Modificari Globale Ale Mediului Eco I

Liviu-Daniel GALAŢCHI
Modificări globale
ale mediului
note de curs
pentru studentii anului I,
specializarea Ecologie si protectia mediului
- draft -
Constanţa
2016
Modificări globale Dr. Liviu-Daniel Galaţchi
2
Liviu-Daniel GALAŢCHI
Lector universitar doctor
Modificări globale
ale mediului
note de curs
pentru studentii anului I,
specializarea Ecologie si protectia mediului
- draft -
Constanţa
2016
3
Aceste note de curs la disciplina

“Modificări globale ale mediului”
sunt destinate uzului studentilor specializarii
Ecologie si protectia mediului anul I – cursuri de zi,
din cadrul Facultatii de Stiinte ale Naturii si Stiinte
Agricole –
Universitatea Ovidius din Constanta
Copyright 2016 © GALAŢCHI Liviu-Daniel. Toate

drepturile sunt rezervate.
S-au utilizat si unele scheme publicate pe internet.
Tehnoredactare: Lector univ. dr. Liviu-Daniel
Galatchi
4
Cuprins
1. Globalizarea
1.1. Definitia globalizarii
1.2. Fazele de realizare a globalizarii
1.3. Cauzele aparitiei fenomenului de globalizare
1.4. Tipuri de globalizare
1.5. Guvernarea globala si rolul organizatiilor
internationale
1.6. Dezvoltarea durabila si principiile sale, in
contextul globalizarii
2. Incalzirea globala
2.1. Gazele cu efect de sera
2.2. Efecte globale ale emisiilor de gaze cu efect
de seră
2.2.1. Creşterea temperaturilor
2.2.2. Creşterea precipitaţiilor
2.2.3. Topirea gheţarilor
2.2.4. Creşterea nivelului oceanului
planetar
2.2.5. Distrugerea stratului de ozon
2.3. Protocolul de la Kyoto (1997)
3. ENSO – un fenomen regional cu efect global

3.1 Aspecte generale
3.2. Descrierea fenomenului ENSO
3.3. Impactul global al fenomenului ENSO
5
4. Poluarea la scara globala

4.1. Cresterea demografica si poluarea mediului
4.2. Termenii poluant si poluare
4.3. Substante poluante
4.4. Clasificarea tipurilor de poluare
4.5. Poluarea mediului si insusirile sistemelor
biologice
4.6. Circulatia, condensarea si dispersarea
poluantilor in biosfera
5. Sursele de poluare si principalele substante

poluante
5.1. Principalele surse industriale de poluare
5.2. Agricultura ca sursa de poluare
5.3. Activitatile menajere
5.4. Motoarele cu ardere interna
5.5. Factorii de care depind efectele toxice
5.6. Elementele poluante si exprimarea toxicitatii
5.7. Componentele biocenozei si caracteristicile
lor
5.8. Conditiile in care are loc poluarea
6. Poluarea apelor. Prevenirea si combaterea ei

6.1. Aspecte generale. Circuitul apei in natura
6.2. Resursele de apa si asigurarea calitatii si
cantitatilor necesare. Poluarea apelor
6.3. Diminuarea resurselor de apa
6.4. Eutrofizarea apelor
6.5. Studiu de caz: Eutrofizarea pe Fluviul
Dunarea si in Delta Dunarii
6.6. Studiu de caz: Eutrofizarea de-a lungul
litoralului romanesc al Marii Negre
6
7. Solurile
7.1. Agricultura ecologica versus agricultura
chimizata
7.2. Deforestarile
8. Biota
8.1. Reducerea biodiversitatii
8.2. Specii invazive
9. Omul
9.1. Economia tarilor dezvoltate si a tarilor in
curs de dezvoltare
9.2. Urbanizarea
9.3. Saracia
9.4. Criza globala a alimentelor
9.5. Malnutritia
9.6. Educatia
9.7. Reducerea inegalitatilor dintre sexe
9.8. Mortalitatea infantila
9.9. Sanatatea materna
9.10. Bolile
9.11. Competitia pentru energia electrica
9.12. Energii regenerabile
9.13. Progresele stiintei si medicinei
9.14. Conflicte internationale, terorism si
proliferarea armelor de distrugere in masa
9.15. Obiectivele de dezvoltare ale mileniului al
III-lea
Bibliografie selectiva
7
8
1. Globalizarea
Globalizarea se caracterizează prin

interdependenţa economiilor naţionale şi crearea
unei pieţe globale, dominată de o circulaţie liberă (a
marfurilor şi serviciilor, a capitalurilor şi
persoanelor, a tehnologiilor, a informaţiilor şi
comunicaţiilor, ştiinţei şi tehnicii, a culturii şi
media), de uniuni (vamale, monetare, tarifare şi
fiscale), de politici şi strategii comune, de o formă
suprastatală de conducere.
Globalizarea nu este un fenomen exclusiv
economic, ci unul general, complex, multifunctional.
El cuprinde întreaga gamă de activităţi social-
umane: de la piaţa internă la piaţa globală, de la
dimensiunea politică şi economică la cea socială,
religioasă şi spirituală, de la dreptul intern la
dreptul şi relaţiile internaţionale, de la suveranitatea
naţionala-statală la globalizare, la societatea
planetară.
Trăsăturile de bază ale globalizării sunt
unificarea prin integrare şi liberalizarea pietelor, prin
eliminarea barierelor din calea liberului schimb, din
calea circulatiei bunurilor, serviciilor şi capitalurilor,
a persoanelor şi cunoşţiintelor ştiinţifice (Stanesc,
2009).
Economia mondială a cunoscut în ultimul
deceniu o accelerare a fenomenenlor de globalizare şi
9
regionalizare. In sensul său actual, globalizarea

privită ca interactiune la scară globală în toate
segmentele vieţii economice şi sociale a fost lansat
ca termen de Theodore Levitt prin articolul său
“Globalizarea pietelor”.
Globalizarea este caracterizata în primul rand
de “dispariţia distanţelor” sau, asa cum remarca în
mod inspirat un autor de “sfarşitul geografiei”.
Reluând o formulă lansată înca din anii ’80,
globalizarea înseamnă pentru actorii economici “a
gândi global şi a actiona local”.
Globalizarea are ca prim efect integrarea prin
activităti economice a unei parti tot mai mari din
populaţia globului. Se crează astfel noi locuri de
munca, dar şi noi consumatori.
Globalizarea favorizează fenomenul de
concentrare a capitalului deoarece pentru a putea
valorifica avantajele unei pieţe globale, firmele
trebuie să dispună de resurse care le depăşesc pe
cele ale multor state.
Globalizarea înseamnă şi o “standardizare” a
practicilor economice, tehnologice şi de resurse
umane deoarece numai astfel se poate asigura o
integrare a proceselor economice la scara întregului
glob (Bonciu, 2004).
1.1. Definitia globalizarii
• extensie a culturii, economicului, politicului

şi tehnologicului ce interacţionează dincolo
de graniţe;
10
• intensificarea calitativă şi cantitativă a

tranzacţiilor ce depăşesc limitarea impusă de
graniţe, concomitent cu expansiunea
spaţială a acestora;
• proces care implică o unitate culturală a
tuturor naţiunilor, o uniformizare a
culturilor lor, împreună cu dorinţa de
conciliere socială şi economică;
• proces al creşterii numărului legăturilor
dintre societăţi şi domenii-problemă;
• cea mai mare schimbare de dupa revoluţia
industrială;
• stare a omenirii care permite dialogul paşnic
între civilizaţii, pe fondul creării de şanse
egale pentru cât mai mulţi locuitori ai
planetei.
1.2. Fazele de realizare a globalizarii
1. Faza postbelică a internaţionalizării (in primele

3 decenii dupa al doilea razboi mondial) –
intensificarea schimburilor comerciale;
2. Faza trans-naţionalizării (1970-1990) - un
dinamism extraordinar al fluxurilor de investiţii
străine şi al implantărilor în străinătate;
3. Faza globalizarii propriu-zise (incepand cu anii
’90) - a marcat apariţia economiei fară frontiere sau
a economiei globale, se caracterizează prin apariţia
unor reţele mondiale de producţie, informaţii şi
schimburi financiare.
11
1.3. Cauzele aparitiei fenomenului de

globalizare
1. Cauza de tip tehnologic - creşterea fără

precedent a vitezei şi diversificarea mijloacelor de
transmitere a informaţiilor, cu fuziunea dintre
sferele comunicatiilor si informaticii. Prezinta o
convergenta a serviciilor (toate serviciile pot fi
furnizate prin acelasi mijloc de inmagazinare si
transmisie) si o conectabilitate si interoperabilitate
(utilizatori multipli pot prelua si utiliza resursele
prin intermediul retelelor – autostrazi electronice ale
lumii).
2. Cauza de tip politic - hegemonia ideologiei
politice neo-liberale, cu eliminarea barierelor de
piata.
3. Cauza de tip economic – a aparut prin
interactiunea dintre globalizarea de tip tehnologic si
cea de tip politic.
12
Fig. 1. Investitii la nivel global in tehnologia informatiilor

(2009)
1.4. Tipuri de globalizare
 Globalizarea economică:
◦ producţie integrată la nivel
transnaţional – retea globala;
◦ corporatiile trans-nationale – raporturi
de colaborare;
◦ cresterea comertului si a investitiilor
directe;
◦ creşterea competiţiei pe pieţele
financiare internaţionale;
◦ liberalizarea pieţelor de capital;
◦ globalizarea pietei financiare;
13
◦ tendinta de triadizare: America de

Nord, Uniunea Euro-peana, Asia de
Sud-Est.
Fig. 2. Cele 5 tipuri clasice de globalizare
14
Fig. 3. Produsul intern brut la nivel mondial (2009)
Fig. 4. Globalizarea si influenta economiei
15
 Globalizarea ecologică:
◦ dezvoltarea economica => consum de
energie => epuizarea resurselor;
◦ problemele regionale de mediu depăşesc
în cele mai mult cazuri graniţele statului
respectiv, necesitand abordare globala
(ex. poluarea cu pulberi radioactive -
Cernobâl);
◦ capacitatea de suport a planetei.
 schimbari climatice;
 deforestarile;
 epuizarea resurselor;
 poluarea;
 diminuarea stratului de ozon;
 explozia demografica;
 degradarea “bunurilor comune”:
apa, aer, sol;
 pandemii;
 reducerea biodiversitatii;
 desertificarea;
 antropizarea;
 degradarea ecosistemelor;
 etc.
 Globalizarea socială:
◦ discrepanta intre bogati si saraci, Vest si
Est, Nord si Sud;
◦ noua diviziune internationala a muncii;
◦ creearea unor avantaje naţionale
comparative;
◦ dificultatea de a crea suficiente locuri de
muncă;
◦ noi miscari migratorii.
16
Fig. 5. Globalizarea problemelor de mediu
 Globalizarea culturală:
◦ cultura globala (multiculturalism);
17
◦ proliferarea mondială a mărcilor de

consum comercializate la scară
internaţională (gen McDonald’s);
◦ afectarea simbolurilor şi artefactelor
culturii populare;
◦ exportul stilului de viata vestic,
indeosebi a celui american;
◦ importanta cunoasterii limbilor straine
(anglicizarea culturii mondiale);
◦ tele-literatura (televiziune, carte
electronica).
Fig. 6. Invazie “culturala” datorata globalizarii
18
Fig. 7. Beneficii ale globalizarii “culturale”
 Globalizarea politică:
◦ acceptarea reglementărilor
internaţionale în legislaţia internă
(interna-tionalizarea dreptului) –
drepturile omului, tratate internationale
etc.
◦ pierderea controlului asupra spatiului
economic propriu (“noi nu ne vindem
tara!” );
◦ eroziunea suveranitatii statului national
(ex. UE);
◦ relatii de inter-dependenta intre state
pentru realizarea problemelor
(regionalizare).
19
Fig. 8. Globalizarea politica – turnul Babel al zilelor

noastre...
Guvernele nationale au fost responsabile în

ultimul timp pentru menţinerea securitătii şi
bunăstarea economică a cetăţenilor, ca şi de
protecţia drepturilor umane şi a mediului. Cu
schimbări ecologice globale şi o economie globală
integrată şi alte tendinţe globale, activitatea politică
are loc la nivel global.
Datorită globalizării, politica are loc deasupra
statului prin schemele de integrare politică (cum ar
fi Uniunea Europeană) si prin intermediul
organizaţiilor interguvernamentale (cum sunt Fondul
Monetar International, Banca Mondiala). Activitatea
politică de asemenea poate traversa graniţe
naţionale prin mişcări globale şi ONG. Organizaţiile
civile actionează global prin formarea alianţelor cu
organizaţii din alte tari, folosind sisteme de
comunicare globală.
20
Relaţiile dintre globalizare şi politică apar ca

esenţiale în contextul în care orice optiune majoră
are în spatele ei un suport politic, suport care
trebuie sa fie în concordanţă şi cu interesele
generale ale societăţii. Dimensiunea politică este cea
care până la urma stabileste politica globalizării,
directiile şi strategiile, treptele de realizare a
societătii globale. Ea este ce care dezvoltă, limitează
şi structurează pieţele, induce modificări şi
restrângeri în suveranitatea statelor, tulbură
structurile identitare existente, toate determinate de
factorul interes, se presupune de interesul general
uman.
Constituind factorul determinant în luarea
deciziilor, politica, stiinţa politică este cea care
asigură direcţia, condiţiile şi mijloacele de acţiune,
hotăreşte obiectivele, dispune şi constrânge. La nivel
global, politica excede promovarea intereselor
diferitelor partide şi ideologii ca şi a grupurilor
sociale national-statale (Bonciu, 2004).
1.5. Guvernarea globala

si rolul organizatiilor internationale
Rezolvarea problemelor globale necesită

răspunsuri globale!
• Guvernarea globala:
• raspuns la globalizare;
21
• o politica la nivel mondial;

• o conducere fara un sistem global
de conducere.
• Probleme:
• eficienta;
• coordonarea;
• reprezentarea democratica.
Fig. 9. Structura guvernarii globale
Organizatii international cu rol in procesul de

globalizare:
22
 Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) –

elaboreaza un set de reguli care să guverneze
comerţul mondial şi fluxurile de capital;
 Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) -
administreaza sistemul financiar global şi
acorda împrumuturi statelor membre pentru
a realiza un echilibru global;
 Banca Mondială (B.M.) – faciliteaza creşterea
economică în ţările aflate în curs de dezvoltare
si oferă împrumuturi cu dobândă preferenţială
statelor membre aflate în dificultate;
 Organizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.) –
acţioneaza pentru pace şi cooperare globala;
 Alianta Nord-Atlantica (NATO);
 Organizatia Mondiala a Comertului (WTO);
 etc.
Fig. 10. Modul de guvernare la nivel global
23
Fig. 11. Rezolvarea politica a problemelor globale
1.6. Dezvoltarea durabila si principiile

sale, in contextul globalizarii
Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează

totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-
economică, al căror fundament îl reprezintă în
primul rând asigurarea unui echilibru între aceste
sisteme socio-economice şi elementele capitalului
natural.
Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării
durabile este cea dată de Comisia Mondiala pentru
24
Mediu si Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul

nostru comun" (cunoscut şi sub numele de “Raportul
Brundtland”): "dezvoltarea durabilă este dezvoltarea
care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără
a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi
satisface propriile nevoi".
Dezvoltarea durabilă urmareşte şi încearcă să
găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea
deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un
raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu
înconjurător, economic sau social (Vadineanu,
1995).
Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o
soluţie la criza ecologică determinată de intensa
exploatare industriala a resurselor şi degradarea
continuă a mediului şi cauta în primul rând
prezervarea calităţii mediului înconjurător, în
prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în
complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social.
Obiect al dezvoltării durabile este acum şi
preocuparea pentru dreptate şi echitate între state,
nu numai între generaţii.
Conceptul a fost legat initial de problemele de
mediu si de criza resurselor naturale, in special a
celor legate de energie din anii 1970. Termenul
insusi este foarte tanar si s-a impus in vara lui
1992, dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea,
organizata de Organizatia Natiunile Unite la Rio de
Janeiro. Durabilitatea pleaca de la ideea ca
activitatile umane sunt dependente de mediul
inconjurator si de resurse. Sanatatea, siguranta
sociala si stabilitatea economica a societatii sunt
esentiale in definirea calitatii vietii. Discutiile de la
25
care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au pornit la

inceputul anilor ‘70.
In 1972, Conferinta privind Mediul care a avut
loc la Stockholm a pus pentru prima data in mod
serios problema deteriorarii mediului inconjurator in
urma activitatilor umane, ceea ce pune in pericol
insusi viitorul omenirii.
In 1983, isi incepe activitatea Comisia
Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED),
condusa de doamna Gro Bruntland, dupa o
rezolutie adoptata de Adunarea Generala a
Natiunilor Unite. Doi ani mai tarziu, este descoperita
gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si,
prin Conventia de la Viena, se incearca gasirea unor
solutii pentru reducerea consumului de substante
care dauneaza stratului protector de ozon care
inconjoara planeta.
In 1987 (la un an dupa catastrofa de la
Cernobal), apare asa-numitul “Raport Brundtland” al
WCED. Raportul admitea ca dezvoltarea economica
nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie
schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete
ecologice oferite de mediul inconjurator si de
resursele planetei. In finalul raportului, comisia
sustinea necesitatea organizarii unei conferinte
internationale asupra dezvoltarii durabile.
Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro
“Summit-ul Pamantului”, la care au participat
reprezentanti din 172 de state. In urma intalnirii, au
fost adoptate mai multe conventii, referitoare la:
• schimbarile de clima (reducerea emisiilor de
metan si dioxid de carbon);
• diversitatea biologica (conservarea speciilor);
• stoparea defrisarilor masive.
26
De asemenea, la Rio de janeiro s-a stabilit un

plan programatic de sustinere a dezvoltarii durabile,
intitulat Agenda 21.
La 10 ani de la Conferinta de la Rio de janeiro
(in 2002) a avut loc la Johannesburg (in Africa de
Sud) summitul privind dezvoltarea durabila
(“Rio+10”).
Lester Brown atrage atentia in cartea sa
“Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizatia
industriala si mediul ambiant si mentioneaza doua
aspecte:
1. tendinta de epuizare a resurselor naturale de
energie, de materii prime si de hrana (sau
consumarea celor regenerabile intr-un ritm
superior capacitatii lor de regenerare;
2. deteriorarea fizica si poluarea factorilor de
mediu: apa, aer, sol.
In acest context, Lester Brown puncteaza
importanta reciclarii deseurilor. El a creat in 1974
"Worldwatch Institute" si este promotorul unor serii
de studii, materializate in rapoartele anuale privind
progresele pe calea structurarii unei societati
durabile: "Starea lumii" sau "Semne vitale".
"O societate durabila, spune Lester Brown,
este cea care isi modeleaza sistemul economic si
social astfel incat resursele naturale si sistemele de
suport ale vietii sa fie mentinute".
Principiile dezvoltării durabile au fost
enunţate în 1992, în Declaraţia de la Rio de Janeiro
(1992) asupra Mediului şi Dezvoltării:
Principiul 1: Oamenii stau în centrul preocupărilor
dezvoltării durabile. Ei au dreptul la o viaţă
sănătoasă şi productivă, în armonie cu natura.
27
Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Naţiunilor

Unite şi cu principiile dreptului internaţional, au
dreptul suveran de a-şi exploata propriile resurse ca
urmare a politicilor lor de mediu şi de dezvoltare, şi
responsabilitatea de a asigura faptul că activităţile
desfaşurate sub jurisdicţia sau controlul lor nu
cauzează daune mediului altor state sau zonelor
aflate dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale.
Principiul 3: Dreptul la dezvoltare trebuie îndeplinit
astfel încât să întrunească nevoile de dezvoltare şi de
mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare.
Principiul 4: Pentru atingerea dezvoltării durabile,
protecţia mediului trebuie să constituie parte
integrantă a procesului de dezvoltare şi nu poate fi
considerată izolată de acesta.
Principiul 5: Toate statele şi toţi oamenii trebuie să
coopereze în scopul esenţial al eradicării sărăciei, ca
cerinţa indispensabilă a dezvoltării durabile, pentru
a diminua inegalităţile între standardele de viaţa şi
pentru a satisface mai bine nevoile majorităţii
oamenilor lumii.
Principiul 6: Situaţiei speciale şi nevoilor ţărilor în
curs de dezvoltare, în deosebi a celor mai puţin
dezvoltate şi a celor mai vulnerabile cu privire la
mediu, trebuie să li se acorde prioritate specială.
Acţiunile internaţionale în domeniul mediului şi
dezvoltării trebuie, de asemenea, să se adreseze
intereselor şi nevoilor tuturor ţărilor.
Principiul 7: Statele trebuie să coopereze într-un
spirit de parteneriat global, pentru conservarea,
protecţia şi refacerea sănătăţii şi integrităţii
ecosistemelor. Dată fiind contribuţia diferită la
degradarea mediului la nivel global, statele au
responsabilităţi comune dar diferenţiate. ţările
28
dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o

poartă în atingerea dezvoltării durabile la nivel
internaţional, având în vedere presiunile pe care
societăţile lor le au asupra mediului global şi
tehnologiile şi resursele financiare pe care le deţin.
Principiul 8: Pentru a atinge dezvoltarea durabilă şi
o caliate mai bună a vieţii pentru toţi oamenii,
statele trebuie să reducă şi să elimine modelele
nesustenabile de producţie şi consum şi să
promoveze politici demografice potrivite.
Principiul 9: Statele trebuie să coopereze pentru a-
şi întări capacitatea administrativă internă pentru
dezvoltarea durabilă, prin creşterea nivelului de
înţelegere ştiinţifică prin schimburi de cunoştinţe
ştiinţifice şi tehnologice şi prin intensificarea
dezvoltării, adaptării, răspândirii şi transferului
tehnologiilor, inclusiv a tehnologiilor noi şi
inovatoare.
Principiul 10: Problemele de mediu sunt cel mai
bine tratate prin participarea tuturor cetăţenilor de
la nivelul relevant. La nivel naţional, fiecare individ
trebuie să aibă acces corespunzător la informaţii de
mediu care sunt deţinute de autorităţile publice,
inclusiv la informaţii asupra activităţilor şi
materialelor periculoase de la nivelul comunităţilor
lor, şi oportunitatea de a participa la procesul de
luare a deciziilor. Statele trebuie să faciliteze şi să
încurajeze conştientizarea şi participarea publicului
făcând informaţia disponibilă la nivel cât mai larg.
Principiul 11: Statele trebuie să promulge legislaţie
de mediu eficace. Standardele de mediu, obiectivele
de management şi priorităţile trebuie să reflecte
contextul de mediu şi de dezvoltare căruia li se
aplică. Standardele aplicate de unele tari pot fi
29
nepotrivite şi cu un cost economic şi social

nejustificat pentru alte ţări, în special pentru ţările
în curs de dezvoltare.
Principiul 12: Statele trebuie să coopereze pentru a
promova un sistem economic internaţional deschis
care să conducă la crestere economica şi dezvoltare
durabilă în toate ţările, pentru a se adresa mai bine
problemelor privind degradarea mediului. Măsurile
de politică comercială în scopuri legate de mediu nu
trebuie să constituie mijloace de discriminare
arbitrară sau nejustificată sau vreo constrângere
ascunsă asupra comerţului internaţional. Acţiuni
unilaterale care să se ocupe cu probleme de mediu
din afara jurisdicţiei ţării importatoare trebuie să fie
evitate. Măsurile de mediu care se adresează
problemelor de mediu transnaţionale sau globale
trebuie, cât mai mult posibil, să se bazeze pe un
consens internaţional.
Principiul 13: Statele trebuie să dezvolte legislaţia
naţională privind obligaţia şi despăgubirea pentru
victimele poluării şi ale altor pagube de mediu.
Statele tebuie de asemenea să coopereze într-o
manieră promptă şi mai hotărâtă pentru a dezvolta
legi internaţionale privind obligativitatea şi
despăgubirea pentru efectele adverse ale pagubelor
de mediu cauzate de activităţi de sub jurisdicţia sau
controlul lor zonelor aflate dincolo de jurisdicţia
acestora.
Principiul 14: Statele trebuie să coopereze în mod
eficace pentru a descuraja sau preveni mutarea şi
transferul către alte state a oricăror activităţi sau
substanţe care cauzează degradarea severă a
mediului sau care se descoperă ca sunt periculoase
pentru sănătatea umană.
30
Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea

precaută trebuie sa fie larg aplicată de către state
conform cu capacităţile lor. Acolo unde există
ameninţări de pagube serioase şi ireversibile, lipsa
de certitudine ştiinţifică deplină nu trebuie să fie
folosită ca argument pentru amânarea măsurilor
eficiente din punct de vedere al costurilor de
prevenire a degradării mediului.
Principiul 16: Autorităţile naţionale trebuie să se
străduiască să promoveze internalizarea costurilor
de mediu şi utilizarea instrumentelor economice,
luând în considerare modul de abordare conform
căruia poluatorul trebuie, în principiu, să suporte
costul poluării, având datoria privind interesul
public şi fară a distorsiona comerţul internaţional şi
investiţiile.
Principiul 17: Evaluarea impactului asupra
mediului, ca instrument naţional, trebuie
întreprinsă pentru activităţi propuse pentru care
există posibilitatea să aibă un impact advers
semnificativ asupra mediului şi care sunt supuse
deciziei unei autorităţi naţionale competente.
Principiul 18: Statele trebuie să anunţe imediat alte
state cu privire la orice dezastre naturale sau alte
pericole ce au probabilitatea de a produce efecte
dăunătoare subite asupra mediului acelor state.
Toate eforturile vor fi făcute de către comunitatea
internaţională pentru a ajuta statele astfel lovite.
Principiul 19: Statele trebuie să furnizeze înştiinţări
prealabile şi în timp util, ca şi informaţii relevante
statelor potenţial afectate, asupra activităţilor ce ar
putea avea un efect advers transnaţional de mediu
semnificativ şi trebuie să se consulte cu acele state
într-un stadiu timpuriu şi în bună credinţă.
31
Principiul 20: Femeile deţin un rol vital în

managementul mediului şi dezvoltare. Participarea
lor deplină este de aceea esenţială pentru atingerea
dezvoltării durabile.
Principiul 21: Creativitatea, idealurile şi curajul
tinerilor lumii trebuie să fie mobilizate pentru
crearea unui parteneriat global pentru a atinge
dezvoltarea durabilă şi pentru a asigura un viitor
mai bun pentru toţi.
Principiul 22: Locuitorii indigeni şi comunităţile lor,
ca şi alte comunităţi locale deţin un rol vital în
managementul mediului şi dezvoltare datorită
cunoştinţelor şi obiceiurilor lor tradiţionale. Statele
trebuie să le recunoască şi să le susţină în mod just
identitatea, cultura şi interesele şi să le permită
participarea eficientă la atingerea dezvoltării
durabile.
Principiul 23: Mediul şi resursele naturale ale
oamenilor sub asuprire, dominaţie sau ocupaţie
trebuie să fie protejate.
Principiul 24: Războiul este în mod intrinsec
distructiv pentru dezvoltarea durabilă. Statele
trebuie de aceea să respecte legile internaţionale
care furnizează protecţie pentru mediu în timp de
conflict armat şi să coopereze la dezvoltarea în
continuare a acestora, dacă este necesar.
Principiul 25: Pacea, dezvoltarea şi protecţia
mediului sunt interdependente şi inseparabile.
Principiul 26: Statele trebuie să îşi rezolve toate
disputele legate de mediu în mod paşnic şi prin
mijloace potrivite în acord cu Carta Naţiunilor Unite.
Principiul 27: Statele şi oamenii trebuie să
coopereze în bună credinţă şi într-un spirit de
parteneriat la îndeplinirea principiilor cuprinse în
32
această Declaraţie şi la dezvoltarea în continuare a

legilor internaţionale în domeniul dezvoltării
durabile.
33
2. Incalzirea globala
???
Pamantul era caracterizat de anumiţi parametri

