma au secţiuni
diferite şi sunt din materiale diferite se impune declararea a două tipuri de materiale şi
două tipuri de secţiuni. Relaţiile de calcul ale proprietăţilor geometrice ale secţiunilor se
dau în tabelul L5.3. Discretizarea minim necesară este prezentată în Fig. 5.4. Fişierul cu
date de intrare cadp1.txt este:
4 3
2
1.2000000E+05
2.0000000E+05
2
7.8539800E+01 0.0000000E+00
2.8274300E+03 2.8981192E+06
1 1 1 1 0.00000E+00 0.00000E+00
2 1 1 1 2.00000E+03 0.00000E+00
3 0 0 0 2.00000E+03 3.00000E+03
4 0 0 0 2.00000E+03 4.50000E+03
1 1 3 1 1
2 2 3 2 2
3 3 4 2 2
1
4 2.00000E+03 0.00000E+00 0.00000E+00
Blocarea la rotire a nodului 1 este necesară deoarece neconsiderarea proprietăţilor

de preluare a încovoierii (Iz = 0 pentru elementul 1) ar produce matricea de rigiditate
redusă singulară.
În urma rulării programului se obţine listingul:

MAT E
1 1.2000000E+05
2 2.0000000E+05
DATE DESPRE SECTIUNI
SECT A Iz
1 7.8539800E+01 0.0000000E+00
73
2 2.8274300E+03 2.8981192E+06
NOD BX BY BZZ X Y
1 1 1 1 0.0000 0.0000
2 1 1 1 2000.0000 0.0000
3 0 0 0 2000.0000 3000.0000
4 0 0 0 2000.0000 4500.0000
ELEM I J MAT SECT
1 1 3 1 1
2 2 3 2 2
3 3 4 2 2
NOD FX FY MZ
1 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
2 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
3 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
4 2.0000E+03 0.0000E+00 0.0000E+00
SEMIBANDA MATRICII DE RIGIDITATE LB = 6
DEPLASARI NODALE
NOD DX DY RZ
1 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
2 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
3 4.0648E+00 -2.5769E-02 -5.9142E-03
4 1.6818E+01 -2.5769E-02 -9.7961E-03
EFORTURI IN BARE
ELEMENTUL 1
NOD 1 NOD 3
N -5.8377769E+03 5.8377769E+03
T 0.0000000E+00 0.0000000E+00
M 0.0000000E+00 0.0000000E+00
ELEMENTUL 2
NOD 2 NOD 3
N 4.8573240E+03 -4.8573240E+03
T -1.2382160E+03 1.2382160E+03
M -7.1464793E+05 -3.0000000E+06
ELEMENTUL 3
NOD 3 NOD 4
N -1.4901161E-08 1.4901161E-08
T 2.0000000E+03 -2.0000000E+03
M 3.0000000E+06 -1.5258789E-05
Se observă că deplasarea vârfului stâlpului corespunde deplasării nodului 4 şi este

u = 16,81 mm; v = -2,57.10-2 mm şi φ = -9,79.10-3 rad.
Trasând diagramele de eforturi (vezi Fig. 5.5), dar şi din listingul de mai sus se
observă ca momentul maxim absolut în stâlp este 3·106 Nmm în nodul 3 pe stâlp în care
există şi forţa axiala N2 = -4857,3 N, deci tensiunea maximă şi minimă în stâlp conform
relaţiilor (5.2) este:
74
 4857,3  3.10 6
σ max   50  50,04 MPa;
2827,4 2898119,2
 4857,3  3.10 6
σ min   50  -53,48 MPa.
2827,4 2898119,2
Tensiunea din sârmă de cupru este:

5837,8
σCu   74,33 MPa.
78,54
Lipsa ancorei ar produce în stâlp tensiunea σ max  155,2 MPa, prezenţa ancorei
reduce tensiunnea de 2,9 ori.
Fig. 5.5: Diagrame de eforturi - CADP1
TEMĂ: Să se rezolve problema considerând sârma de cupru fixată rigid de stâlp.

Comparaţi rezultatele.
CADP2. Intr-o grindă formată din două profiluri U12 este fixat un scripete prin
intermediul căruia se ridică sarcina F=30 kN conform Fig. 5.6. Se cunosc a=0,8 m; b=0,4
m; E=2.105 MPa şi diametrul de fixare al a scripetelui d=60 mm. Să se afle tensiunea
maximă în secţiunea periculoasă a grinzii şi deplasarea axului scripetelui.
Fig. 5.6: Problema CADP2 Fig. 5.7: Deformata - CADP2
Rezolvare
Problema este foarte simplă şi poate fi rezolvată cu usurinţă folosind cunoştinţe de
bază ale rezistenţei materialelor. Scopul rezovării însa, îl constituie modelarea cu
elemente finite. Întrucât nu interesează starea de tensiuni din scripete, modelul se axează
pe studiul grinzii, ca urmare forţele din scripete se transmit la grindă prin intermediul
axului. Pentru modelarea cu elemente finite a grinzii se neglijează gaura de fixare a
scripetelui în calculul de rigiditate, dar se revine pentru determinarea tensiunii maxime.
75
Pentru profile STAS caracteristicile geometrice ale secţiunilor se precizează în

diverse tabele din cărţi de specialitate [7], [17]. Pentru profilul U12 dintr-un astfel de tabel
s-a extras: A = 17 cm2 ; Iz = 364 cm4, .precum şi dimensiunile din Fig. 5.6. Deoarece sunt
două profile aria şi momentul de inerţie al elementelor finite se dublează.
Fişierul datelor de intrare cadp2.txt este:
3 2
1
2.0000000E+05
1
3.4000000E+03 7.2800000E+06
1 1 1 0 0.00000E+00 0.00000E+00
2 0 0 0 8.00000E+02 0.00000E+00
3 0 1 0 1.20000E+03 0.00000E+00
1 1 2 1 1
2 2 3 1 1
1
2 3.00000E+04 -3.00000E+04 0.00000E+00
Rulând fişierul de mai sus se obţine:

DEPLASARI NODALE
NOD DX DY RZ
1 0.0000E+00 0.0000E+00 -1.4652E -03
2 3.5294E -02 -5.8608E -01 7.3260E -04
3 3.5294E -02 0.0000E+00 1.8315E -03
EFORTURI IN BARE
ELEMENTUL 1
NOD 1 NOD 2
N -3.0000000E+04 3.0000000E+04
T 1.0000000E+04 -1.0000000E+04
M 7.6293945E -06 8.0000000E+06
ELEMENTUL 2
NOD 2 NOD 3
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
T -2.0000000E+04 2.0000000E+04
M -8.0000000E+06 -3.0517578E -05
Deplasarea nodului 2, adică corespunzătoare axului scripetelui este 0,586 mm pe
verticală în jos şi 0,035 mm pe orizontală spre dreapta. Rezultatele obţinute sunt în mm
întrucât toate datele de intrare au fost date în unităţi de măsură generate de [N] şi [mm].
Dacă se figurează deformata (vezi Fig. 5.7) se observă o neconcordanţă cu realitatea
întrucât deformata este trasată tinând cont doar de deplasările nodale (nu şi de rotiri).
Diagramele de eforturi se prezintă în Fig. 5.8, de unde se trage concluzia că secţiunea
periculoasă este cea din stânga nodului 2 unde N=30 kN şi Mmax=8 kNm.
Fig. 5.8: Diagramele de eforturi - CADP2
76
Deoarece secţiunea din dreptul nodului 2 este slăbită de gaura scripetelui în

calculul tensiunilor intervine aria A şi momentul de inerţie IZ :
A  2(1700  7  60 )  2560 mm2
 7  60 3 
I Z  2 364.10 4    7,028.10 6 m4
 12 
30.10 3 8.10 6
Tensiunea maximă conform relaţiei (5.2) este: σ max   60  80 MPa.
2560 7,028.10 6
În concluzie, problema de mai sus demonstreză că pentru obţinerea unor rezultate
corecte, utilizatorul trebuie să intervină pe lângă programul de calcul. Programe de firmă
livrează ca date de ieşire şi tensiunile în elemente, dacă însă nu s-ar ţine cont de corecţiile
de mai sus, simpla citire a rezultatelor poate conduce la interpretarea greşită a soluţiei
problemei.
CADP3. O grindă de lungime L=1,6

m este încărcată cu o sarcină uniform
distribuită p = 10 N/mm. Echivalând forţa
distribuită ca forţe şi momente concentrate
la noduri, conform Fig. 5.2a, să se calculeze
săgeata şi momentul maxim pentru:
Fig. 5.9: Problema CADP3
a) grinda în consolă (Fig. 5.9.a);
b) grinda dublu încastrată (Fig. 5.9.b),
folosind discretizări cu 1, 2, 4 şi 8 elemente de lungimi egale. Se dau E=2·105 MPa şi
secţiunea dreptunghiulară 100  60 [mm], precum şi valorile exacte ale săgeţilor şi
momentelor maxime:
pl 4 pl 2
a) v max  în capătul liber; Mmax  în încastrare;
8EI z 2
pl 4 pl 2
b) v max  la mijloc; Mmax  în încastrare.
384EI z 12
Rezolvare
Fişierul datelor pentru grindă în consola (cadp3a1.txt) discretizată cu un element
este:
2 1
1
2.0E+05
1
6.0E+03 1.8E+06
1 1 1 1 0.00E+00 0.00E+00
2 0 0 0 1.60E+03 0.00E+00
1 1 2 1 1
1
2 0.0E+00 -8.0E+03 2.13333E+06
Diagramele de eforturi se prezintă în Fig. 5.10 iar deformata se prezintă în Fig.
5.11.
Fişierul cu date de intrare pentru grinda în consolă discretizată cu 8 elemente
(cadp3a8.txt) este:
9 8
1
77
2.0000000E+05
1
6.0000000E+03 1.8000000E+06
1 1 1 1 0.00E+00 0.00E+00
2 0 0 0 2.00E+02 0.00E+00
3 0 0 0 4.00E+02 0.00E+00
4 0 0 0 6.00E+02 0.00E+00
5 0 0 0 8.00E+02 0.00E+00
6 0 0 0 1.00E+03 0.00E+00
7 0 0 0 1.20E+03 0.00E+00
8 0 0 0 1.40E+03 0.00E+00
9 0 0 0 1.60E+03 0.00E+00
1 1 2 1 1
2 2 3 1 1
3 3 4 1 1
4 4 5 1 1
5 5 6 1 1
6 6 7 1 1
7 7 8 1 1
8 8 9 1 1
8
2 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
3 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
4 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
5 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
6 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
7 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
8 0.00000E+00 -2.00000E+03 0.00000E+00
9 0.00000E+00 -1.00000E+03 3.33333E+04
Fig. 5.10: Diagrame de eforturi CADP3a Fig. 5.12: Diagrame de eforturi CADP3
discretizată cu 1 element discretizată cu 8 elemente
Fig. 5.11: Deformata CADP3a discretizata cu Fig. 5.13: Deformata CADP3a discretizată cu
1 element 8 elemente
Diagrama de eforturi pentru această discretizare se poate urmări în Fig. 5.12 iar
deformata în Fig. 5.13. Rezultatele complete pentru problemă se prezintă în tabelul 5.1.
Tabelul 5.1: Rezultatele aplicaţiei CADP3
78
Grinda în consolă Grinda dublu încastrată

Nr. elem. v max [mm] Mmax [kNm] v max [mm] Mmax [kNm]
1 22,756 10,667 - -
2 22,756 12,267 0,47407 1,600
4 22,756 12,667 0,47407 2,000
8 22,756 12,767 0,47407 2,100
Exact 22,756 12,800 0,47407 2,134
În concluzie, pentru barele cu încărcare uniform distribuită, rezultatele deplasărilor

nodale sunt corecte în urma echivalării nodale a încărcărilor dar eforturile sunt mai
aproape de cele reale pentru discretizări cu mai multe elemente. Dacă într-o structură
există grinzi cu forţe distribuite şi nu interesează mărimile de pe acestea, discretizarea
acestora în mai multe elemente nu se justifică.
TEMĂ: Discretizaţi grida în elemente de lungimi diferite. Ce se constată ?
Probleme propuse
CADP4. O grindă rezemată pe un număr foarte mare de reazeme, teoretic infinit,

ca în Fig. 5.14 este încărcată cu o forţă F, se ştie că între momentele din dreptul
reazemelor există relaţia:
MB MC MD
   ...
M A MB MC
Să se verifice această relaţie pentru şase reazeme, dacă a = 100 mm; E = 2·105 MPa; F =
288 N; secţiune pătrată 12 12 [mm2] şi să se precizeze valoarea săgeţii maxime.
Fig. 5.14: Problema CADP4 Fig. 5.15: Problema CADP5
Răspuns: 0,2679  0,2677  0,2666  0,2486 ; v max  0,5183 mm.
CADP5. Să se calculeze săgeata şi tensiunea maximă într-un arc parabolic de

secţiune dreptunghiulară 100x20 [mm2], (vezi Fig. 5.15) în situaţiile: i) capetele A şi B
articulate fix; ii) A-articulaţie fixă, B-reazem simplu, care permite deplasarea pe x. Se
cunosc E=2.105 MPa; L = 2 m; h = 50 mm; F = 6 kN. Să se compare rezultatul obţinut
pentru punctul 1) cu valorile teoretice pentru arcul parabolic cu h  L :
25 L 7
Nmax  F; Mmax  FL .
128 h 128
Indicaţie. Din motive de simetrie modelul cu elemente finite se poate dezvolta pe jumătate
4h
din structură. Se descompune arcul parabolic de ecuaţie y  2 (Lx  x 2 ) în elemente
L
drepte prin considerarea unui număr de circa 10…40 noduri pe jumătate din structură.
79
Răspuns: Pentru discretizarea cu 10 elemente pe jumătate se obţine:

i) vmax = 3,5496 mm; σ max  129,3 MPa; ii) vmax = 75,038 mm; σmax  450,1 MPa;
Rezultatele teoretice dau pentru tensiuni: i) σ max  121,87 MPa; ii) σ max  450 MPa.
CADP6. Un lanţ cu 100 zale identice preia o sarcină F=250 N. Ştiind că o za are
forma şi dimensiunile din Fig. 5.16 să se calculeze cât se întinde lanţul şi care este
tensiunea maximă în lanţ. Se dau: d = 5 mm; R = 25 mm; E=2·105 MPa.
Indicaţii. Se neglijează deformaţiile de contact şi efectul de curbură asupra tensiunilor şi a

deformaţiilor. Porţiunea circulară se modelează cu cel puţin 8 elemente pe 90 . Problema
se tratează pe sfert datorită dublei simetrii.
Răspuns: Δl  16,28 mm; σ max =207 MPa.
CADP7. Un arc spiral cu n = 2 spire (Fig. 5.17) este încărcat cu un moment

M0 =1200 Nmm în articulaţia din A. Să se afle rotirea secţiunii α din A şi tensiunea
maximă din arc. Se dau b = 20 mm; h = 1,2 mm; R = 30 mm; E = 2·105 MPa.
R
Indicaţii. Ecuaţia spiralei în coordonate polare este r  θ . Pentru arcurile cu spire
2πn
5 M 0s 12M 0
strânse soluţia teoretică a problemei este: α  , unde s  πnR şi σ max  .
4 EI z bh 2
Răspuns: αA  0,454 rad = 26,02 şi σmax  451,8 MPa.

Observaţie: Valorile rotirilor şi ale deplasărilor fiind mari pentru o tratare corectă se impune
folosirea unui program de calcul neliniar.
CADP8. Lăţimea curentă a secţiunii barei curbe din Fig. 5.18 este funcţie de
unghiul  . Lăţimea barei în încastrare este B. Ştiind că bara este solicitată cu forţa
verticală F, să se determine deplasarea punctului de aplicaţie al forţei. Se cunosc: E =
2·105 MPa; B = 20 mm; R = 50 mm; h = 2,4 mm; F = 100 N.
80
Indicaţii. Modelul se poate dezvolta într-o succesiune de cel puţin 8 elemente de secţiuni
diferite, rezultate din medierea lăţimii între nodurile elementelor. Lăţimea variază funcţie de
2B
 după relaţia b  α . Deplasarea pe verticală a punctului de aplicaţie al forţei se poate
π
FR 3 Bh 3
determina teoretic cu relaţia v  0,46 , unde Imax  .
EImax 12
Răspuns: u = 3,1811 mm spre dreapta; v = 2,0794 mm în jos.
CADP9. O bielă, considerată bară de secţiune constantă este solicitată datorită

forţelor de inerţie ca în Fig. 5.19. Dacă L = 400 mm; R = 130 mm; a =5 mm; E = 2·105
rot kg
MPa; n = 4375 ; ρ  7850 3 să se determine săgeata maximă şi tensiunea maximă
min m
din bielă în poziţia cea mai defavorabilă.
Indicaţii. Încărcarea maximă datorată forţei de inerţie a bielei este în poziţia în care ea face
unghi drept cu manivela. Forţa distribuită maximă se determină din relaţia pmax  ρARω2 .
Problema se reduce deci la calculul unei grinzi simplu rezemate încărcată cu fortă
distribuită liniar. Pentru obţinerea unei soluţii acceptabile biela se împarte în cel puţin 10
elemente finite. Echivalarea forţelor distribuite la noduri se face conform Fig. 5.2. Teoretic,
p L2
momentul maxim este Mmax  max şi se atinge la x  0,577L , iar săgeata maximă este
9 3
p l4
v max  0,0065 max la x  0,52L . Echivalarea sarcinii distribuite nu asigură continuitatea
EI z
nici a forţei tăietoare nici a momentului încovoietor decât în anumite cazuri particulare.
Diagrama de forţe tăietoare T are variaţie parabolică iar cea de moment M are variaţie
cubică. Elementul de grindă plană folosit în programul de lucru este dezvoltat pentru forţa
tăietoare constantă şi momentul încovoietor liniar pe element, deci pentru a reproduce cât
mai bine diagramele se impune o discretizare cât mai fină. Anumite programe de MEF pot
corecta acest neajuns prin considerarea sarcinilor distribuite pe element şi nu a sarcinilor
echivalate la noduri.
81
Răspuns: vmax = 1,24 mm; σ max =307,1 MPa.
CADP10. O grindă tip profil I (vezi Fig. 5.20) este întărită cu 5 bare de secţiune
circulară  50. Stiind că E=2·105 MPa; a = 1 m; p = 0,4 MPa; t = 40 mm, să se determine
săgeata maximă şi tensiunile maxime în grindă şi întărituri. Comparaţi rezultatele cu cele
obţinute pentru grinda fără întărituri.
Răspuns: v max  10,392 mm; σ max =120 MPa în grindă; σ max =173 MPa în bară.
Pentru grinda fără întărituri v max = 33,28 mm şi σ max =218,5 MPa.
CADP11. Structura de rezistenţă a unui pod (Fig. 5.21) constă în patru grinzi profil
I, două arce de secţiune tip cheson de rază R=65 m, şi nouă tiranţi de secţiune circulară
 100, toate din otel. Se cunosc a = 10 m; p =300 kN/m; E = 2·105 MPa. Să se determine
săgeata maximă a podului şi să se precizeze care este semnificaţia ei ştiind că sarcina
distribuită p provine de la greutatea betonului, asfaltului şi a încărcării podului cu sarcina
utilă maximă (vehicule). Calculaţi tensiunile maxime în talpa podului (profilul I), în arcul
podului (talpa superioară) şi în tiranţi.
Indicaţii: Se poate lucra cu unităţi de măsură SI şi pe jumătate din structură.
Răspuns: vmax = 136 mm; σ max = 66 MPa în profilele I; σ max =161,5 MPa în arce;
σ max =303,4 MPa în tiranţi.
82
CADP12. Pentru cadrul din Fig. 5.22 se

cunosc E=2,1·105 MPa; a =0,5 m şi F=2 kN. Se
cere:
a) deplasarea punctului k;
b) să se traseze diagramele N, T, M;
c) să se determine tensiunea maximă.
Răspuns:
a) uk = 3,5584 mm; vk = 0.
c) σ max = 76,13 MPa în încastrare.
-un element fizic de grindă se poate discretiza cu un singur sau mai multe
elemente finite de tip BEAM2D. Dacă grinda este solicitată cu sarcini distribuite se
impune o discretizare cu mai multe elemente finite pentru a creşte precizia de calcul a
eforturilor;
nodurile I = 7 şi J = 3 dar pentru obţinerea unor diagrame de eforturi coerente, axele
locale ale barelor x trebuie să urmărească un sens de parcurs unic, deci, ordinea de
numerotare pentru nodurile de capăt e bine să fie controlată riguros de utilizator;
-elementul BEAM2D poate fi folosit şi la modelarea elementului TRUSS2D dacă
se consideră Iz = 0 şi se blochează gradele de libertate rotiri;
ale eforturilor în bare, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate, iar
modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a diagramelor de eforturi.
83
Laboratorul 6.
Sisteme de cadre în spaţiu
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor, eforturilor axiale, de forfecare, de încovoiere şi răsucire în

modele de cadre 3D solicitate la forţe concentrate şi distribuite. Evidenţierea unor
limitări de calcul automat al tensiunilor şi importanţa orientării corecte a elementelor în
spaţiu prin folosirea nodului de orientare a secţiunii. Interpretarea soluţiilor în modul de
prezentare grafic.
A. Caracteristici principale ale elementului grindă în spaţiu (Fig. 6.1):

1. este generat de trei noduri I, J şi K sau de două noduri I şi J şi un unghi care
precizează direcţiile axelor principale y şi z ale secţiunii (vezi Fig. 6.1,a);
2. are şase grade de libertate pe nod (vezi Fig. 6.1,b), GLN = 6, deplasări pe
direcţiile axelor X, Y şi Z (UX, UY, UZ) şi rotiri faţă de aceleaşi axe X, Y, Z (RX, RY, RZ);
3. este bară dreaptă, cu proprietăţi uniforme de la un capăt la celălalt, suportă
încărcări cu forţe şi momente pe toate direcţiile (vezi Fig. 6.1,c). Elementul nu modelează
corect barele cu pereţi subţiri;
Fig. 6.1: Elementul grindă în spaţiu (BEAM 3D)
4. elementul poate fi folosit pentru modelarea grinzilor în spaţiu şi în plan, a barelor

articulate, a arcurilor (ca rigidităţi suplimentare în structuri);
[K e ]  [T ]T [k e ][T ] (6.1)
în care:
84
[ λ] 0 0 0 
 0 [ λ] 0 0  l x mx n x 
[T ]    , [λ]  l y my ny  ,
 0 0 [ λ] 0 
   l z mz nz 
 0 0 0 [ λ ]
unde: lx, mx, nx sunt cosinusurile directoare ale axei barei x în raport cu sistemul de
referinţă global XYZ s. a. m. d iar expresia matricei de rigiditate în coordonate locale este
 EA 
 L 
 12EI z 
 0 
 L3 (1  Φ y ) 
 12EI y 
 0 0 
 L3 (1  Φ z ) 
 GI t 
 0 0 0 SIM 
 L 
 6EI y ( 4  Φ z )EI y 
 0 0  0 
L2 (1  Φ z ) L(1  Φ z )
 
 0 6EI z ( 4  Φ y )EI z 
0 0 0
 L2 (1  Φ y ) L(1  Φ y ) 
[k e ]   
 EA 0 0 0 0 0
EA 
 L L 
 12EI z 6EI z 12EI z 
 0  0 0 0  0 
 L3 (1  Φ y ) L2 (1  Φ y ) L3 (1  Φ y ) 
 12EI y 6EI y 12EI y 
 0 0  0 0 0 0 
 L3 (1  Φ z ) L2 (1  Φ z ) L3 (1  Φ z ) 
 GI t GI t 
 0 0 0  0 0 0 0 0 
 L L 
 0 6EI y ( 2  Φ z )EI y 6EI y ( 4  Φ z )EI y 
0  0 0 0 0 0
 L2 (1  Φ z ) L(1  Φ z ) L2 (1  Φ z ) L(1  Φ z ) 
 ( 2  Φ y )EI z ( 4  Φ y )EI z 
 0 6EI z 6EI z 
0 0 0 0  0 0 0
 L2 (1  Φ y ) L(1  Φ y ) L2 (1  Φ y ) L(1  Φ y ) 
6. uzual elementul este denumit BEAM 3D.
 
