Contabilitate, Clasa A IX-a

Capitolul I
Delimitări conceptuale în contabilitatea entităţilor
1.1. Incursiune în istoria contabilităţii
 Începuturile însemnărilor contabile trebuie căutate la începuturile civilizaţiei şi activităţilor economice,

fiind generate de dezvoltarea schimburilor comerciale, a raporturilor de piaţă ca rezultat a diviziunii
sociale a muncii.
 Cele mai vechi calcule apar pe oasele animalelor, în urmă cu peste douăzeci de mii de ani. După ce viaţa
economică şi socială s-a organizat în triburi, operaţiile de schimb erau consemnate pe funii înnodate sau pe
răboj, tăbliţe de lut sau lemn, iar mai târziu pe papirus sau pergament.
 Prima lucrare de contabilitate tipărită, a fost publicată în anul 1494 şi aparţine călugărului franciscan
LUCA PACIOLO, profesor de matematici la mai multe universităţi. Lucrarea se intitulează „Summa di
arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita” (Tratat de aritmetică, de geometrie, a proporţiilor şi
proporţionalităţii).
 La noi în ţară, primele însemnări datează din perioada dacilor, care după ocupaţia romană, ţineau o
socoteală asupra visteriei şi a altor evenimente economice. În Dacia Romană se practica o contabilitate
riguroasă privind veniturile obţinute din exploatarea minelor aurifere, precum şi consemnarea tributurilor
cuvenite statului roman. Mai târziu s-au consemnat date referitoare la constituirea unor societăţi
cămătăreşti, catastife, registre vamale, hrisoave şi alte însemnări de natură contabilă în oraşele Sibiu,
Braşov, Râşnov.
 Prima lucrare de contabilitate tipărită în România a apărut la Braşov în anul 1837, fiind intitulată
„Pravila Komerţială” şi avându-l ca autor pe Emanoil Nikifor.
 În perioada următoare începe să se dezvolte învăţământul economic românesc şi se înfiinţează Academia
Mihăileană din Iaşi (1842), Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale Bucureşti (1913),
Academia Economică din Cluj (1920) precum şi alte şcoli economice medii la Bucureşti, Braşov, Iaşi,
Galaţi. Se pun bazele gândirii contabile româneşti prin elaborarea de lucrări în specialitate având autori
de prestigiu precum: Dimitrie Jarcu, Ion Ionescu de la Brad, Teodor Ştefănescu, Spiridon Iacobescu,
Alexandru Sorescu, Ion Evian, Dumitru Voina.
 Sub influenţa schimbărilor intervenite în mediul economic, contabilitatea va parcurge drumul de la o
formă primară la una complexă, pentru satisfacerea cerinţelor tot mai diverse ale utilizatorilor de informaţie
contabilă.
1.2. Cadrul general de reglementare a contabilităţii în România
 Începând cu anul 1990, în raport cu schimbările fundamentale produse în economia românească, în ţara
noastră, s-a declanşat procesul de dezvoltare a sistemului contabil pe baza unor principii şi reguli prevăzute
de Directivele Uniunii Europene şi de Standardele (Normele) Internaţionale de Contabilitate, astfel încât
informaţiile de sinteză să corespundă cerinţelor unor categorii cât mai largi de utilizatori.
 Prima etapă a reformei contabile din România se înregistrează în perioada 1991-1994 când au fost
elaborate importante reglementări contabile:
 Legea contabilităţii nr.82/1991 şi Regulamentul de aplicare al acesteia;
 Planul de conturi general şi Normele de utilizare a acestuia.
 Prin aceste reglementări s-a urmărit asigurarea posibilităţilor de reflectare în contabilitate a operaţiilor
economico-financiare specifice economiei de piaţă. Acest sistem contabil este de inspiraţie franceză, dar cu
fundamentarea specificului românesc.
 Dezvoltarea economico-socială a impus modele contabile pe piaţa internaţională, dintre care cele mai
influente sunt: modelul continental şi cel anglo-saxon.
 Modelul continental = se bazează pe uniformitatea aplicării practicii, pe teoria economică a
afacerilor, pe macroeconomie;
 Modelul anglo-saxon = se bazează pe practica afacerilor, pe microeconomie, unde primează legile
pieţei.
 Atenuarea diferenţelor între diverse modele contabile se realizează prin armonizarea reglementărilor şi
procedurilor contabile, care să asigure un cadru comun de transmitere a informaţiilor contabile.
 Pe plan european, armonizarea sistemelor de contabilitate are la bază Directivele Comunităţii
Economice Europene:
 Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene, privind întocmirea Conturilor Anuale
(Situaţiilor Financiare Anuale) ale societăţilor individuale;
 Directiva a VII-a a Comunităţii Economice Europene, privind întocmirea Conturilor consolidate ale
întreprinderilor de grup;
 Directiva a VIII-a a Comunităţii Economice Europene, privind persoanele abilitate se stat pentru
auditarea Situaţiilor Financiare Anuale.
 În context internaţional, armonizarea se realizează prin asimiliarea Standardelor Internaţionale de
Contabilitate (IAS) emise de Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IASC). În mod
obiectiv, dezvoltarea sistemului contabil românesc are la bază un proces continuu de schimbări impuse de
procesul de armonizare economico-legislativă în vederea integrării europene, atragerii de capital străin şi
dezvoltării schimburilor internaţionale.
Capitolul II
Sistemul contabil - parte a sistemului informaţional economic
2.1. Evidenţa Economică
2.1.1. Evidenţa economică - definiţie, importanţă
 Datele economice:
 reprezintă materia primă pentru obţinerea informaţiilor economice;
 pot fi:
- numerice (cifre);
- alfanumerice (litere, cifre);
- speciale (simboluri, sunete, culori etc.).
 sunt culese şi transmise pentru a fi prelucrate, rezultând apoi informaţia economică.
 Informaţia economică:
 reprezintă o comunicare, o ştire, un mesaj referitor la fenomenele şi procesele economice;
 este prezentă în toate domeniile de activitate. Principala sursă de date a sistemului informaţional
economic pentru entităţi este contabilitatea.
 Clasificarea informaţiei contabile:

1.În funcţie de conţinut:
a.informaţiile contabile de programare (reflectă fenomenele şi procesele economice produse la nivelul unităţii
patrimoniale în perioadele viitoare);
b.informaţiile contabile efective (reflectă fenomenele şi procesele economice produse într-un anumit loc şi
timp);
c.informaţii contabile de control (rezultă din compararea informaţiilor contabile de programare cu informațiile
contabile efective, rezultând abaterile dintre acestea).
2.În funcţie de scopul utilizării:
a.informaţiile contabile de decizie (de conducere) = (sunt reprezentate de decizii, dispoziţii, hotărâri,
instrucţiuni emise de către factorii de conducere către factorii de execuție);
b.informaţiile contabile de raportare (reprezintă informaţiile furnizate de factorii de execuție către factorii de
conducere privind situaţia economico-financiară a unităţii patrimoniale şi modul de organizare şi desfăşurare a
acesteia);
c.informaţiile contabile de reglare (de corectare) = (asigură corectarea operaţiunilor economico-financiare,
având ca bază informaţiile de control).
3.În funcţie de reflectarea în timp a operaţiunilor economico-financiare:
a.informaţiile contabile active (obţinute pe parcursul desfăşurării operaţiunilor economico-financiare);
b.informaţiile contabile pasive (se referă la operaţiunile economico-financiare care au avut loc);
c.informaţiile contabile previzionale (se referă la operaţiunile economico-financiare care se vor efectua în
perioada următoare).
4.În funcţie de forma de prezentare:
a.informaţiile contabile verbale;
b.informaţiile contabile scrise;
c.informaţiile contabile audio-vizuale (fax, e-mail, telefon etc).
5.În funcţie de sfera de cuprindere:
a.informaţiile contabile sintetice (reflectă pe scurt operaţiunile conomico-financiare);
b.informaţiile contabile analitice (reflectă amănunţit operaţiunile economico-financiare).
6.În funcţie de etalonul informaţional folosit în exprimarea lor:
a.informaţiile contabile valorice (exprimă operaţiunile economico-financiare în etalon bănesc)
Exemple: RON, Euro etc.;
b.informaţiile contabile cantitative (exprimă operaţiunile economico-financiare în etalon cantitativ)
Exemple: kg, l etc.;
c.informaţiile contabile cantitativ-valorice (exprimă operaţiunile economico-financiare în etalon cantitativ-
valoric)
Exemplu: RON/kg etc.
 Circuitul informaţional:
 În cadrul unităţii patrimoniale, informaţiile circulă între diferite compartimente, cât şi în afara
acestora între diverse persoane fizice sau juridice cu care întreprinderea intră în contact prin natura
activităţii desfăşurate. Acest circuit al informaţiilor poartă denumirea de flux informaţional.
 Clasificarea fluxurilor informaţionale:

1.Din punct de vedere al locului unde iau naştere:
a.orizontale (informaţiile circulă între compartimentele situate la acelaşi nivel ierarhic);
b.verticale:
- ascendente (informaţiile circulă de la executanţi către conducere);
- descendente (informaţiile circulă de la conducere către executanţi).
2.Din punct de vedere al modului de circulaţie:
a.interne (informaţiile circulă în interiorul unităţii patrimoniale);
b.externe (informaţiile circulă în exteriorul unităţii patrimoniale).
 Caracteristicile informaţiei contabile:

 Inteligibilitatea (calitatea informaţiei de a fi uşor înţeleasă de către utilizatori);
 Credibilitatea (calitatea informaţiei de a prezenta concret şi în totalitate realitatea, fără să o
denatureze);
 Valoarea (calitatea informaţiei de a furniza date relevante care să permită utilizatorilor luarea
deciziilor economice în ceea ce priveşte activitatea unităţii patrimoniale);
 Sinceritatea (calitatea informaţiei de a reprezenta loial realitatea).
 Evidenţa economică:
Cea mai importantă sursă de informaţie economică o reprezintă evidenţa economică = sistem unitar de
întregistarea cronologică şi sistematică a fenomenelor şi proceselor economice, în scopul cunoaşterii activităţii
desfăşurate.
2.1.2. Etalonul de evidenţă
 Etalonul de evidenţă = unitate de măsură tip, stabilită în mod convenţional, folosită la măsurarea, evaluarea
şi înregistrarea cantitativă şi valorică a patrimoniului unităţii.
 Clasificarea etalonului de evidență:
 etalonul natural (se foloseşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativă a elementelor economice)
Exemple: metru pentru lungime; kg pentru greutate;
 etalonul valoric (se foloseşte pentru măsurarea şi exprimarea valorică a elementelor economice)
Exemple: RON, Euro; liră sterlină etc.;
 etalonul cantitativ-valoric (se foloseşte pentru măsurarea şi exprimarea cantitativ-valorică a
elementelor economice)
Exemple: RON/kg; Km/oră etc.
2.1.3. Formele evidenţei economice
 Evidenţa economică îmbracă trei forme:

 a).Evidenţa operativă;
 b).Evidenţa contabilă;
 c).Evidenţa statistică.
a).Evidenţa operativă
 Evidenţa operativă = înregistrează informaţiile în momentul şi la locul producerii fenomenelor şi
proceselor economice. Se mai numeşte şi contabilitate primară.
 Caracteristicile evidenţei operative:
 reflectă o mare diversitate de fenomene şi procese economice;
 foloseşte toate tipurile de etaloane informaţionale;
 foloseşte o diversitate de mijloace de lucru: registre simple, tabele, grafice, contoare de
apă, contoare de energie electrică etc.
 Domeniile în care se foloseşte evidenţa operativă:
 consumul de materiale;
 prezenţa la lucru a salariaţilor;
 realizarea contractelor încheiate cu furnizorii şi clienții;
 circulaţia numerarului;
 consumul de energie electrică etc.
 Documentele care alcătuiesc evidenţa operativă - acestea consemnează fenomenele și procesele
economice în momentul şi la locul producerii lor.
Exemple:
 consumul de materiale („Bon de consum”);
 prezenţa la lucru a salariaţilor („Condica de prezenţă”);
 realizarea contractelor încheiate cu furnizorii şi beneficiarii („Bon fiscal”);
 circulaţia numerarului („Monetar”);
 consumul de energie electrică („Factura de energie electrică”).
b).Evidenţa contabilă
 Evidenţa contabilă = înregistrează existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale ale unei
întreprinderi, pe baza regulilor şi normelor speciale.
 Contabilitatea este o disciplină economică care are la bază:
 un model contabil de cunoaştere numit şi teorie ştiinţifică;
 un model contabil de elaborare a unor tehnici de lucru specifice pentru culegerea,
prelucrarea, stocarea şi analiza informaţiilor referitoare la situaţia patrimoniului şi
rezulatele obţinute de agenţii economici.
 Informaţia contabilă = informaţie economică specifică, rezultată din prelucrarea prin metode,
procedee şi instrumente proprii de către contabilitate.
 Potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991 = toate entităţile, indiferent de forma de proprietate şi de
obiectul de activitate, au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie.
 Tipuri de evidenţă contabilă:
 Contabilitatea unităţilor economice (organizată la nivelul unităţilor economice);
 Contabilitatea publică (organizată la nivelul instituţiilor de stat);
 Contabilitatea trezoreriei (evidenţiază formarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor pe
verigi organizatorice bugetare);
 Contabilitatea naţională (sistem de înregistrare şi de analiză structural-globală a
ansamblului economic al unei ţări).
c).Evidenţa statistică
 Evidenţa statistică = înregistrează şi prelucrează informaţiile privind evenimentele socio-economice
de masă, de mare întindere.
 Statistica foloseşte metode şi instrumente de lucru proprii: ancheta, sondajul, recensământul etc.
2.2. Contabilitatea - veriga de bază a entităţilor
2.2.1. Contabilitatea şi utilizatorii informaţiei contabile
 Potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991, contabilitatea = „activitate specializată în măsurarea, evaluarea,

cunoaşterea, gestiunea şi controlul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, precum şi a rezultatelor
obţinute din activitatea prsoanelor juridice şi fizice. În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure
înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la
poziţia financiară şi alte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, atât pentru cerinţele interne ale
acestora, cât şi în relaţiile cu investitorii prezenţi şi potenţiali, creditorii financiari şi comerciali, clienţi,
instituţiile publice şi alţi utilizatori”.
Definiţia contabilităţii
C Activitate  măsurare
specializată  evaluare
O
 cunoaştere
N  gestiune
 control
T Studiază  active
categoriile  datorii
A  capitaluri proprii
 rezultate
B
Informaţii contabile care  poziţia financiară
I rezultă în urma prelucrării  performanţa financiară
datelor economice  alte informaţii
L Procedee de prelucrare a  înregistrare cronologică
informaţiei contabile  înregistrare sistematică
I
 publicarea informaţiei
T  păstrarea informaţiei
Destinaţia  investitorii
A informaţiilor  cerinţele interne - angajaţii, acţionarii
contabile  creditorii financiari - băncile
T  creditorii comerciali - furnizorii
 clienţii
E
 Guvernul şi instituţiile sale
 publicul şi alţi utilizatori
 Contabilitatea este o activitate specializată care:

 foloseşte instrumente de măsurare şi evaluare a fenomenelor şi proceselor economice cu exprimare
bănească, ea studiind latura valorică a activităţii economice => un rol deosebit în viaţa economică şi
socială. Fără contabilitate nu este posibilă organizarea unei activităţi din care să se obţină profit.
 realizează cunoaşterea deplină a realităţii economice la nivel micro şi macroeconomic;
 urmăreşte modul de gestionare a resurselor din economie prin folosirea instrumentelor proprii de
lucru;
 asigură controlul activităţii economice la diferite niveluri de organizare.
 Contabilitatea studiază următoarele categorii:

 active (bunuri materiale şi valorice);
 datorii (obligaţii ale agentului economic);
 capitaluri proprii (valori economice investite de proprietari cu scopul de a obţine profit);
 rezultate (profit sau pierdere).
 În urma prelucrării datelor economice rezultă informaţii contabile privind:

 poziţia financiară (măsurată prin volumul activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii de care dispune
agentul economic);
 performanţa financiară (măsurată prin profitul obţinut din activitate);
 alte informaţii (referitoare la ativitatea desfăşurată).
 Prelucrarea informaţiei contabile se realizează prin procedee specifice:

 înregistrarea cronologică (în ordinea desfăşurării operaţiilor economice);
 înregistrarea sistematică (urmăreşte corelaţia între diferite operaţii economice);
 publicarea informaţiei (pentru a fi adusă la cunoştinţa utilizatorilor de informaţii);
 păstrarea informaţiei (în vederea folosirii în continuare a acesteia).
 Utilizatorii informaţiei contabile:

 investitorii (au nevoie de informaţii contabile pentru a decide oportunitatea de cumpărare, vânzare
sau păstrare a întreprinderilor).
 cerinţele interne:
o angajaţii (au nevoie de informaţii privind capacitatea întreprinderii de a achita salariile, de
a le asigura oportunităţi de dezvoltare profesională);
o acţionarii (au nevoie de informaţii privind capacitatea întreprinderii de a se dezvolta și de a
le achita dividendele).
 creditorii finaciari - băncile (au nevoie de informaţii privind capacitatea întreprinderii de a achita
împrumuturile acordate);
 creditorii comerciali - furnizorii (au nevoie de informaţii privind capacitatea întreprinderii de a
achita sumele datorate la scadenţă);
 clienţii (au nevoie de informaţii privind calitatea produselor şi serviciilor şi pentru a decide
continuitatea relaţiilor comerciale cu respectiva întreprindere);
 Guvernul şi instituţiile sale (au nevoie de informaţii pentru elaborarea politicilor economice,
financiare, fiscale etc.);
 publicul şi alţi utilizatori (au nevoie de informaţii privind activitatea unităţii patrimoniale, în mai
multe scopuri, precum:
 crearea locurilor de muncă;
 dezvoltarea locală şi regională;
 colaborarea între unităţile patrimoniale etc.
 Funcţiile contabilităţii:
1).Funcţia de informare (presupune faptul că sunt oferite informaţii cu privire la: gestionarea resurselor,
dinamica producţiei, costurile de producţie);
2).Funcţia de înregistrare şi prelucrare a datelor (presupune notarea fenomenelor şi proceselor economice în
etalon valoric);
3).Funcţia juridică (se referă la faptul că informaţiile furnizate de contabilitate ajută la soluţionarea
eventualelor litigii);
4).Funcţia de control gestionar (presupune verificarea modului în care sunt păstrate și utilizate valorile băneşti
și materiale);
5).Funcţia previzională (presupune faptul că informaţiile din contabilitate sunt furnizate în vederea stabilirii
direcţiilor viitoare de acţiune a unităţii patrimoniale).
2.2.2. Sfera de acţiune a contabilităţii
 Toate entităţile, indiferent de obiectul de activitate sau forma de proprietate trebuie să organizeze
contabilitate proprie.
 Clasificarea entităţilor:
1.După domeniul de activitate:
1.întreprinderi industriale;
2.întreprinderi comerciale;
3.întreprinderi agricole;
4.întreprinderi prestatoare de servicii;
5.întreprinderi financiare, de credit, de asigurări, etc.
2.După caracterul materiei prime consumate:
1.întreprinderi extractive;
2.întreprinderi prelucrătoare.
3.După continuitatea procesului tehnologic:
1.întreprinderi cu procese tehnologice continue;
2.întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.
4.După destinația economică și caracterul producției finite:
1.întreprinderi producătoare de bunuri de capital;
2.întreprinderi producătoare de bunuri de consum.
5.După nivelul de specializare al producției:
1.întreprinderi specializate;
2.întreprinderi universale;
3.întreprinderi mixte.
6.După forma de proprietate:
1.întreprinderi publice (de stat);
2.întreprinderi private (particulare);
3.întreprinderi mixte (publice şi private).
7.După gradul de mărime (dimensiune):
1.microîntreprinderi (până la 9 salariați);
2.întreprinderi mici (10-49 de salariați);
3.întreprinderi mijlocii (50-249 de salariați);
4.întreprinderi mari (250-999 de salariați);
5.întreprinderi foarte mari (peste 1000 de salariați)
Exemplu: conglomerate, holding-uri = grupuri de întreprinderi rezultate prin achiziții, fuziuni.
8.După sectorul economic căruia îi aparțin:
1.întreprinderi din sectorul primar (extracție);
2.întreprinderi din sectorul secundar (prelucrare);
3.întreprinderi din sectorul terțiar (servicii, comerț);
4.întreprinderi din sectorul cuaternar (tehnologia informației).
9.După tipul de producție:
1.întreprinderi cu producție individuală (unicat);
2.întreprinderi cu producție în serie (mică, mijlocie, mare);
3.întreprinderi cu producție de masă.
10.După factorul de producție predominant:
1.întreprinderi care folosesc predominant munca vie;
2.întreprinderi care folosesc predominant capitalul fix;
3.întreprinderi care folosesc predominant capitalul circulant.
11.După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic:
1.întreprinderi ce funcționează tot timpul anului;
2.întreprinderi sezoniere.
12.După forma juridică de organizare:
1.Societăţi comerciale:
 societăţi în nume colectiv (SNC);
 societăţi în comandită simplă (SCS);
 societăţi pe acţiuni (SA);
 societăţi în comandită pe acţiuni (SCA);
 societăţi cu răspundere limitată (SRL).
2.Societăţi/Companii naţionale
3.Regii autonome
4.Institute naţionale de cercetare-dezvoltare
5.Societăţi corporatiste şi alte entităţi care, pe baza unor legi speciale de organizare, funcţionează pe
principiile societăţilor
6.Subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în România, care aparţin persoanelor juridice cu
sediul în România
7.Subunităţile din România, care aparţin persoanelor juridice cu sediul în străinătate
8.Grupuri de interes economic, înfiinţate conform legii
Societatea cu răspundere limitată (SRL)

 garantarea obligaţiilor sociale se face cu patrimoniul social, iar asociaţii răspund în limita părţilor sociale;
 limitarea la maxim 50 de asociaţi;
 capital social minim 200 RON.
Societatea pe acţiuni (SA)
 garantarea obligaţiilor sociale se face cu patrimoniul social, iar acţionarii răspund numai în limita acţiunilor
deținute;
 capital social minim 25.000 Euro, dar nu mai puţin de 90.000 RON;
 valoarea nominală pentru o acţiune nu va fi mai mică de 0,1 lei (adică 10 bani);
 acţiunile trebuie să fie deţinute de minim doi acţionari, persoane fizice şi/sau persoane juridice (nu există
limită maximă).
Societatea în comandită pe acţiuni (SCA)
 garantarea obligaţiilor sociale cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi, iar comanditarii răspund numai în limita aportului;
 administrarea societăţii revine unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi;
 comanditarii participă la beneficii, dar nu şi la conducerea firmei;
 comanditarii primesc o copie după Bilanţ şi Contul de profit şi pierdere;
 capital social minim 25.000 Euro, dar nu mai puţin de 90.000 RON.
Societatea în nume colectiv (SNC)
 garantarea obligaţiilor sociale cu patrimoniul societăţii cât şi cu răspunderea nelimitată a tuturor asociaţilor;
 nu există restricţii în privinţa limitei minime a capitalului social;
 numărul minim de membri asociaţi este 2 - pentru a putea încheia contractul de societate.
Societatea în comandită simplă (SCS)
 garantarea obligaţiilor sociale cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi, iar comanditarii răspund numai în limita aportului;
 administrarea societăţii revine unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi;
 comanditarii participă la beneficii, dar nu şi la conducerea firmei;
 comanditarii primesc o copie după Bilanţ şi Contul de profit şi pierdere;
 nu există restricţii în privinţa limitei minime a capitalului social.
2.2.3. Organizarea şi conducerea contabilităţii
 Contabilitatea - particularităţi:
 înregistrează numai operaţii economice realizate;
 înregistrările contabile se efectuează numai pe bază de documente justificative;
 are un obiect propriu de cercetare (patrimoniul) şi metode proprii pentru studiul obiectului de
cercetare.
 Organizarea şi conducerea contabilităţii trebuie să se realizeze în conformitate cu reglementările
legislative de specialitate numite legislaţie financiar-contabilă.
 Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională, iar contabilitatea operaţiunilor efectuate în
valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.
 Activitatea de contabilitate se desfăşoară la nivelul compartimentului finaciar-contabil din cadrul unității
eonomice, coordonat de un director economic, contabil şef sau de către o altă persoană împuternicită să
îndeplinească această funcţie. Contabilitatea mai poate fi organizată şi condusă și de către experţi contabili
şi contabili autorizaţi membrii ai CECCAR, cu care se încheie contracte de prestări servicii.
 Sistemul de contabilitate din ţara nostră este dualist:

 Contabilitatea financiară sau generală;
 Contabilitatea de gestiune.
-Contabilitatea financiară sau generală = are drept obiectiv principal înregistrarea tuturor operaţiunilor
economico - financiare în scopul stabilirii rezultatului financiar, bazându-se pe reguli şi norme speciale
legislative.
-Contabilitatea de gestiune = are drept obiectiv principal furnizarea de informaţii specifice pentru fiecare
unitate, pentru calculul şi controlul costurilor şi al rezultatelor analitice pe feluri de produse, lucrări, servicii,
subdiviziuni organizatorice.
 Profesia contabilă:
 constă în totalitatea activităţilor care presupun cunoştinţe în domeniul contabilităţii, a specialiştilor
care le efectuează, precum şi a organismelor profesionale de specialitate.
 în ţara noastră profesioniştii contabili îşi pot desfăşurare activitatea atât ca angajaţi în cadrul
entităţilor, cât și în mod independent, ca liber profesionişti.
 profesioniştii contabili au un rol important în societate şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu
conduita profesională stabilită de Codul Etic Naţional al Profesioniştilor Contabili.
 Principalele organisme publice care coordonează activitatea din domeniul contabilităţii în România
sunt:
 Ministerul Finanţelor Publice - elaborează şi emite:
 norme şi reglementări în domeniul contabilităţii;
 Planul de conturi general;
 modelele Situaţiilor Financiare Anuale, registrelor şi formularelor comune privind
activitatea financiară şi contabilă;
 normele metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora;
 ghiduri de specialitate pentru orientarea în profesie;
 alte acte normative.
 CECCAR - organism profesional de specialitate care asigură buna desfăşurare a activităţii experţilor
contabili şi a contabililor autorizaţi şi este membră a Federaţiei Internaţionale a Experţilor Contabili
(International Federation of Accountants - IAFC) = este organizaţia mondială a profesiei contabile cu sediul la
New York. Colaborează cu organizaţiile membre din peste 125 de ţări, încurajând contabilii la nivel global să
aplice practici de înaltă calitate.
Capitolul III
Obiectul contabilităţii
3.1. Patrimoniul - obiect al contabilităţii
3.1.1. Patrimoniul - definiţie, trăsături
 Ca şi disciplină ştiinţifică, contabilitatea are un obiect şi o metodă. Obiectul ne arată ce anume studiază
disciplina, iar metoda ne arată cum se studiază obiectul.
 Patrimoniul:
 obiectul contabilităţii;
 totalitatea bunurilor economice, precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce aparţin unei
persoane fizice sau juridice;
 poate fi abordat prin prisma a două concepţii:
a) concepţia economică = patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor economice exprimabile
în bani, inclusiv rezultatele folosirii lor, ce aparţin unei persoane fizice sau juridice;
b) concepţia juridică = patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor (creanţe) şi obligaţiilor
(datorii) exprimabile în bani ce aparţin unei persoane fizice sau juridice.
 Trăsăturile patrimoniului:
 unic (fiecare persoană fizică sau juridică, are un singur patrimoniu, oricât de multe drepturi şi
obligaţii ar cuprinde acesta);
 universalitate economico-juridico-financiară (patrimoniul cuprinde totalitatea drepturile şi
obligaţiile exprimabile în bani ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, privite însă în totalitatea
lor, fără a ne interesa identitatea fiecărui drept sau identitatea fiecărei obligaţii);
 personal şi netransmisibil (fiecare persoană fizică sau juridică prezintă un minim de bunuri
economice care îi alcătuiesc patrimoniul);
 divizibil (patrimoniul poate fi împărţit în mai multe categorii de bunuri, fiecare dintre ele având un
regim juridic diferit).
3.1.2. Ecuaţiile de echilibru ale patrimoniului
 1.Egalitatea generalizatoare
Patrimoniul economic = Patrimoniul juridic
 2.Ecuaţia generală a patrimoniului
Activul patrimonial = Pasivul patrimonial
 3.Ecuaţia situaţiei financiare
Resurse permanente - Utilizări permanente = Utilizări temporare - Resurse temporare
Resurse permanente = capitaluri permanente (resursele deţinute pe o perioadă > 1 an)

Resurse temporare = datorii pe termen scurt (resursele deţinute pe o perioadă < 1 an)
Utilizări permanente = active imobilizate (investiţiile efectuate pe o perioadă > 1 an)
Utilizări temporare = active circulante (investiţiile efectuate pe o perioadă < 1 an)
 4.Patrimoniul net (capitalul propriu)
Patrimoniul net = Activ - Datorii
 5.Patrimoniul brut
Patrimoniul brut = Patrimoniul net + Datorii
 Independenţa financiară a unei întreprinderi este asigurată atunci când drepturile > obligaţiile.
3.1.3. Rezultatul exerciţiului financiar

