Reforma constituțională a ONU

Reforma constituțională reprezintă unul dintre cele mai importante aspecte ale reformei O.N.U.,
dat fiind faptul că regulile și legitimitatea acțiunilor organizației sunt curprinse în cadrul
constituției sale, Carta O.N.U. Astfel, în vederea adaptării O.N.U. la actualul mediul internațional
în contextul noilor amenințări la adresa securității este necesară restructurarea Cartei prin
introducerea de amendamente privind revitalizarea instituțională și prin eliminarea articolelor
irelevante.

Există două modalități de modificare a Cartei O.N.U, stipulate chiar în interiorul acesteia, și
anume Articolul 108: „Modificările la prezenta Cartă vor intra în vigoare pentru toți membrii
Organizației Națiunilor Unite atunci când vor fi adoptate cu votul a două treimi din membrii
Adunării Generale și ratificate în conformitate cu procesele lor constituționale, respectiv de două
treimi din membrii O.N.U., inclusiv toți membrii permanenți ai Consiliului de Securitate”1 și
Articolul 109, (1): „O conferință generală a membrilor O.N.U. în scopul revizuirii Cartei poate
avea loc într-o dată și un loc stabilit prin votul a două treimi din membrii Adunării Generale și
prin votul oricăror șapte membrii ai Consiliului de Securitate. Fiecare membru al Organizației
Națiunilor Unite va avea un vot în cadrul conferinței”2

În ciuda existenței acestor mijloace legale de revizuire a Cartei, principala piedică în modificarea
amendamentelor acesteia o reprezintă necesitatea votului în unanimitate al celor cinci membrii
permanenți ai Consiliului de Securitate, ale căror interese sunt, de regulă, diferite.

În continuare voi analiza principalele amendamente de modificare a Cartei aduse până în prezent
și voi ilustra care sunt articolele inutile ce trebuie eliminate din interiorul Cartei.

Astfel, printre inițiativele de amendare ale Cartei, în funcție de obiectul lor, se numără:
„‫۝‬propuneri care vizează principalele organe ale O.N.U. și relația dintre ele (extinderea
numărului de membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, eliminarea sau limitarea dreptului
de veto, creșterea atribuţiilor Adunării Generale în detrimentul celor ale Consiliului de Securitate,

1
Accesat la 11:00, 10/06/2018 Charter of the United Nations and Statute of The International Court of Justice, San
Francisco, 1945, p.19 https://treaties.un.org/doc/publication/ctc/uncharter.pdf
2
Ibidem, pp.19-20
creşterea autonomiei Secretarului General al O.N.U., creșterea rolului Curţii Internaţionale de
Justiţie); ‫۝‬propuneri care se referă la domenii specifice de activitate (creșterea rolului O.N.U.
în domeniile economic şi social, asimilarea constuţională a Cartei Drepturilor şi Îndatoririlor
Economice ale Statelor, ameliorarea mecanismelor de reglementare paşnică a disputelor, crearea
unui Consiliu pentru Drepturile Omului ca organ principal) și ‫۝‬propuneri care urmăresc
adăugarea sau eliminarea unor reguli specifice şi instituţii care să reflecte evoluţiile concrete
ale Cartei (codificarea instrumentului dezvoltat prin operaţiunile de menţinere a păcii, eliminarea
prevederilor referitoare la sistemul de tutelă şi a clauzelor referitoare la „statele inamice").”3

Printre articolele Cartei care nu fac obiectul contextului actual al mediului internațional și al
statutului prezent al organizației se numără:

„Articolul 43: „Toţi membrii O.N.U. contribuie la menţinerea păcii şi securităţii

internaţionale, prin punerea la dispoziţia Consiliului de Securitate, la cererea sa şi în
conformitate cu un acord sau acorduri speciale, forţele armate, asistenţa, înlesnirile și
dreptul de trecere, necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale“.
Principala cauză a irelevanței acestui articol constă în inexistența condițiilor instituirii
unei forțe armate recrutate și întreţinute de către O.N.U., loială exclusiv acesteia, deciziile
Consiliului de Securitate bazându-se pe forțele detașate de statele membre. În plus, având
în vedere că niciun astfel de acord nu a fost încheiat, prevederile acestui articol ar fi
relevante doar din perspectiva sistemului de securitate colectivă al O.N.U.;
Articolul 45: „Pentru a permite Organizației Națiunilor Unite să adopte măsuri militare
urgente, membrii trebuie să dețină contingente naționale de forță aeriene imediat
disponibile pentru acțiuni internaționale de aplicare a legii. Puterea și gradul de pregătire
a acestor contingente și planurile pentru acțiunea lor combinată se stabilesc, în limitele
stabilite în acordul sau în acordurile speciale menționate la articolul 43, de către Consiliul
de Securitate, cu asistența Comitetului pentru personal militar”. Având în vedere faptul
că Articolul 43 nu a fost niciodată operabil, prevederile acestui articol nu au o semnificație
curentă, Articolul 45 devenind inutil în prezent;
Articolul 46: „Planurile de aplicare a forței armate sunt elaborate de Consiliul de

3
Wolfram Karl, Bernd Mützelburg, The Charter of The United Nations. A Commentary, C.H. Beck, München, 1994,
pp.1186-1189
 Securitate, cu asistența Comitetului personalului militar.” Planificarea militară naţională,
ca şi cea a alianţelor, se face în raport cu potenţiali inamici şi posibile scenarii de război.
Astfel, articolul are sens doar în contextul istoric al alianței de război a fondatorilor O.N.U.
împotriva unor inamici bine definiți;
Articolul 53, (2): „Termenul de stat inamic este atribuit oricărui stat, care în timpul celui
de-al Doilea Război Mondial, a fost inamicul oricăruia dintre semnatarii Cartei”. Având
în vedere faptul că majoritatea statelor care s-au înfruntat în cel de-al Doilea Război
Mondial au devenit în prezent state membre ale O.N.U., iar acțiunea prin utilizarea forței
ar viola principiul neutilizării forței armate în rezolvarea conflictelor, textul acestui articol
nu mai face obiectul situației prezente a organizației.” 4
Articolele Capitolului XII privind Consiliul de Tutelă- dat fiind faptul că ultimul
mandat al Consiliului a fost încheiat în anul 1996, prevederile privind tutela nu mai fac
obiectul mediului internațional actual.

Prin urmare, dat fiind faptul că statele membre O.N.U. nu s-au sesizat în eliminarea acestor articole
irelevante din Carta O.N.U., orice inițiativă fiind cenzurată de rigiditatea membrilor permanenți ai
Consiliului de Securitate în privința schimbării, conclud că o reformă constituțională a O.N.U.
reprezintă un țel imposibil de realizat.

4
Petru Dumitriu, Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voință și reprezentare, Editura Curtea Veche,
București, 2008, pp.278-281