înainte de începerea “revoluţiei industriale”.
Raportându-i la cei înregistraţi în prezent, se pot:
– trasa evoluţiile acestora,
– verifica ipotezele referitoare la factorii de
influenţǎ,
– expune puncte de vedere privind
mǎsurile de prevenire şi control
adecvate,
– descrie procesele care determinǎ
accentuatele schimbǎri la nivelul
sistemului climatic,
34
– descrie sursele naturale şi antropice

care “alimenteazǎ” acest proces,
– descrie mǎsurile care s-au luat la nivel
global şi regional.
Activitatea umană în perioada industrializării
a dus la: emisii de dioxid de carbon ca urmare a
arderii combustibililor fosili pentru transporturi,
încălzire, climatizare, producerea curentului electric
în termocentrale şi în industrie, emisii de metan, ca
urmare a activitatilor agricole, cum ar fi creşterea
vacilor şi cultivarea orezului, datorită scăpărilor prin
neetanşeităţile conductelor de transport şi
distribuţie a gazului metan precum şi datorită
utilizării solului, emisii de N 2O ca urmare a folosirii
îngrăşămintelor chimice şi a arderii combustibililor
fosili, emisii de compuşi halogenaţi datorită utilizării
freonilor în instalatiile frigorifice, în instalaţiile
pentru stingerea incendiilor şi ca agent de propulsie
în sprayuri, precum şi datorită utilizării
hexafluorurii de sulf ca protecţie împotriva arcurilor
electrice, creşterea concentraţiei aerosolilor, ca
urmare a activităţilor industriale, de exemplu
mineritul la suprafaţă, ceea ce a dus la cresterea
temperaturii (fig. 12).
35
Fig. 12. Emisiile anuale ale gazelor cu efect de seră pe

sectoare (www.wikipedia.ro)
Fig. 13. Relatii apa-aer-sol-biota
36
Efectul de seră este un proces de încălzire a

atmosferei datorat absorbţiei radiaţiei solare de către
gazele atmosferice. O parte din radiaţia ultravioletă
emisă de Soare este absorbită de ozonul stratosferic,
în timp ce o parte din lumina vizibilă este absorbită
de vaporii de apă şi de aerosoli. În mediu jumătate
din radiaţia solară junge la suprafaţa Pământului
care, la rândul său o absoarbe în proporţie de 95-
97% şi o reflectă în proporţie de 3-5%. Radiaţia
absorbită este transformată în căldură şi reemisă
spre atmosferă sub forma radiaţiilor infraroşii sau
calorice.
Efectul de seră se referă la o modificare a
echilibrului termic al unei planete sau luni de
prezenţa unei atmosfere care conţin gaze care
absoarbe şi emite radiaţii infraroşii. Gazele cu efect
de seră, care includ vapori de apă, metan şi dioxid
de carbon,încălzesc atmosferă în mod eficient prin
absorbţia radiaţiei infraroşii termice emise de
suprafaţa Pământului, de atmosfera în sine, şi de
nori. Ca urmare a incalzirii sale de asemenea,
atmosfera trimite radiaţii termice infraroşii în toate
direcţiile, inclusiv în jos către suprafaţa Pământului.
Astfel, gaze cu efect de seră reţin căldura în
suprafaţă sistemului troposferic. Acest mecanism
este fundamental diferit de un mecanism actual al
efectului de seră, care în schimb izolează aerul in
interiorul structurii, astfel încât căldura nu mai este
nu este pierdută prin convecţie şi conducţie, astfel
cum este discutat mai jos. Efectul de seră a fost
descoperit de Joseph Fourier în 1824, prima dată
experimentat fiabil de către John Tyndall în anul
37
1858 şi prima dată raportat cantitativ de Svante

Arrhenius în 1896.
În absenţa efectului de seră şi a atmosferei,
temperatura medie la suprafaţa Pământului de 14°C
ar putea fi mai mică decat -18°C. Atmosfera este
opacă la radiaţia infraroşie şi o absoarbe apropape
în întregime, cele mai eficiente gaze absorbante fiind
vaporii de apă şi bioxidul de carbon. Acest proces de
absorbţie (adică de stocare) a radiaţiei vizibile şi a
radiaţiei infraroşii este denumit ’’efect de seră’’.
Datorită acestuia, temperatura medie a suprafeţei
terestre este de 13°C; fără el ea ar fi de -18°C.
Efectul de seră este deci de 31°C. Dacă există un
efect de seră la nivelul planetei, există şi manifestări
locale ale acestui proces. Iarna, în timpul nopţii,
când cerul este noros, temperatura aerului este mai
ridicată. La nivelul mării, în special noaptea,
temperatura este mai blândă decât în interior În
aceste două cazuri, pătura noroasă sau vaporii de
apă, provoacă un efect de seră care reţine radiaţia în
infraroşu emisă de către Pământ (Derek, 1993).
Încălzire globală determinată de activităţile
antropice, o recentă încălzire a atmosferei
Pamantului, astfel cum rezultă din tendinţa anomală
a temperaturii medii globală, se consideră a fi
rezultatul unui „efect de seră sporit” în principal ca
urmare a creşterii concentraţiile de gaze cu efect de
seră produse de om în atmosferă, precum şi
schimbări în utilizarea terenurilor.
Efectul de seră este unul din multii factori
care influenţează temperatura de pe pamant. Alte
feedback-uri pozitive şi negative reduc sau amplifica
efectul de seră.
38
De la începutul revoluţiei industriale

concentraţia de dioxid de carbon a crescut cu 32%.
Aceste niveluri sunt mult mai mari decât cele
măsurate în cadrul programului Ice Core şi sunt
comparabile cu cele atinse acum 20 de milioane de
ani.
După cum se vede din figura 2, cele mai mari
emisii de CO2 le au Statele Unite ale Americii,
urmate de China, Indonezia, Federatia Rusa, India si
Brazilia. Emisiile de CO 2 ale SUA se datorază
economiei sale (mare consumatoare de petrol), iar
cele ale Chinei şi Rusiei industriilor lor energetice
bazate pe arderea cărbunilor.
Fig. 14. Emisii ale gazelor cu efect de seră pe tari, in

2009 (www.wikipedia.ro)
39
2.1. Gazele cu efect de sera
Gazele cu efect de sera: formare, distributie, rol, cai

de distrugere, consecinte:
• O3 are culoare albastruie si miros intepator (în
atmosfera are o concentratie de cca. 0,04 ppm.
• Cca. 90% din total e în stratosfera si cca. 10%
în troposfera.
• Ozon (ozein, gr.) = a mirosi
Fig. 15. Formarea ozonului: prin fotoliza moleculelor de

oxigen (O2) sub actiunea radiatiilor UV si recombinarea
atomilor de oxigen rezultati cu moleculele de oxigen
existente in atmosfera
40
Fig. 16. Ozonul in atmosfera
Fig. 17. Repartitia ozonului in straturile atmosferei
41
• Primele semnale de alarma: Primele

observatii cu privire la rezultatele reactiei
cloro-fluoro-carburilor (CFC) cu ozonul au fost
facute de savantii americani M. Molina si S.
Rowland în 1974.
• In 1985 cercetatorii de la British Antarctic
Survey au descoperit o gaura în stratul de
ozon deasupra Antarcticii. Au provocat
ingrijorarea mondiala privind deprecierea
stratului de ozon.
• Subtierea stratului de ozon este mai
accentuata iarna si primavarara, când norii
polari stratosferici favorizeaza descompunerea
CFC si eliberarea clorului. Aceasta subtiere
este potentata si de prezenta vortexului polar.
Fig. 18. Antarctica, continentul deasupra caruia a fost

depistata cea mai mare gaura in stratul de ozon
42
Substante care distrug stratul de ozon:

Distrugerea O3 este accelerata de unele gaze care
contin N, H, Br si Cl. Cele mai cunoscute chimicale
care deterioreaza in ultimii 30 de ani stratul de ozon
sunt CFC-urile (cloro-fluoro-carburile), utilizate în
urmatoarele sectoare: refrigerare, spume, aerosoli,
stingerea incendiilor, solventi si fumigatia solului.
Acestea sunt grupate în urmatoarele categorii:
• Freonii - derivati halogenati ai hidrocarburilor
saturate utilizati în producerea frigului
artificial (instalatii casnice, comerciale si
industriale), sau ca agenti de propulsare în
industria cosmetica si farmaceutica (foarte
periculosi prin actiunea lor de epuizare a
stratului de O3).
• Halonii - sunt spume utilizate la stingatoarele
de incendii.
• Solventii (tetraclorura de carbon,
metilcloroform) - sunt lichide de spalare /
degresare utilizate în domenii ca: industria
electronica, curatatorii chimice, industria
constructiilor de masini etc.
• Bromura de metil - un fungicid utilizat în
agricultura.
• Protoxidul si oxizii de azot (NOx),
monoxidul de carbon (CO), metanul (CH4),
hidrogenul (H2) etc.
43
Fig. 19. Recipientii de tip spray contin mari cantitati de

freoni, cu impact distructiv asupra stratului de ozon
În mod natural, stratul de ozon sufera o

permanenta formare si disociere a moleculelor de
ozon prin reactiile care au loc intre compusii
naturali continând N (eliberati de sol si de apa
oceanelor), H (rezultat din vaporii de apa) si Cl
(eliberat de oceane). Aceste reactii nu distrug
echilibrul stratului de ozon stratosferic.
Dezechilibrul este creat de aparitia în
stratosfera a substantelor sintetice din clasele CFC-
urilor, hidro-cloro-fluoro-carburilor, halonilor si a
altor substante organice cu continut de halogeni
(CH3CCl3, CCl4, CH3Br etc).
Acesti compusi au molecule stabile care ajung
în stratosfera, unde sub actiunea radiatiei UV se
disociaza rezultând atomul liber de Cl care este
foarte reactiv, determinând descompunerea
ozonului.
CFC + UV => Cl + alti compusi

Cl + O3 => ClO + O2
ClO + O => Cl + O2
44
Clorul rezista în atmosfera pâna la 120 de ani, ceea

ce ii confera o mare capacitate de distrugere a
moleculelor de O3.
Fig. 20. Procesul de distrugere a ozonului
Consecintele deprecierii stratului de O3:

• slabirea sistemului imunitar,
• aparitia cataractelor (si chiar orbirea),
• arsuri ale zonelor expuse la soare (la plante si
animale),
• îmbatrânirea pielii animalelor,
• aparitia cancerului de piele,
• actioneaza asupra structurii ADN, ducând la
modificari in ecosistemele acvatice si terestre,
cu implicatii majore în echilibrul trofic,
• modificari ale temperaturii atmosferice.
45
Fig. 27. Concentratia O3 deaspura Antarcticii

(in luna octombrie a fiecarui an mentionat)
Incalzirea globala: cauze, proces, consecinte
Efectul de “seră“:
• o parte din radiaţia solară care atinge
Pământul este reflectată înapoi în spaţiu,
• din radiaţia rămasă, o parte este absorbită de
atmosferă, însă cea mai mare parte este
reţinută de mări şi oceane,
• suprafaţa Pământului capteaza radiaţii
infraroşii (IR), din care o parte sunt retrimise
în spaţiu,
• există unele gaze în atmosferă care formează
un strat izolator ce împiedică iesirea căldurii
46
emise de Pământ în spaţiu (gaze cu efect de

“seră" - GES), ele avand ca impact absorbţia şi
retrimiterea căldurii spre suprafaţa Pământului
=> efectul de “seră” natural,
• efectul de sera natural este dezechilibrat de
emisiile de gaze generate de dezvoltarea
economica: CO2, CH4, halocarburile,
protoxidul de azot (N2O), ozonul (O3), vapori de
apă (H2O), aerosoli etc.
a)
47
b)
c)
Fig. 21 a, b si c. Diferite reprezentari ale manifestarii

efectului de sera
48
Cauzele care stau la baza incalzirii globale:

• Există o încălzire naturală a globului care
permite dezvoltarea armonioasă a vieţii pe
Terra.
• Excesul de gaze din atmosferă (generate de
activitatea umana) duce la apariţia
fenomenului de încălzire globala.
Fig. 22. Schimbari ale valorilor medii globale de

temperatura (modelate si observate) si contributia
diferitelor surse la incalzirea globala ( oC)
49
Fig. 23. Factori naturali care influenteaza sistemul

climatic
50
Fig. 24. Variatii ale activitatii solare
Fig. 25. Activitatea vulcanica
51
Fig. 26. Factori antropici care influenteaza sistemul

climatic
• Gazele aflate in exces in atmosfera, care duc la

apariţia fenomenului de încălzire globala sunt:
– CO2 (cca. 59%) - generat de arderea
combustibililor fosili (carbune, petrol),
de gazele de eşapament incomplet arse,
tăierea în masa a padurilor etc.
Fig. 27, Evolutia concentratiei de CO 2 in atmosfera
52
Fig. 28. Evolutia valorilor medii globale ale temperturii

si concentratiilor de CO2 in atmosfera
53
Fig. 29. Emisiile globale de CO2 in anul 2009, pe tari
Fig. 30. Principalele tari responsabile de emiterea unor

mari cantitati de CO2 in atmosfera (in % din totalul
emisiilor globale de CO2)
54
Fig. 31. Surse antropice de CO 2
– CH4 (cca. 18%) - produs de vieţuitoare,

de procesele de ardere a lemnului, a
vegetaţiei, a combustibililor fosili etc.
Fig. 32. Surse antropice de CH 4
55
– Protoxidul de azot (cca. 6%) - rezultat

în urma transformării microbiene a
azotului din sol, din arderea
combustibililor fosili, dejectii animaliere
etc.
– O3 de suprafaţă (sau O3 troposferic)(cca.
12%) - este reprezentat de moleculele de
O3 din atmosferă care intră în reacţie cu
poluanţi ca CH4, CO2 şi NOx care provin
în special din gazele de eşapament.
– Fluoro-hidrocarburi partial
halogenate, hidrocarburo per-
fluorurate, hexafluorura de sulf - sunt
compusi sintetici de asemenea
responsabili de producerea efectului de
sera.
– Vaporii de H2O - au un rol prin
concentratiile lor mari in atmosfera.
Consecinţe ale încălzirii globale:
• Temperaturamedie anuala pe glob a crescut de
la 14oC în anul 1880, la 15oC în anul 1980, iar
previziunile pentru anul 2050 sunt de
minimum 17oC, pâna la maxim 20oC.
• Încălzirea atmosferei va duce la:
– topirea gheţarilor,
– creşterea nivelului apelor mărilor şi
oceanelor cu 9 - 88 cm pâna la sfârsitul
secolului al XXI-lea,
– inundaţii,
– schimbări în structura ecosistemelor.
• Încălzirea globală crează:
– modificari meteo-hidrologice:
• inundaţii,
56
• cataclisme,
• secetă,
• alternări meteorologice anormale,
• etc.
– creşterea frecvenţei şi puterii
evenimentelor meteorologice extreme.
Fig. 33. Impacturi rezultate din incalzirea globala
57
Fig. 34. Avertisemnte enuntate de oamenii de stiinta
58
Fig. 35. Incalzirea globala afecteaza /desfiinteaza

biotopul unor specii
2.2. Efecte globale ale emisiilor de gaze cu

efect de seră
Dacă concentraţiile de gaze cu efect de seră

continuă să crească, schimbările climatice sunt de
natură să rezulte. Aceste modificări vor avea efectele
potenţiale mari asupra mediului şi sistemelor socio-
economice şi diferitelor sectoare, cum ar fi
sănătatea, agricultura, pădurile, resursele de apă,
zone de coastă şi biodiversitate (fig. 36).
59
Fig. 36. Efecte potentiale ale schimbarilor climatice

(www.maps.grida.no)
2.2.1. Creşterea temperaturilor
Se aşteaptă o creştere a temperaturilor de

până la 10˚C la sfărşitul anului 2100. Asta va
însemna ierni mai calde, şi veri mai calde şi mai
uscate (fig. 37).
60
Fig. 37. Creşterea temperaturilor în perioda 1870-2100

(www.maps.grida.no)
61
Fig. 38. Variatia temperaturii suprafetei Pamantului in

ultimii 140 de ani, respectiv in emisfera nordica in ultimii
1000 de ani
2.2.2. Creşterea precipitaţiilor
Modificări ale precipitaţiilor: tendinţe între

anii 1900-2000. Precipitaţiile au crescut în timpul
secolului al XX-lea de la 5 la 10% la altitudinile
mijlocii (cele mai mari valori sunt cele determinate
pe continentele emisferei nordice. In schimb,
precipitaţiile s-au diminuat cu 3% în medie în cea
mai mare parte a terenurilor din zonele subtropicale
(fig. 39).
62
Fig. 39. Tendinţa globala a precipitaţiilor anuale între anii

1900-2000 (www.maps.grida.no)
2.2.3. Topirea gheţarilor
Regiunile polare
Regiunile polare includ zona arctică în
emisfera nordica şi Antarctica în emisfera sudică.
Zona arctică este reprezentata de Oceanul
Îngheţat. Zona este locuita de circa 4 milioane de
persoane, cuprinzand totodata teritoriile nordice a 8
tari. Prin contrast, Antarctica este un continent
acoperit de gheata inconjurat de ocean şi este, în
general, pustiu.
Oamenii de stiinta sustin ca zona arctică va
experimenta cea mai mare rata de încălzire în
comparaţie cu alte regiuni din lume. În parte,
aceasta se datorează faptului că desi gheaţa are o
mai mare reflectivitate (albedou) decât oceanul sau
63
pământul, topirea zăpezii va expune radiatiei solare

zone terestre şi suprafeţele oceanului, crescand
absorbţia căldurii solare fata de perioada cand zona
era acoperita de gheata cu albedou mare şi drept
consecinta va duce la încălzirea planetei, si în
special în aceasta regiune. Există dovezi că
schimbarea climatică are deja un impact vizibil în
zona arctică şi în Antarctica. Multe din aceste
modificări observate sunt în concordanţă cu efectele
aşteptate ale schimbărilor climatice si în
conformitate cu o serie de scenarii privind clima.
Gheţa zonei artice reprezintă un habitat
pentru viata salbatica, un indicator al schimbărilor
climatice şi un factor important în sistemele globale
de circulaţie.
Reducerea gheţarilor este foarte probabil să
aibă consecinţe devastatoare pentru o serie de
specii, cum sunt ursii polari, focile (care sunt
dependente de gheaţă), şi chiar pentru oamenii care
traiesc in zona, animalele mentionate fiind o sursă
importantă de hrana pentru om.
Impactele asupra zonei arctice va avea
implicaţii pentru biodiversitatea globala, deoarece
speciile migratoare depind de zonele artice pentru
reproducere şi hrană.
Reducerea gheţarilor este de aşteptat să
faciliteze accesul omului la resursele subacvatice din
regiune, sa duca la extinderea oportunităţilor de
transport maritim şi, eventual, la amplificarea
activitatii de extracţie a petrolului (deşi operaţional
ar putea fi împiedicată iniţial prin creşterea
circulaţie maselor de gheaţă, în unele zone).
Schimbările climatice care au loc în contextul
desfăşurării multor alte modificări in Oceanul Arctic,
64
cum sunt creşterea concentratiei de contaminanţi

chimici care ajung în Oceanul Arctic, pescuitul
excesiv, schimbarea utilizării terenurilor. Toate
aceste modificări au ca rezultat distrugerea şi
fragmentarea habitatelor, creşterea rapidă a
efectivelor populaţiei umane şi schimbările
economice.
Scăderea suprafetei de gheata din zona artica
între anii 1982-2009, precum şi caracteristicile
climatice, sunt evidentiate prin imagini satelitare
care evidentiaza o scădere a suprafetelor acoperite
de gheaţa în zona arctica în anul 2009, cand s-a
inregistrat o scădere de 23% fata de anul 2005 şi cu
39% fata de anul 1982. Figura 40 arată scăderi
succesive ale suprafetei de gheata in Oceanul Arctic,
de-a lungul ultimului secol.
La fel ca şi zona arctică din emisfera nordica,

Antarctica în emisfera sudică a exepriementat efecte
adverse atribuite schimbărilor climatelor regionale.
Viitoare modificări care rezultă din schimbările
climatice la nivel global sunt de asemenea de
aşteptat să fie semnificative în această regiune.
În ultima jumătate de secol, a existat o
tendinţă de încălzire în Antarctica, iar apele au
devenit mai puţin saline, in timp ce precipitaţiile din
această regiune au crescut.
Ca urmare, Antarctica a experimentast o
retragere şi un colaps semnificativ al calotelor
glaciare, ca rezultat al procesului de încălzire de la
nivel global. Pierderea acestor bucăţi de gheată are
impacte directe asupra nivelului mării şi climatului
global. Pentru ca bucăţile de gheţă pluteau, topirea
lor nu se adauga direct la creşterea nivelului mării.
65
De obicei, ele sunt înlocuite cu apa de mare

îngheţată, deci albedoul total (reflectivitatea) se
schimbă foarte puţin.
Fig. 40. Tendinta diminuarii suprafetei de gheata in