Fig. 6.2: Diverse tipuri de secţiuni şi distribuţiile de tensiuni tangenţiale generate de răsucirea
liberă
B. Date legate de element (proprietăţi ale secţiunilor)

1. aria transversală a secţiunii barei - A;
2. momentul de inerţie al secţiunii faţă de axa y în sistemul local de axe - Iy;
3. momentul de inerţie al secţiunii faţă de axa z a sistemului de axe local - Iz;
4. momentul de inerţie convenţional la răsucire al secţiunii - It, acest moment
depinde de forma secţiunii astfel:
a) pentru secţiuni circulare şi inelare coincide cu momentul de inerţie polar al secţiunii;
b) pentru secţiuni tip cheson (vezi Fig. 6.2,a) se calculează cu relaţia:
85
4Ω 2
It  ; (6.2)
ds
δ
în care: Ω este aria marginită de fibra medie a chesonului;
c) pentru secţiuni deschise formate din dreptunghiuri alungite (vezi Fig. 6.2,b) se foloseşte
relaţia:
1
It   bi ti3 ;
3 i
(6.3)
d) pentru secţiuni dreptunghiulare vezi (Fig. 6.2,c) se foloseşte relaţia:

It  β  h  b 3 ; (6.4)
în care coeficientul β se poate calcula cu relaţia:
1 b b4 
β  0,21 1  , (6.5)
3 h  12h 4 
şi este prezentat în tabelul 6.1 pentru câteva valori uzuale;
Tabelul 6.1: Coeficienţi de calcul pentru tensiuni şi momentul de inerţie convenţional la răsucire la
secţiunea dreptunghiulară
h/b 1 1,2 1,5 1,75 2 2,5 4 10 
α 0,208 0,219 0,231 0,239 0,246 0,258 0,282 0,313 0,333
β 0,141 0,166 0,196 0,214 0,229 0,249 0,281 0,313 0,333
γ 1,000 0,930 0,859 0,820 0,795 0,766 0,745 0,742 0,742
5. coeficienţii Fiy şi Fiz (  y , Φ z ) de influenţă a forţei tăietoare asupra deplasării,

pentru câteva secţiuni simple se dau în tabelul 6.2;
(6). dimensiunile secţiunii pe direcţia y şi z dacă se doreşte determinarea
tensiunilor.
Pentru câteva secţiuni uzual folosite în practică, tabelul 6.2 prezintă caracteristicile
geometrice de bază.

2. modulul de elasticitate transversal - G, sau coeficientul contracţiei
transversale niu ( ν ), constantele E, G, ν sunt dependente (vezi relaţia 1.1);
(3). coeficientul de dilatare termică α ;
(4). densitatea materialului ρ ;
(5). acceleraţia gravitaţională g sau greutatea specifică γ  ρg .

1. blocaje la translaţie BX, BY şi BZ precum şi la rotire BXX, BYY şi BZZ;
2. forţe la noduri FX, FY şi FZ şi momente la noduri MX, MY şi MZ (vezi Fig. 6.1,c);
(3). deplasări şi rotiri impuse pe orice direcţie;
(4). temperaturi în noduri sau pe elemente;
date de intrare ρ , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generată de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară ω ).
86
(6). presiuni pe element, declarate ca forţe distribuite liniar pe porţiuni din lungimea
barei, se pot declara presiuni pe direcţia axei y şi z, relativ la sistemul de axe legat de
element.
Tabelul 6.2: Caracteristici geometrice ale unor secţiuni uzuale

Sectiunea A Iy Iz It Φy ,Φz
πd 2 πd 4 πd 4 πd 4 10
4 64 64 32 9
π (D 2  d 2 ) π (D 4  d 4 ) π (D 4  d 4 ) π (D 4  d 4 )
1,2  2
4 64 64 32
b3h bh 3 6
bh βhb 3
12 12 5
( bt1  3ht 2 )b 2 ( ht 2  3bt1 )h 2 2b 2 h 2t1t 2 12

2(bt1  ht 2 ) 
6 6 bt 2  ht1 5
ht 23  2bt13
Din tabele de profil I -
3
2bt 23  ht13
Din tabele de profil U -
3
2
 d 
 
Observaţii: 1. Pentru secţiunea inelară  y ,  z  1,13  3,03  D 
  d 2 
 1   
 D 
2. Pentru ultimele trei secţiuni se presupune t1, t2  b, h
1. deplasările nodale DX, DY, DZ şi rotirile RX, RY RZ;
2. eforturile din bare: N, Ty, Tz, Mt, My, Mz (vezi Fig. 6.1,d). Se menţionează că
acestea sunt pozitive dacă semnul lor în nodul J (faţa pozitivă FP) este plus sau minus în
nodul I (faţa negativă FN);
87
(3). tensiunile în bare, calculate de obicei la noduri, cu relaţiile:

N My M
σ  z z y; (6.6)
A Iy Iz
Ty Tz
τ xy  ; τ xz  ; (6.7)
A A
Mt
τr  c; (6.8)
It
unde: c este o constantă declarată la dimensiunile secţiunii. De obicei tensiunile σ se
calculează în colţurile dreptunghiului în care se înscrie secţiunea.
Trebuie menţionat, că de fapt, distribuţia tensiunilor tangenţiale produse de forţele
tăietoare se obţine în rezistenţa cu relaţia lui Juravski:
Ty Sz TzSy
τ xy  ; τ xz  ; (6.9)
bzI z by I y
iar tensiunile τ de răsucire se calculează funcţie de forma secţiunii, asfel se pun evidentă:
i) pentru secţiuni circulare şi inelare:
Mt Mt D
τ r; τmax  ; (6.10)
It It 2
în care: r este raza curentă, şi d = D pentru secţiunea circulară;
ii) pentru secţiuni chesonate (vezi Fig. 6.2,a)
Mt Mt
τ ; τ max  ; (6.11)
2Ωδ 2Ωδmin
iii) pentru secţiuni deschise (vezi Fig. 6.2,b)
Mt Mt
τ t; τmax  tmax ; (6.12)
It It
iv) pentru secţiuni dreptunghiulare (vezi Fig. 6.2,c şi Tabelul 6.2)
Mt
τ max  τ A  ; τ B  γτ A . (6.13)
αhb 2

NN NE
NMAT
MATI E G niu
...
3. Date despre proprietăţile secţiunilor
NSECT
SECTI A Iy Iz It Fiy Fiz
...
88
NI BX BY BZ BXX BYY BZZ X Y Z

...
EI I J K MAT SECT
...
6. Date despre încărcări cu forţe şi momente
NF
NIF FX FY FZ MX MY MZ
...
CADSPw_re.EXE
Acest program a fost conceput astfel încât lucrează cu noţiunile (datele de intrare) de la
punctele B-E care nu sunt incluse între paranteze. Pogramul este de fapt implementarea
metodei deplasărilor (metoda de calcul exactă) pentru sisteme de cadre 3D, îmbinate rigid
(sudate) şi poate suplini programul CADPLw_re.EXE prin blocarea corespunzătoare a
gradelor de libertate nefolosite.
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2, cu deosebirea că

matricea de rigiditate se determină cu relaţia (6.1).
CADS1. O piesă din oţel este confecţionată dintr-o tijă de secţiune dreptunghiulară
50  25 prin îndoire în două plane la 90° ca în Fig. 6.3. Piesa este solicitată cu două forţe F
şi 2F în colţurile din capătul liber. Pentru E=2,1·105 MPa, ν  0,3 şi F=400 N se cere:
a) deplasarea capătului liber al piesei;
b) să se traseze diagramele de eforturi;
c) să se determine tensiunile maxime.
Fig. 6.3: Problema CADS1 Fig. 6.4: Model pentru problema CADS1
Rezolvare
Deoarece piesa se compune din trei părţi care pot fi considerate bare, se va
recurge la rezolvarea problemei prin modelare cu BEAM. Fiecare tronson se modelează
prin axa barei şi secţiunea corespunzătoare. Deoarece piesa s-a obţinut dintr-o bară este
clar că secţiunea barelor este aceeasi dar poziţia ei se schimbă pe fiecare tronson, din
89
acest motiv trebuie stabilită cu grijă poziţionarea axelor barelor în sistemul global de axe.
O soluţie de alegere a axelor barelor ar putea fi cea prezentată în Fig. 6.4. Forţele
actionează pe colţurile capătului liber şi trebuie transferate (conform regulilor de reducere
a torsorilor) la axa barei (vezi Fig. 6.4). Dacă se studiază cu atenţie orientarea barelor, se
constată că pentru a defini corect bara 3 se impune declararea unui nod suplimentar 5 în
planul z = 462,5. Acest nod suplimentar se poate evita prin introducerea a două proprietăţi
de secţiuni, adică se introduce o a doua secţiune cu axele y şi z schimbate între ele.
Fişierul cu date de intrare cads1.txt este:
5 3
1
2.1000000E+05 L6.69231E+04 3.0000000E-01
1
1.2500+03 2.60417E+05 6.51042E+04 1.78906E+05 1.20+00 1.20E+00
1 0 0 0 0 0 0 5.7500000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
2 0 0 0 0 0 0 5.7500000E+02 3.8750000E+02 0.0000000E+00
3 0 0 0 0 0 0 5.7500000E+02 3.8750000E+02 4.6250000E+02
4 1 1 1 1 1 1 0.0000000E+00 3.8750000E+02 4.6250000E+02
5 1 1 1 1 1 1 0.0000000E+00 0.0000000E+00 4.6250000E+02
1 1 2 3 1 1
2 2 3 1 1 1
3 3 4 5 1 1
1
1 0.000E+00 -L6.0E+02 -4.000E+02 -1.000E+04 -1.000E+04 -2.000E+04
Nodul 5 este total blocat întucât el nu aparţine elementelor şi este folosit doar
pentru declararea orientării, lipsa blocajelor ar produce matricea de rigiditate redusă
singulară.
În urma rulării programului se obţine listingul:

MAT E G niu
1 2.1000000E+05 8.0769231E+04 0.3000
DATE DESPRE SECTIUNI

SECT A Iy Iz It Fiy Fiz
1 1.250E+03 2.6042E+05 6.5104E+04 1.7891E+05 1.2E+00 1.2E+00
NOD BX BY BZ BXX BYY BZZ X Y Z

1 0 0 0 0 0 0 5.750E+02 0.000E+00 0.000E+00
2 0 0 0 0 0 0 5.750E+02 3.875E+02 0.000E+00
3 0 0 0 0 0 0 5.750E+02 3.875E+02 4.625E+02
4 1 1 1 1 1 1 0.000E+00 3.875E+02 4.625E+02
5 1 1 1 1 1 1 0.000E+00 0.000E+00 4.625E+02
ELEM I J K MAT SECT

1 1 2 3 1 1
2 2 3 1 1 1
3 3 4 5 1 1
NOD FX FY FZ MX MY MZ
1 0.000E+00 -8.000E+02 -4.000E+02 -1.000E+04 -1.000E+04 -2.000E+04
2 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00
3 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00
90
4 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00

5 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00

SEMIBANDA MATRICII DE RIGIDITATE LB = 12
DEPLASARI NODALE
NOD DX DY DZ RX RY RZ
1 -4.8408E+00 -8.8971E+00 3.0426E+00 -8.3932E-03 7.5126E-04 -1.1296E-02
2 -4.9104E-01 -8.8959E+00 -4.3671E-01 -1.0306E-02 1.0194E-03 -1.1154E-02
3 5.6067E-14 -3.9553E+00 -4.3601E-01 -8.9532E-03 1.1040E-03 -1.0514E-02
4 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000
5 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000 0.0000
EFORTURI IN BARE
ELEMENTUL 1
NOD 1 NOD 2
N -8.0000000E+02 8.0000000E+02
Ty -4.0000000E+02 4.0000000E+02
Tz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Mt -1.0000000E+04 1.0000000E+04
My -2.0000000E+04 2.0000000E+04
Mz -1.0000000E+04 -1.4500000E+05
ELEMENTUL 2
NOD 2 NOD 3
N -4.0000000E+02 4.0000000E+02
Ty 8.0000000E+02 -8.0000000E+02
Tz 2.2352000E-08 -2.2352000E-08
Mt -2.0000000E+04 2.0000000E+04
My 1.0000000E+04 -1.0000000E+04
Mz 1.4500000E+05 2.2500000E+05
ELEMENTUL 3
NOD 3 NOD 4
N -2.5596000E-08 2.5596000E-08
Ty 8.0000000E+02 -8.0000000E+02
Tz -4.0000000E+02 4.0000000E+02
Mt 2.2500000E+05 -2.2500000E+05
My 1.0000000E+04 2.2000000E+05
Mz -2.0000000E+04 4.8000000E+05
Deplasarea nodului 1 reprezintă deplasarea capătului liber adică centrul secţiunii

de capăt, deci: δ1  ( 4,8408)2  ( 8,8971)2  (3,0426)2  10,5758 mm.
Diagramele de eforturi reproduse de pe monitor sunt prezentate în Fig. 6.5. Pentru
determinarea tensiunilor maxime se observă că secţiunea periculoasă este în încastrare.
Distribuţia tensiunilor în secţiune se prezintă în Fig. 6.6.
Tensiunea σ max  92,16  21,12  113,28 MPa se atinge în colţul 5 (vezi Fig. 6.6) şi
a fost calculată cu relaţiia (6.6), aceeaşi tensiune, de compresiune însă, se atinge şi în
colţul 1.
91
Fig. 6.5: Diagramele de eforturi problema CADS1
Solicitarea fiind compusă, interesează valoarea tensiunii echivalente maxime care

se poate stabili conform teoriei a III-a de rezistenţă cu relaţia:
σ ech  σ 2  4τ 2 . (6.14)
În punctele 2 şi 6 se obţine: σ ech,max  92,16 2  4  29,27 2  109,18 MPa.
92
M
xz
t

My
 Txz
z
M z
Ty
 xy
Fig. 6.6: Distribuţia tensiunilor în încastrare pentru CADS1
CADS2. În Fig. 6. se prezintă un profil U încastrat la un capăt. Să se determine

deplasările şi rotirile capătului liber sub acţiunea greutăţii proprii. Se dau t = 4 mm; L = 2
m; ρ = 7800 Kg/m3; g = 10 m/s2, E = 2  105 MPa, ν  0,3 .
Fig. 6.7: Problema CADS2
Rezolvare
Se cunoaşte faptul că dacă rezultanta forţelor nu trece prin centrul de încovoiere-

răsucire (CIR) al unei secţiuni (cum este cazul problemei de mai sus) pe lângă deplasări
de încovoiere apar şi rotiri ale secţiunii în jurul CIR. Dacă bara se modelează cu elemente
BEAM care reproduc axa barei (trec prin centrul de greutate al secţiunilor G) încărcarea
modelului va consta într-o forţă uniform distribuită generată de greutatea proprie p  ρgA .
Cu acest model plan (vezi problema CADP3a) rotirile în jurul CIR nu pot fi “prinse”.
O altă soluţie ar fi modelarea barei cu elemente BEAM care trec prin CIR. În
această situaţie efectul forţei distrubuite p se reduce la axa barei printr-o forţă distribuită p
şi un moment de răsucire distribuit de-a lungul barei mt = pb. Dacă modelăm bara cu 10
elemente atunci fişierul cu date de intrare cads2.txt este:
12 10
1
1 2.0000000E+05 7.6923077E+04 3.0000000E-01
1
93
1 2.560E+02 9.30133E+03 3.61813E+04 1.36533E+03 0.00E+00 0.00E+00

1 0 0 0 0 0 0 2.0000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
2 0 0 0 0 0 0 1.8000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
3 0 0 0 0 0 0 1.6000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
4 0 0 0 0 0 0 1.4000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
5 0 0 0 0 0 0 1.2000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
6 0 0 0 0 0 0 1.0000000E+03 0.0000000E+00 0.0000000E+00
7 0 0 0 0 0 0 8.0000000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
8 0 0 0 0 0 0 6.0000000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
9 0 0 0 0 0 0 4.0000000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
10 0 0 0 0 0 0 2.0000000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
11 1 1 1 1 1 1 0.0000000E+00 0.0000000E+00 0.0000000E+00
12 1 1 1 1 1 1 0.0000000E+00 1.0000000E+02 0.0000000E+00
1 1 2 12 1 1
2 2 3 12 1 1
3 3 4 12 1 1
4 4 5 12 1 1
5 5 6 12 1 1
6 6 7 12 1 1
7 7 8 12 1 1
8 8 9 12 1 1
9 9 10 12 1 1
10 10 11 12 1 1
10
1 0.00E+00 -1.99680E+00 0.00E+00 2.42491E+01 0.00E+00 0.00E+00
2 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
3 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
4 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
5 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
6 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
7 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
8 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
9 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
10 0.00E+00 -3.99360E+00 0.00E+00 4.84982E+01 0.00E+00 0.00E+00
Rezultatele în deplasări sunt:
DEPLASARI NODALE
1 0.0000E+00 -5.5373E+00 0.0000E+00 4.6178E-03 0.0000E+00 -3.6976E-03
2 0.0000E+00 -4.7981E+00 0.0000E+00 4.5716E-03 0.0000E+00 -3.6921E-03
3 0.0000E+00 -4.0619E+00 0.0000E+00 4.4330E-03 0.0000E+00 -3.6645E-03
4 0.0000E+00 -3.3352E+00 0.0000E+00 4.2022E-03 0.0000E+00 -3.5928E-03
5 0.0000E+00 -2.6292E+00 0.0000E+00 3.8789E-03 0.0000E+00 -3.4548E-03
6 0.0000E+00 -1.9592E+00 0.0000E+00 3.4633E-03 0.0000E+00 -3.2285E-03
7 0.0000E+00 -1.3451E+00 0.0000E+00 2.9554E-03 0.0000E+00 -2.8919E-03
8 0.0000E+00 -8.1127E -01 0.0000E+00 2.3551E-03 0.0000E+00 -2.4228E-03
9 0.0000E+00 -3.8632E -01 0.0000E+00 1.6624E-03 0.0000E+00 -1.7992E-03
10 0.0000E+00 -1.0339E -01 0.0000E+00 8.7737E-04 0.0000E+00 -9.9892E-04
11 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00 0.000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00
Această ultimă modelare, mai corectă decât precedenta enunţată, nu este

acceptabilă deoarece elementul BEAM nu poate prinde efectele generate de barele cu
pereţi subţiri (bimomente, momente de răsucire împiedicată, etc). În concluzie pentru a
modela bare cu pereţi subţiri încărcate cu forţe ce nu trec prin CIR se va alege un element
finit corespunzător, totuşi pentru situaţii mai puţin pretenţioase se poate folosi elementul
BEAM poziţionat în dreptul punctelor CIR.
94
CADS3. O structură plană

formată din bare circulare din oţel este
încărcată cu forţe perpendiculare pe ea
ca în Fig. 6.8. Ştiind că E = 2,1·105 MPa;
G =8·104 MPa; d=80 mm; a = 0,5 m şi
forţa F =2 kN se cere:
b) să se figureze diagramele de eforturi;
c) să se determine tensiunea
echivalentă maximă. Fig. 6.8: Problema CADS3
Rezolvare
Datorită dublei simetrii problema se poate trata pe un sfert. Din tabelul 6.3 se pot
alege relaţiile de calcul pentru proprietăţile secţiunii, iar din tabelul 1.1 (vezi Lab. 1) se aleg
condiţiile la limită corespunzătoare simetriilor. Bara, ca şi forţa din axa de simetrie tăiate pe
lungime, datorită simetriei împarte mărimile proprietăţilor de secţiune la doi. Cu aceste
menţiuni fişierul datelor de intrare cads3.txt este:
5 5
1
1 2.1000000E+05 L6.00000E+04 3.1250000E-01
2
1 5.02654E+03 2.01062E+06 2.01062E+06 4.02124E+06 0.00E+00 0.00E+00
2 2.51327E+03 1.00531E+06 1.00531E+06 2.01062E+06 0.00E+00 0.00E+00
1 1 0 0 0 1 1 0.0000000E+00 0.0000000E+00 1.0000000E+03
2 0 0 0 0 0 0 5.0000000E+02 0.0000000E+00 1.0000000E+03
3 0 1 0 0 0 0 5.0000000E+02 0.0000000E+00 5.0000000E+02
4 0 0 1 1 1 0 5.0000000E+02 0.0000000E+00 0.0000000E+00
5 1 0 0 0 1 1 0.0000000E+00 0.0000000E+00 5.0000000E+02
1 1 2 3 1 1
2 2 3 1 1 1
3 3 4 1 1 1
4 4 5 2 1 1
5 5 1 2 1 2
2
2 0.000E+00 -2.000E+03 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00
4 0.000E+00 -2.000E+03 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00 0.000E+00
Fig. 6.9: Discretizarea şi condiţiile la limită pentru problema CADS3
Secţiunea fiind circulară poziţia nodului K (de precizare a orientării barei) este
arbitrară în afara axei barei. Discretizarea se poate urmări în Fig. 6.9. Se observă ca
95
blocajele se figurează în “cod numeric”. Reprezentarea încărcărilor în mod grafic se face

în nodurile în care există cel puţin o valoare nenulă, prin înşiruirea nodului şi a celor 6
încărcări cu valorile rotunjite la întregi.
Rulând fişierul se obţin rezutatele:
DEPLASARI NODALE
1 0.0000E+00 -3.3727E-01 0.0000E+00 6.6329E-04 0.0000E+00 0.0000E+00
2 0.0000E+00 -3.4237E-01 0.0000E+00 8.1313E-04 0.0000E+00 -8.5132E-06
3 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00 3.7089E-04 0.0000E+00 2.7144E-05
4 0.0000E+00 4.0407E-02 0.0000E+00 0.0000E+00 0.0000E+00 6.2801E-05
5 0.0000E+00 -7.4602E-02 0.0000E+00 3.6360E-04 0.0000E+00 0.0000E+00
EFORTURI IN BARE
ELEMENTUL 1
NOD 1 NOD 2
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Ty 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Tz 1.2052000E+02 -1.2052000E+02
Mt -9.6409000E+04 9.6409000E+04
My -3.7320000E+04 -2.2942000E+04
Mz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
ELEMENTUL 2
NOD 2 NOD 3
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Ty 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Tz -1.8795000E+03 1.8795000E+03
Mt 2.2942000E+04 -2.2942000E+04
My 9.6409000E+04 8.4333000E+05
Mz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
ELEMENTUL 3
NOD 3 NOD 4
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Ty 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Tz 2.1205000E+03 -2.1205000E+03
Mt 2.2942000E+04 -2.2942000E+04
My -8.4333000E+05 -2.1693000E+05
Mz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
ELEMENTUL 4
NOD 4 NOD 5
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Ty 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Tz 1.2052000E+02 -1.2052000E+02
Mt 1.3717000E+05 -1.3717000E+05
My -1.6962000E+05 8.4394000E+04
Mz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
ELEMENTUL 5
NOD 5 NOD 1
N 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Ty 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Tz 1.2052000E+02 -1.2052000E+02
96
Mt 0.0000000E+00 0.0000000E+00
My -1.5667000E+05 9.6409000E+04
Mz 0.0000000E+00 0.0000000E+00
Deci deplasarea nodului k, în acest model nodul 2 este δk  0,34237 mm (fără

considerarea efectului forţei tăietoare).
Diagramele de eforturi reproduse de pe monitor se prezintă în Fig. 6.10.
Fig. 6.10: Diagrame de eforturi CASD3
Pentru secţiuni circulare şi inelare tensiunea echivalentă, conform teoriei tensiunilor

tangenţiale maxime, se poate determina cu relaţia:
M D
σ ech  ech , (6.15)
Iy 2
unde: Mech  Mt2  M y2  M z2 , iar efectul forţelor axiale şi tăietoare se neglijează în calculul
tensiunilor.
Momentul echivalent maxim se atinge în nodul 3, deci:
32 22797 2  843440 2
σ ech,max   16,785 MPa
π 803
TEMĂ: Trataţi problema fără a folosi simetria.
Observaţii: Structurile plane încărcate cu forţe perpendiculare (sau momente generate de

aceste încărcări), denumite “GRILAJE” pot fi reduse la 3 GLN (UY, RX şi RZ pentru
sistemul de axe global ales cu axele X şi Z în planul cadrelor) întrucât restul deplasărilor şi
rotirilor sunt nule.
TEMĂ: Reluaţi problema blocând UX, UZ şi RY pentru toate nodurile.
Probleme propuse
CADS4. Cadrul plan din Fig. 6.11 de secţiune inelară este încărcat cu forţa F
perpendiculară pe planul cadrului. Stiind că D = 212 mm; d = 193 mm; a =0,4 m; E =
21·104 MPa; G = 8,1·104 MPa; F = 21 kN se cere:
a) Să se determine deplasarea punctului de aplicaţie al forţei;
b) Să se determine tensiunea echivalentă maximă.
Răspuns: δ = 10,35 mm; σ ech,max  80 MPa;
97
Fig. 6.11: Problema CADS4 Fig. 6.12: Problema CADS5
CADS5. Sistemul de susţinere din Fig. 6.12 este format dintr-o bară cotită, de
secţiune circulară din oţel. Cunoscând d = 50 mm; E=2.105 MPa; ν =0,3; a = 0,4 m; b =
0,5 m şi σ a =150 MPa să se determine forţa capabilă pe care o poate susţine sistemul fără
să se depăsească tensiunea admisibilă.
Răspuns: Fcap = 7279 N.
CADS6. Bara cotită de secţiune circulară din Fig. 6.13 are a = 0,5 m; E = 21·105
MPa; d = 70 mm; ν = 0,3; F = 10 kN. Să se determine sageata maximă a barei şi să se
calculeze tensiunea echivalentă maximă. Se precizează că toate rotirile în lagăre sunt
permise.
Indicaţie: Problema se poate trata pe jumătate, urmăriţi Lab. 1 şi precizaţi în ce categorie

de simetrie se încadrează problema.
Răspuns: δmax = 20,734 mm; σ ech,max = 166 MPa.
CADS7. Bara cotită din Fig. 6.14 de secţiune circulară constantă este încărcată cu
forţele F1 şi F2. Lagărul din A nu permite deplasări pe nici o direcţie, cel din B permite
deplasarea în lungul barei AB iar reazemul din C nu permite deplasări pe verticală. Să se
afle deplasarea punctului de aplicaţie al forţelor şi tensiunea maximă din bară. Se
precizează: d = 80 mm; E = 2.105 MPa; ν = 0,3; a = 0,8 m; F1 = 6 kN şi F2 =8 kN.
Răspuns: u = 1,752 mm; v = 2,567 mm; w = 7,539 mm; σ max = 101,9 MPa.
98
CADS8. O bară de secţiune dreptunghiulară este îndoită în formă de semi-inel ca

în Fig. 6.15. Stiind că E = 2·105 MPa; ν = 0,3; R = 50 mm; F = 25 N; b = 5 mm; h = 8 mm,
să se afle săgeata maximă a barei şi tensiunea echivalentă maximă.
Răspuns: δ = 1,0016 mm; σ ech,max = 106,4 MPa.
CADS9. Cadrul cotit în lungul muchiilor unui cub (vezi Fig. 6.16), este de secţiune
circulară constantă şi este încărcat la capetele A şi B cu forţele F dirijate în lungul
diagonalei cubului care încadrează structura. Ştiind că a = 0,5 m; d = 100 mm; E = 2,1·105
E
MPa;  2,6 şi F = 35,445 kN, să se calculeze deplasarea relativă între punctele A şi B şi
G
tensiunea echivalentă maximă.
Indicaţii: Deoarece structura prezintă mişcări de corp rigid, unul dintre punctele A sau B se
poate încastra, pentru informaţii suplimentare vezi problema ARTP3.
Răspuns: δAB = 12,26 mm; σ ech,max = 150 MPa.
CADS10. Pentru grilajul din Fig. 6.17 se cunosc: a = 500 mm; E = 2,1·105 MPa;
G = 8.104 MPa; F = 1 kN; d = 70 mm. Se cere:
b) să se traseze diagramele de momente de încovoiere şi răsucire;
c) tensiunea echivalentă maximă.
Răspuns: δ = 0,4197 mm; σ ech,max = 11,36 MPa.
99
CADS11. Un arc elicoidal format numai din două spire este încărcat cu o forţă F ca
în Fig. 6.18. Ştiind că F = 1 kN; G = 8,1·104 MPa; ν = 0,3; d = 10 mm; R = 40 mm; şi h =
50 mm, se cer:
a) să se determine săgeata arcului farc ;
b) tensiunea maximă din arc  max ;
c) să se compare rezultatul obţinut prin MEF cu cel teoretic pentru arcuri cu spire
64FR 3 i 16FR
strânse, adică farc  4
şi τmax 
Gd πd 3
Indicaţie: Se descompune elicea arcului în elemente BEAM3D, (de exemplu câte 16
elemente finite de lungimi egale pe spiră).
Răspuns: f = 10,235 mm; σ ech,max = 409 MPa.
CADS12. Două cercuri identice de secţiune dreptunghiulară sunt sudate ca în Fig.

