Tratamentele termice

• procedee de prelucrare la cald, care, printr-o succesiune de

operaţii de încălzire, menţinere şi răcire, executate în condiţii
bine determinate, conduc la obţinerea anumitor structuri şi
proprietăţi impuse produselor metalice.
Scopul aplicării tratamentelor termice îl constituie modificarea
structurii şi proprietăţilor iniţiale.

• tratamente termice primare

• tratamente termice finale
 Parametrii tratamentului termic sunt:
– temperatura de încălzire sau temperatura optimă de tratament;
– viteza de încălzire;
– durata de menţinere;
– viteza de răcire.

durata de încălzire, în funcţie de dimensiunile piesei, se calculează folosind relaţia:t = K

 Kc  Ks  W t este durata de încălzire,
K – coeficient de proporţionalitate [min/cm] a cărui valoare este în funcţie e compoziţia
materialului şi este dat în tabele;
Kc – coeficient de corecţie, a cărui valoare este funcţie de forma piesei: cilindrică plină
sau ţeavă, prismatică, plăci etc.;
Ks – coeficient de corecţie, care se aplică pentru piese de complexitate mare care
prezintă filete, caneluri etc.; valoarea lui este dată în tabele;
W – raportul dintre volumul şi suprafaţa pieselor:
V
W
Viteza de încălzire se calculează folosind relaţia: A
Tt T0
V
• Durata de menţinere este suma duratelor de egalizare termică
î nc şi de transformare.
t î nc
• Viteza de răcire optimă este viteza care asigură duritatea maximă, fără a produce
microfisuri sau fisuri în material.
 Reprezentarea tratamentelor termice
Graficul, reprezentând succesiunea în timp a celor trei operaţii, se numeşte
ciclogramă sau ciclu de tratament termic.
• coordonate temperatură – timp (T - t) încălzirea

OPERAŢII: menţinerea

răcire

Tm – temp. mediului de încălzire;

Tinc – temp. de tratament termic;
Ts – temp. suprafeţei produsului;
Tc – temp. centrului produsului;
To – temp. iniţială a produsului;
Trăc – temp. finală a produsului.
 Tratamente termice aplicate oţelurilor
Tratamentele termice se pot clasifica dupa mai multe, criterii.

Astfel, după scopul urmărit şi locul pe care îl ocupă în procesul de fabricaţie, se deosebesc:

• tratamente termice preliminare (primare sau intermediare) in care se includ diferite tipuri de
recoacere.
• Aceste tratamente se aplica lingourilor, pieselor turnate, pieselor forjate, ansamblurilor sudate,
laminatelor etc.;

• tratamente termice finale sau secundare care cuprind operaţiile de călire si de revenire.
• Se aplica diferitelor piese după prelucrări mecanice.

Considerând drept criteriu de clasificare a tratamentelor termice variaţia cu temperatura a

diferenţei de energie liberă dintre starea iniţială (1) şi starea finală (2), tratamentele
termice se clasifică în:

• recoaceri;
• căliri;
• reveniri şi îmbătrâniri
 Recoacerea oţelurilor
Recoacerea este tratamentul termic care constă in încălzirea produselor la temperaturi
ridicate, menţinerea prelungită la aceasta temperatură, urmată de o răcire suficient de lentă
pentru realizarea unui anumit echilibru fizico-chimic şi structural.

Recoacerea se aplică fie pentru a corecta unele defecte provenite de la prelucrări anterioare
(turnare, deformare plastica), fie pentru a pregăti semifabricatele pentru prelucrări ulterioare,
fie pentru a îndeplini ambele roluri
simultan.

După scopul urmărit, recoacerile pot fi:

• recoaceri de detensionare;

• recoaceri de recristalizare;

• recoaceri de omogenizare;

• recoaceri de regenerare;

• recoaceri pentru îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere.

Dacă se consideră temperatura la care se face încălzirea, recoacerile se
împart în:
• recoaceri subcritice;
• recoaceri intercritice (incomplete);
• recoaceri supracritice (complete).

Tipuri de recoaceri clasificate după temperatura de încălzire:

a.1 şi a.2 – recoaceri subcritice;
b – recoaceri intercritice;
c.1 şi c.2 – recoaceri supracritice
Recoacerea de detensionare

SCOP
• o recoacere subcritică, fără transformări de fază în stare solidă, care
se aplică în scopul diminuării tensiunilor interne remanente,
rezultate în urma unor operaţii de prelucrare anterioare cum sunt:
turnarea, sudarea, unele tratamente termice (călire superficială sau
tratamentul combinat de carburare şi călire) şi unele operaţii de
prelucrare prin aşchiere.

PRINCIPII
• consta in încălzirea oţelului cu viteză mică până la temperaturi de
500-575°C, mentinerea unui timp de 0,5-5 h, în funcţie de material
şi de prelucrare anterioară, urmată de răcirea cu viteze mici 20-
40°C/h până la 100-150°C, apoi răcirea în aer linştit.

