Helium Neon Laser 2.6.

07-01
Teme:
1. Alinierea laserului He-Ne. Reglarea oglinzilor rezonatorului (oglinda stângă: VIZ, HR (R 100%), plană; oglinda dreaptă:
VIZ, HR (R 98%), R =700 mm) utilizând laserul de aliniere cu corp solid (YAG:Nd dublat în frecvenţă  = 532 nm).
2. Verificarea condiţiei de stabilitate a rezonatorului hemisferic.
3. Măsurarea integrală a puterii relative de ieşire ca funcţie de poziţia tubului laser în interiorul rezonatorului hemisferic.
4. Măsurarea diameterului fasciculului în interiorul rezonatorului hemisferic la dreapta şi stânga tubului laser.
5. Determinarea divergenţei fasciculului laser.
6. Măsurarea puterii integrale relative de ieşire ca funcţie de curentul prin tub.

Laserul He-Ne poate fi acordat (modificarea lungimii de undă de emisie) utilizând BFT sau LTP. Modurile
longitudinale pot fi observate utilizând un Etalon Fabry Perot cu fineţe scăzută. Observaţie: Aceste puncte pot fi convertite
cantitativ numai dacă sunt disponibile un sistem de analiză Fabry Perot şi un monocromator.
Puterea relativă de ieşire ca funcţie de distanţa faţă de oglindă.
Setul experimental Laserul He-Ne, setul de bază 08656.01 1
Bancul optic cu bara de măsură 08599.01 1
Diafragma de ajustare a laserului 08608.00 2
Fotoelement de siliciu 08734.00 1
Multimetru digital 07134.00 1
Ecran, alb, 150  150 mm 09826.00 1
Avertizor de pericol -LASER- 06542.00 1
Barrel base -PASS- 02006.55 1
Vernier caliper 03010.00 1
Ruletă de măsură, l = 2 m 09936.00 1
Sticle de protecţie pentru Laserul He-Ne 08581.10 1
Opţional:
Set experimental Laser He-Ne, set avansat 08656.02 1
Următoarele puncte pot fi realizate cu setul avansat 08656.02.
Cu ajutorul unui dispozitiv birefringent şi a unei prisme Littrow pot fi selectate diferite lungimi de undă şi determinări
cantitative dacă este disponibil un monocromator.
În final se poate demonstra existenţa modurilor longitudinale şi profilil câştigului laserului He-Ne cu ajutorul unui
sistem de analiză Fabry-Perot dacă este disponibil.

Ce avem nevoie:
Setul de echipament complet, Laserul Heliu Neon cu Manualul CD-ROM inclus P2260701
Avem de învăţat despre :
- Emisia de lumină spontană şi simultană
- Inversia de populaţie
- Ciocnirile de tipul al doilea
- Tubul cu descărcare în gaz
- Cavitatea rezonantă
- Modurile transversale şi longitudinale în rezonator
- Birefringenţa
- Unghiul Brewster
- Prisma Litrow
- Etalonul Fabry Perot
Laserul Heliu Neon, setul avansat P2260705
Laserul Heliu Neon LEP 2.6.07-01
Referitor la temele

Principiul:
Este demonstrată diferenţa dintre emisia spontană şi stimulată a luminii. Propagarea fasciculului în interiorul
rezonatorului cavităţii laserului He-Ne şi determinarea divergenţei acestuia, sunt verificate criteriile de stabilitate şi este
măsurată puterea relativă de ieşire a laserului ca funcţie de poziţia tubului în interiorul rezonatorului şi de curentul prin tub.

Dacă este disponibil un monocromator, se poate selecta diferite lungimi de undă prin birefringenţă şi cu prisma Litrow
şi realiza determinări cantitative.
În final se poate demonstra existenţa modurilor longitudinale şi profilul curbei de câştig a laserului He-Ne dacă este
disponibil un sistem de analiză Fabry Perot.
 Puterea relativă de ieşire în funcţie de distanţa dintre oglinzi.
Echipamentul:
Setul experimental Laserul He-Ne, setul de bază 08656.01 1
Bancul optic cu bara de măsură 08599.01 1
Diafragma de ajustare a laserului 08608.00 2
Fotoelement de siliciu 08734.00 1
Multimetru digital 07134.00 1
Ecran, alb, 150  150 mm 09826.00 1
Avertizor de pericol -LASER- 06542.00 1
Barrel base -PASS- 02006.55 1
Vernier caliper 03010.00 1
Ruletă de măsură, l = 2 m 09936.00 1
Sticle de protecţie pentru Laserul He-Ne 08581.10 1
Opţional:
Set experimental Laser He-Ne, set avansat 08656.02 1

Pregătirea şi modul de desfăşurare

Pregătirea experimentală este arătată în Fig. 1. Alinierea oglinzilor rezonatorului este descrisă în manual ca şi la
alinierea cu acordarea birefringenţei (BFT), prisma Littrow (LTP) şi etalonul Fabry Perot (FPE).
Singurul aliniament de bază dacă a fost bine făcut, primul experiment poate fi realizat.

Este descrisă acordarea rezonatorul optic al laserului He-Ne dat de mediul activ (Ne) şi calitatea necesară a fasciculului.
Scopul este de a realiza cel mai bun posibil fascicul de ieşire cu modul de bază Gaussian (TEM00).
În general spunem că acestea sunt două cerinţe o putere mare de ieşire necesită utilizarea unui volum larg de mediu
activ, având în vedere că modul fundamental este restricţionat la propiul volum.
Aceasta este doar pentru rezonatorul hemisferic ce are configuraţia optimă pentru laserul He-Ne.

Atenţie: Niciodată să nu priviţi direct într-un fascicul laser neatenuat.

Fig. 1: Montajul experimental al sistemului laser He-Ne.

Informaţiile următoare pot fi explicate de caracteristicile fasciculelor de tip Gaussian.