 Activitatea economică presupune un consum de resurse materiale şi băneşti în scopul obţinerii de produse,
lucrări, servicii, care apoi sunt vândute pe piaţă. Consumul generează cheltuieli, iar vânzările generează
venituri. Scopul este acela de a obţine un avantaj, un câştig din această activitate, dar rezultatul poate fi:
-pozitiv = profit (venituri > cheltuieli)
sau
-negativ = pierdere (venituri < cheltuieli).
-Cheltuieli = valori plătite sau de plătit pentru livrarea de bunuri, prestarea de servicii, efectuarea de lucrări.
-Venituri = valori încasate sau de încasat din livrarea de bunuri, prestarea de servicii, efectuarea de lucrări.
 Rezultatul se stabileşte pe tot parcursul exercițiului financiar (12 luni) care, de regulă, coincide cu anul
calendaristic, şi se determină cumulat de la începutul anului. Rezultatul definitiv stabilit la sfârşitul anului
se numeşte rezultatul exerciţiului financiar.
 Ecuaţia generală a rezultatului exerciţiului financiar
±Rezultat = Venituri - Cheltuieli
+Rezultat (Profit) = Venituri - Cheltuieli
-Rezultat (Pierdere) = Venituri - Cheltuieli
3.2. Structuri patrimoniale de activ

 Structurile patrimoniale de activ se mai numesc elemente de activ sau active.
 Un activ = o sursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă
să genereze beneficii economice viitoare (încasări) pentru întreprindere = > pentru a fi recunoscut în bilanţ,
un activ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să provină din trecut;
 să genereze avantaje viitoare;
 să aibă caracter măsurabil.
 Activele:
 sunt mijloace de producţie sau utilizări durabile necesare desfăşurării activităţii, precum şi bunuri şi
creanţe care se reînnoiesc în permanenţă;
 sunt utilizate pentru producţia de bunuri, realizarea de lucrări, prestarea de servicii către clienţi,
primind în schimb contravaloarea lor.
 Beneficiile economice viitoare generate de active reprezintă potenţialul de a contribui, în mod indirect sau
indirect, la intrări de numerar sau echivalente ale numerarului către entitate.
Exemplu: Un activ poate fi:
 utilizat separat sau împreună cu alte active;
 schimbat cu alte active;
 utilizat pentru stingerea unei datorii;
 repartizat acţionarilor întreprinderii.
 Activele patrimoniale pot fi grupate și clasificate după următoarele criterii bilanțiere:
 natura lor economică (felul și structura elementelor patrimoniale de activ);
 destinație (modul de folosire al elementelor patrimoniale de activ);
 gradul de lichiditate (Lichiditatea = rapiditatea cu care elementele patrimoniale se transformă în bani
pe parcursul circuitului lor. Cu cât termenul de transformare este mai mic, cu atât lichiditatea este mai
mare);
 după perioada de timp la care se referă:
 Active curente (activele circulante şi cheltuielile înregistrate în avans deţinute de unitatea
patrimonială pe o perioadă mai mică de 1 an);
 Active necurente (activele imobilizate deţinute de unitatea patrimonială pe o perioadă mai
mare de 1 an).
 Clasificarea activelor patrimoniale în raport de criteriile menționate:
I).Active imobilizate
II).Active circulante
III).Active de regularizare (Cheltuieli înregistrate în avans)
I).Active imobilizate
 Activele imobilizate:
 sunt bunuri şi valori cu o durată îndelungată de folosinţă (> 1 an);
 nu se consumă de la prima utilizare și participă la mai multe circuite economice;
 îşi transferă treptat valoarea asupra bunurilor la a căror realizare participă.
 Clasificarea activelor imobilizate:
A).Imobilizări necorporale;
B).Imobilizări corporale;
C).Imobilizări financiare.
A).Imobilizări necorporale
 Imobilizările necorporale = nu îmbracă forma fizică, materială, ele concretizându-se într-un document
comercial sau juridic care atestă drepturi ale societăţii.
 Clasificarea imobilizărilor necorporale:
 Cheltuieli de constituire;
 Cheltuieli de dezvoltare;
 Concesiuni;
 Brevete de invenţie;
 Licenţa;
 Know-how;
 Marca;
 Fond comercial;
 Programe informatice;
 Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale;
 Alte imobilizări necorporale.
 Cheltuieli de constituire:
 cheltuieli ocazionate de înfiinţarea unităţii patrimoniale.
Exemple: taxe de înregistrare, taxe de înmatriculare, cheltuieli de prospectare a pieţei, de publicitate
etc.
 se amortizează pe o perioadă de maxim 5 ani.
 Cheltuieli de dezvoltare:
 au ca scop crearea unor noi tehnologii, noi capacităţi de producţie, noi produse, noi lucrări, noi
servicii, sau îmbunătăţite substanţial.
Exemplu: cheltuielile efectuate cu proiectarea unei noi linii de fabricaţie care implică o tehnologie
nouă.
 se amortizează pe perioada utilă de viaţă a acestora.
 Concesiuni:
 cheltuieli efectuate de o persoană denumită concesionar pentru a obţine dreptul de exploatare a unor
bunuri şi servicii din domeniul public sau privat care aparţin unei alte persoane denumită concedent
pe o anumită perioadă de timp (ani).
 în contractul de concesiune încheiat între concesionar şi concedent se trec şi durata concesionării şi
redevenţa - preţul pe care îl plăteşte concesionarul concedentului pentru folosirea bunurilor sau
serviciilor. Concesiunea nu presupune şi transmiterea dreptului de proprietate.
 se pot concesiona terenuri, exploatări petroliere, exploatări miniere, întreprinderi etc.
Exemplu: plata unei redevenţe pentru concesionarea unui teren din proprietatea publică.
 se amortizează pe perioada contractului.
 Brevete de invenţie:
 cheltuieli efectuate de agentul economic în vederea realizării unei anumite invenţii sau
comercializarea ei contra cost. Drepturile asupra unei invenţii sunt apărate prin acordarea unui brevet
de invenţie de către organisme autorizate.
Exemplu: dreptul de a fabrica un anumit produs brevetat de o altă firmă.
 se amortizează pe perioada de utilizare a acestora.
 Licenţa:
 este o autorizaţie eloberată contracost de inventatori, beneficiarilor interesaţi în utilizarea unei
tehnologii sau autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare sau exportatoare asupra unor bunuri
care fac obiectul unor restricţii sau pentru fabricarea unui produs, prestarea unui serviciu sau execuţia
unei lucrări.
Exemplu: înregistrarea cheltuielilor efectuate cu dreptul de licenţă.
 Know-how:
 reprezintă ansamblul cunoştinţelor tehnice (brevetate sau nebrevetate) deţinute de o întreprindere, în
legătură cu fabricarea unui produs sau aplicarea unei tehnologii industriale, pe care aceasta înţelege
că trebuie să le păstreze în secret, pentru a le exploata ea însăşi sau a le transmite terţilor interesaţi.
Exemplu: înregistrarea cheltuielilor pentru implementarea know-how-ului la un proces tehnologic
industrial complex.
 componentele know-how-ului:
 abilitatea tehnică;
 experienţa tehnică;
 procedeele industriale;
 cunoştinţele tehnice utilizate.
 transmiterea know-how-ului altor agenţi economici se face contra unei sume de bani sau a unei
prestaţii şi se poate realiza astfel:
 transmiterea documentaţiei (planuri, desene, manuale, instrucţiuni);
 furnizarea de materiale şi echipamente;
 trimiterea de tehnicieni beneficiarului spre formare etc.
 Marca:
 semne distinctive (cuvinte, numere, embleme, desene, combinații de culori) folosite de către o
entitate pentru a-şi deosebi produsele, serviciile de cele ale concurenţilor.
 este facultativă (producătorul, comerciantul sau prestatorul de servicii are dreptul de a decide
aplicarea mărcii).
 comercializarea mărcii (acordarea de către firmă unei alte firme dreptul de a utiliza în afacere marca
sa, contra unei sume de bani).
Exemplu: cheltuielile efectuate pentru autorizarea funcţionării unui lanţ de magazine sub marca unei
firme.
 clasificare:
 după destinaţie:
-mărci de fabrică (aplicată de producător pe produsele sale);
-mărci de comerţ (aplicată de întreprinderea care comercializează produsele fabricate de o altă unitate).
 după obiectul lor:
-mărci de produse (aplicabile produselor);
-mărci de servicii (aplicabile serviciilor).
 Fond comercial:
 cheltuielile efectuate pentru menţinerea sau dezvoltarea potenţialului de activitate al unui agent
economic.
Exemple: clientelă, vad comercial, reputaţia firmei, debuşeu - segment de piaţă, zona geografică în
care producătorul găseşte piaţa de desfacere, competenţa şi pregătirea personalului etc.
Exemplu: se cumpără spaţiile comerciale ale unui magazin în centrul oraşului cu suma de 95.000
RON. Valoarea totală a activelor înregistrate în contabilitate este de 75.000 RON. Rezultă un fond
comercial de 20.000 RON, generat în primul rând de vadul comercial.
 se amortizează pe o perioadă de maxim 5 ani sau pe o perioadă mai mare fără să depăşească durata de
utilizare economică a activului.
 Programe informatice:
 drept de proprietate intelectuală asupra informaţiilor introduse şi prelucrate de calculator.
Exemplu: program informatic de contabilitate.
 se amortizează pe o perioadă de maxim 3 ani.
 Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale:

 active necorporale folosite în activitatea geologică de explorare şi prospectare a resurselor minerale,
cum ar fi: minereuri, petrol, gaze naturale etc.
Exemplu: achiziţionarea dreptului de a explora, studii geologice, topografice etc.
B).Imobilizări corporale
 Imobilizările corporale = bunurile care îmbracă forma fizică, materială şi care prezintă o durată de
folosinţă îndelungată şi o valoare mare. Conform legislaţiei actuale limita valorică este stabilită la nivelul
de peste 2.500 RON.
 Clasificarea imobilizărilor corporale:
 Terenuri şi amenajări de terenuri
 Terenuri = nu se supun amortizării;
 Amenajări de terenuri (terasamente, drumuri de acces, sisteme de irigaţii, sisteme de
desecări etc.) = se supun amortizării.
 Construcţii
(se supun amortizării);
 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru)
 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare
 Mijloace de transport
 Mobilier şi aparatură birotică
 Active biologice productive (animale şi plantaţii)
 Imobilizări corporale în curs de aprovizionare;
 Imobilizări corporale în curs de execuţie.
 Imobilizările corporale îşi pierd treptat o parte din valoare ca urmare a utilizării acestora, acţiunii agenţilor
naturali şi progresului tehnologic. Această depreciere fizică şi morală se numeşte uzură, care poate fi:
o fizică (datorită utilizării şi acţiunii agenţilor naturali);
o morală (datorită evoluţiei extrem de rapide a tehnologiei).
 Amortizarea = expresia valorică a uzurii care se include în mod eşalonat în cheltuielile de exploatare;
recuperarea banilor investiţi.
C).Imobilizări financiare
 Imobilizările financiare = valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăţi sub
forma acţiunilor sau altor tilturi de valoare în scopul obţinerii de venituri financiare sub formă de dividende
sau dobânzi.
 Clasificarea imobilizărilor financiare:
 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
 Acţiuni deţinute la entităţile asociate;
 Acţiuni deţinute la entităţile controlate în comun;
 Alte titluri imobilizate;
 Creanţe imobilizate;
 Alte imobilizări financiare.
 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate, asociate şi controlate în comun = acţiuni deţinute pe termen lung în
capitalul unei alte societăţi în scopul obţinerii de venituri financiare sub formă de dividende şi exercitând
un control şi o influenţă semnificativă asupra societăţii respective.
Exemplu: Societatea care deţine controlul asupra unei entităţi se numeşte societatea mamă, iar societatea
asupra căreia se exercită controlul se numeşte filială. Controlul se consideră a fi realizat dacă se deţine mai
mult de 50% din acţiunile unei alte societăţi.
-Acţiunea = hârtie de valoare care conferă deţinătorului dreptul de a primi la sfârşitul exerciţiului financiar o
cotă - parte din profit denumită dividend, proproţional cu numărul de acţiuni deţinute.
-Controlul = capacitatea de a conduce prin politici financiare şi economice privilegiate entităţile afiliate.
-Influenţa semnificativă = participarea la procesul de luare a deciziilor în activitatea entităţilor fără a avea
dreptul de control.
 Alte titluri imobilizate = acţiuni deţinute pe termen lung în capitalul unei alte societăţi în scopul obţinerii
de venituri financiare sub formă de dividende şi fără să exercite un control şi o influenţă semnificativă
asupra societăţii respective.
 Creanţe imobilizate:
 Sume datorate de entităţile afiliate (împrumuturile acordate societăţilor în capitalul cărora deţin
acţiuni sau tiluri de valoare);
 Împrumuturi acordate pe termen lung (împrumuturile acordate societăţilor în capitalul cărora nu
deţin acţiuni sau tiluri de valoare);
 Alte creanţe imobilizate;
 Dobânzi aferente creanţelor imobilizate (dobânzi de încasat aferente împrumuturilor acordate).
 Alte imobilizări financiare = depozite bancare pe termen lung, garanţii depuse pentru furnizorii de energie
şi apă etc.
Active imobilizate
A A).Imobilizări
necorporale
C  Concesiuni;
T  Licenţa;
I  Know-how;
 Marca;
V  Fond comercial;
E  Programe informatice;
 Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor
minerale;
I  Alte imobilizări necorporale.
M B).Imobilizări
coporale
 Terenuri şi amenajări de terenuri
 Construcţii
O  Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru)
B  Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare
I  Mijloace de transport
 Mobilier şi aparatură birotică
L  Active biologice productive (animale şi plantaţii)
I  Imobilizări corporale în curs de aprovizionare;
Z C).Imobilizări  Acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
financiare
A  Acţiuni deţinute la entităţile asociate;
T  Alte titluri imobilizate;
E  Alte imobilizări financiare.
II).Active circulante
 Activele circulante:
 sunt bunuri şi valori care se utilizează pe o perioadă scurtă (< 1 an);
 participă la un singur circuit economic;
 participă la procesul de producţie cu întreaga lor valoare de utilitate, se consumă şi îşi transmit
valoarea supra noului produs;
 se află într-o continuă mişcare şi transformare;
 sunt realizate sau deţinute pentru consum sau vânzare.
 Clasificarea activelor circulante:
A).Stocuri (Active circulante materiale);
B).Creanţe;
C).Investiţii financiare pe termen scurt;
D).Mijloace circulante băneşti.
A).Stocuri
 Stocurile = bunuri deţinute de întreprindere care urmează a fi consumate la prima utilizare sau vândute în
aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie.
 Clasificarea stocurilor:
 Materii prime;
 Materiale consumabile;
 Materiale de natura obiectelor de inventar;
 Producţie în curs de execuţie;
 Semifabricate;
 Produse finite;
 Mărfuri;
 Ambalaje;
 Active bilogice de natura stocurilor;
 Produse agricole;
 Stocuri aflate la terţi;
 Stocuri în curs de aprovizionare.
 Materii prime = bunuri care participă la fabricarea produselor şi se regăsesc în produsul finit integral sau
parţial, fie în forma iniţială, fie în forma transformată.
Exemple: pielea pentru încălţăminte, făina pentru produsele de panificaţie.
 Materiale consumabile = bunuri care participă sau ajută la procesul de producţie, fără a se regăsi, de
regulă, în produsul finit.
Exemple: combustibili, piese de schimb, drojdia în procesele de panificaţie.
 Materiale de natura obiectelor de inventar = bunuri care nu îndeplinesc condiţiile de valoare şi durată
pentru a fi considerate imobilizări corporale.
Exemple: echipamente de protecţie, echipamente de lucru.
 Producţia în curs de execuţie (producţia neterminată) = bunuri aflate în curs de transformare, care nu au
trecut prin toate fazele procesului tehnologic.
Exemplu: piese metalice realizate într-o anumită proporţie, nefinalizate.
 Semifabricate = bunuri care au fost terminate într-o secţie de producție şi urmează să fie prelucrate în în
alte secţii de producție ale aceleiaşi întreprinderi sau pot fi destinate vânzării în afara întreprinderii.
Exemplu: pielea tăbăcită care urmează să fie transformată în încălţăminte.
 Produse finite = bunuri care au parcurs toate fazele procesului tehnologic putând fi depozitate în vederea
vânzării.
Exemplu: confecţii şi articole de încălţăminte aflate în depozite la fabrica producătoare.
 Produse reziduale = bunuri care au parcurs toate fazele procesului tehnologic, dar nu îndeplinesc condiţiile
calitative pentru a fi considerate produse finite.
Exemple: deşeuri, rebuturi, materiale recuperabile.
 Mărfuri = bunuri cumpărate în scopul revânzării acestora în aceeaşi stare.