• Acest tip de recoacere se produce fără transformări fazice,

obţinându-se numai reducerea tensiunilor şi îmbunătăţirea structurii
iniţiale.

• Se supun detensionarii produsele din otel după turnare, sudare,

deformare plastica la rece, călire si prelucrare prin aschiere.
Recoacerea de recristalizare
• recoacere subcritică, de ordinul I, care se aplică în
scopul eliminării parţiale sau totale a efectului de
ecruisare rezultat în urma aplicării unei deformări
plastice la rece prin laminare, trefilare/tragere,
matriţare,ambutisare sau extrudare.

• Prin deformare plastica la temperaturi inforioare

temperaturii de recristalizare a materialului metalic
considerat, acesta trace Intr-o stare in afara de
echilibrul structural si fizico-mecanic numita ecruisare

• Prin recoacerea de recristalizare se urmareste

eliminarea partiala sau totala a starii ecruisate a
materialului, formarea unor graunti noi nedeformaţi, si
obţinerea plasticităţii si tenacitati iniţiale (fig. alaturata).
Concomitent se restabilesc si unele proprietati fizice
dependente de gradul de tensionare al retelei cristaline
din interiorul blocurilor (de exemplu, rezistvitatea
electrica).

• Restaurarea
• Recristalizarea

• Recoacerea de recristalizare se aplica produselor din

otel sub forma de table, benzi, tevi, bare si sirme trase
sau trefilate la rece, precum si pieselor ambutisate si
matritate la rece.

• Temperatura de recristalizare a otelurilor este

influentata In mare masura de continutul de carbon si
de elemente de aliere.

• Otelurile carbon si slab aliate recristalizeaza la

temperaturi de 400-500°C, otelurile feritice Ia 550-
650°C iar cele austenitice la 700-500°C. In cazul
otelurilor cu grad de deformare neuniforme (sub 20%),
recoacerea de recristalizare va fi precum data de o
Recoacerea de omogenizare
SCOP
• recoacere completă
• diminuarea sau chiar eliminarea completă a neomogenităţilor chimice intracristaline (a segregaţiilor dendritice), rezultate
în urma solidificării aliajelor de tip soluţie solidă.

- se aplică pieselor turnate deoarece în produsele turnate din oţel (lingouri şi piese) din oteluri complex aliate CrNiMo,
CrMnSi, CrMnMo) poate apărea segregaţia dendritică şi zonală.

Structura pieselor turnate din materiale metalice se caracterizează printr-o puternică neomogenitate chimică (segregaţie), care
se datorează faptului ca răcirea are lot cu viteza mare iar procesele de difuziune nu au timp să se producă.

Granulaţia grosolană, rezultată după aplicarea unei recoaceri de omogenizare la piesele turnate, trebuie însă înlăturată printr-
un tratament termic special (recoacere de regenerare). ilor materialelor metalice.

Recoacerea de regenerare

SCOP
- recoacere completă
- corectarea structurilor defectuoase, rezultate în urma unor operaţii de prelucrare la cald efectuate la temperaturi înalte,
cum sunt: turnarea, sudarea, deformarea plastică la cald sau anumite tratamente termice.

Regenerarea structurii este necesară în următoarele situaţii:

• la produsele turnate din oţeluri carbon şi aliate, care, după turnare, prezintă granulaţie grosolană cu aspect
Widmannstätten;
• la produsele deformate plastic la cald, confecţionate din oţeluri moi, care, după deformare, prezintă structură în benzi;
• la produsele sudate, în vederea corectării granulaţiei grosolane din zona de influenţă termică (ZIT);
• după aplicarea unei recoaceri de omogenizare, în vederea finisării granulaţiei grosolane.
Recoacerea pentru îmbunătăţirea prelucrabilităţii prin aşchiere
(globulizare)

SCOP
- obţinerea unor structuri, care să permită prelucrarea cât mai uşoară prin
aşchiere, în condiţiile obţinerii unei calităţi cât mai bune a suprafeţei aşchiate
• recoacere incompleta si se aplica otelurilor eutectoide si hipereutectoide
pentru obţinerea unei perlite globulare

Operaţia constă in încălzirea oţelului la temperatura de Ac1,menţinerea la

această temperatură câteva ore, funcţie de compoziţia chimică şi de
dimensiunile piesei, urmată de o răcire care se face la dirijată cu 20-50*C/h la
oţelurile nealiate şi cu 10-20*C/h în cazul oţelurilor aliate

• răcirea dirijată se face până la 600-6500C , după care se răceşte liber cu

cuptorul

• recoacerea de globalizare se aplică cu scopul de a micşora duritatea

TRATAMENTE TERMICE SECUNDARE
Călirea oţelurilor
• tratamentul termic format dintr-o încălzire peste temperatura de
transformare de fază, menţinere la această temperatură pentru
egalizare şi transformare de fază, urmate de o răcire rapidă (în
apă, în ulei, în băi de săruri sau de metale topite) cu scopul
menţinerii unor structuri metastabile la temperaturi joase şi a
proprietăţilor asociate lor.

