Sărbatori Evreieşti - pentru ca o cultură

alimentară se bazează pe tradiţii

Tehnologii de procesare a alimentelorecologice, halal şi kosher

 Sărbători evreiești
Roș Hașana (Anul nou)
Anul nou iudaic, Roș Hașună, cum i se mai spune, nu are nimic din caracteristicile
anului nou universal. Nu se fac petreceri gălăgioase cu muzică și dans, nu se lansează artificii
spre înaltul cerului și nici nu se varsă șampania pe străzi. În schimb, sărbătoarea se petrece
într-o atmosferă pioasă, cu rugi către înaltul cerului. Anul nou iudaic este o sărbătoare
eminamente religoasă.
Această sărbătoare sobră se celebrează în prima și în a doua zi a lunii ebraice Tișrei,
care marchează începutul celor zece zile de penitență. Potrivit credinței străvechi, în aceste
zile, oamenii cei buni și cei răi trec prin fața lui Dumnezeu că să îi judece. Ei se roagă să fie
iertați de păcatele lor pe care le-au făcut în timpul anului, cu sau fără voia lor. Evrei consideră
sunt oameni și sunt supuși greșelilor, dar nu atât față de legile divine, cât față de semenii lor.
Credința lor este că cu cât păcătuiesc mai mult față de aproapele lor, cu atât pedeapsa divina
este mai aspră. De aceea, omul prin căință, rugăciuni și milostenie cere îndurare
Atotputernicului să-l ierte și să-l înscrie în cartea vieții. Sentința judecății cerești este dată de
Iom Kipur. Până atunci sunt zile de penitență pentru fiecare om care își face un examen de
conștiință pe baza celor mai înalte valori morale iudaice. Aceste frământări, remușcări, cererri
de îndurare, de iertare sunt exprimate prin rugăciuni fierbinți de către bărbați și femei. Dar nu
numai atât, aproape o lună înaintea sărbătorii, după miezul nopții, se fac rugăciuni de iertare
în sinanogă numite Slihot (în ebraică).
În acele zile, fiecare evreu care își face examenul de conștiință încearcă împăciuri cu
cei aflați în conflict. Credința evreiască este că cu conștiința curată poți apărea în fața celui
Atotputernic. Teama de osânda Celui de sus este atât de strașnică încât toate litigiile dispăr ca
și când pacea ar fi domni și va domni până la sfârșitul vieții.
Serviciul liturgic de Roș Hașana este asigurat de rabinul comunității și de un cantor,
ambii înveșmântați în robe albe, kitel, simbolul purității, al mântuirii de păcate. De altfel
parohet-ul , care protejează chivotul (cufăr în care evreii mozaici țineau tablele legii) sfânt
este și el alb, ca și robele multor enoriași foarte credincioși.
Cel mai impresionant moment al acestei sărbători este suflatul din șofar (cornul de
berbec). Sunetelor de șofar cu modulații foarte scurte și prelungi, li se atribuie puterea de a
transforma severitatea justiției divine în milă.
A doua zi de Roș Hașana se celebrează un foarte vechi ceremonial numit Tașlih.
Ritualul acesta constă în a merge la malul unei ape curgătoare și, în mod simbolic, oamenii își
scuturau buzunarele ca și cum s-ar fi lepădat de toate păcatele.

