Sunteți pe pagina 1din 25

Cel mai iubit dintre pământeni (1980) este

ultimul roman scris de Marin Preda. Romanul


este o frescă a României ”socialiste” și prezintă
orori din epoca dintre 1945 și 1964. După
desființarea Direcției Generale a Presei și
Tipăriturilor (1977), cenzura a fost transferată în
responsabilitatea editorilor, controlați de Direcția
corespunzătoare din Consiliul Culturii și
Educației Socialiste. Cartea, deloc conformistă, a
fost publicată sub presiunea prestigiului literar și
social al autorului, dar și datorită aptitudinii
Elaborat>Scutar Lilia gr.did.superior
prozatorului de a crea parabole epice complexe
care ocoleau sau depășeau barajele cenzurii. În
IPLT O.Ghibu,mun.Chişinău2-03-2017
epoca lui Nicolae Ceaușescu perioada anterioară
putea fi criticată în detalii, dar nu și în esență,
fiindcă ea fusese perioada în care se formaseră și
activaseră responsabilii politici principali,
inclusiv Nicolae Ceaușescu. Tocmai aici se află
valoarea socială a romanului, care atacă esența
epocii: o "lume „plină de dipsomani,
parchinsoniști și torționari", adică de bețivi,
bolnavi și călăi, din care la un moment, disperat,
personajul principal, Victor Petrini, ar vrea, să
fugă, împreună cu iubita sa, spre munți."
Cadrul social-politic reflectat în roman
CADRUL SOCIAL CADRUL POLITIC

Observăm că în roman este reprezentat


Lupta pentru supravețuire în jugul regimului un regim de dictatură, în care fiecare
comunist îi fac pe oamenii cu ideii pure(cum ar fi cetățean era considerat un potențial
Victor Petrini, foști miniștri,oameni de dușman…si de aceea cadrele politice
stat,bancheri,generali,profesori intelectuali să considerau că ei trebuie distruși fizic si
devină niște criminali, care erau distruși prin moral.
intermediul închisorii.

,,…O să-ți povestesc de ce ai luat


numai trei ani..Trebuia să i-ai cel
,,Am stat închis într-o închisoare unde toata lumea de putin șapte ani, căci am aflat ca
detinuti mi s-a parut născută dintr-un coșmar al pentru nimic se dă trei ani, să
comicului.[…]Fosti ministri,subsecretari de stat,patron de aibă ei timp să-ti răscolească
uzina,bancheri puternici ai altor vremuri,corpul lor
semana acum cu un sac de cartofi.Fusesera asmulsi din
viața, si dacă mai găsesc ceva îți
famiile lor unde ar fi putut duce o viata demnă,oferindu- mai dau..’’
si serviciile noii societati.’’
MAMA = (relatie +) - în copilarie —- fără pacate= credincioasa =
Dumnezeu Filozofia -pune la îndoiala
DUMNEZEU
existenta
TATA = (mama) libertate - infidel, (Victor-
Victor conflict-certuri)- sever - exigent
Petrini

VICTOR = LIPSIT DE
CREDINTA

MOARTEA MAMEI?? - ÎL MARCHEAZĂ PE


VICTOR? = mai singur decât era
(conștientizare din partea lui Victor) =
instinct fiu-mama
Relație tata- fiică (împlinire - dragoste paternă)
Tata- fiu (Victor Petrini) —————— tata - fiica (Victor - Silvia)

Ceea ce
nu a avut Sa fie mai bun, sa ofere
Petrini ceea ce i-a lipsit
colegii de liceu/de facultate prietenii/ -
băieţii de gaşcă -
Fetele de care se îndrăgosteşte -
bunicii -

