Sunteți pe pagina 1din 2

Nr. 182 din 24.09.

2021

Conducătorilor Organelor Locale de Specialitate


în Domeniul Învățământului

Stimate domn/ doamnă,

În calitate de Director al Corpului Păcii Moldova, aș dori să vă mulțumesc pentru sprijinul acordat pe
parcursul activității de 28 de ani ai Corpului Păcii în Moldova. Fundamental pentru misiunea noastră
începând cu 1993, Corpul Păcii a continuat să contribuie la dezvoltarea capacității umane și să promoveze
pacea și prietenia ca misiune fundamentală.

Corpul Păcii are 3 programe active în Republica Moldova, două dintre ele lucrează în învățământul
general: Programul de Predare a Limbii Engleze și Programul de Educație pentru Sănătate.

În contextul acestei colaborări, aș dori să vă informez că în martie 2020, odată cu declanșarea pandemiei
de COVID-19, Corpul Păcii al SUA și-a evacuat toți voluntarii din peste 60 de țări, inclusiv Republica
Moldova. Aceasta a fost o situație fără precedent în istoria de 60 de ani a Corpului Păcii la nivel mondial.

În același context, prin intermediul acestei adresări, vă informăm că în lipsa Voluntarilor, personalul
Corpului Păcii Moldova a continuat să asiste cadrele didactice partenere prin activități la distanță (online).
Vedeți anexate rapoartele de activitate a Corpului Păcii Moldova pentru anii 2019 și 2020.

Pentru a contribui la dimensiunea predarea limbii engleze și în contextul colaborării frumoase cu Direcția
învățământ general din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, Corpul Păcii Moldova a identificat
resurse și a efectuat traducerea în limba engleză a următoarelor ediții de Curriculum național la limbi
străine:
1. Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi stăine, Învățământ primar, ediția 2018
2. Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi străine, Clasele V-IX, ediția 2020
3. Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi străine, Clasele X-XII, ediția 2020

2001 Moldova, Chişinău, str. Gr.Ureche 12, E-mail: md-info@peacecorps.gov tel. 37322 545020, fax. 37322 545022
Versiunile traduse sunt indicate mai jos și anexate. Acestea pot fi accesate de asemenea electronic, după
cum urmează:

1.Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi stăine, Învățământ primar, ediția 2018
2.Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi străine, Clasele V-IX, ediția 2020
3.Curriculum Național și Ghid de implementare, Limbi străine, Clasele X-XII, ediția 2020

Acestea vor servi voluntarilor Corpului Păcii la reîntoarcerea acestora în țară, drept resursă comună
utilizată zilnic pentru co-planificare și co-predare cu profesorii de limbă engleză din localitățile în care își
vor realiza serviciul pe parcursul a 2 ani.

Ne exprimăm încrederea în faptul că aceste livrabile pot deveni un bun al OLSDÎ pe domeniul
curricular și o resursă recomandată de MEC spre utilizare în proiectarea demersului educațional la limba
engleză la nivelul învățământului primar, gimnazial și liceal.

Intervenim cu rugămintea a se facilita accesul, distribuția și utilizarea acestora către profesorii de limbă
engleză prin intermediul Organelor Locale de Specialitate în Domeniul Învățământului.

Mai mult ca atât, considerăm că acest început de an școlar este o perioadă oportună pentru valorificarea
acestor resurse în planificarea didactică a limbii engleze.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și considerație. Așteptăm cu nerăbdare continuarea colaborării
noastre cu dvs. în anii următori.

În speranța unei colaborări frumoase în continuare,


Cu deosebită considerație, Susan MARTIN
Directoarea Corpului Păcii Moldova
Martin, Susan Digitally signed by Martin, Susan
Date: 2021.09.23 16:47:16 +03'00'

Ex. Ana Țîbuleac, manager program predare a limbii engleze ,


Tel.: +37369255682 atibuleac@peacecorps.gov

2001 Moldova, Chişinău, str. Gr.Ureche 12, E-mail: md-info@peacecorps.gov tel. 37322 545020, fax. 37322 545022

S-ar putea să vă placă și