Hanuca
Hanuca este o sărbătoare pe fond istoric, cu tentă religioasă. Este sărbătoarea luminior,
a bucuriei, a luptei temerare și a mântuirii poporului de sub stăpânirea străină. Faptele s-au
întâmplat cam cu 160 de ani înainte erei noastre. Printre alte persecuții, elenii, pe atunci
cârmuitorii ai Iudeei, nu au pregetat să profaneze și să pângărească templul. Trei ani de lupte
însângerate a purtat poporul condus de Iuda Macabeul până la eliberarea și izgonirea lor din
Ierusalim. Legenda spune că, în timp ce templul a fost curățat, purificat și altarul rezidit, a fost
găsită o ulcică de ulei pentru aprinderea lumânărilor neatinsă. Uleiul din ea ajungea numai
pentru o singură zi, dar uleiul a ars opt zile, fapt considerat o minune de către evrei. De atunci,
în fiecare 25 ale lunii ebraice Kislev, se aniversează victoria macabeilor în opt zile, prin
aprinderea lumânărilor în candelabrul cu opt brațe, numit hanuchia. Ritualul acesta se face în
fiecare seară, adăugându-se câte o lumânare, până la completarea celor 8. Din vechime și până
în pezent, se așază hanuchia pe pervazul ferestrei sau în prag, ca să lumineze și să vestească
tuturor bucuria poporului lui Israel. Candelabrul cu cele opt brațe se mai numește Menora de
Hanuca, având și un șamaș (a noua lumânare folosită la aprinderea celorlalte 8 în cursul
sărbătorii de Hanuca). Candelabrul poate fi din ceramică, alamă dar mai ales din argint,
cizelat cu multă migală. În serile aprinderii lumânărelelor, familiile se adună în jurul mesei,
unde se face binecuvântarea respectivă: Lăudat fie Domnul nostru, / Împărat al lumii
veșnice, / care ne-a învrednicit / să aprindem luminile de Hanuka. / Lăudat Tu, Stăpânul
nostru, / Împărat al lumii, / făcând minunea, învrednicindu-ne părinții / din acele vremi până-
n zilele de azi / Amin!
În Israel, Hanuca nu e considerată zi nelucrătoare, dar se serbează cu multe festinuri,
gogoși, cântece ți veselie. Se cântă foarte mult o melodie răscolitoare, creată în secolul al
XVIII-lea: Maoz Țur ișuati (Cetatea Țur a izbăvirii mele), referitoare la luptele macabeilor.
Copiii primesc cadouri, în special bani și bănuți de aur, umpluți cu ciocolată. Copiii se joacă
învârtind titirezul. În România i se spunea dreidel, în limba idiș. Pe laturile titirezului sunt
înscrise patru litere (N, G, H, Ș) de la cuvintele ebraice nes gadol haia șam, care înseamnă
minunea mare ce s-a întâmplat acolo.
Pesah (Paște)
Penteu evrei, Paștele înseamnă eliberarea de sub robia egipteană, dar și sărbătoarea
primăverii – Hag Ha-Aviv – semnificație agrară, celebrând încă din antichitate secerișul
orzului. Aceleiași sărbători, indicând multitudinea aspectelor sale, i se mai spunea Hag ha-
mațot, sărbătoarea azimelor sau Zman heretenu, vremea eliberării noastre.
Pregătirile de Paște, căruia în limba cea de toate zilele i se spune Pesah, sunt foarte
complicate, amănunțite și riguros observate în privința ritualului iudaic. Având în vedere că în
timp de opt zile, cât ține sărbătoarea, legea interzice alimente pe bază de făină, tărâțe, aluat
dospit, grâne, băuturi și alimente fermentate, toate acestea trebuie scoase din casă. Această
interdicție foarte strictă are rolul de a aminti de fuga din Egipt, atunci când poporul lui Israel
nu a avut timp să se pregătească de pribegie. Pentru hrană au luat cu ei aluatul ce nu apucase
să dospească, punându-l la copt sub soarele torid al deșertului. De atunci și până în prezent,
evreii își aduc aminte cu pioșenie de acest eveniment, excluzând din alimentație pâinea și
toate derivatele cerealelor care fermentează. În acest scop, ei elimină din gospodărie tot ce ar
putea să dospească. Gospodinele curăță toate dulapurile, chiar și de eventualele firimituri, dar,
spre mai multă siguranță, se curăță și cu o pană. În ziua sărbătorii, evreii scot în curte tot ceea
ce înseamnă hameț (interzis din punct de vedere ritaul), se adună într-o gramadă și i se dă foc.
Pentru Paște se folosesc alte servicii de masă, tacâmuri, vase de gătit, pahare mici și
mari, care intrau în uz începând din ajun până în seara ieșirii din sărbătoare. În timpul anului,
aceste vase sunt ținute bine închise.
 Masa de Seder, pe lângă toate seturile strălucitoare, mai conține și câteva elemente
absolut necesare ritualului de sărbătoare:
- Maror – rădăcină de pătrunjel care simbolizează ce au mâncat evreii în deșert
- Karpaz – frunze de salată, andive și alte frunze înmuiate în apă sărată –simboluri ale
primăverii și ale lacrimilor pe care le-a vărsat poporul evreu rătăcind prin deșert
- Zroa – aripioara din supă – simbolul brațului puternic al puterii divine care a scos
poporul evreu din robia egipteană
- Haroset – miere cu nuci și vin, curmale și mere, zdrobite, arătând ca o mâzgă cafenie
– simbol al cărămizilor din pământ la care trudeau sub bici fiii lui Israel în Egipt
- Oul tare – simbol al primăverii, vremea renașterii naturii
În cele opt zile de Paște toată alimentația se bazează pe carne, legume, azimă, făină de
azimă, ouă și foarte mulți cartofi. Pâinea și pastele fiind interzise de religie, cartoful, în
toate formele, le înlocuiește cu succes.
Cea mai bună garnitură pe lângă carne sunt așa-zisele lotches, gustate cu multă
plăcere. Ele sunt un fel de chiftele făcute din 3 albușuri bătute spumă, 2 linguri cu apă sau
sifon, 3 gălbenușuri adăugate unul după altul, 3 linguri cu făină de azimă, sare și piper. Se
amestecă și se lasă 10 minute să se odihnească, apoi se toarnă cu lingura prăjit, în tigaia
încinsă .Se prăjesc la foc mic și se scot abia rumenite, altfel se ard.
Angheacț e un fel de salată din cartofi fierți zdrobiți cu furculița la care se adaugă
ceapă solzișori, ouă tari feliuțe, ulei, sare și puțin oțet.
Kneidleh pentru supă sunt un fel de găluște. Se bat câteva ouă întregi, puțină sare,
câteva linguri de sifon și cam un pahar de făină de azimă. Se lasă apoi la întărit. Sunt
foarte înfoiate, de aceea se scot ușor cu lingura cu găuri și se așază fie într-un platou fie
direct în castronul cu supă (die goldene youh).
Pasca (azima) muiată în apă, frământată, scursă și amestecată cu ouă crude, sare și
piper. Se pune la prăjit în tigaie amestecând întruna sau se pune în tavă la cuptor ca o
budincă.
Borș din sfeclă de carne – sfecla se pune la murat cu două sau trei săptămâni înainte
de Paște numai în vase de uzanță pascală. Aceasta se acrește tocmai la timpul necesar și se
gătește fie cu carne fie dreasă cu smântână dulce.
Dulciurile Hremzlăh sunt făcute din ouă, făină de azimă și sifon. Din pasta moale se
fac forme rotunde cu mâna și se pun la copt. Când se rumenesc, se scot și se ung cu miere
și nuci măcinate.

