7.

MĂSURAREA VITEZEI VERTICALE


Viteza verticală Vv este un parametru important pentru rezolvarea problemei de pilotaj, şi
el ne dă informaţii asupra poziţiei aeronavei în planul vertical.

7.1. METODE DE MĂSURARE A VITEZEI VERTICALE DE ZBOR

Pentru măsurarea vitezei verticale a aeronavelor se pot utiliza mai multe metode printre
care amintim:

1. Metoda barometrică – se bazează pe legătura dintre presiunea statică p şi altitudine,

respectiv:
1 dp
Vv = − (1.)
ρg d t
Aparatul care foloseşte această metodă se numeşte variometru.
Page 1 of 12
 2. Metode indirecte – metoda derivării altitudinii de zbor
– metoda integrării componentei verticale a acceleraţiei

7.2. TEORIA APROXIMATIVĂ A VARIOMETRELOR

Vv ↑
Vv = 0 H↑
∆H = 0 urcă p1− p > 0
p↓
1 p1 − p = 0
Vv ↓ coboară p1− p < 0
H↓
p↑ 5
p 7
p1 9

Page 2 of 12
 Caracteristica principală a unui variometru este tubul capilar 7 care face legătura între
priza de presiune statică 6 şi vasul termostatat realizat de carcasa etanşă a aparatului 9.
Capsula manometrică este legată direct la presiunea statică prin conducta de presiune 8.
Rolul vasului termostat este de a 2 3 4 5
menţine temperatura constantă în interiorul 1
aparatului pentru a nu se produce erori.
6
Pentru a deduce caracteristica statică a
p1
variometrului (funcţia de transfer) se
folosesc următoarele notaţii: p
v – volumul carcasei;
l, D – pentru lungimea şi diametrul 7
capilarului; 8
9
η – coeficientul de vâscozitate a Schema de principiu a variometrului:
aerului; 1 – ac indicator; 2 – roată dinţată; 3 – sector dinţat; 4 – mecanism
bielă-manivelă; 5 – traductorul manometric (capsulă manometrică);
6 – priză de presiune statică; 7 – tub capilar; 8 – conductă de presiune;
9 – carcasa etanşă a aparatului;

Page 3 of 12
 p, γ, T – presiunea, greutatea specifică şi respectiv temperatura aerului din atmosferă;
p1, γ1, T1 – presiunea, greutatea specifică şi respectiv temperatura aerului din carcasa de
volum v, de greutate G = vγ1.

dG
Viteza de variaţie a greutății aerului din volumul v este egală cu cantitatea de aer
dt
γ cπD 2V
care traversează orificiul capilarului în unitatea de timp, adică unde γc este greutatea
4
specifică a aerului din capilar. În acest caz, se poate scrie relaţia:

dG πD 2
− = γc V (2.)
dt 4

Viteza V de curgere a aerului prin capilar este dată de legea lui Hagen-Poiseuille:
D2
V= ( p1 − p ), (3.)
32ηl

Page 4 of 12
 Considerând v = const. din (2.) şi (3.) se obţine:

dγ1 πD 4
− =γc ( p1 − p ), (4.)
dt 128ηlv

de unde aplicând ecuaţia lui Clapeyron scrisă pentru aerul din carcasă (presupunându-l uscat)
sub forma p1 =γ1RT1 se obţine:
d p1 πD 4
− = R T1γ c ( p1 − p ). (5.)
dt 128ηlv
not 128ηlv not
Dacă se notează cu τ = constanta de timp a variometrului şi cu ∆p = p − p1 ,
R T1γc πD 4
d ∆p d p d p1 dp 1
, ecuaţia (5.) devine: − 1 = ( p1 − p ) = − ∆p,
1
= −
dt dt dt dt τ τ
d ∆p dp
τ + ∆p = τ , (6.)
dt dt

Page 5 of 12
iar funcţia de transfer a variometrului are forma:

∆p(s ) τs
Y (s ) = = , (7.)
p(s ) τs + 1

adică un element diferenţiator de gradul I.

 H 
Cum intrarea p = p(H(t)) din aproximaţia Laplace p = p 0 exp −  . Pentru Tmed =
 R Tmed 
const. diferenţiem presiunea statică, obţinând:

dp p  H dH p
= − 0 exp −  =− Vv (8.)
dt R Tmed  R Tmed  d t R Tmed

Din (6.) şi (8.) rezultă:

Page 6 of 12
 d ∆p τp
τ + ∆p = − Vv = − S v Vv , (9.)
dt R Tmed

unde Sv este coeficientul de amplificare sau sensibilitatea variometrului.

∆p(s ) (9.) S v
Y1 (s ) = =− (10.)
Vv (s ) τs + 1

adică un element aperiodic cu constanta de timp τ.

