Tema nr.

RISCUL ÎN ACTIVITATEA AGENŢILOR ECONOMICI

Unităţi de învăţare:
• Conceptul de risc. Trăsături caracteristice. Tipologia riscului
• Factorii de risc ai activităţii agentului economic
• Gestiunea riscului agentului economic

Bibliografie recomandată:
• Anghel I. - Falimentul - radiografie şi predicţie, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
• Băileşteanu, G. - Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri, editia a III-a. Timişoara, Ed. Mirton, 2001
• Bătrâncea M. - Risc şi faliment, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003
• Buglea A., Lala Popa I. – Analiză economico-financiară, Ed. Mirton, Timişoara, 2009
• Buşe L., Siminică M., Cîrciumaru D., Simion D., Ganea M. – Analiză economico-financiară, Ed.
Sitech, Craiova, 2010
• Cişmaşu I.D. - Riscul – element în fundamentarea deciziei, Ed. Economică, Bucureşti, 2003
• Păun C., Păun L. - Riscul de ţară, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
• Siminică M. - Diagnosticul financiar al firmei. Craiova, Ed. Universitaria, 2008

4.1. Conceptul de risc. Trăsături caracteristice. Tipologia riscului

Economia de piaţă determină numeroase provocări pentru agenţii economici. Derularea

corespunzătoare a fenomenelor şi proceselor economice în cadrul unei întreprinderi impune o
interacţiune permanentă a mediului intern cu cel extern, care se realizează în toate fazele
circuitului economic şi afectează toate compartimentele firmei. Relaţiile cu furnizorii, clienţii,
creditorii, autorităţile statului, salariaţii, competitorii constituie pentru întreprindere surse de risc,
care afectează condiţiile de desfăşurare a activităţii. Orice întreprindere trebuie, astfel, să îşi
fundamenteze dimensiunea activităţii, profilul, structura organizatorică în funcţie de rigorile
economiei de piaţă.
O firmă are ca finalitate obţinerea de profit. Indiferent care este obiectivul său de bază
(maximizarea profitului, crearea de valoare pentru acţionari, creşterea cotei de piaţă, satisfacerea
exigenţelor externe şi interne în condiţiile dezvoltării durabile a societăţii etc.), obţinerea unui
nivel minim de profit este o condiţie importantă a menţinerii firmei pe piaţă. În practică, nu se
poate determina un nivel optim al rentabilităţii, general valabil pentru toţi agenţii economici,
chiar dacă operează în condiţii similare ale activităţii; aceasta, întrucât riscurile cu care ei se
confruntă sunt diferite. Fiecare întreprindere îşi fixează, astfel, nivelul rezultatelor dorite în
strânsă corelaţie cu riscurile identificate şi cu impactul estimat al acestora asupra performanţelor
activităţii.
Riscul constituie, în prezent, un element de bază al mecanismului decizional dintr-o
întreprindere. Includerea sa în acest proces a devenit obligatorie, dată fiind amploarea deosebită
a consecinţelor materializării riscului, care pot afecta considerabil rezultatele firmei sau îi pot
pune în pericol chiar supravieţuirea pe piaţă. Identificarea factorilor de risc, a modalităţilor de
materializare, evaluarea consecinţelor sale au devenit un imperativ pentru orice agent economic,
indiferent de activitatea desfăşurată. Practic, adoptarea oricărei decizii (de investiţii, de finanţare,
de intrare pe o nouă piaţă, de lansare a unui nou produs etc.) necesită identificarea şi evaluarea
riscului, în strânsă concordanţă cu rezultatele care se estimează că pot fi obţinute.
Factorii de risc cu care se confruntă o firmă sunt numeroşi, îşi transmit influenţa în mod
diferit şi pot afecta diverse laturi ale activităţii. Pentru înţelegerea mecanismului de materializare
2 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
a acestora şi pentru adoptarea unor măsuri de protecţie eficiente, este necesară definirea
conceptului de risc. În această privinţă, opiniile diferiţilor specialişti sunt extrem de diverse.
Potrivit lui P. Conso, riscul poate fi privit ca reprezentând incapacitatea unei firme de a se
adapta la timp şi cu cel mai mic cost la modificările de mediu. În această accepţiune, riscul care
afectează activitatea unei firme este de natură exogenă şi se referă la imposibilitatea
întreprinderii de a adopta măsuri eficiente de protecţie atunci când se manifestă un factor extern
de risc. Având în vedere că o firmă interacţionează permanent cu mediul său ambiant, rezultă că
riscul este o caracteristică permanentă a activităţii unei firme, aparatul decizional trebuind să fie
suficient de flexibil pentru a putea implementa rapid şi eficient mecanisme adecvate de
gestionare a riscului. O astfel de abordare este reducţionistă, deoarece ţine seama numai de
factorii externi (mediul de afaceri) şi îi ignoră total pe cei interni.
Potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OCDE), “riscul este
constituit din posibilitatea ca un fapt cu consecinţe nedorite să se producă”1. Această definiţie
este destul de largă şi se referă la posibilitatea materializării unui factor de risc (intern sau
extern), care să provoace efecte nefavorabile pentru întreprindere. Accentul este pus pe
consecinţele riscului, iar acestea nu sunt neapărat de natură financiară.
Din punct de vedere probabilistic, riscul reprezintă variabilitatea rentabilităţii faţă de
media rentabilităţii pe o perioadă anterioară de timp sau faţă de obiectivul stabilit. Această
accepţiune este foarte importantă în analiza corelaţiei dintre rentabilitate şi risc pentru titlurile
financiare, în care “riscul se estimează ca variabilitate a profitului în raport cu speranţa de
rentabilitate”2. În acest caz, elementul de referinţă este media perioadelor anterioare sau un nivel
dorit, iar oscilaţiile rentabilităţii faţă de acest nivel sunt consecinţa materializării riscului. În
această privinţă, aparatul statistico-matematic oferă un instrumentar adecvat de evaluare a
riscului, dar deficienţele sale privesc faptul că riscul este definit ca fiind orice abatere (fie
negativă, fie pozitivă) a rentabilităţii faţă de nivelul propus; în realitate, numai abaterile negative
sunt expresia materializării riscului, cele pozitive semnificând o situaţie favorabilă pentru firmă.
A. Buglea3 consideră că „riscul reprezintă posibilitatea ca o acţiune viitoare să genereze
pierderi, care vor afecta patrimoniul, interesele, activitatea şi rezultatele unui agent economic”.
Este o definiţie care se axează pe latura financiară a activităţii firmei, potrivit căreia efectele
materializării riscului pot fi cuantificate printr-o serie de indicatori economico-financiari, al căror
nivel se deteriorează în timp. Acelaşi autor consideră că riscul poate conduce atât la pierderi, cât
şi la câştiguri, iar riscul reprezintă, astfel, „probabilitatea apariţiei unor neconcordanţe
(favorabile sau nefavorabile) între nivelul preconizat şi cel obţinut, al unor acţiuni viitoare”.
Această accepţiune este apropiată de cea probabilistică, prin care riscul reprezintă orice fel de
abatere (pozitivă sau negativă) de la un nivel prestabilit.
O astfel de optică este întâlnită şi la G. Băileşteanu, care consideră că, din punctul de
vedere al managementului afacerilor, prin risc trebuie să înţelegem atât posibilitatea câştigului,
cât şi a pierderii. Acelaşi autor optează pentru următoarele definiţii asociate riscului4:
„ – când probabilitatea de apariţie a unei stări ale naturii este 1, spunem că suntem în
situaţie de certitudine;
– când se cunoaşte probabilitatea de apariţie a stării naturii, dar aceasta (probabilitatea)
este mai mică decât 1, suntem în situaţii de risc;
– când nu se cunoaşte nici probabilitatea de apariţie a stării naturii suntem în situaţie de
incertitudine.”

