Telescopul spațial Hubble 

(prescurtat HST, de la numele lui în engleză Hubble Space

Telescope) este un telescop plasat pe orbită în jurul Pământului, numit așa după
astronomul american Edwin Hubble. Este poziționat în afara atmosferei terestre, ceea ce îi
conferă avantaje semnificative față de telescoapele de pe Pământ, imaginile nefiind perturbate de
către turbulențele atmosferice, iar telescopul putând capta informații și în spectrul ultraviolet, ale
cărui lungimi de undă sunt în mod normal puternic atenuate de către stratul de ozon al
Pământului. De la lansarea lui în 1990 a devenit unul dintre cele mai importante instrumente din
istoria astronomiei. Cu el astronomii au făcut numeroase observații, care au dus la importante
descoperiri în astrofizică. Camera fotografică cu câmp foarte larg de pe Hubble furnizează cele
mai detaliate imagini în lumină vizibilă realizate vreodată.
De la conceperea lui în 1946 și până la lansare, proiectul construirii unui telescop spațial a fost
întârziat repetat de probleme tehnice și de buget. În plus, imediat după lansarea din 1990 s-a
descoperit că oglinda lui principală suferea de o aberație de sfericitate, aberație care
compromitea grav capacitățile telescopului. Totuși, după o misiune de întreținere din 1993,
telescopul a atins calitățile preconizate în proiect, devenind un instrument vital atât pentru
astronomie, cât și pentru publicul larg. Telescopul spațial Hubble face parte din
programul NASA Great Observatories (în română Mari Observatoare Spațiale), alături
de Observatorul Compton pentru raze Gamma, Observatorul Chandra pentru raze
X și Telescopul spațial Spitzer[6]. Hubble este rezultatul unei colaborări între NASA și Agenția
Spațială Europeană (ESA).

Cuprins

 1Despre Hubble

 2Concepție, design și scopuri

o 2.1Propuneri și precursori

o 2.2Problema finanțărilor

o 2.3Construcție și tehnică

o 2.4Ansamblul Telescop Optic (OTA)

o 2.5Naveta purtătoare

o 2.6Suportul de la sol

o 2.7Dezastrul Challenger

o 2.8Instrumente

 3Oglinda defectă

o 3.1Originea problemei

o 3.2Proiectarea unei soluții

o 3.3COSTAR

 4Misiunile de întreținere și instrumentele suplimentare

o 4.1Misiunea de întreținere 1
 o 4.2Misiunea de întreținere 2

o 4.3Misiunea de întreținere 3A

o 4.4Misiunea de întreținere 3B

o 4.5Misiunea de întreținere 4

 5Rezultate științifice

o 5.1Descoperiri importante

o 5.2Impactul asupra astronomiei

 6Utilizarea telescopului

o 6.1Programarea observațiilor

o 6.2Observațiile amatorilor

 7Datele furnizate de Hubble

o 7.1Transmisia către Pământ

o 7.2Arhiva

o 7.3Reducerea prelucrării

o 7.4Analiza datelor

 8Activități promoționale

o 8.1Imagini aniversare

 9Viitor

o 9.1Defectări de echipament

o 9.2Degradarea orbitei

o 9.3Discuții privind ultima misiune de întreținere

 10Note

 11Legături externe

Despre Hubble[modificare | modificare sursă]

Secvența din timpul Misiunii de întreținere 1

Hubble este singurul telescop spațial conceput pentru a fi întreținut în spațiu de către astronauți.
Până în prezent au fost executate cinci misiuni de întreținere. Prima misiune de întreținere a avut
loc în decembrie 1993, când a fost corectată aberația de sfericitate a oglinzii telescopului. A doua
misiune de întreținere a fost efectuată în februarie 1997 când au fost adăugate două noi
instrumente. A treia misiune de întreținere s-a efectuat în două etape: SMA3A
din decembrie 1999 când la telescop s-au făcut reparațiile urgente, urmată de SMA3B
din martie 2002 când a fost montată Camera pentru observații panoramice (ACS - Advanced
Camera for Surveys).
Față de situația din momentul SM3B, două instrumente științifice au devenit indisponibile, ele
ieșind din funcțiune. La bordul telescopului sunt șase giroscoape, dintre care numai trei sunt
folosite în mod curent la observații. Totuși, după alte defectări ale acelor giroscoape și pentru a
mări durata de viață a telescopului, s-a luat, în august 2005, decizia de a opri unul dintre cele trei
giroscoape care funcționau de obicei. Acum Hubble folosește doar două giroscoape alături de
senzori pentru reglajul fin. Acest mod de lucru dă rezultate excelente, Hubble realizând în
continuare imagini de foarte bună calitate. Sunt în cercetare giroscoapele care vor fi montate pe
telescop la a patra misiune de întreținere.

Modul de funcționare al telescopului spațial Hubble.

Cele două instrumente științifice sunt Spectrometrul Vizual al Telescopului Spațial care s-a oprit
din funcțiune în august 2004, Advanced Camera for Surveys, care s-a defectat în urma unor
operațiuni în ianuarie 2007 (totuși, ea mai poate da imagini în spectrul ultraviolet). În prezent,
(mijlocul lui 2007) observațiile de pe Hubble sunt obținute cu Wide Field and Planetary Camera
2 (Camera planetară și de câmp larg) și cu Near Infrared Camera and Multi-Object
Spectrometer (Camera pentru spectru infraroșul apropiat și spectrometrul multiobiect).
Astrometrul este fixat pe Fine Guidance Sensor (senzori pentru reglajul fin al poziției). Fără o
corectare a orbitei sale, orbita HST se va micșora, ceea ce va duce la o reintrare în atmosferă a
telescopului spațial după 2010.
După dezastrul din 2003 al Navetei Spațiale Columbia, cea de-a cincea misiune de întreținere
care era inițial programată pentru 2004 a fost amânată de mai multe ori din motive de siguranță.
NASA a hotărât că o misiune umană este prea periculoasă datorită faptului că Stația Spațială
Internațională (SSI) ar fi prea departe pentru ca astronauții să se adăpostească acolo în caz de
pericol. Naveta Spațială nu poate să călătorească între orbita Telescopului spațial Hubble și cea
a Stației Spațiale Internaționale. NASA și-a reconsiderat ulterior părerea și pe 31 octombrie 2006,
administratorul NASA Mike Griffin a dat undă verde pentru a cincea misiune de întreținere, care a
fost efectuată de Naveta Spațială Atlantis. Misiunea, planificată pentru luna septembrie 2008,[7]
[8]
 a fost amânată și lansată în mai 2009, și a constat în instalarea a două noi instrumente și în
efectuarea de numeroase reparații, și pare să fi avut succes.[9] Ca o măsură de precauție, NASA
a avut pe rampa de lansare de la Centrul Spațial Kennedy, Complexul 39B, și Naveta Spațială
Discovery, care ar fi ajutat cealaltă navetă spațială în caz de urgență, dar aceasta nu a fost
necesară. Aceste reparații vor face ca Telescopul spațial Hubble să funcționeze până
în 2013 când va fi lansat succesorul lui, Telescopul Spațial James Webb, care va fi mult superior.
Acesta însă va putea face observații doar în infraroșu, Hubble rămânând principalul telescop
spațial pentru observarea spectrelor vizibil și ultraviolet.

Concepție, design și scopuri[modificare | modificare sursă]

Propuneri și precursori[modificare | modificare sursă]
Istoria telescopului spațial Hubble începe în 1946, când astronomul Lyman Spitzer a scris un
referat întitulat „Avantajele astronomice ale unui telescop pe orbită, în afara atmosferei terestre”.
În acesta autorul a expus cele două mari avantaje ale unui telescop spațial viitor. Primul avantaj
este că rezoluția unghiulară (unghiul cel mai mic, sau puterea separatoare cea mai mare pentru
care două obiecte să fie văzute distinct) va fi limitată doar de difracție, nu și de turbulențele
atmosferice de pe Pământ, care dau efectul de sclipire al stelelor. Telescoapele de pe Pământ
sunt limitate la rezoluții de 0,5 – 1,0  secunde de arc, prin comparație cu rezoluția teoretică
limitată doar de difracție, de 0,1 secunde de arc pentru un telescop cu o oglindă de 2,5 m
diametru. Al doilea avantaj este că un telescop spațial va putea face observații și pentru lungimi
de undă din spectrele infraroșu și ultraviolet, care sunt puternic absorbite de atmosfera terestră.
Spitzer și-a dedicat mare parte a carierei militând pentru construirea unui telescop spațial.
În 1962 un raport al Academiei Naționale de Științe a Statelor Unite ale Americii recomanda
dezvoltarea unui telescop spațial în cadrul Programului Spațial Uman, și în 1965 Spitzer a fost
numit coordonatorul comitetului care să definească obiectivele telescopului spațial.
Astronomia spațială a început să se dezvolte după cel de-al Doilea Război Mondial, oamenii de
știință folosind tehnologia rachetelor, utilizată în război. Primul spectru ultraviolet al Soarelui a
fost obținut în 1946. În 1962 Regatul Unit a lansat un telescop care avea o traiectorie în jurul
Soarelui, ca parte a programului spațial Ariel, iar în 1966 NASA a lansat primul Orbiting
Astronomical Observatory (OAO) - Observator astronomic orbital. Primului Observator
astronomic orbital i s-a stricat bateria după numai 3 zile, iar ca urmare misiunea spațială a trebuit
terminată. A fost urmat de Observatorul astronomic orbital nr. 2, care a observat stelele și
galaxiile în ultraviolet, de la lansarea lui din 1968 până în 1972, mult peste durata de viață
estimată.
Misiunile Observatoarelor astronomice orbitale au demonstrat rolul important al telescoapelor
spațiale în astronomie, iar în 1968 NASA a planificat construirea de telescoape spațiale cu
oglindă de 3 m în diametru, cunoscute temporar sub numele de Large Orbiting
Telescope (Marele Telescop Orbital) sau Large Space Telescope (LST) (Marele Telescop
Spațial), cu o lansare programată pentru 1979. Aceste planuri au evidențiat faptul că, pentru a
asigura o durată de viață cât mai îndelungată pentru un proiect atât de costisitor, lansarea
telescoapelor spațiale trebuia urmată obligatoriu de misiuni umane în spațiu pentru reparații.
Astfel a apărut ideea unei navete spațiale reutilizabile, tehnologie care a devenit disponibilă
curând după aceasta.[10]

Problema finanțărilor[modificare | modificare sursă]

Machetă a Telescopului spațial Hubble din Marshfield, Missouri, Statele Unite.

