Alcoolii sunt substanțe organice care conțin în molecula lor

gruparea hidroxil (-OH) legată de un atom de carbon saturat. Ei au

formula chimică generală R-OH, unde R se numește rest sau radical
hidrocarbonat. Printre cei mai importanți reprezentanți ai alcoolilor se
numără METANOLUL, ALCOOLUL ETILIC și GLICERINA.
METANOLUL(alcoolul metilic), cu formula chimică structurală
CH3-OH, este cunoscut și sub numele de alcool/spirt de lemn deoarece
inițial a fost obținut prin distilarea uscată a lemnului. De asemenea,
metanolul se obține industrial prin chimizarea metanului prin două
metode:
~ gaz de sinteză, conform reacție

~ încălzire la 400°C sub presiune a amestecului de metan și

oxigen.
Metanolul mai poate fi obținut prin fermentarea siropului produs
din sfecla de zahăr. În procesele de fermentare a fructelor se poate
forma metanol prin descompunerea pectinelor.
Din punct de vedere fizic, metanolul se caracterizează prin
solubilitate mare în apă și alți alcooli, se amestecă perfect cu apa și cu
etanolul in orice proporție. Metanolul este un lichid incolor, cu miros
ușor dulceag (foarte asemănător cu cel al etanolului).
Punctele de topire și de fierbere al metanolului sunt mai ridicate
comparativ cu cele ale altor compuși organici cu structuri
asemănătoare. De exemplu, punctul de fierbere pentru CH3OH este
64,7°C, iar pentru CH3Cl este –23,7°C.
Din punct de vedere chimic, metanolul este foarte inflamabil și
arde cu o flacără albastră-deschis, aproape invizibilă, transformându-
se în CO2 și apă:
3
CH3–OH + 2 O2 → CO2 + 2H2O + Q

Metanolul are o putere calorică mare (~7000 kcal/kg) și formează

produși de reacție care nu poluează atmosfera. Contrar acestor
avantaje, el nu este folosit în prezent drept combustibil din cauza
acțiunii sale toxice. Totuși el rămâne ca variantă alternativă în cazul în
care resursele de petrol se epuizează.
Metanolul poate fi oxidat cu bicromat de potasiu acid, dicromatic
de sodiu acid sau cu permanganat de potasiu pentru a forma
formaldehidă. În cazul în care agentul de oxidare este în exces,
formaldehida se va oxidare mai departe la acid formic și mai apoi la
CO2 și apă.
Formaldehida se poate obține și din trecerea vaporilor de alcool
peste cupru înroșit adus la 300°C. Din fiecare moleculă sunt eliminați
câte 2 atomi de hidrogen, obținându-se hidrogen gazos, acest proces
numindu-se dehidrogenarea metanolului. Alcoolul nu poate da reacții
de deshidratare, în schimb, în reacție cu acidul sulfuric se formează
dimetil-sulfat. El formează cu acizii organici esteri, iar cu sodiul
eliberează hidrogen. Reacțiile de substituție se realizează cu
pentaclorură de fosfor sau cu acid clorhidric.
Acțiune fiziologică :
 În ciuda acțiunii toxice a metanolului asupra corpului uman, el nu
este considerat otravă. Totuși, în mod indirect, are o acțiune extrem de
nocivă, în cantități mici afectând doar vederea, iar în cantități mari
cauzând moartea. Toxicitatea metanolului se datorează transformării
suferite în urma introducerii sale în organism,
alcoolul fiind descompus în doi
compuși toxici: aldehida formică și
acidul formic

