1.

Introducere

Fiecare companie îşi defineşte modul prin care creşte şi se dezvoltă, de aceea abilităţile
sale da a fi mereu competitiva şi de a supravieţui depind, în ceea mai mare măsură de competenta
întreprinzătorului de a gestiona riscurile ce pot influenţa afacerea, de a aplica diferitele metode
de reducere a posibilelor consecinţe nedorite.
Astfel, în aproape toate organizaţie, indiferent de domeniul de activitate, există
preocupări legate de disfuncţionalităţile ce pot apărea în interiorul ei şi care sunt capabile să pună
în pericol funcţionarea normală şi reputaţia de care se bucură. Din acest motiv a luat  amploare
studiul cauzelor, modului de apariţie şi de manifestare ale acestor perturbări, precum şi
consecinţele lor. Riscurile sunt considerate a fi astfel de disfuncţionalităţi. Unele riscuri pot fi
anticipate şi prevenite, altele, din contră, nici măcar nu pot fi bănuite şi de obicei se instalează
brusc. Riscurile au implicaţii majore în viaţă şi activitatea organizaţiei, cu consecinţe uneori
nedorite. Pentru a înlătura acest neajuns, majoritatea domeniilor ştiinţifice şi-au elaborat o
concepţie proprie despre riscuri.
Riscul în sine, nu reprezintă un pericol, aşa cum s-au obişnuit să-l trateze marea
majoritate a întreprinzătorilor, ci mai degrabă ar oferi diverse posibilităţi de dezvoltare şi
valorificare a noilor oportunităţi pe care le oferă mediul de afaceri. Important este să cunoaştem
cum aceste oportunităţi pot fi identificate şi utilizate, astfel încât să obţinem rezultate pozitive
Riscul devine o piedică serioasă în derularea şi expansiunea oricărei activităţi, întrucât
îngreunează procesul de decizie. Orice activitate eficientă se poate derula numai în condiţiile în
care cei care o realizează sunt protejaţi de efectele negative ale riscului.
Actualmente una din principalele condiţii de asigurare a securităţii şi prosperităţii unei
afaceri reprezintă elaborarea şi aplicarea unui program coerent şi eficient de management al
riscurilor, instrument care la moment nu este prezent în cadrul tuturor companiilor, nu este
perceput drept parte integrată a strategiei unei întreprinderi. Lipsa unui astfel de program
introduce distorsiuni în evaluarea riscurilor şi alegerea celor mai eficiente căi de management al
acestora.1
1
 Orice înregistrare a unui risc trebuie acompaniată de o înregistrare corespunzătoare a
acestuia. De fapt, cu mult înainte de începerea procesului de identificare a riscurilor, trebuie
dezvoltat şi implementat un sistem de înregistrare. După identificarea riscurilor, toate datele
relevante trebuie inserate pentru a putea fi utilizate în procesul de analiză din perioada
următoare, ca punct de referinţă. Tendinţele actuale manifestate în domeniul economic atât la
nivel european cât şi internaţional, arată în mod clar, pe de o parte, necesitatea stabilirii de către
fiecare organizaţie (agent economic) a unor obiective concrete privind securitatea şi sănătatea în
muncă, iar pe de altă parte, necesitatea plasării acestor obiective pe aceeaşi treaptă de importanţă
cu obiectivele privind productivitatea, calitatea produselor sau protecţia mediului înconjurător.
De asemenea, este deja recunoscut faptul că între aceste segmente ale managementului general
al firmei există o relaţie directă, succesele/deficienţele înregistrate în cadrul unui segment având
efecte favorabile, respectiv nefavorabile, şi asupra celorlalte segmente.2
Principalul scop al acestei lucrări este de a forma şi de a dezvolta deprinderi de identificare,
analiza şi management al riscurilor în vederea asigurării unor activităţi durabile ale afacerii şi
carierei.

