ARGUMENT

Începutul mileniului al III-lea găseşte omenirea în faţa unui număr

considerabil de probleme nerezolvate. Una din cele mai grave, prin efectele
imediate şi pe termen lung se leagă de mediul înconjurător. De la comunitatea
ştiinţifică se propagă până în mediile comunitare cum ar fi cel al localităţii în studiu
întrebări cum ar fi: Se schimbă clima? Dacă da, cât de repede şi cât de mult va fi
afectată societatea umană? Vom avea cutremure devastatoare mai frecvente? Pot fi
reduse semnificativ pagubele provocate de precipitaţiile atmosferice de lungă durată
sau torenţiale?
Ceea ce leagă aceste probleme şi altele similare este influenţa directă şi
negativă asupra societăţii umane, caracterul de dezastru pe care îl pot căpăta
fenomenele menţionate. Există preocupări la nivel mondial legate de aceste
probleme, astfel la 30 iulie 1999, Consiliul Economic şi Social al O.N.U. a adoptat
rezoluţia E/1999/L44 care prevede continuarea activităţilor legate de reducerea
efectelor dezastrelor naturale după încheierea IDNDR (International Decade for
Natural Disasters Reduction) inaugurând programul UNISDR (United Nations
International Strategy for Disaster Reduction).
Într-o lume în care problema lipsei de alimente, a sărăciei în general, este încă
departe de a fi rezolvată, 15 din ultimii 20 de ani ai secolului al XX-lea au fost
marcaţi de câte cel puţin un dezastru atmosferic care a depăşit ca valoare a
pagubelor 1 mld. de dolari (Ross şi Lott, 2001). Această situaţie ilustrează
necesitatea şi actualitatea cercetării hazardelor naturale, plecând de la desluşirea
mecanismelor intrinseci care stau la baza fenomenelor extreme până la conturarea
strategiilor de reducere a consecinţelor.
Creşterea pagubelor materiale produse de dezastre naturale are mai ales cauze
antropice (îndesirea populaţiei în regiuni predispuse la manifestări naturale extreme,
creşterea valorii proprietăţilor şi a sumelor asigurate).
Atitudinea societăţii contemporane faţă de hazardele naturale este de multe
ori contradictorie. Pe de-o parte, se depun eforturi materiale şi umane imense pentru
prevenirea şi reducerea efectelor. Pe de altă parte, dezvoltarea societăţii umane
influenţează uneori declanşarea unor dezastre sau amplificarea consecinţelor. Astfel,
schimbarea climei, proces natural cu care planeta s-a mai confruntat de-a lungul
evoluţiei sale, are astăzi manifestări care depăşesc limitele naturale, tocmai datorită
activităţilor antropice. Dezvoltarea şi extinderea spaţială a societăţii umane au drept
consecinţă imediată valoarea tot mai mare a bunurilor materiale şi expunerea mai
frecventă la manifestările extreme ale unor fenomene naturale.
Nici atitudinea lumii politice nu este întotdeauna adecvată necesităţilor pe
termen lung. Fondurile pentru diminuarea efectelor hazardelor naturale sunt alocate
de multe ori post-dezastru şi nu în etapa pre-dezastru, atunci când se poate
îmbunătăţi prevenirea sau măcar prognoza unor dezastre. Fondurile depind însă de
interese politice imediate, electorale, de influenţe strategice şi economice etc.

1
 Se discută în prezent, s-au organizat seminarii şi unele rezultate au fost
publicate (Disaster Diplomacy Articles în “Cambridge Review of International
Affairs”, vol. XIV, no.1, 2000) referitor la diplomaţia dezastrelor respectiv despre
influenţele reciproce care există între dezastrele naturale şi relaţiile politice dintre
state şi din interiorul aceluiaşi stat. Această nouă formă de abordare urmăreşte
îmbunătăţirea managementului dezastrelor/hazardelor atunci când apar bariere
politice/diplomatice şi, reversul, determinarea rolului dezastrelor/hazardelor în

Sursa.- http://www.emdat.be – The Intenational Emergensy Disasters Database

evoluţiile politice interne şi internaţionale. Studiile de caz publicate relevă
potenţialul deosebit de aprofundare a acestei direcţii şi importanţa pe care o poate
avea în acţiunile de management al hazardelor.
Abordarea actuală a cercetării hazardelor naturale are în centrul atenţiei
dimensiunea umană. Gradul de pregătire a societăţilor pentru a face faţă
evenimentelor naturale extreme este diferit în multe aspecte (educaţie,
infrastructură, organizare etc.), astfel încât fiecare situaţie ridică probleme specifice.
Rezolvarea acestora trebuie însă făcută cu rezultate optime în orice tip de societate,
o provocare extrem de actuală pentru cei care se ocupă cu managementul integrat al
hazardelor naturale. Evenimente naturale extreme uneori doar scot în evidenţă,
accentuează o stare de sărăcie latentă, pre-existentă (Ribot, 1996). Pierderile
datorate hazardelor naturale sunt uneori consecinţa abordărilor înguste, unilaterale,
ale problemelor legate de dezvoltare, cultură, mediu, ştiinţă şi tehnologie (White,
1994a, Mileti, 1999, Baker, 2000). Multidisciplinaritatea poate fi asigurată prin
respectarea anumitor principii manageriale care au la bază cercetarea integrată a
fenomenelor naturale şi a mecanismelor care determină un hazard natural să devină
2
dezastru. Contextul în care se desfăşoară un hazard natural este multistratificat pe
verticală şi pe orizontală; el trebuie să ia în considerare factorii spaţio-temporali care
caracterizează fenomenul respectiv, dar şi alte elemente care afectează
vulnerabilitatea mediului şi societăţii (Mitchell et al., 1994).
Aşadar, cercetarea hazardelor naturale este în prezent o acţiune extrem de
complexă, cu metode specifice, cu un obiect precis şi individual de studiu. Se naşte
oare o nouă ştiinţă? Ştiinţa hazardelor? Răspunsul la această întrebare îşi va găsi cu
siguranţă răspunsul în următoarele decenii.
Spaţiul geografic al Comunei Valea Moldovei este necesar a fi cercetat
din perspectiva hazardului natural, vulnerabilităţii, care împreună pot
determina identificarea riscurilor şi dezastrelor. Într-o regiune cu potenţial
economic scăzut dar cu o populaţie în continuă creştere este necesară
prevenirea în limitele posibile a dezastelor naturale prin intervenţii atât la nivel
local, regional dar şi prin programe naţionale.
Ca în cele mai multe cazuri şi în acest spaţiu intervenţiile în urma
inundaţiilor, alunecărilor de teren etc. s-au desfăşurat la limita minimă a
diminuării consecinţelor.
Studii, planuri, proiecte în acest sens nu există ceea ce creşte gradul de
vulnerabilitate şi cu acesta şi riscul pentru populaţie. Scăderea vulnerabilităţii
se poate face numai pe baza unor studii bine făcute şi puse în practică prin
proiecte care pot duce la diminuarea unor factori de risc astfel încât să nu mai
reprezinte un pericol major pentru comunitate.
Studiul de faţă va prezenta cele trei sisteme principale (din perspectiva
teoriei sistemelor) mediul fizic terestru, populaţie şi mediul construit din
interacţiunea cărora rezultă pagubele produse de riscurile şi dezastrele naturale .

3
CAPITOLUL I
AŞEZARE GEOGRAFICĂ. ISTORIC

Harta –http//www. Goole Earth

I.1. Poziţia geografică şi limite

Ca unitate administrativă, comuna Valea Moldovei face parte din judeţul

Suceava şi este delimitată de următoarele coordonatele geografice: 25 050’ şi 25056’
longitudine E; 47030’ şi 47035’ latitudine N, fiind alcătuită din cele două sate, Valea
Moldovei şi Mironu.
În limitele sale, comuna are o suprafaţă de 77,19 Km 2 este situată pe partea
dreaptă a văii Moldovei, imediat în aval de ieşirea sa din Carpaţii Orientali, la
contactul Munţilor Stânişoarei (reprezentaţi aici prin zona marginală a flişului
Obcinii Voroneţului) cu sectorul nordic, îngust, al zonei subcarpatice şi cu Podişul
Sucevei. Comuna Valea Moldovei aparţine judeţului Suceava fiind aşezată în partea
central-sudică a acestuia. Teritoriul ei se învecinează la N cu comuna Capu Cîmpului,
la N-E cu comunele Păltinoasa, Drăgoieşti şi Cornu Luncii, la S-E cu comunele
Slatina şi Mălini şi la N-V cu teritoriul oraşului Gura Humorului.
Localităţile ce compun comuna Valea Moldovei sunt legate între ele prin
drumul judeţean 177 C. Legătura cu comuna Capu Cîmpului (reînfiinţată în
4
noiembrie 2003), şi cu oraşul Gura Humorului (situat la distanţa de 18 Km de centrul
comunei ) şi municipiul Suceava ( situat la distanţa de 56 Km de centrul comunei) se
face pe D.J. 177 C. Pe acelaşi drum şi în continuare pe D.J. 209 C se face legătura cu
municipiul Fălticeni, situat la distanţa de 30 Km de comună .
Legătura între D.J. 177C şi D.J.209 (spre Gura Humorului şi Suceava) se
face peste râul Moldova pe Podul Izvor, iar cu D.N. 17 (spre Fălticeni) pe Podul
Berchişeşti, pod recent reabilitat şi modernizat.
Legătura între comuna Valea Moldovei şi cele două comune învecinate în
partea de S-E, Mălini şi Slatina, se face pe drumuri comunale, pietruite, ce constituie
o altă cale rutieră spre municipiile Fălticeni şi Suceava.

Imagine - Goole Earth

Imagine - Goole Earth

localizare

5
 Localizarea geografică a localităţilor Valea Moldovei şi Mironu

ATLASUL JUDEŢELOR, EDP BUCUREŞTI, Prof. univ.dr. Vasile Cucu. 1986

6
I.2.Istoric privind apariţia localităţilor

Urme care dovedesc existenţa unor aşezări umane încă din epoca
prefeudală s-au identificat în comuna Valea Moldovei nu departe de Căminul
Cultural, unde s-a constituit situl arheologic ”Necropola Tumulară” datat în secolul
III-IV după Hristos.
Comuna s-a dezvoltat într-o zonă cu mare trafic comercial, în apropiere de
drumurile comerciale ce legau Moldova de Transilvania şi Maramureş.
Nu se ştie cine a stăpânit aceste ţinuturi până la zidirea Mănăstirii Slatina,
dar probabil localităţile Valea Moldovei şi Mironu făceau parte din domeniul
domnesc.
După întemeierea Mănăstirii Slatina de către
Alexandru Lăpuşneanu în anul 1558, Valea Seacă şi
Mironu trec în proprietatea mănăstirii, iar apoi în timpul
stăpânirii austriece şi ulterior desfiinţării iobăgiei, prin
anii 1876-1878, moşia a fost vândută boierului Victor
Stârcea.
Evenimentele care au marcat evoluţia social
Mănăstirea Slatina
economică a comunei Valea Moldovei:
1. Perioada 1774-1918, când au loc :
- colonizarea localităţilor - ridicarea gradului de civilizaţie;
- apariţia elementelor de infrastructură;
- apariţia evidenţei cadastrale;
- dezvoltarea meşteşugurilor şi organizarea meşteşugarilor în
bresle.
2. Perioada 1918-1945, când se remarcă :
- scăderea numărului populaţiei şi a efectivelor de animale prin
evacuări şi achiziţii de război;
- stoparea tăierilor masive de pădure;
- dirijarea populaţiei spre agricultură şi creşterea animalelor;
3. Perioada 1945- 1989, când apar :
- reţele rutiere comunale, forestiere, reţeaua electrică;
- reforma agrară;
- colectivizarea;
- apariţia fenomenului de migrare a populaţiei de la sate la oraşe.
4. Perioada 1989- până în prezent :
- desfiinţarea colectivizării;
- retrocedarea terenurilor cu vegetaţie forestieră, tăieri masive de
pădure;
- încetarea activităţii unor unităţi economice şi apariţia şomajului;
- migrarea populaţiei de la oraş la sat şi orientarea spre agricultură
şi creşterea animalelor.
Până în anul 1967 comuna Valea Moldovei a avut denumirea de Valea
Seacă. În perioada 1968-2003 comuna şi-a schimbat denumirea în Valea Moldovei
7
având în componenţa sa şi localitatea Capu Cîmpului, care în prezent a revenit la
statutul de comună.
Satele componente ale comunei, Valea Moldovei şi Mironu, au un istoric
îndepărtat şi diferit.

I.3.Satul Valea Moldovei

Localitatea Valea Moldovei, sub denumirea veche de Valea Seacă,

este atestată documentar, pentru prima dată, într-un hrisov din timpul lui
Alexandru Vodă din anul 1453 prin care se confirmă stăpânirea logofătului Mihail
asupra acestui sat.
Se crede că singurele urme istorice ar fi cele cinci movile de pe islazul
comunal, unde ar fi fost îngropaţi oştenii lui Ştefan cel Mare după bătălia de la Baia
din 14 decembrie 1467. Locuitorii din Valea Moldovei au găsit urme de lănci, săgeţi,
bucăţi de zale şi
monede vechi din
epoci anterioare
ceea ce dovedeşte că
pe aceste locuri s-au
purtat lupte.
Alte
urme care confirmă
existenţa pe aceste
locuri a unor vechi
aşezări umane, unde
s-au găsit şi vestigii Bătălia de la Baia – Wikipedia.ro

de biserici, se află (Image of a moldovian flag in battle with the kingdom of Hungary,in Ausburg 1488 edition
of the Johannes de Thurocz book.)

pe Dealul Iancului şi în partea vestică a actualului

sat Valea Moldovei, spre pădure, aşezări care au
avut de suferit de pe urma războaielor şi
năvălirilor străine. De asemenea se are în vedere că
în tradiţia satului a rămas ca amintire faptul că la
botul Dealului Iancului, unde au locuit până nu
demult familiile Borşan, ar fi fost prima aşezare a
vetrei de sat, denumit până azi Todireşti. În acest
loc s-au găsit urme care dovedesc că a existat şi o
biserică, ceea ce înseamnă că acolo a fost o aşezare
cu mai multe familii.
Se mai ştie că din cauza unor
evenimente sociale (năvăliri, neînţelegeri cu
stăpânii, bătălii) sau poate din cauza inundaţiilor
Monografia comunei Valea- Seacă, Judeţul
Câmpulung , D. Timu, 1939
oamenii s-au mutat în comuna Găineşti, astăzi sat
8
 component al comunei Slatina. Se pare că o parte din aceste familii
s-au mutat spre pădure, în zona vestică a satului actual Valea
Moldovei, unde se spune că s-au găsit urmele unei biserici sub
pădure, pe pământul unde astăzi locuieşte familia Pomohaci
Gheorghe. A doua biserică a fost lângă casă parohială existentă, iar
a treia este cea actuală.
Din spusele bătrânilor se crede că ar fi fost o
aşezare pe locul numit „ Chilia arsă” în pădure, sau probabil un
călugăr ar fi avut acolo o chilie care din motive necunoscute ar fi ars.
Astăzi, în acest loc numit Arşiţa, locuitorii comunei au ridicat un
Schit de călugări.
În timpul boierului Stârcea au fost aduşi de către arendaşii
moşiei oameni din Ardeal pentru muncă, care erau agricultori şi crescători de
animale, în special oi.
În perioada stăpânirii austriece (1876-1878) au fost colonizaţi germanii,
Judeţul Câmpulungrepatriaţi
, D. Timu, 1939apoi în 1941.
Monografia comunei Valea- Seacă,

Numele iniţial al satului Valea Moldovei a fost Valea Seacă, nume dat
după denumirea pârâului ce străbate satul de la vest la est. Numele nou de Valea
Moldovei, a fost dat în 1967, după noua împărţire administrativ teritorială.

I.4. Satul Mironu

Satul Mironu îşi are numele de la un locuitor numit Miron, meşter

fierar, aşezat în zona centrală a satului actual.
Se pare că primul locuitor a fost numit „Ivan”, probabil venit din Putna,
(probabil huţan) de la care vine numele de familie Ivanovici .
În prezent familiile de rromi sunt cu mult mai numeroase decât familiile de
români şi locuiesc într-o comunitate separată de români.
Celelalte familii s-au aşezat în mijlocul satului lângă Miron, meşterul fierar, la care
veneau locuitorii din Valea Moldovei să-şi repare uneltele agricole. Aceştia spuneau:
”merg la Miron” şi aşa a rămas numele satului de Mironu.
Aici au fost aduşi ţigani lingurari din Muntenia pentru a lucra pe moşia
arendaşilor, dar astăzi majoritatea ţiganilor sunt muzicanţi.
Satul Mironu a avut în continuare o evoluţie istorică legată de cea a satului
Valea Moldovei.

9
 Foto: satul Valea Moldovei, 2007, fotografie realizată de Simirea Meda

Foto: satul Mironu, 2007, fotografie realizată de Simirea Meda

10
 CAPITOLUL II

CADRUL GEOLOGIC ŞI GEOGRAFIC GENERAL

II.1. Structura de ansamblu

II.1.1.Evoluţia geologico - paleogeografică

Privind raportul dintre uscat şi mare din teritoriul studiat, se poate arăta că pe
parcursul evoluţiei sale paleogeografice s-au succedat în timp mările cretacicului,
paleogenului şi miocenului. Această zonă a devenit uscat succesiv de la vest spre est,
din miocenul inferior şi terminând cu miocenul superior (sfârşitul sarmaţianului
inferior).
Relieful a luat naştere în trei etape :
- relieful muntos al flişului;
- relieful subcarpatic:
- relieful de platformă.
Prima fâşie de uscat a fost cea a flişului carpatic aflată în vestul comunei,
datorită mişcărilor orogenetice alpine care s-au manifestat în cretacicul superior prin
faza laramică. În marea cretacică respectivă s-a dezvoltat o faună de climat cald (în
acest interval la această latitudine era un climat cald). Dintre vieţuitoarele care au
trăit s-au păstrat în stare de fosilizare unele lamelibranhiate de talie mare (Hipuriţi).
Iar dintre foraminifere care în acest timp ating apogeul amintim Nubecularia,
Alveolina, Logena .
A doua porţiune de uscat care a fost scoasă la suprafaţă este porţiunea
reliefului subcarpatic. Această zonă de relief a fost exondată datorită mişcărilor de
orogeneză savă, mişcări care s-au produs spre sfârşitul oligocenului.
Şi în perioada neogenă continuă să fie un climat cald, fapt care face să se producă
evaporări intense iar lagunele care se instalaseră în această regiune încep să precipite
sulfaţii şi sărurile. Foraminiferele sunt în regres luând o mare dezvoltare
lamelibranhiatele. Pe porţiunile de uscat din vest favorizate de climatul cald şi umed
s-a dezvoltat o vegetaţie bogată în care predomină coniferele.
În această perioadă partea de vest a regiunii era un uscat, iar partea de est era ocupată
de braţul Mării Neogene. Acest braţ de mare a neogenului a fost umplut cu sedimente
atribuite acvitanianului, burdigalianului, sarmaţianulului, meoţianului. La sfârşitul
badenianului acestă regiune a fost şi ea exondată fiind prinsă de faza cutării stirice
noi. Această regiune corespunde cu zona neogenă sau saliferă în care se găsesc la
vestul regiunii studiate unele zăcăminte de sare.

11
 După mişcările stirice noi se observă că regiunea din partea de vest a zonei
studiate era uscat reprezentat prin relieful flişului pe de o parte, iar pe de alta prin
zona subcarpatică.
În ultima zonă a teritoriului comunei şi anume în estul subcarpaţilor (Dealul
Runc, Piesa Drăcenilor) mai exista doar marea sarmaţiană de pe Platforma
Moldovenească.
La sfârşitul sarmaţianului inferior şi această porţiune din teritoriul studiat a fost
exondată datorită faptului că marea sarmaţiană s-a retras spre sud ca rezultat al unor
mişcări epirogenetice pozitive. După sarmaţianul inferior şi această parte a regiunii
studiate a devenit uscat apoi a fost preluată de acţiunea factorilor externi care au
modelat-o aducând-o la forma actuală .

II.1.2.Alcătuirea geologică.

P. Polonic şi Gabriela Polonic studiind regiunea dintre Gura Humorului - Capu

Câmpului - Drăceni (Slatina) arată că acest teritoriu aparţine zonei flişului carpatic,
zonei miocene şi în parte sarmaţianului din marginea de vest a Podişului
Moldovenesc. Aceşti autori au stabilit în cuprinsul acestei zone următoarele
subdiviziuni stratigrafice:
-zona flişului -senonian
- eocen
-oligocen
-zona miocenă -acvitanian
-burdigalian
-platforma
-ordovician
-silurian
-triasic
-cretacic
-badenian
-buglovian
-volhinian
-cuaternar

II.2.Flişul carpatic

Zona flişului are următoarele subdiviziuni: senonian, eocen si oligocen.

Senonianul se găseşte dezvoltat sub faciesul stratelor de Hangu (denumire
introdusă de I. Atanasiu,1939). Litologic P. Polonic şi Gabriela Polonic au separat
două orizonturi:
- un orizont inferior marno - calcaros
- un orizont superior frezo - calcaros

12
 Orizontul inferior marno-calcaros este constituit din marno-calcare cu
fuccide, gresii calcaroase micafere cu intercalaţii de calcare negricioase marne şi
argile cenuşii foioase. Gresiile calcaroase micafere prezintă o tendinţă de desfacere în
plăci, calcarele negricioase sunt dure. Marnele şi argilele cenuşii, stratificate apar
intercalate la diferite nivele din acest orizont. Orizontul superior greso-calcaros este
reprezentat printr-o alternanţă strânsă de:
- gresii curbicorticale
- calcare cenuşii vineţii
- micro conglomerate
- marne negricioase.
Gresiile curbicorticale sunt fine, uneori slab micafere. Calcarele cenuşii vineţii
apar de regulă la partea superioară a senonianului, sunt dure şi se prezintă în strate
groase. Microconglomeratele cu elemente verzi apar sporadic la diferite nivele,
dimensiunile lor sunt cuprinse între 2-5mm, reprezentate prin şisturi verzi.
Eocenul. P. Polonic şi Gabriela Polonic arată că eocenul apare dezvoltat în
facies tipic marginal şi în continuitate de sedimentare peste depozitele senoniene. În
cuprinsul acestui etaj au făcut următoarele separaţii bazate pe aspectul litologic al
depozitelor:
- orizontul stratelor de Straja
- orizontul greso-calcaros
- orizontul calcarului de Pasieczna
- orizontul stratelor de Puma
- stratele de Bisericani.
Orizontul stratelor de Straja (denumite după localitatea Straja, unde apar în
stratotip caracteristic, T. Joja ) marchează baza eocenului. Ele sunt alcătuite dintr-o
alternanţă de argile roşii şi verzi cu intercalaţii de greso-calcare. Ca aspect general
aceste strate, după P. Plonic şi Gabriela Polonic, sunt deosebite într-o oarecare măsură
de stratele de Straja şi cuprinde o alternanţă de :
- gresii cenuşii-silicioase,
- gresii cenuşii-verzui calcaroase,
- marne verzui,
- microconglomerate cu elemente verzi,
- calcare cenuşii albăstrui.
Gresiile cenuşii silicioase sunt foarte dure şi se găsesc în strate de 30-50cm.
Gresiile cenuşii verzui calcaroase sunt dispuse în strate groase de 0,5m de
multe ori partea superioară prezintă o vagă laminaţie ondulată.
Marnele verzi rar micafere se prezintă în pachete subţiri, intercalate în acest
orizont la diferite nivele ca strate cu grosimi cuprinse între 0,2-0,5 mm.
Calcarele cenuşii se găsesc răspândite pe aproape toată grosimea acestui
orizont, în strânsă alternanţă cu gresii cenuşii şi marnele cenuşii şi verzi. Către partea
superioară a orizontului pe ultimii 80m se remarcă treceri gradate de la
microconglomerate la gresii fine calcaroase la calcare grezoase până la un calcar fin
cenuşiu.