Exemple: confecţii şi articole de încălţăminte în magazine.
 Ambalaje = bunuri destinate protejării produselor pe timpul transportului, depozitării, vânzării.

Exemple: lăzi, cutii, recipiente.
 Active biologice de natura stocurilor = bunuri aferente firmelor cu specific agricol.

Exemple: animale şi păsări, colonii de albine, culturi agricole pentru cereale.
 Produse agricole = produse obţinute de la active biologice.

Exemple: lapte, carne, ouă, cereale, miere de albine.
 Stocuri aflate la terţi = bunuri trimise temporar terţilor pentru prelucrare, recondiţionare, depozitare etc.
 Stocuri în curs de aprovizionare = bunuri cumpărate, dar pentru care nu s-a finalizat decontarea şi plata
până la sfârşitul perioadei de gestiune.
B).Creanţe
 Creanţele (sumele de încasat) = drepturi juridice ale întreprinderii de a primi la scadența stabilită în
contracte o anumită sumă de bani sau alte valori de la persoane fizice sau juridice.
 Clasificarea creanțelor:
 Creanţe comerciale;
 Creanţe salariale;
 Creanţe sociale;
 Creanţe fiscale;
 Creanţe diverse.
 Creanţe comerciale:
 se referă la creanţele rezultate din vânzarea de produse, prestarea de servicii și efectuarea de lucrări
care reprezintă obiectul de bază al activității întreprinderii.
 clasificare:
 Clienţi
Furnizor Client
Livrare de bunuri Bunuri Primire de bunuri
Creanţă asupra clientului Bani Obligaţie faţă de furnizor

(sumă de încasat) (sumă de plată)
 Efecte comerciale de primit = instrumente de plată care atestă creanţe în cadrul relaţiilor
comerciale cu clienţii.
Exemple: cec, cambie, bilet la ordin, ordin de plată etc.;
Exemplu: entitatea a vândut unui client produse şi doreşte confirmarea în scris a capacităţii
de plată a acestuia. În acest caz va solicita semnarea de către client a unui instrument de
plată.
 Creanţe salariale = sumele datorate de către întreprindere angajaţilor drept salarii, ajutoare materiale etc.
pentru munca prestată.
 Creanţe sociale = sumele datorate de către întreprindere, bugetul de stat, bugetul local unor persoane, după
caz.
Exemplu: impozit pe venitul global de restituit angajatului.
 Creanţe fiscale = sumele datorate de către bugetul de stat, bugetul local întreprinderii.
Exemplu: TVA de recuperat de la bugetul de stat.
 Creanţe diverse
Exemple: pagube de recuperat, dividendele de încasat de către acţionari de la întreprindere etc.
C).Investiţii financiare pe termen scurt
 Investiţiile financiare pe termen scurt = valorile financiare investite de societate în scopul obţinerii unui
câştig pe termen scurt.
 Clasificarea investițiilor financiare pe termen scurt:
 Acţiuni deţinute la entităţile afiliate (acţiuni achiziţionate în vederea obţinerii unui câştig pe termen
scurt, prin revânzarea acestora la un preţ mai mare decât cel de cumpărare);
 Obligaţiuni emise şi răscumpărate (titluri de valoare emise de o întreprindere care are nevoie de
finanțare, pe baza cărora aceasta obține un împrumut. Firma care emite obligațiunile se
numește debitor, iar cea care le achiziționează se numește creditor, obligator (aceasta oferă un
împrumut prin achiziționarea obligațiunilor). Obligațiunile sunt active financiare cu dobândă fixă. La
restituirea împrumutului, când debitorul își răscumpără obligațiunile, acesta se obligă să plătească
creditorului o dobândă stabilită în momentul emiterii obligațiunilor);
 Obligaţiuni (titluri de valoare achiziționate în vederea obținerii unui câștig pe termen scurt);
 Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate:
 Warantul = titlu de valoare care dă dreptul deţinătorului de a cumpăra acţiunile societăţii
care l-a emis, la un preţ fix, într-o perioadă de timp determinată;
 Contractele futures = înţelegerea între două părţi de a vinde/cumpăra, un anumit activ, la o
scadenţă viitoare;
 Bonuri de tezaur = titluri de valoare emise de către stat care au preţul de vânzare
(emisiune) mai mic decât valoarea nominală;
 Certificate de depozit = titluri de valoare emise de către stat sau de către bănci, care asigură
la scadenţă o anumită dobândă.
Exemplu: Se cumpără 2.500 de obligaţiuni la preţul unitar de 1 leu. Ulterior, după trei luni, se revând cu
preţul de 1,40 lei/bucată. Din această tranzacţie se obţine un câştig din diferenţa dintre preţul de vânzare şi
prețul de cumpărare. (1,40 - 1 = 0,40 x 2.500 = 1.000 RON).
D).Mijloace circulante băneşti
 Clasificarea mijloacelor circulante bănești:

 Conturi la bănci (bani scripturali) = disponibilităţi în lei sau în valută existente în contul de la
bancă.
 Casa:
= disponibilităţi în lei sau în valută existente în casieria unităţii;
= alte valori:
o timbre fiscale şi poştale;
o bilete de tratament şi odihnă;
o bilete și tichete de călătorie;
o alte valori.
 Acreditive = sumele în lei sau în valută rezervate în contul de la bancă, în vederea achităţii
obligaţiilor faţă de anumiţi furnizori.
 Avansuri de trezorerie = sumele în lei sau în valută puse la dispoziţia administratorilor sau a altor
salariaţi ai întreprinderii în vederea efectuării unor plăţi în numele acesteia.
 Cheltuieli înregistrate în avans = valori achitate în cadrul exerciţiului financiar curent şi care se referă la
cheltuieli care se vor efectua în exerciţiul financiar următor.
Exemple: chiria plătită în avans, abonamentul la diverse publicaţii plătit în avans etc.
Active circulante
A).Stocuri  Materii prime;

A  Materiale consumabile;
C  Producţie în curs de execuţie;
T  Semifabricate;
 Produse finite;
I  Produse reziduale;
 Mărfuri;
V  Ambalaje;
E  Active bilogice de natura stocurilor;
C  Stocuri în curs de aprovizionare.
I B).Creanţe  Creanţe comerciale;
 Creanţe salariale;
R  Creanţe sociale;
C  Creanţe fiscale;
 Creanţe diverse.
U C).Investiţii  Acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
L financiare pe
termen scurt
 Obligaţiuni emise şi răscumpărate;
 Obligaţiuni;
A  Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate:
 Warantul;
N  Contractele futures;
T  Bonuri de tezaur;
 Certificate de depozit.
E D).Mijloace  Conturi la bănci (bani scripturali);
circulante  Casa;
băneşti  Acreditive;
 Avansuri de trezorerie.
Structuri patrimoniale de activ
I).Active A).Imobilizări  Cheltuieli de constituire;

imobilizate necorporale  Cheltuieli de dezvoltare;
 Concesiuni;
 Licenţa;
 Know-how;
 Marca;
 Fond comercial;
 Programe informatice;
 Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor
minerale;
 Alte imobilizări necorporale.
B).Imobilizări  Terenuri şi amenajări de terenuri;
corporale  Construcţii;
 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de
lucru);
 Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;
 Mijloace de transport;
 Mobilier şi aparatură birotică;
 Active biologice productive (animale şi plantaţii);
 Imobilizări corporale în curs de aprovizionare;
C).Imobilizări  Acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
financiare  Acţiuni deţinute la entităţile asociate;
II).Active A).Stocuri  Materii prime;
circulante  Materiale consumabile;
 Semifabricate;
 Produse finite;
 Produse reziduale;
 Mărfuri;
 Ambalaje;
 Active bilogice de natura stocurilor;
Stocuri în curs de aprovizionare.
B).Creanţe Creanţe comerciale;
Creanţe salariale;
Creanţe sociale;
Creanţe fiscale;
Creanţe diverse.
C).Investiţii Acţiuni deţinute la entităţile afiliate;
financiare Obligaţiuni emise şi răscumpărate;
pe termen scurt Obligaţiuni;
Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate:
 Warantul;
 Contractele futures;
 Bonuri de tezaur;
 Certificate de depozit.
D).Mijloace  Conturi la bănci (bani scripturali);
circulante  Casa;
băneşti  Acreditive;
3.3. Structuri patrimoniale de pasiv
 Structurile patrimoniale de pasiv = arată sursele de finanţare ale bunurilor economice.

 Pasivele patrimoniale pot fi grupate și clasificate după următoarele criterii bilanțiere:
 natura lor economică (felul și structura elementelor patrimoniale de pasiv);
 proveniența (sursa din care provine elementul patrimonial de pasiv);
 gradul de exigibilitate (Exigibilitatea = termenul de decontare al surselor de finanţare. Cu cât
intervalul de timp în care o datorie va fi achitată este mai mic, cu atât gradul de exigibilitate este mai
mare = > datoria este mai exigibilă).
 Clasificarea elementelor patrimoniale de pasiv în raport de criteriile menționate:
I).Datorii
II).Provizioane
III).Venituri în avans
IV).Capital şi rezerve
I).Datorii
 Datoriile = sumele sau valorile economice pe care entitatea urmează să le plătească sau să le restituie.
 Clasificarea datoriilor:
1.Din puncte de vedere al scadenţei:
 Datorii pe termen scurt (datorii curente sau datorii sub 1 an).
 Datorii pe termen lung (datorii necurente sau datorii peste 1 an).
2.Din punct de vedere al destinaţiei:
 Datorii financiare;
 Datorii comerciale;
 Datorii fiscale;
 Datorii salariale;
 Datorii sociale;
 Datorii faţă de acţionari sau asociaţi;
 Datorii faţă de creditori diverşi.
 Datorii financiare:
 Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni (împrumuturi obligatare)
Obligațiunile = titluri de valoare emise de o întreprindere care are nevoie de finanțare, pe baza cărora aceasta
obține un împrumut. Firma care emite obligațiunile se numește debitor, iar cea care le achiziționează se
numește creditor, obligator (aceasta oferă un împrumut prin achiziționarea obligațiunilor). Obligațiunile sunt
active financiare cu dobândă fixă. La restituirea împrumutului, când debitorul își răscumpără obligațiunile,
acesta se obligă să plătească creditorului o dobândă stabilită în momentul emiterii obligațiunilor;
 Creditele bancare = împrumuturile obţinute de către agentul economic de la bănci pentru o anumită
perioadă de timp şi pentru care se plăteşte dobândă.
 Datorii comerciale:
 Furnizori = sumele de plătit de către agentul economic pentru aprovizionarea cu stocuri şi imobilizări
de la furnizori.
 Efecte comerciale de plătit = sumele de plătit de către agentul economic pentru aprovizionarea cu
stocuri şi imobilizări de la furnizori a căror stingere se face cu ajutorul instrumentelor de plată (cec, cambie,
bilet la ordin, ordin de plată etc).
 Datorii fiscale:
 Impozit pe profit = impozitul datorat de către agenţii economici bugetului de stat pentru profitul
realizat.
 Taxa pe valoare adăugată (TVA) = este un impozit indirect suportat de consumatorul final al
bunului/serviciului respectiv. TVA-ul este un impozit încasat în cascadă de fiecare agent economic care
participă la ciclul economic al realizării unui produs sau prestării unui serviciu care intră în sfera de impozitare.
După exercitarea dreptului de deducere, agenții economici impozabili care au participat la ciclul economic
virează soldul TVA la bugetul de stat. Cotele TVA sunt de 5%, 9% şi 19% în funcţie de categoria de bunuri.
TVA colectată (aferentă vânzărilor) se încasează de la clienţi odată cu încasarea facturilor sau
numerarului din vânzări, iar TVA deductibilă (aferentă aprovizionărilor) se plăteşte furnizorilor odată cu plata
facturilor din aprovizionare.
TVA de plată = TVA colectată > TVA deductibilă
TVA de recuperat = TVA colectată < TVA deductibilă
Exemplu: S.C. Omega S.R.L. se aproviozionează cu marfă în valoare de 340.000 RON pe care o vinde şi
realizează vânzări în valoare de 470.000 RON.
TVA deductibilă (aferentă aprovizionărilor) = 340.000 x 19% = 64.600 RON
TVA colectată (aferentă vânzărilor) = 470.000 x 19% = 89.300 RON
TVA colectată > TVA deductibilă = > TVA de plată
89.300 – 64.600 = 24.700 RON
 Accize = taxe speciale de consumaţie plătite de agentul economic care comercializează sau importă
produse cu o cerere mare.
Exemple: cafea, alcool, produse de tutun, benzină, motorină, produse de lux etc.
 Impozitul pe venituri de natura salariilor = în mod direct, impozitul pe salarii este o obligaţie a
salariaţilor de a plăti impozit aferent salariilor primite, însă agentul economic are obligaţia indirectă de a reţine
pe statul de plată de la salariaţi acest impozit, pe care îl plăteşte apoi bugetului de stat.
 Alte impozite şi taxe = impozit pe clădiri, pe teren, pe mijloace de transport etc.
 Datorii salariale = datoriile agentului economic faţă de salariaţi privind plata salariilor aferente muncii
prestate de aceştia în firmă.
 Datorii sociale:
 Obligaţii ale angajatorilor:
- contribuţia asiguratorie pentru muncă.
 Obligaţii ale angajaţilor:
- contribuţia personalului la asigurările sociale (CAS);
- contribuţia personalului la asigurările sociale de sănătate (CASS).
 Datorii faţă de acţionari sau asociaţi = se referă la capitalul de rambursat acţionarilor sau asociaților,
dividendele de plată cuvenite acționarilor.
 Datorii faţă de creditori diverşi = sume încasate şi necuvenite, despăgubiri, amenzi, penalităţi etc.
II).Provizioane
 Provizioanele = se constituie, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar reprezentând rezerve (provizii)

