Predică la Duminica a XVIII-a după Rusalii

PESCUIREA MINUNATĂ
„Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși,

Evanghelia Duminicii a XVIII-a după Rusalii ne înfăţişează o lucrare
deosebită,
săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos, care a rămas în memoria Bisericii sub
numele de „pescuirea minunată“. Din această Evanghelie învăţăm mai multe
adevăruri folositoare pentru viaţa noastră creştină şi pentru înţelegerea tainei
mari
a Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos şi a lucrării slujitorilor Lui în Biserica Sa
cea sfântă.

În primul rând, Evanghelia cu pescuirea minunată este dovada că puterea

lui Dumnezeu se arată adesea la capătul puterilor oamenilor. În al doilea
rând,
Evanghelia ne arată că ajutorul lui Dumnezeu ni se dăruieşte după ce
ascultăm cuvântul Lui şi după ce împlinim voia Lui. În al treilea rând,
Evanghelia acestei duminici ne spune că harul lui Dumnezeu este mai presus de
toată priceperea şi
puterea omenească. Iar în al patrulea rând, această pericopă Evanghelică ne arată
că adunarea oamenilor în Biserică se face prin harul dăruit de Hristos ucenicilor
Săi.

Aflăm din textul Evangheliei că Mântuitorul Iisus Hristos era înconjurat

de mulţimi care-L îmbulzeau să asculte de la El cuvântul lui Dumnezeu.Ca să
poată vorbi mai uşor mulţimilor adunate pe malul mării, văzând două corăbii
trase la ţărm lângă care pescarii îşi curăţau mrejele lor, s-a urcat în cea a lui
Simon-Petru şi i-a cerut să o depărteze puţin de mal. Astfel, şezând El în corabie,
a început să înveţe mulţimile, făcând din corabie amvon, adică transformând
1
un mijloc de a aduna peşti, într-un mijloc de a aduna oameni. După ce
Hristos şi-a încheiat

cuvântul de învăţătură adresat mulţimilor, i-a cerut lui Petru să meargă în larg,

2
unde este apa mai adâncă, şi apoi i-a poruncit: „aruncaţi mrejele voastre, ca
să pescuiţi!“.

Pentru Sfântul Apostol Petru, care era, ca şi ceilalţi însoţitori, pescar de

meserie, a arunca mrejele pentru pescuit în miezul zilei era de-a dreptul de
neconceput. În apele limpezi, cum sunt cele ale lacului Ghenizaret, pescuitul
se
făcea noaptea, nu ziua. A arunca mrejele în asemenea ape pe timpul zilei ar fi fost
dovada celei mai naive nepriceperi, lucru semnalat de Simon, prin cuvintele:
„Stăpâne, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău,
voi arunca mrejele“. Și iată că în scurt timp, Sfântul Apostol Petru şi cei
care-l
însoţeau au prins mulţime mare de peşti, spune Sfânta Evanghelie, încât aproape
că se rupeau mrejele. Aceştia au făcut semn celor din corabia rămasă la mal, să
le vină în ajutor. Şi au pus peştele în cele două corăbii, dar, spune
Evanghelia, că
atât de mare era numărul peştilor, încât cele două corăbii „erau gata să se
scufunde“.Așadar Simon Petru a depășit orgoliul și conștiința competenței sale
într-ale pescuitului și s-a supus cererii Învățătorului, iar drept consecință
a ascultării a venit prinderea unei impresionante cantități de pește în
condiții neprielnice de pescuit.
Modalitatea în care s-a obţinut acea pradă l-a umplut de spaimă pe
Simon, pe cei care erau împreună cu el şi pe Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu, care
se găseau

împreună cu Simon. Este momentul de totală schimbare a cursului vieţii lui

Simon, momentul în care el simte că tânărul rabin este mai mult decât pare,
este
mai mult decât îl crezuse Simon până în acel oment. De aceea, relatează
evanghelistul, vine, se aruncă la picioarele lui Iisus şi-I spune „Doamne, pleacă
de la mine, că sunt om păcătos“ (Lc.5,8). De data aceasta, Petru foloseşte
cuvântul
„Doamne“, care în Vechiul Testament se referea foarte des la Dumnezeu. Cu alte

3
cuvinte, păcătoşenia lui Simon Petru nu putea sta alături de atotputrenicia şi
sfinţenia lui Dumnezeu.