13
 Orizontul grezo-calcaros se remarcă prin existenţa calcarelor în strate de 25-35
cm grosime. Uneori în baza stratelor se observă un material mai grosier cu rare
elemente verzi. Calcarul de Pasieczna este alcătuit aproape exclusiv din calcar de
Pasieczna şi numai subordonat se întâlnesc gresii şi marne cenuşii verzui.
Calcarul de Pasieczna este o rocă fină, dură, se prezintă în strate subţiri de
0,l -0,5m. Gresiile cenuşii ce apar în acest orizont sunt bine stratificate şi au o
pronunţată tendinţă de desfacere în plăci.
Marnele cenuşii verzui lipsite de stratificaţie se găsesc intercalate la diferite nivele în
acest orizont.
Stratele de Putna urmează peste orizontul calcarului de Pasieczna. Acest
orizont marno argilos a fost denumit de T. Joja în regiunea văii Sucevei strate de
Putna sau Strujinoasa; apare constituit din marne cenuşii şi verzi bine stratificate cu
intercalaţii de gresii verzui. Grosimea orizontului stratelor de Putna atinge 40m.
Stratele de Bisericani sunt reprezentate prin argile şi marne cenuşii -verzui micafere,
nisipoase, friabile prin uscare, solzoase.
Oligocenul. Se găseşte în regiunea studiată sub două faciesuri principale:
- un facies marginal extern, conglomeratic
- un facies normal cu gresia de Kliwa.
În afară de aceste două faciesuri în partea de nord a sinclinalului Bălcoaia, se
dezvoltă un facies cu caracter intermediar între cele două, dar mai aproape de faciesul
normal cu gresia de Kliwa. P. Polonic şi Gabriela Polonic au denumit acest facies
intermediar "Faciesul disodilic de tranziţie".
Faciesul conglomeratic - se găseşte dezvoltat în solzul Bălcoaia care este cel
mai extern. Sub acest facies oligocenul se prezintă constituit în baza din marne
bituminoase slab şi sporadic dezvoltat. Deasupra urmează un orizont constituit uneori
aproape numai din conglomerate cu elemente verzi cu intercalaţii de disodile şi gresii
cenuşii-verzui.
Faciesul disodilic de tranziţie - se prezintă ca o trecere longitudinală a
faciesului conglomeratic spre nord în cuprinsul solzului Bălcoaia. Sub acest facies
oligocenul apare constituit în baza din marne bituminoase şi menilite, peste care se
dezvoltă un pachet gros de disodil, în care se intercalează la diferite nivele gresia de
Kliwa.
Faciesul normal al gresiei de Kliwa - este răspândit în restul regiunii şi are o
constituţie litologică care face posibilă separarea următoarelor orizonturi:
- orizontul menilitelor superioare,
- orizontul gresiei de Kliwa şi al disodilelor,
- orizontul disodilic,
- orizontul marnelor bituminoase şi al menilitelor inferioare,
- orizontul gresiei de Lucăceşti.
Orizontul menilitelor superioare s-a identificat numai în solzul Măgura-Magherniţa.
Orizontul gresiei de Kliwa şi al disodilelor. Gresia de Kliwa prezintă caractere de
gresie silicioasă, fără mică în strate până la 3-4m grosime. În afară prezintă şi argile
marnoase nebituminoase. Orizontul gresiei de Kliwa - în continuarea disodilelor

14
urmează gresia de Kliwa, în strate de grosimi metrice în care apar conglomerate cu
elemente verzi.
Gresia de Kliwa prezintă în general aceleaşi caractere litologice. Ele sunt dispuse în
bancuri groase, separate de zone de argile disodilice încât orizontul gresiilor de Kliwa
ce are o grosime de 90-100m apare alcătuit dintr-o succesiune de bancuri de gresii şi
zone disodilice .
Orizontul disodilic. Disodilele sunt roci argiloase sau argilo marnoase, bituminoase,
cu o şistozitate foarte pronunţată.
Orizontul marnelor şi al menilitelor inferioare, marnele bituminoase apar uneori şi
lentile mici menilitice. Mamele bituminoase prezintă şi intercalaţii secundare de
argile disodilice în care se găsesc de-asemenea menilite. Menilitele inferioare
formează strate ce sunt separate de argile disodilice şistoase, dure. Grosimea totală a
nivelului cu menilite variază destul de mult.
Orizontul gresiei de Lucăceşti. O caracteristică a acestei gresii şi totodată o diferenţă
faţă de gresia de Kliwa, este faptul că de obicei în stratele de gresie există porţiuni,
lentile sau simple nuclee, de mărimi variabile, compacte, calcaroase foarte dure.
Aceste porţiuni sunt învelite în gresii silicioase friabile.

II.3.Miocenul subcarpatic

Zona miocenă constituie o a doua subdiviziune din regiunea studiată. Această

zonă apare ca o bandă de 4-5km ce urmăreşte marginea flişului şi se îngustează
treptat spre nord ajungând la Păltinoasa de numai câteva sute de metri lăţime. Zona
este constituită din depozite paleogene în facies de fliş şi din depozite miocene. S-a
urmărit orizontarea amănunţită a zonei subcarpatice bazată pe litologie şi completată
cât a fost posibil şi prin analiza conţinutului de microfaună. Astfel s-au separat:
- eocen superior-straţe de Bisericani,
- oligocen inferior -marne bituminoase şi menilite,
- acvitanian -formaţiunea inferioară cu sare,
- burdigalian- conglomerate de Pleşu, - stratele de Drăceni,
- helvetian - formaţiune cenuşie,
- formaţiunea superioară cu sare(stratele de Cacica).
Eocenul-este reprezentat în cuprinsul zonei miocene pe pârâul Isachia sub
formă de butoniere, înconjurată de oligocen inferior şi acoperită discordant de
conglomerate miocene marcând o ridicare axială a anticlinalului Pleşu - Păltinoasa.
Depozitele eocene se dezvoltă sub forma faciesului cunoscut al stratelor de
Bisericani.
Oligocenul-este prezent împreună cu stratele de Bisericani. El este reprezentat
numai partea lui inferioară şi este constituit din menilite, marne bituminoase şi
disodile. Acest orizont apare puternic cutat faţă deconglomeratele miocene. Prezenţa
depozitelor oligocene a fost citată pentru prima dată de I. Băncilă în 1958.
Acvitanianul-cuprinde formaţiunea inferioară cu sare. El apare însă numai la
sud-vest de pârâul Suha Mică la Mănăstirea Slatina.

15
 Burdigalianul- este reprezentat în partea de est a zonei miocene formând o
bandă îngustă (de aproape l km) de conglomerate ce se leagă spre sud cu
conglomeratele din culmea Pleşu, iar spre nord dispare treptat sub depozitele de fliş.
În seria conglomeratelor verzi autorii au separat două orizonturi:
- un orizont inferior numit - orizontul conglomeratelor de Pleşu, după
denumirea conglomeratelor verzi din regiunea Târgu - Neamţ -Râşca.
- un orizont superior -orizontul stratelor de Drăceni, după denumirea localităţii
unde se găsesc bine deschise.
Orizontul conglomeratelor de Pleşu - este compus din şisturi verzi, calcare jurasice,
dolomite şi calcare cu numuliţi.
Orizontul stratelor de Drăceni, este format din gresii verzi cu intercalaţii de micro
conglomerate cu elemente verzi şi marne verzi.
Helveţianul - cuprinde formaţiunea cenuşie cu depozitele mânioase cenuşii ce
se dezvoltă între marginea flişului şi seria conglomeratică. Formaţiunea cenuşie este
constituită din marne cenuşii şi intercalaţii de gresii nisipuri şi gips. S-a acordat
vârsta helveţiană acestei formaţiuni datorită poziţiei geometrice pe care o ocupă.
Conţinutul microfaunistic este sărac. E. Mihăilescu a reuşit să identifice din baza
formelor "Globigenitea triloba Ammodiscus".
Badenianul - apare în partea de est a zonei miocene subcarpatice ca o bandă
lată de 400m şi este constituită din marne cenuşii în care s-au identificat următoarele
forme:
- Elphidim,
- Globigerina bulboidess "D" Orb,
- Giroidina girordona Reuss,
- Uvigerina urmula "D" Orb.
Sarmaţianul -se iveşte numai în jumătatea de sud -est a perimetrului cercetat
Gura Humorului - Capu Câmpului - Drăceni, în partea de nord fiind acoperit de
terasele râului Moldova.
Pe baza exemplarelor de faună descoperite depozitele descrise au fost atribuite
sarmaţianului inferior.

II.4.Tectonica

Zona flişului prezintă tectonica cea mai complicată în regiunea studiată. Ea

cuprinde o porţiune destul de îngustă în partea de est a pânzei marginale care se
prezintă strânsă în cute -falii de direcţie N-NV cu deversare spre N-E. De la vest la
est s-au separat:
- solzul Voroneţ,
- solzul Măgura-Magherniţa,
- solzul Obcina-Larga,
- solzul Bălcoaia.
Solzul Bălcoaia în baza are dezvoltate depozitele senonianului inferior.
Solzul Măgura - Magherniţa este încălecat dinspre vest de solzul Voroneţ şi
încalecă la rândul lui spre est solzul Obcina Larga. Acest solz are o lăţime de 2-3km.
16
În baza solzului, la sud de pârâul Isachia se găseşte dezvoltat orizontul superior al
senonianului inferior. Baza solzului este constituită mai departe din orizontul
senonianului superior. Deasupra senonianului se dezvoltă eocenul şi oligocenul.
Solzul Obcina Larga are dezvoltarea maximă în dreptul confluenţei pârâului
Izvorului cu râul Moldova şi se îngustează treptat spre sud. În dreptul culmii Obcina
Larga solzul dispare. La nivelul pârâului Izvorului acest solz are senonian superior în
ax şi eocen pe flancuri. Între pârâul Mamuca şi pârâul Isachia acest solz cuprinde sub
el un monoclin de fliş eocen.
Solzul Bălcoaia este încălecat la vest de solzul Obcina Larga. În dreptul
pârâului Mamuca apare oligocenul cu stratul de Bisericani pe flancuri. Solzul cel mai
extern ce vine în contact cu miocenul după planul de şariaj al pânzei marginale.
Zona miocenă reprezintă autohtonul pânzei marginale. În partea de est a
acestei zone are un anticlinal din burdigalian coriglomeratic. În axul anticlinalului, în
malul drept al pârâului Isachia apare eocen superior, oligocen inferior. În urma
observaţiilor făcute P. Plonic si Gabriela Polonic au renunţat la ideea unor raporturi
normale între zona miocenă şi Podişul Moldovenesc, aşa cum erau considerate până
acum.
Diversitatea depozitelor zonei miocene spre nord-est, aspectul liniei după care
iau contact cele două zone şi grosimea mare a depozitelor din Podişul Moldovenesc
în apropierea zonei miocene, au dus la ideea existenţei unei importante linii de
fractură între cele două zone.
Astăzi se consideră că ea reprezintă falia pericarpatică, care se găsea figurată mult
mai spre est.
Zona de Platformă este cea mai liniştită din punct de vedere tectonic, fiind
constituită din depozite cvasiorizontale.
În concluzie regiunea Gura Humorului - Capu Câmpului - Drăceni este constituită din
depozite ale zonei flişului, zonei miocenului subcarpatic şi Platformei Moldoveneşti.
Tectonic depozitele zonei flişului aparţin pânzei marginale având un autohton
constituit din depozitele zonei miocene. S-a sesizat de asemenea existenţa faliei peri
carpatice între zona miocenă şi Podişul Moldovenesc, falie ce se confundă în
Moldova de Nord şi Bucovina cu limita vestică de dezvoltare a depozitelor sarmaţian
inferior.

II.5. Relieful

Zona studiată este amplasată la contactul a două mari unităţi morfostructurale:

Orogenul Carpatic pe de o parte şi Platforma Moldovenească pe de altă parte .
Orogenul Carpatic include o mică porţiune din flişul neogen (Obcina Voroneţ) un
areal ceva mai dezvoltat ce aparţine Subcarpaţilor - alcătuit din formaţiuni miocene
variate.
La est de falia pericarpatica se extinde Podişul Sucevei.

17
 II.5.1.Trăsăturile morfografice şi morfometrice

1.Hipsometria reliefului

Din analiza hărţilor hipsometrice rezultă că cele mai coborâte valori ale
reliefului se situează în albia Moldovei în aval de confluenţa cu Suha Mica respectiv
acolo unde iese de pe teritoriul comunei, altitudinea absolută este de 400 m, iar
valoarea maximă este în zona montană în vârful Moara Dracului, 970 m. Se remarcă
totodată faptul că peste 80 % din masa reliefului se situează sub cota de 600 m; de
fapt aceasta reprezintă relieful modelat pe depozitele miocene subcarpatice şi cele
sarmaţiene piemontane. Înălţimea medie a reliefului este de aproximativ 500 – 550m.

2.Fragmentarea reliefului
Gradul de fragmentare creşte din zona şesului Moldovei spre zona montană, ceea ce
este normal pentru o astfel de regiune. Cele mai mici valori sunt situate sub 0,5
km/km2 iar cele mai mari depăşesc 5 km/km 2. Domină ca areal de răspândire valorile
cuprinse între 2,1-3 km/km2 .

Foto: Aspect al reliefului - Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de Simirea Meda

3.Energia reliefului (adâncimea fragmentării reliefului)

Energia reliefului înregistrează o valoare medie în jur de 150 m, iar valoarea energiei
maxime este de 570 m. Cele mai mici valori se întâlnesc în şesul Moldovei mai mic
de 25 m iar cele mai mari în zona montană, unde altitudinea reliefului creşte la peste
200 m.
Morfografic, zona studiată se prezintă destul de variată ca urmare a succesiunii
structurale - litologic cu desfăşurare de la vest către est. Astfel, relieful cel mai
accidentat apare în partea vestică la obârşia văilor Isachia, Bălcoaia, Valea Seacă,
obârşii care se află în Obcina Voroneţului.

18
În cadrul Subcarpaţilor energia de relief se accentuează ca urmare a adâncirii văilor,
fragmentarea creşte datorită friabilităţii rocilor constituente.
În contrast cu această situaţie, la est de falia extracarpatică relieful este mai
monoton, cu suprafeţe cvasiorizontale întinse date de frecvenţa podurilor de terase şi
a luncilor bine reprezentate în " Câmpia Piemontana " Baia.

4.Pantele reliefului
Constituie unul dintre elementele morfologice esenţiale ce caracterizează un
versant. Prin intermediul acestora se poate aprecia activitatea de denudare actuală a
reliefului, chiar puterea de îndepărtare a materialelor detaşate prin activitatea
distructivă a agenţilor, fiindcă orice teren poate fi supus denudaţiei.
Cele mai mari valori se întâlnesc în arealul montan, îndeosebi în Obcina Voroneţ
unde valorile depăşesc 30 grade. De altfel, aproape toată partea superioară a Obcinii
se încadrează clasei pantelor ce depăşesc 20 grade. Pantele au o mai mare diversitate
în cadrul Subcarpaţilor, valori mai mari întâlnindu-se pe fâşia îngustă de
conglomerate burdigaliene orientate nord-sud şi scad treptat pe celelalte roci până la
valorile minime, întâlnite pe argile şi marne.
Pantele cu valori mici sub 2 grade sunt cele din şesul Moldovei, podurile
teraselor şi suprafeţele ocupate de fundul văilor afluente Moldovei (Izvor, Isachia,
Bălcoaia, Valea Seacă).

Foto: Aspect al reliefului - Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de Simirea Meda

5. Morfogeneza
Evoluţia reliefului din această zonă s-a desfăşurat într-un interval geologic
destul de îndelungat care ţine de la începutul miocenului până în prezent.
Etapele morfogenetice ale acestei zone sunt următoarele :
Etapa miocenă - când zona montană alcătuită din flişul cretacic şi paleogen
devine emersă ca urmare a mişcărilor de ridicare ce însoţesc orogeneza carpatică. Din
acest moment relieful evoluează sub acţiunea agenţilor externi stimulaţi de continua
ridicare a acestuia. Materialul erodat din Carpaţi este depus în Marea Miocenă care se
retrage succesiv spre est începând din acvitanian până în sarmaţian.

19
 Etapa pliocenă - se caracterizează prin faptul că formaţiunile miocene devin
emerse, drept urmare relieful subcarpatic evoluează sub acţiunea agenţilor exogeni.
Pe zona de contact dintre formaţiunile cutate miocene subcarpatice şi cele
cvasiorizontale ale sarmaţianului se instalează valea Moldovei cea care va impune de
aici încolo ritmul, intensitatea, direcţia de dezvoltare a proceselor geomorfologice
care vor individualiza noi unităţi de sine stătătoare.
Etapa cuaternară - se caracterizează printr-o continuă adâncire a văii
Moldovei sub impulsul unui nivel de bază din ce în ce mai coborât. Afluenţii se
adâncesc considerabil mai ales că la sfârşitul miocenului energia de relief a devenit
mai accentuată ca urmare a ridicării Carpaţilor.
Principalele procese care au loc în această zonă sunt cele de eroziune şi acumulare în
zona de contact dintre cele două mari unităţi morfostructurale, cea cutată şi cea de
platformă. Râul Moldova are perioade de acumulare masivă de formaţiuni aluvionare
în care ulterior (respectiv în cuaternarul superior) sunt detaşate actualele nivele de
terase.
În holocen s-au desăvârşit trăsăturile morfologice ale regiunii printr-o serie de
procese elementare care au dus în ultima instanţă la crearea peisajului geomorfologic
actual.

II.5.2.Procese şi forme de relief

1.Relief structural

Formele impuse de structură pot fi împărţite în cadrul teritoriului în două

categorii: prima - cele dezvoltate pe formaţiuni cutate şi a doua - cele dezvoltate pe
monoclinul sarmatic. Este foarte greu de descifrat aspectul morfostructural în cadrul
zonei cutate deoarece aici exista o mare varietate litologică, ceea ce face în cele mai
multe cazuri aproape imposibilă păstrarea structurii iniţiale. Cu toate acestea
urmărind în amănunt situaţia în teren se observă în unele cazuri o adaptare a văilor la
condiţiile impuse de structură apărând mici asimetrii în cazul afluenţilor din dreapta
văii Bălcoaia cât şi afluenţilor din ambele părţi ale Văii Seci.
Mult mai clară este situaţia din cadrul Piemontului care în ansamblu este o
întinsă suprafaţă structurala cu cădere spre Valea Seaca şi o creastă ce priveşte în cea
mai mare parte spre valea Suhăi Mici.
Obcina Larga privită sub aspect geomorfologic este un hogbak, cu privire
estică consecinţă a structurii, a alternării stratelor de roci dure şi moi.

2.Relief fluvio-denudaţional

2.1.Ierarhizarea şi structura sistemului de văi

Considerăm că unul dintre modelele de ierarhizare a reţelei hidrografice, cel
propus de A. Strahler(1954) oferă baza logică a studiului geomorfologic comparativ
al văilor în raport cu diverşi factori ce determina evoluţia lor. Aplicarea modelului s-a
făcut pe baza reprezentării întregii reţele de văi după harta topografică la scara

20
1:25000. Se constata astfel prezenţa a cinci ordine de mărime, exceptând râul
Moldova pe care nu 1-am luat în calcul, acesta fiind un râu alohton.
Între diferite ordine de mărime se înregistrează discontinuităţi (în sensul dat de
R. Bunet-1970) în ceea ce priveşte principalele caracteristici morfologice,
morfogenetice şi geomorfometrice. În acest context, considerăm că văile de ordinele I
şi II sunt văi elementare. Ele însumează circa 75 % din lungimea întregului sistem de
văi din regiune şi se caracterizează prin: lipsa albiilor minore propriu-zise şi a albiilor
majore; lipsa teraselor fluviale, în general, deşi în zonele de debuşare pot prezenta
una până la trei, patru trepte de con de dejecţie, intersecţia bazelor versanţilor văii se
face pe linia talvegului.

2.2.Umerii de vale structural

S-au format pe seama unor straturi mai dure, fiind reprezentaţi prin areale mici
cu aspect plan, uşor înclinate şi care apar ca o treaptă cu versanţii unor văi, absolut
discontinuă în profil longitudinal. Nu se exclude ideea că aceştia au putut să apară şi
în condiţiile climatului mai cald din pliocenul inferior când au căpătat o largă
dezvoltare glacisurile. Distrugerea ulterioară a acestora de către reţeaua hidrografică a
determinat apariţia lor. (Ichim, 1979).
Ion Ichim semnalează astfel de umeri în Munţii Stânişoarei a căror înălţime poate fi
pusă pe seama distrugerii unor glacisuri. Aceste forme de relief apar în vestul
comunei, în zona flişului şi în zona miocenă.

2.3.Şiroirea
Intensitatea şi regimul eroziunii şi acumulării datorita şiroirii au variat mult în
decursul timpului. Pe fruntea teraselor în argilele deluviale se dezvoltă forme de
şiroire.

2.4.Eroziunea torenţială
Are un rol important în modelarea actuală a versanţilor cu declivităţi mari.
Scurgerea în torente are un caracter mai mult sau mai puţin permanent. Procesele
torenţiale au condiţii propice de dezvoltare (formaţiuni friabile, declivităţi mari,
intervenţia antropică necontrolată, discontinuităţi ale covorului vegetal, precipitaţii
relativ bogate etc.).
Prin fragmentarea intensă a versanţilor ea conferă o notă aparte reliefului.
Dezvoltarea proceselor torenţiale au pus în evidenţă forme de relief specifice de tipul
ogaşelor şi ravenelor .
Ogaşele reprezintă formele de relief la apariţia cărora un rol important 1-a
avut omul, a cărei activitate economica s-a intensificat, îndeosebi în ultimele două
secole. La acestea se adaugă şi tendinţa de continentalizare a climatului, ales în
privinţa regimului precipitaţiilor.
Astfel ogaşele s-au format pe unele terenuri agricole unde s-au efectuat arături
în lungul versantului. Foarte multe dintre ogaşe evoluează pe locul unor vechi
drumuri, în prezent neutilizate unde eroziunea torenţială se adânceşte ducând la

21
formarea unor şanţuri cu adâncimi de aproximativ 2 m. Sunt reprezentative astfel de
forme de relief pe Dealul Runc, Dealul Văcăria s. a..
Spre deosebire de făgaşe şi rigole, ogaşele nu mai pot fi nivelate decât cu
ajutorul buldozerului sau graderului, ceea ce este foarte costisitor.
Ravenele (râpi torenţiale) sunt organisme torenţiale bine dezvoltate, cu
adâncimi ce depăşesc 2 m, putând ajunge până la câteva zeci de metri, spre deosebire
de ogaşe aceste forme prezintă un profil longitudinal deformat cu praguri şi marmite.
În teritoriul acestor organisme torenţiale este mare, o
bună parte din acestea sunt stabilizate, pe ele instalându-
se un covor vegetal forestier şi ierbos.
Ca şi ogaşele ravenele au apărut pe drumuri vechi
în pantă. Amintim aici ravenele de pe fostele drumuri
forestiere de pe Dealul Runc. Sunt câteva ravene
stabilizate şi împădurite, dar cea mai mare şi în continuă
adâncire este în partea estică a dealului; are o adâncime
de aproximativ 3 m, o deschidere de 3- 4 m şi este parţial
acoperită de vegetaţie
Foto: Aspect al reliefului -
proces de ravenare de pe dealul Cele mai variate forme se găsesc pe partea dreaptă
Runc - Valea Moldovei , 2007, a Obcinii Largi şi a Dealului Piesa Mică unde exista un
fotografie realizată de Simirea
Meda
bogat sistem de ravene care au fragmentat puternic
această zonă. Ravenele de aici sunt foarte evoluate,
prezintă adâncimi de 3-4 m, lărgimi de 6-15 m (unele chiar mai largi).

2.5. Eroziunea în suprafaţă

Joacă un rol important în modelarea versanţilor cu declivităţi mai mari şi
reprezintă rezultatul acţiunii apei provenite din topirea zăpezilor şi din precipitaţiile
atmosferice.
După intensitatea cu care se manifestă, eroziunea în suprafaţă, care afectează
versanţii din regiunea studiată poate fi slabă, moderată sau puternică şi foarte
puternică.
Eroziunea în suprafaţă slabă şi moderată afectează suprafeţe relativ extinse
cum ar fi Dealul Trestia, Dealul Runc, versanţii din cursul superior al pâraielor
Bălcoaia şi Isachia. Ea acţionează mai intens asupra versanţilor în urma căderii
ploilor torenţiale şi a topirii zăpezilor.

Foto: Aspect al reliefului - eroziunea pe dealul Trestia - Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de Simirea
Meda
22
 Eroziunea în suprafaţa puternică şi excesivă se produce mai ales în urma
ploilor torenţiale şi a topirii bruşte a zăpezilor primăvara. Ea contribuie la scurtarea
considerabilă a profilului de sol şi la degradarea şi reducerea fertilităţii acestuia.
Cercetările experimentale efectuate în anul 1976 de către N. Rădoane pe
parcele înierbate, cosite şi necosite, situate la 460 m altitudine absolută, pe un versant
cu înclinare de 26 grade, au evidenţiat că pe terenurile înierbate necosite, pragul de
producere a eroziunii 1-au constituit ploile de 3,8 - 4 mm iar valoarea maximă a
eroziunii a fost la cantitatea de 14,7 mm (17.07.1976) şi nu la 30,8 mm (26.07.1976)
pentru că solul era supraumezit de ploile ce au căzut în zilele anterioare datei de
17.07.1976. Pe aceeaşi parcelă, când solul a fost uscat, ploile de 16-17 mm nu au
reuşit să producă eroziune sesizabilă. Raportul dintre volumul erodat de pe terenul
înierbat necosit şi cel cosit a fost de 1/26 pentru totalul cuantumului eroziunii din acel
an.

2.6.Eroziunea liniară
Creează o serie de microforme caracteristice de tipul făgaşelor şi rigolelor.
Astfel de microforme apar pe Dealul Iancului, Dealul Runcului, pe partea dreaptă a
văii Seci. Sunt vizibile mai ales atunci când se efectuează arături de-a lungul
versantului. De obicei, acestea sunt nivelate prin lucrări agricole curente (prăşit).
Nivelarea este posibilă acolo unde este teren agricol şi se efectuează astfel de lucrări.
Sunt şi zone în care acestea cu timpul se adâncesc (30-40 cm) transformându-se în
ogaşe.

2.7.Glacisurile coluviale
Reprezintă suprafeţe morfologice de racord, care au luat naştere la contactul
versanţilor cu şesurile aluviale sau cu unele suprafeţe structurale.
Văile relativ înguste din partea vestică a comunei cu versanţi a căror înclinare este
accentuată au făcut ca glacisurile de la baza versanţilor să nu capete amploarea pe
care o au în alte regiuni. Sunt semnalate glacisuri coluviale în zona satului Capu
Câmpului, un glacis coluvial se observă la contactul Dealului Runc cu şesul pârâului
Isachia.
Din analiza hărţii geomorfologice se observă că în estul teritoriului studiat între
localităţile Mironu şi Valea Moldovei, apar două glacisuri, primul face racordul între
versantul estic al Dealului Runc şi terasa de 20-22 m a râului Moldova, al doilea se
află la contactul versantului nordic al Dealului Crucii şi terasa de 20-22 m a râului
Moldova.
Fâşii înguste de glacis dar cu discontinuităţi mai pot fi văzute la baza
majorităţii versanţilor văilor care drenează zona carpatică şi subcarpatică a
teritoriului.
De remarcat este prezenţa în sud-estul teritoriului studiat, între Valea Seacă şi
Suha Mică a unui fragment de piemont colinar reprezentat prin Dealul Iancului.