Succesul continuu al programului OAO a încurajat un puternic consens între astronomi cum că
Marele Telescop Spațial va fi o mare realizare. În 1970 NASA a format două comitete, unul care
să se ocupe de partea tehnică a proiectului telescopului spațial și cealaltă care să determine
obiectivele științifice ale misiunii. Odată ce acestea au fost stabilite, următorul pas era cel ca
NASA să obțină fonduri pentru instrument, mult mai mari decât pentru orice alt telescop terestru.
Congresul Statelor Unite ale Americii a ezitat asupra mai multor aspecte ale bugetului propus
pentru telescop, cerând mai multe reduceri de buget în stadiile de cercetare. În acel moment
cheltuielile vizau studiile detailate ale unor potențiale noi instrumente pentru acel telescop și
partea de logistică. În 1974, reducerile de cheltuieli bugetare promovate de Gerald Ford au
condus la anularea tuturor fondurilor dedicate proiectului unui telescop spațial.
Ca răspuns la aceasta, o mișcare națională de lobby a fost inițiată de către astronomi. Mulți
astronomi s-au întâlnit cu senatorii și congresmenii americani în persoană, și au fost inițiate
campanii de petiții pe scară largă. În final, Academia Națională de Științe a SUA a publicat un
raport dedicat telescopului spațial, iar Senatul american a deblocat jumătate din fondurile cerute
Congresului prima dată.
Problema fondurilor a dus la o reducere a scării proiectului, cu propunerea de a micșora
diametrul lentilei de la 3 m la 2,4 m, ambele pentru a reduce costurile prevăzute inițial și a conferi
o construcție cât mai compactă potrivită a telescopului. La varianta propusă privind un telescop
spațial precursor cu un diametru de 1,5 m, care să testeze sistemul celui care îl va urma s-a
renunțat, iar nesiguranța financiară a scăzut și ea odată cu începerea colaborării cu Agenția
Spațială Europeană. ESA a fost de acord să furnizeze materialele primei generații de instrumente
pentru telescop, celulele solare pentru energia telescopului, precum și oameni care să lucreze în
SUA în schimbul faptului ca astronomii europeni să folosească telescopul în 15% din timpul său.
Congresul a aprobat în final finanțarea de 36 000 000 USD pentru anul 1978, începând astfel
proiectarea Marelui Telescop Spațial, cu lansarea estimată în anul 1983. La începutul anilor 1980
s-a hotărât ca numele telescopului să fie dat după numele lui Edwin Hubble, cel care a făcut una
dintre cele mai revoluționare descoperiri ale secolului al XX-lea, cea că universul se extinde.

Construcție și tehnică[modificare | modificare sursă]

Șlefuirea oglinzii principale a Telescopului Spațial Hubble a început la corporația Perkin-

Elmer, Danbury, Connecticut, în mai 1979. Inginerul din imagine este Dr. Martin Yellin, un inginer optician
care lucra la Perkin-Elmer în cadrul proiectului.
Odată ce proiectul telescopului spațial a pornit, activitatea s-a împărțit între mai multe
instituții. Centrului pentru Zbor Spațial Marshall (MSFC) i-a revenit responsabilitatea proiectării,
dezvoltării și construcției telescopului, în timp ce Centrului pentru Zbor Spațial Goddard i-a fost
încredințată partea privind instrumentele optice științifice și conducerea misiunii de la sol.
Marshall s-a unit împreună cu compania Perkin-Elmer pentru a proiecta și construi Optical
Telescope Assembly (Ansamblul al Telescopului Optic) și Fine Guidance Sensors (Senzorii
pentru Reglajul Fin) pentru telescopul spațial. Lockheed a primit sarcina de construi naveta
spațială în care să fie transportat pe orbită telescopul spațial.[11]

Ansamblul Telescop Optic (OTA)[modificare | modificare sursă]

Diagrama interioară a Telescopului spațial Hubble.

Cea mai importantă parte a telescopului erau oglinda și sistemele optice, care trebuiau construite
conform specificațiilor. Oglinzile telescoapelor trebuiau realizate cu o precizie de aproximativ o
zecime din lungimea de undă a luminii vizibile, dar deoarece telescopul spațial urma să fie folosit
și la observații în ultraviolet sau infraroșul apropiat, cu o rezoluție de zece ori mai bună decât
telescoapele din trecut, oglinda lui trebuia șlefuită cu o precizie de 1/20 din lungimea de undă
specifică luminii vizibile, aproximativ 30 nanometri.
Perkin-Elmer intenționa să utilizeze calculatoare puternice pentru a îndeplini sarcina de șlefuire și
tot aceleași calculatoare pentru a da forma oglinzii, formă cerută de NASA. Această tehnologie a
întâmpinat mai multe dificultăți decât se așteptau producătorii. Ca urmare, firmei Kodak i-a
revenit sarcina de a construi o oglindă de rezervă, prin metodele tradiționale de șlefuire. Oglinda
Kodak este expusă și în prezent la Institutul Smithsonian[12]. Construcția oglinzii Perkin-Elmer a
început în 1979, folosind o sticlă foarte stabilă dimensional.
Șlefuirea oglinzii a început în 1979 și a continuat până în mai 1981. Procesul de șlefuire a durat
mult mai mult decât era prevăzut inițial și a costat mai mult. Pentru a face economie, NASA a
oprit construcția oglinzii Kodak. A modificat data lansării ca fiind octombrie 1984. Oglinda a fost
terminată la sfârșitul anului 1981 prin adăugarea unui strat reflector de aluminiu subțire de 75 nm
și a unui strat protector de fluorură de magneziu de 25 nm.
Totuși, au existat voci care își exprimau îndoiala privind competența firmei Perkin-Elmer de a
lucra în acest important proiect (OTA), în care s-au investit mulți bani, programul fiind foarte
încărcat. Ca urmare a întârzierilor NASA a amânat data lansării pe aprilie 1985. Dar cum Perkin-
Elmer nu putea respecta programul, pierzând câte o lună la fiecare patru luni lucrate, în fiecare zi
întârzierea creștea. NASA a fost din nou nevoită să amâne data lansării prima oară pentru martie
1986, iar apoi pentru septembrie 1986. Până acum proiectul costase 1175 milioane de USD.

Naveta purtătoare[modificare | modificare sursă]

Fazele inițiale ale construcției HST, 1980.

Naveta purtătoare în care avea să fie transportat telescopul și instrumentele sale a fost o altă
problemă inginerească majoră. Trebuia să reziste la trecerile bruște de la zona luminată de
Soare, la cea umbrită de Pământ, treceri care produc schimbări bruște de temperatură. Soluția a
fost una ingenioasă, și anume un strat multiplu înconjurat de o carcasă de aluminiu ușor care să
mențină temperatura în interior constantă, și în care să stea telescopul și instrumentele auxiliare.
În interiorul carcasei de aluminiu, un cadru de fibră de carbon cu grafit și rășină epoxidică urma
să țină instrumentele aliniate.
Deși construcția navetei purtătoare în care să stea telescopul și instrumentele sale a început mai
bine decât OTA, Lockheed a avut și ea probleme cu bugetul și cu programul. În vara lui 1985
construcția a fost gata, dar cu trei luni întârziere și cheltuindu-se cu 30% mai mult decât se
crezuse inițial. Un raport al Centrului pentru Zbor Spațial Marshall spunea că Lockheed a ținut
cont mai mult de directivele NASA decât de propriile lor idei.[11]

Suportul de la sol[modificare | modificare sursă]

În 1983, în urma unor controverse între NASA și comunitatea științifică, a fost înființat Institutul
Științific al Telescopului Spațial. Institutul Științific al Telescopului Spațial a fost condus de
Asociația Americană a Universităților Pentru Cercetare în Astronomie (AAUC) din campusul
Universității Johns Hopkins din Baltimore, una din cele 32 de universități americane afiliate la
acest proiect (AAUC).
Institutul Științific al Telescopului Spațial era responsabil pentru operațiunea științifică de a prelua
datele de la telescop și a le furniza astronomilor, o responsabilitate pe care NASA voia să o
păstreze pentru ea, dar oamenii de știință voiau să se ajungă la un acord academic. Partea
tehnică urma să fie furnizată de către NASA la Centrul pentru Zbor Spațial Goddard
din Greenbelt, Maryland, 48 kilometri sud față de Institutul Științific al Telescopului Spațial.
Operațiunile lui Hubble urmau să fie monitorizate timp de 24 de ore pe zi de o echipă de
controlori de zbor care au lucrat și la operațiunile de lansare ale telescopului pe orbită.
Space Telescope European Coordinating Facility (Punctul European de Coordonare a
Telescopului Spațial) a fost stabilit la Garching bei München lângă München în 1984 pentru a
face accesibilă informația provenită de la telescopul spațial și astronomilor de pe „bătrânul
continent”.

