Oxigenarea vieții cu dragoste

Ce înseamnă a iubi „mult și rău”, în vremurile de inflație a trupescului?

(Călătorind cu Giacomo Dacquino prin societatea viitorului)

Arhim. Prof. dr. Teofil Tia

Facultatea de Teologie Ortodoxă
UBB Cluj-Napoca

Keywords: „Răspândire tentaculară a vulgarocrației”; „defilare a imaturităților psiho-

afective”, „darwinism social”, „afectivitatea – construct poliedric”, „predictibilitatea afectivă”;
„inconfort devastator al vieții”; „singurătate ștrangulantă” etc.

Abstract: În prezentul studiu încercăm să extragem cele mai prețioase avertismente

privitoare la declinul sensibilității pentru etică și diminuarea dragostei ca realitate socială în
societatea viitorului, cu focalizare pe realitățile raportului de cuplu, în cercetarea medicului
italian psihanalist Giacomo Dacquino. El enumeră: răspândirea tentaculară a vulgarocrației,
egalitarismul ce dărâmă ierarhia, eroziunea credibilității oricărei instituții, hipertrofierea
factorului biologic (de către medicină) în dragoste; paralizia puterii de a iubi („fragmentarea
afectivă” a subiecților). El consideră că întreg arsenalul distructiv din viața noastră e prezent
pentru că lipsește un singur lucru: Transcendența. Drept concluzie reconfortantă el propune
recunoașterea afectivității drept structură poliedrică și complexă; cultivarea ei printr-o
pedagogie responsabilă: elogiul bunei-educații exprimate multifactorial, în maniere diferite
(prin: curtoazie, cordialitate, noblețe interioară, gentilețe; imunizarea tinerilor în fața clișeelor
puse în circulație de mass-media, interesat)

1. Diminuarea periculoasă a intersului pentru etică

Un anumit dezgust, o anumită nemulțumire psiho-emoțională și o anumită dezamăgire
generală caracterizează perioada post-modernă în care trăim. Multe ideologii au murit, altele
sunt muribunde și altele se nasc. S-a dezintegrat ideologia comunist-atee, dar pare plină de
credibilitate, de vitalitate și de „viitor” – în spațiul nostru, românesc – cea consumistă. Sesizăm,
fără mare dificultate, răspândirea tentaculară a vulgarocrației.1 În plus, constatăm o tot mai
evidentă superficialitate a individului și o dominație a intereselor proprii asupra solidarității în
societate.2

1
Oamenii se doresc a fi „vedete”. Protagonismul domină în lupta pentru atingerea succesului economic și a
prestigiului social; prin mass-media, cel mai adesea, nu se scot în evidență părțile bune ale omului, calitățile, ci
părțile lui imature, defectele. Cu aceste părți negative, unii chiar defilează. Se laudă cu ceea ce ar trebui să se
rușineze. Și, cu excepția unor voci dinspre Biserică, nu există foruri care să încerce să corecteze starea de lucruri.
Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 26.
2
Asistăm la un aparent darvinism social: concurența turbată din piața economică îl face să dispară nu pe cel mai
slab, ci pe cel mai onest! Și lucrul acesta se întâmplă nu doar în lumea comerțului, ci și în planul valorilor, care sunt
tot mai fragile, mai contestate și mai puțin prețuite. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per
la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 27.

1
 Pofta de câștig detronează sentimentele și sensibilitatea, pofta de avere trece în plan
secundar învățătura și cerința creștină de a-ți ajuta semenul; în viața de zi cu zi, tot mai mult
paritatea răstoarnă ierarhia, egalitarismul umilind ideea de „ordine socială” (și „disciplină
comunitară”). Instituțiile publice sunt tot mai discreditate și mai hărțuite de invidid și „în
numele” individului. Este adevărat, în comunism unele structuri și instituții au fost create
anume pentru a oprima individul; astăzi, ne situăm la polul opus, toate instituțiile fiind supuse
unei eroziuni de credibilitate, individul manifestând tot mai puțin respect față de acestea, și
pretinzând „să fie slujit” de acestea. Într-o societate „piață de consum”, s-a răspândit
convingerea că se poate cumpăra orice, chiar și dragostea. „Banii fac Pământul să se învârtă; /
Soarele răsare, doar dacă-l plătești!” – sună un șlagăr din muzica hip-hop. Cel mai mare respect
ajung să-l dețină „banii”, ca realitate care pare să deschidă multe porți; ei par un fel de „pass-
partout” care-ți oferă acces oriunde și succes universal.3
O anumită răsturnare de roluri publice și de identități e foarte răspândită. Oamenii de
știință ajung să fie prezentatori T.V., politicienii clovni, cântăreții de muzică, scenariști etc.
Găsim din abundență caricaturi umane, sărace în valori, care se autopropun – pe ecran – drept
normative.4 Oamenii cu statură deplină, pe deplin maturizați psiho-afectiv și intelectual, liderii
de opinie, au puterea de a spune „nu!” când li se cere să pozeze în ipostaze falsificante sau
compromițătoare.5
Marele pericol ce paște omenirea postmodernă este diminuarea periculoasă a
interesului pentru etică, totul culminând cu dezincriminarea (teoretică, deocamdată) chiar și a
unui atac nuclear. O etică precară l-ar justifica în spațiul public, chiar dacă, dus până la urmele
consecințe, el ar însemna sfârșitul civilizației și al vieții pe pământ. 6 Dar cine mai e interesat să
calculeze și să prevadă, consecințele, pe termen lung, ale unei acțiuni? Lumea de astăzi este
sclavă a imediatului.7
E necesară o reînsănătoșire morală a societății, adică o resensibilizare a oamenilor la
valorile binelui și ale răului; e necesară o reinfuzie de credință în toate acțiunile noastre;
3
„Oamenii sunt mult mai bogați, mult mai hrăniți, mult mai bine-mâncați, mult mai logevivi față de trecut, dar și
mai deprimați și mai anxioși. Nenumărate fobii bântuie lumea individului, devenit tot mai singur și mai trist. O
anumită stare de confuzie și de nesiguranță e dominantă. Nimeni nu vrea să fie văzut așa cum este, ci așa cum ar
dori să fie, și cum, de fapt, nu va fi niciodată.” Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la
famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 27.
4
Nu cu foarte mult timp în urmă, ministrul justiției (era pe atunci o femeie) apărea într-o piscină improvizată într-
un studiou TV, împreună cu prezentatorul, jucându-se cu rățuște din plastic. Considerăm că nu orice concesie
trebuie făcută imaginației scenariștilor mediocri (n.n.);
5
Acest tip de oameni nu sunt dispuși să facă orice de dragul raitingului. Iată, deci, cum trăim timpuri precare,
populate de mulți oameni mici, care se cred mari și care ies, permanent, în față. În cazul unor astfel de interacțiuni,
când ne intră în casă prin TV astfel de realități, cel mai bine este să ne protejăm, schimbând canalul. (n.n.)
6
„În epoca noastră, epocă a globalizării, toate problemele Terrei ne interesează și ne privesc într-o anumită
măsură: de la panica stârnită de un țânțar purtător de infecție, la mâncărurile transgenice. Diminuându-se
distanțele dintre noi și contractându-se timpul de contact dintre noi, grație telefoniei mobile, nimic nu mai este
îndepărtat, cu adevărat, de noi.” Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi,
San Paolo Edizioni, 2014, p. 37.
7
Raporturile interpresonale devin tot mai marcate de agresivitate; din păcate, și violența este o formă de
comunicare între oameni: de a-i comunica celuilalt, ceea ce crezi despre el. Auzim cum unul și-a ucis iubita din frica
de a fi abandonat de aceasta; se însângerează susținătorii unei echipe într-o încăierare contra susținătorilor alteia;
se asistă impasibili în fața agresivității. Pragul de percepție a violenței a tot scăzut, ca urmare a expunerii la
stimuli tot mai virulenți. Ibidem.