Victor Petrini

Buna,
calda
Eșecuri: 2002 Succese/ reușite:
1. Relațiile amoroase - Nineta, 1.student FILOZOFIE
Paula, Căprioară, Suzy, Matilda 2. Posturi de munca- profesor/
2. Arestarea / munca forțată contabil
3. Relația părinți (mama/ tata) 3. A devenit tata
4. Ruperea de credință 4. Capacitatea de a-și reface viață (a
5. Crima dubla (omor jandarm, renaște din propria cenușă )
calata crima) 5. Prieteni = Ciceo
6. Postul- (deratizare-sobolani) 6. + relatie (tata-fiu)
7. Divorțul 7. Curajos / statornicie/echilibru
8. Prieteni falși (Sumane Negre) 8. Rel amoroase (trăire la maxim-
9. Lipsa de principii și valori intensitatea emoțiilor- )
(prieten-Petrica… falsa prieteni) 9. Respectul în rândul intelectualilor
10. Caracterul orgolios (+ - trufie/ 10. Experiență (lecturile)
demnitate=mândrie)
2001 Reușitele: ++++++
VICTOR PETRINI 1. Constientizarea valorii familiei

Eșecurile - - - - - - - (după moartea mamei, spre final


1. Închisoarea relația cu tata +)
2. Cearta cu părinții 2. Reîncadrarea în societate post

3. Căsătoria cu Matilda/ DIVORTUL închisoare (derateizre-srtungar-


4. Comportamentul agresiv- bibliotecar-contabil)
teleferic 3. Munca intelectuala

5. Moartea Căprioarei 4. TRAIESTE IN INTENSITATE ACEST

6. Relațiile sentimentale = femeile SENTIM


din viață personajului 5. 3.SILVIA-fiica
7. Ideile - gândirea- (scrieri) 6. 4. PROFESOR UNIVERSITAR=

8. Crima - închisoare FILOZOFIE


9. Negarea-Dumnezeu 7. PRIETENI - CICEO

10. Oraca 8. Independența/ proprii puteri/


11. mândrie/ instinctul=bărbat
12. 9.?
10. ?
Eșecurile:
1. relatii copil-părinti Reușite:
2. relatiile - femei-iubire 1. fiica- SILVIA
3. Închisoarea - posturi… 2. Cariera-profesor UNIV.
4. Omorul 3. Studiile
5. Deficit de valori (neîncredere…) 4. Gândirea obiectiva? Analiza !!!
6. Trădarea - prieteni 5. CICEO- prietenie
7. Ura (sistemului) - personalitatea 6. Triumful sentimentelor
8. Inflexibil —lipsit de influenta - (intensitatea) - predestinarea?
duce… nu s-a supus 7. revenirea = soluții =
9. Gelozia perseverenta
10. Singurătatea - final - (ironie) 8. Filozofia - idei, eu-realitate
9. Împăcarea cu tata
10. Respectul/ demnitatea de
sine (iubire)!!!
VICTOR PETRINI Reușite / succes:
Eșecurile: 1. Studiile -școală, Facultate
1.- relațiile- viață amoroasa 2. Profesor universitar
2. În adolescenta- era evitat de fete 3. Crearea familie
/ colegi -4. experiență, înțelegere /
3. Relația cu părinții impresie amplă— intensitatea
4. Pierderea carierei de profesor- sentimentului
(caracterul protagonistului - 5. Contabil
statornic, principii- viziuni 6. Viața trăită la maxim
filozofice…) 7. Spre final relația cu tata +++++
5. Relațiile cu oameni - social 8. Autocunoastre-autodepasire
6. Închisoarea 9. Tăria de caracter / curajul
7. Fericirea = dragostea 10. + dragostea (dacă nu e, nimic
8. DIVORTUL - CASATORIA -MATILDA nu e)
9. Crima (dubla) - SILVIA-FIICA
10. Decădere socială
Autocaracterizarea: "Am fost un adolescent dur si turbulent...
fiindca pentru duritatea mea am fost pedepsit... Fetele ma
ocoleau, adica nu se indragosteau de mine... Trufia mi-a
aparut in constiinta intr-o zi cind am citit afirmatia lui
Platon..."