Dezastrul Challenger[modificare | modificare sursă]
La începutul anului 1986, când lansarea părea posibilă în octombrie, dezastrul navetei spațiale
Challenger a determinat o pauză în programul spațial al SUA, ținând la sol toate navetele spațiale
pentru mai mulți ani, astfel fiind amânată și lansarea telescopului spațial. Toate componentele au
fost ținute în încăperi curate până când lansarea a fost reprogramată, o situație costisitoare, care
a mărit bugetul și-așa depășit de nenumărate ori.
În final, când s-au reluat zborurile spațiale, evenimentul mult așteptat a fost programat pentru
1990. În pregătirile finale pentru lansare praful care se adunase pe oglinzi a trebuit înlăturat cu
jeturi de azot, iar toate sistemele au fost verificate serios pentru a se asigura că funcționează. În
sfârșit, pe 24 aprilie 1990, misiunea spațială STS-31 de pe Naveta Spațială Discovery a lansat pe
orbită Telescopul Spațial Hubble.
De la costul inițial estimat la 400 milioane USD, costul construcției ajunsese acum la
2,5 miliarde USD. Costul total al Telescopului spațial Hubble până în 1999 era situat între 4,5 și
6 miliarde USD din partea SUA, iar din partea europeană 593 milioane de euro[13].

Instrumente[modificare | modificare sursă]

Misiunea STS-31 lansează Telescopul spațial Hubble pe orbită.

Când a fost lansat, telescopul spațial Hubble (TSH) era echipat cu 5 instrumente
științifice: Camera foto cu câmp larg și planetar, Spectrograful de înaltă rezoluție
Goddard, Fotometru de mare viteză, Camera foto pentru obiecte neclare și Spectrograful pentru
obiecte neclare. Camera foto cu câmp larg și planetar a fost un aparat de fotografiat cu înaltă
rezoluție ce avea scopul de a lua imagini din spațiu. A fost construit de unul dintre laboratoarele
NASA și i-au fost incorporate un set de 48 filtre (optice) pentru a izola liniile spectrale de interes
astrofizic. Instrumentul conținea 8 chipuri CCD distribuite în 2 camere foto, fiecare folosind 4
chipuri CCD. Camera cu „câmp larg” convertea un câmp unghiular larg la dimensiunile rezoluției
fotografiei în timp ce „camera planetară” lua imagini la o distanță focală mai mare decât alte
aparate foto (imaginea avea o putere de mărire considerabil îmbunătățită).
Spectrograful de înaltă rezoluție Goddard a fost un spectrograf menit să opereze în domeniul
ultraviolet. A fost construit la Centrul Spațial Goddard și putea ajunge la o rezoluție spectrală de
90 000.[14] De asemenea, tot pentru observații în ultraviolet au fost optimizate și Camera foto
pentru obiecte neclare și Spectrograful pentru obiecte neclare, ambele fiind capabile să obțină
cea mai înaltă rezoluție dintre toate instrumentele de pe Hubble. Camera foto pentru obiecte
neclare a fost construită de Agenția Spațială Europeană în timp ce spectrograful pentru obiecte
neclare a fost construit de Corporația Martin Marietta. Ultimul instrument era Fotometrul de mare
viteză, proiectat și construit la Universitatea Madison Wisconsin. A fost optimizat pentru lumina
vizibilă și în ultraviolet a stelelor variabile și altor obiecte astronomice care variază în strălucire.
Putea efectua până la 100 000 de măsurători pe secundă cu un fotometru (astronomic) cu o
acuratețe de aproximativ 2% sau mai bună.[15]
Sistemul de direcție a Telescopului spațial Hubble putea fi folosit ca instrument. Având trei
senzori pentru reglajul fin cu un scop primar de a ține telescopul stabil pe poziția necesară pe
parcursul realizării unei fotografii exacte, dar poate fi folosit și ca astrometru (foarte precis); face
măsurări cu o acuratețe de până la 0,0003 secunde de arc.[16]

Oglinda defectă[modificare | modificare sursă]

Un extras dintr-o imagine WF/PC arată lumina dintr-o stea răspândită pe o suprafață largă, în loc să fie
concentrată în câțiva pixeli.

La câteva săptămâni de la lansarea telescopului imaginile primite de echipa de la sol arătau că

exista o problemă serioasă la sistemul optic. Deși primele imagini păreau să fie mai clare decât
imaginile de pe Pământ, telescopul eșua în încercarea de a găsi o bună focalizare finală, iar
imaginile care trebuiau să fie de cea mai bună calitate erau de fapt mult inferioare față de ce se
pronosticase (v. figura comparativă mai jos). Imaginile unui punct sursă formau o pată pe o rază
de o secundă de arc sau chiar mai mult în loc de a forma un punct pe un cerc de
0,1 secunde de arc în diametru, așa cum era prevăzut în caietul de sarcini.[17] Detalii tehnice pot fi
văzute la  en  Graficele post-reparație.
Analiza imaginilor greșite a arătat cauza problemei: oglinzii primare i s-a dat la sol o formă
greșită. Deși a fost probabil cea mai precisă oglindă făcută vreodată, oglinda a fost prea turtită pe
margini. Greșeala a fost de numai 2,3 micrometri, dar urmările au fost catastrofale: o aberație de
sfericitate mare, adică un defect prin care lumina reflectată de marginea oglinzii focaliza în alt
punct decât cel în care focaliza lumina reflectată de centrul oglinzii.
Impactul defectului oglinzii asupra observațiilor științifice varia în funcție de subiectul acestor
observații. Partea centrală a oglinzii era destul de precisă ca să permită observații reușite de
înaltă rezoluție asupra unor obiecte luminoase, iar partea de spectroscopie nu era practic
afectată. Însă pierderea de lumină datorată haloului produs de aberația de sfericitate a redus
drastic utilitatea telescopului în cazul observării obiectelor slab luminoase sau a imaginilor cu
contrast mare. Ca o consecință, aproape toate programele prevăzute erau imposibil de derulat
deoarece ele necesitau observarea unor obiecte foarte puțin luminoase. NASA și telescopul au
devenit subiect de bancuri, iar proiectul era privit ca un elefant alb. (De exemplu, într-unul din
filmele The Naked Gun, Hubble era pus alături de Titanic, Hindenburg, și Edsel).

Originea problemei[modificare | modificare sursă]

Evoluția optică a sistemului de camere principale Hubble. Aceste imagini prezintă galaxia spirală M100,
văzută cu WFPC1 în 1993 înainte de corecția optică (stânga), cu WFPC2 în 1994 după corectare (centru) și
cu WFC3 în 2018 (dreapta).

Analizând imaginile unor surse punctiforme, astronomii au calculat constanta conicei oglinzii.

Aceasta avea valoarea de −1,01324 , în loc de −1,00230 — cum s-a dorit. Același număr a fost
calculat atât analizând instrumentele care măsoară cu precizie curbura suprafețelor șlefuite,
folosite de Perkin-Elmer pentru a realiza profilul oglinzii, cât și prin
analiza interferogramelor obținute în timpul testelor la sol.
S-a înființat o comisie, condusă de Lew Allen, director la Jet Propulsion Laboratory, pentru a
determina modul în care a apărut eroarea. Comisia Allen a descoperit că instrumentele folosite
de Perkin-Elmer pentru măsura curburii fuseseră incorect asamblate. Astfel, lentila de câmp a
acestuia fusese plasată greșit cu o abatere de 1,3 mm.[18]
În timpul șlefuirii oglinzii, cei de la Perkin-Elmer îi analizaseră suprafața cu alte două corectoare,
ambele indicând, corect, că oglinda suferea de aberații de sfericitate. Aceste teste fuseseră
gândite anume pentru a elimina posibilitatea apariției unor aberații optice majore. În ciuda
instrucțiunilor scrise privind asigurarea calității, compania a ignorat aceste rezultate ale testelor,
întrucât credea că cele două corectoare erau mai puțin precise decât dispozitivul primar care
raporta că oglinda are formă perfectă.
Comisia a dat vina pentru erori în primul rând pe Perkin-Elmer. Relațiile dintre NASA și compania
de aparatură optică au fost încordate pe parcursul construcției telescopului datorită numeroaselor
întârzieri și depășiri de costuri. NASA a considerat că Perkin-Elmer nu a privit oglinda
telescopului ca o sarcină esențială a activității sale fiindcă era sigură de faptul că NASA nu putea
merge la o companie concurentă odată ce șlefuirea a început. Comisia a criticat dur nu numai
compania Perkin-Elmer pentru aceste disfuncționalități, ci și pe NASA, pentru că nu a obiectat în
problemele de control al calității, cum ar fi încrederea în rezultatele unor teste efectuate cu un
singur instrument.[19]

Proiectarea unei soluții[modificare | modificare sursă]

Oglinda de rezervă construită de Eastman Kodak pentru telescopul spațial Hubble. Astăzi se află în Muzeul
Național Aerospațial din SUA.[20] A fost corect șlefuită dar niciodată argintată.

Proiectul telescopului prevăzuse dintotdeauna misiuni de întreținere, iar astronomii au început

imediat să caute soluții ale problemei, de efectuat la prima misiune de întreținere, programată în
1993. Deși Kodak și Itek șlefuiseră oglinzile de rezervă pentru Hubble, ar fi fost imposibil de
înlocuit oglinda pe orbită, iar să se aducă temporar telescopul pe Pământ pentru reparații ar fi
fost prea scump și ar fi durat prea mult. În schimb, faptul că oglinda fusese șlefuită atât de precis
în formă greșită a permis proiectarea unor noi componente care să compenseze abaterile și care
să fie adăugate la telescop cu ocazia misiunii de întreținere, acționând efectiv ca niște "ochelari"
care corectează aberația.[21]
Din cauza modului în care au fost proiectate instrumentele, erau necesare două seturi diferite de
corectoare. Proiectul camerei planetare și de câmp larg (WF/PC) includea oglinzi ce aveau rolul
de a dirija lumina pe opt cipuri CCD diferite care intrau în componența celor două camere, iar
eroarea inversă ar fi putut fi aplicată pe suprafețele acestor oglinzi, anulând complet aberațiile
oglinzii primare. Această soluție a fost aplicată la Camera Planetară și de Câmp Larg 2 (care,
însă, conținea doar patru, în loc de opt senzori CCD, din cauza termenelor limită și
constrângerilor bugetare). Însă celelalte instrumente nu mai aveau alte suprafețe intermediare
care puteau fi modificate în acest fel, pentru corectarea lor era nevoie de dispozitive de corecție
externe.