Oceanul Arctic
Observaţiile prin satelit nu arată schimbări
semnificative în extinderea gheţarilor în perioada
1973-2009. Conform IPCC, analiza datelor privind
vănătoarea de balene, ca şi studiile de modelare,
ofera unele dovezi pe termen mai lung a scăderii
66
stratului de gheaţa în unele regiuni, dar acestea nu

sunt suficiente pentru a oferi concuzii ferme.
2.2.4. Creşterea nivelului oceanului planetar
Încălzirea globală datorată efectului de seră ar

putea ridica nivelul marii cu 1 metru în secolul
acesta şi cu câţiva metri în următoarele câteva sute
ani, prin expansiunea apelor oceanice, topirea
gheţarilor montani, şi provocând topirea unor bucăţi
de gheaţă sau alunecarea lor în oceane. O astfel de
creştere ar inunda delte, insule de corali, precum şi
alte terenuri coastiere joase, erodarea plajelor,
exacerbarea inundaţiilor de coastă, ameninţând
calitatea apei în estuare şi acvifere.
In ultima vreme nivelul mării a crescut
constant, dar foarte lent (fig. 41). Cercetarile
sugerează că în cursul secolului trecut, la nivel
mondial nivelul mării a crescut cu valori cuprinse
ingtre 10 si 25 cm.
Încălzirea globală in viitor ar putea produce
diferite efecte, cum sunt cresterea nivelului
oceanului planetar, topirea gheţarilor montani,
eliberarea de bucăţi uriase de gheaţă din
Groenlanda şi Antarctica. Hughes (1983) şi Bentley
(1983) au sugerat că într-o perioadă de 200-500 de
ani ar putea fi posibil ca încălzirea globală să inducă
o dezintegrare a plăcii de gheaţă vest-antarctice,
ceea ce ar ridica nivelul oceanului planetar cu
aproximativ 6 metri.
Cu toate acestea, cele mai recente evaluări s-
au concentrat în creşterea care ar putea apărea în
67
acest secol. Estimările sunt, în general pentru valori

cuprinse între 50 şi 200 de centimetri.
IPCC estimează că nivelul mediu global al
mării va avea o crestere între 18 - 59 centimetri în
secolul al XXI-lea.
Fig. 41. Creşterea nivelului mării datorită încăzirii

globale (www.maps.grida.no)
2.2.5. Distrugerea stratului de ozon
Ozonul se găseşte în partea superioara a

atmosferei (stratosfera), la limita spaţiului cosmic şi
actionează ca un scut, absorbind UVB (radiaţiile
ultraviolete de tipul B) din energia venită de la
Soare.
UVB sunt foarte periculoase pentru oameni,
animale şi vegetaţie, producând arsuri de piele şi
distrugând clorofila plantelor. Problema subţierii
acestui strat îşi gaseşte o rezolvare prin înlocuirea
68
agentului termic din frigidere şi instalatii de aer

conditionat, precum şi a gazului sub presiune din
tuburile cu aerosoli (spray-uri) cu gaze mai puţin
daunătoare.
Substanţele din grupa clorofluorcarbonului
(CFC), care se foloseau în acest scop pâna nu demult
(mai cunoscute sub denumirea de freoni), sunt
responsabile pentru distrugerea stratului de ozon
(fig. 42) şi au un pronunţat efect de sera, iar
folosirea acestora este restrictionată sau interzisă în
multe ţări. Din pacate, CFC ramâne în stratosfera
mult timp (are durata de existenta de 50-100 ani),
deci refacerea stratului de ozon (a cărui distrugere
este deocamdata încetinita) se estimeaza ca se va
produce abia spre sfârşitul secolului.
Fig. 42. Gaura din stratul de ozon deasupra Antarcticii

(www.google.com)
69
Daca subţierea stratului de ozon este

responsabilă pentru o parte a fenomenului de
încălzire globală, lasând mai multă energie solară să
ajungă pe Pamânt, creşterea cantităţilor de oxid de
azot, metan şi dioxid de carbon din atmosferă
amplifică acest fenomen prin producerea accelerată
a efectului de seră.
Clorofluorocarburile (CFC), alături de alte
componente ce conţin clor şi brom, au fost implicate
în accelerarea distrugerii stratului de ozon în
statosfera Pământului. CFC au fost dezvoltate la
începutul anilor 1930 şi sunt folosite într-o varietate
de aplicaţii industriale, comerciale şi gospodăresţi.
Prin Protocolul de la Montreal din 1978, care
impunerea reducerea utilizării CFC, cantitatea lor
emisă în atmosferă a scăzut drastic, deşi ele
continuă să fie unul din importantele gaze cu efect
de seră (fig. 43).
70
Fig. 43. Producţia globală de CFC-uri

(www.maps.grida.no)
Fig. 44. Cateva constatari priving incalzirea globala
2.3. Protocolul de la Kyoto (1997)
Protocolul de la Kyoto este un acord

internaţional privind mediul. Protocolul a fost
negociat în luna decembrie 1997 de către 160 de
ţări. Acordul prevede, pentru tarile industrializate o
reducere a emisiilor poluante cu 5,2% în perioada
2008-2012 în comparaţie cu cele din 1990.
Pentru a intra în vigoare, trebuia să fie
ratificat de cel puţin 55 de naţiuni (condiţie deja
îndeplinită), care să producă 55% din emisiile
globale de CO2. Această ultimă condiţie a fost
71
indeplinită în octombrie 2004 prin ratificarea de

către Federatia Rusa a protocolului. După
Conferinţa de la Marrakech (noiembrie 2001), a
şaptea conferinţă a părţilor semnatare, 40 de ţări au
ratificat Protocului de la Kyoto.
Fig. 45. Masuri stipulate in Protocolul de la Kyoto (1997)
În octombrie 2004, Rusia, responsabilă pentru

17,4% din emisiile de gaze de seră, a ratificat
acordul, lucru care a dus la îndeplinirea cvorumului
necesar pentru intrarea în vigoare a protocolului. În
noiembrie 2004 ţările participante erau în număr de
127 inclusiv Canada, China, India, Japonia, Noua
Zeeleanda, Federatia Rusa, cei 27 de membri ai
Uniunii Europene, precum şi Republica Moldova (fig.
46). Printre ţările care nu au ratificat acest protocol
se află şi Statele Unite ale Americii, responsabile
pentru mai mult de 40% din totalul emisiilor de gaze
de seră (anunţ făcut în martie 2001).
72
Fig. 46. Tarile care au ratificat Protocolul de la Kyoto

(www.maps.grida.no)
Romania a ratificat Protocolul de la Kyoto, iar

valoarea angajamentului de reducere este de 8% fata
de anul de referinta 1989.
Fig. 47. Emisii de CO2 in Romania (se observa o reducere

a cantitatilor de CO2 dupa scaderea activitatilor
industriale dupa anul 1989)
73
Scenariul de referinţǎ pentru România, în

ceea ce priveşte evolutia emisiilor unor gaze cu efect
de serǎ (CO2, CH4, N2O) se prezintǎ conform datelor
din tabelul 1:
Tabelul 1.
2010
Anul 2000 2005
(prognoza)
Emisiile totale
162334,8 187794,0 228535,7
de CO2
Emisiile totale
33531,0 36740,0 43125,0
de CH4
Emisiile totale
8480,0 10240,0 12704,0
de N2O
Emisiile totale 204345,8 234774,0 284364,7
Strategii pentru diminuarea concentratiei gazelor cu

efect de sera in atmosfera Terrei:
• Crearea unor sisteme de avertizare a
fenomenelor meteo extreme;
• Îmbunǎtǎţirea managementului riscului;
• Stabilirea unor opţiuni de asigurare şi
conservare a biodiversitǎţii;
• Reducerea impactului schimbǎrilor climatice
asupra oamenilor;
• Conservarea şi restaurarea adaposturilor
subterane pentru oameni în vederea protejǎrii
acestora;
• Constientizarea importantei fenomenului;
• Reducerea emisiilor GES;
74
• Adoptarea unei reale dezvoltari durabile;

• Colaborarea la nivel mondial;
• Intocmirea unor politici si planuri de actiune
eficiente.
Alte programe internationale care militeaza pentru
diminuarea concentratiei gazelor cu efect de sera in
atmosfera Pamantului:
• Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra
Schimbǎrilor Climatice (UNFCCC) - a avut ca
obiectiv principal stabilizarea concentraţiilor
de gaze cu efect de serǎ, în atmosferǎ la un
nivel care sǎ previnǎ perturbarea antropica
periculoasǎ a sistemului climatic. Acest nivel
trebuie realizat într-un interval de timp
suficient, care sǎ permitǎ ecosistemelor sǎ se
adapteze în mod natural la schimbǎrile
climatice, astfel încât producţia alimentarǎ sǎ
nu fie ameninţatǎ, iar dezvoltarea economicǎ sǎ
se poatǎ desfǎşura într-o manierǎ durabilǎ.
• Programul Natiunilor Unite pentru Mediu
(UNEP) – Nairobi (Kenya).
• Conferinta de la Copenhaga 2009.
75
3. ENSO – un fenomen regional cu

efect global
3.1. Aspecte generale
Oscilaţia Sudică – El Niño:

• fenomen complex de interacţiune între apele
tropicale ale Oceanului Pacific şi atmosferă;
neutră
• este un fenomen ciclic cu 3 faze: - El Niño
La Niña
76
Fig. 48. Oscilatia sudica
Fig. 49. Evolutia nivelului suprafetei topografice a

Oceanului Pacific in timpul episodului El Niño 1997-
1998
3.2. Descrierea fenomenului ENSO
1. Faza neutra:
• Nivelul oceanului  cu 50 cm mai scăzut pe
coastele peruane decât în Indonezia.
• Temperatura apelor de suprafata  ape calde
în vest si reci în est.
• Termoclina  coborâtă în vest, la suprafaţă în
est.
• Alizeele  puternice.
77
Fig. 50. Temperatura apelor de suprafata, directia si

intensitatea vantului in Oceanul Pacific in conditii
normale
Fig. 51. Caracteristici ale fazei neutre
78
Curenti in Oceanul Pacific in faza neutra:

• In mod normal, vanturile si puternicii curenti
de apa ecuatoriali sunt directionati dinspre est
catre vestul Oceanului Pacific.
• Totodata, un curent puternic de-a lungul
coastelor statului Peru produce fenomenul de
up-welling, ridicand din adancul oceanului
masele de apa rece de-a lungul coastelor
Americii de Sud.
Fig. 52. Caracteristici ale fazei neutre pe glob
79
Fig. 53. In mod normal, vanturile si puternicii curenti

ecuatoriali se deplaseaza catre vest. In acelasi timp, un
curent peruvian puternic produce fenomenul de up-
welling al apei reci, de-a lungul coastelor Americii de Sud
Fig. 54. Conditiile normale in Oceanul Pacific
80
2. Faza El Niño:
• Nivelul oceanului  neobişnuit de ridicat în
estul Pacificului.
• Temperatura apelor de suprafata  ape calde
se deplasează către est.
• Termoclina  tinde spre aplatizare.
• Alizeele  slabe.

intensitatea vantului in Oceanul Pacific, in conditii El
Niño
In anii cu El Niño (marcati cu galben in fig. ) se

inregistreaza recorduri de:
• temperatura apei de suprafata din bazinul
ecuatorial al Pacificului de Est;
• presiunea atmosferica la statia Darwin
(Australia);
• precipitatii in dreptul Insulei Craciunului
(Pacificul Central).
81
Fig. 56. Caracteristici ale fazei El Niño
Fig. 57. Faza El Niño in Oceanul Pacific
82
Fig. 58. Variatiile unor parametri de mediu, in faza El

Niño
83
Fig. 59. Variaţia nivelului oceanului Pacific în dreptul

Insulei Galapagos
(Pacificul de Est)
3. Faza La Niña
• Temperatura apelor de suprafata  apele
calde se concentrează în extremitatea vestică.
• Nivelul oceanului  neobişnuit de coborât în
estul Pacificului.
• Termoclina  se scufundă în vest şi se ridică
în est.
• Alizeele  se intensifica peste normal.
84

intensitatea vantului in Oceanul Pacific, in conditii La
Niña
Fig. 61. Caracteristici ale fazei La Niña
85
Fig. 62. Faza La Niña in Oceanul Pacific
86
Fig. 63. Variatia indicelui oscilaţiei sudice (SOI), din anul

1950 pana in prezent (SOI = diferenta dintre abaterile
lunare si sezoniere ale presiunii atmosferice inregistrate
la nivelul oceanului in Insulele Tahiti, in Polinezia
Franceza - Pacificul de Vest, respectiv la Darwin, in
nordul Australiei)
Fig. 64. Geamandura de tip ATLAS din reteaua TAO de

observatii pentru fenomenul ENSO, in Oceanul Pacific
87
Fig. 65. Harta localizarii geamandurilor de tip ATLAS din

reteaua TAO de observatii pentru fenomenul ENSO, in
Oceanul Pacific
3.3. Impactul global al fenomenului ENSO
88
a)
b)
Fig. 66. Impactul episoadelor El Niño asupra

climatului la nivel planetar (a - in perioada decembrie
– februarie; b - in perioada iunie – august)
89
a)
b)
Fig. 67. Impactul episoadelor La Niña asupra

climatului la nivel planetar (a - in peritada decembrie
– februarie; b - in perioada iunie - august)
El Niño produce:
Ariditate:
90
 nordul Australiei;
 Indonezia;
 Filipine.
Precipitatii abundente:
 coasta pacifica a Americii de Sud, în
zona tropicala;
 Golful Mexic;
 Argentina si sudul Braziliei.
La Niña produce:
Precipitatii abundente:
 nordul Australiei;
 Indonezia;
 Malaezia;
 Filipine.
Ariditate:
 coasta pacifica a Americii de Sud, în zona
tropicala;
 Golful Mexic;
 Argentina si sudul Braziliei.
91
Fig. 68. Rutele uraganelor El Niño din Oceanul Atlantic

între anii 1950 – 2009, (pentru perioada august –
octombrie)
Fig. 69. Rutele uraganelor La Niña din Oceanul Atlantic

între anii 1950 – 2009 (pentru perioada august –
octombrie)
92
Fig. 70. Biodiversitatea în zona costieră a statelor

Ecuador şi Peru, în condiţii normale (A) şi în timpul El
Niño (B)
Ce provoaca aceste succesiuni:

1. Evolutia de la stadiul de coral viu, la acela de
coral mort (fig. 71):
93
2. „Maree rosii” (Golful La Jolla, California – fig. 72):
94
3. Modificari in structura biodiversitatii (Desertul

Atacama – fig. 73 si 74):
Fig. 73. In luna septembrie a unui an normal Fig. 74. In

luna septembrie a unui an cu El Niño
4. Inundatii:
In Polonia, inundatiile din timpul episodului El Niño

1997 (fig. 75-76) au avut ca rezultat:
• 10 % din teritoriu sub ape,
• mii de case distruse,
• 200 de poduri distruse,
• mii de sinistraţi,
• 55 de morţi,
• pagube de sute de milioane de dolari.
95
Alte inundatii generate de fenomenul El Niño in

episodul 1997-1998:
Fig. 77. Peru Fig. 78. Columbia
Fig. 79. Bolivia Fig. 80. Ecuador
Fig. 81. Asia de Sud-Est
96
Fig. 82. California Fig. 83.
5. Ariditate:
Fig. 84. Narromine, Fig. 85. Asia de Sud-Est

New South Wales
6. Furtuni de nisip (fig. 86):
97
7. Incendii:
Fig. 87. Asia de Sud-Est
8. Foamete (fig. 88 si 89):
98
9. Modificari ale productiilor agricole de baza:
99
Fig. 90. Cantitati de precipitatii in Sri Lanka
Fig. 91. Productia de orez asociata cantitatilor de

precipitatii in Sri Lanka din figura 90
10. Schimbari in capturile de peste:
100
Fig. 92. Captura de anşoa a statelor Peru şi Ecuador

(anii El Niño sunt marcati cu sageti galbene)
11. Boli tropicale (malarie, febră tifoidă, holeră,

encefalită australiană, febră galbenă):
101
Fig. 93. Calea de transmitere a malariei
102
4. Poluarea la scara globala
4.1. Cresterea demografica si poluarea

mediului
Impaduriri
• Antropizare
Indiguiri
• Vanatoare
Desecari
• Cresterea animalelor
Extractie minereuri
• Revolutia agriculturii
Deseuri
• Revolutia industriala
• Degradarea solurilor
• Disparitia unor specii de plante si
animale spontane
• Epuizarea unor resurse
• Poluare
103
Fig. 94. Curba–J cu ilustrarea creşterii exponenţiale a

populaţiei umane (după Miller, 2006)
Fig. 95. Populatia lumii in ultimele 2 secole
104
Protectia mediului presupune:

• gospodarirea rationala a resurselor
• evitarea dezechilibrelor prin conservarea
naturii
• evitarea poluarii mediului
• reconstructia ecologica
4.2. Termenii poluant si poluare
Polluo-ere = a murdari, a degrada
Fig. 96. Forme de poluare
Poluant:
• Produs de om sau fenomene naturale
• Actiune toxica sau genereaza disconfort
• Degradeaza si componentele nevii uneori
105
• Orice factor util devine toxic sau chiar letal

(devine poluant) cand depaseste optimul
Poluare:
• Aparitia poluantului(ilor) cu producerea
dezchilibrelor ecologice
• Este amplificat de om
• Pentru prevenire, este necesara reciclarea
• Prin reciclare se evita:
– poluarea
– epuizarea rezervelor de materii prime
4.3. Substante poluante
Acestea sunt:
1. Substante aflate in natura anterior, dar care
acum sunt in cantitati crescute;
2. Substante nou aparute prin sinteza chimica.
Substantele aflate in natura si anterior, acum
sunt in cantitati crescute datorita:
1. Produsi toxici din prelucrarea lor:
• CO2;
• NH3;
• oxizi de Pb;
• Sulfuri;
• Hidrocarburi;
• etc.
2. Exploatarea intensiva a
resurselor:
• Petrol;
• Carbune;
• substante radioactive;
106
• CaCO3.
Substante nou aparute prin sinteza chimica:
• ierbicide;
• insecticide;
• materiale plastice;
• detergenti;
• freoni;
• etc.
4.4. Clasificarea tipurilor de poluare
Se clasifica dupa:
– Provenienta poluantilor:
• poluarea naturala;
• poluarea industriala;
• poluarea agricola.
– Natura poluantilor:
• poluarea fizica;
• poluarea chimica;
• poluarea biologica;
• poluarea “estetica”.
– Starea fizica a poluantului:
• poluarea cu lichide;
• poluarea cu gaze;
• poluarea cu obiecte solide.
Poluarea dupa provenienta poluantilor:
• poluarea naturala:
– biologica;
– datorata unor fenomene
fizico-chimice din natura;
– menajera.
107
• poluarea industriala:
• poluarea agricola;
Poluarea dupa natura poluantilor:

• Poluarea fizica:
– termica;
– sonora;
– luminoasa;
– radioactiva;
– electrica.
• Poluarea chimica:
– cu derivati ai carbonului si hodrocarburi
lichide;
– cu derivati ai sulfului, azotului etc.;
– cu derivati ai metalelor grele (Pb, Cr
etc.);
– cu derivati ai fluorului;
– cu materii plastice;
– cu pesticide;
– cu materii organice fermentescibile.
• Poluarea biologica:
• contaminarea micrbiologica a mediilor
inhalate si sau ingerate;
• modificari ale biocenozelor;
• invazii de specii si animale vegetale (de
ex. introducerea de seminte de buruieni etc.);
• Poluarea “estetica”:
• degradarea peisajelor;
• urbanizare si sistematizare incorecte;
• etc.
Poluarea dupa starea fizica a poluantului:
• Poluarea cu lichide (miscibile sau
nemiscibile);
• Poluarea cu gaze;
108
• Poluarea cu obiecte solide

(solubile si / sau degradabile.
4.5. Poluarea mediului si insusirile

sistemelor biologice
1. Caracterul istoric
2. Integralitatea
3. Caracterul informational
4. Programele genetice
5. Heterogenitatea interna a organismelor si
biocenozelor
6. Echilibrul dinamic (homeostazia)
7. Autoreglarea
8. Autoorganizarea
9. Autoreproducerea
• 1. Caracterul istoric:
• solicita conditiile de mediu in care
s-au format speciile;
• nu sunt pregatite sa
supravietuiasca in medii poluate.
• 2. Integralitatea:
• frunze necrozate;
• dispar specii;
• raman nise ecologice neocupate.
• 3. Caracterul informational:
• necesita prezenta receptorilor
informationali;
109
• daca ajung sa lipseasca,

informatia genetica e alterata;
• principala cauza: radioactivitatea
ne-naturala.
• 4. Programele genetice:
• nu sunt adapatate la conditii de
poluare;
• biocenozele sunt afectate.
• 5. Heterogenitatea interna a organismelor si
biocenozelor:
• este afecatata si, prin ea,
integralitatea.
• 6. Echilibrul dinamic (homeostazia):
• nu se mai realizeaza (la nivel
individual sau / si biocenotic);
• dispar specii a caror nisa ecologca
este ocupata de altele,
daunatoare.
• 7. Autoreglarea:
• nu se mai realizeaza;
• raportul prada / pradator este
afectat;
• este impiedicata respiratia
ostiolica prin pulberi din aer.
• 8. Autoorganizarea:
• cresterea indivizilor afectati se
face dezordonat;
• fiziologia este afectata.
• 9. Autoreproducerea:
• dereglari fiziologice ce intarzie
cresterea si dezvoltarea
organismelor (sunt afectate
organele de reproducere).
110
4.6. Circulatia, condensarea si dispersarea

poluantilor in biosfera
Dupa emanarea in mediu a poluantilor, acestia sunt

trasportati de vectori:
1. curenti de aer;
2. apa;
3. particule de sol;
4. organisme vii;
5. om.
Procesul:
• preluarea poluantilor de catre plante din apa,
aer si sol (cu diverse componente anatomice);
• ierbivorele preiau poluantii in biomasa (dar si
elimina o parte prin dejectii);
• transmiterea poluantilor in lant trofic;
• amplificarea biologica vs. diluarea biologica a
poluantilor
Amplificarea biologica (concentrarea biologica,
bioconcentrarea etc.):
• Unii poluanti nu sunt nici metabolizati, nici
eliminati. Se acumuleaza!
• Aceeasi cantitate de poluant se acumuleaza
intr-o biomasa tot mai mica, in lant trofic =>
creste concentratia poluantului.
111
amplificare biologica
Fig. 97. Acumularea Hg, DDT etc.
Exemplu de amplificare biologica a DDT in

lant trofic:
plancton scoici pescar

0,04 ppm 0,42 ppm 3,52–75,5 ppm
4.6.1. Contaminarea cu Hg din peste si boala

Minamata (Japonia):
112
Fig. 98. Localitatea si Golful Minamata (Japonia)
Fig. 99.Vedere din Goful Minamata (Japonia)
113
Fig. 100. Copii afectati de boala congenitala Minamata

datorita otravirii intrauterine cu metilmercur (Harada,
1986)
114
Fig. 101. Problema Minamata azi, institutul si memorialul

cu acelasi nume
Diluarea biologica
• Sesizata in cazul insecticidului sistemic
furadan (patrunde in intreaga planta) => timp
de 2 luni planta e toxica (animalele care o
consuma pot muri).
115
Tabelul 2. DDT in grasimea corpului omenesc
Tara DDT (ppm) Tara DDT (ppm)

Australia 1,8 Ungaria 12,6
Germania 2,3 Israel 19,2
Marea
5,2 India 25,1
Britanie
Romania
Danemarca 5,2 17,3
1965
Romania
Cehia 9,6 10,1
1985
Romania
S.U.A. 9,6 2,1
2005
Fig. 102. Exemplu de diluare biologica
116
5. Sursele de poluare
si principalele substante poluante
5.1. Principalele surse industriale de

poluare
• Industria extractiva
• Siderurgia
• Industria materialelor de constructii
• Industria termoenergetica si a petrolului
• Industria chimica
• Industria hartiei
• Producerea materialelor plastice si a fibrelor
sintetice
• Producerea ierbicidelor
• Industria alimentara
Industria extractiva
• Poate fi:
– “la zi” (la suprafata, in cariere):
• sunt precedate de de decopertarea
terenului:
– faza 1: stratul fertil (cu humus) este
luat, transpor-tat si depozitat separat
si ulterior si celellate orizonturi;
– faza 2: este indepartata si roca
sterila;
117
• dupa epuizarea zacamantului, se parcurg

pasii inversi (readucerea sterilului si a
humusului);
– in subteran (activitati miniere): dupa
epuizarea zacaman-tului, galeriile se umplu cu
steril, pentru a nu aparea prabusiri (cu efecte
si la suprafata!).
Siderurgia
Emisii de fum:
• Pulberi: maresc nebulozitatea, acopera
componentele anatomice ale vegetatiei,
obtureaza ostiolele => produc
disfuntionalitati in procesul de fotosinteza;
• Combustibili nearsi;
• Cenusa;
• Gaze de ardere:
– anhidrida sulfuroasa: provine din sulful
continut de combustibili (distruge
clorofila, chiar si daca e in doze mici);
– CO: provine din arderi incomplete;
– compusi ai fluorului: provin din
cuptoarele care folosesc CaF 2 (pot
diminua productivitatea cu 10-30%).
Industria materialelor de constructii
Fabricile de:
• ciment:
– pulberi in aer, ce se pot sedimenta (pana
la 200 g*m-2*zi-1), obturand ostiolele;
– pulberile modifica pH-ul solului (e
benefic doar in cazul solurilor acide)
• var;
• gips;
• azbest: are efect cancerigen;
• obiecte ceramice.
118
Fig. 10. Emisii de gaze din siderurgie
Industria termoenergetica si a petrolului

• Unde se utilizeaza cox apar:
• gaze,
• pulberi,
• CO2,
• SO2,
• SO3.
• Unde se utilizeaza petrol apar:
• SO2 (pana la 5% din totalul
cantitatii de petrol),
• fum,
• hidrocarburi.
• Centralele termice si producatorii de vapori
sunt surse de:
• SO2,
• vapori calzi (poluare termica),
• cenusa.
• Toate afeceteaza vegetatia.
119
Fig. 11. Influenta poluarii cu pulberi asupra starii

stomatelor
Industria chimica
• Industria producatoare de H2SO4 elimina:
• SO2,
• SO3.
• Industria producatoare de HNO 3 elimina:
• NO,
• NO2.
• Fabricile de ingrasaminte chimice elimina:
• compusi ai fluorului.
Industria hartiei
Polueaza apa cu:
• mercaptan, zonele limitrofe devin
• metilmercaptan, improprii pentru viata
• SO2, plantelor si animalelor
• H2S,
120
• Albirea celulozei cu clor produce:

• combinatii organoclorurate
(inclusiv dioxina!)
Producerea materialelor plastice si a fibrelor
sintetice
• Emana:
• clorura de vinil, compusi greu degradabili
• dicloretilamina,
• S2C, => mirosuri ce provoaca disconfort si
• H2S efecte fiziologice nedorite la animale
Stabilizatorii utilizati la fabricarea PVC (compusi cu

