LICEUL TEHNOLOGIC “ION POPESCU – CILIENI”

PROIECT DE OBŢINERE A COMPETENŢELOR

PROFESIONALE PE NIVEL IV

Profilul: Resurse naturale şi protecția mediului

Specializarea: Tehnician în agricultură

Profesor îndrumător: Absolvent:

Constantina Mitrică Purcea Florinela Ramona

2016
0
 LICEUL TEHNOLOGIC “ION POPESCU – CILIENI”

LUCRĂRILE DE ÎNGRIJIRE LA TOMATE

Profesor îndrumător: Absolvent:

Constantina Mitrică Purcea Florinela Ramona

2016
1
 CUPRINS

1. Argument 3
2. Importanță 4
3. Lucrări de îngrijire comune 6
3.1 Completarea golurilor 6
3.2 Fertilizarea în vegetație 6
3.3 Combaterea bolilor 7
3.4 Irigarea 10
4. Lucrări de îngrijire specifice 12
4.1 Susţinerea plantelor   12
4.2 Legarea 12
4.3Copilitul 13
4.4 Cârnitul 13
4.5 Polenizarea 14
4.6 Stimularea fructificarii 14
4.7 Defolierea 15
4.8 Protejarea împotriva brumelor, îngheţurilor si vanturilor reci 16
Concluzii şi recomandări 17
Bibliografie 19

2
 1.Argument

Am ales această temă din dorinţa de a şti cum trebuie îngrijite legumele, care sunt
lucrările de îngrijire, când trebuie efectuate şi care este momentul optim de
executare al acestora.
Lucrările de îngrijire sunt comune şi specifice acestea având o mare importanță în
asigurarea de producții mari şi de bună calitate. Pentru obținerea rezultatelor dorite
nu este suficient numai executarea lucrărilor şi trebuie ținut cont de momentul
optim de executare şi de cerințele de calitate ale fiecărei lucrări de îngrijire.
Completarea golurilor trebuie efectuată imediat după prindere folosind răsad de
aceeaşi vârstă şi soi.
Copilitul se execută când lăstarii au 5-10 cm lungime.
Legarea se face cu precădere la roşiile înalte (nedeterminate sau indeterminate),
care, de regulă, se formează pe o singură tulpină, dar şi la cele medii (determinate).
Legarea se face în „opt culcat” ∞ pentru a lăsa planta liberă în dezvoltarea ei
ulterioară, se face sub ciorchine pentru o mai bună susținere a lor.
Polenizarea este necesară în spații închise chiar dacă tomata este o plantă
autopolenizatoare, se execută în zilele însorite pe la orele amiezei când aerul este
bine uscat (22-24̊ C).
Defolierea constă în îndepărtarea frunzelor bazale asigurând o mai bună aerisire a
plantelor şi îndepărtarea focarelor de infecție.
Pentru polenizare se recurge la vibrarea mecanică a plantelor prin baterea sârmelor
orizontale cu un băț sau prin vibratoare electrice. Sporul de producție prin vibrare
este de 14%.

3
 2.Importanță

Lucrările de îngrijire, numite şi lucrări de întreținere a culturilor, cuprind lucrările

care se aplică solului şi plantelor în timpul perioadei de vegetație, cu scopul de a le
oferi condiții optime pentru creştere şi dezvoltare.
Lucrările de îngrijire aplicate plantelor au o complexitate mai mare şi se pot grupa,
după cum prezintă Victor Popescu şi Angela Popescu, la toate speciile de legume,
astfel: lucrări cu caracter general - verificarea şi completarea golurilor, fertilizarea,
irigarea, combaterea bolilor şi a dăunătorilor; lucrări cu caracter special, care se fac
numai la unele culturi, lucrări precum răritul, susţinerea plantelor, dirijarea
plantelor prin tăieri, înălbirea, protejarea plantelor împotriva brumelor şi a
vânturilor; lucrări specifice.
Aceste lucrări se referă la distrugerea buruienilor, afânarea, nivelarea, tasarea,
eliminarea excesului de apă, aplicarea irigației, protejarea culturilor împotriva
înghețului, combaterea bolilor şi dăunătorilor, realizarea unei densități optime a
plantelor în cursul perioadei de vegetație (rărit), fertilizări suplimentare, aplicarea
unor lucrări cu caracter special (polenizarea suplimentară, cârnit, copilit, ciupit,
mulcit, polit, etc). Pentru plantele de cultură care aparțin aceleiaşi grupe, lucrările
de îngrijire sunt foarte asemănătoare.
Tomatele sunt incluse în grupa tehnologică a legumelor solano-fructuoase. Plantele
din această grupă fac parte din familia botanică Solanaceae. Au perioada de
vegetaţie lungă cuprinsă între 120 şi 130 zile. Tomatele ocupă o mare parte din
suprafeţele cultivate în câmp şi spaţii protejate. Se cultivă prin răsad sau semănat
direct în câmp şi au nevoie de atenţie deosebită în ceea ce priveşte regimul hidric şi
de nutriţie. Desfăşurarea normală a proceselor metabolice din tomate este în
strânsă dependenţă de factorii de mediu. Tomatele cresc şi fructifică normal în

