07.

02 2022 №1
Asist. universit. Eleonora Ștefârța

Denumirile plantelor În Nomenclatura botanică și în

Nomenclatura remediilor medicamentoase

Sunt atâtea specii câte forme diferite a produs

la început ființa infinită.
Carl Linnaeus

„Remedia sunt in verbis, in herbis et in lapidibus” ( Medicamentele sunt în

vorbe, în plante și în pietre) a observat, pe bună dreptate, chimistul , medicul și
fiziologul belgian Jan Batist van Helmont.
În tot decursul existenței sale, durerea, suferința însoțesc omul. Fără îndoială,
primul om a fost și primul său tămăduitor. După cum a menționat Aristotel (384 -
322 î.Ch.) , dar și Pliniu cel Bătrân ( 23 - 24 - august anul 79) primii oameni au
intrat în posesia primelor remedii prin imitarea animalelor și păsărilor: mistreții își
potolesc durerea cu iederă, urșii - cu mătrăgună, cerbul rănit mănâncă busuioc,
rândunica lecuiește ochii puilor săi cu rostopască, găinile folosesc drept purgativ
păpădia. Multe remedii omul le-a descoperit , însă, în urma propriilor încercări, în
cazul constatării efectelor pozitive ale acestora, a practicilor repetate reușite, care
erau memorate și transmise oral din generație în generație.
Apariția scrisului a oferit posibilitatea de a însuma valoroasele cunoștințe cu
referire la remediile vindecătoare. Astfel, primul tratat cunoscut despre plante a fost
scris în urma cu aproape 5000 de ani, în timpul domniei împăratul chinez Chi En
Nung. Se numea Pen Tsao și conținea descrieri ale utilizărilor medicinale a peste
300 de plante. În primele texte sumeriene, ce datează din secolul al III-lea î. Ch. ,
care ne-au cuvântul Summu are semnificație dublă: medicină și plantă. Cea mai
veche carte de medicină ( 2200- 2100 î.CH.) scrisă pe vremea regelui sumerian Ur-
Nammu, cu 300 de ani înaintea Codului lui Hamurabi, dintr-un total de 550 de
remedii, 250 sunt Sammu ( plantă)
Prin 2000 î. Ch., egiptenii antici utilizau plante în medicină, în cosmetică și în
imbalsamare.
Iar în Codul lui Hamurabi din 1760 î. Ch. din 5880 prescripții descrise, 4660 sunt
bazate pe plante: pentru afecțiunile digestive, spre exemplu, era folosit mușețelul;
calendula, în unguente, era utilizată contra înțepăturile de insecte și durerilor de
dinți. etc.
Grecii și romanii au perfecționat careva dintre aceste tehnici și au dezvoltat altele
noi, proprii. Deci, pe parcursul mileniilor, omul s-a convins că „ .. frunzele pomului
slujesc la vindecarea neamurilor”. și îi reușește să smulgă din ce în ce mai multe
remedii ascunse în sânul naturii.
Multe secole la rând până la Renaștere, când progresul științific general a
declanșat și în terapeutică începuturile unei ere noi, fitomedicina ( fitoterapia) a
fost dominată de superstiții, întrebuințări fanteziste, eronate.
Spre exemplu, o străveche formă de cunoaștere a plantelor, răspândită în Egiptul
Antic, Orientul Mijlociu, China, care a fost preluată de greci, e cunoscută sub
denumirea Doctrina semnăturilor ( lat. signatura „ semnătură ” ) bazată pe
corespondențe între caracteristicile morfologice ale plantei și anumite părți ale
corpului uman, crezând că asemănările dintre ele nu-s întâmplătoare, ci indică
asupra virtuților curative ale plantei în raport cu aceste organe. Conform acestei
concepții, plantele cu frunzele în formă de inimă, plămâni sau ficat vindecă bolile
corespunzătoare acestor organe, iar nuca are o relație ocultă cu creierul datorită
asemănării lor , bobul,, având forma asemănătoare cu rinichiul, are acțiune
terapeutică asupra acestui organ.

. [1]

Cei trei lobi ai frunzelor de Hepatica nobilis (planta trinității sau crucea
voinicului), precum și nuanța roșiatică a părții inferioare a plantei evocă ficatul, motiv
pentru care a fost considerată de mult timp eficientă în tratamentul acestui organ de
unde și numele său.
 Hepatica nobilis

Frunzele cu pete albe ale plantei Pulmonaria officinalis ( plămânărica sau mierea
ursului - denumirea populară) evocă forma alveolelor pulmonare, fiind utilizată în
tratamentul bolilor deplămâni. Medicina naturistă recomandă planta ca
reconstituant, diuretic și expectorant.