2
 CAPITOLUL 1. INTRODUCEREA ÎN TEORIA RISCURILOR

1.1. Analiza definiţiilor de risc

Multitudinea definiţiilor tratează în mod diferit această noţiune, autorii ei fiind influenţaţi de
diferite sisteme social-economice existente.
Dicţionarul complet al economiei de piaţă defineşte riscul drept un ”eveniment viitor şi
probabil, a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când
factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuţi cu anticipaţie şi imprevizibil atunci când este
determinat de situaţii fortuite”3 .
Dicţionarul limbii române defineşte riscul ca “posibilitate de a ajunge în primejdie, de a
avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”. Riscul apare, conform acestei concepţii,
sub forma unui pericol pe care omul încearcă să-l prevină sau măcar să-i atenueze efectele
nedorite.
Conform acepţiunii latine, termenul risc se referă nu numai la şansa de pierdere, ci şi la
şansa de câştig. Cu toate acestea, termenul „risc” tinde să fie utilizat în limbajul cotidian cu
semnificaţia pericolului unei pierderi.
Cuvântul latin „riscum” avea atât conotaţii negative cât şi pozitive. Riscul trebuie privit
prin ambele sale valenţe, şi anume riscul pur şi riscul speculativ. Riscul pur desemenează doar
pericolul unei pierderi, fără să ia în considerare posibilitatea de câştig. Exemplele de risc pur
includ pagubele potenţiale ale incendiilor, inundaţiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea
deceselor premature ca urmare a accidentelor sau a îmbolnăvirilor fatale. Riscul speculativ
acoperă atât posibilitatea unui câştig, cât şi pericolul unei pierderi. Afacerile sau jocurile de
noroc implică risc speculativ.
Conform Ghidului ISO 73 riscul este definit ca fiind efectul incertitudinii asupra
obiectivelor. Un efect ce poate fi pozitiv, negativ sau o abatere de la aşteptat. De asemenea,
riscul este adesea un eveniment, o modificare de ciscumstante, o consecinţă, sau o combinaţie a
acestora, şi modul în care acestea pot afecta realizarea obiectivelor.
Distincţia dintre riscul pur şi riscul speculativ reprezintă o premisă fundamentală a teoriei
asigurărilor. Astfel, riscul implică dispersia rezultatelor posibile faţă de media acestora în sens

3
pozitiv (câştiguri relative), cât şi negativ (pierderi relative). Din acestă perspectivă, riscul poate fi
definit că posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea rezultatelor posibile
este relativă: rezulatatul favorabil depăşeşte media anticipată, în timp ce rezultatul nefavorabil
este inferior mediei anticipate.
Orice decizie economică presupune un anumit grad de risc. Decidentul trebuie să înveţe
să-şi asume riscul deciziilor şi să îl administreze în folosul lui 4.
Pentru a se înţelege mai bine noţiunea de risc, este necesară realizarea unei distincţii clare
între risc şi incertitudine. Riscul se referă la situaţiile în care se pot identifica probabilităţi
obiective pentru rezultatele posibile. Cu alte cuvinte el poate fi cuantificat. Incertitudinea se
referă în schimb la situaţiile sau evenimentele despre care nu există informaţii suficiente pentru a
identifica probabilităţile obiective. Prin urmare, atunci când informaţiile necesare înţelegerii şi
anticipării evoluţiilor, schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente,
fie indisponibile, situaţia este catalogată ca fiind una incertă.
Elementul cheie în a face distincţia între risc şi incertitudine este probabilitatea.
Probabilitatea se referă la posibilitatea ca un anumit fenomen sau eveniment să se producă în
condiţii bine determinate. În funcţie de probabilitate pot fi evidenţiate 3 categorii de situaţii:
- certitudinea absolută
- incertitudinea
- riscul
Certitudinea absolută poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a
evenimentelor, consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau
evenimente neaşteptate. Se poate afirma că rezultatele oricărei decizii sunt cunoscute cu
exactitate înaintea adoptării lor deoarece probabilitatea ca rezultatul respectiv să fie atins este de
100% . Dacă ar exista certitudinea absolută, fiecare decident ar dispune nelimitat de informaţii
complete şi s-ar putea realiza o listă completă a evenimentelor viitoare şi ale consecinţelor
adoptării unei decizii. La polul opus al certitudinii se află incertitudinea.
Marele dezavantaj al incertitudinii este acela că la un nivel ridicat al ei indivizii nu mai
sunt capabili să aleagă, din moment ce orice alegere duce la rezultate aleatorii imposibil de
prevăzut. Prin urmare este necesară reducerea incertitudinii când atinge niveluri prea mari.