Pb, Cd si ftalati) produc efect cancerigen.
Producerea ierbicidelor
• Apar accidental scapari de produse cu efecte
fitotoxice pentru vegetatia din apropiere.
Industria alimentara
• Consuma multa apa.
• La conservarea prin frig se folosesc
fluorocarboni - freoni, (la fel ca si la spray-uri)
– afecteaza stratul de ozon stratosferic si
contribuie la aparitia gaurilor in stratul de ozon
(acesta protejeaza organismele de efectul
cancerigen al razelor ultraviolete UV).
5.2. Agricultura ca sursa de poluare
• Ajunge sa fie sursa de poluare prin:

• Declansarea si favorizarea proceselor de
degradare a solului (eroziune, saraturare,
compactare etc.);
121
• Pesticide, ideosebi acelea neselective (care

distrug toate insectele, inclusiv pe cele
folositoare, afectand grav biodiversitatea);
• Ingrasaminte in exces;
• Sectorul zootehnic;
• Imbunatatiri funciare.
Pesticidele
• Toxicitatea nu se apreciaza dupa cantitatea
totala de pesticid folosita, ci dupa DL50 (doza
letala) ce revine la unitatea de suprafata.
• De exemplu, in cazul furadanului DL50 = 10
mg*kg corp-1. Ca urmare, la o doza de 200 g
furadan administrat la semintele folosite pe 1
ha, revin 20.000 DL50*ha-1.
• Alt exemplu: insecticidul duplitox are DL50 =
500 mg*kg corp-1. Ca urmare, daca ajung 8
kg*ha-1, rezulta 16.000 DL50*ha-1.
• Adica: nr. DL50*ha-1 = nr. kg*ha-1 : DL50
• Pesticide care pot provoca intoxicari acute:
• Insecticide => insecticide selective!!!
• rodenticide,
• nematocide,
• moluscocide,
• fungicide.
• Pesticide care pot provoca intoxicari cronice:
122
• ierbicide.
Relatii intre ierbicide si mediul inconjurator: modul in
care pesticidele circula in mdediu, incepand de la
procesul de fabricare:
Fig. 103. Relatiile dintre ierbicide si modul in care

acestea afecteaza mediul inconjurator
Ingrasamintele chimice
Folosirea:
• NH4NO3 un timp indelungat determina
acidifierea unor soluri.
• de ingrasaminte cu N, P, K produce carente ale
micro-elementelor.
• de ingrasaminte cu P produce si fenomenul de
suprafosfatare a solului, care conduce la o
carenta de Zn.
• de ingrasaminte cu N poate duce la aparitia de
nitrati si nitriti in apa, furaje si alimente:
nitratii trec in nitriti si se combina cu
hemoglobina, rezultand methemoglobina
(compus stabil) => anemii.
• dozelor mari de ingrasaminte cu N in
legumicultura => cresterea concentratiei de
nitrati in organisme.
123
Sectorul zootehnic
• Dejectii lichide, coloizi in apele se spalare,
gunoi de grajd aplicat in exces (=> poluarea
apelor de suprafata si a celor freatice).
• Disconfort generat de mirosurile neplacute (in
functie de directia vanturilor).
Tabelul 3. Continutul de nitrati in diferite legume si

fructe (mg*masa cruda-1)
Ridicat Mediu Scăzut

(pana la 5.000) (300 - 600) 80-100)
Varza de
Leustean Conopida
Bruxelles
Creson
Mazare de
(Lepidium Dovlecei
gradina
sativum)
Salata (Lactuca
Dovleac Fasole
satica)
Spanac Ridiche japoneza Cartofi
Brojba
Sfecla Tomate
(Brassica napus)
Bulbi de ceapa
Mazare Pastarnac
(Allium cepa)
Varza (Brassica Pepene galben
Hrean
oleracea) (Cucumis melo)
Pepene verde
Ceapa verde Varza alba
(Citrulus sp.)
Morcov
Ridichi de luna Fructe diverse
(Daucus carota)
Fructe (boabe) de
Castraveti
baca
124
Fig. 104. Relatia dintre ecosistemele terestre si cele

acvatice
Imbunatatirile funciare
• Nu trebuie folosit stratul de sol cu humus la
constructia de diguri, ramblee, nivelari etc., ci
acesta se utilizeaza pentru recopertare.
• Irigarea abuziva distruge structura solului, il
compacteaza, ridica nivelul apei freatice si
duce la saraturare.
• Aparitia baltirilor prin irigare duce la
inmultirea tantarilor => paludism (malarie,
friguri).
• Apele de drenaj pot contine pesticide, nitrati,
pe care le poarta spre apele curgatoare.
• Intreruperea aprovizionarii vegetatiei lacustre
cu substantele nutritive purtate de rau, atunci
cand apar lacuri de acumulare => scade
productia fitoplanctonica si cea piscicola.
125
• Trebuie create zone inundabile de-a lungul

raurilor, pentru depunerea pontelor de catre
pesti si procurarea hranei.
• Dispar meandrele apelor curgatoare.
• Desecarile duc la modificari de clima.
5.3. Activitatile menajere
• Deseurile:
• menajere,
• de la incalzirea menajera,
• etc.
• Viteze de degradare:
• tabla – dupa 100 de ani,
• plastic: 250 de ani,
• aluminiu: 500 de ani,
• sticla: 4.000 – 5.000 de ani.
Fig. 105. Resturi menajere greu degradabile
126
Efecte
Sunt afectate:
• circulatia capilara a apei,
• germinarea semintelor,
• rasarirea plantelor,
• cresterea radacinilor.
Depozitarea lor duce la:
• proliferarea rozatoarelor,
• proliferarea mustelor,
• poluarea apelor de suprafata
• poluarea apelor freatice
• scoaterea din circuitul agricol a
suprafetelor ocupate.
5.4. Motoarele cu ardere interna
• Motoarele mijloacelor auto emit:

• CO,
• hidrocarburi:
• nearse,
• arse partial,
• cracate,
• oxizi de azot,
• compusi ai sulfului.
• Benzinele cu tetraetil de Pb duc la eliminarea
de Pb, care se depune pe sol si pe plante.
127
Fig. 106. Smog creat de emisiile motoarelor cu ardere

interna la Beijing (China)
5.5. Factorii de care depind efectele

toxice
Efectele toxice depind de:

• Elemenetele poluante:
» toxicitatea,
» concentratia,
» timpul cat actioneaza,
» numarul lor,
» etc.
• Componenetele biocenozei si caracteristicile
lor:
» specii componente,
» numarul lor,
» varsta,
128
» sexul,
» starea de sanatate, particularitatile
individuale ce le confera rezistenta mai
mare sau mai mica,
» etc.
• Conditiile in care are loc poluarea:
» temperatura,
» umiditate atmosferica,
» starea de aprovizionare a solului cu
nutrienti si apa (la plante),
» starea de nutritie (la animale).
5.6. Elementele poluante si exprimarea

toxicitatii
Toxicitatea se manifesta prin:

• efecte acute:
– se produc la putin timp dupa contact prin
ingerare, inhalare etc.;
– se exprima prin:
» doza letala,
» concentratie letala,
» timpul letal,
» concentratie maxima admisa
(admisibila);
• efecte cronice (dupa o perioada lunga de
expunere).
• Doza letala DL50 (mg*kg-1 masa corporala):
• este cantitatea minima de
substanta capabila sa omoare
129
50% dintre animalele de

experienta in timpul unei perioade
de observatie de 14 zile.
Tabelul 4. Scara toxicităţii (după Hodge şi Sterner)
Grupa
Gradul toxicităţii DL50 - doză
toxicităţii
1. Extrem de toxic sub 1
2. Foarte toxic 1 - 50
3. Moderat toxic 50 - 500
4. Slab toxic 500 – 5.000
5. Practic netoxic 5.000 – 15.000
6. Relativ fara toxicitate peste 15.000
• Concentratia letala CL50/24…96 ore (mg*litru-

1 sau µg litru-1):
*
• se utilizeaza in cazul poluarii apei;
• este concentratia toxicului in solutie
apoasa care provoaca moartea a 50% dintr-
o populatie acvatica imersata, la un timp
de expunere de 24-96 ore.
• Timpul letal TL50 (ore):
• este timpul in care toxicul este letal pentru
50% din efectivul unei populatii imersate
(la o concentratie data de toxic).
• Concentratia maxima admisa (admisibila)
CMA (mg*m-3):
• se utilizeaza pentru poluarea aerului sau a
apei;
• uneori (in cazul pulberilor), se exprima si
prin numarul de particule*cm-3.
130
Tabelul 5. Concentratiile maxime admise de poluanti

(CMA) in aerul atmosferic, conform standardelor
europene
CMA (mg * m-3)

Poluantul medie pe 30 medie pe 24
minute ore
HCl 0,03 0,1
Aldehide 0,0035 0,012
NH3 0,3 0,1
Cd - 0,00002
Cl 0,1 0,03
NO2 0,3 0,1
SO2 0,75 0,25
Fenol 0,1 0,03
Fluor - 0,03
H2S 0,015 0,008
Pb - 0,0007
Sulfura de carbon 0,03 0,005
Pulberi in suspensie 0,5 0,15
Pulberi sedimentabile 17 -
(CMA, g * m-1 * lună-1)
131
Fig. 107. Exemplu de buletin de analiza a calitatii apei
5.7. Componentele biocenozei si

caracteristicile lor
• In aceeasi biocenoza, speciile au rezistenta

diferita la acelasi ierbicid, datorita
particularitatilor lor morfo-anatomice si/sau
fiziologice.
• Efectele se propaga in intreaga retea trofica:
daca se reduce biomasa vegetala,
nevertebratele fotifage neafectate sunt afectate
de lipsa hranei de electie.
• Organismele tinere si cele cu varstele cele mai
inaintate sunt primele afectate.
132
• Organismele sanatoase rezista mai bine

actiunii poluantilor.
• Sexele prezinta resitenta diferentiata fata de
poluanti.
5.8. Conditiile in care are loc poluarea
Fig. 108. Mortalitati piscole masive,

in urma otravirii cu substante poluante peste CMA, in
Vietnam
• Conditiile pot favoriza sau defavoriza

organismele.
• Lumina, temperatura, umiditatea (la valori
mari) favorizeaza deschiderea ostiolelor
plantelor => permit patrunderea poluantilor
atmosferici in frunze.
• De exemplu, umiditatea:
SO2 + H20 => H2SO3 (agent coroziv, distruge
tesuturile vii).
133
6. Poluarea apelor. Prevenirea si

combaterea ei
6.1. Aspecte generale. Circuitul apei in

natura
Tabelul 6. Resursele de apa ale planetei
134
Fig. 109. Repartitia resurselor de apa la scara planetara
Cicluri biogeochimice:
a)
135
b)
Fig. 110 a si b. Diferite reprezentari ale circuitului apei in

natura
Fig. 111. Procese suferite de apa in cursul ciclului

hidrologic
136
6.2. Resursele de apa si asigurarea

calitatii si cantitatilor necesare.
Poluarea apelor
Imbunatatirea calitatii si a bilantului apelor se pot

realiza prin:
• epurarea apelor din industrie;
• evitarea pierderilor de ape (in special in
agricultura);
• amenajarea complexa a bazinelor hidrografice;
• crearea de stocuri de apa in lacuri de
acumulare;
• armonizarea folosintelor;
• etc.
Pentru asigurarea calitatii apelor este
necesara:
• dotarea surselor de poluare cu statii de
epurare functionale;
• readucerea in circuitul economic a unor
cursuri de apa degradate si exploatarea lor
corespunzatoare;
• aplicarea stricta a legislatiei privind protectia
calitatii apelor;
• optimizarea amplasarii obiectivelor car
epolueaza in raport cu capacitatea raurilor de
a primi ape uzate;
• crearea de zone de protectie.
Marii consumatori de apa:
137
• industria – restituie in mare proportie apa

utilizata
• agricultura
• activitatea menajera
Calculul necesarului (cerintei) de apa:
Ca = Na – Arecirc. (1)
unde:
• Ca = cerinta de apa (apa proaspata, prelevata din
sursa);
• Na = necesarul de apa (cantitatea totala de apa
utilizata in procese tehnologice);
• Arecirc. = cantitatea de apa recirculata intern in
procesul tehnologic (ex.: apa de racire).
Calculul cantitatii de apa restituita sursei dupa
utilizare:
Arestit. = Ca – Cf , (2)
unde:
• Arestit. = cantitatea de apa restituita sursei
dupa utilizare (diferenta dintre cerinta si consum);
• Ca = cerinta de apa (apa proaspata, prelevata din
sursa);
• C = consumul de apa necesitat de folosinta
(inglobat in produsul finit).
Apele restituite sunt uzate , cu incarcatura
fizico-chimica si bacteriologica diferita fata de apa
prelevata.
Substantele si agentii care schimba
caracteristicile initiale ale apelor naturale se numesc
poluanti.
138
Alterarea calitatilor fizico-chimice si biologice

ale apei, produsa direct sau indirect de activitati
umane sau de unele procese naturale care o fac
improprie pentru folosirea in scopurile pentru care
era destinata anterior = poluarea apei.
Dupa provenienta, apele uzate sunt:
• ape uzate industriale:
– ape de racire (poluantul este caldura);
– ape uzate de spalare si transport provenite
din conditionarea materiilor prime;
– ape utilizate in sectiile de productie ca
mediu de dizolvare sau de reactie
• ape uzate menajere, poluate cu:
– resturi alimentare;
– dejectii;
– sapunuri si detergenti;
– microorganisme;
– etc.
• ape uzate din zootehnie, poluate cu:
– resturi de furaje;
– dejectii;
– substante de spalare si dezinfectie;
– microorganisme.
Principalii poluanti ai apelor sunt:
• Substante dizolvate;
• Substante in stare de dispersie coloidala (cu
aspect gelatinos – nu pot trece prin
membrane);
• Substante in stare de suspensii variate.
Tipuri de poluare a apelor:
• poluarea organica;
• poluarea anorganica;
• poluarea biologica (microorganisme patogene).
139
Poluarea cu nutrienti: punctiforma si non-

punctiforma
Punctiforma: sursa este specifica, usor de
identificat (de ex. apele industriale dintr-o fabrica);
Non-punctiforma: sursa este dificil de identificat (de
ex. terenurile arabile pe care s-au utilizat pesticide).
Fig. 112. Poluarea apelor de suprafata: ape curgatoare

(rauri, fluvii) si ape statatoare (lacuri, mari):
140
Fig. 113. Modificari si adaptari ale organisemlor de

concentratia apei in mediu (vezi si fig. 13)
6.3. Diminuarea resurselor de apă
Cea mai mare parte a apei existente pe glob

(97%) se află în oceane şi mări. Calotele de gheaţa
ale polilor conţin doar ceva mai mult de 2% din
totalul de apa, iar fluviile, raurile, lacurile, pânzele
subterane de apă şi atmosfera abia 1%. Si tocmai
aceasta mică parte din urmă, care curge la
suprafaţa solului sau subteran, constituie în mod
obisnuit sursa aprovizionării cu apa a omului.
Dezvoltarea industriei, pătrunderea
mecanizării şi chemizării în agricultură, extinderea
irigaţiilor, creşterea gradului de urbanizare în lume
141
şi, în general a populaţiei, înaintarea civilizaţiei au

determinat şi determină o considerabilă sporire a
cerinţelor de apa dulce şi curată. Cu toate acestea,
datorită ciclului natural pe care îl strabate,
cantitatea de apa dulce de care dispune globul, în
linii generale- doar cu excepţia unor zone-, ar putea
să satisfacă nevoile omenirii, bineînţeles, cu condiţia
să fie gospodarită cu întelepciune, lucru care însă
nu s-a prea putut observa pâna acum. Problema
apei este grav complicată de doua cauze: a) lipsa
completă sau insuficientă lucrărilor care să facă
posibilă folosirea în scopuri sociale şi economice a
întregului stoc de apă utilizabil al fluviilor, râurilor,
lacurilor şi apelor subterane, permiţând aducerea
apei la locul, în cantitatea şi la timpul necesare; b)
poluarea crescândă a apelor atât interioare cât şi
marine şi oceanice. Cu alte cuvinte, agravarea este
produsă din cauză că omul insuşi, mai întâi prin
inactivitatea sa, iar în al doilea rând prin modul
dăunător al desfăşurării activităţii sale, îşi
îngustează baza de aprovizionare cu apa dulce.
Evident, înlăturarea cauzelor nu poate să nu
conducă la rezultate pozitive. Pentru zonele de pe
glob unde apa dulce lipseşte, crearea uzinelor de apă
desalinizată este menită să contribuie la
soluţionarea problemei. Pentru viitor, unii specialisti
arată chiar posibilitatea utilizării unei parţi din
gheaţa polară în scopul obţinerii de apă dulce
(Constantinescu, 1976).
Sunt foarte multe zone tereste în care volumul
precipitaţiilor şi al rezervelor de suprafaţă sau
subterane intreţin debitele anuale ale fluxurilor de
apă la nivelul sau sub pragul critic, fapt care
determină ca sistemele socio-economice din aceste
142
zone sa fie în mod inevitabil “stresate” de perspectiva

lipsei de apă sau să se confrunte cu un deficit sever
al acestei resurse în cazul unui management
defectuos, al suprapopulării sau
alsupradimensionării consumurilor în sectoarele
industrial, agricol şi casnic. Aceste zone sunt
distribuite cu precadere pe continentul african,
orientul mijlociu, şi Asia şi în care se găsesc ţări în
curs de dezvoltare socio-economică (Fig. 114). In
condiţiile în care resursele de apă sunt deficitare pe
suprafeţele largi ale uscatului planetar şi în care în
aceste perimetre trăieşte peste 40% din efectivul
speciei umane, supraexplotarea resurselor de apă
este un fenomen general, cu evoluţie ascendentă
(fig.115).
Datorită supraexplotării resurselor de apă
subterană din zonele cu deficit în rezervele de apa,
pânza freatică a coborât cu 30-50 m în ultimele trei
decenii şi în multe zone are o rată de coborare de 2-
4 m/an după cum arată inregsitrarile din ultimii ani
(zona Beijing China, sud-vestul SUA, zone din
America Latina) (Vadineanu, 1995).
143
Fig. 114 Disponibilitatea apei dulci la nivelul

anului 2007 (metru cub pe cap de locuitor)
(www.maps.grida.no)
144
Fig. 115. Tendinţele disponibilităţii resurselor de apă

(www.maps.grida.no)
Sunt patru factori principali care agravează lipsa

apei:
• Creşterea populaţiei: in ultimul secol,
populatia globului s-a triplat. Se aşteaptă că
va creşte de la 6.5 miliarde cat este în present,
la 8.9 miliarde pana in 2050. Utilizarea apei a
crescut de două ori mai mult decât rata de
creştere a populaţiei.
• Urbanizarea crescută va necesita apa si
pentru o populaţie crecută. Oraşele din Asia
se aşteaptă că vor creşte cu 1 miliard de
oameni în următorii 20 de ani.
• Nivel ridicat de consum: pe măsură ce lumea
devine mai dezvoltată, cantitatea de apă
145
menajeră pe care fiecare peroană o utilizează

se aşteaptă să crească considerabil.
• Schimbările climatice vor scădea resursele de
apă dulce.
6.4. Eutrofizarea apelor
Fig. 116. Tipurile de eutrofizare
146
Fig. 117. Succesiunea stadiilor trofice ale bazinelor

acvatice
Fig. 118. Lac afectat de procesul eutrofizarii in Delta

Dunarii
147
Eutrofizarea antropica:
• Cresterea rapida a continutului de nutrienti,
datorita activitatilor antropice;
• Cantitatea de nutrienti creste in timp ce
ecosistemul ramane la aceleiasi dimensiuni
(volum);
• Este un fenomen ireversibil.
Fig. 119. Starea trofica a ecosistemelor acvatice
148
Fig. 120. Caracteristicile stadiilor trofice ale unui

ecosistem acvatic
Fig. 121. Cauze si efecte ale procesului de eutrofizare in

ecosistemele acvatice
149
Fig. 122. Evolutia in etape a apelor unui lac
150
Cauzele eutrofizarii:
• nutrienti din sol;
• pesticide care contin compusi de N si P;
• detergenti;
• ape uzate menajere;
• dezvoltarea acvaculturii: poluari accidentale
sau intentionate ale apei, cu hrana
neconsumata pentru pesti sau cu excremente;
• introducerea de specii exotice / straine: de ex.
prin transportul accidenttal al unor specii de
alge in apa de santina;
• lucrari hidrotehnice: schimbari in timpul de
retentie al apei.
Fig. 123. Efecte in cadrul procesului de eutrofizare
Efecte ale eutrofizarii:

• Datorita eutrofizarii, macroalgele,
fitoplanctonul si cianobacteriile care depind
151
strict de nutrienti, vor inregistra o dezvoltare

brusca, rapida, cele din urma conducand la
asa-numita inflorire algala;
• Unele dintre aceste organism e produc toxine
cu risc potential pentru sanatatea umana;
• Structura populatiilor de zooplancton,
macronevertebrate si pesti se modifica;
• Functionalitatea ecosistemului acvatic este
diminuata, afectand si activitatea (economica)
a omului.
6.5. Studiu de caz: Eutrofizarea pe Fluviul

Dunarea si in Delta Dunarii
Fluviul Dunarea - caracteristici:

 Izvoraste din Muntii Padurea Neagra
(Germania) prin confluenta a 3 izvoare ( Breg,
Brigach si Donau Quelle), varsandu-se in
Marea Neagra prin 3 brate: Chilia, Sulina and
Sf. Gheorghe.
 Suprafata bazinului de receptie este de
801.463 km2 (8% din suprafata Europei);
 Este al doilea fluviu ca lungime din Europa
(2.840 km lungime), dupa Fluviul Volga;
 Cel mai international fluviu de pe planeta.
152
Fig. 124. Vedere de ansamblu asupra bazinului Fluviului

Dunarea
Tabelul 7. State al caror teritoriu situat in bazinul

Dunarea
153
Tabelul 8. Procente din suprafata tarilor aflate in bazinul

Fluviului Dunarea
154
Tabelul 9. Volumul mediu de apa tributara Fluviului

Dunarea (m3*secunda-1)
155
Proiectul Joint Danube Survey (JDS)
156
- A oferit date legate de hidrobiologia si calitatea

apelor Dunarii si principalilor sai tributari;
- S-a bazat pe prelevarea de probe si analize
simultane in laboratoare din tarile participante,
utilizand metodologii standardizate.
Cercetarea JDS ainclus analiza unor factori fizici:
– temperature apei,
– conductivitatea,
– alcalinitatea,
– pH,
– oxigenul dizolvat,
– suspensii solide.
Nutrienti analizati:
• N (NH+4), N (NO-2), N (NO-3), Norg
• P (PO3-4), Ptotal
• Siliciu
Metale grele:
• Al
• As
• Cd
• Cr
• Cu
• Pb
• Hg
• Ni
• Zn
Prin acest proiect au fost descrise 3 sectoare ale
Dunarii, divizate in 3 sub-sectoare:
1. Cursul superior:
• Ulm - Inn
• Inn - Morava
• Morava - Gabcikovo
2. Cursul mijlociu:
• Gabcikovo – Budapesta
157
• Budapesta - Sava
• Sava – Portile de Fier
3. Cursul inferior:
• Portile de Fier – Jantra
• Jantra – Reni
• Reni – Marea Neagra
Reţeaua de apa a Dunarii sprijină alimentarea
cu apă potabilă, agricultura, industria, pescuitul,
turismul şi agrementul, producerea de energie, de
navigare şi preia totodata apele uzate menajere
dintr- o regiune dens populate a Europei.
Problemele cele mai importante care afectează
starea de sănătate a ecosistemelor Dunării şi a
utilizatorilor de apa din bazinul sau, sunt
incarcatura mare de nutrienţi (în special cu azot si
fosfor), modificările ale modului de curgere a
fluviului şi regimul transportului de sedimente,
contaminarea cu substanţe periculoase, inclusiv
petrol, concurenţa pentru apă şi contaminarea
microbiologică.
Sursele de nutrienţi sunt aceleaşi ca şi cele
pentru ecosistemele raurilor. Ponderea fiecărui
sector principal a fost estimat la:
 agricultura: aproximativ 50% din sarcina
totală;
 oraşe şi sate: aproximativ 25% din sarcina
totală;
 industria: aproximativ 20-30% din sarcina
totală.
158
Fig. 125. Bazinul Fluviului Dunarea
Incarcatura totală de nutrienţi la Marea

