Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din păcate, în contextul actual, rar se aduce în discuţie cel mai mare genocid al
secolului XX, dar urmările acestuia se simt şi în ziua de astăzi.
La foarte scurt timp, CEKA a devenit cea mai largă şi brutală instituţie de
securitate şi, având în vedere urmaşii acesteia – o serie lungă care cuprinde
OGPU, NKVD şi KGB – serviciile secrete sovietice au fost motorul celui mai
mare genocid al istoriei moderne. Au închis, torturat sau omorât mai mult de
30 de milioane de ruşi şi/sau est-europeni. Chiar şi istoricii sovietici din
perioada post-stalinistă stabilesc un număr care variază între 20 şi 40 de
milioane de morţi.
O particularitate însă, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea într-
un mod (şocant de) natural, este că evreii, care formau undeva la 5% din
populaţia Rusiei la acea vreme, aveau poziţii de putere însemnate în fazele
incipiente ale regimului bolşevic. Nume precum Lenin, Troţki şi subiectul
acestui articol, Genrikh Yagoda, cel care a fondat primul şi cel mai mare
instrument de ucidere sistematică în masă, numită Administraţia Generală a
Lagărelor de muncă forţată, sau mai cunoscut şi sub numele generic
de gulag. Alte persoane importante din cercul lui Yagoda, care au creat şi au
administrat gulagurile, Aron Solts, Lazar Kogan, Naftaly Frenkel, Matvei
Berman şi Yakov Rappoport erau de asemenea evrei. Conform unor statistici,
în 1934 38,5% din cei care ocupau poziţii de putere erau de origini evreieşti.
Istoria acestei organizaţii este extrem de complexă, dar un lucru cert iese în
evidenţă, deasupra tuturor. În variile sale manifestări, organizaţia a adus un
genocid care s-a extins nu numai la vieţile umane distruse, ci şi la întreaga
ordine socială şi culturală: întregi straturi sociale au fost distruse – fermieri,
minorităţi etnice, burghezi, intelectuali, artişti şi dincolo de formele concrete,
de foamete, sărăcie şi execuţii, bolşevicii au urmărit instaurarea unei noi
ordini.
Acest lucru nu se putea face în lipsa unui sistem bine pus la punct, iar acest
sistem nu putea fi elaborat fără oamenii cu predispoziţia necesară, iar din
păcate regimul nu a dus lipsă de aceştia, de la turnători, executori, judecători,
gărzi şi chiar stânga progresistă occidentală de la acea vreme care a fost
decepţionată de această mişcare şi care a blocat orice tentativă a occidentalilor
de a se implica în oprirea masacrului din est.
septembrie 1922
După Octombrie Roşu din 1917, Yagoda a devenit membru CEKA. Pe vremea
aceea, liderul organizaţiei era Felix Dzerzhinsky, care în 1918 a declarat:
„suntem pentru teroarea organizată – acest lucru trebuie spus pe faţă.
Teroarea este o necesitate absolută în timpul revoluţiei. Scopul nostru este să
luptăm împotriva inamicilor guvernului sovietic şi a noii ordini a vieţii.
Judecăm rapid şi în majoritatea cazurilor trece doar o zi de la arestarea
criminalului până la sentinţa finală. Când sunt confruntaţi cu dovezi,
majoritatea criminalilor admit; şi ce confesiune are o greutate mai mare ca cea
a criminalului însuşi”.
Ghenrih Iagoda (mijloc) inspectând construcția canalului Moscova-
Volga, 1935.
”Când noi bolşevicii vrem să facem ceva, închidem ochii la tot ce-i în jur”
Iagoda, Menjinski , Dzerjinski , 1920
În 30 ianuarie 1930, Politburo a aprobat lichidarea ţăranilor liberi (kulak) în
scopul colectivizării averilor acestora, la ordinele lui Stalin. Această măsură
presupunea ca ţăranii liberi să fie împărţiţi în trei categorii: prima categorie să
fie cei executaţi, a doua conţinea întemniţarea, iar a treia categorie deportarea.
În timpul acestei acţiuni au avut loc aproximativ 2.200 de rebeliuni care au
implicat mai mult de 800.000 de oameni. Lavrenti Beria, care a participat la
această operaţiune, a spus: „când noi bolşevicii vrem să facem ceva, închidem
ochii la tot ce-i în jur”.
Altă mare dezamăgire a lui Stalin a fost reprezentată de – conform aşteptărilor sale – rezultatele slabe ale
colectivizării şi ale proiectelor. Acestea au fost puse pe seama modului ineficient în care s-a gestionat sistemul de
gulaguri. De asemenea, şi probabil mult mai important pentru Stalin, sau pentru liniştirea paranoiei tiranului care
voia să înlăture orice oficial care căpăta puţină popularitate, a fost incapacitatea NKVD-ului de a găsi legături între
asasinarea lui Sergei Kirov şi grupul de oficiali bolşevici format din Gregory Zinoviev, Lev Kamenev şi Ivan Smirno.