4
 Gradul de incertitudine este dat de numărul factorilor care pot afecta cursul unei acţiuni şi
de frecvenţa şi amplitudinea schimbărilor aferente lor. De asemenea este influenţat de nivelul
cunoaşterii pe care îl posedă firma sau individul în domeniul în care acţionează. Un nivel al
cunoaşterii mai ridicat permite o apreciere mai corectă a factorilor care acţionează şi duce la
scăderea posibilităţii unor predicţii eronate.
Riscul se află situat între certitudine şi incertitudine. El este un fenomen care provine din
circumstanţe pentru care decidentul este în măsură să identifice evenimente posibile, şi chiar
probabilitatea materializării acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care
dintre aceste evenimente se va produce efectiv 5
Riscul provine din imposibilitatea de a aprecia cu o anumită acurateţe care este
evenimentul identificat ca atare de decident care se va materializa efectiv şi va determina un
anumit rezultat negativ.
Chiar dacă probabilitatea estimată pentru materializarea efectivă a unui anumit factor
generator de risc este ridicată, decidentul nu poate fi sigur dacă acel eveniment este cel care se va
produce cu certitudine şi nu altul. Riscului îi este asociată o distribuţie obiectivă de probabilitate
măsurată ca număr de apariţii al unui rezultat determinat în urma unui număr mare de observaţii.
Această distribuţie este considerată valabilă pentru acţiunile care se desfăşoară în condiţii
identice cu altele care deja au avut loc şi a căror rezultate au fost cuantificate prin metode
statistice.

1.2. Criteriile de clasificare a riscurilor

Metodele de clasificare a riscurilor sunt generate de diferitele tipuri de activitate întreprinsă şi

constituie o etapă importantă în cunoaşterea mecanismului de antreprenoriat riscant. Odată ce
sunt cunoscute tipurile de risc se va înţelege clar principalele consecinţe rezultate din influenta
acestora, ca apoi, să se aleagă metodele cele mai potrivite şi mai eficiente de realizare a
obiectivelor propuse.
Riscurile pot fi clasificate conform următoarelor criterii:
1.2.a După caracterul urmărilor riscurile se împart în:

5
 Riscurile pot avea rezultate pozitive sau negative, sau pot avea un rezultat incert. Astfel
conform definiției oferite de Ghidul ISO 73, riscurile sunt împărțite în trei categorii:
• Riscuri de hazard (sau pure);
• Riscuri de control (sau de incertitudine);
• Ricuri de oportunitate (sau speculative).
Este important să se rețină că nu există clasificări ale riscului “corecte” sau “greșite”. Există și
alte clasificări ale riscurilor în alte texte, și acestea pot fi adecvate. Este mai des întâlnită
divizarea riscurilor în riscuri pure și speculative. Este important ca fiecare organizație să adopte
sistemul de clasificare care este cel mai potrivit pentru circumstanțele sale specifice.
· Riscurile pure (de hazard)