Neagră provenind din Dunăre (estimată din datele de
monitorizare a apei din reţeaua Convenţiei de la
Bucureşti) constă în 540.000 tone de azot anorganic
şi aproximativ 45.000-50.000 tone de fosfor.
Incarcatura efectivă într-un an este puternic
influenţata de volumul total de ape evacuate. Mai
multe elemente nutritive sunt transportate în anii cu
precipitaţii ridicate decât în anii secetoşi. Există
incertitudini considerabile cu privire la emisiile de
substanţe nutritive in sistemul Dunării din diferite
surse şi diferite ţări. Datele din rapoarte de tara dau
aproximativ 700.000 t*an-1 de azot total şi
aproximativ 90.000 t*an-1 de fosfor total.
Apare o discrepanţă majoră între aceste cifre
şi a datelor de monitorizare din Delta Dunării.
Evident, o cantitate considerabilă de nutrienţi este
transformata (de exemplu, prin denitrificare) şi / sau
reţinuta în rezervoare şi luncile / zonelor umede de-
159
a lungul fluviului. Mult mai multe studii detaliate

sunt necesare pentru a se ajunge la o înţelegere
suficient de bună privind functiile de retinere şi de
denitrificare ecosistemului fluviului şi a contribuţiei
relative a regiunilor din bazinul Dunarii la
incarcatura deletei si a Mării Negre.
Fig. 126. Emisiile de azot din toate sursele, de-a lungul

intregii Europe (kg*ha-1)
1990: Infiintarea Rezervatiei Biosferei Delta

Dunarii:
• 1990: declararea Rezervatiei Biosferei Delta
Dunarii de catre Guvernul Romaniei;
• 1990: includerea in reteaua internationala a
rezervatiilor biosferei MAB UNESCO;
• 1991: declararea ca sit RAMSAR;
• 1991: includerea in lista patrimoniului natural
si cultural al omenirii.
160
Fig. 127. Sigla Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta

Dunarii
Obiective generale ale Administratiei Rezervatiei

Biosferei Delta Dunarii:
1. Conservarea si protectia patrimoniului natural
existent;
2. Utilizarea durab ila a resurselor naturale.
Importanta Deltei Dunarii:

 Cel mai tanar teren din Europa;
 A treia delta ca marima din Europa;
 A XXII-a delta din lume, ca suprafata ocupata;
 A treia delta ca importanta intre cele 300 de
delte-rezervatii ale lumii;
 O foarte intinsa suprafata productiva , oferind
o mare varietate de resurse biologice;
 Cea mai compacta suprafata din lume
acoperita cu stuf;
161
 Cea mai bogata fauna ornitologica din lume

(peste 325 specii).
Fig. 128. Excavatii si indiguiri in perioada 1880-2010

in Rezervatia Bioseferei Delta Dunarii
162
Fig. 129. Faze descrise in literatura de specialitate

privind istoria recenta a Deltei Dunarii (inainte de
inceperea amenajarilor, construirea de indiguiri si canale,
activitatile de restaurare)
163
Fig. 130. Harta cursului inferior al Dunarii cu indiguirile

din ultima suta de ani
Fig. 131. Schimbari in chimia apelor Dunarii in ultimii

ciurca 100 de ani
164
Tabelul 10. Productiile de peste de apa dulce la pescariile

de stat in perioada 1923-1927 (de remarcat productiile
mari de caviar)
165
Fig. 132. Statistici privind capturile pestilor de apa dulce

in Delta Dunarii in perioada 1960-1998
Fig. 133. Schimbari procentuale in biodiversitatea

comunitatilor pescicole de apa dulce din Delta Dunarii, in
perioada anilor de dupa 1960 (se remarca dominanata
stiucii, linului si crapului in prima jumatate a anilor ’60,
urmata apoi de o dominanta a pestilor rapitori la sfarsitul
deceniului ’60 si in ceputul anilor ’70, urmand dominata
pestilor nerapitori pana spre sfarsitul anilor ’80, pentru
ca dupa 1990 sa domine platica si salaul)
166
Principalele obiective ale managementului pentru

reconstructie ecologica in Delta Dunarii:
Obiectivul 1. Protejarea si mentinerea populatiilor de
specii si habitate cu valoare ecologica.
Obiectivul 2. Managementul circulatiei apei pentru
imbunatatirea conditiilor ecologice.
Obiectivele proiectelor de restaurare ecologica in
Delta Dunarii:
• Restaurarea:
• functiilor specifice ale zonelor umede;
• connectivitatii laterale si reintegrarea in
ritmul natural de viata al fluviului;
• habitatelor naturale care sustin
biodiversitatea si resursele naturale.
• Revenirea la activitatile economice traditionale
ale communitatilor locale.
167
Fig. 134. Momentul practicarii unei brese in digul

Ostrovului Babina de catre cercetatorii Institutului de
Cercetare-Dezvoltare Delta Dunarii din Tulcea
Fig. 135. Refacerea functiilor naturale si a serviciilor

zonelor umede (se observa apa limpede, lipsita de
suspensii, in interiorul zonei reconstruite ecologic)
- teren agricol -
- teren agricol -
- crescatorie piscicola -
- teren agricol -
Zona aflata in studio

spre a fi restaurata
- crescatorie piscicola -
168
Fig. 136. Lucrari desfasurate si/sau in curs de

desfasurare pentru reconstructia ecologica in Rezervatia
Biosferei Delta Dunarii
a)
b)
Fig. 137. Imaginea unei amenajari agricole indiguite si

abandonate in Ostrovul Babina, inainte de reconstructia
169
ecologica (inainte de deschiderea digurilor pentru

inundare) (a) si la 2 ani dupa inundare (b)
Fig. 138. Imagini satelitare ale ostroavelor Babina si

Cernovca (se observa ca in anul 1993, inainte de
inundare, ambele ostoave erau ocupate de vegetatie
salbatica terestra, de saratura, iar in anul 1996, la doi
dupa deschiderea digurilor si inundare, structura
evidentiata este specifica vegetatiei de tip acvatic)
Capacitatea de filtrare biologica a vegetatiei palustre

si a celei acvatice din zonele foste indiguite este
mare (de exemplu se retin suspensiile si substantele
chimice poluante care duc la sporirea in primul rand
a biomasei vegetale a stufului).
170
Fig. 139. Apa filtrata biologic
Fig. 140. Contactul apelor curate provenind dintr-o zona

restaurata ecologic (apa inchisa la culoare) cu apele
Dunarii bogate in sedimente (apa cu turbiditate ridicata)
171
Evaluarea rezultatelor piscicole din zonele restaurate

ecologic prin inundare dovedeste repopularea
zonelor utilizate in trecut pentru agricultura (ulterior
parasite si invadate de vegetatie salbatica) si indica
atat prezenta reproducatorilor maturi, cat si a
indivizilor tineri.
Fig. 141. Recolta de peste in zonele foste indiguite,

la doi ani dupa redeschiderea fluxului apelor Dunarii
172
Fig. 142. Beneficii economice si plus –valoare ecologica

prin reconstructia ecologica in Delta Dunarii
Fig. 143. Nimphaea alba in Delta Dunarii
173
6.6. Studiu de caz: Eutrofizarea la litoralul

romanesc al Marii Negre
Fig. 144. Delta Dunarii si Marea Neagra
Eutrofizarea Marii Negre:

• Prima descriere a fenomenului: Zernov in anul
1913 – inflorire algala cu specia Gonyaulax
poyedra.
• Alti cercetatori: infloriri algale cu Rhisosolenia
calcar - avis, Skeletonema costatum,
Thalassionema nitzschioides, Chaetoceros
costatum, Cerataulina bergonii.
174
• 1981 - 1990: 46 inflori algale monospecifice,

produse de 15 specii de alge;
» 12 dintre acestea au atins cele mai
mari densitati intalnite vreodata in
apele litorale romanesti ale Marii
Negre;
• 2000 – 2009: - au existat minim 35 inflori
algale.
Fig. 145. Eutrofizare in Marea Neagra, la gurile Dunarii
175
Fig. 146. Schema eutrofizarii in Marea Neagra
176
7. Solurile
7.1. Agricultura ecologică versus

agricultura chimizata
Tehnicile clasice de chimizare excesiva a

agriculturii au efecte dezastruoase asupra degradarii
treptate a pamantului, a micsorarii fortelor viului
din intreaga natura, avand ca urmare "otravirea"
produselor vegetale alimentare pentru masa mare de
consumatori. Aceste aspecte sunt in general
cunoscute si evidente. Urmare fireasca a acestei
situatii a aparut ca un deziderat unanim, in toate
tarile ecologizarea agriculturii cu dezvoltarea unor
noi tehnologii de agricultura alternativa. In cadrul
acestora, agricultura biodinamica este cea mai
cunoscuta. Agricultura Biodinamica se raspandeste
rapid pe plan mondial, orientata major asupra
pastrarii si ridicarii potentialului biologic natural,
atat al solului cat si al produselor vegetale
alimentare, restabilind echilibrul fortelor viului in
natura, in pericol de a fi degradate si infestate.
,,Agricultură ecologică”, termenul este similar
cu termenii ,, agricultură organică” sau ,,agricultură
biologică” utilizaţi în alte state membre.Acest sistem
de agricultură este un procedeu “modern” de a
cultiva plante, de a creşte animale şi de a produce
177
alimente, care se deosebeşte fundamental de

agricultura convenţională.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este
de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită
metabolismului organismului uman, dar în deplină
corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului în
respect faţă de natură şi legile ei. Unul dintre
principalele scopuri ale agriculturii ecologice este
producerea de alimente cu gust, textură şi calităţi
autentice şi atractive.
Aceste alimente se obţin în etapa producţiei la
fermă prin interzicerea strictă a utilizării
organismelor modificate genetic (OMG-uri şi
derivatele acestora) şi prin restricţii drastice privind
folosirea fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a
stimulatorilor şi regulatorilor de creştere,
hormonilor, antibioticelor şi sistemelor intensive de
creştere a animalelor.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră
la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor
economice cu o importantă valoare adăugată şi la
sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Pentru a obţine acest lucru, agricultura
ecologică se bazează pe un număr de obiective şi
principii, la fel ca şi pe bunele practici create să
minimizeze impactul omului asupra mediului
înconjurător, asigurându-se în acelaşi timp că
sistemul agricol operează pe cât de natural posibil.
Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
• Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii
eficiente a resurselor fermei.
• Limite foarte stricte privind folosirea
pesticidelor sintetice chimice şi a
îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor
178
pentru animale, a aditivilor alimentari şi a

altor substanţe complementare folosite pentru
prelucrarea produselor agricole.
• Interzicerea folosirii organismelor modificate
genetic.
• Valorificarea resurselor existente la faţa
locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a
gunoiului provenit de la animale şi a furajelor
produse la fermă.
• Alegerea unor specii de plante şi animale
rezistente la boli şi dăunători, adaptate
condiţiilor locale.
• Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi
deschise şi hrănirea acestora cu furaje
ecologice.
• Folosirea unor practici de creştere a
animalelor adaptate fiecărei rase în parte.
Fig. 147. Terenuri agricole cu gospodarire ecologica

(2009)
179
7.2. Deforestarile
Padurea = hrana + adapost

Rolul si functiile padurii
La nivelul atmosferei, padurea:
• absoarbe CO2 si elimina O2 (1 km² de padure
produce zilnic 9 t de O2);
• retine praful din atmosfera (intr-un an 1 ha de
padure purifica aerul de 80 t de praf);
• actioneaza ca un zid antifonic (se reduce
zgomotul cu pana la 50%);
• Un stejar in varsta de 100 de ani elimina in
atmosfera 1,7 kg O2 => ratia zilnica a 3
persoane.
La nivelul apelor, padurea:
• faciliteaza infiltrarea treptata a apei in sol
retinand aprox. 40% din precipitatiile
atmosferice;
• retin bolovanii si pietrele aduse de torentii de
apa pentru a nu patrunde in bazinele de apa
=> impiedica colmatarea;
• actioneza ca filtre biologice -> padurile din
vaile raurilor retin o mare parte din
substantele poluante;
• participa la reglarea regimului hidrologic al
apelor curgatoare -> previn inundatiile.
La nivelul solului, padurea:
• actioneaza ca o bariera impotriva vanturilor
care pot spulbera stratul fertil de la suprafata
solului;
180
• radacinile arborilor opresc torentele de apa

impiedicand spalarea unor cantitati mari de
sol si depunerea lor in vai sau bazine acvatice;
• frunzele copacilor si litiera intercepteaza
picaturile de ploaie, micsorand viteza apei pe
versanti;
• diminuarea procesului de evaporare a apei din
sol;
• 1 ha de padure poate inmagazina in primii 50
cm circa 1450 m³ de apa.
Fig. 148. Functii ale padurii
Deforestáre s. f. = distrugere a pădurilor,

despădurire (DEX).
181
Fig. 149. Situatia suprafetelor impadurite pe glob in anii

1930 si 2009
182
8. Biota
8.1. Reducerea biodiversităţii
Biodiversitatea nu este raspandită peste tot pe

pământ. Este mai bogata la tropice dar şi în alte
regiuni cum ar fi Capul Floristic California. Pe
măsură ce ne apropiem de poli in general găsim mai
puţine specii. Diversitatea florei şi a faunei depinde
de temperatură, altitudine, sol şi de prezenţa altor
specii. În anul 2006 un număr foarte mare de specii
de pe pământ erau clasificate în specii rare,
endemice sau ameninţate şi foarte mulţi specialişti
estimează că milioane de specii încă nedescoperite
sunt ameninţate cu dispariţia. Aproape 40% din
totalul de 40.177 de specii din listele roşii ale IUCN
sunt clasificate ca specii ameninţate cu dispariţia-
un total de 16.199 specii.
Biodiversitatea găsită astăzi pe Pămant este
rezultatul 4 miliarde de ani de evoluţie. În ultimul
secol o scădere drastică a biodiversităţii este
observata. Unele studii arată că o planta cunoscută
din opt este ameninţată cu dispariţia. Alte studii
estimează că dispar aproximativ 140.000 de specii
pe an. Aproape toţi specialiştii spun că rata
dispariţiei speciilor este cea mai mare din istoria
omenirii, extincţiile având loc cu rate de sute de ori
mai mari decât ratele extincţiilor trecute.
183
Toate organismele, atat cele terestre, marine

sau de apă dulce sunt ameninţate cu dispariţia,
numărul lor scăzând dramatic în ultimele decenii
(Fig. ).
Indexul încorporeaza în mod current datele
despre abundenţa a 555 de specii terestre, 323 de
specii de apă dulce şi 267 specii marine, la nivel
global.
Fig. 150. Tendinta de scadere a numarului de speeii la

scara globala (in %) (www.maps.grida.no)
Principalii factori de impact:

În present influenţele umane asupra ecosferei
şi a biosferei au căpătat aspecte alarmante. Ele sunt
atât în atenţia oamenilor de ştiinţă, cât şi a
forumurilor de decizie internationale. Ele au fost
grupate în diferite moduri, cea mai cunoscută fiind
aşa numita HIPPO (Habitats - afectarea habitatelor;
184
Invasive species – speciile invadatoare; Population –

creşterea demografică a populaţiei umane; Pollution
– poluarea generată de oameni şi Overexploatation –
supreexploatarea terenurilor). Alţii au găsit alte
cause şi alte legături între ele.
Influenţele antropice nu se manifestă peste tot
la fel şi exercită acelaşi efect asupra biodiversitaţii
actuale a planetei noastre. Se estimează totuşi că în
present mai mult de ¾ din ecosistemele de pe
planeta noastră resimt în diferite grade aceste
influenţe. Ele afectează mai întâi stabilitatea şi
capacitatea de autocontrol şi de autoreglare a
sistemelor ecologice şi apoi, insidios, şi pe cea a
organismelor care întra în componenţa lor. De
obicei, atunci când acţiunea influenţelor devine
vizibilă, este deja târziu, deoarece au avut loc deja
modificări genetice, alterări ale structurii diversitătii
biologice a speciilor, iar la nivel de ecossitem au
demarat fazele succesionale degradative. Din aceste
motiv cercetarea stiinţifică şi constituirea de
sisteme ecologice naturale tip etalon este deosebit de
important.
În cele ce urmeaza sunt grupate influenţele
umane negative:
Creşterea demografică a populaţiei umane
afectează sub o mare varietate de forme toate
tipurile de biodiversitate. Creşterea demografică se
manifestă printr-o cerere crescândă de resure
materiale şi energetice pe care oamenii sunt nevoiţi
sa le ia din mediile învecinate, fie ele naturale,
modificate sau create de ei. Creşterea demografică
este inegala, de obicei ea este mai mare în tările
înapoiate din punct de vedere economic. Tocmai aici
185
impactele asupra mediului sunt în present mult mai

intense.
Afectarea habitatelor naturale. Omenirea
restrânge suprafeţele ecosistemelor naturale prin
transformarea multora în noi terenuri agricole.
Acesta se realizează prin defrişarea suprafeţelor
împadurite, prin ararea stepelor, nivelarea pantelor,
secarea zonelor cu umiditate excesivă (îndeosebi a
zonelor inundabile din vecinatatea apelor) sau a
celor mlaştinoase.
Un alt aspect este cel determinat de
fragmentarea habitatelor naturale prin crearea căilor
de comunicaţie (drumuri, căi ferate, canale), prin
extinderea terenurilor agicole şi a ecosistemelor
urbane care astfel împiedica libera circulaţie a
faunei, are loc un proces de insularizare a
habitatelor naturale, care devin mai mici.
La nivel local fragmentarea habitatelor duce la
dispariţii ale mamiferelor mari, dar în deosebi a
predatorilor de pe nivelele trofice superioare ( care
au nevoie de teritorii mari pentru asigurarea unei
hrane suficiente, teritorii care prin fragmenatre
devin insuficiente).
Alterarea habiaelor naturale este de departe
cauza principală a ritmului înalt de exticţie a
specilor actuale. UNEP apreciză că în present 83%
dintre speciile de mamifere şi 85% dintre specii sunt
recisive din cauza alterării habitatelor.
Supraexploatarea ecosistemelor constă în
preluare excesivă de către oameni a unei parţi din
produsele biologice ale planetei. În cazul
ecosistemelor naturale, prin supraexploatare se
ajunge la depăşirea capacităţii de regenerare a
resurselor biologice ( cum sunt tăierile de material
186
lemnos, suprapaşunatul, recoltarea fructelor de

pădure, vânatul şi pescuitul excesiv). În cazul
ecosistemelor modificate de om se intensifică
producţiile agricole fără a se realiza o bună
gestionare a solurilor (distrugerea periodică a
texturii solului, îngraşări exagerate cu substanţe
chimice ale terenurilor, utilizarea de fertilizanţi). În
apele dulci are loc o supraîngrăşare a iazurilor
piscicole, eutrofizarea acestora (prin acumulare unor
depozite de nămol organic fermentescibil pe cale
anaerobă) ş.a.
Tot un process de supraexploatare este
recoltarea excesivă de plante utilizate în
farmacologie, împiedicarea reproducerii plantelor de
la care se recoltează flori şi seminţe, tăierea masivă
de material lemnos, recoltatea de blănuri de
mamifere sălbatice, uciderea animalelor concurente
omului (lupi, vulpi, lei de mare, foci, rechini, balene
etc.).
Extinderea ecosistemelor artificiale se
manifestă ca o consecintă directă a creşterii
demografice a populaţiei umane. Ea se realizează
prin creşterea în număr şi suprafaţă a aşezărilor
umane, înmultirea serelor şi a fermelor de creştere a
animalelor domestice şi a peştilor. În toate acestea
omul controlează spaţial, microclimatul, flora şi
fauna. În ecosistemele artificiale proliferează alături
de speciile dorite de om şi cele antropofile şi
comensale, astfel încat şi specii autohtone rămase
din fostele ecosisteme naturale, acestea ajung să fie
musafiri nedoriţi. În aceste ecosisteme, omul aduce
adeseori- în scopuri estetice- plante şi animele
exotice, pe cale le creşte şi ocroteşte înlăturand
speciile locale.
187
Speciile invadatoare sunt una din cauzele cele

mai importante ale schimbării biodiversităţii actuale.
Invaziile sunt nişte procese naturale, care au loc în
mod obişnuit, dar cu o intensitate scăzută. În
present rata de extindere a speciilor invasive este
foarte ridicat, ea fiind stimulată de ritmul înalt
determinat de exticţiile provocate în diferite feluri de
om, şi care lasă în ecosistemele naturale sau în cele
modificate numeroase nişe ecologice libere. Ele sunt
de multe ori un simptom secundar al altor feluri de
impacte umane. Actualele schimbări în structura
biocenozelor nu sunt chiar haotice, ci reprezintă un
răspuns la amploarea crescândă a schimbărilor
globale.
Poluarea – rezultanta nedorită a activităţilor
umane energoface, este şi ea unul dintre factorii
negativi de mare impact asupra biodiversităţii.
Poluarea aerului afectează şi deteriorează
pădurile, provocând bioacumularea unor poluanţi în
biomasa lemnoasă iar în cazuri grave, chiar uscarea
unor masiv forestiere întregi.
Poluarea apei determină eutrofizarea bazinelor
acvatice, reducerea resurselor de apă utile omenirii,
determină bioacumulări în foarte multe organisme
acvatice, reduce biodiversitatea, declanşează
procesele de autopurare în care sunt stimulate să se
dezvolte o mare varietate de organisme
biodegradatoare de substanţe organice moarte.
Poluarea solului se face prin depunerea pe
acesta a deşeurilor, multe foarte greu
biodegradabile, prin administrarea de îngrasaminte
şi pesticide. Adminstrarea ultimelor în cantităţi mari
poate duce la distrugerea organismelor aşa - numite
dăunătoare, dar de cele mai mult ori determină
188
moartea biotei din sol şi chiar stelilizarea sau

uciderea celei mai mari părţi a microbiotei solului,
apariţia fenomenlor de bioconcentrare de-a lungul
lanţurilor trofice sau adiţionarea lor pe particulele
din care este compus solul (Bavaru, 2007 ).
Culoarea celulelor indica impactul fiecarui
factor asupra biodiversittii in fiecare biom in ultimii
50-100 de ani. Sagetile indica tendinta impactului
asupra biodiversiatatii. Sagetile indica tendinta
factorului de impact. Sagetile orizontale indica o
continuare a impactului la nivelul current, sagetile
diagonale si verticale indica o crestere progresiva a
impactului (Fig. ).
Fig. 151. Principalii factori de impact asupra

biodiversitatii (www.maps.grida.no)
189
8.2. Specii invazive
Arealul oricărei specii este dinamic, fluctuant,

el modificându-se necontenit sub acţiunea
concertată a tuturor factorilor de mediu, dintre care
în ultimul timp omul este cel mai important. Sub
influenţa diferitelor activităţi umane la multe specii
arealul se restrânge, pe când la altele, îndeosebi la
speciile cosmopolite şi eurioice, el se extinde. În
cazul în care o specie îşi măreşte în mod evident
arealul, acesta poate fi considerat specie invazivă.
Speciile invadatoare sunt una din cauzele cele
mai importante ale schimbării biodiversităţii actuale.
Invaziile sunt nişte procese naturale, care au loc în
mod obişnuit, dar cu o intensitate scăzută. În
present rata de extindere a speciilor invasive este
foarte ridicat, ea fiind stimulată de ritmul înalt
determinat de exticţiile provocate în diferite feluri de
om, şi care lasă în ecosistemele naturale sau în cele
modificate numeroase nişe ecologice libere. Ele sunt
de multe ori un simptom secundar al altor feluri de
impacte umane. Actualele schimbări în structura
biocenozelor nu sunt chiar haotice, ci reprezintă un
răspuns la amploarea crescândă a schimbărilor
globale (fig. 152).
190
Fig. 152. Zonele “fierbinti” ale speciilor invazive marine

(www.maps.grida.no)
Introducerea de specii noi se poate face:

1. accidental – specii noi vin în alte habitate
fiind aduse în containere de mărfuri sau
alimente, pe nave în apa de lestare a
vapoarelor, prin trafic aerian, în bagajele
oamenilor, sau în amestec cu material
semincer adus din alte zone geografice. În
acelaşi mod vin paraziţi, predatori, dar şi alte
organisme însotitoare ale speciilor aduse de
om în mod intentionat;
2. deliberat – omul aduce în zonă noi specii cu
valoare economică ( specii folosite în
agricultura, silvicultura, acvacultura), specii
cu valoare cinegetica, piscicolă sau estetică
(specii de plante şi animale exotice), precum
şi specii de paraziţi şi predatori care pot fi
utilizaţi în controlul biologic al unor
191
daunatori agricoli sau silvici. Introducerea

acestor specii noi se face fie legal, fie ilegal.
Aducerea lor are scopuri imediate, fără ca
cineva să se gândesca măcar la efectele care
pot apare pe termen lung ( este cazul
caprelor din insula Sf. Elena, al iepurilor,
vulpilor şi cămilelor în Australia.
Cele mai multe organisme care ajung în
condiţii noi de mediu pier. Dacă ele găsesc însa
condiţii de habitat favorabile, dacă nu au
competitori, predatori sau paraziţi, atunci ele se pot
insera în ecosistemele locale. În cazul în care acestea
întălnesc o rezistenţă redusă, se extind şi pot
determina ulterior reducerea altor specii autohtone
care ocupă nişe ecologice asemenatoare. Unele specii
invadatoare se pot dezvolta fără a dăuna grav
cenozele respective, pe când altele provoacă
schimbări majore, cu consecinţe ecologice şi
economic importante.
Totdeauna efectul pe termenul mediu şi lung
al introducerii uni specii noi duce la simplificarea şi
reducerea biodiversităţii locale şi regionale.
Este esenţial ca o specie invazivă să posede
câteva din trasăturile de mai jos pentru a se dovedi o
specie invazivă de succes:
a) să aibă o strategie ecologică de tip r (să fie
specie pionieră, să aibă un ritm ridicat de
reproducere, să posede generaţii mult successive în
perioade scurte de timp s.a.). Este cazul a peste trei
sute de specii native din Marea Rosie şi Oceanul
Indian, care, în urma construirii Canalului de Suez,
au pătruns în decursul a 120 de ani (între 1869-
1978) în Marea Mediterana unde acum s-au
incetătenit; un alt exemplu este situatia din Marea
192
Neagra, care este acum populata de specii venite din

alt mari si oceane (Rapana thomasiana, Mya
arenaria s.a);
b) să aibă un potenţial ridicat de dispersie;
c) să aibă o variabilitate genetică mare;
d) să aiba o mare plasticitate fenotipică;
e) să posede o nişă ecologică largă;
f) să aibă un spectru trofic larg;
g) să fie comensală omului;
h) să găsescă un climat relativ asemănător
celui de unde provine;
i) să nu întalnesca paraziţi şi predatori propii;
j) să nu întălnescă specii autohtone;
k) sa posede instinct gregar;
În cazul în care o specie pătrunde într-un habitat
nou, aceasta poate :
a) să nu afecteze semnificativ echilibrele ecologiec
existente, ocupând numai nişa ecologică liberă;
b) să înlocuiască o specie indigenă dacă a avut
loc extincţia unei specii care ocupă o nişă
ecologică similară;
c) dacă are o nişă ecologică largă, poate să
înlocuiasca mai multe specii afectând în acest
mod mai grav habitatul respectiv;
d) să se determine modificări majore ale
habitatului, ea devenind specia cheie în
restructurarea ecosistemului invadat;
e) să vină ca specie parazită care atacă în noul
habitat şi alte specii autohtone.
Stabilirea unei specii noi în un ecosistem produce
perturbari care facilitează noi invazii, ceea ce
determină amplificarea procesului.
Speciile invadatoare pot fi frânate dacă:
193
- nu se pot adapta la condiţiile climatice locale;

