Biserica apostolică armeană reprezintă biserica naţională a poporului armean, care

vieţuieşte din cele mai vechi timpuri în ţinutul dintre Munţii Caucaz, Marea Caspică şi
Marea Neagră.

   Convertirea la creştinism a armenilor a avut loc între anii 299-301. În anul 301
creştinismul a fost decretat religie de stat.

   Din punct de vedere religios, centrul spiritual al armenilor din toată lumea este la
Ecimiadzin  (Armenia), unde îşi are sediul Patriarhul Suprem (catolicos).

   Pe teritoriul ţării noastre armenii s-au aşezat începând din secolele XI-XII. Aici au
găsit o atmosferă propice practicării  îndeletnicirilor lor tradiţionale în condiţii de
toleranţă religioasă.

   La sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, numărul armenilor

din Moldova a crescut, astfel că în anul 1401 domnitorul Alexandru cel Bun
înfiinţează o episcopie armeană la Suceava.

   Armenii aşezaţi în Transilvania încă din secolul al XI-lea s-au unit din punct de
vedere religios cu Biserica Catolică.

     Din punct de vedere dogmatic, al ritualului şi al practicilor bisericeşti, deosebirile

dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Armeană sunt de importanţă secundară.
     Limba de cult este limba armeană literară veche, indiferent de ţara în care se
oficiază slujbe religioase.
   Prin Legea cultelor din 1928, cultul armean a fost recunoscut de către Statul român
ca făcând parte dintre bisericile istorice din ţară. În 1931 este votată Legea pentru
înfiinţarea şi funcţionarea eparhiei armene.
   In anul 1949 a fost aprobat Statutul organic şi administrativ al eparhiei armene din
România, unde se menţionează că aceasta stă sub autoritatea dogmatică şi
canonică a catolicului tuturor armenilor din Ecimiadzin, dar îşi reglementează,
conduce şi administrează, în mod autonom, toate treburile religioase, culturale,
fundaţionale şi epitropeşti, în conformitate cu legislaţia  ţării noastre şi cu statutul
cultului.
     Episcopia armeană este condusă de un Arhiepiscop sau Episcop, ajutat de un
vicar eparhial. Organul central este Congresul eparhial. Consiliul eparhial este
organul executiv superior pentru treburile administrative, bisericeşti, culturale,
fundaţionale şi epitropeşti ale întregii eparhii.
    Consiliul eparhial are în componenţa sa trei comitete: comitetul spiritual bisericesc,
comitetul cultural şi comitetul economic.
     Cultul armean nu are unităţi intermediare. Organele de conducere parohiale sunt:
adunarea parohială, consiliul parohial (epitropia) şi comitetele parohiale.
     În cadrul Eparhiei armene din România funcţionează 10 parohii deservite de  4
preoţi, 3 diaconi, doi cântăreţi, cu 16 biserici şi 6 cimitire confesionale. Cele mai
importante comunităţi sunt la Bucureşti şi la Constanţa. Celelalte comunităţi sunt
formate din 12-20 familii. La recensământul din anul 2011 au fost înregistraţi 393
credincioşi armeni. În judeţul Suceava sunt două mănăstiri – monumente istorice, la 
Zamca şi Hagigadar.