HETRIUC IRINA PETRONELA CONCLUZII

CONCLUZII

Instituţie de tradiţie a sistemului administraţiei publice din România, prefectul –

funcţionar politic, demnitar sau înalt funcţionar public, în funcţie de momentul istoric la
care ne referim - a fost şi rămâne o instituţie de o deosebită însemnătate în administraţia
noastră publică.
Reconsiderarea prefectului, ca instituţie tradiţională în sistemul autorităţilor
administraţiei publice şi reaşezarea lui la locul cuvenit a constituit o prioritate a
legiuitorului român de după 1989.
Consacrată iniţial prin dispoziţiile Legii nr.5/1990 privind administrarea judeţelor,
municipiilor, oraşelor si comunelor până la organizarea de alegeri locale, instituţia
prefectului a făcut ulterior obiect al unor reglementări constituţionale şi legale, menite să
o armonizeze cu noile cerinţe social politice şi să consolideze rolul prefectului în buna
funcţionare a administraţiei publice locale.
Instituţia prefectului are un rol important atât în cadrul sistemului autorităţilor
administraţiei publice, cât şi în plan social, întrucât ea vine în sprijinul demersului
statului de apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor.
Tendinţele actuale sunt de profesionalizare a instituţiei, astfel încât activitatea
prefectului să fie cât mai mult cu putinţă una obiectivă, neguvernată de factorul politic ce
poate avea implicaţii nefaste în privinţa aplicării în mod corespunzător a legii.
Modificările relativ recente aduse Legii nr.340/2004 prin O.U.G nr. 179/2005
privind modificarea şi completarea Legii 340/2004 şi Legea nr.262/2007 pentru
modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și
republicarea în 2008 a Legii nr.340/2004 privind prefectul și instituția prefectului,sunt de
natură, în mare măsură, să creeze premisele trecerii în România de la prefect - om
politic, la prefect - înalt funcţionar public.
Apreciem că, în exercitarea atribuţiilor conferite prin lege, gradul de
responsabilitate este mai mare la prefectul de carieră, lipsit de susţinere politică, decât la
prefectul politic. Prefectul de carieră se va putea angrena în proiecte pe termen lung şi va
capacita mai uşor aparatul propriu al instituţiei. Astfel, fiind echidistant faţă de toate
forţele politice, actele şi faptele lui se vor putea întemeia numai pe lege şi vor putea avea

89
HETRIUC IRINA PETRONELA CONCLUZII

o credibilitate sporită în rândul cetăţenilor, asigurând mai uşor legalitatea şi ordinea de

drept, precum şi buna funcţionare a administraţiei în judeţ
Astfel, cel puţin la nivel instituţional şi legislativ România a făcut paşi importanţi
în acest sens; ne punem însă întrebarea dacă, „principiul profesionalizării” instituţiei
prefectului, consacrat pentru prima oară de Legea nr. 340/2004, se aplică cu adevărat şi
în practică sau are doar o valoare pur declarativă.
în primul rând, aceasta îndoială se întemeiază pe faptul că în conformitate cu art.
III - IV din O.U.G nr. 179/2005, ordonanță aprobată prin Legea 181/2006, recrutarea
primilor prefecţi cu statut de funcţionari publici nu s-a făcut prin concurs (singura formă
de intrare în corpul funcţionarilor publici), ci printr-o atestare pe post1.
Atestarea pe post este o modalitate de verificare, prin care se urmăreşte să se
confirme sau, din contră, să se infirme o situaţie preexistentă. Astfel, pot fi atestaţi pe
post cei care, anterior acestei proceduri, au îndeplinit o funcţie publică şi urmează să li se
definitiveze statutul.
Or, prefecţii în funcţie la data de 31 decembrie 2005 nu erau la acel moment
funcţionari publici, ci erau oameni politici, numiţi în funcţie de către Guvern, în funcţie
de coloratura politică a acestuia.
În al doilea rând, în practica s-a dovedit că schimbarea coloraturii politice a
Guvernului, poate atrage după sine şi eliberarea din funcţie a unor prefecţi - înalţi
funcţionari publici, pe motivul unui aşa-zis „management defectuos”.
În consecinţă, considerăm că în România procesul de profesionalizare a
instituţiei prefectului este unul lung şi sinuos, în ciuda faptului că există bazele legislative
care să garanteze obiectivitatea, imparţialitatea şi profesionalismul prefectului.
Încheiem prezentele consideraţii cu privire la profesionalizarea instituţie
prefectului cu cuvinte Profesorului Tarangul2: „Administraţia modernă este complicată.
Ea pretinde cunoştinţe şi experienţă. Astăzi nu se mai poate administra numai cu bunul
simţ şi cu o minte sănătoasă. Administraţia modernă este o ştiinţă şi o artă, încât
administratorii nu pot fi improvizaţi.