2
Ortodoxia trebuie să devină firul roșu al oricărei competențe corect exercitate; trebuie oprită
degenerarea sau declinul sentimentelor pozitive; în special în raporturile de cuplu și în cele
familiale trebuie corectată tendința spre frigiditate afectivă, și înlocuită cu predispoziția spre o
iubire matură. Dar atât timp cât falsele modele vor deveni „dive” și idoli ai tinerilor, omul va fi
victimă a lui însuși și societatea viitorului va fi compromisă. Întoarcerea la valorile proclamate
de Biserică este calea regenerării și înnoirii lumii.

2. „Agent” al fericirii pe pământ este materia sau dragostea?

Dovada supremă a faptului că civilizația în care trăim este una materialistă este apetitul
pentru consum, consumismul. După penuria din comunism, ne dorim enorm să consumăm și să
ne permitem tot ceea ce nu ne-am permis în trecut. Și totuși, potrivit Ortodoxiei, agent al
fericirii pe pământ este dragostea, nu materia. Cum vede materia, dragostea? Potrivit viziunii
materialiste, dragostea ar fi doar o chestiune biochimică, realitate aflată în legătură „cu” și
cauzată „de” neurotransmițători ai organismului precum dopamina, hormon asociat stărilor de
bucurie, euforie, exaltare.8
Dar, ne putem întreba, în fața acestei viziuni: dacă în relația de dragoste totul s-ar
reduce la jocul unor substanțe chimice, atunci de ce nu am interveni din exterior, chimic,
pentru a garanta legături de durată între oameni, încercând să eliminăm crizele din relațiile de
cuplu pe cale chimică, prin tratament medicamentos? În plus, dacă viziunea materialistă ar fi
corectă și exhaustivă, deresponsabilizarea ar deveni regulă suverană, căci nimeni nu e vinovat
de mutațiile bio-chimice intervenite la nivel biologic, fără voia sa. Oxitocina favorizează relațiile
de durată; atunci de ce să nu recomandăm „tratamente” cu oxitocină cuplurilor care își doresc
longevitate?9
Viziunea Bisericii este mult mai nuanțată, ea proclamându-și convingerea că nu
organismul, nici creierul nu secretă starea de conștiență și întregul evantai de trăiri emoționale
pe care omul le experimentează de-a lungul vieții, ci sufletul; el, cu întregul său atașament la
valorile morale este adevăratul autor, și el poate determina fluctuații (creșteri și descreșteri)
reperabile la nivel organic și cuantificabile în plan biologic. Materia este secundară spiritului10,
iar nu spiritul materiei, materia este în funcție de acesta, este o interfață a lui, și spiritualul este
adevărata consistență a realității, chiar dacă este nevăzut și situat „dincolo” și „mai presus” de
ea.11
8
Exponenții acestei teorii și viziuni, pur materialiste, consideră că dragostea este generată de o anfetamină
naturală, produsă de creier, feniletilamina, care face posibilă și instinctualitatea, provocând atracția fizică și
îndrăgostirea. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni,
2014, p. 38.
9
Nu ar fi tragic dacă am iubi doar stimulați de substanțe neurochimice produse de diferite zone cerebrale? Cel
care iubește nu ar avea dreptul, oare, să și fie iubit? Această reciprocitate nu o simte mintea noastră ca fiind
legitimă? Sfinții Părinți ne învață că dragostea este contaminantă, are puterea să se transmită de la un om la altul.
Ibidem.
10
Ea nu va putea oferi, precum se făcea în Evul Mediu, poțiuni pentru sporirea dragostei sau licori pentru
diminuarea ei; exista atunci antidot la dragoste și stimulente pentru îndrăgostire, toate realizate în arealul
vrăjitoriei. Oare se ambiționează și știința postmodernă, să meargă în aceeași direcție, oferind promisiunea unei
„Viagra” pentru sporirea sentimentelor? Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia
di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 47.
11
Medicina observă cum momentele de intimitate conjugală oferă biologicului șansa revărsării de substanțe,
inclusiv de oxitocină, în întregul organism, dar aceasta nu poate garanta nicidecum o relație de durată și nici

3
 Așa că, deși constatăm că există o programare spre iubire a ființei noastre, căci la o
anumită vârstă, a tinereții, se produce îndrăgostirea chiar și pentru cei atei (care nu au nici o
legătură cu Biserica); nici o știință biochimică nu poate explica în detaliu de ce un bărbat se
îndrăgostește de o anumită femeie (și nu poate nici prezice cât va dura dragostea lor). Factorii
biologici sunt importanți, dar nu sunt decisivi, ei având de-a face mai mult cu instinctualitatea
decât cu dragostea. Biologia și chimia se cam intimidează în fața realității poliedrice și
complexe a afectivității.12
Pasiunea13 este un „motor” care stimulează în direcția formulării unor obiective,
întocmirii unor planuri de viitor, a unor proiecte de viață, care îndeamnă spre acțiune concretă.
De fapt, ea exprimă energii vitale, transferă sentimente și emoții în gânduri. Pasiunea dă și
autonomie, subiectul o poate gestiona singur, în artă, de exemplu, prin creație proprie. O mai
poate face la locul de muncă, unde, dacă vocația se suprapune cu profesia, subiectul își
găsește deplina fericire și împlinire. Fără frisonul pasiunii, viața e superficială, monotonă,
demotivată.
Dacă este corect orientată, pasiunea ne ajută să ne construim un proiect de viață
entuziasmant, ne electrizează la locul de muncă, ne conferă energii privitor la perspectivele de
viitor. Oricând, cel interesat, poate face un transfer de energie dinspre material înspre spiritual,
și invers. La tinerețe mulți confundă instinctualitatea cu dragostea. Dar, temperată și
controlată, instinctualitatea poate fi transferată ca energie spre alte planuri ale vieții, în afara
celui biologic. Necontrolată, ea poate periclita celelalte planuri ale vieții. În universul medicinii,
sentimentul este o reacție psihică la un eveniment psiho-fizic, o emoție care e în conexiune cu
arealul afectiv și uneori poate fi în contrast cu raționalitatea. Dar, dacă pasiunile pot fi
trecătoare, mai mult sau mai puțin intense, sentimentele acționează mai în profunzime, fiind
mult mai de durată.

3. O colosală sărăcie afectivă. Paraliziile afective

Analizele sociologice constată faptul că este în creștere continuă numărul oamenilor
singuri, al așa-numiților „single”: fie că e vorba de văduvi, fie de celibatari, fie de tineri care
amână căsătoria, fie că e vorba de divorțați. Ajunge, de asemenea, să fie foarte răspândită și –
drept urmare – catalogată drept „normală” categoria tinerilor care au relații scurte, meteorice,
provizorii, realizate fără o perioadă de „curtare” cum se întâmpla în trecut: simple aventuri
intensitate emoțională în raportul de cuplu. Nu se poate simplifica dragostea la o simplă reacție chimică generată
de neruotransmițători precum dopamina, noradrenalina (norepinefrina), vasopresina (ADH) (ambele secretate de
neurohipofiză și posibil de obținut și prin sinteză) și oxitocina. Chimia nu va putea niciodată explica toate stările
emoționale pe care omul le poate avea, nici nu va putea găsi formule organice explicative pentru creativitatea
umană, credință, trăirile mistice, bucurie etc. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la
famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 48.
12
Apoi, să nu uităm că multe științe lucrează cu partea spirituală a ființei umane, nu doar Teologia și Biserica: o
face psihologia, estetica, filosofia, antropologia etc. De exemplu, psihoterapia poate aduce la nivel conștient
diferite mecanisme psihice, poate pune în valoare partea mentală a omului, care merge mult dincolo de nivelul
molecular.... Ibidem.
13
În general pasiunea e defintă drept un impuls foarte puternic, persistent, „pentru” sau „față” de ceva, impuls
care angajează întreaga ființă, gândirea și acțiunea. Unii oameni se implică total, fac ceva cu „frison”, cu electrizare,
cu entuziasm explicit. În această categorie intră artiștii, în pictură, sculptură, muzică, investind pasiune în ceea ce
fac. Ei au activități care, atunci când le realizează, le topesc noțiunea de „timp”. Giacomo Dacquino, Guarire
l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 58.