6.19. Ştiind că E = 2·105 MPa; G = 8·104 MPa, R = 100 mm; F=1000 N; M=10000 Nmm se
cere să se calculeze deplasarea relativă între punctele de aplicaţie ale încărcărilor în cele
două situaţii de încărcare: a) întindere; b) răsucire.
Fig. 6.19: Problema CADS12
Răspuns: δ = 0,8597 mm; φ = 0,9162·10-3 rad.
-un element fizic de grindă se poate discretiza cu un singur sau mai multe
elemente finite de tip BEAM3D. Dacă grinda este solicitată cu sarcini distribuite se
impune o discretizare cu mai multe elemente finite pentru a creşte precizia de calcul a
eforturilor. Echivalarea sarcinilor distribuite;
-teoretic elementele se pot declara prin cele două noduri de capăt în orice ordine,
de exemplu elementul dintre nodurile I = 3 şi J = 7 este echivalent cu elementul dintre
nodurile I = 7 şi J = 3 dacă se menţine nodul K care precizează orientarea, dar pentru
obţinerea unor diagrame de eforturi coerente, axele locale ale barelor x şi y trebuie să
fie riguros controlate de către utilizator;
-elementul BEAM3D poate fi folosit şi la modelarea elementului TRUSS3D dacă
se consideră Iy = Iz = It = 0 şi se blochează gradele de libertate rotiri;
100
ale eforturilor în bare, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate, iar
modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a diagramelor de eforturi.
101
Laboratorul 7.
Modelarea plană a unor probleme de analiză statică
structurală cu elementul finit CST
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor şi tensiunilor în modele 2D stare plană de tensiune şi stare

plană de deformaţie la solicitări cu forţe concentrate şi distribuite. Evidenţierea
aproximărilor şi a calităţii reduse a tipului de element CST, precum şi necesitatea
discretizărilor fine pentru obţinerea precisă a tensiunilor în zonele cu gradienţi mari de
tensiune. Interpretarea rezultatelor prezentate în mod grafic.
A. Caracteristici principale ale elementului CST (Fig. 7.1):

1. este generat de trei noduri I, J, K care trebuie declarate în sensul dat de rotirea
axei X peste Y pe drumul cel mai scurt;
2. are două grade de libertate pe nod (GLN = 2), deplasări pe direcţia X şi Y (UX,
UY);
3. are grosime constantă şi poate fi încărcat cu forţe echivalente la noduri. Forţele
nodale pot proveni de la presiuni aplicate pe laturi sau forţe forţe de volum distribuite pe
toată suprafaţa, de fapt pe volumul elementului dacă se consideră şi grosimea;
Fig. 7.1: Elementul CST
4. elementul se poate folosi pentru modelarea stării plane de tensiune (SPT) şi

stării plane de deformaţie (SPD);
K e   B  D B  At ,
T
(7.1)
în care:
bi 0 bj 0 bk 0
1  
B    0 ci 0 cj 0 ck  ; (7.2)
2A
c i bi cj bj ck bk 

1 X (I ) Y (I )
1
A  1 X (J ) Y (J ) ; (7.3)
2
1 X (K ) Y ( K )
102
bi  Y (J )  Y (K ); ci  X (K )  X (J )
b j  Y (K )  Y (I ); c j  X (I )  X (K ) (7.4)
bk  Y (I )  Y (J ); ck  X (J )  X (I )
 
1  0 
E  
D   2 
 1 0  pentru SPT; (7.5)
1  
1 
0 0 
 2 
 
1    0 
E  
D     1  0  pentru SPD. (7.6)
(1   )(1  2 ) 
1  2 
 0 0 
 2 
6. uzual în programele cu elemente finite, elementul este denumit CST (“Constant
Strain Triangle”).

1. grosimea elementului - t;
2. tipul analizei sau tipul elementului (SPT sau SPD).

(4). densitatea materialului -  ;
(5). acceleraţia gravitaţională g sau greutatea specifică -    g

1. blocaje la translaţie în direcţia X - BX şi în direcţia Y - BY;
(5). forţe de inerţie, generate de câmpul gravitaţional (pentru care sunt necesare ca
date de intrare  , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generate de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară  );
(6) presiuni, distribuite liniar sau constante pe laturile elementului. Aceste presiuni
(sau forţe distibuite liniar) se echivalează la nodurile elementului prin forţe concentrate
(vezi Fig. 5.2 din Lab. 5, în care se neglijează momentele de capăt).
1. deplasările nodale DX, DY;
2. tensiunile în sistemul global de axe SX, SY, SXY, precum şi tensiunile principale
S1, S2 şi unghiul ALFA pe care îl face direcţia tensiunii principale S1 cu axa X (vezi Fig.
7.1). Se menţionează că tensiunile sunt constante pe element, dar valorile obţinute din
calcul se consideră corecte în centrul de greutate al triunghiului. Tensiunile din element se
103
 SX 
 
 SY   D B  U 
e
(7.7)
SXY 
 
Pentru corectarea distribuţiei tensiunilor, de obicei, se recurge la medierea lor în
noduri după diverse metode, cea mai simplă mediere, fără a ţine seama de ariile
elementelor vecine, este inclusă în programul de calcul. Conform acestei reguli, dacă într-
un nod I sunt “n” elemente vecine (vezi Fig. 7.2), atunci tensiunea medie în nod se
n
S i
SI ,m  i 1
. (7.8,a)
n
Se poate folosi şi relaţia care ţine cont de aria de
participare la nod:
n
S A i i
Fig. 7.2: Elemente vecine unui nod I SI ,m  i 1
n
, (7.8,b)
 Ai
i 1
în care:
SI,m -valoarea medie a tensiunii în nodul I;
Si -valoarea tensiunii în elementul i (i = 1...n);
Ai -aria elementului curent i.
De regulă se mediază tensiunile SX, SY, SXY într-un nod şi apoi se calculează S1,
S2 şi ALFA în nodul respectiv. Se menţionează că dacă se mediază direct tensiunile
principale, acestea sunt diferite de cele calculate conform regulii precizate anterior.
În practică, pentru precizarea gradului de solicitare, este utilă determinarea unei
tensiuni echivalente de solicitare conform unei teorii de rezistenţă, de obicei se foloseşte
teoria a V-a (a energiei de modificare a formei), denumită şi von Mises conform căreia
tensiunea echivalentă Sech se determină cu relaţia:
Sech  S12  S 22  S1 S 2 . (7.9)
(3). deformaţiile specifice din element, calculate cu relaţia:
 
   B  U e . (7.10)
(4). reacţiunile din legăturile cu exteriorul (blocaje).
1. Date generale
NN NE TIPE
NI BX BY X Y
...
EI I J K E niu t
...
4. Date despre încărcări cu forţe
NF
NIF FX FY
...
104
CSTPLw_re.EXE
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2. Sistemul

de ecuaţii care se rezolvă este stocat în memoria RAM a calculatorului sub formă de
matrice bandă. Dimensiunea maximă a problemelor ce pot fi rezolvate rezultă din numărul
necunoscutelor şi lăţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni mari se
impune reconsiderarea gestionării resurselor hard (memoria extinsă). O parte a
rezultatelor (în special tensiuni) sunt stocate în fişiere text care se pot urmări după fiecare
rulare, astfel de exemplu tensel.txt este un fişier cu rezultate tensiuni în elemente.
CST1. O baretă ca cea din Fig. 7.3

este supusă unei încărcări cu forţă
concentrată prin intermediul unei piese
ascuţite. Cunoscând caracteristicile de
material ale baretei E = 2·105 MPa si  = 0,3
grosimea ei t = 5 mm; şi dimensiunile
principale L = 100 mm şi h = 20 mm, se cere
să se studieze distribuţia deplasărilor şi
tensiunilor din baretă pentru F = 10 kN. Fig. 7.3: Problema CST1
Rezolvare
Întrucât bareta prezintă axa de simetrie şi simetrie în încărcare, modelul cu

elemente finite se poate dezvolta numai pentru o jumătate din structură. Discretizarea
baretei constă în împărţirea (acoperirea domeniului de analiză = “mesh”) unei jumătăţi cu
elemente triunghiulare, pentru început se neglijează aspectul discretizării.
Fig. 7.4: Discretizare pentru problema CST1
Se adoptă discretizarea din Fig. 7.4 pentru care fişierul cu date de intrare cst1.txt
este:
22 20 1
1 1 1 0.000E+00 0.000E+00
2 1 1 0.000E+00 1.000E+01
3 0 1 1.000E+01 0.000E+00
4 0 0 1.000E+01 1.000E+01
5 0 1 2.000E+01 0.000E+00
6 0 0 2.000E+01 1.000E+01
7 0 1 3.000E+01 0.000E+00
105
8 0 0 3.000E+01 1.000E+01
9 0 1 4.000E+01 0.000E+00
10 0 0 4.000E+01 1.000E+01
11 0 1 5.000E+01 0.000E+00
12 0 0 5.000E+01 1.000E+01
13 0 1 6.000E+01 0.000E+00
14 0 0 6.000E+01 1.000E+01
15 0 1 7.000E+01 0.000E+00
16 0 0 7.000E+01 1.000E+01
17 0 1 8.000E+01 0.000E+00
18 0 0 8.000E+01 1.000E+01
19 0 1 9.000E+01 0.000E+00
20 0 0 9.000E+01 1.000E+01
21 0 1 1.000E+02 0.000E+00
22 0 0 1.000E+02 1.000E+01
1 1 3 4 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
2 3 5 6 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
3 5 7 8 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
4 7 9 10 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
5 9 11 12 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
6 11 13 14 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
7 13 15 16 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
8 15 17 18 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
9 17 19 20 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
10 19 21 22 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
11 1 4 2 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
12 3 6 4 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
13 5 8 6 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
14 7 10 8 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
15 9 12 10 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
16 11 14 12 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
17 13 16 14 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
18 15 18 16 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
19 17 20 18 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
20 19 22 20 2.00000E+05 0.300 5.00E+00
1
21 -5.000E+03 0.000E+00
Rulând fişierul de mai sus se obţine listingul:
ANALIZA PLANA PENTRU MODEL STARE PLANA DE TENSIUNE

NOD BX BY X Y
1 1 1 0.0000 0.0000
2 1 1 0.0000 10.0000
3 0 1 10.0000 0.0000
4 0 0 10.0000 10.0000
5 0 1 20.0000 0.0000
6 0 0 20.0000 10.0000
7 0 1 30.0000 0.0000
8 0 0 30.0000 10.0000
9 0 1 40.0000 0.0000
10 0 0 40.0000 10.0000
11 0 1 50.0000 0.0000
12 0 0 50.0000 10.0000
13 0 1 60.0000 0.0000
14 0 0 60.0000 10.0000
15 0 1 70.0000 0.0000
106
16 0 0 70.0000 10.0000
17 0 1 80.0000 0.0000
18 0 0 80.0000 10.0000
19 0 1 90.0000 0.0000
20 0 0 90.0000 10.0000
21 0 1 100.0000 0.0000
22 0 0 100.0000 10.0000
ELEM I J K E niu t
1 1 3 4 2.00000E+05 0.300 5.0000
2 3 5 6 2.00000E+05 0.300 5.0000
3 5 7 8 2.00000E+05 0.300 5.0000
4 7 9 10 2.00000E+05 0.300 5.0000
5 9 11 12 2.00000E+05 0.300 5.0000
6 11 13 14 2.00000E+05 0.300 5.0000
7 13 15 16 2.00000E+05 0.300 5.0000
8 15 17 18 2.00000E+05 0.300 5.0000
9 17 19 20 2.00000E+05 0.300 5.0000
10 19 21 22 2.00000E+05 0.300 5.0000
11 1 4 2 2.00000E+05 0.300 5.0000
12 3 6 4 2.00000E+05 0.300 5.0000
13 5 8 6 2.00000E+05 0.300 5.0000
14 7 10 8 2.00000E+05 0.300 5.0000
15 9 12 10 2.00000E+05 0.300 5.0000
16 11 14 12 2.00000E+05 0.300 5.0000
17 13 16 14 2.00000E+05 0.300 5.0000
18 15 18 16 2.00000E+05 0.300 5.0000
19 17 20 18 2.00000E+05 0.300 5.0000
20 19 22 20 2.00000E+05 0.300 5.0000
NOD FX FY
21 -5000.0 0.0000
MATRICEA DE RIGIDITATE ASAMBLATA ARE NEC = 30 ECUATII
DEPLASARI NODALE
NOD DX DY
1 0.000000000E+00 0.000000000E+00
2 0.000000000E+00 0.000000000E+00
3 -4.777555420E-03 0.000000000E+00
4 -4.707205101E-03 1.282535072E -03
5 -9.719106431E-03 0.000000000E+00
6 -9.688136841E-03 1.459074101E -03
7 -1.470247393E-02 0.000000000E+00
8 -1.468950816E-02 1.490055294E -03
9 -1.969960862E-02 0.000000000E+00
10 -1.968857179E-02 1.497272443E -03
11 -2.470594078E-02 0.000000000E+00
12 -2.468128233E-02 1.499536580E -03
13 -2.973048825E-02 0.000000000E+00
14 -2.965689730E-02 1.501004877E -03
15 -3.480832827E-02 0.000000000E+00
16 -3.458048124E-02 1.503741634E -03
17 -4.004997478E-02 0.000000000E+00
107
18 -3.934307058E-02 1.510377902E -03

19 -4.579173475E-02 0.000000000E+00
20 -4.360997452E-02 1.518501774E -03
21 -5.300365057E-02 0.000000000E+00
22 -4.638281685E-02 1.430692063E -03
TENSIUNI IN ELEMENTE
ELEM SX SY SXY
S1 S2 ALFA Sech
1 -9.6544943E+01 -3.3127814E+00 5.4115630E-01
-9.6548084E+01 -3.3096404E+00 -3.3255240E-01 9.4936541E+01
2 -9.8985248E+01 -5.1409237E-01 2.3822762E-01
-9.8985824E+01 -5.1351604E-01 -1.3861248E-01 9.8730068E+01
3 -9.9700020E+01 -1.0890013E-01 9.9736722E-02
-9.9700120E+01 -1.0880025E-01 -5.7379469E-02 9.9645764E+01
4 -9.9955010E+01 -4.1054143E-02 8.4898707E-02
-9.9955082E+01 -4.0982003E-02 -4.8685220E-02 9.9934597E+01
5 -1.0014222E+02 -5.1935559E-02 1.8968036E-01
-1.0014258E+02 -5.1576099E-02 -1.0858029E-01 1.0011681E+02
6 -1.0053288E+02 -1.3976621E-01 5.6608418E-01
-1.0053607E+02 -1.3657435E-01 -3.2305861E-01 1.0046785E+02
7 -1.0168610E+02 -4.3099718E-01 1.7526695E+00
-1.0171643E+02 -4.0066853E-01 -9.9136213E-01 1.0151669E+02
8 -1.0524249E+02 -1.3651880E+00 5.4377246E+00
-1.0552636E+02 -1.0813120E+00 -2.9884081E+00 1.0498988E+02
9 -1.1618043E+02 -4.4840927E+00 1.6782771E+01
-1.1864760E+02 -2.0169173E+00 -8.3629482E+00 1.1765211E+02
10 -1.4907051E+02 -1.6107312E+01 5.0929490E+01
-1.6633625E+02 1.1584234E+00 -1.8727303E+01 1.6691847E+02
11 -1.0345506E+02 -3.1036517E+01 9.8656544E+00
-1.0477501E+02 -2.9716567E+01 -7.6204887E+00 9.3527124E+01
12 -1.0101475E+02 -4.6537242E+00 1.8991488E+00
-1.0105217E+02 -4.6163090E+00 -1.1286400E+00 9.8824910E+01
13 -1.0029998E+02 -9.0851197E-01 4.7654449E-01
-1.0030226E+02 -9.0622717E-01 -2.7470317E-01 9.9852235E+01
14 -1.0004499E+02 -2.1239110E-01 1.5525325E-01
-1.0004523E+02 -2.1214967E-01 -8.9102434E-02 9.9939325E+01
15 -9.9857776E+01 -1.1883966E-02 1.0231515E-01
-9.9857881E+01 -1.1779120E-02 -5.8712659E-02 9.9851992E+01
16 -9.9467121E+01 1.5059537E-01 2.0097495E-01
-9.9467526E+01 1.5100083E-01 -1.1559143E-01 9.9543113E+01
17 -9.8313900E+01 5.2592741E-01 5.8713616E-01
-9.8317388E+01 5.2941504E-01 -3.4033691E-01 9.8583162E+01
18 -9.4757513E+01 1.6475787E+00 1.8037177E+00
-9.4791249E+01 1.6813140E+00 -1.0714913E+00 9.5642990E+01
19 -8.3819573E+01 5.0616862E+00 5.5002159E+00
-8.4158648E+01 5.4007611E+00 -3.5276806E+00 8.6984866E+01
20 -5.0929490E+01 1.5091188E+01 1.6107312E+01
-5.4649628E+01 1.8811327E+01 -1.3004973E+01 6.6094477E+01
Deformata modelului desenată
punctat şi suprapusă peste structura
108
nedeformată se prezintă în Fig. 7.5.

Se observă că secţiunea baretei în Fig. 7.5: Deformata CST1
dreptul forţei se deplanează
Dacă se urmăreşte distribuţia de tensiune mediată la noduri Sech în model (vezi

Fig. 7.6) se pun în evidenţă trei zone:
-zona de aplicare a forţei care constituie un concentrator de eforturi datorită acţiunii
punctuale;
-zona de mijloc pentru care tensiunea este aproximativ constantă (se poate verifica
teoria de compresiune a barelor în ipoteza Bernoulli);
-zona încastrării în care apar perturbaţii în tensiuni datorită fixării rigide a baretei
(efect local datorat împiedicării contracţiei/dilatării transversale).
Deoarece la capetele baretei există concentratori de tensiune, discretizarea
modelului trebuie făcută cu densitate mai mare de noduri în zona forţei concentrate şi în
încastrare.
TEMĂ: Adaptaţi discretizarea, funcţie de gradientul tensiunii şi reanalizaţi problema.

Comparaţi deplasarea capătului liber al baretei cu deplasarea dată de relaţia deplasării
FL
unei bare solicitată axial: L  . Distribuiţi forţa F pe toată faţa din dreapta şi refaceţi
EA
calculul.
Fig. 7.6: Distribuţia tensiunii echivalente pentru modelul aplicaţiei CST1
Dacă se discretizează întreaga baretă în două moduri diferite care menţin aceleaşi
noduri, ca în Fig. 7.7 a şi b, şi se determină distribuţia corespunzătoare a deplasărilor (Fig.
7.7 c şi d) se poate pune în evidenţă “favorizarea de direcţie“ în poziţionarea elementelor
CST. Deplasările corespunzătoare discretizării a nu sunt simetrice faţă de axa de simetrie.
Pentru discretizări cu elemente CST se recomandă poziţionarea elementelor ca în Fig.
7.7,b, adică se încearcă reproducerea pe porţiuni a “steagului englezesc”.
109
a. b.
c. d.
Fig. 7.7: Două tipuri de discretizări şi deplasările corespunzătoare - CST1
CST2. O platbandă de grosime constantă cu un orificiu circular (vezi Fig. 7.8)

constituie o problemă tipică a unui concentrator de tensiune. Folosind pentru discretizare
elementul CST să se studieze distribuţia de tensiuni în zona concentratorului şi să se
determine valoarea coeficientului de concentrare al tensiunii. Să se verifice că valoarea
modulului de elasticitate nu influenţează distribuţiile de tensiune. Se consideră E = 2,1·105
MPa;  = 0,3; p = 5 MPa; t = 2 mm; d = 20 mm; B = 40 mm; L = 60 mm.
Fig. 7.8: Problema CST2
Rezolvare
Modelul problemei poate fi dezvoltat pe un sfert de platbandă datorită simetriilor.