Călirea volumică obţinerea unei structuri în afara

echilibrului, predominant martensitică, în întreg volumul
produsului.

Curbe cinetice pentru transformarea martensitică la diferite temperaturi:

Ms>T1>T2>T3>Mf

Oţ.hipoeutectoide

Tcăl = AC3 + (20-40)0C

Oţ. Hipereutectoide

Tcăl = AC1 + (40-60)0C

Dependenţa punctelor de început (MS) şi de sfârşit (Mf) de transformare
martensitică de conţinutul în carbon
Călirea superficială
• tratament termic local, care se aplică în scopul obţinerii unei structuri martensitice în suprafaţa produselor,
pe adâncimi cuprinse între zecimi de milimetru până la 5-10 mm.

• În urma aplicării călirii superficiale rezultă piese duplex, având stratul exterior dur, rezistent la uzură şi
oboseală şi miezul plastic şi tenace, rezistent la celelalte tipuri de solicitări în exploatare: încovoiere, şoc,
răsucire. În plus, tensiunile de compresiune din stratul călit măresc mult rezistenţa la solicitări alternante.
• Pentru a obţine însă o astfel de asociere de caracteristici, călirea superficială trebuie aplicată la oţeluri
hipoeutectoide semidure, având conţinutul în carbon cuprins între 0,3% şi 0,65%.

Distribuţia temperaturii şi structurilor pe adâncimea pieselor călite superficial

Tipurile de structuri obtinute prin racirea izoterma a austenitei
 Curbele de răcire pentru diferite procedee de călire:
1- călire obişnuită; 2- călire întreruptă; 3- călire în trepte;
4- călire izotermă
Procedee speciale de călire:

pentru eliminarea (partiala) a dezavantajelor calirii clasice

Aceste metode de călire sunt:
• călirea clasică sau obişnuită (într-un singur mediu);
• călirea întreruptă (în două medii);
• călirea în trepte;
• călirea izotermă;
• călirea la frig.
 DIAGRAMA TRC (transformare la răcire continua)

Tipurile de structuri obţinute la răcirea continuă a austenitei

Diagrama călirii clasice a unui oţel hipoeutectoid

 Revenirea oţelurilor

• aducerea produselor din oţel călite în stări structurale şi de tensiuni

interne mai apropiate de echilibru

Revenirea = tratamentul termic aplicat dupa calirea

martensitica, in vederea obtinerii unei structuri mai
stabile si mai putin fragile

1. Revenirea joasă: 150 – 300°C

Se obţine martensita de revenire (dura, rezistentă); pentru
piese puternic solicitate la uzare, scule, etc
2. Revenirea medie: 300 – 450°C
Se obţine troostita de revenire (rezistentă şi elasticitate
mare); pentru arcuri
3. Revenirea înaltă: 500 – 650°C
Se obţine sorbita; pentru piese solicitate în regim dinamic
(roţi dinţate, arbori, axe, etc)
 TRATAMENTE TERMICE
APLICATE FONTELOR
Tratamente termice aplicate fontelor albe
Tratamente termice aplicate fontelor albe rezistente la uzarea prin abraziune
•fonte albe martensitice nichel-crom (numite şi Ni-hard);
• fonte albe crom-molibden (de tipul 15Cr-3Mo);
• fonte albe înalt aliate cu crom.

Recoacerea de maleabilizare
• se realizează prin încălzirea şi menţinerea pieselor timp îndelungat (zeci
de ore) la temperaturi înalte (de circa 1000°C).
• În timpul menţinerii şi răcirii se produce grafitizarea cementitei secundare
şi, în măsura dorită, a cementitei din perlită.
• Dacă grafitizarea se realizează complet, incluzând şi cementita din perlită,
se obţine o structură formată din ferită şi grafit în cuiburi.

• în mediu neutru (procedeul american) → fonte maleabile negre;

• în mediu oxidant (procedeul european) → fonte maleabile albe.

• procedeul american
se utilizează cuptoare cu atmosferă neutră sau obişnuită, caz în care
piesele se încălzesc în cutii de maleabilizare, împachetate în praf de
şamotă sau zgură granulată.

Ciclograma recoacerii de maleabilizare în mediu neutru:

1-pentru fontă perlitică;
2a şi 2b-pentru fontă feritică
• procedeul european
încălzirea se realizează fie în cuptoare speciale, cu atmosferă controlată,
bogată în CO2, fie prin împachetarea pieselor în medii conţinând oxizi de fier
(FeO, FeO şi FeO)

Recoacerea de maleabilizare în mediu oxidant:

a-ciclograma de tratament;
b-reprezentarea schematică a microstructurii obţinute (fontă maleabilă albă)
 Tratamente termice aplicate fontelor cenuşii

• recoacere de detensionare;

• recoacere de înmuiere, în vederea îmbunătăţirii prelucrabilităţii prin

aşchiere;

• normalizare;

• călire;

• revenire.