4
care nu se vor concretiza niciodată în relații. E vorba de investiții afective superficiale,
mărunte, inconsistente, indicii ale fragmentării afective a subiectului care le promovează.
Fragmentarea a invadat și universul sentimentelor, dezintegrarea stă la pândă și pe tărâmul
emoțional.14
Mulți dintre oamenii contemporani sunt paralizați la capitolul „afectivitate”: nu mai
sunt dispuși să iubească, nu mai au putere să se implice afectiv-emoțional, dar apelează la
surogate: îndrăgostiri virtuale, pe Internet, întâlniri iluzorii, departe de realitate, închipuiri
fragile. Descoperim în relatările din mass-media atât de multe infidelități, separări, divorțuri,
dezamăgiri afective: întotdeauna e vorba de oameni caracterizați de o extrem de scăzută
capacitate de a iubi. Cu puterea de a iubi nu doar te naști, ci puterea de a iubi o și dobândești
prin deprindere, prin exersare. Iar dacă societatea de astăzi nu te mai invită explicit în această
direcție, rămâi abandonat propriilor stări și intuiții personale.
Constatăm, deci, răspândită în lume o colosală sărăcie afectivă.15 Mai există și o nouă
categorie de „săraci”: oameni care și-au rătăcit sensul vieții, care-și târăsc viața pe mai departe
privați de perspective luminoase, care nu mai sunt entuziasmați de nici o speranță. Pe aceștia e
mai greu să-i ajuți sau să-i vindeci. 16 Adeseori, și cei care mai au putere să iubească, o fac într-o
manieră imatură. Furnizează semenilor o dragoste siropoasă și foarte diluată, fluctuantă și cu
multe intermitențe.17
Atât timp cât adultul rămâne un imatur psiho-afectiv, viața de familie va fi izvor de
anxietate și de tensiuni. În SUA, una din două căsătorii se destramă; la fel, în regiunea Italiei de
Nord, caracterizată de o maximă dezvoltare economică. Restul căsniciilor supraviețuiesc, dar
ele nu înseamnă o viețuire paradisiacă, idilică, ci au alte motive de perpetuare: copii mici,
rațiuni economice, etice sau de status social, frica de reacția rudeniilor, nesiguranță etc.: adică,
multiple cauze care obligă la continuarea vieții în comun, dar care cu dragostea au puțin de a
face. De ce oare, s-a ajuns aici? De ce s-a stins în noi puterea de a iubi? Cum vom ajuta omul de
astăzi să dobândească maturitatea psiho-afectivă? Doar înduhovnicindu-se, recurgând la
14
Există și o foarte timidă întoarcere la romantism, reperabilă cu precădere la tinerii proveniți din familii de
divorțați, probabil ca o nevoie de puncte de referință sigură; dar nu este un fenomen de proporții. Giacomo
Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 58.
15
Sărăcia materială o știm defini cu toții: e vorba de oameni care trăiesc în condiții nedemne de o ființă umană,
privați de drepturile fundamentale și de bunurile de primă necesitate: mâncare, apă, spațiu de locuit acceptabil,
loc de muncă, perspective de evoluție, educație și creștere culturală etc. Sărăcia afectivă, în schimb, e o foame de
căldură umană și o neputință în a iubi și în a vrea binele propriu și al semenului. Ibidem, p. 59.
16
Cei care nu pot să primească dragostea din jur, care nu se simt iubiți și nu au putere să iubească, se scufundă,
lent și sigur, în singurătate. O singurătate impusă, devoratoare, chinuitoare, greu-suportată, iar nu rezultat al
propriei opțiuni. Trăim, de fapt, într-o societate incapabilă de adevărată „ospitalitate”, de iubire gratuită (precum
va fi în rai), societate dezinteresată de cei slabi, de cei săraci, de cei neputincioși. În lumea noastră hiper-
tehnologizată, se moare din foame de dragoste! În ciuda performanțelor științei și ale tehnologiei, nevoile
profunde ale ființei umane nu s-au schimbat. Omul postmodern este și el în căutarea a ceva care să-i umple inima.
Și cea mai bună hrană pentru inimă este dragostea. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per
la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 58.
17
Constată psihiatrul Giacomo Dacquino: „În Italia, de Sfântul Valentin, cifra de afaceri corespunzătoare
bomboanelor și florilor cumpărate se ridică la 900 de milioane de euro; și, cu toate acestea, e atât de absent acel
sentiment matur care oxigenează o societate ce și-a pierdut curajul de a iubi; aceasta pentru că este folosită
mintea în mare grabă și inima cu multă superficialitate. Foarte adeseori se are în obiectiv actul sexual sau trofeul
narcisist, nu construcția unui proiect comun.” Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la
famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 98.

5
suportul religios, la Izvorul dragostei din lume care e Dumnezeu, vom regăsi resursele pentru
iubire și pentru deplina realizare.

4. „Generația rucsacului” – victimă inconștientă a conformismului

Întâlnim pe stradă tineri care vor, cu orice preț, să atragă atenția; îi reperăm după:
inelușe multe în urechi, piercing în buze, tatuaje agresive la vedere, păr vopsit roșu sau verde.
Fiecare este, fără să vrea, exponent al generației sale, al vremurilor sale. Contează însă foarte
mult dacă știe intui care este măsura bunului simț și a echilibrului sau devine victimă a
extremismelor.18
Prima mare eroare căreia îi cad ei victimă este cea referitoare la intimitate, la sex. Mulți
dintre ei practică o viață dezordonată la acest capitol, pentru a fi acceptați de grup, pentru a se
simți adulți, pentru a obține afecțiune. Așa cred ei, că astfel pot obține afecțiune, până la
constatarea contrară. Apoi, continuă să-l practice din plictis. Unele studii arată că, în general,
primele experiențe cu conotație sexuală (săruturi, mângâieri) au loc pe la 14-15 ani. După 2 ani
are loc primul raport complet, mai mult din frica de a fi refuzați de partener și de grup decât ca
urmare a unei decizii autonome. Trăiesc sexualitatea conform mentalității: „Totul, repede, în
grabă!”.19
Au tendința să absolutizeze situațiile, să lectureze realitatea doar în alb și negru. 20 Pragul
de toleranță la frustrare îl au tot mai scăzut. Tot ceea ce ar putea cauza durere este tot mai
puțin suportat. În contextul cultural dat, o familie permisivă expune și mai mult copiii la
problemele adolescenței, decât una exigentă. O familie permisivă este una foarte absentă, deci
fără autoritate și care nu impune nimic. Adevărata familie a tânărului devine atunci anturajul,
prietenii. Familia de origine ajunge să considere că, progenitura lor ajunsă adolescent este
suficient de mare pentru a face dragoste de mai multe ori într-o seară, prin cluburi și alte
localuri, dar este prea mică pentru a învăța, a munci, a fi responsabilă, a fi pedepsită, când este
cazul.21
18
„Generația rucsacului” înseamnă mâini libere; din păcate, uneori și mintea e liberă, golită. Chiar dacă mulți dintre
acești tineri afișează ostentativ o imagine de oameni fără prejudecăți, ei sunt prigoniți interior de nesiguranțele și
fragilitățile specifice adolescenței; ale unei adolescențe prelungite excesiv în timp, ajunsă chiar „cronică”,
interminabilă, fără sfârșit. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San
Paolo Edizioni, 2014, p. 99.
19
Întâlniri neprevăzute, ocazionale, ca între necunoscuți. Sexualitatea aceasta precoce este periculoasă prin
consecințe: e o vârstă caracterizată de o insuficientă dezvoltare emoțională, și vor exista consecințe psihice
negative. Când nu există maturitate psihică, e prezentă disocierea dintre sex și dragoste, iar tinerii sunt prea fragili
pentru a suporta înfrângerile din dragoste, dezamăgirile, eșecurile. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie
di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 99.
20
Unii încep o relație doar din atracție fizică, apoi continuă așa, confundând magnetismul trupesc cu dragostea.
Când relația se va rupe, vor avea o senzație de rătăcire exact precum aveau când erau copii și se pierdeau de
mama. La club merg pentru a se expune. Unii caută comunicarea prin intermediul muzicii și prin limbajul corpului.
Există o întreagă generație de tineri aflată în căutarea emoțiilor, care își transferă golul existențial în club, dansând
până la epuizare. Unii îți expun tinerețea ca pe un merit absolut, ca pe o medalie cucerită cândva, (de un soldat) pe
câmpul de luptă. Ibidem, p. 100.
21
Valorile maxime ale acestor tineri sunt: machiajul, sexul, dansul, hainele. Ei își găsesc idoli din lumea
spectacolului, căci modelul parental este carent sau absent. Îi imită pe adulți doar cu dorința de a părea ei înșiși,
„mari”. La adolescență contează mai mult modelul oferit de cei de aceeași vârstă și de extra-familiali. Așa că tinerii
au parte de o adevărată inflație de modele. Și, uneori identificarea cu acestea este atât de intensă, încât se topește
orice individualitate și originalitate specifică. Devin caricaturi ale unor personaje din lumea spectacolului.