4
condiţii de mediu asemănătoare cu cele în care s-au format. Legumele au o
importanţă deosebită în alimentaţia omului. O alimentaţie raţională este asigurată şi
din consumul zilnic al legumelor. Legumele au un efect deosebit de favorabil
asupra sănătăţii organismului uman. Tomatele au o valoare ridicată alimentară,
ridicată datorită conținutului fructelor în vitamine, zaharuri, substanţe minerale,
aminoacizi şi acizi organici. De la tomate se consumă fructele la maturitatea
fiziologică sau chiar când ajung la faze intermediare (gogonele). Importanţa
deosebită alimentară este datorată faptului că acestea se consumă atât în stare
proaspătă, ca salată de tomate dar şi în amestec cu alte legume sau preparate în
diverse moduri.

5
 3. Lucrări de îngrijire comune

3.1 Completarea golurilor – este o lucrare obligatorie al cărei scop este

asigurarea unei densități normale de plante pe hectar. Se realizează imediat după
prinderea răsadului folosind răsad din acelaşi soi şi de aceeaşi vârstă.

3.2 Fertilizarea în vegetație se realizează pe întreaga durată de vegetație a

plantelor pentru a le asigura un regim corespunzător de nutriție pe baza unor
programe speciale stabilite de laboratorul de chimie, în funcție de tipul de sol, de
specie, faza de vegetație şi conținutul solului în elemente nutritive. Se folosesc
îngrăşăminte simple sau complexe cu macro şi micro elemente administrate pe
baza rezultatelor buletinelor de analiză a solului care pun mai bine în evidență
gradul de aprovizionare al plantelor cu elemente nutritive.
Cantitățile de elemente nutritive necesare sunt cu atât mai mari cu cât consumurile
specifice pe unitatea de produs obținut sunt mai mari. Trebuie realizat un echilibru
între elementele nutritive şi apa evitându-se excesul de îngrăşăminte, ținându-se
cont şi de temperatura care influențează direct absorbția. În vegetație se
administrează 25-35% din cantitatea de îngrăşăminte stabilite inițial prin calcule.
În vegetație fertilizarea se poate face radicular prin încorporarea îngrăşămintelor
odată cu apa de irigare sau prin administrarea lor pe sol şi printr-o încorporare
uşoară prin praşile, precum şi extraradicular, folosindu-se fertilizanți foliari cu
macro şi micro elemente care se aplică sub formă de soluții în concentrații bine
stabilite (0.2-1.5%) în funcție de produs, faza de vegetație şi specie.
Epoca de aplicare a îngrăşămintelor în vegetație este:
a) Imediat după apariția primelor fructe cu cantitatea:
50 kg/ha azotat de amoniu
50 kg/ha sulfat de potasiu
6
 b) La 15-20 zile după prima fertilizare cu cantitatea:
120 kg/ha azotat de amoniu
100 kg/ha superfosfat
75 kg/ha azotat de potasiu