Raza fasciculului w (w = waist) este dată de următoarea relaţie:
 2
 z 
w z   w0  1   
 zR 
w0 este raza cea mai mică a fasciculului la talia minimă a fasciculului şi z R este lungimea Rayleigh.
w02
zR   

Fig. 2 arată relaţia dintre diametrul fasciculului şi lungimea z. Punctul z în direcţia în care fasciculul este propagat.

Fig. 2: Diametrul fasciculului pentru un fascicul Gaussian în modul fundamental.

Raza fasciculului este foarte mică la poziţia z 0 . Raza fasciculului creşte liniar cu creşterea distanţei. Deoarece undele
luminoase sunt unde sferice raza de curbură a frontului de undă poate fi atribuită cu fiecare poziţie z. Raza de curbură R(z)
poate fi calculată cu următoarea relaţie:
z R2
R z   z 
z
Aceasta este arătată în Fig. 3.

Fig. 3: Raza de curbură a frontului de undă în funcţie de distanţa z de la talia fasciculului la z = 0.

La z  z R raza de curbură este minimă. Raza de curbură la z = 0 este infinit. În acest punct frontul de undă este plan.
Peste lungimea Rayleigh z R raza creşte din nou în mod liniar. Aceasta este însă o afirmaţie de bază importantă. S-a
arătat că acolo fasciculul este în realitate paralel într-un singur punct a undei luminoase, acela este punctul focal. În domeniul
 zR  z  zR
fasciculul poate fi considerat paralel sau colimat. Fig. 4 arată domeniul Rayleigh unde se defineşte divergenţa  în câmp
îndepărtat.
 Fig. 4: Domeniul Rayleigh şi divergenţa.

În timp ce operaţia inversă, un rezonator optic stabil poate fi acum construit prin adaptarea razei de curbură prin
această cale în care corespunde la raza de curbură a modului de bază Gaussian. Fig. 5 arată rezonatorul sferic şi hemisferic.
Dacă laserul este făcut să oscileze cu acest fel de configuraţie fasciculul poate fi calculat cu ecuaţiile menţionate mai sus
bazate pe cunoaşterea razei de curbură a oglinzii şi distanţei dintre oglinzi. Datorită cerinţei pentru o putere mare de ieşire în
modul fundamental, arajamentul sferic este scos pentru laserul He-Ne.
Modurile transversale pot deasemenea oscila în rezonatorii sferici.
Modul fundamental poate fi realizat în acest tip de rezonator prin introducerea unei diafragme în rezonator pentru a
permite numai modului fundamental să treacă liber. Totuşi, această opţiune este complicată. Rezonatorul hemisferic este ales
deoarece poziţia frontului de undă plan este foarte bine definită.
Numai modul fundamental este reflectat înapoi cu pierderi mici.

Fig. 5: Construcţia unui rezonator optic cu oglinzi.

Rezonatorul are raza de curbură pentru modul fundamental Gaussian la punctele particulare z.

Mai mult, laserul He-Ne necesită un capilar îngust. Procesele de recombinare ale ciclului laser au loc în acesta. În
măsura în care materialul activ este concentrat, diametrul capilarului poate fi făcut cât mai mic posibil pentru a obţine ieşirea
laserului optimă, dar nu poate fi făcut prea mic că împiedică trecerea modului fundamental. Cursul despre raza fasciculului
unui mod arată că aceasta este determinată de raza de curbură a distanţei dintre oglinzi. Oricum, volumul modului, adică
volumul de umplere peste modul fundamental, sau lungimea mediul amplificator trebuie să fie cât mai lungă posibil pentru a
obţine la fel de mult la ieşire din mediul activ.
Din acest motiv sunt utilizate tuburile lungi pentru laserii He-Ne pentru a creşte puterea la ieţire. În aceşaţi timp, raza
oglinzii sferice trebuie să fie suficient de lungă pentru acest scop.
Reglajul de bază al laserului cu acordaj birefringent (BFT birefringent tuner) este explicat în modul de lucru.
Acordajul birefringent BFT trebuie introdus în rezonator în locul unde fasciculul laser este paralel „în măsura în care este
posibil”. Punctele ce au determinat efectul selectiv cu BFT sunt stabilite pe observaţii făcute în fascicule colimate.
Pierderile suplimentare pot apărea pentru liniile slabe (linii cu câştig mic) care pot fi minimizate prin poziţionarea optimă
a BFT în interiorul rezonatorului. Dacă nu oscilează liniile slabe pot fi obţinute, următoarele puncte trebuie să fie verificate şi
schimbând în consecinţă. Toate suprafeţele optice, inclusiv suprafaţa BFT-ului, trebuiesc să fie curate. BFT-ul trebuie reglat la
unghi Brewster faţă de axa optică. Curentul de descărcare nu trebuie să fie mai mare de 5 mA. Elementul BFT constă dintr-o
placă de cuarţ natural de aproximativ 1 mm grosime.
 Când BFT-ul este plasat în rezonator acesta determină o deplasare a fasciculului. Pentru acest motiv este necesar să se
repete prima aliniere când este utilizată acordarea. Dacă placa este rotită în jurul axei optice principala linie (632.8 nm) va
apare de trei la cinci ori. Selectăm una cea mai bună şi realiniem laserul pentru funcţionarea cea mai bună.
Când se reglează în vecinătatea celei mai importante linii la 632 nm se vor putea găsi cinci linii diferite la următoarele
lungimi de undă şi cu câştigurile relative:
1. 611.8 nm 10
2. 629.8 nm 20
3. 632.8 nm 100
4. 635.2 nm 6
5. 640.1 nm 34
Linia portocalie la 611.8 nm precum şi linia la 635.2 nm sunt sensibile la pierderile suplimentare date impurităţile de
pe componentele optice.
Se mai curăţă odată dacă nu se găsesc aceste linii. În special ferestrele tubului şi lama de BFT sunt expuse la impurităţi
deoarece câmpul electric al fasciculului laser pe aceste suprafeţe nu este zero ca pe oglinzi. Singura linie portocalie se
amplifică în realitate în rezonatorul laser şi optimizarea unghiului Brewster prin rotirea BFT-ului câte puţin. Notă când
linia va dispărea va apare prin rotirea uşoară a lamei.