1
Preluată după C. Păun, L. Păun, Riscul de ţară, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 19
2
I. Stancu, Finanţe, ediţia a treia, Ed. Economică, Bucureşti, 2002, pag. 867
3
A. Buglea, Analiză financiară – concepte şi studiu de caz, Ed. Mirton, Timişoara, 2005, pag. 282
4
G. Băileşteanu, Diagnostic, risc şi eficienţă în afaceri, ediţia a III-a, Ed. Mirton, Timişoara, 2005, pag. 248
3 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
Se observă definirea termenului de risc în strânsă concordanţă cu relaţia certitudine-
incertitudine-risc. În universul probabilistic, situaţiilor posibile li se asociază probabilităţi de
apariţie, iar riscul se referă la acele situaţii identificate care pot apărea, dar fără a se putea afirma
cu certitudine că se vor manifesta în practică.
Standardele Internaţionale de Contabilitate consideră că riscul reprezintă varietatea
rezultatelor obţinute. Ajustarea în funcţie de risc poate implica creşterea valorii la care este
estimată o datorie. În evaluarea rezultatelor şi cheltuielilor afectate de condiţii de incertitudine,
trebuie aplicat principiul prudenţei, pentru a nu supraevalua activele şi a subevalua datoriile.
Totuşi, elementele de incertitudine nu justifică constituirea unor provizioane excesive sau
subevaluarea obligaţiilor5. Se observă, în acest caz, o abordare contabilă a riscului, care afectează
înregistrările contabile şi raportările financiare ale firmei. Acest tip de risc este foarte important,
deoarece afectează indicatorii economico-financiari calculaţi de către firmă şi, mai departe,
procesul decizional. El este important şi pentru investitori, care îşi fundamentează deciziile de
investiţii pe baza situaţiilor financiare publicate de către întreprindere.
Alături de acestea, numeroşi cercetători au elaborat şi alte definiţii ale riscului, care
privesc noi semnificaţii ale acestuia:
- “posibilitatea ca un împrumut sau o investiţie să producă o pierdere”6;
- “variabilitatea probabilă a rentabilităţii viitoare a activului”7;
- “variabilitatea rezultatului sub presiunea mediului”8;
- “posibilitatea ca veniturile viitoare să fie diferite faţă de cele estimate a se obţine.
Altfel spus, riscul reprezintă variabilitatea veniturilor sub influenţa mediului, implicând
eventualitatea producerii unui eveniment nefavorabil”9.
Analizând toate aceste definiţii, se pot desprinde principalele caracteristici ale riscului:
a) riscul derivă din incertitudine; adoptarea deciziei are loc în prezent, iar punerea în
practică şi rezultatele se vor produce în viitor. Incertitudinea provine din necunoaşterea cu
privire la care eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment, care vor fi efectele
reale şi amplitudinea producerii acestora;
b) riscul implică ideea de pierdere potenţială sau de reducere a unui rezultat, indiferent
de natură, generate de evoluţia unui factor în sens contrar aşteptărilor decidentului;
c) efectele riscului, odată produse, nu mai pot fi înlăturate;
d) riscul afectează toate laturile activităţii unei întreprinderi;
e) asumarea riscului presupune o remunerare corespunzătoare a capitalului investit;
f) riscul este cauzat atât de factori interni, cât şi de factori externi firmei;
g) existenţa riscului semnifică o vulnerabilitate a firmei.
Cunoscând aceste trăsături specifice noţiunii de risc, se poate acţiona în direcţia elaborării
unor politici eficiente de ocrotire împotriva riscului.
În adoptarea deciziilor pentru derularea activităţii sale şi în trasarea politicii de risc,
agentul economic trebuie să ţină seama de interesele, acţiunile şi deciziile celorlalţi participanţi
la viaţa economică, respectiv:
- creditorii, care vor aloca resurse financiare pentru creditarea întreprinderii numai
când riscul nu depăşeşte un anumit prag, solicitând, în schimb, o remunerare în strânsă corelaţie
cu riscul asumat;
- acţionarii, care vor urmări, ca şi creditorii, o remuneraţie în funcţie de riscul
suportat; remuneraţiile solicitate de aceştia sunt, totuşi, mai ridicate, întrucât riscul asumat de ei
este mai ridicat decât în cazul creditorilor;
- statul, interesat de menţinerea unui mediu de afaceri competitiv, în care să
supravieţuiască numai firmele puternice, şi de adoptarea unei legislaţii adecvate pentru curăţarea

5
Standardele Internaţionale de Contabilitate 2001, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, pag. 1041-1042
6
I.R. Hamzescu şi col., Dicţionar financiar bancar, Ed. Mondoec, Craiova, 1998, pag. 191
7
P. Halpern, J. F. Weston, E. F. Brigham, Finanţe manageriale, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag. 479
8
M. Niculescu, Diagnostic global strategic, Ed. Economică, Bucureşti, 1997, pag. 397
9
F. Radu şi colab., Analiza economico-financiară a firmei, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2003, pag. 338
4 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
mediului de afaceri de firmele neviabile din punct de vedere economic. În anumite situaţii, statul
este interesat, din motive sociale, de menţinerea unor firme care, deşi înregistrează performanţe
slabe sau au pierderi, asigură locuri de muncă pentru un număr considerabil de salariaţi.
- consumatorii, atunci când este vorba de persoane juridice, interesaţi de sănătatea
financiară a furnizorilor, pentru onorarea comenzilor;
- concurenţii, ale căror decizii referitoare la politica de preţ sau de promovare a
propriilor produse determină, de cele mai multe ori, o reacţie din partea firmei în cauză;
- salariaţii, interesaţi de supravieţuirea firmei şi de sănătatea sa financiară, pentru
menţinerea locurilor de muncă şi pentru obţinerea unor salarii adecvate.
Pentru adoptarea unei politici de risc eficiente, întreprinderea trebuie să ţină seama de
interesele şi acţiunile acestor participanţi la realizarea activităţii sale, pe care trebuie să le
integreze în mecanismul decizional.

În economia reală, se manifestă o multitudine de riscuri, de naturi diferite, cu forme

variate de manifestare şi cu efecte diverse asupra activităţilor economice. Pentru implementarea
unor măsuri eficiente de prevenire sau protecţie împotriva riscului, este necesară identificarea
riscurilor, clasificarea acestora după diverse criterii, în scopul înţelegerii mecanismului de
acţiune, al cauzelor care le declanşează şi al factorilor de influenţă. Un astfel de deziderat este cu
atât mai important cu cât efectele materializării riscurilor se extind la tot mai mulţi agenţi
economici şi pot avea consecinţe dezastruoase pentru aceştia. Ignorarea riscului poate conduce
chiar la falimentul firmei, iar pierderile asociate acestuia afectează numeroşi agenţi economici.
Întrucât riscurile care afectează o anumită activitate sunt numeroase, iar eliminarea
acestora nu este posibilă, obiectivul unui agent economic în acest domeniu trebuie să fie
identificarea şi urmărirea acelor riscuri care pot avea un impact semnificativ asupra rezultatelor
obţinute.
În literatura de specialitate consacrată problematicii riscurilor ce afectează activitatea
agentului economic, există o multitudine de criterii de clasificare a riscurilor.
După nivelul la care este localizat, riscul poate fi:
a) risc macroeconomic – este rezultatul evoluţiei condiţiilor generale ale climatului de
afaceri în care activează firma. Acest risc este generat de o multitudine de factori de natură
economică, politică sau socială, a căror evoluţie în timp trebuie luată în considerare de către
managementul firmei. Acest tip de riscuri poate fi cauzat de greve, convulsii sociale, războaie
civile, schimbări de guverne, modificări de politică macroeconomică, recesiune economică,
restricţii de convertibilitate a monedei naţionale în valută, de transfer extern al fondurilor,
inflaţie, evoluţia nefavorabilă a ratei dobânzii pe piaţă, sistemul juridic etc. De regulă, riscurile
macroeconomice afectează toţi agenţii economici din economia naţională, iar împotriva lui se pot
adopta măsuri reduse de protecţie.
b) risc sectorial – este dat de caracteristicile sectorului în care firma îşi desfăşoară
activitatea, fiind, mai departe, dependent de politica guvernului faţă de sectorul respectiv, de
infrastructură, legislaţia aferentă, cultură, concurenţă etc.;
c) risc microeconomic (specific firmei) – afectează un singur agent economic şi este
determinat, de regulă, de factori endogeni, specifici fiecărei întreprinderi în parte. Acesta se
poate clasifica, mai departe, după diverse criterii.
După originea lor, riscurile pot fi:
a) riscuri interne sau endogene – sunt generate de factori care acţionează în interiorul
unei întreprinderi şi se referă la defecţiuni ce pot apărea în funcţionarea mijloacelor fixe, fraude
provocate de angajaţi, greve ale personalului, accidente de muncă provocate de nerespectarea
normelor de protecţie a muncii, penalităţi plătite partenerilor de afaceri ca urmare a nerespectării
contractelor din motive subiective etc.;
b) riscuri externe sau exogene – sunt determinate de cauze localizate în afara
întreprinderii şi care afectează activitatea firmei respective. Se referă la majorarea impozitelor de
5 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
către stat, oscilaţii ale cursului valutar, modificări nefavorabile ale dobânzii bancare, calamităţi
naturale, pierderi financiare provocate de partenerii de afaceri.
În funcţie de posibilitatea de previziune, riscurile pot fi:
a) riscuri previzibile – sunt provocate de factori ce pot fi prevăzuţi înainte de
desfăşurarea unei operaţiuni sau activităţi. Printre cauzele care provoacă acest tip de riscuri se
numără decesele, maternitatea, fluctuaţia vânzărilor pentru firmele cu activitate ciclică etc.
Împotriva acestor riscuri, firma poate adopta cu anticipaţie măsuri corespunzătoare, astfel încât
efectul lor ar trebui să fie nul sau să aibă un impact nesemnificativ asupra activităţii
întreprinderii.
b) riscuri imprevizibile – sunt provocate de factori imprevizibili, întâmplători, ce nu pot
fi prevăzuţi înainte de începerea derulării unei operaţiuni. Ele pot fi provocate de calamităţi
naturale, de războaie, greve, restricţii valutare, fluctuaţii de curs valutar sau bursier, accidente de
muncă etc. În cazul acestor riscuri, se manifestă o tendinţă de creştere a ponderii a lor, precum şi
de majorare a costurilor pentru eliminarea sau reducerea pagubelor provocate.
După dependenţa de voinţa managementului, riscul poate fi:
- risc pur - împotriva acestui risc, agenţii economici se pot asigura, cu un anumit cost.
- risc speculativ, a cărui asumare îi poate aduce agentului economic un câştig.
Riscurile speculative sunt inerente activităţii economice derulate de un agent economic,
iar acceptarea lor este o condiţie obligatorie pentru obţinerea de câştig. Având în vedere că, în
prezent, nici o activitate economică nu este lipsită de risc, firmele nu pot elimina acest risc; în
schimb, ele pot alege acele proiecte de afaceri care asigură un risc acceptabil sau care asigură un
raport optim rentabilitate-risc. În schimb, riscurile pure nu sunt acceptate, deoarece ele nu
conduc niciodată la un câştig pentru întreprindere. Mărimea pierderilor provocate de riscurile
speculative este cunoscută aprioric de agentul economic, în timp ce riscurile pure nu pot fi
prevăzute şi, implicit, nu se pot estima pagubele pe care le vor produce.

