UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
Instrumente de armonizare și relațiile private internaționale

Titlul referatului:
Răpirea internațională de copii

STUDENT:UNGUREANU TEODORA
CECILIA

Anul: III

Anul universitar 2021-2022

Semestrul II
 I. Introducere
Răpirea internațională de minori reprezintă o traumă care este trăită de foarte mulți părinți și copii în
contextul creșterii ratei divorțurilor în care sunt implicați minori și a mobilității din ce în ce mai mari a
persoanelor datorită intrării în vigoare a legii liberei circulații a bunurilor și persoanelor. În România,
Legea 272/20041privind protecția copiilor interzice expres scoaterea din țară a minorilor fără
consimțământul ambilor părinți, indiferent de statutul lor juridic (necăsătoriți, căsătoriți, divorțați, etc.).
Dintr-o eroare legislativă, însă, Legea cu privire la libera circulație a bunurilor și persoanelor are un
paragraf care menționează posibilitatea părintelui căruia i s-au încredințat printr-o hotărâre definitivă și
irevocabilă de a ieși din țară fără a mai fi nevoie de acceptul celuilalt părinte.
Măsura de schimbare a domiciliului minorului într-o altă țară este de natură a îngreuna situația tatălui
în exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minora, însă, conform raportului explicativ
asupra Convenției de la Haga (Raportul Perez – Vera paragraful 65), aceasta poate constitui probă
pentru revizuirea hotărârii referitoare la încredințarea copilului 2.Atunci când dreptul de încredințare
este exercitat în comun de ambii părinți ai unui minor (cazul părinților căsătoriți sau în cazul custodiei
comune conform legii statului pe teritoriul căruia aceștia își au reședința obișnuită), niciunul dintre cei
doi nu va putea decide singur în privința schimbării reședinței copilului într-un alt stat, fiind nevoie, de
regulă, de acordul expres al celuilalt părinte ori de aprobarea instanței de judecată competente.

II. Legislație relevantă

A. În plan internațional, Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii
a fost completata cu unele instrumente juridice subsidiare, cum ar fi Recomandarea 874 (1979) a
Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei si Raportul explicativ Perez-Vera asupra Conventiei de la
Haga, menite a ajuta judecatorii nationali in aplicarea elementelor definitorii ale Conventiei, avand in
vedere mai ales diversitatea de notiuni si situatii ce pot fi aplicate in fiecare stat contractant in domeniul
dreptului familiei.
B. În plan național, Convenția a fost transpusă printr-o lege de aplicare, respectiv prin Legea nr.
369/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie 2004.
Convenția de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii de copii se aplică unor situații de urgență,
acoperind perioada de timp de la momentul deplasării copilului din reședința sa obișnuită și până la
momentul la care minorul este readus în statul membru al Convenției unde se află reședința sa obișnuită
la data deplasării ilicite. De esență acestui tratat internațional este caracterul temporar al măsurii de
înapoiere a minorului dispusă de instanța statului pe teritoriul căruia se află copilul la momentul
pronunțării hotărârii.

Astfel, art. 1 din Convenție delimitează obiectul acesteia, în sensul că este menită să asigure
înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit în orice stat contractant, precum și de a face să
se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredințarea și vizitarea.
Tocmai de aceea, principalele criterii legale – explicit prevăzute de art. 3, 4 și 5 din Convenția de la Haga
sunt:
- caracterul ilicit al deplasării sau neinapoierii, strâns legat de existenta unor drepturi părintești
aparținând petentului;

1
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php
2
"JURISPRUDENȚĂ PRIVIND MINORII DEPLASAȚI SAU REȚINUȚI ILICIT - CAUZE SOLUȚIONATE ÎN ANII 2005-2007" -
Procuror Daniela Brița - Secția de resurse umane și documentare - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție (pagina 5)
- reședință obișnuită a minorului înainte de deplasare și