3.3 Combaterea bolilor

Mana tomatelor produsă de ciuperca Phytophthora infestans. Atacul se manifestă
pe toate organele aeriene: frunze, tulpini, flori şi fructe. Primele simptome apar pe
frunzele bazale ale plantelor, sub forma unor pete mai mult sau mai puțin circulare
sau neregulată. La început țesuturile petelor sunt de culoare verde-gălbui, apoi se
brunifică treptat. În cazul atacurilor intense, boala apare şi pe tulpini sub forma
unor pete, la început mici de culoare brună, apoi se extind şi înconjoară tulpina pe
porțiuni mari. De regulă tulpinile putrezesc, se rup şi se îndoaie. Măsuri de
prevenire şi combatere:
- folosirea de semințe certificate şi tratate împotriva bolii;
- strângerea resturilor vegetale şi distrugerea lor;
- tratamente chimice cu Bravo 500 SC (20 ml/ 10-13 l apa), Dithane M45 (20 gr/
10 l apa), Topsin.
Ofilirea bacteriană a tomatelor produsă de Clavibacter michiganensis ssp.
michiganensis. Boala se manifestă pe părțile aeriene şi pe rădăcină, simptomul
caracteristic constă în ofilirea necrotică a plantelor care progresează de la bază la
vârf. Pe tulpinile plantelor atacate apar din loc în loc dungi alungite de culoare
cenuşii negricioase, în dreptul cărora țesutul se crapă, iar la fructe infecția se
produce prin peduncul sau uneori local pe suprafața lor.
În cazul infecției prin peduncul, fructele par normale, însă prin tăierea lor se
observă brunificarea vaselor din interior, iar semințele sunt şi ele brun-negricioase.

7
În cazul infecțiilor locale pe fruct apar pete numite „ochi de pasăre”, un punct
negricios înconjurat de un inel de culoare albicioasă şi uşor proeminentă.
Măsuri de prevenire şi combatere: 
- folosirea de sămânță sănătoasă şi tratată;
- strângerea resturilor şi distrugerea lor;
-plantele care prezintă boli în cultură se strâng şi se distrug imediat;
-tratamente chimice cu Dithane M45, Zeama bordeleza, Topsin.
Făinarea tomatelor produsă de ciuperca Leveillula solanacearum. Pe fața
superioară a frunzelor apar pete decolorate de dimensiuni mici, care ulterior se
măresc, capată aspect neregulat şi acoperă parțial sau total suprafața frunzelor. Pe
fața inferioară a frunzelor, în dreptul petelor apare o pâslă fină, cenuşiu-albicioasă,
prăfoasă. În urma atacului frunzele se ofilesc şi se usucă în totalitate. Fructele
plantelor afectate rămân mici şi nu se dezvoltă normal.
Măsuri de prevenire şi combatere: 
- folosirea de sămânță sănătoasă şi tratată;
- strângerea resturilor şi distrugerea lor;
-plantele care prezintă boli în cultură se strâng şi se distrug imediat;
- tratamente cu Kumulus DF, Ortiva 250 SC şi Systhane Plus.
Pătarea albă a frunzelor de tomate produsă de Septoria lycopersici. Boala se
manifestă prin apariția pe frunze a unor pete circulare, la început de culoare brună,
apoi capătă o culoare alb-cenuşie, înconjurată pe margini de o dungă negricioasă,
iar în dreptul petelor se observă puncte negre.
Măsuri de prevenire şi combatere: 
- folosirea de sămânță sănătoasă şi tratată;
- strângerea resturilor şi distrugerea lor;
- plantele care prezintă boli în cultură se strâng şi se distrug imediat;
- tratamente chimice cu Dithane M45, Bravo 500 SC , Topsin , Zeama Bordeleza.
8
Alternarioza produsă de ciuperca Alternaria solani. Plantele sunt atacate în toate
fazele de dezvoltare, începând chiar din faza de răsad. Cea mai frecventă formă de
atac se observă pe frunzele bazale, sub forma unor pete circulare, izolate, brune, cu
zone concentric mai deschise la culoare. De la frunze infecția se va transmite
treptat pe tulpini şi ulterior pe fructe. Pe fructe apar pete mici, circulare, mai ales în
zona pedunculului.
Măsuri de prevenire şi combatere: 
- folosirea de sămânță sănătoasă şi tratată;
- strângerea resturilor şi distrugerea lor;
- plantele care prezintă boli în cultură se strâng şi se distrug imediat;
- tratamente chimice cu Dithane M45, Bravo 500 SC , Rovral 500 SC.
Combaterea biologică presupune următoarele măsuri:
 Respectarea cu stricteț e a regulilor de rotaţie a culturilor;
 Administrarea de compost organic în anul de cultură (40-50t/ha) şi
încorporarea superficială a acestuia în toamnă sau în primăvară înainte de
înfiinţarea culturilor;
 Producerea răsadului se va face numai în soluri dezinfectate termic, fără
exces de umiditate şi cu pH alcalin;
 înainte de semănat, semințele se vor dezinfecta cu soluție de piatră vânătă
(sulfat de cupru) timp de 10 minute. După tratare, semințele se vor scoate
din săculeţi şi se vor zvânta fără să se spele;
 tomatele din seră vor fi cultivate în soluri echilibrat fertilizate şi pe tot
parcursul vegetației se va avea în vedere respectarea temperaturii şi
umidităţii optime, fără variaţii bruşte care produc condens pe plante;
 în culturile de câmp trebuie să se respecte o izolare spaţială între parcelele cu
cartofi şi cele cu tomate;

