FORTA CENTRIFUGA

NUME: Milea Karina

CLASA: a IX-a B

LICEU: Colegiul National Sfantul Sava

PROFESOR INDRUMATOR: Profesor Paval Cristina

 FORTA CENTRIFUGA
DEFINITIE:
Forta centrifuga este o forta care tinde sa scoata corpul de pe traiectoria
circulara, imprimandu-i o miscare pe directia razei cercului. Forta centrifuga este
o forta fictiva, adica nu exista decat pentru observatorul aflat in interiorul
sistemului legat de corp (sistem de referinta neinertial). Ea este determinata de
inertia corpului si nu se datoreaza unei interactiuni mecanice, de aceea se
numeste mai complet forta centrifuga de inertie.
Forța centrifugă este o forță exterioară aparentă într-un cadru de referință
rotativ. Nu există atunci când un sistem este descris în raport cu un cadru de
referință inerțial. Toate măsurătorile privind poziția și viteza trebuie făcute în
raport cu un anumit cadru de referință.
OBSERVATIE:
Aceasta forta are aceeasi directie, aceeasi marime, dar sens opus fortei
centripete.
Fcf = Mω2R
Fcf = Mv2/R

Forta centrifuga acţionează de-a lungul dreptei ce uneşte centrul de rotaţie

(punctul O) şi punctul în care se află corpul de masă M (punctul P), avand sensul
de la punctul O spre punctul P. Distanţa dintre punctul O şi punctul P se notează
cu R – raza de rotaţie.
 Diagramă de comparație

Forța centrifugă Forta centripeta

Tendința unui obiect urmând o
Forța care menține un
cale curbă de a zbura departe de
obiect în mișcare cu o
Sens centrul curburii. Ar putea fi
viteză uniformă pe un
descrisă drept „lipsă de forță
traseu circular.
centripetă”.
De-a lungul razei
De-a lungul razei cercului, de la
Direcţie cercului, de la obiect
centru spre obiect.
spre centru.
Noroi care zboară de pe o
Satelit orbitând pe o
Exemplu anvelopă; copiii care s-au miscat
planetă
spre afara la un sens giratoriu.
Formulă Fc = mv2 / r Fc = mv2 / r
Definit de Christian în 1659 Isaac Newton în 1684
Da; forța centripetă
Nu; forța centrifugă este inerția
Este o forță reală? împiedică obiectul să
mișcării.
„zboare”.
 APLICATII ALE FORTEI CENTRIFUGE

1.USCATORUL CENTRIFUGAL AL MASINII DE SPALAT

Uscatorul centrifugal al masinii de spalat functioneaza prin rotirea rapida
a vasului interior perforat. Lichidul iese in vasul exterior, fiind impins spre
exterior de catre forta centrifuga.

2.DISPOZITIVUL CENTRIFUGAL PENTRU SCOS MIEREA DIN FAGURI

3.STORCATORUL CENTRIFUGAL DE FRUCTE SI LEGUME

4. SEPARATORUL CENTRIFUGAL
Separatorul centrifugal cu viteze de rotatie foarte mari folosit in biologie
si chimie pentru a selecta moleculele dupa masa lor sau pentru a separa
diferite componente ale sangelui.
5.SIMULATOARELE DE ZBOR
Simulatoarele de zbor, unde este simulata starea de imponderabilitate
pentru pregatirea pilotilor de avioane supersonice pe principiul: forta
centrifuga este egala cu greutatea si de sens opus.

6.POMPA CENTRIFUGA
Aparat bazat pe efectul fortei centrifuge si folosit la pomparea apei.

7.REGULATORUL CENTRIFUGAL
Regulatorul centrifugal este folosit pentru reglarea automata a turatiei
masinii cu vapori sau a automobilului cu carburator.

8. CAROUSEL

9. MONTAGNE RUSSE
FORTA CENTRIFUGA LA CURBE:

Pentru a evita alunecarile laterale (sau deraierea trenului), trebuie ca

rezultanta dintre greutatea vehiculului si forta centrifuga, ambele aplicate
in centrul de greutate, sa fie perpendiculara pe suprafata drumului.

EXEMPLU:

La viraje, biciclistii si motociclistii se inclina spre centrul de rotatie pentru

a nu cadea.
PENDUL CONIC
Un pendul conic este un punct material constrans sa se miste, fara frecare, pe
un cerc situat in plan orizontal, situat la o distanta determinata de un punct fix,
a carui proiectie pe planul cercului este chiar centrul cercului, asupra punctului
material actionand doar greutatea sa proprie.

PERIOADA
Perioada oscilatiilor pendulului conic este data de relatia:

 h = distanta de la punctul fix la centrul cercului

 g = acceleratia gravitationala
Perioada pendulului conic este egala cu cea a unui pendul gravitational de
lungime l=h.