Petrini era ateu: "...simteam o jubilatiune VICTOR


Caracterizarea de catre alte
linistita ca eram liber de credinta si nici un PETRINI personaje (mama):" Lenes mai poti
imbold de a savirsi ceva nepermis nu ma
ispitea..."Religia slabeste forta vitala a DUMNEZE sa fii, mi-a raspuns mama, lenea
trece, dar sa nu fii puturos"
oamenilor"... Credinciosii insa nu resimt U= -
MAMA
primul soc cind li se da o lovitura."
DUMNEZEU-
CREDINTA
TATA - NU
CREDEA
Portretul lui Petrini:”Aveam figura frumoasa
fizic, dar urata in expresie. Aveam sprancene
groase, de timpuriu barbateste, dar puternic si Implicat si cointeresat: "Interesul meu
armonios desenate, ochii mari si negri, cu pentru filozofie, cum era si firesc, spori,
focarul mare parca intunecat, ca o oglinda in iar lecturile din adolescenta,
care nu te puteai zari, dar totusi limpezi, considerabile, la ajutara sa patrund asinc
deschisi, nu se fereau, nu alunecau cand ma in culoarele culturii si sistemelor
uitam la cineva[…], nasul si barbia prea filozofice si sa-mi iau examenele cu
voluntare, gura bine desenata, dar lipsita de cea stralucire "
mai vaga senzualitate, obrazul tras, laminat,
ascetic”

Caracterizarea personajului Victor


„O nouă gnoză, pornind de
la descoperirile ştiinţifice, ar
elibera omul de teama, de
neliniştea cosmică, într-o
lume în care Dumnezeu
îmbătrânit nu-i mai poatePetrini este pasionat de
O
« Am fost un adolescent dur
alunga singurătatea sa cărţi şi de fiosofie, astfel si turbulent ,...fetele ma
înspăimântătoare în faţa ocoleau »
unui univers de catran, care
O se ambiţionează să In timpul unei certe cu O Victor Petrini este
pare absurd.” întemeieze un sistem de Matilda ,ea a spus “Ce-ai
facut tu? În loc sa pleci,
caracterizat direct   unde
gândire original cum ar fi facut orice om observăm că era conștient
normal si civilizat, te-ai de caracterul său și
asezat în fotoliu si ai început
sa asculti cu o placere inadaptibilitatea sa. De
sadica” asemenea este
caracterizat și de
alte personaje
demonstrind ca este un
om fara principii si
nerespectuos
pentru familia Matilda
VICTOR PETRINI

O caracterizarea O Din caracterizarea


directă observăm directă-
că Victor Petrine monologul,observăm că
este o persoană: Petrini era o persoană
necăjită, ce suporta o
Ogolioasă, durere interioară și era
...cînd am închis cartea și nemulțumită și obsedat de trecerea
am gândit cu neasemult
orgoliu,, Ei bine,
un bun timpului.
Platon,moartea nu e
sfârșitul a tot?Adică ce mai
cunoscător de
urmează?Întrucît virtuoși ar
avea, atât destin final decît a
psihologie umană ,,Mă intoarcei acasă după o
absență de trei ani și trei
ticăloșilor?’’Aici e cazul să luni,căci cele trei de
adaug că deși aveam prevenție nu mi se
șaisprezece ani.. scăzuseră,și spre bucuria
mea o găsi pe Matilda tot în
casă ei, nu pățise în acest
-plin de trufie,peste măsură de mîndru:” Tocmai în perioada aceea începea să crească
în mine trufia de care am pomenit.”
-orgolios:” Şi în acelaş timp glasul meu spart şi orgolios de adolescent a început să se
audă tare în casă.”
-egoist:” Egoismul ăsta al meu e insuportabil.”
-curios:” Eram însă extrem de curios să aflu totuşi ce se întîmplase între el şi Matilda.”
-vesel:” Veneam vesel acasă,îi povesteam cu vervă întâmplări din facultate,ultimile
anecdote…”
-apatic,indiferent:” Într-o zi,însă am încetat să mai vorbesc,nici nu mai auzeam
întrebările,devenisem apatic,absent,nepăsător.”
-rebel:” Am fost un adolescent rău şi turbulent,dar rău conştient nu i-am făcut decât
mamei,fiindcă pentru duritatea mea am fost pedepsit.”
-feroce:” Fetele mă ocoleau,adică nu se îndrăgosteau de mine,nu ştiam pe atunci de
ce,pentru că nu eram urât,tocmai de aceea,pentru această duritate de care nu eram
conştient.”
-perseverent,tenace:” Eram chemat în cancelariile şcolilor prin care am trecut,moralizat
cu grijă şi persuasiune,fiindcă eram un elev bine pregătit şi reînviam în conştiinţa
pedagogilor mei principii care cu cei buni erau pe stinse.”
-insurgent,infidel,perfid,fără credinţă:” Îmi pierdusem de mult credinţa în Dumnezeu şi
în viaţa viitoare pe nesimţite,prin lipsa simplă de credinţă a altora…”
Crunologia vietii personajului Victor Petrini, din romaul ,,Cel mai iubit
dintre paminteni’’ de Marin Preda