Pulmonaria officinalis
.
Principiul asemănărilor este atestat în scrierile lui Platon, Aristotel, în cărțile lui
Dioscoride “De Materia Medica” si în “Naturalis Historia” ( 37 volume) a lui Pliniu
cel Batran (ambele din secolul I p. Ch.). Aceste idei au fost preluate chiar și în
practica medicală a marilor medici, Hippocrates ( 460- 375 î.Ch.) și Galenus ( 131-
200).
 Ilustrul medic și alchimist elvețian Paracelsus ( 1483 sau 1484- 1541), unul din
fondatorii iatrochimiei,, a aprofundat această doctrină, afirmând că „ tot ce naște
natura , se formează după esența virtuții inerente acesteia”. În viziunea sa,
puterea plantelor rezidă într-o esență vitală, pe care a numit-o arcane - forță
spirituală, care trebuie înțeleasă ca suflarea lui Dumnezeu sau chiar chintesență
(din lat. quintus „ al cincilea) - substanță considerată de alchimiști drept al cincilea
material al lumii ( pe lângă pământ, aer, apă și foc)
În epoca Renașterii această doctrină a avut mai mulți adepți Cornelio Agrippa
( 1486-1535) , Leonhart Fuchs (1501-1566), Oswald Croll cu „Tratatus de
signatura”. Giovambattista Della Porta (1535-1615) în lucrarea sa
„Phytognomonica”, publicată în 1588, face o paralelă între „fizionomia” plantelor și
anumite caracteristici ale corpului uman, care în viziunea sa constituie „cheile
indicative” ale proprietăților lor.
Această concepție este abordată și de Iacob Boehme în lucrarea „De signatura
Rerum” ( Despre signatura lucrurilor), publicat în 1621, într-o perioadă în care
problemele de filosofie a naturii tot mai mult erau tratate de pe poziții realiste.
În secolul al XIX-lea Hahnemann, revenind la principiul similarității, a raportat
asemănările nu la formele fizice ale corpului uman ci la simptomele bolilor,
promovând astfel „signatura” ca criteriu terapeutic aplicat în homeopatie -
metodă de tratament bazată pe analogia dintre puterea toxică și curativă a
aceleiași substanțe, Esența acestui sistem terapeutic este enunțată succint în
expresia „ Similia similibus curantur”.(asemănările sunt vindecate prin mijloace
asemănătoare).
Milenii la rând omenirea a folosit remediile naturale făra o fundamentare științifică.
Cu zece secole în urmă Celsus a menționat că„ medicamentele și îngrijirea
medicală au fost mai întâi găsite și abia după aceea rațiunea și cauzele
lor…”( apud E.Grigorescu, F. Silva.,Tezaurul verde al medicinei. Iași, ed. Spiru
Haret, 1997, pag.43).
Primele date științifice cu privire la compoziția chimică a plantelor apar odată cu
izolarea unor acizi organici ( citric, malic,, oxalic, tartric) de către farmacistul suedez
K. Scheele (1742- 1786).
Dezvăluirea virtuților terapeutice ale plantelor de către știință se realizează de-a
lungul timpului de către specialiști din domeniile mai multor științe interdependente:
botanică, chimie farmaceutică, farmacognozie, tehnologia medicamentelor etc.
Numeroși cercetători caută să identifice, să izoleze și să valorifice „ chintesențele
vindecătoare ” criptate în flora spontană, ce ne fascinează prin culoare, forme
surprinzătoare, ne reține prin arome, multe dintre care și ele sunt vindecătoare.
Conglomeratul de informații сu referire la plante, în general , dar și creșterea
numărului de remedii vegetale descoperite au dictat necesitatea clasificării plantelor.
Descrierea și clasificarea sistematică a plantelor (și animalelor) îi aparține
renumitului botanist suedez Carol Linnaeus. În lucrarea sa „ Species plantarum”
(1753) savantul a promovat principiul binar de denumire a plantelor conform căruia
fiecare specie este notată cu două lexeme latine- numele genului și al speciei.
Totalitatea denumirilor de plante, cunoscute în acea perioadă în botanică Carol
Linnaeus le-a distribuit în 24 de clase: 23 de clase - plantele cu flori și o clasă -
plantele fără flori . în literatura de specialitate se menționează, că sistematica
botanică cuprinde 800.000 specii din care 300.000 sunt plante cu flori.
Primul cuvânt din denumirea binară ( substantiv sau, rarissime, adjectiv
substantivizat) indică caracteristicile generale ale plantei, iar al doilea cuvânt
( adjectiv sau, rar, substantiv) reliefează însușiri sau preferințe ale plantei, zona
geografică în care este răspândită, utilizări terapeutice etc. Această clasificare se
practică și în prezent. Astfel, latina a rămas „vie” și prin nemurirea acestei
creații științifice a lui Carol Linnaeus.
Nomenclatura Botanică Internațională actuală include denumiri de plante cu
structură binominală și, mai rar, termeni cu structură trinominală:

Atropa belladonna - mătrăguna

Calendula officinalis - gălbenele
Vaccinium vitis- idaea- merișorul
Capsella bursa pastoris - traista ciobanului

