Proiecte de unificare prin forță

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte, celebrul tactician militar şi om de stat francez, este

considerat unul dintre teoreticienii ideii moderne de Uniune Europeană. El
este creditat cu răspândirea spiritului legislaţiei şi educaţiei moderne pe
bătrânul continent, dar şi cel care a zguduit din temelii ultimele rămăşiţe ale
sistemului feudal european.

Napoleon Bonaparte a fost unul dintre personajele iconice ale istoriei

mondiale. Corsicanul născut la Ajaccio în 1769, a reuşit prin forţe proprii,
printr-o ambiţie şi o inteligenţă uluitoare nu numai să facă carieră în ţara care-i
cucerise insula, dar şi să devină unul dintre cei mai emblematici lideri şi
strategi militari din istorie, împărat al Franţei, o legendă şi un simbol al
vremurilor sale. 

Influenţa lui Napoleon asupra întregii lumi a fost resimţită şi la un secol după
moartea acestuia, pe insula Sfânta Elena unde-şi petrecea tristul exil.
Napoleon este creditat ca fiind unul dintre părinţi fondatori ai Europei moderne
şi unul dintre oamenii care a insuflat principiul modern al unei Uniuni
Europene, a unei pieţe, legislaţii şi monede comune. De altfel a şi aplicat
acest sistem în teritoriile cucerite de acesta pe bătrânul continent. Uniunea
Europeană este văzută de unii specialişti ca visul lui Napoleon devenit
realitate. 

O lume nouă desenată de viziunea lui Napoleon

Napoleon a început ca ofiţer de artilerie într-o Franţă sfâşiată de Revoluţie,

într-un sistem care nu scăpase de corupţie, de extremism şi de proiecte
eşuate. Totodată era ofiţer într-o Franţă înconjurată de inamici, o ţară
revoluţionară pe care marile puteri monarhice doreau să o vadă
îngenuncheată iar principiile sale înăbuşite înainte de a pătrunde în toată
Europa. Napoleon s-a remarcat pe câmpul de luptă, conducându-şi soldaţii în
Italia şi Egipt, ca general al Directoratului. Acest sistem era însă falimentar iar
Napoleon, deja un personaj foarte faimos în Franţa şi adulat de soldaţi,
reuşeşte în 1799 să dea o lovitură de stat şi să obţină puterea supremă în
cadrul Republicii Franceze devenind prim-consul. Peste numai 5 ani,
Napoleon ajunge să se proclame împărat. Încă din timpul Consulatului
Napoleon a iniţiat însă un sistem de reforme, unic până atunci în Europa.
Practic, a reuşit să transforme Republica franceză dintr-un stat aproape
haotic, ameninţat din orice parte, într-un stat modern în adevăratul sens al
cuvântului.  

Prima reformă revoluţionară a fost elaborarea Codului Civil napoleonian

definitivat în anul 1804. Anterior legislaţia franţuzească era un adevărat haos.
Pe de o parte rămăseseră vechi legi bazate pe legea romană, vechi cutume şi
paternalism monarhic. De cealaltă parte în timpul Revoluţiei Franceze
apăruseră alte legi sau au fost schimbate o parte a celor vechi, fără o
codificare şi cu texte ambigue. Era dificil de ştiut care lege putea fi aplicată
într-o anumită situaţie şi nici măcar nu erau aplicate în mod egal tuturor.
Codul Civil al lui Napoleon a pus însă în ordine legislaţia franceză şi a
modificat-o conform noii forme de guvernământ dar şi a principiilor moderne
de administrare a statului. Pentru prima dată în istorie legea era bazată pe
raţiune şi bazată pe noţiunea că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Întreaga
legislaţie a fost mai întâi codificată, rescrisă şi reinterpretată pe baza acestor
două principii. Aceste legi civile au fost elaborate de experţi în drept
coordonaţi  de Jean Jacques Regis de Cambaceres, al doilea consul, dar sub
atenta supraveghere a lui Napoleon. Practic au fost aruncate toate rămăşiţele
legislative medievale şi toate cutumele. Conform noului cod dreptul proprietăţii
era garantat,toţi oamenii erau egali în faţa legii, a desfinţat drepturile feudale,
a legalizat divorţul, a garantat drepturile individuale. Totodată a elaborat un
Cod al Instrucţiunii Criminale, un soi de cod penal plus un cod comercial. A
liberalizat legea proprietăţii, a desfinţat guildele şi breslele meşteşugăreşti cu
regulamentele lor rigide pentru a facilita antreprenoriatul, a desfinţat ghetourile
evreieşti şi le-a dat drepturi egale cu restul populaţiei. Inchiziţia a fost
desfinţată iar autoritatea curţilor bisericeşti ca şi influenţa Bisericii în general a
fost redusă substanţial. 