6
 Sunt subiecți care nu mai au opinii personale, sunt drogați de TV cu mărfuri și idei gata
ambalalate, astfel că trebuie (fără să își dea seama) să aleagă din lumea înconjurătoare ceea ce
deja a fost selectat pentru ei.22 În acest caz, în loc să-și dezvolte autonomia și libertatea ce
caracterizează trecerea la maturitate, sunt victime ale conformismului și ale uniformității.
Devin clovni, imitându-se unii pe alții.23 Rostul Religiei este să-i ajute pe tineri să fie ei înșiși, fără
să se izoleze de grupul de aceeași vârstă din care fac parte. Religia îi poate ajuta să își
tranfigureze agresivitatea în forță pozitivă, evitând riscul ca ea să fie furie distructivă, uneori
îndreptată chiar împotriva propriului sine.

5. Dictatura nemiloasă a aparenței

Societatea noastră face foarte mult loc aparenței: contează enorm cel ce pari a fi, nu cel
ce, în realitate, ești. În mentalitatea comună tronează obligativitatea de a nu trece neobservat,
de a fi reperat obligatoriu de cei din jur. 24 Mai nou, e foarte răspândit un orgoliu masculin care
urmărește să placă mai mult propriei persoane decât femeilor; sunt bărbați capricioși, excesiv
de preocupați de propria corporalitate, îngrijiți fizic până la exasperare, apelând la oglindă mai
mult decât o fac femeile, frecventând cu îndârjire sălile de fitness și solariile. În schimb, genul
feminin recurge facil la intervenții chirurgicale estetice repetate, frecventând centrele de fitness
și farmaciile „beauty”, neglijând însă valorile interioare, care nu sunt, cu adevărat, „promovate”
afișând câte o minusculă cruciuliță la un decolteu uriaș. Această frumusețe expusă ostentativ
definește întotdeauna ființe care iubesc narcisist; sunt axate pe imaginea lor, prețuiesc enorm
aparența exterioară, căci ei nu știu nici să iubească, nici să se facă iubiți, ci doar caută să fie
admirați. Pentru ei contează doar coaja.25
Pentru a învăța să iubești și să te lași iubit este foarte importantă educația 26: să știi să fii
manierat, fără a fi servil, respectând regulile elementare ale etichetei. Bunele maniere

Rezultatul: se formează sărăciți în punte de referință, în valori, în limbaj. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore.
Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 100.
22
Adolescenții nu au instrumentele pentru a identifica forța persuasivă a publicității. Trebuie o mare putere a Eului
pentru a rezista la avalanșele propagandistice care bulversează din diferite părți. Așa că mulți devin promotori ale
clișeelor puse în circulație de mass-media, și se transformă într-o masă uniformă plată și epuizată. Iar eventuala
neapartenență la această masă generează în ei un sentiment de marginalizare și excludere. Ibidem.
23
Tinerii trebuie să învețe să se pregătească de viitor, preferând cultivarea idealurilor, încropirea unor proiecte de
viitor entuziasmante, și nu blocându-se excesiv în amintiri neplăcute. Dacă se privește prea la distanță, se pierde
perspectiva prezentului. Viața nu este un continuu carnaval, și nu se poate dansa zilnic. Trebuie să existe timp și
pentru relaxare (sau distracție cum o numesc tinerii), și pentru școală, și pentru Biserică, și pentru Dumnezeu. Doar
așa viața va avea deplinătate. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San
Paolo Edizioni, 2014, p. 100.
24
Pentru aceasta unii își vopsesc părul verde, portocaliu, roz sau albastru, optează pentru tatuaje agresive și pentru
piese vestimentare atipice și stridente. Toți simt nevoia să fie „atrăgători”, dar sunt prizonieri modelelor estetice
confecționate lapidar și interesat de mass-media. Ibidem.
25
Ibidem.
26
Tendința spre egocentrism și atitudinea de a avea considerație doar față de sine duce la o indiferență față de
alții. Cel needucat este auto-centrat, egoist, insensibil. Celălalt nu contează, deci nu trebuie respectat. În fiecare an,
ziua de 13 noiembrie este ziua Mondială a Bibliei, dar este și Ziua Mondială a Amabilității (văzută ca esență distilată
a dragostei dintre oameni). La nivel internațional, în această zi se vând milioane de bulbi de flori care ar trebui
cultivați de fiecare în ghiveci, acasă, pentru a înflori la primăvară. Paralel însă sunt cultivate de televiziune atitudini
bădărane, agresive, de respingere și disprețuire a semenilor, de superioritate arogantă față de celălalt. Giacomo
Dacquino, Legami d'amore. Come uscire dall'isolamento affettivo, Mondadori, 1998, p. 58.

