Resursele financiare ale întreprinderii

Resursele întreprinderii sunt reprezentate de totalitatea elementelor materiale, umane,

reale și monetare ce pot fi atrase și folosite în scopul satisfacerii nevoilor sociale.
A. Resursele materiale
Materiile prime reprezintă bunurile asupra cărora se acţionează în cadrul proceselor de
producţie, cu ajutorul tehnicii şi tehnologiei mânuite de către om, în vederea obţinerii
produselor sau serviciilor necesare societăţii. Ele pot fi grupate în: materii prime de bază
(care se regăsesc după procesul prelucrării în produsul finit) și materii prime auxiliare (care
ajută producţia şi se degradează în timpul acesteia, practic neregăsindu-se în corpul material
al produsului finit).
Resursele energetice sunt reprezentate de cantitatea de energie care poate fi utilizată într-
o anumită perioada de timp, prin folosirea unor surse energetice. Acestea se clasifică în:
neregenerabile (epuizabile prin natura lor) și regenerabile (potenţial nelimitat). Utilizarea
raţională a resurselor energetice determină la nivelul întreprinderii reducerea costurilor de
producţie.
Clădirile participă la mai multe cicluri de producţie şi îşi transmit valoarea asupra
produselor sau serviciilor în mod repetat fiind elemente ale capitalului fix. Recuperarea
valorii transmise se realizează prin amortizare.
Utilajele de producţie sunt reprezentate de maşinile, instalaţiile, mijloacele de transport,
uneltele, aparatele, echipamentele şi accesoriile destinate realizării procesului de producţie.
Ele participă, la fel ca şi clădirile, la mai multe cicluri de producţie, iar recuperarea valorii se
realizează prin amortizare. Acestea pot fi: specializate (destinate realizării produselor dintr-o
gamă redusă) sau universale (cele care execută operaţii tehnologice sau procese pentru o
mare varietate de produse).
B. Resursele financiare
Finanţarea activităţii unei întreprinderi reprezintă totalitatea mecanismelor, tehnicilor
şi instrumentelor prin care sunt procurate mijloacele băneşti necesare pentru realizarea şi
dezvoltarea activităţilor unei întreprinderi. În general, finanţarea îmbracă două forme
distincte: surse propri (autofinanţare prin utilizarea capitalului propriu, reinvestirea
profitului, vânzarea de active fixe) sau surse atrase (împrumuturi contractate din anumite
surse, majorarea capitalului social prin suplimentarea acestuia sau prin emiterea de acţiuni,
valabil în cazul SA sau SCA, sau cooptarea a unor asociaţi cu noi părţi sociale, modalitate
valabilă pentru SRL).
În ceea ce priveşte cea de-a doua categorie de surse, şi acestea se regăsesc în practică
sub mai multe forme cum ar fi finanțarea pe termen scurt, aproximativ 1 an, ce se realizează
prin credite bancare care se acordă pentru activităţi curente și credite de la furnizori, prin
amânarea plăţii facturilor după un anumit termen stabilit, la preţul stabilit în contract la care
se adaugă dobândă și finanţarea pe termen mediu (5-7 ani) şi lung (peste 7 ani) ce poate fi
accesată prin intermediul creditelor bancare, fiind destinate investiţiilor sau achiziţionării de
active.
Există şi alte tehnici speciale de finanţare, cum ar fi: factoringul, operațiunea prin care o
instituție financiară specializată preia în proprietatea sa creanțele unei întreprinderi în
schimbul unui comision, forfetarea ce constă în transmiterea creanțelor unei instituții
financiare specializate care le plătește imediat și își recuperează contravaloarea la scadență,
leasingul, o formă de închiriere realizată de societăţi financiare de leasing sau producători al
unor bunuri de producţie către întreprinderi care nu dispun de fonduri proprii sau nu doresc
să recurgă la credite bancare pentru achiziţionarea acestora, eurocreditele, mobilizare de
capitaluri pe termen mediu şi lung, având scadenţe între 3 şi 8 ani, prin apelarea la piaţa
eurodevizelor, finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni (valabilă doar în cazul SA şi SCA),
unde se pot obţine fonduri de la publicul larg sau de la un grup restrâns de investitori și
finanţarea prin creditare internaţională, depinde de conjunctura economică de pe piaţa
mondială şi condiţiile care trebuie îndeplinite de solicitantul de credit şi pot fi de două tipuri:
rambursabile şi nerambursabile.
C. Resursele umane
Noțiunea de resursă umană se referă la însuși omul ce poate desfășura activități prin
creativitate, deprinderi, mentalități și capacitate de inițiativă.
Personalul întreprinderii cuprinde totalitatea resurselor umane care își desfășoară
activitatea în cadrul unei întreprinderi. Acesta este împărțit în trei categorii : muncitori,
care pot fi direct producători sau indirect producători, personal operativ, care își
desfășoară activitatea în domeniile transportului, telecomunicaților și comerțului, dar și
personal cu funcție de execuție și conducere.
D. Resursele informaționale
Un element de bază a sistemului informațional este reprezentat de sistemul
informatic, cel ce asigură preluarea, stocarea și păstrarea informațiilor cu ajutorul
echipamentelor electronice.
Resursele informationale se clasifică în funcție de: destinația informațiilor, unde
avem informații de intrare a căror beneficiari sunt managerii, executanții și de ieșire de
intrare a căror beneficiari sunt clienții, furnizorii, băncile, gradul de prelucrare fiind
primare (nu au suferit niciun proces de prelucrare), intermediare (au trecut prin diverse
faze de prelucrare) și finale (au parcurs întreg șirul de prelucrări).
E. Resursele de timp
Timpul a devenit una dintre cele mai importante resurse. El costă, e o valoare în sine.
Nimeni nu își perite să îl piardă, cei care o fac fiind marginalizați.
Timpul are trei ipostaze care sunt: timp cosmic (derularea zilelor, nopților anilor),
timp bilogic (alternanța somn, veghe, succesiunea fazelor creșterii) și timp social
(programul de lucru, odihnă, relaxare, durata studiilor, succesiunea evenimentelor).