create în scopul acoperirii unor pierderi probabile, posibile sau incerte, în activitatea unităţii.
 Clasificarea provizioanelor:
 Provizioane pentru litigii:
o se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar pentru litigiile aflate în curs, deoarece
există riscul ca acestea să se finalizeze în defavoarea unităţii respective;
o trebuie constituite la nivelul sumelor aflate în litigiu;
o nu sunt deductibile fiscal.
 Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor:
o se constituie numai pentru bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate,
respectiv pentru care se acordă garanţii în perioadele următoare, la nivelul cotelor
prevăzute în contractele încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful
lucrărilor executate ori a serviciilor prestate;
o sunt deductibile fiscal.
 Provizioane pentru restructurare = se constituie în următoarele situaţii:
o vânzarea sau încetarea activităţii unei părţi a afacerii;
o închiderea unor sedii;
o modificări în structura conducerii;
o reorganizări fundamentale.
 Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare = se constituie la viitoarele entităţi care vor administra
pensii private.
 Provizioane pentru impozite
 Veniturile în avans = sumele încasate în exerciţiul financiar curent, dar care se referă la exerciţiul financiar
următor.
Exemple: chirii încasate în avans, abonamente încasate în avans, vânzări cu plata în rate etc.
IV).Capital şi rezerve
 Capitalul propriu = dreptul acţionarilor sau asociaţilor asupra activelor unei entităţi, după deducerea
tuturor datoriilor.
 Structura capitalului propriu:
 Capital social;
 Prime de capital;
 Rezerve din reevaluare;
 Rezerve;
 Acțiuni proprii;
 Rezultatul exercițiului;
 Rezultatul reportat.
CAPITALURI PROPRII
Structuri capitaluri proprii Semnul algebric
Capital social +
Prime de capital +
Rezerve din reevaluare +
Rezerve +
Acţiuni proprii Acţiuni proprii existente -
Câştiguri legate de vânzarea sau anularea instrumentelor de +
capitaluri proprii
Pierderi legate de emiterea, răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu -
titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri proprii
Rezultatul exerciţiului Profit curent +
Pierdere curentă -
Repartizarea profitului -
Rezultatul reportat Profit nerepartizat +
Pierderea neacoperită -
1.Capital social:
= se constituie la înfiinţarea societăţii, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia;
= se poate majora sau diminua pe parcursul desfăşurării activităţii şi se lichidează atunci când societatea îşi
încheie activitatea.
 Clasificarea capitalului social:
 Capital social subscris nevărsat (aporturile în bani şi/sau în bunuri promise de către
acţionari sau asociaţi la înfiinţarea societăţii şi neaduse încă la dispoziţia acesteia);
 Capital social subscris vărsat (aporturile în bani şi/sau în bunuri promise de către acţionari
sau asociaţi la înfiinţarea societăţii şi aduse la dispoziţia acesteia).
 În funcţie de tipul juridic de societate, capitalul social se împarte în:
 acţiuni:
-societate pe acţiuni (S.A.);
-societate în comandită pe acţiuni (S.C.A.).
 părţi sociale:
-societate în comandită simplă (S.C.S.);
-societate cu răspundere limitată (S.R.L.);
-societate în nume colectiv (S.N.C.).
Valoare capital social = număr de acţiuni x valoare nominală

Valoare capital social = număr de părţi sociale x valoare nominală
Valoarea nominală = suma înscrisă pe acţiune sau pe partea socială în momentul înfiinţării societăţii.
Exemplu: La S.C. Omega S.A., se constituie capital social prin subscrierea de la mai mulţi acţionari a 24.000 de
acţiuni cu valoarea nominală a unei acţiuni de 5 RON.
Se cere: Calculaţi valoarea totală a capitalului social.
Rezolvare: Capital social = Număr de acţiuni x Valoarea nominală = 24.000 x 5 = 120.000 RON
Exemplu: La S.C. Alfa S.R.L., se constituie capital social prin subscrierea de la 8 asociaţi a 400 de părţi sociale
cu valoarea nominală a unei părţi sociale de 10 RON.
Se cere: Calculaţi valoarea totală a capitalului social.
Rezolvare:Capital social = Număr de părţi sociale x Valoarea nominală = 400 x 10 = 4.000 RON
2.Prime de capital:
= sunt determinate de opraţiunile de creştere a capitalului prin noi aporturi sau prin fuziuni.
 Clasificarea primelor de capital:
 Prime de emisiune = reprezintă diferenţa dintre valoare de emisiune (vânzare) a noilor
acţiuni (mai mare) şi valoarea nominală a acestora (mai mică);
 Prime de fuziune/divizare = reprezintă diferenţa dintre valoarea bunurilor primite de la
societatea absorbită şi suma cu care a crescut capitalul social al societăţii absorbante;
 Prime de aport = reprezintă diferenţa dintre valoarea bunurilor aduse ca aport şi valoarea
acţiunilor emise cu această ocazie;
 Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
Exemplu: S.C. Omega S.A. are nevoie de resurse finaciare iar S.C. Alfa S.A. dispune de resurse băneşti. S.C
Omega S.A. emite obligaţiuni iar S.C. Alfa S.A. le cumpără. În acest moment S.C. Omega S.A. face rost de
banii necesari, iar S.C. Alfa S.A. devine deţinător de obligaţiuni (obligatar). La scadenţă, când S.C. Omega S.A.
trebuie să îşi răscumpere obligaţiunile restituind astfel banii împrumutaţi lui S.C. Alfa S.A., îi propune acesteia
să transforme obligaţiunile în acţiuni devenind acţionar la S.C. Omega S.A. Diferenţa dintre valoarea
obligaţiunilor convertibile (mai mare) şi valoarea acţiunilor (mai mică) reprezintă prim a de conversie.
3.Rezerve din reevaluare:

= reprezintă plusul sau minusul de valoare creat prin reevaluarea elementelor de activ, de regulă, a
imobilizărilor corporale;
= se determină ca diferenţă între valoarea obţinută la reevaluare (valoare curentă, valoare justă) şi valoare de
înregistrare în contabilitate.
4.Rezerve:
= se constituie în scopul conservării capitalului când activitatea entităţii se încheie cu pierderi, precum şi în
scopul majorării capitalului social.
 Clasificarea rezervelor:
 Rezerve legale = se constituie în procent de 5% din profitul brut, dar fără să depăşească
20% din capitalul social;
 Rezerve statutare sau contractuale = se constituie din profitul net şi se utilizează potrivit
prevederilor din actul constitutiv;
 Alte rezerve = se constituie facultativ pe seama profitului net şi se utilizează potrivit
hotărârilor A.G.A.
5.Acţiuni proprii:
= instrumente de capitaluri proprii la societăţile pe acţiuni şi se concretizează în tilturi de valoare răscumpărate
de la proprii acţionari. Acestă răscumpărare se face numai în anumite condiţii prevăzute de normele legislative.
 Scopul răscumpărarii acțiunilor proprii poate fi:
 Reducerea sau anularea capitalului;
 Revânzarea către proprii acţionari;
 Regularizarea cursului acţiunilor proprii pe piaţa financiară.
 În funcţie de perioada de deţinere, acţiunile proprii se clasifică în:
 acţini proprii deţinute pe termen scurt (< 1 an);
 acţiuni proprii deţinute pe termen lung (> 1 an).
 Răscumpărarea acțiunilor proprii se face, de obicei, la un preţ de răscumpărare diferit de valoarea
nominală şi se vând la o altă valoare denumnită preţ de vânzare.
Dacă:
-Preţul de vânzare > Preţul de răscumpărare => diferenţe favorabile (câştig)
-Preţul de vânzare <Preţul de răscumpărare => diferenţe nefavorabile (pierdere)
 Pentru stabilirea capitalurilor proprii, acţiunile proprii existente la entitate şi care nu au fost
soluţionate se însumează cu minus ca şi corecţie a capitalului propriu, câştigurile legate de vânzarea sau
anularea instrumentelor de capitaluri proprii se însumează cu plus, iar pierderile legate de emiterea,
răscumpărarea, vânzarea, cedarea cu titlu gratuit sau anularea instrumentelor de capitaluri se însumează cu
minus.
6.Rezultatul exerciţiului:
= poate fi:
-profit (venituri > cheltuieli)
-pierdere(venituri < cheltuieli)
7.Rezultatul reportat:
= reprezintă profitul nerepartizat sau pierderea neacoperită din exerciţiile financiare precedente. Profitul
urmează să fie repartizat, iar pierderea urmează să fie acoperită în exerciţiile financiare următoare.
Structuri patrimoniale de pasiv
I).Datorii  Datorii financiare  Împrumuturile din emisiunea de

obligaţiuni (împrumuturi obligatare);
 Credite bancare.
 Datorii comerciale  Furnizori;
 Efecte comerciale de plătit.
 Datorii fiscale  Impozit pe profit;
 TVA;
 Accize;
 Impozit pe venituri de natura
salariilor;
 Alte impozite şi taxe.
 Datorii salariale  Salarii de plătit
 Datorii sociale  Obligaţii ale angajatorilor;
 Obligaţii ale angajaţilor.
 Datorii faţă de acţionari sau asociaţi
 Datorii faţă de creditori diverşi
II).Provizioane
IV).Capital şi  Capital social
rezerve  Prime de capital
 Rezerve din reevaluare
 Rezerve
 Acţiuni proprii
 Rezultatul exerciţiului
 Rezultatul reportat
3.4. Cheltuieli şi venituri
 Activităţile desfăşurate în cadrul unei entităţi sunt consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate.
Prin transformarea lor în etalon valoric consumurile devin cheltuieli iar resursele venituri.
 După natura activităţii economice, cheltuielile şi veniturile se împart în:
 Cheltuieli şi venituri de exploatare;
 Cheltuieli şi venituri financiare.
 Activitatea globală sau totală a unei entităţi este alcătuită din:
 Activitatea de exploatare:
 activitatea principală, de bază, care este reprezentată de obiectul de activitate;
 generează cheltuieli şi venituri de exploatare.
 Activitatea financiară:
 activitate care cuprinde operaţiuni cu caracter financiar, bancar, valutar;
 generează cheltuieli şi venituri financiare.
 Prin compararea veniturilor cu cheltuielile se determină rezultatul exerciţiului, sub formă de profit sau
pierdere.
 Calcularea rezultatului exerciţiului se face în trepte:
 Rezultatul din exploatare;
 Rezultatul financiar;
 Rezultatul brut (rezultatul total, rezultatul global, rezultatul contabil);
 Rezultatul net.
 Rezultate intermediare sau parţiale:
 rezultatul din exploatare;
 rezultatul financiar.
 Rezultate totale, globale sau finale:
 rezultatul brut;
 rezultatul net.
Tabel calcul rezultate
Venituri Cheltuieli Rezultat