7
umanizează viața, educația având trecere în orice context. Educația formală presupune
amabilitatea sau gentilețea; acesta din urmă cuvânt derivă de la termenul latin „gens”, care
făcea trimitere la „clanuri” care aveau datorii reciproce de asistență și apărare. Astăzi termenul
presupune atenție față de altul, empatie, loialitate, capacitatea de a fi prezenți la nevoie, grijă
de mediu, simț civic. Este vorba de o atitudine mentală născută din maturitatea psihologică. 27
În schimb, este pe deplin sănătoasă tendința fiecăruia dintre noi de a stimula interes
față de noi în ceilalți. Reușita acestui demers este rezultatul unei vieți întregi de îmbogățire
interioară, de autocontrol, de disponibilitate, realități ce nu se pot improviza. 28 Există și un
narcisism sănătos, definit prin armonie interioară, exprimat prin seninătate, ironie
autocorectivă și chiar o doză de mister, toate stimulându-i pe ceilalți să înceapă o călătorie a
descoperirii tale. Secretul adevărat al puterii de a fascina este ca aparența să fie în consens cu
esența, fără însă a fi dezvăluit pe deplin, exhaustiv și tranșant întregul adevăr. Fiecare dintre noi
suntem inepuizabili, și, drept urmare, nu suntem o destinație pentru ceilalți, ci un parcurs, un
proces. În plus, tăcerea este un ingredient obligatoriu al puterii de a fascina. 29
Fiecăruia dintre noi îi place să fie plăcut celorlalți, cu precădere celor de sex opus. Dar,
pentru a plăcea, este necesar să ne plăcem nouă înșine, tot așa cum pentru a ne dărui este
necesar să ne posedăm mai întâi pe noi înșine, pentru a avea ce oferi mai departe. E deci
necesară pentru aceasta o doză normală de autostimă. 30 Prea des este condiționată percepția
corectă a propriei valori de ceea ce alții gândesc despre noi; ajungem chiar să ne identificăm cu
opiniile exterioare; corect ar fi să avem conștiința clară a propriei valori, independent de
evaluările altora.31
27
Buna educație se exprimă în maniere diferite: curtoazie, cordialitate, noblețe interioară, gentilețe. Din păcate,
adeseori finețea sufletească și gingăția interioară e văzută drept slăbiciune, căci e un comportament care nu îți
aduce câștig, și deci trebuie eliminat. Dacă vrei triumful în lumea noastră, e necesar să fii agresiv și să te impui. De
aceea mulți optează să fie ființe agresive, disgrațioase, hărțuitoare, bădărane. Giacomo Dacquino, Legami d'amore.
Come uscire dall'isolamento affettivo, Mondadori, 1998, p. 58.
28
Aici intervin pozitiv elemente fizice (privirea, tonul vocii, gesturile galante, partea fizică cea mai semnificativă
fiind chipul și ochii). Dar, cel mai importantă este partea psihică, căci puterea noastră de a fascina își are originea
în psihic și își afundă rădăcinile în sentimente. Stilul exterior are o corespondență în stilul interior de a fi.
Fascinante pentru ceilalți sunt calități precum: generozitatea, simțul umorului, naturalețea, bunul gust, bunul simț
și eleganța lăuntrică. Giacomo Dacquino, Legami d'amore. Come uscire dall'isolamento affettivo, Mondadori, 1998,
p. 61.
29
Un alt ingredient este stima de sine, care se structurează de-a lungul anilor copilăriei și ai adolescenței.
Acceptarea și evaluarea pozitivă din partea mamei și a tatălui se interioarizează etapizat, însoțind ulterior viitorul
adult de-a lungul întregii vieți, făcându-l să simtă că e capabil să depășească dificultățile vieții. Giacomo Dacquino,
Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 102.
30
Cel care apelează la agențiile matrimoniale de pe internet pentru a-și găsi un partener de viață nu are încredere
în propriile calități. Cel care nu se place, nu are încredere în el însuși și emană o energie descurajantă în jur, care-i
îndepărtează pe potențialii admiratori. Din grabă și din cauza unui anumit analfabetism emoțional, curtoazia e tot
mai neglijată. În agitata civilizație a imaginii de astăzi, se regăsesc din abundență ființe narcisiste capabile doar a
se expune. Dar le lipsește șarmul. E atât de multă exterioritate și atât de puțină intimitate! Foamea de a se
expune și dispariția pudorii au redus enorm și simplificat până la mutilare ritualul curtoaziei. Giacomo Dacquino,
Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 107.
31
Stima de sine corespunde unei bune opinii despre noi înșine, respectiv încrederii în sine, evaluării pozitive de
sine, acceptării de sine. Ea înseamnă securitate, a nu avea frică perpetuă de a greși, a privi viața și viitorul cu
seninătate. În plus, înseamnă să știi să te schimbi pe tine însuți și ambientul în care trăiești. A avea forța să spui
uneori „nu!” nu este un capriciu, nici un lux, ci indiciu al capacității de a opta și a decide corect. Giacomo Dacquino,
Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 108.

8
 Stima de sine mai presupune să fii de încredere, fapt foarte relevant, deoarece
înseamnă să oferi predictibilitate afectivă cuiva, fapt ce-l ajută pe celălalt să se încreadă, să se
securizeze, să ți se confeseze, să dăruiască dragoste. Niciodată în trecut ca astăzi, din cauza
incertitudinilor care domină viața noastră nu au existat atâtea angoase existențiale, atâta
anxietate: se caută cu disperare un partener fortificator, care să ofere o perspectivă
sentimentală de durată, continuă, fără sincope sau riscuri. 32 Iar relația pe verticală, cu
Dumnezeu, conferă o securizare afectivă pe termen nelimitat, fortificând ființa noastră
interioară.

6. Vremuri de inflație a sexului. Dragostea se învaţă!

Există o dragoste mimată, falsă, de carton, aparentă, de fațadă, produsă sau exprimată
de emițător doar din interes, pentru a-și construi (sau salva) o imagine publică pozitivă. Epoca
noastră a atentat enorm la puterea de a iubi a ființei umane, a indisponibilizat-o spre
dragoste.33 Omul a devenit tot mai puțin dispus să iubească, și tot mai mult tentat să
desconsidere dragostea, să nu o mai recunoască drept valoare supremă, cum făcea omul altor
epoci, epoci profund marcate de creștinism.34
Se poate iubi mult și iubi rău, într-o manieră imatură. Noua generație nu a mai fost
învățată cum să iubească bine și cu folos, sănătos și pe termen lung.35 Dragostea nu doar
trebuie să fie doar longevivă, ci chiar eternă. Oamenii de astăzi nu mai au exercițiul unei iubiri
pe termen lung. Resursele lor afective se epuizează foarte repede, și dragostea se transformă în
ură. Ura e, de fapt, o dragoste dezamgită.
S-a schimonosit enorm și dragostea din cuplu. Tinerii renunță la „a face curte” adică la
plăcerea descoperirii etapizate, cu scopul de a ajunge cât mai repede la final, la concluzii; mulți
au drept obiectiv actul sexual, trofeul narcisist, și nu construcția unui proiect comun, pe
termen lung.36 Așa că dragostea e sărăcită, căpușată, fragilizată, privată de simplitate,
32
Lipsa de obiective, atât la locul de muncă cât și în sentimente, este specifică imaturului psihoafectiv. (n.n.)
33
De multe ori, progresul exterior a însemnat regres interior: am ajuns la marginile sistemului solar, dar am devenit
tot mai subdezvoltați interior: suntem superficiali, indiferenți, competitivi și agresivi, totul în dauna valorilor
interioare: afectivitate, disponibilitate, dăruire. Ne-am abrutizat emoțional, dar ne-am ascuțit rațional-cerebral.
Avem o gândire tăioasă, rece, egoistă, interesată de propriul câștig, aprigă, mândră de performanțele ei, dar
insensibilă emoțional. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo
Edizioni, 2014, p. 108.
34
E adevărat că dragostea și dispoziția spre a iubi au fost foarte agresate din multiple direcții, în timpurile mai
recente: au fost banalizate de televiziune (în filme, formula americană I love you! s-a demonetizat),
instrumentalizate de comerț, simplificate la consumism, schimonosite în erotism, mutilate în viața de zi cu zi, viață
axată doar pe exterior. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo
Edizioni, 2014, p. 108.
35
În trecut, societatea de orientare creștină avea câteva punte de referință radicale, fundamentale, intangibile,
care nu mai trebuiau negociate, căci erau văzute ca venite din Cer; de aceea, uneori poate erau chiar prea rigide;
societatea de astăzi a trecut la extrema cealaltă: indulgență fără limite, superficialitate, relativism, opțiune pentru
efemer, chiar și în sentimente. În trecut, a-i promite viitoarei soții dragoste până la moarte însemna a o securiza
emoțional; astăzi, această declarație e văzută ca o formă de a o eticheta drept „credulă” și naivă. Puțini mai cred în
dragostea fără de moarte. (n.n.)
36
Trăim vremuri de inflație a sexului și de sexualitate ostentativă; drept urmare, constelația de valori afective e în
reflux: infantilismul domină, lumea își expune samavolnic propriile carențe, se complace în propria ignoranță, se
laudă cu fapte de care ar trebui să se rușineze. Triumfă modele superficiale în tendințele de modă, și mulți suferă
de o groază surdă de a nu fi la înălțimea standardelor și canoanelor impuse de mass-media. Giacomo Dacquino,