Aceste eşecuri ale lui Yagoda au făcut ca, pe 25 septembrie 1936, Stalin să
trimită o telegramă membrilor de la Politburo prin care ordonă înlocuirea lui
Yagoda de la cârma NKVD-ului.
Anul următor, Yagoda cade victima sistemului pe care l-a perpetuat. Este
acuzat de spionaj, furt şi corupţie şi este arestat în martie 1937. Bineînţeles, în
stilul clasic bolşevic, aceste acuzaţii erau falsificate. A fost găsit vinovat în
martie 1938 şi a fost executat la scurt timp după aceea. Soţia sa a fost, de
asemenea, executată în acelaşi an.
În martie 1937, Yagoda a fost arestat la ordinul lui Stalin. Yezhov a anunțat arestarea lui Yagoda
pentru contrabandă de diamante, corupție și munca ca agent german de când s-a alăturat partidului
în 1917. Yezhov l-a acuzat chiar pe Yagoda pentru încercarea de a-l asasina prin stropirea
cu mercur în biroul său. A fost acuzat că i-a otrăvit pe Maxim Gorki și pe fiul său. S-a descoperit că
cele două apartamente ale lui Yagoda din Moscova și casa lui conțineau , pe lângă o colecție mare
de îmbrăcăminte și îmbrăcăminte feminină, 3.904 de fotografii pornografice , 11 filme pornografice,
165 de țevi și suporturi de țigări sculptate pornografic, un vibrator de cauciuc , cele două gloanțe
care l-au ucis pe Zinovov și Kamenev și 549 de cărți - dintre care unele
erau troțkistelucrări. [25] [26] Yezhov a preluat apartamentele. Cheltuise patru milioane
de ruble decorându-și cele trei case, lăudându-se că grădina lui avea „2.000 de orhidee și
trandafiri”. [27]
Yagoda a fost găsit vinovat de trădare și conspirație împotriva guvernului sovietic la Procesul celor
douăzeci și unu din martie 1938. El a negat că este spion, dar a recunoscut majoritatea celorlalte
acuzații. [28] Soljenițîn îl descrie pe Yagoda ca așteaptă clemență de la Stalin după procesul
spectacol: „La fel ca și cum Stalin ar fi stat chiar acolo în sală, Yagoda l-a implorat cu încredere și
insistent direct pentru milă: „Facem apel la tine! Pentru tine am construit. două canale grozave! Iar
un martor relatează că tocmai în acel moment un chibrit a izbucnit în umbră în spatele unei ferestre
de la etajul doi al holului, aparent în spatele unei perdele de muselină, și, cât a durat, s-a văzut
conturul unei țevi”.[29] [30]
Yagoda a fost împușcat sumar după proces. [31] În 1988, la aniversarea a 50 de ani de la proces,
autoritățile sovietice i-au înlăturat cu întârziere pe toți ceilalți 20 de inculpați de orice infracțiune,
admițând că întregul proces a fost construit pe mărturisiri false. Yagoda a fost singurul inculpat care
nu a fost reabilitat postum.
Sever Plocker, care vorbeşte despre acest caz, a pus problema: „dar noi, evreii?
Un student israelian termină liceul fără să fi auzit măcar de numele „Genrikh
Yagoda”, cel mai mare criminal evreu al secolului XX”. Acesta mai adaugă şi că
„evreii activi în aparatele oficiale de teroare comunistă (în Uniunea Sovietică
sau afară) şi pe care câteodată le-au condus, nu au făcut acest lucru ca evrei, ci
ca stalinişti, comunişti sau oameni sovietici. Aşadar, găsim uşor să le ignorăm
originea şi „să facem pe proştii”: ce avem noi în comun cu ei? Dar să nu îi
uităm. Viziunea mea e diferită. Găsesc inacceptabil atunci când o persoană
care face lucruri uimitoare este considerată parte din poporul evreu, dar
atunci când aceasta face lucruri îngrozitoare nu este considerată. Chiar dacă
nu vrem să recunoaştem, nu putem evita originea călăilor care au făcut parte
din maşina de ucis sovietică”.
Este extrem de mult de discutat pe seama acestui subiect încă foarte puţin
explorat. Ramificaţiile şi amploarea genocidului nu pot fi însă supraevaluate,
moştenirea comunistă simţindu-se şi astăzi în ţările din fostul bloc sovietic.
Distrugerile, la toate nivelurile, de la vieţi omeneşti la impunerea regulilor
stricte de cenzură, la înfometare şi privare de drepturi elementare au dus la
formarea celui mai draconic regim al istoriei contemporane. Acest lucru a
putut avea loc cu oamenii potriviţi. Întrebarea rămâne: cum de acest genocid
este încă ignorat, când „discuţiile despre elefantul din sufragerie” ar fi trebuit
să fie, în mod normal, în centrul atenţiei.
Sursa: RT, Ynetnews, Spartacus Educational, Wikipedia