9
  în timpul lucrărilor de copilit şi legat se va asigura dezinfectarea periodică a
mâinilor şi conductelor de apă;
 la apariţia primelor simptome de mană se vor îndepărta frunzele şi fructele
căzute pe sol (se vor culege în saci de polietilenă);
 la tomatele cultivate în sere şi solarii se va asigura o aeraţie corespunzătoare
plantelor prin desfrunzirea părţii bazale. Efectuarea a 2-3 tratamente în
vegetație cu macerat de urzică sau de tătăneasă precum şi cu produse
organice comerciale Cropmax etc;
 culturile se pot asocia favorabil cu varza, fasolea, ţelina şi conduraşi pentru
combaterea afidelor şi a altor insecte.

3.4 Irigarea este o necesitate deoarece precipitațiile nu sunt repartizate uniform şi

nu corespund cu perioadele când tomatele sunt mari consumatoare de apă.
Principalele metode sunt: udarea prin brazdă, irigarea prin aspersiune şi irigarea
prin picurare.
Udarea se face la un interval de 5 - 7 zile. Primăvara şi la începutul verii, roşiile le
udăm dimineața, în acest fel pământul se va încălzi în timpul zilei, iar plantele nu
vor suferi de răceala din timpul nopții. Vara, udarea se face seara si noaptea, când
solul s-a mai racorit. La udare apa va ajunge la radacini si nu direct pe plantă (sa
nu se maneze plantă), iar apa avem grija sa nu fie prea rece.
Irigarea culturilor de tomate este corelată cu fazele de creştere şi dezvoltare a
acestora. După udarea de la plantare, următoarea udare se face la 4-5 zile, a treia
după înfloritul primelor inflorescenţe, a patra şi următoarele la interval de 8-10
zile. Normele de udare sunt de 200-400 m3 /ha. Udările sunt mai dese în fazele de
formare şi creştere a fructelor.
Irigarea pe brazde este metoda de udare cea mai potrivită pentru culturile
legumicole. Se caracterizează prin aceea că apa circulă la suprafaţa solului,
10
ajungând la rădăcinile plantelor de pe straturile înălţate prin infiltraţie, mai ales
lateral, fără a lua contact direct cu partea aeriană a plantei. Această metodă de
udare pretinde modelarea solului sub formă de straturi înălţate. Prezintă unele
avantaje importante: eficienţă economică ridicată, atac de boli mai redus, nu se
formează crustă, se poate circula pe strat pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire şi
recoltare, se poate practica la toate culturile de legume.
Irigarea prin aspersiune este aceea în care apa de irigație este pompată direct din
sursă, canal deschis sau dintr-o reţea de presiune, fiind pulverizată în aer, de unde
picăturile cad pe plante şi sol sub formă de ploaie. Prezintă următoarele avantaje:
se pot iriga terenurile nisipoase, nu necesită nivelarea şi modelarea terenului,
combate seceta atmosferică, se execută operativ, se poate folosi ca metodă de
combatere a îngheţurilor etc. Are însă şi dezavantaje, dintre care cele mai
importante sunt legate de favorizarea apariției şi dezvoltării bolilor la plantele
legumicole, produce tasarea (bătătorirea) solului, consumă energie pentru
pomparea apei. Se recomandă, în special, plantelor legumicole cu pretenţii ridicate
la umiditate atmosferică, aşa cum sunt vărzoasele, castraveţii, salata, spanacul etc.
Irigarea subterană şi prin picurare se practică mai mult în solarii şi sere, pe
suprafeţe mai întinse.