Teoria şi evaluarea
Laserul He-Ne a fost primul laser care a funcţionat în continuu. Acesta a fost inventat de Javan şi colaboratorii lui în
1961. Fascinaţia pentru gazele inerte şi structura atomică clară a lor formează baza pentru multe investigaţii spectroscopice.
Informaţiile obţinute din datele spectroscopice au fost extrem de ajutătoare în decizia de a alege heliul şi neonul pentru primii
laseri, utilizând descoperirile lui Schawlow Towne legate de condiţiile de funcţionare din 1958 de a estima dacă o inversie de
populaţie a făcut posibil funcţionarea laser.
Timpii de viaţă ai stărilor s- şi p- erau bine cunoscuţi. Acele stări s- erau mai lungi decât acele stări p- cu un factor
de zece. Condiţia inversiei de populaţie a fost aşadar îndeplinită, pentru timp finit.
Fig. 6 arată diagrama nivelelor de energie redusă pentru heliu şi neon. Numai acele nivele în discuţia despre excitare şi
procesele laser la lungimea de undă de 632 nm sunt indicate.
Partea stângă a reprezentării arată nivelele joase ale atomilor de heliu. Se observă că scala energiei este întreruptă şi
este o diferenţă mare de energie în procesele de recombinare decât este evident în diagramă. Pentru nivelele de energie ale
neonului sunt utilizate denumirile Paschen (descrierile termenilor Racah sunt deasemenea des întâlniţi). Termenii sunt
1 1
numerotaţi simplu consecutiv, de jos în sus. O caracteristică a heliului este că primele stări excitate, 2 S1 şi 2 S 0 sunt
1
metastable, astfel că tranziţiile optice pe nivelul fundamental 1 S0 nu au loc, deoarece acestea vor încălca regulile de
selecţie pentru tranziţiile optice. Ca rezultat al descărcării în gaz, aceste nivele sunt populate prin ciocniri electronice.

Fig. 6: Excitarea şi procesele laser pentru emisia laser în vizibil.

O ciocnire este numită ciocnire de tipul al doilea dacă după o ciocnire transferă energia celuilalt astfel că acesta
tranzitează de pe nivelul de energie anterior pe următorul superior sau pe un loc inferior. Pe altă parte ciocnirea electronică
este de asemenea o ciocnire atomică de tipul al doilea. În cel de-al doilea mod, un atom de Heliu excitat ajunge pe starea
iniţială deoarece energia lui a fost utilizată pentru excitarea unui atom de Neon. Amândouă aceste procese sunt de bază
pentru producerea inversiei de populaţie în sistemul Neonului.
 Fig. 7: Ciocnirea electronică de tipul al doilea.

1
Dacă privim în fig.6 vedem că nivelul 2 S 0 este puţin sub nivelul 3s al Neonului. Oricum, energia termică
suplimentară kT este suficientă pentru a trece acest prag.
În timp ce deja s-a menţionat, timpii de viaţă a stărilor s ale neonului sunt de aproximativ de 10 ori mai lungi decât cele ale
stărilor p .
Pentru acest motiv va fi generată o imediată inversie de populaţie între nivelele 3 s şi 2 p . Nivelul 2 p este golit
datorită emisiei spontane pe nivelul 1s . După aceasta atomii de Neon ating din nou starea fundamentală, prin primele
ciocniri cu pereţii tubului (capilarul), de la o tranziţie optică ce nu este permisă. Acest proces de termalizare joasă este
capilarul de sticlă din ciclul laser. Pentru acest motiv este recomandat să se aleagă un diametru al capilarului cât mai mic
posibil. Oricum, laserul va avea apoi multe pierderi. Laserii cu He-Ne moderni funcţionează la un optim al acestor condiţii
contradictorii. Acesta este principalul motiv pentru puterile de ieşire scăzute ale laserilor cu He-Ne.
Luăm în discuţie funcţionarea laser pe obişnuita linie roşie cunoscută la 632 nm mai sus de acest punct. Oricum,
Neonul are multe alte tranziţii, folosite la producerea în jur de 200 linii laser în laborator. Următoarea explicaţie descrie
diagrama nivelelor de energie pentru liniile suplimentare din vizibil.

Fig. 8: Cele mai importante tranziţii laser în sistemul Neon.

1
Nivelul 3 s este populat datorită atomilor de Heliu de pe nivelul 2 S 0 ca rezultat a unei ciocniri atomice. Nivelul
3 s conţine 4 sub-nivele dintre care primul este nivelul 3s2 care a fost populat prin procesele de ciocnire. Densitatea de
populaţie a celorlalte sub-nivele 3 s este de aproximativ 400 ori mai mică decât a nivelului 3s2 . Nivelul 2 s este populat de
3
atomii de Heliu de pe nivelul 2 S1 ca rezultat al unei ciocniri atomice.
 Cele patru sub-nivele ale grupului 2 s sunt populate într-un mod similar. Tranziţiile optice din vizibil (VIS) şi
procesele laser au loc între 3s2  2 pi şi tranziţiile din infraroşu (IR) între nivelele de energie 2 si  2 pi .
Tabelul următor arată cele mai importante tranziţii laser. Coeficienţii Einstein Aik sunt daţi pentru liniile din vizibil şi
câştigul este indicat în procente per metru.
Sunt cunoscute tranziţii laser, care pleacă de pe nivelul 3s2 şi ajung pe nivelul 3 p al Neonului. Oricum, aceste
tranziţii laser slabe în plus aflate în interiorul domeniului spectral infraroşu şi nu pot fi detectate de detectorul cu siliciu
utilizat în experiment. Acelea nu sunt potrivite pentru experimente. Notăm că aceste linii iniţiază acelaşi nivel ca liniile din
spectrul vizibil şi sunt aşadar concurente cu acestea. Din secţiunea transversală a emisiei stimulate este crescută cu 3%, de
asemenea amplificarea acestor linii este aşadar foarte puternică. Aceasta aplicată în particular liniei de 3,39 m , care,
datorită unui capilar suficient de lung, arată activitate laser (aşa numita super-fluorescenţă) chiar fără un rezonator optic.