O Adolescenta
O Tineretea
Re
O Treizeci si cinci de
ani
O

Victor Petrine devine un Retrospectiva cronologica Victor Petrini este închis


adolescent dur si evoca tineretea lui Victor fara speranta de a mai iesi
turbulent,ocolit de fete Petrine,petrecuta inaintea si din inchisoare: ,,Inainte de a
carora le era frica de el , si in vremea celui de al Doilea fi depus aici aceasta
urit de colegii pentru Razboi Mondial.Personajul celula,din care nu voi mai
gindirea sa: ,, Am fost un narator,ajunge la tinerete la iesi decit pentru a intra intr-
adolescent dur si o virsta frageda ,,Aici e o captivitate perpetua,in
turbulent, […] fetele ma cazul sa adaug ca desi avea plimbarile mele solitare pe
ocoleau ,adica nu se abia saisprezece ani…’’, la marginea orasului,pe
indragosteau de mine,nu acesta isi deschide noi poteci,uitindu-ma in jos si
stiam pe atunci de ce, viziuni asupra vietii si isi privind pamintul..’’
pentru ca nu eram pierde credinta fata de
urit,tocmai de Dumnezeu.Tema abordata
aceea,pentru aceasta fiind pierderea religiei.
duritate de care nu eram ,,Tineretea e o trufie,rareori
constient,iar turbulenta o valoare.Cel putin in cazul
era socotita de cei meu.Trufia mi-a aparut cind
intelepti proprie virstei si am citit Platon..’’
rareori imi tragea vreo
pedeapsa prea grava.’’
Viata lui Petrini in cronologie
1)4-6 ani:’’Toata “Era chiar in anul cind Casatoria:”Astfel am
copilaria mea am razboiul se termina,in cunoscut-o pe
baut cafea cu lapte primvara urmatoare primii Matilda,cu care ma
dintr-o ceasca de ordin de chemare la casatorii abia peste doi
portelan cu flori Bucuresti,la o scoala de ofiteri ani.Ma mutai in casa ei
rosii si albastre” de artilerie.” intr-o frumoasa zi din
toamna anului 48.”
5)Prima dragoste: “Aceasta
2)8-9 fata de o frumusete
ani:’’Subdirectorul deosebita,care semana si la Nasterea
ma ameninta ca ma trasaturi si in firea ei cu o fiicei:”Astept sa
exmatriculeaza din caprioara,incepu sa-si nasti,ii spusei.”
toate scolile daca mai opreasca privirile asupra
citeam lecturi din mea.”
afara programei
scolare”