Alegând sfertul din dreapta sus cu sistemul de axe în centrul orificiului circular pentru
discretizarea adoptată în Fig. 7.9 fişierul datelor de intrare cst2.txt este:
Fig. 7.9: Discretizare CST2
31 40 1
1 0 1 10.0000 0.0000
2 0 1 15.0000 0.0000
3 0 1 20.0000 0.0000
110
4 0 1 25.0000 0.0000
5 0 1 30.0000 0.0000
6 0 0 9.2380 3.8260
7 0 0 15.0000 4.0000
8 0 0 20.0000 4.0000
9 0 0 25.0000 5.0000
10 0 0 30.0000 5.0000
11 0 0 7.0710 7.0710
12 0 0 15.0000 8.0000
13 0 0 20.0000 9.0000
14 0 0 25.0000 10.0000
15 0 0 30.0000 10.0000
16 0 0 3.8260 9.2380
17 1 0 0.0000 10.0000
18 1 0 0.0000 15.0000
19 0 0 4.0000 15.0000
20 0 0 8.0000 15.0000
21 0 0 15.0000 15.0000
22 0 0 20.0000 15.0000
23 0 0 25.0000 15.0000
24 0 0 30.0000 15.0000
25 1 0 0.0000 20.0000
26 0 0 4.0000 20.0000
27 0 0 8.0000 20.0000
28 0 0 15.0000 20.0000
29 0 0 20.0000 20.0000
30 0 0 25.0000 20.0000
31 0 0 30.0000 20.0000
1 1 2 7 210000.00 0.300 2.0000
2 1 7 6 210000.00 0.300 2.0000
3 2 3 8 210000.00 0.300 2.0000
4 2 8 7 210000.00 0.300 2.0000
5 3 4 9 210000.00 0.300 2.0000
6 3 9 8 210000.00 0.300 2.0000
7 4 5 10 210000.00 0.300 2.0000
8 4 10 9 210000.00 0.300 2.0000
9 6 7 12 210000.00 0.300 2.0000
10 6 12 11 210000.00 0.300 2.0000
11 7 8 13 210000.00 0.300 2.0000
12 7 13 12 210000.00 0.300 2.0000
13 8 9 14 210000.00 0.300 2.0000
14 8 14 13 210000.00 0.300 2.0000
15 9 10 15 210000.00 0.300 2.0000
16 9 15 14 210000.00 0.300 2.0000
17 17 16 18 210000.00 0.300 2.0000
18 16 19 18 210000.00 0.300 2.0000
19 11 20 16 210000.00 0.300 2.0000
20 16 20 19 210000.00 0.300 2.0000
21 11 12 20 210000.00 0.300 2.0000
22 12 21 20 210000.00 0.300 2.0000
23 12 13 21 210000.00 0.300 2.0000
24 13 22 21 210000.00 0.300 2.0000
25 13 14 22 210000.00 0.300 2.0000
26 14 23 22 210000.00 0.300 2.0000
27 14 15 23 210000.00 0.300 2.0000
28 15 24 23 210000.00 0.300 2.0000
29 18 19 25 210000.00 0.300 2.0000
30 19 26 25 210000.00 0.300 2.0000
31 19 20 26 210000.00 0.300 2.0000
32 20 27 26 210000.00 0.300 2.0000
33 20 21 27 210000.00 0.300 2.0000
34 21 28 27 210000.00 0.300 2.0000
111
35 21 22 28 210000.00 0.300 2.0000

36 22 29 28 210000.00 0.300 2.0000
37 22 23 29 210000.00 0.300 2.0000
38 23 30 29 210000.00 0.300 2.0000
39 23 24 30 210000.00 0.300 2.0000
40 24 31 30 210000.00 0.300 2.0000
5
5 25.000000 0.000000
10 50.000000 0.000000
15 50.000000 0.000000
24 50.000000 0.000000
31 25.000000 0.000000
Se observă că în axele de simetrie s-au introdus condiţii la limită de simetrie, în

blocaje, care nu permit modelului deplasări de solid rigid. Presiunea uniform distribuită a
fost echivalată la noduri, adică fiecare element încărcat cu presiune uniformă pe o latură,
împarte forţa echivalentă în două parţi egale, la cele două noduri de pe latura respectivă.
Nodul comun 10 la elementul 7 şi 15 spre exemplu, preia forţa:
 Y (10)  Y (5) Y (15)  Y (10) 
F10  pt     50 N.
 2 2 
O parte din rezultatele rulării prezentate în mod grafic se pot urmări în Fig. 7.10 -
9.16. Fig. 7.10 şi Fig. 7.11 prezintă deformaţiile la scară mărită şi în reprezentare hasurată
(sau colorată pe monitoarele color) pe intervale de valori constante. Fig. 7.12 şi Fig. 7.13
scot în evidenţă caracterul constant al tensiunilor pe elemente şi modificările introduse prin
determinarea tensiunilor nodale prin mediere. Fig. 7.14 prezintă linii de echi-solicitare, iar
Fig. 7.15 prezintă orientarea reală a tensiunilor principale în reprezentare la scară. Graficul
din Fig. 7.16 arată variaţia tensiunii SX în zona slabită (X = 0).
Fig. 7.10: Deformata CST2
112
Fig. 7.11: Reprezentarea deplasării pe direcţia X-CST2
Fig. 7.12: Reprezentarea tensiunilor SX pe elemente - CST2
Fig. 7.13: Reprezentarea tensiunilor SX mediate la noduri - CST2
113
Fig. 7.14: Linii de egală solicitare - CST2
Fig. 7.15: Tensiunile principale - CST2
Fig. 7.16: Variaţia tensiunii SX în zona concentratorului - CST2
Dorind să se descrie mai bine gradientul de tensiune în discretizare, prin introducerea a

mai multor noduri (şi elemente) în zona concentratorului, cei începători fac deseori greşeli
de discretizare ca în Fig. 7.17,a, adică nu se asigură continuitatea mărimilor (se “leagă“
noduri de laturi, contrar metodei elementelor finite care se bazează pe faptul că
114
elementele se “leagă” între ele numai în noduri). Aceste modelări greşite echivalează cu
introducerea de fisuri în model.
O modelare care urmareşte mai bine gradientul tensiunii se prezintă în Fig. 7.17,b,
din cauza influenţei găurii la distanţă, lungimea L s-a mărit la L = 100 mm.
a. b.
Fig. 7.17: Variante de discretizări - CST2. a) discretizare greşită; b) discretizare adaptată

gradientului de tensiuni
Pentru calculul coeficientului de concentrare al tensiunilor, se reţine din rezultate

 X ,max  16,85 MPa în zona nodului 17 şi se calculează tensiunea medie pe axa Y (la X =
0):
pBt
m   10 MPa,
B  d  t
şi rezultă
 x ,max 16,85
k    1,685.
m 10
Această valoare este mai mică decât valoarea exactă obţinută
analitic: k ,exact  2,18. O discretizare mai fină în zona concentratorului poate îmbunătăţi
valoarea calculată a lui k , astfel pentru discretizarea din Fig. 7.17,b s-a obţinut k
=2,037.
CST3. Să se studieze starea de tensiuni şi deformaţia unei plăci pătrate de latura a

= 50 mm şi grosime t = 1 mm supusă la forfecare pură ca în Fig. 7.18. Se consideră
E=2·105 MPa;  =0,3; şi  =100 MPa.
Fig. 7.18: Problema CST3 Fig. 7.19: Discretizare pentru tot domeniul de
analiză - CST3
115
Rezolvare
Problema se poate rezolva adoptând o discretizare pe întreaga structură,

impunănd blocajele minim necesare pentru înlăturarea mişcării de corp rigid şi echivalând
tensiunea  la noduri prin forţe echivalente ca în Fig. 7.19.
Fig. 7.20: Discretizare - CST3 Fig. 7.21: Tensiunile principale - CST3
Dacă se ţine seama de simetria geometrică a problemei şi de antisimetria de

încărcare, modelul cu elemente finite se poate dezvolta numai pentru un sfert din structură
ca în Fig. 7.20, şi fişierul datelor de intrare cst3a.txt este:
9 8 1
1 1 1 0.0000 0.0000
2 1 0 12.5000 0.0000
3 1 0 25.0000 0.0000
4 0 1 0.0000 12.5000
5 0 0 12.5000 12.5000
6 0 0 25.0000 12.5000
7 0 1 0.0000 25.0000
8 0 0 12.5000 25.0000
9 0 0 25.0000 25.0000
1 1 2 5 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
2 1 5 4 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
3 2 3 5 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
4 3 6 5 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
5 4 5 7 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
6 7 5 8 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
7 5 6 9 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
8 5 9 8 2.00000E+05 0.300 1.00000E+00
5
3 0.000000 625.000000
6 0.000000 1250.000000
9 625.000000 625.000000
8 1250.000000 0.000000
7 625.000000 0.000000
Se observă (vezi Fig. 7.21) că starea plană de forfecare pură este echivalentă cu
întindere şi compresiune la 45º, de tensiuni  1   si  2   . Elementul patrulater se
deformează după un romb. Se poate verifica relaţia constitutivă de material   G .
Modulul de elasticitate transversal G se determină din relaţia E, G,  (vezi relaţia
1.1), iar deformaţia specifică unghiulară  se determină pentru discretizarea dată cu
2
relaţia:   UY (3)  UX (7)  .
a
116
Probleme propuse
CST4. Grinda înaltă din Fig. 7.22 este formată din două platbande din oţel de
grosimi diferite, t1 şi t2, sudate între ele. Ştiind că E = 2·105 MPa;  = 0,3; F = 50 kN; L = 2
m; h = 0,5 m; t1 = 40 mm; t2 = 20 mm se cere:
-să se afle deplasarea punctului k şi tensiunea maxima din grindă (se va neglija
efectul forţei concentrate);
-să se precizeze dacă medierea tensiunilor la noduri este corectă având în vedere
grosimile diferite ale unor elemente finite vecine;
-să se compare rezultatele obţinute prin MEF cu cele obţinute analitic prin
asimilarea grinzii cu o bară.
Fig. 7.22: Problema CST4 Fig. 7.23: Discretizare - CST4
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 7.23, se obţine:  x ,max  72,99 MPa;  x ,min  -99,94
MPa; uk  -0,449 mm şi v k  -2,17 mm iar calculul analitic conduce la:  x ,max  72,72 MPa;
 x ,min  -101,82 MPa şi v k  -2,327 mm.
Observaţie: Pentru un calcul precis, grinzile înalte se calculează cu relaţii diferite faţă de
cele obţinute folosind ipoteza lui Bernoulli. În Fig. 7.24 se poate observa că distribuţia
tensiunilor  X nu este liniară în încastrare. Trebuie menţionat că pe lângă efectul grinzii
înalte, în încastrare există şi un concentrator de tensiune suplimentar, generat de
împiedicarea contracţiei transversale deoarece   0 .
Fig. 7.24: Distribuţia tensiunii SX în încastrare - CST4
117
CST5. Piesa din Fig. 7.25 are grosimea t = 4 mm şi a = 10 mm; cunoscând

E=2,1·105 MPa;  =0,3 şi p = 50 MPa se cere:
a) deplasarea relativă A-C;
b) tensiunea SX maximă (de întindere) şi zona în care se atinge.
Indicaţie: Modelul cu elemente finite se generează pentru un sfert din piesă.

Răspuns: Pentru discretizarea cu 40 elemente identice ca mărime (Fig. 7.26) se obţin
rezultatele:  AC = 0,0496 mm şi  X ,max = 98,73 MPa în punctele B şi D. Se menţionează
că lipsa unor racordări în punctele A, B, C şi D conduc la concentrări mari de tensiuni care
pot fi puse în evidenţă printr-o discretizare foarte fină în zonele acestor puncte.
CST6. Saltul de lăţime pentru piesa de grosime t = 3 mm din Fig. 7.27 se

realizează printr-o racordare de rază r =10 mm. Ştiind că E = 2·105 MPa;  = 0,3; L = 80
mm; t1 =40 mm; t2 = 70 mm să se afle coeficientul concentratorului de tensiuni şi
deplasarea capătului liber al piesei pentru p = 100 MPa.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 7.28 se obţine: k  1,44 şi u = 0,064 mm. Se
menţionează că valoarea exactă este k ,exact  1,692.
CST7. Să se afle coeficientul de concentrare al tensiunilor pentru crestăturile

semicirculare din piesa de grosime constantă prezentată în Fig. 7.29 pentru cele două
tipuri de solicitări: a) întindere şi b) încovoiere. Se consideră E=2·105 MPa;  = 0,3;
grosimea plăcii t = 1 mm; L = 100 mm; B = 60 mm; d = 20 mm; p = 100 MPa şi momentul
de încovoiere aplicat M = 6·104 Nmm.
Indicaţie: Din considerente de simetrie, modelul cu elemente finite se dezvoltă pentru un

sfert din domeniul precizat. Momentul se poate echivala prin cel puţin 2 forţe concentrate
egale şi de semn contrar.
118
Fig. 7.29: Problema CST7
 max
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 7.30 se obţine: a) k   1,726 şi b)
n
 max  
k   1,236. Teoretic rezultă: a) k ,exact  max  2,027 şi b) k ,exact  max  1,740.
i n i
a. b.
Fig. 7.30: Discretizare - CST7. a) condiţii la limită pentru întindere;

b) condiţii la limită pentru încovoiere
CST8. Să se afle tensiunea maximă pe direcţia încărcării, la vârful fisurii pentru

placa din Fig. 7.31. Se consideră E = 1,1·105 MPa;  = 0,35; p = 10 MPa; L = 200 mm; B
= 120 mm; t = 10 mm şi s = 1 mm.
Fig. 7.31: Problema CST8 Fig. 7.32: Discretizare CST8
Răspuns: Pentru discretizarea unei jumătăţi a plăcii prezentată în Fig. 7.32 se obţine
 X ,max  56,48 MPa;
CST9. Un stăvilar din beton de lungime foarte mare şi de secţiune trapezoidală

(Fig. 7.33) este solicitat de presiunea apei şi greutatea proprie. Să se calculeze tensiunea
maximă în beton şi să se precizeze dacă există pericolul basculării stăvilarului. Se
precizează Ebeton =2,5·1010 Pa;  beton = 0,18;  beton = 2200 Kg/m3; tensiunea de rupere a
betonului  r ,beton  1,1 MPa;  apa = 1000 Kg/m3; B = 10 m; b = 3 m; h = 15 m; g =10 m/s2.
119
Indicaţie: Lungimea mare a stăvilarului împiedică deformaţia de-a lungul stăvilarului şi deci
problema de rezolvat este o problemă de tip SPD pentru care se alege o grosime
oarecare de obicei egală cu unitatea. Pentru a nu greşi la transformarea unităţilor de
măsură se preferă lucrul în SI. Presiunea apei la baza stăvilarului este p =  apagh. În lipsa
unei proceduri de echivalare a forţelor de volum, greutatea betonului se reduce la noduri
prin forţe corespunzătoare volumului de beton aferent la un nod (vezi Fig. 7.34) conform
relaţiei: Fn  betonVn g , în care Vn este volumul care revine nodului n.
Observaţie: Solicitări de întindere în beton pot produce fisuri care duc la distrugerea
prematură a construcţiei.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 7.34 se obţin tensiuni de compresiune, deci nu
există pericol de basculare.  1,max  -1,578.104 Pa;  2,min  -8,702.105 Pa.
CST10. Un disc ca cel din Fig. 7.35 este comprimat cu o forţa F = 500 N. Ştiind că
raza discului este R = 50 mm, grosimea t = 5mm; E = 8·103 MPa;  = 0,38, să se
determine deplasarea relativă între punctele de aplicare a forţelor şi tensiunile în centrul
discului. Comparaţi rezultatele obţinute cu rezultatele analitice ale tensiunilor principale din
F 3F
centrul discului:  1  ; 2   .
 Rt  Rt
Răspuns: Pentru discretizarea pe sfert din Fig. 7.36 se obţine   0,0496 mm iar media
tensiunilor pe elementele centrale conduce la tensiunile principale:  1  0,6351 MPa; şi
 2  -1,9041 MPa. Rezultatul analitic este:  1,exact  0,6366 MPa;  2,exact  -1,9098 MPa.
120
Fig. 7.35: Problema CST10 Fig. 7.36: Discretizare CST10
CST11. Grinda din Fig. 7.37 poate fi calculată ca o bară, dar poate fi modelată şi cu
elemente CST. Dacă se alege L =1,6 m; b = 100 mm; h = 60 mm; E = 2·105 MPa;  = 0,3;
p = 0,1 MPa; problema coincide cu aplicaţia CADP3b. Să se compare sageata şi
tensiunea maximă determinată prin modelare cu elemente CST cu valorile exacte obţinute
din teoria de grindă: vmax = 0,474 mm şi  max  35,55 MPa.
Fig. 7.37: Problema CST11 Fig. 7.38: Discretizare şi condiţii la limită - CST11
Răspuns: Pentru modelul pe jumătate, cu discretizarea prezentată în Fig. 7.38 se obţine

vmax = 0,234 mm şi  X ,max  14,64 MPa, valori mult mai mici decât cele exacte.
-elementul CST este obţinut din funcţii de formă liniare, elementul este de tip
conform, adică se asigură continuitatea pe laturile comune, deci deplasările şi tensiunile
obţinute într-un model sunt mai mici decât cele exacte. Deoarece starea de tensiune
este constantă pe toată suprafaţa unui element finit acesta reprezintă corect numai
stările de tensiune constantă;
-elementele se declară prin cele trei noduri în sensul rotirii axei X peste axa Y pe
drumul cel mai scurt, nu contează nodul de start ci numai sensul declarării elementului,
de exemplu elementul dintre nodurile I = 3 J = 5 şi K = 7 este echivalent cu elementul
dintre nodurile I = 5, J = 7 şi K = 3, respectiv I = 7, J = 3 şi K = 5;
echilateral introduc erori suplimentare şi trebuie evitate;
ale deplasărilor şi tensiunilor, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate,
iar modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a distribuţiilor de
deplasări şi tensiuni.
121
Laboratorul 8.
Modelarea plană a unor probleme de analiză statică structurală
cu elementul finit QUAD4
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor şi tensiunilor în modele 2D stare plană de tensiune, stare

plană de deformaţie şi axial simetrice la solicitări cu forţe concentrate şi distribuite.
Evidenţierea aproximărilor şi a calităţii superioare faţă de tipul de element CST, precum
şi necesitatea discretizărilor fine pentru obţinerea precisă a tensiunilor în zonele cu
gradienţi mari de tensiune. Evidenţierea modului în care se echivalează diverse
încărcări distribuite. Interpretarea rezultatelor prezentate în mod grafic.
A. Caracteristici principale ale elementului patrulater (Fig. 8.1):

1. este element izoparametric, definit de patru noduri I, J, K, L care trebuie
declarate în sensul dat de rotirea axei X peste Y pe drumul cel mai scurt;
2. are două grade de libertate pe nod (GLN = 2), deplasări X şi Y (UX, UY);
3. are grosime constantă şi poate fi încărcat cu forţe la noduri;
a.
b.
Fig. 8.1: Elementul QUAD4. a) stare plană de tensiune sau deformaţie; b) axial simetric
4. elementul se poate folosi pentru modelarea stării plane de tensiune (SPT) şi

stării plane de deformaţie (SPD) conform Fig. 8.1,a dar şi a stării axial simetrice (SAS) ca
în Fig. 8.1,b;
5. matricea de rigiditate in coordonate globale este:
K e    B  D  B  dV ,
T
(8.1)
V
în care:
122
N 0 N2 0 N3 0 N4 0
B      01 N1 0 N2 0 N3 0 N4 
; (8.2)

este matricea derivatelor funcţiilor de formă, iar expresia matricelor de derivare este:
 
 0
 x 
  
    0  pentru SPT şi SPD; (8.3,a)
 y 
  
 
 y x 
 
 x 0 
 
0  
 y 
     pentru SAS. (8.3,b)
  
 y x 
 
 1 0
 x 
Funcţiile de formă în coordonate naturale sunt:
1
N1  1  r 1  s  ;
4
1
N2  1  r 1  s  ;
4
(8.4)
1
N3  1  r 1  s  ;
4
1
N4  1  r 1  s  ;
4
iar matricele de rigiditate ale materialului [D] sunt aceleaşi ca pentru elementul CST, vezi
relaţiile (7.5) şi (7.6), pentru SAS, matricea de rigiditate a materialului este:
   
 1 1
0
1  
 
  1 0
 
E 1    1   1  
D    . (8.5)
1   1  2   0 0
1  2
0 
 2 1    
 
  
0 1 
1   1   
6. uzual elementul este denumit QUAD4(Quadrilateral) iar 4 provine din faptul că
pentru aproximare se folosesc patru funcţii de formă.

1. grosimea elementului, pentru analize de tip SPT sau SPD;
2. tipul studiului (SPT, SPD sau SAS).
123
3. ordinul de integrare al matricei de rigiditate al elementului, INT (pentru programe

de firmă se alege de regulă automat INT = 2);

(5). acceleraţia gravitatională - g sau greutatea specifică -    g .

1. blocaje la translaţie, pe direcţia X - BX şi pe direcţia Y - BY;
date de intrare  , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generată de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară  );
(6) presiuni distribuite liniar sau constante pe laturile elementului. Aceste presiuni
(sau forţe distribuite liniar) se echivalează la nodurile elementului cu forţe concentrate
(vezi Fig. 5.2 pentru care se neglijează momentele);
Pentru analize axial simetrice încărcările se declară de regulă pe întreaga structură (360
grade), pentru unele programe încărcarea se declară numai pe un radian.
1. deplasările nodale - UX, UY;
2. tensiunile în sistemul global de axe - SX, SY, SXY, SZ la nodurile elementului,
precum şi în centrul lui, tensiunile principale S1, S2 şi unghiul ALFA pe care îl face direcţia
tensiunii principale S1 cu axa X în centrul elementului (vezi Fig. 8.1,a) pentru SPT şi SPD.
Tensiunile într-un nod diferă pentru elementele care au nodul respectiv comun.
Pentru corectarea rezultatelor de obicei se recurge la medierea tensiunilor la noduri
folosind diverse metode, cea mai simplă mediere fără a ţine seama de ariile şi grosimile
elementelor vecine este inclusă în programul de calcul, conform acestei reguli dacă într-un
nod I sunt n elemente vecine (vezi Fig. 8.2) atunci tensiunea medie în nod se determină
cu relaţia:
n
S I ,i
SI ,m  . i 1
(8.6,a)
n
Se mai pot folosi relaţii de calcul ce ţin cont de
ariile elementelor vecine, cum ar fi:
n
Fig. 8.2: Nodul I este comun la n S I ,i Ai
elemente finite SI ,m  i 1
, (8.6,b)
n
A i 1
i
în care:
SI,m -valoarea medie a unei tensiuni în nodul I;
SI,i -valoarea tensiunii în nodul I pentru elementul i (I = 1,...,n);
Ai -aria elementului i.
124
Tensiunile dintr-un punct P al elementului se determină cu relaţia:

 SX 
 SY 
 

SXY
 
  D  BP  U ,
e
(8.7)
 
 SZ  
<SZ> intervine numai pentru probleme axial simetrice iar pentru starea plană de
deformaţie se pot calcula direct din tensiunile SX şi SY.
Se menţionează că în general pentru calculul tensiunilor se foloseşte altă tehnică:
tensiunile se determină în punctele Gauss 2  2 (unde se demonstrează că erorile de
calcul a tensiunilor sunt minime) şi apoi se expandează la noduri folosind funcţiile de
formă 8.4. Pentru elemente patrulatere puţin distorsionate, adică apropiate de un pătrat,
practic tensiunile determinate direct în noduri coincid cu cele expandate din punctele
Gauss.
Se pot media tensiunile SX, SY, SXY, SZ şi apoi se pot calcula tensiunile principale
S1 > S2 > S3 în noduri, sau se pot media toate tensiunile de la început.
Tensiunea echivalentă, von Mises - Sech se determina cu relatia:
1
 S1  S 2    S 2  S 3    S 3  S1  ;
2 2 2
Sech  (8.8)
2 
(3). deformaţiile specifice din element, într-un punct P se calculeaza cu relaţia:
 
