Scrisoare catre soare de Ana Blandiana

 
Va oferim spre lectura poezia “Scrisoare”
scrisa de Ana Blandiana.
 
Mult stimabile astru auriu,
Sau, mai simplu, draga soare,
M-am hotarat sa-ti scriu
O scrisoare.
 
Nu c-as sti sa scriu cine stie ce –
De ortografie ma apuca frica
Si mama, cand e suparata, zice
Ca scriu mi-au ca pisica –
 
Dar am aflat
Ca numai si numai de tine
Depinde cu adevarat
Vacanta si vara cat tine.
 
De-aceea m-am hotarat,
Stapan al vacantelor scolaresti,
Sa te conving sa o lungesti
Cat de cat;
 
Sa mai stai vreo doua luni pe loc,
Sa ramana vara neschimbata,
Iar de-ti va fi greu, ca o rasplata,
Iarna poti sa nu mai vii deloc.
 
(Oricum, iarna tu stii doar sa strici,
Sa ne moi ghetusul, sa topesti nametii,
Cand apari tu nu se poate nici
Sa ma bat cu bulgari cu baietii!)
 
Sau si mai grozav ar fi – stii cum? –
Sa tina vacanta-acum vreo zece ani …
Pentru scoala, iarna, frig, oricum
E destula vreme cand vom creste mari.
 
Sigur, tu poti sa alegi oricare
Dintre caile de care eu iti scriu,
Doar sa creasca putintel vacanta mare
Si sa-nceapa scoala mai tarziu.
 
Tare-as vrea sa stiu ce-o sa urmezi,
Dar cum sper ca te-am convins un pic,
Iti astept raspunsul si semnez
Eu si cu pisoiul Arpagic.
Cine poate şti
de Ana Blandiana
                        Cine poate şti

                        De unde vine vara

                        Şi încotro se duce

                        Cântând

                        Caravana ei verde şi aurie?

                        Unii zic c-ar veni

                        Din pământ,

                        Că-şi trage povara,

                        Fierbinte şi dulce,

                        Din bostănărie,

                        Că se naşte în pepenii verzi,

                        În miezul lor

                        Strălucitor

                        Ca un palat

                        Luminat

                        De rubine,

                        Cu pereţi

                        De porfir şi nestemate

                        Şi cu pardoseala purpurie.

                        Tot ce se poate,

                        Dar mie

                        Mi-a spus o fetiţă cuminte

                        Că-şi aduce aminte

                        Cum vara vine din copilărie,

                        Şi cum,

                        În miros de lapte, de fân şi de fum,

                        Alunecă de-aici,

                        Trasă de fluturi, de buburuze şi de furnici,

                        Înspre bunici.
 Acoperită de rouă - Ana Blandiana
 Adăugat de: Gerra Orivera

Acoperită de rouă,

Ţară a frunzelor fragede,

Câte milenii încă

Nu vei obosi să te naşti?

Leagăn de nenorocire

Atât de frumos încât nimeni

Nu are timp să renunţe

La verdele tău cimitir,

Ţărână bogată în sare

Depusă din lacrimi pe care

Albii de râuri le duc

Şi le umplu cu peşti;

Şi plânsul îţi e roditor,

Mamă fără odihnă

Şi negândită, crescând

Mieii în oi spre jertfire,

Din morţi extrăgând ierburi vii

Şi din suferinţă iubire.

Pace şi linişte ţie,

Dăruitoare nebună,

Sub cerul de sânge uitat

Şi vânăt de frig, noapte bună.

Agăţaţi în crengi - Ana Blandiana

 Adăugat de: Gerra Orivera

Agăţaţi în crengi,

Unii pe jumătate uscaţi,

Alţii abia dând în pârg,

Dar toţi cu hainele vestejite,

Fibroase,

Cu aripile încâlcite de vânturi,

De mult nemaiîncercând să se desprindă

Şi să cadă,

Ca şi cum ar şti

Că mai jos sunt alte crengi,

 Pe care se vestejesc

Alţi îngeri.

Un secret
de Ana Blandiana
                        De un timp nu-mi prea plăcea
                        Arpagic cum se purta.
 
                        Mieuna, se fandosea,
                        Şi când nu-l vedeam fura.
 
                        Ba, fiind mai mărişor,
                        Se făcuse vânător.
 
                        Printre mure şi urzici,
                        Vâna păsările mici;
 
                        Printre zmeuri şi ciulini,
                        Vâna puii din vecini;
 
                        Şi-ntr-o zi l-am prins de tot
                        Cu un fluture în bot.
 
                        Nici o îndoială nu-i,
                        Că-i urât din partea lui.
 
                        Dar eu, totuşi, m-am gândit
                        Că poate-i nelămurit.
 
                        Să-i spun pe-nţelesul său
                        Ce e bine şi ce-i rău.
                         Şi i-am zis: domnule Pis,
                        Aici eşti în Paradis.
                         Poţi să ai ce vrei, de toate,
                        Dar nu poţi să ai păcate.
                         Condiţia ca să rămâi
                        E să fii premiant întâi.
                         Şi-un secret de vrei să-ţi zic:
                        Bine-ar fi să rămâi mic,
                         Căci paradisul meu, să ştii,
                        E făcut pentru copii;
                         E un rai liliputan,
                        Nu-ncape-n el un motan.
 
                        Dar de mă restrâng un pic
                        Poate-ncăpea un pisic.