Probabil ați tot auzit de burnout.

Dacă ați trecut vreodată printr-unul atunci știți cât de devastator poate
fi. Pe scurt, burnout-ul se manifestă atunci când aveți o activitate intensă și susținută pe o
perioadă mai lungă de timp dar ignorați mesajele corpului și minții care vă dictează să vă opriți.
Este des întâlnit în ziua de azi, când Capitalismul impune un ritm alert al vieții pe mai toate palierele ei.

Burnout-ul se manifestă prin depresie și extenuare fizică și mentală. Depresia e din cele mai negre și vă
poate țintui la pat chiar și șase luni. Să spunem că lucrați mult și intens pentru o firmă și se pune o
oarecare presiune pe voi să performați. Nu vreți să vă pierdeți locul de muncă ori poate vreți cu orice
preț o mărire de salariu. Așa că ajungeți primii la lucru și plecați ultimii. Acasă lucrați din nou, mâncați
puțin, dormiți puțin, iar a doua zi o luați de la capăt. Rezultatul e că mintea și corpul, având resurse
finite, încep să protesteze și să ceară pauză și odihnă. Primele semne sunt cele de iritare, apatie și
pierderea plăcerii. Vă enervați mai ușor, sunteți agitați, vă concentrați mai greu. Dimineața vă sculați
și nu aveți chef să coborâți din pat. Vă mobilizați poate mai greu și, de câteva săptămâni, ați intrat într-
o rutină ciclică. Mâncarea nu mai are gust atât de bun, lucrurile care vă făceau plăcere înainte și-au
pierdut însemnătatea. Vă simțiți obosiți, dar insistați să mențineți ritmul.

Dacă ignorați semnele acestea și nu luați o pauză urmează stările de anxietate. Pot fi presărate cu
atacuri de anxietate sau panică ivite din senin ori cu o generală stare de neliniște. Nu puteți gândi la
fel de limpede ca înainte iar dacă vă așezați pe scaun vă ridicați mai greu decât de obicei. Urcați scările
mai greu, poate vă ustură ochii de la oboseală. Vă enervați ușor și din orice. Urmează stări de
amețeală, senzație de teamă, impresia că nu mai controlați lucrurile la fel de bine ca înainte. Trebuie să
depuneți un efort considerabil pentru a face lucruri pe care altădată le făceați cu ușurință.

Toate acestea sunt proteste ale corpului și minții care vă dictează că și-au depășit limitele. Avem
resurse finite de energie iar când le depășim ni se trimit semnale menite să ne facă să ne oprim. Amețim
și ne mișcăm mai greu deoarece corpul și mintea cer repaos și încearcă să ne forțeze să ne odihnim.
Dacă ignorați aceste mesaje următorul pas este depresia. O depresie din cele negre din care cu greu veți
reuși să ieșiți. Mintea face shutdown cumva și vă oprește din ceea ce făceați. Ați ignorat semnalele
trimise așa că vă va forța ea să vă opriți. În depresie e extrem de greu să vă mobilizați și să faceți tot
ceea ce făceați înainte. Cel mai probabil veți zace obosiți și cu gânduri negative în minte săptămâni
bune – îndeajuns cât corpul să-și recapete energia. Atacurile de anxietate și panică care urmează sunt și
ele menite să vă incapaciteze cu scopul de a vă permite să vă odihniți.

Dacă prin absurd ignorați și depresia și vă forțați să continuați fără o pauză de refacere, pasul final e cel
mai probabil decesul. Toate acele cazuri despre care citiți prin ziare și care implică corporatiști care au
murit brusc în fața laptopului după un maraton de 48 de ore de nesomn reprezintă exemple clare de
oameni care a ignorat semnele burnout-ului. După cum spuneam înainte – corpul are energie limitată.
Când și-a atins acea limită și nu mai are de unde oferi urmează decesul. Literalmente muriți de la prea
mult efort.

