Gheorghe Gheorghiu-

Dej Proiect realizat de Rurac Rebeca-Paraschiva

Clasa a XII a B .

În urmă cu 50 de ani, pe 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu – Dej murea așa cum își dorește un
lider comunist: aflându-se la putere. Născut în noiembrie 1901, Gheorghiu – Dej urma să aibă o
carieră politică spectaculoasă după 23 august 1944, ajungând liderul Partidului Comunist Român și
conducătorul incontestabil al Republicii Populare Române.

Născut într-o familie de muncitori, Gheorghe Gheorghiu – Dej a urmat cursurile gimnaziale în
Moinești, apoi a învățat meseria de electrician, ulterior lucrând la Căile Ferate Române. În 1926 s-a
căsătorit, la Galați, cu Maria Stere Alexe, fiica unui sifonar. Au avut două fiice: Vasilica (viitoarea
actriță de cinema Lica Gheorghiu, n. 15 martie 1928) și Constanța („Tanți”), născută în 1931.

La începutul anilor ’30 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român. Este arestat între martie 1933
și august 1944, ca urmare a rolului jucat în organizarea grevei de la Atelierele Grivița din 1933, fiind
condamnat în același an la închisoare, începându-și ispășirea pedepsei în închisoarea Doftana. În anul
1936 este ales membru al CC al PCR, devenind lider al facțiunii din închisori a partidului. Având în
vedere acest statut de care se bucura, Dej a fost transferat în lagărul de la Târgu Jiu pe perioada celui

1
de-Al Doilea Răazboi Mondial. În august 1944 evadează din lagăr. Din 1945 este ales Secretar
General al Partidului Comunist Român, însă, în realitate, nu a reușit să dețină controlul asupra
partidului până în 1952, când a epurat partidul de membrii facțiunii moscovite în frunte cu Ana
Pauker, (liderul neoficial al partidului de la terminarea razboiului,care s-a bucurat mult timp de
sprijinul ui Stalin) .

În perioada anilor 1946 – 1947, Gheorghiu Dej a fost membru al delegației române conduse
de Gheorghe Tătărescu la Tratativele de Pace de la Paris.

În 1958, Gheorghiu-Dej (secondat de mai vechiul său protejat, Nicolae Ceaușescu) a obținut o victorie
politică importantă, reușind să determine guvernul sovietic să retragă ultimii militari ai Armatei
Roșii de pe teritoriul României. După această dată, Dej a încurajat sentimentele antisovietice. Scrierile
istorice au început să menționeze Basarabia românească, iar în ultimii ani ai regimului dejist au fost
publicate textele lui Karl Marx, care fuseseră cenzurate până atunci – cele care făceau referire
la imperialismul țarist și la ocuparea teritoriilor românești ce făceau parte în anii deceniului al
șaptelea din Uniunea Sovietică.

Gheorghe Gheorghiu-Dej a murit în martie 1965, suferind de cancer la ficat. Au existat numeroase
zvonuri cu privire la o iradiere intenționată a liderului comunist în timpul ultimei sale vizite la
Moscova, ca urmare a politicii sale tot mai independente. Ion Mihai Pacepa aducea un argument în
favoarea teoriei iradierii lui Dej, reproducând afirmațiile lui Nicolae Ceaușescu, care îl informase
despre cei „zece lideri internaționali pe care Kremlinul i-a ucis sau a încercat să-i ucidă”. Se pare că
Gheorghiu-Dej ar fi fost unul dintre ei.

Gheorghe Apostol susținea că el fusese numit personal de Dej ca succesor la conducerea partidului,

dar Ion Gheorghe Maurer, care îl privea cu deosebită ostilitate, a manevrat în așa fel situația încât, în
fruntea partidului, să fie ales Nicolae Ceaușescu (unul dintre protejații liderului decedat și un personaj
de prim-plan în partid).

Trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus în mausoleul din Parcul Libertății din București.

După 1990, trupul său a fost exhumat și reînmormântat în cimitirul Bellu, câteva alei mai sus de
mormântul lui Aurel Vlaicu și ale câtorva mari generali români.

Merită mențioant faptul că numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost purtat o perioadă de timp
de Universitatea Politehnica din București și de orașul Onești. De asemenea, orașul rusesc Liski a
purtat, în perioada 1965-1990, numele de Gheorghiu-Dej.