Situaţiile riscante presupun estimarea probabilităţilor de apariţie pentru fiecare eveniment

identificat. Probabilitatea arată care sunt şansele ca un anumit eveniment să se producă.
Determinarea probabilităţii se poate face în mod subiectiv sau obiectiv.
Probabilitatea subiectivă apare când aprecierea riscului se face de către un singur individ,
în funcţie de informaţiile disponibile şi de experienţa decidentului. Probabilitatea obiectivă
intervine când aprecierea riscului se face de către mai mulţi indivizi, pe baza evidenţei istorice a
datelor statistice.
Astfel, după modalitatea de determinarea a probabilităţii, riscurile se pot clasifica în:
a) riscuri subiective – depind de aprecierile subiective ale fiecărui individ, de
informaţiile deţinute;
b) riscuri obiective – sunt inerente oricărei activităţi caracterizate printr-o anumită
probabilitate de variaţie a rezultatelor şi sunt independente de individ.
După natura factorilor generatori, riscurile se pot grupa astfel:
a) riscuri sociale – sunt provocate de evenimente sociale macro sau microeconomice,
cum ar fi greve generale, conflicte interetnice, boli, accidente de muncă, decese etc. Protecţia
împotriva acestor riscuri depinde, în mare măsură, de politica statului în domeniu, de nivelul de
dezvoltare a economiei naţionale, de calitatea sistemului educaţional, dar şi de măsurile luate de
fiecare agent economic pentru sporirea securităţii la locul de muncă, asigurarea unor salarii
decente, crearea unui climat favorabil la locul de muncă.
b) riscuri naturale – sunt provocate de calamităţi naturale.
riscuri politice – sunt determinate de evenimente politice, precum războaie, greve,
naţionalizări, restricţii de import sau export. Protecţia împotriva riscurilor politice este greu de
realizat sau chiar imposibilă. Riscul politic este inerent activităţii unui agent economic, indiferent
de ţara unde acţionează, şi nu poate fi evitat.
c) riscuri economice – sunt generate de factori economici şi se pot clasifica, la rândul
lor, după o multitudine de alte criterii.
6 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR

Din punct de vedere al activităţii afectate de materializarea riscurilor, acestea pot fi

clasificate astfel:
a) riscul de exploatare – se manifestă la nivelul activităţii de exploatare şi arată variaţia
rezultatului de exploatare la modificarea nefavorabilă a condiţiilor de exploatare. El se datorează
incapacităţii firmei de a adapta parametrii activităţii operaţionale la modificările nefavorabile ale
mediului economic şi social.
b) riscul financiar – se manifestă la nivelul activităţii financiare şi reflectă variaţia
rezultatului cuvenit acţionarilor firmei la modificarea nefavorabilă a condiţiilor de finanţare.
Riscul financiar exprimă efectul pe care modificarea structurii financiare a întreprinderii îl are
asupra rezultatelor acţionarilor.
c) riscul de faliment sau de insolvabilitate – afectează întreaga activitate a firmei şi se
referă la riscul ca întreprinderea să nu poată achita la scadenţă datoriile faţă de furnizori, bugetul
statului, creditori etc şi de a intre în faliment. Riscul de faliment este cel mai important risc care
se manifestă la nivelul unei firme, întrucât apariţia sa determină încetarea activităţii întreprinderii
şi lichidarea acesteia. De cele mai multe ori, riscul de faliment este consecinţa materializării altor
categorii de riscuri, care se manifestă pe o perioadă mai mare de timp şi împotriva cărora nu sunt
luate măsuri adecvate de intervenţie.

Definirea şi clasificarea conceptului de risc au făcut şi obiectul Standardelor

Internaţionale de Contabilitate. Unul dintre aceste standarde, IAS 32, intitulat “Instrumente
financiare: prezentare şi descriere”, se referă la instrumentele financiare utilizate de către firmă şi
la riscurile financiare aferente tranzacţiilor efectuate cu acestea. În acest sens, IAS 32 defineşte
următoarele categorii de riscuri:
1) riscul de preţ – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze în timp şi
poate îmbrăca mai multe forme, respectiv:
- riscul valutar – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să fluctueze în timp,
datorită modificării cursului valutar;
- riscul ratei dobânzii – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să se modifice
ca urmare a variaţiei ratei dobânzii bancare;
- riscul de piaţă – este riscul ca valoarea unui instrument financiar să varieze datorită
modificării preţurilor titlurilor de pe piaţă, indiferent de cauzele acestor schimbări.
2) riscul de credit – este riscul ca una din părţile implicate de instrumentul financiar să
nu-şi execute obligaţia asumată, cauzând celeilalte părţi o pierdere financiară;
3) riscul de lichiditate – se referă la imposibilitatea de a vinde rapid pe piaţă un activ
financiar la o valoare apropiată de cea reală sau justă. Se mai numeşte şi risc de finanţare,
întrucât firma poate avea dificultăţi în procurarea fondurilor necesare pentru îndeplinirea
angajamentelor asumate.
4) riscul fluxului de numerar – este riscul ca valoarea fluxurilor viitoare de numerar
generate de un instrument financiar să fluctueze.

TEST DE EVALUARE

1. Cum se clasifică riscul după nivelul localizării?

Răspuns:
După nivelul la care este localizat, riscul poate fi:
- risc macroeconomic
- risc sectorial
- risc microeconomic.
7 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
2. Comentaţi trăsăturile caractestistice ale riscului.

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

Riscurile provocate de calamităţi naturale sunt riscuri:

a) sociale;
b) sectoriale;
c) imprevizibile;
d) naturale;
e) economice;
Rezolvare OO••O

De rezolvat:

Riscul cauzat de introducerea unor restricţii de convertibilitate a monedei naţionale în valută este
un risc:
a) microeconomic;
b) macroeconomic;
c) intern;
d) extern;
e) sectorial;

OOOOO

4.2. Factorii de risc ai activităţii agentului economic

Factorii de risc sunt forţele motrice care, în anumite condiţii determinate, pot conduce la
producerea unor evenimente generatoare de pierderi pentru agenţii economici.
Factorii de risc pot fi clasificaţi după mai multe criterii, astfel:
1) în funcţie de locul acţiunii:
- factori externi – sunt factori legaţi de caracteristicile economiei naţionale sau ale
sectorului de activitate în care activează firma, de sistemul politic sau social al ţării. Aceşti
factori nu pot fi influenţaţi de către manageri şi acţionează asupra tuturor agenţilor economici.
- factori interni – sunt legaţi de caracteristicile intrinseci ale fiecărui agent economic.
2) după natură:
- factori economici;
- factori sociali;
- factori politici;
- naturali.
3) după nivelul la care acţionează:
- factori macroeconomici;
- factori sectoriali;
8 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
- factori microeconomici.

