Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ro
1. Scopul învăţării
2. Cunoştinţele transmise prin procesul de învăţare
3. Participanţii la procesul de învăţare (se consideră, de obicei, binomul elev-
profesor)
4. Metode de învăţare
Un învăţământ eficient are la bază o relaţie activă între profesor şi elevi – iar şcoala
trebuie să îi pregătească pe elevi pentru continuarea activităţii într-un mod creativ.
De asemenea, un învăţământ eficient trebuie să dispună de metode pentru evaluarea
cunoştinţelor şi a deprinderilor.
Activitatea de dirijare se poate realiza pe mai mutle căi, dar cele mai frecvente sunt
cele care ţin cont de participarea elevilor.
Profesorul trebuie să-i ajute pe elevi să ajungă singuri la rezultate, să gândească şi
să-şi pună întrebări. Prin unele informaţii, explicaţii, exemplificări şi demonstraţii,
profesorul trebuie să-i ajute pe elevi să obţină informaţii reale şi să descopere singuri
căile de învăţare.
Învăţarea este un proces continuu de evaluare a cunoştinţelor. Învăţarea temeinică
presupune verificări imediate şi stabilirea corectitudinii răspunsurilor.
Proiecarea didactică
2. Analiza resurselor
În cadrul elaborării unui proiect didactic se recomandă analizarea:
o cunoştinţele ce vor fi prezentate şi abilităţile / aptitudinile pe care va trebui
să şi le însuşească elevii;
o caracteristicile elevilor, cu accent pe nivelul lor de pregătirea, capacitatea şi
motivaţia lor de a învăţa;
o condiţiile materiale (materialul didactic disponibil; substanţe şi sticlărie în
cazul experiementelor de laborator).
4. Evaluarea cunoştinţelor
Evaluarea constă în stabilirea metodei prin care se poate constata dacă şi măsura în
care s-a realizat ceea ce s-a propus iniţial.
Evaluarea poate fi: a. predictivă, b. formativă, c. sumativă.
a. Evaluarea predictivă
Aceasta se realizează la începului anului şcolar, după perioada de recapitulare,
indiferent dacă s-a lucrat cu clasa respectivă şi în anul anterior sau nu.
Evaluarea aceasta se face pentru a estima gradul de însuşire a cunoştinţelor din anii
anteriori, cunoştinţe ce se pot folosi în anul şcolar în curs, şi pentru a observa nivelul
general de pregătire al clasei (pentru a putea alege o strategie didactică în funcţie de
nivelul fiecărei clase).
Metode de evaluare
1. orală
2. scrisă
3. practică
1. Evaluarea orală
Avantaje
Dezavantaje
o necesită mult timp;
o gradul de dificultate diferit al întrebărilor.
Eliminarea dezavantajelor se poate face prin pregătirea de către profesor din timp a
unor întrebări cu grad de dificultate uniform pentru tot grupul de elevi. Întrebările vor fi
formulate clar şi precis.
Pe durata examinării orale profesorul trebuie să aibă o fişă de examinare orală ce
conţine:
2. Evaluarea scrisă
Se utilizează sub diferite forme: extemporal, test, referat, teză, temă pentru acasă,
etc.
Avantaje
o se asigură uniformitatea subiectelor pentru toţi elevii
o se examinează un grup mai mare de elevi in acelaşi timp
o sunt avantajaţi elevii emotivi
Dezavantaje
o se copiază
o trebuie criterii de apreciere
3. Evaluarea practică (experimentală)
o se realizează prin experiment individual,
o se urmăreşte formarea deprinderilor de manipulare a sticlăriei de
laborator şi a substanţelor de către elevi
Cerinţele evaluării
1. compararea pregătirii elevilor cu obiectivele propuse
2. diminuarea hazardului
3. caracterul stimulator al evaluării
Un alt mod de evaluare a cunoştinţelor este Testul (în traducere înseamnă probă,
examen). Este un instrument de măsurare a cunoştinţelor, deprinderilor, abilităţilor,
pentru a aprecia succesul sau eşecul unei activităţi.
Obiectivele stabilite în folosirea testelor:
1. prognoza – selecţia pentru promovarea unui ciclu de însuşiri;
2. diagnosticarea – cauza care a determinat existenţa situaţiei create;
3. cercetarea.
Tipuri de teste:
o parţiale
o globale
Avantajele testelor
o anonimat
o uniformitate
o eliminarea travaliului
Dezavantajele testelor
o facilitarea fraudei
o consum de muncă pentru organizare
o imposibilitatea de a observa capacitatea elevilor de organizare a
cunoştinţelor
Introducerea noţiunii de Item (pl. itemi sau itemuri) – se referă la toate tipurile de
sarcini pe care le pune un test în faţa elevilor. Trebuie subliniat că un item este mai mult
de o întrebare.