Deoarece evoluția burnoutului este gradată și în etape care se succed fără delimitări prea clare între ele,
oamenii realizează ce se petrece destul de târziu. Am avut zeci de clienți cu simptome de burnout și în
marea parte a cazurilor sunt întrebat mai direct ori pe ocolite cum ar putea continua să lucreze, dar să și
scape de burnout. Acesta e un exemplu perfect de situație în care nu există cale de mijloc. Ori vă opriți
și luați o pauză, ori dați de greu. Nu există pastile care să vă permită să mențineți ritmul dar să evitați
burnout-ul. Nu există rețete, pași de urmat, terapii care să îmbunătățească situația dar care să vă lase să
munciți în continuare. Pur și simplu singurul lucru care se poate face e să vă opriți. Fără subterfugii,
fără jumătăți de măsură, fără să beți energizante pentru un strop în plus de energie. Cu cât prelungiți
mai mult acel ritm cu atât mai nasol va fi. Cu atât mai aproape veți fi de o depresie din cele mai negre.

Oamenii se tem teribil să încetinească ritmul. Motivele sunt diverse, dar de obicei tema centrală este
teama de a nu cumva pierde locul de muncă sau de a nu fi evaluați negativ de către șefi. Vă scriu ce
le spun și clienților mei: îl veți pierde oricum dacă nu luați o pauză. Nu e chip să-l păstrați dacă intrați
în depresia care vă bate la poartă în mijloc de burnout. Într-o zi pur și simplu veți avea o cădere
nervoasă. Ori – în cel mai bun caz – vă veți trezi într-o dimineață în mijloc de episod depresiv și atunci
cel mai probabil va fi nevoie să vă hrănească cineva o vreme. Am avut clienți care din cauza efortului
din mijloc de burnout au avut episoade psihotice scurte: au început să aibă halucinații, au devenit
extrem de paranoici, agitați, au început să vehiculeze idei care păreau ciudate pentru ceilalți oameni.

Problema cu burnout-ul e că în zilele noastre Capitalismul dictează ritmul vieții. Cel puțin în SUA,
Europa și părți din Asia. Degeaba o luăm mai încet cu lucrul dacă dincolo de granițele a ceea ce trebuie
să facem pentru bani întâlnim o lume acordată la exact același sistem. Mergem la supermarket și
oamenii sunt grăbiți. Intrăm în trafic și trebuie să ne grăbim pentru a nu-i încurca pe ceilalți. La TV și
pe Netflix acțiunea din filme e în etape care se succed rapid pentru a ne păstra interesul la un nivel
ridicat. Ideea lui ”mai repede, mai mult, mai bine” face parte deja din viață și – indiferent că o evitați
la locul de muncă – e acolo, afară. Va trebui să stabiliți un echilibru în așa fel încât o doză de energie
să fie păstrată pentru a putea funcționa în noile condiții ale societății, acordați cumva la acel ritm impus
de Capitalism. Mai pe scurt – degeaba te miști mai încet la lucru când la piață ritmul e dictat de
ceilalți oameni. Degeaba îți conservi energia dacă doamna de la roșii te zorește să iei odată o decizie iar
poștașul îți aruncă plicul în brațe, insistă să semnezi și fuge la celălalt apartament. E pentru că ei – la
rândul lor – urmează acel ritm și îl impun în interacțiunea cu voi. De aceea e bine de avut în vedere
acest aspect în caz că dați în burnout și vă vine ideea să o luați mai încet, dar doar în ceea ce privește
munca. Va fi nevoie să consumați energie și dincolo de pereții biroului.

Recuperarea din burnout

În ultimele opt luni am observat că mă contactează tot mai mulți oameni care sunt fie în prag de
burnout, fie în mijloc de burnout. Explicația pe care am găsit-o pentru această explozie de cazuri a fost
că – probabil – pandemie fiind, oamenii lucrează de acasă. Când lucrezi de acasă nu mai ai acel
delimitator dintre timpul liber și cel petrecut lucrând. Nu mai te îmbraci sau pornești mașina pentru a te
duce la locul de muncă, nu mai pontezi la final de program și faci drumul până acasă. Te scoli și
mănânci și lucrezi și discuți cu familia în același loc. Așa că timpul liber se contopește cumva cu cel de
lucru până când devin cam aceeași chestie. E ușor din fața laptopului să uiți că a venit vremea să te
oprești, așa că mulți oameni lucrează peste program. În plus, tot din cauza pandemiei, oamenii intuiesc
o scumpire a stilului de viață sau un potențial pericol la adresa siguranței locului de muncă. Muncesc
mai mult fie pentru a pune bani la ciorap pentru zile negre, fie pentru a asigura angajatorul că sunt
capabili și indispensabili (în caz că ar urma disponibilizări).