Există anumite evenimente de risc care pot avea numai rezultate negative. Aceste riscuri sunt
denumite riscuri de hazard, sau riscuri pure, și sunt de regulă riscuri operaționale sau asigurabile.
În general, organizațiile au o anumită toleranță față de riscurile de hazard, și acestea trebuie să fie
gestionate în cadrul acestor limite de toleranță.
Riscurile de hazard sunt acele evenimente care pot avea doar rezultate negative. În consecință,
ele pot submina, uneori char foarte grav, îndeplinirea obiectivelor stabilite ale organizației.
Aceste riscuri sunt de cele mai multe ori asigurabile cu ajutorul companiilor de asigurări
specializate.
Managementul riscului de hazard se referă la aspecte cum ar fi sănătatea și siguranța la locul
de muncă, prevenirea incendiilor, daune materiale și consecințele cauzate de produse defecte.
Riscurile de hazard pot provoca perturbări ale operațiunilor normale ale organizației, precum și
ca costuri sporite și publicitate negativă datorată acestor evenimente perturbatoare.
Riscurile de hazard se referă cel mai adesea la clădiri și alte mijloace fixe ale organizației,
inclusiv la echipamente de producție, echipamente IT (care se pot defecta, pot fi afectate de
diverși factori externi sau interni). Per ansamblu, ele pot afecta în general personalul, sediul,
activele organizației, furnizorii, și tehnologia informației și comunicației în organizație (ITC).
Furtul și fraudă pot constitui de asemenea riscuri semnificative de tip hazard pentru multe
organizații. Acest lucru este valabil mai ales pentru organizațiile care lucrează cu numerar sau
gestionează un număr mare de servicii financiare. Tehnici relevante pentru evitarea furtului și
fraudei includ proceduri adecvate de securitate, separarea sarcinilor financiare în cadrul
organizației, precum și proceduri de autorizare și de delegare, și verificarea atentă a personalului
înainte de angajare.
· Riscurile de incertitudine (de control)

Există unele riscuri care dau naștere incertitudinii în ceea ce privește rezultatul unei situații.
Acestea sunt cunoscute sub denumirea de riscuri de control sau de incertitudine și sunt frecvent
asociate cu managementul de proiect. În general, organizațiile au aversiune față de riscurile de
control. incertitudinea se poate referi la beneficiile unui proiect, livrarea rezultatelor acestuia la
timp, în cadrul bugetului stabilit și conform cu specificațiile. Managementul riscurilor de control
este realizat pentru a se asigura că rezultatele activităților afacerii se încadrează în intervalul
dorit.
· Riscurile de oportunitate (speculative)

În același timp, organizațiile își asumă deliberat riscuri, în special riscuri legate de piață sau
riscuri comerciale, cu scopul de a obține un câștig. Acestea pot fi considerate riscuri de
oportunitate sau speculative, iar organizațiile au în generat un apetit specific pentru investiția în
asemenea riscuri.
Riscurile de control sunt asociate cu evenimente necunoscute și neașteptate, și pot fi extreme
de dificil de cuantificat. Riscurile de control sunt adesea asociate cu managementul de proiect. În
aceste situații, se cunoaște că evenimentele se vor produce, dar consecințele precise le acestor
evenimente sunt dificil de prezis și de controlat. În consecință, abordarea se bazează pe
minimizarea potențialelor consecințe ale acestor evenimente.
Există două aspecte principale asociate cu riscurile de oportunitate. Există riscuri / pericole
ce apar odată cu asumarea unei oportunități, însă există de asemenea riscuri ce apar dacă nu se
accesează oportunitatea respectivă. Riscurile de oportunitate pot să nu fie vizibile sau aparente
fizic, fiind adeseori de natură financiară. Deși ele sunt asumate în vederea obținerii unui rezultat
pozitiv, acesta nu este garantat.

1.2.b După caracterul evidenţei riscurile se împart în:

a) externe: aici se atribuie riscurile care influenţează activitatea firmei din exteriorul ei, aşa că riscul
inflaţionist, riscul valutar, riscul natural etc., aceasta fiind nemijlocit legate de activitatea întreprinderii sau
de mediul său de contract. La nivelul riscurilor externe acţionează o multitudine de factori: politici,
 economici, demografici, sociali, geografici, (modificări imprevizibile în legislaţia ce reglementează
activitatea de antreprenoriat, instabilitatea regimului politic din ţară şi din lume);
b) interne: la riscurile interne se atribuie riscurile condiţionate, în marea majoritate, de activitatea
nemijlocită a întreprinderii, cât şi a partenerilor săi de contact, la care se atribuie furnizorii, copartenerii
afacerii şi consumatorii. La nivelul acestor riscuri acţionează activitatea de conducere a afacerii, alegerea
strategiei optime de marketing, a politicii şi tacticii de activitate şi alţi factori; potenţialul de producere,
înzestrarea tehnică, nivelul specializării, de competenţă şi calificare a forţei de muncă, a tehnicii
securităţii etc.

