de manifestare a erotismului universal, se bucura de intreaga favoare a poetului.

Cele mai
multe dintre pasteluri sunt construite dupa aceeasi schema: compozitii de patru catrene, bazate pe
o alaturare de secvente vizuale, finalul introducand un element de surpriza (miscare in
nemiscare, sunet in tacere, elementul uman in natura ce parea virgina, umorul in melancolie s. a.
m. d.).
Dupa cum cu indreptatire s-a observat, timpul verbal predilect ai pastelurilor e prezentul,
iar in sintaxa frazelor predomina raportul de coordonare, ceea ce contribuie la impresia de tablou
bidimensional, dar da si nota de obiectivitate si perenitate a descrierii.
In pastelurile cu tematica autohtona (marea majoritate), desenul e sobru, liniile
esentializate, culorile putine si tonurile pure (alb si argintiu iarna, verde si auriu vara, putine alte
pete cromatice, mai curand sesizarea jocului de umbra si lumina), in schimb in cele exotice
(Mandarinul, Pastel chinez) asistam la o adevarata orgie de culori, ingemanata si cu numeroase
amanunte descriptive. Concertul in lunca s-ar parea ca face exceptie de la aceasta regula, dar la o
examinare mai atenta observam ca impresia de culoare si detaliu e data, de fapt, de enumerarea
numelor de plante si pasari si nu de descrierea lor efectiva.
Se poate, de altfel, remarca o dominanta nominala a vocabularului poetic utilizat de
Alecsandri. In mai toate pastelurile, caracteristica congmenta cu ansamblul tehnicii plastici/ante
pe care o adopta.
In ciuda acestor clemente de regularitate si chiar predictibilitate, mai evidente din
momentul in care cititorul parcurge ciclul in ansamblu dintr-o singura lectura, Alecsandri a stiut
sa introduca si suficienta variatie, asa incat acesta sa nu devina monoton. Faptul ca el a satisfacut
exigentele si a fost publicat pentru prima data in revista Junimii, care reprezenta, in momentul
respectiv, noua generatie, cu un gust schimbat si o cultura literara superioara celei a pasoptistilor,
si ca este socotit pana astazi grupul cel mai rezistent la lectura din intreaga creatie poetica a lui
Alecsandri e o dovada a valorii lui obiective. Poetul de la Mircesti a facut prin el "scoala" (G.
Cosbuc, I. Pillat, D. Anghel, V. Voiculescu, G. Topir-ceanu, Alecsandri Maniu suni numai cativa
dintre cei care, in ciuda evidentelor diferente, o ilustreaza) si a impus un gen de poezie ce mai
starneste si azi inspiratia autorilor.