3)16-18 ani:”Am fost 4)Anii de


adolescent dur si universitate:”In Condamnarea:”Si am
turbulent.Fetele mai universitate interesul fost condamnat dupa o
ocoleau,adica nu se meu pentru filozofie,cum simpla formula pe care
indragosteau de era si firesc,spori,iar nici n-am auzit-o
mine.” lecturile din adolescenta bine.Trei ani de
ma ajutara considerabil. inchisoare.”
Eliberarea:”Ma Vacanta in Omorirea lui Pencea:”Noi
intorsei acasa dupa o munti:”Camerele savirsisem,un act de
absenta de trei ani si noastre erau curatenie,eliminasem un
trei luni si spre alaturate,dadeau spre dipsoman desagreabil.”
bucuria mea o gasii munte,acel masiv
pe Matilda tot in opus parca lantului
casa ei.” Carpatilor.”

A doua
Devine Noua iubita:”Buzele usor condamnare:”Acum
strungar:”Munca, intredeschise,ochii Petrini are trezeci si cinci
jos,in mari,straini parca de de ani,la cincizeci si cinci
subterana,mi se ea:adorabila va fi liber,daca nu cumva
paru suportabila.” creatura!”(Suzy Culala) mult mai curind.”

Revederea cu Moartea Crearea manuscrisului:”Mitul


Nineta:”Intorsei totusi mamei:”Credeam ca fericirii prin iubire,ai acestei
capul cind Ninetei de mama mai avea de iubiri descrise aici si nu al
aici i se dadu trait cel putin iubirii aproapelui.Aceasta carte
cuvintul.Ma luni.Muri a treia zi va marturisi oricind: Daca
holbai:era chiar vegheata de Sibi.O gasii dragoste nu e, nimic nu e!”
ea,numele de Boiangiu intinsa in patul
fiind desigur al ei,luminata de
barbatului ei!” luminari”
Calitatile lui Victor
Petrini
Egoist :Egoismul Smecher: “Mi-am dat
Rebel:,,Am fost un asta al meu e seama ce astepta,sa auda
adolescent dur si insuportabil.” daca dorm eu.Mi-am facut
turbulent.” respiratia mai
simtita,poate chiar mai
tare decit trebuia.”
Necredincios:”Cind o sa te faci mai
mare,cum o sa-ti aduci aminte de
Dumnezeu si o sa te rogi…”Am Exigent: “Nu eram dintre acei copii
vrut sa-i spun ca asta n-o sa se care nu observa treptele virstei si
intimple. confunda.”

Mindru: “Tocmai in Orgolios: “Si in acelasi timp


perioada aceea incepe glasul meu spart si orgolios de
sa creasca in mine adolescent a incepu sa se auda
trufia de care am tare in casa.”
pomenit.”
A crescut in casa unui muncitor de la
fabrica de avioane si a unei gospodine
extrem de credincioase:’’Cuvintele Nervos: “Ma Blind: “Cu toate
,,Daca da Dumnezeu” sau ,,Daca ne infuriam…nu mai ca eu eram
ajuta Dumnezeu”,rostite in tineam seama ca blind,stateam
casa,prinsese in ea radacini adinci. erau si fete cu noi si cuminte in pat si ii
le spuneam la toti ascultam
ca sunt niste protestele.”
imbecili.”

Hazliu: “Veneam vesel


acasa,ii povesteam Direct: “Te-ai maritat fara sa iubesti si
intimplari din facultate si nici pe urma nu l-ai iubit pe tata si nu
ultimele anecdote.” fiindca ti-ar fi placut de altul,ci asa.Dar
de maritat te-ai maritat.”

Portretul fizic: “Aveam sprincenele groase,armonios


Perseverent: “Trebuie sa- desenate,ochii mari si negri,nasul si barbia prea
mi urmresc telul,sa ajung voluntare,gura bine desenata,dar lipsita de cea mai vaga
cineva in filozofie.” sensualitate.obrazul tras,laminat,ascetic.”
Indiferent: “Intr-o zi insa,am
incetat sa mai vorbesc, nici
nu mai auzeam intrebarile, Confuz: “De cite ori ma gindeam
devenisem apatic, absent, ramineam incremenit,ca intr-o
nepasator.” paralizie,intepenit si cu ochiul mintii
contemplindu-i chipul trufas.”