- ecosistemele în care pătrund au o biodiversitate
ridicată;
- ecosistemele în care pătrund au o stabilitate
mare;
- speciile locale găsesc predatori sau paraziţi
locali (Skolka, 2004).
Deoarece în preznt introducerea de noi specii şi
creşterea ratei invaziilor sunt considerate adevarate
ameninţări la adresa biodiversităţii locale, au fost
elaborate o serie de măsuri protective, cum sunt:
- acţiuni de carantină împotriva imigrării unor
specii dăunătoare;
- acţiuni de prevenire şi limitare a speciilor nou
imigrate;
- acţiuni de combatere conştientă în scopul
eradicării lor imediat ce au fost depistate.
Pentru realizarea unui control eficient este
necesară depistarea speciilor invadatoare înca din
stadiile incipiente ale procesului, dar şi prin
identificarea şi supravegherea căilor de acces
posibile, distrugerea stadiilor tinere şi a formelor de
rezistenţă imediat ce acestea sunt descoperite.
194
Fig. 153. Biodiversitatea globala acum
Fig. 154. Living Planet Index
195
Fig. 155. Specii amenintate
Fig. 156. Zone protejate
196
Fig. 157. Rata predictibila a invaziei speciilor in anul

2050, comparativ cu anul 2000
197
9. Omul
9.1. Economia ţărilor dezvoltate

şi a ţărilor în curs de dezvoltare
Locul tarilor dezvoltate în economia mondiala:

Din punct de vedere al formei de organizare a
economiei, precum şi din punct de vedere al tipului
de propietate predominant în economie, ţările
dezvoltate sunt în totalitatea lor ţări cu economie de
piaţă, bazate pe preeminenţa propietăţii private.
Aceste ţări fac parte din grupa economiilor cu
venituri ridicate şi medii ridicate, fără ca între cele
două clasificari sa existe o identitate. Cu alte
cuvinte, nu toate economiile cu venituri ridicate sau
medii-ridicate sunt automat şi ţări dezvoltate. Un
exemplu în acest sens este reprezentat de ţarile
exportatoare de petrol, deşi sunt caracterizate de
venituri ridicate pe locuitor nu sunt, în mod necesar,
şi niste ţări dezvoltate.
Din pumct de vedere al dimensiunilor lor,
exprimate prin suprafaţa şi/sau număr de locuitori,
ţările dezvoltate se împart în doua grupe inegale:
ţările dezvoltate mari (SUA, Canada, Germania,
Franţa, Marea Britanie, Japonia) şi ţările dezvoltate
mici.
198
Tările dezvoltate mici alcătuiesc grupul cel mai

numeros al ţărilor dezvoltate, respectiv 23 din 30 din
care 19 se află în Europa. Din aceasta categorie fac
parte ţări precum Olanda, Elveţia, Belgia, Suedia,
precum şi state foarte mici precum Luxemburg sau
Islanda.
Pozitionarea rapidă şi corectă a acestui grup
de ţări în ansamblul economiei mondiale se poate
face pe baza unei fişe sintetice care reflectă ponderea
acestuia în principalii indicatori economici şi
demografici.
Astfel, ponderea ţărilor dezvoltate în totalul
mondial era în anul 2001 de:
- 80,4 % în produsul intern mondial, respectiv
25,1 trilioane dolari din totalul de 31,28
trilioane dolari;
- 65,74 % din exporturile mondiale, respectiv 4
trilioane dolari din totalul de 6 trilioane dolari;
- 68,43 % din fluxurile de investitii străine
directe, respectiv 503 miliarde dolari din totalul
de 735 miliarde dolari;
- 15,56% din populatia globului, respectiv 954,97
milioane locuitori faţă de 6,133 miliarde
locuitori căt numară populaţia globului.
Din compararea primilor trei indicatori cu
ultimul reiese clar diferenţa de productivitate şi
eficienţa a muncii ce caracterizează aceste state, dar
şii imensele decalaje ce sunt înca prezente în lumea
contemporana.
Elemente caracteristice ale tarilor dezvoltate:
Tările dezvoltate sunt foarte diverse ca
suprafaţă, mărime a populaţiei, dotate cu resurse
naturale, poziţie geografica. Dincolo de această
199
diversitate, ţările dezvoltate prezintă totuşi şi o serie

de trăsături comune.
Principalele aspecte definitorii întălnite la
toate statele dezvoltate sunt:
• existenţa unei structuri a economiei
caracterizate de predominanţa industriei şi
serviciilor. Aceste ţări au trecut de peste trei-
patru decanii, în fapt imediat dupa socurile
petroliere de la inceputul anilor 1970 de la
industriile clasice (sidelurgia, industria textilă,
materile de construcţii, construcţiile de
masini) la industriile bazate pe informaţie şi
tehnologie de vârf (electronica, informatică,
biotehnologie, noile materiale);
• ponderea cea mai mare o are sectorul tertiar
(serviciile în sens larg) şi cel secundar
(industria prelucratoare în care predomină
activităţile cu valoare adaugată mare), în
vreme ce sectorul primar (care cuprinde acele
activităţi referitoare la explorarea şi
exploatarea materiilor prime) ocupa o pondere
redusă în totalul produsului intern brut;
• ca un corolar al structurii economice prezentate
mai sus, eficienţa economică şi productivitatea
muncii sunt mult mai mari datorită unei
adevarate revoluţii în management care a avut
loc în mai multe etape dupa cel de-al doilea
razboi mondial;
• exporturile ţărilor dezvoltate sunt caracterizate
pe de-o parte de o mare diversitate şi, pe de
alta parte, de predominanţa produselor
prelucrate, cu valoare adaugată ridicată. De
asemenea, exportul de servicii are o pondere
ridicată şi în creştere în cazul acestor tari;
200
• veniturile pe locuitor sunt printre cele mai

ridicate din lume, ca atare şi nivelul de trai a
marii majorităţi a cetăţenilor se află la cote
corespunzătoare;
• sistemul de asigurări sociale şi de sănătate este
foarte bine pus la punct, fapt ce se reflectă şi
în existenţa unei speranţe de viaţa printre cele
mai ridicate din lume;
• ţările dezvoltate sunt în cea mai mare parte
ţările de origine şi de destinaţie pentru
fluxurile de invesţii străine directe.
Din punct de vedere al produsului intern
bBrut pe locuitor ţările dezvoltate puteau fi grupate
pe baza datelor referitoare la anul 2001 în
urmatoarele intervale:
- între 29.000-48.000 USD:Luxemburg, SUA,
Elvetia, Norvegia, Islanda;
- între 28.000- 20.000 USD: Belgia, Danemarca,
Canada, Irlanda, Japonia, Austria, Olanda,
Australia, Germania, Franţa, Finlanda, Italia,
Marea Britanie, Spania, Suedia;
- între 19.000-10.000 USD: Noua Zeelanda,
Coreea de Sud, Grecia, Portugalia, Malta, Cehia,
Ungaria;
- între 9.000-9.500 USD: Africa de Sud şi
Polonia.
Calitatea vieţii în ţările dezvoltate:
Indicatorii cantitativi şi structurali enuntati
mai sus işi găsesc o reflectare în nivelul de trai dar
ei sunt departe de a da o imagine concludentă
asupra nivelului de bunăstare şi calitate a vieţii.
Pentru a completa aceasta imagine furnizată
de indicatorii cantitativi, Programul Natiunilor Unite
pentru Dezvoltare (PNUD) calculează anual Indicele
201
Dezvoltării Umane (HDI –Human Development

Index) care propune să reflecta pe lângă aspectele
cantitative ale dezvoltarii unei tari, şi pe cele
calitative.
Aceste aspecte calitative se referă, in principal,
la trei elemente esentiale:
• -durata vieţii;
• starea de sanatate;
• accesul la cunoştiinţe, informaţie şi educaţie.
Concepul de dezvoltare umană este însă mult
mai complex şi cuprinde şi alti termeni mult mai
dificil de măsurat în mod direct, cum ar fi: libertatea
politică, posibilitatea de participare la viaţa
comunităţii, securitatea fizică a persoanei.
In ţările dezvoltate calitatea vietii, exprimată
prin prisma Indicelui Dezvoltarii Umane este
caracterizată de urmatoarele:
- speranţa de viaţa la naştere a depăşit 70 de ani.
Acest fapt trebuie corelat si cu acela ca aportul
zilnic de calorii depăşeşte practic nevoile reale;
- accesul populaţiei la serviciile de sanatate este
practic de 100%;
- rata de scolarizare primară şi secudară este de
peste 90% (Bonciu, 2004).
Economia tarilor in dezvoltare:
Deşi oricine poate clasifica instantaneu SUA,
Franţa sau Italia în categoria ţărilor dezvoltate şi
Gabonul, Senegalul sau Ciadul în categoria celor în
dezvoltare, o definitie exactă a ţărilor în dezvoltare
nu este disponibilă.
Pentru anul 2000, un număr de 49 de ţări
erau definite de Organizatia Natiunilor Unite drept
“ţări cel mai puţin dezvoltate”. Criteriile utilizate
202
pentru definirea acestor ţări ca apartinând acestei

categorii sunt urmatoarele:
- nivel redus al venitului national (PIB pe cap de
locuitor sub 900 USD);
- situaţia dificilă a resurelor umane (aceasta
situatie este calculată pe baza unui indice
compus care are în vedere indicatori privind
sănătatea, alimentaţia şi educaţia);
- vulnerabilitatea economica ridicată (calculată pe
baza unui indice compus care are în vedere
indicatori privind instabilitatea producţiei
agricole şi a exporturilor, diversificarea redusă a
producţiei şi dimensiunile reduse ale
activităţilor economice).
Dificultati actuale in depasirea subdezvoltarii:
Dificultăţile pe care le întampină o ţară în
eforturile sale de a depăşi stadiul de ţară în
dezvoltare sunt numeroase iar reusita necesită mai
mult decât simpla schimbare a politicilor economice.
Unele din ţările afectate de flagelul subdezvoltarii
sunt confruntate cu probleme structurale, aflate
dincolo de posibilităţile lor de control.
Astfel de probleme se referă adesea la sistemul
comertului internaţional în care ţările dezvoltate
blochează adesea exporturile de produse agricole
provenind din ţările în dezvoltare sau acorda
subvenţii foarte generoase propiilor producători
(cum este cazul ţărilor membre ale Uniunii
Europene), astfel încât se produc efecte puternice de
distorsionare a preţurilor mondiale la produsele
astfel subvenţionate, precum şi efecte de deturnare
de comerţ.
Tările în dezvoltare sunt confruntate şi cu
bariere în calea exporturilor de produse textile sau
203
confecţii, produse alimentare prelucrate, băuturi sau

alte produse cu care ar putea fi totuşi competitive.
In plus faţa de aceste constrângeri şi
dificultăţi externe, multe guverne actuale ale tarilor
în dezvoltare sunt confruntate şi cu niveluri adesea
insurmontabile ale datoriei externe istoricve, uneori
aceste datorii fiind contractate cu peste 2-sau 3
decenii în urmă.
Factorii naturali şi poziţia geografică pot
influenţa, la randul lor, în mod negativ şansele de
dezvoltare ale unor state.
Multe ţări în dezvoltare, în special din cele mai
putin dezvoltate, sunt pur şi simplu, prea mici ca
dimensiuni sau prea izolate din punct de vedere al
căilor de acces pentru a prezenta atractivitate pentru
investitorii străini care ar putea facilita dezvoltarea
lor.
Un exemplu în acest sens este Mali, care are
11 milioane de locuitori şi un venit anual pe locuitor
de 240 USD. Mali nu reuseşte să atragă investitori
straini deoarece are un GDP de 2,6 miliarde USD/an
şi este comparabil din punct de vedere economic cu
un mic oras dintr-o ţară dezvoltata care are 85.000
de locuitori dar un venit mediu anul pe locuitor de
30.000 de USD.
Datorită costurilor ridicate de trasport, cu o
piaţa intern asolvabila, foarte redusă, Mali este
practic ocolită de fenomenul globalizării şi participă
într-o masură redusă la circuitul economic mondial.
204
Natiunile unite publică în fiecare an un Index

al Dezvoltarii Umane (fig. 158), care este utilizat
pentru a clasifica ţările dupa nivelul dezvoltarii
umane, care de obicei arată daca ţara este
dezvoltată, in curs de dezvoltare sau nedezvoltată.
Indexul Dezvoltarii Umane combină trei
dimensiuni de bază:
 Speranţa de viaţa la naştere, ca index al
sănatăţii populatiei şi a longevităţii (fig. 159).
 Cunoaştere şi educaţie, ca măsură a ratei de
cunoaştere a scrisului şi cititului şi rata de
scolarizare primară, secundară şi tertiară (fig.
160).
 Standardul de viaţa, ca masură a logaritmului
natural al produsului intern brut pe cap de
locuitor (GDP) (fig. 161)
Fig. 158. Indexul de dezvoltare umana in 2009
205
Fig. 159. Speranta de viata la nastere in 2009
206
Fig. 160. Indexul educatiei in 2009)
Fig. 161. GDP pe cap de locuitor in 2009
207
Fig. 162. Procentul populatiilor traind cu mai putin de 1

USD/zi (2008-2009)
Fig. 163. Numarul oamenilor traind in conditii insalubre

(2001 si 2009)
208
Fig. 164. Procentul populatiilor subnutrite
Fig. 165. Malnutritia
209
Fig. 166. Alimentarea cu apa (procente din totalul

populatiilor)
210
Fig. 167. Numarul de toalete necesare la 1.000 de

locuinte, pentru a putea atinge obiectivele sanitare
inainte de anul 2015
9.2. Urbanizarea
Urbanizarea este o creştere fizică a zonelor

urbane ca rezultat al migrării populaţiei din zonele
rurale. Dacă până la revoluţia industrială se
apreciază că doar 4% din populaţia Terrei era
populaţie urbană, în prezent a depaşit chiar 50%. In
prezent in unele ţări urbanizarea este de până la
100% (fig. 168).
In 1970, existau doar trei orase cu mai mult
de 10 milioane de oameni. Acum exista 32 de orase
si trei dintre ele au mai mult de 20 de milioane.
Oamenii din zonele rurale se muta la orase atasi de
211
promisiunea unui loc de munca, salarii mai mari si

o viata sociala mai buna. Această creştere pune o
presiune mai mare asupra mediului. De exemplu, in
Rusia şi în Euuropa de Est, zeci de mii de oameni
au migrat la orase inca din 1989, punand o mare
presiune atat asupra mediului natural cât şi
construit.
Fig. 168. Populatia care trăieşte în zonele urbane
6.3. Saracia
O gravă realitate a lumii contemporane o

constituie adâncirea decalajelor între ţarile bogate şi
ţările sarace. Nicicând nu a devenit atât de evidentă
discrepanţă dintre imensele capacităţi materiale şi
212
sprituale de care dispune omenirea şi starea de

subdezvoltare, mizerie şi umilinţă, în care se află o
mare parte din locuitorii planetei noastre. In ciuda
independenţei politice, majoritatea ţărilor în curs de
dezvoltare continuă să rămână victimele unor
mecanisme economice şi institutionale apărute în
perioada colonialistă şi perfectionate ulteior, care
favorizează net ţările bogate. Aşa se explică de ce, în
conditiile în care ţările în curs de dezvoltare dispun
de circa 60% din resursele naturale cunoscute,
produc de patru ori mai multe materii prime
epuizabile decât consumă şi deţin 70% din
suprafeţele cultivate, nu contribuie decât cu circa
11% la producţia industrială şi cu aproximativ 32%
la producţia agricolă mondială. In acelaşi timp, ţările
dezvoltate dispun de 90% din capacităţile industriale
existente şi de aproape totalitatea capacităţii de
cercetare ştiinţifică şi tehnologică, controland peste
80 din tranzacţiile comerciale internaţionale.
Epoca noastra calificată adesea ca o epocă a
“abundenţei”, prezintă alte paradoxuri. In timp ce se
distrug- acest lucru nu mai este un secret pentru
nimeni-importante cantităţi de produse alimentare
pe care piaţa nu le poate absorbi, numărul fiinţelor
umane , al popoarelor disperate creşte, 15 milioane
de copii mor de foame în fiecare an, iar alte 500
milioane de persoane sunt subalimentare. In timp ce
se cheltuiesc sume astronomice pentru inarmări
(peste 1100 miliarde dolari), peste 800 milioane din
populaţia globului se află în stare de sărăcie
absolută, zeci de milioane sunt lipsite de apă
potabilă şi de medicamente de strictă necesitate,
fără să mai amintim imposibilitatea pentru foarte
213
mulţi de a urma o scoală şi de a găsi un loc de

munca.
Cursa înarmărilor reprezintă o povară enormă
atât pentru economiile ţărilor dezvoltate cât şi
pentru cele ale ţărilor în curs de dezvoltare,
deturnând importante resurse financiare, tehnice şi
umane de la o folosire raţională a lor în scopul
progresului economic şi social.
Exista desigur, săraci şi “săraci” şi nu se poate
pune semnul egalitatii între săracia pe care o
întâlnim în regiunile subdezvoltate ale planetei şi cea
cu care se mai confruntă înca paturi sau grupuri,
uneori destul de largi, ale populaţiei din ţările
dezvoltate.
Pe de alta parte, se poate afirma că fenomenul
sărăciei nu este caracteristic doar lumii
contemporane, cu toate că numărul săracilor este
astăzi mult mai mare comparativ cu secolele trecute,
iar discrepanţa între condiţiile de viaţă ale acestora
şi cele ale bogaţilor a atins proportii alarmante, el a
însoţit întreaga evoluţie economică şi socială a
omenirii, fiind privit şi abordat din cele mai diverse
unghuri, potrivit perceptelor şi conceptelor care au
prevalat într-o perioada sau alta (fig. 169).
Sărăcia se raportează cel mai adesea la
condiţiile materiale de viaţă ale omului, fiind însă
prezentă şi în viaţa sprituală şi culturală a
popoarelor sau a unor paturi sau grupuri sociale. In
general, ea poate fi definită ca totalitatea condiţiilor
care fac ca oamenilor sa le lipsească mijloacele prin
care să-şi satisfacă cerinţele de bază ale existentei.
Pentru identificarea săracilor s-ar pune, deci,
problema delimitării cerintelor de bază, lucru deloc
uşor dacă ţinem seama de caracterul dinamic al
214
acestei notiuni, de nivelul de dezvoltare şi

potenţialul economic diferit al statelor, de deosebirile
care există în privinţa obiceiurilor, tradiţiilor,
condiţiilor climatice, etc.
Fig. 169. Numarul oamenilor traind in conditii insalubre

(2001 si 2009) (www.news.bbc.co)
Intr-un sens restrans, cerinţele de bază ar

putea fi reduse la cele strict necesare asigurării
supravieţuirii, iar într-o interpretare mai largă, care
ni se pare mai potritvită, s-ar referi la nevoile care
reflectă standardul de viaţă ce prevalează într-o
comunitate dată, extinzându-se deci şi la persoanele
ale căror condiţii de viaţă, de locuit şi de îmbrăcat
sunt adecvate pentru ocrotirea vieţii, dar nu se
ridică la nivelul celor de care beneficiază populaţia
în ansamblul ei (Ionescu, 1988).
215
In 2005, mai mult de un milliard de oameni

continuă să trăiască cu mai puţin de 1 USD pe zi, în
timp ce mai mult de 80 de milioane de oameni nu au
suficientă hrană pentru a avea necesarul zilnic de
energie.
Rata de săracie globală a scăzut în ultimul
deceniu datorită în principal puternicii creşteri
economice din Asia. Intre 1990 şi 2001, numărul
populaţiilor trăind cu mai puţin de 1 USD pe zi a
scăzut la 0,25 milarde (fig. ).
Insă razboiul, seceta şi stagnarea economică
în Africa sud-sahariană a determinat ca milioane de
oameni să devină şi mai săraci. Producţia de hrană
nu a mai crescut, şi lipsa a fost exacerbată de
populaţiile în crestere.
Data sunt prezentate pe regiuni, dupa cum
urmeaza: tări în curs de dezvoltare: in nordul Africii,
Africa sub-sahariana, sud-estul Asiei, Oceania, estul
Asiei, sudul Asiei, vestul Asiei, America Latina si
Caraibe; Comunitatea Statelor Independente (CIS) în
Asia şi Europa; si ţările dezvoltate (fig. 170).
216
Fig. 170. Grupe regionale de ţări
9.4. Criza globală a alimentelor
Societatea modernă ne-a eliberat de povara de

a ne semăna, recolta şi chiar de a prepara pâinea
cea de toate zilele, în schimbul poverii de a plăti
pentru ea. Remarcam doar atunci cand preţurile
cresc. Iar consecintele lipsei noastre de atentie sunt
profunde.
Anul trecut, cresterea vertiginoasă a preţurilor
la alimente a fost un semnal de alarma pentru
intreaga planetă. Intre 2005 şi vara lui 2008,
preturile grâului şi porumbului s-au triplat, iar
217
preţul orezului a crescut de cinci ori, declanşând

revolte în aproximativ 20 de ţări şi aruncând 75 de
milioane de oameni în sărăcie. Dar, spre deosebire
de şocurile anterioare provocate de crize alimentare
pe termen scurt, aceasta creştere abruptă a
preţurilor s-a produs într-un an în care agricultura
mondiala a inregistrat producţii de cereale record.
Preturile ridicate sunt mai degraba un simptom al
unei probleme mai mari care încearcă reţeaua
alimentară globală.
Fig. 171. Cresterea preturilor (in %)

pentru perioada martie 2008 - martie 2009
După ani în care rezervele de hrană au tot

scazut, în 2007 nivelul lor a ajuns să acopere numai
consumul global pentru 61 de zile – al doilea cel mai
redus nivel inregistrat vreodată. “Cresterea
productivitatii agricole e de numai 1-2% pe an”,
218
avertiza Joachim von Braun, director general al

Institutului International de Cercetari pentru Politici
Alimentare, din Washington D.C., în punctul de vârf
al crizei pe car eo strabatem.
Este prea puţin pentru a acoperi creşterea
demografică şi cererea, tot mai mari. “Preţurile
exagerate reprezintă semnalul ultim că rezervele sunt
secătuite de cerere – şi ca, pur şi simplu, nu mai
există suficiente alimente. O asemenea creştere a
preţurilor agricole loveste cu precadere cel mai sărac
miliard de oameni de pe planetă, care în mod obişnuit
cheltuiesc 50-70% din venituri pentru mâncare”.
Deşi preţurile au scăzut acum din cauza
imploziei economiei mondiale, încă se situează în
apropierea valorilor-record, iar problemele de bază –
rezerve scăzute de alimente, creştere demografică şi
tendinţa de plafonare a producţiei - nu au disparut.
Se estimează că schimbarea climei – cu
anotimpuri tot mai calde şi criza tot mai puternică a
apei – va reduce recoltele într-o mare parte a lumii,
schiţand spectrul a ceea ce unii cercetatori deja
numesc „criza alimentara perpetua“.
Factorii imediaţi, producători ai crizei
alimentare includ: seceta in majoritatea ţărilor
producătoare de cereale intre anii 2005-2006,
rezervele scazute de cereale, preţurile ridicate ale
petrolului, atribuirea a 5% din cerealele lumii,
combustibililor agricoli (biodiesel). Biocombustibilii
au fortat preturile hranei sa creasca cu 75% mai
mult decat era prevăzut anterior.
219
Fig. 172. Impactul cresterii anticipate a pretului la

mancare asupra balantei comerciale (2007-2008)
9.5. Malnutritia
Malnutriţia apare ca urmare a unui deficit de

asimilare a substanţelor nutritive la nivel celular,
este cauzată de doi factori:
1) consumul insuficient de proteine, calorii,
vitamine şi minerale;
2) infecţii frecvente.
Unele boli precum diareea, rujeola, malaria,
afecţiunile respiratorii slăbesc foarte mult
organsimul şi duc la pierderea substanţelor
220
nutritive. De asemenea, acestea scad pofta de

mancare şi reduc capacitatea de asimilare a hranei,
favorinzând astfel instalarea malnutriţiei. Asa cum
s-a aratat si mai sus, cauza principală a malnutriţiei
este lipsa hranei. Insă cauzele mult mai grave sunt
cele de ordin social, economic, cultural şi de mediu.
Dintre acestea, săracia joaca un rol essenţial.
Milioane de oameni, îndeosebi în ţările în curs de
dezvoltare, suferă din cauza ei. Totuşi sărăcia, nu
este doar o cauză ci şi o consecinţă, deoearece
subnutriţia scade productivitatea oamenilor,
făcându-i să devină şi mai săraci (fig. 173).
Fig. 173. Procentul populaţiilor subnutrite
221
9.6. Educatia
O altă problemă cu care se confruntă tările în

curs de dezvoltare este şi educaţia scazută.
Educaţia primară este vazută ca un drept
uman fundamental dar un număr de 115 milioane
de copii încă nu beneficiază de educatia primară.
Educaţia este vazută ca un factor vital în
dezvoltare, având beneficii sociale şi economice care
ajută la spargerea ciclului sărăciei.
Cinci dintre regiunile lumii sunt acum
aproape de a atinge educaţia primară universală.
Dar vor fi necesare eforturi mai mari în celelalte trei
regiuni Africa sub-Sahariana, Asia de Sud şi
Oceania pentru a atinge ţinta până în 2015.
9.7. Reducerea inegalitatilor dintre sexe
Se doreşte reducerea diferenţelor între barbaţi