COSTAR[modificare | modificare sursă]
Sistemul proiectat pentru a corecta aberația de sfericitate pentru lumină focalizată la FOC, FOS și
GHRS s-a numit "Corrective Optics Space Telescope Axial Replacement" (COSTAR - înlocuitor
axial pentru corecție optică pentru telescopul spațial) și a constat în esență din două oglinzi
intercalate în drumul optic, din care una putea fi construită astfel încât să corecteze aberația.
[22]
 Pentru a monta sistemul COSTAR pe telescop trebuia să se renunțe la unul din celelalte
instrumente, iar astronomii au decis să sacrifice Fotometrul de mare viteză.
În primii trei ani ai misiunii Hubble, înainte de montarea corectoarelor optice, telescopul efectuase
un număr mare de observații. Observațiile spectroscopice în particular nu fuseseră afectate grav
de aberație, dar multe proiecte bazate pe imagini fuseseră anulate sau amânate, dată fiind slaba
performanță a telescopului la observațiile asupra obiectelor slab luminoase. În ciuda problemelor
întâmpinate, în primii trei ani s-au realizat numeroase progrese științifice, astronomii lucrând la
optimizarea rezultatelor obținute folosind tehnici sofisticate de prelucrarea imaginilor, cum ar
fi deconvoluția.

Misiunile de întreținere și instrumentele

suplimentare[modificare | modificare sursă]
Misiunea de întreținere 1[modificare | modificare sursă]

Astronauți lucrând la Hubble în timpul primei misiuni de întreținere.

Îmbunătățiri ale imaginilor Hubble după prima misiune de întreținere. Credit: NASA/ESA.

Telescopul fusese proiectat de la început astfel încât să poată fi întreținut regulat, dar după ce au
ieșit la lumină problemele legate de oglindă, prima misiune de întreținere a căpătat o importanță
mult mai mare, deoarece astronauții a trebuit să efectueze asupra telescopului operații complexe
pentru a instala sistemele optice de corecție. Cei șapte astronauți aleși pentru misiune au fost
pregătiți intensiv în utilizarea a aproximativ o sută de instrumente specializate care trebuia să fie
folosite. Misiunea STS-61 a navetei spațiale Endeavour a avut loc în decembrie 1993, și a inclus
instalarea unor instrumente și echipamente de-a lungul a 10 zile.
Mai important, Fotometrul de mare viteză a fost înlocuit cu pachetul de corecție optică COSTAR,
iar Camera planetară și de câmp larg a fost înlocuită cu Camera planetară și de câmp larg
2 (WFPC2) cu sistemul propriu de corecție optică. În plus, au fost înlocuite panourile solare și
electronica lor de comandă, împreună cu patru giroscoape folosite de sistemul de poziționare al
telescopului, două unități electrice de comandă, alte componente electrice și două
magnetometre. Calculatoarelor de bord li s-au adus îmbunătățiri, și, în cele din urmă a fost
corectată și orbita telescopului, pentru a compensa modificarea orbitei datorată
rezistenței aerului în timpul celor trei ani petrecuți de telescop în straturile superioare ale
atmosferei.
Pe 13 ianuarie 1994, NASA a declarat misiunea un succes și a arătat primele imagini noi, mult
mai precise.[23] Misiunea fusese una dintre cele mai complexe misiuni efectuate vreodată,
implicând cinci perioade îndelungate de activitate în spațiu iar succesul său enorm a fost un mare
balon de oxigen pentru NASA, ca și pentru astronomii care aveau acum la dispoziție un telescop
cu posibilități mult mai mari.
Misiunile de întreținere ulterioare nu au fost atât de dramatice, dar fiecare a adăugat telescopului
noi funcții.

Misiunea de întreținere 2[modificare | modificare sursă]

Misiunea de întreținere 2 Discovery (STS-82) din februarie 1997 a înlocuit GHRS și FOS
cu Spectrograful de imagine al telescopului spațial (STIS) și cu Spectrometrul multiobiect și
camera de cvasiinfraroșu (NICMOS), a înlocuit aparatul de înregistrare științific și ingineresc cu
bandă cu un nou aparat de înregistrat cu dispozitive de stocare electronice, a reparat izolarea
termică și a corectat din nou orbita lui Hubble. NICMOS avea un radiator din azot solid pentru
reducerea zgomotului termic al instrumentului, dar la scurt timp după instalare, o dilatare
termică neașteptată a avut ca rezultat intrarea în contact a unei părți din radiator cu o garnitură
optică. Aceasta a condus la o viteză alarmantă de încălzire a instrumentului și i-a redus durata de
viață prevăzută, de 4,5 ani la aproximativ 2 ani.

Misiunea de întreținere 3A[modificare | modificare sursă]

Misiunea de întreținere 3A Discovery (STS-103) a avut loc în decembrie 1999, separată din
Misiunea de Întreținere 3, după ce trei din cele șase giroscoape de la bord s-au defectat. (Un al
patrulea s-a defectat cu câteva săptămâni înainte de misiune, făcând telescopul incapabil de a
efectua observații științifice). Misiunea a înlocuit toate cele șase giroscoape, a înlocuit un senzor
pentru ghidaj fin și calculatorul, a instalat un sistem de îmbunătățire a tensiunii și temperaturii
(în engleză Voltage/temperature Improvement Kit, VIK) pentru a preveni supraîncărcarea
bateriei, și a înlocuit izolația termică. Noul calculator era bazat pe un procesor Intel 486 rezistent
la radiații și permitea unele funcționalități care erau anterior disponibile doar pe calculatoarele de
la sol.

Misiunea de întreținere 3B[modificare | modificare sursă]

Hubble pe naveta spațială înaintea lansării; Pământul se vede în fundal.

În cadrul Misiunii de întreținere 3B Columbia (STS-109) din martie 2002 a fost instalat un nou
instrument, FOC fiind înlocuit cu Camera pentru observații panoramice (în engleză Advanced
Camera for Surveys, ACS), și s-a reactivat NICMOS, care rămăsese fără lichid de răcire în 1999.
A fost instalat un nou sistem de răcire care a redus temperatura instrumentului suficient încât să
devină din nou utilizabil, deși sistemul de răcire nu era atât de puternic cât era prevăzut în
proiectul original.[24]
Misiunea a înlocuit panourile solare pentru a doua oară. Noile panouri erau proiectate pe baza
celor folosite pentru satelitul de comunicare Irridium și aveau doar două treimi din dimensiunile
celor vechi, având ca rezultat reducerea rezistenței aerului în atmosfera rarefiată din straturile
superioare, și totodată furnizând cu 30% mai multă putere electrică. Puterea suplimentară a
permis tuturor instrumentelor de la bordul lui Hubble să funcționeze simultan, iar dimensiunile mai
mici au redus problema vibrațiilor care apăreau atunci când panourile vechi, mai puțin rigide,
intrau și ieșeau din lumina directă a Soarelui. Unitatea de distribuție a puterii de pe Hubble a fost
și ea înlocuită pentru a corecta o problemă cu releele, procedură care a necesitat pentru prima
dată de la lansare oprirea totală a alimentării cu energie electrică a telescopului.
Încheierea acestei misiuni de întreținere a mărit considerabil posibilitățile telescopului Hubble.
Cele două instrumente afectate în mod deosebit de misiune, Camera pentru observații
panoramice (ACS) și NICMOS, au realizat imaginea Hubble Ultra Deep Field în 2003 și 2004.

Misiunea de întreținere 4[modificare | modificare sursă]

Astronauții NASA lucrând la telescopul spațial Hubble în cadrul celei de-a patra misiuni de întreținere.

Misiunea de întreținere (SM4), este ultima misiune a programului Space Shuttle (misiunea STS-

125) pentru Telescopul Spațial Hubble.[25] În cadrul SM4, astronauții vor efectua cinci ieșiri în
spațiu prin care vor instala două noi instrumente, (Camera de Câmp Larg 3 și Spectrograful
pentru Originile Cosmosului), vor repara două instrumente care s-au defectat (Camera pentru
Observații Panoramice și Spectroscopul de imagini) precum și alte înlocuiri necesare pentru a
ține telescopul în funcțiune cel puțin până în anul 2014.[26] Misiunea de întreținere folosește
naveta spațială Atlantis și a fost inițial planificată pentru data de 14 octombrie 2008.[27] La 27
septembrie 2008, însă, Unitatea de Comandă a Instrumentelor Științifice și de Prelucrare de Date
(în engleză Science Instrument Command and Data Handling Unit (SIC&DH) s-a defectat. Toate
datele științifice erau trecute prin această unitate înainte de a ajunge înapoi pe Pământ. Deși
există o rezervă, care a fost pusă în funcțiune, dacă și ea se defectează, atunci Hubble ar fi
inutilizabil.[28] Din acest motiv, la 29 septembrie 2008, NASA a anunțat că lansarea SM4 se
amână până în 2009 pentru ca și această unitate să fie înlocuită.[29] Misiunea de întreținere 4 s-a
lansat la 11 mai 2009.[30]

Rezultate științifice[modificare | modificare sursă]

Descoperiri importante[modificare | modificare sursă]
Una dintre cele mai celebre imagini ale lui Hubble: "stâlpii creației" unde se formează stele în Nebuloasa
Vulturului. Credit: NASA/ESA.