4
 Iată minunea, iată pescarii și cei ce priveau uimiți de pe mal după ce
cu atata admirație ascultaseră cuvintele Mântuitorului, și totuși după această
minune pescarii s-au umplut de spaimă deşi adunaseră în foarte scurt timp o
cantitate
imensă de peşte, după ce o noapte întreagă se osteniseră zadarnic și totuşi „nu
bucurie, ci spaimă mare a cuprins sufletele pescarilor” ne spune evanghelistul.
Reacţia lui Simon şi a celorlalţi nu este una care să înţeleagă faptul că
au avut parte de un dar al lui Dumnezeu, ci una nefirească, de spaimă. Este
spaima celui care s-a întâlnit efectiv şi cu totul altfel cu Dumnezeu, obişnuit
fiind să-l
perceapă pe Dumnezeu doar de departe. Ca pescar de profesie, Simon a înţeles
însă că pescuirea în care fusese el însuşi implicat era mai mult decât o întâmplare
fericită. Era un fapt extraordinar, era dovada unei revelaţii. În faţa acesteia
şi-a simţit propriile-i dimensiuni, prea mici şi departe de sfinţenia lui Iisus. Frica
ce l-
a cuprins a ieşit poate din adânca smerenie ce l-a cuprins când l-a văzut pe
Iisus cu totul altfel decât până atunci. În ascultare şi în smerenie, Simon l-a
perceput pe Iisus într-o nouă lumină, cea adevărată. Vedem din textul
Evangheliei că Mântuitorul Iisus Hristos a sesizat acest proces de
conștiință a lui Sion căci îi spune: „nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar
de oameni“. Așadar observăm că Mântuitorul l-a încurajat pe Simon ba mai
mult i-a făcut proorocia că din acel moment meseria lui, care presupunea
răbdare, chibzuinţă, pricepere, stăruinţă, tenacitate şi înţelepciune va căpăta
alte dimensiuni şi orientări, încât va deveni
pescar de oameni. În încheiere, Evanghelia adaugă: „Şi trăgând corăbiile la uscat,
au lăsat totul şi au mers după Dânsul“. Aceasta arată că întâlnirea cu Dumnezeu,
cu Iisus, nu are menirea să sperie pe nimeni, ci să ilumineze, să atragă. Aşa a fost
cu primii ucenici ai Mântuitorului şi cu toţi cei care, pe diverse căi, s-au întîlnit şi
se întâlnesc cu Dumnezeu. Ştim că, din acel moment, Andrei şi Simon Petru,
Iacob şi Ioan s-au pus sub ascultarea totală faţă de Iisus, devenind ucenici ai
acestuia, lăsând totul pentru Hristos şi Evanghelia sa. Au devenit realmente

5
pescari de oameni, în sensul că, după Pogorârea Duhului Sfânt, au prins în
mrejele

6
Cuvântului Evangheliei mulţimi de oameni. Pescuirea minunată a început într-un
fel în apele limpezi ale Genizaretului, a continuat şi continuă în valurile istoriei,
fără ca adevăraţii pescari ai lui Hristos să pescuiască vreodată în ape tulburi. Au
făcut aceasta pentru că în vieţile lor au ştiut să ierarhizeze priorităţile, nepunând
nimic mai presus de Hristos.
Iubiți credincioși Evanghelia de astăzi ne demonstrează că priceperea
şi puterea oamenilor au limite, dar dincolo de aceste limite lucrează priceperea
și puterea mai presus de înţelegere a lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Petru
învaţă în
corabie taina Bisericii, în sensul că marea este simbolul lumii, iar corabia
este simbolul Bisericii lui Hristos, care ne trece de la viaţa pământească
la viaţa cerească.