Burnout-ul e modul corpului și al minții de a te băga în concediu forțat atunci când resursele tale
de energie sunt aproape cu totul epuizate. Există însă niște semne premergătoare care se fac simțite
atunci când burnout-ul se apropie. Devenim iritați, începe treptat să dispară plăcerea din activitățile
care până atunci ne făceau să ne simțim bine, ne trezim obosiți și ne este afectat somnul. Toate acestea
cuplate cu o stare de oboseală. Sunt primele semnale cum că nivelul nostru de anduranță a fost depășit.

În caz că nu ne oprim să ne odihnim când apar aceste prime semnale de alarmă, corpul și mintea
continuă să trimită altele: lipsa poftei de mâncare, o minte încețoșată care afecteză memoria și
capacitatea de concentrare, stări de anxietate. Urmează atacuri de anxietate și/sau atacuri de panică.
În timpul somnului vom visa mai des iar visele vor fi mai intense decât de obicei. Se instaurează o stare
de apatie și lehamite. Dacă și aceste semnale sunt ignorate și ne încăpățânăm să lucrăm mai departe în
același ritm, corpul și mintea încep să le trimită semnale celor din jurul nostru. Pe considerentul că
dacă noi n-am fost capabili să ne oprim, ceilalți poate ne vor opri ei. Așa că ne modifică
comportamentul și modul de a gândi și se întețesc atacuri de panică, intervine uneori o stare de psihoză
care poate fi cu sau fără halucinații, intervine poate un tremur al mâinilor, agitație locomotorie, ne este
modificat comportamentul. Intrăm în conflict cu ceilalți mai des și mai aprins decât de obicei. Ne
pierdem răbdarea ușor. Am avut o clientă care a avut un episod psihotic și a început să râdă din senin
la locul de muncă și să vorbească alandala. Cam acela e momentul când cei din jur ar trebui să ne
oprească și să ne forțeze să luăm o pauză deoarece observă că al nostru comportament e bizar.

Dacă și această etapă este ignorată și continuăm cu lucrul în același ritm, următorul pas este burnout-ul
în sine. Într-o dimineață te trezești și nu mai ești capabil să te dai jos din pat. Ești în plin episod de
depresie clinică, gândești în negativ, anxietatea e la cote record, nu mai ai nicio plăcere, nu mai
mănânci, nu mai vezi niciun rost să mai continui. Este modul corpului și al minții de a te pune în
concediu forțat. Stând la pat, corpul se reface, mintea se mai odihnește.

Și aici intervine ideea din titlul articolului: cum faci să eviți să intri în burnout și cum faci să ieși
cât mai repede din el dacă l-ai atins deja?

Există o singură soluție și aceea e repaosul total. Prin ”repaos total” înțeleg că vă luați liber de la locul
de muncă și vă odihniți. Iar odihna trebuie să fie veritabilă, nu o vacanță în care mergeți la ski.
Literalmente altă soluție nu este. Mai toți clienții cu semnalmente de burnout mă întreabă ce anume ar
putea face să continue să lucreze în același ritm dar să și scape de burnout. Dacă nu există vreo pastilă
sau niște exerciții de respirație pe care le-ar putea face. La toți le spun același lucru: că nu există drog,
energizant, medicament sau truc care să le permită să continue. Și le explic pașii de mai sus prin care
un om intră în burnout și le mai spun că, după ce cad la pat vreo 6-8 luni, le va fi extrem de greu să se
refacă. Mai mult, că – odată căzuți în burnout – dacă vor continua să se extenueze, următorul etaj e
moartea. Literalmente corpul și mintea cedează. Ai ignorat toate semnalele trimise așa că acum a ajuns
ca o baterie goală și într-o zi pune stop pe tot și încetezi să mai respiri.