11
 4.Lucrări de îngrijire specifice

4.1 Susţinerea plantelor  

Se aplică la plantele cu port înalt şi țesuturi mecanice slab dezvoltate care nu se
mențin în poziție verticală.
În câmp susţinerea se face cu araci din lemn care se bat în pământ la o distanţă de
4-5 cm de fiecare plantă. Înălţimea aracului trebuie să fie de circa 1,5 m şi
grosimea de  5-7 cm. Se bat în pământ circa 20-30cm. Plantele se leagă cu aţă  de
araci.
În solar se întind sârme şi se leagă fiecare plantă cu o sfoară care se fixează de un
ţăruş din lemn bătut în pământ la o distanţă de 4-5 cm de plantă.

4.2 Legarea
O alta operație importantă, deoarece, după cum remarcam, şi deja ştiți, roşia este o
„pământeană”, în mediul ei natural, la tropice, ea creşte pe pământ, nu se cațără.
De aceea avem grijă, ca din timp în timp, când momentul o cere, vom lega plantele
de araci sau de şpalieri. Operația de legare va începe, practic la câteva zile după ce
le-am plantat la locul definitiv. Dacă răsadul este înalt, trecem imediat si la
prinderea sa. Bridele trebuie sa fie dintr-un material moale, care sa nu raneasca
plantă si sa permita creştere a liberă.
De preferat este legarea „în opt culcat” ∞, (pentru a lăsa planta liberă în dezvoltare
ei ulterioară) la diferite intervaluri, sub ciorchini, pentru o mai bună susținere a lor.
Legarea se face cu precădere la roşiile înalte (nedeterminate sau indeterminate),
care, de regulă, se formează pe o singură tulpină, dar şi la cele medii (determinate).
Fireşte că roşiile, care cresc sub formă de tufă, şi au o înălțime mică, nu necesită
legarea.

12
La acestea vom fi atenți să nu atingă solul. Şi de data asta ne va scoate din impas
stratul de mulcire.

4.3 Copilitul
Se îndepărtează lăstarii de la subsuoara
frunzelor în momentul apariţiei până când au
cel mult 10 cm în lungime. Din această cauză,
săptămânal se controlează plantele pentru a
nu creşte  lăstarii mai mult de 10 cm. Această
lucrare nu se face atunci când lăstarul este
prea mare pentru că locul de unde se rupe
rămâne ca o rană deschisă, şi atunci când este
prea mare, se cicatrizează mai greu şi există
pericolul îmbolnăvirii plantelor. Dacă din diferite motive se întârzie efectuarea
acestei lucrări se îndepărtează vârful copililor deasupra a două frunze formate
Se poate face un copilit radical, atunci când se îndepărtează toţi lăstarii şi rămâne
numai tulpină principală mai ales la tomatele care sunt mai timpurii, dar se pot lăsa
1-2 lăstari, plantele fiind conduse cu 1-2 tulpini.

4.4 Cârnitul
Constă în îndepărtarea vârfului plantei, cu
scopul de a sista creşterea în înălţime a
acesteia în favoarea creşterii şi coacerii
fructelor. Vârful de creştere se rupe în
general, după ce au apărut 6-7 grupe de flori,

13
calendaristic la începutul lunii septembrie sau chiar mai devreme, în funcție de
viteza de coacere a fructelor.

4.5 Polenizarea
Un moment deloc de neglijat, chiar şi la cele crescute „afară”, nu numai la cele din
„adăposturi” este polenizarea manuală a plantelor prin simpla scuturare a
ciorchinaşilor, în zilele însorite, pe la orele amiezii, când aerul este bine uscat de
căldura soarelui (22 – 24ºC). Fireşte că nu e obligatoriu pentru cele din câmp, dar
este necesar pentru cele aflate în spaţii închise (în lipsa bondarilor), chiar dacă
tomata este o cultură autopolenizatoare. Cât de des? Dacă se poate, zilnic, sau,
măcar de 2 ori pe săptămână, atâta timp cât sunt în floare.
Vorbind de flori atât pentru preîntâmpinarea „avortării”, adică a căderii lor, cât şi
in vederea îmbunătăţirii legării rodului, este bine să pulverizăm, o dată pe
săptămână (chiar şi la două săptămâni) pe flori, şi mai târziu şi pe fructe, cu soluție
de acid boric (1 linguriță – sau 10 grame –  la 10l de apă călduţă), soluție de lapte
degresat, kefir, lapte bătut sau zer (1litru la 9l de apă + 30 picături de tinctură de
iod), soluție de bicarbonat de sodiu (200gr la 10 l apă calduţă).
Şi  tot legat de flori, să reţinem că florile „bătute”, oricat de tare ne încântă
privirile cu forma lor deosebită – ne păcălesc. Din  ele, viitoarele fructe sunt
diforme, adevăraţi Quasimodo între tomate.
Aşa că îndepărtaţi-le, deoarece ele consumă fără noimă hrană şi energie.