23
 2.8.Conurile de dejecţie
O altă formă de acumulare a reliefului fluvio-denudaţional o reprezintă
conurile de dejecţie. Sunt forme de relief frecvent întâlnite în lunca Moldovei, ele au
rezultat în urma depunerii materialului transportat de către unii afluenţi ai Moldovei
sau de către unele pâraie cu regim torenţial.
În cea mai mare parte conurile de dejecţie parazitează suprafeţe de terasă
contribuind la supraînălţarea lor. Asemenea conuri se întâlnesc la gura de vărsare a
pâraielor Isachia, Bălcoaia, Valea Seacă, Suha Mică. Valea Seacă dispune succesiv
de două conuri de dejecţie îmbucate unul în altul. Pe suprafaţa acestora oamenii au
tăiat un canal longitudinal cu maluri întărite. Un lucru interesant care se observă este
legat de patul acestui canal care în continuu proces de înălţare, are tendinţa să se
ridice deasupra nivelului conului de dejecţie. Sunt necesare astfel lucrări permanente
de scoatere a umpluturii şi de întărire a malurilor.
În urma ploilor din anul 1975 digul din dreapta pârâului a fost rupt, astfel încât o
parte din apă s-a dirijat direct spre Suha Mică, unindu-se cu aceasta la circa l km
amonte de confluenţă. Cursul acesta divergent a urmărit marginea aripii drepte a
conului de dejecţie.
Un mic con de dejecţie s-a format la pârâul Mironului care este cel mai
îndepărtat torent.
S-au mai format conuri de dejecţie la torenţii de pe terasele de 5-6 m a râului
Moldova precum şi la unii afluenţi ai pâraielor Bălcoaia, Isachia, Valea Seacă.

3.Relieful fluvial

3.1 Albiile minore

Constituie cele mai recente forme ale reliefului şi prezintă anumite
particularităţi de la o vale la alta, în funcţie de ordinul de mărime al râului, de
orientarea văii, alcătuire petrografică, altitudine, distanţa faţă de nivelele de bază
locală.
Dintre albiile minore ce apar în teritoriul studiat, cea mai importantă este albia
minoră a râului Moldova. Trăsăturile acestor albii, în sectorul studiat, constau, în
primul rând, în despletirea deosebit de pronunţată. Albia este modelată într-un pat de
prundişuri cu grosimi de 4-5m. Această modelare are loc, în cea mai mare parte, în
timpul debitelor mari.
Debitul mediu multianual, care întră în sectorul studiat, la Gura Humorului,
este de 15m3/s, iar în timpul viiturilor cele mai frecvente, debitul creşte până la
520m3/s şi la peste 2000m3/s la viiturile excepţionale. (N. Rădoane, Măria Rădoane,
1976.)
Despletirea are loc în două etape: Divagarea propriu-zisă, determinată de
evoluţia bancurilor, ostroavelor şi grindurilor din albiile unitare şi etapa completării
despletirilor, când aceleaşi fenomene se raportează noile braţe apărute. În literatura de
specialitate fenomenul este cunoscut sub denumirea de împletire, iar rezultatele fiind
denumite "albii împletite".

24
 Despletirile se produc în condiţiile în care panta de curgere este de peste
2,5°/00. La ieşirea din munte, Moldova are o pantă de 4,2 0/00 , scade la 30/00 la Baia.
Panta mai mare până la Baia determină menţinerea unei viteze mărite, chiar şi în
timpul debitelor scăzute, mai ales în porţiunile cu albie îngustă.
Albia este mărginită de terasa de sub Im, în special şi mai rar de terasele mai înalte de
2m, astfel că înălţimea malurilor variază de la câţiva zeci de centimetri până la 2-
2,5m.
Patul albiei minore se prezintă "pavat" cu bolovăniş şi pietriş grosier. De
remarcat structura îmbrăcată a patului albiei, care face ca el să fie mai rezistent la
eroziune, dar care în schimb favorizează transportul şi eroziunea laterală.
Procesul de albie cel mai activ, care produce cele mai mari pagube este
eroziunea laterală. Acest proces are loc cu intensitate deosebită, acolo unde albia
minoră este meandrată şi mai ales acolo unde bucla meandrului vine în contact cu
terasele mai mari de 2 m, ocupate de culturi agricole. Multe din actualele devieri ale
cursului Moldovei sunt determinate de intensele acumulări din albie. Prezenţa
ostroavelor, mai ales cele consolidate, intensifică eroziunea laterală. (T. Nitu, 1965).

Foto: Râul Moldova, 2008, fotografie realizată de Simirea Meda

3.2.Albiile afluenţilor Moldovei.

Principalii afluenţi pe care râul Moldova îi primeşte în această zonă sunt pârâul
Valea Seacă, Bălcoaia, Isachia, Suha Mică, Izvor.

25
Albia minoră a acestora prezintă adâncimi şi lărgimi diferite. În general, văile sunt
înguste pentru că au caracter transversal. Micile lărgiri locale sunt rezultatul eroziunii
diferenţiale în condiţiile unor roci variabile. Astfel, în cursul superior, sectorul
montan, lăţimea albiei minore variază între 0,5-2m, pentru ca în cursul inferior să
ajungă la 3-4m (Isachia, Suha Mică).
Terasele sunt slab dezvoltate în lungul pâraielor din teritoriul studiat, pe Valea
Seacă apare un nivel începând din zona subcarpatică până la ieşire în Câmpia
Piemontană. În sectorul mijlociu al pârâului Valea Seacă există sectoare în care albia
vine în contact cu baza versantului.
Isachia, Bălcoaia, Izvor, Valea Seacă-au o cădere relativ mare, în medie 45 0/00,
dar aceasta este repartizată neuniform; în zona de munte şi subcarpaţi valorile sunt
mai mari până la 70-800/00.

3.3.Aluvionările pe talveg
Încep cu formarea pragurilor şi bancurilor submerse, care se manifestă ca nişte
obstacole ce înlesnesc depunerea de materiale care în timp tind să devină grinduri,
ostroave.
O mare parte din aceste formaţiuni sunt distruse înainte de a deveni emerse de
către viiturile ulterioare.
Durata lor de existenţă este variată în funcţie de mărimea, compoziţia
gramilometrică, modul de aşezare a aluviunilor şi, mai ales, gradul de acoperire cu
vegetaţie. Sub impulsul viiturilor ostroavele prezintă procese de migrare din amonte
spre aval. Aluvionările laterale, sub formă de grinduri, au o mare extindere între
mulţimea braţelor despletite.
Reniile reprezintă alte microforme, dar au o mai mică extindere în acest sector.
Bancurile, ostroavele, grindurile şi reniile constituie importante rezerve
balastiere şi se exploatează ca atare.

3.4. Lunci şi terase

Lunci şi terase. Albiile majore ocupă porţiunile cele mai coborâte ale reliefului având
o fragmentare şi o energie de relief redusă. Lunca Moldovei reprezintă o unitate
geomorfologică bine individualizată, prezentând caracteristici morfometrice relativ
unitare. Lunca Moldovei în acest sector înregistrează o lăţime medie de 3500 m, este
în general mai stabilă în timp, decât albia minoră, iar procesele geomorfologice care
se desfăşoară pe cuprinsul său sunt lente predominând fenomenele de eroziune.
Terasele Moldovei. Albia Moldovei nu urmează un curs pe mijlocul luncii, ci
pendulează dintr-o parte în cealaltă, datorită, în parte, aportului mare de material adus
de unii afluenţi (Suha Mică), în funcţie de aceste pendulări ale albiei Moldovei s-au
dezvoltat şi terasele de luncă, în cadrul luncii a fost inclusă şi terasa de 5-6m,
deoarece, în cea mai mare parte, nu prezintă o detaşare netă faţă de terasa imediată
(4-5m). Din punct de vedere practic terasa este ocupată de păşuni, crânguri şi păduri
de tip "zăvoi", iar în locurile zvântate chiar culturi agricole. Suprafaţa terasei este
supusă inundaţiilor, dar pe porţiuni mai reduse.

26
 4.Relieful denudaţional

În arealul studiat, relieful structural apare atât în zona montană cât şi în cea de
podiş. Este determinat de procesele de eroziune, transport şi acumulare care au loc în
special pe versanţii înclinaţi.
Zona montană a comunei aparţine Obcinii Voroneţului, sau mai exact solzului
Obcina Largă bine individualizat peste care se suprapune în relief o culme, în general
paralelă cu liniile culmilor. Zona corespunzătoare din Obcină este încadrată ca
regiune cu posibilităţi reduse până la moderate ale proceselor geomorfologice actuale.
Aceasta este oarecum în contradicţie cu energia reală a proceselor denudaţionale, dar
o analiză mai atentă atestă că factorii declanşatori şi favorizanţi (litologia, structura,
neotectonica, apele curgătoare, clima) sunt bine compensaţi de factorul de frânare
(vegetaţia, solul). Vegetaţia, reprezentată prin păduri (aproximativ 60 %) şi păşuni
(circa 15 %), are un efect foarte important în frânarea proceselor gravitaţionale. Solul
întăreşte rolul protector al vegetaţiei.
Alte câteva aspecte importante privind relieful denudaţional, scoarţa de alterare
se prezintă sub două faciesuri mai importante: deluvial pe versanţi şi aluviali, pe
terasele şi albiile râurilor.

Microrelieful de bâtci
Este specific mai ales zonei montane. Acesta reprezintă o rezultantă a eroziunii
selective. Astfel de forme se întâlnesc pe Dealul Runc, în partea vestică a pârâului
Isachia şi pe Dealul Văcăria.

Culmile de modelare selectivă

Sunt numeroase pe teritoriul comunei, ele apărând ca urmare a existenţei unor
largi arii cu roci mai rezistente la modelare. Versanţii de modelare selectivă apar şi
pe linia de demarcaţie cu comuna Slatina, culmi largi rotunjite reprezintă o parte din
linia de demarcaţie cu comuna Slatina şi limita cu comuna Mălini:în culmile de
modelare selectivă apar o serie de vârfuri (vârful Măgura, vârful Văcăria) care sunt
separate de şei.
O trăsătură caracteristică a acestor culmi de modelare selectivă este aceea că
aici asistăm la o alternanţă morfologică de mici ridicături (mameloane) şi înşeuări
determinate de alternanţa substratului geologic.

Procese de mişcare în masă

Am inclus în această categorie acele procese care contribuie la transportul pe
versanţi a unor importante cantităţi de materiale, între aceste procese alunecările
de teren sunt cele mai reprezentative procese de modelare a versanţilor din
regiunea studiată, prin intensitatea cu care se manifestă, grosimea depozitelor
afectate şi microrelieful pe care îl creează.
Alunecările de teren au jucat un rol deosebit de important în modelarea
versanţilor în Pleistocen, dar cu intensităţi mai reduse se manifestă şi în prezent. În
morfodinamica versanţilor din regiune, cele mai reprezentative tipuri de alunecări de

27
teren întâlnite sunt: alunecările superficiale, sub formă de brazde, sub formă de
valuri, sub formă de trepte şi monticulare. Alunecările de teren care apar pe teritoriul
comunei sunt în majoritatea lor stabilizate. Cele mai întinse suprafeţe cu alunecări de
teren apar în Dealul Iancului, în versantul nordic al Dealului Crucii, pe partea nordică
a pârâului Bălcoaia, pe versantul nordic al Dealului Văcăria, mici areale însoţesc
pârâul Isachia.

Alunecări de teren
De regulă ele produc numai deranjamente ale păturii de sol pe o grosime de
2m. Un factor esenţial care a contribuit la declanşarea lor, l-a constituit păşunatul

Foto: Aspect al reliefului - alunecări de teren - Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de
Simirea Meda
excesiv şi defrişarea pădurilor.
Deşi alunecările afectează depozitele pe grosimi reduse ele contribuie la o puternică
degradare a terenurilor făcându-le în majoritatea cazurilor inutile sub aspectul
utilizării economice.
Chiar dacă alunecările de teren nu sunt atât de dezvoltate în teritoriul studiat
încât să reprezinte o problemă de primă importanţă, unele măsuri se impun pentru ca
evoluţia lor să nu se desfăşoare într-un ritm accelerat. Măsurile ce pot fi luate sunt în
primul rând legate de limitarea păşunatului şi reducerea suprafeţelor despădurite.
Pentru preîntâmpinare se propune împădurirea, cu specii repede crescătoare şi
consumatoare de apă a arealelor ce prezintă riscuri de alunecare.

5.Relieful antropic.

Întrucât prezenţa omului pe aceste meleaguri este foarte veche, este şi firesc că
el a exercitat o permanentă presiune asupra reliefului, care s-a simţit pe măsură ce
populaţia a crescut.
Intervenţia antropică a fost directă (amenajări de drumuri, aşezări umane, canale,
excavaţii, diguri, ramblee) dar şi indirectă (despăduriri şi preluări în cultură a
terenurilor, arături pe versaţi ş.a.).
Formele de şiroire şi cele torenţiale sunt cel mai frecvent provocate antropic de
unele activităţi din trecut şi chiar prezent, cum ar fi: crearea de drumuri şi poteci care
nu sunt întreţinute şi care sunt părăsite treptat pe măsură ce devin impracticabile.
28
Acestea devin linii iniţiale de atac a eroziunii pe care se instalează ogaşele care într-
un stadiu mai evoluat se pot transforma în adevărate organisme torenţiale. De
exemplu pe Dealul Trestia oamenii au circulat pe drumurile care au dus la instalarea
ogaşelor ce au evoluat într-un timp destul de scurt (15-20 de ani) ajungând astăzi la
stadiul de ravene cu adâncimi ce depăşesc 5 m şi lărgimi de până la 10 m.

Alunecările de teren sunt la rândul lor legate într-o

Foto: Aspect al reliefului -
alunecări de teren - Valea
Moldovei , 2007, fotografie
realizată de Simirea Meda
oarecare măsură de activitatea antropică. Ele apar de
regulă în zonele defrişate. Nu sunt atât de evoluate.
Formele rezultate în urma activităţii antropice sunt:
Canalele construite în special pentru rectificarea
cursurilor de apă; pe teritoriul comunei sunt întâlnite pe
cursul mijlociu al Văii Seci. Ele au rolul de a dirija
debitele de apă spre Moldova şi de a preîntâmpina
inundaţiile. Astfel de forme apar şi pe râul Moldova.

II.6. Clima

Factorii genetici ai climei (suprafaţa activă subiacentă, radiaţia solară,

circulaţia atmosferică) impun un climat temperat continental, uneori cu nuanţe
excesive datorită influenţelor ce vin din est. Acestea determină o răcire excesivă iarna
cu vânturi puternice şi uscăciune prelungită vara.
La factorii cu caracter general se adaugă şi factori cu caracter local ce
determină nuanţe azonale. Prezenţa văilor sub forma unor culoare (culoarul Moldovei
şi al Văii Seci) favorizează scurgerea în lungul lor a aerului rece. Acestea menţin
temperaturi scăzute mai ales iarna.
Pe plan local o importanţă mare o prezintă pădurile. Acestea ocupă
aproape toată jumătatea de vest a teritoriului, determinând o încetinire a vitezei
vânturilor şi o sporire a umidităţii aerului.
Regimul termic se caracterizează printr-o medie anuală de 7 0 în partea
Câmpiei piemontane Baia, 60 în zona subcarpatică şi 50 în zona muntoasă.
Temperatura medie a lunii ianuarie este de –50 în şesul Moldovei şi de
–3,50 în zona subcarpatică, iar a lunii iulie este de 190.
Media anuală a precipitaţiilor este cuprinsă între 850-1000 mm. Cantitatea
cea mai mare de precipitaţii se înregistrează în sezonul cald, mai-august, când cad
aproximativ 60% din totalul precipitaţiilor anuale.
Topirea zăpezilor primăvara şi ploile torenţiale din perioada iunie-august
pot produce uneori viituri ale cursurilor de apă şi inundaţii limitate în Lunca
Moldovei.
Vânturile dominante sunt cele din direcţia N-V, care pot atinge viteze de
până la 4 m/s.

Factorii climei (climatogeni)

29
 1.Radiaţia solară, ca sursă energetică, stă la baza tuturor proceselor şi
fenomenelor climatice. În zona studiată ea variază între 111,5-115 kcal/cm 2 (după
Atlasul climatologic al R.S.R.-1979) dintre care 83 kcal/cm 2 revine semestrului cald
şi 31 kcal/cm2 semestrului rece. În timpul anului variaţia radiaţiei solare este
condiţionată în principal de mărimea zilei permiţând creşterea sa începând din
ianuarie când are 3,5 kcal/cm2 şi până în iunie când înregistrează valoarea maximă
depăşind 15 kcal/cm2. Din august până în decembrie scade continuu înregistrând
valoarea minimă sub 3 kcal/cm2 în decembrie, la solstiţiul de iarnă.
Durata de strălucire a soarelui atinge 1800-2000 ore/an, distribuite inegal pe
semestre; în lunile iulie-august poate atinge 250 ore, iar în decembrie-ianuarie doar
60 ore.
2.Cadrul natural introduce o diversificare în aspectul climatului prin relief,
vegetaţie, reţeaua hidrografică, sol etc. Relieful are cel mai mare rol deoarece el
generează dimensiunile "spaţiului climatic" în general şi deci cele mai importante
trăsături climatice. Din acest punct de vedere menţionăm faptul că teritoriul comunei
Valea Moldovei face parte din "provincia climatică deluroasă”.
(I. Gugiuman, Gh. Pleşca ş.a. 1960 ) şi din arealul climatic al munţilor joşi.
Gradul de fragmentare al reliefului determină deosebiri în cadrul elementelor
climatice. Văile au temperaturi mai coborâte şi un exces de umiditate. Acest fapt se
datorează inversiunilor de temperatură. Expoziţia versanţilor faţă de radiaţia solară
determină o distribuţie neuniformă a cantităţii de energie primită. Cele mai mari
contraste apar între versanţii cu expoziţie sudică şi cei cu expoziţie nordică. În timp
ce primii beneficiază de o mai lungă durată de expunere la insolaţie şi de o mai mare
cantitate de energie solară, ceilalţi dispun de o durată mai redusă în privinţa expunerii
faţă de soare, respectiv de o radiaţie solară mai redusă. Gradul diferit de însorire şi
umbrire determină şi o durată mai mare a îngheţului şi a stratului de zăpadă pe
versanţii nordici faţă de cei sudici.
Panta influenţează şi ea distribuţia energiei solare. Versanţii abrupţi primesc o
cantitate mai mică de energie comparativ cu cei alcătuiţi din pante line, în funcţie de
gradul de înclinare.
Vegetaţia, prin formele sale, influenţează în mod diferit cantitatea de apă redată
atmosferei în procesul evapotranspiraţiei. Tot vegetaţia se impune şi în crearea
microclimatelor prin gradul de acoperire al spaţiului, speciile caracteristice,
densitatea lor, înălţimea coronamentului arborelui, stadiului de dezvoltare în care se
află etc.
Dintre toate asociaţiile vegetale, pădurea prezintă cele mai pronunţate particularităţi
climatice. Aceasta ocupă aproape toată jumătatea de vest a teritoriului studiat,
determină o încetinire a vitezei vânturilor şi o sporire a umidităţii aerului.
Hidrografia influenţează clima stratului inferior de aer prin proprietăţile fizice
ale apei: capacitatea calorică, căldura specifică etc.
Solul influenţează clima prin capacitatea de reflectare a razelor solare datorită culorii
pe care o are acesta, culoare ce diferă de la un tip de sol la altul.

30
 3.Factorii dinamici. Circulaţia generală a atmosferei este în strânsă legătură cu
existenţele unor centri barici, fie cu acţiune permanentă fie periodică aceştia fiind
Anticiclonul Azorelor, Anticiclonul Siberian, Anticiclonul Scandinav şi cel
Groenlandez, Ciclonul Islandez, Ciclonul Mediteranean.

Particularităţile elementelor climatice

Cele mai reprezentative date pot fi culese de la staţia meteorologică Fălticeni,

staţie situată la o altitudine de aproximativ 380 m şi la o distanţă de 22 km faţă de
comuna Valea Moldovei.
Temperatura aerului. Dintre elementele climei, temperatura aerului este
componenta cea mai importantă, ce înregistrează în timp un mare grad de
variabilitate, determinând astfel modificarea celorlalte elemente climatice.
Temperatura medie. Având în vedere valoarea gradientului termic de 0,5-
0,6°C/100 m înseamnă că la nivelul celor mai înalte culmi ale teritoriului comunei
temperatura scade la 6°C şi chiar sub această valoare. La nivelul luncii Moldovei se
înregistrează valori medii de 8°C şi chiar mai mult.

Tabel nr. 1. Temperaturi medii lunare şi anuale la staţia Fălticeni, 1961-2005

Luna I F M A M I I A S O N D An
°C -3,8 -2,2 2,4 8,4 14,1 17,5 18,7 17,7 14,2 8,7 2,7 -1,3 8

Din analiza evoluţiei temperaturii medii (tabel nr. 1) constatăm că cea mai coborâtă
temperatură medie lunară se înregistrează în ianuarie (-3,8°C) iar cea mai ridicată în
iulie (18,7°C) amplitudinea medie anuală fiind de 22,5°C. Lunile martie şi aprilie au
în general temperaturi medii scăzute (2,4°C şi respectiv 8,4°C) fapt ce determină ca
vegetaţia să se dezvolte cu întârziere, înflorirea pomilor începând abia în luna mai,
chiar şi în cazul pomilor cu înflorire mai timpurie.
Temperaturile medii diurne depăşesc 0°C în prima decadă a lunii martie şi coboară
sub această valoare în prima decadă a lunii decembrie. Observăm astfel că timp de
trei luni temperaturile medii se menţin sub 0°C, iar restul de nouă luni temperaturile
au valori pozitive.
Odată cu creşterea
altitudinii reliefului, spre partea
vestică a comunei suprapusă
peste zona montană,
temperaturile medii se menţin o
perioadă mai îndelungată sub
0°C.
În ceea ce priveşte
amplitudinile termice medii
lunare, se constată diferenţe de
4-6°C între lunile mai-iunie,

31
august-septembrie, septembrie-octombrie şi octombrie-noiembrie valori care nu sunt
prea mari pentru aceste luni ceea ce este specific climatului de adăpost.
Analizând regimul multianual al temperaturilor medii sezoniere, se constată că
în sezonul de iarnă valorile medii înregistrate sunt în general negative. În perioada
1980-2005 temperatura medie de iarnă a fost de -2,1°C cu valori care au variat între -
5,6°C (1996) şi +1,7°C (2005).
Sezonul de vară, pentru acelaşi interval de timp analizat s-a caracterizat printr-o
valoare medie de 18,2°C.
Sezoanele de tranziţie s-au caracterizat prin temperaturi medii cuprinse între
3,5°C (1986) - 10,8°C(1982) primăvara şi 6,1°C (1995) - 10,5°C (2005) toamna;
media temperaturilor de primăvară a fost de 8,2°C, iar a celor de toamnă 8,4°C.
În zona studiată temperaturi scăzute (sub -15°C) se înregistrează destul de frecvent în
toate lunile de iarnă. Aceasta scoate în evidenţă caracterul climatului temperat
continental specific acestei regiuni şi care se caracterizează prin ierni reci şi lungi.
Asprimea iernilor este cauzată un primul rând de vânturile de nord-est şi nord, de
inversiunile termice, precum şi de deplasarea maselor de aer reci dinspre Carpaţi.
Specific pentru acest sector al Văii Moldovei sunt inversiunile de temperatură care se
produc îndeosebi în sezonul rece.
În contrast cu numărul mare al zilelor de iarnă, numărul zilelor tropicale este în
general mic (15 zile/an) datorită influenţei baltice care se resimte aici. Numărul
zilelor de iarnă creşte odată cu altitudinea.
Temperaturi scăzute se înregistrează şi în lunile de primăvara şi toamnă, fapt ce
determină producerea brumelor timpurii de toamnă începând cu luna octombrie, şi a
îngheţului de primăvară care se poate produce până în luna mai; cel mai timpuriu
îngheţ a fost înregistrat la 16 septembrie 1911. Data medie a producerii primului
îngheţ este în jur de 1-11 octombrie iar data medie a ultimului îngheţ este cuprinsă
între 21 aprilie-1 mai.
Temperaturi extreme.Valorile extreme ale temperaturii aerului, înregistrat la
staţia meteorologică Fălticeni, au fost de 37°C (la 16 august 1905) şi -38°C (la 14
ianuarie 1950).
Temperaturile maxime extreme s-au înregistrat pe fondul unei circulaţii tropicale, iar
temperaturile extreme negative s-au produs sub influenţa circulaţiei estice, datorită
extinderii Anticiclonului Siberian.

Umezeala aerului.

Umezeala relativă. Umezeala relativă a aerului constituie un alt parametru ce

caracterizează clima. Acest parametru se modifică în timp, în raport cu temperatura
aerului. Variaţia factorului termic influenţează direct gradul de saturaţie al aerului cu
vapori de apă.
Valoarea medie anuală a umidităţii relative este de 77,8 %, în timpul unui an,
umezeala relativă variază destul de mult, valorile cele mai mici fiind înregistrate în
luna mai (71,6 %) iar cele maxime în luna decembrie (84,2 %) (tabel nr.2).

