MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA
UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA
FACULTATEA ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI
CATEDRA PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIE

Corina GOLOVATÎI
PARTICULARITAȚI DE PERSONALITATE ALE PARTENERILOR DE CUPLU ȘI
SATISFACȚIA MARITALA
Teză de licență

Admis pentru susținere

Șef Catedră Psihologie și Științe ale Educației
_____________________
lect. univ., dr. Neli Balode
”__”_________________2021

Conducător științific: Aliona MELENTIEVA,

MA, lector universitar
_________________________

Autor: Corina GOLOVATÎI, studentă la anul III,

specialitatea Psihologie
_________________________

Chișinău – 2021
 CUPRINS

INTRODUCERE.........................................................................................................................3
1. ABORDAREA TEORETICĂ A TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE ȘI A
SATISFACȚIEI MARITALE ÎN CUPLU................................................................................5
1.1. Trăsături de personalitate – generalități și caracteristici..............................................5
1.2. Relație de cuplu – definire și particularități...................................................................7
1.3. Definirea și particularități ale satisfacției maritale.....................................................10
2. CERCETAREA EMPIRICĂ A PARTICULARITĂȚILOR DE PERSONALITATE LE
PARTENERILOR DE CUPLU ȘI SATISFACȚIE MARITALĂ........................................19
2.1. Design-ul experimental...................................................................................................19
2.2. Analiza datelor privind manifestarea trăsăturilor de personalitate și satisfacției
maritale la partenerii de cuplu.............................................................................................24
2.3. Analiza relației între particularitățile de personalitate și satisfacția maritală la
cupluri.....................................................................................................................................28
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI.........................................................................................30
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................32
ANEXE.......................................................................................................................................35
DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE
LICENȚĂ

2
 INTRODUCERE
Cuplul reprezintă unitatea de bază a perpetuării vieţii. Dincolo de asigurarea
reproducerii, cuplul presupune coexistenţa a doi indivizi. Funcţionarea în interiorul relaţiei de
cuplu se bazează pe o serie de factori care ţin de individ, de relaţie în sine, precum şi de
normele sociale (familie, grup, societate). Toţi aceşti factori au impact asupra reprezentării pe
care fie-care persoană şi-o face asupra cuplului. Unul dintre indicatorii acestei reprezentări este
conceptul de satisfacţie în cuplu.
Satisfacţia, în general, poate fi definită ca şi o stare de fericire care depăşeşte durerea.
Pentru a măsura satisfacţia faţă de un eveniment/persoană/viaţă, un individ tinde să ia în
considerare toate influenţele din mediu, emoţiile, aspiraţiile, dezamăgirile, aşteptările,
împlinirea scopurilor personale şi apoi să determine dacă pozitivul excedă negativul. Indivizii
tind să îşi auto-evalueze propriul nivel de satisfacţie, iar procesul de evaluare este unul
subiectiv şi nu este acelaşi pentru toţi. Satisfacţia reprezintă o evaluare globală a calităţii
situaţiei unui individ cu privire la criteriul intern ales de el. Astfel, o anumită situaţie poate fi
satisfăcătoare pentru o persoană şi nesatisfăcătoare pentru alta.
Cel mai adesea, satisfacţia în cuplu este definită ca starea emoţională individuală de a fi
mulţumit de interacţiunile, experienţele şi aşteptările din cadrul vieţii de cuplu. Deşi aparent
simplă, definiţia aceasta ascunde un număr foarte mare de variabile care influenţează starea de
mulţumire a unui individ faţă de viaţa în cuplu. Starea emoţională de satisfacţie maritală se
centrează pe interacţiunile dintre o persoană şi partenerul acesteia. Astfel, indivizii care
experimentează fericire în relaţiile cu partenerii lor au şi o stare emoţională de satisfacţie
maritală ridicată.
Problema investigaţiei: influența anumitor particularități de personalitate asupra
satisfacției maritale
Obiectul cercetării: particularități de manifestare a trăsăturilor de personalitate și
nivelului de satisfacție maritală.
Scopul cercetării: de a determina dacă există relație între particularități de personalitate
și satisfacție maritală.
Obiectivele investigaţiei:
 A analiza, studia literatura de specialitatea privind trăsăturile de personalitate;
 A analiza, sintetiza literatura de specialitate cu privire la relația de cuplu, satisfacția
maritală, factorii satisfacției maritale;
 A determina metodele de cercetare experimentală, selectarea subiecților pentru eșantion,
a aplica probele practice pe eșantion;
3
  A analiza și interpreta datele cantitativ și calitativ;
 A elabora concluzii și recomandări.
Ipoteza cercetării: Există relație între predominarea unor trăsături de personalitate ale
partenerilor de cuplu și satisfacția maritală.
Baza conceptuală a cercetării: În lucrare au fost abordate noțiunile, conceptele și
teoriile privind particularități de personalitate, relația de cuplu și satisfacția maritală de așa
autori precum: R. Cattel, A. Allport, I. Dafinoiu, N. Mitrofan, I. Mitrofan, C. Ciupercă, etc.
Metode‚ procedee şi tehnici de cercetare: teoretice – studiu al surselor
bibliografice‚ analize‚ sinteze‚ clasificări; de colectare a materialului empiric – Chestionarul de
satisfacție maritală (CSM) dezvoltat de V.V. Stolin, T.L. Romanova, G.P. Butenko, Testul de
personalitate 16 factori de R. B.Cattell; de prelucrare statistică şi interpretare a datelor – testul
de comparare statistică Mann-Whitney, Coeficientul de corelare Spearman (rho) (pentru grupuri
neparametrice).
Baza experimentală a cercetării: în cercetarea de față au participat 24 de cupluri
căsătorite (48 subiecți) cu vechimea căsătoriei de la câteva luni până la 25 de ani.
Termeni-cheie: cuplu, satisfacția maritală, trăsături de personalitate,

4
 1. ABORDAREA TEORETICĂ A TRĂSĂTURILOR DE PERSONALITATE ȘI A
SATISFACȚIEI MARITALE ÎN CUPLU

1.1. Trăsături de personalitate – generalități și caracteristici

Psihologia ca ştiinţă este direct legată de înţelegerea personalităţii, metodele şi
conceptele de explicare şi descriere a acesteia având o valoare foarte mare în înţelegerea naturii
complexe a comportamentului uman. Printre obiectivele cursului de psihologie a personalităţii
se numără: conturarea unui concept clar, integrat şi unitar al personalităţii şi al structurii
acesteia, identificarea aportului teoriilor relevante ale personalităţii, construirea unei imagini
comprehensive cu privire la psihopatologia personalităţii [6].
Personalitatea are multe semnificaţii, conceptul având conţinuturi diferite în funcţie de
fiecare perspectivă ştiinţifică - iar în prezent existând mai mult de zece şcoli personologice.
Personalitatea se referă la modul caracteristic de a fi, de a gândi şi de a acţiona al unei persoane,
ea este constelaţia caracteristicilor tipice ale persoanei, trăsături care sunt observabile în medii
sociale variate. Cuvântul „personalitate” provine din cuvântul latin „persona”, care înseamnă
„masca” purtată de actorii de teatru în Grecia antică şi care a ajuns să însemne şi rolul jucat de
aceştia. Prin urmare, la nivel sumar, personalitatea este formată din acele trăsături pe care
oamenii le afişează în viaţa socială. Însă la nivel ştiinţific, semnificaţia personalităţii depăşeşte
acest concept de „imagine socială superficială” şi surprinde acele trăsături stabile, constante,
definitorii ale unei persoane [16].
Personalitatea cuprinde aspectele importante şi relativ stabile ale comportamentului.
Dacă luăm ca exemplu o persoană a cărei personalitate include o trăsătură ce poate fi numită
„extrem de timidă”, aceasta se va comporta cu timiditate în multe situaţii diferite şi pe o
perioadă importantă de timp. Însă pot exista şi excepţii, persoana putând fi mai deschisă faţă de
propria familie, faţă de o prietenă apropiată sau la petrecerea zilei sale de naştere. Însă ea va
avea de multe ori dificultăţi în relaţia cu alte persoane, dificultăţi care vor continua vreme de
luni sau chiar ani şi care vor avea un efect semnificativ asupra stării sale de bine [20].
Unii teoreticieni susţin că personalitatea poate fi studiată numai prin observarea
comportamentului exterior, social. Cu toate acestea, majoritatea psihologilor definesc
personalitatea ca avându-şi originea în individ. Aceşti teoreticieni subliniază faptul că
personalitatea ar putea exista în absenţa altor persoane şi că ar putea avea aspecte care nu sunt
vizibile. De altfel, existenţa şi manifestarea omului în societate implică prezenţa mai multor
ipostaze, delimitate conceptual sub forma de: individ, individualitate, persoană, personalitate. În

5
literatura de specialitate, individul este unitatea biologică, diferenţiată prin intermediul
independenţei organismului în relaţie cu mediul înconjurător [32].
Individul este un exemplar al unei specii, care nu poate fi divizat fără a-şi pierde
specificitatea. În ceea ce priveşte oamenii, integralitatea individului este asociată cu unicitatea
sa, având în vedere că nu există doi oameni identici din toate punctele de vedere.
Individualitatea se referă la expresia individului, diferenţierea şi particularizarea sa structural-
funcţională, aşa cum se manifestă acesta în plan biologic, dar şi psihologic. Persoana este o
entitate psihosocială, determinată sociocultural prin intermediul statutului social, al etniei,
religiei etc., constituindu-se şi manifestându-se prin interacţiunea omului cu mediul socio-
cultural. Persoana se referă la acele însuşiri care conferă identitatea socială a individului -
nume, familie, profesie, etc. - şi care se asociază cu anumite drepturi şi obligaţii asumate în
cadrul unui sistem de relaţii sociale. Persoana este corespondentul în plan social al conceptului
de individ din plan biologic, iar conştiinţa de persoană se dezvoltă prin intermediul unui proces
de personalizare, de socializare şi de culturalizare [31].
Personalitatea reprezintă modul specific de organizare a trăsăturilor şi însuşirilor fizice,
psihice şi psihosociale ale persoanei, asigurând adaptarea individului la mediu. Ea are un rol
central în raport cu celelalte ipostaze ale omului, asigurând continuitatea psihică şi funcţionarea
proceselor psihice. Personalitatea se referă la organizarea dinamică a tuturor conţinuturilor
psihice, închegate prin intermediul conştiinţei de sine în raport cu ceilalţi. I. Dafinoiu afirma că
personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi
explicării modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează persoana ca organism
psihofiziologic [după 6]. Până în prezent nu există o definiţie unanim acceptată a personalităţii,
definiţiile existente fiind influenţate semnificativ de orientarea ştiinţifică avută la bază. G.
Allport [după 2], în lucrarea mai sus menţionată, trece în revistă peste 50 de definiţii ale
personalităţii. Acestea au fost grupate astfel. Definiţii prin efectul extern - care abordează
personalitatea ca o „sumă totală a efectului produs de un individ asupra societăţii; deprinderi
sau acţiuni care influenţează cu succes alţi oameni; răspunsuri date de alţii unui individ
considerat ca stimul; ce cred alţii despre tine [2].
Definiţii prin structura internă - care concep personalitatea ca o entitate obiectivă, cu o
existenţă şi istorie proprie. Un exemplu în acest sens este definiţia oferită de M. Prince [după
26], conform căruia personalitatea este: Suma totală a tuturor dispoziţiilor, impulsurilor,
tendinţelor, dorinţelor şi instinctelor biologice ale individului, precum şi a celor dobândite prin
experienţă. Definiţii pozitiviste - care accentuează aspectele ce pot fi cunoscute în legătură cu