Tabelul 1: Tranziţiile şi liniile laser

Tranziţia Lungimea de Aik Câştigul

undă [nm]
10 s 
8 1
[%/m]

3s2_2p1 730.5 ‘’’ 0.00255 1.2

3s2_2p2 640.1 ‘ 0.0139 4.3
3s2_2p3 635.2 ‘ 0.00345 1.0
3s2_2p4 632.8 ‘ 0.0339 10.0
3s2_2p5 629.4 ‘ 0.00639 1.9
3s2_2p6 611.8 ‘ 0.00226 1.7
3s2_2p7 604.6 0.00200 0.6
3s2_2p8 593.9 0.00255 0.5
3s2_2p9 ---
3s2_2p10 543.3 0.00283 0.52
2s2_2p1 1523.1 ‘’
2s2_2p2 1177.0 ‘’’
2s2_2p3 1160.5
2s2_2p4 1152.6 ‘’’
2s2_2p5 1141.2 ‘’’
2s2_2p6 1084.7 ‘’’
2s2_2p7 1062.3
2s2_2p8 1029.8
2s2_2p9 ---
2s2_2p10 886.5
2s3_2p2 1198.8 ‘’’
2s3_2p5 1161.7 ‘’’
2s3_2p7 1080.1 ‘’’

‘ Tranziţiile laser sunt obţinute experimental dacă tubul laser este furnizat ferestre perpendiculare sau ferestre Brewster
‘’ Tranziţia laser poate fi obţinută experimental dacă tubul laser este furnizat ferestre Brewster şi cu un set special de oglinzi
(*)
‘’’ Tranziţiile laser sunt obţinute experimental dacă tubul laser este furnizat ferestre Brewster şi un set de oglinzi de IR (*)
--- tranziţii nepermise
(---) nu sunt incluse în setul de echipament

Măsurătorile alocate trebuiesc făcute la suprimarea super-luminiscenţei pentru a evita influienţa negativă la liniile
laser din vizibil.

Fig. 9: Laser He-Ne modern cusudură metal-sticlă la anod, catod şi oglinzi.

Fig. 9 arată un tub laser modern construit cu tehnologie de fabricare foarte perfectă şi optimizări ale aspectelor fizice
ale laserului. Aceasta aplicată la rezonator în particular, care este proiectată pentru cea mai bună ieşire posibilă în mod
fundamental cu un fascicul pur Gaussian şi puritate spectrală în funcţionare pe un singur mod longitudinal (folosit pentru
măsurători de lungime interferometric). Realizarea acestei cerinţe depinde, printre alte aspecte, în adaptarea optimă a
rezonatorului la profilul de amplificare al Neonului.

Descărcarea are loc numai în capilar. Aceasta este asigurată de expansiunea şi topirea capilarului cu tubul de sticlă.
Fereastra de la capătul anodului este făcută complet din sticlă, pentru a preveni venirea în contact cu tensiunea înaltă
periculoasă în timpul activităţii de curăţire necesară. Tubul fiind uzat are o tensiune de iniţiere de aproximativ 8kV şi o
tensiune de funcţionare de aproximativ 2kV . Curentul optim pentru linia de 632 ,8nm este de 5mA .
Atomii de Neon se mişcă mai mult sau mai puţin liberi în tubul laser dar la viteze diferite. Numărul N de atomi de Neon
cu masa m , cu viteza cuprinsă în intervalul     d este descris în acord cu distribuţia Maxwell-Boltzmann (Fig. 10).
n  4 2  m 2 
   exp  d
 2kT m 2  k t
3
N 
T este temperatura absolută şi k - constanta lui Boltzmann.
Ecuaţia de mai sus este aplicată pentru toate direcţiile din spaţiu.
Oricum, noi suntem interesaţi numai de distribuţia vitezei în direcţia capilarului. Utilizând  2   x2   y2   z2
obţinem pentru direcţia x:
n   m 2 
 2kT m  exp d x .
N  k t 
Un observator cu poziţia fixată va observa acum frecvenţa de emisie sau de absorbţie modificată, dată de efectul
Doppler (Ch. Doppler: Abh. d. K. Boehmischen Ges. d. Wiss. (5). Vol. II (1842) P. 465), şi valoarea a deplasării va fi:
v0
v presupunând   c
1 c
v0 este frecvenţa de absorbţie sau de emisie a atomilor de Neon rămaşi şi c este viteza luminii. Dacă ecuaţia Doppler este
utilizată la înlocuirea vitezei  în distribuţia Maxwell-Boltzmann a vitezei poate fi găsită linia produsă de deplasarea
atomilor de Neon. Astfel intensitatea este proporţională cu numărul atomilor de Neon ce absorb sau emit, distribuţia
intensităţii va fi:
2
 v  v0 
I v   I v0   e   c 
 0 w
v  
 w este viteza cea mai probabilă conform cu:
2kT
w  .
m

Fig. 10: Probabilitatea distribuţiei pentru viteza v a atomilor de Neon cuprinsă în intervalul v  v+dv.
 I v0 
Valoarea lăţimii la semi-înălţimea maximulul este calculată pentru I v0   şi rezultatul este:
2
w
v doppler  4  ln 2   v0 .
c
Pentru ecuaţia de mai sus putem spune că lăţimea liniei cauzată de efectul Doppler este largă în cazul de:
- frecvenţe ridicate de rezonanţă sau lungimi de undă mici ( v9  c 0 , liniile-UV)
- cea mai probabilă viteză ridicată vw dată de temperatura ridicată T
şi îngustă în cazul de:
- particulă cu masă mare.
Profilul liniei I v  de asemenea corespunde unei curbe de distribuţie Gaussiană. Fig. 11 arată această formă de profil.
Singura histogramă ce aproximează curba de distribuţie când intervalele de viteză dv sunt mici.