32
Prin variaţia

temperaturii aerului şi a conjuncturii create de ansamblul celorlalte elemente ale

climei, umiditatea relativă este maximă iarna şi minimă vara.
Tabel nr. 2. Umezeala relativă medie lunară şi anuală a aerului la staţia meteo
Fălticeni (1961-2005).
Luna I F M A M I I A S O N D An
% 80,5 81,8 78,9 72,6 71,6 73,4 75,2 78,1 77,1 78,4 82,2 84,2 77,8

Evapotranspiraţia. Evapotranspiraţia reprezintă fenomenul meteorologic ce exprimă

cantitatea totală de apă cedată atmosferei prin evaporaţie de pe sol şi prin transpiraţie
de către plante. Aşa cum se observă din tabelul nr.3 evapotranspiraţia medie anuală
este de 608 mm. Această cantitate fiind cu 6-7 mm mai mică decât suma anuală a
precipitaţiilor (614,6 mm ) înseamnă că în zona comunei Valea Moldovei este un
excedent de apă de 6,6 mm/an.
Tabel nr. 3. Evapotranspiraţia medie lunară şi anuală la staţia meteorologică Fălticeni
(1961-2005).
Luna I F M A M I I A S O N D An
mm 0 0 8 43 47 112 126 112 73 38 9 0 608

Secetele sunt fenomene rare şi au un caracter întâmplător, se produc numai

într-o anumită conjunctură a variaţiilor termice şi pluviometrice faţă de valorile
33
medii. Acest element, pe lângă alţi factori, are un rol important în obţinerea de
producţii agricole satisfăcătoare.
Nebulozitatea. În timpul anului, nebulozitatea medie lunară este minimă la
sfârşitul verii şi maximă la începutul iernii, în funcţie de frecvenţa ariilor ciclonale şi
sistemelor frontale. În anotimpul rece, succesiunea fronturilor atmosferice determină
o nebulozitate accentuată, în timp ce vara creşterea temperaturii reduce posibilitatea
de saturaţie a aerului cu vapori de apă şi ca urmare scade gradul de acoperire cu nori
a cerului, sporind durata efectivă de strălucire a soarelui. Din analiza numărului
mediu de zile cu cer senin, noros şi acoperit se constată că lunile ianuarie şi
decembrie au numărul cel mai mare de zile cu cer acoperit, media multianuală a lunii
decembrie este 22,1 zile, în timp ce nebulozitatea medie anuală este de 5,6 zile.
Numărul de zile cu cer senin este cel mai mare vara şi la începutul toamnei,
lunile cu valorile cele mai ridicate fiind iulie (10,8 zile), august (15zile) şi septembrie
(12,3 zile).
Precipitaţiile atmosferice. Cantităţi anuale de precipitaţii. Sursa principală
de apă o formează precipitaţiile atmosferice, cunoaşterea variaţiilor cantitative
prezentând o deosebită importanţă practică.
În perioada 1961-1998 precipitaţiile anuale au variat între 596 mm şi 675 mm, media
multianuală fiind în zona studiată de 616,6 mm.
Tabel nr. 4. Precipitaţiile atmosferice, medii lunare şi anuale - Fălticeni 1961-2005.
Luna I F M A M I I A S O N D An
mm 22 21,3 32,9 56,3 71,5 100 89,9 72,7 48,8 33,6 31,2 34,4 614,6

Ca regim, acestea
prezintă un maxim
la începutul verii
(iunie >= 100 mm)
şi un minim iarna
(februarie 21,3 mm).
Variaţia regimului
precipitaţiilor în
timpul anului este
influenţată de
circulaţia maselor de
aer şi de
caracteristicile
suprafeţei
subiacente.
Anotimpul în care
se înregistrează cele
mai mari cantităţi de precipitaţii este vara când cade 42 % din cantitatea totală anuală
de precipitaţii. Această cantitate ridicată se datorează influenţei circulaţiei baltice
precum şi deplasării ciclonilor peste Europa Centrală care în drumul lor spre Europa
de Est şi Marea Neagră traversează zone cu un relief puţin accidentat ceea ce le
permite să aducă mase de aer umed până în Podişul Sucevei.
34
 Cantităţile lunare de precipitaţii. Cele mai scăzute valori ale precipitaţiilor
medii lunare se înregistrează în februarie (21,3 mm) când predomină circulaţia estică
şi nordică (polară) cu un conţinut redus de umiditate. Cele mai ridicate valori ale
precipitaţiilor medii lunare se înregistrează în luna iunie (100 mm).
Cantităţile maxime în 24 h (ploi torenţiale). Ploile cu caracter torenţial sunt
rare şi nu au depăşit 80 mm în 24 h (24 iunie 1955). Între ploile torenţiale
excepţionale trebuie menţionată cea din 30 mai 1954 când într-o singură oră au căzut
63 mm precipitaţii (T. Mitu 1966). Vara cad ploi torenţiale (acestea sunt ploi
convective) şi sub formă de averse, iar toamna cad ploi frontale (ploi de lungă
durată).
Repartiţia precipitaţiilor în timp. Pe ani cantitatea de precipitaţii diferă mult.
Astfel, în 1984 au căzut 993,8 mm precipitaţii atmosferice, pe când în 1986 n-au fost
decât 389,2 mm, în august 1955 au căzut de aproape 2,5 ori mai multe precipitaţii
(192,1 mm) decât media multianuală a lunii respective (79,1 mm); iar în unele luni,
cum este cazul lunii decembrie 1957 cantitatea de precipitaţii a fost foarte mică (0,5
mm) (E. Erhan şi Gh. Pleşca,1964).
Dinamica atmosferei. Transportând mase de aer reci şi umede, calde şi uscate,
vânturile contribuie în mare măsură la modificarea condiţiilor climatice ale zonei
studiate. Roza locală a vânturilor este condiţionată de relief şi orientarea văilor care
imprimă maselor de aer joase direcţii predominante.
Frecvenţa şi viteza vântului
Tabel nr. 5. Roza vânturilor. Staţia meteorologică Fălticeni (1961-2005).
Direcţia N NE E SE S SV V NV Calm
Frecvenţa 5,2 5,3 2,5 19,5 9,4 9,6 6,5 21,3 20,7
Intensitatea 1,9 1,4 1,2 2,2 2,2 1,9 2,1 2,0 -
Folosind datele
înregistrate la
staţia meteo
Fălticeni (tabel
nr. 5) se observă
că frecvenţa cea
mai mare o au
vânturile din
direcţie sud-
estica şi cele
nord-vestice,
urmate de cele
din sud şi sud-
vest. O pondere
destul de
însemnata o are
şi calmul
atmosferic.
Pe anotimpuri, vara se caracterizează printr-o intensificare deosebită de nord-
vest (24,3 %) urmate de cele de nord (11,7 % ), iarna frecvenţă mare au vânturile de
35
nord-vest(20,4 %) şi sud-est (15,4 %). În anotimpurile de tranziţie se menţine ca
dominantă direcţia de nord-vest, urmată însă de direcţia nordică, vânturile de nord au
uneori viteze mari (25 m /s) provocând chiar ruperea unor arbori.(E. Erhan, Oh.
Pleşca, 1964).
În timpul anului, în general, vântul are viteze mai mari iarna şi primăvara, iar
vara şi toamna are viteze mai mici. Iarna vântul atinge viteze mai mari de 3 m/s (3,4
m /s în ianuarie, 3,7 m /s în decembrie şi 3,9 m /s în februarie). Vara însă, viteza
vântului scade având valori mai mici de 2 m /s (1,8 m /s în iulie şi 1,4 m/s în august).
Principalele vânturi. Vântul dăunător pentru zona comunei este crivăţul (M.
Blânda, 1980 ) care vine din direcţie nord-nord est şi se face simţit mai mult iarna.
Fiind de intensitate mare, spulberă zăpada de pe sol, iar culturile de pe unele porţiuni
deschise rămân descoperite.
Având în vedere poziţia geografică a teritoriului comunei, situat la ieşirea Moldovei
din munte, aici se formează şi vânturi locale( munte-vale). De asemenea, masele de
aer se canalizează în lungul văii, deci pe direcţie nord vest - sud est.
Tabel nr. 6. Viteza medie a vânturilor - staţia meteo Fălticeni 1961-1998.
Direcţia NV SE NV
Luna I F M A M I I A S O N D
Viteza(m/s) 2,6 2,85 2,54 2,87 2,66 2,33 1,31 2,00 2,00 2,29 2,41 2,46

Alte fenomene şi procese meteorologice.

Îngheţul. Temperaturile scăzute de la sfârşitul toamnei, din timpul iernii şi de la

începutul primăverii constituie premisele apariţiei îngheţurilor.
Prima zi de îngheţ apare pe la începutul lunii octombrie (1-11 octombrie), data medie
a producerii ultimului îngheţ este cuprinsă între 21 aprilie-l mai.
Bruma. Este un fenomen meteorologic prezent în perioada de toamnă şi primăvară,
totalizând 28,7 zile /an.
36
 Bruma se produce în condiţii similare cu rouă, dar la temperaturi care coboară
la sol sub 0°C. Numărul zilelor în care se produce bruma atinge valorile cele mai
ridicate în noiembrie şi apoi decembrie, martie, octombrie şi ianuarie.
Relieful influenţează producerea brumei, mai ales intensitatea fenomenului de
brumă. Astfel pe văi şi pe terasele joase ale Moldovei, bruma este mai frecventă şi
foarte intensă, pe când pe versanţii şi culmile mai înalte ea apare mai târziu. Aceasta
se datorează frecvenţelor inversiunii termice când aerul rece ocupă părţile mai joase.
Deşi brumele au o frecvenţă până primăvara târziu, ele nu provoacă pagube în
acest anotimp din cauză că vegetaţia are un ciclu întârziat. Toamna însă, apariţia
brumei după o perioadă caldă afectează puternic vegetaţia. Brumele cele mai timpurii
s-au produs la 7 septembrie 1974, 13 septembrie 1942 şi 15 septembrie 1960 iar cele
târzii la 20-22 mai (24 mai 1910) (M. Blându, 1980).
Ninsoarea şi stratul de zăpada. Iarna, datorită valorilor scăzute ale
temperaturii, predomină precipitaţiile sub formă de ninsoare. Data primei ninsori,
căzute pe teritoriul comunei Valea Moldovei, este de obicei la începutul lunii
noiembrie, iar numărul mediu al zilelor cu ninsoare este 27,7.
Stratul de zăpada acoperă solul aproximativ 87 zile /an şi se menţine până în luna
martie, foarte rar până la începutul lunii aprilie. Grosimea sa variază de la câţiva cm
până la l m , însă uneori depăşeşte chiar 1,5 m anual ( 159 cm în 1953).
De asemeni, se observă diferenţieri între versanţii vestici şi cei nord-vestici faţă
de cei estici şi sud-estici, atât prin cantitatea de zăpadă primită ( o variaţie de 10 cm)
cât şi în privinţa duratei de menţinere ai acesteia. Şi altitudinea reliefului influenţează
menţinerea stratului de zăpadă. Pe culmile mai înalte zăpada se topeşte mai târziu faţă
de fundul văii Moldovei.
Tabel nr. 7. Evoluţia grosimii stratului de zăpadă.
Luna A S o N D I F M A M I I
cm 0 0 0 2,2 3,7 7,4 9,6 6,4 0 0 0 0

Ceaţa. Ceaţa se manifestă atât în zona de contact premontană cât şi în zona

depresionară, pe văile largi ale reţelei hidrografice.

În anotimpul
rece, ceaţa se
menţine până în jurul amiezii, când soarele o împrăştie.

37
Cele mai multe zile cu ceaţă se înregistrează în perioada octombrie-martie. În cursul
verii poate apărea ceaţa în urma unor perioade ploioase.
Grindina. Este legată de încălzirea puternică a solului în timpul zilei, ceea ce
determină o convecţie şi cumulizare intense. Se produce extrem de rar şi este
caracteristică lunilor iunie şi iulie. Ea produce mari pagube culturilor agricole.
Rouă. Este un fenomen caracteristic sezonului cald, când în nopţile senine şi
fără vânt vaporii de apă se condensează pe suprafaţa obiectelor răcite (datorită unui
bilanţ radiativ negativ al solului) în special în plantele de lângă sol. Cele mai expuse
suprafeţe pe care se formează rouă sunt cele joase, din lunca Moldovei, unde ziua
există intensă evaporaţie, iar noaptea cu răcire radiativă.
În timpul anului numărul zilelor cu rouă creşte începând din aprilie (când dispar
temperaturile negative) şi până în august.
Fenomene de uscăciune şi secetă. Secetele se produc mai rar şi se
înregistrează mai frecvent la sfârşitul primăverii şi uneori vara. La apariţia lor
concură un complex de factori generali cum ar fi circulaţia generală a atmosferei
(circulaţia de blocare ) sau cea a anticiclonilor din Asia Mica sau a celui Nord -
African cu aer uscat şi temperatură radiată.
Secete s-au produs în anii 1918, 1934, 1946, 1950, în prima jumătate a lui 1968 şi în
vara anului 1987.

II.7.Hidrografia

În comuna Valea Moldovei hidrografia are un rol important în evoluţia peisajului

geografic. Alături de precipitaţii apele subterane alimentează reţeaua superficială.
Apele subterane se împart în:
- ape freatice, ce se găsesc în albia Moldovei şi a pâraielor, în terase,
glacisuri, deluvii de alunecare şi pe unele interfluvii;
- ape de stratificaţie, ce se găsesc la adâncimi destul de mari, peste 20
de metri. La locurile unde ies la suprafaţă se formează izvoare şi chiar înmlăştiniri.
Apele de suprafaţă aparţin integral bazinului hidrografic al Moldovei, mai
exact în bazinul mijlociu al acestui râu la o mică distanţă de la ieşirea din munţi.
Râul Moldova, ca arteră hidrografică principală, curge la limita estică a
teritoriului comunei, având direcţia N-V şi S-E. În această zonă primeşte doi afluenţi:
Bălcoaia şi Suha Mică. În timp ce Bălcoaia este de dimensiuni mici ( 9 Km lungime
şi 14 km2 bazinul), Suha Mică are un bazin cu o suprafaţă de 135 Km 2 şi o lungime
de 24 Km, însă ea curge pe teritoriul comunei Valea Moldovei pe o lungime de mai
puţin de 1 Km mai precis chiar în zona de confluenţă.
Principalul afluent din cursul inferior al pârâului Suha Mică este Valea
Seacă, care cu întregul său bazin ocupă cea mai mare parte din cursul teritoriului.
Pârâul Valea Seacă are o lungime de 10 Km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de
12 Km2. Afluenţii săi sunt de dimensiuni foarte mici.
Referitor la râul Moldova considerăm că dacă bazinul acestui râu
totalizează o suprafaţă de 4.326 Km2 şi are o lungime de 205 Km, în amonte de
38
confluenţa cu Suha Mică el are peste 1.996 Km2 şi o lungime de circa 97 Km de la
izvor până la acest punct. Debitul mediu anual al râului Moldova în zona de
confluenţă cu Suha Mică este de circa 17-18 m3/s.

Apele subterane (apele freatice).

La baza analizei apelor subterane a stat studiul efectuat de O.S. P. A. Suceava.
Apele subterane sunt răspândite inegal pe teritoriul comunei în funcţie de
litologie, structura geologică, formele reliefului. Atât precipitaţiile cât şi alternanţa
rocilor permeabile cu cele impermeabile favorizează formarea pânzelor de apă
subterană. Dintre apele subterane cele mai caracteristice sunt apele freatice cantonate
până la primul strat impermeabil, în adâncime urmează ape de stratificaţie prinse între
orizonturile impermeabile.
Apele freatice se găsesc în: albia majoră a Moldovei şi a pâraielor afluente, în
terase, glacisuri, deluvii de alunecare şi pe unele interfluvii.
Apele freatice din şesul Moldovei.
Râul Moldova la ieşirea sa din munţi îşi pierde în subteran o parte din apa
scursă (Mircea Amăriucăi ). Deci se formează importante pânze freatice—un adevărat
curs de apă subterană.
Stratul acvifer se găseşte la adâncimi ce variază între 0,7-4m. Alimentarea cu
apă a stratului acvifer se face atât din precipitaţii cât şi din apa râului. Râul _.
Moldova este în strânsă legătură cu pânza de apă subterană din baza aluvionarului
şesului şi a complexului teraselor de 1,5—2m, 3 - 4m, 5—6m, pe care o alimentează
direct prin infiltrarea la viiturile mari. În perioada secetelor râul se alimentează din
preaplinul acestor ape subterane.
Apele freatice din albiile pâraielor interioare
Albiile pâraielor interioare Bălcoaia, Valea Seacă, Isachia şi Izvor conţin pânze
de apă freatică importante. Alimentarea se face din apele ce vin din deluviile de
alunecare, de pe versanţi, din apa pâraielor torenţiale afluente şi din precipitaţii.
Adâncimea la care se găsesc acestea atinge l—2—5m în funcţie de grosimea
depozitelor aluvionare, în unele zone acestea îşi fac apariţia la suprafaţă sub forma
unor izvoare sau bahne. O întinsă bahnă se găseşte la ieşirea pârâului Bălcoaia din
pădure.
Apele freatice din terase.
Terasele Moldovei conţin importante pânze freatice, în zona terasei de 3—5m
apa freatică iese la suprafaţă alimentând pârâul Pănuşiţa care nu seacă niciodată.
Adâncimea la care se găseşte pânza de apă freatică în complexul de terase are 20—
22m adâncimea apei freatice ajunge la 20—24m.
Alimentarea pânzelor freatice din terasă se face din precipitaţii şi din apele ce se
scurg pe versanţi.

Apele de stratificaţie

39
 Pe teritoriul studiat apele din stratificaţie sunt cantonate mai ales între
orizonturile intercalaţiilor de argile din prundişurile masivelor piemontane. Ele se
găsesc la adâncimi destul de mari peste 20m, în locurile unde ies la suprafaţă se
formează izvoare şi chiar înmlăştiniri.
Dacă se ia în considerare adâncimea dedusă din măsurarea fântânilor pe teritoriul
studiat se pot deosebi mai multe zone:
l. O zonă umedă suprapusă şesului Moldovei, cu apa freatică la adâncimea de
0-2,5m. Între acesta şi râu se face un schimb continuu de ape.
2. O zonă semiumedă cu apa la adâncimi de 2,5 -7,5m care ocupă cea mai mare
parte a teritoriului studiat. Adâncimea apei subterane creşte cu cât ne deplasăm spre
terasa de 20—22m. În timpul ploios nivelul apelor din fântâni creşte iar în timpul
secetos fântânile au apă puţină, multe dintre ele ajungând la secare.
3. O zonă uscată cu adâncimea apei între 7,5-10m. Această zonă are o
extindere mai mică. Se localizează în special pe teritoriul satului Mironu.
4. O zonă foarte uscată ce cuprinde terasa de 20 -22m unde apa din fântâni
atinge adâncimi de peste 20m.
Calitativ, pe teritoriul comunei apa prezintă o calitate bună, şi o duritate moderată
spre mică.

Apele curgătoare (Râurile).

Apele de suprafaţă din teritoriul studiat aparţin integral bazinului hidrografic al

Moldovei, acesta constituind principala arteră hidrografică.
Râul Moldova are o suprafaţă totală de 4326km2, lungime 205km, ca arteră
hidrografică principală curge la limita estică a teritoriului studiat, având direcţia nord-
vest, sud – est. De la Păltinoasa râul străbate Piemontul pericarpatic al Moldovei, în
aval de Capu Codrului, valea sa capătă aspectul unui culoar cu lăţime medie de
3500m pe care C. Martiniuc (1956) l-a numit "Câmpia Piemontană Baia".
Isachia are o lungime de 89km, suprafaţă 1920km2, are întregul său bazin pe
teritoriul comunei.
Bălcoaia este un pârâu de mici dimensiuni (9km lungime şi 14km2 suprafaţă).
Suha Mică are un bazin cu o suprafaţă de 135 km2 şi o lungime de 24km, însă
ea curge pe acest teritoriu pe o lungime mai mică de un kilometru (respectiv chiar în
zona de confluenţă).
Principalul său afluent din cursul inferior, Valea Seacă are 10 km lungime şi o
suprafaţă a bazinului hidrografic de 12 km 2. Afluenţii acestuia sunt de dimensiuni
foarte mici.

Regimul hidrologic.
Regimul hidrologic este determinat de sursele de alimentare.
Alimentarea apelor curgătoare din limitele comunei Valea Moldovei este pluvio-
nivală şi subterană. Un aport însemnat îl au izvoarele.
Alimentarea pâraielor este predominant pluvială (peste 65%), cea subterană
fiind moderată. Deşi mai redusă cantitativ, alimentarea subterană are un regim mult

40
mai constant, asigurând scurgerea permanentă a râurilor în perioadele când sursele
pluviale şi nivale sunt deficitare sau absente. Menţionăm că alimentarea din apele
freatice este preponderentă iarna şi în unele perioade ale anului (vară-toamnă) când
precipitaţiile atmosferice sunt mai reduse sau chiar se înregistrează secete.
Primăvara se constată o predominare a alimentării pâraielor din topirea
zăpezilor. Cantitatea de apă colectată de arterele hidrografice prin topirea zăpezii,
variază de la un an la altul în funcţie de grosimea stratului de zăpadă şi de mărimea
intervalului de timp în care acesta se topeşte (este vorba de rezerva de apă din
zăpadă).
În anii când precipitaţiile sunt neînsemnate cantitativ, predomină în alimentarea
pâraielor tot apele freatice şi pe timpul primăverii.
Alimentarea pluvială este dominantă în intervalul mai-august şi uneori în lunile de
toamnă. Ploile torenţiale şi de lungă durată care cad în perioada caldă a anului dau
cantităţi relativ mari de apă, contribuind în acelaşi timp şi la apariţia unor schimbări
notabile în regimul debitelor şi nivelurilor apelor curgătoare.
Scurgerea apei. Scurgerea râurilor, reprezintă un proces hidrologic complex şi
este condiţionată de evoluţia regimului climatic (precipitaţii, temperatură, evaporaţie,
vânt) şi de influenţa celorlalţi factori fizico-geografici (relief, soluri, structură
geologică, vegetaţie).Un rol important în procesul scurgerii îl are şi omul prin
diversele sale activităţi pe care le desfăşoară în agricultură, silvicultură.
Scurgerea medie. Scurgerea medie reprezintă cantitatea medie de apă ce curge
prin râu într-o perioadă mai îndelungată.
Pentru caracterizarea regimului hidrologic al râului Moldova s-au folosit datele
înregistrate la postul hidrologic Gura Humorului (1978—2005), acesta fiind cel mai
apropiat.
Scurgerea medie multianuală a râului Moldova este 19,41 m3/s.
Caracterizată pe anotimpuri aceasta se prezintă astfel:
Iarna valoarea scurgerii este mică şi se înregistrează 15 -20% din valoarea anuală.
Scurgerile minime de iarnă sunt caracteristice îndeosebi lunilor ianuarie şi februarie
când alimentarea pâraielor se face aproape în exclusivitate din apele freatice.
Apropierea de epuizare a apelor din subteran determină valori foarte scăzute a
acestora.
Râul Moldova în acest interval înregistrează valorile minime anule de 18,89
m /s.
3

Tabel nr. 8. Valori medii multianuale ale debitului lichid înregistrate la p.h. Gura
Humorului(1978-2005).
Luna I F M A M I I A S O N D

Debite 6,84 6,61 14,4 33,5 34,9 32,8 28,5 24,4 18,2 10,2 8,8 7,5
lichide

41
 La diminuarea scurgerii concură cantităţile mici de precipitaţii forma lor
preponderent solidă şi prezenţa fenomenelor de îngheţ.
Primăvara prin topirea zăpezii şi gheţii, precum şi precipitaţii bogate se declanşează
creşteri importante de niveluri şi debite atât pe râul Moldova cât şi pe afluenţi. Pe râul
Moldova se înregistrează 60-90 m3/s la p.h. Gura Humorului.
Apele mari şi viiturile de primăvară se produc cu o relativă regularitate între 1-
31 martie, când are loc încălzirea şi începe topirea zăpezii. La aceasta se pot asocia
periodic şi ploi care accelerează topirea sau încălziri bruşte a aerului atmosferic.
Durata apelor mari este de 2-3 săptămâni, în această perioadă producându-se cele mai
mari volume scurse, cca 45-50%.
Există şi unii ani în care precipitaţiile reduse din timpul iernii şi de la începutul
primăverii contribuie la înregistrarea unor scurgeri reduse de primăvară şi nu ape
mari sau viituri.
Apele mari şi viiturile de la începutul verii au un tip aparte de alimentare. Ele
apar în urma ploilor abundente care au loc în lunile iunie, iulie. Spre deosebire de
cele înregistrate primăvara acestea declanşează creşteri mult mai spectaculoase ale
nivelelor şi debitelor pâraielor şi produc procese intense de adâncire sau de
aluvionare pe talveg eroziunea şi lărgirea malurilor.
Viiturile din timpul verii sunt şi cele mai rare şi se produc în legătură cu
căderea unor ploi torenţiale de intensitate deosebită. Scurgere medie din perioada de
vară are valori ce reprezintă 45-55% din valoarea medie anuală, alimentarea fiind
acum în exclusivitate pluvială (M. Amăriucăi -1999).
Scurgerile reduse de toamnă au loc în intervalul octombrie - noiembrie când în
regimul pluviometric consemnăm valori relativ reduse de precipitaţii. Menţionăm că
toamna sunt şi frecvente ploile care deşi dau cantităţi mai reduse de apă au totuşi o

42
durată în timp mare şi cu totul izolat, toamna pot să apară şi ape mari. Scurgerea de
toamnă înregistrează 10-15% din valoarea anuală.
Scurgerea maximă. Debitele mari îşi au originea în ploile torenţiale şi în
topirea rapidă a zăpezilor. Cele mai mari viituri se produc cu precădere în sezonul de
vară. Cele mai mari debite înregistrate sunt:1979—4823/s la 17 august; 1981—602
m3/s la 11 iulie; 1995—483 m3/s la 28 iunie.
Scurgerea minimă. O parte din pâraiele de pe teritoriul studiat seacă în lunile
de vară cu ploi mai puţine (mai ales în anii secetoşi). Pe râul Moldova scurgerea
minimă are valorile cele mai mici din sezonul rece înregistrându-se debite de circa
3m3/s.Cea mai mică valoare a fost înregistrată la 15 decembrie 1986 -1,01 m 3/s,
aceasta datorită şi perioadei secetoase care s-a accentuat spre sfârşitul anului.
Scurgerea aluviunilor. Aluviunile unui râu reprezintă rezultanta agenţilor
modelatori care acţionează în bazinul hidrografic în condiţiile evoluţiei normale de
relief, climă, hidrografic, vegetaţie, soluri la care se adaugă activităţile şi influenţele
antropice.
Transportul aluviunilor se face prin suspensii, târâre.
Scurgerea maximă de aluviuni în suspensie se produce în sezonul cald aprilie –
august (ceea ce corespunde cu sezonul critic de eroziune) când valorile depăşesc 153
kg/s (iunie) (M. Amăriucăi). Anii cu scurgere maximă de aluviuni sunt cei deja
menţionaţi la scurgerea lichidă: 1979,1981, 1995 etc.
Valorile medii multianuale de aluviuni în suspensie la Gura Humorului sunt 2,81kg/s.
Întrucât la p.h. Gura Humorului nu se fac măsurători privind transportul de aluviuni
pe râul Moldova, nu putem face o descriere mai amănunţită privind scurgerea solidă.
Regimul termic şi de îngheţ. Temperatura apei în râuri. Rezervele calorice
ale apelor din râuri depind în mare măsură de radiaţia solară, de schimbul termic
dintre aer şi apă, de aportul caloric al scurgerii de versant, al scurgerii subterane, de
căldura internă, de frecarea intermoleculară a apei, de aportul caloric al afluenţilor
etc.
Pe teritoriul comunei Valea Moldovei, cu excepţia râului Moldova, se află o
serie de pâraie autohtone. Astfel, temperatura apei depinde în mare măsură de
temperatura aerului, variind în general în jurul acesteia.
După topirea zăpezilor, temperatura apei înregistrează o continuă creştere până în
lunile de vară (iunie - august) când depăşesc 25°C (valoarea maximă).
După M. Amăriucăi temperatura medie lunară a apei în râuri este de 7,5 -
7,9°C; în sezonul cald 15-16°C, minima lunară în sezonul rece, când valorile pe
ansamblu sunt sub 0,3° C. Valorile maxime 28-29°C s-au înregistrat în anii extrem de
secetoşi (1959,1968, 1979) când debitele lichide ale râului au avut valori minime.
Fenomenele de îngheţ. Din a doua parte a lunii noiembrie prin scăderea
treptată a temperaturii aerului sub valori de 0°C apa îngheaţă în special la contactul
cu malurile râului dezvoltând toată gama de fenomene de îngheţ începând cu ace de
gheaţă, gheaţă la mal, pod de gheaţă suspendat, zăpoare care prin acumulări în
amonte şi ulterior prin distrugerea acestora declanşează fenomene de inundaţii.
Având în vedere comportarea diferită a unor ani din punct de vedere termic,
fenomenul de îngheţ prezintă şi el o frecvenţă şi o durată variabilă. În iernile reci

43
podul de gheaţă poate dura peste 120 de zile, iar în iernile mai calde, cu dominarea
unor influenţe oceanice podul de gheaţă poate lipsi.
În medie podul de gheaţă durează 80 zile pe an pentru râurile din această zonă având
pod de gheaţă 80 de ani dintr-o 100.
Zăpoarele se formează datorită topirii bruşte a gheţurilor, cu fragmentarea
podurilor.
Pâraiele fiind reduse ca debit, zăpoarele nu au mare intensitate, chiar lipsind. Îngheţul
apei se semnalează la începutul lunii noiembrie dar în unii ani călduroşi, râurile
prezintă îngheţ doar în a doua decadă a lunii decembrie. Dezgheţul se produce la
începutul lunii martie, dar poate avansa uneori până în ultima decadă a acestei luni.