6
personalitatea, relevând de fapt percepţia oamenilor de ştiinţă în legătură cu aceasta. Carver şi
Scheire au sistematizat concepţiile despre personalitate astfel [după 31]:
 dispune de o organizare internă, nu reprezintă o juxtapunere de elemente diferite;
 este un proces dinamic, intern;
 este un concept psihologic cu fundamentare fiziologică;
 constituie o forţă internă care determină persoana să adopte un anumit
comportament;
 este formată din pattern-uri de reacţie recurente şi consistente;
 influenţează, îşi pune amprenta asupra proceselor psihice - gândire, memorie,
imaginaţie, afectivitate, voinţă - şi se manifestă prin intermediul
comportamentului [31].
Majoritatea definiţiilor personalităţii cuprind: 1) o structură, o organizare internă
abstractă derivată din observaţia comportamentelor; 2) semnificaţia diferenţelor individuale, a
unicităţii fiecărei persoane; 3) dezvoltarea personalităţii de-a lungul timpului, sub influenţa
factorilor ereditari şi de mediu. Un exemplu autohton este definiţia lui M. Drugaş, care
consideră personalitatea drept un sistem structurat şi ierarhizat, dinamic şi evolutiv, constituit
din subsistemul biologic, subsistemul psihic, subsistemul socio-cultural şi care asigură
individului o adaptare unică, originală la mediu [după 6].

1.2. Relație de cuplu – definire și particularități

Foarte mult timp, conceptele de cuplu, familie și căsătorie au fost definite într-o manieră
extrem de asemănătoare, caracteristicile lor fiind adesea confundate. Totuși cuplul generează,
de regulă căsătoria, în urma căreia ia naștere familia - cuplul marital și descendenții săi.
Termenul “cuplu” își are originea în latinescul “copula” ce înseamnă “legătură”. Cuplul este
definit, în general, ca o pereche sau reunire de două persoane bazată pe o legătură constantă sau
datorată unei apropieri momentane. În ambele cazuri, însă, uniunea trebuie să funcționeze, chiar
dacă acest lucru adesea este dificil [8].
Cuplul reprezintă unitatea de bază a perpetuării vieții. Dincolo de asigurarea
reproducerii, cuplul presupune coexistența a doi indivizi. Funcționarea în interiorul relației de
cuplu se bazează pe o serie de factori care țin de individ, de relație în sine, precum și de
normele sociale (familie, grup, societate). Toți acești factori au impact asupra reprezentării pe
care fiecare persoană și-o face asupra cuplului [16].

7
 Cuplu presupune două persoane, de regulă de sexe diferite (deşi nu este obligatoriu),
care au pentru o vreme următoarele caracteristici [9]:
– sentimente de afecţiune unul pentru celălalt (iubire, ataşament, respect etc);
– atracţie sexuală, care duce (sau nu) la relaţii sexuale;
– orientări valorice sau scopuri comune;
– areal sau timp petrecut în comun (unul cu celălalt în doi, dar şi în sfera socială);
– dorinţa de a fi împreună pe o perioadă mai îndelungată [19].
Totuşi, fiecare dintre noi cunoaştem cupluri, fie ele în căsătorie sau nu în căsătorie, care
nu îndeplinesc una sau mai multe dintre aceste caracteristici. Există, de exemplu, cupluri care
nu mai au nici atracţie sexuală şi nici relaţii sexuale, dar încă împărtăşesc sentimente de
afecţiune unul faţă de celălalt, sau cupluri care, pentru o perioadă, nu mai locuiesc împreună şi
nici nu mai petrec timp împreună decât telefonic, deoarece sunt separaţi de angajamente
profesionale sau personale [3].
Din punct de vedere psihologic cuplul poate fi definit ca structură bipolară de tip bio-
psiho-social, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se
dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul
celuilalt) [17].
Cuplul reprezintă nucleul generativ al microgrupului familial, exprimând structural şi
funcţional modul în care două persoane de sex opus se întemeiază creator, dezvoltându-se,
motivându-se şi determinându-se mutual prin interacomodare şi interasimilare, simultan în plan
biologic, psihologic şi social. Când aceste elemente sunt statuate şi prin lege, atunci cuplul se
transformă în cuplu conjugal prin intermediul căsătoriei. Căsătoria este definită de către
Dicţionarul Explicativ al limbii române ca fiind uniunea legală, liber consimţită între cei doi
parteneri, pentru întemeierea unei familii. Mai este denumită şi mariaj. Mariajul reprezintă o
convenţie încheiată printr-un act de stare civilă între un bărbat şi o femeie la noi în ţară, care şi-
au luat obligaţia să trăiască împreună [30].
Din perspectivă psihologică, căsătoria înseamnă o „relaţie psihologică” între doi oameni
conştienţi, ea fiind „o construcţie complicată, alcătuită dintr-o serie întreagă de date subiective
şi obiective, având indiscutabil o natură foarte eterogenă”. Ea este „un proces interpersonal al
devenirii şi maturizării noastre ca personalităţi, de conştientizare, redirecţionare şi fructificare a
tendinţelor, pulsiunilor şi afinităţilor inconştiente, de autocunoaştere prin intercunoaştere.
Scopul ei este creşterea personală prin experienţa conjugalităţii şi parentalităţii [12].
Dacă în secolul trecut “cuplul” desemna exclusiv soțul și soția, în prezent, accepțiunea
lui s-a diluat, s-a lărgit mult, ea incluzând și cuplurile premaritale sau homosexuale. Încă din

8
timpul Primului Război Mondial, cuplul, familia și legăturile dintre ele au fost afectate. Una din
schimbările cele mai importante după părerea mea este libertatea de alegere notabilă în ce
privește investirile în cuplu și familie. Pe parcursul a câtorva decenii, dependența fiecăruia de
familia sa de origine a scăzut, aceasta permițând astfel alegerile personale ale
partenerului/partenerei, inclusiv alegerea de a se căsători sau nu, de a forma sau nu o familie.
Presiunea socială s-a diminuat, divorțul a devenit o normalitate facând posibilă rămânerea sau
plecarea într-un cuplu fără a fi presat din partea contextului social în care trăiește fiecare. O
anumită toleranță față de homosexualitate face ca alegerea unui partener de același sex, ba chiar
constituirea unei familii homoparentale să fie acceptate. Astăzi, fiecare poate și de fapt trebuie
să-și asume deciziile referitoare la cuplu și familie, fără a mai putea fi învinuit anturajul familial
sau social, așa cum era în trecut [29].
În cuplul tradițional, există o abordare tradițională privind rolurile sexuale și împărțirea
sarcinilor in gospodarie, iar partenerii au tendința sa cada de acord supra chestiunilor conjugale
si de familie. Cuplul separat este așa cum indică și numele. Partenerii au tendinta de a se detașa
unul de celalalt, petrec mult timp separat si isi dezvăluie prietenilor mare parte din adevăratele
lor sentimente. Daca ambii parteneri sunt mulțumiți cu acest aranjament, nu exista nici o
problema, cel puțin pe termen scurt. Dar de cele mai multe ori, unul sau chiar ambii parteneri se
"trezesc" - de exemplu, atunci când întâlnesc pe cineva de care sunt atrași - si își dau seama ca
nu au nici un fel de relație cu partenerul. In astfel de cazuri, cuplul se destramă rapid [26].
Cuplurile independente au un mod direct de a comunica și nu de puține ori se trezesc
prinși în discuții asupra unor probleme semnificative sau nesemnificative. Nu există prea multe
convenții cu privire la împărțirea sarcinilor în gospodărie ori la dovezile de iubire și adeseori se
întâmplă ca ei să aducă în discuție problema separării. Cuplurile mixte pot avea unele sau toate
trasaturile enumerate mai sus, alternându-le. Cuplul în esență este o diadă interpersonală, o
structură interpsihologică, un mijloc de schimburi și tranziții, o creație în comun a membrilor
cuplului. În prezent “cuplul”, nu este neapărat identificat cu “familie”, acum sunt două noi
instituții “cuplul” și “cuplul marital” sau “familia”. Cuplul marital este fundamentat pe
căsătorie și reprezintă o entitate sinergetică multidimensională și complexă [28].
Tendinţele actuale impuse de societate în domeniul relaţiilor maritale contribuie la
apariţia unor noi provocări în diada conjugală. Comportamentul de relaționare între soți este în
mare măsură reglat și influențat de modelul sociocultural promovat sau valorizat în mediul de
apartenență. În plus, credinţele inoculate de mediul social sunt transpuse în interacţiuni cu
parteneri de cuplu, creând anumite aşteptări, opinii irealiste cu privire la evoluţia relaţiei şi
calitatea acesteia [20].