Hubble a ajutat la rezolvarea unor vechi probleme din astronomie, și a furnizat date care au
necesitat elaborarea de noi teorii care să le explice. Printre primele misiuni efectuate a fost cea
de măsurare a distanțelor până la stelele variabile numite "cefeide" cu mai mare precizie decât
fusese măsurată înainte, dând o mai mare precizie aproximării constantei Hubble, măsura vitezei
de extindere a universului, care la rândul ei este legată de vârsta sa. Înainte de lansarea lui
Hubble, estimările constantei Hubble aveau erori de până la 50%, dar măsurătorile telescopului
Hubble asupra cefeidelor din constelația Fecioarei și din alte constelații îndepărtate de galaxii au
furnizat o valoare cu o imprecizie de numai 10%, în acord cu alte măsurători, mai precise,
folosind alte tehnici, efectuate după lansarea lui Hubble.
În timp ce Hubble a ajutat la precizarea estimărilor vârstei universului, a generat îndoieli privind
teoriile despre viitorul acestuia. Astronomii din echipa de cercetare High-z Supernova și
din Proiectul cosmologic Supernova au folosit telescopul pentru a observa supernove și au găsit
dovezi că extinderea universului nu este frânată de influența gravitației, ci ar putea chiar să se
accelereze. Această accelerare a fost măsurată ulterior cu mai mare precizie de alte telescoape
de la sol și din spațiu care au confirmat descoperirea lui Hubble, dar cauza acestei accelerări
este încă puțin înțeleasă.
Spectrele și imaginile de înaltă rezoluție furnizate de Hubble erau foarte potrivite pentru stabilirea
existenței găurilor negre în nucleele galaxiilor apropiate. La începutul anilor 1960 fuseseră emise
ipoteze că în centrele unor galaxii se găsesc găuri negre, iar unele lucrări din anii 1980 au
identificat câteva candidate la statutul de gaură neagră, dar a rămas în sarcina lucrărilor
efectuate cu Hubble să se arate că găurile negre sunt des întâlnite în centrele galaxiilor.
Programele Hubble au stabilit că, mai mult, masele găurilor negre centrale și proprietățile
galaxiilor sunt strâns legate. Astfel, unul din rezultatele programelor Hubble în domeniul găurilor
negre din galaxii este demonstrarea unei profunde legături între galaxii și găurile negre din
centrul lor.

Nebuloasa Crabului - imagine asamblată din 24 de expuneri individuale făcute de Hubble în octombrie
1999, ianuarie 2000 și decembrie 2000

Coliziunea cometei Shoemaker-Levy 9 cu Jupiter din 1994 a avut loc, din fericire pentru

astronomi, la câteva luni după ce Misiunea de întreținere 1 a refăcut performanțele optice ale lui
Hubble. Imaginile de pe Hubble ale planetei erau mai detaliate decât cele efectuate la trecerea
sondei Voyager 2 în 1979, și au fost esențiale în studiul dinamicii coliziunii unei comete cu
Jupiter, un eveniment despre care se consideră că are loc o dată la câteva secole. A fost folosit
și pentru a studia obiecte aflate în regiunile îndepărtate ale Sistemului Solar, inclusiv planetele
pitice Pluto și Eris.
Alte mari descoperiri realizate datorită datelor de la Hubble includ discurile proto-planetare
din Nebuloasa Orion; dovezi ale prezenței planetelor extrasolare în jurul stelelor similare cu
Soarele; și corespondentele în lumină vizibilă ale încă misterioaselor explozii de raze gamma.
Un rezultat unic al telescopului Hubble îl constituie imaginile Hubble Deep Field și Hubble Ultra
Deep Field, care au utilizat sensibilitatea lui Hubble în domeniul lungimilor de undă vizibile pentru
a crea imagini ale unor porțiuni mici de cer cu obiectele cele mai îndepărtate fotografiate
vreodată. Imaginile arată galaxii aflate la miliarde de ani lumină depărtare, și au generat o
mulțime de lucrări științifice, furnizând o nouă fereastră către Universul din perioada sa inițială.
Printre rezultatele de valoare obținute de telescopul spațial Hubble în anii 1993-1996 pot fi
menționate: 1. Fotografierea cometei Hale-Bopp, 2. Fotografierea suprafeței asteroidului Vesta 3.
Fotografierea discului de praf cosmic în jurul stelei β din constelația Pictorului, 4. Descoperirea de
noi lentile gravitaționale 5. Descoperirea și fotografierea
pilonilor gazoși din nebuloasa Vulturului 6. Surprinderea unei aurore boreale pe planeta Saturn 7.
Descoperirea unor pete noi pe suprafața satelitului Io al planetei Jupiter, 8. Descoperirea celor
mai reci și mici stele la distanțe relativ mici de sistemul solar, cum ar fi GL105A în
constelația Balenei la o distanță de 27 ani-lumină, 9. descoperirea unei populații de circa 40 mii
de pitice albe în clusterul globular Messier 4 la o distanță de 7 mii ani-lumină de sistemul solar
10. Fotografierea inelelor planetei Saturn orientate cu muchia spre noi, 11. Descoperirea de noi
structuri in cadrul radiogalaxiilor, cum sunt: zone de formare activă a stelelor, galaxii pitice
satelite și jeturi de gaze fierbinți, emise de găurile negre, și care la rîndul lor stimulează
aprinderea unor noi stele 12. Cea mai senzațională descoperire făcută cu ajutorul WFPG2 (Wide
Field Planetary Camera 2- Camera planetară cu câmp vizual larg 2) de pe telescopul Hubble
constă în detectarea a două planete în Galaxia noastră - Calea Lactee pe care există apă sub
formă de ploi și oceane [31].

Impactul asupra astronomiei[modificare | modificare sursă]

Galaxii îndepărtate în celebra fotografie Hubble Ultra Deep Field. Credit: NASA/ESA.

Multe măsurători obiective arată impactul pozitiv al datelor de la Hubble asupra astronomiei.
Peste 4000 de lucrări bazate pe informații furnizate de Hubble au fost publicate în reviste
prestigioase, și nenumărate altele au fost prezentate la conferințe. Privind lucrările de astronomie
la câțiva ani după publicare, aproape o treime din toate acestea nu sunt citate nicăieri, dar dintre
lucrările bazate pe date de la Hubble, doar 2% dintre acestea nu sunt citate. În medie, o lucrare
bazată pe date de la Hubble este citată de aproape două ori mai mult ca alte lucrări. Din cele 200
de lucrări publicate în fiecare an și care sunt citate cel mai mult, aproximativ 10% sunt bazate pe
date de la Hubble.[32]
Deși telescopul a avut în mod cert un impact semnificativ asupra cercetărilor astronomice,
costurile acestui program au fost mari. Un studiu privind impactul relativ asupra astronomiei al
mai multor telescoape de diverse dimensiuni au arătat că lucrările bazate pe date de la Hubble
primesc de 15 ori mai multe citări decât cele bazate pe telescoape terestre de 4 m cum ar
fi Telescopul William Herschel, iar construcția și întreținerea lui Hubble costă de aproximativ 100
de ori mai mult.[33]
Luarea deciziei între a investi în telescoape terestre și a investi în telescoape spațiale în viitor
este o problemă complexă. Progresele în domeniul opticii adaptive au extins rezoluția
telescoapelor terestre până la a le permite să realizeze imagini în infraroșu ale unor obiecte slab
luminoase. Utilitatea opticii adaptive în raport cu observațiile Hubble depind puternic de detaliile
particulare ale fiecărui subiect de cercetare în parte. Domeniul de lungimi de undă în care
corecțiile optice adaptive de înaltă calitate este însă limitat, mai ales în culori optice. Telescopul
Hubble păstrează abilitatea unică de a realiza imagini de mare rezoluție în câmp larg de
frecvențe. Pe de altă parte, tehnologiile optice terestre puteau furniza imagini ale obiectelor
luminoase la o rezoluție superioară celor pe care le poate obține Hubble, chiar și înainte de
lansarea lui.[34]

Utilizarea telescopului[modificare | modificare sursă]

Oricine poate cere să folosească un timp telescopul; nu există restricții privind naționalitatea sau
afilierea academică. Competiția pentru durata de utilizare a telescopului este însă extrem de
intensă, raportul între durata cerută și durata disponibilă ia valori între 6 și 9.[35]
Cereri de propuneri se emit anual, durata alocată unui ciclu durând aproximativ un an.
Propunerile sunt împărțite în câteva categorii. Propunerile de observație generală sunt cele mai
des întâlnite, și includ observații de rutină. Observațiile punctuale sunt cele care necesită mai
puțin de 45 de minute, incluzând aici și durata îndreptării spre țintă; observațiile punctuale sunt
utilizate pentru a umple programul ce nu poate fi umplut cu observații generale.
Astronomii pot face propuneri de tip țintă ocazională, în care observațiile sunt programate dacă
are loc un eveniment trecător, acoperit de propuneri în timpul ciclului de programări. În plus, până
la 10% din timpul de utilizare al telescopului este considerat timp la dispoziția directorului.
Astronomii pot cere să folosească acest timp în orice moment din an, și este de obicei folosit
pentru studii ale unor fenomene neașteptate și trecătoare, cum ar fi supernovele. Alte utilizări ale
acestui tip de timp au inclus observații care au condus la producerea imaginilor Hubble Deep
Field și Hubble Ultra Deep Field și, în primele 4 cicluri de timp de telescop, observații efectuate
de astronomi amatori.