4.6 Stimularea fructificării

Temperatura aerului pentru germinarea polenului trebuie să fie cuprinsă între 20-
28 grade C, iar umiditatea relativă a aerului trebuie să fie între 60 - 70 %.

14
Pentru polenizare se recurge la vibrarea mecanică a plantelor prin baterea sârmelor
orizontale cu un băț sau prin vibratoare electrice. Sporul de producție prin vibrare
este de 14%.
Pentru îmbunătățirea legării fructelor se mai aplică regulatori de creştere
specifici: Tomafix în doza de 0,03-0,05%; Tomatoset în doza de 0,5 - 1%; No -
seed în doza de 0,1%, Tomatostim în doza de 3%. Florile deschise sunt îmbăiate cu
un jet foarte fin. Sporul de producție prin aplicarea regulatorilor ajunge la 10%.
Înainte de plantare în sere cu o săptămână, răsadul va fi tratat cu Cycocel în doza
de 0,1-0,15 %.
Pentru grăbirea maturării fructelor şi creşterii producției timpurii de tomate se
aplică Ethrel (250-500ppm) în faza de bănuț. Tratamentul se mai poate face şi după
recoltarea fructelor în stare verde prin îmbăierea acestora în soluția de Ethrel (1000
- 2500 ppm)
 
4.7 Defolierea
Constă în îndepărtarea frunzelor uscate sau bolnave de la baza plantelor. În general
după formarea primului etaj de fructe, primele frunze de la baza tulpinii se
îndepărtează. Această lucrare se repetă de mai multe ori, pentru că frunzele
bolnave de la baza tulpinii răspândesc boli  la frunzele sănătoase şi la fructe.
Îndepărtând frunzele devenite inutile, scăpăm de „consumatorii” şi astfel, hrana şi
apa vor ajunge în cantitate mai mare la copii, care trebuie să crească rumeni şi
savuroşi. În plus, prin îndepărtarea frunzelor, „picioarele „ se aerisesc mult mai
bine, aerul trece liber, şi, astfel,  nu mai sunt condiţii pentru ca sporii ciupercilor
haine să se aciuiasca pe roşiile noastre. Numai că acest lucru se va face treptat,
frunză cu frunză, etaj cu etaj. De ce? Desigur, pentru a nu stresa planta.
Prima dată se vor rupe frunzele de sub primul ciorchinaş format, apoi, pe măsură
ce cresc, şi se formează fructele, continuăm să rupem şi de sub al doilea. La roşiile
15
înalte le vom rupe şi pe cele de sub al treilea ciorchinaş. Atenţie, însă! Frunzele nu
le rupem pe toate o dată, ci câte una-două. Explicaţia este simplă. Prin îndepărtarea
frunzelor, suprafaţa de evaporare a apei scade brusc; acest lucru va avea drept
rezultat nedorit crăparea fructelor. Ca să ştim când este bine să ne oprim, o să vă
destăinuiesc un mic truc: încetăm ruperea lor, atunci când ultima frunză este la o
distanţă de 30 cm de la bază. Regula nu se aplică la cele înalte.
În afară de îndepărtarea frunzelor se mai recurge şi la îndepărtarea prin ciupire a
ultimilor muguri florali. Vom face acest lucru pentru a înlesni fructificarea.
După orişice operaţie, care implică rupere, ciupire, îndepărtare, chiar şi a frunzelor
deja îngălbenite sau uscate, timp de 24 de ore nu ne mai atingem în niciun fel de
plante. Nici udat şi nici hrănit. Ele, fiind în convalescenţă, le trebuie un pic de
răgaz să se refacă după un astfel de stres.