Caracteristica statică a aparatului se obţine din (10.) dacă se ia s = 0:

∆p τp p 128ηlv
= − Sv ⇒ ∆p = − S v V v = − Vv = − Vv . (11.)
Vv R Tmed R Tmed R T1γ cπD 4

Ţinând cont de ecuaţia gazelor perfecte aplicată aerului din capilar:

pc
γc = ,
R Tc

Page 7 of 12
ecuaţia (11.) devine:
p 128ηlv R Tc
∆p = − Vv . (12.)
R Tmed R T1 p cπD 4

Făcând aproximaţia pc ≅ p şi ţinând cont că la etalonarea aparatului în condiţii de

laborator se poate aproxima Tc = T1 = Tmed = T0, atunci caracteristica statică a variometrului
(12.) devine:
128η 0 lv
∆p = − Vv , (13.)
R T0πD 4

unde η0 este vâscozitatea aerului la temperatura T0.

Page 8 of 12
 7.3. ERORILE VARIOMETRELOR

Variometrele sunt afectate atât de erori instrumentale, specifice tuturor aparatelor cu

manometrice cu capsulă, cât şi de erori metodice. Dintre erorile instrumentale caracteristice
acestui tip de aparat reamintim eroarea de frecare în lagăre, care trebuie să fie cât mai mică.
Acest lucru este necesar deoarece presiunea care se măsoară ∆p este foarte mică (de ordinul
zecilor de mm H2O).

Printre erorile metodice cele mai importante sunt:

− erorile datorate inerţiei;
− erorile datorate variaţiei temperaturii.

7.3.1. ERORILE DINAMICE DATORATE INERŢIEI

Aceste tipuri de erori apar datorită întârzierilor ce apar în sistemul de măsură, întârzieri
ce sunt introduse în ecuaţia (9.) prin intermediul constantei de timp τ. Conform teoriei
sistemelor, întârzierea în sistem este de ordinul (3…5) τ, şi ea poate fi micşorată prin
Page 9 of 12
micşorarea parametrilor l şi v sau prin creşterea lui D. Însă, prin scăderea constantei de timp, se
micşorează proporţional şi sensibilitatea aparatului (9.), ceea ce implică necesitatea folosirii
unor capsule mai sensibile. Din această cauză, aparatul se dimensionează astfel încât diferenţa
de presiuni ∆p să ia valori în domeniul 10…60 mm H2O.
Pentru a creşte viteza de răspuns a aparatului s-au introdus elemente constructive
elementare cum ar fi accelerometrul inerţial vertical. Astfel, datorită timpului de răspuns mai
mic la variaţiile Vv a acestora, la bordul aeronavelor au fost înlocuite variometrele pneumatice
cu cele inerţiale.

7.3.2. ERORILE DATORATE MODIFICĂRII TEMPERATURII

7.3.2.1. DATORATE VARIAŢIEI TEMPERATURII T1

În calculele făcute pentru determinarea caracteristicii variometrului s-a presupus că

temperatura aerului din carcasa aparatului T1 rămâne constantă. Deoarece izolarea termică a

Page 10 of 12
aparatului nu este perfectă, există o variaţie a lui T1 în timp. Astfel, la creşterea lui T1 cu o
d T1
viteză , aerul din carcasă se dilată provocând creşterea lui ∆p pentru aceeaşi viteză Vv:
dt

d ∆p dT
τ + ∆p = − S v V v − S1 1 , (14.)
dt dt

unde S1 este sensibilitatea aparatului în raport cu variaţia temperaturii T1.

7.3.2.2. DATORATE TEMPERATURILOR T0, T1 ŞI Tmed

În relaţia (12.) de determinare a caracteristicii statice a variometrului s-a făcut

aproximaţia, grosolană de altfel, de egalitate a temperaturilor Tc, T1 şi Tmed. În realitate, raportul
dintre diferenţa de presiune reală şi cea dată de relaţia (13.) este:

Page 11 of 12
 ∆p ηTc T0 δ ∆p 0
= =1+ , (15.)
∆p 0 T1Tη 0 ∆p 0

unde s-a notat cu ∆p = ∆p0 + δ∆p0.

În calculele aproximative, vâscozitatea aerului se poate considera proporţională cu

temperatura, adică η ≅ kTc şi η0 ≅ kT0 unde k = 6.08×10− 8 Ns/m2⋅grd. Substituind acestea în
(15.), obţinem:

δ ∆p 0 Tc2
= − 1. (16.)
∆p 0 T1T

Această eroare diferă la urcarea şi coborârea aeronavei. La urcare aerul iese din carcasă
în exterior , deci Tc = T1, pe când la coborâre aerul intră din exterior în carcasă, ceea ce
înseamnă că Tc = Tp (Tp fiind temperatura aerului din magistrala de presiune statică).

Page 12 of 12