1.2.c. În dependenţă de durata în timp:

a) riscuri de scurtă durată - reprezintă un pericol pentru antreprenor pe o perioadă

definită de timp concret, care dispar concomitent cu încetarea acţiunii (spre exemplu:
riscul de transport, riscul de neîndeplinire a obligaţiilor asumate conform
contractului);
b) riscuri permanente - prezintă tot timpul pericol pentru activitatea de antreprenoriat, pe
un teritoriu geografic anumit sau într-un domeniu al economiei naţionale (spre
exemplu: riscul natural specific unei regiuni geografice, aşa că Japonia; riscul
neachitării permanente într-o ţară unde legislaţia este imperfectă).

1.2.d. după natura lor, riscurile se mai pot gupa astfel:

a)riscuri sociale – sunt provocate de evenimente sociale previzibile sau imprevizibile,

precum boala, decesul, invaliditatea, reducerea nivelului de trai, şomajul, maternitatea etc.
Protecţia împotriva acestor riscuri depinde, în mare măsură, de politica statului în domeniu, de
nivelul de dezvoltare a economiei naţionale, calitatea sistemului educaţional. În general, se poate
afirma că statele modern acordă o importantă primordială ocrotirii individului împotriva
riscurilor sociale, scopul fundamental al oricărui regim modern fiind acela de a proteja interesele
indivizilor la nivel naţional, în condiţii de echitate şi dreptate socială.
 b)riscuri naturale – provocate de calamităţi naturale.
c)riscuri politice – sunt determinate de evenimente politice majore, precum războaie, greve,
embargo, naţionalizare, restricţii de export. Acoperirea riscurilor politice este greu de realizat sau
chiar imposibilă, având în vedere consecinţele grave ale acestor tipuri de riscuri, declanşate de
interesele majore ale statului, care, în asemenea situaţii, se opun intereselor individului sau
întreprinderilor. Posibilităţile de atenuare sau de compensare a pagubelor în acest caz depind
exclusiv de poziţia şi atitudinea autorităţilor statale.
d) riscuri economice – sunt cele mai numeroase
Riscurile financiare au existat încă de la începuturile relaţiilor comerciale. În timp, însă,
nivelul până la care au fost identificate măsurate şi controlate a variat foarte mult. Pierderile
financiare suportate de companii renumite pe plan internaţional, datorate activităţii defectuoase
de management al riscului şi mai ales puternic mediatizate, au condus la conştientizarea de către
manageri a importanţei majore a gestiunii riscurilor.
În viaţa economico-financiară, riscul este o componentă a oricărei activităţi, regăsindu-se
în agenda zilnică a managerilor companiilor. Modificări neprevăzute în evoluţia ratei dobânzii,
ale cursului de schimb sau ale preţului unei produs nu numai că afectează rezultatele financiare
ale unei firme, dar pot determina chiar falimentul acesteia. De fapt, natura deciziilor financiare
implică incertitudine.