Fig. 11: Neomogenităţile profilului liniei la intervalele de viteză dv.

În conclzie putem observa că o linie lărgită prin efect Doppler face să nu avem o curbă de distribuţie pur Gaussiană.
După o observatie mai atentă putem observa că liniile lărgite ale efectului doppler de fapt nu descriu o curbă a distribuţiei
Gaussiene pure. Pentru a înţelege acest lucru, alegm un ansamblu de atomi de Ne ale căror componente de viteză au valoarea
V în direcţia în care privim. Ne aşteptăm ca aceşti atomi să emită lumina cu aceeaşi frecvenţă ν sau lungime de undă λ. Dar
trebuie să luăm în considerare şi efectul adiţional ce este responsabil pentru lărgimea naturală a liniilor unei tranziţii. Ştim că
fiecare nivel de energie are o durată de viaţă. Populaţia n 2 a stării 2 se descompune într-o stare 1 cu nivel de energie mai
mic şi o constantă de timp T după ecuaţia:
n2 t   n 2 t  0   e  A21 t unde  = 1/A21

A21 este coeficientul lui Einstein pentru emisia spontană.

Fig. 12 Scăderea populaţiei din starea 2 în starea 1 cu energie mică

Aceasta ne arată că per ansamblu atomii de Ne nu emit lumină la o singură frecvenţă, ei emit un spectru de frecvenţe
reprezentate de profilul Lorentz.
Formarea profilului exact poate fi determinat din convoluţiunea profilului Gaus cu profile individuale Lorentz.

 v  
1
, v 0  v 21 .
 
2

4  v  v 21   s 
2

2
Rezultatul obţinut în acest mod este cunoscut drept profilul Voigt.
Din moment ce un grup de particule este un ansamblu căruia i se poate atribui o anumită viteză v, aceste grupuri au
caracteristici ce le diferenţiază. Fiecare grup are propria frecvenţă de rezonanţă. Cu ce grup interacţionează un foton depinde
doar de frecvenţa fotonului. Acest lucru nu afectează celelalte grupuri care nu sunt rezonante în interacţie. De aceea, acest tip
de profil este denumit neomogen.

Fig. 13: Lăţimea naturală a unei linii cauzată de emisia spontană

Fig. 14 Profilul natural lărgit al liniilor pentru grupuri de viteză v din profilul Doppler neomogen.

După cum ştim deja, un semnal apare într-un mediu atunci când acesta conţine inversiuni. Aceasta înseamnă că
densitatea de populaţie de pe nivelul superior n 2 este mai mare decât densitatea de populaţie de pe nivelul n1 (2p). În figura
o
15 profilele populaţiei sunt rotite cu 90 pentru a putea fi desenate în cunoscuta diagramă a nivelelor de energie.Tranziţiile
pot avea loc doar între subansamble ce au aceeaşi viteză v pentru că tranziţia optică nu afectează viteza atomului de Ne.
Situaţia din fig. 15 arată o inversie de populaţie n2>n1. În afara unor constante specifice, câştigul energetic este proporţional
cu diferenţa n2 - n1. Acum vom plasa ansamblul inversat al atomilor de Ne într-o cavitate optică ce este formată din 2 oglinzi
cu distanţta între ele L. Din cauza emisiei spontane, fotonii ce sunt generaţi şi amplificaţi în mediul activ ce prezintă o
inversie de populaţie, sunt reflectaţi înapoi de oglinzi, forţându-i să facă un număr mare de treceri prin mediul amplificator.

Fig. 15: Inversia de populaţie si tranziţia între subansamble cu aceeaşi viteză v.

O asemenea undă mai e cunoscută drept modul oscilant al rezonatorului sau modul longitudinal. Toate modurile
trebuie să îndeplinească următoarea condiţie:
 c
L  n sau L  n 
2 2v
L reprezinta lungimea rezonatorului,  este lungimea de undă şi c viteza luminii, v frecvenţa luminii generate când n este un
număr întreg, astfel, fiecare mod are frecvenţa:

 n   n 
c
2L

Fig. 16: Unde longitudinale într-un rezonator optic A cu n noduri şi B n+3 noduri.
Exemplu: un laser He-Ne cu un rezonator cu o lungime de 30 cm cu o lungime de undă a emisiei de 632,8 nm va avea
următoarele valori pentru n:
v L 0,3
n 2 L  2  2  949,167
c  632,8  10 8
Diferenţa în frecvenţă a două moduri învecinate (adiacente) este:

v  vn  1  vn   n  1 
c c c
n  .
2L 2L 2L
În exemplul de mai sus, distanţa între moduri este de :
3  108
v   5  108 Hz  500MHz .
2  0,3
 Dacă mediul laser activ este adus într-un rezonator, vor fi formate unde staţionare din cauza emisiei continue a
mediului activ în rezonator şi energia va fi extrasă din mediul laser activ.Totuşi rezonatorul pote extrage numai energie
pentru care el este realizat. Strict vorbind, un rezonator are un număr indefinit de moduri în timp ce mediul laser activ emite
doar într-o zonă de frecvenţă determinată de lăţimea liniei de emisie. Fig. 17 ne arată situaţia în cazul unui material
neomogen.

Fig. 17: Profilul neomogen (Gaussian) interacţionând cu un rezonator.