9
 N. Mitrofan definește cuplul marital ca fiind “nucleul generativ al microgrupului
familial” [după 19], exprimând structural si funcțional modul în care doua persoane de sex
opus, dupa ce se căsătoresc, se intermodeleaza creator, dezvoltându-se, motivându-se și
determinându-se mutual prin interacomodare și interasimilare, simultan în plan biologic,
psihologic, și social. În fiecare societate există anumite reguli de constituire a cuplurilor
maritale, dar în principal funcționează două tipuri de reglementare maritală [9]. Endogamia-
stabilește alegerea partenerului din cadrul aceluiași grup, fie că este grup etnic, religios, clasă,
castă, etc. Cu alte cuvinte endogamia stabilește clasa de persoane cu care este permisă și
încurajată căsătoria. Exogamia- stabilește alegerea partenerului din afara grupurilor, precum
familia, clanul, tribul, sau comunitatea locală, adică stabilește clasa de indivizi care nu pot fi
acceptați ca parteneri conjugali sau sexuali. Ea se bazează pe rudenie și pe interzicerea relațiilor
sexuale între rudele de sânge [21].
Concluzionând, un cuplu, fie el căsătorit sau necăsătorit, implică manifestarea, dar şi
dezvoltarea ca fiinţe. Sunt provocări pe multiple paliere ale psihicului: ale sentimentelor, ale
convingerilor şi credinţelor, de la cele mai superficiale, la cele mai profunde, precum şi ale
comportamentelor [7]. În cuplu se învaţă ce este iubirea erotică, ce înseamnă intimitatea cu o
altă fiinţă, total străină, se învaţă ce este iertarea, toleranţa, dar și manifestarea emoţiilor
negative precum: furia, mânia, frustrarea, dezgustul etc. Tot în cuplu, se împlinește sexualitatea.
De aceea, cred că a trăi în cuplu este o mare provocare pentru fiecare om. Este o provocare
pentru autodezvoltare şi autoevoluţie. Nici o relaţie, fie ea de căsătorie sau nu, nu anulează
diferenţele dintre parteneri, ci, dimpotrivă, atunci când relaţia este foarte profundă şi
satisfăcătoare, aceste diferenţe se completează reciproc [4]. E adevărat că până a se ajunge la
această completare, se trece prin perioade de supărări, dezamăgiri, certuri, conflicte, momente
de separare emoţională şi reveniri.

1.3. Definirea și particularități ale satisfacției maritale

Atitudinea față de iubire și căsătorie a fiecărei generații poartă amprenta timpului în care
trăiește și modul de gândire a oamenilor, precum și condițiile de viață și principiile morale și
estetice care s-au dezvoltat în societate. Potrivit experților, fragilitatea căsătoriilor moderne este
în mare parte asociată cu lipsa de educație în rândul tinerilor și a respectului pentru familie.
Caracteristicile individuale ale fiecăruia dintre membrii familiei afectează în mod direct
adaptarea lor la relațiile de familie, precum și satisfacția lor față de relațiile existente.
Astfel, problema studierii influenței trăsăturilor de personalitate și a atitudinilor tinerilor
soți asupra satisfacției maritale este relevantă astăzi, deoarece numărul divorțurilor din țara

10
noastră este în continuă creștere și acest lucru duce fără îndoială la apariția altor probleme în
societate: natalitatea scade, conflictul din relațiile interpersonale crește etc. Studiul fenomenului
satisfacției cu căsătoria în psihologia post-sovietică și străină a fost realizat de aproximativ trei
decenii în cadrul unei abordări generale a studierii calității căsătoriei. În acest timp, au fost
identificați mulți factori care confirmă versatilitatea acestui concept. Dar, datorită faptului că
instituția familiei suferă schimbări esențiale în timp, studiul satisfacției cu căsătoria va fi
întotdeauna relevant. Una dintre primele și cele mai capabile clasificări ale factorilor de
satisfacție cu căsătoria este prezentată de A. Yu. Tavit. Autorul identifică două grupuri de
factori de satisfacție cu căsătoria: cei care au apărut înainte de căsătorie și cei care au apărut în
perioada căsătoriei. Primul grup de factori, conform cercetărului, este baza psihologică a
căsătoriei și include aspecte precum originea (similară cu conceptul de „scenariu familial” de E.
Bern), trăsăturile de personalitate, idealul unui soț și căsătoria, motive pentru căsătorie. Al
doilea grup de factori include: relațiile etice și emoționale ale soților, relațiile psihofiziologice
ale soților, unitatea părerilor privind creșterea și educația copiilor, distribuția muncii
gospodărești, timpul liber și petrecerea acesteia, relația cu soțul / soții tată-mamă, cu prieteni,
atitudine față de băuturile alcoolice.
Natura schimbărilor în satisfacția cu căsătoria, cu o creștere a duratei de viață comună a
soților, a fost studiată în mod activ atât de psihologii străini, cât și de cei sovietici de la mijlocul
anilor 70 ultimul secol. O revizuire detaliată a studiilor străine efectuate până la sfârșitul anilor
80 este prezentată de Yu. E Aleshina. Criteriile fundamentale pentru satisfacția cu căsătoria în
cercetare au fost: durata căsătoriei, care a fost înregistrată ca una dintre cele trei perioade ale
ciclului de dezvoltare a familiei; nașterea primului copil și plecarea copiilor din familie – ca
punct de plecare pentru natura de bază a schimbărilor. Potrivit cercetătorilor, satisfacția cu viața
de familie este un concept foarte larg și include gradul de satisfacere a tuturor nevoilor
individului. Pentru fiecare dintre soți în căsătorie, trebuie atins un nivel minim necesar de
satisfacere a nevoilor, dincolo de care apare deja disconfort, se formează și se consolidează
sentimente și emoții negative.
La nivelul sensului comun, satisfacţia maritală este definită prin absenţa conflictelor
care fac problematică co-existenţa şi prin impresia subiectivă a fericirii, prezente la cei doi soţi.
Aşa subiectivă cum este, această impresie de fericire este în fapt criteriul absolut, deoarece soţii
sunt cei mai în măsură să aprecieze dacă sunt sau nu fericiţi şi mulţumiţi de viaţa lor. Ea
reprezintă o stare de bine emoţional, fizic, intelectu-al şi spiritual. “...puţine relaţii pot oferi la
fel de multe recompense ca un mariaj fericit, altfel spus, puţine legături interpersonale sunt la
fel de satisfăcătoare ca o relaţie de cuplu reuşită” [după 28]. Beth A. Durodoye defineşte

11
satisfacţia maritală ca fiind o impresie subiectivă, individuală cu privire la anumite componente
specifice relaţiei maritale [după 4]. Satisfacţia maritală este o variabilă atitudinală şi este privită
ca un continuum de la satisfacţia ridicată la insatisfacţia ridicată. Fericirea în cuplu nu este
mereu re-simţită la fel de ambii parteneri. De obicei, ei văd relaţia diferit. Nu doar că nu sunt de
acord cu privire la gradul de satisfacţie maritală, dar pot avea şi percepţii diferite în privinţa
anumitor aspecte ale vieţii lor în comun [5].
Aşadar, evaluarea satisfacţiei maritale este o problemă subiectivă. Un cuplu poate vedea
relaţia ca fiind foarte satisfăcătoare, pe când cineva din exterior poate vedea relaţia ca fiind
extrem de nesatisfăcătoare. Murraz, Holmes şi Griffin [după 15] arată că perceperea
partenerului ca fiind ideal creşte nivelul satisfacţiei relaţionale. Ei au arătat că a avea păreri
idealizate despre partener cu privire la diferite aspecte legate de interacţiunile sociale determină
perceperea relaţiei în ansamblu ca fiind mai satisfăcătoare [15]. Din perspectivă evoluționistă,
se presupune că legăturile sociale au crescut șansele de supraviețuire ale strămoșilor noștri.
Astfel, apartenența adulților la un grup le oferea acestora șanse mai mari de a se reproduce
împreună, de a-și crește copiii până la maturitate, de a le acorda îngrijirea necesară, de a împărți
hrana și de a deveni mai puternici în fața pericolelor [21].
Date din literatura de specialitate arată că indivizii care au foarte multe legături sociale
(prieteni, familie, colegi, comunitate religioasă, apartenența la un alt grup) sunt mai puțin
vulnerabili la boală. Există o asociere pozitivă între suportul social și starea de bine, în sensul că
indivizii care sunt implicați într-o relație se adaptează mai bine la o varietate de factori de stres.
Statutul marital reprezintă un parametru demografic care indică poziția conjugală a unei
persoane, cum ar fi: singur, necăsătorit/într-o relație, divorțat, căsătorit sau văduv. În literatura
de specialitate, statutul marital s-a asociat în mod frecvent cu sănătatea mentală și fizică [30].
Există studii care arată că persoanele căsătorite sunt mai puțin predispuse să sufere de o
anumită condiție medicală pe termen lung (de exemplu, cancer sau boli cardiovasculare) și se
recuperează foarte repede în urma bolilor, având șanse mai mari de supraviețuire. Studiul
longitudinal (pe o perioadă de 17 ani) a lui Stutzer și Frey [după 27] a evidențiat că indivizii
căsătoriți prezintă o sănătate fizică și mentală mai bună comparativ cu persoanele necăsătorite,
divorțate sau văduve. Comparativ cu indivizii din cupluri căsătorite, femeile/ bărbații singuri au
niveluri mai mari de depresie, anxietate, probleme de adaptare și alte forme psihologice de
distres [25]. Cercetările asupra efectelor benefice ale căsătoriei au identificat un număr de
mecanisme care pot contribui la relația dintre căsătorie și starea de bine a persoanei și anume:
selecția, suportul social și reglarea comportamentală. Ipoteza selecției afirmă că oamenii cu
nivel crescut de sănătate fizică și mentală sunt mai predispuși să se căsătorească și să rămână