   BP  U e ; (8.9)
F. Structura fişierului cu date de intrare este

1. Date generale
NN NE TIPE
NI BX BY X Y
...
EI I J K L E niu t INT
...
NF
NIF FX FY
...
QUAD4PLw_re.EXE
Acest program a fost conceput să lucreze cu noţiunile (datele de intrare) de la punctele B-
E neincluse între paranteze.
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2 din Lab. 3.
Sistemul de ecuaţii care se rezolva este stocat în memoria RAM a calculatorului în matrice
bandă. Dimensiunea maximă a problemelor care pot fi rezolvate rezultă din numărul
necunoscutelor şi laţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni mari se
impune reconsiderarea gestionării resurselor hard (memoria extinsă). O parte a
rezultatelor (în special tensiuni) sunt stocate în fisiere text care se pot examina după
fiecare rulare, astfel se pot urmari fişierele text: tensel.5; tensel.pr; tensx.nod; tenstot.nod.
125
QUAD1. Pentru placa dreptunghiulară prezentată în Fig. 8.3 se cere sa se

determine deplasarea punctului k şi tensiunea maximă din încastrare. Se consideră E =
2·105 MPa;  = 0,3; t = 6 mm; L = 80 mm; h = 40 mm; F =1 kN.
Fig. 8.3: Problema QUAD1 Fig. 8.5: Discretizare QUAD1
Rezolvare
Datorită simetriei geometrice, problema se poate “descompune” în două încărcări,

aşa cum se poate urmări în Fig. 8.4. Deoarece interesează doar deplasarea punctului k şi
tensiunea maximă care se presupune a fi în încastrare (dacă se neglijează efectul local al
forţei concentrate), încărcarea simetrică (vezi Fig. 8.4,a) nu produce deplasarea punctului
k, iar tensiunile la distanţă mare de forţele aplicate F sunt neglijabile. Problema se poate
rezolva doar cu încarcarea b) pe un model de jumătate de placă.
Fig. 8.4: Descompunerea încărcării pentru problema QUAD1
O variantă a discretizării se prezintă în Fig. 8.5 pentru care fişierul datelor de intrare
quad1.txt este:
10 4 1
1 1 1 0.0 0.0
2 1 1 0.0 20.0
3 1 0 20.0 0.0
4 0 0 20.0 20.0
5 1 0 40.0 0.0
6 0 0 40.0 20.0
7 1 0 60.0 0.0
8 0 0 60.0 20.0
9 1 0 80.0 0.0
10 0 0 80.0 20.0
1 1 3 4 2 200000.0 0.3 6.0 3
2 3 5 6 4 200000.0 0.3 6.0 3
3 5 7 8 6 200000.0 0.3 6.0 3
4 7 9 10 8 200000.0 0.3 6.0 3
1
10 0.000000 -1000.000000
126
În urma analizei se obţine listingul:
ANALIZA PLANA PENTRU MODEL STARE PLANA DE TENSIUNE
NOD BX BY X Y
1 1 1 0.0000 0.0000
2 1 1 0.0000 20.0000
3 1 0 20.0000 0.0000
4 0 0 20.0000 20.0000
5 1 0 40.0000 0.0000
6 0 0 40.0000 20.0000
7 1 0 60.0000 0.0000
8 0 0 60.0000 20.0000
9 1 0 80.0000 0.0000
10 0 0 80.0000 20.0000
ELEM I J K L E niu t INT
1 1 3 4 2 200000.00 0.300 6.0000 3
2 3 5 6 4 200000.00 0.300 6.0000 3
3 5 7 8 6 200000.00 0.300 6.0000 3
4 7 9 10 8 200000.00 0.300 6.0000 3
NOD FX FY
1 0.0000 0.0000
2 0.0000 0.0000
3 0.0000 0.0000
4 0.0000 0.0000
5 0.0000 0.0000
6 0.0000 0.0000
7 0.0000 0.0000
8 0.0000 0.0000
9 0.0000 0.0000
10 0.0000 -1000.000
MATRICEA DE RIGIDITATE ASAMBLATA ARE NEC = 12 ECUATII
DEPLASARI NODALE
NOD UX UY
1 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
2 0.0000000000E+00 0.0000000000E+00
3 0.0000000000E+00 -5.3361624581E -03
4 7.5782340791E -03 -6.5754049539E -03
5 0.0000000000E+00 -1.8179242393E -02
6 1.3202556964E -02 -1.8846449395E -02
7 0.0000000000E+00 -3.5476490273E -02
8 1.6501261008E -02 -3.5586352818E -02
9 0.0000000000E+00 -5.4226030124E -02
10 1.7834840910E -02 -5.5506248219E -02
Tensiunile în elemente se pot urmări în fişierul tensel.5 reprodus mai jos. Tensiunile
pe fiecare element se dau în cele patru noduri I, J, K, L şi în centrul elementului pe câte o
linie, în ordinea SX SY SXY SZ.
127
Fisierul tensel.5:
0.00000000E+00 0.00000000E+00 -2.05237018E+01 0.0
-4.08541482E+00 -1.36180494E+01 8.62335239E+00 0.0
7.91918828E+01 1.13651399E+01 3.85703510E+00 0.0
8.32772976E+01 2.49831893E+01 -2.52900191E+01 0.0
3.95959414E+01 5.68256993E+00 -8.33333333E+00 0.0
-4.08541482E+00 -1.36180494E+01 -2.02494071E+01 0.0

-2.19958352E+00 -7.33194508E+00 1.38260396E+00 0.0
5.96061625E+01 1.12097787E+01 3.58274047E+00 0.0
5.77203312E+01 4.92367439E+00 -1.80492706E+01 0.0
2.77603738E+01 -1.20413534E+00 -8.33333333E+00 0.0
-2.19958352E+00 -7.33194508E+00 -1.57488112E+01 0.0

-3.62184214E-01 -1.20728071E+00 -3.06148797E+00 0.0
3.58873108E+01 9.66756778E+00 -9.17855446E-01 0.0
3.40499115E+01 3.54290342E+00 -1.36051787E+01 0.0
1.68438636E+01 1.16781135E+00 -8.33333333E+00 0.0
-3.62184214E-01 -1.20728071E+00 -8.64722632E+00 0.0

-4.22049921E+00 -1.40683307E+01 -3.51807285E+00 0.0
1.04342250E+01 -9.67191345E+00 -8.01944035E+00 0.0
1.42925400E+01 3.18913655E+00 -1.31485938E+01 0.0
5.03602039E+00 -5.43959708E+00 -8.33333333E+00 0.0
Fig. 8.6: Distribuţia tensiunii SX pe elemente - QUAD1
Fig. 8.7: Distribuţia tensiunii SX mediată la noduri - QUAD1
Deplasarea nodului k, adică a nodului 9, este vk =-5,422 mm iar tensiunea SX

maximă se poate urmări în Fig. 8.6 nemediată la noduri şi în Fig. 8.7 mediată la noduri.
128
TEMĂ: Rezolvaţi problema discretizând întreaga structură şi comparaţi rezultatele.

Creşteţi numărul de elemente pentru o nouă discretizare şi examinaţi tensiunile
echivalente în zona de aplicare a sarcinii.
QUAD2. Discretizaţi întreaga placă din

Fig. 8.8 în 20 de elemente dreptunghiulare
QUAD4 egale, cu diferite rapoarte ale laturilor şi
comparaţi deplasarea punctului B, tensiunea SX
în punctul D şi tensiunea Sech în punctul C. Se
consideră E = 2.105 MPa;  = 0,3; t = 1 mm; L =
100 mm; h = 40 mm; F = 250 N. Care sunt
rezultatele dacă modelul se discretizează cu un
singur element finit ? Dar dacă se discretizează Fig. 8.8: Problema QUAD2
cu 40 elemente patrate egale ?
a. b. c. d.
e. f. g. h.
Fig. 8.9: Diferite discretizări pentru problema QUAD2
Rezolvare
Se adoptă discretizările din Fig. 8. 9 pentru care se obţin rezultatele prezentate în

Tabelul 9.1.
Concluzii. Rezultatele cele mai apropiate de valorile exacte se obţin printr-o discretizare cu
cât mai multe elemente apropiate de forma pătrată. Trebuie menţionat că pentru
îmbunătăţirea soluţiei în cazul general se poate recurge la creşterea numărului de
elemente, sau la alegerea unui element finit mai performant (cu noduri mai multe sau cu
grade de libertate mai multe – care conţine şi grade de liberate rotiri, în cazul de faţă RZ).
Tabelul 9.1: Rezultatele aplicaţiei QUAD2

Discretizarea UX(B) UY(B) SX(D) Sech(C)
[mm] [mm] [MPa] [MPa]
a. 1  20 -6,658·10-3 -2,550·10-2 15,991 24,753
b. 20  1 -1,591·10-2 -2,613·10-2 90,909 37,987
c. 2  10 -1,428·10-2 -5,283·10-2 47,232 22,814
d. 10  2 -2,155·10-2 -8.042·10-2 90,200 48,823
e. 4  5 -1,987·10-2 -7,376·10-2 77,674 33,626
f. 5  4 -2,076·10-2 -7,721·10-2 83,817 38,601
g. 10  4 = 40 elemente -2,213·10-2 -8,282·10-2 96,522 65,283
h. 1  1 = 1 element -6,421.10-3 -2,449·10-2 15,300 36,241
EXACT -2,229·10-2 -8,613·10-2  144 
129
QUAD3. Un tub cu pereţi groşi

de lungime foarte mare (Fig. 8.10) are
raza interioară Ri = 50 mm şi cea
exterioară Re = 100 mm. Ştiind ca E
=2,1·105 MPa şi  = 0,3 să se
calculeze distribuţia de tensiuni în tub
pentru o presiune interioară pi = 100 Fig. 8.10: Problema QUAD3
MPa.
Comparati rezultatele analizei cu rezultatul analitic al tensiunilor radiale şi
p R2  R2 
tangenţiale într-un punct de rază curentă r, adică:  r  2 i i 2  1  2e  şi
Re  Ri  r 
pi Ri2  Re2 
t  1  2  .
Re2  Ri2  r 
Rezolvare
Deoarece lungimea tubului este foarte mare, deformaţiile în lungul tubului se

presupun a fi impiedicate şi deci dacă se reţine o felie din tub se poate face un calcul de
SPD. Din motive de simetrie se poate face analiza pe un sfert din structură, astfel modelul
de calcul se poate urmări în Fig. 8.11.
Presiunea de pe laturile elementelor se reduce la noduri prin forţe echivalente.
Conform Fig. 8.12, presiunea de pe latura IJ se reduce la nodurile I şi J prin forte de valori:
ptl ptl
FX (I )  FX (J )  cos  ; FY (I )  FY (J )  sin  .
2 2
Fişierul datelor de intrare quad3a.txt este:
45 32 2
1 0 1 50 0
2 0 1 62 0
3 0 1 75 0
4 0 1 87.5 0
5 0 1 100 0
6 0 0 49.03926 9.754516
7 0 0 61.29908 12.19314
8 0 0 73.55890 14.63177
9 0 0 85.81872 17.07040
10 0 0 98.07853 19.50903
11 0 0 46.19398 19.13417
12 0 0 57.74248 23.91771
13 0 0 69.29097 28.70126
14 0 0 80.83947 33.48480
15 0 0 92.38795 38.26834
16 0 0 41.57348 27.77851
17 0 0 51.96686 34.72314
18 0 0 62.36023 41.66777
19 0 0 72.75360 48.61240
20 0 0 83.14697 55.55702 Fig. 8.11: Discretizare QUAD3
21 0 0 35.35534 35.35534
22 0 0 44.19418 44.19418
23 0 0 53.03302 53.03301
24 0 0 61.87185 61.87185
25 0 0 70.71069 70.71068
26 0 0 27.77852 41.57348
130
27 0 0 34.72315 51.96685
28 0 0 41.66778 62.36022
29 0 0 48.61241 72.75360
30 0 0 55.55703 83.14697
31 0 0 19.13418 46.19398
32 0 0 23.91773 57.74248
33 0 0 28.70127 69.29097
34 0 0 33.48481 80.83947
35 0 0 38.26836 92.38796
36 0 0 9.754523 49.03927 
37 0 0 12.19316 61.29909
38 0 0 14.63179 73.55891
39 0 0 17.07042 85.81873 Fig. 8.12: Reducerea presiunii uniform distribuite pentru
40 0 0 19.50905 98.07854 elementele patrulatere plane înclinate
41 1 0 0.00000 50.00000
42 1 0 0.00000 62.50000
43 1 0 0.00000 75.00000
44 1 0 0.00000 87.50000
45 1 0 0.00000 100.0000
1 1 2 7 6 210000 0.3 6.25 2
2 2 3 8 7 210000 0.3 6.25 2
3 3 4 9 8 210000 0.3 6.25 2
4 4 5 10 9 210000 0.3 6.25 2
5 6 7 12 11 210000 0.3 6.25 2
6 7 8 13 12 210000 0.3 6.25 2
7 8 9 14 13 210000 0.3 6.25 2
8 9 10 15 14 210000 0.3 6.25 2
9 11 12 17 16 210000 0.3 6.25 2
10 12 13 18 17 210000 0.3 6.25 2
11 13 14 19 18 210000 0.3 6.25 2
12 14 15 20 19 210000 0.3 6.25 2
13 16 17 22 21 210000 0.3 6.25 2
14 17 18 23 22 210000 0.3 6.25 2
15 18 19 24 23 210000 0.3 6.25 2
16 19 20 25 24 210000 0.3 6.25 2
17 21 22 27 26 210000 0.3 6.25 2
18 22 23 28 27 210000 0.3 6.25 2
19 23 24 29 28 210000 0.3 6.25 2
20 24 25 30 29 210000 0.3 6.25 2
21 26 27 32 31 210000 0.3 6.25 2
22 27 28 33 32 210000 0.3 6.25 2
23 28 29 34 33 210000 0.3 6.25 2
24 29 30 35 34 210000 0.3 6.25 2
25 31 32 37 36 210000 0.3 6.25 2
26 32 33 38 37 210000 0.3 6.25 2
27 33 34 39 38 210000 0.3 6.25 2
28 34 35 40 39 210000 0.3 6.25 2
29 36 37 42 41 210000 0.3 6.25 2
30 37 38 43 42 210000 0.3 6.25 2
31 38 39 44 43 210000 0.3 6.25 2
32 39 40 45 44 210000 0.3 6.25 2
9
1 3048.28 0.00
6 5979.42 1189.38
11 5632.49 2333.05
16 5069.11 3387.07
21 4310.92 4310.92
26 3387.07 5069.11
31 2333.05 5632.49
36 1189.38 5979.43
Fig. 8.13: Deformata - QUAD3
41 0.00 3048.28
131
Rezultatele rulării se pot urmări în formă grafică, în Fig. 8.13 - deformata, în Fig.
8.14 - distribuţia tensiunilor principale maxime S1, iar în Fig. 8.15 - distribuţia tensiunilor
principale minime S3.
Fig. 8.14: Distributia tensiunii S1 pentru Fig. 8.15: Distributia tensiunii S3 pentru
problema QUAD3 problema QUAD3
Nu s-au reprezentat tensiunile SX, SY şi SXY deoarece sunt mai puţin

semnificative pentru această problemă la care de regulă tensiunile se precizează în
coordonate cilindrice. Tensiunile S1 corespund tensiunilor tangentiale  t iar tensiunile S3
corespund tensiunilor radiale  r .
Deoarece lăţimea benzilor de haşuri diferite este mai mică la interiorul tubului, se
poate trage concluzia că gradientul tensiunilor S1 este mai pronunţat la interior.
Faţă de axa tubului există simetrie axială, deci se poate dezvolta şi un model SAS.
Deoarece deplasările în lungul tubului sunt nule se reţine o felie din tub pentru care
modelul se poate urmări în Fig. 8.16.
Fig. 8.16: Model axial simetric discretizat pentru Fig. 8.17: Echivalarea nodală pentru
aplicaţia QUAD3 elmentul axial simetric
Încărcările nodale rezultă din presiunea pe element pe toata circumferinţa, adică

dacă se urmăreşte Fig. 8.17 relaţia de determinare a forţelor echivalente este:
FX (I )  FX (J )   pl  X (I )  X (J ) cos  ;
FY (I )  FY (J )   pl  X (I )  X (J ) sin  .
Fişierul datelor de intrare quad3b.txt este:
10 4 0
1 0 1 5.00E+01 0.00E+00
2 0 1 5.00E+01 1.00E+01
132
3 0 1 6.25E+01 0.00E+00
4 0 1 6.25E+01 1.00E+01
5 0 1 7.50E+01 0.00E+00
6 0 1 7.50E+01 1.00E+01
7 0 1 8.75E+01 0.00E+00
8 0 1 8.75E+01 1.00E+01
9 0 1 1.00E+02 0.00E+00
10 0 1 1.00E+02 1.00E+01
1 1 3 4 2 2.1E+05 0.3 1.0 2
2 3 5 6 4 2.1E+05 0.3 1.0 2
3 5 7 8 6 2.1E+05 0.3 1.0 2
4 7 9 10 8 2.1E+05 0.3 1.0 2
2
1 1.5707963E+05 0.000E+00
Fig. 8.18: Deformata pentru modelul aplicaţiei
2 1.5707963E+05 0.000E+00
QUAD3, axial simetric
Rezultatele rulării se pot urmări în Fig. 8.18 - deformata; Fig. 8.19 - tensiunile S1
care sunt identice cu tensiunile SX; Fig. 8.20 - tensiunile S3.
Fig. 8.19: Distribuţia tensiunii S1 pentru QUAD3, model axial simetric
Fig. 8.20: Distribuţia tensiunii S3 pentru QUAD3, model axial simetric
Tensiunile maxime circumferenţiale şi radiale calculate cu relaţiile analitice conduc

la:  t ,max  166,66 MPa;  r ,min  -100 MPa;
Din analiza problemei prin cele două modele diferite se observă că rezultatele sunt
practic aceleaşi, (trebuie acordată atenţie asupra interpretării rezultatelor care depind de
sistemul de referinţă). Modelul axial simetric deşi este format din 4 elemente conduce la
rezultate foarte apropiate de cele exacte ceea ce impune acest model în rezolvarea
problemelor de tipul celei de mai sus. Dacă modelul axial simetric conţine 10 elemente
133
egale în plan pe un singur strat tensiunile devin:  z,max   1,max  175,54 MPa;
 x,min   3,min  -78,48 MPa.
Această problemă ca şi altele prezentate anterior arată că rezolvarea unei
probleme cu ajutorul MEF nu presupune un model unic. Această problemă ar putea fi
modelată spaţial cu ajutorul unor elemente de volum sau s-ar putea încerca şi o modelare
cu elemente de placă groasă.
Rezultatele obţinute pe diverse modele nu sunt întotdeauna apropiate de soluţia
exactă şi atunci se impune un studiu mai larg, în care un rol esenţial este deţinut de
experienţa utilizatorului în tehnica de modelare.
Probleme propuse
QUAD4. Să se studieze distribuţia de tensiuni în vecinătatea îmbinărilor sudate

prezentate în Fig. 8.21. Se consideră că tablele sunt de laţime foarte mare (SPD),
cordonul de sudură este continuu, iar materialul sudurii este foarte apropiat de materialul
tablelor. Se neglijează zona influenţată termic. Se consideră E = 21·105 MPa;  = 0,3; p =
100 MPa; t =20 mm.
Fig. 8.21: Problema QUAD4
Răspuns: Solicitările maxime apar în vecinătatea

sudurii în materialul de bază, nu în cordonul de
sudură. Pentru discretizarea din Fig. 8.22 se
obţine: a.
a)  ech  646,20 MPa;
b)  ech  373,14 MPa;
c)  ech  146,15 MPa.
Dacă încovoierea tablelor este pronunţată, b.
în zona sudurilor tensiunile cresc foarte mult (vezi
rezultatul îmbinării a).
TEMĂ: Studiaţi starea de tensiuni dacă se rupe
un cordon de sudură.
Observaţie: Varianta c) rezultă din varianta a) prin c.
modificarea blocajelor.
Fig. 8.22: Discretizare QUAD4
QUAD5. Într-o placă solicitată la întindere ca în Fig. 8.23 există o fisură de lungime
d = 50 mm. Ştiind că L = 200 mm; B = 100 mm; E = 2.105 MPa;  = 0,3; t = 8 mm; p = 10
MPa să se afle şi să se localizeze tensiunea maximă din placă.
134
Fig. 8.23: Problema QUAD5 Fig. 8.24: Discretizare model pe sfert -

QUAD5
Răspuns: Pentru discretizarea pe sfert ca în Fig. 8.24 se obţine  X ,max  26,47 MPa.
QUAD6. Placa cu fisură din Fig. 8.25 este încărcată cu opt forţe care produc
forfecarea fisurii, să se localizeze şi să se determine tensiunea echivalentă maximă din
zona fisurii. (se neglijează efectul forţelor concentrate).
Se dau: L = 200 mm; d = 50 mm; t = 8 mm; E = 2·105 MPa;  = 0,3; F = 500 N.
Fig. 8.25: Problema QUAD6 Fig. 8.26: Discretizare şi condiţii la limită -

QUAD6
Răspuns: Pentru discretizarea pe sfert ca în Fig. 8.26, tensiunile maxime se obţin în zona
de aplicare a forţelor şi pentru a obtine tensiunile din zona fisurii se urmăresc fişierele de
rezultate cu tensiuni, se obţine  ech,max  5,88 MPa.
Fig. 8.27: Discretizare pentru problema CST2 cu elemente QUAD4
QUAD7. Determinati concentratorul de tensiune pentru problema CST2 folosind

elementul QUAD4 şi o discretizare care păstreaza numărul şi poziţionarea nodurilor din
Fig. 7.17,b.
Răspuns: Pentru discretizarea prezentată în Fig. 8.27 se obtine k  2,2.
QUAD8. Să se compare tensiunile obţinute într-o bară curbă de secţiune

dreptunghiulară supusă la încovoiere pură, (Fig. 8.28) cu rezultatul analitic dacă se
135
consideră E = 2·105 MPa;  = 0,3; t = 20 mm; a = 10 mm; M = 5,33333·105 Nmm.

Distribuţia tensiunilor în bara curbă este dată de relaţia (vezi Fig. 8. 29 pentru notaţii):
Fig. 8.28: Problema QUAD8 Fig. 8.29: Notaţii Fig. 8.30: Discretizare problema
pentru bara curbă QUAD8
M y h M d1
 ; unde e  R  . Tensiunile extreme au valorile:  max  şi
Ae r  y R2 Ae R
ln 1
R1
M d2
 min   .
Ae R2
Indicaţie: Modelul problemei se poate face pe jumătate din structură, o axa de coordonate
trebuie să coincidă cu axa de simetrie, înclinată la 45o.
Răspuns: Teoretic  max  137,01 MPa;  min  -77,77 MPa. Pentru discretizarea întregii
structuri ca în Fig. 8.30 şi aplicarea momentului prin forţe echivalente ale distibuţiei liniare
de tensiuni pe portiunea barei drepte se obtine:  max   1  143,82 MPa;  min   3  -74,50
MPa.
QUAD9. Un înveliş sferic de raza interioară Ri =100 mm şi rază exterioară Re =104

mm este încărcat cu o presiune interioară pi = 1 MPa (Fig. 8.31). Ştiind că sfera este din
oţel cu E = 21·104 MPa şi  = 0,3 să se determine tensiunea maximă din sferă.
i  e
Fig. 8.31: Problema Fig. 8.32: Echivalarea presiunii pe Fig. 8.33: Discretizare -
QUAD9 modelul axial simetric QUAD9
Indicaţie: Modelul problemei este axial simetric şi se poate dezvolta ca în Fig. 8.33.
Presiunea se reduce la noduri prin forţe echivalente, spre exemplu în nodul i (vezi Fig.
8.32) care preia presiunea cuprinsa între unghiurile  i şi  e pentru discretizări cu noduri
echidistante forţele echivalente la nod sunt:
136
   e  i  e 
Fxi  2 Ri2 p  sin  e  sin  i  cos  i
 ; Fyi  2 Ri p  sin  e  sin  i  sin  2  .
2
 2  
R 102
Din punct de vedere teoretic învelişul poate fi considerat subţire   25,5 şi
h 4
pR 1
deci    1   2   12,75 MPa. Creşterea razei se obţine din relaţia R  R .
2h E
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 8.33 se obţine:  1   2  12,93 MPa la exteriorul
sferei. Se reaminteşte că în programele cu elemente finite tensiunile principale se notează
astfel încât  1   2   3 .
QUAD10. Discul de rază R = 100 mm şi grosime h = 20 mm din Fig. 8.34 se

roteşte în jurul axei cu viteza unghiulara  = 1000 rad/s. Ştiind că densitatea materialului
este  = 7850 Kg/m3; E= 2.105 MPa;  = 0,3; să se determine tensiunile maxime din
disc.


Indicaţie: Modelul este axial simetric, forţele de inerţie se reduc la noduri pentru o
 
discretizare ca cea din Fig. 8.35 conform relaţiei: Fi   h 2 r re2  ri 2 . Soluţia analitică
conduce la tensiune maximă în centrul discului:  r ,max   t ,max 

 3     2R 2 =32,38
8
MPa.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 8.35 se obţine  r ,max   x  32,28MPa;
 t ,max   z  32,28 MPa.
TEMĂ: Consideraţi un orificiu circular  2 în centrul discului şi reanalizaţi problema. Cum
se modifică tensiunile ?
QUAD11. O placă este formată prin lipirea a două materiale diferite ca în Fig. 8.36.
Ştiind că jumatatea inferioară are E1 = 2·105 MPa;  1  0,3; iar cea superioară E2 = 5·104
MPa;  2  0,3 şi dimensiunile plăcii sunt L = 100 mm; B = 40 mm; t = 1 mm, să se
găsească distribuţia de tensiuni pentru o presiune p = 100 MPa. Care este solicitarea
maximă şi unde se atinge ? Este corectă medierea tensiunilor la noduri pentru elemente
vecine de tipuri diferite ?
137
Răspuns: Deformata structurii seamană cu cea obţinută la o solicitare de încovoiere.