Dacă laserul funcţionează într-o stare staţionară putem vedea că el emite în mai multe moduri longitudinale.
Acestea sunt exact acele moduri ce vor fi găsite în profilul de emisie. Din moment ce aceste moduri sunt hrănite de un profil
de emisie neomogen ele pot exista independent. laserul cu He-Ne este un exempu în acest sens. Laserii ce sunt în mod
constant variabili între UV şi roşu sunt probabil visul orcărui fizician. Au existat multe cercetări în zonă şi unele scopuri au
fost parţial atinse. Cristalele birefringente sunt folosite ca întârzietori optici şi ca elemente optimizante. Un model simplu va
fi folosit pentru a explica cum un cristal birefringent funcţionează drept element de selecţie al lungimii de undă. Lumina
poate fi observată ca o oscilaţie electromagnetică. Considerăm componenta optică drept o colecţie de mulţi dipoli. Aceşti
dipoli sunt determinaţi de tipul şi forma învelişurilor electronice pe care o are fiecare atom şi moleculă. Aceşti atomi sunt
excitaţi de câmpul electromagnetic al luminii şi sunt astfel rupţi din echilibrul lor. Dipolii absorb energia luminoasă şi o
trimit înapoi. Totuşi nu îşi poate trimite unda în direcţia propriei axe. Dacă un cristal are două tipuri de dipoli ce sunt la un
unghi particular unul faţă de celelălt, aceştia pot emite şi absorbi lumina numai în aria unghiurilor lor. Dacă procesul de
emisie şi absorbţie este mai lent pentru un anumit tip de dipol, atunci în celelalte va exista o diferenţă de fază. Din punct de
vedere microscopic se pare că este ca şi când ar avea un indice de refracţie mai mare. O schimbare în direcţia razei are loc
din cauza direcţiilor diferite ale dipolilor.

Dacă o rază paralelă de lumină intră în acest tip de material, rezultatul este întradevăr caracterizat de două raze ce
părăsesc cristalul. În acest caz amândouă raze sunt polarizate perpendicular una pe cealaltă şi au o diferenţă de fază între ele.

Fig. 18: Cristal birefringent.

Acest fenomen este denumit birefringenţă, aceste două direcţii marcate în cristal au doi indici de refracţie distincţi. Din
moment ce una din raze pare să încalce legea lui Snell, este denumită extraordinară în timp ce cea care se comportă normal
este denumită ordinară. Cristalele de cuarţ şi calcit sunt materiale ce se comportă în acest fel. De asemenea există o serie de
alte cristale dar acestea două s-au dovedit a fi de mare succes în tehnologia laserilor.
Plăcile subţiri folosite drept întârziatori optici sunt făcute din cuarţ, deoarece acest material este suficient de dur pentru acest
scop.
Reţinem că numai cristalul de cuarţ are un comportament birefringent. Cuarţul, care a fost topit îşi pierde această calitate. O
întreagă serie de componente laser sunt făcute din calcite. Cristale scurte din calcit sunt suficiente pentru a produce separaţia
razei necesare din cauza diferenţei dintre indicii de refracţie ordinari şi extraordinari. O placă birefringentă făcută din cristal
de cuarţ poate fi folosită în laserul experimental de He-Ne pentru selectarea lungimilor de undă. Acest tip de element este de
asemenea cunoscut ca un filtru birefringent. Aranjamentul din interiorul laserului este arătat în figura 19.
 Fig. 19: Filtru birefringent pentru selectarea lungimilor de undă din interiorul rezonatorului.

Placa birefringenă este plasată sub unghiul Brewster din rezonatorul laserului de He-Ne pentru a evita pierderea de reflexie
prin placa însăşi. Laserul poate oscila în direcţia polarizării date de lama birefringentă. Placa birefringentă nu poate schimba
polarizaţia dacă o diferenţă de fază de   2 apare între raza ordinară şi cea extraordinară după ce aceasta a făcut două
treceri.
În acest caz, nu vor exista pierderi de reflexie în nici una din cele două plăci orientate sub unghiul Brewster. Diferenţa de
fază cauzată de plăci este calculată în felul următor:
drumul optic al razei ordinare este:
l 0  d  n0 .
Drumul razei extraordinare este:
l   d  n în felul acesta l 0  l   d  n0  n  .
Diferenta de fază  este :
2
     2  d  n0  n   .

După ce a trecut de două ori, unde  este drumul geometric urmat de rază printr-o placă de grosimea d iar  este unghiul
dintre vectorul câmpului electric al luminii şi axa optică a cristalului din planul plăcii.
2
Când :      2  d  n0  n    2 nu există pierderi. Acest lucru se aplică oricărei lungimi de undă

dată pentru un unghi particular  din moment ce grosimea plăcii a fost preselectată.
.

o
Fig. 20:Transmisia unui BFT cu o placă de grosime 0.9 mm, la un unghi de 45 între vectorul câmpului electric şi axa
optică calculată pentru o gamă de lungimi de unde între 500 şi 800 nm. Dispersia cuarţului birefringent a fost luată în
consideraţie în acest caz. De aceea, curba de transmisie se schimbă la lungimi de unde mai mari.

Un alt element de reglaj este prisma Littrow. Ideea lui Littrow era simplă, de aceea este şi foarte ingenioasă. El a produs o
prismă în care, unghiul refractar este măsurat în asemenea fel încât în aranjarea deviaţiei minime raza intră în prismă imediat
sub unghiul Brewster. În acest fel nu există pierderi de reflexie. Acest tip de prismă este de asemenea cunoscut drept prisma
Brewster. Littrow a desfăcut prisma, tăind din mijlocul acesteia şi aplicând un strat pe suprafaţa ei cu o substanţă deosebit de
reflectorizantă. Dacă indicele de refracţie al primului strat este similar cu materialul prismei, pierderea Fresnel va fi
considerabil redusă i-ar rezultatul va fi un element ce are puţine pierderi, ce poate fi folosit înăuntrul rezonatorului pentru a
selecta lungimile de undă..
 Fig. 21:Formarea unei prisme Litrow dintr-o prismă Brewster şi
aranjarea acesteia înăuntrul rezonatorului pentru un tub cu ferestre Brewster.