Șavuot – Șvis (Idiș)

O altă mare sărbătoare evreiască petrecută la începutul verii este Șavout sau Șvis.
Această zi se serbează în a șaptea săptămână după prima zi de Paște (de aici numele Șavuot -
săptămâni). Creștinii o cunos csub numele grecesc de pentecost, pe care l-au adoptat și evreii
vorbitori de limba greacă la începutul secolului I al erei noastre.
 Șavot-ul mai are și alte conotații, mai mult laice decât religioase. I se mai spune Zman
matan Torateinu (Data dăruirii Învățăturii noastre), Hag hakațir (Sărbătoarea secerișului) sau
Hag habikurim (Sărbătoarea recoltelor).
În Antichitate, Șavuot era pentru agricultori și păstori un prilej de a aduce ofrande
Templului. În procesiuni vesele, aceștia urcau spre Ierusalim cu primele roade ale pământului,
orz, grâu, mei, smochine, curmale, migdale și cu primii lor născuți. Toate acestea erau daruri
pe care norodul din toată țara le aducea la Ierusalim, ca recunoștință și mulțumire celui
Atotputernic. Erau ca o închinare Divinității. Pregătirile și predarea primelor roade se făceau
cu anumite rituri si ceremoniale vesele, în cântece și dansuri. După distrugerea Templului și
împrăștierea evreilor în lumea întreagă, acest obicei a dispărut. A rămas doar amintirea
revelației din Sinai când evreilor li s-a dăruit învățătura: Tora.
În așezările agricole, chibuț-uri, se organizează serbări bucolice. Care alegorice
împovărate cu primele roade ale pământului, ale secerișului, mame cu prunci, viței, miei, iezi,
plante tinere, fac ocolul așezărilor spre bucuria și veselirea tuturor. În grădinițe și în școli,
copiii poartă pe cap coronițe cu florile sezonului, iar pe brațe duc coșuri cu fructe. Există și un
obicei curios de a se consuma preparate lactate. Tot poporul se conformează tradiției, fără să
știe foarte clar care este motivul pentru care se consumă alimente din lapte. Există câteva
explicații posibile pentru acest obicei. Una dintre ele ar fi că în vremurile în care au primti
Tora evreii erau atât de precipitați și tensionați încât nu au mai avut timp să gătească bucate
din carne – vita trebuia tăiată, aleasă, aprinderea focului cu cremenea, îndelunga fierbere erau
consumatoare de timp si solicitau răbdare. O altă motivație ar fi că, la începutul verii, hrana se
cerea a fi mai ușor de digerat.
Prânzul de Șviseste la unele familii compus din salate cu legume de sezon, borșde
sfeclă dulce dres cu smântână, plăcinte cu brânză și stafide, pâini mari împletite, compot de
vișine.