Factorii macroeconomici
Sunt factori externi şi au o importanţă covârşitoare asupra nivelului de risc al unei firme,
luarea în considerare a acestora în mecanismul decizional necesitând o bună înţelegere de către
decident a mediului economic general, a mecanismelor economiei naţionale, a relaţiilor
structurale ale acesteia, a interdependenţelor dintre elementele componente, a sistemului politic
şi instituţional al statului. Factorii macroeconomici se pot grupa, după natura lor, în factori
economici, sociali şi politici.
a) Factorii economici
Factorii economici ţin de climatul general de afaceri şi cuprind cinci grupe principale:
- starea economiei naţionale – se referă la dimensiunea economiei naţionale, creşterea
şi dezvoltarea economică, intensitatea fluxurilor economice, eficienţa economiei naţionale.
- factorii sectoriali – cuprind aspecte legate de priorităţile naţionale şi sectoarele
strategice, dimensiunea şi rata de creştere a sectorului public, creşterea industrială şi distribuţia
sa pe sectoare, starea agriculturii, concurenţa etc.
- dimensiunea pieţei interne – are în vedere cererea şi oferta globală, concurenţa,
nivelul şi evoluţia preţurilor, barierele de intrare sau ieşire de pe piaţă..
- situaţia financiară internă – se referă la nivelul de dezvoltare a pieţelor financiare şi
monetare, rata dobânzii, stabilitatea monedei naţionale, gradul de economisire etc.
- factorii geografici – vizează resursele naturale existente şi infrastructura.
Materializarea factorilor economici duce la apariţia evenimentelor de natură
economică, acestea putând afecta grav rezultatele întreprinderii. Printre cele mai importante
evenimente economice ce pot influenţa negativ activitatea firmei se numără:
- scăderea economică sau diminuarea creşterii economice;
- creşterea rapidă a costurilor de producţie, ca urmare a ratei ridicate a inflaţiei sau a
importurilor masive de produse energetice, combustibili etc.;
- apariţia deficitelor comerciale sau bugetare, a dezechilibrelor balanţei de plăţi;
- diminuarea venitului naţional.
b) Factorii sociali
Alături de factorii politici, factorii sociali de risc fac parte din categoria factorilor non-
economici sau calitativi, care sunt mai greu cuantificabili şi comportă un grad mai mare de
subiectivism în aprecierea impactului asupra activităţii agenţilor economici.
Factorii sociali se pot grupa în următoarele categorii:
- forţa de muncă şi ocuparea – se referă la dimensiunea pieţei muncii (cererea şi oferta
de muncă), dezechilibrele existente pe piaţa muncii (şomajul), nivelul general de calificare, de
educaţie şi pregătire profesională, calitatea sistemului educaţional etc.
- populaţia şi veniturile – vizează aspecte legate de structura populaţiei pe clase sociale
sau de venituri, fenomenele migraţioniste, câştigul mediu obţinut, salariul minim pe economie
etc.
- cultura – are în vedere tradiţiile şi obiceiurile, valorile morale şi religioase,
complexitatea culturală.
Mediul social poate fi sursa unor evenimente grave la nivel macroeconomic, care pot
destabiliza întreaga economie sau chiar regimul politic. De aceea, factorii de risc asociaţi
acestuia necesită o atenţie aparte, deoarece aceştia nu pot fi controlaţi de către agenţii economici,
iar efectele materializării acestor riscuri sunt devastatoare. De multe ori, factorii sociali de risc
trebuie analizaţi împreună cu cei politici, întrucât au multe elemente comune, iar unele
evenimente nefavorabile manifestate în viaţa reală au o dublă cauză, atât socială, cât şi politică.
Cele mai importante evenimente sociale care pot conduce la materializarea riscului sunt
conflictele interetnice sau de natură religioasă, războaie, terorism, greve, revolte şi demonstraţii
împotriva regimului politic. Cu cât gradul de cultură, civilizaţie, educaţie şi de dezvoltare al unei
naţiuni este mai ridicat, cu atât probabilitatea producerii unor astfel de evenimente este mai mică.
9 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR

c) Factorii politici
Ca şi factorii sociali, factorii politici de risc nu pot fi influenţaţi de un agent economic, iar
impactul materializării riscurilor politice asupra activităţii firmelor este semnificativ, putând
merge până la faliment sau naţionalizări.
Factorii politici urmăresc calitatea liderilor politici şi a partidelor politice, puterea
guvernului şi eficienţa instituţiilor statului. Se pot grupa în următoarele categorii:
- mediul politic – vizează aspecte referitoare la puterea politică (partide, guvern,
calitatea programului de guvernare, orientarea politică), stabilitatea politicii partidelor,
mecanismele de control, personalităţile politice etc.
- mediul legal-instituţional – are în vedere legislaţia şi reglementările economice,
stabilitatea actelor legislative adoptate, calitatea aparatului administrativ central şi local etc.
Factorii politici de risc, atunci când se manifestă, provoacă pierderi mult mai mari decât
evenimentele economice, mergând până la falimentul firmei sau naţionalizarea bunurilor
acesteia. Cele mai importante evenimente de natură politică sunt războaiele, actele teroriste,
conflictele regionale, revoltele. Toate aceste evenimente sunt determinate, de cele mai multe ori,
de acţiunea conjugată a factorilor politici şi a celor sociali şi au un impact major, în primul rând,
asupra economiei naţionale, apoi se repercutează asupra activităţii firmelor. Consecinţele acestor
evenimente sunt controlate şi eliminate cu mare dificultate de către puterea politică.

Factorii sectoriali
Sunt factori externi şi influenţează în mod considerabil rezultatele activităţii unei
întreprinderi. Se referă, în general, la piaţa pe care activează o firmă şi cuprinde următorii factori
mai importanţi:
a) furnizorii;
b) clienţii;
c) concurenţii.
a) Furnizorii
Principalul obiectiv al activităţii de aprovizionare se concretizează în asigurarea completă
a resurselor materiale, corespunzătoare cantitativ şi calitativ cu necesităţile firmei, la locul şi
termenele solicitate. În aceste condiţii, contractele de aprovizionare încheiate cu furnizorii
trebuie să urmărească obţinerea unor costuri minime cu achiziţia şi depozitarea materiilor prime
şi materialelor cumpărate, dar şi desfăşurarea continuă a fluxului de producţie în cadrul
întreprinderii.
Principalele evenimente nedorite ce pot apărea sunt legate de nerespectarea de către
furnizori a condiţiilor specificate în contracte, de majorarea preţurilor de vânzare a materialelor,
falimentul unui furnizor important, riscul ca firma să nu poată achita furnizorii ca urmare a unei
crize de lichidităţi, care atrage, mai departe, plata unor penalităţi de întârziere.
În cadrul furnizorilor, se pot include şi instituţiile financiare care pun la dispoziţie firmei
resurse financiare sub formă de împrumuturi. Referitor la acestea, apar aceleaşi riscuri ca şi în
cazul furnizorilor de materii prime şi materiale, la care se mai adaugă, însă, şi alte categorii de
riscuri, legate de impunerea, în viitor, a unor clauze contractuale mai dezavantajoase (legate de
mărimea ratei dobânzii sau a comisioanelor plătite) dacă firma nu îşi respectă obligaţiile actuale
sau are o structură financiară precară, sau chiar refuzul creditorilor de a mai acorda împrumuturi
firmei. Acestea sunt riscuri de natură financiară, iar materializarea lor depinde de foarte mulţi
factori, atât sectoriali, cât şi macroeconomici şi microeconomici.
b) Clienţii
Clienţii se manifestă ca un factor de risc pentru întreprindere dacă prezintă un grad mare
de concentrare. Dacă, în cazul falimentului unui furnizor, activitatea firmei nu este, de regulă,
afectată foarte grav, agentul economic putând găsi alte surse de aprovizionare, dispariţia unui
client poate pune probleme deosebite întreprinderii, mai ales dacă acesta are o pondere mare în
10 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
cifra de afaceri a companiei. Cu cât clientul pierdut are o pondere mai mare în cifra de afaceri, cu
atât riscul la care se expune firma este mai mare.
Şi în cazul consumatorilor, evenimentele nedorite pot fi provocate de nerespectarea
termenilor contractuali, pierderea unor clienţi neurmată de găsirea altora, impunerea unor
condiţii dezavantajoase pentru firmă sau solicitarea unor avantaje financiare atunci când clienţii
deţin o situaţie privilegiată. De menţionat că, în cazul clienţilor, riscurile sunt mai reduse atunci
când aceştia nu sunt beneficiarii finali ai produselor. Pentru reducerea acestor riscuri, se impun
diversificarea nomenclatorului de produse oferite pieţei, extinderea pe noi pieţe, integrarea pe
verticală etc. Aceste măsuri determină diminuarea dependenţei de un număr redus de clienţi şi, în
acelaşi, timp contribuie la creşterea volumului activităţii şi a rezultatelor firmei.
În mod curent, cele mai frecvente riscuri care apar sunt legate de întârzieri la încasarea
contravalorii produselor vândute, iar, pentru reducerea acestora, firma trebuie să ia măsuri pentru
organizarea unei evidenţe riguroase a clienţilor, aplicarea de penalităţi de întârziere, alegerea
unor forme avantajoase de decontare. Aplicarea de sancţiuni clienţilor nu se poate utiliza
întotdeauna, mai ales dacă firma practică preţuri scăzute, aceasta fiind un element important al
politicii comerciale a întreprinderii respective. În astfel de situaţii, penalităţile solicitate vor
conduce la pierderea clienţilor, ei reorientându-se către alţi furnizori de pe piaţă.
c) Concurenţii
Piaţa pe care activează o întreprindere cuprinde, alături de furnizori şi clienţi, şi firmele
concurente. Nivelul performanţelor unei firme pe piaţă depinde, în mare măsură, de deciziile şi
poziţia concurenţilor. În aceste condiţii, firma trebuie să se informeze în permanenţă cu privire la
nivelul investiţiilor întreprinderilor concurente, la nivelul productivităţii muncii acestora, al
cotelor de piaţă deţinute, al capacităţilor de producţie şi strategiei lor comerciale.
Relaţiile dintre firmele din cadrul aceluiaşi sector pot fi de respingere, caz în care conduc
la apariţia unor evenimente nefavorabile, precum reducerea preţurilor, efectuarea de campanii
publicitare agresive, acordarea de servicii post-vânzare avantajoase clienţilor etc. Multe din
aceste forme de concurenţă, în special reducerea preţurilor, au ca efect reducerea rentabilităţii în
cadrul sectorului, ceea ce afectează negativ toţi agenţii economici. O concurenţă acerbă
manifestată pe piaţă influenţează, în special, riscul de exploatare, determinând reduceri sau
stagnări ale preţului de vânzare sau ale cantităţilor vândute.
Dacă, dimpotrivă, relaţiile în cadrul sectorului sunt de atracţie, aceasta va menţine
structura actuală a sectorului şi va conserva performanţele şi poziţiile fiecărei firme. Acestea
sunt, însă, influenţate şi de eventuala existenţă a barierelor de intrare în sector, care vor preveni
apariţia altor concurenţi pe piaţă. Aceste bariere pot fi reprezentate de know-how-ul necesar, de
volumul capitalului, unele servicii sau facilităţi oferite clienţilor, experienţa dobândită,
concretizată în economii de scară, formarea unei reţele de aprovizionare şi distribuţie etc. Aceste
bariere pot descuraja accesul altor concurenţi pe piaţă, ceea ce are un efect favorabil pentru
firmele deja prezente pe piaţă.