II.8.Vegetaţia

Suprafaţa totală a comunei este de 7.719 ha, din care 490 ha reprezintă
suprafaţa vetrelor de sat, suprafaţa agricolă reprezintă 2.122 ha, iar restul de 5.107
reprezintă suprafaţa de pădure. Din suprafaţa de 2.122 ha, arabilul reprezintă 1.483
ha, păşuni 513 ha şi fâneţe 115 ha.
Pădurile ocupă 66% din suprafaţa totală a teritoriului comunei Valea
Moldovei, formaţiunile forestiere cele mai răspândite fiind amestecurile de răşinoase
- molid (picea excelsea), brad (albies alba) – cu fag (fagua silvatica) în proporţie
de 60%, pădurile de răşinoase pure ( molid, brad ) 22% şi făgetele pure montane
16%. În aceste păduri de tip amestecat se găsesc şi alte specii lemnoase ca: pinul
(pinus silvestris), carpenul (carpinus betulus), paltinul (acer pseudoplatanus),
mesteacănul (betula verucosa), frasinul (fracsinus excelsior), cireşul sălbatic
(cerassius avium) etc., iar în Lunca Moldovei cresc plopi indigeni şi sălcii.
Creşterea medie a pădurilor este apreciată la 9,6 m 3 masă lemnoasă pe an şi
pe ha.
Flora erbacee din pajiştile naturale (păşuni şi fâneţe) este constituită
predominant din specii de graminee şi dintr-o diversitate de specii în zona forestieră.
În Lunca Moldovei vegetaţia este alcătuită din stuf, papură, pipirig,
stânjenel de baltă, alge şi mătasea broaştei, găsindu-se condiţii favorabile şi pentru
dezvoltarea zdrăveţilor (myricaria gersanica).
Distribuţia vegetaţiei. Vegetaţia actuală este rezultanta ultimelor retrageri şi
extinderi spaţiale ale zonelor de vegetaţie post glaciare consecinţă a modificărilor
climatului şi a diversităţii condiţiilor fizico-geografice în general.
Regiunea de care ne ocupăm aparţine în întregime etajului vegetaţiei forestiere
care se constituie ca o continuare între vegetaţia carpatică, subcarpatică şi cea de
podiş, coborând până la zonele cele mai joase ale văii Moldovei.
Climatul umed şi răcoros, solurile silvestre (brune şi podzolice), etajarea
reliefului sunt factorii care au favorizat dezvoltarea vegetaţiei forestiere.
Pădurile de fag. Pădurile de fag ocupă versanţii cu altitudini mai coborâte.
Acest subetaj se găseşte mai rar în areale pure (pe Dealul Piciorul Lung ), de cele mai
44
multe ori apare în amestec cu carpenul (Carpinus betulus),ulm (Ulmus faliacea),cireş
sălbatic (Cerasius avium), stejarul (Qyercus robus).
Arbuştii şi flora ierboasă au o dezvoltare slabă în aceste păduri dar nu lipsesc. Între
aceştia menţionăm: dârmâzul (Viburnum lanterna), cornul (Cornus mas), socul negru
(Sambus nigra).
Pădurile de amestec. Pădurile de amestec constituite din fag, molid, brad
(Fagus silvatica, Picea excelsa , Abies alba) sunt situate în extremitatea vestică a
comunei ceea ce constituie terminaţia spre est a Obcinelor Voroneţului şi Obcina
Bătrână. În aceste păduri de amestec se găsesc şi alte specii lemnoase ca pinul (Pinus
silvestris), carpenul (Carpinus betulus) care are o răspândire mai mare ca pinul,
ulmul (Ulmus montana), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), ulmul de câmp
(Acer platanoides), plopul tremurător (Populus tremula),mesteacănul (Betula
verucoza), cireşul sălbatic (Cerasius avium).

Foto: Pădure de amestec- Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de Simirea Meda

Statul erbaceu aproape lipseşte din cauza densităţii arborilor care creează un regim
lipsit de lumină, cu umezeală şi un strat destul de gros de humus provenit din
descompunerea litierei. Este
reprezentat prin specii de: muşchi
verzi, Oxalis, Dentaria, Euphorbia.
Pădurile de conifere. Acest subetaj
prezintă puţine areale: pe Dealul
Runc, pe Dealul Piciorul Lat, pe
vârful dealului Usturoi ş.a. se găseşte
pădure pură de molid. Pe Dealul
Bâtca, pe versantul estic al dealului
Usturoi şi pe versantul sudic al
dealului Ciobănica se găsesc pâlcuri
Foto: Pădure de conifere de pe dealul Văcăria -
Valea Moldovei , 2007, fotografie realizată de 45
Simirea Meda
de pădure pură de brad. Stratul arbustiv este slab reprezentat sau lipseşte. Obişnuit îşi
fac apariţia caprifoiul (Loniara xylosteum), cununiţa (Spiraea ulmifolia), socul roşu
(Sambucus racemosa).
Vegetaţia intrazonală. Am inclus în această categorie acea vegetaţie care se
dezvoltă în lungul luncilor. Aceasta este determinată de prezenţa solurilor aluviale şi
lăcoviştilor care sunt frecvent inundate şi cu exces temporar de umiditate.
Luncile văilor sunt ocupate de asociaţii hidromezofile şi mezofite în care predomină
iarba vântului (Agrostis termis), Folium perene şi mai puţin Agropirum repens. Pe
malurile apelor se dezvoltă vegetaţie iubitoare de apă precum: podbalul, coptalamul.
Vegetaţia lemnoasă este constituită din salcie (Salix alba, S. fragilis, S. caprea, S.
vimiralis). Aceasta din urmă este utilizată la diverse împletituri. Pe văile care pătrund
în munte întâlnim arinul (Alnus gluţinosa, A. incana).
În lunca Moldovei din cauza inundaţiilor frecvente suprafeţele păşunilor sunt
foarte reduse fiind acoperite cu prundiş şi nisip. Aici găsind condiţii favorabile s-a
dezvoltat destul de abundent cătina mică (Myricaria germanica).
În cadrul florei ierboase predomină plantele iubitoare de umezeală. Dintre
acestea cele mai răspândite sunt: rogozul (Carex gracilis, C. acutiformis , C. riparia),
stânjenelul de balta (Irispseudocorus), limbariţa (Alismaplantagd), pipirigul
(Scirpus lacustris), podbalul (lussilaga farfara), laptele câinelui (Euphorbia
palustris ), iarba câmpului (Agrostis alba).
În afara plantelor acvifere se întâlnesc şi plante acvatice. Se instalează pe
malurile joase şi sunt compuse din papură (Typha angustifolia) aceasta ocupă bălţile
rămase în buclele meandrelor părăsite sau terenuri joase unde se acumulează apa
scursă de pe versanţi sau din precipitaţii; pipirig (Scirpus lacustris), stânjenelul de
baltă (Iris pseudocorus), alge (diatomee) şi mătasea broaştei.
Plantele medicinale. Se înscriu în categoria plantelor cu mare valoare
economică, constituind baza de materii prime pentru industria farmaceutică dar şi
resurse melifere pentru apicultură.
Dintre plantele medicinale menţionăm: muşeţelul (Matricarea chamonilla), coada
şoricelului (Achillea millefolium, A. setacea), cicoarea (Cicorium intybus), sovârful
(Origanum vulgare), pojarniţa (Hypericum perforatum), pătlagina (Plantago
lanceolata, P. media, P. major), mierea ursului (Pulmonaria offîcinalis),
podbalul(Tussilage farfara), cimbrişor (Thymus vulgaris), păpădia (Tanaxacum
officinale), menta (Mentha aquatica), socul (Sambuscus nigra , S. racemosa ), teiul
(Tilia cordata, T. tamentosa), păducelul (Crataegus monogina ), măceşul (Roşa
canina ), cornul (Cornus mas ), cruşinul (Rhamnus frangula ), mesteacăn (Betula
verucosa, B. pendula) s.a.
Plantele melifere de bază în această zonă sunt: teiul, arţarul, jugaştrii, paltinul,
trifoiul, zmeurul precum şi numeroase plante cu flori din pajişti şi fâneţe.
Pajiştile. Pajiştile existente pe teritoriul comunei sunt secundare, ele au apărut în
urma defrişării pădurilor, pe locul acestora. Sunt formate din graminee şi diverse
specii de ierburi. Între graminee predomină iarba vântului (Agrostis termis),
pieptănăriţa (Cinosorus cristatus), tremurătoarea (Briza media), ovăsciorul de munte
(Arhema theum elatiys), păiuşul de livezi (Festuca pratensis), timoftica (Shelum

46
pratensis). Din abundenţa de plante se găsesc şi plante mezofile central-europene,
printre care spilcuţa (Carum corvi), pătrunjelul de câmp (Pinpinella saxifraga),
clopoţei (Campanola patula), crinul de pădure (Lilium mortagon). Dintre
leguminoase cel mai răspândit este trifoiul (Trifolium pratense, T. montanum , T.
alpestre, T. panonicum ). Pajiştile de pe Dealul Runc, de pe dealul Trestia şi din zona
islazului comunal constituie cele mai bune păşuni şi fâneţe.
Modificări antropice în învelişul vegetal. Învelişul vegetal din această zonă a
fost supus unei continue presiuni antropice fiind treptat înlocuit, pe măsură ce
numărul populaţiei a crescut. Astfel pe locul terenurilor împădurite au apărut domenii
agricole, fâneţe şi păşuni, căi de comunicaţie, vetre de sat, încât astăzi se mai
păstrează foarte puţin din vechile păduri.
Defrişările s-au efectuat în special pe versanţii mai coborâţi altitudinal şi în
areale mai accesibile pentru transport, în anumite situaţii exploatarea pădurii s-a
efectuat preferenţial mergându-se pe exploatarea esenţelor mai valoroase (molid,
brad) ducând la inversarea procentuală a anumitor specii.
În anumite areale, îndeosebi la periferia masivelor forestiere, un rol important în
deteriorarea arboretelor 1-a avut păşunatul abuziv al animalelor care distrug lăstării
ţineri, bătătoresc solul şi creează poteci.
Pentru viitor se impune realizarea unor suprafeţe regenerate, pădurea având un
rol bine determinat în natură , constituind purificarea şi ozonarea atmosferei, crearea
unui mediu activ şi de agrement, stimularea turismului.

II.9.Fauna

Distribuţia faunei urmează în mod destul de fidel etajele de vegetaţie, deşi mai
mult decât în rândul plantelor, între animale există specii euritope sau euribiorite
capabile de a trăi în condiţii foarte variate şi ca atare au o răspândire mai largă.
Deasemenea, omul a intervenit în mod direct sau indirect în distribuţia vegetaţiei,
ceea ce a dus la schimbări substanţiale în lumea faunei.
Fauna pădurilor. Dintre mamiferele caracteristice zonei de pădure sunt
lupul(Caniş lupus) care atacă uneori saivanele oilor; porcul mistreţ (Sus scroafa)
aduce mari pagube culturilor de cartofi şi porumb din apropierea pădurilor. Alte
animale sunt: căprioara (Capreolus capreolus) şi cerbul (Cervus elaphus) apoi
vulpea (Vulpes vulpes) şi dihor (Mustella putorius), veveriţa (Sciurus vulgaris). Se
mai întâlnesc iepurii (Lepus europaeus) şi şoarecii (Sylvaticus şi Apodemus
flavicolis), ursul (Ursus arctus ) coboară uneori până la aceste zone.
Este bogată avifauna în cadrul căreia se întâlnesc diverse specii de păsări, unele
adaptate la condiţiile locale, altele care migrează: ciocănitoarea pestriţă (Dryobates
major), piţigoiul (Parus major ), cinteza (Fringilla coclebs), botgrosul (cocothranstes
cocothranstes),pupăza (Upupa epops), cucul (Cuculus conoros), mierla (Turdus
merula), privighetoarea (Huscina Iustina), grangurul (Driobates oriolus), prepeliţa
(Conturmix conturmix), codobatura (Motocila flava), piţigoiul (Parus ater ,P.
cristatus), forfecuţa, gaiţa de munte.

47
 Rozătoarele mici sunt vânate de păsările răpitoare ca: ciful de pădure (Asia
atus ), huhurezul de pădure (Strix aluco ), bufniţa (Bubo bubo), cucuveaua (Athene
nocturna ), uliul păsărilor (Accipter nisus ), uliul găinilor (Acciptilis gentilis )şi
alunarul (Mucitraga caryocatactes).
Reptilele sunt reprezentate prin şarpele de pădure, şarpele neted (Corone/la austrica),
şopârla (Lacerta argilis), guşterul (Lacerta virides).
Fauna zonelor despădurite şi a terenurilor agricole. Aceste zone sunt
populate cu rozătore ca: şoarecele de câmp (Microtis arvalis), hârciogul (Cricetus),
popândăi, iepurele de câmp (Lepus europaeus). Există multe insecte dăunătoare
cerealelor ca: gândacul ovăzului (Lema mendopa) care mai atacă orzul, grâul şi
secara, cărăbuşelul (Anisopia austriaca), alt dăunător este viespea grâului (Cephus
pihmaeus) care roade paiele cerealelor la bază, apoi sfredelitorul porumbului
(Pirausta nubilatis) care atacă cânepa şi floarea soarelui. Dintre dăunătorii pomilor
fructiferi cităm: puricele melifer al mărului (Psylla mali), atacă soiul creţesc şi
ionatan, păduchele cenuşiu al porumbului (Hiolapteus arundinis), apoi gărgăriţa
floare de măr (Anthanamas pomorum) şi păduchele negru al cireşului (Myzus cer aşi)
care atacă cireşul şi vişinul.
Dintre dăunătorii florilor de trifoi cităm pe Apion apicarus. Iar dintre dăunătorii
păşunilor şi fâneţelor amintim lăcusta italiana(Callaptanus italiens).
Dintre dăunătorii legumelor sunt: gândacul de colorado (Leptinotara decelineata)
care atacă cartoful şi aduce mari pagube, apoi viermele cepei şi usturoiului
(Angrilolina dispace ), ploşniţa umbeliferelor (Careus marginatus) atacă morcovul,
mărarul şi pătrunjelul.
Fauna luncilor. Este formată din iepuri, vulpi, lupi. Răspândite sunt raţa
(Anaspla tirthincha), nagâţul (Vanelus vanelus), cocostârcul alb (Ciconia cîconia).
Numeroşi uli de baltă.
Se mai găsesc şerpi —şarpele de apă (Natrix tesselata) şi batracieni - broasca
de lac (Rana esculata, R.rubineda), broasca de pajişte (Rana orvalis), tritonul
(Tritums cristatus).
În perimetrul aşezărilor omeneşti există o faună specifică cu specii cărora le place
vecinătatea omului, de cele mai multe ori pentru a trage foloase de pe urma lui.
Dintre mamiferele mici ce se adăpostesc pe lângă locuinţele din sat sunt:
dihonii, nevăstuica, ariciul, şoarecii şi şobolanii.
Dintre păsări întâlnim ciorile care constituie o plagă pentru recolte. Vrăbiile sunt şi
mai numeroase, ele produc pagube grânelor dar în acelaşi timp distrug omizile şi
fluturii. Foarte des întâlnite sunt rândunica (Thinida rustica), privighetoarea neagră
(Silvia curnuca ), sticletele (Cardiulis cardiulis ), cocostârcul (Ciconia Ciconia),
barza (Ciconia alba).
Fauna acvatică. Fauna apelor curgătoare pe teritoriul studiat se întâlneşte în
special în râul Moldova, care constituie cea mai importantă reţea hidrografică de pe
teritoriul comunei, precum şi în Suha Mică. Acest areal corespunde zonei scobarului
(Chondrosloma nasus ,urmat de clean (Leucisus cephalus). În afară de aceşti peşti se
mai întâlnesc mreana vânata(Barbus meridionalis petenyi), apoi porcuşorul (Gobio
gobia).

48
Din cele prezentate mai sus concluzionăm că fauna teritoriului comunei Valea
Moldovei este caracteristică atât regiunii de podiş cât şi celei de munte, din
întrepătrunderea celor două, rezultând un aspect faunistic complex.

II.10.Solurile

Factorii pedogenetici naturali. O serie de factori cum ar fi: roca, gradul de înclinare
al versanţilor, expoziţia versanţilor, apele freatice, vegetaţia, clima, timpul şi
intervenţia antropică au impus în ansamblu, anumite direcţii de evoluţie a procesului
pedogenetici.
Dintre factorii menţionaţi mai sus se pare că vegetaţia a constituit un factor
determinant în formarea unui sol.
Dokuceaev (1953) arăta că: "oricât de superioară ar fi o rocă din punct de vedere
geologic, dacă din anumite cauze pe ea nu se poate instala vegetaţia, vor trece zeci şi
sute de milenii şi totuşi nu se va forma nici un fel de sol".
G. Obrejanu şi S. Puiu consideră că "factorul care determină procesul de formare al
solului şi condiţionează evoluţia lui îl constituie activitatea formaţiunilor vegetale, iar
rocile, clima, relieful şi vârsta regiunii reprezintă condiţiile în care decurge procesul
de formare al solului".
Factorul biologic este considerat cel mai dinamic factor pedogenetic, fapt care
îi conferă un rol deosebit în solificare.
La rândul lor temperatura aerului, precipitaţiile atmosferice, umiditatea aerului
şi într-o anumită măsură vântul şi-au adus o contribuţie aparte în procesul de
pedogeneză, determinând unele particularităţi ale solurilor: lungimea profilului,
procesul de levigare, unele particularităţi fizico-chimice, conţinutul de humus în
orizontul A.
Solurile de pe teritoriul comunei Valea Moldovei au ca substrat diferite tipuri
de roci care au determinat o amplă dezvoltare a proceselor de versant, astfel că,
desfăşurarea procesului pedogenetic este mult stânjenită, învelişul de sol căpătând
aspecte diferite faţă de cele ale suprafeţelor interfluviale pe care nu se produc aceste
procese.
Variaţia unghiului de pantă a făcut ca acelaşi tip de sol să aibă grosimi diferite
pe profil de la o treaptă morfologică la alta. Astfel pe versanţii puternic înclinaţi
solurile au profilul mai scurt ca urmare a manifestării eroziunii în suprafaţă, în timp
ce către baza versanţilor procesele acumulative au generat o substanţială îngroşare a
profilului solurilor.
În limitele albiilor majore, la intervale variabile de timp au loc procese de inundare şi
aluvionare care fac ca solificarea să se dezvolte în prezenţa excesului de umiditate.
Apele freatice influenţează învelişul de sol mai ales când sunt cantonate la
adâncimi reduse, provocând fenomenul de gleizare, frecvent întâlnit în zonele joase şi
un relief plan şi cu denivelări negative.
Alături de factorii analizaţi timpul este şi el răspunzător de grosimea solului.
Intervenţia antropică a contribuit în unele cazuri la protejarea şi conservarea solurilor
(prin împăduriri, lucrări agrotehnice, îndiguiri, desecări, etc.) iar în altele la
49
degradarea sau chiar îndepărtarea lor (defrişări, excavaţii, construcţii diverse, păşunat
excesiv, lucrări agrotehnice necorespunzătoare, etc.).
Principalele tipuri de soluri. Având ca bază studiile efectuate de O. S. P. A .
Suceava, am întocmit o sinteză asupra tipurilor şi subtipurilor genetice de sol din
regiune şi a principalelor lor proprietăţi fizico-chimice (vezi Harta solurilor).
În limita teritoriului comunei s-au individualizat în funcţie de acţiunea diferenţială şi
totodată asociată a factorilor amintiţi, atât soluri zonale cât şi soluri intrazonale.
Clasa argiluvisoluri. În această clasă sunt incluse solurile care au ca diagnostic un
orizont B argiloiluvial. Din această clasă s-au identificat soluri brune luvice şi
luvisoluri albice.
Solurile brune luvice.
Ele se găsesc răspândite împreună cu solurile brune argiloiluviale, din care
cauză şi condiţiile de formare sunt în general aceleaşi. Relieful pe care s-au format
este de podiş, deal, suprafeţe plane şi depresiuni cu drenaj slab aflat sub influenţa
unei cantităţi mai mari de apă, ceea ce a dus la orientarea solificării în direcţia
podzolirii.
Roca parentală este reprezentată prin luturi, nisipuri, depozite loessoide, gresii
şi materiale rezultate din alterarea acestora. Aceste roci sunt sărace în calciu sau
minerale fero-magnetice.
Vegetaţia este reprezentată prin păduri de fag, amestec şi unele specii ierboase
acidifile.
Conţinutul în humus este scăzut (cca 2%) iar rezerva pe 0-50 cm adâncime este
mică (60-120 t/ha). Gradul de saturaţie coboară sub 50% iar pH sub 5,0. Nivelul apei
freatice este de 6 m.
Solurile brun luvice ocupă o suprafaţă de 26,8 ha din teritoriul comunei. Nu se
pretează pentru culturi agricole, pe ele se situează păşuni, fâneţe şi păduri.
Luvisolul albie ocupă suprafeţele cele mai puţin înclinate (terenuri relativ
plane) şi depresiuni lipsite de drenaj extern, deci terenuri aflate sub influenţa unei
cantităţi mai mari de apă ceea ce a dus la orientarea solificării în direcţia unei intense
aluvieri.
Materialul parental este constituit din luturi, nisipuri, argile, gresii sau material
rezultat din alterarea acestora. Vegetaţia naturală este reprezentată prin păduri de fag,
amestec, uneori chiar conifere, dar foarte bine încheiate şi bogate în specii ierboase
acidofile.
Conţinutul de humus este mic (sub 2%) rezerva de humus pe adâncime este
mică (60-120 t/ha) formată din acizi fulvici de calitate inferioară. Apa freatică este la
adâncimea de 8 m. Luvisolul albie ocupă o suprafaţă de 282,2 ha din suprafaţa
comunei.
Clasa cambisoluri. Solurile specifice acestei clase se caracterizează prin prezenţa
unui orizont diagnostic Bv cambie.
Solurile brune eumezobazice ocupă o suprafaţă mică, aceste soluri sunt semnalate
îndeosebi sub pădure. Prezenţa lor este direct legată de zona muntoasă a Obcinii
Voroneţului.