şi femei, în educaţie şi angajare. In multe tări în
curs de dezvoltare, femeile primesc puţina educaţie
sau deloc. Ca şi consecinţă, ele pot găsi doar locuri
de muncă temporare, prost plătite sau informale,
diminuând potentialul lor economic şi statutul
social.
222
Femeile sărace, needucate sunt de obicei

discriminate la fiecare nivel, de la gospodărie până la
guvern. Din 1990, participarea femeilor în
parlamentele naţionale a crescut usor, dar femeile
încă ocupă doar 16% din locurile de munca din
toata lumea).
9.8. Mortalitatea infantila
Progresul în reducerea ratei mortalităţii

infantile a fost încetinit în ultimul deceniu.
Aproximativ 3 milioane de copii mor anual de din
cauza bolilor tratabile in zilele noaste cum ar fi
pneumonie sau diaree.
Aceasta se datorează lipsei asistentei
medicale, şi multe morti ar putea fi evitate prin
implementarea unor masuri simple, necostisi-toare.
Natiunile Unite subliniază necesitatea
îmbunătăţirii educaţiei şi a serviciilor publice, dar
avertizează ca situaţia nu se va îmbunătăţii
considerabil fără eforturi semnificative pentru a
ajuta oamenii care au cel mai mult nevoie.
9.9. Sănătate maternă
In fiecare an aproximativ 500.000 de femei

mor în timpul naşterii şi multe altele suferă
223
vătamări serioase sau complicatii. Copii ale căror

mame mor în timpul naşterii, cel mai probabil vor
suferi din cauza sărăciei şi a explotării.
Unele ţări au înregistrat o îmbunătatire, dar
Natiunile Unite avertizează că rata mortalităţii
materne nu va scadea mai mult fără conducerea
care să ofere resurse mai bune şi personal medical
calificat în ţările în curs de dezvoltare.
Un alt scop este acela de a oferi asistenţă
medicală reproductivă pentru aproximativ 200
milioane de femei din întreaga lume care nu au
acces la măsuri de contracepţie eficiente (fig. 174).
Fig. 174. Rata mortalitatii materne la 100.000 de copii

nascuti vii (2009)
224
Fig. 175. Nasteri asistate de personal calificat (2003 si

2009)
9.10. Bolile
Aproape 39 de milioane de oameni din toata

lumea au HIV, în timp ce mai mult de 20 million au
murit din cauza acestei boli încă de la începutul
anilor 1980.
Cea mai afectată regiune este Africa sub-
Saharan, unde sute de mortii a cauzat masive daune
sociale şi a economiilor numeroaselor ţări. Malaria -
care ucide un milion de oameni în fiecare an, 90%
din ei trăiesc în Africa sud-Saharineana. Incă din
anul 2000, ratele mortalităţii au scăzut în unele ţări,
datorită distribuţiei de către Natiunile Unite a
insecticidelor şi plaselor pentru ţănţari şi
medicamente.
O altă miscare pozitivă, mai mult de 290
milioane dolari au fost oferiti de Fondul Global
225
pentru lupta împotriva HIV/AIDS, tuberculoza şi

malarie în 80 de tari.
Fig. 176. Harta malariei
9.11. Competitia pentru energie nucleara
Puterea nucleară continuă să fie considerată o

alternativă la combustibili fosili, fiind prezentată în
1956 ca inlocuitor pentru combustibilii fosili. Insă,
acea perspectiva s-a terminat în SUA cu accidentul
de la Three Mile Island şi în restul lumii cu
accidentul de la Cernobâl. Doar Franţa a dezvoltat
centralele nucleare, atingând până la 80% utilizare
în 2004 (fig. 177).
Fizicianul Bernard Cohen a determinat în
1983 ca uraniul este inepuizabil şi astfel ar putea fi
226
considerat ca o sursă regenerabilă de energie. Insă,

acest lucru nu a putut fi dovedit şi probleme precum
cea a uraniului, sunt inca dezbatute.
Fig. 177. Tarile lumii, dupa productia de energie electrica

provenita de la centrale nucleare
9.12. Energii regenerabile
Combustibilii fosili au făcut posibilă

dezvoltarea impresionantă a industriei din ultimele
secole şi înlocuirea utilizării pe scară largă a
lemnului şi turbei pentru încălzire.
În lumea modernă a secolelor al XX-lea si al
XXI-lea, setea de energie provenită din combustibili
227
fosili, mai ales pentru benzina provenită din petrol,

este una din cauzele majore ale conflictelor globale şi
regionale. S-a născut astfel o mişcare globală spre
generarea de energie electrica regenerabila, pentru a
ajuta la satisfacerea nevoilor crescânde de energie.
Energeticienii sustin că, în cele din urmă, resursele
de petrol din lume se vor epuiza. Unii estimează că
ele vor dura încă 63-95 de ani.
Arderea combustibililor fosili de către omenire
este cea mai importantă sursă a emisiilor de CO2,
care este unul din gazele cauzatoare ale efectului de
sera, care împiedică dispersarea radiaţiilor şi
contribuie la incalzirea globala. Concentraţia de CO2
din atmosfera este în creştere, producând îngrijorare
cu privire la gradul de reţinere a radiaţiei solare,
care va avea ca rezultat creşterea temperaturii medii
a suprafeţei terestre.
Grupurile pentru dezvoltarea durabila si
incalzirea globala propun utilizarea 100% a
energiilor regenerabile, fară utilizarea combustibililor
fosili şi a energiei nucleare.
Energia regenerabilă este reprezentata de
forme de energie produse prin transferul energetic al
energiei rezultate din procese naturale regenerabile.
Astfel, energia luminii solare, a vânturilor, a apelor
curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii
geotermale pot fi captate de către oameni utilizând
diferite procedee. Sursele de energie ne-reînnoibile
includ energia nucleara, precum şi energia generată
prin arderea combustibililor fosili, aşa cum ar fi
titeiul, carbunele si gazele naturale. Aceste resurse
sunt limitate la existenţa zăcămintelor respective.
Dintre sursele regenerabile de energie fac
parte:
228
• energia eoliana;
• energia solara;
• energia apei (hidraulica si a mareelor);
• energia geotermica;
• energia derivata din biomasa: biodiesel,
bioetanol, biogaz.
Investiţiile globale anuale în energia
regenerabilă au crescut în ultimii ani de la 39 de
miliarde de dolari în 2005 la un nivel de 100
miliarde dolari in 2009.
Conform unei directive a Uniunii Europene,
statele membre trebuie să amestece treptat
combustibilul tradiţional utilizat în transport cu
biocombustibil, astfel încât, până în 2010,
biodieselul să reprezinte 5,75% din motorina de pe
piaţă, urmând ca, în 2020, ponderea să crească la
20% (Ciupagea, 2007).
La sfârşitul anului 2008, capacitatea mondială
a fermelor eoliene a fost de 120.791 megawatt (MW),
reprezentând o creştere de 28,8 % în timpul anului,
si puterea eoliana a produs aproape 1,3% din
consumul global de electricitate.
Comercializarea energiilor regenerabile
Puterea vântului creşte cu o rată de 30% în
fiecare an, cu o capacitate instalată în lume de 100
GW, şi este larg utilizată în câteva ţări europene şi în
Statele Unite. Industria celulelor fotovoltaice atinge
mai mult de 2.000 MW în 2006 şi staţiile fotovoltaice
sunt foarte populare în Germania şi Spania. Cea mai
mare instalaţie geotermala este în California, cu o
rată a capacităţii de 750 MW. Brazilia detine cel mai
mare program de producere a energiilor regenerabile
din lume, incluzând producerea de etanol din trestie
229
de zahăr şi etanolul oferă 18% din productia de

combustibil a ţării.
Biomasa este partea biodegradabilă a
produselor, deşeurilor şi reziduurilor din
agricultură, inclusiv substanţele vegetale şi animale,
silvicultură şi industriile conexe, precum şi partea
biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane
(definiţie cuprinsă în Hotărârea nr. 1844 din 2005
privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a
altor carburanţi regenerabili pentru transport).
Energia înglobată în biomasă se eliberează
prin metode variate, care însă, în cele din urmă,
reprezintă procesul chimic de ardere (transformare
chimică în prezenţa oxigenului molecular, proces
prin excelentă exergonic).
Forme de valorificare energetică a biomasei

(biocarburanti):
 Arderea directă cu generare de energie
termică.
 Arderea prin piroliză, cu generare de singaz
(CO + H2).
 Fermentarea, cu generare de biogaz (CH4) sau
bioetanol (CH3-CH2-OH) - în cazul fermentării
produşilor zaharaţi; biogazul se poate arde
direct, iar bioetanolul, în amestec cu benzina,
poate fi utilizat în motoarele cu combustie
internă.
 Transformarea chimică a biomasei de tip ulei
vegetal prin tratare cu un alcool şi generare de
esteri, de exemplu metil esteri (biodiesel) şi
glicerol. În etapa următoare, biodieselul
purificat se poate arde în motoarele diesel.
230
 Degradarea enzimatică a biomasei cu obţinere

de etanol sau biodiesel. Celuloza poate fi
degradată enzimatic la monomerii săi, derivaţi
glucidici, care pot fi ulterior fermentaţi la
etanol.
Găsirea unui înlocuitor pentru marile cantităţi
de petrol care pun în miscare vehiculele auto ale
lumii a constituit unul dintre obiectivele cele mai
dificile, urmarite de cercetatori şi de palnificatorii
din domeniul energeticii. De la şisturile bituminoase
la propan şi de la hidrogen la uleiul de jojoba, lista
alternativelor poate umple un manual de chimie.
Dintre diferitele opţiuni preconizate, cei mai
promiţători se arată a fi combustibili pe baza de
alcool, obtinuti din material biologic.
Un beneficiu major al utilizarii biodiesel-ului
este reducerea emisiilor nete de CO 2, din moment
cantitatea de carbon emisă este capturată in timpul
perioadei de crestere a biomasei. Utilizarea biodesel-
ului de asemenea reduce şi emisiile de monoxid de
carbon şi alti poluanti de la 20 pâna la 40%.
Orice biocombustibil consumă şi recolte care
ar putea hrăni o planeta infometata. Un raport
recent al ONU conchide că, desi beneficiile potentiale
sunt mari, febra biocombustibililor ar putea reduce
securitatea alimentara, ridicand preţurile la alimente
intr-o lume în care 25.000 de oameni, majoritatea
copii sub 5 ani, mor de foame în fiecare zi. Cererea
de combustibil şi mâncare se asteaptă să crească de
peste doua ori pâna la jumătatea secolului şi multi
oameni de ştiinţă se tem că, în deceniile ce vin,
schimbările climatice vor submina productivitatea
agricolă (fig. ).
231
Cifrele concrete - cantitatea produsa, eficienta

si, cel mai important, preţul la pompa - vor hotari
viitorul etanolului si al biodieselului. Dar pentru
moment combustibilii verzi exercita o atractie
incontestabila (McKibben, 2008).
Hidrogenul e un gaz incolor şi inodor; el se
găseşte în cele mai mari cantităţi in Univers. Pe
Pământ, hidrogenul este un component de bază al
ţesutului vegetal şi animal, intră în componenţa
combustibililor fosili şi este unul dintre cee două
elemente care compun apa. In plus, arderea lui este
mai putţin poluantă şi mai eficientă decât a
combustibililor fosili.
In Science News Online, se arata că “la
trecerea curentului electric, apa poate fi descompusă
în hidrogen şi oxigen”. Deşi prin aceasta metoda s-ar
putea produce mari cantităţi de hidrogen, revista
precizeaza că “procesul în aparenţă simplu, nu e înca
economic”. Deja fabricile produc la nivel mondial
aproximativ 45 de milioane de tone de hidrogen,
folosit în principal la obţinerea îngrăşamintelor şi a
produselor de curatat. Insă acest hidrogen e obtinut
folosind combustibilii fosili. Ca urmare, se eliberează
în atmosferă monoxid de carbon, un gaz toxic şi
bioxid de carbon, un gaz cu efect de seră.
Insă mulţi cercetatori consideră hidrogenul
cea mai promiţătoare alternativă la combusibili fosili
şi sunt de parere că va putea satisface necesarul de
energie al omenirii în viitor. Acest optimism se
bazează pe recentele progrese, remarcabile, realizate
în domeniul celulor de combustie (numite şi pile de
combustie).
Energiile regenerabile pot fi în mod particular
potrivite ţarilor în curs de dezvoltare. In zonele
232
rurale, distribuiţia energiei generate de combustibilii

fosili poate fi dificilă şi costistoare. Producerea de
energii regenerabile la nivel local ar putea oferi o
alternativa viabila.
Tehnologiile energiei regenerabile poate
cotribui în mod indirect la reducerea sărăciei prin
oferirea energiei necesare încălzirii, iluminării.
Energiile regenerabile pot de asemenea contribui la
educatie, prin oferirea de electricitate în scoli. Kenya
este liderul mondial în numărul de panouri solare
instalate pe cap de locuitor (fără numarul de watti
necesari). Mai mult de 30.000 de panouri solare
foarte mici, care produc 12 – 30 Watt, sunt vândute
anual în Kenya.
In timp ce cele mai multe surse de energii
regenerabile nu produc poluare în mod direct,
materialele, procesele industriale şi echipamentele
de construcţie utilizate la construcţia lor pot genera
reziduri şi poluare. Unele sisteme de energii
regenerabile creaza probleme de mediu. In SUA,
cultivarea porumbului pentru biocombustibil,
reprezintă sursa regenerabilă care utilizează cea mai
mare cantitate de apă şi pământ. In 2005, aproape
12% din producţia natională de porumb (acoperind
11 millione de hectare (45.000 km²) au fost folosite
pentru producerea a 4 miliarde de galoni - care
echivalează cu aproape 2% din consumul anual de
gazolină.
Avantajul major al sistemelor hidroenergetice
este eliminarea costurilor pentru combustibil. Alte
avantaje inlcud o viată mai lungă decât
combustibilii, costuri de operare reduse. Si mai
mult, puterea hidroenergetică poate fi mai puţin
costisitoare decât energia generată prin combustibil
233
fosili sau energie nucleră,şi zonele cu o puterea

hidroenergetică mare atrage industia.
Cu toate acestea, sunt câteva dezavantaje
majore ale sistemelor hidroenergetice. Acestea
includ: mutarea oamenilor care locuiesc în zonele
unde vor fi construite rezervoarele, eliberarea unor
cantităţi considerabile de dioxid carbon în timpul
construcţiilor şi inundării locului, distrugerea
sistemelor acvatice şi a păsarilor, impacte asupra
mediului râului, risc potenţial de terrorism şi în
cazuri rare prabuşirea peretelui barajului.
Fermele eoliene sunt cele mai ecologice surse
de energii regenerabile. O fermă eoliană atunci când
este instalată pe un teren agricol, are cel mai mic
impact dintre toate sursele de energie. Pentru a
genera intreaga electricitate utilizată in Marea
Britanie, anual 6% din teren este utilizat, o arie de
aproape 70 mile pe 70 mile, şi aceasta nu împedică
ca terenul sa fie utilizat şi pentru alte scopuri.
Studii asupra păsarilor au aratat ca sunt
putine coliziunile pasărilor în zbor cu centralele
eoliene. Câteva zone cu vânt puternic din Europa au
fost zone intens populate de păsari. Imbunataţiri ale
design-ului turbinelor, incluzând o rată mai mică de
rotaţie a paletelor au ajutat la reducerea mortalităţii
păsărilor în intreaga lume. Insă turbinele eoliene
vechi pot fi periculoase pentru zborul păsărilor.
Păsările totuşi sunt afectate într-o masura mai mare
de energia combustibilor fosili, exemplele include
păsări murind datorită expunerii la deversările de
petrol, pierderea habitatelor datorate poilor acide.
Desi sursele de energii regenerabile pot dura
miliarde de ani, infrastructura energiei regenerabile,
cum ar fi baraje hidroenergetice, nu vor dura pentru
234
totodeauna, şi trebuiesc a fi inlocuite, evenimente

precum prăbuşirea malurilor.
9.13. Progresele ştiinţei şi medicinei
Nanotehnologia se ocupă cu manipularea

materiei la nivel atomic şi molecular pentru a
produce structurile ce stau la baza unor materiale şi
mecanisme mai mici de 100 de nanometri.
Produsele nano- sunt realizate din atomi,
proprietăţile lor depind de felul in care sunt aranjaţi
atomii.
De exemplu, prin rearanjarea atomilor unei
particule de cărbune, putem obţine o particulă de
diamant sau prin rearanjarea atomilor nisipului şi
adăugarea unor elemente chimice, putem obţine
microcipuri.
Nanotehnologia e un domeniu diversificat care
foloseşte aplicaţiile clasice ale fizicii în combinaţie cu
abordările noi ale ansamblării moleculare.
Implicaţiile acestui domeniu sunt dezbătute în
permanenţă. Are un potenţial urias în medicina,
electronică şi producerea energiei. Dar ca orice
tehnologie nouă prezinta multe aspecte şi riscuri ce
trebuiesc definite şi regulate prin lege, cum ar fi
gradul de toxicitate şi de impact asupra mediului,
efectul lor asupra economiei globale şi chiar şi
apariţia unor scenarii apocaliptice.
In prezent nanotehnologia există doar în forma
sa brută, permite manevrarea grupurilor mari de
atomi. E ca şi cum am incerca să ansamblăm
235
blocuri LEGO, purtând manuşi de box, tot ce putem

face e să aranjăm blocurile In grămezi, deşi ar trebui
să construim o anumită structură.
Termenul de nanotehnologie devine din ce în
ce mai popular fiind folosit pentru a descrie mai
multe tipuri de cercetări ştiinţifice a căror
dimensiuni caracteristice sunt mai mici de 1.000
nanometri. Cum ar fi imbunătăţirile aduse litografiei
(nanolitografia – e procesul tehnic care permite
montarea a peste un milion de tranzistori pe un cip
de mărimea unei unghii) care permit trasarea unor
linii cu o lăţime mai mică de un micron.
Nanotehnologia propriu-zisă trebuie să aibă
la bază 3 conditii:
• să permită pozitionarea precisă a fiecarui
atom;
• să producă o structură moleculară care să se
conformeze legilor fizicii la nivel molecular;
• costurile de fabricaţie să nu depăşeasca cu
mult costurile materiei brute şi energiei.
In scurt timp, nanotehnologia va lupta cu
emisiile de dioxid de carbon şi va reduce facturile la
curent.
Nanoparticulele sunt deja piatra de capatii
pentru obiectele de zi cu zi. De la pantalonii croiti
din nanoparticule, pentru a fi rezistenti la pete, la
cremele de protectie solara, a caror capacitate de
absorbtie este intarita de aceleasi particule
minuscule. Nanotehnologia poate creste si eficienta
energetica a materialelor traditionale, arata o analiza
a publicatiei britanice “The Guardian”.
Exemplele variaza de la becuri cu durata de
60 de ani, mesterite acum la Universitatea din
Cambridge, pina la Envirox, un aditiv pentru
236
combustibil folosit de o companie britanica in slujba

autobuzelor pe care le produce.
Celulele de combustibil pot fi puse in slujba
aparatelor de aer conditionat din autoturisme, dar si
pentru a economisi energia electrica si caldura
necesare unei locuinte. O singura celula de
combustibil produce o cantitate mica de energie
electrica, dar pusa laolalta cu altele poate ajunge sa
genereze intre 1 si 25 kWatt, in conditiile in care o
locuinta are nevoie de un kilowatt de electricitate
continua.
Hidrogenul pur poate fi folosit drept sursa de
alimentare, dar nu este disponibil la scara larga,
motiv pentru care celulele de combustibil folosesc
deocamdata hidrocarburi precum metanul pentru a
proteja mai bine mediul inconjurator. Profesorul
John Kilner, de la Imperial College, este convins insa
ca, in scurt timp, dispozitivele minuscule vor ajunge
sa lucreze pe baza de hidrogen si vor inlatura
complet emisiile nocive din atmosfera.
Un nou tip de nanoparticule ar putea înlocui
chimioterapia în tratarea cancerului.
Nanoparticulele au capacitatea de a se fixa
numai pe anumite celule, iar în cazul de faţă, numai
de celulele cancerigene, datorită ataşării unor
derivaţi de acid folic, substanţă foarte utilizată de
către celulele canceroase. Nanoparticulele mai au
ataşate şi o substanţă fluorescentă şi oxid de fier,
astfel că prin metode imagistice acestea se pot şi
vizualiza.
Iar pe lângă acestea, bineînţeles că trebuie
ataşat şi o substanţă care să distrugă celulele
canceroase, în cazul de faţă folosindu-se un compus
care se numeşte taxol. Taxolul se foloseşte în diferite
237
scheme de chimioterapie pentru tratarea cancerelor,

însă are numeroase efecte adverse. Ataşarea lui de
nanoparticule îl face să fie disponibil doar celulelor
canceroase, nu şi celor normale.
Noutatea acestui tip de nanoparticule constă
în faptul că ele pot fi folosite şi fară agentul
chimioterapic (taxol). Astfel ele au un dublu rol, şi
terapeutic dar şi diagnostic. Dacă nu există nici un
cancer în corpul în care au fost introduse, atunci
nanoparticulele nu se mai leagă de ţesuturi, şi fiind
biodegradabile, vor fi eliminate de ficat. Oxidul de
fier va fi utilizat ca rezervă de fier în organism.
Celule stem: Imediat după fertilizare, celula-
ou rezultată începe să se dividă. La om, după cinci
zile de diviziune celulară se ajunge la o minusculă
sferă de celule, numită blastocist. In stadiul de
blastocist însă, celulele din butonul embrionar nu
sunt încă specializate în tipuri de celule cu rol bine
definit, cum ar fi celulele nervoase, renale sau
musculare. Prin urmare ele sunt numite celule stem.
In ultimul timp s-a reuşit să se extragă celule stem
(embrionare umane) din blastocist şi să fie păstrate
in laborator în stare nedeferenţiată în linii celulare
de cultură. Intrucât toate aceste celule răman
nediferenţiate, oamenii de ştiinţă speră ca celulele
stem să poată fi dirijate, să se dezvolte practic în
toate tipurile de celule ce ar putea fi necesare pentru
terapia de înlocuire a tesuturilor. Principalul motiv
de îngrijorare ar fi că metoda de extragere a
celulelor stem embrionare distruge în mare masură
embrionul. Pentru cei care ocnsideră că viaţa unei
fiinţe umane începe chiar din momentul conceperii,
cercatarile asupra celulelor stem embrionare
constituie o violare a principiilor care interzic
238
distrugerea vietii umane si recurgerea la terapii ce

folosesc viaţa umană ca mijloc pentru atingerea
unor scopuri, indiferent cât de nobile ar fi ele.
Cercetările au sugerat şi utilizarea celulelor stema
adulte, care este tot o celulă nediferenţiată care se
găseşte intr-un tesut diferenţiat, cum ar fi măduva
osoasă, sângele şi vasele de sânge, epiderma,
măduva spinării, ficat, pancreas.
Celulele stem adulte luate din sânge şi din
măduva osoasă, numite celule stem hemetopoietice,
au capacitatea de a se regenera continuu în măduva
spinării şi de a se diferenţia complet în toate tipurile
de celule care se găsesc în sânge. Acest tip de celule
este deja folosit la tratarea leucemiei şi a altor boli
de sânge.
9.14. Conflicte internaţionale, terorism

şi proliferarea armelor de distrugere in
masă
Evolutia conflictelor internationale dupa 1990:

In perioada 1990-2000, au avut loc pe plan
mondial un număr de 56 de conflicte armate majore,
localizate în 44 de zone diferite. Cele mai multe
dintre aceste conflicte s-au produs în perioada 1990-
1994, când numărul anual al conflictelor armate
majore s-a situat între 30 şi 33, iar cel mai mic
număr de conflicte s-a inregistrat în anii 1996 şi
1997, cu 23, respectiv 19 conflicte.
239
Din totalul menţionat mai sus pentru perioada