12
căsătoriți. Ipoteza suportului social sugerează faptul că mariajul oferă oamenilor o satisfacție
emoțională și are rolul de a-i proteja de factorii de stres cotidieni. Ipoteza reglării
comportamentale postulează că partenerii își monitorizează unul altuia comportamentele;aceștia
își descurajează comportamentele de risc, încurajându-le pe cele sănătoase [23].
Mai multe studii au indicat că prevenirea comportamentelor de risc (de exemplu,
încetarea fumatului, menținerea unei diete echilibrate, evitarea consumului de alcool) sunt
comune în rândul celor căsătoriți. După cum se observă,cercetările au acordat o atenție
substanțială relației dintre căsătorie și starea de bine, mai puțin legăturii dintre relațiile de cuplu
premaritale (concubinaj) și starea de bine, astfel că studiul propus de Braithwaite, Delevi și
Finchman a investigat acest lucru pe un eșantion de 1621 de studenți implicați într-o relație de
cuplu stabilă [după 4]. Rezultatele studiului susțin Ipoteza reglării comportamentale: așa cum
indivizii căsătoriți își reglează comportamentele de risc, persoanele implicate într-o relație
romantică premaritală adoptă mecanisme similare. În concluzie, datele arată indivizii implicați
într-o relație (căsătorie sau concubinaj) se angajează în mai puține comportamente de risc
deoarece își dedică mai mult timp partenerului, iar cei care adoptă comportamente de risc
(consum de substanță, comportamente sexuale inadecvate) au o sănătate fizică/mentală scăzută
și nu își pot menține partenerii alături, satisfacția relației fiind una foarte scăzută [4].
Unele studii s-au centrat pe relația dintre echitate și satisfacția maritală. Echitatea
reprezintă un echilibru între beneficiile și contribuțiile are sunt oferite de parteneri în cadrul
relației. Studiul lui Asoodeh și colaboratorii, realizat pe un eșantion de cupluri cu o satisfacție
maritală ridicată, demonstrează că echitatea reprezintă un bun predictor pentru satisfacția
maritală [după 7]. Un alt predictor important este comunicarea. Comunicarea este relaționată
semnificativ cu satisfacția cuplului și abilitatea de rezolvare a conflictelor/neînțelegerilor.
Rezultatele demonstrează că persoanele cărora le lipsesc abilitățile de reglare a expresivității
emoționale și de a comunica eficient, devin defensive sau se retrag din situația de conflict în
interiorul cuplului, iar acest lucru prezice insatisfacția maritală [5].
Pentru a face față în mod eficient conflictelor maritale, partenerii ar trebui să fie capabili
să vorbească despre cauza conflictului, să-și exprime opiniile și să aibă încredere în abilitățile
proprii de rezolvare de probleme. În schimb, există studii care arată că, adesea, partenerii nu se
bazează pe percepții clare ale situațiilor de moment, ci vin cu anumite concluzii din
experiențele timpurii. Cu cât problemele în comunicare cresc, cu atât abilitățile de rezolvare de
probleme a partenerilor din cuplu scad, putând afecta negativ satisfacția maritală. De asemenea,
studiul lui Litzinger, Coop și Gordon realizat pe 387 de cupluri căsătorite susține faptul că unul
din predictorii importanți în satisfacția maritală este comunicarea [după 19].

13
 În plus, studiul introduce un alt predictor în satisfacția maritală și anume satisfacția
sexuală. Există o interacțiune semnificativă între comunicare și satisfacția sexuală. Dacă
partenerii dintr-un cuplu comunică foarte bine, satisfacția sexuală nu are un impact semnificativ
asupra nivelului de satisfacție maritală. În cazul în care indivizii au dificultăți de comunicare în
interiorul cuplui, dar sunt satisfăcuți sexual, ei vor raporta o satisfacție maritală ridicată. Astfel,
satisfacția sexuală va compensa parțial pentru efectul negativ al comunicării deficitare asupra
satisfacției maritale [20]. Expresivitatea emoțională este în general considerată ca fiind un tipar
individual și persistent de manifestare a expresiilor verbale/nonverbale, care adesea sunt
relaționate cu emoțiile. Studiile au arătat că nivelul crescut de expresivitate emoțională pozitivă
a partenerilor e asociat cu o satisfacție maritală ridicată, aceștia exprimând mai multă
înțelegere, aprobare și empatie unul față de celălalt [16].
Expresivitatea în ceea ce privește emoțiile negative poate avea un impact puternic
asupra satisfacției maritale, prevenției și rezolvării conflictelor și asupra funcționării cuplului,
în general. Cu toate acestea, exprimarea unor emoții negative (de exemplu, tristețe) poate avea
o funcție adaptativă în relație [13]. De exemplu, soția poate exprima tristețe pentru că percepe
că soțul ei petrece mult timp la muncă. Exprimarea acestei emoții negative funcționale (tristețe)
poate duce la un conflict, care să se rezolve însă printr-o înțelegere între parteneri și poate să
motiveze soțul să rămână mai mult timp acasă. Astfel, în anumite cazuri, expresivitatea
emoțională negativă (dar funcțională) poate contribui la creșterea satisfacției relației [17].
Se pare însă că nu toate emoțiile negative sunt benefice pentru relație. Exprimarea
tristeții la comportamentele negative ale partenerului e asociată cu consecințe pozitive, în timp
ce exprimarea furiei se asociază adesea cu consecințe negative. Comparativ cu furia (care poate
genera tot furie), tristețea generează mai multă empatie și înțelegere din partea partenerului.
Funcția tristeții în relația de cuplu este consistentă cu următoarele perspective teoretice: terapia
focalizată pe emoție a cuplului și terapia comportamentală integrativă a cuplului [14]. Cele
două perspective sugerează o distincție între două tipuri de emoții negative: hard (ex., furie,
ură) și soft (ex., tristețe, dezamăgire). Emoțiile hard ajută la menținerea unei poziții dominante
față de partener, creează distanță între cei doi, iar emoțiile soft au un nivel scăzut de activare
fiziologică generală (engl. Arousal), duc la expunerea unui grad de vulnerabilitate și slăbiciune,
solicitând empatie din partea celuilalt [23].
Emoțiile hard sunt asociate cu o satisfacție scăzută a relației, acestea pregătesc persoana
să se protejeze de partener și o motivează să caute independență. Distincția între emoțiile hard
și soft este în concordanță cu una dintre perspectivele din psihoterapia cognitiv-
comportamentală, mai specific cu distincția dintre emoțiile sănătoase, funcționale (de exemplu,

14
tristețe, îngrijorare, nemulțumire, părere de rău) și emoțiile nesănătoase, disfuncționale (de
exemplu, deprimare, anxietate, furie, vinovăție) [8]. Dacă emoțiile sănătoase promovează
schimbarea motivând comportamente funcționale de coping, emoțiile nesănătoase constituie un
blocaj în rezolvarea problemelor și în comunicare [17].
S. I. Golod a identificat factori de satisfacție cu căsătoria specifici fiecărui partener în
primul deceniu al vieții conjugale, conviețuirii. Pentru femei, aceasta este adaptarea zilnică și
spirituală, compatibilitatea soțului cu rudele ei și autoafirmarea; pentru bărbați, este expresia
sexuală a soției. Cea mai completă definiție a satisfacției cu căsătoria este dată de S.I. Golod:
„Satisfacția cu căsătoria, evident, se dezvoltă ca urmare a implementării adecvate a ideii
(imaginii) familiei, care s-a dezvoltat în mintea unei persoane aflate sub influența de întâlniri cu
diverse evenimente, constituind experiența sa (reală sau simbolică) într-un anumit domeniu de
activitate ”[2]. Principalele concluzii ale psihologilor moderni despre legăturile cauzale ale
satisfacției cu căsătoria cu experiența vieții de familie ale soților se bazează pe rezultatele
studiului formării structurii rolului familiei. Ca o caracteristică integrală a relațiilor de rol în
familie, s-a ales diferențierea gen-rol. Se referă la împărțirea responsabilităților și funcțiilor
între soți în legătură cu apartenența gender. E. V. Antonyuk în lucrarea sa descrie studiul a două
forme de diferențiere a rolurilor în familie. Forma tradițională există în acele familii în care
responsabilitățile soților sunt împărțite în funcție de sexul lor. O formă egală se găsește în acele
familii în care responsabilitățile soților sunt împărțite în conformitate cu dorințele și capacitățile
lor, iar ambii soți sunt responsabili de implementarea rolurilor familiale.
În familiile „moderne”, înainte de nașterea unui copil, cele mai importante pentru
satisfacția cu căsătoria sunt rezolvarea cu succes a conflictelor prin cooperare, presiune scăzută
unul pe celălalt și satisfacție în menaj. Satisfacția cu căsătoria în familiile „tradiționale” este
asociată cu diverși factori. Pentru soți, este important să se manifeste dragoste, simpatie,
tandrețe, încredere, apreciere ridicată a soției ca organizator de timp liber, crearea unui climat
emoțional pozitiv în familie, disponibilitatea de a asculta soțul. Pentru soții, acești factori sunt
completați de o evaluare ridicată a toleranței soțului față de autonomia soției sale. Și, de
asemenea, pentru ei, activitatea soțului în rolurile de susținător, proprietar și partener sexual
este importantă.
După nașterea unui copil, satisfacția cu căsătoria bărbaților din familii „moderne” este
legată pozitiv de singurul indicator - evaluarea propriei contribuții la îndeplinirea rolului de
susținător. Iar satisfacția cu căsătoria soțiilor lor este asociată cu activitatea soțului în rolul de
organizator al subculturii și calitatea înaltă a performanței sale a rolului de susținător. În
familiile „tradiționale”, după nașterea unui copil, crește dependența emoțională a soției în

15
relațiile cu soțul ei. Pentru soți, calitatea căsătoriei este încă asociată cu rolul expresiv
tradițional al soției [3].
Satisfacția conjugală a bărbaților este legată de factori precum venitul familiei. Pe
măsură ce crește venitul întreținătorului familiei, timpul dedicat familiei scade. Scade și
satisfacția cu relațiile dintre soți [3]. Un grup de cercetători a realizat un studiu în cadrul căruia
a comparat percepțiile respondenților cu privire la corespondența soțului / soților lor cu
imaginea ideală a unui partener de căsătorie cu gradul de satisfacție a acestora cu căsătoria. La
femeile extrem de mulțumite, partenerul real în ansamblu corespunde idealului, iar în grupul
femei cu satisfacție scăzută, partenerul real diferă semnificativ de ideal. La bărbați, decalajul
dintre ideile reale și ideale despre soț este mai puțin pronunțat, atât în căsătoria satisfăcută, cât
și în cea nesatisfăcută. Femeile sunt mai orientate spre familie, dar mai puțin satisfăcute de ea;
bărbații – dimpotrivă. În ansamblu, satisfacția cu căsătoria în rândul bărbaților este mai mare
decât în rândul femeilor [1].
Există mai mulți respondenți care sunt mulțumiți de căsătorie dacă ambii soți suportă
aceeași povară în îndeplinirea sarcinilor casnice; ceva mai puțin – în căsătoriile în care soțul își
ajută soția; cel mai mic număr de respondenți mulțumiți de căsătorie a fost găsit în căsătoriile în
care o femeie îndeplinește în principal sarcinile gospodăriei. Cercetătorii au descoperit că, cu
cât este mai mare diferența dintre volumul de muncă dintre soț și soție, cu atât soții sunt mai
puțin mulțumiți de căsătorie [3]. O altă cercetare a dezvăluit că 44% dintre femeile care își
consideră căsătoriile ca fiind fericite, credeau că sunt destul de mulțumite de muncă și doar
14% - că munca nu le convine complet sau, mai degrabă, nu decât satisfăcut. Într-un alt studiu
realizat mai târziu, s-au obținut relații între satisfacția față de viața de familie și satisfacția cu
munca, precum și satisfacția față de viața în general [1].
Principalele motive pentru căsătoria soților care consideră căsătoria lor satisfăcătoare
sunt: interesele, părerile și dragostea comune. Soții, nemulțumiți de căsătorie, au numit în
primul rând următoarele motive: interes material, întâmplare, dorința de a îmbunătăți condițiile
de viață, frivolitatea. Satisfacția este mai frecventă în relațiile în care motivele morale
încurajează soții să se căsătorească. Un grup de cercetători, studiind natura negativă a relațiilor
conjugale, au identificat cinci grupuri care sunt cele mai semnificative pentru viața soților și
care afectează satisfacția căsătoriei, necesităților/nevoilor:
1. Nevoia ca soții să îndeplinească anumite roluri în familie.
2. Nevoia soților de a comunica între ei și cu prietenii.
3. Nevoile de cunoaștere ale soților.
4. Nevoi materiale.