Sistemul creat de C. Linné pentru lumea plantelor şi animalelor a finalizat enorma

muncă a botaniştilor şi zoologilor din prima jumătate a secolului XVIII. Graţie
simplităţii nomenclaturii binare, s-a simplificat descrierea plantelor, speciile au
obţinut caracteristici şi denumiri exacte. C. Linnaéus a descoperit şi descris circa
1500 specii de plante.
Botanistul olandez Jan Frederik Gronovius( 1686- 1773), a apreciat înalt aportul lui
Carl Linnaeus la dezvoltarea științelor naturale și a denumit în cinstea savantul o
plantă : Linnaea borealis G.„ floarea gemenilor”:

În Nomenclatura medicamentelor denumirea binară a plantei e rar folosită;

frecvent se utilizează denumirea genului sau a speciei, spre exemplu:
Infusum herbae Adonidis vernalis
Infusum stigmatum Maydis
Tinctura Convallariae
Oleum Coriandri
Denumirea produsului vegetal al plantei Coriandrum sativum în Farmacopeea
Europeană are următoarea structură:

Coriandri fructus
Valerianae radix
În alte farmacopei, acceptate în țara noastră, de rând cu Farmacopeile SUA, Marii
Britanii, Japoniei ) atestăm o altă topică :
Fructus Coriandri
Valerianae radix
Tabelul 3

DENUMIRILE PLANTELOR ÎN NOMENCLATURA BOTANICĂ ȘI ÎN

NOMENCLATURA REMEDIILOR MEDICAMENTOASE

Denumirea Denumirea Denumirea Denumirea Indicații

botanică a obiectului preparatului specialității terapeutice
plantei farmacognostic galenic farmaceutice
(produsului
vegetal)

Adonis vernalis Adonidis vernalis Infusum herbae Adonis-brom Remedium

herba Adonidis (tabulettae cardiotonicum et
vernalis obductae) diureticum ,
hypotensivum
etc.

Miroton
( asociere cu alte
Extractum extr.)
Adonidis
vernalis

Allium sativum Allii sativi bulbi Extractum Allii Allocholum ( tab. Remedia
sativi siccum obd. din Allii spasmolytica,
sativi bulbi et cholagoga,,
Urticae dioicae diaphoretica,,
folia ) expectorantia,
bactericida,
antipyretica
hypotensiva,,
stomachica,
anthelmintica,
anticancerigena

Calendula Calendulae Infusum florum Proprin( tab., în Remedia

officinalis flores Calendulae asociere cu alte antiphlogistica
Tinctura plante) emmenagoga
Calendulae Calendula spasmolytica,
unguent choleretica
( gălbenele)
Caleflon ( tab)
 Betula verrucosa Betulae gemmae Infusum / În componența Remedia
Betulae pix decoctum preparatelor diuretica,
liquida gemmarum / Uroflux, cholagoga,
foliorum Nephrosal,Normo antiphlogistica,
Betulae ponderol( tab.) bactericida
Carbo activatus

Digitalis lanata Digitalis lanatae Digoxinum, Remedia

folia ,Acetylditoxinum, cardiotonica
Lanatosidum( C
( Celanid, tab),
Lanicor ( sol. inj.,
tab.)

Papaver Papaveris capita Morphini Remedia

somniferum hydrochloridum analgetica,,
(sol.Omnoponum bechica, ,
,Codterpinum, spasmolytica
Pentalginum,Sed
alginum( tab.),
Papaverini
hydrochloridum( t
ab., suppos., sol.
În componența
prep.Dipasalin,
Nicoverinum,
Bepasal (tab.0

Din exemplele inserate în tabel putem concluziona, că în Nomenclatura remediilor

medicamentoase sunt păstrate informații despre sursa vegetală, folosită la obținerea
medicamentului prin menținere uneia din componentele denumirii binare a plantei
sau prin preluarea unor fragmente ale numelui genului sau speciei plantei; alteori
denumirea medicamentului furnizează alte informații captivante despre planta
utilizată în calitate de materie primă.

Plantele ce întrunesc virtuți terapeutice sunt utilizate și în stomatologie . În tabelul

următor sunt incluse unele dintre cele mai cunoscute plante folosite în tratarea
afecțiunilor cavității bucale.

Tabelul 4 Denumirile unor plante utilizate în stomatologie

Denumirea științifică a Denumirea plantei în Utilizare terapeutică

plantei limba română

Calendula officinalis Gălbenele Inflamații ale cavității

bucale

Fragaria vesca Fragul de pădure Odontalgie

Helleborus purpurascens Spânz comun Odontalgie

Hypericum perforatum Sunătoarea Gingivite,stomatite, boli
parodontale

Matricaria chamomilla Mușețelul Procese inflamatorii ale

cavității bucale,
parodontoză, gingivită
acută,dezinfecția cavității
bucale și a laringelui

Melisa officinalis Roiniță Odontalgie

Mentha piperita Izmă bună ( mentol) Stomatită, gingivită

hymus vulgaris Cimbru de câmp Candidoză bucală,

gingivită stomatită,carie
dentară,albirea dinților