Majoritatea istoricilor îl conşideră un dictator care l-a avut ca model pe Stalin: şi-a eliminat cu tot atâta
ferocitate adversarii din interiorul partidului, ajungând să deţină controlul total asupra acestuia, a
dirijat procese economice similare şi o represiune dură asupra întregii societăţi. Până şi distanţarea sa
de Moscova şi apropierea de Occident este pusâ tot pe seama dorinţei de a-şi prezerva puterea prin
lărgirea poşsbilităţilor de mişcare printr-un dublu joc. A lăsat o Românie comunizată, cu mari
segmente ale populaţiei traumatizate, cu unele categorii sociale distruse şi cu o tendinţă spre
independenţă în politica externă pe care a preluat-o Nicolae Ceauşescu. Pentru prudenţa şi
meticulozitatea cu care îşi pregătea fiecare mişcare, pentru măsurile de siguranţă pe care şi le lua a
fost supranumit Vulpea din Carpaţi".

"Cum mi-l amintesc pe Gheorghiu-Dej? Râdea adeseori, nu doar când i se spuneau vorbe de duh sau
întâmplări hazlii, ci şi când afla veşti bune."

2
"Oriunde se ducea, prezenţa lui Dej atrăgea atenţia oamenilor asupra sa. Când se deplasa în
localităţi, solicita organelor locale să nu facă pregătiri speciale."
Paul Sfetcu -şef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej

Gheorghiu-Dej în sânul familiei, cu fiica Lica (a doua din dreapta) şi nepoţii Gheorghe (primul din
stânga), Mândra (a treia din stânga) şi Sanda (prima din dreapta)    Foto: Arhiva personală Ioana
Gheorghiu

Gheorghe Gheorghiu-Dej (rândul doi, al doilea din dreapta) în curtea închisorii militare din
Craiova, în mai 1934

3
Gheorghe Gheorghiu – Dej și Nicolae Ceaușescu participă la o aplicaţie tactică în Oltenia (1950)

Gheorghe Gheorghiu – Dej vizitând parcul de cultură şi odihnă „I.V. Stalin” (astăzi Parcul
Herăstrău), după inaugurare (1 mai 1951)

4
Nicolae Ceauşescu la festivitatea prilejuită de cea de a 60-a aniversare a zilei de naştere a lui
Gheorghe Gheorghiu – Dej (8 noiembrie 1961).

Tovarăşul Ghiţă se căsătorise în ’26, la Galaţi, cu o femeie despre care se spune că fusese de o
rară frumuseţe, Maria Stere Alexe, fata unui sifonar cu ceva bănuţi la teşcherea. Doi ani mai
tîrziu, venise pe lume Vasilica, celebra Lica de mai tîrziu, pentru care Dej va dezvolta o
nebunească iubire paternă. În ’31, celor doi li se mai năştea o a doua fetiţă, Constanţa, şi la
puţin timp după naşterea ei, Gheorghe e mutat disciplinar de la Galaţi la atelierele CFR de la
Dej, din cauza ieşirilor lui comuniste. Maria refuză să meargă cu el şi, practic, din acel moment,
cei doi soţi se despart. În ’33, cînd el o luase deja serios pe arătura comunismului şi era judecat
în procesul intentat muncitorilor ceferişti de la Griviţa, Maria bagă divorţ, îl obţine, apoi se
recăsătoreşte cu un funcţionar din Galaţi. Ajuns în puşcărie, Ghiţă se stinge de dorul fetelor şi
mai ales de dorul Licăi, pe care, ajuns ştab comunist, o va răsfăţa şi chinui totodată tot restul
vieţii lui. După divorţul de Maria Alexe, Dej nu s-a mai căsătorit niciodată. Odată ajuns ştab, s-a
bucurat din plin de plăcerile vieţii, lăudîndu-se cu numeroase amante rusoaice, detaşate de KGB
la Bucureşti, şi simţindu-se flatat din pricina relaţiei constante, însă bine ţinută la secret de toată
lumea, cu actriţa Elvira Godeanu. Dar a pozat într-un mare familist, fiind extrem de apropiat de
nepoţii lui, situaţie care a alimentat zvonurile (iscate în perioada 1933-1944, în puşcărie) cum că
ar fi fost, de fapt, homosexual. Zvonurile - lansate de un lider legionar - nu au fost însă niciodată
dovedite.

(" In anii de dupa razboi tatal meu, Popescu Ieronim, subinginer angajat al santierelor navale din
Galati  a locuit (pana la a fi arestat  in 1948 de securitate pentru complot impotriva ordinii de stat)

5
pe aceiasi strada cu fosta sotie a lui Gheorghiu Dej. Femeia lucra ca si croitoreasa si o ducea foarte
greu, cele doua fete fiind crescute doar de ea. Tanarul comunist Dej nu o ajuta cu nici un ban. ").