Itemurile pot fi:
o deschise
o închise
Itemuri deschise
o de completare a unor propoziţii lacunare care solicită răspunsuri
scurte
Ex: enunţ incomplet, desen lacunar, ecuaţie chimică incompletă, scheme de
reacţii incomplete
Itemurile inchise
a. cu alternativă binară
o răspuns corect / incorect
o răspuns adevărat / fals
o raspuns da / nu
b. de selecţie
c. de combinare
o asociaţie simplă
o asociaţie compusă
Exerciţii
a) Stabiliţi obiectivele operaţionale pentru studiul diferitelor tipuri de reacţii
chimice din ceea ce s-a făcut in liceu
b) Formulaţi itemuri prin care puteţi verifica îndeplinirea obiectivelor
respective
1. Explicaţia
2. Conversaţia
3. Prelegerea
4. Metoda descoperirii( i se mai spune si metoda euristică de învăţare)
5. Problematizarea
6. Modelarea
7. Algoritmizarea
8. Metoda rezolvării exerciţiilor si problemelor
9. Instruirea programată
10. Experimente de laborator
o reproductive
o productiv-creative şi de cercetare
o demonstrative
o frontale
Tipuri de lecţie
o lecţie de însuşire de noi cunoştinţe – mixtă
o lecţie de consolidare a cunoştinţelor învăţate – mixtă
o lecţie de evaluare
o lecţie de rezolvare de exerciţii si probleme
Această metodă de a preda este relativ simplă, dar presupune transmiterea unui
volum mare de informaţii într-un timp foarte scurt. Se poate îmbina cu conversaţia sau cu
modelarea.
Se pot ţine prelegeri privind aspecte din istoria ştiinţei sau din istoria
chimiei în special – de exemplu despre un mare chimist (Mendeleev,
Berzelius etc.).
Se va arăta sintetic covârşitoarea lui operă, insistând dacă se doreşte asupra
unor anumite descoperiri, validate sau invalidate de experienţă; un exemplu mult
mai aproape de noi, studiile făcute de savantul român Gh. Spacu, în diferite
domenii ale chimiei analitice şi anorganice cu stabilirea aportului personal la
descoperirea şi definirea unor compuşi constitutivi, etc.
Tema pentru prelegere trebuie aleasă cu foarte mare grijă, astfel încât să se
facă o expunere sintetică şi simplificată, oferind elevilor o imagine de ansamblu.
Tipuri de situaţii-problemă:
o Dezacord între cunoştinţele elevilor şi cerinţele problemei;
o Elevii trebuie să aleagă din cunoştinţele pe care le deţin pe cele folositoare
pentru rezolvarea problemei;
o Elevii trebuie să aplice cunoştinţe vechi în situaţii noi.
Etapele soluţionării situaţiei problemă:
o Definirea problemei şi a obiectivelor necesare pentru rezolvare;
o Gruparea şi selecţionarea informaţiilor
o Reflectarea asupra informaţiilor disponibile şi a modului în care se pot folosi
pentru soluţionarea problemei
o Elaborarea soluţiilor posibile
o Selectarea soluţiei optime şi punerea ei în aplicaţie
Ex.: Se poate crea o situaţie problemă prin introducerea noţiunii de entalpie liberă.
„Ce condiţii trebuie îndeplinite d.p.d.v. energetic de un sistem pentru a evolua într-
un anumit sens?”
1. întrebări-problemă;
2. exerciţii-problemă;
3. plecând de la un material experimental.
6. Modelarea
Caracteristicile modelului:
- este o simplificare a originalului;
- este o reprezentare lărgită;
- conţine un element ipotetic;
- conţine un element de imaginaţie ştiinţifică.
Modelul trebuie să fie fidel şi simplu. Modelele sunt sisteme materiale cu care se
studiază structura, proprietăţile şi transformările unor sisteme chimice.
Clasificare:
Modelare similară – modele materiale care reproduc sistemul original.
Ex:
- pentru modelarea structurii unor substanţe, se pot folosi sfere cu diferite raze şi
culori pentru a modela atomii;
- pentru modele spaţiale se folosesc bile şi tije: orbitali hibrizi sp, sp², sp³;
- pentru legături chimice (OM) – modele tip calotă
7. Algoritmizarea
Clasificarea algoritmilor:
a. de rezolvare (ca scheme de rezolvare a unor probleme)
b. de recunoaştere (de identificare a unui eventual tip de problemă)
a. Etape:
- scrierea ecuaţiei;
- exprimarea în grame sau moli a reactanţilor şi a produşilor;
- stabilirea datelor problemei;
- determinarea necunoscutei.
Ex: Se tratează o soluţie ZnCl2 cu KOH, soluţie ce conţine 112 g KOH. Ce se obţine
şi în ce cantităţi?
ZnCl2 + 2KOH→ Zn(OH)2 + 2KCl
2*56 (65+34) 2*74,5
Există de asemenea:
- Algoritm sub formă de reguli de calcul (stabilire de formule diferite)
- Algoritm pentru stabilirea coeficienţilor redox.
- Algoritm sub forma unui model de studiu (Definiţie→ denumire→
clasificare→ obţinere→ structură→ proprietăţi→ aplicaţii) (poziţia în sistemul periodic).
- Algoritm sub forma unor instrucţiuni de fectuare a Lucrărilor Practice; (ex:
filtrarea unui precipitat, analiza calitativă a unui cation)
Avantaje
o evitarea erorilor;
o formarea de deprinderi trainice;
o economie de timp;
o siguranţă în rezolvarea problemelor;
o o bună organizare a activităţilor;
Dezavantaje
o se pot aplica doar în anumite situaţii;
o există riscul de a uniformiza gândirea elevilor;
9. Instruirea programată
Etape:
o Crearea unei motivaţii / formularea unei probleme;
o Elaborarea sistemului experimental;
o Desfăşurarea experimentului;
o Discutarea procedeelor folosite;
o Sistematizarea datelor obţinute şi a observaţiilor;
o Prelucrarea datelor;
o Verificarea rezultatelor;
o Formularea concluziilor şi aplicarea lor în practică.
http://examentitularizare.blogspot.com/