Programarea observațiilor[modificare | modificare sursă]

Orbita joasă a lui Hubble înseamnă că multe ținte sunt mascate de Pământ pe o perioadă îndelungată a
orbitei. (imagine: ESA)

Programarea observațiilor efectuate de Hubble nu este o problemă simplă. El se află pe o orbită

joasă astfel încât să se poată ajunge la el cu ușurință cu navetele spațiale la misiunile de
întreținere, dar aceasta înseamnă că majoritatea țintelor astronomice sunt eclipsate de Pământ
timp de aproape jumătate din durata orbitei. Observațiile nu pot avea loc când telescopul trece
prin Anomalia Atlanticului de Sud din cauza nivelelor ridicate de radiație, și mai există zone de
excludere în jurul Soarelui (împiedicând unele observații asupra lui Mercur), asupra Lunii și a
Pământului. Unghiul de evitare a Soarelui este de aproximativ 50°, care este specificat pentru a
preveni iluminarea de către Soare a vreunei părți din OTA. Evitarea Pământului și a Lunii au
scopul de a ține lumina puternică departe de FGS-uri și de a împiedica lumina difuză să intre în
instrumente. Însă dacă FGS-urile sunt oprite, Luna și Pământul pot fi observate. Observațiile
asupra Pământului au fost folosite încă de la începutul programului pentru a genera câmpuri
plate pentru Camera planetară și de câmp larg 1. Există o așa-numită zonă de vizualizare
continuă, în unghi de aproximativ 90° cu planul orbitei lui Hubble, în care țintele sunt neeclipsate
perioade lungi de timp. Datorită precesiei orbitei, poziția zonei se deplasează de-a lungul unei
perioade de opt săptămâni. Datorită faptului că nimbul Pământului este mereu la aproximativ 30°
de regiunile din zona de vizualizare continuă, strălucirea Pământului poate fi ridicată perioade
lungi și în zona de vizualizare continuă.
Deoarece Hubble orbitează în atmosfera superioară, orbita sa se modifică în timp într-un fel care
nu poate fi prevăzut cu exactitate. Densitatea atmosferei superioare variază în funcție de mulți
factori, și asta înseamnă că după șase săptămâni poziția lui Hubble poate avea o eroare de până
la 4000 km față de valoarea prezisă. Programarea observațiilor este finalizată de regulă doar cu
câteva zile înainte, întrucât programarea mai din timp ar putea fi dată peste cap de modificarea
poziției telescopului, modificare ce poate face ținta neobservabilă.[36]

Observațiile amatorilor[modificare | modificare sursă]

Primul director al STScI, Riccardo Giacconi, a anunțat în 1986 că intenționează să dedice o parte
din timpul la dispoziția directorului astronomilor amatori, permițându-le și lor să folosească
telescopul. Deși timpul total ce urma să le fie alocat acestora era de doar câteva ore pe ciclu,
astronomii amatori au fost foarte interesați.
Propunerile pentru timpul folosit de amatori erau analizate foarte exigent de o comisie de
astronomi amatori, iar timpul era acordat doar propunerilor cu real merit științific, care nu dublau
propuneri efectuate de profesioniști și care necesitau posibilitățile unice ale telescopului spațial.
În total, 13 astronomi amatori au primit timp de telescop, observațiile lor fiind efectuate între 1990
și 1997. După această perioadă, însă, reducerile de buget de la STScI au făcut imposibilă
susținerea astronomilor amatori, ca urmare nu au mai fost desfășurate programe cu timp de
telescop pentru amatori.[37]

Datele furnizate de Hubble[modificare | modificare sursă]

Transmisia către Pământ[modificare | modificare sursă]
Datele obținute de Hubble erau inițial stocate chiar pe telescop. În momentul lansării tehnologia
de stocare era banda magnetică, dar aceasta a fost înlocuită de dispozitive electronice de
stocare în timpul misiunilor de întreținere 2 și 3A. De pe dispozitivele de stocare de la bord,
datele sunt transferate la sol prin Sistemul de sateliți de localizare și transmisie de date, un
sistem de sateliți proiectat astfel încât sateliții de pe orbită joasă să poată comunica cu controlul
misiunii pe o durată de 85% din orbita lor. Datele sunt transmise la stația de bază a sistemului de
sateliți, apoi la Centrul de Zbor Spațial Goddard și de acolo în cele din urmă pentru arhivare la
Institutul Științific al Telescopului Spațial.

Arhiva[modificare | modificare sursă]
Toate datele de la Hubble sunt în cele din urmă puse la dispoziția publicului printr-
o arhivă publică, la adresa http://archive.stsci.edu/hst. Datele sunt de obicei proprietate
intelectuală — disponibile doar investigatorului principal și astronomilor desemnați de către
acesta — timp de un an de la data realizării lor. În anumite circumstanțe investigatorul principal
poate cere directorului STScI extinderea sau reducerea perioadei de proprietate intelectuală.
Observațiile făcute pe timpul la dispoziția directorului sunt lipsite de perioada de proprietate
intelectuală, și sunt imediat eliberate publicului. Datele de calibrare cum ar fi câmpurile plate sau
cadrele întunecate devin și ele publice imediat. Toate datele din arhivă sunt format FITS, un
format potrivit analizelor astronomice, dar nu și pentru utilizarea publică. Proiectul Moștenirea
Hubble (în engleză Hubble Heritage Project) prelucrează și eliberează publicului o mică selecție
din cele mai bune imagini în formatele JPEG și TIFF.

Reducerea prelucrării[modificare | modificare sursă]

Datele astronomice achiziționate prin CCD-uri trebuie să treacă prin câțiva pași de calibrare
înainte de a fi utile în analiza astronomică. STScI a dezvoltat software-uri sofisticate care
calibrează automat datele atunci când acestea sunt cerute din arhivă cu cele mai bune fișiere de
calibrare disponibile. Această prelucrare „ad-hoc” presupune cereri mari de date și poate dura o
zi sau chiar mai mult. Procesul prin care datele sunt calibrate automat se numește „reducerea
prelucrării” (în engleză pipeline reduction), și este din ce în ce mai des întâlnit și la
observatoarele astronomice mari.
Astronomii pot, dacă doresc, să obțină fișierele de calibrare ei înșiși și să ruleze local software-ul
de reducere a prelucrării. Aceasta poate fi de dorit atunci când trebuie să se folosească alte
fișiere de calibrare decât cele selectate automat.

Analiza datelor[modificare | modificare sursă]

Datele de la Hubble pot fi analizate cu mai multe pachete diferite, dar STScI
dezvoltă STSDAS (Sistemul de Analiză a Datelor Științifice de la Telescopul Spațial -
în engleză Space Telescope Science Data Analysis System). Acest software conține toate
programele necesare pentru a rula reducerea de prelucrare pe fișierele de date brute, precum și
multe alte unelte de prelucrare a imaginilor astronomice, modificate pentru a îndeplini cerințele de
prelucrare a datelor de la Hubble. Software-ul rulează ca modul al IRAF, un program popular de
prelucrare a datelor astronomice.

Activități promoționale[modificare | modificare sursă]

În 2001, pentru a sărbători a 11-a aniversare a lansării telescopului Hubble, NASA a realizat o statistică
pe Internet pentru a afla ce ar dori utilizatorii Internetului să observe Hubble, iar aceștia au ales Nebuloasa
Cap de Cal [4]. Imagine: NASA/ESA.

A fost întotdeauna important pentru telescopul spațial să captiveze imaginația publicului, dată
fiind considerabila contribuție a contribuabililor la costurile de construcție și de operare. După
primii ani, cei mai dificili, în care oglinda defectă a știrbit reputația lui Hubble în ochii publicului,
prima misiune de întreținere a permis reabilitarea acestuia, datorită numeroaselor imagini
remarcabile produse de sistemul optic corectat.
Câteva inițiative au ajutat să țină publicul informat cu privire la activitățile Hubble.
Proiectul Moștenirea Hubble a fost demarat pentru a produce imagini de înaltă calitate pentru
uzul public al celor mai interesante imagini observate. Echipa acestui proiect este compusă din
astronomi amatori și profesioniști, precum și de oameni cu pregătire din afara astronomiei, și a
pus accent pe natura estetică a imaginilor Hubble. Proiectul Moștenirea Hubble primește puțin
timp de observare a obiectelor care, din motive științifice, nu au fost fotografiate la suficiente
lungimi de undă pentru a construi o imagine completă în culori.
În plus, STScI întreține câteva site-uri web adresate publicului larg, conținând imagini de la
Hubble și informații despre observator. Eforturile promoționale sunt coordonate de Biroul de
Promovare Publică (în engleză Office for Public Outreach), înființat în 2000 pentru a aduce
asigurări că contribuabilii americani văd beneficiile investiției lor în programul telescopului spațial.
După 1999, principalul grup care se ocupă cu promovarea telescopului Hubble
în Europa este Centrul de Informații despre Hubble al Agenției Spațiale
Europene (în engleză Hubble European Space Agency Information Centre–HEIC). Acest birou a
fost înființat la Organismul European de Coordonare a Telescopului Spațial (în engleză Space
Telescope - European Coordinating Facility–ST-ECF) din München în Germania.
Un stâlp de gaze și praf în Nebuloasa Carina. Această imagine WFC3 denumită Muntele Mistic, a fost
publicată în 2010 pentru a celebra cea de-a 20-a aniversare Hubble în spațiu.

HEIC consideră că misiunea sa este de a îndeplini misiunile de educație și promovare ale

telescopului spațial Hubble pentru Agenția Spațială Europeană (ESA). Munca sa este centrată pe
producția de știri și imagini care evidențiază rezultate științifice interesante produse de Hubble.
Acestea sunt adesea de origine europeană, și astfel nu doar accentuează contribuția ESA la
Hubble (15 %), dar și contribuția oamenilor de știință europeni din cadrul observatorului. Mai
mult, grupul produce filme, material educațional, CD-ROM-uri, broșuri, postere, și DVD-uri și
multe altele.
O replică a telescopului Hubble este în fața tribunalului din Marshfield, Missouri, orașul natal al lui
Edwin P. Hubble.

Imagini aniversare[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Lista imaginilor aniversare Hubble.