50
 Reacţia la aceste soluri oscilează de la acidă, slab acidă, neutră, alcalină (pH-ul
având valori cuprinse între 5,18-8,25); această oscilaţie datorându-se în special
tipului de rocă de solificare, fapt care are influenţă şi asupra gradului de saturaţie în
baze.
Aprovizionarea cu elemente fertilizante este un general bună.
Solurile brune acide s-au format şi evoluat un condiţii de relief montan pe roci acide
ca: gresii, conglomerate.
Vegetaţia naturala este formată din păduri de molid, molid-brad şi fag-
răşinoase. Flora ierboasă de sub păduri are caracter pronunţat acidofil: Oxalis
acetosella, Honogyre alpina, muşchi verzi din genul Dicornim şi Entodon.
Conţinutul în humus este mic (3-4%) dar cantitatea de materie organică| (humus brut)
ajunge până la 20-25%, iar rezerva de humus pe grosimea de 0-50 cm este de 200-
300 t/ha. Valoarea pH-ului este cuprinsă între 4,5-4 (deci puternic acid) iar gradul de
saturaţie este sub 55% şi uneori chiar sub 35%.
Acest tip de sol ocupă suprafaţa de 107,8 ha din teritoriul comunei, necesită
amendamente pe bază de calciu sau dolomită măcinată.
Solulpseudogleic - se întâlneşte pe suprafeţe mai mari sau mai mici cu aspect de
mozaic, fiind răspândit printre celelalte soluri care ocupă suprafeţe mici.
Vegetaţia sub care s-au format şi evoluat este de pădure, adesea înmlăştinite. Ca
urmare a defrişării pădurii (consecinţă a unui drenaj biologic) fenomenul de
înmlăştinire s-a accentuat, aşa că importante suprafeţe sunt ocupate de păşuni şi
fâneţe de calitate inferioară, în care predomină printre alte plante speciile de Funcus,
Carex şi Agrostis.
Ocupă o suprafaţă de 136,5 ha, au o fertilitate slabă.
Clasa solurilor neevoluate, trunchiate sau desfundate. Solurile din această clasă pot
fi întâlnite în orice zonă unde se realizează condiţii specifice formării lor.
Regosol. Ocupă suprafeţe mari în zonele cu relief accidentat pe versanţi şi culmi, în
regiunile de deal şi podiş, munte, dar şi în zone cu suprafeţe mai plane în regiuni cu
alunecări. Reprezintă o suprafaţă de 115,3 ha din teritoriul comunei.
Protosol. Prezenţa acestora este legată de prezenţa luncilor (unităţi de relief tinere)
formate sub influenţa apelor curgătoare prin acţiunea de eroziune, transport şi
sedimentare. Au conţinut mic de humus şi substanţe nutritive.
Ocupă o suprafaţă de 365,6 ha; se întâlnesc în Lunca Moldovei, terasele
inferioare, grindurile şi izvoarele inundate. Sunt improprii culturilor agricole.
Solurile aluviale. Se întâlnesc în zona luncilor şi în toate cazurile pe terenuri ieşite de
sub influenţa revărsărilor sau inundate la intervale mari de timp. Caracteristica
acestui sol este prezenţa unui orizont A cu grosimi mai mari de 20 cm.
Materialul parental este reprezentat prin depozite fluviatile, inclusiv pietrişuri
fluviatile.
Conţinutul de humus este 2-3%, solurile mai argiloase au conţinut mai mare de
humus, iar cele mai nisipoase sunt mai sărace.
Ocupă o suprafaţă de 1050,1 ha. Sunt soluri cu fertilitate slabă.

51
 Asociaţii de soluri - unităţi cartografice în care se întâlnesc mai multe tipuri
sau subtipuri de sol care nu pot fi delimitate la scara hărţii dar se regăsesc ca tipuri şi
subtipuri în lucrare (60% luvisol albie, 40% regosol tipic).
Aceste soluri se prezintă pe forme de relief neregulate, prezentând diferite grade de
eroziune.
Conţinutul de humus şi elemente nutritive este variabil, de asemeni textura,
structura, gradul de saturaţie şi reacţia solului sunt foarte variabile. Totuşi au un
conţinut de humus şi substanţe nutritive scăzut din care cauză au o fertilitate slabă.
Se întâlnesc în zona alunecărilor stabilizate din: Dealul Iancului, Dealul Văcăriei.

52
CAPITOLUL III
CARACTERISTICI DEMOGRAFICE
Din perspectiva teoriei sistemelor populaţia reprezintă un sistem principal
alături de mediul fizic terestru şi mediul construit din interacţiunea cărora rezultă
pagubele produse de riscurile şi dezastrele naturale.
Mediul fizic terestru este supus unei continue presiuni antropice fiind treptat
înlocuit, pe măsură ce numărul populaţiei creşte. Dincolo de acţiunea direct
distructivă îndreptată asupra mediului şi motivată economic, populaţia acţionează şi
prin extinderea zonelor de locuit, poluare menajeră etc.
Populaţia reprezintă factorul determinat în modificarea valorilor de risc şi
dezastru natural datorită acţiunilor sale „ofensive sau defensive”, funţie de
momentele specifice actiunii.
Factorul populaţie trebuie studiat atât ca evoluţie cât şi ca mod de acţiune în
raport ce celelalte două sisteme importante pentru a estima anumite evoluţii, a stabili
politici şi strategii de intervenţie în caz de dezastre naturale, de prevenire a
dezastrelor.

III. 1. Evoluţia numerică a populaţiei

Răspândirea populaţiei pe suprafaţa celor două sate este rezultatul îndelungat,

cauzat de factori istorici, economici, politici, fizico-geografici, etc. Din timpurile cele
mai vechi, teritoriul a fost populat continuu. Factorii naturali au contribuit favorabil
la repartiţia populaţiei deoarece Lunca râului Moldova, relieful, sursele de apă,
climatul, locurile pentru pescuit, păşunat, suprafeţele arabile bune pentru culturile
plantelor agricole, au constituit factori de atracţie încă din vechime pentru oameni.
La toate acestea se adaugă dezvoltarea oraşului Gura Humorului şi a
unităţilor comunei, utilizarea economică a resurselor naturale cu repercusiuni majore
în repartiţia şi densitatea populaţiei.
Documentele avute la dispoziţie pentru informare au fost limitate, puţine şi
nu toate complete şi semnificative deoarece localitatea Capu Cîmpului a aparţinut
comunei Valea Moldovei în perioada 1968-2003, iar informaţiile au fost cumulate.
Populaţia comunei Valea Moldovei numără 3594 de locuitori din care: în
satul Valea Moldovei 1619 de locuitori şi în satul Mironu 1975 de locuitori.
Raportat la numărul de locuitori comuna face parte din categoria unităţilor
administrativ teritoriale mijlocii ale ţării.
În contextul afirmării politicii demografice din ţara noastră sunt evidente
marile realizări în domeniul creşterii bunăstării materiale şi spirituale ale întregii
populaţii. În afară de creşterea veniturilor tuturor categoriilor de oameni, sunt de

53
amintit: alocaţiile de stat pentru copii, ajutoarele pentru mamele cu mulţi copii, până
în anul 1989, precum şi ajutorul social şi alocaţiile complementare, după anul 1989.
Analizând întreaga perioada de studiu, începând cu datele înregistrate la
recensământul populaţiei şi a locuinţelor din 5 ianuarie 1977 şi până în prezent, se
observă o creştere lentă şi continuă a populaţiei. Dacă în anul 1977 populaţia în
localităţile Valea Moldovei şi Mironu era de 2813 locuitori, în 1989 ajunsese la 3189
locuitori, astfel într-o perioadă de 12 ani, populaţia a crescut cu 10,3 %. În perioada
imediat următoare revoluţiei din anul 1989, între anii 1990-1991, s-a înregistrat o
scădere a populaţiei: în 1990 populaţia comunei era de 3172 locuitori, iar în anul
1991 număra 3134.
Începând cu anul 1992, an în care s-a efectuat recensământul populaţiei
şi al locuinţelor, populaţia îşi reia ritmul de creştere uşoară şi continuă până în
prezent.
Evoluţia numerică a populaţiei comunei Valea Moldovei ( 1977 – 2004 )
Numărul populaţiei
ANUL Satul Satul Mironu Total
Valea Moldovei
1977 1788 1025 2813
1978 1848 1082 2930
1979 1850 1130 2980
1980 1890 1171 3061
1981 1850 1200 3050
1982 1810 1215 3025
1983 1799 1230 3029
1984 1800 1250 3050
1985 1834 1272 3106
1986 1825 1300 3125
1987 1816 1330 3146
1988 1811 1356 3167
1989 1798 1391 3189
1990 1750 1422 3172
1991 1695 1439 3134
1992 1679 1463 3142
1993 1695 1490 3185
1994 1720 1521 3241
1995 1698 1563 3261
1996 1672 1600 3272
1997 1679 1656 3335
1998 1665 1717 3382
1999 1650 1811 3461
2000 1647 1837 3484
2001 1634 1898 3532
2002 1624 1909 3533
2003 1620 1956 3576
2004 1619 1975 3594

Sursa : RPL , D.J. Statistică şi Registrul agicol

Analizând tabelul şi graficul corespunzător se poate constata o evoluţie numerică

diferită a populaţiei din cele două localităţi. Astfel după anul 1989 populaţia din
54
localitatea Valea Moldovei înregistrează o uşoară şi continuă scădere motivată de:
natalitate scăzută, populaţie îmbătrânită, decese.
Populaţia din localitatea Mironu înregistrează după anul 1989 o creştere
importantă şi continuă şi aceasta în rândul populaţiei de etnie rromă datorată
numărului mare de naşteri, populaţia acestei comunităţi nu este îmbătrânită şi nu se
înregistrează multe decese.

În prezent mişcarea naturală are un rol important în evoluţia numerică a

locuitorilor. Creşterea numărului populaţiei se explică prin menţinerea la cote ridicate
a caracteristicilor demografice, vitalitatea cât şi fluxul persoanelor care şi-au format
aici familii şi îşi păstrează obiceiurile vieţii de la ţară.
La recensământul populaţiei şi locuinţelor din anul 2002 se înregistrează o
populaţie de 3533 locuitori, până la sfârşitul anului 2004 numărul populaţiei ajunge la
3594.

III.2. Dinamica populaţiei

III.2.1. Mişcarea naturală a populaţiei

Mişcarea naturală a populaţiei este una dintre cele două componente ale
dinamicii populaţiei, cealaltă fiind mobilitatea teritorială. Există geografi care dau
noţiunii de dinamică un sens chiar mai larg, adăugându-i şi evoluţia numerică.

55
 Mişcarea naturală cuprinde trei indicatori de bază: natalitatea,
mortalitatea şi bilanţul natural. La aceştia se adaugă alţi indicatori cu mai puţină
importanţă geografică: fertilitatea, nupţialitatea şi divorţialitate.
Natalitatea este elementul cel mai important al mişcării naturale, cel mai
fluctuant. Ea exprimă intensitatea naşterilor în cadrul unei populaţii. Natalitatea se
măsoară cu un indice care arată raportul dintre numărul născuţilor vii şi numărul total
al populaţiei, înmulţit cu 1.000. Natalitatea este determinată de variabile demografice:
nupţialitate şi fertilitate, aflate şi ele sub influenţa structurii pe sexe şi grupe de vârstă
a populaţiei.
Dintre factorii care influenţează mişcarea naturală a populaţiei în general şi
natalitatea în special sunt cei istorici – tradiţionali, morali, psihologici, educaţia sau
aşa zisa planificare a familiei, politica demografică, factorii sociali.
N A T A L I T A T E A
Anul Valea Moldovei Mironu
M F Total %o M F Total %o
1977 20 25 45 25,1 21 21 42 40,9
1978 21 19 40 21,6 14 27 41 37,8
1979 14 21 35 18,9 19 20 39 34,5
1980 13 22 35 18,5 21 27 48 40,9
1981 21 16 37 20 24 16 40 33,3
1982 17 18 35 19,3 18 26 44 36,2
1983 19 12 31 17,2 20 16 36 29,2
1984 8 11 19 10,5 16 26 42 33,6
1985 18 16 34 18,5 33 18 53 41,6
1986 18 17 35 19,1 18 34 52 40
1987 19 20 39 21,4 29 32 61 45,8
1988 16 11 27 14,9 33 27 60 44,2
1989 13 17 30 16,6 25 27 52 37,3
1990 13 15 28 16 38 29 67 47,1
1991 4 10 14 8,2 33 28 30 20,8
1992 15 8 23 13,6 31 31 62 42,3
1993 14 10 24 14,1 38 16 54 36,2
1994 13 10 23 13,3 29 30 59 38,7
1995 7 11 18 10,6 23 28 51 32,6
1996 13 14 27 16,1 34 25 59 36,8
1997 14 15 29 17,2 40 29 69 41,6
1998 8 11 19 11,4 28 44 70 41,9
1999 10 12 22 13,3 37 34 71 39,2
2000 5 11 16 9,7 33 34 67 36,4
2001 15 14 29 17,7 36 36 72 37,9
2002 10 8 18 11 44 42 86 45
2003 5 6 11 6,7 23 34 57 29,1
2004 4 6 10 5,9 20 30 50 13,9

Evoluţia natalităţii în comuna Valea Moldovei

Sursa : D.J. Statistică şi Cabinetul Medical Individual Valea Moldovei

56
 Evoluţia natalităţii în comuna Valea Moldovei

50

45

40

35

30
N a ta lita te a (% o )

25

20

15

10

Anul

Valea Moldovei(% o) Mironu(% o)

Observând datele din tabel şi reprezentarea grafică rezultă că în anul 1977 se

înregistrează un număr de 87 născuţi vii, reprezentând o natalitate de 48,6 %o în
timp ce în anul 1991 se înregistrează un număr de 44 născuţi vii, adică o natalitate de
25,9 %o, aceasta reprezentând cea mai mică valoare a natalităţii înregistrate în
comuna Valea Moldovei în perioada de studiu, fapt ce atestă că odată cu revoluţia din
decembrie 1989 a fost abrogată legea ce interzicea avorturile. Faptul că în anul 1992
natalitatea a fost de 50,6 %o arată că femeile încă mai respectau acea lege şi nu
cunoşteau încă implicaţiile democraţiei.
Natalitatea în cele două sate componente ale comunei este total diferită.
Dacă în localitatea Valea Moldovei valoarea natalităţii depăşeşte 20%o în anii 1977,
1978 şi 1987 în localitatea Mironu această valoare este dublă, depăşind chiar 40%o
în anii 1977, 1980, 1985, 1987, 1988, 1990, 1992, 1997, 1998 şi 2002.
Numărul mare de naşteri din localitatea Mironu se înregistrează în
comunitatea de rromi datorită următorilor factori: politica demografică, lipsa

57
educaţiei şi a unei planificări familiale, fertilitatea, factorii morali, sociali. În această
localitate există 5 familii care au câte 15 copii.
Mortalitatea are o evoluţie oscilantă la fel ca şi natalitatea. Coeficientul
mortalităţii exprimă raportul numeric între decedaţii tuturor vârstelor şi populaţia
totală a comunei Valea Moldovei. Mai există şi alte tipuri de mortalitate şi anume cea
infantilă. Pentru obţinerea coeficientului mortalităţii generale împărţim numărul
decedaţilor dintr-un an la valoarea medie a populaţiei din acel an şi înmulţim cu
1.000.
Factorii care influenţează mortalitatea sunt: creşterea sau scăderea
nivelului de trai, îmbunătăţirea sau stagnarea nivelului material şi cultural, factorii
socio-istorici, dezvoltarea şi perfecţionarea asistenţei medicale.
În prezent cele mai multe decese sunt înregistrate în rândul persoanelor
cu afecţiuni cardio-vasculare cauzate de stres, fumat, consum excesiv de alcool dar şi
din cauza înaintării în vârstă.
Mortalitatea (1977 - 2004)
NUMĂR DECESE
Anul Valea Moldovei Mironu Total %o
M F Total M F Total comună
1977 7 5 12 3 2 5 17 6
1978 8 5 13 1 1 2 15 5,1
1979 5 7 12 1 2 3 15 5
1980 7 10 17 2 5 7 24 7,8
1981 8 11 19 3 4 7 26 8,5
1982 12 8 20 2 - 2 22 7,2
1983 7 2 9 4 6 10 19 6,2
1984 4 12 16 2 3 5 21 6,8
1985 9 13 22 4 5 9 31 9,9
1986 5 6 11 1 9 10 21 6,7
1987 11 3 14 4 1 5 19 6
1988 11 5 16 1 4 5 21 6,6
1989 13 5 18 3 2 5 23 7,2
1990 8 6 14 1 2 3 17 5,3
1991 4 3 7 1 6 7 14 4,4
1992 8 6 14 3 3 6 20 6,3
1993 5 10 15 3 4 7 22 6,9
1994 13 4 17 3 5 8 25 7,7
1995 7 8 15 2 6 8 23 7
1996 14 10 24 2 5 7 31 9,4
1997 8 8 16 5 8 13 29 8,6
1998 7 12 19 7 4 11 30 8,8
1999 12 7 19 7 5 12 31 8,9
2000 5 6 11 5 2 7 18 5,1
2001 7 8 15 6 4 10 25 7
2002 8 8 16 6 2 8 24 6,7
2003 9 11 20 7 3 10 30 8,3
2004 7 4 11 5 5 10 21 5,8

Sursa : D.J. Statistică, Primăria comunei Valea Moldovei

58
În perioada de studiu 1977 – 2004 s-au înregistrat valori ale mortalităţii cuprinse
între 4,4 %o – reprezentând cea mai mică valoare în anul 1991 şi 9,9 % o – cea mai
mare valoare în anul 1985.
Există însă diferenţe privind numărul de decese între cele două localităţi.
În localitatea Valea Moldovei numărul deceselor înregistrate este mai mare, aceasta
explicându-se prin existenţa în proporţie mai mare a populaţiei îmbătrânite. În
localitatea Mironu, în comunitatea de rromi numărul locuitorilor în vârstă este redus,
localnicii români constituind o minoritate.
Mortalitatea (1977-2004)total comună Valea Moldovei

12

10

8
M o r t a lit a t e a ( % o )

0
1977 1978 1979 1980 1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004
Anul

59
 Bilanţul natural reprezintă diferenţa dintre valoarea natalităţii şi valoarea
mortalităţii. Bilanţul poate avea valori pozitive (spor natural) şi valori negative
(deficit natural). Nu este valabilă noţiunea de spor negativ.
Bilanţul natural ( 1977-2004 )
BILANŢ NATURAL
Nr. Nr.
Anul persoane %o Anul persoane %o
1977 70 24,8 199 1 30 9,5
1978 66 22,5 1992 65 20,6
1979 59 19,7 1993 56 17,5
1980 60 19,6 1994 57 17,5
1981 51 16,7 1995 46 14,1
1982 57 18,8 1996 55 16,8
1983 48 15,8 1997 69 20,6
1984 40 13,1 1998 61 18
1985 56 18 1999 62 17,9
1986 66 21,1 2000 65 18,6
1987 81 25,7 2001 76 21,5
1988 66 20,8 2002 80 22,6
1989 59 18,5 2003 38 10,6
1990 78 24,5 2004 39 10,8

60
 Sursa : D.J. Statistică, Primăria comunei Valea Moldovei

Scăderea mortalităţii şi creşterea uşoară a populaţiei este un fenomen

explicat în principal de gradul de fertilitate ridicat din localitatea Mironu, unde
majoritatea populaţiei de etnie rromă a determinat o intensificare a creşterii naturale.
Cea mai mare valoare a bilanţului natural se observă în anul 1987, fiind de
25,7 %o. Valorile se menţin pozitive, neînregistrându-se deficitul natural în această
perioadă.
Deficitul natural este o consecinţă a creşterii ponderii populaţiei vârstnice în
totalul populaţiei şi a migrării definitive a populaţiei, în general tânără, către alte
localităţi, fenomen ce antrenează şi persoanele întreţinute (copii).

Bilanţul natural ( 1977-2004 )

30

25
N A T U R A L (% o )

20

15
B IL A N Ţ

10

Anul

III.3. Structura populaţiei

Cunoaşterea structurii populaţiei reprezintă o problemă de mare
importanţă socială, economică, sanitară şi culturală. În comuna Valea Moldovei
populaţia pe sexe este oarecum echilibrată, în ceea ce priveşte populaţia pe vârste
balanţa înclină spre grupa 15-59 de ani din localitatea Mironu, fapt cauzat de
condiţiile sociale, economice, culturale şi politice din ultimii ani.
Structura pe vârste prezintă o importanţă deosebită întrucât
influenţează fertilitatea , mortalitatea şi antrenarea în activitatea economică şi legat de
aceasta atât gradul de instruire cât şi mobilitatea profesională, socială, etc.
În demografie se lucrează cu 3 grupe de vârstă :
61
 - populaţia tânără ( 0 –14 ani ) ;
- populaţia matură ( 15 – 59 ani ), care se împarte la rândul ei în
populaţia adultă tânără ( 20 – 40 ani ) şi populaţia adultă vârstnică
( 40 – 59 ani );
- populaţia vârstnică ( peste 60 ani )
Piramida vârstelor pe acest teritoriu arată că baza (0-14 ani)în
comparaţie cu celelalte grupe de vârste este medie şi în creştere.
În ceea ce priveşte structura profesională putem spune că populaţia
activă este antrenată în cele trei sectoare ale economiei naţionale: primar, secundar şi
terţiar, în diferite proporţii din totalul populaţiei pe sexe.
În condiţiile în care cea mai mare parte a contingentului populaţiei tinere
va rămâne în comună, se prelimină că în următorii 10-15 ani populaţia comunei va
creşte continuu. Pentru aceasta va fi necesar ca prin dezvoltarea unor activităţi
productive şi a serviciilor să se creeze în viitor posibilităţi de ocupare a forţei de
muncă pe plan local.
Structura profesională pe ramuri ale economiei naţionale
Anul
Ramura 1989 1992 2002 2004
economiei
Industrie 80 67 18 13
Construcţii 5 3 2 9
Agricultură 1115 1152 1184 1195
Silvicultură 12 12 16 20
Transporturi şi
telecomunicaţii 8 8 7 6
Comerţ 7 12 20 39
Învăţământ 20 26 28 38
Ocrotirea sănătăţii 5 5 5 8
Administraţie 8 10 11 16
Alte ramuri 3 3 5 8
Sursa : Direcţia Judeţeană de Statistică

Oferta locurilor de muncă din localitate, dar şi din cel mai apropiat oraş -
Gura Humorului, nu satisface cerinţa locurilor de muncă a populaţiei active din
comună. Este de menţionat că în ultimii ani, prin reducerea activităţii unor unităţi
industriale din zonă, ocuparea forţei de muncă în industrie s-a redus, a crescut însă
numărul persoanelor ocupate în agricultură şi în comerţ.
Cei care lucrează în sectorul productiv primar, agricultură şi
silvicultură, reprezintă 90% din numărul persoanelor active. Datorită învecinării
comunei Valea Moldovei cu oraşul Gura Humorului, până în anul 1989 au fost circa
100 de navetişti ocupaţi în industrie, construcţii şi transporturi, astăzi doar 10
persoane îşi mai desfăşoară activitatea profesională în oraş.
Baza dezvoltării economice a comunei o constituie sectorul particular în
care agricultura reprezintă ramura principală cu o pondere de circa 90 % din totalul
persoanelor ocupate în activitatea productivă în timp ce în sectorul public îşi
desfăşoară activitatea abia 4% din populaţia activă.
62
 În comună există un disponibil de forţă de muncă, fapt care generează
fenomenul de şomaj şi migrarea unor tineri spre alte localităţi din ţară şi chiar în
străinătate.
Pentru dezvoltarea comunei va fi necesară diversificarea activităţilor
economice, în primul rând dezvoltarea sectorului non-agricol.
Populaţia inactivă este constituită de obicei din populaţia tânără ce
coincide în cea mai mare parte cu populaţia şcolară sau cu forţă de muncă ce se
pregăteşte pentru a lucra în economie şi populaţia vârstnică, cei care sunt pensionaţi,
cu vârste peste 60 de ani, precum şi cu populaţia adultă care din diferite motive
(accidente, persoane bolnave) nu poate lucra.
În comună ponderea şomerilor a înregistrat în perioada 1989-2004 un
număr de 86 de persoane.
În ultima perioadă se constată o creştere a populaţiei inactive în dauna
celei active, pentru motivul că sectorul secundar (industria) şi-a redus mult
activitatea, iar sectorul terţiar nu este pregătit pentru a primi acest surplus de forţă de
muncă încă necalificată. O ocupaţie sigură şi continuă este cea din sectorul primar
(agricultura), majoritatea locuitorilor comunei deţinând o anumită suprafaţă de teren.
Structura etnică. Populaţia comunei este de etnie română. Deşi
în localitatea Mironu există o comunitate de circa 1500 de rromi aceştia se declară la
recensământ români, motivând că ei vorbesc limba română şi nu cea rromă. Acest
neam de rromi se numesc caşcalii, iar numărul lor este în continuă creştere.
În localitatea Valea Moldovei, în zona „Trestia” locuiesc 5 familii de
ţigani ungureşti, care la fel vorbesc limba română şi se declară români. Alte etnii nu
mai există în comună.