16
 5. Nevoia de a-și proteja propriul „Eu-concept”.
Se poate presupune că stabilitatea căsătoriei și satisfacția față de viața de familie depind
de modul în care soții relaționează între ei, de modul în care este menținută și păstrată stima de
sine. O persoană ar trebui să experimenteze sentimente și emoții pozitive în raport cu sine, ceea
ce este posibil numai în condițiile în care alții își confirmă propria stimă de sine. A fi iubit și
înțeles de cei dragi este o garanție foarte puternică împotriva pericolului de singurătate,
înstrăinare, izolare. Comunicarea familială își îndeplinește propriile funcții speciale, care sunt
diferite de alte tipuri de comunicare umană. Numai comunicarea prietenoasă se apropie de
comunicarea familială în ceea ce privește funcțiile, calitățile și proprietățile sale. Într-o căsătorie
reușită, comunicarea familială este parțial prietenoasă [4].
În psihologia relațiilor de familie, există trei grupuri de cauze de probleme în familie. În
primul rând, fenomenele de criză din sfera socio-economică, care afectează în mod direct
familia. În al doilea rând, motivele naturii psihologice asociate cu relațiile intra-familiale și cu
creșterea copiilor în familie. În al treilea rând, de natură biologică (părinți bolnavi fizic sau
mental, ereditate proastă la copii, prezența copiilor cu dizabilități de dezvoltare sau a copiilor cu
dizabilități în familie).
Studii din literatura de specialitate au demonstrat impactul cognițiilor (gândurilor,
credințelor) asupra satisfacției în cuplu , investigând relația dintre satisfacția maritală și factori
cognitivi, cum ar fi stilul de atribuire al soților, convingeri disfuncționale / iraționale ale relației
și distorsiuni în reactualizarea evenimentelor relației. Rolul atribuirilor asupra satisfacției în
cuplu a fost demonstrat în studii care atestă faptul că distresul emoțional depinde de stilul
atribuțional cauzal pe care unul dintre parteneri îl realizează în cuplu. De cele mai multe, ori
conflictul conjugal apare când unul dintre soți atribuie comportamentului negativ al celuilalt
unor trăsături globale, unor intenții negative, a motivației egoiste cât și a lipsei de afecțiune,
comparativ cu stilul de atribuire non-global și instabil pentru comportamentele pozitive [18].
Fincham și colab. [după 17] au derulat un studiu longitudinal cu scopul examinării
relației dintre atribuirile soților, comportamentele acestora și calitatea relației de cuplu în primii
patru ani de căsnicie. Altfel spus, s-a urmărit în ce măsură atribuirile sunt relaționate cu
calitatea mariajului în timp și dacă această relație este mediată de comportamentul partenerilor.
Studiul pornește de la ideea că acest comportament marital mediază relația dintre atribuiri și
calitatea mariajului. Explicația ar fi că atribuirile soților sunt manifestate prin comportament,
care ulterior este perceput de partener și influențează comportamentul acestuia.
Studiul definește această ipoteză pe baza modelului diadic: soțul și soția își vor influența
unul altuia comportamentul (influența mutuală), iar acest comportament va influența nu doar

17
calitatea mariajului per global, dar și calitatea mariajului percepută de fiecare dintre ei.
Cercetarea s-a realizat pe 280 de cupluri (din anul 1995 până în anul 2005), în trei momente
diferite pe durata primilor patru ani de căsnicie. Datele indică faptul că modul în care partenerii
gândesc în primii ani de căsnicie unul despre celălalt prezice maniera în care se vor comporta
unul față de celălalt [18].
S-a evidențiat că probabilitatea ca soția să manifeste un comportament ostil față de soț
crește cu atât mai mult când soțul se comportă ostil cu soția; pe de altă parte, dacă soțul
manifestă un comportament blând față de soție, reacția comportamentală a ei este asemănătoare
cu comportamentul soțului. Studiul oferă suport teoretic clinicienilor pentru realizarea unei
evaluări complexe care să includă acele procese intra- și interparteneri care corelează cu
satisfacția în cuplu, dar și pentru derularea unor noi intervenții și tratamente specifice pentru
tratarea insatisfacției în cuplu [5].
Un alt factor implicat în satisfacția de cuplu îl constituie trăsăturile de personalitate ale
partenerilor. Cercetarea propusă de Donnellan, Conger și Bryant [după 16] pe un eșantion de
400 de cupluri a explorat dacă trăsăturile de personalitate influențează interacțiunile maritale și
evaluările globale ale căsătoriei. Obiectivul lor a fost de a integra perspectiva intrapersonală
(trăsăturile de personalitate ale partenerilor) cu perspectiva interpersonală (interacțiunile dintre
parteneri). Rezultatele au evidențiat faptul că interacțiunile negative mediază parțial relația
dintre agreabilitatea/neuroticismul soțului/soției și evaluarea globală a căsătoriei. Neuroticismul
a corelat pozitiv cu interacțiunile negative și a corelat negativ cu evaluările globale ale
căsătoriei. Agreabilitatea a corelat negativ cu interacțiunile negative și a corelat pozitiv cu
evaluările globale ale căsătoriei [16].
Satisfacția relației este adesea influențată de modul cum indivizii își percep partenerii și
de cum sunt ei percepuți de către parteneri. Gordon și Baucom [după 19] indică faptul că
indivizii care își percep partenerul cu un nivel crescut de afectivitate pozitivă au un nivel
crescut de satisfacție maritală. De asemenea, cei care se auto-percep ca având o afectivitate
pozitivă vor raporta un nivel crescut al satisfacției maritale. În concluzie, studiul indică faptul
că satisfacția maritală este una crescută la persoanele care se consideră fericite și își percep
partenerul ca fiind fericit [19].

18
2. CERCETAREA EMPIRICĂ A PARTICULARITĂȚILOR DE PERSONALITATE LE
PARTENERILOR DE CUPLU ȘI SATISFACȚIE MARITALĂ

2.1. Design-ul experimental

Obiectul investigaţiei practice: particularități de manifestare a trăsăturilor de

personalitate și nivelului de satisfacție maritală în cuplu.
Scopul experimental: de a determina dacă există relație între particularități de
personalitate și satisfacție maritală.
Obiectivele experimentale:
 A analiza, studia literatura de specialitatea privind trăsăturile de personalitate;
 A analiza, sintetiza literatura de specialitate cu privire la relația de cuplu, satisfacția
maritală, factorii satisfacției maritale;
 A determina metodele de cercetare experimentală, selectarea subiecților pentru eșantion,
a aplica probele practice pe eșantion;
 A analiza și interpreta datele cantitativ și calitativ;
 A elabora concluzii și recomandări.
Etapele realizării cercetării experimentale:
 Analiza cercetărilor și metodologie privind investigarea experimentală a problemei
vizate
 Determinarea metodologiei de cercetare experimentală
 Selectarea eșantionului
 Aplicarea probelor practice
 Analiza și interpretarea datelor
 Elaborare concluzii și recomandări
Descrierea eşantionului: în cercetarea de față au participat 24 de cupluri căsătorite (48
subiecți) cu vechimea căsătoriei de la câteva luni până la 25 de ani.

19
 Vechimea căsătorie
17% 21%

0-1 an
1-3 ani
5-15 ani
15-25 ani

29%

33%

Fig. 2.1. Distribuirea eșantionului după vechimea în căsătorie

Prezentarea modelului ipotetic: Există relație între predominarea unor trăsături de
personalitate ale partenerilor de cuplu și satisfacția maritală.
Specificarea metodelor şi tehnicilor folosite:
Chestionarul de satisfacție maritală (CSM) dezvoltat de V.V. Stolin, T.L. Romanova,
G.P. Butenko, conceput pentru diagnosticarea rapidă a satisfacției, nemulțumirea față de
căsătorie, precum și gradul de coordonare, nepotrivire a satisfacției față de căsătorie într-un
anumit grup social. Chestionarul este o scală unidimensională care cuprinde 24 de afirmații
referitoare la diferite domenii: percepția despre sine și partener, opinii, evaluări, atitudini etc.
1- 0-16 puncte - nemulțumire completă;
2- 17-22 puncte - nemulțumire semnificativă;
3 - 23-26 puncte - mai degrabă nemulțumire decât satisfacție.
4 - 27-28 puncte - satisfacție parțială, nemulțumire parțială (aproximativ la fel).
5 - 29-32 puncte - mai degrabă satisfacție decât nemulțumire.
6 - 33-38 puncte - satisfacție semnificativă.
7 39-48 puncte - satisfacție aproape completă.
Testul de personalitate 16 factori de R. B.Cattell. [după 2] Acest test este alcătuit din
187 itemi (întrebări) care urmăresc evidențierea a 16 trăsături (factori) de personalitate. Se
răspunde prin alegerea unei opțiuni din cele afișate. Chestionarul de personalitate Cattell
răspunde nevoiei de a obţine într-un timp relativ scurt informaţii cît mai complete posibil asupra
trăsăturilor de personalitate. Testul dat nu se limitează la studiul unei trăsături izolete dar îşi
propune să acopere sistematic aspectele diferenţiale reale cum sunt ele evidenţiate în cercetarea
factorială. S-a de demonstrat că fiecare factor al chestionarului corespunde unor factori primari