Factorii microeconomici
Sunt factori interni şi acţionează în mod direct asupra nivelului riscului şi al
performanţelor activităţii unui agent economic. Dintre factorii de risc cu care se confruntă o
întreprindere, cei microeconomici pot fi controlaţi într-o măsură mai mare de conducerea firmei,
motiv pentru care necesită o atenţie mai deosebită. Factorii microeconomici cuprind următoarele
categorii mai importante:
a) potenţialul uman;
b) potenţialul tehnico-material;
c) potenţialul financiar.
a) Potenţialul uman
Desfăşurarea corespunzătoare a activităţii într-o întreprindere presupune asigurarea cu
forţă de muncă adecvată sub aspect cantitativ, structural şi calitativ. De aceea, se impune o
analiză atentă a personalului angajat şi a modului în care acesta corespunde cerinţelor structurii
11 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
organizatorice, a stabilităţii salariaţilor în cadrul firmei, a eficienţei utilizării timpului de lucru al
acestora şi a productivităţii muncii, a calităţii managementului. Prin urmare, orice firmă trebuie
să implementeze o politică de personal adecvată pentru a obţine cele mai bune performanţe şi a
reduce riscul.
Evenimentele nefavorabile provocate de acest factor de risc se referă la migrarea
personalului, declanşarea grevelor sau conflictelor de muncă, apariţia accidentelor de muncă,
manipularea defectuoasă a echipamentelor, creşterea rebuturilor etc. Materializarea acestor
riscuri are consecinţe nefavorabile asupra volumului producţiei obţinute, asupra calităţii
producţiei, asupra modului de respectare a contractelor încheiate cu clienţii, asupra
performanţelor firmei şi imaginii sale pe piaţă.
Cele mai multe evenimente care pot provoca pierderi provin din insuficienta motivare a
personalului, atitudinea ostilă a salariaţilor faţă de manageri sau faţă de schimbare, gradul scăzut
de calificare.
Cea mai importantă componentă a resurselor umane o reprezintă managerii. Rezultatele
obţinute de o firmă şi, implicit, calitatea procesului de management depind, într-o măsură
apreciabilă, de competenţa managerilor. Dacă, în cazul muncitorilor şi personalului
administrativ, deciziile adoptate au un impact redus asupra rezultatelor de ansamblu ale firmei,
putând fi remediate ulterior fără consecinţe grave asupra activităţii firmei, deciziile adoptate de
manageri au un impact mult mai mare, putând duce chiar la falimentul întreprinderii. Din acest
motiv, selecţia echipei manageriale are o importanţă covârşitoare pentru rezultatele şi viitorul
oricărei organizaţii.
b) Potenţialul tehnico-material
Viabilitatea unei firme într-un mediu concurenţial depinde şi de resursele materiale de
care aceasta dispune şi pe care le foloseşte în procesul de producţie. Resursele materiale utilizate
de către firmă cuprind activele imobilizate şi activele circulante. Volumul, structura şi
caracteristicile tehnice ale acestora trebuie să fie conforme cu nivelul, specificul şi calitatea
activităţii pe care firma doreşte să o desfăşoare.
Principalele evenimente nefavorabile legate de echipamentele deţinute se referă la avarii
produse la mijloacele fixe, întreruperi în funcţionare provocate de cauze obiective sau subiective,
realizarea de produse rebutate, eficienţă scăzută în exploatare. Aceste evenimente pot fi
provocate de utilizarea necorespunzătoare a utilajelor, de neefectuarea la timp a reparaţiilor
capitale şi curente, de întreţinerea neadecvată etc. Pentru prevenirea apariţiei acestor riscuri, se
impune dimensionarea mijloacelor fixe în raport cu nivelul şi structura producţiei ce trebuie
realizată, respectarea programului de reparaţii capitale şi curente, urmărirea folosirii eficiente din
punct de vedere extensiv şi intensiv a echipamentelor, prevenirea apariţiei premature a uzurii
fizice şi morale.
Referitor la materiile prime şi materialele utilizate, riscurile pot apărea în toate în fazele
circuitului economic.
Astfel, în faza de aprovizionare, evenimentele negative se referă la pierderi sau deteriorări
pe timpul transportului, întârzieri în aprovizionare, costuri suplimentare determinate de
planificarea sau gestionarea slabă a activităţii de transport, care conduce la necorelarea
programului de aprovizionare cu cel de producţie şi, mai departe, la imobilizarea de resurse
băneşti în stocuri materiale pentru producţie.
În timpul depozitării, principalele evenimente se referă la deteriorări ale stocurilor ca
urmare a depozitării în spaţii neadecvate, manipulării necorespunzătoare, evidenţei deficitare a
intrărilor şi ieşirilor de stocuri, furturi.
În faza de producţie, întreprinderea se poate confrunta cu riscul depăşirii normelor de
consum, al nerespectării standardelor de fabricaţie sau a caietelor de sarcini, al gradului scăzut de
valorificare productivă a materialelor.
Toate aceste riscuri, odată materializate, afectează negativ volumul producţiei, calitatea
produselor obţinute, rezultatele firmei, modul de respectare a contractelor încheiate cu
beneficiarii.
12 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
c) Potenţialul financiar
Potenţialul financiar se referă la resursele financiare disponibile ale unei firme şi la
capacitatea ei de a atrage fonduri băneşti de pe piaţă. Potenţialul financiar este strâns legat de
structura financiară a capitalului întreprinderii.
Decizia în privinţa structurii financiare trebuie să conducă la un raport optim între
finanţările prin credite şi cele prin capitaluri proprii, astfel încât costurile de finanţare să fie
minime. Aceste două surse de capital determină costuri diferite pentru întreprindere, deoarece
investitorii care le pun la dispoziţie îşi asumă riscuri diferite. Astfel, riscul asumat de creditori
este mai mic decât cel asumat de acţionari, întrucât ei sunt remuneraţi înaintea acţionarilor.
Costul capitalului împrumutat, în cadrul căruia cea mai mare pondere o are rata dobânzii,
este un factor de origine externă, pe care managerii nu îl pot influenţa direct, nivelul său
depinzând de politica monetară, de condiţiile generale ale pieţei etc. Managerii pot să aleagă,
însă, dintre mai multe categorii de produse bancare sau mai multe instituţii financiare, în
încercarea de a minimiza costul împrumuturilor şi nivelul riscului financiar.
Costul capitalului propriu este determinat de rata dobânzii din economie, de inflaţie, de
riscul asumat de investitori. Şi acesta este un cost extern, pe care firma nu îl poate influenţa, dar
care nu determină o presiune imediată pentru remunerarea acţionarilor.
Din acest motiv, pentru o anumită firmă, apelarea la capital propriu sau la capital
împrumutat poate avea consecinţe diverse asupra rentabilităţii obţinute şi asupra riscului asumat.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt factorii sectoriali de risc?

Răspuns:
- furnizorii;
- clienţii;
- concurenţii.

2. Comentaţi evenimentele nefavorabile produse de factorii sociali de risc.

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

Potenţialul tehnico-material al unei firme constituie un factor de risc:

a) macroeconomic;
b) social;
c) politic;
d) microeconomic;
e) sectorial;

Rezolvare OOO•O

De rezolvat:
13 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
Factorii sectoriali de risc pot provoca următoarele evenimente nefavorabile la nivelul unei firme:
a) recesiune economică;
b) falimentul unui furnizor important;
c) nerespectarea termenilor contractuali de către clienţi;
d) accidente de muncă;
e) greve generale;

OOOOO

4.3. Gestiunea riscului agentului economic

Gestiunea riscului la nivelul unui agent economic constă în adoptarea de măsuri

eficiente, care să prevină materializarea riscului sau să minimizeze consecinţele acestuia.
Gestiunea riscului are drept scop reducerea vulnerabilităţii firmei la schimbările nefavorabile ale
mediului extern sau intern, în vederea realizării obiectivelor stabilite cu eficienţă maximă.
Procesul de gestionare a riscului presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) identificarea, pe cât posibil, a tuturor factorilor de risc care pot influenţa negativ
desfăşurarea activităţii;
b) estimarea probabilităţii de manifestare a factorilor de risc identificaţi;
c) măsurarea riscului;
d) controlul riscurilor, respectiv identificarea şi implementarea de măsuri de prevenire a
apariţiei consecinţelor nefavorabile ale factorilor de risc sau de reducere a pierderilor în cazul
materializării riscului;
e) reevaluarea activităţii de management al riscului.
Nivelul riscului suportat depinde de activităţile şi proiectele de afaceri în care firma este
deja angajată. Înaintea elaborării deciziei de investiţii, întreprinderea trebuie să ţină seama de
corelaţia dintre riscurile identificate şi rentabilitatea aşteptată. În acest scop, managerul trebuie să
traseze limitele între care este dispus să-şi asume riscul şi să estimeze impactul materializării
riscului asupra rentabilităţii întreprinderii. Evident, nu este posibil ca firma să identifice toţi
factorii de risc înaintea derulării unei afaceri, deoarece mediul de afaceri este foarte dinamic, iar
investiţiile se fac pe orizonturi foarte mari de timp. Din acest motiv, politica de risc trebuie să fie
foarte flexibilă, astfel încât să aibă un rol activ în optimizarea rezultatelor întreprinderii.
a) Identificarea factorilor de risc depinde de informaţiile deţinute de managementul
firmei, de existenţa unor compartimente specializate în cadrul întreprinderii, de experienţa şi
flerul persoanelor angajate în această activitate. Deoarece firmele se confruntă cu o multitudine
de riscuri, importantă nu este identificarea tuturor factorilor de risc, ci a celor care, prin
gravitatea consecinţelor, au un impact deosebit asupra activităţii companiei.
Odată identificaţi factorii de risc, managementul trebuie să determine condiţiile care
favorizează apariţia evenimentelor nefavorabile, evenimentele posibile a fi produse, modalităţile
de transmitere a efectelor negative asupra activităţii firmei, vulnerabilităţile de pe plan intern,
categoriile de activităţi care vor fi influenţate de evenimentele produse.
b) Estimarea probabilităţii de manifestare a factorilor de risc presupune determinarea
şanselor ca un anumit risc să se materializeze, atunci când sunt întrunite circumstanţe propice în
acest sens. În funcţie de probabilitatea de apariţie a fiecărui factor de risc, se va face ierarhizarea
acestora. Probabilităţile de apariţie a evenimentelor pot fi stabilite în mod obiectiv, atunci când
evenimentele studiate au un caracter repetitiv şi se poate determina statistic distribuţia de
frecvenţe, sau subiectiv, atunci când se bazează pe raţionamentele sau experienţa decidentului.
c) Măsurarea riscului presupune, de fapt, estimarea gravităţii consecinţelor fiecărui
factor de risc. Evaluarea riscului se poate realiza cu ajutorul unor indicatori cantitativi sau
calitativi. Indicatorii cantitativi surprind în mod direct impactul materializării riscului asupra
indicatorilor volumului de activitate, performanţelor şi poziţiei financiare ai firmei. Anumiţi
economişti consideră că evaluarea cantitativă a riscului nu este completă, deoarece o serie de
14 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
aspecte calitative care îl însoţesc nu pot fi surprinse; astfel, ei optează pentru indicatori calitativi,
care prezintă şi un grad mai mare de subiectivism.
d) Controlul riscului presupune adoptarea unor măsuri care să prevină apariţia
consecinţelor negative sau să reducă efectele manifestării riscului asupra activităţii economice.
Selecţia măsurilor care vor fi implementate depinde de mărimea efectelor negative, de atitudinea
faţă de risc a managerilor, de condiţiile concrete ale firmei şi de resursele disponibile.
Determinant în cadrul controlului riscului este costul suportat de întreprindere pentru aplicarea
acestor măsuri.
Costul riscului cuprinde trei elemente componente:
- cheltuieli pentru prevenirea şi protecţia împotriva riscului pe plan intern - includ
cheltuielile efectuate de firmă înainte de producerea unui risc (pentru eliminarea sau reducerea
posibilităţilor de apariţie a riscului) şi cheltuielile pentru limitarea volumului pierderilor,
efectuate după materializarea riscului.
- cheltuieli pentru prevenirea şi protecţia împotriva riscului pe plan extern – cuprind
cheltuielile de transfer al efectelor riscului asupra terţilor, respectiv primele de asigurare plătite
societăţilor specializate de asigurare.
- pierderile pe care le suportă firma, indiferent de măsurile adoptate. Pierderile
suportate pot să cuprindă prejudiciul direct (de exemplu, distrugerea unei clădiri în urma unei
calamităţi naturale), pierderi de oportunităţi (absenţa câştigului pe perioada refacerii clădirii
distruse) şi pierderi indirecte (de imagine, de clientelă, plecarea unor persoane cheie din
conducerea firmei etc.).
e) Reevaluarea activităţii de gestiune a riscului se realizează pe tot parcursul derulării
acestui proces, în scopul urmării măsurii în care firma a reuşit să gestioneze riscurile şi al
revizuirii strategiei în acest domeniu, atunci când se impune.
În cadrul procesului de gestiune a riscului, se impune şi studierea corelaţiei dintre
probabilitatea sa de apariţie, adică frecvenţa f, şi efectele sale, adică gravitatea g. În funcţie de
aceste variabile, se pot trasa următoarele zone de risc10:
Frecvenţă
Riscuri intolerabile
Riscuri de
frecvenţă

Zona de gestiune
a riscurilor

Riscuri de
Riscuri neglijabile gravitate

Gravitate

Fig. 4.1. Zonele de risc în funcţie de frecvenţa de apariţie şi gravitatea consecinţelor

Zona riscurilor de frecvenţă se caracterizează printr-o probabilitate ridicată de apariţie,

dar prin gravitate scăzută a consecinţelor produse. Aceste riscuri nu necesită o atenţie specială

10
B. Barthelemy, Ph. Courreges, Gestion des risques – methode d’optimisation globale, Editions d’Organisations,
Paris, 2004, pag. 33
15 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
din partea agentului economic, deoarece nu au un impact deosebit asupra activităţii. În această
categorie, se includ, de regulă, riscurile interne.
Zona riscurilor de gravitate prezintă o probabilitate redusă de manifestare, dar, atunci
când se produc, aceste riscuri au efecte devastatoare asupra întreprinderii. Aici se cuprind
riscurile naturale (catastrofele naturale).
Zona riscurilor neglijabile cuprinde acele riscuri care au şanse reduse de materializare,
iar consecinţele evenimentelor produse nu influenţează semnificativ activitatea companiei.
Aceste riscuri nu necesită nici o atenţie din partea conducerii întreprinderii.
Zona riscurilor intolerabile cuprinde riscurile cu frecvenţă mare de apariţie şi cu efecte
negative foarte mari pentru activitatea firmei. Întreprinderea trebuie să evite să se plaseze în
această zonă, deoarece îşi pune în pericol supravieţuirea pe piaţă.
Zona de gestiune a riscurilor se situează între cele patru zone enunţate anterior şi se
caracterizează printr-o frecvenţă şi gravitate a consecinţelor de valoare medie. Zona de gestiune a
riscurilor este cea mai extinsă ca număr de riscuri componente, aici operând strategiile de
gestiune a riscurilor implementate de conducerea întreprinderii. În interiorul acestei zone se
poate trasa o multitudine de curbe care să reflecte diverse combinaţii între frecvenţa de apariţie a
riscurilor şi gravitatea efectelor negative.

O clasificare a riscurilor în funcţie de frecvenţă şi gravitate este realizată şi de Olivier

Hassid. Acesta a identificat patru tipuri de riscuri, dispuse într-o matrice de forma următoare11:

Matricea riscurilor
Frecvenţă Frecvenţă
redusă ridicată
Gravitate Riscuri Riscuri
redusă minore (1) operaţionale
(3)
Gravitate Riscuri Evitare (4)
ridicată catastrofice
(2)

În opinia lui Hassid, estimarea frecvenţei nu pune probleme deosebite, aşa cum se
întâmplă în cazul determinării gravităţii consecinţelor. În această privinţă, este necesar ca
decidenţii să definească foarte clar noţiunea de gravitate.
Spre deosebire de clasificarea realizată de Barthlemey şi Courreges, Hassid identifică
numai patru categorii de riscuri, dar consideră că riscurile operaţionale sunt cele mai numeroase
în activitatea agentului economic şi, dată fiind frecvenţa ridicată de apariţie a acestor riscuri,
materializarea lor poate fi previzionată de către decident. Managementul firmei trebuie să-şi
îndrepte atenţia spre categoriile 2 şi 3, prin implementarea de măsuri de prevenire şi protecţie pe
plan intern sau prin transfer către terţi.
Mărimea consecinţelor materializării unui risc (C) se poate determina ca produs între
frecvenţa de apariţie a riscului (f) şi gravitatea consecinţelor (g):
C = f ×g . (1.1)
Considerând că materializarea riscului conduce la pierderi financiare pentru firmă, nivelul
C al consecinţelor reprezintă, de fapt, un flux de trezorerie negativ, care afectează rezultatele
întreprinderii. Pe termen lung, nivelul consecinţelor suportate (C) egalează gravitatea lor (g).
Grafic, relaţia dintre cele trei variabile se poate reprezenta astfel:

11
O. Hassid, La gestion des risques, Dunod, Paris, 2005, pag. 66
16 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR

Frecvenţă
Nivelul acceptabil al
consecinţelor riscului C = f x g

Gravitate
Fig. 4.2. Nivelul consecinţelor riscului în funcţie de frecvenţă şi gravitate

În figura anterioară, nivelul rezonabil al riscului activităţii firmei se situează în interiorul

dreptunghiului, unde se obţine o combinaţie adecvată între frecvenţa de apariţie a riscurilor şi
gravitatea consecinţelor acestora. Din această figură, se observă că, pentru reducerea riscului,
managementul firmei dispune de două alternative posibile:
a) orientarea către afaceri cu frecvenţe asociate riscurilor mai mici, la aceeaşi gravitate a
consecinţelor;
b) selecţia proiectelor cu o gravitate a consecinţelor mai mică, pentru aceeaşi frecvenţă
de apariţie.
Aceste măsuri sunt valabile numai înaintea începerii unui proiect nou de investiţii. Pentru
afacerile aflate deja în derulare, reducerea riscului presupune, de fapt, reducerea fluxului negativ
de trezorerie, care se poate realiza fie prin reducerea frecvenţei (prin măsuri de prevenire), fie
prin reducerea efectelor (prin măsuri de protecţie).
Indiferent de varianta adoptată, aceasta va conduce, conform relaţiei (1.1), la un nou nivel
al consecinţelor, C’, obţinut ca o combinaţie între o frecvenţă f’ şi o gravitate g’. Nivelul C’ este
mai mic decât nivelul C, ceea ce reflectă eficienţa strategiei de risc adoptate. De asemenea, f’
este mai mic decât f, iar g’ este mai mic decât g.
În aceste condiţii, câştigul obţinut de firmă este determinat de diferenţa C-C’, care
semnifică un câştig de trezorerie pentru întreprindere:
C – C’ = (f x g) – (f’ x g’). (1.2)
De menţionat că acest câştig de trezorerie poate fi obţinut printr-o reducere a unei singure
variabile (a frecvenţei sau a gravităţii consecinţelor) şi nu neapărat a ambelor variabile.
Grafic, acest câştig poate fi reprezentat astfel:
ă
Frecvenţ

Câştigul obţinut
C-C’

C
f
f’
C’

g’ g
Gravitate
Fig. 4.3. Consecinţele riscului în urma modificării frecvenţei şi gravităţii

Pentru aprecierea eficienţei unei strategii de risc, nu este suficient să calculăm câştigul
financiar obţinut, ci acest câştig trebuie comparat cu cheltuielile efectuate pentru prevenirea şi
protecţia împotriva riscului. Vom considera că aceste cheltuieli cuprind:
17 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
- amortismentele pentru investiţiile efectuate de firmă în scopul reducerii efectelor
riscului;
- cheltuieli cu funcţionarea serviciului specializat de management al riscului (cheltuieli
materiale şi salariale);
- cheltuieli cu programele de pregătire a salariaţilor pentru intervenţii în caz de
accidente, calamităţi naturale etc.;
- costul transferului riscului la societăţile de asigurări sau la societăţile de pe piaţa
financiară.
Pentru simplificarea raţionamentului de calcul, vom grupa cheltuielile efectuate pentru
prevenirea şi protecţia împotriva riscului în două categorii, respectiv cheltuieli cu investiţiile
efectuate şi cheltuieli de funcţionare curente. Considerând că cheltuielile cu investiţiile se
amortizează liniar într-o anumită perioadă de timp, cheltuielile anuale suportate de firmă vor fi:
A = I / n + Cfc , (1.3)
unde:
A – cheltuielile anuale;
I – valoarea investiţiilor efectuate;
n – numărul de ani de amortizare a investiţiei efectuate;
Cfc – cheltuieli de funcţionare curente.
Pentru asigurarea succesului strategiei de risc, este necesar să se respecte inegalitatea
gestiunii riscului:
(f × g ) - (f '×g ' ) > I / n + Cfc . (1.4)
Punerea în balanţă a câştigului obţinut în urma aplicării unor măsuri de reducere sau
prevenire a riscului cu cheltuielile necesare pentru implementarea acestor măsuri marchează
trecerea de la caracterul tradiţional defensiv al strategiei de luptă împotriva riscului la caracterul
ofensiv, prin care strategia de risc capătă un caracter activ şi dinamic, devenind, astfel, o sursă de
profit pentru întreprindere.
Inecuaţia fundamentală a gestiunii riscului permite alegerea metodelor adecvate de
management al riscului, respectiv cele care asigură un raport optim între câştigurile obţinute şi
cheltuielile efectuate.

În selecţia unei strategii de risc, o firmă trebuie să urmărească îndeplinirea a două criterii:
- tehnice – măsurile adoptate să aibă capacitatea de a acţiona eficient împotriva
riscului;
- financiare – măsurile selectate să conducă la optimizarea costului riscului în
raport cu rezultatele obţinute.
Îmbinarea criteriilor tehnice cu cele financiare este esenţială în alegerea strategiei de risc,
iar luarea în considerare a criteriului financiar conduce, de fapt, la transformarea strategiei de
risc într-o sursă de profit pentru întreprindere.
Strategiile de acţiune împotriva riscului pot fi adoptate înainte (a priori) sau după (a
posteriori) apariţia evenimentelor nefavorabile.

I. Strategiile a priori de reducere riscului pot fi clasificate după frecvenţa de apariţie a

factorilor de risc şi gravitatea consecinţelor produse (criterii avute în vedere şi la clasificarea
zonelor de risc), identificându-se, astfel, patru categorii de strategii:
a) de evitare a riscului (f = 0, g = 0);
b) de prevenire (prin scăderea frecvenţei de apariţie);
c) de protecţie (prin scăderea gravităţii consecinţelor);
d) de asumare a riscului.
Aceste strategii pot fi reprezentate într-o matrice de forma următoare12:

12
După C. Păun, L. Păun, Riscul de ţară, Ed. Economică, Bucureşti, 1999, pag. 112
18 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR

Frecvenţa de apariţie a factorilor de risc

ridicată

STRATEGII DE PREVENIRE STRATEGII DE EVITARE

redus ridicată Gravitatea

factorilor de
risc

STRATEGII DE ASUMARE STRATEGII DE PROTECŢIE

redusă

Fig. 4.4. Matricea alternativelor de gestiune a riscului

Când factorii de risc au o frecvenţă mare de apariţie, iar coeficientul de gravitate al

acestora este ridicat, soluţia cea mai bună pentru firmă este renunţarea la desfăşurarea acelei
activităţi. În astfel de cazuri, probabilitatea de materializare a riscului este ridicată, iar efectele
negative care se produc sunt inacceptabile pentru companie. Totodată, costurile de gestionare a
riscului sunt ineficiente, ele neputând fi acoperite de rezultatele obţinute.
Dacă frecvenţa de apariţie a factorilor de risc este scăzută, iar gravitatea este, de
asemenea, redusă, firma îşi poate asuma riscul, întrucât efectele negative, dacă se produc, au un
impact neglijabil asupra rezultatelor activităţii. Asemenea situaţii sunt ideale, dar se întâlnesc
foarte rar în practică.
Dacă frecvenţa de apariţie a factorilor este scăzută şi gravitatea consecinţelor este mare,
întreprinderea poate opta pentru protecţia împotriva riscului, iar dacă frecvenţa de apariţie este
ridicată şi coeficientul de gravitate redus, firma va adopta măsuri adecvate de prevenire pe plan
intern, în acest ultim caz gestiunea riscului făcându-se în totalitate la nivelul agentului economic.

a) Evitarea riscului
Constă în renunţarea la proiectele de afaceri care se confruntă cu un nivel ridicat al
riscului. Această măsură se poate lua înaintea adoptării deciziei de investiţii sau pentru o afacere
aflată deja în derulare. În acest ultim caz, decizia de dezinvestire se va lua fie ca urmare a
creşterii semnificative a riscului, peste nivelul acceptat de companie, fie când se identifică alte
proiecte de afaceri, cu un nivel mai redus al riscului.
Strategia de evitare a riscului presupune monitorizarea constantă a condiţiilor economice
de pe anumite pieţe, ramuri, activităţi etc., firma evitând, astfel, să investească în acele domenii
caracterizate printr-un grad ridicat de risc.

b) Prevenirea apariţiei riscului

Strategiile de prevenire urmăresc reducerea probabilităţii de apariţie a evenimentelor
nefavorabile ale riscului, motiv pentru care se aplică pentru riscurile care au o frecvenţă ridicată
de apariţie. În această grupă se cuprind următoarele strategii posibile:
- transferul riscului;
- acordarea de licenţe;
- patentarea produselor;
- intrarea progresivă pe o anumită piaţă.

b1) Transferul riscului

19 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
Transferul contractual al riscului către o terţă parte se poate realiza prin următoarele
modalităţi:
- asigurarea;
- apelarea la instrumentele pieţei financiare;
- externalizarea.
O alternativă de prevenire a riscului este asigurarea. Companiile de asigurare acceptă să
asigure numai riscurile cu pure, accidentale, a căror materializare nu poate fi prevăzută dinainte,
atât ca intensitate, cât şi ca moment. Agenţii economici apelează la această modalitate atunci
când se confruntă cu factori de risc ce nu pot fi controlaţi de firmă.
Asigurarea este principala modalitate de transfer al riscului şi se aplică, de regulă, pentru
catastrofele naturale sau pentru acele riscuri a căror apariţie poate fi previzionată statistic.
Piaţa financiară preia o parte din riscurile financiare cu care se poate confrunta o firmă. În
această categorie se înscriu riscul cursului valutar şi al cursului bursier, pentru care există
numeroase instrumente capabile să reducă sau să elimine aceste două tipuri de riscuri. Apelarea
la aceste instrumente şi eficienţa lor sunt condiţionate de gradul de dezvoltare a pieţei financiare,
de numărul de instrumente folosite şi de încrederea pieţei în capacitatea acestora de a reduce
riscul.
Externalizarea activităţii determină pentru întreprindere reducerea cheltuielilor şi
creşterea calităţii, deoarece se apelează la agenţi economici cu experienţă în derularea acelui tip
de activitate. Odată cu aceste efecte benefice, se obţine şi un transfer al riscului către firma
parteneră, dar conduce la apariţia altor riscuri, cum ar fi creşterea gradului de dependenţă faţă de
alte firme, pierderea know how-ului în privinţa activităţii cedate, o mai slabă corelare a
caracteristicilor produselor şi serviciilor externalizate cu propriile cerinţe.

b2) Acordarea de licenţe

Acordarea de licenţe altor agenţi economici le permite firmelor desfăşurarea de activităţi
pe anumite pieţe, fără a investi în mod direct. În acest caz, riscul operaţiunii este transferat
partenerului de afaceri, dar şi profiturile sunt mai reduse. O astfel de formă trebuie implementată
cu mare atenţie, întrucât alegerea unui partener neserios poate duce la deteriorarea gravă a
imaginii produselor firmei pe piaţa respectivă, ceea ce, în viitor, va afecta posibilităţile firmei de
a intra în mod direct pe piaţă.

b3) Patentarea produselor

Reducerea riscului se poate realiza, de asemenea, prin patentarea produselor şi
tehnologiilor create de către întreprindere şi prin menţinerea unui control strict asupra acestora,
ceea ce îi asigură firmei în cauză un avans tehnologic important faţă de concurenţă.

b4) Intrarea progresivă pe o anumită piaţă

O altă alternativă strategică, foarte des aplicată în practică, este intrarea progresivă pe o
anumită piaţă, în funcţie de riscul cu care se confruntă firma. O astfel de variantă asigură
posibilitatea cunoaşterii treptate a pieţei, o mai bună dimensionare a resurselor şi o mai mare
adaptare la cerinţele pieţei. O astfel de strategie prudentă limitează, însă, şi câştigurile firmei, ea
neasumându-şi riscul de a valorifica oportunităţile oferite primului intrat pe o anumită piaţă.

c) Protecţia împotriva riscului

Strategiile de protecţie împotriva riscului acţionează asupra gravităţii consecinţelor
produse, urmărind reducerea impactului materializării riscului asupra activităţii întreprinderii. În
această grupă se cuprind următoarele strategii:
- diversificarea prin divizare;
- diversificarea prin duplicare.

c1) Diversificarea activităţii prin divizare

20 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
Această strategie are în vedere reducerea riscului prin integrarea pe orizontală sau pe
verticală a întreprinderii, inclusiv prin dezvoltarea unor activităţi complet diferite faţă de obiectul
principal de activitate. În urma unor astfel de măsuri, se pot gestiona mult mai bine riscurile, prin
distribuirea lor pe ramuri de activitate diverse, ţinând seama că acestea sunt expuse unor grade
diferite de risc.
Utilizarea unui număr cât mai mare de furnizori, diversificarea clientelei şi a
nomenclatorului de produse pot reduce substanţial riscul. Implementarea acestor măsuri
determină, de regulă, o creştere a cheltuielilor de exploatare ale firmei.

c2) Diversificarea activităţii prin duplicare

Presupune crearea unei dubluri sau a unei rezerve pentru un anumit sistem, echipament,
activ etc., care să intre în funcţiune în momentul în care sistemul de bază înregistrează o
defecţiune sau, din diverse motive, nu îşi poate îndeplini rolul în cadrul activităţii întreprinderii.
Spre deosebire de diversificarea prin divizare, în acest caz, echipamentul sau activul achiziţionat
nu este utilizat în mod curent, ci este menţinut în stare latentă, urmând a intra în funcţiune atunci
când sistemul de bază cedează. Printre căile de punere în practică a acestei strategii, se numără:
achiziţia mai multor piese de schimb pentru utilaje, a mai multor servere, deţinerea mai multor
utilaje, vehicule etc. decât este necesar, difuzarea informaţiei la mai mulţi salariaţi.
Costul diversificării prin duplicare este mai mare decât al diversificării prin divizare,
motiv pentru care se impune numai în cazul riscurilor de o gravitate ridicată.
d) Strategii de asumare a riscului
Se aplică atunci când firma nu se confruntă cu riscuri semnificative referitor la
posibilitatea materializării factorilor de risc şi la gravitatea consecinţelor produse. O astfel de
situaţie nu impune acordarea unei atenţii deosebite riscului, ci doar monitorizarea evoluţiei sale.
Întreprinderea se poate ocupa de derularea activităţii sale, deoarece riscurile, chiar dacă se
manifestă, nu afectează semnificativ rezultatele sale.

II. Strategiile a posteriori sunt strategii de criză, ele se implementează după sau îm
timpul producerii evenimentelor nefavorabile şi acţionează în direcţia reducerii gravităţii
consecinţelor produse. Strategiile de criză trebuie elaborate înainte de materializarea factorilor de
risc şi trebuie să fie suficient de flexibile pentru a se putea plia într-o varietate de situaţii
nefavorabile care pot apărea. Strategiile de criză au un caracter dinamic şi activ, deoarece se
transpun în practică în momentul producerii evenimentelor, urmărind limitarea impactului
acestora.
În această grupă, se cuprind următoarele strategii posibile:
- restructurarea activităţii;
- restrângerea progresivă a activităţii, în scopul ieşirii de pe piaţă.

a) Restructurarea activităţii
Presupune preocuparea firmei pentru monitorizarea constantă a climatului de afaceri, în
scopul anticipării evenimentelor care ar putea deteriora mediul în care evoluează compania. În
funcţie de natura fenomenelor negative estimate a se produce, managerii pot stabili măsuri de
restructurare şi adaptare a activităţii la noile condiţii manifestate pe piaţă.
Restructurarea activităţii se poate realiza printr-o multitudine de posibilităţi, în funcţie de
problemele cu care se confruntă întreprinderea şi oportunităţile de afaceri identificate pe piaţă.
Restructurarea poate presupune renunţarea la anumite proiecte de investiţii aflate în derulare sau
în curs de finalizare, la anumite secţii, fabrici, retragerea de pe anumite pieţe, concedierea unei
părţi a salariaţilor, restrângerea volumului activităţii până la un nivel la care este asigurată
rentabilitatea firmei.
21 GESTIUNEA FLUXURILOR FINANCIARE ŞI A RISCURILOR
b) Restrângerea progresivă a activităţii, în scopul ieşirii de pe piaţă
Această strategie se aplică atunci când firmele urmăresc, pe termen mediu, dezinvestirea
totală şi retragerea completă de pe o anumită piaţă, datorită nivelului ridicat al riscului cu care se
confruntă. În acest fel, se urmăreşte maximizarea pe termen scurt a câştigurilor din operaţiunile
derulate până la vânzarea activelor. Pentru a realiza acest lucru, agenţii economici vor urmări
reducerea cheltuielilor prin suprimarea operaţiunilor de întreţinere şi reparaţii, prin diminuarea
cheltuielilor cu distribuţia, cu activităţile promoţionale, creşterea în limita posibilităţilor a
preţurilor de vânzare, anularea programelor de specializare şi perfecţionare a salariaţilor,
reducerea personalului. Toate aceste măsuri vor conduce la reducerea cheltuielilor şi sporirea
profitului pe termen scurt.

TEST DE EVALUARE

1. Ce cuprinde zona riscurilor neglijabile, conform concepţiei lui B. Barthelemy şi Ph.

Courreges?
Răspuns:
Zona riscurilor neglijabile cuprinde acele riscuri care au şanse reduse de
materializare, iar consecinţele evenimentelor produse nu influenţează
semnificativ activitatea companiei. Aceste riscuri nu necesită nici o
atenţie din partea conducerii întreprinderii.

2. Comentaţi matricea gestiunii riscurilor.

Răspuns:

Exerciţii
Exemplu rezolvat:

Strategiile de prevenire a apariţiei riscului cuprind:

a) patentarea produselor;
b) diversificarea prin divizare;
c) asumarea riscului;
d) restructurarea activităţii;
e) transferul riscului;
Rezolvare •OOO•

De rezolvat:

Transferul riscului se poate realiza prin:

a) acordarea de licenţe;
b) asigurare;
c) externalizare;
d) diversificarea prin duplicare;
e) intrarea progresivă pe o anumită piaţă;

OOOOO