1990-2000 doar trei conflicte au avut caracter
interstatal:
- conflictul dintre Irak şi Kuwait (în anul
1990);
- conflictul dintre India şi Pakistan (în anul
2000);
- conflictul dintre Eritrea şi Etiopia (în anul
2000).
In celelalte 53 de cazuri a fost vorba de
conflicte interne, determinate de lovituri de stat sau
de expediţii militare vizand cucerirea unui anumit
teritoriu. Intr-un număr de 14 cazuri s-a consemnat
şi intervenţia unor forţe străine în sprijinul uneia
dintre părţi.
Anul 2001 a fost marcat de atacul terorist
asupra orasului New York, urmat de atacarea
grupărilor religioase talibane din Afganistan de catre
o coaliţie internatională condusă de SUA.
La rândul său, anul 2003 a cunoscut episodul
militar al atacării preventive a Irak-ului, urmată de
înlăturarea dictaturii militare la putere. Acest razboi
poate fi apreciat ca deosebit de riscant dat fiind
faptul ca el a “inflamat” o regiune şi aşa deosebit de
sensibilă şi a repus în discuţie tensiunile pe un plan
mai larg dintre lumea musulmană şi Occident
(Bonciu, 2004).
După 1990, odata cu incheierea razboiului
rece si a disparitiei structurii bipolare a lumii, un
numar tot mai mare de tari sau formatiuni
structurate pe diferite criterii (etnice, religioase,
istorice etc.) au avut acces din ce in ce mai mare la
arme perfectionate, de la dispozitive de lansare a
rachetelor, pana la arme chimice sau bacteriologice.
240
Pe de alta parte, sfarşitul războiului rece şi

colapsul Uniunii Sovietice şi a Tratatului de la
Varşovia au facut ca atât cadrul conflictelor, cât şi
cel al comerţului international cu arme să se
schimbe în mod semnificativ. Aceste mutaţii au
determinat unele guverne şi grupări militare să-si
asigure în mod independent securitatea naţionala,
fie prin producţia şi comercializarea armelor, fie
prin alianţe politice şi militare cu scopuri
comerciale. Totodata a inceput să se manifeste pe o
scară fără precedent terorismul internaţional,
simbolizat prin atacul de la 11 septembrie 2001
asupra Twin Towers din complexul Word Trade
Center din New York.
Se poate spune ca a avut loc o “liberalizare” a
pieţei mondiale a armamentului, care a condus şi la
escaladarea comerţului ilegal, care operănd în afara
legii, conferea multiple avantaje faţă de comertul
legal. “Liberalizarea” apărării şi securităţii au condus
şi la descentralizarea conducerii şi controlului
fortelor armate în multe ţări, precum şi la o
interferare de conflicte armate, comerţ ilegal şi
intimidare în multe regiuni ale lumii.
Expansiunea comerţului mondial cu arme din
primul deceniu al secolului al XXI-lea se datorează
între altele tocmai surplusului de arme existent la
momentul incheierii razboiului rece.
In acest context, dincolo de creşterea
pericolului declanşării conflictelor militare “clasice”
(conflicte dintre ţări), au aparut şi pericole noi,
printre care mentionam:
- o caracteristică a multor conflicte sau
atacuri teroriste din anii 1990-2003 a fost
aceea că echipamentele militare au facut
241
deseori victime civile, chiar dacă acest

lucru a îmbrăcat explicaţia aparent
obiectivă a “victimelor colaterale”. In
conflictele armate din perioada de după
1990 între 65-90% dintre victime au fost
victime civile, respectiv necombatanţi
(dintre care 35% au fost femei şi bărbati
sub 16 ani sau peste 50 de ani);
- escaladarea confruntărilor armate dintre
triburi, grupari religioase sau etnice,
datorită în special, erodării structurilor
statale. Aceste confruntări au condus la
ameninţări implicite sau explicite de către
anumite grupuri de interese sau chiar de
către unele autorităţi centrale, scopurile
acestor tipuri de conflicte fiind mai puţin
militare şi mai mult orientate spre scopuri
şi interese ale unor comunităţi locale;
- riscul înarmării şi implicării copiilor în
operatiuni de tip militar;
- creşterea volumului comerţului
internaţional cu arme (în special arme
conventionale- armamente, muniţii şi alte
produse militare-tancuri, avioane si nave
de lupta), spre noi agenţi conflictuali,
adesea nedispuşi să respecte regulile
militare, au condus la mari dificultati de
protejare a drepturilor internaţionale ale
omului;
- absenţa metodelor eficiente de control al
accesului la armament şi muniţie.
Ca răspuns la aceste noi pericole şi
ameninţări, statele lumii, în primul rand statele cu
potenţial militar semnificativ, au gândit noi principii
242
de organizare a securităţii regionale sau globale care

să se constituie în noi oportunităti de pace bazate
pe:
- democraţie;
- guvernare eficientă;
- respectarea legilor.
Dreptul la autoaparare şi la autodeterminare,
sunt drepturi bine definite în reglementările
internaţionale, iar recurgerea la arme în aceste
scopuri este o practică multimilenară.
In noile abordări privind asigurarea securităţii
regionale şi globale s-a considerat însă că trebuie să
existe o stransă legătură între globalizare şi
securitatea internaţionala, pe de o parte şi între
democratizare şi respectarea drepturilor omului şi
ale minoritătilor, pe de alta parte.
Ca răspuns la amplificarea numărului
conflictelor şi a creşterii riscurilor terorismului
internaţional a devenit clar că democraţia secolului
al XXI-lea trebuie să includă şi asigurarea unui
cadru mondial de coexistenţă paşnică.
Democraţia, guvernarea eficientă şi
respectarea legilor, în calitate de noi principii ale
securităţii globale, presupun că relaţiile dintre state
să ţină cont de existenţa unor interese divergente,
fără a face apel la utilizarea forţei ca metoda de
rezolvare a conflictelor.
Atenţia politică mondială s-a orientat în anul
2000 spre aceste aspecte, ele constituind prioritatea
agendelor de lucru a trei conferinţe ONU şi a mai
multor conferinţe internaţionale.
Dupa 1990, dar mai ales odată cu începutul
secolului al XXI-lea, prevenirea conflictelor şi
asigurarea păcii mondiale au fost şi continuă să
243
ramana priorităţile forumurilor Organizatiei

Natiunilor Unite, ale Grupului G-8, ale Uniunii
Europene sau ale Organizatiei pentru Securitate şi
Cooperare în Europa – OSCE.
Oportunităţile de definire a unui cadru stabil
şi pasnic de dezvoltare a statelor lumii în cadrul
economiei mondiale sunt susţinute de mai multe
procese de reaşezare a reporturilor de forte pe plan
mondial:
- procesul de cristalizare si manifestare a
Europei ca un centru de putere şi
stabilitate;
- definirea unor noi dimensiuni ale relaţiilor
de asigurare a securităţii dintre Uniunea
Europeană şi SUA, în cadrul NATO;
- interdependenţele intereselor vitale ale
statelor democratice din intreaga lume care
nu pot prospera decât într-o lume lipsită de
violenţă şi conflicte (Bonciu, 2004).
Terorismul si proliferarea armelor de
distrugere în masă: Achiziţia şi deţinerea de arme de
distrugere în masă (nucleare, biologice sau chimice)
de către entităţi teroriste reprezintă astăzi una
dintre cele mai importante ameninţări şi provocări la
adresa securităţii comunităţii internaţionale. Se
menţine, de asemenea, riscul ca, unele state să
folosească sau să ameninţe cu folosirea armelor de
distrugere în masă, în scopuri de santaj sau
intimidare.
Flagelul terorismului nu constituie o apariţie
nouă în zilele noastre. Sub o formă sau alta
terorismul s-a practicat în decursul vremurilor,
împotriva tuturor popoarelor. Proportiile luate de
terorism în ultimul timp au devenit alarmante,
244
atrăgând atenţia întregii lumi. El pune în pericol sau

suprimă viaţa unor persoane sau grupuri de oameni
nevinovaţi.
Este intolerabil pentru comunitatea
internatională, ca actele de terorism, de atătea ori
generatoare de distrugeri de vieţi omenesti inocente,
de multe ori aflate în afara zonelor de tensiune, să se
perpetueze şi să afecteze interesele unuia sau mai
multor state chiar şi bazele comunicaţiilor,
legăturilor şi ordinii internaţionale, esenţiale pentru
pacea lumii.
Terorismul înseamnă în esenţa sa, ca şi în
sensul cel mai larg ce se poate da acestui termen,
înfricoşarea unei populaţii prin acte de violenţă. Prin
terorism, ca metoda de acţiune, se înţelege
practicarea teroarei.
Actul de terorism se caracterizează prin:
intenţia de a crea o stare de alertă, lovirea prin
surprindere şi fără nici un fel de dicriminare a
victimelor, folosirea unor metode şi mijloace capabile
să producă o stare de pericol general sau comun
(maşini explozive, produse toxice, agenţi de infectare
sau microbieni).
Sunt necesare luarea de măsuri pentru a
preveni extinderea terorismului internaţional în ţări
care nu sunt amestecate în conflictul care a provocat
actul de violenţă şi, mai ales să se identifice
căutarea solutţilor care să facă să dispară cauzele
subadiacente ale terorismului. O importanţă
deosebita în acest sens o are cooperarea
internaţionala pentru eleborarea de măsuri apte să
impiedice efectiv producerea actelor de terorism,
pentru studierea cauzelor acestor acte, în strădania
245
de a găsi solutii juste şi paşnice cât mai curând

posibile (Bodunescu, 1978).
Fig. 178. Conflicte violente in anul 2008
Fig. 179. Conflicte si cauzele lor (2009)
246
9.15. Obiectivele de dezvoltare in mileniul

al III-lea
La întălnirea la vârf a Organizaţiei Natiunilor

Unite din anul 2002 (Millenium Summit),
conducătorii statelor lumii au semnat un document
de o deosebită importanta numit Milenium
Development Goals - MDG.
Acest document politic îşi propune să traducă
in viaţă o serie de priorităţi globale, astfel încât
lumea să fie mai stabilă şi mai bună pentru toţi
locuitorii planetei. Iniţiativa Mileniului constă în
stabilirea unor ţinte clare de dezvoltare în opt
domenii, urmând ca apoi fiecare stat să hotărască
care sunt pasii pe care doreşte sa îi interprindă
perntru a atinge ţintele respective.
Aceşti pasi pot include politici economice,
schimbarea priorităţilor bugetare, restructurarea
institutiilor sau intensificarea relaţiilor cu economia
globală.
Cele 8 obiective (Milenium Development Goals)
sunt (fig. 180):
1. Eradicarea săraciei extreme şi a
foametei;
2. Asigurarea educaţiei primare pentru toţi
locuitorii planetei;
3. Promovarea egalităţii între sexe şi
creşterea participării femeilor în
societate;
247
4. Reducerea mortalităţii infantile;

5. Imbunătăţirea stării de sănătate a
mamelor;
6. Combaterea SIDA, a malariei şi a altor
boli;
7. Asigurarea durabilităţii protecţiei
mediului;
8. Dezvoltarea unui parteneriat global
pentru dezvoltare (Bonciu, 2004)
Fig. 180. Cele 8 obiective de dezvoltare in mileniul al III-

lea
248
Bibliografie selectivă
1. Bavaru, A., 2007, Godeanu S.P.,

“Biodiversitatea si ocrotirea naturii”, Editura
Academiei Romane, Bucuresti.
2. Bodunescu, I., 1978, “Flagelul terorismului
international”, Editura Militara, Bucuresti.
3. Bonciu, F., 2004, “Economie mondiala”,
Editura Lumina Lex, Bucuresti.
4. Brown, L., 1988, “Probleme globale ale
omenirii”, Editura Tehnica, Oradea.
5. Ciupagea, C., Câmpeanu V., 2007, “Energia în
cursa competitivitate - încălzire globală”,
Editura Expet, Bucureşti.
6. Constantinescu, N., 1976, “Economia
protectiei mediului natural”, Editura
Politica, Bucuresti.
7. Elsom, D., 1993, “Vremea - un ghid accesibil
ce explică cu adevărat fenomenele”, Editura
Oquila, Bucuresti.
8. Ionescu, N., 1988, “Saracii lumii sarace”,
Editura politica, Bucuresti.
9. McKibben, B., 2008, “Benzină din porumb?”,
National Geographic Magazine, II.
10. Skolka M., Gomoiu M.T., 2004, “Specii
invazive in Marea Neagra-impactul ecologic
al patrunderii de noi specii in ecosistemele
249
acvatice”, Editura Ovidius University Press,

Constanta.
11. Stanescu, V., 2009, “Globalizarea – spre o
noua treapta de civilizatie”, Editura Eikon,
Cluj-Napoca.
12. Vadineanu. A., 1995, “Dezvoltarea durabila -
teorie si practica”, I, Editura Universitatii,
Bucuresti.
13. www.bbc.news.com
14. www.nationalgeografic.ro
15. www.maps.grida.no
16. www.wikipedia.com
Este criza alimentară la nivel global o problemă

reală? Analistul de mediu, Prof. Lester Brown,
avertizează că preţurile alimentelor vor creşte din
cauza unor factori precum schimbările climatice,
creşterea populaţiei, deficitul de apă şi eroziunea
solului.
"Dacă, în anii trecuţi, vremea a fost cea care a
cauzat o explozie a preţurilor alimentelor, acum avem
vinovaţi de ambele părţi ale ecuaţiei. Pe de o parte,
vinovaţii sunt creşterea populaţiei, creşterea afluenţei
şi utilizarea de cereale pentru combustibilul auto. Iar,
pe de altă parte, eroziunea solului, epuizarea
straturilor acvifere, schimbările climatice - valuri de
căldură ce duc la ofilirea culturilor şi topirea gheţarilor
de munte. Aceste tendinţe legate de climă par să ia o
taxă mult mai mare în viitor", afirmă Brown în The
Great Food Crisis of 2011.
Fondatorul Institutului de Politică Planetară din
Washington a monitorizat efectele dezvoltării
250
nesustenabile şi potenţialele consecinţe ale acestora.

Lester Brown avertizează că am intrat într-o
perioadă de risc în care cererea depăşeşte
randamentul durabil al sistemelor naturale.
Analistul american susţine că primele semne de
declin economic au început să apară în mediul
înconjurător.
Potrivit unui raport al Organizaţiei pentru
Alimentaţie şi Agricultură (FAO) din cadrul ONU,
preţurile alimentelor au ajuns la un nou nivel-record
în prima lună a acestui an. Scumpirea alimentelor
de bază - cu majorări semnificative de preţuri la
grâu, zahăr, carne şi produse lactate - a dus lumea
în pragul izbucnirii unei noi crize alimentare,
avertizează analiştii.
251
Ce este criza alimentară?
Criza alimentară este atunci când producţia

de alimente este umflată prin utilizarea nedurabilă a
apei şi a solului, explică Lester Brown. Apa este cea
care ar trebui să ne îngrijoreze acum, susţine
ecologistul american, argumentând că Banca
Mondială spune că 15% dintre indieni (175 milioane
de persoane) sunt alimentaţi cu cereale produse prin
overpumping - atunci când apa este pompată în
acvifere mai repede decât acestea pot fi realimentate.
În China, cifra ar putea atinge chiar 130 de
milioane.
La un moment dat, pomparea în exces a apei
se va opri, fie din cauză că pomparea ei dintr-un
strat freatic tot mai adânc este prea costisitoare, fie
din cauza epuizării straturilor acvifere. Dacă este
vorba de un strat acvifer regenerabil, epuizarea
înseamnă că pomparea va fi redusă la rata de
refacere. Daca este vorba de un acvifer fosil -
neregenerabil - pomparea va lua sfârşit.
Arabia Saudită a utilizat apă din straturi
acvifere fosile pentru o recoltă anuală de aproape 3
milioane de tone de grâu. În 2008, autorităţile
saudite au anunţat că stratul acvifer a fost, în mare
măsură, epuizat. Recolta de anul viitor ar putea fi
ultima pentru Arabia Saudită, spune îngrijorat
Brown. De asemenea, India şi China vor pierde
capacitatea de producţie de cereale din cauza
epuizării straturilor acvifere.
Japonezii cred că România e prima între ţările
europene care riscă o criză alimentară, din cauza
creşterii preţurilor. Autorităţile de la Bucureşti sunt
252
indiferente. Înainte de Revoluţie, românii aveau

bani, dar nu găseau mâncare. Acum, hrana e peste
tot, dar banii sunt tot mai puţini. Aşa am ajuns în
topul mondial al ţărilor cu risc de foamete.
Preţul real al unui pachet de ţigări şi al

unui litru de benzină
Un studiu efectuat de Centrul pentru

Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele
Unite a calculat costul social al fumatului, incluzând
aici costul de tratare a bolilor legate de fumat si
pierderea productivităţii, asociată cu aceste boli.
253
Analiştii au ajuns la concluzia că, pentru societate,

fumatul unui pachet de ţigări implică un cost de
7,18 dolari.
Dacă presupunem că costul de producere şi
fabricare este de aproximativ 2 dolari pe pachet,
atunci preţul unui pachet de ţigări ar trebui să fie de
aproximativ 9 dolari (27 de lei), lucru care justifică
creşterea taxelor la ţigări, este de părere Prof. Brown.
Urmând modelul pachetului de ţigări, Centrul
Internaţional pentru Evaluarea Tehnologiei a făcut o
analiză detaliată, intitulată "The Real Price of
Gasoline" (Preţul real al benzinei)". Grupul a calculat
o serie de costuri indirecte, inclusiv scutiri de taxe,
costurile de protecţie ale aprovizionării cu benzină,
subvenţii şi costuri de sănătate, ajungând la preţul
de 9 dolari pe galon (circa 4 litri), la care se mai
adaugă costuri sociale în valoare de 2 dolari. Astfel,
preţul unui galon de benzină ar trebui să fie 11
dolari, ceea ce înseamnă că un litru de benzină ar
trebui să coste circa 2,7 dolari (8,2 lei).
"Aceste costuri sunt reale. Cineva le suportă",
susţine Brown.
Cine este Lester Brown?
• Născut în 1934, în Bridgeton, New Jersey, Lester

Brown este unul dintre cei mai mari ecologişti ai
lumii.
• Este fondator şi preşedinte al „World Watch
Institute", inaugurat în 1974.
• A introdus conceptul de Eco-economie, într-o carte
publicată în 2001, Eco-Economy: Building an
Economy for the Earth.
254
• La 11 mai 2010 Lester Brown a fost ales membru

de onoare din străinătate al Academiei Române.
• A publicat mai multe studii despre procesele de
consum iraţional al resurselor şi de deteriorare a
factorilor de mediu.
• A realizat rapoarte anuale intitulate „Starea lumii"
(„State of the World").
• În 2000, a pus bazele unui alt institut, Earth
Policy Institute (Institutul pentru politica planetei
Pământ), organizaţie de cercetare non-profit din
Washington, D.C.
Japonezii cred că România e prima între ţările

europene care riscă o criză alimentară, din cauza
creşterii preţurilor. Autorităţile de la Bucureşti sunt
indiferente. Înainte de Revoluţie, românii aveau
bani, dar nu găseau mâncare. Acum, hrana e peste
tot, dar banii sunt tot mai puţini. Aşa am ajuns în
topul mondial al ţărilor cu risc de foamete.
255
Ştirea că România este pe locul 12 mondial şi prima

în Europa după riscul de înfometare a populaţiei a
făcut înconjurul lumii.
Dacă pe românii de acasă sau de pretutindeni
i-a cam indignat acest calificativ, pe cei care-i
reprezintă - politicieni şi guvernanţi - i-a lăsat
indiferenţi. Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără,
spre exemplu, s-a mulţumit să repete mai vechea
teorie că România, cu potenţialul său agroalimentar,
poate hrăni 80 de milioane de oameni.
Într-adevăr, dacă pământul nostru ar fi lucrat
ca la carte şi animalele ar fi crescute ca în America,
am avea hrană să le dăm şi la vecini, dar
deocamdată un sfert din terenurile României rămân
nelucrate, iar mâncarea o cumpărăm în proporţie de
peste 70% din import. „Numai lenea poate să aducă
foamete în România", a replicat ministrul
Agriculturii, şi bine a zis.
256
Scenariul poate fi real
Însă japonezii de la Nomura, care au realizat

raportul referitor la vulnerabilitatea statelor lumii în
faţa foametei nu au măsurat nici lenea de care
vorbea Valeriu Tabără, nici cât pământ rămâne
nelucrat în fiecare ţară.
Experţii niponi s-au uitat pe evoluţia
preţurilor la alimente, coroborată cu evoluţia puterii
de cumpărare a populaţiei din cele 80 de ţări
analizate, exprimată în PIB pe cap de locuitor. Iar
într-o astfel de agregare statistică stăm mai bine
doar dacă ne comparăm cu ţările Lumii a Treia.
257
La noi, puterea de cumpărare a scăzut

dramatic în ultimii doi ani, românii au venituri tot
mai mici şi, în acelaşi timp, valul scumpirilor se
ridică tot mai sus. Raportul Nomura a fost realizat
pe baza unor statistici din 2008, dar de atunci
lucrurile au evoluat - cel puţin în România - din rău
în mai rău, astfel că ne putem aştepta ca, la o
viitoare ediţie a acestui studiu, să urcăm şi mai sus
în topul mondial al riscurilor de înfometare a
populaţiei.
Mai ales că marii agricultori ai României,
consultaţi de agenţiile de presă, avertizează că preţul
mâncării este „încă prea jos". În opinia lor, foametea
se poate dovedi un scenariu real dacă autorităţile
vor continua aceeaşi politică agricolă din ultimii 20
de ani.
258
259
260
261
Speranţa de viaţă la naştere, în lume

Italia 81,6
Franţa 81,4\
Suedia 81,3
Polonia 75,6
Ungaria 74,2
România 73,4
Uniunea Europeană 79,2
SUA 79,2
Japonia 82,7
China 73,0
Rusia 66,5
India 63,5
Africa de Sud 51,6
262

Modificari Globale Ale Mediului Eco I

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modificari Globale Ale Mediului Eco I

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Liviu-Daniel GALAŢCHI

Lector universitar doctor

Aceste note de curs la disciplina

Copyright 2016 © GALAŢCHI Liviu-Daniel. Toate

3. ENSO – un fenomen regional cu efect global

4. Poluarea la scara globala

5. Sursele de poluare si principalele substante

6. Poluarea apelor. Prevenirea si combaterea ei

Globalizarea se caracterizează prin

regionalizare. In sensul său actual, globalizarea

1.1. Definitia globalizarii

• extensie a culturii, economicului, politicului

• intensificarea calitativă şi cantitativă a

1.2. Fazele de realizare a globalizarii

1. Faza postbelică a internaţionalizării (in primele

1.3. Cauzele aparitiei fenomenului de

1. Cauza de tip tehnologic - creşterea fără

Fig. 1. Investitii la nivel global in tehnologia informatiilor

1.4. Tipuri de globalizare

◦ tendinta de triadizare: America de

Fig. 2. Cele 5 tipuri clasice de globalizare

Fig. 3. Produsul intern brut la nivel mondial (2009)

Fig. 4. Globalizarea si influenta economiei

Fig. 5. Globalizarea problemelor de mediu

◦ proliferarea mondială a mărcilor de

Fig. 6. Invazie “culturala” datorata globalizarii

Fig. 7. Beneficii ale globalizarii “culturale”

Fig. 8. Globalizarea politica – turnul Babel al zilelor

Guvernele nationale au fost responsabile în

Relaţiile dintre globalizare şi politică apar ca

1.5. Guvernarea globala

Rezolvarea problemelor globale necesită

• o politica la nivel mondial;

Fig. 9. Structura guvernarii globale

Organizatii international cu rol in procesul de

 Organizaţia Mondială a Comerţului (O.M.C.) –

Fig. 10. Modul de guvernare la nivel global

Fig. 11. Rezolvarea politica a problemelor globale

1.6. Dezvoltarea durabila si principiile

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează

Mediu si Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul

care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au pornit la

De asemenea, la Rio de janeiro s-a stabilit un

Principiul 2: Statele, în acord cu Carta Naţiunilor

dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o

nepotrivite şi cu un cost economic şi social

Principiul 15: Pentru a proteja mediul, abordarea

Principiul 20: Femeile deţin un rol vital în

această Declaraţie şi la dezvoltarea în continuare a

Pamantul era caracterizat de anumiţi parametri

– descrie sursele naturale şi antropice

Fig. 12. Emisiile anuale ale gazelor cu efect de seră pe

Fig. 13. Relatii apa-aer-sol-biota

Efectul de seră este un proces de încălzire a

1858 şi prima dată raportat cantitativ de Svante

De la începutul revoluţiei industriale

Fig. 14. Emisii ale gazelor cu efect de seră pe tari, in

2.1. Gazele cu efect de sera

Gazele cu efect de sera: formare, distributie, rol, cai

Fig. 15. Formarea ozonului: prin fotoliza moleculelor de

Fig. 16. Ozonul in atmosfera

Fig. 17. Repartitia ozonului in straturile atmosferei

• Primele semnale de alarma: Primele

Fig. 18. Antarctica, continentul deasupra caruia a fost