Medierea la noduri nu este corectă întrucât   E iar continuitatea este numai în
deplasări şi deformaţii specifice. Tensiunea maximă se atinge în zona îmbinării din
materialul mai rigid (din partea inferioară) şi este  x ,max  225,06 MPa pentru discretizarea
prezentată în Fig. 8.37.
QUAD12. Placa din oţel prezentată în Fig. 8.38 are E = 2·105 MPa;  = 0,3;
grosimea t = 10 mm şi a = 20 mm. Să se calculeze tensiunea maximă pentru o încărcare
cu p = 10 MPa.
Indicaţie: Din considerente de simetrie modelul problemei se poate dezvolta pentru un

sfert din structură.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 8.39 se obţine  ech,max  82,43 MPa.
Fig. 8.38: Problema QUAD12 Fig. 8.39: Discretizare şi condiţii la limită -

QUAD12
QUAD13. Problema J. Boussinesq plană (Fig. 8.40): O forţă distribuită liniar F

[N/mm] acţionează pe o suprafaţă foarte mare a unui bloc din oţel. Să se compare
rezultatele tensiunilor într-un punct P (vezi Fig. 8.41) cu rezultatele obţinute prin MEF
discretizând o felie din semispaţiul infinit.
Relaţiile analitice de calcul a tensiunilor sunt:
2F 2F 2F
y   cos3  ;  x   sin2   cos  ;  xy  sin  cos2 
r r r
Indicaţii: Discretizarea trebuie să respecte gradientul tensiunii, deci în zona forţei se vor
introduce mai multe noduri şi elemente.
138
Fig. 8.40: Problema QUAD13 Fig. 8.41: Tensiunile într-un punct
Răspuns: Pentru o discretizare ca cea din Fig. 8.42 şi pentru F = 1000 N/mm se obţine:
Elem R  x [MPa]  y [MPa]  xy [MPa]
sau nod [mm] 
MEF Analitic MEF Analitic MEF Analitic
elem 12 15 45º -9,81 -15 -12,8 -15 10,2 15
nod 6 50 0º -0,44 0 -13,7 -4,5 1,74 0
nod 33 50 90º 2,04 0 0,68 0 0,60 0
Fig. 8.42: Discretizare pe sfert şi condiţiile la limită pentru aplicaţia QUAD13
QUAD14. În componenţa unui angrenaj cu roţi dinţate (cu dantură dreaptă) intră un
arbore pinion de lăţime t = 10 mm, cu 17 dinţi, pentru care diametrul de divizare este Dd
=51 mm, diametrul cercului de picior al dintelui Di = 43,5 mm şi diametrul cercului de cap
De = 57 mm. Dacă la intrarea în angrenare a unui dinte forta pe dinte este F = 1000 N şi
actionează inclinat ca în Fig. 8.43 se cere să se determine tensiunea maximă de
încovoiere la baza dintelui. Flancul dintelui se generează prin coordonatele date în tabelul
de mai jos, relativ la un sistem de referinţă legat de centrul roţii.
X [mm] 3,996 3,655 3,154 2,867 2,633 2,554

Y [mm] 21,379 21,453 21,739 22,074 22,611 23,052
X [mm] 2,565 2,545 2,354 1,854 1,010 -
Y [mm] 23,813 24,386 25,385 26,831 28,482 -
139
Indicaţie: Deoarece discretizarea întregii roţi este destul de laborioasă şi nu neapărat

necesară, pentru un calcul de rezistenţă, problema se poate rezolva prin discretizarea
unui dinte şi a zonei învecinate care se consideră rigidă la exterior.
Răspuns: Pentru discretizarea prezentală în Fig. 8.44 se obtine:  1,max  148,3 MPa şi
 3,min  -183,8 MPa.
QUAD15. Elementul elastic al unui cântar tensometric este prezentat în Fig. 8.45.
Ştiind că materialul este un duraluminiu cu E = 2,6·104 MPa şi  = 0,35, forţa maximă de
încărcare este F = 100 N iar grosimea elementului elastic este t = 40 mm, să se determine
deplasarea din dreptul forţei şi tensiunile din zonele slăbite (în care se aplică mărcile
tensometrice).
Fig. 8.45: Problema QUAD15 Fig. 8.46: Discretizare - QUAD15
Indicaţie: Modelul se poate discretiza şi pe jumătate, dacă se ţine seama de observaţiile

prezentate la aplicaţia QUAD1.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 8.46 se obţine vF = -0,4738 mm;  x ,max  39,24
MPa. Aceste valori sunt departe de soluţia exactă deoarece elementul QUAD4 este puţin
performant atunci când este supus forfecării. Pentru îmbunătăţirea soluţiei se poate creşte
numărul de straturi pentru discretizarea zonei slăbite sau se poate folosi un element mai
performant cum ar fi elementul patrulater cu funcţii de formă suplimentare Q6 pentru care.
pe aceeaşi discretizare se obţine: vF = -1,867 mm;  x ,max  182,3 MPa. Valorile “exacte”
ale problemei (obţinute pentru o discretizare foarte fină), sunt: vF = -1,820 mm;
 x ,max  124 MPa.
QUAD16. Cârligul de tracţiune al unor vagonete de cale ferată au aproximativ

forma din Fig. 8.47. Ştiind că încărcarea cârligului este F = 40 kN şi grosimea lui se
140
aproximeaza la t = 25 mm pe toată suprafaţa, să se determine starea de tensiune şi

tensiunea maximă din cârlig. Materialul este oţel cu E = 2.105 MPa şi  = 0,3.
Răspuns: Pentru discretizarea din Fig. 8.48 se obţine  ech,max  254,2 MPa. Pentru
distribuţia de tensiune vezi Fig. 8.49.
Fig. 8.47: Problema QUAD16 Fig. 8.48: Discretizare - QUAD16
Fig. 8.49: Distribuţia tensiunilor echivalente pentru modelul cârligului din aplicaţia QUAD16
QUAD17. O placă circulară încastrată pe contur este încărcată cu presiune uniform

distribuită p = 1 MPa. Ştiind că h = 10 mm; R = 100 mm; E = 2·105 MPa şi  = 0,3 să se
afle săgeata şi tensiunea maximă şi să se compare cu rezultatele obţinute din soluţia
analitică pentru care distribuţia tensiunilor radiale este
3 p
r  (1   )R 2  (3   )r 2  ;
2 
8h
cea a tensiunilor cicumferenţiale este
3 p
t  (1   )R 2  (1  3 )r 2  ;
8 h2 
iar săgeata maximă se obţine din relaţia
pR 4
v max  ,
64D
Eh3
în care D  .
12(1   2 )
Indicaţie: Modelul problemei este axial simetric.
141
Răspuns: Pentru discretizarea uniformă

prezentată în Fig. 8.41 se obţine:
vmax = 0,0794 mm;
 x ,max  -71,13  71,04 MPa;
 z,max  -56,10  55,68 MPa.
Analitic se obţine:
vmax = 0,0853 mm;
 r   t  48,8 MPa în centrul plăcii pe
faţa inferioară;
 r  -75 MPa;  t  -22,5 MPa în
încastrare.
Fig. 8.40: Problema QUAD17
Fig. 8.41: Discretizare şi condiţii la limită - QUAD17
-elementul Q4 este obţinut din funcţii de formă biliniare, elementul este de tip
conform, adică se asigură continuitatea pe laturile comune, deci deplasările şi tensiunile
obţinute într-un model sunt mai mici decât cele exacte;
-deoarece starea de tensiune este variabilă pe suprafaţa elementului, din calcul
rezultă tensiuni diferite în nodurile şi centrul elementului. La nodurile comune mai multor
elemente finite tensiunile nu sunt egale şi de regulă acestea se mediază. Se poate
considera că tensiunea din centrul elementului este cel mai corect estimată;
-elementele se declară prin cele patru noduri în sensul rotirii axei X peste axa Y
pe drumul cel mai scurt, nu contează nodul de start ci numai sensul declarării
elementului;
pătrat, introduc erori suplimentare şi trebuie evitate;
ale deplasărilor şi tensiunilor, din acest motiv se recomandă analiza listelor de rezultate,
iar modul de prezentare grafic este util pentru o imagine globală a distribuţiilor de
deplasări şi tensiuni.
142
Laboratorul 9.
Încovoierea plăcilor analizată cu un element finit triunghiular
Scopul lucrării
Calculul deplasărilor şi tensiunilor în modele de plăci 2D solicitate cu forţe

concentrate şi distribuite normal la planul lor. Evidenţierea aproximărilor şi a calităţii
reduse a tipului de element prezentat, precum şi necesitatea alegerii adecvate a unui tip
de element finit pentru obţinerea unor rezultate corecte. Interpretarea rezultatelor
prezentate în mod grafic.
În teoria deplasărilor mici a plăcilor subţiri deplasările transversale ale planului de

mijloc sunt decuplate de deplasările din planul plăcii. Ca urmare în continuare se
discută placa subţire de grosime constantă încărcată cu sarcini transversale.
O porţiune dintr-o placă, de gosime constantă t (Fig. 9.1) se raportează la un
sistem de axe cartezian drept, astfel încât planul median al plăcii (planul plăcii) să fie
conţinut în planul XOY. Sub acţiunea unor încărcări transversale placa se deformează
astfel încât planul plăcii este definit de deplasările w(X,Y). Un punct, P în Fig. 9.1, din
afara planului plăcii prezintă deplasări u, v, w. Dacă grosimea plăcii se menţine
constantă şi se consideră valabilă ipoteza lui Kirchhoff, adică normala la placă înainte
de deformare rămâne normală şi după deformare, atunci deplasările paralele cu planul
plăcii rezultă (Fig. 9.1)
u  φy z ; v  -φx z (9.1)
în care rotirile x şi y rezultă din

w w
φx  ; φy   . (9.2)
y x
Fig. 9.1: Placă plană subţire în poziţie deformată
Punctele din afara planului plăcii prezintă deformaţii specifice, care se determină
cu relaţiile stabilite în teoria elasticităţii, adică
u v u v
εx  ; εy  ; γxy   , (9.3)
x x y x
143
restul deformaţiilor specifice rezultă  z   yz   zx  0 .

Prin utilizarea relaţiilor (9.1) şi (9.2) deformaţiile specifice (9.3) pot fi exprimate
funcţie de expresia săgeţii plăcii
 2w  2w  2w
εx  z ; ε   z ; γ  2 z . (9.4)
x 2 y 2 xy
y xy
Starea plană de tensiuni (Fig. 9.2) caracteristică plăcilor subţiri are deci o variaţie
liniară pe grosimea plăcii. De regulă tensiunile se determină pe faţa superioară (“TOP”)
sau inferioară (“BOTTOM”) a plăcii, deoarece aici tensiunile sunt maxime. În planul
plăcii (“MIDDLE”) tensiunile din încovoiere sunt nule.
Tensiunile se obţin din deformaţiile specifice folosind relaţia constitutivă pentru
starea plană de tensiune, adică
 
 x  1  0   x 
    
0    y   σ   D ε .
E
 y    1 (9.5)

  1  
2
  1  2   xy 
 xy   0 0 
 2 
Fig. 9.2: Tensiuni într-un element infinitesimal de placă
Element finit triunghiular de placă subţire
Pentru un element finit de placă subţire şi formă triunghiulară cu trei noduri (Fig.
9.3), funcţia de formă care aproximează câmpul săgeţilor se poate alege folosind
triunghiul lui Pascal, astfel:
 
w  X ,Y   c1  c2 X  c3Y  c 4 X 2  c5 XY  c6Y 2  c7 X 3  c8 XY 2  X 2Y  c9Y 3 , (9.6)
în care ci i = 1…9 sunt constante care urmează a fi determinate.
144
Fig. 9.3: Element triunghiular de placă plană subţire în poziţie iniţială şi deformată
Din (9.2) şi (9.6) rezultă expresiile rotirilor:

 x  X ,Y   c3  c5 X  2c6Y  c8  2 XY  X 2   3c9Y 2 ; (9.7)
 y  X ,Y   c2  2c4 X  c5Y  3c7 X 2  c8 Y 2  2 XY  . (9.8)
Considerând trei grade de libertate pe fiecare nod al elementului finit triunghiular

(Fig. 9.3), adică săgeata şi cele două rotiri, rezultă pentru cele trei noduri i = 1, 2, 3 (vezi
Fig. 9.4)
Fig. 9.4: Geometria elementului de placă triunghiulară
w  X i ,Yi   w i ; φx  X i ,Yi   φx ,i ; φy  X i ,Yi   φy ,i . (9.9)
Relaţiile (9.9) scrise în formă matriceală conduc la

 w1  1 X1 Y1 X12 X1Y1 Y12 X13 X1Y12  X12Y1 Y13   c1 
φ    
 x ,1  0 0 1 0 X1 2Y1 0 2 X1Y1  X12 3Y12  c2 
 φy ,1  0 1 0  2 X1  Y1 0  3 X12  Y12  2 X1Y1 0  c3 
    
 w2  1 X 2 Y2 X 22 X 2Y2 Y22 X 23 X 2Y22  X 22Y2 Y23  c 4 
  0  
φx ,2   0 1 0 X2 2Y2 0 2 X 2Y2  X 22 3Y22  c5 
 
φ 
0 1 0  2 X2  Y2 0  3 X 22  Y22  2 X 2Y2 0  c6 
 y ,2   
 w3  1 X 3 Y3 X 32 X 3Y3 Y32 X 33 X 3Y32  X 32Y3 Y33  c7 
φ    
 x ,3  0 0 1 0 X3 2Y3 0 2 X 3Y3  X 32 3Y32  c8 
 
φy ,3  0 1 0  2 X3  Y3 0  3 X 32  Y32  2 X 3Y3 0  c9 
relaţie care se scrie condensat
U   A c.
e
9 1 9 9 9 1
(9.10)
Din (9.4) şi (9.6) rezultă

 εx  0 0 0 2 0 0 6 X 2Y 0
  
 εy   z 0 0 0 0 0 2 0 2X 6Y c , (9.11)
γ  0 0 0 0 2 0 0 4 X  Y  0 
 xy 
sau în formă matriceală
145
ε  zG X ,Y c . (9.11’)

Dacă se ţine seama de (9.10) rezultă
   z G  X ,Y   A
1
U   B  U  ,
e e
(9.12)
39
în care B   zG X ,Y A este matricea derivatelor funcţiilor de formă care foloseşte
1
la determinarea matricei de rigiditate a alementului folosind relaţia generală, adică

T   1
t
K e    e B  D B  dV   A   2t z 2dz  e G  D G  dA   A ,
T T
(9.13)

 2 
V A
relaţie care se poate integra analitic sau numeric, rezultând
 
   dA  A
Et 3
K e    A
T 1
, (9.14)

12 1   2 Ae
în care
0 0  
 33 36 
 4 
 
 0 2 1    Simetric 
0
  4 0 4  (9.15)
     63 

99
 12 X 0 12 X 36 X 2 
 
12  8  X  Y 
2
 
 4  X  Y  4 1    X  Y  4  X   Y  12 X  X  Y  
 8 1    XY 

 0 0 12Y 36 XY 12Y  X   Y  36Y 2 
Integralele din matricea Ψ  sunt de forma:  e X mY n dA ; în care m,n = 0, 1, 2 care

A
se evaluează funcţie de coordonatele celor trei noduri ale elementului Xi şi Yi , i = 1…3.
Tensiunile într-un punct oarecare al elementului se pot evalua folosind relaţia
generală în MEF
σ  X ,Y   DB  X ,Y  U .
e e e
(9.16)
De obicei tensiunile se evaluează în centrul de greutate al elementului şi în cele
trei noduri. Rezultate mai precise se obţin în centrul elementului.
Se menţionează că există situaţii pentru care matricea [A] poate să fie singulară
sau slab condiţionată numeric ceea ce face imposibil obţinerea matricei de rigiditate
întrucât nu se poate calcula inversa  A şi deci relaţia (9.14) nu poate fi folosită. De
1
exemplu pentru un element de coordonate I(10,10); J(22,10); K(10,22) sau I(22,22);

J(10,22); K(22,10) este singulara!
A. Caracteristici principale ale elementului de placă triunghiulară (Fig. 9.3):

1. este generat de trei noduri I, J, K conţinute în planul XOY şi trebuie declarate în
sensul dat de rotirea axei X peste Y pe drumul cel mai scurt pentru a defini unic faţa “TOP”
a plăcii modelate;
146
2. are trei grade de libertate pe nod (GLN = 3), deplasare pe direcţia Z şi rotiri în
jurul axelor X şi Y (UZ, RotX, RotY);
3. are grosime constantă t şi poate fi încărcat cu forţe la noduri;
4. elementul se poate folosi pentru modelarea plăcilor plane subţiri încărcate
transversal (forţe FZ şi momente generate de aceste forţe MX şi MY)
5. matricea de rigiditate în coordonate globale se obţine cu relaţia (9.14)
1. grosimea elementului - t;

(3). coeficientul de dilatare termică - ;
(4). densitatea materialului - ;
(5). acceleraţia gravitaţională g sau greutatea specifică -  = g.

1. blocaje la translaţie în direcţia Z - BZ şi la rotire faţă de axele X şi Y - BXX şi
BYY;
2. forţe la noduri în direcţia Z - FZ şi momente faţă de axele X şi Y – MX şi MY;
(5). forţe de inerţie, generate de câmpul gravitaţional (pentru care sunt necesare ca
date de intrare , g direcţia şi sensul gravitaţiei), sau generate de mişcarea de rotaţie
uniformă (pentru care trebuie precizate axa de rotaţie şi viteza unghiulară );
(6) presiuni, distribuite liniar sau constante pe laturile elementului şi normal pe
element. Aceste presiuni (sau forţe distibuite liniar) se echivalează la nodurile elementului
prin forţe şi momente concentrate.
1. deplasările şi rotirile nodale UZ, RotX şi RotY;
2. tensiunile în sistemul global de axe SX, SY, SXY, precum şi tensiunile principale
S1, S2 şi unghiul ALFA pe care îl face direcţia tensiunii principale S1 cu axa X. Se
menţionează că tensiunile variază liniar pe grosimea elementului şi se prezintă pe faţa
superioară “TOP” a elementului. Tensiunile din element se determină cu relaţia (9.16) şi
se stochează în fişiere text care pot fi analizate grafic sau pot fi listate.
Pentru corectarea distribuţiei tensiunilor, de obicei, se recurge la medierea lor în
noduri în aceeşi manieră ca la elementul CST prezentat în Lab. 7.
În practică, pentru precizarea gradului de solicitare, este utilă determinarea unei
tensiuni echivalente de solicitare conform unei teorii de rezistenţă, de obicei se foloseşte
teoria a V-a (a energiei de modificare a formei), denumită şi von Mises conform căreia
tensiunea echivalentă Sech se determină cu relaţia (7.9) din Lab. 7;
(3). deformaţiile specifice din element, calculate cu relaţia (9.12) în centrul şi
nodurile elementului;
(4). reacţiunile din legăturile cu exteriorul (blocaje).

1. Date generale
NN NE
147

NMAT
MATI E niu
…
3. Date despre seturile de proprietăţi (grosimi diferite)
NPROP
PROPI t
…
NI BZ BXX BYY X Y
...
EI I J K MAT PROP
...
4. Date despre încărcări cu forţe şi momente concentrate
NF
NIF FZ MX MY
...
PLACATRIw_re.EXE
H. Schema logică a programului coincide cu cea prezentată în Fig. 3.2. Sistemul de ecuaţii
care se rezolvă este stocat în memoria RAM a calculatorului sub formă de matrice bandă.
Dimensiunea maximă a problemelor ce pot fi rezolvate rezultă din numărul necunoscutelor
şi lăţimea de bandă. Pentru a rezolva probleme de dimensiuni mari se impune
reconsiderarea gestionării resurselor hard (memoria extinsă). O parte a rezultatelor (în
special tensiuni) sunt stocate în fişiere text care se pot urmări după fiecare rulare, astfel de
exemplu tensel.4 este un fişier cu rezultate tensiuni în elemente.
PLACA1. Placa în consolă din Fig. 9.5 este din oţel pentru care E = 2,1105 MPa
şi  = 0,3. Dimensiunile plăcii sunt: a = 1000 mm; b = 150 mm şi grosimea t = 10 mm.
Să se determine distribuţia deplasărilor şi a tensiunilor pentru cele două cazuri de
încărcare:
a. b.
148
Fig. 9.5: Aplicaţia PLACA1
a) încovoiere cilindrică simplă în care pb = 4/3 N/mm;

b) încovoiere pură, pentru care momentul din capătul plăcii este M=2·105 Nmm.
Asimilând placa cu bară de secţiune b  t să se compare rezultatele obţinute cu
4 p a3 6Ma 2
cele corespunzătoare barei, adică: săgeata în capătul liber w a  b 3 ; w b 
Et Ebt 3
6 p a2 12Ma
respectiv rotirea în capătul liber a  b 3 ; b  şi tensiunea normală maximă
Et Ebt 3
6p a 6M
în încastrare  a  2b ;  b  2 .
t bt
Rezolvare
Se consideră cazul a) şi discretizarea

din Fig. 9.6 cu numai opt elemente finite
pentru a reduce volumul de rezultate obţinut
şi a putea urmări cu uşurinţă rezultatele.
Originea sistemului global de referinţă se
onsideră în nodul 1, iar încărcarea se aplică Fig. 9.6: Discretizare - PLACA1
în cele două noduri de capăt prin echivalarea
forţei distribuite.
Fişierul cu date de intrare placa1a.txt, obţinut interactiv din rularea programului
Placa3w_re.exe este:
10 8
1
1 210000.00 0.300
1
1 10.00
1 1 1 1 0.0000 0.0000
2 1 1 1 0.0000 150.0000
3 0 0 0 250.0000 0.0000
4 0 0 0 250.0000 150.0000
5 0 0 0 500.0000 0.0000
6 0 0 0 500.0000 150.0000
7 0 0 0 750.0000 0.0000
8 0 0 0 750.0000 150.0000
9 0 0 0 1000.0000 0.0000
10 0 0 0 1000.0000 150.0000
1 1 4 2 1 1
2 1 3 4 1 1
3 3 5 4 1 1
4 4 5 6 1 1
5 5 8 6 1 1
6 5 7 8 1 1
7 7 9 8 1 1
8 8 9 10 1 1
2
9 -100.000000 0.000000 0.000000
10 -100.000000 0.000000 0.000000
Programul listeză la consolă (display) următoarele date:
149
DATE GENERALE
NN NE
10 8
PROPRIETATI DE MATERIAL
MAT E niu
1 2.10E+005 3.00E-001
PROPRIETATI ALE ELEMENTELOR:Grosimea

PROP T
1 1.00E+001
NOD BZ BXX BYY X Y

1 1 1 1 0.000000E+000 0.000000E+000
2 1 1 1 0.000000E+000 1.500000E+002
3 0 0 0 2.500000E+002 0.000000E+000
4 0 0 0 2.500000E+002 1.500000E+002
5 0 0 0 5.000000E+002 0.000000E+000
6 0 0 0 5.000000E+002 1.500000E+002
7 0 0 0 7.500000E+002 0.000000E+000
8 0 0 0 7.500000E+002 1.500000E+002
9 0 0 0 1.000000E+003 0.000000E+000
10 0 0 0 1.000000E+003 1.500000E+002
ELEM I J K MAT PROP

1 1 4 2 1 1
2 1 3 4 1 1
3 3 5 4 1 1
4 4 5 6 1 1
5 5 8 6 1 1
6 5 7 8 1 1
7 7 9 8 1 1
8 8 9 10 1 1
NOD FZ MX MY
1 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
2 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
3 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
4 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
5 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
6 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
7 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
8 0.000000E+000 0.000000E+000 0.000000E+000
9 -1.000000E+002 0.000000E+000 0.000000E+000
10 -1.000000E+002 0.000000E+000 0.000000E+000
Matricea de rigiditate asamblata are = 24 ecuatii
Semilatimea matricii asamblate este 12
150
CALC SI ASAMBLEZ EL 1 2 3 4 5 6 7 8
START rezolvarea sistemului...
Rezolvarea sistemului OK.
Calcul deplasari...OK.
DEPLASARILE SI ROTIRILE NODALE

NOD UZ RotX RotY
1 0.00000000E+000 0.00000000E+000 0.00000000E+000
2 0.00000000E+000 0.00000000E+000 0.00000000E+000
3 -2.72062497E+000 4.27384702E-003 1.76960052E-002
4 -1.99430453E+000 4.48717460E-003 1.87762358E-002
5 -8.88601171E+000 3.74692787E-003 3.07015123E-002
6 -8.34695335E+000 4.12040821E-003 3.14839677E-002
7 -1.79161031E+001 5.17943476E-003 3.90873273E-002
8 -1.71162396E+001 5.14643965E-003 3.95148468E-002
9 -2.81288836E+001 4.86266004E-003 4.18834375E-002
10 -2.74246727E+001 4.81224068E-003 4.21451172E-002
Calcul tensiuni Sx Sy Sxy pe elemente...OK.
Fişierul cu tensiunile din elemente tensel.4, în nodurile elementelor şi în centru