În unele zone, cum ar fi spectroscopia de înalta rezoluţie al tehnicilor de măsurare interferometrice, câteva moduri
longitudinale din lumina laser s-au dovedit a fi incerte. Pierderea frecvenţei selective poate fi adusă într-un rezonator de un
etalon şi modurile nedorite fiind suprimate în acest fel. Un etalon este un rezonator plan paralel de joasă calitate, acest etalon
de obicei este făcut dintr-un corp de sticlă individual al cărui suprafeţe plane sunt foarte bine polisate, paralele una cu
cealaltă.
Asemeni unui rezonator normal, un etalon are mai multe moduri. Totuşi, aceste moduri sunt considerabil mai largi, din
moment ce reflexia asupra suprafeţelor plane este ţinută la un nivel scăzut.

Fig. 22: Selectia modurilor cu un etalon.

Dacă etalonul este înclinat la un unghi  contrar undei incidente, maximul transmisiei se va modifica conform
Z m T  1   n 2  sin   .
2d
m
În acest caz m este ordinul, d este grosimea etalonului, n este indicele de refracţie iar  este unghiul de înclinare.
Conform ecuaţiei de deasupra, modurile etalonului pot fi mutate prin înclinarea etalonului în timp ce profilul de amplificare
şi modurile rezonatorului rămân constante. În acest fel este posibil să întâlnim mai multe pierderi în moduri decât oscilaţii din
cauza pragului amplificării decât în modurile din vecinătatea imediat inferioară a maximului transmisiei. Asemeni ca în
cazul unu rezonator simplu, distanţa dintre moduri este dată de grosimea d şi de indicele de refracţie n.
c
v  .
2nd
Etalonul trebuie să fie proiectat în conformitate cu gradul de atenuare impus de modurile învecinate şi de distanţa spectrală
între ele. În laserul experimental He-Ne folosit în următoarele experimente, etalonul are o grosime de 1 cm şi nu are vreun
strat adiţional ci doar 4% reflexie pe fiecare faţă din cauza pierderilor Fresnel.
1. Aranjarea laserului He-Ne şi ajustările oglinzilor rezonatoare şi procedurile tehnice care au trebuit să fie elaborate folosind
instrucţiunile subliniate în detaliu în manual. Obiectivul următorului experiment este măsurarea:
– Gamei de stabilitate optică a unui rezonator hemisferic
– Puterea de ieşire optică ca o funcţie a poziţiei tubului laser înăuntrul rezonatorului
– Măsurarea diametrului razei înauntrul rezonatorului.

2. Măsurarea poate fi făcută în timp ce poziţia oglinzilor sferice (R = 700 mm) pe parcursul operaţiei este schimbată până la
limita stabilităţii. Aceasta poate fi schimbată prin desfacerea uşoară a şuruburilor de fixare de pe sistemul de ajustare a
oglinzilor. Fiţi atenţi ca oscilaţia laserului nu va fi oprită din cauza acestei modificări (păstrarea efectului laser). Suportul de
ajustare este ajustat în noua poziţie din nou, i-ar puterea de ieşire a laserului este adusă la un maxim prin reajustare.
Rezultatul acestei proceduri este arătat în figura 23. Cu tubul laser lăsat la o distanţă de 3,5 cm în faţa oglinzii plane a
laserului, puterea de ieşire relativă a fost măsurată ca o funcţie a distanţei dintre oglinzi. Oglinda cu rază de curbură din
dreapta este mutată în paşi în aşa fel încât spaţiul dintre oglinzi variază între 45 şi 70 cm. Pentru un spaţiu între 45 şi 55 cm
puterea relativă creşte din moment ce mediul laserului este penetrat de unda rezonatoare în mai multe feluri fiind optimizată.
Pentru un spaţiu între 55 şi 67 cm, pierderea prin difracţie în cavitate joacă un rol determinant. Peste 68 cm, pierderea prin
difracţie devine dominantă aşa încât laserul se opreşte din oscilaţie când spaţiul ajunge la limita de 70 cm. Distanta este
identică cu raza de curbură a oglinzii laser din partea dreaptă.
Următoarele criterii de stabilitate justifică rezultatul experimentului:
 1  g1  g 2  1
L L
g1  1  şi g 2  1 
R1 R2
Se descoperă:
dacă R1   (oglinda plană) atunci puterea laserului tinde către zero prin mutarea oglinzii din dreapta la o distanţă de
L  R2  70 cm .

Fig 23: Puterea de ieşire relativă ca o funcţie a distanţei dintre oglinzi

3. Măsurarea puterii de ieşire ca o funcţie a poziţiei tubului laser în rezonator este făcută prin desfacerea şuruburilor de fixare
a suportului mai mare pe care este fixat tubul şi prin mutarea acestuia înăuntrul rezonatorului. Rezonatorul este hemisferic cu
oglinda din dreapta de curbură R=100 cm. Distanţa între oglinzi este de 80 cm.Tubul poate fi mutat între limitele 20-60 cm.
După fiecare mutare puterea este reajustată către maxim prin acţionarea (reglarea) oglinzii din dreapta. Fig. 24 arată că
puterea de ieşire are un maxim dacă tubul este aproape de oglinda plană în partea în care rezonatorul are cel mai mic
diametru. În figura de mai jos tubul este folosit optim.
 Fig. 24: Puterea de ieşire relativă în funcţie de poziţia tubului în rezonator.

4. Diametrul razei este măsurat în interiorul rezonatorului cu tubul la o distanţă de 30 cm de oglinda plană. Distanţa dintre
oglinzi este de 90 cm i-ar raza de curbură a oglinzii din dreapta este de 100 cm. Pentru măsurarea diametrului razei într-o
anumită pozitie a şublerului este folosită fanta de măsură. Şublerul este ajustat la 1,5 mm şi situat în calea razei. Este mutat
înainte şi înapoi până când observăm dacă oscilaţia laserului (efectul laser) revine sau nu. Dacă revine, valoarea pe fanta de
măsurare este redusă până când laserul nu mai oscilează (dispare efectul laser). Ultima valoare la care operarea laserului a
fost observată este citită de pe şubler şi notată. Această valoare este diametrul razei în acel punct. Aceste măsurători sunt
repetate în diferite puncte şi se face un grafic al dimensiunii razei în funcţie de distanţa de la oglinda plană, aşa cum se poate
observa în figura 25.