- lipsa unui pericol la care ar putea fi expus minorul că urmare a înapoierii în statul reședinței sale
obișnuite.
a. Convenția de la Haga din 1980
Convenția de la Haga din 1980, în vigoare în toate statele membre ale Uniunii Europene, se aplică
atunci când un minor sub 16 ani este deplasat din statul reședinței sale obișnuite într-un alt stat, ori este
reținut în acest al doilea stat prin încălcarea drepturilor de care se bucură unul din titularii răspunderii
părintești. De regulă, situația intervine între părinții unui copil ori între părinți și bunici, una din părți fiind
cea care deplasează/reține ilicit un copil în alt loc decât cel al reședinței sale obișnuite.
b. Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești
Înapoierea copilului care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească executorie pronunțată într-un stat
membru ulterior pronunțării unei hotărâri de ne-înapoiere în conformitate cu articolul 13 din Convenția de
la Haga din 1980, este recunoscută și executorie într-un alt stat membru fără să fie necesară
încuviințarea executării și fără să fie posibil să se opună recunoașterii sale, în cazul în care hotărârea a
fost certificată în statul membru de origine utilizând formularul al cărui model este prevăzut în anexa IV
din Regulament.
Dreptul de vizită acordat printr-o hotărâre judecătorească executorie pronunțată într-un stat membru
este recunoscut și are forță executorie într-un alt stat membru fără să fie necesară încuviințarea
executării și fără să fie posibil să se opună recunoașterii acesteia în cazul în care hotărârea a fost
certificată în statul membru de origine utilizând formularul al cărui model este prevăzut în anexa III din
Regulament.
c. Legea 272/2004 privind protecția drepturilor copilului
Art. 18 din Legea 272/2004 privind protecția drepturilor copilului
(1) Copiii neînsoțiți de părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsesc sub supravegherea
legală a unor persoane au dreptul de a li se asigura, în cel mai scurt timp posibil, reîntoarcerea alături de
reprezentanții lor legali.
(2) Deplasarea copiilor în țară și în străînătate se realizează cu înștiințarea și cu acordul ambilor părinți;
orice neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acestui acord se soluționează de către instanța
judecătorească.
(3) Părinții sau, după caz, altă persoană responsabilă de supravegherea, creșterea și îngrijirea copilului
sunt obligați să anunțe la poliție dispariția acestuia de la domiciliu, în cel mult 24 de ore de la constatarea
dispariției.
Art. 98 din Legea 272/2004 privind protecția drepturilor copilului
(1) Ministerul Administrației și Internelor și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, în
colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, vor efectua demersurile necesare pentru adoptarea
tuturor măsurilor legislative, administrative și educative destinate asigurării protecției efective împotriva
oricăror forme de trafic intern sau internațional al copiilor, în orice scop sau sub orice formă, inclusiv de
către propriii părinți.

(2) În acest scop, autoritățile publice menționate la alin. (1) au responsabilitatea elaborării unei strategii
la nivel național pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, inclusiv a unui mecanism intern de
coordonare și monitorizare a activităților întreprinse.
Art. 99 din Legea 272/2004 privind protecția drepturilor copilului
(1) Copilul are dreptul la protecție împotriva oricărei forme de exploatare.
(2) Instituțiile și autoritățile publice, potrivit atribuțiilor lor, adoptă reglementari specifice și aplică
măsuri corespunzătoare pentru prevenirea, între altele:
a) transferului ilicit și a ne-returnării copilului;
b) încheierii adopțiilor, naționale ori internaționale, în alte scopuri decât interesul superior al copilului;
c) exploatării sexuale și a violenței sexuale;
d) răpirii și traficării de copii în orice scop și sub orice formă;
e) implicării copiilor în conflicte armate;
f) dezvoltării forțate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor armonioase, fizice și mentale;
g) exploatării copilului de către mass-media;
h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente științifice.
1. Conflictul cu prevederile legii privind libera circulație a bunurilor și persoanelor
Cu toate acestea, Legea nr. 248 privind libera circulații a bunurilor și serviciilor privind libera circulație
a bunurilor și serviciilor, adoptată ulterior Legii 272/2004, a creat prin frazarea articolului 30, o breșă în
sistemul de protecție al copiilor, portiță folosită în mod ilegal de unii părinți custodieni care încearcă
astfel să despartă fizic copii de părintele necustodian. Aceasta se întâmplă deși legea 272/2004
menționează la Art. 2 aliniatul (1) că "prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul
respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în
acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului" interpretarea
organelor de poliției de frontieră este încă neunitară, astfel că se ajunge deseori ca minorii să fie scoși
relativ ușor din țară, chiar și în lipsa acordului părintelui ce nu a primit custodia copilului.
2. Competența
Instanțele din statul membru în care a fost deplasat copilul sau a fost reținut ilicit vor deține
competența de a se pronunța asupra cererii de înapoiere întemeiată pe Convenția de la Haga din 1980.
în ipoteza în care cererea de înapoiere ar fi respinsă, hotărârea va putea fi totuși înlocuită cu o hotărâre
ulterioară a instanței din statul membru al reședinței obișnuite a copilului înaintea deplasării sale sau a
reținerii sale ilicite. Dacă această hotărâre implică înapoierea copilului, înapoierea va fi realizată fără a fi
necesară recurgerea la vreo procedură pentru recunoașterea și executarea hotărârii în cauză în statul
membru în care se află copilul răpit.
3. Înapoierea copilului
Înapoierea copilului care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească executorie pronunțată într-un stat
membru ulterior pronunțării unei hotărâri de ne-înapoiere în conformitate cu articolul 13 din Convenția
de la Haga din 1980, este recunoscută și executorie într-un alt stat membru fără să fie necesară
încuviințarea executării și fără să fie posibil să se opună recunoașterii sale, în cazul în care hotărârea a
fost certificată în statul membru de origine utilizând formularul al cărui model este prevăzut în anexa IV
din Regulamentul II de la Bruxelles. 3
4. Poziția CEDO asupra acestor aspecte
Acest fenomen al permiterii scoaterii din țară a minorilor fără consimțământul părintelui necustodian
a fost condamnat în repetate rânduri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului care se bazează
pe prevederile Drepturilor Omului. Câteva exemple spețe în care CEDO a judecat astfel de cauze:
- Cauza Monory vs. România și Ungaria
- Cauza Ignaccolo-Zenide vs. România
- Cauza Cauza Pini și Bertani, Manera și Atripaldi vs. România
- Cauza Keegan vs. Irlanda
- Cauza Neulinger și Shuruk vs. Elveția
- Cauza Lafargue vs. România
- Cauza Deak vs. România și Marea Britanie
- Cauza Cauza Nistor vs. România
5. Judecarea cauzelor de răpire internațională de minori în România
Potrivit legislației în vigoare, cazurile de răpire internațională de minori se judecă în primă instanță
doar la Tribunalul București, fiind atacabile la CA București.

