Introducere

În actualele condiţii ale economiei de piaţă, entitatea economică îşi soluţionează de sine stătător problemele
de bază ale activităţii sale de producţie: organizează afacerea, alege partenerii, asigură păstrarea resurselor
materiale şi financiare, alege căile de depăşire şi minimizare a riscurilor, inevitabile în afaceri. Indiferent de
forma de proprietate şi tipul de activitate, cele mai tipice riscuri în afaceri sunt: posibilele pierderi
(distrugere totală); pierderea ori deteriorarea mijloacelor fixe sau circulante ale entităţii; apariţia răspunderii
civile a entităţii pe obligaţiile asumate, ca rezultat al prejudiciilor cauzate vieţii, sănătăţii sau bunurilor
persoanelor terţe, sau mediului înconjurător; posibilele pierderi sau pierderea beneficiilor aşteptate ca
urmare a modificărilor condiţiilor de funcţionare a entităţii, din cauza unor circumstanţe ce nu depind de
voinţa ei; încălcarea obligaţiilor asumate de către contra-agenţii şi partenerii acesteia etc. Asigurarea
primelor riscuri din cele menţionate este totalmente acoperită de piaţa de asigurări autohtonă, iar asigurarea
riscurilor de încălcare a obligaţiilor asumate de către contra-agenţii şi partenerii entităţii o perioadă
îndelungată era doar declarată de către companiile de asigurări, deşi acest produs de asigurare era foarte
solicitat.

Ascpecte generale privind riscurile în afaceri

Riscurile pe care le asumăm atunci când decidem să investim într-o afacere pot avea efecte negative asupra
obiectivelor pe care ni le-am stabilit. De aceea, se impune o analiză a tuturor factorilor de risc identificați și
formularea unei strategii de răspuns, care să diminueze efectele resimțite. Riscul reprezintă posibilitatea de
a pierde sau de a suferi prejudicii, ca urmare a producerii unor evenimente viitoare care în prezent sunt
incerte. Totodată, se impune formularea unei strategii de răspuns care să conducă la eliminarea completă a
acestor riscuri, iar atunci când nu este posibil acest lucru, se urmărește cel puțin diminuarea efectelor
negative.
Astfel, analiza riscurilor presupune parcurgerea a două trepte:
 analiza evenimentelor viitoare care ar putea produce pierderi sau prejudicii societății;
 obținerea tuturor informațiilor necesare care pot conduce la diminuarea efectelor sau eliminarea
completă a riscurilor.
Atunci când o societate demarează un proiect, managerul este interesat de cunoașterea tuturor factorilor
care ar putea influența implementarea proiectului și atingerea obiectivelor fixate. 
De aceea, analiza riscurilor în cadrul proiectelor va fi structurată astfel:
 identificarea riscurilor;
 analiza riscurilor;
 stabilirea strategiilor de abordare a riscului;
 monitorizarea şi controlul riscului.

Identificarea riscurilor

În cadrul unui proiect, riscurile sunt evenimente viitoare care, dacă se vor produce, vor avea un efect
negativ asupra obiectivelor asumate și asupra resurselor disponibile. Pentru a putea diminua sau elimina
efectele negative, trebuie să fie cunoscut contextul în care proiectul se realizează, dar și efectele care pot
declanșa riscurile în cauză.

1
 Identificarea riscurilor se poate realiza cu ajutorul unor instrumente utilizate frecvent în managementul
de proiect, dintre care am amintit doar două:
 analiza „brainstorming" presupune o discuție a persoanelor implicate în realizarea unui proiect.
Discuția va fi condusă de un moderator care va adresa întrebări persoanelor din sală, trăgând concluzii și
reluând temele de discuție până la obținerea unui consens din partea celor prezenți;
 utilizarea bilețelelor Crawford presupune ca fiecare manager de departament în cadrul unei
organizații să răspundă la aceeași întrebare: Care sunt principalele cinci riscuri cu care proiectul/societatea
s-ar putea confrunta? Având pregătire și responsabilități diferite, persoanele vor da răspunsuri diferite,
punând pe primele locuri acele riscuri care le afectează activitatea. Spre exemplu, un manager financiar va
spune că riscul de insolvență este cel mai important, în timp ce un director de producție va spune că
defectarea utilajelor va fi riscul cu impactul cel mai mare asupra societății sau proiectului.

Clasificarea riscurilor

După identificare, riscurile vor trebui să fie clasificate. Cea mai simplă formă de clasificare a riscurilor va fi
făcută în funcție de mediul din care provin:
 riscuri interne ale organizației;
 riscuri externe ale organizației.
Riscurile interne sunt determinate de factori din interiorul organizației sau proiectului, iar controlul lor va
fi mai ușor de făcut. Iată câteva exemple de riscuri interne:
 riscul de incapacitate de plată. Este determinat de imposibilitatea societății de a face față plăților
curente, ca urmare a lipsei de lichidități. Această situație poate inteveni și atunci când activitatea societății
este profitabilă, atunci când societatea nu corelează momentele în care încasează de la clienți cu momentele
în care plătește către furnizori;
 riscul unor greve. O grevă este un conflict de muncă spontan, iar producerea sa poate avea
repercusiuni grave asupra activității societății și poate afecta contractele în derulare;
 riscul tehnologic, ce se referă la apariția unor defecțiuni ce vor provoca întârzieri în livrarea
comenzilor contractate.
Riscurile externe sunt determinate de factori din mediul în care societatea își desfășoară activitatea, dar
aflați în afara controlului ei. În cele mai multe situații, aceste riscuri nu pot fi complet eliminate, astfel că
înțelegerea impactului și cunoașterea factorilor ce le declanșează sunt vitale. Iată câteva exemple de riscuri
externe:
 riscul valutar determinat de oscilațiile de curs ale unei monede de referință. Atunci când a fost
încheiat un contract în euro, spre exemplu, plățile în lei făcute la un curs de schimb viitor vor suporta acest
risc valutar, atunci când cursul euro va crește;
 riscuri pure, care vizează factori naturali, precum alunecări de teren, cutremure, inundații etc. Aceste
riscuri nu pot fi complet eliminate, însă împotriva acestora se pot încheia polițe de asigurare, fiind astfel
externalizate;
 riscul concurențial este determinat de apariția unei firme ce produce aceleași bunuri, sau oferă
aceleași servicii.Riscul concurențial nu poate fi eliminat complet, dar societatea se poate diferenția de alți
competitori prin construirea unor avantaje concurențiale: service mai bun, livrare gratuită, garanție mai
mare, funcții extinse ale produsului etc, pe care o firmă nou intrată pe piață nu le va putea replica;
 riscuri fiscale, precum schimbarea cotelor de impozitare, creșterea salariului minim pe economie,
modificarea cotei TVA;

2
 riscuri economice, precum o nouă criză economică.

Analiza riscurilor

După identificarea și clasificarea riscurilor, următorul pas în managementul riscurilor îl va reprezenta

analiza lor. 
Astfel, riscurile vor fi analizate sub două aspecte:
 probabilitatea de manifestare;
 impactul avut.
De cele mai multe ori, probabilitatea de manifestare este invers proporțională cu impactul avut. Cu cât
probabilitatea de manifestare a unui risc este mai mare, cu atât impactul său este mai mic.
Spre exemplu, un cutremur cu o intensitate de peste șapte grade pe scara Richter poate produce avarii
serioase asupra structurii de rezistență a unei clădiri. Totuși, cutremurele de o asemenea intensitate sunt
rare.
Atât probabilitatea de apariție a unui risc, cât și impactul său potential vor fi analizate luând în calcul trei
nivele:
 probabilitate (sau impact) ridicat;
 probabilitate (sau impact) mediu;
 probabilitate (sau impact) scăzut.
Rezultatul îmbinării acestor elemente constă într-o matrice cu trei rânduri şi trei coloane, determinând trei
categorii de risc:
 risc mare;
 risc mediu;
 risc scăzut.
Pentru o detaliere a celor expuse până acum, să presupunem că analizăm trei riscuri:
 un risc de cutremur;
 un risc concurențial;
 un risc de incapacitate de plată.
În cazul riscului de cutremur, probabilitatea de manifestare este scăzută, însă impactul potențial este ridicat.
În cazul unui risc concurențial, echipa de management poate estima o probabilitate ridicată de apariție și un
impact scăzut, atunci când se bazează pe avantaje concurențiale dificil de replicat. În cazul unui risc de
incapacitate de plată, echipa de management consideră o probabilitate de apariție medie și un impact asupra
afacerii ridicat.
Dacă este cazul, pentru a obține o analiză mai exactă, putem extinde analiza făcută mai sus pe cinci
praguri, obținând de această dată:
 risc foarte mare;
 risc mare;
 risc mediu;
 risc scăzut;
 risc foarte scăzut.
Definirea unor riscuri ca fiind scăzute, medii sau ridicate ține, pe de altă parte, de un factor subiectiv,
respective toleranța la risc a fiecărui individ. Astfel, persoanele cu toleranță la risc ridicată, sunt dispuse

3
 să își asume riscuri ridicate, fiind interesate de câștigul mai mare asociat acestui risc. Persoanele cu
toleranță ridicată la risc joacă la bursă sau pariază.
Pe de altă parte, persoanele cu toleranță scăzută la risc nu își asumă riscuri ridicate și poate nici medii.
Acestea vor economisii banii la bancă și nu vor fi atrase de un potențial câștig important la bursă. În funcție
de aceste încadrări, echipa de management își va stabili strategia de răspuns.
Stabilirea strategiilor de abordare a riscului

În funcție de încadrarea riscurilor, managerul de proiect poate lua următoarele decizii:

 poate menține sub un atent control riscurile scăzute sau medii;
 poate externaliza riscurile ridicate.
Astfel, strategiile de abordare a riscului includ:
 formularea unor strategii de abordare;
 externalizarea riscurilor.
În exemplul de mai sus, echipa de management poate hotărî:
 externalizarea riscului de cutremur către o companie de asigurare, în baza unui contract de
asigurare;
 menținerea sub analiză internă a riscului de incapacitate de plată și formularea unei strategii interne;
 menținerea sub analiză internă a riscului concurențial.
Strategiile pentru menținerea sub o analiză internă a riscului de incapacitate de plată ar include:
 obținerea unei linii de credit pentru o anumită perioadă;
 renegocierea contractelor cu furnizorii și obținerea unor termene mai mari de plată;
 renegocierea contractelor cu clienții și obținerea unor termene mai reduse de plată;
 eliminarea cheltuielilor inutile;
 reducerea cheltuielilor care nu sunt absolut necesare.
Simpla identificare a riscurilor nu este suficientă în cadrul unui proiect. Întotdeauna trebuie să fie formulate
și soluțiile avute în vedere pentru eliminarea completă a riscurilor, atunci când acest lucru este posibil, sau
diminuarea efectelor resimțite asupra proiectului. Echipa de management va menține în permamență o
atenție sporită asupra cauzelor care determină riscurile, evitând astfel transformarea unor riscuri scăzute în
riscuri medii sau ridicate.
Metodele moderne de identificare a riscului au fost inspirate şi s-au dezvoltat din tehnici deja testate şi
aplicate de managementul riscului. De exemplu, metoda scorurilor pentru riscuri îşi are originea în
metodele scorurilor echilibrate, utilizate pentru cuantificarea performanţei afacerilor, în timp ce
metodologia cartografierii proceselor s-a dezvoltat din domeniul managementului calităţii şi se bazează pe
tehnicile din domeniul diagramei fluxului. Orice companie se dezvoltă pe baza unei varietăţi de procese.
Prin reprezentarea acestor procese sub formă de diagramă – cartografierea lor – managerul de risc încearcă
o îmbunătăţire a activităţii companiei. Această metodă îşi are originile în managementul calităţii şi în
perioada reorganizării (reproiectării) proceselor din anii ’80 şi ’90 din Statele Unite ale Americii şi din
Europa. Sloganul curentului era „dacă nu s-a distrus, repară!” adică, chiar dacă o afacere (companie)
operează eficient şi efectiv, ea poate totuşi să beneficieze de pe urma unei analize detaliate a proceselor în
vederea îmbunătăţirii acestora (Dickson, 2003). Procesele sunt seturi de evenimente care transformă
intrările companiei în ieşiri ce satisfac nevoile clienţilor. Intrările proceselor sunt acele elemente necesare
pentru realizarea proceselor (resurse umane, resurse fizice, cunoştinţe, tehnologii). Ieşirile proceselor
reprezintă rezultatele – produse, servicii, informaţii, semiproduse, semifabricate. Harta proceselor

4
reprezintă o diagramă care relevă, în funcţie de gradul de precizie, activitatea unei companii şi modul în
care se realizează această activitate. Diagrama de definire a procesului priveşte fiecare proces în detaliu şi
identifică patru componente-cheie prezente în derularea oricărui proces sau activitate, după cum urmează:

Intrările unui proces sunt acele elemente care generează rezultatele procesului – de obicei, acestea sunt
transformate sau consumate în timpul procesului. Ieşirile sunt rezultatele procesului – produse sau servicii.
Restricţiile (controalele), fie organizaţionale (proceduri, standarde interne sau bugete), fie externe
(legislaţie, standarde naţionale sau internaţionale, resurse limitate), modelează procesele. Resursele
(mecanismele) sunt necesare pentru obţinerea ieşirilor. Resursele sunt diferite de intrări, întrucât acestea nu
se transformă/se consumă în timpul proceselor.
De exemplu, în cazul riscului de nesiguranţă a muncitorilor la locul de muncă, o diagramă de definire a
procesului pentru evaluarea acestui risc pentru o anumită companie ar fi reprezentată în figura ce urmează:

5
Problemele asigurării riscurilor în afaceri
Obiectul asigurării riscurilor în afaceri îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului, ce nu contravin
legislaţiei Republicii Moldova, legate de pagubele cauzate de acesta în activitatea de afaceri; iar cazul de
asigurare îl constituie pierderile cauzate asiguratului, confirmate prin pretenţiile înaintate de acesta sau prin
intrarea în vigoare a hotărârii de judecată; pagubele care apar ca urmare a încălcării (neîndeplinirii sau
executării neadecvate) a obligaţiilor asumate de către contragenţii asiguratului pe contractile încheiate în
cadrul activităţii desfăşurate. Consecinţele riscurilor în afaceri, de obicei, sunt pierderi financiare
inevitabile, care pot distruge orice entitate economică, până şi una cu un buget bine echilibrat, fiind uneori
fatale pentru afacere. Dezvoltarea insuficientă a asigurării riscurilor în afaceri a avut loc datorită faptului că,
în prima etapă de dezvoltare a pieţei de asigurări din R. Moldova, companiile de asigurări nu dispuneau de
finanţele necesare, nici de experienţă în domeniul respectiv, însă, odată cu dezvoltarea economiei de piaţă,
s-a îmbunătăţit şi situaţia financiară a asigurătorilor. În urma acestor schimbări, astăzi, entităţile economice
de diferite niveluri şi domenii de activitate au mai multe posibilităţi de diminuare a pierderilor financiare ce
ţin de activitatea lor antreprenorială. Totuşi, în condiţiile unor posibilităţi destul de mari ale pieţei de
asigurări din ţară, necesităţile economiei naţionale şi populaţiei în servicii de asigurări calitative nu sunt
satisfăcute. Iar grija principalelor cheltuieli pentru lichidarea consecinţelor catastrofelor naturale cade
asupra bugetului de stat. Asigurările, în etapa actuală de dezvoltare, n-au devenit o parte componentă a
economiei ţării.
O problemă specifică este evoluarea participanţilor profesionişti pe piaţa de asigurări, intermediere în
asigurări şi reasigurări. Caracterul limitat al operaţiilor pe riscurile primite în reasigurare, în principiu, se
explică prin lipsa de experienţă în domeniu şi situaţia financiară a societăţilor de asigurări, care, odată cu
asigurarea directă, practică simultan şi activitatea de reasigurare.
Către momentul actual, în Republica Moldova, nu sunt înregistrate societăţi de asigurări ce practică numai
activitatea de reasigurare. Asigurătorii care practică asigurarea directă preferă reasigurarea riscurilor
asumate între ei prin aşa-numitul „schimb”, sau utilizează serviciile reasigurătorilor din alte ţări, fapt ce
prezintă un oarecare risc, căci activitatea unor reasigurători străini nu este reglementată de stat.
Profesioniştii din domeniu au menţionat de repetate ori că unele dispoziţii ale legislaţiei fiscale din R.
Moldova împiedică oarecum dezvoltarea asigurărilor în ţară. În legătură cu acestea, anume reforma
impozitării veniturilor asiguraţilor – beneficiari ai serviciilor de asigurări, este problema cea mai importantă
şi actuală. Dezvoltarea pieţei de asigurări existente este influenţată de nevoia entităţilor economice şi
populaţiei de prestarea serviciilor de asigurări şi de capacitatea lor de a plăti aceste servicii.

Nu mai puţin importantă este soluţionarea problemelor privind asigurarea de viaţă pe termen lung, deoarece
aceasta ar soluţiona cu succes şi unele probleme deasistenţă socială. Sectorul de asigurări din Moldova este
dezvoltat foarte slab. Din toate societăţile de asigurări ce activează pe piaţă, doar una prestează aceste
servicii - GRAWE-CARAT. Unul din tipurile de asigurări pe termen lung este asigurarea de pensie, care:
oferă posibilitatea de a beneficia de pensie suplimentară la cea acordată de stat, adică nu numai de pensie
pentru limită de vârstă, dar şi de o pensie de invaliditate.
Dintre problemele importante ce influenţează dezvoltarea pieţei de asigurări, pot fi menţionate disparităţile
regionale şi dezvoltarea insuficientă a infrastructurii acesteia. Societăţile de asigurări-lidere pe piaţă sunt
concentrate în capitala ţării. Tradiţional, valorificarea pieţei regionale se manifestă prin deschiderea de

6
filiale şi reprezentanţe. Întreţinerea aparatului executiv al subdiviziunii, asigurarea acestuia cu comunicaţii
şi tehnică, fără de care astăzi este imposibilă organizarea activităţii societăţii de asigurări, plus chiria, sunt
cheltuieli foarte costisitoare. Valorificarea mai economică a pieţei regionale prin utilizarea unui canal de
vânzări mai eficient – prin agenţi şi brokeri în asigurări – s-a activat în Republica Moldova începând din
anul 2008. Un puternic impact negativ asupra nivelului culturii asigurării îl are lipsa de cadre calificate în
ramura asigurărilor, în special în domeniului actuariatului, managementului riscului, dreptului şi auditului
în sfera asigurarilor.
Cerinţele faţă de evidenţa contabilă şi controlul intern al asigurătorului sunt stabilite de legea cu privire la
asigurări şi de alte acte legislative şi normative în vigoare din domeniu. În condiţiile actuale de dezvoltare a
economiei ţării, situaţia privind pregătirea cadrelor calificate, recalificarea şi instruirea continuă a acestora
pentru piaţa de asigurări rămâne complicată. Numărul total al actuarilor licenţiaţi pe piaţa de asigurări este
de doar cinci persoane, plus încă vreo zece persoane licenţiate în auditul activităţii de asigurări. Dezvoltarea
activităţii de asigurări în Republica Moldova, spaţiul ei economic şi teritorial actual impun necesitatea
pregătirii cadrelor calificate cu studii superioare. În Occident, pregătirea specialiştilor în asigurări este o
activitate de rutină, iar în acest domeniu activează mai multe instituţii de învăţământ.

Nu mai puţin importantă, vorbind de aspectele problematice ale pieţei de asigurări interne, în opinia noastră,
este gama slab dezvoltată a serviciilor de asigurări prestate de asigurători. Astăzi, societăţile de asigurări din
ţară oferă clienţilor doar 25-30 de produse de asigurări, pe când, înţările dezvoltate, gama serviciilor de
asigurări prestate constituie peste 300 de diverse produse. Prognozarea dezvoltării pieţei naţionale de
asigurări din R. Moldova este dificilă şi puţin probabilă, deoarece este puternic influenţată de starea
economiei ţării în ansamblu, de gradul de dezvoltare a acesteia, de nivelul de trai scăzut al populaţiei şi de
nivelul de cultură în asigurări.
În toate ţările dezvoltate, asigurările reprezintă un sector strategic al economiei, după cum s-a menţionat, ce
nu se poate constata, referindu-ne la piaţa de asigurări din ţară. Instabilitatea economico-financiară şi
situaţia social-politică, lipsa unei politici adecvate în domeniul asigurărilor, de asemenea, au un impact
negativ asupra stării pieţei de asigurări din R. Moldova. Factorii principali, care au contribuit la situaţia
create sunt: nivelul scăzut al veniturilor per locuitor şi subestimarea rolului asigurărilor, precum şi al
reglementării prudenţiale a sectorului, asigurarea insuficientă a conformării la legislaţia în vigoare. Unele
din societăţile de asigurări se caracterizează prin insuficienţă de capital şi prin gestionarea acestora de
persoane care nu dispun de calificare profesională înaltă în domeniul asigurărilor. Cu excepţia asigurării
obligatorii a răspunderii civile auto, celelalte segmente de asigurări sunt slab dezvoltate. Practic, lipsesc
asigurarea bunurilor gospodăriilor casnice şi asigurarea benevolă a răspunderii civile, nu este asigurată o
mare parte de întreprinderi din sectorul real al economieinaţionale şi din sfera bugetară.

Direcţiile principale de dezvoltare a pieţei deasigurare a riscurilor în afaceri

Piaţa de asigurări, în ultimii ani, se caracterizează prin ritmuri înalte de creştere. Asigurătorii şi-au extins
reţelele de vânzări în toate regiunile ţării prin reprezentanţe oficiale, al căror rol este informarea
potenţialilor clienţi cu privire la importanţa şi necesitatea asigurărilor. Tendinţele de dezvoltare a pieţei de
asigurări din Republica Moldova sunt determinate de un şir de indicatori ce caracterizează calitatea
serviciilor acordate de societăţile de asigurări din ţară şi de capacitatea financiară a acestora pentru onorarea
obligaţiilor asumate.
Aprobarea Legii nr.407-XVI din 21 decembrie 2006, prin care fusese stabilită baza cadrului legal de
supraveghere, ce corespunde directivelor relevante ale Uniunii Europene, a fost un sprijin considerabil

7
pentru dezvoltarea pieţei de asigurări şi transformarea acesteia într-unul din principalele elemente ale
sectorului financiar. În scopul punerii în aplicare a prevederilor legii respective, a fost elaborată şi aprobată
o serie de acte normative relevante. În cadrul reformei regulatorii, ce are ca scop conformarea industriei
asigurărilor standardelor internaţionale, a fost majorat normativul capitalului statutar minim la 15 milioane
de lei. Cerinţa dată, de majorare a limitei de jos a capitalului statutar, contribuie la asigurarea stabilităţii
financiare a asigurătorilor, mai cu seamă în etapa iniţială deactivitate a acestora. Un element obligatoriu al
pieţei de asigurări dezvoltate îl reprezintă activitatea intermediarilor în asigurări, al căror scop este
îmbunătăţirea calităţii serviciilor de asigurare şi garantarea accesului consumatorilor la acestea. Înainte de
punerea în aplicare a legii cu privire la asigurări, din 21 decembrie 2006, activitatea intermediarilor în
asigurări nu era supusă licenţierii şi supravegherii de stat. Odată cu modificările efectuate în legislaţie, a
fost introdusă licenţierea activităţii brokerilor în asigurări, fiind impuse anumite cerinţe pentru desfăşurarea
activităţii de asigurare şi agenţilor de asigurare.
În scopul consolidării pieţei de asigurări din Republica Moldova, principalul obiectiv în domeniului
asigurărilor este formarea unei pieţe stabile şi transparente, bazată pe tehnologii modern de asigurare,
capabilă să protejeze interesele cetăţenilor şi ale agenţilor economici, precum şi să devină o sursă
importantă de investiţii pentru dezvoltarea economiei ţării. Realizarea acestui obiectiv include următoarele
priorităţi:
− creşterea nivelului de capitalizare al societăţilor de asigurare, diversificarea serviciilor de asigurare;
− modificarea sistemului de reglementare şi supraveghere în baza principiilor aplicate la nivel internaţional
şi prin utilizarea tehnologiilor informaţionale performante;
− îmbunătăţirea managementului societăţilor de asigurare prin crearea sistemelor interne de evaluare a
riscurilor şi de pregătire profesională a specialiştilor;
− dezvoltarea infrastructurii pieţei asigurărilor;
− crearea sistemului informaţional în asigurareaobligatorie de răspundere civilă auto.
Dezvoltarea cu succes a activităţii de asigurărieste imposibilă în condiţiile naţionale de autoizolare, fără
utilizarea experienţei internaţionale. Diferite modele şi soluţii, practicate în domeniul asigurărilor în ţările
dezvoltate, au fostmplementate şi în R. Moldova. Directivele UE, ce ţin de licenţierea activităţii de
asigurare; stabilirea clasificării tipurilor de asigurări conform riscurilor şi obiectului asigurării; cerinţele
diferenţiate cu privire la mărimea capitalului statutar al asigurătorilor, în funcţie de tipul de activitate în
domeniul asigurărilor; de asemenea: cerinţele faţă de formarea şi menţinerea rezervelor de asigurare;
respectarea marjei minime de solvabilitate a asigurătorului; cerinţele faţă de activele admise pentru
acoperirea rezervelor tehnice şi marjei minime de solvabilitate, toate acestea au stat la baza elaborării
actelor normative ce funcţionează acum în industria asigurărilor din R. Moldova.