Cristalele Uriașe din Mina Naica

energiaconstiintei.ro/cristalele-uriase-din-mina-naica/

16 iulie 2022

Naica este un oraş din statul mexican Chihuahua, situat în regiunea de nord-vest a ţării.
Este unul dintre cele 31 de state care formează Statele Unite Mexicane. Aici se găseşte
Mina Naica, o exploatare de adâncime, din care se extrage plumb, cupru şi argint. În
această mină se găsesc nişte cristale de selenit și cuarț extrem de rare.

Diferențe

De multe ori oamenii fac confuzie între Seleniu, notat cu Se şi selenit. Primul, este un
element chimic din familia nemetalelor, considerat periculos pentru mediul înconjurător.
Acesta are efecte benefice în cantităţi infime în corpul omenesc. Cel de al doilea,
selenitul sau selenita, este un cristal de sulfat de calciu hidratat. Este cunoscut sub
numele de gips sau ghips. Numele acestuia nu vine de la seleniu, din care nu are nici un
strop în compoziţia sa, ci de la reflecţia sa care seamănă cu lumina palidă a Lunii, lumina
zeiţei Selena.

O istorie mai veche

Deşi s-a vorbit mult în ultimii 20 de ani despre acest loc, povestea Minei Naica începe cu
peste 200 de ani în urmă. În anul 1794, trei căutători de aur, Alejo Hernandez, Vicente
Ruiz şi Pedro Ramon, au descoperit nişte peşteri. În aceste peșteri erau nişte cristale de
cuarț extrem de mari, desosebite de tot ce găsiseră ei până atunci.

Toţi cei care le-au văzut ulterior, au fost de acord că astfel de forme geometrice superbe
se formează în sute de mii sau chiar milioane de ani. Din anul 1961 Mina Naica a fost
exploatată de Grup Penoles. Aceștia au extras de aici cupru, aur, argint şi zinc. În aprilie
2000, doi fraţi mineri, Eloy şi Javier Delgado, au descoperit, la 300 de metri sub pământ,
o încăpere subterană cu totul deosebită.

Au botezat acestă încăpere Peştera Cristalelor. În anul 2015, mina a devenit nerentabilă
şi a fost închisă. Cercetări de amploare au început însă din 2002, în locul unde au fost
găsite ciudatele forme ce păreau de sticlă. Aceste cercetări au ţinut până în 2010, iar o
parte din rezultate au fost comunicate cu ocazia Anului Internaţional al Cristalografiei
2014.

1/4
Descoperiri uluitoare

Speologii şi geologii nu au reuşit să găsescă o explicaţie pentru poziţiile în care se

găsesc cristalele respective. Studiile sunt incomplete şi pentru faptul că temperatura în
mină ajunge la 60° C, cu o umiditate de 98%. La acești parametri omul nu poate rezista
mai mult de 10-15 minute. Din cauza acestor condiţii, Peştera de Cristal Gianto a fost
supranumită „Fairyland”, Ţara de basm, dar şi „Hell”, Iadul.

Cel mai mare cristal găsit acolo are 12 metri lungime, 4 metri diametru şi o greutate de 55
de tone. Doctor Penelope Boston este speolog, directoare a Institutului Naţional de
Cercetări Peşteri din Carlsbad, New Mexico, cercetătoare la Institutul de Astrobiologie al
NASA. În sfera sa de activităţi intră geomicrobiologia peşterilor şi minelor, speleogeneza
(asigurarea şi dezvoltarea peşterilor-n.n), dar şi astrobiologia, ştiinţa care studiază
originea, evoluţia, distribuţia şi viitorul vieţii în univers.

Prizonieri de peste 50.000 de ani

Folosind datarea cu uraniu, ea a stabilit că cristalele respective au o vechime de peste

500.000 de ani. Surprinzător a fost că a găsit în interiorul acestora microbi inactivi, care
păreau morţi. Vârsta acestora era cuprinsă între 10.000 şi 50.000 de ani. Aplicând
proceduri complexe, doctor Penelope Boston a reuşit să reînvie acele vietăţi
microscopice şi să le dezvolte pozitiv.

Privitor la acest aspect, cercetătoarea a afirmat: „Au găsit şi alţi specialişti astfel de
«antichităţi», dar acelea erau vii. Aceste organisme (de la Mina Naica-n.n.) păreau
moarte şi sunt extraordinare pentru că nu seamănă cu absolut nimic din ce avem în

2/4
bazele de date genetice cunoscute”.

Vieţuitoarele stranii

Biologii au descoperit în Mina Naica forme de viaţă microbiană necunoscute până acum
pe Terra. Vietăţile respective erau închise în saci microscopici de lichid, ascunşi în
interiorul uriaşelor cristale. Microbii aceia au stat închişi acolo, fară nici o legătură cu
lumea exterioară, peste 50.000 de ani. În acest timp s-au hrănit cu fier, sulf şi alte
elemente pe care noi le socotim improprii vieţii.

Lumina soarelui nu a intrat niciodată la ei, supravieţuirea lor fiind asigurată prin
chemosinteză. Este un proces de nutriţie prin care anumite organisme autotrofe obţin
substanţe organice (hrana lor) din substanţe anorganice. Echipa doctorului Penelope a
întâmpinat pe timpul lucrului temperaturi şi de 65° C şi umiditate de 99%.

Viața nu are limite

Acestea sunt condiţii improprii oricăror forme de viaţă cunoscute pe Pământ. Aceste
descoperiri au schimbat modul de abordare a unor aspecte folosite de specialiştii care
caută forme de viaţă pe alte planete. Aceştia spun acum că forme de viaţă ca cele din
Mina Naica pot exista în subsolul planetei Marte sau a sateliţilor altor planete din sistemul
nostru solar.

În anul 2013, cercetătorii din Franţa şi Spania care au luat parte la prospecţiuni, au
raportat oficial descoperirea vieţii microbiene în izvoarele saline din complexul Naica. Au
subliniat faptul că microbii respectivi sunt complet deosebiţi genetic de toate speciile
cunoscute până acum pe Pământ. „Aceste organisme au rămas latente, dar viabile
pentru o perioadă semnificativă din punct de vedere geologic.

3/4
Aceste forme de viață pot fi eliberate datorită altor procese geologice”, a spus doctor
Penelope Boston. „Este ca şi cum ai compara oamenii cu ciupercile”, a mai completat
savanta.

4/4