(nod 0) este:
TENSIUNI IN ELEMENTE
NOD SX SY SXY
ELEMENTUL 1
1 6.3121007E+001 1.8936302E+001 5.4363846E+000
4 1.1796436E+002 1.1831640E+001 -2.3557667E+001
2 4.7588479E+001 1.4276544E+001 -5.4363846E+000
0 7.6224614E+001 1.5014829E+001 -7.8525556E+000
ELEMENTUL 2
1 1.2061667E+002 -1.6586275E+001 -2.6073088E+001
3 1.8449913E+001 -1.5346588E+001 -1.5425385E+000
4 5.2259573E+001 3.3572848E+001 1.3175791E+001
0 6.3775386E+001 5.4666141E-001 -4.8132785E+000
ELEMENTUL 3
3 6.5957060E+001 -1.0944439E+000 1.1988035E+001
5 3.1509414E+001 -3.8171507E+001 -8.5833264E+000
4 6.1107939E+001 3.6227358E+001 -3.5478196E-001
0 5.2858138E+001 -1.0128646E+000 1.0166421E+000
ELEMENTUL 4
4 5.4360587E+001 -2.0267746E+001 -6.3857717E+000
5 4.1750259E+001 2.4188431E+001 -3.2920430E-001
6 4.5314740E+001 -3.2976558E+000 8.7556469E+000
0 4.7141862E+001 2.0767641E-001 6.8022360E-001
ELEMENTUL 5
5 3.7283056E+001 2.2848270E+001 7.0362558E+000
8 3.9157287E+001 -1.7378041E+001 -8.0199283E+000
6 1.9803365E+001 -1.0951068E+001 1.3901867E+000
0 3.2081236E+001 -1.8269467E+000 1.3550474E-001
ELEMENTUL 6
5 6.6669872E+001 1.8520679E+000 -8.9594286E+000
7 2.4839160E+000 -6.1422624E+000 -2.9676978E-001
8 1.4602505E+001 1.1730120E+001 4.9008255E+000
0 2.7918764E+001 2.4799752E+000 -1.4517910E+000
151
ELEMENTUL 7
7 2.0762723E+001 -6.5862033E-001 4.2199306E+000
9 -2.2335030E+000 -1.5868400E+001 -2.1730786E+000
8 1.9976453E+001 1.3342305E+001 3.8412511E-001
0 1.2835224E+001 -1.0615719E+000 8.1032572E-001
ELEMENTUL 8
8 2.0755151E+001 -1.5549777E+000 2.5640805E-001
9 1.6398862E+000 6.8387494E+000 9.1505740E-001
10 -9.0071012E-001 -5.9111257E+000 1.9030314E+000
0 7.1647756E+000 -2.0911798E-001 1.0248323E+000
Pe baza acestor tensiuni se calculează tensiunile nodale mediate din tensiunile

nodale ale elementelor în fişierul tensx.nod care pentru problema de mai sus este:
TENSIUNI MEDIATE LA NODURI DIN TENSIUNILE NODALE ALE ELEMENTULUI

NOD SX SY SXY
1 9.1868838E+001 1.1750135E+000 -1.0318352E+001
2 4.7588479E+001 1.4276544E+001 -5.4363846E+000
3 4.2203486E+001 -8.2205159E+000 5.2227483E+000
4 7.1423115E+001 1.5341025E+001 -4.2806074E+000
5 4.4303150E+001 2.6793155E+000 -2.7089259E+000
6 3.2559053E+001 -7.1243619E+000 5.0729168E+000
7 1.1623320E+001 -3.4004414E+000 1.9615804E+000
8 2.3622849E+001 1.5348516E+000 -6.1964241E-001
9 -2.9680840E-001 -4.5148253E+000 -6.2901060E-001
10 -9.0071012E-001 -5.9111257E+000 1.9030314E+000
Dacă tensiunile nodale se determină prin medierea tensiunilor calculate numai în

centrul elementelor, unde se consideră că sunt mai corect estimate, atunci se obţin
rezultatele din fişierul tensxmed.nod:
TENSIUNI NODALE MEDIATE DIN CENTRUL ELEMENTELOR VECINE

NOD SX SY SXY
1 7.0000000E+001 7.7807452E+000 -6.3329171E+000
2 7.6224614E+001 1.5014829E+001 -7.8525556E+000
3 5.8316762E+001 -2.3310160E-001 -1.8983182E+000
4 6.0000000E+001 3.6890756E+000 -2.7422421E+000
5 4.0000000E+001 -3.8039922E-002 9.5144860E-002
6 3.9611549E+001 -8.0963515E-001 4.0786417E-001
7 2.0376994E+001 7.0920165E-001 -3.2073264E-001
8 2.000000E+001 -1.5441535E-001 1.2971794E-001
9 9.9999998E+000 -6.3534494E-001 9.1757901E-001
10 7.1647756E+000 -2.0911798E-001 1.0248323E+000
Rezultatele se pot examina mult mai uşor în prezentare grafică, ca în figurile 9.7
– 9.14. Aceste reprezentări se pot face fie color, fie în nuanţe de gri sau cu haşuri
diferite. Din motive de prezentare s-au introdus poze cu haşuri diferite. Din Fig. 9.7 se
observă că săgeata maximă se atinge în capătul liber şi este 28,13 mm dar rezultatele
nu sunt perfect simetrice faţă de planul de simetrie al plăcii aşa cum este corect. Rotirile
faţă de axa X ar trebui să fie nule, dar se observă (Fig. 9.8) că valoarea maximă
obţinută este 5,18·10-3 rad. Rotirea faţă de axa Y este maximă în capătul liber şi are
valoarea 4,21·10-2 rad (Fig. 9.9). Tensiunile obţinute se dovedesc a fi mult mai slab
estimate, astfel, dacă se consideră tensiunile SX reprezentate pe elemente, fără a fi
mediate în nodurile comune se obţine reprezentarea din Fig. 9.10 care pune în evidenţă
discontinuităţi practic neacceptabile. Prin medierea tensiunilor din nodurile comune,
acestea se corectează uşor dar distribuţia este nerealistă (Fig. 9.11). Rezultate
152
acceptabile (Fig. 9.12) se obţin dacă în mediere se introduc numai valorile din centrul
elementelor finite, aşa cum se face medierea la elementul de tip CST. Această din urmă
regulă de mediere conduce la rezultate acceptabile şi pentru distribuţia tensiunilor
echivalente (Fig. 9.13), chiar dacă la cele două capete, liber şi încastrat tensiunile sunt
supra- şi sub-estimate. Distribuţia tensiunilor principale cu săgeţi în centrul elementelor
Fig. 9.7: Distribuţia deplasărilor verticale – PLACA1, cazul a) de încărcare
Fig. 9.8: Distribuţia rotirilor în jurul axei X – PLACA1, cazul a) de încărcare
Fig. 9.9: Distribuţia rotirilor în jurul axei Y – PLACA1, cazul a) de încărcare
153
Fig. 9.10: Distribuţia tensiunilor SX pe elemente, cu valori calculate în nodurile fiecărui element
finit – PLACA1, cazul a) de încărcare
Fig. 9.11: Distribuţia tensiunilor SX cu valori calculate în nodurile elementelor şi mediate în

nodurile comune – PLACA1, cazul a) de încărcare
Fig. 9.12: Distribuţia tensiunilor SX cu valori calculate în centrul elementelor şi mediate în

nodurile comune – PLACA1, cazul a) de încărcare
Fig. 9.13: Distribuţia tensiunilor echivalente cu valori calculate în centrul elementelor şi mediate
în nodurile comune – PLACA1, cazul a) de încărcare
154
Fig. 9.14: Distribuţia tensiunilor principale în centrul elementelor – PLACA1,

cazul a) de încărcare
Tensiunile principale din centrul elementelor finite se trasează folosind rezultatele

din fişierul tensel.pr, care conţine cele două tensiuni principale nenule precum şi unghiul
pe care îl face tensiunea principală 1 cu axa OX în radiani. Pentru această aplicaţie
acest fişier este:
TENSIUNI PRINCIPALE IN CENTRUL ELEMENTELOR

ELEM P1 P2 ALFA1
1 7.7215957E+001 1.4023486E+001 -1.2558024E-001
2 6.4139697E+001 1.8235029E-001 -7.5544727E-002
3 5.2877317E+001 -1.0320436E+000 1.8862833E-002
4 4.7151719E+001 1.9781991E-001 1.4489080E-002
5 3.2081777E+001 -1.8274882E+000 3.9961403E-003
6 2.8001350E+001 2.3973896E+000 -5.6824058E-002
7 1.2882315E+001 -1.1086626E+000 5.8048045E-002
8 7.3045582E+000 -3.4890059E-001 1.3555908E-001
Dacă se folosesc discretizări mai fine, ca cele din Fig. 9.15, pentru cazul a) de
încărcare, săgeata maximă devine 29,60 mm, respectiv 26,63 mm, iar tensiunile SX
maxime devin 79,57 MPa, respectiv 92,14 MPa. Se observă că în general elementele
neconforme nu respectă regula de convergenţă a elementelor conforme care spune că
odată cu creşterea fineţii discretizării rezultatele se apropie de cele exacte.
a. b.
Fig. 9.15: Discretizări mai fine pentru aplicaţia PLACA1
Se menţionează că pentru cazul b) de încărcare rezultatele sunt similare din

punct de vedere al performanţelor, aşa cum se prezintă în tabelul de mai jos. Chiar
dacă discretizarea este mult mai fină simetria rezultatelor faţă de planul de simetrie al
plăcii lipseşte ceea ce arată că performanţele elementului sunt reduse.
Distribuţia tensiunilor echivalente pentru cazul b) de încărcare şi discretizarea din
Fig. 9.15 se prezintă în Fig. ?.16, din care se observă că plaja de tensiuni echivalente
este în jurul valorii exacte de 80 MPa, adică 74,88 – 81,78 MPa. Dacă însă se plotează
tensiunile SX pe elemente (Fig. 9.17), se observă discontinuităţi foarte mari, tensiunile
sunt în plaja 11,71 – 156, 85 MPa, deşi ar trebui să fie constante egale cu circa 80
MPa.
155
în nodurile comune – PLACA1, cazul b) de încărcare
Fig. 9.17: Distribuţia tensiunilor SX pe elemente, cu valori calculate în nodurile fiecărui element
finit – PLACA1, cazul b) de încărcare şi discretizarea din Fig. 9.15,a
Pentru cazul a) rezultatele semnificative cel mai bine mediate se pot concentra în
Metoda UZ max RotX max RotY max SXnod, max SX elem, max
[mm] [rad] [rad] [MPa] [MPa]
Analitic 25,397 0 0,0381 80,00 80,00
Placa1 a) 28,13 0,0052 0,0422 91,87 76,22
iar pentru cazul b) în

Metoda UZ max RotX max RotY max SXnod, max SX elem, max
[mm] [rad] [rad] [MPa] [MPa]
Analitic 38,095 0 0,0762 80,00 80,00
Placa1 b) 42,460 0,0075 0,0847 84,12 93,07
Se menţionează că pentru calculul analitic nu intervine coeficientul de contracţie

transversală. Dacă în modelele de mai sus se consideră   0 rezultatele se modifică,
dar nu esenţial.
PLACA2. Placa în consolă din Fig. 9.18 este dintr-un oţel pentru care E = 2105
MPa şi  = 0,3. Dimensiunile plăcii sunt: a = 150 mm; b = 30 mm şi grosimea t = 3 mm.
Să se determine distribuţia deplasărilor şi a tensiunilor pentru solicitarea de răsucire
produsă de cele două forţe de valoare F = 500 N. Care este răspunsul plăcii dacă
modelul se încarcă similar capătului liber şi în încastrare ?
156
Fig. 9.18: Aplicaţia PLACA2 Fig. 9.19: Discretizare şi condiţii la limită -

PLACA2
Rezolvare
Se adoptă discretizarea din Fig. 9.19 cu 53 de noduri si 80 de elemente, pentru

care distribuţia deplasărilor verticale se prezintă în Fig. 9.20, din care se observă că
deşi încărcarea este antisimetrică, rezultatele prezintă un maxim de 1,76 mm şi un
minim de -1,32 mm valori care ar trebui să fie egale în modul. Rezultate similare se
obţin şi pentru rotiri, aşa cum se observă în Fig. 9.21 şi Fig. 9.22. Distribuţia tensiunilor
echivalente se prezintă în Fig. 9.23, iar tensiunile principale în reprezentare cu săgeţi în
Fig. 9.24, care arată că solicitarea de răsucire produce tensiuni principale egale şi de
semn contrar. Se observă că în zona încastrării există perturbaţii importante în starea
de tensiuni.
Fig. 9.20: Distribuţia deplasărilor verticale – PLACA2
Fig. 9.21: Distribuţia rotirilor în jurul axei X – PLACA2
157
Fig. 9.22: Distribuţia rotirilor în jurul axei Y – PLACA2
în nodurile comune – PLACA2
Fig. 9.24: Distribuţia tensiunilor principale în centrul elementelor – PLACA2
Dacă se consideră placa încărcată la ambele capete, ca în Fig. 9.25 şi pentru

preluarea mişcării de corp rigid se fixează nodul central, atunci atât câmpul deplasărilor
(Fig. 9.26) cât şi al rotirilor rezultă perfect simetric, tensiunile normale rezultă nule iar
tensiunile de forfecare SXY rezultă constante egale cu 166,67 MPa. Aceste valori se
pot verifica în fişierele cu rezultate.
Fig. 9.25: Modelul plăcii cu încărcări în ambele capete – PLACA2
158
Fig. 9.26: Distribuţia deplasărilor verticale – PLACA2, varianta condiţiilor la limită din Fig. 9.25
Probleme propuse
PLACA3. Placa simplu rezemată din

Fig. 9.27 este dintr-un oţel cu E = 2105 MPa
şi  = 0,3. Dimensiunile geometrice sunt: a =
120 mm; b = 30 mm; c = 90 mm şi grosimea
t = 3 mm. Să se determine distribuţia
deplasărilor şi a tensiunilor pentru încărcarea
cu pb = 10/3 N/mm.
Fig. 9.27: Aplicaţia PLACA3
Răspuns: Pentru discretizarea pe jumătate (vezi Fig. 9.28) se obţin rezultatele

din Fig. 9.29 – 9.31. Din nou se observă că dacă se calculează tensiunile în nodurile
elementelor se obţin rezultate neacceptabile, cum ar fi tensiunea SX din Fig. 9.32.
TEMĂ: Reluaţi problema cu o discretizare numai pe 1/4 din structură din considerente
de simetrie geometrică şi de încărcare.
Fig. 9.28: Discretizare şi condiţii la limită – PLACA3
159
Fig. 9.30: Distribuţia tensiunilor SX cu valori calculate în centrul elementelor şi mediate în

nodurile comune – PLACA3
Fig. 9.32: Distribuţie discutabilă a tensiunilor SX cu valori calculate în nodurile elementelor şi

mediate în nodurile comune – PLACA3
PLACA4. Placa încastrată pe contur din

Fig. 9.33 este din oţel pentru care E = 2105 MPa
şi  = 0,3. Dimensiunile plăcii sunt: a = 240 mm;
b = 160 mm şi grosimea t = 4 mm. Să se
determine distribuţia deplasărilor şi a tensiunilor
pentru încărcarea cu o presiune constantă p =
1/3 N/mm2. Să se folosească discretizări cu
aranjări diferite ale elementelor finite pentru un
număr predefinit de noduri şi să se comenteze Fig. 9.33: Aplicaţia PLACA4
rezultatele.
Răspuns: Se consideră discretizări pe sfert ca în Fig. 9.34. Pentru varianta a) se

prezintă condiţiile la limită şi încărcările în Fig. 9.35, iar o parte dein rezultate în Fig.
9.36 şi Fig. 9.37. În Fig. 9.38 se prezintă tensiunile principale în reprezentare cu săgeţi
pentru cele patru variante de discretizare din Fig. 9.34.
160
a. b. c. d.
Fig. 9.34: Discretizare în diverse variante – PLACA4
Fig. 9.35: Discretizare şi condiţii la limită – PLACA4, varianta de aranjare a)
Fig. 9.36: Distribuţia deplasărilor verticale – PLACA4, varianta de aranjare a)
161
în nodurile comune – PLACA4, varianta de aranjare a)
a. b.
c. d.
Fig. 9.38: Distribuţia tensiunilor principale în centrul elementelor pentru diferite aranjări ale
elementelor – PLACA4
PLACA5. Placa dreptunghiulară simplu rezemată pe două laturi de contur din

Fig. 9.39 este dintr-un material pentru care E = 2105 MPa şi  = 0,3. Dimensiunile plăcii
sunt: a = 240 mm; b = 160 mm şi grosimea t = 4 mm. Să se determine distribuţia
deplasărilor şi a tensiunilor pentru încărcarea cu o presiune constantă p = 1/3 N/mm2.
Fig. 9.39: Aplicaţia PLACA5 Fig. 9.40: Discretizare şi condiţii la limită –

PLACA5
Răspuns: Pentru discretizarea pe sfert din Fig. 9.40 se prezintă o serie de rezultate în
Fig. 9.41- 9.43. Se observă că predominantă este încovoierea cilindrică.
162
PLACA6. Placa încastrată pe contur din Fig. 9.44 este dintr-un material pentru
care E = 2105 MPa şi  = 0,3. Dimensiunile plăcii sunt: a = 240 mm; b = 160 mm şi
grosimea t = 4 mm. Să se determine distribuţia deplasărilor şi a tensiunilor pentru
încărcarea cu o presiune constantă p = 1 N/mm2 distribuită central pe un cerc de
diametru d = 60 mm.
163
Fig. 9.44: Aplicaţia PLACA6 Fig. 9.45: Discretizare şi condiţii la limită –

PLACA6
Fig. 9.46- 9.47. Se observă că predominantă este încovoierea cilindrică.
Fig. 9.46: Distribuţia deplasărilor verticale – Fig. 9.47: Distribuţia tensiunilor principale
PLACA6 în centrul elementelor – PLACA6
PLACA7. Placa circulară de rază R = 100 mm şi grosime constantă t = 5 mm din

Fig. 9.48 este din oţel pentru care E = 2105 MPa şi  = 0,3. Să se determine distribuţia
deplasărilor şi a tensiunilor pentru încărcarea cu o forţă centrală F = 1000 N, aplicată pe
o suprafaţă mică astfel încât să poată fi considerată concentrată, şi două cazuri de
rezemare: a) placă simplu rezemată pe contur şi b) placă încastrată pe contur.
a. b.
Fig. 9.49: Discretizare şi
Fig. 9.48: Aplicaţia PLACA7. a) Placă rezemată pe contur;
condiţii la limită – PLACA7,a
164
b) placă încastrată pe contur
Fig. 9.50 - 9.52.
a. b.
a. b.
a. b.
165
PLACA8. Placa în cruce din Fig. 9.53 pentru care a = 40 mm este realizată din
două materiale diferite. Partea centrală de grosime t1 = 5 mm este dintr-un material
pentru care E1 = 2104 MPa şi 1 = 0,25, restul elementelor sunt de grosime t2 = 2,5 mm
şi dintr-un material pentru care E2 = 2105 MPa şi 2 = 0,3 Să se determine distribuţia
deplasărilor şi a tensiunilor pentru încărcarea cu o presiune constantă aplicată pe
partea centrală, de valoare p = 2 N/mm2.
Fig. 9.53: Aplicaţia PLACA8 Fig. 9.54: Discretizare şi condiţii la limită

– PLACA8
Fig. 9.55 - 9.58.
Observaţii. Deplasarea maximă în centrul plăcii rezultă 1,16 mm, iar tensiunea
echivalentă maximă în încastrări 408 MPa, care spre deosebire de aplicaţiile
precedente rezultă cu simetrie faţă de bisectoarea modelului, deci modelul se poate
dezvolta şi pentru 1/8 din structura iniţială.
Fig. 9.55: Distribuţia deplasărilor verticale – Fig. 9.56: Distribuţia tensiunilor echivalente cu
PLACA8 valori calculate în centrul elementelor şi
166
Fig. 9.57: Distribuţia tensiunilor echivalente cu Fig. 9.58: Distribuţia tensiunilor principale în
valori calculate în nodurile elementelor şi centrul elementelor – PLACA8
-elementul de placă prezentat este dezvoltat în coordonate globale OXYZ, este

conţinut în planul XOY şi are trei grade de libertate pe nod, UZ, RX şi RY. Deoarece
formularea elementului se face direct în coordonate globale, matricea de rigiditate
obţinută nu mai trebuie transformată aşa cum se întâmplă la majoritatea elementelor de
tip placă existente în programele cu elemente finite;
-deoarece elementul este dezvoltat cu funcţii de formă superioare definite în
coordonate globale, elementul este de tip neconform, adică nu se asigură continuitatea
pe laturile comune, deci deplasările şi tensiunile obţinute nu converg uniform către
soluţia exactă. Mai mult, calculul tensiunilor direct în nodurile elementului sau în centrul
lui, introduce discontinuităţi mari la graniţa dintre elemente şi practic face elementul
neutilizabil într-un program consacrat cu elemente finite;
-elementul se declară prin cele trei noduri într-un sens arbitrar care însă
defineşte sensul normalei şi deci cele două feţe “TOP” şi “BOTTOM”. De regulă, pentru
o suprafaţă dată, toate elementele se definesc cu normala în acelaşi sens. Nu contează
nodul de start ci numai sensul declarării elementului. Programul de faţă nu permite
decât declararea elementelor în sensul pozitiv al axei Z;
elemente finite în zonele cu gradienţi mari de tensiune, dar chiar şi aşa discontinuităţile
tensiunilor între elemente nu se reduc foarte mult;
triunghi echilateral, introduc erori suplimentare şi trebuie evitate. Există situaţii
particulare pentru care geometria elementului nu permite calculul matricei de rigiditate;
-rezultatele prezentate în mod grafic trebuie atent analizate deoarece pot
produce confuzii privind valorile exacte ale deplasărilor şi tensiunilor, din acest motiv se
recomandă şi analiza listelor de rezultate. Totuşi, pentru modele de mari dimensiuni,
modul de prezentare grafic este util pentru a obţine rapid o imagine globală a
distribuţiilor de deplasări şi tensiuni.
167
ACTIVITATEA III.5
DISEMINAREA PE SCARĂ LARGĂ A INFORMAȚIILOR REZULTATE ÎN

URMA REALIZĂRII ETAPEI
- Cuprins -
1. Publicații, conferințe și proiecte realizate de UPB-CCEPM 2

2. Publicații, conferințe și proiecte realizate de INOE 2000-IHP 4
3. Proiecte realizate de SC CEROB SA 6
4. Publicații, conferințe și proiecte realizate de SC INAS SA 7
5. Publicații, conferințe și proiecte realizate de SC LMS ROMANIA SRL 9
1
1. Publicații, conferințe și proiecte realizate de UPB-CCEPM
Ion Guţă D., Vasiliu N., Vasiliu, D., Călinoiu C., Basic Concepts of Real-Time Simulations
(RTS), U.P.B. Scientific Bulletin, Series D, Vol.70, No.4, 2008, p.291-300, ISSN 1454-2358.
Filip F.Gh., Vasiliu N., Cercetarea, dezvoltarea, inovarea şi modelul elicei triple, Revista
ACADEMICA, ACADEMIA ROMÂNĂ, Nr.7-8, iulie-august 2009, Anul XIX (225-226),
ISSN: 1220 – 5737, Secţiunea „Preocupări contemporane”, p.29-33.
Dragne F.D., Cancel L.A., Oprean I.M., Vasiliu N., Valve Model Simplification and
Validation using Tools from Imagine.lab – AMESim Simulation Software, The 8th
International Conference on Fuel Economy, Safety and Reliability of Motor Vehicles, 12-13
November 2009, Bucharest, ISSN 2067 – 1091.
Dragne F.D., Alirand M., Oprean I.M., Vasiliu N., ABS Valve Model Reduction by AMESim,
Proceedings of the Romanian Academy, Series A-Mathematics Physics, Technical Sciences,
Information Science, 1454-9069, May-Aug 2009, Vol. 10, Issue 2,189196,
ISI:000268079900012
Lebrun M., Vasiliu D., Vasiliu N., – Numerical simulation of the Fluid Control Systems by
AMESim, Studies in Informatics and Control with Emphasis on Useful Applications of
Advanced Technology, Volume 18, Issue 2, p.111-118, 2009, ISSN 1220-1766, SN 1220-
1766,ISI:000269029800002
Băţăuş M., Maciac A., Muţu R., Oprean I.M., Vasiliu N., Study of Hybrid Powertrain
Feasibility by means of 1D Simulations, The 8th International Conference on Fuel Economy,
Safety and Reliability of Motor Vehicles, 12-13 November 2009, Bucharest, ISSN 2067 –
1091.
Cancel L., Dragne F.D., Oprean I.M., Vasiliu N., Discrete Modeling and Simulation of
Magnetic Hysteresis, The 8th International Conference on Fuel Economy, Safety and
Reliability of Motor Vehicles, 12-13 November 2009, Bucharest, ISSN 2067 – 1091.
Vasiliu N. - Innovation in Universities, Conferinţa Internaţională „Inovarea – o şansă pentru

România”, Bucureşti, 2009.
Leuridan J., Irimia P.C., Vasiliu N., Innovation in Automotive Industry, The 8th International
Conference on Fuel Economy, Safety and Reliability of Motor Vehicles, 12-13 November
2009, Bucharest, ISSN 2067 - 1091.
Negoiță C.G., Vasiliu D., Vasiliu, N., Calinoiu C., Modeling , Simulation, and Identification
of the Servo Pumps, 25th IAHR Symposium on Hydraulic Machinery and Systems,
Timisoara, 2010 September 20-24, Paper no. IAHRXXV205DG published by Professional
Engineering Publishing.
Vasiliu N., Muraru V., Instrumente web pentru managementul proiectelor, Revista Română a
Inovării, nr.6/2010, ISSN 1844-8356.
Vasiliu N., Vasiliu D., Calinoiu C., Manea I. – Modeling and Simulation of the Biofuel
Electro Hydraulic Injection Systems by AMESIM. 2010 European Simulation and Modelling
2
Conference ESM’2010, 25-27 October 2010, Hasselt University, Belgium, EUROSYS-ETI

Publication, ISBN: 978-90-77381-57-1, EAN: 9789077381571, Reuters ISI Thomson and
INSPEC referenced.
Drăgan G., Vasiliu N., Vasiliu D., Dicţionarul explicativ pentru știință și tehnologie (R-E-F) -
Hidroenergetică, Domeniul "Acţionări hidraulice şi pneumatice", Editura Academiei Române
și Editura AGIR, 2010, ISBN 978-973-27-1953-4, ISBN 978 973-720-326-7.
Popescu T.C., Vasiliu D., Vasiliu N. and Calinoiu C., Applications of the Electrohydraulic
Servomechanisms in Management of Water Resources, "Numerical Simulations, Applications,
Examples and Theory", ISBN: 978-953-307-153-4, INTECH PRESS, Zieglergasse 14 1070
Vienna, Austria.
Popescu T.C., Vasiliu D. and Vasiliu N., Numerical Simulation - a Design Tool for Electro
Hydraulic Servo Systems, "Numerical Simulations, Applications, Examples and Theory"
ISBN: 978-953-307-153-4, INTECH PRESS, Zieglergasse 14 1070 Vienna, Austria.
Research Work for a Virtual Powertrain System Simulation Platform, Marie Curie Host
Fellowship for the Transfer of Knowledge, MTKI–CT–2005-029775, 2006-2009. Director de
proiect - Vasiliu N.
Developing Emergent Ecological Markets in Romania - EcoEmerge, finanţat de Innovation

Norway prin contractul RAAND 2008/115171 din 27.03.2009, în cadrul Programului de
Cooperare Norvegian pentru Creştere Economică şi Dezvoltare Durabilă în România, 2009-
2011. Director de proiect - Vasiliu N.
South-East European Co-operation of Innovation and Finance Agencies, SEE-IFA Network,

2009-2011. Director de proiect - Vasiliu N.
Cercetări pentru materiale şi echipamente avansate de generare a hidrogenului în vederea

utilizării în sisteme reconvertite de transport şi stocare a combustibilului. Contract CEEX nr.
87/2006-2008
Tăierea termică ecologică a metalelor grele şi a oţelurilor de înaltă rezistenţă – ECOTERM.