Vesel: “Pastram risul in mine sa-I Respectabil: “Eram respectat de


povestesc si Matildei,sa ridem profesorii mai batrini ca fusesem
impreuna…eram foarte vesel.” numit in invatamint indata ce imi
luasem licenta.”

Curios: “Eram insa extrem


de curios sa aflu ce se
intimplase intre el si
Matilda.”
Puterea de stat asupra intelectualilor
Intelectual-om cu idei inalte,dedicat grijei pentru binele comun, adevar
si dreptate. Raspunsul la intrebarea despre rolul intelectualilor in viata
politica are o istorie destul de lunga.
Pornind de la romanul lui Marin Preda “Cel mai iubit dintre paminteni”
putem afirma cu exactitate ca intelectualii erau priviti cu alti ochi si
oamenii legii considerau ca ei reprezinta un pericol pentru stat, iar aceasta
a dus la elaborarea unor legi datorita carora oamenii destepti puteau fi
condamnati. Un exemplu al acestor oameni este personajul principal al
romanului, Victor Petrini,care din cauza unor banale cuvinte:"Nu ordinele
, dar ordonanțele... “, a fost inchis pentru trei ani cu pretextul ca el ar
putea pune in primejdie viata Transilvaniei prin ordinele sale
necunoscute.
Toate aceste nedreptati au avut loc in perioada sovietica,cind la cirma
statului era domnul Stalin, iar aceasta perioada a fost fatala atit pentru
intelectuali cit si pentru avocati sau ziaristi. Majoritatea astepta ca se va
implimenta ca lege urmatoarea ipoteza:” Sa dam drumul din închisori
tuturor condamnatilor politici si sa nu mai bagam pe nimeni in ele pentru
ideile lor.”,dar ei nu trebuiau sa se gindeasca la vulturul din cer, dar sa
puna accent pe vrabia din mina si sa revina la realitate,sa se foloseasca de
clipa eliberarii si sa inceapa o noua viata, mai sigura si mai
simpla.Multi intelectuali nu erau de acord cu asa o schimbare si
afirmau ca:”Vom fi condamnati de istorie daca nu urmam şi practic,
nu numai prin lozinci, ideile generoase ale Socialismului si
Comunismului.”, ceea ce insemna sa se supuna ordinelor statului de
a nu scrie despre situatia politica din tara si sa scoata pe dinafara tot
adevarul despre conducerea statului. Printre asa curajosi se numara
si Onisifor Ghibu, considerat criminal de razboi, de asemenea Mihail
Kogalniceanu, luptator pentru libertate si nu in ultimul rind Mihai
Eminescu, care a fost eliminat din viata publica din cauza ideilor lui
geniale si sofisticate, nefiind pe placul autoritatilor.
In concluzie pot spune ca anume intelectualii sunt acei oameni
care intr-adevar pot schimba o tara, dand dovada de vitejie si
voinicie si creatia lor este munca lor.
Citiţi cu atenţie textul următor şi răspundeţi cerinţelor mai jos formulate:

,,Mi-am recitit îndelung acest manuscris şi dincolo de ceea ce el conţine, m-a uimit barbaria
concretului, pe larg etalat, şi cu plăcere vizibilă şi pe care l-am putut ocoli, fiind încredin ţat
că astfel m-aş fi chinuit îndelung, fără să obţin spiritualmente, eliberarea totală a con ştiin ţei
mele de ceea ce am trăit. Am fost ispitit o clipă să-l arunc în foc. Şi, totuşi, mi-am spus,
trebuie să-i dau drumul să meargă. Mulţi dintre semenii mei au gândit, poate, la fel, au
jubilat ca şi mine, au suferit şi au fost fericiţi în acelaşi fel. Mitul acesta al fericirii prin
iubire, al acestei iubiri descrise aici şi nu al iubirii aproapelui, n-a încetat şi nu va înceta s ă
exite pe pământul nostru, să moară adică şi să renască perpetuu. Şi atâta timp cât aceste
trepte urcate şi coborâte de mine, vor mai fi urcate şi coborâte de nenum ăraţi alţii, aceast ă
carte va mărturisi oricând… dacă dragoste nu e, nimic nu e!...”
( Cel mai iubit dintre pământeni, vol. III, Marin Preda)