9
încântare, stupoare, poezie și pudoare. Astfel, ei uită că dragostea precede omul și merge mult
dincolo de el; ea este o realitate mult mai amplă, mai complexă, mai profundă decât poate trăi,
cuprinde și asimila omul într-o viață; fără să își dea seama, oamenii optează pentru un genocid
afectiv cotidian, ucigând nenumăratele șanse de a iubi și de a se exprima cu iubire, șanse pe
care le oferă viața, fiecăruia, cu generozitate. 37
Oamenii de astăzi își sunt străini nu doar unii altora, ci sunt și străini față de ei înșiși.
Lipsește atenția pentru nevoile interioare. Societatea i-a programat să fie atenți doar la nevoile
exterioare, publice, la ceea ce cred că le-ar crește prestigiul în ochii altora. Avem tendința să
facem tot ceea ce pare urgent, dar nu ceea ce este important. Ceea ce se propune drept
urgent nu este – cel mai adesea – și ceea ce este cu adevărat important. 38
Tulburările psiho-afective sunt dificil de reperat, dar sunt mult mai răspândite decât se
crede. Oamenii au tentința să-i considere pe alții mai fericiți decât sunt ei, dar aceasta pentru că
nu știu decripta durerile ascunse în viețile altora. Faptul că cei bolnavi sub aspect psiho-
emoțional sunt tot mai mulți e arătat de faptul că 70% dintre cei care recurg la un psihiatru o
fac nu pentru boli psihice consacrate, ci pentru un inconfort devastator al vieții lor, pentru o
paralizie a entuziasmului, pentru o dispariție a bucuriei de a trăi. Cei mai mulți sunt dezamăgiți
în dragoste sau de locul de muncă. Așa că psihiatrii sunt siliți să cam iasă din schemele
psihiatriei clasice pentru a intra mai mult în universul trăirilor afective. 39
Adeseori viața ne oferă șansa de a trăi momente fericite, de maximă intensitate
emoțională, pe care le ratăm fie din ignoranță, fie din insensibilitatate, oboseală, grabă sau
frică. Dar întreg acest arsenal distructiv e prezent în viața noastră pentru că lipsește un singur
lucru: transcendența! Adică atenția la lumea de dincolo, la adevăratele valori, neperisabile, pe
care „furul nu le fură și molia nu le roade” cum spunea Mântuitorul. 40

Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 108.
37
Câștigarea dragostei nu este o acțiune facilă, precum o prezintă, uneori filmele, ci este efort, oboseală, pasiune,
abnegație, insistență, uneori chiar durere. Cei care nu au atins maturitatea psiho-afectivă trăiesc întotdeauna
dragostea simplificant, superficial, fără profunzimi, goliți de entuziasm și de pasiune. Giacomo Dacquino, Guarire
l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014, p. 109.
38
Comunicarea interpersonală e foarte deficitară, și de aceea crește rata agresivității. Actualemente, prima cauză a
anxietății și a depresiei e constituită din durerile afective, ca urmare a: falimentelor conjugale, preocupărilor
epuizante pentru viitorul copiilor, frământărilor legate de prestațiile sexuale, durerilor cauzate de doliu etc.
39
După ce e sărbătorit Sfântul Valentin, sfântul cuplurilor, urmează și Sfântul Faustin, sfântul singuraticilor, al celor
necăsătoriți, singuri, al celibatarilor, al celor rămași fără pereche. Duhovnicii întâlnesc foarte mulți oameni, femei și
bărbați singuri, aflați de mult timp în căutarea cuiva care să le dăruiască puțină căldură umană. Există și oameni
căsătoriți care sunt sufocați de solitudine, chiar dacă trăiesc împreună, căci sunt copleșiți de mii de sarcini,
remunerate financiar, dar pentru care plătesc prețuri foarte ridicate din punct de vedere afectiv. Sentimentele pe
care le trăim ne conferă seninătate sau depresie. Iar în spatele sentimentelor se ascund gânduri, raționamente
corecte sau greșite, și concepte pozitive sau negative. Nouă ne revine responsabilitatea decriptării acestora și a
opțiunii pentru dragoste. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San
Paolo Edizioni, 2014, p. 110.
40
Marele „noroc” pe acest pământ nu constă în a găsi o persoană care să ne iubească și pe care să o iubim, ci
esența problemei stă în capacitatea noastră de a iubi într-o manieră matură, sănătoasă. E necesar să învățăm să
iubim! Și acesta este unul din scopurile vieții: să învățăm să iubim. Dacă această abilitate capitală o deprindem,
suntem înzestrați pentru a viețui în eternitate, în lumea lui Dumnezeu, unde dragostea este o energie respirabilă,
generatoare de fericire. Giacomo Dacquino, Liberta' di invechiare. Un'arte che si impara, Societa' Editrice
Internazionale, Torino, 1992, p. 166;

10
 7. Imaturitatea relațională cu femeia
Statisticile ne arată că numărul persoanelor care locuiesc singure a tot crescut în
ultimele decenii: e cazul tinerilor care se tem să pășească în viață pe cont propriu, fără părinți,
asumându-și viața de căsătorie; tot amână această decizie. Există foarte mulți tineri foarte
dependenți de mamă, care își duc viața într-o relație fuzională sub aspect psihologic cu aceasta,
neavând puterea de a zbura din cuibul natal pentru a-și construi propria viață. 41
Constatăm, astfel, sărăcia afectivă din lume. Pe lângă sărăcia materială a celor care
trăiesc în condiții nedemne de o ființă umană, privați de bunurile de primă necesitate (hrană,
locuință, loc de muncă, perspective de viitor, o minimă respirație culturală) există o sărăcie
afectivă, o foame de căldură umană, de dragoste. Dragostea îmbibă cu sens și cu multă culoare
viața. Fără ea existența devine searbădă. Noii săraci sunt oameni care și-au rătăcit sensul vieții,
care „supraviețuiesc” doar, privați de perspective, pentru că nu au speranțe de viitor; această a
doua categorie de săraci este mult mai greu de ajutat decât prima.
A nu fi iubit și a nu oferi iubire duce la o singurătate ștrangulantă. Aceasta pentru că
trăim într-o societate incapabilă de ospitalitate universală, care este dezinteresată de cei săraci,
de cei slabi, de cei fără putere. Și, în lumea noastră, atât de avansată din punct de vedere
tehnologic, lumea moare de foame. De foame de iubire. În ciuda evoluției tehnologice, nevoile
profunde ale fiiinței umane nu s-au schimbat. Permanent ființa umană va căuta ceva ce-i va
putea umple inima de iubire. Doar dragostea matură e capabilă să oxigeneze o societate care
și-a pierdut curajul de a iubi.42
Statisticile ne mai arată că în Italia, anul trecut, s-au realizat aproximativ 5000 de
căsătorii în care mireasa era mai în vârstă decât mirele. În acest tip de relații bărbatul caută,
inconștient, dimensiunea maternă a femeii, iar femeia e atrasă de modelul unui soț-fiu. Un
astfel de soț își iubește într-o manieră posesivă femeia-mamă, fiind dependent de ea și având o
nevoie vitală de ea.43
Psihologia soțului-fiu se îngemănează perfect cu aceea a soției-mamă, o femeie care,
deși căsătorită, rămâne prevalent mamă, e mai mult mamă decât soție (aceasta fără a lua în
considerație dacă există sau nu copii). Acest tip de soție este mai mult interesată să se