1
Art.III, alin.1 prevedea că: „Prefectii in functie la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta,
precum si cei care vor ocupă posturile ramase vacante dupa data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de
urgentă si pana la 31 decembrie 2005, pot fi numiti in functii publice de prefect in urma promovării unui
examen de atestare pe post.”
2
Tarangul, E. D. ,,Tratat de drept administrativ român,, Cernăuţi 1944.

90
HETRIUC IRINA PETRONELA CONCLUZII

Reforma instituţiei prefectului nu ţine numai de demersurile de depolitizare a

acesteia, ci şi de sfera de atribuţii ce sunt sau vor fi incluse în competenţa acestui organ al
administraţiei publice, respectiv de o schimbare în timp a mentalităţilor şi a percepţiilor
interne şi externe ale instituţiei.
Deşi iniţial instituţia prefectului în ţara noastră a avut la bază modelul francez –
care asigură prefectului o competenţă este extrem de largă – constatăm că în prezent se
manifestă tot mai intens un curent de limitare competenţelor prefectului, pe fondul unei
susţineri puternice a ideii de descentralizare accentuată, deci, a desfiinţării unor servicii
publice deconcentrate ale autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate,
aflate actualmente sub conducerea prefectului, şi preluarea acestor atribuţii de către
administraţia publică locală.
Având în vedere izvorul francez al administraţiei publice româneşti, precum şi
specificităţile şi trăsăturile Statului Român, ne raliem doctrinarilor care pledează pentru o
Instituţie a Prefectului bazată pe modelul francez, desigur în condiţii care să nu
contravină sau să îngreuneze demersul de descentralizare3.
Opinia noastră se întemeiază şi pe considerentele arătate în literatura de
specialitate4:
- autorităţile descentralizate girează servicii publice, care trebuie să funcţioneze în
mod regulat şi continuu în interesul general;
- în cazul descentralizării, autorităţile centrale sunt obligate să vegheze ca nu
cumva interesele locale sau regionale să fie satisfăcute în detrimentul şi pe seama
intereselor generale;
- puterea centrală trebuie să vegheze ca autorităţile locale să satisfacă în condiţii
mai bune diferitele nevoi locale, ca autorităţile locale să-şi facă pe deplin datoria,
deoarece satisfacerea nevoilor locale interesează statul;
- autoritatea centrală trebuie să vegheze la menţinerea unităţii statului şi să reprime
orice tendinţă centrifugă a autorităţilor descentralizate. O autonomie prea mare,
poate să fie cauza unor orientări politice în contradicţie cu politica de stat a
autorităţilor centrale.

3
Munteanu, C.D. ,, Consideraţii privind organizarea şi dezvoltarea Instituţiei Prefectului în România,,
Revista Transilvăneană de Ştiinţe administrative, 1 (16) 2006.
4
Tarangul, E.D. Op.cit.p.183.

91
HETRIUC IRINA PETRONELA CONCLUZII

92