CAPITOLUL IV
CARACTERIZAREA MEDIULUI CONSTRUIT

IV.1 Sistematizarea localităţilor din comuna Valea Moldovei

63
 Numărul de locuinţe din comuna Valea Moldovei este de 1.014, iar numărul
camerelor de locuit ce revin pe cap de locuitor este de aproximativ 0,7 camere. Se
observă că în ultimii ani, în construirea locuinţelor, cetăţenii ţin cont de gradul de
confort, construind case cu un grad mărit de utilitate a spaţiului locuibil, totodată ei
păstrând tradiţiile locale şi reglementările privind sistematizarea localităţii.
Nu au fost construite locuinţe din fondurile statului şi nici nu s-au făcut
împrumuturi de la stat pentru construcţii.
Locuinţele nu sunt prevăzute cu încălzire centrală, modalitatea de încălzire
a locuinţelor este cea cu sobe pe lemn, iar sursa de energie la bucătărie o reprezintă
sobele cu lemne sau butelii cu aragaz (mai ales în timpul verii).
Introducerea la sfârşitul anului 2003, în localitatea Valea Moldovei, a
sistemului de alimentare cu apă a creat condiţiile necesare unui confort sporit, astfel
un număr însemnat de locuinţe sunt prevăzute cu instalaţii sanitare.
Zona de locuinţe cuprinzând integral incintele gospodăriilor (clădiri şi
curţi), reprezintă aproximativ 30% din intravilanul comunei.
Casele de locuit sunt de tip rural, 50% cu regim parter şi 50 % parter +
etaj, cu anexe gospodăreşti, fiind construite predominant din lemn, dar şi din zidărie
(cărămidă sau înlocuitor) cu planşeu din lemn. Starea clădirilor este în cea mai mare
parte bună, cu excepţia unor case de locuit din localitatea Mironu (în comunitatea de
rromi), construite superficial, din materiale lemnoase improvizate, unele chiar fără
autorizaţie de construire.
Situaţia locuinţelor la nivelul anului 2002
Indicatori Total comună din care :
proprietate privată:
1.002 1.000
Număr locuinţe
Număr camere de locuit 2.229 2.294
Suprafaţa locuibilă m.p. 34.474 34.399
Sursa : RPL
Între anii 1998-2002 s-au construit 65 case noi , însemnând 13 case noi pe an.
Indicatorii de locuire pentru anul 2002
Suprafaţa locuibilă m.p./locuitor 9,75 10,5 m.p./locuitor,
media pe judeţ
Număr persoane pe locuinţă 3,52 3,2 media pe judeţ
Număr persoane pe cameră 1,53 1,39 media pe judeţ
Sursa : D.J. Statistică
Suprafaţa ocupată de instituţiile publice şi activităţile de deservire a
populaţiei ( curţi şi clădiri) ocupă 0,5 % din intravilanul comunei, majoritatea
acestora fiind concentrate în centrul localităţii Valea Moldovei

Tabel nr.13. Bilanţul teritorial al comunei Valea Moldovei

ZONE FUNCŢIONALE EXISTENT PROPUS
Suprafaţa Procent % Suprafaţa Procent %
(ha) din total (ha) din total
intravilan intravilan
Locuinţe şi funcţiuni 97,45 33,70 114,20 33,50
64
complementare
Unităţi industriale şi depozite 2,40 0,90 2,40 0,70
Instituţii şi servicii de interes 3,00 1,10 6,00 1,80
public
Căi de comunicaţii şi transport 21,15 7,30 26,30 7,70
(rutier)
Spaţii verzi, sport,agrement 0,50 0,20 0,80 0,30
Construcţii tehnico-edilitare 0,30 0,10 0,30 0,10
Gospodărie comunală, 2,00 0,70 2,00 0,60
cimitire
Terenuri libere 158,40 54,70 183,20 53,80
Ape 2,50 0,60 3,00 0,90
Terenuri neproductive 1,90 0,70 2,00 0,60
TOTAL INTRAVILAN 289,60 100,00 340,20 100,00

Sursa: Planul Urbanistic General al comunei Valea Moldovei

În privinţa dotărilor edilitar-gospodăreşti, 1014 gospodării sunt racordate la reţeaua

electrică. Lungimea reţelei electrice este de 20 de Km, care străbate în lung şi în lat

65
teritoriul comunei şi cuprinde 4 posturi de transformare. Acţiunea de electrificare a
localităţii s-a încheiat în anul 1969.
Odată cu introducerea curentului electric, a început şi acţiunea de dotare a
locuinţelor cu aparate radio, televizoare, frigidere, maşini de spălat şi altele, pe
comună fiind 980 abonaţi la radio şi 920 abonaţi TV.
Serviciul de telefonie a funcţionat până la sfârşitul anului 2004 prin centrala
telefonică manuală din localitatea Capu Cîmpului, existând doar 5 posturi telefonice
la instituţii şi 3 la locuinţe particulare. În prezent comuna este racordată la reţeaua
telefonică prin cablu cu fibră optică, cu perspectivă de racordare a întregii localităţi.
Pe lângă clădirile de locuit mai există în comună şi clădiri cu funcţie
comercială, administrativă, culturală, sanitară şi de cult.
În satul Valea Moldovei funcţionează 18 magazine mixte, un restaurant -
bufet şi 3 baruri, în timp ce în satul Mironu există 9 magazine mixte, un restaurant-
bufet şi un bar.
Starea clădirilor şcolare este în general bună, cu excepţia şcolii din localitatea
Mironu care este neîncăpătoare pentru numărul mare de elevi din această localitate,
fiind necesară extinderea spaţiului sau construirea unei şcoli noi. La şcoli este strict
necesar a se construi grupuri sanitare noi.
În Valea Moldovei activitatea medicală se desfăşoară într-un Cabinet
Medical Individual, în localitate existând şi farmacie. În localitatea Mironu este
necesar un Cabinet medical. Circumscripţia sanitar veterinară zonală are sediul în
comuna învecinată Capu Cîmpului.
Căminul cultural se află în localitatea Valea Moldovei şi este dotat
corespunzător, Biblioteca comunală este dotată cu 6.000 volume de carte şi
funcţionează în clădirea Căminului cultural.
Cultul creştin-ortodox este reprezentat în comună prin două biserici, în
Valea Moldovei şi Mironu. În satul Valea Moldovei există şi o biserică romano-
catolică în care se ţin slujbe numai la anumite sărbători.
Drumul judeţean 177 C, principala arteră de circulaţie, străbate comuna şi
face legătura rutieră cu oraşul Gura Humorului şi cu E 85 (DN2), în prezent doar
pietruit, necesită să fie modernizat. La fel ca şi tronsoanele de drumuri comunale,
drumul judeţean prezintă dificultăţi în circulaţia rutieră.

IV.2. Agricultura
Agricultura constituie baza activităţii productive a populaţiei comunei,
fapt care determină orientarea eforturilor de modernizare cu prioritate spre această
ramură de activitate. Astfel după desfiinţarea C.A.P. şi reconstituirea dreptului de
proprietate privată asupra terenurilor în baza Legilor fondului funciar unii cetăţeni din
comună şi-au cumpărat tractoare, pluguri, discuri, freze, semănători, cositori,
cultivatoare, majoritatea proprietarilor de teren folosesc îngrăşăminte naturale dar şi
chimice, în vederea obţinerii unor rezultate bune în agricultură.
Ţăranii au început să crească un număr sporit de animale, iar produsele
le valorifică la piaţa liberă, abatoare şi punctele de colectare a laptelui.

66
 Comuna Valea Moldovei este situată într-o o zonă prielnică culturii
cartofului, dar producătorii au mari dificultăţi în valorificarea acestui produs întrucât
piaţa produselor agricole nu este bine organizată, existând disfuncţionalităţi în ceea
ce priveşte cererea şi oferta. Unii producători de cartof fac schimb cu alte produse
(porumb) deplasându-se în localităţi din judeţele Botoşani şi Iaşi.
Factorii care influenţează dezvoltarea agriculturii în comună sunt:
- aşezarea geografică
- relieful
- condiţiile climatice
- hidrografia
- solurile
Structura suprafeţelor de teren din comuna Valea Moldovei se prezintă
astfel: din totalul de 2.382 ha teren, pădurile cuprind 970 ha, terenul agricol 1.183
ha, din care :
- 853 ha teren arabil
- 243 ha păşuni
- 81 ha fâneţe şi 6 ha livezi
Terenul agricol este slab productiv. De aceea pentru ridicarea fertilităţii
acestui teren este necesară administrarea îngrăşămintelor minerale şi organice. Din
cauza fertilităţii sărace a solului pe teritoriul comunei se cultivă mai puţin grâu şi mai
mult cartofi, ovăz, plante de nutreţ.
Structura culturilor agricole în anul 2004 se prezintă astfel:
- grâu - 80 ha - reprezentând 1,3 % din suprafaţa arabilă;
- porumb-100 ha - 16% din suprafaţa arabilă;
- cartofi - 260 ha - 23% din suprafaţa arabilă;
- legume - 30 ha - 3% din suprafaţa arabilă;
- plante furajere - 377 ha – 45% din suprafaţa arabilă.

Culturile agricole au fost planificate în funcţie de suprafeţele deţinute de

exploataţiile agricole, de numărul de animale, gradul de dotare a gospodăriilor cu
utilaje agricole, asigurarea unei balanţe reale a necesităţilor exploataţiilor agricole,
precum şi procurării de venituri necesare întreţinerii exploataţiei şi asigurarea
modernă a condiţiilor de trai.
Creşterea animalelor constituie activitatea de bază a agricultorilor
comunei Valea Moldovei. La nivelul comunei există un efectiv de 730 bovine, 1100
ovine, 450 porcine, 350 cabaline şi 4.800 păsări. Având în vedere încărcătura de
bovine raportată la unitatea 0,8 bovine la ha, comuna se încadrează în grupa
comunelor cu pondere în creşterea bovinelor cu încărcătură mare pe unitate de
suprafaţă.
Luând în considerare şi încărcătura de 0,9 ovine la ha, suprafaţa de
păşune din comună este mică, lipsa păşunilor din păduri face ca proprietarii să-şi
hrănească animalele cu furaje şi pe timp de vară.
Creşterea porcinelor este favorizată de cultura cartofului şi porumbului,
ce reprezintă hrana de bază a acestor animale. Fiecare gospodărie creşte cel puţin un

67
porc pentru necesarul de carne, dar sunt şi gospodării care cresc mai multe capete
pentru valorificare.
Păsările sunt crescute în gospodărie pentru necesităţile familiei şi mai puţin
pentru comercializare. Puţine familii se ocupă de creşterea iepurilor de casă şi a
albinelor.

Tabel. Gruparea gospodăriilor în funcţie de suprafaţa

de teren deţinută (2004)
SUPRAFAŢA Nr.gospodării %
până la 0,5 ha 141 23
0,5 – 1 ha 224 36
1 – 2 ha 158 26
2 – 3 ha 58 10
peste 3 ha 28 5
Sursa : Registrul agricol – Primăria comunei Valea Moldovei

Tabel. Suprafaţa cultivată şi producţia la ha(2004)

Cultura Suprafaţa cultivată Producţia la ha
Grâu şi secară 80 ha 176 tone
Porumb boabe 100 ha 300 tone
Cartof 390 ha 7200 tone
Legume 49 ha 904 tone
Fructe 223 tone
Sursa : Registrul agricol – Primăria comunei Valea Moldovei

Tabel. Producţii animaliere în anul 2004

PRODUSUL UM CANTITATEA
Carne Tone gr.vie 4.351
Lapte vacă Hl fizic 30.941
Lână Kg fizic 2.760
Ouă Mii buc 1.170
Sursa : Registrul agricol – Primăria comunei Valea Moldovei

Din 970 ha păduri, 200 ha reprezintă teren cu vegetaţie forestieră

proprietatea privată - Obştea de pădure Valea Moldovei, ca formă asociativă
( composesorat ), suprafaţă reconstituită în anul 2003 unui număr de aproximativ 300
de obşteni.

IV.3. Mica industrie şi prestări servicii.

Activităţile economice de tip industrial sunt puţin reprezentate întrucât

profilul economic al comunei Valea Moldovei este predominant agrar în paralel cu

68
activitatea economică tradiţională din zonă exploatarea şi prelucrarea primară a
lemnului.
Pe raza comunei funcţionează 4 Societăţi Comerciale, având ca obiect de
activitatea debitarea lemnului – gatere, 7 ateliere familiale de tâmplărie, 3 de
fierărie, 1 de strungărie, câteva ateliere familiale de croitorie, cojocărie, reparaţii
radio-tv şi frizerie, la care se adaugă cei ce prestează servicii agricole, fără
autorizaţie.
La fostul sediu CAP sunt concentrate 3 gatere, 1 atelier de fierărie, o
moară de cereale şi un garaj auto, conturându-se aici o zonă cu caracter industrial.
Dacă evidenţiem numărul de 27 magazine mixte din comună se poate
spune că activitatea comercială are o pondere importantă. Se comercializează doar
produse alimentare, de uz casnic şi mai puţin îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În mica industrie şi prestări servicii lucrează un număr de 83 persoane
din care: 18 muncitori la gatere, 16 mici meşteşugari, fără autorizaţie, 16 prestatori de
servicii agricole şi 33 de comercianţi.
Tabel . Lista principalilor agenţilor economici din comuna Valea Moldovei
Nr Denumire agent economic Localitatea Obiect de Nr. pers Utilaje în
crt activitate dotare
1 SC COMSTART SRL Valea Moldovei debitare lemn 6 gater
atelier fierar. strung
2 SC LA VARVAROI SRL Valea Moldovei debitare lemn 5 gater,
morărit moară
3 SC AGROSILV SRL Valea Moldovei debitare lemn 4 gater
4 SC APETIT SRL Mironu debitare lemn 5 gater
comerţ
5 AF CODREANU Valea Moldovei Comerţ 2
6 AF OLARI Valea Moldovei Comerţ 2
7 AF PĂSCUŢOI Valea Moldovei Comerţ 2
8 AF SIMERIA Valea Moldovei Comerţ 2
9 AF COTOC Valea Moldovei Comerţ 2
10 AF GHERVAN Valea Moldovei Comerţ 2
11 AF RUSU ŞTEFAN Valea Moldovei Comerţ 2
12 AF RUSU C-TIN Valea Moldovei Comerţ 2
13 AF ROŞCA Mironu Comerţ 2
14 AF MARIN Mironu Comerţ 2
15 AF OLARI GAVRIL Mironu Comerţ 2
16 AF FLORIŞTEAN Mironu Comerţ 2
17 AF PLAIU PETRICĂ Mironu Comerţ 2
18 PF TOPLICEAN G. Valea Moldovei Comerţ 1
19 PF CIURLĂ ROMAN Valea Moldovei Transport 1 microbuz
persoane
20 PF PIERSIC V. Valea Moldovei Comerţ 1
21 PF CIURLĂ EUGENIA Valea Moldovei Comerţ 1
22 PF BEŞA VASILE Mironu Comerţ 1
23 PF SIMERIA DOREL Valea Moldovei Comerţ 1
24 PF CIURLĂ NICULAI Valea Moldovei Comerţ 1
25 PF BOTEZAT V. Valea Moldovei Comerţ 1
26 PF RUMPEL DANIEL Valea Moldovei Comerţ 1

69
27 PF ORHEAN V. Valea Moldovei Comerţ 1
28 PF.COTOC N. Valea Moldovei Comerţ 1
29 PF SIMIREA N. Valea Moldovei Comerţ 1
30 PF HOJDA VIOREL Valea Moldovei Comerţ 1
31 PF PĂSCUŢOI N. Valea Moldovei Comerţ 1

32 PF VASILOVICI F. Mironu Comerţ 1

33 PF LUPESCU VASILE Mironu Comerţ 1
Sursa : Primăria comunei Valea Moldovei

CAPITOLUL V
HAZARDE NATURALE
V.1.Terminologia utilizata în cercetarea hazardelor naturale

Sorin CHEVAL - Institutul de Geografie al Academiei Române – face o

prezentare largă a terminologiei hazardelor naturale.
Adoptarea măsurilor pentru prevenirea efectelor negative ale manifestărilor
naturale extreme datează probabil de la primele contacte între om şi natură, dar
preocupările pentru a forma o terminologie unitară şi standarde sunt mult mai recente,
evoluând semnificativ doar în a doua jumătate a secolului XX şi mai ales în ultimul
deceniu al acestuia. Încercările de a defini şi a denumi cât mai bine fenomenele
naturale extreme au condus la dezvoltarea unei terminologii operaţionale, utilizată
astăzi de cea mai mare parte din cercetătorii implicaţi în această direcţie. Sunt
prezentaţi în continuare termenii relevanţi pentru obiectivele acestei lucrări (hazard,
vulnerabilitate, risc etc.).
Hazardul natural (HN) implică probabilitatea ocurenţei într-un interval de
timp şi un areal precizate a unui fenomen natural cu potenţial de a produce pagube
environmentale şi/sau socio-economice, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti. Mai
precis, conform Internationally agreed glossary of basic terms related to disaster
management (DHA, 1992), hazardul (H) este un eveniment ameninţător sau
probabilitatea de producere a unui fenomen potenţial producător de pagube într-un
areal, într-un interval precizat de timp.
Orice hazard implică un nivel preexistent de risc al spaţiului considerat
(Alexander, 1993, Wilhite, 2000, Smith, 2001). Aşadar, atribuirea calităţii de hazard
unui fenomen natural nu este condiţionată de producerea de pagube materiale sau
victime, ci de potenţialul unor astfel de consecinţe. De altfel, aceasta poate fi
considerată caracteristica esenţială ce deosebeşte terminologic hazardul natural de
evenimentele naturale extreme (Coppock, 1995). În acest context, înţelesul iniţial al
termenului hazard a evoluat şi a capotat un sens nou. Hazardul nu este un fenomen
întâmplător şi nici impredictibil, ci doar manifestarea şi consecinţele sale sunt, în
general, dificil de prognozat şi controlat. Hazardul este un termen care semnifica o
manifestare externa sistemului afectat (PAHO, 2000), iar alăturarea termenului
70
natural accentuează cauzalitatea exterioară omului (Burton et. al., 1978).
Probabilitatea statistică de producere a unui eveniment natural potenţial producător
de efecte negative defineşte cantitativ hazardul.
Vulnerabilitatea (V) se refera la capacitatea unei persoane sau grup social de
a anticipa, rezista şi reface în urma impactului unui hazard natural (Tobin si Montz,
1997, Wilhite, 2000). În acelaşi spirit, Blaikie (1994) înţeleg prin vulnerabilitate
“caracteristica unei persoane sau a unui grup de persoane de a anticipa, a face faţă,
a rezista şi a se reface în urma impactului cu un hazard natural”. Vulnerabilitatea
implică o combinaţie de factori care determină gradul în care viaţa şi proprietatea se
găsesc la risc din cauza unui eveniment. Ca şi hazardul, vulnerabilitatea este un
indicator al unei stări viitoare a unui sistem, definind gradul de (in)capacitate a
sistemului de a face faţă stresului aşteptat (Smith, 2001). În termeni generali,
vulnerabilitatea poate fi înţeleasă ca predispoziţia sau susceptibilitatea unui element
de a fi afectat negativ din cauze externe (IADB, 2000, PAHO, 2000, IPCC, 2001).
Definiţia propusă în Internationally agreed glossary of basic terms related to
disaster management (DHA, 1992) are un profund caracter cantitativ, s-a impus în
literatura de specialitate şi este cea adoptată: vulnerabilitatea reprezintă nivelul
pierderilor pe care un element sau grup de elemente (persoane, structuri,
bunuri, servicii, capital economic sau social etc.) expuse unui anumit risc îl
aşteaptă în urma producerii unui dezastru sau hazard. Vulnerabilitatea se
exprimă pe o scară de la 0 la 1, sau de la 0% la 100%.
Vulnerabilitatea unui spaţiu are la bază cauze naturale ce ţin de caracteristicile
intrinseci ale fenomenului, cauze economice, cum ar fi bunăstarea materială,
rezervele etc. şi cauze socio-psihologice, de la organizarea administrativă până la
psihologia maselor (Tobin si Montz, 1997, Anderson, 2000). Măsura în care cele trei
aspecte se combină defineşte vulnerabilitatea complexă a unui spaţiu.
Vulnerabilitatea poate fi voluntară sau involuntară. Ea depinde de
infrastructura şi de condiţiile socio-economice dintr-un spaţiu; reducerea expunerii la
hazard conduce implicit la scăderea vulnerabilităţii (Downing si Bakker, 2000).
Smith (2001) considera că expunerea la hazard (vulnerabilitatea) este rezultatul
faptului că persoane sau bunuri materiale se găsesc la un moment dat, voluntar sau
involuntar, într-un loc unde nu ar trebui să fie. De altfel, creşterea numărului de morţi
în unele ţări şi a valorii pagubelor materiale în altele nu se datorează unor hazarde
naturale mai puternice, ci amplificării vulnerabilităţii populaţiei (Mileti, 1999).
Unele grupuri sociale sunt mai vulnerabile decât altele, în funcţie de sex,
vârstă, condiţie fizică etc. De asemenea, vulnerabilitatea este strâns corelată cu
poziţia socio-economică. Persoanele sau societăţile înstărite găsesc mult mai uşor
rezervele necesare pentru a face faţă dezastrului, de a-şi reveni şi a se reface.
Conceptul de vulnerabilitate este utilizat în cercetarea hazardelor naturale
pentru identificarea entităţilor sociale cele mai predispuse a suporta efectele negative
ale unor fenomene (Ribot et al., 1996). Din punct de vedere al societăţii, efectele
negative ale secetei sunt rezultatul vulnerabilităţii populaţiei faţă de acest fenomen, şi
nu al fenomenului în sine (Ribot et al., 1996). Dacă populaţia şi bunurile nu ar fi

71
expuse acţiunii unui fenomen, ori fenomenul respectiv nu s-ar produce, populaţia ar fi
invulnerabilă.
Nu există o formulă/măsură universal acceptată pentru caracterizarea
cantitativă a vulnerabilităţii. De altfel, tocmai caracterul relativ al acesteia este unul
din conceptele-cheie care nuanţează descrierea vulnerabilităţii (Blaikie et al., 1994,
Downing si Bakker, 2000).
Riscul (R) este produsul matematic dintre hazard şi vulnerabilitate, exprimând
relaţiile dintre un fenomen şi consecinţele lui (Slaymaker, 1999). Expunerea la hazard
este relativ constantă într-un areal, vulnerabilitatea implică reacţia societăţii umane,
nivelul calitativ şi cantitativ al pregătirii şi reacţiei acesteia faţă de pericol, iar
combinaţia dintre cele două defineşte cantitativ riscul. Smith (2001) considera că
riscul reprezintă “expunerea reală a unei valori, în sensul antropocentrist, la hazard”,
furnizând un exemplu care ilustrează perfect raporturile dintre cei doi termeni: o
persoană care traversează oceanul cu barca este supusă aceloraşi hazarde naturale
ca şi o persoană care face acest lucru cu vaporul, însă cele două persoane sunt
expuse unor grade diferite de risc ca urmare a vulnerabilităţii diferite. Prognoza
riscului implică posibilitatea precizării cât mai exacte a locului de apariţie a
fenomenului respectiv (Balteanu et al., 1989). Trebuie remarcat în acest context
progresul însemnat al capacităţilor de prognoză în cazul multor fenomene, atât în
privinţa momentului de producere, cât şi a arealului susceptibil a fi afectat. Se
exprimă prin produsul dintre riscul specific (Rs) şi elementele de risc (Er).
Riscul specific (Rs) repezită nivelul pierderilor aşteptate ca urmare a
manifestării unui hazard natural. Rs depinde de caracteristicile hazardului şi de
vulnerabilitate.
Elementele la risc sau elementele expuse riscului (Er) includ populaţia şi
toate valorile materiale expuse riscului de a fi afectate de un hazard natural într-un
anumit areal. Riscul total (Rt) cuantifică pierderile umane şi materiale totale care ar
rezulta în urma unui hazard sau dezastru natural.
Se utilizează formula: Rt = E x Rs = E(H x V). Dezastrul natural implică
existenţa iniţială a unui risc major, capabil să afecteze major componentele mediului
dintr-o regiune. Consecinţele produse ca urmare a realizării riscului, fie ele pagube
materiale sau umane, ating nivelul de dezastru când sistemul local nu îşi poate reveni
într-un interval rezonabil de timp fără ajutor extern (Blaikie et al., 1994, Etkin et al.,
1998, Smith, 2001). Unii autori (Zăvoianu şi Dragomirescu, 1994) consideră că
termenul de dezastru natural este sinonim cu cel de catastrofă naturală. Precizările
făcute de UNISDR încă de la declanşarea programului arată că dezastrul natural
trebuie privit din perspectiva consecinţelor pe care le are un anumit hazard asupra
sistemului economico-geografic, care fac ca acel sistem să nu poată face faţă
impactului cu propriile forţe.
Dezastrul natural este, fără îndoială, un fenomen cu impact major asupra unei
societăţi de o anumita dimensiune. În privinţa scării dimensiunii afectată de un
dezastru, aceasta poate oscila între nivelul personal sau familial (un fenomen poate
reprezenta un dezastru pentru o persoană, în sensul că aceasta nu poate să facă faţă cu
mijloace proprii) şi nivelul global, planetar (acest caz este deocamdată teoretic,

72
neexistând până în prezent un fenomen atmosferic sau natural care să nu poată fi
manageriat la nivel de planetă).
Din perspectiva teoriei sistemelor, pagubele produse de riscurile şi dezastrele
naturale sunt rezultatul interacţiunii dintre trei sisteme principale şi mai multe
subsisteme (Mileti, 1999): mediul fizic terestru (clima, ape etc.), populaţie (clase
sociale, rase, culturi etc.) şi mediul construit (clădiri, poduri etc.).
Înţelegerea corectă a relaţiilor dintre hazard, vulnerabilitate, risc şi dezastru
condiţionează utilizarea corectă a terminologiei. Aceste raporturi sunt sintetizate de
Alexander (1993) astfel: “Hazardul poate fi privit ca situaţia predezastru, în care
există un anumit risc de producere a unui dezastru, mai ales din cauza faptului că o
comunitate umană este situată într-o poziţie de vulnerabilitate”. Se evidenţiază
aşadar trei etape în evoluţia unui fenomen natural ce are potenţialul să genereze
consecinţe negative: etapa de hazard, apoi apare riscul ca acesta să afecteze un areal
vulnerabil, iar în final se poate ajunge la dezastru. Riscul se găseşte la intersecţia
dintre hazard şi vulnerabilitate (fig. 1), iar hazardul este cel mai cuprinzător
taxonomic (Cutter, 2001).
Fig. 1. Relaţii cauzale între hazard (H), risc (R) şi
vulnerabilitate (V)

Relaţiile cantitative dintre cele trei elemente

sunt ceva mai complexe. Dat fiind hazardul Hi
(probabilitatea ca un eveniment cu o intensitate mai
mare sau egală cu i să se producă într-un anumit
interval de timp) şi vulnerabilitatea Ve (predispoziţia intrinsecă a elementului e de a
suferi pierderi în urma unui eveniment de intensitate i), riscul Rie reprezintă
probabilitatea elementului e de a suferi pagube datorită producerii unui eveniment cu
o intensitate mai mare sau egală cu i: Rie = (Hi x Ve). Aceasta relaţie exprimă
probabilitatea ca efectele să depăşească o anumită valoare în intervalul de timp
considerat (PAHO, 2000). Alţi autori (Tobin si Montz, 1997) descriu succesiunea
manifestărilor unui eveniment extrem astfel: hazard – risc – ameninţare –
impact/dezastru – faza post-impact.
Cu alte cuvinte, caracteristicile de hazard există încă din faza iniţială, atunci
când fenomenul este pus în relaţie cu societatea umană, cu consecinţele pe care le
poate avea, vorbim deja de risc, iar impactul cu societatea sau, în unele cazuri,
dezastrul reprezitnă faza de apogeu a unui fenomen extrem. În final, se ajunge în faza
post-impact care este, din multe puncte de vedere, la fel de importantă ca şi celelalte.
La rândul său, Smith (1996) se opreşte asupra raporturilor dintre hazard şi risc. El
consideră că riscul include probabilitatea ca un anume hazard să se realizeze, să
devină realitate. Acelaşi autor compara hazardul cu cauza, iar riscul cu consecinţa:
“hazardul (cauza) reprezintă o ameninţare potenţială pentru societatea umană şi
valorile ei, iar riscul (efectul) este probabilitatea ca un anumit hazard să se producă”.