Contract CEEX nr. X2C38/2006-2008.
Determinari 3D pentru calculul deplasarilor barajelor hidrotehnice prin metode satelitare.

Contract CEEX nr. 295/2006-2008.
Laborator pentru evaluarea şi certificare conformităţii echipamentelor electrohidraulice

proporţionale digitale. Contract CEEX nr. 155/2006-2008.
Platforma INGINERIA INTEGRATA A AUTOVEHICULELOR – AutoIntegrIng. Contract

MEdC, 2006-2008.
Platforma de e-Learning în domeniul sistemelor de actionare hidraulice şi pneumatice E-AHP,

Programului "CAPACITĂŢI" din PN II, 2007-2009
3
2. Publicații, conferințe și proiecte realizate de INOE 2000-IHP
Teodor Costinel POPESCU, Daniela VASILIU and Nicolae VASILIU, Chapter Title
Numerical Simulation - a Design Tool for Electro Hydraulic Servo Systems, Book title
Numerical Simulations, Applications, Examples and Theory, ISBN: 978-953-307-153-4, Ed.
InTech, Vienna, Austria, 2010.
Teodor Costinel POPESCU, Daniela VASILIU, Nicolae VASILIU and Constantin

CALINOIU, Chapter Title: Applications of the Electrohydraulic Servomechanisms in
Management of Water Resources, Book title Numerical Simulations, Applications, Examples
and Theory, ISBN: 978-953-307-153-4, Ed. InTech, Vienna, Austria, 2010.
Teodor Costinel POPESCU, Dragos Daniel ION GUTA, Constantin CALINOIU, Modern
Instruments For Analysis Of Hydrostatic Transmissions, A Șasea Conferintă a
Hidroenergeticienilor din Romania - Dorin Pavel, 27-28 mai 2010, Universitatea
POLITEHNICA din Bucuresti.
Teodor Costinel POPESCU, Dragos Daniel ION GUTA, Constantin CALINOIU, The Use of
Fluid Power Systems for Hydroelectric Arrangements, A Șasea Conferinta a
Hidroenergeticienilor din Romania - Dorin Pavel, 27-28 mai 2010, Universitatea
POLITEHNICA din Bucuresti.
Dragos Daniel ION GUTA, Ioan LEPADATU, Teodor Costinel POPESCU, Catalin
DUMITRESCU, Research on the stability of electrohydraulic servomechanisms developed
with electrohydraulic amplifiers of variable area gradient, Proceedings of 2010 International
Conference on Optimisation of the Robots and Manipulators, Calimanesti, Romania, 28-30
May, 2010.
Teodor Costinel POPESCU, Dragos Daniel ION GUTA, Alexandru MARIN, Adjustment of
Hydrostatic Transmissions through Virtual Instrumentation Technique, ENERG_02,
Proceedings of ISC 2010, June 7-9, 2010, Budapest, Hungary, ISBN: 978-90-77381-5-57,
pp.248-253.
Teodor Costinel POPESCU, Petrin DRUMEA, Dragos Daniel ION GUTA, Research
Activities Regarding Energetic and Functional Advantages of Hydraulic Transmissions,
Volume II, Proceedings of SGEM 2010, 10th International Multidisciplinary Scientific Geo-
Conference & EXPO Modern Management of Mine Producing, Geology and Environmental
Protection, Albena Resort-Bulgaria, 20 June - 25 June 2010, ISBN 10: 954-91818-1-2, ISBN
13: 978-954-91818-1-4, pp.323-330.
Dragos Daniel ION GUTA, Teodor Costinel POPESCU, Catalin DUMITRESCU,

Optimization of hydrostatic transmissions by means of virtual instrumentation technique,
Proceedings of ATOM-n 2010, The 5th edition of the International Conference "Advanced
Topics in Optoelectronics, Microelectronics and Nanotechnologies", 26 - 29 August 2010,
Constanta, Romania.
Teodor Costinel POPESCU, Iulian DUTU, Cătalin VASILIU, Marius MITROI, Adjustement
of Conformity Parameters of PID Type Regulators using Simulation by AMESim, 7th
International Industrial Simulation Conference 2009, ISC 2009, June 1-3, 2009,
Loughborough, United Kingdom, Paper Number ENERG_01, pp.269-274, Publication of
EUROSIS-ETI, http://www.eurosis.org/cms/?q=node/927
4
Teodor Costinel POPESCU, Ioan LEPADATU, Dragos Daniel ION GUTA, Recuperarea de
energie la standurile de anduranţă a maşinilor volumice rotative, HERVEX 2009, Ediţia a
XVII, Simpozion cu participare internaţională ,,Hidraulică şi pneumatică”, ISSN 1454 – 8003,
noiembrie 2009.
Teodor Costinel POPESCU, Constantin CĂLINOIU, Consideraţii privind reglajul secundar
al transmisiilor hidraulice, HERVEX 2008, Ediţia a XVI, Simpozion cu participare
internaţională ,, Hidraulică şi pneumatică”, ISSN 1454 – 8003, pp. 21 – 31, noiembrie 2008.
Teodor Costinel POPESCU, Dragoş ION GUŢĂ, Nicolae VASILIU, Synthesis of Laser
Controlled Fluid Power Systems for Leveling Machines by AMESim, A Cincea Conferinţă a
Hidroenergeticienilor din România - Dorin Pavel, SECŢIUNEA 5: Sisteme de acţionare,
comandă şi control, 22-24 Mai 2008.
Teodor Costinel POPESCU, Dragoș Daniel ION GUTA, Hydrostatic Transmission with
Mixed Adjustment, Salonul Internațional de Hidraulică și Pneumatică, HERVEX 2010.
5
3. Proiecte realizate de SC CEROB SA

Pe baza cercetărilor efectuate în cadrul contractului 12-104 au fost realizate
următoarele activități tehnice care constituie premiere pe plan național:
a) Modernizarea unui nr. de 6 (sase) linii de fabricatie, fiecare compusa din minim 4
prese cu capacitatea intre 400 tf si 1200 tf.;
b) Modernizarea a doua linii de decupe – DIMECO;
c) Transferul si modernizarea unei prese cu dublu efect Schuler 1600/800 tf;
d) Transferul si punerea in functiune a unui nr. de 12 prese pentru crearea a 3 noi linii
de fabricatie : 1 bis, 2 bis si 6 bis;
Lucrarile au constat in :
-Modernizarea grupurilor de ungere si de actionare a bridajelor si sistemelor de suprasarcina
(prese Erfurt, Bliss, Schuler Spiertz);
-Modernizarea sistemelor de suprasarcina (prese Erfurt, Bliss);
-Modernizarea sistemelor de franare si blocare perna (prese Erfurt);
-Controlul automat al presiunilor de echilibrare (prese Schuler Spiertz);
Lucrările au fost elaborate în cadrul următoarelor contracte:
Nr. Numar Denumire contract Beneficiar

Crt. Contract
1 627/385/2009 Reparatie presă si manipulator DOOSAN IMGB
2 631/389/2009 Execuție blocuri de securitate AUTOMOBILE DACIA
3 690/433/2009 Executie unitate de presare mobila TERWA ROMANIA SA
4 277/2009 Proiectare si executie statii hidraulice STIROM SA
5 011/007/2010 Proiectare si executie carucior 25t AUTOMOBILE DACIA
6 987/634/2009 Realizare masa alimentare SERAPID AUTOMOBILE DACIA
7 986/633/2009 Proiectare si executie cilindri AMRO ENTERPRISES
hidraulici
8 943/606/2009 Executie instalatie de uleiere AUTOMOBILE DACIA
9 945/608/2009 Modernizare instalatie hidraulica AUTOMOBILE DACIA
Pyxtus
10 933/598/2009 Extindere prestatie executie batiu AUTOMOBILE DACIA
11 908/584/2009 Executie, montaj si probe popici de PROIMSAT Rm. Valcea
securitate pentru prese de 400t, 500t,
800t și 1600t
12 854/538/2009 Revizie cinematica capitel P50 AUTOMOBILE DACIA
13 781/494/2009 Revizie berbeci presa 50 AUTOMOBILE DACIA
14 053/028/2010 Executie cilindri hidraulici ARCELOR MITTAL
GALATI
15 643/401/2009 Proiectare si executie parte mecanica PROIMSAT Rm. Valcea
securizare prese L10
16 601/365/2009 Executie si montaj batiu P50 AUTOMOBILE DACIA
17 511/311/2009 Montaj ambreiaj hidraulic P27 AUTOMOBILE DACIA
6
4. Publicații, conferințe și proiecte realizate de SC INAS SA
Participări cu expuneri lucrări şi articole la conferinţe internaţionale
ANSYS Europe Conference 2009, Oxford, UK

INAS Presentation: Engineering software simulation with ANSYS v.12
Authors: Constantin Ciolofan, Ioana Ţîrcomnicu
PTC World Wide Conference 12-14 Octomber 2010 Las Vegas Nevada US.
INAS Presentation: CAD/ CAM / CAE/ PLM, PTC Solutions for the Romanian market
Author: Elisabeta Nicu
MAGMA International Steel Casting Conference Sponsorized by The German Foundry

Engineers' Association (VDG) October 12-13, 2010, in Dresden Germany.
INAS Presentation: MAGMASOFT v.5 Solutions, Casting Analyze for the Romanian market.
Author: Viorel Diorduc
The 3rd WSEAS Intern. CONFERENCE ON FINITE DIFFERENCES -

FINITE ELEMENTS - FINITE VOLUMES - BOUNDARY ELEMENTS, University
Politehnica, Bucuresti, Romania, April 20-22, 2010.
INAS Presentation: Accurate Element Method Methodology for Finding and Controlling the
Quasi-Analytic Solutions of First-Order Partial Differential Equations with Variable
Coefficients
Author: Maty Blumenfeld
CONAT 2010 International Congress on Automotive and Transport. Brasov, Romania,

October 27-29, 2010.
INAS Prezentation: Impact Study of the Double-Seated Sled Assembly Prototype (ISSN 2069-
0428)
Authors : Marius Negru, Milan-Stefan Novak, Ioana Tircomnicu.
AEROSPAŢIAL 2010 Conference.

INAS Prezentation: Impact analysis of an aircraft with a small solid, during flight (ISSN
2067-8622)
Authors: Constantin Ciolofan, Florin Vlădulescu
Lucrări publicate
1. M.Blumenfeld, Verification of the quasi-analytic solutions of Ordinary Differential

Equations using the Accurate Element Method, University Polytehnica Bucharest Sci. Bull.,
Series A, Vol. 71, ISS 2/2009.
2. M.Blumenfeld, Quasi-analytic solutions of first-order Partial Differential Equations using

the Accurate Element Method, University Polytehnica Bucharest Sci. Bull., Series A, Vol. 72,
ISS2, 2010.
3. M. Blumenfeld, Accurate Element Method Methodology for Finding and Controlling the
Quasi-Analytic Solutions of First-Order Partial Differential Equations with Variable
Coefficients. University Polytehnica Bucharest Sci. Bull., Series A, Vol. 73, ISS2, 2010.
Expuneri în cadrul activităţilor de diseminare
7
1. Rolul facilităţilor de proiectare parametrizată ale mediului de concepţie Pro/ENGINEER

în sistemul de e-learning ITFPS
Diseminarea rezultatelor in cadrul seminarului din UPB, Facultatea de Energetica, 2010
Autor: Constantin Ciolofan
2. Aplicaţii ale mediului de conceptie si analiza ANSYS v12 in sistemul e-learning ITFPS
Diseminarea rezultatelor în cadrul seminarului UPB, Facultatea de Energetica, 2010
Autor: Ioana Ţîrcomnicu
3. Integrarea aplicaţiilor CAD / CAM / CAE / PLM în mediul de lucru Workbench – ANSYS
Academic cu aplicaţie în sistemul e-Learning.
Diseminare rezultate în cadrul seminarului UPB – Facultatea de Transporturi, 2010
Autor: Constantin Ciolofan, Ioana Ţîrcomnicu
4. Analiza dinamica explicită ANASYS Autodyn integrata in sistemul de e-learning -

Diseminare rezultate în cadrul AEROSPATIAL 2010
Autor: Florin Vlădulescu
5. Noile capabilităţi ale mediului de concepţie si analiză ANSYS v13 cu aplicabilitate în

sistemul e-learning, „CONAT 2010”
Autor: Ioana Ţîrcomnicu, Constantin Ciolofan
6. Rezultate finale proiect MATPRO

Diseminare rezultate contract 149/2008 în cadrul TIBB, 07-09 Octombrie 2010
Autor: Constantin Ciolofan
7. Optimizarea proceselor de turnare utilizând MAGMASOFT.

Diseminare rezultate proiect ITFPS în cadrul Conferinţei Naţionale de Turnătorie 09 - 11
Iunie, Braşov.
Autor: Viorel Diorduc
Proiecte de cercetare
EVAPRED Contract 82-073 / 01.10.2008-2010

Evaluarea predictivă a comportării structurilor unei aeronave pentru securitatea echipajului
şi a pasagerilor
INPROV Contract 82-074 / 01.10.2008-2010

Instrumente si tehnici de proiectare si analiza structurilor aeronautice intr-un mediu vizual
3d
FSI Contract 82-079 / 01.10.2008-2010

Platforma software pentru analiza interacţiunii fluid - structura
MATPRO Contract 149/05.07.2008-2010

Platforma tehnologica pentru conceptia si fabricatia matritelor modulate pe masini unelte de
mare p
5. Publicații, conferințe și proiecte realizate de SC LMS ROMANIA SRL
8
H. Van der Auwerarer, C. Irimia, M. Grovu, “Breakthrough technologies for virtual

prototyping in the product creation process of automotive structures” Braşov, 2009,
Conferinţa COMEC ISBN978-973-598-572-1.
C. Danasel, “Development of a simulation model for sandwich steel composites based on

beam test data” Braşov 2009 Conferinţă COMEC ISBN978-973-598-572-1.
Vasii Marian, Scutaru Maria Luminita, Vlase Sorin, “The influence of forced steering
vibrations on a wheel and dynamic effect of a wheel with abs braking on undulated road I”
Braşov, 2009, Conferinţă COMEC ISBN978-973-598-572-1.
Vasii Marian, Scutaru Maria Luminita, Vlase Sorin, “The influence of forced steering
vibrations on a wheel and dynamic effect of a wheel with abs braking on undulated road II”
I. R. Jozsa, I. Preda, M. Grovu, “Design study of a car rack and pinion steering mechanism”,
C. Irimia, F. Deblauwe, K. Jannens, Z. Juhos, S. Ignat, “Improving the localization of noise

sources inside a vehicle” Bucuresti, 2009, Conferinţă ESFA, ISSN 2067 - 1091.
C. Irimia, H. Van der Auweraer, D. Tohoneanu, C. Vasiliu, M. Grovu, “Design engineering

of complex products using the multi - functional system mock – up”, Bucureşti, 2009,
Conferinţă ESFA, ISSN 2067 - 1091.
C. Irimia, O. Ureche, M. Grovu, A. Percescu, M. Niculescu, D. Predica, “Reduction the

acceleration level at the driver and passenger seats by optimization the frequency response
function based substructuring – transfer path analysis”,,Conferinţă ESFA, ISSN 2067 -
1091.
William Presscot, Daniel Tohoneanu, “Techniques To Incorporate Multibody Solvers Into

Multiphysics Applications” Bucureşti, 2009.
Karl Janssens,Tommaso Tamarozzi, Peter Gajdatsy, Gustavo Rubio, Laurent Britte, Mihai
Stoica, “A Novel TPA Method Using Parametric Load Models: Validation on Experimental
and Industrial Cases” 2009, Conferinţă SAE International 09NVC – 1404, ISSN 0148-7191.
Karl Janssens, Peter Gajdatsy, Tommaso Tamarozzi, Peter Gajdatsy, Gustavo Rubio, Laurent
Britte, Herman Van der Auweraer, Mihai Stoica, “Validation of a novel TPA method for test-
based NVH troubleshooting” Conferinţă Internoise, Ottawa Canada, 2009.
Cristi Irimia, Dan Predica, Emilian Valeriu Papa, Mihail Grovu, Catalin Vasiliu “Analysing
NVH performance in the design process using virtual multibody simulation”, Conferinţă
ACME, Iasi, 2010, ISSN 1011 – 2855.
Cristi Irimia, Mihail Grovu, Dan Predica, Catalin Vasiliu, “Response and contribution
analysis in the virtual NVH engineering process”, Conferinţă ACME, Iasi, 2010, ISSN 1011
– 2855.
9
Cristina Danasel, “Study of the influence of the firewall shape and material on the structure
borne noise inside a car’s cabin”, Conferinţă ACME, Iasi, 2010, ISSN 1011 – 2855.
V. der Auweraer, C. Irimia, M. Grovu, D.Tohoneanu, C. Vasiliu, “Realizarea produselor

complexe - simulare pe modele multifunctionale”, Revista Ingineria Automobilului -
supliment AUTOTEST, Bucureşti, 2010.
Cristi Irimia, Mircea Niculescu, Mihail Grovu, Andi Percescu, Herman Van der Auweraer,
“The investigation of the structure borne road noise in the car using the principal component
analysis”, Conferinţă CONAT, Braşov, 2010, ISSN 2069 -0401.
Cristi Irimia, Mihail Grovu, Catalin Vasiliu, Herman Van der Auweraer, “Engine combustion
modeling from design to control”, Conferinţă CONAT, Braşov, 2010, ISSN 2069 -0401.
Cristi Irimia, Mihail Grovu, Catalin Vasiliu, Herman Van der Auweraer “Improving energy
consumption through a full vehicle energy modeling approach”, Conferinţă CONAT,
Braşov, 2010, ISSN 2069 -0401.
10

Etapa 3 ITFPS

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Etapa 3 ITFPS

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA “POLITEHNICA” DIN BUCUREŞTI

PARTENERIATE ÎN DOMENII PRIORITARE

Contractul de finanţare nr. 12-104/01.10.2008

SISTEM INFORMATIC DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ ÎN DOMENIUL

Crearea bazei de cunoştinţe aplicative specifice domeniului SAHP

PREŞEDINTE, DIRECTOR DE PROIECT,

Prof.dr.ing. Adrian BADEA Prof.dr.ing. Nicolae VASILIU

ACTIVITĂŢI REALIZATE ÎN ETAPA III

UPB – CENTRUL DE CERCETĂRI ENERGETICE ŞI DE PROTECŢIA MEDIULUI

CREAREA BAZEI DE CUNOŞTINŢE SPECIFICE DOMENIULUI SAHP

2.4.3. Aparate de măsură şi indicatoare 30

In sistemele de transmisii hidraulice şi pneumatice, energia este transmisă şi comandată

Pentru aplicarea prezentului document sunt necesare documentele de referinţă

ISO 128 (toate părţile), Desene tehnice - Principii generale de reprezentare

ISO 3098-5, Documentaţie tehnică de produse- Scriere- Partea 5: Scrierea, în concepţie

ISO 5598, Transmisii hidraulice şi pneumatice- Vocabular

ISO 14617 (toate părţile), Simboluri grafice pentru scheme

ISO 81714-2, Crearea simbolurilor grafice utilizabile în documentaţia tehnică a

5.1. Simbolurile pentru componente sunt create utilizând simbolurile de bază

5.2. Majoritatea simbolurilor reprezintă componente şi aparate cu funcţiuni diferite.

5.3. Simbolurile nu vizează o reprezentare reală a unei componente.

5.4. Simbolurile componentelor prezintă componentele în poziţia de rapaus.

Notă: Regurile aplicabile schemelor de circuit sunt date în ISO 1219-2.

5.5. Simbolurile componentelor trebuie să fie reprezentate cu toate conexiunile

5.9. Atunci când un simbol de transmisie hidraulică şi pneumatică reprezintă o

Notă 1: Comanda distribuitoarelor sau indicarea colmatării filtrelor nu sunt

Notă 2: Acest punct constituie un amendament în raport cu ISO 1219-1:1991, în

Un număr de înregistrare provizoriu, specific prin “F” pentru elementele de bază

Exemplele de simboluri sunt caracterizate printr-un “X”, domeniului transmisiilor

1. Structura și semnificația simbolurilor hidraulice

1.1.1.3 Comandă prin împingere şi mecanism de

1.1.1.6 Pârghie cu rolă pentru comandă într-un

1.1.4.4 Regulator de debit cu două căi, cu reglaj

1.1.4.6 Divizor de debit care împarte debitul de

1.1.4.7 Sumator de debit, care menţine două

1.1.5.2 Clapetă anti-retur cu arc, curgere posibilă

1.1.5.3 Clapetă anti-retur cu deblocare, cu resort,

1.1.5.5 Selector de circuit (funcţia SAU), în care

1.1.6.2 Distribuitor proporţional cu

1.1.6.3 Distribuitor proporţional, pilotat, cu

1.1.6.4 Servodistribuitor pilotat cu

1.1.6.7 Servodistribuitor cu poziţie

1.1.1. Distribuitoare proporţionale de comandă a presiunii (Supape

1.1.7.3 Limitator de presiune proporţional,

1.1.7.4 Limitator de presiune proporţional,

1.1.9.2 Element tip cartuş, funcţiuni de

1.1.9.5 Element tip cartuş, construcţie cu

1.1.9.6 Element tip cartuş, construcţie cu

1.1.9.7 Control activ, element cartuş,

1.1.9.8 Control activ, fără diferenţe de

1.1.9.9 Element tip cartuş, funcţiune anti-

1.1.9.12 Element tip cartuş reductor de

1.1.9.15 Capac de comandă cu orificiu de

1.1.9.16 Capac de comandă pentru

1.1.9.17 Capac de comandă cu selector

1.1.9.18 Capac de comandă cu selector

1.1.9.19 Capac de comandă cu selector

1.1.9.20 Capac de comandă pentru

1.1.9.21 Capac de comandă pentru

1.1.9.22 Capac de comandă pentru

1.1.9.23 Element tip cartuş cu două căi,

1.1.9.24 Element tip cartuş cu două căi,

1.1.9.25 Element tip cartuş cu două căi,