Totodată pe lângă acest cod napoleonian care a fost adoptat în multe state
europene ulterior sau a folosit drept sursă de inspiraţie pentru legislaţiile
diferitelor state, a urmat o reformă a educaţiei. Noul sistem educaţional
napoleonian a stat la baza sistemul modern educaţional francez dar şi în mare
parte european. Napoleon a sintetizat cele mai bune iniţiative şi elemente în
domeniul educaţiei din Vechiul Regim, Iluminism şi Revoluţie pentru a crea un
sistem capabil să transforme societatea franceză într-una bine educată şi
prosperă. În primul rând limba franceză a devenit singura limbă oficială,
evident, inclusiv în şcoli. Totodată, Napoleon a înffiinţat un număr mare de
şcoli secundare de stat, răspândite pe tot teritoriul Franţei şi care trebuiau să
urmeze o programă şi un sistem educaţional standardizat. Toţi elevii învăţau
ştiinţe, limbi clasice şi moderne. Spre deosebire de Vechiul Regim, şcoala a
fost puternic laicizată. A angajat pe cât posibil profesori laici, specialişti în
pedagogie. Apoi a acordat o mare atenţie şcolilor superioare precum Şcoala
Politehnică. Erau bazele educaţiei moderne oferite de stat. Sistemul
educaţional napoleonian era net superior celorlalte ţări europene. Pe lângă
legislaţie şi educaţie, Napoleon a modernizat şi reformat sistemul
administrativ acolo unde posturile erau ocupate numai de specialişti în
respectivele domenii iar avansările se făceau doar pe merit nu datorită
rangului sau influenţei. A creat o bancă naţională a Franţei şi un sistem metric
unitar şi uşor de înţeles. 

Napoleon, adevăratul stăpân al Europei

Evident, dincolo de geniul său administrativ şi de reformele care au
transformat Franţa napoleoniană într-un stat modern, generalul corsican era şi
un geniu militar. A reformat armata, a elaborat noi strategii şi a reuşit să
domine câmpurile de luptă ale Europei de la sfârşitul secolului al XVIII lea şi
începutul celui următor. Napoleon a spulberat Austria. I-a cucerit posesiunile
din Italia şi mai apoi a sfâşiat inima Imperiului. A urmat apoi Prusia, învinsă
decisiv în câteva bătălii a cedat supremaţia în faţa lui Napoleon. Ruşii au fost
şi ei la rândul lor învinşi. În 1806, Napoleon creează ”Confederaţia Rinului”
format din 38 de state germane aflate sub controlul său. Până în 1807, toate
marile puteri europene au fost învinse de Napoleon. Austria, Germania, Italia,
Belgia, Olanda, Spania,Elveţia erau sub controlul lui Napoleon Bonaparte. În
1807, Napoleon încheia un tratat cu Alexandru I, ţarul Rusiei, Franţa
napoleoniană ajungând la apogeul puterii sale. Până şi Croaţia şi întreaga
zonă a Dalmaţiei dar şi o parte a Poloniei, Ducatul de Varşovia au ajuns în
sfera sa de influenţă. În diferitele regate satelit, Napoleon şi-a numit membrii
familiei drept regi şi guvernatori. În anul 1811, Imperiul Francez avea 130 de
departamente de la Hamburg şi până la Roma.

Visul lui Napoleon

Acest vast teritoriu, Napoleon nu dorea să-l controleze doar cu puterea

armelor ci prin intermediul unei culturi, economii şi administraţii unice. Pe
scurt, Napoleon îşi dorea ca reformele moderne întreprinse de el în Franţa să
fie aplicate peste tot în Europa. Iar întregul continent să devină o uriaşă
naţiune, cu aceeaşi cultură comună, cu o limbă comună, pieţe comune şi
evident o legislaţie şi monedă comună. Pe scurt, Napoleon visa la o
Confederaţie Europeană, un uriaş stat dominat de principiile Revoluţiei
Franceze. De altfel o parte a acestui vis a şi fost realizat. În toate teritoriile
cucerite a încercat să introducă principiile administraţiei sale moderne,
sistemul educaţional francez dar mai ales legisalţia napoleoniană. Pe lângă
toate acestea era folosit sistemul metric franţuzesc. De altfel Napoleon şi-a
exprimat deschis dorinţa de unifica Europa, într-un singur stat, evident cu
Parisul drept capitală şi cu limba franceză drept limbă oficială.