41
Tinerii postmoderni au tendința să aibă relații scurte, fără implicare emoțională intensă, preferând strategia unei
vieți presărate cu multe aventuri, care însă nu încheagă niște legături durabile; așa că viața lor este una de
fragmentare afectivă. Viața tinerilor e presărată cu multe infidelități, trădări, legături multiple simultane, paralizii
afective ca urmare a unei raportări haotice la viața afectivă și a unor dezamăgiri în dragoste. În plus, sunt tot mai
frecvente îndrăgostirile „virtuale”, pe internet: întâlniri iluzorii, departe de realitate, meteorice. Giacomo
Dacquino, Relazioni difficili. Trovare la via della serenità nell'amore, nella sessualità, in famiglia, sul lavoro ,
Mondadori, 2006, p. 75.
42
S-a ajuns la un reflex greșit: se face automat recurs la minte, în mare grabă, și la inimă, cu superficialitate și fără
consistență. Și, în căsătorie, în loc să se vadă construirea unui proiect de viață comun, validat de societate, se
urmărește doar un trofeu narcisist. Dacă omul matur rămâne imatur din punct de vedere psiho-afectiv, viața de
cuplu va devini un izvor de anxietate și de tensiuni. Giacomo Dacquino, Relazioni difficili. Trovare la via della
serenità nell'amore, nella sessualità, in famiglia, sul lavoro, Mondadori, 2006, p. 77.
43
Adultul cu adevărat matur este autonom psihologic de partenera de viață. Dependența sa este o consecință a
imaturității relaționale cu femeia, care-i consecința unei pedagogii greșite: a fost pentru o prea îndelungată
perioadă în preajma mamei, și prea puțin în preajma tatălui, fapt ce l-a obligat să devină un reprimat, nu un lider
plin de curaj. Așa că și ca adult, în relația de cuplu, va juca acest rol, va realiza transferul emoțional din copilărie,
dinspre mamă înspre soție. Giacomo Dacquino, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San
Paolo Edizioni, 2014, p. 111.

11
raporteze la soț ca la un copil, protejându-l, sufocându-l și eliberându-l de orice
responsabilitate, și mai puțin v a fi interesată să procreeze și să crească copii. De obicei este o
femeie care a trăit pe propria piele, în copilărie, divorțul dintre părinți, pierzându-și încrederea
în ei. Ea se laudă că a învățat din copilărie „să conteze numai pe ea însăși”. Această atitudine,
aparent dovadă a unui „Eu” forte, maschează, de fapt, o profundă nesiguranță. Se ascunde aici,
din punct de vedere psihanalitic omnipotența infantilă nedepășită corespunzător.44
Nu este ușor să restaurăm o relație de dragoste care a fost deja „fracturată” de multe
trăiri negative precum: dezamăgire, frică, tristețe, anxietate, dezgust, nervi, poftă de răzbunare.
Anumite crize în relația de cuplu se rezolvă căutând soluțiile în trecut, recurgând la istoria
familiei de origine, clarificând tipul de relație al fiecăruia dintre parteneri cu propriii părinți. 45 E
vorba de o nouă formare, o nouă educație, prin intermediul unei psihoterapii de cuplu care să-l
elibereze pe soțul-copil de subordonarea feminină, învățându-l să trăiască „fără mama”, iar
soția-mamă să înceteze să influențeze negativ personalitatea partenerului de viață. 46
Dragostea adevărată este o relație marcată de continuitate, stabilitate, prestanță și o
anumită magnitudine; ea nu este – cu alte cuvinte – precară, fragilă sau fluctuantă. Dragostea
matură este – după expresia românească cunoscută, „limpede ca o apă de munte, dar cu
adâncimi de ocean”. În schimb, dragostea imatură, aparentă, convențională, diletantă,
patologică, este marcată de discontinuitate, este întotdeauna interesată, și se aseamănă unei
bălți murdare, agitate și impure. Și totuși, și ea este tot apă... 47
Părinții care se iubesc, nu doar dialoghează, ci comunică, și copiii constată cu ușurință
acest fapt. Ei o fac pentru binele cuplului și pentru viitorul copiilor; raportul lor este unul
responsabil, nu unul doar din interes sau generat de un context favorabil; relația de dragoste
parfumează atmosfera emoțională din familie și o face agreabilă și savuroasă. Copiii iau contact
direct cu această atmosferă emoțională plăcută, se hrănesc cu ea, dar le și devine un model de
reactivat pentru viitor, când ei înșiși vor avea propria familie. 48
44
Femeia care se descoperă partenera de viață a unui soț-fiu foarte dependent (de obicei diminutivele de alintare
sunt: „Copilașul meu”, „Odorul meu” etc.) va avea o viață foarte dificilă: partenerul va dori o mamă permanent
disponibilă (inclusiv din punctul de vedere al vieții conjugale), și nu o va înțelege deloc când ea va pretinde o
participare la viața casnică și la educația copiilor. Pentru că soțul nu-și va asuma anumite responsabilități masculine
în gestionarea treburilor casei, va trebui să-și asume acest rol tot soția, și ea va deveni, treptat dar constant,
stresată și agresivă, pierzându-și stima de sine și – încet-încet – și dragostea pentru acest partener neadaptat la
realități. Giacomo Dacquino, Bisogno d'amore. Superare l'immaturità psicoaffettiva, Mondadori, 2002, p. 49;
45
De exemplu, în cazul soțului care și-a substituit mama-protectivă (sau sora-protectivă) cu soția-protectivă
conturând o relație fuzională, este nevoie să-l ajutăm pe copilul, („puer”-ul) să se desprindă de mamă, pe care ar
vrea-o permanent alături.
46
Giacomo Dacquino, Bisogno d'amore. Superare l'immaturità psicoaffettiva, Mondadori, 2002, p. 77;
47
Dragostea adevărată dintre adulți este cea mai bună pedagogie pentru copii, este cea mai bună lecție pentru
generația succesivă. Dacă tinerii vor vedea că părinții sunt capabili de sentimente înalte, se vor forma conștienți de
adevăratele valori și adâncimi ale vieții. Acest fapt îi va exersa întru sobrietate și le va fortifica proiectul de viață.
Vor simți că sunt lucruri pentru care merită să-ți cheltuiești viața, și chiar să îți dai viața. Dragostea este o energie
care îi convinge că viața este un lucru foarte serios, că ea merită trăită cu totală implicare. Primul contact cu
dragostea trebuie să îl aibă, deci, copiii în familia de origine. Giacomo Dacquino, Bisogno d'amore. Superare
l'immaturità psicoaffettiva, Mondadori, 2002, p. 68;
48
Este un lucru demonstrat faptul că tinerii, ajunși adulți, tind să iubească și să își exprime iubirea exact în maniera
în care i-au văzut pe părinți făcându-o, când ei erau copii. Dacă în familia de origine au experimentat un climat
emoțional predominant tensionat, cu certuri, invective, reproșuri și exprimare perpetuă de nemulțumiri, ei –
aproape automat – vor avea ulterior tendința să reactiveze în familia de ei întemeiată o atmosferă similară, așa

12
 Lumea postmodernă este foarte confuză, este o lume în care nu este deloc ușor pentru
unii să se orienteze. Mutațiile rapide ce au avut loc în ultimul timp, de comportament, de
mentalități, de valori, de mode, au zguduit profund modul de a-și concepe fiecare individ auto-
realizarea, de a-și gândi fiecare persoană proiectul de viață, de a-și construi un viitor pe care să-
l considere „fericit”. Mulți dintre noi, cei de o anumită vârstă, putem rămâne foarte mirați de
răspunsul pe care îl poate da un tânăr de astăzi despre cum își gândește el realizarea de sine în
viitor: prestigiu, haine de firmă, bani mulți, experiențe erotice multiple (adică infidelitate
conjugală și relațională), distracții prin cluburi până spre 40 de ani etc.
Transformările sociale și culturale din ultimele decenii au influențat radical și modul de
a-și trăi viața cuplul, respectiv familia. Modul de a ne trăi viața se modifică – fie vrem, fie nu
vrem – în funcție de undele de șoc din societate. Pentru a opri sau cel puțin a diminua
alunecarea pe un povârniș pe care alte epoci l-ar fi etichetat imediat drept unul al imoralității și
al iresponsabilității, al egoismului și al hedonismului, este necesar ca în noul context să fie
oferite noi reguli de conduită și noi modele de comportament, care să fie percepute de lumea
de astăzi drept proaspete, savuroase, consistente, validate axiologic. Este urgent să eliminăm
noțiunile râncede și limbajul plat, valorile perimate și realitățile depășite, pentru a le înlocui cu
altele, de maxim impact pentru noile generații.49
Dar, pentru ca familia să fie sau să devină un spațiu protector, generator de căldură
interioară și de perpetue bucurii, este necesar să o însănătoșim, să o recredibilizăm în spațiul
public, să-i identificăm defectele de astăzi și să-i vindecăm imaturitățile, adică să recuperăm
pentru ea o cultură a afectivității, să învățăm cum se construiește o realitate armonioasă, o
civilizație a dragostei! Doar așa viitorul ne va fi marcat de speranță, de entuziasm și bucurie de a
trăi. Altfel, depresia se va extinde tentacular, mutilând destinele oamenilor. Iar pofta de a trăi ni
se va stinge pe măsură ce vom înainta în viață.