20
 de personalitate, care pot fi cu semnificaţia şi importanţa lor reală într-un larg evantai de situaţii
ale vieţii reale.
După Cattell, se disting două categorii de trăsături de personalitate:
 Trăsături de suprafaţă sau trăsături elemente, care se regăsesc mai mult sau mai puţin la
un număr mare de indivizi şi într-un număr mare de situaţii
 Trăsături de origine sau trăsături sursă, pe care le evidenţiază prin corelaţii pozitive,
aproximativ constante într-un număr de variabile (trăsături elemente).
Chestionarul lui Cattell 16 PF nu se referă la întrebări directe, ci este un instrument de
introspecţie cu un număr de 187 de întrebări indirecte ale căror răspunsuri oglindesc trăsături de
personalitate.
Chestionarul cuprinde 16 factori esenţiali notaţi cu litere din alfabet de la A la Q fiind
compuşi din aceleaşi elemente. Unii factori par să fie determinaţi ereditar, cum ar fi factorii A,
B, C, F, G, I. Fiecare factor cuprinde 10-13 itemi, fiecare item fiind specific unui singur factor.
Toate întrebările au o greutate egală, saturaţia lor factorială neoferind diferenţe, astfel că o
pondere complicată nu este necesară.
Tabelul 2.1. Descrierea factorilor de personalitate după R. Cattel
Factorul Valoarea scăzută Valoarea ridicată
„-” Schizotimie „+” Afecțimie
A În ipostaza (-) e vorba de o personalitate În varianta (+) se pune în evidența o
rece, rezervată, detasată, în genere, față personalitate deschisă, cooperantă, caldă,
de situații, puțin sociabilă și introvertită sociabilă și introvertită.
„-” Inteligență scazută „+” Inteligență ridicată
B În caz de (-) este vorba de o personalitate În caz de (+) se exprimă inteligenta
slab inteligenta, cu dominație de gândire abstractă, înaltă, spirit viu și activ, cu
concretă, adaptativă, cu spirit analitic, posibilități achizitive foarte mobile.
uneori excesiv, incapabil de generalizări
coerente și de abstractizări.
„-” EU slab „+” EU puternic
C Când este (-) se pune în evidență o Când se C (+) se exprimă o personalitate
persoana instabilă, nerealistă, cu maturitate și stabilitate emoțională,
sugestionabilă, imitativă, cu o natură calmă, neinfluențabilă și realistă.
emoțională excesivă și sensibilă.
„-” Supunere „+” Dominare
E În caz de (-) submisie e vorba de o În caz de (+) dominație, personalitatea în
persoană modestă, docilă și cauza este sigură de sine, autoritară si
convențională. neconvențională. La acestea se adaugă
independentă evidentă în comportamente.
„-” Nonexpansivitate „+” Expansivitate
F În caz de (-) persoana în cauză este În caz de (+) e vorba de persoane
prudentă, dispune de o comunicativitate expansive cu structuri relativ superficiale,
slabă, un introspectionism cu tendințe logoreice impulsive, dar și entuziaste.
pesimiste

21
 „-” Supra EU slab
G În caz de (-) persoana este dependentă,
pe de o parte în principii, iar pe de alta
parte este convențională.
„-” Therectia
H În varianta (-) e vorba de persoane
neîncrezatoare, timide, închise în sine și
timorate.
„-” Harria
I În caz de (-) este vorba de o persoana dură,
insensibilă, satisfăcută de sine.
„-” Alexia
L În caz de (-) este vorba de o persoana
dificilă, egocentrică, mereu geloasă,
suspicioasă.
„-” Proxarmia
M În caz de (-) se exprimă persoane
convenționale, dar practice, lipsite de
imaginație, dar raționale.
„-” Naivitate
N În caz de (-) e vorba de persoane
încrezătoare, calme, fără neliniști,
angoase și temeri.
„-” Hipertimie
O În caz de (-) e vorba de personalități
calme, încrezute în sine și în alții, fără
angoase și temeri.
„-” Conservator
Q1 Se exprima prin persoane tradiționaliste,
ce accepta confruntări, fără comentarii.
Acestor persoane le place, sa conserve tot
felul de lucruri. Sunt conservatoare și la
propriu și la figurat.
„-” Dependent
Q2 Varianta este a persoanelor dependente,
și cu atașament excesiv, față de grupul de
apartenența, fără opinii personale.
„-” Integrare slaba
Q3 Varianta se refera la personalități
neîmpacate cu sine, supuse permanent
impulsurilor.
„-” Destingere
Q4 Varianta are în atenție personalități
calme, nepasătoare, satisfacute,
nefrustrate
22
„+” Supra EU puternic
În caz de (+) se evidentiază un Eu, dar,
mai ales, un Supraeu corectiv și cenzurat
puternic, fapt ce, creează personalității în
cauză, un caracter ferm, simțul datoriei,
perseverentă, afirmativ cu onestitate.
„+” Parmia
În varianta (+) persoana în cauză este
sociabilă, îndrazneață, întreprinzătoare,
disponibilă la inovații, spontană și
îndrazneață.
„+” Premsia
În caz de (+) se exprima o persoana
sensibila, tandră, dependentă.
„+” Potensia
În caz de (+) persoana în cauză, este
acomodabilă, încrezătoare, dar
necompetitivă, în general.
„+” Authia
În caz de (+) e vorba de persoane
neconvenționale, boeme, originale,
imaginative
„+” Clarviziune
În caz de (+) se manifesta personalități
simple, naturale, directe, relativ
sentimentale, cu clarviziune, cinice și de
rafinament.
„+” Anxietate
În caz de (+) e vorba de persoane
neliniștite, depresive, adesea neîncrezute.
„+” Radical
Se refera la persoane radicaliste, critice,
dure și inovatoare, cu o curiozitate
dezvoltată.
„+” Independent
Varianta are, în vedere, persoane cu
opinii și decizii proprii, originale,
inclusiv în acțiuni, detașate, discrete, față
de grupul de aparteneța.
„+” Integrare puternica
Varianta se refera la personalități, ce se
controleaza permanent, sunt integre, dar
și, formaliste și vanitoase.
„+” Tensiune
Varianta se refera la personalități mereu
tensionate de ceva, încordate, mereu
surmenate, surescitate și frustrate.
 Testul are doua forme A şi B, pentru fiecare întrebare sunt propuse trei variante de
răspuns. Subiectul trebuind să aleagă unul dintre ele. Testul este conceput astfel încît să reducă
la minimum riscul simulării deliberate de care sunt susceptibile acest gen de chestionare. Itemii
sunt aleşi cît mai neutru posibil, privitor la aspectul dezirabilităţii celor doi poli ai fiecărei scale.
Majoritatea întrebărilor sunt indirecte, legate de interese a căror relaţie cu trăsătura implicată nu
este sesizată de subiecţi în mod necesar. Pentru fiecare factor se acordă 0, 1 sau 2 puncte cu
excepţia itemilor de la factorul B, Unde se acordă 0 puncte pentr răspunsul greşit şi 1 punct
pentru răspunsul corect. Notele brute obţinute la fiecare factor se raportea ză la etalon,
obţinînduse astfel cote standard care mai sunt numite stenuri pe baza cărora apoi este construit
profilul personalităţii.

2.2. Analiza datelor privind manifestarea trăsăturilor de personalitate și satisfacției

maritale la partenerii de cuplu
Satisfacția maritală am determinat-o cu ajutorul chestionarului de satisfacție maritală de
V.V. Stolin. Astfel am obținut următoarele rezultate:
După cum putem observa în Figura 2.2, valoare medie generală a satisfacție maritale
este destul de înaltă, ceea ce indică faptul că cuplurile sunt mulțumite de căsătorie. Datele
obținute privind satisfacția maritală la cuplurile cu experiență de la câteva luni la un an este la
cel mai înalt nivel. Cuplurile cu experiență de la unu la 25 de ani sunt aproximativ la același
nivel de satisfacție cu căsătoria și relația cu soțul / soția.

Satisfacția maritală
45 41.5
40 37.24 37.9
35.5 34.08
35
30
25
20
15
10
5
0
Eșantion întreg 0-1 an 1-3 ani 5-15 ani 15-25 ani

Satisfacția maritală
Fig. 2.2. Distribuirea valorilor medii privind satisfacția maritală în dependență de
vechimea căsătoriei

23
 După compararea statistică a datelor folosind testul Mann-Whitney, s-a constatat că
există diferențe semnificative între cuplurile cu experiență conjugală diferită (la p <0,01, p
<0,05), precum între cuplurile cu vechime în căsătorie până la un an cu cuplurile cu vechime de
căsătorie 5-15 ani și respectiv 15-25 ani, la cuplurile căsătorite recent nivelul satisfacției
maritale este mai înalt.
Acest lucru sugerează că nivelul de satisfacție cu căsătoria se schimbă, în funcție de
experiența familiei, cu regret scade, deși rămâne destul de ridicat. Intensitatea emoțiilor pe care
le trăiești la început sau pentru prima dată scade respectiv, pasiunea se transformă în dragoste
platonică, și deja este altceva. Oamenii se deprind repede la experiențe pozitive, care ulterior își
pierd din valoare, fiind deja trăite, omul vrea mai mult, ceva mai nou, experiențe noi.
Sursa dificultăților din viața de familie poate consta, în primul rând, în caracteristicile
personalității unuia sau a ambilor soți. Putem vorbi despre trăsături care corespundeau inițial
normei, dar care nu erau destul de adecvate calităților personale ale partenerului sau partenerul
nu găsește abordarea corectă a acestora, nu este capabil să facă față anumitor trăsături ale
psihicului său.
În lucrarea de față, particularitățile de personalitate ale soților au fost studiate prin
aplicarea chestionarul cu 16 factori Cattel. Am hotârât să accentuăm doar cele mai înalte și
joase valori medii de manifestare a factorilor de personalitate. Astfel pentru cuplurile cu
vechime în căsătorie până la un an avem următoarele date.