Mântuitorul Iisus Hristos, ca desăvârşit Învăţător, arată ucenicilor Săi cum

se va realiza taina Bisericii, cum ei, pescarii de peşti, sunt pregătiţi de El ca
să devină pescari de oameni, care-i salvează pe oameni din adâncul păcatului și
al
morţii spirituale, pentru a dobândi mântuirea. Evanghelia ne arată, de asemenea,
cum trebuie să ne comportăm în corabia mântuirii, adică în Biserică, atunci când
Dumnezeu intervine pe neaşteptate în viaţa noastră.

După ce mrejele au scos la suprafaţă mulţimea de peşti, Sfântul

Apostol Petru i se adresează Mântuitorului, însă nu oricum, ci căzând în
genunchi. De aici
învăţăm că atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, trebuie să o facem în stare de
smerenie, de mulţumire și de recunoaştere a sfinţeniei lui Dumnezeu.
Frați creștini, la fiecare Sfântă Liturghie arhiereul sau preotul rostește
adesea cuvintele pe care sunt sigur că le-ați auzit:„Dumnezeule curățește-mă pe
mine păcătosul și mă miluește”.De fapt aceste cuvinte nu sunt nimic altceva decât
o reformulare a cuvintelor rostite de Sfântului Apostol Petru către Mântuitorul
după pescuirea minunată „du-Te de la mine Doamne căci sunt om păcătos”

7
 Înțelegem de aici că mesajul acestei Sfinte Evanghelii se adresează
deopotrivă credincioșilor cât și slujitorilor Sfitei Biserici care trebuie să înveţe
din această Evanghelie că orice reuşită pe care o au în misiune vine, în primul
rând,
nu ca urmare a ostenelilor proprii, ci ca urmare a harului lui Hristos, dăruit
celor
harnici, smeriţi şi ascultători de Dumnezeu.

Frați creștini pescuirea miunată la care am luat și noi astăzi parte

prin ascultarea cuvântului Evangheliei reprezintă un îndemn la cultivarea
speranței chiar și în urma unor înfrângeri. Pescuirea minunată arată clar și concis
faptul că nu e de folos să disperăm atunci când am eșuat ci de folos este să ne
smerim și să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru un nou început.Pescuirea
minunată, minune ce marchează și chemarea la apostolat a lui Simon Petru,
Ioan și Iacob, arată că nu tot timpul truda noastră ne este de folos și din acest
motiv nu este răsplătită pe măsura ostenelii.
Am văzut astăzi cum Mântuitorul a făcut din corabie biserică și din puntea
corabiei, amvon, am văzut cum Mântuitorul a prefigurat prin mare lumea și din
pescari a făcut apostoli.Acum trebuie să înțelgem cu toții că peștii din
pildă suntem noi și că noi trebuie să ne lăsăm prinși în mreaja apostolilor,
mreajă care nu reprezintă o capcană ci cuvântul călăuzitor spre mântuire
cuvântul ce ne scoate din adâncul mării, din adâncul păcatului la lumina ce
adevărată, la limanul cel

dorit care este Hristos. Acum în încheiere să urmăm îndemnul I.P.S. Ioachim din
poemul alcătuit la Evanghelia acestei Duminici:
Simone, de ce ai teamă, dobândi mântuirea. Veţi pleca în toată lumea ca
că, nimic nu ai văzut, nişte harnici pescari,
Veniţi acum după Mine şi Adunând în luntrea
vedea-veţi şi multmai voastră împăraţi, sclavi
mult! sau tâlhari.
Veţi vedea cum şchiopii Mreaja vă va fi cuvântul
umblă, orbii căpătând inspirat de Duhul Sfânt,
vederea, Veţi întemeia biserici
Popoarele convertite vor peste întregul pământ.
8

Auzind aceste vorbe cei
trei fraţi, cuprinşi de zel,
Au lăsat peşti, bărci şi
mreje şi au plecat după
El. Fraţi creştini, fii ai
credinţei, vă rog să mă
ascultaţi:
Dacă Iisus vă cheamă, nu
cumva să ezitaţi!
AMIN !!!!