5. Din figura 25 putem găsi minimul razei w0 la o valoare de 0,28 mm. Aşa cum este arătat în manual, divergenţa tan 
poate fi calculată folosind relaţia:

tan  
  w0
633  10 9
Astfel tan   şi tan   0,72 mrad
  0,28  10 3
Astfel, divergenţa totală este de 1,44 mrad.

Fig 25: Diametrul razei în interiorul rezonatorului.

6. În Fig. 26 puterea relativă de ieşire este arătată drept o funcţie a curentului din tub. Creşterea continuă a curentului din tub
nu creşte puterea de ieşire direct proporţional. Pentru curent mai mare de 6mA, fluxul de electroni care creşte dăunează
inversiunii mai degrabă decât să o favorizeze. Mai mult, se pare că există un curent de prag necesar pentru a porni laserul.
 Fig 26: Puterea de ieşire relativă a laserului ca funcţie a curentului de descărcare.

Alte experimente, cum ar fi măsurarea lungimii de undă a unei selecţii a unui mod longitudinal poate fi făcută dacă sunt
disponibile un monocromator sau un interferometru Fabry Perot. Dacă este disponibil un monocromator, poate fi facuta
cantitativ selecţia lungimii de undă cu BFT şi/sau cu a unui element LTP. Laserul, fie are lungimi de undă indezirabile din
cauza caracteristicilor sale specifice fie suprimă lungimi de undă care ar putea oscila doar atunci când o anumită lungime de
undă nu oscilează. Această ultimă afirmaţie este valabilă pentru liniile vizibile şi pentru o parte din liniile din infraroşu a
laserului cu He-Ne. Din moment ce liniile vizibile pornesc din acelaşi nivel de energie, aceste linii sunt în competiţie. Liniile
cu cel mai mic prag de energie oscilează primele şi folosesc inversia de populaţie pentru scopuri proprii. Lungimile de undă
variate pot fi obţinute prin elementele laserului astfel:
a) 640.1 nm
b) 635.2 nm
c) 632.8 nm
d) 629.8 nm
e) 611.8 nm

Linia de 611,8nm este orange. Cum este o linie cu un câştig mic aceasta poate oscila numai dacă curentul este mai
mic de 5mA. Pentru curenţi superiori de 5mA, fluxul de electroni deranjează inversia într-un mod inacceptabil. Când folosim
o prismă Littrow pentru reglaj, liniile de separaţie apar în două feluri. Una e prin dispersie i-ar cealaltă prin lungime
geometrică. Dacă liniile sunt depărtate, atunci distanţele de 5-10 mm sunt suficient de mari ca separaţia să apară. Liniile
apropiate pot fi separate printr-o serie de conexiuni a mai multor prisme. Ajustarea de bază a prismei Litrow este descrisă în
manual. Prisma Litrow este folosită în locul oglinzii laser plane şi îndeplineşte două cerinţe. Funcţionează drept o prismă
pentru separarea lungimilor de undă şi ca o oglindă laser plană. Strict vorbind ar trebui să fie posibil să selectăm toate liniile
laserului He-Ne pentru care suprafaţa de pe prisma Litrow este potrivită. Liniile sunt reglate prin înclinarea prismei. În
situatţia îin care suprafaţa acoperită a prismei este situată direct vertical pe axul optic al rezonatorului şi aceasta corespunde
cu oscilaţia laser aşteptată, liniile selectate ar trebui de asemenea să oscileze. În realitate acest lucru nu se întâmplă. Putem
observa că linia dominantă roşie încă oscilează în ciuda înclinării prismei. Totuşi, drumul razei în rezonator se schimbă
(putem observa acest lucru la oglinda sferică).
Raza laser deplasându-se în interiorul rezonatorului de asemenea, în loc să crească pierderile, amplificarea liniei
dominante este suficientă ca celelalte să nu poată fi făcute să oscileze.
“Beam walking”, este o procedură de ajustare în care poziţia razei în interiorul rezonatorului este schimbată. “Beam walking”
este făcut prin răsucirea uşoară a şuruburilor de reglaj a oglinzilor laser, şi reajustarea puterii de ieşire către maxim prin
rotirea celuilalt reglaj în aceeaşi direcţie. În acest fel, raza îşi modifică direcţia în interiorul rezonatorului. Efectul Iris al
tubului capilar se opreste. Obiectivul experimentului este înţelegerea felului cum se face selecţia unei unde cu ajutorul unei
prisme pe deoparte, şi pentru asumarea conceptului de “Beam walking” pe de altă parte. Pentru selectarea modurilor
longitudinale, etalonul este folosit ca o sticlă de cuarţ foarte precisă. Grosimea este de 10mm i-ar suprafaţa nu este acoperită
cu un alt material. Etalonul este montat în suportul de ajustare şi poate fi înclinat perpendicular pe axa rezonatorului. Etalonul
este plasat în rezonatorul hemisferic. Estimând din privire, etaloul este ajustat orizontal şi vertical. După plasarea etalonului
în interiorul rezonatorului laserul ar trebui să oscileze din nou. Etalonul este ajustat perpendicular pe raza laser. Putem
observa acest lucru în reflexiile de întoarcere ale etalonului şi în puterea crescuta a laserului. Acum etalonul este folosit la
punctul zero. Prin înclinarea fie orizontală fie verticală, oscilaţia laserului este stopată la început, i-ar apoi începe să oscileze
într-o anumită poziţie a etalonului. Astfel, primul grad m=1 a fost atins. Prin înclinarea etalonului pot fi atinse mai multe
grade superioare. Puterea de ieşire pentru fiecare aranjare este măsurată şi rezultatele trebuie discutate. Dacă un aparat Fabry
Perot este disponibil pentru analiza, operarea modului singular poate fi facută. Reglajul continu al laserului He-Ne în
amplificarea sa continuă poate fi observat.