Cerinţe:
Ilustraţi conceptul de - Tipul de narator
roman subiectiv, - Perspectiva narativă
- Tipul de focalizare/ viziune folosită în realizarea
precizând:
narării
- Tipul de personaj
- Tehnicile narative folosite în fragmentul dat şi în
ansamblul întregului roman
- Aduceţi un argument conform căruia romanul are
trăsături realiste.
ROMAN:
total=vast=arboriscent -REALIST
Politic-sentimental
Tip - intelectual circumstance tipice = (delimitare /timp-
spatiu)
Tematica: a) doctrina politica
b) iubirea
c) destinul intelectualului
d) mitul fericirii
e) evenimente cruciale: căsătorie/moartea/
f) familia- (rel.cuplu ???) - gelozie
g) prietenie?
În „Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, expozițiunea este marcată de prezentarea
lui Victor Petrini, aflat în recluziune, fiind acuzat de crimă, care îşi povesteşte întreaga viaţă.
Incipitul romanului se suprapune cu finalul, opera fiind întoarsă în trecut, element prin
excelenţa de modernitate.
Prima parte a acestei retrospective cronologice evocă tinereţea lui Victor Petrini, petrecută
înaintea şi în vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Viziunea despre lume a autorului este reliefată în acest roman şi prin modul de individualizare a
personajului Victor Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul personajului este realizat
dinauntru, în mod subiectiv.
Un al treilea element prin care se reliefează în această operă viziunea despre lume a lui M.
Preda îl constituie infrastructura narativă. Astfel, pâna la capitolul al XIII -lea din volumul III,
perspectiva narativă este cea homodiegetică, naratorul fiind intradiegetic, întâmplările fiind
povestite la persoana I, de către cel care a fost eroul principal al lor. Pe parcursul capitolelor al
XIII-lea până la XVIII-lea, naraţiunea este continuată de Ciceo, Ştefan Pop, care relatează în
poziţie intradiegetică.
Cel de-al patrulea element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului îl reprezintă tehnicile narative. În primul rând, în roman, tehnica dominantă
este cea a jurnalului, bazată pe memoria involuntară, deoarece uneori întâmplările nu respectă
cronologia. De asemenea, pe lângă acestea autorul utilizeaza tehnici precum : tehnica
contrapunctului, unele secvente fiind afectate altor personaje, tehnica flash-back-ului, romanul
deschizându-se cu o rememorare a copilăriei sale, 'mise-en-abime", titlul condensând
semnificaţia întregului roman prin sintagma"cel mai iubit dintre pământeni" prezentă într-o
replica a lui Suzy, opera putând fi intitulată de fapt "cel mai iubitor dintre pământeni",
încrederea încăpăţânată a eroului în mitul fericirii, fiind uimitoare.
"Cel mai iubit dintre pământeni" este un roman total : politic, sentimental, social, de
aventuri, de meditaţie, de moravuri, de dragoste.
Exprimaţi-vă opinia cu privire la problematica romanelor lui
Preda, pornind de la următoarea afirmaţie, apar ţinând criticului
literar Eugen Simion:
,,Preda are ceea ce n-au mulţi creatori: o filozofie de existen ţă, un
mod adică de a gândi omul şi relaţiile lui în univers. Numai la
Sadoveanu mai aflăm o viziune despre om de o asemenea
profunzime şi coerenţă: omul privit dinspre partea cosmicului. La
Preda, omul este privit dinspre partea istoriei”.
(art. Timpul n-a mai avut răbdare)

S-ar putea să vă placă și