Telescopul spațial Hubble a sărbătorit a 20-a aniversare în spațiu la 24 aprilie 2010. Pentru a
celebra ocazia, NASA, ESA și Institutul de Știință a Telescopului Spațial (STScI) au lansat o
imagine din Nebuloasa Carina. [38]
Pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare a lui Hubble în spațiu la 24 aprilie 2015, STScI a
lansat imagini cu roiul Westerlund 2, situat la aproximativ 20.000 de ani-lumină, în constelația
Carina, prin intermediul site-ului său Hubble 25.[39] Agenția Spațială Europeană a creat pe pagina
sa de internet o pagină dedicată aniversării a 25 de ani Hubble.[40] În aprilie 2016, a fost lansată o
imagine a Nebuloasei Bubble pentru cea de-a 26-a „zi de naștere” a lui Hubble.[41]

Viitor[modificare | modificare sursă]
Defectări de echipament[modificare | modificare sursă]
O imagine făcută de Camera planetară și de câmp larg 2 unei regiuni mici din Nebuloasa
Tarantulei din Marele Nor Magellanic. Imagine: NASA/ESA.

Misiunile de întreținere din trecut au înlocuit instrumentele vechi cu unele noi, evitând astfel
defecțiunile și făcând posibile noi tipuri de observații științifice. Fără aceste misiuni de întreținere,
toate instrumentele se vor defecta în cele din urmă. Pe 3 august 2004, sistemul de alimentare cu
energie al Spectrografului de imagini al telescopului spațial (STIS) s-a defectat, făcând
instrumentul nefuncțional. Inițial, electronica fusese construită cu redundanță completă, dar
primul set se defectase deja în mai 2001. Pare puțin probabilă repararea vreunei funcționalități
științifice fără misiuni de întreținere.
Telescopul Hubble folosește giroscoape pentru a se stabiliza pe orbită și pentru a se îndrepta cu
precizie către țintele astronomice. În mod normal, sunt necesare trei giroscoape pentru utilizarea
normală; observațiile sunt încă posibile cu două, dar zona de cer care poate fi vizualizată este
întrucâtva restrânsă, iar observațiile care necesită poziționare de precizie sunt foarte dificile. În
2005, s-a decis ca operațiunile normale să se efectueze cu două giroscoape pentru a prelungi
durata de viață a misiunii. Trecerea la acest mod s-a făcut pe 31 august 2005, lăsând lui Hubble
doar două giroscoape funcționale și două de rezervă. Estimările ratei de eșec a giroscoapelor
indică faptul că Hubble ar putea rămâne în 2008 cu un singur giroscop, după care acesta ar
deveni inutilizabil.[42]
În plus față de defecțiunile prevăzute ale giroscoapelor, Hubble va avea nevoie de o schimbare
de baterii. O misiune robotizată de întreținere care să schimbe bateriile ar fi dificilă, deoarece
necesită multe operații, și un eșec al vreuneia ar putea aduce avarii nerecuperabile lui Hubble.
Totuși, observatorul a fost proiectat de așa natură încât în timpul misiunilor de întreținere ale
navetei, telescopul poate fi alimentat cu energie de pe naveta spațială, și acest fapt poate fi
realizat adăugând o sursă externă de energie (o baterie adițională) dar nu o schimbare a celor
interne[43].
Pe 25 iunie 2006, camera principală (Camera pentru observații panoramice - ACS) a încetat să
funcționeze. Instrumentul de a treia generație fusese instalat de echipajul navetei
spațiale Columbia în 2002. A fost proiectat cu electronică redundantă, care a fost pusă în
funcțiune pe 30 iunie 2006 iar operațiunile științifice au fost reluate pe 4 iulie 2006[44][45]. Pe 23
septembrie 2006, ACS s-a defectat din nou, dar până pe 9 octombrie 2006 problema fusese deja
diagnosticată și rezolvată.[46] Pe 27 ianuarie 2007, Camera pentru observații panoramice (ACS) s-
a defectat datorită unui scurtcircuit în sistemul de alimentare de rezervă[47][48]. Canalul solar orb al
instrumentului (în engleză Solar Blind Channel–SBC) a fost repus în funcțiune pe 19 februarie
2007 folosind electronica auxiliară, dar cele două canale principale, de ultraviolete și lumină
vizibilă, canalul de înaltă rezoluție (în engleză High Resolution Channel–HRC) și canalul de câmp
larg (în engleză Wide Field Channel–WFC) au rămas neoperaționale[49].

Degradarea orbitei[modificare | modificare sursă]

Hubble orbitează în jurul Pământului în straturile superioare, extrem de rarefiate, ale atmosferei,
și, în timp, orbita i se degradează datorită rezistenței aerului. Dacă orbita nu este corectată, cu
ajutorul unei navete sau în alt fel, telescopul va reintra în atmosfera Pământului cândva între
2019 și 2032, data exactă depinzând de activitatea solară și de impactul acesteia asupra
straturilor superioare ale atmosferei. Starea giroscoapelor de pe Hubble are și ea un impact
asupra datei de reintrare, întrucât un telescop controlabil poate fi orientat în așa fel încât să se
minimizeze rezistența aerului. Nu tot telescopul ar arde la reintrarea în atmosferă. Părți din
oglinda principală și din structura sa de susținere probabil ar supraviețui, putând produce pagube
și chiar victime omenești (probabilitatea de victime omenești este estimată la 1 din 700 la o
reintrare necontrolată)[50]. Dacă STS-125 are succes, atunci data de reintrare naturală va fi
amânată, misiunea corectând orbita și înlocuind giroscoapele.
NASA investighează posibilitatea adăugării unui modul extern de propulsie pentru a permite
reintrarea controlată. Aceasta nu ar trebui executată înainte de data așteptată de reintrare[51].
Planul original al NASA de dezafectare al lui Hubble era recuperarea lui cu o navetă spațială.
Telescopul Hubble ar fi fost probabil apoi expus la Smithsonian Institution. Problemele pe care le
implică această metodă includ costurile mari de pregătire a unei lansări de navetă spațială (există
estimări de aproximativ 500 de milioane de dolari), mandatul de retragere a navetelor spațiale
până în 2010, și riscul la care este expus echipajul navetei.

Discuții privind ultima misiune de întreținere[modificare | modificare

sursă]
Naveta spațială Columbia era programată să viziteze Hubble din nou în februarie 2005. Sarcinile
acestei misiuni de întreținere ar fi inclus înlocuirea unui senzor de ghidaj fin și a două giroscoape
defecte, refacerea izolației termice rupte, înlocuirea Camerei planetare și de câmp larg 2 cu o
nouă Cameră de câmp larg 3 și instalarea Spectrografului pentru originile
cosmosului (în engleză Cosmic Origins Spectrograph–COS). Dar Sean O'Keefe, pe atunci
administrator NASA, a decis că, pentru a preveni repetarea dezastrului navetei Columbia, toate
misiunile viitoare ale navetelor trebuie să poată ajunge în siguranță la Stația spațială
internațională în cazul unei probleme apărute în timpul zborului, probleme ce ar putea împiedica
aterizarea în siguranță a navetei. Naveta nu poate ajunge și la telescop și la stația spațială în
timpul aceleiași misiuni, ca urmare au fost anulate toate misiunile viitoare de întreținere.
Această decizie a fost contestată de numeroși astronomi, care considerau că telescopul Hubble
este suficient de valoros încât să merite riscul; succesorul acestuia, Telescopul spațial James
Webb, va fi gata abia după terminarea zborurilor navetelor spațiale în 2010, și, în timp ce Hubble
poate obține imagini în domeniile ultraviolet și vizibil, James Webb este limitat la infraroșu. Totuși,
mulți astronomi admit că întreținerea lui Hubble nu ar trebui să aibă loc dacă costurile de
întreținere vin din bugetul telescopului James Webb. Perioada de lipsă a posibilității observațiilor
spațiale dintre dezafectarea lui Hubble și punerea în funcțiune a unui succesor era o grijă majoră
pentru unii astronomi, dat fiind puternicul impact științific al observațiilor cu telescoape spațiale în
ansamblu. Pe 29 ianuarie 2004, Sean O'Keefe a spus că își va revizui decizia de anulare a
ultimei misiuni de întreținere a telescopului spațial Hubble datorită cererilor publice și a cererilor
din partea Congresului ca NASA să caute o cale de a salva telescopul spațial Hubble.
Pe 13 iulie 2004 o comisie oficială a Academiei Naționale de Științe a recomandat ca telescopul
Hubble să fie păstrat în ciuda riscurilor aparente. Raportul său cerea ca „NASA să nu efectueze
acțiuni ce ar împiedica o misiune de întreținere cu navetă spațială pentru telescopul spațial
Hubble”. Pe 11 august 2004, Sean O'Keefe a cerut Centrului pentru Zbor Spațial Goddard să
pregătească o propunere detaliată pentru o misiune de întreținere robotizată. Aceste planuri au
fost ulterior anulate, ideea fiind descrisă ca „nefezabilă”.[52]
La sfârșitul lui 2004 câțiva membri ai Congresului, în frunte cu senatorul Barbara Mikulski, au
ținut audieri publice și au dus o luptă puternic susținută public (inclusiv prin mii de scrisori din
partea copiilor școlari din toată țara) să convingă Administrația Bush și NASA să reconsidere
decizia de a anula misiunea de salvare a lui Hubble.[53]
În aprilie 2005 venirea noului administrator NASA, Mike Griffin, a schimbat atât statutul al
misiunilor umane, cât și pe cel al misiunilor robotice. Griffin a afirmat că va reconsidera
posibilitatea unei misiuni umane de întreținere. Curând după numirea sa, el a autorizat Centrul
pentru Zbor Spațial Goddard să treacă la pregătirea unui zbor uman pentru întreținerea Hubble,
spunând că va lua decizia finală asupra acestui zbor după următoarele două misiuni ale
navetelor spațiale.
Pe 31 octombrie 2006 s-a dat acordul final pentru misiune de către administratorul NASA Mike
Griffin. Misiunea de 11 zile, STS-125, a navetei spațiale Atlantis, programată pentru lansare la
data de 8 octombrie 2008[54], va instala baterii noi, va înlocui toate giroscoapele, și va
instala Camera de câmp larg 3 și Spectrograful pentru originile cosmosului.[7] Principala unitate
de prelucrare a datelor s-a defectat însă spre sfârșitul lunii septembrie 2008, împiedicând
transmiterea de date. Această unitate are o rezervă, și din 25 octombrie 2008, Hubble a fost
repornit și funcționează normal.[55] Întrucât, însă, o defectare a rezervei ar duce la inutilizabilitatea
telescopului, misiunea de întreținere a fost amânată pentru a permite astronauților să rezolve și
această problemă pe lângă celelalte planificate. Misiunea a demarat la 11 mai 2009[56] și a
efectuat toate reparațiile planificate anterior, precum și alte reparații adiționale, inclusiv înlocuirea
principalei unități de prelucrare a datelor.