Factori de personalitate 0-1 an

8
6.91
7 6.41 6.41
6.16 6.08 6.16 6.08 6
5.83 5.75
6 5.5 5.75 5.33
5.16 5
5 4.75
4
3
2
1
0
MD A B C E F G H I L M N O Q1 Q2 Q3

Factori de personalitate 0-1 an

Fig. 2.3. Distribuirea valorilor medii a trăsăturilor de personalitate la subiecții cu vechime
de căsătorie până la 1 an

24
 La cuplurile cu vechimea în căsătorie de la câteva luni la un an, factorul B (inteligența
vie) este cel mai pronunțat în profilurile de personalitate - 6,91 puncte (valoarea medie), ceea ce
indică faptul că subiecții sunt determinați de gândirea abstractă, un nivel ridicat de cultură
generală, arată o capacitate ridicată de a învăța.
Factorul cel mai puțin pronunțat este MD (stimă de sine (in)adecvată) - 4,75 puncte,
ceea ce indică o stimă de sine scăzută, o criticitate excesivă față de sine și față de soț soție.
Poate fi cauzată de lipsa de experiență în căsătorie, atitudini subiective stereotipizate,
influențate de reprezentările sociale care vehiculă în societate (imaginea cuplului în societatea
noastră), precum și așteptări personale (partenerul ideal vs partenerul ideal).

Factori de personalitate 1-3 ani

8 7.41 7.16
7.08 6.83
7 6.75

6 5.83 5.83 5.83 5.66 5.41 5.91

5.25 5.25 5.33
4.91
5 4.33
4
3
2
1
0
MD A B C E F G H I L M N O Q1 Q2 Q3

Factori de personalitate 1-3 ani

Fig. 2.4. Distribuirea valorilor medii a trăsăturilor de personalitate la subiecții cu vechime
de căsătorie 1-3 ani
În familiile cu experiență de la unu la trei ani, predomină factorul A (izolare -
sociabilitate) - 7,41 puncte (valoarea medie), ceea ce sugerează că sociabilitatea, deschiderea
față de partener, naturalețea predomină în profilul de personalitate al soților.
Disponibilitatea de a coopera. FactorulQ1 (conservatism - radicalism) este exprimat cel
mai puțin - 4,33 puncte (valoarea medie), ceea ce sugerează că ambii soți sunt conservatori,
stabili în raport cu tradițiile, prezintă rezistență la schimbări, axate pe activitatea reală concretă.

25
 Factori de personalitate 5-15 ani
8
7.33
7
7 6.61 6.58
6 6.16 6
6 5.83 5.83 5.58 5.75 5.58 5.83
5.5
5 4.75
4
4
3
2
1
0
MD A B C E F G H I L M N O Q1 Q2 Q3

Factori de personalitate 5-15 ani

Fig. 2.5. Distribuirea valorilor medii a trăsăturilor de personalitate la subiecții cu vechime
de căsătorie 5-15 ani

În familiile cu vechime în căsătorie de la 5 până la 15 ani, factorul B (inteligență vie)

predomină în profilul de personalitate - 8,95 puncte (valoarea medie), ceea ce indică
predominanța gândirii abstracte, un nivel ridicat de cultură generală, mai ales a celei verbale,
operativitate, găsire rapid a soluțiilor necesare pentru a soluționa situații noi, dificile.
Presupunem că este datorat faptul vârstei și experienței individuale de viață.
Ca și la cupurile care încă nu au reușit să acumuleze experiență conjugală, la cuplurile 5-
15 ani factorul MD (stima de sine (in)adecvată) de asemenea se manifestă cel mai puțin - 4
puncte, ceea ce indică nemulțumirea față de sine, îndoiala de sine, criticitatea excesivă față de
sine și față de partenerul său.
Presupunem că acest fapt ne indică la alternarea perioadelor de căsnicie a unui cuplu,
perioadele de criză.

26
 Factori de personalitate 15-25 ani
10
8.95 8.96
9
8
6.83 6.61
7 6.41
6.08
6 5.75 5.5
4.91 4.85 5.16 5.16 5.41 5.33 5.16 5.33
5
4
3
2
1
0
MD A B C E F G H I L M N O Q1 Q2 Q3

Factori de personalitate 15-25 ani

Fig. 2.6. Distribuirea valorilor medii a trăsăturilor de personalitate la subiecții cu vechime
de căsătorie 15-25 ani
Cuplurile cu o vechime în căsătorie de 15-25 de ani în profilul de personalitate au
manifestarea maximă factorul Q2 (conformism - nonconformism) - 8,96 puncte (valoarea
medie). Acești indicatori vorbesc despre independență, orientare spre propriile decizii, astfel de
oameni sunt caracterizați de un grad ridicat de conștientizare în alegerea propriului
comportament. Factorul C ((in)stabilitate emoțională) este exprimat minim - 4,86 puncte
(valoarea medie), ceea ce indică impulsivitate emoțională, labilitate emoțională, iritabilitate și
oboseală.

2.3. Analiza relației între particularitățile de personalitate și satisfacția maritală la cupluri

Pentru a determina relația între trăsăturile de personalitate și satisfacția maritală la
cuplurile cercetate am aplicat metoda statistică coeficientul de corelație Spearman pentru
grupurile neparametrice.
Astfel, în urma procesării statistice am identificat că la cuplurile până la un an nu există
nici-o relație semnificativă din punct de vedere statistic. Trăsăturile de personalitate nu
influențează satisfacția maritală la acest grup.

27
 Tabelul 2.2. Relația între particularități de personalitate și satisfacție maritală la cupluri
cu vechime diferită în căsătorie (p<0,05)
Vechimea în căsătorie Factorii de personalitate (R. Coeficientul de corelare
Cattel)
0-1 an - -
1-3 ani F r=0,581
5-15 ani Q2 r=0,689
B r=0,712
15-25 ani
Q3 r=0,585

La cuplurile cu o experiență de 1 până la 3 ani, s-a atestat relație între factorul F

(reținere - expresivitate) și maritală (r = 0,581, p<0,05). Acest lucru indică faptul că există
relație directă (pozitivă) între impulsivitatea și satisfacția maritală a soților în căsătorie. Prin
urmare, putem spune că impulsivitatea, veselia, vioiciunea, plinătatea entuziasmului permit
partenerilor să mențină relații favorabile, amabile și iubitoare în căsătorie, deoarece satisfacția
maritală la aceste cupluri după cum am văzut este la un nivel înalt.
La cuplurile cu vechime în căsătorie de la 5 la 15 ani: la această grupă s-a atestat relație
pozitivă (directă) între factorul Q2 (conformism - nonconformism) cu satisfacția maritală (r=
0,689, p<0,05). Acest fapt sugerează că conformitatea într-un cuplu contribuie la menținerea
satisfacției în căsătorie. Luarea deciziilor comune, ascultarea părerilor soțului/soției.
La cuplurile cu vechimea în căsătorie de la 15 până la 25 de ani s-a atestat relație
pozitivă între factorul B – inteligență (r = 0,712, p<0,05) și satisfacție maritală, precum și între
factorul Q3 – autocontrol ridicat/scăzut (r = 0,585, p<0,05) cu satisfacția soților cu căsătoria.
Putem spune că gândirea abstractă dezvoltată, eficiența, inteligența, împreună cu intenția,
voința puternică și capacitatea de a-și controla emoțiile și comportamentul, contribuie la
menținerea unui destul de adecvat a satisfacției maritale la cuplurile cu vechime mare în
căsătorie.

28
 CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Din perspectivă evoluţionistă, se presupune că legăturile sociale au crescut şansele de

supravieţuire ale strămoşilor noştri. Astfel, apartenenţa adulţilor la un grup le oferea acestora
şanse mai mari de a se reproduce împreună, de a-şi creşte copiii până la maturitate, de a le
acorda îngrijirea necesară, de a împărţi hrana şi de a deveni mai puternici în faţa pericolelor.
Date din literatura de specialitate arată că indivizii care au foarte multe legături sociale
(prieteni, familie, colegi, comunitate religioasă, apartenenţa la un alt grup) sunt mai puţin
vulnerabili la boală. Există o asociere pozitivă între suportul social şi starea de bine, în sensul că
indivizii care sunt implicaţi într-o relaţie se adaptează mai bine la o varietate de factori de stres.
Statutul marital reprezintă un parametru demografic care indică poziţia conjugală a unei
persoane, cum ar fi: singur, necăsătorit/într-o relaţie, divorţat, căsătorit sau văduv. În literatura
de specialitate, statutul marital s-a asociat în mod frecvent cu sănătatea mentală şi fizică. Există
studii care arată că persoanele căsătorite sunt mai puţin predispuse să sufere de o anumită
condiţie medicală pe termen lung (de exemplu, cancer sau boli cardiovasculare) şi se
recuperează foarte repede în urma bolilor, având şanse mai mari de supravieţuire.
Cercetările asupra efectelor benefice ale căsătoriei au identificat un număr de
mecanisme care pot contribui la relaţia dintre căsătorie şi starea de bine a persoanei şi anume:
selecţia, suportul social şi reglarea comportamentală. Ipoteza selecţiei afirmă că oamenii cu
nivel crescut de sănătate fizică şi mentală sunt mai predispuşi să se căsătorească şi să rămână
căsătoriţi. Ipoteza suportului social sugerează faptul că mariajul oferă oamenilor o satisfacţie
emoţională şi are rolul de a-i proteja de factorii de stres cotidieni. Ipoteza reglării
comportamentale postulează că partenerii îşi monitorizează unul altuia comportamentele;
aceştia îşi descurajează comportamentele de risc, încurajându-le pe cele sănătoase. Mai multe
studii au indicat că prevenirea comportamentelor de risc (de exemplu, încetarea fumatului,
menţinerea unei diete echilibrate, evitarea consumului de alcool) sunt comune în rândul celor
căsătoriţi.
Relația de cuplu este una dintre cele mai importante relații pe care o persoană o dezvoltă
de-a lungul vieții. Astfel, relația cu partenerul va avea o influență semnificativă cu privire la
satisfacția sau insatisfacția în relația de cuplu. Acest nivel are un rol relevant în funcționarea și
păstrarea relației respective. Deși în zilele noastre cuplurile aleg să nu se mai căsătorească ci să
stea în uniune liberă, totuși căsătoria oferă o anumită certitudine și stabilitate atât la nivel juridic
cât și psihologic. Fundamentul unei relații conjugale este bazat pe: încredere, respect, iubire,
angajament, responsabilitate, fidelitate, comunicare, acceptare reciprocă, libertate, intimitate şi