Acești compuși, în cantitate mică, atacă celulele retinei provocând

degenerarea nervului optic, astfel rezultând orbirea. În cantități mari,
provoacă moartea. Doza letală pentru om este de ~0,15 g/kg corp.
Utilizări :
Metanolul se folosește din ce în ce mai rar că solvent și combustibil
din cauza toxicității. Totuși, el este folosit că dizolvant pentru grăsimi,
lacuri și vopsele, constituind totodată materia primă pentru sinteza
altor compuși organici, utilizați în obținerea de mase plastice,
coloranți, rășini sintetice, etc.
ALCOOLUL ETILIC (etanol/alcool) este un compus organic din
clasa alcoolilor, fiind principalul alcool întâlnit în băuturile alcoolice.
El corespunde formulei chimice structurale CH3–CH2–OH (C2H5OH).
Etanolul se obține în majoritate prin fermentația zaharurilor prin
intermediul drojdiilor, sau prin procedee petrochimice.
AI AMESTECAT PUȚIN….. OBȚINEREA CU UTILIZĂRILE..
Ca materie primă se pot folosi și produse naturale bogate în amidon
precum cereale (porumb, grâu, orez) sau legume (cartofi, sfeclă), care
mai apoi sunt supuse unei prelucrări preliminare în urma căreia se
obțin compuși fermentabili. Etanolul folosit pentru scopuri industriale,
adică cel folosit ca materie primă sau solvent (denumit și etanol
sintetic) se obține artificial din materii prime petrochimice , în general
prin hidratarea (reacția de hidroliză) catalizată în mediu acid a etenei:
C2H4 + H2O → CH3CH2OH
 Catalizatorul cel mai comun folosit pentru această reacție
este acidul fosforic, adsorbit pe un suport poros,
precum silicagel sau diatomit.
Etanolul din compoziția băuturile alcoolice se obține doar
prin fermentația alcoolică. Unele specii
de drojdii precum Saccharomyces
cerevisiae metabolizează polizaharidele și glucoza, obținându-se
etanol și dioxid de carbon:
C6H12O6 → 2 CH3 –CH2–OH + 2 CO2
C12H22O11 + H2O → 4 CH3–CH2–OH

Din punct de vedere fizic, este un lichid volatil, inflamabil și

incolor, cu un miros caracteristic. Etanolul este solubil în apă în orice
proporții, solubilitatea datorându-se grupării hidroxil din molecula sa,
prin intermediul căreia între moleculele de apă și de alcool se
stabilesc legături de hidrogen intermoleculare.
Din punct de vedere chimic, etanolul prezintă un ușor caracter acid
dovedit prin reacția sa cu metalele alcaline, iar o reacție tipică este
reacția cu sodiul (în amoniac lichid) în urma căreia se formează ionul
etoxid și se eliberează protonul din gruparea hidroxil. Etanolul nu
reacționează cu hidroxizii alcalini, în schimb, reacționează cu fenoli
care sunt tot compuși hidroxilici și care reacționează la rândul lor cu
hidroxidul de sodiu formând ionul fenoxid.
FERMENTAȚIA ACETICĂ; ADICĂ OBȚINEREA OȚETULUI
DIN ALCOOL:::
Acțiune fiziologică :
Alte reacții tipice etanolului sunt reacțiile cu acizii carboxilici când
rezultă esteri folosiți pe post de aromatizanți. De asemenea, alcoolul
poate fi oxidat la acetaldehidă, iar mai apoi la acid acetic, fiind
dependent de reactanți și de condițiile de reacție. Reacția de oxidare a
etanolului nu are o importanță practică anume, însă, în corpul uman ea
are loc, fiind catalizată de o enzimă din ficat numită alcool-
dehidrogenază.
 Etanolul acționează asupra organismului, atât direct cât și prin
compușii în care se transformă pe cale enzimatică. Din punct de
vedere fiziologic, el are o acțiune depresivă și acționează ca un
anestezic. Alcoolul acționează la nivelul membranelor celulelor
nervoase, în același mod ca și medicamentele cu acțiune sedativă și
tranchilizantă, de aceea consumarea alcoolului in combinație cu astfel
de medicamente cauzează moartea datorită supradozei de anestezic
asupra celulelor nervoase.
Alcoolul etilic în organism stimulează producerea unor hormoni
diuretici care determină creșterea secreției de apă și de urina, rezultând
senzația de deshidratare. Astfel, organismul, în încercarea de a rămâne
hidratat, preia apa de la creier. Din această cauză se produc durerile de
cap din timpul migrenelor.
Un alt efect fiziologic legat de prezența alcoolului in organism este
dilatarea vaselor de sânge, astfel încât fluxul de sânge crește prin
vasele capilare sub-cutanate. Asta conduce la înroșirea unor porțiuni
ale pielii și la senzația de căldură.
În cantități mici, alcoolul poate acționa ca un stimulent pentru
sistemul nervos central și pentru sistemul circulator. În schimb, în
cantități mari și în timp îndelungat, este toxic și produce dependență.
Intoxicația cu alcool provoacă demență etilică și poate provoca
moartea.
Utilizări :
Etanolul  este folosit pe larg ca și solvent, sursă de combustibil și
ca materie primă în sinteza altor compuși chimici, dar și că antidot
pentru cei care au băut sau au inhalat metanol. Enzima (alcool
dehidrogenaza) din organism acționează asupra etanolului, astfel încât
metanolul rămâne netransformat și este eliminat din corp.
Alcoolul etilic se utilizează ca dezinfectant, sub formă de soluție
apoasă, acesta este cunoscut sub denumirea de spirt medicinal, dar și
drept component de bază la prepararea băuturilor alcoolice și a
esențelor. El este folosit atât în sinteza de medicamente și la
prepararea unor soluții folosite ca medicamente cât și că solvent la
fabricarea lacurilor și vopselelor.
 GLICERINA (glicerolul) este numele uzual al triolului 1,2,3-