1.3. Factorii ce influenţează apariţia riscurilor

Riscurile sunt rezultatul influentei mai multor factorii. Unii dintre aceştia se pot afla în
strategia companiei, în modul ei de desfăşurare a activităţii sau pot apărea ca o consecinţă a
activităţii derulate direct de întreprinzător.
Apariţia riscurilor poate constitui urmarea unor decizii primite în interiorul firmei sau din
exteriorul ei, aşa că: acţiunile concurenţilor, ale furnizorilor, opiniile publice, modificările
conjuncturii pieţei, lipsa informaţiei necesare etc.
Conform studiului elaborat de Asociaţia Naţională a Producătorilor din SUA, în medie de 10
ori pe an firmele erau afectate de situaţii de risc ca urmare a influenţei următorilor factori:
-> Reclamaţii şi amenzi pentru marfa necalitativă;
-> Accidente la întreprinderi şi defectări de utilaj;
 -> Scurgerea informaţiei confidenţiale;
-> Defectări în sistemul electronic;
-> Influenţa zvonurilor neadeverite
Mai rar după frecvenţă, dar mai mari după consecinţe, influenţează aşa factori precum
calamităţile naturale, incendiile şi exploziile, apariţia imprevizibilă a unor concurenţi, moartea
conducătorilor sau a specialiştilor-cheie din firmă.
Prin urmare, putem evidenţia două grupe mari de factori care influenţează apariţia
riscurilor:
1.3.1. Factorii interni sunt cei ce apar în interiorul firmei şi care influenţează doar
activitatea ei. La rândul său, antreprenorul poate influenţa în mod direct asupra acestor factori,
diminuând consecinţele negative ulterioare sau valorificându-le pe cele pozitive aşteptate. La
aceşti factori se referă:
Ø Strategia firmei este o direcţie generală de activitate a firmei pe o perioadă îndelungată de
timp, ce poartă un caracter obligatoriu de realizare, însă poate fi modificată în funcţie de
factorii mediului intern şi extern al întreprinderii.
Elaborarea şi modificarea strategiei poate fi realizată cu ajutorul metodei analizei SWOT.
Ø Calitatea şl nivelul de folosire a marketingului este un factor intern, care îndeplineşte
funcţia de informator pentru managementul firmei, fără de care firma este „oarbă”,
răspunzând la întrebările: ce să producă?; pentru cine?; cui să vândă?; când să vândă? în
cazul în care marketologul sau lucrătorii compartimentului de marketing nu sunt
suficient de competenţi, sau nu cunosc toate modalităţile de obţinere şi prelucrare a
informaţiei, ei generează un set întreg de riscuri, inclusiv pe cel de faliment, chiar dacă
managementul firmei a fost perfect. Deci, gestiunea corectă, dar cu informaţia greşită
este o cauză importantă în generarea de riscuri, dar care poate fi controlată şi îndreptată
în direcţia potrivită.
Ø Resursele şi utilizarea lor. Orice întreprindere, indiferent de domeniul său de activitate,
utilizează următoarele resurse: umane, financiare, materiale, informaţionale. Modalitatea
şi intensitatea folosirii acestor resurse generează firmei un set de riscuri care, în mod
direct, influenţează asupra rezultatului final scontat.6
Ø

6
 Figura 1.2. Factorii interni de influenţă asupra riscului

1.3.2. Factorii externi sunt cei ce prezintă pericol pentru firmă din exterior, pe care
antreprenorul nu-i poate influenţa, însă este obligat să ţină cont de ei, întrucât aceştia contribuie
la rezultatul şi activitatea lui.
Factorii externi se împart în două grupe: a factorilor de influenţă directă şi de influenţă
indirectă.