4.8 Protejarea împotriva brumelor, îngheţurilor şi vânturilor reci

Se face prin diferite procedee în funcție de factorul negativ. Pentru combaterea
brumelor şi îngheţurilor se folosesc: perdele de fum (arderea diferitelor materiale
organice sau a capsulelor fumigene), irigarea culturilor prin aspersiune dimineața,
acoperirea plantelor cu folii din material plastic şi ventilația forțată a aerului în
seră.
Protejarea legumelor față de grindină se poate face cu ajutorul unor plase din
material plastic cu ochiuri mici, ce se întind deasupra plantelor sau cu proiectile
anti-grindină care dispersează norii.
Împotriva curenților reci de aer care afectează plantele se folosesc paravane de
protecție, rogojini şi plante cu port înalt.

16
 Concluzii şi recomandări

Tomata este o mare iubitoare de căldură: temperatura optimă de creştere: 20 – 26º.

Sub 16º, dar şi peste 30º  încetează creşterea, nu leagă, va pierde rodul, iar sub 3º
moare.
Tomata iubeşte nespus lumina, de  care are nevoie din stadiul de sămânţă şi până la
recoltarea plantei mature. În lipsa luminii, dacă prioada de timp noros se
prelungeşte nefiresc de mult, planta „avortează” florile sau fructele. Fructele se coc
greu, îşi schimbă gustul şi aroma, devin sensibile la boli şi dăunători, apar petele
brune.
Tomatei i se mai spune şi „ Setilă”. Cu toate acestea nu suportă excesul de apă. Se
conduce după o regulă strictă „Capul uscat şi picioarele ude”. Tomata se udă rar ,
dar din belşug cu apă stată la soare. Umezeala o îmbolnăveşte de diverse boli
micotice, mai ales în combinaţie cu temperatura joasă. Diferenţele de umiditate duc
la crăparea fructelor. Iată de ce folosim cu „religiozitate” stratul de mulcire.
Tomata ţine la silueta ei. Nu este o mare mâncăcioasă, dar are pretenţii la bucate
alese: azot, fosfor, potasiu, magneziu – în primul rând – urmate de  bor, cupru
mangan, fier. Azot – în cantitate moderată, altfel vom creşte o junglă de tomate
fără fructe. Fosfor – în cantitate mai mică, dar obligatoriu. De el au nevoie
rădăcinile, fructele şi semințele. Atenţie, însă, sub 15 grade fosforul nu se mai
asimilează de către plantă! Potasiul – este necesar în cantitate considerabilă, mai
ales în perioada de pubertate şi adolescenţă a plantei. Potasiul ajută plantă în lupta
împotriva bolilor şi dăunătorilor, îi conferă rezistenţă la frig, creşte calitatea
fructelor. Magneziul – în cantitate mare, mai ales în perioada de creştere şi rodire
a fructelor. Borul şi manganul – în calitate de hrană, administrată prin stropirea

17
frunzelor (nu la rădăcină); ajută la intensificarea înfloririi şi rodirii, grăbeşte
coacerea fructelor.
Nu scăpaţi momentul copilirii, cârnirii şi îndepărtării frunzelor, altminteri riscăm
să avem o recoltă modestă.
Tomata trebuie susţinută, deoarece singură nu o poate face.
Muşuroiţi planta, vă va mulţumi cum doar ea ştie s-o facă!
Mulciţi plantele, şi vă veţi uşura munca, iar tomatele vor fi nespus de fericite.

18
 Bibliografie

1. CIOFU RUXANDRA, STAN N. şi colab. (2003) – Tratat de legumicultură,

Editura Ceres, Bucureşti.
2. STAN, N. si STAN, T. (1999)- Legumicultură vol. I, Editura “Ion Ionescu de
la Brad”, Iasi.
3. STAN, N.si MUNTEANU, N.- coord. (2001) - Legumicultură, vol.II, Editura
“Ion Ionescu de la Brad” Iaşi.
4. CEAUŞESCU, I. şi colab. (1984) - Legumicultură generală şi
specială. Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
5. BUTNARIU, H. şi colab (1992) - Legumicultură. Edit. Didactică şi
Pedagogică,Bucureşti

19