Elemente literare ale scrierilor istorice

Scrierile istorice au apărut într-un moment în care conștiința istorică tocmai se forma.
Există o graniță destul de neclară între însemnările istorice și ficțiune. „Povestirile ciudate”,
prezentate drept istorie, au fost catalogate drept bârfe de la colțul străzii. Din istorie s-a hrănit ficțiunea.
Confucius exprimă temerea că în însemnările istorice există tendința de a ficționaliza: 15:26,
6:18
Deși istoriograful ideal era un observator obiectiv, era prezenta înclinația de a specula, amplifica
sau stiliza anumite evenimente sau însemnări mai vechi.
Cele mai vechi forme de tradiție istoriografică sunt legate de riturile ancestrale (jiaguwen) și
decretele regale ori discuții între Tianzi și miniștri. Istoriograful cu pricina se numea shi 士. Inscriptii
pe vase de bronz - istorii familiale, de a fi transmise din tată în fiu, pentru a păstra vii în memorie
virtuțile strămoșilor. Conțin o dată, însemnări despre evenimentul pentru care a fost făurit vasul
respectiv sau despre darurile primite de la rege pentru loialitate. La final sunt recunoscute calitățile
regelui si speranța că vasul va fi transmis mai departe, din generație în generație.
Există două categorii de însemnări: despre evenimente - ji shi 记事, și despre discursuri - ji yan
记言 (bronz).
Primele documente de istoriografie chineză mai pe larg:
- Shangshu 尚书 sau Shujing 书经 = ji yan - anunțuri, declarații, porunci, dialoguri -
justificarea preluării puterii de către Zhou. Contextul este prezentat minimal. Limbajul este
elevat, uneori ritmic.
- Chunqiu 春秋= ji shi, tradiția analelor (rămasă, din Lu), a comentariilor, (Zhou de est) pusă
în legătură cu Confucius. Limbaj subtil, cu o atentă alegere a cuvintelor, eliziuni
( Suprimare a vocalei finale a unui cuvânt, înaintea vocalei inițiale a cuvântului
următor. 2 (Pex) Suprimare a unei silabe sau a unui cuvînt.), cuvinte cu dublu sens.
- Zuo zhuan 左传 zuǒzhuàn - probabil scris în ultimele decenii ale sec IV î.d.Hr. - transmis
generațiilor următoare ca un comentariu la Chunqiu. Lucrare de mai mare întindere - 4
volume, în ediția cea mai recentă și mai populară. Evenimentele sunt ordonate cronologic.
Tactica narativă: flashback (初 chu - la început), dar și anticiparea consecințelor - flash
forward. Zuozhuan reunește și shi și yan. dar prezentat cu un puternic contrast literar.
Relatarea shi - monotonă, stil paratactic - juxtapunerea propozițiilor, fără relații cauzale
(satori reading - citești și încerci să-ți dai seama singur ce poziție are propoziția respectivă în
întreaga poveste - reconstruiești povestea). Limbaj concret, neînfrumusețat. Discursurile
citate sunt mai vii și mai ornamentate, complexe din punct de vedere lexical. Vorbitorul își
susține punctul de vedere în fața celorlalți, deseori recurge la precedente istorice relevante
dar și alte procedee retorice. Nu se aude naratorul - un scrib care înregistrează automat. Însă
există o intenție didactică! Comportamentul inadecvat (ritual, etic) va fi pedepsit, cel
adecvat va fi răsplătit. Apar totuși două voci: omul ales - gentleman, junzi (construct
ipotetic, poate. „Un junzi ar spune...”) și Confucius.

Genuri care ar putea fi derivate din Zuo zhuan: argumentația, admonițiunea (judecarea,
admonestarea), edicte, petiții, persuasiuni, exultații, descrieri, citări și prezentări de poezie - ce rezultă
din relația rege-ministru.

Relatări despre întâmplări ciudate sau neobișnuite.(fantome, dragoni, pietre care vorbesc, vise)
Alte lucrări: Guoyu - Discursurile regatelor, Yanzi Chunqiu (conducători inapți cu miniștri înțelepți și
corecți) și Zhanguoce 战国策 - Intrigi ale statelor combatante - materialul de bază pt Sima Qian în
redactarea istoriei din timpul Statelor combatante. Cu anecdote umoristice și sapiențiale în loc de
rituale și moralizatoare - condamnate ca imorale și corupătoare. Din Zhanguoce au rămas multe
„expresii fixe” – chengyu 成语.

Shiji 史记 3-4 reprezintă apogeul tradiției anterioare și fixează noi standarde pe care le vor
asuma sau imita aproape toți istoricii următori.

130 de capitole - Sima Tan (d.-110 ) și Sima Qian (司马迁 163-85) - Prefect mare istoric (taishiling)
sub Wudi (141-87) - forma analelor și a biografiilor = jizhuanti (analele și biografiile vor fi incluse în
toate cele 25 de istorii dinastice)

Împărțit în 5 secțiuni:
*benji 本纪 - basic annals -12 cap, organizate după conducătorii dinastiilor
*biao 表 - tabele, 10 cap. în care sunt prezentate evenimente istorice și relații sub forma unor tabele
*shu /chi - eseuri tematice sau tratate 8 caps
*shi jia - case ereditare, 13 caps
*liezhuan 列传 - biografii, 70 caps

Ca o noutate față de tradiția precedentă, Sima Qian scoate în evidență tradițiile sau biografiile,
astfel accentuînd rolul individului - istoria lui Sima Qian se centrează pe om.
Oamenii despre care se vorbește nu sunt doar domnitori și miniștri dar și negustori, clovni,
asasini sau filozofi precum Zhuangzi care s-a ferit de lumea politică.

Textul rezumă ceea ce s-a scris înainte - transpus în limba utilizată în Han.
Trei calități literare: complexitatea și densitatea personajelor; vivacitatea narațiunilor sau a
discursurilor citate; reacțiile puternic emoționale ale lui Sima Qian însuși - un personaj în sine. dacă în
cărțile precedente bunii erau buni pe de-a-ntregul iar răii nu mai aveau nicio șansă de reabilitare, la
Sima Qian această clasificare nu e atat de tranșantă, mai ales în cazul celor care au trăit mai aproape de
epoca lui. (Xiang Yu vs Liu Bang. Viteaz, curajos, emotiv, ezitant dar orgolios, încăpătânat) -
caracteristici prezentate nu direct ci prin intermediul actelor sale. La final când vorbește despre el Sima
Qian pare să-l critice.
Generalul Li Guang - alt exemplu.
Astfel este stabilit personajul complex și misterios ca o componentă cheie a povestirii istorice..
Dacă unele personaje sunt descrise într-un mod tern asta înseamnă că Sima Qian îi disprețuiește.

Sima Qian - personaj în propriul text dar și prim cititor al acestuia: nu constant, ca Tucidide sau
Herodot, dând explicații despre surse sau înțelesul unei povești. Comentariile sale sunt plasate la finalul
capitolelor, introduse clar, prin formula: taishi gong yue: (marele istoric zice:) - autoritatea sub care
vorbește. Comentarii scurte, reacții emoționale, personale. Mirare, exclamații.
Despre sine și întreprinderea sa aflăm din postfață (zuxu) = cap.130 - câte ceva despre sine și
cum a ajuns să scrie Shiji + o scrisoare în care vorbește despre nenorocirea cu care se confrunta. Astfel
se poate „citi” despre Sima Qian inclusiv în poveștile din Shiji! Personaje precum Xiang Yu, generalul
Li, asasinul Qing Ke sau poetul-ministru Qu Yuan sunt descriși în mod viu și impresionant, în vreme ce
cei care sunt dispuși să-i sacrifice pe ceilalți pentru propriul beneficiu sunt descriși în mod disprețuitor.
Spre deosebire de lucrările istorice de mai târziu, textul lui Sima Qian se întinde de la împăratul
Galben (-2500) până la Han Wudi (-100).

Ban Gu 班固, sub influența tatălui său, Ban Biao, inițiază tradiția prezentării unei singure
dinastii. După moartea sa - prin execuție - opera sa e dusă mai departe de sora lui, Ban Chao. (45-120)
= istoria dinastiei Han 汉书 de la căderea Qin până la uzurparea lui Wang Mang în +23. El îl critică pe
Sima Qian pt înclinația spre daoism și admirația pt personaje considerate de Confucius marginale,
inferiorare, nedemne. Însă îl admiră pentru stil și chiar îl copiază.. Ban Gu menține distanța emoțională,
e mai reținut, mai formal. Dă tonul unui didacticism și centrare pe viața de la curte. Istoriile de mai
târziu urmează acest model, succinte, obiective, dand loc doar imaginației scriitorilor care se inspiră din
aceste „registre” = pierderea valorii literare a istoriilor, cu excepții.