EXPLICATII PENTRU FENOMENE INTALNITE

IN VIATA DE ZI CU ZI
Vehicul în o curbă
O experiență obișnuită care dă naștere ideii unei forțe centrifuge este întâlnită
de pasagerii care călătoresc într-un vehicul, cum ar fi o mașină care schimbă
direcția. Dacă o mașină călătorește cu viteză constantă de-a lungul unui drum
drept, atunci un pasager din interior nu accelerează și, potrivit celei de-a doua
legi a mișcării lui Newton, forța netă care acționează asupra lui este prin urmare
zero (toate forțele care acționează asupra lui se anulează reciproc ). Dacă mașina
intră într-o curbă la stânga, pasagerul are o forță aparentă care pare să-l tragă
spre dreapta. Aceasta este forța centrifugă fictivă. Este necesar ca cadrul local
de referință al pasagerului să explice tendința sa bruscă de a se accelera spre
dreapta față de mașină – tendință la care trebuie să reziste prin aplicarea unei
forțe spre dreapta mașinii (de exemplu, o forță de frecare pe scaun ) pentru a
rămâne într-o poziție fixă în interior. Din moment ce împinge scaunul spre
dreapta, a treia lege a lui Newton spune că scaunul îl împinge spre stânga.

Cu toate acestea, ar fi evident pentru un observator staționar care urmărește de

la un pasaj superior faptul că forța de fricțiune exercitată asupra pasagerului de
către scaun nu este echilibrată; aceasta constituie o forță netă spre stânga,
determinând pasagerul să accelereze spre interiorul curbei, așa cum trebuie
pentru a continua să se deplaseze cu mașina, mai degrabă decât să procedeze în
linie dreaptă așa cum ar fi altfel. Astfel, forța “centrifugă” pe care o simte este
rezultatul unei “tendințe centrifuge” cauzată de inerție.

Pământ
Pământul constituie un cadru de referință rotativ, deoarece se rotește o dată pe
zi pe axa sa. Deoarece rotația este lentă, forțele fictive pe care le produce sunt
mici, iar în situațiile de zi cu zi pot fi în general neglijate. Chiar și în calculele care
necesită o mare precizie, forța centrifugală nu este inclusă în mod explicit, ci mai
degrabă concentrată asupra forței gravitaționale: forța și direcția “gravitației”
locale în orice punct de pe suprafața Pământului este de fapt o combinație de
gravitație și forțe centrifuge.

Mărgea pe un șirag
Dacă o mărgea se învârte în cerc pe un șirag, într-un plan orizontal, singura
forță reală care acționează asupra mărgelei în plan orizontal este aplicată de
șirag (gravitația acționează vertical). Există o forță netă asupra mărgelei în plan
orizontal care acționează spre centru.

Într-un cadru inerțial de referință, dacă această forță netă nu ar acționa asupra
mărgelei, mărgeaua ar merge în linie dreaptă, în conformitate cu prima lege a
mișcării lui Newton. Pentru a menține mărgeaua în mișcare pe o cale circulară,
o forță centripetală, în acest caz furnizată de șirag, trebuie să fie aplicată în
mod continuu pe mărgea. De îndată ce este îndepărtată (de exemplu, dacă
șiragul se rupe), mărgeaua se mișcă în linie dreaptă. În acest cadru inerțial,
conceptul de forță centrifugă nu este necesar deoarece toată mișcarea poate fi
descrisă în mod corespunzător folosind doar forțe reale și legile lui Newton de
mișcare.
ISTORIC

Expresia forței centrifuge a fost descoperită de Christian Huygens în 1659, cu

mult înainte ca principiul fundamental al dinamicii să fie formulat de Isaac
Newton și noțiunea generală de forță a fost identificată clar.
De la Galileo, știm că corpurile cad în cădere liberă cu o mișcare uniform
accelerată. Pentru Huygens, un corp exercită o tracțiune asupra unui fir care îl
reține atunci când acest corp tinde să se deplaseze în direcția extinderii firului
într-o mișcare uniform accelerată. Potrivit acestuia, această regulă se aplică nu
numai unui corp greu, ci și unui corp care se rotește circular la capătul unui fir
în jurul unui punct fix. În acest din urmă caz, tracțiunea exercitată asupra firului
se opune forței centrifuge care, dacă firul se rupe, va îndepărta corpul de
traiectoria sa circulară pentru a-l face să urmeze o traiectorie rectilinie
tangentă la cerc. În raport cu cercul, atunci când firul se sparge, distanța dintre
punctul ocupat de corp pe tangentă și punctul pe care l-ar fi ocupat pe cerc
crește cu o mișcare uniform accelerată. Comparația cu căderea liberă îi permite
apoi lui Huygens să determine expresia forței centrifuge în raport cu greutatea.
Acesta precizează în special că:

 propunerea I: la viteză unghiulară constantă, forța centrifugă este

proporțională cu raza cercului;
 propunerea II: la rază constantă, este proporțională cu pătratul vitezei;
 propunerea III: forța centrifugă a unui corp în mișcare care traversează un
cerc cu o viteză egală cu cea dobândită la sfârșitul unei căderi libere de un
sfert din diametru este egală cu greutatea sa.
BIBLIOGRAFIE:

1. https://despretot.info/
2. https://ro.weblogographic.com/
3. https://www.telework.ro/
4. Mihaela Chirita, Manual fizica pentru clasa a IX-a
5. https://www.scribd.com/