Muntoiu Dan

BA II

Fragmentarea, Degradarea și Distrugerea unui habitat

Pierderea habitatului se referă la dispariția mediilor naturale care găzduiesc anumite

plante și animale. Există trei tipuri majore de pierdere a habitatului: fragmentarea habitatului,
degradarea habitatului și distrugerea habitatului.

Fragmentarea Habitatului

Dezvoltarea umană duce, de asemenea, la fragmentarea habitatului, deoarece zonele

sălbatice sunt sculptate și împărțite în bucăți mai mici. Fragmentarea reduce gama de animale
și restricționează mișcarea, plasând animalele din aceste zone cu risc mai mare de dispariție.
Distrugerea habitatului poate separa, de asemenea, populațiile de animale, reducând
diversitatea genetică.

Degradarea Habitatului

Degradarea habitatului este o altă consecință a dezvoltării umane. Oamenii provoacă

indirect degradarea habitatului prin poluare, schimbări climatice și introducerea speciilor
invazive, toate acestea reducând calitatea mediului, ceea ce face dificilă prosperarea plantelor
și animalelor native. Efectele degradării habitatului afectează nu numai speciile și
comunitățile native, ci și populațiile umane. Terenurile degradate sunt frecvent pierdute din
cauza eroziunii, deșertificării și epuizării nutrienților.

Distrugerea Habitatului

Distrugerea habitatului este procesul prin care habitatul natural este deteriorat sau
distrus într-o asemenea măsură încât nu mai este capabil să susțină speciile și comunitățile
ecologice care apar în mod natural acolo. Deseori duce la dispariția speciilor și, ca urmare, la
pierderea biodiversității.

Habitatul poate fi distrus direct de multe activități umane, dintre care majoritatea
implică curățarea terenurilor pentru utilizări precum agricultură, minerit, exploatare
forestieră, baraje hidroelectrice și urbanizare. Deși multe distrugeri ale habitatului pot fi
atribuite activității umane, nu este un fenomen exclusiv creat de om. Pierderea habitatului
apare și ca urmare a evenimentelor naturale, cum ar fi inundațiile, erupțiile vulcanice,
cutremurele și fluctuațiile climatice.

În cea mai mare parte, distrugerea habitatului duce la dispariția speciilor, dar poate
deschide și un nou habitat care ar putea oferi un mediu în care noile specii pot evolua,

1
Muntoiu Dan
BA II

demonstrând astfel rezistența vieții pe Pământ. Din păcate, oamenii distrug habitatele naturale
într-un ritm și la scară spațială care depășesc ceea ce pot face față majoritatea speciilor și
comunităților.

Forma majoră de distrugere a habitatelor este defrișarea pădurilor, fie pentru

dezvoltarea terenurilor pentru agricultură, aproximativ 70% din cazuri, sau fie pentru
recoltarea de cherestea în mod intensiv. Două exemple de distrugere în masă a habitatelor
prin defrișare sunt defrișările din bazinul Amazonian și defrișările din Malaezia, Indonezia și
Africa Subsahariană cu înlocuirea habitatului natural cu plantații de palmier de ulei (Elaeis
guineensis).

Distrugerea habitatului și defrișările din bazinul Amazonului

A existat o presiune economică pentru a converti pădurile Amazonului la pășune și la

terenuri arabile. Printre presiunile care au crescut valoarea terenurilor se numără următoarele
necesități:

 Creșterea trestiei de zahăr pentru producția de etanol ca sursă de energie alternativă.

 Creșterea uleiului de palmier pentru biodiesel o altă sursă de energie bioregenerabilă.
 Producția de porumb și soia; existând o piață pregătită pentru porumb și soia în
special pentru creșterea porciilor și păsărilor de curte în sectorul din Brazilia, dar și
pentru exporturi.
 Pășuni pentru bovine de carne.

Cu toate acestea, între 2004 și 2010, rata de defrișare a scăzut cu 70% datorită
implementării politicilor guvernamentale.

Defrișările pot fi legate și de alte activități umane, inclusiv exploatarea forestieră și

incendiile (de exemplu, în agricultura de subzistență prin tăieri și arderi) împreună cu efecte
indirecte, cum ar fi seceta (o consecință a scăderii precipitațiilor ca urmare a pierderii
depăduri). The World Wildlife Fund (2015) susține că extiderea pășunatului pentru creșterea
animalelor este principalul vinovat al despădurire în aproape toate țările amazoniene și este
responsabilă pentru 80% din defrișările actuale. În schimb, cercetarea cantitativă
demonstrează cum creșterile majore ale producției de soia în Amazon între 2001 și 2010 s-au
datorat defrișărilor anteriore a suprafețelpr de pășune.

2
Muntoiu Dan
BA II

Pierderea pădurilor în favoarea palmierului de ulei, în Malaezia, Indonezia, și Africa

Subsahariană

Uleiul de palmier reprezintă 32% din aprovizionarea globală de grăsimi și uleiuri.

Uleiul de palmier este folosit la prăjirea alimentelor inclusiv în industria fast-food în industria
alimentară și în industria nealimentară. Baza pentru creșterea producției de ulei de palmier
este eficiența producției sale în comparație cu alte surse de ulei vegetal, cum ar fi rapița și
soia.

Pădurile native au fost transformate în plantații de palmieri de ulei în Malaezia și

Indonezia. Potrivit Palm Oil Research (2017), 14,2 milioane ha sunt utilizate la nivel global
pentru producția de ulei de palmier față de 258,9 milioane ha pentru agricultură. O măsură a
importanței palmieriore de ulei în Malaezia este că 71% din producția agricolă a terenurilor
este folosite pentru producția de ulei de palmier. Marile ferme de palmieri de ulei pot fi și de
peste 500 ha.

Având în vedere creșterea producției de ulei de palmier în Indonezia, 1993 (0,82%),

2013 (7,53%), nu este surprinzător faptul că defrișările au loc într-un ritm accelerat. The
Union of Concerned Scientists argumentează că defrișările au efecte negative asupra speciilor
pe cale de dispariție, astfel precum urangutanii din Borneo, urangutanii din Sumatra, elefanții
pigmei și tigrii, și contribuie la schimbările climatice prin eliberarea de dioxid de carbon. S-a
estimat că 49% din distribuția urangutanilor va fi pierdută dacă se vor pierde toate pădurile
din afara ariilor protejate și a concesiunilor de exploatare forestieră.

Producția de ulei de palmier este în creștere în Africa, și odată cu aceasta, există

îngrijorări cu privire la impactul asupra populațiilor de maimuțe mari și a altor specii
amenințate. Acest lucru este deosebit de important având în vedere suprapunerea substanțială
între actualele concesiuni de palmieri de ulei și aria de răspândire a maimuțelor mari în
Africa. Există îngrijorări grave paralele din partea grupurilor de mediu și de conservare, nu
numai despre pierderile de biodiversitate, inclusiv a maimuțele mari, ci și eliberarea de gaze
cu efect de seră, dar și pentru populațiile indigene strămutate, odata cu dezvoltarea
plantațiilor de palmieri de ulei.