În loc de încheiere: Fără dragoste, nefericirea deține hegemonia în societatea

viitorului
În lumea occidentală, deși există multă prosperitate, există și multă nefericire.
Prosperitatea presupune abundență materială, satisfacerea (relativ ușor a) nevoilor primare ale
tuturor, respectiv un sistem de alimentație ce funcționează fluid, la prețuri mulțumitoare, dar,
pe de altă parte, și parcă în contrapondere, domină în inimi singurătatea, indispoziția spre a
iubi, respectiv hipoafectivitatea, anestezia emoțională; iar nevrozele au inundat societatea. 50
părându-li-se a fi firesc. Inconștientul își spune cuvântul. În concluzie vom spune că perioada de creștere se
cimentează în inconștientul copiilor și le devine o paradigmă de viață. „Normalul” pentru ei nu este „idealul”, sau
cum ar fi ideal să stea lucrurile, ci realul concret experimentat de ei în trecut. Giacomo Dacquino, Bisogno d'amore.
Superare l'immaturità psicoaffettiva, Mondadori, 2002, p. 78;
49
După asomarea pe care a generat-o în lume pătrunderea tehnologiei în toate sectoarele vieții, e evidentă astăzi –
pentru mulți – exigența de a merge la esențial, la fundamental, la consistent, exigența de a da prioritate unor reguli
corecte de conduită și de acțiune în plan social. E o mare nevoie de întoarcere la adevăratele valori, de a ne
focaliza atenția pe ceea ce ne-ar putea face fericiți, respectiv pe un climat emoțional reconfortant în viața privată,
pe familie ca loc, spațiu, „cuib” de revitalizare a energiilor consumate la locul de muncă. Giacomo Dacquino, Paura
di amare. Come evitare e superare i fallimenti affettivi, Mondadori, 2013, p. 39.
50
În această societate a opulenței, au început să apară întregi categorii de „excluși”, categorii strivitoare sub aspect
numeric: cu zecile de mii. Dacă la început societatea reușea să-i integreze pe emigranți, etapizat dar sigur, acum,
numărul lor devenind covârșitor, iar ritmul de penetrare al perimetrului occidental aproape mitraliant, nu mai
reușește. Așa că noile categorii sunt excluse de la un acoperiș decent deasupra capului, de la un loc de muncă stabil

13
 Paralel cu această categorie de excluși se consolidează o nouă categorie de nefericiți, a
celor suprasaturați de prea multă bunăstare materială: pândiți de obezitate, obsedați de nevoia
de a-și apăra capitalurile, osteniți de bătălia pentru succes și prestigiu social, incapabili de a-și
dedica timpul sentimentelor, ei sunt oameni care au uitat că adevărata identitate le este
conferită de ceea ce sunt51, nu de ceea ce câștigă și de cât câștigă.52
Noua lume crede că s-ar putea să existe intimitate fără implicare interioară, dragoste
fără continuitate, securitate fără efort, câștig fără sacrificii. De fapt, din punct de vedere
psihanalitic lecturând realitatea, lumea întreagă pare blocată într-o fază a infantilismului, o
etapă a creșterii când copilul e prizonier gândirii magice, când crede că poate obține ușor orice
dorește, fără efort.
Indivizii societății postmoderne sunt lipsiți de autocritică, emoțiile cele mai intime sunt
exhibate agresiv, în numele exigenței de „sinceritate”; e vorba de fapt de un narcisism camuflat.
Mania de a te face vizibil a devenit o adevărată febră colectivă. Pofta de a apărea e tot mai
puternică, de a revărsa în public și privatul 53, de a vorbi fără auto-control, fără pudoare, într-o
manieră indecentă, ofensând ascultătorii și discredintând vorbitorul, care se demonstrează a fi
lipsit de respect și față de sine însuși. Complice în acest demers desfigurator este televiziunea,
care propune talk show-uri de această factură.
Soluția ar fi aceea de a înceta să mai căutăm remedierea relelor sociale fără a recurge la
restaurarea interioară, individuală, prin Biserică. Excluderea lui Dumnezeu din viața cotidiană e
o programare la nefericire.

Bibliografia:

 Giacomo Dacquino, Se questo e amore. Consocersi meglio per imparare a farsi amare, Edizioni
Oscar Mondadori, Milano, 2006, 160 p.
 Idem, Bisogno d'amore. Superare l'immaturità psicoaffettiva, Mondadori, 2002;
 Idem, Cartella F/16. Diario din una nevrosi, SEI, Torino, 1976;
 Idem, Credere e amare, Mondadori, 2000.
 Idem, Educazione psicoaffettiva, Edit. Borla, Torino, 1972;
 Idem, Guarire l'amore. Strategie di speranza per la famiglia di oggi, San Paolo Edizioni, 2014;
 Idem, Impara a dire ti amo (prima che sia troppo tardi), Mondadori, 2013;
 Idem, Legami d'amore. Come uscire dall'isolamento affettivo, Mondadori, 1998;

și pe termen lung, de la accesul la educație, de la asigurarea medicală. Giacomo Dacquino, Paura di amare. Come
evitare e superare i fallimenti affettivi, Mondadori, 2013, p. 69.
51
Relaționarea a devenit tot mai fragilă și mai deficitară, atât în familie cât și la locul de muncă, fiind marcată de
tensiuni și inconfort, căci dragostea s-a împuținat, și totul a devenit precar, cunoscând riscul deteriorării și al
dezintegrării. Ibidem.
52
Într-o societate devenită pe zi ce trece tot mai superficială și mai nemiloasă, mai rece și mai distantă, mai
indispusă la orice implicare emoțională, în care bunurilor materiale li se conferă o importanță superioară
legăturilor afective, dispar certitudinile, dispar convingerile fortificatoare, dispare încrederea unora în alții.
Provizoratul dobândește suveranitate publică, totul stă sub semnul trecătorului și al mutațiilor. Inclusiv partenerul
de viață este selectat și întâmpinat cu așteptări greșite, lozinci de genul „Nu mă înțelege!” otrăvesc relația, celuilalt
atribuindu-i-se vinovății și fiind considerat cauza eșecurilor proprii. Giacomo Dacquino, Paura di amare. Come
evitare e superare i fallimenti affettivi, Mondadori, 2013, p. 71.
53
Nu este greu să observăm cum societatea consumistă în care trăim a determinat o declasare a realităților
afective ale vieții, o detronare a romantismului și a tandreței, alunecând spre erotism, sexualism și hedonism.

14
 Idem, Liberta' di invechiare. Un'arte che si impara, Societa' Editrice Internazionale, Torino, 1992,
p. 200;
 Idem, Paura di amare. Come evitare e superare i fallimenti affettivi, Mondadori, 2013;
 Idem, Relazioni difficili. Trovare la via della serenità nell'amore, nella sessualità, in famiglia , sul
lavoro, Mondadori, 2006;
 Idem, Psicologia dell'automobilista. L'auto come partner, nel conscio e nell'inconscio, De
Agostini, 1989;

15