3
A se vedea Ghidul informativ destinat justițiabililor implicați în proceduri judiciare transfrontaliere în materia
dreptului familiei – legislație comunitară aplicabilă
 Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală din România pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor
stabilite prin Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga, la
25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992, denumită în continuare
Convenţie.În calitate de autoritate centrală română, Ministerul Justiţiei cooperează cu autorităţile
centrale ale celorlalte state părţi la Convenţie şi colaborează cu instituţiile şi autorităţile române cu
atribuţii în domeniul de aplicare al Convenţiei.
Soluţionarea cererilor adresate de către persoana fizică, instituţia sau organismul interesat din oricare
stat parte la Convenţie, pentru înapoierea copilului aflat pe teritoriul României ca urmare a unei
deplasări sau reţineri ilicite este de competenţa Tribunalului pentru minori şi familie Bucureşti.4
Reclamantul poate să sesizeze direct instanţa judecătorească competentă.
Dacă instanţa constată că deplasarea sau reţinerea copilului pe teritoriul României este ilicită va
dispune înapoierea copilului în ţara în care acesta îşi are reşedinţa sa obişnuită şi va fixa, în chiar
cuprinsul hotărârii, un termen pentru executarea obligaţiei de înapoiere a copilului, sub sancţiunea unei
amenzi civile în favoarea statului român. Autoritatea centrală română, pe toată durata acestui termen
stabilit de instanţă, va urmări dacă obligaţia de înapoiere a copilului este respectată de persoana
obligată la aceasta. În acest scop, autoritatea centrală română are dreptul să participe, prin
reprezentant, la oricare dintre procedurile şi demersurile legale necesare pentru înapoierea copilului şi
poate solicita relaţii de la instituţiile şi autorităţile implicate.
În cazul în care obligaţia de înapoiere a copilului nu este executată de bună voie în termenul stabilit de
instanţă, la expirarea acestuia autoritatea centrală română va solicita instanţei comunicarea titlului
executoriu către organele fiscale, pentru punerea în executare a amenzii. Dacă nici după aplicarea
acestei amenzi, hotărârea judecătorească de înapoiere a copilului în ţara reşedinţei sale obişnuite nu
este executată voluntar, se procedează la executare silită, conform Codului de procedură civilă.

III.Concluzii
Procedura de răpire internațională de copii nu are implicațiile penale în mod uzual asociate cu
acțiunea de răpire. În aproape toate cazurile de acest tip, unul din părinții copilului este responsabil cu
luarea copilului sau neîntoarcerea lui în țară acestuia de domiciliu. În cazuri de răpire internațională de
copii este important ca părțile să acționeze cât mai repede posibil.

4
http://www.just.ro/Sectiuni/Cooperarejudiciarăinternaţională/Ghiddecooperareînmateriecivilăşicomercială/
ASPECTELECIVILEALERĂPIRIIINTERNAŢIONALE/tabid/765/Default.aspx