Venituri din Cheltuieli de Rezultatul din exploatare (RE)
exploatare exploatare ±RE = VE - CE
(VE) (CE)
Venituri financiare Cheltuieli financiare Rezultatul financiar (RF)
(VF) (CF) ±RF = VF - CF
Venituri totale Cheltuieli totale Rezultatul brut (Rezultatul total sau Rezultatul global sau Rezultatul
(VT) (CT) contabil) (RB)
VT = VE + VF CT = CE + CF ±RB = VT - CT sau
±RB = ±RE ±RF
Rezultatul net (Rn) = Rezultatul brut (RB) - Impozit pe profit (Ip)
Rn = RB - Ip
3.5. Elemente extrapatrimoniale
 Elementele extrapatrimoniale = elemente speciale care intră în circuitul economic al entităţii, dar nu fac
parte din patrimoniu şi nu sunt înregistrate în bilanţ. Aceste situaţii sunt generate de diferite cauze:
 Nu sunt înregistrate temporar ca elemente de patrimoniu ca fiind incerte, urmând a fi decontate sau
soluţionate ulterior.
Exemple:
 angajamente acordate ca şi creanţe eventuale ale entităţii asupra terţilor
(giruri, cauţiuni, garanţii);
 angajamente primite ca şi creanţe eventuale ale terţilor asupra entităţii
(giruri, cauţiuni, garanţii);
 debitori scoşi din activ şi urmăriţi în continuare etc.
 Nu fac parte din patrimoniul entităţii ca şi formă de proprietate. Aceste elemente pot să aparţină
altor entităţi şi să fie folosite temporar de entitatea noastră.
Exemple:
 imobilizări corporale luate cu chirie;
 valori materiale primite spre prelucrare sau reparare;
 valori materiale primite în păstrare sau custodie etc.
3.6. Particularizarea elementelor patrimoniale la diferite tipuri de entităţi
 I.Activitatea de producţie
I.Activ patrimonial
1.Active imobilizate
1.a.Imobilizări necorporale
 Concesiuni;
 Licenţa;
 Marca;
 Programe informatice etc.
1.b.Imobilizări corporale
 Terenuri;
 Construcţii;
 Echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru);
 Mobilier şi aparatură birotică.
1.c.Imobilizăti financiare
2.Active circulante
2.a.Stocuri
 Materii prime;
 Materiale consumabile;
 Semifabricate;
 Produse finite;
 Produse reziduale;
 Mărfuri;
 Ambalaje.
2.b.Creanţe
 Creanţe comerciale;
 Creanţe sociale;
 Creanţe fiscale;
2.c. Investiţii financiare pe termen scurt
2.d.Disponibilităţi băneşti
 Conturi la bănci (bani scripturali);
 Casa;
 Acreditive;
3.Active de regularizare (cheltuieli înregistrate în avans)
II.Pasiv patrimonial
1.Datorii
2.Provizione
3.Venituri în avans
4.Capital şi rezerve
 Capital social;
 Prime de capital;
 Rezerve din reevaluare;
 Rezerve;
 Acţiuni proprii;
 Rezultatul exerciţiului;
 Rezultatul reportat.
 II.Activitatea de comercializare
I.Activ patrimonial
 Concesiuni;
 Licenţa;
 Marca;
 Fond comercial;
 Terenuri;
 Construcţii;
2.Active circulante
2.a.Stocuri
 Mărfuri;
 Ambalaje.
2.b.Creanţe
2.c.Investiţii financiare pe termen scurt
 Casa.
1.Datorii
2.Provizione
 Capital social;
 Rezerve;
 III.Activitatea de prestări servicii - transport
I.Activ patrimonial
 Concesiuni;
 Licenţa;
 Marca;
 Terenuri;
 Construcţii;
2.Active circulante
2.a.Stocuri
 Materiale consumabile (combustibil, piese de schimb, materiale de întreţinere etc).
2.b.Creanţe
2.c.Investiţii financiare pe termen scurt
 Casa;
1.Datorii
2.Provizione
 Capital social;
 Rezerve;
Capitolul IV
Metoda şi principiile contabilităţii
4.1. Metoda contabilităţii
 Metoda contabilităţii = cuprinde un ansamblu de procedee, modalităţi şi tehnici aflate într-o strânsă
interdependenţă prin care se cercetează starea şi mişcarea elementelor patrimoniale, se realizează calculul,
analiza şi controlul activităţii desfăşurate, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
 Dubla reprezentare = principiu al metodei contabilităţii care constă în reflectarea mijloacelor economice
ale unităţii patrimoniale atât din punct de vedere al destinaţiei acestora, cât şi al surselor de provenienţă.
Ecuaţia dublei reprezentări: Mijloace economice = Surse economice
 Dubla înregistare = principiu al metodei contabilităţii care constă în reflectarea fiecărei operaţiuni
economico - financiare simultan şi cu aceeaşi sumă în cel puţin 2 conturi - în debitul unui cont şi în creditul
unuia sau mai multor conturi sau în debitul unuia sau mai multor conturi şi în creditul unui cont.
Ecuaţia dublei înregistrări: DEBIT = CREDIT
 Procedeele metodei contabilităţii:

 A).Procedee generale tuturor disciplinelor;
 B).Procedee comune disciplinelor economice;
 C).Procedee specifice contabilităţii.
A).Procedee generale tuturor disciplinelor:

 Observaţia = procedeu care permite cunoaşterea operaţiilor economice în vederea înregistrării lor în
contabilitate.
 Raţionamentul = procedeu ce are la bază judecăţi logice care permit obţinerea de concluzii cu privire
la fenomenele şi procesele economice studiate.
 Comparaţia = procedeu prin care se stabilesc asemănările şi deosebirile între fenomenele şi procesele
economice ce permit formularea de concluzii.
 Clasificarea = presupune gruparea elementelor studiate pe categorii omogene ţinând seama de
anumite criterii.
 Analiza = procedeul prin care fenomenele şi procesele economice supuse înregistrării contabile sunt
studiate în mod amănunţit în vederea stabilirii formulelor contabile precum şi a altor structuri
contabile.
 Sinteza = oferă posibilitatea centralizării şi generalizării operaţiilor economice în vederea întocmirii
documentelor de sinteză şi determinării unor indicatori economici.
B).Procedee comune disciplinelor economice:
 Documentarea = orice operaţiune economico-financiară desfăşurată în cadrul unităţii patrimoniale
trebuie consemnată într-un document justificativ care stă la baza înregistrării ei în contabilitate.
 Evaluarea = constă în exprimarea valorică cu ajutorul etalonului bănesc (monetar) a operaţiilor
economice supuse înregistrării contabile.
 Calculaţia = presupune stabilirea în expresie bănească a mărimii cheltuielilor ce revin pe unitatea de
produs, pe serviciu prestat sau lucrare executată.
 Inventarierea = operaţiunea de constatare faptică şi înscriere în listele de inventar a patrimoniului
unei persoane fizice sau juridice.
C).Procedee specifice contabilităţii:

 Contul
= procedeu de lucru al metodei contabilităţii destinat reflectării curente, cronologice şi sistematice, în expresie
valorică, după reguli determinate, a unui mijloc economic, sursă economică sau proces economic cu scopul
cunoaşterii în orice moment a existenţei şi modificării fiecărui element patrimonial reflectat.
 Balanţa de verificare
= procedeu al metodei contabilităţii care asigură legătura dintre cont care furnizează informaţii detaliate asupra
fiecărui element patrimonial şi bilanţ care furnizează informaţii generalizate asupra activităţii de ansamblu a
unităţii patrimoniale.
 Bilanţul
= procedeu specific metodei contabilităţii prin care se prezintă în mod generalizat activul şi pasivul unităţii
patrimoniale în etalon bănesc, precum şi rezultatele obţinute de o unitate patrimonială la un moment dat;
= documentul oficial de gestiune al unităţii patrimoniale;
= document de sinteză întocmit la sfârşitul exerciţiului financiar.
4.2. Principiile contabilităţii
 Principiile contabilităţii:
1.Principiul continuităţii activităţii = presupune ca entitatea să îşi desfăşoare în mod normal activitatea, fără a
intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii.
2.Principiul permanenţei metodelor = păstrarea de la un exerciţiu financiar la altul a metodelor contabile de
lucru privind evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economico-financiare, asigurând astfel
comparabilitatea în timp a informaţiei contabile.
3.Principiul prudenţei = constă în aprecierea cu precauţie a activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor,
pentru a evita supraevaluarea rezultatului.
4.Principiul independenţei exerciţiului = stabileşte ca fiecărui exerciţiu financiar să i se atribuie cheltuielile şi
veniturile aferente lui, fără a se ţine cont de data plăţii sau încasării acestor cheltuieli şi venituri.
5.Principiul intangibilităţii = presupune ca bilanţul de deschidere al fiecărui exerciţiu financiar să coincidă cu
bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
6.Principiul necompensării = interzice orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între
elementele de venituri şi cheltuieli.
7.Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile = presupune asocierea sitematică a cheltuielilor cu veniturile
în vederea determinării profitului sau pierderii. Orice cheltuială presupune obţinerea unui venit şi orice venit
este determinat de efectuarea unei cheltuieli.
8.Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului = pentru a fi credibilă informaţia contabilă,
înregistrarea operaţiilor economice în contabilitate trebuie să fie în concordanţă cu realitatea economică şi nu
numai cu forma lor juridică.
9.Principiul pragului de semnificaţie (principiul importanţei relative) = stabileşte că orice element care are o
valoarea semnificativă trebuie prezentat distinct în Situaţiile Financiare, iar elementele cu valori
nesemnificative nu trebuie prezentate separat ci însumate.
4.3.Procesele economice
 Procesele economice = ansamblul mişcărilor şi transformărilor de mijloace şi surse economice ce au loc în

cadrul unităţii patrimoniale în vederea realizării obiectului său de activitate.
 Clasificarea proceselor economice:
 Procesul de aprovizionare = cuprinde operaţiunile economice pe care le efectuează întreprinderea
pentru a-şi procura mijloacele economice necesare desfăşurării activităţii.
 Procesul de producţie = cuprinde operaţiunile economice efectuate în cadrul societăţii pentru
obţinerea de produse, executarea de lucrări, prestarea de servicii ce formează obiectul de activitate.
 Procesul de desfacere = cuprinde operaţiunile economice privind livrarea produselor către clienţi şi
încasarea contravalorii acestora.
Capitolul V
Documente de evidenţă contabilă
5.1. Noţiunea şi importanţa documentelor
 Legea contabilităţii prevede că orice operaţiune economico-financiară se consemnează într-un document

care stă la baza înregistrării ei în contabilitate.
 Documentele de evidenţă financiar - contabile = acte scrise în care se consemnează şi se prelucrează
informaţiile generate de tranzacţiile economice ale entităţii.
 În funcţie de rolul lor în circuitul economic, documentele de evidenţă financiar - contabilă se clasifică în:
a) Documente justificative (evidenţa operativă)
Documentele justificative = acte scrise întocmite în momentul efectuării operaţiilor economice prin care se
atestă efectuarea acestor operaţii.
b) Registre contabile (evidenţa contabilă)
 Registrul-jurnal;
 Registrul-inventar;
 Registrul Cartea Mare.
c) Situaţii Financiare Anuale (documente de sinteză şi raportare)
 Documentele de evidenţă financiar - contabilă asigură legătura dintre cele trei forme ale evidenţei
economice:
 Evidenţa operativă;
 Evidenţa contabilă;
 Evidenţa statistică.
 Importanţa documentelor:
 reprezintă principala bază de date pentru evenimentele şi tranzacţiile derulate în cadrul unei entităţi;
 oferă toate informaţiile necesare desfăşurării activităţii economice;
 fac dovada înfăptuirii operaţiilor economico-financiare şi le justifică cu acte scrise;
 cu ajutorul documentelor se iau decizii privind organizarea şi conducerea activităţii entităţii;
 prin intermediul documentelor se asigură gestionarea patrimoniului şi respectarea disciplinei
financiar - contabile;
 pe baza documentelor se efectuează activitatea de verificare şi control a firmei;
 oferă informaţii privind calculul preţurilor, a impozitelor şi taxelor;
 reprezintă sursă de date pentru înregistrările în conturi a opearţiilor economico-financiare;
 furnizează informaţii necesare utilizatorilor externi din mediul economic: furnizori, clienţi, bănci,
diverse organisme financiare etc.
 constituie probă în relaţiile cu terţii şi în justiţie prin legalitatea operaţiilor pe care le consemnează.
5.2. Structura documentelor
 Documentele de evidenţă financiar-contabile conţin 2 feluri de elemente:

 comune;
 specifice.
 Elementele comune ale documentelor:
 denumirea documentului;
 numărul şi data;
 denumirea unităţii şi adresa;
 date fiscale;
 menţionarea părţilor;
 conţinutul operaţiei;
 date cantitative şi valorice;
 nume, prenume şi semnături;
 alte elemente.
 Elementele specifice ale documentelor diferă şi se completează în funcţie de natura operaţiilor economico-
financiare.
5.3. Modelul, forma şi formatul documentelor
 Modelele documentelor financiar-contabile:

 sunt stabilite de către Ministerul Finaţelor Publice împreună cu normele specifice de utilizare a lor;
 sunt stabilite într-un nomenclator unde se precizează denumirea formularului şi codul de clasificare
prin cifre de identificare.
 Forma documentelor financiar-contabile:
 forma tabelară
Exemple: Stat de plată salarii, Fişa de magazie etc.
 forma de chestionar
Exemple: Chitanţă, Proces-verbal etc.
 forma grupată combinată
Exemple: Factură, Aviz de însoţire a mărfii etc.
 Formatul documentelor financiar-contabile: exprimă mărimea suportului de hârtie a formularului: A1,
A2, A3, A4, A5, A6, A7 etc.
5.4. Clasificarea documentelor
 Clasificarea documentelor:
1.După natura sau conţinutul operaţiilor economico-financiare consemnate în documente:
a).Documente de evidenţă a imobilizărilor corporale:
 Factura fiscală;
 Proces-verbal de recepţie;
 Fişa mijlocului fix;
 Registrul numerelor de inventar;
 Bon de mişcare a mijloacelor fixe;
 Proces-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe etc.
b).Documente de evidenţă a stocurilor:
 Aviz de însoţire a mărfii;
 Notă de recepţie şi constatare de diferenţe;
 Bon de predare, transfer, restituire;
 Fişa de magazie;
 Fişa de evidenţă a materialelor de natura obeictelor de inventar date în folosinţă;
 Raport de gestiune etc.
c).Documente de evidenţă a salariilor şi altor drepturi de personal:
 Condica de prezenţă;
 Fişa de pontaj;
 Lista de avans chenzinal;
 Stat de salarii;
 Registrul general de evidenţă a salariaţilor;
 Ordin de deplasare etc.
d).Documente de evidenţă a operaţiunilor băneşti:
 Chitanţă;
 Chitanţă pentru operaţiuni în valută;
 Extras de cont;
 Ordin de plată;
 CEC;
 Cambie;
 Bilet la ordin etc.
e).Documente privind inventarierea:
 Decizia de inventariere;
 Declaraţie de inventar;
 Listă de inventariere;
 Proces-verbal de inventariere;
 Decizie de imputare;
 Angajament de plată etc.
2.După momentul întocmirii:
a).Documente primare sau de evidenţă operativă:
 documente în care se consemnează pentru prima dată operaţiunea economico-financiară.
 Bon fiscal;
 Chitanţă;
 Bon de consum etc.;
b).Documente secundare:
 documente care se întocmesc pe baza documentelor primare.
 Jurnal de vânzări;
 Jurnal de cumpărări etc.
3.După locul întocmirii şi circuitul documentelor:
a).Documente interne:
 documente întocmite în cadrul firmei şi care circulă în interiorul acesteia.
 Fişa de magazie;
 Stat de salarii etc.
b).Documente externe:
 documente întocmite în cadrul firmei şi care circulă în afara acesteia sau documente
primite de la alte entităţi.
 Factura fuscală;
 Aviz de însoţie a mărfii;
 Extras de cont;
 Ordin de plată etc.
4.După numărul operaţiunilor economico-financiare consemnate în documente:
a).Documente singulare:
 documente care cuprind o singură operaţiune economico-financiară.
 Chitanţa;
 Bon de consum etc.
b).Documente cumulative sau centralizatoare:
 documente care cuprind mai multe operaţiuni economico-financiare de acelaşi fel.
 Jurnal de cumpărări;
 Document cumulativ etc.
5.După forma de prezentare:
a).Documente tipizate:
 documente întocmite pe formular tip, având date prestabilite.
b).Documente netipizate:
 documente întocmite pe formulare care nu au date prestabilite, conţinutul fiind elaborat în
funcţie de operaţinuea economico-financiară consemnată şi de specificul activităţii
agentului economic.
6.După regimul de folosire:
a).Documente cu regim special:
 documente pentru care există dispoziţii legale cu precizări exprese privind modul de
întocmire, circulaţie şi păstrare.
 CEC;
 Cambie;
 Bilet la ordin;
 Chitanţă etc.
b).Documente fără regim special:
 documente care se folosesc cu respectarea normelor generale de întocmire, circulaţie şi
păstrare.
5.5. Întocmirea, verificarea şi corectarea documentelor
5.5.1. Întocmirea documentelor
 Întocmirea manuală:
 se face prin înscrierea datelor prin cerneală sau pix cu pastă, de regulă de culoare albastră;
 datele se trec clar, citeţ şi fără a lăsa spaţii libere între rânduri;
 nu se admite scrierea nelizibilă, îngroşări de cifre, ştersături sau folosirea substanţelor chimice pentru
corectare;
 nu trebuie să apară file lipsă în setul de documente;
 la întocmirea manuală a documentelor băneşti se au în vedere unele particularităţi pentru a evita
modificările ilegale:
 Luna se trece, de regulă, în litere şi nu în cifre. Excepţie este situaţia în care pe formular
este rezervată în mod expres, o rubrică aferentă datei.
Exemplu: 15 martie N;
 Se recomandă ca suma în cifre să se bareze cu două linii înainte şi după scrierea cifrei,
pentru a evita adăugarea ulterioară de date.
Exemplu: =1.750,25=;
 Suma în litere se trece într-un singur cuvânt, iar spaţiul rămas liber din rubrica tipizată se
barează pentru a nu se putea face adăugiri.
Exemplu: unamieşaptesutecincizecileişi25bani-------------
 Întocmirea informatică:
 se face pe baza unui program informatic (soft) specific folosind sistemele de prelucrare automată a
datelor;
 prezintă avantajul în ceea ce priveşte exactitatea şi operativitatea datelor, precum şi reducerea
volumului de muncă şi de rutină.
5.5.2. Verificarea documentelor
 Verificarea documentelor de evidenţă este operaţiunea premergătoare înregistrării operaţiunii economico-