Ce le mai spun oamenilor e că, și în caz că vor lua energizante sau vor bea cafea în doze industriale,
acel boost de energie tot din interior vine. Se consumă de undeva. Energizantele doar iau ceea ce a mai
rămas în noi, comprimă energia aceea și o livrează intens și pe termen scurt ca noi să putem funcționa
oarecum optim vreo câteva ore. După care suntem și mai obosiți ca înainte deoarece ne-am consumat
resursele și mai repede.

Spuneam mai sus că singura soluție e repaosul. O vacanță de măcar 2-3 săptămâni în care – atenție – nu
aveți voie să depuneți efort. Nici efort fizic, nici efort intelectual. Asta înseamnă zero filme pe Netflix,
zero jocuri pe calculator, nu tu ridicat coșul de gunoi, nu făcut curățenie, nici măcar citit. Ori de câte ori
citim sau ne uităm la filme mintea lucrează. Ceea ce vedem ne solicită atenția. În burnout e nevoie de
un efort mare pentru a ne concentra până și la cele mai elementare lucruri. Opriți radio-ul, închideți
calculatorul. Dacă e ”musai” să citiți, luați o carte de copii și citiți-o pe aia (nu glumesc). Ceva extrem
de lejer, cu cuvinte simple și text fluent. Orice task aveați până atunci de făcut zilnic sau periodic
trebuie pasat altcuiva sau amânat. Nu mai gătiți, nu faceți curățenie, nu vă plimbați câinele. Scopul
acelei perioade de recuperare e să stați întreaga zi și să vă uitați în gol. Literalmente. Vă uitați pe geam,
vă uitați la formele geometrice de pe covor, vă uitați la zidul din fața voastră. Întinși sau în poziție șezut
– cum doriți – dar ideea e să nu depuneți nici cel mai mic efort intelectual sau fizic. Iar după ce faceți
asta o vreme veți începe – absolut normal – să vă plictisiți la un moment dat. Ceea ce le spun clienților
mei e că scopul acelui concediu e să se plictisească groaznic, iar după ce se plictisesc groaznic să
mai aștepte două-trei zile așa și să se plictisească în continuare. Acela e targetul: plictisul. După care,
foarte încet, puteți ieși la câte o plimbare prin parc sau să vă uitați la maximum un film lejer pe zi.

Trebuie discutat cu aparținătorii: soțul/soția, prietenul/prietena cu care locuiți. Ei vor prelua toate
sarcinile voastre de acasă în acele zile. Masa o vor pune ei, vă vor aduce eventual de mâncare în
cameră dacă o cereți. Ei sunt cei care vor face curat, vă vor împături hainele, vor primi curierul cu
coletele, vor răspunde la telefon. Orice trebuie făcut o vor face în locul vostru și singura voastră sarcină
este să fiți cât mai leneși și mai răsfățați. Vor trebui să vă ferească de vești rele, să fie atenți să nu vă
critice, să nu vă pună întrebări complexe, să evite subiectul ”locul de muncă” în discuții. Un masaj pe
zi – dacă se poate – ar fi ideal. Orice vreți să mâncați, orice ”moft” trebuie satisfăcut: vor comanda
pizza pentru voi, vă vor face prăjituri, vă vor aduce suc.

De evitat în perioada aia sunt chestiile care vă agită: cafea, energizante, Pepsi, Coca-Cola.

Primul semn că vă reveniți e faptul că nu veți mai visa atât de intens ca înainte. Sau deloc. Al doilea va
fi că vă plictisiți. Al treilea semn va fi că veți observa că aveți cu ceva mai multă energie ca acum o
săptămână.

Toate astea sunt bune și frumoase, dar ideea cu recuperarea din burnout e că după ce trece această
perioadă de relaxare totală să nu începeți din senin să intrați în forță în câmpul muncii. Va trebui să vă
temperați dorința de a relua lucrul cu gândul că acum aveți de recuperat niște chestii. Începeți încet și
leneș și progresați treptat. În caz contrar riscați să recădeți din nou în burnout.