73
 Hazardul seismic sau atmosferic poate exista într-o regiune nelocuită, dar
riscul se realizează numai acolo unde există oameni şi bunuri construite de
aceştia.
Hazardele naturale pot fi găsite în literatura de specialitate şi clasificate astfel, cu
exemple edificatoare asupra semnificaţiei fiecăruia.
Hazardele naturale sunt manifestări extreme ale unor fenomene naturale, precum
cutremurele, furtunile, inundaţiile, secetele,care au o influenţă directă asupra vieţii
oamenilor, asupra societăţii şi a mediului înconjurător, în ansamblu.
Producerea unor asemenea fenomene face posibilă atingerea unor anumite praguri
de adaptare a societăţii la condiţiile mediului. Atunci când Hazardele produc
distrugeri de mare amploare şi pierderi de vieţi omeneşti, ele sunt numite dezastre şi
catastrofe naturale. Efectele acestor fenomene sunt atât de puternice încât sunt
necesare intervenţii rapide din partea unor echipe special antrenate la nivel naţional
şi internaţional. Un fenomen natural extrem poate fi numit un dezastru dacă sunt
înregistrate cel puţin 10 pierderi de vieţi omeneşti sau 50 de persoane rănite şi dacă
se produc pierderi materiale de peste un milion de dolari.

V.2. Trăsături ale hazardelor naturale

• Vulnerabilitatea pune în evidenţă gradul de expunere a omului şi a bunurilor

sale faţă de diferita hazardă, indicând nivelul pagubelor pe care le produce un
anumit fenomen.
• Riscul reprezintă nivelul probabil al pierderilor de vieţi omeneşti, al numărului
de răniţi, al pagubelor aduse proprietarilor şi activităţilor economice de către un
anumit fenomen natural sau un grup de fenomene într-un anumit loc şi într-o
anumită perioadă.
Hazardele naturale pot fi de mai multe feluri, în funcţie de geneză:
• Hazardă endogene a căror acţiune este generată de energia provenită din
interiorul planetei (cutremure, erupţii vulcanice).
• Hazardă exogene, generate de factori climatici, hidrologici, biologici.

Hazardă endogene
Cel mai costisitor dezastru a fost cutremurul de la Kobe (Japonia) din 1975, cu
pagube de 100 mld de dolari.
Cutremurele de pământ sunt mişcări bruşte ale scoarţei care produc unde elastice
reflectate în trepidaţii cu un impact puternic asupra aşezărilor umane. Anual se
produc pe Glob peste 1 milion de cutremure, dar
numai o mică parte din acestea sunt suficient de
puternice pentru a fi considerate hazardă naturale.
Cele mai numeroase şi mai puternice cutremure
sunt generate de dinamica internă a Terrei, fiind
numite cutremure tectonice care se produc în
lungul contactului dintre plăcile tectonice.
Energia eliberată se măsoară în ergi şi e utilizată

74
pentru calcularea magnitudinii cutremurului. Magnitudinea se măsoară cu ajutorul
unei scări logaritmice, numită scara Richter, cuprinsă între 0.3 şi 9 grade.
Intensitatea cutremurelor pune în evidenţă efectele acestora, diferite de la un loc la
altul (scara Mercali – 12 unitatea şi scara Medvedev-Sponhauer-Karnik – în ţara
noastră).
Hazarde primare legate de transmiterea undelor seismice din locul de producere al
cutremurului din adâncul scoarţei, numit focar. Aceste unde se propagă spre
exterior cu viteze şi amplitudini diferite şi produc trepidaţii care duc la fisurarea,
distrugerea şi prăbuşirea clădirilor la mari pagube materiale şi la pierderi de vieţi
omeneşti. Amplitudinea mişcării terenului este mai mare în apropierea epicentrului
şi tinde să scadă pe măsura îndepărtării de acesta.
Hazarde secundare legate de procesele generate de undele seismice la suprafaţa
Pămâtului şi cuprind alunecări, prăbuşiri, apariţia sau reactivitatea unor falii,
formarea vulcanilor noroioşi, formarea unor valuri uriaşe numite tsunami etc.
În ţara noastră, cele mai puternice cutremure se înregistrează în zona
seismică Vrancea, situată în regiunea de curbură a Carpaţilor. Astfel de cutremure
s-au înregistrat la 26 noiembrie 1802, 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977. Alte
regiuni seismice cunoscute în ţara noastră sunt: Aria Fagărăşană, Aria Banatică
(Danubiană), Aria de Nord-vest, Aria Transilvăneană şi Aria Pontică, dar unde
cutremurele sunt rare şi au o intensitate redusă.
Erupţiile vulcanice sunt datorate energiilor acumulate în rezervoare subterane
care conţin lave şi presiunilor exercitate de forţele tectonice, care determină
ascensiunea materiilor incandescente spre suprafaţă. Un vulcan este o deschidere
profundă în scoarţa terestră, prin care sunt aduse la suprafaţă - lavă, cenuşi
vulcanice, fragmente de rocă şi gaze.
Se diferenţiază mai multe tipuri de erupţii vulcanice:
• Erupţiile islaneze şi hawaiene sunt liniştite – cutremur - lave fluide, bazice,
care sunt evacuate prin cratere.
• Erupţiile de tip strombolian - cutremur - lave mai vâscoase, cutremur,
erupţii moderate
• Erupţiile de tip vulcanian - cutremur - lave foarte vâscoase, explozii
puternice, extrem de periculoase (Vezuviu, Volcano- Italia, Paricuţin- Mexic).
• Erupţiile pliniene (1991- vulcanul Pinatubo din insulele Filipine) sunt violente şi
deversează o mare cantitate de cenuşi vulcanice.
• Erupţiile peleene ( vulcanul Montagne Pelee din ins. Martinica) sunt
însoţite de nori arzători extrem de periculoşi, iar erupţiile ultravulcanice sunt cele
mai violente (august 1883 – erupţia vulcanului Kracatoa care a distrus în întregime
insula cu acelaşi nume)
Pe Terra se înregistrează anual circa 50 de erupţii vulcanice, dintre care 5%
produc victime şi mari distrugeri materiale.

Hazarde Exogene

75
 Hazardele geomorfologice cuprind o gamă variată de procese, cum sunt
alunecările de teren, curgerile de noroi, prăbuşirile, procesele de eroziune în
suprafaţă şi ravenarea, care produc mari pagube materiale şi uneori victime.
Alunecările reprezintă procese de mişcare ale unor mase de pământ sub
acţiunea gravitaţiei, în lungul unor suprafeţe de alunecare, care le separă de partea
stabilă a versantului.
Prăbuşirile sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanţii abrupţi, prin
cădere liberă, prin salturi sau prin rostogolire. Acestea se produc mai ales la
începutul primăverii, datorită alternanţelor frecvente ale îngheţului şi dezgheţului;
au o frecvenţă mai mare în regiunile cu climat rece şi în etajele alpin şi subalpin.
Prăbuşirile repezită un factor de risc important pentru localităţile şi căile de
comunicaţie din spaţial montan. Pericolul lor este accentuat de rapiditatea
producerii dezastrului, neexistând posibilitatea de evacuare a populaţiei la timp.
Curgerile de noroi şi grohotişuri se produc în urma îmbibării cu apă a
depozitelor de alterare de pe versanţii despăduriţi din regiunile montane afectate de
precipitaţii abundente (în 1970, în Anzii Peruvieni, o curgere de noroi cu lungimea
de 15 km s-a deplasat cu o viteză de peste 300 km/oră, acoperind în câteva minute
localităţile Yungay şi Ramrahirca; au fost înregistrate 18000 de victime).
Avalanşele sunt Hazarde naturale care repezită un pericol pentru populaţia
montană şi pentru turiştii din numeroasele ţări ale lumii. Deplasarea rapidă a
zăpezii pe versanţii abrupţi acoperiţi cu zăpadă este favorizată de nisipurile
abundente, de schimbările rapide de temperatură care favorizează topirea bruscă a
stratului de zăpadă, şi de perturbarea echilibrului zăpezii prin trepidaţii.
Eroziunea în suprafaţă şi ravenarea. Eroziunea în suprafaţă este procesul de
desprindere şi transport ale particulelor de sol sub acţiunea apei care se scurge pe
versant sub formă de pânză sau de şiroaie instabile. Scurgerea apei pe versant sub
forma unor şiroaie instabile determină formarea unor mici canale numite rigole, a
căror adâncime ajunge la 30-40 cm. Prin adâncirea rigolelor se formează ogaşele
(0,5- 2m adâncime) şi ravenele, când adâncimile depăşesc 2m. Aceste forme de
eroziune în adâncime aduc mari pagube, contribuind la scoaterea din circuitul
economic a unor suprafeţe imense.
Hazarde climatice cuprind o gamă variată de fenomene şi procese
atmosferice care generează pierderi de vieţi omeneşti, mari pagube şi distrugeri ale
mediului înconjurător.

Ciclonii tropicali sunt furtuni violente,

formate între 5 şi 15 grade lat N şi S, având
viteze ale vântului de peste 180 km/oră (în
noiembrie 1970, în Bangladesh, în aşezările
din delta fluviilor Gange şi Brahmaputra şi-
au pierdut viaţa circa 1 mil. de persoane în
urma unui ciclon tropical, alte câteva mil.
rămânând fără adăpost şi hrană).
Furtunile extratropicale sunt caracteristice regiunilor din zona temperată şi

76
se formează la contactul dintre masele de aer polar şi cele tropicale, uneori fiind
extinse pe suprafeţe uriaşe. Furtunile sunt asociate adesea cu fulgere şi tunete,
cunoscute împreună sub denumirea de oraje. Acestea reprezintă manifestări
luminoase şi sonore ale unor descărcări electrice în atmosferă.
Seceta este un Hazarde climatic cu perioadă lungă de instalare şi este caracterizată
prin scăderea precipitaţiilor sub nivelul mediu, prin micşorarea debitului râurilor şi
a rezervelor subterane de apă care determină un deficit mare de umezeală în aer şi
sol, cu efecte directe asupra mediului şi în primul rând asupra culturilor agricole.
Seceta din vara anului 2000, considerată cea mai puternică din ultimii 100 de ani în
ţara noastră a afectat 2,6 mil. hectare şi a produs pagube evaluate la 6500 mld lei.
Inundaţiile sunt Hazarde hidrografice cu o largă răspândire pe Terra care
produc mari pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti (Fluviul Hang He a
provocat cele mai catastrofale inundaţii cunoscute în istorie. În anul 1887 a fost
acoperită cu apă o suprafaţă de 130000 de kmp, au murit circa 1 mil de persoane şi
a pierit ulterior prin foamete un număr şi mai mare).
Tornadele sunt Hazarde climatice foarte periculoase datorită forţei deosebite
a vânturilor care au un caracter turbionar. Acestea se produc pe continente între 20
şi 60 grade latitudine nordică şi sudică. În cadrul unei tornade, care are aspectul
unei coloane înguste sau al unei pâlnii, viteza vântului este cuprinsă între 60 şi 400
km/h iar diametrul poate să ajungă la câţiva kilometri, aerul în mişcare antrenează
cantităţi mari de praf care dau tornadelor o culoare cenuşie, distinctă. Cele mai
cunoscute tornade se produc în partea centrală a SUA (800-1200 tornade anual), în
Australia, Japonia şi în Africa de Sud.

Hazardele oceanografice cuprind hazarde generate de valurile de vânt sau de

cutremure ( tsunami) de banchiza de gheata şi de deplasarea aisbergurilor, de
producerea fenomenului El Nino, de ridicarea nivelului oceanului planetar.
Valuri eoliene puternice, produse de furtuni, sunt periculoase pentru
navigaţie şi au un impact însemnat asupra coastelor.
Tsunami sunt valuri uriaşe produse de cutremure
puternice, erupţii vulcanice şi alunecări submarine.
Cel mai puternic tsunami, provocat de un cutremur
cu epicentrul în golful Prince William, din Alaska,
a fost înregistrat la 28 martie 1964; a atins 67 m
amplitudine în zona portului Valdez, iar valul care
a luat naştere a traversat în 22 de ore, întregul
Ocean Pacific.
Banchiza de gheaţă a cărei grosime poate să ajungă la 3-4 m devine un hazard
pentru navigaţie atunci când se extinde rapid şi pune în dificultate, datorită
pericolului de blocare, navele de cercetări sau de pescuit oceanic.
Aisbergurile sunt fragmente uriaşe de gheaţă desprinse din calotele glaciare
sau din gheţarii polari, care plutesc împinse de vânturi ori de curenţii oceanici. Cea
mai cunoscută catastrofă navală produsă de ciocnirea cu un aisberg s-a produs la 14

77
aprilie 1912, când transatlanticul “Titanic” s-a scufundat în largul coastelor insulei
Newfoundland, fiind înregistrate 1503 victime.
Oscilaţia Sudică - El Nino este un fenomen complex de interacţiune între
apele Oceanului Planetar şi atmosferă, care se produce în zona tropicală a
Oceanului Pacific. Acest fenomen se manifestă prin încălzirea anormală, la
suprafaţă, a apelor Oceanului Pacific, care se deplasează dinspre partea vestică spre
partea estică sub impulsul unor mase de aer cu aceeaşi direcţie de mişcare.
Ridicarea nivelului Oceanului Planetar este legată de tendinţa generală de încălzire
a climei şi repezită un hazard global, de lungă durată, cu numeroase consecinţe
grave asupra zonelor de coastă. Această ridicare este datorată aportului tot mai
mare de apă dulce de pe continente, provenite din topirea gheţarilor şi din apele
subterane utilizate de om pentru irigaţii.
• Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii şi de invazii de insecte.
Epidemiile sunt caracterizate prin îmbolnăviri în masă ale populaţiei, datorită unor
agenţi patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele
mai grave maladii sunt transmise de agenţi purtători precum ţânţarii (malaria, febra
galbena), musca te-te (boala somnului), puricii, păduchii (tifosul exantematic).
Epidemiile de mari proporţii poartă denumirea de pandemii şi au generat
milioane de victime, mai ales în evul mediu (ciuma bubonică, spre exemplu, în
Europa). În prezent se manifestă maladia SIDA, determinată de virusul HIV, cu
transmitere sexuală sau prin transfuzii de sânge.
Invaziile de insecte, în special de lăcuste, produc pagube mari agriculturii, în
deosebi în Africa, Asia, estul Europei şi America de Nord. Combaterea lăcustelor
se realizează prin diferite metode, cum ar fi distrugerea oalelor, utilizarea
insecticidelor şi a unor capcane pentru distrugerea nimfelor de lăcustă.
Incendiile sunt hazarde periculoase pentru mediu şi pentru activităţile umane
şi determină distrugeri ale recoltelor. Incendiile pot fi declanşate de cauze naturale
cum sunt fulgerele, erupţiile vulcanice, fenomene de autoaprindere a vegetaţiei şi
de activităţile omului (neglijenţa utilizării focului, incendieri intenţionate, accidente
tehnologice). În perioadele secetoase, incendiile sunt favorizate de vânturi puternice
asociate cu temperaturi ridicate, care contribuie la extinderea rapidă a focului.

78
CONCLUZII
Hazardele sunt evenimente produse de fenomene cu putere distructivă, care
afectează atât mediul natural cât şi activitatea omului.
Fenomenele pot fi naturale ( se produc independent de activitatea oamenilor)
şi antropice (datorită activităţilor necorespunzătoare de utilizare a spaţiului
geografic).
Referindu-ne la arealul localităţii Valea Moldovei constatăm că acesta se
încadrează într-o zonă mai largă de producere a hazardelor naturale dar având şi
elemente particulare. Calamităţi naturale de mare anvergură nu s-au semnalat de-a
luungul timpului în acest areal. Vom concluziona prin referiri generale şi particulare
asupra hazardelor naturale şi factorilor de risc în această zonă.
Zona este la mare distanţă de ariile seismice(principala arie seismică este
regiunea seismică Vrancea din sectorul Carpaţilor de Curbură), nefiind afectată
major de cutremure de pământ.
În cea ce priveşte hazardele geomorfologice de luat în seamă pentru această
arie sunt alunecările de teren care sunt în prezent superficiale în zonă dar dacă nu se
vor elimina cauzele principale ale apariţiei acestora - defrişările, suprapăşunatul,
aratul perpendicular pe curbele de nivel cumulate cu fenomene naturale - ploile
torenţiale sau de lungă durată asociate cu topirea rapidă a zăpezilor pot duce la la
dezastre.
Măsuri de prevenire şi combatere: - evitarea suprapăşunării, aratul în lungul
curbelor de nivel, efectuarea unor lucrări de terasare, reîmpăduriri, executarea unor
canale de drenaj
De asemenea pe zone restrânse au apărut curgerile de noroi şi grohotişuri care
necesită ca masură imediată reînpădurirea suprafeţelor expuse.
Eroziunea terenurilor şi solurilor (de suprafaţă) a dus la formarea de rigole., ravene,
ogaşe, pământuri rele, torenţi, care scot suprafeţe mari de teren din circuitul agricol.

79
În cea ce priveşte hazardele climatice – zona este sectoasă( am insistat la subcapitolul
climă), de unde şi numele vechi al localităţii Valea Seacă.
Deşertificarea – ca fenomen ce determină reducerea suprafeţelor acoperite cu
vegetaţie se manifestă(determinată de încălzirea globală şi efectul de seră, fenomene
care reduc capacitatea de regenerare a ecosistemelor) la scară foarte mică în acest
areal.
Viscolul - vânt puternic şi rece asociat cu căderi de zăpadă în general, care
troieneşte zăpada. Afectează transporturile, comunicaţiile. În ultimii ani căile de
comunicaţii din zonă nu au fost blocate din acestă cauză.
Grindina se produce mai ales vara, afectând culturile agricole. În fiecare an
sunt zone din arealul localităţii afectate de „gheaţă”.
Alte fenomene meteorologice care produc pagube în zonă sunt fulgerele şi
trăsnetele ce produc uneori incendii.,ngheţul târziu şi cel timpuri care afectează
culturile agricole şi ploile torenţiale care afectează zonele atât culturile agricole cât şi
zonele joase de locuit. În 2007 s-au înregistrat distrugeri de pe urma ploilor torenţiale
în arealul localităţii. Ploile torenţiale şi abundente pot fi încadrate şi la hazarde
hidrologice alături de fenomenele de topire bruscă a zăpezii.
Hazardele biologice – epidemiile - provocate de agenţii patogeni purtate de om
sau de animale: gripa, SIDA, toxiinfecţii alimentare, antraxul, febra aftoasă au ca
principală cauză lipsa igienei. Comunitatea intens populată, saracia, nivelul de
educaţie au dus la apariţia unor focare de gripă în rândul populaţiei. Gripa aviară nu a
atins arealul comunităţii.
Natura se gaseşte în mod evident, în faţa unui declin ecologic, în care factorul
antropic a avut rolul determinant, ca factor de deteriorare prin mijloace directe -
indirecte, multiple şi complexe, apropiate sau îndepartate in timp.
Creşterea vulnerabilităţii societăţii umane faţă de hazarde naturale se
datorează nu atât modificării modului de manifestare a fenomenelor, ci mai ales
unor cauze antropice precum creşterea populaţiei, inegalitatea socială,
militarizarea şi politizarea ajutorului economic, acumularea de capital economic
în zone predispuse a fi afectate de hazard, potenţialul în creştere pentru dezastre
tehnologice.

80
BIBLIOGRAFIE

Băncilă I. J. - Geologia regiunii Gura Humorului – Voroneţ - Suha (Câmpulung)

Dările de seama ale şedintei institutului geologic, 1948-1949, Bucureşti ,1952.
Băncila L, Agheorghiesei V. - Observaţii asupra flişului între valea
Suha Mare-valea Moldovei,Anuarele Comitetului Geologic vol. XXX m, 1964.
Brânduş C. - Subcarpaţii ca tip de relief, Revista de Geomorfologie,nr. 1,1997.
Brânduş G. s. a., - Dicţionar de termeni fizico- geografici.
Cernea Gh., (1952), - Zona internă a flişului între valea Moldovei si valea
Bistritei, Anuarele Institutului Geologic, XXIV-XXV
Chiriţă C.(redactor responsabil), - Pădurile României, Studiu Monografic, Editura
Academiei, Bucureşti, 1981.
Calinescu Raul, - Biogeografia României, Editura ştiinţifică, Bucureşti ,1969.
Donisa L, Martiniuc C., - -Unele particularităţi ale teraselor fluviale de pe marginea
estică a Carpaţilor Orientali,Lucrările Staţiunii Stejarul, Geologic Geografie,
Pangarati, 1980.
Gramadă N. - Toponimia minoră a Bucovinei, vol.II, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1996.
Grigov M. - Cartografie Geomorfologică, Bucureşti 1972.
Grigorovitza Em. - Dicţionarul Geografic al României, Bucureşti 1972.
Grecu Florina, Comănescu Laura, - Studiul Reliefului, (îndrumar pentru lucrări practice),
Editura Universităţii Bucureşti, 1998.
Ionesi L.- Geologia regiunii Gura Humorului - Poiana Micului, Analele ştiinţifice ale
Universităţii Alexandru Ioan Cuza, seria nouă, Secţiunea II,Tom. VII, Iaşi, 1961 .
Ionesi L. – Flişul paleogen din bazinul văii Moldovei, Editura Academiei,
Bucureşti, 1971

81
Lelenicz M., si colab., - Dicţionar de geografie fizica, Editura Corint,
Bucureşti,1999.
lonesi Bica, - Micro fauna Sarmaţianului inferior din regiunea Pârteştii de Jos –
Strigoaia - Ilişeşti, Analele Universităţii Alexandru I. Cuza, seria noua, Secţiunea
II, Tom. VI, laşi, 1960.
Ionesi Bica, - Stratigrafia depozitelor miocene de platforma dintre valea Siretului şi
Moldova, Editura Academiei, Bucureşti 1968.
Ichim L, - Munţii Stânişoara, studiu geomorfologic, Editura Academiei, Bucureşti 1973.
Martiniuc G, - Cercetări geomorfologice in regiunea Baia- Suceava, Analele
Universităţii Alexandru I. Cuza, Sectiunea II, Tom VI Iaşi, 1956.
Mutibac V., - Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnica,
1983
Polonic P., Polonic Gabriela, (1962), - Cercetări geologice in regiunea Gura Humorului
-Drăceni, Dări de seama ale Comitetului Geologic , XLVH (1956-1960).
Popp N., Iosep L, Paulencu D., - Judeţul Suceava, Editura Academiei, 1973.
Popovici D. s.a., - Pajiştile din Bucovina, Editura Helios, 1996.
Posea Gr. si colab., - Geomorfologie, Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti,
1976.
Prodan I, - Flora mica ilustrată a Republicii Populare Române,
Editura Agro-Silvică, Bucuresti, 1961.

Rădoane N., Rădoane Maria, - Observaţii geomorfologice în lunca Moldovei între Gura
Humorului si Drăgăneşti Oniceni, Anuarul Muzeului de ştiinţe Naturale Piatra Neamţ,
seria Geologie Geografie III (extras), PiatraNeamt, 1976
Radoane N. - Determinarea densităţii reţelei de drenaj îin bazinele hidrografice
Oanţu şi Pângăraţi, Buletinul ştiinţific, L.I.S. Suceava, Secţiunea Geografie, 1984.
Roşu Al., - Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1980.
Romanescu Ghe., - Hidrologie Generală, Suceava, 1996.
Sârcu L, - Geografia fizica a României, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1971.
Tufescu V. - Subcarpaţii, Editura ştiinţifica, Bucureşti, 1966.
Tufescu V., - Pe valea Moldovei, Editura ştiinţifică .Bucuresti, 1970.
Velcea Valeria, Savu Al., - Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor României, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982..
Atlasul Cadastrului Apelor din România.
Atlasul climatologic al României, Bucureşti 1966.
Anuare Meteorologice.
Anuare Hidrologice.
Amenajamentul Ocolului Silvic Gura Humorului.
Amenajamentul Ocolului Silvic Gura Humorului.

82