Figura 1.3. Factorii externi de influenţă asupra riscului

 Factorii externi de influenţă directă includ:
· Legislaţia ce reglementează activitatea de antreprenoriat este un factor extern de
influenţă directă, care dictează antreprenorului „regulile de joc”, pe care el trebuie să
le respecte, deoarece activitatea lui se desfăşoară într-un anumit stat, cu utilizarea
totală sau parţială a resurselor din statul respectiv. Insă aceste „reguli” nu tot timpul
sunt favorabile pentru o activitate eficientă de antreprenoriat, fapt ce-i generează
antreprenorului anumite riscuri, pe care el nu le poate prevedea şi, în majoritatea
cazurilor, influenţa.
· Relaţiile cu partenerii, de asemenea, influenţează în mod direct activitatea firmei
prin lipsă sau insuficienţa furnizorilor de materie primă pe piaţa internă,
neîdeplinirea obligaţiilor asumate conform contractului etc.
· Concurenta antreprenorilor impune antreprenorii permanent să introducă mici sau
mări inovaţii în activităţile lor, rezistând în aşa mod în lupta concurenţială, care la un
moment dat are un grad înalt de înăsprire. Orice decizie a concurentului, în mod
direct, afectează anumite rezultate ale celuilalt producător sau prestator de servicii,
generându-i riscuri şi impunându-l să accepte, la rândul său, alte riscuri care i-ar
permite să domine o anumită perioadă această situaţie.
Factorii externi de influenţă indirectă includ:
· Situaţia politică din tară, care favorizează sau nu accesul antreprenorilor la diverse
surse financiare externe, extinderea activităţii pe alte pieţe, creează un climat
favorabil sau nefavorabil pentru crearea sau/şi dezvoltarea activităţii de
antreprenoriat în interiorul ţării. De asemenea, situaţia politică din ţară poate
contribui la apariţia unor situaţii de forţă majoră, aşa că greve, perturbări sociale,
război, care prezintă pericol pentru unele domenii de activitate antreprenorială, astfel
fiind influenţată şi economia ţării.
· Situaţia economică din tară. Conjunctura economiei de piaţă are tendinţa de a se
modifica în mod ciclic. Nivelul înalt al cererii se schimbă cu perioade de depresie,
când întreprinderea nu-şi poate realiza produsele la preţ accesibil. Prin urmare, criza
supraproducerii contribuie la mărirea nivelului riscului antreprenorial. O influenţă
enormă asupra nivelului riscului antreprenorial o are inflaţia. Procesele inflaţioniste
reduc stimulentele pentru creşterea economică, ridicarea eficienţei producţiei din
 contul progresului tehnico-ştiinţific, deoarece tehnica şi tehnologiile noi devin tot
mai scumpe şi neaccesibile pentru antreprenori. Inflaţia denaturează calculele
economice, face incerte perspectivele de dezvoltare, măreşte riscul legat de noi
proiecte investiţionale.
· Factorii internaţionali. Deoarece mediul economic mondial tinde spre globalizare,
tot mai evidentă devine dependenţa diferitelor economii de factorii internaţionali.
Intrarea ţărilor în diverse organizaţii internaţionale conduce la asumarea ţărilor-
membre a anumitor obligaţii la nivel naţional şi internaţional, care creează anumite
limite în activitatea şi dezvoltarea economică a acestora. Dependenţa de anumite
resurse naturale, amplasarea geografică nefavorabilă generează anumite riscuri
micro- şi macroeconomice, care blochează activităţile antreprenoriale
· Calamităţile naturale. Sub influenţa îndelungată a omului asupra naturii, tot mai
frecvente apar situaţiile legate de influenţele negative ale factorilor naturali asupra
activităţilor antreprenoriale. „Lupta” naturii cu dorinţele omului capătă o amploare
tot mai mare, cu diverse forme de manifestare. Spre exemplu, ciclul inundaţiilor în
toată Europa din vara anului 2003, zăpada în mijlocul verii în Noua Zeelandă şi
SUA, secetele din anii 2001 şi 2002 din Republica Moldova şi inundaţia din vara
anului 2008.7
Existenţa şi influenţa ambelor grupe de factori nu trebuie să formeze bariere pentru
antreprenori în crearea şi dezvoltarea afacerilor, însă să-i mobilizeze spre o prognozare şi
estimare corectă a posibilităţilor şi consecinţelor pentru a putea gestiona eficient activitatea,
ţinând cont de aceşti factori.
Bazându-ne pe aceste descrieri generale, vedem că fiecare tip de activitate, pe lângă influenţa unui grup de
riscuri generale, este afectat de multiple riscuri specifice fiecăruia, de unde există instrumente specifice de
identificare, evaluare şi gestiune.

7
Bibliografie

A Method for Risk Analysis of Disasters and Emergencies în Switzerland (2013), Federal Office
for Civil Protection

Budica A. „Metode specifice de asumare a riscului", Tribuna Economică 2006, nr.22

Lector dr. Ciocoiu Nadia, Introducere în teoria riscului şi a managementului de risc, 14 feb
2005, Facultatea de Management

M. Crouhy, D. Galai, R. Mark, The essentials of risk management, UŞA, The Mc. Graw – Hill
Companies

Moraru, R., Băbuţ, G., Matei, I., Ghid pentru evaluarea riscurilor profesionale, Editura Focus,
Petroşani, 2002