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b c d „Hubble Essentials: Quick Facts”. HubbleSite.org. Arhivat din original la 6 iulie
2016.
2. ^ Ryba, Jeanne. „STS-31”. NASA. Arhivat din original la 7 mai 2017. Accesat în 7 mai
2017.
3. ^ Harwood, William (30 mai 2013). „Four years after final service call, Hubble Space
Telescope going strong”. CBS News. Accesat în 3 iunie 2013.
4. ^ „Hubble Space Telescope—Orbit”. Heavens Above. 15 august 2018. Accesat în 16
august 2018.
5. ^ a b c Nelson, Buddy; et al. (2009). „Hubble Space Telescope: Servicing Mission 4 Media
Reference Guide” (PDF). NASA/Lockheed Martin. pp. 1–5.
6. ^ „NASA's Great Observatories”. NASA. Accesat în 10 ianuarie 2007.
7. ^ a b Boyle, Alan (31 octombrie 2006). „NASA gives green light to Hubble rescue”.
MSNBC. Accesat în 10 ianuarie 2007.
8. ^ „NASA Consolidated Launch Manifest”. NASA. Accesat în 24 aprilie 2007.
9. ^ Associated Press. "Spacewalkers give Hubble its last hug". MSNBC, 18 mai 2009.
10. ^ Spitzer, Lyman S (1979), "History of the Space Telescope", Quarterly Journal of the
Royal Astronomical Society, v. 20, p. 29
11. ^ a b Dunar A.J., Waring S.P. (1999), Power To Explore—History of Marshall Space Flight
Center 1960–1990, U.S. Government Printing Office, ISBN 0-16-058992-4 (Chapter 12,
Hubble Space telescope: [1], pdf, 260 KB)
12. ^ Hubble Space Telescope Stand-In Gets Starring Role. 21 septembrie, 2001.
13. ^ „The European Homepage for the NASA/ESA Hubble Space Telescope - Frequently
Asked Questions”. Accesat în 10 ianuarie 2007.
14. ^ Brandt J.C. et al (1994), "The Goddard High Resolution Spectrograph: Instrument,
goals, and science results", Publications of the Astronomical Society of the Pacific, v. 106,
p. 890–908
15. ^ Bless R.C., Walter L.E., White R.L. (1992), High Speed Photometer Instrument
Handbook, v 3.0, STSci
16. ^ Benedict, G. Fritz; McArthur, Barbara E. (2005), High-precision stellar parallaxes from
Hubble Space Telescope fine guidance sensors, Transits of Venus: New Views of the
Solar System and Galaxy, Proceedings of IAU Colloquium #196, Ed. D.W. Kurtz.
Cambridge University Press, p.333–346
17. ^ Burrows C.J. et al (1991), The imaging performance of the Hubble Space Telescope,
Astrophysical Journal, v.369, p.21
18. ^ The Hubble Space Telescope Optical Systems Failure Report, pdf, 5.62 MB, 1990, Lew
Allen, Chairman, NASA Technical Report NASA-TM-103443. Poziționarea lentilei în
instrumentul de stabilire a parametrilor de comandă a mașinii de șlefuit trebuia să fie
făcută prin măsurări cu laser efectuate de la capătul unei bare de invar. Însă, în loc de a
ilumina capătul barei, laserul a fost reflectat de o bavură de pe un capac metalic de la
capătul barei pentru a-i izola centrul (vizibil printr-o gaură în capac). Tehnicianul care a
efectuat testul a observat un decalaj neașteptat între lentila de câmp și montura
instrumentului, dar l-a compensat cu o șaibă.
19. ^ Selected Documents in the History of the U.S. Civil Space Program Volume V:
Exploring the Cosmos, (2001), John M. Logsdon, Editor
20. ^ „Mirror, Primary Backup, Hubble Space Telescope”. Muzeul Național Aerospațial.
21. ^ Chaisson, Eric (1994) The Hubble Wars; Astrophysics Meets Astropolitics in the Two-
Billion-Dollar Struggle Over the Hubble Space Telescope. Harper Collins Publishers, ISBN
0-06-017114-6, p. 184.
22. ^ Jedrzejewski R.I., Hartig G., Jakobsen P., Crocker J.H., Ford H. C. (1994), "In-orbit
performance of the COSTAR-corrected Faint Object Camera", Astrophysical Journal
Letters, v. 435, p. L7–L10
23. ^ Trauger J.T., Ballester G.E., Burrows C.J., Casertano S., Clarke J.T., Crisp D.
(1994), The on-orbit performance of WFPC2, Astrophysical Journal Letters, v. 435, p. L3-
L6
24. ^ „STSci NICMOS pages”.
25. ^ Hubble Space Telescope Servicing Mission 4, NASA. Accesat la 29 septembrie 2008.
26. ^  en  „Servicing Mission 4”. NASA. Accesat în 21 septembrie 2008.
27. ^  en  „MEDIA ADVISORY : M08-181: NASA Announces New Target Launch Dates,
Status News Conference”. NASA. Accesat în 25 septembrie 2008.
28. ^ "Hubble suddenly quiet", Science News, 29 septembrie 2008.
29. ^ Dunn, Marcia. "NASA delays repair mission to Hubble telescope". Yahoo news, 29
septembrie 2008.
30. ^ Morris, Jefferson. "Shuttle Blasts Off To Repair Hubble". Aviation Week, 11 mai 2009.
31. ^ Alex Gaina, Descoperirea telescopului spațial Hubble, Revista Noi, Chișinău, N. 5, 6,
1996 [2]
32. ^ STSCi newsletter, v. 20, numărul 2, Primăvara lui 2003
33. ^ Benn C.R., Sánchez S.F. (2001), Scientific Impact of Large Telescopes, Publications of
the Astronomical Society of the Pacific, v. 113, p.385
34. ^ Wilson, R. W., Baldwin, J. E., Buscher, D. F., Warner, P. J. (1992), High-resolution
imaging of Betelgeuse and Mira,Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, vol.
257, no. 3, Aug 1, 1992, p. 369–376
35. ^ Hubble Space Telescope Call for Proposals for Cycle 14, (2004), eds. Neill Reid and
Jim Younger
36. ^ HST Primer for Cycle 14, (2004), eds Diane Karakla, Editor and Susan Rose, Technical
Editor
37. ^ O'Meara S. (1997), The Demise of the HST Amateur Program, Sky and Telescope,
June 1997, p.97.
38. ^ „Starry-Eyed Hubble Celebrates 20 Years of Awe and Discovery” (Press release).
Space Telescope Science Institute. 22 aprilie 2010. Accesat în 4 noiembrie 2012.
39. ^ „25th Anniversary Image: Westerlund 2”. Space Telescope Science Institute. Accesat
în 24 aprilie 2015.
40. ^ „Celebrating 25 years of the NASA/ESA Hubble Space Telescope”. European Space
Agency. Accesat în 24 aprilie 2015.
41. ^ „Hubble captures birthday bubble”. SpaceTelescope.org. European Space Agency. 21
aprilie 2016. Accesat în 15 decembrie 2016.
42. ^ Sembach, K. R., et al. 2004, HST Two-Gyro Handbook, Version 1.0, (Baltimore: STScI)
43. ^ Whitehouse, Dr. David (23 aprilie 2004). „NASA optimistic about Hubble fate”. BBC
News. Accesat în 10 ianuarie 2007.
44. ^ „Advanced Camera for Surveys Update”. STScI. 30 iunie 2006.
45. ^ STScI, Hubble's Advanced Camera for Surveys Resumes Exploring the Universe, 12
iulie 2006 [3]
46. ^ „Hubble ACS Status Report #3”. Space Telescope Science Institute. Accesat în 10
ianuarie 2007.
47. ^ Dominiquez, Alex (29 ianuarie 2007). „Hubble's primary camera shuts down”.
Associated Press/Yahoo! News. Accesat în 29 ianuarie 2008.
48. ^ „Engineers Investigate Issue on One of Hubble's Science Instruments”. NASA. Accesat
în 8 mai 2007.
49. ^ „ACS Status: 21 febriarie 2007”. Space Telescope Science Institute. Accesat în 8 mai
2007.
50. ^ Whitehouse, Dr. David (17 ianuarie 2004). „Why Hubble is being dropped”. BBC News.
Accesat în 10 ianuarie 2007.
51. ^ Cowing, Keith (22 iulie 2005). „NASA Considering Deletion of Hubble Deorbit Module”.
SpaceRef. Accesat în 10 ianuarie 2007.
52. ^ Gugliotta, Guy (12 aprilie 2005). „Nominee Backs a Review Of NASA's Hubble
Decision”. Washington Post. Accesat în 10 ianuarie 2007.
53. ^ Mikulski Vows To Fight For Hubble
54. ^ „Misiune pentru repararea telescopului spațial Hubble, în octombrie”. Mediafax. 23 mai
2008. Accesat în 29 mai 2008.
55. ^  en  „Hubble re-opens an eye”. New Scientist. 28 octombrie 2008. Accesat în 29
octombrie 2008.
56. ^  en  „NASA Sets Target Shuttle Launch Date for Hubble Servicing Mission”. NASA. 4
decembrie 2008. Accesat în 5 decembrie 2008.