financiare în conturi şi are drept scop evitarea greşelilor, neregulilor şi abuzurilor, precum şi reflectarea
realităţii în contabilitate.
 Verificarea documentelor de evidenţă este de trei feluri:
a). verificarea formei documentelor;
b). verificarea calculelor aritmetice;
c). verificarea de fond a documentelor (realitatea, necesitatea, oportunitatea şi legalitatea).
a).Verificarea formei documentelor:
 Se referă al modul în care s-au respectat regulile de întocmire:
 dacă s-a completat modelul de document în concordanţă cu natura operaţiunii economico-
financiare consemnată;
 dacă s-au respectat regulile de întocmire;
 dacă s-au completat toate rubricile;
 dacă s-a semnat şi s-a aprobat documentul de persoane autorizate;
 dacă s-au efectuat corecturi fără să fie certificate.
b).Verificarea calculelor aritmetice:
 exactitatea datelor cifrice înscrise;
 preluarea exactă a cantităţilor şi preţurilor;
 corectitudinea calculelor aritmetice.
c).Verificarea de fond a documentelor:
 Realitatea operaţiunii economico-financiare = se urmăreşte dacă operaţiile înscrise în document
sunt reale, s-au produs efectiv şi dacă au avut loc în condiţiile consemnate în documente;
Exemplu: se confruntă suma plătită pentru achiziţia unor mărfuri cu cantitatea şi valoarea mărfurilor
primite.
 Necesitatea operaţiunii economico-financiare = se apreciază prin raportarea acesteia la cerinţele
activităţii unităţii patrimoniale, deoarece nu orice operaţiune economico-financiară este legală şi necesară
întreprinderii.
Exemplu: se verifică concordanţa structurii sortimentale a mărfurilor aprovizionate cu cea a
comenzilor cerute pentru vânzări.
 Oportunitatea operaţiunii economico-financiare = se urmăreşte dacă operaţiunea s-a produs la
momentul potrivit, optim pentru agentul economic.
Exemplu: se verifică aprovizionarea cu materii prime în funcţie de stocurile normate, pentru a evita
formarea de stocuri peste posibilităţile financiare ale firmei.
 Legalitatea operaţiunii economico-financiare = se apreciază prin raportarea acesteia la actele
normative care o reglementează.
Exemplu: se verifică efectuarea plăţii furnizorilor prin bancă în conformitate cu valoarea facturilor de
aprovizionare cu mărfuri.
 Verificarea documentelor de evidenţă se realizează prin activitatea de control al documentelor şi a
operaţiunilor economico-financiare din documente. Controlul documentelor se efectuează de persoane
desemnate în acest sens prin decizie emisă de către conducerea unităţii. În funcţie de momentul efectuării,
controlul aferent verificării documentelor poate fi efectuat:
 Preventiv (înainte de producerea operaţiunii economico-financiare);
 Concomitent (în acelaşi moment cu efectuarea operaţiunii economico-financiare);
 Posterior (după efectuarea operaţiunii economico-financiare).
 În urma verificării documentelor de evidenţă, cele care au fost întocmite corect urmează să fie înregistrate
în contabilitate, iar cele care nu îndeplinesc condiţiile şi cerinţele se înapoiază compartimentului sau unităţii
de la care provin pentru a fi corectate sau completate corespunzător.
5.5.3. Corectarea documentelor
 Corectarea documentelor are ca scop descoperirea eventualelor erori (greşeli) care trebuiesc corectate în
timp util pentru a asigura exactitatea şi corectitudinea datelor contabile.
 Corectarea documentelor se tratează diferit la documentele justificative şi la registrele contabile,
determinând următoarele cazuri:
Cazul I.Corectarea documentelor justificative
A).La întocmirea manuală, erorile se corectează respectând trei reguli de bază:
1).regula generală = se barează cu o linie textul sau cifra scrică greşit în aşa fel încât să se poată citi ce s-a
corecta, iar alăturat se scrie textul sau cifra corectă. Corecturile sau rectificările se confirmă de către persoana
(persoanele) care a afectuat corectura, menţionându-se şi data la care s-a realizat corectarea. Persoana
(persoanele) se identifică prin scrierea numelui şi a prenumelui în clar şi citeţ, urmate de semnătura
indescifrabilă, iar corecturile se fac în toate exemplarele în care a fost întocmit documentul.
2).corectarea documentului în care se consemnează operaţii de predare-primire a valorilor materiale se face
după regula generală, însă este necesară validarea corecturii de părţile care au participat la efectuarea operaţiei
economice, predător şi primitor. Corecturile se fac în toate exemplarele în care a fost întocmit documentul.
3).la corectarea documentelor în care se consemnează operaţiuni băneşti sau alte documente cu restricţii, nu
se admit corecturi. În acest caz se anulează documentul întocmit greşit prin tăierea cu o linie în diagonală, se
scrie menţiunea Anulat, se specifică data şi persoana (persoanele) care a (au) anulat documentul şi se
procedează apoi la întocmirea unui nou document. Documentul greşit rămâne în continuare la carnet şi nu se
detaşează.
B).La întocmirea informatică, corecturile sunt admise numai înainte de prelucrarea acestora,
menţionându-se data rectificării şi semnătura celui (celor) care a (au) făcut modificările. Ulterior, documentele
înscrise în listele de erori, anulări sau completări (pe baza cărora se fac modificări în fişiere sau în baza de date
a unităţii) trebuie să fie semnate de persoane împuternicite de conducerea unităţii.
Cazul II.Corectarea registrelor contabile
 după înregistrarea operaţiunilor economico-financiare din documentele justificative în contabilitate,
nu se mai pot face corecturi după regulile prezentate anterior. În acest caz corectarea se face cu ajutorul metodei
ştornării (anulării), prin înregistrarea cu minus a sumelor aferente operaţiilor de modificat. Ştornarea se
efectuează cu ajutorul documentului Notă de contabilitate. În cazul ştornărilor, pe documentul iniţial care
urmează să fie corectat, se menţionează numărul şi data Notei de contabilitate prin care s-a făcut ştornarea
operaţiunii, iar în Nota de contabilitate privind ştornarea, se menţionează documentul, data şi numărul de ordine
ale operaţiunii care face obiectul ştornării.
Cazul III.Corectarea documentelor preluate de către terţi
 se face respectând următoarele reguli:
1).În cazul în care o unitate economică întocmeşte documentele justificative la firma sa cu personalul propriu şi
solicită unui prestator de servicii contabile autorizat de CECCAR să îi efectueze lucrările de prelucrare a
informaţiei contabile şi de înregistrare în contabilitate, atunci încheie cu prestatorul de servicii un contract sau
o convenţie civilă. Unitatea beneficiară de servicii (unitatea economică care a întocmit documentele
justificative) răspunde de respectarea legislaţiei privind întocmirea, verificarea şi corectarea documentelor
justificative pe care le trimite prestatorului. Prestatorul de servicii contabile răspunde de lucrările de prelucrare
a informaţiilor contabile din documentele justificative primite şi de înregistrarea lor în contabilitate.
2).În cazul în care o unitate economică efectuează lucrările contabile cu un prestator de servicii care nu este
autorizat, atunci răspunderea unităţii economice se referă atât la documentele justificative cât şi la documentele
de prelucrare a informaţiei şi de înregistrare în contabilitate.
5.6. Circuitul, clasarea, păstrarea şi arhivarea documentelor
5.6.1. Circuitul documentelor
 Circuitul documentelor = reprezintă drumul parcurs de documentele economice de la întocmirea lor până
la arhivare.
 Circulaţia documentelor trebuie făcută într-o ordine dinainte stabilită, nefiind permisă reţinerea
nejustificată a documentelor pe diverse compartimente. Necesitatea circulaţiei documentelor derivă din
faptul că datele din acelaşi document sunt necesare mai multor compartimente şi nu se poate asigura câte
un exemplar pentru fiecare utilizator.
 Circuitul documentelor poate fi reprezentat grafic astfel:
întocmirea documentelor -> prelucrarea informaţiei -> înregistrarea în contabilitate ->clasare, păstrare şi arhivare
 Întocmirea documentelor se poate face manual sau cu mijloace informatice prin respectarea conţinutului
de informaţii şi a regulilor de elaborare.
 Prelucrarea informaţiei din documentele financiar-contabile constă în efectuarea unor operaţii pregătitoare
în vederea înregistrării în contabilitate:
 sortarea documentelor pe operaţii;
 obţinerea de centralizatoare pentru cumularea mai multor documente;
 verificarea documentelor;
 controlul documentelor.
 Înregistrarea în contabilitate a operaţiilor economico-financiare din documente se realizează prin
elaborarea documentelor contabile specifice.
 Clasarea, păstrarea şi arhivarea documentelor constă în organizarea documentelor în dosare după diferite
criterii şi păstrarea acestora pentru anul curent în cadrul compartimentelor unităţii, iar pentru anii următori
păstrarea definitivă într-un loc special amenajat numit arhivă.
 În funcţie de traseul circuitului informaţiei contabile, organizarea circulaţiei documentelor se face pe
bază de grafice de circulaţie care trebuie să cuprindă:
 denumirea documentelor care se întocmesc şi numărul de exemplare;
 operaţiile şi lucrările care se efectuează în fiecare etapă a circulaţiei documentelor;
 termenele de executare şi persoanele care răspund;
 compartimentele la care se transmit documentele.
 Întocmirea graficelor de circulaţie se face prin:
a).descrierea şi analiza drumului parcurs de documente;
b).folosirea textului sau folosirea diferitelor tehnici de reprezentare grafică.
 După conţinut şi sfera de cuprindere, graficele de circulaţie a documentelor se clasifică în:
 Grafice individuale (cuprind operaţiile şi lucrările de evidenţă pe care le execută fiecare salariat,
documentele pe care le întocmeşte, termenele de executare a acestora şi compartimenetele sau
persoanele cărora li se transmit);
 Grafice pe compartimente (cuprind documentele care se elaborează, număr de exemplare, data,
termenele şi categoria de personal care întocmeşte documentele, compartimentele cărora li se
transmit, loc de păstrare);
 Grafice generale sau sintetice (cuprind toate operaţiile necesare executării unor lucrări contabile cu
grad ridicat de complexitate, cum ar fi Situaţiile Financiare Anuale).
 Conform legislaţiei, circuitul documentelor financiar-contabile se stabileşte prin proceduri proprii privind
organizarea şi conducerea contabilităţii şi sunt aprobate de administratorul entităţii.
5.6.2. Clasarea, păstrarea şi arhivarea documentelor
A).Clasarea documentelor:
 după întocmirea, prelucrarea şi înregistrarea în contabilitate, documentele contabile se clasează;
 reprezintă aranjarea documentelor într-o anumită ordine strict determinată, în scopul asigurării şi
păstrării documentelor în bune condiţii şi pentru a fi uşor găsite în vederea obţinerii informaţiilor
necesare;
 se face în dosare, cartoteci şi mape speciale
 Clasarea se face după următoarele criterii:
 criteriul cronologic = aranjarea documentelor în ordinea întocmirii lor după date calendaristice.
Exemple: documente financiar-contabile pe luna ianuarie, anul N.
 felul operaţiei = aranjarea documentelor pe categorii de operaţii consemnate în documente.
Exemple: documente financiar-contabile privind operaţii cu imobilizări corporale; documente
financiar-contabile prinvind operaţii cu stocuri, documente financiar-contabile privind operaţii
băneşti etc.
 felul activităţii desfăşurate = aranjarea documentelor pe categorii de activităţi.
Exemple: documente financiar-contabile privind operaţii de aprovizionare, documente financiar-
contabile privind operaţii de vânzare, documente financiar-contabile privind operaţii cu impozite şi
taxe etc.
 felul documentelor = aranjarea documentelor pe categorii de documente financiar-contabile.
Exemple: Facturi fiscale, Avize de însoţire a mărfii, Chitanţe, Ordine de plată etc.
 criteriul combinat = are la bază cel puţin două criterii.
Exemple: Facturi privind aprovizionarea, Facturi privind vânzarea etc.
B).Păstrarea documentelor:
 se face în dosare, cartoteci sau mape pregătite prin operaţia de clasare.
 arhiva curentă = se face pentru anul curent. Arhiva curentă presupune păstrarea documentelor în
cadrul compartimentelor în care s-au întocmit sau s-a făcut clasarea documentelor. Păstrarea
documentelor cu o valoare deosebită sau a hârtiilor de valoare se face în dulapuri sau fişete metalice.
 arhiva generală = se face la expirarea anului curent. Arhiva generală este un compartiment distinct
de activitate al entităţii unde se predau dosarele cu documente.
C).Arhivarea documentelor:
 este operaţia de păstrare a documentelor din anii anteriori.
 agenţii economici au obligaţia păstrării în arhivă a documentelor justificative, a registrelor contabile
şi a Situaţiilor Financiare Anuale.
 arhiva se constituie la domiciliul fiscal al entităţii sau la sediile secundare, după caz. În cazul în care
entităţile nu au condiţiile corespunzătoare de arhivare la firmă, pot apela la transferarea arhivei către
un operator economic autorizat să presteze servicii arhivistice de păstrare şi administrare.
 în caz de încetare a activităţii entităţii, documentele se predau la Arhivele Naţionale sau Serviciile
Judeţene ale Arhivelor Naţionale, în funcţie de importanţă.
 documentele justificative, registrele contabile şi Situaţiile Financiare Anuale se păstrează în arhivă
timp de 10 ani, iar Statele de plată a salariilor timp de 50 de ani. Termenul se calculează începând cu
data încheierii exerciţiului financiar pentru care sunt întocmite.
 în cazul în care evidenţa contabilă este ţinută cu ajutorul programelor informatice, documentele
financiar-contabile se pot păstra pe suporturi tehnice, pe durata termenelor prevăzute de legislaţie, cu
condiţia să poată fi listate în orice moment, în funcţie de necesităţile entităţii sau la cererea organelor
de control (arhiva electronică).
 Activitatea de arhivare a documentelor în sistem clasic, se face cu respectarea următoarelor reguli
generale:
 dosarele cuprinzând documentele se face în spaţii special amenajate în acest scop, asigurate
împotriva degradării, distrugerii sau sustragerii şi dotate cu mijloace de prevenire a incendiilor;
 documentele se păstrează în dosare numerotate, şnuruite şi parafate;
 gruparea documentelor în dosare se face cronologic (după data calendaristică) şi sistematic (relaţia
dintre operaţii şi conturi);
 evidenţa documentelor la arhivă se ţine cu ajutorul documentului Registru de evidenţă unde se
înregistrează dosarele şi documentele intrate în arhivă precum şi mişcarea acestora în decursul
timpului;
 în arhivă, documentele pot fi citite, consultate sau se poate cere eliberarea de copii ale documentelor
sau extrase din documente;
 în cazul eliberării temporare unui document original din arhivă, în locul acesteia se păstrează o copie
certificată de pe documentul original. Această operaţie trebuie să fie aprobată şi să fie înregistrată
semnătura persoanei care a ridicat documentul original.
 Opţional, pe lângă arhivarea obişnuită conform legislaţiei, documentele speciale se mai pot arhiva cu
ajutorul microfilmelor, a microfişelor sau altor sisteme suplimentare.
 Documentele cu termen de păstrare expirat şi cele considerate a fi nefolositoare, se scot din arhiva
generală, se supun operaţiei de colectare şi reciclare şi se predau la un agent economic colector. Dacă
documentele scoase au o importanţă deosebită, ele se predau Arhivele Statului.
 În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor financiar-contabile, se vor lua măsuri de
reconstituire a acestora în termen de 30 de zile de la constatare iar în caz de forţă majoră în termen de 90
de zile de la încetarea acestei situaţii, pe baza unui "dosar de reconstituire". Documentul nou întocmit va
purta menţiunea de „Duplicat”.
Capitolul VI
Echipamente şi softuri
6.1. Aparate de marcat electronice fiscale
 Aparatele de marcat electronice fiscale:

 sunt destinate emiterii documentelor aferente vânzărilor;
 se numesc fiscale pentru că ele marchează vânzările pe baza cărora se stabilesc impozite şi taxe
datorate bugetului dec stat.
 funcţionarea lor are la bază sistemul electronic;
 principalele aparate de marcat electronice fiscale sunt: casa de marcat şi sisteme POS. Ele au aceeaşi
destinaţie, iar diferenţa dintre ele este sistemul de configuraţie constructivă.
6.1.1. Casa de marcat
 Toţi operatorii economici care comercializează bunuri în comerţul cu amănuntul sau care prestează servicii
direct către populaţie sunt obligaţi prin lege să deţină aparate de marcat elecronice fiscale şi să emită
bonuri fiscale, pe care trebuie să le predea clienţilor.
 Prin excepţie, pentru unele activităţi, nu este obligatorie casa de marcat: comerţul ocazional cu produse
agricole autohtone efectuate de către producătorii agricoli, vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori
autorizaţi, transportul public de călători etc.
 Casele de marcat fiscale:
 sunt livrate numai prin distribuitori autorizaţi de către Ministerul de Finanţe. Firma producătoare
asigură de obicei şi activitatea de service şi reparaţii;
 trebuie înregistrate la Adiministraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) în Registrul de evidenţă a
aparatelor de marcat electronice fiscale instalate. La înregistrare se primeşte un număr de ordine,
care individualizează fiecare casă de marcat. Fiecare casă de marcat are o serie fiscală formată din
unul sau două caractere alfabetice şi din 10 caractere numerice. După obţinerea numărului de ordine
se procedează la fiscalizarea casei de marcat, operaţiune care presupune identificarea memoriei
fiscale a aparatului şi identificarea datelor agentului economic. Această operaţiune se face în prezenţa
unui delegat din partea Administraţiei Judeţene de Finanţe Publice, care aplică sigiliul pe aparat.
Memoria fiscală este un dispozitiv de construcţie al aparatului de marcat care permite acumularea
datelor fără ca acestea să poată fi modificate sau şterse, precum şi conservarea lor pe o perioadă de
minim 10 ani;
 sunt foarte diverse, de cele simple la cele mai perfecţionate. Diferenţierea se face în funcţie de
structura componentelor, gradul de complexitate, model, design, cu sau fără sertar de bani, cu sau fără
afişaj electronic, sisteme informatice ataşate, de legătură cu alte sisteme de gestiune ale magazinului
etc.;
 Casele de marcat fiscale emit trei categorii de documente:
 Bonul fiscal;
 Rola-jurnal;
 Raportul de închidere zilnică (Raportul Z).
 Rapoarte fiscale periodice (la nevoie).
Bonul fiscal:
 document emis de casa de marcat cu ocazia efectuării vânzării către client;
 cuprinde următoarele elemente obligatorii:
 denumirea, adresa şi codul fiscal a agentului economic;
 denumirea documentului;
 denumirea fiecărui bun livrat sau a serviciului prestat;
 cantitatea;
 preţul sau tariful unitar;
 valoarea pe fiecare operaţiune, inclusiv TVA;
 valoarea totală a bonului, inclusiv TVA;
 valoarea TVA, cu indicarea cotei acesteia;
 valoarea totală a operaţiunilor scutite de TVA (dacă este cazul);
 valoare altor taxe (dacă este cazul);
 numărul de ordin al bonului;
 data, ora şi minutul emiterii bonului;
 specificarea logotipului şi a seriei fiscale a aparatului.
Rola-jurnal:
 documentul pe care se înscriu toate datele din bonurile fiscale şi se păstrează în arhiva agentului
economic timp de 2 ani.
Raportul de închidere zilnică (Raportul Z):

 centralizează vânzările zilnice;
 cuprinde următoarele elemente obligatorii:
 denumirea, adresa şi codul fiscal al agentului economic;
 denumirea şi numărul documentului;
 valoarea parţială a operaţiunilor efectuate;
 valoarea parţială TVA, cu precizarea nivelului cotei;
 valoarea totală a operaţiunilor efectuate;
 valoarea TVA;
 numărul bonurilor emise în ziua respectivă;
 data şi ora emiterii;
 specificarea seriei fiscale a aparatului.
 Utilizarea casei de marcat presupune efectuarea verificării funcţionării casei de marcat, pregătirea casei de
marcat şi efectuarea operaţiilor specifice la înregistrarea vânzărilor.
 În cazul defectării casei de marcat, până la repunerea în funcţiune, agentul economic este obligat să
înregistreze vânzările într-un registru special întocmit în acest sens.
6.1.2. Sisteme POS
 Sistemele POS (Point of Sale - Punct de vânzare):

 se folosesc pe scară largă în domeniul comerţului, bancar şi al serviciilor.
 folosesc în general tehnologia touch scree (ecran digital);
 în magazine se folosesc la operaţiile de vânzare către clienţi înlocuind casele de marcat;
 în raioanele magazinului ele efectuează operaţii de identificare a sortimentelor vândute, de cântărire,
de etichetare a produselor.
 Componentele de bază ale sistemelor POS (Point of Sale - Punct de vânzare):
 procesorul;
 monitorul de afişaj;
 diverse periferice: unitate de citire a cardurilor, cititoare coduri de bare, imprimante etc.
6.2. Echipamente specifice şi programe informatice utilizate în
activitatea financiar-contabilă
6.2.1. Echipamente de birou
 În sens general, biroul = o locaţie, o încăpere, unde îşi desfăşoară activitatea personalul din diverse
compartimente ale fimei: secretariat, juridic, financiar-contabil, resurse umane, marketing, aprovizionare,
desfacere etc.
 Pentru desfăşurarea activităţii, biroul trebuie dotat, echipat cu aparatură, obiecte şi materiale specifice în
funcţie de domeniul de activitate.
 Activitatea de birou este asociată termenului de birotică = ansamblul de tehnici şi de mijloace utilizate în
automatizarea activităţilor de birou, în special a aspectelor legate de comunicaţie prin cuvânt, prin scris sau
prin imagine.
 Echipamentele de birou prezintă următoarele caracteristici:
 eliminarea efortului fizic şi intelectual prin folosirea mijloacelor automate de prelucrare a datelor şi a
programelor informatice specifice;
 creşterea timpului de recepţie, de prelucrare şi de transmitere a informaţiei;
 scăderea costului procesului informaţional.
 Echipamentele de birou se împart în două mari categorii:
 aparatură birotică = se foloseşte pentru asigurarea comunicării, prelucrării şi stocării informaţiei;
 consumabilele = se folosesc pentru desfăşurarea muncii specifice de birou şi întreţinerea
echipamentelor.
 Din punct de vedere al contabilităţii, aparatura birotică care depăşeşte limita valorică de peste 2.500 lei şi
o durată de folosinţă de peste 1 an se încadrează la imobilizări corporale, echipamentele care nu
îndeplinesc cumulativ aceste două condiţii de valoare şi de durată se evidenţiază la categoria materialelor
de natura obiectelor de inventar, iar consumabilele intră în categoria stocurilor de materiale
consumabile.
 Echipamente de birou:
 Telefon;
 Fax;
 Computer;
 Imprimantă;
 Fotocopiator;
 Scanner;
 Distrugător de documente;
 Casă de bani;
 Seifuri;
 Rechizite şi articole de papetărie (pixuri, dosare, bibliorafturi, mape, perforatoare,capsatoare) etc.
6.2.2. Programe informatice
 Prelucrarea informaţiilor generate de activitatea agenţilor economici se realizează cu ajutorul unor

programe informatice specifice (softuri specifice) domeniului economic de activitate.
 Programe informatice:
 program de gestiune pentru stocuri şi producţie;
 programe de emitere a bonurilor fiscale;
 programe de facturare;
 programe de contabilitate financiară;
 programe de calculaţie a costurilor;
 programe de contabilitate internă de gestiune;
 alte programe informatice etc.

Contabilitate, Clasa A IX-a

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Contabilitate, Clasa A IX-a

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul I

Delimitări conceptuale în contabilitatea entităţilor

1.1. Incursiune în istoria contabilităţii

 Începuturile însemnărilor contabile trebuie căutate la începuturile civilizaţiei şi activităţilor economice,

Sistemul contabil - parte a sistemului informaţional economic

2.1. Evidenţa Economică

2.1.1. Evidenţa economică - definiţie, importanţă

 Clasificarea informaţiei contabile:

 Clasificarea fluxurilor informaţionale:

 Caracteristicile informaţiei contabile:

 Evidenţa economică îmbracă trei forme:

2.2.1. Contabilitatea şi utilizatorii informaţiei contabile

 Potrivit Legii contabilităţii nr.82/1991, contabilitatea = „activitate specializată în măsurarea, evaluarea,

 Contabilitatea este o activitate specializată care:

 Contabilitatea studiază următoarele categorii:

 În urma prelucrării datelor economice rezultă informaţii contabile privind:

 Prelucrarea informaţiei contabile se realizează prin procedee specifice:

 Utilizatorii informaţiei contabile:

Societatea cu răspundere limitată (SRL)

 Sistemul de contabilitate din ţara nostră este dualist:

3.1. Patrimoniul - obiect al contabilităţii

3.1.1. Patrimoniul - definiţie, trăsături

Patrimoniul economic = Patrimoniul juridic

 2.Ecuaţia generală a patrimoniului

Activul patrimonial = Pasivul patrimonial

 3.Ecuaţia situaţiei financiare

Resurse permanente - Utilizări permanente = Utilizări temporare - Resurse temporare

Resurse permanente = capitaluri permanente (resursele deţinute pe o perioadă > 1 an)

 4.Patrimoniul net (capitalul propriu)

Patrimoniul net = Activ - Datorii

Patrimoniul brut = Patrimoniul net + Datorii

3.1.3. Rezultatul exerciţiului financiar

 Ecuaţia generală a rezultatului exerciţiului financiar

±Rezultat = Venituri - Cheltuieli

+Rezultat (Profit) = Venituri - Cheltuieli

-Rezultat (Pierdere) = Venituri - Cheltuieli

3.2. Structuri patrimoniale de activ

 Active necorporale de exploatare şi evaluare a resurselor minerale:

 Mărfuri = bunuri cumpărate în scopul revânzării acestora în aceeaşi stare.

 Ambalaje = bunuri destinate protejării produselor pe timpul transportului, depozitării, vânzării.

 Active biologice de natura stocurilor = bunuri aferente firmelor cu specific agricol.

 Produse agricole = produse obţinute de la active biologice.

Livrare de bunuri Bunuri Primire de bunuri

Creanţă asupra clientului Bani Obligaţie faţă de furnizor

C).Investiţii financiare pe termen scurt

D).Mijloace circulante băneşti

 Clasificarea mijloacelor circulante bănești:

III).Active de regularizare (Cheltuieli înregistrate în avans)

A).Stocuri  Materii prime;

I).Active A).Imobilizări  Cheltuieli de constituire;

 Structurile patrimoniale de pasiv = arată sursele de finanţare ale bunurilor economice.

 Provizioanele = se constituie, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar reprezentând rezerve (provizii)

Valoare capital social = număr de acţiuni x valoare nominală

3.Rezerve din reevaluare:

I).Datorii  Datorii financiare  Împrumuturile din emisiunea de

Tabel calcul rezultate

Venituri Cheltuieli Rezultat

Metoda şi principiile contabilităţii

4.1. Metoda contabilităţii

Ecuaţia dublei reprezentări: Mijloace economice = Surse economice

Ecuaţia dublei înregistrări: DEBIT = CREDIT

 Procedeele metodei contabilităţii:

A).Procedee generale tuturor disciplinelor: