PROIECTAREA UNEI TEHNOLOGII DE

TRATAMENT TERMIC

III. Operația de răcire

1. In funcție de tipul tratamentului termic și de indicațiile din standard pentru material se
alege mediul de răcire (apă, ulei, băi de săruri, aer) și temperatura acestuia. La călire,
temperatura mediului se alege astfel:
- pentru apă: 15  25 ºC (la temperaturi mai mari de 30 ºC scade brusc capacitatea
de răcire);
- - pentru ulei: 50  60 ºC (la temperaturi mai mici de 40 ºC scade capacitatea de
răcire, iar la temperaturi mai mari de 60 ºC – pericol de aprindere);

2. Stabilirea poziției de răcire

3. Stabilirea duratei de menținere la răcire (tr)

- pentru piese subțiri termic (Bi  0,25)
m  Cp med Ti  Tm r
tr   ln [s]
r  A Tr  Tm r
m, masa piesei, în kg;
Cp med, căldura specifică medie a materialului, în J/kg K;
r, coeficientul de transmitere a căldurii al mediului de călire, în W/m 2 K (tabelul 2)
A, suprafața piesei care vine în contact cu mediul de călire, m 2.
Tmr, temperatura mediului de călire, în K;
Ti, temperatura finală de încălzire a suprafetei piesei (temperatura de tratament termic), în K;
Tr, temperatura piesei la finalul răcirii, în K

Tab. 2. Coeficientul de transmitere a căldurii αr [W/m2K]

Temperatura suprafeţei
100 200 300 400 500 600 700 800 900
produsului [ºC]
Apă rece la
930,16 2325,4 13952,4 4650,8 2906,75 2325,4 1744,05 1162,7 813,89
20 ºC
αr
Ulei mineral la
232,54 465,08 581,35 813,89 1162,7 1395,24 813,89 348,81 290,68
50 ºC

- pentru piese groase termic (Bi  0,25). Durata de răcire se determină cu ajutorul
unor diagrame din literatura de specialitate (figurile 8 - 10).
Fig.8. Curbe de răcire în apă ale punctelor din secțiunea pieselor cilindrice

Fig.9. Curbe de răcire în ulei ale punctelor din secțiunea pieselor cilindrice
 Fig.10. Transformarea secțiunilor necirculare în secțiuni circulare echivalente
(cu aceeași viteză de răcire)

III. Tratamentul termic de revenire

1. Se stabilește temperatura de revenire (în funcție de scopul urmărit):
- Revenire joasă (eliminarea parțială a tensiunilor interne de la călire și
ameliorarea caracteristicilor de ductilitate, cu păstrarea unei durități ridicate, peste 50 HRC; se
aplică produselor care necesită rezistență mare la uzare).
Trev = 150  250 ºC
- Revenire medie (se obțin proprietăți de elasticitate ridicate cu o duritate destul
de mare, 40  50 HRC; eliminarea parțială a tensiunilor interne de la călire)
Trev = 350  450 ºC
- Revenire înaltă (se înlătură tensiunile interne de la călire și crește foarte mult
tenacitate, cu o duritate moderată, 25  40 HRC; se aplică pieselor supuse la solicitări
dinamice)
Trev = 450  650 ºC

2. Stabilirea mediului de încălzire, Tm

Tm  Trev  30  50 [K]
Trev, temperatura de revenire, în K;

3. Se determină timpul de încălzire până la temperatura de revenire (T rev)

 4. Se determină durata de menținere (trev) la temperatura de revenire (Trev)
- Revenire joasă
Trev = 1  2 ore (o scădere a durității cu 1  4 HRC)
- Revenire medie și înaltă: cu ajutorul parametrului Hollomon-Jaffe (PHJ). Se
stabilește temperatura de revenire (Trev); apoi, din diagrame – figura 11 (din literatura de
specialitate; de exemplu, fig.3.101.b, c, pag.162, G. Vermeșan – Tratamente termice.
Indrumător, Ed. Dacia, 1987), în funcție de duritatea ce trebuie să se obțină după revenire și de
conținutul de carbon al oțelului (0,20  0,80% C), se determină parametrul PHJ. Cu Trev și PHJ se
calculează durata de menținere (trev), în secunde sau ore, din relația:

PHj  Trev C  lg t rev 

PHJ, parametrului Hollomon-Jaffe;

Trev, temperatura de revenire, în K;
C, constantă dependentă de conținutul de carbon al oțelului și se determină din diagrame – figura
12 (din literatura de specialitate, de exemplu, fig.3.100, pag. 161, G. Vermeșan – Tratamente
termice. Indrumător, Ed. Dacia, 1987);
trev, durata de menținere, în secunde sau ore în funcție de coeficientul C.
Duritatea Rockwell (HRC)

PHJ  10-3
Fig. 11. Parametrul PHJ pentru oțeluri cu 0,2 – 0,6% C.
Fig.12. Interdependența dintre constanta C din parametrul PHJ și conținutul de carbon al
oțelului