29
dorinţa de a evolua împreună. Este foarte important ca un cuplu să treacă prin cele trei faze ale
iubirii după Ollie Pocs: iubirea oarbă, pasională de la început, iubirea romantică și iubirea
matură. Iubirea matură este o transformare a iubirii romantice, dacă iubirea romantică nu se
transformă în nimic, cuplul va ajunge la disoluție.
Conform metodelor aplicate și analizei rezultatelor, se poate concluziona că toate
cuplurile au o autoevaluare destul de înaltă a satisfacției maritale. Acest fapt este facilitat de
caracteristicile personale ale ambilor soți, de așteptările lor personale și de pretențiile din
propria căsătorie.
S-a observat o tendință că, odată cu creșterea duratei în căsătorie, satisfacția scade și ea.
Putem presupune că acest lucru depinde nu numai de calitățile personale ale soților, ci și de
schimbarea valorilor, orientărilor și priorităților lor în viață.
S-a constatat că satisfacția căsătoriei depinde de sociabilitatea soților, de luarea
deciziilor comune și de controlul emoțional, toate contribuind la satisfacția căsătoriei. Stima de
sine inadecvată și evaluarea reciprocă a soților pot reduce nivelul de satisfacție cu căsătoria,
acest lucru poate fi diminuat de nivel înalt de cultură generală și orientarea reciprocă a soților
(unul sper altul). În aceste condiții soții vor ajunge la o opinie comună, discutând pașnic
problema, modelând un conflict distructiv într-unul constructiv.
Recomandări
• Considerăm important pentru fiecare cuplu ce întâmpină dificultăți în relaționare,
consultarea unui psihoterapeut specializat pe relația de cuplu. Terapeutul este cel care
poate vedea situația din altă perspectivă, poate observa mai multe procese psiho-
emoționale și relaționale în cuplu, poate ghida cuplul pentru găsirea soluției la problema
comună.
• De asemenea ar fi bine de organizat o serie de traininguri de sensibilizare a tinerilor (de
exemplu în rândul studenților) în ceea ce privește relația de cuplu, particularități de
relaționare, familie, satisfacție maritală prin prisma trăsăturilor individuale de
personalitate.

30
 BIBLIOGRAFIE

1. Allport G. Structura și dezvoltarea personalității. București, 1991.

2. Atkinson R.L. ș.a. Introducere în psihologie. București, 2000.
3. Bauman Z. Globalizarea şi efectele ei sociale asupra familiei. București, 2005.
4. Boncu Ș., Turliuc M.N. Relațiile intime. Atracție interpersonală și conviețuire în cuplu.
Iași, 2016.
5. Bulgaru M. Asistenţa socială a familiei: fundamente teoretice şi practice. Chişinău,
2009.
6. Bulgaru M. Asistenţa socială a familiei: fundamente teoretice şi practice. Chişinău,
2009.
7. Chelcea A., Chelcea S. Cunoașterea de sine – condiție a înțelepciunii. București, 1986.
8. Ciuperca C. Cuplul modern – între emancipare şi disoluţie. Alexandria, 2000.
9. Copacinschi M. Relații armonioase în familie. Suport informațional. Chișinău, 2016.
10. Cuzneţov L. Filosofia practică a familiei. Chişinău, 2013.
11. Dattilio F. M. The critical component of cognitive restructuring in couples therapy.
London, 2005.
12. Debesse M. Psihologia familiei. București, 2007.
13. Druta F. Psihosociologia familiei. Bucureşti, 1998.
14. Giddens A. Transformarea intimităţii. Sexualitatea, dragostea şi erotismul în societăţile
moderne. București, 2000.
15. Golu M. Fundamentele psihologiei. București, 2007.
16. Hardyment C. Viitorul familiei. Bucureşti, 2000.
17. Mitrofan I., Ciupercă C. Psihologia vieţii de cuplu – între iluzie şi realitate. Bucureşti,
2002.
18. Mitrofan I., Ciupercă C. Psihologia şi terapia cuplului. Bucureşti, 2002.
19. Munteanu A. Psihologia familiei. Timişoara, 1998.
20. Neuburger R. Cuplul – între dezirabil și periculos. București, 2016.
21. Popescu-Neveanu P. Dicţionar de psihologie. Bucureşti, 1978.
22. Rusu A. S., Mureșan V. C. Satisfacția în cuplu. Cercetări din psihobiologia sexualității.
Cluj-Napoca, 2014.
23. Satir V. Terapia familiei. București, 2011.
24. Schaffe H.R. Formarea relaţiilor. Cluj-Napoca, 2007.
25. Turlicuc M. N. Psihologia cuplului şi a familiei. Iaşi, 2004.

31
26. Voinea M. Familia și evoluția sa istorică. București,1978.
27. Zlate M. Psihologie: Eul şi personalitatea. Bucureşti, 2004.
28. Андреева Г.М. Социальная психология: Учебник для высш. шк. М., 2004.
29. Голод С.И. Семья и брак: историю социальный аспект. М. 1998.
30. Левкович В.П. Особенности добрачного периода жизни супругов как одна из
причин стабилизации и дестабиизации молодой семьи. В: Социология и Жизнь,
2010, № 1, c. 82-85.
31. Райгородский Д.Я., Психология семейных отношений. Психология семьи.
Хрестоматия, Самара, 2002.

32
 ANEXE
Anexa 1
Тест-опросник удовлетворенности браком (ОУБ), разработанный
В.В.Столиным, Т.Л.Романовой, Г.П.Бутенко, предназначен для экспресс-диагностики
степени удовлетворенности – неудовлетворенности браком , а также степени
согласования – рассогласования удовлетворенности браком у той или иной социальной
группы.
Опросник представляет собой одномерную шкалу, состоящую из 24 утверждений,
относящихся к различным сферам: восприятия себя и партнера, мнения, оценки,
установки и т.д. Каждому утверждению соответствуют три варианта ответа:
 а -верно,
 b – трудно сказать,
 c – неверно.
Инструкция к тесту: "Внимательно читайте каждое утверждение и выбирайте один
из трех предлагаемых вариантов ответов. Старайтесь избегать промежуточных ответов
типа "трудно сказать", "затрудняюсь ответить" и т.д.

Тестовый материал
1. Когда люди живут так близко, как это происходит в семейной жизни, они
неизбежно теряют взаимопонимание и остроту восприятия другого человека:
a) верно,
b) не уверен,
c) неверно.
2. Ваши супружеские отношения приносят Вам:
a) скорее беспокойство и страдание,
b) затрудняюсь ответить,
c) скорее радость и удовлетворение.
3. Родственники и друзья оценивают Ваш брак:
a) как удавшийся,
b) нечто среднее,
c) как неудавшийся.
4. Если бы Вы могли, то:
a) Вы бы многое изменили в характере Вашего супруга (Вашей супруги),
b) трудно сказать,

33
 c) Вы бы не стали ничего менять.
5. Одна из проблем современного брака в том, что все “приедается”, в том числе и
сексуальные отношения:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
6. Когда Вы сравниваете Вашу семейную жизнь с семейной жизнью Ваших друзей и
знакомых, Вам кажется:
a) что Вы несчастнее других,
b) трудно сказать,
c) что Вы счастливее других.
7. Жизнь без семьи, без близкого человека – слишком дорогая цена за полную
самостоятельность:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
8. Вы считаете, что без Вас жизнь Вашего супруга (Вашей супруги) была бы
неполноценной:
a) да, считаю,
b) трудно сказать,
c) нет, не считаю.
9. Большинство людей в какой-то мере обманываются в своих ожиданиях
относительно брака:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
10. Только множество различных обстоятельств мешает подумать Вам о разводе:
a) верно,
b) не могу сказать,
c) неверно.
11. Если бы вернулось время, когда Вы вступали в брак, то моим мужем (женой) мог
бы стать:
a) кто угодно, только не теперешний супруг (супруга),
b) трудно сказать,

34
 c) возможно, что именно теперешний супруг (супруга).
12. Вы гордитесь, что такой человек, как Ваш супруг (супруга), рядом с Вами:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
13. К сожалению, недостатки Вашего супруга (супруги) часто перевешивают его
достоинства.
a) верно,
b) затрудняюсь сказать,
c) неверно.
14. Основные помехи для счастливой супружеской жизни кроются:
a) скорее всего в характере Вашего супруга (супруги),
b) трудно сказать,
c) скорее, в Вас самих.
15. Чувства, с которыми Вы вступали в брак:
a) усилились,
b) трудно сказать,
c) ослабли.
16. Брак притупляет творческие возможности человека:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
17. Можно сказать, что Ваш супруг (супруга) обладает такими достоинствами, которые
компенсируют его недостатки:
a) согласен,
b) нечто среднее,
c) не согласен.
18. К сожалению, в Вашем браке не все обстоит благополучно с эмоциональной
поддержкой друг друга:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
19. Вам кажется, что Ваш супруг (супруга) часто делает глупости, говорит невпопад,
неуместно шутит:

35
 a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
20. Жизнь в семье, как Вам кажется, не зависит от Вашей воли
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
21. Ваши семейные отношения не внесли в жизнь того порядка и организованности,
которых Вы ожидали:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
22. Неправы те, кто считает, что именно в семье человек меньше всего может
рассчитывать на уважение:
a) согласен,
b) трудно сказать,
c) не согласен.
23. Как правило, общество Вашего супруга (супруги) доставляет Вам удовольствие:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.
24. По правде сказать, в Вашей супружеской жизни нет и небыло ни одного светлого
момента:
a) верно,
b) трудно сказать,
c) неверно.

Ключ к тесту
Вопросы: 1с, 2с, За, 4с, 5с, 6с, 7а, 8а, 9с, 10с, 11с, 12а, 13с, 14с, 15а, 16с, 17а, 18с, 19с, 20с,
21с, 22а, 23а, 24с.
Интерпретация результатов теста
Если выбранный испытуемыми вариант ответа (а или с) совпадает с приведенными в
ключе, то начисляется 2 балла; если промежуточный (b) – то 1 балл; за ответ, не
совпадающий с приведенными, – 0 баллов.

36
Далее подсчитывается суммарный балл по всем ответам. Возможный диапазон тестового
балла – от 0 до 48 баллов.
Высокий балл говорит об удовлетворенности браком.
 0-16 баллов – абсолютно неблагополучные семьи,
 17-22 баллов – неблагополучные семьи,
 23-26 баллов – скорее неблагополучные семьи,
 27-28 баллов – переходные семьи,
 29-32 баллов – скорее благополучные семьи,
 33-38 баллов – благополучные семьи,
 39-48 баллов – абсолютно благополучные семьи.

Источники
 Тест-опросник удовлетворенности браком, ОУБ// Психологические тесты / Под
ред. А.А.Карелина: В 2т. – М., 2001. – Т.2. С.173-179.

37