propantriol :
Glicerina se obține prin saponificarea grăsimilor, iar
în industrie din apele rămase de la fabricarea săpunului, prin
fermentarea glicolică a zaharurilor. Sintetic se obține
din propilena căpătată la cracarea petrolului. O altă metodă de
fabricare se bazează pe fermentația glucozei cu drojdia de bere în
prezența sulfitului de sodiu.
Din punct de vedere fizic, glicerina este o substanță lichidă, relativ
vâscoasă, cu densitatea mai mare decât a apei, incoloră, cu gust dulce
și fără miros. Este ușor solubilă în apă și în alcool etilic. Este un bun
solvent pentru diferite substanțe. Glicerina are punctul de fierbere
situat la 290 °C, ea se evaporă și îngheață greu, de exemplu, soluția de
8.0% îngheață la -20,3 °C. Sub formă de esteri ai acizilor grași
(gliceride), ea constituie componentul de bază al grăsimilor animale și
vegetale. Glicerina este higroscopică, ea absoarbe vapori de apă din
atmosferă până la stabilirea unui echilibru.
Din punct de vedere chimic, glicerina este stabilă până la 290°C,
doar în condiții anaerobe. Între punctul de inflamabilitate (180 °C) și
punctul de fierbere, glicerina, în prezența oxigenului (condiții aerobe),
degajă cantități variabile de acroleină, substanță toxică și poluantă.
Acroleina nu se mai formează din glicerol la temperaturi mai mari de
290 °C, indiferent dacă oxigenul atmosferic este prezent sau absent.
NITRAREA GLICERINEI….
Acțiune fiziologică :
Glicerolul din corpul uman, derivă din hidroliza enzimatică a
gliceridelor din alimente. Sub influența lipazelor intestinale și
pancreatice, are loc reacția de hidroliză, care fiind reversibilă, conduce
atât la sinteza gliceridelor, cât și la degradarea acestora.
 Utilizări:
Glicerina este utilizată în producția de băuturi alcoolice din cauza
gustului dulceag. Este un agent hidratant regăsit în nenumărate
produse cosmetice de îngrijire și igienă a pielii și părului. Facilitează
reținerea apei în țesutul cutanat, este emolient și catifelant, protejează
părul de deshidratare.
Glicerina se întrebuințează la obținerea nitroglicerinei, rășinilor
sintetice, în tăbăcărie, la fabricarea hârtiei, în industria alimentară, în
cosmetică și farmaceutică. Ea se utilizează în industria explozivilor, în
farmacie și în cosmetică, în industria pielăriei și pentru fabricarea de
mase plastice. Se adaugă în compoziția bomboanelor pentru a
împiedica procesul de cristalizare a zahărului și se pune pe frunzele de
tutun pentru a împiedica încrețirea lor și chiar în tutun pentru a păstra
umiditatea. Glicerina se utilizează ca lichid în termometrele care sunt
folosite la temperaturi sub 290°C( temperatura la care acesta incepe să
fiarbă) și este materie primă pentru fabricarea trinitratului de glicerină.
Trinitratul de glicerină este un lichid uleios incolor, care
explodează foarte ușor. El se descompune prin autooxidare, din cauza
conținutului ridicat de oxigen din moleculă. Un șoc mecanic oricât de
mic, deformează molecula, astfel încât atomii de carbon, hidrogen și
oxigen își pot schimba partenerii, formându-se un număr foarte mare
de molecule în stare gazoasă:
4 C3H5(ONO2)3 → 12 CO2 + 10 H2O + 6 N2 + O2 + Q

Reacția duce la formarea unui nor gazos care se extinde rapid, acesta
constituind explozia.