Cei mai mulți clienți care cochetează cu burnout-ul îmi spun că nu-și pot lua concediu. Ori se tem că-și
vor pierde locul de muncă. La toți le spun că îl vor pierde oricum peste câteva săptămâni. Burnout-ul
vine cu depresie și anxietate și nu e chip să poată cineva lucra în condițiile alea. Au de ales: jumătate de
an la pat într-o depresie oribilă sau trei săptămâni de relaxare într-o plictiseală nasoală. În caz că nu-și
pot lua concediu le sugerez să se gândească la demisie. Asta deoarece dacă s-a ajuns la imposibilitatea
de a transforma repaosul în realitate, singurul lucru cert care mai rămâne e burnout-ul. Și-atunci nu vor
fi oricum capabili să continue cu lucrul și locul ăla de muncă oricum va fi istorie.

Cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă au reale dificultăți în a ceda în fața volumului și

ritmului de muncă. Sunt printre cei mai predispuși la a ajunge în burnout. Sunt ordonați, corecți, nu le
place să întârzie sau să facă muncă de mântuială. Așa că vor trage mai mult ca alții să nu care cumva să
nu performeze la locul de muncă. Lor le recomand să ia pauze la fiecare oră și să se îndepărteze de
laptop. Le sugerez să ia un lighean mic sau un vas cu baza de vreo trei palme și să-l umple cu apă de
vreo patru degete. În apa aia să toarne nisip. Două părți apă, una parte nisip. În caz că nu au nisip le
sugerez mălai sau orez. Vasul ăla trebuie scos undeva la aer: pe balcon, în curtea din fața casei. La
fiecare oră scopul e să ia o pauză de 10 minute și să meargă la ligheanul ăla cu nisip și să-și afunde
ambele mâini în el. Să le miște încet prin nisip și pe suprafața lui atenți la textură și atenți să nu
învolbureze apa. Mișcări lente, ca de Tai-Chi.

Ideea cu ligheanul cu nisip e următoarea: cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă au

dificultăți în a se decupla de la task-uri. Așa că le trebuie un alt task pentru a face tranziția între două
etape de muncă. Însă au nevoie de acele zece minute de relaxare, așa că ligheanul ”împacă capra cu
varza” și le dă ceva de făcut cât se relaxează. Textura granulată a nisipului și apa rece îi ancorează în
prezent. Problema cu cei cu trăsături de personalitate obsesiv-compulsivă e că nu-i poți pune să se
relaxeze pictând – de exemplu – pentru că-și vor face un scop din acea pictură și se vor concentra să
iasă cât mai bine. Zboară relaxarea pe geam și devine doar un alt task pentru ei. Cu nisipul însă, oricât
ar încerca să clădească ceva din el (un ”castel”, o gâlmă) nu vor reuși, că nu e îndeajuns de maleabil din
cauza volumului de apă. Așa că singurul task al lor rămâne să nu învolbureze apa și să mențină
granulele cât mai stabile și apropiate undele de altele. Ceea ce presupune să-și miște mâinile extrem de
încet pentru a nu ridica rotocoale de nisip prin apă. Vor căuta ordine și o oarecare fluență în acele
mișcări până acele mișcări vor deveni asemeni unui ”dans”. Au tendința să caute tipare și un sens în
orice iar asta le face mintea să lucreze mereu. Dacă tot e să se întâmple, mai bine să se întâmple încet
de tot, ca oamenii să se relaxeze.

Tehnica asta a nisipului am conceput-o ca pe un exercițiu menit să reducă stresul și anxietatea și e

oarecum o combinație între conceptul grădinilor japoneze karesansui și Tai-Chi. Și funcționează de
cele mai multe ori pentru că te forțează la relaxare. Activitatea fiind făcută afară, creierul se oxigenează
mai bine; e și unul din motivele pentru care le spun clienților să pună ligheanul undeva la aer (al doilea
e că îi îndepărtează de laptop și punctează limita fizică dintre atmosfera din cameră și cea de afară).

Revenind la burnout – este insidios. Cu adevărat insidios. Nu-l simți și se instaurează treptat. Încercați
să fiți atenți la semnele de mai sus și să le luați foarte în serios. Cei care au trecut deja printr-un burnout
știu cât de nasol poate fi. Cei care n-au experimentat încă așa ceva – nu vreți să ajungeți acolo.

Aveți grijă de voi în această perioadă și căutați s-o luați mai încet cu lucru.